Sisteme europene de plăți: evoluții și tendințe

Introducere

Stimulate de globalizarea și integrarea piețelor dar și de, creșterea actuală a fluxurilor de

capital privat, autoritățile țării își revizuiesc sistemele de plată în vederea creșterii eficienței
operaționale, a vitezei de fiabilitate și a promptitudinii tranzacțiilor de plată, reducând sau ținând în
control, în același timp riscurile financiare. Urgența de a lua anumite inițiative se poate datora
ritmului de creștere economică și a transformărilor structurale care au loc în economie sau a nevoii
de a sprijini dereglementarea și eliberarea în curs de desfășurare a piețelor monetare, de schimb și de
capital. De asemenea, aceste schimbari se pot datora și apariției noilor tehnologii care fac anumite
activități economice mai eficiente.
Nu este surprinzător că „forțele în joc” prezinta particularitați diferite în funcție de nivelul de
dezvoltare a economiilor și de reperele lor financiare, de starea integrării lor în economia globală, de
dimensiunea lor geografică și economică și de promptitudinea și repiditatea cu care se schimbă
structural (inclusiv sectorul financiar). Trebuie mentionat faptul că, în toate țările, progresul rapid
către politica monetară indirectă, liberalizarea financiară și convertibilitatea monedei au necesitat
adesea reforme concomitente în politicile și funcționarea sistemului de plăți.
Un sistem de plată, constă într-un set de tehnologii, legi și contracte care permit efectuarea
plăților și determină când o plată trebuie decontată. Sistemele de plată includ valută, cecuri, carduri
de credit și de debit, transferuri electronice de fonduri, internet bancar și așa mai departe.
Economiile dezvoltate depind în mod critic de funcționarea eficientă a unor astfel de sisteme. Pe de
o parte, oferind debitorilor mijloace ieftine și de încredere pentru a-și stinge datorii, pe de alată parte
acestea stimulează utilizarea creditului și, prin urmare, activitatea economică în general.
La 1 ianuarie 2002, bancnotele și monedele euro au fost introduse în zona euro. A fost un
eveniment de o importanță capitală în istoria Europei. Logistica procesului propriu-zis de schimbare
a fost reprezentat un proiect enorm care a necesitat o pregătire foarte timpurie și cu numeroase
discuții intense pe mai multe niveluri. Schimbarea numerarului a fost un succes și a depășit în multe
privințe așteptările. Sitemele de plați din Uniunea Europeana au fost create ințial in scopul
satisfacerii cerintelor interne. Fiind diverse ca „natura” acestea nu se potriveau nevoilor unei zone
moneate unice, unde infrastructura trebuia să permită fluxul rapid și fără probleme a plăților și a
valorilor mobiliare la un cost scăzut în întreaga zonă. In acest context, infrastructura financiară din
Uniunea Europeană a suferit schimbări, ca urmare a introducerii monedei euro. Această schimbare
nu ar fi fost posibilă fara ajutorul Bancilor Centrale. O prioritate importantă, „cheie” a acestora este
de a contribui la dezvoltarea unei infrastructuri de piață moderne, robuste și eficiente, care să
implinească nevoile economiilor lor și să faciliteze dezvoltarea unui sistem sigur și a unei piețe
financiare echilibrate.
O bancă centrală are un interes direct în proiectarea și gestionarea prudentă a infrastructurii
pieței unde operează. Buna funcționare a pieței pentru plăți și instrumente financiare este un element
de bază al unei monede solide, si un fapt esențoal pentru desfășurarea politicii monetare. O astfel de
infrastructură a pieței are, nu numai o influență semnificativă asupra funcționării piețelor financiare,
dar si asupra menținerii stabilității în sectorul bancar și cel sistemul financiar. Băncile și alte
instituții financiare sunt actori de bază în infrastructura pieței. Instituțiile financiare concurează între
ele pentru a furniza servicii. Totuși, în același timp, din motive economice, aceștia trebuie să
coopereze în legatură cu problemele de infrastructură a pieței. În acest sens, aceștia pot deține și
opera în comun sisteme, fiind participanți și/sau utilizatori ai sistemelor comune.

1
 Trebuie mentionat faptul că sitemele de plată nu sunt ferite de risc. Altfel spus, toate
tranzacțiile sunt expuse la o varietate de riscuri, iar acest lucru este valabil mai ales pentru
tranzacțiile financiare. Fie ca vorbim de sistemele de plată la nivel global, european sau national,
acestea sunt la baza functionarii eficinte a economiilor moderene iar remodelarea infrastructurii și
eforturile accelerate de armonizare și consolidare a sistemelor de plăți au dus la implementarea unor
sisteme și proceduri mai sigure și mai. În paralel, legăturile comerciale internaționale mai puternice,
integrarea sporită a piețelor financiare internaționale (inclusiv piețele globale de instrumente
derivate) și fluxurile mari de migranți au contribuit toate la creșterea cererii de acorduri care să
permită gestionarea transfrontalieră a tranzacțiilor ridicând astfel noi probleme dintr-un politica si
perspectiva riscului.

2
Capitolul 1 - Sistemul de Plați: parte a Sistemului European Financiar
1.1 Scurt istoric
1.2 Plățile și sitemul de plăți
1.2.1 Instrumente și tipuri de plăți
1.3 Structura sistemului european de plăți
1.3.1 Siteme de plată de mare valoare
1.3.2S iteme de plată de mică valoare

Capitolul 1 - Sistemul de Plați: parte a Sistemului European Financiar

Înainte de introducerea monedei euro în ianuarie 1999, sistemele de plată operau numai în
monedele lor interne respective. Odată cu introducerea monedei euro, principiile care guvernează
furnizarea de servicii de plată în zona euro s-au schimbat. Noua piață monetară unică a facilitat în
mare măsură de crearea a unor noi sisteme de plata.
1.1. Scurt istoric
Plățile presupun transferul de valoare de la un agent la altul. Atunci când doi agenți fac
schimb direct de bunuri sau servicii, astfel de transferuri se realizează prin troc (Boel, 2019). Trocul
este schimbul de resurse sau servicii pentru un avantaj reciproc, iar practica datează probabil de zeci
de mii de ani (history-money, 1996). Oamenii s-au angajat în comerț pentru a schimba bunuri de-a
lungul vremurilor. Însă toate aceste tranzacții nu au implicat, în mare parte, plăți bănești. Pe vremea
în care banii standard nu existau, oamenii foloseau alte forme de plată pentru a efectua tranzacțiile.
Odată cu evoluția tehnologică, banii și plățile s-au schimbat drastic, revoluția tehnologică
revoluționând ideea de plată, Între anii 9000 - 6000 î.Hr. bovinele au fost prima și cea mai veche
formă de „bani”, odată cu dezvoltarea agriculturii, crerealele si alte produse au devenit o „forma
standard” de troc in diferite părți ale lumii. Evoluția a condus oamenii spre noi metode de plată, iar
în, aproximativ anul 1000 î.Hr. au apărut primii „bani”, mai bine spus imitații din bronz și cupru
care au fost fabricate de China la sfârșitul epocii de piatră. Acestă formă de bani poate fi considerată
ca una dintre cele mai timpurii tipuri de monede metalice. Cinci sunte de ani mai târziu, au apărut
primele monede din argint. Spre deosebire de China, unde monedele erau constituite din metale,
catalogate comune, noile monede aveau in compoziția lor, metale prețioase, cu o valoare mult mai
mare. Au apărut, pentru prima dată în Lidia, o zonă din Turcia, însă tehnicile si metodele de „batere
a monezilor” au fost copiate rapid de de către imperiile grecești, persane, mai târziu chiar si de cele
romane. Banii de hârtie au fost introduși de către China în timpul dinastiei Tang (618-907 d.Hr.) și
au fost folosiți cu mai mult de 500 de ani înainte de Europa unde banii de hârtie au inceput să apară
în secolul al XVII-lea. În 1821 aurul a devenit oficial standardul valoric în Anglia. Etalonul aur este
un sistem în care o țară folosește o cantitate fixă de aur pentru a stabili valoarea monedei sale.
3
(Amadeo, 2022). Înainte de această perioadă, argintul fusese principalul metal monetar mondial iar
aurul a fost folosit de mult timp intermitent pentru monedă într-una sau alta țară, dar niciodată ca un
singur metal de referință, sau standard. Însă, în anii 1870 etalonul aur a fost adoptat de Germania,
Franța și Statele Unite, multe alte țări urmând exemplul. Această schimbare s-a produs deoarece
descoperirile recente de aur din vestul Americii de Nord au făcut ca aurul să fie mai abundent.
(Duignan). Odată cu Primul Război Mondial, alianțele politice s-au schimbat, datoria internațională
a crescut, iar finanțele guvernamentale s-au deteriorat. Prăbușirea bursierei din 1929 a fost doar una
dintre dificultățile mondiale de după război. Criza din anii 1930 a fost resimțită în întreaga lume și a
marcat începutul sfarșitul etalonului aur. În Statele Unite ale Americii, standardul a fost revizuit iar
prețul aurului a fost devalorizat. De asemenea, standardele de aur britanice și internaționale s-au
încheiat curând, și au urmat noile reglementării monetare internaționale.
În multe țări europene, zilele plicului salarial s-au încheiat la sfârșitul anilor 1950 până la
începutul anilor 1960. Această dezvoltare ilustrează tranziția de la o economie bazată pe numerar la
sistemele de plată electronică, care a fost inițiată de companii inovatoare care au recunoscut
beneficiile plăților electronice. (Humphrey, 1995).

1.2. Plățile și sistemul de plăți

În fiecare economie, un număr mare de tranzacții au loc în fiecare zi la inițiativa unei game
largi de actori economici. O tranzacție este un acord încheiat între un cumpărător și un vânzător
pentru a schimba bunuri, servicii sau active financiare în schimbul banilor. (Chen, 2022). Toate
tranzacțiile, indiferent dacă implică achiziția de bunuri, active financiare sau servicii (condiția fiind
să nu implice troc), au două componente de decontare: livrarea bunului sau serviciului și transferul
de fonduri, mai simpul spus plata folosind numerar (bancnote și monede) sau depozite deținute la
bănci (fonduri în conturi deținute la bănci). (Kokkola, 2010). Un platior este cel care ia parte la
tranzacția de plata, emite un ordin de plata fiind de acord cu transferul de fonduri. Beneficiarul
primește fondurile, este destinatarul final al tranzacției.
În sensul său mai restrâns, termenul „sistem de plată” este uneori folosit ca sinonim pentru
„sistem de transfer de fonduri interbancare”. Cu toate acestea, la nivel general, termenul „sistem de
plată” se referă la ansamblul complet de instrumente, intermediari, reguli, proceduri, procese și
sisteme de transfer de fonduri interbancare care facilitează circulația banilor într-o țară sau zonă
valutară. (Kokkola, 2010). De asemenea, sistemul de plăți poate fi definit ca un set de aranjamente
privind descărcarea de obligațiilor asumate de către agenții economici (inclusiv persoanele fizice) în
urma tranzacțiilor economice cu bunuri (inclusiv active financiare) sau servicii. (Căpraru, 2010).
Potrivit altor publicatii un sistem (national) de plăți este o configurație de instituții susținute de o
infrastructură de procese și practici bazate pe tehnologie pentru a facilita transferurile comerciale și
financiare între cumpărători și vânzători. (Lamb, 2018). Pe scurt un sistem de plata este un mijloc
prin care fondurile sunt transferate rapid si in siguranta.
Continuând același fir nartiv, putem considera că un sistem de plată cuprinde trei elemente
principale (Kokkola, 2010): un instrumente de plată, care reprezintă un mijloc de autorizare și
depunere a unei plăți, procesul de procesare din care face parte și compensarea, care presupune
schimbul instrucțiunii de plată între băncile (și conturile) în cauză și un mijloc de decontare pentru
băncile relevante (adică banca plătitorului trebuie să compenseze banca beneficiarului plății).
Trebuie menționat fapul că, un sistem de plată se bazează pe instituțiile care furnizează
conturi de plată, instrumente și servicii clienților (inclusiv consumatori, întreprinderi și administrații
publice) și pe organizații care operează servicii de plată, compensare și decontare (cum ar fi
sistemele de transfer de fonduri interbancare) (Kokkola, 2010). De asemenea, acesta trebuie susținut

4
de o bază juridică solidă, care include legi, standarde, reguli și proceduri stabilite de legiuitori,
instanțe, autorități de reglementare, operatorii de sistem și supraveghetorii băncii centrale.
1.2.1. Tipuri și instrumente de plăți
Plațile pot fi clasificate pe baza diferitelor tipuri de plătitori/beneficiar implicați, precum
(Kokkola, 2010):
Plățile wholesale – plațile angro (holesale payments) sunt folosite pentru a deconta tranzacții
între bănci și piețele financiare și reprezintă cea mai mare parte a valoriilor plăților la nivel global
(Wielgosz). De asemenea, acestea sunt considerate urgente, critice când vine vorba de timp (adică
trebuie să fie compensate și decontate într-o anumită zi, chiar într-o anumită perioadă de timp în
acea zi).
Plățile retail – sunt plățile „de zi cu zi” realizate intre între instituții nefinanciare (de
exemplu, gospodării private, societăți nefinanciare sau agenții guvernamentale). Există un numar
relativ mare de plați de tip retail, insă spre deosebire de cele wholesale, vlorile sunt mult mai mici,
iar decontarea si compenseare se realizează diferit.
Un „instrument financiar” este un termen umbrelă folosit pentru a descrie orice instrument
fizic sau digital care este utilizat pentru a efectua tranzacții fără numerar, facilitând trecerea de la
contul bancar al clientului la cel al comerciantului. (what-is-a-payment-instrument). Altfel spus, este
un instrument sau un set de proceduri care permit transferul de fonduri de la plătitor la beneficiar.
Există o gamă largă de instrumente de plată diferite, unde fiecare are caracteristici, în funcție de
tipul de relație și tranzacție dintre plătitor și beneficiar. Cea mai comună distincție este între
instrumentele de plată în numerar și fără numerar. (Kokkola, 2010).
O plată în numerar este un transfer de valoare imediat si final, realizat prin intremediul
bancnotelor sau monedelor plătite de către destinatarul bunurilor sau serviciilor furnizorului, poate
implica o plată în cadrul unei afaceri către angajați în compensare pentru orele lucrate sau pentru a
le rambursa pentru cheltuieli minore care sunt prea mici pentru a fi direcționate prin sistemul de
conturi de plătit. (cash-payment, 2022). În majoritatea țărilor, legislația sau reglementările impun ca
bancnotele și monedele să fie acceptate ca plată pentru toate tipurile de tranzacții, eventual supuse
unor limite pe valoare nominală. Aceasta confirmă statutul bancnotelor și monedelor ca mijloc legal
de plată. (Kokkola, 2010).
O plată fără numerar, spre deosebire de cea in numerar, se referă strict la transferul de
fonduri între conturi. Instrumentele de plată fară numerar sunt un produs al evoluției sistemului de
plată provocat de inovațiile tehnologice, modelele de afaceri și politici actuale. (non-cash-payment-
instruments-definition-types-and-benefits, 2021). Acestea se pot imparți in urmataorele categorii:
Instrumente cu forma fizică mai precis instrumente pe hârtie sau electronice. Acestea sunt de
regulă, într-un mod tradițional sub formă de hârtie, dar astăzi devind din ce în ce mai populare
instrumentele electonice. Trebuie menționați și banii electronici (e-money) care sunt o alternativă
digitală la numerar ce permit utilizatorilor să efectueze plăți fără numerar cu bani stocați pe un card
sau pe un telefon sau prin internet (e-money).
Instrumente bazate pe credit sau debit, cele bazate pe credit („credit push”) sunt transmise
pentru procesare de către plătitor, în timp ce instrumentele bazate pe debit („debit pull”) sunt
transmise pentru procesare de către beneficiar. Principalele instrumente bazate pe credit sunt
transferurile de credit (adesea numite „credite directe” sau „transferuri bancare”) iar cele pe bază de
debit sunt debitările directe, plățile cu cardul și cecurile. (Kokkola, 2010). Diagrama nr si nr
ilustrază atât transferul de credit cât si pe cel de debit. Se poate observa că, ambele sisteme
funcționează in mod diferit, mai bine spus in mod opus.

5
 Figura nr. 1.2.1. Închirierea unui apartament unde plata s-a reaalizat printr-un transfer de credit

Sursa preluare autor pe baza informațiilor publicate de Banca Centrală Europeană

Operațiunea nr. 1 - inițierea plății realizată pe baza informațiilor facturate, precum numele
destinatarului, suma datorată, numărul contului bancar al beneficiarului și banca la care se realizează
plata.
Operațiunea nr. 2a - transmiterea datelor de plată (instrumentul de plată) de la banca
platitorului la banca destinatarului.
Operațiunea nr. 2b - transferul de fonduri din contul celui care plătește în contul celui care
încasează.
Operațiunea nr. 3- cea finală ce conține informațiile despre plată, de exemplu un extras de
cont

Figura nr. 1.2.2. Cumpararea unui costum, plata realizându-se cu ajutorul unui transfer de debit

6
 Sursa preluare autor pe baza informațiilor publicate de Banca Centrală Europeană

Operațiunea nr. 1 - autorizarea de debitare a contului plătitorului.

Operațiunea nr. 2 - depunerea la bancă pentru încasare.
Operațiunea nr. 3 - transmiterea datelor de plată de la banca receptorului la banca plătitorului pentru
colectarea sumei.
Operațiunea nr. 4 - transferul de fonduri din contul plătitorului în contul destinatarului.
Operațiunea nr. 5 - informațiile despre plată.

Transferurile de credit și de debit sunt de departe cele mai frecvent utilizate instrumente de
plată. În ceea ce privește transferurile de credit acestea cuprind funcții, proceduri, acorduri, reguli și
instrumente, pe hârtie sau în formă electronică, care permit executarea unei instrucțiuni de plată, pe
care plătitorul o emite furnizorului său de servicii de plată. Spre deosebire de creditele directe,
transferurile de debit cuprind funcții, proceduri, acorduri, reguli și instrumente, care permit debitarea
autorizată a contului plătitorului. Debitările directe sunt inițiate de către beneficiar, fie ca plată
individuală, fie ca o serie de plăți și se bazează pe acordul (mandat) de către plătitor către beneficiar,
furnizorul său de servicii de plată sau prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății.
(credit-transfers-and-direct-debits). Cele doua categorii nu trebuie confundate deoarece îndeplinesc
funcții diametral opuse.
De asemnea, poate cel mai popular instrument fără numerar, cardul, acesta este un
„dispozitiv” de acces care pot fi folosite de deținătorii lor pentru a plăti bunuri și servicii fie la un
punct de vânzare (POS), fie pentru a retrage bani de la bancomate (ATM) (Kokkola, 2010). Cele
mai comune carduri de plată sunt cardurile de debit, cardul de credit. Trebuie menționate și cecul
care este un instrument scris, datat și semnat care indică băncii să plătească o anumită sumă de bani
la purtător. Persoana sau entitatea care scrie cecul este cunoscută drept plătitor sau trăgător, în timp
ce persoana căreia i se întocmește cecul este beneficiarul plății. Trasul, pe de altă parte, este banca
pe care este tras cecul. (Kagan, 2021).
Graficul nr 1.2.1 Ponderea utilizării instrumentelor de plată fara numerar în UE (2016-2020), ca
procent din numărul total de plăți

7
 Tranferuri de credit Transferuti de debit Caduri
Cecuri E-money Alte metode de plata

50.8%

50.1%
48.9%
46.8%
45.2%
26.8%

26.1%

25.2%

25.0%
24.7%
20.6%

20.2%

19.1%

18.2%
18.1%

4.8%
3.8%
3.6%
3.3%
3.0%
2.7%

2.2%
1.9%

1.9%
1.7%

1.6%

1.5%

1.3%

1.1%

1.0%
2016 2017 2018 2019 2020

Sursa preluare autor pe baza datelor Băncii Centrale Europene, Statistical Data Warehouse, disponibile la link-ul
urmator: https://sdw.ecb.europa.eu/reports.do?node=1000004051

Graficul nr 1.2.1. evidențiază ponderea utilizării instrumentelor de plată fara numerar în UE

(2016-2020), ca procent din numărul total de plăți pe o perioadă de cinci ani, (2016-2020). Se poate
observa că, cea mai folosită metodă de plată fară numerar este cea cu cardul, fapt justificat de
numarul uriași de plăți care se realizează ăn fiecare zi. Plata cu cardul a atins un punct de maxim în
anul 2019, cu peste 50% procente din totalul tranzacțiilor din Uniunea Europeană. Urmatoarea
categorie sunt transferurile de credit care au atins un punct de maxim în anul 2016, cu un procent de
26,8% și un punct de minim (25%) în anul 2020. De asemnea transferurile directe, au atins punctul
de maxim în anul 2016, urmat de punctul de minim (18,2%) in anul 2020. Ambele forme de plată au
înregistrat o scadere în cadrul perioadei de referința, în contrast cu cresterea observabilă a plaților cu
cardul. Se poate vedea ca, plațile cu cardul sunt prefetate. Simultan o altă metodă de plată a
înregistat o creștere, e-money care a atins un punct maxim în anul 2020 de 4,8% spre deosebire de
anul 2016 unde punctul de minim era de 3%. Această crestere sugerează evoluția tipurilor de plăți și
deschiderea spre noi metode de plată. Acestă schimbare este sunșinută și de scaderea constantă
realizată de metoda de pltă prin intermediul cecurilor. Dacă în anul 2016, cecurile au înregistrat
2,7%, în anul 2020 ponderea ascazut păna la 1,1%. Toate aceste fluctuații în cadrul instrumentelor
de plată fără numerar evidențiază evoluția spre noi metode și adaptabilitatea sistemului financiar-
bancar.

Graficul nr 1.2.2. Ponderea utilizării instrumentelor de plată fara numerar în cadrul UE pentru anul 2020

8
 1%
1%5%
25%

50%
18%

Tranferuri de credit Transferuti de debit Caduri

Cecuri E-money Alte metode de plata
Sursa preluare autor pe baza datelor Băncii Centrale Europene, Statistical Data Warehouse, disponibile la link-ul
urmator: https://sdw.ecb.europa.eu/reports.do?node=1000004051

Pentru a evindeția și mai mult diferențele utilizării instrumentelor de plată fara numerar în
cadrul UE, greficul nr 1.2.2. pune în valoare ponderea acestora, din numarul total de plăți efectuate
în anul 2020. Este vizibil că, procentul majoritar este reprezentat de plata cu cardul. Instrumentul
deține aproximativ 50% din numarul total de plăți. Se observă ca acesta a fost cea mai utilizată
metodă de plată din anul 2020. Un factor care a înfluențat aceast procent este pandemia generată de
Covid-19, prin care presoanele fizice au fost obigate de restricțiile impuse de fiecare stat în parte să
realizeze majoritatea plților cu cardul, evitându-le pe cele cu numerar. În contrast, cecurile, o
metodă mai tradițională de pltă reprezintă doar 1% din total. Este evident că metodele tradiționale
încept să dispară în detrimentul celor actuale, fiind mult mai sigure, eficiente și rapide.

1.3. Structura sitemului european de plati

In cadrul Uniunii Europene, sitemul este unul fragmentat si impartit in funcite de nivelul de
dezvoltare economică al fiecarei tari. Un sistem de plată este de obicei clasificat ca un sistem de
plată „de mare valoare” (large-value payment systems) sau „retail” (retail payment systems), în
funcție de tipul principal de tranzacție procesată în sistem
Siteme de plăți de mare valoare (large-value payment systems/LVPS) sunt utilizate pentru a
deconta transferuri de bani cu valoare mare. Deși nu există o definiție clară a „valoare mare”,
termenul a fost folosit mai mult în sens comparativ. În general, se referă la transferul de fonduri între
bănci și banca centrală. (Sunil Khandelwal, Dayanand Pandey, 2007). Este un sistem de transfer de
fonduri care gestionează de obicei plăți de valoare mare și cu prioritate ridicată. (cpmi/publ, 2012).
Sitemele de plăți de mare valoare sunt sisteme care sunt concepute în primul rând pentru a procesa
plăți urgente sau de mare valoare. Aceste plăți sunt schimbate între instituțiile financiare în legătură
cu activitățile de pe piața financiară și necesită decontare urgentă sau în timp util. Astfel, un sistem
care gestionează astfel de plăți trebuie să îndeplinească standarde ridicate de siguranță și eficiență.
Sistemele de plată cu amănuntul sunt concepute pentru a gestiona un volum mare de plăți de valoare
mică, cum ar fi transferurile de credit, debitările directe și plățile cu cardul.

9
 La momentul introducerii monedei euro, în zona euro funcționau în total șase sisteme de
plată de mare valoare. Două dintre ele, TARGET și EURO1, care au funcționat la nivelul întregii
zone. Celelalte patru au fost mai localizate (deși cu o oarecare participare străină): EAF în
Germania, PNS în Franța, SPI în Spania și POPS în Finlanda. (Kokkola, 2010).
Aceste siteme sunt de o importanță deosebita, având in vedere implicațiile lor directe asupra
pieței financiare. Funcționarea eficientă a sistemului de plăți este necesară pentru funcționarea
sectorului financiar. Un sistem de plată puternic și solid este necesar nu numai pentru stabilitatea pe
termen lung a sistemului financiar, ci și pentru funcționarea zilnică fără probleme a decontărilor.
Toate instituțiile de pe piața financiară, bancare și nebancare sunt conectate între ele prin legăturile
sistemului de plăți. (Sunil Khandelwal, Dayanand Pandey, 2007).

1.3.1. Sisteme de plată de mare valoare (large value payment systems)

Sitemul de plată poate fi împărțit în două categorii, în funcție de durata decalajului dintre
inițierea unei plăți și decontarea acesteia prin livrarea fondurilor băncii centrale. Acestea sunt
sistemul de decontare brută și sistemul de decontare netă.
Metode de decotare - decontarea poate fi brută sau netă și poate fi efectuată în timp real sau
la ore stabilite.
- Decontare brută vs netă: în decontarea brută, fiecare instrucțiune de plată este transmisă și
decontată individual în conturile băncilor plătitoare și beneficiare, rezultând o intrare de debit și
credit pentru fiecare instrucțiune de plată decontată. În decontarea netă, instrucțiunile de plată
sunt compensate în conformitate cu regulile și procedurile sistemului, iar numărul de creanțe
nete bilaterale sau multilaterale rezultate este mai mic decât numărul instrucțiunilor de plată
inițiale.
- Decontare în timp real vs decontare în timp desemnat: decontarea în timp real are loc în mod
continuu în timpul zilei operaționale. Decontarea la timp desemnat are loc în momente
prestabilite din timp, variind de la un singur ciclu de decontare la sfârșitul zilei până la cicluri de
decontare frecvente în timpul zilei
În funcție de metodele lor de decontare și a timpului de referințp sistemele de plată sunt
împărțite în patru tipuri, așa cum se arată în Tabelul nr 1.3.1, cele mai comune forme fiind
decontarea brută în timp real (RTGS) și decontarea netă în timp desemnat (DNS).
- Sistemele de decontare brută în timp real efectuează decontarea finală a plăților individuale în
mod continuu în timpul zilei de procesare și reprezintă forma predominantă de siteme de plăți de
mare valoare.
- Sistemele de decontare netă la oră desemnată, decontează pozițiile nete ale participanților la unul
sau mai multe ore discrete de decontare prespecificate în timpul zilei de procesare. Aceasta este
principala formă de sistem de plată retail, adesea cu mai multe cicluri de decontare în timpul
zilei. LVPS-urile cu decontare netă se decontează de obicei o dată la sfârșitul zilei.
- În unele țări există sisteme de decontare brută la timp stabilit. În aceste sisteme, decontarea
finală a transferurilor are loc la sfârșitul zilei de procesare, fără compensarea pozițiilor creditare
și debitoare adică pe o bază tranzacție cu tranzacție sau pe baza pozițiilor agregate de credit și
debire ale fiecărei bănci.
- Sistemele hibride combină caracteristicile decontării brute și nete, de ex. compensarea frecventă
a tranzacțiilor și decontarea finală frecventă în timpul zilei.

Tabelul nr 1.3.1. Tipuri de sisteme de plăți

Metoda de decontare Decontare brută Decontare netă
Timp stabilit (desemnat) Decontare brută în timp Decontare netă în timp
10
 stabilit stabilit (desemnat, DNS)
În timp real (continuu) Decontare brută în timp real Sisteme hibride
(RTGS)
Sursa prelucrare autor după Tom Kokkola, The payment system Payments, securities and derivatives, and the role of the
eurosystem, Ed. European Central Bank, Frankfurt am Main, 2010;
Sistemele RTGS
În sistemele RTGS, fiecare plată este decontată individual de îndată ce ordinul de transfer
este transmis și acceptat spre decontare, cu condiția ca plătitorul să aibă suficiente fonduri (sau
facilități de descoperire de cont) disponibile în contul său. Sistemele RTGS procesează de obicei
transferurile de credit, care sunt inițiate de plătitor. Acestea se decontează prin (simultan) debitarea
contului plătitorului și creditarea contului beneficiarului, după care o plată este considerată
definitivă. Figura nr 1.3.1 surpinde decontarea unei plăți de la un participant la altul într-un sistem
RTGS, banca centrală acționând ca instituție de decontare. Fiecare operație este numerotată si
explicată mai jos.
Figura nr 1.3.1. Plățile decontate print-run sistem RTGS

Sursa prelucrare autor după Tom Kokkola, The payment system Payments, securities and derivatives, and the role of the
eurosystem, Ed. European Central Bank, Frankfurt am Main, 2010

1. Debitarea contului plătitorului la Banca A

2. Transmiterea instrucțiunii de plată către sistemul RTGS
3. Decontarea plății – adică debitarea contului Băncii A și creditarea contului Băncii B la banca
centrală
4. Transmiterea informațiilor privind plata către Banca B
5. Creditarea contului beneficiarului la Banca B

Care sunt beneficiile utilizării RTGS?

RTGS prezintă mai multe avantaje decât celelalte moduri de transfer de fonduri (FAQView, 2021),
precum:
- Este un sistem sigur și securizat pentru transferul de fonduri.
- Tranzacțiile/transferurile RTGS nu au limită când vine vorba de sumele transferate.
- Sistemul este disponibil în toate zilele, ceea ce înseamnă că există un transfer în timp real de
fonduri în contul beneficiarului.
- Expeditorul nu trebuie să folosească un control fizic sau un draft la cerere.

11
- Beneficiarul nu trebuie să viziteze o sucursală bancară pentru depunerea instrumentelor de
hârtie.
- Beneficiarul nu trebuie să se teamă de pierderea/furtul instrumentelor fizice sau de probabilitatea
încasării frauduloase a acestora.
- Remitentul poate iniția remitențele de la domiciliul său/locul de muncă folosind internet
banking, dacă banca sa oferă un astfel de serviciu.
- Tranzacția are un suport legal.
Participanții la sistemele RTGS operate de banca centrală pot să aibă acces la diferite
facilități ale băncii centrale, în funcție de politicile băncii centrale de referință. În primul rând,
trebuie să fie eligibili pentru a deschide un cont de decontare. În al doilea rând, aceștia pot avea
acces la un intraday credit (un credit intraday sau credit de zi, este un credit cu o durată mai mică de
o zi acordat unei persoane sau unei afaceri, sunt de obicei acordate de bănci fără dobândă
(VanBaren).Aceștia pot fi, de asemenea, eligibili pentru acces la conturi de credit și depozit
overnight, precum și la operațiuni de refinanțare regulate (sau de urgență) efectuate de banca
centrală.
În cadrul Uniunii Europene TARGET2 este sistemul de decontare brută în timp real (RTGS)
pentru euro, în care procesarea și decontarea plăților au loc în timp real (adică continuu) și unde
fiecare transfer este decontat individual. (target2.eu, 2014). EURO1, este singurul sistem de plată de
mare valoare din sectorul privat pentru tranzacții unice în euro în aceeași zi la nivel paneuropean.
Sistemul EURO1 procesează tranzacții de mare prioritate și urgență și în primul rând de sume mari,
atât la nivel intern, cât și la nivel transfrontalier. (euro1). In ceea ce privește Romania, sistemul de
decontare brută in timp real este sisetmul ReGIS, sistemul realizează decontarea operaţiunilor băncii
centrale, a transferurilor interbancare, precum şi a plăţilor în lei de valoare mare (peste 50.000 lei)
sau urgente (Sistemul-ReGIS).
In ceea ce priveste sistemul de decontare netă, în principiu Sistemul de decontare netpermite
băncilor să acumuleze credite și debite între ele pe parcursul zilei lucrătoare. Numai la sfârșitul zilei
lucrătoare sunt calculate totalurile și doar diferența netă trebuie transferată între bănci. (Kangan,
2020). Decontarea nu este finalizată până la sfârșitul perioadei și, prin urmare, nu există nicio
garanție a finalizării acestora până la decontare. (Sunil Khandelwal, Dayanand Pandey, 2007).
Decontarea netă facilitează gestionarea lichidității băncilor. Adică, băancile trebuie cunoscă cât
numerar dețin pentru a satisface nevoile clienților la ghișeu și la bancomate. Există două tipuri de
sisteme de decontare netă:
- Sistemele de decontare bilaterală, acestea necesită soluționarea finală a plăților efectuate între
două bănci pe parcursul unei zile. Acestea urmează să fie decontate la închiderea activității, de
obicei printr-un transfer între conturile lor la banca centrală. Băncile care trimit mai multe
fonduri prin transferuri decât primesc (adică băncile cu un sold de decontare net pozitiv) sunt
creditate cu diferența, iar băncile cu un sold de decontare net negativ plătesc diferența. (net-
settlement).
- Sistemele de decontare multilaterală, sunt siteme de decontare în care fiecare participant la
decontare își decontează propria poziție netă multilaterală de decontare (de obicei, printr-o
singură plată sau chitanță) (Kokkola, 2010).

Sisteme de decontare netă în timp desemnat (Designated-time net settlement systems-DNS)

Într-un sistem de decontare netă, decontarea obligațiilor participanților la sistem are loc pe o
bază netă, în conformitate cu regulile și procedurile sistemului iar ordinele de plată pe care
participanții le transmit pe parcursul unei zile sunt acumulate în sistem. La sfârșitul zilei, are loc

12
„compensarea” și se calculează „poziția netă” a fiecărui participant. Compensarea este cea convenită
a obligațiilor reciproce de către două sau mai multe părți și calcularea pozițiilor nete de decontare.
Acest lucru poate fi realizat pe o bază bilaterală sau multilaterală. Compensarea poate lua mai multe
forme, care au grade diferite de aplicabilitate legală în cazul în care una dintre părți nu este obligată.
(Kokkola, 2010). Pozițiile nete sunt informate fiecărui participant și apoi, decontările pozițiilor nete
sunt executate, de obicei o singură dată, la sfârșitul zilei. Pentru a fi mai precis, debitorii neți sunt
obligați să plătească valoarea datoriei nete în contul de sistem, iar la primirea tuturor acestor fonduri,
sistemul efectuează plăți valoarea netă a creditului către creditorii neți. (Nakajima, 2011).
Atât sitemul au propriile avantaje și dezavantaje. Sistemul RTGS este superior în reducerea
riscului de decontare. Pe de altă parte, sistemul DNS are un avantaj față de nivelul de lichiditate
necesar decontării. In principiu există un oarecare compromis între cele două sisteme în ceea ce
privește riscul și eficiența.
Sistemele hibride (Hybrid systems)
Un sistem hibrid, după cum sugerează și numele, combină funcțiile RTGS și DNS. Sitemele
hibride sunt cele mai recente tipuri de sisteme si intregește atât elementele de economisire a
lichidităților ale sistemelor de decontare netă cu cât și avantajele de decontare in aceeași zi ale
sistemelor RTGS. Astfel, acestea nu pot fi clasificate nici ca sisteme RTGS, nici ca sisteme de
decontare netă, numidu-se sisteme hibride. Apariția unor astfel de sisteme hibride au la bază
dezvoltarea unor instrumente mai sofisticate de optimizare. Spre deosebire de sistemele de decontare
netă, care execută de obicei un număr mic de decontări, majoritatea sistemelor hibride au ca scop să
efectueze, în limita posibilitaților o decontare continuă. Sitemele se bazează pe rutine de optimizare
precum compensarea sau pe efectuarea unui număr cât mai mare de cicluri zilnice de decontare. In
consecință dacă numărul de cicluri de decontare este infinit, sistemul se seamănă cu un sistem
RTGS. Cei care utilizează astfel de sisteme au acces la o serie de instrumente de gestionare a
lichidităților, precum și o obțiune de a rezerva lichiditați pentru a efectua plăți critice.
În componența sa, un sistem hibrid poate avea două moduri de decontare. Un mod mai
„tradițional” RTGS realizat pentru plăți cu prioritate ridicată și un „mod de compensare” pentru plăți
cu prioritate inferioară. Fondurile sunt separate de lichiditațile rezervate pentru cele două moduri.
Modul de compensare presupune că sistemul va căuta grupuri de plăți care se compensează în mare
măsură una pe cealaltă și care pot fi decontate împreună simultan, totul se realizeză pe o bază brută
in cadrul careia se va folosi o cantitate limitată de lichiditate.

Tabelul nr 1.3.2. Principalele sisteme de plată de mare valoare din Uniunea Europeană și volumul
tranzacțiilor procesate în anul 2020

ȚARA SISTEMUL DE PLATĂ DE MARE VALOAREA TRANZACȚIILOR PROCESATE 2020

VALOARE (MILIARDE EURO)
  A. Siteme care procesează euro  
 UE TARGET2 în ansamblu 483,098.90

UE EURO1/STEP1 40,558.90

13
   B. Siteme care procesează alte monede  
POLONIA SORBNET2 18,449.40
DANEMARCA Kronos2 12,566.20
SUEDIA RIX 12,223.70
CEHIA CERTIS 11,888.10
UNGARIA VIBER 4,778.40
ROMANIA REGIS 1,911.50
BULGARIA RINGS 559.6
CROAȚIA Croatian LVPS 401.8
Sursa preluare autor pe baza datelor Băncii Centrale Europene, Statistical Data Warehouse, disponibile la link-ul
urmator: https://sdw.ecb.europa.eu/reports.do?node=1000004051

Tabelul nr 1.3.2. surprinde principalele sisteme de plată de mare valoare din Uniunea
Europeană și valoarea tranzacțiilor procesate de acestea în anul 2020. În cadrul tabelului sistemele
de mare valoare sunt ordonate în mod descrscator de la cea mare valoare la cea mai mică,
înregistrată în anul 2020. Este de la sine înteles că sistemul TARGET2 a înregistrat cea mai mare
valoare, urmat de EURO1. În ceea ce privește sistemle de mare valoare care procesează alte
monede, pe primul loc se află Polonia cu sistemul SORBNET2. Mai multe informații depre
sistemele de pltă de mare valoare vor fi prezentate în capitolul urmator.
1.3.2. Siteme de plăți de mică valoare - plați de tip retail (low value payment systems)
Sistemele de plată de mică valoare sunt concepute pentru a gestiona un volum mare de plăți
cu o valoare relativ mică, precum cum ar fi transferurile de credit, debitările directe și plățile cu
cardul. Acestea se pot deconta fie în banii băncii centrale, fie în banii băncii comerciale. (Kokkola,
2010) Sistemele de plăți de mică valoare decontează milioane de plăți retail pentru comunitățile
naționale sau regionale. Ele trebuie să ofere participanților lor servicii eficiente de compensare și
decontare, echilibrând costurile, eficiența procesului și diminuarea riscurilor. (swift-for-lvps).
Aceste sisteme au suferit modificări majore ca urmare a implementării Zonei unice de plăți în euro
(SEPA).
Plățile reatil se referă de obicei la achiziționarea de bunuri și servicii de către consumatori și
întreprinderi. Fiecare dintre aceste plăți au o valoare relativ mică, dar in sine volumele de plați sunt
mari. Exista mai multe tipuri de plăți retail precum plăți de la persoană la persoană (de exemplu,
transferul de bani către un prieten sau un membru al familiei), plăți de la persoană la companie (de
exemplu plăți de facturi), plăți de la întreprindere la persoană (de exemplu plăți ale salariilor) și plăți
de la companie la companie plăți. Aceste sisteme de plată sunt gestionate atât de furnizori din
sectorul privat, cât și de cel public.
In ceea ce priveste sistemele de plată retail, din zona euro acestea sunt în principal plățile
efectuate de persoane fizice, cu o valoare relativ scăzută, volum mare. Sisteme de mica valoare din
zona euro sunt prezentate in tabelul 1.3.3 de mai jos, unde sunt evidențiate sitemele de plată din
Uniunea Europeana, care porcesează euro dar si alte monede naționale intr-o maniera decrescatoare.

Tabelul nr 1.3.3 Sistemele de plată de mică valoare din UE, în anul 2020

ȚARA SISTEMUL DE PLATĂ RETAIL VALOAREA TRANZACȚIILOR PROCESATE IN

2020 (MILIARDE EURO)
  A. Siteme care procesează euro
FRANȚA CORE 5,021.90

14
GERMANIA RPS 3,724.30
OLANDA equensWorldlines 2,096.80
SPANIA SNCE 1,839.60
ITALIA Italian CSMs 1,440.50
BELGIA CEC 1,198.70
FRANȚA SEPA EU 1,128.80
AUSTRIA CS 1,126.50
PORTUGALIA SICOI 490.10
GRECIA DIAS 298.00
SLOVACIA SIPS 278.00
LETONIA EKS 141.00
LITUANIA CENTROlink 128.70
POLONIA EuroELIXIR 77.90
SLOVENIA BIPS payment system 69.80
IRLANDA IPCC 32.60
CIPRU Cyprus Clearing House for 14.00
cheques
GRECIA ACO 12.10
MALTA Malta Clearing House 10.90
CROAȚIA EuroNKS 9.90
MALTA MTEUROPAY 7.10
CIPRU Cyprus SEPA Direct Debits 2.10
System
SLOVENIA SIMP-PS payment system 1.60
LETONIA Worldline Latvia CSM 0.90
FINLANDA ARPP 0.30
BULGARIA BISERA7-EUR 0.20
  B. Siteme care procesează alte monede
POLONIA ELIXIR 1,340.50
SUEDIA Bankgirot 1,231.80
DANEMARCA The IntradagClearing 732.10
SUEDIA Dataclearing 425.50
UNGARIA ICS 386.60
DANEMARCA The Sumclearing DKK 303.00
CROAȚIA National Clearing System 127.50
BULGARIA BISERA 91.80
ROMANIA SENT 88.10
DANEMARCA Straksclearing 52.20
POLONIA Express ELIXIR 14.60
POLONIA BLIK 12.80
BULGARIA BORICA 8.90

15
POLONIA KSR 2.80
POLONIA BlueCash 2.30
Tabelul nr Sistemele de plata retail din UE, 2020 Sursa Sursa preluare autor pe baza datelor Băncii Centrale
Europene, Statistical Data Warehouse, disponibile la link-ul urmator: https://sdw.ecb.europa.eu/reports.do?
node=1000004051

16