Definitie:

-Rezistența reprezintă “capacitatea organismului uman de a depune o

activitate, un timp cât mai îndelungat, fără scăderea randamentului în
condiţiile funcţionării economice a organismului, învingerii oboseli şi a unei
restabiliri rapide” – (A. Demeter).

-O altă definiţie ar fi rezistența este capacitatea organismului  uman de

a depune eforturi cu o durată relativ lungă și o intensitate relativ mare,
menținând indici constanți de eficacitate optimă.

Forme de manifestare:

1. după participarea în efort a grupelor și a marilor funcții organice:

 rezistență general care angrenează în efort 70% din masa musculară;

 rezistență specifică, reprezentată de eforturile pe care le implică ramurile și

probele sportive.
2. după sursele energetice, intensitatea și durata efortului:

 rezistență anaerobă, specifică pentru eforturile între 45 sec – două minute,

intensitate 95-100%;
 rezistență aerobă, specfică pentru eforturilor de peste două minute

3. după natura efortului:

 rezistență în efort cu intensitate constantă;

 rezistență în efort cu intensitate variabilă.

FACTORI DE CONDIȚIONARE
Principali factori de condiționare ai rezistenței sunt:

 stabilitatea proceselor nervoase fundamentale excitația/inhibiția;

 calitatea sistemelor și funcțiilor organismului uman;
 culoarea fibrelor musculare implicate în efort;
 resursele energetice ale organismului;
 voința, motivația.

 PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE

PROCEDEE METODICE BAZATE PE VARIAȚIA VOLUMULUI EFORTULUI

FIZIC

1.Procedeul eforturilor uniforme:

 se menține în exersare aceiași intensitate și crește volumul ;

 volumul este exprimat prin durată, distanță, număr de repetări;

 volumul poate crește în aceiași activitate sau de la o activitate la alta.

2. Procedeul eforturilor repetate:
 intensitatea efortului rămâne constantă;
 efortul se efectuează cu un număr de repetări în creștere a aceiași unității

de efort;
 această creștere poate fi realizată în aceiași activitate sau de la o activitate

la alta.
  PROCEDEE METODICE BAZATE PE VARIAȚIA INTENSITĂȚII
EFORTULUI FIZIC
1.  procedeul eforturilor variabile - se menține aceiași unitate de efort
(distanță, nr. de repetări), dar se modifică intensitatea în sens de creștere și
descreștere.

2. procedeul eforturilor progressive - se menține aceiași unitate de efort

(distanță, nr. de repetări), dar se modifică intensitatea în sens de creștere și
descreștere (pe parcursul unității de efort, fie de la o unitate de efort la alta).
 PROCEDEUL METODIC “CU INTERVALE”
 Se bazează atât pe variația volumului cât și a intensității efortului fizic. În cazul
acestui procedeu se respectă următoarele:
 variația volumului efortului fizic se realizează numai de la o activitate la

alta;
 variația intensității este semnificativă pentru acest procedeu metodic se

realizează dacă este necesar numai în aceiași activitate, de la o repetare la

alta a unității de efort.

Definitie:

 Forța reprezintă capacitatea organismului uman de a învinge internă sau

externă prin contracția muscular;
 În literatura de specialitate forța mai este definită capacitatea
organismului uman de a realiza eforturi de învingere, menținere sau
cedare în raport cu o rezistență externă sau internă, prin contracția
uneia sau mai multor grupe muscular.

FORME DE MANIFESTARE
1. după participarea grupelor musculare în efort:
 forța generală, atunci când în efort participă principalele grupe musculare;
 forța locală, atunci când în efort participă una sau câteva grupe musculare.
2. după activitatea practicată:
 forță generală, solicitatată de activitatea de zi cu zi a individului;
 forță specifică. se referă la forța dezvoltată de actele motrice specifice unui
anumit tip de activitate.
3. după caracterul contracției muscular:
 forță statică, atunci când nu se modifică fibrele musculare angajate în efort;
 forță dinamică, atunci când se modifică dimensiunea fibrelor musculare angajat
în efort;
 forță mixtă, atunci când se produc atât contracții statice cât și dinamice.
4. după capacitatea de efort în relaţie cu puterea individuală umană :
 forţă absolută, când forţa dezvoltată nu ia în considerare greutatea corporală;
 forța relativă, când forța dezvoltată este raportată la greutatea corporală.
5. după modul de combinare cu alte calități motrice:
 forță în regim de viteză;
 forță în regim de rezistență;
 fortă în regim de îndemânare.
 
FACTORI DE CONDIȚIONARE
Calitatea motriccă forța poate fi condiționată de umrătorii factori:
 capcitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale: excitația și
inhibiția;
 diametrul mușchiului implicat în contracție;
 lungimea mușchiului și unghiul dintre segmente;
 structura mușchiului:
 starea de funcționare a segmentelor osoase de sprijin, a ligamentelor și a
articulațiilor;
 motivația, stările emoționale, voința;
 durata contracției musculare.

PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE

Principalele procedee de dezvoltare a forței sunt:

 procedeul cu greutății;
 procedeul în circuit;
 procedeul izometriei;
 procedeul power – training;
 procedeul contracțieiilor musculare izotonice intense și rapide;
 procedeul eforturilor repetate până la refuz.

  PROCEDEUL ÎN CIRCUIT
În școală cel mai folosit procedeu pentru dezvoltarea forței este procedeul în
circuit.

Exercițiile din circuit sunt efectuate de către toți elevii în două moduri:
 mod frontal;
 pe grupe.
Circuitele în funcție de numărul de exerciții pot fi:
 scurte, 4-6 exerciții;
 medii, 8-9 exerciții;
 lungi, 10-12 exerciții.
În momentul când se folosește acest procedeu în orele de EFS pentru
dezvoltarea forței, trebuie avută mare grijă la dozarea efortului fizic.