ANCHETA ÎN JURNALISMUL RADIOFONIC

Ancheta, ca specie publicistică de teren, îşi propune să evoce şi, mai ales, să
aprofundeze, prin investigare directă, diverse probleme economice, sociale, politice,
culturale, de actualitate sau nu. Deşi se aseamănă până la un punct cu reportajul de
amploare, ancheta îşi propune mai degrabă să supună raţiunii ceea ce reportajul supunea
simţirii: reportajul dă viaţă, arată, iar ancheta, dimpotrivă, demontează şi
demonstrează. Aceasta presupune următoarele particularităţi: actualitatea, oralitatea,
concizia, ritmul, spontaneitatea reporterului.

În general, o anchetă începe din momentul în care reporterul îşi pune o

întrebare la care nu poate răspunde. Demersul investigaţional continuă apoi cu
adunarea tuturor informaţiilor în legătură cu subiectul. Jurnalistul studiază cu atenţie ceea
ce s-a publicat deja şi realizează o pre-anchetă, pentru a stabili un plan de lucru şi ipoteze
care vor fi verificate pe parcurs. Apoi, se formulează etapa următoare prin informaţiile
obţinute de la specialişti, prin confruntarea unei baze de date şi cunoştinţe întocmite prin
lectură atentă şi spirit critic. De asemenea, se operează o alegere a persoanelor ce
urmează a fi intervievate, alese. Se vor selecta şi persoanele direct interesate pentru a le
asculta punctul de vedere. Ipotezele trebuie confruntate cu realitatea. În acest scop,
anchetatorul va alcătui un plan care va cuprinde totalitatea situaţiilor posibile. Acestea
vor fi analizate pe rând şi verificate până când, prin excludere, nu va mai rămâne decât
una. Aceea va fi concluzia anchetei, adevărul stabilit prin activitate investigaţională,
aşadar după verificarea informaţiilor oferite de mai multe surse.

Trebuie menţionat că reporterul nu ştie de la început, cu exactitate, ce vrea să

demonstreze: rolul anchetei este tocmai acesta, să impună o concluzie. Jurnalistul ştie
doar ce caută, adesea nici măcar atât. Din acest punct de vedere, demersul anchetei se
aseamănă perfect cu cel al unei cercetări ştiinţifice. Şi, tot ca în cercetarea ştiinţifică,
rezultatul unei anchete poate fi diferit de ceea ce s-a crezut la început, aşteptările
reporterului pot fi depăşite sau infirmate. Indiferent de situaţie, indiferent dacă opinia
reporterului coincide sau nu cu concluzia investigării, acesta are obligaţia să facă public
rezultatul anchetei. Ancheta jurnalistică se înrudeşte cu cea sociologică pentru că uzează
de aceleaşi principii, dar mijloacele sunt evident mult mai reduse.
Oricum, diferenţele între ancheta realizată de un reporter şi orice alt tip de anchetă
apar în momentul redactării. Textul se construieşte invers: se pleacă de la concluzie,
cunoscută acum, şi se merge spre premisele care au condus la această concluzie.

Planul scrierii va urmări următoarele coordonate:

a) problemă – ipoteză – verificare – concluzie;
b) situaţie – cauze – situaţii posibile – situaţii preconizate;
c) conflict – argumentele unora – argumentele altora – faptele – părerea specialistilor
– cine are dreptate.

Toate acestea vor fi ilustrate prin exemple, mărturii care vor “încălzi” ancheta,
considerată a fi dură, rece, impersonală. Senzaţia aceasta domină, deşi ancheta combină
reportajul cu interviul şi portretul, poate şi datorită frecvenţei cu care sunt întrebuinţate
cifrele, extrasele, documentele, citatele.

În functie de subiectul supus investigării, ancheta poate fi:

1. de acualitate - este este plasată sub semnul evenimentului, importante fiind nu atât
stilul sau documentarea, cât rapiditatea cu care se mişcă jurnalistul şi prezenţa de
spirit a acestuia.
2. de fapt divers - în ciuda similitudinilor, nu este nici anchetă de actualitate şi nici
anchetă poliţistă. De altfel, spre deosebire de anchetatorii oficiali (poliţişti, procurori
etc.) jurnalistul nu îşi propune să stabilească vinovăţii, eforturile sale fiind
concentrate pe circumstanţele cazului investigat. Jurnalistul poate lansa ipoteze sau
semne de întrebare, în baza detaliilor adunate prin mijloace specifice, dar nu se
substituie niciodată poliţistului, procurorului sau judecătorului.
3. de tip magazin – este un gen mai puţin agreat. Este totuşi larg răspândit în presa
tematică (emisiuni radio tematice, produse, difuzate o dată pe săptămână sau în
publicaţiile săptămânale), unde, nefiind sub presiunea imediatului, poate avea un
efect publicistic puternic, determinat de originalitatea temei sau bogăţia informaţiilor
prezentate.
4. de investigatie - este specifică mai ales practicii jurnalistice americane, este un gen
„de frontieră”, în sensul că îmbină elementele reportajului cu cele ale cercetării
detectiviste; este un „gen de frontieră” şi în sensul american al termenului, legat de
colonizarea vestului sălbatic: supravieţuiesc doar cei puternici, perfect adaptaţi şi care
au arme bune. Din fericire, în cazul anchetei de investigaţie, se uzează, banal, de
fapte şi argumente, nu de puşti sa pistoale. Metodele folosite pentru a obţine
informaţiile ce fundamentează ancheta nu sunt, însă, întotdeauna banale.

O altă clasificare a anchetei de presă ne oferă Jose De Broucker (Practique de

l’information et ecriture journalistique, CFPJ, Paris, 1995), care defineşte două atitudini
jurnalistice importante: a şti în plus şi a înţelege mai bine.
1. ancheta informativă:
- dezvăluie informaţii ascunse
- identifică informaţii virtuale (potenţiale)
- reconstituie informaţii lacunare
2. ancheta interpretativă – spre deosebire de ancheta informativă, vizează sensul,
semnificaţia faptelor şi nu evenimentul în sine. Acest tip de anchetă, deşi nu presupune o
documentare laborioasă, impune, totuşi, unele exigenţe:
- stabilirea corectă a problematicii;
- încadrarea corectă a problemei;
- studiul corect al dosarului tematic, pentru a selecta faptele ce susţin tema;
argumentele şi opiniile în discuţie, divergenţele dintre ele; referinţe despre persoanele şi
instanţele în cauză; slăbiciunile dosarului: datele perimate ori lacunare, alte puncte de
vedere, absente sau tratate superficial;
- lista ierarhizată a muncii de verificare, actualizare şi completare personalizată a
faptelor, analiza punctelor de vedere aflate în dispută
- aplicarea în practică a acestor liste;
- formarea unor convingeri intime;
- luarea unei decizii redacţionale;
- scrierea sau punerea în pagină presupune, la rându-i, două cerinţe: dimensiunea
şi logica.
Din această a doua clasificare a anchetei aflăm că obiectivele declarate ale
 anchetelor sunt informarea şi interpretarea.

Ancheta necesită timp pentru verificarea tuturor informaţiilor, rezultatele ei putând fi

publicate şi după ce subiectul nu mai face parte din sfera de maxim interes a opiniei
publice.

DIFERENŢA DINTRE INTERVIU, REPORTAJ ŞI ANCHETĂ

INTERVIU REPORTAJ ANCHETA

Metode întreb povestesc explic

Actori cineva evenimente, oameni subiectul

Obiectiv să îl fac auzit să îl fac să fie văzut, să fac să se înţeleagă

trăit

Surse unica (persoană mai multe mai multe, contradictorii

cu care stau de
vorba)

Unghiuri îngust jurnalistul este la se vede numai jumatate,

mijloc eu fac să se vadă şi cealaltă jumătate

Ton fidelitate precis, personal (sunt complet

prezent în spatele
cuvintelor)

Lungime depinde de tipul nici lung, nici scurt lungă

de interviu

Atitudine adun, strâng arăt, raportez demonstrez

 Ca şi celelalte genuri radio publicistice şi ancheta trebuie să se încadreze
riguros în regulile profesionale ale informării prin: promptitudine, informare
corectă, completă, onestă şi echilibrată.

Ancheta de presă este, spuneam, un gen publicistic de frontieră, care prezintă,

însă, avantajul unei libertăţi cvasi-totale de abordare, ceea ce contează fiind efectul şi nu
mijloacele prin care se obţine. Ceea ce nu înseamnă că ancheta este un gen publicistic
uşor abordabil, la îndemâna oricui. Practica arată că e nevoie de opt până la zece ani
pentru a transforma un ziarist talentat într-un bun jurnalist de investigaţie, iar în absenţa
talentului timpul nu are nici o relevanţă: aspirantul lipsit de har nu va ajunge niciodată
jurnalist de investigaţie.