Consoană

Lingvistică
Lingvistică teoretică
Fonetică
Fonologie
Lexic
Gramatică
Morfologie
Sintaxă
Sintaxa propoziției
Sintaxa frazei
Semantică
Semantică lexicală
Pragmatică
Ortografie
Stilistică
Lingvistică aplicată
Sociolingvistică
Lingvistică computațională
Lingvistică cognitivă
Lingvistică istorică
Lingvistică comparativă
Etimologie
Lingviști

O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere
semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă. Definiția simplistă
(inexactă) conform căreia consoanele nu pot fi emise decât împreună cu vocale (de unde și numele, de
origine latină), nu mai este folosită în lingvistica modernă.

În unele limbi există consoane numite consoane sonante, care se pot comporta ca vocale, constituind
elementul principal al silabei. De exemplu, în engleză cuvântul "table" (masă) se pronunță /'teɪbl/, cu
sunetul [l] având rol de vocală. (Pentru transcrierile fonetice vezi Alfabetul Fonetic Internațional)

Moduri de articulare
  Consoanele oclusive (sau explozive) se articulează printr-o ocluzie a canalului fonator.
Exemple: [p], [t], [k].

 Consoanele africate (sau semioclusive) sunt intermediare între cele oclusive și cele fricative, în
sensul că încep cu o ocluziune și se termină cu o fricțiune. Simbolurile grafice pentru aceste
consoane reflectă caracterul intermediar prin contopirea a două simboluri elementare, de
exemplu [t͡s] începe cu un sunet similar cu [t] și se termină ca un [s].

 Consoanele fricative sunt acelea la a căror pronunțare canalul fonator se strâmtează, dar nu se
blochează complet, astfel încât, aerul se scurge pe toată durata emisiunii. Exemple: [s], [f], [h].

 Consoanele nazale sunt acelea în care fluxul de aer este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas.
Exemple: [m], [n].

 Consoanele lichide cuprind consoanele laterale și cele vibrante. Consoanele laterale (în limba
română numai [l]) se articulează prin atingerea vârfului limbii de alveolele incisivilor superiori,
în timp ce fluxul de aer iese prin cele două deschizături lăsate de marginile limbii. Consoanele
vibrante se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator,
determinată de vibrarea părții superioare a vârfului limbii (cum este cazul consoanei românești
[r]) sau a altor părți de pe calea vocală.

 Consoanele sonante se articulează cu o ușoară constricție în canalul fonator, mai mică decât în
cazul fricativelor. Aici intră o serie de consoane și toate semivocalele. Exemple în limba
română: [l] și [j].

 Consoanele clicuri se articulează prin relaxarea bruscă a ocluziunii anterioare, astfel încât aerul
exterior pătrunde în vidul produs între cele două ocluziuni.

Locuri de articulare
 Consoanele bilabiale sunt cele la articularea cărora participă amândouă buzele. Exemple: [p],
[m].

 Consoanele labiodentale se articulează prin atingerea buzei inferioare de dinții incisivi

superiori, ca de exemplu [f].

 Consoanele dentale se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi. Exemplu:
[θ]. Unele definiții numesc dentale și consoanele alveolare.

 Consoanele alveolare sunt articulate cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. Exemple: [t],
[n], [l].

 Consoanele postalveolare (sau prepalatale) se articulează în partea anterioară a palatului.

Exemple: [t͡ʃ] din circ, [ʃ] din șofer.

 Consoanele palatale se articulează prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul gurii.
Exemple: [c] (din chitară), [ç] (din hienă).
  Consoanele velare se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin
apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. Exemplu [k].

 Consoanele glotale se articulează prin îngustarea canalului fonator la nivelul glotei. În limba
română singura consoană glotală este [h] din haină.

Surde și sonore
Numeroase consoane formează perechi în care singura diferență dintre cele două consoane este că în
articularea uneia, corzile vocale oscilează, iar în cazul celeilalte, nu. O astfel de pereche este cea
formată din [z] și [s]. Aceste consoane sunt amândouă fricative, amândouă alveolare, dar în cazul lui [z]
corzile vocale vibrează, în timp ce [s] este mai degrabă șoptită, cu corzile vocale în repaus. Această
calitate se numește sonoritate. Consoanele la care coardele vocale intră în vibrație se numesc consoane
sonore, iar celelalte se numesc surde.

Consoanele din AFI

Tabelul de mai jos cuprinde consoanele fundamentale din Alfabetul Fonetic Internațional. O serie de
alte consoane apar mai rar în anumite limbi, dar ele nu au simboluri AFI dedicate.

  Consoane     Vezi și AFI, vocale. Modificare   

Mod de Loc de articulare
Post-
articular Bi- Labio- Alveo-
alveo-
Alveolo- Retro- Farin- Epi-
Dentale Palatale Velare Uvulare Glotale
e labiale dentale lare
lare
palatale flexe gale glotale
Flux pulmonar
Oclusive p b t̪ d̪ t d ʈ ɖ c ɟ k ɡ q ɢ ʡ - ʔ -
Africate p͡ɸ b͡β ͡t̪ θ d͡ ̪ ð ͡ts d͡z ͡tʃ d͡ʒ ͡tɕ d͡ʑ ͡ʈʂ ɖ͡ʐ c͡ç ɟ͡ʝ k͡x ɡ͡ɣ q͡χ ɢ͡ʁ ʡ͡ʜ - ʔ͡h -
Fricative ɸ β f v θ ð s z ʃ ʒ ɕ ʑ ʂ ʐ ç ʝ x ɣ χ ʁ ħ ʕ ʜ ʢ h ɦ
Sonante ʋ ɹ ɻ j ɰ - -
Vibrante ʙ r̪ r - - ʀ - -
Bătute ⱱ ɾ ɽ - - - -
Africate ͡tɬ d͡ɮ
laterale
- - - - - - - - - -
Fricative
laterale
- - - - ɬ ɮ - - - - - -
Sonante
laterale
- - - - l̪ l ɭ ʎ ʟ - - - - - -
Bătute
laterale
- - - - ɺ - - - - - -
Nazale m ɱ n̪ n ɳ ɲ ŋ ɴ - - - - - -
Flux glotal (explozive și implozive)
Oclusive
explozive
pʼ tʼ ʈʼ cʼ kʼ qʼ - -
Fricative
explozive
ɸʼ fʼ sʼ ʃʼ ɕʼ ʂʼ çʼ xʼ χʼ - -
Implozive ɓ ɗ ʄ ɠ ʛ - -
Flux velar (clicuri)
Clicuri
centrale
ʘ ǀ ǃ ǂ - - - - - - - - - -
Clicuri
laterale
- - - - - ǁ - - - - - - - - - -
Articulații multiple
Fricativă postalveolovelară:
ɧ   Sonantă labiovelară: w   Fricativă labiovelară: ʍ   Sonantă labiopalatală: ɥ
Legendă:
■ Celulele gri corespund unor articulări considerate imposibile.
■ Celulele galbene corespund consoanelor din limba română.
■ Celulele crem indică alofone ale unor consoane din limba română.
În perechile de consoane, cea din stânga este surdă, iar cea din dreapta este sonoră.

Consoanele limbii române

Tabelul din secțiunea precedentă scoate în evidență locul consoanelor limbii române între cele ale altor
limbi. O parte dintre consoane nu au decât varianta sonoră, ca de exemplu [m] și [r], deși în anumite
situați se poate întâmpla ca aceste consoane să se desonorizeze. Alte consoane, precum [h] au
dimpotrivă numai varianta surdă. Din nou, există situații când aceste consoane se sonorizează.

Uneori, pentru același fonem există două sau mai multe alofone (moduri de pronunțare fizic diferite,
dar cu funcții identice). De exemplu, fonemul /n/ se pronunță diferit în cuvintele ban și banc,
corespunzând transcrierilor fonetice [ban] și [baŋk]. Diferența este că în ban /n/ este o consoană
alveolară, produsă prin blocarea și eliberarea fluxului de aer de către vârful limbii pe alveolele dinților
de sus. În cuvântul banc, sub influența consoanei velare [k] fonemul /n/ se articulează într- o cu totul
altă poziție, și anume în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea rădăcinii limbii de vălul
palatului (spunem că se velarizează). Această diferență se marchează prin folosirea de simboluri
fonetice separate. În mod similar fonemele /k/ și /h/ se pronunță diferit în funcție de sunetele învecinate.

Lista de mai jos dă exemple pentru fiecare sunet din tabelul de mai înainte.

 Consoane oclusive:
o [p] oclusivă bilabială surdă: pace, aparte, cap
o [b] oclusivă bilabială sonoră: bun, abac, cub


o [t] oclusivă alveolară surdă: tare, ating, sat
o [d] oclusivă alveolară sonoră: dor, odihni, rod


o [c] oclusivă palatală surdă: chel, achit, ochi (în grupurile scrise "che," "chi," "ke," "ki")
o [ɟ] oclusivă palatală sonoră: ghid, leghe, priveghi (în grupurile scrise "ghe," "ghi")


o [k] oclusivă velară surdă: cal, acolo, rac
o [ɡ] oclusivă velară sonoră: gol, ogar, rog

 Consoane africate:
o [t͡ʃ] africată postalveolară surdă: cer, ace, taci (în grupurile scrise "ce," "ci")
 o [d͡ʒ] africată postalveolară sonoră: ger, magic, rogi (în grupurile scrise "ge," "gi")

 Consoane fricative:
o [f] fricativă labiodentală surdă: foc, afară, puf
o [v] fricativă labiodentală sonoră: var, covor, mov


o [s] fricativă alveolară surdă: sare, masă, cos, țap, oțet, maț
o [z] fricativă alveolară sonoră: zar, vază, roz


o [ʃ] fricativă postalveolară surdă: șarpe, așa, coș
o [ʒ] fricativă postalveolară sonoră: jar, ajutor, vrej


o [ç] fricativă palatală surdă: hienă, mohican, vlahi (când /h/ este influențat de /i/)
o (varianta sonoră nu există în româna standard)


o [x] fricativă velară surdă: aho, câh (când /h/ este influențat de orice vocală în afară de /i/
și /a/)
o (varianta sonoră nu există în româna standard)


o [h] fricativă glotală surdă: ham, rahat (când /h/ este influențat de /a/)
o (varianta sonoră nu există în româna standard)

 Consoane nazale:
o [m] nazală bilabială sonoră: măr, amic, cum
o (varianta surdă nu există)


o [n] nazală alveolară sonoră: nor, sună, an
o (varianta surdă nu există)


o [ŋ] nazală velară sonoră: prunc, gong (înainte de /k/, /ɡ/)
o (varianta surdă nu există)


o [ɱ] nazală labiodentală sonoră: umflat, infim (m sau n înainte de /f/ sau /v/)
o (varianta surdă nu există)

 Consoane lichide:
o [l] lichidă laterală alveolară sonoră: lung, ales, mal
o [r] lichidă vibrantă alveolară sonoră: rai, arid, far

 Consoane sonante (semivocale):

o [w] sonantă labiovelară: cafeaua, rouă, sau (articularea se realizează concomitent prin
rotunjirea buzelor și apropierea limbii de vălul palatului.)
o [j] sonantă palatală: iarnă, voios, cui