Transporturile maritimereprezinta,datorita avantajelor pe care le are, principala categorie

prin care serealizeaza transportul intercontinental de marfuri (între75-80%). Economia si relatiile

economice externe se bazeaza,pentru majoritarea tarilor, pe transportul maritime.Transporturile
maritime au cunoscut o dezvoltare accentuata începândcu perioada marilor descoperiri
geografice,iar apoi motorul cu aburi,motorul Diesel au însemnat elemente ce au generat practice o
explozie aacestui mod de transport. Dezvoltarea economica de ansamblu, necesarultot mai mare de
materii prime, produse finite a determinat sporireacapaacitatii de transport a navelor, a vitezei,
crestereasigurantei în exploatare.

Transportul maritim reprezinta, datorita avantajelor pe care le are, principala categorie

prin care se realizeaza transportul intercontinental de marfuri (între 75-80%). Economia si
relatiile economice externe se bazeaza, pentru majoritarea tarilor, pe transportul maritime.
Transporturile maritime au cunoscut o dezvoltare accentuata începând cu perioada marilor
descoperiri geografice,iar apoi motorul cu aburi, motorul Diesel au însemnat elemente ce au
generat practice o explozie a acestui mod de transport. Dezvoltarea economica de ansamblu,
necesarul tot mai mare de materii prime, produse finite a determinat sporirea capaacitatii de
transport a navelor, a vitezei, cresterea sigurantei în exploatare.

Flota maritima comerciala este alcatuita din urmatoarele categorii de nave:

- nave tanc destinate transportului de marfuri lichide;

- nave pentru transportul marfurilor solide (dry cargo);

- nave combinate care pot transporta concomitant marfuri solide si lichide;

- nave speciale;

- nave auxiliare.

Navele tanc sunt reprezentate în cea mai mare parte de petroliere care pot sa aiba
tonaje cuprinse între 20 000-60 000 tdw pentru produsele rafinate sI între 100 000-400 000
tdw pentru titei sau pacura. în afara petrolierelor, în categoria navelor tanc mai intra navele
pentru transportul gazelor naturale, uleiurilor vegetale, produselor chimice lichide, vinului
etc.

Flota pentru transportul marfurilor solide este formata din cargouri (pentru transportul
marfurilor generale, manufacturate), nave pentru transportul marfurilor în cantitate mare -
vrachiere - (minereuri, carbuni, cocs, bauxita, cereale etc.), vrachiere universale (nave care
pot transporta orice fel de marfuri în vrac).

Navele combinate îmbina avantajele mineralierelor cu cele ale tancurilor petroliere sI

pot transporta concomitant marfuri solide si lichide.

Categoria navelor speciale include navele frigorifice, cele de pescuit, navele port-
container si navele port-barje. Navele port-container au tonaje cuprinse între 1 000- 20 000
tdw si pot fi de tip LO-LO (cu încarcare-descarcare pe verticala) si de tip RO-RO (permit
încarcarea-descarcarea pe orizontala). Cele din urma au doua variante mai raspândite: RO-
RO container ship care asigura încarcarea sI descarcarea containerelor cu utilaje obisnuite ale
portului sI RO-RO trailer ship care transporta containere fixate pe trailere (prezinta avantajul
ca în portul de destinatie trailerele pot fi remorcate sI transportate pe sosele). Navele port-
barje sunt utilizate pentru transportul intermodal (maritime-fluvial).

Grupa navelor auxiliare include remorchere, dragoare, nave de alimentare,

spargatoare de gheata etc.

Flota comerciala mondiala însumeaza un tonaj de peste 800 mil. tdw, cele mai mari
tonaje revenind petrolierelor (41%) si navelor pentru trasportul marfurilor usacte (36%),
urmate de navele port-container (10%). La nivel de tari cele mai mari ponderi în tonajul
mondial le au Grecia (18%), Japonia (13%), Norvegia (7%), SUA (5%).

Cele mai numeroase flote (dupa numarul total de nave) sunt detinute de Grecia,
Japonia, China, Federatia Rusa, Germania si Norvegia. îÎn structura flotei comerciale
mondiale ponderea numarului petrolierelor este într-o usoara scadere, ajungând la circa 25%
din totalul navelor comerciale. Se poate constata ca cele mai multe petroliere apartin Greciei,
Japoniei si Norvegiei. în crestere continua este numarul navelor port-container, Germania
având aproape un sfert din numarul acestora.

O analiza a repartitiei flotei comerciale dupa pavilionul de înregistrare arata o alta

ierarhie a celor mai mari flote: tarile care dispun de pavilion de convenienta (pavilion de
înmatriculare libera). Acest lucru se practica de unele tari în curs de dezvoltare: Panama,
Liberia, Bahamas, Malta, Cipru, Costa Rica, Vanuatu, Ins. Marshall, care autorizeaza
armatorii straini sa foloseasca pavilioanele lor si sa înregistreze navele în porturile lor, platind
o taxa foarte mica de înregistrare. în acelasi timp, armatorii nu sunt obligati sa-si stabileasca
domiciliul sau sa îsi deschida birouri în aceste tari. Profiturile obtinute de armatorii straini
care îsi înregistreaza navele sub aceste pavilioane nu sunt supuse, de regula, impozitarii sau
aceste impozite sunt foarte mici, neglijabile.

Activitatea de transporturi maritime este strans legata de reteaua mondiala de

porturi.Porturile comerciale sunt organizatii complexe de transport, protejate prin mijloace
naturale sau artificiale, la adapostul carora navele pot intra si iesi, pot încarca si descarca
marfa, pot efectua manevre în conditii de siguranta a navigatiei Portul reprezinta o
aglomerare de instalatii de apa si uscat care asigura functiile comerciale (operatiile de
acostare, aprovozionare, reparare pentru nave, de incarcare/descarcare, de depozitare, de
prelucrare pentru marfurile transportate)si pe cele administrative (asigurarea securitatii
navigatiei, prevenirea poluarii bazinelor etc.) De asemenea, în sistemul general al
transporturilor si schimburilor de valori, porturile ocupa un loc deosebit, reprezentand
importanete noduri rutiere si feroviare.

Infrastructura portuara este organizataa în functie de scopul diverselor instalatii ce-l

deservesc: instalatii de încarcare/descarcare a marfurilor (macarale, utilaje de transport si
stivuire, spatii de depozitare), instalatii de aprovizionare a navelor (combustibili, apa
potabila, depozite de alimente), instalatii de reparare si întretinere a navelor (santiere navale,
docuri uscate), unitati administrative, de paza, etc.

Porturile pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

a)dupa pozitia geografica:

-porturi de front de mare (situate la marea libera)-Constanta, Bari, Barcelona, Tampico,

Durban;

-porturi de estuar (situate la gurile de varsare ale unor fluvii)-Hamburg, Bordeaux, Anvers,
Bremen, Londra;

-porturi de golf-Marsilia, Tokyo, New York, Alger;

-porturi de fiorduri-Oslo, Bergen, Trondheim (Norvegia);

-porturi de strâmtori-Istanbul, Gibraltar, Aden, Singapore;

-porturi de insule-Colombo (Sri Lanka), La Valleta (Malta), Santa Cruz (Tenerife), Havana
(Cuba);

-porturi de cap si peninsule-Brindisi, Brest, Recife;

-porturi de delta-Tulcea, New Orleans (Mississippi);

-porturi pe canale-Port Said-Suez (canalul Suez), Colon-Panama (Canalul Panama),

Brunbruttel-Kiel (Canalul Kiel);

b)dupa functionalitate (aceasta clasificare ia în considerare natura operatiilor portuare)

-porturi cu trafic mixt de marfuri-Lisabona, Barcelona, Rotterdam, Constanta, New York,

Tokyo, Calcutta, Shanghai;

-porturi specializate: petroliere (Kharg, Milford Haven, La Salina, Port Arthur), carbonifere
(Norlfok, Newcastle, Newport), mineraliere (Narvik, Lulea, Kerci, Port Cartier, Port Hedland),
cerealiere (Adelaide, Rosario, Vancouver, Tacoma), pentru transportul lemnului (Arhanghelsk,
Oulu-Finlanda, Tacoma).

- alte categorii: porturi de ferry-boats (Folkestone, Dover, Calais, Ostende), porturi de tranzit
(Santa Cruz, Dakar, Gibraltar, La Valleta), porturi turistice (Acapulco, Cannes, Nice, San
Remo, Porto Fino), porturi pescaresti (în Japonia, Norvegia, Chile), porturi militare (Brest,
Cherbourg, Portsmouth, Taranto, Sevastopol);

1) dupa gradul de dependenta si integrare:

-porturi simple (autonome) cu bazine si cheiuri (Barcelona, Liverpool, Hamburg);

-avanporturi (pentru prelucrarea traficului greu-Europoort pentru Rotterdam);

-complexe portuare (Keihin Port);

2) dupa marimea traficului anual de marfuri:

 -porturi foarte mari (peste 100 mil.tone/an) - Rotterdam, Singapore, Shanghai, Chiba, New
York, Yokohama;

-porturi mari (50-100 mil.tone/an) - Rio de Janeiro, Vancouver, Osaka, Hamburg, New
Orleans, Marsilia;

-porturi mijlocii (10-50 mil.tone/an) - Buenos Aires, Sydney, Montreal, Alexandria,

Rouen, Bordeaux, Barcelona, Constanta;

-porturi mici (1-10 mil.tone/an) - Alger, Cape Town, Mangalia.

Pentru comertul maritim international cele mai importante sunt drumurile maritime
internationale (rutele care asigura legatura dintre porturile diverselor state care nu fac parte
dintr-o uniune vamala, situate în acelasi bazin maritim - Constanta - Odessa) si drumurile
oceanice internationale. Acestea sunt rutele transoceanice, de cursa lunga,strabatute de nave
de mare tonaj. în ambele cazuri este permisa circulatia navelor tuturor statelor, în conditii de
egalitate, potrivit normelor marii libere reglementate prin Conventia de la Genava din 1958.

Principalele rute maritime se afla în Oceanul Atlantic (peste 50% din totalul mondial);
din Europa spre America de Nord, America de Sud, Africa; din Africa spre America de Nord,
America de Sud; din America de Nord spre America de Sud, etc.

În Oceanul Pacific se deruleaza circa 35% din principalele fluxuri maritime, îndeosebi
între continentele America de Nord si Asia, America de Sud si Asia, Australia si America de
Nord. în ultimele decenii, datorita dezvoltarii regiunii Asia-Pacific, fluxurile comerciale din
Oceanul Pacific s-au accentuat în mod deosebit.

În Oceanul Indian, rutele comerciale se desfasoara între Asia de Sud, Sud-Vest si Asia
de Est, Africa, Europa, datorita îndeosebi exporturilor masive de hidrocarburi din zona
Golfului Persic.

Anual, pe aceste rute, se transporta peste 5 miliarde tone marfuri în urmatoarea

structura procentuala: 60% petrol, 10% carbuni, 5% fier, 3% lemn, 2% fosforite, ceea ce
reprezinta circa 80% materii prime si 20% produse agricole si industriale.

Canalele maritime sunt cai de navigatie artificiala si în functie de pozitia lor în

sistemul rutelor maritime pot sa fie de importanta nationala sau internationala. Cele de
importanta nationala sunt situate pe teritoriul unui singur stat si nu au importanta mare pentru
traficul international. Canalul Corint, între Marea Ionica si Marea Egee, apartine Greciei, are
a lungime de 6,3 km si o latime de 24 m.

Canalele de importanta internationala (pot fi pe teritoriul unuia sau mai multor state)
sunt supuse unor norme juridice deosebite prin care se asigura libertatea de navigatie pentru
navele altor tari.

Canalul Suez leaga Marea Mediterana de Marea Rosie si asigura cel mai scurt drum
maritim între Europa si Asia. Are o lungime de 161 km si o latime cuprinsa între 70 si 125 m
fiind cel mai lung canal fara ecluze din lume. A fost construit în perioada 1859-1869 când
Egiptul se afla sub stapânirea Turciei. Navigatia prin acest canal a fost reglementata prima
data prin Conventia de la Constantinopole din 1888 prin care canalul era deschis navelor
comerciale si militare ale tuturor statelor , pe baza de egalitate.

Canalul Panama a fost dat în folosinta în 1914 si realizeaza legatura dintre Oceanul
Atlantic (portul Colon) si Oceanul Pacific (portul Ciudad de Panama) scutind navele
comerciale sa parcurga o ruta lunga si anevoioasa prin strâmtorile Magellan si Drake, sau
prin ocolire, pe la Capul Horn. Are o lungime de 81 km si o latime de 100 - 300 m. Mai mult
de 1/3 din lungimea canalului reprezinta o suprafata excavata, iar restul trece prin lacurile
Gatun sI Miraflores. Din cauza diferentei de nivel dintre apele acestor lacuri si ale celor doua
oceane (26 m) a fost nevoie sa fie construite 3 ecluze în trepte. în anul 1903 s-a încheiat un
acord între Panama si SUA prin care primul stat a cedat pe operioada de 99 ani o fâsie de 5
mile de ambele parti ale canalului. Ulterior, s-a prevazut cedarea progresiva a canalului catre
statul Panama, lucru finalizat la sfârstul anului 1999.

Canalul Kiel a fost construit între 1887-1985, are o lungime de 99 km si o latime de

102 m si face legatura dintre Marea Nordului si Marea Baltica. Un capat al canalului se afla
aproape de gura de varsare a fluviului Elba, iar celalalt este lânga portul german Kiel. Este
dotat cu ecluze duble la ambele capete si este traversat de poduri care limiteaza înaltimea
catargelor navelor la 30 m. Pâna în 1919 a facut parte din apele interioare ale Germaniei care
avea drept de folosinta exclusiva. Tratatul de la Versailles, din 1919, a adus
internationalizarea si libertatea de navigatie pe baza de egalitate pentru navele comerciale si
de razboi ale tuturor statelor.