CONDITIA TARANULUI IN ROMANUL “ION” IN COMPARATIE CU

CONDITIA ROMANULUI IN ROMANUL “BALTAGUL”

ION:

Curent literar dezvoltat în strânsă legătură cu condiţiile social-istorice ale

secolului al XlX-lea, realismul se impune ca termen pentru o nouă orientare
estetică, definită ca expresie a banalitaţii cotidiene.
Curentul se caracterizează prin reprezentarea veridică a realităţii, prin absenţa
idealizării personajelor şi a circumstanţelor în care acţionează acestea. Omul este
prezentat ca un produs al mediului social-istoric în care trăieşte şi cu care este în
interdependenţă. Profund influenţat de pozitivismul timpului şi de ştiinţele
naturii, cu contribuţia revoluţionară a lui Ch. Darwin, realismul propune o viziune
obiectivă şi imparţială asupra lumii. Destinul uman este supus unor legităţi precise
şi unei cauzalităţi adesea previzibile. Cu toate acestea, după cum afirmă criticul
Silviu Angetescu, factorul iraţional al vieţii şi principiul sensibil continuă să
participe la mecanica existenţei. Probabil că tocmai acest aspect conferă
substanţă şi profunzime eroului prozei realiste.
Intr-o ţară în care civilizaţia tradiţională, arhaică a dominat secole de-a rândul,
figura ţăranului a reprezentat o sursă de inspiraţie majoră. loan Slavici, Mihail
Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Marin Preda sunt scriitorii care oferă reperele unei
tradiţii solide în evoluţia prozei româneşti de inspiraţie rurală.
Construcţie epică în proză, de mare intindere, cu o acţiune complexă la care
participă un număr mare de personaje, supuse unor conflicte puternice, romanul
îşi găseşte exprimarea plenară odată cu realismul. Creator al romanului realist
modern în literatura română, Liviu Rebreanu se dezice de realismul care copia
sincer, fidel şi fotografic lumea şi cere ca romanul să se îndrepte spre un realism al
esenţelor. Scriitorul trebuie să pătrundă dincolo de scoarţa realului, acolo unde
clocotesc patimi şi instincte devastatoare. Formula aceasta îşi găseşte expresia în
romanul Ion, a cărui apariţie, în anul 1920, marchează un moment decisiv în
evoluţia literaturii române.
- problematica ţărănească
Roman de tip obiectiv, Ion face parte dintr-o proiectată trilogie pe tema
pământului şi a condiţiei ţăranului, urmărită în toata complexitatea ei. Primul
roman, Ion, prezintă drama ţăranului ardelean, care trăieşte într-o societate
pentru care pământul e, mai mult decât un mijloc de subzistenţă, un criteriu al
valorii individuale.
Titlul romanului este semnificativ pentru intenţia autorului de a face din Ion
tipul generic al ţăranului ardelean, dar şi de a sugera evoluţia lui spre atipic, ca
personaj puternic individualizat. Al doilea roman al proiectatei trilogii este
Răscoala, consacrat dramelor ţărănimii din Regat, dar al treilea roman, care urma
să complice problematica pământului cu cea naţională în Basarabia, a rămas în
stadiul de proiect.
Abordarea personajelor ca tipologii este specifică realismului, care concepe arta
ca mimesis, urmărind prin această generalizare tocmai o reprezentare mai
cuprinzătoare a vieţii, oferindu-i cititorului iluzia verosimilităţii şi a veridicităţii.
-tipologia taranului-
Ion al Glanetaşului se situează la intersecţia mai multor tipologii realiste. Din
punctul de vedere al categoriei sociale, el este tipul ţăranului a cărui patimă
pentru pământ izvorăşte din convingerea că acesta îi susţine demnitatea şi
valoarea în comunitate. Din punctul de vedere al categoriei morale, Ion este tipul
arivistului, înrudit cu Julien Sorel, cu Dinu Păturică sau cu Tănase Scatiu, cei fără
scrupule morale, ce folosesc femeia ca mijloc de parvenire.
Personajul eponim al romanului aparţine clasei ţăranilor săraci, care se
confruntă cu ierarhizarea valorilor umane pe baza averii. încercarea disperată a lui
Ion de a dobândi pământ nu mai poate fi privită, în aceste condiţii, doar ca
expresie a lăcomiei, ci mai ales ca expresie a dorinţei de a scăpa de eticheta
înjositoare de sărăntoc şi de umilinţa de a repeta soarta tatălui său, care se
învârte pe lângă cei bogaţi ca un câine la uşa bucătăriei. Conştientizând
organizarea socială nedreaptă, Ion înţelege şi că toate calităţile sale nu sunt
suficiente pentru a-i schimba statutul, aşa că trebuie să găsească pârghiile de a se
impune, ignorând atât sentimentele, cât şi criteriul moral. Drama lui Ion se
desfăşoară între doi poli evidenţiaţi încă de la nivelul structurii romanului. Glasul
pământului şi Glasul iubirii reprezintă „vocile" interioare care motivează acţiunile
personajului. Dorinţa de a avea pământ intră în contradicţie cu iubirea, conflict
enunţat încă din scena horei, când o joacă pe Ana, dar priveşte cu dor la Florica.
După ce intră în posesia pământurilor lui Vasile Baciu, Ion descoperă că altceva
trebuie să fie temelia şi revine la pasiunea iniţială pentru frumoasa fata a
Todosiei, căsătorită acum cu George Bulbuc. Nicolae Balotă observa, ca un tipar al
eroilor rebrenieni, că o primă aspiraţie este deturnată din calea sa de una
secundă, întotdeauna de ordin erotic.
 Mediul social în care trăieşte Ion este, fără îndoială, un factor modelator,
care exercită o presiune autoritară asupra personajului, observaţie valabilă pentru
toată proza realistă, după cum susţine şi Silviu Angelescu. Din acest punct de
vedere, flăcăul repetă într-o oarecare măsură metoda socrului său şi dobândeşte
averea prin căsătorie. Asemănările se opresc însă aici, căci Vasile Baciu îşi iubise
nevasta, pe când Ion face din Ana o victimă tragică a brutalităţii sale. Tatăl Anei nu
este nici el o excepţie în lumea satului, unde o însurătoare dezinteresată ar fi o
adevărată înstrăinare de la legile care guvernează familia rurală şi unde toţi flăcăii
din sat sunt varietăţi de Ion (G. Călinescu).
Totuşi, Ion este un personaj realist cu o psihologie bine individualizată, care
contrazice stereotipia de mecanism a vieţii satului. In tot ceea ce face Ion există o
exagerare, o încălcare a măsurii, „un factor iraţional" determină deplasarea
tipicului spre atipic. Impresionează la erou o psihologie a frustrării, deopotrivă
socială şi sentimentală, care se manifestă cu forţă stihială. In ciuda brutalităţii sale
incontestabile, Ion dezvăluie o psihologie frământată de ceea ce Hegel consideră
sursa stărilor conflictuale din orice roman: „proza realităţii" şi „poezia inimii".
Scena care evidenţiază prezenţa „factorului iraţional" este cea care explică
chiar geneza romanului: sărutarea pământului. Stăpân al tuturor pământurilor,
Ion se simte un uriaş la picioarele căruia se zbate un balaur. în pragul
desprimăvărării, ţăranul are asupra pământului o percepţie cvasierotică, văzând în
delniţele sale imaginea unei ibovnice ispititoare. îngenuncheat în gestul mistic al
sărutării pământului, Ion simte fiorul rece, iar lutul îi ţintuieşte picioarele şi îi
îmbracă mâinile cu nişte mânuşi de doliu. Este cuprinsă în această scenă întreaga
ambivalenţă Eros - Thahatos şi este concentrată soarta eroului, prizonier al
nefireştii patimi pentru pământ. în secvenţa epică imediat următoare se petrece
un eveniment crucial pentru destinul personajului. Când Ion află că Florica se
mărită cu George, se simte ca şi cum cineva i-ar fi luat cea mai bună delniţă de
pământ. Din acest moment se poate vorbi despre Ion ca despre „un posedat al
posesiunii", a cărui fixaţie maniacală provoacă turbulenţe. Pământul şi iubirea îi
vorbesc la un moment dat cu acelaşi glas, nu mai au voci distincte, iar polifonia
aceasta precipită drumul eroului spre moarte.
Moartea apare ca unică soluţie de ieşire din impasul în care ajunge destinul
personajului. O violenţă de esenţă naturalistă răzbate din această scenă, în care
sângele lui Ion se întoarce în pământul care i-a fost mai drag decât o mamă.
Condiţia ţăranului, ilustrată în romanul Ion, îşi găseşte o replică peste timp în
romanul Moromeţii. Naturii primare, tumultoase, a lui Ion i se opune llie
Moromete, cel din urmă ţăran, fire histrionică şi contemplativă, care nu mai luptă
pentru a stăpâni spaţiul, ci pentru a scăpa de teroarea timpului. Autorul de
metodă realistă desfăşoară o forţă demiurgică nu numai pentru a înfăţişa
cititorului o lume supusă cauzalităţii, ci şi un personaj a cărui mecanică a
existenţei scapă logicii perfecte, pentru că înglobează factorul iraţional.

BALTAGUL:

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului Baltagul de Mihail

Sadoveanu, ea fiind munteanca din zona Dornelor, mai exact Magura Tarcaului,
Vitoria este nevasta lui Nechifor Lipan, un om ce se ocupa cu oieritul, ca
majoritatea barbatilor din acea perioada.
Vitoria este un personaj principal, rotund, dinamic, puternic individualizat,
reprezentand tipul femeii justitiare care pleaca impreuna cu fiul ei in cautarea lui
Nechifor, plecat sa cumpere oi la Dorna. Vitoria si Lipan au avut sapte prunci, dar
cinci dintre ei au murit de difterie, ramanand doar cu cu doi, un baiat, Gheorghita
si o fata Minodora.
Vitoria era o femeie in varsta, trecuta prin multe, mai ales ca femeilor de la
sat le era foarte greu deoarece barbatii fiind plecati mai mereu cu oile, ele
trebuiau sa aiba grija atat de copii, cat si de gospodarie si de prepararea
produselor provenite de la oi “viata muntenilor e grea, mai ales viata femeilor.
Uneori stau vaduve inaitne de vreme, ca dansa”. Avea o viata grea si nu se putea
spune ca, castigau nespus de bine “aveau cat le trebuia: poclazi in casa, piei de
miel in pod, oi in munte. Aveau si parale stranse intrun cofaiel cu cenusa”. Vitoria
si Nechifor Lipan, impreuna cu cei doi copii ai lor erau o familie unita, adicat cat
de unita se poate, relatia lor familiala fiind pusa la incercare doar de absentarea
indelungata a lui Nechifor, dar cu toate astea avceau o afacere bine pusa la punct
“munteanului ii e dat sa-si castige painea cea de toate zilele cu toporul, ori cu
cata. Cei mai vrednici intemeiasa stani in vale.”
In opera se evidentiaza doua modalitati de caracterizare a personajului, cea
directa si cea indirecta.
Caracterizarea directa a Vitoriei Lipan se realizeaza prin intermediul
naratorului, in special prin atitudinea sa pe care o are fata de protagonista. In
acelasi timp, parerea altor personaje, dar si autocaracterizarea contribuie la
caracterizarea acesteia.
 Vitoria Lipan, o sotie iubitoare, porneste in cautarea barbatului sau: “era
dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag si acuma, cand
aveau copii mari cat dansii.”
Ea e descrisa ca fiind o femeie frumoasa cu ochi caprui “aprigi si inca tineri”,
“care erau dusi departe”.
Datorita lipsei sotilor de acasa, nevestele de la sat aveau in grija gospodariile,
copii si animalele cat timp acestia erau la munte cu turmele de oi “Veni iar catra
el, cu pita proaspata si cu un harzob de pastravi afumati. Trimisese pe Mitrea la
domnu Iordan crasmaru, s-aduca o leaca de rachiu de cel bun”, “goispodina facu
paturile devreme”. Astfel, Vitoria are o mare responsaibilitate pe umerii sai, dar
fiind o femeie hotarata, puternica, abila nu era nicio sarcina pe care aceasta sa nu
o duca la indeplinire “inainta sprintena”, “mama lui hotari plecarile si
intoarcerile”.
Vitoria era o femeie traditionala, tipica mediului din care facea parte. Purta
imbracaminte traditionala “Nevasta se ridica in picioare, isi paturi pe ea catrinte
si-si stranse sub sani birneata. Apoi intra in odata din drapta si-si schimba
broboada […] isi lua pe umeri un sumaies.”. Astfel, ea refuza sa renunte la
obiceiuri si tradintii, respingand modernismul, accentuand in acest fel conditia
omului de la sat, in special a femeilor “femeile stiau ceva nedeslusit depsre tren”,
“o ajungea mintea ce are de facut insa fata de o lume necunoscuta pasea cu o
oarecare sfiala”, “nevasta intelegea ceva, dar era biruitoare ca orice femeie si
desprinsa sa rasara la orice intepatura”.
Sotia lui Nechifor era o femeie credincioasa si aplea intotdeauna la Dumnezeu
pentru a o ajuta sa-si gaseasca sotul “intai am sa fac rugaciunile de cuviinta de la
Maica Domnului, zise ea. Dupa aceea am sa tin post negru 12 vineri in sir.  Pan’
atunci poate mi se intoarce omu”. In fata lui Dumnezeu ea se arata intotdeauna
“umilinta si cu fruntea plecata”.
Femeia avea de multe ori o infatisare “incruntata si dusmanoasa”, “se uita
numai cu suparare si i-au crescut tepi de aricioaica”, dar numai mdatorita faptului
ca “ea era plina de ganduri, de patima si de durere”.
Restul personajelor o descriu ca fiind de pe alta lume “Femeia asta trebuie sa fie
de pe alta lume; cele de la noi sint mai prietenoase; taie cu vorba nu cu baltagul”
sau din contra, ca o femeie misterioasa si care cunoaste bine comportamentul
oamenilor, dar ea la randul ei nu era inteleasa de multi “ea era deasupra tuturor,
avea intr-ansa o privire s-o taina pe care Lipan nu era in stare sa o dezlege”,
“mama asta trebuia sa fie fermecatoare, cunoaste gandul omului”, “asta-i o
dispearata”. Cu toate acestea, unii barbati erau atrasi de iscutimea si misterul ei
“daca n-as fi ovrei si insurat si munteaca asta n-ar avea sot, intr-o saptamana as
face o nunta”.
Vitoria se autocaracterizeaza ca fiind o femeie iscusita, desteapta si vicleana “eu
te cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte” in ciuda faptului ca nu a avut parte de o
educatie superioara.
In acelasi mod, ea afirma ca Gheorghita, Minodora si Nechifor sunt toata familia
ei “eu frati n-am avut, suriroile mele au ramas departe incolo dupa alti munti si nu
m-am mai raspuns cu ei. Asa ca aicea traim numai noi cu copiii”.
Personajul principal, al romanului, Vitoria Lipan este caracterizat indirect,
dominantele sale trasaturi evidentiindu-se prin gesturi, limbaj, comportament,
fapte, vestimentatie si relatia cu celelalte personaje.
Vitoria Lipan reprezinta, in opera, tipul femeii autoritare, cumparate cu un bun
spirit de observatie. Caracterul sau bine individualizat s-a format datorita
incercarilor la care a fost supusa de-a lungul vietii. Femeia isi iubeste sotul, ca la
prima tinerete, est emereu cu gandul la el “isi aducea aminte, stand singura pe
prispa”. Desi viata alaturi de sot nu a fost intotdeauna dulce, femeia pretuieste
viata barbatului ce i-a fost alaturi mai mult decat orice. De multe ori, ea indurase
si bataie din partea sotului insa asta n-o facea sa ii poarte prica “Muierea indura
fara sa cracneasca puterea omului ei si ramanea neinduplecata cu dracii pe care-i
avea”. Asadar, ea recunoaste autoritatea barbatului si se supune cu umilinta in
fata acestuia. Vitoria isi iubeste cei doi copii, insa pare ca ea pretuieste mai mult
baiatul caruia ii puse nume Gheorghita “caci era numele cel adevarat si tainic al
lui Nechifor Lipan”, baiatul ii aminteste mereu femii de Lipan la varsta tineretii de
aceea il apara cu ardoare “il ocrotea si-l apara de cate ori in ochii lui Lipan erau
nouri de vreme rea”.
Vitoria este o femeie harnica si gospodina, stie cum sa organizeze mersul
lucrurilor. Este isteata si da dovada de pricepere atunci cand hotaraste sa o caute
pe baba Miranda “upa ce se insereaza trece la baba Miranda pe intuneric, cas sa
nu o vada nimeni”.
Femeia tine la prestigiu si nu vrea sa fie vazuta intr-o ipostaza care sa o faca
subiect de discutie in randul oamenilor, dorind ca familia ei sa fie privita ca una
respectabila in sat. Totodata ea doreste sa evite oamenii care mereu intreaba de
Lipan si asta o face sa se simta umilita si rusinata, deoarece acesti oameni ar
putea crede c asotul o parasise, fiindca nu avea ce raspuns sa le dea.
Munteanca stie ce are de facut si nu se zgarceste cand vine vorba de bani, cum ea
insasi ii recunoaste preotului “Acum n-am la mine parale, darom cda cat se cuvine
caci avem de unde”.
 Vazand ca barbatul nu se intoarce, Vitoria hotaraste sa preia indatoririle
barbatului, merge la preot tocmai pentru a trimite o scrisoare lui Gheorghita prin
care ii spunea sa vanda din oi pentru a face rost de banii decesari acitarii datoriilor
pe care le avea. Ea de asemenea, va vinde o parte din produsele de acasa si-i va
trimite bani.
Este asadar tipul femeii cu simt practic, stie sa se descurce si nu permite ca
suferinta pe care-o poarta sa o afecteze atat de mult, incat sa uite de gospodarie
si copii. Se simte mai responsabila si lupta pentru dreptate. Este puternica si nu se
lasa coplesita de durere. Are insa un moment de slabiciune cand, in preajma
sarbatorilor de iarna Gheorghita se intoarce acasa. Femeia il primeste asa cum se
cuvine si arata inca o data, iubirea ce i-o poarta fiului “Vitoria il primi cu mare
bucurie si il saruta pe amanoi obrajii, dupa aceea trecu in alta odaie si se incuie pe
dinauntru, ca sa poata plange singura”. Nu vrea sa para slaba in fata copiilor, in
special in fat abaiatului pentru care vrea sa fie un exemplu de urmat, acum ca
simte ca sotul ei s-a prapadit. Doreste sa-si formeze baiatul, sa-l faca sa capete un
caracter puternic, ca al tatalui, caruia ii poarta numele si cu care se aseamana fizic
fapt ce o emotioneaza pe Vitoria cand il revede.
Dupa ce isi varsa durerea in singuratate, femeia isi aminteste de indatoririle pe
care le are si se intoarce alaturi de copii, parand ca toata suferinta s-a scurs, insa
ea o tine ascunsa in suflet si nu o exteriorizeaza pentru copiii sai.
Ca mama, Vitoria este iubitoare si blanda, insa doar fata de Gheorghita, greseste
facand diferenta intre el si Minodora, fata de care este aspra si dura, certand-o si
vorbindu-i pe un ton in care se resimte dojana “Vitoria il admira (pe Gheorghita)
din cealalta parte a masutei, Minodora se cuibarise pe un scaunel, jos, gata sa
sara de cate ori trebuia ceva”. Nu acorda importanta fetei, pe car eo pune pe
planul al doilea, ocupandu-se doar de baiat, acesta fiind in ochii mamei cel mai de
pret. S-ar putea ca Vitoria sa aiba acest comportament fata de Minodora doar
fiindca ea stie ce inseamna statutul de femeie, stie cat a trudit si cum arata viata
muntenilor de la Magura Tarcaului.
Vitoria Lipan este o femeie agera, are gandirea limpede si o strategie bine
cugetata. Doreste sa porneasca in cautarea lui Lipan dupa ce va termina de postit
cele 12 vineri. In aceasta calatorie o va insoti Gheorghita, tocmai pentru a-i da
baiatului o lectie importanta care sa-l faca sa se matrizeze. Baiatul pare sa nu
inteleaga atitudinea mamei ceea ce pe Vitoria o preocupa si face ca durerea sa fie
mai apasatoare “Ofta cu naduf si incepu sa se stranga masa, cu miscari smucite”.
Se simte neinteleasa, dar nici nu ar vrea sa-si spuna durerea ce-i macina sufletul Ïn
inchipuirea ei banuiala care intrase insa era un vierme neadormit”.
 Incepuse sa reflecteze tot mai mult asupra ceea ce are de facut, se consulta in
sinea ei si voia sa-si puna ordine in minte si in suflet “Din fata nadejdii pe care si-o
pusese in singurul barbat al casei intelgea ca trebuie sa dea inapoi”.
Se simte singura, fara sprijin, pe Gheorghita il vede nepretgatit pentru ceea ce ii
pregatise si asta o face sa se inspaimante de intensitatea cu care fiinta launtrica se
zbate in ea. Are o vointa de fier si este capabila sa indure orice pentru a obtine un
rezultat, un semn. Are vorba taioasa si spune lucrurilor pe nume si propriul copil
“Asa se spune, ii raspunse maica-su dar sa stii ca pentru noi nu mai poate fi nici
bucurie, nici belsug”. Doreste sa isi trezeasca baiatul la realitate si sa-l motiveze
sa-i taie din elan, sa-l faca sa inteleaga situatia in care se afla. Este sigura pe
afirmatiile pe care la face si reuseste sa provoace neliniste atunci cand
prevesteste ceva “Nu te uita urat Gheorghita, ca pentru tine de-aici inainte incepe
a rasari soarele”.  Isi cunoaste abilitatile si prin istetimea vorbelor stie cum sa i se
adreseze baiatului Ëu te cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte, intelege ca jucariile
au stat. De-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de
bratul tau”. Sfaturile parintesti ii inmoaie sufletul lui Gheorghita, Vitoria putand sa
se bucure de faptul ca modul de abordare folosit daduse roade. Femeia este
foarte credincioasa si cauta un semn din partea Sf. Ana, mergand cu Gheorghita la
Manastirea de la Bistrita. Aici ea simti ca primise inca un semn care vesteste
moartea lui Lipan. Monahul de la manastire o indeamna pe femeie sa mearga la
autoritati si ea aculta.
Despre munteanca se poate spune si ca este o fire sociabila, careia ii place sa
comunice si sa intre in vorba pana si cu necunoscutii, […] “dupa ce a stat multa
vreme de vorba cu femei venite din locuri departate”. Femeii ii place sa aiba
mereu programul zilei de maine bine pus la punct, este calculata si actioneaza
numai dupa ce se gandeste indelung la ceea ce va face Ea ramane singura, supt
candela si supt icoane, gandindu-se atintit ce are de facut a doua zi”. Ii place sa
rezolve problemele dupa propria-i lege fara sa tina cont de legile lumesti”[…] nu i-
a pasat si n-a avut nevoie de niciun fel de slujbaj al mariei sale”. Desi hotarata si
cu un plan bine pus la punct, femeia are o oarecare retinere de a duce la bun
sfarsit ceea ce isi propusese” […] insa fata de o lume necunoscuta pasea cu o
oarecare sfiala “. Se simte complexata de faptul ca este o taranca care pana acum
nu mai iesise din satul sau, de aceea ii este  teama ca ar putea sa-i taie calea
printre necunoscuti.
Dupa ce Vitoria Lipan se infatiseaza subprefectului, acesta ii sugereaza ideea de
moarte a lui Lipan. Ea stia ce are de facut mai departe si este si mai hotarata ca
pana acum sa faca dreptate sotului.
” Avand intr-ansa stiinta mortii lui Nechifor Lipan si crancena de durere, se vazu
totusi eliberata din intuneric” […] “incepu a pune la cale indeplinirea unor hotarari
mari”. Este foarte convinsa de ceea ce are de facut, in ea nascandu-se dorinta de
razbunare “N-am sa mai am hodina cum n-are paraul Tarcaului, pan’ ce l-oi gasi
pe Nechifor Lipan”, “sa stie si altii cat mi-i de neagra inima”. Dupa ce pusese totul
la punct in gospodarie, ca o buna administratoare, Vitoria o duse pe Minodora la
manastire, moment ce reflecta atitudionea rece a mamei fata de fiica “copila
plangea in pumni, iar obrazul maica-sa parca era un portret neclintit”. Este
distanta si nu isi arata afectiunea si nici durerea, vrand sa para in continuare o
femeie puternica.
Fata de Gheorghita ea devina mai autoritata, baiatul ascultand intocmai
indicativele mamei “flacaul inviinta si asta, in tacere”.
Vitoria, sotia lui Lipan, dovedeste ca se pricepe sa negocieze, reusind sa-l
convinga pe domnul David sa-i cumpere produsele cu pretul pe care ea il stabilise.
In drumul sau, Vitoria intreaba de Lipan, insa agera la minte, nu spune ca-i este
sotie si pentru ce il cauta si inventeaza povesti, spunand ca Lipan ii este dator cu
niste bani.
Cand femeia vrea sa plateasca domnului David pentru gazduire, ea cere bani
“marunti de cateva mii”pentru ca este precauta, vrea sa se pazeasca de hoti “Nu
vreau sa se simta ca am cu mine ca sa nu ispitesc pe nimeni.” Este agera la minte
si stie ce are de facut, se poate spune ca reprezinta tipul femeii cu judecata, ce are
o strategie buna ce-i dovdeste inteligenta.
Vitoria are convingerile si credinta proprie pe care si-a format-o de-a lungul vietii
fiind si o femeie conservatoare “Nu stii ca Dochia isi scutura cojoacele si dupa
aceea le intinde la soare?”, “Toate stateau ca-ntr-o asteotare. Cand vor porni iar
la vale puhoaiele, trebuiau sa duca o veste noua. Asa dezlega Vitoria intelesul
acestor infatisari schimbate”, “numarand zilele, sarbatorile si posturile dupa moda
papistasilor”, “au baut pe rand in acelasi pahar, neuitand sa inchine pentru mort”.
Cu toate astea, VItoria este o femeie credincioasa, care se roaga lui Dumnezeu,
merge prin manastiri si preoti, are incredere in ei si le asculta sfaturile.
“Dumnezeu prin Sfanta de la Bistrita, a adus-o pe dansa, pe cai ocolite, tocmai
unde trebuia ca sa-si gaseasca pe cel drag, sa-l ridice din locul pieirii si sa-l puie in
pamant cu toate randuielile stiute”, “Iar cine ucide un om nu se poate sa scape de
pedeapsa dumnezeiasca”, “poate a da Dumnezeu sa ma mai opresc pe la
dumnealui vreodata”, “Preotii au cerut lui Domnu Dumnezeu pace pentru sufletul
robului sau, apoi au cantat cu glas inalt vesnica pomenire”, “ce ti-a dat Dumnezeu,
nu poti imprumuta.”, “ochii Vitoriei se intristara si se intoarsera catra rasarit, la
icoane. Facand trei cruci, femeia saluta pe sfinti”, “astept de la Dumnezeu sa se
faca lumina. Hotararea Lui are sa cada la vreme”.
Femeia se simte ofensata de-a lungul drumului cand oamenii o subapreciaza si
nu ii vad inteligenta: “De unde stii ca-l cheama Macovei?” “Cum sa nu stiu daca
asa-i scris pe firma, deasupra usii? Dumitru Macovei (Gheorghita), “Vad ca toti
santeti cu cap si cu invatatura. Numai eu is o proasta”.
Vitoria isi respecta cuvantul dar, dovedindu-se de incredere: “Poftim si tie,
Neculaies, paralele pe care ti le-am fagaduit”.
Ea isi iubeste sotul cu adevarat “au baut pe rand…neuitand sa inchine si pentru
mort”. Doreste sa faca dreptate, isig aseste energia necesara pentru a o lua de la
inceput si puterea de a continua pentru a-si indeplini scopul “Cu asa glas a strigat,
incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur. S-a daramat in genunchi; si-a
rezemat fruntea de margineasicriului.”, “Cum de-am gasit in mine atata putere sa
rabd atatea si sa implinesc toate”.
Vitoria are un suflet bun si este educatia deoarece nu uita sa le multumeasca
celor care o ajuta, iar cu cei necunoscuti se poarta ca si cu niste prieteni: “Spune
lui domnul Toma ca-l multamesc…si spuen mamuca-ta vorbe bune”, “Vitoria a
primit plosca si a facut frumoasa urare miresei. Arata vesela fata si limba ascutita,
desi s-ar fi cuvenit sa fie scarbita, cace se ducea la rai datornici”, “Veniti cu tot cu
nevestele dumneavoastra. Tare frumos va povestesc.
Pentru Gheorghita, Vitoria este un model, cea care il iarta si il sustine, il ajuta se
sa maturizeze si il sprijina mereu. Conducandu-l cu siguranta, dar si cu asprime,
femeia il lasa pe fiul ei sa actioneze doar atunci cand stie ca s-a maturizat.
“Gheorghita, hatari ea, tu sa stai aici sa priveghezi pe tatu-tau.”, “Eu am encazul
meu. Fa cum spun.”,”Fac cum spui, se invoi Gheorghita”, “Impus de un alt tipat al
femeii, feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta a
ucigasului. Primi pe Bozga in umar, i-l dadu indarat, apoi il lovi scurt cu muchea
baltagului, in frunte.”
Vitoria joaca rolul vaduvei nevinovate, credule, putin superficiale: “Ca o femeie
necajita ce ma aflu am venit la niste prietini.”, “Sa ma fereasca Dumnezeu sfantul
de un gand rau, ori de o banuiala.”, “Si-a fi gasit alta femeie, ranji Bogza. Asta se
poate, primi munteanca, zambind si ea palid, numai sa nu fie cea cu dinti ranjiti.”
Astfel ea isi ascunde adevarata personalitate luand prin surprindere pe cei doi
ciobani care l-au omorat pe Lipan.
Inteligenta ei si logica sa impecabila sunt calitatile care au ajutat-o sa culeaga cu
atentie informatiile necesare si sa reconstruiasca momentul omorarii lui Nechifor.
Cu mult tact si ambitie, ajutata si de spiritul sau justitiar reuseste sa descopere
criminalul mai repede decat jandarmii. Vitoria gaseste slabiciunile omului si il
provoaca, astfel criminalul se rpeda si ii cere iertare.
La sfarsitul romanului, femeia isi reia cursul vietii, preocupandu-se de
gospodarie si de MInodora “S-apoi dupa aceea ne-am intoarce iar la Magura, ca
sa luam de coada toate cate-am lasat. iar pe sura-ta sa stiu ca niciun chip nu ma
pot imecei ca sa-o dau dupa feciorul acela nalt si cu nasul mare al dascalitei lui
Topor’”. Pentru femeie, moartea sotului reprezinta inceputul unei noi vieti, in
care va trebui sa-si asume mai multe responsabilitati.
Gheorghita, fiind deja format ca adult prin maturizar4e, ii da incredere mamei
sale, acesta bazandu-se pe el pentru a substitui absenta tatalui din casa.
In concluzie, personajul literar Vitoria Lipan se incadreaza in tipologia femeii
justitiare si hotarate care reuseste sa-si duca la bun sfarsit misiunea care i-a fost
menita.
In opinia mea, personajul descris impresioneza prin calitatile sale, dar si prin
slabiciuni, reusind sa isi duca viata mai departe indiferent de circumstante.