Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște, Țara Românească – d.

27
aprilie 1872, București, România) a fost un scriitor, filolog și om politic român,
membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cea
mai importantă personalitate din cultura română prepașoptistă, prin aportul său
cultural și estetic la dezvoltarea literaturii române, fiind apreciat și ca un
precursor al poeziei moderne.

După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă,
înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul
românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova), sub
influența mamei sale, Eufrosina care „știa carte numai grecească,” după cum
mărturisește Heliade.

În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii
de la „Sfântul Sava”. Este membru activ al asociațiilor culturale din epocă:
Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al
presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe
(1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul
unei „biblioteci universale”, inspirat de cel al lui L. Aymé-Martin, menită să
înzestreze cultura română cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale
tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei
generații, oricât de ambițioase. A fost și director al Arhivei Țării Românești, în
perioada 1843-1848.

Ion Heliade Rădulescu a fost o personalitate marcantă a Revoluției de la 1848 din

Țara Românească, fiind membru al guvernului provizoriu și apoi al locotenenței
domnești.

Origine

S-a născut la 6 ianuarie 1802, la Târgoviște, fiind fiul lui Ilie Rădulescu, căpitan de
poteră, apoi polcovnic (colonel în armata rusească peste 5000 de dorobanți) și al
Eufrosinei Rădulescu, născută Danielopol, fiica polcovnicului Alexandru
Danielopol, dintr-o familie de negustori greci sau aromâni[5]. Heliade ar mai fi
avut trei frați, morți pe când era încă „prunc”, așa cum rezultă din poezia sa Visul
(1836). Ilie Rădulescu avea o oarecare avere: o moșie în județul Ialomița la
Gârbovi din plasa Grindul Făgărașului și o casă în București, pe Calea Herăstrău
(azi, bulevardul Dorobanți), cu o imensă grădină. Tatăl lui Heliade a murit de
ciumă în 1829.
La moșie, Heliade citește Alexandria și populara carte a lui Ion Barac: Istorie
despre Arghir cel frumos și Elena cea frumoasă și pustiită crăiasă (1801).

Studii

Ajuns la București, Heliade învață românește după cărțile populare, iar grecește
cu dascălul Alexe, pe Octoih și Psaltire; prin 1814 însuși călugărul Naum („bietul
Naum”, cum îi zicea Eliade) de la Sf. Niculae (poate chiar Naum Râmniceanu) i-a
fost dascăl, adică profesor.

De prin 1815, în vârstă de numai 13 ani, frecventează Școala grecească de la

Academia Domnească de la Schitu Măgureanu, unde este elevul dascălului grec
Constantin Vardalah, filolog grec, director din 1803 al Academiei Domnești din
București; din Școala grecească i-a rămas și numele Eliad sau Eliade, cu care a
semnat mult timp. Cunoaște poezia lui Atanasie Hristopoulos, poet grec
neoanacreontic, la mare modă pe atunci; Heliade traduce din Liricele acestuia.

După trei ani, în 1818 se transferă, împreună cu alți colegi români: Pandeli,
Nănescu, Cernovodeanu, Orescu, Darvari, Merișescu etc., la școala românească
de ingineri hotarnici de la Colegiul Sfântul Sava, deschisă de Gheorghe Lazăr, unde
se predau „științele filozoficești și matematicești”. "Printre tinerii care se
înghesuiau în jurul catedrei de la Sfântu Sava- scrie Dora d'Istria - Lazăr n-a
întârziat să-l remarce pe cel care trebuia să-i continue opera, Ion Rădulescu, mai
cunoscut sub numele de Heliade." Școala de la „Sfântul Sava” urma să aibă trei
cicluri de învățământ. Primul ciclu, elementar, prevedea „cunoașterea slovelor și
slovnirea cuviincioasă”, „cunoașterea numerelor”, „scrisoarea cu ortografia”. Al
doilea ciclu, cel mediu, implica predarea gramaticii, „poetica cu mitologia și
geografia” și „retorica și istoria neamului”, iar al treilea ciclu se referea la unele
științe aplicate: „geodezia sau ingineria câmpului cu iconomia și arhitectura”,
precum și ramuri ale matematicii, ca „geometria teoretică, trigonometria, algebra
și altele”.

Din 1820, Gheorghe Lazăr îl asociază ca profesor-ajutor de aritmetică și

geometrie, cu un salariu de 100 de lei pe lună.

Activitate literară

Între 1822-1829 Heliade devine succesorul lui Gheorghe Lazăr la conducerea

Colegiului Sfântul Sava, după retragerea acestuia și va preda cursuri de
„Aritmetică rațională (după Louis-Benjamin Francœur), de geometrie și
trigonometrie, de algebră, de geographiă matematică sau astronomie”. Alături de
Heliade au predat cursuri din 1823 Teodor Paladi și Ion Popp, iar din 1825
Eufrosin Poteca, Simion Marcovici și Costache Moroiu. În anul 1823 cumpără
modesta casă locuită de Gheorghe Lazăr în Obor, zis și Târgul din afară (Heliade
scrie: „Târgul d-afară”).

În 1827 este înființată Societatea literară, din inițiativa lui Dinicu Golescu și a lui
Heliade care, împreună cu Ion Câmpineanu și Stanciu Căpățâneanu au redactat
statutele societății; la Societatea literară au aderat mai mulți tineri boieri, printre
care și frații domnitorului Grigore al IV-lea Ghica: Mihail, Constantin și Alexandru.
Ședințele Societății literare se țineau în casa lui Constantin Golescu din București.
Această societate promova ideile iluministe: răspândirea școlii românești prin
înființarea de școli în fiecare județ și școli primare la sate, înființarea unui colegiu
la Craiova, înființarea unui teatru național, publicarea de gazete în limba română,
de traduceri și de opere originale. Societatea literară avea un caracter politic
secret, cu scopul luptei pentru progres în Țara Românească. Aici, Heliade citește
din traducerile sale din Lamartine dar și gramatica sa.

Apare (1828), la tipografia lui Samuel Filtsch din Sibiu, Gramatica Românească, în
care Heliade se dovedește un reformator în domeniul limbii; susține simplificarea
alfabetului chirilic, fonetismul ortografic, împrumutarea neologismelor din latină
și din limbile romanice. Militând pentru unificarea limbii române literare, Heliade
afirmă că lucrarea sa este „prima gramatică metodică și aproape filozofică”.

Heliade este fondatorul primului ziar apărut în Țara Românească: Curierul

românesc, publicat începând cu 1829 și difuzat prin librarul Iosif Romanov. La
8/20 aprilie 1829 apare Curierul românesc, prima gazetă în limba română din
Principate, în care s-au publicat articole în limba română și franceză. Gazeta avea
ca deviză „Urăsc tirania și mi-e frică de anarhie”. Ulterior evenimentelor
revoluției, ziarul a reapărut, continuându-și apariția până la 12 decembrie 1859,
punând bazele presei românești și fiind prima gazetă românească cu periodicitate
constantă și cu apariție îndelungată.

Ion Heliade-Rădulescu a cumpărat, împreună cu unchiul său, serdarul Nicolae

Rădulescu, la 11 octombrie 1830, de la văduva doctorului Constantin Caracaș,
tipografia zisă „de la Cișmeaua lui Mavrogheni, din Obor”, pe terenul dăruit de
tatăl său, fostă proprietate a lui Gheorghe Lazăr. Din 1832 a rămas proprietar
unic. Deoarece era posesorul singurei tipografii particulare, i s-a dat lui Eliade, din
decembrie 1832, funcția de director al Buletinului oficial la postelnicie, această
publicație oficială apărând de la 8 decembrie 1832 sub titlul „Buletin. Gazetă
administrativă”, iar de la 15 decembrie 1832: „Buletin, gazetă oficială” (cu
caractere chirilice).

Heliade a debutat în anul 1830 ca traducător cu volumul Meditații poetice dintr-

ale lui A. de Lamartine.

În 1831 îi apare volumul Reguli sau grammatica poezii. Traduse în românește de I.

Eliad (după Cours de littérature, d'histoire et de philosophie... de Lévisac și
Moysant), scriere eclectică, influențată de Marmontel, La Harpe, Voltaire.

La inițiativa lui Heliade, Ion Câmpineanu, Costache Aristia, Voinescu II, Grigore
Cantacuzino, frații Golești și alții, în 1833 este înființată Societatea Filarmonică.
Societatea avea scopuri secrete care urmăreau unirea, egalitatea, emanciparea
țiganilor, votul universal etc. Ședințele Societății Filarmonice se țineau în casa lui
Constantin Golescu din podul Mogoșoaiei. Societatea Filarmonică și-a încetat
activitatea în 1838. La 20 ianuarie 1834 se deschide Școala de muzică vocală, de
declamație și de literatură, al cărei director devine Heliade, contribuind concret la
primele reprezentații teatrale în limba română; această școală avea menirea de a
pregăti actori profesioniști. Ion Heliade-Rădulescu a fost și profesor de literatură
și istorie literară a diverselor popoare, de elocvență, de proză și poezie etc. la
Conservatorul Filarmonicii, alături de Costache Aristia, profesor de declamație și
de muzicianul Ioan Andrei Wachmann, profesor de muzică vocală și
instrumentală. După aproape șapte luni de școală, la 29 august 1834, în sala
Slătineanu, elevii au prezentat în fața tuturor asociaților și a unui public numeros
piesa Mahomet (Fanatismul) de Voltaire.

Câtva timp este favoritul domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica și trece drept
poet al curții; un astfel de post nu exista însă oficial, fiind doar o imitație a curții
din Viena.

Sub conducerea și îndrumarea lui Heliade, la 1 noiembrie 1835 apare primul

număr din Gazeta Teatrului Național, care a fost publicată până în 1836. În
Gazeta Teatrului Național, preocupările didactice ale Școlii de muzică vocală ... își
găsesc o susținere teoretică. Tot el pregătește și înființează revista de cultură
Curier de ambe sexe, supliment al Curierului românesc, primul număr apărând în
iulie 1837.
Heliade publică în 1840 lucrarea sa: Paralelism între limba română și italiană.
Susținând că româna și italiana sunt dialecte derivate ale limbii latine; George
Călinescu spunea că „Heliade își creează un jargon italo-român, de înfățișare
grotescă”.

În anul 1844 izbucnește „Afacerea Trandafiloff”, provocată de decizia

domnitorului Gheorghe Bibescu de a acorda concesiunea exploatării minelor din
Valahia către inginerul rus Aleksandr Trandafiloff. Măsura a fost considerată
ilegală de Adunarea Obștească, ceea ce a condus, finalmente, la decizia lui
Bibescu de a dizolva acest legislativ. Aceste evenimente l-au făcut pe Heliade să
publice o poezie-pamflet, Măceașul și florile (1844), adaptată liber după Viennet,
care a fost publicată pe foi volante, în 30.000 exemplare. Poezia făcea aluzie la
trandafir, care la rândul său trimitea la Trandafiloff („trandafir cu of în coadă”).

Participarea la Revoluția de la 1848

Fruntașii Revoluției de la 1848 din Țara Românească

În primăvara anului 1848, când au izbucnit primele revoluții europene, Heliade a

fost determinat să colaboreze cu Frăția, o societate secretă revoluționară,
înființată la București de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Christian Tell și Alexandru G.
Golescu în 1843 și a devenit membru în comitetul de conducere al acesteia. Este
implicat în evenimentele de la 1848: a participat la redactarea, în cea mai mare
parte, a Proclamației de la Islaz, împreună cu Nicolae Bălcescu, ce cuprindea
revendicările pașoptiștilor în 22 de articole, sub deviza „Respect la proprietate.
Respect la persoane”. Lui Heliade i-a revenit și misiunea tipăririi documentului
Proclamației.

Ca mulți alți revoluționari, Heliade a favorizat menținerea unor bune relații cu

Poarta, sperând că această politică ar putea favoriza o desprindere totală de sub
protectoratul Rusiei.

Exilul

După înfrângerea revoluției, Heliade pleacă în exil (1848-1858) la Paris, apoi în

insula Chios și la Constantinopol. Traseul călătoriei sale spre exil este reconstituit
în articolul lui Mihai Chiper: „se refugiază în Transilvania,la Sibiu, apoi la Orșova,
traversează Serbia, Slavonia, Croația, Stiria, Bavaria, orașul Frankfurt, urmează
linia Rinului și străbate „țara belgilor” unde „totul îmi păru exotic; totul respira
belșug și bucurie”, grăbit să ajungă în „țara libertăților”, Franța. De aici, va merge
la Londra, unde îl vizitează, împreună cu Christian Tell, pe lordul Henry John
Temple Palmerston, premierul britanic, căruia îi explică obiectivele revoluției de la
1848; apoi se reîntoarce la Paris, unde este primit de ministrul afacerilor străine,
Drouyn de l'Huis, „cu scufie de noapte pe cap”.

Revenirea în țară

Pentru scurt timp revine în țară, în timpul ocupației turcești a Capitalei, dar, în
urma protestelor consulatului austriac este nevoit să se reîntoarcă la
Constantinopol, unde rămâne până în 1857. Se întoarce definitiv în țară în anul
1859.

Pentru scurt timp scoate gazeta Curierul român (1859), care este suspendată de
guvernul Ion Ghica după numai trei numere. Încearcă să reintre în viața politică,
de aceea candidează în alegeri, dar este învins de Cezar Bolliac. Editează în 1860
jurnalul politic și literar Proprietarul român. Este ales deputat de Muscel în 1864.
În anul 1866, scoate sub numele P. Georgescu ziarul Legalitatea, semnând unele
articole cu pseudonimul M. Anagnoste. În 1859, având gradul masonic 18,
participă la aprinderea luminilor Lojii bucureștene Steaua Dunării, al cărei Mare
Maestru a devenit în 1861.

În continuarea preocupărilor sale în domeniul istoriei naționale, Ion Heliade

Rădulescu publică în 1861 Prescurtare de Istoria Românilor sau Dacia și România.
În 1869 apare ediția a doua sub titlul Elemente de istoria românilor sau Dacia și
România.

Heliade este considerat întemeietorul teoriei literare românești (clasică la

început, romantică mai apoi), în lucrarea sa Regulile sau gramatica poeziei fiind în
același timp și îndrumător literar.

Române, Membrii Societății Academice

1/13 august 1867

În administrația țării, a avut, succesiv, rangurile de pitar, paharnic și clucer.

Ion Heliade-Rădulescu este membru fondator al Societății Academice Române
(Academia Română) și primul președinte al acesteia (1867-1870). A demisionat în
noiembrie 1869, în urma respingerii proiectelor sale ortografice.

În problemele limbii literare, prin lucrările sale de început, Heliade a deschis limbii
literare largi căi de dezvoltare.

Decesul

Ion Heliade-Rădulescu a decedat în ziua de 27 aprilie 1872, în imobilul din str.

Polonă, nr. 20, după ce la 18 mai 1870 își pierduse soția. La 30 aprilie i s-a făcut
înmormântare națională, la care au participat mii de oameni.

Mihai Eminescu a scris oda La Heliade, iar după decesul scriitorului: La moartea lui
Eliade.

Concepțiile filozofice ale lui Heliade

Ideile lui Heliade ca gânditor sunt în general voltairiene și francmasonice. Poetul

are obsesia unicului în trinitate: Dumnezeu Tatăl este autoritatea supremă, Fiul
este materia, Duhul sfânt, mintea universală. În sistemul filozofic al trinităților,
creat de Heliade, principiul de alcătuire a universului îl constituie „delta sîntă” .

Relația neantagonică dintre spirit și materie servește în concepția dualistă a lui

Heliade ca model al tuturor dualităților naturale, adevărate, creatoare, în cadrul
cărora doi termeni eterogeni, unul activ și celălalt pasiv, se unesc într-un chip
armonios. Exemple de asemenea dualități naturale sunt: timpul și spațiul,
progresul și conservația, guvernul și poporul, dreptul și datoria, libertatea și
autoritatea etc.

Doctrina lui Heliade despre „dualitățile adevărate” evidențiază universalitatea

contradicției ca factor al mișcării, al dezvoltării progresive. În esența schemei sale
dialectice activ-pasiv-rezultat, termenul „rezultat” este considerat superior celor
doi termeni care l-au generat, ca de exemplu în triadele mire-mireasă-familie, om
spiritual-om fizic-om moral, guvern-popor-stat, progres-conservație-
perfectibilitate. Heliade privește existența ca un „nemărginit șir de forme”, ca o
„perpetuă transformație”.

Heliade a fost un personaj religios și mistic, devotat unui Dumnezeu unic al

omenirii și al rasei umane, tinzând spre același Absolut.