PORTOFOLIU LA BIOCHIMIE

ELEV:PREDA AMALIA ANDREEA

Clasa I M Asistent Medical Generalist
Profesor:Croitoru Lucia
 Teme Referat Biochimie
1.Metode de separare a amestecurilor de substante.
2.Metode de purificare a substantelor chimice.
3.Proteine si aminoacizi.Surse de proteine.Rol biologic.
4.Conceptul de indice glicemic.Forme de prezentare in farmacii pentru fructoza si
glucoza.
5.Importanta lipidelor in alimente.LDL si HDL.
6.Vitamine.Surse.Rol biochimic si fiziologic.Forme de prezentare in farmacii(combinatii
de vitamin si contraindicatii).
7.Enzime digestive.Hormoni estrogeni.Prezentare in farmacii(tratamente de
substitutie).Evaluare.
8.Rolul enzimelor in etapele digestiei(bucala,gastrica,intestinala).
Bolile metabolismului glucidic.
9.Tulburari ale metabolismului proteic si lipidic.Cai comune de metabolizare a
alimentelor.
Calcul-Metabolism bazal.
-Greutatea ideala.
-Indice de masa corporala.
-Numarul de calorii arse.
10. Exemple de PH-metre , spectrofotometre ,cromatografe si electroforeze utilizate in
laboratoare medicale si de revolutie (colaje de imagini ,mod de lucru ,curbe de
etalonare)
11.Analize medicale și valori normale. Analiza grupelor de sânge . Sistemul OAB.
Sistemul RH
12.Explorarea secrețiilor digestive . tehnici de ionometrie.
13. Analize de urina . Examen fizic al urinei . Examenul chimic  al urinei
Conceptul de indice glicemic.Forme de prezentare
in farmacii pentru fructoza si glucoza.

Indicele glicemic este un indicator care arata cu cat creste

nivelul zaharului din sange(glucoza) la ingestia unei cantitati
dintr-un aliment, comparativ cu o cantitate similara de glucoza
in solutie sau cu painea alba. Este un indicator al vitezei cu care
un anumit tip de carbohidrat ajunge in sange sub forma de
glucoza. Cu cat se absoarbe mai usor cu atat indicele glicemic
este cat este mai mare, si invers. Cu cat glucoza din sange
creste mai mult si mai repede, cu atat corpul(pancreasul) este
obligat sa produca mai multa insulina. Acest lucru se intampla
cu cel putin doua cosuturi: epuizarea pancreasului si cresterea
rezistentei la insulina a tesuturilor periferice. Pentru ca in sange
avem doar cateva grame de glucoza, excesul acestui nutrient
esential este toxic, in special pentru sistemul nervos. Exista si
sisteme pentru depozitarea glucozei in exces, legand
moleculele de glucoza intre ele intr-o molecula mai mare:
glicogenul, asemanator amidonului din plante. Glicogenul poate
fi depozitat in muschi si ficat in anumite cantitati. Insulina este
un hormon asemuit cu cheia care deschide portile celulelor
pentru ca glucoza sa intre in ele si sa fie arsa sau transformata.
In timp, epuizarea pancreasului si rezistenta la insulina duc la
sindromul metabolic(sindromul X sau diabetul de grad II) si
chiar la diabet de tip I. O serie de boli grave sunt puse in ziua de
azi pe seama consumului exagerat de carbohidrati cu indice
glicemic mare: obezitate, diabet, ateroscleroza, atacul vascular
cerebral, bolile de inima si multe altele. Practic, prin insulina
corpul primeste un semnal ca este timpul sa depoziteze
grasime. De aceea, daca vreti sa mentineti depunerile de
grasime la minim(sau sa slabiti) evitati carbohidratii in general si
cei cu indice glicemic mare in special. Iata indicele glicemic al
celor mai importante alimente, raportat la painea alba: paine
alba-100,paine integrala-99,paine de secara-58,orez alb-
83,paste fainoase-66,cartofi uscati116,cartofi fierti-81,cartofi
prajiti-135,fasole boabe-60,mazare verde-56,mere
53,banane79,grapefruit-36,struguri-62,portocale-66,pere-
47,glucoza-138,zahar-86,fructoza-30,lapte degresat-46,iaurt-
52,inghetata-25 Importanta este si “incarcarea glicemica”
(glycemic load), care ne arata ce cantitate de carbohidrati
contine un aliment. Un aliment cu indice glicemic mare, daca
este consumat in cantiate mica(sau are o incarcare glicemica
mica) poate avea un impact mai mic asupra glucozei din sange
decat un aliment cu indice glicemic mic dar consumat in
cantitati mari. Fiind determinat “in vivo”, adica pe subiecti
umani, Indicele Glicemic este o medie, o cifra orientativa,
existand persoane cu diverse niveluri de toleranta la
glucoza( atat din punct de vedere al vitezei cu care creste/scade
nivelul de glucoza din sange cat si al timpului in care acest nivel
se mentine). Momentele cand poti tolera alimente cu indice
glicemic mare sunt imediat dupa antrenament si dimineata.
 Totusi, s-a observat ca daca masa de dimineata este compusa
din grasimi si proteine, cu o cantitate minima de carbohidrati,
randamentul intelectual si fizic pe durata zilei este mai mare,
datorita nivelului mai stabil de insulina si glucoza din sange.
Deci celebrul mic dejun “cereale cu lapte”, cu indice glicemic si
incarcare glicemica mari este total contraindicat in slabire.
Acest mic dejun poate fi eventual un pas intermediar intre o
dieta cu junk food /dulciuri si o dieta sanatoasa. Cheia este in
general, sa alegem mancaruri cu indice glicemic scazut, sub 55
raportat la glucoza. Raportat la paine, ar trebui sa ne mentinem
in jur de 70, de preferinta sub.
Factori care influenteaza indicele glicemic(digestia
carbohidratilor) si metabolismul -carbohidratii complecsi
nepreparati termic au un IG mai mic, cu exceptia pastelor -
alimentele integrale au un IG mai mic decat cele prelucrate -
alimentele solide au un IG mai mic decat lichidele -carbohidratii
reci au IG mai mic decat cei calzi -alimentele bogate in fibre au
IG mai mic -grasimile saturate cresc IG in mancaruri -grasimile
nesaturate scad IG -adaugarea de proteina mareste IG -
fructoza; in special sucurile de fucte si mierea, desi au un IG
mic, favorizeaza depunerile de grasime
Există mai multe forme de comercializare și folosire a glucozei,
dintre care cele mai importante sunt: -sirop de glucoză -
conține glucoză în concentrație de 32,40%; -glucoza tehnică - cu
o concentrație de 75%; -glucoza cristalizată (tablete) -
concentrație de 99%. În medicină este folosită mai ales sub
formă de soluții apoase perfuzabile. În funcție de concentrațiile
lor, acestea au acțiuni și indicații diferite. Soluțiile sub 5 % sunt
utilizate pentru diluarea unor medicamente, pentru hidratare
sau ca substituent energetic. Soluția de glucoză 5 % este
izotonă și are aceleași utilizări, fiind folosită cel mai adesea.
Soluțiile de concentrații mai mari de 5 % (10, 20, 33, 40 %) sunt
hipertonice și își găsesc utilitatea ca diuretice osmotice
(realizează deshidratare tisulară, foarte utilă în edeme). Pentru
a evita efectele nefaste ale hiperglicemiei, de obicei oricărei
perfuzii cu glucoză i se adaugă insulină.
Fructoza, solutie injectabila Compozitie Fiole a 100 ml solutie
apoasa injectabila continand fructoza 20%. Actiune terapeutica
Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta, participa la
metabolismul glucidic chiar in absenta insulinei, se transforma
inglicogen, reface rezervele energetice, protejeaza proteinele
de catabolizare. Indicatii Aport caloric in cadrul alimentatiei
parenterale. Contraindicatii Intoleranta la fructoza-sorbita,
deficit de fructozo-1, 6-difosfataza, hiperlactatemie, intoxicatie
acuta cu alcool metilic (favorizeaza oxidarea in formaldehida);
la diabetici trebuie stabilita in prealabil toleranta la fructoza.
Reactii adverse Congestia fetei, epigastralgii, sudoratie (dozele
mari); in caz de intoleranta poate provoca hipoglicemie, leziuni
hepatice si renale; tromboflebita locala. Mod de administrare In
perfuzie intravenoasa lenta, dozata dupa caz (a nu se depasi
800 mg fructoza/kilocorp si ora).
Enzime digestive.Hormoni estrogeni.Prezentare in
farmacii(tratamente de substitutie)

Enzimele digestive sunt fermenti de natura proteica si structura

coloidala complexa, specifici plantelor si animalelor, necesare
pentru digestie deoarece au roluri importante in transformarea
alimentelor ingerate in substante primare necesare nutritiei,
precum minerale, vitamine, aminoacizi. Enzimele digestive
actioneaza in mod asemanator cu niste catalizatori, avand
capacitatea de a determina o reactie chimica complexa
fara ca ele sa fie alterate sau distruse in cursul acestui proces. In
transformarile biochimice care au loc in organismul uman,
actioneaza doua tipuri de enzime, si anume:
-enzime endogene, sub forma de fermenti secretati de glandele
digestive; au rol de reglare a digestiei;
-enzime exogene sau enzime propriu-zise, care trebuie
procurate din mediul exterior, prin consumul de alimente de
origine vegetala sau animala.
In organism, enzimele exogene se gasesc in cantitati foarte
mici, dar fara prezenta lor activa nu pot avea loc procesele
chimice de metabolizare (transformare), la nivelul celulelor,
tesuturilor si diferitelor organe, nu se poate produce inmultirea
celulelor si nici cresterea si dezvoltarea plantelor si animalelor.
Enzimele se pot gasi in special in alimentele negatite precum:
germenii de grau, laptele de vaca crud (tolerat numai de cei
cu ficatul sanatos), galbenusul de ou de gaina (crud sau preparat
moale), sucurile de legume, sucul si salata de orz verde,
legumele si zarzavaturile tinere, afinele, caisele, ceapa, ciresele
si visinele, coacazele negre, morcovii, prazul, prunele, rosiile,
salata verde, sfecla rosie, semintele de soia, spanacul, usturoiul,
taratele de grau, mierea, lucerna (care contine un numar de 8
enzime esentiale), ouale, carnea si pestele. Aceste substante au
un rol foarte bine determinat, fiecare actionand asupra unui
anumit component din alimente, neputandu-se inlocui una pe
cealalta. Prin urmare, o cantitatea insuficienta, sau absenta unei
singure enzime poate determina imbolnavirea.
Hormoni estrogeni numiţi şi hormoni foliculari , sunt hormoni
sexuali feminini, se sintetizează în cea mai mare parte în ovare (
în foliculii ovarieni şi corpul galben) şi într-o cantitate mai mică
în glandele suprarenale. În timpul sarcinii, se sintetizează şi de
către placentă ; aceşti hormoni se sintetizează şi la bărbaţi în
cantităţi mici la nivelul testiculului; de asemenea o anumită
cantitate de testosteron ( hormon sexual masculin) se
transformă sub acţiunea unei enzime în estrogen;
d.p.d.v.chimic, hormonii estrogeni sunt hormoni steroizi
care au ca şi precursor colesterolul.
Clasificarea horminilor estrogeni şi acţiunea lor:
a.) Naturali:
● Estradiol
● Estrona
● Estriol
Dintre aceşti hormoni naturali doar Estriolul poate fi folosit în
tratament, pe cale orală. Ceilalţi doi hormoni administraţi pe
cale orală nu au nici un efect iar dacă sunt administraţi pe cale
injectabilă se metabolizează foarte repede, efectul lor fiind
ineficient. Din acest motiv, sunt folosiţi estrogeni sintetici ( fie
prin esterificare a hormonului natural, fie prin substituirea lor cu
derivaţi care vor fi metabolizaţi mai încet în organism).
Sinteza hormonilor naturali : în organism colesterolul este
„cărămida” de construcţie a hormonilor sexuali masculini şi
feminini,
-lanţul de sinteză al acestor hormoni este următorul: Colestrol,
Pregnenolon, Progesteron, 17 alfa – Hidroxiprogesteron,
4-Androsten- 3, 17 –dion, Testosteron, 19 Hidroxitestosteron,
Estradiol. Prin oxidarea grupei OH în poziţia 17 se transformă în
Estronă.
2 - în sânge hormonii estrogeni sunt legaţi de o proteină şi
transportaţi către diferite organe ( sâni şi uter ) unde ei sunt
direcţionaţi către nucleul celulelor din organul respectiv şi astfel
influenţează activitatea celulară,
- spre deosebire de alţi hormoni ( ex. Adrenalina), aceşti
hormoni sexuali (steroizi), nu pot să-şi exercite acţiunea decât
dacă pătrund în interiorul celulei ţintă unde se leagă de un
receptor ( proteina sus menţionată) şi pătrunde astfel în nucleu
unde va sintetiza proteine.
- acţiunea hormonilor începe doar după câteva ore după ce a
pătruns în celulă, prin intermediul acestor proteine sintetizate.
Estrogenul natural, după administrare se metabolizează rapid
de către ficat şi este inactivat, motiv pentru care nu este eficient
în tratament dar nici ca şi contraceptiv.
Acţiunea hormonilor estrogeni naturali :
• maturarea ovulului, fiind apt pentru fecundare,
• vascularizarea bună a mucoasei uterine,
• dezvoltarea vaginului, uterului, ovarului şi a a trompelor
uterine,
• dezvoltarea caracterelor sexuale feminine ( creşterea sânilor,
pilozitatea axilară şi pubiană, a organelor sexuale externe),
• dezvoltarea colului uterin, secreţia lui ( mucusul cervical)
devine fluidă şi favorizează înaintarea spermatozoizilor spre
uter,
• „informează” hipofiza când ovulul este matur şi astfel
declanşează în mod indirect ovulaţia,
• concentraţia hormonilor estrogeni se modifică de mai multe
ori în timpul ciclului menstrual ( vezi ciclul menstrual),
• ei intervin în timpul ciclului menstrual, în prima fază a
acestuia, prin creşterea şi dezvoltarea mucoasei uterine (
endometrul),
• secreţia de estrogeni este stimulată de către hipofiză prin
intermediul unor hormoni: FSH şi LH,
• în timpul sarcinii : nivelul estrogenilor creşte de 10-100 de ori ;
din ziua a 8-a după concepţie placenta va secreta
hormonul hCG ( hormon gonadotrop) şi o cantitate crescută de
estrogeni; din acest motiv, hipofiza nu mai poate primi
„semnalul” (când scade estrogenul) şi trebuie eliminat ovulul,
deci nu mai are loc ovulaţia.
b.) Sintetici:
● Etinilestradiol
● Mestranolul
-ambii hormoni sunt derivaţi din estrogenul natural, endogen –
Estradiolul,
-hormonul sintetic Etinilestradiol este o componentă a pilulei
contraceptive sintetice, alături de hormonul progesteron.
Are o activitate mult mai ridicată decât hormonul natural
( Estradiol) şi poate fi administrat pe cale orală, fără să fie
dezactivat,
Mestranolul are un efect similar cu Etinilestradiolul, având în
plus un grup metil în poziţia C3. El este metabolizat în
organism şi transformat tot în Etinilestradiol - partea sa activă.
Se administrează tot pe cale orală.
-modificările, respectiv conjugările care se fac acestor hormoni,
fac însă foarte dificilă metabolizarea lor de către ficat
-doar un procent de 40-60% din hormon va trece în sânge şi va
fi folosit de către organism, restul(40-60%) se
depozitează în ficat. Fixarea intensă a etinilestradiolului în ficat
este responsabilă de efectele metabolice ( efecte secundare
importante )
-aceşti hormoni nu circulă ca şi estrogenul natural legaţi de
proteine, motiv pentru care difuziunea în organism este foarte
rapidă
-după administrare pe cale orală, estrogenii sintetici, datorită
modificărilor chimice din structura lor, au o durată şi un
potenţial de acţiune mult mai mare decât a celor naturali, fiind
mult mai greu metabolizaţi de către ficat, motiv pentru care
cresc însă mult şi efectele lor secundare, etabolice.
Acţiunea hormonilor estrogeni sintetici:
Etinilestradolul:
-inhibă ovulaţia prin suprimarea ( inhibiţia) hormonilor
hipofizari ( FSH şi LH ). Astfel aceşti hormoni hipofizari nu mai
stimulează ovarul să secrete hormoni estrogeni endogeni, deci
ovarul este practic pus în repaus. Acelaşi lucru se întâmplă de
fapt şi în cazul unei sarcini, motiv pentru care organismul este
„păcălit” şi reacţionează asemănător ca într-o sarcină,
- inhibă implantaţia embrionului în uter, prin alterarea mucoasei
uterine ( vezi ciclul menstrual), modificări care vor duce la
eliminarea embrionului, deci la avort (!),
- accelerează transportul ovocitului prin trompa uterină.(6)
Acest lucru poate duce la distrugerea lui datorită faptului
că ovocitul rezultat după fecundare mai rămâne în mod normal
pe loc câteva ore , timp în care se divizează. Apoi începe
migrarea lui prin trompă către uter. În tot acest timp el se
hrăneşte din secreţiile de la nivelul trompei. Dacă transportul lui
este foarte mult accelerat de către estrogenii sintetici, riscă să
nu se termine diviziunea, nu se mai hrăneşte, deci va fi distrus şi
eliminat ( avortat !)
- esrtogenii sintetici stimulează sistemul imun, motiv pentru
care un tratament estrogenic poate induce boli autoimune
precum Lupus Eritematos Sistemic, Eritem nodos precum şi
reacţii autoimune ca: prurit, eczeme, etc.
- estrogenii sintetici pot avea efecte negative asupra psihicului
precum depresii, şi insomnii
 Exemple de PH-metre,spectrofotometre,cromatografe
si electroforeze utilizate in laboratoare medicale si de
revolutie(colaje de imagini,mod de lucru,curbe de
etalonare).

PH-metru
Spectrofotometre

Cromatografe
Electrofotreze
 Explorarea secretiilor digestive.Tehnici de
ionometrie.

Dozarea aciditatii gastrice(chimismul gastric) este una dintre cele mai

des utilizate tehnici de investigarea a secretiilor digestive in vederea
alcatuirii unor bilanturi functinale.Acidul clorhidric este cel mai
important compus care genereaza caracterul acid al sucului
gastric.Evaluarea cantitativa a secretiei de HCI se realizeaza de obicei
prin metoda titrimetrica,prin care se pot evidentia functiile HCI.
-fractiune libera(titrare la PH=3,5 in present reactivul lui Topffer)
-fractiune combinata
-fractiune totala(titrare la PH=8-10 in prezenta fenolftaleinei)
-valori normale:
HCI liber=0,9-1 g% O
HCI combinat=1-2,5 g% O
HCI total=2,5-3,5 g% O(sau 100-120 mEq/l)
Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de secretie acida
gastrica in locul celor classici:
a.Puterea-tampon a secretiei gastrice:diferenta aciditate totala-
aciditate libera;Valori normale:<20mEq/l in secretia bazala,<10 mEq/l in
secretia stimulate.
b.debit de HCI sau debit acid orar(QH+):debit acid orar (ml)X aciditatea
tirabila (mEq/l).
 Greutatea ideala

Cate kilograme ar trebui sa ai la modul ideal.

Există numeroase tabele pe care le poți folosi pentru a-ți afla
sau calcula greutatea ideală. Exista chiar și unele formule care
îți indică greutata pe care ar trebui să o ai în funcție de vârstă și
înălțime. Însă înainte de a te apuca să calculezi, trebuie să știi că
există numeroși factori care îți pot influența masa corporală.
Probabil că te-ai întrebat la un moment dat care este greutatea
ideală sau te-ai întrebat, pur și simplu, câte kilograme ar trebui
să ai. Răspunsul nu este întotdeauna unul simplu, ca atunci
când te uiți într-un tabel care îți indică, în funcție de vârstă sau
de înălțime, câte kilograme ar trebui să cântărești.
Ce este greutatea ideala
Ideea de "greutate ideală" a fost concepută de o companie de
asigurări, în anul 1943. Scopul calculării greutății ideale a fost
de a identifica grupurile de persoane cu rata cea mai scăzută de
mortalitate. Din 1943 încoace, tabelele pentru înălțime și
greutate au evoluat, folosindu-se de-a lungul timpului o
diversitate de standarde pentru a calcula greutatea ideală a
unei persoane.
Factori care joaca un rol important in greutatea ta
Deși există multe obiceiuri sănătoase pe care o persoană le
poate cultiva pentru a-și menține greutatea în parametri
normali (cum ar fi să adopte o dietă sănătoasă și să facă
mișcare în mod regulat), există și alți factori de care trebuie să
ținem cont și, din păcate, unii dintre aceștia nu pot fi controlați.
Greutatea optimă a unei persoane depinde de un număr mare
de factori, cum ar fi:
-Varsta
Oamenii, în general, iau în greutate (acumulează kilograme,
deși nu își doresc acest lucru) pe măsură ce înaintează în vârstă
și, în același timp, tot din cauza procesului de îmbătrânire,
pierdem masa musculară.
Nu poți determina greutatea ta ideală doar în funcție de
vârstă. O greutate optimă depinde, cu adevărat, de înălțimea și
de sexul (genul) tău, indiferent de vârstă pe care o ai.
Persoanele mai înalte au mai multe kilograme, în mod natural,
decât persoanele minione. Iar bărbații au o masă corporală mai
mare decât femeile de aceeași înălțime cu ei, deoarece domnii
au o cantitate mai mare de mușchi în corp, mușchii fiind mai
denși decât grăsimea. Așa că trebuie să ai în vedere ambii
factori - înălțimea și sexul - atunci când vrei să îți afli greutatea
optimă.
-Raportul dintre grasime si masa musculara
 Specialistii spun ca pana si raportul dintre grasimea din corp si
masa musculara indeplineste un rol in ceea ce priveste
greutatea unei persoane.
Greutatea(masa musculara) si riscul de imbolnavire
O evaluare în ceea ce privește greutatea și riscurile în ceea ce
privește sănătatea ta implică folosirea a trei parametri: indicele
de masă corporală (IMC), circumferința taliei și factorii de risc
pentru bolile și condițiile asociate cu obezitatea. Faptul că o
persoană are kilograme în exces îi poate afecta riscul de a
dezvolta numeroase afecțiuni și condiții, printre care:
obezitatea, diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială și
probleme cardiovasculare.
Desigur, nu toate persoanele care au o greutate mai mare
decât cea normală au probleme de sănătate, însă cercetătorii
cred că dacă kilogramele în exces nu sunt ținute sub control,
acestea ar putea duce la probleme de sănătate în viitor.
De ce este importantă circumferința taliei? Pentru că o mai
mare parte din grăsimea corporală este depusă în zona taliei și
a abdomenului (și mai puțin pe zona șoldurilor), așa că
persoana are un risc mai mare de boală cardiovasculară și de
diabet de tip 2. Riscul acesta crește și mai mult dacă
circumferința taliei depășește 89 de centimetri în cazul femeilor
și dacă depășește 101 centimetri, în cazul bărbaților.
Ce ar mai fi de reținut? Pe lângă faptul că o persoană este
obeză ori supraponderală, următoarele condiții (factori de risc)
înseamnă că, pentru acest pacient, există un risc mai mare de
boli cardiovasculare și nu numai - iată care sunt factorii de risc:
hipertensiune arterială, colesterol LDL mare, colesterol HDL
mic, trigliceridele crescute, hiperglicemie (cantitate mare de
zahăr în sânge), istoric familial de deces prematur din cauza
unei boli cardiovasculare, sedentarismul, fumatul.
Importanta lipidelor in alimentatie.
LDL si HDL

IMPORTANTA LIPIDELOR IN ALIMENTATIE. LDL SI HDL

  Lipidele confera rezistenta membranelor celulare, capacitanta
electrica, permeabilitateselectiva data de interactiunea cu
substantele. Pe langa rolul structural (acela de a participa
laalcatuirea membranelor celulare) lipidele mai indeplinesc si
un rol de rezerva energetica.Lipidele poseda cea mai mare
densitate calorica, in comparatie cu celelalte principii
nutritive.Jumatate din lipidele organismului se gasesc in tesutul
subcutanat, restul fiind depozitat in jurulsau in interiorul
organelor interne. Deficienta acizilor grasi esentiali poate duce
la tulburari gravenu doar la om, si la animale.
Acizii grasi esentiali sunt acizii pe care organismul nu-i poate
sintetiza, sau ii sintetizeaza incantitati mai mici decat necesare
pentru nevoile cresterii si sustinerii unor procese
fiziologice.Acestia sunt necesari pentru transportul si
metabolismul colesterolului. S-a constatat ca inabsenta
grasimilor din alimentatie se acumuleaza in ficat o cantitate
mare de colesterol,trigliceride si fosfolipide. La adult apare
foarte rar deficit de acizi grasi, deoarece in tesutuladipos exista
o rezerva foarte mare de acid linoleic. Lipidele mai au, pe langa
functiile enumerateanterior, si rolul de a asigura aportul de
vitamine A, D, E si K.

Alimentatia omului modern a inregistrat modificari serioase in

ceea ce priveste lipidele , prin cresterea procentulde calorii
provenite din lipide din pricina calitatilor gustative ale
produselor bogate in grasimi,cresterea consumului de produse
rafinate lipidice de natura vegetala(uleiuri) si
animala(unt,branza,smantana),cresterea consumului de
colesterol ca urmare a cresterii consumului de grasimi animale.
Solubilitatea in alcool si eter si insolubilititatea in apasunt
caracteristicile care definesccel mai bine lipidele. Lipidele mai
sunt denumite si corpi grasi sau substante organice
grase(grasimi). Lipidele au un continut energetic mare in raport
cu greutatea lor.Inca nu a fost stabilit cu exactitate necesarul de
lipide in alimentatie. Este firesc ca in perioada decrestere,
perioada in care necesarul caloric este foarte crescut, si aportul
caloric al lipidelor sa fiecrescut. La fel in cazul adultului, daca
vorbim de o activitate fizica mai semnificativa, poatecreste
procentul caloric al lipidelor.
Nu este bine ca lipidele sa lipseasca din alimentatia zilnica. O
cantitate care sa asigure aportul deacizi grasi esentiali si de
vitamine liposolubile este necesara, deoarece organismul nu
este capabilsa sintetizeze singur o cantitate suficienta. Se
apreciaza ca aportul de lipide la un adult este binesa fie in jur
de 30% din aportul energetic total.

Tipuri de lipide
Lipidele alimentare pot fi de origine animala, vegetala sau
mixte.
Lipidele de origine animala se gasesc in carne, lapte
si derivate, unt, smantana, branzeturi,untura, seu, peste, ulei
de peste, ou.
  Lipidele de origine vegetala se gasesc in floarea soarelui,soia,
porumb, masline, nuci, alune, seminte de dovleac, cereale,
legume, fructe.
  Lipidele mixte se gasesc in diferite tipuri de margarina.
Sursele alimentare de lipide trebuie alese cu grija, astfel ca ele
sa nu creasca excesiv valoareacalorica, sa asigure un aport
adecvat de acizi grasi polinesaturati, gasiti in margarine si
grasimivegetale, sa asigure un aport adecvat de vitamine
liposolubile, sa limiteze aportul de colesterol lamaxim 350 mg
pe zi. Se poate foarte usor ajunge la exces, deoarece lipidele
sunt principiilenutritive care confera produselor alimentare o
savoare placuta.

LDL si HDL.
LDL -lipoproteinele de joasa densitate transporta 65% din
totalul de colesterol sangvin; acestcomplex determina
depunerile de colesterol in interiorul vaselor. Acest tip de
colesterol este asa-numitul colesterol rau.
VLDL-lipoproteinele de foarte joasa densitate , precursorul LDL,
transporta aproximativ 15%din totalul de colesterol sangvin,
dar sunt necesare ficatului pentru a produce LDL.
HDL- lipoproteine de inalta densitate transporta in jur de 20%
din totalul de colesterol sangvin.Fiind compuse in principal din
lecitina, lipoproteinele de inalta densitate sunt eroii cei buni
caredistrug depozitele de colesterol de pe vasele sangvine si
asigura circulatia colesterolului fara a bloca arterele. Acest
colesterol este asa-numitul colesterol bun.
In acest context, este important raportul dintre LDL (colesterol
rau) si HDL (colesterol bun). Nivelul total de colesterol sangvin
nu trebuie sa depaseasca valoarea de 200 mg/dl.
Daca aceastavaloare creste, ar trebui sa luam masuri preventive
inainte sa se ajunga la un nivel riscant decolesterol (mai mare
de 250 mg/dl). Mentinerea ratiei zilnice de grasimi ingerate sub
valoarea de20%, maximum 30% din totalul caloriilor este vitala
pentru pastrarea nivelului de colesterol inlimite normale.
  Incazul bolnavilor de diabet, al cardiacilor, al persoanelor cu
colesterolul crescut, ultimele ghiduri europene recomanda chiar
valori mai mici pentru colesterol, respectiv colesterol total −175
mg/dl, LDL colesterol − 100 mg/dl.
Organismul isi fabrica singur atat colesterol cat ii este necesar
si nu are nevoie de nici un aportalimentar de colesterol. Daca
alimentele consumate contin o cantitate prea mare de grasimi,
apardepunerile de colesterol pe vasele de sange. Depunerile de
colesterol de pe vasele sangvine provoaca ingustarea
arterelor. In final, se poate ajunge la ischemie, infarct
miocardic si la AVC(accident vascular cerebral) pe fond
de colesterol ridicat.
Zilnic, absorbim aproximativ 0,5 grame de colesterol, ceea ce
inseamna 20%-30% colesterol insange. Ficatul tolereaza fara
probleme o cantitate zilnica de 1 pana la 2 grame de colesterol.
Din moment ce organismul produce singur colesterol inseamna
ca un nivel ridicat de colesterol este,in mare masura, innascut.
Acest nivel de colesterol creste prin supragreutate, lipsa miscarii
si prin diabet.Un om „contine“ aproximativ 145 grame de
colesterol.
Doar 25%-30% din colesterol ajunge in organism prin aport
alimentar, restul este produs deficat (aproape 1.000 mg pe zi).
Cantitatea totala de colesterol din organism este de
aproximativ145 grame.
Un nivel normal de colesterol in organism este esential pentru
piele, unde este transformat invitamina D sub actiunea razelor
ultraviolete. De asemenea, despre colesterol se stie
cafavorizeaza metabolizarea carbohidratilor si este necesar
pentru sinteza hormonilor suprarenali(cortizol) si a celor
sexuali.
 Indicele de masa corporala

Indicele de masa corporala - IMC - este un indicator oficial de

calculare a greutatii corporale ideale, pentru o inaltime data. In
primul rand, indicele de masa corporala ajuta la stabilirea
grupei de greutate in care se incadreaza o persoana - gradul de
obezitate. De asemenea, indicele de masa corporala poate fi
folosit pentru calcularea numarului de kilograme pe care o
persoana trebuie sa le piarda sau sa le castige, pentru a ajunge
la greutatea ideala, pentru inaltimea sa.
Indicele de masa corporala este o metoda care poate fi folosita
atat de barbati cat si de femei, cu varsta cuprinsa intre 18 si 65
ani. Indicele de masa corporala nu este o metoda de calcul a
greutatii potrivita pentru copii, femei insarcinate, persoane cu
masa musculara mare (sportivi) si varstnici si nu este menita
stabilirii procentului de grasime corporala, a masei musculare
sau osoase.
Greutatea corporala si starea de sanatate sunt intr-o relatie de
interdependenta. Starea de sanatate poate influenta, benefic
sau nu, greutatea corporala si invers, orice scadere sau crestere
a greutatii corporale poate influenta, in bine sau in rau, starea
de sanatate. De aceea, mentinerea unei greutati corporale
normale este una dintre cele mai importante modalitati de
mentinere a starii de sanatate, de evitare a riscului de
imbolnavire.

Indicele de masa corporala (IMC) este un indicator cu

recunoastere stiintifica, stabilit in urma rezultatelor unor studii
populationale de mare anvergura, care au avut ca scop
relevarea unei legaturi intre raportul inaltime-greutate pe de-o
parte si strea de sanatate, pe de alta parte. Statisticile arata ca
persoanele al caror indice de masa corporala este cuprins in
intervalul 18,50 - 25 au o stare de sanatate mai buna. Depasirea
acestui interval, atat cu plus cat si cu minus, reprezinta un risc
pentru starea de sanatate. Valorile indicelui de masa corporala
de peste 25 coincid cu o crestere proportionala a problemelor
de sanatate - cu cat greutatea este mai mare, cu atat creste
riscul aparitiei problemelor de sanatate. Dar si deficitul
ponderal excesiv reprezinta un risc de aparitie a unor probleme
de sanatate.
Deci, cu cat indicele de masa corporala se "indeparteaza" de
intervalul 18,50 - 25, cu atat creste riscul aparitiei problemelor
de sanatate.

Calculatorul de Indice de Masa Corporala are rezultate pur

orientative. El trebuie utilizat in corelare cu alte masuratori si
informatii pentru a stabili riscurile pentru starea de sanatate.
Daca doriti sa slabiti sau sa va ingrasati pana la valoarea
indicata a indicelui de masa corporala, va recomandam sa
consultati un medic specialist in nutritie. Acesta va stabili un
anumit anume tip de regim / dieta tinand cont atat de indicele
de masa corporala cat si de celelalte informatii (istoricul bolilor,
starea de sanatate, stilul de viata - consum de tutun, alcool, tip
de activitate fizica - etc.).

Metabolismul bazal

Metabolismul bazal face referire strict la cantitatea de energie

necesară organismului pentru supraviețuire atunci când acesta
se află în repaus total. De pildă, poate fi vorba despre numarul
de calorii de care corpul are nevoie atunci când tu dormi.
Energia consumată de organism în stare de repaus este
direcționată către respiratie, circulatia sanguina și menținerea
temperaturii organismului.
Factori care influenteaza metabolismul bazal.
Metabolismul bazal poate fi influențat de o serie de factori.
Factorii genetici – unii oameni au o rată crescută a
metabolismului bazal, comparativ cu alții, grație mostenirii
genetice.
Masa musculară – mușchii ard de trei ori mai multe calorii
decât grăsimea, chiar și atunci când dormim. Asta înseamnă că
proporția mușchi-grăsime poate modifica metabolismul bazal.
Concret, persoanele cu o masa musculara dezvoltată ard mai
multe calorii atunci când sunt în repaus, spre deosebire de cei
care au mai multă grăsime.
Vârsta – vârsta face o diferență majoră atunci când vine vorba
despre rata metabolismului bazal. Asta pentru că, pe măsură ce
înaintăm în vârstă, pierdem din masa musculară, iar această
pierdere încetinește metabolismul.
Febra – temperatura ridicată a corpului crește rata
metabolismului bazal cu 0,7%/ fiecare grad în plus.
Afecțiuni tiroidiene – atunci când glanda tiroida nu produce
suficienți hormoni, rata metabolică poate să scadă cu până la
30-40%. Așadar, persoanele care suferă de hipotiroidism pot
avea o rată metabolică redusă.
Dietele foarte drastice – înfometarea încetinește
metabolismul bazal întrucât determină organismul să își
conserve cât mai bine energia. De aceea dietele foarte drastice
nu sunt recomandate pentru scăderea în greutate. Femeile
trebuie să consume minimum 1200 de calorii, iar bărbații
minimum 1800 de calorii, pentru că metabolismul bazal să nu
fie încetinit.
Modificarea ratei metabolismului bazal
Dacă metabolismul bazal este accelerat, scăderea în greutate
este favorizată. Metabolismul bazal poate fi accelerat prin
mărirea masei musculare și prin adoptarea unei diete
echilibrate, care furnizează organismului numărul de calorii
necesare. Masa musculară poate fi crescută
prin antrenamentele cu greutati, urcarea scărilor sau alte
activități care solicită musculatura.
 Poți folosi rata metabolismului bazal pentru a scăpa de
kilogramele în plus. Pentru ca acest lucru să fie posibil, e
necesar să creezi un deficit caloric. Un deficit de 500 pănă la
1000 de calorii pe zi vor duce la scăderea în greutate cu până la
1 kilogram pe săptămână. Concret, trebuie să consumăm mai
puține calorii decât ardem pentru ca organismul să poată să
elimine kilogramele în plus.
Calculându-ți rata metabolică vei afla de câte calorii ai nevoie
pentru a crește masa musculară, pentru a elimina grăsimile, dar
și pentru a-ți menține greutatea.
Din cauză că rata metabolismului bazal scade pe măsură ce
înaintăm în vârstă, putem observa că acumulăm mai rapid
kilograme în plus și scăpăm de ele mai greu, de la an la an. De
aceea, este foarte important ca masa musculară să fie sporită
odată cu inaintarea in varsta, astfel încât procesul de încetinire
a metabolismului bazal să fie contracarat. După trecerea
pragului de 30 de ani, metabolismul organismului încetinește.
 Metode de purificare a substantelor chimice

În general substanțele de analizat nu sunt pure ci

reprezintă amestecuri cu grade de complexitate diferite.
Aceasta observație este valabila atât pentru substanțele din
natura, cât și pentru cele care se obțin in urma unor reacții
chimice in laborator. Substanțele organice pe care le obținem
prin sinteză sau cele extrase din produși naturali sunt
amestecuri complexe din care izolăm, de obicei,
componentul care ne interesează.
Pentru a avea un compus unitar, este necesar să-l separăm de
impuritățile ce-l însoțesc sau de alte substanțe care ne
interesează în mod egal. Se pune problema separării
amestecului de substanțe în substanțe chimice individuale
pure.
Metodele de purificare depind de starea de agregare a
componentelor ce se separă din amestecul
respectiv. Purificarea substanțelor solide se face, de obicei,
folosind diferența de solubilitate a substanței respective într-un
dizolvant dat, la cald și la rece și anume substanța se dizolvă în
cantitate mai mare la cald, iar prin răcire precipită cantitativ.
Cristalizarea
Purificarea prin cristalizare se bazează pe proprietatea
cristalelor de a nu include substanțe străine,
in momentul formării lor.
Astfel gheața care se formează la solidificarea parțială prin
răcire a apei sărate (de ex. a apei de mare) sau a unei soluții
diluate de alcool (cum este vinul) este apă solidă curată.
La dizolvarea unei substanțe impure într-un solvent, sau la
topirea unei asemenea substanțe, impuritățile fie nu se dizolvă
sau nu se topesc (așa că pot fi îndepărtate prin filtrare sau
decantare), fie rămân în soluția (lichidul mumă) sau în topitura
reziduală, după depunerea cristalelor substanței purificate.
Filtrarea
Filtrarea este o metodă de separare a impurităților solide din
fluide în urma curgerii prin medii poroase permeabile,
denumite medii filtrante sau filtre.
Noțiunii de filtrare i se poate atribui și posibilitatea
separării componenților unor sisteme (amestecuri) omogene
lichide sau gazoase, utilizând straturi granulare active ca de
exemplu: înlăturarea substanțelor colorate sau rău mirositoare
cu ajutorul cărbunelui activ, dedurizarea cu schimbători de ioni,
separarea componenților nocivi din aerul poluat cu filtrele
măștilor de gaze, separarea prin cromatografie.
Aceste procese se bazează pe efectele proceselor de
adsorbție ori ale reacțiilor chimice pe suprafața
granulelor stratului filtrant active.
 Purificarea (limpezirea) constă în eliminarea unei cantități
relativ mici de solide fine sau coloizi aflați
în suspensie în fluidul de purificat. Limita concentrațiilor între
filtrarea prin „separarea de solide” și „purificarea (limpezire)”
se situează între 0,1 la 0,15 % (procente de masă). Anumite
filtre de limpezire nu permit recuperarea materiilor solide în
stare pură, acestea fiind reținute sau amestecate în
interiorul mediului filtrant (filtre de nisip, cartușe filtrante).
Operația de limpezire (purificare) care include și microfiltrarea,
se aplică în următoarele cazuri:
 pentru obținerea unui fluid curat, limpede, clar sau
transparent;
 pentru a facilita tratamente ulterioare;
 pentru protejarea instalațiilor contra abraziunii mecanice
produse de impuritățile solide.
Distilarea
Purificarea lichidelor prin distilare se bazează pe diferența de
volatilitate a diferitelor lichide dintr‐un amestec și pe faptul că
în timpul distilării unei substanțe pure, temperatura de
distilare rămâne constantă, dacă presiunea nu variază.
Eficacitatea unei distilări depinde de o serie de factori care
pot fi: diferența presiunii vaporilor componentelor
amestecului lichid, volumul probei de distilare, aparatul folosit,
precum și posibilitatea de formare a unor amestecuri
azeotrope. La distilarea unui amestec de lichide, vaporii de
deasupra sunt mai bogați în componenta mai volatilă, fapt
pentru care printr‐o distilare obișnuită, simplă, nu se poate
ajunge la o separare completă a două sau mai multe
componente volatile. Aceasta problemă se poate rezolva
numai printr‐o distilare fracționată.
În timpul distilării unei substanțe ce conține mici cantități
de impurități lichide, la început temperatura de distilare
crește mai rapid sau mai încet‚ din cauza distilării impurităților
mai volatile), până ce atinge un punct la care se menține
constantă și unde trece majoritatea substanței pure. Apoi se
observă din nou o creștere a temperaturii, ceea ce indică faptul
că distilarea componentei principale s‐a terminat, urmând
distilarea impurităților cu puncte de fierbere mai ridicate (mai
puțin volatile).
Extracția
Extracția este o operație cu multiple aplicații la purificarea
substanțelor solide sau lichide. Operația constă în dizolvarea, cu
ajutorul solvenților, a uneia sau a mai multor substanțe dintr-un
amestec. Extracția se bazează pe diferența de solubilitate a
componentelor amestecului într-un anumit solvent. Pentru
efectuarea extracției, se alege de obicei un solvent care să
dizolve una din componentele amestecului, iar soluția se
separă de componenta insolubilă cu ajutorul unei pâlnii de
separare, prin filtrare, sau cu ajutorul unui aparat de extracție.
Solvenții cei mai utilizați pentru extracție sunt: eterul etilic,
eterul de petrol benzenul, cloroformul, tetraclorura de carbon,
etc..
Operația are largi aplicații în practică, de exemplu la
obținerea unor substanțe naturale din regnul animal sau
vegetal. Substanțele organice pot fi conținute în țesuturile
vegetale sau animale de unde urmează a fi extrase cu ajutorul
solvenților potriviți. Substanțele pot exista în amestec sau pot fi
chiar amestecuri de substanțe organice cu substanțe
anorganice, în care caz, de asemenea este necesară o separare
bazată pe diferența de solubilitate.
Aparatele folosite permit un contact îndelungat între
substanță și dizolvant. De cele mai multe ori se folosesc
aparatele de tip Soxhlet, unde substanța este acoperită treptat
de solventul care curge prin refrigerentul ascendent;
extractul se scurge printr-un sifon în balonul în care inițial a fost
introdus solventul.
Sublimarea
Sublimarea este operația de purificare a unei substanțe solide
prin trecerea directa din stare solida in stare de vapori, urmata
de condensarea acestora (de exemplu, naftalina, iodul s.a.).
Sublimarea poate avea loc atât la temperatura camerei – mai
lent, cât și la temperatură ridicată, prin încălzirea substanței –
mai rapid.
Unele substanțe solide pot fi purificate datorită proprietăților
de a se transforma direct din stare de vapori în stare solidă.
Această proprietate poartă numele de sublimare. Substanțele
rezultate prin sublimare sunt foarte pure. La cele mai multe
substanțe, punctul desublimare se găsește deasupra punctului
de topire și substanța se topește înainte de a sublima Puritatea
substanței purificate prin sublimare se verifică prin
determinarea punctului de topire, care este o constantă
caracteristică.
 Proteine si aminoacizi.Surse de proteine.Rol
biologic.

Proteinele sunt surse de energie (macro-nutrienţi),

componente ale organismului (masă musculară, sânge şi alte
lichide din organism, ţesut conjunctiv, piele etc.), şi substanţe
cu multiple roluri biologice. O funcţionare normală a corpului
este imposibil de conceput fără proteine, care dirijează toate
sistemele din organism (metabolisme, sistem endocrin,
digestie, sistemul nervos, imunitar, sanguin etc.).
Proteinele sunt formate din aminoacizi, în număr, ordine şi
aşezare diferită pentru fiecare proteină. Aminoacizii sunt
baza construcţiei („cărămizile”), însă construcţia finală a unei
proteine cuprinde nu doar o înşiruire de aminoacizi, ci mai
Multe elemente de structură care îi conferă cali
tatea de proteină. Astfel, lanţurile formate de aminoacizi
(„structura primară”) se leagă între ele prin punţi, alcătuind
„structura secundară”, urmând să se aranjeze ca moleculă
tridimensională („structura terţiară”) şi apoi ca grupuri de
molecule („structura cuaternară”).
Surse de proteine-Produse animale: lapte, branzeturi (100g
branza = 25-30 g proteine), carne (20%
proteine),viscere (ficat, rinichi, inima, splina, peste), oua.
-Leguminoase: fasole (20-25%), mazare, soia
(35%).
-Cereale : paine(8%).
-Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci,legume,fructe (ultimele 2
mai putin).

Rolul biologic al proteinelor

Proteinele îndeplinesc în organismele vii mai multe functii
biochimice absolut indispensabile tuturor proceselor
metabolice si fiziologice.
a) Rolul plastic-este jucat de proteinele structurale ce reprezin
ta constituenti principali ai membranei celulare, citoplasmei,
organitelor subcelulare, umorilor si fluidelor tuturor
organismelor vii.
b) Rolul energetic-este asigurat prin faptul ca în urma
degradarii lor catabolice se elibereaza o mare cantitate de
energie ce se înmagazineaza în legaturile macroergice ale
moleculelor de ATP, energie ce va fi utilizata în diferite
procese vitale (efort fizic si intelectual, procese de biosinteza
etc.).
c) Rolul reglator-este îndeplinit de o serie de hormoni
cu structura polipeptidica (hormonii reglatori ai
hipotalamusului, ai hipofizei, hormonii pancreasului,
hormonii paratiroidieni, ai timusului si cei gastro-intestinali).
d) Rolul de aparare-este îndeplinit de proteinele
specifice din clasa imunoglobulinelor (anticorpi) care
prezinta proprietati speciale de a interactiona cu proteinele
straine (antigene) în procesul complex de aparare a
organismului fata de agentii patogeni din mediul extern.

e)Rolul de transport-al proteinelor se refera atât la

transportul activ prin membranele biologice care se
efectueaza cu consum energetic, contra gradientului
de concentratie al metabolitului transportat, cât si la
transportul specific al unor metaboliti sau elemente absolut
necesare vietii. În acest din urma caz, un exemplu concludent îl
reprezinta hemoglobina al carui rol biologic consta în
transportul oxigenului de la plamâni la nivelul tuturor
organelor si tesuturilor si a dioxidului de carbon pe calea in
versa.
f) Rol în contractia musculara
Procesul contractiei musculare, care sta la baza efortului
fizic, este un proces fiziologic si biochimic complex realizat
prin consum energetic (când se utilizeaza energia
înmagazinata în legaturile macroergice ale moleculelor de
ATP) de catre o serie de proteine specifice -actina si miozina-
ce formeaza un complex proteic cuaternar cunoscut sub
numele de complexul acto-miozinic.
g) Rolul catalytic-este îndeplinit de catre enzime care sunt,
fara exceptie, substante proteice.
În afara functiilor enumerate mai sus, proteinele reprezinta
instrumentul molecular al expresiei informatiei genetice
continute în acidul deoxiribonucleic din cromozomi. De
aceea, proteinele sunt componente structurale si functionale
intim legate de procesele vietii, procese ce nu pot si
concepute în lipsa substantelor proteice.

Rolul enzimelor in etapele

digestiei(bucala,gastrica,intestinala)
Bolile metabolismului glucidic

Bolile metabolismului glucidic Enzima este un compus organic

de natura proteica, prezenta in celulele vii, care dirijeaza
procesele de sinteza si de degradare din organismele
animalelor, plantelor si microorganismelor, producand si
pastrand energie. Fara enzime procesele biochimice s-ar
desfasura cu viteze foarte mici. Rolul enzimelor:
Descompunerea moleculelor mari; - Accelereaza procesele
metabolice; - Coordoneaza unele etape ale ciclului metabolic.
Componentele nutritive,aduse cu alimentatia, sunt supuse
actiunii primare a sucurilor digestive care le transforma in
compusi absorbabili. Saliva Saliva este secretata de celulele a
trei perechi de glande: submaxilara,sublinguala si parotida,
precum si de asa numitele galnde bucale disseminate in
mucoasa bucala. Substantele organice care intra in compozitia
salivei sunt: albumina, globuline, uree, acid uric, creatina,
aminoacizi, mucina, cholesterol, enzime in cantitate mica,
lipase, proteinaze, lizozim, amilaza. Enzimele salivare: Saliva
contine o serie de enzime in cantitate mica: lipaze, proteinaze,
peptidase mai contine lizozim care are actiune de liza asupra
microorganismelor, prin actinia sa mucolitica exercitata asupra
polizaharidelor capsulare bacteriene. Enzima cea mai
importanta cantitativ si functional este amilaza salivara
(ptialina) care desface legatura 1,4 glicozidica. Amilaza contine
si enzime de deramificare a amidonului care actioneaza
hidrolitic asupra legaturilor 1-6 glicozidice si transforma
amidonul ramificat in amidon liniar. Aceasta enzima degradeaza
polizaharidele alimentare pana la stadiul de maltoza prin stadiul
intermediary de dextrin. Amilaza se gaseste numai in saliva
umana, la maimuta si la porc. Amilaza salivara nu actineaza
asupra celulozei , de aceea se recomanda fierberea alimentelor
pentru inlaturarea invelisului celulozic al grauntelor de amidon.

Saliva mai contine cantitati mici de maltaza care desface

maltoza in glucoza. Functiile salivei:  Functii digestive datorita
prezentei amilazei  Rolul mecanic conferit in special de
prezenta mucinei  Actiunea de solubilizare a substantelor
solide  Actiunea de indepartare din cavitatea bucala a urmelor
alaimentare si in general a componenteleor straine c ear putea
constitui un mediu de cultura favorabil dezvoltarii bacteriilor. 
Rol in mentinerea umiditatii mucoaselor  Rol excretor in
special al metalelor grele(Hg,Pb,Sb), medicamentelor.  Rol in
reglarea apei in organism  Rol antiseptic prin prezenta unor
factori bacteriolitici(lizozimul). Sucul gastric Sucul gastric este
un lichid clar sau usor opalescent, incolor, indoor. Contine
aproximativ 0,5% substante solide, formate in special din NaCl,
KCl, fosfati, minerali, mucina, acizi organic si enzime. Are o
reactie puternic acida. Enzimele din sucul gastric: Pepsina este
enzima cea mai caracteristica a sucului gastric, este secretata
de celulele ale glandelor fundice. Se gaseste in citoplasama
acestor celule sub forma inactive de zimogen,pepsinogenul si
este transformata sub actiunea HCl in enzima active. Ph-ul
optim de actiune intre 1,5 si 2,5 variaza cu protein asupra
careia actioneaza: pt.cazeina pH-ul=1,8, pt.gelatina pH-ul=2,2.
Prima actiune a sucului gastric este denaturarea proteinei
native in metaproteina solubila in mediul acid din stomac.
Actiunea pepsinei asupra proteineleor se exercita pana la
stadiul de peptone cu molecula destul de mica. Pepsina
actioneaza asupra tuturor proteineleor native cu exceptia
cheratinei si a protaminei care nu contine tirozina si fenilanina.
Uropepinogenul apare in sange si urina; valori mult crescute se
constata in ulcerul duodenal. Rennina este enzima de coagulare
a laptelui, este produsa de celulele fundamentale ale glandelor
fundice. Este secretata sub foram de precursor inactive,
prorennina si este activate de HCl. La adulti exista in cantitate
mica sau nu exista. Se gaseste in cantitate mare in mucoasa
gastric a sugarului.

Lipaza gastrica este enzima care scindeaza hidrolitic grasimile,

actioneaza in mediu acid, dar cu activitate slaba Ureaza apare in
mucoasa gastrica a fetusului si a adultului, dar nu in sucul
gastric normal; are rolul sa produca amoniacul care
neutralizeaza HCl aparand astfel mucoasa gastric. Sucul
pancreatic: Acesta este un lichid incolor,clar,vascos si
alcalin.Volumul secretiei in 24 de ore este 1200-1500 ml. Rolul
fiziologic important al pancreasului este producerea si secretia
enzimelor digestive acesta fiind sursa cea mai importanta a
enzimelor digestive. Sucul pancreatic contine urmatoarele
enzime:  Enzimele proteolitice.In sucul pancreatic exista 2
proteinzae: tripsina si chimotripsina.Tripsina e secretata sub
forma inactiva de tripsinogen iar chimotripsina se gaseste de
asemenea sub forma inactiva de chimotripsinogen si este
activata de tripsina.Actiunea tripsinei asupra proteinelor duce
la o degradare mai avansata decat actiunea
pepsinei.Chimotripsina catalizeaza hidroliza produselor de
degradare a tripsinei si pepsinei.Sucul pancreatic contine ,de
asemenea si o protaminaza si o elastaza.Celulele pancreatice
contin polinucleotidaze ,ribonucleaze su
dezoxiribonucleaze,care trec in sucul pancreatic.  Amilaza
pancreatica actioneaza asupra amidonului prin aceleasi stadii a
si amilaza salivara,este insa mai activa ca aceata si digera si
amidonul nefiert.In anumite boli pancreatice,activitatea
amilazica a serului si urinii creste,ceea ce procura un test clinic
important.Sucul pancreatic nu contine maltaza,dar ar contine
lactoza si zaharoza.  Lipaza pancreatica catalizeaza reactia de
scindare hidrolitica a grasimilor neutre de glicerol si acizi
grasi.In conditii fiziologice nu are loc o scindare totala.Sarurile
biliare stimuleaza emulsionarea grasimilor,ceea ce permite un
contact mai extins intre substrat si enzima.Lecitinaza
pancreatica desface lecitina cu formare de glicerol.In sucul
pancreatic exista o fosfataza alcalina si o colesterolesteraza.Din
mucoasa intestinala s-a reusit izolarea unei substante care
inlocuita intravenos,este capabila de a stimula secretia

pancreatica.Acesta substanta se formeaza atunci cand chimul

stomacal aci vine in contact cu mucoasa duodenala si poarta
numele de secretina. Pancreozimina este o componenta
produsa ca si secretina in mucoasa dudodenala si stimuleaza
enzimele pancreatice.Este eliberata tot sub actiunea acizilor
Explorarea functiei pancreatice se efectueaza in clinica prin
dozarea in lichdul recoltat prin tubaj duodenal,precum si in
sange,in urina in materiile fecale,a enzimelor secretate de
pancreas si de asemenea prin cercetarea digestiei proteinelor si
grasimilor. Bila este produsul de secretie externa a ficatului si
este adusa pe calea tractului biliar in duoden.Cantitatea de bila
secretata in conditii fiziologice variaza intre 800 si 1000 ml in 24
de ore.Bila veziculara difera de bila hepatica.Bila hepatica este
clara,galbena-aurie,aproape izotonica cu sangele pe cand bila
veziculara este tulbure(din cauza resturilor epiteliale si a
sarurilor de calciu),filanta si de culoare verde-bruna. Bila
veziculara este mai concentrata decat bila hepatica,datorita
faptului ca apa este rapid absorbita prin peretele veziculei
biliare Principalii constituenti ai bilei sunt:sarurile
biliare,respectiv sarurile alcaline ale acizilor biliari conjugati cu
glicerol sau taurina,colesterolul,pigmentii
biliari,lipide,uree,mucina si saruri anorganice. Acizii biliari din
bila umana sunt:acidul colic,acidul dezoxicolic,acidul
chenodezoxicolic si acidul litocolic.In bila acesti acizi apar
conjugati cu glicocolul sau taurina si poarta numele de acizi
glicolici.Precursorul acidului colic in organism este
colesterolul .Taurina si glicolul se conjuga cu acizii colici in
celula hepatica.Majoritatea acizilor biliari au in organism un
circuit inchis constituind ciclul enterohepatic prin care sarurile
biliare sunt reabsorbite si readuse in curentul sanguin port si
apoi in ficat. Pigmentii biliari sunt bilirubina si biliverdina.Locul
de formare a pigmentilor biliari este sistemul reticuloendotelial.
Originea acestor pigmenti este hemoglobina.Icterul mecanic
este cauzat de un obstacol mecanic intra sau extra biliar care
impiedica excretia bilei in duoden.Ca si pentru acizii biliari
exista si pentru pigmentii biliari un ciclu enterohepatic.
Bilirubina se gaseste in bila sub forrma de diglucuronat de
sodiu.Sub aceasta forma ajunge in intestinul subtire unde o
mica parte este reabosrbita in circulatia porta si

readusa ficatului(circulatia enterohepatica).Majoritatea

bilirubinei trece din intestinul subtire in colon. Lecitina se
gaseste in bila in proportie de 0,02-0,05 %.Se gasesc de
asemena acizi grasi si sapunuri. Colesterolul se gaseste in bila
sub forma libera,nu sub forma de esteri.Surse ale colesterolului
biliar sunt:  Sinteza in ficat  Descompunerea eritrocitelor 
Colesterolul alimentar Capacitatea bilei de a mentine
colesterolul in solutie este datorata sarurilor biliare. Mucina din
bila este secretata de celulele epiteliale ale ale mucoasei
veziculei si canalelor biliare. Compozitia minerala a bilei este
data de anionii;clor,bicarbonati,fosfati,sodiu,potasiu etc.Bila
veziculara este mai saraca in substante decat bila hepatica.
Calculii biliarii sunt concretiuni care se formeaza destul de
frecvent in vezicula biliara. Pot fi mai multe tipuri de calculi
biliari:calculi de colesterol pur,calculi puri de bilirubina,calculi
micsti de calciu-colesterol,de colesterol-calciu pigmenti biliari.
Functiile bilei sunt importante si anume: 1. Datorita alcalinitatii
sale neutralizeaza chimul acid 2. Este un vehiculant al unor
produse de degradare 3. Are rol excretor pentru pigmentii
biliari,medicamente,colesterol,metale 4. Are rol esential in
digestia grasimilor de catre sucul intestinal si pancreatic 5. Are
rol important pentru mentinerea echilibrului ionic in cursul
digestiei Sucul intestinal are un continut destul de mare de NaCl
si NaHCO3,contine mucina si diverse enzime.Este un lichid
albicios sau galbui,uneori tulbure datorita mucusului.Contine:
eneterokinaza ,peptidaze, carbohidraze, lipaza, nucleotidaze si
fosfataze. Petidazele din sucul intestinal cuprind o serie de
enzime care continua actiunea degradativa a enzimelor
proteolitice din sucul pancreatic. Carbohidraze.Digestia
dizaharidelor se face aproape exclusiv in sucul intestinal,unde
sunt transformate in monozaharide.

Actiunea enzimatica complexa a enzimelor prezente in sucul

pancreatic si intestinal acopera pe deoparte nevoile
organismului in aminoacizi,iar pe de alta parte evita
inconvenientul introducerii de molecule intacte proteice.
Intestinul gros.Continutul din colon prin deshidratare se
transforma treptat intr-o masa semisolida,constituind fecalele.
Fecalele sunt formate din resturi alimentare care nu au fost
digerate,resturi ale secreiilor tractului digestiv,bacterii si
produsele lor metabolice,leucocite si descaumatii formate din
celule epiteliale ,saruri alcaline.In mod patologic pot contine
paraziti,sange sau leucocite abundente.Cantitatea medie de
fecale eliminata de un adult pe zi este de 80-200g. Bolile
metabolismului glucidic: - Diabetul zaharat - Diabetul zaharat
de tip 2(insulin-dependent).
 Tulbulari ale metabolismului proteic si lipidic.Cai
commune de metabolizare a alimentelor.

Tulburari ale metabolismului proteic si lipidic. Cai commune

de metabolizare a alimentelor Tulburari in metabolismul
lipidelor. Lipidele constituie un grup de substanțe organice,
care îndeplinesc roluri multiple în cadrul organismului animal: -
rol plastic, întrând în constituția membranelor celulare; -rol
energetic, prin utilizarea energogenică a acizilor grași; -rol de
protecție mecanică a unor organe (rinichii); -rol de protecție
termică a organismului (maniamentele subcutanate – depozite
de grasime); -rol de sursă de apă metabolică, utilizabilă în
condiții de deshidratare și inaniție hidrică; -rol de materii prime
utilizate în scopul biosintezei unor substanțe liposolubile
biologic active (hormoni steroizi). Organismul își procură acizii
grași, glicerolul și colesterolul, indispensabili biosintezei
lipidelor proprii din două surse: -hrana, care furnizează: -
trigliceride, digerate succesiv sub influența lipazei gastrice și a
celei pancreatice, în glicerol și acizi grași; -fosfolipide, digerate
sub influența fosfolipazelor pancreatică și intestinală în glicerol,
acizi grași, colină și radicali fosfat; -colesterol esterificat,
digerate sub influența colesterolesterazei pancreatice în
colesterol și acizi grași. -biosinteaza, la nivel hepatic a
trigliceridelor, folosind ca materie primă glucide și proteine.
Digestia, absorbția și metabolismul lipidelor se derulează prin
implicarea următorilor factori: -enzimatici, precum: lipazele
gastrică și pancreatică, fosfolipazele pancreatică și intestinală și
colesterolesteraza pancreatică, implicate în procesele de
digestie a lipidelor din rație; -secreția biliară, răspunzătoare
(prin sărurile biliare) de emulsionarea lipidelor din rația
alimentară și: -facilitarea digestiei acestora; -facilitarea
absorbției acestora; -hormonali, implicați în reglarea nivelului
metabolismului proteinelor, precum: -insulina, care amplifică
anabolismul lipidelor; -catecolaminele, STH, hormonii tiroidirni
iodați (tiroxina), hormonii sexuali, glucagonul și hormonii
glucocorticoizi, care amplifică catabolismul ; -prezența în rație a
factorilor lipotropi (colina, inozitolul, acidul folic, vitaminele B6
și B12, metionina, proteinele ), care se opun depunerii lipidelor
în diverse țesuturi (ficat); -prezența în rație a factorilor
antilipotropi (biotina, vitaminele B1, B2, PP și cistina), care se
opun depunerii lipidelor în diverse țesuturi (ficat); -nervoși,
reprezentați de hipotalamus, care se implică: -în calitate sa de
centru de reglare a ingestiei de hrană; -în calitatea sa de releu
neuroendocrin, în sinteza unor hormoni implicați direct (STH )
sau indirect (TSH , ACTH , FSH ), în metabolismul lipidelor; -
genetici, care pot predispune organismul, la dezechilibre
metabolice, manifestate fie prin prevalența anabolismului
(tendința de îngrășare), fie prin cea a catabolismului lipidic
(tendința de menținere la un nivel scăzut a depozitelor lipidice
corporale). În consecință, orice disfuncție în derularea acțiunilor
specifice factorilor enumerați mai sus, are darul de a induce
tulburări ale metabolismului lipidelor. Tulburările
metabolismului lipidelor, intră în categoria lipidozelor se
manifestă la nivelul: -metabolismului lipidelor neutre; -
metabolismului lipidelor complexe. Tulburările metabolismului
lipidelor neutre Tulburările metabolismului lipidelor neutre se
grupează în două categorii: -tulburări prin aport redus de lipide;
-tulburări prin aport crescut de lipide. Tulburari in metabolismul
proteinelor Proteinele constituie un grup de substanțe
organice, care îndeplinesc roluri multiple în cadrul organismului
animal: -rol plastic, întrând în constituția țesuturilor
organismului; -rol de transportator plasmatic al unor hormoni,
lipide (lipoproteine), vitamine etc.;

-rol de biocatalizator (enzime); -rol în apărarea specifică

(imunoglobuline) și nespecifică (complementul); -rol în
menținerea echulibrului acido-bazic (prin grupările aminio și
carboxil); -rol hidropexic, de reținere a apei (generează
presiunea oncotică); -rol detoxifiant (conjugarea cu aminoacizi
a toxicului, la nivel hepatic); -rol energetic, prin utilizarea
aminoacizilor: -în sens energogenic; -în sens neoglucogenic sau
lipogenic. Organismul procură aminoacizii, indispensabili
biosintezei proteinelor proprii din două surse: -hrana, care
furnizează: -proteine, digerate succesiv sub influența enzimelor
proteolitice din sucurile gastric (pepsina și gelatinaza),
pancreatic (tripsina, chimotripsina, elastaza și
carboxipeptidazele) și intestinal (enterochinazele,
aminopeptidazele tri și dipeptidazele); -biosinteaza în organism
a aminoacizilor neesențiali. Digestia, absorbția și metabolismul
proteinelor se derulează prin implicarea următorilor factori: -
enzimatici, precum: pepsina, gelatinaza, tripsina, chimotripsina,
elastaza, carboxipeptidazele, enterochinazele,
aminopeptidazele, tri și dipeptidazele, implicate în procesele de
digestie a proteinelor din rație; -hormonali, implicați în reglarea
nivelului metabolismului proteinelor, precum: -insulina, STH,
hormonii tiroidirni iodați (tiroxina) și hormonii sexuali, care
amplifică anabolismul proteinelor; -glucagonul și hormonii
glucocorticoizi, care amplifică catabolismul proteinelor; -
vitaminici, precum vitaminele hidrosolubile din complexul B
(B2, B6, B12) și PP, precum și vitaminele liposolubile (A,D,E,K)
care se implică în metabolismul intermediar al proteinelor; -
nervoși, implicați în reglarea biosintezei și secreției unor
componente proteice (Sistemul Nervos Vegetativ) sau
asigurarea unei balanțe pozitive a biosintezei proteice în
anumite structuri, precum mușchii scheletici (Sistemul Nervos
Central); -genetici, constituiți de genele implicate în codificarea
proteinelor proprii organismului. În consecință, orice disfuncție
în derularea acțiunilor specifice factorilor enumerați mai sus,
are darul de a induce tulburări ale metabolismului proteinelor.
Tulburările metabolismului proteinelor, intră în categoria
proteineozelor și se manifestă la nivelul: -metabolismului unor
aminoacizi; -metabolismului anumitor proteine sau categorii de
proteine. Tulburări ale metabolismului proteinelor, cu
manifestare la nivelul aminoacizilor Aceste tulburări au un
caracter congenital, intrând în categoria enzimopatiilor, fiind
datorate unor deficite enzimatice (cantitative sau calitative),
care stopează derularea unor lanțuri metabolice, determinând
sindroame specifice, precum: -fenilcetonemia, produsă de
incapacitatea enzimei fenilaalaninhidroxilaza de a transforma
fenilalanina în tirozină; -tirozinoza, produsă de deficitul în
aminotransferază, fapt care face imposibilă transformarea
acidului b tri fenil piruvic în acid homogentizinic; -alcaptonuria,
-leucinoza, -cistinuria; -albinismul, (imposibilitatea transformării
tirozinei în melanină).Albinismul este o afecţiune ereditară,
fiind caracterizată prin absenţa pigmentului (melanina) care
conferă culoare pielii, părului şi ochilor. Aceste tulburări se
concretizează prin afectarea nivelului cantitativ și calitativ al
unor proteine specifice organismului, fiind induse prin: -deficite
congenitale manifestate prin afectarea cantitativă sau calitativă
a biosintezei unor proteine specifice organismului (hemofiliile);
-afectarea biosintezei unor proteine specifice, în urma: -alterării
funcționale a organelor care găzduiesc aceste procese (tulburări
de coagulabilitate consecutive și disfuncții consecutive alterării
nivelului proteinelor plasmatice, induse de insuficiența
hepatice); -carențe alimentare, inductoare de: -diminuarea
fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice
(malnutriție); -tulburări ale sintezei proteice, precum carențele
în vitamina C (inductoare de deficiențe ale biosintezei
colagenului) și K (inductoare de deficiențe biosintetice ale
factorilor plasmatici II, VII, IX și X, ai coagulării sângelui); -
diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei
proteice,urmare a maldigestiei și malabsorbției(tulburări
digestive ) -amplificarea biosintezei proteice
(hipergamagobulinemia specifică unor stări infecțioase); -
procese patologice concretizate prin distrugerea sau eliminarea
crescută a unor proteine specifice (hemoragii și plasmoragii,
inductoare de hipoproteinemii și respectiv hiperproteinemii).
Organismul este un sistem deschis care face schimb de
substanţă şi energie cu mediul extern. Acest schimb permanent
se numeşte metabolism. Metabolismul începe odată cu ingestia
alimentelor şi sfârşeşte cu excreţia produşilor neutilizabili. El se
desfăşoară în trei etape: digestivă, celulară şi excretorie.
Legătura dintre aceste etape o asigură sângele şi circulaţia
acestuia. Reactiile biochimice, care au ca suport nutrientii, sunt
exergonice si endergonice. Reactiile exergonice sunt cele
asociate cu degradarea nutrientilor, fiind furnizoare de energie;
ele constituie latura catabolicã a metabolismului sau
catabolismul. Reactiile endergonice sunt cele consumatoare de
energie, necesarã reconstructiei sau sintezelor celulare; ele
constituie latura anabolicã a metabolismului sau anabolismul.
 Vitamine.Surse.Rol biochimic si
fiziologic.Prezentare in farmacii(combinatii de
vitamin si contraindicatii)

Vitaminele reprezinta un grup de substante organice naturale,

necesare organismului (desi in cantitati mici), pentru realizarea
in conditii optime a unor procese metabolice esentiale.
Vitaminele, prin moleculele lor, nu elibereaza energie si nu au
nici roluri plastice, insa sunt esentiale in generarea acesteia.
Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de catre
organism, acesta trebuie sa le primeasca prin dieta (fie ca atare,
fie sub forma de provitamine). Exista 13 vitamine esentiale
(lipsa lor afecteaza functionalitatea normala a organismului): A,
C, D, E, K, tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), acidul
pantotenic, biotina, vitamina B6, vitamina B12, acidul folic.
Functiile vitaminelor sunt complexe, incluzand aici: functie de
hormoni sau hormon-like (vitamina D), antioxidanti (vitamina
E), rol in cresterea si diferentierea tisulara (vitamina A) si
lista poate continua.
Vitaminele sunt grupate in doua categorii (aceasta clasificare
fiind utila mai mult din punct de vedere nutritional):
- liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitandu-se in tesuturi
liposolubile si in ficat
- hidrosolubile (C, P, B) pe care organismul le foloseste imediat,
altfel se pierd prin urina.
Singura vitamina hidrosolubila ce poate realiza depozite este
vitamina B12 (la nivel hepatic), aceste depozite mentinandu-se
ani de zile. Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si
insolubile in apa, iar utilizarea (digestia si absorbtia lor) depinde
de capacitatea organismului de a procesa lipidele alimentare.
Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul
digestiv, insa au nevoie de prezenta acidului clorhidric in sucul
gastric. Excesul lor este eliminat urinar, organismul
nerealizand, cu o singura exceptie, deja amintita, depozite (in
caz de insuficiente, carentele lor apar foarte repede)
SURSE
Principala sursă de vitamine pentru organism o constituie
plantele; ca sursă secundară de vitamine trebuie menţionată
flora bacteriană intestinală precum şi o serie de organe,
ţesuturi, lichide de origine animală în care vitaminele se
concentrează sau depozitează.
Organismul îşi procură vitaminele ca atare sau sub formă de
provitamine.
 Lipsa sau insuficienţa vitaminelor din organism determină
tulburări metabolice şi apariţia unor boli numite avitaminoze
sau hipovitaminoze.Organismul primeste cele mai multe
vitamine din consumul alimentelor. Daca acestea sunt
naturale si nu contin conservanti, aportul de vitamine va fi unul
normal si organismul va functiona optim, depasind cu usurinta
problemele legate de stres, de usoare raceli sau forme mai
noi ale gripei.Sursele vegetale ale beta-carotenului sunt
grasimile si colesterolul.

Vitamina A se gaseste in natura sub doua forme: vitamina A

preformata si provitamina A sau caroten.
Tiamina (vitamina B1) se gaseste in paine, cereale, paste,
cereale integrale, carne slaba (in special carne de porc), peste,
fasole uscata, mazare si soia.
Riboflavina o gasim in carne precum si in migdale, ciuperci,
cereale integrale, boabe de soia si legume verzi.
Niacina se gaseste in produse lactate, carne de pasare, peste,
carne slaba, nuci si oua.
Vitamina B4 (adenina) se gaseste in drojdia de bere, cerealele
integrale, mierea proaspata si nealterata, polen, laptisor de
matca, propolis precum si in compozitia celor mai multe fructe
si legume proaspete.
Sursele comune pentru acidul pantotenic sunt branza,
porumbul, ouale, carnea, arahidele, soia, mazarea, drojdia de
bere si germenii de grau.
 Alimentele cu un continut bogat de vitamina B6 sunt carnea
alba, de pasare sau peste, bananele, painea din cereale
integrale si cereale, boabele de soia si legumele.
Acidul folic il gasim la fasole, legume cu frunze verzi, citrice,
sfecla, germeni de grau si carne.
Sursele bogate in biotina sunt fulgii de ovaz, galbenusul de ou,
soia, ciupercile, bananele, alunele
si drojdia de bere.
Pentru vitamina C, consumati varza si multe legume colorate
verde inchis. Vitamina D o puteti lua din lapte si peste gras.
Vitamina E se gaseste in germeni de seminte sau cereale.
Surse bogate de vitamina K sunt legumele precum broccoli,
varza de Bruxelles, varza, conopida,varza Kale, spanacul si soia.
Bioflavonoidele sunt prezente in cojile de fructe ale citricelor si
in alte produse alimentare care contin vitamina C.
ROL BIOCHIMIC SI FIZIOLOGIC
O serie de vitamine joacă un rol important în reacţiile
biochimice catalizate de enzime, funcţionând în calitate de
cofactor (intră în structura enzimelor).
După structura chimică se denumesc:
- acid ascorbic (vitamina C);
- tiamină (vitamina B1);
- riboflavină (vitamina B2);
- piridoxină (vitamina B6);
După rolul fiziologic ce-l îndeplinesc în organism, vitaminele se
clasifică astfel:
- vitamina antihemoragică (vitamina K);
- vitamina antiberi-beri (vitamina B1);
- vitamina antirahitică (vitamina D);
 - vitamina antisterilităţii (vitamina E);
- vitamina antiscorbutică (vitamina C).
Se găseşte în toate plantele. Sursele principale de vitamina C,
din hrană, sunt legumele, zarzavaturile şi unele fructe. O
cantitate foarte mare de vitamina C se găseşte în măceş (mai
ales in fructele de culoare roşu închis), şi în coacăzele negre.
Sunt bogate în vitamina C: căpşunile, portocalele, lămâile,
mandarinele, roşiile, varza (nu numaiproaspătă, ci şi murată,
dacă ea se conservă corect), mărarul, ceapa verde, verdeaţa de
pătrunjel şi alte zarzavaturi proaspete, hreanul. În cartofi nu se
găseşte prea multă vitamina C, dar cartoful ocupă un loc
important în hrana zilnică şi de aceea reprezintă una din sursele
principale de vitamina C din hrană.
În majoritatea produselor care conţin vitamina C se găseşte şi
vitamina P, care intensifică acţiunea vitaminei C.
Vitamina C este un compus chimic labil (puţin stabil). Ea se
distruge extrem de rapid în prezenţaoxigenului din aer, în cazul
încălzirii în mediu neutru sau alcalin. De aceea, în urma
prelucrării culinare a alimentelor, o parte din vitamina C de
obicei se pierde. Prin fierbere, vitamina C se distruge.
Din punct de vedere chimic, vitamina C este o γ-lactona unui
acid hexonic. Deşi se numeşte acid, nu are grupa carboxilică
liberă, aceasta fiind blocată de legatura lactonică formată între
C1 şi C4. Are o structură furanozică ce îi imprimă o mare
reactivitate.
Prin oxidare lentă se transformă în acid dehidroascorbic, iar
prin oxidare energică se transformă ireversibil în acid oxalic şi
acid treonic.
Vitamina C sau acidul ascorbic exercită o influenţă pozitivă
asupra metabolismului din organism,contribuie la o bună
utilizare a proteinelor din hrană; ea este necesară pentru
menţinerea integrităţilor pereţilor capilarelor.

Analize medicale si valori normale.Analiza grupelor

de sange.Sistemul OAB.Sistemul RH.

Analizele medicale au valori ce se incadreaza in anumite limite

normale. Cresterea acestor valori sau scaderea lor sub limitele
normalului sunt considerate anormale sau patologice. Sunt frecvent
intalnite situatiile, exceptand boala in sine, care pot modifica valorile
normale ale analizelor. Cunoasterea acestor cauze in scopul eliminarii
lor sunt de ajutor atat pacientului cat si medicului care executa sau
interpreteaza analizele. Valorile normale ale analizelor trebuie
interpretate si in raport de conditiile locale, de obiceiurile alimentare,
de factori climatici si geografici si chiar in raport cu factorii genetici.
Este foarte important de subliniat ca in majoritatea cazurilor analizele
medicale singure nu pot servi la stabilirea unui diagnostic. Acestea
sunt doar un instrument ajutator la indemana medicului care corelat
cu alte investigatii conduce la stabilirea diagnosticului.
In tabelele urmatoare sunt redate valorile normale, cantitative
ale analizelor medicale exprimate in moli/l sau subunitatile acestora:
milimoli/l (a mia parte dintr-un mol/l) sau micromoli/l (a miliona parte
dintr-un mol/l). Acestea arata si care este cantitatea de substanta
analizata la un ml, la 100 ml sau la un l de produs lichid analizat. De la
un laborator la altul, in functie de metoda folosita la determinare,
aceste valori normale pot varia usor .

Valori in sange
Substanta analizata Valori normale Factorul de Valori normale
in grame si submultiplii multiplicare in moli si submultiplii
0.020-0.050 g/l mg/1X5.95
Acidul uric 119-297 mcmol/l
2.0-5.0 mg/100ml mg/100mlX59.5
Amoniacul 0.1-0.3 mg/l mg/1X58.5 5.85-17.55 mcmol/l
0.008-0.010 g/l
Bilirubina indirecta mg/1X1.71 13.6-17.1 mcmol/l
0.8-1 mg/100ml
0-0.0025 g/l
Bilirubina directa mg/1X1.71 0-4.30 mcmol/l
0-0.25 mg/100ml
0.008-0.0125 g/l mg/1X1.71
Bilirubina totala 13.68-21.30 mcmol/l
0.8-1.25mg/100ml mg/100mlX17
0.090-0.110 g/l
Calciul mg/1X0.025 2.25-2.75 mmol/l
9-11mg/100ml
3.34-3.95 g/l g/1X28.2
Clorul 94-111 mmol/l
334-395mg/100ml mg/100mlX0.282
1.2-2.6 g/l g/1X2.58
Colesterolul 3.1-6.7 mmol/l
120-260mg/100ml mg/100mlX0.258
0.0005-0.012 g/l mg/1X8.85
Creatinina 44-106 mcmol/l
0.5-1.2 mg/100ml mg/100mlX88.5
 0.5-1.8 g/l mg/1X17.9
Fierul 9-32 mcmol/l
50-180 mg/100ml mcg/100mlX0.179
0.030-0.045 g/l mg/1X0.032
Fosforul 0.96-1.44 mmol/l
3.0-4.5 mg/100ml mg/100mlX00.32
0.65-1.10 g/l g/1X5.56
Glucoza 3.6-6.0 mmol/l
65-110 mg/100ml mg/100mlX0.055
Hemoglobina 12-16 mg/100ml g/1X0.621 7.45-9.93 mmol/l
0.020-0.040 g/l mg/1X0.041
Magneziul 0.82-1.64 mmol/l
2-4 mg/100ml mg/100mlX0.41
0.160-0.200 g/l g/1X25.6
Potasiul 4.5-5.1 mmol/l
16-20 mg/100ml mg/100mlX0.256
3.1-3.5 g/l g/1X43.5
Sodiul 135-152 mmol/l
310-350 mg/100ml mg/100mlX0.435
0.5-1.5 g/l g/1X1.14
Trigliceridele 0.57-1.71 mmol/l
50-150 mg/100ml mg/100mlX0.0114
0.2-0.5 g/l mg/1X16.6 3.30-8.30 mmol/l
Ureea
20-50 mg/100ml mg/100mlX0.116

Valori in urina

Valori normale Factorul de Valori normale

Substanta analizata
in grame/24 ore multiplicare in mol/24 ore
0.30-0.80 1.8-4.8
Acidul uric g/24hX5.95
g/24h mmol/24h
1.7-7.4 8.6-37.3
Acidul vanil mandelic mg/24hX5.04
mg/24h mcmol/24h
0.10-0.30 2.5-7.5
Calciul mg/24hX0.025
g/24h mmol/24h
6-8 169-225
Clorul g/24hX28.2
g/24h mmol/24h
1-2 8.85-17.7
Creatinina g/24hX8.85
g/24h mcmol/24h
6-20 20-70
17-cetosteroizii mg/24hX3.47
mg/24h mcmol/24h
0.5-1.5 16-48
Fosforul g/24hX32
g/24h mmol/24h
0.06-0.18 2.5-7.4
Magneziul g/24hX0.041
g/24h mmol/24h
 2-3 51-77
Potasiul g/24hX25.6
g/24h mmol/24h
4-6 174-261
Sodiul g/24hX43.5
g/24h mmol/24h
10-35 166-581
Ureea g/24hX16.6
g/24h mmol/24h

Alte analize
Substanta analizata Valori normale
- la barbati = 40-48%- la femei = 36-42%- la copii 2-
Hematocrit
15 ani = 36-39%

- la barbati = 80-100% sau 13-16 g la 100 ml sange-

Hemoglobina
la femei = 70-90% sau 11-15 g la 100 ml sange

- barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub- femei =3,7-

Globule rosii 4,9 milioane pe 1 mm cub- copii (1-5 ani)= 4,5-4,8
milioane pe 1 mm cub

- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub- la copii (1-6 ani)

Globule albe
= 4000-1000 pe 1 mm cub

Trombocite - 150 000-300 000/mm cubi

Fibrinogen - 200-400 mg la 100 ml sange

Lipide totale - 550-750 ml/100 ml

Trigliceride - 50-150mg/100 ml
Acizi grasi - 200-450 mg/100 ml

Lipoproteine - 150-250 mg/100 ml

Fosfataze alcaline - 1,5-5 UB- 3-13 UK- 13-45 UI

Fosfataze acide - 1 UB- 4 UK- 4-14 UI
- 2-10 U/ml- la adulti = 4-6 U.S./ml (unitati Sibley) pe
Aldolaze
ml ser= 0,9-2,5 Mui/ML SER- la copii = 9 UI/ml ser
Transaminaze - 10-40 UK- 2-16 UI
- in sange = 8-32UW/1 ml ser= 230-2700 UI/l ser-
Amilaza in urina = 16-64 UW/ml urina= 8000-30000UW/24 ore
sub 5500 UI/l

LDH - 150-450 unitati Wrobleski- 120-240 U/l

- barbati = 10-20 mg/24 h- femei 6-15 mg/24 h- copii

Corticosteroizi
= 2-4 mg/24 h
- in sange = 32 mcmol/l- in urina = 10-100 mcg/24 h=
0,05-0,55 mcmol/24 h- AVM – urina = 1,7-7,4 mg/24
Catecolamine
h= 8,6 – 37,3 mcmol/24 h

Lipaza - 20-140 UI

Termenul de grupă sanguină (sau grup sanguin) este folosit pentru a

caracteriza sângele unui individ în funcție de prezența sau absența
unui antigen pe suprafața eritrocitelor acestuia. Majoritatea
antigenelor de grup sanguin sunt de natură glicoproteică, oarecum
stabile din punct de vedere gmamifere în forme identice. Această
trăsătură a lor poate fi invocată drept argument în favoarea unității
lumii vii.
Deși aceste antigene sunt prezente și pe leucocite (nu și pe
trombocite), în mod curent se consideră că doar eritrocitele prezintă
importanță pentru stabilirea grupelor sanguine.
Datorită faptului că reacția antigen-anticorp la care participă
antigenele de grup sanguin și anticorpii lor specifici este una de
aglutinare (se soldează cu aglutinarea hematiilor) antigenele se mai
numesc și aglutinogene, iar anticorpii și aglutinine.
În practica medicală curentă prezintă importanță sistemele AB0 și
Rh. Restul sistemelor de antigene sunt utilizate în medicina legală,
aplicațile lor cele mai importante fiind în stabilirea paternității și în
diferite anchete de filiație, însă în prezent aceste proceduri tind să
fie înlocuite de către analiza ADN.
Importanța grupelor sanguine rezidă în indicarea compatibilității sau
incompatibilității dintre donator și primitor în cazul transfuziilor.
Teoretic, compatibilitatea reprezintă situația în care întâlnirea
antigenului de pe hematii cu anticorpi specifici este exclusă.
Sistemul AB0 se bazează pe existența a două aglutinogene, notate A
și B, și a două aglutinine specifice: α (anti A) și respectiv β (anti B).
Landsteiner a observat o regulă a excluziunii reciproce, concretizată în
faptul că indivizii care prezintă pe eritrocite un aglutinogen nu au
niciodată în plasmă aglutinina omoloagă. Un individ poate enetic,
unele fiind întâlnite la mai multe specii dedispune de unul, ambele
sau de nici unul din aglutinogene.

Întotdeauna există aglutinine corespunzătoare aglutinogenului

care lipsește, iar când sunt prezente atât A cât și B, nu vor
exista aglutinine. Astfel, există 4 grupe principale
în sistemul AB0:
Grupa(Landsteiner) Grupa(Janský) Aglutinogen(antigen) Aglutinine(anticorpi)
0 I nu are A si B
A II A B
B III B A
AB IIII A si B nu are

Sistemul RH
Sistemul Rh clasifică sângele uman după prezența sau absența unor
proteine specifice pe suprafața hematiilor. Determinarea statutului Rh
ține cont de cea mai frecventă dintre acestea: factorul D, sau
antigenul D.
Indivizii ale căror hematii prezintă antigen D pe membrană sunt
considerați Rh+ (pozitiv), ceilalți Rh- (negativ). Spre deosebire de
sistemul AB0, în sistemul Rh absența antigenului nu presupune
existența anticorpilor specifici; indivizii Rh- nu au în mod normal în ser
anticorpi anti D.
Statutul Rh se asociază obligatoriu grupei din sistemul AB0, astfel că
"grupa sanguină" este exprimată prin adăugarea semnului + sau - la
grupa AB0; de exemplu: A+, B+, 0+, 0- etc. Aceste informații
reprezintă minimul necesar în practica medicală pentru realizarea
unei transfuzii.