Arhitectura renascentistă

Renașterea

Fresca Școala din Atena

(1509–1511) de Raphael

Subiecte

 Umanism
 Marile descoperiri
 Arhitectură
 Dans
 Artă
 Literatură
 Muzică
 Filozofie
 Știință
 Tehnologie
 Tehnică de război

Regiuni
 Anglia
 Franța
 Germania
 Italia
 Polonia
 Portugalia
  România (Țările române)
 Spania
 Scoția
 Nordul Europei
 Țările de Jos

Criticism
 Criticism

 v
 d
 m

Domul Santa Maria del Fiore din Florența

Arhitectura renascentistă aparține perioadei de la începutul secolului al XV-lea până la începutul secolului al
XVII-lea, în diferite regiuni ale Europei, în care are loc o redefinire a interesului pentru cultura și civilizația greco-
romană, iar spiritul european se eliberează de sub tutela obscurității religioase medievale.

Cuprins

 1 Descriere
 2 Perioade
o 2.1 Quattrocento
o 2.2 Înalta Renaștere
o 2.3 Manierismul
 3 Monumente ale Renașterii

Descriere
Termenul de Renaștere a fost folosit de Giorgio Vasari (1452-1550) care evocă o "rinascita" artistică, în opoziție cu
maniera gotică precedentă, deci cu ansamblul epocii medievale. Delimitarea precisă a Renașterii din punct de vedere
cronologic îi aparține lui Jacob Burckhardt către 1860. În arhitectură, ca și în pictură și sculptură, Renașterea a avut
un cuvânt greu de spus.

Schiță de biserică înconjurată de capele, de Leonardo da Vinci

Interiorul Bazilicii San Lorenzo din Florența.

Formele geometrice s-au reconsiderat: pătratul și cercul pentru plan, cubul și cilindrul pentru edificii.

Este căutată simplitatea.

Reprezentanții acestui curent au introdus anumite îmbunătățiri în lucrările lor în această perioadă: Filippo
Brunelleschi folosește Secțiunea de Aur în construcția capelei familiei Pazzi (Capella dei Pazzi) de la Florența.
Numărul de aur se notează Φ, fiind util în numeroase proporții, de exemplu membrele unui om: dacă împărțim
lungimea brațului unui om cu lungimea de la cot la degete, va da 1,618.

În arhitectura Renașterii se pot deosebi două tendințe:

O primă tendință este caracterizată prin folosirea formelor de expresie ale antichității. Aceasta se realizează în jurul
anului 1500, în perioada de apogeu a Renașterii, prin construcțiile clare și armonice ale lui Donato Bramante, și se
răspândește în tot restul Italiei. Se folosesc ca elemente de construcție coloanele, pilaștrii, capitelurile, frontonul
triunghiular, arcadele, preluate din tratatul de arhitectură al lui Vitruviu ("De architectura", sec. I î.Hr.), la care se
adaugă cupolele. Fațadele sunt concepute ținându-se seamă de simetrie și ordine. Arhitecții sunt considerați artiști și
aparțin păturii cultivate a societății.

A doua tendință, proprie mai ales țărilor nordice, îmbină elementele antice cu tradițiile stilului medieval, în care
predomină liniile verticale combinate cu ogivele gotice. Se adaugă ornamente și arabescuri (în Spania). Exemple: în
Franța, aripa de vest a palatului Luvru din Paris (1550-1558), realizată de Pierre Lescot; în Germania, castelul din
Heidelberg și primăria din Augsburg, construită de Elias Holl. Cele mai importante centre ale Renașterii rămân
totuși Roma și Florența unde arhitectura renascentistă a atins apogeul odată cu construirea Catedralei Sfânta Maria
din Florența și a Bazilicii Sfântul Petru din Roma.

Perioade

Quattrocento

Secolul al XV-lea este unul al afirmării unor mari personalități ca: Filippo Brunelleschi și Leon Battista Alberti.
Arhitectura aspiră la clasicism, la canonizarea stilului.