Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Infiintarea Plantatiilor Pomicole
Infiintarea Plantatiilor Pomicole
BĂLCESCU
EXAMEN DE CERTIFICARE A
COMPETENȚELOR
PROFESIONALE NIVEL III
ELEV
Dascălu Ștefan
COORDONATOR
Apostu - Alexandru Ramona
-2015-
LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE
BĂLCESCU
ÎNFIINȚAREA
PLANTAȚIILOR
POMICOLE
ELEV
Dascălu Ștefan
COORDONATOR
Apostu - Alexandru Ramona
-2015-
2
Cuprins
Argument.....................................................................................................................................................4
Concluzii....................................................................................................................................................24
Bibliografie................................................................................................................................................25
3
Argument
4
Cap. 1. Principalele soiuri pomicole
5
fructifică. După recoltarea fructelor tulpinile se usucă, însă plantele se regenerează prin drajoni.
Din această grupă fac parte: zmeurul şi murul.
5. Plantele fructifere semierboase Acestea fac trecerea dintre plantele arborescente şi cele
ierboase, fiind reprezentate de căpşun şi frag şi formează tufe mici de 25 - 30 cm.
Clasificarea pomicolă - După particularităţile biologice şi tehnologice ale speciilor
fructifere de climat temperat, au fost alcătuite 5 grupe:
1. Pomacee
Cuprind speciile din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae şi anume: măr, păr, gutui,
moşmon, sorb etc. Speciile de Pomoideae sunt foarte rezistente la ger, iar repausul de iarnă al
mugurilor fiind lung, înflorirea scapă de brumele târzii de primăvară. Durata de viaţă în cultură a
speciilor de pomaceae este mare iar intrarea pe rod relativ târzie. Acestea depind mult de sistemul
de cultură: în livezile clasice pomii trăiesc 6 - 70 de ani şi încep să producă economic la 5 - 7 ani;
în livezile intensive şi superintensive trăiesc 15 - 25 de ani şi dau recolte economice începând din
al doilea şi al treilea an.
Aceste specii formează fructe false, rezultate din concreşterea ovarului cu receptacolul
florii. Fructul poartă denumirea de poamă. Mugurii florali sunt micşti. Ramurile de rod ale
pomaceaelor au mugurii floriferi situaţi terminal, 6 iar spre baza lor există rezerve de muguri
vegetativi. Majoritatea soiurilor sunt autosterile şi se altoiesc pe numeroşi portaltoi.
2. Drupacee
Cuprind speciile din familia Rosaceae, subfamilia Prunoideae şi anume: prunul, caisul
piersicul, cireşul, vişinul, migdalul.
Reţinem: Drupaceele sunt ceva mai puţin rezistente la ger decât Pomaceele, iar repausul
hibernal al mugurilor este mai scurt. Ca urmare speciile din această grupă înfloresc primăvara
mai devreme. Cultura drupaceelor este cantonată în zone mai calde ale ţării, pe coline şi la
câmpie, cu excepţia unor grupe de soiuri din unele specii (prun, cireş, vişin) care urcă la altitudini
mai mari.
Drupaceele sunt mai pretenţioase faţă de căldură, au cerinţe mai reduse faţă de umiditate
fiind relativ rezistente la secetă (cais, migdal). Durata de viaţă a pomilor este mai scurtă. În
livezile clasice ele trăiesc 40 - 50 ani precum cireşul iar celelalte 15 - 20 de ani (cais, piersic).
În livezile intensive şi superintensive durata lor de viaţă este şi mai scurtă. Soiurile de
drupaceae sunt autofertile, iar numărul portaltoilor este mai redus decât la pomaceae.
6
3. Nuciferele
Cuprind: nucul care face parte din familia Juglandaceae, iar castanul şi alunul fac parte
din familia Fagaceae. Aceste specii formează fructe uscate. Ele sunt puţin rezistente la geruri
mari şi pretenţioase faţă de căldură mai ales nucul, castanul şi alunul turcesc. Alunul comun este
mai puţin pretenţios. Speciile de nucifere sunt reprezentate în cultură de un număr mai restrâns de
soiuri.
4. Baciferele
Cuprind: coacăzul roşu şi agrişul din familia Saxifragaceae, zmeurul, murul şi căpşunul
din familia Rosaceae. Din punct de vedere morfologic fructele acestor specii sunt: bace false la
coacăz şi agriş; polidrupe la zmeur şi mur; receptacul îngroşat la căpşun.
Coacăzul şi agrişul sunt specii lemnoase, zmeurul şi murul sunt semiarbuşti, iar căpşunul
face trecerea între plantele lemnoase şi ierboase.
Baciferele au talie mică, formează tufe cu mai multe tulpini, ele trăiesc 10-15 ani şi încep
să rodească din al doilea an după plantare. Speciile cuprinse în această grupă emit cu uşurinţă
rădăcini, drajoni, stoloni. Se înmulţesc uşor prin drajoni, stoloni şi marcote.
5. Grupa speciilor subtropicale
Cuprinde smochinul şi citricele, specii cu însuşiri diferite ale plantelor din climatul
temperat puţin răspândite în cultura ţării noastre. Mai fac parte şi kiwi, kaki care se cultivă în
câmp, iar citricele în apartament (lămâiul, portocalul, etc.).
Observaţie: Trebuie subliniat faptul că în pomicultură, alături de speciile cultivate
(alcătuite din totalitatea soiurilor), mai sunt utilizate şi specii spontane fie ca portaltoi, fie ca
genitori în activitatea de creare a unor soiuri.
7
Cap. 2. Sisteme de culturi ale speciilor pomicole
8
Sistemele de coronare practicate sunt cele cu volum redus: Pillar, cordon vertical, gard
belgian, Sollen, etc, iar înălţimea maximă este de 2,5 m ( livezi pietonale)
Sistemul clasic – este încă bine reprezentat în ţară noastră şi se recomandă eventual
pentru zonele de deal pentru sâmburoase ( prun, cireş ) şi chiar pentru măr, par , altoiţi pe
portaltoi supramijlocii sau mari.
Densitatea la hectar este de 250-400 pomi, în funcţie de combinaţia soi/portaltoi,
înălţimea pomilor este de 3,5-4,5 m, iar sistemele de coroane pretabile sunt vasul întârziat,
piramidă etajată modificată, piramidă mixtă, etc.
La sistemul clasic, pomii intră pe rod după 4-6 ani, dau producţiile maxime după 10-12
ani şi trăiesc 30-40 de ani ( mai puţin visinul, piersicul ).
9
- de aliniament – practicate in lungul soselelor, drumurilor, canalelor de irigatii, cai
ferate, etc.Acest tip de plantatie se practica din ce in ce mai putin.Ele trebuie sa fie alcatuite din
specii si soiuri rezistente la ger si boli, pomi de talie mare, cu trunchiul inalt.
10
Cap. 3. Lucrări de îngrijire
La pomii fructiferi din grădina dvs, care sunt în număr redus faţă de dimensiunile unei
livezi, întreţinerea solului se face pentru eliminarea buruienilor din copcă de udare în vederea
eliminării concurenţei pentru apă şi hrană pe care acestea o fac pomilor, distrugerea crustei şi
evitarea pierderii apei prin evaporare.
Fertilizarea are că scop asigurarea pomilor cu elementele minerale necesare unei creşteri
şi fructificări normale. Fertilizarea se realizează în funcţie de vârstă pomilor, de cantitatea de
precipitaţii din zona, de tipul de sol. La pomii tineri, înainte de intrarea pe rod sau în primii ani de
fructificare nu se recomandă fertilizarea cu azot pentru că va determina prelungirea perioadei de
vegetaţie, creşteri vegetative viguroase şi va întârzia intrarea pe rod. Se vor folosi numai
îngrăşăminte complexe, cu NPK.
La pomii de talie mare se administrează o dată la 3-4 ani gunoi de grajd descompus, care
se încorporează imediat după aplicare pentru a fi valorificat corespunzător de pomi precum şi
îngrăşăminte minerale NPK.
Administrarea îngrăşămintelor se va face eşalonat, în 2-3 etape, din care 1/3 toamna, 1/3
primăvară la înflorire şi restul la o luna după înflorit.
11
3.4. Tăieri pomi fructiferi
Bolile şi dăunătorii compromit anual o parte însemnată a recoltei de fructe. Bolile cele
mai importante care afectează pomii şi producţia de fructe, şi asupra cărora se poate interveni
direct prin combatere, sunt provocate de ciuperci şi bacterii. Dintre dăunători, pagubele cele mai
mari le provoacă insectele şi acarienii, care atacă partea aeriană şi nematozii, care afectează
rădăcina.
Măsurile de prevenire şi combatere sunt caracteristice pentru fiecare specie în parte, dar pentru că
în grădina avem diferite specii de pomi fructiferi (măr, par, piersic, cais, cireş, etc) ne vom orienta
spre grupele de insecto-fungicide, aflate în comerţ, care pot fi folosite pentru mai multe specii de
12
pomi şi care are un spectru mare de combatere a bolilor şi dăunătorilor. Primele tratamente se
efectuează iarnă (ianuarie-februarie) în zilele cu temperatura peste 5 grade Celsius. Se vor îmbăia
pomii prin stropire cu ulei horticol iar la un interval de 10 zile cu sulfat de cupru.
În timpul vegetaţiei se aplică mai multe tratamente, cele mai importante se fac la
dezmugurit, la înflorire, când fructele au 1cm, când fructele au 5 cm, după căderea frunzelor.
În tehnică stropitului se recomandă aplicarea tratamentului cât mai mult posibil pe dosul
frunzelor prin atingerea tuturor zonelor aeriene ale plantei. Momentul optim este până la ora 10-
11, sau între orele 18-20. În timpul preparării şi administrării soluţiilor pentru combatere, feriţi-va
de contactul cu acestea, nu consumaţi alimente şi nu fumaţi.
13
Cap. 4. Epoca de plantare
Pomii fructiferi se pot planta până la altitudinea de 1.500 m, unde se adaptează bine
arbuştii fructiferi.
Pentru o plantare reuşită terenul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
să fie plan sau să aibă o pantă uşoară de până la 10%;
terenurile cu pante de peste 10% şi până la 15% nu sunt recomandate pentru cais, piersic
şi nectarin;
solurile uşoare, nisipo-lutoase şi luto-nisipoase sunt favorabile pentru cultura căpşunului;
solurile lutoase şi luto-argiloase nu sunt favorabile pentru cultura pomilor;
cele mai bune soluri sunt cernoziomurile, bogate în humus, solurile brun-roşcate de
pădure;
solul trebuie să corespundă cerinţelor argofitotehnice ale speciei ce urmează a fi plantată;
pe solurile mai puţin fertile, se recomandă utilzarea unei culturi premergătoare (lucerna)
care fertilizează natural terenul;
să fie permeabile, pentru a se evita băltirea apei;
pânza de apă freatică trebuie să se afle la peste 2-3 m adâncime;
se vor evita terenurile puternic înierbate;
reacţia solului este de preferat să fie neutră, slab acidă sau slab alcalină, cu pH-ul cuprins
între 5-8;
terenurile vor fi expuse la soare, orientarea preferată a rândurilor fiind N- S; se vor evita
expoziţiile nordice;
nu se recomandă plantarea în văile înguste, cu curenţi de aer, precum şi zonele cu
frecvente îngheţuri târzii de primăvară;
sursele permanente de apă pentru udarea pomilor şi pentru tratamente fitosanitare să nu
fie poluate;
în zonele cu frecvenţă mare a vânturilor sunt obligatorii perdelele de protecţie cu arbori
înalţi (stejar, frasin, arţar, salcâm) sau chiar cu alun.
14
zonarea se va face în funcţie de pretenţiile fiecărei specii şi chiar a soiurilor faţă de lumină
şi căldură, precum şi de rezistenţa la geruri, oscilaţii de temperatură şi alte accidente
climatice;
specile: măr, păr, gutui, prun, cireş, vişin, se pot cultiva în zona dealurilor subcarpatice;
în zonele calde de câmpie, se vor planta mai ales: cais, piersic, nectarin, migdal, fără a
exclude celelalte specii;
în zonele înalte şi reci se pot cultiva doar arbuştii fructiferi;
deşi în cadrul tuturor speciilor s-au creat soiuri autocompatibile, se recomandă folosirea a
cel puţin 2-3 soiuri, pentru o mai bună polenizare;
este recomandat ca soiurile să fie amplasate în funcţie de epoca de coacere, astfel încât să
fie uşurate tratamentele fitosanitare, irigarea şi recoltarea.
Epoca de plantare
este indicat ca materialul săditor să fie procurat din toamnă, din pepiniere consacrate,
recunoscute oficial şi controlate, care garantează autenticitatea, calitatea şi sănătatea
pomului;
pomii cumpăraţi se vor transporta direct în gospodărie, menţinând rădăcinile protejate de
contactul cu aerul, de căldură sau curent, pentru a nu se deshidrata; în funcţie de data când
15
are loc plantatul, pomii se pot ţine în beciuri, cu umiditate corectată prin udarea
rădăcinilor;
pentru păstrarea un timp mai îndelungat, pomii se vor stratifica în şanţuri sau gropi adânci
de 30-40 cm, cu lăţimea de 30-50 cm, făcute la adăpostul clădirilor, în scopul protecţiei
pomilor;
materialul săditor se va aşeza în picioare, în legături, cu etichetă, şi se va acoperi pe
rădăcini şi pe 20-30 cm din tulpină cu nisip sau pământ bine mărunţit;
se mai pot păstra pomii în spaţii cu atmosferă controlată, plantaţi individual în containere
sau pungi de plastic cu amestec de pământ;
16
In gropi se acumulează o cantitate mare de apă care se pastreaza si în perioadele mai
secetoase din timpul primăverii. Pomii pornesc in vegetatie mai devreme cu 15—20 zile decat cei
plantati primăvara.
In cazul cand din anumite motive nu s-a putut face plantatul de toamna, rezultate bune dă
si plantatul făcut primăvara de timpuriu, cu conditia ca pregătirea terenului si gropile să fie făcute
toamna.
Practica a mai dovedit că se pot planta pomii si în cursul iernii cand temperatura este de 7
—9°C, cu mai bune rezultate decat primăvara.Cu cateva zile înainte de plantare, gropile sau
santurile se umplu cu pămînt lăsandu-se goale numai 20—25 cm, ast¬fel ca pînă la plantare
pămîntul să aibă timp suficient să se aseze. Umplerea gropilor se face numai cu pămant fertil, la
care se adaugă si ingrăsăminte minerale formate din 150— 200 gr. superfosfat si 40—60 gr. sare
potasică.
Umplerea partială cu părnînt :
Pe pămantul scos din groapă se împrăstie îngrăsămintele apoi cu sapa se taie pămîntul în
fîsii verticale si se trage în groapă, astfel ca solul să se amestece bine cu ingrăsămintele.Pentru a
obtine un sol cu fertilitate uniformă in toată groapa, se trage concomitent atat din pămantul scos
din partea superioară a gropii cat si din cel scos din partea inferioară pentru a se amesteca. In
timpul umplerii, pămantul se calcă de 2 - 3 ori.
Dacă pămantul scos din fundul gropii este
pietros - sărac acesta nu se folosesste la umplere
si pentru inlocuirea lui se va aduce pămînt bun
„de imprumut" din apropierea gropii.
Pregătirea pomilor pentru plantare —
Pomii scosi de la stratificare, si adusi la locul de
plantare, sau adusi direct de la pepinieră, se supun
unui control riguros, urmărindu-se ca fiecare pom să aibă rădăcina sănătoasă să nu fie rănită,
ruptă sau despicată. Tulpina de asemenea să fie sănătoasă si fără răni. Pomii care n-au fost
fasonati, la rădăcină cu o-cazia stratificării se fasonează la plantare.
Operatiunea constă în scurtarea rădăcinilor principale la 15—20 cm iar a celor secundare
la 2 - 3 cm. Tot cu această ocazie se îndepărtează, rădăcinile rupte. Tăierea se face cu o foarfecă
bine ascutită, perpendicular pe axul rădăcinii.
17
Mocirlirea asigură un contact strans cu pămantul si stimulează calusarea si formarea de
rădăcini noi. După mocirlire pomii se repartizează la gropi în momentul plantării.
Tehnica plantării - Pomii trebuiesc plantati la adancimea la care au crescut în pepinieră.
Dacă se plantează mai la suprafată, vor suferi din cauza uscăciunii, "iar dacă se plantează prea
adine, pornesc greu în vegetatie si cresc slab.
Plantatul se face de către o echipă formată din 2 persoane care trebuie să aibă cu ei rigla
de suprapichetaj descrisă la pregatirea terenului, sapă, lopată.
O persoana fixează rigla peste groapă intre cei doi tărusi fixati cu ocazia
suprapichetajului, pentru a stabili locu] pomului si adancimea în groapă. Apoi se introduce pomul
în groapă exact la crestătura din centrul riglei si cu coletul la nivelul ei.
Atunci cînd este prea putin pămant in groapă, se mai introduce pămant pe care să se aseze
rădăcinile pomului cat mai bine. Dacă este pămant prea mult în groapă si rădăcinile pomului nu
încap, se mai scoate din el pînă ce rădăcinile se asează bine.
După ce s-a aranjat pomul în groapă, în timp ce o persoana il tine fixat în pozitie verticală,
altul trage pămînt mărunt si reavăn peste rădăcini. Pentru a asigura pătrunderea cît mai bună a
pămîntului printre rădăcini, persoana care tine pomul il scutură vertical prin miscări-scurte, dar
bruste, apoi introduce pămantul cu mana, printre rădăcini si il indeasă bine. După ce rădăcinile au
fost acoperite cu un strat de pămant de 5—10 cm grosime, se face primul călcat, începand de la
marginea gropii spre pom. Persoana care calcă trbuie să aibă incăltămintea cu talpă moale ca să
nu rănească, rădăcinile.
18
La plantările de toamnă, de obicei, daca timpul este secetos, înainte de a se face musuroiul
se face o copcă in jurul pomului în care se toarnă 1 - 2 găleţi de apă. Desigur, udarea se face si la
plantările de primăvară în caz de secetă.
După infiltrarea apei în pămaut se face musuroiul in jurul pomului cu înălţimea de 15-20 cm si
a cărei lărgime sa depăsească marginile gropii, pentru a proteja rădăcinile pomului de ger sau
uscăciune.
Cand plantarea pomilor se face in sanţuri, de obicei se procedează la fel cu deosebirea că
nu se mai suprapichetează, folosindu-se o sarmă marcată, după care se inseamnă locul de plantare
cu cite un ţărus. Procedandu-se in felul acesta, prinderea pomilor este asigurată, la fel si
comportarea lui ulterioară.
Neprinderea pomilor — se datoreste defecţiunilor de plantare, dintre acestea amintim
următoarele :
• asezarea pomului cu coletul mai sus sau mai jos de suprafaţa solului.
• pămmtul nu s-a călcat bine în jurul rădăcinilor, creindu-se goluri de aer la nivelul lor,
favorizandu-se dezvoltarea mucegaiului si uscarea rădăcinilor.
• lipsa de apă din sol, după plantare, provocată de secetă sau de lipsa udării.
• exces de umezeală si răceală în sol, impiedică calusarea si rădăcinile nu se formează.
• ingrăsămintele azotoase date cu ocazia plantării, dacă vin in contact cu rădăcinile provoacă
vătămări ale lor. De aceea la plantare nu se foloseste acest ingrăsămant.
19
plantarea de toamna, pomii se vor proteja la trunchi cu materiale de care dispunem, sau pomii se
ung cu o substanţă epurifuga.
Tăierea de formarea pomilor, este o lucrare de mare importantă, care se face după
plantarea pomilor. Această lucrare se face numai primăvară, înainte de pornirea vegetaţiei, chiar
şi la cei plantaţi în toamna. Tăierea sau scurtarea tulpinii pomilor se va face ţinându-se seama de
specie, de formă de conducere şi de sistemul de cultură, aşa cum vom arată în continuare.
Lucrarea solului. Pentru asigurarea prinderii şi creşterii pomilor, un rol deosebit de
important are lucrarea solului, care asigura o menţinere cît mai bună a apei şi să permită
pătrunderea aerului şi a căldurii în sol pentru a favoriza creşterea bună a rădăcinilor ce au fost
amputate cu acazia scoaterii pomilor şi la plantare.
Prima lucrare care se execută este desfacerea muşuroiului. Lucrarea se execută odată cu
creşterea lăstarilor. Cu a-ceasta ocazie, pământul se nivelează în jurul pomului pe o suprafaţă care
să depăşească marginile gropii şi se afinează.
În cursul verii această suprafaţă se menţine tot timpul curată de buruieni şi afânată, prin
prăsile repetate.
În primii 2-3 ani, ori care vor fi scopurile noastre privitor la sistemul de cultură al
grădinii, terenurile dintre rândurile cu pomi se vor cultivă cu plante agroalimentare de talie mică,
care să nu secătuiască solul.
Nu se va cultivă : trifoi, lucerna şi porumb. Fîşia de pământ de pe rândul cu porni se va
menţine la negru prin prăsile repetate.
Udatul pomilor. O condiţie esenţială pentru reuşită prinderilor şi creşterii pomilor, în
primul an, este aprovizionarea cu apă în tot cursul perioadei de vegetaţie.În cursul verii, dacă
intervin perioade secetoase, este necesar că pomii să fie udaţi, indiferent dacă au fost udaţi în
toamna sau în primăvară.
În vederea udării, în jurul fiecărui pom se face câte un sântuleţ circular, la distanţă de 20
—30 cm de la pom, larg de 25—30 şi adânc de 10—15 cm. în acest sântuleţ se toarnă 15—20 l
apă, după gradul de uscăciune al solului. Se lasă să se infiltreze apă în sol, apoi şanţul se astupă
cu pământul din jur, nivelindu-se. Normă de udat pentru 1 ha de pomi este de 300—500 mc apă,
în funcţie de gradul de uscăciune al solului.
20
Cap. 6. Norme de securitate a muncii
Munca în domeniul agricol este plină de dificultăţi, însă pericolele pot fi minimalizate sau
îndepărtate urmând normele de protecţie a muncii recomandate. Privind atenţionarea inspectorilor
de protecţie a muncii, se recomandă ca:
- utilizarea maşinăriilor pentru tăiat, treierat, măcinat, etc. va avea loc doar conform cu
instrucţiunile de folosire, şi doar în scopul pentru care au fost create; în plus, se va acorda o
atenţie deosebită utilizării acestora, precum şi a obiectelor ascuţite, lamelor, etc.,
- greutăţile mari şi activităţile dificile vor fi realizate doar cu susţinerea altor persoane;
afecţiunile spatelui, gâtului, ale sistemului muscular şi osos sunt cel mai des întâlnite accidentări
ale angajaţilor din acest sector, stropirea cu substanţe împotriva dăunătorilor şi utilizarea
îngrăşămintelor vor fi realizate doar de către un personal instruit în acest sens, echipat cu
21
instrumentele adecvate şi deţinând echipamente pentru protecţia muncii – costume, mănuşi,
ochelari de protecţie, mască de protecţie, etc. Substanţele toxice, chimice, iritante, vor fi
depozitate în condiţii optime, departe de surse de căldură şi produse inflamabile,
- utilajele specifice pentru arat, semănat, transport, etc. vor fi coordonate doar de către
persoane special instruite în acest sens,
- persoanele ce prezintă afecţiuni ale căilor respiratorii – bronşită, astm, sau alergii la praf,
polen, etc. vor evita lucrul în domeniul agricol.
Pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu substanțele chimice folosite la fertilizarea solului,
personalul trebuie să fie instruit pentru a respecta următoarele măsuri specifice:
a) la manipularea îngrășămintelor vor fi dotați cu masca de protecție contra prafului și cu
ochelari de protecție;
b) se lucrează întotdeauna cu spatele în bataia vântului;
c) se poartă ochelari și masca de protecție la lucrarea de mărunțire a îngrășămintelor;
d) se menține curățenie perfectă în spațiile de păstrare a îngrășămintelor chimice;
e) la manipularea azotatului de amoniu, livrat în saci, se evită ruperea sau spargerea
acestora.
Sacii rupți din care curge azotatul de amoniu trebuie considerați periculoși, deoarece
favorizează apariția procesului de descompunere și aprindere.
Se vor lua obligatoriu măsuri pentru izolarea sacilor rupți în care se afla azotat de amoniu,
depozitându-i în adăposturi corespunzătoare.
Este interzis fumatul, folosirea lămpilor deschise, sudarea în locurile unde se păstrează şi
se pregăteşte azotatul de amoniu.
Azotatul de amoniu fiind o substanţă care în anumite condiţii se poate descompune dând
naştere la explozii violente, pregătirea să pentru încorporare se va face fără şocuri care pot
declanşa asemenea reacţii.
Se interzice că azotatul de amoniu să vină în contact cu substanţe organice, uleiuri,
cărbuni, pîrîta, sulf, acizi, pulberi metalice şi alte substanţe care pot provoca descompunerea şi
explozia.
Pentru prevenirea exploziei, piesele şi zona respectivă de la maşinile care distribuie azotat
de amoniu, înainte de sudare, trebuie bine curăţate.
22
Atunci când se folosesc îngrăşăminte lichide cu azot (apă amoniacală şi amoniac anhidru),
se vor lua măsuri de respectare întocmai a instrucţiunilor prevăzute în cartea tehnică a maşinii, a
transportului în condiţii de securitate, a depozitării şi încorporării.
Înainte de începerea lucrului se va verifică starea tehnică, urmărindu-se echiparea cu
apărătorile de protecţie la transmisiile cardanice şi la angrenaje, fiind interzisă punerea în
funcţiune fără apărători de protecţie.
Personalul care manipulează azotatul de amoniu va purta mănuşi de protecţie, salopete
bine închise şi strânse pe corp şi capul acoperit.
În timpul lucrului se interzic reglarea, ungerea sau repararea maşinilor pentru administrat
îngrăşăminte. Acestea se vor execută numai cu motorul oprit şi cu priză de putere decuplată de la
tractor. Cuplarea la tractor va fi asigurată cu ştifturi autoblocante pentru împiedicarea decuplării.
În timpul lucrului şi în timpul transportului este interzis a se transporta persoane pe
încărcătură. De asemenea, se interzice transportul persoanelor pe remorcile cisternei.
Concluzii
Una din ramurile de baza ale economiei, avand ca obiect cultura plantelor si cresterea
animalelor in vederea obtinerii unor produse alimentare si a unor materii prime, este agricultura.
Din cele mai vechi timpuri aceasta a ocupat un loc extrem de important in activitatea umana, mai
ales la inceputurile dezvoltarii rasei omenesti, cand se numara printre putinele mijloace de
asigurare a necesarului alimentar, fiind, ca urmare, practicata in mai toate zonele locuite de pe
glob. Agricultura a luat amploare continuu de-a lungul timpului, datorita mai multor cauze, una
dintre ele fiind reprezentata de permanenta crestere demografica de pe Terra - manifestata uneori
prin reale explozii de populatie - influentand direct proportional nevoile nutritionale ale
locuitorilor planetei. O alta cauza care a contribuit hotarator la evolutia acestui tip de activitate a
fost si existenta unor civilizatii preponderent agricole, de tipul celor din antichitate (China, India,
Mesopotamia, Egipt, Grecia, Imperiul Roman,etc), a caror subzistenta bazata aproape exclusiv pe
rezultatele obtinute din agricultura a condus inevitabil la cautarea de mijloace de perfectionare a
23
produselor avand utilitati multiple, nu numai alimentare, precum si de modalitati din ce in ce mai
avantajoase si economice de sporire a productivitatii agricole si de facilitare a muncii in sine. Ca
urmare a preocuparii continue a oamenilor in aceste directii s-a ajuns, in timp, de la uneltele
rudimentare ale epocii de piatra la utilajele foarte evoluate folosite actualmente in majoritatea
zonelor agrare de pe glob. Pe parcursul acestei traiectorii de transformare si imbunatatire
perpetua au existat cateva descoperiri realmente revolutionare pentru vremurile respective:
aparitia rotii, utilizarea animalelor ca forta de munca, folosirea irigatiilor si ingrasamintelor
pentru fertilizarea solului, dezvoltarea permanenta a utilajelor, apoi, incepand cu modernismul,
implicarea chimiei, aparitia ingrasamintelor chimice, implicarea biotehnologiilor,etc. Ca urmare,
multe tari din ziua de azi continua sa pastreze agricultura ca ramura economica de baza, mai ales
cele unde o mare parte a populatiei este implicata in agricultura, si care beneficiaza si de
importante venituri comerciale de pe urma acestui domeniu. De altfel produsele obtinute din
cultivarea pamantului si cresterea animalelor au o gama larga de utilizare in diverse domenii: in
primul rand se asigura resursele nutritionale ale intregii populatii a Terrei, ale animalelor din
zootehnie, se furnizeaza materii prime pentru diverse ramuri industriale - industria producatoare
de textile, de produse din piele, alimentara,etc., iar aproximativ jumatate din forta de munca de la
nivel mondial se regaseste in acest areal lucrativ.
Bibliografie
1. Dorel Hoza, Sfaturi practice pentru cultura pomilor, editura Nemira, 2003
2. Andrei M., 1997 – Morfologia generală a plantelor. Editura Encicloped. Bucureşti
3. Baciu A., 2005 – Pomicultură generală. Editura Universitaria, Craiova.
4. Babuc V., 2002 - Producerea materialului săditor pomicol. Universitatea Agrară de Stat
din Moldova. Chişinau: UASM, 219 p.
5. Bălan, V., Cimpoieş, Gh., Barbaros, M., 2001 - Pomicultura. Chişinău: Museum, 2001,
452p.
6. Botu I., 2003 - Pomicultură modernă şi durabilă. Editura Conphys, Rm. Vâlcea.
7. Braniste N., 2000 - Ghid pentru pomicultori, Editura Ceres, Bucuresti.
8. Cepoiu N., 2001 – Pomicultură aplicată. Editura ştiinţelor Agricole, Bucureşti.
9. Cichi M., 2001 – Pomicultură (Parte generală). Lucrări practice pentru uzul studenţilor.
Reprografia Universităţii din Craiova
24