Acizii nucleici - scurt istoric

După ce Thomas Hunt Morgan a demonstrat că genele sunt pe cromozomi și că se transmit la

urmași odată cu cromozomii lumea științifică a început să fie interesată de suportul material al
acestor gene. Adică se știa că genele există, că sunt în cromozomi și că păstrează informația
ereditară. Dar nimeni nu știa din ce substanțe sunt alcătuite genele, ce substanțe chimice pot
susține atâta amar de informație.

Primele bănuieli s-au îndreptat, cum era și firesc, spre proteine, substanțe chimice cu molecula
enormă și foarte complicată. Gradul de complexitate al proteinelor sugera că ele pot înmagazina
informație. Dar era evident că ceva nu mergea în raționament: doi frați au aceeași caractere
ereditare moștenite de la părinți, dar proteinele lor diferă semnificativ. Suportul material al
genelor a rămas un mister în primele trei decenii ale secolului XX. Asta până când un doctor
englez a comunicat rezultatul straniu al experiențelor sale. Un rezultat atât de ciudat încât a
rămas mai bine de 10 ani inexplicabil.

Experiența lui Griffith

În ianuarie 1928 doctorul Frederick Griffith (1879-1941) a publicat rezultatele unui experiment
de microbiologie, rezultate pe care nici el nu le înțelegea. El studia microorganismele care
produc pneumonia, Streptococcus pneumoniae și modul acestora de acțiune. A folosit două
forme de streptococ, o formă nevirulentă (care nu produce pneumonie) botezată tip R și o formă
virulentă (care produce boala) botezată tip S.

Griffith a amestecat bacterii nevirulente tip R vii cu bacterii virulente tip S omorâte prin căldură.
Amestecul l-a injectat șoarecilor, așteptându-se ca leucocitele șoarecilor să ucidă pneumococii
tip R. Spre surprinderea lui, șoarecii au murit de pneumonie. Crezând că amestecul s-a
contaminat cumva, Griffith a repetat experiența de mai multe ori, în cele mai stricte condiții. În
continuare șoarecii dezvoltau pneumonia.

Încercând să-și explice de ce mureau șoarecii de pneumonie, doctorul a studiat sângele șoarecilor
morți, la microscop. Și a descoperit streptococi tip S cât se poate de vii în sângele șoarecilor.
Cumva, streptococii tip S uciși prin căldură ”înviau” în interiorul șoarecilor.

Singura explicație pe care a putut-o găsi Griffith (care nu credea în fenomene supranaturale) era
că pneumococii vii din sângele șoarecilor morți erau foști pneumococi tip R asupra cărora
acționase un ”factor necunoscut” transformându-i în pneumococi tip S.

Nimeni nu a putut explica ce este ”factorul necunoscut al doctorului Griffith”, deși numeroși
microbiologi din toată lumea au repetat experiențele în următorii 10 ani.
Abia în 1944 cercetătorii americani Oswald Avery, Colin MacLeod și Maclyn McCarty au
publicat rezultatele a 5 ani de căutări la Institutul Rockeffeler pentru Cercetări Medicale unde au
segmentat bacteriile pentru a afla ce este misteriosul ”factor necunoscut al doctorului Griffith”.
Comunicarea s-a dovedit dezamăgitoare, banalul acid timic, găsit în nucleele tuturor celulelor, ar
fi fost faimosul ”factor”. Deși biochimiștii se așteptaseră mereu ca o proteină să fie găsită, ei s-au
apucat totuși să studieze acest acid, căruia i se mai spunea și acid dezoxiribonucleic (ADN).
După câțiva ani de cercetări infructuoase, numeroase echipe de biochimiști din toată lumea au
acceptat inacceptabilul: structura ADN nu putea fi găsită.

La începutul anilor 50 fizicianul american de 35 de ani Francis Harry Compton Crick a început
să lucreze cu tânărul absolvent englez de 23 de ani James Watson la căutarea structurii moleculei
de ADN bazându-se pe așa numita ”fotografie 51”, o fotografie făcută moleculei de ADN prin
difracție cu raze X de către Raymond Gosling. Cei doi au elaborat teoria structurii în dublu helix
a moleculei ADN, teorie care s-a dovedit a fi corectă. Pentru această descoperire cei doi,
împreună cu Maurice Wilkins au primit Premiul Nobel în 1962.

Celebra ”fotografie 51” făcută de Raymond Gosling și arătată, fără știrea acestuia, lui Crick și
Watson, în 1953.
Modelul în dublu helix al moleculei ADN propus de Watson și Crick s-a dovedit corect