Principiul Neretroactivitatii legii

„Legea este ratiunea neatinsa de dorinta”, afirma John Adams, ea fiind, totodata,
rodul vointei generale si premisa aparitiei, existentei si dezvoltarii statului de drept.
Referindu-se la principiile care fundamenteaza si constituie esenta legilor, Publius Cornelius
Tacitus afirma „Sicut maioribus patriam accepimus, sic posteris eam tradamus” (cum am
primit patria de la stramosi, tot asa sa o lasam urmasilor).

Legea prezinta doua acceptiuni: in sens larg, legea reprezinta ansamblul normelor de
conduita institutie si sanctionate de catre stat, iar strico-sensu, legea este actul juridic emis
de catre autoritatea legiuitoare, de Parlament. In tratarea subiectului „principiul
neretroactivitatii legii” va fi utilizat substantivul „lege” in sensul sau larg.

Principiul, din punct de vedere etimologic, provine din latinescu „principium” si are
sensul de element fundamental, definitoriu, de inceput.
Principiile de drept sunt idelile conducatoare ale continutului tututor normelor juridice.

Neretroactivitatea este un principiu de drept care face vorbire despre imposibilitatea

unei legi de a-si intinde efectele asupra raporturilor juridice nascute inaintea intrarii sale in
vigoare.

Pentru definirea conceptului de intrare in vigoarea legii ca act juridic emis de

Parlament, art. 78 din Constitutie statueaza ca o lege - stricto sensu- intra in vigoare la 3 zile
dupa publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei, daca nu este expres mentionata o alta
data, data ce trebuie sa fie ulterioara celor 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial. In ceea
ce priveste Ordonantele de Urgenta ale Guvernului, acestea sunt considerate ca intrate in
vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial, desigur, cu exceptia situatiei in care, in
continut, nu este precizata o data ulterioara.

Situat intr-un oarecare raport antagonic cu principiul neretroactivitatii, principiul

ultraactivitatii semnifica imposibilitatea legii de a-si extinde efectele dupa iesirea acesteia din
vigoare.

In definirea fenomenului „iesire din vigoare” sunt avute in vedere cele 3 metode prin
care aceasta lege iesita din vigoare nu isi mai poate produce efectele. Normele juridice isi
inceteaza activitatea prin ajungerea la termen (daca in lege este expres mentionata data la
care ea va iesi din vigoare), prin desuetudine (neconcordanta cu realitatea sociala), sau prin
abrogare expresa ori tacita.

Asa cum a fost amintit anterior, principiul neretroactivitatii legii face vorbire despre
faptul ca legea nu poate produce efecte asupra raporturilor nascute inainte de intrarea ei in
vigoare. Pentru a intelege acest aspect este esential sa fie cunoscut faptul ca norma juridica
actioneaza in timp, spatiu si persoana. Deoarece prezinta o problematica in ceea ce priveste
intrarea in vigoare si iesirea din vigoare, acest principiu este unul al actiunii in timp a normei
juridice.

1
 Importanta cunoasterii principiului neretroactivitatii legii este evidentiata prin faptul
ca acest principiu, care deriva din caracterul activ al normei juridice, este o norma
constitutionala, regasita in art. 15 din Constitutie. Constitutionalizarea acestei norme de
drept este rezultatul experientei si evolutiei dreptului de-a lungul secolelor. Trebuie, astfel,
avut in vedere aspectul conformitatii sistemului de drept cu realitatile sociale, orice principiu
de drept nefiind rezultatul unei abstractizari, ci a unei realitati care-l impune. In acest sens,
un exemplu arhicunoscut este Legea celor XII Table, care, definitivata in anul 449 i. Hr., a
ramas, din punct de vedere juridic, in vigoare timp de 11 secole, desi, prin raportare la
schimbarile vremii, devenise desueta. Astfel, este observabila necesitatea concordantei lege-
realitate sociala, influientandu-se reciproc sub iminenta trecerii timpului. Odata cu aceste
schimbari produse in viata sociala se modifica si legile. Principiul neretroactivitatii legii
presupune insesi conformitatea legii cu realitatea careia ii corespunde. Este exclusa aplicarea
unei legi care pedepseste incalcarea proprietatii private, daca la acele vremuri exista, ca
singura forma de proprietate, doar cea comuna, devalmasa. In sensul desprinderii
principiului neretroactivitatii din realitatea sociala, I. R. Balanescu, in lucrarea sa „Dreptul in
general si notiunile sale fundamentale”, afirma ca „principiul neretroactivitatii este sprijinit
pe echitate si pe necesitatea de a asigura o cat mai mare temeinicie raporturilor sociale”.

Este observabila necesitatea existentei principiului neretroactivitatii legii, dar,

totodata, nu poate fi ignorat faptul ca, potrivit acetui principiu, un raport juridic stabilit intre
subiectii de drept cu cateva zile inainte de intrarea in vigoare a noii legi, suporta o alta
sanctiune – cea a vechii legi – fata de un raport juridic stabilit la cateva zile distanta sub o
alta lege. Astfel, problema care va fi ridicata va avea in vedere analiza principiului
neretroactivitatii legii intre necesitatea continua de reformare a sistemului de
drept (Titlul I. Neretroactivitatea legii – o garantie constitutionala a dezvoltarii statului de
drept) si conservarea normelor existente (Titlul II. Exceptiile de la principiul
neretroactivitatii legii – un factor al stabilitatii legii ).

In continutul lucrarii, din considerente privitoare la stiinta dreptului – ca stiinta

deductiva – va fi prezentat generalul – principiul neretroactivitatii – si mai apoi, cazul
particular – al exceptiei.

Titlul I. Neretroactivitatea legii – o garantie constitutionala si o premisa a dezvoltarii

statului de drept

A. Principiul neretroactivitatii - un tabuu al comunismului

B. Controlul de constitutionalitate – garantie a respectarii principiului neretroactivitatii

Titlul II. Exceptiile de la principiul neretroactivitatii legii – un factor al stabilitatii legii

A. Legile penale favorabile – garantie a continuitatii eficientizarii drepturilor omului

B. Legile interpretative - interpretarea unitara a legii ca factor al stabilitatii

2
 Titlul I. Neretroactivitatea legii – o garantie constitutionala si o premisa a dezvoltarii
statului de drept

„Principiul neretroactivitatii legii este un principiu de drept de incontestabila traditie,

actualitate si justitie”1. Fiind un principiu care isi are fundamentul in principiul mai general al
aplicarii legii in timp care, la randul sau, tine de universalitatea legii, neretroactivitatea a fost
perceputa si garantata in mod diferit, in functie de importanta care a fost data principiului de
la care porneste. Astfel, se observa diferente esentiale in functie de realitatea sociala despre
care se face vorbire.

A. Principiul neretroactivitatii - un tabuu al comunismului

In timpul comunismului, filosofia politica isi canaliza atentia asupra egalitatii

cetatenilor. Prin extremismul la care se ajunsese in practica s-a realizat frumoasa trecere a
drepturilor omului intr-un con de umbra. Drept urmare, inclusiv principiul retroactivitatii,
desi existent in legislatia momentului despre care discutam, a avut de suferit in sensul in
care, prin abateri repetate, s-a ajuns la ignorarea importantei sale.

Separatia si echilibrul puterilor in stat n-au fost una dintre tintele comunismului,
dovada fiind desfiintarea pluralismului politic, asadar legiuitorul isi depasea adesea
atributiile prin abaterea de la principiile fundamentale. Este distinsa si denaturarea
principiului independentei justitiei, ceea ce duce, inevitabil, in timpul comunismului, la
denaturarea altor principii care deriva din acesta. Avand, printre altele, ca premisa si binele
comun care prima in raport cu binele individual, era impetuos necesar asigurarea bunei
functionari – asa cum era ea inteleasa- a statului, chiar daca aceasta presupunea legi care
violau drepturile fundamentale sau care aveau caracter retroactiv.

In prezent se face vorbire despre 2 categorii de principii inexistente in perioada

premergatoare revolutiei din 1989, principiicare aveau ca scop garantarea drepturilor
omului: principiile care au fost incalcate in timpul comunismului dar care si-au recapatat
valoarea dupa Revolutia din 1989 si principiile care sunt o simpla amintire pana si astazi.
Precizarea care trebuie facuta in ceea ce priveste cea de a doua categorie trimite la ideea
potrivit careia, observarea indelunga a practicilor comuniste si nu numai a condus la
concluzia ca aceste principii nu numai ca nu sunt aplicabile societatii actuale, dar chiar ar
putea provoca distorsiuni in asigurarea echilibrului vietii cotidiene a societatii romanesti asa
cum este astazi.

Principiul neretroactivitatii face parte din prima categorie. Acesta poate fi perceput
ca un tabu al comunismului prin faptul ca, desi existent, era aplicabil doar in materiile in care
considera legiuitorul ca este aplicabil, devenind, cu timpul, fie o fericita amintire, fie o
exceptie, nicidecum o regula. Astfel, acesta a fost scos din acel con de umbra in care „fusese
uitat” prin garantarea sa constitutionala in 1991, dupa schimbarea regimului politic prin
abolirea comunismului. Prin faptul ca acest principiu a fost indeajuns de important pentr
constituant, acesta se reflecta in toate ramurilor dreptului, nu numai in materie civila si
penala, acolo unde este expres mentionat, spre exemplu, in fiscal sau procesual.

3
 B. Controlul de constitutionalitate – garantie a respectarii principiului
neretroactivitatii

Asa cum este stiut, controlul de constitutionalitate are ca efect garantarea

suprematitei Constitutiei prin verificarea conformitatii intregului sistem de drept cu
Constitutia. Fiind ridicat la rang constitutional, principiul neretroactivitatii trebuie a nu fi
incalcat in nicio materie. Ideea de la care a plecat constituantul si care a dus la mentionarea
acestuia in art. 15 alin. (2) din Constitutie a fost cea potrivit careia, legea, reglementand
relatiile dintre oameni, nu poate fi aplicabila intr-o situatie nascuta inainte de intrarea ei in
vigoare, pentru ca ea nu este cunoscuta de catre populatie. Se pune astfel problema
veritabilei existente a predictibilitatii legii.

Ca raspuns, doctrina conchide ca, principiul retroactivitatii nu infirma existenta

predictibilitatii ca si calitate a legii, ci face vorbire despre faptul ca omul nu poate cunoaste in
amanunt ceea ce va face, pe viitor legiutorul. In alta ordine de idei, populatiei nu i se poate
cere sa aiba o anumita conduita decat daca ea este expres mentionata si cunoscuta, cerinte
realizate prin intrarea in vigoare a legii. O interpretare contrara ar duce la afectarea
securitatii raporturilor juridice si la diminuarea increderii in lege, or la o forma a negarantarii
separatiei si echilibrului puterii in stat, impedimente in dezvoltarea statului de drept si
pasibile baze ale unui „haos juridic”.

Este de amintit si jurisprudenta curtii constitutionale in acest domeniu, al garantarii

principiului neretroactivitatii, facand referire la doua decizii. Prima priveste o lege care s-ar fi
vrut a fi aplicata retroactiv, iar cea de a doua vizeaza conformarea constitutiei cu principiul
neretroactivitatii. Astfel, in Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993 Curte Constitutionala a
declarat neconstitutionala Legea de modificare a legii nr. 58/1992 pentru nerespectarea art.
15 alin. 2 din Constitutie, pentru ca aceasta lege de modificare continea mentiunea potrivit
careia ea va intra in vigoare la 1 ianuarie 1993, desi a fost publicata in Monitorul Oficial la 4
februarie 1993, deci, in perioada 1 ianuarie - 4 februarie, legea era cu aplicabilitate
retroactiva. In ceea ce are in vedere Decizia nr. 72 din 18 iul 1995 cu privire la
constitutionalitatea unor prevederi ale Legii invatamantului, Curtea Constitutionala declara
ca nationalizarea este o masura neconstitutionala, dar statuteaza ca, la momentul adoptarii
acelei legi nu era in vigoare actuala Constitutie. Acea lege, neaflandu-se sub imperiul
Constitutiei din 1991 si necontravenind legilor ierarhic superioare ale vremii, a fost aplicabila
si aplicata. Apare conflictul temporal, in sensul ca legea contravine actualei Constitutii, dar
acest fapt nu poate avea finalitate retroactiva din cauza ca actuala Constitutie nu isi poate
intide efectele in timpul in care ea nu exista.

Desi este garantat constitutional, principiul neretroactivitatii legii prezinta si derogari,

mentionate expres in Constitutie, in vederea garantarii satisfacerii optime a interesului si
binelui general si in vederea dezvoltarii statului de drept in sensul eficientizarii garantarii
drepturilor omului.

4
 Titlul II. Exceptiile de la principiul neretroactivitatii legii – un factor al stabilitatii legii

Fata de principiul potrivit caruia legea nu isi produce efectele asupra situatiilor
nascute anterior intrarii ei in vigoare, s-au conturat doua exceptii, anume aplicarea legii
penale mai blande si cea cu privire la legea interpretativa.

A. Legile penale favorabile – garantie a continuitatii eficientizarii drepturilor

omului

Pentru a avea proprietatea termenilor, in incipitul tratarii acestei particularitati a

principiului neretroactivitatii legii este necesar un comentariu cu privire la terminologie, in
sensul ca „legea penala mai favorabila” este in raport de sinonimie perfecta cu „legea penala
mai blanda”.

In a putea dezbate problema exceptarii de la principiului neretroactivitatii a legii

penale mai blande este necesar delimitarea etalonului, a termenului de comparat. Existenta
unei legi penale mai blande presupune existenta anterioara a unei legi penale care sa
reglementeze aceeasi relatie, care sa aiba acelasi obiect. Este binevenita precizarea
deoarece principiul neretroactivitatii priveste si imposibilitatea aplicarii anterioare intrarii in
vigoare a unei legi care, pentru prima data, reglementeaza un anumit tip de relatii sociale. In
sprijinul celor spuse anterior apare existenta art. 11 din Codul penal potrivit caruia „legea
penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca
infractiuni”.

Aceasta derogare de la principiul general are in vedere o mai buna aparare a

drepturilor omului. Este inadmisibila o perceptie potrivit careia aplicarea legii mai blande ar
duce la scaderea respectului fata de lege si la incurajarea criminalitatii, din doua motive: in
primul rand, legea, compusa din ipoteza, dispozitie si sanctiune, are ca scop disciplinarea
comportamentului uman prin respectarea dispozitiei si nu are ca scop aplicarea sanctiunii (in
sensul ca sanctiunea vizeaza interventia fortei coercitive a statului doar in ultima instanta, ca
si consecinta a nerespectarii dispozitiei); in al doilea rand, este impetuos necesar a analiza o
lege in sensul de a o aplica pentru a ajunge la finalitatea pe care legea si-a propuso, astfel ca,
legea mai blanda are ca finalitate eficientizarea in garantarea drepturilor unui om si
nicidecum incurajara infractorilor, pentru ca exista sanctiune, desi ea este mai favorabila.

In momentul revizuirii Constitutiei in anul 2003, s-a adus o completare a alin. (2) al
art. 15 in sensul extinderii retroactivitatii si la legea contraventionala mai favorabila, desi,
aceasta, in sistemul juridic romanesc, este de domeniul administrativului. Prin „exces de
reglementare s-a ajuns, in multe situatii, la o adevarata penalizare a contraventiilor” 2, lucru
ce a dus la necestatea unei solutii simetrice penalului mai favorabil si pentru legea
contraventionala mai blanda.

Asa cum a fost precizat anterior in aceasta lucrare, de la principiul neretroactivitatii

se disting doua exceptii. Daca ceea ce vizeaza legea penala mai favorabila nu ridica foarte

5
mari controverse, considerentele asupra derogarii juste de la principiu a legii interpretative
pun problematici minutios analizabile.

B. Legile interpretative - interpretarea unitara a legii ca factor al stabilitatii

Pastrand o oarecare simetrie cu punctul anterior, este necesara intelegerea sintagmei

„lege interpretativa” ca fiind o norma juridica ce interpreteaza o norma juridica pre-existenta
in scopul asigurarii unei aplicabilitati generale si obligatorii a normei juridice pre-existente.

In Codul civil din 1864, la art. 1, exista mentiunea „legea are putere numai pentru
viitor, ea nu are putere retroactiva”. Doctrina considera ca „intrucat normele juridice care
interpreteaza norme juridice pre-existente fac corp comun cu normele juridice interpretate,
este de principiu ca ele sa fie retroactive”3. Legea interpretativa are ca scop asigurarea
interpretarii general-obligatorii, pentru evitarea solutiilor arbitrare din justitie care au ca
principala cauza textul legii interpretabila. Pentru ca aceasta lege interpretativa lamureste si
clarifica sensul (finalitatea, continutul, domeniul de aplicabilitate) legii pe care o
interpreteaza se poate avea in vedere o pseudo-exceptie de la principiul neretroactivitatii.

O alta problema pe care o invoca legea interpretativa este daca, fiind de competenta
aceluiasi organ care a emis legea interpretabila, aceasta poate aduce completari la legea
interpretabila sau doar ofera o viziune generala, de ansamblu, ce trebuie respectata. Pentru
clarificarea acestei dificultati este necesara studierea tipului de completari pe care legea
interpretativa le-ar putea aduce celei pre-existente. Pornind de la rostul legii interpretative –
de a oferi o modalitate de interpretare care se va impune a fi general-obligatorie – se ajunge
la concluzia ca, oricate completari ar exista, acestea nu pot fi contradictorii cu textul legii
interpretate, oferind tot o viziune obligatorie pentru aplicarea unitara a legii, retroactivand.
Daca, insa, norma interpretativa contine reguli noi, acestea sunt aplicabile numai pentru
viitor, nemaiconstituind o exceptare de la principiul neretroactivitatii.

Daca pana la momentul actual, legea interpretativa a fost vazuta ca o exceptie de la

principiul neretroactivitatii, apoi ca o pseudo-exceptie, luand in considerare actualul art. 9
alin. (2) al Codului civil care dispune „legea interpretativa are efecte doar pentru viitor”, se
poate face vorbire si despre faptul ca norma interpretativa nu mai poate face obiectul
discutiei in cadrul exceptiilor de la principiul neretroactivitatii.

Astfel, legea interpretativa ofera interpretarea unitara, general-obligatorie pentru o

lege pre-existenta, clarificand sensul acesteia din urma si, totodata, asigurand stabilitatea
legii intocmai prin evitarea arbitrarului in aplicarea in justie.

1
Drept constitutional si institutii politice – I. Muraru si E.S. Tanasescu, editura C.H. BECK, 2011, pag.160
2
Constitutia RomanieiComentariu pe articole – I. Muraru si E.S. Tanasescu, editura C.H. BECK, 2008, pag. 138.
3
Teoria Generala a Dreptului – N. Popa, editura C.H. BECK, 2008, pag.137