CURS ORL An IV MD

O-OTO
R-RINO
L-LARINGOLOGIE
CHIRURGIE CERVICO-FACIALA
CURS STOMATOLOGIE AN IV
“nas, gat si urechi”
-este o specialitate medico-chirurgicala cu particularitati
-frecventa patologiei-80% din populatia infantila
-25-30% din populatia adulta
-supraspecialitati-cofochirurgia
-foniatria
-otoneurologia
-microchirurgia endocavitara
-chirurgia cu laser
-importanta aspectului functional
- numeroase afectiuni de URGENTA- dintre care multe MAJORE
FARINGOLOGIA
FARINGELE-ANATOMIE
-organ median,nepereche
-vertical-baza craniului—esofag,(C6) inaintea coloanei
vertebrale, larg deschis anterior (semicilindru)-comunica cu
cavitatile nazale, cavitatea bucala si cavitatea laringiana
-etaj superior-rinofaringe-nazo-,epi-
-etaj mijlociu-orofaringe,buco-
-etaj inferior-hipofaringe, laringo-
-exofaringele-prezinta-3 fete-posterioara si 2 laterale
-2 extremitati-superioara si inferioara
FARINGELE-ANATOMIE
RINOFARINGELE
-este etajul superior al faringelui situat intre baza craniului si
valul palatin.
-are 6 pereti: -superior-baza craniului-amigdala faringiana a
lui Luschka
-inferior- virtual-devine real in deglutitie=val
palatin
-anterior-coane=orificiul posterior al cavitatii
nazale
-posterior- vertebral,prima vertebra cervicala
-peretii laterali (2)- orificiile faringiene ale
trompelor auditive(Eustachio)
FARINGELE-ANATOMIE
OROFARINGELE
se numeste si bucofaringe
peretele anterior - este reprezentat de istmul buco-faringian,
= marginea liberã a vãlului palatin-superior.
. Vãlul palatin se continuã lateral de fiecare parte (se
divide) cu doi stâlpi (pilieri) amigdalieni - anterior si posterior - care
delimiteazã împreunã cu baza limbii loja amigdalianã.
= baza limbii – inferior
=stilpii(pilieri) amigdalieni
peretele posterior - este vertebral si corespunde arcului anterior al axisului;
peretele superior este format de fata antero-inferioarã a vãlului palatin;
peretii laterali - sunt reprezentati de cele douã loji amigdaliene,
care au formã triunghiularã cu baza în jos si sunt delimitate de doi stâlpi (pilieri)
anterior si posterior.
= amigdala palatinã este un organ limfoid, de formã ovoidalã
(forma unei migdale) situata în loja amigdalianã si care prezintã pe fata internã 15-
20 orificii care reprezintã deschiderea criptelor amigdaliene; fata lateralã a
amigdalei palatine este acoperitã de un tesut fibros (capsula amigdalianã) care se
aplicã pe peretele faringian prin intermediul unui strat de tesut conjunctiv lax.
FARINGELE-ANATOMIE
HIPOFARINGELE
Laringo-faringe, etaj inferior- comunicã anterior cu laringele, fata

posterioarãa acestuia formând peretele anterior al etajului inferior al
faringelui.
Peretele anterior - este format din:
- baza limbii cu amigdala lingualã;
- epiglota;
- repliurile anriteno-epiglotice;
- aritenoizii;
- cartilajul cricoid - fata posterioara.
Peretele posterior - este vertebral si corespunde vertebrelor cervicale
3 - 6 (C3 - C6).
Peretele lateral - este reprezentat de douã jgheaburi (santuri)
faringolaringiene
(sinusuri piriforme) prin care bolul alimentar înainteazã spre gura
esofagului
FARINGELE-FIZIOLOGIE
 Functia digestiva-deglutitia are trei timpi

-bucal
-faringian
-esofagian
 Functia respiratorie
 Functia de aparare
 Functia auditiva
 Functia fonatorie
 Functia senzoriala, gustativa
SINDROAMELE FARINGIENE
 sindromul digestiv-DISFAGIA-jena, dificultate la deglutitie

 Sindromul senzitiv-ODINOFAGIA- durere la deglutitie
 Sindromul respirator-obstructia rinofaringelui
-obstructia buco-sau hipofaringelui
 Sindromul auditiv-hipoacuzia de tip transmisie
 Sindromul fonator-rinolalie inchisa
-rinolalie deschisa
-stomatolalia
 Sindromul senzorial-disgueuzie
MALFORMATIILE FARINGELUI
 Pot fi-congenitale
-dobindite
 Malformatiile congenitale
--la nivelul rinofaringelui-stenoza
-atrezia
-imperforatia coanala
--la nivelul orofaringelui- cele mai frecvente:
-diviziunea valului-palatoschizis
-velo-palatoschizis
-velo-palato cheiloschizis
Simptomatologie-tulburari de deglutitie+refluare nazala a alimentelor
-tulburari fonatorii-rinolalie deschisa-consoane
Tratament-alimentatie cu lingurita, proteze palatinale, sonda gastrica
-chirurgical
-reeducare ortofonica-logopedica
FARINGELE-MALFORMATII
Insuficienta valului palatin=val palatin prea scurt

 Tulburari de deglutitie
 Refluare nazala a alimentelor
 Rinolalie deschisa
Tratament conservator/chirurgical
Malformatii dobindite-dupa interventii

chirugicale,arsuri,plagi
Val palatin aderent la peretele posterior
Val palatin insuficient-neoplasm,plagi, chirurgie(sforaitul)
TRAUMATISMELE FARINGELUII
 traumatisme mecanice;
 traumatisme termice;
 traumatisme chimice
TRAUMATISME MECANICE
Traumatismele mecanice ale faringelui sunt reprezentate mai ales de
plãgile si întepãturile faringelui.
Etiologie
La copii este reprezentatã introducerea unor obiecte sau jucãrii si/sau cãderea cu aceste
obiecte în gurã. Atât la copil, câtsi la adult, plãgile faringiene pot fi produse de corpuri
contondente ascutite -oase ascutite, scobitori, ace, furculite.
Leziunile produse prin întepãturã de insecte - albinã, viespi .
Localizare
 vãlul palatin;
 perete posterior faringian;
 stâlpi amigdalieni
amigdala palatina
TRAUMATISMELE FARINGELUI
Simptomatologie
Este reprezentatã de:
- odinofagie;
- disfagie;
- salivã sanguinolentã.
Tratament
- alimentatie lichidã sau parenteralã;
- igienã localã riguroasã;
- antialergice, dezinfectante locale;
- foarte rar, când se suprainfecteazã (febrã, stare generalã
alteratã) se administreazã antibiotice cu spectru larg -
Amoxicilinã, Augmentin.
FARINGELE-TRAUMATISME
TRAUMATISME TERMICE
Etiologie
- ingestia de lichide , alimente fierbinti - cea mai frecventã cauzã.
Simptomatologie
- odinofagie - senzatie de arsurã la nivelul faringelui;
- disfagie.
Tratament
- alimentatie lichidã, semilichidã sau parenteralã;
- igienã localã riguroasã;
- antialgice, dezinfectante locale.
TRAUMATISMELE FARINGELUI
TRAUMATISME CHIMICE
Etiologie
Cauza cea mai frecventã este ingerarea accidentalã sau voluntarã de
substante caustice: baze - hidroxid de sodiu (sodã causticã) cel mai frecvent,
sau acizi - sulfuric, azotic, acetic glacial.
Simptomatologie
- odinofagie - senzatie de arsurã faringianã;
- disfagie.
Tratament
Neutralizarea substantei - este importantã, dar eficienta ei scade odatã
cu precocitatea aplicãrii - este eficientã în primele trei ore de la ingestie.
Pentru baze:
- zeama de lãmâie;
- apã cu otet.
Pentru acizi: - lapte;
- magnezia usta;
- apã albuminoasã
(8 albusuri de ou la 1 litru de apã).
CORPII STRAINI FARINGIENI
Etiologie - Clasificare - Localizare
- corpi strãini alimentari: - oase de peste;
- oase de pasãre.
- corpi strãini nealimentari: - cuie, ace scobitori.
Factori favorizanti:
- ingerarea rapidã a alimentelor;
- tusea;
- râsul- in timpul masticatiei
- sughitul;
- spaima;
- protezele dentare cu placã palatinalã - care diminuã suprafata sensibilã a cavitãtii bucale.
Localizare
- la nivelul rinofaringelui - rar - cel mai frecvent sunt corpi strãini nazali
care sunt împinsi si inclavati în rinofaringe în tentativa nereusitã si neîndemânaticã
de extractie - atentie - existã pericolul aspiratiei pulmonare
- la nivelul bucofaringelui - cea mai frecventã localizare –amigdala palatina
- la nivelul hipofaringelui - baza limbii si amigdala lingualã;
- spatiul gloso-epiglotic (valecula);
- sinusul piriform.
CORPII STRAINI FARINGIENI
Simptomatologie
- odinofagie - senzatie de corp strãin;
- sialoree;
- disfagie.
în timpul masticatiei
Atentie! - adesea un corp strãin ascutit înteapã mucoasa, apoi este
înghitit, cauzând o micã plagã întepatã care determinã senzatie de
întepãturã la deglutitie, desi examenul clinic obiectiv nu evidenþtazã corpul
strãin - se recomandã regim hidric 1 - 3 zile, apoi se va reexamina pacientul
dacã simptomele nu se amelioreazã.
Diagnostic pozitiv
- anamneza;
- examenul clinic obiectiv: - rinoscopia posterioarã;
- bucofaringoscopia;
- laringoscopia indirectã;
- examenul radiologic pentru corpii strãini metalici.
Tratament
Tratamentul corect este extractia corpului strãin pe cãi naturale,
sub controlul vederii, cu instrumentar adecvat în anestezie localã sau generala
CORP STRAIN INTRANAZAL
INFLAMATIILE ACUTE ALE FARINGELUI
La nivelul rinofaringelui-adenoidita acuta

La nivelul bucofaringelui-anginele acute
La nivelul hipofaringelui-amigdalita acuta linguala
-hipofaringita acuta
ADENOIDITA ACUTA
Este inflamatia acutã a amigdalei faringiene a lui Luschka si reprezintã
una din cele mai frecvente afectiuni ale copilãriei.
Etiologia
Factorii determinanti - flora microbianã saprofitã care îsi exacerbeazã
virulenta (streptococ, stafilococ, pneumococ, haemophylus influenzae) - sau
prin extinderea unei infectii de vecinãtate (fosele nazale).
Factorii favorizanti:
- scãderea rezistentei organismului;
- frigul;
- terenul alergic;
- distrofiile;
- alimentatia carentialã;
- afectiuni care scad rezistenta (diabet, SIDA).
ADENOIDITA ACUTA
Simptomatologie
Subiectiv - la sugar
- debut brusc cu temperaturã de 39 – 40 grade C
- obstructie nazalã -> suge cu dificultate -> scade în greutate;
- piofagia poate determina tulburãri digestive(înghitirea puroiului);
- complicatiile sunt mai frecvente.
- copil peste un an
- debut brusc, T = 39 – 40 grade Celsius
- obstructie nazalã.
Obiectiv - amigdale palatine de aspect normal;
- secretii mucopurulente care se scurg pe peretele posterior si care se vãd
si în fosele nazale;
- rinoscopia posterioarã - congestie, tumefactie a amigdalei faringiene
Luschka, uneori cu depozite pultacee.
Diagnosticul pozitiv. Se efectueazã însumând: sindromul febril + obstructia
nazalã + secretiile muco-purulente pe peretele posterior + rinoscopia
posterioarã.
ADENOIDITA ACUTA
Diagnosticul diferential - se efectueazã cu:
- rinita acutã - obstructie nazalã este determinatã de inflamatia mucoasei nazale,
vizibilã la rinoscopia anteriorã;
- anginele acute - amigdale palatine normale.
Evolutie; Complicatii
- evolutia este imprevizibilã - se poate vindeca în 4 - 5 zile sau 2 - 3
sãptãmâni (forma subacutã, mai frecvent la sugar);
- complicatii: - otitã medie acutã cataralã sau supuratã;
- infectii descendente ale cãilor respiratorii. laringite,laringo-traheite
mai frecvent.
Tratament
- antibioterapie - Amoxicilinã, Augmentin;
- antitermice - Paracetamol, Ibuprofen;
- tratament local - dezinfectie nazo-faringianã:
- Colargol, Protargol 1%;
- vasoconstrictoare - ser efedrinat la copil peste 3 ani (pericol de accidente prin
vasoconstrictie cerebralã), Nasivin pentru copii, Olynth pentru copii.
ANGINELE ACUTE
ANGINELE ACUTE
Reprezintã denumirea modernã a faringo-amigdalitelor clasice,
pornind de la ipoteza cã extrem de rar apare izolatã inflamatia amigdalelor sau
a faringelui.
Clasificare
A. Angine acute nespecifice :
angina acutã eritematoasã
angina acutã eritemato-pultacee
angina acutã pseudomembranosã nediftericã
angina acutã ulceroasã.
B. Angine acute specifice
angina acutã scarlatinoasã
angina acutã gripalã
angina acutã herpeticã
angina acutã diftericã
angina acutã din mononucleozã infecþioasã
virozele APC.
C. Alte tipuri de angine
anginele bolilor hematologice
angina acutã aftoasã
angina din dermatozele buloase
edemul Quincke.
ANGINELE ACUTE NESPECIFICE
1. ANGINA ACUTÃ ERITEMATOASÃ

- angina viralã , angina roşie -
Etiologie
Cauza o reprezintã virusurile respiratorii.
Este sezonierã, contagioasã şi apare cu predilecţie în colectivitãţi (creşe, grãdiniţe, şcoli);
Factori favorizanti: - frigul şi umezeala;

- oboseala;
- aerul poluat;
- bãuturile reci.
Simptomatologie
Subiectiv - debutul este brusc cu frison, febrã, cefalee
- simptomatologie mai accentuatã la copil;
- senzaţie de uscãciune în gât, odinofagie, disfagie.
Obiectiv - congestie difuzã a mucoasei faringiene;
- adenopatia latero-cervicalã dureroasã este inconstantã;
- la 2 - 3 zile pe vãl rãmân arborizaţii vasculare disparate şi
microvezicule diseminate cu conţinut transparent.
Laborator - nu existã modificãri importante.
Diagnostic pozitiv.
Se stabileşte tinând cont de:
- factorii epidemiologici + semne generale discrete + aspectul faringelui
(examen clinic obiectiv).
Diagnosticul diferential
Se efectueazã cu:
- celelalte angine;
- traumatisme termice sau chimice ale faringelui.
Evoluþii.Complicatii
Evolutia este scurtã, 3 - 4 zile la adult, mai prelungitã la copil.
Complicatii - suprainfectia microbianã;
- laringite acute;
- laringo-traheita acutã.
Tratament
General - simptomatic - antiinflamatoare, antipiretice.
Local - comprese;
- dezinfectante tablete - Fenosept;
- Hexoral;
- Oropivalone;
- spray - Bioparox.
Dacã recidiveazã frecvent - impas imunologic.

2. ANGINA ACUTÃ ERITEMATO-PULTACEE
- angina albã, microbianã -
Etiologie
Factorul determinant este flora microbianã:
- streptococ hemolitic de grup A - cel mai frecvent;
- stafilococ;
- pneumococ.
Factori favorizanţi:
- vezi adenoidita acutã şi angina eritematoasã
- poate fi contagioasã, dar în mai micã mãsurã decât forma
eritematoasã.
Simptomatologie
Subiectiv
- febrã 39 - 400C;
- odinofagie accentuatã; disfagie; stare generalã alteratã.
Obiectiv
- amigdale congestionate, tumefiate, cu puncte purulente,
albe-gãlbui pe faţa internã, la nivelul orificiilor criptelor, neaderente, se pot extinde pe suprafaţa
amigdalei, determinând aspect pseudomembranos;
- adenopatia subagulomandibularã - constantã, sensibilã spontan şi la palpare.
Laborator - exudat faringian;
- leucocitoza cu neutrofilie.
Forme clinice
- forma gravã - cu edem al luetei, adenopatie marcatã, stare
generalã foarte alteratã, complicaţii frecvente;
- forma pseudomembranoasã;
- forma ulceroasã - apãrare slabã, virulenţã microbianã
crescutã.
Evoluţie- 7 - 10 zile.
Complicaţii:
- glomerulonefrita acutã;
- reumatism poliarticular acut;
- ca şi celelalte angine.
Diagnosticul pozitiv
- clinic + bacteriologic
Diagnosticul diferential
- difteria;
- scarlatina;
- mononucleoza
- anginele din afecþiunile hematologice.
Tratament
- Penicilina injectabil - 7 zile + Moldamin
- local - ca la angina acutã eritematoasã;
- la pacienţii alergici la Penicilinã ca medicaţie alternativã:
- Eritromicina;
- Claritromicina;
- Cefalosporinele.
3. ANGINA ACUTÃ PSEUDOMEMBRANOASÃ NEDIFTERICÃ
Este fie o anginã acutã pultacee a cãrei puncte pultacee se unesc, formând
false membrane, fie o anginã pseudomembranoasã (cu false membrane) de la bun început
Etiologie - cauza o reprezintã flora microbianã banalã: - streptococ
- stafilococ
- pneumococ
- în anumite condiţii de apãrare generalã şi localã şi de virulenţã
microbianã crescutã.
Simptomatologie
Subiectiv - ca în angina eritemato-pultacee;
Obiectiv - amigdalele palatine acoperite cu false membrane albe, groase
- care nu depãşesc suprafaţa amigdalelor şi sunt puţin aderente (se
detaşeazã cu uşurinţã) spre deosebire de cele din difterie.
Laborator - exudat faringian, obligatoriu.
Diagnostic pozitiv
- clinic şi mai ales bacteriologic.
Diagnostic diferenţial
- difteria - în primul rând - clinic, apoi bacteriologic;
- angina din mononucleozã;
- anginele din afecţiunile hematologice.
Tratament: - Penicilinã injectabil sau medicaţia alternativã (vezi angina
eritemato-pultacee).
4. ANGINE ACUTE ULCEROASE
Leziunea caracteristicã a acestei forme este ulceratia (lipsa de substantã) la nivelul

amigdalelor şi/sau a mucoasei faringiene;
Ulceraţiile pot fi superficiale (ale epiteliului) sau profunde (ulcero-neurotice).
Angine cu ulceraţii superficiale

- Ulceraţiile superficiale, ale epiteliului apar în:
- angina acutã herpeticã;
- angina zosterianã;
- angina aftoasã.
Toate aceste forme prezintã initial leziuni veziculoase care se sparg, lãsând
ulceraţii superficiale şi vor fi descrise la anginele acute specifice.
Angine cu ulceraţii profunde (ulceronecrotice)
Cuprinde mai multe tipuri de angine multe dintre ele cu etiologie încã neprecizatã,
care au ca leziune caracteristicã ulceraţia profundã - necroza la nivelul ţesutului
amigdalian.
Angina Moure
- afecteazã tinerii
Etiologie
- bacteriologic - flora microbianã banalã.
Simptomatologie
- Subiectiv - simptomatologie generalã moderatã
- temperatura 380C, odinofagie
- Obiectiv - ulceratie necroticã neinduratã, la polul superior fãrã alte semne
inflamatorii;
- adenopatie subagulomandibularã micã, nedureroasã.
Angina Plaut - Vincent (fuzospirilarã)
- este o anginã ulceronecroticã unilateralã.
Etiologie
- încã în discuţie - flora bucalã - asociaţie fuzo-spirilarã, alti autori cred cã este o mononucleozã
infecţioasã cu manifestare frustã;
- boala apare cu precãdere la tineri, cu carii dentare multiple, igiena buco-dentarã defectuoasã
Simptomatologie
Subiectiv - subfebrilitãţi;
- odinofagie unilateralã moderatã;
- astenie marcatã.
Obiectiv - ulceraţie amigdalianã cu fund murdar necrotic, margini anfractuoase fãrã
duritate la palpare;
Evoluţie - 7 - 14 zile, benignã.
Tratament - local simptomatic;
- rezolvarea focarelor dentare şi amigdalectomie, în caz de recidivã.
Diagnosticul diferenţial al anginelor ulceronecrotice
Se efectueazã cu:
- sancrul sifilitic - tot mai frecvent întâlnit are simptomatologie, asemãnãtoare - ex.
bacteriologic + ex. serologic pentru lues;
- Ulceraţia neoplazicã - biopsia amigdalianã;
- Ulceraţia din anginele bolilor hematologice – hemograma stabileşte diagnosticul.
COMPLICATIILE ANGINELOR ACUTE
supurative - flegmonul periamigdalian;

- flegmonul latero-faringian (latero-cervical).
nesupurative - septicemia.
ABCESUL LOJEI AMIGDALIENE
- flegmon periamigdalian -
Este o supuratie a tesutului celular lax aflat între capsula amigdalei si
peretele musculo-aponevrotic faringian si este cea mai frecventã complicatie
a anginei eritemato-pultacee sau a unui puseu acut în cadrul amigdalitei cronice.
Etiologie
Etiologia este aceeasi - bacterianã - ca si în cazul anginei pultacee.
Factori favorizanti - sezonul rece;
- scãderea rezistentei - surmenaj
- diabet
- avitaminoze.
Anatomie patologicã
- abcesul anterior situat între amigdalã si stâlpul anterior este cel mai frecvent;
- abcesul posterior - între amigdalã si stâlpul posterior.
FLEGMONUL PERIAMIGDALIAN
Simptomatologie
Subiectiv
Dupã 2 - 3 zile de evolutie a unei angine pultacee, disfagia si odinofagia
se accentueazã unilateral cu otalgie reflexã.
- febra creste, starea generalã se altereazã;
- tulburãri fonatorii - vocea amigdalianã - bolnavul vorbeste ca si cum ar
avea gura plinã datoritã edemului si parezei velare;
- halenã fetidã;
- trismus.
Obiectiv
- bucofaringoscopia se efectueazã cu dificultate - tumefactia unilateralã
a amigdalei, bombarea stâlpului anterior, cu amigdala împinsã în jos si
înãuntru(în flegmonul anterior superior)
bombarea stâlpului posterior, cu împingereaamigdalelor spre înãuntru (în
flegmonul posterior);
- adenopatie subangulomandibularã mare, sensibilã spontan si la palpare.
-evolutia spontanã- este spre deschidere spontanã în jurul zilei a 8-a;
- complicatii - supuratii perifaringiene;
- tromboflebita venei jugulare interne;
- septicemie;
- are tendinta la recidivã;
Diagnostic pozitiv- clinic si punctia pozitivã.
Diagnosticul diferential- tumorã amigdalianã suprainfectatã;
- anevrism al arterei ccarotide.
Tratament
a. Este în primul rând chirurgical:
- punctia cu ac lung si gros în scop explorator, diagnostic si terapeutic;
- incizia - deschiderea - cu o pensã specialã, cu brate lungi si vârf ascutit,
- manevra se repetã zilnic pânã nu mai apare secretie purulentã.
b. Medical
- antibioterapie: Penicilina, injectabil;
- antiinflamatoare - antiperetice;
- antialgice;
- tratament igienico-dietetic:
- repaus la pat;
- dietã cu lichide multe.
- amigdalectomie la 4 - 6 sãptãmâni pentru cã
flegmonul periamigdalian are tendinta la recidivã.
INFLAMATIILE CRONICE ALE FARINGELUI
Reprezintã inflamatia cronicã a mucoasei faringiene.

Clasificare
FARINGITE CRONICE NESPECIFICE
FARINGITA CRONICÃ DIFUZÃ
cataralã
hipertroficã
atroficã
FARINGITA CRONICÃ LOCALIZATÃ
- adenoidita cronicã
-amigdalita cronicã
FARINGITE CRONICE SPECIFICE
 FARINGITA CRONICÃ TUBERCULOASÃ
 FARINGITA CRONICÃ LUETICÃ
 FARINGITA CRONICÃ MICOTICÃ
FARINGITA CRONICA DIFUZA
Etiopatogenie
Factori favorizanti sunt: - obstructia nazalã cronicã;
- faringite acute repetate;
- infectii si inflamatii cronice nazale, sinusale;
- tutun, alcool;
- amigdalectomia;
- reflux gastro-esofago-faringian.
- cataralã
- hipertroficã
- atroficã
Simptomatologie
Subiectiv - senzatie de uscãciune
- senzatie de corp strãin
- senzatie de usturime
- tuse iritativã
Obiectiv - congestie difuzã a mucoasei în forma cataralã;
- congestia si hipertrofia insulelor de tesut limfatic pe peretele
posterior si secretii mucoase sau mucopurulente - forma hipertroficã;
- atrofia mucoasei cu lãrgirea faringelui - forma atroficã
Tratament - îndepãrtarea, tratarea cauzelor;
- dezinfectante locale;
- vitamine epiteliotrofe - vitamina A.
ADENOIDITA CRONICA
Este inflamatia cronica a amigdalei faringiene a lui Luschka
Când inflamatia cronicã se asociazã cu hipertrofia - rezultã vegetatii adenoide.
Vârsta - copilãria - cu maxim la 3 - 6 ani.
Etiopatogenie. Cauza principalã o reprezintã adenoiditele acute repetate nevindecate.
- factori favorizanti: - terenul limfatic
- clima rece si umedã
- factorii sociali
Simptomatologie
Subiectiv. - obstructia nazalã incompletã, instalatã insidios;
- somn nelinistit, uneori cu perioade de apnee;
- rinoree mucopurulentã - termen de copil “mucos”;
- facies adenoidian - când obstructia nazalã persistã:
- nas îngust, cu aripi nazale aspirate;
- buza superioarã mai mare;
- prognatism superior;
- bolta palatinã ogivalã;
- dinti superiori vicios implantati.
- aprosexie - obosealã;
- somnolentã;
- atentie deficitarã;
- randament scolar redus
- aspect de “copil prost”, fãrã ca inteligenta sã fie afectatã.
ADENOIDITA CRONICA
Obiectiv - inspecþia (vezi mai sus);
- rinoscopia anterioarã - fose cu secretii mucopurulente;
- rinoscopia posterioarã, rar efectuatã, se poate efectua la copilul mare;
- otoscopia - timpane retractate - modificãri ale triunghiului Politzer;
- ENDOSCOPIA-diagnostic de certitudine
Evoluþie; Complicatii
Complicatiile sunt:
- loco-regionale:- otice - cele mai frecvente; otite catarale sau supurate, acute si cronice; otita
sero mucoasã (cataralã cronicã) este cea mai frecventã
complicatie de vecinãtate;
- conjunctivite;
- sinuzite - etmoidita este cea mai frecventã;
- laringita (edematoasã);
- adenoflegmon retrofaringian.
complicatii la distantã
- traheo-bronsite;
- gastroenterocolite.
ADENOIDITA CRONICA
Diagnosticul pozitiv
Se stabileste însumând vârsta, obstructia nazalã,
inspectia, rinoscopiaanterioarã,posterioara,endoscopia
Diagnosticul diferential se efectueazã cu:- alte cauze de
obstructie nazalã:
- rinita alergicã;
- corpi strãini;
- deviatii septale.
Tratament - este chirurgical, adenoidectomia fiind una
dintre interventiile chirurgicale cele mai frecvente, cu
rezultate favorabile
AMIGDALITA CRONICA
Este inflamatia cronicã a amigdalei palatine.
Etiopatogenie. Cauza principalã o reprezintã amigdalitele acute repetate.
- factori favorisanti: - structura anatomicã a amigdalelor (criptele unde germenii pot sta mult
timp fãrã a fi distruºi)
- adenoiditele acute repetate;
- inflamatiile buco-dentare;
- climatul umed si rece.
Anatomia patologicã
Amigdalita cronicã poate fi hipertroficã si scleroatroficã, caz în care amigdalele pot fi ca
dimensiuni normale, hipertrofiate sau atrofiate.
Simptomatologie
Subiectiv - frecvente angine acute pultacee - minim 3 pe an
- abcese ale lojii amigdaliene dupã consum de alimente reci, înghetatã
- dupã puseele acute - astenie
- subfebrilitate
- jenã faringianã.
Obiectiv - stâlpii anteriori permanent congestionati;
- amigdale de orice dimensiuni;
- la presiune se exprimã lichid tulbure puriform – nu cazeum;
- adenopatie subangulomandibularã - destul de frecvent,mai ales la copil.
AMIGDALITA CRONICA
Evolutie; Complicatii - acutizare periodicã;

- abcese periamigdaliene;
- faringite cronice;
- infectie de focar.
Diagnosticul pozitiv - în primul rând anamneza;
Diagnosticul diferential - cu anginele virale - bolnavul trebuie urmãrit.
Tratament - este chirurgical, indicaþiile cele mai frecvente si corecte ale
amigdalectomiei sunt:
- amigdalita cronicã - angine acute pultacee repetate
- flegmoane periamigdaliene repetate
- focarul de infecþie amigdalian;
- amigdalitã cronicã hipertroficã - grad III - IV;
- amigdalitã cronicã cripticã cazeoasã, datoritã halenei neplãcute pe
care o acuzã pacientul.
TUMORI BENIGNE ALE FARINGELUI
1. La nivelul rinofaringelui
Polipul coanal - fibromixomul - are inserþie pe cadrul coanal,este o tumorã
pediculatã
Fibromul nazo-faringian
- este un angiofibrom foarte bogat în vase care prezintã
doar endoteliu (nu au strat muscular) si care invadeazã cavitãtile vecine: nazalã,
sinusuri, fosa pterigo-maxilarã;
- afecteazã predominant adolescentii de sex masculin (pubertate);
- se comportã ca o tumorã malignã;
- obstructie nazalã progresivã si epistaxis la un adolescent de sex masculin;
- tratament chirurgical --embolizare.
2. La nivelul orofaringelui
a. Papilomul - are etiologie viralã - cel mai frecvent pe vãl si luetã - mici tumorete
roz sau albicioase, muriforme, pediculate sau sesile.
Tratament chirurgical - laser- diatermo-coagulare.
b. Angiomul
3. La nivelul hipofaringelui
- rare - apar pe fata lingualã a epiglotei si sinusuri piriforme.
TUMORI MALIGNE ALE FARINGELUI
1. La nivelul rinofaringelui
- 60% sunt epitelioame cu grad diferit de diferenþiere
- restul sunt sarcoame - limfosarcom sau reticulosarcom
Localizare - cel mai frecvent foseta situatã posterior de orificiul faringian al trompei auditive (Eustachio -
Rosemmüller).
Forme antomo-patologice - infiltro-vegetante ºi infiltro-ulcerate.
Simptomatologie
Debut- rinologic - obstrucþie nazalã, rinoree muco-purulentã, epistaxis;
- otologic - otitã cataralã, hipoacuzie de tip transmisie;
- ganglionar - adenopatie latero-cervicalã înaltã;
- neurologic - nevralgie trigeminalã; - pareza nervilor cranieni - nervii oculomotori.
Obiectiv - rinoscopia posterioarã evidenþiazã tumora; ideal -endoscopie rinofaringianã.
Investigaþii - radiografia cranianã de profil
- computer-tomografia;
- biopsia.
Diagnostic pozitiv = biopsie
Tratament. Este oncologic:- radioterapie + chimioterapie
- 40 - 50% supravieþuiri la 5 ani.
2. La nivelul orofaringelui
Cea mai frecventã localizare este la nivelul amigdalei palatine.
Epiteliomul
Subiectiv - debut insidios cu jenã faringianã unilateralã apoi odinofagie, halenã fetidã, sângerare.
Obiectiv - ulceratie pe o amigdalã mãritã de volum, durã, infiltratã tumoral; ulceratia se extinde pe
stâlpi, vãl, limbã;
- adenopatie.
Diagnostic pozitiv - clinic si biopsie.
Diagnostic diferential - se efectueazã cu alte ulceratii
- sarcomul
- angine cu ulceraþii profunde
- sancru sifilitic
- angine hematologice
Tratament este chirurgical si radioterapic.
Sarcomul
- mai rar;
- limfosarcomul este cea mai frecventã formã;
- amigdalã mãritã de volum, lobulatã, netedã, nu este durã -ulceratia apare tardiv - adenopatia este
mai frecventã, adesea bilateralã;
- biopsia;
- tratamentul este radio-chimioteterapic
3. La nivelul hipofaringelui
Epiteliomul
- este forma anatomo-patologicã cea mai frecventã.
- prezintã din punct de vedere oncologic douã portiuni: una superioarã, usor de
controlat si rezolvat si una inferioarã, fibrocartilaginoasã (aritenoizi +cricoid) greu
de controlat si prezintã tumori cu rezistentã crescutã.
TULBURARI MOTORII ALE FARINGELUI
1. Paralizia vãlului palatin

Poate fi unilateralã sau bilateralã.
Paralizia unilateralã
Este mai frecventã decât cea bilateralã si adesea asociatã cu hemiplegie laringianã,
Etiologie - zona zoster (nevritã zosterianã)
- centralã - accidente vasculare cerebrale
- tumori
- afectarea nervilor cranieni la nivelul gãurii rupte posterioare.
Simptomatologie
Subiectiv - simptomatologia este minorã
Obiectiv - arcul palatin afectat este mai coborât, lueta este deviatã spre partea sãnãtoasã
mai ales în fonatie.
Paralizia bilateralã
Este rarã, lichidele reflueazã în cavitãtile nazale la deglutitie, vãlul este inert, imobil în fonatie.
2. Paralizia faringelui
Dupã localizare - unilateralã- bilateralã
Izolatã (rar) sau asociatã cu paralizia- vãlului palatin si/sau- laringelui si/sau- esofagului
Simptomatologie
Subiectiv - pacientul prezintã tulburãri de deglutitie.
Obiectiv - imobilitatea faringelui la fonatie si deglutitie.
TULBURARI SENZITIVE ALE FARINGELUI
Tulburãrile senzitive sunt:

- anestezia si hipoestezia - epilepsie, afectiuni virale ale nervilor IX, X;
- hiperestezia - în inflamatii acute, nevrotici, isterici;
- paresteziile faringiene - tot mai frecvent întâlnite în practica de zi cu zi:
simptomatologia subiectivã este extrem de variatã:
- senzatie de arsurã
- senzatie de nod în gât
- senzatie de corp strãin
- dureri diverse cu localizare fixã
Acesti pacienti sunt anxiosi, cu cancerofobie, prezintã deseori dosare voluminoase

cu diverse investigatii si retete (fãrã efect însã asupra suferinteilor).
Toti acesti pacienti, înainte de a fi trimisi la neuropsihiatru, vor fi examinati cu multã
atentie:
- clinic - clasic - de preferat endoscopic;
- examinarea gastro-esofagianã (reflux gastro-esofagian);
- analize uzuale de laborator.
LARINGOLOGIA
ANATOMIA LARINGELUI
Laringele este un organ median nepereche, situat înaintea coloanei vertebrale cervicale (C4 - C6), de
forma unei piramide triunghiulare cu baza superioarã, vârful inferior, continuându-se cu traheea si larg
deschis în cavitatea faringelui.
• STRUCTURÃ :
Laringele este format din: - cartilajele laringiene;
- un sistem fibro-muscular.
• Cartilajele laringelui
Sunt în numãr de 9, dintre care:
a. 3 mediane, nepereche:
-cartilajul cricoid
-cartilajul tiroid (tuberculul laringian, cunoscut sub numele de “mãrul lui Adam”);
-cartilajul epiglotic
b. 6 cartilaje pereche:
-cartilajele aritenoide- sunt cele mai importante ;
-cartilajele Santorini;
-cartilajele Wrisberg.
• Sistemul fibromuscular
Este reprezentat de: -membrane - ligamente
-musculatura laringelui - muschii laringelui sunt:- extrinseci
- intrinseci
- ca funcþie muschii laringelui se împart în:- dilatatori ai glotei
_ constrictori ai glotei
ANATOMIA LARINGELUI
CONFORMATIE INTERIOARÃ :
• Cavitatea laringelui se împarte în 3 etaje:
- etajul supraglotic - superior;
- etajul glotic - mijlociu;
- etajul subglotic - inferior.
• Etajul supraglotic:
Se întinde de la marginea superioarã a benzilor ventriculare la orificiul superior al
laringelui.
• Etajul glotic:
Este cel mai important si este situat între cele douã perechi de corzi vocale:
- corzile vocale superioare - false = benzi ventriculare;
- corzile vocale inferioare - adevãrate.
Ventriculii laringieni -între corzile vocale superioare si inferioare de fiecare parte a
laringelui.
Spatiul glotic - glota - intre marginile libere ale celor douã corzi vocale - are formã
triunghiularã, cu vârful anterior.-In respiratia obisnuitã, glota=triunghi isoscel
-In fonatie= fanta liniara
• Etajul subglotic
Se aflã sub marginea inferioarã a celor douã corzi vocale.
ANATOMIA LARINGELUI
• VASCULARIZATIA Si INERVATIA:
 Vascularizatia:- arterialã - ramuri din arterele tiroidiene -

superioarã si inferioarã.
-venele- urmeazã calea arterelor si se varsã în
vena jugularã internã.
 Inervatia senzitivã: este asiguratã de nervul laringeu

superior, ramurã a nervului vag.
Inervatia motorie: este asiguratã în majoritate de nervii
recurenti, care se desprind din nervul vag la nivelul toracelui.
Din punct de vedere histologic, mucoasa laringelui este o

mucoasã de tip respirator.
FIZIOLOGIA LARINGELUI
• Functia respiratorie: Este cea mai importanta, fiind o functie vitalã - ea se efectueazã prin
deschiderea spatiului glotic, reflex cu centrul în bulb, printr-o reglare fizico-chimicã.
• Functia fonatorie: Este functia socialã a laringelui. Pentru o bunã fonatie sunt necesare:
-coloana de aer - aerul toracic este împins prin contractia muschilor expiratori printre corzile vocale;
- aparatul unde se produc vibratiile sonore - cele douã corzi vocale(prin nervii recurenti
• Functia de protectie a cãilor aeriene: Se exercitã prin mai multe mecanisme:

-functie sfincterianã - mai ales a etajului supraglotic;
-închiderea reflexã a glotei;
-ascensiunea laringelui în timpul deglutitiei - epiglota acoperã orificiul superior al laringelui, alimentele
mergând în lateral prin cele douã sinusuri piriforme spre gura esofagului.
• Functia în tuse si expectoratie: Reprezintã de fapt tot o functie de apãrare - se produce prin
închiderea glotei, cresterea presiunii intratoracice, urmatã de expulzarea bruscã a aerului prin
îndepãratarea corzilor vocale si eliminarea secretiilor din trahee.
• Functia de fixare toracicã:

Se realizeazã prin inspir profund urmat de închiderea glotei, cu cresterea secundarã a presiunii si rigidizarea
cutiei toracice, u efectuarea unui efort fizic mai mare: ridicarea unei greutãþi, defecaþie, travaliu în timpul
naºterii.
SINDROAMELE LARINGIENE:
1. SINDROMUL RESPIRATOR :
• DISPNEEA LARINGIANÃ: - este un simptom grav si major - se reduce
debitul de aer care parcurge laringele - este numit si sindrom de
insuficientã repiratorie de tip laringian, cauza dipneei fiind la
nivelul laringelui.
Etiologie: Cauzele dispneei laringiene pot fi:
-malformatiile laringelui (congenitale sau dobândite);
-traumatismele laringelui;
-corpii strãini laringieni;
-inflamatiile acute: laringita acutã edematoasã subgloticã, laringita
edematoasã:
-inflamatiile cronice - mai rar;
-tumorile:- benigne;
- maligne cel mai frecvent;
-tulburãrile neuromotorii - diplegia laringianã în adductie.
DISPNEEA LARINGIANÃ:
• Simptomatologie:
Semne majore: (întotdeauna prezente)
a) bradipnee de tip inspirator;
b) tirajul suprasternal si supraclavicular este
depresiunea pãrtilor moi în inspir;
c) coborârea laringelui în inspir.
Semne minore:
- pozitia - capul în extensie, trunchiul sprijinit pe brate;
- cornajul - sunet produs prin trecerea aerului printr-un
lumen respirator micsorat;
- tirajul intercostal, subcostal;
- disfonia.
• Diagnostic pozitiv:
Trebuie efectuat rapid indiferent de conditii (prin
laringoscopie indirectã sau directã).
• Evolutie:
a) Faza compensatã - pacientul este agitat, prezintã
simptomele descrise, dar este normal colorat.
b) Faza decompensatã - hipercapnia - tegumente roze,
calde, vasodilatatie perifericã;
- anoxia - cianoza, respiratia devine
tahipneicã, superficialã, apare somnolenta si moartea.
• Tratamentul:
a) Tratamentul etiologic –e ideal – pentru îndepãrtarea cauzei;
b) Oxigenoterapie;
c) Intubatia oro- sau nazotrahealã;
d) Traheostomia.
• TRAHEOSTOMIA:
Este interventia chirurgicalã prin care se efectueazã un orificiu (stomã) la nivelul
peretelui anterior al traheei cu scopul de a reface respiratia care nu se mai poate
efectua prin laringe.
Indicatii:
- dispneea acutã sau cronicã de cauzã laringianã;
- timp pregãtitor în interventiile chirurgicale laringiene;
- când este nevoie de respiratie asistatã timp îndelungat (come, tetanos).
Contraindicatii: Fiind o interventie chirurgicalã care redã o functie vitalã, în

general -nu are contraindicatii.
Elemente de anatomie
 Regiunea anatomicã este cuprinsã între:
-cartilajul tiroid (mãrul lui Adam) superior;
-furculiþa sternalã - inferior;
-muºchii sterno-cleido-mastoidieni - lateral;
 Din punct de vedere topografic:
-tegumentul;
-tesutul celular subcutanat si muschiul platisma;
-fascia cervicalã superficialã;
-muschii subhioidieni - sternohioidieni si sternotiroidieni - înveliti
cu fascia cervicalã mijlocie;
-istmul glandei tiroide - asezat transversal peste carilajul cricoid
si primele inele traheale;
-peretele anterior al traheei;
-la copil, poate apãrea si un timus hipertrofiat între trahee si
muschiul subhioidian.
INSUFICIENTA RESPIRATORIE DE CAUZA
O.R.L.
• CUM RECUNOASTEM?
– I.R. DE TIP OBSTRUCTIV
– DISPNEE DE TIP INSPIRATOR
– BRADIPNEE
– TIRAJ-depresiune a partilor moi sub nivelul obstacolului in inspir
– Coborirea laringelui in inspir
IR NON ORL=POLIPNEE-astmul bronsic
False IR-spasmofilia-tetania-nu este de fapt dispnee-hiperventilatie-crize
in mediu anxiogen,urmare a unei probleme psihologice-polipnee fara
alte simptome
-dispneea psihogena-spasm glotic
EVALUAREA GRAVITATII
• ANAMNEZA
• INSPECTIA -pacient asezat,aplecat in fata
• -cianoza
-transpiratie
-tiraj
EX CLINIC -frecventa respiratorie

-frecventa cardiaca si TA
-examen clinic ORL
-saturatia hemoglobinei in oxigen-SpO2
LOCALIZAREA OBSTACOLULUI
1. ameliorare la deschiderea gurii-cavitate nazala,rinofaringe

2. bucofaringoscopia-orofaringe
3. un obstacol supratoracic-sfera ORL-dispnee predominant
inspiratorie
un obstacol intratoracic-dispnee predominant expiratorie
dispnee in 2 timpi-obstacol traheal-jonctiune cervico-toracica
4.obstacolul este intotdeauna desupra tirajului
5. disfonia-afectarea spatiului glotic
6. disfagia-raspintia caii digestive cu cea aeriana
ATITUDINE
IR cu asfixie
 Degajarea cailor aeriene superioare -cavitate nazala
 -canula(pipa) Guedel
 -manevra Heimlich
Ventilatie pe masca fara indepartarea obstacolului
Intubatie oro-traheala
Traheostomie
IR in lipsa asfixiei
 bilant diagnostic si etiologic-ex clinic general si ORL
 tratament medical-aerosoli, corticoid,antibiotic—evolutie favorabila-
continuare. Evolutie nefavorabila—interventie instrumentala-
intubatie/traheostomie
SINDROMUL FONATOR
Disfonia - rãguseala este alterarea sunetului fundamental laringian.
Cauze:
- afectiuni organice ale laringelui - vezi cauzele sindromului respirator
(dispneea);
- afectiuni neuromotorii ale laringelui;
- cauze functionale:
- fonastenia - oboseala vocii vorbite, apare dupã eforturi vocale
minime, mai des la profesionistii vocali;
- endocrine - vocea eunucoidã, caracteristicã tinerilor în perioada
pubertãtii;
- afonia - tulburãri psihice - isterie, psihoze.
TUSEA
 Tusea poate fi si de origine strict laringianã, dar este însotitã
întotdeaunade alte simptome laringiene: disfonia, dispneea.
SINDROMUL SENZITIV
 Durerea de origine laringianã este spontanã, accentuatã de deglutitie,tuse,
fonatie, respiratie; deseori ea iradiazã spre “ureche”.
 Hiperestezia mucoasei apare în laringite acute, nevroze (cancerofobie).
 Paresteziile - apar în nevroze, inflamatii, tumori; acesti pacienti trebuie
examinati cu mare atentie (frecventa mare a tumorilor laringiene).
MALFORMATIILE LARINGELUI
• Malformatiile laringelui pot fi congenitale si dobândite.

 MALFORMAtII CONGENITALE
 Cele incompatibile cu viaþa au interes doar teoretic.
 Celelalte malformatii ale laringelui sunt:
1. Malformatiile epiglotei - sunt cele mai frecvente si pot fi absenta
epiglotei, modificãri de formã (în omega).
2. Malformatia cartilajului tiroid - despicãtura lui în portiunea
anterioarã, corzile vocale sunt situate la nivele diferite.
3. Laringomalacia - laringe flasc congenital se manifestã prin lipsa de
tonicitate a epiglotei sau a repliurilor ariteno-epiglotice fapt care determinã
aspirarea lor în lumenul laringelui în timpul inspirului; se pare cã etiologia este
hipocalcemia. Afectiunea se vindecã spontan la 12 - 18 luni.
4. Chistele laringiene - sunt de obicei, situate la nivelul valeculei sau
repliului ariteno-epiglotic.
5. Malformatiile glotei - diafragmul glotic sau glota palmatã este un
diafragm membranos care uneste cele douã corzi, diminuând spatiul respirator.
6. Laringocelul
Este o herniere a mucoasei ventricolului Morgagni pe cãi preformate
congenital, laringocelul poate fi:
- intern - la nivelul plicii ariteno-epiglotice;
- extern - traverseazã membrana tiroidianã si se exteriorizeaza
laterocervical;
- mixt.
Sacul herniar este plin cu aer, se mãreste la manevra Valsalva, dar poate
contine un lichid mucos.
TRAUMATISMELE LARINGELUI
CLASIFICARE
Dupã natura agentului traumatic pot fi:
- traumatisme mecanice;
- traumatisme termice;
- traumatisme chimice;
- traumatisme fizice (prin iradiere).
Dupã modul de actiune al agentului traumatic pot fi:
- traumatisme exolaringiene;
- traumatisme endolaringiene.
Dupã complexitatea traumatismului:
- traumatisme ale laringelui izolate;
- politraumatisme.
1.TRAUMATISMELE MECANICE
Sunt la rândul lor: - traumatisme închise
- traumatisme deschise
Traumatismele închise
Sunt reprezentate de: - contuziile faringelui si fracturi ale cartilajelor laringelui
Etiologie
Dupã modul de producere traumatismele laringiene pot fi:
- directe - actiunea directã a agentului traumatic asupra laringelui - cãdere
pe volanul masinii, loviturã cu latul palmei, spânzurare, strangulare;
- indirecte - cãdere cu capul flectat si zdrobirea laringelui între stern,
mandibulã si coloana vertebralã.
Dupã circumstantele producerii, traumatismele laringiene se produc mai
frecvent în: - accidente rutiere;
- agresiuni;
- tentative de sinucidere;
- accidente de muncã.
În functie de gravitate, traumatismele pot fi:
- contuzii simple;
- fracturi cu sau fãrã deplasare ale cartilajelor laringelui
-hematomul submucos
-luxatia aritenoizilor
.
Simptomatologie
Simptomele locale laringiene sunt:
- durere vie, intensã, accentuatã de fonatie, deglutitie sau palpare (durere
cu punct fix);
- disfonie dureroasã;
- disfagie, odinofagie;
- uneori - dispnee de tip laringian.
Laringoscopic se evidentiazã leziunile endolaringiene: congestia mucoasei
si/sau sufuziuni sanguine, hematoame, tulburãri de mobilitate ale corzilor
vocale, îngustarea lumenului laringian.
Tratament
Obiectiv principal - supravegherea si mentinerea functiei respiratorii
(la nevoie se efectueazã traheostomie).
Tratament igieno-dietetic - repaus vocal absolut, alimentatie
parenteralã, umidificarea atmosferei.
Tratament medicamentos - antiinflamatoare - antialgice, antibioterapie cu
spectru larg, de protectie; corticoterapie la nevoie. Tratamentul corect al tusei.
În caz de fracturi cu prãbusirea cartilajelor se impune interventia
chirurgicalã corectoare..
Traumatisme deschise
Sunt plãgile cervico-laringiene care au aceeasi etiologie; ele pot fi netede,
regulate sau anfractuoase, cu sectiuni - fracturi ale cartilajelor, eschile.
Simptomatologia
De obicei, este dominatã de starea de soc si hemoragie; local - disfonia,
disfagia, tusea cu expectoratie sanguinolentã.
Tratament
Supravegherea functiilor vitale: - starea de soc;
- respiratia;
- aparatul cardio-vascular.
Local se efectueazã inspectia/inventarul local - hemostazã urmate de
sutura plãgii pe planuri anatomice.
Traumatismele mecanice endolaringiene
Sunt cel mai frecvent traumatisme iatrogene care apar datoritã
endoscopiilor si cel mai frecvent dupã intubatia laringo-
trahealã:
- edemul postintubational - poate apãrea dupã orice intubatie,
dar mai ales dupã intubatie prelungitã; cedeazã, de obicei,
dupã corticoterapie cu doze mari, dacã nu se va reintuba sau
se efectueazã traheostomia;
- granulomul postintubational
TRAUMATISME TERMICE SI CHIMICE
Se produc prin aspiratia de lichide sau vapori fierbinti sau de substante
si vapori toxici.
Simptomatologia - este asemãnãtoatre si constã în:
- durere intensã mai ales senzatie de usturime;
- spasme laringiene;
- dispnee - datoritã spasmului si mai ales edemului;
- tuse iritativã;
- disfagie, odinofagie.
Laringoscopia evidenþtazã modificãri diferite în functie de profunzimea
leziunilor (concentratie, timpul de contact, natura substantei) congestie difuzã,
- tumefactia mucoasei, edem ulceratii.
Tratament
Igieno-dietetic - repaus vocal - alimentatie parenteralã.
Tratament general - antiinflamatoare - antialgice, uneori corticoterapie,
tratamentul tusei.
Local - aerosoli cu efedrinã sau adrenalinã.
CORPII STRAINI LARINGIENI
În patologie se poate întâlni o varietate foarte mare de corpi strãini

• laringieni: alimentari: oase de pasãre, peste, sau nealimentari - ace, cuie, proteze
dentare.
• Localizare - la nivelul coroanei laringiene (epiglota, valecule, repliuri
aritenoepiglotice).
• - la nivelul laringelui - endolaringe - glotã, ventriculi, subglotic.
• Simptomatologie
• Dispnee intensã cu spasm laringian si tuse iritativã, care se pot ameliora
• spontan dupã 20 - 30 minute pentru a reapãrea periodic, în crize. Disfonia
• este inconstantã, mai frecvent apar odinofagia si disfagia.
• Tratament
• Obiectivul principal - asigurarea functiei respiratorii.
• Extractia corpului strãin se efectueazã pe cãi naturale, sub controlul
• vederii (laringoscopie indirectã sau directã) cu instrumentar special.
LARINGITE ACUTE NESPSCIFICE
1. Laringita acutã cataralã
 Este o inflamatie acutã a mucoasei laringiene foarte frecvent asociatã cu
 inflamaþta acutã a mucosei faringiene si/sau traheobronsice.
 Etiologie
 Factori determinanti
 Cea mai frecventã cauzã o reprezintã virusurile respiratorii (viroza).
 Participarea microbianã este de obicei secundarã, prin exacerbarea
 virulentei florei microbiene saprofite.
 Factori favorizanti
 - fumatul;
 - consumul de alcool;
 - frigul si umezeala;
 - noxe profesionale (fum, praf, gaze);
 - efortul vocal;
 - inflamatiile de vecinãtate (rinosinuzale, adenoidiene, faringoamigdaliene).
 Anatomie patologicã
 Congestia (hiperemia) mucoasei laringiene este însoþitã de aparitia unui
 transudat submucos, apoi exudat mucos si muco-purulent.
SIMPTOMATOLOGIE
Subiectiv - hiperestezie laringianã cu:
- senzatie de uscãciune laringianã;
- durere - usturime locale
- tuse iritativã;
- disfonie;
- simptome generale: - frison, artralgii, mialgii.
Obiectiv - la laringoscopie se evidentiazã congestia difuzã, intensã a
mucoasei laringiene, secretie mucoasã sau muco-purulentã, uneori sufuziuni
sanguine.
Tratament
Tratamentul - în general este simptomatic:
~ antiinflamatoare - antipiretice;
~ tratamentul tusei;
~ tratamentul igieno-dietetic:
- repaus vocal;
- alimentatie - fãrã condimente;- temperaturã potrivitã, fãrã bãuturi sifonate;
- aer umed - inhalatii;
- comperese calde.
~ în unele situatii - teren tarat, suprainfectie bacterianã se administreazã antibiotice.
2. LARINGITE ACUTE NESPECIFICE ALE COPILULUI
a. Laringita acutã edematoasã subgloticã
• Este o afectiune gravã care apare la copilul sub 5 ani, datoritã
• dimensiunilor mici ale laringelui si a prezentei în regiunea subgloticã a unui
• tesut celular lax.
• Etiologie
• Cauza afectiunii o reprezintã mixovirusurile: gripal, paragripal, rujeolic,
• la care se adaugã flora mocrobianã saprofitã:
• Factori favorizanti: - sezonul rece;
• - adenoidita acutã;
• - boli contagioase;
• - terenul - copii diabetici, limfatici, avitaminozele.
• Simptomatologie
• Debut brusc sau uneori, treptat, cu dispnee de tip laringian cu toate
• caracterele descrise, tuse lãtrãtoare, dar vocea este normalã.
• Stare generalã este alteratã, copilul este febril, agitat.
• Examenul clinic obiectiv (laringoscopia) evidentiazã edem inflamator
• în regiunea subgloticã.
• Tratament
• Igieno-dietetic - vezi laringita acutã cataralã.
• General - Hemisuccinat de hidrocortizon - minim 10
mg/ kg corp/24 ore.
• - antibotice injectabil.
• Local - pulverizatii si aerosoli cu efedrinã;
- intubatie nazotrahealã;
• - traheostomie.
b.Laringita acuta striduloasa
Se datoreste unei inflamatii moderate a mucoasei laringiene la care se

• adaugã un spasm glotic.
• Etiologia
• Cauza o constituie inflamatiile acute rino-adenoidiene - (rinitele acute,
• adenoiditele acute, sinuzitele acute) ale copilului, cu secretii mucopurulente
• care se scurg în timpul noptii în laringe, determinând iritatia acestuia si aparitia
• unui spasm glotic.
• Simptomatologie
• Criza este dramaticã, se manifestã în timpul noptii când copilul se trezeste
• brusc, cu dispnee intensã, de tip laringian, caracteristicã, dupã care spamul
• cedeazã, iar respiratia se normalizeazã - diagnosticul se stabileste de obicei
• anamnestic.
• Tratament
• În principal se referã la tratarea infectiilor nazale, sinusale sau
• adenoidiene, corectarea unor probleme care tin de teren.
LARINGITE CRONICE
LARINGITE CRONICE:
Sunt :- laringite cronice nespecifice
- laringite cronice specifice
• LARINGITELE CRONICE NESPECIFICE = procese inflamatorii cronice, nespecifice ale
mucoasei laringelui.
• Etiopatogenie: Predominant la adultii de sex masculin.
Factorii favorizanti cei mai frecventi
- fumatul;
- consumul de alcool;
- obiceiuri alimentare: alimente si/sau bãuturi reci, condimente, bãuturi sifonate;
- insuficientã respiratorie nazalã cu respiratie bucalã;
- infectii descendente: - rinite cronice;
- sinuzite cronice;
- adenoidite cronice;
- factori de climat:- frigul excesiv;
- cãldura uscatã (încãlzirea centralã);
- noxe profesionale;
- malmenajul vocal - profesionistii vocali;
- factori endogeni - renali, hepatici.
LARINGITE CRONICE:
• Anatomie patologicã:
Factorii etiologici actioneazã asupra mucoasei larigiene determinând
modificãri asupra:- epiteliului (hiperplazie),
- corionului (infiltratie edematoasã si inflamatorie).
Anatomo-patologic, existã trei forme:
~ laringitã cronicã cataralã;
~ laringitã cronicã hipertroficã;
~ laringitã cronicã atrofica
o Subiectiv - disfonia este simptomul principal, care este tenace, putin
progresivã cu alternãri agravare/ameliorare
- mai pot apãrea: - tusea iritativã;
- hemaj;
- fonastenie;
- arsuri;
- uscãciune
o Obiectiv - laringoscopia - evidentiazã aspecte (imagini) diferite, în functie de
forma clinicã.
LARINGITE CRONICE:
A.Laringita cronicã cataralã=>
Procesul inflamator cuprinde doar
stratul superficial al mucoasei fãrã
edem al corionului.
 Laringoscopia evidentiazã:
- congestie difuzã a mucoasei,
- corzi vocale rozate, mate,
congestionate
LARINGITE CRONICE
B.Laringita cronicã hipertroficã=>
1. Laringita hipertroficã rosie (pahidermia rosie):
Mucoasã laringianã difuz congestionatã, tumefiatã,
îngrosatã, de culoare rosie, fãrã leziuni de hipercheratozã.
2. Laringita hipertroficã albã (leucoplazia laringianã,
pahidermia albã):
= transformare cornoasã a unor zone epiteliale, cu infiltrat
inflamator în corion.
= procesul histopatologic caracteristic este cheratoza si
hipercheratoza, (apar de obicei pe fondul unei laringite
cronice catarale sau hipertrofice rosii);
=este de fapt Leucoplazia - zona albicioasã, netedã, sidefie,
situatã pe coarda vocalã de obicei în 1/2 anterioarã.
= Este o stare precanceroasã, pacientii trebuie
dispensarizati cu atentie
= Terapia se adreseazã factorilor iritativi, care trebuie
corectati.
1.displazia 2.leucoplazia
Leukoplakia of the vocal fold
LARINGITE CRONICE:
• C.Laringita cronicã
atroficã=>
- Apare atât la copil
(pubertate) cât si la adulti,
- Atrofia mucoasei
laringiene si aparitia de
secretii muco-crustoase
aderente.
Laringita sicca
LARINGITE CRONICE:
LARINGITE CRONICE SPECIFICE:
1.Laringita cronicã tuberculoasã:
- este de obicei secundarã tuberculozei pulmonare
- este în crestere ca frecventã
- prezintã mai multe forme clinice:
- monocordita bacilarã - inflamatia unei singure corzi vocale;
- forma pseudo-tumoralã - tuberculomul;
- forma ulcero-vegetantã.
Diagnosticul: se pune prin:- biopsia laringianã
- examen radiologic pulmonar.
Tratamentul: este ftiziologic.
2.Scleromul laringian:
- inflamatie cronicã granulomatoasã, specificã,
- situatã deseori sublotic
- din fericire rarã.
3.Sifilisul laringian:
- Apare în mod exceptional.
Stadiul I: o eroziune superficialã si nedureroasã la nivelul mucoasei laringiene (sancrul sifilitic).
Stadiul II: vezicule multiple si leziuni papilare.
Stadiul III: poate apare tardiv si este cel mai important. La nivelul laringelui apare goma lueticã. Leziunile au
predilectie pentru comisura anterioarã, epiglota si pliurile aripiglotice.
Când goma se ramoleste, apar ulceratii extinse si profunde la nivelul laringelui. Vindecarea se însoteste de
leziuni bizare si stenozarea laringelui.
NEOPLASMUL LARINGIAN
NEOPLASMUL LARINGIAN:
Cancerul laringelui reprezintã aproximativ 50% dintre
cancerele din sfera ORL si 3% din tumorile maligne.
• ETIOLOGIE:
- Factori favorizanti:
1. Vârsta -este un cancer al decadei 60, (limite între
40-70 ani.
2. Sexul - masculin este predominant, 12 masculin/ 1
feminin.
3. Fumatul - 90% dintre pacientii cu neoplasm
laringian= fumãtori; Alcoolul potenteazã efectul
favorizant al fumatului.
4. Stãrile precanceroase - leucoplazia, papiloamele,
laringitele specifice mai ales cea TBC (asociere tot mai
frecvent întâlnitã)
5. Terenul - în aceleasi conditii etiologice, unii pacienti
sunt mai predispusi decât altii.
6. Poluarea - atmosfera poluatã cât si expunerea la
noxe profesionale.
ANATOMIE PATOLOGICÃ- STUDIU MACROSCOPIC
1. Forma vegetantã:
- Tumora exofiticã, conopidiformã sau muriformã, cu suprafata
neregulatã, cu bazã largã de implantare (sesilã) de consistentã
moale, friabilã, usor sângerânda la atingere; cel mai frecvent are
culoare rosiaticã.
- În general malignitatea neoplasmului vegetant este mai micã decât
a altor forme.
2. Forma ulceratã:
- Este o lipsã de substantã - ulceratie cu margini neregulate,
hipertrofiate si fundul murdar, cu tesut necrotic.
- De obicei se suprainfecteazã.
3. Forma infiltrativã:
- Este o tumorã care se dezvoltã în submucoasã sub formã de
placarde sau noduli, cu limite imprecise.
- Cel mai frecvent aceste forme sunt asociate, cu predominanta
uneia dintre ele.
ANATOMIE PATOLOGICÃ- STUDIU MICROSCOPIC
1. Epitelioamele:
- Reprezintã 95% dintre neoplasmele laringelui si sunt:
- epiteliomul spino-celular- cel mai frecvent (85-95%);
- epiteliomul bazo-celular - foarte rar;
- epiteliomul cilindric 1 - 5 cazuri la 1000;
- cilindromul apare exceptional.
2. Sarcoamele:
- Apar în mod exceptional.
METASTAZELE:
• 1. Ganglionare
- Metastazele ganglionare se explicã prin dispozitia particularã a drenajului
limfatic al laringelui;
- Existã douã retele importante:
a. reteaua superioarã - dreneazã etajul superior al laringelui- supraglotic
spre ganglionii superiori ai lantului jugulo-carotidian;
- este o retea limfaticã bogatã, bine reprezentatã;
b. reteaua inferioarã - dreneazã etajul inferior - subglotic - spre ganglionii
recurentiali (prelaringieni) si ganglionii mijlocii jugulo-carotidieni;
- este de asemenea o retea bogatã.
- Reteaua gloticã - a corzilor vocale este slab reprezentatã; metastazele
ganglionare fiind rare!
• 2. Metastazele la distantã: Organele cele mai frecvent afectate sunt: plãmânul,

ficatul, rinichii.
SIMPTOMATOLOGIE:
Sunt simptomele clasice caracteristice patologiei larigiene:- disfonia,
- tusea,
- dispneea,
- durerea.
Forme anatomo-clinice:
1.Neoplasmul supraglotic:
- Cuprinde epiglota, benzile ventriculare, replurile ariteno-epiglotice;
- debuteazã frecvent cu disfagie - odinofagie, apoi disfonie si dispnee.
- este vegetant sau infiltro-ulcerativ si prezintã frecvent metastaze ganglionare (40%).
2.Neoplasmul glotic:
- Este neoplasmul corzilor vocale,
- are formã vegetantã - infiltrativã,
- simptomul principal si precoce este - disfonia - apoi dispneea,
- metastazele ganglionare apar rar si tardiv.
Este important de retinut!: orice pacient (de sex masculin mai ales)
peste 40 de ani, care prezintã o disfonie (rãgusealã) persistentã, tenace
mai mult de trei sãptãmâni trebuie trimis pentru o examinare de specialitate
(laringoscopie)!
3.Neoplasmul subglotic:
- Este mai rar,
- se prezintã sub formã infiltrativã,
- simptomul principal si de debut este dispneea, apoi disfonia,
- adenopatia nu este rarã (20%).
NEOPLASMUL
LARINGIAN:
DIAGNOSTIC- efectuat prin:

- laringoscopie indirectã si directã;
- biopsie si examen histo-patologic;
- palparea ganglionilor cervicali;
- examinãri radiologice si computer tomografice.
TRATAMENT:
Tratamentul corect se efectueazã în echipã: otorinolaringolog si oncolog:
- în stadiile incipiente - T1 si T2 - radioterapia si chirurgia au rezultate
egale (superpozabile), iar pe de altã parte radioterapia este indicatã la aproape
toti pacientii care au suferit o interventie chirurgicalã pentru neoplasm laringian
- T3-T4-laringectomie (totalã sau partialã).
- chimioterapia - este mai rar folositã mai ales preoperator sau în caz de
recidive.
DE RETINUT
orice pacient (de sex masculin

mai ales) peste 40 de ani, care
prezintã o disfonie (rãgusealã)
persistenta, tenace mai mult
de trei sãptãmâni trebuie
trimis pentru o examinare de
specialitate (laringoscopie)!
ANATOMIA SI PATOLOGIA
URECHII
A. NOŢIUNI DE ANATOMIE:
1.Porţiunea periferica, are trei componente:
- urechea externa
- urechea medie
- urechea interna
2.Porţiunea centrala e formată din:
- ramura acustica a nervului acustico-
vestibular, (perechea a VIII-a de nervi cranieni)
- nucleii cohleari din bulb
- corpul geniculat medial
- lobul temporal
I. SEGMENTUL PERIFERIC AL
ANALIZATORULUI AUDITIV
1. URECHEA EXTERNĂ
Este segmentul auditiv care culege şi concentrează
unda sonoră. Este formată din pavilionul auricular şi
conductul auditiv extern.
a. PAVILIONUL AURICULAR
• Este o formaţiune fibro-cartilaginoasă.
• Prezintă : helixul, antehelixul, tragusul, antitragusul, foseta naviculară,
lobulul auricular, şi conca - excavaţie profundă care se continuă cu
conductul auditiv extern.
b. CONDUCTUL AUDITIV EXTERN
• Lungime - aproximativ 2,5-3 cm.
• Calibru - aproximativ 6-10 mm.
• Direcţie - aproximativ orizontal
• Formă - cilindru neregulat:
- pe o secţiune orizontală are forma unui "S" italic (alungit)
- pe o secţiune verticală prezintă o curbură cu concavitatea inferioară.
• Structură - prezintă două porţiuni:
- porţiunea fibro-cartilaginoasă, în treimea externă, acoperită cu tegument
care prezintă foliculi piloşi şi glande sebacee modificate în glande
ceruminoase (care secretă cerumen)
- porţiunea osoasă: în 2/3 interne este formată din osul timpanal şi
scuama temporalului, este acoperit cu tegument foarte aderent, lipsit de
foliculi piloşi şi tesut subcutanat
- istmul- zona cea mai îngustă a conductului auditiv.
MEMBRANA TIMPANICA:
1. Epitimpan (pars flaccida - membrana

Schrapnell)
2. Ligamentul timpano-malear posterior
3. Scurta apofiza a ciocanului
4. Triunghiul luminos al lui Polizer
5. Mezotimpan(pars tensa )
6. Manerul ciocanului
7. Umbo (ombilic)
8. Ligamentul timpano-malear anterior
• 2. URECHEA MEDIE
• Se compune dintr-o cavitate centrală numită casa timpanului sau
tympanum şi anexele ei: apofiza mastoidă şi trompa lui Eustachio.
• a. CASA TIMPANULUI - conţine sistemul timpano-osicular care
transmite unda sonoră de la urechea externă la urechea internă.
Conţinutul casei - este reprezentat de cele 3 osişoare(ciocan,
nicovală şi scăriţa), ligamente (mezouri) şi muşchii - toate anexate
lanţului osicular.
• b. TROMPA LUI EUSTACHIO - conduct osteo-fibro-cartilaginos ce
uneşte porţiunea anterioară a casei timpanului cu rinofaringele
(peretele lateral).
- are funcţie echipresiva şi de drenaj, asigurate prin deschiderea
orificiului faringian în timpul deglutiţiei.
• c. APOFIZA MASTOIDA - Este o apofiza osoasa de forma unei
piramide triunghiulare, situata în porţiunea postero-inferioara a
osului temporal, înapoia conductului auditiv extern şi a urechii
medii. Este formata dintr-un sistem de cavitaţi aeriene, centrate de o
cavitate-antrul mastoidian şi care comunică anterior cu porţiunea
superioara a casei timpanului (atica), printr-un mic canal - aditus ad
antrum.
3. URECHEA INTERNA
• Situata în stânca temporalului, în interiorul unor cavităţi săpate în osul
pietros şi care se numeşte labirint osos; în interiorul acestuia se afla
labirintul membranos, format dintr-un canal cu structura membranoasa, la
nivelul lui găsindu-se organele neurosenzoriale acustice (şi vestibulare).
• Labirintul osos este constituit dintr-o cavitate centrala - vestibulul; în
peretele extern al vestibulului se deschide fereastra ovala, în cel anterior un
tub rasucit, numit cohlee sau melc, iar în cel posterior cele trei canale
semicirculare (frontal, sagital, orizontal).
• La nivelul tubului cohlear (canalul cohlear membranos) se afla organul lui
Corti, care are celulele ciliate neurosenzoriale auditive aşezate pe 4 rânduri;
terminaţiile nervului cohlear inconjoara partea bazală a celulelor auditive.
• II. SEGMENTUL CENTRAL AL ANALIZORULUI AUDITIV

• Protoneuronul - este reprezentat de celulele senzoriale ale organului lui
Corti.
• Deutoneuronul - se afla la nivelul nucleilor cohleari dorsal şi central, din
trunchiul cerebral (şanţul bulbo-pontin).
• Al treilea neuron - se afla la nivelul corpilor geniculaţi interni.
• Centrul cortical al analizorului auditiv se afla la nivelul ariei Heschl-prima
circumvoluţie temporala.
SINDROAMELE AUDITIVE
1. HIPOACUZIA:
• Hipoacuzia sau surditatea este diminuarea acuităţii auditive (uni- sau bilateral). Când auzul este pierdut
în totalitate, este vorba despre anacuzie sau cofoză.
• Hipoacuzia de tip transmisie:

- presupune o afectare a transmisiei undei sonore la nivelul urechii externe sau/şi a urechii medii.
- pacientul îşi aude propria voce mai tare (autofonie), motiv pentru care vorbeşte mai încet,
- aude mai bine în mediu cu zgomot,
- hipoacuzia de tip transmisie nu poate depăşi 60 dB, peste această intensitate, bolnavul percepând
sunetul direct cu urechea internă.
Etiologie:
• Conductul auditiv extern: - atrezie şi stenoze;
- corpii străini;
- furunculul;
- otita externă acută difuză;
- tumori.
• Membrana timpanică: - perforaţii postotitice;
- sechele postotitice sau posttraumatice;
- retracţii sau imobilizări;
- otită catarală;
- otită fibroadezivă.
• Lanţul osicular: - imobilizare
- otoscleroză;
- otită fibroadezivă;
- întreruperi posttraumatice;
- erodări în otite.
• Modificări ale presiunii aerului în urechea medie:
- disfuncţii tubare;
- barotraumatisme.
• Hipoacuzia neurosenzorială (de tip percepţie):
- afectare a urechii interne (hipoacuzie neurosenzorială periferică cohleară) sau
- transmisia incorectă a influxului nervos (hipoacuzie neurosenzorială periferică radiculară) sau
- o integrare corticală necorespunzătoare (hipoacuzie neurosenzorială centrală).
- bolnavii nu îşi aud bine propria voce, deci vorbesc mai tare, nu aud soneria telefonului şi, mai ales, sunetele înalte.
Etiologie:
• Hipoacuzia neurosenzorială periferică cohleară:
- traumatisme mecanice ale urechii interne
- comoţia labirintică;
- fracturi labirintice
- labirintite;
- ototoxicoze;
- trauma sonoră;
- presbiacuzia;
- sindromul Meniere.
• Hipoacuzia neurosenzorială periferică radiculară:

- meningo-nevrite;
- neurolabirintite;
- arahnoidita ponto-cerebeloasă;
- Zona Zoster a nervului acustico-vestibular;
- tumori ale nervului acustic (neurinomul);
- compresiunea nervului acustic prin tumori de vecinătate.
• Hipoacuzia neurosenzorială centrală:

- apare în afecţiuni ale sistemului nervos central.
• Hipoacuzia de tip mixt :

Presupune existenţa la aceeaşi ureche a asociaţiei unei hipoacuzii de tip transmisie cu o hipoacuzie neurosenzorială.
2. SINDROMUL SENZITIV:
• a. Durerea otica –otalgia:
• Otalgia poate avea origine otică sau poate fi provocată de afecţiuni ale altor organe de vecinătate cu iradiere
în ureche - otalgia refexă. Otalgia de origine auriculară are deseori caracter lancinant, cu accentuare
nocturnă, se asociază întotdeauna cu alte simptome de suferinţă auriculară, cel mai frecvent cu hipoacuzia.
Etiologia:
• Otalgia - de origine otică:
• afecţiuni ale urechii externe :
- traumatisme ale pavilionului auricular sau ale conductului auditiv extern;
- corpi străini auriculari;
- inflamaţii acute;
- tumori.
• afecţiuni ale urechii medii:
- traumatisme;
- otita medie acută;
- otomastoidita acută;
- tumori.
• Otalgia reflexă provocată de afecţiuni ale organelor de vecinătate:
- focare infecţioase dentare (ultimii molari)
- articulaţia temporo-mandibulară; - artrite, artroze.
- inflamaţii acute faringiene: - angine acute, supuraţii;
- inflamaţii acute sau neoplasmul parotidian;
- afecţiuni ale coloanei vertebrale cervicale: - spondiloze;
- nevralgia Arnold.
• b. Hipoestezia conductului auditiv extern:
Apare în paralizii ale nervului facial şi în neurinomul de acustic.
• 3.SINDROMUL SECRETOR: scurgerea auriculară sau otoreea, ea poate fi:
- lichid clar (“apă de stâncă”)- lichid cefalorahidian – otolicvoree=> în traumatisme cu fractură de stâncă şi
deschiderea spaţiului subarahnoidian în ureche;
- mucoasă sau muco-purulentă - otoreea tubară;
- purulentă:- cea mai frecventă:
- corpi străini neglijaţi;
- furuncul drenat al conductului auditiv extern;
- otita medie acută sau cronică supurată;
- otomastoiditele supurate;
- otoreea purulentă poate fi: - fetidă (otită colesteatomatoasă);
- sanguinolentă (polipi auriculari, tumori)
- otoragia - scurgere de sânge, apare în:- traumatisme
- otita medie acută gripală.
• 4.ACUFENELE: sunete percepute de bolnav, care nu provin din mediul exterior. Acufenele pot fi:
- fiziologice - ţiuituri ale unei urechi care durează câteva secunde sau minute şi dispar spontan;
- de origine otică;
- de origine psihică: - epileptici;
- sindroame halucinatorii.
Din alt punct de vedere, acufenele se pot clasifica în:
- acufene subiective - majoritatea - adică percepute numai de către bolnav, au originea în cohlee sau în staţiile
de releu până la cortex;
- acufene obiective - sunt percepute şi de examinator cu ajutorul unui stetoscop fără capsulă introdus în
conductul auditiv extern al bolnavului; ele au origine vasculară (sufluri) sau musculară (mioclonii).
ANATOMIA SISTEMULUI
VESTIBULAR
• Analizatorul vestibular este
compus din două porţiuni:
• Segmentul periferic cuprinde:
a. vestibulul:
- utricula şi sacula - două
vezicule;
- canalele semicirculare.
b. nervul vestibular.
• Segmentul central cuprinde:
- nucleii vestibulari ai trunchiului
cerebral;
- nucleii - corpii geniculaţi mediali;
- cortexul(aria 21 temporală).
SINDROAMELE VESTIBULARE
1. VERTIJUL: falsă senzaţie de deplasare a obiectelor în jurul pacientului

sau invers, având deci o componentă rotatorie. Vertijul trebuie diferenţiat
de:
- lipotimie
- ameţeală - definită de pacienţi drept: “parcă am ceaţă pe ochi”,
“mi se înmoaie picioarele”.
Pierderea stării de conştienţă (a cunoştienţei) exclude vertijul!
2. TULBURĂRILE DE ECHILIBRU:reprezintă imposibilitatea de a păstra

linia dreaptă în mers, dificultatea de a păstra poziţia bipedă sau chiar
poziţia şezândă.
3. SIMPTOMELE NEUROSENZORIALE VAGALE: sunt reprezentate de

greaţă, vărsături, tahicardie, paloare, anxietate, stare de rău.
4. HIPOACUZIA şi ACUFENELE:sunt simptome din partea analizorului

auditiv ce însoţesc foarte frecvent sindromul vestibular periferic (aproape
constant).
• PATOLOGIA OTICA
• MALFORMAŢIILE URECHII
MALFORMAŢIILE URECHII EXTERNE
Sunt malformaţii congenitale sau dobândite, izolate sau asociate cu malformaţii ale urechii medii
şi/sau interne; de asemenea, se pot asocia cu alte malformaţii cranio-faciale.
1. Malformaţiile pavilionului auricular:
a. Anotia
b. Microtia
c. Macrotia
d. Urechea în ansă
e. Fistulele congenitale - coloboma auris
Malformaţiile dobândite ale pavilionului se datorează infecţiilor sau traumatismelor şi se

corectează chirurgical
2. Malformaţiile conductului auditiv extern:
a. Atrezia conductului
b. Stenozele conductului pot fi congenitale sau dobândite în urma unor traumatisme
(plăgi), arsuri.
MALFORMAŢIILE URECHII MEDII

Atunci când este izolată - “aplazia minor” - poate prezenta forme diferite: hipoplazia, osişoare
deformate, absente sau fixate, înlocuirea timpanului cu un diafragm osos.
MALFORMAŢIILE URECHII INTERNE

Ele pot interesa labirintul în totalitate sau degenerescenţa aparatului nervos cohlear, cu
hipoacuzie neurosenzorială secundară sau cofoză.
TRAUMATISMELE URECHII
• Etiopatogenie: accidente rutiere; agresiuni; accidente sportive; accidente de muncă; căderi.
• Clasificare :
- mecanice: - plăgi;
- othematomul;
- fizice - arsură;
- degerătura
- chimice;
- barotraumatisme;
- traumă sonoră.
TRAUMATISMELE URECHII EXTERNE

1. Traumatismele pavilionului auricular
a. Plăgile pavilionului pot fi:
- tăiate;
- înţepate;
- contuze;
- zdrobite;
- muşcate.
b. Othematomul: este o acumulare sero-sanguinolentă situată între cartilaj şi pericondru.
Tratamentul este chirurgical.
c. Degerăturile pavilionului : Atitudinea corectă- pavilioanele degerate nu vor fi fricţionate, pacientul
nu va fi introdus brusc la temperatură crescută (cameră încălzită) - ci numai după ce se
protejează cu un fular, căciulă, pansament (spasmul arterial cedează mai greu).
2. Traumatismele conductului auditiv extern: frecvent mecanice: plăgi contuze sau escoriate
produse de scobitori, chibrituri, beţişoare pentru igienă. Mai rar traumatismele pot fi chimice sau
termice. Tratamentul: toaletă - aspiraţie locală, aplicare de dezinfectante: Alcool boricat 4%,
Rivanol 1‰
TRAUMATISMELE URECHII MEDII
• 1. Ruptura membranei timpanice:
- cel mai frecvent se produce prin creşterea presiunii aerului în conduct (palma peste ureche)
- prin înţepare cu obiecte ascuţite.
Simptomatologie:
Subiectiv: durere vie urmată de hipoacuzie, uneori vertij, acufene, otoragie minimă.
Obiectiv: - secreţie sanguinolentă în CAE;
- perforaţia cu margini regulate sau nu, cel mai frecvent situată în cadrul postero-inferior.
2. Hemotimpanul: colectarea de sânge în urechea medie (casa timpanului) în urma
traumatismelor (fracturi ale stâncii temporalului) care lasă timpanul intact.
Simptomatologie:
Subiectiv - durere intensă apoi senzaţie de tensiune, de plenitudine în ureche, hipoacuzie.
Obiectiv - timpan albastru, violaceu care bombează spre conduct.
Tratamentul: este în general conservator - antibiotic de protecţie, hemostatic, evoluţia fiind spre
vindecare spontană.
3. Traumatismele osiculare: dislocarea sau fractura lanţului osicular. Simptomul dominant este
hipoacuzia tip transmisie.
4. Barotraumatismul:
Apare datorită unor modificări bruşte şi importante ale presiunii din mediul înconjurător, iar trompa
lui Eustachio nu mai poate să-şi îndeplinească rolul echipresiv. Apare la aviatori, scafandrii,
înotători subacvatici; cel mai frecvent apare la coborâre,
Subiectiv - otalgie, hipoacuzie, vertij.
Obiectiv - congestia membranei timpanice;
- sindrom vestibular periferic.
Tratament - simptomatic, eventual antivertiginoase.
• TRAUMATISMELE URECHII INTERNE
• 1. Fracturile stâncii temporale: Fracturile bazei craniului sau ale bolţii se extind
(iradiază) frecvent la stânca temporalului.
- Pacientul prezintă hipoacuzie neurosenzorială sau cofoză şi sindrom
vestibular periferic de tip distructiv - nistagmus cu direcţia spre urechea sănătoasă,
iar probele vestibulare spontane sunt armonioase toate de partea urechii afectate.
- Paralizia facială poate însoţi acest tip de fractură;
- Deseori apar semne clinice ale traumatismului cranio-facial sau craniocerebral
- comoţie sau contuzie cerebrală, hemoragie, hematoame cerebrale.
Tratamentul este complex, ideal de efectuat în echipă: neurochirug,
otorinolaringolog, internist, neurolog.
• 2. Comoţia labirintică: Apare după traumatisme cranio-cerebrale, zgomote
puternice, explozii, barotraumatisme.
Tabloul clinic este dominat de sindromul vestibular, dar şi hipoacuzie
neurozenzorială şi acufene. Fenomenele se ameliorează si dispar în câteva zile.
• 3. Trauma sonoră: Este o afectare a urechii interne datorită expunerii la zgomot;
- zgomot unic, dar de intensitate foarte mare (120 dB) de exemplu în explozii sau
- zgomot constant, în jur de 90 dB, dar cu expunere îndelungată: in ţesătorie,
tinichigerie, telefoniste.
- Hipoacuzia este de tip neurosenzorial, cu maximum de pierdere la frecvenţa
de 4000 Hz (ancoşă) şi se instalează brusc în cazul expunerii la zgomot unic.
- În cazul expunerii la zgomot industrial hipoacuzia se instalează lent, în luni
sau ani, curba audiometrică având acelaşi aspect.
Tratament: hipoacuzia este definitivă, eventual se poate efectua protezare.
• CORPII STRĂINI AURICULARI: În majoritatea cazurilor, corpii străini auriculari
sunt localizaţi la nivelul conductului auditiv extern.
Clasificare:
• După origine corpii străini pot fi:
- exogeni - animaţi -insecte vii,larve.
- neanimaţi - usturoi;
- fragmente de beţe de chibrit
- tampoane de vată
- endogeni: - dopul de cerumen - o producţie normală
- dopul epidermic.
Subiectiv: - corpii străini animaţi produc senzaţii foarte neplăcute, gâdilitură,
durere exacerbată în momentul mişcării insectei
- dopul de cerumen - determină hipoacuzie de obicei, brusc instalată
după baie.
Obiectiv: otoscopia evidenţiază corpul străin: dopul de cerumen are culoare
brună sau neagră, iar dopul epidermic este albicios (este format din descuamări
epiteliale).
• Tratament:
- Spălătura auriculară - se efectuează cu seringă mare: 150 - 200 ml, cu apă
călduţă (37oC) care se introduce cu presiune spre peretele postero-superior al
conductului.
- În cazul corpilor străini animaţi se va instila în ureche ulei vegetal pentru a-i
asfixia (ca prim ajutor).
OTITE MEDII ACUTE
OTITE ACUTE EXTERNE:
1. FURUNCULUL CONDUCTULUI AUDITIV EXTERN:
= infectie stafilococicã a foliculului pilo-sebaceu,
• Factori favorizanti: otomicoza, supuratia cronicã auricularã, DZ.
a.Subiectiv - otalgie intensã , pulsatilã, accentuatã la masticatie, tractiunea
pavilionului,
-otalgia dureazã 2 - 3 zile (faza de inflamatie acutã). Pe mãsurã
ce procesul de necrozã avanseazã simptomatologia dureroasã se
amelioreazã.
b.Obiectiv - în primele 2 - 3 zile la otoscopie => micã proeminentã rosie,
în 1/3 externã a conductului, apoi vârful devine alb-gãlbui, se va delimita si
apoi elimina burbionul (rãdãcina).
• Tratament
• General - antiinflamatoare, antialgice;
- antibiotice, antistafilococice optional.
• Local - comprese reci, dezinfectante în faza de inflamatie acutã;
- comprese calde, otopansamente cu Ihtiol când a început procesul
necrotic.
2. OTITA EXTERNÃ ACUTÃ DIFUZÃ: Este o inflamatie acutã difuzã a tegumentelor CAE .
• Etiologie - stafilococul
- streptococul;
- bacilul piocianic.
• Factori favorizanti: - fragilitatea tegumentului;
- leziuni de grataj;
- introducerea (pãtrunderea apei) de apã (otitã de bazin, de piscinã).
• Subiectiv - otalgie intensã;
- secretie sero-purulentã;
• Obiectiv - se vede congestia, tumefactia tegumentului conductului.
• Tratament:
- toaleta - aspiratia localã riguroasã;
- dezinfectante local - Rivanol;
- Alcool boricat.
- antiinflamatoare - antialgice.
3. OTOMICOZA: Este o otitã externã produsã de paraziti vegetali (Candida sau Aspergillus).
• Subiectiv: Este dominatã de pruritul auricular, hipoacuzie, uneori jenã dureroasã.
• Obiectiv - în conduct se vizualizeazã depozite purulente de culoare diferitã: - niger - neagrã;
- flavus - galbenã;
- fumigatus - gri.
• Tratament: - Aspiratie - toaletã localã riguroasã zilnicã;
- Evitarea pãtrunderii apei “în ureche”.
- Solutii antimicotice: - Clotrimazol;
- solutie Castelani;
- solutie mercuro-crom.
• OTITELE MEDII ACUTE: Reprezintã inflamatia acutã a mucoasei urechii medii.
• EPIDEMIOLOGIE: Frecventa mai mare a otitelor proportionala cu prezenta epidemiilor de viroze.
• Factori determinanti:- Infectia microbianã: - streptococus pneumoniae;
- haemophilus influenzae;
- moraxella catarhalis.
- Infectia virala
• Factori favorizanti: a.infectiosi - rinofaringite acute;
- sinuzite acute sau cronice.
b. mecanici - vegetatiile adenoide;
- deviatia de sept nazal;
- polipoza nazo-sinuzalã;
- hipertrofia cornetelor;
- tumori nazale sau rinofaringiene.
c. vârsta - copiii sub 2 ani sunt mai predispusi.
d. factori generali - alergia - terenul atopic;
- carente alimentare;
- carente vitaminice;
- imunodeficiente.
e.factori de mediu - frig, umezealã;
- schimbãri bruste de temperaturã
MECANISME PATOGENICE:
a. obstructia tubarã -> hipoxie la nivelul urechii medii cu presiune negativã -> vasodilatie -> transudare (exudare)
b. pãtrunderea germenilor în urechea medie (pe calea trompei lui Eustachio), de la un proces infectios de
vecinãtate: nazal, rinofaringian, sinuzal;
ANATOMIE PATOLOGICÃ: faze evolutive:
- faza de congestie a mucoasei;
- faza exudativã: apare exudatul seros, clar, nepurulent;
- faza supurativã: mucoasa este mult îngrosatã, secretia devine net purulentã;
- faza de vindecare.
FORME CLINICE: a. otita medie acutã cataralã;
b. otita medie acutã congestivã;
c. otita medie acutã supuratã.
• OTITA MEDIE ACUTÃ CATARALA:
• Subiectiv.
- hipoacuzia cu senzatie de plenitudine în ureche
- autofonie (îsi aude propria voce mai tare);
- otalgia - moderatã la copil, uneori absentã la adult;
- senzatia de lichid în ureche.
• Obiectiv
- congestia membranei timpanice, mai intens la nivelul mânerului ciocanului;
- modificarea triunghiului luminos (retractia membranei timpanice);
- nivel de lichid - zonã mai gãlbuie, opacã, situatã decliv sau bule de aer;
- hipoacuzie de tip transmisie.
• Evolutia: - cel mai frecvent este spre vindecare între 10 - 14 - 21 zile;
- în unele cazuri se suprainfecteazã, devenind otitã medie supuratã acutã,
- alteori se cronicizeazã devenind otitã medie cronicã cataralã.
• Diagnosticul- pe baza:
- simptomatologia subiectivã;
- simptomatologia obiectivã - otoscopia;
- examenul functional - acumetria instrumentalã;
- audiograma;
- impedansmetria.
• Tratamentul:
• Profilactic - îndepãrtarea factorilor favorizanti: vegetatii adenoide, deviatii de sept, sinuzite.
• Curativ: - local - aplicare de cãldurã uscatã pe regiunea auricularã
- dezinfectie nazalã - vasoconstrictoare locale.
- insuflatii tubare - dacã nu cedeazã hipoacuzia, dupã 14 -21 zile, numai dacã secretiile
nazale au dispãrut.
- General - antiinflamatoare nesteroidice;
- fluidifiante ale secretiei (acetil cisteinã).
Otita medie acuta catarala:
• OTITÃ MEDIE ACUTÃ CONGESTIVÃ: = faza preperforativã a otitei medii
supurate acute.
• Subiectiv: - Otalgia - simptom constant;
- intensã, pulsatilã,
- localizatã în fundul CAE
- cu debut cel mai frecvent noaptea (trezeste copilul din somn).
- Hipoacuzia - este moderatã, întotdeauna prezentã, însotitã de autofonie.
- Acufene cu timbru grav.
- Rar poate exista un vertij discret.
• Obiectiv; - otoscopia evidentiazã: - timpan intens congestionat, infiltrat difuz, cu
repere sterse;
- hipoacuzie tip transmisie (audiograma).
• Paraclinic - leucocitozã cu neutrofilie;
- PCR:- crescutã mult în infectii bacteriene
- niveluri mai mici în cele virale.
• Evolutie: de obicei netratatã, evolueazã spre supuratie
• Tratament:
• Local - cãldurã uscatã;
- instilatii auriculare: Otalgin, Otis;
- dezinfectante - vasoconstrictoare nazale.
• General - antibiotice - Amoxicilinã sau Augmentin,
- în caz de alergie - Eritromicinã, Claritromicinã.
- antiinflamatoare nesteroidice;
- antialgice.
• OTITA MEDIE ACUTÃ SUPURATÃ: faza supurativã a procesului inflamator acut al urechii medii.
Anatomo-patologic:- inflamatia acutã de tip exudativ, purulent, cu mucoasa edematiatã, pe alocuri ulceratã.
- in cavitãtile urechii medii: secretie purulentã sub presiune=> membrana timpanicã se va
perfora =>puroiul se va exterioriza în conductul auditiv extern.
Simptomatologie:
• Subiectiv - otalgia este intensã;
- hipoacuzia;
- acufene.
- Dupã 3 - 4 zile=> perforatia membranei timpanice=> otalgia se amelioreazã=> dar hipoacuzia se
accentueazã.
- otoreea - secretia muco-purulentã sau franc purulentã.
• Obiectiv: - timpanul este intens si difuz congestionat, îngrosat, fãrã repere si prezintã bombare datoritã
puroiului sub presiune;
- otoreea = secretia purulentã;
- perforatia - initial datoritã edemului nu se poate vizualiza, apoi se evidentiazã, de obicei, în
cadranele inferioare, cu margini regulate.
• Evolutie: a.Dupã aproximativ 3 sãptãmâni se vindecã:- otoreea dispare prima,
- perforatia se închide spontan,
- hipoacuzia persistã mai mult timp.
b.Dacã germenul microbian este prea virulent sau tratamentul a fost incorect sau dacã apãrarea
organismului este deficitarã, otita poate evolua spre cronicizare sau complicatii.
• Tratament:
• Local - aspiratia zilnicã a puroiului sau
- timpanotomia - când timpanul bombeazã, dar nu este perforat - de preferat în anestezie generalã (mai
ales la copii) si sub microscop operator;
- instilatii auriculare cu alcool boricat 4% sau solutii de antibiotice (Cloramfenicol, Colimicinã).
• General - antibiotice (Amoxicilinã sau Augmentin);
- antialgice.
• OTITELE MEDII ACUTE SPECIFICE:
• OTITA MEDIE ACUTÃ GRIPALÃ:

- Însoteste sau complicã gripa.
- Îmbracã tabloul clinic subiectiv al unei otite acute congestive.
Obiectiv: leziunea caracteristicã este flictena sero-hemoragicã la nivelul
timpanului = otita flictenularã, veziculoasã sau buloasã.
Tratamentul - este simptomatic, medical în unele cazuri fiind necesarã
antibioterapia (Amoxicilinã, Augmentin).
• OTITA MEDIE ACUTÃ SCARLATINOASÃ:

- Este produsã de streptococul beta-hemolitic,
- este adeseori gravã, având caracter necrozant,
- lasă sechele importante.
• OTITA MEDIE ACUTÃ TUBERCULOASÃ:

- Apare ca o complicatie a tuberculozei pulmonare
- Caracteristic - membrana timpanicã prezintã perforatii multiple.
OTITE MEDII CRONICE:
• OTITELE MEDII CRONICE: = o inflamatie cronicã a mucoasei urechii medii si prezintã:
- otitã medie cataralã cronicã;
- otita medie supuratã cronicã.
OTITA MEDIE CATARALÃ CRONICÃ: =otita seroasã cronicã =otitã sero-mucoasã
cronicã.
- Este urmarea otitei catarale acute:- fie prin persistenta cauzelor care au produs-o,
- fie prin tratamentul incorect.
- Lichidul din urechea medie este atât de vâscos, nu se poate evacua spontan, chiar dupã ce
trompa si-a reluat permeabilitatea.
• Subiectiv – hipoacuzia= simptomul dominant si de obicei, unic.
• Obiectiv - membrana timpanicã=
- retractatã,
- mânerul ciocanului orizontalizat,
- culoare gãlbuie matã, comparatã cu hârtia îmbibatã în ulei;
- hipoacuzie de transmisie.
• Evolutie: de lungã duratã (ani - decenii)
=> membrana timpanicã se alipeste de peretele intern al casei (otita fibro-adezivã)
=> sau apar pungi de retractie ale membranei care pot deveni colesteatom,
=> poate apare o suferintã a urechii interne=> hipoacuzia devenind de tip mixt.
• Tratament:
• Profilactic - tratarea corectã a otitelor medii catarale acute si indepãrtarea cauzelor.
• Curativ - are ca scop evacuarea lichidului vâscos din urechea medie:
- insuflatia tubarã;
- punctia transtimpanicã cu evacuarea exudatului;
- drenaj transtimpanic - introducerea de tuburi aeratoare transtimpanale (Diabolo) care au rolul
de a compensa disfunctia trompei lui Eustachio (rol de drenaj si echipresiv).
DRENAJ TRANSTIMPANIC
• OTITA MEDIE SUPURATÃ CRONICÃ = supuratii cronice ale cavitãtilor urechii medii.
• Prezintã douã forme clinice: - otita medie supuratã cronicã simplã;
- otitã medie supuratã cronicã colesteatomatoasã.
1.Otita medie supuratã cronicã simplã = mezotimpanitã = otoree tubarã = otitã medie
supuratã cronicã benignã.
• Etiopatogenie: flora microbianã saprofitã: stafilococ, streptococ, piocianic, proteus.
• Mecanismul de producere = disfunctia tubarã;
• Anatomie patologicã: inflamatie cronicã exudativã la nivelul mucoasei urechii medii, dar nu
apar ulceratii ale mucoasei sau procese de osteitã.
• Subiectiv: - hipoacuzie care se accentueazã progresiv;
- otoree mucoasã sau mucopurulentã.
• Obiectiv – otoscopie: - secretia oticã – otoreea: mucoasã sau muco-purulentã filantã;
- perforatia - de dimensiuni variabile situatã întotdeauna la nivelul pars
tensa si centralã nu atinge insertia osoasã a membranei timpanice;
• Examenul functional - acumetria si audiometria: hipoacuzie de tip transmisie.
• Evolutia: îndelungatã => perioadele de acalmie fiind întrerupte de pusee de reacutizare,
datoritã unor procese inflamatorii acute de vecinãtate (rinite, sinuzite, faringite) sau datoritã
pãtrunderii apei “în urechi”.
• Tratament:
- Profilactic - în copilãrie - tratamentul corect al afectiunilor favorizante ( vegetatiilor adenoide).
- Local - evitarea pãtrunderii apei “în ureche”,
- aspiratia zilnicã a secretiilor;
- instilatii auriculare cu: solutie Alcool boricat 4% sau solutie antibiotice :
- Atentie: Gentamicina, Neomicina, Streptomicina sunt toxice!
- timpanoplastie - dacã urechea se poate mentine uscatã un an.
- General - simptomatic;
- antibiotice - rar.
2.OTITA MEDIE SUPURATA CRONICA
COLESTEATOMATOASA = epitimpanitã = otitã medie supuratã
cronicã malignã.
• Anatomie patologicã: Leziunea caracteristicã este colesteatomul - o
pungã tegumentarã cu stratul germinativ la exterior si stratul descuamativ
spre interior;
- Colesteatomul = tumora perlatã - se prezintã ca o masã albicioasã -sidefie,
bine delimitatã initial, având la periferie o cãmasã= matricea.
= punctul de plecare este de obicei, atica externã,
exteriorizarea efectuându-se prin pars flaccida sau printr-o perforatie
marginalã posterosuperioarã.
= apare sub forma unor lamele sidefii strãlucitoare, în
secretia oticã.
• Complicatii: liza osului, apoi portiuni din cãmasã se ulcereazã datoritã
infectiei si apar granulatii => polipi auriculari.
Este discretã, motiv pentru care multi pacienti se prezintã la medic pentru
prima datã cu ocazia aparitiei unei complicatii.
• Subiectiv - hipoacuzie discretã;
- otoreea - purulentã, redusã cantitativ, dar foarte fetidã;
- sanguinolentã - granulatii sau polip.
• Obiectiv: - secreţie net purulentã fetidã;
- perforaţia - în pars flaccida;
- în pars tensa - în cadranul postero-superior, perforaţia este
întotdeauna marginalã,
- lamele albicioase - sidefii - strãlucitoare – semnul patognomonic al
colesteatomului;
- se pot observa granulaţii sau polipi
• Examenul functional: pune în evidenta hipoacuzia de transmisie.

• Examenul paraclinic: - examenul secretiei - florã polimorfã - piocianic, proteus,
stafilococ;
- examenul radiologic - erodãri ale peretilor ososi, reducerea
pneumatizãrii mastoidei.
• Evolutie: de lungã duratã, adeseori toatã viata, (perioadele de liniste/ puseele de
acutizare)
• În evolutie:- leziunile devin tot mai extinse,
- apare suferinta urechii interne
- complicatii, mai ales în cursul puseelor de acutizare.
• Prognosticul afectiunii nu este favorabil.
• Tratament:
• Profilactic - tratarea disfunctiei tubare.
• Curativ: chirurgical si constã în îndepãrtarea colesteatomului –
• Conservator - aspiratia secretiei apoi, instilatii de solutii dezinfectante (alcool boricat)
sau cu antibiotice neototoxice.
- antibiotice pe cale generalã - în cadrul puseelor de reacutizare sau în
prezenta complicatiilor.
• COMPLICATIILE OTITELOR:
1. complicatii externe, exotemporale:
- exteriorizãrile - în conductul auditiv extern;
- cervicale.
- otita externã;
- abcesul retroauricular si fistula retroauricularã
2. complicatii endotemporale:
- mastoidita acutã si cronicã;
- paralizia facialã;
- labirintita;
- osteomielita osului temporal;
- petrozita.
3. complicatii endocraniene:
- meningita otogenã;
- abcesele extra- si subdural,
- abcesul cerebral
4. complicatiile venoase - tromboflebita de
sinus lateral.
• OTOMASTOIDITA
Mastoidita = inflamatia supurativã a apofizei mastoide, acutã sau
cronicã, fiind cea mai frecventã complicatie a otitelor.
• MASTOIDITA ACUTÃ= Este osteita celulelor otomastoidiene.
Reactia mastoidianã este si o inflamatie a mucoasei mastoidiene,
care însoteste o otitã medie acutã, dar fãrã focare de osteitã.
Etiopatogenie: flora microbianã, cel mai frecvent fiind întâlnita
pneumococul si streptococul.
• - virulenta microbianã;
• - terenul pacientului - imunodeficiente;
• - alergia
• - retentia secretiei purulente - drenajul insuficient al unei otite
medii acute supurate;
• - structura mastoidei - pneumatizarea favorizeazã propagarea
procesului supurativ;
• - factorul climatic.
• Simptomatologie
• Subiectiv - otitã medie acutã de aprox 2-3 sãptãmâni,
- otalgie intensã mai ales la nivelul mastoidei,
- otoreea devine abundentã;
• Obiectiv - mastoida - sensibilã la palpare, se tumefieazã,
- santul retroauricular dispare,
- pavilionul este împins înainte;
- în final, regiunea mastoidianã devine fluctuentã,
- apare fistula retroauricularã cu drenajul puroiului din mastoidã.
- otoree abundentã;
- timpan intens congestionat, tumefiat;
- tegumentul peretelui posterior al CAE este dezlipit si împins spre
lumen.
• Paraclinic - examenul bacteriologic al secretiei;
- hipoacuzia tip transmisie;
- radiografia - voalarea celulelor mastoidiene si disparitia septurilor
osoase intercelulare.
• Tratament = chirurgical - constã în chiuretarea celulelor mastoidiene -
mastoidectomie - antromastoidectomie.
- antibiotic - obligatoriu.
SECHELELE OTITELOR: rãmân dupã vindecarea procesului inflamator
• Sechele simple ale otitelor:
- perforatia membranei timpanice;
- întreruperea lantului osicular,
Tratamentul este chirurgical.
• Timpanoscleroza:- dupã otita medie cronicã simplã

= impregnare cu calciu si degenerescenta hialinã a mucoasei urechii medii,
=> imobilizarea lantului osicular.
- Pacientul acuzã hipoacuzie.
Tratamentul este chirurgical, cu rezultate functionale mai slabe.
• Otita fibroadezivã: apare dupã otita medie cataralã cronicã,

- dispare aerul din urechea medie,
- mucoasa suferã o transformare scleroasã, retractilã.
- pacientul acuzã hipoacuzie care se accentueazã în timp si acufene;
- otoscopia - membrana timpanicã este lipitã de peretele intern al casei,
- audiograma aratã hipoacuzie de tip mixt.
Tratamentul este chirurgical rezultatele sunt relative, protezarea auditivã rãmânând o
alternativã.
TUMORILE URECHII:
TUMORILE URECHII EXTERNE:
A. Tumorile benigne:
• 1. Osteomul:
- relativ frecvent
- o hiperplazie osoasã care se dezvolta în jumãtatea internã a CAE
Simptomatologia: hipoacuzie si disconfort local( în faza avansatã).
Tratament: chirurgical - ablatia osteomului.
• 2. Papilomul:
- Excizia poate fi limitatã la tesutul subcutanat.
- Pericondrul este conservat cu grijã, iar pierderea de substantã este acoperitã cu grefã de piele.
• 3. Angiomul:
- localizare la pavilion.
- regreseazã spontan la o serie de cazuri,
- tratamentul se amânã pentru o vârstã mai mare a copilului.
• 4. Chisturile dermoide : Le întâlnim mai des pe fata posterioarã a pavilionului sau pe
suprafata mastoidei. Se practicã exereza simplã.
• 5. Exostoza: cea mai frecventã tumorã a CAE.
- bilateralã si asimptomaticã.
- exostoza se întâlneste mai frecvent la înotãtorii în apã sãratã.
- Cauze favorizante: infectiile locale, exema, traumatismele.
- Tratamentul – constã în excizia chirurgicalã, când devine simptomatic
• 6. Ceruminomul:
Este o tumorã benignã dezvoltatã din glandele ceruminoase si se întâlneste exceptional de rar.
Poate degenera malign.
• B. Tumori maligne:
Tumorile maligne pot fi epiteliale sau conjunctive.
• Tumorile epiteliale: (carcinomul bazocelular si spinocelular) apar mai
frecvent între 40–50 de ani si afecteazã mai ales sexul masculin.
• La examenul clinic se pot observa:
– ulceratii situate în special la nivelul helixului;
– formatiuni cornoase (hipercheratozã epiteliomatoasã)
– adenopatia este rarã si apare abia în faza finalã.
• Diagnosticul se stabileste pe baza biopsiei.
• Tratamentul: chirurgical si/sau radioterapie.
• Prognosticul cancerelor epiteliale, mai ales al celui bazocelular este bun.
• Tumorile conjunctive: sunt foarte rare. Sunt reprezentate de:

- osteosarcom,
- fibroangiom
- melanosarcom.
Prognosticul lor este mult mai sever.
• TUMORILE URECHII MEDII:
A. Tumorile benigne:
• 1. Angiomul:
- timpan albastru,
- surditate de transmisie.
- se poate extinde în conduct si produce otoragie.
• 2. Tumora de glomus jugular:
- Aceastã tumorã se dezvoltã din corpusculii glomici = chemodectom sau
paragangliom.
- Este o tumorã rarã,
- Femeile sunt mai frecvent afectate, raportul F/B fiind de 4/1.
- sunt tumori ale sistemului APUD si secretã catecolamine.
- Desi benignã histologic, are caracter invaziv, determinând distructii osoase si
numeroase paralizii.
- Cel mai frecvent tumora se dezvoltã în hipotimpan, în adventicea venei jugularei.
• Simptomatologie
– simptome otologice
– simptome neurologice
– simptome cervicale.
Tinitusurile pulsatile sunt simptome constante.
Se asociazã:- hipoacuzia de transmisie (faza avansatã),
- otoragia,
- timpanul albastru
• TUMORILE URECHII INTERNE:
• Neurinomul de acustic:
- Tumorile nervului auditiv sunt în general neurinoame sau schwanoame atasate în
marea majoritate a cazurilor nervului vestibular.
- Au o structurã histologicã benignã,
- stabilirea unui diagnostic cât mai precoce, stadiu în care simptomatologia este strict
otologicã.
- Se localizeazã obisnuit unilateral, în boala Recklinghausen putându-se localiza si
bilateral.
- Tumora poate atinge în canal dimensiuni de 2,5–3 cm, putând ajunge în afara
canalului auditiv intern si 5 cm.
• Simptomatologia
- 1.Simptomele initiale: - sunt acufenele si
- hipoacuzia de perceptie unilateralã progresivã.
- Vertijul nu este caracteristic în fazele initiale, el apãrând si
permanentizându-se în fazele înaintate de dezvoltare ale tumorii.
- 2.Simptomele din fazele mai avansate sunt: - parestezii pe hemifata respectivã sau
hipoestezie.
- poate fi afectatã si ramura motorie a
nervului facial
- pot apare tulburãri cerebeloase ca
ataxia si tulburãri în coordonarea miscãrilor ambelor membre superioare.
- 3.În fazele mai avansate pot apare hipertensiune intracranianã, hidrocefalie, cefalee,
stazã papilarã, tulburãri psihice etc.
• Diagnosticul
- În practicã, diagnosticul de prezumptie se va face în etape. Sunt necesare trei etape.
1. Prima etapã – investigatii în cazul surditãtii de perceptie unilateralã progresivã;
audiometrie vocalã, audiometrie supraliminarã, studiul reflexului stapedian,
testarea excitabilitãtii calorice.
2. A doua etapã – examen radiologic al CAI (radiografii standard, incidentã Stenvers,
tomografii simple), urmat de studiul potentialelor evocate auditive - furnizeazã
informatii capitale pentru diagnostic.
3. Etapa a treia – etapa investigatiei scanner cu eventualã contrastografie.
- Examenul audiologic deceleazã o hipoacuzie de perceptie unilateralã, testul SISI
este între 0 si 35%, tipic pentru leziunile retrocohleare.
- Examenul vestibular deceleazã la proba caloricã o diminuare sau absenta
excitabilitãtii. Se apreciazã cã peste 96% din pacientii cu neurinom de acustic au
un rãspuns anormal la proba caloricã.
- Examenul neurologic este semnificativ si se face în functie de stadiul evolutiv al
tumorii.
- Radiografia clasicã, în incidentã Stenvers, poate decela lãrgirea CAI în peste 85%
din cazuri.
- Tomografia computerizatã poate decela tumori de acustic de dimensiuni mici, sub
2 cm în diametru.
• Diagnosticul diferential se face cu: boala Menière, meningiomul, colesteatomul
congenital, si scleroza multiplã.
• Tratamentul este chirurgical. Abordul este oto-neurochirurgical prin tehnici de
microchirurgie.
PATOLOGIA URECHII INTERNE
Având în vedere structura anatomică a urechii interne
se poate afirma că acest segment al urechii adăposteşte
elemente ale celor două analizatoare:
- analizatorul auditiv;
- analizatorul vestibular.
Sindromul labirintic, clasificare:
• - sindrom labirintic total - când este afectat întreg
labirintul (acuze auditive, cât şi vestibulare);
• - sindrom labirintic disociat cohlear, atunci când este
afectată doar cohleea;
• - sindrom labirintic disociat vestibular.
Fiecare dintre aceste sindroame poate fi la rândul său
iritativ sau distructiv, astfel încât, mai ales în patologia
vestibulară, se vorbeşte despre vestibulul hipovalent
sau hipervalent (hipofuncţional sau hiperfuncţional).
• SINDROMUL MÉNIÈRE
• Se mai numeşte hidrops labirintic sau hidrops endolimfatic şi se datoreşte disfuncţiei valvulei
utriculo-endolimfatice (a lui Bast). Afecţiunea apare de obicei la adultul de orice vârstă sau sex.
• Subiectiv: afecţiunea evoluează în crize, prima dintre ele fiind cea mai spectaculoasă => triada:
- acufene cu timbru înalt - tinitus;
- hipoacuzie;
- vertij.
• Obiectiv: pacientul în criză este dificil de examinat.
- Iniţial sindromul vestibular este de tip iritativ, cu nistagmus orizontal - rotator,cu direcţia spre
urechea bolnavă (labirintul hipervalent).
- Spre sfârşitul crizei sindromul vestibular devine de tip distructiv, cu schimbarea direcţiei
nistagmusului.
• Examenul funcţional -audiograma evidenţiază hipoacuzie neurosenzorială de aspect orizontal.
• Tratament: Este diferenţiat - în criză sau între crize.
a. În criză: Se administrează vagolitice, antivertiginoase, antiemetice, sedative:
-Sulfatul de atropină - vagolitic - se administrează intravenos, intramuscular sau subcutanat de la
1/4 fiole până la 1- 3 fiole pe zi;
- Sulfatul de magneziu - antiemetic, spasmolitic, sedativ - se administrează intramuscular sau
intravenos 1 - 3 fiole/zi;
- Metoclopramid - antiemetic central - 1 - 3 fiole/zi;
- Torecan - antiemetic şi antivertiginos - o fiolă/zi.
b. Între crize:
- Se administrează antivertiginoase: Betahistin (Betaserc), vitamine de grup B.
- Se recomandă o ordonare a regimului de viaţă: alcool, tutun, cafea evitate; program zilnic cu
repaus îndelungat;
- evitarea sportului sau muncii care pun în pericol viaţa pacientului şi a celor din jur: conducerea
auto, înotul, schiul, munca la înălţime.
• SINDROAME COHLEARE
Cuprind sindroamele cohleare disociate:
1. ototoxicoza - surditatea postototoxică;
2. trauma sonoră;
3. surditatea brusc instalată;
4. prezbiacuzia.
1. OTOTOXICOZĂ: Reprezintă afectarea structurilor labirintice prin acţiunea substanţelor toxice.
• Etiopatogenie:
Substanţele ototoxice cel mai frecvent întâlnite sunt:
- antibioticele:- Gentamicina, Kanamicină; Streptomicină; Neomicină
-mai rar: - Aspirina
- anticoncepţionale orale;
- unele anestezice locale.
Atenţie la administrarea de antibiotice ototoxice - local în instilaţii auriculare, când există o
perforaţie a membranei timpanice pentru că substanţa ajunge în urechea medie şi, de aici,
prin fereasta rotundă, la urechea internă!
- Debutul afecţiunii este cu acufene bilaterale, apoi apare hipoacuzia.
- Audiograma evidenţiază hipoacuzie neurosenzorială, în pantă, cu piedere mare la nivelul
frecvenţelor acute şi cu păstrarea iniţială a auzului la nivelul frecvenţelor grave.
- Afecţiunea este mult mai importantă la copil, datorită abuzului de aminoglicozide şi mai ales
deoarece copilul nu ştie să-şi exprime suferinţa otică. Este un semnal de alarmă pentru
medicii de familie şi mai ales pentru colegii pediatrii folosirea cu multă grijă a antibioticelor
ototoxice.
- Afecţiunea nu are tratament curativ.
2. TRAUMA SONORĂ:
• Trauma sonoră este o afectare auditivă fie datorită expunerii cohleei la
un zgomot unic, foarte puternic (explozie), fie datorită expunerii
îndelungate la zgomot constant - surditate profesională.
a. Trauma sonoră acută se manifestă subiectiv prin:
• - acufene cu timbru acut;
• - hipoacuzie brutală;
• - otalgie tranzitorie.
Audiometria evidenţiază hipoacuzie neurosenzorială cu ancoşă
(pierdere) centrată la 4000 Hz.
b. Trauma sonoră cronică (surditate profesională):
• Se datoreşte expunerii la zgomotul industrial timp îndelungat: ţesătorii,
ciocane pneumatice, tinichigerie.
• Afecţiunea prezintă mai multe stadii de evoluţie şi aici existând o
susceptibilitate individuală.
Audiometric se evidenţiază hipoacuzie neurosenzorială cu ancoşă la
4000 Hz, care se accentuează, se extinde şi la frecvenţele vecine dacă
expunerea la zgomot continuă.
• Tratament : Nu există tratament curativ.
• Profilactic:
- control audimetric la angajare;
- control audiometric periodic.
• 3. SURDITATEA BRUSC INSTALATĂ:
Este o surditate neurosenzorială apărută mai mult sau mai puţin brusc: secunde, minute, ore.
• Etiopatogenie:- Etiologia vasculară este cel mai frecvent incriminată,
- Etiologia virală - cel mai frecvent gripală.
Factori favorizanţi: efortul, alergia, stresul.
Hipoacuzia se instalează brusc, pacientul constată dimineaţa la trezire că nu mai aude.
Audiograma evidenţiază hipoacuzie neurosenzorială de diferite grade.
• Tratament: Reprezintă o urgenţă medicală - rezultatele bune sunt proporţionale cu precocitatea începerii
terapiei, în spital.
- Perfuzie cu ser glucozat (10%) în care se introduce:
- Hydergine sau Redergine;
- Piracetam;
- Vitamina B1;
- Vitamina B6.
• Corectarea unor afecţiuni asociate.
• 4. PRESBIACUZIA: Este o hipoacuzie produsă prin înaintarea în vârstă.

Simptomatologie:
- Debut în jurul vârstei de 65 ani, atunci când pacientul se plânge că aude, dar nu înţelege bine cuvintele, mai
ales dacă vorbesc mai multe persoane, sau aud mai rău femeile şi copiii.
- Audiograma evidenţiază hipoacuzie neurosenzorială egală, simetrică cu pierdere mai accentuată la nivelul
frecvenţelor acute.
Tratament: Nu există tratament curativ.Se administrează:
- vasodilatatoare cerebrale;
- Piracetam;
- vitamine neurotrope.
Protezarea auditivă este soluţia ideală.
SURDITATEACOPILULUI
Este o afecţiune frecventă, cu incidenţă în creştere şi cu implicaţii deosebite
în dezvoltarea psiho-socio-intelectuală a copilului, întrucât copilul mut este
în primul rând surd, neauzind el nu poate învăţa să vorbească.
Etiologie:
1. Surdităţi genetice: - congenitale - înainte de naştere;
- cu apariţie întârziată.
2. Embriopatii : pot fi produse de medicamente teratogene, afecţiuni ale mamei,
rubeola, radiaţii.
3. Cauze peri-şi neonatale: - prematuritatea;
- traumatismul obstetrical.
4. Cauze postnatale - medicamente ototoxice. Atenţie la antibiotice ototoxice!
- otite;
- traumatisme;
- meningite.
SURDITATEACOPILULUI
Simptomatologie:
 Micuţul pacient nu vorbeşte.
 Primul pas este examenul neuropsihiatric infantil, iar
dacă acesta este normal trebuie stabilită existenţa (sau
nu) a hipoacuziei, gradul ei şi dacă este posibil, stabilirea
etiologiei acesteia.
 Otoscopia evidenţiază, de obicei, un timpan de aspect
normal.
 Examenul funcţional al auzului la copil (de la 0 la 6 ani)
este foarte dificil, metodele folosite fiind clasificate în trei
mari grupe:
a. metode comportamentale;
b. metode reflexe;
c. metode obiective.
SURDITATEACOPILULU
Metodele obiective
Cuprind: - impedansmetria - reuşită în 80% dintre cazuri;
- electrocohleografia;
- potenţiale auditive precoce;
- potenţiale corticale.
Tratament: Cheia tratamentului copilului hipoacuzic este:
- depistarea precoce;
- protezarea auditivă (dacă se poate efectua chiar şi pe resturi
auditive şi de preferat bilateral);
- reeducare - personal specializat - psihologi, defectologi, logopezi,
în grădiniţe şi şcoli speciale - de preferat în compania copiilor
normali.
 Copiii surdo-muţi vor fi învăţaţi să citească cuvintele după mişcarea
buzelor - labiolectura - apoi vor fi învăţaţi să pronunţe cuvinte
inteligibile de către persoane cu auz normal - demutizare.
 Un alt scop principal este prevenirea - sfatul genetic fiind important
în acest scop.
OTITE ACUTE SI
CRONICE
OTITE ACUTE EXTERNE:
OTITE EXTERNE:
1. FURUNCULUL CONDUCTULUI AUDITIV EXTERN:
= infectie stafilococicã a foliculului pilo-sebaceu,
• Factori favorizanti: otomicoza, supuratia cronicã auricularã, DZ.
a.Subiectiv - otalgie intensã , pulsatilã, accentuatã la masticatie, tractiunea
pavilionului,
-otalgia dureazã 2 - 3 zile (faza de inflamatie acutã). Pe mãsurã
ce procesul de necrozã avanseazã simptomatologia dureroasã se
amelioreazã.
b.Obiectiv - în primele 2 - 3 zile la otoscopie => micã proeminentã rosie,
în 1/3 externã a conductului, apoi vârful devine alb-gãlbui, se va delimita si
apoi elimina burbionul (rãdãcina).
• Tratament
• General - antiinflamatoare, antialgice;
- antibiotice, antistafilococice optional.
• Local - comprese reci, dezinfectante în faza de inflamaþie acutã;
- comprese calde, otopansamente cu ihtiol când a început procesul
necrotic.
2. OTITA EXTERNÃ ACUTÃ DIFUZÃ: Este o inflamatie acutã difuzã a tegumentelor CAE .
• Etiologie - stafilococul
- streptococul;
- bacilul piocianic.
• Factori favorizanti: - fragilitatea tegumentului;
- leziuni de grataj;
- introducerea (pãtrunderea apei) de apã (otitã de bazin, de piscinã).
• Subiectiv - otalgie intensã;
- secretie sero-purulentã;
• Obiectiv - se vede congestia, tumefactia tegumentului conductului.
• Tratament:
- toaleta - aspiraþia localã riguroasã;
- dezinfectante local - Rivanol;
- Alcool boricat.
- antiinflamatoare - antialgice.
3. OTOMICOZA: Este o otitã externã prpdusã de paraziti vegetali (Candida sau Aspergillus).
• Subiectiv: Este dominatã de pruritul auricular, hipoacuzie, uneori jenã dureroasã.
• Obiectiv - în conduct se vizualizeazã depozite purulente de culoare diferitã: - niger - neagrã;
- flavus - galbenã;
- fumigatus - gri.
• Tratament: - Aspiratie - toaletã localã riguroasã zilnicã;
- Evitarea pãtrunderii apei “în ureche”.
- Solutii antimicotice: - Clotrimazol;
- soluþie Castelani;
- soluþie mercuro-crom.
OTITE MEDII ACUTE:
• OTITELE MEDII ACUTE:
• DEFINITIE: Reprezintã inflamaþia acutã a mucoasei urechii medii.
• EPIDEMIOLOGIE: Frecventa mai mare a otitelor proportionala cu prezenþa epidemiilor de
viroze.
- Incidenta este destul de mare: - 50% la copiii sub 1 an,
- 65% la cei pânã la 2 ani
- 70% la copii sub 3 ani;
- la adult frecventa scade.
• ETIOPATOGENIE:
• Factori determinanti: Infectia microbianã: - streptococus pneumoniae;
- haemophilus influenzae;
- moraxella catarhalis.
Infectia virala
• Factori favorizanti: a.infectiosi - rinofaringite acute;
- sinuzite acute sau cronice.
b. mecanici - vegetatiile adenoide;
- deviatia de sept nazal;
- polipoza nazo-sinuzalã;
- hipertrofia cornetelor;
- tumori nazale sau rinofaringiene.
c. vârsta - copiii sub 2 ani sunt mai predispusi.
d. factori generali - alergia - terenul atopic;
- carente alimentare;
- carente vitaminice;
- imunodeficiente.
e.factori de mediu - frig, umezealã;
- schimbãri bruste de temperaturã
MECANISME PATOGENICE:
a. obstructia tubarã -> hipoxie la nivelul urechii medii cu
presiune negativã -> vasodilatie -> transudare
(exudare)
b. pãtrunderea germenilor în ureche medie (pe calea
trompei lui Eustachio), de la un proces infectios de
vecinãtate: nazal, rinofaringian, sinuzal;
ANATOMIE PATOLOGICÃ: faze evolutive:
- faza de congestie a mucoasei;
- faza exudativã: apare exudatul seros, clar, nepurulent;
- faza supurativã: mucoasa este mult îngrosatã, secretia
devine net purulentã;
- faza de vindecare.
FORME CLINICE: a. otita medie acutã cataralã;
b. otita medie acutã congestivã;
c. otita medie acutã supuratã.
• OTITA MEDIE ACUTÃ CATARALA:
• Subiectiv.
- hipoacuzia cu senzatie de plenitudine în ureche
- autofonie (îsi aude propria voce mai tare);
- otalgia - moderatã la copil, uneori absentã la adult;
- senzatia de lichid în ureche.
• Obiectiv
- congestia membranei timpanice, mai intens la nivelul mânerului ciocanului;
- modificarea triunghiului luminos (retracþia membranei timpanice);
- nivel de lichid - zonã mai gãlbuie, opacã, situatã decliv sau bule de aer;
• Evolutia: - cel mai frecvent este spre vindecare între 10 - 14 - 21 zile;
- în unele cazuri se suprainfecteazã, devenind otitã medie supuratã acutã,
- alteori se cronicizeazã devenind otitã medie cronicã cataralã.
• Diagnosticul- pe baza:
- simptomatologia subiectivã;
- simptomatologia obiectivã - otoscopia;
- examenul functional - acumetria instrumentalã;
- audiograma;
- impedansmetria.
• Tratamentul:
• Profilactic - îndepãrtarea factorilor favorizanti: vegetaþii adenoide, deviatii de sept, sinuzite.
• Curativ: - local - aplicare de cãldurã uscatã pe regiunea auricularã
- dezinfectie nazalã - vasoconstrictoare locale.
- insuflatii tubare - dacã nu cedeazã hipoacuzia, dupã 14 -21 zile, numai dacã secretiile
nazale au dispãrut.
- General - antiinflamatoare nesteroidice;
- fluidifiante ale secretiei (acetil cisteinã).
Otita medie acuta catarala:
• OTITÃ MEDIE ACUTÃ CONGESTIVÃ: = faza preperforativã a otitei medii
supurate acute.
• Subiectiv: - Otalgia - simptom constant;
- intensã, pulsatilã,
- localizatã în fundul CAE
- cu debut cel mai frecvent noaptea (trezeste copilul din somn).
- Hipoacuzia - este moderatã, întotdeauna prezentã, însotitã de autofonie.
- Acufene cu timbru grav.
- Rar poate exista un vertij discret.
• Obiectiv; - otoscopia evidentiazã: - timpan intens congestionat, infiltrat difuz, cu
repere sterse;
- hipoacuzie tip transmisie (audiograma).
• Paraclinic - leucocitozã cu neutrofilie;
- PCR:- crescutã mult în infectii bacteriene
- niveluri mai mici în cele virale.
• Evolutie: de obicei netratatã, evolueazã spre supuratie
• Tratament:
• Local - cãldurã uscatã;
- instilatii auriculare: Otalgin, Otis;
- dezinfectante - vasoconstrictoare nazale.
• General - antibiotice - Amoxicilinã sau Augmentin,
- în caz de alergie - Eritromicinã, Claritromicinã.
- antialgice.
• OTITA MEDIE ACUTÃ SUPURATÃ: Este faza supurativã a procesului inflamator acut al urechii medii.
Anatomo-patologic:- inflamatia acutã de tip exudativ, purulent, cu mucoasa edematiatã, pe alocuri ulceratã.
- in cavitãtile urechii medii: secretie purulentã sub presiune=> membrana timpanicã se va
perfora =>puroiul se va exterioriza în conductul auditiv extern.
Simptomatologie:
• Subiectiv - otalgia este intensã;
- hipoacuzia;
- acufene.
- Dupã 3 - 4 zile=> perforatia membranei timpanice=> otalgia se amelioreazã=> dar hipoacuzia se
accentueazã.
- otoreea - secretia muco-purulentã sau franc purulentã.
• Obiectiv: - timpanul este intens si difuz congestionat, îngrosat, fãrã repere si prezintã bombare datoritã
puroiului sub presiune;
- otoreea = secretia purulentã;
- perforatia - initial datoritã edemului nu se poate vizualiza, apoi se evidentiazã, de obicei, în
cadranele inferioare, cu margini regulate.
• Evolutie: a.Dupã aproximativ 3 sãptãmâni se vindecã:- otoreea dispare prima,
- perforatia se închide spontan,
- hipoacuzia persistã mai mult timp.
b.Dacã germenul microbian este prea virulent sau tratamentul a fost incorect sau dacã apãrarea
organismului este deficitarã, otita poate evolua spre cronicizare sau complicatii.
• Tratament:
• Local - aspiratia zilnicã a puroiului sau
- timpaotomia - când timpanul bombeazã, dar nu este perforat - de preferat în anestezie generalã (mai
ales la copii) si sub microscop operator;
- instilatii auriculare cu alcool boricat 4% sau solutii de antibiotice (Cloramfenicol, Colimicinã).
• General - antibiotice (Amoxicilinã sau Augmentin);
- antialgice.
• OTITELE MEDII ACUTE SPECIFICE:
• OTITA MEDIE ACUTÃ GRIPALÃ:

- Însoteste sau complicã gripa.
- Îmbracã tabloul clinic subiectiv al unei otite acute congestive.
Obiectiv: leziunea caracteristicã este flictena sero-hemoragicã la nivelul
timpanului = otita flictenularã, veziculoasã sau buloasã.
Tratamentul - este simptomatic, medical în unele cazuri fiind necesarã
antibioterapia (Amoxicilinã, Augmentin).
• OTITA MEDIE ACUTÃ SCARLATINOASÃ:

- Este produsã de streptococul beta-hemolitic,
- este adeseori gravã, având caracter necrozant,
-lasa sechele importante.
• OTITA MEDIE ACUTÃ TUBERCULOASÃ:

- Apare ca o complicatie a tuberculozei pulmonare
- Caracteristic - membrana timpanicã prezintã perforatii multiple.
OTITE MEDII CRONICE:
• OTITELE MEDII CRONICE: = o inflamatie cronicã a mucoasei urechii medii si prezintã:
- otitã medie cataralã cronicã;
- otita medie supuratã cronicã.
OTITA MEDIE CATARALÃ CRONICÃ: =otita seroasã cronicã =otitã sero-mucoasã
cronicã.
- Este urmarea otitei catarale acute:- fie prin persistenta cauzelor care au produs-o,
- fie prin tratamentul incorect.
- Lichidul din urechea medie este atât de vâscos, nu se poate evacua spontan, chiar dupã ce
trompa si-a reluat permeabilitatea.
• Subiectiv – hipoacuzia= simptomul dominant si de obicei, unic.
• Obiectiv - membrana timpanicã= - retractatã,
- mânerul ciocanului orizontalizat,
- culoare gãlbuie matã, comparatã cu hârtia îmbibatã în ulei;
- hipoacuzie de transmisie.
• Evolutie: de lungã duratã (ani - decenii)
=> membrana timpanicã se alipeste de peretele intern al casei (otita fibro-adezivã)
=> sau apar pungi de retractie ale membranei care pot deveni colesteatom,
=> poate apare o suferintã a urechii interne=> hipoacuzia devenind de tip mixt.
• Tratament:
• Profilactic - tratarea corectã a otitelor medii catarale acute si indepãrtarea cauzelor.
• Curativ - are ca scop evacuarea lichidului vâscos din urechea medie:
- insuflatia tubarã;
- punctia transtimpanicã cu evacuarea exudatului;
- drenaj transtimpanic - introducerea de tuburi aeratoare transtimpanale (Diabolo) care au rolul
de a compensa disfunctia trompei lui Eustachio (rol de drenaj si echipresiv).
DRENAJ TRANSTIMPANIC
• OTITA MEDIE SUPURATÃ CRONICÃ = supuratii cronice ale cavitãtilor urechii medii.
• Prezintã douã forme clinice: - otita medie supuratã cronicã simplã;
- otitã medie supuratã cronicã colesteatomatoasã.
1.Otita medie supuratã cronicã simplã = mezotimpanitã = otoree tubarã = otitã medie
supuratã cronicã benignã.
• Etiopatogenie: flora microbianã saprofitã: stafilococ, streptococ, piocianic, proteus.
• Mecanismul de producere= disfunctia tubarã;
• Anatomie patologicã: inflamatie cronicã exudativã la nivelul mucoasei urechii medii, dar nu
apar ulceraþii ale mucoasei sau procese de osteitã.
• Subiectiv: - hipoacuzie care se accentueazã progresiv;
- otoree mucoasã sau mucopurulentã.
• Obiectiv – otoscopie: - secretia oticã – otoreea: mucoasã sau muco-purulentã filantã;
- perforatia - de dimensiuni variabile situatã întotdeauna la nivelul pars
tensa si centralã nu atinge insertia osoasã a membranei timpanice;
• Examenul funcþional - acumetria ºi audiometria: hipoacuziede tip transmisie.
• Evolutia: îndelungatã=> perioadele de acalmie fiind întrerupte de pusee de reacutizare,
datoritã unor procese inflamatorii acute de vecinãtate (rinite, sinuzite, faringite) sau datoritã
pãtrunderii apei “în urechi”.
• Tratament:
• Profilactic - în copilãrie - tratamentul corect al afectiunilor favorizante ( vegetaþiilor adenoide).
• Local - evitarea pãtrunderii apei “în ureche”,
- aspiratia zilnicã a secretiilor;
- instilatii auriculare cu: solutie Alcool boricat 4% sau solutie antibiotice
- Gentamicina, Neomicina, Streptomicina sunt toxice!
- timpanoplastie - dacã urechea se poate mentine uscatã un an.
• General - simptomatic;
- antibiotice - rar.
2.OTITA MEDIE SUPURATA CRONICA COLESTEATOMATOASA =
epitimpanitã = otitã medie supuratã cronicã malignã.
• Anatomie patologicã: Leziunea caracteristicã este colesteatomul - o pungã
tegumentarã cu stratul germinativ la exterior si stratul descuamativ spre interior;
-Colesteatomul = tumora perlatã - se prezintã ca o masã albicioasã -sidefie, bine
delimitatã initial, având la periferie o cãmasã= matricea.
= punctul de plecare este de obicei, atica externã, exteriorizarea
efectuându-se prin pars flaccida sau printr-o perforaþie marginalã posterosuperioarã.
= apare sub forma unor lamele sidefii strãlucitoare, în secretia oticã.
• Patogenie: Colesteatomul se formeazã prin 3 modalitãti diferite:
1.Incluziuni epiteliale embrionare ectodermice în urechea medie = colesteatom
primitiv;
2. pãtrunderea tegumentului CAE în urechea medie prin perforatii preexistente;
3. punga de retractie = invaginarea portiunii superioare a membranei timpanice (pars
flaccida) datoritã scãderii presiunii aerului din casa timpanului datoritã disfunctiei
trompei lui Eustachio – pungã de retractie a mebranei timpanice - acumularea de
epiteliu descuamat în interior (colesteatom uscat) - suprainfectie - erodarea osului în
jurul colesteatomului
• Complicatii: Matricea (cãmasa) colesteatomului are caracteristica de a liza osul,
apoi portiuni din cãmasã se ulcereazã datoritã infectiei si apar granulatii = polipi
auriculari.
Este discretã, motiv pentru care multi pacienti se prezintã la medic pentru prima datã
cu ocazia aparitiei unei complicatii.
• Subiectiv - hipoacuzie discretã;
- otoreea - purulentã, redusã cantitativ, dar foarte fetidã;
- sanguinolentã - granulatii sau polip.
• Obiectiv: - secreþie net purulentã fetidã;
- perforaþia - în pars flaccida;
- în pars tensa - în cadranul postero-superior, perforaþia este
întotdeauna marginalã,
- lamele albicioase - sidefii - strãlucitoare – semnul patognomonic al
colesteatomului;
- se pot observa granulaþii sau polipi
• Examenul functional: pune în evidenta hipoacuzia de transmisie.

• Examenul paraclinic: - examenul secretiei - florã polimorfã - piocianic, proteus,
stafilococ;
- examenul radiologic - erodãri ale peretilor ososi, reducerea
• pneumatizãrii mastoidei.
• Evolutie: de lungã duratã, adeseori toatã viata, (perioadele de liniste/ puseele de
acutizare)
• În evolutie:- leziunile devin tot mai extinse,
- apare suferinta urechii interne
- complicatii, mai ales în cursul puseelor de acutizare.
• Prognosticul afectiunii nu este favorabil.
• Tratament:
• Profilactic - tratarea disfunctiei tubare.
• Curativ: chirurgical si constã în îndepãrtarea colesteatomului –
• Conservator - aspiratia secretiei apoi, instilatii de solutii dezinfectante (alcool boricat)
sau cu antibiotice neototoxice.
- antibiotice pe cale generalã - în cadrul puseelor de reacutizare sau în
prezenta complicatiilor.
• COMPLICATIILE OTITELOR:
• Complicatiile otitelor se pot clasifica astfel:
1. complicatii externe, exotemporale:
- exteriorizãrile - în conductul auditiv extern;
- cervicale.
- otita externã;
- abcesul retroauricular si fistula retroauricularã
2. complicatii endotemporale:
- mastoidita acutã si cronicã;
- paralizia facialã;
- labirintita;
- osteomielita osului temporal;
- petrozita.
3. complicatii endocraniene:
- meningita otogenã;
- abcesele extra- si subdural,
- abcesul cerebral
4. complicatiile venoase - tromboflebita de sinus lateral.
• OTOMASTOIDITA
Mastoidita = inflamatia supurativã a apofizei mastoide acutã sau
cronicã, fiind cea mai frecventã complicatie a otitelor.
• MASTOIDITA ACUTÃ= Este osteita celulelor otomastoidiene.
Reactia mastoidianã este si o inflamatie a mucoasei mastoidiene,
care însoteste o otitã medie acutã, dar fãrã focare de osteitã.
Etiopatogenie: flora microbianã, cel mai frecvent fiind întâlnita
pneumococul si streptococul.
• - virulenta microbianã;
• - terenul pacientului - imunodeficiente;
• - alergia
• - retentia secretiei purulente - drenajul insuficient al unei otite
medii acute supurate;
• - structura mastoidei - pneumatizarea favorizeazã propagarea
procesului supurativ;
• - factorul climatic.
• Simptomatologie
• Subiectiv - otitã medie acutã de aprox 2-3 sãptãmâni,
- otalgie intensã mai ales la nivelul mastoidei,
- otoreea devine abundentã;
• Obiectiv - mastoida- sensibilã la palpare, se tumefieazã,
- santul retroauricular dispare,
- pavilionul este împins înainte;
- în final, regiunea mastoidianã devine fluctuentã,
- apare fistula retroauricularã cu drenajul puroiului din mastoidã.
- otoree abundentã;
- timpan intens congestionat, tumefiat;
- tegumentul peretelui post. al CAE este dezlipit si împins spre
lumen.
• Paraclinic - examenul bacteriologic al secretiei;
- hipoacuzia tip transmisie;
- radiografia - voalarea celulelor mastoidiene si disparitia septurilor
osoase intercelulare.
• Tratament = chirurgical - constã în chiuretarea celulelor mastoidiene -
mastoidectomie - antromastoidectomie.
- antibiotic este obligatoriu.
• SECHELELE OTITELOR: rãmân dupã vindecarea procesului inflamator
• Sechele simple ale otitelor:
- perforatia membranei timpanice;
- întreruperea lantului osicular.
- prezintã hipoacuzie de tip transmisie.
Tratamentul este chirurgical
• Timpanoscleroza:
- dupã otita medie cronicã simplã
= impregnare cu calciu si degenerescenta hialinã a mucoasei urechii medii,
=> imobilizarea lantului osicular.
- Pacientul acuzã hipoacuzie.
Tratamentul este chirurgical, cu rezultate functionale mai slabe.
• Otita fibroadezivã:
- Apare dupã otita medie cataralã cronicã,
- dispare aerul din urechea medie,
- mucoasa suferã o transformare scleroasã, retractilã.
- Pacientul acuzã hipoacuzie care se accentueazã în timp si acufene;
- otoscopia - membrana timpanicã este lipitã de peretele intern al casei,
- audiograma aratã hipoacuzie de tip mixt.
Tratamentul este chirurgical rezultatele sunt relative, protezarea auditivã rãmânând o
alternativã.
• OTOSCLEROZA = otospongiozã
• Etiopatogenie:
- ereditarã, transmisã cu caracter dominant;
- este afectatã majoritar rasa albã, sexul feminin (raportul femei/bãrbaþi mergând de
la 2/1 la 3/1); sarcina agraveazã evolutia afectiunii.
• Anatomie patologicã:
- osificarea ligamentului elastic care fixeazã talpa scãritei în fereastra ovalã, producând
o imobilizare (anchilozã) progresivã a acesteia - anchilozã stapedo-vestibularã;
• Simptomatologie
- Subiectiv - boala debuteazã cu hipoacuzie progresivã la adultul tânãr,
- în 90% dintre cazuri ea este bilateralã, mai accentuatã la una dintre urechi.
- acufenele cu timbru grav însotesc hipoacuzia.
- Obiectiv - membrana timpanicã este de aspect normal.
- Examenul functional – audiograma: hipoacuzie de tip transmisie moderatã la început,
la cazurile mai vechi hipoacuzia este mixtã,
- impedansmetria - evidentiazã fixarea lantului osicular.
• Diagnostic:
• Diagnostic pozitiv - hipoacuzie de transmisie cu timpan normal.
• Diagnostic diferential - afectiuni care determinã hipoacuzie de transmisie (otitã
cataralã cronicã, colesteatomul, sechele postotitice).
• Tratament:
- Constã în refacerea mobilitãtii lantului osicular prin tehnici speciale -cofochirurgia.
TUMORILE URECHII:
TUMORILE URECHII EXTERNE:
• A. Tumorile benigne:
• Au localizare la nivelul pavilionului si CAE, sunt multiple si variate: angioame (hemangiom capilar si cavernos,
limfangiom), fibroame, condroame, papiloame, tumori dermoide, nevi.
• Diagnosticul se pune pe baza examenului clinic si histopatologic.
• Tratamentul: excizia chirurgicalã a tumorii si partialã sau totalã a pavilionului.
• 1. Osteomul:
- relativ frecvent
- o hiperplazie osoasã care se dezvolta în jumãtatea internã a CAE
- Se dezvoltã în special la persoanele expuse intemperiilor.
- De obicei este unilateral.
Simptomatologia: hipoacuzie si disconfort local( în faza avansatã).
Tratament: chirurgical, si constã în ablatia osteomului.
• 2. Papilomul:
- Excizia poate fi limitatã la tesutul subcutanat.
- Pericondrul este conservat cu grijã, iar pierderea de substantã este acoperitã cu grefã de piele.
• 3. Angiomul:
- localizare la pavilion.
- regreseazã spontan la o serie de cazuri,
- tratamentul se amânã pentru o vârstã mai mare a copilulu
• 4. Chisturile dermoide : Le întâlnim mai des pe fata posterioarã a pavilionului sau pe
suprafata mastoidei. Se practicã exereza simplã.
• 5. Exostoza= cea mai frecventã tumorã a CAE.
- bilateralã si asimptomaticã.
- Exostoza se întâlneste mai frecvent la înotãtorii în apã sãratã.
- Cauze favorizante: infectiile locale, exema, traumatismele.
- Tratamentul – constã în excizia chirurgicalã, când devine simptomatic
• 6. Ceruminomul:
• Este o tumorã benignã dezvoltatã din glandele ceruminoase si se
• întâlneste exceptional de rar. Poate degenera malign.
• B. Tumori maligne:
• Tumorile maligne pot fi epiteliale sau conjunctive.
• Tumorile epiteliale: (carcinomul bazocelular si
spinocelular) apar
mai frecvent între 40–50 de ani si afecteazã mai
ales sexul masculin.
• La examenul clinic se pot observa:
– ulceratii situate în special la nivelul helixului;
– formatiuni cornoase (hipercheratozã epiteliomatoasã)
– adenopatia este rarã si apare abia în faza finalã.
• Diagnosticul se stabileste pe baza biopsiei.
• Tratamentul: chirurgical si/sau radioterapie.
• Prognosticul cancerelor epiteliale, si în special al
celui bazocelular
este bun.
• Tumorile conjunctive: sunt foarte rare. Sunt
reprezentate de osteosarcom, fibroangiom
sau melanosarcom. Prognosticul lor este mult
mai sever.
• TUMORILE URECHII MEDII:
• A. Tumorile benigne:
• 1. Angiomul:
- timpan albastru,
- surditate de transmisie.
- se poate extinde în conduct si produce otoragie.
• 2. Tumora de glomus jugular:
- Aceastã tumorã se dezvoltã din corpusculii glomici= chemodectom sau
paragangliom.
- Este o tumorã rarã,
- Femeile sunt mai frecvent afectate, raportul F/B fiind de 4/1.
- sunt tumori ale sistemului APUD si secretã catecolamine.
- Desi benignã histologic, are caracter invaziv, determinând distructii osoase si
numeroase paralizii.
- Cel mai frecvent tumora se dezvoltã în hipotimpan, în adventicea venei jugulare-li.
• Simptomatologie
• – simptome otologice
• – simptome neurologice;
• – simptome cervicale.
• Tinitusurile pulsatile sunt simptome constante.
• Se asociazã:- hipoacuzia de transmisie (faza avansatã),
- otoragia,
- timpanul albastru
• TUMORILE URECHII INTERNE:
• Neurinomul de acustic:
- Tumorile nervului auditiv sunt în general neurinoame sau schwanoame atasate în marea
majoritate a cazurilor nervului vestibular.
- Aceste tumori au o structurã histologicã benignã,
- stabilirea unui diagnostic cât mai precoce, în stadiul de tumorã micã, stadiu în care
simptomatologia este strict otologicã.
- Tumora se localizeazã obisnuit unilateral, în boala Recklinghausen putându-se localiza si
bilateral.
- Tumora poate atinge în canal dimensiuni de 2,5–3 cm, putând atinge
• în afara canalului auditiv intern si 5 cm.
• Simptomatologia
- 1.Simptomele initiale: - sunt acufenele si
- hipoacuzia de perceptie unilateralã progresivã.
- Vertijul nu este caracteristic în fazele initiale, el apãrând si
permanentizându-se în fazele înaintate de dezvoltare a tumorii.
- 2.Simptomele din fazele mai avansate sunt: - parestezii pe hemifata respectivã sau hipoestezie.
-- Poate fi afectatã si ramura motorie a nervului facial si pot apare tulburãri cerebeloase ca
ataxia si tulburãri în coordonarea miscãrilor ambelor membre superioare.
- 3.În fazele mai avansate pot apre hipertensiune intracranianã, hidrocefalie, cefalee, stazã
papilarã, tulburãri psihice etc.
• Diagnosticul
- În practicã, diagnosticul de prezumptie se va face în etape. Sunt necesare trei etape.
1. Prima etapã – investigatii în cazul surditãtii de perceptie unilateralã progresivã;
audiometrie vocalã, audiometrie supraliminarã, studiul reflexului stapedian, testarea
excitabilitãtii calorice.
2. A doua etapã – examen radiologic al CAI, urmat de studiul potentialelor evocate
auditive. Examenul radiologic: radiografii standard, incidentã Stenvers, tomografii
simple. Potentialele evocate furnizeazã informatii capitale pentru diagnostic.
3. Etapa a treia – etapa investigatiei scanner cu eventualã contrastografie.
• Examenul audiologic deceleazã o hipoacuzie de perceptie
• unilateralã, testul SISI este între 0 si 35%, tipic pentru leziunile
• retrocohleare.
• Examenul vestibular deceleazã la proba caloricã o diminuare sau
• absenta excitabilitãtii. Se apreciazã cã peste 96% din pacientii cu neurinom
• de acustic au un rãspuns anormal la proba caloricã. Examenul neurologic
• este semnificativ si se face în functie de stadiul evolutiv al tumorii.
• Radiografia clasicã, în incidentã Stenvers, poate decela lãrgirea CAI
• în peste 85% din cazuri.
• Tomografia computerizatã poate decela tumori de acustic de
• dimensiuni mici, sub 2 cm în diametru.
• Diagnosticul diferential se face cu: boala Menière, meningiomul,
• colesteatomul congenital, si scleroza multiplã.
• Tratamentul este chirurgical. Abordul este oto-neurochirurgical
• prin tehnici de microchirurgie.
Colesteatom atical
RINOLOGIA
RINOLOGIA:
Elemente de anatomie:
ANATOMIA NASULUI:
Nasul e situat în portiunea medianã a etajului facial mijlociu:
a) piramida nazalã
b) cavitatile nazale.
A)PIRAMIDA NAZALÃ:
1.scheletul osos: - oasele proprii nazale;
- apofizele montante ale osului maxilar superior
2.scheletul cartilaginos: - cartilajele alare intrã în componenta aripii nazale;
- cartilajele triunghiulare - sunt situate lateral, în
continuarea marginii inferioare a osului nazal.
B) CAVITATEA NAZALA:
Sunt douã cavitãti simetrice cu directie antero-posterioarã, situate sub etajul
anterior al bazei craniului, deasupra cavitãtii bucale, înãuntrul orbitelor si
înaintea rinofaringelui. Este formatã din:
1. vestibulul nazal;
2. cavitatea nazalã propriu-zisã.
1. Vestibulul nazal:- portiunea cea mai anterioarã a cavitãtii nazale;
- e acoperitã de tegument si prezintã foliculi pilosi =vibrize
- lateral = cartilajul alar
- median = portiunea anterioarã a septului nazal si
subcloazonul
2. Cavitatea nazalã porpriu-zisã prezintã :- 2 orificii - anterior - narina
- posterior - coana
- 4 pereti - superior;
- inferior;
- extern;
- intern;
Peretele superior - este format din 4 segmente:
- nazal- oasele proprii nazale
- frontal
- etmoidal (lama ciuruită)
- sfenoidal
- dinspre anterior spre posterior, el reprezintă zona olfactivă a foselor nazale.
Peretele inferior - este reprezentat de bolta palatină care separă cavitatea
bucală de cavităţile nazale şi este format din:
- maxilarul superior (apofiza palatină) - anterior şi
- osul palatin (lama orizontală) - posterior.
Peretele intern - septul nazal – comun celor doua
cavităţi, este format din:
- vomer,
- lama perpendiculară a etmoidului şi
- cartilajul patrulater.
• Peretele extern - este cel mai
complex ca structură - la formarea
lui participând 6 oase - şi prezinta
importanta pentru funcţia nazală.
La nivelul peretelui extern se aflã
cornetele si meaturile nazale.
- Cornetele nazale:
• lame osoase dispuse antero-
posterior,
- cel inferior = un os de sine stãtãtor
- cel mijlociu si superior apartinând
de etmoid
• fiecare cornet prezintã:
- o extremitate ant: capul cornetului
- un corp
- o extremitate post: coada cornet

- Meaturile: - spatii situate între peretele extern osos si cornetul nazal,
- existã trei meaturi:
1. inferior - în el se deschide canalul lacrimo-nazal;

2. mijlociu - în el se deschid: - sinusul frontal;
- sinusul maxilar;
- sinusul etmoidal ant;
3. superior - în el se deschid: - sinusul sfenoidal;
- sinusul etmoidal post.
Mucoasa cavitãtii nazale: - mucoasa respiratorie - epiteliu cilindric ciliat pseudostratificat;

- mucoasa olfactivã - epiteliu senzorial în etajul superior al cavitãtii
nazale.
Vascularizatia: -1. artera carotidã externã - în principal;
- 2. artera carotidã internã.
Ambele trunchiuri participã la formarea petei vasculare (Kiesselbach), in portiunea antero-
inferioara a septului nazal – la aproximativ 1,5 cm de orificiul narinar; la acest nivel vasele sunt
mai superficiale, sângerând usor la atingere= sediul cel mai frecvent al sângerãrilor nazale -
epistaxisul.
NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE:
• I. FUNCŢIA RESPIRATORIE
Este cea mai importantă funcţie a cavitaţilor nazale, respiraţia fiziologică
efectuându-se numai pe cale nazală; aerul atmosferic inspirat suferă
numeroase modificari la trecerea prin cavitatea nazală: incălzirea, umidificarea,
purificarea.
• II. FUNCŢIA OLFACTIVA
Se exercită prin mucoasa olfactiva situata în porţiunea superioară a cavitaţii
nazale, este foarte importantă în alimentaţie (gustul fiind în strânsă legatură cu
mirosul), în unele profesiuni (bucătari, producători de parfumuri), precum şi ca
rol de atenţionare - toxice din mediul ambiant.
• III. FUNCŢIA DE APARARE
Se efectuează prin purificarea aerului inspirat prin vibrize şi stratul muco-
ciliar, prin lizozim şi printr-un sistem imunitar nazo-sinuzal: dintre cele 5 grupe
de anticorpi (IgA, IgD, IgE, IgG, IgM) 4 dintre ele au importanţă în rinologie (in
afară de IgD).
• IV. FUNCŢIA FONATORIE
Cavităţile nazale folosesc ca şi cavitate de rezonanţă împreună cu
sinusurile paranazale.
• V. FUNCŢIA REFLEXĂ
Mucoasa nazală este o zonă reflexogenă foarte intensă; astfel apar reflexe
cu punct de plecare respirator: strănutul (reflex trigemino-frenico-intercostal),
reflexul nazo-respirator, nazo- pupilar, sau reflexe cu punct de plecare olfactiv:
olfactiv-apneic, olfactiv- salivar, olfactiv-emetic, olfactiv-sexual.
• VI. FUNCŢIA SOCIAL ESTETICĂ
Sindroamele rinologice:
• 1.SINDROMUL OBSTRUCTIV
• 2.SINDROMUL SENZORIAL
• 3. SINDROMUL SECRETOR - RINOREEA
• 4. SINDROMUL SENZITIV
• 5. SINDROMUL VASCULAR =Epistaxisul
SINDROMUL OBSTRUCTIV (obstrucţia nazală):- jenă, dificultate în respiraţia nazală şi/sau respiraţie
bucală, atunci când obstrucţia nazală este bilaterală;
- hiposmie sau anosmie;
- rinolalie închisă - voce nazală (nazonată).
Cauzele obstrucţiei nazale sunt diferite la copil şi la adult:
• a. la copil:
- malformaţii congenitale:
- atrezia narinară;
- imperforaţia coanală;
- traumatismele şi corpii străini nazali;
- inflamaţiile acute: rinitele acute, adenoidita acută, sinuzitele acute
- inflamaţiile cronice: rinitele cronice, adenoidita cronică;
- alergia nazală: rinita alergică, polipoza nazală:
- tumorile nazale: benigne, maligne.
• b. la adult:
- malformaţiile dobândite (deviaţia septului nazal);
- traumatisme nazale şi sechelele acestora
- corpii străini nazali;
- inflamaţiile acute: rinitele acute, sinuzitele acute;
- inflamţiile cronice: rinitele cronice, sinuzite le cronice;
- alergia nazală
- tumorile nazale:- benigne, maligne.
• SINDROMUL SECRETOR (rinoreea) poate fi:
- apoasă, seroasă – hidroree: rinite acute, rinite alergice.
- cerebrospinală - rinolicvoree - de obicei posttraumatică,
prin fractura lamei ciuruite a etmoidului- predominant unilaterală;
- mucoasă: rinite cronice, sinuzite cronice.
- mucopurulentă: - rinite acute supurate, rinite cronice, sinuzite supurate.
- sanguinolentă: - traumatisme, tumori.
- crustoasă: rinită atrofică, ozenă.
• SINDROMUL SENZITIV
1. Durerea: poate fi spontană sau provocată, localizată:
- la nivelul piramidei nazale;
- la nivelul proiecţiei superficiale a sinusurilor anterioare (superficiale) ale feţei;
- la nivelul bazei craniului, în sinuzitele posterioare (profunde).
2. Hiperestezia: în inflamaţii acute şi se manifestă prin senzaţie neplăcută,
chiar durere la inspiraţie, mai intens la aerul rece, strănut.
3. Hipoestezia sau anestezia: apare de obicei în rinitele atrofice şi ozenă.
SINDROMUL SENZORIAL (olfactiv)
• Tulburări cantitative:
- hiposmia
- anosmia pot fi de cauză rinologică (obstrucţia nazală) sau neurologică (lezarea
epiteliului senzorial sau a conducerii nervoase - gripă, traumatisme);
- hiperosmia - gravide, isterie.
• Tulburări calitative:
- parosmia - este perceperea unui miros inexistent sau denaturat – gravide epilepsie,
isterie;
- cacosmia - este perceperea unui miros dezagreabil, ea poate fi:
• subiectivă - este percepută numai de către pacient;
• obiectivă - este percepută şi de anturaj.
Cacosmia apare în sinuzitele cronice mai ales în cele odontopatice, rinite atrofice,
ozenă.
SINDROMUL VASCULAR :Se manifestă prin:
- hiperemia mucoasei - congestia - inflamaţii acute nazale şi/sau rinosinusale;
- anemia mucoasei nazale în rinite atrofice, după utilizarea vasoconstrictoarelor locale.
- EPISTAXISUL: este o hemoragie cu punct de plecare la nivelul cavităţilor nazale şi
exteriorizare la nivelul orificiilor cavităţilor nazale
EPISTAXISUL
• Este o hemoragie cu punct de plecare la nivelul
cavităţilor nazale şi exteriorizare la nivelul orificiilor
cavităţilor nazale: orificiul narinar sau orificiul coanal -
când pacientul stă în decubit dorsal - sângele
scurgându-se în rinofaringe
• Epistaxisul este frecvent întâlnit în patologie, din fericire
forma benignă, uşoară reprezintă în jur de 90% dintre
cazuri, dar forma gravă este mult mai frecvent întâlnită
decât se crede şi pune în pericol viaţa pacientului
Elemente de anatomie
• La vascularizaţia cavităţii nazale participă ambele sisteme carotidiene:
 - artera carotidă externă - prin artera sfeno-palatină (ram terminal al arterei maxilare
interne), asigură vascularizaţia marjorităţii cavităţii nazale
 - artera carotidă internă - prin arterele etmoidale anterioară şi
 posterioară, ramuri ale arterei oftalmice
• Venele - drenezeaă sângele spre:
 - vena angulară: porţiunea anterioară
 - plexurile pterigoidiene - porţiunea posterioară
 - venele oftalmică - porţiunea superioară
• Există anastomoze arteriale multiple la nivelul cavităţii nazale, cea mai importantă
zonă anastomotică fiind în porţiunea antero-inferioară a septului nazal, la 1 - 1,5 mm
posterior de spina nazală (orificiul narinar) - pata vasculară (Kiesselbach) zonă unde
vasele sunt superficiale şi au pereţi subţiri
• Pe lângă reţeaua arterială descrisă la nivelul cornetelor nazale şi mai ales la nivelul
cornetului inferior se găsesc lacurile venoase din ţesutul vascular erectil - sursă
importantă de hemoragie mai ales în traumatisme accidentale sau chirurgicale
• Toate vasele mucoasei nazale sunt sărace în ţesut contractil (fibre contractile) şi nu
beneficiază de protecţia unui ţesut conjunctiv supraiacent, se dilată cu uşurinţă la
creşterea tensiunii arteriale sistemice
CLASIFICARE
1. După localizare
Epistaxisul poate fi:
 epistaxis anterior - de la nivelul petei vasculare este de obicei benign
epistaxis posterior - prin lezarea arterei sfeno-palatine este de obicei mult
mai grav
 epistaxisul difuz - “în pânză” - din numeroase vase mici se întâlneşte
frecvent în afecţiuni hematologice
2. După etiologie
a. Epistaxisul de cauză locală
 Epistaxisul idiopatic juvenil - apare la copil şi adolescent, fiind o sângerare
repetată în circumstanţe variate, uneori fără o cauză decelabilă; se datoreşte
unei fragilităţi vasculare constituţionale, nu este grav şi dispare spontan în jurul
vârstei de 20 de ani
 Traumatismele nazale - accidentale sau chirurgicale
- produc de obicei epistaxis masiv
 Corpii străini nazali - produc de obicei epistaxis
unilateral
 Inflamaţiile acute sau cronice ale mucoasei -
nespecifice sau specifice produc epistaxisul prin
vasodilataţie locală, uneori prin ulceraţii ale mucoasei
 Tumorile nazale
-benigne -polipul sângerând al septului nazal
-fibromul rinofaringian
-maligne
 Perforaţia trofică a septului nazal
b. Epistaxisul de cauză generală
bolile cardio-vasculare:
-hipertensiunea arterială este cea mai frecventă cauză generală de epistaxis la
adult
-afecţiunile cardiace decompensate
bolile hepatice:
-hepatita cronică
-ciroza hepatică
bolile sângelui şi tulburări de coagulare:
-hemofilia
-leucemia
-agranulocitoza
-trombocitopenia şi trombocitopatiile
 bolile renale :
-insuficienţa renală
-nefrita interstiţială
-teleangiectazia familială (Randu-Osler)
DIAGNOSTIC POZITIV
Este uşor de efectuat (ca sângerare) şi cuprinde mai multe etape: - anameza -
trebuie să precizeze debutul sângerării, cantitatea şi ritmul hemoragiei (atenţie
la exagerări!), eventual afecţiuni generale sau familiale cunoscute. examenul
clinic obiectiv cuprinde:
1. Examenul clinic general - stabileşte cantitatea de sânge pierdută, puls,
tensiunea aretrială, aspectul tegumentelor, aspectul tegumentelor palmare şi
dacă este posibil afecţiuni generale asociate
2. Examenul clinic ORL cuprinde:
- rinoscopia anterioară
- rinoscopia posterioră
- endoscopia nazală- de preferat
3. Examenul obiectiv ORL va stabili:
- localizarea sângerării
- ritmul hemoragiei
- eventuale cauze locale dacă există
În concluzie - este ideal să se stabilescă un diagnostic etiologic.În
completarea diagnosticului pozitiv este de preferat să se apeleze la consulturi
interdisciplinare interne, neurologie şi alte specialităţi după caz
TRATAMENT
Scopurile tratamentului sunt:
- oprirea hemoragiei
-tratamentul afecţiunii cauzale
-tratamentul şocului hemoragic - când există
OPRIREA HEMORAGIEI
1. Poziţia pacientului
Poziţia corectă va fi cea şezândă cu capul aplecat în faţă, deasupra unei tăviţe
renale pentru a vizualiza noi hemoragia (cantitate, ritm); în cazul în care
pacientul prezintă tendinţa la hipotensiune, se aşează în decubit lateral, cu
capul astfel aşezat încât sângele să nu se scurgă spre posterior, spre
rinofaringe
2. Curăţarea (golirea) cavităţilor nazale
Se efectuează de preferat invitând pacientul să sufle nasul, fiecare cavitate pe
rând deasupra unei tăviţe renale sau prin aspiraţia cheagurilor; prin această
manevră se curăţă şi se golesc cavităţile nazale, putându-se stabili localizarea
sângerării, eventuale cauze locale
Hemostaza - oprirea hemoragiei
Hemostaza poate fi: - locală
- regională
- generală
a. Hemostaza locală - cuprinde:
-compresiunea digitală - se efectuează la nivelul aripii nazale (se compresează
de fapt pata vasculară) cu ajutorul indexului, compresiunea trebuie să fie fermă
şi să dureze minim 10 minute. În general, prin această manevră simplă
majoritatea sângerărilor cedează (epistaxisul benign de la nivelul petei
vasculare). Eficienţa compresiunii digitale poate fi crescută prin introducerea
unui tampon de vată, de tifon în vestibulul nazal
Dacă sângerarea nu cedează se va trimite pacientul într-un serviciu specializat.
-cauterizarea locală a petei vasculare se efectuează cu:
-nitrat de argint - perlă (cristale)
-electrocauterul bipolar
- laser
- tamponamentul anterior - se poate efectua cu meşă de tifon (clasic), manevră
dureroasă şi traumatizantă, motiv pentru care s-au căutat alte metode mai puţin
traumatizante:
-sonde speciale cu balonaş
-bureţi higroscopici de tip Merocel
-tamponamentul posterior - se efectuează atunci când sediul sângerării este
posterior (artera sfeno-palatină) şi se efectuează clasic cu tampoane speciale
de tifon, manevra fiind deosebit de traumatizantă. A fost înlocuită cu sonde
speciale cu balonaş, Merocel
b. Hemostaza regională
Cuprinde -ligaturi arteriale - artera maxilară internă în fosa pterigopalatină;
arterele etmoidale sau artera carotidă externă
-embolizări selective
c. Hemostaza generală
Cuprinde -cercetarea cauzei şi tratamentul ei
-transfuzii sanguine
-tratament general
EPISTAXISUL:
TAMPONAMENTUL POSTERIOR
Examinari paraclinice:
 Examenul imagistic:
• Examenul radiologic:
- de fata si de profil pentru
piramida nazala
• Tomografiile computerizate
• Rezonanta magnetica
nucleara
 Examenul bacteriologic
 Examenul citologic
 Examenul bioptic
 Endoscopia nazala
ENDOSCOPIA NAZALA:
MALFORMAŢIILE NAZALE
MALFORMAŢIILE CONGENITALE
• Despicătura nasului şi feţei: Despicătura mediană, despicătura oblică – rară, despicătura
transversală
• Fistule şi chiste nazale:
- fistulele sunt orificii din care se scurge o secreţie gălbuie, urât mirositoare - la nivelul
glabelei, a dorsului piramidei sau a etmoidului.
- chistele dermoide - conţin incluziuni ectodermale (fire de păr, magmă din celule tegumentare
descuamate).
• Meningocelul şi Meningoencefalocelul: Este o herniere a durei mater şi a conţinutului
endocranian prin dehiscenţa lamei ciuruite a etmoidului la nivelul fosei nazale.
• Stenoza - atrezia narinară;
• Imperforaţia coanala poate fi- unilaterală, bilaterală
- incompletă;
- completă - asfixia nou-născutului -> se introduce o pipă de
anestezie(Guedel).
Diafragmul poate fi: - osos/ membranos.
Simptomatologie:
- obstrucţie nazală;
- secreţie cronică mucopurulentă;
- anosmie.
Diagnostic:- rinoscopie anterioară;
- rinoscopie posterioară;
- endoscopie nazală;
- radiografie cu substanţe de contrast.
Tratament - chirurgical - rezecţia diafragmului, mecanică sau cu laser;
- de preferat după vârsta de 1 an.
MALFORMAŢIILE NAZALE
MALFORMAŢIILE DOBÂNDITE:
a. ALE PIRAMIDEI NAZALE:
• Etiologie:- traumatică - traumatism obstretical – fiziologic, forceps
- traumatismele copilăriei;
- traumatisme - accidentale
- tulburări de morfogeneză - obstrucţie nazală cronică datorită
vegetaţiilor adenoide determină nas îngustat, cocoşat.
- afecţiuni diverse: - lupus eritematos diseminat
- lues - nas în şa
- tumori maligne
• Anatomie patologică: - prin hiperplazie
- prin hipoplazie - lipsă de substanţă;
- laterodevieri - devieri ale piramidei nazale de la linia mediană
- combinat
• Tratamentul este chirurgical - rinoplastia cu scop estetic si funcţional.
b. ALE SEPTULUI :
Deviaţia de sept nazal este una dintre cele mai frecvente malformaţii,
Tratamentul este chirurgical - rezecţia submucoasă a septului nazal deviat.
TRAUMATISMELE NAZALE
Etiologie: Cauzele traumatismelor nazale sunt:- accidente rutiere, de muncă sau sportive;
- agresiuni;
- arme de foc, arme albe.
Clasificare:
a. traumatisme închise - contuzia - când traumatismul nu este penetrant, iar scheletul osos (nazal şi sinusal)
este acoperit de ţesuturile moi.
- poate fi cu sau fără fractură a piramidei nazale.
b. traumatisme deschise - plăgile - cele mai frecvente
contuze, dar şi tăiate, înţepate, muşcate. Pot fi cu sau fără fractură.
c. fracturile piramidei nazale: - fără deplasare/ cu deplasare
- Închise/ deschise
- ale masivului facial - se efectuează după traiecte vulnerabile: Le Fort
- asociate
d. barotraumatismele - datorită diferenţelor mari dintre presiunea intrasinusală şi presiunea atmosferică -
scufundători, aviatori, paraşutişti.
Simptomatologie :
Semnele de certitudine pentru fractura de piramidă nazală (şi nu numai) sunt:
- deplasarea - deformarea piramidei nazale;
- crepitaţii osoase la palparea piramidei nazale;
- mobilitate anormală a oaselor nazale.
La aceste semne se asociază şi alte simptome care apar la traumatismele nazale:
- durere şi/sau stare de şoc şi/sau semne de suferinţă cerebrală;
- edemaţierea părţilor moi, echimoze, mai ales palpebrale;
- emfizem subcutanat (cel mai frecvent palpebral) uneori;
- epistaxis;
- rinolicroree - scurgere de lichid cefalorahidian, care este unilaterală.
• TRAUMATISMELE NAZALE
• Diagnostic:- anamneza
- examenul obiectiv – inspecţia, palparea
- rinoscopia anterioară
- endoscopia
- Examenul radiologic şi/sau computer-tomografic
- Examenul oftalmologic
- Examenul neurologic.
• Tratamentul- etape:
1. Asigurarea funcţiilor vitale: respiraţie, cord, circulaţie - perfuzie
2. Bilanţ lezional general: suferinţa cerebrală, coloana vertebrală, torace, abdomen- Hemostază la nevoie.
3. Bilanţ lezional rinologic:
- redresarea digitală şi/sau instrumentală a piramidei;
- contenţia;
- tratamentul epistaxisului;
- sutura plăgilor.
• HEMATOMUL SEPTAL: apare în traumatismul nazal cu fractura septului => bombare fluctuentă pe
ambele părţi ale septului, obstrucţie nazală bilaterală;
- dacă nu se evacuează şi se suprainfectează =>abces;
- tratamentul: incizie-drenaj şi tamponament compresiv bilateral.
• CORPII STRĂINI NAZALI:

Clasificare - exogeni - corpi străini – anorganici/organici
- endogeni – rinolitul
Simptomatologie - obstrucţie nazală
- rinoree unilaterală purulentă, fetidă
- epistaxis repetat
Tratament - extracţia - sub controlul vederii - se depăşeşte corpul străin deasupra lui, apoi se orientează
instrumentul spre planşeu şi se extrage corpul străin cu: pense, cârlige, chiurete.
AFECŢIUNILE CUTANATE ALE NASULUI
• FOLICULITA VESTIBULULUI NAZAL

Este o afecţiune stafilococică a tegumentului vestibulului nazal, a foliculilor pilo-sebacei.
Simptomatologie:
Subiectiv: - prurit la nivelul vestibulului
- usturime
- durere
Obiectiv: - congestie, tumefacţie la nivelul vestibulului nazal, centrate de un fir de păr;
- cruste la nivelul vestibulului;
- congestia lobulului nazal.
Tratament: Toaleta corectă a cavităţii nazale şi local se aplică unguente cu antibiotice.
• FURUNCULUL VESTIBULULUI NAZAL

Cauza principală este stafilococul.
Factori favorizanţi: - gratajul nazal
- diabetul zaharat
- afecţiunile hepatice
Simptomatologie:
Subiectiv: - iniţial, prurit la nivelul vestibulului
- apoi durere vie, pulsatilă.
Obiectiv: - congestia - tumefacţia lobului nazal;
- la nivelul vestibulului proeminenţă roşie centrată de un fir de păr, se necrozează,
se delimitează burbionul (rădăcina) care se va elimina (proces necrotic).
Complicaţii: sunt rare, dar foarte grave - tromboflebita de sinus cavernos prin propagarea
infecţiei prin intermediul venelor angulară şi orbitară.
RINITELE ACUTE
• RINITA ACUTĂ BANALĂ - coriza sau guturaiul -
Etiopatogenie: Are caracter epidemic.
Factori determinanţi: rinovirusurile - cel mai frecvent, mixovirusurile, adenovirusuri, virusul respirator sinciţial, rheovirusuri.
Factori favorizanţi: frig, umezeală, schimbări de temperatură, scăderea rezistenţei organismului.
Incubaţia - 2 - 3 zile;
Imunitatea obţinută este de scurtă durată.
Simptomatologie:
1. Faza prodromală:
-subiectiv:- subfebrilitate;
- oboseală;
- cefalee;
- la copil - febră;
- obiectiv - mucoasă palidă şi uscată.
2. Faza catarală:
- subiectiv - câteva ore mai târziu: - hidroree,
- strănut;
- hipo-anosmie;
- rinolalie închisă.
- obiectiv - mucoasa intens congestionată, edemaţiată.
3. Faza mucoasă- simptomele generale se ameliorează;
- obstrucţia nazală se reduce treptat;
- secreţia este mucoasă.
Evoluţie-complicaţii:
Evoluţia este benignă, spre vindecare.
Complicaţii:- suprainfecţia bacteriană;
- otice - mai frecvent la copil;
- sinuzale;
- laringo-traheale.
Tratamentul: este simptomatic: - antiinflamatoare nesteroidiene;
- antipiretice;
- vasoconstrictoare locale.
RINITELE ACUTE ALE SUGARULUI
• RINITA ACUTĂ BANALĂ: Este aceeaşi afecţiune ca la adult, dar simptomatologia este mai dramatică.
Simptomatologie Locală - obstrucţia nazală - împiedică suptul - în primele luni se adaptează mai greu la respiraţia bucală-
rinoreee abundentă. Generală - ca la adult, dar mai accentuată:
- febră
- stare generală alterată
- agitaţie
- respiraţie zgomotoasă.
Evoluţie. Complicaţii:
Evoluţia este mai gravă cu complicaţii mai frecvente: adenoidita acută, otita medie acută, laringite acute - spasme laringiene ,
atulburări digestive.
Tratament:- Simptomatic - ca la adult, atenţie la vasocontrictoare;
- Antibiotice- uneori- la sugar cu teren limfatic, imunitate deficitară;
- Aspiraţia secreţiilor nazale - devine uneori necesară.
• RINITELE ACUTE SEPTICE: au ca etiologie stafilococul, streptococul, meningococul.

• a. RINITA PURULENTĂ CITRINĂ:
Etiologie: Stafilococul de la nivelul ragadelor mamelonare sau mastita mamei.
Simptomatologie: Debut la 3 - 7 zile de la naştere cu: - stare generală alterată;
- rinoree mucopurulentă abundentă, galbenă care formează cruste gălbui pe buza superioară (ca lămâia sau gălbenuşul
de ou).
Evoluţie. Complicaţii : Evoluţia - gravă cu complicaţii pulmonare.
Tratament: - toaletă - aspiraţie locale;
- antibiotic antistafilococic.
• b. RINITA STREPTOCOCICĂ: are tabloul clinic asemănător

Diagnostic pozitiv-bacteriologic
Tratamentul este diferit - Penicilină, injectabil.
• c. RINITA MENINGOCOCICĂ:
Se complică frecvent cu pneumonie sau meningită.
Diagnosticul pozitiv al rinitelor septice este bacteriologic, iar tratamentul conform antibiogramei.
RINITELE ACUTE ALE SUGARULUI
• RINITE ACUTE SPECIFICE
• a. RINITA ACUTĂ GONOCOCICĂ:
Etiologie: Gonococul, în momentul traversării filierei pelvigenitale a mamei infectate.
Simptomatologie: Debut la 2 - 3 zile cu:
- rinoree purulentă verzuie, ulceraţii ale mucoasei;
- cruste - tumefierea buzei superioare
Diagnostic pozitiv: Simptomatologia, examenul bacteriologic şi examinarea mamei.
Tratament:
Profilactic - imediat după naştere se instilează în nas nitrat de argint 1% sau Protargol 1%.
Curativ - toaletă locală şi aspiraţie;
- antibiotice.
• b. RINITA SIFILITICĂ:
1.SIFILIS CONGENITAL PRECOCE
Debut la aproximatriv 3 săptămâni cu rinită persistentă- cu rinoree mucopurulentă şi sanguinolentă fetidă.
Alte semne:
- pemfigus palmo-plantar;
- hepato-spleno-megalie;
- sifilide cutanate şi buco-linguale.
2. SIFILIS CONGENITAL TARDIV
Debut după vârsta de trei ani, copilul prezintă triada Hutchinson: - cheratită interstiţială;
- dinţi în fierăstrău;
- hipoacuzie neurosenzorială.
• c. RINITA DIFTERICĂ: însoţeşte angina difterică - leziunea caracteristică fiind falsa membrană.
• RINITELE BOLILOR ERUPTIVE: - rujeola;

- scarlatina în formele grave.
RINITA CRONICĂ
Poate fi - alergică -
- nonalergică
După etiologie - nespecifică
- specifică
Anatomo-patologic: - hipertrofică difuză sau localizată - capul sau coada cornetului inferior
- atrofică
RINITELE CRONICE NESPECIFICE

• RINITA CRONICĂ NONALERGICĂ-NONINFECŢIOASĂ
- este foarte frecventă - inflamaţie cronică a mucoasei nazale
- mecanism etiopatogenic necunoscut.
Clasificare:
• 1. Rinita cronică nonalergică-noninfecţioasă de cauză cunoscută
- medicamentoasă:
- generală – hipotensoare, coronarodilatatoare, sedative şi hipnotice, anticoncepţionale.
- locală - abuzul de decongestionante nazale, mai ales preparatele pe bază de nafazolină.
- rinite cronice chimice şi iritative - iritanţi cunoscuţi: - aerul condiţionat tot mai frecvent incriminat;
- aerul uscat - încălzirea centrală;
- fumul de ţigară;
- praful de făină.
- rinite cronice endocrine: - sarcina
- hipotiroidia.
• 2. Rinite cronice de cauză necunoscută - idiopatice, numite şi vasomotorii de către unii autori, cuprind:
- rinita cronică nonalergică - noninfecţioasă;
- rinita cronică nonalergică - noninfecţioasă cu eozinofilie crescută (nealergică - teste cutanate negative).
Siptomatologie:
Simptomatologia clinică subiectivă: dominată de obstrucţia nazală căreia i se adaugă rinoreea şi strănutul (întâlnite mai rar)
Simptomatologia obiectivă: necaracteristică, în fazele avansate degenerarea mucoasei devine polipoidă, iar aplicarea
vasoconstrictoarelor nu mai are efect - este faza de rinită cronică hipertrofică, fiind fază chirurgicală a afecţiunii.
Tratamentul : urmăreşte în primul rând depistarea cauzei şi îndepărtarea ei situaţia ideală-iar atunci când aceasta nu poate fi decelată
tratamentul este simptomatic: vasoconstrictoare la nevoie, cortizon în spray-uri locale.
RINITA CRONICĂ ATROFICĂ
• RINITA CRONICĂ ATROFICĂ SIMPLĂ
Este urmare a rinitelor acute repetate, a sinuzitelor cronice, a expunerii la praf, vapori toxici .
Se caracterizează prin atrofia mucoasei nazale=> scăderea cantitativă a secreţiei nazale şi lărgirea cavităţilor nazale.
Simptomatologie:
Subiectiv - obstrucţie nazală funcţională;
- senzaţie de uscăciune a mucoasei;
- drenajul posterior al secreţiilor (spre rinofaringe).
Obiectiv - rinoscopia anterioară => mucoasă nazală palidă, subţire, uscată şi cavităţi nazale mai largi decât normal, fără cruste şi/
sau fetiditate.
• OZENA
Este o formă avansată a rinitei cronice atrofice, în care pe lângă atrofia mucoasei apare secreţie crustoasă şi fetiditatea secreţiei.
Patogenia:
Nu este cunoscută, dar se pare că ea este plurifactorială:
- hormonală - predominant la femei şi după pubertate.Etapele de activitate hormonală - sarcină, ciclul menstrual accentuează atrofia;
- alimentaţia - hipovitaminozele;
- profesia .
Atrofia cuprinde pe lângă mucoasă şi scheletul nazal, glandele şi fibrele nervoase, sistemul muco-ciliar este distrus.
Secreţia nazală este crustoasă şi este descompusă de bacterii producătoare de enzime proteolitice.
Simptomatologie:
Subiectiv:- uscăciunea mucoasei;
- obstrucţie nazală (paradoxal);
- fetiditatea respiraţiei - cacosmie - subiectivă în primele faze.
Obiectiv - cavităţi nazale foarte largi, cu cornetul inferior atrofiat;
- secreţie crustoasă - cruste galbene, verzui;
- fetiditatea secreţiilor - cacosmia iniţial este subiectivă (percepută de pacient), devine doar obiectivă - percepută de către
anturaj pacientul nu o mai percepe datorită atrofiei epiteliului olfactiv.
Tratamentul:
Este conservator sau chirurgical, dar cu rezultate slabe, diversele metode reuşind doar să amelioreze simptomatologia.
• RINITELE CRONICE SPECIFICE
Sunt rare, ele fiind reprezentate de:
1. RINITA CRONICĂ TUBERCULOASĂ
Poate prezenta diverse forme anatomo-clinice:
- lupusul nazal;
- tuberculomul - formă pseudo-tumorală;
- tuberculoza ulcero-cazeoasă.
Diagnosticul pozitiv - se efectuează prin biopsie şi examen
bacteriologic.
2. RINITA CRONICĂ LUETICĂ
Este rară. Se manifestă clinic prin cele trei stadii ale afecţiunii.
Diagnosticul pozitiv se bazează pe examenul serologic şi
biopsie.
3. SARCOIDOZA (boala Besnier - Boeck Schaumann)
4. RINOSCLEROMUL
RINOFIMA
ALERGIA RINOSINUZALĂ
 Etiopatogenia
 Alergenii - cei mai importanţi sunt aeroalergenii:
-polen
-acarieni
-praful de casă
-părul, epiderma animalelor
-alergeni profesionali -substanţe chimice
-detergenţi
-cosmetice
 Căile de pătrundere sunt:
- calea aeriană
-calea digestivă - alimente
-cale cutanată
-parentarală: injecţii
 Terenul - atopia - starea bonavilor predispuşi să facă boala alergică
-în general se moşteneşte, şi necesită prezenţa unor factori
declanşatori:
-tulburări metabolice - alcaloză
-instabilitate neuro-vegetativă
-disfuncţii endocrine
-mediul social -stres
-deodorante
-cosmetice
-poluarea atmosferică
- HTA
 Din punct de vedere patogenic, alergia este o boala imunologică
încadrată în tipul I de anafilaxie
 Mecanism - prima stimulare produsă de aeroalergeni determină la
anumite persoane formarea de anticorpi incompleţi - reagine; aceşti
anticorpi fac parte din clasa IgE, sunt produşi de plasmocite şi se
fixează pe bazofilele sanguine şi mastocite
-antigenul străbate pituitara şi reacţionează cu reaginele de pe
suprafaţa mastocitelor producând degranularea lor şi eliberarea de
mediatori chimici ai anafilaxiei:
-histamina
-bradikinine
-prostaglandine
-factorul chemotactic al eozinofilului
 Aceştia produc vasodilataţie şi creşterea permeabilităţii capilare şi
edem
 Anatomo-patologia
Epiteliul mucoasei nazale este hiperplaziat, iar corionul este edemaţiat
şi cu infiltrate eozinofile
 Simptomatologie
 Subiectiv
- alergia nazală prezintă – triada :
- rinoree seroasă
- obstrucţie nazală
- strănut în salve
-prurit nazal şi faringian
-lăcrimare
-hiposmie, anosmie
 Obiectiv - pituitară tumefiată, strălucitoare, palidă sau violacee; în
fazele acute poate fi şi congestionată
 Diagnosticul pozitiv
-Antecedente familiale alergice - în special astm
-Vârsta - rinita alergică apare la tineri, cea nonalergică la vârstnici
-Simptomatologia subiectivă şi examenul clinic
-Examenul de laborator
-eozinofilia sanguină şi în secreţia nazală
-dozarea IgE totale - RIST - radio-immune allergic-sorbent test
-dozarea IgE specifice RAST - radio-allergic-sorbent test
-teste alergologice cutanate
 Forme clinice
 rinita alergică periodică - polinoza - produsă de polen
-reprezintă 10% din rinitele alergice
-mai frecventă în lunile mai - iunie
 rinita alergică aperiodică - perenă - durează tot timpul anului, are
manifestări mai puţin zgomotoase - cel mai frecvent alergen este
praful de casă
 rinita alergică microbiană - suprainfectată, în care virusurile şi
bacteriile pot fi în acelaşi timp alergeni dar şi suprainfecţii pe fond
alergic
-există trei mecanisme patogenetice în acest tip de alergie:
-rinita alergică la bacterii şi virusuri fără manifestări clinice
-infecţii cronice nazale sau sinuzale care produc instalarea alergiei
-infecţii secundare pe o mucoasă alergică, atunci când agentul
infecţios este acelaşi cu agentul alergizant
 polipoza nazală alergică, întotdeauna bilaterală şi poate apărea
de la începutul rinitei sau după ani de evoluţie
 Tratamentul
- profilaxia - îndepărtarea alergenului
-combaterea factorilor favorizanţi
-desensibilizarea
-tratamentul general nespecific:
-corticoterapia - generală, rar folosită
-antihistaminice
-tratamentul local:
-corticoizi - spray
-vasocontrictoare nazale
-cromoglicat de sodiu
POLIPOZA NAZALĂ
 Polipul nazal este degenerescenţă edematoasă a corionului
mucoasei rinosinusale, datorită alergiei sau unei inflamaţii
persistente - mase edemaţiate ale mucoasei, pediculate sau sesile
 Etiopatogenie
Alergia - 25% din pacienţi au teste alergologice pozitive - în cadrul
rinitelor alergice, de la început sau ca o reacţie târzie
Inflamaţia cronică - rinite şi sinuzite cronice cel mai frecvent în cadrul
etmoiditelor cronice
Tumorile nazale - datorită fenomenelor de stază
 Simptomatologie
Subiectiv
- obstrucţie nazală
-hiposmie - anosmie
-rinolalie închisă
-rinoree de aspect diferit: apoasă - muco-purulentă
Obiectiv - narinoscopia şi rinoscopia anterioară evidenţiază formaţiuni
polipoase albe - gri - gălbui translucide (ca boabele de struguri albi)
- mobile
-nesângerânde la atingere cu suprafaţa netedă
-deformarea feţei - la copii şi tineri - modificări ale scheletului
-“facies de broască” - polipoza deformantă juvenilă
 Diagnostic pozitiv
-anamneză şi examenul endocavitar şi examen radiologic
 Diagnostic diferenţial
-meningoencefalocel - examen radiologic
-tumori nazale - altele - maligne
-benigne - adenomul
 Forme clinice
- polipoza alergică - este bilaterală
- polipoza infecţioasă însoţeşte sinuzita cronică - frecvent unilaterală
- polip sinuso-coanal - polip solitar Killian - are originea în sinusul
maxilar şi este exteriorizat în rinofaringe printr-un pedicul lung -
unilateral şi produce obstrucţie nazală şi tulburări de deglutiţie
- polipoză deformantă - juvenilă - sindrom Woakes
-polipoză de acompaniament - în tumori nazale
 Tratament
- chirurgical-clasic
- endoscopic, de preferat
-recidivele sunt frecvente

CURS ORL An IV MD

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS ORL An IV MD

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

O-OTO

Laringo-faringe, etaj inferior- comunicã anterior cu laringele, fata

 Functia digestiva-deglutitia are trei timpi

 sindromul digestiv-DISFAGIA-jena, dificultate la deglutitie

Insuficienta valului palatin=val palatin prea scurt

Malformatii dobindite-dupa interventii

 perete posterior faringian;

La nivelul rinofaringelui-adenoidita acuta

1. ANGINA ACUTÃ ERITEMATOASÃ

Factori favorizanti: - frigul şi umezeala;

Dacã recidiveazã frecvent - impas imunologic.

Leziunea caracteristicã a acestei forme este ulceratia (lipsa de substantã) la nivelul

Ulceraţiile pot fi superficiale (ale epiteliului) sau profunde (ulcero-neurotice).

Angine cu ulceraţii superficiale

supurative - flegmonul periamigdalian;

Reprezintã inflamatia cronicã a mucoasei faringiene.

Evolutie; Complicatii - acutizare periodicã;

1. Paralizia vãlului palatin

Tulburãrile senzitive sunt:

Acesti pacienti sunt anxiosi, cu cancerofobie, prezintã deseori dosare voluminoase

 Vascularizatia:- arterialã - ramuri din arterele tiroidiene -

 Inervatia senzitivã: este asiguratã de nervul laringeu

Din punct de vedere histologic, mucoasa laringelui este o

• Functia de protectie a cãilor aeriene: Se exercitã prin mai multe mecanisme:

• Functia de fixare toracicã:

Contraindicatii: Fiind o interventie chirurgicalã care redã o functie vitalã, în

EX CLINIC -frecventa respiratorie

1. ameliorare la deschiderea gurii-cavitate nazala,rinofaringe

• Malformatiile laringelui pot fi congenitale si dobândite.

În patologie se poate întâlni o varietate foarte mare de corpi strãini

Se datoreste unei inflamatii moderate a mucoasei laringiene la care se

• 2. Metastazele la distantã: Organele cele mai frecvent afectate sunt: plãmânul,

DIAGNOSTIC- efectuat prin:

orice pacient (de sex masculin

1. Epitimpan (pars flaccida - membrana

• II. SEGMENTUL CENTRAL AL ANALIZORULUI AUDITIV

• Hipoacuzia de tip transmisie:

• Hipoacuzia neurosenzorială periferică radiculară:

• Hipoacuzia neurosenzorială centrală:

• Hipoacuzia de tip mixt :

1. VERTIJUL: falsă senzaţie de deplasare a obiectelor în jurul pacientului

2. TULBURĂRILE DE ECHILIBRU:reprezintă imposibilitatea de a păstra

3. SIMPTOMELE NEUROSENZORIALE VAGALE: sunt reprezentate de

4. HIPOACUZIA şi ACUFENELE:sunt simptome din partea analizorului

Malformaţiile dobândite ale pavilionului se datorează infecţiilor sau traumatismelor şi se

MALFORMAŢIILE URECHII MEDII

MALFORMAŢIILE URECHII INTERNE

TRAUMATISMELE URECHII EXTERNE

• OTITA MEDIE ACUTÃ GRIPALÃ:

• OTITA MEDIE ACUTÃ SCARLATINOASÃ:

• OTITA MEDIE ACUTÃ TUBERCULOASÃ:

• Examenul functional: pune în evidenta hipoacuzia de transmisie.

• Timpanoscleroza:- dupã otita medie cronicã simplã

• Otita fibroadezivã: apare dupã otita medie cataralã cronicã,

• Tumorile conjunctive: sunt foarte rare. Sunt reprezentate de:

• 4. PRESBIACUZIA: Este o hipoacuzie produsă prin înaintarea în vârstă.

• OTITA MEDIE ACUTÃ GRIPALÃ:

• OTITA MEDIE ACUTÃ SCARLATINOASÃ:

• OTITA MEDIE ACUTÃ TUBERCULOASÃ:

• Examenul functional: pune în evidenta hipoacuzia de transmisie.

- o extremitate post: coada cornet

1. inferior - în el se deschide canalul lacrimo-nazal;

Mucoasa cavitãtii nazale: - mucoasa respiratorie - epiteliu cilindric ciliat pseudostratificat;