Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Citiți chestionarul următor și alegeți răspunsul care vă caracterizează, în general, când citiți un text1:
Nr. crt. Acțiune resimțită la citirea unui text DA NU
1. Când citesc, nu-mi controlez ușor reacțiile afective față de text.
2. Când citesc un text, cedez ușor la elementele care îmi distrag atenția.
3. Când citesc, mă concentrez cu ușurință asupra textului.
4. Ideile preconcepute joacă un rol important când citesc textul unui anumit autor.
5. Îmi controlez bine reacțiile afective declanșate de un text.
6. Pentru mine, orice lectură reprezintă un exercițiu intelectual, pe care îl fac cu tenacitate.
7. În timp ce citesc, îmi zboară gândul în altă parte.
8. În timp ce citesc, înlătur orice element care mi-ar putea distrage atenția de la text.
9. Caut anumite informații, pe care le consider singurele utile la momentul respectiv.
10. Încerc să înțeleg textul și, de aceea, îl recitesc cu răbdare, ori de câte ori e nevoie.
11. Întâi citesc textul cu atenție și la sfârșit îl judec.
12. Mi se pare că citesc atent, dar, de cele mai multe ori, dau un feedback greșit.
13. N-am răbdare să citesc textul integral; întotdeauna găsesc contraargumente la ideile
prezentate în text și mă grăbesc să le formulez.
14. Nu am idei preconcepute în privința autorului sau a textului.
15. Nu reușesc să separ lumea textului de lumea reală.
16. Odată intrat/-ă în lumea textului, nu mă preocupă alte lucruri.
17. Pe cât posibil, încerc să evit părțile dificile din text.
18. Pe durata lecturii, mă concentrez asupra ideilor principale și a legăturilor dintre
acestea, reușesc să înțeleg exemplele.
19. Reușesc să rămân concentrat/-ă pe parcursul lecturii.
20. Sunt în căutarea textelor ușoare, care să nu-mi solicite prea mult atenția și din care
pot obține rapid informații.
1
Chestionar bazat pe tabelul cu tipurile de cititori, tabel propus de Andra Șerbănescu în lucrarea Cum se scrie un
text. Introducere în tehnica redactării, ediția a III-a, Iași, Polirom, 2005, p. 101.
2
Textul de la punctul a) a fost inclus în varianta de subiect extrasă în cadrul examenului de admitere la
Facultatea de Litere, programul de studii Comunicare și relații publice, în sesiunea iulie 2016.
1
c) Ce timpuri verbale se utilizează în cadrul unui rezumat?
d) Ce mod de expunere este folosit la redactarea unui rezumat?
e) Figurile de stil care sunt prezente într-un text literar se regăsesc în rezumatul acestuia?
4. Citiți fragmentul de text științific din coloana din stânga, precum și rezumatul său din coloana din
dreapta, și, pe baza lor, indicați valoarea de adevăr a enunțurilor de mai jos. Corectați enunțurile false:
„Comunicarea scrisă Scrisul este o activitate
complexă, antrenând mai mulți
Privit din punct de vedere neurofiziologic, scrisul ne apare ca o centri de pe cortex: centrii
activitate care solicită atât intensiv, cât și extensiv resursele cortexului. limbajului scris (incluzând
Capacitatea de a scrie depinde atât de o serie de centri situați pe suprafața centrii care coordonează
scoarței cerebrale, cât și de zonele infraconștiente ale reflexelor encefalice și mișcările voluntare ale
medulare. Centrul limbajului scris este astfel pus în situația de a exercita o degetelor, mâinii, brațului și
funcție de conducere deosebit de complexă, comandând atât centrul cei care coordonează
motilității voluntare, care coordonează mișcările degetelor, ale mâinii și percepțiile vizuale și mișcările
brațului, cât și zonele care controlează reacțiile ochilor, adică deopotrivă ochilor), centrii limbajului
centrul văzului, situat în lobul occipital, și stratul optic de la nivelul vorbit și ai percepției auditive,
mezencefalului. De asemenea, el se află în permanentă legătură cu centrul aflați în relație cu lobii frontali
limbajului vorbit (Broca) și cu cel al percepției auditive și întreține un de unde sunt coordonate toate
dialog continuu cu lobii frontali, unde se desfășoară procesul de coordonare activitățile conștiente ale
a întregii activități conștiente a creierului ([55], pp. 184-185). creierului. În aceste condiții, se
Complexitatea tuturor acestor interconexiuni determină o dependență pot stabili legături între starea
foarte pronunțată a particularităților concrete ale scrisului de starea generală psihosomatică a individului
psihosomatică a celui care scrie. Dacă grafologul descifrează cu ajutorul care scrie și scrisul acestuia:
scrisului predispozițiile, temperamentul și chiar trăsăturile de caracter ale grafologul poate detecta
individului, medicul poate diagnostica semnalele premergătoare ale unor trăsături de personalitate, iar
maladii, cu mult timp înainte de apariția altor simptome. Cel mai ușor de medicul poate cerceta
depistat sunt, firește, afecțiunile cerebrale, acestea având, aproape deficiențele de limbaj sau de
întotdeauna, și implicații de ordin comunicațional. Tumorile, leziunile, motilitate ale pacienților.
infecțiile, accidentele cerebro-vasculare produc tulburări fie ale înțelegerii (Andra Șerbănescu, Cum se
sau producerii limbajului (afazii), fie ale motilității (apraxii), ambele scrie un text. Introducere în
categorii aflându-se la baza diferitelor tipuri de agrafie. Cunoașterea acestor tehnica redactării, ediția a III-a,
afecțiuni permite o mai bună înțelegere a mecanismelor comunicării verbale, atât Iași, Polirom, p. 38-39)
orale, cât și scrise.”
(Mihai Dinu, Comunicarea, București, Editura Științifică, 1997, capitolul
„Comunicarea scrisă”, p. 333-347 apud Andra Șerbănescu, Cum se scrie un text.
Introducere în tehnica redactării, ediția a III-a, Iași, Polirom, p. 36)
a) Într-un rezumat, este permisă renunțarea la ideile secundare.
b) În cuprinsul unui rezumat se pot folosi formele verbale și pronominale de persoana I.
c) Rezumatul trebuie să includă trimiterile bibliografice și/sau citatele regăsite în textul original.
d) Toate exemplele date în textul original sunt eliminate în rezumat.
e) Rezumatul trebuie să păstreze structura textului original.
f) Într-un rezumat, pot fi eliminate idei esențiale dacă scrierea acestora depășește limita de spațiu indicată.
Fișa de extras Tipuri de etimologie (prin raportare la o anumită limbă) – internă și externă
etimologie externă (cuvinte cu origine în alte limbi) și etimologie internă
(cuvinte create în limba respectivă);
pentru limba română: cuvinte cu origine în latina populară, vorbită și regională
(vs. latina clasică) – stratul limbii române; limba geto-dacilor (substratul); alte
limbi care și-au manifestat influența după sec. al VI-lea și al VII-lea (adstratul).
Groza, Elemente..., p. 101-102
2