LUCRARE DE DIPLOMA

MIOPIA

Coordonator
Elev URSE IONELA- GEORGIANA

PROMOTIA
2016

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIA

ANALIZATORULUI VIZUAL

ANATOMIA ANALIZATORULUI VIZUAL

Analizatorul vizual este alcătuit din trei segmente :
Segmentul periferic sau receptor care primește excitațiile externe specifice este format
din:
 Globul ocular.
 Organele anexe ale globului ocular.

1
 Globul ocular - formează aparatul optic al organului vizual.Are formă aproape sferică
și este alcătuit din trei tunici suprapuse care formeaza peretele lui.
o tunica externă conjunctivă fibroasă.
o tunica mijlocie vasculară (UVEE), bogată în pigment.
o tunica internă nervoasă, retina.
Tunica externă fibroasa se împarte în două porțiuni inegale:
 una posterioară opacă, alb-sidefie numita sclerotica,
 o porțiune anterioara, bombată și transparentă numită cornee.
Sclerotica este formată dintr-o împletitură densă de fibre colagene, dispuse radial și
circular care o fac rezistentă. Este dură și inextensibilă la adult, avînd rol de protec ție.În
grosimea ei se ramifică vase de sînge și nervi, precum și canalul lui Schlemm, vecin limbului
sclero-cornean care are rol fiziologic în circulația lichidelor din interiorul ochiului. La polul
posterior sclerotica prezintă o porțiune perforată numita “lama ciuruită’’,prin care trec fibrele
nervului optic.
Corneea este partea anterioară a stratului fibros. E o membrană transparentă, mai
subțire în porțiunea sa mijlocie. Este alcătuită din fibre conjunctive colagene a șezate sub
forme de lamele paralele între ele și cu suprafața corneei.Cornea nu posedă vase de sînge, dar
conține numeroase ramificații nervoase. Zona de trecere dintre cornee și sclera se numește
“limb sclero-corneean.
Tunica mijlocie sau vasculară (UVEE), căptușește fața internă a scleroticii pînă la un
milimetru de cornee, de unde ea nu se mai continuă pe fața posterioară a acesteia ci l-a o
direcție verticală pe axul ochiului și formează cu corneea unghiul camerular sau irido-
corneean.
Tunica mijlocie este compusa din trei porțiuni :
 coroida
 corpul ciliar
 irisul
Coroida este o membrană intens vascularizată, ea fiind învelișul hrănitor al globului
ocular. Partea externă adera la sclerotica și este alcătuită dintr-o pătură subțire conjunctivă
bogată în celule pigmentare, prin care contribuie la formarea camerei obscure.La polul
posterior coroida prezintă un orificiu care corespunde lamei ciuruite a sclerpticii, prin care
trec fibrele nervului optic.În porțiunea anterioară coroida formeaza corpul ciliar, care este o
formațiune conjuctiv- musculară ce se întinde pînă la rădăcina irisului.

2
 În grosimea acesteia se găsesc muschiul ciliar – format din fibre netede și procesele
ciliare – care sunt niște creste formate din ghemuri vasculare, foarte anastomozate între ele
cuprinse într-un țesut conjuctiv în care exista și numeroase celule pigmentare și țesut elastic.
Corpul ciliar prin muschiul sau are rol în acomodarea vizuală la distanță, iar
procesele ciliare secreta umoarea apoasă care hrănește țesuturile lipsite de vase (corneea și
cristalinul).Tunica internă sau retina este o membrană de natură nervoasă și cuprinde
receptorii pentru lumină. În fața ei internă prezintă două regiuni importante : papila optică și
pata galbenă.Papila optică corespunde locului în care se concentrează fibrele nervoase ce
alcătuiesc nervul optic, loc în care nu se găsesc receptori, avînd forma unui disc ovalar sau
circular din centrul căruia pleacă vasele centrale ale retinei.Pata galbenă se află în locul unde
axul vizual întălnește retina.În centrul ei se găsește o depresiune în care se află cele mai multe
elemente receptoare, aici realizându-se cea mai corectă și mai clară imagine a obiectelor
privite.

Irisul este o parte a ochiului, fiind o diafragmă opacă prevăzută cu o deschidere

numită pupilă, prin care trec razele de lumină cătrecristalin. Irisul are pigmenți care dau
culoarea ochilor (albaștri, căprui, verzi).Circumferința mare a irisului se continuă, la nivelul
limbului corneean și al ligamentului pectinat, cu corpul ciliar.Fața sa posterioară este neagră și
privește fața anterioară a cristalinului.Fața anterioară a irisului prezintă proeminențe radiare;
culoarea sa variază individual după cantitatea de pigment conținută în celulele sale. Irisul se
scaldă în umoarea apoasă și împarte spațiul care conține acest lichid într-o cameră anterioară
și una posterioară.El conține fibre musculare care alcătuiesc un mușchi circular, sfincterul
pupilei și un mușchi radial, dilatator al pupilei. Irisul este vascularizat de arterele ciliare lungi
și ciliare anterioare, care formează la periferia sa un mare cerc arterial.

Retina este alcătuită din 10 straturi celulare.

 stratul celulelor pigmentare – cu capacitatea de a emite pseudopode.
 stratul celulelor vizuale – constitue unul din elementele receptoare.
Unele trimit spre patura pigmentara prelungiri in forma de bastonase, altele trimit
prelungiri conice, celule cu conuri.Celulele cu bastonase sunt in numar de 25.000 si sunt
celule nervoase modificate; bastonasele contin redospina-pigment fotosensibil cu rol de a
transforma energia luminoasa in impulsuri nervoase.Celulele cu conuri sunt in numar de
7.000.000, conurile permitind vederea diurna colorata, in lumina mai intensa.Stratul
neuronilor bipolari cuprinde neuroni senzitivi periferici, neuronul bipolar reprezentind primul

3
neuron al caii optice.Stratul neuronilor multipolari – ale caror dendrite fac o sinapsa cu axonii
neuronilor bipolari, iar axonii lor formind nervul optic. Neuronul multipolar reprezinta al
doilea neuron al caii optice.
Mediile transparente in afara de cornee mai cuprind :
 umoarea apoasa
 cristalinul,
 corpul vitros,ele au rolul de a refracta razele de lumina, deci sunt medii
refringente sau sistem dioptric al ochiului.
Umoarea apoasa, este un lichid clar, incolor, transparent (in cantitate de 0,3-0,4),
secretat de procesele ciliare, de compozitie asemanatoare lichidului cefalorahidian si se
gaseste in spatiul cuprins intre cornee si cristalin, denumit camera anterioara. Camera
anterioara este mai mare decit cea posterioara care e delimitata anterior de iris, posterior de
cristalin si de ligamentul sau suspensor, periferic de corpul ciliar. Cele doua camere comunica
prin orificiul pupilar prin care trece si umoarea apoasa dintr-o camera in cealalta. Printr-un
canal aflat in grosimea scleroticii numit “canalul lui Schlemm”, umoarea apoasa este
eliminata continuu in venele scleroticii.
Cristalinul este o formatiune leticulara biconvexa asezata posterior irisului fiind
cuprinsa intr-o capsula conjuctiva ale carei margini sunt fixate prin ligamentul suspensor
(zonula Zinn) de procesele ciliare. La rindul lor procesele ciliare actionate de muschiul
ciliar.Corpul vitros este o substanta transparenta gelatinoasa secretata de procesele ciliare
fiind invelit intr-o membrana subtire numita “hialoida” si ocupa tot spatiul cuprins intre
cristalin si peretele globului ocular, numit camera posterioara.
Organele anexe ale globului ocular.
Situate in imediata vecinatate a globului ocular se impart in doua categorii:
 organe de miscare motilitate
 organe de protectie
Organele de miscare sunt reprezentate de muschii externi ai globului ocular-4 drepti si
2 oblici. Ei rotesc ochiul in toate directiile. Cei patru muschi drepti se insera cu un capat pe
sclerotica iar cu celalalt capat de un inel fibros (tendonul lui Zinn) de pe fundul orbitei, iar cei
doi muschi oblici cu un capat pe oasele ce alcatuiesc orbita si cu celalalt capat pe sclerptica.
Organele de protectie sunt : sprancenele, pleoapele, conjunctiva si aparatul
lacrimar.Sprancenele sunt formatiuni musculo-cutanate acoperite de peri, care au rol de a opri
sudoarea sa curga in ochi.Pleoapele sunt doua pliuri tegumentare, in grosimea carora se afla o

4
membrana rigida, iar pe margine prezinta niste peri numiti cili (gene) ce retin particulele de
praf. La baza cililor se gasesc glande sebacee modificate ce secreta o grasime care unge cili si
impiedica scurgerea lacrimilor
Conjunctiva este o membrana subtire si transparenta care captuseste fata interna a
pleoapelor si fata anterioara a globului ocular pana la periferia corneei, de unde se continua
cu epiteliul anterior al acesteia.
Aparatul lacrimal se compune din: glanda lacrimala si caile lacrimale.Glanda
lacrimala de marimea unei migdale, de structura tubulo-acinoasa este asezata in partea
superioara si laterala a orbitei. Secreta lacrimile care se elimina prin mai multe canalicule pe
suprafata globului ocular.Caile lacrimale sunt doua canalicule asezate in grosimea celor doua
pleoape si conduc lacrimile din fundul de sac connjunctival superior – situat in unghiul
intern al orbitei; de aici prin canalul lacrimo-nazal, lacrimile sunt eliminate in fosele nazale.
Secretia lacrimala prin clipire indeparteaza particulele straine care ajung pe cornee si prin
stratul fin ce acopera conjunctiva si corneea se mentine permanent umezeala lor.Segmentul de
conducere al ochiului este reprezentat prin calea optica. Aceasta incepe chiar de la retina unde
se gasesc primul si al doilea neuro bi-si multipolar. Axonii celui de al doilea neuron intra in
alcatuirea nervului optic.
Cei doi nervii optici, dupa ce intra in cutia craniana prin orificiul cranian al gaurii
optice, se intalnesc(deasupra hipofizei) dand nastere unei incrucisari care se numeste chiasma
optica. La nivelul acesteia fibrele care vin din jumatatea nazala a retinei se incruciseaza
(fibrele interne), cele externe continuandu-si drumul.
Dincolo de chiasma, calea de conducere se continua sub numele de “tracturi optice”,
fiecare tract constituind fibre nervoase de la ochiul de aceasi parte si fibre de la ochiul de
partea opusa. Aceste fibre la un nucleu special din talamus unde fac sinapsa cu cel de-al
treilea neuron al caii optice. Axonii acestui ultim neuron se indreapta spre scoarta cerebrala si
se termina in lobul occipital unde se afla segmentul central.
Segmentul central sau cortical (de perceptie) este reprezentat de aria vizuala care se
gaseste la lobul occipital, in jurul scizurii calcarine, campurile 17-18-19 Brodman. Aici are
loc procesul de transformare a excitatiei luminoase in senzatie vizuala.

FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL

5
 Simtul vederii ne permite sa recunoastem obiectele care ne inconjoara, sa apreciem
calitatile lor, forma, marimea, culoarea, luminozitatea, mobilitatea – ca si distanta care ne
separa de ele si distanta dintre obiecte.
Procesul prin care se realizeaza vederea cuprinde urmatoarele etape succesive :
 Formarea imaginii pe retina, prin intermediul unui sistem dioptic, in care
cristalinul indeplineste rolul unei lentile biconvexe.
 Stimularea celulelor receptoare din retina, sensibile la lumina, deci a celulelor
cu conuri si a celor cu bastonase. Deosebirile de comportament a bastonaselor
le revine rolul principal in vederea nocturna, monocromatica, iar conurilor in
vederea diurna, cromatica.
 Reprezentarea imaginii la nivelul scoartei cerebrale : imaginea reala si
rasturnata, formata pe retina este proiectata prin intermediul caii optice spre
aria vizibila din regiunea occipitala. Aceasta are o cito-arhitectonica speciala,
de unde si denumirea de arie striata. Retina se proiecteaza punct cu punct in
aria striata. Fibrele corespunzatoare din pata galbena au in zona vizuala un
teritoriu mult mai mare comparativ cu restul retinei. Din cauza incrucisarii
partiale cu chiasma optica, fibrele fiecaru ia din cei doi nervi optici se
proiecteaza pe ambele emisfere. Datorita acestui fapt excitatiile culese de cele
doua retine ajunse in emisferele cerebrale printr-un fenomen de fuziune
corticala duc la formarea unei singure imagini care este in vederea binoculara
(ambii ochi fixeaza acelasi punct).

Miopia reprezinta o tulburare de refractie a globului ocular, caracterizata prin faptul ca

imaginea obiectelor privite este focalizata in fata retinei - un dezechilibruintre puterea
sistemului de lentile ocular si lungimea axului anteroposterior al globului ocular, sau altfel
spus, un exces de convergenta (in mod normal, imaginea obiectelor este focalizata pe retina,
intr-o zona de acuitate vizuala maxima, denumita „pata galbena”).

Corneea si cristalinul reprezinta cele doua medii refractive ale globului ocular; dintre aceste
componente, corneea contribuie cel mai mult la formarea imaginii obiectelor privite, la
nivelul retinei.

 Daca axul anteroposterior al globului ocular este prea scurt, imaginea obiectelor se va
forma in spatele retinei, situatie patologica, care se insoteste de scaderea acuitatii vizuale -
aceasta situatie mai este denumita si hipermetropie.

6
 Daca axul anteroposterior al globului ocular este prea lung, puterea refractiva a
dioptrului ocular (sistemul de lentile al ochiului uman) nu va fi suficienta, iar imagina va fi
focalizata inaintea retinei - aceasta tulburare refractiva este denumitamiopie si este de
asemenea insotita de scaderea acuitatii vizuale.

Acuitatea vizuala se refera la capacitatea unei persoane de a distinge detalii fine ale
obiectelor pe care le priveste. O alta cauza de afectare a acuitatii vizuale o
reprezinta astigmatismul; astigmatismul este tot o tulburare de refractie, cauzata de
asincronismul refractiv dintre cornee si cristalin. Din fericire, aceste tulburari de refractie pot
fi corectate prin purtarea de lentile aeriene, lentile de contact sau cu ajutorul chirurgiei
refractive.

Pacientul miop vede cu claritate obiectele care se afla in apropierea ochiului, insa atunci
cand priveste la distanta, vederea sa este incetosata; aceasta se intampla deoarece fie axul
globului ocular este prea lung, fie suprafata anterioara a corneei este prea curbata. La polul
opus se afla tulburarea de refractie denumita „hipermetropie” - corneea este prea aplatizata
sau axul anteroposterior al globului ocular este prea scurt, imaginarea formandu-se in spatele
retinei. Miopia poate fi corectata prin purtarea de lentile divergente (aceste lentile
„deplaseaza” imaginea formata din fata retinei, chiar pe retina).

Dioptrul ocular (mediile transparente si refringente ale globului ocular) este constituit din:

 cornee
 umoare apoasa
 cristalin
 corpul vitros.

Dintre acestea, capacitatea refractiva a cristalinului (lentila biconvexa) se poate modifica in

timpul procesului de acomodare (fenomen ce consta in modificarea curburii cristalinului,
pentru a permite focalizarea imaginilor pe retina, atunci cand obiectele sunt aduse la o distanta
mai mica de 6 metri de globul ocular). In ansamblu, dioptrul ocular poate fi comparat cu
o lentila convergenta cu puterea de 60 dioptrii (corneea avand circa 40 D, iar cristalinul
circa 20 D).

In mod normal, cristalinul si corneea functioneaza precum lentilele unei camere foto,
sincronizandu-se pentru a permite formearea pe retina a celei mai bune imagini (este vorba de
o imagine clara a obiectelor privite de aproape sau de la distanta). Pupila este asemenea unui
diafragm si are rolul de a regla cantitatea de lumina care ajunge la nivelul retinei. Retina
reprezinta componenta globului ocular, cu rol in transformarea stimulului luminos in
impulsuri nervoase, ce vor fi transmise pe calea nervului optic pana la nivelul cortexului
vizual (regiunea occipitala), generand astfel senzatia luminoasa.

Pacientul cu miopie are vederea la distanta incetosata pentru ca imaginea (care se formeaza
inaintea retinei) trimite pe retina doar un con de lumina (cerc de difuziune). Frecventa miopiei
in populatia generala variaza foarte mult in functie de varsta pacientilor:

 statistic, aproape 5% dintre nou-nascuti sufera de miopie congenitala (miopie

prezenta inca de la nastere);

7
 mult mai frecvent, miopia afecteaza populatia adulta - aproape o treime dintre adulti
prezinta miopie.

Printre tarile cu cea mai ridicata prevalenta a cazurilor de miopie, putem enumera: China,
India, Malaezia si Marea Britanie. Recent au fost realizate studii in care a fost demonstrata
legatura dintre incidenta crescuta a cazurilor de miopie si nivelul de educatie al
populatiei studiate: cu cat preocuparile intelectuale ale unei populatii sunt mai intense, cu atat
mai frecvente sunt cazurile de miopie. Miopia afecteaza din ce in ce mai mult tarile din
Europa de Vest; in ultimii 20 de ani, numarul cazurilor de miopie la copii s-a dublat.

Patogenie si cauze
Factorul genetic joaca un rol foarte important in aparitia miopiei; miopia este cu atat mai
frecventa cu cat unul sau ambii parinti sunt miopi. Mediul in care persoana respectiva traieste
si isi desfasoara activitatea reprezinta de asemenea un factor determinant in aparitia miopiei
(exista areale geografice in care numarul cazurilor este alarmant). Numarul cazurilor de
miopie se coreleaza strans cu numarul de ore pe care indivizii unei populatii il petrec in fata
calculatorului sau citind de aproape - cu cat efortul vizual este mai intens, cu atat mai
solicitata va fi musculatura globului ocular. Iluminarea slaba a locului de munca faciliteaza si
ea aparitia miopiei. Asadar, pentru ca miopia sa apara este nevoie de un teren genetic
predispozant, la care concura anumiti factori de mediu (precum cei enumerati mai sus).

De asemenea, miopia poate aparea secundar altor boli si sindroame:

 hipertensiune arteriala
 diabetul zaharat necontrolat
 sindromul Marfan
 sindromul Down
 homocistinurie
 ectopia lentis
 sindromul Turner
 sindromul dispersiei pigmentilor.

Daca in miopia simpla putem vorbi despre un viciu de refractie pur - asincronism intre
lungimea axului anteroposterior al globului ocular si puterea refractiva a dioptrului ocular
(cornee, cristalin), in miopia degenerativa este vorba despre leziuni ale globului ocular,
induse genetic, care determina alungire progresiva a axului antero-posterior si implicit
scaderea marcanta a acuitatii vizuale. Oricare ar fi tipul de miopia prezenta la un pacient,
focarul de formare al imaginii (locul in care lumina refractata de cornee si cristalin se strange)
este plasat inaintea retinei. Ca o curiozitate, o alungire a globului ocular axial sau
anteroposterior cu doar 1 milimetru va determina o crestere a gradului de miopie cu cel putin
3 dioptrii.

Semne si simptome
Din punct de vedere clinic putem vorbi despre trei categorii de miopie:

8
 miopia simpla sau miopia scolarului (tulburare de refractie)
 miopia degenerativa sau miopia forte
 miopia maligna.

Miopia mai poate fi clasificata in functie de valorea dioptrica:

 miopia mica - pana la 3 dioptrii;

 miopia medie - 4/6 dioptrii;
 miopia mare - peste 6 dioptrii,
sau dupa mecanismul de aparitie:

 miopia axiala
 miopia de curbura
 miopia de indice - este vorba de indicele de refractie.

Miopia axiala apare atunci cand lungimea axului anteroposterior al globului ocular este mult
crescuta fata de normal, in timp ce puterea de refractie a dioptrului ocular se pastreaza in
limite normale. Miopia de curbura apare atunci cand curbura fetei anterioare a corneei sau a
cristalinului este mult accentuata.Miopia de indice se datoreaza modificarii indicelul de
refractie al cristalinului (care este mult crescut), secundar unor boli (diabet
zaharat, cataracta nucleara) sau ca urmare a consumului unor medicamente (chimioterapice).

Miopia simpla apare de obicei in prima copilarie (5-10 ani), de aceea mai este cunoscuta si
sub denumirea de „miopia scolarului”. Scolarul apropie din ce in ce mai mult privirea de
caiet, acesta nu mai vede bine la tabla si solicita mutarea sa cu cateva banci mai in fata. De
asemenea, el nu mai vede bine scrisul de la televizor si tinde tot mereu sa se apropie cu
privirea de el. Miopia scolarului este un viciu de refractie pur, care se datoreaza lipsei de
corelatie dintre lungimea axului anteroposterior al globului ocular si puterea refractiva a
dioptrului ocular (exces de convergenta). In rest, elementele globului ocular sunt normal
constituite. Factorul ereditate joaca un rol important in aparitia miopiei simple, la care se
supraadauga factorul comportamental declansator. Din cauza excesului de convergenta,
imaginea obiectelor privite se formeaza in fata retinei; apropierea obiectelor de ochi este
urmata in mod firesc de deplasarea focarului catre retina si de perceperea unei imagini mai
clare. Miopii au o vedere neclasa la distanta, aceasta deoarece globul ocular nu detine un
mecanism compensator asa cum se intampla in cazul hipermetropiilor. Pentru o persoana cu
miopie, vederea de aproape nu necesita un efort excesiv in ceea ce priveste acomodatia - de
obicei miopii prefera meseriile care implica utilizarea vederii de aproape: ceasornicar, bijutier.

Persoanele cu miopie simpla relateaza:

 scaderea acuitatii vizuale pentru distanta si chiar cefalee (dureri de cap);

 vederea la distanta poate fi imbunatatita prin micsorarea fantei palpebrale (inchiderea
partiala a ochilor);
 cu cat valoarea dioptrica a miopiei este mai mare, cu atat mai scazuta este acuitatea
vizuala pentru distanta.
Miopia scolarului debuteaza in copilarie, insa din fericire ea se stabilizeaza la varsta
adolescentei (in jur de 18 ani); sarcina poate conduce la agravarea acestei forme de miopie.
Notam faptul ca, atunci cand miopia debuteaza precoce in copilarie, cel mai probabil ca ea va
evolua pe o perioada mult mai mare de timp.

9
Persoanele care sufera de miopie simpla sunt supuse riscului de a dezvolta strabism
divergent (din cauza efortului de acomodatie minim). Popular, strabismul mai este cunoscut
si sub denumirea de „privire incrucisata”. Daca a debutat in copilarie, de obicei miopia
scolarului are o evolutie lent-progresiva (1-2 dioptrii), pana la varsta adolescentei; atunci cand
s-a stabilizat, in foarte rare cazuri miopia simpla depaseste 6 dioptrii (dioptria reprezinta
unitatea de masura a puterii unei lentile).

Celelalte tipuri de miopie sunt mult mai rar intalnite (miopia degenerativa, miopia
maligna). Ele se datoreaza mai ales unor importanti factori genetici, care concura la aparitia
unor anomalii congenitale ale globului ocular (axul anteroposterior al globului ocular se
alungeste progresiv). Adesea este vorba despre o tulburare de refractie accentuata (de peste
-10 dioptrii), prezenta inca de la nastere, care progreseaza odata cu maturarea organismului
(chiar si pana la -30 dioptrii). Desi mecanismele miopiei degenerative sunt incomplet
elucidate, s-a observat cum tunicile globului ocular sufera un deficit de structura. Miopia
degenerativa sau forte poate debuta precum o forma de miopie simpla, insa evolutia acesteia
este mult mai alerta.

Pacientul acuza grave tulburari ale acuitatii vizuale, vederea neputand fi corectata pe deplin
cu ajutorul lentilelor aeriene; de asemenea, se constata o reducere a campului vizual si
alterarea simtului cromatic (mai ales pentru culoarea albastra). Odata cu evolutia leziunilor
degenerative se remarca si scaderea progresiva a acuitatii vizuale.

Miopia degenerativa mai este cunoscuta si sub denumirea de „miopia forte”; ea poate
conduce la aparitia unor complicatii nedorite: cataracta (destul de frecventa, are o evolutie
lenta), luxatii ale cristalinului (spontane sau aparute in urma unui traumatism al globului
ocular) si dezlipirea de retina (cel mai frecvent sesizata - cauzata de fenomenele degenerative
de la nivelul globului ocular - este o complicatie foarte grava). Miopia forte se poate asocia cu
malformatii genetice ale globului ocular, cutoxoplasmoza si cu glaucomul cu unghi deschis
(incercarea de tratare a glaucomului poate conduce la agravarea miopiei degenerative si la
scaderea si mai accentuata a acuitatii vizuale).

Diagnostic
Pentru diagnosticul formelor de miopie simpla (miopia scolarului) se va urmari evaluarea
viciului de refractieprin metoda denumita refractometrie, precum si
realizarea diagnosticului diferential, prin excluderea altor forme de miopie:

 miopia pilotilor de supersonice

 miopia nocturna
 miopia de curbura
 miopia de indice.

Refractia oculara poate fi apreciata utilizand metode subiective sau obiective. Ca si metoda
obiectiva, putem utiliza refractometrul. Astfel se poate determina refractia dioptrului ocular
pe cele doua meridiane principale, precum si inclinatia precisa a acestor meridiane; acest
aparat se bazeaza pe proiectia unor imagini si pe studiul luminii reflectate de catre retina
pacientului examinat.

10
Miopia degenerativa poate fi diagnosticata prin examen oftalmoscopic (examinarea
fundului de ochi), care sa permita aprecierea statusului retinei, vaselor si nervului optic, cand
examinatorul va identifica la nivelul retinei, o formatiune denumita „conus miopic” (cu
aspect de semiluna de culoare alba). Aceasta formatiune apare ca urmare a distensiei
structurilor globului ocular. Odata cu evolutia leziunilor, la nivelul polului posterior al
globului ocular vor aparea multiple hemoragii maculare, care pot fi sesizate cu usurinta la
examenul oftalmoscopic.

De asemenea, la nivelul maculei (zona de acuitate vizuala maxima de la nivelul retinei),

putem observaregiuni hiperpigmentate, ce apar ca urmare a resorbtiei unor mici hemoragii.
Ulterior, zonele hiperpigmentate vor alterna cu cele depigmentate, in timp ce reteaua de vase
retiniene devine foarte vizibila. Corpul vitros este si el afectat - apare o lichefiere precoce a
vitrosului. Ca si complicatii ale miopiei forte (degenerative), se pot instala cataracta,
glaucomul cu unghi deschis, dezlipirea de retina.

Pe langa aceste modificari obiective ale structurilor globului ocular, se constata scaderea
marcata a acuitatii vizuale, acuitatea vizuala neputand fi corectata pe deplin prin purtarea
ochelarilor. De asemenea, pacientul prezinta grave deficite in ceea ce priveste vederea
nocturna (acesta are o acuitate vizuala foarte scazuta in amurg); un miop trebuie depistat
precoce prin testari de rutina. Se recomanda ca persoanele cu miopii grave sa evite
conducerea automobilelor.

Tratament
Miopia scolarului (simpla) poate fi corectata cu ajutorul ochelarilor, al lentilelor de contact
sau apeland la chirurgia refractiva. De obicei, sunt preferati ochelarii culentile
divergente (cea mai mica lentila divergenta care ofera cea mai buna acuitate vizuala). Odata
cu avansarea miopiei lentilele trebuie schimbate, dupa realizarea unui nou consult
oftalmologic. Lentilele au rolul de a corecta viciul de refractie, insa ele nu pot opri evolutia
bolii.

Metoda chirurgicala a miopiei simple poarta numele de fotokeratectomie (PRKsau LASIK);

practic, este vorba de utilizarea unui fascicul laser cu ajutorul caruia se aplatizeaza fata
anterioara a corneei (remodelarea acestei suprafete). Metoda chirurgicala cu laser are cele mai
bune rezultate in cazul miopiilor simple cenu depasesc 8 dioptrii, insa noile lasere pot
corecta pana la 11-12 D.

In ceea ce priveste miopia forte (degenerativa), terapia urmareste atat imbunatatirea acuitatii
vizuale, cat si oprirea leziunilor degenerative ale bolii. Tulburarea de refractie in cazul miopiei
degenerative nu poate fi corectata pe deplin cu ajutorul lentilelor divergente; pentru a obtine
o vedere binoculara mai buna, de obicei se realizeaza o subcorectie cu maxim 3
dioptrii. Lentilele de contact sunt mult mai costisitoare, insa ele au avantajul ca largesc
limitele campului vizual si permit o mai buna acuitate vizuala.

Tratament chirurgical
Tratamentul chirurgical al miopiei degenerative se poate realiza prin implant de cristalin
artificial, dupa ce a fost inlaturat cristalinul nativ. Aceasta metoda nu este lipsita de riscuri,
posibilele complicatii care pot aparea in urma implantului de cristalin fiind glaucomul sau
cataracta.

11
Din nefericire, nu exista un tratament cert fundamentat stiintific, care sa permita oprirea din
evolutie a miopiei forte.

Chirurgia miopiei, include urmatoarele procedee:

• Keratotomia radiala este un procedeu prin care se urmareste realizarea unor incizii radiale
(in forma de stea), la nivelul fetei anterioare a corneei. Rolul acestor incizii este de a permite
relaxarea curburii corneene si implicit scaderea puterii refractive, sub actiunea presiunii
intraoculare. Este un procedeu destul de raspandit in sectiile de oftalmologie, iar cele mai
bune rezultate s-au obtinut pentru miopiile ce nu depaseau 5 dioptrii.

• Keratomileusis miopic este un procedeu utilizat pentru corectarea miopiilor degenerative

care consta in excizarea, aplatizarea si ulterior reimplantarea portiunii anterioare a corneei
(autogrefa). Este un procedeu destul de costisitor, insa poate fi utilizat chiar si pentru
corectarea miopiilor de circa 16 dioptrii.

• Keratectomia fotoreactiva (procedeul LASIK) este metoda chirurgicala realizata cu

ajutorul laserului, cand se urmareste remodelarea fetei anterioare a corneei, pe o grosime de
cativa microni. Acest procedeu permite corectarea miopiilor de maxim 12 dioptrii (in functie
de grosimea corneei); procedeul poate fi utilizat si pentru tratamentul hipermetropiei, insa cu
o limita maxima de 6 D.

• Implantele Fakice reprezinta implantarea unui cristalin artificial in camera anterioara sau
in camera posterioara a globului ocular, pastrand cristalinul natural pe loc. Se adreseaza
pacientilor cu miopii extreme, de peste 12 dioptrii sau celor a caror cornee nu suporta un
tratament laser.

• Colagenoplastie (scleroplastie) este un procedeu care consta in introducerea de colagen in

spatele globului ocular, cu rolul de a stopa alungirea axului anteroposterior. Injectarea
colagenului stimuleaza cresterea si dezvoltarea celulelor de la nivelul sclerei si implicit
consolidarea tunicilor globului ocular.

Ca o alternativa pentru tratamentul miopiei, au fost elaborate o serie de scheme terapeutice

care urmareau realizarea unor exercitii oculare. Din nefericire aceste teorii nu sunt suficient
de bine fundamentate stiintific pentru a putea fi aplicate pe scara larga, iar rezultatele obtinute
nu sunt spectaculoase.

Pentru a preveni miopia se recomanda utilizarea ochelarilor de citit, a picaturilor oculare,

dar si realizarea cat mai multor activitati in aer liber, evitand astfel suprasolicitarea vizuala,
atat de des intalnita in zilele noastre (munca de birou, munca in exces in fata computerului).
Mai mult decat atat, exista studii care atesta faptul ca lumina naturala joaca un rol important
in prevenirea si stoparea evolutiei miopiei.

12
Structura si functionarea cabinetelor/atelierelor de optica medicala Avand in vedere Legea nr.
95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii cu modificarile si completarile ulterioare, a OG
nr 124/1998 privind organizarea si functionarea cabinetelor medicale si a ordinului 1338/2007
trebuie tinut cont ca exista o anumita structura de functionare si organizare ce trebuie
respctata. Infiintarea cabinetelor/atelierelor de optica medicala se realizeza in urma constituirii
uui dosar ce cuprinde urmatoarele dovezi : -autorizarea sanitara de functionare -autorizare de
libera practica a personalului medical, inclusiv a optometristilor -certificat de aviz din partea
Colegiului Medicilor -conventii asociere (daca este cazul) -certificate de inmatriculare si
inregistrare fiscala -dovada detinerii spatiilor de functionare -alte acte doveditoare Din punct
de vedere al structurii spatiilor si al circuitelor functionale ele pot suferi modificari pentru
adaptarea cat mai judicioasa a activitatilor efectuate, cu respectarea prevederilor legale
privind siguranta in constructii. Spatiile vor avea in componenta: - Sala/spatiu de asteptare -
Sala/spatiu de prezentare si comercializare/receptie - Sala/spatiu de examinare oculara -
Sala/spatiu de executare a ochelarilor, intretinere sau repararea acestora - Spatiu de depozitare
- Spatiu cu destinatie vestiar personal - Grup sanitar Colegiul UCECOM “Spiru Haret”
Bucureşti 7 Organizarea spatiilor de regula respecta organizarea in sistem inchis (fiecare
activitate se desfasoara in spatii separate) sau semideschise/combinate (o parte din activitati se
pot amplasa in aceeasi incapere nefiind separate) in functie de activitatea prestata si conditiile
ergonomice de lucru. De asemenea trebuie avute in vedere caile de acces a persoanelor cu
handicap locomotor conform legislatiei in vigoare. Se recomanda folosirea de paviment in
incaperile de examinare, respectiv executare ochelarilor, a materialelor lavabile, rezistente la
actiunea substantelor chimice, negeneratoare de fibre, particule aflate in suspensie in aer, fara
asperitati sau din materiale care sa retina praful. Trebuie respectate un minim de norme de
igiena sanitara: ¾ Asigurare cu apa potabila ¾ Racordarea la reteaua de canalizare ¾
Deseurile rezultate in urma activitatilor colectate, depozitate, evacuate conform legislatiei ¾
Asigurarea unui microclimat corespunzator, conditii ergonomice si de lucru specifice Conditii
ergonomice si tehnice de lucru la locul de munca Ambianta fizica se refera la factori fizici ca:
microclimatul, zgomotul, iluminatul, coloritul incaperilor si mobilierului, echipamentului de
lucru si protectie, vibratii, praf, etc Microclimatul constituie o grupă a factorilor fizici din
încăperile şi zonele de lucru, din care fac parte : o Temperatura aerului trebuie să fie trebuie să
fie de 18-20 0 C., diferenţa dintre temperatura exterioară şi interioară nu trebuie să depăşeasc
mai putin de 4 grade Celsius, iar temperatura:-muncă fizică grea 15-170 C , manuală uşoară
18-210 C, intelectuală 21-230 C o Umiditatea normală 50-70%. o Mişcarea aerului 2 m/s. 9
Măsuri necesare pentru respectarea principiilor şi cerinţelor ergonomice ale muncii :
-modificarea procesului tehnologic sau a utilajului; ventilarea generală, parţială, locală sau
combinată; izolarea spaţiului de lucru şi amenajarea de spaţii speciale pentru repaus în
condiţii climatice normale Iluminatul poate fi natural şi artificial, cel natural are avantajul că
nu oboseşte vederea iar cel artificial se face cu ajutorul becurilor simple si corpurilor de
iluminat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:sa asigure un nivel suficient de
iluminare – sa creeze o repartizare uniforma a luminii, schimbarea tuburilor fluorescente cu
cele economice,descarcari in gaze care asigura lumina apropiata de cea naturala. Culoarea
este cu atât mai caldă, cu cât se apropie de roşu şi cu atât mai rece, cu cât este mai dominant
albastră; culorile închise au efect depresiv, descurajant, negativ şi dau senzaţia de apăsare;
rosul este un stimulator general psihomotor, galbenul da senzatia de caldura si intimitate,
portocaliul este optimist si stimulator emotiv, verdele exprima siguranta, meditatie,echilibru,
albastrul favorizeaza concentrarea si dezinhibarea, negrul determina depresie si neliniste iar
albul sobrietate, liniste si inocenta) Zgomotul este un factor nociv, frecvent întâlnit într-o serie
de activităţi industriale, cum sunt pilirea şi tăierea metalelor, nituirea, perforarea cu ajutorul

13
compresoarelor, încercarea motoarelor etc zgomotul intens peste 90dB este periculos poate
duce la aparitia surditatii si hipoacuziei si poate fi influentat de frecventa, durata si distributia
in timp si spatiu Colegiul UCECOM “Spiru Haret” Bucureşti 8 un zgomot mediu ca
intensitate intr-o sala de lucru este de 50-60 dB sau soneria unui telefon 75 dB 9 Măsuri
necesare pentru respectarea principiilor şi cerinţelor ergonomice ale muncii Limitarea
nivelului sonor se realizeaza prin soluţii tehnice silenţioase: pereţi fonoizolanţi, atenuarea
propagării zgomotului de la sursă prin ecrane de protecţie , amplasarea raţională a surselor de
zgomot în clădiri sau încăperi separate , utilizarea echipamentelor individuale de protecţie
(antifoane interne sau externe căşti de protecţie), pereţi, planşee, plafoane din materiale
fonoabsorbante, control ORL periodic. Conditiile si principiile ergonomice de lucru specifice
se refera la faptul ca in cabinetele /atelierele de optica medicala trebuie armonizate toate
elementele locului de munca: echipamente/masini/unelte/scule de lucru- mobilier-
lentile/rame/monturi/accesoriiangajati-surse de energie/apa,etc care sa permita lucratorilor
desfasurarea activitatilor specifice cu minim de consum si energie fizica/intelectuala, cu
senzatia de buna stare fiziologica si in conditii de sanatate si securitate optime. Deoarece in
asemenea spatii activitatea de baza este de prestari de servicii, in conditiile unei productii
unicat/individuale locurile de munca pot fi individuale sau colective, unde se desfasoara
procese manuale/mecanizate automatizate, cu activitati de productie sau de servire.
Enumeram cateva din principiile de baza ergonomice: - Dotarea tehnica si organizatorica a
locurilor de munca. ƒ prin dotare tehnica intelegem asigurarea locului de munca cu utilaj de
performante ƒ dotarea organizatorica presupune asigurarea cu mobilier de productie,
mijloace de schimb informational, semnalizare si control, etc. - Planificarea locurilor de
munca consta in amplasarea rationala a echipamentului in asa fel ca deplasarile in cadrul
locului de munca sa fie de o durata si distanta cit mai mica. Astfel se va respecta principiul
economiei miscarilor. -Optimizarea conditiilor de munca si de mediu: economia miscarii ce
permite scutirea angajatului de efort inutil, de indepartarea in timp a senzatiei de oboseala si
mentinerea la un nivel satisfacator a disponibilitatii de lucru: o Executarea concomitenta a
activitatilor de supraveghere pasiva a functionarii utilajelor (desfasurarii proceselor) si
activitatii manuale. o Executarea concomitenta a activitatii manuale cu ambele maini. o
Deplasarile pot fi reduse prin planificarea corecta a locului de munca, alegerea adecvata a
amplasarii utilajelor va permite micsorarea traiectoriei de deplasare o Folosirea fortei
gravitationale o Pe suprafata de lucru sa se mentina numai materialele si dispozitivele care se
utilizeaza in ziua respectiva. o Sa existe un loc definit si permanent pentru toate materialele. o
Materialele si instrumentele utilizate mai des se vor amplasa mai aproape, mai rar - mai
departe de punctul de utilizare. o Cutiile si containerele de alimentare prin gravitatie sa ofere
materialele aproape de punctul de utilizare. o Sa se asigure conditii pentru perceperea vizuala
satisfacatoare, folosind iluminatul local. o Inaltimea locului de munca si a scaunului sa
permita alterarea pozitiilor in picioare si sezand. Colegiul UCECOM “Spiru Haret” Bucureşti
9 o Sa fie redus la minim numarul si varietatea echipamentelor si instrumentelor folosite o Sa
se asigure fiecarui muncitor mobilierul necesar proiectat din punct de vedere ergonomic o
Regimul de munca si odihna:se estimeaza normativul de timp pentru odihna prin repartizarea
acestuia sub forma de micropauze pe parcursul schimbului. In asa fel, se poate mentine la un
nivel suficient productivitatea si disponibilitatea de lucru a executantului Pentru exemplificare
prezentam o varianta de organizare si prezentare a unui cabinet de optica medicala: 9 Obiectul
activitatii: promovarea si comercializarea produselor optice de tipul ramelor (vedere, soare),
lentile (dioptrice, contact, cosmetice), montaj ochelari, accesorii, prescriptii oftamologice de
retete de ochelari 9 Angajati: medic oftamolog, opticieni, optometristi, alte categorii (personal
financiar-contabil, aprovizionare, curatenie,etc) 9 Serviciul oftamologie: un cabinet dotat cu
aparatura specifica/computerizata (trusa lentile, ochelar de proba reglabil, proiector, foropter,
tensiometru non-contact, combina oftamologica, autorefractrometru, biomicroscop,

14
tonometru, autolensmetru, trusa lentile contact unica folosinta,combina, oftalmoscop, etc)
deservit de doctorul oftamolog 9 Serviciul de optica medicala: in laborator/atelier dotat cu
echipamente specifice ( aparat slefuit si centrat lentile, masina polisat, masina gaurit,
autolensmetru, contrafatet, fon monturi, set clesti cambrare, set accesorii service,
densiometru, frontifocometru, sistem de prelucrare pe contur, etc) deservite de optician si
optometrist 9 Serviciul de consiliere si comercializare/distributie al produselor si lucrarilor
executate : sala de asteptare/primire dotata cu vitrine de prezentare, materiale promotionale,
computer, oglinzi, etc deservit de optometrist sau lucrator comercial specializat/agent vanzari-
de multe ori denumirea consacrata este „ magazin de optica medicala” 9 Serviciul
aprovizionare-depozitare: poate fi in cadrul laboratorului/atelierui optica sau separat dotat cu
dulapuri/spatii pentru depozitare, computer 9 Activitati de baza specifice domeniului: -
Montarea ochelarilor cu lentile aeriene din diferite materiale(sticla, policarbonat, plastic,etc)
monofocale/bifoclae/progresive,etc, tratate antireflex/UV/filtre/polarizate/fotocromat cu rame
din plastic/metalic/pe fir/cu capse,etc - Reparatii rame (indreptare, schimbare brate, ajustare,
personalizare, montare pernute, sudare in puncte, inlocuire suruburi sau/si fir,etc) - Curatare
rame (ex US) - Examinari oculare 9 Activitati auxiliare/conexe - Comercializarea produselor
si serviciilor: cuprinde activitati de primirea a comenzilor, intocmirea documentelor necesare
comercializarii, livrarea produselor/prestarea serviciilor - Stabilirea resurselor necesare:
pentru lentile, monturi, substante lucru, echipamente, masini, aparate, instrumente de
lucru,accesorii Colegiul UCECOM “Spiru Haret” Bucureşti 10 - Aprovizionarea cu resurse:
calculul si stabilirea necesarului de resurse (pe baza comenzilor si selectiei ofertelor
producatorilor), determinarea normelor de consum, incheierea contractelor cu producatorii,
deplasari externe si interne, asigurarea stocurilor - Depozitarea: receptia resurselor, stocare,
eliberarea la cerere/nevoie - Financiar-contabila: obtinerea si folosirea rationala a mijloacelor
financiare, inregistrarea si evidenta contabila a resurselor - Consilierea clientilor, realizarea
bazelor de date ale acestora - Asigurarea service-ului ochelarilor Programul de lucru al
comercilizarii produselor si serviciilor, consiliere si asigurarea service-ului poate coincide cu
cel al atelierului/executiei ochelarilor si uneori cu cea a examinarilor oculare (mai redus si in
anumite zile). In functie de disponibilitatea proprie a resurselor, programul de lucru poate fi
de 8-10 ore /zi 5-7 zile/saptamina. De regula activitatile se programeaza si planifica in functie
de comenzile clientilor. Din cauza specificului activitatii de optica medicala si optometrie
(productie unicat, echipamente si lucratori specializati) organizarea si planificarea activitatilor
se face variat si in functie de disponibilitatea personalului, spatiul de lucru- ambient, dotare,
amplasare, de influente economice obiective.

15
Materiale specifice monturilor de ochelari a) Materiale plastice Materialul plastic poate fi
natural sau sintetic. Produsele din materiale plastice au următoarele proprietăţi comune: toate
sunt formate din material organic asociat cu produse vegetale sau animale (lapte, făina,
bumbac). Materialul plastic sintetic se clasifică în două grupe: termoplast şi termorigid: -
materialele termoplaste pot fi modelate prin încălzire, fără să sufere schimbări fundamentale.
Procesul de încălzire şi răcire poate fi continuat, fără ca aceasta să fie în detrimental
proprietăţilor plastice ale acestui material. Sunt cele mai bune pentru confecţionarea
monturilor de ochelari, deoarece permit eventualele modificări de formă, după fabricare. -
materialele termorigide suferă reacţii chimice ireversibile, când are loc procesul de
polimerizare. Materialul plastic poate fi obţinut prin două metode: turnare prin presare sau
turnare prin injecţie.Materiile prime sunt obţinute de obicei sub formă de bastoane, foi, tuburi
sau sub formă de granule pentru turnare prin injecţie.
Monturile pentru ochelari sunt executate din material sub formă de foi (placi), iar turnarea
prin injecţie este, uneori, folosită pentru prelucrarea monturilor ochelarilor de soare. Plăcile de
material plastic pentru monturile de ochelari, sunt suprapuse în rânduri de culori şi forme
diferite. Pentru 5
monturile de greutate normală, se foloseşte folie cu o grosime de 4 mm. Efectele decorative
sunt obţinute din metale sau alte incluziuni în stratul de materiale. Ca materiale de bază, din
care se execută monturile, se folosesc policrilat, polimetacrilat, nitratul de celuloză, acetatul
de celuloză, poliamidul, polietilena. Nitratul de celuloză sau celuloza este cel mai important
constituent al celulelor plantelor. Nici un alt material prim nu este aşa bogat în celuloză. În
practică, bumbacul este folosit ca fiind cea mai bună sursă de celuloză brută. Bumbacul, după
spălare, purificare şi albire, este încălzit într-un amestec de acid sulfuric şi acid azotic. Acidul
sulfuric are rolul de a absorbi apa. În procesul tehnologic urmează amestecarea nitrocelulozei
cu plastifiant potrivit şi în acelaşi timp, adăugarea pigmenţilor pentru culoare. Urmează
filtrarea amestecului care se toarnă în foi, ce sunt încălzite şi presate într-un bloc rectangular.
Acest material are proprietăţi foarte bune, fapt pentru care se utilizează destul de mult la
confecţionarea monturilor pentru ochelari: se poate forma şi prelucra uşor, are un luciu
strălucitor, îşi menţine forma la caldură şi umiditate. Un dezavantaj îl constituie aprinderea lui
uşoară şi arderea foarte rapidă. Se înmoaie la 700C şi se prelucrează la cald între 100 şi
1300C. Celuloidul este un nitrat de celuloză în care se adaugă ca plastifiant camfor.
Celuloidul este foarte mult folosit în execuţia monturilor
Dimensiunile de bază ale ochelarilor La execuţia ochelarilor foarte importantă este studierea
dimensiunilor de bază ale acestuia, în concordanţă cu aspectele faciale. Aceste dimensiuni
sunt (fig.1): DD’ – linia ochelarului, M si M’ – centrele optice ale celor două lentile, pentru
ochiul drept A şi pentru ochiul stâng A’; a – lungimea lentilei, măsurată faţă de linia
ochelarului DD’; c – distanţa dintre cele două centre optice; d – distanţa minimă între lentile;
e – lăţimea şeii nazale. La ochelarii pentru corecţie, dimensiunea “c” se poate mări sau
micşora din 2 în 2 mm, atrăgând după sine şi modificarea celorlalte mărimi caracteristice.
Lungimea lentilei “a”, considerată faţă de linia ochelarilor nu depinde de dimensiunea “c”,
deoarece cu o mărime a lentilei mai mică şi cu o lăţime a şeii nazale “e” mai mare, se va
obţine aceeaşi valoare pentru cota “c”. Linia ochelarului DD’, este dreapta care uneşte
centrele optice ale celor două lentile. Centrul optic al unei lentile este acel punct prin care
trece axa optică, punct care are proprietatea, că orice rază de lumină ce trece prin el, nu va fi
deviată. Axa optică a unei lentilei, este dreapta care uneşte cele două centre de curbură ale
suprafeţei lentilei. Poziţia centrului optic definită teoretic, nu poate fi practic realizată în
poziţia ideală, ci cu mici abateri. Aceste abateri duc la descentraj. În general, producătorul de
lentile este obligat să indice pe lentilă centrul său optic. Poziţia centrului optic se verifică cu
un aparat numit frontifocometru. Descentrarea poate fi în plan vertical, orizontal sau în
diagonală. Importanţa liniei ochelarilor, rezultă din faptul ca defineşte linia centrelor celor

16
două lentile, dar la rândul său, aceste centre trebuie să se afle la o anumită distanţă între ele pe
această linie. Distanţa între cele două centre optice, notată “c” în fig.1, trebuie să corespundă
cu distanţa între pupilele ochilor (distanţa interpupilară). Distanţa interpupilară se măsoară cu
un instrument numit pupilmetru. Din fig.1, rezulta că c = a + d. Deci, la ochelari se poate
determina distanţa între cele două centre optice, măsurând lungimea lentilei şi distanţa dintre
lentile pe aceeaşi direcţie. Lăţimea şeii nazale “e”, este distanţa dintre colţurile monturii spre
septul nazal şi se poate măsura de-a lungul liniei ochelarilor. Părţile componente ale
monturilor fabricate din materiale plastice a) Cadrul
Cadrul reprezintă partea din faţă a monturii de ochelari. Rolul său este de a fixa lentilele.
Trebuie avut grijă ca aceasta să nu afecteze câmpul vizual. În unele cazuri când se ţine cont de
estetică şi modă, se fac şi unele compromisuri. In fig.2, este reprezentat desenul de execuţie al
unui cadru (executat din material plastic), precum şi o serie de dimensiuni caracteristice ale
acestuia: l1 – lungimea totală a cadrului; h1 – înălţimea totală a cadrului; l2 – lungimea
lentilei măsurată faţă de linia
nituri trebuie să fie paralele, iar lungimea lor să fie aceeaşi cu a niturilor simple.

Procesul tehnologic de prelucrare Cele mai folosite materiale plastice sunt: acetat de celuloză,
nitrat de celuloză (celuloid), polistirol etc. Pentru realizarea acestor monturi se foloseşte
prelucrarea la rece şi prelucrarea la cald. Fiecare procedeu de prelucrare are avantajele şi
dezavantajele sale. Prin prelucrarea materialelelor plastice la rece, calitatea materialului nu se
schimbă. Procesul tehnologic, în acest caz, cuprinde mai multe operaţii. Procedeul se
foloseşte la fabricarea individuală a monturilor şi pentru serii mici. Metoda este totuşi
economică, întrucât se pot procura uşor şi repede scule potrivite. Prin prelucrarea la cald,
odată cu încălzirea materialului, acesta îşi pierde din plasticitate, devine rigid şi îşi pierde
astfel şi durabilitatea. Procedeul se foloseşte la producţia de serie mare. La fabricarea
monturilor pentru ochelari, trebuie să se ţină seama de faptul că în final suprafeţele trebuie să
fie fine şi lucioase. Utilizarea monturilor este influenţată de formă, de aspect, de mărime şi de
durabilitatea sa. Operaţiile de finisare ale suprafeţei, sunt operaţii prin care sunt înlăturate
neregularităţile ce rămân de la operaţiile de prelucrare. În timpul fabricării pieselor
componente ale monturilor pentru ochelari, este important controlul fineţei suprafeţelor ce se
realizează cu şabloane etalon. Etalonul 1 este cel mai fin. Prelucrarea la rece cuprinde
următoarele operaţii: - tăierea plăcii de material plastic în bucăţi (ştraifuri); - copierea
modelului pentru cadru la maşina pantograf; - tobarea cadrelor; - trasarea pe cadru a locului
unde vor fi montate balamalele; - găurirea cadrelor cu maşina de găurit; - executarea curburii
nazale; - montarea balamalelor; - tăierea din ştraifuri a braţelor; - injectarea în braţe a
armăturilor metalice; - frezarea profilului braţelor; - tobarea braţelor; - găurirea braţelor
pentru montarea balamalelor; - montarea braţelor la cadru; - confecţionarea perniţelor nazale;
- lipirea cu acetonă a perniţelor la cadru; - acetonarea ramelor; - lustruirea la perie a
aplicaţiilor metalice; - ambalarea produsului finit. Prima operaţie este tăierea materialului la
maşini de tipul ferăstraielor circulare, obţinându-se ştraifuri (plăci) de dimensiunile dorite.
Astfel, în cazul monturilor pentru copii, lungimea plăcii va fi de 13 cm, pentru monturi
bărbăteşti între 15 şi 15,5 cm, iar pentru monturi destinate femeilor între 14 şi 14,5 cm. După
această operaţie, ştraifurile se fixează la maşina pantograf, unde se copiază modelul dorit
pentru cadru.
Pantograful este o maşină, care realizează prelucrarea unei piese, asemenea cu o piesă sau
forma dată la o anumită scară. Se compune din următoarele părţi: un motor electric care
acţionează scula, în acest caz o freză (frezele utilizate sunt profilate, putând realiza şi locaşul
lentilei în montură); 11

17
masa principală a maşinii - pe masă este fixat printr-un dispozitiv de prindere, modelul
necesar pentru cadru. Pentru ca deplăarile piesei (ştraifurilor) faţă de sculă, să determine
realizarea monturii, în paralel este montată montura model, pe masă. Pe capul maşinii, este
fixat poansonul de copiere care este montat în paralel cu freza. În funcţie de profilul frezei,
masa principală poate ocupa două poziţii pe verticală La prima poziţie se copiază conturul
exterior al cadrului, iar la a doua poziţie, interiorul cadrului şi în acelaşi timp se execută şi
canalul interior pentru fixarea lentilei (fig.24). După copiere, se trasează la ambele
proeminenţe, numite bac-uri, axele pentru două găuri aşezate vertical la o distanţă de 2,1 - 2,5
mm (fig. 25). Apoi, cadrul se introduce într-o tobă de formă hexagonală, unde este ţinut timp
de 16 ore, efectuându-se operaţia de tobare. Braţele se execută din plăci de celuloid, cu o
grosime de 2,8 mm. Din aceste plăci, se taie ştraifuri de 16-18 mm. După tăiere, bucata de
material este introdusă în maşina de injectat armături metalice. Maşina de injectat armături
metalice realizează injectarea armăturilor astfel: ştraiful de material este dirijat către un
încălzitor de înaltă frecvenţă, încălzindu-se numai zona ce urmează a fi armată; armatura are o
formă adecvată, respectiv ascuţită la un capat, fiind deasemenea încălzită, este împinsă în
material. Toate deplasările sunt realizate prin acţionări pneumatice, comandate de un sistem
electronic de comandă. În funcţie de materialul utilizat la executarea braţelor, este necesar un
reglaj al temperaturii. Operaţia de frezare a braţelor se execută la o maşină care are la bază
principiul copierii după un model. În paralel cu braţul care trebuie prelucrat, pe masa maşinii
se află modelul de referinţă. Poziţiile relative ale piesei şi modelului sunt dispuse pe verticală.
Masa are o mişcare de translaţie alternativă, pe direcţie orizontală. În cursa activă, prin
deplasarea mesei, modelul va întâlni două discuri, plasate de o parte şi cealaltă a modelului.
Coaxial cu aceste discuri, dar într-un alt plan, pe direcţie verticală, respectiv în planul piesei,
se află două piese profilate, conform formei pe care trebuie să o aibe braţul. După operaţia de
frezare, braţul este introdus în tobă şi menţinut 16 ore. Tobarea este necesară pentru rotunjirea
muchiilor, atât pentru cadru cât şi pentru braţe. După această operaţie, cadrelor li se execută
conturul nazal, la o maşină de presat. Operaţia de încălzire este necesară deoarece la presare
cadrele se pot rupe. Se fixează cadrul pe masă, iar la coborârea pistonului, acesta imprimă
conturul nazal dorit. Urmează operaţia de găurire a cadrelor şi braţelor, care se execută cu un
burghiu, având un diametru de 1,1-1,8 mm. Dupa montarea balamalelor este nevoie de:
căpuitor, contracăpuitor, un ciocanel, nituri, aplicaţii etc. Balamalei i se aplică lovituri, până
intră picioruşele aplicaţiei în găurile specifice. Se taie din lungimea aplicaţiei şi se nituieşte cu
nituitorul. Se execută aceeaşi operaţie şi la braţe. Urmează montarea braţelor la cadru, prin
intermediul şuruburilor. Cu o pensetă şi prin intermediul acetonei, se execută lipirea
aripioarelor de cadru, de la capăt. Ultima etapă este finisarea monturii. Se pileşte montura,
până ce deschizătura braţelor este bună. Pilirea cadrului, respectiv a braţului, se realizează cu
ajutorul unei pile semirotunde. După pilire se curăţă suprafeţele respective cu şmirghel fin.
Este necesară apoi, o şlefuire mai ales la monturile executate din acetat sau celuloid.
Reşlefuirea se execută la un polizor prevăzut cu pânză şi pastă de şlefuit. Aceasta elimină de
pe suprafaţa monturii toate zgârieturile, iar suprafaţa rugoasă devine omogenă. Pilirea trebuie
executată până ce dispar toate zgârieturile. La monturile din celuloid, se foloseşte lustruirea cu
cârpă şi acetonă, iar la cele fabricate din acetat se foloseşte lustruirea cu o cârpă specială. Cel
mai des folosită este lustruirea cu acetonă, care este o metodă rapidă, economică şi conferă
monturii un luciu îndelungat.12

18
Monturile asamblate se introduc în baie de acetonă. Pentru această operaţie este nevoie de o
cuvă şi un gratar mai mare pentru a se putea introduce în baie mai multe bucăţi în acelaşi
timp. Monturile de acetat se ţin în baie circa 2 min, iar cele de celuloid 1 min. Apoi se
lustruiesc cu o perie, pentru ca aplicaţiile metalice să aibe un luciu plăcut. Prelucrarea la cald
se aplică în special materialelor termoplaste. Pentru injectarea în matriţe a monturilor pentru
ochelari, se foloseşte acetatul de celuloză. Acesta este color sau incolor, transparent şi se
foloseşte sub formă de granule. Este un material rezistent, ceea ce îl face să fie indicat pentru
aceste monturi. Un dezavantaj este tendinţa materialului de a fi higroscopic. Fazele procesului
tehnologic sunt: vopsirea materiei prime, uscarea, injectarea în matriţe, tratamentul final,
găurirea. a) Vopsirea materiei prime: din punct de vedere economic, materia primă incoloră se
poate procura şi depozita uşor. Vopsirea se va face la începutul procesului tehnologic.
Cantităţile mai mici se vopsesc pe plăci de aluminiu, iar cantităţile mai mari în cutii prevăzute
cu o instalaţie de amestecare, care execută permanent o mişcare de rotaţie în jurul axei sale.
Viteza de rotaţie a instalaţiei trebuie aleasă în aşa fel, încât granulele de acetat de celuloză să
nu se lipească de peretele instalaţiei, ci să cadă uniform de pe el. Pentru vopsire se foloseşte
vopsea de anilină, amestecându-se până când aceasta se împarte uniform pe suprafaţa tuturor
granulelor. Culoarea neagră se realizează cu ajutorul negrului de fum. Monturile se vopsesc
după operaţia de ştanţare. În acest scop, montura se sprijină pe braţe, se pune şablonul şi se
vopseşte cu ajutorul unui pistol special de vopsit. b) Uscarea materiei prime: în timpul
prelucrării, umezeala are un efect negativ, de aceea trebuie înlăturată. La peste 1000 C,
umezeala trece în stare de vapori, care nu se pot evapora din masa de materie topitî. În
material se pot produce bule de gaze. Umezeala se îndepărtează înaintea operaţiei de injectare.
Uscarea se realizează în cuptoare electrice la temperatura de 700 C. Timpul de uscare depinde
de gradul de umezeală existent. Pentru a se stabili timpul optim de uscare, se ia o probă din
materialul umed şi se usucă în cuptorul electric, până ajunge la greutatea standard a unei
monturi. Pentru a ajunge la această greutatea standard, în timpul uscării trebuie făcute mai
multe măsurări. Timpul scurs până la obţinerea greutăţii standard a materialului de probă, este
folosit pentru determinarea timpului de uscare necesar materialului. c) Injectarea: materia
primă pregatită pentru injectare, trebuie să aibe temperatura mai ridicată decât temperatura de
topire, dar mai mică decât temperatura la care se descompune. Temperatura optimă este cea
situată la mijlocul intervalului dintre cele două temperaturi. Acetatul de celuloză are
temperatura de prelucrare situată între 1400 C şi 2300 C. Tehnologia aplicată depinde de
următorii factori: temperatura de injectare, presiunea de injectare şi temperatura matriţei de
injectare. Între temperatură şi presiune trebuie creat un echilibru. Dacă unul din aceşti
parametri nu este corespunzător, se va obţine o piesă rebut. Temperatura matriţei de injectare
influenţează materialul, iar de multe ori acesta este rece, îşi pierde temperatura şi se contractă
producându-se o scădere a volumului sau. Dupa operaţia de injectare piesa obţinută poate
rezulta incompletă. Cauzele acestui defect sunt: temperatura scazută în cilindrul de topire,
poziţia necorespunzătoare a pistonului, presiunea exercitată de piston este mai mică decat
normal, existenţa în matriţă a unor ventuze, care nu lasă să iasă aerul din matriţă, surplusul de
material se datorează unei presiuni mari de lucru, ventilul este defect, nu se închide corect,
montura obţinută prezintă bule, datorită unei presiuni mici de lucru faţă de cea normală sau
existenţa aerului în matriţă, suprafaţa monturii prezintă neregularităţi sfărâmicioase datorită
unei răciri bruşte a materialului, existenţa unor umflături pe suprafaţa monturii, datorită
temperaturii de lucru prea ridicate sau umidităţii materialului. Aceste defecte se pot înlătura,
dacă se face o injectare de probă, unde se întrunesc toate condiţiile necesare obţinerii unei
piese de calitate superioară.13
d) Tratamentul final este operaţia prin care se îndepărtează surplusul de material, manual, în
aşa fel încât montura să nu suporte nici o deteriorare. În acest caz, o serie de monturi
considerate rebut, pot fi totuşi utilizate. În acelaşi mod, se poate proceda şi cu rebuturile

19
datorate celorlalte defecte, dar după o sortare corespunzătoare. Rebuturile care conţin
impurităţi nu se mai folosesc. La materia primă se pot adauga doar 15-20% din rebuturile
măcinate, deoarece ele nu mai au aceeaşi temperatură de topire. Aceste amestecuri cu
rebuturi, se folosesc la executarea unor piese care nu sunt supuse unor uzuri prea mari. Piesele
finite se depozitează în saci timp de 14 zile pentru relaxare; în acest timp presiunea internă
dispare. După relaxare, monturile sunt introduse sub un tambur special, pentru a se înlătura
eventualele denivelări existente pe suprafaţă. e) Găurirea: cadrul şi braţele trebuie găurite. În
timpul găuririi, materialul se încălzeşte din cauza frecării care apare. Pentru micşorarea
încălzirii, burghiul trebuie uns cu ulei sau parafină. Burghiul se mai poate raci, ridicându-l de
mai multe ori în timpul operaţiei de găurire. Partea activă a burghiului este lată, taie adânc, iar
cantitatea de material aşchiată de acesta este mare. Asamblarea monturilor fabricate din
materiale plastice Procedeul de montare cuprinde: pregătirea, asamblarea propriu–zisă şi
finisare monturii. În faza de pregătire tehnicianul îşi pregăteşte sculele necesare şi materialele.
Pentru realizarea monturii din celuloid, sunt necesare următoarele operaţii: - tăierea aplicaţiei
metalice pentru braţul ochelarului; - montarea balamalelor pe braţe; - pilirea oblică a părţilor
de asociere; - pilirea colţului cadrului; - şlefuirea manuală a balamalelor; - reşlefuirea; -
polizarea şi lustruirea; - ştergerea monturii asamblate. Tăierea aplicaţiilor metalice trebuie
executată la dimensiuni potrivite, pentru a se putea face o nituire corespunzătoare. Dacă
aplicaţiile sunt prea lungi ele se îndoaie, se adună sub balama, făcând ca aceasta să slăbească
şi să cadă. Dacă aplicaţiile sunt prea scurte, ele umplu orificiul balamalei cu material şi
nituirea este necorespunzătoare. Pilirea colţurilor se execută cu o pilă semirotundă cu un
diametru de 150 mm. După pilirea colţurilor, suprafaţa ramei se curăţă cu şmirghel.
Reşlefuirea este necesară la toate ramele executate din celuloid sau acetat de celuloză. Urmele
lăsate după pilire pot fi îndepărtate de polizor, cu pastă de şlefuit. Trebuie eliminate de pe
suprafaţa monturii toate zgârieturile, pentru ca suprafaţa rugoasă să devină omogenă.
Polizarea se execută, până când dispar toate zgârieturile de pe suprafaţă. Finisarea monturii
include lustruirea acesteia. Lustruirea se face cu cârpă şi acetonă. Cea mai des folosită este
lustruirea cu acetonă, fiind o metodă rapidă şi economică, asigurând monturii un luciu
îndelungat. Monturile din celuloid se menţin în baia de acetonă timp de 1-2 secunde, până
când acetona se depune pe suprafaţa lor. Se şterge după aceea, cu o cârpă moale.
Tehnicianul optometrist prelucrează şi ajustează monturile de ochelari, în funcţie de purtătorul
ochelarului, ţinând cont de caracteristicile optice, fizice, estetice ale acestuia. Rolul unei
monturi de ochelari, este de a asigura poziţionarea lentilelor faţă de ochi. Ea trebuie să se
ajusteze pe cap, respectând integritatea zonelor capului cu care vine în contact şi armonia
trăsăturilor fetei. Monturile pentru ochelari cu cercuri incomplete sunt monturi a căror cadre
sunt fie din metal fie din material plastic, sau materiale naturale cu proprietăţi similare sau
combinaţii metal plastic şi în care lentilele nu sunt înconjurate de cercurile de protecţie
(anouri). Alegerea monturii depinde de caracteristicile sistemului optic al ochelarilor, de
morfologia capului purtătorului, de întrebuinţarea dată ochelarilor, de estetică şi modă. Din
punctul de vedere al caracteristicilor sistemului optic monturile pot fi: compensatoare
obişnuite, cu lentile cu puteri dioptrice mari, cu sisteme optice multifuncţionale, cu sisteme
optice complexe, pentru copii, cu destinaţie specială, medicală sau profesională şi monturi
pentru ochelari de soare. Forma si dimensiunile monturii, trebuie să permită centrarea
lentilelor, cu respectarea unui câmp vizual convenabil.16

20
Alte considerente specifice monturilor de ochelari : - montura trebuie să asigure o distanţă
suficientă între ochi şi lentile (12 - 15 mm), atât cât morfologia corpului permite. - montura
ochelarilor cu lentile multifocale, trebuie să aibe înălţimea calibrului suficientă, dependent de
tipul multifocal. (Calibrul este o piesă din folie de material plastic cu grosimea de 0,5 - 1 mm,
de regulă transparentă, cu contur corespunzător locaşului din montură şi care poate servi
pentru prelucrarea lentilelor pe contur şi marcarea centrelor de montaj). În cazul ochelarilor
cu lentile multifocale, montura trebuie să asigure câmpul vizual pentru vederea în planul
apropiat. - montura trebuie să asigure prinderea bună a lentilelor, trebuie să fie confortabilă şi
stabilă pe cap. - ochelarii, fiind, un sistem compensator funcţional, este necesar ca forma şi
structura lui să fie aleasă în funcţie de întrebuinţarea care i se prescrie. - daca se are în vedere
câmpul vizual şi centrajul, nu se vor propune aceleaşi monturi pentru vederea în planul
apropiat şi vederea în planul depărtat. - ochelarii care se pun şi se scot de pe cap frecvent,
trebuie să fie mai robuşti, decât cei care nu se scot o zi întreaga. - pentru lucru la birou, se
poate folosi o montura cu ţinută medie, dar pentru activitatea în care purtătorul se mişcă se
recomandă modele bine fixate pe cap. - dacă profesia purtătorului de ochelari impune o bună
vedere în sus, se propune o montură care depăşeşte sprâncenele pentru a nu limita câmpul
vizual în partea superioară. - monturile ochelarilor pentru copii nu vor avea aceleaşi proporţii
ca la adulţi. - montura trebuie aleasă corespunzator feţei purtătorului. De această alegere
depind confortul şi stabilitatea ochelarilor. Orice eroare morfologică se va traduce prin
dificultăţi de ajustare şi pentru purtătorul de ochelari, prin diverse neplăceri: alunecare, răni,
centraj prost al lentilelor, disconfort vizual etc. - în cazul monturilor din material plastic
trebuie să se acorde atenţie formei nasului, deoarece retuşurile sunt dificile. - distanţa între
marginile exterioare ale locaşurilor pentru lentile trebuie să fie egală cu intervalul sfenoidal.
Lăţimea totală a feţei monturii se recomandă să fie cuprinsă între dimensiunea intervalului
temporal mediu şi intervalul auricular. - văzut din profil, braţul monturii, montată pe cap,
trebuie să fie cât mai aproape de orizontală. - unele monturi au balamale (articulaţii) sus,
altele jos. Urechile la rândul lor pot fi situate mai sus sau mai jos faţă de linia pupilelor. Nu se
recomandă braţe cu balamalele sus unei persoane care are urechi joase şi nici braţe cu
balamale joase pentru urechi foarte sus. Braţele trebuie să aibe aceeaşi înclinare faţă de
montură (excepţie fac cazurile speciale). - montura trebuie să fie uşoară. Ochelarii pot cântări
între 20 - 75 grame. Materialul monturii va avea pentru lentilele din material organic,
densitate mică, dar rezistenţă şi rigiditete suficiente. Materialul plastic trebuie să poată fi
deformat cu cleştele. Grosimea materialului trebuie să fie aceeaşi la punte şi la urechi pentru
balamale. În partea inferioară montura ar trebui să fie mai subţire. Trebuie avut în vedere,
alegerea înălţimii punţii în funcţie de proeminenţa rădăcinii nasului, de pomeţi, arcada
sprâncenelor, lungimea genelor. Forma punţii poate fi responsabilă pentru presiunea exercitată
asupra pielii. - presiunea în punctele de contact cu nasul este repartizată neuniform dacă
puntea şi plachetele sunt adaptate necorespunzător. - puntea şi plachetele trebuie să fie
adaptate astfel încât, să urmărească perfect forma părţilor rigide ala nasului. Dacă forma
standard a punţii, nu corespunde formei anatomice, ea trebuie adaptată. Presiunea de contact
pe nas, depinde de forma nasului. - braţele preiau 10% din greutatea totală a ochelarului.17

21
- mărimea suprafeţei plachetelor este limitată de aspectele anatomice. O suprafaţă de reazem
prea mare, poate perturba funcţiile canalului lacrimal, nervii locali, muşchii etc. O presiune pe
muşchi poate provoca durere, înainte ca pielea să reacţioneze. Durerea este surdă, devine tot
mai puternică şi se întinde din ce în ce mai departe de punctul de presiune. Poziţia punctului
de rotaţie al plachetei mobile influenţează modul cum este repartizată presiunea acesteia pe
nas. - observarea atentă a capului şi corpului uşurează mult alegerea şi adaptarea corectă a
monturii. Corpul cu toare componentele sale formează o unitate care trebuie pusă în valoare
cu ajutorul hainelor, ochelarului, podoabelor. Proporţiile feţei sunt influenţate de ochelari.
Pentru un observator, ochelarii par să umple faţa. Mărimea şi forma monturilor de ochelari În
majoritatea cazurilor lăţimea monturii trebuie să corespundă cu lăţimea feţei. Pentru ochelarii
fără cercuri, rotunzi se pot alege monturi mai înguste. Dacă faţa permite este mai bine să se
poarte monturi urcătoare, care fac faţa mai proaspătă decât monturile coborâtoare, care dau un
aspect obosit. Puntea şi sprâncenele trebuie să urmeze o linie coerentă, braţele nu trebuie să
prelungească sprâncenele. O punte înaltă alungeşte estetic nasul. O prindere a braţelor sus cu
punte medie sau joasă, „urcă” ansamblul, astfel faţa pare mai fină, bărbia şi gura sunt puse în
evidenţă. O prindere a braţelor joasă cu punte medie sau înaltă „coboară” ansamblul, astfel
faţa pare mai fină, bărbia şi gura sunt puse în evidenţă, faţa este scurtată. Ajustarea monturii A
ajusta o montură înseamnă a o adapta la faţa purtătorului de ochelari astfel încât: - lentilele sa
fie la înalţimea, distanţa şi înclinarea prevăzute de o bună compensare a defectului optic, de
folosire a câmpului vizual, ţinând cont de mărimea şi puterea dioptrică a lentilelor; - montura
să fie aşezată pe nas, fără să alunece sau să rănească; - braţele trebuie să menţină ochelarii la
locului lor, fără comprimarea exagerată a tâmplelor sau tracţiune prea mare pe urechi.
Operaţia de ajustare a monturii presupune: abilitate manuală, cunoştinţe anatomice şi
morfologice, capacitate bună de observare, dotare cu scule corespunzătoare. Corecţia monturii
constă în a reface forma monturii, după asamblarea lentilelor. Metoda de ajustare Clientul
este aşezat în faţă sau alături de tehnicianul optometrist. Se verifică rapid cum s-a făcut
montarea lentilelor în montură. Ajustarea se face astfel: 1) Reglajul deschiderii braţelor se
face în funcţie de: forma timpanelor şi de intervalul superior auricular. Presiunea pe cap se
exercită numai la nivelul vârfului şanţului auricular, ca să nu se comprime artera temporală
superficială. Braţele nu trebuie să fie prea depărtate de tâmple, din motive de estetică şi
stabilitate. Este ideal ca braţele să fie rectilinii de la balama şi până la începutul cambrurii.
Braţele se curbează uşor, dacă tâmplele sunt rotunde. Se eviăa braţele concave care sunt
inestetice, presează tâmplele şi împing montura înainte. Dacă se cunoaşte intervalul superior
auricular se determină deschiderea braţelor folosind regula următoare: - braţele fine sau suple
= 15 mm mai puţin ca intervalul superior auricular; - braţele semirigide = 10 mm mai puţin ca
intervalul superior auricular; - braţele rigide = 5 mm mai puţin ca intervalul superior
auricular;18

22
- braţele foarte rigide = 2 - 3 mm mai puţin ca intervalul superior auricular. Deschiderea se
măsoară când braţele sunt deschise la începutul îndoirii de la capăt. De regulă braţele sunt
simetrice, dar uneori unul din braţe trebuie deschis mai mult din cauza asimetriei capului. Se
controlează ca lentilele să fie la aceeaşi distanţă faţă de cei doi ochi. Dacă este cazul, se
deschide braţul în partea lentilei care este mai departată de ochi. La o montură metalică este
uşor să se închidă un braţ prea deschis, dar la monturile din material plastic acest lucru este
dificil. Dacă înclinarea monturii trebuie modificată mult, cele două operaţii trebuie să se facă
în acelaşi timp, deschidere şi înclinare. 2) Verificarea: fiecare braţ se sprijină pe vârfurile
şanţurilor auriculare si nu deasupra, ceea ce se întâmplă dacă îndoitura braţului după ureche
este exagerată sau braţul este prea scurt. Se poate verifica simetria, cu un dispozitiv care are
trasate linii cu diverse înclinaţii. Se verifică răsucirea feţelor ochelarilor. Curbura ramei nu
trebuie să fie exagerată, ea nu trebuie să fie niciodată concavă, ci uşor convexă. 3) Reglajul
înclinării braţelor: dacă o ureche este mai sus ca cealaltă se înclină braţul din partea urechii
care este mai joasă, sau se micşorează această înclinare de cealaltă parte, după cum corpul
monturii este prea sau nu, înclinat. Înclinarea depinde de: - morfologia feţei (montura nu
trebuie să atingă sprâncenele nici pomeţii); - utilizarea ochelarului (pentru vederea în planul
îndepărtat sau pentru vederea în planul apropiat). Înclinarea exagerată riscă să provoace un
astigmatism de incidenţă jenant. Trebuie să se încline diferit braţele atunci când sprâncenele
nu sunt la aceeaşi înălţime. Se verifică şi închiderea braţelor. Funcţie de lăţimea şi grosimea
braţtelor, se alege una din situaţiile: - închiderea braţelor, ele încrucişându-se în planul
median; - închiderea braţelor paralel, spatele braţelor nu trebuie să atingă lentilele. 4)
Ajustarea braţelor în spatelor urechilor Succesiunea fazelor se începe cu partea cea mai
aprope de vârful şanţului auricular şi se termină cu extremitatea spatelui. Există trei tipuri
principale de ajustaj: braţe drepte, braţe cu curbură simplă, braţe cu curburi multiple. 5)
Ajustarea plachetelor se face: după lăţimea nasului, funcţie de înălţimea monturii, de distanţa
ochi – lentilă, de lungimea genelor, de poziţionarearea pentru vederea în planul apropiat
pentru lentile multifocale. O montură metalică poate fi reglată uşor. Montura din material
plastic se poate modifica în ce priveşte unghiul de fugă al plachetelor prin pilire, ceea ce face
ca montura să coboare. Pentru a evita acest inconvenient este recomandat să se aleagă o formă
de montură convenabilă formei nasului şi să se modifice montura înainte de a monta lentilele.
Pentru monturile metalice, plachetele vor fi simetrice şi dacă este posibil ascunse în spatele
cercurilor. 6) Strângerea braţelor : se verifică toate şuruburile. Braţele nu trebuie să fie prea
libere, deoarece şuruburile se pot deşuruba complet şi jocul face să varieze sensibil unghiul de
înclinare al braţelor, ca şi unghiul de deschidere. Braţele nu trebuie să fie prea fixe, deoarece
efortul pentru manipulare al braţelor ar fi prea mare ceea ce poate duce la riscul de spargere al
lentilelor şi la modificarea ajustajului monturii. Pentru ajustarea monturilor metalice sunt
necesari diverşi cleşsti, şurubelniţe, sursă de caldură pentru capetele braţelor.
Calităţile unui cleşte bun pentru ajustare sunt: robusteţea, netezimea ciocurilor, uşurinţa de
manevrare. Cleştele trebuie să ţină bine piesa ce trebuie modificată prin torsiune, fară să
alunece şi fără19
să deformeze metalul, sau să strice stratul superficial care protejează metalul de bază, de
coroziune. Cu ajutorul cleştilor se pot modifica deschiderea şi înclinarea braţelor şi poziţia
plachetelor. Modificarea deschiderii braţelor se face la nivelul urechilor, cu ajutorul unui
cleşte cu ciocuri paralele evitând răsucirea cercurilor (risc de spargere al lentilelor). Braţul
trebuie să rămână în prelungirea urechii. Nu trebuie strivite capetele şuruburilor. Se evită
folosirea pilei pentru deschiderea braţelor. Pentru ajustarea capătului îndoit al braţului după
forma şanţului auricular, se încălzeşte uşor acest capăt şi apoi se deformează. Reglajul
pachetelor se face cu cleşti cu ciocuri ascutite, rotunde şi plate, pentru a ţine braţul şi cleştii cu
ciocuri plate mai lateral. Există un mare număr de plachete fixe sau mobile. În unele cazuri
plachetele, sunt fixate de cercuri. În acest caz se pot schimba plachetele cu altele mai groase

23
sau mai înalte. Deplasarea plachetelor se face modificând forma braţelor plachetelor, evitând
curburi prea brutale şi tracţiuni care ar putea rupe sudura. Dacă se micşorează intervalul dintre
plachete, ochelarul urca şi viceversa. Pentru monturile din material plastic sunt necesare surse
de caldură, pile, materiale de lustruit, cleşti pentru balamale. Ajustarea unei monturi din
material plastic, este cu atât mai uşoară cu cât montura este mai bine aleasă. Se poate
modifica la cald sau la rece, cu ajutorul pilelor. Cu excepţia unor urechi cotite, deschiderea
braţelor se realizează prin pilirea făcută cu grijă fără să se strice balamaua. Modificarea
înclinării se poate face în trei feluri: - prin încălzirea braţului care se îndoaie cu grijă; - prin
torsiunea părţii fixe a balamalelor; - prin torsiunea ansamblului balamalei cu cleşte paralel şi
cleşte pentru balamale. Modificările de înclinare schimbă deschiderea braţelor. Dacă se
curbează montura, lentilele se aproprie de ochi şi se măreşte presiunea pe tâmple, ceea ce
duce la necesitatea retuşării capetelor braţelor şi a deschiderii lor. Dacă, din motive
morfologice, este necesar să se ridice una din părţile monturii, trebuie să se aibe grijă ca: să nu
se provoace hiperforie, să nu se decaleze segmentele lentilelor multifocale, să nu se modifice
orientarea axelor lentilelor astigmate. Măsurătorile faciale şi cunoaşterea morfologiei sunt
esenţiale pentru un bun ajustaj.

Lentila este o piesă optică transparentă de forma unui disc, care are cel puţin una din suprafeţe
curbată. Aceasta este definiţia cea mai simplă şi mai la îndemâna oricui. Aparţine grupei
produselor de mecanică fină, fiind una din cele mai utilizate piese optice. Utilizarea ei în
cercetarea ştiinţifică, în laboratoare, la studierea fenomenelor fizice, chimice, biologice, la
măsurarea calitativă şi cantitativă, investigarea şi redarea lor prin fotografiere, filmare etc., se
completează cu folosirea ei în tehnică la realizarea subansamblurilor şi ansamblurilor de
precizie ale aparatelor, maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor şi nu în ultimul rând, la corecţia
problemelor vizuale, de natură optică, ale ochiului uman. În timpul exploatării lentilelor,
acestea trebuie să funcţioneze cu mare precizie, sensibilitate, fidelitate, repetabilitate,
insensibilitate la factori perturbatori, simplitate în deservire şi să corespundă celor mai
exigente cerinţe de design. De asemenea trebuie să aibe o fiabilitate ridicată. Pentru
rezolvarea acestor cerinţe, este necesar ca lentilele să fie executate şi montate în condiţii care
să le situeze în clasele de precizie şi calitate superioară, iar materialele din care se execută să
îndeplinească, pe lângă cerinţele de rezistenţă, durabilitate şi prelucrabilitate, şi condiţiile
special prescrise.

24