DE-AȘ FI DIRECTOR DE ȘCOALĂ...

Omul prin natura lui este o fiinţă socială. În epoca modernă, progresul tehnico-
ştiinţific a adus la o strictă specializare a muncii omului, ceea ce-l obligă să-şi desfăşoare
activitatea în colectiv, să coopereze cu alţii pentru realizarea bunurilor şi serviciilor necesare
satisfacerii nevoilor lui materiale şi spirituale. Activitatea în colectivităţi umane organizate
presupune îndrumare, dirijare, coordonare, organizare şi control din partea conducătorului,
denumit generic manager, pentru a putea obţine rezultate maxime cu cheltuieli minime. În
cadrul colectivului, fiecare individ ocupă un anumit loc, joacă un rol, are un statut social bine
definit şi ca urmare el trebuie să aibă un comportament corespunzător, care să-i fie favorabil
atât lui, cât şi colectivului. Astfel spus, ca membrul al unui colectiv în general, al unui
colectiv în care se creează bunuri sau servicii pentru piaţă în mod special, fiecare om este
dependent de activitatea şi comportamentul celorlalţi. De aceea, este foarte important, ca
fiecare să cunoască, să înţeleagă şi să se comporte în aşa fel încât interesele lui individuale să
se îmbine armonios cu cele ale grupului şi cu cele generale. Pentru aceasta, oamenii au nevoie
de cunoştinţe şi deprinderi care să-i înveţe să se comporte normal, raţional, atât în calitate de
conducători, iar ştiinţa managementului îi ajută în acest sens în mod eficient.
Experienţa ne arată, că fiecare dintre noi ne aflăm toată viaţa în postura de condus şi
ca urmare este important ce atitudine avem, pentru evoluţia noastră în viitor, iar pe de altă
parte, mai devreme sau mai târziu, fiecare aspirăm să devenim conducător şi pentru asta
trebuie să ne pregătim. Un bun conducător trebuie să dispună de o serie de calităţi, aptitudini
şi deprinderi, multe dintre ele dobândite prin instrucţie şi educaţie de-a lungul anilor. Chiar şi
aptitudinile cu care ne naştem trebuie să fie dezvoltate, şlefuite, dublate de cunoştinţe inclusiv
în domenii adiacente, complementare conducerii. Dorinţa omului de a deveni conducător este
firească, deoarece statutul de „manager” la orice nivel, înseamnă pe de-o parte recunoaşterea
profesională, un statut social superior faţă de ceilalţi membri ai colectivului, iar pe de altă
parte,, înseamnă venituri suplimentare prin care se pot satisface în condiţii mai bune
aspiraţiile, dorinţele, necesităţile materiale şi spirituale, care în fapt reprezintă sensul vieţii
noastre.
Nu voi intra în teoria managementului și a managerului, însă doresc să subliniez,
înainte de a-mi expune părerile cu privire la activitatea directorului unei școli, câteva lucruri.

1
 În evoluţia societăţii omeneşti, managementul a apărut ca activitate practică, s-a
manifestat ca majoritatea îndeletnicirilor umane secole de-a rândul ca artă şi a devenit şi
ştiinţă la începutul secolului XX.
Specialiştii consideră că managementul este una din cele mai vechi arte pe care omul
a împins-o aproape de perfecţiune. El este artă de a-i face pe alţii să lucreze prin convingere.
J. J Servan Sreiber susţine că managementul este arta artelor, întrucât are în vedere dirijarea
talentului altora, cea ce şi explică complexitatea şi dificultatea deosebită a aplicării în practică
a ştiinţei managementului. Pentru H. Koontz şi C. O’Donnell esenţa artei manageriale constă
în activitatea de a ajunge la un compromis cu cât mai puţine consecinţe nedorite pentru a
atinge rezultatul dorit. Prin urmare, managementul este cea mai importantă artă, deoarece
duce la obţinerea de rezultare diferite în condiţii identice şi cu utilizarea aceloraşi resurse.
Ca orice artă, managementul presupune ca managerul, care este artistul, creatorul să
dispună de intuiţie, fler, aptitudini, deprinderi, vocaţie, talent etc. cărora să li se adauge reguli
şi tehnici bine elaborate, adică ştiinţă, principii, cunoştinţe, care solicită alături de experienţă o
instruire temeinică şi precis orientată. După cum preciza încă Fr. Taylor 1, cunoştinţele exacte
formează ştiinţa, iar aplicarea lor în practică, pentru atingerea unui anumit scop, constituie
arta.
Succesul în afaceri depinde în foarte mare măsură de personalitate conducătorului
organizaţiei şi de stilul de conducere promovat de câtre acesta. Dacă în epoca clasică,
activitatea de conducere se realizează de către proprietarul organizaţiei, în epoca modernă
aceasta se realizează în general de către specialiştii în domeniul managementului, care sunt
salariaţi (desigur pot fi proprietari sau coproprietari ai firmei) şi poartă denumirea generică de
manageri. Ca rezultat al revoluţiei manageriale, conducerea a devenit o profesie exercitată de
persoane care în mod regulat şi organizat desfăşoară activităţi de coordonare şi dirijare a
întregului personal al organizaţiei, de orientare către înfăptuirea obiectivelor prestabilite, de
antrenare şi control a participanţilor la crearea, repartizarea, distribuirea şi consumul de
bunuri şi servicii.
Practica a demonstrat că rezultatele activităţii unei organizaţii depind în măsură
apreciabilă de capacitatea şi comportamentul managerului. De aceea, zic specialişti nu există
firme cu rezultate bune sau proaste, ci există firme bine sau rău (prost) conduse, astfel spus,
managerul este factorul esenţial în orice proces de management el influenţând direct
activitatea colectivului pe care îl conduce.

1
Taylor F.W. The principles of Scientific Management, Harper Row, New York, 1971

2
 Revenind la tema lucrării noastre, ce aș face dac-aș fi numit director de școală? Mi-aş
urca în fiecare an elevii şcolii mele în autocare, pe o direcţie culturală prestabilită și aş porni
în etape care, fiecare, poate însemna un trimestru de şcoală.
Principalii organizatori ar profesorii de geografie, care vor propune discipolilor un
program elaborat, cu lecţii interactive în timpul drumului (chiar de matematică, limba şi
literatura română şi nu numai) plus, la fiecare etapă, cu fiecare loc vizitat, lecţia de ecologie-
biologie în muzeele de ştiinţe ale naturii şi grădinile botanice întâlnite sau chiar în fermele
presărate pe parcurs; lecţia de istorie (numai istorie a culturii, nu şi cea a războaielor şi a
violenţei), cea de cultură a păcii, drepturile omului şi cea de geografie a Europei, practic la
fiecare etapă de drum, cea de fizică, chimie, inginerie în muzeele de profil şi, mai ales, i-aş
îmbogăţi cu lecţiile de patrimoniu european – căci ”bătrânul continent” i-a dat pe Rembrandt
şi Van Gogh, pe Monet şi Ingres, pe El Greco şi Picasso, pe Turner şi Whistler, sculpturile
Greciei Antice şi Capela Sixtină.
În timpul kilometrilor parcurşi, prin intermediul sistemului audio din autocar, s-ar ţine
lecţiile de educaţie muzicală pe care mi le-ar furniza, de pildă, Radio România Muzical, iar pe
tableta fiecărui ”turist” s-ar putea rezolva problemele de matematică, fizică, chimie, biologie
pe care le cere curriculum-ul vârstei sale. La DVD player-ul ”școlii din autocar” s-ar putea
ţine cursuri de educaţie cinematografică. Grupe de elevi ar avea de pregătit ”istoria” fiecărei
etape pe care, foarte important, nu trebuie numai să o scrie, ci să o şi comenteze audio,
pregătindu-se astfel pentru intrarea în sincron cu lumea show-bussiness-ului în care trăim.
Dar obiectul educaţional principal ar fi acela al dezvoltării unui simţ neglijat de marea
majoritate a pedagogilor noştri, și anume acela de a construi asociativitate (”une chôse trop
oubliée: Créer des liens” (Un lucru prea uitat: Să creăm legături) îi spune Vulpea Micului
Prinţ în cartea lui Antoine de Saint Exupéry), de a-i strânge laolaltă pe copii şi adolescenţi,
pentru munca în echipă.
Sună frumos până acum, nu-i așa? Am credința că este și posibil! Depinde de director
și echipa sa.
Vom coborî, totuși din visare, la realitățile unei școli gimnaziale sau ale unui liceu din
spațiul nostru românesc.
Așadar, sunt director de școală. În primul rând, pentru că ţin la sănătatea copiilor din,
îmi aranjez terenul de sport. Nu o fac cum mă taie capul, ci invit un arhitect, un cadru didactic
de la o facultate de construcţii (chiar un student în arhitectură şi unul de la construcţii) să-mi
măsoare exact, să-mi aprecieze exact şi să-mi proiecteze, cu imaginaţie şi în funcţie de spaţiu,

3
cel puţin un teren de handbal-baschet-volei (toate, pe acelaşi spaţiu, cu tuşele trasate în culori
diferite) şi acolo unde se poate, şi un teren de minifotbal.
Îmi mai trebuie: o pistă de alergări de cel puţin 50 de metri (care se poate suprapune,
în diagonală, peste terenul de jocuri), o groapă de sărituri (lungime, triplu salt, dar şi înălţime
– pot funcţiona în acelaşi loc) şi un mic spaţiu închis pentru aruncarea greutăţii. Desigur, mă
voi zbate să-mi modernizez sala de sport, pentru a da măcar senzația elevilor mei că sunt la un
alt nivel al civilizației educației.
Dar înainte de toate, m-am asigurat că profesorul de educație fizică este un personaj
activ, ambiţios, harnic, profesionist; dacă nu-l am, îl caut, convins fiind că educatorul
principal al şcolii mele este profesorul de educaţie fizică. Ca şi nevoia de competitivitate,
întrucât pe terenul despre care vă vorbesc se vor desfăşura, săptămânal, meciuri şi concursuri
în compania celor mai apropiate şcoli sau ale campionatelor orăşeneşti, judeţene, regionale.
După ce am dat direcția necesară educaţiei pentru sănătate, îmi îndrept atenția asupra
dezvoltării imaginaţiei, a atragerii spre creaţie a învăţăceilor din școala mea. Îmi ridic într-un
colţ al curţii, în vârful unei scări, un punct meteorologic (termometru, pluviometru,
areometru), pe care îl dotez şi cu câteva aparate de control al poluării (CO2, SO2 pot fi citite
pe nişte înregistratoare ieftine, la a căror achiziţie Ministerul Mediului va colabora cu şcoala)
şi mă asigur că un un coleg va întemeia o echipă de ”cercetători” serioşi care să citească, să
noteze într-o bază de date şi să transmită pe Internet, zi de zi, parametrii înregistraţi. Este
posibil ca marele savant meteorolog sau ecologist din viitor să crească în curtea şcolii mele!
Îmi mai fac: o hartă a României (de 30 x 20 m), cu Dunărea şi alte râuri curgând, cu
oraşele reprezentate, cu un pic de Carpaţi în relief şi un pic de Marea Neagră, hartă pe care
copiii să o calce, învăţând-o. Dacă îmi mai permit, fac şi o mică Europă din ciment, tot pentru
instruirea în direct.
Aş pune plante decorative şi flori în ghivece, în absolut toate clasele şi laboratoarele,
dar mă gândesc serios că o seră a şcolii ar fi obligatorie pentru locuitorii unei ţări pe care Papa
Ioan-Paul al II-lea a numit-o ”Grădina Maicii Domnului”.
Școala va avea, bineînțeles, laboratorul de informatică pe care mi-l cer Ministerul
Educaţiei şi viaţa, dar mă voi strădui să dau profesorului de specialitate şi soft-uri de
performanţă, poate chiar şi un computer performant și mă voi lupta să pun pe toate pupitrele
elevilor tablete ieftine, suficiente pentru nevoile gimnazistului școlii mele, chiar şi ale
liceanului de clasă mică.
Dacă şcoala este în mediul rural, mă voi zbate să reînfiinţez ferma şcolii, pentru a
creşte (măcar demonstrative) legume sau cereale şi, în grajduri, voi avea animale de care

4
copiii (şi profesorii lor) să aibă grijă. Dar şi în şcolile de la oraş, prezenţa unui acvariu, a unei
cuşti cu păsări, a unui animal de casă (câine, pisică, ţestoasă, iepure, şoricei albi) ajută la
mlădierea sufletului copiilor mei.
Aș dota școala cu post de radioemisie, cu televiziune integrată, cu un telescop în podul
şcolii, cu microscoape (pe care să nu se depună praful), cu receptor radio și CD-player, cu
receptor TV și DVD în absolut fiecare clasă, cu, neapărat, cercuri de cinema-teatru, cenacluri
literare, cor, orchestră, club de ştiinţă, iar în urma rezultatelor acestui complex proces, la
sfârşit de an şcolar să pot decide premiile pe care le dau cadrelor didactice harnice, inventive,
pricepute, astfel încât să-i pot diferenţia, să-l pot scoate în evidenţă pe ”Domnul Trandafir” 2 şi
să-l descurajez pe ”Marius Chicoş Rostogan” 3, convingându-l să-şi aleagă alte orizonturi
decât cel al delicatei profesii de păstor de minţi şi inimi.
Dar, mai ales, m-aş bate pentru ca la şcoala mea toţi copiii să aibă asigurată masa de
prânz şi, după masă, 2-3 ore în săli unde, alături de profesorii lor, să participe la activităţi
extraşcolare educaţionale şi, de ce nu, să-şi facă lecţiile împreună.
În alte timpuri, pe vremea marelui ministru Spiru Haret 4, după o expresie celebră
folosită de Nicolae Iorga în Istoria învățământului românesc5, un director bun se remarca
mai cu seamă prin ceea ce făcea pentru oamenii din școala lui.
Directorul nu este ”un simplu intendent, un fel de slugă la dârloagă, cum zice
proverbul”6, care execută ordinele de la inspector, de la primar, prefect ș.a.m.d. Directorul
trebuie să fie respectat, în primul rând, pentru intențiile lui bune, ”pentru că va fi gând în gând
cu corpul profesoral al școalei”7. Este de așteptat „ca să fie un om cu autoritate nediscutată,
ascultat și respectat de toți, profesori, părinți și școlari, nu numai ca reprezentant al autorității
școlare superioare, dar și pentru capacitatea, tactul, dorul său de bine…” 8, el trebuie să
dispună de libertate maximă în „administrarea deplină și reală” a școlii.
Dar toate acestea erau teme de interes pe vremea lui Spiru Haret. Astăzi poate este
suficient ca cineva să facă parte din corpul național de experți în management educațional
pentru ca performanța sa ca director să fie asigurată.

2
Personaj al povestirii cu același titlu de Mihail Sadoveanu;
3
Personaj al schiței Un pedagog de școală nouă , de I. L. Caragiale;
4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Spiru_Haret
5
Iorga, Nicolae, Istoria învățământului românesc, Ed. Casei Școalelor, București, 1929.
6
Haret, Spiru, Opere, Vol. VII: Polemice și politice: 1887-1900, Editura Comunicare.ro, București,
2010, p. 47
7
Haret, Spiru, Opere, Vol. IV: Parlamentare 1895-1899, p. 105
8
Haret, Spiru, Opere, Vol. VII: Polemice și politice: 1887-1900, Editura Comunicare.ro, București,
2010, p. 44

5
 Tot mai exigent și mai complex, rolul liderilor școlari necesită o gamă largă de
competențe și attribute pentru a le permite să conducă școala în mod eficient și să
îmbunătățească rezultatelor educaționale ale copiilor. Directorii de școală eficienți au ca
valori cheie centrarea pe oameni , cu accent moral și un accent pe egalitate și respect. Ele
combină atributele cheie ale inteligenței emoționale, rezistenței și convingerea cu pasiune și
nu au nici o problemă în a-și asuma riscuri cu obiectivul constant de îmbunătățire a școlii.

6
BIBLIOGRAFIE
1. Ciulei, Elena Despina Ciulei, Managerul viitorului şi talentul managerial –
promep.softwin.ro/promep/news/show/4351
2. Haret, Spiru, Opere, Vol. VII: Polemice și politice: 1887-1900, Editura
Comunicare.ro, București, 2010
3. Haret, Spiru, Opere, Vol. IV: Parlamentare 1895-1899, Editura Comunicare.ro,
București, 2010
4. Iorga, Nicolae, Istoria învățământului românesc, Ed. Casei Școalelor, București,
1929;
5. Mironov, Alexandru, Dacă aș fi director de școală, în https://stiintasitehnica.com/ ;
6. Taylor F.W., The principles of Scientific Management, Harper Row, New York,
1971