Strategii de intervenţie utile Fără ceartă sau persuasiune Prima dată când profesorul
cadrelor didactice observă bullying-ul
Profesorul nu trebuie să se certe cu elevii sau să încerce să-i convingă de ceva. Nu trebuie să În discuţia cu grupul, profesorul trebuie să Ȋntotdeauna trebuie intervenit ia personal răspunsurile lor. explice clar că: Profesorul trebuie să intervină ferm Dacă va face acest lucru, va agrava situaţia. - Ceea ce s-a întâmplat este considerat pentru a stopa orice formă de bullying pe care bullying; o observă în spaţiul şcolar, chiar dacă Unii elevi vor încerca să iasă basma curată intervenţia lui va fi diferită de la o situaţie la spunând că au glumit; atunci, profesorului nu-i - Este un comportament inacceptabil; alta sau de la un elev la altul. rămâne decât să le explice clar faptul că: - Există consecinţe neplăcute ale faptelor - Acel comportament este de neacceptat; lor. Dacă profesorul observă bullying-ul, dar decide să nu intervină, va transmite tuturor - De ce nu poate fi tolerat; De multe ori, elevii se scuză zicând că au celor implicaţi (agresor, victimă şi martori) glumit sau că nu a fost cu intenţie. Ȋn acest - Care sunt consecinţele dacă situaţia caz, profesorul nu poate accepta astfel de mesajul că bullying-ul este tolerat şi acceptat. continuă la fel. scuze, ci trebuie să le explice elevilor că Astfel, cresc şansele ca acest comportament să continue sau chiar să escaladeze. faptele rămân şi nu sunt tolerate.
Ulterior, profesorul poate stabili o
Primul obiectiv al profesorului trebuie Follow up-ul este esenţial să fie acela de a-i opri pe elevi din a-şi face rău întâlnire separată, doar cu agresorul, unii altora. Ȋnainte de orice, el trebuie să se Bullying-ul are caracter repetitiv, de aceea este pentru a-i arăta că nu este nervos şi asigure că transmite clar mesajul conform important ca profesorul să menţină legătura cu supărat pe el şi pentru a afla dacă se căruia bullying-ul este inacceptabil în şcoala şi victima şi să se intereseze de evoluţia situaţiei. întâmplă ceva deosebit în viaţa elevului, în clasa respectivă. Abia apoi, poate investiga care să-l fi determinat să se comporte Dacă profesorul nu poate păstra legătura cu astfel. în detaliu incidentul, care sunt vinovaţii, care este victima. victima, se poate interesa de situaţia ei la alte persoane care o cunosc. Pentru elevi, este mai uşor să discute cu profesorii pe care îi cunosc şi cu care au o legătură mai apropiată. Discuția cu victima Dacă bullying-ul se repetă Să asculte cu adevărat Profesorul trebuie să îşi ia timp pentru a Simplul fapt de a discuta cu cineva poate fi de Dacă a fost un bullying direct (cu victima discuta separat cu fiecare persoană implicată, folos elevilor. Din discuţii, profesorul îşi poate prezentă): inclusiv cu martorii. Intâlnirile individuale sunt da seama, dacă este atent, de nevoile elevilor, După ce opreşte comportamentul agresiv, esenţiale, pentru că elevii nu sunt dispuşi să de severitatea bullying-ului sau de pericolul în profesorul vorbeşte separat cu victima, departe discute deschis când sunt colegii lor de faţă. care se află victima. de ceilalţi elevi. Deşi uneori, victima nu vrea să Ȋn plus, profesorul trebuie să fie atent: Să fie calm discute despre incident, este important pentru ea să ştie că există o persoană căreia îi pasă şi Să fie răbdător ... şi să nu ia lucrurile la modul personal. Ȋn la care poate apela. funcţie de experienţa fiecăruia, contactul cu o Unii elevi nu vor dori să discute despre situaţie de bullying poate da naştere unor Profesorul poate să îi transmită că: incident sau vor spune minciuni. Alţii vor dori sentimente de furie, tristeţe sau anxietate. - a văzut sau a auzit ce s-a întâmplat şi că să rezolve singuri situaţia, fără implicarea profesorilor. De cele mai multe ori, elevii se Dacă profesorul exprimă astfel de emoţii, prin nu este de acord cu faptele; vor emoţiona şi vor reacţiona emoţional; limbajul verbal sau nonverbal, îi poate îndepărta pe elevi. - nu este vina ei pentru cele întâmplate; Să menţină discuţiile private Să păstreze notiţe ale incidentelor şi - îi este alături oricând are nevoie de ajutor Pe de o parte, elevii se simt mult mai sau doreşte să discute cu cineva. ale discuţiilor cu elevii (data, ora, confortabil să discute între patru ochi. Pe de subiectele abordate etc). Ȋn cazul în care altă parte, este important ca profesorul să Dacă a fost un bullying indirect (cu victima bullying-ul se agravează, astfel de notiţe vor fi construiască o relaţie de încredere cu elevii. absentă): utile în discuţiile cu părinţii şi directorul şcolii. Dacă, totuşi, incidentele sunt grave şi trebuie Profesorul trebuie mai întâi să se asigure că a raportate, profesorul poate discuta cu elevii şi îi Resurse- Ghid SOS! BULLYING!- CJRAE stopat comportamentul dăunător, înainte de a poate anunţa că este nevoit să discute cu discuta cu victima. El trebuie să dea dovadă de părinţii şi conducerea anumite aspecte ale http://www.cjrae-iasi.ro/info/cjrae/resurse discreţie şi să cântărească bine dacă este spre situaţiei. binele victimei să discute incidentul cu ea, mai ales dacă victima nu ştie nimic despre situaţie.