ETIOPATOGENIA AFECTIUNILOR ARTICULATIEI TEMPORO-

MANDIBULARA
Disfunctia temporo-mandibulara (DTM) este termenul general folosit pentru a
descrie un grup de simptome care implica musculature masticatorie, articulatia temporo-
mandibulara (ATM) si structurile associate . Exista dovezi care atesta aceasta disfunctie inca
din timpul egiptenilor .
In cazul DTM, dovezile stiintifice care sa sustina un factor etiologic primar sunt
absente . Simptomatologia clinica intalnita, impreuna cu rezultatele pe termen scurt si lung
ale diferitelor metode de tratament utilizate, reflecta etiologia complexa a disfunctiei
temporo-mandibulare .
Etiologia TMD este multifactorială. S-a propus că diverse teorii, cum ar fi deplasarea
mecanică, traumele, biomedica, osteoartrita, teoria musculară, teoria neuromusculară,
psihofiziologică, psihosocială, provoacă TMD. Mai mulți factori, fie singuri, fie în combinații,
sunt responsabili pentru TMD. Datorită etiologiei multifactoriale, cei mai frecvenți factori
sunt:
1. Factori predispozanți - Factorii care cresc riscul apariției TMD sau a durerii
orofaciale. Se subdivizează în continuare în factori sistemici, psihologici, structurali și
genetici.
2. Factori de inițiere -Factorii care determină apariția tulburării, cum ar fi traume,
supraîncărcarea structurii articulare, cum ar fi obiceiurile parafuncționale.
3. Factori de perpetuare - Factorii care interferează cu vindecarea sau complică
gestionarea, cum ar fi stresul mecanic, muscular și problemele metabolice.
Disfuncțiile ATM pot fi declanșate de un cumul de factori, între care cei mai comuni
sunt:

 Tratamente ortodontice incomplete si neterminate

 Lucrari protetice mai inalte sau in inocluzie
 Ocluzie defectuoasa
 Bruxismul
 Afectiuni ca osteoartrita sau artrita reumatica
 Traumatisme, accidente ce pot duce la deplasare osoasa sau fractura
 Dezechilibre neuromusculare
 Contractia continua a muschilor ridicatori (de exemplu din cauza frigului)
 Mestecarea alimentelor preponderent pe o singura parte
 Abuzul de guma de mestecat
Tulburările articulației temporo-mandibulare sunt un grup de afecțiuni care cauzează
durere și disfuncția articulației și a mușchilor care controlează mișcările mandibulei. Se
remarcă o prevalență la persoanele de sex feminin cu vârste cuprinse între 20 și 40 ani, dar
trebuie menționat că astfel de tulburări pot apărea la orice vârstă. Pentru cei mai mulți
indivizi, durerea locală nu reprezintă un semnal de alarmă, disconfortul fiind în general
ocazional și temporar, de regula manifestat în cicluri. Durerea dispare fără tratament sau în
urma unei intervenții terapeutice minore, însă unele persoane dezvoltă simptome
importante, de lungă durată, care pot impune tehnici chirurgicale mai avansate, în funcție de
factorul de cauzalitate.
Cel mai frecvent este vorba despre o deplasare a discului articular din poziția sa
anatomică dintre condil și fosa articulară, astfel încât contactul dintre mandibulă și osul
temporal se va realiza prin intermediul altor formațiuni din vecinătate. Această situație
devine dureroasă, având în vedere că, spre deosebire de regiunea centrală a discului,
țesuturile moi adiacente care suportă acum frecarea dintre suprafețele articulare sunt
inervate senzorial.
De asemenea, durerea temporo-mandibulara poate fi cauzată de sindromul durerii
miofasciale, care implică mușchii masticatori sau de o afecțiune reumatică, ce evoluează cu
degenerarea organică a suprafețelor articulare.
Față de articulația tipică a degetelor sau cea vertebrală, fiecare articulație
temporomandibulară are două articulații care ii permit să se roteasca și să alunece. Cu
folosirea este normal observarea fenomenelor de distrucție a componentelor cartilaginoase
și osoase. Pocniturile în articulație sunt frecvente precum și deviațiile în mișcare. Durerea
este cel mai convențional simptom al tulburării.
La o articulație sănătoasă suprafețele de contact os și cartilaj nu au receptori pentru
transmiterea durerii. Durerea originează din unul dintre țesuturile vecine sau din nervul
trigemen, mergând în zona articulației. Când receptorii din aceste zone sunt stimulați
durerea poate cauza un reflex pentru a limita mișcarea mandibulei. Mai mult, inflamația
articulațiilor sau lezarea nervului trigemen poate determina durere constantă chiar și fără
mișcarea articulației.
Datorită proximității urechii față de articulație, durerea poate fi confundată cu
durerea de ureche. Durerea poate fi experimentată de jumătate dintre pacienți drept
otalgie. Totuși sindromul articulației temporomandibulare poate fi o cauză de otalgie
secundară. Tratamentul poate reduce semnificativ simptomele otalgiei și a tinitusului ca și
durerea facială atipică. În ciuda acestor lucruri unii cercetători pun sub semnul întrebării
dacă terapia poate reduce
simptomele urechii.
Disfuncția implicată este
determinată de relația dintre
condilul mandibulei și
disc. Sunetele produse de
această disfuncție sunt
de obicei descrise drept
clicuri sau crepitație când
sunt mai multe sunete.