Coarctaţia de aortă

Generalităţi
Artera aortă, cel mai mare vas de sânge din organism, preia sângele oxigenat de la inimă
şi îl distribuie la nivelul tuturor țesuturilor. Coarctaţia de aortă este o malformaţie
cardiacă congenitală manifestată prin îngustarea arterei într-un punct de-a lungul traseului
ei, cel mai frecvent localizându-se la nivelul arcului aortic.
Coarctaţia de aortă este, în general, prezentă la naştere şi poate avea mai multe grade de
severitate, în funcţie de care, poate fi diagnosticată mai devreme sau la maturitate. Cu cât
îngustarea este mai severă, cu atât simptomatologia este mai accentuată.
Coarctaţia de aortă se poate întâlni fie ca malformaţie singulară, fie însoţită de alte
malformaţii cardiace, dintre care cea mai frecventă este bicuspidia de valvă aortică.
Incidenţa este de 4 cazuri la 10.000 de naşteri.

Cauzele coarctaţiei de aortă

Cauzele coarctaţiei de aortă nu sunt cunoscute. În 10-20% dintre cazuri există un istoric
familial de malformaţii cardiace. De asmenea, coarctaţia de aortă poate fi prezentă în
cadrul unor sindroame genetice, iar un exemplu din acest punct de vedere este sindromul
Turner.
Coarctaţia de aortă poate apărea oriunde de-a lungul arterei, dar de cele mai multe ori se
întâlnește la nivelul arcului aortic. În majoritatea cazurilor, afecţiunea este prezentă la
naştere, dar există şi situaţii în care se poate instala mai târziu, din cauza aterosclerozei,
vasculitelor sau în urma unor traumasime.

Simptome în coarctaţia de aortă

Simptomele întâlnite în coarctaţia de aortă depind de severitatea acesteia. Mulţi dintre
pacienţi sunt asimptomatici, dar există şi cazuri de copii cu semne şi simptome timpurii
şi, prin urmare, diagnosticaţi mult mai devreme.
Copiii cu coarctaţie de aortă severă pot avea simptome la scurt timp după naştere. Aceste
simptome includ:
 dificultate în respiraţie;
 dificultate în alimentaţie;
 copilul nu ia în greutate;
 transpiraţii excesive;
 piele palidă;
 iritabilitate.
Este importantă intervenţia terapeutică cât mai precoce, pentru a se evita instalarea
insuficienţei cardiace.
Adolescenţii şi adulţii cu coarctaţie de aortă pot fi asimptomatici pentru că îngustarea
aortică nu este una foarte severă. Simptomul sugestiv pentru coarctaţie de aortă este
hipertensiunea măsurată la nivelul membrelor superioare comparativ cu hipotensiunea
măsurată la nivelul membrelor inferioare. Simptomele generale descrise de pacienții cu
coarctaţie de aortă pot fi:
 vertij (ameţeală);
 leşin;
 dificultate în respiraţie brusc instalată;
 durere de cap;
 sângerări nazale;
 durere puternică în piept;
 mâini sau picioare reci;
 slăbiciune musculară.
În funcţie de locul coarctaţiei, pot exista diferenţe de presiuni arteriale atât între
membrele superioare şi cele inferioare cât şi între membrele superioare stâng şi drept. De
asemenea, din cauza obstacolului în calea transportului sângelui, inima pompează sângele
contra unei presiuni crescute, ceea ce determină instalarea hipertrofiei de ventricul stâng
(îngroşarea pereţilor ventriculului).

Complicaţii ale coarctaţiei de aortă

Coarctaţia de aortă netratată poate duce la apariţia anumitor complicaţii, în funţie de
severitate:
– anevrism aortic;
– hipertentiune arterială;
– accident vascular cerebral;
– disecţie de aortă (ruperea peretelui arterial);
– boala coronariană prematură;
– insuficienţă cardiacă;
– insuficienţa altor organe – în cazul în care îngustarea este severă, este posibil ca sângele
să nu ajungă la restul organelor, ceea ce duce la o funcţie scăzută a acestora (ex:
insuficienţa renală).

Diagnosticul în coarctaţia de aortă

Investigaţiile se încep odată cu apariția simptomatologiei mai mult sau mai puţin
agresive, în funcţie de severitatea afecţiunii.
De asemenea, la o examinare de rutină, pacienţii asimptomatici pot prezenta:
– hipertensiune arterială;
– diferenţa de presiune arterială între membrele superioare (mai mare) şi cele inferioare
(mai mică);
– puls scăzut, greu decelabil sau transmis întârziat la nivelul membrelor inferioare;
– murmur cardiac – determinat de pasajul sângelui prin îngustarea aortică; în funcţie de
sunet şi localizare poate orienta cardiologul în stabilirea diagnosticului.

Investigaţiile necesare în stabilirea diagnosticului de coarctaţie de aortă sunt:

– radiografia – oferă informaţii în legatură cu eventualele modificări cardiace (hipertrofie
ventriculară, modificări ale arcului aortic);
– electrocardiograma (EKG) – pentru activitatea electrică a inimii, diverse aritmii
instalate sau afecţiuni musculare ale cordului (ex: hipertrofia);
– ecografia cardiacă – evaluează structura şi funcţia inimii; majoritatea cazurilor de
coarctaţie sunt diagnosticate în urma ecografiei. Oferă informaţii legate de localizarea şi
severitatea afecţiunii dar şi  cu privire la alte posibile malformaţii cardiace;
– cateterizarea cardiacă – utilă în vizualizarea structurilor cardiace, măsurarea presiunii
sangvine, dar poate fi utilizată și ca procedură terapeutică;
– rezonanța magnetică (IRM) – utilă în localizarea și stabilirea severității coarctației, dar
și în stabilirea tratamentului;
– computer tomografia (CT) – de asemenea utilă în localizarea și detreminarea severității
coarctației, vizualizarea structurii altor vase sangvine și alegrea tratamentului optim.

Tratamentul în coarctația de aortă

Tratamentul coarctației de aortă este de mai multe tipuri și depinde de vârsta pacientului
la momentul diagnosticului și de severitatea afecțiunii.

Tratment chirurgical – se aplică în funcție de caz:

– rezecția cu anastomoză cap la cap – presupune rezecția porțiunii de aortă îngustată și
conectarea/sutura celor două capete de arteră;
– aortoplastie cu “flap” de arteră subclavie – o porțiune din artera subclavie poate fi
folosită pentru repararea zonei îngustate din aortă;
– aortoplastie cu petic sintetic – presupune atașarea unui petic din material sintetic pentru
a lărgi zona îngustată; este utilizată mai ales când coarctația se întinde pe o zonă mai
lungă din arteră;
– realizarea de by-pass cu grefă vasculară – inserarea unui tub de legatură între cele două
portiuni sanatoase ale aortei;
– angioplastia cu/fără balon – destinderea zonei îngustate de aortă cu un balon introdus cu
ajutorul unui cateter; în anumite situații se poate introduce și un stent, cu rolul de a
preveni re-stenozarea acelei zone; poate fi utilizata ca tratament inițial sau ca intervenție
secundară, în caz de re-stenozare.

Tratament medicamentos
Medicația nu are rol în tratarea defectului arterial, dar poate fi folosită pentru controlul
presiunii arteriale atât înainte cât și după intervențiile chirurgicale. De asemenea, nou-
născuții ce prezintă coarctație de aortă primesc medicație cu rol în păstrarea deschisă a
canalului arterial până la momentul intervenției chirurgicale și repararea defectului
arterial.

Prevenție
Coarctația de aortă nu poate fi prevenită, pentru că, în majoritatea cazurilor, este prezentă
la naștere. Cu toate acestea, este important și de mare ajutor ca factorii de risc (sindrom
Turner, bicuspidie aortică, istoric familial de coarctație de aortă) să fie identificați și
monitorizați în timp.