Elemente istorice de referință

Descrierea sistematică a contabilității a apărut în anul 1494 (sec.15) când la Veneția , italianul Luca
Paciolo a publicat lucrarea Tratatul de Conturi si Înscrisuri (Tratatul de Contabilitate în partidă dublă). În
acest tratat,autorul analizează contabilitatea ca pe un ansamblu de tehnici și principii privind
înregistrarea în partidă dublă a averii unui negustor ,precum și toatge afacerile acestuia în ordinea în
care au avut loc. În concepția lui Paciolo,partida dublă este privită prin prisma ecuației de schimb dintre
avere și capital și fiecare modificare în masa averii și implicit a capitalului,generează un raport de
predare-primire în care părțile implicate sunt : debitorul-cel care primește valoare și creditorul-cel care o
avansează.

Printr-o asemenea gândire Paciolo este considerat autorul unei judecăți ce se ridică la rangul de
principiul fundamental al contabilității.

Conceptul de entitate economică.

În scopuri contabile întreprinderea este considerată o entitate economică distinctă,separată nu numai

de partenerii de afaceri ,ci și de proprietarii săi.

Aplicație: Domnul „X’’ are calitatea de asociat unic într-o societate cu răspundere limitată.Societatea
deține un patrimoniu o clădire ,un teren,stocuri si active bănești în valoare totală de 1.200 mii lei .
Domnul ,,X’’ locuiește într-un apartament proprietate personală și deține un autoturism cumpărat din
salariu,ambele bunuri având o valoare totală de 220 de mii de lei.

1.Care este valoarea patrimoniului afacerii?

2.Care este valoarea bunurilor aflate în proprietatea domnului ,,X’’?

1) 1.200 mii lei

2) 220 de mii de lei

Conform legii contabilității nr. 82/1991 societățile regiile autonome ,societățile cooperatiste ,companiile
naționale ,instituțiile naționale de cercetare dezvoltare,instituțiile publice și alte persoane juridice au
obligația să organizeze contabilitate în partidă dublă și să întocmească situații financiare potrivit
prevederilor legale.

În funcție de criteriile de mărime ,ordinul 1802/2014 clasifică entitățile economice astfel:

a) Microentități;
b) Entități mici;
c) Entități mijlocii și mari.

Microentitățile sunt cele care la data bilanțului nu depășesc cel puțin 2 dintre următoarele 3 criterii
de mărime: total active: 1.500 mii lei, cifră de afaceri : 3 milioane de lei, nr. mediu de salariați : 10.

Entitățile mici sunt cele care la data bilanțului nu se încadrează la microentități și nu depășesc 2
dintre următoarele 3 criterii: total active: 17.500 de mii de lei, cifra de afaceri : 35 milioane lei, nr.
mediu de salariați : 50.
Entitățile mijlocii și mari sunt cele care depășesc cel puțin 2 dintre cele 3 criterii enumerate anterior.

În cazul microentităților situațiile financiare anuale sunt compuse din:

 Bilanț prescurtat ;
 Cont de profit și pierdere.

În cazul entităților mici situațiile financiare anuale sunt compuse din:

 Bilanț prescurtat ;
 Cont de profit și pierdere ;
 Note explicative la situațiile financiare anuale.

Entitățile mijlocii și mari întocmesc situații financiare anuale compuse din:

 Bilanț;
 Cont de profit și pierdere;
 Situația modificărilor capitalurilor proprii;
 Situația fluxurilor de trezorerie;
 Note explicative la situațiile financiare anuale.

Obiectul de studiu al contabilității.

Obiectul de studiu al contabilității îl reprezintă patrimoniul întreprinderii.

Patrimoniul este reprezentat de totalitatea bunurilor economice,precum și de drepturile și

obligațiile asupra bunurilor economice.

Ecuația juridică a patrimoniului este:

B.E = drepturi + obligații.

B.E= reprezintă totalitatea concretă a patrimoniului și remarcăm necesitatea existenței unei legături
între bunuri și profitul activității economice.

Exemplu: O societate are ca obiect de activitate comerțul cu produse din material textil si
achiziționează un instrument muzical. Există vreo legătură cu bunul achiziționat? Nu.

Drepturile se regăsesc în situația în care titularul de patrimoniu nu trebuie să plătească pentru

posesia și folosința bunurilor ( bunuri deja achitate).

Obligațiile se regăsesc în situația în care titularul de patrimoniu trebuie să plăteăscă sau să presteze
un serviciu în schimbul bunurilor primite.