Archiva Valachica - Studii Si Materiale de Istorie Si Istorie A Culturii, Targoviste, 1976

https://biblioteca-digitala.
ro
ARCHIVA
VALACHICA
https://biblioteca-digitala.ro
ILUSTRAŢIA COPERTEI:
Bătălia de la Nicopole din 28 septembrie 1396,
anul primei atestări documentare a Tirgo,·iştei
(gravură din, secolul al XV-lea)
MUZEUL JUDEŢEAN DÎMBOVIŢA
ARCHIVA
VALACHICA
STUDII ŞI MATERIALE
DE
ISTORIE ŞI ISTORIE A CULTURII
****
* * * *
- '
\ ....,-1\ .....
' ~ ,,
,.• _,.,,,,_...,,,,, ...
T]RGOVIŞTE
I 9 7 6
COLECTIVUL DE REDJ\CŢJ E
ALEXANDRINA ANDRONESCU
ADRIANA BOESCU
PETRE DRAGUŢOIU
RADU GIOGLOV AN
GABRIEL MIHAESCU (secretar de redacţie)
CONSTANTIN NASTASE
MIHAI OPROIU
SUMAR
Pag.
55 DE ANI DE LA CREAREA PARTIDULUI COMUNIST ROMAN
DUMITRU ANGELESCU - Viaţa social-economică şi mişcarea muncito-

rească din judeţul Dîmboviţaîn anii avin-
tului revoluţionar (1918-1921) . . . . . . . 13
MIRCEA ALEXANDRESCU - Aspecte din lupta muncitorimii dîmboviţene,
condusă de comunişti, împotriva dictaturii
militaro-fasciste . . . . . . . . . . . . . . 33
PITI.VAN DOBRIN - Aspecte ale luptei ţărănimii c!îmboviţene im•
potriva dictaturii militaro-fasciste şi a războ-
iului hitlerist . . . . . . . . . . . . . . . 41
ISTORIE
RADU GIOGLOVAN - Raport preliminar de cercetare arheologică la

Moara din Groapă, jud. Dîmboviţa - 1976.
Intervenţie de salvare . . . . . . . . . . . 49
LUCIANA OANCEA - Săpăturile arheologice din Tîrgovişte - 1972.
Aşezarea prefeudală . . . . . . . . . . . . 55
ION NANIA - Cruceburg - Episcopatul Cumaniei - Ceta-
tea Dîmboviţei - Cetăţeni . . . . . 75
EUGEN FRUCHTER, - Precizări istorice şi lingvistice asupra gene-
GABRIEL MIHAESCU zei oraşului Tir 6 ovişte . . . . . . . . . . . 93
RADU GIOGLOVAN - Iazuri şi mori la Tîrgovişte . . . • . • . . 7-u:r
GH. I. MAREŞ __:_ Urma'?i dîmboviţeni ai Alexandrei, sora lui
Vlad Ţepeş . . . . . . . . . . . . 121
MIHAI OPROIU - Aspecte ale comerţului tîrgoviştean (1600-
1714). Tîrgul de Sus şi Tîrgul de Jos . . . . 129
GABRIELA NIŢULESCU, - Aspecte ale dezvoltării proprietăţii în zona
STELIAN NEAMŢU Găeştr (sec. XV-XVII) . . . . . 135
STELIAN NEAMTU - Aspecte economico-sociale desprinse clin do-
cumentele comunei Crîngurile . . . . 143
MIHAI OPROIU - Relaţiile Tîrgoviştei cu Transilvania între
1600-1848 . . . . . . . . . . . . 149
CLEOPATRA IONESCU, - Documente inedite privind satul Cîndeşti . 165
CRISTIAN ISTRATESCU
PlRVAN DOBRIN - Mărturii documentare privind situaţia moş-
nenilor din satul Gemenea în primele trei
decenii ale secolului al XI X-lea . . . . . . 169
MIHAI NICULAESCU - Mişcări şi frămintări ţărăneşti în judeţul
Dîmboviţa în ajunul războiului pentru inde-
pendenţa României . . . . . . . . . . 175
GEORGETA VLĂSCEANU - Situaţia social-economică a ţărănimii dîmbo-
viţenc la începutul secolului al XX-iea . . 187
6
Pai;?.
SIMPOZIONUL „INFLUENŢE ORIENTALE IN CULTURA ROMANEASCA"
CICERONE POGHIIlC - Influenţa orientală asupra limbii române

(Chestiuni de metodă) . . . . . . . 197
EUGEN FRUCHTER. - Componente ale filozofiei orientale în con-
GABRIEL MIHAESCU cepţia despre lume a geto-dacilor . 205
GH. I. CONSTANTIN - Un înalt dregător turc la curtea lui Mircea
cel Bătrîn : şeicul Bedr-ed-Din . . 211
CORINA NICOLESCU !
- Elemente orientale !n vechea artă a Ţării
Româneşti . . . . . . . . . . . . . . . . 219
CRISTINA ROTMAN - Un izvor inedit referitor la istoria oraşului
Tîrgovişte în anul 1595 : Cronica lui Topcu-
lar kâtibi Abdul kadîr Efendi . . . . . . . 239
MIRCEA T. GEORGESCU - Influenţe orientale în desfăşurarea unor ce-
remonii de Ia Curtea domnească din Tîrgo-
vişte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 249
M. M. ALEXANDRESCU- - Ştiri despre Tirgovişte la călătorii orientali
DERSCA-BuLGARU din sec. XVII . . . . . . . . . . . . . . . 253
RODICA CIOCAN- - Factorul oriental în componenţa barocului
IVANESCU românesc de secol XVII-XVIII . . . . . . 263
MARIA GEORGESCU - Influenţe orientale în arta brîncovenească.
Apariţia şi răspîndirea foişorului în arhitec-
tura secolelor XVII şi XVIII. Foişorul de la
Curtea domnească din Tîrgovişte . . . . . 271
ISTORIE A CULTURII
CONSTANTIN MANO- - Observaţii asupra picturii murale şi elemen:
LESCU telor de sculptură de la biserica domnească
din Tirgovişte . . . . . . . . . . . . . . 285
ADRIANA BOESCU, - Un aspect inedit al sculpturii medievale ro-
MIHAI OPROIU mâneşti : crucile de piatră . . . . . . . 293
FLORIN MARINESCU, - Dimitrie Papazoglu, un bibliofil pasionat . 313
MARIA RAFAILA
CONSTANTIN MANO- - Turnee teatrale în Tirgovişte intre anii 1866-
LESCU, 1914 .................. . 327
MIHAI OPROIU
ION. I. DRAGOESCU, - Theodor Avram Aguletti. Corespondenţă ine-
GABRIELA NIŢULESCU dită(I) . . . . . . . . . . . . . . 335
ALEXANDRINA ANDRO- - Poezia franceză şi Ioan Ciorănescu, un bun
NESCU traducător . . . . . . . . . . . . . . . . 351
GHEORGHE BULEI - Forme de mobilier ţărănesc din zona nor-
dică a judeţului Dimboviţa . . . . . . . . 359
ALEXANDRINA ANDRO- - Elena Văcărescu - poetă a sufletului româ-
NESCU nesc în limba franceză . . . . . . . . . . 373
MUZEOGRAFIE
CLEOPATRA IONESCU - Funcţiile şi
sarcinile muzeului de istorie mo-
dernă şi contemporană
în lumina Progra-
mului Partidului Comunist Român 383
GHEORGHE BULEI, - Colecţii muzeale săteşti . . . . . . 387
CICERONE MAREŞ
7
Pag.
NOTE
PETRE DRAGUŢOIU, - Cîteva precizări pe marginea „Călei cea bă
MIHAI OPROIU trînă a lui Mihai vodă, care vine de la oraş" 395
RADU CONSTANTINESCU - Vechile pivniţe tîrgoviştene . • • , • , ••• , . 397
MANOLE NEAGOE - O descriere necunoscută a Curţii domneşti
din Tîrgovişte . . . . . . . . . . . . . . 403
MIHAI GABRIEL - Momente din lupta pentru eliberare socială
POPESCU şi naţională . . . . . . . . . . . . . . . . 405
MIHAI NICULAESCU - Eroica apărare a Ţării Româneşti sub con-
ducerea lui Radu de la Afumaţi . . . . . 411
DORIN ELIESCU - Idei progresiste într-o lucrare puţin cunos-
cută a lui Ion Heliade Rădulescu : .,Istoria
critică universală" 417
MIHAIL MIHALEA - O simplă ipoteză . . . . . . .,. . 423
CRONICA
-Memento istoric dîmboviţean - 1976 (GABRIELA NIŢULESCU) . 427
- Vlad Ţepeş - 500 (EMIL PĂUNESCU) . . . . . . . . . . . . . 431
-375 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul. Sub bolta mănăstirii Dealu
. (EMILIAN MALCIU) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 437
-80 de ani de la moarte. Ion Eliade Rădulescu - ctitor al teatrului ro-
mânesc (VICTOR PETRESCU) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 443
- Al patrulea simpozion naţi:onal de istorie agrară a României. A treia edi-
ţie a sesiunii anuale de comunicări a Muzeului judeţean Ialomiţa (Slo-
bozia, 14-16 octombrie 1976). (GABRIELA NIŢULESCU) . . . . . . . . 449
- .,Contemporania" la Tîrgovişte (GABRIELA NIŢULESCU) . . . . . . . 451
- 75 de ani de la înfiinţarea Liceului agro-industrial din Nucet (EUGEN
FRUCHTER) . , . . . . . . . . . . . . · . . , , , , , , , , , 453
SOMMAIRE
P11g.
55 ANNtES DE L'INSTITUTION DU PARTI COMMUNISTE ROUMAIN
DUMITRU ANGELESCU - La vie sociale-economique et le mouvement

ouvrier du departement Dâmbovitza pendant
Ies annees de l'enthousiasme revolutionnaire
(1918-1921) . . . . . . . . . . . . . . . . 13
MIRCEA ALEXANDRESCU Des aspects de la lutte des ouvriers de Dâm-
bovitza, commandee par Ies communistes,
contre la dictature militaire-fasciste . . . . 33
PlRVAN DOBRIN - Des aspects de la lutte de la paysannerie de
Dâmbovitza contre la dictature militaire-fas-
ciste et contre la guerre fasciste . . . . . . 41
BISTOIRE
RADU GIOGLOVAN - Compte rendu introductif de recherche ar-
cheologique ă „Moara din Groapă" - de-
partement de Dâmbovitza - 1976. Interven-
tion a sauver . . . . . . . . . . . . . . . 49
LUCIANA OANCEA - Des decouvertes archeologiques prefcodales
de Târgovişte. L'etablissement prefeodale . 55
ION NANIA - Cruceburg - L'Episcopat de Cumania - La
Citadelle de Dâmbovitza - Cetăţeni . . .
EUGEN FRUCHTER, - Des detenninations historiques et linguisti-
GABRIEL MIHAESCU ques sur la gencse de la ville Târgovişte . 93
RADU GIOGLOVAN - Des etangs et des moulins a eau, ă Târgo-
vişte ............ . 103
GH. I. MAREŞ - Des descendants de Dâmbovitza, de la soeur
de Vlad Ţepeş, Alexandra . . . . . . 121
MIHAI OPROIU - Des aspects du commerce de Targovi~te
(1600-1714). Le marche d'en haut et d'en
bas . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
GABRIELA NIŢULESCU, Des aspects du developpement de la pro-
STELIAN NEAMŢU pricte dans la zone Găeşti (le XV-XVIl-eme
siccle) . . . . . . . . . . . . . . . 135
STELIAN NEAMŢU - Quelques aspects resultes du tresor docu-
mentnire de la commune Cringuri . . . . 143
MIHAI OPROIU - Les relations de Târgovişte avec ln Transil-
vanie cntre Ies annees 1600-18-18 . . . . . 1-1 !)
CLEOPATRA IONESCU, - Des documents inedits sur le village Cindeşti 165
CRISTIAN ISTRATESCU
9
Pag,
PIRVAN DOBRIN - Des preuves documentaires sur la situation
des alleutiers du village Gemenea pendant
Ies premiers decennies du XIX-cme siccle . 169
MIHAI NICULAESCU Des mouvements et des troubles sociaux dans
le departement de Dâmbovitza, a la vei!le
de la guerre pour l'independence de la Rou-
manie . . . . . . . . . . . . . . . . . . 175
GEORGETA VLASCEANU - La situation sociale-economique de la pay-
sannerie de Dâmbovitza au debut du XX-eme
siecle . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187
LE COLLOQUE „INFLUENCES ORIENTALES DANS LA CULTURE

ROUMAINE"
CICERONE POGHIRC - L'influence orientale sur la langue roumaine.
(Des problemes de methode) . . . . . . . 197
EUGEN FRUCHTER, - Des composants de la philosophie orientale
GABRIEL MIHAESCU dans la conception sur ]'univers des Gc-tes-
Daces . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 205
GH. I. CONSTANTIN - Un haut dignitaire turc il la cour de Mircea
le Vieux ; le cheik Bedr-ed-Din . . . . . 211
CORINA NICOLESCU - Des elements orientaux dans l'ancien art du
Pays Roumain . . . . . . . . . . . . . . 219
CRISTINA ROTMAN - Une source inedite sur l'histoire de la ville
Târgovişte en 1595. La chronique de Topcu-
lar kâtibi Abdul kadir Efendi . . . . . . 239
MIRCEA T. GEORGESCU - Des influences orientales dans le deploiement
des ceremonies de la Cour princiere de Târ-
govişte . . . . . . . . . . . . . . . . . . 249
M. M. ALEXANDRESCU- - Des nouveles sur Târgovişte aux voyageurs
DERSCA-BULGARU orientaux du XVIl-cme siecle . . . . . . 253
RODICA CIOCAN- - Le facteur oriental dans la structure du ba-
IVANESCU roque roumain des XVII-XVIII-eme siecles 263
MARIA GEORGESCU - Des influences orientales dans !'art de l'e-
poque de Constantin Brâncoveanu. L'appari-
tion et la diffusion du „foişor" dans l'ar-
chitecture des XVII-cme et XVIIl-eme siccle.
Le „foişor" de la Cour princicre de Târgo-
vişte . . . . . . •. . . . . . . . . . 271
BISTOIRE DE LA CULTURE
CONSTANTIN MANO- - Des observation sur la peinture murale et
LESCU sur Ies elements de la sculpturc ele l'eglise
princiere de Târgovişte . . . . . . . . . . 285
ADRIANA BOESCU, - Un aspect inedit de la sculpture medievale
MIHAI OPROIU roumaine : Ies croix en pierre . . . . . . . 293
FLORIN MARINESCU, - Dimitrie Papazoglu, un bibliophile passionne 313
MARIA RAFAILA
CONSTANTIN MANO- - Des tournees theatrales il Târgovişte entre
LESCU, MIHAI OPROIU Ies annees 1866-1914 . . . . . . . . . . . . 327
ION. I. DRAGOESCU, - Theodor Avram Aguletti. Correspondence
GABRIELA NIŢULESCU inedite (I) . . . . . . . . . . . . . . . . 335
ALEXANDRINA ANDRO- - La poesie fran<;aise et Ioan Ciorănescu - un
NESCU bon traducteur . . . . . . . . . . . . . . 351
GHEORGHE BULEI - Des formes de l'ameublement rustique de
la zone nordique du departement Dâmbovitza 359
ALEXANDRINA ANDRO- - Helene Vacarescu - poctesse de l'âme rou-
NESCU maine dans le fran<;ais . . . . . . . . . . 373
10
MUS20GRAPHIE
CLEOPATRA IONESCU - Les fonctions et Ies tâches du musee d'his-
.toire moderne et contemporaine dans la lu-
miere du Programme du P.C.R. . . 383
GHEORGHE BULEI, - Des colections des musees rustiques . 387
CICERONE MAREŞ
NOTES
PETRE DRAGUŢOIU, MIHAI OPROIU - Quelques determinations exactes
sur „Călei cea băitrînă a lui Mihai vodă, care vine de la oraş" (La vieille
avenue de Michel voivod, qui vient de Ia ville) . . . . . . . . . . . . . 395
RADU CONSTANTINESCU - Les vieilles caves de Târgovişte . . . . . . 397
MANOLE NEAGOE - Une description inconnue de la Cour princicre de
Târgovişte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 403
MIHAI GABRIEL POPESCU - Des moments de la lutte pour la liberation
sociale et nationale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 405
MIHAI NICULAESCU - L'heroique defense du Pays Roumain sous la di-
rection de Radu de la Afwnaţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41 I
DORIN ELIESCU - Des idees progressistes dans un ouvrage peu connu de
Ion Heliade Rădulescu : ,.L'histoire de la critique universelle" 4 I7
MIHAI MIHALEA - Une simple hypothese . . . . . . . . . . . . . . . . . 423
CHRONIQUE
- Calendrier historique de Dâmbovitza - 1976 (GABRIELA NIŢULESCU) . 427
- ,.Vlad Ţepeş - 500" (EMIL PAUNESCU) . . . . . . . . . . . . . . . . 431
- 375 annees de Ia mort de Michel le Brave. Sous Ia voute de Ia rnonastere
Dealu (EMILIAN MALCIU) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 437
- 80 annees de la mort de Ion Heliade Rădulescu - fondateur du theâtre
roumain (VICTOR PETRESCU) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 443
- Le quatrieme colloque national d'histoire agraire de la Roumanie. La troi-
sieme edition ele la session annuelle des communications du Musee De-
partamental lalomitza (Slobozia, 14-16 octobre 1976) (GABRIELA NIŢU-
LESCU) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4-19
- ,.Conternporania" a Târgovişte (GABRIELA NIŢULESCU) . . . . 451
- 75 annees d'enseignement agricol a Nucet (EUGEN FRUCHTER) 453
55 DE ANI DE LA CREA REA
PARTIDULUI COMUNIST ROMr\N
VIAŢA SOCIAL-ECONOMICĂ ŞI MIŞCAREA
MUNCITOREASCA DIN JUDETUL DIMBOVITA 1N ANII . .
AVINTULUI REVOLUŢIONAR (1918-1921).
DU::\UTRU ANGELESCU
1. CONSECINŢELE ECONOMICO-SOCIALE ALE PRIMULUI

RAZBOI MONDHAL ŞI ALE OCUPAŢIEI INAMICE
!N JUDEŢUL DlNBOVIŢ A
Ca ş1 m întreaga ţară, războiul şi ocupaţia militară inamică au

hisat răni adînci în viaţa social-economică a judeţului Dîmboviţa. La
retragerea lor trupele puterilor centrale au încercat să distrugă cît mai
multe instalaţii industriale şi să paralizeze întregul sistem de transporturi
şi aprovizionare. Numeroase prăvălii şi depozite de mărfuri din Tîrgo-
vişte, Titu, Găeşti şi Pucioasa au fost devastate 1, vitele de muncă şi de
hrană au fost confiscate încă din timpul ocupaţiei, iar recolta anului 1918
a fost aproape în întregime capturat:. sau compromisă. Luptînd din greu
cu duşmanul şi cu incendiile provocate de inamic la retragerea sa,
populaţia locală a reuşit ca pînă la sfîrşitul lunii noiembrie 1918 să
salveze o parte din sondele şi instalaţiile petrolifere de la Moreni,
Ochiuri, Răzvad 2.
Din cauza distrugerilor provocate şi a dezorganizării producţiei
şi aprovizionării, în iarna 1918-1919, în judeţul Dîmbovi\a, ca şi în
alte zone din ţară, s-a abătut „o foamete mizerabilă şi degradantă care
îi împinge pe mulţi oameni la cerşit" 3• Speculînd aceste lipsuri moşie
rimea, burghezia, traficanţii şi cămătarii de tot felul au dezlănţuit o
adevărată ofensivă de refacere proprie şi de îmbogăţire cît mai rapidă,
pe seama maselor muncitoare şi a bunurilor statului.
După terminarea ostilităţilor, marile monopoluri occidentale s-au
grăbit să-şi reia intreprinderile proprii, iar ca despăgubire de război au
revendicat capitalurile germane şi austro-ungare investite în economia
românească : unele dintre acestea existente pe teritoriul judeţului Dim-
boviţa. Potrivit noii situaţii, instalaţilie petrolifere de la Moreni, Ocniţa,
Ochiuri, Răzvad, Gura Ocniţei au fost preluate în mare parte de societă
ţile franco-belgiene, anglo-olandeze şi americane, printre care : ,,Standard
Ooil", ,,Roy al Dutch", ,,Compagnie Belge des Petroles" şi altele, ţării
noastre revenindu-i o cotă de 2/3 din producţia brută de ţiţei" "·
Noii proprietari, străini ca şi cei autohtoni, au reînceput exploa-
tarea intensivă a ţiţeiului, dar cu utilaje învechite şi uzate. Din această
1 Arh. st. fil. Db., fond Prefect. jud. Db., dos. nr. 18/1918, f. 26-28.
2 Ibidem, dos. nr. ll/1918-1919, f. 18, 19, 26, 31. fond. Primăria or. Tîrgo-
vişte, dos. nr. 19/1919, f. 12. Vezi şi Gh. Ravaş, Din istoria petrolului românesc,
E.S.P.L., Bucureşti, 1957, p. 143.
3 Ibidem, dos. nr. 19/1919, f. 111.
4 Virgil Serdaru, Le petrole Roumain, Paris, 1921, p. 148.
DUMITRU ANGELESCU
14
cauză numai m anul 1919 industria petrolului au fost înregistrate, după

calculele oficiale ale vremii, 1067 accidente de muncă faţă de 642 în 1915 5 .
Transferările de capitaluri care s-au produs în anii următori, efec-
tele convenţiilor economice încheiate în culisele Conferinţei de pace
de la Versailles (şi din anii următori) au diminuat cota de 2/3 revenită
României şi au făcut din petrolul românesc, o pradă pentru care marile
concerne occidentale s-au angajat într-o puternică dispută 6 .
In această concurenţă, pe primul loc se găseau zăcămintele de pe
Valea Prahovei şi din judeţul Dîmboviţa şi Buzău, împeună cu munci-
torii de aici care, lipsiţi de alte posibilităţi de existenţă au devenit
repede, o forţă de muncă ieftină şi foarte rentabilă.
Dacă la retragerea germană, în schelele petroliere era un adevărat
dezastru, nu peste mult timp, în 1922, judeţul Dîmboviţa a dat 220/o din
întreaga cantitate de ţiţei extrasă pe ţară şi treptat această cotă s-a
ridicată pînă la 700/o, în 1934 7.
Bogatele rezerve de ţiţei descoperite au făcut ca în timp de 14 ani
(1920-1934) numărul societăţilor petroliere să ajungă. de la citeva mai
importante, la 39 8, în bună parte cu capitaluri străine. In anii 1919-1940
localităţiile : Gura Ocniţei, Ochiuri, Schela Mare, Ocniţa, avînd şi o poziţie
uşor accesibilă, au devenit zone de mare productivitate petroliferă, cu un
număr însemnat de muncitori, iar comunele : Aninoasa, Doiceşti, Sotînga
şi Gheboieni un important bazin carbonifer, urmînd imediat după cel de
pe Valea Jiului.
Potrivit unui studiu, întocmit în septembrie 1920 de Inspectoratul
Muncii din Tîrgovişte, la numai două luni după înfiinţarea sa, rezultă
că în localităţile citate mai sus lucrau circa 2 500 de petrolişti, iar în
rafinăriile locale un număr de 540 de salariaţi. Studiul menţionează că
„la celelalte schele mai mici şi la sondele răspîndite prin judeţ ar mai
putea lucra încă 3-400 de sondori" 9 •
Un alt studiu, al amintitei instituţii, arată că în anul 1920 în
bazinul carbonifer existau următoarele mine şi muncitori :
Mine Ic
I Proprietari
I Salaria li
Roşca Soc. pe acţiuni

Valea Neului Mihai I. Bendic Total
Mina nr. 3 Maior Roşnoveanu 950
Mina Zarea I. Irimescu-Cindeşti
Carbon Soc. Carbon 210

Valea Popii - ,, - 200
Valea Bradului - " - 55
Fotinoaica Costescu şi Buc~eneanu 220
Rovine D. Locatelli 80
Mărgineanca Gr. Filiti 1050
Valea Oietrii Ing. Manoliu şi Wieder 120
5 N. Decuseară, România sub ocupaţia duşmană, Bucureşti, fascicola IV, p. 16.

G Vezi Costin Murgescu, Lupta pentru stăpînirea industriei petrolului, în
.,Contribuţii la istoria capitalului străin în România", Ed. Acad. R.P.R., Bucureşti,
1960, p. 59-65.
7 „Statistica minieră a României pe anul 1939'', p. 29-32.
11 „Statistica minieră a României pe anul 1935", p. 8-l şi 86.
!I Arh. st. fii. Db. fond. lnspect. M., dos. nr. W 1920, f. 19-21.
io Ibidem, dos. nr. 4/1921, f. 278-279.
JUDEŢUL DlMBOVIŢA lN ANII 1918-1921 15
Chiar de la începutul existenţei sale Inspectoratul Muncii din

Tîrgovişte face constatarea şi raportează forurilor superioare că la minele
şi schelele petrolifere din judeţ nu existau instalaţii sanitare că munca
femeilor şi a copiilor era plătită cu 500/o mai puţin decît a bărbaţilor
şi că nu exista aproape nici un fel de sistem sau de preocupare, din
partea administraţiilor sau a patronilor, pentru protecţia muncii 11 .
Condiţii de muncă
la fel de grele existau la Exploatările forestiere
din Runcu-Pitroşiţa, Moroieni, la Fabrica de ciment „Dîmboviţa" (infiin-
ţată în anul 1920), la Carierele de piatră din muntele Lespezi (care
asigurau materia primă pentru această nouă intreprindere) la „Depoul
C. F. R. Titu", la Arsenalul Armatei din Tîrgovişte şi la alte intreprin-
deri locale.
La fel ca şi în întreaga ţară, ziua de muncă în industria dîmbovi-
ţeană a crescut, după primul război mondial, pînă la 12-16 ore, fără o
compensaţie bănească corespunzătoare şi în condiţiile cînd ani întregi,
mii de muncitori erau fără lucru.
In anul 1919 cîştigul lunar al unui muncitor era în medie de 400 lei
şi numai la puţine categorii de salariaţi se ridica la 5-600 lei repre-
zentînd o creştere de 30% faţă de 1913. In aceiaşi perioadă preţurile
la alimente. îmbrăcăminte şi chirii au crescut cu peste 8300/o, în unele
zone ale ţării 12. Tabelul următor, întocmit de autor pe baza unor docu-
mente ale vremii, arată cîteva dintre preţurile anilor 1919-1920, com-
parate cu cele dinaintea primului război mondial. aşa cum s-au înre-
gistrat pe pieţele de la Tîrgovişte, Moreni şi Găeşti :
Pre juri
Mărfuri
I 1913-1914
I 1919-1920
- un costum haine 60 lei 1 200 lei
- una pereche ghete 20 lei 250 lei
- chiria unei camere 15 lei 400 lei
- 1000 kg. lemne foc 20 lei 500 lei
Cu nota informativă nr. 360 din 10 mai 1919, Brigada de Siguranţă

rlin Tîrgovişte raporta Siguranţei generale a statului că „petroliştii sunt
într-o stare de nedescris. mulţi umblînd îmbrăcaţi în haine rupte fără
albituri ceeace îi face să protesteze zilnic". In continuarea raportului
(menţionîndu-se că informaţiile „provin direct din teren"), Siguranţa
generală era pusă în gardă că muncitorii de la schelele din Ochiuri şi
Gura Ocniţei „au început să ameninţe cu greva" 14 •
11 Ibidem, dos. nr. 29/1920, f. 33, 36, 58, 77, 88.

12 D. Popa, Scumpetea şi cîteva constatări, Bucureşti, 1919, p. 12-13.
13 Arh. sl. fii. Db., fond. Inspect. M., dos. nr. 2/1921, f. 125-126, 133-136,
161, 172, 174.
1" Ibidem, fond. Prefect. jud. Db., dos. nr. 2/1919, f. 156.
DUMITRU ANGELESCU
16
2. MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN JUDEŢUL DIMBOVIŢA

1N PERIOADA ANILOR 1918-1921.
Consecinţă a aşezării sale geografice (între mari centre industriale)

şi a ascuţirii contradicţiilor social-economice, avîntul revoluţionar care
a cuprins întreaga ţară în anii 1918-1921 s-a resimţit şi în judeţul
Dîmboviţa cu aceeaşi intensitate ca şi in Capttală sau pe Valea Prahovei.
Datorită faptului că numeroşi locuitori din comunele Ghergani. Răcari,
Titu, Conţeşti lucrau în acea perioadă la intreprinderile din Bucureşti •
şi pentru faptul că sediile administrative ale principalelor societăţi petro-
lifere (care activau în judeţul Dîmboviţa) cum şi sediile sindicatelor se
găseau la Ploieşti şi Cîmpina, muncitorii din Dîmboviţa aveau legături
permanente şi directe cu organizaţiile şi evenimentele politice care se
petreceau în aceste importante zone industriale. Navetiştii au făcut de
fapt o legătură care a permis muncitorilor din judeţul Dîmboviţa să
cunoască la timp situaţia din Capitală şi de pe Valea Prahovei, două
dintre zonele cu intense frămîntări sociale în anii dintre cele două
războaie mondiale. Presa muncitorească şi materialele de propagandă
care se tipărea la Bucureşti şi Ploieşti, propagandiştii socialişti şi comu-
nişti din aceste centre au ajuns cu uşurinţă în judeuţl Dîmboviţa, con-
tribuind direct la stimularea acţiunilor revoluţionare, în spiritul unitar
al principalelor frămîntări din ţară.
Ridicînrlu-se pentru a-şi apăra puţinele drepturi materiale şi sociale
cucerite anterior şi ameninţate din nou de patronat, muncitorii dîmbo-
viţeni au desfăşurat în anii avîntului revoluţionar, pe lingă o largă
mişcare revendicativă şi numeroase acţiuni politice în urma cărora s-au
convins că numai printr-o luptă unitară şi sub conducerea unui partid
de tip nou pot învinge.
Eliberaţi din lagăre sau reîntorşi din Moldova şi din Rusia 15 , după
terminarea războiului, în fruntea acestei lupte s-au angajat muncitorii
şi intelectualii socialişti. Ei au început activtatea printr-o susţinută muncă
organizatorică şi politică pentru refacerea secţiunilor de partid şi a
sindicatelor şi pentru atragerea de noi aderenţi. In decembrie 1918 s-a
refăcut Secţiunea din Ploieşti a Partidului Socialist, în ianuarie următor
Secţiunea din Cîmpina (amebele foarte influiente în localităţile din estul
judeţului Dîmboviţa) la 17 iulie 1919 s-a înfiinţat Secţiunea de la Moreni.
iar la 13 mai 1920 s-au pus bazele Secţiunii Socialiste de la Tîrgovişte,
un rol deosebit de important în această mişcare avîndu-1 socialiştii :
Constantin Mănescu, Gheorghe Tănase, Mortz Gri.imberg, Alexandru
Dunăreanu, Emil Nicolau, Olimpiu Georgescu şi alţii 16 .
Continuîndu-şi acţiunea de reorganizare a muncitorimii, secţiunile
locale ale Partidului Socialist au reuşit ca la sfirşitul anului 1918 să
• Şi în prezent o parte din locuitorii acestor comune sint muncitori nave-

tişti la întreprinderile din Capitală.
15 In timpul ocupaţiei inamice din anii 1916-1918, principalii conducători
socialişti din judeţul Dîmboviţn au fost arestaţi şi deţinuţi în lagărele de la Tîrgo-

vişte şi Ploieşti, iar alţii au plecat în Moldova şi în Rusia împreună cu intreprin-
derile dizlocate.
16 V. G. Ionescu, Mişcarea muncitorească din Valea Prahouei 1880-.1921, Ed.
politică, Bucureşti, 1971, p. 118-120. .,Lupta socialistă" (Ploieşti), din 10 februa-
rie 1920.
JUDEŢUL DlMBOVIŢA IN ANII 1918-1921 17
repună bazele Sindicatului muncitorilor sondori de la Moreni 67 şi în

lunile următoare să înfiinţeze altele la Tîrgovişte, Sotînga, Răzvad şi
Ochiuri, afiliate la Comisia Generală a Sindicatelor din România lill_
Prin refacerea secţiunilor partidului şi a sindicatelor, astfel ampla-
sate, se acoperea din punct de vedere organizatoric întreaga zonă indu-
strială a judeţului împreună cu localităţile învecinate unde lucrătorii
făceau naveta zilnic. Aceste organizaţii de partid şi de sindicat au deve-
nit destul de repede o adevărată şcoală de educare politică a muncitorilor.
Valul revoluţionar început cu luptele muncitorilor din Bucureşti
de la 13 decembrie 1918 (st. v.) şi culminînd cu greva generală din octom-
brie 1920, care a cuprins pentru prima dată întregul proletariat din
ţara noastră, a stimulat, după cum se va vedea. din plin şi pe toată durata,
întreaga muncitorime şi masele largi populare din judeţul Dîmboviţa.
Masacrul din Piaţa Teatrului Naţional care a stîrnit un val de profundă
indignare în întreaga ţară a afectat direct numeroase familii din sudul
judeţulu. In ziua masacrului „cîteva sute de locuitori de la Titu şi de
la Ghergani s-au agăţat de trenuri şi au plecat cu căruţele la Bucureşti
ca s{1 se intereseze de soarta rudelor fiind agitaţi şi ameninţînd" tm.
:Mişcări muncitoreşti asemănătoare cu cele din Capitală au avut
loc, imediat după retragerea ocupanţilor, în mai multe centre indus-
triale din ţarfi. Printre aceste frămîntări se numără şi cele ale petro-
liştilor din Valea Prahovei şi din judeţele Dîmboviţa şi Buzău care în
decembrie 1918 au luat proporţii însemnate atît în ce priveşte constituirea
şi lărgirea organizaţiilor sindicale şi a consiliilor muncitoreşti, cit şi în
ce priveşte întocmirea şi înaintarea unor memorii cu doleanţele lor
imediate : reducerea zilei de muncă, asigurarea unui minimum de sa-
lariu necesar traiului, o mai bună aprovizionare etc. Pentru că intreprin-
derile au refuzat să angajeze tratative, la 2 decembrie muncitorii de la
schelele petrolifere din Cîmpina, Moreni şi Ochiuri au declarat grevă
de o zi. De teamă ca greva să nu se extindă, interprinderile au acceptat
să aprobe o parte dintre revendicările muncitorilor. Din această cauză
în schelele petrolifere s-au organizat mari adunări şi întruniri prin
care lucrătorii cereau satisfacerea integrală a revendicărilor formulate.
In două zile, frămîntările s-au transformat într-o nouă grevă care s-a
declanşat la 9 decembrie şi a cuprins peste 7 OOO de petrolişti 20 .
Prin această acţiune de luptă în fruntea căreia s-au găsit socialiştii :
Ion Neagu, Rădulescu, Ion Sion, Constatin Ambrozie, Gheorghe I. Jipa,
Ştefan Urlănţeanu şi alţii 21 , muncitorimea din Valea Prahovei, de la
Moreni, Ocniţa, Gura Ocniţei şi Schela Mare au cucerit cîteva revendicări
importante : reducerea zilei de lucru la 8 ore, majorarea salariilor,
recunoaşterea organizaţiilor muncitoreşti ş.a. 22 •
17
Arh. C. C. al PCR, fond. 28, dos. nr. 4364, f. 2. ,,Socialismul", din 20 mar-
tie 1919.
1~ CGSR „Raport asupra situaţiei materiale a mişcării sindicale din Româ-
nia de la 1 ianuarie 1919 pînă la 31 martie 1920", p. 4---6.
rn Arh. st. fil. Db., fond Prefect. jud. Db., dos. nr. 16/1918, f. 81. Vezi şi
UNC G, C. Mocanu, 13 Deţembrie 1918, Ed. politică, Bucureşti, 1968, .p. 23-25.
20
Vezi Gh. Unc, N. G. Munteanu, Luptele revoluţionare premergătoare grevei
generale din octombrie 1920, în „Greva generală din România 1920" editată de
Inst. de st. ist. şi soc.-politic. de pe lingă CC al PCR, Bucureşti, 1970, p. 46.
21
„Socialismul" din 18 martie 1919.
22 Gh. Unc, N. G. Munteanu, Op. cit., loc. cit.
DUMITRU ANGEr.ESCU
18
Concomitent cu acţiunile petroliştilor de la sfîrşitul anului 1918

s-au înregistrat o serie de frămîntări şi în alte zone ale ţării : în Valea
Jiului, în Bazinul carbonifer al judeţului Dîmboviţa, la Iaşi, Turnu
Severin, Galaţi, Piteşti unde se cerea ca greutăţile economice postbelice
să nu fie arucate numai pe umerii muncitorilor z:i_
Intensificarea şi amploarea acţiunilor revoluţionare de la sfîrşitul
anului 1918 au silit guvernul liberal să publice, la 29 noiembrie decretul
privind legiferarea votului universal, iar la 16 decembrie decretul pentru
exproprierea unei părţi a moşiilor. In judeţul Dîmboviţa 35.800 ha v._ In
pofida caracterului lor ciuntit**, cele două decrete au lărgit posibilităţile
participării maselor populare la viaţa politică şi economică a ţ[lrii.
Anul 1919 a început şi în judeţul Dîmboviţa în aceeaşi atmosfer[1
a avîntului revoluţionar general. Cu toate că s-a produs o oarecare
creştere a salariilor, rezultat al marilor lupte de clasă duse de muncito-
rimea din întreaga ţară, datorită preţurilor în continuă creştere şi şoma
jului, nivelul de trai al maselor nu s-a putut îmbunătăţi. Frămîntările
muncitorilor petrolişti şi ale minerilor de la Sotînga, Doiceşti, Aninoasa
au continuat cu o şi mai mare intensitate. In lunile iulie-august, cînd
scumpetea şi criza de alimente s-au resimţit cel mai mult, în zonele
petrolifere s-a declanşat o nouă grevă care, aşa cum apreciază presa
vremii, a cuprins pe toţi petroliştii şi a fost „cea mai mare din cîte
s-au produs pînă acum în ţară" 25 . Această grevă, care a cuprins pe toţi
petroliştii, s-a desfăşurat de fapt în două faze. Prima, între 21 şi 25 iunie.
cînd începîndu-se tratativele şi avînd promisiuni că cererile lor Yor fi
rezolvate, muncitorii au reluat lucrul. Interpretînd reluarea lucrului ca
o încheiere a conflictului, Ministerul Industriei a cerut amînarea discu-
ţiilor fapt pentru care lucrătorii au reluat greva, care de data aceasta
(în a doua sa fază) adurat de la 27 iunie şi pînă la 20 august 1919. In
cîteva zile schelele petrolifere şi rafinăriile din Valea Prahovei şi din
localităţile dîmboviţene : Gura Ocniţei, Moreni, Ocniţa, Răzvad şi-au
încetat activitatea şi un număr de peste 21 OOO de oameni au intrat în
grevă 26 . In fruntea muncitorilor grevişti s-au aflat : Ştefan Urlăţeanu.
Alexandru Dunăreanu, Dumitru Aricescu, P. L. Georgescu, Constantin
Mănescu (Moreni) şi alţii, care au făcut mai multe deplasări de la Brăila
şi Bucureşti pentru a cere sprijin de la muncitorii din aceste centre
şi în toate schelele petrolifere din zonă, pentru a-i încuraja pe greYişti
şi a le cere să nu reia lucrul pînă cînd societăţile nu le vor satisface
revendicările în întregime 'li_ Graţie acestei activităţi gre\·a generam a
petroliştilor din vara anului 1919 s-a bucurat de un larg sprijin din
partea muncitorimii din alte centre. La chemarea lansată de Comisia
Generală a Sindicatelor, muncitorii din Bucureşti s-au oferit să ia sub
23 colectiv, Mişcarea gret'istă din România în anii 1918-1921, ed. po'l.itică,

Bucureşti, 1976, p. 59---66.
i 1 Gh. T. Ionescu, Reforma ag1·ară din 1921 în judeţul Dimbot•iţa, ,,Vala-
chica", Tîrgovişte, 1972, p.
106.
• Deşi sistemul cenzitar perimat se desfiinţase, femeile, militarii şi tineretul
pînă la 21 de ani nu aveau dreptul la vot. Exproprierile fâcute pe baza decrete-
lor-legi din 1918-1919 şi prin legea din iulie 1921 n-au dus la desfiinţarea mo-
şierimii.
:w „Socialismul" din 23 iunie 1919.
2G Vasile G. Ionescu. Op. cit., p. 171-172.
27 „Socialismul" din 1 august 1919.
JUDEŢUL DlMBOVIŢA lN ANII 191&-1921 19
îngrijirea lor o parte din copiii greviştilor şi din întreaga ţară s-au
adunat peste 300 mii lei drept ajutoare pentru cei care au lăsat lucrul :!s_
Deşi greva s-a încheiat la 20 august (cînd lucrul a fost reluat) cu o
înfrîngere a „magnaţilor petrolului", muncitorii n-au considerat această
victorie decît un armistiţiu pentru că aşa cum scria „Socialismul" din
23 august 1919 „înfringerea patronilor a fost mare nu atît pentru ceea
ce au fost nevoiţi să cedeze, ci pentru că au fost nevoiţi să trateze".
Important de reţinut este faptul că în afară de revendicările de ordin
economic pe care le-au obţinut, greviştii au cucerit recunoaşterea consi-
liilor muncitoreşti ceea ce înseamnă un succes aparte al luptei lor w_
Activitatea pe care au desfăşurat-o în această perioadă militanţii
socialişti, ajutorul moral şi material obţinut prin intermediul sindicatelor
au jucat un rol important în reuşita grevei şi au contribuit la dezvol-
tarea avîntului revoluţionar al maselor de muncitori din zonele petroli-
fere. In tumultumul acestui avînt general mişcarea socialistă s-a extins
considerabil. De la 17 iulie cînd s-au pus bazele secţiunii socialiste de
la Moreni şi pînă la sfîrşitul anului s-au creat subsecţiuni în comunele :
Valea Lungă-Cricov. Valea Lungă-Gorgota, Vişineşti, Gura Ocniţei,
I. L. Caragiale, ş.a. 30 , ceea ce a contribuit la creşterea popularităţii şi
rolul mobilizator al Partidului Socialist. în aceste condiţii, în ziua de
16 noiembrie 1919 la Ploieşti s-a deschis Conferinţa de constituire a
Federaţiei socialiste din Prahova la care au participat 43 de delegaţi 13 •
Raportul cu privire la organizarea Federaţiei a fost prezentat de Alexan-
dru Dobrogeanu-Gherea care arăta printre altele că succesele obţinute
de petrolişti în vară pot fi duse mai departe numai dacă se va îmbună
tăţi structura organizatorică a partidului în funcţie de cerinţele noi
ale luptei de clasă 32_
Conferinţa Federaţiei socialiste de la Ploieşti a avut o mare impor-
tanţă pentru viaţa politică ulterioară din judeţul Dîmboviţa. In comitetul
de conducere al Federaţiei (al cărui secretar a devenit Alexandru Dobro-
geanu-Gherea) au fost aleşi şi reprezentanţi ai secţiunii de la Moreni :
Ştefan Urlăţeanu, I. V. Dorobanţu şi Adrian Georgescu 33 , care la rîndul
lor au grăbit înfiinţarea, în mai 1920. a secţiunii socialiste şi a sindica-
telor de la Tîrgovişte :v._
După cum se constată. concomitent cu greva generală a petrolişti
lor din iulie-august 1919 şi din aceleaşi motive, minerii din Dîmboviţa
au organizat mai multe demonstraţii în faţa birourilor intreprinderilor
carbonifere de la Sotînga şi Doiceşti „pentru a cere îmbunătăţirea sala-
riilor cu 20-350/o în raport cu scumpirea vieţii" 35 . Aceste demonstraţii
s-au desfăşurat fără a se declanşa grevă. In cîteva zile însă (în săptămîna
19-23 august 1919) muncitorii au părăsit lucrul mai devreme şi ,.s-au
28 „Socialismul" din 9 octombrie 1919.
2'J „Socialismul" din 23 august 191-9. Vezi şi Elena Ciurea Greva muncito-
rilor petrolişti din Valea Prahovei, ,,Istoria luptelor proletariatul~i din România"
Ed. CCS, Bucureşti, 1957, p. 156-157. '
30
Arh. CC al PCR, fond 28J dos. nr. 4351, f. 745. ,,Socialismul" din 18 19
iulie 1919. ,,Lupta socialistă" (Ploieşti) din 8 februarie, 19 martie 1920. '
31 Arh. CC al PCR, fond 28, dos. nr. 4342, f. 48.
? 2
13
„Lupta socialistă" (Ploieşti) din 21 noiembrie 1919.
• Ibidem, din 23 noiembrie 1919.
:v. ,,Socialismul" din 15 mai 1920.
35
Arh. st. fil. Db. fond. Prefect. jud. Db., dos. nr. 3/1919, f. 51.
DUMITRU ANGELESCU
20
postat în faţa birourilor pentru a cere mărirea lefurilor". In final patronii

M. I. Bendic, Laurenţiu Zara şi alţii doi reprezentanţi ai celorlalte mine
au fost nevoiţi să ducă tratative cu un comitet reprezentativ al muncito-
rilor şi în ziua de 25 august să anunţe că vor satisface re\'endicările
minerilor, dar cu condiţia ca aceştia să nu mai întrerupă lucrul G;J_
Vara anului 1919 se mai caracterizează în judeţul Dîmboviţa şi
printr-o lărgire a mişcării sindicale. Sub influenţa succeselor obţinute
de petrolişti, numărul membrilor din sindicatul muncitorilor sondori de
la Moreni a crescut pînă în septembrie la 2 OOO :ii_ In anul 1920 s-au
afirmat Sindicatele mixte de la Ochiuri, Gura Ocniţei, Tîrgovşite *** 1.
Ele îşi trimit delegaţi la Congresul muncitorilor din industria petrolieră
care a avut loc la Cîmpina în zilele de 7 şi 8 martie 1920 cu care ocazie
s-a hotărît constituirea „Uniunii muncitorilor din petrol·' :i-;_ Rezoluţia
adoptată de congres subliniază că principiile după care se va conduce
Uniunea vor fi acelea ale mişcării sindicale din întreaga ţară : ,.lupta
de clasă, solidaritatea internaţională a muncitorilor, desfiinţarea exploa-
tării muncii sub orice formă prin socializarea mijloacelor de producţie" 3!1_
Crearea „Uniunii muncitorilor din petrol" a avut o mare însemnă
tate pentru muncitorii din schelele petrolifere ale judeţului Dîmboviţa.
Această organizaţie i-a apărat în multe împrejurări, bucurindu-se de multă
încredere din partea muncitorilor din ramura industriei petrolului.
Acestei Uniuni i-a revenit un rol important în pregătirea grevei generale
din octombrie 1920 şi în demascarea aşa ziselor „sindicate naţionale"
create de organele locale de poliţie şi siguranţă cu scopul de a exercita
.,o intensă acţiune de contra-propagandă" r.o_ Un asemenea sindicat ,.na-
ţional·' a apărut şi la Moreni, dar a avut o scurtă existenţă (3 iunie-31
octombrie 1920) "1•
In anul 1919 au avut loc puternice frămîntări social-politice nu
numai în regiunile petrolifere ci şi în restul ţării. La Iaşi, Ploieşti, Turnu-
Se\'erin, Roman, Galaţi, Brăila. Sibiu, Petroşani. Lupeni, Timişoara, ziua
de 1 Mai a prilejuit mari demonstraţii cu care ocazie muncitorii au cerut
satisfacerea unor revendicări şi libertăţi economice şi social-cetăţeneşti "2.
La Tîrgovişte, demonstraţia de 1 Mai a avut loc în .,Sala Vătămanu" din
Calea Domnească. Manifestanţii au cerut „o mai dreaptă coordonare între
muncă şi capital" r.:i_ Intruniri mai mari au avut loc însă la Moreni şi
Gura Ocniţei la care au participat petrolişti din localitate şi din satele
apropiate în număr foarte mare""· In aceste condiţii, în zilele de 25-26
mai 1919 s-a ţinut la Bucureşti Conferinţa mişcării socialiste, cu repre-
:w; Ibidem, dos. nr. 4/1919, f. 16.

:i 7 „Lupta socialistă'' (Ploieşti) din 3 octombrie 1919.
•••) Sediul sindicatului mixt din Tîrgovişte era în str. Tabaci. Din comitetul
de conducere al acestui sindicat făceau parte: Zaharia Mărgărit, Ion Popescu,
Alexandru Irimescu, Stancu Anghel, Gheorghe Ilie, Constantin Cipagea. (Arh. st.
fii. Db. fond. Prefect. jud. Db., dos. nr. 28/1920, f. 215, 222-224).
311 „Socialismul" din 22 martie 1920.
J'.l Arh. CC al PCR, fond 5, dos. nr. 1134, f. 2.
,.o Ibidem, fond 79, dos. nr. 7489, f. 21.
H Ibidem, fond 28, dos. nr. 4 353, f. 159.
1l Vezi Olimpiu Matichescu, Elena Georgescu, l Mai in Rorndnia 1890-1970,
Ed. politică, Bucureşti, 1970, p. 131-135.
43 „Legea Nouă" (Tîrgovlşte) din 3 mai 1919.
H „Socialismul" din 3 mai 1919.
JUDEŢUL DlMBOVlŢA lN ANI.I 1918--1921 21
zentanţi ai organizaţiilor socialiste din întreaga ţară. Cu această ocazie

se adoptă un Program unic în care se arată, printre altele, că datorită
dezvoltării industriei, în România s-a format „un proletariat care este o
clasă revoluţionară chemată a-şi îndeplini misiunea istorică în evoluţia
societăţii româneşti" 45 • Cu toate că în program şi-a făcut loc şi o teză
reformistă, a elementelor social-democrate de dreapta, cu privire la
.. desemnarea şi precizarea" societăţii socialiste „în însăşi societatea bur-
gheză printr-o înnoire ad încă a cadrelor şi aşezămintelor sale", baza de
masă a socialiştilor s-a lărgit foarte mult în anii următori. Pînă în noiem-
brie 1919, cînd s-a constituit Consiliul general al Partidului Socialist şi
al Sindicatelor. Secţiunea socialistă din Moreni avea în evidenţa sa un
număr de 2 100 muncitori industriali şi agricoli, reprezentînd nu numai
o importantă forţă politică ci şi o atracţie pentru masele muncitoare din
localităţile vecine şi din Tîrgovişte unde nu peste multă vreme se va crea
o nouă secţiune a partidului socialist.
Sub influenţa avîntului revoluţionar al muncitorilor, în anul 1919
s-au înregistrat numeroase frămîntări şi în rîndurile altor categorii de
salariaţi din judeţul Dîmboviţa. Pentru 5 iunie un comitet de acţiune
chema învăţătorimea din Tîrgovişte să se întrunească într-o consfătuire
la care să se discute „soarta grea prin care trecem în prezent" "6 . In
acelaşi timp, funcţionarii de stat : primarii, notarii şi perceptorii din plasa
Bogaţi cereau prefectului, prin mai multe memorii, să li se mărească
salariile pentru a putea face faţă valului de scupete "7•
Evenimentul de le sfîrşitul anului 1919 care a stîrnit un puternic
val de indignare şi de proteste în rîndurile muncitorilor dîmboviţeni a
fost greva şi demonstraţia din 12-14 decembrie de la Arsenalul Armatei
(Secţia Bucureşti) în timpul căreia (la 14 decembrie) din ordinul colone-
lului Boian (director) au fost împuşcaţi 2 muncitori şi răniţi alţi 30 "8 •
Fapta a fost calificată de întreaga opinie publică drept o crimă şi a
constituit subiectul mai multor dezbateri ale întrunil'ilor muncitoreşti din
lunile următoare
Anul 1920 a început cu un nou val de acţiuni muncitoreşti, deoarece
scumpirea traiului depăşea cu mult veniturile reale ale muncitorilor, iar
administraţiile manifestau o condamnabilă lipsă de interes pentru soarta
şi condiţiile lor de muncă. Un exemplu concludent în această privinţă
este cel de la minele decărbuni din Sotînga unde ploile de primăvară au
produs alunecări de teren, care puneau în pericol viaţa minerilor. Admi-
nistraţiile refuzau să facă investi ţii pentru consolidarea galeriilor şi drept
urmare s-a dezlănţuit un şir de conflicte care a durat în tot cursul luni-
lor martie-aprilie. In zilele de ploaie muncitorii refuzau să intre în galerii,
iar patronii încercau să facă presiuni asupra lor ameninţîndu-i cu reţi
nerea salariului şi concedierea. In timpul acestor conflicte la Sotînga s-a
creat Sindicatul mixt (mai 1920) t,!J care a reuşit să desfăşoare o bogată
activitate în rîndurile minerilor din Dîmboviţa.
i,:, .,Documente din islloria mişcării muncitoreşti din România. Hll6-1921",

Ed. politică, Bucureşti, 1966, p. 199 şi urm.
i,i; Eugen Fruchter, Acţiuni de luptă ale proletariatului dîmboi,iţean, premer-
gătoare grevei generale din 1920, ,,Valachica", Tîrgovişte, 1969, p. 124.
1,; .,Legea Nouă" (Tîrgovişte) din 1 iunie 1919.
(Tirgovişte) din 16, 18 iunie 1919.
1
'~ ,,Chemarea"
i,n Arh. st. fil. Db. fond Prefect. jud. Db., dos. nr. 12/1919, f. 18.
DUMITRU ANGELESCU
22
In lunile aprilie-mai 1920 se înregistrează o şi mai intensă mişcare

în rînclurile muncitorilor dîmboviţeni. La 10 mai, şeful Brigăzii de Sigu-
ranţa de la Tîrgovişte informa Siguranţa generală a statului că în casa
familiei Dumitra Ghiţă Popa din Răzvad se fac întruniri ale lucrătorilor
din comunele vecine şi „se discută o serie de nemulţumiri ale lor" r.o. In
problema .,caselor de întîlniri", la data de 12 iulie 1920 Prefectura
înştiinţa Ministerul de Interne că a organizat un serviciu de informaţii
în schelele petrolifere de la Ochiuri şi Gura Ocniţei şi că se va strădui să
afle tot ul „pentru menţinerea liniştei în toate comunele rurale ale ju-
deţului'' ~,1.
După cum se constată, în anul 1920 mişcarea socialistă se extinde
şi mai mult în lumea satelor; mai ales în comunele locuite de muncitori
navetişti (Produleşti, Potlogi, Comişani, !oneşti etc.), unde discuţiile
muncitorilor din schelele petrolifere şi din intreprinderile locale conti-
nuau, acasă la ei, antrenînd şi pe ţăranii din sate la mişcări revendicative.
Sînt cunoscuţi din această perioadă, ca agitatori în lumea satelor, munci-
torii Traian C. Iliescu - lucrător la Atelierele C.F.R. din Bucureşti,
Gheorghe Ionică muncitor la Arsenalul Armatei din Tîrgovişte şi învăţă
torul Ion Petcu de la şcoala primară din comuna Lucieni 52 . Cu ocazia
unei percheziţii făcute la domiciliul muncitorului ceferit Tudor Vasile din
comuna Lucieni (navetist la Bucureşti), jandarmii au găsit (la data de
17 iulie 1920) un număr de 40 de exemplare din „Programul Partidului
Socialiste", mai multe ziare şi manifeste cum şi broşura intitulată „Scri-
sori către ţărani", pe care le-au confiscat şi le-au depus Siguranţei :;J_ In
aceeaşi lună, tot în urma unor percheziţii şi anchete, au mai fost arestaţi
şi muncitorii Gheorghe Butoi şi Traian Iliescu despre care s-a stabilit
că „desfăşurau propagandă şi cuvinte ofensatoare la adresa guvernului.
împrăştiind idei socialiste revoluţionare în comunele Tătărani, Gheboieni
şi Pietrari" :Vi.
!n vara anului 1920 organizarea politică a muncitorilor dîmboviţeni
se găsea într-un stadiu destul de avansat. Petroliştii activau în secţiunile
de la Moreni şi Tîrgovişte ale Partidului Socialist, cum şi în sindicatele
mixte de la Moreni, Ochiuri, Răzvad. Muncitorii din alte sectoare şi intre-
prinderi (arsenalişti, mineri, salariaţi din comerţ şi administraţie, rafi-
nării etc.) activau în sindicatele de la Răzvad, Tîrgovişte, Sotînga. După
documentele de care dispunem, în perioada premergătoare grevei gene-
rale din octombrie, în judeţul Dîmboviţa existau nuclee socialiste în
aproape toate comunele muncitoreştii în care pe lingă muncitorii localnici
şi navetişti activau şi sute de ţărani. !n martie 1920, Clubul socialist din
Ochiuri avea în evidenţa sa 500 de muncitori industriali şi 300 muncitori
agricoli şi ţărani, iar cel de la Moreni peste 2 :rno de muncitori şi ţărani 5ă_
O bogată activitate revoluţionară şi educativă a desfăşurat în anul
1920 Clubul socialist din Tîrgovişte. !ncă de la înfiinţare sa acest club
a organizat o susţinută activtate agitatorică-revoluţionară şi cultural-
r,o Ibidem, fond. Primăria or. Tirgovişte, dos. nr. 26/1920, f. 3-5.
1•1 Ibidem, dos. nr. 29/1920, f. 140.
r,2 Ibidem, f. 184.
r,:i Ibidem, fond Prefect. jud. Db., dos. nr. 28/1920, f. 184.
r.i Ibidem, f. 186.
r,:; Eugen Fruchter, Op, cit., p. 48.
JUDEŢUL DlMBOVIŢA lN ANII 1918-1921 23
educativă : consultaţii şi discuţii pe teme de legislaţia muncii, conferinţe

despre situaţia internaţională, serbări, demonstraţii de protest etc. Con-
ferinţele erau ţinute (aşa cum menţionează un document rămas de la
fosta Siguranţă locală) de către „delegaţi de la centru sau de oratori din
localitate şi de la Moreni". Se menţionează numele socialiştilor Ion
Stoica, Spiridon Georgescu, Alexandru Irimescu, iar ca teme dezbătute :
.. Victoria mai devreme sau mai tîrziu a socialismului", .,Chestiunea ţără
nească", ,,Fapta criminală a colonelului Boian" şi altele 56 • Se mai men-
ţionează că toate întrunirile începeau şi se terminau cu imnul muncitoresc
,,Internaţionala" şi cu lozinci revoluţionare.
Sub influenţa acestor organizaţii, în perioada premergătoare
grevei generale din octombrie 1920, în judeţul Dîmboviţa s-au produs noi
agitaţii în rîndurile muncitorilor de la minele din Sotînga, de la Arsenalul
Armatei din Tîrgovişte şi de la sondele din Răzvad ale societăţii „Colum-
bia". Agitaţiile au fost iniţiate de sindicatele mixte locale, avînd drept
cauză principală refuzul administraţiilor de a lua în consideraţie cererile
formulate de muncitori privitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de salari-
zare şi de muncă 57 . Pentru „liniştirea" minerilor şi a sondorilor de la
Răzvad a intervenit personal prefectul judeţului care constatînd „o gravă
stare de agitaţie" s-a grăbit să informeze Ministerul de Interne că ,.în
aceste nemulţumiri generale acţionează un spirit comunist întreţinut de
emisari locali şi de la centru ai socialiştilor" 58 •
Cu toate că în transporturile feroviare calificate drept „intreprin-
deri de interes general" grevele erau interzise de guvernul Averescu 5!l
muncitorii de la „Depoul C.F.R. Titu" au declarat la data de 20 apri-
lie 1920 o grevă de protest împotriva Hotărîrii guvernului de a nu recu-
noaşte sindicatele afiliate ale ceferiştilor şi împotriva militarizării căilor
ferate 00 . Deşi greva a fost locală, ea s-a înscris în mişcarea generală a
muncitorilor de la căile ferate şi din atelierele C.F.R. din aprilie-mai 1920
care a cuprins depourile şi staţiile de la Iaşi, Ploieşti, Brăila, Galaţi.
Constanţa, Bîrlad, Craiova, Bacău, Paşcani, Piteşti etc. 61 •
Primind dispoziţia să cerceteze starea de spirit a populaţiei, la înce-
putul lunii iulie 1920, prefectul de Dîmboviţa a trimis în principalele
intreprinderi şi centre muncitoreşti ale judeţului o setie de agenţi infor-
matori cu misiunea să identifice pe principalii agitatori şi să „combată
politica acestora". Agenţii prefectului (doi comisari, trei funcţionari ai
**,...) Clubul socialist îşi avea sediul într-o sală închiriată de la Ilie Vătă
manu ; un fost grajd refăcut şi amenajat de membrii clubului. Aici avea loc întru-
nirile politice şi acţiunile cultural-educative organizate de muncitori. Sala nu mai
există. A fost demolată de moştenitori prin anul 1936.
sG Arh. st. fil. Db. fond. Inspect. M., dos. nr. 11/1921, f. 233.
!ii Ibidem, fond. Prefect. jud. Db., dos. nr. 8/1920, f. 145-147.
58 Ibidem, f. 148.
m Vezi „Monitorul Oficial" din 14 aprilie 1920.
m „Socialismul" din 28 aprilie 1920 (articolul Greva Căilor Ferate).
* După cum se vede şi înainte de 121 a existat în Tîrgovişte o 'companie
de tancuri. In 1921s-a înfiinţat la Tîrgovişte primul regiment de tancuri din ar-
mata română.
Gt Vezi „Socialismul" din 29 şi 30 aprilie 1920. ,,Muncitorul căilor ferate"
din 5, 6 şi 20 mai 1920.
DUMITRU ANGELESCU
24
prefecturii şi locotenentul Theodor Gheorghiu de la Compania de tancuri

din Tîrgovişte •> s-au deplasat în comunele : Sotînga, Doiceşti, Gura
Ocniţei, Răzvad, la „Depoul C.F.R. Titu" şi la Arsenalul Armatei din
Tîrgovişte unde au constatat „o stare generală de nemulţumire" şi un
spirit gata să izbucnească într-o revoltă generală <i2 .
După analizarea celor relatate de la faţa locului, prefectul a întocmit
o notă informativă către Ministerul de Interne şi Inspectoratul Muncii
prin care, înfăţişîndu-le starea de spirit „foarte agitată" a muncitorilor,
le atrăgea atenţia că „după a noastră părere, în mod sigur va avea loc o
acţiune de proporţii mari" 63 • Faţă de această situaţie, autorităţile de
ordine ale judeţului hotărăsc să se întărească posturile de jandarmi din
centrele muncitoreşti (Moreni, Sotînga, Răzvad, Gura Ocniţei) şi se dau
dispoziţii ca „jandarmii să ţină sub o strictă supraveghere orice mişcare
şi orice persoană străină ce s-ar afla prin localitate pentru a-i incita pe
locuitori''. S-a mai hotărît să se trimită noi agenţi informatori şi să se
recruteze oameni de încredere care să se opună unor eventuale greve Glt_
Incercînd şi alte soluţii, unii înalţi funcţionari din conducerile
societăţilor petrolifere s-au deplasat în schelele pentru „a concilia" cu
muncitorii, dar fără a le satisface dreptele lor revendicări. Dindu-şi seama
că starea de spirit a muncitorilor era deosebit de agitată, la începutul
lunii iulie 1920, însuşi directorul administrativ al societăţii petrolifere
„Internaţionala" a fost nevoit să vină de la Amsterdam, unde îşi avea
sediul central, la Ochiuri şi Gura Ocniţei „pentru a încerca să aplaneze
nemulţumirile generale ale lucrătorilor din aceste schele care ameninţă
cu greva generală" 65 . Demascînd manevrele autorităţilor şi dez,·ăluind
legăturile guvernului cu reprezentanţii capitalurilor străine, ,,Socialismul"
din 26 iulie 1920 atrăgea atenţia regimului burghezo-moşieresc şi patro-
nilor că muncitorii sînt hotărîţi să declare greva generală, neavind altă
r.ale pentru a-şi apăra drepturile. Faptele ulterioare au demonstrat că
această hotărîre a clasei noastre muncitoare n-a putut fi împiedicată nici
prin forţă şi nici prin manevre diplomatice de moment.
Pe lingă avîntul său fără precedent, mişcarea muncitorească din
lunile premergătoare grevei generale a scos în evidenţă şi faptul că în
conducerile organelor centrale ale Partidului Socialist şi ale sindicatelor
se manifesta încă o influenţă a reformismului ; că unii lideri erau departe
de a se situa în fruntea maselor. Această situaţie a fost speculată de
guvernul lui Averescu care a acţionat diferit în satisfacerea re\·endicărilor
muncitoreşti de la o ramură la alta a industriei sau de la zonă la alta
a ţării. Acolo unde a simţit o mai mică rezistenţă din partea unor secţiuni
socialiste şi sindicate locale a ordonat reprimarea demonstraţiilor munci-
toreşti, menţinerea armatei în intreprinderi, împiedicarea consiliilor mun-
r-itoreşti de a-şi desfăşura activtatea. înlăturarea unor muncitori din
fabrici şi arestări.
11
; Arh. st. fii. Db. fond. Prefect. jud. Db. dos. nr. 28/1920, f. 142 (doc. nr. 7),
f. 169 (doc. nr. 11), f. 172-173, 184.
'" Ibidem, f. 191.
i;i Ibidem, f. 211.
G", Ibidem, f. 174-175.
JUDEŢUL DIMBOVIŢA IN ANII 1918-1921 25
Grevele şi demonstraţiile care au avut loc în anul 1920 (pînă la

greva generală), modul cum au fost conduse şi s-au desfăşurat acţiunile
muncitreşti revendicative au demonstrat însă şi mai mult necesitatea unui
program unitar, deoarece, aşa cum se artă în primul număr al revistei
.,Lupta de clasă'' era clar că „şi patronii s-au organizat între ei şi-şi
organizează acţiunile în tovărăşia statului" 65
3. CITEVA DATE DESPRE DESFAŞURAREA GREVEI

GENERALE DIN OCTOMBRIE 1920 IN JUDEŢUL DIMBOVIŢA
Tn condiţiile amplificării acţiunilor muncitoreşti, ale creşterii avîn-

tului revoluţionar al maselor muncitoare din vara anului 1920, ideea
grevei generale se impunea tot mai mult. Acest lucru a fost înţeles atît
de muncitorimea din ţara noastră, de conducătorii ei, cit şi de clasele
exploatatoare în frunte cu guvernul. Ideea grevei generale care circula
în ultima vreme în rîndurile muncitorilor s-a dezbătut mai pe larg în
şedinţa Consiliului general al Partidului Socialist din 10-11 octom-
brie 1920. La această şedinţă, convocată în special pentru a se centraliza
conducerea mişcării muncitoreşti din întreaga ţară, prin proclamarea
Partidului socialist ,unic", s-a hotărît, după mai multe dezbateri contra-
dictorii, să se declanşeze greva generală dar mai întîi să se redacteze
un memoriu cu revendicări muncitoreşti de interes comun care să fie
prezentat primului ministru 67 . Memoriul cuprindea 7 revendicări gene-
rale şi începea cu un preambul în care erau arătate, mai pe larg, cau-
zele care-i determinau pe muncitori să se ridice la luptă : situaţia grea
economică, ciuntirea puţinelor drepturi democratice existente pînă atunci.
intervneţia brutală a autorităţilor miltare în conflictele colective de
muncă etc. m;_
Din analiza atentă a revendicărilor, a întregului memoriu, se poate
trage concluzia că socialiştii luau în consideraţie (ca şi în întreaga perioadă
a avîntului revoluţionar), pe lingă revendicările economice, o suită de
revendicări politice ceea ce defineşte caracterul politic al grevei generale :
respectarea dreptului la asociere, recunoaşterea delegaţiilor şi consiliilor
muncitoreşti în toate intreprinderile, neamestecul conducerilor intreprin-
derilor în chestiunile referitoare la organizarea muncitorilor, suspendarea
legii pentru reglementarea conflictelor colective de muncă, desfiinţareH
efectivă şi completă a stării de asediu şi a cenzurii etc.
Prin intermediul presei muncitoreşti, al întrunirilor şi demonstra-
ţiilor, conţinutul programului de revendicări a fost în general populari-
zat şi pus în dezbaterea maselor de muncitori. 1n zilele premergătoare
grevei generale au avut loc numeroase adunări muncitoreşti în princi-
palele centre industriale şi intreprinderi din ţară : Bucureşti, Iaşi, Bacău.
Ploieşti, Timişoara, Tîrgovişte etc. la care s-au dezbătut şi o serie de
probleme locale w_ O frămîntare deosebită s-a înregistrat, în această
(;(; ,,Lupta de clasă" nr. 1 din 1 iulie 1920, p. 4.

G, ,,Socialismul" din 18 octombrie 1920.
i;
8 „Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România. 1916-1921",
Ed. politică, Bucureşti, 1066, p. 512.
m Ibidem, p. 518-520.
DUMITRU ANGELESCU
26
perioadă, în schelele petrolifere de la Moreni, Gura Ocniţei, Ochiuri, la

„Depoul C.F.R. Titu" şi în alte centre şi întreprinderi din judeţ, unde
muncitorii şi-au manifestat sprijinul deplin faţă de memoriu şi hotă
rîrea de a lupta pentru cucerirea tuturor revendicărilor înscrise în el. 70
Deşi în această perioadă în întreaga ţară exista un adevărat tumul-
iu.n revoluţionar, deşi Partidul Socialist (în întregul său) şi sindicatele
reprezentau o mare forţă politică şi organizatorică, totuşi. datorită pozi-
ţiei unora dintre elementele reformiste, muncitorii n-au fost pe deplin
informaţi şi educaţi în sensul unei acţiuni comune şi unice de mare
amploare revoluţionară. Situîndu-se pe poziţiile diferitelor partide politice
pe care le slujeau, ziarele vremii s-au întrecut să-i îndemne pe muncitori
„la calm" 71 , ,,la acţiune energică" 72, să calomnieez greva generală sau
~ă sugereze guvernului „să-şi facă datoria" 73 , ,,să ia măsuri severe şi
energice pentru stîrpirea bolşevismului" 7qn ce-i prievşte, muncitorii
~tiau că în situaţia cînd guvernul nu va accepta memoriul, la data de
20 octombrie se va declanşa (potrivit prevederilor) greva generală, dar
nu ştiau în ce mod să acţioneze. La această dezorientare a contribuit in
unele situaţii, chiar şi unele ziare muncitoreşti. La 22 octombrie, de
pildă, în plină desfăşurare a grevei generale „Socialismul" scria : ,,Mun-
-citori, păstraţi-vă calmul, nu lăsaţi să fiţi provocaţi, răbdaţi, suferiţi
cum aţi suferit viaţa întreagă". Un îndemn astfel formulat nu era de
natură să mobilizeze şi din această cauză, în numeroase localităţi, munci-
torii au acţionat diferit. Potrivit documentelor existente, greva generală
din 1920 a început în judeţul Dîmboviţa în ziua de 21 octombrie la
ora 5 dimineaţa. Semnalînd acest eveniment, administraţia schelei „Inter-
naţionala" de la Gura Ocniţei informa Inspectoratul Muncii din Tîrgo-
vişte (printr-un raport scris) că muncitorii au declarat grevă pentru a
obţine : ,,schimbarea guvernului, eliberarea conducătorilor socialişti, în
special a lui Gh. M. Bujor, desfiinţarea tribunalelor miltare, măsuri
contra accidentelor de muncă, asigurarea la pensie şi mărirea salariilor" 75 .
La începerea grevei, precizează raportul citat „muncitorii au părăsit
lucrul în linişte după ce au dat concursul pentru paza instalaţiilor şi a
atelajelor".
Momentul începerii grevei generale în judeţul Dîmboviţa (la 21 oc-
tombrie ora 5 dimineaţa) este confirmat şi de alte izvoare. Administraţia
schelei petrolifere a societăţii „Creditul petrolifer'' din Răzvad nota la
21 octombrie că „începînd de azi din zorii zilei în schelele noastre n-au
mai rămas decît cîţiva paznici deoarece restul lucrătorilor ascultînd de
ordinile sindicatelor au intrat într-o grevă despre care nu se ştie cit va
dura" 76 • ,,Lupta socialistă" din Ploieşti (care circula în toate schelele
petrolifere din jur) anunţa la 21 octombrie 1920 : ,,acum toţi petroliştii
70 Arh. st. fil. Db. fond. Prefect. jud. Db. dos. nr. 28,'1920, f. 173, 177, 179.
71 „Lumea" din 17 octombrie 1920.
72 „Socialismul" din 18 octombrie 1920.
73 „România nouă" din 16 octombrie 1920. ,.Renaşterea rom,;nă" din 18 oc-
tombrie 1920.
7" ,.Avîntul" din 18 octombrie 1920.
'" Arh. st. m. Db. fond. lnspect. M., dos. nr. 9/1920, f. 84. Vezi şi Arh. CC al
PCR, fond nr. 5, dos. nr. 777, f. 30-31. Vezi şi G. Mihăescu, Gret•a generală din
octombrie 1920 în judeţul Dîmbouiţa, în „Studia Valachica·•, Tirgovişte. 1970, p. 8.
~G Ibidem, f. 31.
JUDEŢUL DlMBOVIŢA IN ANII 1918-1921 27
sînt în greva generală şi încă de la miezul nopţii o mare linişte s-a

aşternut peste toată Valea Prahovei şi pînă la Răzvaduri" 77 • Concomitent
cu muncitorii din schelele petrolifere, în noaptea de 20 spre 21 octom-
brie au încetat lucrul şi rafinorii de la rafinăriile locale al căror număr
se ridica la circa 500.
La greva generală din octombrie 1920 au participat şi celelalte cate-
gorii de muncitori din judeţul Dîmboviţa în mod activ. Acţionînd în
deplină concordanţă cu muncitorii din Valea Jiului (cu care avea strînse
legături sindicale şi profesionale) minerii din Şotinga şi Doiceşti au
intrat şi ei în grevă (circa 2000) 78 . In acelaşi timp au mai intrat în grevă
muncitorii de la Arsenalul armatei din Tîrgovişte, muncitorii de la fabrica
de ciment de la Fieni şi alţii. După cum menţionează un document întoc-
mit de Inspectoratul Muncii din Tîrgovişte, ceferiştii de la „Depoul Titu"
încetaseră lucrul încă de la 17 octombrie şi din această cauză ,,în zilele de
21 şi 22 octombrie trenurile de mărfuri şi persoane n-au mai circulat" ,:J_
Avînd în vedere că acestea erau principalele detaşamente de munci-
tori locali se poate afirma că la 21 octombrie 1920, greva generală a
cuprins tot judeţul Dîmboviţa. Potrivit datelor oficiale ale vremii, acest
judeţ s-a situat pe locul al VII-lea (din ţară) în ce priveşte numărul de
participanţi la grevă 80 , dar în ce priveşte durata, noi considerăm că
judeţul Dîmboviţa se situiază pe primele locuri, deoarece potrivit datelor
de care dispunem, la 8 noiembrie mai mult de jumătate din numărul
greviştilor de la schelele societăţii „Internaţionala" de la Gura Ocniţei
şi Ochiuri nu-şi reluaseră lucrul 81 . De asemenea, pe baza informaţiilor
certe din teren (culese pînă la data de 12 noiembrie) Inspectoratul Muncii
din Tîrgovişte informa Regiunea a II-a din Piteşti~, că „şi în ziua de
10 noiembrie ora 10, în cele patru schele se mai găsesc în grevă circa
30-350/o dintre muncitori" 82 •
Din analiza datelor şi a documentelor existente rezultă că în jude-
ţul Dîmboviţa greva generală a durat mai mult ca în alte centre indus-
triale, dar şi aici s-a terminat cu aceleaşi slabe rezultate ca şi în restul
ţării. După cum recunosc unii dintre fruntaşii socialişti din Tîrgovişte
„în timpul grevei, muncitorii n-au ştiut precis ce au de făcut" 83 . Pentru
a afla noi directive, cîţiva delegaţi ai Clubului socialist din Tîrgovişte şi
ai petroliştilor de la Răzvad şi Gura Ocniţei au plecat pe biciclete la
Moreni şi apoi la Cîmpina. La Moreni, aceşti delegaţi au luat legătura cu
Alexandru Irimescu, iar la Cîmpina cu Constantin Olteanu şi alţi fruntaşi
ai Sindicatului petrolist de la care au aflat că autorităţile din Ploieşti şi
Cîmpina au făcut multe arestări, că au devastat „Casa poporului" (din
77 „Lupta socialistă" (Ploieşti) din 21 octombrie 1920.
iB Ibidem, f. 101. Vezi şi V. Liveanu, Greva generală din octombrie 1920, în
.,Lupta de clasă" nr. 11/19135, p. 46.
7
~ Ibidem, fond. Prefect. jud. Db., dos. nr. 14/1920, f. 11 (doc. nr. 5).
80
„Buletinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale", nr. 5, 1921, nr. 5,
p. 11.
,. Din punct de vedere organizatoric (ierarhic), în această perioadă Inspec-
toratul Muncii din Tîrgovişte era subordonat Regiunii a II-a a Muncii din Piteşti.
81
Arh. st. fil. Db. fond Inspect. M., dos. nr. 2/1920, f. 18.
82
Ibidem, f. 156. Vezi şi dos. nr. 11/1921, f. 120.
s.1 „Libertatea" din 19 februarie 1921.
28 DUMITRU ANGELESCU
Cîmpina), cum şi sediile sindicatelor de la Moreni w.. La întoarcere dele-

gaţii din Tîrgovişte au reuşit să ia legătură numai cu cîţiva socialişti din
localitate „pentru a convoca adunări aşa cum au primit dispoziţii de
la conducătorii lor de la Cîmpina şi Moreni" deoarece au fost repede
arestaţi. Pentru a împiedica organizarea unor acţiuni de masă, organele
de siguranţă au arestat pe toţi membrii comitetului sindicatului munci-
toresc din Tîrgovişte : Zaharia Mărgărit, Alexandru Irimescu, Constantin
Cipagea, Stancu Anghel, cum şi pe conducătorii celorlalte sindicate din
judeţ il!i_ Cei arestaţi au fost închişi în arestul Penitenciarului din Tirgo-
vişte şi ţinuţi pînă la sfîrşitul lunii decembrie. In acelaşi timp, autorităţile
au devastat sediul Clubului socialist, au făcut percheziţii la sediile sindi-
catelor din Sotînga, Răzvad, Gura Ocniţei şi au distrus o serie de colecţii
de ziare, cărţi şi o serie de materiale cu caracter politico-ideologic Hi_
Pentru a-i intimida pe muncitori, autorităţile au difuzat o circulară în
care se arăta, printre altele, că „se interzice orice întrunire, manifestaţie
sau adunare în pilcuri în jurul intreprinderilor sau pe străzi cwn şi
difuzarea îndemnurilor la răzvrătire" ~7.
In zilele de 22-23 octombrie s-au operat arestări şi în rîndurile
muncitorilor mineri de la Sotînga şi ale arsenaliştilor „deoarece s-a
constatat încercarea de a se organiza adunarea acestora în vederea unui
protest general". In ce-i prievşte pe ceferişti, ei au refuzat să dea ascul-
tare ordinului emis de prefect de a reîncepe lucrul. La 25 octombrie
prefectul de Dîmboviţa raporta Ministerului de Interne că circulaţia
pe căile ferate nu s-a restabilit complect şi se întîmpină încă greutăţi
din cauza greviştilor N-l_
Deşi greva a cuprins toate schelele şi intreprinderile locale, în
judeţul Dîmboviţa, ca şi în alte centre industriale ale ţării, s-au produs
o serie de confuzii şi derute. Muncitorii n-au ştiut de la început pînă
cînd trebuie să stea în grevă şi ce acţiuni să întreprindă pe parcursul
acesteia. Deoarece delegaţii din Tîrgovişte şi din schelele apropiate care
au fost trimişi la Moreni şi Cîmpina au fost arestaţi la întoarcere, cei
mai mulţi muncitori n-au ştiut cui să se mai adreseze şi cum să acţio
neze cunoscînd numai că trebuie să stea liniştiţi acasă la ei. Incercc"1rile
făcute de cîţiva muncitori din Tîrgovişte de a organiza (la data de
23 octombrie) o întrunire de protest la Arsenalul Armatei nu s-a soldat
cu succes întrucît, pe lingă intervenţia autorităţilor militare şi amenin-
ţarea cu închisoarea, s-a mai răspîndit şi ştirea falsă că ,,la Moreni şi
Bucureşti s-a reluat lucrul în întregime, ţelurile grevei generale fiind
considerate ca atinse"' 1-1!!. O altă întrunire, hotărîtă de Sindicatul din
w, Arh. st. fil. Db. fond. Prefect. jud. Db., dos. nr. 14. 1920, f. 12. Vezi şi
Conslantin Mănescu, Iancu Olteanu, Gret·a generală din 1920, în „Momente din
istoria Partidului Comunist Romfm", Ed. poliLlcă, Bucureşti, 1966, p. 13. Vezi şi
N. Goldberger, C. Mocanu, Organizarea şi desfăşurarea gret•ei generale, în „Greva
generală din România 1920'', Bucureşti, 1970, p. 295.
K, Ion Toacă, Aspecte ale gret•ei generale din octombrie 1920, consemnate
după relatările unor muncitori din judeţul Dîmboriţa, în „Studia Valachica", Tir-
govişte, 1970, p. 35, 38-39.
Ni Arh. st. fii. Db. fond. Prefect. jud .Db., dos. nr. 28/1920, f, 157.
~, Ibidem, dos. nr. 14/1920, f. 104.
1'.11 Ibidem, f. 109.
i,ci „Libertatea" din 23 octombrie 1920.
JUDEŢUL DIMBOVIŢA IN ANII 19111-1921 29
Sotinga nu s-a mai putut ţine deoarece autorităţile judeţene au mobili-

zat jandarmii din comunele vecine şi din Tîrgovişte şi au ameninţat că
în cazul unei adunări, minerii vor fi puşi cu forţa să lucreze în galerii !JO_
La creşterea confuziei a mai contribuit şi faptul că la 25 octombrie, în
schelele petrolifere şi la Tîrgovişte a apărut „o chemare" prin care
muncitorii erau îndemnaţi să reia lucrul arătîndu-li-se, pe un ton .,sfă
tuitor" că „guvernul nu va lua în consideraţie cererile făcute sub
ameninţarea forţei, deoarece greva generală este împotriva legilor ţării" UL_
Chemarea, tipărită, nu este semnată, dar după tonul şi conţinutul său
rezultă clar că este opera autorităţilor locale.
Deficienţele de organizare au fost speculate de autorităţile regi-
mului burghezo-moşieresc pentru a declanşa o serie de represalii împo-
triva muncitorilor. In timpul şi după înfrîngerea grevei, principalii
conducători ai clasei muncitoare au fost arestaţi şi deferiţi tribunalelor
militare pentru a fi condamnaţi. Astfel de represalii au fost resimţite
din plin şi de muncitorii din judeţul Dîmboviţa. Conducătorii muncito-
rilor petrc.,lişti de la Moreni, Răz\·ad şi Gura Ocniţei, împreună cu cei
din alte schele au fost trimişi în faţa „Tribunalului civil" din Ploieşti.
Procesul lor s-a judecat la sfîrşitul anului 1920 şi la începutul anului 1921.
In faţa completului de judecată au fost aduşi pe lingă alţii : Constantin
Mănescu, Pandele Paraschivescu, Vasile Iordănescu, Dumitru Aricescu.
Gheorghe Constantin, Ion Dorobanţu, Eugen Ionescu. Olimpiu Geor-
gescu şi alţii !12. In sprijinul inculpaţilor s-au ridicat ntiineroase colective
de muncitori care au protesta împotriva tratamentelor aplicate celor
judecaţi. La Moreni s-a alcătuit un comitet de acţiune care a adunat
peste 1500 de semnături pe un protest care a fost înaintat tribunalului 9::_
Ziarul „Socialismul" a descris în mai multe numere desfăşurarea pro-
cesului iar în presa locală au apărut relatări în care procesele erau
calificate drept înscenări condamnabile !H_ Într-o broşură publicată de
socialiştii petrolişti după înfrîngerea grevei generale se arată, printre
altele, că „adevărul nu convine statului adică ciocoilor care au în mină
puterea". îndemnînd la „intensificarea acţiunilor de propagandă şi de
ajutorarea celor din temniţe" n:;_
Dacă greva generală a încetat în mod oficial şi în judeţul Dîmboviţa
la 28 octombrie, lucrul n-a fost reluat în mod normal. Exista încă o
stare de „grevă pasivă", muncitorii manifestind „o atitudine de răceală
faţă de dispoziţiile primite" 00 . Chiar dacă în lunile următoare grevei
generale n-au mai avut loc demonstraţii de masă şi greve de amploarea
celor din anii 1919-1920, totuşi autorităţile semnalau că starea de
spirit a muncitorilor din judeţul Dîmboviţa continuă să fie agitată.
După terminarea grevei, Prefectura a primit mai multe circulare de
!kJ Arh. st. fil. Db. fond. lnsp. M., dos .nr. 2,'1920, f. 49.
ni Ibidem, fond. Prefect. jud. Db., dos. nr. 14/1920, f. 101. Vezi şi G. Mihă
escu, Op. cit., p. 9.
92
Vezi Olimpiu Matichescu, Procesele grevei generale, în -lucrarea „Greva
generală din România 1920", Bucureşti, 1970, ip. 402. Vezi şi V. G. Ionescu. Op. cit.,
p. 197.
93 „Lupta socialistă" (Ploieşti) din 18 decembrie 1920.
01 „Libertatea" din 25 decembrie 1920.
Oj Arh. st. fii. Db. fond Prefect. jud. Db., dos. nr. 25/1920, f. 168.
96 Ibidem, fond Inspect. M., dos. nr. 18,41920, f. 11.
DUMITRU ANGELESCU
30
la Ministerul de Război conţinînd „instrucţiuni generale de militarizare

cu privire la cei ce se pun în grevă" şi cu menţiunea că „în zona petro-
liferă pot începe oricînd noi tulburări muncitoreşti" 9 Î. In aceeaşi pe-
rioadă, în diferite centre muncitoreşti se semnalează prezenţa unor acti-
vişti ai Partidului Socialist care, în afară că difuzau materiale de
propagandă discutau şi problema transformării acestui partid în partid
comunist. Printre aceşti „delegaţi" cel mai des menţionat este ,.numitul
Roşianu avînd asupra lui documente şi manifeste re\'oluţionare pentru
a le distribui luptătorilor din acest judeţ" 98 .
Pentru a contracara „propaganda comunistă"*, la 5 aprilie 1()21,
prefectul de Dîmboviţa a ordonat Companiei de jandarmi „să se cerce-
teze de urgenţă în toate centrele muncitoreşti, să se descopere şi ~ă se
confişte toate manifestele revoluţionare de felul celor găsite la indivizii
Ion Marin, Enache Giţă şi Sion Petre ce se vor afla cu siguranţă.'' !l!I_
In Tîrgovişte sau în alte centre ale judeţului Dîmbo\'iţa nu au a\'ut
loc procese împotriva participanţilor la greva generală. In schimb mulţi
dintre aceştia au fost concediaţi din servicii şi terorizaţi. Impotriva
maistrului sondor Ion Bărbulescu autorităţile au declanşat o adevărată
campanie de înfometare. Timp de doi ani el n-a mai fost angajat la
nici-o schelă petroliferă, fiind considerat, pe lingă unul dintre principalii
organizatori şi un „agitator comunist primejdios" 100• In aceeaşi tristă
situaţie s-au mai găsit temporar şi alţi muncitori de la alte schele, în
special de la Gura Ocniţei 101 .
Cu toate că a fost înfrîntă, greva generală din octombrie 1920 pre-
zintă o mare însemnătate politică pentru toată muncitorimea din iara
noastră. Ea a supus Partidul Socialist din România unui examen deose-
bit din care clasa noastră muncitoare a tras concluzia că acest partid
trebuie transformat într-un partid politic nou, de tip comunist.
4. CONTRIBUŢIA MIŞCARII MUNCITOREŞTI DIN JUDEŢUL

DîMBOVIŢA LA CRE.\REA PARTIDULUI COMUNIST ROl\L.·\N
După cum mărturises cei care au desfăşurat activitate politică în

perioada cînd clasa noastră muncitoare se pregătea să-şi făurească un
partid de tip nou, dezbaterile pe această temă la secţiunile şi cluburile
socialiste începeau devreme şi se terminau noaptea tirziu. Incepind din
ianuarie şi pînă în mai 1921 toate şedinţele şi întrunirile secţiunilor
socialiste, sfirşeau inevitabil „prin adoptarea de moţiuni în care mem-
brii partidului cereau imediata convocare a congresului şi transformarea
!I, Ibidem, dos. nr. 28/1920, f. 149-150.

1
'" Ibidem, fond. Jandarmeria jud. Db., dos. nr. 4/1921, f. 254.
!J'J Ibidem, fond. Prefect. jud. Db., dos. nr. 25.'1921, f. 111.
•) După grevii, auto1it1iţile folosesc des expresiile : ,,propagandă comunistă",
,,agitaţie comunistă", .,manifeste comuniste".
11 ~1 Ibidem, fond Inspect. M., dos. nr. 2/1920, f. 156, dos. nr. 18/1922, f. 9,
24 şi 101.
JOI Ibidem, f. 192. Vezi şi „Lupta socialistă" (Ploieşti) din 12 martie 1921.
JUDEŢUL DlMBOVIŢA JN ANII 1918-1921 31
partidului socialist în partid comunist" 102 . Avînd ca bază de discuţie

documentele adoptate de Consiliul General al Partidului Socialist şi de
Comisia generală a sindicatelor din 31 ianuarie-2 februarie 1921 (Moţi
unea, Rezoluţia şi Hotărîrea) privitoare la situaţia partidulm şi a sindi-
catelor creată după greva generală, principalele secţiuni socialiste din
ţară au hotărît cu majoritate de voturi transformarea partidului socia-
list în partid comunist cum şi afilierea acestuia la Internaţionala a
III-a 103•
In perioada care a urmat după greva generală a continuat şi con-
fruntarea între curentele din conducerea partidului socialist. După ianua-
rie 1921 ziarul „Socialismul" şi alte organe ale presei muncitoreşti au
dovedit o evidentă deplasare spre stînga, abordînd o tematică mai largă
a principiilor ideologice, organizatorice şi tactice ale viitorului partid
comunist. Procesul de clarificare politică, ideologică şi organizatorică a
cuprns în cea mai mare parte şi snidicatele şi organizaţiile tneretului
muncitor. In ce priveşte sindicatele era vorba de cîştigarea adeziunii
unui număr de peste 200 OOO de muncitori, cu o bogată tradiţie revo-
luţionară.
In judeţul Dîmboviţa, ideea transformării partidului socialist în
partid comunist a fost aprobată, de la început, nu numai de către con-
ducătorii de stînga ai secţiunilor socialiste şi ai sindicatelor ci şi de
către masa membrilor de partid şi simpatizanţi ai socialiştilor. Militanţii
cei mai activi ai ideii transformării au fost socialistii : Constantic Mă
nescu, Dumitru Aricescu, Alexandru Popescu, .Alexandru Irimescu.
Apostol Georgescu, Gheorghe Hampel şi alţii 104 , consideraţi de autori-
tăţile locale încă din anii precedenţi drept „comunişti fermi". Dezbaterile
pe această temă au început la secţiunile din Moreni şi Tîrgovişte încă
din luna ianuarie 1921. Pe lingă principalele documente adoptate de
conducerea partidului şi sindicatelor din ianuarie-februarie 1921, cu
ocazia dezbaterilor, la Tîrgovişte, Moreni şi Gura Ocniţei au fost prezen-
tate şi o serie de materiale teoretice : ,,Importanţa noii orientări politice",
,,Legăturile socialiştilor români cu Lenin", şi altele susţinute de către
Constantin Mănescu şi Gheorghe Tănase din partea organizaţiilor socia-
liste locale şi de către Mihai Roşianu, Gheorghe Cristescu, Ion Sion şi
Alexandru Dobrogeanu-Chere, delegaţi ai Consiliului general al Parti-
dului Socialist şi Comisiei generale a sindicatelor io:;_
Potrivit notelor informative întocmite de agenţii siguranţei, în
afara celor citaţi mai sus, la clubul socialist din Tîrgovişte şi în judeţul
Dîmboviţa mai ţineau discursuri socialiştii de stînga : Alexandru Iri-
mescu, Vasile Zaharia şi Ion Dinu care vorbeau despre „Linia nouă a
partidului", ,,Lupta şi idealurile socialiştilor", ,,Ce înseamnă cuvîntul
socialist şi comunist" 1oo.
102 Gheorghe Stoica, Mihail Cruceanu, Momente din perioada Congresului I
al PCR, în „Momente din istoria Partidului Comunist Român", Ed. politică, Bucu-
reşti, 1966, p. 21.
103 Vezi: 80 de ani de la crearea partidului politic al clasei muncitoare din
România (documente), Ed. politică, Bucureşti, 1974, p. 784-824.
101 Arh. st. fll. Db. fond. Prefect. jud. Db., dos. nr. 28/1920, f. 141-142. Vezi
şi Eugen Fruchter şi Gabriel Mihăescu, Op. cit., p. 62. Vezi şi „Socialismul" din
26 februarie 1921.
105 Ibidem, f. 134 şi f. 76-77.
1oo Ibidem, f. 59, 61, 70.
DUMITRU ANGELESCU
32
Dezbaterile şi frămîntările din secţiunile şi subsecţiunile locale

ale partidului socialist şi din sindicatele locale s-au încheiat cu hotărîrea
ca delegaţii la Congresul din mai să voteze pentru crearea Partidului
Comunist Român şi pentru afilierea sa necondiţionată la Internaţionala
a III-a 107 . Federaţia socialistă a Prahovei, din care făceau parte şi secţi
unile socialiste din judeţul Dîmboviţa a fost reprezentată la Congre~
de delegaţii : Alexandru Dobrogeanu-Ghefea, Olimpiu Georgescu. Vasile
Iordăchescu, Nicolae Marin, Constatin Mănescu, Ion Şerban. Tudor Moraru
şi Dumitru Aricescu care au votat pentru transformarea partidului
socialist în partid comunist şi pentru afilierea sa la Internaţionala a III-a
fără rezerve. 108 Exprimînd punctul de vedere al muncitorilor din schelele
petrolifere, ,,Lupta socialistă" din 8 mai 1921 scria : ,.delegaţii să-şi dea
seama că singură tactica Internaţionalei Comuniste este chemată să
scoată şi mişcarea noastră la lumina vremii".
Votul exprimat de Congres la 8 Mai 1921, prin care se crea Parti-
dul Comunist Român, a fost unul dintre momentele cele mai înălţătoare
ale istoriei României contemporane, din însăşi viaţa şi istoria poporului
nostru la care muncitorimea din judeţul Dîmboviţa a fost reprezentată
şi a subscris cu hotărîre.
După cum se cunoaşte, în ziua de 12 mai 1921, din dispoziţia guver-
nului. delegaţii care au votat pentru afilierea necondiţionată la Interna-
ţionala a III-a au fost arestaţi şi apoi judecaţi ; printre aceştia aflindu-se
şi delegţii din Prahova şi Dîmboviţa : Constantin Mănescu, Dumitru
Aricescu, Nicolae Marin, Eugen Ionescu, Nicolae Rădulescu, Alexandru
Dobrogeanu-Gherea, dovadă a poziţiei lor ferme, a devotamentului faţă
de clasa muncitoaretO!J_ Vestea arestării ilegale a congresiştilor a stîrnit
un puternic val de indignare în rîndurile muncitorilor dîmboviţeni. Ares-
tarea congresiştilor n-a împiedica însă naşterea partidului nostru. Crearea
Partidului Comunist Român a reprezentat aşa cum apreciază tovarăşul
Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului „triumful forţelor
revoluţionare şi al marxismului în mişcarea muncitorească din ţara
noastră : din acest moment mişcarea muncitorească revoluţionară din
România a intrat într-o etapă nouă, superioară a dezvoltării sale 110 .
107 Vezi „Lupta socialistă" (Ploieşti" din 3 apnlie 1921.

H~ Arh. CC al PCR.• fond nr. 1, dos. nr. 22. Vezi şi N. Ceau.şescu, Partidul
Comunist Român\- continuatorul luptei revol"ţionart şi. democratice a tJoporului
român, al tradiţiilor mişcării muncitoreşti şi socialiste din Romdnia, în „România
pe drumul desăvirşirii construcţiei! socialiste", Ed. politică, Bucureşti, 1968, voi. I,
p. 353. Vezi şi „Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România, 1916-1921",
lll'J „Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România, 1916-1921", Ed.
110
Nicolae Ceauşescu, Semicentenarul glorios al Partidului Comunist Român. în
.,România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate~, Ed..
politică, Bucureşti, 1971, p. 865.
ASPECTE DIN LUPTA MUNCITORilVHI DîMBOVIŢENE,
CONDUSĂ DE COMUNIŞTI, Îl'\'IPOTRIVA DICTATURII
MILITARO-FASCISTE
MIRCEA ALEXANDRESCU
Incercarea dictaturii regale de a menţine România într-o iluzorie

neutralitate a eşuat. Ea a fost înlocuită, după cum bine este cunoscut,
de o altă dictatură mai apăsătoare, ce a dus ţara pînă în pragul dezas-
trului. Această situaţie s-a datorat în primul rînd politicii total nerea-
liste a burghezo-moşierimei, ce urmărea numai profiturile proprii, pe
seama maselor, a clasei muncitoare. In al doilea rînd, atragerea forţată
a României, împotriva voinţei poporului, în sfera influenţei Germaniei
fasciste, a făcut ca ţara noastră să fie antrenată în războiul nefast din
anii 1941-1944. In acest context al evenimentelor, singurii care au
demascat şi luptat cu fermitate împotriva politicei exploatatorilor, au
fost comuniştii.
Muncitorimea din jud. Dîmboviţa, alături de întregul popor, a
suferit toate consecinţele anilor de război, a luptat cu vigurozitate
împotriva tuturor nedreptăţilor sociale, a contribuit prin acţiunile ei la
sabotarea maşinii de război fasciste şi la scoaterea României din război.
Condusă de comunişti, muncitorimea din acest judeţ şi-a îndeplinit cu
cinste datoriile faţă de popor, faţă de patrie.
Principal producător de petrol al ţării, judeţul Dîmboviţa a simţit
din plin criza economică ce se adîncea cu repeziciune în această perioadă.
La sfîrşitul anului 1940, numai după o succintă situaţie statistică, se
indica existenţa în acest judeţ a peste 520 întreprinderi mari şi mici,
ce însumau 38.508 salariaţi. 1 Din acestea 28 erau întreprinderi petro-
liere, miniere de ciment şi becuri, în care lucrau 9 24 7 muncitori. 2 S-a
pus accentul pe dezvoltarea acelor ramuri ale industriei necesare maşinii
de război. In acest sens este elocventă prevederea din anul 1941, de
sporirea producţiei de petrol din acest judeţ cu peste 300.000 tone.
forîndu-se 248.000 m.l. şi înfiinţîndu-se încă 165 sonde. :i Cele mai
multe societăţi petroliere în aceşti ani îşi măresc vertiginos capitalu-
rile şi cîştigurile. Numai societatea „Prahova" ajunsese de la 600.000 lei
1 Fil. Arhiv. St. jud. O-viţa, fond Inspect. muncii Tîrgov., dos. 20/1942, f. 14.
2 Fil. Arhiv. St. jud. O-viţa, fond Inspect. muncii Tîrgov., dos. 17/1940/41, f. 14.
3 Fil. Arhiv. St. jud. O-viţa, colecţia ziare, ,,Ancheta" din 16.V.1941.
34 MIRCEA ALEXANDRESCU
capital în 1920, la 330.000.000 lei în noiembrie 1941.,. Odată cu antre-

narea ţării în război începe să se manifeste tot mai pregnant criza
economică, ce se va adînci pe măsură ce mersul evenimentelor vor
deveni nefavorabile. Chiar la începutul anului 1942 „Buletinul" Camerei
de Comerţ şi Industrie Tîrgovişte consemna proasta aprovizionare a ora-
şului cu mărfuri şi alimente, ca o consecinţă firească a războiului „care,
din nenorocire rămîne multă vreme nereparată - este acea gravă răstur
nare a economiei ţării, urmată fulgerător de dezechilibrul preţurilor, de
haosul şi panica pieţii comerciale". 5 Criza începe să se manifeste în
acest judeţ încă de la jumătatea anului 1940. Mai întîi se închide mina
,,Valea Bradului" din corn. Doiceşti, ca nerentabilă, 6 apoi, la 1 semptem-
brie acelaşi an, îşi încetează activitatea şi „Torcătoria Mecanică de in
şi cinepă - Fraţii Rizescu" din corn. Brăneşti, din lipsă de materie
primă, 7 ca la 8 noiembrie şi ţesătoria aceloraşi patroni să-şi închidă
porţile. 8
Exemplul acestora este urmat, în ianuarie 1941, de „l\1ina Foti-
noaica" din corn. Sotînga 9 , rafinăria „Apolon Petrol" şi ,.Petrocarbon"
ambele din comuna Colanu. 10 Este lesne de neînţeles nemulţumirea
sutelor de lucrători concediaţi, unii din ei în plină iarnă. Se menţin înc,1
acele ramuri ale industriei necesare ducerii războiului. La rafinăria ,.Vic-
toria" de pe linia Tîrgovişte-Găeşti, în martie 1942, se producea pentru
prima dată la noi în ţară cerezină şi o vasilină superioară chiar şi celei
americane, pentru uns armamentul. 11 Societăţile petroliere îşi menţin şi
in anul 1942, acelaşi ritm de producţie şi număr de lucrători. Numai
schelele societăţilor „Prahova" şi „Concordia" aveau 2 231 lucrători. t:.!
Războiul a determinat însă scăderea numărului lucrătorilor bărbaţi. în
locul lor apărînd femeile şi copii între 14-17 ani. O statistică din 20 iunie
1942 arată că, din 8 739 salariaţi din ramurile industriale de petrol.
cărbune, textilă, construcţii şi ceramică-var, 2 520 erau femei şi copii. t:i
Un alt aspect, nu lipsit de importanţă, este şi faptul că numărul munci-
torilor necalificaţi creşte considerabil. Inspectoratul muncii Tirgovişte
arăta, la 9 aprilie 1943, pentru întreg judeţul, existenţa a 11.665 lucră
tori, din care 8 936 erau necalificaţi. Vi Ca ultim act ce reliefeaz:i nu
numai greutăţile de ordin economic ce nu mai pot fi rezolYate, cit şi
nemulţumirile maxime ale masei de muncitori. îl constituie ordinul
ministrului Muncii Bucureşti din 23 iunie 1943. prin care făcea cunoscut
Inspectoratului muncii Tîrgovişte militarizarea tuturor întreprinderilor
petroliere de pe raza judeţului Dîmboviţa. t!i La începutul anului 19-14,
pentru stăvilirea agitaţiilor muncitorilor. comandnntul Legiunii de Jan-
darmi Dîmboviţa propunea Garnizoanei TîrgoYişte militarizarea atit a
,. Fii. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond lnspect. muncii Tirgovişte, dos. 11/1942, f. 347.
'' Fii. Arhiv. St. jud. D-viţa, colecţia ziare, ,,Buletinul'' Nr. 5 din ian. 1942.
~ Fii. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond Inspect. muncii Tîrgov., dos. 16.1940, f. 23.
' Ibidem, dos. 17/1940-41, f. 78.
H Ibidem, dos. 6/1940-41, f. 384.
11
Ibidem, dos. 16 '1940-41, f. 193-194.
111 Ibidem, dos. 4/1942, f. 125.
11 Fii. Arhiv. St. jud. D-viţa, colecţia ziare, ,,Ancheta·•, Nr. 5 din 23.111.1942.
12
Fil. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond Inspect. muncii Tîrgovişte, dos. 26/1942, f. 54.
1i Ibidem, dos. 27/1942, f 6-7.
1 '• Ibidem, dos. 10/1943-44, f. 9.
1-·• Ibidem, dos. 5 1943-44, f. 351.
LUPTA MUNCITORIMII DlMBOVIŢENE
35
minei „Mărginenca" din comuna Doiceşti, cît şi a fabricei de ciment

„Dîmboviţa" din Fieni, ambele cu un efectiv de peste 1 OOO lucrători. rn
Era explicabilă nemulţumirea şi agitaţia lucrătorilor, deoarece condiţiile
lor de muncă şi viaţă nu le îngăduia să ducă o viaţă cît de cît mulţumi
toare. Munca epuizantă la care erau supuşi, salariile mici, lipsa alimen-
telor, lipsa oricăror condiţii omeneşti de muncă, răul tratament la care
erau supuşi, regimul militar introdus, etc., au concurat la o permanentă
tensiune, ce nu aştepta decît prilejul de a se descărca. Marele număr de
documente referitoare la această perioadă confirmă întru-totul această
situaţie. La 1 martie 1940, ca urmare a reclamaţiei lucrătorilor de la
schela petrolieră Gura-Ocniţei a soc. ,,Concordia" ancheta făcută de către
Inspectoratul muncii Tîrgovişte scoate în relief maltratările la care au
fost supuşi lucrătorii din partea conducerii acestei societăţi. 17 In mai
acelaşi an, nota informativă a Legiunii de jandarmi Dîmboviţa consem-
nează starea de spirit extrem de agitată a lucrătorilor de la minele
,,Fotinoaica" şi „Bendic'' din corn. Doiceşti, din cauza neachitării salariilor
pe lunile septembrie-decembrie 1939. 18 Un memoriu din iulie 1940 al
lucrătorilor mineri arăta creşterea preţului articolelor de primă nece-
sitate cu 560/o, ne mai putîndu-se hrănii omeneşte, în timp ce erau siliţi
să lucreze cîte 10-14 ore pe zi. l!J La acestea se mai adaugă şi lipsa totală
a măsurilor de protecţie a muncii. In anul 1940 au fost înregistrate 179
accidente de muncă.
îngrijorarea faţă de agitaţiile lucrătorilor din cauza vieţii grele
este semnalată de Inspectoratul muncii Tîrgovişte arătînd că, această
situaţie va deveni germenele unor eventuale dezordini. 20 La aceasta a
mai contribuit şi faptul c,"1 în rîndul muncitorilor, din cauza consumului
de porumb stricat „pelagra aprins rădăcini", înregistrîndu-se 4 300 de
cazuri. 21 Aceiaşi situaţie era şi în rîndurile lucrătorilor comerciali, stare
semnalată de gazeta „Buletinul" : ,,starea de mizerie în care trăieşte
majoritatea băieţilor de prăvălie ... lipsiţi de cel mai elementar confort,
obligaţi să doarmă de multe ori pe rogojini pline de insecte şi expuşi
bolilor sociale". 22 Nici alte pături sociale nu aveau o situaţie mai bună,
mai ales funcţionarii. Dovada o avem în memoriul funcţionarilor „Fede-
ralei jud. Dîmboviţa" adresat Inspectoratului muncii prin care cer majo-
rarea salariilor, întru-cît după 15-20 de ani vechime nu aveau decît
5-6000 lei pe lună, cu care nici pe departe nu puteau face faţă nevoilor
vieţii, numai o pereche de bocanci costînd 4 500 lei. 23 La sfirşitul anu-
lui 1943 lucrătorii de la societatea „lvliniera" comuna Şotînga reclamă
eă nu li s-au plătit salariile din luna octombrie şi tot de atunci nu au
mai primit ulei, încălţăminte, îmbrăcăminte, iar concediile de odihnă ne-
efectuate nu li s-au plătit de doi ani. 2/4
rn Fil. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond Prefectura jud. D-viţa, dos. 157/1944, f. 23.
17 Fil. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond Inspect. muncii Tîrgovişte, dos. 18/1939-40,
f. 139-140.
•~ Ibidem, dos. 6/1940-41, f. 39.
1' 1 Ibidem, dos. 20/1942, f. 14.
:>o Ibidem, dos. 4,1942, f. 123.
21 Idem, f. 228.
22 Fil. Arhiv. St. jud. D-viţa, colecţia ziare, ,,Buletinul", Nr. 5 din 1 ian. 1942.
i:i Fil. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond Inspect. Muncii Tîrgovişte, dos. 30/1942,
f. 538.
"" Ibidem, dos. 26/1943-44, f. 1.
36 MIRCEA ALEXANDRESCU
Tabloul modului de viaţă al muncitorilor acestui judeţ este comple-

tat în anul 1944, an în care toate resursele economice erau aproape secă
tuite. de articolul medicului şef al judeţului Dîmboviţa publicat într-un
alt ziar local „Cuvînt şi faptă", în care se referă la locuinţe. Acestea
sînt „deficitare, deobicei folosindu-se numai o cameră de chirpici avînd
drept urmare .anemierea copiilor şi scăderea puterii de lucru a adulţilor". :l.i
Încheind acest capitol, în preajma actului revoluţionar de la 23 Au-
gust 1944, menţionăm şi un document referitor la lumea I.O.V.R. O statis-
tică din 15 august ne relatează că în acest judeţ existau 1 066 invalizi.
3 800 orfani de război, 1 979 văduve de rc'izboi şi 3 073 morţi şi dispăruţi. :!J.i
- In mod firesc, situaţia muncitorilor dîrnboviţeni, deosebit de
grea. a dus la acţiuni concrete de impunere a îmbunătăţirii stării lor.
Formele de luptă au fost diverse, de la simple reclamaţii individuale
la conflicte colective de muncă precum şi acţiuni organizate de către
comunişti.
Trecînd peste sutele de reclamaţii individuale ale lucrătorilor îm-
potriva patronilor, pentru rele tratamente, neplata salariilor şi ajutoarelor
de concentrare, neacordarea concediilor de odihnă, concedierea fără prea-
viz, etc., după o sumară statistică a conflictelor colective de muncă ce
s-au ivit în acest judeţ, între anii 1940-1944, reiese c:1. acestea au fost
în număr de peste 40, cuprinzînd peste 3 OOO de lunatori. Dh acestea
semnalăm, ca mai importante, pe cele de la minele de cărbuni din
Sotînga din anul 1940, la care au participat 410 muncitori, cele din
ianuarie 1941 de la societatea „Prahova" schela Gura-Ocniţei şi soc.
,.1.TI.D.P." corn. Ochiuri la care au participat 316 lucrători; din nou
400 lucrători de la mina ,.Mărginenca'; de la 1 februarie 1941, cel din
22 mai 1942 de la aceeaşi întreprindere cu 197 lucrători, cel din 8 august
1942 de la Soc. ,,Unirea" schela Gura-Ocniţei cu 189 participanţi, conflic-
tul de la mina „Valea Neului" corn. Sotînga cu 120 lucrători, cel din
18 decembrie 1943 de la societatea „Miniera" din Sotînga ce a durat şi
în anul 1044, 27 ş.a. - Alături de aceste forme de luptă au avut loc şi
unele acţiuni mai ferme. Ca urmare a grelelor condiţii de muncii şi a
salariilor prea mici lucrătorii patronului Gh. Rădulescu din Pucioasa
declară grevă la 4.XII.1940, acţiune prin care, după cum declară patronul.
l-au obligat „ca prin aceasta să le accepte forţat pretenţiunile formulate
aşa cum şi în alte rînduri s-a mai întîmplat". 2--1
Agitaţii de acest gen ale muncitorilor sînt înregistrate dealtfel în
tot timpul anului 1940. In februarie 1940 Legiunea de jandarmi raporta
Prefecturii Dîmboviţa că lucrătorii mineri din bazinul carbonifer Sotînga
sînt ,,foarte nemulţumiţi deoarece proprietarii minelor nu au plătit sala-
riile lucrătorilor din luna sepetmbrie 1939". Din această cauză s-au şi
luat măsuri de prevenire a actelor „de violenţJ contra proprietarilor'·.
O notă informativă a Inspectoratului muncii semnala Prefecturii Dîmbo-
2:; Fii. Arhiv. St. jud. Dîmboviţa, colectia ziare, ,,Cuvint şi Faptă", Nr. 2, din
2 august, 1944.
2u Fii. Arhiv. St. jud. Dîmboviţa, fond Prefectura jud. D-viţa, dos. 80 9-16, f. 37.
27 Fil. Arhiv. St. jud. Dîmboviţa, fond Inspect. muncii Tirgovişte, dos.
17/1040-41, f. 2-3 ; dos. 2/1940-41, f. 4-21 ; dos. 71 1939-40, f. 1-2 ; dos. 5/1942,
f. 13-14; dos. 24i1942, f. 193; dos. 1/1942, f. 1 ; dos. 26/19-13-44, f. 10-11 ; 15-17.
28 Ibidem, dos. 1/1940-41, f. 4.
LUPTA MUNCITORIMII Dl1\ffiOVIŢENE
37
viţa, la 4 martie 1940, intrarea în grevă a lucrătorilor de la aceste mine. 29

Agitaţi sînt şi lucrătorii brutari, mezelari, morari, metalurgişti şi electri-
cieni din Tîrgovişte, care cer mărirea salariilor pe măsura scumpetei. ziua
de lucru de 8 ore, plata concediilor, repaus duminical, etc. :{o O altă seric
de nemulţumiri sînt semnalate de către Legiunea de jandarmi Dîmboviţa,
la 25 aprilie 1941, din partea lucrătorilor petrolişti de la schela Gura-
Ocniţei din cauza proastei salarizări, răului tratament şi a lipsei locuin-
ţelor. 31 1n martie 1942 comandantul militar al societăţii ,,Concordia"
din Gura-Ocniţei concediază pe mecanicul Popescu A Ion pentru insubor-
donare, sabotaj şi instigare la dezordine, fiind deferit spre judecare Curţii
Marţiale din Ploieşti. 32 Acelaşi lucru se întîmplă şi cu alţi doi sondori
de la societatea „Continentala" din comuna Doiceşti, care de asemenea
instigau lucrătorii la nesupunere la lucru arătîndu-le că, ,,fiind mai mulţi
au şi sanse de a fi temuţi". 3:i Cu cît ne apropiem de sfîrşitul anului 1943
cu atît atitudinile ostile ale lucrătorilor faţă de exploatatori sînt mai
hotărîte. La 19 noiembrie 1943 Poliţia Tîrgovişte era informată că lucră
torii de la „Arsenalul Armatei" aduc injurii autorităţilor fiind foarte
agitaţi din cauza greutăţilor războiului. 3" De asemenea şi la fabrica de
becuri „Electrostar" din Fieni, din cauza părăsirii lucrului de către
muncitori, a trebuit să se înceteze producţia la una din secţii, iar inter-
venţiile repetate pe lîngă Postul de jandarmi respectiv, nu au avut nici
un rezultat. :i 5 Aceiaşi stare se înregistrează şi la începutul anului 1944,
înmulţindu-se cazurile de speculă şi sabotaj. Numai într-o perioadei. de
3 zile, 14-16 iunie 1944, sînt înregistrate în comunele Bilciureşti, Fieni
şi Gura-Ocniţei, 105 astfel de cazuri. 36 . Starea de spirit fulminantă a
muncitorimii dîrnboviţene s-a menţinut şi printr-o mai fermă acti\·itate
a comuniştilor, de o mai bună organizare a luptei împotriva reacţionarilor
fascişti. Pe de altă parte, şi ca o dovadă a celor afirmate mai înainte,
autorităţile iau măsuri din ce în ce mai aspre pentru stăvilirea răspindirii
manifestelor comuniste, ce înfierau regimul de teroare la care erau supuşi
comuniştii din închisorile de la Rm. Sărat, Doftana şi Constanţa, precum
şi pericolul antrenării ţării în război : ,,viaţa a sute de deţinuţi politici e
în pericol la Rm. Sărat, Doftana, Constanţa :" însăşi viaţa voastrii. viaţa
poporului român este ameninţată de urgia războinică şi răzbunarea elicei
regale ... să salvăm viaţa lui Gheorghiu Dej, Ilie Pintilie ... " glăsuia un
astfel de manifest din anul 1940. :i 7
Prin ordinul circular din 3 august 1940 sînt puşi sub urmărire,
pentru activtate comunistă în rîndul muncitorilor ::ocietăţii „Prahova"
schela Gura-Ocniţei, inginerul Adescenco şi Stoianov Gheorghe. :k; Alte
asemenea ordine din octombrie şi decembrie 1940 ale marelui Stat major
arătau că, ,,în întreprinderile industriale s-au plasat elemente comuniste
:!!J Ibidem, dos. 1781 1940, f. 17-21.

:i!l Ibidem, dos. 16/1940, f. 32-36.
:u Fil. Arhiv. St. D-ţa, fond Prefectura jud. D-ţa, dos. 223/1941, f. 131-132.
:12 Fil. Arhiv. St. D-ţa, fond lnspect. muncii Tîrgovişte, dos. 30 '1942, f. 81.
:13 Idem, f. 282-283. ·
3
'• Ibidem, dos. 7/1943-44, f. 339.
:i:; Ibidem, dos. 5/1943-44, f. 396.
:ir; Fil. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond Legiunea de jandarmi D-viţa, dos. 237/1944,
filele 806, 811, 813-814.
:J7 Ibidem, dos. 150/1940, f. 101 v.
38 Ibidem, dos. 152/1940, f. 101.
MIRCEA ALEXANDRESCU
care au instrucţiuni de a pregăti deslănţuirea unei revoluţii comuniste".

iar manifestele lor incendiatoare cuprind în deosebi îndemnul : ,,Afară
cu armata hitleristă cotropitoare !" 39
Priza acestor acţiuni ale comuniştilor este evidentă. Subinspectoratul
Muncii Tîrgovişte era informat prin mai multe note că muncitorii de
la Mina ,.Fotinoaica", ,,Valea-Neului" din Sotînga, societatea ,.Unirea".
,.Colombia" şi „Prahova" sînt foarte agitaţi, luîndu-se măsuri de a „nu
se strecura agenţi comunişti" în rîndurile lor. 1,.o Aşa se şi explică ampla
muncă de depistare şi arestare a comuniştilor.
Secţia de jandarmi Nucet raporta încă din februarie 1940 că în
comuna Ulmi s-au descoperit şi arestat cinci comunişti, iar într-un
studiu sintetic informativ al Legiunei de jandarmi Dîmboviţa se arăta
identificarea a 34 comunişti din care a arestat 23 ; că ,.cel mai înfocat
anume Nicolae Poplacă din comuna Văcăreşti-Dîmboviţa a murit în închi-
soarea miltară Braşov". De asemenea se raporta şi arestar~a comunistului
Petru Iubu din comuna Valea-Voievozilor. H
La începutul anului 1941 este arestată de către Poliţia or. Tirgovişte
şi comunista Rebeca Tănase Borţoi. "2 Ca urmare a influenţei comuniştilor
muncitorimea dîmboviţeană se manifestă cu mai multă vehemenţă. Nota
informativă a Legiunii de jandarmi Dîmboviţa din 8 iunie 1941 semna-
lează nemulţumirea tuturor categoriilor de muncitori din cauza accentuării
lipsei alimentelor de primă necesitate, a îmbrăcăminţii şi încălţămintei.
Se arată că această situaţie se datorează şi ,.propagandei subversive ce
o face în mod clandestin comuniştii". r, 3 în aceiaşi lună Poliţia raporta
Prefecturii că în oraşul Tîrgovişte concentraţii discută în mod deschis
despre greutăţile războiului şi activitatea comuniştilor ce vor organiza
o mare manifestaţie."" Pe de altă parte se raporta la 29 august 1941.
găsirea în gara Titu, într-un tren cu răniţi, a 17 manifeste comuniste. t,:i
Paralel cu intensificarea acţiunilor comuniste şi măsurile represive se
înăspresc. In octombrie 1941 într-un raport al Poliţiei Tîrgovişte se vor-
beşte despre arestarea şefului organizaţiei comuniste din acest judeţ,
Tănase Ghiţă Borţoi, condamnat de Curtea Marţială din Ploieşti la 12 ani
muncă silnică. "6 Datorită comuniştilor autorităţile sînt foarte îngrijo-
rate de agitaţia muncitorilor. ce discută deschis ... că orice răbdare are o
margine", iar muncitorimea de la societatea „Prahova" schela Gura-Oc-
niţei" este complet comunizată''.,., Pe măsură ce mersul războiului este
din ce în ce mai nefavorabil. teroarea împotriva comuniştilor se înte-
ţeşte. In mai 1943, Legiunea de jandarmi Dîmboviţa primea ordin pentru
luarea celor mai severe măsuri împotriva răspîndirii manifestului comu-
nist cu titulatura „nu vrem să muncim pentru nemţi"."~ Se iau de
:::, Ibidem, dos. 150,'1940, f. 127: 143.

'• 11 Fii. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond Inspectoratul muncii Tir~ov. dos. 16/19-l0-
1941, f. 112-113.
" 1 Fii. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond Legiunea de jandarmi D-viţa, dos. 152/19-l0,
f. 112, 162.
,. 1 Fil. Arhiv. St. jud. D-vita, fond Prefect. jud. D-viţa, dos. 2231941, f. 53.
'• 3 Idem, f. 171.
"" Idem, f. 182-183.
t,:; Idem, f. 254.
6
" Ibidem, dos. 94/1941, f. 8.
" 7 Fii. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond Inspect. muncii Tîrgov. dos. 30/1942, f. 136.
,.~ Fii. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond Legiunea de jand. D-viţa, dos. 248_'g44, f. 8.
LUPTA MUNCITORIMII DlMBOVIŢENE 39
asemenea măsuri de supraveghere a ostaşilor veniţi de pe front, mai

ales în regiunea petroliferă şi carboniferă din acest judeţ, care discută
foarte favorabil regimului comunist. li!J
începutul anului 1944 înregistrează în continuare creşterea nemul-
ţumirilor muncitorimii, semnalîndu-se la 27 ianuarie 1944, existenţa în
rîndurile lucrătorilor de la Arsenalul Armatei „a unor elemnte tur-
bulente. 50
Măsurile organelor de represiune încep să fie depăşite de acţiunile
comuniştilor şi ale maselor populare. Difuzarea manifestelor care aveau
ca scop principal îndemnul pentru întoarcerea armelor împotriva Germa-
niei fasciste sînt tot mai frecvente. Astfel de manifeste au fost răspîndite
pe raza întregului judeţ. Ordinul telegrafic al Direcţiei Generale a Poli-
ţiei din 29 aprilie 1944 cerea împiedicarea cu orice preţ a agitaţiilor comu-
niste din ziua de „1 Mai", precum şi arestarea tuturor celor ce vor
difuza manifeste, sau vor striga lozinci comuniste. 51 Cu cît ne apropiem
de ziua marelui act istoric din August 1944, cu atît organizarea luptei
muncitorimii este mai temeinică. Practic autorităţile nu mai sînt capabile
de a mai găsi mijloace de stăvilire a acţiunilor maselor conduse de
comunişti.
Susţinerea actului istoric de la 23 August s-a făcut efectiv de către
muncitorimea din acest judeţ, sprijinind direct luptele duse contra arma-
telor naziste de la Moreni-Pleaşa, Boteni, Cojasca, Fîntînele etc. şi prin
păzirea instalaţiilor petroliere de a nu fi aruncate în aer.
Alături de întreg poporul populaţia acestui judeţ, muncitorimea
în special, şi-au închinat forţele, întreaga lor capacitate, luptei pentru
eliberarea patriei, refacerea economică şi înfrîngerea Germaniei fasciste.
Condusă de comunişti populaţia judeţului Dîmboviţa a pornit cu paşi
mari pe drumul înfloririi patriei socialiste.
1,n Fil. Arhiv. St. jud. D-viţa, fond lnspect. M. Tîrgov., dos. 5/943--44, f. 362-363.
so Ibidem, dos. 7/1943--44, f. 431.
51
Fil. Arhiv. St. jud. D-vita, fond Legiunea de jand. D-viţa, dos. 2371·944 f. 323.
ASPECTE ALE LUPTEI ŢĂRĂNIMII DIMBOVIŢENE
ÎMPOTRIVA DICTATURII MILITARO-FASCISTE ŞI A
RĂZBOIULUI HITLERIST
PIRV AN DOBRIN
Instaurarea dictaturii militaro-fasciste antonesciene, la 6 septem-

brie 1940, a constituit, aşa cum se arată în Programul Partidul Comuni.st
Român, ,,cea mai neagră perioadă din istoria modernă a României".
Guvernanţii fascişti au instaurat în ţară un regim de crunt:'.'! teroare
şi reprimare brutală a oricăror încercări de împotrivire.
Pe fondul general al dictaturii şi al războiului în care a fost tîrîtă
ţara de către Germania hitleristă, s-a dez\·oltat neîntrerupt mişcarea de
rezistenţă din România, îmbrăcînd forme din cele mai variate şi cuprin-
zînd cele mai largi pături ale populaţiei, pătrunse de o puternică aver-
siun~ faţă de fascism şi război.
Partidul Comunist Român, adversarul ferm şi consecvent al fascis-
mului şi războiului, a militat neobosit pentru unitatea de acţiune a
tuturor forţelor antifasciste, l'analizînd lupta acestora în direcţia unică
a răsturnării regimului de dictatură.
Alături de muncitorime, ţărănimea română a manifestat o dîrză
împotrivire faţă de dictatura miltaro-fascistă şi de răzb'.Jiul hitlerist. O
contribuţie de seamă la lupta împotriva dictaturii şi-a adus-o şi populaţi::!
satelor dimboviţene.
Un rol primordial în impulsionarea rezistenţei populaţiei satelor l-a
avut organizaţia judeţeană a P.C.R. Cu toate că militanţii comunişti din
judeţul Dîmboviţa, printre care : Tănase Borţoi, Rebeca Borţoi, Petre
Iubu şi Nicolae Poplacă, au fost arestaţi şi interm1ţi în lagăr 1 şi în
ciuda măsurilor drastice luate de autorităţile dictaturii de împiedicare
a pătrunderii propagandei comuniste la sate, 2 acth·tatea P.C.R. în dndul
ţărănimii cunoaşte o mare amploare.
Acţiunea de propagare a ideilor comuniste şi antifasciste în rîndul
populaţiei din mediul rural, a fost înlesnită şi de posibilitatea unui
contact permanent cu muncitorimea petrolistă şi ceferistă, majoritatea
muncitorilor provenind din mediul rural, sau locuind în satele judeţului.
De altfel, pe toată perioada dictaturii se obs~rvă împletirea strînsă
a luptei muncitorilor cu aceea a ţărănimii şi a altoi· forţe sociale, ferm
hotărîte s::i înlăture regimul ncr,opular al dict.aturii şi să elibereze ţara
de trupele hitlerisle.
1 Arhivele Statului Dîmboviţa, fond Legiunea de jandarmi Dîmboviţa, dos.
152/1940, f. 162.
i Ibidem, f. 163.
42 /PlRVAN DOBRIN
\'enirea la putere a bandelor legionare, aducînd după ele un întreg

cortegiu de crime, acte teroriste şi brutalităţi, a provocat încă de la
început riposta vie a ţărănimii.
Un val de reclamaţii şi plingeri ale locuitorilor asaltează prefec-
tura judeţului, fiind aduse la cunoştinţă maLtratările şi schingiuirile
suferite din partea legionarilor.
!n toamna anului 1940, organele de represiune erau profund îngri-
jorate şi alarmate de puternica agitaţie a populaţiei satelor, cauzată de
teroarea la care era supusă de către poliţi legionară. 3
Propaganda desfăşurată de comunişti în mediul rural îşi face sim-
~ite roadele. Intr-un ordin circular al Legiunii de jandarmi Dîmboviţa.
din 20 noiembrie 1940, se arată că în sinul populaţiei de la sate există
o stare de spirit agitată, favorabilă începerii unei acţiuni comuniste şi
se cerea supravegherea atentă a muncitorilor agricoli, aflaţi într-o perma-
nentă stare de frămîntare."
Prin manifeste, broşuri şi prin viu grai, comuniştii îndemnau popu-
laţia la nesupunere la rechiziţii şi mobilizări, după cum rezultă din ordi-
nele de informaţiuni ale Legiunii de jandarmi Dîmboviţa din 25 iulie
1941:; şi 5 iulie 1943 ,:;_
Prezenţa în satele judeţului a trupelor germane. venite în ţară,
in octombrie 1940, cu asentimentul lui Antonescu, a întimpinat făţişa
ostilitate a populaţiei. Cit de puternică era aversiunea faţă de această
adevărată armată de ocupaţie, rezultă din ordinul dat de Legiunea de
jandarmi, referitor la arestarea tuturor sătenilor ce făceau propagandă
ostilă armatei germane i_
Trupele hitleriste staţionate în satele judeţului au săvîrşit nume-
roase acte abuzice, consemnate de însăşi autorităţile regimului de dicta-
tură. Sînt semnalate în asemenea rapoarte pagubele provocate recoltelor
~i păJurilor de către germani, precum şi comportarea silnică a acestora
foţii de populaţie, ameninţînd eu armele sau folosind bătaia"· La 3 iu-
nie 1941, Prefectura jud. Dîmboviţa raporta Ministerului Afacerilor
Interne că, soldaţii germani se dedau la acte turbulente in timpul nopţii
~i au bC!iut grav cîţiva locuitori din Găeşti. n
Nu puţine au fost cazurile în care populaţia trece la acţiuni directe
împotriva ocupanţilor. atacînd patrulele germane, aşa cum procedează
locuitorii din cam. Lunguleţu 10 •
O importantă formă de manifestare a rezistenţei Ftrănimii împotriva
dictaturii rniltaro-fasciste şi a războiului hitlerist, a fost nesupunerea la
desele şi împovărătoarele rechiziţii, ordonate de autorităţi.
Hapoartele autoriti:iţilor consemnează faptul că, nesupunerea la
rechiziţii a devenit un fenomen general, întreaga lume a satelor opunîn-
du-sc cu o îndirjire rar întîlnită. Intr-un raport al pretorului plăşii
Bilciureşti din 17 iunie 1941. se arăta: .. primari, notari, secretari ş1
J Ibidem, f. 198.
" Ibidem, f. 130.
:, Ibidem, dos. 166/1941, f. 85.
li Ibidem, colecţia Posturi de jandarmi, Postul de jandarmi Conţeşti, dos.
4_ 1943, f. 50.
; Ibidem, fond Legiunea de jandarmi Dimboviţa, dos. 150/1940, f. 129.
~ Ibidem, fond Prefectura jud. O-viţa, dos. 177/1940, f. 104 şi dos. 21_19-U, f. 9.
ii Ibidem, dos. 223/1941, f. 167.
111 Ibidem, f. 26.
LUPTA ŢARANIMII DIMBOVIŢENE 43
casieri. .. au pornit în goană nebună după cetăţenii care de astădată au

arătat o împotrivire şi o nesupunere la rechiziţii, cum nu am văzut în
cei 15 ani de carieră administrativă". 11
Referindu-se la rechiziţiile de cai şi căruţe, Prefectura jud. Dîmbo-
viţa raporta Ministerului Afacerilor Interne că locuitorii, .. fiind avizaţi a
se prezenta la primărie cu caii, au fugit prin păduri, la 4-5 km depăr
tare şi a fost nevoie ca primarul, notarul şi şeful de post, să facă razii
prin păduri şi să-i aducă". 12
Rechiziţionarea masivă a animalelor de muncă a cauzat mari sufe-
rinţe populaţiei, pusă de multe ori în imposibilitatea efectuării muncilor
agricole, din care cauză frămîntări şi agitaţii au loc în mai toate localităţile
judeţului. 13
împotriviri dîrze ale locuitorilor sînt semnalate de autorităţi şi
la efectuarea numeroaselor corvezi şi transpoarte cu căruţele. In oct. 1943,
Postul de jandarmi Gura-Ocniţei informa Legiunea de jandarmi că, pose-
sorii de vite sînt agitaţi din cauză că trebuie să transporte de trei ori pe
săptămînă lemne la gara Tîrgovişte, neglijînd muncile agricole. Vi De
asemenea, Prefectura Dîmboviţa, într-un ordin adresat Preturii plăşii
Puci0c1sa, arăta că locuitorii nu vor să execute ordinele de rechiziţie şi
refuză să transporte lemne cu căruţele. t.,
Rechiziţionarea lînii, atît de necseară nevoilor gospodăriei ţără
neşti, a dus la menţinerea unei permanente stări de nemulţumire şi agi-
taţie. Pentru a sili pe ţărani să predea lîna, aparatul represiv al dicta-
turii face uz de toate mijloacele pe care le avea la îndemînă. Printr-un
ordin circular din iunie 1943, Legiunea de jandarmi Dîmboviţa ordona
internarea în lagăr a celor ce nu se supun la această rechiziţie. w
Pentru împiedicarea rechiziţionării cerealelor, locuitorii recurgeau
la recoltarea acestora înainte de coacere, semnificativ în acest sens,
fiind exemplul ţăranilor din comuna Morteni. 17
Jandarmii intervin în nenumărate cazuri pentru a obliga populaţia
să cultive pămîntul moşieresc, împotriviri ale acesteia fiind destul de
des semnalate de documente. In 1942, Camera Agricolă a judeţului
Dimboviţa raporta Ministerului Agriculturii şi Domeniilor că, la refuzul
ţăranilor din comuna Băduleşti şi satele învecinate de a semăna porumbul,
jandarmii şi organele C.A.M., au intervenit cu forţa pentru a-i scoate la
munca cîmpului. rn
Regimul tot mai apăsător al rechiziţiilor, starea de înapoiere a
agriculturii, scumpetea, duc la înrăutăţirea situaţiei maselor de ţărani.
foametea făcîndu-şi apariţia.
Lipsa alimentelor şi în special a porumbului determină populaţia
la noi agitaţii şi frămîntări, ducînd la creşterea considerabilă a opoziţiei
faţă de regimul de dictatură şi războiul hitlerist. La 10 martie 1942.
Prct ura plăşii Dragomireşti raporta Prefecturii judeţului că ,.lumea a
11 Ibidem, dos. 125/1941, f. 175.
n Ibidem, f. 146.
lJ Ibidem, fond Legiunea de jandarmi Dimboviţa, dos. 237/1944, f. 206.
1 '• Ibidem, dos. 248/1944, f. 182.
1:; Ibidem, fond Prefectura jud. Dîmboviţa, dos. g/1942, f. 5.
IG Ibidem, fond Legiunea de jandarmi Dimboviţa, dos. 220/1843, f. 112.
1i Ibidem, dos. 167/1941, f. 2.
18
Ibidem. fond Camera Agricolă a jud. Dîmboviţa, dos. 7/1942, f. 11.
44 PIIlVAN D013RIN
început deja să murmure şi să vină în corpore la aulorilăţi pentru

porumb". t!J Darea de seamă întocmită de subprefectul judeţului, în
aprilie 1942, consemna lipsa porumbului, ,,din care cauză locuitorii merg
in grupuri zilnic, la mari depărtări, aproape desculţi, prost îmbrăcaţi şi
flămînzi, dind un aspect jalnic". 20
Nemulţumirea şi agitaţia populaţiei, alarmează pe jandarmii din
comuna Glodeni, care raportau Legiunii de jandarmi, starea precară a
locuitorilor, arătînd că aceştia, ,,umblă din comună în comună după
porumb şi nu găsesc. Sînt familii care nu au mînc-at de 2-3 zile·'. '.!I_
Frămîntări ale ţăranilor din plasa Gherghcni sînt semnalate în
mai 1943, din cauza fiscalităţii apăsătoare şi a prestaţi'c'i în muncă.:.!:.!
Acţiunile de rezistenţă împotriva dictaturii antone:,ciene s-au împle-
tit strîns la lupta împotriva războiului în care a fost împinsă ţara. docu-
mentele atestînd puternica opoziţie populaţiei satelor faţă de concentniri
şi mobilizări.
Dezertările se ţin lanţ,
iar sute de petiţii, înaintate de familiile
mobilizaţilor, asaltează autorităţiledictaturii. Intr-una din aceste petiţii,
înaintate de mai multe soţii ale mobilizaţilor către Marele Stat Major,
se arăta : ,,Noi am rămas foarte nenorocite, căci sîntem sărace şi împo-
vărate de copii mulţi, care nu avem cu ce să-i întreţinem, nici ca mîncare
şi nici nu avem lemne pentru încălzit"'. 23
Nu puţine erau cazurile cînd ţăranii refuzau să se prezinte la
incorporare sau la mobilizare. Astfel Cercul Teritorial Dimboviţa informa
Legiunea de jandarmi, la 20 mai 1944. că nici un tinăr din pluşile Tîrgo-
vişte şi Matei Voievod nu s-a prezentat la încorporare, iar la 18 mai 1944.
un număr de 33 oameni, au refuzat, să se prezinte la mobilizare. :.!~ Tot
în lunile mai şi iunie 1944, sînt semnalate nemulţumiri ale populaţiei din
comunele Pătroaia şi Voineşti, din cauza abuzurilor comise cu ocazia
încorporărilor. :2:i
Incă de la începutul războiului, populaţia satelor dîmboviţene ~i-a
manifestat deschis atitudinea ostilă faţă de participarea României, alături
de Germania la război. In august 1941, mai mulţi locuitori din comuna
Săcueni erau arestaţi de jandarmi, acuzaţi fiind de faptul că au făcut
propagandă printre săteni împotriva războiului. 26 Manifestări antirftzboi-
nice ale populaţiei sînt semnalate şi în comunele Ghergani şi Gura-Suţii. :.!i
O formă vie de manifestare a opoziţiei populaţiei satelor faţă de
dictatură şi război, a constituit-o dezertarea din armată. acţiune de
mare amploare pentru toat:i perioada războiului hitlerist şi a dictaturii
militaro-fasciste. In octombrie 1941. Regimentul 89 infanterie înainle;i
Legiunii de jandarmi Dîmboviţa o listă cuprinzind un număr de •16 dezer-
tori. :H Dezertările devin tot mai dese cu cit ne apropiem de faza final„i
a participării silite a României la război, alături de Germania.
19 Ibidem, fond Prefectura jud. Dîmboviţa, dos. 214/1942, f. 5.
2(1 Ibidem, f. 1-2.
~1 Ibidem, fond Legiuno2a de jandarmi Dîmboviţa, dos. nr. 169/19-U, f. 22.
22 Ibidem, dos. 248/1944, f. 55.
21 Ibidem, fond Pre{-ectura jud. Dimboviţa, dos. 119/1940, f. 8.
2" Ibidem, fond Legiunea de jandarmi Dimboviţa, dos. 236/1944, f. 92 şi 106.
:?:. Ibidem, dos. 237/1944, f. 363.
20 Ibidem, fond Prefectura jud. Dimboviţa, dos. 223/1941, f. 11.
27 Ibidem, fond Legiunea de jandarmi Dimboviţa, dos. 217/1943, f. 69.
8
~ Ibidem, dos. 169.'1941, f. 451-452.
LUPTA ŢARANIMII DlMBOVIŢENE 45
Bătaia din armată, hrana proastă, teama de front, concurau în

menţinerea unei permanente stări de agitaţie a ţăranilor ce îmbrăcaseră
haina militară. w
Luînd contact cu realităţile războiului, soldaţii întorşi de pe front
au provocat o permanentă îngrijorare autoriUi.ţilor dictJturii. Sint date
ordine severe organelor de reprimare pentru stricta supraveghere a acestor
militari, sr,e a-i împiedica la susţinerea unei propagande ostile războiului
şi regimului, sau la riispîndirea de manifeste. ;;o
Cit de mult influenţa populaţia propaganda ostaşilor veniţi de pe
front, rezultă şi dintr-un ordin al Legiunii ele jandarmi Dîmboviţa, din
10 martie 1943, în care se arăta : ,Jn ultimul timp a început să se discute
printre locuitorii de la ţară o serie întreagă de date exagerate în legătură
cu evenimentele de pe front. S-a constatat d1 sursa acestor zvonuri este
vagonul C.F.R., unde ostaşii şi gradaţii ce vin de pe front încep s5
discute cu voce tare cele ce au văzut". :a
Un alt ordin consemna faptul că „ostaşii care au venit de p2 front
de curînd din Rusia, au adus cu ei impresiile culese de pe acolo şi le
discută prin sate cu multă aprindere. Ceea ce este mai important, este
faptul că impresiile sînt foarte favorabile regimului comunist." :n
Ştirile tot mai dese referitoare la conflictele ivite pe front între
ostaşii rom[mi şi hitlerişti, ajung prin multiple căi pînă în satele jude-
ţului, stîrnind revolta populaţiei, aşa cum se întîmplă în satele din
preajma oraşului Tirgovişte :n, sau la Comişani. :v.
Pînă în august 1944, sînt consemnate de documente numeroase acte
de sabotare a maşinii de război germane. In multe sate ale judeţulm
jandarmii operează arestări în sînul populaţiei acuzate de distrugerea
liniilor telefonice şi electrice ce deserveau trupele hitleriste. :is
în timpul evenimentelor istorice de la 23 August 1944, ţărănimea
dîmboviţeană a particpant, alături de muncitori şi unităţile armatei, la
dezarmarea trupelor germane. Asemenea acţiuni sînt consemnate în
localităţile : Cojocaru, Braniştea, Slobozia Moară, Gura-Ocniţei. :iu
Acţiunile de rezistenţă ale populaţiei au fost determinate de ca-
racterul nepopular al dictaturii antonesciene şi al războiului hitlerist.
Prin aceste acţiuni populaţia judeţului Dîmboviţa şi-a adus din
plin contribuţia la răsturnarea regimului de dictatură şi la întoarcerea
armelor împotriva Germaniei hitleriste.
Participarea 1;ărănimii dîmboviţene la marile prefaceri democratice
ce se vor înfăptui în perioada revoluţiei populare, sub conducerea
Partidului Comunist Român, va demonstra ataşamentul acestei clase
faţă de lupta poporului nostru pentru libertate socială şi naţională.
29 Ibidem fond Prefectura jud. Dîmboviţa, dos. 223/1941, f. 182.

30 Ibidem' fond Legiunea de jandarmi Dîmboviţa, dos. 169/1941, f. 280.
31 Ibidem' colecţia Posturi de jandarmi, Postul de jandarmi Finta, dos.
8,'1944, f. 60. '
:n Ibidem, Postul de jandarmi Conţeşti, dos. 4/1943, f. 47.
33 Ibidem, fond Poliţia or. Tîrgovişte, dos. nr. 27/1943, f. 2.
:v, Ibidem, fond Legiunea de jandarmi Dimboviţa, dos. 218/1943, f. 1173.
35 Ibidem, colecţia Posturi de jandarmi, Postul de jandarmi Dragomireşti,
dos. 2/1944, f. 4.
3G Ibidem, Postul de jandarmi Slobozia Moara, dos. 9/1944, f. 14.
ISTORir~
RAPORT PRELIMINAR DE CERCETARE ARHEOLOGICA LA
MOARA DIN GROAPA, JUD. DIMBOVIŢA (1976).
INTERVENŢIE DE SALVARE
RADU GIOGLOVAN
t
în lunca de pe malul stîng al Neajlovului, în dreptul bisericii din
satul Moara din Groapă se află o movilă numită de localnici Măgura dii·
Cornet, aplatizată de factorii naturali de eroziune şi mai ales de lucră
rile agricole din ultimi ani. S-a făcut chiar o nivelare, cărîndu-se cu
buldozerul pămînt din partea superioară a movilei în şanţul de apf'trarc
antrenînd şi materiale arheologice, cioburi de vase şi fragmente din
gardina unei vetre de foc. Parte din materialele adunate de copii au
ajuns la colţurile muzeistice de la şcolile din Corbii Mari, Petreşti,
Ungureni, Vadu Stanchii. Aceasta a determinat muzeul nostru să facă
o săpMură de salvare în acest punct.
I.unea Neajlovului este mărginită de maluri înalte de 10-12 m care
urmează sinuozităţile cursului apei. Rîul curge pe sub terasa din
dreapta, pe care sînt aşezate satele Bărăceni, Moara din Groapă şi Vadu
Stanchii. Fig. I. Pe terasa stingă, în• dreptul ultimelor două sate se află
Corbii Mari. Intre terasa superioară stingă şi cursul actual al Neajlovului
se mai află o terasă mijlocie, largă de 4-500 m, mărginită de o albie
veche a rîului în care izvoarele şi apele meteorice stagnează într-o
mlaştină, aproape de movila care face obiectul cercetării noastre. Fig. II.
Alte izvoare din malurile ambelor terase străbat lunca şi se îndreaptf'1
pe Yăi înguste şi scurte spre Neajlov.
Forma movilei şi materialele arheologice de la suprafaţă ne-au
indicat de la început un tel1 gumelniţean, ridicat de un grup social
neolitic deasupra unui grind natural, pe la nordul căruia curgea unul clin
braţele Neajlo,·ului înconjurîndu-1 şi continuîndu-şi cursul pînC1 la revCtr-
sarea în acelaşi rîu. In prezent cursul Neajlovului se află la 20 m de-
părtare de movilă.
ln ,·alea largf'l a rîului, cu izvoare şi mlaştini, precum şi în pădurile
de p2 terasele vecine grupurile neolitice găseau produse naturale pentru
hrană. adăpost şi îmbrăcăminte, peşte, păsări şi animale sălbatice, puteau
culti,·a cereale şi aveau la îndemînă materiale pentru construcţii de
adăposturi şi întărituri de apărare împotriva animalelor sălbatice şi a
altor grupuri neolitice du!jimane. In mediul natural al vremii măgura era
ascunsă printre pădurile de pe terase şi vegetaţia bogată de stufărişuri.
costreiuri, copaci şi lăstărişuri de mlaştină.
Tellul are o formă ovală pe direcţia E-V şi a fost înconjurat de
un ~anţ de apărare al cărui contur se vede şi în prezent, în pofida
50 RADU GIOGLOVAN
--- 8~
VA.CiRE✓TI PE
RÂTTOAcĂ
POTLOG/
~
~
CORB1i' l'fAl?I MOAR A DIN CR0,11-'Ă

P, AN OE ANJAM8W
Jc. ,;100000
Fig. I
CERCETARE ARHEOLOGICĂ LA M OARA DIN GROAPĂ 51
I_ - - -
/itfl
- ...... ,'qe
I A~
'
I
I
r---
I
I
/Q
/ o·<, ,- -~-~,
.
~- -'---': - : -_ -
T [ lL U l G IJ "1._ {l .V I T [ A !-I \_ --....... ....._
'
/
/
/
/
. /
/
/ \
\
/ \
/ \
\
/ \
/ I
\
\
\
.. -
CO!l/JI/ MARI-MOARA PIN CROAPA
P L A N OEAN:JAM B LU
5c: 1/ f OO ODO
''
Fi g . II
52 RADU GIOGLOVAN
nivelării recente. Diametrul lung, pe axa E-V, măsoară 92 m, inclusiv

şanţul iar cel scurt, N-S, 84 m. !nălţimea actuală de la fundul şanţulu:
este de doi metri.
Am trasat o sec,.ţiune pe axa E-V lungă de 70 m (Sl), împărţită în
carouri de cite 2 mJ şi am început săpătura din capătul de vest, unde
nivelarea părea mai adîncă. Am constatat că întregul strat de pămînt
galben de la suprafaţa privalului, gros de o jumătate de metru, pe o
lungime de 24 m a fost tîrît de lama buldozerului din partea superioară
a movilei. In caroul 7 la - 0,30 m am întîlnit o grămadă de pămînt roşu
de a911ră cu cioburi şi fragmente din gardina unei vetre de foc.
~ub stratul de pămînt galben se află un strat negru de depunere,
care umple albia privalului pe adîncimi între 0,40-0,60 m, partea cea
mai adîncă Jiind la mijlocul privalulu_iJin profil nu se obse9-"ă o săpatură
abruptă ci" numaLd albiere în lăţime de 1,50 m, ·care s-ar putea.,,.datora
cu~_şului apei. Stratul gros de pămînt de depunere dovedeştr'-iotuşi o
aaîncire a întregului prival sau cel puţin o curăţire de noroi ~i vegetaţie
cît timp tellul a fost locuit. Sub acest strat începe pietriş mărunt ameste-
cat cu·argilă, care împiedică infiltrarea apei în adîncime.
De la 0,50 m în jos am îngustat lăţimea secţiunii la 1 m pe lungimea
de 24 m, care ne asigura aceleaşi rezultate.
/- -Continuînd săpătura în mantaua tellului nu am ajuns decît pînă la
ladîncimea de 0,50 m cu lăţimea de 2 m. Stratul cu urme de locuire
începe din caroul 16 unde ambele profile arată un pămînt roşu de arsură
cu multe cioburi şi chirpici, pe adîncimea de 0.40-0.50 m, deasupra unui
' strat de cenuşă gros de 5-6 cm. Am ajuns cu săpătura în S1 de 0,50 m
adîncime pînă în caroul 20 şi am deschis o casetă de 4 m în lungul Sl şi
6 m spre nord, unde pămîntul roşu de arsură se afla în unele puncte
chiar la suprafaţă. Majoritatea materialelor scoase provin din această
casetă pe care am indicat-o cu sp.1 (suprafaţa 1) F. II.
Atît în Sl cît şi în Sp. 1 profilele arată un strat de cultură Gumel-
niţa B (III) cu două nivele, pe care le-am indicat cu a şi b. Distincţia
, celor două nivele s-a putut face mai mult în Sp. 1 cu ajutorul unei
I por.,ostiri ~easupra resturilor de materiale şi chirpici de la primul nivel,
\ Îxecum şi după materiale, cioburi în mare majoritate.
"-.:- Primul nivel este format de o podină din pămînt castaniu bătătorit
deasupra căreia se află un strat de cenuşă, gros de 5-6 cm, rezultată
clin arderea materialelor păioase, a grinzilor şi căpriorilor de la acoperiş.
Amestecate prin cenuşă s-au găsit fragmente de Yase întregibile sau
disparate. Ceramica este în cea mai mare parte de culoare roşie, probabil
şi datorită unei arderi secundare. Deasupra se află dărîmăturile pereţilor
laterali ai locuinţei, formaţi din îngrădituri de nuiele umplute cu lut fră
mîntat cu materiale păioase de rogozuri de mlaştină şi feţuite cu lut
galben. Printre dărîmături nu se află alte materiale. cioburi sau silexuri.
Acest strat a fost netezit şi golurile umplute cu p,1mînt castaniu adus din
afara privalului de locuitorii celui de al doilea nivel. Primul nivel are o
grosime de 10-15 cm.
Sub stratul de cenuşă am gisit un şir de 5 gropi de la parii îngr„"tdi-
turii de pe latura de vest a locuinţei aşezate la aproximath· un metru
una de alta. pe axa N-S. Gropile au 15-20 cm adîncime, de forme
rotunde sau ovale, conţinînd pămînt roşu de arsură, chirpici şi cenuşă,
precum ·şi cite 4-6 cioburi la fiecare groapă, care par să fi îndeplinit
CERCETARE ARHEOLOGICA LA MOARA DIN GROAPA 53
rolul de întărituri pentru o mai bună fixare a parilor. In rînd cu ultima

groapă, pe direcţia E-V am întîlnit altă groapă, tot la un metru distanţă,
cu acelaşi conţinut, care ar indica latura de nord a locuinţei. In campaniile
viitoare se vor urmări şi restul gropilor pentru întregirea conturului
locuinţei. Panta pămîntului roşu din profile, pe o adîncime de 0,40 m
arată că partea de sus era nivelul de călcare al vremii de locuire iar
partea de jos că locuinţa era îngropată în pămînt cu 0,40 m. Atît dunga
de arsură cît şi pămîntul roşu mai dovedesc că locuinţa avea o streaşină
largă, deoarece de la şirul gropilor de pari pînă la piciorul pantei este
o distanţă de 0,80 m. Un şenţuleţ albiat pe mijlocul acestei suprafeţe,
mai adînc cu 5-6 cm decît nivelul locuinţei avea rostul să canalizeze
apele meteorice spre şanţul de apărare.
Nivelul b are o grosime de 20-25 cm şi cuprinde materiale de uz
casnic : cioburi de vase, greutăţi de război de ţesut şi pentru plase de
pescuit, vase mici întregi. mai bine arse şi mai rezistente la presiunile
pămîntului. Materialele sînt acoperite cu dărîmăturile pereţilor din chir-
pici tot în urma unui incendiu violent, ca şi la primul nivel. La acest
nivel nu se observă stratul gros de cenuşă ; probabil că acoperişul era
construit din gard de nuiele lutuit ca şi pereţii laterali.
Acestui nivel îi aparţine şi o vatn1 deschisă, la un metru spre
nord-vest de colţul nord-vestic al locuinţei descrise. Vatra are o supra-
faţă de un metru pătrat şi este cu 8 cm mai sus decît nivelul locuinţei,
fiind înconjuratc\ de un şenţulet albiat, cu deschidere de 10 cm. Prob1bil
că gardina de secţiune triunghiulară ale cărei fragmente le-am întîlnit
în caroul 7 al Sl, aparţi!:i._'~\ acestei vetre.
Un alt strat de pămînt cu materiale arheologice a existat mai
aproape de suprafaţ{1, în urma unei supraînălţări a telului./ Acest strat a
fost distrus de lucrări agricole, care au împrăştiat cioburfpe o suprafaţă
întinsă în jurul movilei. Şi aceste cioburi aparţin aceleeaşi faze de
sfîrşit a culturii Gumelniţa ; nu am găsit la suprafaţa terenului nici un
ciob Clina III sau Coţofeni şi nici din alte cultud de mai tîrziu.
Uneltele din silex rezultate din săp:1tură sînt puţine : răzuitoare
pentru piei, răzuitoare cu vîrf de străpungere ~i lame cuţit de diferite
dimensiuni trapezoidale şi triunghiulare în secţiune. Nucleele se găseau
în prundişurile rîurilor vecine.
Din os s-a găsit un singur vîrf de daltă. In ambele nivele s-au
găsit puţine resturi osteologice, de animale mici şi păsări. Marea majo-
ritate a materialelor o formează ceramica, confecţionată din lut cu
pietriş şi nisip în proporţii diferite. In suprafaţa x::~ săpată î ~ -
paa;H:8 -1:fr'ffl, au ieşit la iveală numeroase greutăţi de război de ţesut şi
pentru plase de pescuit, întregi sau fragmentare, de forme trapezoidale,
ovale sau în trunchi de con, perforate la capătul îngust şi cu suprafeţele
netede. Toate au fost găsite numai în Sp. 1. De asemenea s-a găsit un
mare număr de fragmente ceramice, unele pulîndu-se întregi, precum
şi cîteva vase întregi, mici, care fiind mai bine arse au rezistat ume-
zelii şi presiunilor. Toate au în compoziţia pastei pietricele şi nisip în
proporţii diferite. Le-am împărţit după capacitatea lor în vase mici,
mijlocii şi mari.
Vasele mici au forme care prezintă o înfăţişare plăcută numai prin
modelarea lor, după vechile tradiţii gumelniţene, fără alte ornamente ;
unele sînt decorate cu barbotină sau „în vîrci" superficiale : cu pîntece
54 RADU GIOGLOV AN
bombat, cu gît în formă de guler drept sau uşor evazat, piriforme. Erau
folosite ca pahare, ceşti, opaiţe, ornamentale pentru interiorul locuinţelor,
fiind prevăzute cu urechiuşe pentru atîrnat.
Vasele mijlocii sînt cele mai numeroase : oale. capace, străchini,
castroane, strecurători, decorate „în vîrci" sau barbotină precum ~i lustru-
ite, cu ornamente geometrice incizate. Unele au proeminenţe de forma
butonilor sau pintenilor. Printre ornamentele preferate sînt brîuri alveo-
late şi paranteze. Cîteva fragmente de străchini sînt pictate cu grafit
negru sau alb pe fond cărămiziu sau roşu, în interior sau exteriorul
vaselor. Capacele au forme de calote sferice, mai mult sau mai pu\in
turtite, prevăzute cu miner drept ca o coadă de ciupercă în mijlocul
părţii concave sau al celei convexe, sau legînd ambele margiei ale părţii
concave. Unul din minerele drepte are formă antropomorfă. Cele mai
multe minere au forme trapezoidale, montate pe partea convexă a capa-
celor.
Strecurătorile au forma stupilor de albine, deschise la ambele capete.
Din vasele mari nu am găsit decît unul întregibil. troncomc ca o
căldare, cu pereţii groşi, din pastă poroasă acoperită cu slip lustruit.
fură ornamente. Celelalte fragmente de vase mari au ornamentul unui
cerc pastilat (,,soarele"), înconjurat cu romburi de laturi fragmentate,
fals excizate, sau cercuri simple cu incizit de benzi in jur, plecînd din-
tr-un punct marcat cu proeminenţe.
Remarcăm că din stratul distrus de lucrările agricole provin mai
multe fragmente ceramice din pastă neagră cu slipul puternic lustruit
avînd acelaşi decor de benzi incizate plecînd dintr-un punct.
Nu am găsit pînă în prezent necropola aşezării neolitice tirzii la
Măgura din Cornet.
In concluzie săpătura de salvare de la Corbii Mari prezintă impor-
tanţă prin : 1. Intregirea cunoştinţelor locuirii neolitice din faza tîrzie
a culturii Gumelniţa pe raza de activitate a muzeului judeţean Dîmboviţa.
tellul din valea Neajlovului urmînd după cel de la Geangoeşti din valea
Dîmboviţei. 2. S-au recuperat valoroase materiale caracteristice acestei
culturi, necesare muzeului pentru expoziţii, care se aflau la îndemîna
copiilor din satele vecine. 3. Materialele arheologice, în special ceramica.
prezintă şi un aspect local sub aspectul execuţiei motivelor ornamen-
tale tradiţionale şi al plasticii, ultimul cuvînt urmînd să-l spunem la
sfirşitul cercetării.
Intreaga documentaţie de săpătură şi materialele recoltate se află
la Muzeul judeţean Dîmboviţa.
SĂPATURILE ARHEOLOGICE DIN TîRGOVIŞTE - 1972
AŞEZAREA PREFEUDALĂ
LUCIANA OANCEA
în ultimii ani lucrări ample de interes obştesc au distrus aproape

o jumătate dintr-o întinsă staţiune arheologică situată pe terasa cea
mai înaltă a malului drept al Ialomiţei. Materialele arheologice scoase cu
această ocazie sînt databile în sec. III-IV e.n.
Nu de mult seria acestor documente arheologice s-a îmbogăţit cu
noi descoperiri. Este vorba de un număr însemnat de fragmente ceramice
şi o fibulă romană cu ancoră, depistate cu ocazia unor lucrări de
grădinărit efectuate în str. Matei Basarab nr. 8, 11, 59, 40 cartierul
Suseni. Dată fiind importanţa acestor descoperiri, Muzeul judeţean
Dîmboviţa, în colaborare cu Institutul de Arheologie Bucureşti* a ini-
ţiat un sondaj în grădina casei cu nr. 11 ** care s-a soldat cu cîteva obser-
vaţii interesante.
Locul unde s-au desfăşurat investigaţiile noastre, formează un mic
platou, uşor înclinart spre est, spre terasa a 2...,a a Ialomiţei.
Planul lucrărilor, condiţionat de prezenţa locuinţelor şi a culturilor
de pomi fructiferi şi viţă de vie, s-a redus deocamdată la două secţiuni
de 2 X 12 m, una perpendiculară pe cealaltă : S I orientată N-NE, care
parcurge terenul plan, oprindu-se în apropierea peretelui locuinţei cu
nr. 10 şi S II, care străbate în bună parte terenul uşor înclinat spre
Ialomiţa, oprindu-se la cîţiva metri de str. Mate Basarab.
In cele ce urmează vom prezenta succint cîteva observaţii de
ordin stratigrafic, după cum urmează :
- Nivelul de locuire prefeudală reprezintă limita superioară a
unui sol gălbui-argilos cu microprundiş. Stratul de cultură propriu-zis
cu o grosime care variază între 35 şi 18 om, este marcat de fragmente
ceramice, chirpic, bucăţele de cărbune, are un aspect afinat şi o culoare
brun-negru. Deasupra stratului de cultură, (în S II, aflată în pantă,
stratigrafia indică intervenţia unei nivelări a terenului care a provocat
subţierea stratului de cultură prefeudal la 0,18 m) ; acestuia îi urmează
• Lucrările s-au desfăşurat sub îndrumarea Dr. Alexandrina D. Alexan-

drescu, cercetător principal la Institutul de Arheologie Bucureşti, căreia îi aducem
şi pe această cale calde mulţumiri.
0 Sondajul a fost efectuat în grădina aparţinind familiei avocat şi arhitect
Ionescu, cărora le mulţumim încă o dată pentru bunăvoinţa deosebită şi sprijinul
acordat.
56 LUCIANA OANCEA
un strat cenuşiu-închis feudal care variază între 0,10-0,15 m cu material

ceramic datat sec. XV-XVI şi stratul arabil cenuşiu-deschis.
In cursul sondajului au fost descoperite două locuinţe de su praf aţ,-1
L 1 în S I surprinsă la -0,55 m în profilul nord-vestic, pe o lungime
de 3 m (pl. 1) surprinsă şi în profilul peretelui de nord pe o lungime
de 1,54 m fiind tăiată de o groapă modernă ;L2 în S II surprinsă la
- 0,40 m în profilul sud-estic pe o lungime de 2,80 m, marcată de
o aglomerare de chirpici şi pietre ; 2 gropi : G 1 în S I de o dimensiune
nu prea mare, cu circumferinţa ovală, plină cu bucăţele de chirpic. frag-
mente de vatră, cîteva fragmente ceramice şi arsură (care aminteşte de
o situaţie similară întîlnită în aşezarea de la Hărman 1 şi care este
posibil să aibă o semnificaţie rituală 1), G 2 surprinsă în S II are formă
tronconică şi este bogată în material ceramic şi bucăţele de chirpic.
Ambele sînt săpate în solul galben-argilos. Din nefericire nu s-au putut
obţine detalii privind construcţia locuinţelor, din cauza culturilor de
viţă de vie şi pomi fructiferi.
Observaţiile stratigrafice au dus deocamdată la constatarea că în
punctul investigat de noi, există două straturi de cultură. unul bogat în
depuneri în care s-au situat vestigiile din sec. III-IV e.n., care au con-
stat în material ceramic, chirpic, fibule şi unul feudal de sec. XV-XVI.
Pentru verificarea acestor observaţii sînt absolut necesare sondaje, atît
în zonele învecinate punctului investigat, cit şi în locurile unde a fost
cules material ceramic la suprafaţă sau scos cu ocazia diferitelor lucrări
de construcţii sau grădinărit, care să permită cercetarea integrală a unor
locuinţe şi a materialului arheologic, ca să ne putem pronunţa cit mai
corect asupra caracterului şi datării acestei aşezări, care se anunţă a
fi deosebit de bogată.
Următorul obiectiv asupra căruia ne vom opri este cuptorul de
ars oale *'~* surprins în colţul sud-estic al secţiunii S I, în apropierea
pereţilor casei cu nr. 10. Instalaţia care s-a păstrat „în situ" mai mult
de jumătate, are forma ovală, este orientată E-V şi este de tipul cu
pilon central. Părţile sale principale sînt : camera de foc şi camera de
ardere (fig. 1-2).
Camera de foc, săpată la - 1,70 m faţă de ni\'elul actual s-a
păstrat în întregime în forma ei originală (dimensiuni : înălţimea : 0,48 m ;
lăţimea de bază : 1,38 m). Intreaga suprafaţă interioară şi pilonul cen-
tral sînt puternic arse. La exterior pămîntul înconjurător este ars pe o
adîncime de 20-25 cm, prezentînd o succesiune variată de culori de
la albastru-cenuşiu la roşu-brun pînă la pămîntul neafectat de foc.
Camera de ardere, distrusă în cea mai mare parte s-a p,istrat
pe alocuri pină la înălţimea de 0,30 m. Grosimea pereţilor variază între
0,9 şi 0,11 m. Cele două camere sînt despărţite de o platformă perforată,
groasă de 0,17 m şi diametrele de 1,20 X 1,16 m, construită din lut
amestecat cu pleavă şi lipit pe o reţea de nuiele, construcţie analoagă
1 M. Marcu, Noi cercetări prit•ind secolul IV e.n. la Hărman, în „Cumidava",
IV, Braşov, 1970, pp. 46-47 ; L. Bîrzu, Continuitatea populaţiei autohtone în Tran-
silvania în secolele IV-V (cimitirul nr. 1 de la Bratei), Buc., 1973, p. 50.
••• Cu ocazia lucrărilor de întărire a fundaţiei casei cu nr. 10, au fost des-
coperite două cuptoare de ars oale, unul de tip oval, distrus în cea mai mare parte,
l'eluilalt nu i s-a putut determina tipul, fiind distrus în întregime. Materialul cera-
mic descoperit nici indică aceeaşi datare ca şi a cuptorului 1.
AŞ'EZAREA PREFEUDALA DlN TlRGOVIŞTE 57
..... :-"'··:; ,, -.
:•- : : : :•:.: "_.:: : .·: : : :.-.,.., :.-., .-., .·.·.·,.·.,... _. .: ...,_ ..
.......,~~-~. •.••'\~=~-,:... . . -.:. =.:.

~-·•!:,:. ·: . . ; .,........ ·•:.•
~~-.J-:•-..:•.;· : • . . '••r••••z. ·.:.,
\~'•"ii~'('-,•. ,· . .
_..._:;..n!'-,,,..~,..,.. .
•':,•::-.
. . --~-~-
. ., .... ·:..·.--.·.: ....._
.. .
·:·•:~---.-,......,.,.. : ~~:~:
·:=·-~-:-.
.
·,. -:· .-.. ~-:-~--
. '•':•, •••• 2 ~.: I• :: "
. :•... ••:•.:.-.1~~ •. ~•.
.:;,a.'>. .......
·:-. .' .:.. :i-• •... ·.
':-..
..
··
·:-,. :,,,, -~.:- '"': -
·\~. ·.:·::·: :,':·.- '·1.
·•,,••·
-:•.· ~-, :,
·:_~ ·.· i
~ .,.j
\ :• +i :•;
..
": 1;":.·
&··.
~--· At··-
.. ::: .,t:t\
~-
.. . .,z:,·.,.
.,,•.•
•
.,
•
.·..:.
IC,•••,:
.
~~•I
·:.~>~_·:i·::-:~
- .....
~ . .:.,·•t4
. ...
~~1r.:':.l
...... :·. ~-:,-
o
('\"\
, ·;-;,,. o
.,~•
\.,.
• • • • .. • •• •• • • • ••. • • • ••: • • • • • • • • •• -~ .....•:•••••••;.•I./
:·~~ I
0,37
Fig. 1. Cuptorul de ars oale nr. 1. Vedere generală.
58 LUCIANA OANCEA
Lr.CCNOA
I, CAH~~A DE f'(JC
2.P1i1J1o1ce1o1U'AL ci,1NDt'ic
3.PLAT~ORM,i. l"l'NOJ!>.TĂ
{o.eĂTABt/t I
4.P.Eeq11'cA.HU'FÎ PFARPFRf
~- P,i,.l'ftNTI/, v,upi1o1j1.11et1L CN-1<·
RF/1)/,r}c,ARStA RO~u
o
o
o o
o
I
1,5
L,/48
I
'r
Fig. 2. Cuptorul de ars oale nr. 1. Plan şi secţiune.
AŞEZAREA PREFEUDALA DIN TlRGOVIŞTE
59
celor intilnite în cuptoarele 2, 3, 4 de la Micia 2, celei din cuptorul desco-

perit la Cluj-Mănăştur 3, cuptorului 2 de la Cucoşeni-Butnăreşti ", celor
de la Străuleşti-Măicăneşti fi, Zorleni-Fîntînele n, Botoşani-Dealul Cără
midărie 7, Glăvăneştii-Vechi 8•
Platforma era sprijinită de un pilon central cilindric cu diametrul

de 0,44 m. Gura cuptorului, ovală, se prelungea la exterior pe o lungime
de 0,45 m şi avea înălţimea de 0,35 m.
Materialul folosit pentru ridicarea întregii instalaţii a fost lutul
amestecat cu pleavă.
Groapa de servire a cuptorului era de formă relativ ovală. Pe plat-
formă, în groapa de servire şi în imediata apropiere a cuptorului s-au
găsit un număr mare de fragmente ceramice din care însă, nu s-a putut
întregi nic o formă. Preponderentă este ceramica aparţinînd speciei zgrun-
ţuroase, lucrată la roată, designînd oala-borcan de capacităţi mici. Sensi-
bil mai redusă apare ceramica fină, cenuşie, reprezentată de străchini
cu fundul inelar şi profilul în formă de „S" aflate chiar pe platforma
grătar, alături de fragmentele de oale din pastă zgrunţuroasă.
Cuptorul descoperit în aşezarea din Tîrgovişte, prin forma, structura
şi dimensiunile sale se încadrează în cunoscuta serie a construcţiilor ovale,
cu o gură de alimentare, pilon central cilindric şi platformă-grătar.
Asemenea instalaţii din lut, cu mici deosebiri, care se referă la sistemul
de construcţie al platformei sau la gura camerei de foc, au o îndelungată
întrebuinţare, ele fiind cunoscute şi în Laten-ul geto-dacic 9 , continuînd
a fi larg răspîndite în perioada romană şi post-romană pe întreg teri-
toriul ţării noastre. Ele sînt frecvent întîlnite pe teritoriile dunărene 10
şi renane 11 ale Imperiului roman. Asemenea tipuri de instalaţii sînt
2 Oct. Floca, St. Ferentzi, L. Mărghitan, Micia, Grupul de cuptoare romane

pentru ars ceramică, Deva, 1970, p. 27-30, p. 53.
3 I. Hica, Urme de locuire din sec. IV e.n. la Cluj-Mănăştur, în In Memo-
riam Constantini Daicoviciu, Cluj, 1974, p. 167.

" Gh. Bichir, Cuptoarele de ars ceramică din cadrul culturii Vîrteşcoiu-Poie
neşti. Un atelier descoperit la Butnăreşti, în S.C.I.V., XVII, 3, 1966, p. 492-500.
5 M. Constantiniu, Săpăturile arheologice de 1 la Sticîuleşti, în Bucureşti, VII,
p. 16-17.
6 V. Palade, Un cuptor de olar din sec. IV e.n. la Zorleni-Fîntînele (jud.
Vaslui), în Memoria Antiqvitatis I, PLatra Neamţ, 1964, p. 343, sistemul de con-
strucţie al platformei grătar este acelaşi cu deosebirea că reţeaua pe care s-a lipit
lutul este confecţionată din lemne despicate.
7 Gh. Bichir, op. cit., p. 492-505.
8 Ibidem.
9 V. Leahu, în Cercetări arheologice în Bucureşti, 1963, p. 30-38 ; Gh. Bichir,
Cultura carpică, Bucureşti, 1973, p. 60 ; C. Mătasă, I. Zamoşteanu, Săpăturile de la

Piatra Neamţ„ în Materiale VII, 1961, p. 344, fig. 5 şi p. 345 ; Oct. Floca, St. Fe-
rentzi, L. Mărghitan, Micia, op. cit., p. 110-120.
°
1 Cuptoare circulare şi ovale au fost descoperite la Aquincum, vezi, B. Kuz-
sinsky, în Budapest Regisegei, vol. IX, 1932, p. 54---{i7.
Pentru bibliografia acestei probleme v. Oct. Floca, St. Ferentzi, L. Mărghi
tan, Micia, op. cit., p. 30 şi urm.
11 Pe limesul Germaniae Superiores au fost descoperite trei cuptoare cir-
culare în vicusul de la Eschezell (v. H. Schorr şi D. Batz, Eine Topherei filr
Gebrauschskeramik im Vicus das Limeskastells Eschezell în Jahrbuch Bericht des
Saalburg Museums, XXII, 1967, p. 32-38.
60 LUCIANA OANCEA
semnalate şi pe teritoriul U.R.S.S. 12 Cuptorul nostru îşi găseşte apropiate

analogii în cadrul culturii Sîntana de Mureş, cum sînt cuptoarele desco-
perite la Glăvăneştii-Vechi 13, Cucuteni-Băiceni 14, cuptorul nr. 1 de la
Truşeşti 1\ Fundenii-Doamnei 1G (Bucureşti), Ileana-Lehliu 17 (Ilfov), Inde-
pendenţa 18• Acest tip de cuptor este documentat la dacii liberi din Mun-
tenia în aşezările de tip Militari-Mătăsari .(cum este cuptorul din aşezarea
de secol III e.n. de la Străuleşti 19) şi la dacii liberi din Moldova (cum
sînt cuptoarele de la Butnăreşti, Dărmăneşti-Piatra Neamţ) 20 , în Transil-
vania (cum sînt cuptoarele de la Micia 21 , Alba-Iulia 22 cu deosebirea că
acesta din urmă prezintă pilonul central patrat datat în a doua jumătate
a sec. III şi începutul sec. IV e.n.).
Trăsăturile generale ale materialului ceramic descoperit în cuptor
în groapa de servire şi în imediata lui apropiere, materializat prin exis-
tenţa predominantă a ceramicii zgrunţuroase, lucrate la roată, ap:.irţi
nînd unor forme mai evoluate ale oalei borcan, îşi găsesc cele mai tim-
purii analogii la sfîrşitul sec. III şi începutul sec. IV e.n .. cum sînt in-
ventarele ceramice din necropola de la Tîrgşor 2J. Hărman :!", Cristian :!.\
Mogoşani 26 , Bucşani 27 , care alături de analogiile prezentate mai sus per-
mit încadrarea şi deci perioada de funcţionare a cuptorului în sec. IV c.n.
Dimensiunile relativ reduse ale instalaţiei, prezenţa pe grătarul cupto-
rului numai a fragme~telor de viase de mică capacitate şi numai
a celor din pastă zgrunţuroasă şi pastă fină ne face să credem că
instalaţia era folosită numai pentru arderea vaselor de mici dimensiuni
şi probabil numai a celor lucrate la roată. Prezenţa a trei cuptoare de
ars oale în aşezare este un indiciu că olarii din aşezarea din Tirgo\·işte
furnizau şi altor aşezări marfa lor.
12 M. Tihanova în Sovetskaia Arheologhia, Moscova-Leningrad, 1957, p. 181,
183, asemenea cuptoare ca cel descoperit de noi în aşezarea din Tîrgovişte au fost
descoperite şi în aria Cerneahov în U.R.S.S.; G. Bichir, Cultura Carpatică, Bucu-
reşti, 1973, p. 61.
13 I. Nestor şi colab., Săpăturile de pe Valea Jijiei, în S.C.I.V., II, I, 1951,
pp. 67-68.
H Gh. Bichir, Cuptoarele de ars ceramică din cadrul culturii Virteşcoiu-Poie
neşti. Un atelier descoperit la Butnăreşti, în SCIV, XVII, 3, 1966, p. 505.
15 Gh. Bichir, op. cit., p. 505 ; şi Cultura carpică, op. cit., p. 61.
1G V. Zirra, M. Tudor, în „Studii şi referate privind Istoria României, par-

tea I, Buc., 1054, p. 315 şi urm.
17 Gh. Bichir, op. cit., Cuptoarele, p. 505.
18 B. Mitrea, N. Angelescu, Săpăturile de la Ileana-Lehliu în Materiale, VII,
1962, p. 612.
1~ M. Conslantiniu, op. cit., p. 16.
~0 Gh. Bichir, Cuptoare, op. cit., p. 500-505.
21 Oct. Floca, St. Ferentzi, L. Mărghitan, Micia. op. cit., p. U-30.
22 I. Berciu, în „Apullum", Alba-Iulia, 1947-1949, p. 180-182, pentru ana-
logie amintim şi cuptoarele descoperite la Blandiana, Sucidava, Slăveni, Drobeta,
Bw·idava, v. Gh. Popilian, Ceramica romană din Oltenia, Craiova, 1976, p. 140-141.
:i:, Gh. Diaconu, Tîrgşor, Necropola de sec. III-IV e.n. Buc., 1969, p. 81-90.
:v. M. Marcu, op. cit., în Cumidava IV, Braşov, 1970, 46-47.
25 M. Marcu, Săpăturile arheologice la Cristian-Braşot•, în Cumidava, II, Bra-
şov, 1968, p. 44--45.
26 Gh. Diaconu, Mogoşani, necropola din sec. IV e.n., Tîrgovişte, 1970, p. 12-16.
27 L. Oancea, Cercetări arheologice la Bucşani. A1ezarea Ji necropolă din sec.
IV e.n. Comunic-are susţinută la Sesiunea ştiinţifică de comunic:ări a Muzeului
Naţional de istorie al R.S.R., 13-14 dec. 1974.
AŞ'EZAREA TIRGOVIŞTE
PREFEUDALA DIN 61
Sumarelor observaţii stratigrafice şi prezentării cuptorului li se

adaogă cele afectate ceramicii, care constituie principalul inventar al
aşezării. Inainte însă de a proceda la o clasificare a ei ţinem să remarcăm
că, în marea ei majoritate, ceramica a fost descoperită în stare fragmen-
tară, fapt care a dus la imposibilitatea precizării tuturor formelor de
vase existente. După tehnica de confecţionare se deosebesc două categorii
net distincte : 1. Ceramica lucrată cu mîna ; 2. Ceramica lucrată la
roată.
Ceramica lucrată cu mina este repartizată diferit în cele două sec-
ţiuni iar raportul dintre ceramica lucrată cu mîna şi cea lucrată la roată
este de asemenea diferit ; ceramica lucrată cu mina fiind în general mai
puţin numeroasă decît categoria lucrată la roată. Astfel în S I predomină
ceramica lucrată la roată iar în S II situaţia este inversă.
Ceramica din această categorie reprezintă în general forme specific
dacice. Este realizată dintr-o pastă cu aspect poros care conţine cioburi
pisate şi pietricele sau numai cioburi pisate, insuficient şi inegal arsă şi
prezintă un grad ridicat de friabilitate. Unele fragmente sînt făţuite. Tot
în această categorie mai amintim şi cîteva fragmente aparţinînd unor
oale confecţionate dintr-o pastă zgrunţuroasă. Culoarea variază de la
cărămiziu-gălbui la cenuşiu-negru. Forma principală de vas este oala-
borcan de dimensiuni mici şi mijlocii, mai rar apar oalele de mare
capacitate. Corpul este alungit sau bombat, marginile drepte, evazate mai
puţin sau mai mult şi cu deschiderea în formă de pîlnie, (fig. 312, 4,
5, 7), fundul este drept, simplu sau profilat, mai gros sau mai subţire,
cu baza în general bine netezită, cu excepţia cîtorva exemplare care au
baza rugoasă, cu găuri, modelate probabil pe un suport de pietriş care a
rămas imprimat în pastă (fig. 4 a).
Alt tip de vas care reprezintă proporţia de 20/0 este ceaşca tronco-
nică mai apropiată ca formă de cele descoperite la Hărman 81 şi Bratei.
Seria vaselor aparţinînd acestei categorii (fig. 511-3) este încheiată de
trei străchini fragmentare, cu marginea scundă, similare celor desco-
perite la Hărman w (fig. 5/4-5).
Ceramica lucrată cu mîna este în cea mai mare parte neornamen-
tată, situaţie de altfel frecventă în aşezările de sec. III-IV e.n.
Cîteva fragmente de oale prezintă ca ornament brîul alveolar sau
crestat, unele sînt ornamentate cu linia în val (fig. 3/2).
Ceramica lucrată la roată (65%) este predominantă numeric şi
prezintă o mai marc diversitate de forme decît categoria lucrată cu mîna.
lntreg materialul este fragmentar. Compoziţia pastei care nu ni se înfă
ţişează deloc unitar, determină dou[1 subcategorii :
a. Ceramica lucrată dintr-o pastă finf.t, lustruită şi nelustruiLC1, cctre
nu conţine nisip sau conţine un nisip fin. Culoarea variază de la cenuşiu
lC!ptos la cenuşiu-închis ~i negru. Ca form.fl frecvent dominantă este stra-
china şi castronul bitronconic cu marginea îngroşată (fig. 6/1-4; fig. 711-3)
'.!6M. Marcu, op. cit., p. 4G.

,:, Ibidem ; şi A. Niţu, Dan Teodor, în „Materiale", IX, 1972, pp. 486-488.
Gil. Diaconu, Un ncu grup ceramic aparţinînd dacilor liberi de la sud de Carpaţi,
in .. S.C.I.V.A.", 2/1977, p. 253. Alături de străchinile din pastă neagră poroasă, au
fost dC'scoperite ~i alte tipuri de vase din acelaşi grup ceramic. Asupra acestui
suhiec-t vom reveni intr-un viitor articol.
62 LUCIANA OANCEA
: l
' :
2 5
Fig. 3/1, 3. Ceramică lucrată la roati'1, pastă ro~ie zgrunţurnasă; 2. 4. 5. i.: Cera-
mică lucrată cu mina ; 6. : Ceramică lucrată la roată, pastă cenu~ie zgrunţuro::1~;'1.
6. Ceramică lucrată la roată, pastă cenuşie zgrunţuroasj_
în număr mai redus apare cana, oala şi vasele de pro\·izii (fi9. 6'5-6).
Străchinile au profile variate, sînt scunde sau înalte. cu deschiderea largă
şi profilul în formă de „S". Fundurile sint inelare. mai rar drepte
(fig. 7 ). Oalele sint de dimensiuni mijlocii. cu marginile teşite s~1u ro-
tunjite. Ca ornament pe străchini se intîlnesc ncn·uri in relief. Trei
fragmente prezintă ornamente lustruite în reţea, iar patru fragmente
prezintă caneluri oblice pe carenă. Acelaşi decor lustruit în reţea mai
apare şi pe două fragmente de oak. decor întîlnit în aria Sintana de
Mureş.
b. Ceramica lucrat{1 dintr-o pastă C"enuşie sau cenuşiu-negru. care
conţine ca degresant pietricele şi nisip în procent variabil şi este cel mai
bogat reprezentat,i. Forma principală de vas este oala-borcan ele c;.ipaci-
tate relativ mică l'U marginea răsfrîntă. buza rotunjilc'i şi îngroşată, ro-
tundu sau oavlă în secţiune, corpul mai mult sau mai puţin bombat,
fundul plat. O altă furmii bogat rt>prczentată este cunoscutul Krausen-
AŞ'EZAREA PREFEUDALA DIN TIRGOVIŞTE 63
Fig. 4, a. Ceramică lucrată cu mina.
64 LUCIANA OANCEA
11• .- ~ ...,_,
o '
_______ _____
, "'
Fig. 4, b. Ct'romică lucrată cu mina : fragmente de oale.
65
Fig. 5. Ceramică lucrată cu mina : 1-3, fragmente de oale din pastă poroasă
cărămizie ; 4-5, fragmente de străchini din pastă arsă la negru.
LUCIANA OANCEA
66
Fig. 6. Ceramică cenuşie, lucrată la roată : 1-4, fragmente de străchini şi cas-

troane; 5-6, fragmente de vase de provizii.
AŞEZAREA PREFEUDALA DIN TfRGOVIŞTE 67
Fig. 7. Ceramică cenuşie, lucrată la roată : 1-3, funduri de străchini.
gefăsse cu marginea mai mult sau mai puţin lăţită, corpul mai mult
sau mai puţin bombat (Jlllamentat cu benzi de linii în \·al încadrat de
benzi de linii paralele incizate (fig. 316). In număr redus apare castro-
nul bitronconic, maroniu în spărtură. Tot în cadrul acestei categorii
remarcăm şi o cantitate importantă de fragmente ceramice confecţionate
tot din pastă „ciment" dar cu mai mult nisip uneoi-i rnftşcat şi cu paiele
de mica, lucrate la roata rapidă - specie derivat:1 dup:1 cum ştim din spe-
cia „ciment" cerneahoviam1 - proYenind de la oale-borcan şi castroane
bitronconice cu marginea uşor oblică (fig. 8/3-4), cenuşii-negricioase. ma-
ronii în spărtură, care prezintă analogii în cuprinsul inventarului ceri.1-
mic descoperit la Budureasca :io, nivelul inferior sau baza nivelului Ipo-
teşti-Cîndeşti 31 , Crîngaşi. Unele fragmente de oale prezintă ca orna-
ment linia vălurită simplă încadrată de 9ouă linii paralele (fig. 8'2), de-
cor specific orizontului Bratei :32 , Crîngaşi :u, Budureasca, nivelele res-
pective, continuînd a fi folosit în orizontul ulterior sec. V e.n. etapele
vechi, în contrast cu absenţa constantă pînă acum a acestui tip de decor
de pe ceramica din cimitirele cerneahoviene, cu menţiunea c,1 ne referim
numai la vasele de tip „borcan" din pastă ciment, întrucît pe alte n1se
ca dolia sau castroane din pastă fină eL apare încă din Latene-ul dacic.
30 Material inedit aflat în depozitul Muzeului Judeţean Prahova, inf. V. Teo-
dorescu, căruia îi mulţumim şi pe această cale.
:n V. Teodorescu, Despre cultura Ipoteşti-Cîndeşti în lumina cercetărilor ar-
heologice din N-E Munteniei, în SCIV, XV, 4, 1964, pp. 487-493.
32 I. Nestor, E. Zaharia, Raport preliminar, săpăturile de la Bratei, judeţul
Sibiu, în „Materiale", X, 1973, pp. 192-193.
33 V. Zirra şi Margareta Tudor, Şantierul arheologic de la Bucureşti (C1·în-
gaşi), în „Studii şi referate privind istoria României", partea I, pp. 311-314.
68 LUCIANA OANCEA
lfl
Fig. B. Ceramică cenuşie, din pastă „ciment", lucrată la roată rapidă : 1-2, oale-
borcan ; 3-4, fragmente de castroane.
AŞEZARE.A PREFEUDALA DIN TlRGOVIŞTE 69
In afară de ceramica prezentată mai sus, remarcăm şi un tip de

ceramică cu mai puţină mică, lucrată tot la roata rapidă, clar mai
apropiată la culoare de cenuşiul cerneanovian. (fig. 8/2)
O categorie aparte o constituie ceramica romană de import (5,8°,: 0 ),
reprezentată de un număr considerabil de fragmente de căni cu gura
trilobatu, confecţionate dintr-o pastă fină arsă la roşu, amforete şi
amfore. In mod deosebit remarcăm cîteva fragmente de amfore confec-
ţionate dintr-o pastă alburie, zgrunţuroasă, cu pigmentaţii negre în com-
poziţie (fig. 9/1, 3). Foarte probabil ca aceste fragmenk s"i poată fi
înscrise în categoria amforelor cu corpul alungit şi gît cilindric, avem
însă rezerve în aceste afirmaţii, deoarece fragmentele de care dispU11em
nu ne pot permite să reconstituim în mod sigur forma. Acest tip de
pastă nu apare în aşezările din Dacia roman[1, dar este cunoscut în
mediul carpic :Vi şi la dacii liberi clin Muntenia în aşezările de tip
l\1ilitari - Mătăsaru.
Se pare că acest tip ele amfore confecţionate din pastă alburie cu
pigmentaţii negre, provin din atelierele nord-pontice ~au Pontul stîng. care
au păstrat tradiţia elenistică :i:;_ Mai bogat reprezentate sînt amforele din
pastă aspră, roşie, fără pigmentaţii, ornamentată cu benzi ele striuri care
designeaz1 ca tip amforele de dimensiuni mijlocii cu corpul foarte urcuit.
Atrag atenţia, în mod deosebit, două fragmente ceramice smălţuite
de culoare verde-gălbui-închis provenite probabil c~e la căni. Asemenea
fragmente şi vase smălţuite sînt cunoscute în sec. IV la Bratei ::.-i, Dino-
ge'fia :17 , Hărman :1ti, Spanţov ;,'9, Criste~ti 1,o şi Buqani H, Dunărea de Jos',:.!
(sec. III-IV e.n.) şi în Pannonia r.:i_
In afară de fragmenele prezentate care au putut fi legate de anu-
mite forme de vase, există şi un număr însemnat de fragmente ceramice
a căror formă este greu de precizat. Seria obiectelor de lut se încheie
cu o fusaiolă fragmentară, confecţionată din pastă fină, cenuşie.
Din aşezare au mai rezultat două fragmente de cuţitaşe de fier
foarte corodate şi o fibulă de bronz romană cu ancoră,.,,_ (fig. 10), sur-
prinsă la minus 0,50 m în profilul nordic al secţiunii S I împreunC1 cu
3 '- Gh. Bichir, Cultura carpică, op. cit., pp. 89-90.

35 Idem, p. 89.
:m L. Bîrzu, op. cit., pp. 48-49.
:i 7 D. Popescu, Cercetări arheologice în Transilvania (III), în „Materiale·', II,
1956, pp. 179-180.
3,i M. Marcu, op. cit., în „Cumidava", IV, p. 46.
3
~ B. Mitrea, C. Preda, Necropole din sec. IV e.n. din Muntenia, Buc., 1967,
pp. 135-137.
r,o D. Popescu, op. cit., p. 179.
y[a-,.năbV
1
'· L. Oancea, loc. cit. ; încă două fragmente smălţuite au fost descoperite în
necropola de sec. III-IV e.n. de la Bucşani.
1
,2 D. Popescu, ibidem.
r. 3 Sz. I{.lara Poczy, în Intercisa II, Archaeologia Hungarica„ pp. 75-76, 1956.
~,. Pentru a nu se confunda cu fibula amintită la începutul prezentării, spe-
dficiim că a mai fo1;t descoperită o fibulă romană cu ancoră, cu ocazia unor
lucrări de grădinărit.
70 LUCIANA OANCEA
Fig. 9. : 1, 3 - ce1·amică din pastă alburie zgrunţuroasă, cu pigmentaţii negre ;

2 - ceramică fină cenuşie, lucrată la roată .
71
1 11 I: . 1 lt
r rwN1:1l111 IJIIJ: I r: nJ .
Fig. 10. : Fibulă romană „cu ancoră" (dimensiuni : L = 6,5 cm; l resortu-
lui = 6,5 cm ; l ancorei = 3,5 cm).
două fragmente de oale din pastă zgrunţuroasă lucrată la roată şi trei

fragmente de străchini din pastă fină, cenuşie lucrate la roată.
Fibula prezintă arcul puternic curbat, care se termină cu o ancoră
ale cărei extremităţi se rotunjesc formînd doi butoni proeminenţi. Resor-
tul este acoperit cu o plăcuţă care se lăţeşte spre capete în formă de
triunghi. Legătura dintre ancoră şi plăcuţa care protejează resortul este
realizată prin ataşarea directă a ancorei la plăcuţă fără intermediul
unui semi-inel sau brăţări.
întregul corp al fibulei, relativ bine păstrat este acoperit de o patină
fină, verde-închis. Acest tip de fibulă a cărei origine traco-illirică este
cunoscută, este frecvent întîlnit în provinciile dunărene şi balcanice ale
Imp2riului roman în Pannonia "5, Moesia 413, Dalmaţia u, unde se datează
în sec. II-III e.n. Ea apare cu totul sporadic sau deloc în „barbaricum"
sau în provinciile romane din Europa apuseană sau centrală liS_ Este însă
-\.i Kovrig, Ilona, Die Haupttypen du Kaiserzeitlichen Fiebeln in Pannonien,

în „Dissertationes Pannonicae ... ", series II, Budapest, 1937, pp. 119-130.
t.o Idem.
1,1 Ibidem ; vezi şi Patek, Erzsebet, Verbreitung und herkunft der romischen
fiebeltypen in Pannonien, în „Dissertationes Pannonicae ... ", Budapest, 1942, pp.

100-104.
t.B Ibidem; vezi şi I. H. Crişan, în „Dacia N.S.", III, 1959, pp. 358-359.
72 LUCIANA OANCEA
larg răspîndită în Dacia, atît la nord cit şi la sud de Carpaţi, în tezaure

sau izolat, din bronz sau din argint, fiind documentată în peste 20 cit>
locuri 'i!l_ Fibula descoperită de noi prezint'i. sensibile analogii cu unele
exemplare care compun tezaurele de la Vîrtop-Dolj 11 \ datat dup,-1
o monedă de la Gordian al !Ii-lea (238-244), Craiova '11, /,ieP:.!
(Transilvania) şi este posterioară fibulelor de la Soporul de Cîmpie ~,::_
Chilia''\ Bălăciţa 53 (Turnu-Severin), Cioara-Onceşti 5'l, constituind o
formă mult evoluată a fibulelor cu ancoră putînd fi încadrată într-o etap.-1
mai tîrzie a sec. III e.n., respectiv a doua jumătate. Prezenţa fibulei ro-
mană cu ancoră din aşezarea din Tîrgovişte indică punctul cel mai 1v)1·cl-
vestic al ariei ei de răspîndire în Muntenia.
O privire de ansamblu a inventarului aşezării, ţinînd seama de
fibula romană cu ancoră şi de analogiile la unele forme de ceramic,-1
din alte aşezări ca : ,,Străuleşti 57 , Dulceanca 5~, Mătăsaru :-;ii, Bucov rn,.
Cristian " 1, Hărman 62, Bucşani 63, Băleni 6 " şi necropole ca Tîrgşor 6 -•.
III-IV e.n.), Băleni 6" (s. III-VI e.n.) şi necropole ca Tirgşor 65 (s. III-IV e.n.).
Mogoşani li 6 , Bratei 67 ne impune o încadrare a ei în general a doua jumă
tate a sec. III şi în sec. IV e.n.
Un studiu de detaliu al diferitelor elemente databile. cu toată
prudenţa impusă de stadiul incipient al cercetării, par să indice însă o
extindere a limitei cronologice superioare a aşezării impuse iniţial, pină
la începutul sec. V e.n. In sprijinul acestei afirmaţii amintim : carac-
terul mai evoluat al unor forme de vase din categoria ceramicii lucrate
cu mîna, cum este căţuia ; cantitatea relativ mare a vaselor de provizii
din pastă zgrunţuroasă, formele evoluate ale oalei-borc~n şi a castro'l-
nelor din pastă „ciment:', prezenţa unor motive decorati\·e cum esie
linia simplă vălurită încadrată de două linii paralele incizate, decor
49 D. Frotase, Un cimitir dacic din epoca romană la Soporul-de-Cimpie,
Buc., 1976, p. 62, nota 62.
r.o M. Demetrescu, Dr. C. S. Nicolaescu-Plopşor, în „Călău.:a'', Craiova,
1933, p. 66.
r.t I. Kovrig, op. cit., tabel VIII/73.
52 I. H. Crişan, op. cit., pp. 358-359.
53 S. Morintz, Săpăturile de la Chilia, în „Materiale", VII, 1962, p.
51 D. Frotase, op. cit., p. 62.
,,:; Am fost informaţi de către M. Davidescu şi D. Benea, de la Muzeul Por-

tilor de Fier, Drobeta-Turnu Severin, cărora le mulţumim şi pe acenstt1 cale.
50 Gh. Bichir, op. cit., p. 103.
57 M. Constantiniu, op. cit., pp. 15-20.
"'~ S. Dolinescu-Ferche, Contribuţii privind continuitatea populaţiei autohtone

la sud de Cadpaţi. Aşezările de sec. III şi VI c.n., Buc., 1974, pp. 20-:..!5.
59 Gh. Bichir, E. Popescu, Săpăturile de la Mătăsaru, în „Materiale", IX,
1972, pp. 279-280.
w M. Comşa, Săpăturile de la Buco!', în „Materiale", VII, 196:!, pp. 5-12-5-13.
ut M. Marcu, op. cit., în „Cumi<.lava", II, pp. 44--46.
02 M. Marcu, op. cit., în „Cumidava", IV, pp. 46--48.
G.I L. Oancea, loc. cit.

01 lbidc>m; şi Aşezările de sec. III şi VI e.n. ele la Băleni-Rom.â11i, m:;tt>ri:tl
în curs de publicare.
i;·, Gh. Diaconu, op. cit., Tirgşor, pp. 70-86.
m Jcfrm, l\1ogoşani, pp. 12-18.
73
specific orizontului Bratei 68 , Crîngaşi la vasele din pastă .,ciment" sau

banda de linii în val asociată cu banda de linii orizontale ; coastele întîl-
nite pe fragmentele unor vase-borcan din specia zgnmţuroasu. O datare
mai tîrzie în sec. IV e.n. o sugerează şi materialul ceramic de import
cum sînt fragmentele de vase smălţuite cu smalţ verde-gălbui închis sau
frag,Dentele de amfore care sînt decorate cu benzi late de striuri
orizontale.
Pentru atribuirea etnică a aşezării credem că deţinem suficiente
dovezi în sprijinul afirmaţiei că ea aparţine dacilor liberi (ceramica
lucrată cu mina, ceramica lucrată la roată ca : străchini din pastă fină
cenuşie, căni, oale, ceramica zgrunţuroasă) în a căror cultură materială.
contaminată de influenţa romană, pătrund în secolul IV ~i elemente spe-
cifice cerneahoviene (oale şi străchini cu decor lustruit în reţea, canelu-
rile oblice pe carena unor străchini), al căror aport nu a îmbrăcat forme
deosebit de consistente.
Factorul roman, surprins revelator în aşezarea noastră, materializat
printr-un procent destul de ridicat de ceramică de import, denotă că şi
acest teritoriu din NV Munteniei a fost cooptat în mod activ în circuitul
economic al lumii romane, fapt datorat şi rolului important pe care l-a
jucat în difuzarea acestor elemente limes-ul roman.
Aşezarea dacilor liberi din Tîrgovişte corelată cu celelalte complexe
descoperite în Muntenia vine să îmbogăţească cu noi date şi cu încă un
punct aria care defineşte orizontul cultural al dacilor liberi în perioada
provinciei Dacia şi posterior acesteia, aducînd o modestă contribuţie b
problema continuităţii şi romanizării la sud de Carpaţi.
DES DECOUVERTES ARCHEOLOGIQUES PREFEODALES

DE TIRGOVIŞTE
L'ETABLISSEMENT PREFEODALES
RESUME
Penclant l'annee 1972, dans le cartier Suseni, la rue M. Basarab, situee sur
la plus haute terasse dans la câte gauche de Ialomita on a decouvert, une eta-
bliss~ment de l'epoque des migrations.
Le materie! ceramique - des cathegories - des types, des formes, des or-
nament et la fibule de type romain avec de !'ancora on peut dater l'estab!issement
en generale dans le III-eme-IV-cme siecle n.e. Une partie du materiei cermnique
indique une continuation de l'existence de l'etablissement jusqui au commencement
du V-cme siccle n.c. Elle a appnrtenu a une communaute de la population des
daccs libres dont sa culture matcriclle du IV-eme siecle a connu l'influence des
elemcnts tcherniackoviennes.
L'ILLUSTRATION DES FIGURES
- Des profils Pl 1.
- Le four ,\ ceramique : vue generale, fig. 1 ; plan et seetion, fig. 2.
- La c,ernn:ique trnv~ill,ee a la main. fig. 3/2, 4, 5, 7 ; fig. 4 a/1-4 ; fig. 5/4-5.
- la ceram1que travaillee a la roue du potier, la pâte grise grumaleuse fig. 3/6.
- Ln toupie de la pate fine grise, fig. 6/1-4
- La fibule romaine avec de !'ancora fig. 10.
- Des pats de ln pate ciment tra\'ail!es i1 In roue ra;,ide ; fig. 8/1-2.
74
ERATA
La pl. I, profilul nr. 1 se va citi SV-NE, în loc de NV-SE.
La fig. 3/4 şi 5 înclinarea profilului vaselor trebuie văzută mai mult spre stînga,
adică spre exterior.
CRUCEBURG - EPISCOPATUL CUMANIEI - CETATEA
DIMBOVIŢEI CETĂTENI
,
ION NANIA
Cercetările întreprinse în mod sistematic pe teritoriul comunei

Cetăţeni din judeţul Argeş dau posibiltatea unor noi discuţii cu privire
la organizarea administrativă şi bisericească din epoca înjghebării statale
pe teritoriul Ţării Româneşti 1.
Pînă nu de mult, datorită lipsei de cercetări arheologice, erau cu-
noscute doar „nişte urme de fortificaţii vagi lîngă comuna Cetăţeni
(cetatea şi schitul zis al lui Negru Vodă)" 2. Intre comunele Cetăţeni şi
Bădeni, pe partea stîngă a rîului Dîmboviţa, acolo unde valea se îngus-
trează, pe un pisc care domină şi de unde se poate uşor controla şi
păzi vechiul drum de pătrundere din Ţara Românească, prin pasul Bran,
în Transilvania, se află cetatea şi schitul lui Negru Vodă 3 • Multă vreme
a trebuit ,.să ne mulţumim cu presupunerea că cetăţuia aparţinuse ace-
leeaşi epoci a lui Nicolae Alexandru voievod, căruia tradiţia îi atribuie
şi întemeierea schitului din stîncă" "· Investigaţiile din cursul anului 1950
au adus noi date cu privire la această cetate 5• S-au descoperit, pe lîngă
zidurile cetăţii, două nivele de călcare, primul, pe solul stîncos, cuprin-
zînd material arheologic din a doua jumătate a secolului al XIII-lea,
iar cu 0,25-0,30 metri mai sus, se afla un al doilea nivel care conţinea
material aprţinînd secolului al XIV-lea şi în primul rînd ceramică asemă
nătoare celei de tipul Zimnicea n. Aşa dar cetatea este construită cu
siguranţă înainte de secolul al XIV-lea şi nu aşa cum se credea pînă
acum că aparţine epocii lui Nicolae Alexandru voievod 7• Interesantă
este biserica rupestră, din interiorul cetăţii, de factură foarte veche,
1 Săpăturile arheologice au fost conduse de Dinu V. Rosetti. Au participat :
Flaminiu Mîrţu, M. Popescu, Lucian Stănculescu, Ion Nania ş.a.
~ VIRGIL VATAŞIANU, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Edi-
tura Academiei R.P.R., 1959, p. 133.
'.J V. DRĂGHICEANU, Cetatea şi schitul lui Negru-Vodă, în BCMI, V, 18-19,
1912, pp. 89 şi urm.
1, VIRGIL VATAŞIANU, op. cit., p. 208.
:; DINU V. ROSETTI, Şantierul arheologic Cetăţeni, în „Materiale", VIII,

1!)62, pp. 73-88.
G I. NESTOR şi COLABORATORI, Raport preliminar de săpături arheologice
de la Zimnicea, în SClV, I, 1-2, 1950, p. 101.
7 VIRGIL VATAŞIANU, op. cit., pp. 186 şi 208.
ION N,U;J ,\
76
construită în stînca muntelui, asemănătoare celei din comuna Corbi " şi

consideraCt fără vîrstă !J_ Cîteva fragmente ceramice descoperite in mod
întîmplător pe mormintele recente aflate în faţa tindei 10 , ne îndeamnă s-o
considerăm contemporană celui mai vechi locaş de cult creştin de pe
teritoriul ţării noastre, cunoscut prin descoperirea de la Basarabi 11 . Se
poate ca iniţial, prin secolele IX-X, bisericuţa să fi fost a:nenajat[1
doar parţial în stîncă, eventual în actuala tindă şi abia ulterior, probabil
chiar prin secolele XI-XII ea să fi fost extinsă pe întreaga supra[a1,{1
existentă astăzi. Bisericuţa a servit apoi ceremoniilor religioase din cetate.
putînd fi pictată, aşa cum credea I. D. Ştefănescu, în secolul al XIV-lea.
sau poate chiar mai înainte, şi apoi repictată în veacul al XVIII-lea şi
în 1840 12 .
Dovadă a faptului c[1 la Cetc'.'1ţeni a existat un mare centru cultural
bisericesc este aceea că sub Cetate, lingă poalele muntelui, pe malul
stîng al Dîmboviţei, imediat la nord de confluenţa cu Valea Chiliilor.
s-au descoperit pînă în prezent trei biserici, eşalonate în timp la pel"ioade
scurte, una lingă alta, fără să se suprapună, loc unic în ţară, doYadă a
importanţei aşezării respective. Incă din anul 1941 s-a găsit aci o
biserică t:: pe al cărui nivel de călcare s-au aflat fragmente ceramice
din prima jumătate a secolului al XVI-lea (atribuite în mod eronat
secolului al XVII-iea) H precum şi resturile unei fote ţesutu cu fir
metalic. Biserica are un plan în formă de navă cu absida uşor trape-
zoidală în exterior. Intre tindă şi naos, în partea dinspre nord. a fost
zidită, mai tîrziu, clopotniţa, de formă pentagonală. In urma noilor cerce-
tări şi a unor observaţii minuţioase putem spune că biserica a fost
construită p2 la jumătatea secolului al XV-lea şi numai clopotniţa este
adăugată în secolul al XVI-lea, nu mai tîrziu de această perioadă cum
s-a crezut 15•
8 I. D. ŞTEFANESCU, La peinture religieuse en Valachie et c11 Transyl1·a11ie
depuis les 01•igines jusqu'au XIX-e sieclc, ,,Orient et Bizance", VIII, Paris, 19:32,
p. 422.
n VIRGIL VATAŞIANU, op. cit., p. 186.
10 Materialele se află în colecţiile Muzeului judeţean Argeş şi sînt ide,1tice
cu cele din marea aşezare de la Bîrlogu-Argeş.
11 I. BARNEA şi VIRG. BILCIURESCU, Şantierul arheologic Basarabi, în
,,Matei·iale", VI, 1959, pp. 541-566. Pentru ceramica din această aşezare ,·e:.ci :
I. DARNEA, Ceramica din cariera de cretă de la Basarabi, în SCIV, XIII, 2,
pp. 34~-371.
l~ Vezi aceste interpretări la VIRGIL VATAŞIANU, op. cit., p. 186. care
susţine că : ,,P;ctura, datată de I. D. ŞLefănescu în veacul al XIV-lea, e desigur
mai recentă". Nu credem să fie posibil ca această bise1icuţă, din interiorul cet:iţii,
s.:i. fi rămas nepictată, în timp ce la poalele vîl'fului respectiv au existat monu-
mente impunătoare prin pictura lor încă din SE.colul al Xii-lea, după cum \"o:n
vedea mai jos.
13 DINU V. ROSETTI, op. ctt., pp. 78 şi urm.
11 Ibidem, p. 80, autorul datează ceramica în secolul al XVII-lea, ceea ce nu
este posibil. Studiind ceramica acestui nivel noi susţinem că nu poate depăşi prima
jumcltate a sec. XVI.
i:; Pentru încadrarea monumentului în secolul al XV-lea pledează ceramica
de pe nivelul de călcare ce îşi găseşte analogii în ceramica din acest secol de la
Tîrgşor : D. POPESCU, N. CONSTANTINESCU, GH. DEACONU şi SEBASTIAN
MORINTZ, Şantierul arheologic Tirgşor, în „Materiale", VI, 1959, p. 738, fig. 11 1 ;1
Piatra Neamţ: C. MATASA, I. ZAMOŞTEANU şi M. ZAMOŞTEANU, Săpăturile

de la Piatra Neamţ, în „Materiale", VII, 1961, p. 347, fig. 8/2, vasul avînd şi o
mar,·ă de olar cu analogii la Cetăţeni ; şi Bucureşti : S. MORINTZ, P. ROMAN,
CI1.CCEBURG, EPISCOPATUL CUMANIEI, CETATEA DlMBOVIŢEI, CETĂŢENI 77
In 1958 s-a ivit la circa trei metri spre nord-vest de aceasta, o

altă biserică, ce se poate data, după materialele arheologice aflate pe
nivelul de construire, în a doua jumăttate a secolului al XIII-lea. Mate-
rialele dezvăluite în nivelele superioare, care suprapun nivelul seco-
lului al XIII-lea, datează din secolele XIV-XV. In partea de nord a
bisericii au fost indentificate complexe de construcţii de piatră, din
care unul din secolul al XIII-lea, contemporan cu biserica 1,·;_
In cursul săpăturilor din vara anului 1964 în complexul construc-
ţiilor din sectorul „biserici" din apropierea Văii Chiliilor. s-a dat peste
o nouă construcţie masivă de piatră. Pentru lămurirea acestei probleme,
în campania de cercetări din anul 1965, s-a l[irgit secţiunea L - 1964.
S-a descoperit o a treia biserică, situată aproximativ la 20 de metri la
nord-est de bisericile nr. 1 şi nr. 2. După planul ele construcţie ne amin-
teşte de biserica nr. 5 de la Hissar din regiunea Plovdiv din Bulgaria,
construită prin secolele X-XII, a cărei intrare, în mod neobişnuit, era
amenajată pe latura sudică, exact ca la biserica nr. 3 de la Cetăţeni 17 .
Monumentul a fost tencuit şi pictat, atît în exteror, cît şi în interior,
cu frescă multicoloră, din care s-au păstrat numeroase fragmente, înfă
ţişîncl chipuri umane, decoruri florale şi geometrice, precum şi rămăşiţele
unor inscripţii avînd caractere greceşti sau slavone, iar uneori şi litere
latine. S-a putut constata că după construire a fost tencuită şi pictată
foarte simplu cu culori şterse : negru, gri, verde şi galben, cu motive
geametrice sau florale, motive ce ne dovedesc mîna unui meşter stîngaci.
Nu după mult timp biserica a fost din nou tencuită cu un nou strat
gros de circa un centimetru, acoperind această zugrăevală sumară, fiind
pictată, de data aceasta, de un meşter priceput şi cu foarte multă expe-
rienţi'i. Culorile vii, în special roşu şi purpuriu au fost armonios îmbinate
cu culori şterse, cenuşiu, verde pal, galben deschis, blea etc. Cantitatea
masivă de frescă ne arată totodată şi masivitatea monumentului. Printre
motivele florale şi geometrice mai sus amintite se remarcă un motiv
care-şi găseşte analogii într-un desen zgîriat pe un ciob dintr-un vas
dacic, descoperit într-un atelier de fierărie din secolul al XIII-lea din
Poiana Tîrgului, la circa 800 de metri mai la nord de sectorul biserici,
motiv care-şi găseşte şi azi asemănări în desenele şi motivele ornamen-
tale de pe iile şi vestmintele ţărăneşti din zona Muşcelului. După stil,
clupă pigmentul culorii şi procedeele tehnice folosite, pictura nu-şi
guseşte similitudini nici în Ardeal şi nici în Ţara Românească, ea putînd
fi urmărită doar în Imperiul Bizantin din perioada secolului al Xl-lea şi
al Xii-lea, iar în ţara noastră îşi găseşte comparaţii în pictura biseri-
cuţei di.n a doua jumătate a secolului al XI-lea de la Garvăn 1~. Cel mai
preţios element de dalare este mormîntul aflat în interiorul bisericii, în
colţul sud-vestic l!J_ Intre buza de jos şi dinţi i s-a introdus defunctului
D. V. ROSETTI, P. I. PANAIT şi GH. CONTACUZINO, Săpăturile arheologice din

Bucureşti, în „Materiale", VIII, 1962, p. 770, fig. 8/1-2.
tG DINU V. ROSETTI, op. cit., pp. 79 şi urm.
17 D. TZONTCHEV, XHcapc11Th 6a11H , în „Godisnik-Plovdiv", 1935-1936,
Sofia, 1937, pp. 173-175, fig. 86-88 ; vezi şi rezumatul în limba franceză, p. 198.
IB I. BARNEA, Bisericuţa, în Dinogeţia, vol. I, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti, 1967, pp. 353-355 ; vezi şi fig. 9.
19
Amintim că şi în interiorul bisericilor de la Hissar şi de la Garvăn au
fost descoperite morminte.
78 ION NANIA
o monetă care, din cauza descompunerii organice, s-a păstrat foarte prost,
învelită de o crustă masivă. Maneta, din argint, foarte subţire şi foarte
friabilă, s-a rupt în două chiar în timpul tratării. Este un dinar unguresc
anepigraf, emis sub Bela al !V-lea (1235-1270), asemănător celui descris
de Retti în C.N.H., Nr. 342, Unger, Nr. 260. Lingă cotul mîinii drepte
s-a găsit un fragment de monetă bizantină de bronz, schifată, din seco-
lele al Xii-lea - al XIII-lea 20 . Mormîntul taie nivelul de călcare din
interiorul construcţiei, iar în groapă s-au găsit multe fragmente de frescă.
precum şi bucăţi din lutuiala de pe nivelul din biserică, astfel de mate-
riale găsindu-se chiar sub mort, căzute imediat după săparea gropii,
înainte de înmormîntare, ceea ce dovedeşte cu siguranţă că biserica fusese
deja demolată în momentul înmormîntării. Intrucît moneta bizantină
poate fi de la sfîrşitul secolului al Xii-lea şi din prima jumătate a seco-
lului al Xiii-lea, iar cea ungurească este emisă precis între anii
1235-1270, reiese clar că biserica fusese demolată anterior anului 1270,
dar nu cu prea multă vreme înainte, întrucît cei care au săvîrşit înrnor-
mîntarea ştiau precis unde a fost şi au ţinut neapărat să-l înmorminteze
pe decedat în interiorul ei 21 . Pentru datare ne mai vine in ajutor şi
un alt element, secundar faţă de manete. La inelarul mîinii drepte s-a
găsit un inel de argint avînd gravat un ornament ce stilizează o floare
de crin, la fel cu altul din secolul al Xii-lea descoperit la Garvăn '.!:.!_ Ca
element de datare ne mai poate servi şi o monetă bizantină de aur atri-
buită lui Ioan Vatazes (1222-1254) 2:i, găsită pe nivelul de călcare al
acestui monumet. Pe acelaşi nivel au apărut vîrfuri de săgeţi care-şi
găsesc analogii în secolele al XI-lea şi al Xii-lea 2\ numeroase bolţuri
de arbaletă din secolul al XIII-lea, asemănătoare celor din cetăţile din
sud-vestul Transilvaniei de la Piatra Craivii şi Tăuţi 2:-i, precum şi mai
mulţi pinteni din secolul al Xiii-lea asemănători celor de la Piatra
Craivii 2 'i. Multe bolţuri de arbaletă aveau vîrfurile tocite din izbiturile
proiectării lor de pereţii clădirii, fiind traşi dinspre sud şi vest. S-au
mai găsit numeroase pietre de rîu, rotunde, potrivite ca manme. care
nu aveau cum să fie aduse aci de cît prin aruncarea lor cu praştia din
aceeaşi direcţie din care au fost trase bolţurile de arbaletă :.! 7• Toate aces-
tea ne indică urmele unei puternice bătălii care a avut loc în prima
20 Identificarea a fost făcută de Oct.avian Iliescu, şeful Cabinetului Numisma-
tic de pe lingă Biblioteca Academiei R.S.R. şi comunicată nouă prin Nota nr. 6904
din 25 septembrie 1965. Este cunoscut vechiul obicei prin care se lăsau mortului
bani pentru „vamă", de trecere în lumea cealaltă, obicei rămas pină astăzi în ju-
deţele Argeş şi Dimboviţa. Obiceiul este cunoscut şi în Iugoslavia încă din secolul
al Xii-lea: MIRJANA COROVIC - EJUBINKOVIC, La necropole slave de Bros-
tovik, Rapport preliminaire des fouilles en 1953-1954, în „Archaeologia Jugosla-
vica", II, 1957, p. 134.
21 Că săparea mormintului nu a fost întîmplătoare este dovedită şi de faptul
că marginea de sud a fost trasată paralelă cu zidul sudic al bisericii, iar marginea
vestică paralelă cu zidul vestic. Aceasta ne dovedeşte că zidurile erau încă în pi-
cioare, cel puţin parţial, în momentul înmormîntării.
i:i I. BARNEA, Podoabele de metal, în Dinoge/ia, I, p. 286 şi 285, fig. 170/3.
:1.1 Inf. D. V. Rosetti, pentru care îi mulţumim şi pe această cale.
:v. I. BARNEA, Arme şi piese de harnaşament, în Dinogeţia, I, p. 3-14 şi p. 339,
~5 GH. ANGHEL şi ION BERCIU, Cetăţi medievale din sud-vestul Transil-
vaniei, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 26, fig. 13,'3-4 şi p. 31, fig. 16/3-7.
w Ibidem, p. 10, fig. 3.
27 Folosirea praştiei ca armă este dovedită în secolul al Xii-lea la Garvăn,
vezi : I. BARNEA, op. cit., p. 344.
CRUCEBURG, EPISCOPATUL CUMANIEI, CETATEA DlMBOVIŢEI, CETAŢENI 79
jumătate a secolului, al XIII-lea, pe la jumătatea acestui secol dovedin-

du-se şi un puternic incendiu al pădurilor din jur şi lupte crîncene care
au dus probabil şi la distrugerea bisericii.
Săpăturile întreprinse în aceeaşi campanie, tot pe malul stîng al
Dîmboviţei, la circa 800 de metri spre nord de „sectorul biserici", în
Poiana Tîrgului, sub Colţii Schitului, imediat la nord de punctul numit
Casa Păgînului, ne-au dat posibiltatea să cunoaştem mai bine aceste
evenimente. In Poiana Tîrgului au fost trasate şase şanţuri, numerotate
de la sud spre nord, cu numerele LI, LII, LIII, LIV, LV şi LVI, ultimele
trei fiind trasate chiar pe malul Dîmboviţei, în vederea dezvelirii unui
atelier de fierărie din secolul al XIII-lea, în care se lucrau potcoave, piese
metalice pentru arcuri, pinteni, cuţite, topoare de luptă, săgeţi (patru
tipuri !), foarfeci, seceri, nicovale, lacăte, încuietori pentru uşi şi porţi,
cuie, amnare, vase de fier, unelte pentru dulgherie, materiale de construc-
ţie, mînere de os şi corn etc. In sectorul LII s-a ajuns la o adîncime de
3, 70 metri, iar în sectorul LIII la o adîncime de 4 metri. Dovezi arheolo-
gice sigure au atestat în Poiana Tirgului trei nivele de locuire mai in-
tensă : nivelul dacic, un nivel datat în prima jumătate a secolului al
XIII-lea şi altul din prima jumătate a secolului al XIV-lea. Nivelul
dacic, în care locuirea încetează în secolul I e.n., este format dintr-un
strat gros de circa 20-35 de centimetri 28 , un sol negru, clisos, fin şi
moale ca o pastă, conţinînd 2,150/o humus (metoda Tiurin) w. 1\.ceasta
ne dovedeşte o bogată vegetaţie care a existat acum două milenii pe
valea superioară a Dîmboviţei, stratigrafia confirmînd pe deplin justeţea
izvoarelor istorice care ne spun că în Dacia au existat păduri imense 31 .
Solul care suprapune acest nivel este în general bogat în humus (1,930/0•
conform analizei), de culoare negru-cafeniu, avînd o grosime de circa
30-55 de cm, cuprinzînd din loc în loc lentile negre-cenuşii, puţin nisi-
poase, format în cea mai mare parte din putrezirea plantelor, printr-o
depunere lentă, din secolul I e.n., pînă în secolul al XIII-lea. Ţinînd
seama de faptul că în cei aproape 1 200 de ani care s-au scurs de la
locuirea dacică şi pînă în secolul al XIII-lea, s-a depus un strat gros
de numai 30-55 de cm, putem înţelege uşor rolul pe care l-a avut
pădurea în formarea solului, împiedicînd total eroziunea. Acest strat
format în decursul a 12 secole este suprapus de un strat gros de 5-20
de cm, de culoare neagră, cel mai bogat în humus dintre toate straturile
solului respectiv (7,790/o). Este stratul depus în secolul al XIII-lea. Dar
ceea ce constituie un lucru rar întîlnit, acest strat provine dintr-o depu-
nere rapidă de vegetale şi în special de material lemnos care s-a păstrat,
în mare parte, neputrezit, pînă azi. Cantitatea mare de lemn, precum şi
cărbunii care se gă.sesc în acest nivel aproape în toate sectoarele săpate,
ne pun în faţa unei defrişeri totale a pă.durilor existente pe la jumătatea
secolului al XIII-lea în bazinul superior al Dîmboviţei. Faptul că o
parte din materialul lemnos prezintă tăieturi de topor, ne dovedeşte că
defrişarea a fost mixtă : atît prin tăiere, cit şi prin foc. Acest nivel
28 Referirile noastre se fac asupra profilului de sud-est al sectorului LIII.

Stratigrafia sectorului LII este aproape identică.
ia Analizele au fost efectuate de Laboratorul de analiza solului OPOT-Argeş
şi înaintate nouă pe Bulentinul nr. 8853/21.XII.1965.
Jo CEZAR, Războiul din Galia, în Izvoare privind istoria României, vol. I,
Editura Academiei R.P.R., Bucureşti, 1964, p. 179.
80 ION NANIA
corespunde celui de demolare a bisericii nr. 3 din „sectorul biserici",

ceea ce ne dă un indiciu că marele incendiu de la Cetăţeni şi distrugerile
masive sînt datorate probabil năvălirii tătarilor din anul 1241. In urma
analizei efectuate asupra materialului lemnos s-a „constatat că tot mate-
rialul are structura lemnului de răşinoase şi anume - brad şi molid" :.11_
Aşa dar în secolul al XIII-lea pădurile de conifere coborau pînă la
această limită, întînzîndu-se masiv în derileul şi pe munţii din împre-
jurimi, pentru ca după aceea locul lor să fie luat de pădurile de fag.
Defrişarea amintită a constituit o adevărată cnlamitate în zon:i. Lipsa
pădurilor a prilejuit o mare eroziune a solului, mai ales pe munţii din
împrejurimi. Factorii naturali - îngheţuri şi dezgheţuri, vînturilc şi
apele mai ales, au măcinat în mod rapid stîncile. Torenţii scurşi au făcut
să se depună numeroase straturi de nisip, grohotişuri, şi chiar stînci
dislocate. Dacă în cele 12 secole care s-au scurs de la vieţuirea dacilor
în Poiana Tîrgului şi pînă la dezastrul petrecut pe la jumătatea secolului
al XIII-lea, s-a depus un strat uniform, gros de numai 30-50 de cm.
după aceste evenimente, în numai 50-70 de ani, s-au depus aluviuni
care însumează grosimea totală de peste 1,10 metri (!) în sectorul LII
şi de peste un metru în sectorul LIII, predominînd nisipul grosier (86,80/o)
şi lipsind aproape total humusul (0,860/o). A fost nevoie de o intervenţie
rapidă a omului pentru restabilirea solului şi pentru preîntîmpinarea
unei degradări totale. Localnicii au fost nevoiţi să treacă la o reîmpădu
rire masivă a muntelui. Perioada de 50-70 de ani care s-a scurs pînă
la redresarea solului şi înlăturarea eroziunii constituind, după cum se
poate deduce în mod logic, perioada necesară creşterii pădurilor plan-
tate sau semănate de om, locul pădurilor de conifere luîndu-1 acum
făgetul. Dar omul nu a aşteptat să crească pădurea. El a depus aci o
neîncetată muncă, a construit o serie întreagă de baraje, unele în a doua
jumătate a secolului al Xiii-lea, altele la începutul secolului al XIV-lea,
înainte de anul 1316 :n_ Prin lupta perseverentă pe care au dus-o localnicii
împotriva degradării solului, fenomenul a fost înlăturat, solul îmbogă
ţindu-şi din nou conţinutul în humus, depunerile normalizîndu-se, lenti-
lele de nisip fiind destul de rare, din secolul al XIV-lea şi pînă azi
depozitîndu-se un sol gros de cel mult 1,10 metri, adică tot atît de
gros cit stratul format în cei 50-70 de ani din secolele al Xiii-lea -
al XIV-lea.
Toate cele arătate pînă aici ne dovedesc c:1 data curmării existenţei
bisericii nr. 3 din „sectorul biserici", monumentul cel mai impunător
din cadrul construcţiilor este, după cum se poate uşor bănui, invazia
mongolilor din anul 1241. Dacă momentul curmării vieţii acestei biserici
îl putem dovedi, construirea ei rămîne a fi datată prin cercetările viitoare.
impunîndu-se înlăturarea prăbuşirii din munte pentru scoaterea la supra-
31 Adresa nr. 3366/31.3.1966, înaintată Muzeului din Piteşti de către Institutul
de cercetări forestiere - INCEF - din cadrul Ministerului Economiei Forestiere,

laboratorul „lncercări fizice şi mecanice ale lemnului", din cadrul secţiei a XII-a
din Institut. Precizăm că pe lingă brad şi molid noi am identificat existenţa alu-
nului şi a mesteacănului ; materialele fiind sigure, nu au fost date spre analiză.
3 ~ Datarea este sigură, intrucit deasupra unui pavaj rămas dintr-o astfel de
întăritură s-a găsit un dinar emis de regele Ungariei, Carol Robert, pentru Sla-
vonia, între anii 1310-1316, identificarea monetei aparţinînd lui Octavian Iliescu,
prin nota amintită.
CIWCEBURG, EPISCOPATUL CUMANIEI, CETATEA DlMBOVIŢEI, CETAŢENI
81
faţă a întregului edificiu. Intrucît scările amenajate la intrare, pe latura

sudică, sînt tocite din cauza călcării, aceasta ne dovedeşte o durată
îndelungată, tocirea pietrei ne putîndu-se efectua într-o perioadă scurtă
de timp şi ne face să credem că a avut o vieţuire de cel puţin 100 de ani,
fiind deci construită cel mai tîrziu pe la mijlocul secolului al XII-lea.
Dar cine a construit acest monument, ce centru important a fost acest
punct cu o atît de bogată arhitectură şi tradiţie religioasă care s-a men-
ţinut veacuri de-a rîndul ? lată cîteva întrebări la care vom încerca un
răspuns care, deşi discutabil, pare să fie cel mai apropiat de adevăr şi
crează premizele unor noi puncte de plecare pentru cercetările viitoare.
Datarea bisericuţei rupestre din Cetate, în secolele IX-X, pe baza
fragmentelor ceramice, este cit se poate de justă, ea fiind aşa dar con-
temporană complexului de la Basarabi 33 cînd relaţiile populaţiei din
nordul Dunării cu lumea sud-dunăreană devin din ce în ce mai nume-
roase :Vi_ 1ntrucît la Cetăţeni se află cel mai important centru bisericesc
al feudalismului timpuriu de pe teritoriul României 33, se poate trage
concluzia că aci a fost reşedinţa unor conducători locali, iar podoabele,
manetele, obiectele de cult, ne dovedesc legăturile intense cu lumea
bizantină, cultură care îşi împlîntă un puternic avanpost în marele
centru din zona Carpaţilor, pe malurile Dîmboviţei, cel mai puternic
şi totodată cel mai nordic avanpost pe care poate să-l creeze lumea
valaho-bizantină la nord de Dunăre.
Centrul de la Cetăţeni este rîvnit şi de noii ,cuceritori ai Transil-
v~niei. Nu putem hotărî cu siguranţă momentul în care ungurii pun
stăpînire pe acest principal punct strategic, înzestrat de natură, pentru
ca aci să organizeze vremelnic un puternic avanpost de apărare împo-
triva cumanilor. In partea de sud a cetăţii, nu prea departe de complexul
bisericilor. un zid gros de aproximativ 6 metri bara întreaga vale a
Dimboviţei, constituind prima linie de rezistenţă a cetăţii împotriva unui
duşman care ar fi venit din această direcţie ; în cazul unui agresor din
sens oµus, zidul ar fi fost construit în partea de nord a cetăţii. în spri-
jinul apăr[trii împotriva cumanilor care atacau dinspre miazăzi mai putem
menţiona că atît pe latura sudică a bisericii nr. 2, cit şi pe lîngă zidurile
colţului sud-vestic al bisericii nr. 3, s-au găsit numeroase vîrfuri de
săgeţi şi bolţuri de arbaletă, unele cu vîrful tocit datorită izbirii de
zid. Prototipul unora din aceste arme îşi găsesc analogii în cele lucrate
din os, din secolul al XI-lea de la Garvăn 36 , iar altele similare cu o
parte din cele de la Cetăţeni s-au găsit într-un curgan peceneg din
secolele IX-X aflat lîngă Tankeevka, în regiunea Cazan 37 , într-un alt
curgan datat în secolele X-XI aflat în satul Pavlovka din regiunea
Oclesa 3 \ în curganul de la Sarkel Belaia Veja din apropiere de Ţ'im-
:n I. BARNEA şi VIRG. BILCIURESCU, op. cit.
::-. A. D. XENOPOL, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, ediţia III,
l'• llG.
::., D. V. ROSETTI, Cetăţeni - monografie arheologică, manuscris.
GH. ŞTEPAN şi COLABORATORI, Săpăturile de la Garvăn (Dinogeţia),
:ir;
î.i SCIV, II, 1, 1951, p. 25 ; Şantierul Garvăn, în SCIV, III, 1952, p. 363 ; GH. ŞTE
FAN şi COLAB., Şantierul Garvăn-Dinogeţia, în SCIV, IV, 1-2, p. 243; ibidem, în
SCIV, VI. 3--4, p. 720 ; I. BARNEA, op. cit., p. 339, fig. 1821 37-50.
::, Ş. A. PLETNEVA, ITe 1111eru, Top1rn II rcoJJ0BUbl 11 10,K11cpycc1O1x crertHX, în.
Marep11aJ1r,11111ccJ1e,!lou111uHrt'.lapxeoJiornttCLCP•·, l\r. G2, pp- l:3!-22G; vezi p. 157, fig. 3/10,
:;o Ibidem, p. 158, fig. 4/9.
ION NANfA
82
leansk :19 datate în secolul al XI-lea ca şi cele apărute în curganul de

la Camenca, regiunea Harcov 40 , uneori săgeţile descoperite la Cetăţeni
găsindu-se alături şi de alte obiecte asemănătoare celor din curganele
amintite, aşa cum este cazul unei scăriţe de şa 41 . Săgeţile descoperite
la Cetăţeni ar fi putut să fie folosite şi de cumani, popor înrudit cu
pecenegii 42 . Analogia dintre armele de la Cetăţeni cu cele cumano-pe-
cenege din secolul al XI-iea din U.R.S.S. nu ne surprinde, ştiut fiind
faptul că în primele trei secole ale mileniului nostru evoluţia a fost
extrem de înceată. După atîtea evenimente care se pot constata la
Cetăţeni, materialele arheologice ne indică prezenţa intensă a maghia-
rilor, cele mai vechi materiale feulale care ar fi putut proveni de la
unguri, găsindu-şi comparaţii în materialele de la sfîrşitul secolului al
XII-iea şi de la începutul secolului al XIII-lea "3_ Analogiile acestor
materiale, datarea lor deci, prezintă o deplină concordanţă cu eveni-
mentele istorice atestate documentar.
Manifestînd permanente tendinţe de expansiune a statului feudal
maghiar şi a catolicismului, la sud şi la est de Carpaţi, regele Andrei
al II-lea, încredinţează ordinului cavalerilor teutoni, colonizaţi în Ţara
Bîrsei în anul 1211 "", aceste misiuni, primind prin actul dat de rege
după 11 ani, în 1222 deci, noi teritorii „dincolo de munţi" "5• precum
„şi cetatea numită Cruceburg, pe care pomeniţii fraţi o clădiseră din
nou, împreună cu livezile din jurul aceleia şi ţinutul de la capătul pămîn
tului Cruceburg" 46 .
S-a afirmat că ordinul cavalerilor teutoni „au trecut într-adevăr,
la sud şi est de Carpaţi, unde au întemeiat cetăţi puternice (ale căror
urme nu au fost încă descoperite), au ocupat unele teritorii, în urma
luptelor purtate cu cumanii" 47 . Cavalerilor teutoni li se atribuie
construirea probabilă a cetăţilor de piatră de la Feldioara 48 , Codlea "9 •
şi mai sigur cetatea de lîngă Rucăr 50, dar pînă în prezent nu li s-a
atribuit nici o cetate din sudul Carpaţilor.
După anul 1768 5 1 au început disputele privind localizarea cetă\ii
Cruceburg, prima propunere fiind încercată pe vîrful muntelui Tîmpa.
:1:1 S. A. PLETNE\' A, op. cit., loc. cit., fig. 4,'l 1.

'• 11 Ibidem, p. 168, fig. 8/4.
11 Ibidem, p. 158, fig. 4/10.
',! D. V. ROSETTI, Şantierul arheologic Cetăţeni, loc. cit., p. 86.
Materiale
1, 3 asemănătoare s-au găsit în cetătile din sud-vestul Transilvaniei,
in special la Tăuti şi Piatra Craivii.
,,,, DIR, veacul XI, XII şi XIII, C, Transilrania, vol. I, 1951, pp. 150-151.
1,:; Ibidem, pp. 182-184.
'•" Ibidem, p. 183.
,,; Istoria României, voi. II, 1962, p. 113.
" 11 ORBAN BALAZS, A szekelyfold leirâsa, VI, Pesta, 1873, pp. 433-434.
E. JEKELIUS, Das Burzenland, vol. IV, 1, pp. 44-46. KURT HOREDT, Zur sie-
benbiiraischen Burgenforschung, în Si.idotforschungen, VI, 1941, Mi.inchen, p. 589.
✓.~ A. DECEI, Cetatea Salgo de lingă Sibiel (jud. Sibiu), în „An. Insl de ist.
naţ. Cluj", VIII, 1934-1942, pp. 324 şi urm. E. JEKELIUS, op. cit., pp. 63-67.
KURT HOREDT, op. cit., pp. 588-589.
w G. E. MILLER, Burg „Negru Vodă" im Torzburoer Pass, Korrespondenz-
blatt, 1923, p. 51.
fii Atunci s-au publicat documentele referitoare la Cruceburg : C. OELICH,
Codex diplomaticus Pommeraniae, Berlin, 1768, p. 102.
CRUCEBURG, EPISCOPATUL CUMANIEI, CETATEA DlMBOVIŢEI, CETĂŢENI
83
la Braşov, de către Johann Seivert 52 . A urmat localizarea Crucebur-

gului la Teliu, cu argumente toponimice aduse de Georg Draudt :,3 .şi
preluată de A. L. Schlozer 54, susţinută de unii cercetători pînă în zilele
noastre 55 • Alţii au plasat-o în locul cetăţii de la Bălvănios 56 şi chiar
pe la Saschiz în apropiere de Sighişoara 57 • O altă localizare avea să fie
propusă pentru Tabla Buţii 58 , după ce fusese semnalată o cetate de
piatră lingă muntele Bocirna 59 unde avea să se propună din nou o loca-
lizare, în 1928, de Walter Horwath 60 . Această propunere avea să fie
acceptată pînă în zilele noastre atît de istorici străini 61 , cît şi de cerce-
tători români 62 . Propunerea, cu toţi susţinători ei, a fost infirmată
categoric, dovedindu-se că cetatea este de tip polono-baltic şi aparţine
secolului al XIV-lea 63 . Cu toate acestea s-au găsit cercetători care n-au
renunţat la această localizare, susţinînd că cetatea Cruceburg, în acest
caz, ,,trebuie identificată cu o altă cetate din zona Tabla Buţii" şi că
„Ceea ce putem afirma însă de pe acum este că cetatea Cruceburg s-a
construit în zona muntoasă a trecătorii Tabla Buţii" (Vi_ Susţinătorul
aduce ca argumente „identitatea dintre hramul bisericii din Prejmer
(sfînta cruce) şi nulele „Cetăţii Crucii" (Cruceburg, n.n.)" G:i, corobo-
rat cu faptul că zona Tabla Buţii este o zonă de păşuni a păstorilor
români, înşirînd, în mod paradoxal, o mulţime de documente foarte tîrzii,
datate din secolul al XIV-lea pînă în secolul al XIX-lea (!) w, care nu au
nimic comun cu Cruceburgul.
Cruceburgul a fost o cetate „pe care pomeniţii fraţi o clădiseră din
nou", adică ea a existat cu mult înaintea venirii cavalerilor teutoni.
Descoperirile arheologice vin şi ele să elucideze această problemă. ,,Punc-
tul cel mai îngust al văii, în partea de sud a aşezării a fost fortificat
printr-un zid de piatră, de aproape şase metri, care închidea valea
52 JOHANN SEIVERT, Vom Ursprunge der Burzenlăndischen Sachsen ode1·
Deutschen in Siebenbiirgen, în Karl Gottlieb von Windisch, Ungarisches Magazin,
4, Pressburg, Lowe, 1787, p. 216.
53 G. DRAUDT, Uber den Ursprung der Burzenlănder Sachsen oder Teutschen,
in Siebenbilrgen Quartalschrift, III, Sibiu, 1793, p. 205.
sr. A. L. SCHLOZER, Kritische Sammlungen zwr Geschichte der Deutschen,
in Siebenbilrgen, I, Gottingen, 1795, p. 315.
5j DIR, veacul XI, XII, XIII, C, Transilvania, vol. I, 1951, p. 183, nota 12.
5G M. ACKNER, Die Rămische alterthiimerund deutsche Burgen in Sieben-
biirgen, Viena, 1857, p. 65 ; FR. PHILIPPI, Die deutschen Ritter im Burzenlande,

Braşov, 1861, p. 41.
7
ri J. CH. ENGEL, Die Dorfer des Burzenlandes, Das Burzenland, I, 1929, p. 38.
,,a ECATERINA ZAHARESCU, Vechiul judeţ al Saacului în lumina istorică
.5i antropogeografică, în „Buletinul Soc. Rom. de Geogr.", 1922, pp. 148-149.
! GH. ZAGORITZ, Trecătorile Teleajennlui, în „An. de Geogr. şi Antropo-
51
geografie", 1911, p. 79.
GO W. HORWATH, Die Kreuzburg ... , în Das Burzenland, IV/1, p. 48.
GI ALFRED PROX, Die Burgen des Burzenlandes, în Siebenbilrgisches Archiv
Dritte Folge, Bd. I, Koln-Graz, Băhlau-Verlag, 1962, pp. 33-34. '
r. 2 VIRGIL VATAŞIANU, op. cit., pp. 11-12; GRIGORE IONESCU Istoria
arhitecturii în România, I, Bucureşti, 1963, pp. 73 şi 529. '
GJ GEZA BAKO, Cavalerii teutoni în Ţara Bîrsei în Studii" X 1957 p 153
w. PAVEL TII~DER, Contribuţii la localizarea ~ruc;burgul~i ;i
un;le · pro~
bleme legate de ea, 10 „Culegere de studii şi cercetări", Muzeul regional Braşov, I,
1967, p. 127.
Gs Ibidem.
GG Ibidem, pp. 127-134.
84 ION NANIA
lăsînd să treacă doar vechiul drum şi apa rîului•' fii. Este clar că zidul
a fost construit împotriva unor atacatori din partea de sud şi în cazul
acesta nimeni nu avea interesul să-l construiască, de cit noii stăpînitori
ai cetăţii, adică ordinul cavalerilor teutoni. Expresia „de novo constru-
xerant", în contextul documentului, redă adevărul : ,,o clădiseră din nou",
,,o înnoiseră", iar numeroasele materiale de provenienţă maghiară (arme,
podoabe, manete ş.a.) descoperite aci, întăresc ipoteza noastră.
Un ajutor preţios în identificarea unei localităţi îl constituie şi
toponimia. Localizarea prezumtivă la Teliu s-a datorat faptului că saşii
din Prejmer şi Hărman numesc comuna Teliu, Kreuzburg (Krotzbrig
sau Kretzbirg în dialectul săsesc) 68 • ,,Localizarea cetăţii Cruceburg este
mult îngreuiată de faptul că în afara unor documente datate în jurul
anului 1222, acest toponim nu mai apare în documente. O astfel de
cetate şi toponim azi nu se întîlnesc în perimetrul Ţării Bîrsei" 6!1. Toponi-
mia ne ajută să localizăm Cruceburgul tot la Cetăţeni. Aci au existat
biserici şi cruci impunătoare, unele săpate direct în stîncă, aşa cum
este Crucea de sub Colţii Doamnei. Mai multe vîrfuri din Colţii Schitului
sînt numite Colţii Crucilor, unul, spre est, purtînd numele de Colţul
Crucii Mari. Punctul de pe şosea, din dreptul Colţilor Doamnei, se nu-
meşte „La Cruce" şi „Comoara Crucii", iar spre vest, după ce se urcă
pe Valea Sasului (!) se ajunge pe plai, unde, deşi nu se vede nici urmă
de cruce, poienile respective se numesc „Plaiul Crucii", iar colina cea
mai înaltă se numeşte Vîrful Crucii. Pe Valea Chiliilor, spre est, după
ce se trece de muntele Pleaşa Popii, în pîrîu, se află „Căldăruşa de sub
Cruce". Nici un alt loc nu posedă atitea toponime pentru a ne ajuta
la identificarea luată în discuţie. Alături de celelalte argumente, toponimia
consolidează şi mai mult ipoteza noastră, completînd observaţia istori-
cului Nicolae Iorga, apropriată oarecum de propunerea noastră, că Cruce-
burgul nu este o localitate în Ardeal, ci probabil Cîmpulungul muntean ;o_
Marele nostru istoric a ajuns la această concluzia numai pe baza inter-
preturii logice a documentel0r, fără a cunoaşte marele centru de la
Cetiiţeni. ,,Moşia'' Cruceburgului se întindea mult spre sud şi est ii,
cm·nlerii primind împreună cu livezile din jurul cetăţii reclădite (ocupaţia
de baz:i a rămas aci, pînă în zilele noastre, păstoritul şi pomicultura)
,,şi ţinutul de la capătul pămîntului Cruceburg, ce merge pină la hota-
rele Brodnicilor" (,,et a fine terre Cruceburg terram que vadit usquc
ad terminos Prodnicorum'·). Ştim că una din cauzele principale c:.ire au
dus la conflictul dintre regele Ungariei şi cavalerii teutoni este tocmai
ocuparea Cruceburgului de către aceştia. Pofta de noi cuceriri a ordi-
nului. anexarea unor noi teritorii şi fortificarea lor stirni invidia marilor
feudali maghiari şi la îndemnul lor, ,,vcizînd că suspomenita ţar..i a
,;; DINU V. ROSETTI, Cetatea Dîmbot•iţei, în „Magazin", Anul IX, nr. 4~6. p. ~-
W. HORWATH, op. cit., loc. cit., p. 47; idem, în Deutsches Archiv fi.ir
1~9
Landcs-und Volksforschung, Derlin, 7, 1943, p. 448. OTTO MITTELSTRASS, Bei-
trăgc zu1· Siedlungsgeschicl1te Siebcnbiirgens im l\Iittelalter, Milnchen, Verlag,
R. Oldcnbourg, 1961 (Buchreihe Sildostdeutschen Historischen Kommission, Band 6),
p. 50.
m PAVEL BINDER, op. cit., loc. cit., p. 124.
•0
N. IORGA, Istoria Romanilor, \'Ol. III, Bucureşti, 1937, p. 108.
" DIR, C, voi. cit., loc. cit. CONSTANTIN C. GIURESCU, Istoria românilor,
voi. I, 1046, p. 338.
înflorit prin rîvna nemăsurată a pomeniţilor fraţi, caută să-ţi aţîţe prin
veninoasele lor îndemnuri dorinţa de a pune mina pe ea" 12 , cum scria
papa Honoriu al III-lea la 12 iunie 1225 regelui Andrei al II-lea care
începuse alungarea cavalerilor respectivi, cu toate asigurările pe care le
dăduse papa acestora, cu numai două zile mai înainte ,:i_ Zadarnice
au fost toate intervneţiile papalităţii, conflictul dintre rege şi ca\·aleri
a fost atît de puternic, încît aceştia erau alungaţi prin luna august 1\
Punînd stăpînire pe aceste teritorii, feudalii maghiari, conduşi de
regele Ungariei, şi în special clerul, căutară să supună şi din punct de
vedere spiritulal populaţia de aci, s-o convertească, convertire de care
se interesa personal viitorul rege Bela al IV-lea, care, la 31 iulie 1227,
cînd papa Grgore al IX-iea numeşte pe arhiepiscopul de Strigoniu legat
apostolic în Ţara Cumanilor şi a brodnicilor, fixîndu-i atribuţiunile 1-\
fu felicitat de acelaşi papă la 21 martie 1228, pentru meritele cîştigate
în convertirea cumanilor ,li_ La aceeaşi dată papa felicită şi pe episcopul
de Strigoniu pentru reuşita în creştinarea cumanilor '', iar printr-o altă
scrisoare face cunoscut dominicanilor din Ungaria că Teodoric a fost
numit episcop al cumanilor de către arhiepiscopul de Strigoniu '~.
Episcopatul Cumaniei va sta în centrul atenţiei papale, fapt ce
determină pe papa Grigore al IX-lea să comunice la 13 septembrie 1229
episcopului cumanilor că va depinde direct de scaunul apostolic ,!l, iar
la 1 octombrie să comunice creştinilor cumani că îi primeşte sub ocro-
tirea scaunului apostolic l'U_ Printr-o altă scrisoare, din 27 februarie 1231,
arhiepiscopul de Strigoniu este numit legat apostolic în ţinuturile cuma-
nilor şi brodnicilor 81 . Acţiunea de convertire sta în atenţia celor mai de
vază personalităţi, însuşi fiul regelui Andrei al II-lea, viitorul rege Bela
al IV-iea, jură la 23 februarie 1234 că va readuce la biserica romană
pe toţi acei care nu ascultă de ea 132 • Dar, în ciuda tuturor presiunilor,
populaţia română va Ii cea care va asimila elementele străine aşezate
în mijlocul ei şi, la 14 noiembrie 1234, acelaşi papă scria lui Bela al
IV-lea, fiul şi coregentul regelui Andrei al II-lea : ,,După cum am aflat,
în Episcopatul Cumanilor sunt nişte oameni care se numesc Walati
(valahi n.n.), care, deşi după nume se socot creştini, îmbrăţişind diferite
rituri şi obiceiuri într-o singură credinţă, săvîrşesc fapte ce sunt potriv-
nice acestui nume. Căci, nesocotind biserica romană, primesc toate
tainele bisericeşti, nu de la venerabilul nostru frate... episcopul cuma-
nilor, care e diecezan al acelui ţinut, ci de la nişte pseudoepiscopi, care
ţin de ritul grecilor, iar unii, atît unguri, cît şi teutoni, împreună cu
alţi dreptcredincioşi din regatul Ungariei, trec la dînşii ca să locuiască
acolo şi astfel, alcătuind un singur popor cu pomeniţii Walati, nesoco-
tindu-l pe acesla (episcopul cumanilor, n.n.), primesc susnumitele taine
;2 DIR, C, vol. cit., pp. 214-216.

73 Ibidem, p. 213.
74 GEZA BAKO, op. cit., p. 159.
•~, DIR, C,vol. cit., p. 228.
,G Ibidem, pp. 2:10-231.
77 DIR, C, vol. cit., pp. 231-232.
8
• Ibidem,p. 231.
7a Ibidem, p. 235.
HO Ibidem, pp. 235-236.
81 Ibidem, pp. 244-245.
82
Ibidem,pp. 271-272 ; textul latin în anexă, p. 403.
86 ION NANlA
spre marca indignare a dreptcredincioşilor şi spre o mare abatere a

credinţei cre~tine", şi mai departe arată că numeşte aci „un episcop
catolic'' l":l. Documentul ne arată deci că românii din Episcopatul Cuma-
niei aveau o ierarhie bisericească mai veche, fapt ce determină pe papă
să numească pe episcopii ortodocşi de aci „pseudo-episcopi" !
Nu greşin, credem, dacă vom susţine, cu rezervele ce se cuvin, că
Episcopatul Cumaniei şi-a avut sediul la Cetăţeni. Din documentele mai
sus amintite reiese clar faptul că Episcopatul Cumaniei a fost un centru
foarte dezvoltat pentru epoca respectivă. Organizat aci, în centrul numit
de cavalerii teutoni Cruceburg, Episcopatul Cumaniei a fost un impor-
tant centru bisericesc, întrucît episcopii „care ţin de ritul grecilor" aveau
o influenţă atît de puternică incit atrăgeau la această credinţă chiar pe
unguri şi teutoni. In sprijinul afirmaţiei noastre vin, pe lîngă desco-
peririle arheologice care atestă cel mai puternic centru bisericesc dintre
Carpaţi şi Dunăre, documentele citate mai sus, precum şi alte argu-
mente. Ne este cunoscut faptul că teritoriul Munteniei şi sudul Moldovei
purtau denumirea de Cumania Neagră, denumire menţinută pină în
anul 1435 cînd regele Sigismund de Luxemburg (1387-1437) ne spune
într-o diplomă că teritoriul locuit odinioară de cumanii negri, iar acum
de români. teritoriu numit în document Cumania, se întindea la răsărit
de rîul Olt 84 . O serie întreagă de toponime vin în sprijinul dovedirii
teritoriului Cumaniei. La est de rîul Olt se întindea una din cele mai
mari păduri, Teleormanul, două din cele mai mari cîmpii, Burnazul şi
Bărăganul, care au denumiri cumane, precum şi o mulţime de rîuri şi
aşezări ale căror nume au aceeaşi origine : Teslui, Călmăţui, Tecuciu,
Denăţui, Vadul Cumanilor 85, Comani, Comana, Comanca 86 , precum şi
unele toponime din zona Cîmpulung Muscel, deci din apropierea comu-
nei Cetăţeni. ln această parte avem muntele Picineagul, punctul Marlauz
din comuna Suslăneşti şi Valea lui Coman care delimitează partea de
nord a cetăţii de care ne ocupăm, Valea Corlomuzului şi Corlomuz,
vechea denumire a satului Hîrtieşti din comuna Vultureşti-Muscel 87 •
După invazia tătarilor 88 care distruge marele centru de la Cetăţeni.
după restabilirea vieţii şi a ordinii, propaganda catolică fu din nou
prezentă. La 7 octombrie 1279. papa Nicolae al III-iea poruncea lui Filip,
episcop de Fermo,, legat papal în Ungaria, să cerceteze situaţia venitu-
rilor Episcopiei Milcoviei ce se află aşezată ,,la hotarele tătarilor" pră
dată şi distrusă de aceştia 89 , iar în 1288 papa Nicolae al IV-iea trimetea
călugări din ordinul predicatorilor în mai multe ţări, printre care şi în
,.Ţara Vlahilor" 90 • lntr-un document din 4 octombrie 1332 se arată mai
dar că Episcopia Milcoviei se afla „în ţinuturile tătarilor" care au devas-
RJ DTR. C., voi. cit. pp. 275-276 : cu tC'xt latin şi faximil in anexă, pp. 402-404.
iv. Istoria României, vol. II, 1962, pp. 109 şi urm.
p.s DIR, B, veac XIII, XIV şi XV, pp. 32-33 şi 89.
86 N. IORGA, op. cit., vol. III, pp. 52-57 ; Istoria Romdnief, vol. II, 1962,
pp. 70-71.
87 Mulţumim şi pe această cale cercetătorului I. Moise, pentru informaţii.
p..q Vezi: N. IORGA, op. cit., pp. 118-122. CONSTANTIN C. GIURE~CU,

op. cit., pp. 352-358. Istoria Romdniei, vol. II, 1962, pp. 118-126. Cf. şi Istoria
României în datC', Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1971, pp. 66---67.
8 ~ DIR, C, veac XIII, vol. III, pp. 222-223.
00 Ibidem, p. 302.
DlMBOVIŢEI, CETAŢENI
CRUCEBURG, EPISCOPATUL CUMANIEI, CETATEA 87
tat-o şi au dărîmat-o 91 . Dacă Episcopatul Cumaniei se afla în răsăritul

Munteniei, sau în sudul Moldovei, era imposibil ca el să nu-şi păstreze
numele, sau să nu se fi numit de la bun început Episcopatul Milcoviei.
După năvălirea tătarilor, ungurii sînt zdrobiţi şi Episcopatul Cumaniei
distrus ; imediat acest centru fortificat, centru cheie pentru apărare atît
împotriva duşmanilor care ar fi năvălit dinspre sud, cit şi a atacato-
rilor dinspre nord, este preluat de cnezii şi voievozii români, probabil
chiar de Seneslau care stăpînea în 124 7 ţinuturile din stînga Oltului 92 ,
a cărei ţară „ocupa - judecind după cele ce se vor petrece mai tîrziu -
cel puţin regiunea muntoasă şi deluroasă a Munteniei vestice, adică
judeţele Argeş, Muscel şi Dîmboviţa, poate şi Prahova" 93 . Este de pre-
supus că ungurii ne mai putînd lua în stăpînire acest centru, formarc1 un
alt episcopat, ,,în ţinuturile tătarilor", pe Milcov.
Stăpînit vremelnic de cavalerii teutoni şi de ungurii care, cu re-
zervele pe care le-am arătat, în locul Cruceburgului teutonic au fondat
Episcopatul Cumaniei, cetatea de la Cetăţeni îşi va continua multă vreme
existenţa, va înflori şi se va întăr.i. Cunoaştem „că Ţara Românească
dispunea de un număr mai mic de cetăţi decît Moldova ; pe Dunăre
erau cetăţile de la Severin, Turnu, Giurgiu şi Brăila ... In partea dinspre
munte a ţării se găseau cetatea Poenari şi Cetatea Dîmboviţei" 9". Arun-
cînd o privire asupra cetăţilor mai sus amintite, observăm de la bun
început că singură Cetatea Dîmboviţei nu este identificată. Ştim că
posibilităţlie de apărare ale Ţării Româneşti s-au redus foarte mult
de-a lungul Dunării, prin pierderea cetăţilor respective, în favoarea
Imperiului Otoman. Această cauză a făcut să crească importanţa cetă
ţilor din zona carpatică şi chiar a unor cetăţi şi gorodişti 95 din diverse
puncte interioare ale Ţării Româneşti, pentru ca apoi, treptat şi acestea
să decadă, unele dispărînd total, aşa cum a dispărut şi cetatea despre
care discutăm în lucrarea de faţă.
Părerile istorcilor noştri privitoare la localizarea acestei cetăţi
au fost împărţite, iar localizarea diferită. lncă de la jumătatea secolului
trecut, Nicolae Bălcescu, vorbind despre acest loc „vestit printr-o bătălie
strălucită ce cîştigă la 1342 (data este greşită, lupta avînd loc în anul
1369, n.n.). Dragomir, comandantul puterilor lui Ladislau-Vodă, domnul
Ţării Româneşti, asupra armatei lui Ludovic I, craiul Ungariei" 9G, loca-
liza Cetatea Dîmboviţei la nord de comuna Cetăţeni din Muscel, adică
exact în locul despre care noi discutăm în lucrarea de faţă. In 1893,
C. Alessandrescu, întocmind dicţionarul geografic al judeţului Muscel,
arată că „Cetate se numesce un loc strimt pe rîul Dîmboviţa şi portă
acestă numire cam pe tot locul din faţa Cetăţei lui Negru-Vodă" 97, şi
mai departe arată că „Cetate" poartă numele şi pădurea din jur în întin-
n1 DII{, C, veac XIV, vol. III, p. 279.

92 DIR, B, veacul XIII, XIV şi XV, p. 3.
93 CONSTANTIN C. GIURESCU, op. cit., p. 362.
!Y. Istoria României, vol. II, 1962, p. 343.

95 O astfel de gorodişte am descoperit noi pe şoseaua Piteşti-Giurgiu la
circa 38 km. sud de Piteşti, la nord de satul Ziduri, corn. Mozăceni.
nG N. BĂLCESCU, Istoria Românilor sub Mihaiu Vodă Vitezul, Bucureşti,
1878, p. 128.
97
C. ALESSANDRESCU, Dicţionar geografic al judeţului Muscel, Stabili-
mentul grafic J. V. Socecu, Bucureşti, 1893, p. 87.
88 ION NANI,\
dere aproximativă
de 450 ha !JB_ După ce arată apoi că numele comunei
Cetăţeni-din-Vale „îi vine de la Cetatea lui Negru Vodă, ale cărei ruine
se văd şi azi, unde există şi o mică bisericuţă săpată în stîncă ce portă
numirea de Schitu Negru Vodă" !lll, arată că „La locul numit .,Cetate"
se ved urme de ziduri şi în păment, pînă la o adîncime de 3 metri. se
găsesc hîrburi de olărie de diferite grosimi. S-au găsit săgeţi şi săbii
de fier" wo_ Vorbind despre Colţii Doamnei, autorul arată ,,că dealurile
opuse. despărţite prin rîul Dîmboviţa, se uneau printr-un pod de piele.
care se ridica şi aşeza dupe trebuinţă" 101 • informaţie a cărei ,·alabilitate
s-a dovedit prin săpăturile arheologice. Este drept că autorul nu preci-
zează că la Cetăţeni poate fi localizată Cetatea Dîmboviţei. Este totuşi
o precizare valoroasă faptul că „Cetate se numesce un loc strimt pe rîul
Dîmboviţa", întrucit este un toponimic larg răspîndit în zona respectivă.
mulţi locuitori numind-o şi azi Cetatea de pe Dîmboviţa. Că autorul nu-
meşte cetatea propriu zisă, Cetatea lui Negru Vodă, nu ne surprinde.
devreme ce acest nume este „atribuit prin tradiţie ruinelor a trei cetăţi
medievale existente pe teritoriul comunelor Stoieneşti (raionul Muscel).
Poienari (raionul Curtea de Argeş) şi Şarînga (raionul Buzău). Cele mai
vechi ştiri cunoscute despre existenţa acestor cetăţi datează din seco-
lul al XIV-lea. Numele vine de la legendarul Negru-Vodă, presupus
„întemeietor" al Ţării Româneşti" 102. Cu toate că această afirmaţie este
foarte recentă, confuzia este destul de mare. localizînd cetatea Negru-
Vodă de la nord de comuna Cetăţeni pe teritoriul comunei Stoeneşti.
Cu toate observaţiile juste pe care le făcea C. Alessandrescu asupra
toponimiei de la Cetăţeni şi cu toate că Nicolae Bălcescu localiza lupta
pîrcălabului Dragomir cu armatele lui Ludovic I, la nord de comuna
Cetăţeni, în 1910 Cetatea Dîmboviţei avea să fie localizată dincolo de
Rucăr, la podul Dîmboviţei, pe Dealul Orăţiei 103 • Discuţia a fost reluată
în 1922 de C. Rădulescu-Codin, care localizează Cetatea Dimboviţei
acolo unde trebuie, adică la nord de comuna Cetăţeni, la CeUiţuia lui
Negru Vodă, unde s-au găsit ,,însemnate rămăşiţe ale trecutului în
pămîntul său" 104 . Neţinîndu-se seamă de această localizare s-a căutat.
fără temei, să se arate că cetatea Dîmboviţei amintită documentar în
secolul al XIV-lea, ar fi fost pe teritoriul oraşului Bucureşti w:;_ Lipsa
cercetărilor arheologice de acum 2-3 decenii, au determinat pe istoricul
Constantin C. Giurescu care afirmase că lingă Rucăr, pe Dealul Oratiei.
se află Cetatea Dîmboviţei 10u, să afirme că : .. Au mai fost !'ii biserici
săpate în stincă, în locuri ferite sau greu accesibile. Aşa de pildă, ni
s-a păstrat Biserica de la Cetatea Dîmboviţei (Muscel) a,·ind zugrăvit
ca ctitor pe Nicolae Alexandru Basarab, datînd din veacul al XIY-lea„ JU,_
!lH C. ALESSANDRESCU, op. cit., loc. cit.

ro Ibidem, pp. 87-88.
1oo Ibidem, p. 89.
101 Ibidem, p. 99.
102
Dicţionar enciclopedic român, voi. I, A-C, Editura politică, 1962, p. 590.
IIIJ AL. LEPEDATU, Două vechi cetăţi româneşti: Poienari şi Dâmboviţa, în
BCMI, II, 1910, p. 178.
m C. RADULESCU-CODIN, Muscelul nostru, Cîmpulung, 1922, p. 22.
•
05
N. IORGA, Istoria românilor, voi. III, Bucureşti, 1937, p. 237.
100 CONSTANTIN C. GIURESCU, op. cit., voi. II, partea a II-a, ediţia a IV-a,
1943, pp. 531-532.
107 Ibidem, p. 613.
şi mai departe : ,,Cetatea Dîmboviţei, biserică săpată în stîncă" 108, acelaşi

autor, contrazicîndu-se, propunînd deci două localizări. In 1945 s-a
demonstrat imposibiltatea localizării Cetăţii Dîmboviţei din documentele
secolului al XIV-lea la Bucureşti 10!1, dar fără să se ajungă la o localizare
precisă a c~tăţii, fiind aşezată de data aceasta între Gemenea şi Voineşti,
în judeţul Dîmboviţa 110 . Ultimele studii au plasat această cetate la
nord de CJmuna Rucăr 111 , undeva pe la Rucăr 112, sau între Rucăr şi
Tîrgovişte 113 . Considerăm această localizare datorată lipsei de cercetări
întreprinse pînă în prezent, lipsă ce a dus la afirmaţia că în această
zonă se mai găsesc „nişte urme de fortificaţii vagi lingă comuna Cetă
ţeni" 11 ", lipsă recunoscută de altfel chiar de autor, afirmînd că : ,,Pînă
acum nici una din aceste cetăţi nu a fost exploarată sistematic şi nici
una nu a fost individualizată concludent în oglinda documentelor" 115 .
Astăzi ştim sigur că la Cetăţeni a existat cea mai puternică cetate
din partea de munte a Ţării Româneşti; vom încerca, în lumina docu-
mentelor existente, să localizăm aci Cetatea Dîmboviţei.
Pentru prima dată Cetatea Dîmboviţei este amintită sigur în pri-
măvara anului 1369, cu ocazia războiului dintre Vladislav-Vlaicu, urmaşul
lui Nicola2 Alexandru Basarab, cu Ludovic I regele Ungariei, cînd
acesta vine personal cu o armată spre Severin, iar alta o trimite în
acelaşi timp sub conducerea voievodului Transilvaniei, Nicolae şi a
vicevoievodului Petru, care trecură pe la Cheia, pe malul Teleajenului,
apoi pe Ialomiţa, merg spre Tîrgovişte şi de aci pe Dîmboviţa pînă la
Cetatea Dimboviţei. Ideea că Cetatea Dîmboviţei ar fi fost pe teritoriul
oraşului Bucureşti llG cade de la bun început. Armata munteană condusă
de Dragomir, pîrcălabul Cetăţii Dîmboviţa, după o luptă scurtă se
retrage spre munţ ilăsînd impresia că este înfrînt 117 . ,,Dar după aceea
(Nicolae, voievodul Transilvaniei, n.n.) înaintînd fără grijă mai departe
prin ... păduri, cînd se înfundase pe nişte poteci foarte înguste, a fost
atacat de mulţimea românilor din păduri şi din munţi şi a rămas mort
împreună cu vrednicul bărbat Petru vicevoievodul său, cu Deseu zis Vas,
108 CONSTANTIN C. GIURESCU, op. cit., p. 710.

109 A. VASILESCU, Cetatea Dîmboviţa, în BCMI, XXXVIII, 1945, pp .28-30.
iog CONSTANTIN C. GIURESCU, op. cit., p. 710.
111 Istoria României, vol. II, 1962, PL. VIII - Harta economică a ţărilor
române în sec. XIV-XV, p. 300 şi PL. XIX - Ţările române în sec. XIV-XVI,
p. 990. ln ambele hărţi cetatea de la Cetăţenii din Vale, în mod greşit este trecută
pe malul drept al Dîmboviţei. Din cauză că noi am început cercetările asupra aces-
tei probleme abia în anul 1965, greşelile de mai sus s-au strecurat şi în harta
noastră : ,,Drumul parcurs de Radu Paisie. - Lupta de la Fîntîna Ţiganului", care
însoţeşte lucrarea „Date noi privind lupta de la Fîntîna Ţiganului", în „Studii şi
articole de istorie", VII, 1965, p. 380.
112 PETRE Ş. NASTUREL, Cetatea Bucureşti în veacul al XIV-lea, în „Ma-
teriale de istorie şi muzeografie", Muzeul de istorie a oraşului Bucureşti, Bucu-
reşti, 1964, p. 142.
113
PANAIT I. PANAIT, Geneza oraşului Bucureşti, în Istoria oraşului Bucu-
reşti, vol. I, Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti, 1965, p. 82.
111, VIRGIL VATAŞIANU, op. cit., p. 133.
115 Ibidem.
1IGN. IORGA, op. cit., p. 237.
117
IOAN N. ŞOIMESCU, Istoria generală a românilor din amendoue Daciile,
Bucureşti, 1889, vol. II, pp. 26-27.
90 ION NANIA
cu Petru Ruffus, castelanul de la Cetatea de Baltă, cu secuii Petru şi

Ladislau, bărbaţi viteji, şi eul alţi numeroşi ostaşi şi nobili de seamă.
Şi după ce ungurii, părăsind oastea, dădură dosul şi o rupseră la fugă,
ajungînd prin locuri noroioase şi mlăştinoase, mulţi dintre ei fură ucişi
de români ; numai cîţiva au scăpat cu mare primejdie pentru persoana
lor şi cu pagube în avut. Iar trupul voievodului Nicolae, scoţîndu-1 cu
luptă grea din mîinile românilor, l-au adus în Ungaria, să-l înmormîn-
teze la Strigoniu, în mănăstirea Fecioarei Maria" 118•
Este clar că Cetatea Dîmboviţei nu poate să fie spre cîmpie, ci
spre munţi, pe cursul superior al Dîmboviţei. Nu sîntem de acord cu
identificarea acestei cetăţi la nord de comuna Rucăr, cetatea de pe
Dealul Oratiei fiind construită, prin poziţia ei, împotriva celor ce ar fi
atacat dinspre sud, de către cavalerii teutoni, probabil ca un punct
de plecare împotriva fortăreţei de la Cetăţeni şi chiar spre depresiunea
Cîmpulungului, la începutul secolului al XIII-lea.
In cetatea Dîmboviţei se retrage în anul 1396 Vlad, pretendentul
la domnie din timpul lui Mircea cel Bătrîn, şi tot aci va fi prins de
armatele ungureşti 119. Dacă Cetatea Dîmboviţei ar fi fost la Rucăr, Vlad,
care se temea şi se aştepta la o intervenţie ungurească împotriva sa,
nu s-ar fi retras aci unde putea fi uşor prins. Singurul loc unde se
putea apăra atît împotriva ungurilor veniţi dinspre nord, cît şi împo-
triva armatelor lui Mircea care ar fi venit dinspre sud, unde putea
rezista unei încercuiri, era Cetatea Dîmboviţei de la Cetăţeni.
Făcînd abstracţie de importantele descoperiri arheologice, lăsînd la
o parte argumentele arătate mai sus, în privinţa localizării Cetăţii
Dîmboviţei, documentele sînt categorice, arătînd limpede existenţa acestei
cetăţi în zona de munte ca localitate independentă de comuna Rucăr.
Mihail voievod, fiul şi asociatul la domnie al lui Mircea cel Bătrîn,
scria prin anii 1418-1420 „slugilor domniei mele de la Cetatea Dîmbo-
viţei şi vameşilor de la Rucăr şi din Bran şi astfel vă porunceşte dom-
nia mea : să nu vă atingeţi de aceşti braşoveni şi să nu-i prădaţi ci să
le luaţi vamă dreaptă, şi mai mult încă să le faceţi pe voie" iw_ Docu-
mentul afirmă categoric că este vorba de trei localităţi distincte : Cetatea
Dîmboviţei, Rucărul şi Branul. Un alt document de la Radu Praznaglava
menţionează : ,, ... oricine ar fi vameş la Rucăr să ia vamă cit e obiceiul.
Iar altfel să nu îndrăznească a face. Şi cine va fi vameş sub Dîmboviţă
acela tot aşa să le ia" 121 . Un alt document din timpul lui Dan al Ii-lea,
datat la 10 noiembrie 1424, arată ce vamă să se ia braşovenilor: ,, ... Şi
la Dimboviţa cîţi cai la car, atîţia bani şi... braşoveanul care va avea să
meargă la vadul Dunării să treacă cu marfă, să dea vamă numai la
Rucăr şi la vad şi în alt loc nicăieri în ţara domniei mele ... " 122, la fel
118 CONSTANTIN C. GIURESCU, op. cit., vol. I, ediţia a V-a, 1946, pp. 411-412.
119 IOAN N. ŞOIMESCU, op. cit., p. 56 ; A. D. XENOPOL, op. cit., vol. III,
p. 85 ; Istoria României, vol. 11, 1962, p. 372.
120 I. BOGDAN, Documente şi regeste prii,ftoare la relaţiile Ţării Româneşti
cu Braşovul, p. 6.
121 Ibidem, p. 11.
122 Ibidem, p. 17.
CRUCEBURG, EPISCOPATUL CUMANIEI, CETAT'EA DlMBOVIŢEI, CETAŢENI 91
cu un alt document dat de acelaşi domnitor, tot în anul 1424 prin care
arată vameşilor din Dîmboviţa ce să încaseze şi apoi dă vameşilor de
la Rucăr aceleaşi indicaţii t:n.
Considerăm că ar fi inutil să mai căutăm şi alte argumente. Cetatea
Dîmboviţei este amintită de documente ele mai multe ori 12", uneori, aşa
cum am arătat mai sus, alături şi de alte aşezări şi puncte vamale, ceea
ce confirmă atît de clar că nu poate să fie vorba nici de Bucureşti şi
nici de Rucăr. Nu încape nici o îndoială in pri\·inţa localizării precise
a Cetăţii Dîmboviţei, pe cursul superior al rîului Dîmboviţa, dincoace
de Rucăr, pe drumul comercial Braşov-Bran (Cîmpulung)-Cetatea Dîm-
boviţei-Tîrgovişte, ceea ce indică plasarea ei la Cetăţeni. In schimb,
pentru secolul al XV-lea majoritatea istoricilor au căzut de acord că
existau două cetăţi ale Dîmboviţei, una spre munţi, alta pe locul unde
se ,·a dezvolta cetatea de scaun, oraşul Bucureşti n;_
Vom arăta sumar poziţia şi întăriturile naturale ale cetăţii. A fost
construită pe unul din cele mai importante drumuri comerciale ale
ţării 1:!G, şi domina întreaga vale prin poziţia sa bine apărată de cadrul
natural care oferea fortificaţii aproape de netrecut. In partea de nord,
la vest de rîu, Valea Grecii coboară într-un fel de şanţ uriaş cu un val
natural spre sud, foarte uşor de apărat, asigurat de un alt baraj natural
aflat la circa 250 de metri spre sud, format din Colţii Vadului Lin
la stînga şi Colţii Foişoarelor (!) la dreapta. Drumul care venea dinspre
nord intra pe teritoriul cetăţii prin vadul apei pe lîngă Colţii Vadului
Lin şi mergea pe malul stîng al Dîmboviţei, pe Poiana Tîrgului, ocolea
pe la est de stîncile numite Colţii de la Casa Păgînului (!), punct unde
se văd urmele carelor adînc săpate în stînca masivă peste care treceau,
după ce lăsau în urmă stînca cunoscută de localnici sub numele de
Comoara Omului cu Sabie. Drumul mergea paralel cu rîul, pe sub
Colţii Schitului, pînă în dreptul „sectorului biserici" unde trecea prin
vad la vest de rîu; mergea pe partea dreaptă a apei, valea lărgindu-se,
era barată de zidul amintit. Spre est Valea chiliilor formează un uriaş
şanţ natural care apăra cetatea în partea de sud, aşa cum Valea lui
Coman formează uraşul şanţ natural care o apăra spre nord. Spre vest
se înalţă prăpăstiosul vîrf Colţul Şoimului care domină întreaga vale,
Colţii cu Brazi, Colţii lui Gîrlan şi Colţul cu Burta, care formează pri-
veliştea cea mai frumoasă a muntelui Doamna. Drumul trecea din nou
prin vad la est de rîu, ceva mai la nord de Colţul lui Purnichi, colţ aflat
în rîu şi peste care este amenajată o punte pe care se poate trece cu
piciorul. La est de rîu, pe partea stîngă, se află în acest punct V alea
Utii care separă munţii Pleaşa de Pleaşa Popii sau Faţa Popii, munţi
121 I. BOGDAN, op. cit., p. 18.

t21o Ibidem, passim ; Documenta Romaniae Historica, B, rara Românească,
vol. I, 1966, pp. 85 şi 108.
125 FLORIAN GEORGESCU, Bucureşti, Muzeul de istorie a oraşului Bucu-
reşti, 1960, p. 20; I. IONAŞCU, ARON PETRIC şi POMPILIU CARAIOAN, Bucu-
reşti - Pagini de istorie, SRSC, 1961, p. 19 ; DAN BERINDEI, Oraşul Bucureşti
reşedinţă şi capitală a Tării Române.5ti, SSIF, 1963, p. 14.
126 Istoria României, vol. II, 1962, p. 298.
JON NANIA
92
de pe malul stîng al Dîmboviţei, peste care cu greu se poate trece chiar

cu piciorul. Din cauza terenului accidentat, drumul din nou trecea la
vest de rîu, în punctul Prunii Morarului la vest şi gura Pîrîului Rece
la est de rîu. Nu la mare distanţă drumul trecea din nou la est de riu.
tot prin vad, în dreptul Văii Teiului, vale ce se află la vest de rîu,
pentru ca apoi să treacă din nou prin vad la vest de rîu, pe malul
drept, chiar pe lîngă casa locuitorului Ion Moiceanu, la nord de sat.
mergînd pe la gura Văii Scropoasa. ln linii mari, drumul medie\·al
Cetatea Dîmboviţei-Tîrgovişte, între care a fost o inseparabilă legătură
de-a lungul secolelor, corespunde actualului drum Cetăţeni - Lăicăi -
Voineşti - Tîrgovişte, cu excepţie în comuna Cetăţeni unde se pare că
drumul urca pe malul drept al Văii Scropoasa şi o lua pe uliţa din Silişte.
ceva mai spre vest de şoseaua de pe malul drept al Dîmboviţei. Tot
traseul descris mai sus, de la Colţii Vadului Lin şi pînă la casa locuito-
rului Ion Moiceanu este cunoscut de localnici sub numele de Cetate,
uneori Cetatea de pe Dîmboviţa, ceea ce întăreşte localizarea propusă.
RECIZĂRI ISTORICE ŞI LINGVISTICE ASUPRA GENEZEI
ORAŞULUI TIRGOVIŞTE
EUGEN FRUCHTER, GABRIEL MIHAESCU
Prima menţiune documentară sigură despre Tîrgovişte ca locali-

1te. transmisă de Johann Schiltberger (1396) 1, comportă două obser-
:1\ii. In primul rînd, localitatea este denumită Tiirkoich 2, datorită ger-
1a111zaru termenului - ca şi în cazul celorlalte : Agrich şi Uebereyl.
1
a doua observaţie se referă la faptul că această aşezare este indicată
1 avînd calitatea de capitală a Ţării Româneşti, alături de Argeş.
înainte de această dată, izvoarele istol'ice nu atestă în zonă decît
)ponime antice de rîuri : Araros (Ialomiţa), Naparis (probabil Dîmbo-
iţa) şi Ordessos (Argeş - presupusul Argesis) :,, precum şi o singură
)calitate - satul Suppa (Ciupa), pe drumul Argeşului, menţionată
1 1380-1390 în „Itinerarul de la Bruges" "· Mai există şi o informaţie
e prnveninenţă locală, transmisă de Giacomo di Pietro Luccari în 1605 \
reluată de la strămoşul său, Niccolo Luccari -- sol la curtea lui Vladis-
n· I-Vluicu Vodă (1:364-c. 1377). Din păcate, valoarea acestei relaţii
fost diminuaU-1 şi chiar contestată, datorită denaturării ulterioare ele
ătre colportori (lucru care se întrevede şi în modificarea datelor). Astfel,
-a trecut cu uşurinţă de la expresia lui Luccari : ,,Negru Vodă a întc-
:H:iat ora5ul Cîmpulung şi a tras cîteva întărituri de cărămidă arsă la
3ucmeşti, Tîrgovişte ...", la cea de : ,,a durat aşezârile Tîrgoviştc, Cîrnpu-
ung ... ". Această eroare au făcut-o mai întîi Anton Friederich Biisching,
a 1769, şi hanul Mihai Cantacuzino, la 1776, cobor-încl datarea întemeierii"
>raşului chiar în secolul c1l XII-lea ,;_ Istoricii Gr. Tocilescu şi C. C. Giu-
1 Călători străini despre ţările române, vol. I, Bucureşti, 1968, p. 30.

2 în nici un caz alterarea toponimului nu poate fi pusă în legătură cu rădă
'ina „ti.irk-", termen din limba turcă avînd, pe lingă conţinutul etno-politic, şi
ensul'i1e derivate, într-o lungă perioadă de timp : forţă, maturitate, stare socială,
>,Hur{1 dominantă, iar mai tîrziu : om simplu, ţăran (cf. Mustafa Ali Mehmed,
·storia turcilo1·, Buc., 1976, pp. 15-16).
:i Herodot, Istorii, IV, 48 ; cf. şi : Dicţionar de istorie veche a României,
3uc., 1976, p. 43.
r, Călători străini ... , I, p. 25.
" Paul Simionescu, Paul Cernovodeanu, Cetatea de scaun a Bucureştilor. Con-
;emnări, tradiţii, legende, Buc., 1976, pp, 91-92. Negru Vodă este identificat de
l,uccari cu tatăl lui Vlaicu-Vodă.
0
Istoria politică şi geografică a Ţărei Romăneşci de la cea mai veche a sa
întemeiere pînă la anul 1774, dat mai întîiu la lumină în limba grecească la anul
1806 de fraţii Tunusli, tradusă de George Sion, Bucureşti, 1963, p. 8.
94 EUGEN FRUCHTER, GABRIEL MIHAESCU
rescu au emis ipoteza fondării Tîrgoviştei în 1240 de către Seneslau 7.

respectiv în secolul al XIII-iea 8 . Tot fără temei, cronica Mănăstirii
franciscanilor din Tîrgovişte, redactată de Blasius Kleiner în 1761, men-
ţionează existenţa oraşului pe la 1300. Nu putem reţine nici lec:tura
greşită făcută de B. P. Hasdeu la o inscripţie de pe vec:hiul turn al
cimitirului catolic din deal : 1225 în loc de 1425 9 , precum nici opinia
cronicarului polon M. Bielski privind fondarea Tîrgo,·iştei în sec. X de
către genovezi 9 bis.
Nicolae Iorga 10 a încercat să localizeze la Tîrgovişte bătălia din
1368 (1369, la N. Iorga - n.n.) cu oastea voievodului Transilvaniei,
Nicolae Lackfi, menţionată în cronica lui Ioan de Kilkullă. Desigur că
nu poate fi vorba de un oraş şi nici de un punct de vamă - deoarece
în cel dintîi privilegiu comercial (1368) Tîrgoviştea nu apare 11 - ci doar
de o fortificaţie ridicată aici înainte de această dată şi cucerită de oastea
transilvăneană în lupta dusă cu cea a pîrcălabului Dragomir 11.
Ştim însă astăzi că alegerea aşezării din secolul al XIV-lea ca
reşedinţă domnească nu a fost determinată de importanţa intrinsecă a
localităţii, ci, dimpotrivă, a fost determinantă pentru ulterioara sa urba-
nizare şi prosperitate economică. Mai degrabă, locul favorabil dezvoltării
unei capitale a fost ales de Mircea cel Bătrîn pentru întemeierea acestei
a doua reşedinţe, care avea avantajul că permitea un control mai bun
asupra teritoriului ţării, ale cărei hotare atinseseră „Marea cea Mare"
şi „Părţile Tătărăşti", precum şi asupra marilor drumuri de comerţ care
se ramificau aici. Cîmpia înaltă a Tîrgoviştei, ocupînd interfluviul Dîmbo-
viţa-Ialomiţa, facilita - ca o placă turnantă - legătura lesnicioas„i, pe
la piciorul Subcarpaţilor, între văile Dîmboviţei şi Ialomiţei. De aici,
marele drum al Branului se ramifica spre porturile dunărene : BrJ.ila,
Tîrgul de Floci şi Giurgiu.
Această alegere a noii capitale a avut loc în anul 1395 şi trebuie
pusă în legătură cu evenimentele care au urmat bătăliei de la Rovine,
soldate cu instalarea în scaunul de la Argeş a lui Vlad Uzurpatorul,
sprijinit de turci şi de o parte din boieri.
Numele oraşului-capitală apare apoi în privilegiul acordat negus-
torilor lioveni la 1403, reînnoit la 1409, ca şi în cele acordate bra5ove-
nilor la 1412 şi 1413 _13,
Cf. C. D. Dimitriu, Din trecutul glorios al Tîrgot'iştei, Buc., 19-13, p. 6.

7
Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria romdnilor, 1, Bucureşti,
8
1974, pp. 221, 242.

0 B. P. Haşdeu, Istoria mănăstirii catolice din TirgoL,işte începând de la timpii
cei mai îndepărtaţi ... , în „Arhiva istorică a României", 1/2, Bucureşti, 1865, pp. 46,
50 şi 51 ;
n bis. Em. C'onslantinesru. Cîtet•n dale şi purcrî despre fondarea şi numele
oraşului Tîrgovişte, în „Tîrgovişle", I, 1939, nr. 1, p. 10.
10 N. Iorga, Istoria românilor şi a ciL'ilizaţiei lor, Buc., 1930, p. 70.
11 D. R. H., D. Relaţii între ţările române, vol. I, E.A., Buc., 19i7, doc. nr. -lu.
1~ Ioan arhidiacon de Ki.iki.illă, Cronicon de Ludovico Rege, apud File de cro-
11,ct. Crestomaţie privind istoria militară românească (secolele X-XIX), Bucu-
reşti, 1973, pp. 20-21.
13 I. Ionaşcu, P. Bărbulescu, Gh. Gheorghe, Relaţiile internaţionale ale
României în documente ( 1368-1900), Bucure~ti, 1971, pp. 81-83, 94-95 ; D.R.H., D.,
voi. I, doc. nr. 118, 120, 121.
PRECIZĂRI LSTORICE ŞI .LINGVISTICE ASUPRA TlRGOVIŞTEI
95
Dacă tîrgul ar fi existat anterior, acest lucru ar fi fost sesizat de

cercetările arheologice, care, în ultimele două decenii şi mai ales în
ultimii ani, au cuprins, în mare, întreaga vatră a centrului istoric n_
Or, locuinţele descoperite sînt datate cert cu monede emise de Mircea
cel Bătrîn şi Sigismund de Luxemburg 15.
• • •
Incercările de explicare a toponimului Tîrgovişte 1ti s-au soldat cu
o serie de etimologii neserioase şi cîteodată ridicole - unele create în
scopuri politice - ca : Trifidava, Tiriscum, Trifusu, Taros, Tergovesta,
Tergoviscus, Tîrgul-Oastei (sau Oştii), Tîrgul-Oilor, Tergovum (la Vadul
Oilor), Tîrgul-Vestit, Turris Viei (apud J. A. Vaillant), Turris-Vestae
(v. şi versurile cu acelaşi titlu de G. Baronzi 1'i), Tergum Vestae, Tîrgu-
Vestei (adoptat chiar de municipalitate şi de poştă de la 1865 pînă
după anul 1900H\ cînd şi nomenclatorul străzilor s-a îmbogăţit cu o
stradă a Vestei), Tîrgul-de-Vest (spre a-l deosebi de cel de est - Tîrg-
şorul) etc. Nu considerăm necesar să zăbovim asupră-le, deoarece critica
lor a fost făcută de academicienii Iorgu Iordan şi Alexandru Graur rn.
Incă din secolul trecut, Cezar Bolliac, combătînd forma „ Tîrgu-Vestei",
arăta că Tîrg_ovi_şte înseamnă pur şi simplu tîrg, oraş, ,,neavînd a face
cîtu-i negru. sub unghie cu antica zînă a focului" 20 . Etimologia cvasico-
rectă o găsim în 1888 şi la I. D. Petrescu, iar în 1907 şi 1912 la Virgil
Drăghiceanu 21 . Presupusa descendenţă latină a acestui toponim ar fi
condus la formarea unui cuvînt după modelul acelor etimoane asupra
cărora au influenţa legi fonetice precise. In cazul termenului în discuţie,
este însă vorba de un cuvînt de origine slavă, însuşit ca atare de limba
romana m perioada convieţuirii protoromânilor cu elementele slave
pătrunse aici după încheierea procesului de formare a limbii române
şi a poporului român.
H în legătură cu rezultatele acestor cercetări, pregătim un studiu mai amplu.

15Un ducat emis între anii 1386-1394 de Mircea cel Bătrîn a fost desco-
1'erit recent într-o locuinţă din incinta Curţii Domneşti din Tîrgovişte - cu pri-
lejul săpăturilor arheologice efectuate în campania 1976 de un colectiv format din :
~- Constantinescu (responsabil), Gh. I. Cantacuzino, Gabriel Mihăescu, Petru Dia-
conescu, Rodica Tînjală, C. Ionescu - monedă care, desigur, a putut circula şi
după 1394.
1G I. D. Petrescu, Tîrgoviştea. Schiţe istorice şi topografice, Tîrgovişte, 1888,
p. 9 ; C. Alessandrescu, Tîrgoviştea, în „Vocea Dîmboviţei", Tîrgovişte, nr. din 10
noiembrie 1878; N. Gr. Aramă, Tîrgoviştea în trecut, Tîrgovişte, 1911 ; Em. Con-
:;tantinescu, Cîteva date şi păreri despre fondarea şi numele oraşului TîrgoPişte,
m „Tîrgoviştea", I, 1939, nr. 1, p. 10 ; Br. Şegărceanu, Itinerariul drumului de la
Bucui-eşti [... ] ducîndu-se la Tîrgu-Vestei, Bucureşti, 1872 ; Mircea B. Ionescu, Tîr-
goviştea, Oradea, 1929, p. 8 ; Dimitrie Frunzescu, Dicţionar topograf ic şi statistic al
României, Bucureşti, 1872 ; Istoria politică şi geografică ... , op. cit.
17 G. A. Baronzi, Nopturnele, Bucureşti, 1853, pp. 85-88.
18 Lucian Penescu, Din istoricul poşteloi· dîmboviţene, în „Acta Valachica",
Tîrgovişte, 1972, pp. 357-358.
19 Iorgu Iordan, Toponimia românească, Bucureşti, 1963, p. 5 ; Al. Graur,
Jllume de locuri, Bucureşti, 1972, par. 41.

° 2 Cezar Bolliac, apud Tîrgovişte. File de monografie, Tîrgovişte, 1977, p. 45.
21 I. D. Petrescu, loc. cit. ; Virgiliu Drăghiceanu, Călăuza monumentelor is-
torice din judeţul Dîmboviţa, Tîrgovişte, 1907, p..--6; idem. Monumentele noastre
istorice, în Almanachul „Dîmboviţei", Bucureşti, 1912, p. 32.
EUGEN FRUCHTER, GABRIEL MlHAESCU
96
~Iai conformă cu tradiţia „descălecatului", cu acoperire în realitatea

aşezării repetate de români transilvăneni, atestată de existenţa nume-
roaselor sate de „ungureni" la sud de Carpaţi, ni se pare informaţia
orală culeasă în Ţara Făgăraşului 22, privitoare la faptul că locuitori ai
satelor Viştea de Sus şi Viştea de Jos au trecut cu veacuri în urmă în
Ţara Românească, unde au întemeiat Tîrgul-Viştii. Această tradiţie
poate fi coroborată cu legenda familiei poeţilor Văcăreşti (numiţi de
legendă şi „Făgăreşli"), după care Negoiţă, descendentul unui voievod
din Făgăraş, Dan - nepot al lui Radu Negru - a trecut munţii în Ţara
Românească, prin anii 1215 sau 1380, ,,şi lua în stăpînire 12 sate pe
Dîmboviţa în jos" 2J_ Ideea descălecatului este reluată şi într-un docu-
ment din 19 aprilie 1678, care întărea fraţilor Ianache şi Ivan Văcărescu
stăpînirea satului Văcăreşti de lingă Tîrgovişte, moşia lor „den dăscăli
cătoarea ţării" 2". Legăturile dintre Ţara Făgăraşului şi Tîrgovişte au
fost puternice în întreaga epocă feudală, ceea ce a menţinut tradiţiile
în discuţi~.
(F-ormele Tîrgoveşte şi Tîrgoveşti, pe care le întîlnim în grafia lui
Carop Pop de Szathmari, pe fotografiile sale executate la Tîrgovişte
în 1867, sint rezultatul__sQnsemnării numelui auzit la localnici - prin
analogie cu toponimeTe avînd formă de plural, terminate în şti - aşa
cum apare el în versurile populare : ,,Foaie verde, flori domneşti. / în
oraş în Tîrguveşti, / L-ale case mari domneşti, / De se văd din Stoie-
neşti..." 2 i. Vari-antele Tirgoveşti, Tîrgoveşte şi Tîrgovişti le aflăm şi în
cîteva inscripţii din anii 1813, 1862, 1864 şi 1865, de la bisericile Stolni-
cului şi Sf. Nicolae-Androneşti din localitate 26 •
După clasificarea toponimelor, ,,Tîrgovişte" este un oiconim major,
simplu, ce caracterizează domeniul de activitate economico-socială, refe-
rindu-se la producţia de bunuri şi prestări de servicii, caracteristică
dată de funcţia predominantă a locuitorilor, şi aparţine fondului lexical
de origine slavonă al limbii române ; poate fi considerat un topode-
moeconim 27 . Acesta face parte din derivatelt_J_9ponimice. lor sociale for-
mate cu „tîrg", în afara celor cu atribute 2 ~. ~l _suge~.•Lexistenta unei
aşezuri omeneşti, anume o aşezare deschisă, ne'fortificată:care a depăşit
stadiul de „selişte", ,,silişte", ,,sălişte" (locul unde a fost sau este un sat,
vatr{1 de sat, tentonum, habiitatio), deosebită de .. grădişte", .. horodişte".
„cetate" (locul unde a fost oraş, fortăreaţă, castru). Tirgoi•işte înseamnă
locul w1de există sau a fost o piaţă, un iarmaroc. b:1zar. zbor, tirg 21
22 Comunicată de muzeograful Ion Ciupea de la Muzeul Cetăţii Făgăraşului.
23 Mihail Cantacuzino banul, Genealogia Cantacuzinilor, Bucureşti, 1902,
pp. 363-422 ; Al. Odobescu, Opere alese, voi. II, Ed. Cugetarea, Bucureşti, pp. 105-
160 ; O. G. Lecca, Familiile boiereşti române. Istoric şi genealogie, Bucureşti, 1899,
p. 485 ; Al. Piru, Poeţii Văcăreşti, Bucureşti, 1967, p. 10.
2 '• George D. Florescu şi Dan Pleşia, Condica Viicăreştilor, în „Studii - re-
vista de istorie••, Bucureşti, tomul 19 - 1966, nr. 5, p. 973.
:::, C. P. Szathmari, România. Album, Bucureşti, 1867 ; I. D. Petrescu, op. cit.,
p. 02.; variantă a poeziei şi la C. D. Dimitriu, op. cit., p. 13.
(. ~,; Radu <?iogl?\'an, Mihai Oproiu, Inscripţii şi însemnări din judeţul Dim-
bd'l.·iţa, voi. I, T1rgov1şte, 1975, pp. 125, 201.
~: Gh. Dragu, Toponimie geografică, partea I, Bucureşti, 1973, pp. 149-174
şi anexa.
111 I. Iordan, op. cit., pp. 197-190, 259.
~.1 Ibidem, pp. 257-258, 441-442, 4-15 ; C. C. Giurescu, Istoria Românilor.
voi. II, partea li, Bucureşti, 19-13, p. 439.
PRECIZARI ISTORICE Şl LINGVISTICE ASUPRA TIRGO\'IŞTEI 97
şi nu numai ,,un adaus pe lingă domneasca curte", cum credea

N. Io1 ga :io_ .Şi astăzi, deşi s-a uitat înţelesul toponimului Tîrgovişte.
locuitcrii Sc~telor din împrejurimi folosesc curent termenul tîrq, clin
expresia generală „mă duc la iîrg", ca sinonim pentru Tîrgovişte (,,mă
duc la Tîrg··). indicînd deplasarea la Tîrgo\·işte. ceea ce subliniază folo-
~;irea c'.c ccHre localnici a unui termen generic drept termen specific,
respectiv teE,1e:1 propriu fără determinati\·. Poate fi valabilă şi o aliă
C'Xplicc1ţie : slavizarea actelor de cancelarie în evul mediu a transformat
Cimpulungul în Dolgopol, iar Tîrgul în Tîrgovişte, prin imitarea topo-
nimelor slave din ţările vecine :Jt.
Apariţia toponimului cu sufix diminuti\·al Tîrgşor (Novo Fora) :J:.!
în apropierea Tîrgoviştei trebuie pusă în legătură cu imaginea, obţinută
prin comparaţie, asupra mărimii celor dom\ tîrguri.
Frecvenţa termenului s-a impus şi în toponimia minoră a oraşului :
exist:rn în trecut un ,,Tîrg din lăuntru·· şi un .. Tîrg de afară" - separate
prin Valul cetăţii ; un ,.Tîrg de sus" (cel mai vechi din oraş, în actualul
cartier Suseni) şi un ,,Tîrg de jos" ; o uliţă a „Tîrgului" şi o bisericfi
a Tîrgului, precum şi pîrîul Tîrgoviştioara.
Toponimul Tîrgovişte a căpătat de-a lungul vremii o largă circu-
laţie şi prin antroponime şi expresii. Dintre personalităţile care l-au
purtat, cele mai notabile ni se par a fi zugravul Dobromir ot Tîrgovişte
şi tipograful Coresi ot Tirgovişte, iar ca expresie, celebra „gură de Tîr-
govişte", a cărei origine ne-o lămureşte Ion Ghica într-una din scrisorile
sale din 1882, în legătură cu răscoala tîrgoviştenilor din iarna 1820-
1821 :i:1_
In afara oraşului cu acest nume, în România regăsim toponimele
Tîrgovişte la satul din comuna Balinţ, judeţul Timiş (menţionat fără
localizare precisă de la 1548 şi sigur de la 1690-1700 3"), la un sat
dispărut din judeţul Mehedinţi (Gura-Văii de azi, menţionat în 1495-1505
ca sat, în 1560 ca selişte şi în 1569, din nou ca sat :J,i) ; de asemenea, pe
Putna exista un sat Tîrgoveţi în 1609-1610 3<;_ In ceea ce priveşte
toponimul Ţîrchevişte, de pe raza satului Gornea, comuna Sicheviţa,
judeţul Caraş-Severin, acesta sugerează existenţa anterioară a unei
biserici pe acel loc, în secolul al XIV-lea, fapt confirmat arheologic 37 .
30 N. Iorga, Vechea Tîrgovişte, în „Floarea darurilor", 1907, pp. 89-90.
:il Idee emisă de Constantin Manolescu.
32 I. Iordan, op. cit., pp. 197-198 ; Al. Graur, op cit., par. 482, 483.
33 Ion Ghica, Dascăli greci şi dascăli români, în „Din vremea lui Caragea",
Bucureşti, 1960, pp. 108-109; I. D. Petrescu, op. cit., pp. 62-63 ; v. şi Al. Graur,
op. cit., par. 233, care o consideră, după Ch. Drouhet, mai veche - din evul me-
diu - asemănătoare cu refrenul lui Fr. Viillon : ,,11 n'est bon bec que de Paris"
(gură slobodă numai la Paris).
31 Informaţii de la M. Ziman şi Adrian Bejan (Muzeul Banatului) : FJ:igyes
Pesty, A Szăreny bcinscig es Szăreny vcirmegye tărtenete, Budapesta, 1878, vol. II,
pp. 551-552 ; Frigyes Pesty, Krass6 vcirmegye tărtenete, Budapesta, 1883-1884,
vol. 11/2, p. 240 ; I. Lotreanu, Monografia Banatului, Timişoara 1935, vol. I,
p. 395 ; Gr. Popiţi, Conspectul arhivelor din Banat, Bucureşti, 1950, pp. 32-33 ;
Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, Bucureşti, 1968,
vol. II, p. 496.
35 D.R.H., B, Ţara Românească, vol. I, doc. 260, pp. 420-421 ; D.I.R., B, Ţara
Românească, veacul XVI, vol. III, p. 123, doc. 149 şi p. 312, doc. 360.
30
D.I.R., A., Moldova, vol. II, veacul XVII, p. 273, doc. nr. 358.
37 Eugen Iaroslavski, Topografia arheologică a comunei Gornea, mss. în Bi-
blioteca C.S.P.C. al C.C.E.S.
98 EUGEN FRUCHTER, GABRIEL MIBAESCU
La fel, s-a arătat netemeinicia încereării de apropiere între toponimele

Teregova şi Tîrgovi-şte 38_
în vechea slavă, ,,turgoviste" (sau „triigoviste") însemna tîrg, piaţă.
Din slavul vechi „trugu" (piaţă) s-a format adjectivul „turgov", la care
s-a aduăgat sufixul -iste, provenit din preslavul -istjo sau -iskjo 39_
Se ştie că „Tîrgovişte", nu este un toponim slav, ci unul românesc.
provenit de la un apelativ de origine paleoslavă. Chiar termenul „tîrgo-
vişte" (alterat „tîrgolişte") s-a folosit ca substantiv comun în limba
română (avînd sens identic cu „tîrg") tio_
Sufixul -işte este foarte răspîndit în româna contemporană ... Dic-
ţionarul invers" consemnează un număr de 257 substative feminine, în
afara altor 6 pronume, adjective, substantive masculine şi articole şi a
altor 35 cuvinte terminate în -şte "1• Şe ştie că toponimele derivate în
-işte au sens, colectiv, fiind cvasisinonime cu cele în -et şi -iş. Ele
exprimă, de regulă, existenţa actuală sau trecută a obiectului indicat de
primitiv, nuanţa colectivă fiind secundară - în cazul toponimului nostru
pierzîndu-se cu desăvîrşire - de aceea sufixul este adesea neanalizabil
în limba română "2•
Iorgu Iordan explică 49 de astfel de toponime, unele cu mai multe
variante, răspîndite pe întregul teritoriu al ţării - din Ţara Oaşului
pînă în Dobrogea şi din Bucovina pînă în Banat 43- la care am mai
putea adăuga şi altele ca : Viştea (3 sate în judeţele Braşov şi Cluj).
'.fîrche\·işte şi Zbegovişte (jud. Caraş-Severin), Mănăstirişte (azi Niculiţel,
judeţul Tulcea), Comorîşte, Drişte, Gariştea, Gărîşte. l\1iriştea, Păzărişte.
Plandiştea, Poleşte, Tăbărîşte, Vineşte, Virzîşte, Zboroştea. Arini~te
(Aninişte) şi a1tele derivate (toate într-un singur judeţ, Caraş-Severin r,~).
Zborişte (jud. Bihor), Zvoriştea (jud. Suceava), Dosîştea, Dosişte, Mla-
cuiştea, Părăsişrte, Coşuşte, Găbăriştea, Borişte, Scrioaştea.
In toponimul Tîrgovişte - la fel ca şi în Lăcovişte, Lacovişte, Ma-
covişte, Moldoviş etc. - sufixul -işte a fost adăugat nu direct la tema
deja românească, tîrg, ci la tema slavă avînd sufixul adjectival -or.
In toponimele Loviştea, Pociovaliştea şi Scroviştea. tema slavă cu •OV
se vede mai bine 45 . Forma „Tîrgov" o întîlnim în acte de cancelarie,
inscripţii şi însemnări din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, unde
apar expresiile „polcovnic za Tîrgov", ,,Mitropolia Tărgov" şi „cojocar
ot Tărgov" 46 • In jud. Buzău există două localităţi Tîrcov.
38 Vasile Ioniţă, Note de toponimie bănăţeană, în „Studii de limbă, literatură
şi folclor", III, Reşiţa, 1976, pp. 307-308.
3n Franz Miklosich, Rumănische Untersuchungen, Wien, 1881, apud I. Iordan,
op. cit., pp. 259, 445 : date suplimentare la etimologie ne-au fost comunicate tn
scrisoarea din 27 martie 1975 a prof. Iordan Zalmov de la Institutul pentru limbi
balcanice din Sofia.
1oo N. Iorga, loc. cit. ; Dicţionar int'crs, Bucureşti, 1957, pp. 373-375.
" 1 Dicţionar invers, loc. cit. ; cf. şi Nicolae Lazăr, Dicţionar de rime. Buc.,
1969, p. 264.
" 2 I. Iordan, op. cit., p. 439 ; Al. Graur, op. cit., par. 168.
43 I. Iordan, op. cit., pp. 439--446.
,.,. Vasile Ioniţă, Glosar toponimic. Caraş-Set·erin, Reşiţa, 1972, pass.
"" I. Iordan, op. ctt., pp. 442-443 ; Al. Graur, op. cit., par. 169.
1oo V. Drăghiceanu, C4l4uza ... , p. 6; Mircea B. Ionescu, op. cit., p. 8; C. D. Di-
mitriu, op. cit., p. 6 ; R. Gioglovnn, M. Oproiu, op. cit., pp. 157, 202.
PRECIZĂRI ISTORICE Şl LINGVISTICE ASUPRA TlRGOVIŞTEI 99
Pentru analiză, trebuie să avem în vedere faptul că în limba română

nu există adjectivul „tîrgov" şi nici un sufix „ovişte", respectiv secţio
nările tîrgov +
işte şi tîrg +
ovişte nu sînt explicabile prin specificul
limbii noastre. Acest lucru conduce logic la secţionarea analitică a topo-
nimului în termenii tîrg + ov + işte. In secolul al XIX-lea a existat
chiar o explicaţie etimologică neştiinţifică a grupului ,,-ovişte" = cîmp,
lm:.că - de unde Tîrgovişte ar fi însemnat „Tîrgul din Luncă".
Accentuarea toponimului nostru nu se încadrează în regula încer-
cată r.,, după care accentul ar fi pe sufix la toponimele cu patru silabe,
cum nu este adevărat că accentul cade mai des pe prima silabă (specific
limbii maghiare), ci pe a doua. După cum se poate vedea şi la cele
aproape 300 de cuvinte cu sufixul în discuţie din „Dicţionarul im-ers'',
accentul cade cînd pe -i, cînd pe vocala anterioară, cînd pe cea dinuintea
acesteia. Niciodată nu cade pe ultima vocală, -e.
In ceea ce priveşte articularea, toponimul Tîrgovişte primeşte
articolul în mod obligatoriu, cînd are rol de subiect sau de comple-
ment direct şi cînd este însoţit de un determinant, cu sau fără prepo-
ziţie, ca în : ,,Tîrgoviştea voievodală", ,,toată Tîrgoviştea" "8 . Ni se pare,
de aceea, ciudat şi artificial modul cum a fost înţeles nomenclatorul
oficial al localităţilor de către unii editori şi geografi care nu permit
articularea sau formarea genitivului la toponimul în discuţie, stîrnind
pe bună dreptate nedumerirea cititorilor din localitate, obişnuiţi cu
flexiunea termenului în vorbirea curentă, spontană.
In privinţa ariei de răspîndire europeană a acestei denumiri. men-
ţionăm existenţa unor omonime atît la vecinii din sud cît şi la cei din
nord. Cunoaştem astfel - în Iugoslavia - un pisc în apropiere de
Skoplje, un sat Trgoviste în Macedonia de nord, un toponim croat
Trgovisce, unul sîrb Trgovişte - în apropierea rîului Trgovaski Timok
(din Valea Timocului) - şi un altul bosniac ,rn_ In Grecia găsim ruinele
unui sat din Macedonia de sud, în apropiere de localitatea Embore
(Emborion ?) - provenit din grecescul emporion = piaţă. In Bulgaria
se află un sat (în departamentul Belogradcik), o cîmpie cu acest nume,
precum şi oraşul reşedinţă de regiune, denumit astfel printr-o măsură
administrativă adoptată în anul 1934, cînd a fost înlocuit numele vechi,
Roman. Lîngă acesta se află şi pasul Tîrgoviski Prohod 50 . Locuitorii
satului Tîrgovişte din Bulgaria se numesc „tîrgovec" şi „tîrgovka", adjec-
tivul derivat fiind „tîrgovski", formele avînd baza în „tîrgov", elimi-
nîndu-se sufixul ,,-iste", asemănător cu ,,Panagj-Ciriste", de unde se for-
mează „panagjurec", ,,panagj-Cirka" ,,panagjurski" 51 • Şi în limba bulgară
"7 I. Iordan, op. cit., pp. 439-442.

"8 Al. Graur, op. cit., pp. 158-159 ; I. Iordan, op. cit., pp. 439-446.
,,n P. Andzelic, Trgovi 8te, varos i grad u srednjoviekovnoj Bosni. Prilog to-
pologiji naseljia, în „Glasnik-Zemalskog Muzeja Basne i Hercegovine u Sarajevu.
Arheologija", Sarajevo, 18, 1963, apud N. Stoicescu (în „'l'frgoviştea şi monumentele
sale", Bucureşti, 1976, p. 33) ; I. Iordan, op. cit., pp. 259, 445 ; Aurel Dccei, Valeriu
Veliman, Izvoare turceşti despre Mihai Viteazul, în „Revista arhivelor", Bucureşti,
nr. 2/1975, p. 164 ; Auto-Karta Jugoslavije, Liubljana, 1971 ; Iordan Zaimov, scri-
soarea cit.
:,o Iordan Zaimov, scris. cit.; Auto-Karta Jugoslavije ... ; La Bulgarie en voi-
ture, Sofia, 1972.
"' Iordan Zaimov, scris. cit.
100 EUGEN FRUCHTER, GABRIEL MJHAESCP
contemporană, termenul „Tîrgovişte" există numai în toponimie (pro-

babil din secolele IX-XIV), în secolele XV-XVI impunîndu-se ter-
menul turc .,pazar", indicînd de asemenea o piaţă, un bazar, de unde
toponimele actuale Pazargic (Bulgaria), ca de altfel '.ji cele iugoslaw :
No\'i-?azar şi Pazariste. În ceea ce priveşte toponimul românesc Păzărişte
(juJeţul Caraş-Severin), informatorii locali îl explică prin „deci! de
p2;/{l'" ·:_i. S-a păstrat în bulgara contemporană şi cuYîntul tirg, cu deri\·a-
tele : tîrgu.vam, tîrgovija etc. r,:1.
Toponimul corespunzător ucrainian este Torho\·iţi:1 s:tu Tcrho\'hce>.
Cunoaştem şase sate cu numele Torhoviţia, unul Torhovişce (Torgovişce)
şi unul Torhivnia, precum şi un pîrîu Torhovîcika. Cel mai Yechi toponim
dintre acestea este atestat documentar în 1331, altele în 1446, 1476 şi
14 79. Termenii Torhoviţia, Torhovişce, Torhovîţia (Torhovytsa. Torho-
vyski:..-,~), însr::>amnă la origine ..locul unde se desfăşoar[1 tîqul dC' \' i te-··.
iar prin extensie ,,tîrg (torgovlia), b:izar, comerţ, piaţă". Torhovişce pro-
vine din ,·ec!1iul slav Trugovişte.
Forma .,torg" este de origine slavă de r2sărit :;;_ In limbile sl:l\"e
de sud. cm·intul are form:i trg, tîrg.
Un toponim asemănător există şi în limba polonă, TargO\visko 5G
s ..:u Targowica, fapt care explică de ce numele oraşului românesc era
transcris de călătorii poloni din evul mediu tot sub forma Targowica ~• 7.
ln Cehoslo\·acia există localitatea Trhove Sviny.
În ceea ce priveşte numele localităţii Tîrziste din Bulgaria, s-a emis
p,~rerea că 2.re aceeaşi etimologie cu Tîrgovişte :;R_ Adăugăm la aceasta
obsl:'rn1ţia c.i în limba sîrbo-croată există termeni distincţi, care numesc
o localitate cu funcţie preponderent comercială (trgoviste) şi un loc de
piaţă (trziste - toponim minor). Acesta din urmă este substantiv comun
şi în limba bulgară (tîrziste). Există şi părerea că toponimul Trziste ar
pro\'eni din adverbul românesc tîrziu. întîlnim însă un toponim minor
Trziste şi în oraşele Praga şi Karlovy Yary din vestul Cehoslo\'aciei :,'l_
Pentru explicarea acestui toponim trebuie să avem în Yedere şi alte
elemente. Astfel, din rădăcina (baza) terg provine antroponimul - pro-
babil illir - Tergitio (Negotiator) şi toponimul latin - de asemenea consi-
derat de origine illirică - Tergeste, pe care unii autori i-au văzut în
legătură cu termenii turgu (sud-slav), torg (slav de răsărit) şi cu topo-
nimul Targau (german). De altfel, golful de lingă Trst (Trieste) se nu-
meşte în limba sîrbo-croată Trzaski Zaliv, în Slovenia existind şi o
52 V. Ioniţă, op. cit., p. 43.

~3 Iordan Zaimov, loc. cit.
~1 I. Iordan, op. cit., p. 445.
55 Boris D. Grincenco, Slovar ukrainskogo iazika, t. IV, Kiev, 1909, p. 275 ;
Max Vasmer, Etimologhiceski slovar russkogo iazika, t. IV, Moscova, 1073, p. 82 ;
informaţii transmise în scrisorile din 23 martie 1975 de O. Romaneţ şi A. I. Rappa-
port, de la Filiala Cernăuţi a Institutului de istorie a U.R.S.S.
56 Henryk Sienkiewicz, Cavalerii teutoni, voi. I, Bucureşti, 1962, p. 82 ; I. Ior-
dan, op. ctt., p. 445.
57 Cdlători străini..., V, Buc., 1973, p. 119.
68 Iordan Zatmov, scris. cit.
~0 Autoatlas Tchecoslovaquie, Praga, 1965 ; Autokarte Tschekoslowakei, Bra-

tislava, 1971.
PRECIZA1U ISTORICE ŞI LINGVISTICE ASUPRA TlRGOVlŞTEI
101
localitate numită Trzic (;o_ 1n limba italiană se mai păstrează adjectivul

regional tergestino, pentru a numi pe locuitorul din Trieste (anticul
Tergeste). 1n Cehoslovacia există localităţile Trest, Trstin, Trstena r;,i.
Numele fostei capitale a Ţării Româneşti a fost consemnat în di,·erse
variante în documentele cartografice şi de cancelarie emise în alte limbi,
începînd cu secolul al XIV-lea : Turkoich (1396 - J. Schiltberger),
Tregouisthya (4 decembrie 1447 - hrisovul lui Iancu de Huneclou.ra),
Thergavischya (11 noiembrie 1476 - comitele Ştefan Bathory c[1tre
sibieni), Tergowistia (17 noiembrie 1476 - scrisoarea în limba latină a
pîrcălabului Cîrstian către braşoveni), Trigoforu (1513 - Ioan Schotto),
Tragoviscus (la un călător din 1515), Tragovista (1532 - Francesco clella
Valle), Tervisz (1532 - Ioan Honterus), Tervis (1545 - Sebastian l\Ii.ins-
ter), T.arwis (1550 - S. Munster), Tergovistia (1548 - Ioan Honterus).
Targovisca (1548 - Iacopo Castaldo), Targovista (1561 - Girolamo Rus-
celli), Tergoviscia (1566 - Ioanes Sambucus), Tergovista (1560 - Antonio
Laferi), Targos (1570 - Abraham Ortelius), Targovisco, Tergovista şi
Terv-:ysch (1578 - Gerardus de Jode), Tergovisco, Targos, Tergovischo
(1579 - A. Ortelius), Ten·isch (1585 - Jacques Bongars), Tergo\·iscia
(1596 - Dominicus Custodis), Tergovista (1598 - Filippo Pigaîetta).
Ternovizza (1598 - Giovanni Antonio Magini ; 1599 - Giovanni Botero),
Targovisco şi Tervis (1630), Tergovisco (1575), Tarvis (gravură sec. XVII),
Tergowist (1718 - Anton Maria del Chiaro Fiorentina), Tergovista (1710
- John Senex), Tervis şi Terviza (1599 - Baltasar Walther), Tergovisto
(1771 - C. M. Roth), Tiurgoviuson (1797 - Rigas de Velestin), Tergo-
wist (1821 - Ch. Piquet), Tergov (1866 - Maior D. Pappasoglu), Tîrgo-
vitschz, Tirgowist (1843 şi 1843 - Michel Bouquet), Targovisco (1683
- I. Harewijn), Biragosta şi Taragosta (secolele XV-XVII, în cronici
turceşti), Terkoviş, Terkuş, Berkoviş (Evlia Celebi - sec. XVII) eLc.
Aceste forme - fie transcrieri fonetice eronate. după specificul
limbii in care este reda::tat documentul, fie adaptări sau semicalcu~·i -
conduc la diversitatea interpretărilor toponimului în explicările încercate
în secolul trecut asupra originii termenului.
Spre deosebire de toponimele similare din ţările vecine, Tîrgo\·iştea
românească s-a bucurat de notorietate internaţioaală, fiind menţion:ită
în numeroase relaţii ale călătorilor străini din evul mediu şi marcată în
cîteva hărţi ale Europei ca „se des vaivodae", ,,metropolis valachorum et
sedes peculiaris principum" ,,2_
m K. Brugmann, W. Streitberg ş.a., Indogermanische Forschunger., Stras,burg

(-Berlin), XLIX, p. 273 şi LVIII, p. 220; Hans Krahe, Lexicon altillyrischer Per-
wncnnamen, Heidelberg, 1929 (lndogermanische Bibliothek, 111/9), p. 112 ; C.I.L.,
Berlin, III, 4251, apud I. I. Russu, lllirii - istoria, limba şi onomastica, rnmani-
zarea, Bucureşti, 1969, pp. 117 şi 254 ; Auto-Karta Jugoslavije.
ct Autoatlas Tchecoslovaquie, op. cit.
1,2 Antonio Laferi (1560), Dominicus Custodis (1595), Harta din 1630, în „llt-
lasul Dimăncescu", B.A.R.S.R., H, V 659 ; A. Veress, Acta et epistolae ... , în .,t•ontes

rerum Transylvanicarum", Budapesta, 1914, IV, p. 111, apud N. Consta:1tinescu,
Contribuţii arheologice asupra Curţii domneşti din Tirgovişte (secolele XIV-XVII),
în S.C.I.V., 2, anul XV, 1964, p. 226 ; Anton Maria del Chiaro Fiorentina, Reuo-
luţiilc Valahiei, Iaşi, 1929, p. 78.
IAZURI ŞI MORI LA TIRGOVIŞTE
RADU GIOGLOVAN
Din vestigiile medievale de la Tîrgovişte se păstrează pe latura

de nord-vest şi nord-est un şanţ cunoscut sub numele de Iazul morilor,
pe care erau canalizate ape derivate din rîul Ialomiţa.
Nu se cunoaşte vechimea acestei lucrări hidrotehnice deoarece
actele de danii sau cumpărări de mori nu fac nici o precizare asupra
locului unde erau aşezate. Cea mai veche menţiune despre existenţa unei
mori la Tîrgovişte datează dintr-un document emis de Mihail Vodă pe
vremea coregenţei cu tatăl său Mircea cel Bătrîn (1409-1418), prin
care dăruia mănăstirilor Cozia şi Cotmeana 10 case din Tîrgovişte scutite
de toate dările, afară de „birul şi oastea şi să lucreze la moară". Era
vorba de o moară domnească la Tîrgovişte, la care toţi orăşenii aveau
obligaţia să lucreze. Printr-un alt act emis de Radu Praznaglava, la
19 iunie 1421, se întărea celor două mănăstiri printre alte danii şi „la
Tîrgovişte metohul şi două mori şi zece sălaşe" 1. Despre ce fel de
mori şi despre locul unde erau aşezate nu ni se dă nici o informare.
De existenţa unei astfel de lucrări pe cursul Ialomiţei, în partea
de nord a oraşului Tîrgovişte aminteşte descrierea anonimă a călătoriei
celor 100 de toscani participanţi la luptele de la Tîrgovişte din octom-
brie 1595. Autorul arată că aliaţii înaintaseră pînă la sud de Tîrgovişte
unde au rămas în noaptea de 16/17 octombrie, într-o poziţie periculoasă,
intre garnizoana turcească din oraş, la nord şi oastea lui Sinan paşa la
sud, despre care nu se ştia pînă unde se retrăsese. ,,Dimineaţa următoare
a dezvăluit greşelile nopţii trecute" constatau aliaţii şi s-a ales o poziţie
nouă, favorabilă, la nord de oraş, deoarece oastea aflîndu-se cu „faţa spre
cetate, aveau la stînga rîul cu un zăgaz foarte mare, întărit cu trunchiuri
foarte dese şi la dreapta munţii despre care am vorbit" 2• ,,Munţii" din
dreapta nu erau decît terasa superioară a Ialomiţei şi dealurile Teişului
din apropiere.
Indicaţia este preţioasă deoarece este prima menţiune despre exis-
tenţa unui zăgaz pe Ialomiţa lîngă Tîrgovişte încă din 1595, în fiinţă
desigur mai dinainte, avînd în vedere moara domnească din docu-
mentul amintit, emis de Mihail Mircea şi cele două mori ale mănăstirilor
Cozia şi Cotmeana de la începutul sec. al XV-lea.
1 D.I.R., Ţara Românească, Bucureşti, 1953, nr. 39 şi 63, p. 55 şi 76.
2 Călători străini despre ţările române, III, Bucureşti, 1971, p. 586, textul
italian în Hurmuzaki, Documente, XII, p. 79-92.
104 RADU GIOGLO\'AN
Locul acestui zugaz poate fi identificat pe teren la capătul de

nord-\'est al Şanţului cetăţii Tîrgovişte, unde malul drept al Ialomi-
ţei prezintă o scobitură adîncă în terasă, asemănător unui bazin de
acumulare. In acest punct rîul Ialomiţa întîlneşte un bloc masi\· de
argilă şi lcss în marginea terasei înalte pe care este aşezat oraşul şi
este silit să-şi schimbe direcţia de la vest spre est faţă de cursul pe
care l-a urmat pînă aci printre dealuri, de la nord spre sud. Pieptul
masiv şi înalt al blocului natural de pămînt forma totodată laturile de NV
şi SV ale b:J.zinului de acumulare, celelalte laturi (NE şi SE) fiind închise
cu zăgazuri din trunchiuri groase de lemn, care nu puteau ajunge la
înălţimea terasei din dreapta rîului, oraşul fiind asigurat impotri\'a ori-
căror inundaţii. Cînd apele veneau prea mari, mai ales primăvara la
topirea zăpezilor se deschideau zăgazurile pentru cursul liber al riului
iar apele excedentare se revărsau peste întăriturile de pe malul sting
al bazinului şi al riului inundînd lunca Ialomiţei.
Ştirea cuprinsă în memoriul raguzanului Felix Petancici din anul
1502 că după Braşov, trecind munţii „ajungi la Tîrgovişte, capitala româ-
nilor şi reşedinţa osebită a domnilor, inaccesibilă nu prin ziduri sau
încinsă de întărituri, ci prin şanţuri, val şi metereze întărite pe dinafară
doar cu pari ascuţiţi şi este aşezată între mlaştini care o închid cu păduri
mocirloase şi bălţi aşa că aproape toată regiunea de jur-împrejur este
de netrecut" :i, ne ajută să întregim cel puţin în parte imaginea contu-
rului Tîrgoviştei de la începutul sec. al XVI-lea.
Mărturia chiar indirectă şi atît de sumară confirmă existenţa acestui
zăgaz şi pentru anul 1502 cînd Petancici îşi depunea memoriul regelui
Ungariei. Parte din bălţile şi mocirlele din jurul oraşului erau provocate
de revărsările bazinului de acumulare de la nord-vestul Tîrgo\'iştei.
De altfel, după schimbarea direcţiei rîul pare dezorientat şi s~
ramifică în numeroase braţe de-a lungul Tîrgoviştei unul dintre acestea.
cel mai aproape de oraş, putînd fi întrebuinţat pentru iazuri de mori.
celelalte prezentînd primejdia de înec.
Ar mai trebui să avem în vedere şi cantitatea de muncă depusă
pentru realizarea Iazului mare al morilor. In afară de zăgăzuirea apelor
în bazinul de acumulare pentru care s-au amenajat malurile rîului şi
s-a întărit stavila din trunchiuri groase de copaci a fost necesani săparea
unui şanţ adînc de cel puţin 2 m şi lat de cca. 5-6 m pe o lungime de
aproape 5 km, pe sub malul drept al Ialomiţei, de-a lungul Tirgoviştei.
care încă din 1595 era descrisă ca fiind „longa et stetta - longo-1 fiume··.
Mai tîrziu, în a doua jumătate a sec. XVII, Fr. Şoimirovici nota
că Tîrgovişte este aşezată între două riuri din care unul se cheamă Ialo-
miţa, pe care se aflau multe mori, ,,dove sona molte malina"\ O eanti-
tate atît de mare de muncă în condiţiile tehnice ale sec. XIV-XV nu se
poate imagina decit presupunînd o acţiune colecti\·ă, a tuturor orăşeniloi-.
Caracterul de proprietăţi individuale ale morilor nu ne permite îns:t
atribuirea acestei lucrări unei hotărîri a obştei oraşului ci mai curind
unei iniţiative de autoritate. Jn acest caz Iazul mare al morilor din
3 Călători străini despre ţările române, I, Bucureşti, 1968, p. 4-l4. Textul a
fost preluat ad litteram de Sebastian Mi.inster în Cosmografia sa tipărită prima

oară în 1544. Căldtori străini, I, p. 504 şi 508.
' N. Iorga, Călători, ambasadori şi misionari, 1899, p. 65-67.
1
IAZURI ŞI MORI LA TlRGOVIŞTE
105
Tîqovişte a fost construit după instalarea reşedinţei domneşti la Tîrgo-

vişte, la sfî~itul sec. XIV sau începutul sec. XV.
Comeniînd descrierea Tîrgoviştei de către Felix Petancici autorii
primului volum din colecţia „Călători străini despre ţările române"
constată că „s-ar părea că în arătai·ea sistemului de apărare folosind
mlaştini înconjurătoare intră şi oarecare împrumuturi relative la sistemul
de ap,'\.rare al Sibiului". 3 Intrucît în sistemul de apărare al Tirgoviştei
ca şi al Sibiului intrau şi iazurile morilor s-ar putea presupune un
împrumut de la Sibiu al construcţiei Iazului mare prin intermediul
saşilor încă de la începuturile relaţiilor negustoreşti ale acestor dou{1
oraşe. Denumirea de iaz este însă elocventă şi indică o provcnienţ{1
locală rezultată din nevoile economice ale populaţiei şi dintr-o îndelun-
gată tradiţie de morărit. Pe vremea începuturilor oraşului se vor fi înj-
ghebat iazuri mici derivate din apele Ialomiţei pentru fiecare moară. O
datc'i cu creşterea populaţiei şi întinderea oraşului în lungul rîului s-au
înmulţit şi morile aşa încît era necesară organizarea unui iaz comun
şi mare, capabil să facă faţă debitului de apă şi totodată forţei motrice
necesare pentru învîrtirea tuturor roţilor de moară.
Documentele care se referă la morile de la Tîrgovişte nu arată
tipul acestora, amintind numai că erau mori de apă (vodiniţa în docu-
mentele slave). lntrucît tipul cel mai vechi al morii de apă este moara cu
ciutură, în graiul local ,cu făcaie", care se mai păstrează încă pe cursul
superior al Dîmboviţei, tipul acesta a fost folosit şi ele cele mai vechi
mori de la Tîrgovişte, cu una sau mai multe făcaie, fiecare învîrtind
cîk o piatră ele moară. Roata cu palete presupune o perfecţionare atît a
sistemului de aducţie a apei cît şi angrenajelor de piese de la palete
pînă la piatra de măcinat. S-a folosit de asemenea roata cu cupe pentru
a se asigura constanţa debitului de apă şi creşterea forţei metrice prin
cădere la ciutură. Morile din ultimul timp de pe iazul de lingă Tîrgovişte
erau acţionate ele roţi cu palete sau de turbine.
Şi la Tîrgovişte terminologia morilor de apă, a vadurilor şi a lucră
rilor de aducţie era aceeaşi ca şi în celelalte părţi ale ţării, înseris„1 în
documentele emise din Tîrgovişte şi păstrată încă în graiul popular.
Iazul (vechi slav jazu) era atît bazinul de acumulare rezultat din
stăvililrea cursului apei printr-un baraj din trunchiuri de copaci cit şi
braţul dirijnt care curgea pe sub terasa oraşului şi acţiona morile. în
alte părţi ale ţării braţul pentru dirijarea apei se numeşte irugă cu rădă
cina în latinescul irrigo- a uda, contaminat cu irrugo - a încreţi, o
urmă a îndelungatului bilinguism daco-romano-slav. Iazul era comun
pentru toate morile dar nu orice loc putea fi folosit pentru moară.
Locul bun de moară, chibzuit de „meşterul cumpănitor de apă" se
numea vad (lat. vadum) sau loc (lat. locus) de moară.
In anul 1697 domnul Constantin Brîncoveanu constata că Pascale,
vornicul Tîrgoviştei, cumpCirase un loc de moară, în gura iazului, de la
Zanfira, fata lui Dumitru Avanul, dar nu-şi făcuse moara în vadul lui,
unele cump{trase „şi a pus moara mai jos, unde n-a fost vad niciodată şi
moara mii.năstirii Viforîta iar o au mutat ei mai jos, făr de vad, făcîncl
alt iaz nou, pentru ei şi cu această moară a lui a făcut multă stricăciune
morilor din jos, astupînd iazul cel vechi". După ,.multă pîră şi gîlceavă
~ Ciilători, I, p. 442.
106 RADU GIOGLOV AN
la divan" între pricinaşi, ,,ieşind domnia mea la primblare împreună cu

boierii domniei meale şi trecînd pe acolo însumi domnia mea, am mers
de am văzut morile acestea şi fiindu-le pus Pascale vornicul făr de cale
şi făr de vad, unde nu s-au căzut, s-au cunoscut lucrul de toată strică
ciunea morilor iaste de moara ce au făcut Pascale vornicul şi am adeverit
că acel vad ce au cumpărat Pascale vornicul este rău - şi la zilele
Radului vodă au fost mai avut judecată şi acele mori iară s-au tăiat
cu judecată şi de atunci pînă acum au stătut acel vad tot pustiu, făr
de apă". Ca urmare domnul şi divanul dau voie mitropolitului, iegume-
nilor Stelei şi Viforîtei şi logofătului Negoiţă, care aveau mori din jos
de cea a lui Pascale „să-şi destupe iazul lor cel bătrîn, care au fost um-
blat apa morilor mai înainte, să dea apa pe acolo după obicei şi morile
călugăriţelor să le mute la locul lor în vad unde au fost mai dinainte
\Teme iar iazul ce au făcut Pascale vornicul făr de cale, acela să rămîie în
uscat şi făr de apă" 0 • Cîţiva ani mai înainte, în 1692, cînd încă nu era
gata de locuit vechea reşedinţă domnul scria „vouă tîrgovişteanilor şi
altora care aveţi mori în iazul cel bătrîn" că mitropolitul se plîngea ,.cum
că mai denainte vreme au fost obiceaiul pentru acele mori cînd s-ar fi
stricat zăgazul undevaşi d-începutul morilor de sus, de la moara Viforîtii
în jos, cite mori au fost au sărit stăpînii morilor cu care şi cu oameni
de au dres zăgajul pe unde au fost stricat şi au fost umblînd toate morile.
iar de la o seamă de vreame încoace, cine cum poate îl drege numai
la moara lui şi morile unora umblă şi ale altora stau". Domnul le poruncea
„să sară cu toţi să dreagă iazul de sus pînă jos, cine cite roate de moară
va avea atîtea care şi cu oameni să pornească, cum a fost obiceaiul şi mai
înainte vreame". 7
Şi pentru moară, cu părţile ei componente. terminologia este de
asemenea o valoroasă moştenire daco-romană, care demonstrează vechi-
mea folosirii acestei instalaţii de apă de către poporul nostru : moară din
mola. roată din rota. cupă din cuppa, dinte din dentem. măsea din maxilla.
piatră din petra, stătătoare din sta-stare sau zăcătoare din jacere. cea
de jos şi alergătoare cea care se învîrteşte deasupra, din allargare, fus din
fusum, călcîi din calcaneum. braţ din brachium, cai din caballi, coardă
din chorda, fruntar din frontale, ciutură din cytola. cruce din crucem,
broască din brosca, brotac din brotacus, a măcina din machinare, a fereca
din ferecare. a drege (şi direge) pietrele morii din dirigere făină din
farina. căuc (căuş) din cavus. toate constituind fondul principal de cm·inte
din vechiul morărit, la care s-au adăugat în cursul secolelor cuvinte
împrumutate de la conlocuitori de alte origini etnice, mai ales de la
slavii de sud.
Nu mai puţin merită o atenţie deosebită folclorul românesc cu
cintece, strigături. expresii şi zicale legate de mori, morari şi morăriţe
care arată cit de vechi şi de populare au fost aceste instalaţii în trecutul
poporului nostru. Parte din aceste producţii literare populare au fost
culese şi publicate ca documente vii existente în limba română.~
0 Arh. St. Buc., mss. 127, f. 393 v.
7 Arh. St. Buc., mss. 127, f. 393.
8 Cf. C. C. Giurescu, Contribuţii la istoria ştiinţei şi tehnicii româneşti in
secolele XV - începutul sec. XIX, Bucureşti, 1973, p. 139; C. C. şi Dinu C. Giu-
rescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1974, I, p. 150 ; Dicţionarul explicativ al limbii
române, Bucureşti, 1975, p. 560.
107
Proprietatea asupra morilor era atit particulară, a orăşenilor şi

boierilor cit şi a diferitelor instituţii, domnia, mitropolia sau mănăstiri.
încercăm să localizăm morile citate de documente cu ajutorul
puţinelor indicaţii topice cuprinse în ele.
Morile domneşti. După cum am amintit cel mai vechi document
cu privire la mori este cel care cuprinde dania domnului Mihail Mircea
către Cozia a 10 case din Tîrgovişte scutite de toate dările, afară de
,.birul şi oastea şi să lucreze la moară iar altele nimic să nu aibă ames-
t2c cu oraşul". Moara indicată era deci o moară domnească, la care erau
obligaţi să lucreze toţi orăşenii, inclusiv cele 10 case dăruite Coziei,
rămase în această privinţă în „amestec cu oraşul". 9
Peste cîţiva ani, în 1421, domnul Radu Praznaglava întărea Coziei
„la Tîrgovişte metohul şi două mori şi 10 sălaşe" din care înţelegem
că intre timp primise şi două mori iar cele 10 case dăruite de Mihai
Mircea erau 10 sălaşe de ţigani, după formularea documentelor în
,,amestec" cu oraşul, deci fără să fie socotiţi robi. 10 In documentul de
întărire al acestei danii de către domnul Dan al II-lea nu se mai amin-
teşte rezerva cu privire la bir, oaste şi lucru la moară ci se precizează
că „întru nimic să nu aibă vreun amestec cu oraşul domniei mele şi să
slujească numai acelor două mănăstiri ale domniei mele. 11
Dintr-un document din anul 1450 aflăm că cele două mori ale
Coziei de la Tirgovişte, fuseseră dăruite una de Cazan logofătul şi fratele
său Radu iar a doua de Manea Udrişte, ,,două într-o casă". Este vorba
deci de o singură moară cu două roţi. 12 Printr-o înţelegere din anul
1478 domnul Basarab Tepeluş dădea Coziei moara domnească de la
Rîmnic, pe Olt iar egumenul Ilarion „au dat domniei mele morile care
sint la Tîrgovişte ca să fie domneşti". J:l
l\Iai tîrziu domnul Alexandru al II-lea (1568-1577) schimbă mo-
rile domneşti de la Tîrgovişte ,,din sus de cetate domniei mele" cu cele
ale mitropoliei, de la Gherghiţa, clupacuin îr1tărea 1rr-tfr79-Mthneâ Turcitul
mitropolitului Serafim „ca să fie sfintei mitropolii morile de la Tîrgovişte,
clin ~us de cetatea domniei mele". ,,Pentru că morile de la Gherghiţa, din
sus de oraş, au fost de moştenire ale mitropoliei. Şi a văzut răposatul
părinte al domniei mele, Alexandru voievod, cartea de moştenire a răpo
satului Radu voievod. Iar la aceasta domnia lui a gîndit şi a socotit
că-i trebuie domniei lui morile de la oraşul Gherghiţa să le dea în
preţ cu oraşul Gherghiţa, de a schimbat răposatul părinte al domniei
mele. Alexandru voievod, cu răposatul părinte chir vlădica Eftimie,
de a dat domnia lui morile de la Tîrgovişte din sus de cetatea domniei
mele. pentru morile de la oraşul Gherghiţa" ir,_ Mitropolia stăpînea
aceastu moară şi în 1685 cînd Rada a lui Calotă, cu ginerele ei Ivan şi fiica
ei Marirn dădeau mitropoliei din Tîrgovişte un loc de casă ,,lîngă moara
mitropoliei din sus de Curtea domnească întinzîndu-se cu un cap pînă
în moară şi cu un cap pînă în „uliţa lîngă casa Fusii", iar lîn 1692 Cîrstea,
g D.I.R., Ţara Românească, sec. XIII-XV, nr. 39.

10 Idem, nr. 63.
11 Idem, nr. 64.
12 Idem, nr. 107.
13 Idem, nr. 158.
n Idem, Ţara Românească, veac. XVI, vol. IV, nr. 429.
108 RADU GIOGLO\'.\:-J
feciorul lui Iar.ache Ghieba din Săcuieni dăruia mitropoliei din Tîrgoviste
un loc de casă „care merge din uliţa cea mare pină în moara mitropo-
liei" i.-,_ Din secolul al 18-lea nu mai sint amintite aceste mori ale mitro-
poliei ci s-a păstrat numai denumirea morilor domneşti. In 1846 bi.itrinul
Velea ccclara în faţ.a unor alegători de locuri că virsta lui era de peste
100 de ani şi ştia că „curgerea iazului domnesc era pă supt coa:,tă şi
curgea apa pă din sus de baie şi mergea la moara domnească şi de multe
ori m-am scăldat la scocurile morii''. l\fai tîrziu nu se mai pomeneşte
nimic despre aceste mori, nici ca mori domneşti nici ale mitropoliei,
deoarece s-au părăsit. Locul acestor mori se afla la cca 150 m non.1 de
Curtea domnească. în srobitura mai adîncă din terasa din dreapta
Ialomiţei.
Moara mitropoliei. I'viitropolia mai ayea o moară în cealaltă ;)~1rte
a iazului, din josul oraşului. Locul fusese d:mrnesc şi la 26 aprilie 1G~G
domnul Matei Basarab îl dăruise vornicului Dragomir Creţulescu care
a făcut acolo mori, a plantat vie, a sădit grădină şi a pregătit o li\·adă
de fin. In anul 1665 moştenitorii vornicului Dragomir au dăruit rnit:·op0-
liei Tîrgovişte morile cu via, grădina şi livada dimprejur, pron-:ise de
vornic încă din timpul vieţii sale dar murise fără să apuce să facă ac~ul rn_
In 1809 moara nu lucra şi în contractul arendării mitropoliei dii'. Tîr-
govişte de către protosinghelul Azarie i se punea sarcina de a o r2t)ara
şi a o da în producţie cu ajutorul posluşnicilor. scutelnicilor şi al :·obiior
mitropoliei. Mai tîrziu era numită Moara de zid şi a:·endată la diferiţi
amatori, dintre care unul. Costea L3.mbru şi-a făcut şi el o moa:-:1 din
jos de cea a mitropoliei. pe la mijlocul secolului trecut. După secuL:·>arc
era înregistrată ca proprietate de stat „o moară de zid a mit:· i::-1Jlici.
ruinată", în anul 1867. Ajungînd p,·oprietate particular.:'i prin c-w1:piran=>
de la stat a fost repusă în funcţiune tot cu roţi cu palete pînă în anul 1939
cînd Gh. Săndulescu i-a instalat motor elctric şi valţ. In prezent funcţio
nează cu regim prestator în cadrul Intreprinderii de monirit şi panific-,1ţie.
Moara Gorgota. A fost făcută de mitropolitul Efti;nie pe , :· ~:,:c>:1
domnului Alexandru Mircea (1568-1577). în dreptul bisericii Stolni-
cului. Mitropolitul găsise m(măstirea Gorgota pustiită şi sărăcită. înC'it
.,nu avea nimic cu ce să se ţie călugării şi nici o hrană şi viile pustiite
şi casele toate dărîmate şi risipite şi neîngrădite". Pentru îndreptarea
situaţiei mitropolitul a pus ispravnic pe egumenul Spiridon de la D,~::lu
„şi i-am dat asprii de la vlădicia mea, asprii mei şi a lucrnt \"iil" ~i a
fii.cut această monră''. care este la Tîrgovişte. LoC'ul morii se l:i:·g,':i in
anul 1602 prin dania judeţului Chirfote a unui loc de cas;"i pe l'.irL'-1
cum!Jărase de la Dan Cocora iar în 1607 c.:ilug:irii cumpărau .. 1.11: loc
de casă cu casă gata lingă metohul de la moara Golgotei de la Su:1 şi
Dobru cu fiii lor Nedelea şi Dumitru'', printre ma!·tori fiind ~i ~bdul
morar, probabil chiar de la moara Gorgotei. In „mul 1620 Isar 31 lui
Nedca vindea mănăstirii Gorgota un vacl de> n:oară dăruit de Radu
Şerban pe care în 1659 i-l înt.:irea clom;rnl ::\Iih:1i nadu printr-un al·: în
care asigur..1 rr:ănu'.;tirca cu orice moar[, se \"a a~cL1 p(:' aproape! el·~ c•.•:t
a mi.111[1stirii va fi clesfiinţat..i cLc· ..i-i \·a pi oducL' \"!"f"O stricăciune ~.n1
1~, Arh. St. Buc., mss. 127, f. 391.
IG Idem, mss. 127, f. 304.
Moat .1 Gorgota 1937. Acuarelă de A. Vasilescu
pagubă 17 . Era un vad p:: co.re nu s-a mai construit altă moară. l\foara
veche a continuat sj Cuncţioneze tot p2 numele mănăstirii Gorgota pînă
la secularizarea averilor mănăstireşti în 1863. Comisia din 1867 o înre-
gistra ca ,.o moartă 1·uinată de lemn, cu 2 roate, o căsuţă şi două pătule,
a Gorgotii". După cîţiva ani moara a fost cumpărată ele Ioan Creţulescu
de la care QU ;_1rendat-o mai mulţi localnici pînă cinel a cumpărat-o
Ghiţă Curelea, care o st[1pinea în 1904. Ultimul ei proprietar, Florea
Catangiu a trecut cu moară cu tot în C.A.P. Tîrgovişte. In 1968 moara
a fost desfiinţată şi mutată în cartierul Matei Voievod, unde funcţionează
î1: prezent cu motor electric.
Moara Dealului. Vadul morii a fost dat mănăstirii de vistierul
LiHca pe la jumătatea sec. XVI-lea. In 1612 domnul Radu Mihnea
înti'1rea mănăstirii Dealului „locul lui Livrea vsitier cît au ţinut casele
şi locul lui şi cu vadurile de mori". In 1614 în acest vad existau mori
în fiinţă, deoarece documentul specifică „să fie sfintei mănăstiri morile
17 Idem, mss. 231, f. 14.
110 RADU GIOGLOVAN
care sînt în jos, la apa Ialomiţei, la Tîrgovişte, pentru că jupan LiHea

vistier a miluit sfînta mănăstire cu acest vad unde sînt aceste mori. cu
acel loc, în vremea vechilor domni dinainte, c.are din aceea vreme pînă
astăzi a ţinut sfînta mănăstire acest loc unde sînt morile cu bună pace·• 1".
Pe vremea domnului Radu Mihnea „un om anume Alexe din Tîrgo\·işte
s-a sculat şi a venit cu piră înaintea domniei mele, cu părintele \'lădica
Matei şi cu ceilalţi călugări bătrîni mănăstireşti. Şi aşa a pirît Alexe
inaintea domniei mele că este al lui acel loc unde sînt morile mai în jos
de sfînta mănăstire şi a fost cotropit". Domnul şi divanul au hotărît să
se facă cercetare la faţa locului prin Vasile vistier care a strîns mai
„mulţi oameni buni, orăşeni" şi a dovedit că locul era într-ade\·ăr ;_il
mănăstirii, dăruit de Livrea vistier „iar Alexe nici o treabă şi amestec
n-a avut cu acest loc" şi „a rămas Alexe de lege şi de judecată" înt:"1rind
mănăstirii „să fie acest loc şi cu morile dedină, ohabă." l!J
Moara a suferit numeroase prefaceri care nu i-au mai lăsat nimic
din ceea ce a fost moara veche din secolul al XVI-iea.
In anul 1803 Ion sin Vişa şi Dumitru sin Constantin ,.avînd noi
meşteşugul tăbăcăriei" făcuseră un coşar pe moşia mănăstirii Dealu
,,din sus de la moara din oraş".
In anul 1858 se repara din nou cu lemne aduse din pădurea Ocniţa :
urşi pentru temelii, un dinţar la stăvilar ,taraci, blăni de fag, colaci
pentru roate, blăni pentru înlocuirea peretelui morii dinspre apă, pari
pentru zăgaz şi 12.000 uluci pentru învelitoare.
Comisia care evalua în 1867 bunurile statului rezultate din secula-
rizarea averilor mănăstireşti înregistra o moară ruinată de lemn cu
2 roate şi o căsuţă ruinată a mănăstirii Dealului, arendată lui 1'.latei
Iacov" 20 •
Vadul a fost puţin mai jos de actuala brutărie Dimboviţa şi a
ajuns în stăpînirea a diferiţi particulari prin cumpărări, ultimul ei
proprietar Vasile Daffu reconstruind-o din zidărie şi funcţionînd în
continuare cu roţi hidraulice cu palete. A fost naţionalizată în 1!1-18 ~i
dupJ. cîtva timp desfiinţată.
Moara mănăstirii Panaghia. Pe la începutul domniei. Radu Şerban
a dăruit marelui său postelnic Leca, drept răsplată pentru slujba lui,
un vad „pe locul domniei melc" unde Leca „a cheltuit de a făcut două
roate de moară în acest vad de moani în apa Ialomiţei. pe asprii lui
drepţi, din avutul lui" şi ,.le-a tot ţinut şi s-a hrănit cu ele pînă astăzi".
La 17 iunie 1608 Lcca dăruia m1.inăstirii Panaghia, ctitoria cumnatului s;.iu
Udrea Băleanu. ,,două roate de moară, care sînt făcute din sus de
grădina domniei mele, împotriva grajdurilor" 21 .
Mai tîrziu nu se mai pomeneşte despre această moară. După indi-
caţiile date de întărirea domnului Radu Şerban moara se afla pe iazul
morilor, în dreptul grajdurilor domneşti. In apropiere se afla şi casa
lui Leca.
Moara mănăstirii Cobia. Domnul Matei Basarab a făcut nişte mori
la Tirgovişte pe care le-a dăruit mănăstirii Cobia din judeţul Dîmboviţa.
18 D.I.R., Ţara Romdnească, veac XVII, vol. II, nr. 267, p. 300.
10 Ibidem, p. 300.
2o Arhivele St. Tirgovişte, Fond Judecătoria Tirgovişte, Condica 125/867.
21 D.I.R., Tara Rom., veac. XVII, vol. I, nr. 294, p. 326.
IAZURI ŞI MORI DA TlRGOVIŞTE 111
La cîteva luni după moartea donatorului, la 6 iulie 1654, domnul

Constantin Şerban întărea mănăstirii Cobia „morile care sînt din josul
oraşul domniei meale din Tîrgovişte, ce le-au fost făcut răsposatul Matei
Voievod" 22 . Cu timpul moara s-a părăginit şi s-a desfiinţat. Pe vremea
domnului Constantin Brîncoveanu, egumenul mănăstirii a încercat să
facă o moară din nou dar a fost împiedicat de jupăneasa Andreiana a lui
Şerban vornicul. Abia în 1714 domnul Ştefan Cantacuzino a făcut drep-
tate mănăstirii întărindu-i printr-un act dreptul de a stăpîni vadul de
moară de la Tîrgovişte. 2.1 Tradiţia locală nu mai păstrează amintirea
\Teunei mori a mănăstirii Cobia la Tîrgovişte.
Moara mănăstirii Radu vodă. Simion Mălai, ,,ce au fost vistiernic
mare la Moldova" duruise un vad de moară mănăstirii din Bucureşti
în anul 1642-1643. După părăsirea reşedinţei domneşti de la Tîrgo-
vişte moara se desfiinţase şi nu se mai ştia nici locul unde fusese
instalată. Alegătorii chemaţi de egumenul mănăstirii în anul 1751 spu-
neau : ,,va fi fost vad mai înainte că am pomenit şi noi pari în apă,
dar fiind lucru necăutat de atîta vreme şi făcîndu-se den jos moara
Gorgotei, vedem că pe drept acel loc iaste înecă tură, s-au stricat acum".
După indicaţiile documentului locul se afla în dreptul caselor lui Simion
l\1ălc:ii, cu puţin mai sus de moara Gorgotei. 2"
Moara mănăstirii Mărgineni. Pe vremea domnului Matei Basarab,
egumenul Tcodol a construit o moară la Tîrgovişte pe locul orăşeanului
Stoica. De teamă să nu fie şi ei î~presuraţi, vecinii dădeau răvaş lui
Stoica să-şi pretindă locul cotropit. Abia în 1654 ,unchiaş Stoica împre-
ună cu ginerii săi dădeau act egumenului Mitrofan de la Mărgineni că
s-au tocmit şi ş-au vîndut vadul de moară mănăstirii. Moara se afla
„între morile vlădiceşti şi între morile Fotei şi cu loc împrejur", în
partea de sud a iazului morilor. 25
In sesc. XIX mănăstirea Murgineni mai avea o moară aproape de
extremitatea sudică a iazului. In 1808 mănăstirea a închiriat vadul cu
embatic de 30 lei pe an orăşenilor Enache şi Sandu Negoiţă. Enache a
înzestrat cu moara pe fiica sa, la căsătoria cu Gavrilă Dimitriu. Acesta
a vîndut-o prin constrîngere în anul 1821 cumnatului său Răducan
Canache care, la facerea actului. a dăruit venitul unei roţi maghistratului
oraşului pentru întărirea cumpărării. Gavrilă îşi recîştigă moara în 1824
prin judecată. Maghistratul oraşului continua să pretindă venitul unei
roţi de la această moară şi în urma unui proces se hotărăşte că desfiin-
ţîndu-se vînzarea din 1821 se desfiinţa şi legatul venitului dăruit maghi-
stratului.
Pe de altă parte embaticarii nu-şi respectau obligaţiile nici faţă
de mănăstire şi în anul 1836 egumenul Ioachim a dat în judecată pe
Gavrilă Dimitriu (Şchiopul) ginerele lui Enache şi a obţinut sentinţa ca
m:inăstirea să plătească lui Dimitriu costul construcţiei, 4000 lei, iar
mănăstirea să-şi păstreze vadul şi moara. Cu apeluri şi recursuri pro-
cesul a continuat pînă în 1856 cînd Gavrilă Dimitriu rămîne stăpîn
pe vad şi moară cu obligaţia să plătească embaticul contractat. In anul
22 G. Potra, Tezaurul documentar al jud. Dîmboviţa, Bucureşti, 1972, nr. 451.
23
Arh. St. Buc., Fond Radu Vodă, XVI/23, CII/2.
2" Idem, mss. 454, f. 327-328.
25 Arh. St. Buc., mss. 705 f. 596.
RADU GIOGLO',' AN
112
1832 moara îşi avea iaz propriu tras din Ialomiţa, în lungime de 195 stin-
jeni pe moşia mănăstirii Mărgineni şi încă 390 stinjeni de la zăgazul
Ialomiţei la vale. Locul morii a rămas în vadul vechi pe malul iazului
mare al morilor, prelungit pină acolo. In sec. al 18-lea se mai numea
.. Moara la ceair" din cauza vecinătăţii izlazului poştei cu cai din mar-
ginea de sud a oraşului.
In 1860 mănăstirea Mărgineni cerea judecătoriei să se interzică
lui Grigore Gavrilescu de a împrejmui locul curţii, unde îşi făcuse case
ele zid şi sădise pruni. După secularizare GaYrilesc-u şi-a r:.iscumpărat
embaticul de la stat şi a rămas deplin stăpîn pe moară şi terenul din
jur, care-i poartă pînă astăzi numele. Peste cîţiva ani îşi ridicc.1 tot
acolo şi o fabric[1 de spirt. ln prezent clădirile sint pro;xietat'.:' a 1.\S
Hăzvad. In vadul morii stau mărturii zidurile şi stilpii din beton care-
susţineau axele roţilor cu palete şi zăgazurile.
Moara mănăstirii Stelea. In anul 171-1. cu aprobarea patriarhului
Ierusalimului Hrisant, care se afla atunci in Tîrgovişte, soborul m:măstirii
Stelea a hotărît să vîndă nişte locuri de prăvălii din Tîrgovişte lui Rudu
Dudescu, cu 50 de taleri, ,.cu care bani a făcut morile mănăstirii c~ sînt
în iezerul Tîrgoviştei, cu porunca patriarhului" :zc,_ l\lorile se aflau pe
locul m,'inăstirii, ,,între rîuri•', pe vechiul iaz mare al morilor, care cur;:;,·;,;.
pe lingă zidurile de incintă ale curţii domneşti şi ale bisericii sf. Vineri.
Lucrarea din 1714 era o refacere a unor mori mai vechi. care
existau în 1697 cînd domnul Constantin Brîncoveanu judeca plingerea
mitropolitului şi a egumenilor Stelei şi Viforîtei împotriva lui Pascale
\·ornicul. Moara a dispărut pe la mijlocul sec. al 18-lea o dată cu schim-
barea cursului iazului vechi mai spre Ialomiţa.
Moara mănăstirii Viforîta. La sfîrşitul sec. al 17-lea mănăstire::i
Viforîta avea o moară mai jos de „Moara de sub mal" a Zanfirei, fiica
lui Dumitru Avanu, vătaful din Tîrgovişte. Amîndouă morile au ars în
timpul invaziei austriecilor din 1609 după care mănăstirea şi-a refăcut
morile „şi puindu-le mai sus i-au înecat vadul ei (Zanfirei) de moară''.
Zanfira vrînd să vîndă vadul ei lui Pascale vorni('ul şi găsind vadul înecat
s-a plîns domnului Brîncoveanu care a poruncit ca mănăstirea să plătească
vadul Zanfirei sau să-şi mute moara pe vechiul loc. Cump5.rind vadul
Pascale vornicul şi-a pus moara mai jos decît vadul vechi „şi moara
mănăstririi Viforita iar o au mutat ei mai jos, făr de vad, făcind alt iaz
nou pentru ei", astupînd iazul cel vechi şi provocind prin aceasta strică
ci uni morilor din jur. Judecata domnului Brincoveanu din anul 1697
hotăra să se destupe iazul cel vechi şi „morile călugăriţelor să le mute
la locul lor în vadul unde au fost mai denainte vreme" 27 .
Mănăstirea închiria vadul şi morile, fiind construcţii uşoare din
lemn se prăgineau repede. In 1786 era din nou numai „vadul Viforitei",
din sus de „vadul ce scoboară la moara lui Negoiţă logofătul", cum se
va pomeni şi mai tîrziu, la capătul dinspre iaz al actualei intrări la Sere.
Dincolo de iaz şi albia Ialomiţei se afla moşia mănăstirii Viforita.
20 Idem, mss. 449, f. 537 v.
27 Idem, mss. 127, f. 393 v.
IAZURI ŞI MORI LA '11RGOVIŞTE 113
l\,Ioara mănăstirii Mărcuţa. In prima sa domnie Alexandru Ipsilante

(1774--1782) cumpărase o moară dela un preot Mihai şi o dăruise mănă
stirii Mărcuţa, care „din vechime are şi moşie mai la vale de moară" -
moşia Nisipurile. I se spunea şi moara de la Herăstrău din cauza J oagă
rului din apropiere mînat tot cu energia hidraulică a iazului morilor~~.
ln anul 1843 Iordache Niţescu avea cu arendă cîteva pogoane ară
tură şi o moară „ce-i zice a Hierăstrăului, aci în preajma oraşului, de
la eforia casei luminăţiei sale d. Epsiland". In 1859 stăpînea această
moară Gh. Ludescu, probabil cumpărată de la eforia Ipsilanţilor şi tot
prin cumpărare a ajuns în 1883 în proprietatea căpitanului medic dr.
Iress::u. Moara a dispărut în timpul primului război mondial şi nu i se
mai cunoaşte nici o urmă, afară de drumul de acces pînă la vadul din
iazul mare al morilor.
1\foara de sub mal. După un act din 16H al luL Stoica judE'ţul cu
cei 12 pîrgari ai oraşului Tîrgovişte, nişte grădini cumpărate de Stelea
spătaru pe vremea lui Mihnea turcitul (15n-1583, 1585-1591) se aflau
.. preste apă, între rîuri, lîngă moara Spinciului, din jos" :!()_ Peste cîţiva
ctni. în 1617, Spinciu şi cu fiii săi Efrem Diaconul şi Pană vindeau „moara
de sus. de supt mal" toată, cu amîndouă roatele, diaconului Danciu şi
lui I\eagoe, cu 32.000 bani gata. :1/l Spinciu întărea vînzarea cu încă un act
în 1619. In 1627 „Sima, nepoata Barbului, călugărul cel bătrîn din oraş
din Tîrgovişte" îşi vindea partea ei lui Mihai Ergopol cu 15.200 bani,
cxplicînd că ,,într-acea moară am fost doi părtaşi pre doao roate ... eu şi
Duca diaconu ... şi iaste moara în capul oraşului din sus, ce să zice Moara
de supt mal". :n
Partea lui Danciu ajunsese în stăpînirea fraţilor Manole şi Iorga.
feciorul popii Danciu ,că um fost eu mai volnic decît jupînul Mihai, de
am ,·ăscumpărnt o roată de moară, care s-a tras a noastră de moşie, den
susul oraşului, de suptu mal, cu moara jumătate şi cu locul din afară,
cît se va alege, de la Manole şi de la frate-său Iorga".
Popa Radu avea drept de protimis dar n-avea cei 50 de galbeni de
răscumpărare pe care i-a dat Mihai Iergopol şi au ajuns la înţelegerea
ca popa Radu să-i întoarcă jumătate din preţ, 25 de galbeni şi „să fim
amîndoi fraţi pre acea roată de moară". :12
Mihui sau fiul său Pătraşcu a reuşit să reunească stăpînirea asupra
acestei mori şi să o păstreze pînă în anul 1661 cînd domnul Grigore
Ghica întărea dreptul de stăpînire asupra întregii mori logofătului Radu
Ţigănescu, ,,două roate de moară la Tîrgovişte, den sus, în apa Ialomiţei,
cu locul morii împrejur şi cu tot venitul". Pătraşcu Iergopol se înda-
torase la Radu Ţigănescu cu 207 unghi şi pusese moara zălog. La împli-
nirea sorocului de plată feciorii lui Pătraşcu, Mihai ~i Moga n-au putut
plăti datoria şi prin judecată, stăpînirea întregii mori a fost atribuită lui
Radu 'figănescu.
c' Fr. J. Sulzer, Geschichte des transalpinische Daciens, I, p. 322 ; ,,An der
Ialomitza, oder vielmehr an einer Arme derselben ist gleich ausserhalb der Stadt
anlăngst einc Săgmi.ihle, die einzige in der ganze Walachey, wo sonst und bis zur
Stunde noch die Diele mit dem Weile aus dem Băumen ausgehauen werden".
2~ DIR, Ţara Rom., veac. XVII, voi. II, nr. 235.
:io Idem, veac. XVII, vol. III, nr. 141.
31 G. Potra, Tezaur, nr. 256.
:: 1 DRH, XXIII, nr. 446, p. 656.
114 RADU GIOGLO\'AN
In acelaşi loc, sau pe aproape era vadul pe care-l vindea Zanfira

fiica lui Dumitru Avanu la 8 ianuarie 1696 lui Pascale, vornicul Tirgo-
viştei „din susul morii sf. mănăstiri Viforîta". După cumpărare popa
Mihai şi preoteasa lui Dragna şi alţi nepoţi ai lui Dumitru Avanu au
ridicat pretenţii că vadul ar fi fost al unchiului lor şi li se cu\·enea
o parte din banii vînzării. Judecata domnului constată că vadul reclamat
nu fusese al lui Dumitru Avanu ci era moştenirea Zanfirii, a doua soţie
a lui A \·anu, de la mama ei Neaga, întărind încă o dată stăpinirea legi-
timă a lui Pascale Vornicul. JJ
După Pascale nu mai este amintită moara de sub mal şi nici pe
teren nu se mai păstrează nici o urmă.
Moara lui Negoiţă. Printre proprietarii nemulţumiţi de instalarea
morii vornicului Pascale, care apelau la judecata divanului şi a dom-
nului Brîncoveanu în anul 1697 era şi Negoiţă logofătul.~ Moara şi-a
păstrat numele pînă la sfîrşitul secolului al XVIII-iea, deşi în dieţile
moştenitorilor lui Negoiţă, Bădica logofătul din 1748 şi a Neagăi din
1767 nu figurează. In 1786 este amintit „vadul ce scoboară la moara
lui Negoiţă logofătul în vale". După indicaţiile topografice ale docu-
mentelor, moara se afla în capătul dinspre iaz al prelungirii actualei
străzi Vărzaru.
Moara Grecenilor. In vadul lui Negoiţă sau aproape de acesta se
afla în 1786 moara lui Grigore Greceanu. Moştenitorul său Scarlat GrC'-
ceanu a vîndut odată cu casa şi celelalte cuprinsuri din jur şi moara
din iaz, la 30 iulie 1818, polcovnicului Iordache Axiopolitul. In 1836 moara
era în stăpînirea Sultanei Cornescu, cumpărată de la l\lihalache Bujo-
reanu. Impotriva acestei cumpărări obţinea drept de protimis Elenca
Fundăţeanu cu despăgubire de cheltuielile făcute de Sultana. In 1843
stăpînea moara Nicolae Calciu care se pare că a fost şi ultimul ei pro-
prietar, deoarece la sfîrşitul secolului trecut nu mai era amintită i1.
partea de sus a oraşului altă moară afară de cea a lui Jelescu. Yaciurilc
de mori din această parte oraşului deveniseră improprii prin construcţia
mai întîi a podului Mihai Bravu, la mijlocul secolului trecut şi a podului
de cale ferată de la Teiş la sfîrşitul aceluiaşi secol.
Moara Jelescu. Lucrările hidrotehnice de la Tîrgovişte au fost
restaurate şi întreţinute de ultimul domnitor care a rezidat în vechea
capitală, Constantin Brîncoveanu. După 1714, bazinul de acumulare din
care o cunoaştem este aceea pe care Ecaterina Canache o vindea în anul
locul era un bun vad de moară a fost folosit ca atare. Prima moară pe
care o cunoaştem este aceea pe care Ecaterina Canche o vindea în anul
1829 lui Dumitru Sîrbu. Impotriva vinzării contesta Ganilă Dimitriu
invocînd dreptul de protimis. Moara a rămas în stăpînirea lui Dumitru
Sîrbu care făcuse şi o povarn[1 şi cîrciumă lingă moară. In 1845 Năstase
brutarul cumpăra o moară afară din „cetatea oraşului•'. La 3 febru-
arie 1858 Năstase vindea lui Ioniţă Sibianu : ,,moara şi piua ce o am
vizavi cu moara aici din susul oraşului Tirgovişte, pă apa Ialomiţei.
pă loc moştenitor, însă moara şi piua cu cuprinderea ei din iaz pînă în
s.1 Arh. St. Buc., mss. 449, f. 538.

31 Idem, mss. 127, f. 393 v.
IAZURI ŞI MORI LA TlRGOVIŞTE 115
matca Ialomiţei, adică casele, magaziile, povarna şi orice clădire să

află în suprafaţa acelui loc :l."i_
Moara a avut mai mulţi moştenitori şi cumpărători succesivi con-
tinuînd să existe din sus de halta Teiş pînă în primii ani de după cel
de al 2-lea război mondial, cînd era cunoscută sub numele de moara
Mărţica şi Jelescu. In perioada interbelică a funcţionat cu turbină
hidraulică.
Moara Sandu Brutaru. Pe un iaz aparte, tras din Ialomiţa, se afla
din anul 1800 moara lui Sandu Brutaru în tovărăsie cu Costache Codreanu
pe moşia mănăstirii Stelea, căreia îi plăteau e~batic 4 ocale de ceară
pe an, afară de o oca făclii pentru grădină, casă şi povarnă. Prin moşteriri
moara ajungea la Costi Potiroglu şi apoi la fiica acestuia Mariţa Stănescu,
care o vindea în 1837 lui Ioniţă Potlogeanu, tistul de dorobanţi, cu
:3150 lei. Moara avea două roate, o casă de zid cu pivniţă, o povarnă
lîngă moară şi grădină cu pruni în jur. In 1855 era a lui Ilie H. Grigore
care în 1862 a refăcut-o în întregime cu o snigură roată, dar în anul
următor nu mai lucra. 36 •
Moara Fussea. A fost construită de Negoiţă Fussea în anul 1778 în
urma unei înţelegeri cu egumenul mănăstirii Stelea, Leontie, care ceda
vadul primind în schimb o vacă, două iepe şi 10 stupi. In prima jumătate
a sec. al XVIII-lea locuitorii din această parte a oraşului deviaseră cursul
iazului depărtîndu-1 de malul terasei pînă la 200 m spre Ialomiţa, cu
scopul de a lărgi terenul pentru grădini de pomi şi zarzavaturi. Pe acest
iaz nou şi-a făcut Negoiţă Fussea moara care a fost cea mai mare şi
mai perfecţionată din Tîrgovişte la sfîrşitul sec. al XVIII-lea şi în tot
cursul sec. al 19-lea funcţionînd cu roţi cu palete. Moara a fost dată
zestre Bălaşei Fussea, căsătorită cu Ioan Porfiroghene de la care tot ca
zestre a ajuns în proprietatea lui Nicolae Brătescu soţul Ruxandrei.
.\cesta a restaurat moara veche, făcînd două mori cu cite 4 roţi fiecare,
cu doi morari şi 1 OOO ocale pe an capacitate de măciniş în 1863. Alături
a instalat o povarnă, un fierăstrău şi o cîrciumă. Alecu Brătescu a vîndut
toate instalaţiile inginerului Kulle care i-a murit capacitatea de măciniş
prin introducerea unei turbine şi motor cu explozie. După Predinger şi
Curelea, în 1923 moara a fost cumpărată de C. Baronide care a ţinut-o
pînă la naţionalizare, în 1948, după care a fost desfiinţată şi construcţiile
demolate. In vad se păstrează zidurile şi stîlpii susţinători de zăgazuri şi
axele roţilor.
Moara N. Andronescu. Pe acelaşi iaz cu moara lui Sandu Brutaru
se afla moara lui Nicolae Andronescu, ultimul judeţ şi primul prezident
al maghistratului oraşului Tîrgovişte. Iazul purta numele lui Andronescu
fapt care arată cu moara era mai veche decît cea a lui Sandu Brutaru,
(datată din anul 1800). Prin 1830 Andronescu a vîndut moara lui Ioan
Tollea, care avea o zalhana în apropiere şi luase în arendă carierele de
piatră de la Pietrari, care furnizau pietre de moară. Atît moara cît
şi zalhanaua au fost desfiinţate de „potoapele" inundaţiilor Ialomiţei aşa
încît nu mai sînt amintite după jumătatea sec. XIX.
35 Arh. St. Tîrgovişte, Judecătoria Dîmboviţa, Condica de vînzări pe anul

1858, f. 7 v-8.
3G Idem, Primăria Tîrgovişte, 25/863.
RADU GIOGLOV AN
116
Moara Baronide (Fussea). Acuarelă de A. Vasilescu, 1937
Jfoara spătarului Cantacuzino a fost construită în vadul iazului

morilor, alături, spre ,,uliţa mare", fiind şi casele proprietarului. Prin
moşteniri. !Y'Oara şi celelalte averi de la Tirgovişte au ajuns în stăpinirea
Bioţilor care le închiriau la diferiţi arendaşi, deoarece locuiau în Bucu-
reşti. In 1863, Vasilache Hiotu avea în acelaşi vad două mori cu cite
două roate fiecare, cu un singur morar. In 188-1 moara a fost vîndută
lui S3che Negoescu după care s-au schimbat mai mulţi proprietari prin
cumpărări pînă la Vasile Daffu care a construit-o din zid în 1928-1929
„în locul celei vechi de scînduri c-are se dărîmă". Tot el a făcut alături
o brutărie.
După naţionaliz:ire i s-a 1mirit capacitatea de măciniş dar în 1959 a
fost desfiinţată. In prezent funcţionează în acelaşi local o fabrică de piin{'.
Hioţii au moştenit de la spătarul Mihai Cantacuzino şi moşia cu
sat ul Mahala, lingă Tîrgovişte, dincolo de Ialomiţa. Ei au făcut şi acolo
o moară pentru a întîmpina nevoile sătenilor din Mahala, pe un iaz
propriu, tras pe partea dreaptă a Ialomiţei. Această moară a exisLat în
prima jumătate a sec. al XIX-lea pînă ce a fost înecată de o inundaţie
a Ialomiţei.
Moara lui Fota cel Mare. Pe la mijlocul sec. al XVII-lea avea o
mo:..ra pe iazul cel mare Fota negustorul. pe care a lăsat-o moştenire
fiilor săi Iane şi Despa. O ~-oră a lor, Alexandra, a cumpărat partea lui
IAZURI ŞI MORI LA TIRGOVIŞTE 1li
Iane şi a lăsat-o moştenire fiului ei Negoiţă, în timp ce partea Despei a

moştenit-o fiica sa Caliţa. Moara se afla ,,aici la Tîrgovişte, din josul ora-
şului, în apa Ialomiţei, din sus de vadul Pustiului", aproape de moara
mănăstirii Dealui şi de moara veche a mănăstirii Mărgineni. Cu timpul
moara s-a stricat şi a rămas numai vadul dup[t care a urmat o îm-oire
între cei doi veri proprietari : Caliţa ceda cea de a treia parte pe care o
avea la moara lui Negoiţă, cea de sus, iar acesta ceda partea lui, jumătate
din vadul morii de jos. După aceea Negoiţă a cumpărnt întregul vad
de jos de la Caliţa, unde a făcut mori noi şi în 1699 le-a vîndut negusto-
rului Andrei. ln 1707 Maria, soţia răposatului Andrei cupeţ, împreună
cu cumnatul ei Para vindeau egumenului Ioanichie de la mănăstirea
Dealu moara lor care se afla aproape de moara Dealului. Probabil că
au reuşit să o răscumpere deoarece în 1709 aceiaşi vînzători ofereau ace-
eaşi moară egumenului Cornilie al mănăstirii Mcirgineni, ,,care moară să
hotăreşte cu moara sfintei mănăstiri," dîndu-i şi zapisul d(' cumpcira'.·e
de la Negoiţă sin Anghel :i,_ Locul acestei mori a fost mai sus de actuala
.. moară de zid".
Moara lui Răducanu. în vadul unde fusese vadul lui Fota cel :\bre
sau pe alături, funcţiona în a doua jumătate a secolului trecut moara
lui Răducanu cunoscută mai tîrziu sub numele de moara lui Dumitru
(Mitică) Nebunul. După cel de al doilea război mondial moara nu n nrni
funcţionat şi nu i se mai cunoaşte nici o urmă.
Moara Lambrului. Unul dintre arendaşii morii de zid a mitropoliei,
Costea Lambru şi-a făc1:t o moară proprie mai jos de cea a mitropoliei,
pe la mijlocul secolului trecut. In 1861 această moară a fost cumpărată
de Sandu Dudea.
Moara Vâtămanu. În 1859 Ilie Vătămanu şi-a construit o moară din
jos de cea a lui Costea Lambru care a funcţionat pînă la ultimul război
mondial. în 1863 avea în acelaşi vad două mori cu cite dou~ roţi dar
cu un singur morar. Locul morii a fost lingă podul de peste iaz al dru-
mului oborului săptăminal.
Moara Samuel. In sec. al XVIII-lea oraşul s-a întins mult spre
sud, în afara Sanţului cetăţii, aşa incit pe vremea Regulamentului bariera
oraşului în aceastc':'l parte se aşezase la bifurcarea drumurilor· dinspre
Bucureşti şi Ploieşti. Au continuat apoi să se construiască locuinţe în
lungul acestor drumuri, prelungindu-se şi iazul morilor pe sub terasa din
dreapta Ialomiţei.
în 1851 Sandu Dudea şi-a construit o moară în dreptul bisericii
sf. Nifon, într-un vad îmbunutăţit de el. Cu timpul şi-a lărgit instalaţiile
aşa incit în 1863 avea două mori, fiecare cu cite trei roate, cu o capaci-
tate de măciniş de 500 ocale pe an şi un singur lucrător, precum· şi o
povarnă :kl_ Moştenitorul său Ilie hagi Dudea a vîndut instalaţiile lui
Scarlat Tănăsescu în 1875, care a închiriat povarna lui Ion Slavu pentru
fabricare de spirt. ALît moara cît ~i povarna au fost apoi cu:npuratc
de Sa:r,uel Avrn;n Iosef care a început pe locul lor, în 1882, construcţia
37 Arh. St. Buc., mss. 454, f. 328-330.

38 Arh. St. Tîrgovişte, Primăria Tîrgovişte, dos. 25/063.
RADU GIOGLOVAN
118
unei fabrici ele spirt şi a unei mori noi cu două etaje. Locul morii era
alături de actuala fabrică de spirt.
Moara lui Lişu. După înfiinţarea cartierului nou al ,,sirbilor", la
sudul oraşului, la mijlocul secolului trecut, Ilie hagi Sandu Dudea a
înfiinţat o moară cu trei roate, în 1860, din jos de cele două pe care le
a,·ea în dreptul bisericii sf. Nifon, pentru a prinde cit mai mulţi clienţi.
La această moară avea doi lucrători. Prin cumpărări şi moşteniri moara a
ajuns în proprietatea lui N. Lişu care o stăpînea în 1887 apoi a lui N. Slavu
de la care a fost naţionalizată în 1948. In prezent se afle\ în acelaşi vad.
unde se văd părăsite zidurile şi stîlpii de susţinere a zăgazurilor şi a
axelor roţilor cu palete, deoarece moara actuală foloseşte motor electric
şi valţuri, funcţionînd în cadrul Intreprinderii de morărit şi panificaţie a
judeţului Dîmboviţa.
Moara lui Pavel Giurgiuveanu. Acest proprietar în tovărăşie cu
Enache morarul îşi făcuseră o moară cu 5 roţi în două case şi încă o
roată pentru piuă din josul morii mănăstirii Mărcuţa, în anul 1800.
ln anul 1806 venind la Tîrgovişte năstavnicul mănăstirii constata
că morile lui Pavel şi Enache pricinuiau înecare morii şi moşiei mănăstirii
şi cercetînd mai de aproape afla că noii proprietari de mori se aşezaseră
în vadul iazului fără nici un drept de proprietate şi fără să întrebe pe
cineva. Necazul cel mare era că morile acestea fiind noi atrăgeau cei
mai mulţi clienţi pentru măciniş. Se mai invoca ilegalitatea aşezării
morii la o depărtare de numai 340 stînjeni de cea a mănăstirii pe cind
orînduielile pravilelor cereau cel puţin 700 de stînjeni distanţă moară de
moară. 3!J. In realitate numărul de stînjeni era o invenţie, pravila punind
numai obligaţia cumpănirii apelor prin meşteri pricepuţi, care să asi-
gure că prin aşezarea unei mori noi nu se înecau morile din sus şi
din jos şi nici proprietăţile vecinilor. Cu toate acestea domnul Constantin
Ipsilante, interesat în apărarea mănăstirii Mărcuţa, întrucit era ctitoria
Ipsilanţilor, aproba la 17 iunie 1806 sfărimarea morilor lui Pavel şi
Enache şi despăgubirea mănăstirii, după propunerile ispran1icilor jude-
ţului Dîmboviţa şi ale marelui logofăt de Ţara de Jos. Izbucnirea războiu
lui din 1806 şi înlăturarea domnului a suspendat punerea în aplicare a
hotărîrii. In 1808 Şerban fiul lui Pavel împreună cu Enache morarul
apelau la divan care dădea din nou cîştig de cauză mănăstirii şi la 30 iu-
lie 1808 ispravnicii judeţului raportau că Apostol, copilul de casă de
vistierie, orînduit de divan şi-a îndeplinit însărcinarea „şi moara au tăiat-o
iar pentru socoteala pagubelor a rămas pentru cînd va fi arhimandritul
de faţă". In privinţa ameninţărilor lui Enache morarul împotriva egu-
menului de la Mărcuţa că o „să i-o facă să-l cunoscă", ispravnicii luaseră
măsura să-l dea în chezăşia a doi orăşeni. im.
Moara lui Dumitru Ionescu. Aproape de vărsarea în Ialomiţa a ia-
zului mare a funcţionat între cele două războaie moara lui Dumitru
Ioanescu, destinată locuitorilor din Răzvad şi Săcuieni. După naţionalizare
terenul şi clădirile au fost integrate la ferma I.AS. Răzvad.
111 Arh. St. Buc., Mănăstirea Mărcuţa, VIII/2.
40 Ibidem, VIll/8,
119
O statistică a „stabilimentelor industriale" din 1863 r,i înregistra pe

iazul morilor :
Nr. I Nr. I Proprietar

Anul Cite zile Cantitatea Nr.
mori roate
I în[ iin\ării
I
I ucreaza
I
în ocale
I
lucr.
1 1 Ilie hagi Grigore 1862 în nelucrare - -

1 2 Iordache Niţescu 1861 neregulat 400 1
2 cite 3 Ilie hagi Sandu Dudea 11.853 - 500 1
1 3
"
,, 1860 - - 2
2 cite 2 Ilie Vătămanu 1860 - - 1
1 3 Costache Vătămanu 1803 în nelucrare - -
1 3 Mitropolia veche neregulat ; 400 2
2 cite 2 Vasilache Hiot nu se ştie - - 1
1 2 Mănăst. Deal - ---, 450 1
1 2 Gorgota - - ;_ 1
2 cite 4 Alecu Brătescu '1843 - ,1000 2
In 1893 erau 11 mori mînate cu energie hidraulică şi una cu aburi.

Cu perfecţionările tehnice şi mărirea capacităţii de producţie morile
s-au împuţinat şi au rămas numai pe iazul mare care s-a îmbunătăţit
ca debit. ln 1917 erau 9 mori : Răducan Chiriţescu, două ale lui Ghiţă
Curelea (Baronide şi Gorgota), C. Negoescu, I. Lăzărescu, Veta R. Nicu-
lăescu, Nae Stănescu, Ilie Vătămanu şi Maria Slăvescu. La aceste mori
măcinau şi comunele vecine. ln 1929 erau „trei mori mici de grîu cu apă
şi motor, din care numai una funcţionează şi 4 mori de porumb, cu apă".
După naţionalizare au fost lăsate în funcţiune numai morile nr. 1
(Săndulescu) şi nr. 2 (Lişu-Slavu) sub conducerea combinatului „Octom-
brie -Ro~u'' iar în prezent a Intreprinderii judeţene de morărit şi pani-
ficaţie cărora li s-au mecanizat instalaţiile cu motoare electrice şi li s-au
mărit capacitatea cu valţuri noi.
De-a lungul veacurilor rîul Ialomiţa a constituit pentru Tîrgovişte
un factor de importanţă economic, igienică şi estetică. Iazul morilor a
furnizat energia necesară pentru punerea în mişcare a roţilor de moară,
a pivelor şi fierăstrnielor şi cantităţile de apă pentru curăţirea zalha-
naTelor şi povernelor ale căror produse erau destinate întregii pieţi
româneşti, în continuă creştere.
41 Arh. St. Tîrgovişte, Primăria Tîrgovişte, dos. 25/1863.
URMASI
,
DîMBOVITENI
' AI ALEXANDREI,
SORA LUI VLAD ŢEPEŞ
GH. I. MAREŞ
Dacă descendenţii direcţi ai lui Vlad Ţepeş, chiar mai tîrziu, Petru
Şchipul şi urmaşii fratelui acestuia Alexandru, nemulţumindu-se cu stir-
pea Basarabilor, se instiulau cu trufie : ,,din neamul regesc al Corvinilor".
dup§ soţia voievodului, vara lui Matei Corvin, orgoliul unor urmaşi
colaterali era satisfăcut amintind că sînt strănepoţii şi numai ai surorii
acestuia. Sentimentului acesta de mîndrie, pe care l-a dat în trecut
o ascendenţă ilustră, îi datorăm prima ştire despre Alexandra, sora lui
Vlad Ţepeş, strămoaşa boierilor din Săteni, pe care o aflăm din cartea
de întărire din 1604 ianuarie 20, dată de Radu Şerban lui Vintilă Postel-
nicul şi fraţilor săi pentru satele Satul Mare şi Vulcana.
Din document rezultă că Vlad Ţepeş a cumpărat cele două sate
amintite (singurele sale sate cunoscute), pe care le-a dat zestre surorii
sale : ,, ... însă au fost cumpărate mai sus spusele sate, Satul Mare şi
Vilcana, de răposatul Vladul voievod Ţepeşu ; dar a dat pe Satul Mare
anume aspri 280.000, iar pe satul Vîlcana aspri 80.000. Iar apoi răposatul
Vladu voievod Ţepeş a dat zestre mai sus spusele sate, surorii sale
Alexandra, strămoaşa lui Danciu spătar şi a lui Voinea vornicul, moşii
slugii domniei mele mai sus zise ...", spune cartea amintită.
Cine va fi fost soţul Alexandrei nu ştim. Primii urmaşi ai acesteia
se pierd şi ei în negura trecutului. Desigur printre ei au fost oameni
de frunte, mari dregători după cum spun cărţile arătate de Vintilă
postelnicul :
„Şi am citit domnia mea toate cărţile lor de ocină, la marele divan
al domniei mele. lntîi cartea răposatului Radu Voevod, de mărturiseşte
că au fost cumpărate mai sus spusele sate de răposatul Vlad Ţepeş
voevod ... iar apoi cartea lui Mircea voevod de pîră, că au avut Danciul
spătarul şi Voinea vornicul, moşii lui Vintilă postelnic pîră cu nişte
boieri anume nepoţii lui Vlad Banu ... " Şi doc. povesteşte mai departe
cum nu jurat aceşti strănepoţi ai Alexandrei, Danciul spătar .şi Voinea
vornicul, cu 24 boieri şi au rămas de lege nepoţii lui Vlad Banul. l
ln sec. XVII, sînt relativ numeroase doc. despre urmaşii Alexandrei.
Dintre boierii rămaşi în Săteni, primul care iese în evidenţă este Vintilă
postelnicul, cel care a primit cartea de întărire din 1604 ianuarie 20.
In 1604, aprilie figurează ca martor în zapisul de vînzarea ocinei din
1
Docum. privind Ist. României (mai departe DIR-) B. sec. XVII, val. I,
(1601-1610), p. 106.
GH. I. MAREŞ
122
\"ileana a fratelui său Danciu. 2 !n 1609 ianuarie 27, în urma unei certe
pentru hotare cu Spinciu, primeşte din nou o carte de întărire de la Hadu
Şerban, :i; în 1620 iunie 22, Vintilă împreună cu fii săi Danciul şi Oprea
fac danie Mînăstirii Gorgota, un loc de stînă în munţii Sătenilor (jud.
Dîmboviţa)" ; în 1621 ianuarie 20 Vintilă post. împreună cu alţi boieri
hotarnici caută hotarele unor sate ale lui Ivaşco postelnic, din Boldeşti!':._
Din 1633, Vintilă nu mai apare ca martor la Săteni ci fii lui. Vintilă
a avut doi fraţi : Danciul pe care îl cunoaştem din zapisul de vînzare
ocinei din Vulcana din 1604 şi din cartea de întărire din 1609, unde e
numit acum Danciul din Drăgoeşti, şi Stan din Săteni. care P martor în
zapisele şi cărţile amintite mai sus.
Vintilă a avut cinci copii, trei fii şi două fiice : Danciul apare
numai în zapisul de danie către M-rea Golgota din 1620 ; Cirstea clucerul
a avut însă o activitate bogată şi îndelungată în Săteni. In 1633 noiem-
brie 12, este martor la cumpărarea moşiei pe care o face ruda sa, Grigore
mare vistier în Săteni li_ In 1635 mai 3, îl găsim în cartea de întărire
dată lui Dwnitru din Săteni î; în 1638 iulie 4, primeşte cartea de
blestem, împreună cu fratele său Oprea să spună adevărul despre hota-
rele de la Vulcana 8 şi în acelaş an august 28, apare în cartea de întărire
dată de Matei Basarab lui Bunea logofătul, din care se vede că Oprea
şi Cîrstea, feciorii lui Vintilă au rămas de lege. 9 ; în 1646 decembrie 10
este scris zapisul prin care Cîrstea face un schimb de vii, cu Nica pahar-
nicul, nepotul lui Grigore fost mare logofăt 10 • In 1652 iunie 24, împreună
cu nepotul Nica postelnic judecă o gîlceavă în Săteni 11 ; iar în decem-
brie 20 acelaş an, e martor la vînzarea unei vii 12. ln cartea de întărire a
lui Matei Basarab din 1653 mai 12, îl găsim împreună cu alţi boieri jură
tori pentru moşia lui Dumitru Căpitanul 13 ; în 1661 octombrie 25 scrie
zapisul prin care vinde o parte a moşiei sale din Săteni lui Radu Creţu
lescu f.'.i. Din 1667 mai 19 este dată cartea de întărire a stăpînirii M-rii
Nucet, asupra muntelui Curmătura, vîndut de Cîrstea clucerul şi nepoţii
lui din Săteni 15 ; precum şi zapisul acestora din 1667 iunie 6 16. Din
cartea de întărire din 1668 august 1, a lui Radu Leon se vede cum Cîrstea
clucerul din Săteni, cu nepoţii lui, au vîndut altă parte din muntele
Curmătura unor moşneni 17 . Din 1667 aprilie 12, avem ultima menţiune
a lui Cîrstea clucerul care vinde o silişte la Vulcana 18•
2 Ibidem, p. 121.
3 Ibid., p. 361.
4 Idem, vol. 3, p. 569.
6 St. D. Greceanu, Genealogia ... , vol. I, p. 360.
6 Potra George, Tezaurul documentar al jud. Dimboviţa, Muzeul judeţean
Dimboviţa, 1972, p. 165.

7 Ibid., p. 170.
8 Ibid., p. 188.
9 Ibid., p. 194-196.
10 Ibid., p. 234.
1t Ibid., p. 278.
12 Ibid., p. 281.
13 Ibid., p. 284.
u lbid., p. 326.
u; lbid., p. 358.
16 lbid., p. 359.
17 lbid., p. 365.
18 Arh. Sl Buc., Mltrop. Ţ. R., ms. 134, f. 481-482 ; ms. 127, f. 384.
URMAŞI DlMBOVIŢENI AT ALEXANDRIEI 123
Oprea postelnic este al doilea fiu al lui Vintilă cu activtate deose-

bită. Apare în zapisul de danie din 1620 iunie 28 ; alături de fratele
său Cîrstea ca martor la o vînzare în 1635 mai 3 ; la cumpărătoarea lui
Grigore mare vistier din 1633 noiembrie 12 ; în cartea de blestem din
1638 iulie 4 si în cartea de întărire dată de Matei Basarab lui Bunea
logofăt în 163.8 august 28 l!l_ Fiicele lui Vintilă au fost : Vlădaia, numită
după călugărire Caterina, care era stareţă la M-rea Viforîta în 1668 iu-
lie H, cînd făcea o danie Mitropoliei din Tirgovişte 20 ; şi Ilinca care în
1681 \·înd, împreună cu sora sa Catrina călugăriţa, lui Mihai Bărbătescu,
partea lor de moşie din Vulcana. Dintre aceşti cinci copii ai lui Vintilă
nu cunoaştem să fi avut urmaşi decit Oprea postelnicul. Aceştia sînt :
o fiică, Zamfira căsătorită cu Negoe Săcuianu mare ban, avînd şi ei o
singură fiică, Bălaşa, căsătorită cu Badea clucerul. Drăghici de care aflăm
din cartea de întărire dată M-rii Nucet pentru m. Curmătura, pe care
îl vînduse Cîrstea împreună cu nepoţii săi, printre care se afla şi Dră
ghici; zapisul lor e scris în 1667 iunie 6 2 L; în 1668 august 1, împreună
cu uceleaşi rude vinde restul din munţi n; în 1671 aprilie 25 este mar-
tor cu rudele sale, la vinzarea unei silişti 2:1 ; în 1675 martie 15 vinde o
silişte la Vîlcana :!\ Drăghici a avut şi el un fiu Cirstea, menţionat în-
tr-un document.
Al doilea fiul al lui Oprea este Nica căpitanul, care apare mai
frecvent şi mai îndelung în documente. In 1634 mai, îl găsim ca martor
într-un zapis de vinzarea unei vii către Gherghe vistier 25 ; în 1656 no-
iembrie 1, e martor la vînzarea unei părţi de moşie din Pietroşiţa către
Neagoe Săcuianu, pe atunci mare postelnic 2G. In cartea de întărire a
lui Radu Leon voevod din 1667 mai 19, către M-rea Nucet, se află
printre vînzătorii m. Curmătura împreună cu rudele sale 2î ; în 1667
iunie 6 iscăleşte :zapisul alături de unchiul său Cîrstea şi fratele său
Drăghici şi vărul (?) Nica 21:,; în 1668 august 1, figurează din nou într-o
carte de întărire a lui Radu Leon împreună cu rudele sale, ca vinză
tor 2<J ; în 1671 aprilie 25, este martor împreună cu fratele şi fiul său,
la o vînzare a rudei sale Nica al lui Grigore paharnic din Săteni 30 ; în
1677 aprilie 3 e martor la o cumpărare a lui Neagoe Săcuianu 3 1 iar în
zapisul din 1677 iunie 9, e martor la tocmeala lui N. Săcuianu cu cum-
părătorii m. Curmătura, pentru stăpînirea acestui munte. 32 Dintr-un
document din 1681 oct. 1 aflăm că Şerban Cantacuzino voevod dă po-
runcă unor boieri să „desfacă moşia lui Nică căpitanul ot Săteni de a
19
Vezi fratele său Cîrstea clucerul.
20 Drăghicescu V., Mitropolia Tîrgovişte, Buc., 1933, p. 19.
21 Potra, op. cit., p. 358-360.
22 Ibid., p. 365.
21 Ibid., p. 376.
:v. Arh. St. Buc., M.Ţ.R., L/17 ; ms. 134, f. 482.
25 Potra, op. cit., p. 168.
26 Ibid., p.305.
v Ibid., p. 358-359.
28 Ibid, p. 359.
29 Ibid., p. 365.
30 Ibid., p. 376.
31 Ibid., p. 405--406.
31 Ibid., p. 408.
124 GH. I. MAREŞ
Mitropoliei" :i:.:_ Nica căpitanul a vindut cindva Mitropoliei moşia sa din

Săteni, pentru că în 1684 iunie 23, Şerban Cantacuzino dă dreptul mitro-
politului Teodosie „să oprească pe tot omul care ar vrea sci cumpere
moşie de la feciorii Nicăi căpitan din Săteni... acum se scoală mulţi cu
cărţi, de zic că au parte în Săteni" :V..
Nica căpitan a avut trei fii : Ianache, Mihai şi Alexandru. Pe
Ianache îl aflăm că scrie zapisul din 1696 ianuarie 8 :ir,; iar împreună
cu fratele său Mihai diaconul şi cumnata sa Constanda, soţia lui Ale-
xandru, Yînd în 1701 partea lor de moşie din Vukana lui Mihai Bărbă
tescu :Iii_ Alexandru logof. din Săteni scrie şi el zapise în Săteni, în
deosebi zapisele rudei sale Neagoe Săcuianu. Prin Alexandru timite
Neagoe Săcuianu, soţiei sale Zamfira, diata scrisă la Măxineni în
1677 iunie 25 :ii.
Din familia boierilor din Săteni s-a desprins din cînd în cind
cite un membru, care s-a statornicit în altă parte. Unul dintre aceştia
plecaţi, fără a se detaşa cu totul de satul de origină, este Grigore
(Gligore) cunoscut mai ales cu titlul de mare comis. I se spune din
Poiana (Poienari), de unde era prima sa soţie, Neaga. fiica jupîniţei
Badea din Cojeşti 3~. Mai tîrziu însă după moartea Neagăi şi recăsăto
rirea cu Cherana, i se spune uneori şi din Săteni 39 .
Viaţa zbuciumat din timpul domniilor lui l\fihai Viteazul şi Radu
Şerban, cu participarea la campaniile acestora, cu repetatele refugii, n-au
permis boierului Grigore, zidirea unui „temei" mai deosebit. Totuşi o
aşezare preferată a fost Poiana (numită într-un doc. din 1633, Poiana
lui Grigore), unde vom regăsi şi pe unii din urmaşii săi. Fără îndoiahi
însă că a locuit mult timp în Trîgovişte. obligat de dregătoriile pe care
le-a avut. De Săteni era legat nu numai prin moşia pe care o avea acolo,
dar şi prin rudenia cu boierii de acolo. Poate că nu e o simplă întîm-
plare faptul că Grigore comisul apare prima dată ca martor în divan,
tocmai în cartea dată de Radu Şerban lui Vintilă şi fraţii săi. la 160-l
ianuarie 20, întărire pentru satele f'.ăteni şi Vukana. Prezenţa lui Grigore
comisul printre martorii acestui document-cheie a genealogiei boierilor
din Săteni, dovedeşte că el de îndată ce a avut prilejul, a făcut uz de
prestigiul său, pentru a-şi ajuta rudele la reînnoirea c::rţii de proprie-
tate. De altfel, Grigore comisul face parte din divan şi în 1609 ianu-
arie 27, cînd Radu Şerban ii reinoieşte cartea lui Vintilă.
In 1608 martie, Grigore comisul primeşte carte de întClrirc c!C' la
Radu Şerban pentru moşia sa din Băhheşti" 0 ; iar în ltil 1 septembrie 8
pentru ocina din Săteni, cu loc de cas.ă, vii, ru:11ân,i cumpăra\i de la
Balea spătar " 1• După plecarea lui Radu Şerban, el îi riimîne credincios,
:n Drăghicescu V., op. cit., p. 19.

::r. Ibid.
:i:, Potra, op. cit., p. 489.
3" Arh. St. Buc., Mitrop. Ţ. R., ms. 134, p. 486-487.
,, 7 Potra, op. cit., p. 410.
:,➔ Documenta Romaniae Historica (mai departe DRH) XXII, p. 177.
:i~ N. Stoicescu, Dicţionarul marilor dregători, p. 195.
,,u Arh. St. Buc. Mitrop. Ţ. R. XCill/811.
'• 1 DIR., XVII, voi. 2, p. 12.
URMAŞI DlMBOVIŢENI AI ALEXANDRIEI 125
după cum rezultă din scrisoarea din 1612 ianuarie 22, a regelui Matei,
către unii boieri şi căpetenii de oştiri din Muntenia, printre care se
afla şi „Gregorio Kemiz" "2 . De altfel el nu mai apare ca dregător pe
tot timpul domniei lui Radu Mihnea. Foarte probabil că Grigore comi-
sul a fost refugiat în această perioadă. în care au pierit mulţi boieri
consideraţi neleali noului domn. După 1616 apare din nou în documente
ca mare comis. Pentru a aprecia prestigiul de care se bucura Grigore
comisul. vom aminti o carte de cumpărare a lui Dumitru din Săteni,
dia 1619 aprilie 6, în care pe lingă toţi boierii din Săteni iscăleşte şi
,,Ion văt. sluga lui Grigore mare comis", t.:i prestigiul stăpînului se răs
frîngea şi asupra slugii sale. In 1620, Grigore comisul vinde partea din
BAlteni a jupîniţei Nea~a, lui Hrizea mare logofăt. t.'i Printr-un zapis
clin 1620 decembrie 27. Vlad paharnicul îi vinde lui Grigore mare comis
şi ~;oţiei sale Neaga, moşia Căpleasca 3 ". într-un interesant zapis din
1622 septembrie - 1623 august 8, Grigore comisul iartă pe unii rumâni
din R1 1:ăe'?ti şi Vultureşti, dar el nu face o iertare a tuturor, ci de la
caz la caz. Prinl!"e altele el scrie : ,, ... să n-aibă nime lucru cu ei. nici
fala ffi('CI „1ncu/a, nici nimeni din rudele mele ... iar pe Miinea feciorul
Borţ.oiului sâ fie rumân ... iar Vişan şi feciorii lui ... nu ertu, ci să fie
rumân" 1ic;_
În 1624 iulie 2 Alexandru voevocl. dă o carte prin care întăreşte
zapisul de iertare al lui Grigore comisul "7. In 1629 februarie 5, Alexandru
Iliaş întăreşte M-rii Banu (din oraşul Buzău) o ocină dăruită de Grigore
comisul. la Muscelul Sărăţii 'i>-1_ În 1632 mai, Leon vodă care dorea
împăcarea cu aga Matei refugiat în Transilvania. trimite o solie for-
mată din Mitropolitul Grigore. Ivaşcu Golescu m. vornic şi Grigore
comisul. prin care promite lui Rakotzy 5000 florini p2 an, pentru a-l
sili pe Matei să se împace. Acesta însă intră în ţară îndată ce Leon
YoJă a fost mazilit şi trimtie lui Rakotzy o scrisoare în care printre
altele spune că cei doi h'.Jieri bătrîni, care fuseseră trimişi în solie ,.sînt
pe lingă mire, însă cu toată boierimea ţării", dar soţiile acestora erau
încă refugiate la Braşov. "9 Din 1633 martie 15, Grigore apare ca mare
vistier. Din 1633 noiembrie 12 este cartea de întărire dată de Matei
Basarab lui „jupan Grigore vel vistier şi jupînesei lui Chirana", pentru
o moşie cumpărată la Săteni, de la Radu şi soţia lui Vişa ; so zapisul
acestora a fost scrisă în 1634 ianuarie 2 st . Pentru a vedea solicitudinea
lui Grigore, acum mare logofăt. pentru· cei din Săteni, amintim cartea
ele întiirire dată de Matei Basarab la 16:35 mai 3, lui Coman, în care
is'.,ravnic este el însu'?i 52 .
"2 Hurmuzalci, voi. IV, partea I, p. 465.

"3 DIR, XVII, 3, p. 336.
"'• D.R.H., XXII, p. 177.
,,, Arh. St. Buc. Mitrop. Ţ. R. CCCXX/1.
11 ; DIR, sec. XVII, voi. 4, p. 191-192.
'• 7 Arh. St. Buc. Mitrop. Ţ. Ro. XVII - 10.

:,H D.R.H., XXII, p. 437.
"
9
N. Iorga, Studii şi doc., IX (1905), p. 16.
"° Potra, op. cit., 165.
r.t Ibid., p. 167.
~2 Ibid., p. 170.
GIL I. MAREŞ
126
In 1638 şi 1639 e trimis din nou ca sol, împreună cu alţi boieri

în Transilvania 5:i_ In 1638 Matei Basarab întăreşte lui Grigore ~i jupi-
niţei sale Cherana ocini şi vecini în satul Poiana, părţile lui Preda
postelnic 5 ". In 1641 august 15, marele logofăt scrie un zapis de danie
către Stoica logofăt, prin care îi face danie două delniţe la Batăeşti
(,,dăruite pentru slujbă") 53 . Din 1642 ianuarie 25, a rămas cartea lui
Matei Basarab, prin care întăreşte şi el iertarea de vicinie a locuitorilor
din Bătăeşti şi Vultureşti 5r._ După această dată nu mai ,apare în docu-
mente. A încetat din viaţă „după o actirtate îndeltm9ată de 3i de ani,
lucru rar în acea vreme" ;,,, fiind înmormîntat la Mitropolia din Tîr-
govişte. El ne apare ca un membru remarcabil (pînă în prezent cel mai
de seamă dintre cei cunoscuţi) al familiei boierilor din Săteni, care au
ajuns prin vrednicia lui, probabil şi prin cultura lui, în fruntea dregă
torilor, îndeosebi în timpul domniilor lui Radu Şerban şi Matei Basarab.
In zapisul lui din 1622-1623 august 8 „scris cu mîna mea", prin care
iartă rumânii din Bătăeşti, Grigore comisul zice : ,, ... că i-am cumpiirat
pre banii mei şi ca multă slujbă ce am slujit domnilor, de am ciştigat,
de i-am cumpărat".
1n se cunosc trei copii : un fiu Drăghici, decedat la 1609 septem-
brie 22 (după cum spune inscripţia de pe piatra de mormînt, găsită pe
locul fostei biserici Sf. Mina 58 şi două fiice : /lina decedată în 160î ~i
înmormîntată la biserica Stelea din Tîrgovişte ; ,"i!J piatră aflată într-o
ruină. la 50 m de curte cu inscripţia : ,,a răposat roaba lui Dumne::eu
!lina, fata lui Grigore comisul cel mare. în zilele lui Radu , •oernd
1607 septembrie 15" (j().
Ancuţa, omonimă cu fiica cea mare a lui Radu Şerban, trăia încă
la 1623. Nu ştim cu cine a fost căsătorită. dar numai ea poate fi mama
nepoţilor lui Grigore, pe care îi vom găsi în a doua jumătate a seco-
lului al XVII-lea.
Pe Nica paharnicul, ,,nepotul răposatului jupan Grigore bit· i·el
logofăt", îl întîlnim prima dată în zapisul din 1646 decembrie 10. prin
care face un schimb de vii cu Cîrstea postelnicul din Săteni 61 în 1652
decembrie 20. este martor împreună cu alţii la vinzarea unei vii :l:, ; în
doc. din 1671 aprilie 25, apare Nica. feciorul lui Grigore paharnic ot.
Săteni. într-un zapis prin care vinde o silişte 63 . Presupunem că acesta
este unul şi acelaş cu Nica nepotul lui Grigore logofătul. deoarece ca
martori găsim pe toate rudele sale din Săteni : Nica căpitan. fratelE"
acestuia Drăghici, Ianache logofăt al lui Nic.a căpitan, iar zapisul E"
scris de Alexandru fiul lui Nica căpitan.
~: 1 N. Stoicescu, op. cit., p. 195.

,,I Arh. St. Buc., A. N. LXXXVIIl-3.
r,:; Arh. St. Buc. Mitrop. Ţ. R. XCIII-16.
rtG lbid. XCIII-18.
" 7 N. Stoicescu, op. cit., p. 195.
r.s Radu Gioglovan, Lapidariul Muzeului din Tirgovişte, Valahica, 1969, p. 237.
r,9 N. Stoicescu, op. cit., p. 195.
Go N. Iorga, Studii şi doc., XV, p. 372.
i;i Potra, op. cit., p. 234.
u2 Ibidem, p. 281.
m Ibidem, p. 376.
URMAŞI D!MBOVIŢENI AI ALEXANDRIEI 127
ln 1672 august 20, Nica a lui Gligore paharnicul din Săteni, vinde
două părţi din moşia ce avea în Săteni 6 \ Vintilă, fratele lui Nicc1
apare ca martor în zapisul din 1652 decembrie 20 56 .
Dacă filiaţia aceasta e justă, reese că Nica nepotul lui Grigore
mare logofăt şi fiu al lui Grigore paharnic din Săteni, a vîndut moşia
sa din Săteni, optînd pentru Poiana, pentru că din 1663 mai 5, găsim
două zapise de vînzare, a unui ţigan către Tudoran paharnicul din
Aninoasa (lingă Săteni) zapise date de ,,Matei feciorul Nicăi paharnic
ot Poiana lui Gligore" 66 • Din 1689 septembrie 3. a rămas o carte de
alegere a hotarelor, cu 12 megieşi, aduşi de Atanase egumenul M-rii
Mihai Vodă şi Matei nepotul lui Gligore logofăt ot Poiana n7_
ANEXA
ALEXANDRA - necunoscut
necunoscuţi
DANCIU spătar VOINEA vornicul

I I
necunoscuji
I
I l I
VINTILA postelnic DANCIU din Drăgoie~ti STA:-.:CIU
1604 - 1633 1604 - 1609
I
I I I I
DANCIUL CÎRSTEA aluc. OPREA post. VLADAL.\. (Caterina) ILINCA
1620 1633 - 1667 1620 1638 1688 1681
I I
NICA Căpit. DRAGICI postelnic ZAMFIRA - i\EAGOI E SACUIANU
1634 - 1681 1667 - 1675
I I
CÎRSTEA BĂLAŞA - BADEA clucerul
I I I
L'\NACHE Iogdăt ALEXANDRU - COSTANDA MIHAI diacon
1696 - 1701 1677 - 1701 1701
M Ibidem, p. 382.
w Ibidem, p. 281.
00
Ibidem, op. cit., 335-336.
G Arh. St. Buc., M-rea Mihai Vodă XXI/1.
7
lSPECTE ALE COMERŢULUI TIRGOVIŞTEAN (1600-1714).
TIRGUL DE SUS ŞI TIRGUL DE JOS
MIHAI OPROllJ
Apariţia şi dezvoltarea oraşului Tîrgovişte s-a realizat într-o lungă

,erioadă de timp. Tîrgovişte a apărut şi s-a dezvoltat la întretăierea
mor importante drumuri comerciale, care străbăteau văile Ialomiţei şi
)îmboviţei şi se uneau în acest loc, oraşul devenind curînd un important
en~ru cor,1ercial cu multiple legături spre principalele localităţi ale
'ării.
La începutul secolului al XVII-lea, oraşul cuprindea un spaţiu
nai restrîns ca cel de azi, fiind cuprins într-o formă geometrică ase-
nănătoare cu cea a unui triunghi isoscel. Baza triunghiului care consti-
uia latura cea mai lungă se afla spre Ialomiţa explicată prin situarea
ocuinţelor mai aproape de apă. Celelalte două laturi erau marcate de
:ăile de legătură dintre drumurile principale ce înconjurau oraşul. Spre
,ud-vest, o latură urma calea Cîmpulungului care continua cu alte uliţe
Jrin actuala stradă a Rodnei, dind posibilitatea unei legături" mai lesni-
:ioase spre Bucureşti, fără a se mai întîrzia prin oraş.
Latura dinspre nord-vest era formată de actualele străzi Bărăţia,
\/Ir. Brezişeanu, Liniştei, ieşind în actualul Bulevard, scurtînd drumul
[alomiţei spre Giurgiu sau Slatina. Oraşul era străbătut de Uliţa Mare,
,pre care se îndreptau toate celelalte uliţe ce făceau legătură cu toate
~artierele.
în acest perimetru relativ restrîns, funcţionau cele două tîrguri,
stabile menţionate sub numele de „bazarul de sus şi de jos" 1. Ştire la-
conică, fără să facă alte precizări. a trecut neobservată. deşi dă posibi-
litatea ca cele două pieţe să fie localizate în funcţie de Curtea dom-
nească. 2
Tîrgul de Sus credem că trebuie localizat spre nord şi nord-vest de
Curtea domnească. în această parte a oraşului întîlrindu-se ca într-o
adevărată salbă unele dintre cele mai vechi biserici din oraş. 3
Tot spre nord ele Curtea domnească situa „piaţa" la 1603 şi Camillo
Cavriolo . .,. La aceia!'ii zonă se referă şi Petru Bogdan Baksic cînd preciza
1 D.I.R.; sec. XVII, vol. II, p. 267.
2 Curtea Domneascăa fost considerată ca punct de reper pînă tîrziu în topo-
nimia oraşului.
Cartierul Suseni apare în sus de ea.
3 Se întîlneau aici bisericile: Sf. Nicolae, Sf. împăraţi, Sf. Mina, Sf. Dumitru,
Sf. Gheorghe, bisericile catolice, biserica Albă.
,. Călători străini, vol. IV, p. 320.
130 MIHAI OPROIU
la 1640 că „aproape de piaţă ... întîlnea ... o biserică mare şi frumoasă ...
închinată sfîntului Francisc". 5
Incercăm să considerăm că „piaţa" amintită de călătorii străini
constituia unul şi acelaşi lucru cu Tirgul de Sus, cum apărea amintit în
documentele interne.
In perioada 1600-1660 Tîrgul de Sus a reprezentat un loc impor-
tant în comerţul tîrgoviştean. In domnia lui Matei Basarab apare clar
faptul că este dominant, aici. ridicîndu-se noi biserici ca Sfinţii Impăraţi,
Sfîntul Dumitru Buzinca, a Vărzarului, care serveau unor nevoi imediate,
determinate de creşterea populaţiei oraşului.
Ir Tîrgul de Sus documentele amintesc numeroase pivniţe de piatr[1
şi prăvălii, unele cumpărate cu însemnate sume de bani, aparţinînd în
primul rînd orăşenilor, dar şi boierilor şi mănăstirilor. Documentele
amintesc de Moga care vindea „loc de prăvălii lui Iane Ganata pentru
importanta sumă de 6000 de aspri. 6 Tot aici trebuie să-şi fi desfăşurat
activitatea şi Jane Ergopol care răscumpăra nu mai puţin de patru pră
vălii la Tîrgovişte pentru suma de 10 OOO aspri. 7
La 1616 lui Necula mare vistier i se întăreau cinci prăvălii şi piv-
niţe de piatră cumpărate de la Calotă pentru 50 OOO aspri b_
Cele mai multe dintre prăvălii erau grupate în sus de Curtea dom-
nească, la 1616 precizîndu-se că cele cinci prăvălii ale lui Necula mare
vistier erau „în lungul locului, pînă unde este poarta în lat". Docu-
mentul se referea cu siguranţă la ,,poarta Curţii domneşti" it, aflată în
acea perioadă spre nord, deci prăvăliile nu se puteau întinde decît în
acea parte.
In cuprinsul Tîrgului de Sus trebuie situat şi „locul sarafilor" 10
aducător de însemnate venituri şi ca urmare avînd nume distinct. Intre
1600-1625 numărul negustorilor şi prăvăliilor creşte. După 1626 cînd
domnia a părăsit reşedinţa de la Tirgovişte negustorii sînt în continuare
menţionaţi de nenumărate ori.
Printre ei, Ghica negustor, Iane cupeţ, Ilie negustorul. Manul cupeţ,
Mihul negustor, Nica niguţătoriul, Standul băcanul sau Panait cupeţul
nu sînt prezenţe singulare.
După 1626, deşi numărul negustorilor pomeniţi de documente pînă
la 1640 creşte, ştirile despre prăvălii sînt mult mai puţin bogate în
date. Paradoxal, chiar după 1641, cînd Tîrgoviştea redevine principala
reşedinţă de scaun, negustorii menţ.ionaţi în documente sînt mai puţini,
ceea ce nu înseamnă că numărul lor a scăzut sau că afacerile sau împu-
ţinat. Mulţi negustori au reuşit să obţină însemnate venituri, cumpărind
ocine şi moşii, printre care Ghinea negustor 11 , Iane negustor, 12 Panait
sau Proca cupeţ, 13 au devenit însemnaţi proprietari în satele din jur.
5Ibidem, vol. V, p. 215.
6D.I.R., vol. II, 206.
7 D.I.R., vol. II, p. 267.
8 D.I.R., III, p. 36-37.
n Ibidem.
10 Ibidem.
11 Ibidem, vol. II, p. 267.
12 Biserica Sf. Nicolae Androneştl s-a numa in domn.ia acestuia Biserica
Doamnei, iar biserica Sf. Impăraţi „a domnului".
13 Arh. St., Buc., ms. 204, f. 455.
ASPECTE ALE COMERŢULUI TIRGOVIŞTEAN
131
In cele mai multe documente între 1600-1660 prăvăliile au fost men-

ţionate sub numele general, arareori precizîndu-se şi specificul lor cum
este cazul celor „4 prăvălii... pentru băcănii" răscumpărate de Iane
Iargopol. H
Reiese clar din cele arătate mai sus că Tîrgul de Sus a reprezen-
tat în această perioadă cel mai important loc de schimb din oraş, el
fiind aşezat de altfel pe tradiţionalul drum al Braşovului. Acest lucru
este întărit şi de faptul că Matei Basarab împreună cu doamna Elina
venea aici pentru a asista la slujba religioasă, realizînd astfel un contact
direct cu tîrgoveţii şi rezolvînd probabil pricinile ivite. Aceasta repre-
zenta o adevărată politică pe care domnul înţelegea să o desfăşoare în
reşedinţa domnească de la Tîrgovişte, căci dacă ar fi fost vorba numai
de o simplă prezenţă cu caracter religios, s-ar fi putut realiza. mai
comod, la una din cele trei biserici existente în incinta Curţii domneşti.
Cu ocazia evenimentelor din 1658 şi 1660, tîrgul a fost puternic
zdruncinat întîlnindu-se negustori care îşi vindeau prăvăliile sau îşi
puneau zălog diferite obiecte. Alţii nu mai puteau să-şi plătească dato-
riile şi erau „apucaţi cu strînsoare". 13
Deşi în regres, Tîrgul de Sus este des pomerit. La 30 august 1659
Mihnea al III-lea întărea Simei cămăraş ot Bărbăteşti o casă şi o prăY{1lie
,,în Tîrgul de Sus lingă popa Gheorghe Scarlet", în document menţio
nîndu-se ca martori numeroşi „cupeţi". 1G
Nu peste mult timp, la 1668 este amintit din nou, cu prilejul unei
danii constînd într-o pimniţă mare şi cu o pimniţă „mică şi cu prăvălii
pe pimniţă ... în Tîrgul c1c Sus" închinată mitropoliei din oraş. 17 In 1671
Stoian clucer cumpăra t. ci locuri de prăvălii în oraş în Tîrgovişte în
Tîrgul de Sus în Uliţa cea Mare dereptu Curtea Domnească". 18
Documentele aduc precizări clare asupra unor schimbări a proprie-
tăţilor, mulţi negustori renunţînd la proprietăţile din această parte a
oraşului, ceea ce nu se întîmpla în perioada anterioară. O reînviorare
a activităţii comerciale şi o creştere a interesului pentru pivniţe şi pră
·vălii a apărut după 1680, cînd Stanciu Mutilă vindea lui Mihai logofăt
,,pivniţa de piatră·'. t!) Mai clară era vînzarea efectuată de Mihul Cojocar
către jupînul Gheorghe care cumpăra pentru 200 lei „casa .. cu pimniţa
şi deasupra pimniţei loc de doao prăvălii şi alăturea loc de prăvălie şi
cu ulicioară". 20
Deşi din documente reiese înviorarea comercială şi tendinţa de
progres a activităţii economice din oraş, către sfîrşitul secolului al
XVII-iea mulţi negustori ca Mihu neguţătoriu, Stanciu Mutilă, Mihu
cojocaru şi Proca biv starostea din Tîrgovişte n-au reuşit să depăşească
fenomenul de criză şi cu toate împrumuturile decad. In schimb, alţii,
desfăşoară activităţi comerciale complexe deosebit de prospere reuşind
să se îmbogăţească, cum este cazul lui Gheorghe cupeţ şi Pascale vornicul.
Vi I. C. Fili tti, Arh. Cant., p. 221.

1., Arh. St. Buc., ms. 127, f. 407--408.
1G Ibidem, ms. 206, f. 545-546.
17 G. Potra, Tezaur din judeţul Dîmboviţa, p. 420.
HI Ibidem, p. 444-445.
19 Arh. St. Buc., ms. 134, f. 368-369.
20 St. Greceanu, Genealogii documentate ale fam. boiereşti.
132 MIHAI OPROIU
După 1700, documentele nu mai amintesc de Tirgul de Sus. La 25

octombrie 1708 se vorbeşte despre un schimb de proprietăţi situate în
,.Tirgul de .Jos" şi mahalaua sfîntului Nicolae. 21 Reiese că în perioada
brincovenească s-a întimplat ceva. Toponimul de „Tîrgul de Sus" şi-a
pierdut sensul, fiind înlocuit cu cel de „mahala". Mahalaua sfîntului
Nicolae era întîlnită încă din perioada anterioară şi era partea cea mai
actiYă în cadrul Tîrgului de Sus ce compunea mahalalele vecine.
In cuprinsul acelui tîrg fusese înglobată şi „mahalaoa ce au fost
popa Albu", 22 situată nu departe de Curtea Domnească, locuitorii ei avînd
meserii diverse. Aici se întîlneau şi membri ai marii boierimi. Biserica
unde a slujit popa Albu s-a numit „biserica Albă", situată în mahalaua
Zlătari, fiind actuala biserică Sfinţii Voievozi. 23
Spre nord-vest de Curtea domnească se afla „mahalaua popii lui
D:-agomir" unde locuiau Gheorghiţă logofătul, popa Mîinea, popa Stoica.
Stana săpurăreasa şi alţii pe care o putem identifica cu biserica numită
azi a sfinţilor Impăraţi. '.!li
Toate aceste trei mahalale au constituit pină în a doua jumătate
a secolului al XVII-iea părţi componente ale Tîrgului de Sus, prezentînd
o unitate. După decăderea vechiului şi importantului centru comercial,
datorită înmulţirii populaţiei, împărţirea pe mahalale. constituia o struc-
tură specifică a tîrgului, chiar dacă acesta continua să joace rolul de
centru comercial. Cu siguranţă că s-a petrecut şi un alt fenomen, care nu
apare evidenţiat de documente decît după 1714, reprezentînd apariţia
tirgului periodic şi mutarea vechiului Tîrg de Sus în afara oraşului pe
vechea arteră a Cimpulungului.
Tirgul de Jos menţionat pentru prima dată în 1616, se situa in
partea de sud a Curţii domneşti. Cu o evoluţie asemănătoare Tirgului
de Sus, Tîrgul de Jos a început să joace un rol tot mai important după
mutarea reşedinţei domneşti la Bucureşti.
Din documente reiese că după acest an, activtatea desfăşurată în
jurul mitropoliei a fost în continuă creştere. Mitropolia preia nu numai
,,apa" ce mergea la cişmeaua de la poarta Curţii domneşti 25 ci a devenit
principalul centru care anima viaţa economică a oraşului. In aceste con-
diţii era normal ca rolul economic al Tîrgului de Jos. situat mai aproape
de Mitropolie, să crească în importanţă.
In perioada domniei lui C. Brîncoveanu prăvăliile situate ,,în jos
de Curtea domnească'' sînt des amintite în documente. 26 Jn 1708 Dumitru
Iane vătaf de negustori vindea patru prăvălii cu pivniţa lor „la poarta
domnească de jos pă Uliţa cea Mare", 27 iar Ghinea starostea dăduse ca
zestre fiicei sale Aniţa, căsătorită cu Andrei „pimniţă şi case la Uliţa cea
Mare înaintea prăvăliilor domneşti." 28
2l G. Potra, Tezaurul documentar al judeţului Dîmbot-iţa.

22 Ibidem, p. 494.
21 G. Potra, op. cit., p. 545-547.
21• In jurul Tirgului de Jos se aflau grupate bisericile : Sf. Ionică, Sf. Im-
păraţi, Sf. Apostoli, Geartoglu, Stelea, Stelea Veche, Tirgului, cu dovezi certe de
locuire din sec. XIV-XV.
:l.j Ar. St. Buc., ms. 449, f. 540.
2G G. Potra, op. cit., p. 600~01.
2i Arh. St. Bue., ms. 127, f. 404 v.--405.
28 Ibidem, f. 402.
ASPECTE ALE COMERŢULUI TlRGOVIŞTEAN
133
Incercînd să situăm Tîrgul de Jos, considerăm că acesta s-a aflat

între Curtea Domnească şi biserica Stelea, documentele amintind un
număr însemnat de prăvălii şi pivniţe şi o grupare deosebită de vechi
monumente care amintesc vechimea tîrgului. Cele mai multe prăvălii
dintre cele cunoscute în Tîrgul de Jos aparţinea lui Pascale care stăpînea
şapte pivniţe şi zece prăvălii. Numai din documentele pe care le cunoaş
tem putem identifica douăzeci de proprietari şi se precizează 12 pivniţe
şi 20 de prăvălii, ceea ce ne determină să considerăm că aici se grupase
centrul cel mai activ al comerţului tîrgoviştean.
Spre sfîrşitul domniei lui C. Brîncoveanu. cronica preciza că „după
ce s-au întîmplat de s-au ars tîrgul şi arzînd ~i casele... au rămas
locul...". w La 7 ianuarie 1714·c. Brîncoveanu întărea mănăstirii Hurez
prăvăliile distruse, arătînd că „întîmplîndu-se de au ars aici în Tîrgo-
vişte multe case au ars şi aceale case şi, prăvălii ce făcusem domniia mea
şi au rămas preste tot loc sterp." 30
Se deschidea de acum încolo o nouă perioadă pentru comerţul tîrgo-
viştean, în care comerţul periodic, avantajat de noua situaţie a cunoscut
o mare dezvoltare.
29 R. Greceanu, lncepătura istoriei vieţii luminatului şi prea creştinului dom-

nului Ţării Româneşti, C. Brîncoveanu ... , în „Cronicari munteni", Bucureşti, voi. II,
p. 210-211.
30
G. Patra, op. cit., p. 600-601.
ASPECTE ALE DEZVOLTĂRII PROPRIETĂŢII ÎN ZONA
GAIEŞTI
(sec. XV-XVII)*
GABRIELA NIŢULESCU
STELIAN NEAMŢU
Situat în partea de sud a ţării, judeţul Dîmboviţa este străbătut

la norei de Tîrgovişte, reşedinţa sa (deci aproximativ la jumătate) de
paralela 45° latitudine nordică Sprijinit la nord pe înălţimile masivilor
Bucegi şi Leaota, la sud judeţul intră în componenţa Cîmpiei Române
prin prelungirile în formă de amfiteatru din această zonă. In mare parte
joasă şi umedă, regiunea de cîmpie a judeţului aminteşte climatul de
stepă, prin contrastele de temperatură şi ploile mai puţin abundente
(sub 600 mm/an) 1. In partea de sud-vest a acestei zone se află oraşul
Găieşti, care dă şi numele cîmpiei din jur, Cîmpia Găieştilor. Este
cuprinsă între rîurile : Argeş, Potop, Neajlov şi Răstoaca (rîu care,
străbătînd actualul judeţ Ilfov sub numele de Sabar, se varsă în Argeş
lingă comuna Izvoarele). Cîmpia poate fi delimitată şi prin localităţi, şi
anume : Valea Mare, Crîngurile, Băduleşti, Gura-Foii, Străoşti, Pătroaia,
<.1vînd în centru oraşul Găieşti. In detaliu. cîmpiile mici din această
,:onă sînt următoarele : Cîmpia Argeşului; Cîmpia Boangei ; Cîmpia
Gorgotei ; Cîmpia Catargioaica (pentru Găieşti) ; Cîmpia Argeşului, de-a
lungul malului drept (pentru Ioneşti) ; Cîmpia Cîineasca şi Cîmpia
Ragul, pe malurile Neajlovului (pentru Petreşti) ; Cîmpia Argeşului (pen-
tru Pietroaia, la 6 km sud-vest de Găieşti) şi Cîmpia Crîngureni (pentru
Crînguri şi Băduleşti). Intercalate în cîmpie, se găsesc spaţii de pădure
(mai ales la Băduleşti) şi dealuri. Ca principale plante de cultură, amin-
tim : cerealele, tutunul (de o bună calitate), viţa de vie (prezenţa dea-
lurilor a permis cultivarea ei) şi pomi fructiferi, însă nu masiv, ca în
zonele colinare şi de munte ale judeţului.
Studiul nostru - care este parţial şi urmează a fi completat pe
parcurs - a ales drept centru principal de cîmpie oraşul Găieşti şi
datorită faptului că acesta a avut şi un important rol administrativ,
fiind capitală de judeţ pentru Vlaşca şi Dîmboviţa. La 19 iulie 1498,
voievodul Radu cel Mare aminteşte această localitate ca făcînd parte
clin judeţul Vlaşca ; prin actul de întărire dat mănăstirii Rîncaciov,
situată în apropierea actualului oraş de astăzi, el trecea în rîndul satelor
şi ocinelor şi Găieştii : ,, ...satile anume Băneştii şi Dobrineştii şi Voideeştii
• Comunicare prezentată în cadrul celui de-al !V-lea Simpozion naţional

de istorie agrară a României şi a celei de-a treia ediţii a Sesiunii anuale de
comunicări a Muzeului judeţean Ialomiţa, Slobozia. 14-17 octombrie 1976.
1 Enciclopedia Romdniei, Buc., 1935, vol. II, pp, 166-168.
GABRIELA NIŢULESCU, STELIAN NEAMŢU
136
şi Găieştii şi Străoşti" 2, toate aceste sate fiind în judeţul Vlaşca. Aceasta

este de fapt şi prima atestare documentară a oraşului de astăzi. Dacă,
iniţial, judeţul nostru a avut ca axă rîul Dîmboviţa, astăzi el are ca axă
longitudinală valea rîului Ialomiţa, orientată nord-sud şi uneori nord-sud-
est. S-ar părea că această deplasare în spaţiu a intervenit în secolul al
XV-lea, cînd - prin căderea cetăţii Giurgiu şi transformarea ei în raia
turcească, în 1417 3 - noul teritoriu acordat judeţului Vlaşca include şi
oraşul Găieşti, de acum capitală a judeţului Vlaşca "· Situaţia durează
pînă în anul 1831, cind, prin desfiinţarea raialei Giurgiu, acesta rededne
capitala judeţului Vlaşca ; iar rolul de capitală de judeţ este şi temporar.
de data aceasta pentru judeţul Dîmboviţa, în 1716, cînd Ştefan Cantacu-
zino lasă Tîrgoviştei timp să-şi refacă rănile făcute de turci 5 •
Zonă de cîmpie, Cîmpia Găieştilor are şi spaţii de pădure, care, în
a doua jumătate a secolului al XV-lea şi mai ales în secolul XVI. sînt
supuse defrişării, pentru a fi date agriculturii suprafeţe cît mai mari.
Fenomenul este prezent şi în alte regiuni din ţară, unde necesitatea culti-
vării unor spaţii cit mai mari a impus defrişarea, prin diferite metode.
Apar astfel „lazurile", ,,curmăturile" sau „curăturile", care dau nu numai
numele unor dealuri sau puncte din sat, ci chiar denumirea unei întregi
localităţi (aşa cum este aşezarea Lazuri, în judeţul Dîmboviţa). In curînd,
suprafeţele agrare procurate astfel intră în circuitul de cultivare, consti-
tuind obiectul unui act de vînzare-cumpărare, aşa cum este cel emis de
cancelaria lui Mircea voievod la 29 aprilie 1570, act care spune : ,, ... şi
iarăşi a cumpărat Micul de la Oancea un vecin în Boteni pentru 400 aspri
şi nişte lazuri de la Crîngureni pentru 400 aspri" 6 • In acelaşi an, domnul
întăreşte proprietatea unui anume Dobrotă asupra Cobiei, cu delimitarea
strictă a ocinei, motivaţia fiind aceea că ,, .. .le este veche şi dreaptă ocină
şi dedină, deoarece au cumpărat-o de la Marina din Tîrgovişte pentru
2.000 aspri gata" 7 . Evident, preţul acestei ocine (probabil şi mai mare
ca suprafaţă), este mult mai ridicat decît cel al „lazurilor", terenuri
proaspăt defrişate, care se vînd cu numai 400 aspri. Iar delimitarea zonei
cuprinse în actul de vînzare-cumpărare respectă principiile iniţiale, de
fiecare dată subliniindu-se zona-limită a proprietăţii sau aşezarea ei în
contextul satului, al unor drumuri comerciale. De altfel, aceasta se ob-
servă şi la alte documente din secolul al XVI-iea, cînd numărul supra-
feţelor agrare vîndute sau cumpărate creşte continuu ; situarea geogra-
fică a suprafeţelor ilustrează puterea şi bogăţia cumpărătorilor, unii avînd
proprietăţi întinse, uneori, de-a lungul judeţului. Iar delimitarea strictă
a hotarului suprafeţei cumpărate este respectată, aşa cum reiese şi din
documentul datat 1608, prin care Oprea logofătul cumpără o ocină din
Căprioru, aşezat pe valea Dîmboviţei ; în acelaşi an, logofătul cumpărase
o ocină aşezată ,, ... din Crfngurcni pîn,ă în hotarul cel Bătrin şi din dru-
mul cel mare pînă-n apa Dîmboviţei..." ll_ Observăm că delimitarea ocinei
2 Documente privind istoria României, Buc., 1953, B, voi. I, p. 255.
3 Giurescu, C. C., Giurescu, D. C., Istoria românilor din cele mai vechi tim-
puri pină astăzi, Buc., 1975, p. 280.
" Drăghiceanu, V., Monumente istorice din judeţul Dâmboviţa, Buc., 1912, p. 6.
r. Marele dicţionar geografic al României, Buc., 1900, voi. III, pp. 475-476.
6
DIR, B, XVI, voi. III, p. 354.
7 Ibidem, p. 375.
11 Ibidem, B, XVII, p. 339.
DEZVOLTAREA PROPRIETĂŢII lN ZONA GAEŞTL 137
din urmă are două importante puncte de reper: ,,hotarul cel bătrîn", deci
hotarul v ~chi, anterior cumpărării, şi „drumul cel mare", drumul Basara-
bilor, Ca]~a Piteştilor u, care trecea nu departe de locul menţionat.
Cumpărările de pămînt se fac fie în colectiv, fie - mai ales -
individmd, aşa cum reiese din documentul din 11 ianuarie 1608, prin
care domnul Radu Şerban întăreşte ,, ... lui Stoica şi lui Cîndea şi fiilor
lor" cumpărarea „unei vii de la Stan al lui Marco din Crîngureni, însă
cu un loc din sus şi alt loc din jos cu 1.000 aspri gata şi după ce a
cumpărat singur Stoica 4 pogoane de vie în Crîngureni ... cu ocină oricît
se va alege partea lui Văsin de pe tot hotarul de pretutindeni cu 4.000
aspri gata 10 . Pe lîngă ocină, acum apare pentru prima dată menţionată
via, care ridică preţul ocinei şi care - acum şi în continuare - este
vîndută împreună cu aceasta, mai rar separat şi atunci din motive
minore. Este păstrată însă diferenţierea destinaţiei pămîntului, apărută,
documentar, în anul 1613, cînd cancelaria lui Radu Mihnea specifică
atît modul de plată, cît şi caracterul pămîntului care a fost cumpărat ;
în acest caz, pămîntul a fost cumpărat pentru cereale şi lucrul este
subliniat în formularea documentului : ,, ... şi iar a cumpărat Oprea tatăl
lui Cîndea ocină în Crîngureni, dar ogoare în cîmp de la Găldin, pentru
300 aspri de argint şi iarăşi a cumpărat Oprea 3 ogoare în cîmp, de la
Vlacul, pentru 400 aspri de argint" 11 • In ceea ce priveşte provenienţa
şi modul de plată al acestor terenuri, ei le au moştenire de la părinţii
lor, care le-au cumpărat „cu aspri şi vite" 12 . Faptul că, alături de bani,
apar şi vitele ca monedă de plată, este mai puţin frecvent în zona de
cîmpie a judeţului şi caracteristic în regiunea de munte, unde vitele
erau multe, iar banii puţini. Oricum, atestarea lor aici, ca monedă într-o
zonă de cîmpie, este dovada cea mai bună că prisoseau şi erau de
calitate bună. Iar bogăţia şi aşezarea bună a acestor terenuri au atras
şi orăşeni, care au plătit scump terenul cumpărat, uneori profitînd de pe
urma unei situaţii grele. Astfel, la 17 februarie 1615, Radu Mihnea întă
reşte lui Stan ceaprazarul din Tîrgovişte ocină în satul Crînguri, cumpf1-
rată „în vreme de foamete mare şi rea", pentru preţul de 7.000 aspriu_
Probabil foametea aceasta mare şi grea este cea din timpul domniei lui
Radu cel Mare 1", care de fapt nu este singura în acest secol.
Şi nu numai tîrgoviştenii devin proprietari în această zonă ; la
3 aprilie 1616, Radu Mihnea întărea proprietatea a 5 inşi din Opriseşti
asupra unei moşii la Cobia şi a uneia la Căieşti 15 . Numărul celor care
cumpără creşte continuu, dar simultan creşte şi populaţia satului, aria
cultivabilă inclusă în ocina satului. La 1630, satul Crîngureni este bine
delimitat, astfel că actul de întărire al lui Leon Tomşa este amănunţit,
pînă la detalii de ordin civic şi comercial, ceea ce - firesc - făcea să
crească preţul terenurilor agrare. Iată cum era delimitată suprafaţa
9 Drăghiceanu, V., 1n legătură cu biserica domnească de la Curtea de Argeş,
în „Mitropolia Olteniei", VII (1955), nr. 10-12, pp. 555-562.

10 DIR, B, XVII, p. 289.
11 Ibidem, p. 156.
12 Ibidem.
13 Patra, G., Tezaurul documentar al judeţului Dîmboviţa (1418-1800), Tgv.,
1972, p. 139.
1" DIR, B, XVII, III, p. 10.
i:; Filitti, I. C., Arhiva Cantacuzinească, Buc., 1912, p. 206.
138
cumpărată în 1630 : ,, .. .iar partea Stanei toată şi via numită la Hoţul,

din cîmpi şi din pădure şi din apă şi din vie şi din moară şi din vatra
satului, de pretutindeni, oricît se va alege de peste toate hotarele... şi
iar să-i fie slugii domniei mele Oprea în dealul Crîngurenilor 4 pogoane
de vie, de la drumul de care în sus, pînă în hotar şi cu 6 locuri în
cîmp ... " 16 In cazul schimburilor de terenuri, sublinierea este făcută chiar
de către cei în cauză, în felul acesta evidenţiindu-se încă o dată valoarea
terenurilor. In actul semnat la 3 martie 1634 la Tîrgovişte, Stoica Bo-
teanu! cu fraţii săi schimbă ,,delniţa Burdei din sat şi din cimpu... cu
pometul, ciL tot ce se va afla'', pentru moşia de la Mogoşani a vărului
lor Stoian 17, care cuprinde şi ea „delniţa Burdei de Jugur" li'!_ Pe lingă
menţionarea acestei „delniţe a Durdei", parte a Cîmpiei Găvanu-Burdea,
este atestată şi existenţa pometului, deci cultivarea pomilor fructiferi,
alături de cereale şi viţă de vie. In general, schimburile sînt echitabile,
valoarea terenurilor fiind aproape aceeaşi ; impresia că ar fi \·orba de un
„spirit de familie", fiind vorba de rude, este numai o impresie, pentru
că acest „spirit de familie" se manifestă şi în cazul cînd cineva din
familie se hotărăşte să vîndă şi cere consimţămîntul rudelor, aşa cum
avem situaţia din 14 noiembrie 1636, cînd Stoian logofătul vinde ,. ... cu
şlirea unchiu-meu Negoe şi cu a fraţilor mei şi cu ştirea mamei" l!l_
Consimţămîntul necesar pentru vînzare este obligatoriu mai ales in
cadrul proprietăţii incluse in ocina satului, obştea sătească avînd un
sistem precis de stăpînire asupra pămîntului, în care se lmbina forma
colectivă de proprietate cu cea individuală. Modificările intervenite în
structura şi regimul proprietăţii pămîntului necesitau acordul copărta
şilor din obşte, al „tuturor megieşilor şi din sus şi din jos" :..>o, aşa cum
este specificat şi în documentul din 28 mai 1651. Despa cu feciorii ei
Udrea şi Colţea vînd unchiului lor Iorga cojocaru 85 de stînjeni de
moşie în Gi'iieşti, pentru 56 de galbeni 21 . înainte, însă, de a vinde, pro-
prietara cere acordul vecinilor : ,, ... şi cînd m-am tocmit cu dumnealui
m-am voit cu toţi fraţii noştri de moşie carii i-am avut şi din sus şi
din jos" :!2_ Se manifestă aici sentimentul de colectivitate, de păstrare a
integrităţii obştei săteşti. La acelaşi document, pe verso, ca o completare
la actul de vînzare-cumpărare, este formulat un alt zapis ; de fapt o
înţelegere între vînzător şi cumpărător, el a fost scris la cererea lui
Iorga cojocarul. Pe lingă condiţiile cumpărării, această înţelegere menţio
nează şi procedura juridică, pedeapsa, aplicată celui care ar fi contestat
valoarea zapisului şi caracterul înţelegerii şi ar fi revenit, dovedindu-se
neleal :,, ... cine va întoarce să fie de gloabă, cine va mai amesteca altele,
să dea ughi 8 lui Vodă, că aşa ne-am tocmit de bunăvoie" 2:1• Gloaba,
sau răscumpărarea gîtului, era suma dată domnului, pentru ca acesta să
10 Documenta Romaniae Historica, Buc., 1969, vol. XXII, p. 676.
11 Ibidem, XXIV, p. 288.
18 Ibidem.
u, Arhivele Statului Bucureşti, Mitropolia 'Ţării Romdneşti, dos. XCVIII. f. 6.
:ioCostăchel, V., Panaitescu, P. P., Cazacu, A., Viata feudald fn Ţara Româ-
nească şt Moldova (sec. XIV-XVII), Buc., 1957, p. 86.
~1 Potra, G. Op. ctt., p. 270.
2l Ibidem.
~ Arh. St. Buc., Mitropolia Ţ4rii Romdneştt, CCLXVIII, f. 5.
DEZVOLTARE.-\ PROPRIETĂŢII lN ZONA GAEŞTI 139
revină asupra pedepsei ; 2" în cazul nostru, preţul răscumpărării s-a

stabilit la 8 ughi.
Această familie a Despei, reprezentată mai ales prin Udre~ postel-
nic, feciorul ei, o vom întîlni şi în alte documente, pentru că vinde
masiv proprietăţi, fie lui Iorga cojocarul, fie lui Stroe vel-vistier ; jude-
cînd după succesiunea cronologică a vînzărilor, credem că este vorba
de un proces rapid de sărăcire a acestei familii, nevoită să vîndă pentru
a face faţă situaţiei. Iar cei care cumpără, într-un timp scurt, devin mari
proprietari, concentrînd în mîinile lor întinse suprafeţe agricole, obţinute
fie prin cumpărare, fie prin neplata la timp a unor datorii de către
cei care arendaseră pămîntul. Paralel cu creşterea suprafeţelor pe care
le posedă, aceşti mari proprietari sînt şi demnitari în aparatul de stat,
au ranguri importante, aşa cum se întîmplă cu Stroe, vel-vistier la 1647
şi vel-logofăt la 1657. In numai zece ani (1642-1652), el acumulează o
proprietate funciară mare în zona Căieşti şi împrejurimi. Pentru urmă
rirea acestui fenomen de concentrare a marii proprietăţi, noi ne vom
opri la documentele încheiate între Stroe şi Udrea postelnic din Căieşti,
reprezentative pentru procesul de concentrare a proprietăţii în această
perioadă. Pentru prima dată, Udrea vinde în anul 1642 partea lui de
moşie din Tătărani, pentru preţul de 14 ughi 25 , beneficiarul fiind Radu
mare logofăt. La numai doi ani, el îi vinde lui Stroe vel-vistier două
delniţe în Ştefăneşti, pentru 60 de galbeni 26 . De data aceasta, Udrea
arată că a vîndut „cu ştirea fraţilor miei de ocină" 27 , ceea ce înseamnă
că această suprafaţă făcea parte din obştea satului, care a consimţit la
vinderea ei. Peste încă un an, la 10 noiembrie 1645, Udrea vinde din nou
lui Stroe, de data aceasta o vie în Ştefăneşti, pentru suma de 30 de gal-
beni 21l. Chiar dacă vînzarea este „de a mia bunăvoie, fără nici o silă",
constringerea apare, totuşi, evidentă, pentru că via lui Udrea este încon-
jurată de proprietatea lui Stroe, care „au cumpărat dumnialui de la
Vasile feciorul Albului ot Rătevoieşti" w. deci un mijloc indirect de a-i
lua proprietatea, prin înconjurarea ei. Şi fără să mai punem la soco-
teal[1 situaţia generală a acestui Udrea. care vinde aşa de des. In acelaşi
timp, proprietatea vel-vistierului Stroe la Ştefăneşti se măreşte, pentru
că la 21 aprilie 164 7 Udrea îi vinde din nou o delniţă, pentru suma de
36 de galbeni :.:o. Se ajunge, astfel, la situaţia cînd Stroe şi fiul său Matei
ajung stăpîni şi peste sate întregi, permiţîndu-şi chiar să arendeze un
sfert din satul Pătroaia lui Mihai, din Pătroaia ; stăpînirea acestuia
asupra sfertului de sat era valabilă în timpul vieţii, după moartea sa
cei doi proprietari rămînînd singurii stăpîni ai satului 31 • De altfel, Stroe
logofflt este mare proprietar şi în alte judeţe ; în judeţul Muşcel are
satul Ţigăneşti, iar în judeţul Pădureţi stăpînirea lui este întărită de
Alexandru lliaş la 15 august 1629 32 . Acelaşi document atestă faptul că
2\ Panaitescu, P. P., ... , Op. cit., p. 468.
2,; Polra, G., Op. cit., p. 217.
2G Ibidem, p. 221.
27 Ibidem.
28 Ibidem, p. 226.
29 Ibidem.
30 Ibidem, p. 239.
31 Ibidem, p. 312.
32
DRH, B, XXII, p. 646.
140
Stroe este, totodată, şi proprietar de robi, prin îrtărirea pe care o dă

- lui S'troe şi fraţilor săi - asupra roabei ţigănci Crăc:iuna, cumpărată
de la Gheorghe postelnic din Căieşti pentru suma de „2.400 aspri gata"
şi avînd „zapis de vînzare de la mîna lor" 33 . Precizările cu privire la
familia roabei, incluse în document 3", sînt caracteristice secolului al
XVlI-lea şi s-ar explica prin nevoia acută de braţe de muncă din acest
secol şi prin siguranţa pe care precizarea acestor date o oferă proprie-
tarului :i:,_ In acelaşi timp, robii constituiau, pentru boieri, o forţa de
muncă ieftină, la îndemînă, necesară în condiţiile pătrunderii relaţiilor
de producţie capitaliste.
Concentrarea proprietăţii funciare în zona Găieşti continuă şi în cea
de a doua jumătate a secolului al XVII-lea, lui Stroe şi lui Iorga cojo-
carul urmîndu-le Pîrvu Cantacuzino, cumpărător pentru suprafeţe din
ce în ce mai mari. In 1635, el cumpără moşie la Potopi, aşezată ,, .. din
matca Argeşului pînă în matca Văii Mari" x, ca şi o altă moşie la
Pătroaia, de la fraţii Preda şi Dragomir :.Jî_ 1n 1686, el îşi măreşte pro-
prietatea cu ocina lui Mitrea care vinde ,, ... partea mea de moşie de la
Pătroaia ot sud Vlaşca" :J8. Şi aici, se repetă presiunea indirectă exercitată
asupra ţăranului-proprietar, al cărui teren este vecin cu marea proprie-
tate a dregătorului şi strîmtorat de aceasta. De altfel, în 1688, domeniul
de moştenire şi cumpărătură al familiei Cantacuzino este mare, cuprin-
zînd suprafeţe şi sate în judeţele Prahova, Dîmboviţa, Buzău, Vlaşca,
Ialomiţa, Teleorman :.19 _
Desigur, aceste mari proprietăţi nu au luat naştere numai prin
cumpărări, ele au fost rezultat şi al imunităţii domneşti pentru boieri.
al silniciei şi exploatării la care ţăranii au fost supuşi, al forţării lor
- prin înconjurarea obştii - să cedeze în cele din urmă terenurile
rămase ca nişte insule în mijlocul domeniului boieresc. La acestea se
adaugă legătura lui Mihai, care răpeşte ţăranilor dreptul de strămutare
şi îi leagă de glie. 1n cele din urmă, şi ţăranii liberi sînt nevoiţi să se
vîndă boierilor, din diferite cauze: neplata la timp a unor datorii, biru-
rile grele care ii apăsau, restrîngerea pînă la desfiinţare a obştii săteşti, etc.
Astfel, la 1647, Voica din Căieşti îşi dă zălog o delniţă din Ştefăneşti
lui Stroe vel-vistier, pentru suma de 24 ughi t.o_ El va pierde acest pămînt
şi, probabil, ajunge prin a se vinde rumân, aşa cum fac, la 1629, Petrea
şi ~taica din Cîndeşti, care „se vînd rumâni cu ocinele lor lui Sima
logofăt cu 3.000 aspri şi 15 lini fiecare" "1 . Cazul nu este singular. de
multe ori nemulţumirea manifestîndu-se pe planul colectivităţii ţără
neşti, aşa cum se întimplă în 1630, cînd Leon Tomşa intervine cu auto-
ritatea sa în prijinul lui Trufanda, fost mare vistier, stăpinul satului
!oneşti ; în hrisovul său, domnul porunceşte rumimilor din acest sat să
dea ascultare boierului şi ,, ... să-i lucreze la tot lucru, cum. iaste legea şi
33 Ibidem.
:ir, Ibidem.
:li Panaitescu, P. P., ... , Op. cit., p. 143.
:io Arh. St. Buc., Mitropolia Ţării Româneşti, dos. LVII, f. 41.
:i 7 Ibidem, f. 42.
38 Ibidem, f. 3.
3 ~ Panaitescu, P. P., ... , Op. cit., p. 253.
1,u Potra, G., Op. cit., p. 237.
H DRH, B, XXII, p. 465.
DEZVOLTAREA PROPRIETĂŢII lN ZONA GAEŞTI
141
nbiceiul rumânesc" "2 . Probabil că ascultarea pe care ţăranii trebuiau să

o dea lui Trufanda implică şi aspectul achitării la timp a dărilor către
domnie, boierul fiind cel care le strîngea r,:1_ Iar intervenţia domniei în
sprijinul boierului se explică şi prin suplinirea de către acesta - în
cazul fugii sau nesupunerii ţăranilor - a sumelor datorate de obşte,
situaţie care, desigur, nu îi convenea. Mai ales că Leon Tomşa îi obliga
la plata sumei, indiferent dacă ea era strînsă sau nu ; aşa cum menţio
nează şi documentele vremii, în 1630, ,,boierii carii ţinea judeţele păţea
nevoie mare de la domnie, că-i punea să plătească judeţele cu sila" 4 ",
aceste judeţe fiind sumele pe care ei trebuiau să le strîngă

de la con-
tribuabili.
Din cele expuse, observăm că şi în zona Cîmpiei Căieşti, mai ales
în satele aşezate de-a lungul drumului comercial, se manifestă feromenul
de concentrare a proprietăţii, căile de realizare fiind diferite : danii dom-
neşti, cumpărări directe, cumpărări ca urmare a constrîngerii directe sau
indirecte, vînzarea în rumânie a ţăranilor proprietari etc. In ceea ce
îi priveşte pe beneficiari, fie că sînt din judeţ, fie din alte zone ale ţării,
reprezintă în general boieri care sînt în acelaşi timp şi dregători, oameni
ai domniei, mari proprietari. De altfel, sperăm ca, prin continuarea stu-
diului nostru, aceste aspecte să fie ilustrate în continuare şi adîncite.
"" Ibidem, XXIII, p. 88.

" 3 Istoria României, Buc., 1964, vol. III, p. 77.
,.,. Istoria Ţării Româneşti, 1290-1690. Letopiseţul Cantacuzinesc, Buc., 1960,
p. 96.
ASPECTE ECONOMICO-SOCIALE DESPRINSE DIN
DOCUMENTELE COlVIUNEI CRINGURILE
STELIAN NEAMŢU
Din documentele emise pe seama satelor comunei Crîngurile, se

desprind aspecte variate, caracteristice orînduirii feudale româneşti, în-
cepînd cu vînzările-cumpărările, aservirea moşnenilor, fuga rumânilor
şi a robilor de pe o moşie pe alta, cu nesupunerea acestora de a pl:iti
dijma şi a efectua claca, pînă la conflictele dintre proprietari.
Un prim aspect care se desprinde este cel de vînzare-cunipărare ;
se vindea şi se cumpăra pămînt arabil şi vii. Plăţile se făceau între
ţărani în monedă măruntă (aspri) sau în vite, iar cele dintre boieri se
făceau în special în taleri. Primul act de vînzare-cumpărare îl avem din
29 aprilie 1570, cînd Micul din Boteni a cumpărat de la Oancea ,, ... nişte
lazuri la Crîngure pentru 4.000 aspri" t_ La 18 februarie 1613, Radu
Mihnea întăreşte lui Cîrdea ocinele cump.:irate de tatăl său Oprea cu
aspri şi vite la Budişteni, Dobroieşti şi Crîngureni 2.
Observăm că, acum, alături de aspri, apar ca etalon de schimb şi
vitele, lucru logic, dacă ţinem seama de faptul că în această vreme banii
erau totuşi destul de rari.
Una din cauzele care îi determinau pe moşneni să-şi vîndă ocinele
erau condiţiile naturale vitrege (secetă, inundaţii), care duceau de cele
mai multe ori la foamete. Exemplificativ în acest sens este un document
din 17 februarie 1615, prin care Radu Mihnea întăreşte lui Stan ceapra-
zarul ocina cumpărată în satul Crîngureni „în vreme de foamete mare
şi rea, cu 7.000 aspri" 3,
O altă caruză care silea pe moşeni ,să-şi vîndă ocinele era şi distanţa
mare dintre case şi ocină ; acest lucru făcea ca ocinele să nu fie lucrate
la timp, iar toamna - cînd holdele erau ooapte - o mare parte din pro-
duse era stricată de vitele vecinilor sau furată de aceştia. Probabil aşa se
explică de ce moşnenii din Băduleşti îşi vînd ocinele aflate [a distanţă
mare de sat ; astfel, la 15 iunie 1672, băduleştenii vînd moşnenilor căpşu
nari (satul Căpşuna, comuna Cobia) partea lor de moşie din Pietroasa li,
1 DIR, Buc., 1952, B, XVI, III, p. 354.
2 Ibidem, XVII, II, p. 156.
3 Patra, G., Tezaurul documentar al judeţului Dîmboviţa, Tîrgovişte, 1971,
p. 139.
'• Arhivele Statului Bucureşti, Mitropolia Ţării Româneşti, m:1s. 135,
f. 110-110 V.
STELIAN NEAMŢU
144
iar la 27 februarie 1700 Stoica, fiul lui Blaşeo din I3ăduleşti Î)i \'inde
partea de moşie din Iaicoveşti logofătului Barbu Pătroianu ".
Ocinele moşnenilor sînt vîndute nu numai de ei, ca proprietari, ci
şi de slujitorii domneşti, ca urmare a neplăţii birului. Acest lucru reiese
dintr-un document din 22 februarie 1704, care arată că partea de moşie
a lui Negre din Băduleşti este vîndută de slujitorii domneşti pentru
neplata birului 6 .
In acelaşi timp, moşnenii îşi vindeau ocinele şi datorită presiunii
exercitate de marii stăpînitori de pămînt cu care se învecinau, deşi în
actele încheiate, date de către moşneni la mina boierilor, se spunea că
şi-au vîndut ocinele „de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni". Se masca în
felul acesta realitatea, şi anume că ţăranii erau obligaţi să-şi vîndă oci-
nele şi să devină rumâni. Astfel, la 5 iunie 1669, într-un zapis dat de
Frăţilă din Băduleşti la mina stolnicului Mihai, se spune că Frăţilă şi-a
vîndut ocina din Davideşti de bunăvoie şi nesilit de nimeni i_ Acelaşi
lucru îl fac şi feciorii lui Mihai abagiul, la 1 iunie 1754, cînd vînd de
bunăvoie şi nesiliţi de nimeni lui Anghelache logofătul, partea lor de
moşie din Băduleşti 8•
Actele de vînzare-cumpărare se încheie nu numai între moşneni şi
boieri, ci şi între boieri. De exemplu, la 28 aprilie 1676, Matei slugerul
ot Curtişoara vinde partea lui de moşie din Pătroaia lui Pirvu logofăt
Cantacuzino 9 ; la fel procedează şi Ancuţa pităreasa Cărpenişeanca, Ior-
dache postelnicul Cărpenişanul şi Dumitraşco Cărpenişanul, care vînd
cumnatului lor Matei 43 stînjeni de moşie în Crîngureni, cu 15 taleri 10 .
Paralel cu ilustrarea fenomenului de aservire a moşnenilor, docu-
mentele amintesc şi cazuri de eliberare din rumânie, care apare ca o
consecinţă a transformărilor petrecute în structura socială a secolului
al XVIJI-lea. In această perioadă, principala problemă care se punea era
găsirea modalităţilor de creştere a producţiei agricole destinată pieţii ;
realizarea acestui obiectiv nu era posibilă decît prin desfiiţarea rumâniei.
De aceea, boierii şi domnul au fost nevoiţi să desfiinţeze rumânia, în
1746, prin reformele lui Constantin Mavrocordat 11 • In acest sens, semni-
ficativ pentru zona de care ne ocupăm este documentul din 15 mar-
tie 1746, prin care mitropolitul Neofit iartă de rumânie pe toţi rumânii
care aparţinuseră Mitropoliei din Tîrgovişte şi Bucureşti (printre aceştia
se aflau şi rumânii de pe moşia Pătroaia), ,, .. .însă numai capetele lor,
fără de moşii" 12 • Această ultimă precizare subliniază caracterul limitat
al reformei, întrucît se considera astfel permanenţa ereditară a proprie-
tăţii boiereşti şi menţinerea în continuare a ţăranilor într-o stare de
dependenţă economică faţă de boieri.
Totodată, se stabilea prin această reformă numărul anual al zilelor
de clacă la 12 pentru fiecare clăcaş. De fapt, boierii pretindeau mult mai
6 Ibidem, LVIl/53.
7 Ibidem, LVIl/19.
8 Ibidem, L VIl/130.
0
Ibidem, LVIl/31.
to Greceanu, Ştefan, D., Genealogiile documentate ale familiilor boiereşti,
Buc., 1913, voi. I, p. 377.
11 Istoria Homâniei, Buc., 1964, vol. III, p. 439.
12 Potra, G., op. cit., p. 678.
5 Ibidem, L VII/49.
DOCUYJ..ENTELE COl\,lUNEI CRlNGURILE 145
multe zile de clacă, ceea ce îi determina pe ţărani să nu se :mpună obli-

gaţiilor de clacă şi să nu plătească dijma. Astfel, la 16 iunie 1799, logo-
fătului Pavel i se porunceşte să strîngă dijma de la locuitorii nesupuşi
din satul Pătroaia 1:.1, iar la 12 aprilie 1800, acelaşi proprietar (Mitropolia)
se adresează ispravnicilor judeţului Vlaşca pentru a-l ajuta, deoarece
sătenii din Pătroaia refuzau să se supună obligaţiilor de clacă l'i_
In sistemul de exploatare a ţăranilor, şi ca un mijloc sigur de
mărire a averii boiereşti, trebuie inclusă şi camăta. Deşi nu e întîlnită
decît într-un singur document, e de presupus că ea se aplica pe scară
mult mai mare. Documentul care se referă la acest lucru, datat 27 au-
gust 1679, arată că Mitrea cu fratele său Vasile, feciorii Lecăi din Pătroaia,
au mers la Pîrvu Cantacuzino ,, ... de ne-au dat taleri 50, de acum într-un
an, însă cu dob~ndă într-un an zece unul şi jwnătate ... ". Pentru acest
împrumut, ei şi-au pus zălog moşia de la Pătroaia ,, ... care iaste din
Argeş pînă în Răstoacă" 15 .
Tezaurul documentar al comunei Crîngurile conţine o serie de date
referitoare la daniile pe care oamenii avuţi de aici sau din împrejurimi
le făceau mănăstirilor, schiturilor şi bisericilor. Daniile erau făcute nu
numai de boieri, ci şi de domni, pentru că exista în Evul Mediu concepţia
generală că, în schimbul acestor danii, Dumnezeu îi va ierta de păcate
ca urmare a rugăciunilor făcute de călugări şi preoţi. Astfel, la 20 oc-
tombrie 1748, Mihai ocnarul, ginerele lui Pavlache Balotescu, face danie
popii Matei din Budişteni 10 stînjeni de moşie în Crîngureni, ,,ca 'Să fie
pentru pomenirea părinţilor i moşilor şi a noastră" 16 . in categoria insti-
tuţiilor care primesc danii în zona de care ne ocupăm, Mitropolia este
favorizată. Intr-un singur an, 1766, ea primeşte două danii în Băduleşti,
de la monahul Bogoslav, la 7 februarie 17 şi de la Anghelache logofătul,
la 20 iulie 18 • Tot din moşia Băduleştilor, la 2 februarie 1770. aceleiaşi
Mitropolii, Radu, nepotul lui Chrică, îi donează partea sa de moşie de
aici 19 .
Dar nu numai Mitropolia primeşte danii din moşia Băduleştilor, ci
şi mănăstirile. La 1 ianuarie 1771, vistierul Radu Bucşenescu, fiul pita-
rului Dragomir, dăruieşte mănăstirii Aninoasa şi egumenului Mihail,
partea sa de moşie din Băduleşti şi 100 taleri pentru pomenire 20 ; ace-
laşi Radu Bucşenescu dăruieşte, la 7 iunie 1784, aceleiaşi mănăstiri. mo-
şiile de la Băduleşti şi Miceşti 2 1.
In d~cumentele emise pe seama satului Pătroaia se vorbeşte şi
despre robi. Conform obiceiului feudal, dreptul de stăpînire asupra robi-
lor - ca de altfel şi dreptul de stăpînire asupra pămîntului - .era rezer-
vat exclusiv domnului. In conformitate cu acest principiu, robii aparţi-
13
Arh. St. Buc., Mitropolia Ţării Româneşti, mss. 158, f. 116 v.
H Ibidem, mss. 158, f. 149.
1;; Ibidem, CCXXXVIll/17.
16
Greceanu, Şt., D., op. cit., p. 373.
17
Arh. St. Buc., Mitropolia Ţării Româneşti, LVII/133.
18 Ibidem, L VII/134.
19 Ibidem, LVIl/147.
20
Ibidem, mss. 137, f. 357.
21 Ibidem, Cl/19 - d.
STELIAN NEAMŢU
146
neau domnului şi constituiau, după expresia vremii, ,,ţigănia dom-

nească" 22 ,din care domnii puteau face danii boierilor şi mănăstirilor. Se
poate constata că robii mănăstirilor şi schiturilor proveneau atit din
danie domnească, cît şi din danie boierească. De exmplu, ctitorii schitului
Pătroaia, Pîrvu Cantacuzino şi ginerele său Barbu Greceanu, şi-au înzes-
trat ctitoria - pe lingă alte bunuri - şi cu robi ţigani. Pentru prima
dată aceştia sînt întîlniţi într-un document din 16 iunie 1799, in care se
arată că mitropolitul porunceşte robilor schitului Pătroaia „să fie supuşi
epistatului de acolo" 2:1• Al doilea document care vorbeşte despre robii
acestui schit este din 5 septembrie 1799 şi arată că mitropolitul porun-
ceşte egumenului Ignatie să nu ia ţiganii de la schitul Pătroaia '..½_
Ircepînd cu sfirşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX, în
agricultură se observă pătrunderea pe scară tot mai mare a relaţiilor de
producţie capitaliste. Un aspect al pătrunderii relaţiilor de producţie
capitaliste în agricultură este arendăşia 25 . Astfel, la 15 ianuarie 1811.
Mitropolia din Bucureşti arendează, pe timp de 4 ani, moşia Pătroaia lui
Pandele neguţătorul ; în contractul de arendare, Pantele se obliga să
respecte condiţiile puse de Mitropolie 21'. La acelaşi lucru se referă şi un
document din 23 aprilie 1813, cînd moşiile Mitropoliei - Pătroaia.
Cîineasa, Ghimpeanca, Valea Lupului şi Piscul Banului - sint arendate
lui Atanasie Dimitriu şi Ilie Racotă, pe timp de 3 ani, cu 9.000 lei pe an :!i.
Un alt q5pect care reiese din documente este cel al conflictelor ivite,
de-a lungul anilor, între proprietarii funciari din satele comunei Crîn-
gurile, datorate unor încălcări de moşii, unor furturi şi unor abuzuri.
Aşa, de exemplu, între Barbu spătarul din Pătroaia şi Neagu din Leur-
deni se iveşte un conflict determinat de abaterea făcută gîrlei Voia de
către Neagu. Voind să-şi facă moară pe apa Voii, Neagu şi-a construit-o
în susul morilor lui Barbu spătarul, în a.şa fel încît a lăsat morile
acestuia fără apă. Barbu spătarul se plînge lui Constantin Brîncoveanu.
care îi trimite - la 18 octombrie 1707 - doisprezece boieri hotarnici.
să cerceteze pricina dintre cei doi 28 . Boierii hotarnici, cercetind pricina
dintre cei doi, hotărăsc - la 27 octombrie 1707 - să se taie zăgazul
făcut de Neagu din Leurdeni, iar Voia să treacă pe matca ei cea veche '.!!I_
Un alt conflict a existat îrtre mănăstirea Butoiu şi Barbu, logofăt de
visterie, pentru moşia Pătroaia. Ca urmare a plîngerii făcută de egu-
menul Theona al mănăstirii Butoiu la domnie, Constantin Brincoveanu
porunceşte la doisprezece boieri hotarnici să aleagă partea de moşie a
logofătului Barbu de cea a mănăstirii 30 . In zapisul pe care îl dă lui
Barbu Pătruianu, egumenul Theona spune - la 1 decembrie 1712 - că
este mulţumit dacă i se dă altă moşie în schimb, ,,moşie pentru moşie,
22 Costăchel, V., Panaitescu, P. P., Viaţa feudald, Buc., 1957, p. 150.
2-1 Arh. St. Buc., Mitropolia Ţdrii Româneşti, DlSS. 158, f. 117.
2" Ibidem, mss. 158, f. 127.
:.!.'i Istoria României, Buc., 1964, voi. III, p. 914.
20 Arh. St. Buc., Mitropolia ŢdrH Româneşti, mss. 157, f. 8 şi 8 v.
21 Ibidem, mss. 157, f. 141.
28 Ibidem, LVII/58.
2!l Ibidem, L VIl/59.
:10 Potra, G., op. cit., p. 587.
DOCUMENTELE COMUNEI CRTNGUR.Il.,E 147
stînjen pentru stînjen". Moşia mănăstirii s-a ales în sus, pe lîngă hota-
rul Baloteştilor 31 . Mănăstirea Butoiu s-a judecat şi cu feciorii Lecăi din
Pătroaia, pentru moşia pe care o avea aici. Aşa se explică de ce, la
14 februarie 1746, domnul trimite boierii hotarnici să aleagă partea de
mosie de la Pătroaia a mănăstirii Butoiu de cea a feciorilor Lecăi si de
cea' a logofătului Pîrvu :12 • •
După această dată, conflictele dintre proprietarii de pămîn t din
Crîngurile se ţin lanţ. Astfel, între doi proprietari din Băduleşti, Anghe-
lache logofătul şi Radu Raţă, a existat un conflict legat de împărţirea
moşiei Băduleştilor ; ca să rezolve pricina, domnul a trimis şase boieri
hotarnici, la 15 septembrie 1745, care trebuiau să aleagă părţile lor
de moşie :13 _ Un alt conflict se iveşte între Matei Cărpenişanul şi popa
Matei, aliat cu diaconul Duminică. La 18 ianuarie 1761, Matei Cărpeni
şanul se plînge lui Scarlat Grigore Ghica de faptul că, avînd el moşie
la Crîngureni, împietrită de paharnicul Iordache, popa Matei şi diaconul
Duminică i-au schimbat semnele. Domnul porunceşte ispravnicilor de
judeţ să cerceteze plîngerea lui Matei Cărpenişanul, spunîndu-le, printre
altele, că nici la ,, ... cîrciuma ce o are jăluitorul pă moşia lui nu-i îngă
duie să-şi vînză vinul..." :Jr._ La 20 octombrie 1767, Ianache căpitanul se
plînge lui Alexandru Scarlat Ghica de comisul Mihai Rătescul, care-i
c,ilc[1 un hota1· de moşie în Crîngureanca şi care i-a spart şi un porum-
bar, de unde a luat 12 chile de porumb T,_ In urma acestei sesizări,
domnul porunceşte ispravnicilor de judeţ să rezolve pricina. Un alt con-
flict a existat între Nicolae Cărpenişanul şi Nicolae Leurdeanu, deoarece
ultimul i-a înconjurat 250 stînjeni de moşie la Crîngureni. Deşi Mihail
Constantin Şuţu a trimis ispravnicii de judeţ la faţa locului, conflictul
nu a încetat, pentru că Nicolae Leurdeanu nu a vrut să meargă să arate
semnele moşiei. De aceea, în plingerea pe care o face domnului, Nicolae
Cărpenişanul spune că ,, ..îmi stăpîneşte moşia în silă şi-i mănîncă \"eni-
tul..." 36 • Dar dacă Nicolae Cărpenişanul era nedreptăţit de Nicolae
Leurdeanu, care îi călca hotarele, tot aşa şi el încalcă hotarele moşiei
Pătroaia, care aparţinea Mitropoliei. Aşa se explică de ce, la 25 apri-
lie 1797, domnul porunceşte boierilor hotarnici să cerceteze încălcarea
rie către Nicolae Cărpenişanul a moşiei Pătroaia 37 . Mitropolia are con-
flicte şi cu locuiiorii satelor vecine, care la 17 iunie 1799 încalcă moşiile
Pătroaia şi Băseasca şi ,, .. .le strică cu vitele fîneţele şi semănăturile" 38 .
Lezată în interesele ei, Mitropolia intervine - la 5 septembrie 1799 -
pe lingă isprăvnicatul judeţului Vlaşca să-i sprijine interesele la Pătroaia
şi Băseasca, in conflictul cu locuitorii satelor din împrejurimi :19 _
31 Ibidem, p. 588.
32
Arh. St. Buc., Mitropolia Ţării Româneşti, CCXC/9.
33 Ibidem, CCCXXXVIII/15.
3-', Greceanu, Şt. D., op. cit., p. 377.
35 Ibidem, p. 379.
36 Ibidem, p. 382.
37 Arh. St. Buc., Mitropolia Ţării Româneşti, LVIU154.
38
Ibidem, CCLXXXIX/44.
39 Ibidem, mss. 158, f. 127.
STELIAN NEAMŢU
148
Desigur, studiul de faţă a prezentat numai aspectele cele mai im-

portante şi, în acelaşi timp, semnificative care se desprind din analiza
documentelor, rămînînd ca celelalte aspecte să fie soluţionate în viitor.
QUELQUES ASPECTS RESULTES DU TRESOR DOCUMENTAIR

DE LA COMMUNE CRINGURILE
- Resume
Celte etude veut mettre en valeur les principaux aspects gui se detachent
du tresor des documents de la commune Cringurile. 11 s'agit des aspects caracte-
ristiques de la societe feodale roumaine : des relations de vente-achat des proprietes
foncieres, de l'asservissement des alleutiers, de la fuite des „rumâni" et des esclaves
d'un domaine a un autre, des conflits entre les terriens etc.
RELAŢIILE TIRGOVIŞTEI CU TRANSILVANIA
INTRE 1600-1848
MIHAI OPROIU
Relaţiile economice ale Tîrgoviştei cu Transilvania se includ în

relaţiile multilaterale ce au existat între cele trei ţări române.
Aceste relaţii, foarte vechi şi complexe, au inclus şi Tîrgoviştea,
devenită după 1390 reşedinţă de scaun a Ţării Româneşti şi situată pe
vechile artere comerciale ce legau Transilvania de porturile dunărene.
Privilegiile acordate de domnii Ţării Româneşti în secolele al
XIV-lea şi al XV-lea negustorilor din Traru;ilvania, poruncile domneşti
trimise vameşilor de la Dîmboviţa, Rucăr şi Bran, dovedeau marea
importanţă acordată comerţului cu oraşele transilvane în special cu
Braşovul 1.
Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea viaţa economică a
Ţării Româneşti s-a desfăşurat în condiţiile instaurării dominaţiei oto-
mane, care i-a încetinit ritmul de dezvoltare. Se poate constata cum „în
comerţul extern al Ţării Româneşti au început să precumpănească ... rela-
ţiile comerciale cu Imperiul otoman, ţările române devenind principalele
surse de aprovizionare cu cereale. vite, oi, unt, miere sau cherestea" 2•
Instaurarea monopolului comercial turcesc nu a înlăturat ci numai a
împins pe al doilea plan vechile relaţii comerciale ale Ţării Româneşti
cu ţările vecine. 3
Desprinderea Transilvaniei din cadrul regatului feudal maghiar
şi constituirea sa într-un principat autonom sub suzeranitatea otomană
după 1541, au creat acestei ţări condiţii obiective pentru o dezvoltare
autonomă şi pentru o mai strînsă apropiere de celelalte două ţări româ-
neşti de peste Carpaţi.
Orientarea relaţiilor comerciale ale Transilvaniei spre Europa
sud-estică a avut ca urmare strîngerea şi mai puternică a legăturilor
economice cu Ţara Românească şi Moldova, constituind o importantă
premiză pentru formarea unei pieţe unitare. li
In această situaţie observăm cum privilegiile acordate de principii
Transilvaniei oraşelor cu drept de depozit, se clatină. Pătrunderea negusto-
1 Radu Manolescu, Comerţul Tării Româneşti şi Moldovei cu Braşovul (se-
colele XIV'--XVI), Ed. Ştiinţifică, Buc., 1965, p. 24-32.
2 Istoria României, Ed. Academiei R.S.R., Buc., 1962, vol. II, p. 843.
3 Ibidem.
" Unirea Transilvaniei cu România, 1 decembrie 1918, Buc., ed. a II-a,

1972, p. 23.
.MIHAI OPROIU
150
rilor levantini a provocat pagube comerţului transilvănean şi mai ales

celui braşovean. 5
Specializaţi în comerţul cu produse orientale negustorii levantini
încălcînd privilegiile de etapă şi de depozit ale Braşovului, făceau o con-
curenţă ruinătoare negustorilor braşoveni, iar plîngerile acestora către
principii şi dietele Transilvaniei devin numeroase. 6
!n secolul al XVII-iea încălcarea privilegiilor Braşovului s-a agra-
vat prin însăşi legislaţia existentă. Aflăm din hotărîrile dietei transilvane
din 18-25 martie 1607, că negustorii veniţi din Ţara Românească cu
marfă în Ardeal, erau datori să meargă în oraşele destinate, fără a se
opri într-alt loc, plătind vamă şi tricesima cu obligaţia să-şi vîndă
marfa acolo la tîrg „ca negustorii indigeni să nu scumpească marfa". 7
In perioada următoare vechile privilegii ale Braşovului sînt tot
mai încălcate reprezentînd o încurajare a comerţului românesc. Astfel
apare dreptul negustorilor munteni de a „avea slobodă trecere .. .făcînd
negoţul în pace potrivit legilor din ţara Ardealului". cum se prevedea
în tratatul încheiat între Gabriel Bethlen şi Gavril Movilă cînd se
preciza că „nu va fi voie să se pună la închisoare nici persoana. nici
vitele-marfă a vreunui om în ţară străină, oricine s-ar judeca înaintea
judecătorilor şi s-ar îndatora, dacă nu şi-ar găsi acolo dreptul". 8
Printr-un privilegiu din 1627 se îngăduie negustorilor străini greci.
turci şi români, veniţi din ţările române şi din Turcia să facă liberi
negoţ în Ardeal privilegiu confirmat la 13 decembrie 1630 şi de
Gheorghe Rakoczi I 9.
In condiţiile cînd vechea legislaţie a suferit importante modificări
în defavoarea Braşovului, legăturile dintre Transilvania şi Tîrgovişte
au continuat, dar de această dată rolul negustorilor din Ţara Românească
era preponderent. 10
In cursul secolului al XVII-lea relaţiile Tîrgoviştei cu oraşele
din Transilvania au continuat „domol pe drumul cel vechiu", dar „acest
comerţ nu s-a ridicat vreodată la nivelul pe care l-am constatat la
începutul veacului al XVI-lea" 11 . Relaţiile Tirgo\·iştei ca de altfel ale
ţării întregi cu Transilvania au fost diverse, documentele amintind de
5 St. Meteş, Relaţiile comerciale ale Tării Romaneşti cu Ardealul pină in

veacul al XVIII-Zea, Sighişoara, 1921, p. 153-155.
6 Ibidem, p. 157.
7 Ibidem, p. 154 şi Mon. Com. Tran., V, p. 470, nr. 512. Se preciza la dieta
din Cluj din 26 aprilie-5 mai 1609 că „negustorii greci care umblă în sus şi în jos
prin ţară nu numai c ănu sînt spre paguba ei,ci mai mult spre folosul ei"'. Se hotăra
că „plătind ei vama şi vigesima obişnuită să umble liberi şi necontrolaţi în ţara
aceasta cu marfa lor din oraş î noraş, din tîrg în tîrg".
8 I. Lupaş, Documente istorice transilvane, vol. I (1599-1699), Cluj, 1940,
p. 150-159.
9 Şt. Meteş, op. cit., p. 158 şi Kemeny, Notiţia hi.st. dipl. archieii capituli allen-
sis, I, Sibiu, 1837, p. 258.
to N. Iorga sesiza că „de la moartea lui Mihai Viteazul înainte trăim tot mai
mult în răsărit", iar „legăturile t.ot mai strlnse cu răsăritul coincid cu o slăbire a
celor cu apusul". Se sublinia şi faptul că „simatiile pentru imperiali, intrigile cu
aceştia nu trebuie să ne înşele în această privinţă". N. Iorga. Socotelile Braşorului
şi scrisori româneşti către sfat fn secolul al XVII-lea, Buc., extras din An. Ac. Rom.,
M.S.I., seria II, t.om. XXI, p. 3-5.
11 N. Iorga, Istoria comerţului românesc, Vălenii de Munte, 1915, p. 196.
RELAŢIILE TfRGOVIŞTEI CU TRANSILVANIA 151
un important schimb reciproc de produse, de meşteri, de raporturi cul-

turale şi politice comune.
In prima jumătate a secolului al XVII-lea aportul Tîrgoviştei la
comerţul cu Transilvania a fost în continuă creştere determinat de faptul
că între 1600-1660 a fost principala reşedinţă a Ţării Româneşti cu
mici întreruperi (1626-1639).
Relaţiile politice strînse între domnii Ţării Româneşti şi principii
Transilvaniei au creat un cadru favorabil şi dezvoltării relaţiilor comer-
ciale între cele două ţări. 12
Perioadă de prosperitate economică pentru Tîrgovişte, prima jumă
tate a secolului al XVII-iea a adus schimbări profunde pentru oraş,
documentele interne amintind de existenţa „bazarului de sus" şi „de
jos", a „locului zarafilor" precum şi a unui număr ridicat de prăvălii
şi pivniţe t:1.
Se constată că numărul negustorilor este deosebit de ridicat, unii
dintre ei ca Gheorghe Ergopol, Iane Ganata, Panait cupeţul, Ghinea
cupeţ şi alţii stăpîneau mai multe prăvălii care le aduceau venituri
însemnate 1". Unii dintre negustori, datorită situaţiei prospere a comer-
ţului, sînt menţionaţi de documente cumpărînd sate şi diverse moşii
pentru care dădeau importante sume de bani 13 .
Cîştigurile erau obţinute atît din comerţul desfăşurat pe piaţa
Tîrgoviştei, dar şi din cel extern, cunoscîndu-se că „în fiecare an se
duceau cu ceară la Veneţia", iar alţii colindau în „Germania şi Polonia
şi în toată Turcia". Se ştia că mulţi erau negustori „greci şi armeni...
de neam mare", veniţi de la Constantinopol şi din alte părţi ale Turciei" rn.
Bonaventura din Campofranco amintea că la „Tîrgovişte, capitala
şi reşedinţa domnului era o mare amestecătură de neamuri, adică unguri,
veneţieni, saşi, bulgari din Chiprnvăţ, germani şi poloni" 17 , iar Hilte-
brandt ne mărturisea că „în oraş se îngrămădise multă negustorime,
aceasta devenind mai ales după 1640 un important centru de schimb rn_
Credem că, alături de Bucureşti, Tîrgoviştea acestei perioade făcea
legătura între comerţul cu produse orientale şi occidentale, schimbul
desfăşurîndu-se pe piaţa oraşului care acum devine loc distinct.
Pe piaţa Tîrgoviştei veneau să se aprovizioneze unii din negustorii
braşoveni şi tot de aici plecau mai departe transporturi organizate de
negustori munteni către Transilvania şi mai departe spre Ungaria şi
Germania. Negustorii transilvăneni aduceau aici şi produse meşteşugă
reşti realizate la ei cu toată concurenţa meşteşugarilor din oraşul Tîrgo-
vişte. Relaţiile strînse dintre Tîrgovişte şi Braşov sînt ilustrate de
desele schimburi de solii, de curieri şi de oameni trimişi cu diverse
treburi. De multe ori soliile muntene în Transilvania erau compuse
dintr-un număr mare de persoane. rn Aceştia se dovedeau buni cunoscă
tori ai drumurilor şi oraşelor, ai pieţei.
12 Şt. Meteş, op. cit., p. 153-157.
13 D.I.R., sec. XVII, seria B, Ţara Românească, vol. II, p. 267.
1" Ibidem, vol. III, p. 36-37, 81-82, 328.
'" Ibidem, vol. II, p. 206, vol. IV, 302.
10 Călători străini, vol. V, p. 215.
17 Ibidem, p. 438.
18 Ibidem, p. 606.
19
N. Iorga, op. cit., p. 8, 9, 10, 11 şi următoarele şi Şt. Meteş, Domni şi boieri
din ţările romdne în oraşul Cluj şi romdnii din Cluj, Cluj, 1935, p. 22 şi următoarele.
152 MIHAI OPROIU
Din păcate, din documente nu se poate surprinde evoluţia exactă a

acestui schimb, a numărului de negustori tîrgovişteni la Braşov sau în
alte părţi sau invers. Totuşi aceste relaţii se pot urmări, de la domnie
la domnie. După cum constata şi Ştefan Meteş „Radu Şerban a trăit
în prietenie cu saşii braşoveni", întîlnindu-se la 15 martie 1604 cu
Gheorghe Basta la Braşov şi încheind în octombrie pace cu saşii bra-
şoveni :w.
Din Tîrgovişte, la 12 septembrie 1612 Radu Mihnea scria din
Braşov intersîndu-se „de l'indul erbii de puşcă şi plumbi" necesari pen-
armată 21 , lucru ce îl repeta şi Matei Basarab la 17 iunie 1641 cind
solicita aceleaşi produse. 22 Aceasta dovedeşte că în prima jumătate a
secolului al XVII-lea Braşovul a continuat să rămină principala piaţă de
aprovizionare cu aceste produse.
Deşi despre cantităţile comandate nu s-au păstrat ştiri precise, ele
trebuiau să fie însemnate mai ales în timpul lui Matei Basarab, cinel
armata era numeroasă şi vremurile nesigure. Deosebit de căutate pro-
dusele textile transilvănene, sînt prezente pe piaţa munteană în urma
unor comenzi domneşti, mai ales în timpul lui Matei Basarab.
La 11 martie 1643 domnul solicita la Braşov, ,,boboae şi cămeş, şi
comănace şi de mişei şi de suliţe" ce trebuiau domniei cu ocazia sărbăto
rilor de primăvară cînd armata îşi primea stofă pentru uniformă. 2:I
In anul următor, domnul scria lui Mihai Eotvos, judele Braşovului
rugindu-l ca să ajute pe Statie, trimis acolo să ia postavul de dărăbanţi
pentru ca „să îmbrăcăm curtea" 2". Cererile de postav ale domnului din
Tîrgovişte pentru echiparea oastei se pot urmări şi în perioada următoare.
La 7 octombrie 1644 Matei Basarab cerea noi valuri din postavul
comandat pentru oaste la braşoveni. 25
Supărat pe braşoveni că nu onoraseră comanda la 8 iulie 1645,
domnul anunţa că retrăgea comanda făcută pentru postav, găsind postă
vari în Ţara Românească care se ofereau să-i facă aceiaşi cantitate
<le postav cu un preţ mai mic. 26 Un timp, comenzile voievodului nu
se mai întîlnesc. Peste cîţiva ani, în 1650, Manta era trimis la Braşov
pentru postav, 27 iar la 12 aprilie 1651 era trimis „om la dînşii să cum-
pere postav pentru slujitori" 28 .
Din Braşov se mai aduceau şi alte produse diverse incluse sub
termenul de „tîrguieli". La 12 iunie 1642 era întîlnit la Braşov să
facă cumpărături un trimis al domnului. La 28 martie 16-14 marele
rlucer Socol se adresa judeţului din Braşov, rugindu-l să-i pună la
dispoziţie „car cu cai" pentru a putea „să ridice acele tîrguieli şi să le
aducă pînă la Rucăr" 29•
20 Şt. Meteş, Relaţiile ... , p. 153.

2 1 I. Lupaş, Doc. ist. trans., p. 96-98.
22 N. Iorga, St. şi doc., voi. IV, p. 217.
23 Ibidem, voi. X, p.
2" Ibidem, p. 57.
2-'i Hurmuzachi, Documente ... , XV, partea a II-a, p. 1127, nr. 2095.
20 Ibidem, p. , nr. 1142.
27 Ibidem, p. 1185-1186, nr. 2221.
28 N. Iorga, op. cit., p. 57.
::.i Ibidem, p. 109-110.
RELAŢIILE TIRGOVIŞTEI CU TRANSILVANIA 15:3
Se aduceau şi produse din piele constînd din şei, hamuri dife-

rite, unele „tipărite" altele „cu cosoaie'; JO_ Din Sibiu, voia să cumpere
Mihnea al III-lea în august 1658 prin omul său „potcoave de cai p[1rechi
100 şi cue de potcoave 5 OOO şi căpeste de cai 50 şi traiste 50 şi 40 ele
legături de ştreanguri şi 30 ele ţolure şi ce veţi cheltui pre aceste
lucruri•' Jl_ Se aduceau chiar diferite materiale de construcţie folosite
la casele domneşti, în săpăturile arheologice găsindu-se numeroase cahle
smălţuite decorate cu stema Braşovului :12 • In 1642 la 1 iunie sosise la
Cluj de la Alba Iulia ceasornicarul, ce aducea „pentru reparat ceasor-
nicul voievodului din Muntenia" 33 •
Produsele alimentare aduse din Transilvania la Tîrgovişte sînt
relativ puţin numeraose. In cantităţi mai însemnate era berea coman-
dată de obicei de domn :v,_ Mai rar, berbeci şi porci de prăsilă J5• Merită
menţionat faptul că doamna Elina solicita „seminţe" de flori „de tot
felul" 3G şi chiar „grădinari de treabă", ceruţi de astă dată de domn J7_
Chiar pietrele funerare ale familiei domnului Matei Basarab aflate
în pronaosul bisericii domneşti se realizează la Sibiu. Din socotelile
oraşului Cluj aflăm că la 1 martie 1656 se afla acolo meşterul pietrar
din Sibiu pentru „a tăia piatră din carieră pentru mormîntul voievo-
dului", iar la 16 iunie era transportată „cu patru care şi 32 de boi•' J~.
Ca şi domnul, numeroşi mari boieri stabiliţi la Tîrgovişte se
aprovizionau cu diverse produse din Transilvania şi mai ales de la
Braşov. Diicul Buicescu, mare spătar, voia să i se dea în schimbul linei
„postav, tipsii, clondire, sfeaşnice" 39 . Strînse relaţii de prietenie avea
Socol din Cornăţeni 40 , secretarul Sava 41 , Radu mare comis li2 şi alţii.
In Transilvania erau căutaţi doctori, spiţeri şi leacuri. Astfel, în
urma bătăliei de la Finta, doamna Elina, aflată la Rucăr, trimitea la
Sibiu pentru a găsi acolo „vreun hirurg bun .. şi... să vie fără zăbavă ...
că aici la noi sînt oameni proşti, nu sînt meşteri cum ar trebui" li 3 .
Din Tîrgovişte şi din împrejurimi se îndreptau spre Transilvania,
dar mai ales spre Braşov, vechile produse din care nu lipseau : lîna, pieile,
blănurile, vite, seu, vin şi mai puţină ceară şi peşte, precum şi altele.
De pe piaţa oraşului Tîrgovişte se cunoaşte că au fost achiziţionaţi ber-
beci pentru principele Gabriel Bethlen pentru a-i avea de prăsilă de
la un oarecare Constantin 1,4, apoi peşti frumoşi preferaţi de acelaşi
principe li 5 • Caii erau foarte căutaţi, documentele amintind oameni spe-
30 Ibidem, p. 88-89.
31 I. Lupaş, op. cit., voi. I, p. 281.
32
N. Constantinescu, Contribuţii arheologice asupra Curţii domneşti din Tîrgo-
vişte (secolele XIV-XVII), în S.C.I.V., an 2/1964, p. 237.
33 Şt. Meteş, Domni şi boieri din ţările române în oraşul Cluj ... , p. 62.
3" Ibidem.
35 Şt. Meteş, Relaţiile ... , p. 156.
:w N. Iorga, St. şi doc., voi. X, p. 110-111.
:i7 Ibidem, p. 95-96 şi I. Lupaş, op. cit., p. 28.
38 Şt. Meteş, Domni şi boieri din ţările române ... , p. 75.
39 N. Iorga, St. şi doc., voi. X, p. 46-47.
1,o Ibidem, p. 194-195, 132-133.
1,i Ibidem.
1, 2 Ibidem, p. 300, 363.
1, 3 I. Lupaş, op. cit., p. 252, nr. 108.
"" Şt. Meteş, Relaţiile ... , p. 156.
'• 5 Ibidem.
MlllAI OPROIU
154
cial trimişi
pentru a-i cumpăra din Tîrgovişte şi alte părţi ale Ţării
Româneşti "6 . Se pare că vinul era căutat, iar însemnatele podgorii din
jurul oraşului puteau să asigure mari cantităţi pentru oraşele Transil-
vaniei "7•
Pieile de vite importate din jurul Tîrgoviştei sînt şi ele intîlnite
în corespondenţa oficială a timpului. Tot de pe piaţa reşedinţei Ţării
Româneşti oraşele transilvănene se aprovizionau cu însemnate cantităţi
de argint viu şi de arsenic "8•
Perioadă de maximă înflorire pentru tipăriturile tîrgoviştene, căr
ţile ieşite de sub teascurile de aici au cunoscut o largă circulaţie în
satele şi oraşele transilvane unde se întîlnesc mai multe exemplare. Deşi
nu dispunem de o situaţie exactă, constatăm în bibliotecile braşovene
.,Pogribania preoţilor" tipărită la Tîrgovişte în anul 1650 şi „îndreptarea
legii'' aflată în trei exemplare. Interesant este şi faptul că în inventare
se pomenesc de pierderi de cărţi, ceea ce dovedeşte că numărul acestora
era mult mai ridicat "9 .
Cele mai multe ştiri sînt despre comerţul cu lină. lEe se datoresc
corespondenţei pe care Diicul Buicescu a avut-o cu judele Braşovului.
Din scrisori aflăm că marele spătar oferea spre vînzare ,,lină multă şi
bună". Din nefericire, datorită schimbării vremii, la 11 martie cerea
amînare, pentru ca lina tocmită nu putea fi trimisă din cauza vremii
de iarnă 50 . La 29 aprilie, judele Braşovului era înştiinţat că avea lină
multă şi bună şi ţigaie", precizînd că dacă doreşte să o cumpere să
trimită om „la Tîrgovişte s-o tocmească" 51 . Probabil Diicul urmărise
să o ia înaintea altor ofertanţi pentru a obţine un preţ mai ridicat.
Din apropierea Tîrgoviştei, de la Băleni, Gheorghe Băleanu urma
să trimită rîmători, dar „solicita oameni după aceştia", motivînd că
,.oamenii lui sînt la lucru" 52 •
1n această perioadă, prin Tîrgovişte, comerţul de tranzit a fost
deosebit de înfloritor. Credem că acestui fapt se datora prezenţa în oraş
a ,unor negustori bogaţi şi puternici", care veneau de la Constantinopol
sau alte părţi ale Turciei 5:i_ Insemnate cantităţi de mărfuri orientale
constînd din bumbac. mătase, ţesături diferite, mirodenii etc. se întîlneau
aici, apoi luau drumul Transilvaniei. Din păcate datele pe care le avem
nu sînt complete, lipsind ştirile precise.
La 15 februarie 1625 aflăm că Mahmed bei de la Rizion venise
la Tîrgovişte ,,pentru cei 500 de galbeni pe care îi datora Iane vistierul''.
Jane se afla încă la Braşov. Trimiţîndu-i vorbă să vină să se socotească,
acesta i-a trimis răspuns „să-i vîndă averea şi să mă plătesc" 54 . Se
poate observa schimbul de ştiri relativ uşor cu Braşovul.
46 Ibidem, p. 156 şi Idem, Domni şi boieri din ţările române În oraşul Cluj ... ,
p. 58.
'- 7 Ibidem, p. 59.
48 Idem. Relaţiile ... , p. 156.
'-
9
Petre Istrate, Cărţi vechi tipărite la Târgovişte, existente in bibliotecile bra-
şovene, în - cetate a culturii româneşti, 1974, p. 203.
„Tîrgovişte
w N. Iorga, St. şi doc., vol. X, p. 48--49.
r,1 Ibidem, p. 47--48.
52 Ibidem, p. llO-lll.
r.J Călători străini, vol. V, p. 215.
M D.I.R., sec. XVII, seria B, Ţara Românească, vol. IV, p. 483.
RELAŢIILE TIRGOVIŞTEI CU TRANSll..VANIA 155
La 30 mai 1633 Gheorghe Rakoczy cerea magistratului din Braşov

să le sechestreze bunurile de la nwneroşii negustori greci pribegi care
!'i-au stabilit acolo, mulţi ajunşi prin acele părţi de la Tîrgovişte 53 . Sub
numele „de greci" se numărau şi mulţi români, aflaţi în tovărăşie cu
aceştia. Pentru diverşi negustori intervine însuşi domnul ţării, Matei
Basarab, astfel la 24 august 1643 ceruse să se restituie negustorului Iano
cei 240 florini lăsaţi la Braşov, unde erau ţinuţi sub sechestru 56 .
Uşurinţa cu care puteau fi găsiţi negustorii tîrgovişteni la Braşov
dovedeşte prezenţa frecventă a tîrgoviştenilor într-un număr mai mare
decît braşovenii prezenţi pe piaţa tîrgovişteană.
La Tîrgovişte, negustorii străini aveau posibiltatea să studieze piaţa
transilvăneană şi să comande produsele căutate. Găseau sprijin pentru
apărarea intereslor de către domn'", acum puternic, aveau posibiltatea
să stabilească legături trainice cu negustorii locali, foarte numeroşi.
Din această perioadă întîlnim ştiri şi despre prima manufactură
de sticlărie din Ţara Românească. Realizată în parte cu ajutor braşovean,
căci de acolo se aduceau materia primă, aflăm despre ea din scrisoarea
adresată la 1 aprilie 1642-1644 de marele vornic Dragomir lui Mihai
Goldschmied în care îl ruga să aibă grijă de „pămîntul ce se află în
olatul cetăţii" necesar pentru sticlăria lui vodă :,K_ Din păcate nu ştim
prea multe despre această iniţiativă, documentul fiind singular nepermi-
ţînd o localizare precisă. Tradiţia locului situiază această primă sticlărie,
pe Valea Sticlăriei, în vatra satului Vulcana Pandele din apropierea
Tîrgoviştei.
Din documente emană strînse legături între cele două ţări. La 15
octombrie 1653 Ghiorma mare clucer, adresîndu-se lui Mihai Glodsehmidt
judele Braşovului se arăta interesat să afle ştiri pentru, că „fiind noi
vecini supt păreatele dumneavoastră să cade să ştim" 5!.J.
Cînd vornicul Dragomir trimite pe Lupul vătaful după cumpărături
spunea că „n-am putut lăsa ca să nu scriem dumitale ca să putem şti
de bună sănătatea dumitale w. Schimbul de scrisori şi daruri, de solii,
era ceva frecvent. Clucerul Socol scria despre sănătatea lui vodă şi a sa,
şi trimitea solul său la nunţile persoanelor de vază de la Braşov ra.
Acelaşi lucru făcea şi domnul trimiţîndu-şi omul „ca să poarte faţa şi
cinstea noastră întru cinstita veseliia dumniilor voastre, cum se cade
vecinilor de aproape şi priiatinilor" G2•
Din păcate ştirile referitor la strînsele legături ale orăşenilor
Tîrgovişteni cu Braşovul s-au pierdut, deşi ele se presupun şi vin să
completeze pe cele efectuate de domn şi de marea boierime. Folosiţi ca
r,r, Tortenelmi Tar, 1892, p. 701-703.

56 Hurmuzaci, Documente ... , vol. XV, partea a 2-a, p. 1110, nr. 2054.
57 Ibidem, şi intervenţia marelui vornic Dragomir, către Mihai, judele Bra-
şovului, despre „pîra" lui Vasile cu fratele său Ivan. Cere ca Ivan să hie la
opreală şi la vameş". N. Iorga, St. şi doc., vol. X, p. 176-177. "
w Ibidem, p. 301-302.
GO Ibidem, 110.
6 1 Ibidem, p. 58.
62
Ibidem, p. 299. Din corespondenţa vremii, reiese clar faptul că muntenii
apreciau exact rolul economic al Braşovului. Intr-o scrisoare din 10 februarie 1645
de la Tîrgovişte, Radu mare agă aprecia că „bucatele din ţara dumneavoastră şînt~
pre pămîr..tul ţărăi noastre". Iorga, op. cit., p. 146-147.
156 MIHAI OPROIU
intermediari în tranzacţiile cu Braşovul de domn sau boieri, mulţi tirgo-

vişteni îşi puteau rezolva şi socotelile lor negustoreşti.
Mutarea reşedinţei de scaun la Bucureşti după 1660 a avut urmări
însemnate asupra legăturilor de negoţ ale Tîrgoviştei cu Transilvania.
Deşi distrusă de turcii veniţi să-l gonească pe Mihnea al III-lea se pJ.rea
că se va reface. Dar, vremurile neprielnice „au făcut ca asupra ţării să
se abată judecată şi caznă multă. Robia, ciuma şi foametea mare în doi
ani", apoi „multe boale şi nevoi grele" ... au făcut... moarte nespus::. ...
mai ales la 2 oraşă, Tîrgovişle şi Bucureşti" m_
Desigur că legăturile comerciale cu Transilvania au slăbit. Domnia,
care făcea însemnate comenzi necesare curţii, nu se mai afla la Tîrgo-
vişte. Marea nobilime a părăsit oraşul odată cu domnul. De aceia ,·echea
activtate economică îşi încetineşte freamătul. In oraş, numărul negusto-
rilor menţionaţi este relativ mic. Prăvăliile scoase la vînzare sînt puţine,
multe din ele nemafiind refăcute. Mulţi negustori s-au stabilit în satele
învecinate, luînd numele satului respectiv, cum este cazul lui Proca
cupeţul 64 . Alţii s-au îndreptat spre Bucureşti, unde aveau cîştiguri mai
mari. Deplasarea drumului comercial de tranzit din Moldova prin Ţara
Românească şi Transilvania ce lega sudul Dunării cu Polonia, stabilin-
du-se pe valea Oltului, nu a atins Tîrgoviştea şi nu a antrenat-o într-o
prosperitate economică.
1n perioada 1660-1696 se poate vorbi de o decădere economică a
oraşului Tîrgovişte şi de o slăbire a legăturilor lui cu Transilvania.
Relaţiile economice au continuat totuşi, chiar dacă nu la valoarea şi
forţa din perioada anterioară. Mitropolitul Ştefan cumpăra pentru mitro-
polia din oraş clopote noi, realizate în Transilvania la 1667 de către
Petrus Murator r, 5 _
înfiinţarea „Companiei orientale" cu sediul la Sibiu, apoi la Bălgrad
n-a avut prea mari urmări pentru comerţul tîrgoviştean 00 • După 1675 se
poate sesiza din documentele interne o anumită înviorare a vieţii eco-
nomice. Importanţa oraşului a crescut din momentul cînd atenţia lui
Constantin Brîncoveanu se va îndrepta spre vechea reşedinţă. Ştiind să
folosească evenimentele, acesta a ordonat refacerea vechilor case dom-
neşti, măsuri ce au contribuit la dezvoltarea vieţii economice făcînd să
se întîlnească din nou „piaţa" şi numeroase prăvălii. Din documente se
constată că se animă activitatea pivniţelor şi prăvăliilor 67 . Apar noi date
despre cel două tîrguri !iii_ Se vorbeşte despre existenţa unui tirg săptă
mînal ce aducea beneficii însemnate. Abilul vornic al Tirgoviştei, Pascale
ţarigrădeanul cumpăra un număr de 9 pivniţe şi 10 locuri de prăvălii,
fiind urmat de domn şi de mai mulţi boieri şi de cîteva importante
mănăstiri li!J_
6.1 Istoria Tării Romdneşti (1290-1690), Letopiseţul Cantacuzinesc, ed. critica

C. Grecescu şi D. Simonescu, Ed. Ac. R.S.R., Buc., 1960, p. 147.
•Vi G. Patra, Tezaur documentar al judeţului Dimboviţa, vol. I, p. 336.
m R. Gioglovan, M. Oproiu, Inscripţii şi însemnări din ;udeţul Dîmbot'iţa,
voi. I, 1975, p. 77.
(j(, I. Moga, Politica economică austriacă şi comerţul Transilvaniei, in rcac,d
al XVIII-lea, în Anuarul institutului de istorie naţională, VII, 1936-1938, p. 89-90.
G7 St. D. Greceanu, Genealogiile documentate ale familiilor boiereşti, Buc.,
1916, vol. II, p. 168.
Iii! Ibtdem.
00 G. Potra, op. cit., p. 475, 477, 477--478, 481--482, 483--485, 494.
RELAŢIILE T!RGOVIŞTEI CU TRANSILVANLA 157
In oraş se întîlnesc noi nume de abili şi pricepuţi negustori care

au reuşit să-şi cumpere pămînturi în jurul oraşului ca Sima negustorul,
Proca cupeţul, Manta zaraful, Riza băcanul, Dumitru Braşoveanu 70 .
Constantin Brîncoveanu, din Tîrgovişte sau Bucureşti, reia cererile
rie diferite produse constînd în sfori, postav, cositor, orez, piatră acră etc ..
menţinînd pentru perioada domniei sale la un nivel mult mai ridicat
relaţiile economice ale Tirgoviştei cu Transilvania.
Reluarea activităţii tipografice la Tîrgovişte în 1712-1715 a permis
o rapidă răspîndire a cărţilor şi cele 48 de cărţi identificate, care cuprind
cinci titluri, deşi provin dintr-o vreme îndepărtată ... sînt întîlnite frec-
vent în multe sate transilvane 71 . In Sibiu se întîlnea şi un manuscris
riin secolul al XVIII-lea, ce avea însemnarea „eu log(o)fătul Pătraşco ot
Târgovişte ; leat 7222" 72_
Este îndeobşte cunoscut existenţa unei sticlării, aşezată la patru
leghe depărtare de Tîrgovişte şi care realiza o sticlă de culoare albăs
truie 73 • înfiinţată cu ajutorul transilvănean, cu ajutorul unui docu-
ment din 17 septembrie 1740 o putem localiza. In acest document se
vorbea că „la mijlocul moşii pă din jos de schit şi pă din susul satului
şi al sticlării cei vechi s-au tras toată moşiia stăj(eni) 153, din hotarul
Brăneştilor pînă în hotarul Glavaciogului" 7\
In document se vorbeşte de „vechea" striclărie, deci care nu mai
funcţiona la acea dată, fiind aşezată, mai jos de schitul Vîlcănii pe
unde trecea apa Vîlcăniţa, viitoarea Sticlărie. Cam prin aceleaşi părţi
era situată de trdiţie vechea sticlărie a lui Matei Basarab 75 .
Desele conflicte dintre austrieici şi turci, politica de expansiune
a imperiului habsburgic, tendinţa de a cuprind~ ţările române în aceiaşi
sferă, aduc aspecte noi pentru comerţul oriental. In urma războiului
austro-turc dintre anii 1716-1718 încheiat prin pacea de la Passarovitz,
Austria a pus stăpînire pe Banat, Oltenia şi Serbia pînă la Timoc. Tra-
tatul de comerţ încheiat la o săptămînă după semnarea păcii, asigura
negustorilor din ambele imperii deplină libertate de comerţ cu orice fel
de mărfuri, exceptînd pe cele declarate prohibite, stabilind o vamă de 30/o
ad valorem şi se preciza obligaţia Porţii de a garanta negustorilor impe-
riali siguranţa persoanei, a bunurilor şi a credinţei 76 .
Deşi obţinea mari avantaje, .Austria nu a reuşit să le fructifice,
căci încercările de înfiinţare a unei Campanii orientale de comerţ (1723),
n-au adus rezultate scontate 77 • Imperiul habsburgic nu dispunea însă
70 Ibidem.
71 Ioana Cristache-Panait, Tipăritura tîrgovişteană din al XVIII-!ea veac în
satele transilvănene, în Gl. bis., an XXXIII/nr. 11-12/1974, p. 100-105.
72 N. Iorga, Studii şi doc.,
73 Antonio Maria del Chiaro, Revoluţiile Valahiei, Iaşi, 1929, p. 25-26.
11 Ar. St. Buc., ms. 134, f. 487--488 şi Mitropolia Ţării Româneşti, L/32.
;:; Transmisă de bunicul meu Dumitru Oproiu.

7G I. Moga, op. cit., p. 110.
77 Ibidem, p. 111-112. După 1725 s-a încercat ca negustorii turci să fie opriţi
de a face comerţ în Imperiul habsburgic decît cu marfă turcească, restricţie ri-

dicată în 1747, cînd ţările austriece au fost invadate nu numai de mărfuri levan-
tine, ci şi cu cele de provenienţă apuseană, spre paguba industriei indigene şi a
negustorilor băştinaşi. ·
158 MIHAI OPROIU
de negustori care cunoşteau specificul comerţului oriental. de avantajele

acestor tratate au profitat negustorii greci aşezaţi în Ţara Românească,
care au contribuit la atragerea economiei acesteia în circuitul comerţului
internaţional il'l_
In urma morţii tragice a lui Constantin Brîncoveanu. reşedinţa
domnească s-a mutat definitiv la Bucureşti, avînd urmări importante
pentru viaţa economică a oraşului. Au urmat frămîntări interne, compli-
caţii externe ce au contribuit la scăderea vieţii economice a ora<;,ului.
Vînzările se împuţineaz,i Domnia dăruieşte proprietăţile din jur care
îi aparţineau. Tîrgoviştea rămînea tot mai mult în afara marilor ::1.ncre
de comerţ ce legau Orientul de Imperiul habsburgic. începînd a se folosi
Dunărea ca importantă arteră comercială ;l'l_
Legiiturile tradiţionale ale fostei capitale cu Braşovul s-au redus.
fării a înceta definitiv. Deşi nu avem dovezi certe, tîrgul existe:1t în
oraş a continuat să funcţioneze şi după 1714 şi era cu siguranţă \·izitat
şi de negustorii braşoveni, în drumul lor spre Bucureşti. considerat
acum, singurul loc unde se puteau schimba aricit de mulţi zloţi româneşti
şi turceşti i!I, Intr-un document din 1751 prin care se întărea o vie lui Ion
Fusea se preciza că aceasta fusese la „nişte braşoveni pentru datorie.
acei braşoveni au părăsit-o de 30 şi mai bine de ani'' Hl_
Tîrgoviştea a primit o nouă lovitură în timpul războiului următor
dintre austrieci şi turci (1736-1739), cînd „intrînd armiile puternicilor
împăraţi într-acest ticălos pămînt" au făcut „multă pagubă... la toată
poliţia (oraşul Tîrgovişte), cu aprindere de foc şi cu robii şi cu mulţimi
de jafuri" ~1• Jefuirea oraşului a reprezentat un moment greu, de reflux
economic, dar curînd depăşit de locuitorii săi. Din documente se const<.1li.'i
că după distrugeri, negustorii tîrgovişteni au reuşit să se refacă, la
mijlocul secolului al XVIII-lea piaţa oraşului fiind dominată de citeva
familii importante. Printre ele, familiile Fusea şi Frumuşica au reuşit s{1
ocupe un loc preponderent, tocmai datorită relaţiilor cu Braşovul pe
care le-au stabilit şi care se pot urmări o perioadă îndelungată de timp.
Şerban Fusea, mare proprietar de munţi, solicitaţi pentru păşunat de
păstorii brăneni, a organizat împreună cu fiul său Negoiţă şi ginerele
său Cîrstea Voinescu o casă de comerţ, care a stabilit strînse relaţii cu
marii negustori braşoveni. Independent sau împreună. legăturile lo:· se
pot urmări cu uşurinţă după 1774 R2•
La 26 noiembrie 1774 se subliniază că Petcuţ Şetrariu din Braşov
„avînd trebuinţă de marfă în Ţara Românească de la 1771 martie 10
pînă la 1774 noiembrie 26 au fost făcută hotărire cu chir Hristică Voi-
nescu şi ne-au cumpărat-o marfă car cu proviţi" i-::i_
Reiese clar faptul că din acest an încep să se întîlnească frecvent
diferiţi intermediari transilvăneni angajaţi în comerţul de pe piaţa
tîrgovişneană. La 2 mai Ion Şohanul arăta că primind carte de la „chir
78 Ibidem, 128.
70 Ibidem, p. 119.
80 Muzeul judeţean Dîmbovlţa, fond Ema Naghi, nr. 2.
81 C. Dapontes, Ephemerides daces, II, p. 34.
112 Arh. St. Buc., A. N. MMDCCLXIIl/12.
83 Ibidem, 43.
RELAŢIILE TlRGOVIŞTEI CU TRANSil,VANIA 159
Dan", mare negustor braşovean, să vină la Tîrgovişte „sa1 restituie

lei 1300", s-a prezentat, dar negustorul scheian nu a venit ; pentru a
dovedi că venise la Tîrgovişte Ion Şohanul a obţinut „carte" unde mulţi
negustori, printre care şi Necula braşoveanul, atestau prezenţa sa la
data stabilită I¼.
In acelaşi an un alt „trimis se adresa din Tîrgovişte lui Petcuţ
Şetrarul aflat la Braşov încunoştiinţîndu-1 că Vasile porcar fusese trimis
să aducă „nişte rîmători" pină la Bran. 1n scrisoare se sublinia că ,,şi de
la jupan Cărstica am avut mult ajutor cu vorbile aceste acuma"~::;_
Tot din Tirgovişte la 7 februarie 1775 se adresa şi Florea Şetraru
către „nenea Petcul şi Todor Cincul", informîndu-i că „am tocmit cărăle
pînă la Dîrstoru" Uimind să ia cu el „pe Dimitrache Papazoglu şi pă
un copil sîrbu". 1n continuare cerea „să-i trimită scrisorile toate fo
Ţarigrad" şi să-i indice marfa ce urma să o cumpere după ce vor sfătui
,,cu logofăt Apostolu ... şi cu jupăn Cirstică Voinescu". Prin aceiaşi scri-
soare anunţa că din Tîrgovişte plecase către Bran, Gheorghe arnăutul
şi se atrăgea atenţia asupra faptului că şi la Cîmpina s-ar putea cumpăra
,,lina, caşcaval, miere", subliniind faptul că la Tîrgovişte aceast[1 acti-
vitate era bine organizată. In oraş întîlnise pe „un Duţă ... care zice ... c[i
face vreo 20.000 oca caşicavalu şi va să vii la Bran". Intîlnindu-se cu
un alt intermediaF, Gheorghe Ursache, arăta că i-a luat socoteala de la
zalhana „de cum am venit la Tîrgovişte", dar „se arăta nemulţumit de
acesta căci „n-au cheltuit nimic, totu eu amu cumpărat".
m martie 1775, Florea Şetraru, probabil întors de la Ţarigrad la
Tîrgovişte informa pe Petcuţ Şetraru aflat la Braşov de „socoteala"
întocmită la Tîrgovişte „pentru cît untu s-a vîndut şi ce bani au primit" i'ii_
Reieşea că vînduse 454 foi de unt în valoare de 37.413,117 lei, din care
untul vîndut la Tîrgovişte se ridica la o pătrime din întreaga cantitate t-. 7 _
Socoteala aminteşte şi de importante cantităţi de cerviş, seu de capră,
pastramă, caşcaval, berbecuţi, miere, ceară, tutun, cumpărate de pe o
zonă ce depăşea raza Tîrgoviştei. Din cele menţionate, Tîrgoviştea şi
împrejurimile sale, apare ca nucleul unei reţele comerciale mai largi,
în care erau angajaţi, mai mulţi negustori mari, ce foloseau pentru dife-
ritele tranzacţii un număr important de intermediari. Printre ace~tia
cunoaştem din documente pe braşovenii Florea Şetraru, Tănase Chircă,
Ion Şohanu, Gheorghe Ursache, dar şi tirgovişteni ca chir Rali, Dumitru
Papazoglu, Nae Giurgiuveanu, Gheorghe arnăutu şi alţii, angajaţi în
strinse relaţii de comerţ cu Braşovul t-!-1_
Dintre tîrgovişteni, se detaşează Cîrstică Voinescu care ocup1 o
poziţie dominantă, fiind consultat în privinţa mărfii ce urm3. s:1 fie
cumpărată la „Ţarigrad". De mai multe ori este de „mult ajutor cu
vorbirile" pentru rezolvarea problemelor complicate ivite. La rîndul său
dispunea de intermediarii săi ca „chir Thănase băcan", considerat .,omul
jupinului Cîrstichi Voinescu" şi care cumpărate însemnate cantităţi de
8 '- Arh. St. Braşov, Acte Dan, nr. 50.
B.J Ibidem, Acte diverse, nr. 10.
8ll Ibidem, Pet.cuţ Setraru-Todor Ciurciu, I, nr. 130.
87 Ibidem.
88 Ibidem, I, nr. 130 şi Acte diverse, nr. 10.
MIHAI OPROIU
160
măsline, stafide negre şi roşii şi altă marfă de Ţarigrad, urmînd să ne

dea banii ,.jumătate la Paşti lei 830 şi jumătate la duminica Tomii ··. l'i 9
Fiind aşezat pe drumul Braşovului, la Tirgovişte se poate constata
că se întîlnea mai uşor marii negustori scheieni pentru a primi raportul
financiar de la diverşii intermediari angajaţi în comerţul cu Ţara
Românească. La 17 ianuarie 1776 se socotea Gheorghe Ursache cu Petcuţ
Şetrarul pentru un an în urmă, suma totală vehiculată de el, ridicîndu-se
la peste 12.040 lei. El primise spre vînzare importante cantităţi de
bumbac crud şi bogaşii. 90 Tot aici se contabilizau banii de la Dîrstor şi
din alte părţi. La Tîrgovişte îşi încheia socoteala şi chir Tănase pentru
banii daţi pentru unt. miere, pastramă, ceară şi tutun. !Jl Se pare că
Petcuţ Şetrariu a stat la începutul anului 1776 un timp relativ îndelun-
gat în Tîrgovişte, probabil pentru a da indicaţiile necesare pentru extin-
derea comerţului în acest oraş. Drept urmare, apar noi nume de tîrgo-
vişteni angajaţi în relaţiile cu marele negustor şcheian, Stan şi Niţă
„ce luau cu zapis şi catastif marfă". 92
La 6 august 1776 aflăm că boiernaşul Cîrstică Voinescu avea de
primit importante sume de bani de la „jupan Petcuţ", ceea ce dovedeşte
amploarea, cît şi statornicia legăturilor comerciale, ele putîndu-se urmări
constant în documente din anul 1771. !lJ Interesat în acest come:-ţ, Cîrstică
Voinescu nu a acţionat singur. El fusese încă cu mult înainte în legătură
cu Braşovul, avînd tovărăşie de comerţ cu socrul său Şerban Fusea.
Despre acea tovărăşie aflăm cum ,,au avut pe acele vremi alişverişuri
cu sacră său, dar încă în viaţă fiind s-au socotit amîndoi şi s-au izbrânit
prin zapis, care zapis s-au scris cu însuşi slova ceauş Radului cumnatul
dumisale cel mare". 94
Negoiţă Fusea, căsătorit cu Ilinca, fata starostelui de negustori
Mărgărit din Bucureşti şi el în strînse relaţii cu Braşovul este şi el
intîlnit printre documentele braşovene, deşi mai rar. Se ştie însă că
la biserica din Pietroşiţa construită între 1765-1767 a adus pentru
zugrăvirea ei un pictor braşovean „Ionu zugravu ot Braşovu", ceea ce
dovedeşte că ştia să se folosească de toţi care avea nevoie din Braşov. !l:i
In a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se cunoştea bine că
din judeţul Dîmboviţa ,.purcedeau 10 poteci spre Transilvania" !n_ Mul-
ţimea şi cunoaşterea lor subliniază faptul că erau folosite în mod obişnuit,
cu rezultate pozitive în comerţul dintre cele două ţări. Aceste drumuri
numeroase au uşurat legăturile Tîrgoviştei cu Transilvania. dind posi-
biltatea unei mai bune cunoaşteri şi aprecieri reciproce. La 17 iunie 1779
Radu Vătafu .,ot Pietroşiţa". adresîndu-se pîrcălabului de la Bran, Draot,
începea scrisoarea cu cuvintele : ,,după prietenească şi vecinească
drag(oste) cu care mă închin", înştiinţîndu-1 că trecuse prin Pietroşiţa
Ibidem.
e::,
00 Ibidem, I, nr. 140.
u1 Ibidem, I, 144.
ui Ibidem, şi I, nr. 140, f. 4.
m Ibidem, I, nr. 83.
01 Ar. St. Buc., A. N. MMDCCLXIII/46.
o:; N. Iorga, Trei biserici de sat muntene. Pietroşiţa, Calt•lni şi Cremenari în

B.C.M.I., an XXIV, 1931, p. 49-52.
00 D. Fotino, Istoria generală a Daciei, vol. III, 1959, p. 156.
RELAŢIILE TlRGOVIŞTEI CU TRANSILVANIA 161
Stoica Duvalnu din Rîşnov, păgubaş de patru cai. Ajutîndu-i să prindă

hoţii, l-a îndrumat către ispravnicii din Tîrgovişte pentru a-i face
dreptate. 97
Date interesante, deşi incomplete din cauza pierderii zapiselor
apar despre păşunatul vitelor din Ardeal în munţii de la nord de Tîrgo-
\·işte. Cu ocazia transhumanţei, în Tîrgul de Afară se făceau cu siguranţă
insemnate schimburi ce constau din produsele realizate precum şi oi,
necesare pentru procurarea banilor ce urmau să fie daţi la „baltă" în
timpul iernii. Din documente aflăm şi alte date interesante. La 1788
,,începîndu-se răzmiriţa" între Austria şi Turcia, păstorii din Transil-
vania au mers cu oile „în nişte munţi pe hotaru Ţări Româneşti ai unui
boier anume Cîrstiea (Voinescu) de la Tîrgovişte". Incă ,.începîndu a
umbla turci pe la munte ... " s-au retras, fără să folosească păşunea. Acum
se plîngeau că boierul cerea „să-i plătim păşunea muntelui". 98 In acelaşi
an alţi locuitori se plîngeau că au venit turcii de le-au luat 104 cai,
306 vaci şi 630 oi şi le-au dus la Tîrgovişte, solicitînd sprijinul mun.i-
cipalităţii Braşovului pentru a le recupera. 99
Spre sfîrşitul secolului al XVIII-iea, Petcuţ Şetrarul nu se mai
întîlneşte acţionînd în Tîrgovişte. Din 1792 Mihai Tumbru, alt mare
negustor braşovean şi-a extins afacerile şi la Tîrgovişte, ele putînd fi
urmărite documentar. La 22 septembrie din Bucureşti, Teodoran Cincu
scria lui Mihai Ţumbru că este bucuros pentru încheierea tovărăşiei
„pentru girul icusarilor". In scrisoare se scuza că n-a putut să-i trimită
întregul capital, fiindu-i soţia „bolnavă", din care cauză era plecat la
Tîrgovişte. Credem că acesta era un simplu motiv, deplasarea efectuată
fiind necesară şi pentru realizarea unor împrumuturi la Tîrgovişte 100 .
Presupunerea noastră se pare întemeiată, căci la 19 mai 1793 Mihai
Ţumbru primea două pungi cu 2762 groşi de la Voicu Ciopală din
Tîrgovişte 101 .
Angajaţi într-un amplu negoţ cu icusari, cei doi tovarăşi, Ţumbru
din Braşov şi Cincu din Bucureşti, au ca intermediar la Tîrgovişte pe
Voicu Ciopală menţionat şi de alte documente din care reiese că avea
la dispoziţie importante sume de bani. Se pare că şi „Dinu din Tîrgovişte"
alături de Voicu Ciopală au fost folosiţi pentru a achiziţiona piei de
capră 102 • Aflăm că la 23 august 1804 Voicu Ciopală primea 6731 groşi
pentru a cumpăra 869 piei de capră din oraş, care au luat drumul Cîm-
pinei pentru a ajunge la Braşov. 103
In această perioadă, în Tîrgovişte şi împrejurimi se întîlnesc nume-
roase curţi tipărite la Sibiu şi la Buda, fenomenul fiind invers ca în
secolul trecut.
ii 7 Arh. St. Braşov, Actele magistratului, nr. 711/1779.

~8 Ibidem, 476/1791.
ro Ibidem, Acte judecătoreşti, nr. 158/1792.
100 Ibidem, Mihail Tumbru, nr. 329.
101 Ibidem, Registre diverse, nr. 58, p. 77.
102 Ibidem, nr. 61, p. 137.
103
Ibidem, nr. 61, p. 159-160.
162 MIHAI OPROIU
ln a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, printre manufacturile

existente în judeţul Dîmboviţa se constată cum unele din ele îşi desfă
şoară activitatea în strînsă legătură cu Transilvania. Printre ele se nu-
măra şi sticlăria de la Şotînga pe care o putem urmări funcţionîrd întrC'
°".
1782-1823 1 La 14 mai 1783, Mina argintarul „avînd pricină de soco-
teală pentru tovărăşia ce au avut cu rămueni de la Braşov la fabrica
sticlării, ce au avut aici în pămîntul Ţării Româneşti" 105 . Din documente
reiese că Mina şi Reimer se despărţiseră şi se cerceta acum ,.de iznoavă
tovărăşia lor dinceput, după sinofonia zapisului lor, dindu-ne în soco-
teală atît ce au pus fieşte care cheltuieli ce s-au făcut la fabrică". Ob-
servăm că Reimer ,,om strein ... ca unul ce au fost încărcat cu toată
treaba ace ii sticlării" reuşise să efectueze şi „al doilea arsură sticlării·• in '.
Aceste ştiri sînt completate de Sultzer, care ne vorbeşte despre'
activitatea acestei sticlării, cunoscînd că se află la „o oră mai departe
de Tîrgovişte în valea pe unde curge Ialomiţa, fusese făcută o fabrică
de sticlă care încă „s-a împotmolit din cauza lipsei de merge! şi smalţ
adus cu greu din Transilvania". Cunoştea că sticla era „foarte impură
verde şi netransparentă" servind valahilor mult mai mult decît simpla
hîrtie pe care pînă acum o puneau marii boieri în geam în locul sticlei•• 111 ;_
Faptul că manufactura „s-a înpotmolit" n-a descurajat pe Mina
Sulzer, foarte atent la ce era în legătură cu Transilvania. nu-l menţio
nează, ceea ce însemna că acesta plecase, considerînd că „sticlarii au
rămas fideli cuvîntului folosind metode vechi şi a dispărut cu timpul toi-_
Găsind alt asociat în persoana lui Moise ovreiul, Mina încercat reînfiin-
ţarea sticlăriei, încă din anul 1791 109 •
Din păcate „de la o vreme încoace luîndu-se acei 6 sticlari de is-
pravnicii ce au fost şi de zapcii la alte orînduieli şi lipsindu-se de acel
privilegiu al scutelei, s-au trasu şi ei de la lucru fabricei şi fiind ovreiul
singur făr de ajutor, nu poate ţine singur sticlărie ... ". Se promitea ,.u
scoate felurimi de sticle mai bune şi decît probele ce ne-au adus de am
văzut precum şi table curate va sili de a scoate, spre eftinătatea şi tre-
buinţa de obşte" 110 , dacă va fi sprijinit în această acţiune.
Tot la Şotinga se poate localiza fără să se greşească activitatea de
sticlar a lui Conrad Gottlieb Schăder care a venit în 1796 în Ţara Ro-
mânească şi cu această ocazie ,,a intrat în legătură cu oficialităţile ţării
101 Luminiţa Oproiu, Mihai Oproiu, Sticlăria de la Şotinga, ms.

io,:; Dumitru Z. Furnică, Documente privitoare la comerţul românesc 1473-1868,
Buc., 1931, p. 93-94.
too Ibidem.
107 Joseph Sulzer, Geschichte des Transalprinischer Daciens, Vien, 1781, vol. ,I
p. 322.
Hlll Ibidem.
trţJ V. A. Urechia, Istoria Românilor, vol. V, p. 303-304.
110 Ibidem. Din documente se desprinde ideia că la Şotînga între 1783-1794
au existat două încercări pentru înfiinţarea unei manufacturi de sticlă, intreprin-

zătonll principal fiind Mina argintarul din Bucureşti. Acesta a antrenat în prima
Cază pe negustorul braşovean Reimer, apoi pe Moise ovreiul care rămine apoi
prncipalul proprietar. Localizarea ambelor sticlării la Şotinga este posibilă datorita
prezenţei lui Mina şi a continuităţii documentelor.
RELAŢIILE TIRGOVIŞTEI CU TRANSILVANIA 163
obţinînd „repararea" unei sticlării existente odinioară în zona oraşului

Tîrgovişte" 111 . Din păcate activitatea acestuia de a atrage şi alţi meşteri
sticlari în 1797 la sticlăria sa nu a fost încununată de succes şi nici ac-
tivitatea sa nu a fost prea îndelungată, el fiind convins să se întoarcă
la Braşov.
De la un document de mai tîrziu. dat în 1814 constatăm că la „ju-
deţul Dîmboviţa s-au găsit la sticlăria unde lucrează sticle aceşti nemţi
ce li se arată numele mai jos cu familiile lor ... ce nu-i găsim la catagrafia
ce avem, din pricin{1 că n-au nici case. nici dobitoace, nici altă stare, ci
şed în casa sticlării ce este a dumnealui banului Golescu şi lucrează la
sticle de sin t de 15 ani" 112.
Acest document ne dă posibilitatea să sesizăm continuitatea meş
terilor sticlari într-o veche sticlărie de lîngă Tîrgovişte încă din 1799, nu
mult după Conra<l Gottlieb Schoder. Discuţiile stîrnite la Rîşnov şi Bra-
şov în legătură cu acesta, a îndreptat paşii altor meşteri ardeleni numiţi
impropriu „nemţi" pentru că veneau din Transilvania. Aceşti meşteri
erau Ianoş neamţu pîrcălab, Dincă neamţu sin Mihal. Ghiuri Marin Rîş
noveanu, Petre şi Precupu fraţi ot Porumbacu, Ion Ardeleanu, chemaţi
de boierul Golescu, siguri de posibilitatea înfiinţării unei manufacturi.
Faptul că această sticlărie nu este localizată, menţionată ca fiind
în judeţul Dîmboviţa neprecizîndu-se satul unde funcţiona este explicată
m primul rînd prin faptul că sticlăria se afla situată în locuri relativ
depărtate de satul Şotînga.
ln prima jumătate a secolului al XIX-lea ştirile despre legăturile
cu Braşovul sînt relativ puţine. Din ele constatăm că în 1811 se întîlnea
la Braşov un „om străin din ţara turcească anume Constandin sin Ion
şi să află acuma la Tîrgovişte", care avea „capital bun, curat de lei
1500" 113 şi care venise a fi sudit „cezaricesc". Spre sfîrşitul celui de al
II-lea deceniu constatăm că apare necesitatea organizării unei „srarostii
a agenţiei cezaro-crăieşti" rn. la Tîrgovişte. La 29 noiembrie 1818, neexis-
tînd starostie în oraş era solicitată starostia agenţiei cezaro-crăieşti din
Ploieşti pentru a se interesa de Iani grecul, ce spunea că fusese „sluji-
toriu la un boier, logofătul Răducanul, în Tîrgovişte, ce dorea să ajungă
la Braşov" 113 •
In anul următor constatăm însă înfiinţarea starostiei în oraş, cac1
la 15 octombrie 1819 castelanul Andreas Bocros se adresa „către domnu
staroste din Tergovişte" 1w. Cu ocazia intrării turcilor în oraş în mai
1821 constatăm cum „Alexe suditu cezaricescu, carele cu corajul său
au stătut ca un consulat cînd au venit turcii să gonească pe greci din
111 C. Şerban, Date noi de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea privind sticlăria
de la Tîrgovişte, în Acta Valachica, p. 252.
112 I. Cojocaru, Documente privitoare la economia Tării Româneşti, 1800-1850,
Buc., Ed. Ştiinţifică, 1956, vol. I, p. 170. Documentul ne ajută să localizăm şi
această sticlărie la Şotînga, prin legătura banului Golescu cu această localitate.
11 3 Arh. St. Braşov, Acte Magistrat, nr. 1736/1811.
rn Ibidem, nr.
115 Ibidem, nr. 4649/1818.
116 Ibidem, Acte Bran, nr. 48/1816.
164 MIHAI OPROIU
ţară fiind l(ea)t 1821 şi cînd au venit aici la Tîrgovişte i-au întimpinat
cu cele trebuincioase şi îmblînzindu-i cu cuvinte bune, au potolitu por-
nirea şi gîndul lor cel rău cel avea asupra acestui oraş că să-l prăpă
dească şi cu puterea ce avea au păzit şi această biserică de nu s-au jefuit
de turci, cum s-au jefuit alte biserici aici în oraş şi au sfărîmat icoa-
nele" 117 . Desfăşurarea mişcării revoluţionare condusă de Tudor Vladi-
mirescu a fost cunoscută la Braşov, noi aflăm din documente că Hagi
Mihali din Braşov llti fusese „în vreme a resvrătirii" cu „marfă de tutun
la Tîrgovişte" 119 _
Faptul că, între 1600-1848 relaţiile Tîrgoviştei cu Transilvania se
pot urmări în permanenţă dovedeşte că ele erau fireşti şi cuprindeau
laturi diverse, un însemnat număr de oameni fiind într-un permanent
contact. antrenînd un viu schimb de produse contribuind astfel la con-
solidarea unei pieţe unici care a ajutat unificarea politică.
117 R. Gioglovan, M. Oproiu, Inscripţii şi însemnări din judeţul Dimboriţ.i,

vol. I, p. 212.
118Arh. St. Braşov, Acte Magistrat, nr. ~679/1821.
uo Ibidem, Succesiuni, IV F 74, p. 456.
DOCUMENTE INEDITE PRIVIND SATUL ClNDEŞTI
CLEOPATRA IONESCU
CRISTIAN ISTKATESCU
întemeiat de oameni harnici şi gospodari, satul Cîndeşti din ju-

deţul Dîmboviţa îşi pierde vechimea în trecutul îndepărtat al istoriei
patriei. avînd o existenţă mult mai veche ca cea menţionată în do-
cumente.
Ca atestare documentară cunoscută pînă în prezent este zapisul
unchiaşului Mircea din Cîndeşti, cu data de 5 martie 1625, prin care dă
ginerelui său Stoica curariu din Bogaţii de Sus şi ginerelui Vlaicu din
Cindeşti terenuri ,,din hotarul Velinaşilor şi din apa Dîmboviţii pînă în
apa Văii Mari şi din cîmp şi din pădure şi de peste tot hotarul, cu del-
niţe trei de casă" 1• Această formulare include adevărul de necontestat
că satul Cîndeşti este format din moşneni. Cimpurile de cultură formate
din loturile sătenilor, aflate în jurul gospodăriei. sînt cunoscute în do-
cumente sub numele de delniţe, care adeseori îşi luau denumirea după
numele proprietarului. De asemenea. sînt menţionate bunurile aflate în
hotarul satului Velinaşi (astăzi cătun al comunei Cîndeşti), cîmp, pă
dure, folosite în comun de toţi membrii obştei.
Forma de transmitere a proprietăţii este vînzarea-cumpărarea mo-
şiei sau a unei părţi de moşie, donaţie prin testamente şi foi de zestre.
Faptul că cea mai mare parte a satului este stăpînită în devălmăşie, for-
mele de înstrăinare a moşiei se făceau cu consimţămîntul obştei „cu şti
rea părtaşilor din sus şi din jos" 2. Acelaşi fenomen îl întîlnim şi în
secolul al XIX-lea. cînd Cîrstea sin Stan Băjenaru din Cîndeşti din
Vale vinde lui Neagoe partea sa de moşie, împreună cu prunii, vînzare
care s-a făcut şi cu ştirea rudeniilor ... şi această moşie se află în hotarul
Velinaşilor" 3_
In anul 1754, pe lingă moşia moşnenilor, apare şi o moşie boie-
rească, ,,a Titeanului", care este menţionată şi în testamentul făcut de
Frîncu fiului său Oprea la 8 octombrie 1772 .,._
Pe moşnenii din Cîndeşti îi întîlnim ca vînzători de terenuri aflate
şi în alte localităţi. Astfel, în anul 1685, Cristea Boacă din Cîndeşti,
vinde lui Stan, Micu şi Bîcă patru terenuri în Voineşti : unul, din live-
1 Colecţia mss. istorice Cristian Istrătescu, Tirgovişte.
2 Idem.
3 Idem.
"Idem.
lfH, CLEOPATRA IONESCU, CRISTIAN ISTRATESCU
zile cele mari, pe drum la vale, două locuri la Gura Văii lui Dragată.
la Merişori şi altul este în susul Siliştii de la drum la vale. In anul 1718.
popa Stan din Cîndeşti vinde lui Radu Rucăreanu „o livadă în Voi-
neşti" "·
Pe lingă cultura pomilor fructiferi, în secolul al XVIII-iea este
menţionată şi cultura viţei de vie. 1n anul 1706, Crăciun. fiul lui Gri-
gore din Cîndeşti, vinde lui Şerban, fiul stolnicului Mihalcea „două
pogoane de vie lucrătoare cu loc de pivniţă în dealul Cîndeştilor" ,;_
Existenţa morilor este confirmată de actul domnesc din 26 februa-
rie 1653, prin care Matei Basarab întăreşte stolnicului Dumitrache Fili-
pescu şi fiului său Pană logofătul „două roate de moară în gîrla C'în-
deştilor" 7 .
Pe această perioadă scurtă, actele sînt scrise de preoţi, avind men-
ţiunea : .. şi am scris eu popa Sîrbu cu învăţătura unchiaşului meu
Mirei" ; .,şi am scris eu Gheorghe diacon cu zisa lor" ; .,şi am scris eu
popa Cirstea cu zisa Frincului".
Conducătorii cunoscuţi ai satului Cindeşti, pînă la anul 1800, sînt
Oprea pîrcălab, menţionat la 15 noiembrie 1713 ; Ion pîrcălab, la 6 iunie
1738 şi iarăşi Oprea pircălab în anul 1772.
ANEXE
Scris-am eu unchiaş Miircea din Cînde[şti] precum s[ă] ştie că am datu

creadinciosu zapis mieu la mina gineri-meu Stoica curariu ot Bogaţi dă
Susu şi la mina gineri-meu Vla[i]cu din Cîndeşti feciorul lui Lăpădatu,
cum să s[ă] ştie că le-am lăsatu toată partea mea de moşie a tătînă-său
Mirei din tot hotarul Vălinaşilor şi din apa Dîmbo,·iţii pin[ă) apa Văii şi
în cimpu şi în pădure şi peste tot hotarul cu delniţe trei de casă şi cu ... *
şi din în cîmpu şi această moşie o am luoatu la mina gin[er]ilor miei ca
să stăpinească cu bună pace moşie bună şi direaptă neclintit[ă] d(ă) ni-
menea şi cu ştirea tuturor părtaşilor şi din sus şi din jos şi cind s-au
făcut acestu zapis au fostu mulţi oameni buni martori.
Eu unchiaşu Stănislavu mar(tor], eu Gheorghe Băncioîu, mar[tor] ot Vă
linaşi, eu Vlad Ciortan mar(tor], eu Mihăilă ot tam, i Pană mar[tor] i
Micu Sfetia mart[or] i Oancia ot Cîndeşti ma.r[tor) i Vla[i]cu Fundea
mar[tor] i Bratina mar[tor].
Şi am scris popa Sîrbu cu zisa şi învăţătura unchiaşului Mirei.
Pis[a]h m[e]seaţ[ea] mart[ie] 5, vălet 7133 (1625).
5 George Potra, Tezaurul documentar al judeţului Dâmboviţa, Tirgovişte, 1972,

doc. 615, p. 435 ; doc. 780, p. 609; doc. 615, p. 435.
6 Ibidem, doc. 737, p. 563-564.
7 Idem.
• loc rupt.
DOCUMENTE PRIVIND SA TUL CINDEŞTI 167
Adic[ă]te eu Marin Teşilă cu soţia mea şi cu fecior[ul] mieu anume da-

ta-am zapis[ul] mieu la mina cumnatului Frîncul pă cum să s[ă] ştie că
m-am socotit cu el pentru neşte ban[i] mai dăn nainte vrem[e] ce am
avut eu la mine şi ne-am socotet dăn toat[e] socoteala noastră şi i-am
rămas t[a]l[eri] 2 şi neavînd bani ca să-i dau decîtu am avutu nişte mo-
şie parte dă t[a]l [eri] în moşia Titeanului şi neavînd cumnatu ce să-m[i]
ia dă aceşti ban[i] i-am dat acea parte dă moşie dereptu în acei ban[i]
ce scrie mai sus ... * fie moşie stătătoare în veci lui şi feciorilor lui cîţi
dumnezeu îi va dărui şi o amu vîndut-o de a mea bunăvoie şi pentru
credinţă m-am iscălit. Şi au fost ca să crează : eu Marin cu soţia mea.
vînzătorul; eu Cîrstea Ciocan ot Cîndeşti mart[or] ; eu Stan Bă.dea
mart[or] ; eu Iancu baci[u] mart[or] ; eu Simion Popescu mart[or] ; eu
Dragomir Brănoiu mart[or] şi am scris eu Gheorghe dia[con] cu zisa
lor. Apr[ilie] 4, leat 7262 (1754).
Adică eu Frîncu fiind cu firea întreagă şi temîndu-mă de moarte, am

lăsat scrisoare şi o diată cu sufletul meu la mina fii-mieu Opri pe cum
să să ştie că am lăsat toată partia de moşie a mia şi de baştină şi de
cumpărătoare şi de hotaru[l] Boţescu şi dă hotar[ul] Cîndescu şi dă
hotaru[l] Velinaşiu toată partea de moşie ce am şi eu de la strămoşu[!]
nostru Mircia de zestre şi în moşia boieriască a Titianului amu parte de
t[a]l[eri]) 2 şi într-aciastă moşie numită ce arată în sus au împresurat
pîrcălabu Opria un loc în gura Văii Tălpii, pă dăn susu de apa Tălpii
şi eu Frîncu am lăsat cu sufletul meu că bani nu mi-au dat nici zapis
de la mîna noastră ... '-' va primi carte de blestem cu toată casa lui să o
stăpînească iar cealaltă moşie este bună şi driaptă neclintită de niminia
să aibă a o stăpîni cu bună pace şi să-m[i] facă toate soroacele mortu-
lui. sărindar neamu meu. iar de se va scula cineva să dea peste aciastă
adiată ce am lăsat în mina fii-meu Opri, eu Frîncu fiind cu firea în-
treagă să fie supt blestem şi al anatima de 318 sfinţi părinţi de la Ni~
cheia să locuiască în locu cu Iuda. Şi cînd s-au făcut această diată au
fost oameni martori : eu Tudosie Badie, eu Stan Bădie, eu Simon Po-
pescu, eu Sandu Popescu. Octombrie 8, leat 7280 (1772). Şi am scris eu
popa Cîrstea cu zisa Frîncului.
• loc rupt.
• loc rupt.
168 CLEOPATRA IONESCU, CRISTIAN ISTRATESCt.:
Adică Neagoe Frîncu fiind în firea mea şi mintea mea, data-am diata
mea la mina feciorilor mei Dumitru, Ştefan, Miriţă, precum să ştie că
partea de moşie din Vălinaşanca ce am avut-o de la strămoşul nostru
Mircea şi de baştină şi de cumpărătoare s-o stăpînească feciorii miei. s:1
o împartă cu prăjina. Iar droşişul l-am lăsat lui fii-meu Dumitru şi lu[i]
fii-miu Miriţă, că pe fii-miu Ştefan l-am dăsilit de acolo, că mi-a făcut
buclucuri multe şi să stăpînească droşişul pe unde răspunde zapisul că
l-a mai dat taica Opri Oancei olaru în vremea trecută şi pentru că las
droşişul mai mult lui fii-miu Dumitru şi lui fii-miu Miriţă să-mi facă
cite un sărindar numiţii şi de se va găsi niscai hîrtii să mi se ţie in
seamă să aibă a o stăpîni, să rămîie a o stăpîni în bună pace, cum am
mai stăpînit-o şi noi de la strămoşul nostru Mircea şi de aceasta am dat
diata mea la mina feciorilor. Cine o da peste ea, să nu aibă la ce Yeni
după mine. 1827, iulie 20. Eu G[heor]g[he] Ciortan martor, eu Ion Br:1-
tunoiu martor. Şi am scris eu popa Dan cu zisa lui Neagoe Frîncu şi
cu învăţătură.
MARTURII DOCUMENTARE PRIVIND SITUAŢIA
MOŞNENILOR DIN SATUL GEMENEA ÎN PRIMELE TREI
DECENII ALE SECOLULUI XIX
PIR\TAN DOBRIN
In privinţa satelor de moşneni, judeţul Dîmboviţa este bine repre-

zentat, documentele atestînd existenţa unor puternice vetre de ţărani
liberi, aşezate, în special, în zona dealurilor subcarpatice, dealungul văi
lor Dîmboviţei şi Ialomiţei.
In ciuda numeroaselor acaparări de pămînt şi a unor transformări
interne ce duc la lichidarea devălmăşiei absolute iniţiale, obştea de ţ[t
rani liberi a rămas o realitate vie, perpetuîndu-şi existenţa pe o peri-
oadă îndelungată de timp, datorită luptei aprige purtate de membrii săi
dealungul veacurilor.
Un bogat material documentar ne permite să urmărim evoluţia
uneia din cele mai reprezentative obşti ţărăneşti libere din judeţul Dîm-
bovţia, aceea a satului Gemenea.
Datorită răpirilor anterioare de jămînt, la jumătatea secolului al
XVIII-lea constatJm că o bună parte din ţăranii liberi căzuseră în ru-
mânie, nemaipăstrîndu-şi libertatea decît 2 cete de moşneni : Onceştii şi
Vîrceştii, angrenate, ele însele, într-o aprigă luptă cu mănăstirile Radu
Vodă şi Sf. Gheorghe din Bucureşti, intrate în posesia unor pămînturi
din hotarul satului Gemenea ca urmare a unor donaţii, în perioada ani-
lor 1742-1744 1.
În tot restul veacului al XVIII-lea moşnenii gemeneni vor purta
un şir întreg de procese cu cele două mănăstiri, ce se făceau vinovate de
dese încălcări de hotare şi răpiri silnice de pămînt, ameninţînd, în dese
cazuri, chiar libertatea moşnenilor.
La începutul secolului al XIX-lea moşia Gemenea se află în stă
pînirea celor 2 mănăstiri amintite, a boiernaşilor Vărzari şi a celor 2 cete
de moşneni 2 , persistînd stăpînirea în devălmăşie asupra pădurii, apelor
şi a veniturilor încasate la trecerea turmelor ciobanilor „ungureni" pe
puntea de peste apa Dîmboviţei. Intr-un zapis din anul 1808, prin care
unul din moşneni îşi vindea partea sa de moşie, se arăta :
„Să să ştie şi împărţeala aceştii moşii, după cum am pomenit de
la părinţii mei, stăpînindu-să deavalma la pădure şi la apă, iar livezile
şi pometurile sînt ştiute ale tuturor, care pă unde stăpînesc. Din tot
venitul din pădure şi de la punte, e al boiernaşilor Vărzari o parte, 0!1-
1 Fii. Arh. St. jud. Dîmboviţa, Colecţia Documente foi volante, doc. nr. 6/1745.
2 Ibidem, doc. nr. 41/1810.
170 PIRVAN DOBRlN
ceştii şi cu mănăstirea Radu-Vodăo parte, sfînta mănăstire Sf. Gheorghe

şi cu Vîrceştii şi
cu neamul din care mătrag eu, o parte" :i_
Deposedările anterioare de pămînt şi-au pus amprenta asupra situa-
ţiei moşnenilor. Din stăpîni iniţiali ai întregului .,hotar" al satului, o
bună parte din moşneni şi-au pierdut pămîntul şi libertatea, ajungînd
rnmâni ai mănăstirilor sau ai Vărzarilor. Cele două cete de moşneni vor
continua, în perioada la care ne referim, lupta pentru apărarea pămîn
tului lor, devenit ţinta unui nou acaparator, polcovnicul (căpitanul) Alexe
Hadovici-Bîrsescu, .sudit austriac, căsătorit cu Aniţa, sora stolnicului
Răd ucan u Voinescu . .,,
Aniţa primise ca zestre la căsătorie „două pogoane de loc înfundat"
în hotarul moşiei Gemenea, ;-; terenul în cauză constituind baza de la
care va porni polcovnicul Alexe acţiunea de acaparare a pămînturilor
stăpînite de cele 2 cete de moşneni.
Profitînd de greutăţile materiale prin care treceau moşnenii, dato-
rită deselor şi îndelungatelor judecăţi şi a birurilor împovărătoare puse
de domnie, Alexe şi soţia sa efectuează, începînd cu anul 1805, mai multe
cumpărători de pămînt.
O primă cumpărare este atestată documentar de un zapis din
1 ianuarie 1805, prin care moşneanul Nicolae sin Gheorghe Siumescu,
avînd nevoie de bani pentru a-şi achita datoriile, vinde lui Alexe partea
sa de moşie, cu suma de 200 taleri şi 4 baniţe de porumb. 6
Incepînd cu această dată cumpărătorile de pămînt se succed, fiind
făcute în cele mai multe cazuri de către Aniţa care, datorită locului
înfundat primit de zestre, se considera părtaşă la devălmăşia gemene-
nilor, în drepturi egale cu ceilalţi moşneni, putînd face deci uz de dreptul
de protimisis. 7
Tendinţa de acaparare vicleană a pămîntului apare în mod vădit,
deoarece stăpinirea unui simplu loc înfundat nu putea atrage după sine
egalitatea în drepturi cu ceilalţi membri ai obştii.
Această afirmaţie este întărită de un zapis din 25 iunie 1810, prin
care Radu sin Diicul Vraciul, vinzînd soţiei polcovnicului Alexe partea
sa de moşie, specifică : ,,şi rămîne dumneaei în locul meu moşteancă
şi să mă ocrotească de bir cît voi trăi". 8
Acelaşi lucru consemnează şi un alt zapis din 1 noiembrie 1809.
dat de Preda Vraciul ,.la mina aceleiaşi Aniţa Birseasca, prin care ii
vinde partea sa de moşie din hotarul Gemenea : pometuri, livezi de fin,
dreptul asupra pădurii stăpînite în devălmăşie şi partea din venitul
punţii de peste apa Dîmboviţei.
Zapisul în cauză dă informaţii şi cu pnvire la modul de împărţire
a acestui venit al punţii, consemnînd că se „împărţea pă moşi : o parte
lua boierii Vărzari şi altă parte lua mănăstirea Radului Vodă din Bucu-
reşti cu Onceştii, altă parte sfânta mănăstire Sfântul Gheorghe din
3 Ibidem. doc. nr. 33/1808.

" Ibidem, doc. nr. 45/1816.
5
Ibidem, doc. nr. 50/1919.
G Ibidem, doc. nr. 32/1805.
7 Ibidem, doc. nr. 50/1919.
8
Ibidem. doc. nr. 32/1808.
SITUAŢIA MOŞNENILOR DIN GEMENEA 171
Bucureşti cu Vîrceştii... Lua sfănta mănăstire un ban şi noi toţi un ban

şi acel ban îl făceam în două cu Vîrceştii şi acea jumătate de ban îl
împărţeam cu vărul mieu Grigore, sau cu văru Radu ... i cu unchiul mieu
Nicolae". :l
Se observă deci, că partea din venitul punţii era proporţională cu
părţile de moşie deţinute de fiecare în parte, suma ce revenea membru-
lui de rînd al obştii, fiind infirmă în comparaţie cu cea încasată de
Vărzari, sau de cele două mănăstiri.
In zapisele mai sus amintite se menţionează faptul că vînzările
de pămînt către Aniţa Bîrseasca s-au făcut cu ştirea tuturor moşne
nilor, dar ele nu sînt semnate în calitate de martori de nici unul din
cei ce ar fi putut invoca dreptul de protimisis, ci de cîţiva dregători ai
judeţului cu care Alexe întreţinea strînse relaţii.
Pentru îndeplinirea ţelului propus Alexe Bîrsescu recurge în unele
cazuri la măsluirea zapiselor, profitînd de neştiinţa de care a vînză
torilor, sau acţionează prin interpuşi, de la care răscumpără apoi zapisele
încheiate.
Un exemplu este edificator în acest sens : Ştefan Bratu, unul din
moşnenii gemeneni, ,,de multe necazuri şi grele biruri ce să urma, încă
pînd dator la Badea Cojracă (un interpus al lui Alexe - n.n.), i-au
vîndut partea lui făr de a şti şi a iscăli şi el zapisul vînzării, iar în
urmă s-au pomenit cu numitul sudit (Alexe Bîrsescu - n.n.) că să
arată stăpîn al aceştii părţi de moşie, carele fiind înclinat şi ajuns cu
cei ce să aflau dregători într-acea vreme, adică : ispravnic, sameş şi zap-
ciu, în feluri de chipuri mijloace dă venea asupra lor cu nesuferite şi
nedrepte cereri de care nu puteau jăluitorii a răsufla, să-şi mai caute
de vreo altă treabă". 10
Un alt procedeu folosit de polcovnicul Alexe pentru acapararea
pămîntului moşnenesc este acela al arendării pe termen lung a unor
terenuri. In acest mod procedează cu moşnenii din satul Cîndeşti, vecini
cu gemenenii, de la care arendează în anii 1805-1807 mai multe livezi
de pruni. Pretextînd pierderea zapiselor originale, Alexe recurge la refa-
cerea acestora, înlocuind termenul iniţial de un an sau doi ani, cu altul
de „zece ani rodnici", 11 iar pentru anii în care recolta ar fi fost slabă,
aceasta urma să fie considerată ca dobîndă a banilor daţi de arendaş
moşnenilor.
Apare deci vădită intenţia arendaşului de a pune stăpînire pe
pămîntul moşnenesc, ocolind, prin procedeul folosit, dreptul de protimisis
şi încercînd să stăpînească „ohabnic" terenurile arendate o perioadă
mai mare de 10 ani, după care, conform celor prevăzute în „Pravilni-
ceasca Condică", ar fi intrat în stăpînirea pămîntului.
Riposta cîndeştenilor a fost promptă, aceştia chemîndu-1 la jude-
cată la Isprăvnicatul jud. Dîmboviţa.
In faţa probelor incontestabile prezentate de moşneni, boierii isprav-
nici ai judeţului le acordă cîştig de cauză, anulînd zapisele de arendare
9
Ibidem, doc. nr. 33/1809.
10 Ibidem, doc. nr. 48/1817.
li Ibidem, doc. nr. 19/1817.
172 ·>PIRVAN DOBRIN
falsifiacte de Alexe Bîrsescu, care începuse a se erija într-un adevărat

stăpîn al satului.
In legătură cu purtările silnice ale lui Alexe, moşnenii cîndeşteni
declarau la judecată : ,,Că avînd şi alte alişverişuri cu lăcuitorii dintr-
acest sat, s-au arătat cu multă răutate asupra lor... şi i-au căznit rău,
punîndu-i cu gîturile în lanţuri de hier şi ţinîndu-i închişi, prin pivniţi
şi prin beciuri, cîte o săptămînă şi tot nu au putut scăpa de dînsul, fiind
om fără temere de dumnezeu adăogînd a zice toţi cu -glas mare că, mai
bucuroşi sînt să-şi vînză tot ce au şi să-i întoarcă banii, decît să fie cu
astfel de stăpîn între dînşii". 12
Revenind la moşnenii gemeni, constatăm din documente că Alexe.
folosind bătaia, schingiuirile şi înscrisurile false, urmărea să-şi întindă
stăpînirea asupra întregului pămînt moşnenesc.
In urma acţiunii înaintate de moşneni la Isprăvnicatul judeţului
Dîmboviţa, este trimis în satul Gemenea, pentru cercetarea celor recla-
mate, postelnicelul Chivu Condicaru, care în raportul întocmit arăta
că „jăluitorii gemeni adusesă martori străini de prin alte sate : Voineşti,
Cîndeşti şi din satul lor Gemenea, ot sud Dîmboviţa şi din satu Runceasa,
ot sud Muscel... care arată cum că plingerile gemenenilor jăluitori sînt
adevărate şi le-au şi pătimit de la numitul căpitan". 13
Pe lîngă răpirea pămîntului moşnenii mai reclamau şi alte abuzuri
înfăptuite de Alexe Bîrsescu.
i!n mod silnic acesta procedează la deposedarea moşnenilor de
dreptul de a percepe taxa de trecere a punţii de peste rîul Dîmboviţa
de către turmele ciobanilor ungureni, încasînd pe seama sa partea ce
revenea moşnenilor.
In acelaşi mod procedează şi cu tîrgul ce se ţinea în fiecare an şi
ale cărui venituri moşnenii le întrebuinţau la întreţinerea bisericii :
„Tîrgu ce să făcea pă moşie l-au făcut iarăşi zapt, precum mărturiile
arătară şi ce au adunat dumnealui, bisericii nu au dat ca să ajutoreze
hramul, ci l-au tras de se face lîngă casa dumnealui şi ia singur ce să
agonineşte". H
Consecvent în îndeplinirea ţelului său de acaparare, polcovnicul
Alexe îşi construieşte în sat o adevărată curte cu nenumărate acareturi,
precum şi o moară pe apa Dîmboviţei. Cu acest prilej procedează la
tăieri masive din pădurea stăpînită în devălmăşie de moşneni, îneît în
raportul lui Chivu Condicaru se arăta că „le-au prăpădit pădurea de tot,
căci partea de moşie a Predii Vraicului, deşi au cumpărat-o de la el,
dar fiind [moşia] de frăţie nealeasă, nu se ştie partea sa de moşie unde
este şi de are parte sau nu". 15
Deoarece moşnenii primesc cîştig de cauză, Alexe apelează la
judecata Departamentului Străinelor Pricini, pentru ca în cele din urmă
pricina să ajungă în faţa Divanului.
Veliţii boieri al Divanului acordă şi de. această dată cîştig de cauză
moşnenilor, considerînd că „fiind pîrîtul dovedit de sudit şi supus la
12 Ibidem.
13 Ibidem, doc. nr. 40/1810.
H Ibidem.
1;; Ibidem.
SITUAŢIA MOŞNENILOR DIN GEMENEA 173
streină stăpînire, n-au putut să cumpere şi să stăpînească, a1c1 m pămîn

tul ţării,
lucru nemişcător, nici pe numele lui, nici pe numele soţiei lui". 16
Boierii din Divan mai motivează această hotărîre şi prin faptul
că Alexe s-a purtat „ca un vrăjmaş şi tiran asupra moşnenilor, făcîn
du-să stăpîn pă moşia lor şi păgubindu-i în multe chipuri cu prăpădirea
pădurii şi cu multe alte zulumuri, zavistii şi necazuri ce au pătimit
de la dînsul, cugetînd să-i scoaţă cu totul din moştenirea lor". 17
Domnitorul Ioan Gheorghe Caragea aprobă întru totul cele expuse
în anaforaua veliţilor boieri şi prin cartea emisă la 28 ianuarie 1818,
hotărăşte îndepărtarea lui Alexe din pămîntul moşnenilor.
Domnitorul poruncea ca acestuia să-i fie interzis a mai merge la
moşia soţiei sale de la Gemenea, această moşie urmînd a fi măsurată
şi delimitată prin punerea unor semne de hotar, pentru a nu permite
alte încălcări ale pămîntului moşnenilor. 18
Schimbarea domniei şi venirea pe tronul Ţării Româneşti a domni-
torului Alexandru Nicolae Suţu, dă prilejul redeschiderii judecăţii.
De această dată acţiunea împotriva moşnenilor este intentată de
Aniţa, soţia polcovnicului Alexe, care semnează jalba către domnitor cu
numele ce îl avea înainte de căsătorie, cu scopul vădit de a nu mai
putea fi invocată în faţa judecăţii supuşenia străină a soţului ei. 19
La această judecată participă şi boiernaşii Vărzari, urmaşii logo-
fătului Radu Vărzaru ajunşi la majorat care pe baza rudeniei lor cu
moşnenii, invocă în faţa Divanului dreptul de protimisis, cu scopul de
a intra ei în stăpînirea pămînturilor acaparate de Alexe de la moşneni.
Observăm deci că, sărăciţi de lungile judecăţi purtate pentru apă
rarea pămîntului lor, moşnenii gemeneni îşi văd disputată moşia între
cele două cete de acaparatori : pe deoparte Alexe cu soţia sa, iar pe de
altă parte Iancu Vărzaru cu fraţii săi.
Prin anaforaua veliţilor boieri ai Divanului din 10 mai 1819,
întărită de domnitor, Alexe şi soţia sa obţin de această dată cîştig de
cauză, procedînd în continuare la noi cumpărări de terenuri. 20
Incepînd cu această perioadă boiernaşii Vărzari nu se lasă nici
ei mai prejos decît Alexe, efectuînd numeroase cumpărărtori de pămînt
moşnenesc.
Pentru neplata datoriilor, o parte din moşneni sfîrşesc prin a intra

clăcaşi pe moşia Vărzarilor.
Astfel dintr-un zapis din 5 septembrie 1820, reiese că unul din
moşneni, Gheorghe Gligoroiu, intră ca clăcaş pe moşia lui Iancu Vărzaru,
pentru a nu fi scos din casă ca urmare a pierderii unui proces pentru
o datorie de bani. 21
In întreg deceniul al treilea al sec. al XIX-lea Vărzarii se judecă
cu polcovnicul Alexe, tîrînd implicit în vîrtejiul judecăţilor şi pe moş
nenii Onceşti şi Vîrceş,ti, fapt care accentuează sărăcirea acestora.
16 Ibidem, doc. nr. 48/1817.
17 Ibidem.
18 Ibidem.
19 Ibidem, doc. nr. 50/1819.
20 Ibidem.
21 Ibidem, doc. nr. 56/1820.
174 PIRV AN DOBRIN
Datoriile contractate îi pun pe mulţi dintre e1 m situaţia pierderii

libertăţii,astfel că, în anul 1828, numărul familiilor de clăcaşi de pe
moşia Vărzarilor ajunge la 24. 22
Riposta locuitorilor satului împotriva acaparatorilor nu se lasă
aşteptată. In 1824, 20 de clăcaşi de pe moşia lui Vasilache şi Ion Vărzaru
refuzau să efectueze clacă, fiind necesară intervenţia lsprăvnicatului
jud. Dîmboviţa, pentru scoaterea lor forţată la muncă. 2J
In 1826, moşnenii Onceşti refuzau să participe la hotărnicia moşiei
cerută de Ioan Vărzaru, ştiind dinainte, că aceasta se va solda cu noi
răpiri de pămînt. 24
In lucrarea de faţă am încercat să prezentăm numai citeva din
procedeele folosite pentru acapararea pămînturilor ţărănimii libere, într-o
perioadă plină de frămîntări sociale, economice şi politice.
Desigur că arsenalul mijloacelor folosite de acaparatori era mult
mai cuprinzător, ţelul unic fiind acapararea unor cît mai mari întinderi
din pămîntul ale cărui produse erau tot mai des solicitate de piaţă.
2'J Ibidem, doc. nr. 71/1828.

23 Ibidem, doc. nr. 63/1824.
2\ Ibidem, doc. nr. 67/1826.
MIŞCARI ŞI FRĂMlNTARI ŢARANEŞTI
IN JUDEŢUL
DIMBOVITA
, IN AJUNUL RAZBOIULUI PENTRU
INDEPENDENŢA ROMÂNIEI
MIHAI NICULAESCU
După înfăptuirea unirii Principatelor Române, dezvoltarea rapidă

a capitalismului, mersul înainte al societăţii româneşti, impunea cu
necesitate reforme care să înlăture relaţiile feudale.
Reforma agrară din 24 august 1864, prin abolirea clăcii şi împro-
prietărirea ţăranilor, a venit în întimpinarea acestora cerinţe, constituind
un eveniment de mare importanţă în făurirea României moderne. Prin
promulgarea legii rurale ţăranii au fost emancipaţi de servituţiile feu-
dale, fiind încheiat, în mare, procesul de înlocuire a proprietăţii feudale
cu proprietatea capitalistă asupra pămîntului, fără a fi lichidată proprie-
tatea moşierească.
Puternice rămăşiţe feulale s-au menţinut în agricultura ţării mai
ales datorită faptului că foştii clăcaşi au primit pămînt pe baza aşeză
mintelor din 1851, mărimea pămîntului primit fiind calculată în raport
cu numărul vitelor pe care îl aveau, astfel că din suprafaţa arabilă a
ţării de 9.905.108 ha, foştii clăcaşi au primit 1. 798.224 ha, moşierilor
rămînîndu-le 6.406.956 ha 1, iar o mare parte din ţăranii care trebuiau
să primească pmînt nu au fost împroprietăriţi de loc.
Impropietărirea a fost însoţită de numeroase abuzuri. Avînd de
partea lor forţa represivă a statului burghez, moşierii şi arendaşii au
căutat prin toate mijloacele să ocolească prevederile legii rurale din 1864.
Această atitudine a determinat o înăsprire a luptei de clasă, o ascuţire
a contradicţiilor dintre moşieri şi ţărani pe de o parte, ţărani şi stat
pe de altă parte. Au fost extrem de rare cazurile cînd autorităţile au
luat partea sătenilor în faţa moşierilor şi asta atunci cînd nedreptatea
şi abuzul erau prea vizibile spre a fi negate.
Aceeaşi situaţie exista şi în judeţul Dîmboviţa. Pînă în martie 1865
comisiile de plasă nici nu-şi începuseră lucrările de constatare a clăca
şilor, iar atunci cînd plîngerile repetate ale ţăranilor adresate autorită
ţilor au dus la începerea lucrărilor, cei favorizaţi au fost proprietarii de
moşii. In plasa Cobia comisia odată sosită s-a instalat în casa proprieta-
rului de moşie care a avut grijă să-i trateze cum se cuvine pe membrii
comisiei. Nu e de mirare că ţăranii chemaţi în faţa comisiei erau siliţi
1 V. Maciu, Cu privire la situaţia şi lupta ţărănimii din România în ajunul
Războiuluide Independenţă, în : Studii, revistă de istorie", III, 8, 1955, Ed. Aca-
demiei Republicii Populare Române, p. 31.
176 MUIAI NICULAESCU
de aceasta să acepte condiţii dezavantajoase pentru ei şi avantajoase

pentru moşier. :!
In comuna Dragodana lucrările comisiei de împroprietărire s-au
tărăgănat pînă în anul 1872 cînd, la protestele repetate ale sătenilor, se
deplasează acolo comisia plăşii Cobia. Ajunsă aici comisia constată că
împroprietărirea nu s-a făcut deoarece arendaşul a contestat delimitarea,
pretextînd că este atacată treimea proprietăţii dacă se dă numărul de
pogoane cuvenite sătenilor. Este adus un nou inginer hotarnic care face
o nouă măsurătoare şi constată că moşia are pămînt suficient pentru
aplicarea reformei. 3
Pe o altă moşie comisia a constatat cu surprindere că propriewrul
a dat 167 pogoane ţăranilor şi a primit despăgubiri pentru 217 pogoane.
In faţa acestui abuz, prea evident pentru a fi muşamalizat, s-a propus
ca arendaşul să achite statului sumele de bani încasate pe nedrept, iar
sătenii să-şi primească înapoi sumele de bani plătite pe 7 ani.~
La Drăgăeşti-Pămînteni, lucrările de delimtare s-au terminat abia
în 1876 5•
Tergiversarea lucrărilor comisiilor de împroprietărire prin mituire,
înşelăciune şi abuz de putere a fost folosită frecvent de moşieri şi aren-
daşi în scopul de a întîrzia cit mai mult aplicarea reformei agrare. Prin
această tactică moşierii şi arendaşii urmăreau să obţină un cit mai mare
profilt din exploatarea integrală a moşiilor şi, în acelaşi timp, să-i deter-
mine pe săteni să accepte condiţii cît mai grele pentru pămîntul primit.
De multe ori ţăranii erau obligaţi să primească pămînt de proastă
calitate, situat la mari depărtări de vatra satului. Sătenii din Băleni,
într-o plăngere adresată autorităţilor, arată că pămîntul care li s-a dat
e de proastă calitate. Protestînd împotriva abuzurilor făcute de moşieri,
locuitorii din Dobra arată că pămîntul ce li s-a dat e departe de sat,
nu poate fi arat şi nici vitele nu pot să pască pe el. 6
La Mărceşti, prin a doua delimtare, moşierul Grigore Cantacuzino,
deputat în parlamentul ţării a reuşit să jecmănească pe ţărani de 800 de
pogoane de pămînt, folosindu-se de relaţiile pe care le avea. i
La însăprirea exploatării ţărănimii a contribuit în mod direct statul
printr-o serie de legiuiri favorabile moşierilor şi arendaşilor. Aceste legi
au fost promulgate după alungarea lui Alexandru Ioan Cuza. Scopul lor
era să apere proprietatea moşierească, să întărească brughezia satelor.
In urma legii din martie 1866, primarii comunei erau obligaţi a-i
constrînge pe ţărani la muncă, în caz de neglijenţă fiind amendaţi cu
50-100 lei. Jn ianuarie 1872 această lege este modificată tot în defa-
voarea ţăranilor, în sensul că dădea dreptul moşierilor şi arendaşilor.
administraţiei de a folosi forţa dorobanţilor pentru a-i aduce pe ţărani
la muncă. Legile de vînzare a bunurilor statului în loturi de pînă la
25 ha a întărit burghezia satelor. In judeţul Dimboviţa, numai pînă în
1810 au fost scoase la vînzare prin licitaţie următo:.irele mJşii : Răzvadul
2 N. Adăniloaie, Dan Berindei, Reforma agrară din 1864, Ed. Academiei
Republicii Socialiste România, 1967, p. 260.
3 Ibidem.
4 Ibidem.
6 Ibidem, p. 274.
o Ibidem, p. 296.
7 Ibidem, p. 299.
MIŞCARI ŞI FRAMlNTARI ŢARANEŞTI 177
de Jos din plasa Dealul, cuprinzînd 495 pogoane; moşia „Severin ul".
comuna Şotînga, plasa Dealul avînd 250 de pogoane; moşia „Steleanca'·
din comuna Lazuri cu 17 pogoane ; ,,Ograda de vărzării" din mahalaua
Dealul de 13 pogone ; moşia „Turbaţi", comuna Ulieşti, plasa Cobia de
190 pogoane, din care 60 pogoane de pădure; moşia „Coada Izvorului".
comuna Ulieşti, plasa Cobia de 150 pogoane ; moşia „Jugureni-Stavro-
poleos·' de 180 pogoane, din care 80 pogoane de pădure, situate tot în
comuna Ulieşti 8 . În total au fost scoase la vînzare 1295 ha de pe care
s-au încasat 209.742 lei. Aceste moşii au fost cumpărate de arendaşi,
moşieri şi orăşeni bogaţi. Pe perioada 1871-1876 satul oferă spre arendă
:rn de moşii, cu sume variind între 592 lei şi 13.740 lei 9 . Noii proprie-
tari, odată intraţi în posesia moşiilor, începeau exploatarea lor masivă
pentru a-şi scoate banii investiţi şi a obţine un profit cît mai mare. De
asemenea, cumpărarea şi arendarea moşiilor reflectă un proces de acu-
mulare de capital în mîna păturilor bogate ale societăţii. La agravarea
situaţiei ţărănimii au mai contribuit şi calamităţile naturale. în anii
1865-1866, ani de secetă şi foamete, au silit pe ţărani să cadă la învoieli
cu proprietarii de pămînt, vînzîndu-şi forţa de muncă şi vitele pe 4-5 ani
ca să nu moară de foame. în urma unor astfel de învoieli, sătenii erau
obligaţi să dea pînă la o treime din recoltă sau mai mult, ca în cazul
comunei Dragomireşti 10 . în aceeaşi măsură a crescut şi arenda în bani.
In judeţul Dîmboviţa ea atinge, în 1878, între 12 şi 42,50 lei pogonul
sau între 2/5 şi 1/2 din recoltă 11 .
Exploatarea cruntă la care erau supuşi ţăranii făcea ca aceştia să
ducă o viaţă plină de lipsuri, bolile făcînd ravagii. Dr. I. Felix, anali-
zînd în 1876, într-un articol, cauzele principale ale mortalităţii mari
în rîndul locuitorilor satelor ajunge la concluzia că această situaţie se
datorează traiului prost al săteanului care este „rău îmbrăcat, rău adă
postit şi rău nutrit" 12.
In faţa exploatării nemiloase, a abuzurilor de tot felul ţăranii din
judeţul Dîmboviţa s-au opus, folosind o mare varietate de forme de luptă.
La Româneşti, în cadrul aplicării reformei agrare, ţăranii au refuzat
să se mute pe loturile de pămînt primite şi au intrat cu plugurile pe
moşiile oprite 13 _
Mult mai dirză a fost rezistenţa în comuna Dobra. Aici ţăranii s-au
opus să li se ia, la delimitări, pămîntul ce l-au avut pînă atunci în folo-
sinţă şi au alungat cu forţa pe oamenii moşierului care veniseră cu plugul
să le are pămîntul. Atunci, oamenii moşierului încearcă să-i sperie pe
săteni cu focuri de armă trase în aer. Fără a se speria de ameninţări,
sătenii, în frunte cu primarul, reuşesc să dezarmeze pe oamenii
moşierului H_
8 Buletinul Oficial, nr. 152/1870.

~ Ibidem, nr. 146/1870.
°
1 C. Corbu, Ţărănimea din România între 1864-1888, Ed. ştiinţifică, Bucu-
reşti, 1970, p. 41.
11 Ibidem.
12 Documente privind istoria României, Războiul pentru Independenţă, vol. I,
partea . I-a, Ed. Academiei Republicii Populare Române, 1954, p. 182.
1·1 N. Adăniloaie, Dan Berindei, op. cit., p. 219.
1'i Ibidem, p. 311.
178 MIHAI NICVL,U:Sct•
La Bălenii-Români. Bălenii-Sîrbi, Pietrari, Bezdead. Ţiţa. Bel<.1.

Şerbăneşti ţăranii au fost constrînşi cu forţa de către arendaşi să ac-
cepte delimitările.
La B,'ileni, cu ocazia delimitării, s[1tenii împroprietăriţi au fo.~t
scoşi în mod arbitrar din vechile loturi de părnînt şi li s-au dat in
schimb locuri de păşune şi arătură total necultivabile. Petiţiile şi contes-
taţiile repetate ale sătenilor nu sînt luate în seamă de autorităţi. Ac.-easUi
situaţie îi determinfi pe ţărani ca, în frunte cu primarii şi c-onsilierii
c.-omunali. să păşuneze pe locurile care le-au m·ut pînă la 1864 şi k
fuseseră răpite de moşier.
Prefectul judeţului inter\'ine, somînd pe primar şi săteni să re\·inCJ.
pe pămînturile primite, dar aceştia refuză. La ordinul prefectului. pri-
marul şi mai mulţi ţărani sînt arestaţi. Represaliile ordonate de prefect
nu sperie pe aceştia deoarece rezistenţa continuă. In aprilie 1867. pre-
fectul se vede ne\'oit să raporteze autorităţilor superioare, respectiY
Ministerului de Interne, că ţăranii au refuzat să părăsească locurile ocu-
pate şi continuă să ţină vitele pe locurile proprietăţii. Ziua, subprefectul
şi căpitanul de dorobanţi scoteau vitele de pe proprietate, iar ţăranii le
aducea noaptea din nou. 15 Raportînd ministrului de reYolta ţăranilor.
prefectul se vede nevoit să recunoască neputinţa sa în faţa hotărîrii ~i
dîrzeniei sătenilor.
In perioada aplicării reformei agrare, încăkările de pămînt de\·in
deosebit de frecvente, degenerînd adeseori în răscoală.
ln decembrie 1865, prim-procurorul jud. Prahova înaintează pre-
fecturii o petiţie a primarului din Dărmăneşti. în care se arată că
unii din locuitori l-au insultat şi maltratat cu intenţii clare de răscoală tti_
Opoziţia ţăranilor s-a manifestat nu numai faţă de tendinţele de
exploatare a claselor dominante, ci şi faţă de instaurarea lui Carol de
Hehenzollern la tronul ţării, după alungarea domnitorului Alexandru
Ioan Cuza. In jud. Dîmboviţa, comisarul guvernului pro\'izoriu care s-a
deplasat în judeţ împreună cu prefectul, pentru a asigura reuşita plebisci-
tului, informa Ministerul de Interne că, în general. populaţia primea cu
bunăvoinţă domn străin, dar există şi cazuri de împotrivire. In rontinuare.
comisarul arată că -a întimpinat împotriviri, pe ici pe rolo, în satele Bela.
Cornetul, Sălcuţa, Bezdead. Locuitorii acestor sate declarau comisarului
că nu vor să semneze plebiscitul deoarece speră în reîntoarecea lui
Alexandru Ioan Cuza, iar noul domnitor străin le va schimba religia şi
va anula legea rurală. 1i Cazurile de refuz au fost mai multe dar auto-
rităţile, voind să demonstreze că noul domn este dorit de naţiune. au
căutat să treacă sub tăcere astfel de manifestări. Aceste sate, care au
refuzat să semneze plebiscitul înfruntind autorităţile, se ,·or opune cu
aceeaşi dîrzenie şi înăspririi exploatării moşiereşti după detronarea lui
Alexandru Ioan Cuza.
Nesupunerea la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contractele
agricole devine foarte frecventă. ln romuna Cojasca, un număr de 450
1~ Ibidem, p. 312.
111 C. Corbu, op. cit., p. 83.
17 Ibtdem, p. 91.
MIŞCARI ŞI FRAMINTARI ŢĂRĂNEŞTI 179
locuitori erau arătaţi de către moşieri şi arendaşi în rapoarte ca nesu-

puşi la muncile agricole JR_
Cu toate că legile ordonau autorităţilor să acorde tot sprijinul
moşierilor şi arendaşilor în a-i obliga pe ţărani să execute contractele
de învoieli au fost şi cazuri cînd, din diferite motive. autorităţile locale
s-au solidarizat cu cauza ţăranilor, în defavoarea moşierilor şi arenda-
şilor. In octombrie 1867, un arendaş din jud. Dîmboviţa se plîngea
autorităţilor că a cerut subprefecturii Cobia să execute o învoială agri-
colă, dar fără rezultat.
In vara lui 1868 mai mulţi arendaşi din plasa Ialomiţa reclamau
că primarii nu au obligat pe ţărani la executarea învoielilor agricole rn_
Sprijinul acordat de autorităţile locale sătenilor în defavoarea moşierilor
şi arendaşilor se datorează fie faptului că primarii, cunoscind starea de
spirit explosivă a sătenilor, se temeau de aceştia, fie faptului că abu-
zurile autorităţilor superioare şi ale arendaşilor lezau în mod direct in-
teresele acestora.
Din cele 80 de conflicte sociale care au degenerat în revolte între
anii 1866-1976, o mare parte s-au desfăşurat în jud. Dîmboviţa 20 .
In aprilie 1868, prefectul jud. Dimboviţa trimitea Ministerului de
Interne telegrama arendaşului din Găiseni prin care era semnalată ri-
dicarea ţăranilor de pe moşie, care, instigaţi, au băgat vitele să pască
pe livezile proprietăţii, ameninţînd cu moartea pe cei ce îndrăznesc să
se apropie de li vezi 2 1•
O puternică revoltă a avut loc şi în satul Sitrîmbu. La Băleni sub-
prefectul plăşii Ialomiţa a trebuit să se deplaseze cu 25 dorobanţi pentru
a-i „convinge" pe ţărani să rezolve litigiul existent în jurul suprafe-
ţelor de pămînt pe care aceştia le revendicau. Liniştiţi, pentru un mo-
ment de dorobanţi, ţăranii au reînceput agitaţiile silind autorităţile să
intervină din nou. In drum spre Băleni, dorobanţii întîlnesc 80 de ţărani
răzvrătiţi care plecaseră cu familiile lor la Bucureşti ca să se plîngă de
abuzurile autorităţilor. Aceştia s-au opus cu forţa încercării doroban-
ţilor de a-i opri. In primăvara anului următor, rezistenţa ţăranilor din
Băleni faţă de proprietari a continuat cu deosebită vigoare, autorităţile
şi moşierii fiind nevoiţi să folosească frecvent forţa armată 22 . Pentru a-i
linişti pe ţărani, prefectul şi procurorul judeţului se deplasează perso-
nal la faţa locului. Intervenţia procurorului, departe de a înăbuşi răs
coala o reaprinde şi mai tare, încît acesta se vede nevoit să raporteze,
la 21 aprilie, Ministerului de Interne că în fruntea răsculaţilor se aflau
vreo 20 de ţărani împreună cu primarul, ajutorul acestuia şi secretarul
din Bălenii-Români. La sfîrşitul lunii aprilie, cu toată intervenţia auto-
rităţilor liniştea nu era restabilită, sătenii declarînd prefectului că nu
se vor supune. Acesta se plîngea autorităţilor superioare că, deşi în fie-
care zi sînt arestaţi cîte 2 oameni, revolta continuă cu aceeaşi înver-
şunare.
In cursul lunii mai autorităţile sînt nevoite să renunţe la forţă şi

:::;ă elibereze pe unii din conducătorii răsculaţilor pe garanţie. Ajunşi în
18 Ibidem, p. 123.
10 Ibidem, p. 130.
20 Ibidem, p. 137.
21 Ibidem, p. 140.
22 Ibidem, p. 151.
180 MIHAI NICULAESCU
sat aceştia îndeamnă pe locuitori să bage vitele pe moşia boierului Bă

leanu :!:J_
Mult mai înverşunată a fost rezistenţa locuitorilor din I3ezdcad.
unde revolta sătenilor a început încă din aprilie 1866, cind au intrat pe
păminturile pe care credeau că au dreptul. Revolta ia amploare prin
antrenarea la luptă şi a locuitorilor din satele învecinate. ln tot cursul
anului rezistenţa ţăranilor este deosebit de dîrză. incit, în decembrie
1866, prefectul se vede silit să ceară Ministerului de Interne aprobarea
de a concentra un număr suplimentar de dorobanţi pentru a re:stabili
ordinea, fiindcă sătenii nesocoteau ordinele autorităţilor.
în cursul lunii ianuarie 1867 revoltele iau amploare, astfel că la
3 februarie 1867, prefectul se vede nevoit să informeze organele supe-
rioare că sătenii sînt foarte îndrăzneţi, subtitutul ameninţat, iar pentru
a restabili liniştea intenţiona să plece cu 200 de dorobanţi la faţa locu-
lui. La sosirea în Bezdead, peste 100 de săteni cu traista şi ciomegele
refuză să se oprească la somaţii, declarînd că merg la Bucureşti. Doro-
banţii silesc cu forţa pe săteni să se împrăştie pe la casele lor. Au loc
numeroase arestări. Satele Bela şi Ţîţa sînt ocupate de dorobanţi. ln
satul Bela sînt concentraţi 120 de dorobanţi la o populaţie de 140 de
oameni :Y._ După ocuparea cu forţa a satelor, locuitorii sînt adunaţi la
primărie. Comandantul de dorobanţi somează pe capii revoltei să iasă
în faţă. Solidari, locuitorii declară că nu vor lăsa pe nimeni dintre ei,
ci vor merge cu toţii după <linşii. Arestaţii sînt trimişi la Tîrgovişte, iar
prefectul rămine cu 30 de dorobanţi în comună. In mai 1867, ţăranii
comunei Bezdead arată într-o jalbă adresată Ministerului de Interne că lo-
cuitorii comunei zac bătuţi de dorobanţi, zapcii şi procurori. Abia în
iulie 1867, după mai multe intervenţii, procurorul poate raporta că
revolta de pe moşia Bezdead a fost potolită 25 •
Tot în vara anului 1867 au loc cazuri de împotrivire a ţăranilor la
efectuarea muncilor pe moşiile proprietarilor şi arendaşilor din Cazaci.
După numeroase plingeri făcute autorităţilor locale, fără nici un re-
zultat, în vara anului 1867, nemaiputînd suporta abuzurile şi nedreptă
ţile arendaşului moşiei, locuitorii comunei Frăsinetu se adresează Parla-
mentului ţării.
O situaţie· mai deosebită avem la Potlogi, unde, în faţa abuzurilor.
jafurilor şi împilărilor de tot felul pe care sătenii le sufereau din partea
subadministraţiunii plăşii Bolintinu, primarul comunei se vede nevoit să
le ia apărarea într-o jalbă adresată parlamentului ~•.
ln iulie 1867, în comuna Cucuteni, logofătul local, sub pretextul
că are nevoie să tragă apa pentru moara pe care o construieşte pe mo-
şia sa, încearcă să răpească pămîntul construind şanţul de aducţiune a
apei pe moşia sătenilor. Moşnenii, într-o petiţie adresată judecătoriei
plaiului Dîmboivţa, arată judecătorului că nu pot îngădui o astfel de
nelegiuire şi cer trimiterea la faţa locului a unei persoane autorizate ca
să stabilească adevărul.
2l Ibidem.
24 N. Adăniloaie, D. Berindei, op. cit., p. 70.
1~ C. Corbu, op. cit., p. 155.
20 Monitorul oftctal al Romdniei, nr. 58/1867.
MIŞCĂRI ŞI FRAM!NTĂRI ŢĂRĂNEŞTI
181
Cîteva lunti mai tîrziu, moşnenii din Cucuteni se adresează admi-

nistraţiei de la Dîmboviţa cerînd să se facă dreaptă judecată în legătură
cu moşia pe care o are Ioana în satul Cucuteni. Aceştia arată în conti-
nuare că în judecata pe care o au cu Ioana, aceasta îi obligă pe nedrept
să plătească 40 kg mere. Moşnenii arată că nu sînt datori la nici un ban
şi roagă administraţia să binevoiască a lua măsurile de cuviinţă "1. 7 .
ln comuna Iedera sătenii intră în luptă cu moşierul Grigore Gheor-
Cantacuzino. Acesta îi acuză pe locuitorii comunei că la delimitarea mo-
şiei, în 1865, cînd li s-a dat pămîntul cuvenit lor în virtutea legii de îm-
proprietărire, au primit pămînt mai mult decît li se cuvenea prin lege,
fiindcă li s-au măsurat locurile în acel an de către fostul proprietar de
atunci, prin inginerul ce a fost adus pentru a delimita locurile clăcaşilor.
Intrat în posesia moşiei Iedera prin licitaţie, noul proprietar face
o nouă măsurătoare şi solicită Ministerului de Interne să facă o nouă
delimitare a pămîntului. In urma aprobării dată de către minister, un
inginer hotarnic se deplasează la faţa locului şi constată că sătenii au
primit mai mult 225 pogoane de pămînt, în care se includ şi 44 de po-
goane care au fost vîndute de fostul proprietar la doi preoţi 28 .
In urma delimitării efectuate de inginerul hotarnic, moşierul in-
tentează locuitorilor din comuna Iedera proces la Judecătoria de pace
din Filipeşti, cerînd înapoierea la proprietate a pogoanelor de pămînt
pe care locuitorii din Iedera le primiseră în plus. In urma procesului,
Judecătoria de pace a plăşii Filipeşti obligă pe săteni să restituie po-
goanele de pămînt moşierului, în conformitate cu pretenţiile acestuia.
Locuitorii comunei contestă decizia judecătoriei şi se adresează Tribu-
nalului Prahova.
La rîndul său, Prefectura judeţului Prahova se adresează Minis-
terului de Interne care, în baza legii rurale din 1864, hotărăşte să se
tragă la sorţi un superarbitru dintre membrii comitetului permanent al
judeţului pentru a stabili ce parte de pămint să se înapoieze proprie-
tarului, fără a se atinge de cele 44 pogoane de pămînt care fuseseră
vîndute între timp 29_
Aflînd de diciza ministerului, locuitorii din Iedera adresează mi-
nisterului o contestaţie în care declară că ,, ... orice procedare s-ar mai face
de administraţie, autoritate, în această afacere o vom considera un abuz
de putere şi vom acţiona pe orice funcţionar ce s-ar mai amesteca în
daraveri ce nu sînt de competenţa sa ... " 30 .
In martie 1872, superarbitrul desemnat se deplasează la Iedera,
stabilind că în urma noilor delimitări sătenilor din Iedera li se cuvin
674 pogoane şi 12 stînjeni constituind moşia propriuzisă, 42 pogoane
vatra satului şi 17 pogoane pentru biserică :u.
Sătenii nu acceptă nici o delimitare şi alungă pe oamenii moşie
rului care vin să le răpească o parte din moşie, astfel că la sfîrşitul lunii
martie 1872, Ministerul de Interne cere Prefectului să se deplaseze per-
sonal la faţa locului fără nici o forţă armată, pentru a calma spiritul de
27 Arhiva Muzeului judeţean Dîmboviţa, fond Primăria Cucuteni.
28
Arh. St. Ploieşti, Prefectura jud. Prahova, dos. 14,'1871, f. 24.
w Ibidem, f. 32.
:io Ibidem, f. 37.
31 Ibidem, f. 43.
împotrivire al locuitorilor, arătîndu-le că dacă se cred nedreptăţiţi se

pot adresa .Judecătoriei, respectind legea. Ministrul interzice Prefectului
să folosească forţa armată. La faţa locului soseşte subprefectul care
constată că locuitorii din Iedera ară cu silnicie locul rezervat proprie-
tăţii cu toate somaţiile sale :12 . In urma acestor evenimente, Prefectul se
deplasează din ordinul ministrului de interne cu forţa armată. Sînt are::;-
taţi 5 săteni, iar alţii sînt bătuţi şi alungaţi de pe moşie.
Intr-o jalbă adresată Ministerului de Interne, sătenii din Iedera
arata că nu le mai rămîne altă speranţă <lecit să meargă la domnitor,
deoarece prefectul, în unire cu proprietarul de moşie. ascunde adevărnl
~i pune „în ochii şefilor săi lucruri neadevărate, numai ca să se răzbune
pe noi'' :i:i_
Cu toate protestele sătenilor, Judecătoria din Ploieşti hotărăşte
restituirea pămînturilor contestate moşierului Gr. Gh. Cantacuzino.
Această hotărîre reaprinde şi mai tare revolta. La 20 august 1872, prin-
tr-o telegramă, subprefectul din Iedera cere trimiterea urgentă a 20 de
călăraşi pentru a restabili ordinea şi a aresta pe capii revoltei, deoarece
sătenii se opun, iar proprietarul moşiei arată într-o telegramă Prefec-
tului că sătenii au luat cu forţa locurile delimitate. Vestea sosirii doro-
banţilor îi determină pe săteni să se supună. Citeva zile mai tîrziu sub-
prefectul arată că revolta s-a potolit iar sătenii au declarat că au cosit
pe moşie deoarece în urma sentinţei judecătoreşti au înţeles că acea
parte de moşie pe care au cosit le aparţine de drept, că nu s-au opus
cu forţa şi nu se vor opune în continuare. In privinţa finului cosit de pe
locurile care nu le aparţin se declară gata să-l înapoieze moşierului :Vi_
După o rezistenţă îndelungată în care au îmbinat lupta petiţionară
cu încălcarea proprietăţii şi revolta făţişă, sătenii din Iedera sînt siliţi
să se supună. De remarcat este faptul că proprietarul de moşie nu în-
drăzneşte să se atingă de proprietatea ţăranilor decît după ce, în mar-
tie 1871, Partidul conservator, al cărui membru de seamă era, ajunge
la putere. Avînd de partea sa sprijinul necondiţionat al autorităţilor,
proprietarul şi-a putut impune voinţa cu toată rezistenţa sătenilor.
Pe domeniile statului exploatarea era tot atît de cruntă ca şi pe
moşiile particulare. Rezistenţa sătenilor pe aceste domenii s-a manifestat
prin călcări de moşie şi tăieri de păduri. Astfel, în iulie 1867, poliţaiul
oraşului Tîrgovişte arată că locuitorii din satele Colanu, Priseaca şi Ulmi.
împreună cu unii orăşeni, au tăiat lemne din pădurea din apropierea
casei lui I. Văcărescu, urmată de călcări de moşie în proprietatea ora-
şului. In continuare, poliţaiul arată că la ordinul prefectului oraşului
Tîrgovişte a mers la izlazul urbei unde a constatat că s-a arat o 1/4 de
pogon din izlaz fără nici o aprobare legală, iar pietrele de hotar au fost
mutate de la locul lor :i:;_
O luptă aspră şi îndelungată· au avut de dus locuitorii din comuna
Colanu cu Primăria oraşului Tirgovişte. In lupta dusă împotriva autori-
tăţilor municipale, sătenii au beneficiat de ajutorul şi solidaritatea ţă
ranilor din satele înconjurătoare. In februarie 1869, în toiul iernii, pri-
31 Ibidem, f. 60.
:l.'.I Ibidem, f. 73.
3" Ibidem, f. 93.
:i.; Arh. Stat. Dimbovlţa, fond Primăria oraş Tirgovişte, dos. 44/1867.
MIŞCARI ŞI FRAMINTARI ŢARANEŞTI 183
marul comunei Colanu constată că mai mulţi locuitori au tăiat lemne

din pădurea oraşului. Surprinşi de autorităţi asupra faptului, sătenii
acceptă să plătească lemnele tăiate. Odată cu venirea primăverii încăl
cările şi tăierile de pădure încetează pentru a reîncepe cu şi mai multă
\·igoare odată cu venirea iernii.
Incă din toamnă, primarul surprinde într-o noapte doi săteni tăind
lemne din pădure. In ianuarie 1870, la acţiunea de tăiere a pădurii se
asociazJ locuitorii din Văcăreşti. Comisarul municipal se vede nevoit să
înştiinţeze Primăria oraşului Tîrgovişte că 10 ţărani din satul Colanu
au tăiat lemne din pădurea de prigonire cu casa „lui I. Văcărescu, că
tăierea din acea pădure n-a încetat, constinuînd cu şi mai multă în-
drăzneală. Fiind surprinşi în pădure de pădurar cu săniile încărcate de
lemne, aceştia declară slujbaşului că au drepturi de proprietate asupra
pădurii moştenite din părinţi.
Cîte\·a zile mai tîrziu sînt prinşi noaptea tăind lemne un număr
de 10 săteni din Colanu. Comisarul municipal, încercînd să-i oprească
pe acei locuitori şi să ducă săniile la primărie, sătenii s-au opus, sărind
cu topoarele să-i taie asupra oamenilor comisarului, pe motiv că pă
durea e a lor. Inspăimîntat, comisarul cere Primăriei oraşului Tîrgovişte
să ia măsuri energice împotriva sătenilor, căci nu mai are curaj să in-
tervină, văzînd asemenea rezistenţă din partea oamenilor :JG_
In urma acestor evenimente, autorităţile trec la represalii. Primarul
oraşului Tîrgovişte cere prefectului să ia cele mai potrivite măsuri pen-
tru stîrpirea răului, să se facă procese verbale de stricăciunile provocate
şi să se stăvilească orice încercare de tăiere de lemne pe viitor.
La 12 februarie 1871, comisarul municipal, însoţit de pădurar şi
un consilier au mers în pădurea cu pricina pentru a-i aresta pe vinovaţii
ce au tăiat lemne. Este surprins un singur sătean cu sania încărcată. La
somaţia comisarului, acesta se opune, ameninţînd că-i va tăia cu toporul
dacă îl vor împiedica să taie lemne din pădure, deoarece are drepturi
moştenite din părinţi. De frică, comisarul se vede nevoit să-l lase pe să
tean să taie în continuare lemne din pădure. Cu această ocazie constată
că toţi locuitorii taie lemne din pădure, existînd pericolul ca pădurea
să fie tăiată în întregime dacă nu vor fi oprite tăierile.
La insistenţele autorităţilor din Tîrgovişte şi fiindcă tăierile con-
tinuau, în cursul lunii, primarul comunei Colanu se deplasează în pă
durea cu pricina găsind pe săteni tăind lemne ziua în amiaza mare, ca
şi cînd ar fi pădurea lor. La întrebările puse de primar, sătenii răspund
că pădurea e a lor, moştenită de la părinţi, şi că nu au fost opriţi pînă
atunci să taie lemne din pădure. In continuare, afirmă că au tăiat lemne
din pădurea lor care se învecinează cu pădurea oraşului Tîrgovişte, de
care nu s-au atins.
Derutat de afirmaţiile sătenilor şi neputînd demonstra contrariul,
autorităţile hotărăsc să deschidă o acţiune judecătorească contra locuito-
rilor comunei Colanu. Sătenii angajează un avocat să le apere interesele.
In cursul dezbaterilor judiciare, sătenii îşi apără cu îndirjire drepturile,
aduc acte doveditoare din care rezultă că la 1845 stăpîneau pădurea. Pri-
măria nu poate aduce nici o dovadă în acest sens. După mai multe în-
36 Ibidem, dos. 3/1870.
MIHAI NICULAF:SCl'
184
făţişări. Primăria oraşului .îrgovişte pierde procesul fiind obligată să plă

tească cheltuielile de judecată. în iulie 1876, recursul Primăriei ora-;;ului
Tîrgovişte este respins de .Judecătoria din Tîrgovişte, sentinţa rc1mînincl
definitivă.
în momentul culminant al revoltelor ţărăneşti, cinel clasele domi-
nante se aşteptau la izbucnirea unei răscoale generale în întreaga ţarc·1,
sub presiunea evenimentelor, oamenii legii, pentru a atenua nemulţu
mirile ţăranilor, acordă cîştig de cauză sătenilor. Starea de nemuluţmire
a locuitorilor satelor determină pe legiuitori să acţioneze în direcţia îm-
bunătăţirii situaţiei ţărănimii. In Parlamentul ţării se aud voci care cer
îmbunătăţirea situaţiei sătenilor. în această perioadă un deputat conser-
vator cerea în parlament ameliorarea învoielilor agricole la legea de pre-
staţiune, în contra judecătorilor de pace şi a portăreilor ,.în contra tu-
turor acestor greutăţi sugrumătoare ce apasă pe nenorocitul ţăran" 37 •
Cu toate că pierderea procesului a fost o lovitură gravă dată pres-
tigiului autorităţilor, abia în cursul anului următor Primăria oraşului
Tîrgovişte va îndrăzni să redeschidă acţiunea judecătorească contra lo-
cuitorilor din Colanu, sub pretext că actele prezentate de sătenii din
Colanu în apărarea cauzei lor nu justifică drepturile de proprietate asu-
pra pădurii. In continuare, se invocă motivul că procesul a fost pierdut
datorită funcţionarilor Primăriei care nu s-au prezentat să apere în faţa
justiţiei drepturile oraşului. Ştiind că nu au dreptate, slujbaşii Primă
riei oraşului nu s-au prezentat sub diferite pretexte la numeroasele în-
făţişări pentru a apăra o cauză pentru care nu aveau nici un act do-
veditor.
La sfîrşitul lui 1878, după mai multe înfăţişări, Tribunalul jude-
ţean Dîmboviţa va anula dreptul de proprietate al sătenilor din comuna
Colanu pe mbtiv că înainte de 1872 dreptul de proprietate al Primăriei
oraşului Tîrgovişte nu a fost contestat 38 . Deşi vor contesta în continuare
această sentinţă a Tribunalului judeţean Dîmboviţa sătenii din comuna
Colanu vor fi siliţi să renunţe la pădure, după o rezistenţă eroică de
peste 20 de ani. Primele tăeri de pădure încep în 1865, iar ultimele tă
ieri sint semnalate în 1885.
C'ăkările de păduri şi de moşii au continuat şi în alte sate ale ju-
dejului Dîmboviţa.
în comuna Viforîta sătenii taie şi ei lemne din pădurile oraşului
Tîrgovişte, iar apoi bagă vitele în pădure ca să mănînce ghindă 39 .
In martie 1866, arendaşul moşiei Lucieni prinde un mare număr
de săteni tăind lemne din pădurea statului. Din aceste lemne sătenii fă
ceau doage pe care le vindeau pentru a-şi procura cele necesare tra-
iului ,o.
Prin delimitările ce s-au făcut cu ocazia reformei agrare, o serie
de terenuri împădurite au intrat în posesia sătenilor. Profitînd de aceasta.
sătenii s-au grăbit să taie lemnele de pe respectivele locuri şi să le vîndă.
O deosebită extindere au căpătat aceste tăieri în comuna Voineşti. Mi-
nisterul de Interne se vede nevoit să atragă atenţia primarului comunei
37 Monitorul oficial, nr. 243/1875.
311 Arh. Stat. Dîmboviţ.a, op. cit.
311 Ibidem, dos. 20/1865.
40 Ibidem, dos. 23/1866.
MIŞCARI ŞI FRAM1NTARI ŢARANEŞTI
185
să ia măsuri să-i oprească pe săteni de la tăiere, deoarece lemnele nu

sînt ale lor, iar celor care au tăiat lemne să le fie confiscate şi vindute
in profitul statului rd •
Pe de altă parte arendaşii statului, în goană după un profit cît
mai mare, reduceau la minimum personalul de pază al pădurilor. Pă
durarii erau exploataţi la maximum, erau prost plătiţi sau de loc. 1n
urma plîngerilor repetate ale lor, Ministerul de Finanţe se vede obligat
să intervină, atrăgînd atenţia subprefectului plăşii Dîmboviţa că arendaşii
sînt obligaţi a se învoi cu păzitorii plătindu-le o sumă oarecare. Aceasta
ne face să considerăm că paznicii, ei înşişi nemulţumiţi, nu sesizau auto-
rităţile de încălcările de pădure decît în cazuri extnreme, tăierile de
pădure fiind mult mai numeroase decît arată documentele.
Deşi obţineau profituri foarte mari din arendarea moşiilor, aren-
daşii erau mai mereu în urmă cu plata impozitelor şi a arenzilor faţă
de stat. In februarie 1866, casieria jud. Dîmboviţa se vede nevoită să
ceară subprefectului plăşii Dîmboviţa şi primarului corn. Măneşti să ia
cele mai urgente măsuri pentru încasarea rămăşiţelor arenzilor din anii
expiraţi, mergînd pînă la aplicarea legii de sechestrare a averii r. 2.
Agravarea exploatării şi creşterea nemulţumirii ţăranilor, atît la
sfîrşitul domniei lui Alex. Ioan Cuza şi în cursul lui 1876, a fost deter-
minată de criza financiară în care se zbătea România. Greutăţile crizei
au fost aruncate pe spinarea maselor populare. Sub pretextul crizei fi-
nanciare, arendaşii n-au achitat impozitele, slăbind guvernarea conser-
vatoare. Tendinţa guvernărilor conservatoare de a-i determina pe ţărani
să se supună la muncă, printr-o serie de legi represive, nu a dat rezul-
tate. Frămîntările ţărăneşti se vor amplifica, atingînd punctul culminant
în ajunul războiului de independenţă al României, cînd revoltele ţără
neşti depăşesc cadrul unor acţiuni izolate de rezistenţă faţă de stat şi
arendaşi, influenţînd viaţa politică a ţării. In anii 1875-1876, problema
ţărănească a constituit un important teren al luptei pentru putere între
Partidul conservator şi Partidul liberal. Starea de spirit a ţărănimii a
determinat noul guvern liberal, venit la putere în aprilie 1876, să-şi ţină
în parte promisiunile făcute în perioada cît a fost în opoziţie, luînd o
serie de măsuri în faovarea ţăranilor, atenuînd caracterul legilor pentru
învoieli agricole, iar în octombrie 1876 unele categorii de ţărani fuseseră
împroprietăriţi cu loturi din moşiile statului.
Izbucnirea Războiului pentru independenţă a României şi legile
favorabile ţăranilor, reducerea abuzurilor administraţiei au amînat iz-
bucnirea unei răscoale generale a ţărănimii pentru care autorităţile se
pregăteau febril să o înfrunte în vara lui 1876. Această situaţie era cu-
noscută şi de marile puteri europene r. 3 _
Jalbele către autorităţi, călcările de moşie, tăierile de păduri, re-
fuzul de a executa învoiielile agricole, neplata impozitelor, contestarea
dreptului de proprietate erau foarte frecvente. Se constată în jud. Dîm-
boviţa o perioadă de intensificare a revoltelor ţărăneşti în anii imediat
"1 Ibidem.
2
" Ibidem.
,,:J D. P. Ionescu, Atitudinea Angliei faţă de independenţa României, în „Stu-
dii şi materiale de istorie modernă", vol. III, Ed. Academiei Republicii Populare
Române, 1963, p, 89.
următori reformei agrare din 1864, ca urmare a intensificării exploatării

şi a dezamăgirii ţărănimii faţă de faptul că reforma a fost incompletă.
Revoltele scad în intensitate după 1869, pentru a lua amploare după
1871, atingînd punctul culminant în ajunul Războiului pentru indepen-
denţa României. După această dată revoltele vor continua, deşi cu mai
mică intensitate, datorită unor reforme şi izbucnirii Războiului de in-
dependenţă. Împotriva revoltelor ţărăneşti arendaşii şi moşierii cel mai
ades apelau la forţa dorobanţilor. Atunci cînd forţa dorobanţilor, de-
parte de a-i înspăimînta pe ţărani, îi îndîrjea şi mai tare, iar abuzurile
erau prea evidente, recurgeau la acţiuni judiciare împotriva sătenilor,
unde de cele mai multe ori aveau cîştig de cauză. Cunoscînd toate sub-
terfugiile legislaţiei agrare, autorităţile tărăgănau la nesfîrşit procesele.
epuizînd posibilităţile financiare modeste ale sătenilor care, nemaiputind
angaja un apărător, pierdeau procesul.
Poziţia moşierilor şi arendaşilor a slăbit tot mai mult, lupta ţăra
nilor amplificîndu-se, prevestind marile răscoale care vor urma, submi-
nînd încet dar sigur statul burghezo-moşieresc.
Aceşti ţărani crunt exploataţi de clasa dominantă vor apăra cu
piepturile lor pe cîmpurile de luptă independenţa României, dind do-
vadă de un înălţător patriotism jertfindu-şi viaţa pentru patrie, uitînd
de suferinţele şi mizeriile îndurate în patrie.
DES MOUVEMENTS ET DES TROUBLES SOCIAUX DANS LE DEPARTEMENT

DE DIMBOVITZA, A LA VEILLE DE LA GUERRE POUR L'INDEPENDANCE
DE LA ROUMANIE
Resume
La promulgation de la loi rurale du 20 aout 1864 a echappe les paysans des

esclavages feodaux et en meme temps Ies proprietes feodales sur la terre ont ete
remplacees avec Ies proprietes capitalistes, mais sans etre liquide la propriete fon-
ciere.
Les anciens serfs ont r~u peu de terre et de grandes surfaces sont restees
dans les mains des proprietaires fonciers.
Les abus des autorites a l'aplication de la reforme agrai1•e ont mecontente
Ies paysans.
Apres la chasse d'Alexandre Ioan Coudza l'exploitation des paysans s'etait
agravee.
Les habitants des villages ont oppose une resistance aux exploitateurs par
des petitions adressees aux autorites, par des invasions des domaines, des coupes
de forets et des revoltes evidentes.
11 y avait des mouvements sociaux dans Ies villages Băleni Români, Băleni
Sîrbi, Bela, Bezdead, Cobia, Cojasca, Colanu, Cornetul, Cazaci, Cucuteni, Dobra,
Dărmăneşti, Iedera, Frăsinetu. Găiseni, Lucieni, PoUogi, Priseaca, Pietrari, Şerbă
neşti, Strimbu, Tiţa, Ulmi, Văcăreşti, Viforita, Voineşti.
Les efforts des autorites de soumettre Ies paysans avaient echoues.
Les mouvements des paysans se sont intensifies en prevoyant les grandes
revoltes d'apres Ies annees de 1877,
SITUATIA SOCIAL-ECONOMICĂ A TĂRĂNIMII
' '
DîMBOVIŢENE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA
GEORGETA VLASCEANU
Problema agrară constituia pentru societatea românească de la în-

ceputul secolului al XX-lea una dintre problemele principale şi de mare
acuitate. Reforma agrară din 186-:l nu a reuşit decît parţial să soluţioneze
această problemă, neînlăturînd flagrantele inechităţi care, în perioada
următoare au cunoscut o şi mai puternică şi dramatică accentuare. Pe
fondul ac·estei situaţii social-economice are loc replica ţărănimii, concre-
tizată în 1907, care a constituit momentul de maximă încordare în is-
toria răscoalelor ţări\neşti din România.
!năbuşirea marii răscoale nu a reuşit să stăvilească lupta răscula
ţilor, care şi în anul următor treceau prin grele încercări datorită eve-
nimentelor din „primăvara sîngelui" 1. Presa dîmboviţeană consemnează
frămîntările ţărănimii din primăvara lui 1908 : ,.la ţară este o agitaţie,
dar care nu seamănă cu cea din 1907, dar dacă nu se \'or lua măsuri din
"\Teme poate să se schimbe într-o adevărată revoluţie" 2 . Deşi pus în
faţa acestei situaţii, partidul liberal, aflat la cîrma ţării, nu se gîndea
la o rezolvare de fond a problemei agrare în sensul unei împroprietăriri
a ţărănimii, ci la unele schimbări superficiale cum sînt : luarea în arendă,
cumpărarea pămîntului moşieresc şi încheierea de noi învoieli agricole.
Lucrările sesiunii parlamentare din toamna anului 1907 s-au fi-
nalizat cu elaborarea unor legi privind problema agrară. Prima lege vo-
tată a fost aceea a tocmelilor agricole din 23.XII.1907/5.1.1908, care sta-
bilea faţă de diversitatea felurilor de învoieli existente pînă atunci, noi
forme : a) învoieli fie în bani fie în dijmă, prin care li se atribuia ţă
ranilor o întindere de pămînt mai mică de 20 ha de fiecare cap de fa-
milie, b) învoieli pentru păşune de vite, c) învoieli prin care ţăranii se
obligă a lucra cu ziua diferite munci agricole.
Legea tocmelilor agricole interzicea retribuirea muncitorilor agri-
coli în natură sau în fise, retribuirea munci urmînd să se facă în bani.
Alte prevederi ale legii se refereau la fixarea preţurilor regionale ma-
xime şi minime privitoare la arendă, dijmă şi păşune. Comisiile regio-
nale stabileau preţurile atît pentru arendă, dijmă şi păşune, cît şi sala-
riul muncitorului agricol. Comisiile agricole regionale erau alcătuite din
1 Colecţia ziarului „Credinţa", B.A.R.S.R., 3 februarie 1908, p. 3.
2 Idem, 2 martie 1908.
188 GEORGETA \'LASCF.ANU
cite doi reprezentanţi ai ţăranilor şi doi ai proprietarilor, cărora li se

adăuga un inspector agricol de fiecare judeţ. Pentru judeţul Dîmboviţa,
,,în 3 februarie 1908 s-a făcut alegerea de delegaţi ai proprietarilor pen-
tru tocmelile agricole în localul tribunalului Dîmboviţa. Au fost aleşi
I. Văcărescu, Constantin Kiru - membri, D. Danariciu, C. Dragomi-
rescu - supleanţi" :i_
Legea prevedea „I;_>reţurile peste care nu se poate ridica arendarea
pămînturilor în bani, precum şi dijma cea mai mare ce se poate lua"\
în funcţie de regiunea geografică unde era amplasată moşia. In judeţul
Dîmboviţa terenurile arabile şi păşunile au fost împărţite în trei zone,
ţinîndu-se seama de amplasarea lor geografică şi fertilitatea solului.
(vezi anexa).
Articolul 65 din Legea învoielilor agricole pentru judeţul Dimbo-
viţa, prevedea pentru prima regiune : arenda în bani pentru un ha de
cultură 65-40 lei; pentru un ha de fîneaţă 65-50 lei cît şi preţurile
de păşunat 65-40 lei ha. Referitor la păşunatul vitelor preţurile stabi-
lite erau : 10 lei pentru o vită mare iar pentru două vite mari păşunate
în pădure se stabileau 6 lei. Se calcula şi numărul vitelor ce intrau în-
tr-un hectar de păşune : 6 vite la cîmp şi luncă iar la deal numărul era
de 4. Pentru dijma din produse legea prevedea „va fi una din toate pro-
ductele cultivate cu sămînţa ţăranului muncitor" 5• Legea evalua şi hrana
necesară zilnic unui muncitor agricol : ,,40 bani/zi pentru bărbaţi şi 30
bani/zi pentru femei şi minori pînă la 15 ani" 6 •
Pentru regiunea a II-a arenda în bani pentru un ha de cultură era
de 42 lei, pentru un ha de fîneaţă 42 lei, iar pentru un ha de păşune
se plăteau 40 lei. Pentru păşunatul vitelor se stabilea 10 lei pentru o
vită mare, iar la munte pentru aceeaşi categorie de vite se plăteau
4 lei 7• Evaluarea hranei zilnice pentru un muncitor agricol se făcea la
fel ca în prima regiune.
Pentru ultima regiune se plăteau 48-30 lei pentru un hectar de
cultură, 48-30 lei pentru un ha de fîneaţă iar pentru păşunatul vitelor
se stabilea preţul de 5 lei pentru o vită mare cît şi numărul de 4 vite ce
intrau la un ha de păşune. Spre deosebire de celelalte regiuni „dijma nu
se pretindea" 13, deoarece era o regiune unde producţia de cereale era
mai mică, date fiind condiţiile de climă şi relief specifice regiunilor de-
luroase. Dacă comparăm cele trei regiuni observăm că preţurile pentru
arendă, dijmă şi păşune, scad în funcţie de fertilitatea naturală a so-
lului. Aşa cum era alcătuită legea învoielilor agricole „nu va face alt-
ceva decît să îngreuneze situaţia ţărănimii" 9, sublinia ziarul dîmbo\·i-
ţean „Credinţa". Partidul Conservator, partid în genere al marilor mo-
şieri, considera că „legea tocmelilor agricole se va mai preface fiindcă
pămîntul şi munca au valoarea pe care o au, nu aceea pe care le-o dai.
a Idem, 3 februarie 1908.

~ Legea int'oielilor agricole, Imprimeriile Statului, Buc-., 1907, p. 26.
G Colecţia ziarului „Credinţa" ... , 27 martie HI08.
li Ibidem.
7 Ibidem.
8 Ibidem.
9 Idem, 23 martie 1908.
ŞITUAŢIA ŢARANIMII LA ÎNCEPUTUL SEC. XIX 189
S-a stabilit preţul pămîntului prea jos, iar preţul muncii prea sus" 10 .
într-adevăr, legea avea o serie de lipsuri dar nu cele semnalate de con-
servatori ; Partidul Conservator, aflat în opoziţie, nu putea vedea legile
emise de liberali decit „legi care nu se pot aplica în practică" 11 •
!n ciuda deficienţelor pe care le conţinea legea, deficienţe care
avantajau pe moşieri şi arendaşi, ea a fost eludată în diverse moduri
de cei care au conceput-o. Astfel, locuitorii comunei Greci se plîng Mi-
nisterului Agriculturii de această lege, care este cotată ca fiind „mult
mai grea după cum a fost pînă acum" 12 , şi se ridică împotriva preţurilor
fixate pentru fiecare regiune deoarece locurile de la deal „fiind foarte
proaste nu merită decît 5-6 lei pogonul... iar locurile de luncă care sînt
mai puţin bunicele nu merită decît 15 lei anual pogonul" 1:1. Ţăranii nu
sînt de acord nici cu dijma stabilită de lege cerind .,tot ce se face pe loc,
porumb, fasole, coceni, dovleci, din trei una în luncă, iar pe deal locu-
rile să fie din patru una, după cum ,au fost în anii trecuţi" 1r.. Intr-adevăr
ţăranii nu puteau fi de acord cu dijma prevăzută de noua lege fiindcă
spre deosebire de vechea lege agrară acum dijma se „pretindea una şi
una din product" i;; cît şi din plantele ce se cultivă pe acelaşi teren cu
porumbul : fasole, dovleci, etc. Legea tocmelilor agricole interzicea în-
voiala cu munca la tarla „adică obligaţiunea ţăranului de a cultiva pen-
tru o anumită întindere de pămînt în folosul său, altă întindere de pă
mînt în folosul proprietarului sau arendaşului" rn_
Nenumărate plîngeri ale ţăranilor adresate Comisiei Regionale Agri-
cole Dîmboviţa, reflectă abuzurile săvîrşite de arendaşi, care practicau
în locul dijmei de-a valma îngăduită de lege, dijma la tarla. Locuitorii din
Puţu cu Salcia se plîng Comisiei Regionale de faptul că toată vara mun-
cesc şi nu mai rămîn decît cu un pogon de pămînt iar pentru acesta
,.dacă a fost ogor îi arăm toamna două de semănătură, îi secerăm două
de griu şi-l cărăm la maşină, îi facem şase zile cu mîinile, ne ia patru
tîrne de porumb ştiuleţi, 18 kg de fasole, 50 snopi de coceni, dovleci în
parte, 6 găini, 10 ouă, un muşchi; astfel că toamna cu porumbul care
ne rămîne, nu ni se plăteşte nici hrana cu care ne-am hrănit la această
muncă" 17 . Articolul 4 din legea tocmelilor agricole prevedea ca „dij-
muitul - afară de cazuri de forţă majoră - terbuie să înceapă cel tîr-
ziu 15 zile după terminarea fiecărui fel de recoltă şi să continue fără
întrerupere" 18 . Se întîlnesc nenumărate cazuri de întîrzieri la dijmuiri,
ţăranii plîngîndu-se că „în multe rînduri am fost la domnul arendaş a
10 Idem, 8 iunie 1908.

11 Idem, 6 aprilie 1908.
12 Cu lege re de documente privind răscoalele ţii răneşti din anul 1907 în ju-
deţul Dîmboviţa, Secţia propagandă a Comitetului judeţean Dîmboviţa P.r. R., Tîr-
govişte, 1977, p. 83.
1:1 Ibidem.
1'• Ibidem.
1:, Idem, p. 81.

1G Legea învoielilor agricole, 1907, Imprimeriile Statului, Buc., p. 4.
17 Culegere de documente privind răscoalele ţărăneşti din anul 1907 în ju-
deţul Dimboviţa, p. 85.
18 Legea învoielilor agricole, p. 4.
]90 GEORGETA VLAsCEANli
ne socoti şi apoi sii ne dijmuie, spunindu-ne că are să-şi fac(1 gustul cu

noi că am fost intriganţi" iii_ Faptul că urendaşii nu dijmuiau la timp
recoltele avea repercusiuni asupra situaţiei ţăranilor deoarece recoltele
stind pe cîmp sub acţiunea timpului ploios se degradau.
Desigur că abuzurlie arendaşilor şi proprietarilor nu se opresc
aici ; ele continuă cu cele de felul aducerii de ţărani învoitori de pe alte
moşii ... ,,domnul proprietar al nostru a adus invoitori din comuna Dobra
precum şi din moşia domnului D. H. Panteli iar noi azi sintem expuşi
a muri de foame împreună cu vitele" 2' 1. Abuzurile scl\"irşite de arendaşi
şi proprietari erau cunoscute de Inspectoratul agricol al judeţului Dim-
boviţa şi de Consiliul superior al agriculturii însă nu luau nici o mă
sură, se mărgineau doar să le consemneze : ,,cele mai multe plîngeri au
avut loc din partea ţăranilor în contra obligaţiunii de a da dijmă şi din
coceni, fasole şi dovleci•' 21 . Autorităţile considerau că, dat fiind primul
an de aplicare a legii „să procedăm cu mai puţină rigoare şi să nu uzăm
decît în puţine cazuri de asprimea legii" 22 .
O problemă importantă de care ţăranii îşi legaseră mari speranţe
era aceea a izlazurilor. Proiectul iniţial prezentat de guvern obliga pe
moşieri să vîndă comunelor 1/8 din moşie pentru izlaz. A fost înlocuită
clauza vînzării obligatorii cu clauza vinzării de bună,·oie ceea ce î-n-
semna că „legea îngăduia de fapt refuzul proprietarilor de a da izlaz
comunelor" 2:1. S-au înregistrat plîngeri ale ţăranilor referitoare la iz-
laz : ,, ... nu mai avem nici palmă de izlaz şi vitele le-am pierdut. Nu mai
putem ţine decît două vite pipernicite de jug, care cu multă greutate
le ţinem" :v._
Proprietarii şi arendaşii din judeţ. prin nenumăratele abuzuri în-
registrate la aplicarea noii legi agrare, au contribuit la incitarea ţăra
nilor, concretizată prin frămîntările ţărăneşti din 1908 de la Produleşti.
Viforîta, Suţa Seacă, etc. Aşa cum a fost alcătuită, legea tocmelilor agri-
cole oferea moşierilor posibilităţi sporite pentru însuşirea rentei agrare
iar arendaşilor condiţii optime pentru însuşirea rentei funciare.
In strînsă legătură cu legea tocmelilor agricole a fost votată şi le-
gea judecătoriilor de ocoale la 30.XII.1907/12.01.1908. Judecătorii de ocoale
judecau procesele ţăranilor cu proprietarii şi arendaşii la faţa locului,
elucidau contestaţiile ivite împotriva proceselor verbale care constatau
nereguli din partea autorităţilor locale'' 2r,_ ln judeţul Dîmbo,·iţa existau
10 judecătorii de ocoale : -
1. Judecătoria rurală Tîrgovişte : cu comuna urbană Tîrgo,·işte .-;;i
comunele rurale Aninoasa. Colanu, Dragomireşti. Gura Ocniţei. Lucieni.
Ocniţa, Răzvad, Şotînga, Viforîta ; judecător C. C. Voiculescu, magistrat
stagiar AL T. Andronescu.
19
Culegere de documente ... , p. 94.
w Idem, p. 86.
21 Idem, p. 95.
22 Idem, pp. 95-96.
:!:I Marea răscoală a ţc'iranilor 1907, p. 803.
21 Culegere de documente ... , p. 85.
:!.'J Marea răscoală a ţăranilor 1907, p. 804.
SITUAŢIA ŢARANIMII LA INCEPUTUL SEC. XIX 191
2. Judecătoria rurală Pucioasa : Pucioasa, Doiceşti, Glodeni. Mo-

reni, Moţăieni, Pietroşiţa, Runcu, Ţâţa, Vulcana, Vulcana Pandelt:> : ju-
decător Constantin S. Ionescu, magistrat stagiar C. Luculescu.
3 . .Judecătoria rurală Bezdead : Bezdead, Bela, Colibaşi, Valea Lungă,
Vîrfurile, Vişineşti ; judecător G. Nicoleanu, magistrat stagiar D. Mi-
hăiescu.
4. Judecătoria rurală Voineşti : Voineşti, Bărbuleţ, Boţeşti, Cîndeşti,
Gemenea, Isvoarele, Măneşti, Pietrari, Tătărani ; judecător Petru Da-
Yidescu. magistrat stagiar V. Urlăteanu.
5. Judecătoria rurală Valea Mare : Valea Mare, Băduleşti, Bogaţi,
Butoiu, Crîngurile, Glîmbocata, Gura Foii, Hulubeşti, Ludeşti, Pătroaia ;
judecător Dem Doicescu, magistrat stagiar Pascu V. Dinescu.
6. Judecătoria rurală Găieşti : comuna urbană Găieşti, comunele
rurale Broşteni, Ciupele, Cobia, Cojocaru, Dragodana, Greci, !oneşti, Ju-
gureni, Mogoşani, Morteni, Picior de Munte, Sperieţeni ; judecător Al.
Teodorescu, magistrat stagiar Petru Savin.
7. Judecătoria rurală Titu : Titu, Braniştea, Cornetu, Costeşti, Crovu,
Mărunţişu, Mătăsaru, Odobeşti, Potlogi, Produleşti, Româneşti, Ulieşti.
Văcăreşti de Răstoacă ; judecător C. Sernatiu, magistrat stagiar Victor
Ştirbulescu.
8. Judecătoria rurală Ghergani : Ghergani, Bîldana, Bălteni, Bre-
zoaiele, Conţeşti, Găiseni, Lunguleţu, Podu Bărbierului, Poienile, Săr
daru, Slobozia Moară, Vizureşti ; judecător Aurel Lerescu, magistrat sta-
giar St. Popescu.
9. Judecătoria rurală Bilciureşti : Bilciureşti. Bolovani, Cătunu. Co-
jasca Cornăţelu, Corneşti, Dobra. Finta, Frasin, Gheboaia, Mărceşti, Tă
tărani ; judecător G. Lecca, magistrat stagiar Marin C. Popescu.
10. Judecătoria rurală Cazaci : Cazaci, Băleni, Comişani, Ghineşti.
Gura Suţii, Hăbeni, Mircea Vodă, Pierşinari, Raciu, Săcuieni, Suţa Seacă,
Văcăreşti ; magistrat stagiar Aurel C. Petrescu w_
Aplicarea întocmai a acestei legi ar fi ameliorat oarecum situaţia
ţăranilor, aceştia nemaifiind obligaţi să se deplaseze la judeţ pentru
judecarea proceselor cu proprietarii sau arendaşii. fapt care ar fi im-
plicat cheltuieli în plus.
în condiţiile menţinerii intacte a regimului proprietăţii moşiereşti,
legiuirile agrare, avînd un profund caracter de clasă, nu puteau aduce
schimbări de fond în relaţiile de muncă din agricultură, ele constituind
doar o frînă în calea intensificării exploatării ţărănimii şi constituind o
problemă permanent deschisă şi revendicată pe drept de cei impilaţi.
De fapt micile schimbări survenite în „legiuirile agricole şi care de mo-
ment ar fi uşurat situaţia ţărănimii, nu aveau alt scop decît acela de a
pondera avîntul revoluţionar al ţărănimii. Se impunea o reformă agrară
cu caracter democratic, care însă nu era posibilă în contextul social-po-
litic de la începutul secolului al XX-lea. Oricum, ,,problema agrar[1·' va
constitui şi în continuare „firul roşu" al viitoarelor confruntări sociale,
devenite din ce în ce mai complexe.
:it; Colecţia ziarului „Credinţa", B.A.R.S.R., 11 mai 1908.
192 GEORGETA VLAsCEANU
ANEXA
Regiunea I cuprindea localităţile : Adînca, Băduleşti, Bîldana, Bă

leni-Români, Băleni-Sîrbi, Bilciureşti, Bolovani, Braniştea, Bezdead, Buc-
şani, Cazaci, Cătunu, Ciupa, Cojasca, Comişani, Conţeşti, Cornetu, Cos-
teşti, Crînguri, Dobra, Dragodana-Cuparu, Dragomireşti, Finta, Frasinu,
Găiseni. Gheboaia, Ghergani, Ghineşti, Greci, Gura Foii, Hăbeni, !o-
neşti, Lazuri, Lucieni, Lunguleţu, Mărceşti, Măruniişu, Mătăsaru, Mircea-
Vodă, Mogoşani, Odobeşti, Pătroaia, Petreşti, Pierşinari, Podu-Bărbie
rului, Poiana de Jos, Poiana de Sus, Potlogi, Produleşti, Puntea de Gerci.
Raciu, Răzvad, Româneşti, Săcueni, Sărdaru, Slobozia-Moară, Tătărani.
Titu, Ulieşti, Văcăreşti, Văcăreşti de Răstoacă, Valea Mare, Viforita, Vi-
zureşti, Găieşti.
Regiunea a II-a cuprindea satele Aninoasa, Bogaţi, Brăneşti, Broş

teni. Cobia, Colanu, Cornăţelu, Doiceşti, Glîrnbocata, Gura Ocniţei, Gura
Şuţii, Hulubeşti, Ludeşti, Măneşti, Morteni, Moţăieni, Ocniţa. Picior de
Munte, Sperieţeni, Şerbăneşti, Poduri, Şotînga, Suţa Seacă, Valea Ca-
selor.
Regiunea a III-a cuprindea localităţile Bărbuleţu, Bella, Bezdead.
Boţeşti, Butoiu, Cindeşti, Colibaşi, Cucuteni, Gemenea, Glodeni, Izvoa-
rele, Moroeni, Pietrari, Pietroşiţa, Priboiu, Rîul Alb, Runcu, Tătărani.
Tâţa, Urseiu, Valea Lungă, Virfuri, Vişineşti, Voineşti, Vulcana Pandele
(Ziarul „Credinţa" din 27.III.1908).
SIMPOZIONUL
INFLUENTE ORIENT ALE
ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ
S11\'IPOZIONUL
,,INFLUENŢE ORIENTALE IN CULTURA ROMÂNEASCA"
In zilele de 24-25 mai 1975 a avut loc la Tîrgovişte un simpozion

organizat de Asociaţia de studii orientale din Republica Socialistă Ro-
mânia, Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă şi Uniunea
sindicatelor din învăţămînt, ştiinţă şi cultură.
Sesiunea de comunicări a fost deschisă de prof. Ion Gavrilă, pre-
şedintele C.J.C.E.S. Dîmboviţa. Comunicările au fost prezentate de :
prof. univ. dr. Cicerone Poghirc, decanul Facultăţii de limbi romanice,
clasice şi orientale a Universităţii din Bucureşti şi preşedintele Asocia-
ţiei de studii orientale din R. S. România - Influenţa orientală asupra
limbii române ; Eugen Fruchter şi Gabriel Mihăescu (Tîrgovişte) - Com-
ponente ale filozofiei oricn_ţale în concepţia despre lume a geto-dacilor ;
prof. univ. dr. \Aurel D2ceil - Tîrgoviştea între Mihai Viteazul şi Sinan
Paşa (1595) ; prof. Gh. /. Constantin - Şeicul Bedr ed-Din despre tre-
cerea lui pe la Mircea cel Bătrîn ; prof. emerit Mircea Georgescu (Tîr-
govişte) - Influenţe orientale asupra unor ceremonii de la Curtea Dom-
nească din Tîrgovişte; conf. dr. \Corina Nicolescu\ - Elemente orientale
în concepţia decorativă din Ţara Românească (sec. XVI-XVII) ; Maria
Georgescu (Tîrgovişte) - Influenţe orientale în arta brîncovenească ;
dr. Rodica Ciocan-Ivănescu - Factorul oriental în componenţa barocu-
lui românesc de secol XVII-XVIII ; dr. doc. Maria J\ilatilda Alexan-
drescu-Dersca-Bulgaru - Ştiri despre Tîrgovişte la călătorii orientali
din sec. XVII ; prof. emerit Radu Gioglovan (Tîrgovişte) - Ecouri orien-
tale în muzica românească.
Comunicările au fost urmate de fructuoase dezbateri asupra im-
portantelor teme abordate, unele comunicări ale cercetătorilor tîrgoviş
teni fiind elogiate de specialişti pentru nivelul ştiinţific ridicat.
In cadrul manifestării, organizatorii au asigurat şi o documentare
la Palatul brîncovenesc de la Potlogi, Capela Ion Ghica de la Ghergani,
mănăstirile Cobia şi Dealu, o gală de filme (Testamentul, Vechi capitale
ale ţării noastre, Costumul românesc de ceremonie, Arhitectura feudală
românească), precum şi evocarea „Mihai Viteazul", după piesa lui Emi-
lian Malciu, interpretată de un grup de actori de la Teatrul Naţional din
Bucureşti.
G. M. - E. F.
INFLUENTA ORIENTALA ASUPRA LIMBII UOMÂNE
'
(Chestiuni de metodă)
CICERONE POGHIRC
1. Datorită poziţiei sale geografice - la capătul acelui imens co-

ridor al stepelor nord-pontice care leagă Europa de Caucaz şi Asia
Centrală şi legat de Asia Mică atît pe căi de uscat, cît şi pe mare - te-
ritoriul ţării noastre a constituit înc[1 din cele mai vechi timpuri 1 o ade-
vărată placă turnantă în relaţiile Orient-Occident. Faptul acesta a lăsat
amprente adînci în istoria, civilizaţia, cultura şi limba româneascC:-1, sem-
nalate de numeroşi cercetători în studii particulare, dar neadunate încă
într-o adevărată lucrare de sinteză.
1.1. Singura încercare de sinteză, celebra lucrare a lui Lazăr Şăi
neanu 2 , în ciuda meritelor ei incontestabile, este în fapt nu un studiu al
tuturor elementelor orientale din limba noastră, ci doar al influenţei
turceşti-osmanlîi, pe care autorul o considera „singura influenţă orien-
tală durabilă şi apreciabilă" :1. El nega influenţa preosmană, atît pe cea
avară cît şi pe cea cumano-pecenegă, reducea influenţa tătară la un feno-
men dialectal şi ignora cu des:'"ivîrşire orice altă influenţă orientală ne-
turcică. Ca adevărat pozitivist neogramatic Şăineanu limita la mijloa-
cele proprii de cunoaştere şi la cele ale epocii o realitate lingvistică,
e drept, foarte complicată şi greu de definit cu posibilităţile de atunci,
dar evident mult mai vastă, rezultînd, cel puţin ca principiu, fie şi nu-
mai din datele istorice incontestabile despre relaţiile noastre certe cu
popoarele orientale în diverse epoci.
1.2. împrumuturile din turca osmar.ă constituie, fără îndoială, cea
mai importantă influenţă orientală, dar ea nu e nici pe departe singura,
iar sub raport cronologic este cea mai recentă. Maestrul lui Şăineanu,
B. P. Hasdeu, trasase în lucrările sale şi urma altor influenţe orien-
tale - iranice şi armeneşti - iar în cadrul celei turcice el insistase
asupra faptului că româna trebuie să posede şi elemente turcice ante-
rioare împrumuturilor osmanlîi (şi deosebite de acestea prin caracterul
lor arhaic, pastoral şi dialectal)"· In perioada „Influenţei orientale" Şăi
neanu se afla într-o dispoziţie antihasdeiană, dar cercetările ulterioare
1 Cea mai veche atestare în acest sens o constituie tabletele de la Tărtaria
(cca 3000 î.e.n.), cu semne grafice similare cu cele sumeriene.
2 Influenţa orientală asupra limbei şi culturii române, I-II, 1-2, Bucu-
reşt.i, 1900.
:iOp. cit., p.
" Sur les elements turcs dans la langue roumaine, Bucarest, 1886, 21 p.
198 CICERONE POGHIRC
aveau să-i dea dreptate lui Hasdeu, ele mergînd, fie şi involuntar, pe
urmele trasate de acesta.
1.3. Progresele realizate după lucrarea lui Şăineanu, mai ales in
ultimele decenii, ne îndreptăţesc, credem, să încercăm a delimita do-
meniile şi a schiţa problematica cercetării şi metodele de urmat în ve-
derea adincirii studiului influenţei orientale înaintea unei noi sinteze.
cu adevărat generale, care, evident, depăşeşte posibilităţile autorului
acPstor rinduri şi ale unui singur om în general.
2. Cercetarea i n f 1 u e n ţ ei turceşti în româneşte datează
propriu-zis de la D. Cantemir, care a indicat originea turcească a multor
cm·inte şi nume proprii 5. Intr-o perioadă în care lingvistica se consti-
tuise de mult ca ştiinţă, elementele turceşti în limba noastră au fost
studiate mai întîi de R. Roesler 6 , cu greşeli asupra cărora au atras
atenţia mai ales B. P. Hasdeu şi M. Gaster î_ Aceleaşi elemente au fost
tratate ulterior de A. Cihac 8 iar la scurtă vreme de Fr. Miklosich 9 . Un
an mai tîrziu apărea la Bucureşti teza lui L. Şăineanu, pe care avea
s-o reia mai tîrziu, refăcînd-o şi completind-o. Toate aceste cercetări
depistaseră elemente turceşti în română, dar considerau ca singura lor
sursă turca osmană. In raportul său la cel de-al VII-lea Congres al
orientaliştilor (oct. 1886), B. P. Hasdeu, fără a intra în amănunte, atrăgea
atenţia asupra „cronologiei şi geografiei cuvîntului", adică a timpului
şi locului de pătrundere, cerind să se facă distincţie între „turc şi turc",
adică între diversele limbi şi dialecte turcice care au constituit în de-
cursul timpului surse de împrumut în română. Tot el atrăgea atenţia
asupra slabei circulaţii a multora dintre împrumuturile turceşti semna-
late de predecesorii săi 10 . In ciuda acestor recomandări, completările
aduse cîţiva ani mai tîrziu de W. Rudow 11 , însemnau, în fapt, un pas
înapoi în ceea ce priveşte metoda ştiinţifică.
2.1. Sinteza tuturor acestor lucrări au constituit-o cele două vo-
lume ale „Influenţei orientale" a lui L. Şăineanu t'.!. Superioritatea cer-
cetărilor acestuia constă în utilizarea din plin a izvoarelor literaturii
române vechi pentru lămurirea istoriei elementelor turceşti în româneşte,
precum şi o mai mare stricteţe în ceea ce priveşte aspectul fonetic al
etimologiei, neglijat adesea de unii predecesori. Din păcate însă, istoria
5 Vezi, de exemplu, .,Scara" lui Cantemir la Istoria ieroglifică : alai, cira,
fişchie, iasimin, ielcovan, meteris, mehlem, mehenghi, nafaca, padzerh, sam, sam-
sun, şe1·bet etc.
'' Die griechischen und tiirkischen Bestandlleile im Romănischen, Wi<'n,
1305, 54 p.
7 M. Gaster, Citeva rectificări la etimologiile grece, turce şi mnghiare ale
lt1i Rosler, .,Columna lui Traian", 1876, p. 521-524.
t! Dictionnaire d'etymologie daco-romane. Vol. li. Elements slaves, magi,ars,
turcs, grecs-modernes et albanais, FrancfortiM-Berlin-Bucarest, 1879.
!I Die tilrkischen Elemente in den Sudost-und Osteuropăischen Sprachen,
Wien, 1884.
rn Op. cit., p. 10-11.
11 Neue Belege zu den tilrkischen Lehnwortern im Rumiinischen, Zschr. f.
romanische Philologie, 17, 1893, 388--418, 18, 1894, 74-111, 19, 1895, 281-430.
ii Op. cit., în nota 2. Varianta franceză prescurtată a Influenţei orientale, sub
titlul Les elements orientaux en roumain, a apărut în revista „Romania'' şi apoi
în volum la Paris in 190:.!. Observaţh c-ritice au adus N. Iorga [n „Noua revistă
romană" şi I. Popovlci.
L"lFLUENŢA ORIENTALA ASUPRA LIMBII ROMANE 199
limbii turce, ca şi a celorlalte limbi turcice, şi mai ales cunoaşterea

dialectelor turceşti, era în acel moment foarte aproximativă, ceea ce a
împiedicat pe Şăineanu să realizeze dezideratele şi sugestile lui Hasdeu.
In loc însă de a recunoaşte lipsa de mijloace ştiinţifice pentru realizarea
acelor deziderate, Şăineanu se credea îndreptăţit să afirme că „ipoteza
despre existenţa în româneşte a unor elemente pre-osmanlîi (avare,
pecenege, cumane, mongole) n-a fost încă confirmată prin nici un fapt
iredutabil" 1:1.
2.2. Lucrarea lui Şăineanu a rămas şi pînă astăzi pentru cei care
se ocupă de influenţa turcă, instrumentul fundamental, după expresia
lui V. Bogrea, ,,Biblia elementelor orientale în româneşte". In prima pe-
rioadă după apariţia lucrării, contribuţiile turcologice româneşti nici
n-au fost concepute decît ca simple completări la lucrarea lui Şăineanu.
Lucrarea lui T. Lobel H avea faţă de cea a lui Şăineanu avantajul cu-
noaşterii limbii turce vorbite, uneori chiar în aspectele ei dialectice,
înafara depistării unor cuvinte pe care Şăineanu nu le luase în consi-
derare. Cercetările lui V. Bogrea aduceau o lărgime de vederi, o preci-
zie de metodă şi o bogăţie de idei rar întîlnite. Mulţi ani mai tîrziu,
acad. Al. Graur avea să-şi conceapă noile etimologii turcice tot ca simple
adaosuri la lucrarea lui Şăineanu. Unele precizări şi completări au fost
aduse şi în remarcabilul dicţionar al lui Tiktin, iar elementele turceşti
din aromână au fost adunate de G. Pascu. Printre aceste serioase con-
tribuţii ştiinţifice, lucrarea lui G. Popescu-Ciocănel constituia un regres
în ceea ce priveşte metoda, deşi atrăgea atenţia asupra necesităţii de a
privi influenţa orientală asupra românei într-un plan mai larg decît
cel turcic.
, 2.3. Contribuţia cea mai de seamă după cel de-al doilea război mon-
dial la cunoaşterea elementelor turceşti ale limbii române este, fără în-
doială, cea a lui Vladimir Drimba. Mergînd pe urmele lui P. Papahagi
şi L. Spitzer, Vl. Drimba a semnalat mai întîi o serie de paralelisme
frazeologice turco-române, a adus noi contribuţii la cunoaşterea împru-
muturilor turceşti în dialectele sud-dunărene şi, urmînd o direcţie sem-
nalată încă de Fr. Miklosich, s-a ocupat, ca şi I. Matei, de cuvintele ro-
mâneşti pătrunse în turcă. Cercetările sale ulterioare privind dialectele
turceşti şi tătăreşti din Dobrogea, ca şi poziţia lingvistică a altor ido-
muri turcice (în primul rînd limba cumană) urmăresc, pe lîngă scopul
lor intrinsec, turcologic, pregătirea fundamentelor unei noi reconsiderări
a elementelor turceşti din limba română.
2.4. Printre alte contribuţii mai noi la influenţa turcească, merită
semnalată cartea lui H. F. Wendt, în primul rînd pentru încercarea ei
de a realiza o stratificare cronologică şi geografică a elementelor tur-
ceşti, deosebind de cuvintele osmane pe cele cumano-pecenege, tătare,
crimeene şi chipceace, precum şi elementele dialectale. Informaţia re-
dusă a autorului asupra dialectelor turcice şi turceşti, ca şi nesiguranţa
în ceea ce priveşte metoda lipsesc însă de fundament ştiinţific majori-
tatea contribuţiilor sale, care constituie cel mult sugestii ce urmează a
13 lnfl. or.
11 Contribuţii la stabilirea originii orientale a unor cuvinte româneşti, Ana-
lele Acad. Rom. Mem. Secţ. Lit. ser. II, t. 30, Bucureşti, 1908.
200 CICERONE POGHrRC
fi precizate de cercetătorii versaţi în materie şi nicidecum concluzii va-

labile pentru ulterioare demonstraţii lingvistice sau istorice.
2.5. Un domeniu care a cunoscut o nouă dezvoltare este acela al
onomasticii. Cu rare excepţii, onomastica de origine turcică nu făcuse
obiectul unor cercetări speciale, ea fiind doar incidental amintită în
lucrări generale de onomastică sau de istorie românească. Problemele
generale ale toponimiei turce în România au fost tratate mai întîi de
J\. Decei, toponimia pecenego-cumanică din Muntenia de I. Canea şi
I. Donat, iar hidronimele de origine turcă (în primul rînd dobrogene) au
fost adunate de autorul acestor rînduri. Observaţii şi date interesante
se găsesc şi în lucrările lui N. D. Raevski şi A. Eremia.
2.6. O distincţie esenţială care trebuie făcută în cadrul toponime-
lor turcice este următoarea : existenţa unor toponime ca Peceneaga, Pi-
cineagul, Comana, Tătaru, Tătăruş, Uzunul, Valea Turcului etc. atestă
fără îndoială prezenţa unor populaţii sau indivizi de origine turcică în
regiunile respective într-o epocă mai veche, dar ele atestă totodată pre-
zenţa românilor alături de ei, aceste nume fiind evident create de ra-
mam. Totodată, aşa cum a demonstrat E. Petrovici pentru toponimele
slave, toponimele provenind de la cuvinte turceşti pătrunse în româ-
neşte, cum ar fi Cupuzu, Dudu, Odaia etc, nu dovedesc în nici un fel
prezenţa turcilor în locurile respective, aceste toponime putînd fi create
de români chiar într-o epocă foarte recentă.
3. Problemele fundamentale care stau în faţa cercetării actuale
privind influenţa turcică în româneşte ni se par a fi următoarele. Cel
mai de seamă lucru este, fără îndoială, diferenţierea geografică şi cro-
nologică a acestor elemente. Elementele turceşti şi osmane propriu-zise
sînt desigur cele mai numeroase, dar şi cele mai recente şi tocmai prin
aceasta, precum şi datorită faptului că turca osmană este cea mai bine
cunoscută dintre limbile turcice, ele sînt mai uşor de identificat. De-
pistarea lor nu se mai apoate limita însă la turca osmană literară. fiind
necesară utilizarea tuturor culegerilor şi studiilor de dialectologie turcă
publicate în ultima vreme, în primul rînd a celor privind Balcanii şi
mai ales Dobrogea. In al doilea rînd este nevoie de cronologia cel puţin
relativă a acestor ·elemente, căci stăpînirea turcească în ţările române
a durat aproape 500 de ani, timp în care atît limba română cit şi cea
turcă au evoluat considerabil.
3.1. Delimitarea elementelor pre-osmane, pecenego-cumane şi tătare
este neapărat necesară. Este drept că mijloacele pentru realizarea acestui
deziderat sînt insuficiente, cunoştinţele noastre despre aceste limbi (cu
excepţia tătarei) fiind cu totul precare. Dată fiind atît lipsa de date
obiective, cit şi uneori slaba diferenţiere dintre diversele dialecte tur-
cice, atribuirea cu certitudine a unui cuvînt la unul din aceste dialecte
nu este uşor de făcut.
3.1.1. In lipsa dovezilor lingvistice, trebuie însă apelat la criteriile
istorico-sociale, care ne indică adesea domeniul unde asemenea ele-
mente trebuiesc căutate. Fără îndoială, Hasdeu avea dreptate atunci
cînd afirma că termenii păstoreşti de origine turcică, vechi ca dată şi
generali ca răspîndire (cum ar fi cioban, odaie ş.a.), trebuie atribuiţi
acestor populaţii, şi nu turcilor otomani. Tot aşa, unii termeni turcici
privind relaţii sociale foarte vechi este plauzibil să aparţină tot pece-
INFLUENŢA ORIENT'ALA ASUPRA LIMBII ROMANE 201
negilor sau cumanilor, dat fiind rolul pe care aceştia l-au jucat în con-
stituirea unor formaţii statale pe teritoriul ţării noastre.
3.1.2. Importanţa acestui element rezultă şi din faptul c[t pecenegii,
cumanii şi uzii sînt singurele populaţii turcice care, după ce au locuit
mai multe secole pe teritoriul nostru, au fost asimilate complet de popu-
laţia românească, fapt care nu poate să nu fi lăsat urme lingvistice. Ni-
mic asemănător nu se poate constata cu privire la turca osmană, cu
excepţia unor restrînse zone de bilingvism turco-român în Dobrogea,
unde însă cele două populaţii continuă să coexiste şi astăzi. Ar fi, de alt-
fel, ciudat ca limba română să posede un important număr de toponime
pecenego-cumane (asupra cărora cercetătorii sînt în general de acord),
dar să nu posede nici un cuvînt în vorbirea comună.
3.2. O distincţie importantă de făcut în cadrul împrumuturilor tur-
ceşti este aceea indicată de Hasdeu, între termenii populari de circulaţie
generală în limbă şi terminologia tehnico-administrativă sau de civi-
lizaţie specific turcească, limitată în general la păturile suprapuse, iar
uneori aproape numai la limba cancelariei şi a documentelor.
3.3. în funcţie de aceasta, trebuie considerate cu mai multă atenţie
căile de pătrundere a elementelor turceşti în româneşte. 1n afara unei
influenţe culte şi a alteia populare şi deci dialectale, în cazul ţării
noastre, aflată la periferia imperiului turcesc, trebuie avută în vedere
şi posibilitatea unor împrumuturi indirecte, prin greacă sau bulgară,
uneori chiar prin sîrbo-croată. Intr-adevăr, aşa cum limbile slave de sud
au fost cu certitutudine purtătoare de elemente greceşti în româneşte,
ele au putut tot atît de bine, să faciliteze împrumutul unor cuvinte tur-
ceşti în româneşte dacă nu chiar să constituie singura cale de pătrundere.
3.3.1. Cu atît mai valabil este acest lucru pentru posibilitatea unei
filiere greceşti de pătrundere a turcismelor în româneşte, întrucît ad-
ministraţia turcă a folosit adesea (mai ales în perioada fanariotă) funcţio
nari greci în ţările române. Bogatul repertoriu de cuvinte fanariote în
limba română întocmit de L. Galdi ar putea fi fără îndoială îmbogăţit
cu asemenea turcisme venite prin fanarioţi.
3.3.2. Cunoaşterea elementelor turceşti din limbile slave de sud
şi din cele balcanice în general a făcut în ultima vreme progrese remar-
cabile, de care trebuie neapărat să ţinem seamă. Chiar în cazul unor
împrumuturi paralele, şi cu totul independente, de turcisme în română
şi în limbile balcanice, simpla comparaţie poate fi adesea de folos în lă
murirea unor particularităţi fonetice, semantice sau privind circulaţia
cuvintelor, căile de pătrundere etc.
3.4. Nu trebuie uitat că limba turcă a fost la rîndul ei un inter-
mediar pentru vehicularea unor cuvinte şi noţiuni provenind din alte
civilizaţii, în primul rînd din arabă, persană şi greacă. Incă Dimitrie
Cantemir distingea în listele sale cuvintele propriu-zis turceşti de cele
,,arăpeşti" sau „agemii" (persane). La prima vedere, originea mai în-
depărtată a acestor cuvinte ar părea lipsită de interes, căci pentru noi
ele provin din turceşte şi nu din arabă sau persană. Acad. Al. Graur
constata însă acum 20 de ani că majoritatea cuvintelor turceşti din fon-
dul principal al limbii române sînt la origine arăbeşti sau persane, ceea
ce nu este lipsit de interes pentru caracterul civilizaţiei pe care turcii
o aduceau cu ei. Unele observaţii ale lui T. Lobel şi G. Popescu-Ciocă-
ClCERONE POGHlRC
202
nel, dar mai ales recentele studii ale lui N. Dobrişan au arătat că luarea
în considerare a îndepărtatului etimon arab nu este lipsită de interes :
forma sau sensul cuvîntului în română sînt uneori mai apropiate de
arabă decit de turca osmană literară, ceea ce, evident, nu demonstrează
un împrumut direct din arabă, dar ne atrage atenţia asupra faptului că
schimbarea nu s-a petrecut în română, ci în turca asmană, iar prelua-
rea cuvîntului în româneşte s-a făcut printr-un dialect sau la o epocă în
care forma arabă era mai bine păstrată. Un studiu similar trebuie făcut
şi asupra elementelor turceşti de origine persană, rezultatele scontate
fiind evident aceleaşi.
3.4.1. Dacă este adevărat că nu avem cuvinte pătrunse direct din
arabă sau persană, în româneşte (cel puţin pînă în epoca noastră, cind
s-au stabilit punternice contacte directe cu aceste ţări), afirmaţia lui
Şăineanu că „limba română nu cunoaşte nici un singur arabism sau
persianism care să nu fi trecut mai întii prin filiera osmanlie" nu co-
respunde adevărului, căci unele arabisme ne-au venit prin filiera occi-
dentală. Aşa sînt, de exemplu, termenii ştiinţifici de origine arabă (al-
chimie, alcool, cifră, zero etc.) şi alte noţiuni de civilizaţie. Uneori ace-
laşi termen arab se regăseşte în româneşte cu forme şi sensuri diferite,
în funcţie de cum a pătruns, prin turcă sau franceză, cum ar fi magazin.
şi magazie. De aceea, un studiu ca acela al lui V. Buescu privind concor-
danţele turco-arabe în română şi portugheză nu ni se pare deloc lipsit
de interes. Nu numai că un studiu asupra elementelor orientale pătrunse
la noi prin Occident prezintă un interes deosebit, dar studierea modului
cum celelalte limbi romanice au adaptat cuvinte de origine arabă sau
turcă la structura lor proprie este deosebit de fructuoasă pentru cerce-
tările româneşti.
3.4.2. Insemnătatea aportului etimonului îndepărtat la stabilirea eti-
mologiei directe este, după cum rezultă din cele arătate mai sus, evi-
dentă. Este cel puţin straniu ca, atunci cînd constatăm cu siguranţă
că unele opere literare, pentru a ajunge din India în România, au trecut
prin patru-cinci intermediari (persană, arabă, greacă, turcă, slavă), eti-
mologia să fie redusă numai la ultima sursă, mai ales cînd stabilirea
ei prezintă dificultăţi evidente.
4. Cu toată importanţa elementelor turcice în limba română, in-
fluenta orientală, aşa cum am arătat, este departe de a se reduce la
acestea.
4.1. Cea mai \'eche dintre celelalte influenţe este desigur cea ira-
nică, manifestată atît în lexic, cit şi în toponimie. Semnalat ..·1 mai întii
de B. Hasdeu, ea a fost ulterior adîncită de O. Densusianu şi V. P.irvan
şi reluată ulterior de A. Rosetti, iar mai recent de noi, într-un articol
în care arătam dificultăţile studierii ei. lntr-adeYăr, în afară de durata
imensă de timp de-a lungul căreia s-a manifestat influenţa iranică (cel
puţin din sec. V î.e.n. şi pînă spre sfirşitul mileniului I e.n.), perioadă
în care avem prea puţine ştiri despre limba populaţiilor ţării noastre,
o dificultate în stabilirea acestor elemente o constituie afinităţile evi-
dente ale limbii daco-geţilor cu limbile iranice şi deci posibilitatea con-
fuziei lor, precum şi posibilitatea unor intermediari (turcici sau chiar
slavi) pentru unele din aceste elemente. Numai un studiu adîncit al Jim-
bilor şi dialectelor irankL', rle genul celui început de A. Riza va putea
I:N'FLUENŢA ORIENTALA ASUPRA LIMBII ROMANE 203
duce mai departe acest important domeniu de cercetare, arătînd în unele

cazuri adevărata origine, iranică, a unor cuvinte considerate pînă acum
de provenienţă turcică, sau ajutîndu-ne să depistăm alte cuvinte traco-
dace în limba română.
4.2. Prezenţa unei populaţii armeneşti în ţara noastră înc,.'"'t din pri-
mele secole ale acestui mileniu pune fără îndoială problema unor re-
laţii lingvistice româno-armene. Dacă luăm în considerare rolul arme-
nilor în istoria Moldovei şi a Transilvaniei în anumite epoci, ca şi in-
fluenţa armenească asupra .arhitecturii româneşti, aceste raporturi lingvis-
tice nu pot fi nicidecum neglijate. Trebuie însă remarcat că relaţiile
amintite au fost privite pînă în prezent aproape exclusiv sub un singur
aspect : acela al influenţei româneşti asupra limbii armenilor din ţara
noastră.
4.2.1. Cit priveşte influenţa armeană în limba română. ea a fost
stu~liată numai în domeniul toponimiei. Vocabularul dialectelor româ-
neşti din regiunile cu îndelungă prezenţă armenească nu se poate însă
să nu conţină împrumuturi armene. Semnalăm un singur exemplu : glo-
sarul dialectal rezultat din anchetele de pe \·ăile Bistriţei, Moldovei şi
Suoe\·ei semnalează cuvîntul aii „strigăt cu care se alungă caprele"
lăsat de autori fără etimologie ; în fapt el este cuvîntul armenesc care
înseamnă „capră". Dacă mai semnalăm importanţa limbii armene pentru
depistarea elementelor de substrat ale limbii române, ca şi rolul ar-
menilor ca posibili intermediari ai unor cuvinte orientale, necesitatea
adîncirii studiului privind relaţiile lingvistice româno-armene este
evidentă.
4.3. Semnalăm o ultimă problemă importantă, aceea a pătrunderii
numelor istorice, geografice şi a noţiunilor orientale de cea mai înde-
părtată sursă în limba română. Această pătrundere s-a petrecut în cele
mai multe cazuri la început prin intermediari şi adesea chiar printr-un
lung şir de intermediari. Multe din noţiunile amintite au pătruns la în-
ceput în română prin slavă, apoi prin greacă, mai recent prin franceză,
germană şi engleză, iar în prezent şi prin contact direct. Studierea cu-
vintelor respective, a diverselor forme şi valori pe care le-au luat, din
cele mai vechi texte româneşti şi pînă astăzi ar servi pe de o parte la
istoria evoluţiei culturale a românilor, iar pe de altă parte la lămurirea
etimologiei cuvintelor respective în româneşte.
4.4. In sfîrşit, problema ortografiei şi a pronunţării numelor orien-
tale în româna actuală este o problemă a cărei importanţă teoretică şi
practică nu scapă, credem, nimănui. Date fiind numeroasele inexactităţi
şi variaţii în grafia cuvintelor orientale, datorate surselor diferite de in-
formare, oscilaţii care derutează publicul, precizarea lor cu mijloace
ştiinţifice se cere cu necesitate.
5. Semnalarea faptelor de mai sus nu putea fi în mod necesar decît
foarte sumară. Ea este totuşi de natură să releve, credem, atît meritele
cercetărilor româneşti în ceea ce priveşte influenţa orientală asupra lim-
bii noastre, cît şi perspectiva largă şi sarcinile importante care stau în
faţa tinerei generaţii de orientalişti români.
COMPONENTE ALE FILOZOFIEI ORIENTALE IN
CONCEPŢIA DESPRE LUME A GETO-DACILOR
EUGEN FRUCHTER, GABRIEL l\UHAESCU
In studii anterioare am discutat despre necesitatea abordării într-o

lumină nouă a începuturilor filozofiei şi logicii pe teritoriul României,
considerînd total neîntemeiată căutarea de abia în feudalismul dezvoltat
a originii acestor domenii, ca şi a întregii culturi româneşti 1. In acest
scop, am adus în discuţie necesitatea folosirii numeroaselor izvoare
greco-latine referitoare la istoria României, care cuprind relaţii bogate
despre gîndirea filozofică variată şi instrumentul logic profund la popu-
laţia autohtonă. Am încercat să extindem această metodă de lucru pen-
tru întreaga perioadă istorică anterioară feudalismului, folosind drept
criterii de selecţie pe cele unanim admise în definirea apartenenţei la
cultura românească : originea etnică a autorului (chiar dacă el a creat
în străinătate), limba scrierii şi teritoriul patriei (inclusiv creaţiile celor
aparţinînd altor grupuri etnice, care au convieţuit cu dacii şi daco-ro-
manii).
Efectuînd un studiu comparatist între informaţiile despre activi-
tatea filozofică şi interesul pentru logică pe teritoriul ţării noastre
- pe de o parte - şi filozofiile orientale, greceşti şi romane - pe de
alta - am putut identifica, la Iordanes, chiar nume de adevăraţi gîn-
ditori indigeni de tip presocratic, în persoanele bine cunoscute ale lui
Zamolxis, Deceneu şi Zeuta (!) 2 • La aceasta ne-au ajutat ştirile despre
influenţa concepţiilor filozofice greceşti, egiptene, asiatice asupra gîn-
dirii geto-dacilor, precum şi vehicularea unor idei alogene, din lumea
greco-romană şi din afara ei, de către personalităţi care au vieţuit şi au
scris un timp la noi : Criton, Ovidius, Dion Chrysostomos, Traian şi
alţii. Cu atît mai mult, nu putem omite pe cărturarii din Callatis : De-
metrios - vestit geograf, autor al lucrării vaste cu titlul semnificativ
,,Despre Asia şi Europa", Heracleides Lembos - devenit istoric al gîn-
dirii, logician, grămătic şi biograf în Egiptul lagid, Istros - esteticianul,
Tales - retorul, probabil retorul Sylenos şi biograful Satyros - ,,Peri-
1 Eugen Fruchter, Gabriel Mihăescu, lnceputurile filozofiei şi literaturii în

România, în „Chronica Valachica", Tirgovişte, 1973, pp. 247-256 ; idem, Contri-
buţia gîndirii antice din Dacia la conturarea profilului spiritual al poporului român,
comunicare la sesiunea ştiinţifică a Muzeului Naţional, Bucureşti, 13-14 decem-
brie 1974.
2 lordanes, Getica, 39-41, 69-73.
206 EUGEN FRUCHTER, GABRIEL MlHAESCU
pateticul", ca şi alţi reprezentanţi ai culturii greceşti în teritoriul getic

dobrogean. D. M. Pippidi reaminteşte informaţia lui Xenofon despre im-
portul de papirusuri literare sau filozofice în Grecia Pontică, odată cu
mărfurile exotice care pătrundeau, cum se ştie, adînc în teritoriul getic:,_
S-a emis prezumpţia unei pătrunderi a gîndirii filozofice milesiene,
care se situează la începutul istoriei filozofiei europene, la Histria - co-
lonia Miletului din Asia Mică - înaintea altor spaţii geografice din Eu-
ropa 4. De asemenea, avem ştiri despre expunerile şi lecţiile ţinute de
medicul public Diocles din Cyzic la gymnaziul din Histria. La Cyzic
sau alte oraşe din Asia Mică se formau tinerii erudiţi din oraşele nord-
pontice 5 .
Să adăugăm că şi Tomisul era colonia Miletului, precum şi sur-
prinzătoarea remarcă făcută de Porphirios că Zamolxis - învăţat de
Pitagora să cerceteze fenomenele cereşti - ,,era numit şi Thales" ,;_ La
rîndul ei, Callatis - colonie a Heracleei Pontice, avînd instituţii si-
milare cu celelalte cetăţi megariene - nu putea să nu beneficieze de
logica sofistică şi filozofia cunoscutei şcoli a megaricilor. Influenţa mo-
numentalei opere a gîndirii antice - filozofia lui Aristotel - se simte
nu numai din cunoaşterea de către Stagirit a gindirii politice democra-
tice din Histria şi a obiceiurilor agatirşilor 7, ci şi din faptul că Satyros
callatianul era numit „Peripateticul" (adică „Aristotelicul"), iar Hera-
cleides Lembos avea preocupări în probleme de logică : aşa-numitul ra-
ţionament .,lembeutk".
La loc de frunte în ceea ce priveşte influenţa filozofiei greceşti
- care, după cum se ştie, a sintetizat şi gîndirea orientală - asupra
concepţiilor despre lume şi despre om ale strămoşilor noştri, se situează
gîndirea pitagoreică, ale căr-ei legături şi similitudini cu cea a lui Za-
molxis au fost semnalate de mulţi scriitori : Hellanioos, Herodot, Strabon,
Clemens din Alexandria, Origene, Porphyrios, Iamblichos, Enea din
Gaza şi Diogenes Laertios 8• Coroborînd datele certe despre preceptele
lui Zamolxis cu analiza filozofiei maestrului său - Pitagora din Samos,
cel care s-a numit pentru prima oară „filozof" - putem reconstitui sis-
temul filozofic zamolxian, care a avut cea mai mare pondere în spiri-
tualitatea geto-dacică. De altfel, această modalitate de studiu este uzi-
tată şi la reconstituirea altor sisteme filozofice - orientale şi greceşti
presocratice - ale căror texte s-au pierdut. Este interesant faptul că
însăşi reconstituirea concepţiei lui Pitagora istoricii filozofiei au făcut-o
3 D. M. Pippidi, în voi. Din istoria Dobrogei, I, E. A., Bucureşti, 1965, pp. :!39-
246, 322.
'• Fragmentele presocraticilor, voi. I, Ed. Junimea, Iaşi, 1974, Introducere,
pp. 11-13.
r; D. M. Pippidi, loc. cit.
G Porphyrios, Viaţa lui Pitagora, 14.
7 Aristotel, Politika, VIII (V), 5, 2, 5 ; idem, Probleme, XIX, 28.
11 Hellanlcos, Obiceiuri barbare, fr. 73 ; Herodot, Istorii, IV, 95 ; Strabon,
Geografia, VII, 3 ; XVI, 2, 39 ; Clemens din Alexandria, Covoarele, IV, 8, p. 213 ;
Origene, lmpotriva lui Celsus, III, 54 ; Porphyrios, Viaţa lui Pitagora, 14 ; Iambli-
chos, Viaţa lui Pitagora, XXX (173) ; Enea din Gaza, Teo/rast sau despre nemu-
rirea sufletelor ... dialog P. G., LXXXV, 940 ; Diogene Laertios, Despre L'iefile şi
doctrinele filozofilor, VllI, 2.
COMPONENTE ALE FILOZOFJEI ORIENTALE LA GETO-DACI 207
şi după fragmentul lui Herodot despre Zamolxis. De fapt, se poate pro-

ceda şi altminteri, cu atît mai mult cu cît Herodot şi Hellanicos su-
gerează posibila anterioritate a lui Z~olxis faţă de Pitagora, ceea ce
ar conduce şi la admiterea unei influenţe inverse.
Metoda comparaţiei este folosită chiar şi de unii autori antici, ca
Platon în „Carmide", Iosephus Flavius în „Antichităţi iudaice" şi Diodor
din Sicilia în „Biblioteca istorică" 9 . Ion Banu 10 a sugerat ideea valori-
ficării descrierii vieţii esenienilor din Iudeea, făcută de Iosephus Fla-
vius, pentru a desprinde concepţia polistailor daci, cu care istoricul an-
tic ii asemăna, probabil şi datorită influenţării ambelor caste de către
orfism, mazdeism etc. Esenienii aveau un mod de trai în care bunurile
se aflau în devălmăşie, nu existau privilegii şi nici sclavi, fiind convinşi
că robia duce la nedreptate şi oferă prilej de răzvrătire ; trăiau prin
ei înşişi, alegeau bărbaţii cumsecade ca perceptori ai veniturilor ; consi-
derau dreptatea ca virtutea cea mai de preţ ; erau foarte morali şi drepţi ;
preoţii lor participau la diviziunea muncii 11 . Este posibil ca ac(:_'astă ase-
mănare să se datorească interinfluenţelor realizate în urma cuprinderii
în Imperiul Roman a celor două ţări, Dacia şi Iudeea, ceea ce a permis
vehicularea - prin soldaţi şi colonişti - a concepţiilor, obiceiurilor şi
ritualurilor dintr-o provincie în alta.
Alţi autori antici precizează influenţa culturii orientale - îndeo-
sebi a formelor incipiente ale ştiinţei - asupra geto-dacilor. Astfel, Stra-
bon ne spune că Zamolxis a învăţat astFOnomie nu numai de la Pitagora,
ci şi de la egipteni, iar pe Deceneu îl caracterizează ca fiind un şarlatan
ce rătăcise prin Egipt, unde învăţase astrologia 12 . Faptul că ne sînt
confirmate împrumuturile în formarea ştiinţifică .a celor doi gînditori
ne conduce la presupunerea că şi unele dintre maximele lor filozofico-
etice au beneficiat de influenţa egipteană. De altfel, legat de aceasta,
Hermippos din Smyrna (Callimacheus) a lăsat ştirea că şcoala pitago-
reică a fost influenţată de cunoştinţele şi unele dogme din monoteismul
iudaic cristalizat în Egipt 13 . Poate că astfel se explică de ce Strabon,
scriind despre concepţia geto-dacilor asupra lumii, aminteşte - în
acelaşi text - atît de cunoscuta formaţie pitagoreică a lui Zamolxis cît
şi de influenţele orientale asupra lui H_
Chiar dacă nu împărtăşim vechea părere a lui Vasile Pârvan des-
pre monoteismul dacilor şi nu considerăm importantă disputa mono-
teism-politeism - istoria religiilor neoferindu-ne aproape deloc exemple
de monoteism absolut - totuşi, dacă se admite posibilitatea monoteis-
9 Platon, Carmide, 156, d.e. 157 a, b, c ; losephus Flavius, Antichităţi iudaice,
XVIII, 1, 5 /20/ ; Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, XXI, 12, 5, 6.
to Ion Banu, Introducere în istoria filozofiei, E.S.P.L., 1957, pp. 247-251 ;
idem, Filozofia antică şi medievală, fasc. I, Bucureşti 1967, p. 37.
11 Iosephus Flavius, loc. cit.
12 Strabon, Zoe. cit.

tJ C. şi Th. Mi.iller, Fragmenta Historicorum Graecorum ... , III, Paris, 1858,
p. 41 ; cf. Vechii greci despre evrei, R.C.M., Bucureşti, nr. 179 din 15 februarie
1968, p. 3 ; Influenţe eleniste în iudaism, R.C.M., nr. 269 din 1 februarie 1972, p. 5 ;
Angela Gri.infeld, Surse greceşti despre evreii antici, R.C.M., nr. 334 din 1 decem-
brie l!l74, p. 7.
11. Strabon, Zoe. cit.
208 EU.GEN FRUCHTER, GABRIEL MIHAESCU
mului zamolxian (ca şi alte similitudini în discuţie : caracterul şamanic,

cel chtonian etc.), acesta nu poate fi înţeles decît ca rezultat al unei
influenţe orientale receptate prin filiera pitagoreică. Cele relatate de
Iosephus Flavius vin să întărească această supoziţie 15. De asemenea,
concepţia aniconică a zeităţilor autohtone anterioare cuceririi romane,
ca şi interdicţia pronunţării numelor Cavalerilor danubieni pot fi puse,
credem, tot pe seama unor dogme identice existente în religia mozaică.
Şi în religia budistă se poate întîlni zeificarea unui om, ca în cultul lui
Zamolxis.
O componentă orientală, pătrunsă prin intermediul sciţilor, care au
dat pe Anacharsis - unul din „Cei şapte înţelepţi" - se recunoaşte şi
în preferinţa geto-dacilor pentru metaforă în locul abstracţiilor, fapt
des întîlnit în perioada presocratică a istoriei logicii, începînd cu cea
indiană şi chineză. în legătură cu folosirea în regiunile noastre a acestei
logici metaforic-simbolice cu caracter aplicativ, reţinem o ştire de la Fe-
recide din Atena, ca şi următoarea apreciere a lui Clemens din Alexan-
dria „Nu numai înţelepţii egipteni, ci şi dintre ceilalţi barbari, cei care
s-au dedicat studiului filozofiei au căutat să folosească forma simbolică" u;_
O caracteristică a vieţii spirituale în perioada romană a istoriei
Daciei o constituie larga răspîndire a cultelor orientale, datorată în prin-
cipal coloniştilor originari din provinciile estice ale Imperiului, care vin
cu acei Dii Patrii - zei strămoşeşti - şi cu corespondenţii lor în re-
prezentările artistice. Mihail Macrea, în monografia sa asupra Daciei ro-
mane, sublinia că mai mult de o cincime din numărul total de inscripţii
sacre cunoscute pînă acum, ca şi numeroase monumente figurate, votive
şi de cult, sînt închinate divinităţilor orientale, faptul explicîndu-se prin
aceea că aceste culte încercau să dea un răspuns problemelor religioase
ce frămîntau pe oameni, promiteau protecţia în viaţă şi salvarea după
moarte a credincioşilor iniţiaţi 17•
Mai accentuat decît în celelalte provincii ale imperiului, se produ-
cea în Dacia fenomenul sincretismului religios, adică al apropierii şi îm-
binării zeităţilor deosebite ca origine şi al adorării laolaltă a diferitelor
divinităţi, contopite într-un fel de religie universală. Acest sincretism
religios este exprimat prin excelenţă de cultul Cavalerilor danubieni. In
acest proces de amalgamare, îndeosebi cultele orientale au activat ca
un stimulent foarte puternic. Printre zeităţile orientale care constituie
punctul de plecare al acestui sincretism se află frigienii : Cybele
- mama zeilor şi Attis - simbolul morţii ; 1ldrastia; J\1en Cilvastianus
(zeul lunii din Pisidia) ; Azizus (din Edesa) - luceafărul de dimineaţă ;
Sabazius - zeul traco-frigian al naturii şi fecundităţii, Glycon- - zeul
paphlagonian, reprezentat sub forma şarpelui, avînd darul de a face
profeţii ; Bal sau Bel - asimilat cu Jupiter - zeul războiului, vînă
tori i. :•dorat pe munţi, avînd diferite epitete din Asia Mici.1 şi Siria; feni-
'" Iosephus Flavius, loc. cit.

16 Ferecide din Atena, Genealogii, fr. 174 ; Clements din Alexandria, Covoa-
rele, V, 8, p. 242.
17 Mihail Macrea, Viaţa fn Dacia romană, Ed. Ştiinţifică, 1969, pp. 358-403.
COMPONENTE ALE FILOZOFIEI ORIENTALE LA GETO-DACI 209
cienii: Baal Marcodes şi Baal Chamman; palmyrenii : Malagbel, Belus

şi alţii ; sirienele : Baltis - stăpîna" - şi Atargatis - numită
în Dacia chiar Dea Syria; egiptenii : Isis, Serapis şi Amon - protector
al mormintelor ; punica Tanit - devenită Caelestis. Influenţa iudaic{1
este ilustrată de preluarea cultelor lui Jahve - arbitrul destinului, Deus
Aeternus - şi a Angelilor (Messageri Divini) la Sarmizegetusa. Cea per-
sană - prin cel mai puternic curent religios din Dacia, cultul lui Mithras,
zeul luminii, adevărului, dreptăţii şi binelui, numit şi Omnipotens, prin
traducerea lui Nabarzes din limba persană ; de asemenea, prin Cautes,
Cautopates şi Deus Sol Hierobolus - acoliţii lui Mithras LH_ Antecedente
ale relaţiilor culturale biunivoce cu Orientul Apropiat găsim încă din
neolitic în plastica culturii Vinca-Turdaş (reprezentări antropomorfe,
semne pictografice pe vasele de lut, idolii de alabastru şi de marmură,
sigiliile-pintadere şi cilindrii sigilari) şi în tăbliţele cu scriere de la Tăr
tăria şi din Bulgaria.
Numeroasele elemente orientale întîlnite în concepţia despre lume
şi om a geto-dacilor au constituit unul din factorii de sinteză care au con-
tribuit la ridicarea sincronică a culturii strămoşilor noştri la nivelul celor
mai importante civilizaţii ale antichităţii.
13 Ibidem.
UN ÎNALT DREGĂTOR TURC LA CURTEA LUI MIRCEA CEL
BĂTRÎN : ŞEIHUL BEDR ED-DIN
GH. I. CONSTA:.\'TIN
Relaţiile dintre Mircea cel Bătrîn şi Turcii nu s-au clesff1şurat nu-

mai în lupte şi războaie ; acestea au caracterizat epoca sultanului Baiuzid
Ildîrîm, deci anii 1389-1402. Cînd pentru autoritatea supremă în slatul
otoman a început n"tzboiul civil dintre fiii sultanului, voevodul muntean
a fost solicitat să se alieze cu pretendenţii la tronul clin Edirne-Adria-
nopol, aşa cum apelau la împăratul din Bizanţ sau la vene~ieni sau la
genovezi. Şi aşa au mers lucrurile pîni:i în anul 1417, cînd Mircea c-21
Bătrîn s-a supus definitiv sultanului Mehmed I 1•
ln răstimpul dintre 1402 şi acest an 1417, patru personalitnţi ele
vază ale imperiului otoman au venit în Ţara Românească şi au fost aju-
tate de domnitorul valah. - Primul a fost Musa Celebi, unul dintre
cei cinci feciori sau cilibii ai răposatului Baiazid Fulgerul 2• In toiul
luptelor dintre fraţi, pe cînd tronul de la Adrianopol era ocupat de Su-
leiman Celebi, mai precis pe la sfîrşitul anului 1409 sau începutul anului
1410 3, Musa Celebi pleacă din Asia Mică şi, probabil pe la Chilia (ofe-
rită, se spune, voevodului muntean de către genovezi la 1404 "), vine în
Ţara Românească. De aci, cu ajutorul militar al lui Mircea cel Bătrîn,
trece la sud de Dunăre, pe atunci posesiune otomană, şi porneşte contra
fratelui său Suleiman, de la care cucereşte puterea în partea european{t
a imperiului 5• După aproape trei ani, la 5 iulie 1413, sultanul Musa îşi
1 N. Iorga, Istoi-ia Româniloi-, vol. III, Bucureşti 1937, pp. 337-338 ((ără a
indica o dată precisă) ; P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrîn, Bucureşti, 1944, pp. 34'.1-
344 şi B. Câmpina şi D. Mioc, în Istoria României, vol. II, Bucureşti 1962, p. 383.
Ultimii dau anul 1415, P.P.Panaitescu, anul 1417.
2 P. P. Panaitescu, op. cit., pp. 308-320. Asupra acestor relaţii am ţinut Ia
4 iunie 1974 o comunicare intitulată Sultanul Musa Celebi la Dunărea de jos şi în

Dobrogea, după izvoare turceşti. Lucrarea este sub tipar. O parte dintre aceste
izvoare turceşti au apărut şi în traducere românească la Mihail Guboglu şi Mustafa
Mehmet, Cronici turceşti privind Ţările Române. Extrase, vol. I, Sec. XV - mijlo-
cul sec. XVII, Bucureşti, 1966, pp. 50, 84, 114-115, 180-181, 237, 290-291, 305-307,
339-341, 402, 443-444, 543 (=M.G.-M.M.).
3 P. P. Panaitescu, op. cit., p. 310.
" Op .cit., pp. 297-305.

~ J. von Hammer-Purgstall, Geschichte des osmanischen Reiches ~. \'ol. 1,
Pesth 1834, pp. 273-275 ; N. Iorga, Geschichte des osmanischen Reiches nach den
Quellen dargestellt, vol. 1, Gotha 1908, pp. 347-353. Pentru o parte dintre croni-
cile turceşti care se referă la aceste lupte dintre cei doi fraţi v. M. G. - M .M.,
nota No. 2.
212 Gil. I. CO"IST.\:-,TJ"J
pierde viaţa în lupta de la Ciomurlu sau Samokov. pc valea Iskerului.

în Bulgaria, cu fratele său Mehmcd, venit din 1\sia Mică cu ajutorul
Bizantinilor. Dintre înalţii săi demnitari. şeful armatei azupilor, cu-
noscut de aceea sub numele de Azab Bei <i, reuşeşte să fugă in Valahia.
în timp ce căpetenia religioasă sau kadi asker-ul lui Musa Celcbi, şeihul
Beclr ed-Din din Simav, cade prizonier şi este exilat de noul sultan,
Mchmed I. la Iznic sau Niceea'. La 10 iunie 1415, cum se scrie într-un
hriso\· al lui Mircea cel Bătrîn, alt frate al susnumiţilor sultani. Mustafa.
se afla la Argeş, capitala domnitorului muntean t-. Ca şi Musa Celebi
venise aci pentru a fi ajutat să ia tronul de la Mehmed I 9 . In sfirşit. ca
cel de al patrulea, un an mai tîrziu. în 1416 10 • acelaşi şeih Bedr ed-Din.
fugind de la Niceea, vine şi el în Ţara Românească - şi despre aceasta
va fi vorba în cele de mai jos.
In timp ce despre primii trei turci care au trecut pe la Mircea cel
Batrin nu vorbesc decit cronicile turceşti, pentru şeihul Bedr ed-Din
avem, în plus, un izvor de prima mină, şi anume pe însuşi nepotul său
de fiu Halil ben Ismail ben Şeih Bedr ed-Din. Acesta, pe la 1-156 11 , a
redactat în versuri o biografie a bunicului său. un aşazis Menaqibname,
pe care în anul 1943 l-a publicat în fotocopie turcologul german, profe-
sorul nostru Franz Babinger 12 . Este meritul colegilor noştri turcologi
Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet de a fi publicat în 1966 o parte din
epizodul referitor la trecerea şeihului prin Ţara Românească 13, tradu-
cind corect în româneşte un text care, prin numeroasele ambiguităţi ale
sale, prezintă multe dificultăţi traducătorului, fiind în primul rind o
operă poetică. Pentru comunicarea de faţă am tradus Vi întregul capitol,
în scopul de a interpreta cele scrise de Halil ben Ismail în lumina da-
0 Numele acestui personagiu apare în izvoarele otomane, la M.G.-M.M., ca :
Azab-bei (pp. 25-26 şi 238, nota 16), Azap-bei (pp. 8-i, 181, 341), Azep (p. 51),
Izzet-bei (p. 308), Minnet-bei (p. 445), Garib-bei (p. 445, nota 28) şi chiar, printr-o
greşeală de punctuaţie : Arab-bei (p. 161).
7 M.G.-M.M., pp. 51, 116, 162, 181, 238, 291, 342 şi 445.
8 Marta Andronescu, Repertoriul documentelor Tării Româneşti publicate până
astăzi, voi. I, Bucureşti 1937, p. 37, No. 86, respectiv P. P. Panaitescu, Documentele
Tării Româneşti. I. Documente interne ( 1369-1490), Bucureşti 1938, doc. No. 32
(textul slavon, pp. 110-111, trad. rom., pp. 111-112) şi în urmă P. P. Panaitescu
şi Damaschin Mioc, Documenta Romaniae Historica. B. Ţara Românească, t•ol. l
(1247-1500), Bucureşti 1966, doC'. No. 38 (textul slavon, pp. 80-81, trad. rom.,
pp. 81-82). Numele turcesc transcris în caractere slavone este Mustafa Cielapi.
0 N. Iorga, Istoria Românilor, vol. III, p. 336, resp. P. P. Panaitescu, Mircea
cel Bătrîn, pp. 331-335 şi B. Câmpeanu şi D. Mioc, op. cit., pp. 383-384.
10 P. P. Panaitescu, op. cit., pp. 335-341, bazat pe lucrarea Prof. Dr. Franz
Babinger, Scheich Bedr ed-Din (Mahmud), der Sohn des Richters von Simaw. Ein
Beitrag zur Geschichte des Sektenwesens im altosmanlschen Reiche, extras din
Der Islam, voi. XI, Berlin-Leipzig 1921.
11 Mustafa A. Mehmet, Sur la pensee philosophique et sociale dans l'empire
ottoman au:r xrvc-xve stecles, în Bulletin de l'Association internationale d'etudes
du Sud-est europeen, anul VI, No. 1-2, Bucureşti 1968, p. 79, nota No. 11.
12 Sub titlul Die Vita (menaqibname) des Schejch Bedr ed-din Mahmud, gen.
lbn Qadi Samauna, după manuscrisul No. 228 din colecţia lui Muallim Cevdet,
aflat în Muzeul Revoluţiei de la Istanbul, Leipzig-laşi 1943 (dtnt nd în C'ontinuare
Menaqib). tn Menaqib, epizodul trecerii şeihului Bedr ed-din prin Ţara Româ-
nească ocupă pp. 80-84, respectiv 74 distihuri sau beit-uri.
13 M.G.-M.M., pp. 25-27, respectiv 35 beit-url.
1" Mulţumesc cordial colegului meu, tovarăşul Mustafa A. Mehmet pentru
bunăvoinţa de a fi citit traducerea mea.
UN DREGĂTOR TURC LA CURTEA LUI MIRCEA CJ,-;L OĂTRlN
213
telor istorice ale epocii respective. Trebuie să spun de pe acum că, fiind
vorba de o lucrare cu caracter familial, unele amănunte trebuiesc luate
ca un izvor cu totul subiectiv.
Astfel, întreaga istoriografie otomană, începînd cu Urugi ben Adil,
mort spre sfîrşitul secolului al XV-lea 15, acuză pe şeih de a fi instigat,
atît în Asia Mică precum şi în Bakani, un complot de stat, vizînd să
devină el însuşi sultan în locul lui Mehmed I rn_ Dimpotrivă, nepotul
şeihului îl absolvă pe acesta, susţinînd că bunicul său, fiind încă în exil
la Niceea, a rugat pe principele de Castamonu, Isfendiyar oghlu Mi.ibariz
ed-Din (1403-1440) 17 - cel care, în legătun\ cu Mircea cel Bătrîn, îl
adusese în Europa pe Musa Celebi - să-l lase să se ducă la Şahroh,
fiul lui Timurlenk, învingătorul sultanului Baiazid Fulgerul. Refuzat,
şeihul Bedr ed-Din s-ar fi decis în cele din urmă, spune Halil ben Is-
mail, să plece în Europa şi să se supună sultanului Mehmed I. Este greu
de aflat adevărul după peste 550 de ani, dar faptul e că, de la Isfendiyar
oghlu, şeihul s-a îndreptat într-o corabie spre Crimeea, unde stăpîneau
Tătarii 18 şi, de aci, a nimerit în Ţara Românească.
Momentul istoric al debarcării şeihului în ţara Iflacului sau Va-
1ahia este consemnat cu precizie de Hali! ben Ismail, care spune : ,,Pe
vremea aceea, tovarăşii de aceiaşi limbă (adică Otomanii) deveniseră
deodată rebeli împotriva necredincioşilor, şi blestemaţii de Europeni ocu-
paseră Marea" 19 • Este vorba, de bună seamă, de controlarea de către
Efrendj sau Veneţieni a părţii apusene a Mării Negre ca urmare a dis-
trugerii flotei otomane în lupta de la Gallipoli la 29 mai 1416 20 ; în
Crimeea, alături de Tătari, stăpîneau Genovezii puternicul port Kaffa
(anticul oraş Theodosia) iar Veneţienii mai aveau în Marea Neagră co-
lonii comerciale la Tana şi Trapezunt 2 l. înţelegem de la Halil ben Is-
mail că reis-ul sau căpitanul corabiei pe care călătorea şeihul spre Dar-
danele - de bună seamă un turc din Asia Mică - îl debarcă pe şeih
pe coasta valahă a Mării Negre 22 , părăsindu-l acolo 2J ; cred că de teama
de a nu cădea în mîinile creştinilor. Dacă încercăm să recunoaştem Io-
l!i M.G.-M.M., p .47 - cf. Fr. Babinger, Die Geschichtsschreibe1· der Osma-
nen und ihre Werke, Leipzig 1927, pp. 23-24.
1G Fr. Babinger, Die fruhosmanischen Jahrbuchei- des Ui-udsch, Hannover
1925, pp. 43-45 (după manuscrisul de la Oxford) şi pp. 110-111 (după manuscrisul
de la Cambridge) ; la M.G.-M.M., pp. 51-52, legat de trecerea şeihului pe la
Mircea cel Bătrîn.
17 Halii Edhem, Duvvel-i islamiye, Istanbul 1345/1927, p. 306 are lsfendiyar
oghlu (795/1392 - 843/1440). Numele şi datele de mai sus sînt luate de la M.G.-M.M.,
p. 50, noia No. 23.
18 Cronicarul Urugi ben Adil scrie : ,,Simavna Cazi-oglu Keffeden gociub
Cai-a Roghdandan Iflac iline gelub" sau Fiul Judecătorului din Simav traversînd
[Marea Neagră] de la Caffa [şi apoi] din Cara Bogdan (Moldova) s-a dus în ţara
Iflac (Ţara Românească) ; numai în manuscrisul de la Cambridge, apud Fr. Ba-
binger, p. 111, fiindcă potrivit manuscrisului de la Oxford al aceluiaşi autor, el
ar fi trecut direct în Muntenia, op. cit., p. 44.
1n Menaqib, p. 80, distihurile 17 şi 18, la M.G.-M.M., p. 25.
20 cf. J. von Hammer-Purgstall, op. cit., pp. 289-230 şi N. Iorga, op. cit., p. 373.
21 Aceiaşi, resp. p. 288 şi 371.
22 Menaqib, p. 00, distihul 19, la M.G.-M.M., p. 25.
2: 1 M enaqib, p. 03. beit-ul 10 : ,,caldî şeih sahîlde ser-u gerdan zar", ,,şeihul
d1masc pe ţărm derutat literal: cu capul învîrtindu-se [şi] gemînd", pe care
M.G.-M.M., p. 25 îl traduc : ,,Şeihul a rămas pe ţărm cuprins de jale".
214 GH. I. CONSTANTIN
eul unde s-a întîmplat aceasta, excludem regiunea Chiliei, şi pentru că

nu se vorbeşte nicăieri de Dunăre, dar şi pentru simplul fapt că ar fi
putut întîlni aci corăbii veneţiene, libere de a circula prin Marea Neagră,
cum am spus. Aş opina pentru lacul Razelm, mai ales că în apropiere
era cetatea leni sala, pe care un an mai tîrziu, în 1417, sultanul Meh-
med I o va înoi; după profesorul nostru P. P. Panaitescu, leni sala
fusese clădită sau înoită de Mircea cel Bătrîn Yi_ Să urmărim de aci ceea
ce deveni, aşa cum se înţelege din textul nostru, aventura şeihului Bedr
ed-Din în Ţara Românească, unde, cum spune şi Halil ben Ismail, ,.pe
aceea vreme beiul necredincioşilor era Mirgi" 2\ Mircea, Mircea cel Bă
trîn al nostru.
Debarcaţi, sau spre a vorbi ca Halil ben lsmail, abandonaţi pe ţăr
mul mării, şeihul şi însoţitorii lui se refugiară într-un boschet '.!li_ Prin
urmc!re, acţiunea se petrecea noaptea, în taină, şi, cu siguranţă, cei de-
barcaţi aveau nevoie imediată de un loc unde să fie feriţi de neplăcerile
neprevăzute ale nopţii pe un teritoriu străin lor. In zorii zilei urmă
toare. şeihul şi cu ai lui săvîrşiră, ca buni musulmani, namaz-ul sau
rugăciunea de dimineaţă 27 , după care se angajară discuţii între cei de
faţă 28 • Un amănunt semnificativ aci. Unul din suita şeihului (care, cu
siguranţă, a povestit acestea, mai tîrziu, lui Halil ben lsmail), spune :
,,Eu căzui la picioarele sale (se înţelege : ale şeihului) şi începui să pling.
Din cauza căldurii aceleia, îmi ardeau ficaţii" w_ Chiar dacă nu e vorba
de „ficaţi", ci de „suflet" (termenul fiind acelaşi în turceşte), faptul că
se vorbeşte de „căldură" (hararet) înainte de a se ridica bine soarele,
cum va preciza puţin mai jos nepotul şeihului 30 , mă face să cred că ne
P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrin, p. 343.

21
25
Menaqib, p. 83, beit-ul 19 : Mirgi kiafir big ; M.G.-M.M., p. 26.
Menaqib, p. 81, beit-ul 2 : ,,Cikmeşdi kuriye şeih", ,.şeihul ieşi într-o pădure.
20
Intrucît cuvîntul kuri înseamnă deopotrivă ,pădure' ca şi ,boschet', avînd în vedere
ţărmul mării, unde se aflau şeihul şi însoţitorii săi, înclin pentru ,boschet'.
27 Menaqib, p. 81, beit-urile 3 şi 4, apoi 7, 8 şi 9.
~8 Menaqib, p. 81, beit-urile 10-20 şi p. 82, beit-urile 1-10.
w Menaqib, p. 82, beit-ul 6 : ,,Aiaghina duşdum oldum, aghlaiu. Ol hararclle
gigor taohliu". Propriu zis, cuvînt.ul taghli însemnează ,marque avec un fer chaud',
dnr şi ,blesse', ,peree' (J. D. Kieffer şi T. X. Bianchi, Dictionnaire turc-fran,;ais,
vol. II, Paris 1837, p. 181). Pe de altă parte, cum propune tovarăşul Mustafa A. Meh-
met (v. nota No. 14) gigor se poate traduce şi prin ,inimă' (v. acelaşi dicţion:.i!·,
vol. I, p. 383). Deci, fraza se poate traduce deopotrivă prin ,îmi ardeau ficaţii' ca
şi prin ,inima mi-era ca de foc'. Tot aşa, mai departe, la bcit-ul următor, 7, se
zice : Duşdum aiaghîna. Iuzum sururdum, ceea ce cu aş traduce prin ,Căzui la
picioarele sale [şi] îmi frecai faţa [de sudoare]', pe cînd colegul meu propune
,mi-am întins faţa [către el]'. Ambiguitatea textului provine şi aci de la faptul
că verbul surmck are două sensuri în alte limbi, cum arată dicţionarul citat mai
sus, vol. I, Paris 1835, p. 707 : ,tirer', etendre en lung', dai· şi ,frotter' - cf. Sir
James W. Redhouse, A Turkish and Enolish Lexicon, Constantinopol 1921, p. 1089 :
,to push along', ,io propel', ,impel', dar şi ,to rub on or against'. Am scris mai sus
că textul lui Hahil ben Isma.il prezintă multe dificulti"i(i traducătorului, şi acesta
este un exemplu. Dar, eu am ales sensul de ,îmi ardeau ficaţii' din cauza ,c;i.ldurii'
(deşi aceastt1 căldură ar putea fi şi a stării emotive prin care trecea personagiul
în 1~1Dmcntul respectiv, cum înţelege tovariişul meu!), pentru a-l lega cu ,fre-::'ar,~:1
fe(ci' din cauza sudorii, pentru că este vorba de:: miezul Vt!rii cii1d se pclrc:~
toată :-.:-cn:1.
:io Mcnaqib, p. 82, beit-ul 11 : ,,irtesi oldu.". Diclionarul francez, vol. I, p. 153,
dă sensul ,de grand matin' (dar şi ,le lendemain', ,the next day' la cel engle~csc,
p. 29J). Or, se făcuse deja ziua, de îndată ce şeihul şi suit.a sa se rugaseră în zori,
după noaptea petrecută în boschetul unde se adăpostiseră I
UN DREGATOR TURC LA CURTEA LUI MIRCEA CEL BATRlN 215
aflăm în miez de vară pe coasta Mării Negre ; eu mi-am permis într-un

articol aparte să socotesc că toate acestea se întîmplau în iunie, iulie
sau chiar august ale anului 1416.
Surprizele încep să vină. Făcîndu-se bine ziuă şi înaintînd pe uscat,
şeihul şi însoţitorii săi dădură de o kilise sau biserică creştină, plină pînă
la refuz de necredincioşi 3 L, respectiv creştini. Intr-un text, şi aci ca şi
într-alte părţi ale operei ambiguu, Halil ben Ismail raportează că un
călugăr creştin (rahib) ce se afla în biserică l-ar fi visat în noaptea
aceea pe şeih şi acum îl recunoştea ca pe cel mai mare dintre turcii
prezenţi :J 2. Se înţelege că acest călugăr a înştiinţat autorităţile, ca să
zicem aşa, şi astfel, ca să redau traducerea colegilor noştri susamintiţi,
„au aflat (necredincioşii valahi) mişcaţi şi cu mirare despre marele său
renume, l-au primit cu dragoste şi l-au dus pe şeih cu mare alai în
oraş" 33 • Care putea fi acest şehir sau „oraş" decît însuşi Argeşul, oraşul
de scaun al lui Mircea cel Bătrîn ? Şi, fiindcă sîntem români, nu ne
putem decît bucura de înaltele aprecieri pe care le aduce un musulman
,,necredincioşilor de valahi" care l-au primit atît de bine pe marele în-
văţat, şeihul Bedr ed-Din ; căci sînt aceiaşi ghiauri contra cărora lupta-
seră atîta timp oamenii sultanului Baiazid Fulgerul.
Sîntem în 1416, în vară. Mustafa Celebi - pe care turcii îl numesc
„Falsul Mustafa" sau Dozme Mustafa, deşi nu se ştie dacă realmente
era „fals" şi nu fiul lui Baiazid Ildîrîm 3", profitînd de victoria ve-
neţienilor de la Gallipoli, va fi fost deja plecat spre Bizanţ 35 , spre a des-
31 Kilise sau kilisa (dicţionarul englez, p. 1568) este specific pentru ,eglise,
temple chretien' (dicţionarul francez, vol. II, p. 626) ; însuşi cuvîntul este creştin,
din grecescul eklclesia. Halil ben Ismail zice : ,,Olmuşdu 1dafir anda mala mal (în
dicţionarul englez, p. 1659, ,brimfull', ,plin pînă la refuz'). Cu alte cuvinte, creştinii
e.:-au la slujba lor de dimineaţă.
32 Şi termenul rahib se aplică la creştini ; dicţionarul englez, p. 960, speci-
fică : ,A Christian monk'. Pentru a nu îngreuna textul de faţă cu citatul în limba
turcă, dau traducerea lui : ,,Călugărul întrebă pe necredincioşi despre acesta (i.e.
şeih) ; [şi] zise acest om : Cine este această persoană ? Pentru el am avut tu,bu-
rare noaptea aceasta, [căci] am văzut [în vis] o persoană ca luna în Univers,
[şi] cu el erau Iisus şi Spiritul Domunlui" (Menaqib, p. 82, beit-urile 12, 13 şi 14).
Şi mai departe : ,,lnţelese [călugărul] că ['şeihul] era cel mai mare dintre Turcii
[prezenţi]" (Menaqib, p. 82, beit-ul 16).
33 Menaqib, p. 83, beit-urile 11 şi 12, traduse la M.G.-M.M., p. 25.
31• Urugi bei Adil spune despre el : ,,gienk iuzinde nabedid olub", adică
.dispăru în cursul luptei' (de la Angora dintre Baiazid Fulgerul şi Timurlenk, 1402),
v. ediţia Fr. Babinger, p. 37, rîndul 13 (manuscrisul de la Oxford ; în manuscrisul
de la Cambridge, op. cit., p. 105, rîndurile 15 şi 16 se afirmă categoric : ,,biri gienkde
duşub", ,unul dintre ei (fiii lui Baiazid Fulgerul) a căzut în luptă'). Acesta a fost
începutul istoriei acestui Mustafa, despre care J. von Hammer-Purgstall, op. cit.,
p. 250, zice: ,,Prinz Mustafa war in der Schlacht in Verlust gekommen, ohne dass
sein Tod bewiesen oder filr jetzt etwas von ihm gehărt worden". Interesant este că
Dimitrie Cantemir foloseşte în turceşte acelaşi termen nabedid în notele sale la
Historia incrementorum etc. (ms. No. 74, folio 45, de la Biblioteca Academiei
R. S. România, unde termenul este scris cu caractere arabe şi cu explicaţia „amissi
cognomen ei fuit induitum" ; cf. trad. românească, Bucureşti, 1876, p. 76, nota No. 26.
:i:; N. Iorga, Geschichte des osmanischen Reiches, val. I, p. 373, relatează
acest epizod între lupta de la Gallipoli din 29 mai 1416 şi începutul tratativelor
de pace între sultan şi Veneţieni la sfîrşitul lui iulie 1416. Ar fi să credem că între
timp, profitînd de faptul că Veneţienii distruseseră flota otomană în lupta sus-
menţionată, Muslafa găsise calea liberă pe mare spre Bizanţ.
216 GH. I. CONSTANTIN
chide lupta contra sultanului Mehmed I ; Halii ben Ismail nu-l pome-
neşte, ceea ce însemnează că nu mai era la Argeş, dar nici în Balcani
spre a aduna oaste :Jt;_ In schimb, şeihul Bedr ed-Din găseşte - iarăşi
presupun : la Argeş - pe acel Azab Bei, despre care am spus la început
că se refugiase în Ţara Românească după moartea sultanului său Musa 3 ;_
Halii ben Ismail îl numeşte „fost slujbaş al şeihului" 3.\ deşi, în reali-
tate, fusese doar coleg în echipa ministerială, ca să zicem aşa, a de-
functului sultan Musa, şi adăugă : ,,Acesta ocrotise pe oricine" J!I - ceea
ce ne face să înţelegem că acest aşazis Azab Bei nu era singur la Argeş.
Vor fi fost la curtea lui Mircea cel Bătrîn anumiţi turci cari, ca foşti
aderenţi sau proteguiţi ai sultanului Musa, găsiseră cu cale la înscău
narea noului sultan Mehmed I că este mai bine să se refugieze tot la
ghiaurul Mircea.
Lăsăm la o parte afirmaţia lui Halii ben Ismail că „ei (adică şeihul
şi fostul Azab Bei) s-au înţeles să intre din nou în slujba hanului" (adică
a sultanului Mehmed I "0) - fiindcă s-ar putea, cum am spus mai sus,
ca aceste cuvinte să facă parte din argumentele nepotului în sensul rea-
bilitării şeihului Bedr ed-Din. Reţinem, însă, o informaţie pe care o so-
cotesc foarte preţioasă pentru noi, ca romiini. Chipurile, şeihul nu putea,
la acea vreme, să plece (peste Dunăre, înţelegem) la sultan (care era,
acum, pe undeva pe la Salonic), fiindcă „pe atunci Mirgi şi (domnul din)
Cara Boghdan (adică Moldova) erau între ei cum sînt colţii de cîine pe
pielea unui porc" "1. Explicaţia pe care colegii mei o dau acestor cu-
vinte, şi anume : ,,cum sînt cîinele cu pisica" 42 este foarte potrivită şi ea
denotă o rivalitate existentă între Mircea cel Bătrîn şi Alexandru cel Bun
la acea vreme. Or, chiar în cea mai completă lucrare asupra lui Mircea
cel Bătrîn, acea a profesorului P. P. Panaitescu, nu se vorbeşte nimic
despre relaţiile din această vreme dintre cei doi voevozi români. Ca
atare, cuvintele lui Halii ben Ismail : ,,Drumurile erau pline de pri-
mejdii" "3 indică o stare de mare tensiune între Ţara Românească şi
Moldova - pentru care trebuie să socotim pe turcul Halii ben Ismail
ca o unică sursă.
:w Deşi o ştire din Raguza, datată 12 octombrie 1416, anunţă că, ajutat de
Mircea, Mustafa devasta Bulgaria (apud. Fr. Babinger, Scheich Bedr ed-Din etc.,
pag. 63, nota 2), datorită greutăţii comunicaţiilor din acea vreme, invadarea Bul-
gariei de către Mustafa cu ajutorul lui Mircea cel Bătrin mi se pare mult ante-
rioară datei de mai sus.
:1 7 v. nota No. 6 - Fostul comandant al trupelor numite azabi sau azapi mai
era la curtea lui Mircea cel Bătrîn în 1417, căci, după cum spune istoricul otoman
Sadeddin (v. M.G.-M.M., p. 308 ; P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrîn, p. 343, nota
171 îl citează după traducerea lui V. Brattuti), el (pe care istoricul turc îl nu-
meşte Izzet-bei) ar fi dus din partea Voevodului sultanului turc haraciul.
311 Menaqib, p. 83, beit-ul 13 : Şeihin duimesi, literal : ,butonul de la haina
şeihului". Dicţionarul englez, p. 925, are mai mult : ,a button or a pivot to fasten
a doar'. Ambele sensuri ale cuvîntului duime indică natura relaţiilor dintre şeih
şi begul azapilor. - ,.Fost slujbaş al şeihului" se află la M.G.-M.M., p. 25.
:l!J Menaqib, p. 83, beit-ul 15 : ,,Destgir olmuş ol her bir kese", ,fusese pro-
tectorul tuturor' ; traducerea de mai sus la M.G.-M.M., p. 25.
1 11
• M enaqib, p. 83, belt-ul 17 ; traducerea de mai sus tot aci.
1,1 Menaqib, p. 83 beit-ul 20 : Kara Boghdanile Mirgi ol zeman it dişi hinzir
derisidi heman ; apud M.B.-M.M., la pag. 26.
~2 v. M.G.-M.M., p. 26, nota 9.
t,J Menaqib, p. 83, beit-ul 19 : io!lar olub... ghaiet hatar; traducerea la
M.G.-M.M., p. 26.
UN DREGĂTOR TURC LA CURTEA LUI MIRCEA CEL UATnl'.'1
217
Astfel stînd lucrurile - ş1 iar, poate, pentru a absolvi pe şeih de

susamintita acuzaţie de complot de stat contra sultanului l\1ehmed I -
se zice în Menaqibname că, încredinţîndu-şi soarta în vrerea lui Allah r.",
şeihul Bedr ed-Din plecă din Ţara Românească spre sud, peste Dunăre,
mai întîi în Aghaci denizi sau Dcliorman şi mai apoi în ţinutul Zaghrei
sau Zagorei. Aici va fi prins de oştile sultanului Mehmed I şi dus D.ccs-
tuia la Siruz sau Seres.
Şeihul a fost interogat în faţa sultanului şi a repetat aci scurta
istorie a aşazisei aventuri ale sale în lflac. Reproduc şi aci traducerea
colegilor mei : ,, ... întinzînd pînzele, pe cînd eram pe drumuri, am nimerit
la hotarul ţării (lui) Boghdan şi în ţinuturile lflacului. Zârind (o corabie).
ei (valahii) au venit şi, ajungînd acolo, s-au aşezat lîngă schelă şi m-au
primit pe ţărm cu bucurie. Şi apoi, luîndu-mc'î, m-au dus înainte (în ţară).
Bei-ul lor m-a primit bine timp de cîteva zile. Dar doream să văd pe
măria voastră, şi pe cînd mă aflam acolo, privirea mea era îndreptată
încoace" r. 5 _ Găsim şi aci - pentru a patra oară - afirmarea intenţiei
primordiale a şeihului de a se duce de la Iznic-Niceea la sultan în Ru-
melia, care apare, cum vedem, ca un fir roşu în istorisirea lui Halil ben
lsmail. Dar să reţinem cuvintele pe care însuşi şeihul le-ar fi spus sul-
tanului Mehmed I : ,,Beiul lor m-a primit bine timp de cîteva zile". Căci,
pe deasupra duşmăniei neîmpăcate împotriva lui Baiazid Fulgerul, aceasta
a fost, realmente, atitudinea lui Mircea cel Bătrîn faţă de şeihul Bedr
ed-Din - aşa cum fusese şi faţă de Musa Celcbi, Azab Bei şi Mustafa
Celebi. Prof. P. P. Panaitescu înglobează toate aceste relaţii ale domni-
torului muntean într-un singur capitol, pe care-l intitulează „Epoca ma-
rei politici a lui Mircea în sud-estul Europei" r.i; iar recent Barbu Cîm-
pina şi Damaschin Mioc : ,,Ofensiva împotriva turcilor. Amestecul lµi
Mircea în f rămîntările interne din Imperiul otoman" 1, 7 _
Dar, pe şeih l-au găsit pe ţărmul Mării Negre oameni de rînd valahi,
şi, mai ales, un călugăr, un călugăr ortodox. Stăteau faţă în faţă re-
prezentanţi a două religii care se excludeau categoric una pe cealaltă,
1n numele cărora, cu fanatismul pe care-l cunoaştem de ambele părţi,
se înfruntaseră oştile lui Mircea cel Bătrîn cu cele ale lui Baiazid Ful-
gerul. Şi, iată, oamenii simpli din acea bisericuţă de la malul mării,
probabil în Dobrogea în perimetrul cetăţii leni sala, nu i-au omorît nici
maltratat pe necredincioşii de păgîni ai lui Mahomet. Ei nu erau oameni
politici, ei au simţit şi acţionat ca oamenii simpli, care nu cunosc nici
ura de rasă, nici cea de religie. Prin cele de mai sus, Halil ben Ismail
aduce, implicit, elogiul unui turc pentru omul de jos român, şi mai
apoi însuşi lui Mircea cel Bătrîn.
întorcîndu-ne la şeihul Bedr ed-Din, ştim că, din ordinul sulta-
nului Mehmed I, el va fi, la urmă, executat la Siruz-Seres prin ştreang.
Halil ben Ismail susţine că ordinul imperial respectiv a fost dat în
,.,. Menaqib, p. 84, beit-ul 3 : ,,dedi kem her ne gelur hakkdan bana razi
oldum. Hakim olsun bir bana", ,zise : ,ori ce mi-ar veni din partea Celui de sus,
voi primi. [El] să-mi fie judecătorul !'
" 5 Menaqib, p. 91, beit-ul 20 şi 92, beit-urile 1-4, apud M.G.-M.M., p. 27.
" 6 Op. cit., pp. 292-341. Repet aci paginile care se referă la personagiile
turceşti tratate aci : despre Mircea cel Bătrîn şi Musa Celebi, pp. 308-320 ; despre
Mustafa Celebi, pp. 331-335 ; despre şeihul Bedr ed-Din, pp. 335-341.
" 1 Istoria României, vol. II, pp. 376-382.
218 GH. I. CONST ANTlN
urma intrigii marelui vizir Baiazid Paşa şi a unui jurisconsult de in-

fluenţă din acea vreme Iii\ Vedem, dar, cum nepotul a căutat pină în
cele din urmă să-şi reabiliteze bunicul - una dintre cele mai remar-
cabile figuri ale Imperiului otoman, şi, în general, ale Islamului, din
vremea respectivă.
Acesta a fost epizodul din viaţa şeihului Bedr ed-Din legat de l\lir-
cea cel Bătrîn. Cam pe aceeaşi vreme cu Halil ben Ismail, Urugi ben
Adil îşi scria opera sa istorică Tevarih-i al-i Osman sau Istoriile dinas-
tiei lui Osman 49 , unde se menţionează trecerea şeihului prin Iflac ,,ri, ba
chiar şi prin Moldova 51 (deşi aci trebuie înţeleasă coasta moldoveană a
Mării Negre, pe care, cum am văzut, o pomeneşte ca „ţara lui Boghdan"
şi Halil ben Ismail). Cititorii traducerii latineşti a unor cronici otomane
a lui Hans Lăwenklau sau Leunclavius cunosc epizodul (fără numele lui
Mircea cel Bătrîn) încă din anul 1588, din Annales Sultanorum Othmani-
darum s2, pe care-l citează şi istoricii noştri, printre care Prof. P. P. Pa-
naitescu s:i_ Graţie lucrării în versuri a lui Halil ben Ismail sîntem în
prezent în situaţia de a cunoaşte unele amănunte cu privire la acest
epizod, şi anume din sursa cea mai apropiată a şeihului, a nepotului său.
informat, cum am spus, de martori oculari, adică de însoţitori ai buni-
cului său. Este, cred, primul turc care, trecînd prin Ţările române, a
lăsat ceva scris despre ele.
48 M.G.-M.M., p. 24.
4! 1 v. nota No. 16.
~0 ed. Fr. Babinger, p. 44 (ms. din Oxford), p. 111 (ms. din Cambridge
v. nota No. 18).
51 v. nota No. 18, şi mai sus No. 50.
r. 2 p. 32 : nauim conscendit & ttinere maritimo Valachiam petiit, v. şi p. 33 ;
în Historiae Musulmanae Turcorum etc., Frankfw-t am Mnin 1591, col. : dC'inde
(a Isfendare) transmisit iii Valachiam.
r.:, Mircea cel Bătrin, p. 335, nota 10 (din Annales) ; p. 337, notele 155, 156 şi
157, p. 330, nota 158 (din Historiac).
ELEMENTE ORIENTALE IN VECHEA ARTA
A
ŢARII ROMANEŞTI
I CORINA NICOLESCU I
O serie de detalii decorative şi numeroase obiecte făcînd parte din

ansamblurile arhitectonice ale epocii feudale, aflate în oraşul Tirgovişte
şi în alte centre dintre Carpaţi şi Dunăre, vorbesc celui care încearct1 să
le pătrundt1 înţ.elesul şi \,riginile mai îndepărta te, desp,·e relaţ:iile artei
noastre vechi cu Orientul Apropiat.
In domeniul lingvisticii şi al literaturii, preocupările în această
direcţie sînt mai nurr.eroase şi mai timpurii, cercetătorii celor două do-
menii atrăgînd atenţia şi asupra relaţiilor artistice. Bogdan Petriceico
Haşdeu a fost cel dintîi care a subliniat caracterul oriental al decoraţiei
Bisei-icii Episcopale din Argeş, inspirată de monumentele armene 1. Co-
borînd datarea ctitoriei lui Neagoe Basarab, în mod inexact în secolul
al XIII-lea, Haşdeu o considera opera unor meşteri armeni veniţi din
zona lacului Van, fiind doar refăcută în secolul al XVI-lea. După Haşdeu,
Gr. Tocilescu preocupat de cercetarea aceluiaşi monument, subliniază la
rîndul si3.u, prezenţa unor motive orientale în sculptura faţadelor bise-
ricii 2• Marele istoric francez al arhitecturii bizantine, A. Choisy carac-
terizează zona dunăreană ca „o adevărată colonie armeneasdt", judecind
particulariti'iţile decorative ale bisericilor de la Argeş, Tîrgovişte, Dra-
gomirna etc. J_ Mai aproape de vremea noastră, cunoscutul istoric al
arhitecturii din Moldova, George Balş va sublinin la rîndul său elemen-
tele de origină armeană ale mănăstirii Cozia, pătrunse prin intermediul
unor meşteri cioplitori în piatră, formaţi în sudul Dunării, la şcoala sîr-
bească, unde fără îndoială această concepţie decorativă îşi făcuse loc,
încă mai de timpuriu. Balş a analiwt într-un studiu de mare interes,
elementele de structură şi acelea ornamentale particulare unor monu-
mente din Ţara Românească şi Moldova ca : mănăstirile Dealu şi Argeş,
biserica curţii de la Goleşti, monumentele înălţate în Moldova vremii
lui Ştefan cel Mare şi cele mai tîrzii de la începutul secolului al XVII-lea
1 B. P. Haşdeu, Etimologicum Magnum Romaniae, Bucureşti, 1887-1898,

2 Gr. Tocilescu, Biserica Episcopală din Argeş, Analele Academiei Române,
Bucureşti, 1866.
3 A. Choisy, L"Histoire de l'Architecture, vol. II, Paris, 1884.
220 CORINA NICOLESCU
etc."· Guillaume de Jerphanion a semnalat, la rîndul său, prezenţa unor

teme iconografice proprii picturii rupestre din îndepărtata Capadocie,
care se regăsesc în unele broderii ale vremii lui Ştefan cel Mare, păs
trate în tezaurul mănăstirii Putna 5. Cîţiva ani mai tîrziu, eminentul cer-
cetător al artei bizantine şi româneşti, I. D. Ştefănescu, a descoperit în
bolta turnului de intrare a mănăstirii Neamţu, unicul ansamblu de pic-
tură murală, ilustrînd romanul de origine indiană „Varlaam şi Ioasaf·' G,
cunoscut pînă atunci exclusiv în miniatură 7. In ultimul sfert de veac,
datorită cercetărilor arheologice au fost date la iveală materiale noi.
care privesc relaţiile lumii româneşti cu cea orientală, fără să fi fost
încă valorificate într-o lucrare de sinteză. De asemenea, sînt încă insu-
Iicient cunoscute numeroasele obiecte de artă, ca : ţesături preţioase de
fir, broderii, argintării, mobilier etc. lucrate în marile centre meşteşu
găreşti din vastul imperiu otoman. Multe dintre textile folosind la origine
ca vestminte de curte ale clasei dominante, aşa cum atestă izvoarele
scrise şi portretele votive zugrăvite în biserici, au fost ulterior reutili-
zate pentru împodobirea tîmplelor, icoanelor, analoagelor etc. i-_
*
Limitînd cadrul prezentării de faţă la teritoriul dintre Carpaţi şi
Dunăre, ceea ce în trecut a constituit Ţara Românească, vom constata în
primul rînd prezenţa unor elemnte orientale anterioare influenţei oto-
mane. Decorul ceramoplastic al unor edificii timpurii, aşa cum este cel
de la mănăstirile Cozia şi Cotmeana, 9 cărora le corespunde în Moldova.
biserica Sf. Treime din Siret 10 , la origină este tot oriental, introdus mai
de timpuriu în arta bizantină din Grecia şi din zona pontică, şi apoi în
4 G. Balş, Influences armeniennes et georgiennes sur l'architecture roumaine,
Communication faite au 111-e Congres des Etudes byzantines, Athenes, 1930, Vă
lenii de Munte, 1931, 17 p. + 71 fig.
5 Guillaume de Jerphanion, Le tresar de Poutna et les peintures de Cappa-
doce, în „L'art byzantin chez Ies Slaves. Premier recueil dedie a la memoire de
Th. Uspenski", Partea a II-a, Paris, 1930, p. 310-314.
6 I. D. Ştefănescu, Le roman de Barlaam et Joasaph mustre en peinture,
Byzantion, VIII, 2, 1932, p. 347-369, fig. 35-50.
7 Sirarpie der Nersessian, L'iUustration du roman de Barlaam et Joasaph,
Paris, 1927, text şi album.
8 Corina Nicolescu, Istoria costumului de curte în Ţările Române. Secolele
XIV-XVIII, Bucureşti, 1970, cap. 4 Ţesături orientale, p. 51-65, pi. 3-4 color,
pi. XLII-LXX, alb-negru, fig. 9-11.
9 Radu Greceanu, Eugenia Greceanu, Istoricul şi restaurarea bisericii fostei
mănăstiri Cotmeana, în „Monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare", Bucu-
reşti, 1967, p. 69, fig. 5, p. 73, fig. 10, p. 75, fig. 11-12, p. 79, fig. 17. Un decor
ceramic similar a fost dat la iveală pe faţadele bisericii Sf. Vineri din Tirgovişte,
cu prilejul lucrărilor de restaurare.
°1 Corina Nicolescu, lnceputurile ceramicii monumentale în Moldo1,a, în
„Omagiu lui G. Oprescu", Bucureşti, 1961, p. 373-394, fig. 1-18. ln acest studiu
este prezentată întreaga arie de răspîndire a acestui sistem de decoratie, în cadrul
imperiului bizantin, în lumea balcanică şi cea românească. Elementele orientale evi-
dente în decorul ceramic al unor monumente din Moldova au fost semnalat.e de
lungă vreme într-un studiu consacrat mobvelor de pe discurile care împodobesc
faţada bisericii de la mănăstirea Neamţ, din vremea lui Ştefan cel Mare, vezi
C. Nicolescu, Decorul mănăstirii Neamţ in legătură cu ceramica monumentală din
Moldot•a în secolul al XV-lea, ,,Studii şi cercetări de Istoria Artei", 1955, 1-2,
p. 115-137, fig. 1-23.
EL'icME~TE ORIENTALE !N ATIT.\ ŢARII ROMANEŞTI 221
lumea balcanică şi românească. Tendinţa de „orientalizare" a unor motive

vechi bizantine, aşa cum este palmeta, preluată de arta islamică în cate-
goria ornamentelor denumite ,.rumi" 11 , se manifestă de timpuriu în arla
românească. Ornamentele de caracter abstract, rezultate din î ,1binarea
unor panglici, care crează o multitudine de împletituri, dispuse variat
pe suprafaţa placată cu piatră a unui monument sau constituind decorul
chenarelor de ferestre şi de uşi, apar azi mai timpurii decît la mănăstirea
Dealu. în recentele descoperiri arheologice cu prilejul cercetărilor de la
paraclisul lui Mircea cel Bătrîn din ansamblul curţii domneşti de la
Tîrgovişte, se întîlnesc fragmente de chenare de ferestre sculptate în
piatră l:.!, purtînd acest decor, marca unei înrîuri armene 1:1. Cozia nu ne
mai apare azi, în lumina acestor noi descoperiri, ca un monument sin-
gular în ansamblul arhitecturii româneşti din secolul al XIV-lea. Deco-
raţia mănăstirii Dealu îşi găseşte încă rădăcini mai vechi, iar motivele
vegetale de tip ,.rumi" care acoperă în nenumărate variante faţadele
mănăstirii lui Neagoe de la Argeş, sînt înrudite direct cu cele de pe unele
piese de argintărie de la sfîrşitul secolului al XV-lea şi începutul seco-
lului următor, aşa cum sînt panaghiarele de la Snagov, Bistriţa şi
Tismana Vi (Fig. 1). Întreaga decoraţie sculptată a uşilor găsite de Al.
Odobescu în podul mănăstirii Cotmeana tj aparţine aceleiaşi mari familii
de motive decorative, care-şi fac loc treptat în sculptura, ceramica şi
argintăria românească, încă din secolul al XIV-lea.
Pentru o etapă mai tîrzie, aceea a secolului al XVII-lea, elementele
orientale aparţin unei alte arii culturale, fiind vorba de arta persană şi
otomană. ln decoraţia pictată sau realizată în structură aurită şi colorată
a palatelor ridicate de familia Cantacuzino şi de Constantin Brîncoveanu
la Măgureni, Bucureşti, Tîrgovişte, Potlogi, Mogoşoaia etc. apare un
decor caracteristic, a cărui inspiraţie persană este evidentă. Mici motive
florale, dispuse de o parte şi de alta unor vreji, care compun buchete
sau se rotesc în spirale, sînt presărate pe panouri rectangulare ; alteori
ele sînt încadrate în cercuri, romburi sau triunghiuri. Astfel de motive
au împodobit interioarele sălilor de recepţie şi de mîncare în palate, ele
11 Cel al Esad Arseven, Les arts decoratif s turcs, Istanbul, 1954, p. 51-55,
fig. 200-202.
12 Cristian Moisescu, Prima curte domnească din Tîrgovişte, ,,Buletinul Mo-
numentelor Istorice", 1970, 1, p. 14-15, fig. 3-5.
13 Pentru bogatul repertoriu decorativ al sculpturii armene din secolul al
VIII-lea pînă în secolul al XVII-lea, în care se regăsesc o serie de motive adaptate
monumentelor din ţara noastră, vezi albumul Khatchkars armeniens, editat la
Etchmiadzin în limba armeană, engleză şi franceză în 1973, cu un text introductiv
de Levon Azarian şi 213 pl..
!'o Corina Nicolescu, Argintăria laică şi religioasă în Ţările Române (sec.
XIV-XIX), Bucureşti, 1968, cat. 214, p. 192-193, fig. 140-142, panaghiarul de la
Snagov din anul 1490-1491 ; cat. 217, p. 200-201, fig. 148-149, panaghiarul de la
Tismana dăruit de fraţii Craioveşti la începutul secolului al XVI-lea ; cat. 219,
p. 202-204, fig. 150-151, panaghiarul dăruit de Barbu Craiovescu, călugărlt Paho-
nie şi fratele său Preda, mare ban, în anul 1520, ctitorii lori de la Bistriţa.
1;; Lucrarea este expusă în cadrul Secţiei de Artă veche românească a Mu-
zeului de Artă al R. S. România. In „Istoria artelor plastice în România", vol. I,
Bucureşti, 1968, p. 284, fig. 257 este datată în secolul al XVI-lea, afirmîndu-se ur-
mătoarele : ,,apariţia unei viziuni stilistice şi sînt lucrate într-o tehnică străină
secolului al XI V-lea muntenesc". Argumentaţia este foarte puţin temeinică, chiar
dacă cei care susţin această teză ar avea dreptate.
222 CO RIN A NICOLESCU
Fig. 1. Panaghiarul de la Snagov 1491. Detaliu din interior. Motive ajurate de tip
„rumi". (Muzeul de Artă al R S. România, Bucureşti). Foto
Irina Ghidali.
au înveselit uneori şi exteriorul edificiilor încadrînd sub forma unor
chenare late, ferestrele şi uşile. Pridvoarele, foişoarele şi ..loggiile''
acestor palate erau împodobite în acelaşi sistem decorativ. Cea mai
veche mărturie a acestui gen de decoraţie murali:-t a fost găsitft cu mul\i
ani în urmă de V. Drăghiceanu cu prilejul cercetărilor de la palatul
cantacuzinesc de la Măgureni Hi_ Ornamentaţia de acest gen a trecut însă
i-;;i în pictura bisericilor. Aceiaşi meşteri care executau podoaba pictat{1
peste stucaturi.'\ a palatelor, au realizat desigur şi ornamentaţia paradi-
selor învecinate (Fig. 2-4). Biserica, paraclis de curte de la Fun<lenii
Doamnei din Bucureşti, ctitorie cantacuzinească, este decorată întocmai
ca şi palatul de la Potlogi. Jn paradisul de la Mogoşoaia, se păstrcazZ1
ornamente identice cu cele care mai apar foarte şterse în exteriorul şi
interiorul palatului din apropiere. Pe faţadele bisericii-paradis al curţilo1·
lui Brîncoveanu de la Dokeşti. sint motive din aceiaşi mare familie a
celor de la Fundcni şi Potlogi. Este de presupus că palatul astăzi ruinat.
10 Virgil Drăghiceanu, Casa Cantacuzinilor de la 1\1ăgureni, Buletinul Comi-
siunii Monumentelor Istorice, 1924, XVII, fasc. 39, p. 32, fig. 30, p. 33, fig. 3-1,
p. 36, fig. 36, p, 44, fig. 52, fig. 54.
,L'EMENTE ORIENTALE !N ARTA ŢARII ROMÂNEŞTI
223
Fig. 2. Faţada sudică decorată cu stucaturi a bisericii Fundenii-Doamnei

din Bucureşti 1699. Foto Irina Ghidali.
CORlNA NICOLESCU
224
Fig. 3. Decoraţia pridvorului ~i a unei părţi de pe faţadn nordică.

Biserica Fundenii-Doamnei Bucureşti 1699. Foto Irina Ghidali.
Fig. 4. Chenarul decorat in stucaturi orientale. Detaliu de pe faţada

sudlcfl a biş_ericij. Funde~ii-Doa~ei, Bu_cu~U ltillU
Foto Irina Ghidali
ŢARII ROMANEŞTI
ELEMENTE ORIENTALE IN ARTA 225
purta un decor similar. Cu prilejul refacerilor picturii din biserica dom-

nească, ctitorită de Petru Cercel ca paraclis de curte, la Tîrgovişte, meş
terii epocii brîncoveneşti au adăugat astfel de motive florale, asemenea
celora din miniaturile persane, dispuse în frize înguste, care separă prin-
cipalele registre ale picturii, marchează arcadele care leagă coloanele şi
îmbracă grinda puternică din dreptul cafasului. Cercetînd întreaga deco-
raţie florală, atît în pictura interioară, cît şi în cea a pridvoarelor mo-
numentelor înălţate în vremea lui Constantin Brîncoveanu, vom găsi pre-
tutindeni, în forme noi şi interpretări locale, motive tratate naturalist de
origină persană şi otomană. Ele aparţin stilului particular artei otomane
din SP.colele XIV-XVII, rdenumit „stilul celor patru flori" 17, fiind vorba de
folosirea cu precădere a lalelei, zambilei, răsurii şi caprifoiului (Fig. 5).
In unele monumente brîncoveneşti, ca la Hurezi, Dintr-un Lemn, Surpa-
tele etc. astfel de motive de origine orientală apar îmbinate în acelaşi
ansamblu cu floarea de arun şi frunza de acant, de tip renascentist, mo-
tive utilizate în egală măsură de argintarii saşi din Braşov şi Sibiu, care
au lucrat pentru Constantin Brîncoveanu. De altfel această nouă sinteză,
rezultat al unor tendinţe în aparenţă diametral opuse, constituie una
dintre notele particulare artei brîncoveneşti. Cu rare excepţii, întrea 5 a
sculptură în piatră este realizată în spiritul barocului orientalizat pre-
luînd o serie de motive din Renaşterea tîrzie ale cărei manifestări mai
apropiate de stilul brîncovenesc apar în unele monumente de pe coasta
Dalmaţiei. In aceiaşi vreme întîlnim însă în biserica domnească de la
Tîrgovişte, cîteva elemente de sculptură curat orientală, care reprezintă
adausuri din timpul domniei lui Brîncoveanu. Ne gîndim la jilţul arhie-
resc din piatră şi marmoră, la colonetele şi plăcile de la altarul prosco-
midiei ca şi la balustrada şi colonetele scării care duce la cafas, pe care
apar motive legate direct de decorul în stucatură al palatului de la
Potlogi. 18 Intr-o serie de construcţii cantacuzineşti ca şi cele di_n primg_
parte a domnieiJ1JLConstantiri Brîncoveanu, se introduce un nou sistem
de împodobi.re _a_capjteJelor coloanelor de piatră. In colţurile capitelelor
cubice ~oloaneJor de la mănăstirile Cotroceni, Dintr-un-Lemn, bise-
rica Doamnei etc. apar ~namente prismatice de tipJ!L.sia etitelor si st_c!::-
lagmite,!§i_11ropri.Lartei ra e, pre ua ~- ş1 m ar ectura otomană 19 • Ca-
drele sculptate mtr-un relief plat care înconjoară uşile de intrare ale
17 Celal Esad Arseven, op. cit., p. 57-71, fig. 209-217.
18 Grigore Ionescu, Les rapports de l'architecture roumaine medievale avec
l'art des Pays Balcaniques et du Proche-Orient, ,,Actes du premier congres inter-
national des etudes balkaniques et sud-est europeennes", vol. II, Sofia, 1969, p. 986,
fig. 18, p. 990, în mod eronat aceste elemente sînt considerate din anul 1640. In
acelaşi studiu este redată în detalii decoraţia în stucatură a bisericii de la Fun-
denii-Doamnei, p. 987-989, fig. 19-21, considerîndu-se reprezentarea celor două
palate de pe faţadele de sud şi de nord ale bisericii ca imaginare", ,,palais ima-
ginaires persans"). ln realitate este vorba de redarea fidelă cu lux de amănunte
a unor palate de pe Bosfor, dintre cele cunoscute la acea vreme în mediul de
curte al Ţării Româneşti şi Moldovei, palate de care dispuneau desigur chiar
domnii atunci cînd stăteau la Istanbul.
rn Ulya Vogt-Goknil, Turquie ottomane, în seria „Architecture Universelle",
Fribourg", 1965, p. 44, cdioanele lncu11ruiate de capltele ptirtmd un decor în stâlacbte
de la curtea interioară a infirmeriei djamiei lui Soliman_ de la Istanbul · p. 78
coloane dm curtea inteiioarăaQJamiei lui Solcolu de la Istanbul p. 86 ' capitei
din aceeaşi djamie. ' '
CORINA NICOLESCU
226
Fig. 5. Decoraţia sculptată a coloanelor din palatul lui Constantin Brincoveanu de

la mănăstirea Hurezi. Pe acelaşi element arhitectonic se intilnesc palmete de concep-
ţie occidentală şi motive florale de inspiraţie orientală. Foto Irina Ghidali.
bisericilor de la Goleşti, Băjeşti, Cotroceni etc. poartă chiar dintr-o etapă

mai timpurie marca concepţiei decorative orie1°tale. Simbolismul deco-
rului pietrelor de mormînt şi unele detalii ornamentale de inspiraţie ar-
meană şi persană îşi găsesc izvorul mai îndepărtat în aceiaşi lume a
Orientului Apropiat w_ Chen<!I_ul floral care încadrează lespedea mormî~-
20 Pavel Chihaia, 1n legdtură cu pietrele de mormint ale ctitorilor bisericii
mdndstirit Argeş, ,,Glasul Bisericii", 1973, XXXII, nr. 11-12, p. 1258-1277 ; Co-
rina Nicolescu, S11mboles orientau.r sur les pierres funeraires de Roumanie. L'arbre,
comunicare prezentată la al XXIX-lea congres internaţional al Orientaliştilor de
la Paris, 16-22 Iulie 1973, rezumatul publicat în volumul secţiilor 1-5, p. H-45,
articolul sub tipar în „Revue roumaine d'Histoire de l'Art·•, 1976.
ŢARII ROMANEŞTI
ELEMENTE ORIENTALE IN ARTA 227
tului doamnei I3ălaşa din biserica Sf. Vineri din Tîrgovişte aminteşte
1afffrdul ei de ţesăturile şi qroderiile orientale, şi se încadrează în marea
familie a motivelor de inspiraţie orientală asimilate în arta românească.
In stadiul actual -al cercetărilor este încă greu de precizat originea meş
terilor care au realizat decorurile pictate, lucrate în stucatură sau sculp-
tate în piatră şi lemn. Ştim însă că în unele cazuri, constructorii armeni
au fost aduşi de la Ţarigrad de Constantin Brîncoveanu, pentru construi-
rea băii „turceşti", din marmoră, de la c1.1rtea domnească, pe care a re-
făcut-o şi a înfrumuseţat-o la Bucureşti 21 . In acelaşi timp sînt însă bine
cunoscuţi o serie numeroasă de artişti locali, constructori, cioplitori în
lemn şi zugravi care au realizat ansamblurile monumentelor brîncove-
neşti, folosind o serie de elemente caracteristice artei orientale. 22.
Concepţia artei orientale, caracterizată în primul rînd prin tendinţa
de a acoperi întreaga suprafaţă a unui monument sau obiect prin motive
dispuse m raport cu forma şi destmaţia lor, mtr-un ritm- ordonat,.·~~_
se. ~etaJ_ar~_li!Dl~.i_~ poa t_~ -~·~f.p.f.lB~~ Ş_!_Ee lln~!~_9per.e ·ae-·m·tă ~eCO-
ra tivă românească. Inrîurirea artei persane şi otomane, resimţită mai
puter-n.ic fo a doua-Jumătate a secolului al XVI-lea şi în cel următor în
broderie şi în arta metalelor preţioase, este firească, ţinînd seamă de
circulaţia pe pămîntul ţării noastre a unui număr mare de obiecte de
artă, care încep să ocupe loc în interioarele palatelor şi curţilor domneşti
din această vreme, la noi ca şi în restul Europei. Cercetările mai vechi
şi cele întreprinse în ultimele două decenii au dat la iveală materiale
importante din domeniul faianţei otomane şi al ţesăturilor persane sau
provenind din vestitul centru otoman de la Brusa (Fig. 6-7).
La curtea domnească din Tîrgovişte au fost găsite de V. Drăghiceanu
cu multe decenii în--urmă fragmente de talere şi de căni din faianţă,
produsă în vestitul atelier de la Iznik, vechea Nicee bizantină din Asia
Mică :r.1: ·~atenale similare au fost date la iveală mai recent şi la curtea
domnească din Bucureşti, iar în Moldova ele apar încă mai numero3.se la
Suceava, Iaşi, Hîrlău, Piatra-Neamţ, Putna etc. 2'\ dovedind larga răspîn
dire a acestor produse de lux, căutate în secolele XVI-XVII ca obiecte
rare „exotice", în mediul princiar din întreaga Europă, întocmai ca şi
covoarele lucrate în centrele turceşti şi persane. Faianţei de Iznik îi va
urma, aşa cum dovedesc descoperirile de la Bucureşti, producţia unui alt
I. R. Mircea, Date din „Condica Visteriei" privind construcţiile din Ţara

21
Românească între 1694-1704", în „Lucrările Sesiunii ştiinţifice a Direcţiei Mo-
numentelor Istorice", Ianuarie, 1963, p. 138.
22 Ştefan Meteş, Din istoria artei religioase. I. Zugravii bisericilor române.
,,Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice pentru Transilvania", extras, Cluj,
1929, p. 63-104 ; Th. Voinescu, Petre Oprea, Meşterii locali din pictura feudală din
regiunea Craiova, Studii şi Cercetări de Istoria Artei, 1954, nr. 1-2, p. 217-218 ~
Th. Voinescu, Pîrvu Mutu Z·ugravu, Bucureşti, 1968.
2 :1 Corina Nicolescu, La fa'ience ottomane d'lznik trouvee dans les Pays Rou-
mains, ,,Faenza", Bolletino ud Museo Internazionale delle Ceramiche in Faenza,
1966, LII, fasc. 4-6, p. 96-102, pl. XXXV-XLII, fig. 1-2; idem, La ceramique
ottomane des XVI-e et XVII-e siecles dans les Pays Roumains, ,,Studia et Acta
Orientalia", 1964, V, p. 125-132.
2" Idem, Ceramica otomană de lznik din secolele XVI-XVII, găsită în Mol-
dova, ,,Arheologia Moldovei", V, 1967, p. 287-308, fig. 1-15.
228 CORINA NDCOLESCU
,.
Fig. 6. Piciorul unui vas din faianţă de Iznik găsit la curtea domnească din Tîrg~
vişte. Secolul XVI-XVII. (Colecţia Slătlneanu). Foto lrlna Ghidali
ELEMENTE ORIENTALE lN ARTA ŢARII ROMANEŞTI 229
Fig. 7. Fragmente de talere de lznik găsite la curtea domnească din

Tîrgovişte (Muzeul de artă brîncovenească de la Mogoşoaia).
Foto Irina Ghidali.
centru vestit din Asia Mică, de la Kutahya, unde lucrau meşteri armeni 2\
Numeroase fragmente de cupe şi de filigene pentru cafea, tipice pentru
producţia de Kutahya au fost găsite la mănăstirea Radu-Vodă şi la curtea
domnească din Bucureşti ; ele apar şi la curtea domnească din Iaşi. O
piesă disparată a fost refolosită ca vas de aghiasmă la biserica Sf. Nicolae
din Scheii Brasovului. 2'j,
· Printre ~biectele de mobilier purtind marca unor ateliere orientale,
atît prin concepţia lor decorativă, cit şi prin folosirea unei anumite teh-
nici, ,,entarsia", menţionăm cele două analoage aflate în naosul bisericii
de la mănăstirea Govora (Fig. 8-9). Ele sînt împodobite cu motive geo-
metrice de inspiraţie arabă - romburi, stele, triunghiuri - , realizate
prin aplicarea unor mici plăci de fildeş, alternînd cu altele din lemn co-
lorate în roşu, peste un suport masiv de lemn de nuc. Intr-o tehnică si-
milară, dar mai puţin luxoase, folosind doar esenţe de lemn diferite, sînt
şi analoagele rovenind din biserica domnească de la Tîrgo~?ştc-'~_fla.te
în CO ec 1a uzeu Ul e r a m ucureş 1. r pu acesta e pieseae
mobilier, pare sa aparţma mîjloculm veaculm al XVII-lea. Ele se leagă
de obiecte mai vechi sau contemporane lor, lucrate în aceiaşi tehnică şi
concepţie decorativă în Jugoslavia. 27 Diferite ca motive, dar realizate cu
25Cea mai recentă şi completă monografie asupra faianţei de Kutahya a

fost publicatăde John Carswell, Ki.itahya tile sand pottery from the Armenian
Cathedral of St. James, Jerusalem, 2 vol., Oxford, 1972.
20 Obiectele aflate la Bucureşti au fost menţionate sporadic în diferitele ra-
poarte de săpături arheologice. Pentru vasul de la biserica Sf. Nicolae, din Scheii
Braşovului vezi Corina Nicolescu, Arta metalelor preţioase în România, Bucureşti,
1.973, cat. 28, p. 52, fig. 30. Vasul a fost ferecat de vestitul argintar braşovean
Jeorg May II, artistul preferat al lui Constantin Brîncoveanu.
27 Verena Han, 11inap3aJa 11a noJJpyllJY nehKe naTp11Japun1Je XVI-XVIII ettjeK
(Intarsia in the Balkan Area under the jurisdiction of the Patriarchate of Pec,
XVI-XVIII C), Novi-Sad, 1966, 158 p. + 92 fig.
230 CORTN .\ NICOLESCU
·-------------------------------------
Fii;:. 8. Analog decornt în tehnica orientală „enlnrsla" . MAnAstirea Govora (jud.

Vikea). EpoC'a lui Matei Basnrab. Foto Irino Ghidall .
ELEMENTE ORIENTALE IN ARTA ŢARII ROMANEŞTI 231
Fig. 9. Detaliu din analogul de la Gavor:i. Foto Irina Ghiclali.
accl,-::lşi prncedee, meşteşugăreşti, sînt şi cele două analoage dăruite de

Constantin Brîncoveanu m[măstirii Hurezi, aşa cum arată o mic[t plt-
cuţă de argint aurit, pe care este gravată inscripţia de danie şi stema
t[ffii. l\fotive ele concepţie naturalistă, făcînd parte clin stilul celor .. patru
flori", îmbinate cu romburi şi paralelograme, sînt dispuse pe suprafaţa
celor şase laturi care formează analogul, fiind compuse din plăcuţe de
sidef şi de bagu (Fir;. 10-11).
J:uţ,inele lucrC1ri de argint aurit - cupe, boluri, căni - din secolul
al XVI-leu. şi începutul celui urrrditor, provin din tezaurul mcinăstirilor
Tismcina şi Bistriţu'.!,-,_ Ele sînt foarte probabil produse într-un atelier
persan din Imperiul otoman. Repertoriul de motive şi organizarea lor pe
28 Corina Nicolescu, Argintăria, cat. 16, p. 68, fig. 16, pahar dăruit de jupan
Arsenie mănăstirii Tismana, dalînd din anul 1560, opera provenind probabil din-
tr-un atelier persan ; ibidem, cat. 65, p. 94, fig. 50 cupă-bol din anul 1579 ; cat. 66,
p. 94, fig. 51 o cupă similară tot din secolul al XVI-lea ; cat. 56, p. 87, fig. 41,
cană de stil persan din sec. XVI-XVII de la mănăstirea Bistriţa (jud. Vîlcea).
232 CORINA NICOLESCU
[-,
Fig. 10. Analog decorat în tehnica entarisei, dăruit de Constantin Brîncovean 1

mănăstirii Hurezi (jud. Vilcea). Foto Irina Ghidali.
suprafaţa obiectelor amintesc concepţia decorativă a picturii murale şi

a stucaturilor. In acest caz este vorba de adaptarea la o scară monu-
mentală o mtivelor din miniaturile şi argintăriile persane, proces care se
petrece în arta românească în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
Acest decor va avea o influenţă puternică asupra operelor locale din a
doua jumătate a secolului al ·XVI-iea, aşa cum sînt de exemplu cele
ELEMENTE ORIENTALE IN ARTA ŢARII ROMANEŞTI
233
Fig. 11. Motive decorative de pe

analogul de la Hurezi. Foto Irina
Ghidali.
Fig. 12. Ferecătura de la mănăstirea Tismana (jud. Gorj) amintind pe Mirr:ea

Ciobanul şi Doamna Chiajna ale căror portrete sînt reprezentate în partea de
jos a scoarţei (verso) 1566. Motive florale de concepţie persană acopere\ întregul
cîmp al ferecăturii. (Muzeul de Artă al R. S. România). Foto Irina Ghiclali.
234 CORlN A NICOLESCU
două ferecături de la biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului 29 şi de

la Tismana 30(Fig. 12), ferecătura icoanei lui Petru Schiopul 31 , sigiliul
lui Petru cel Tînăr sau al lui Petru Cercel 32 , ferecătura de la Alexandru
al II-lea aflată la Muntele Sinai ş.a. :i3_ ln aceiaşi mare familie de obiec:te
se încadrează şi fe;;,ecătura icoanei Sf. Clieorghe aflată la mănăstirea
Vifcfrifa .v., semnata de meşterul grec Mavros, purtind o mscripţie de
dame de la Leon Vodă ş1 data 1631 (Fig. 13). Acest gen de dec:oraţ1P
reâîîzarsub influenta mmiatunlor ş1 a~ţei metaleTOi· 2S'.f·sa11e -este mea
şi mai răspîndit în aceiaşi vreme în arta balcanică :::;
Procesul de asimilare a unor motive orientale în arta românească
se poafe-surpnnde 1 111 broderie, mai ales În secolul al Xvll-lca .u. Reali-
zate 111 e mea e tra iţie bizantină, t ecorate cu corn Joz1 11 1n care SL'
respectă vechea 1conograhe, multe dintre ro eru e rea 1zate 111 vremea
lui 1'vfaîe1Ua-sarab şi -a-lui Vasile Lupu, au cîmpul acoperit cu flori apar-
ţinînd stilului „celor patru flori" şi sînt încadrate de chenare în care
se întilnesc 12_~!m~te de--up ;;rurni" şi motive floral~_ din grupul „hatayi".
(Fig. 14 ). 1n W1ele zone ale ţării, mai ales în -Oltenia şi BanâT, covoare le.•
orientale din grupul celor de rugăciune provenind din atelierele Asiei
Mici, au înrîurit atît ca compoziţie, cît şi ca ornamentaţie scoarţele :i;_
1n egală măsură, au pătruns în primul rînd în mediul curţilor domneşti
şi boiereşti, apoi în lumea de la oraşe şi sate materialele aduse din Orien-
tul Apropiat. în primul rînd se disting ţesăturile scumpe de mătase şi fir,
~! 1 Corina Nicolescu, Arta metalelor preţioase în România, Bucureşti, 197:3.
cat. 53, p. 53, fig. 65.
:iu Idem, Argintăria, cat. 352, p. 279, fig. 217-219 ferecătura este decora!Zt
în cîmp, pe întreaga suprafaţă rămasă liberă cu motive florale persane.
:11 Idem, Arta metalelor, cat. 58, p. 53, fig. 68, icoana se pi'tstrează a:'.i i:1
Muzcc1l de Istoria Artei din Viena şi a făcut parte din averea pe care a luat-o
l'll si1v' Pentru ŞC'hiopul ajungînd la Bolzano şi apoi în castelul Ambr~s din Tir!ul
austriac.
J! Ibidem, cat. 55, p. 53, fig. 69 ; pe sigiliul de la Alexandru II apar de ase-
menea motive de inspiraţie orientală, ibidem, cat. 56, p. 53, fig. 70.
:u Ibidem, cat. 57, p. 53, fig. 67.
::·, N. Iorga, Inscripţii din Bisericile României, val. I, Bucureşti, 190-l, p. 97,
nr. 193, ,,Această icoană a marelui mucenic Gheorghie închinată iaste de creştinul
domn Ioan Leon Voevod, ficiorul lui Ştefan Voevod şi de a lui prea luminata
Doamna Victoria, fiind arhiereu chir Grigorie, în anul 1631, Octomvrie 1. Mavros
meşterul". Inscripţia este scrisă în limba greacă în partea de jos a f~recăturii.
:i, Boiana Radoilrnvic. Typc1w -- nepc11jc1rn YTII uaj I a cpncKe )''1eTiit:4Ke 3a11are
X VI 11 XVII (Les in luences turco-persanes sur Ies metiers d'art serbe aux XVI-e
et XVII-e siecles), ,,Matitza Srpska'', Novi-Sad, 1965, 1, p. 119-141, fig. 5-20 ;
idem, Cpnc1,o 3.r.arapcrno X \'I II X VII neKa (L"orfevrerie serbe du XVl-e et XVII-e
sierle), Novi-Sad, 1966, fig. 51, 57, 60, 62-64, 75-76, 96, 110, 114-116, 120, 127,
131-132, 134, 146-147, 151 ; Dimitr Drumev, (Sur quelques monuments d'orfevrerie
ele Ciprovaf), ,,Izvestia na Instituta za Itobrazilelni Istkustva), V, 1962, p. 73-87,
fig. 1, 9-10 ; Geza Fehr Jun., L'influence turque sur les arts decoratifs popu-
bires slwngrois, ,,Atti des seconda Congresso Internazionale di Arte Turca", Napoli,
1965, p. 119-122.
:io Pentru circulaţia motivelor orientale în broderii şi alte genuri de artă ro-
mânească, vezi Corina Nicolescu, Le Proche Orient et la conception decorative de
l'art roumatn et de l'art balkantque, Comunicare la cel de al Iii-lea Congres de
Studii balcanice şi sud-est europene de la Bucureşti, Septembrie, 1974, în curs de
apariţie în „Revue des :€tudes sud-est europ~nes", 1976, 1 ; idem, L'art islamique
en Roumante, în volumul „Art and Archaeology", publicat în cinstea festivalului
de artă islamică de la Edinburgh, Iulie-August 1976, (în curs de apariţie).
37 Al. Tzigara-Samurcaş, Evoluarea scoarţei oltene,u, Bucureşti, 1942 ; idem,
Tapts roumains, Paris, f.a.
EL'EMENTE ORIENTALE lN ARTA ŢARII ROMANEŞTI 235
Fig. 13. Ferecătura icoanei Sf. Gheorghe de la Mănăstirea Viforîta, realizată în

anul 1631 de me~tcrul Mavros. Motive de inspiraţie persană comune argintăriilor
~i altor obiecte de artă decorativă din cadrnl imperiului otoman. Foto Irina
Ghida li.
CORINA NICOLESCU
236
Fig. 14. Văl de timplă c·u portretul lui Preda Buzes<:U, mare ban al Craiovei şi al
soţiei sale Cătălina. Chenarul broderiei este inspirat din opere de artă otoman;1,
folosind motive mai vechi de tip „rumi", flori de răsură şi lalelele. (Muzeul de Artă
ni n. S. România. Foto Irina Ghidali.
ELEMENTE ORIENTALE lN ARTA ŢARII ROMANEŞTI 237
•I
I
Fig. 15. Năframă din pînză fină de bumbac, brodată cu sîrmă de aur în stil oriental.
Mănăstirea Viforîta. Inceputul secolului al XIX-lea. Foto Irina Ghidali.
lucrate în vestitul centru de la Brussa, de tipul camhalelor, folosite

pentru îmbrăcămintea domnilor şi al boierimii, care au înlocuit treptat
mătăsurile italiene 38 . Apoi, în secolul al XVIII-lea şi la începutul seco-
lului următor sînt folosite tot mai frecvent ţesăturile foarte fine din
mătase sau bumbac pentru marame, năframe, ştergare, brîie etc., uneori
brodate la capete sau la colţuri, cu motive florale în punctul denumit
„turcesc" 3g (Fig. 15). Din mediul de curte astfel de obiecte au pătruns
38 C. Nicolescu, Istoria costumului, capitolul despre ţesăturile orientale,
p. 51-65 ; idem, Quelques tissus orientaux dans les collections roumaines, ,,Bulletin
de liasion du Centre International d'Etude des Textiles anciens", Lyon, 1969, nr. 29,
p. 27-75 + 19 fig.
39 Numeroase broderii din această categorie se păstrează în colecţia Secţiei
de Artă Veche Românească a Muzeului de Artă din Bucureşti şi în colecţia Slăti
neanu, altele sînt în tezaurele mănăstirilor Cozia, Dintr-un Lemn, Viforîta, Hurezi,
Suceviţa, Agapia, Secu etc. Toate aceste obiecte nu au fost încă publicate.
CORINA NICOLESCU
în cel sătesc, influenţînd costumul popular în Banat şi în zonele dună

rene ale Ţării.
Amintind succint doar cîteva dintre cele mai caracteristice obiecte
şi concepţii decorative, purtînd pecetea artei orientale, în limitele arti-
colului de faţă, am urmărit în primul rînd să subliniem principalele
direcţii către care ar trebui să se îndrepte cercetările >'1itoare în acest
domeniu. In acelaşi timp, am dorit să arătăm în ce măsură valorificarea
documentelor de artă poate completa informaţia istorică, suplinind în
unele cazuri izvoarele scrise, şi luminînd unele aspecte mai puţin cunos-
cute ale istoriei, aşa cum sînt de exemplu legăturile culturale dintre
poporul nostru şi lumea Orientului Apropiat, în trecut. Opere de artă
de mare însemnătate sau mărunte documente artistice şi produse meşte-=
şugăreşti de caracter· artistic, contribuie în egală măsură la întregirea
cadrului istoric al unei epoci şi al unei ţări. ~ ··· ·-
UN IZVOR INEDIT REFERITOR LA ISTORIA ORAŞULUI
TÎRGOVIŞTE ÎN ANUL 1595. CRONICA LUI TOPCULAR
KÂTIBI ABDUL KADIR EFENDI
CRISTINA ROTi'\IAN
Evenimentele desfăşurate în anul 1595 în oraşul Tîrgovişte depăşesc

cadrul strict al istoriei locale. Ele aparţin nu numai epopeii lui Mihai
Viteazul ci şi istoriei europene.
Lupta antiotomană dusă de domnul Ţării Româneşti şi prin aceasta,
intervenţia sa alături de Habsburgi în războiul cel lung (1593-1606)
purtat de Austria cu Poarta, au concentrat atenţia opiniei publice euro-
pene asupra spaţiului carpato-dunărean. De aici se aştepta un atac hotă
ritor asupra imperiului otoman care suferise în 1571 la Lepanto o mare
înfrîngere.
Este firesc deci ca lupta lui Mihai Viteazul împotriva armatei oto-
mane de ocupaţie, condusă de Sinan paşa, să-şi găsească reflectarea încă
din anul 1595 în relatări şi descrieri de o mare diversitate 1. Au apărut
astfel un număr mare de tipărituri, mai mult foi volante şi broşuri
numite Nev,:e Zeytungen şi avvisi, ca urmare firească a necesităţii cres-
cînde de răspîndire mai largă a ştirilor. Fără îndoială că această cate-
gorie de izvoare ce aparţin domeniului presei îşi au valoarea lor docu-
mentară.
In condiţiile în care înaintarea otomană în Ţara Românească, urmată
de transformarea unei regiuni însemnate în paşalîc, ca şi contraofensiva
lui Mihai Viteazul pentru eliberarea ţării pot fi astăzi mai bine cunoscute
datorită publicării recente a unor fragmente din cronicile turceşti 2,
considerăm de datoria noastră să atragem atenţia asupra unui izvor,
aparţinînd aceleaşi categorii de scrieri. Este vorba de o cronică osmană
Tarih-i al-i Osman (Istoria dinastiilor osmane) care cuprinde ştiri inte-
resante atît pentru relaţiile lui Mihai Viteazul cu imperiul otoman cît
~i pentru ceea ce a însemnat ocupaţia otomană în oraşul Tîrgovişte.
Această lucrare cu caracter istoriografic aparţine lui Abdul numit şi
1 vezi bibliografiile întocmite de C. Gi:illner. Michael der Tapfere im Lichte

des Abendlandes, Berichte Neuer Zeitungen, Sibiu, 1943, p. 53-75, idem, Turcica.
Die europăischen Tiirkendriicke des XVI. Jh., Bucureşti-Baden Baden 1968, voi. II,
nr. 2074, 2078, 2079, 2080, 2085, 2086, 2089, 2096, 2102, 2103, 2110, 2120, 2123--4, 2141,
2152--4a, 2158, 2164, 2168, 2174, 2180 pentru eliberarea oraşului Tîrgovişte de către
armata lui Mihai Viteazul reflectată în presa europeană.
2 M. Guboglu, M. Mehmet, Cronici turceşti privind Tările Române, Extrase,
Bucureşti, 1966, voi. I şi M. Guboglu, Cronici turceşti privind Tările Române, Ex-
trase, Bucureşti, 1974, vol. 11.
1'240 CRISTINA ROTMAN
Kadîr, el fiind şi cognomenul său (mahlas) 3• Din cronica sa Tarih-i al-i

Osman rezultă că în anul 1595, autorul a deţinut funcţia de topcular
kâtibi, fiind însărcinat cu trecerea în revistă a artileriei. Apoi în anul
1621, în vremea expediţiei sultanului Osman I împotriva Poloniei a fost
pe rînd di vi tar" şi apoi nişangi 5• Pînă la apariţia cunoscutei lucrări
aparţinînd turcologului german Franz Babinger Die Geschichtsschreiber
der Osmanen und ihre Werke, cronicarul nostru era identificat cu un alt
autor omonim Seyid Abdul Kadîr Mehmed bin Mehmed, autorul unui
tratat despre muzică. Confuzia se datoreşte lui Gustav Flilgel u_
Fără îndoială că însemnările cuprinse în această cronică care ne
arată că autorul lor a participat la expediţia din Ungaria, demonstrează
nu numai valoarea operei sale ci şi autenticitatea anumitor informaţii.
Lucrarea sa Tarih-i al-i Osman, a cărei importanţă a fost relevată cu
ani în urmă 7 este o operă redactată într-o limbă simplă, bogată în
expresii dialectale, diferită de osmana literară a vremii. Abundenţa
de informaţii şi detalii de natură militară cu privire la varietatea deo-
sebită a denumirilor echipamentului militar constituie o calitate impor-
tantă a cronicii sale mai ales pentru cercetarea ocupaţiei otomane din
Ţara Românească. Datorită importanţei sale, a fost folosită din plin şi
de alţi cronicari osmani ca de pildă, de Mustafa Na'ima 8 •
Cunoaştem pînă acum numai două versiuni ale acestei cronici :
manuscrisul original de la biblioteca Siileymaniye din Istanbul 9 şi o
copie de la sfîrşitul secolului al XVII-lea, păstrată la Osterreichische
Nationalbibliothek de la Viena, semnalată de altfel de G. Flilgel şi
F. Babinger în lucrările lor 10•
Dacă versiunea originală, în redactarea căreia s-a folosit tipul
de scris neshi vocalizat, este fragmentară, lipsindu-i începutul, copia
sa cuprinde în schimb textul integral începînd cu evenimentele anului
Hegirei 1000 (19 octombrie 1591). Ne aflăm deci în faţa unei cronici
care prezintă o perioadă frămîntată din istoria imperiului otoman şi
anume cea delimtată de sfîrşitul domniei sultanului Murad al Iii-lea
şi de mijlocul cîrmuirii sultanului lbrahim I (martie 1644).
3 vezi F. Babinger, Die Geschichtsschreiber der Osmanen und ihre Werke,

Leipzig, 1927, p. 187 şi J. von Hammer-Purgstall, Geschichte des osmanischen Rei-
ches, Pesta, 1813, voi. IX, p. 689.
4 derivă de la cuvintul persan davat-dar, secretar al nişangiului avînd în
grijă călimările şi cerneala.
5 funcţionar al cancelariei otomane care avea ca sarcini'1 iniţială să verifice
conţinutul actelor emise ca şi concordanţa lor cu tradiţia juridică, urmind apoi
să deseneze monograma sultanului (tugra). După listele lui Mehmed Si.ireya,
Sicill-i Osmani, Istanbul 1315/1897, voi. IV, p. 792 pare să nu fi deţinut această
funcţie.
G G. Fli.igel, Die arabischen, persischen und turckischen Handschriften der
kaiserlich-kăniglichen Hofsbibliothek zu Wien, Viena, 1865, voi. II, p. 260, vezi şi
F. Babinger, op. cit., loc. cit.
7 ibidem.
8 vezi pasajul din Abdul Kadîr referitor la transformarea în geamie a mănă
stirii domnului Alexandru al Ii-lea a fost preluat de M. Na'ima, pentru confrun-
tare, Abdul Kadîr, Microfilme, Austria, rola, 2 cadru 44 şi Na'ima, Tarih (Istorie),
Istanbul, 1283/1867---8, voi. I, p. 127.
9 semnalat de M. Guboglu, op. cit., vol. II, p. 17, nota 81.
• 0 G. Flilgel, op. cit., p. 260, F. Babinger, op. cit., loc. cit.
UN IZVOR INEDIT REFERITOR LA TlRGOVIŞTE 241
Ceeace ne-am propus însă în studiul de faţă nu se limitează la o

prezentare strictă a unui izvor inedit ci are în vedere confruntarea
diferitelor categorii de ştiri cu cele similare cuprinse nu numai în
cronicile osmane editate pînă acum ci şi în alte izvoare europene.
[ Fără îndoială că există un număr important de cronici osmane care
înfăţişează lupta antiotomană dusă de Mihai Viteazul în anul 1595 ca şi
ocupaţia temporară a Ţării Româneşti de către Sinan paşalDintre acestea
am ales în primul rînd lucrările unor contemporani ca Mus1afa Selâniki 11 ,
Ibrahim Pe<;evi şi Mehmed bin Mehmed care au folosit izvoare de
primă mină sporind astfel valoarea şi importanţa cronicilor lor. De ase-
menea se cuvine să menţionăm şi cronica inedită Tarih-i al-i Osman a lui
Ahmed Hasanbegzade 12 fost mare demnitar în imperiul otoman în această
perioadă. Nu am putut trece cu vederea nici pasajele corespunzătoare din
lucrări redactate mai tîrziu în secolul al XVII-lea aparţinînd unor croni-
cari de seamă ca Kâtip Celebi, Milneggimbaşî Derviş Ahmed Dede sau
Mustafa Na'ima. Ei au transpus în opera lor în majoritatea cazurilor infor-
maţiile cuprinse în cronicile menţionate mai sus. Din păcate nu am putut
dispune pentru verificarea gradului de obiectivitate şi de autenticitate a
cronicii lui Abdul Kadîr de posibilitatea cercetării izvoarelor documentare
otomane şi anume a condicilor din colecţia Milhimme Defterleri. Cu
excepţia condicii din luna şevval 1003 (8 iunie - 7 iulie 1595) 13 , Arhivele
Statului din Bucureşti nu dispun de microfilmele defterelor întocmite
în perioada cuprinsă între lunile aprilie-noiembrie 1595 respectiv şa'ban
1003-sa'fer 1004.
Vom încerca aşadar în cele ce urmează să grupăm ştirile referitoare 1
la istoria oraşului Tîrgovişte din anul 1595, cuprinse în cronica lui '
Abdul Kadîr, subliniind totodată autentictatea şi originalitatea lor. După
părerea noastră, ele pot fi incluse în trei categorii principale şi anume :
descrierea Tîrgoviştei şi sublinierea importanţei sale strategice, aspec-
tele concrete ale ocupaţiei otomane din acest oraş şi lupta lui Mihai
Viteazul pentru alungarea armatei otomane.
Trebuie să arătăm de la început că informaţiile cuprinse atît în cro-
nicile osmane cit şi în diferite mărturii contemporane Vi dovedesc exis-
tenţa unui plan în baza căruia s-a desfăşurat procesul de ocupare a
ll Selâniki a ocupat diferite funcţii în aparatul financiar al administraţiei

otomane, astfel că a putut utiliza documente statistice în lucrarea sa Tarih. Ediţia
apărută în 1864 la Istanbul nu ne este de folos pentru această perioadă deoarece
se opreşte la anul 1001 H (1592). Am folosit deci microfilmul unui manuscris aflat
la Istanbul la biblioteca Nur-u Osmaniye nr. 3132/3, (Arhivele Statutui Bucureşti,
microfilme Turcia rola 35), confruntîndu-1 cu pasajele corespunzătoare publicate
de M. Guboglu, M. Mehmet în Cronici turceşti privind Ţările Române, vol. I.
12 Hasanbegzade a ajuns defterdar de Anatolia şi apoi re'isi.ilki.ittab, func-
ţionar al cancelariei otomane, însărcinat cu redactarea actelor emise de sultan. Am
utilizat pentru confruntare manuscrisul păstrat la Istanbul la biblioteca Nur-u
Osmaniye, Nr. 2661, microfilme Turcia, rola 73, cadrele 504, 511.
13 Milhimme Defterleri, nr. 73, microfilme Turcia, rola 21.
"' E. Hurmuzaki-Bogdan, Documente privitoare la istoria românilor, vol. I,

A. Veress, Campania creştinilor în contra lui Sinan paşa, Analele Academiei Ro-
mâne, Mem. secţ. ist., s. III, t. IV/1924, A. Decei, Documente din arhivele Vatica-
nului privind anul 1595, în Revista Arhivelor, 1/1967, M. Holban, M. M. Alexan-
drescu-Dersca-Bulgaru, Călători străini despre Ţările Române, Ed. şt., Bucure.=;;ti,
1972, vol. III, p. 521-37, 540-613.
242 CRISTINA ROTMAN
Ţării Româneşti de către armata condusă de Sinan paşa. De altfel acest

plan fusese conceput de către marele vizir încă înainte ca Mihai Viteazul
să dezlănţuie lupta antiotomană, aşa cum rezultă din însemnările lui
lbrahim Pe~evi 15 .
Stăpînirea Ţării Româneşti avea o importanţă strategică fiind
considerată de otomani - aşa cum ne arată Abdul Kadir în cronica sa -
ca bază de atac împotriva Transilvaniei şi a posesiunilor habsburgice :
,,şi era lucru hotărît ca (pornind) din Ţara Românească s·:-t se facă]
incursiuni în ţările principelui Transilvaniei şi ale împăratului Au~triei•' Iii_
Deşi dobîndise o victorie importantă la Călugăreni iar armata
otomană suferise pierderi însemnate, Mihai Viteazul a fost ne\"oit să se
retragă în munţi pentru a-şi reface forţele. Existau aşadar toate condi-
ţiile ca, în absenţa atît a oştii cit şi a exercitării puterii domneşti şi
boiereşti, otomanii să-şi instaureze dominaţia directă. Astfel Ţara Româ-
nească a fost cucerită în etape în funcţie de ocuparea treptată a princi-
palelor puncte strategice a oraşelor Bucureşti şi Tirgovişte, acelaşi lucru
întîmplîndu-se şi cu introducerea autorităţilor otomane şi cu măsurile
de transformare a regiunii cucerite în teritoriu otoman.
Aşa cum se procedase în toate regiunile ocupate şi în Ţara Rom,i-
nească - ce trebuia să devină has împărătesc 17 - a fost aplicat sistemul
de înregistrare (vilayet-i tahrir) asupra celor pe care i-au mai găsit din
acea populaţie „prosperă" menţionată de Abdul Kadîr 18.
In consiliul de război ţinut de Sinan paşa imediat după ocuparea
oraşului Bucureşti (28 august 1595) s-au discutat metodele ('ele mai
eficiente pentru a asigura o dominaţie otomană efecti\"ă ca şi pentru a se
preveni o înaintare creştină spre Ţara Românească şi Moldova. S-a ajuns
astfel la adoptarea hotărîrii de a ocupa şi fortifica principalele puncte
strategice între care Tirgoviştea deţinea un loc de frunte. Acest episod
din cronica lui Abdul Kadîr Efendi nu-şi găseşte corespondentul în cro-
nicile osmane contemporane şi a fost preluat ulterior de către Kâtip
Celebi şi Mustafa Na'ima în lucrările lor rn_ O asemenea relatare împreună
cu descrierea oraşului Tîrgovişte constituie elemente cu ade\"ărat origi-
nale ale acestei lucrări.
Fără îndoială că poziţia strategică a localităţii mai sus menţionate.
apropierea sa de hotarele Transilvaniei, prezentarea împrejurimilor sale.
constituie elementele componente ale unei descrieri schematice intilnit~·•
curent atît în paginile cronicilor contemporane 20 aparţinind lui Sel[miki.
Pc~evi, Mehmed bin Mehmed cit şi în lucrări mai tirzii 21 datorJ.te lui
Kâtip Celebi sau Ahmed Milneggimbaşî. De altfel autorii nici nu insistft
i:; I. P~evi, Tarih, Istanbul, 1283/1866-7, vol. II, p. 165 : ,,De ce trebuie ca
ţara padişahului să fie dată unor ghiauri nepăsători fără lege ?"
1G Abdul Kadîr, ms. cit., microfilme, Austria, rola 2, cadrul 34.
17 M. Selâniki, ms. cit., (microfilme Turcia, rola 35, cadrul 231).
1" Abdul Kadir, microfilm cit., cadrul 45 b : ,,şi spun că de îndată au adunat
raiaua ; era prosperă şi bogată".
1i1 Kâtip Celebi, Fezleke-i Tarih, Istanbul, 1286. 1 1869, vol. I, p. 55, 1\1. Na'im:i,
Tarih, p. 128.
:..'O M. Selâniki, microfilm cit., cadrul 233, I. P~evl, op. cit., p. 172, Mehmed
bin Mehmed, Nuhbet ut tevarih 1,e'l ahbar, Istanbul, 1278.1860, vol. I, p. 179.
21 Kâtip c;elebl, op. cit., p. 60, A. Mi.ineggimbaşî, Sahaif ul ahb.2r, Istanbul,
1285/1868-9, vol. lll, p. 283.
asupra importanţei strategice a acestei aşezări aşa cum o fac de pildă

unele izvoare europene contemporane 22 .
înaintarea de la 13 septembrie 1595 a ~tii lui Sinan paşa spre Tîr-
govişte reprezenta o etapă importantă în acţiunea de transformare a
Ţării Româneşti în paşalîc. Ocuparea acestui oraş trebuia să însemne în
primul rînd constituirea unei baze militare importante capabilă să ză
dărniceasc:.ă orice tentatiYă a lui Mihai Viteazul de a înlătura do:ninaţia
otomană. ' ' r 1
l Ce elemente deosebite ne oferă cronica lui Abdul Kadîr pentru cu-
I noaşterea acestui oraş într-unul din momentele cele mai grele din exis-
, tenţa sa?
Sinan paşa a ocupat un oraş mare, înconjurat de vii numeroase.
de grădini de legume şi de livezi bogate. Abundenţa de roade care nu au
putut fi mîncate în întregime de armata otomanfl in curs de douăzeci
de zile a produs o impresie profundă asupra ocu1x,nţilor. Astfel se ex-
plică şi prezenţa unor asemenea ştiri în cronica lui Abdul Kadîr.
Acelaşi autor ne furnizează şi detalii mai precise asupra p:)ziţiei
geografice a Tîr·goviştei, or·aş de cimpie aşezat lingă un rîu al cărui
nume nu este menţionat şi i:1 apropi~re de hotar·ele Transilvaniei de
care era des~ărţit doar printr-o p[\Jure întinsu. Abdul Kadîr ne furni-
zează şi indicii pentru cunoaşlerea dezvoltării vieţii economice din acest
ţinut : extinderea cultm·ilor de viţă de vie şi a po:nilor fructiferi, pre-
zenţa unor ::.1ori în apropierea oraşului ca şi existenţ:1 unui număr mare
de sate în împrejurimi. Oraşul propriu zis avea case îmbelşugate, o
biserică mare - ce s-ar putea identifica cu biserica domnească - şi o
baie. Această ultimă ştire ni se pare a fi deosebit de interesantă refe-
rindu-se la baia publică descrisă de c[1lătorul Paul de Alep :1:1 şi diferită
de vechea baie domnească :!t,_ Otom:mii au o~upat însă o localit<1te pustie
căci „raiaua 'furii Româneşti era risipită în mun'~i•' :!\ noteJ.zu Abdul
Kadîr, constatare pe care o întîlnim şi în cro:,iea lui MelEnE--1 bin
Mehmed 2,-;_
P~rcurgînd acesl i;'.VOf c:i şi cel2hdte c1·0rnc1 osmane ne c.![1111 seama
în mod clar de faptul că ocupanţii au fost pre:)cupaţi in primul rînd de
aspectul militar şi strategic al organiză1·ii teritoriului românesc cucerit
şi în cazul care ne interesează. Dacă Abdul Kuelîr împreună cu ceiL.:ilţi
cronicari au trecut cu vederea măsurile administrative, econo:--r.ice sau
religioase, cu toţi insistă în schimb asupra acestui aspect şi anume asu-
pra fortificiirii Tîrgoviştei, a înzestrării ei cu trupe, artilerie ~i muniţii.
Faptul este explicabil mai ales în cazul cronicarului nostru dacei avem
în vedere pregătirea sa militară, necesară unui funcţionar însărcinat cu
trecerea în revistă a artileriei. Funcţia sa de topc;ula1· kâtibi explicc1 CiP
n E. Hurmuzaki, op. cit., vol. VIII, nr. CCLXXXIV, p. l !J3, A. D2:e,, op. cit.,
nr. 84, p. 235, M. Holban, M. M. Alexandrescu-Ders-::a-Eulgaru, op. cit., vo!. I,
p. 444, B. Walter, Brevis et vera descriptio rerum, în Al. Papiu Ilar;an. 'l'hesJ!lrtL
de monumente istorice, Bucureşti, 1892, p. 34.
,;i V. Radu, Voyage du patriarclie Macarie d'Antioclie, Patrologia Or:en '.::li'<;
XXIV/5, Paris, 1933, p. 535.
'• N. Constantinescu, C. Moisescu, Curtea dom,iească di:i Tîrgovi~k,
2
Bucu-
reşti, 1965, p. 44.
2!i Abdul Kadîr, microfilm cit., cadru 42.
iG Mehmed bin Mehmed, op. cit., p. 179.
244 CRISTINA ROTMAN
asemenea prezenţa unor detalii mai precise asupra fortificării Tîrgoviştei

în comparaţie cu restul cronicilor osmane, amănunte care concordă cu
cele din descrierea unui martor ocular, Filippo Pigafetta 2i.
Dacă pînă acum ştiam doar că Sinan paşa a fortificat Tîrgoviştea
ridicînd într-o lună o cetate de lemn pe care a înzestrat-o cu cele ne-
cesare pentru apărarea sa 2~, detaliile furnizate de Abdul Kadîr ne în-
găduie să înţelegem dimensiunile reale ale ocupaţiei otomane din
acest oraş.
Cetatea de la Tîrgovişte a fost construită după modelul celei de
la Bucureşti, cu două caturi, soldaţii tăind pentru aceasta cherestea în
munţi. De altfel fiecare categorie de ostaşi avea să-şi clădească porţiu
nea sa. Fortificaţia ridicată de Sinan paşa avea ziduri cu creneluri, tur-
nuri numeroase, încăperi pentru străji şi era înconjurată de şanţuri
adînci. Din păcate însă nici Abdul Kadîr şi nici celelalte cronici osmane
nu indică ce anume au fortificat otomanii la Tîrgovişte. Unele izvoare
europene arată că ar fi fost vorba de o mănăstire 29 , iair altele menţio
nează şi o fortificare a oraşului 30 . In orice caz în lumina săpăturilor ar-
heologice 31 , otomanii au întărit curtea domnească din Tîrgovişte ce fusese
înconjurată cu un zid de incintă încă în vremea lui Petru Cercel. Mănă
stirea menţionată pare a fi biserica domnească în al cărui perete de nord
se află şi azi o ghiulea atribuită de tradiţia locală evenimentelor din
octombrie 1595 :i 2• Aşa cum fortificase Sinan la Bucureşti colina Radu-
Vodă-Bucur şi a înconjurat oraşul cu un şanţ, este posibil să fi făcut
acelaşi lucru şi la Tîrgovişte şi atunci, împărtăşind părerea lui M. Geor-
gescu :i:i, cea de a doua întăritură ar fi fost ridicată în jurul oraşului
poate pe urmele valului văzut odinioară de Felix Pentade 34 .
Ipoteza după care oraşul a fost înconjurat cu un zid şi cu un şanţ
adînc 35 va fi confirmată sau infiirmată de săpăturile arheologice viitoare.
Abdul Kadîr nu ne dă amănunte noi în legătură cu recrutarea gar-
nizoanei pentru apărarea Tîrgoviştei. De altfel cronica lui Ibrahim Pe-
~evi este un izvor mult mai bine informat în această pri\·inţă.
Pe lingă ştirile cu caracter general şi anume : desemnarea coman-
danţilor cetăţii : Ali bei, fiul lui Haydar paşa, sangeacbei de <;orum şi
Ko~i bei sangeacbei de Amasia, aflăm detalii asupra încercării lui Sinan
paşa de a recruta oastea de orio-ine albaneză în slujba de caraulă. Re-
27 M. Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca-Bulgaru, op. cit., vol. III, p. 549-550.

28 M. Selâniki, microfilm cit., cadrul 233, I. Pe~evi, op. cit., p. 172, Mehmed
bin Mehmed, op cit., p. 179, Hasanbegzade, microfilme Turcia, rola 73, cadrul 511,
Kâtip <;elebi, op. cit., p. 60.
29 E. Hurmuzalti, op. cit., vol. III/2, nr. CCIII, p. 247, 248, 2-19, vol. XII,
nr. CCIII, p. 131, A. Decei, Documente din arhit'ele Vaticanului, nr. 83, p. 234,
N. Iorga, Acte şi fragmente, vol. I, p. 145.
:io A. Veress, Relationcs nuntiorum apostolicorum missorum a Clemente V III
(1592-1600), Budapesta, 1909, p. 114.
3 t N. Constantinescu, C. Moisescu, op. cit., p. 19.
32 ibidem.
33 M. Georgescu, Lupta de la Tirgol'işte din 1595, în Studia Valachica,
2/1970, p. 245.
3 '• M. Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca-Bulgaru, op. cit., vol. I, p. 444.
35 N. Bălcescu, Istoria rom4nilor sub Mihai Vod4 Viteazul, în Opere, în ed.
Acrul. R.P.R., 1953, p. 100, foloseşte pe cronicarul Sa'aseddin.
fuzul şi retragerea acesteia 36 , în ciuda promisiunilor făcute de marele

vizir de a o înzestra cu pămînturile ostaşilor ucişi este un indiciu con-
cludent pentru starea de spirit ce domnea în armata otomană de ocupaţie.
In schimb Abdul Kadîr ne furnizează date suplimentare pentru în-
zestrarea fortificaţiei cu artilerie şi muniţii. Pe crenelurile cetăţii au
fost aşezate 4 colubrine, 2 badaluşka, tunuri mari împărăteşti, tunuri de
calibru mijlociu care ar fi însumat după mărturiile cuprinse în izvoarele
europene circa 40 de piese 37 .
Analizînd ultima categorie de ştiri referitoare la eliberarea oraşu
lui Tîrgovişte şi la înfrîngerea trupelor otomane de ocupaţie de către
Mihai Viteazul, întîlnim foarte puţine detalii suplimentare. Abdul Kadîr
ne prezintă o imagine deosebit de sugestivă a întăririi oştii domnului
Ţării Româneşti cu forţe noi din rîndul populaţiei ca şi din rîndul mol-
dovenilor. De altfel numai această cronică descrie amănunţit pierderile
suferite de oastea otomană, fiind totodată singurul izvor care prezintă
în mod obiectiv comportarea armatei lui Mihai Viteazul şi Sigismund
Bathory faţă de prizonierii otomani.
Majoritatea cronicilor otomane exagerează în mod intenţionat cru-
zimea românilor, acuzîndu-i de acte pe care nici măcar nu le-au
săvîrşit 3H.
Reproducem în cele ce urmează traducerea integrală a pasajelor
din cronica Tarih-i al-i Osman (istoria dinastiilor osmane) a lui Topc;ular
kâtibi Abdul Kadîr Efendi referitoare la evenimentele din anul 1595 care
s-au desfăşurat în oraşul Tîrgovişte.
Traducerea a fost întocmită după manuscrisul păstrat la Viena la
Osterreichische Nationalbibliothek, Codex Mixt 130 şi microfilmat pentru
Arhivele Statului din Bucureşti, microfilme Austria rola 2 cadrele 45-46.
Am ales acest manuscris copiat în anul 1685 (1096 H) şi nu originalul
care se află la Istanbul la biblioteca Silleymaniye în fondul Esad Efendi
şi care există sub formă de microfilm la Arhivele Statului din Bucureşti,
microfilme Turcia rola 10 cadre 368-369, deoarece a fost singurul exem-
plar complet accesibil nouă.
Aceasta nu înseamnă însă că în cursul operaţiei de traducere nu
am ţinut seama de manuscrisul original, confruntîndu-1 cu copia de la
Viena. De fapt între cele două manuscrise nu există deosebiri funda-
mentale pentru textul care ne interesează. Sigur că diferă unele expre-
sii folosite ca şi ordinea unor pasaje. ln gruparea acestora am respectat
ordinea din manuscrisul original de la biblioteca Silleymaniye.
* * *
Microfilme Austria rola 2 cadru 45 şi Microfilme Turcia rola 10
cadru 368.
36 I. Pec;evi, op. cit., p. 172.

37 A. Decei, op. cit., nr. 88, p. 237, B. Walter, op. cit., p. 34, M. Holban,
M. M. Alexandrescu-Dersca-Bulgaru, op. cit., vol. III, p. 588.
38 Ca de pildă arderea de vii a lui Ali paşa şi a unor demnitari otomani, care
după expresia lui M. Na'ima, op. cit., p. 132 „au fost făcuţi chebab", vezi şi
I. Pec;evi, op. cit., p. 1'TT,""'Mehmed bin Mehmed, op. cit., p. 179, ştiri reluate şi de
alte cronici. Ele nu corespund realităţii deoarece în Letopiseţul Cantacuzinesc, ed.
C. Grecescu, p. 62, se arată că Ali paşa a fost luat prizonier şi întemniţat la Chioar.
246 CRISTINA ROTMAN
Şi în anul 1004 în (luna) muharrem 3.'l oastea împărătească a plecat

la Tîrgovişte. Sinan paşa care era mare vizir, parcurgînd de la Bucu-
reşti (mai multe) locuri de popas şi itrecind zilele de drum 1,o, a intrat
în Tirgovişte după patru zile împreună cu trupele sale " 1, cu vizirul Hasan
paşa. beylerbeyul de Maraş "2, cu oastea siriacă, cu cavaleria 1a:i, cu ieni-
cerii, armurierii, tunarii, căruţaşii şi cu alţi ostaşi de poartă « ca şi cu
două bedeluşka "5 şi patru kolunburna '•5 şi cu tunuri mari împărăteşti "7 .
Susnumita Tîrgovişte era un oraş mare "8 . ln împrejurimi se aflau
vii, grădini de legume şi livezi de pomi roditori. Şi în vii se aflau atit
de mulţi ciorchini incit cei din oaste nu au putut mînca toate fructele
şi toţi strugurii în douăzeci de zile.
Şi s-a hotărît ca oastea islamică să se aşeze cu alai pe cimpia (din
jurul) Tîrgoviştei.
In oraş se afla o biserică mare. Intr-o parte se afh cursul rîului ;
morile erau (aşezate) în faţa lui şi casele erau îmbelşugate şi în interio-
rul (oraşului) se afla baia. Şi în ţinutul din preajma sa erau sate nenu-
mărate. Susnumita Tîrgovişte se afla lingă hotarele Transilvaniei. Nu-
mai că între acestea două se află o pădure întinsă şi dincolo (de ele)
este Ţara Transilvaniei.
Din porunca măriei sale marelui vizir au construit şi la Tirgovişte
o cetate asemănătoare celei de la Bucureşti. In munţi a fost tăiată che-
resteaua. Dindu-se slujbe cetelor de ostaşi s-a construit cetatea cu două
caturi avînd în jurul său şanţuri adinci, turnuri şi creneluri şi pretu-
tindeni erau încăperi pentru străji "9 • Au fost aşezate pe creneluri două
bedeluşka şi patru kolunborna şi tunuri mari împărăteşti şi alte tunuri
mijlocii.
Şi pentru a avea muniţii suficiente ca şi pentru paza sa l-au de-
semnat pe un oarecare numit Ali paşa cu rangul de beylerbey. De ase-
menea au fost înrolaţi 500 de soldaţi dintre voluntari şi comandanţii de
cetate şi dintre păzitorii de cetate, azapi şi dintre ienicerii recruţi şi au
fost desemnate sentinele din rînaul oştii de poartă.
Şi în anul 1003 în ultimul trimestru r,o soldele au fost împărţite la
Tîrgovişte iar pentru plata soldelor oştii de poartă pe primul trimestru r,t
30 6 septembrie-4 octombrie 1595.

1,o în text tayi menazil ve kat'a merahil.
"' carkaci, la Kâtip <;elebi, op. cit., p. 53, cerhaci.
" 2 oraş în partea sudică a Anatoliei centrale.
✓.J boluk halkî.
,.,, kapukulu.
"" tun uşor folosit de otomani.
✓.G tun cu ţeava lungă şi îngustă a cărni denumire derivă din forma italiană
colivrina, colubrina.
" 7 şahii.
" se foloseşte cuvîntul maghiar văros.
8
✓.~ karaulhaneler.
r.o numit lezez după prescurtarea lunilor pe cart! le cuprindea : şevval, zika'ade
zilhigge.
Iii denumit mîsîr după prescurtarea numelor următoarelor trei luni : muhar-
rem, sa'fer rebi ul evvel.
UN IZVOR. INEDIT REFERITOR LA TlRGOVIŞTE 247
a fost adusă visteria. Lui Ali paşa i-au acordat favoruri ş1 1-au arătat
respect. Şi cînd au fost împlinite cele trebuincioase pentru cetate, au
fost desemnaţi pentru (a purta) războiul sfînt arendaşul Osman Efendi
din rîndul secretarilor aflaţi la Belgrad şi Cerahzade ...
*
* *
Microfilme Austria rola 2 cadru 46, microfilme Turcia rola 10
cadru 368 .
... şi la sfîrşitul lunii muharrem cet sfintă au părăsit cetatea Tîrgo-
viştei şi au lăsat cetatea în grija celui prea înalt. S-au aşezat la depăr
tare de una două mile de cetate. Cu sforţări făţişe ardeleanul :, 2 a adunat
ghiauri. Dintr-o mulţime pestriţă ca şi din munţii Transilvaniei şi Aus-
triei 5:1 a strîns 70.000 de ghiauri şi i-a pregătit. S-au îndreptat asupra
Tirgoviştei cu tunuri şi muniţii. Numai că măria sa marele vizir îm-
preună cu oastea se afla departe de cetate. (Mutindu-se) din acel loc de
popas s-au aşezat în alt menzil :/i_ Venind în vremea prinzului, cetele
de ghiauri nelegiuiţi au atacat cetatea Tîrgoviştei, au asediat-o şi au
aşezat tunurile (în faţa) ei. Oastea care se afla în Tîrgovişte s-a închis
în cetate. Pe creneluri au avut loc încleştări şi lupte. Şi olacii r,:. au adus
la cunoştinţa măriei sale marelui vizir (aceste) stări de lucruri. Iar în
locul de popas susnumit se auzea bubuitul tunurilor pînă în mijlocul
oştii. Marele vizir Sinan paşa dind poruncă să se adune oastea, s-au făcut
strigări, la porţile agalelor s-au întins steagurile. Strîngîndu-se oastea
din toate părţile, au ieşit pe cîmpie. După ce au ţinut sfat au luat mă
suri ca să se aşeze la Bucureşti împreună cu oastea.
* * *
rola 2 cadru 46, rola 10 cadru 369 .
... Dintr-o parte ghiaurii lui Mihai se îndreptau asupra Tîrgoviştei
cu mare mulţime. De pretutindeni soseau supuşi din Ţara Românească
şi Moldova şi asediind cetatea cea nouă cu mine şi cu tunuri, au dat foc
palancii (construită din lemn) uscat. Şi musulmanii care se aflau ma-
untru, aşteptînd ajutoare s-au luptat zi şi noapte într-o încleştare ase-
mănătoare luptei de la Kerbela 56 .
De îndată ce s-au rugat fierbinte lui Allah cel prea înalt pentru
izbăvirea lor, au luat foarte mulţi prizonieri. Dar ghiaurii nelegiuiţi s-au
năpustit cu mare năvală asupra susnumitei cetăţi dind foc prafului de
~2 principele Transilvaniei, Sigismund Bâthory.

s:: în text alaman.
G', loc de popas.
55 curieri.
5G localitate în Irak unde s-a purtat în anul 680 lupta celebră pentru califat
între oastea şiită condusă de imamul Huseyin, fiul lui Ali, ginerele profetului şi
armata dinastiei Umayyade. Această localitate în care a fost omorît Huseyin şi au
fost masacraţi partizanii săi a devenit ulterior un loc de pelerinaj pentru şiiţi.
248 CRISTINA ROTMAN
puşcă. Oastea islamică nu s-a putut feri de suferinţele pricinuite de fum

şi de rănile datorate tunurilor şi puştilor. In acest fel s-au luptat patru,
cinci zile. Din nici o parte nu le-a venit nimeni în ajutor. La sfîrşit.
fiind abătuţi din pricina împrejurărilor, ei au ajuns lipsiţi de puteri şi
şi-au încredinţat soarta în mîinile lui Allah. leşind afară (din cetate),
mulţi dintre ei au ajuns în rîndul martirilor şi mulţi au fost luaţi în prin-
soare şi mulţi alţi au fost răniţi. De îndată ce ghiaurii au distrus cu
mine cetatea susnumită, marele vizir aduna la Bucureşti trupe auxiliare.
In a patra zi a lunii safer 57 pe cînd se îndrepta în grabă spre Tîrgovişte,
a sosit de la Tîrgovişte, după amiază vestea înfrîngerii : şi ardeleanul şi
necredinciosul de Mihai împreună cu ghiaurii nelegiuiţi şi cu oastea rin-
duită aveau intenţia blestemată de a provoca pierderi, să ocupe trecă
toarea Călugăreni, luînd-o pe căi ascunse să-şi aşeze cetele şi să împie-
dice trecerea oştii islamice ...
57 g octombrie 1595.
INFLUENŢE ORIENTALE ÎN DESFĂŞURAREA UNOR
CEREMONII DE LA CURTEA DOMNEASCA DIN
TIRGOVIŞTE.
MIRCEA T. GEORGESCU
Legături între locuitorii ţinuturilor noastre şi zona marilor civili-

zaţii ce s-au succedat în răsăritul mediteranean, sînt dovedit din tim-
puri foarte vechi.
Relaţiile statornicite cu partea răsăriteană a Imperiului Roman
erau determinate şi de păstrarea în conştiinţa localnicilor a faptului că,
odinioară, pămîntul Daciei fusese parte integrantă a acestui imperiu.
In această privinţă e semnificativ răspunsul lui Menumorut dat
solilor lui Arpad, cînd acesta i-a cerut supunere : ,,Teritoriul ce l-a cerut
bunăvoinţei noastre nu i-l vom ceda niciodată, cîtă vreme vom fi în
viaţă ... şi vorbele lui nu ne tulbură inima că ne-a arătat că descinde din
neamul lui Atilla, care se numea biciul lui Dumnezeu. Şi chiar dacă
acela a răpit prin violenţă această ţară de la strămoşul meu, acum însă,
graţie stăpînului meu, împăratul Constantinopolului (per gratiam domini
mei imperatoris Constantinopolitani), nimeni nu poate să mi-o mai zmulgă
din mîinile mele" 1.
Adoptarea de către români, încă din faşă, a creştinismului de rit
oriental, ortodox, a făcut ca cele mai multe ceremonii religioase să fie
preluate aşa cum se practicau în Imperiul de Răsărit, devenit bizantin
după grecizarea conducerii sale.
Continuate şi după cucerirea Bizanţului de către turci, influenţele
orientale s-au manifestat nu numai în domeniul religios ci şi în diverse
altele ca : moravuri, îmbrăcăminte, ceremonii de curte etc.
Biserica fiind una din cele mai puternice instituţii în epoca feu-
dală, reprezentanţii ei, precum şi unele practici religioase, făceau parte
integrantă din viaţa curţii voievodale, fiind prezentă la ceremoniile pri-
lejuite de învestitura domnului în funcţia supremă, la desemnarea prin-
cipalilor dregători sau la diferitele momente solemne din viaţa familiei
domnului, cu ocazia primirii unor soli sau a unor oaspeţi de seamă, în
trecere prin ca pi tala ţării.
Şi astfel locuitorii reşedinţelor domneşti, între ei şi tîrgoviştenii,
aveau privilegiul de a fi martorii unor evenimente menite să risipească
plictisul unei vieţi monotone.
1 G. Popa Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor. Faptele ungurilor, de secre-
tarul anonim al regelui Bela, vol. I, p. 41.
INFLUENŢE ORIENTALE 1N CEREMONII 251
besc de felul de viaţă al turcilor. lşi aştern dinainte un covor pe pămînt

sau pe o sofa şi se aşează cu picioarele încovoiate în formă de cruce
la o masă joasă şi portabilă şi aproape toţi. după datina turcilor, grăbin
du-se, iau cu degetele mîncăruri de pe tavă".
ln timpul meselor domneşti, tot după moda orientală, obisnuiau să
dnte diferiţi instrumentişti : trîmbiţaşi, toboşari, cîntăreţi din fluier.
Cîntările se repetau cînd erau aduse noi feluri de bucate sau cînd
domnul golea un alt pahar de băutură.
Căderea serii şi anunţarea încetării circulaţiei nocturne era anun-
ţată prin bătaia tobelor, asemeni Haliliei din Siria. 8
Ceremonii aparte prin grandoarea lor, aveau loc cu prilejul pri-
mirii unor soli sau a unor călători de seamă. Aceste primirii constituiau
ocazii de aleasă desfătare şi pentru populaţia oraşului. Camillo Cariolo,
sol al împăratului german la curtea lui Radu Şerban reţinea că ajun-
gînd în apropierea Tîrgoviştei, în întîmpinarea sa şi a suitei însoţi
toare, s-a strîns tot poporul, care. la vederea stindardului, îngenunchia
sărutînd pămîntul, ceea ce, după el, semăna cu ceremoniile turceşti,
superstiţie nefireaescă, populaţia de aici fiind ortodoxă. !I
Foarte interesantă e relatarea francezului Charles de Ioppecourt
,care descrie ceremonialul sosirii lui Skender Paşa la Tîrgovişte, în
scopul mutării lui Radu Mihnea, ca domn, în Moldova. Celebrul paşă
era însoţit de „vreo trezeci sau patruzeci de muzicanţi călări, care cîntau
din oarecari instrumente în formă de ~hitară. Asemenea avea o mulţime
de paji, îmbrăcaţi în loc de mantale cu piei de leopard, de lei şi de
tigri, ca şi cum ar fi vrut să înspăimînte lumea". 10 Poate că numitul
paşă, în fruntea ciudatului aliai, urmărea să facă o demonstraţie de
forţă, în faţa unui popor care, nu cu mult înainte, reuşise să adminis-
treze puternicei împărărţii otomane, una din cele mai usturătoare înfrîn-
geri. Sigur, e faptul că obiceiul înveşmîntării în piei de asemenea animale
s-a perpetuat.
Solul regelui suedez Carol al X-lea, mărturiseşte că în alaiul ce
l-a întîmpinat la Tirgovişte, la curtea lui Cnostantin Şerban, era unii
ofiţeri îmbrăcaţi în piei întregi de leopard, pantere sau tigri şi cîntau
din buciume şi din ţimbale. 11
Prezenţa muzicanţilor în timpul meselar domneşti e menţionată şi
în manuscrisul călugărilor franciscani, cu specificarea că domnitorul
avea de la sultan un taraf de muzică turcească care în timpul ospă
ţului domnesc, şedea în tindă, aranjat în formă de semilună şi cînta
în amintirea cuceririi Constantinopolului. Primul pahar al domnitorului
era închinat în sănătatea sultanului.
Despre practica ridicării întîiiului pahar în cinstea împăratului tur-
cesc vorbeşte şi rolul suedez amintit : ,,cînd a venit vorba să se închine
paharele, s-a ridicat întîi paharul pentru sultanul turcesc". Domnitorul
şi-a cerut scuze pentru aceasta şi, spre a da satisfacţie oaspetelui său,
7 Prima călătorie a lui Paul de Alep ... , p. 90.

8 Călători străini în ţările române, vol. IV, p. 320.
9 Histoire sommaire des choses plus memorables advenues aux derniers tru-
bles de Moldavie, la A. Papiu Ilarian, Tezaur de Monumente istorice, tom. II,
Buc., 1863, p. 65.
10 Călători străini despre ţările române, vol. V, p. 610.
11 Ibidem, p. 610.
252 MIRCEA T. GEORGESCU
în cinstea regelui suedez a băut două pahare. Şi acesta a observat că

fiecare închinare era însoţită de muzica instrumentelor turceşti. 12 Rela-
tarea solului suedez merită a fi reţinută, ea consemnînd uzitarea unui
obicei impus voievozilor noştri prin calitatea lor de vasali ai sultanu-
lui, mai ales că în suita unora dintre ei erau şu turci.
Paul de Alep evidenţiază faptul că obiceiul folosirii muzicanţilor
la mese sau cînd erau primiţi diferiţi oaspeţi se făcea prin imitarea
turcilor.
ln suita ce însoţea caret.a patriarhului Macarie în timpul popasului
tîrgoviştean puteau fi văzuţi şi ost.aşii turci. Cu ordinul său de meti-
culos observator, arhiediaconul sirian reţine şi contaminarea unor adepţi
ai profetului prezenţi la curtea voievodului român, la unele obiceiuri
locale. Intre colindătorii din timpul sărbătorilor de iarnă se aflau şi turci
ce mai mulţi foarte încîntaţi de a fi fost primiţi de patriarh şi dăruiţi
după datini.
Ocazia obţinerii unor cîtiguri în condiţii relativ facile, îi făcea să
încalce exigenţele Coranului. Statornica atitudine de ostilitate faţă de
supărătoare suveranitate otomană şi de aderare la orice posibilă alianţă
cu vreun stat creştin, se desprind limpede şi din scena amintită de
solul suedez. Scuzele cerute acestuia ca şi dubla închinare în cinstea
regelui său, sînt concludente.
Influenţa moravurilor orientale s-a amplificat odată cu domniile
fanariote, dar acestea au marcat şi mutarea definitivă a reşedinţei româ-
neşti la Bucureţti.
Impuse sau preluate prin imitaţie, influenţele orient.ale, mai ales
cele turceşti, au fost adoptate numai de clasa dominantă, rămînîmd
străine poporului, păstrătorul de totdeauna a ceea ce a reprezentat auten-
ticul românesc.
ŞTIRI DESPRE TîRGOVIŞTE LA CALĂTORII ORIENTALI
DIN SECOLUL XVII
M. M. ALEXANDRESCU-DERSCA-BULGARU
In literatura istorico-geografică orientală, turcă şi arabă, în afară

de o scurtă relatare cu caracter de basm oriental a călătorului arab Ibn
Battuta despre trecerea sa prin Dobrogea în anii 1320 sau 1:331 1 şi de
notiţele incomplete din calendarul ( Ruzname), luate în cursul expediţiei
sultanului Suleyman cel Măreţ (1538) împotriva Moldovei, 2 abia în a
doua jumătate a secolului al XVII-lea apar două lucrări de o mare
bogăţie documentară pentru istoria politică, socială şi culturală a ţărilor
noastre. Este vorba mai întîi de relaţia călătoriei patriarhului Antiohiei,
Macarie al III-lea Za'im, numită simplu Seyahat :3 (Călătorie), redactată
de fiul şi secretarul lui, arhidiaconul Paul de Alep pe baza unor note
şi însemnări luate în cursul trecerii prin Ţările Române. Iar în al doilea
rînd este vorba de vestita Seyahatname '• (Cartea călătoriei scrisă de un
călător mondial turc (seyyâh-i âlem) care poevsteşte întocmai ca un
„meddah" din nopţile Ramazanului cele văzute pe meleagurile noastre
în cursul expediţiilor otomane împotriva lui Gheorghe Rakoczy (1657),
Constantin Şerban (1658) şi Mihnea al III-lea Radu (1659).
In cursul trecerilor lor prin Ţara Românească, aceşti călători orien-
tali au poposit la Tîrgovişte, ce slujea de capitală domnilor Matei Basa-
rab (1632-1654), Constantin Şerban (1654-1658) şi Mihnea al III-lea
Radu (1658-1659).
Oraşul ce cunoscuse o ascensiune mai tîrzie decît primele cetăţi de
scaun, Argeş şi Cîmpulung, deşi fusese încă din 1394 a doua capitală
1 Vezi traducerea noastră a călătoriei lui Ibn Battuta în Călători străini
despre Ţărileromâne, I, Buc., 1968, p. 4-8 şi observaţiile noastre critice (Ibidem,
p. 2-12).
2 Ibidem, p. 382-303.
Relaţia lui Paul de Alep a fost editată de Vasile Radu sub titlul Voyage
3
du patriarchc Macaire d'Antioche în „Patrologia Orientalis" a lui R. Graffin şi
F. Nau, XXII, Paris, 1930, p. 19-194 ; XXIV/5, Paris, 1933, p. 443-603 ; XXVI/5,
Paris, 1949, p. 603-717 (720). Din nefericire, moartea a împiedecat pe Vasile Radu
sfi publice textul integral. După această ediţie şi după fotocopia manuscrisului arab
6016 de la Biblioteca Naţională din Paris, aflată la Biblioteca Academiei române
(ms 68), am tradus relaţia călătoriilor lui Paul de Alep prin ţările noastre în vo-
lumul VI al colecţiei Călători străini despre ţările române (sub tipar).
" Seyahatname, ed. Negib Asim şi Ahmed Djevdet, 10 voi., Istanbul 1896-1938.
Despre izvoarele lui Evlia Celebi vezi Meşki.ire Eren, Evliya Celebi Seyanhatnamesi
birinci cildinin kaynaklari iizerinde bir arastirma, Istanbul, 1960 şi articolul lui
Cevat Baysun în Islam Ansiklopedisi, Istanbul, Cilt IV, 1945, p. 400-412.
254 M. M. ALEXANDRESCU-DRESCA-BULGARU
a Ţării Româneşti", ajunsese la o deosebită înflorire în timpul domniei

lui Matei Basarab care l-a întărit în 1645 cu un şanţ şi cu un val de
apărare.;. desemnat de Paul de Alep ea o ,,palancă de lemn" 7 .
Aşez:it într-o regiune bogată în grîne, poame şi \'ite, la o răscruce
ele drumuri ce-l lega, la maiză-noapte de I3ra.ov, prin pasul Bran, iar la
miază-zi de Bucureşti şi Giurgiu, Tîrgşor şi Gherghiţa, - capitala lui
Matei Basarab ocupa o poziţie însemnată atît din punct de vedere com~r-
cial cit şi strategic şi militar. Astfel se explică întinderea sa, relevată de
călătorul sirian H care o aseamănă cu Alepul sau cu Damascul !I, dar fără
a arăta, ca episcopul catolic de Gallipoli Petru Bogdan Baksic. numărul
cc2selor, apreciate exagerat de acesta în 1640 la 4000, ceace ar însemna
că Tirgoviştea ar fi avut o populaţie de 20 OOO de locuitori 10 .
lntîmpinaţi în apropiere de capitală numită de Paul de Alep
,,Tergast", de către mitropoHtul Ignatie (1651-1655), cunoscător al lim-
bilor turcă, persană şi greacă 11 , înalţii clerici sirieni şi-au făcut intrarea
în ziua de marţi 29 noiembrie 1653, fiind primiţi de boieri care i-au
dus cu mare alai la mănăstirea Stelea (Staliya), unde a\'eau să fie
găzduiţi.
Paul de Alep este impresionat de aspectul monumental al fostei
ctitorii a lui Stelea Spătarul (1582), reclădită din temelii de Vasile
Lupu (1645) 12 cu hramul Invierea şi nu Schimbarea la faţă cum greşit
scrie autorul sirian. 1:1 Stăpînit de dorinţa de a impresiona pe munteni
prin puterea şi bogăţia sa, acest domn ,.cu hirea înaltă, împărătească··
ridicase la Tîrgo\'işte în semn de împăcare cu fostul său potrivnic. Matei
Basarab, o replică a mănăstirii Trei Ierarhi. Diaconul sirian nu ne-a
lăsat o descriere completă ca aceea a mănăstirilor ieşene : Sfintul Sava.
Trei Ierarhi şi Galia. Dar a notat unele informaţii preţioas.:> asupr:1
aspectului mănăstirii Stelea după opt ani de la ridicarea ei. Ast!el ar;it,·t
că era înconjurată cu ziduri de incintă atit de purtenic:e incit au putut.
face faţă asediului trupelor turco-tătare din 1658. Biserica, mare şi
înaltă, încununată de ,,două turle svelte'' deasupra cărora se ridicau mai
multe cruci pentru poleirea cărora se cheltuise suma de 700 de galbeni
veneţ.ieni 1", întrecea prin măreţia şi frumuseţea ei locaşurile sfinte din
Tirgovişte, apreciate in mod exagerat la cifra de 80 ir,. Paul de Alep
este impresionat şi de timpla bisericii, lucrare rusească de ,.o frumu~eţe
~ Vezi relaţia lui Iohann Schiltberger în Călători străini, I, p. 30.

tiCronica Ţării Româneşti scrie „Şi s-au îndemnat Matei Vodă de au făcut
cetatea din Tîrgovişte de iznoavă, leatul 7155 (1646), Istoria Ţării Româneşti 1290-
1690. Letopiseţul Cantacuzinesc, ed. C. Grecc>scu, Bucureşti, 1960, p. 106. Iar inscrip-
ţia din 1645 a schitului Glogociov arată că în vremea lui Matei Basarab a fost
ispravnic la zidirea cetăţii Tirgovişte Diicu Buicescu. I. Ionaşcu, BisE'rici, chipuri
şi documente din Olt, I, Cralovn, 1934, p. 41.
7 ed. V. Radu, pp. 527, 547.
11 Ibidem.
!I Ibidem, p. 547.
10 Vez.i relaţia lui P. B. Baksic din 1640 in Călători strdini, V, p. 215.
11 ed. V. Radu, p. 527.
12 Vezi pisania la P. P. Panaitescu, Biserica Stelea din Tirgot·işte in „Re-
vista ist.orică Română", V-VI, 1935-1936, p. 390.
i:i ed. V. Radu, loc. cit.
H Ibidem.
15 Ibidem.
ŞTIRI DESPRE TIRGOVIŞTE LA CALATORU ORIENTALI 255
atît de rară" 111 distrusă de incendiul provocat de trupele turco-tătare

din 1658.
Mai bogată în amănunte este descrierea bisericii domneşti, ctitoria
lui Petru Cercel 17 '(1583-1585), aşezată în mijlocul Curţii Domneşti
(al-Kurta) ce era înconjurată cu un zid de piatră la capătul căruia curgea
un rîu 11-1, Ialomiţa. Este vorba de zidul de dublură construit de Matei
Basarab paralel cu zidul de incintă din bolovani de rîu şi cărămidă
ridicat de Petru Cercel, între care s-a pus moloz şi pămînt. rn
Biserica, la care se ajungea pe o scară, era încununată de mai
multe turle. Construită după modelul bisericilor de tipul cruce greacă
înscrisă, biserica avea un pridvor numit de Paul de Alep exonarthex. mare,
deschis cu arcade, adică cu stîlpi şi arce de zidărie, prin a cărui uşă se
intra în pronaos (narthex) ce slujea şi de gropniţă domnească pentru
familia lui Matei Basarab. In vremea cînd Paul de Alep a vizitat pentru
prima oară biserica domnească se aflau aci numai mormintele lui Mateiaş
postelnicul, fiul adoptiv al domnului (m 16/26 iunie 1652) 20 şi al doamnei
Elina (m. 15/26 august 1653) :.1.1_ Tot în pronaos a fost înmormintat în
cursul şederii în ţară a diaconului sirian Matei Basarab (m 9/ 19 april 1654)
în faţa mormîntului doamnei Elina (zukabil hurmatihi ad-damna wa
ibnihi) 22 •
Paul de Alep arată că din pronaos se intra printr-o a treia uş:1 în

naosul măreţ şi monumental al bisericii, o încăpere ce îi pare foarte
veche, situată dedesuptul turlei celei mari. In spatele jilţului domnesc,
înalt şi aurit, cîteva trepte duceau spre un cafas cu zăbrele de lemn,
primul de acest fel în arhitectura Ţărîi Româneşti. Cafasul din care
doamna împreună cu suita ei asista la slujba religioasă, era legat de
casele domneşti printr-o galerie de lemn, numită de călătorul italian
Franco Sivroi „pod de lemn". :::i Era susţinută de un pilastru de zidărie a
cărei fundaţie a fost descoperită în cursul săpăturilor arheologice din
vremea noastră. Prin galerie doamna ajungea în cafasul bisericii pe cînd
domnul cobora pe trepte pînă la jilţul său unde asista la slujbă. Paul
de Alep precizează că domnul arunca din galerie bani ostaşilor şi săracilor
duminica şi în zilele de sărbătoare. 2"
La casa domnească se ajungea şi din pronaos, pe o scară ascunsă
probabil în grosimea zidului şi care ducea spre cafas. Era folosită de suita
doamnei care se urca pe aici în întîmpinarea ei.
v; Bibi. Acad. ms. 68, fot. 286/11.

17 Vezi relaţia lui Franco Sivori în Călători străini, III, p. 12.
18 ed. V. Radu, p. 534.
1~ N. Constantinescu, Cr. Moisescu, Curtea Domnească din Tîrgovişte, Bucu-
reşti, 1965, p. 45.
20
N. Constantinescu, Cr. Moisescu, D. Nicolăescu-Plopşor, Considerations sur
les tombes pincieres de Tîrgovişte, în „Dacia", XI, 1967, p. 313.
21 Data morţii doamnei Elina se află în ms. 13 de la mănăstirea Neamţ inti-
tulat Litopişeţu Ţării Rum(ăneşti), scris în 1734 de logofătul Florea. Vezi I. Geor-
gescu, O copie necunoscută a Letopiseţului Cantacuzinesc, în „Mitropolia Olteniei",
XIII, 1961, nr. 7-9, p. 544-545.
2 2 ed. V. Radu, p. 584.
23
Vezi relaţia lui Franco Sivori în Călători străini, III, p. 12.
21
ed. V. Radu, pp. 535, 537.
M. M. ALEXANDRESCU-DRESCA-BULGARU
256
Paul de Alep nu pomeneşte nimic de decoraţia interioară, formată

iniţial din chenare de cărămizi dispuse vertical, redat prin pictare 25 pro-
babil pentru că nu i-a atras atenţia fiind prea simplă.
Nu descrie nici casele domneşti, refăcute şi mărite de Matei Basarab
care le-a unit printr-o boltă de racordare 25 • Pomeneşte numai de marea
sală de ospeţe de la etajul I 27 - unde se aflau apartamentele domnu-
lui, sală ce slujea şi de divan şi unde a fost expus trupul neînsufleţit
al domnului 28 .
Din complexul de monumente de arhitectură al Curţii domneşti,
Paul de Alep se arată uimit de înălţimea neobişnuită a turnului Chindiei
(27 m), construit din piatră de talie, ce slujea drept fanal pentru orologiu
oraşului w. Era străjuit de paznici care, în timpul cinei bi'iteau dintr-o
tobă asemenea unei khalilii siriene - un fel de tamburină - pentru a
opri umblatul pe uliţele oraşului în timpul nopţii cînd ardea o lumină
în turn. In zorii zilei, paznicii băteau din nou din tobă, stingeau lumina
şi trăgeau lovituri de tun pentru a vesti pe locuitori că pot circula în
voie pe străzi 30 . Stricteţea cu care era respectată această dispoziţie, a
cărei călcare era pedepsită cu moartea, dă prilej călătorului sirian să
arate lipsa de temeinicie .1 zvonurilor care circulau în Imperiul otoman
cu privire la incapacitatea creştinilor de a respecta rînduielile şi de a
se cîrmui.
La răsărit de grădina caselor domneşti, pe malul Ialomiţei, se afla
baia sau feredeul turcesc ale cărei cupole frumoase au atras luarea
aminte a călătorului sirian. Acesta precizează că era alimentată cu apă
minată cu ajutorul unei roţi mici. Inlăuntru erau două săli, una rezer-
vată bărbaţilor şi prevăzută cu un basin de înot, cealaltă afectată femeilor.
Erau despărţite printr-o altă încăpere ce slujea de vestiar comun. Siste-
mul de încălzire cu lemne, nu cu bălegar, folosit de la Istanbul pînă la
Tîrgovişte, precizează călătorul, era cel hypocaust din epoca romană,
preluat de bizantini şi apoi de turci, de la care a provenit şi denumirea
de feredeu turcesc. Autorul nostru greşeşte încă cînd afirmă că baia
fusese făcută danie mănăstirei închinate sf. Nicolae căci un document
din 20 aprilie 1642 (7150) precizează că Matei Basarab o dăruise mănăstirii
Căldăruşani ce avea hramul Sf. Dumitru. 31
Din descrierea călătorului sirian rezultă că nu era vorba de baia
domnească aflată în incinta Curţii domneşti, descoperită cu prilejul săpă
turilor din vremea noastră. Este vorba de baia publică la care se referă
şi cronicarul turc Abdul Kadir cînd scrie că „înlăuntru (oraşului) era
aşeza tă o baie". :u bis.
N. Constantinescu, Cr. Moisescu, op. cit., p. 46.

:i.;
E vorba de vechile case domneşti menţionate în privilegiile din 1403 şi
W
1409 şi ulterior de călătorul francez Pierre Lescalopier (Călători străini, II, p. 428)
unit cu corpul de clădire al lui Petru Cercel.
27 ed. V. Radu, p. 538.
28 Ibidem, p. 582.
2'J Ibidem, p. 534.
30 Ibidem, p. 534-535.
st Arh. St. Buc., Mănăstirea Căldăruşani IX/1, 20 april 1642.
:11 bis Abdul Kabir, Tarih-t al-i ceman (Istoria neamului otoman), Viena,
Oesterreichische National Bibliothek, Codex mixt 130, microfilm în Arhiva istorică
centrală din Bucureşti, Austria, rola 2, cadru 45.
ŞTIRI DESPRE TlRGOVIŞTE LA CALATORll ORIENTALI 257
In calitatea sa de cleric, Paul de Alep se interesează îndeaproape

de complexul arhitectomic alcătuit din vechea mitropolie, ctitoria iui
Neagoe Basarab (c. 1518) 32, reparată de Matei Basarab şi din palatul
mitropolitului, astăzi dispărute, astfel că descrierea sa, una din cele
mai întinse din întreaga sa lucrare, este deosebit de preţioasă pentru
reconstituirea aspectului pe care îl aveau la mijlocul veacului al XVII-lea.
Paul de Alep arată că acest complex arhitectonic era situat la capă
tul oraşului, înlăuntrul pălăncii. Era foarte mare, prevăzut cu îngrădituri
de lemn şi cu trei curţi. In această epocă patriarhală, curtea exterioară
slujea pentru păscutul gîştelor, raţelor şi găinilor ; cea de a doua cuprindea
grajdurile cailor şi bucătăriile ; iar cea de a treia era înconjurată cu
clădiri măreţe de piatră la care se intra prin porţi mari" 33 . In faţă se
afla mitropolia, o biserică impW1ătoare ce „nu-şi avea pereche în toată
ţara, putînd fi asemuită doar cu biserica mitropolitană a cazacilor, clă
dită în stilul Sf. Sofia de la Constantinopol. Călătorul sirian arată că
era „tot atît de mare, spaţioasă, încăpătoare şi înaltă, sprijinită de nu-
meroşi stîlpi" :v._ Deasupra ei se ridica o turlă „măreaţă prin înălţimea
ei" şi alte 12 turle mai scunde cu ferestre mici (cu arcuri) rotunde şi cu
cruci aurite 35 . Clopotniţa era alături de uşa bisericii.
Ca toate bisericile în stil bizantin, mitropolia cuprindea un pridvor
(exonarthex) spaţios, cu mai multe cupole. Printr-o uşă comunica cu
pronaosul (narthex), vast şi frumos, cu strane (katedra) rezervate doamnei
şi suitei ei. Printr-o altă uşă se pătrundea în naosul bisericii, foarte
mare, sub a cărui turlă atîrna un policrandru numit de Paul din Alep
choros (xopo3) 35 termen ce desemnează de obicei centrul bisericii de
la întretăierea navei cu absidele.
ln interior, pereţii bisericii erau acoperiţi în întregime cu picturi
vechi 37 • Paul de Alep arată că biserica avea trei altare, dintre care cel
din mijloc era foarte mare. La dreapta intrării în naos, în ieşindul zidu-
lui, era ru,ezat jilţul (kursi) domnului alături de care era acela ocupat
de mitropolitul Macarie, iar în celălalt perete, jilţul mitropolitului. Dia-
conul sirian este impresionat în special de iconostas, de crucea răstignirii
(al-thimbolon) de crucea cea mică şi de sfeşnicele de lemn aurit de o
,,lucrătură aleasă" 38 •
In faţa uşii bisericii se afla o fîntină frumoasă numită de călătorul
sirian „kastelma" (castel de apă). Potrivit informaţiilor cuprinse într-un
document din 1664 39 apa, minunat de bună, provenea de la fîntîna dom-
nească construită de Petru Cercel în faţa porţii curţii 40
Data pisaniei stabilită de N. Iorga (Istoria bisericii române, I, p. 113) este

32
confirmată de invitaţia trimisă braşovenilor de a veni la sfinţirea bisericii (Hur-

muzaki, Documente XV/2, p. 243, doc. 443, 26 april 1520).
33 ed. V. Radu, p. 548.
:v. Ibidem.
35 Ibidem, p. 549.
36 Ibidem.
37 Ibidem, p. 549.
38 Ibidem.
3~ N. Stoicescu, Bibliografia monumentelor feudale din Ţara Românească
Bucureşti, 1968, II, p. 671, n. 46.
1,o Ibidem, p. 639.
M. M. ALEXANDRESCU-DRESCA-BULGARU
258
ln jurul bisericii era o grădină plină de trandafiri şi alte flori,

înconjurată cu balustre. 41 Iar la răsărit se ridica palatul mitropolitului la
care se ajungea pe o scară ce dădea într-un pridvor mare cu arcade,
avînd vederea îndreptată spre biserică, spre curte şi spre grădină. Paul
de Alep arată că toţi pereţii erau acoperiţi cu „picturi minunate" înfii-
ţişînd animale de uscat şi de mare, o vedere a Ierusalimului cu mănăsti
rile sale, apoi Muntele Sinai şi Muntele Athos cu cele 24 mănăstiri ale
sale. t,'..! Din pridvor se intra în prima sală de primire a mitropolitului,
lungă şi încăpătoare, avînd mai multe ferestre cu arce rotunde ce dădeau
spre grădină. Ca mobilier menţionează o masă mare. In sală se mai aflau
o sob:i şi un cuptor (kubtor wa furun), toate în plăci de faianţă. Se intra
apoi în altă încăpere mult mai frumoasă, împodobită cu picturi ce
înfăţişau felurite chipuri de sfinţi, executate cu puţin timp înainte de
venirea clericilor sirieni. Şi în această odaie se afla o sobă în plăci de
faianţă şi un loc pentru atîrnat blănurile de samur şi alte vesminte.
Se trecea apoi în cămările unde se păstrau vesmintele mitropolitului.
mitrele, cîrjele şi argintăria lui precum şi în locul unde se ţineau şeile
împodobite cu aur şi argint, brîiele, săbiile, pistoalele şi armurile. Palatul
avea o sală de primire cu un pridvor (loggia) cu arcade deschise 1,:i unde
se prînzea \'ara.
Din pridvor se scobora în grădina cea mare unde era o fintînă
cu apă curgătoare. Jumătate din grădina înconjurată ca şi palatul de un
zid deopotrivă cu acela al unui oraş mare era plantată cu \'iţă de vie
şi cu trandafiri, iar cealaltă jumătate, cu pomi roditori : cireşi, meri,
peri, gutui şi pruni din varietatea „inimă de porumbel'' mult apreciată
de Paul de Alep. Se creşteau aci şi zarzavaturi : bob, varză, pătrunjel şi
altele. 1,1,
Din relaţia lui Paul de Alep care a urmat marile tradiţii ale geo-
grafilor arabi de cultură islamică, transmiţînd cele \'ăzute şi auzite de el
fără idei preconcepute, dar şi fără a urmări un plan logic, - Tîrgoviştea
apare ca un oraş înfloritor.
Din nefericire însă chiar în cursul celei de a doua sa călătorie în
Ţara Românească (1656-1658) diaconul sirian a fost martor la jefuirea
capitalei de trupele turceşti şi tătăreşti conduse de muhafizul Silistrei,
Fazîl paşa ce veniseră în februarie 1658 pentru a izgoni pe Constantin
Şerban (1654-1658) care se împotrivea mazilirii şi a înscăuna pe Mihnea
al III-lea Radu (1658-1659).
Paul de Alep arată că după retragerea lui Constantin care a renun-
ţat în mod inexplicabil să-şi apere capitala deşi săpase un şanţ în afara
zidurilor pentru a o întări, trupele lăsate aci, fiind răpuse de beţie, au
fost puse pe goană de tătari ,.,,. Lipsită de apărare, Tirgoviştea a fost
' 1 ed. V. Radu, p. 550.

''2 Ibidem, p. 551.
43 Ibidem.
44 Ibidem.
45 Tarih-i Vegihi, Istanbul, fond Revan nr. 1153, fol. 97 r (nucrofilm la Arh.
,t. Buc., rola 3).
ŞTIRI TlRGOVIŞTE
DESPRE LA CALATOR!I ORIENTALI 259
jefuită şi pîrjolită de năvălitori care au ucis fără milă mai bine de

1 300 de oameni şi au dus în robie mulţi alţii. r.î
Paul de Alep arată că mănăstirea Stelea, fiind ocupată de o ccal,\
de cazaci, a ţinut piept unui asediu puternic. Numai cîncl tătai·ii au dat
foc unui colţ al clădirii, o parte din apărători au fugit îndreptîndu-se spre
munţi. Cei rămaşi pe loc, călugări, oameni bătrîni şi sărmani, au fost
trecuţi prin ascuţişul sabiei iar tinerii, luaţi în robie.
Călătorul sirian deplînge arderea bisericii atît pe dinăuntru cit şi
pe dinafară, cu acoperiş cu tot r.~. In incendiu a pierit inconostasul de
o rară frumuseţe şi toate lucrurile adăpostite acolo de locutorii oraşului
şi de clericii sirieni.
Turcii şi tătarii au dat foc mitropoliei, palatului mitropolitan şi
bisericii domneşti unde au profanat mormîntul lui Matei Basarab şi al
doamnei Elina deasupra căruia ştim astăzi că era o piatră frumos sculp-
tată. Şi despuindu-le trupurile şi luîndu-le vesmintele, le-au aruncat
afară goale, după ce au sfărîmat pietrele de morminte, afirmaţie confir-
mată de săpăturile arheologice ,rn_ A fost sfărîmat şi somptuosul sarcofag
de mare valoare artistică 50 al lui Mateiaş postelnicul, dar nu şi profanat,
contrar afirmaţiei lui Paul de Alep care, sub impresia dezastrului pro-
vocat în biserica domnească, a crezut că toate mormintele au avut
aceeaşi soartă. A fost profanat şi mormîntul doamnei Bălaşa, îngropată,
după mărturia lui Paul de Alep care a fost de faţă la înmormîntare. ,,în
tinda bisericii din afara curţii" adică în biserica domnească cea mică,
numită Sfînta Vineri, situată în afara zidului de incintă al curţii domneşti,
unde răposata doamnă era cti-toră. Mărturia aceasta înlătură părerea
susţinută de N. Constantinescu, Cr. Moisescu şi D. Nicolăescu-Plopşor
potrivit căreia Doamna Bălaşa ar fi fost înmormîntată în biserica dom-
nească, în cavoul al treilea din pronaos. 51 Ni se pare greu de crezut că
ar fi putut Constantin Şerban să-şi aşeze soţia alături de duşmanul său
Matei Basarab, pe care nu voise să-l înmormînteze la Arnota.
Paul de Alep care rămăsese pe loc, arată că Fazîl paşa, însoţit de
noul domn Mihnea al III-lea Radu, şi-a făcut intrarea la 5 martie 1658
în Tîrgovişte unde era mare lipsă de hrană astfel că nu au putut găsi
nici pîine nici cine să o pregătească, căci toţi locuitorii fugiseră. Iar
paşa pentru a se răzbuna împotriva lui Constantin Şerban, a poruncit
ca oraşul să fie dat pradă flăcărilor, cu ziduri cu tot 53 .
,,i; Bibl. Acad. ms. arab, 68 fot. 286/I.

" 7 Pentru arderea Tîrgoviştei vezi Szilâgyi S., Monumenta Comitialia regni
Transylvaniae, XI, p. 364-365.
"8 Bibl. Acad. ms. arab 68 fot. 286/II.
1,n N. Constantinescu, Cr. Moisescu, D. Nicolăescu Plopşor în„Dacia", XI,
1967, p. 314.
w G. Oprescu, Sculptura statuară românească, ESPLA, 1954, p. 26 şi ed. II-a,
1965, p. 13, 17, 18.
5 1 Bibl. Acad. ms. arab, 68 fot. 286/11.
52 N. Constantinescu, Cr. Moisescu, D. Nicolăescu-Plopşor, în „Dacia" XI,
p. 314.
53 Bibl. Acad. ms. arab 68 fot. 286/11.
260 M. M. ALEXANDRESCU-DRESCA-BULOARU
Dar întăriturileau rezistat, fiind dărimate din ordinul turcilor abea

după răscoala anti-otomană a lui Mihnea al Iii-lea.
Evlia Celebi - după adevăratul său nume Mehmed Zilli ben der-
viş Mehmed ,,,. - relatează în Seyahatname că a însoţit armatele oto-
mane care au năvălit în Ţara Românească pentru a prinde pe Mihnea
al Iii-lea, iar acesta retrăgîndu-se la Tirgovişte a fost închis de seimeni
într-o mănăstire care pare să fi fost mănăstirea Dealului r,5 de unde a
izbutit însă să fugă, cumpărind pe paznici. CJlătorul turc recunoaşte cu
oarecare mîndrie că oştile turceşti şi tătărăşti au pîrjolit ţara valahă şi
au devastat-o, timp de trei zile şi trei nopţi, luînd „multă pradă şi
mulţi robi" 5'i_ Atunci, spune mai departe Evlia, ,.acest oraş al Tîrgoviştei
a fost atacat pe neaşteptate de oştile lui Kanakdji Kara Ali paşa şi de
armatele din Dobrogea şi din Deliorman care, luind nenumărate prăzi
şi multe bogăţii, dăduseră foc oraşului" 57 •
Călătorul turc trece apoi la descrierea capitalei, arătînd că „este
aşezată pe un loc înalt" unde apa şi aerul sunt foarte plăcute, - oraşul
fiind situat „în apropiere de podişurile (yaylak) vilayetului Ardealului".
Deosebit de interesante sunt informaţiile privitoare la aspectul oraşului
după expediţia pustiitoare a turcilor şi tătarilor. După evaluarea foi
Evlia Celebi care pare verosimilă, oraşul cuprindea „vreo 500 de case
acoperite cu şindrilă şi cu trestie" ce se reparau tocmai în timpul cînd
a poposit la Tîrgovişte, Mai avea vreo 50 de dughene şi două hanuri". 58
Iar viile şi grădinile rămăseseră în paragină. Călătorul turc mai preci-
zează că din numeroasele locaşuri de cult, rămăseseră cu totul nouă
mănăstiri clădite din piatră şi care erau ca nişte cetăţi".
Dacă informaţiile date de Evlia Celebi cu privire la aspectul ora-
şului sunt exacte, în schimb trebuie să socotim ca rod al bogatei sale
imaginaţii artibuirea întemeierii Tîrgoviştei lui Ebu Kureiş, fiul contem-
poranului califului Omar (n. 644) din tribul Beni Kureiş care ar fi trecut
Dunărea în părţile noastre. Tot din aceiaşi categorie fac parte şi ştirile
despre trecutul oraşului oare ar fi fost ars de Timurlenk (!) de Toktamîş
şi de hanii tătari, apoi cucerit de sultanul Bayazid I şi de Suleyman I şi
stăpînit de craii Ardealului şi Poloniei 59 .
Ajungînd la capătul acestei comunicări, trebuie să observăm că
unele pasagii din cele două relaţii cu caracter istorico-geografic, pro-
duse în Orientul Apropiat de sirianul Paul de Alep şi pe malurile Bosfo-
rului de turcul Evlia Celebi au mai fost folosite în mod sporadic de
unii istorici şi istorici de artă după traduceri de a doua mînă adeseori
defectuoase.
51• Vezi Fr. Babinger, Geschichtsschreiber der Osmanen und ihre Werke,
Leipzig, 1927, p. 219.
55 „In un monastere grece", Hurmuzak.i, IX/1, p. 164 ; Al. Ciorănescu, (Dom-
nia lui Mihnea III (Mihail Radu), 1658-1659, Bucureşti, 1936, p. 168 şi n. )
crede că ar putea fi vorba de mănăstirea Stelea, ceea ce ni se pare Imposibil dat
fiind că fusese incendiată în anul precedent.
r,o Seyahatname, VIII, p. 484.
67 Ibidem, p. 484-485.
r,a Ibidem, p. 485.
59 Ibidem, p. 484.
~TIRI DESPRE TIRGOVIŞTE LA CALATORII ORIENT ALI 2(31
De aceea am socotit că nu este inutil să le supunem unei analize

~ritice bazată pe folosirea directă a textelor ce vor apare în traducere
·omânească în volumul VI al colecţiei „Călători străini despre ţările ro-
nâne" şi pe compararea lor cu informaţiile cuprinse în documente, cronici
~i în alte relaţii de călătorie. Nădăjduim că am putut astfel restabili
;ensul real al unor informaţii gresit înţelese datorită folosirii unor tra-
juceri defectuoase.
Pe altă parte îmbinarea ştirilor transmise de cei doi călători orien-
lali în mod nesistematic, ne-a îngăduit să ne facem o idee ceva mai
Jrecisă a aspectului ce-l avea capitala Ţării Româneşti cu monumentele
,ale măreţe - dintre cari unele au dispărut iar altele sunt în ruină
- atît în epoca sa de înflorire ce coincide cu domnia lui Matei Basarab,
i::ît şi la începutul declinului său provocat de invazia distrugătoare a
turcilor şi tătarilor din anii 1658 şi 1659 şi de mutarea reşedinţei dom-
neşti la Bucureşti (1659) din ordinul Porţii.
.io Hunnuzaki, Fragmente, III, p. 249.
FACTORUL ORIENTAL IN COMPONENŢA BAROCULUI
ROMÂNESC DE SECOL XVII-XVIII
RODICA CIOCAN-IV AN ESCU
In istoria culturii româneşti, disciplină încă mult prea limitată la

sfera literaturii, gîndirii ştiinţifice şi artelor frumoase, s-a vorbit cu deo-
sebire de curentul renascentist, împingîndu-se aria lui pînă la vremea lui
Cantemir şi s-a vorbit suficient despre cel iluminist, fixîndu-i-se începu-
turile adînc în secolul XVIII. S-a sărit peste Baroc, ori s-au menţionat
în treacăt unele infiltrări mai ales de arte minore şi ornamentică deco-
rativă. Un salt nefiresc - judecăm noi - şi întrucît Barocul a consti-
tuit un sistem perfect integrabil în progresia culturii europene, inclu-
zînd factori de provenienţă orientală, de sursă populară şi în fine de
propensiune ştiinţifică, nu vedem de ce cultura românească de la finele
secolului XVII şi pînă către răscrucea secolelor XVIII-XIX ar fi rămas
mereu tributară unei Renaşteri tardive ori s-ar fi ataşat pretimpuriu
unui iluminism îndeajuns de difuz. Cu alte cuvinte, însumînd categoric
factorul major al culturii populare, pe cel - inerent romanităţii bal-
canice - de orientalism fertilizator, precum şi coeficientul tendinţei
spre investigaţia ştiinţifică documentat de opera unui Cantemir, unui
stolnic Cantacuzino şi-a altor personalităţi proeminente din secolele ce
ne interesează, cultura românească a prezentat necesarmente trăsăturile
Barocului : un Baroc deopotrivă savant, înclinat spre valorizarea tradi-
ţiilor locale şi receptiv faţă de lumea Orientului bogat în fenomene ori-
ginale, în trăsăituri de moravuri inedite, în elemente multiple de civi-
lizaţie materială şi spirituală. In diverse ocazii am tratat problema no-
telor definitorii ale Barocului european, corelînd manifestările culturii
româneşti din epoca dată şi ilustrîndu-le îndeosebi cu exemple bănă
ţene, oltene, ardelene; de data aceasta credem că putem face apel, întru
exemplificarea aceleeaşi teze, şi la unele spicuiri fugitive din trecutul
Tîrgoviştei, notabile sub raportul aspectelor barochiste şi - în sub-
stanţă - al acelora ce poartă o tentă vădit orientală, aci de colorit oto-
man, însă cu pregnanţă asimilat fondului de cultură locală. Nu ne vom
ocupa cu acest prilej de modelele consemnate în istoria artei, de arhi-
tectură, de istoria propriu-zisă la registrul strict documentar-informativ,
căci toate acestea au fost şi sînt tratate în chip mult mai pertinent de
către cercetătorii tîrgovişteni ; deci cuiva care vine din afară nu i-ar ră
mîne să spună foarte multe lucruri noi. Vom aborda numai cîteva laturi
ale ambianţei, ale atmosferei tîrgoviştene, ale ansamblului său ca oraş
264 RODICA CIOCAN-IVANESCU
de cultură, cu o viaţă şi cu moravuri specifice Barocului în plină inflo-

rescenţă la jumătatea drumului între Renaştere şi epoca luminilor.
Inainte de toate, am vrea să schiţăm cadrul în puţine linii de pre-
cizare şi de proiectare ale oraşului fost de scaun pe coordonatele urba-
nistice barochiste. Căci oamenii Barocului se preocupaseră intens de sis-
tematizarea centrelor urbane şi de valorificarea înconjurimii naturale.
Iată, de ex., cum descria Nicolae Iorga în 1915 Tîrgoviştea, evocînd-o
totodată aşa cum o păstraseră mărturiile începutului de secol XVIII :
oraşul e înfăţişat ca delaolaltă „ordonat, îngrijit, primitor" (sînt chiar
cuvintele lui Iorga în ale sale Privelişti din Ţară) ; ansamblul prezintă
o fizionomie barocă, fixată în vremea brîncovenească - un barochism
cumva popularizant - îmbinînd aspectele monumentale, siluetele mă
reţe de palate şi biserici cu o rusticitate graţioasă în cadrul natural fo-
losit cu pricepere. Iorga nu lipseşte a creiona o Tîrgovişte de fast baroc,
din toamna lui 1713, cînd se adună în oraş toată familia Brînco\·enilor
într-o atmosferă festivă de „belşug, strălucire şi pompă, sfaturi, săr
bători şi muzici". Dacă Brîncoveanu sub un anumit raport poate fi plasat
la mijloc între Ludovic XIV şi Ahmed III, sultanul „epocii lalelelor", o
atare strălucire s-a revărsat şi-asupra Tîrgoviştei, integrînd-o Barocului
sărbătoresc şi dinamic. Vă puteţi întreba : cum oare concordă această
imagine aulică cu nota popularizantă atribuită culturii barochiste ? De
fapt, civilizaţia brîncovenească a îmbinat în chip fericit înaltul stil sa-
vant şi aulic cu datinile autohtone, un exemplu în acest sens reprezen-
tîndu-1 însuşi stolnicul Constantin Cantacuzino, la care eminentul nostru
coleg Virgil Cândea a subliniat o limbă familiară, vorbită, populară, re-
dind la fel de bine - observăm noi - reflecţii de notaţie curentă, ne-
pretenţioasă ca şi gîndirea subtilă a unui teoretician (incipient) al istoriei
ca ştiinţă. Mai adăugăm că învăţatul stolnic altoia curţii brîncO\·eneşti
un orientalism de zonă secundă, un veneţianism impregnat de se\·a pu-
ternică a Levantului, căci Veneţia, fie ea bizantină sau tîrziu post-bizan-
tină, rămînea constant o sucursală a Constantinopolei. Acele serbări din
toamna lui 1713 erau prilejuite pentru curtea brînco\·enească-cantacu
zină de datina specific populară a culesului de vii ; poate îşi vor fi făcut
apariţia la petrecerile domneşti pehlivanii şi jucătorii de marionete ţări
grădeni, semnalaţi de diverşi călători străini în primul deceniu al seco-
lului la curţile din Bucureşti ale Brîncoveanului, fuziunea de autohtonism
şi orientalism în cadrul culturii populare manifestîndu-se şi în acest fel.
Se va părea curios că menţionăm atare exemple de provenienţă
otomană tocmai în legătură cu Brîncoveanu, dar trebuie să se ţină seamă
că „epoca lalelelor" însemnase pentru imperiul semilunei o perioadă de
netă înflorire cărturărească şi artistică, întru nimic umbrită de guver-
narea oarecum abuzivă a dregătorilor turci şi că, în etapa imediat pre-
cedentă, Cantemir - altă victimă pe plan politic a Porţii - culesese
din plin roadele culturii osmane, valorificîndu-le în opera lui. Vremea
brîncovenească şi cea imediat următoare se plasează pe orbita unor cir-
muiri otomane cu lăudabile tendinţe reformatoare şi de la deja menţio
natul Ahmed III, către mijlocul secolului la Abdul Hamid întiiul şi pînă
la Selim III, contemporan al revoluţiei burgheze din Franţa, în inter-
valele dintre diverse războaie fenomenul cultural s-a înscris pe o linie
ascendentă. Introducindu-se tiparul, se difuzau în imperiu opera enciclo-
FACTORUL ORIENTAL IN COMPONENŢA BAROCULUI ROMANESC 265
pedistului turc Katib Celebi, istoria războaielor turco-afgane, numeroase

dicţionare bilingve şi - fapt remarcabil - o gramatică a limbii turceşti
în limba franceză. lată acte de cultură ce şi-au avut un netăgăduit ecou
- cel puţin în materie de enciclopedism şi de preocupări pentru gra-
matică - şi în Ţara Românească (după cum se va vedea deîndată în
cazul Văcărescului).
E evident că dacă un Baroc românesc s-a conturat la răscrucea
secolelor XVII-XVIII, el a purtat înainte de toate pecetea stilului brîn-
covenesc, ale cărui tente orientalizante s-au documentat la noi în repe-
tate rînduri, chiar dacă nu în mod prea sistematic. Şi urmele acestui
stil sînt vizibile în Tîrgoviştea predilectă Brîncoveanului, refondator aci
de biserici venerabile, încredinţînd împrospătarea frescelor pictorilor săi
de la Horez, lăsînd un admirabil iconostas în lemn sculptat cu data 1697,
în a cărui ornamentică savantă meşteşugul subtil al Orientului turco-
persan e vădit. fosă şi alţi ctitori mai modeşti, originari din imperiu şi
din sud-estul european cuprins în sfera acţiunii civilizatorii otomane, au
dăruit împrejurimilor fostei capitale monumente purtînd aceeaşi am-
prentă. Printre atare ctitori, Nicolae Iorga citează la începutul secolului
XVII pe un Nicolae Vistierul originar din !anina (şi merită să ne amin-
tim că din acest oraş venise Anton ieromonahul, miniaturist de mare
fineţe pe vremea lui Matei, ilustrînd evanghelii conform gustului stilizat
şi fabulos al Orientului europo-asiatic) ; la începutul secolului următor
notează pe un postelnic Dumitru îngropat în mitropolia tîrgovişteană
la 1701 şi originar de încă mai departe, din ţinutul Caramaniei otomane,
pentru ca la mijlocul secolului XVIII, în calitate de fondator al schitului
Brezoianului să apară un stolnic Gheorghe de spiţă din oraşul Serres al
Macedoniei. Iată factori ce vor fi adus neîndoios meşteri, tehnici, mode,
curente de artă comune în aria civilizatorie a Islamului. In fine, pe Vă
căreşti îi aflăm ca o permanenţă a acestei activităţi artistice tîrgoviştene,
de la Neagoe cel înmormîntat la 1709 tot în Catedrală, la Maria Văcă
reasca, rectitorind împreună cu soţul ei, Dimitrie Ghica, biserica Sfinţii
Apostoli la 1777 şi îndeosebi la faimosul Ienăchiţă, care sub domnia lui
Mihai Şuţu repară biserica domnească, refăcută, aşa cum sună mărturia
contemporană „după rugămintea şi îndemnul lui Kir Ianaki Văcărescu!,
mare vistier şi dikaiophylax al marii Biserici" (adică al Patriarhiei ecu-
menice din Constantinopol, de unde rafinatul cărturar a adus şi adoptat,
fără dubiu, o tradiţie, un stil, o viziune artistică proprii capitalei im-
periale). Diverse pietre tombale de la mijlocul secolului XVII pînă la
mijlocul celui următor, de Cantacuzini, Dudeşti, rude ale Brîncovenilor,
la Catedrală, biserica domnească, biserica Stelea şi altele pun în evidenţă
rolul rezidenţial al fostei capitale valahe ; plasarea ei în cultura Baro-
cului românesc, avînd filiaţii uşor depistabile în imperiul otoman, cu
toată încărcătura lui de „Bizanţ după Bizanţ" şi de sevă profund orien-
tală. E de prisos a vorbi acum de aspectul acesta barochist şi oriental
deopotrivă al Potlogilor ; îl menţionăm doar pentru a întregi tabloul,
după cum la celălalt capăt al înserierii faptului de artă din Tîrgovişte
şi de pe meleagurile vecine, se cere semnalată o şcoală de miniaturistică
locală oferind acea factură savantă şi stilizarea căutată a Barocului lu-
necînd către un Rococo plin de exotisme. Credem a putea să integrăm
dintr-un domeniu vecin artelor minore, în acel al artelor aplicate, rea-
lizările din sticlă fină lăudată

de Paul de Alep în secolul XVII şi do-
cumentată la Tirgovişte pină către
anii 1790-179:3. Desigur, multe urme
ale acestei producţii delicate ar da mărturie pentru gustul rafinat al
unei ramuri notabile a stilului artistic tîrgoviştean, dacă n-ar fi sur-
venit cutremurul cel mare din 1740 ; sîntem deci justificaţi a întregi
tabloul cu imaginaţia, recurgînd la oarecare termeni de comparaţie spre
a reconstitui aspectul activităiii tîrgoviştene din secolul XVIII în diver-
sitatea proprie vremii.
Am arătat cu alte prilejuri că Barocul ca sistem, culti\·ind tradiţiile
populare, s-a interesat şi de cultura de mase, de problemele învăţămîn
tului, ale răspîndirii ştiinţei de carte în pături sociale care nu beneficia-
seră pînă atunci de asemenea preocupări din partea dregătorilor. Im-
periul otoman n-a rămas străin de atare acţiune şi secolul XVIII tur-
cesc, - înregistrînd o înflorire prosperă a miniaturii, a faianţei, a ar-
telor aplicate şi decorative imitate şi importate în toată Europa - a
încurajat şi un proces de şcolarizare nu arareori devansînd Occidentul.
ln afară de idadiye şi riistiye, instituţii de învăţămînt îndeajuns de avan-
sate, însă rezervate unor categorii sociale beneficiare de privilegii, men-
ţionăm aci existenţa surprinzătoare a unor silyan mektebi - instituţii
pe care eminentul şi regretatul turcolog polon Jan Reychman le defi-
neşte drept „şcoli elementare pentru ţărani". Desigur că aceste şcoli gra-
tuite erau foarte modeste, foarte tradiţionale şi se vor fi creat în preajma
unor dervişerii (în Banat a existat ceva similar) sau a unor giamii, în
jurul vreunui hoge cărturar. Oricît de modeste şi restrînse, atare insti-
tuţii nu erau mai puţin utile - şi înclinăm a crede că mai curînd din
imperiul otoman, cu bunăvoinţa sa principială pentru „sărmana raia"
decît din Occidentul iluminist, destul de rigid şi formalist în privinţa
aceasta, conform gîndirii unui Iosif al Ii-lea, se va fi transpus în Ţara
Românească acel sistem al şcolilor săteşti. Căci dacă Iorga a caracterizat
învăţămîntul românesc de la acea epocă drept enciclopedic şi-a subliniat
în acest context rolul şcolii ghiculeşti de la mijlocul secolului luminilor
la Tîrgovişte, tot el a semnalat în aceeaşi vreme la Corneşti, în ţinutul
Dîmboviţei, o şcoală sătească, destinată - după cum precizează docu-
mentul citat - ,,pentru învăţătură de copii pămînteni fără de plată şi
fără simbrie". lată un coeficient nou, de provenienţă otomană, ce se cere
adăugat factorilor de împrumuturi fecunde, progresiste, de exemple ale
unui secol XVIII otoman. de bună seamă şi acesta un „secol al lu-
minilor".
Se mai cuvine sii n,enţionăm că acestor confluenţe li se adăuga cea
veneţiană, deja schiţată în comunicarea noastră, aportul veneţian fiind
egal de viu la Constantinopol şi în Ţara Românească. Capitala imperiu-
lui prindea acum, în secolul XVIII, gustul spectacolului depăşind tradi-
ţia teatrului de umbre şi de marionete ; in acest scop se angajau de la
Veneţia actori. muzicieni executanţi în orchestre, se cumpărau decoruri,
se făcea apel la resursele scenografiei veneţiene. In Republica serenisimă,
pe de altă parte, nu numai textilele, faianţele, metalele cizelate erau cum-
părate din Bursa şi Izmir, dar însuşi carna\'alul tradiţional căpăta un
cur.icter tot mai pronunţ,at levantin. In Ţara Românească levantinismul
de modă şi de cultur,i de mase pătrundea şi direct şi pe traiectoria ve-
neţiană, veneţianismului ucestuia nlăturîndu-i-se fără rezerve cărturarii
FACTORUL ORIENTAL JN COMPONENŢA BAROCULUI ROMANESC 267
tîrgovişteni. După mărturia Genealogiei Cantacuzinilor, între 1744-1748,

doisprezece feciori de boieri din Tîrgovişte, în frunte cu tînărul Ră
ducanu fiul lui Matei Beizadea, plecau la Veneţia pentru petrecere şi
studii. N. Iorga a stabilit relaţiile strînse după 1760 ale acestor tineri
boieri crescuţi la Veneţia cu clanul Văcăreştilor, care îşi îmbogăţeau
astfel orizontul cultural cu alte tradiţii şi înclinaţii de sursă multiplu
orientală.
In finalul traseului liniei şerpuitoare pe meandrele Barocului către
rococo-ul iluminist atît de complex structurat, ajungem la Ianaki II Vă
cărescu!, sinteză a tipului de cultură pe care am încercat să-l definim.
Familiei îi fusese cunoscută din generaţie în generaţie viaţa din
capitala imperiului. Ianaki I urmase cariera diplomatică a unui strămoş
din secolul XVII şi fusese, cum se ştie, capuchehaia lui Brîncoveanu la
Ţarigrad. Destinul său - pe care nu-l mai creionăm aci - e acela al
unui erou de tragedie barocă. Ajungîndu-se la Ianaki II (Ienăchiţă), se
întîlneşte un personaj de mare erudiţie, nu numai poliglot, dar şi savant,
deprins cu „luxul constantinopolitan" - scrie recentul său biograf Cor-
nel Cîrstoiu - mare călător, cunoscînd deopotrivă Levantul şi Occi-
dentul, făcînd excelentă figură la curtea vieneză în iarna 1781/2 cu pri-
lejul aventurii tot de roman barochist al beizadelelor lui Vodă Şuţu.
Mărturia lui Odobescu (după spusele unor persoane ce l-au cunos-
cut direct pe Ienăchiţă) evocă portretul unui magnat cultivat, trăind în-
tr-un cadru de aleasă somptuozitate, colecţ.ionar avizat de juvaiere şi
pietre preţioase ; unele indicii, unele exponate din Muzeul tîrgoviştean,
dintre care ne amintim nişte splendide vase de Sevres, de factură Lu-
dovic XV, aruncă o lumină semnificativă asupra decorului văcăresc, reu-
nind opulenţa tipic ţărigrădeană cu stilul unui delicat rococo apusean.
Dar existenţa Văcărescului, incluzînd şi o patetică iubire cu final tragic,
n-a purtat amprenta rococo-ului minor şi frivol, ci mai degrabă s-a în-
scris în modul de viaţă al marilor seniori ai Barocului : un trai de curte,
în mijlocul căruia evoluau „nimfele" şi „baiaderele" lui Ianaki II (cum
scrie Odobescu) înzestrate cu „talente desfătătoare ale danţului, ale cîntă
rii şi ale muzicii instrumentale". E ceea ce ne transpune direct într-un
barochism uşor mitologizat şi orientalizat, aşa cum se întîlnise la în-
ceputul secolului XVIII. Iar cronica mondenă a vremii, consemnînd aven-
tura dragostei pentru Doamna Zoe, soţia lui Alexandru Vodă Moruzi
prin anii 1794/6, evocă aceeaşi atmosefră de fast baroc-oriental. Fast ce-l
înspăimînta pe Grigorie episcop de Argeş, care descria „luminarea casei
Văcărescului, sunetele de viori, naie, tambure, amestecate cu glasuri fe-
meieşti dulci şi pătrunzătoare", mulţumind totodată cerului că scăpase
de ispite.
Intreaga familie a cultivat un gen de lirică spumoasă, căreia nu
i-a lipsit o muzică intimă ; credem că sjecialiştii ar descoperi indicii re-
velatoare comparînd această lirică mai puţin cu poezia frivolă a rococo-
ului şi mai mult cu cea orientală de tip divani. Iar cînd acelaşi Ianaki II
scrie o istorie a sultanilor, trăsăturile de moravuri turceşti, notele semni-
ficative despre climatul spiritual şi despre societatea imperiului şi încă
multe detalii prinse pe viu, denotă pe de-o parte însuşirile unui ager
gînclitor şi observator al fenomenului istoric în devenire, pe de alta o
adîncă comprehensiune faţă de ceea ce însemna tocmai acest fenomen

otoman în contextul epocii date. Calităţile de narator anecdotist îl in-
tegrează pe Ienăchiţă tot în sfera genului povestirii orientale de caracter
istoric : exemplul ar fi în acest sens capitolul referitor la faimosul Mu-
rad IV, creionat cu deosebită preocupare de colorit local şi afabulaţie
plină de nerv, de savantă economie a mijloacelor în epizodul cu Becri-
Mustafa. !n treacăt fie zis, acest capitol conţine o temă literară, al cărui
destin e iniţiat de Bajazet al lui Racine şi încă o dată ilustrat în lite-
ratura noastră, nu fără strălucire, de către V. Alecsandri.
Vremea Văcăreştilor tîrgovişteni, seniori iubitori de artă şi cu larg
orizont politic şi cultural, a fost crîncenă. Romanele de e\"ocare istorică
îndeobşte prezintă trecutul în lumini prielnice, căci pitorescul ansam-
blului colorează favorabil realităţi aspre. In comunicarea de faţă, punc-
tînd momentele tragice ale acestei familii, am fi tentaţi a le da acestora
prioritatea, desvăluindu-le de sub mantia ademenitoare a pitorescului
şi dinamismului vremii. Căci Barocul întîrziat are un conţinut de tra-
gism efectiv, reflectat în fizionomia lui lenăchiţă cu o mare nobleţe.
Cărturarul nostru, integrabil în bună măsură scientismului barochist, a
fost poate primul teoretician al românilor în materie de prozodie şi - în
gramatica sa - oferă următoarele curioase \"ersuri ca model de \"ersi-
ficaţie :
„La o-ntristare
Amară foarte
Cit cel ce-o are
Să-şi roage moarte
N-ai ce să faci.
Nu-i mîngîiere
Nici o putinţă
Acel ce piere
Să-ţi dea credinţă :
Trebui'să taci."
„Şi restul e tăcere" sună ultimul - sau aproape - cuvînt din

Hamlet. Cel care probabil şi-a prevăzut sfîrşitul prin asasinat, cel care
a urmărit lucid pulsul dezordonat al societăţii fanariote intrucît\"a de-
căzute şi al unei civilizaţii europene în faza declinului, spunînd aceste
cuvinte discrete, picurindu-le în aceste cadenţe muzicale, a fost desigur
un mare poet. Şi factura şi conţinutul lor aparţin - după opinia noas-
tră - nu atit şcolii anacreontice la mare preţ pe vremea aceea, cum s-a
şi afirmat, cit nobilei melancolii baroce confluentă înţeleptei resemnări
a Orientului.
Dacă am aplica modestelor noastre sugestii asupra Barocului me-
toda grafului arborescent, poate că una din acele arborescenţe ar include
legături aparent slabe, dar incontestabile, marcînd indicatorii fenome-
nului baroc-orientalizant în Tirgoviştea secolului XVIII. Să sperăm că
într-un viitor apropiat culturologia va preciza, mergind pe căi ştiinţifice
moderne, rolul indicatorilor despre care am vorbit.
FACTORUL OR[ENTAL 1N COMPONENŢA BAROCULUI ROMANESC 269
SCURTA BIBLIOGRAFIE
Mălina CAJAL, Tîrgovişte (Bucureşti, Ed. Meridiane, 1966).

Virgil CÂNDEA, Stolnicul Constantin Cantacuzino între contemporani (ib. ES, 1971)
Rodica CIOCAN-IVANESCU, Cîteva observaţii metodologice în legătură cu istori-
cul Barocului, (Anuar de lingvistică şi istorie literară, Tomul XXIII, 1972, laşi).
Cornel CîRSTOIU, Ianache Văcărescu - Viaţa şi opera, (Bucureşti, Ed. Mi-
nerva, 1974).
N. IORGA, Guide Historique de la Roumanie, (2e edition, Bucarest, 1936).
N. IORGA, Istoria învăţămîntului românesc, (Vălenii de Munte, 1928).
N. IORGA, Privelişti din ţară (Bucureşti, ET, 1974).
Istoria literaturii române în secolul al XVIII-Zea, (vol. II, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1969) .
.Jan REYCHMAN, Historia Turcji (Warszawa - Krakow Wroclaw - Gdansk,
Ossolineum, 1973).
Gh. TOMOZEI, Tîrgovişte, (Bucureşti, Ed. Albatros, 1970).
INFLUENTE ORIENTALE 1N ARTA BRîNCOVENEASCA.
'
APARITIA
' SI
, RĂSPINDIREA FOISORULUI
, IN
ARHITECTURA SEC. XVII SI
, XVIII. FOISORUL
, DE LA
CURTEA DOMNEASCĂ DIN TîRGOVIŞTE.
l\lARIA GEORGESCU
Materialul îşi propune prezentarea foişorului de la Curtea dom-

nească din Tîrgovişte, în ansamblul foişoarelor din arhitectura Ţării
Româneşti din sec. XVII şi XVIII.
Elementele orientale care au pătruns în arhitectura Ţ:irii Româ-
neşti, încă de la sfîrşitul sec. al XVI-lea şi începutul secolului următor
au fost subliniate în studiile arhitectului George Balş referitoare la in-
fluenţa armeană în decora\ia monumentelor de la mănăstirea Dealu şi
biserica episcopală din Argeş 1.
Intr-o comunicare mai recentă a lui Grigore Ionescu ţinută la pri-
mul Congres inter-naţional de studii sud-est europene de la Sofia, s-a
realizat o prezentare de ansamblu a elementelor orientale din arhitec-
tura Ţării Româneşti şi a Moldovei, completînd observaţiile lui G. Balş
cu particularităţile orientale ale artei otomane sesizate într-o serie de
monumente cantacuzineşti şi brîncoveneşti 2•
La monumentele şi elementele cunoscute, datorită cercetărilor ar-
heologice şi de arhitectură făcute în ansamblul Curţii domneşti din Tîr-
govişte s-au adus elemente importante, stabilind începuturile şi etapele
de evoluţie ale curţii domneşti.
Descoperirile noi sînt deosebit de importante pentru perioada brîn-
covenească în care se înscriu şi elementele orientale, obiectul studiului
de faţă.
Un element nou apărut în arhitectura ansamblurilor de curţi dom-
neşti şi conace în Ţara Românească, încă din vremea lui Matei Basarab
este foişorul, corespunzînd termenului turcesc de chioşc.
In arhitectura otomană a palatelor şi seraiurilor de la Istambul
sau din alte centre ale Turciei, exista un tip de clădire izolat în ansam-
blul uunui parc independent faţă de celelalte clădiri. Una dintre parti-
cularităţile arhitecturii otomane este existenţa corpurilor independente
de clădiri, palatul, baia, chioşcul etc.
1 G. Balş, Influences armeniennes et georgiennes su1· l'architecture roumaine,
Communication faite au III-e Congres des byzantines, Athenes, 1930, Vălenii de
Munte, 1931, p. 17, fig. 71.
2 Grigore Ionescu, Les raports de l'architecture roumaine medievale avec l'art
des pays balkaniques et du proche-orient. Actes du premier Congres International
des etudes balkaniques et sud-est europeennes, I, II, Archeologie, Histoire de l'an-
tiquite, Arts, Sofia, 1969, p. 982-987.
272 MARIA GEORGESCU
Numeroase palate au fost construite pe ţărmul Bosforului şi în

Cornul de Aur, pentru a servi ca reşedinţă de vară sultanilor. Astăzi o
parte din aceste palate construite din lemn sînt dispărute ; desenele şi
gravurile ne dau o idee asupra arhitecturii lor :i_
Unele dintre aceste elemente ca foişorul şi baia au fost adoptate
ansamblurilor de arhitectură din Ţara Românească în secolul al XVII-lea.
Acest tip de monument definit cu termenul de chioşc în arhitectura
otomană era construit din lemn, de plan poligonal, format de obicei din-
tr-o singură încăpere, aşezat în mijlocul unei grădini, cu o perspectivă
frumoasă spre mare sau spre un peisaj, fiind folosit pentru ospeţe şi
pentru odihnă. Pe terase erau construite numeroase chioşcuri şi pa-
vilioane"·
In menţiuni scrise, mai ales impresiile călătorilor străini din seco-
lul al XVII-lea, la care se adaugă unele informaţii oferite de cronici şi
de Condica visteriei, atestă existenţa chioşcurilor din Ţara Românească
în secolul al XVII-lea. Menţiunea unor astfel de foişoare în grădinile şi
palatele domneşti şi metropolitane este făcută încă din vremea lui Matei
Basarb de Paul din Alep 5•
La Bucureşti „în vastele grădini ale Curţii domneşti" încă din
vremea lui Matei Basarab se găsea un chioşc de lemn, înlocuit de Con-
stantin Brîncoveanu cu „unul clădit în zid sau cărămidă" împodobit
cu stîlpi săpaţi „lucru foarte iscusit şi minunat împodobindu-l cu zu-
grăveli atît pe dinăuntru cit şi pe dinafară" 13 • Acest foişor a fost înălţat
în ultimii ani ai secolului al XVII-lea, cînd domnitorul Constantin Brîn-
coveanu, aşa cum rezultă din condica visteriei a cheltuit sume impor-
tante de bani pentru o serie de lucrări de restaurare, mărind şi decorînd
bogat palatul domnesc, vechea reşedinţă a lui Miroea Ciobanu din se-
colul al XVI-lea şi construind o baie turcească în grădină, cu marmură
adusă de la Ţarigrad şi trei meşteri armeni. Jn acest chioşc de la Bucu-
reşti, ambasadorul englez W. Paget în drumurile sale spre Starnbul în
anul 1707, va fi primit de principele Brînooveanu, aşa cwn descrie flo-
rentinul Del Chiaro secretarul domnitorului, care a putut să cunoască în
amănunte viaţa curţii în această vreme. In foişor „domnul lua prînzul
şi~i făcea siesta după masă, în mijlocul straturilor de flori" 7.
Imaginea unui foişor s-a păstrat în desenele austriecilor Weiss şi
Schwantz de la începutul veacului al XVII-lea, care ne-au lăsat planul
şi imaginea Curţii domneşti din Brîncoveni. In acest caz foişorul apare
în colţul de sud-est al incintei, încadrat în incinta denumită de către cei
doi austrieci „lusthaus" (loc de plăcere). In cele două desene foişorul
este aşezat la etaj, înconjurat de jur împrejur de coloane legate cu ar-
3 Celâl Esad Arseven, L'art turc depui& son origine jusqu'a nos jours, 1939,
Istanbul, p. 89-102 ; Architecture universelle, Turque Ottomane, Fribourg, p. 82~5.

4 Celâl Esad Arseven, Op. cit., p. 115.
6• Paul din Alep, Călătoriile patriarhului Macarie de Antiohia in ţările ro-
m4ne, trad. N. Cioranu, Buc., 1910, p. 127.
6 I. R. Mircea, Date din Condica Vtsterfet, privind construcţiile din Tara Ro-
m4nească intre 1694-1704, din „Lucrările Sesiunii Ştiinţifice a Direcţiei Monumen-
telor Istorice", ianuarie, 1963, p. 138.
7 Del Chiaro Fiorentino (Anton Maria), Revoluţiile Valachfei (după textul
reeditat de N. Iorga, în româneşte de S. Criş-Cristian, cu o introducere de N. Iorga),
laşi, 1920, p. 6-7.
INFLUENŢE ORIENTALE IN ARTA BRINCOVENEASCA 273
cade, acoperişul era în patru ape, piramidal, din şindrilă, iar alături cu
o bucătărie 8 .
Foişoarele păstrate din perioada brîncovenească sînt extrem de
puţine. Unul care este direct înrudit cu cel de la Brîncoveni, dispărut
se găseşte în ansamblul mănăstirii Hurez. Foişorul de la Hurez recent
restaurat, este situat în colţul de vest al bolniţei (7,55 X 6,35 m), înălţat
pe o pivniţă. Este deschis pe toate părţile şi înconjurat de coloane legate
prin arcade, cu acoperişul în patru ape şi fără să păstreze urme din
decoraţie.
Foişorul de la Curtea domnească din Tîrgovişte a fost descoperit
în primăvara anului 1963 prin săpătura arheologică în cadrul şantierului
din Tîrgovişte al D.M.I. Prezentarea sub raport arheologic a fost făcută
de Răzvan Theodorescu şi Cristian Moisescu !l_
Ruinele acestui foişor se observă la cca. 60 m est de zidul exterior
al curţii domneşti. Zidurile se mai păstrează pe o înălţime medie de
0,40 m cu o grosime ce variază între 0,87-1,15 m, fiind lucrate din că
rămidă, întîlnită şi la celelalte construcţii brîncoveneşti din curtea dom-
nească. Unele ziduri păstrează fie pe faţa interioară, fie pe cea exteri-
oară urme de tencuială, al cărei grund de 0,05 m grosime conţine cără
midă pisată, care dă un fond roşiatic în concordanţă cu culoarea ten-
cuielii.
Temeliile aşa cum au fost degajate arheologic dau la iveală un foi-
şor, de plan cruciform cu o încăpere principală situată la nord
(14 X 9,93 m) mărginită de coloane, în vecinătatea căreia s-au găsit cinci
capitele, fragmente de capitele şi un fus de coloană. Este foarte probabil
că peste această încăpere se înălţa la etaj foişorul propriu-zis. Pe latura
de sud se afla o mică încăpere bănuită a fi cea de acces şi alte două ca-
mere, de proporţii reduse pe aceiaşi latură. O astfel de distribuţie, in
care există o încăpere principală cu încăperi secundare, poate fi dedusă
din desenul lui Weiss de la Brîncoveni. Este de presupus că micile în-
căperi secundare erau destinate păstrării alimentelor şi pentru slujitori.
Datele condicii brîncoveneşti coroborate cu fragmentele de coloane
şi cu capitelele descoperite în săpături, la care se adaugă numeroase
fragmente de zidărie păstrînd pictură, ne ajută la reconstituirea foişo
rului de la Tîrgovişte.
In afara acestor elemente existente, un pasaj din cronica lui Radu
Greceanu ne ajută la această reconstituire. ,,Şi după venirea Măriei Sale
în Tîrgovişte s-au isprăvit şi foişorul cel boltit din grădina domnească,
care den trecutul an să începuse dă să zidise, iar într-acest an s-au is-
prăvit şi de alte podoabe ce l-au înfrumuseţat cum se şi vede că e foarte
ciudat" 10 . Din acest pasaj aflăm un detaliu important, faptul că foişorul
8
Mihai Popescu, Oltenia în timpul stăpînirii austriece (1718-1739), ,,B.C.M.I.",
1926, fasc. 49, p. 107, fig. 19-20. Planul lui Weiss cu raportul din 1731. Cornel
Irimie, Neue Daten zur Kulturgeschichte des Rumănischen Volkes, in einer Her-
mannstădeter Handschrift, des Jahres, 1723, ,,F.V.L.", 1964, nr. 1, p. 75-90, pl. 1-2,
Planul şi secţia lui Schwantz.
9 Răzvan Theodorescu, Cristian Moisescu, Urmele unui monument brînco-
venesc, în curtea domnească din Tîrgovişte, ,,SCIA", nr. 1, 1964, p. 121-126.
10
Cronica lui Radu Greceanu în „Cronicari munteni", Ed. I, 1962, p. 98-99;
Cristian Moisescu, Gh. I. Cantacuzino, Biserica Stelea, Ed. Meridiane, Bucureşti,
1968, p. 28.
MAHIA GE<JH(;~:sct·
274
--------------------- -------------------
FOISORUL BRINCOVENESC DE LA CURTEA

DOMNEASCA DIN îl RGOVISTE
~"··
11
planul to1sorulu1
( dupo N CONSTANTINESCU. C MOISESCU.

CURTE/\ OOMNEASCA DIN TIRGOVISTE)
1. Planul foişorului dL• la Curll:'a domnească din Tirgovişte (după N. Cunstanli-

nescu, C. Muisescu, Curll'a domneasc;·1 din Tirgo\'iştel.
INFLU'ENŢE ORIENTALE lN ARTA BRINCOVENEASCA
Fig. 1. Fus de coloană de Ia foi~orul brîncovenesc- (detaliu).

(Foto Irina Ghidali)
era acoperit cu o boltă, după sistemul pe care-l cunoa~tem, al foişoare

lor de tipul teraselor, care erau aşezate pe una dintre faţadele princi-
pale ale palatelor brîncoveneşti.
La palatul de la Mogoşoaia, foişorul pe latura de răsărit, de formă
pătrată este acoperit cu o calotă, pictată cu motive persana-turceşti,
sprijinită pe pandantivi. Foişorul de aceiaşi formă şi acelaşi sistem de
boltire, calotă pe pandantivi, s-a păstrat la palatul din ansamblul mănă
stirii Dintr-un Lemn şi cu unele modificări, la cel de la Potlogi. Coloa-
nele care susţineau partea superioară a foişorului erau de secţiune octo-
gonală, cu diametrul subţiindu-se uşor în partea superioară, mărginită de
un ciubuc profilat sub capitel. Aceste coloane erau legate în arcuri tri-
lobate în acoladă. Forma lor de influenţă orientală caracterizînd toate
loggiile, foişoarele şi pridvoarele palatelor şi bisericilor brîncoveneşti
(Potlogi, Mogoşoaia, Colţea, foişorul mănăstirii Hurez etc.). Pavimentul
care nu s-a găsit, era probabil din lespezi de piatră. Fragmentele de zi-
dărie care poartă încă în stare bună decorul pictat originar, prezintă un
interes deosebit pentru cunoaşterea modului de împodobire interioară şi
exterioară a monumentelor din perioada brîncovenească.
Dintre numeroasele fragmente de tencuială pictată, găsite cu pri-
lejul săpăturilor, subliniem ca cele mai importante următoarele (plan-
şele 1 şi 2. - Fragment de colţ de dimensiuni : 8,10 X 5 X 10 cm, decorat
cu motive în fleuroni, pe fond albastru închis ; motivele de culoare ocru
deschis cu mijlocul de culoare roşie.
276 MARIA GEORGESCU
Fig. 2 a, b.
INFLUENŢE ORIENTALE 1N ARTA BRINCOVENEASCA 2n
Fig. 2 c. Fragmente din decoraţia exterioară a foişorului brîncovenesc.
- Fragment de friză de dimensiuni : 10 X 18 X 5 cm cu motive geo-

metrice romboidale, reprezentînd un dublu romb, care derivă din mo-
tivul sta1actitei şi stalagmitei. Banda care separă friza de motivele florale
albastre era de culoare ocru.
- Fragment de stucatură de dimensiuni : 11 X 6 X 2 cm, reprezen-
tînd floarea de ialea.
- Fragment de consolă de dimensiuni : 14 X 21 X 4,25 cm, format
din două registre, decorat cu dinţi de fierăstrău inegali ; pe dos se văd
urmele cărămizilor.
- Fragment de stucatură de dimensiuni : 22 X 18 X 5 cm, pe o su-
prafaţă uşor concavă este dispusă zugrăveala ; poate să fi aparţinut unei
bolţi sau unui arc.
- Bloc de zidărie compus din trei rînduri de cărămizi cu supra-
faţa în stucatură cu o margine în dinţi de fierăstrău şi faţa decorată cu
motive ca precedenta.
Schiţa principală a acestor motive decorative era incizată cu un
vîrf ascuţit şi peste ea se aşternea culoarea albastră-cenuşie. Fondul ini-
ţial era uşor colorat cu ocru deschis. Toate aceste fragmente prezintă un
decor caracteristic pentru palatele şi bisericile de la sfirşitul sec. al
XVll-lea şi din secolul următor. Florile de foi albastre şi roşii, floarea
de lalea, de trandafir asemănătoare celor din decorul palatului de la Mă
gureni (astăzi dispărut), pe care le regăsim pe faţada palatului de la
278 MARIA GEORGESCU
b
Fig. 3 a, b. l'ragmente de decoroţle pictată de la foişorul Brincovenesc.
INFLUENŢE ORIENTALE lN ARTA BRINCOVENEASCA 279
Fig. 4 Fragment de decoraţie incizată

de la foişorul brîncovenesc.
Mogoşoaia, in cantitate mai mare în pridvorul paraclisului de la Mogo-

şoaia, la palatul de la Potlogi în interior şi cîteva fragmente în exterior
şi la biserica domnească din Tîrgovişte, dispuse pe grinzile de legătură
între poalele arcelor, pe arcele de sub calotele laterale în naos, în inte-
riorul pereţilor laterali ai altarului, în benzi decorative verticale de cu-
loare ocru-verzui.
Motivul lalelei îl regăsim la biserica domnească din Tîrgovişte, în
motivele sculptate în marmură dispuse de o parte şi de alta a nişei pros-
comidiei, iar motivul rombului sculptat îl regăsim pe baza coloanei, care
susţine cafasul şi la baza colonetei torsionate de la proscomidie.
Motivele în dinţi de fierăstrău se întîlnesc identic în frizele, care
separă registrele de decoraţie florală la palatul de la Potlogi.
Motivele în fleuroni se regăsesc în pictura exterioară a bisericii
de la Doiceşti şi în interiorul bisericii Stelea din Tîrgovişte, alături de
motivul florii de păr, dispuse pe arcul de deasupra uşii de intrare în
pronaos, pe stîlpii dintre naos şi pronaos, pe arhivoLtele din jurul arca-
delor şi ferestrelor, pe ciubucele ce mărginesc bolţile în naos, sau pe
pandantivii şi pe arcele ce susţin turla naosului 11 .
Pe baza fragmentelor păstrate şi a comparării lor cu decoraţia mo-
numentelor citate, se poate reconstitui decorul pictat (interior şi exte-
rior) al foişorului. Este de presupus că spaţiile dintre arcadele în aco-
ladă ca şi bolta foişorului erau înfrumuseţate cu motive florale consti-
tuind buchete sau acoperind întregul spaţiu, aşa cum apar în unele in-
terioare din geamiile şi palatele turceşti. Motivele florale utilizate în
decoraţia palatelor, foişoarelor şi bisericilor din veacurile XVII şi XVIII
din Ţara Românească, în care se încadrează foarte precis şi foişorul de
280 MARIA GEORGESCU
Fig. 5. Coloană de la proscomidie. Biserica domnească din Tirgovişte.

(Foto Irina Ghidali).
INFLUENŢE ORIENTALE IN ARTA BRINCOVENEASCA 281
la Tîrgovişte, au la origină elemente din decoraţia miniaturilor persane,

asimilate în arta otomană, de unde au pătruns şi în concepţia decora-
tivă a meşterilor palatelor noastre. Ele erau din punct de vedere tehnic
şi unele realizate în stuc, fiind apoi colorate în albastru intens de lapis
lazuli şi roşu de garanţă pe fond de aur.
Altele sînt numai pictate, conturele motivelor fiind incizate în stra-
tul de preparaţie umed, peste care se aştern straturi groase de culoare,
care capătă şi ea un imperceptibil relief. Motivele acestea sînt realizate
în pensulaţii foarte largi şi au multă spontaneitate.
Din această succintă analiză a vestigiilor arheologice descoperite
în cadrul Curţii domneşti de la Tîrgovişte am încercat să accentuăm
următoarele probleme :
1. Apariţia şi răspîndirea în cursul secolului al XVII-lea şi al
XVIII-lea a unui tip de monument de arhitectură orientală - foişorul
sau chioşcul - care apare pretutindeni jucînd un rol important în an-
samblul arhitecturii din această vreme, legat mai ales de dezvoltarea
arhitecturii parcurilor şi al grădinilor. Foişorul a căpătat ca plan şi struc-
tură, o formă arhitectonică proprie, foarte strîns legată de arhitectura
brîncovenească, în care decoraţia sculptată a coloanelor nu este orien-
tală, ci particulară artei brîncoveneşti, componentă nelipsită a curţilor
brîncoveneşti.
2. Dovedirea existenţei unui decor de tip oriental, similar cu cel
de la Potlogi şi Mogoşoaia.
3. Participarea aceloraşi meşteri decoratori, stucatori şi zugravi,
care lucrează la biserica Fundenii Doamnei, la palatul de la Potlogi şi
la curtea domnească din Tîrgovişte. Este de presupus ca şi palatul brîn-
covenesc de la Tîrgovişte, din care nu se mai văd astăzi decît urmele
unor baghete de stucatură, care încadrau ferestrele, era asemănător cu
decorul foişorului.
OBSERVAŢII ASUPRA PICTURII MURALE ŞI ELEMENTELOR
DE SCULPTURA DE LA BISERICA DOMNEASCA DIN
TIRGOVIŞTE
CONSTANTIN MANOLESCU
Poate ca, m istoriile noastre de artă, valorile picturale şi sculptu-

rale ale Bisericii domneşti de la Tîrgovişte nu au căpătat încă ponderea
pe care acestea le merită în contextul artei naţionale. Despre aceste va-
lori s-a scris sporadic, după cum sporadic - mărturisirea fiind extrasă
<lin „Istoria artelor plastice în România" - s-a studiat „rolul unui centru
-ca Tirgoviştea, unde începînd din veacul al X V I-lea şi pînă in prima
jumătate a secolului al XVJJ-lea (n.n. mai corect pînă în prima jumătate
a secolului al XIX-lea, caietele lui Radu sin Mihai cu adnotările zugra-
vilor Ioniţă (Niţă) fiul lui Grigore din Tîrgovişte şi Avram din Tîrgo-
vişte, adnotări făcute între 1829-1833, fiind o dovadă) s-a desfăşurat
o importantă activitate în domeniul artistic" 1.
Asupra valenţelor artistice tezaurizate de Biserica domnească din
Tîrgovişte s-au pronunţat I. D. Ştefănescu în „Contribution a l'etude
des peintures murales valaques (Transilvanie, district de Vîlcea, Tîrgo-
vişte et region de Bucarest", Paris, 1928, ,,Istoria artelor plastice din
România" (volumele I şi II), Editura „Meridiane", 1968, ,,Pictura româ-
nească în imagini", Editura „Meridiane", Bucureşti, 1970, cele două stu-
dii ale Florentinei Dumitrescu apărute în SCIA „Etape din evoluţia artei
vechi româneşti reflectate în ornamentică" şi „Observaţii asupra stilului
brincovenesc" (nr. 1/1967 şi 1/1965) şi două modeste articole publicate
în două numere ale „Dîmboviţei" - suplimentul cultural al ziarului
local cu acelaşi nume (numerele din mai şi decembrie 1972) aparţinînd
subsemnatului.
Intr-adevăr, Tîrgoviştea a constituit unul din cele mai importante
centre artistice ale evului mediu românesc. Pornind de la Dobromir ot
Tîrgovişte (Bătrînul) care sintetizează în fresca de la mănăstirea Argeş
fondul culturii româneşti a timpului : stratul bizantin, cel popular tra-
diţional şi cel de racord european, la zugravii care îi urmează : Dobromir
ot Tîrgovişte {Tînărul), Mina Zugravul, Stroe şi Stoica ot Tîrgovişte a
căror operă de bază, ansamblul pictural al mănăstirii Arnota se carac-
terizează prin gama restrînsă a culorii, prin supleţea desenului şi com-
poziţia echilibrată, lipsite de dramatismul respectării integrale a canoa-
nelor, prin importanţa acordată decoraţiei florale proliferate cuprinse
1 Istoria artelor plastice în România, (vol. II), Editura „Meridiane", Bucu-
reşti, 1970, pagina 61.
286 CONSTANTIN MANOLF.SCU
intre medalioane, procedeu care cunoaşte o dezvoltare superioară in

epoca lui Constantin Brîncoveanu, sau Janache şi Mihai Monahul a că
ror operei biserica de la Săcuieni-Dîmboviţa se caracterizează atit prin
hicrutism şi Yiziune strict canonică cit şi prin predilecţia pentru fundalul
arhitectonic inspirat din iconografia occidentală, sau prin asimilarea in
continuare a izvoarelor populare ca în imaginile celor trei fecioare cu
rochii de epocci şi cu ii cu mîneci revărsate împodobite cu flori, a soţiei
ctitorului, Stana, purtînd o mantie ce-i cade de pe umăr dezvăluind un
motiv naţional, iar de aici, cum vom vedea în continuare, la Constanti1i
:Lugravu şi echipa sa, şcoala zugravilor de subţire de la Tirgovişte s-a
dovedit deschisă inovaţiilor cu toată forţa cu care canon ul pictografic
ortodox, avînd, in Athos, centrul 'său s-a exercitat prin intermediul pic-
torilor locali, itinernnţi sau împămînteniţi de curînd. O mai mare li-
bertate faţă de h1ovaţie s-a manifestat în xilogravură. Xilogra\·ura a
influenţat la rîndul ei pictura murală, în carnetul cu erminii al lui Radu
Zugravu fiind copiate „Pilda fiului risipitor" din „Evanghelia învăţă
toare" de la Govora, 1645 demonstrat de noi a fi inspirat de Durer :!
(mss, rom. 5.307, fila 11 r), sau sinoadele egumenice din „lndreptarea
legii"' de la Tîrgovişte, 1653 (mss. rom. 4602 fila 81 v). Iată deci posibi-
litatea ca Durer să fi influenţat pictura murală din secolul al XVIII-lea.
Discuţiile şi frămîntările care au avut loc la Tîrgovişte, capitală
politică şi religioasă a Ţării Româneşti. discuţii ce au loc încă din vremea
lui Neagoe Basarab, (care monologa căutîndu-şi răspuns prin rorespon-
denţa susţinută cu teologi bizantini), în timpul lui Radu Mihnea. (cînd
se •semnalează prezenţa lui Chiril Lucaris) şi în domnia lui Matei B:1-
sarab (cercul de discuţii din jurul lui Udrişte Năsturel gravitînd în jurul
unor probleme teologice cu accentuat fond politic) se axau pe alterna-
tiva : apropierea sau unirea cu Roma (Reforma creînd noi posibilităţi
de părăsire a sferei ortodoxismului sau. de unificare), sau menţinerea
ortodoxismului prin întărirea Athosului din inima imperiului otoman. de
unde şi politica de danii şi eforturi constructi\·e a domnilor români că
tre Sfintul Munte. Orientarea către catolicism sau către direcţiile Re-
formei a Ţării Româneşti şi a Moldovei nu ar fi fost privit1 bine nici
de imperiul otoman, pentru că ar fi fost o orientare prea făţişă către
forţele care se opuneau expansiunii otomane, iar domnii români simţeau
şi posibilitatea însoţirii acestui act de ambiţia dominării din partea unuia
sau altuia dintre statele catolice. In acest joc de tendinţe domnii români
au găsit politica de just echilibru.
Toate cele arătate mai sus se oglindesc în tendinţa spre inovaţie
dincolo de canoane şi echilibrarea ei de către forţe artistice> athonite
caracteristică în c:azul şcolii sau şcolilor de pictură din importantul
centru cultural care a fost Tîrgoviştea. O singură spărtură mai bruscă.
sesizată şi de „Istoria artelor plastice în România", a fost realizată în
cazul monumentelor funerare realizate pentru familia lui Matei Ba-
sarab :i_ Ele se explic:ii poate prin gusturile voievodului sau ale consilie-
rului suu, Udrişte Năsturel într-un domeniu unde nu existau canoane.
2 Constantin Manolescu, ,.Tirgoviştea şi începuturile rilograrurii româneşti .. ,
în „Documenta Valachica", Tîrgovişte, 1976, p.
3 Istoria artelor plastke fn Rom4nfa, voi. II, Buc., 1970, p. 86.
PICTURA MURALA ŞI ELEMENTELE DE SCULPTURA 287
Revenind după acest excurs necesar în istoria culturală a evului

mediu, la problematica articolului de faţă, trebuie să observăm că pre-
zenţa lui Constantinos Zugravul format la una din şcolile postbizantine
gravitînd în jurul Athosului, în fruntea unei echipe de zugravi români
la origină, după nume, Stan, Ioan şi Joachim ilustrează, în continuare,
nevoia sau grija, pentru o mai bună precizare a termenilor pentru asigu-
rarea strictei respectări a canoanelor.
Astfel o uşoară non-unitate stilistică se poate sesiza în pictura
Bisericii domneşti din Tîrgovişte, fiind marcată prezenţa lui Constantinos
în cele două panouri centrale reprezentînd sfinţi militari, pe sabia unuia
dintre ei (sfîntul Nestor) iscălindu-se. Cum astfel putem explica iscăli
tura în acest loc, decît pentru a sublinia faptul că aceste panouri cen-
trale îi aparţin ? De asemenea, icoanele împărăteşti, se pare, aparţin tot
lui Constantinos, semnătura lui aflîndu-se pe icoana Sfintei fecioare.
Pictura panourilor centrale este într-adevăr hieratică, urmărind
după cum spune I. D. Ştefănescu „lecţiile şi canoanele manualelor" şi
caracterizîndu-se prin „tendinţa de a reprezenta mişcarea, f rapînd peste
tot un fel de imobilitate care contrastează straniu cu inlenţia evidentă
a pictorului" r,_ Sfinţii au capete mici, la scara 1/ 10, 1/11 din înălţimea
totală a corpului, fiind reprezenta\i într-o mişcare de ansamblu - li'1-
sînd la o parte mişcarea individuală - într-un fel de dans al săbiilor.
într-o îm îrtejare a vîrstelor de la scosul săbiei. atribuit tinereţii, pirn\
la închiderea ei în teacă, act atribuit senectuţii.
In alte panouri este însă evidentă tendinţa de a reprezenta în lăun
trul canoanelor observaţia realistă, introdudndu-se adevărate scene izo-
late ale picturii de gen. Ele au fost pictate de ceilalţi meşteri din echipa
lui Constantinos după părerea noastră. In tematica iconografică tradi-
ţională îşi fac loc fulgurant experienţa directă cu realitatea. Astfel apar
un plug, un cal cu şa ţărănească de lemn, în două locuri, avînd în vedere
prezenţa cancelariei domneşti, două călimări cu pană, cea din panoul
din altar reprezentînd o călimară de brîu. La intrarea în biserică, icoana
de hram reprezentînd pe Sfînta fecioară înfăţişează pe tronul pe care
se află emblema heraldic[1 a Cantacuzinilor - vulturul bicefal.
O scenă ca cea a nunţii de la Cana Galileii reprezintă un taraf de
lăutari „carele zice ... pre la tîrguri şi pre la sboruri şi pre la nunte",
cum spune Pravila lui Matei Basarab. De fapt şi erminiile glăsuiesc
într-aşa : ,,Zug~ici, la locul acesta să pui taraf de lăutari. .. " s. Cu
toate acestea ~ reprezentat la Biserica domnească din Tîrgovişte
este cel mai complet taraf din vechea pictură românească în lucrarea
lui Constantin Bobulescu, citată în subsol, nefiind pomenit.' Taraful este
format dintr-un instrument de suflat, în nici un caz fluier ţambal tobă
~obză şi un instrument identificat de noi drept hang. H~ngul e~te m~
mstrument de forma unui arc folosind pentru acompaniament, cu aceeasi
funcţionalitate pe care o are în taraful de azi contrabasul. Hangul n~
este altceva decît varianta românească a monocordului, instrument clasic
grecesc. O miniatură dintr-un manuscris din Canterbury datînd din
„ I. D. Ştefănescu, Contribution a l'etude des peintures murales valaques

(Transilvania, district de Vâlcea, Tîrgovişte et region de Bucarest), Paris, 1928,
p. 47-50.
" apud C. Bobulescu, ,,Lăutari şi hori în pictura bisericilor noastre", 1940.
288 CONSTANTIN MANOLESCU
secolul al XIl-lea reprezintă pe Boetius cîntînd la monocord 13 • Analizind

atent în continuare scena nunţii se observă în jurul mesii, ca un element
decorativ, un ştergar făcut sul. Explicaţia lui ne-o dă Anton Maria del
Chiaro, deoarece valahii se foloseau de un ştergar lung care acoperea
vesela, conmesenii potrivindu-şi cite o porţiune drept şervet 7 • Prezenţa
ştergarului românesc este, credem o notaţie realistă în structura ca-
noanelor.
Apariţia un__Q[__Qfi~ruali, ca personaje negative, în sensul poziţiei ar-
tistului faţă de ele, fie ca atitudine religioasă, fie socială, unul cu mii-
nile tăiate de înger (în oamera mormintelor) şi altul ca servind la masă,
personajelor îmbrăcatţ_în costume de epocă, din scena nunţii, poate fi
interpretată ca cxi_ţit_tţ_<;!_i_ne antiotoman~ tendinţă mai bogat reprezentată
în pictura moldovenească.
ln panoul reprezentînd carul sfîntului Ilie, aflat deasupra intrării
dinspre naos (carul fiind un paralelipiped iar spiţele carului făcute ca şi
roţile, cu un compas, roţile asemănîndu-se, în acest sens cu o rozetă)
precum şi caii înaripaţi (cu crupele devenite cerc şi celelalte amănunte
corporale, de exemplu coama - arcuri de cerc) evidenţiază intenţia de
a desena conform principiului după care figurile şi corpurile geometrice
regulate sînt elemente fundamentale, idee platoniciană repusă în circu-
laţie şi de Cryspin van de Passe în „Lumen picturae" apărută la Am-
sterdam în 1643.
Acest amănunt este încă o dovadă a rapidei penetraţii în ţările ro-
mâne a ideilor vehiculate în Europa, a intenţiei de experiment, de ino-
vaţie în pictura veche religioasă, adăugind şi posibila influenţă a lui
Dtirer, prin caietul de modele al lui Radu sin Mihai, putem spune că
forţa pulsatorie a inovaţiilor a fost caracteristica centrului artistic de la
Tîrgovişte, de unde însă se exercitau şi forţe de echilibrare canonică.
Precizînd că elementele de inovaţie se află pe latura de răsărit şi de
a_pus ai naosului, unde d~c!§upr~_!!_şi_i s_Qr~ pre>nao_s se află într-un superb
caaru floral numele tuturor meşterilor din echipa lui Constantinos - Ioan.
Sta-ri şi Ioachim - şfcă- pa-nourffe centrale de pe laturile dinspre nord şi
~ud poartă singure semnătura lui Constantinos. cum dealtfel dintre
icoanele împărăteşti şi cea a patroanei oraşului, ce poate fi interpretat:i
ca un omagiu Tirgoviştei. putem afirma .,dualitatea" stilistică a pic-
turii de la Biserica domnească. Se poate spune că ideea noastră după care
meşterii locali se arătau mai receptori către inovaţie, între limitele epocii.
în timp ce artiştii străini veniţi din sud, de la Athos, probabil chemaţi
de domn sau mitropolit, profesau o artă strict canonică se susţine. In
cazul Bisericii domneşti din Tîrgovişte dialogul este tranşant, semnătu
rile fiind marea dovadă, făţiş, dezvăluind în dinamica lor .,revoluţiile
Valahiei" 9upă ex resia lui Anton Maria del Chiaro.
(Tabloul votiv format din 9 _portrete de voievozi enumeraţi . după
scriitura care le înso{eşte : Ion Pătru voevod (sigur Petru Cercel), Ion
Constandin Bas (arab) Brincoveanul voievod, înfăţişaţi drept ctitori, Ion
Neagoe Bas(arab vo(ievo)d, Jon Matei Bas(arab) voievod, în dreapta in-
trării, şi Jon Mihai Vo(ievo)d cel Viteaz, Ion Şărba11 Bas(arab) - sigur
6 Jaques le Golf, .,Civilizaţia occidentului mediet•al'', Editura ştiinţifică,
Bucureşti, 1970, p. 176.
7 apud Constantin Manolescu, .,Plai domnesc", Tirgovişte, 1976, p. VIII.
Radu Şerban - Ion Constantin Vo(ievo)d sin Şărban Voievod (Constantin

Şerban), Ion Şărban Cantacuzino Bas(arab) voievod, Jo Mihnea Vo(ievo)d
(identificat cu Mihnea al III-lea, iar de curînd cu Radu Mihnea 8) este
cel mc1_i _mare tablou votiv cu voievozi al picturii noa~tr~. r:i:ies!_i~v~_l~. El
este ·un~hrisov ae -ciilâare-semnat cu doua-·sute-ae â1i1 de demnitate româ-
nească pe aceste locuri. Sînt m u l t e ~ ce vor putea fi citite în-
tr-acest „hrisov". Noi vom citi aici fulguranţa şi transparenţa batistelor
albe, unele brodate cu siluete de brazi, care, pe desenul zigzagat al cu-
telor. par să întovărăşească un drum ce vine din munţi, naturale me-
tereze pentru şi mai vechea existenţă românească.
In zona diaconiconului este dezvăluită o parte din pictura iniţială,
pictura actuală fiind __realizată între 1694-1698sub dom.niµ_ luLCons.tan-
tin Brîncoveanu. Dacă pornim de-·la- Îaptul -- că pictura bisericii nu s-a
putut realiza în timpul domniei ctitorului Petru Cercel (1583-1585)
cronica glăsuind „au făcut biserica cea mare den curtea domnească" 9,
atunci este imposibil să ne închipuim că, escaladînd firesc domniile lui
Mihnea Turcitul (1585-1591), Ştefan Surdul (1591-1592) şi Alexandru
cel Rău (1592-1593), putem trece mai departe de Mihai Vitezau, care
~i-a avut aici curtea în anii lui de relativă stabilitate (1595-1597), Tîr-
goviştea fiind teatrul unor vii iniţiative diulomatice (documentele, rela-
tările călătorilor străini, tratatele diplomatice dovedind-o) aşa cwn face
un recent articol 10•
Noi credem că pictarea bisericii domneşti a început în vremea lui
Petru C€rcel şi a continuat în timpul domniei lui Mihnea Turcitul. După
eliminarea totală din arena politică a adversarilor politici, domnii români
nu puteau merge pînă acolo încît să dărîme schelele ridicate într-o bi-
serică, pentru pictarea ei. (Domnul era pravoslavnic, chiar dacă ulterior,
neavînd tăria morală a unui Constantin Brîncoveanu s-a „turcit", însă
vorba cronicarului „au de voie, au de nevoie, dumnezeu ştie" 11 , şi era
ctitor de biserici, autor al unor importante danii la Sfîntul Munte). Chiar
Neagoe după ce îl elimină pe Vlăduţ cel Tînăr, îl îngroapă la mănă
stirea Dealu şi face slujbe de căinţă şi iertare la Mitropolia din Tîr-
govişte.
Deci cuvintele cronicii „au făcut biserica cea mare den curtea
domnească" trebuie interpretate că a zidit şi a zugrăvit biserica, chiar
dacă· ultimile lucrări s-au făcut în timpul lui Mihnea Turcitul.
Sîntem înclinaţi a crede cu mai multă tărie decît AL Alexianu 12
că Mina Zugravu ar fi grec italienizat, (Mina este un nume aparţinînd
onomasticii ortodoxe - Sfîntul mucenic Mina la 11 noiembrie) şi avînd
în vedere misiunea sa diplomatică la Veneţia în 1600. El ar fi sosit pe
vremea lui Petru Cercel care i-a încredinţat pictura Bisericii domneşti.
8 Petre Cristea, E. Fruchter, G. Mihăescu, ,,Radu Mihnea, ctitor la Biserica
domnească", în „Documenta Valachica" (Tîrgovişte) 1974, p. 205-219.
~ Istoriile domnilor Tării Româneşti de Radu Popescu vornicul, Editura Aca-
demiei R.P.R., Bucureşti, 1963, p. 66.
10 Petre Cristea, E. Fruchter, G. Mihăescu, op. cit.
11 Ibidem, p. 89.
12
Al. Alexianu, ,,Acest ev mediu românesc", Editura „Meridiane", Bucureşti,
1973, p. 189.
290 CONSTANTIN MANOLESCt:
Bucurîndu-se de comanda Buzeştilor, pentru biserica din Călui chiar în

momentul venirii la tron a lui Mihai Viteazu, are prilejul, ca sugestie a
ctitorilor, să-şi picteze domnul care îl adusese în ţară, dar şi pe cel care
venea cerîndu-i graţia ce nu va înceta să vină. In acest fel se accen-
tuează sau capătă şi o altă nuanţă interpretarea lui Pavel Chihaia (\"ezi
.,De la Negru Vodă la Neagoe Basarab", Editura Academiei R.S.R.. 1976).
da tă portretului votiv de la Călui.
Motiy_yl~c.o..railil care mărgineşte intrare_c;t din di_<!conicon in altar.
cruci formate din arcuri de cerc înscrise în pătrate obţinute prin frag-
mentarea ordonată a supra_feţ~i (colorate alternativ verde-galben şi al-
bastru-maro) asemenea decoraţiei marginale a unuia dintre decoraţiile
marginale a baptisteriului basilicil San Marco_ .din Veneţia dau efectul
unui mozaic.
Zona respectivă de pictură destul de restrînsă pentru a da prea
multă greutate afirmaţiei noastre se caracterizează prin prezenţa obse-
sivă a roşului, simbol imperial bizantin. (Credem că se poate vorbi şi de
semnificaţii mai dense ale culorii, cu cit aşa cum arată Anton Maria del
Chiaro, ceara roşie era sigiliul domnesc, permisă domnului). ,,Suavitatea"
de care vorbeşte „Istoria artelor plastice în România'' 13 nu se datoreşte
zugravului, ci umidităţii stratului nou de frescă sub care s-a aflat as-
cunsă fresca iniţială.
Concepţiile eclesiastice ortodoxe nu admiteau, după cum se ştie,
reprezentarea sculptată a trupului uman, ,.chipul cioplit" după expresia
canonică. De aceea sculptura românească a evului mediu are un carac-
ter decorativ.
Biserica domnească _din__Tîrg_c>_vj.şţe _!~za1:1ij_ze~z~ _ ţ_r~i _cJiri virstele
~<:ulpturii rQmâneşt_i.
O primă vîrstă ar fi secolul al XVI-lea cu motive_ în exclusivitate
geometrice. _Motivele care împotj__o__bf.S.C_ ~.do:u_ă_an.cadramente._ -®_ la in-
trarea în pro~_a<?_s_ ş_i __Î_Q_ naos aparţin epocii lui___Ee_tru __Cer.cel.
Primul ancadrament este decorat cu două panglici în zigzag pre-
zentînd de altfel şi urme de violenţă de la jaful turco-tătar din secolul
al XVII-lea, cînd au fost mutilate şi unele morminte din pronaos. De-
coraţia primului ancadrament reia amplificînd motivul de pe crucea cu
dublu braţ de pe mormîntul lui Neagoe Basarab de la Mănăstirea Argeş.
Bumbii şi rondourile sculptate, dintre care două de dimensiuni
mai mari în relief reiau de asemenea două motive prezente în rondourile
sculp _ i iatră tombală.
Pietrele de morm· datînd de la începutul celei de a doua ju-
mătăţi a seco u Ul al XVII-lea, cea a lui Mateiaş Postelnicul, luată din
Biserica domnească prin 1835, (in biserică se păstrează un fragment, cel
cu inscripţia în versuri) şi aflată în prezent la Muzeul de artă al R.S.R.,
mormîntul Doamnei Elina, singurul aflat la locul său firesc, in biserică,
cel al voievodului (Matei Basarab fiind mai întii îngropat în Biserica
domnească, reînmormîntat de către Mihnea al III-lea la mănăstirea Ar-
nota, unde de altfel îşi exprimase dorinţa de a fi înmormîntat) monu-
ment funerar din care se mai păstrează fragmente într-o vitrină din in-
ll ,,Pictura romdneascd fn imagini", Editura „Meridiane·•, Bucureşti, 1970, p. 82.
cinta Bisericii domneşti, şi cel al Doa!Tinei Bălaşa, soţia lui Constantin

Şerban, aflat la bis. Sf. Vineri. Monumentele aparţin sculptorului sibian
Elias Nicolai.
Pătrunderea bruscă a barocului transilvan explicată anterior,
nu se înscrie firesc în evoluţia sculpturii noastre.
Totuşi monumentul funerar cu „gisant" al lui Mateiaş Postelnicul
nu este singular, amintind în acest sens de lespedea funerară cu „gisant"
a lui Radu I 1"_ Este adevărat însă că pietrele tombale româneşti sînt, în
general la nivelul pămîntului reproducînd în tehnica meplat motive geo-
metrice sau florale, forma de sarcofag precum şi prezenţa altoreliefului
nefiind proprie acelei perioade.
Asimilarea motivelor se poate urmări, în circuit închis, în chiar in-
cinta Bisericii domneşti. Astfel, ~stema Tării Române~ susţinută de doi
îngeri de pe mo,mîntul Doamnei Elina e~t~ _re_p_s_Q_dusă ~r~_c!_t~_Ţ___şi___g.~ !!}_§-
terii din vremea lui Constantin Brîncoveanu pe tîmpla bisericii.
Subliniind ca noutate tehnică altoreliefului este necesar să sinte-
tizăm şi gama variată a motivelor care decorează aceste monumente fu-
nerare-: -motive- veifefale (f:rurize- de acant, volute de vrejuri) ~qomgm
(grifoni mitofogfci; cerâe pe monumentul funerar al Doamnei Elina, lei
heraldici cu coadă bigeminată etc.), antrgpQIJJQIÎf!, (îngeri cu trîmbiţ-~ sus-
ţinînd eşarfe sau stema).
Pe latura nordică a mormîntului Doamnei Elina s-a săpat, pentru
inscripţia funerară un sul lung desfăşurat, susţinut de doi îngeri. Pe
suprafaţa acestuia urma ca pietrarii autohtoni, cunoscători ai alfabetului
chirilic, să dăltuiască inscripţia funerară. Un citat biblic fusese deja
dăltuit pe suprafaţa monumentului. Bănuim că pietrarii lui Matei Ba-
sarab, fie presaţi de timp, fie din habitudinea de a dăltui inscripţia fune-
rară pe suprafaţa monumentului, ca pe pietrele tombale dăltuite de ei,
au înscris-o pe spaţiul marginal destul de subţire care în orice caz n-avea
această funcţionalitate. 1n partea superioară a suprafeţei monumentului
funerar se observă decupajul unui pătrat, săpat probabil pentru sfeşnic
sau candelă, cu suport, fie pentru vreo icoană, care, bineînţeles, au dis-
părut între timp. __ _
E.29_c_a_ brîncovenească, o a (~reia ~r~ a sculpturii noastre româ-
neşti este reprezentată în bîseric-ă atît e sculptura în piatră (s>rnamen-
taţia balostJradei către cafas şi a colonetei) cît şi de sculptura în lemn
(tîmpla bisericii). -·
Balosirada este decorată cu Lalele şi margarete înscrise în ovaloide
asemănătoare celor rămase din stucatura' Rifo_ţel9s_ gţ~Îcţ_-Mogoşoaia. sau
Potlogi. Balostrada de sus reprezintă un buchet de tulipe stilizate, omagiu
de piatră adus Doamnei şi doamnelor de onoare de la acest balcon.
Tîmpla prezintă trei registre decorate cu vrejuri împletite descriind
ovaluri sau cercuri, de ele înlănJuindu-se struguri şi maci stitizatL In bi-
serică se mai află-un -sfeşnj~-decorat cu trifui.__şL.c.ăi:}eie-~d~}ngeLClLJlri
pioare. Meşterii dăltuitori începuseră să privească atent în jur, să ob-
g cf. Pavel Chihaia, ,,Din cetăţile de scaun ale Tării Româneşti", Editura
,,Meridiane", Bucureşti, 1974, Capitolul I, figura 6.
292 CONSTANTIN MANOLE<;CU
serve realitatea circumdantă trecînd în arta lor roadele viilor din jur şi
floarea vînătă a ierbii cu trei foi.
Tîmpla bisericii domneşti din Tîrgovişte cuprinde întreaga gamă a
~otivelor ornamentale caracteristice perioadei brîncov~ti. lntîlnim nu
numai elemente floral!?, subliniate anterior, dar şi elemente zoomorfe (ca
doi balauri afrontaţi de deasupra tîmplei) şi antropomorfe ca cele inspi-
rate de monumentul funerar al Doamnei Elina sau de la uşile împără
teşti (partea inferioară a îngerilor se desface în elemente vegetale).
O valoare deosebită o au şi icoanele împărăteşti aparţinînd lui Con-
stantinos Zugravul.
Tîmpla este spre deosebire de altele, datată, indiciu renascentist al
preţuirii timpului, faţă de care omul evului mediu avea, filozofic, un
profund dispreţ.
In încheierea acestui articol vrem să subliniem şi cîteva idei de
interes muzeografic. Avînd în vedere bogăţia artistică de ansamblu pe
care am mai subliniat-o în două articole de popularizare, amintite la
început, credem că în colaborare cu muzeele naţionale beneficiare ale
caratelor artistice ale acestei biserici-trezorier, Muzeul judeţean Dimbo-
viţa va trebui să realizeze fie şi copia acestor monumente pentru a avea,
păşind aici, adevărata dimensiune valorică a monumentului. Biserica
domnească prilejuieşte o lecţie densă de istorie a artei româneşti medie-
vale fiecărui vizitator al acestui perimetru.
UN ASPECT INEDIT AL SCULPTURII l\iEDIEV ALE
ROMÂNEŞTI : CRUCILE DE PIATRĂ
ADRIANA BOESCU
MIHAI OPROIU
Alături de elemente venite să înfrumuseţeze arhitectura, elemente

clflate mai mult în atenţia cercetătorilor, crucile de drum şi pietrele fune-
rare au atras interesul mai degrabă asupra conţinutului inscripţiei decît
asupra decoraţiei.
Deşi considerate a se încadra într-un domeniu minor al sculpturii
de fapt, lespezile şi troiţele, spre deosebire de portaluri, ancadramente,
coloane etc. care aveau menirea de a da un accent arhitecturii, s-au
exprimat prin ele însăle nefiind ajutate prin alăturarea unui alt ele-
ment care să le modifice expresia artistică. Din această cauză considerăm
că rolul acestor realizări sculpturale a fost mai mare în contextul expocii
decît acela pe care îl ocupă în prezent în studiile de specialitate.
Simplificate şi adaptate tehnicilor, meşterilor şi monumentelor în
care au fiost folosite motivele decorative de bază au fost preluate din
sursa de bogată inspiraţie pe care o ofereau faţadele bisericilor, mănăsti
rilor Dealu şiş Argeş.
In acest fel s-a produs un proces lent de adaptare şi înglobale a
pretenţioaselor motive de origine orientală în cîmpul de motive al deco-
raţiei româneşti medievale, iar meritul troiţelor se relevă încă odată prin
aceasta.
Monumente de artă, troiţele au avut un rol bine definit în cadrul
societăţii feulale. Ele au fost ridicate pentru a comemora o bătălie, a
aduce la cunoştinţă o lege sau o hotărîre domnească pentru a sublinia
că pe acel loc au fost mai înainte diferite monumente sau pentru a
aduce în atenţia celorlalţi numele unor persoane, familii-donatorii.
Se observă că începînd de la mijlocul sec. al XVII-lea, numărul
crucilor ce aveau drept scop de a afirma prezenţa acestor donatori a
fost în continuă creştere. Acest lucru era legat de prestigiul social pe
care îl conferea ridicarea unei cruci, prestigiu aproape asemănător ctito-
riei de biserici şi fîntîni.
Cercetînd categoriile sociale din care făceau parte ctitorii se poate
observa caracterul de democratizare a acestui fenomen. La început cei
ce ridicau troiţe făceau parte din marea boierime pentru ca începînd
cu mijlocul sec. al XVIII-lea să întîlnim din ce în ce mai des oameni
de condiţie mai modestă.
Putem iega acest proces de evoluţia afirmării personalităţii umane
in sens aproape renascentist căci închinarea către divinitate era şi 1a
294 ADRIANA llOESClJ. MIHAI OPHOIIJ
propriu şi la figurat o formuW. actul de donaţie reprezentind de fapt

un motiv de afirmare a bogăţiei şi prestigiului social pe care dorea să-l
ocupe ctitorul în societate.
în decursul timpului, troiţele au avut şi funcţii utilitare fiind
folo~.ite ca punct de referinţă în orientare şi hotărnicii intrînd în topo-
nimia locului. Fiind situate pe marginea drumurilor ele marchează şi
asL-t:'.i n·chile drumuri disoărute.
în judeţul Dimboviţa sint numeroase monumente de acest fel ele
gri.lj;indu-se în special în jurul Tira,oviştei. v0che capit31,i şi rr>şcdinţ-"1
don~nească şi pe valea Dimboviţei pe unde trecea vechiul drum de negoţ
cu Transilvania. În restul judeţului astfel Jc monumente au un caracter
relativ izolat, legate fiind de personalităţi locale.
A~a cum urn mai menţionat motivele dec~rativc ~tl2 troiţelor sînt
în mare majoritate geometrice m:rnifestîndu-sc mai mult consen·atcrism
clecît elementele de sculptură ce aveau drept scop decorarea monumen-
telor. Se înregistrează totuşi un caracter evolutiv al acestei decoraţii
aproape paralel cu evoluţia motivelor decorative ale ancadramentelor
coloanelor etc.
Pe faţa principală a crucii se afhi un chenar decorativ care vine
să sublinieze forma. Cele mai răspîndite motive sînt : frînghia, bagheta.
motive geometrice de inspiraţie .,Dealu" şi mai rar, pentru epoca mai
nouă denticuli.
Cîmpul decorativ este organizat în jurul punctului de întretăiere a
celor două braţe avînd însă două direcţii diferite de dezvoltare.
Tip I - Medalion central ce cuprinde sau nu o imagine înconju-
rată de o inscripţie de cele mai multe ori în slavă, legat de hram sau
mai rar de domn sau donator.
In jurul medalionului central sînt dispuse în cruce patru medalioane
mai mici ~uprinzînd deobicei inscripţiiLe de consacrare : IS. HS NIKA
şi cei patru evanghelişti. Pe alocuri, în locul unui medalion mic se
găsesc cite două medalioane sau alte mici variaţii care nu schimbă
schema iniţială.
ln partea superioară a braţului principal se găsesc reprezentate
soarele şi luna, stelele şi mai rar elemnite florale foarte geomterice
redate. Deşi singular, trebuie menţionată crucea de la Valea Voievozilor
care are în medalioanele mici reprezentarea schematică (de notat în
aceiaşi tehnică întîlnită la pietrele de mormînt ale lui Radu de la
Afumaţi şi Stroe Buzescu) figurile evangheliştilor.
Tip II - Medalioane de obicei de mărime egală (Voineşti, Văleni.
Pandelea, Malu cu Flori, Cîndeşti Vale) dispuse trei pe braţul scurt şi
unul pe braţul principal la partea superioară. S-ar părea că acest tip
derivă din tipul I veriga de legătură cu medalionul central mai marP.
constituind-o crucea de la Văleni (1644), Moţăieni.
Variante
a. Folosind aceiaşi schemă, dar înlocuind medalioanele cu rom-
buri şi derivînd tot dintr-un motiv Dealu (Doiceşti) sau patrate a căror
formă este subliniată de un chenar cu motive vegetale, patratele rezul-
tind din întretăierea chenarelor celor două braţe ale crucii (Valea Case-
CRUCILE DE PIATRA 295
lor) ecou al supraabundenţei motivelor vegetale nîtîlnite în epoca Brînc:0

venească, model care nu va face şcoală.
b. Tot ca o influenţă a decorului vegetal din epoca brîncoveneas(';l
putem încadra şi o altă variantă a tipului II, în care medalioanele au
forme diferite (floare ale cărei crenguţe formează medalioanele laterale
de formă ovoidală în timp ce medalionul de la partea superioară capătă
diverse forme).
Sculptura în piatr ăs-a impus ca elemnt de manifestare artistică
cu puternice permanenţe în pofida schimbării aparente de motive orna-
mentale în tot cursul evului mediu românesc. Se cur.oaşte că o caracte-
ristică a sculpturii medievale romnneşti a fost absenţa desăvîrşită a
sculpturii „ronde bosse" ea fiind eminamente o sculptură pe fond. Troi-
ţele vin să sublinieze această caracteristică, ele purtînd decoraţie numai
pe faţa principală deşi puteau fi tril ta te ca o sculptură ,.ronde bosse".
Se întîlnesc numai două cazuri executate din porunca marelui
clucer Socol, se pare de acelaşi meşter Hristudor ('?) care prezintă moti-
vul entrelacului, alcătuit din semipalmete foarte schematizate. motiv
dispus pe spatele crucii.
Tipurile şi motivele decorative au fost preluate şi în decoraţia
crucilor obişnuite de cimitir şi se constată că datorită neîndemînării
meşterului sau calităţii materialului. acestea degenerează. Apar şi noi
motive : instrumentele schingiuirii - buretele şi suliţa, scara - toate
motive de inspiraţie mai nouă.
Din punct de veder tehnic, troiţele sînt realizate în cea mai mare
parte în „meplat" cunoscîndu-se şi rare cazuri cînd inscripţia şi decoraţia
sînt realizate „în adîncime", tehnică legată mai mult de arta crestăturilor
în lemn. Piatra folosită provine în mare parte din cariera de la Albeşti,
ceea ce dovedeşte că de multe ori meşterii folosiţi sînt din acea localitate.
După domnia lui C. Brîncoveanu piatra folosită este de calitate
inferioară iar meşterii în mare parte localnici.
REPERTORIUL CRUCILOR DE PIATRA DIN CUPRINSUL

JUDEŢULUI DIMBOVIŢA
1. Locul amplasării: Comuna Voineşti, cătunul Burlăneşti, în curtea

locuitorului Toader Vasile.
Data: 1597 (7105) mai 3
Dimensiuni : 2,50 m, 0,35 m, 0,27 m.
Textu 1 : S-a ridicat această cinstită cruce pentru rugacmnea şi
lauda sfîntului... în zilele lui Io Mihai voevod şi ale doamne lui, Stanca,
şi fiului lor, Petraşco voevod; şi a făcut dumnealui Radul vel clucer şi
dumnealui Preda vel postelnic şi dumnealui Stroe vel stolnic ... în anul
7105 /1596-7]. A scris Voico.
Textul:
2. Locul amplasării: Comuna Răzvad, satul Valea Voievozilor, în
faţa oasei Ion Cristache.
Data: 1593-1601.
Dimensiuni : 1,30 m, 0,84 m, 0,27 m.
Tipul: I
296 ADRIANA BOESCU, MlHAI OPROIU
Cruce din Comuna Voineşti, satul Cruce din comuna Văleni Dimbovi\a
Burlăneşti
Textul: ţ „Cu vrerea tatălui,' şi fiului şi al Duhului sfint şi intra-

jutoru sfîntu Necolai în zilele lui Io Mihail vo(i)evod, trudetu-m-am eu
robul lui Dumnezeu Vlaicul, Neculae ce (a)m rădicat această sfintă cruce".
3. Locul amplasării : Comuna Ulmi, în curtea bisericii.
Data: 1605 septembrie 1 - 1606 august 31 (7114).
Dimensiuni: 2,04 m, 0,77 m, 0,28 m.
Tipul: I
Textul : ,,Cu bună vrearea tată/lui şi cu ajutorul/fiului şi cu îndem-
narea d(u)hului sv(î)ntu ridicatu-au acea/stă cinstită cruce in cinstitlhram
svint mu(cenic) Necolae în zi/lele lui Şerban vodă şi/ s-au nevoit robii
lui Dum'n(e)zeu jupan Costandin i /jupîniţa eg(o) Rada.''
Pe latura de sud: ,,Vă leat 7114".
4. Locul amplasării : Comuna Săcuieni, satul Adinca. Se spune că a
fost adusă l,a sfîrşitul secolului al XIX-lea de pe dealul Ţuicani.
Data: 1640 (7159) decembrie 20.
Dimensiuni : 2,40 m, 0,38 m, 0,18 m.
Tipul: I
Textul: ,,cu voia tatălui şi cu ajutorul fiului şi cu săvirşirea sfin-
tului Duh Amin. S-a ridicat această cinstită cruce fn hramul adormirii
Maicii Domnului în zilele lui 10 martie Basarab Voievod. Pomeneşte
pe ei. 1
1 Textul original ln slavă.
/Stana, Cetoe, Dumitra, Pătruşco, Ana,/ ... Stoica, Mariica, Fani'ul.

trudiium pen/tru dumnezeu.I Pis me(seţa) dec(embrie)dnă 20 vă leat
7159. Pis az Hristodor."
Traducere: Cu voia tatălui şi cu ajutorul fiului şi cu săvîrşirea
sfîntului duh, amin. S-a ridicat această cinstită cruce în hramul Ador-
mirii Maicii Domnului în zilele lui Io Matei Basarab.
5. Locul amplasării: Comuna Răzvad, satul Valea Voievozilor.
Data: 1635 (7143) ianuarie 8.
Dimensiuni : 3,50 m, 0,4 7 m, 0,32 m.
Tipul: II
Textul : ,, Adecă
eu robul lui dumne/zeu J\Iatei Basarab Yoevodl
Ţării Româneşti văzîndă / domnia mea plînsoarea săracilor care au vii la
Tirgovişte că /s(e) asupresc de vini(ri)ceari / i li s-au stricat leagea altor
dom.ni bătrîni, iară domnia mea/ m-am milostivit de am pus legătu!n1,
cine va fi viniricear, va lua / vamă bani 30 şi plocon de nume ba/ni 12.
iar vas şi părpăr ori vin la / pimniţă nu va plini, căci au fost /iertaţi şi/
am pus domnia mea şi blestem de acum/ nainte, care va fi domn pre
urma/ noastră/ şi nu va cinsti şi va strica această toc/ meală, ori va
călca acest blestem/ să fie afurisit de vlădica H(ri)s(tos) şi să fie bleste-
man de 318 / oteţi şisă fie cu Iuda şi / cu Aria într-un loc de vecie/, amin.
Vă leat 7143 {1635) g(henarie) 8".
6. Locul amplasării : Comuna Tătărani, satul Gheboieni.

Daia: 1640 septembrie 1 - 1641 august 31 (7149)
Dimensiuni: 2,10 m, 0,44 m, 0,26 m.
Tipul: I
Textul : Cu voia tatălui şi cu ajutorul fiului şi cu savzrşirea sfîn-
tului duh amin. S-a ridicat această cinstită cruce [... ] în zilele lui Mate
Basarab voievod în anul 7149. Pomeneşte doamne. 1 Rizo, Chirie ( ... )
Ianai, Stana, Mihai...
7. Locul amplasamentului: Comuna Văleni-Dîmboviţa,
Data: 1644 (7152) august 15

Dimensiuni :
Tipul: II
Textul: S-a ridicată această cinstită cruce în numele Domnului f...J 1
DI ragomiru, Crăst I ena, Vladu, St/ ana, Badea, vă dni Io Matei voi(e)vodl
m(ese}t(a) a(u)gvs(t)u 15 dni vă leatu/ 7152".
1 Textul în slavă.
ADRIANA 130ESCU, MIHAI OPROIU
298
8. Locul amplasării : Comuna Cornăţel, în curtea bisericii.

Data : 1645 (7153) mai 20
Dimensiuni :
Tipul : l
Textul : .. Cu vrerea Tatălui şi ajutorul fiiului şi săvîrşirea Duhu-
lui sf(î)ntu, această cinstită şi de viiaţă aducătoare cruce rădicatu-s in-
tru cinstit praznic şi fă·ditoru de ciude sfeti Nicolae arhiipiscupul, c-au
fost hramul sfentei besereci elen Cornăţeni. în zilele creştinului Matei
Băsărab voievod. La aciastă clumneziiiască cruce truditu-s-au şi s-au
astenit, dă o a rădicat, robul lui Dumnezeu jupan Socol biv vel duceriu-
deînpreună cu jupineasa lui, roabă lui Dumnezeu, jupaniţa Marula cliucl'-
reasa, fata răposatului Mihai voievod şi a jupănesei Tudorei şi cu feciorei
noştri jupanu Cîrstea Cliuceriu şi Irina şi Ianache spătariu i Stanca i
l\farula i Constandin i Ventilă Florescu! şi Tudora i Tudosie i Ana, ca
să se pomenească părinţii noştri jupan Necula vornicul i jupaniţa ego
Irina ot Cornăţeni i moşi noştri cine au făcut besearica de la Cornăţeni :
jupan Ventilă vel vornic i jupaniţa ego Voica. Şi s-au rădicat aciastă sfîntă
cruce în cestu loc, pentru sufletele lor şi al părinţilor lor, ca să le fie
pomeană în veci. Amin
Pis Hristozfin.
9. Locul amplasării: Comuna Răzvad, satul Răzvadul de Jos. în
curtea locuitorului Mihălcioiu Alexandru.
Data: 1648 (7156) aprilie 20
Dimensiuni : 3,05 m, 0,45 m, 0,30 m.
Tipul: I
Textul : ,, Ace(a)stă sf(î)ntă cruce I rădicatu-se-{a)u intru · nu-
mele Tatălui şi/ al Fiiu{lui) şi al Duhului sf {i)n{t)u şi intru ajutorul ,·
Sf{i)ntului hram
care hram au fostu al sf{i)ntei besericei de la Răzvad ce au/ fost de la
lemnu ridicat intii, iar dacă s-au mutat a.· ce(a)stă beserică la Adului
pusese{a)h ace{ia)stă ,sf{î)ntă cruce în locul sf{i)ntului prestol al sf{i)ntei
besereci ca/ să fie sf{i)ntul hram stătător/ în ve{a)cu. ln zilele creşti{i)nu
lui Matei Băsărabu vo _/ evod şi s-au trudit de o au ri- / dicat această
sfînt{ă) cru I ce robul lui Dumnezeu jupa I nul Socol biv vel cliuciar sin
Neculae vor.: nicul şi al jupănesei Irinei I de Cornăţeni / împreună cu
jupă/ ne{a)sa lui răposata jupaniţa Marula cliuci / re(a)sa şi cu co. eoni
lor ju I pan C{î).rstea cluci Ii Anghelina, ju / pan Ianache spat{ar) fi Anca
i Irina ,' i Stanca i Ma/ rula i Tudo / sie i Ianna i .' Costandin i / Ventil{ă)
Florescu i Tudora, J Marica i Ma.' rula i Matei i Nea~a I ca să le fie / de
ajutor / sufletelor I noastre B {în) veci amin. Pis Meseţa april 20 dn{i)
7156 {1648)."
10. Locul amplasării: Tîrgovişte, la biserica Albă.
Data: 1653 (7161) martie 2
Dimensiuni :
Tipul: I
CRuCILS DE PL\TRA 299
Crucea din comuna Răzvad, satul Cruce amplasat[1 în Tîrgovişte,

Hăzvadul de Jos, în curtea loc-uilorului în curtea biserici Albe.
Mihalcioiu Alexandru
Textul: .. Intru numele tatălui şi al Fiiului şi al Duhului sfînt şi

întru ajutoru sfîntului hramu sfentei Uspenii. în zilele lui Io Matei
vo(i}evod truditu-m-am eu robul lui dumnezeu Radu (iz}başa i Rada soţia,
Andrei, Mihaiu, Negoi, Oprea, Voia (?), Paraschiva, Voicu, Nicula, Tatul,
Radul, Maria, Anghel, odihnesc oasele pristăvitului Voicu, mes(e}ţa mar-
tie 2 vă leat 7161 ''.
11. Locul amplasăii: Comuna Răzvad, satul Răzvadul de .Jos.
Data: 1632-1654
Dimensiuni : 2,27 m, 0,46 m, 0,36 m.
Tipul: l
Textul: ,, Cu vrerea tatălui şi cu a/ jutorul fii ului şi cu săvărşirea
d(u}hului sfînt, această cin/ stită şi de viiaţ(ă} aducătoare cruce rădica
tu-se-au întru/ censtea praznec(ului} s(fe}tăi Necolai. / Mirlechie, în zilele
creştinu/ lui Matei Bas(a)rab şi la această/ sfîntă cruce truditu~au şi s-au
ostenit de o au rădicat robul/ lu Dumnezeu jupan C(ă}rstea cluc(eru} /
i jupanieasa ego Elini ( ... } Elinea fecioru, ju I pinului Socol vel cluci."
12. Locul amplasamentului: Comuna Răzvad, satul Valea Voievo-
zilor.
Data: 1632 - 1654
Dimensiuni : 2,30 m, 0,27 m.
Tipul: l
ADRIANA BOESCU, MIHAI OPROIIJ
300
Cruce din satul Răzvadul de Jos. Crucea din Moţăieni
Textul: ,,Inălţatu-s-eu aci(a)stă dumnrzeiasc{I / cruce în lauda s:în-

tu / lui mucenic Dimitrii .1 în zilel(e) dom(nului) nostru/ Ion Mateiu BJs:iru))
v(oiev)od / i gospodja Ilina dumnezeu/ să-l ic1rte păcatele lor · şi ale părin
ţilor lor/ şi şi-au înnălţat sf(î)ntă rugă/ dă robii lui Dumne: zău Hagi
Gheorghi i Elina I hiind mitropolit/ chir Ştefan, cătru noroc(u) lu domnu
nas ( ... }
Pe latura de sud: ,,Tudoran.l Ana.I Costandin, M(i}hai,: Marie,
Par(aschiva). Pis Ion, Anton, Nechit(a), iriţa Neacşa.
13. Locul amplasamentului: Comuna Bucşani, în cimitir.
Data: 1632 - 1654
Dimensiuni :
Tipul: I
Textul: ,,Intru nume(le} tatălui/ şi cu ajutorul fi/ iului şi cu pu-
terea/( ... }.
14. Locul amplasamentului: Comuna Brăneşti, satul Gura Vulcănii.
S-a aflat la temelia pridvorului de la mănăstirea Fusea, în 1976 la muzeu.
Data: 1632 - 1654
Dimensiuni: 1,57 m, 0,40 m, 0,25 m.
Tipul: I.
Textul : ,, Cu t 1 oia tatălui şi cu ajutorul fiului şi cu săvîrşirea
sfîntului duh, amin. 1
1 Textul original în slovă.
15. Locul amplasării: Comuna Răzvad, satul Răzvadul de Sus. Pro-

vine de pe raza acestei comune ; se afla în curtea bisericii, din 1977, la
muzeu.
Data: 1633 - 1654
Dimensiuni :
Tipul: I
Text ul : Text foarte fragmentat.
16. Locul amplasării: Comuna Lucieni, lîngă biscrid1.
Data: 1656 (7164) ianuarie 11
Dimensiuni : 2,25 m, O, 22 m, 0,37 m.
Tipul: I
Textul : ,. ţ Cu vrere(a) tatălui/ şi a fiului şi a D(u)hu(lui} sfîntu
şi într-ajutorul/ sf(î)ntului hram s(fen)t(a) Petcaa, / în zelele lu Io Cos-
tand(i}n / Şărban vo(i)evod trudte-m-am I cu robul lu Dumnezeu/ jupan
Glegoriică în înpre / ună cu jupăneasa mea Boba / rădicat-am aciastă
sfîntă cru / ce păntru sufletele no(a)stre / şi alte părinţilor no I ştrii că
să ne fii de pom/ ine în v()acu, amin. M(ese)ţa ghenarii 11 dne, văleat
7164 (1656}".
Pe latura de sud : ,,Iona, Ion,/ Vişan, Mircă,/ Dode, Dragomira,/
Costandin, Păuna,/ Mărica, Lixandra,/ Gherghe, Hriza, Toder,/ Radul,
Vişana,/ Stanca, Slamnu,/ Dode, Stana, Muşa, Iorga."
17. Locul amplasării: Fieni, în curtea bisericii vechi.
Data: 1660 (7169) decembrie 27
Dimensiuni : 2,40 m, 0,39 m, 0,27 m.
Tipul: I
Textul : ,, ţ Cu vrerea tatălui/ şi al fiiului şi al duh(u}lui sfîntu
şi într-ajutorul sfîntului hram pre/ cestei bogorodeţ în zelele/ domnolui
Ion Glegoraşcu / Ghica voi(e)vod, truditu-m-am eu robul lu Dumnezeu
Agglea i cu Alexandra de am ridicat această sfîntă cruce I pomeniţi Fota,
Mariia, I Proca, Isar, Abiiana, Statie, / Dumenec(ă}, Despa, Ghinea, Sam-
fira, I Marula, Nieculae, Vasilea, Necula, Nedelea, Stanca."
Pe latura stingă: ,, Iane NeLcochera, Kalevici Iorga, I Hristu-
dor, Ilina, / Stana, Pătru, Ifrim./ Pris m(e}s(e}ţJa dechembrie 27. Leat 7169
(1660}."
18. Locul amplasării: Comuna Bărbuleţ, în centru.
Data: 1665 septembrie 1 - 1666 august 31
Dimensiuni :
Tipul: I
Textul : ,,Ridicatu-s-au aciastă I cinstita cruce pe hra / mul Uspeniei
B(ogorodi}ţe / i Preabna Pal'aske / vi în zilele {lui) Ion Radul (Leon)
voevod şi s-au ne/ voi robii lui dumne / zeu er monah Ioan,/ Ilina snă
ieg(umen) Iri / mie Mihalcea, Stan/ ciul, Rada, Drăgoi, Dafina, Părvul,
Dobra, lea 7174".
19. Locul amplasării: Comuna Moţăieni.
Data: 1673 nov. - 1678 nov.
Dimensiuni : 1,30 m, 0,36 m, 0,23 m.
Tipul: II
1 Textul original în slavă.
302 ADRIANA DOESC!J. MJIIAI OPROII/
Textul: .,Cu voia tatălui şi cu ajutorul fiiului ' şi cu să\"îrşire:.i

d{u)hului sfîntu rădi / catu-se-au aciastă sv{în)tă / cruce întru cinstea/
uspeniei precuratei ,· stăpîne şi pururea fe / cioară Maria născătoare de
d{u)mn{e)zeu şi a m{are)lui ierarh Nicolae I şi se-au ostenit robul lui
Dumne I zeu Oancea, Neacşa, Di/ iaconu, Crăstea, Stanca,:' Manea, Nistor,,
Neaga I şi s-au făcut în zilele lu Io Duchi voi{e)vod {... )".
20. Locul amplasării: Comuna Comişani, satul Lazuri. în malul
Ialomiţii.
Data:
Dimensiuni :
Tipul : I
Textul : .,Cu voia tatălui şi cu ajutorul fiului şi cu savarşirea
sf{în)tului, Duh, ridicatu-s-au aciastă cinstită cruce întru cinstitul hram
al lu arhanghelul Mihail şi s-,au ridicat în zilele Duchii voi{e)vod şi o
au ridicat robul lui Dumnezeu, eu Mihul logofăt i cu jupaniţa dumnealui
Ana, ca să le fie lor şi părinţilor lui de pomană."
21. Locul amplasării : Comuna Aninoasa, satul Viforîta, lingă şcoală.
Data: 1103 septembrie 1 - 1704 august 31 (7212)
Dimensiuni: 1,95 m, 0,35 m, 0,22 m.
Tipul : II b
Textul : ,,In numele tatălui şi a fii ului şi al,' D{u)hului sfîntu ·
rădicat-au a I ciastă cinsti I tă cruce ro/ bul lui D{u)mn{e)z 'ău Paul
Cal/ ea întru ruga ş,· i lauda înnălţării domn/ ului H{ri)s{tos) în zilele
lumin / atului Io Constantin vo{i)evod de la facerea lumii 7212.
Pe latura dinspre apus : ,,Intru po / menire / a lor şi pă ( rinţilor :
Pavel, Ma/ ria, Neculae, Slamnă, Hristina, Nedelco meşterul".
22. Locul amplasării : Comuna Cîndeşti, satul Cîndeşti-Deal. în cimi-
tir.
Dimensiuni: 1,78 m, 0,26 m, 0,18 m.
Tipul : Fără decoraţie
Textul : ,.Cu vrerea tatălui/ cu ajutorul fiiu / lui şi cu sănirşirea
sfîntului / d{u)hu ridicat-au/ aciastă cinstită cru I ce în hram{ul) preapo
domni Paraschivi I de robul lui dum 'nezeu Oprea pir/ călab o ridic/ at
în zilele {lui) Ion/ Constandin B{asarab) voie/ vod. L{ea)t 7218."
23. Locul amplasării : Comuna Cîndeşti, satul Cindeşti-Deal, în Dea-
lul Luncii. I se zice „stil pul lui Cirstuţ".
Dimensiuni : 2,00 m, 0,34 m. 0,20 m.
Tipul : II
Textul : ,. Cu vrerea tată/ lui şi cu ajutoriul .' şi cu săv{ă)ruşirea
sfintului duh adevărat. / Ridicatu-s-au această cin / stită şi făcătoare/ de
viiaţă cruce I intru/ hramul preapo do{a)mni Par I aschivi vă dni Ion Cos .1
tandin B{asarab) voevod şi s-au/ trudit robul lui dmnezău / Oprea pîrcă-
CRUCILE DE PIATRA 30:3
lab şi dumneaei I pîrcălăboaia anum(e) Manta ( ... ) şi părinţii pîrcălabu

lui ( ... ).
Pe latura stîngă : ( ... ) anume Bratina, / Dragomira sin ego ai pîr-
călabiu(lui) părinţi : / Vlad, Tudora, I leat 7219".
24. Locul amplasării: Comuna Voineşti, satul Gemenea.

Data: 1712 (7221) septembrie 1
Dimensiuni : 2,35 m, 0,34 m, 0,26 m.
Tipul : II b
Textul : ,,Cu vrearea tatălui/ şi cu ajutori ul/ fii ului şi cu săv / ăr
şitul duhului sfînt, rădicatu-s-au / aciootă sfintă şi/ dumnezăiască c I ruce
întru slava şi/ cinstea prea cuvioasei/ maicei noastre. Pa/ raschivei şi
s-au os I tenit robul lui Dum / nezău Moscu pentru/ că să-i fie lui po-
meană, lui şi părinţilor/ lui anume Slavu i Rusa şi fraţilor lui anume ...
Basarab Brîncoveanu vo(i)evod la luna lui sept(embrie) 1 zi le(a)t 7221
(1712) şi ost/ ăniindu-să Florea sin Ion Filote ot Dălgopol şi dă la/ naş
tere l(ea)t 1712".
25. Locul amplasării: Comuna Voineşti, în curtea bisericii.
Data: 1713 (7221) februarie 28.
Dimensiuni: 1,80 m, 0,25 m, 0,18 m.
Tipul: II
Textul : ,,Cu vrerea ta I tălui şi cu a,' jutoriul f / iului şi cu în/ dem-
narea s(fî)nt / ului d(u)hu ră I dicatu-s-au a/ această cinstită cruce pe
h I ramul s(fi)ntei / Upenia Bogorodiţă. Şi aicea/ să odihneaşte I o(a)sile
robului/ dumnezău Gavr I i(i)l şi a rădi / cat această/ cruce ju / pînulu
St/ amate f / rati-sul fe / cior pujî / nului Dim vi şi s-au r / ădicat în zililea
mă I ri(i) sale Ion Constandin vo / (i)evod cîndu .1 au fostu leat.' 7221 {1713)
f / ev(ruarie) 28 d(ni)".
Pe latura dinspre nord: ,,Şi maic / ă-sa Mar/ iia, Cali .1 ţa, Ilin / a i
brat N(i)chi)for, Ghioca".
26. Locul amplasării: Tîrgovişte, în curtea bisericii Sf. Nicolae
Simuleasa. S-a aflat la intersecţia străzilor Rodnei cu Nicolae Bălcescu.
Data: 1716 februarie-noiembrie; 1718 martie - 1730 septembrie.
Dimensiuni: 1,98 m, 0,35 m.
Tipul: I
Textul : ,,Această sfîntă şi de viaţă făcătoare cru / ce ridicatu-s-au
întru/ cinstea şi lauda sfîntul / ui marelui m(u)cenic D / imitrie în zile(le)
luminatului domn Io Nicola/ e voevod cu toată chilt / uiala dumnealui
jupan/ Dumitru Cherana i sin ✓ ego Maria, Ilinca, Gheorghie, Marica,
Costandin, / erei Stanco, Mariia, Ca/ liţa, Barbu, Tudosie, Tu/ ma, Maria,
Simeon, Ion."
Pe latura de est : ,,Mariea, Ni/ colae, Despa, / Pană, Radul, / Păuna,
Anina,/ Maria, Crea/ ţa, Arghelina, Nea/ gul, Tudora, Pău / na, Marica,
ghe I rghe, Gavril, M / ariia, Liţă, ( ... )".
304 ADRIANA BOESCU, MIHAI OPROIU
27. Locul amplasamentului: Comuna Annioasa, satul Viforita, in

spatele mănăstirii.
Dimensiuni : 2,20 m, 0,35 m, 0,24 m.
Tipul : II b
Textul : ,, Cu vrerea Tatălui/ şi cu ajutorul Fiiului şi cu îndem-
narea Sfăn / ului duh amin, ridicatu-s-au această sfîn / tă şi de viaţă
cruce intru slava si ci(n}ste în/ hramul dumi(ni}ca tutu / roru sfinţiloru
~i s-au/ rădicatu în zilele lu I Io Ioan voevod / şi s-au ostenitu ro I bul lui
dumnezeu i / erei Vlaicu, prezvitera Dospina snă Neageşo /, Vlaicu, Costan-
din, Ion/, Necula, Badea, Dumi I tru negustorul, Neagu, I Vişana l(ea}t
7225".
Pe latura dinspre sud :
„Frei Drăgan, I Albu, Vlada, / Gheoeghie, snă / popei Dumi / traşcu ot
Căn / pulu(n}g."
28. Locul amplasării: Comuna Voineşti, satul Gemenea, pe Valea
lui Băr.
Data: 1719 (7227) iulie 12.
Dimensiuni :
Tipul: II b
Textul : ,, Cu vrerea tată/ lui şi cu ajutorul / fiului şi cu săv I ăr
şirea sfintului / duh, amin. Rădicatu-se-u aciastă I sfîntă crucea intru
h I ramul şi lauda/ sfăntului Nicolae şi s-a nevoitu jupan Bacanul ca să
aib(ă} şi părinţi(i} dum / nealui pomană în veci."
Pe latura de sud : ,,Şi s-au ridicatu în zileale lui Io Ioanu / vo(i}evod
iulie 12 zile leat 7227 (1719}".
92. Locul amplasării : Comuna Cindeşti, satul Cindeşti-Deal. situată
în cimitir.
Data: 1719 (7228) decembrie 8.
Dimensiuni: l,27 m, 0,20 m, 0,16 m.
Tipul : Fără decoraţie.
Textul : ,,Ridicat/ u-s-au aciastă sf(î}ntă cruce/ în hreamu / lu
sf(î}năt / ului The / dor Tiron /, în zilel / e lui Io N / icolae vo(i}evodu.
Pe latura stingă: ,,Diche(m}v(rie} 8 zile leat 7228 (1719}''.
Pe latura dreaptă: Şi şi-au o/ stenitu I robu lu/ Dumnez / ău Nea-
goe, I Rada, Andreiu, / Oprea, MI aria, La/ zăru, Nea/ ga."
30. Locul amplasării: Comuna Măneşti, satul Ungureni-Rîncaşov,
pe partea dreaptă a şoselei naţionale Tîrgovişte-Cîmpulung.
Data: 1722.
Dimensiuni: 1.57 m, 0.31 m, 0,21 m.
Tipul : Fără decoraţie
Textul : ,, Acieastă cinstită şi domnească cru I ce s-a ridicatu de

nu/ me în zilele luminatu/ lui dom(n)u Nicolae Ale/ xandru (voi)ev / od
şi în zilei Ie a doar a cinsti I itu i provint / ialului popi/ Blaj Marino/
vicu de la min / ie popa Ghiura Duralinde I care s-au cu/ mpăratu mo /
şiia des ao ...
Cruce din comuna Aninoasa, satul Cruce din comuna Văleni-Dîmboviţa la

Viforîta, în spatele mănăstirii. cîrciuma de piatră.
31. Locul amplasării: Comuna Văleni-Dîmboviţa, satul Mesteacăn,

situată în faţa bisericii.
Data : 1722 septembrie 1-1723august31 (7231).
Dimensiuni: 1,85 m. 0,31, m 0,24 m.
Tipul: II
Textul : ,,Cu vrearea tată/ lui şi cu ajut/ oru fii ului rid/ icatus-a
această sf(î)ntă cruce întru/ cinstea şi slava Uspenie(i) B(ogorodi)ţe în
zilele lui Nicolae voi(e)vod şi s-au ostenit robu lui Dum / nezău Ion
Mestecăn / eanu, Toader, Sta/ na, Ion,/ Ana, DI obriţ(ă}, Drăgoi, Z / onta,
Stan, Sbanc I a, Sărbu, Stoian I a, Mihakea, Voi/ oa Mihalcea.
Pe latura dinspre nord : ,,Ermonah Ştefan,/ Maria, Pre/ da, Pătru,
Radu, I Rada, leat 7231 (1722} septembrie 1 - 1723 august 31".
Spre sud : ,,Ion, Bica, Ana, Badea."
32. Locul amplasării : Comuna Malu cu Flori, satul Runceasa, unde
a fost biserica de lemn.
Data: 1722 septembrie 1 - 1723 august 31.
Dimensiuni: 1,25 m, 0,26 m, 0,19 m.
Tipul: I
Textul : ,,Rădicatu-s-au aci/ eastă s(fî)ntă cruce/ cu vrear(ea)
tatălui şi/ ajutorul fiului şi a sf(în)tu(lui) duh... Is(us) H(ri)s(tos) / şi
s-au rădicat ... cia mo(n)ahu Vasi i lie, Maria, Rada, J Bida (?) ( ... )".
Pe latura de sud : ,,Stancul, Sărban, Vlad, Rada,/ ... l(ea)t 7230".
306 ADRIANA BOESCU, MIHAI OPROIU
33. Locul amplasării: Comuna Văleni-Dimboviţa, în curtea bisericii

vechi din Văleni-Deal.
Data : 1724 (7232) ianuarie 30
Dimensiuni: 1,08 m, 0,25 m, 0,15 m.
Tipul: II
Textul : ,,Cu vrearea ta/ tălui şi cu a/ jutoriu fi/ iului şi cu · să
vărşirea d(u)hului s(fîn)tu în hream I u Uspeniei / (Bogorodi)ţe în zilele
lui Io Necu / lae voevod / şi s-au osteni/ tu robu lui d(u)m ,· nezău
Eiribu ( ... )".
Pe latura dinspre nord : .
,,Acăsinte, IAnghelina, I { on Mariia, / Aldea, Sta/ na. Aldea.
Bucură, N.'eacăşa, Radu, M(a)r /ia, ghe(narie) 30, l(ea)t 7232 (1724)".
34. Locul amplasării: Tîrgovişte, azi dispărută :
Data: 1730, 1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-1758.
1761-1763.
Dimensiuni :
Tipul:
Textul : ,,Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul fiiului rădicatu-s-a acea-
stă sf(ă}ntă şi dă viaţă făcătoare cruce intru hramu Prepodomni Para-
schivi, şi s-au ridicat în zilele prea innălţatului d(o)mnu Ion Neculae
Constandin voevod şi s-au ridicat de robu lui Dumnezeu Bănică şi (soţia)
lui Maria etc."
35. Locul amplasării: Comuna Văleni-DîmboYiţa, la cîrciuma de
piatră.
Data: 1719-1730
Dimensiuni: 1,58 m, 0,31 m, 0,18 m.
Tipul: II
Textul : ,,Rădicatu-s-au acias. tă sf(in)tă şi d(unmc)zeias / că cruce
intru sla / va şi cinstea marei m(ai) ih Nicolae ciudat./ In zilele mării
sal(e) / Io Nicolae voi(e)vod. şi s-au m(u}ncit robu lui D(umne)zău Matei
logof(ăt) / că să-i fie de pom I enire lui şi părinţilor dum(nealui) in Yeac".
36. Locul amplasării : Răcari.
Dimensiuni :
Tipul: I
Textul : ,,Cu vrerea tatălui şi cu ajutoriu fiiului şi cu : îndemnarea
duhului sf(î)ntu / am rădicat cu Ştefan vătafu 'de b(ă}rbieri cu toţi meş.te.
ri de refetul nostru aciastă / sf(î)ntă şi dumnezeiască / cruce intru sla,·a
lui I Dumnezeu şi întru cinstea / Preapo D(oam)ni ParaschiYii şi întru
pomenirea moşilor / stremoşilor noştri şi / şi s-au rădicat în zilele prea
lu I minatului Ion Neculae / voevod Dumetraşco, I Radu, Tudor. Cirstea,
Stan, / Răzmiriţă, Standul, Radu!, / Star).ciul. Dwnitru, Diicul. / Gligor(e),
Dobrea, Vasile, Du/ mitraşco, Costan(t)in, Oprea, I Lazăr, Cost.andin,
Cirstea, Costa I (din), Paraschiva, Necula, Tia, / Iorga, Radu!, Nedelco la
anul/ de la zidirea lumii 7233."
Pe latura de nord: ,,Gheorghe, Muşat Tor (?), / Tudor. Gheorghe,

Nica, State, / Ionu, Stanciu. / Insă cu toată oblastiia; noastră şi am lucrat
cu Mihail vătaful / şi cu sinu ego Mihaiu, Anton, I Sa(n)fira. Barbu:'
37. Locul amplasării: comuna Tătărani (peste drum de şcoală).
Data : 17:38 septembrie 1 - 1739 august 31 (724 7).
Dimensiuni: 1,75 m, 0,32 m., 0,21 rn. Braţul 0,67 m., 0.30 m .. li-
tera în relief de 4.2 cm.
Tipul : II.
Textul : .. Cu vrerea ta(tă)lui şi a fi/ ului rădicatus 'au această
sfî(n)tă / tăm(ădu)itoare dă viiaţă fă I cătoare crucea/ în zi lile mării / a
~;al(e) luminat/ ului d(o)mnu Ion Cos/ tandin voi(e)vod cu chel/ tuiala
robului d(u)mneazeu Andrei dăs(eălul) în hramul/ înălţării d(o)mnu / lui
nostru Is(us) H(ri)s(tos) /. Rasii, Netca. Aldea Sinet, Stana eg(o) _· ... pt..
Ion. Ion, Voica. I Ilina, / Lazăru".
Spre sud: .,Părinţii miei : Rasi(i), Pa(ra)schi I va, Slavul. Cater(ina).
Tin 'a. Anchi. Av(?). Vas/ ile. Necula. Voica. Oprea. Ş I [l!'ban. popa
Pan ·. Despa. Ş(te)f(an) Gheorghe clni leat 72-t?" (17:38 scptcmb!·ie 1 ~
17:rn august :n (724 7).
:38. Locul amplasării: Comunu Voineşti, situatu în curtea bisericii.
nata: 1742 (7250) iulie 20.
Dimensiuni: 1,10 m. ; 0,20 m. ; 0,17 m. ; braţul 0.45 111 .• 0,20 m ..
litera în relief de 3.5 cm.
Tipul : II.
Textul : ,, Cu vrea/ rea/ T I atălui şi/ a fiiului şi "- / sfîntului
d(u)hu / amin odi{h)năşte-să robu lui D(u)m(n)ezău po / meniţi Il(i)n(a), /
Rada, Gheorghe, I Soare, Neaga, I Dumitru, Il(i)n(a), Mate/ iu, iul(ie) 20,
i(ea}t 7250 (1742}".
39. Locul amplasării: Comuna Voineşti, satul Izvoare, lîngă casa
lui Niţescu Gheorghe.
Data: 1743 septembrie 1 - 1744 august 31.
Dimensiuni: 1,87 m., 0,34 m., 0,18 m.
Tipul: II.
Textul : ,,Ridicat/ us-au / acias / tă s(fîn}tă cru / cea întru hra / mul
lui ::;(fîn)tu P / etru şi s-au / osteanitu robul lui d(u)mn / eazeu Mant / a,
Voica, Neagoe, / Stana, Alex/ e i Voica, Voica, Neacşi / a, Ion, Stan/ ca,
Marin, Mariia".
Pe latura de sud : ,,Stancu, V( ...}, Dragomir, Manta, I Radu, Ion,
I Stana, Sit I an, Ion, Ion, A( ... ), Mariia, Bad(ea) leat 725(2)".
Pe latura de nord: ,,Stana, / Stana, J Anghelu, / Nedelea."
,,Busiocu Stoicu".
40. Locul amplasării: Comuna Voineşti, situată în curtea bisericii
Dimensiuni: 0,95 m., 0,27 m., 0,15 m. ; braţul 0,51 m., 0,24 m., li-
tera în relief de 4 cm.
Tipul: II.
Textul : ,,Rădicatu-s-au / aciastă sfintă c / ruce şi s-au os/ tenit
robu lu/ i dumnezeu R ✓ adu i Neacş /a/ i Maria, I Stanca, I/ onu, Păuna,
Mari(a) ( ... )".
Pe latura de sud : ,,Stanca, S / tan, Nie(a}cş / u, . . . Cîrstian / ereu
( ... ) ; l(ea}t 7291 (1782 septembrie 1 - 1783 august 31}.
308 ADRIANA DOESCU, MIHAI OPROIU
41. Locul amplasării: Comuna Brăneşti, satul Vulcana Pandele în

curtea bisericii.
Data: 1765 septembrie 1 - 1766 awgust 31 (7274).
Dimensiuni: 2,00 m., 0,29 m., 0,21 m.
Tipul : II.
Textul : ,,Ridicatu-s-au / aciastă sf(i)nt / ă şi dă viiaţă / cruce întru
hr · amu sf (in)t(ul)Sav / a sf(în)t(u)l Ni col/ ae de robu lui/ Dumnezeu I
Marin, Maria, S I tan, Jana, Savu, / Rad, Crăsti I na V( ... ) Maria, Stan,/
Ion, Anca, Dobra, Pavel, Necula / e, Vintil(ă), Bui/ a, Nedelea, Ioa i na,
Nica, Irina, Radu, Marin".
Pe latura de sud: A( ... ), Dumitra/, Ion, Pavel,/ Lina, Balea, .' Rada,
Mih / ăi, Neacşa, V/ oica, Stan/, Neacşa,/ Voica, Necu / lae, Dobra, Voi/ cu,
Ilina, N ,/ iaşc(a), Ion, Stan. Leat 7274. Pred Nacvih (?)".
42. Locul amplasării: Comuna Cîndeşti, satul Cîndeşti Vale, situată
în centrul satului.
Data: A doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Dimensiuni: 1,50 m., 0,28 m., 0,18 m. Braţul 0,55 m., 0,22 m. Litera
în relief de 4,5 cm.
Tipul: II.
Textul : ,, Ridicat/ u-s-au aceas / tă sf(î)năt(a)cr / uce în (h)ramu
s / fntului(i) · Gheorghios. Au ostenit/ t robu lui D / umnezeu DI umitru, .1
Marin, Dumitru, Marin, Nedeliu, Voi/ ca, Stanca, N(i)ca, Mart(a), / Rada,
DI umilru, I A(n)drăiaş / Angă, Anca, · Irina, Pe/ traşcu, / Ion, Ni-
colai:' ...
43. Locul amplasării : Comuna Doiceşti.
Data : A 2-a jumătate a sec. XVIII.
Dimensiuni: 1,50 m., 0,18 m., litera în relief de 8 cm.
Tipul: II a.
Cruce din comuna Voineştl, Cruce din comuna Doiceşti.

satul Izvoarele.
Textul : ,, Cu voia Ta I tălui ş ia fii ului şi a Duhului Sf(î}ntu

amin s-a/ ridicatu-se/ aciastă cinstită c / ruce în numele dumn / ( ...}
44. Locul amplasării: Comuna Voineşti, satul Brătuleşti, lîngă bi-
serică.
Data:
Dimensiunile: 1,18 m., 0,21 m., 0,15 m.
Tipul : II.
Textul : ,, Rădicat-s-au / aciastă cinstită/ cruce pe hram/ ul sfinte(i}
înăl / ţăre domnu/ lui nostru Isus / şi întru pomeni I rea celor ce s-au /
ostenit Stoica, Dobr(a} Ion. I Neacşa, Brănduş(a}".
Pe latura dinspre sud : ,,Tănasie, I Ioana, I/ oana, Cîrstea, Tudo / sie,
Io(r}ga, / Dobra, Ma/ riia, Corn/ an, Neacşa, Vişa, Rada, Părvu, Oancea, /
Anca, Oprea, Soară, Sărban, Sanfira".
45. Locul amplasării: Comuna Văleni Dîmboviţa situată în curtea
bisericii din Vălenii de Jos.
Data: 1833, mai 19.
Dimensiuni: 1,55 rn., 0,27 rn., 0,23 m. Braţul 0,57 m., 0,26 rn. Li-
tera în relief de 4 cm.
Tipul : I.
Textul: ,,Pomeneşte" D(oa}mne robi(i} tăi/ Manea, Bol/ bosia, Voica,
Stanu, An/ ca, Ivaşcu,/ Costandina, ;' Ion Floarea,/ Maria, Cos/ tandin, /
Ili / nea, Ion, Gheo. rghe, Stancu, şi tot neamu lor, leatu, 1833 mai 19.
Pe spate:
„Ridicat(u}-s-au a ' cca sfî(n}tă c / ruce de rob/ ul lui D(u}mn / ezău
Lunea, Ilina, Ion, Ha. d(u}l, Floarea, Gheorghe, 1 Pavel, Saf / ta, Ion,
Ilinca,/ Maria, Dimit 'ru, Constandinu, / Ionu, Radu, St/ anca, Ilinca,
CI ostandinu, Lunea, Păuna".
46. Locul amplasării: Comuna Malu cu Flori, satul Runceasca.
Data: 1836, noiembrie l.
Dimensiuni :
Tipul: II b.
Textul : ,,Intru nu/ mele ta/ tălui şi/ al fiului/ şi al du/ hului
sf(înt}. / Ridicatu /-s-a acea/ stă cinstită/ cruce de robi lui/ d(umne}z(eu}
Gheorg(e}, popa Sfet / a şi soţiea sa Pa I raschiva I cu fii(i} lor./ Să le
(fie} veci/ nică po /menire.I 1836 noe(mbrie} l".
Pe latura dinspre nord: ,,Vii : /Nicola/, Neaga, / Rada e / riţa, Ma-
rio I ara, Gher / ghina /, ... Andrei I ereu Co/ standin ( ... }".
Pe latura dinspre sud:
,,Morţi : Sfetcu ereu, / Stana,/ ereiţa, / Bucura, / Stanca, / Ion,
Ba I dia, Co/ standi / (n}, Niacşa, Voica, / Io(a}na, / Maria,/ Stoian, / Stan-
ca, I Slamna, I Opria, I Liţa,/ Gheorghe".
47. Locul amplasării: Comuna Cobia, satul Şerbeşti, în curtea bi-
sericii.
Data: 1842 ianuarie 10.
Dimensiuni :
Tipul : II - variantă.
Textul : ,,Aici să o/ <lihneşte/ robu(l} lu(i} D(umnezeu} Marin/
Catalan/ au răpo / sat la 1842 / ghenar 10"..
310 ADRIANA BOESCU, HIHAI OPROIU
Cruci di:1 comuna Cobia, satul Şerbeşti.
Nr. 47-50. Cruci din comuna Cobia, satul Şerbeşti.
48. Locul amplasării: Comuna Cobia, satul Şerbeşti, în curtea bi-

sericii.
Data: 1846.
Dimensiuni: 0,88 m, 0,17 m, 0,15 m. Braţul 0,37 m, litera în relief
de 3 cm.
Tipul: II - variantă.
Textul : ,,fo dreptul/ acestoru / cruci odi / h(n)escu ro/ bi lui D(um-
nezeu) / Ştefan/ erei, Stafta / prezvitera, Petre, /Constantin,/ Sadu I ,
/Sanda,/ Ilinca, / Păuna/, Ioan/. 1846".
49. Locul amplasării : Comuna Cobia, satul Serbeşti în curtea bi-
sericii.
Data: 1852 martie 25.
Dimensiuni: l,00 m., 0,19 m., 0,13 m. Braţul 0,39 m., 0,16 m.
Tipul : II - variantă.
Textul: ,,Cela ce crede întru/ mine de va şi murit/ viu va fi/ 7,4.
Aceste I ci(nstite) cruci/ le-am făcut I eu Radu I Catalan/ trăindu/ în
viaţă/ ( ... ) spre Va(r)lam J monah/ scriitor/, Satir/ petrar I săpător. Eu
1
acuma poruncesc/ ca acia să mă oclih / rrească / în veci./ Clop(o)t(ar)

Lu tar/ Duca. 1852 / mart(ie) 25".
50. Locul amplasării: Comuna Cobia, satul Serbeşti, în curtea bi-
sericii.
Data:
Dimensiuni: 0,67 m, 0,17 m, 0,12 m. Braţul 0,37 m, litera în re-
lief de 3 cm.
Tipul: INFLUENŢA CULTA.
Textul : ,,Cînd vreau / să mă veselesc/ gata în pă / mînt pu / tre-
zCisc · ci vă rugaţi pentru mine/ că o să muriţi fieci / ne cînd să mă
o I dihneasc în bucuria cerească. Aici să o/ dihneaşte / roaba lui/ D(um-
nezeu), Ioana soţia d(umnealui) Radu Catalan, cu fii(i) săi/ Ion, Ana,
Linţi, Na I talia, Dr I agomir".
51. Locul amplasării: Comuna Cobia, satul Frasin Deal.
Data : 1855 iunie 26.
Dimensiuni: l,22 m, 0,25 m., 0,15 m. Litera în relief de 4 cm.
Tipul: I.
Textul : ,,Aicia să odi / hneşte robu/ lui D(u)mnezău Nico / lae Di-
mitriu / A răposat/ la leat 1855 iunie 26".
52. Locul amplasării : Comuna Aninoasa, satul Viforîta.
Data: 1856.
Dimensiuni : 2,42 m., 0,69 m., 0,22 m. Litera în relief 6 cm.
Texlul : ,,Intru cinstea şi cei/ de o fi(i)nţă şi de viaţă f (ă)cătoare
şi nedespărţite/ troiţi ridicatu-s-au a I ciastă s(fîntă) şi dumneze / iască
cruce în zilele prea/ înălţatului şi de H(ri)s(tos) iubitoru d(omnul) nos-
tru B(arbu) D)imitrie( Şt(irbei) V(oie)v(od) mitropo / lit fi(i)nd d.d.Ni-
fon I şi s-au rădicat/ prin osărdia şi cheltuia / la robului Dumnezeu !ralia
monah/ fi(i)nd elu la schitu Viforîtha are I veşnica po ...
ADRIANA BOESCU, MIHAI OPROIU
312
Cruce din comuna Cobia, satul Frasin Cruce din comuna Valea Mare. (16-11)
Deal.
Pe latura de est : ,,Şi a neamu/ lui ca/ re s-au/ scrisu,' mai jos/
Ilarionu /monahul/, Ioan, Bucura, Ma/ riia, Vasi, lie, Gavr / iil, Ananiia. /
Necola I, Asineia /, Ana cu/ totu nea/ mu lor / stariţă / fiindu într-
aceea, vreme la schitu: Viforîta / shimonahiia Duia Panfiliia lea 856 ( ... )··
53. Locul amplasării : Comuna Cobia, satul Frasin Deal, în curtea
bisericii.
Data : 1857 iunie 16.
Dimensiuni: 0,85 m., 0,20 m., 0,13 m. Braţ 0,45 m. Literă în relief
de 3,5 cm.
Textul : .,Aicia zace / o(a)sele ră / pasatei Ana ,' a răposat/ la leat!
1857 iun(ie) 16''.
DIMITRIE PAPAZOGLU, UN BIBLIOFIL PASIONAT
FLORIN MARINESCU
MARIA RAFAILA
Diversa şi laborioasa activitate desfăşurată de locotenent-colonelul

Dimitrie Papazoglu s-a bucurat atît de aprecierea contemporanilor săi cît
şi a posterităţii.
Cercetătorii s-au aplecat cu migală asupra diverselor domenii care
l-au pasionat pe acest ofiţer patriot, evidenţiind rezultatele muncii sale
în domeniul istoriei, arheologiei, muzeografiei, literaturii, gazetăriei 1, au
scos în relief activtatea sa ca editor de stampe, hărţi, calendare, ca pasio-
nat culegător de folclor, ca autor al unor proiecte de soluţionare a pro-
blemei ţărăneşti, ca precursor al ideii de industrializare a ţării, ca autor
de propuneri vizînd îmbunătăţirea căilor de comunicaţie.
Mai puţin a fost studiată pasiunea sa de colecţionar de manuscrise,
documente, cărţi veohi şi preţioase ; pentru că într-adevăr a avut şi ol
asemenea pasiune. Găsim menţionată colecţia de rarităţi în catalogul din
1855, unde aflăm de „biblioteca de cărţi vechi" ; cîţiva ani mai tîrziu,
prin 1860, extinzîndu-şi colecţiile, Papazoglu îşi grupează cărţile în
„despărţirea a XII-a" 2 pentru ca din 1864 ele să constituie cea de-a
-.___,._nXVIIl-c:t_ de_s_n.ţi_rţir:_e" din cele XX cîte existau în muzeul său. Din
,,Muzeul Papazoglu" publicat în acest an 3, aflăm că organizatorul deţi
nea 800 cărţi, din care : 2 din secolul al XV-lea, 17 din secolul al XVI-lea
şi 80 din secolul al XVII-lea. Ni se pare interesantă precizarea numărului
total de titluri, întrucît, după opt ani, doar 31 lucrări se adăugaseră
colecţiei sale, ceea ce ne face să credem că, în linii mari, colecţia sa
1 S-a afirmat ca neobosit căutător de inscripţii din mînăstirile vechi ce aveau

drept scop „să umple o lacună ce lipseşte în historia României".
ln acest sens ruga· pe ministrul cultelor şi instrucţiunii publice să adreseze
o circulară la mînăstirile din Dîmboviţa, Craiova, Iaşi, pentru a trimite cîte o copie
după pomelnicele vechi ce sînt la proscomedie - vezi Biblioteca Academiei - Ar-
l)iva :P. Rapazoglu, III, varia 139.
Mitropolia din Tîrgovişte, schitul Bunea-metohul primei, m-rea Dealului, schi-
tul Pîrliia al M-rii Cotroceni, Nucetu, Golgota - Idem IV varia 60. S-a interesat
de asemenea de Butoiu şi Viforniţa - Idem, IV, varia 54.
2 Colonel Ioan Strujan, Lt. Colonel Constantin Căzănişteanu - Lt. colonel
Dimitrie Papazoglu, Editura militară, 1972, p. 86.
3 Intr-un material din arhiva sa, dinainte de 1864, găsim 500 titluri la rubrica
„Biblioteca cea veche" din care 2 bucăţi din secolul al 15-lea, 15 din secolul al
16-lea, 20 din secolul al 17-lea, 70 din secolul al 18-lea, 350 din sec. al 19-lea, pre-
cum şi 50 nedatate - B.A.R.S.R., Arhiva D. Papazoglu, III, varia 241.
314 FLORIN MARINESCU, MARIA RAFAILA
era conturată. Numărul de 831, cît şi lista lucrărilor le găsim în cata-

logul întocmit de Papazoglu la 28 septembrie 1872 şi intitulat „Catalogul
bibliotecii mele vechi şi moderne, cum şi în diferite limbi orientale şi
occidentale, colecţionate de mine în curgerea vieţii mele. Asemenea şi
catalogul de toate manuscrisele vechi, istorii, poezii, documente şi orice
altele în limbile orientale şi occidentale" 4•
La început sînt enumerate cele 149 manuscrise, menţionîndu-se
limba şi numărul de pagini, după care este dată lista celor 831 de titluri.
(Spunem titluri şi nu cărţi pentru că, nu ştim din ce motive, Papazoglu
a intercalat printre cărţi şi cîteva manuscrise : de pildă în dreptul numă
rului 167 este trecut „Manuscrisul lui Napoleon din Santa Elena-fran-
ceză 1818" ; alte manuscrise întîlnim în dreptul numerelor 35, 42, 74,
258 etc.).
In plus, tot printre cărţi, sînt intercalate şi o serie de periodice,
cele mai multe româneşti şi franţuzeşti, ceea ce face ca numărul cărţilor
din catalog să nu fie stabilit cu exactitate ; el se apropie totuşi de 800.
Din acest catalog noi am extras cărţile româneşti vechi (1508-1830)
şi rarităţile străine pînă la 1700 ; altele le-am găsit în „Biblioteca răpo
satului Locotenent Colonel Papazoglu", un catalog alfabetic 5 al autorilor
(de multe ori al editorilor), ce se extinde pe 90 pagini, incluzînd şi alte
24 lucrări în limba greacă ; în sfîrşit ne-a fost de folos şi „Inventarul
colecţiei Papazoglu" întocmit în 1908, şi oare se află în prezent la
Institutul de arheologie.
Din toate aceste instrumente de lucru noi am identificat un număr
de 124 cărţi dintre care 41 figurează în Bibliografia românească veche,
lucrare de referinţă indispensabilă cercetătorilor din domeniul cărţilor
vechi româneşti.
Dintre sursele din care au provenit cărţile lui Papazoglu noi nu
putem dovedi decît una - biblioteca lui Constantin Oltelniceanu; o
putem dovedi prin două însemnări ale locotenent-colonelului. Prima din-
tre ele este publicată de cunoscutul bibliograf Ioan Lupu 6 ; cea de a
doua, inedită, o publicăm noi acum. Prima o găsim pe „Evanghelie"
arabă 7 tipărită la Alep, în Siria, în tipografia trimisă de Constantin
Brâncoveanu, şi cuprinde o substituire de posesor. Ştergînd semnătura
lui Oltelniceanu, PapazogLu s-a iscălit el 13, dar nu atit de apăsat incit
să nu se poată distinge şi autograful vechiului posesor.
A doua însemnare am întîlnit-o pe un exemplar din lucrarea lui
Leti Gregorio, intitulată „Teatro belgico", aflat la Biblioteca Academiei !I ;
pe foaia liminară anterioară citim : ,,Numai acest volum l-am găsit în
biblioteca Oltelniceanu şi l-am cumpărat ... "
Insemnări autografe ale lui Dimitrie Papazoglu pe cărţile sale sint
destul de frecvente şi unele dau informaţii interesante privind viaţa sa.
" B.A.R.S.R., ms. rom. 5680.

5 B.A.R.S.R., III, 11352 (litografiat).
0 Ioan Lupu - Date noi privitoare la bibliofilul Constantin Oltelniceanu în :
,.Studii şi cercetări de bibliologie ,V (1963), p. 84.
7 B.A.R.S.R. - C.R.V. II 155A - uncat - foaia de titlu.
8 Biblioteca Pappazogliana în Valahia 1843. ln partea de jos - Kapitan
Demetriu Pappazoglu.
0 De altfel cele mai multe din cărţile lui Papazoglu se găsesc în Biblioteca
Academiei.
DIMITRIE PA.PAZOGLU - BIBLIOFIL 315
a familiei, proiectele sale. Spre pildă, din însemnarea pe care am prezen-

tat-o (parţial) în legătură cu Oltelniceanu, aflăm că fiul său cel mai mic,
Mihai (Micoşi, cum îi spunea probabil tatăl său) era student la Bruxelles
şi lui îi dăruieşte „Teatrul bclgic" 10 .
Biografii săi menţionează că la 1821 familia Papazoglu pleacă în
pribegie la Braşov, din cauza stării de nesiguranţă provocată de înfrîn-
gerea mişcării revoluţionare. Iată confirmarea, pe un exemplar din
„Doxastarul" lui Lambadaru : ,,Am învăţat pe această carte psaltichie
la 1826-1827 la Braşovu fugit de turci adică la 1821 11 •
Din alte însemnări, pe un exemplar din Teatrul politic al lui
Marllanus 12, aflăm că Papazoglu intenţiona să traseze unuia din fiii săi
sarcina de a traduce această carte, foarte apropiată de inima lui, în
limba română. Se ştie că o ediţie în româneşte a lucrării lui Marlianus
apăruse din 1838 sub semnătura lui N. Pleşoianu. Papazoglu însă dorea
.. să se traducă de fiul mieu în limba românească şi să o publice perio-
diceşte supt titlul de ce mai plăcută lectură a moşului său şi a tatălui
său în orele lor de repaos" i:i_ De altfel el a cerut membrilor familiei sale
ca această carte „să nu se înstrăineze ... supt blestem" ir,_ Iată cum o
aprecia el : ,,Acest scump sm·enir cu care părintele mieu îşi petrecea cele
mai dulci secunde ale vieţii lui, fiind rămase şi mie asemenea ca cel
mai preţios semn ale măreţelor sentimente ale sale, o recomandez şi
eu cu cea mai vie plăcere prea iubitului mieu fiu D. Papazoglu ca să
o aibe şi să o păstreze ca un semn al aducerii aminte atît pentru mine
cit şi moşul său povăţuindu-l cu cît va alvea plăcere mai ales să o citească
şi să imite cele dintrînsa şi cum şi a o avea în toată viaţa lui neînstrăi
nată. Oa atunci să fie întrînsa blagoslovenie aitît a moşului său Andrei
N. Papazoglu cit şi a mea pentru totdeauna asuprăi şi asupra casei lui...
an 1852, iunie 13, Brăila 15_
Credem că aceste însemnări pe cărţi, transcrise de noi, întregesc
cunoaşterea lui Dimitrie Papazoglu, pasiunea sa pentru cărţi şi dorinţa
ca copiii lui să pună în practică lucrurile folositoare, sfaturile desprinse
din paginile diferitelor cărţi.
Mai înainte de a se descrie cîteva din cele mai importante lucrări
găsite în cataloagele lui Papazoglu, am vrea să menţionăm că toate
au o caracteristică comună : titluri inexacte, de multe ori traduse
g,reşit, editori trecuţi la autor, aDi de apariţie de asemenea greşiţi. Să
trecem acum la o scurtă prezentare a cărţilor româneşti vechi din biblio-
teca acestui ofiţer iubitor de carte.
Cele mai multe din ele (21) sînt tipărite în limba română atrt în
tipografiile din Principate (Bucureşti, Snagov, Mănăstirea Dealului, Rîm-
nic, Buzău, Iaşi, Mănăstirea Neamţului), cit şi în cele din Buda, Sibiu
şi Viena, dovadă a interesului său pentru cărţi ale compatrioţilor lui, în
limba română, pentru românii de pe întreg cuprinsul ţării.
10 ,, .•. astăzi 4 iulie 1846 observîndu-1 bine, am găsit de cuviinţă să-l dăruiesc
fiului micu cel micu Micoşi Papazoglu, care în momentele de faţă îşi face învăţă
turile sale în Bruxel Belgia şi să mă pomenească cînd să va uita şi studia pe dînsa".
11 CRV. 1095 - Dublet 2, foaia de titlu - B.A.R.S.R.
12 CRV I 397 unicat - B.A.R.S.R.
13 CRV 310 unicat f. 2v liminară anterioară - B.A.R.S.R.
H Ibidem, foaia de titlu.
15 Ibidem, f. 1v liminară anterioară.
316 FLORIN MARINESCU, MARIA RAFAlLA
Un număr de 18 cărţi au fost imprimate în limba greacă, atît în

tipografiile din Principate (Bucureşti şi Iaşi) cît şi din străinătate (Lipsea,
Paris, Viena). In sfîrşit o carte este tipărită în limba franceză iar alta
cu text bilingv, ruso-român.
Semnalăm mai întii lucrurile cu subiect istoric. Se cuvin a fi men-
ţionate, referitor la istoria noastră, cîteva opere foarte interesante şi
larg răspîndite, toate în limba greacă. Prima este semnată de profesorul
Danii! Filippidis, de la Academia domnească din Bucureşti, intitulată
sugestiv „Istoria României" şi a apărut la Lipsea, în 1816. Alte două sint
dedicate Valahiei. Una este traducerea din 1789 a lucrării lui Oauer
Memoires historiques et geographiques sur la Valachie", apărută în 1778,
iar a doua cunoscuta „Istorie a Ţării Româneşti" elaborată de Mihai Can-
tacuzino şi publicată la Viena de fraţii Tunusli. Dionisie l<"otino figura
şi el în colecţia lui Papazoglu cu a sa „Istorie a Daciei", publicată în
trei volume între 1818-1819.
Ca răspuns la difuzarea unor teze nereale asupra formării şi ori-
ginii poporului român, într-o lucrare anonimă apărută la Halle în 1823,
Damaschin Bojincă publică, cinci ani mai tîrziu, la Buda, ,,Răspundere
dezgustătoare".
In sfîrşit cu un hrisov dat de Matei Basarab la 1640, noiembrie 27
şi tipărit în 1830, se încheie menţionarea lucrărilor cu referiri la istoria
românilor. Figurau în colecţia lui Papazoglu şi două tratate de istorie
universală. Unul era al lui Atanasie Staghiritul, cel care a prelucrat
lucrarea francezului Damairon (,,Les rudiments de l'histoire ou idee
generale e precise des peuples les plus celebres, tant anciens que mo-
dernes") apărută la Paris în 1801, pe care a completat-o cu descrierea
evenimentelor dintre anii 1760-1811. Cel de al doilea era elaborat de
Dimitrie Darvaris, pentru uzul tinerilor elevi.
Infrîngerea „marii armate" napoleoniene în Rusia era prezentată
într-o lucrare tipărită la Buda, în acelaşi an (1814). Ea figura printre
cărţile lui Papazoglu ca şi lucrarea lui Pierre Blanchard „Plutarh nou",
tradusă de Nicolae Nicolau, român din Transilvania.
Interesante şi valoroase sînt şi cărţile cu caracter religios. Unele
se remarcă şi prin vechimea lor, cum sint, de pildă, ,,Evanghelie ineăţă
toare", apărută în tipografia de la Mănăstirea Dealului, în 1644 ; figurau
de asemenea „Mărgăritarele" lui Ioan Zlatoust, traduse de Şerban şi
Radu Greceanu (aceiaşi ce au U'ilmăcit Biblia lui Şerban) în 1691, la
porunca lui Brâncoveanu „ca să poată fieştecare român ce şi puţină
învăţătură ar avea să înţeleagă". In 1699 ap,-1rea a treia carte de sub
teascurile tipografiei înfiinţată în 1696 de a\ntim hireanul, ,,Carte sau
lumină" a lui Maxim Peloponezianul. l\lai figura de asemenea o altă
lucrare cu caracter polemic, întocmită de Neofit, monahul de Iudeea,
şi tradusă „din moldoveneşte" de Ioan Gheorghiu.
Nu putem omite monumentala „Istorie a patriarhilor Ierusalimului",
elaborată de Dositei şi apărută în 1715 la Bucureşti.
Dintre cărţile de cult amintim : ,,Acatistul'' publicat la Rimnic
în 1814, ,,Liturghia" de la Buzău (1702), ,,Era11ghelistarul" apărut la
Iaşi în 1826. Intilnim şi o carte de muzică bisericească „Scurtul doxastar",
întocmit de Petru Lambadar ; e cartea pe care a învăţat Papazoglu, cum
DIMITRIE PAPAZOGLU - BIBLIOFIL 317
aminteam mai sus; îi cunoşteam, din aceeaşi msemnare, şi dascălul -

Petre Efesie, cel ce „ţine pe sora mamei mele Safta" 16 .
Trebuie să amintim şi de „Viaţa Sfîntului Vasilie cel nou", apărută
la Rîmnic, în 1816, nu atît pentru conţinutul ei religios cit pentru însem-
narea pe care o găsim şi ,care cuprinde o listă „de cărţile ce le am"
- 1866 iul. 5" li, şi1 în care întîlnim titluri neincluse în cataloagele pe
care le-am parcurs (e posibil ca unele dintra ele să fig.ureze printre
manuscrise). Două din cărţile aflate în colecţia lui Papazoglu au un
caracter economic şi au fost elaborate la sfîrşitul secolului al XVIII-lea,
legat de dezvoltarea forţelor de producţie, de îmbogăţirea cunoştin
ţelor burgheziei. Una a apărut la Viena, sub semnătura lui Ioan Molnar,
şi se intitulează „Economia stupilor", fiind prima tipăritură cu caracter
economic din Transilvania. A doua are un conţinut mai bogat şi a apărut
în Bucureşti sub titlul „Oarecari secreturi ale cultivării pămîntului". Din
literatura universală Papazoglu deţinea traducerile din Metastasie „Ahi-
lefs la Shiro", şi din Fenelon „lntîmplările lui Telemac".
In încheierea referirilor la cărţile româneşti vechi vom da o serie
de titluri foarte cunoscute, dar din domenii foarte diferite. Aşa de pildă
„Culegerea de diferite tragedii" (din Voltaire şi Alfieri) stătea alături
de „Dizertaţie asupra frigurilor biliare" a lui J. Serafim ; ,,Metrica" lui
Zenobie Pop, alături de „Gromovnic" şi de „Odă pentra Grecia" a lui
Constantin Aristia. Existenţa acestor cărţi în biblioteca locotenentului
colonel Dimitrie Papazoglu demonstrează, credem noi, elocvent, dorinţa
sa de a avea cit mai multe lucrări publicate în ţară sau în străinătate,
de compatrioţii săi. Mai demonstrează viul interes al acestuia pentru
cit mai diverse domenii de activtate - economie, politică, literatură,
istorie, teatru etc. Cititorii îşi vor da mai bine seama de această ultimă
afirmaţie a noastră urmărind prezentarea rarităţilor străine din bibilo-
teca lui Papazoglu, cărţi tipărite, cu o singură (din păcate) excepţie 18 , în
secolele XVI-XVII, de care ne vom ocupa mai jos.
Afirmam mai înainte de dificultatea identificării cărţilor. Vom
da două exemple concrete - lucrările exacte, iar prin comparatif>, cum
sînt ele descrise în cataloage :
1. ... Aeliani „de Militaribus ordinibus instituendis more Graecorum
liber, a Francisco Robortello Uiinensi nuncprimum graecae editus mul-
tisque imaginibus et pictures ab eodem illustratus" - Veneţia 1552. In
catalogul din 1872, în dreptul numărului 259 putem citi : ,,Carte despre
toată tactica vechii oştiri eline cu toate planurile ecsersiţiului, atacurile,
defilaţiile, manevrile, această carte este găsită în Tîrgovişte la un bătrîn
moşnean şi să zice că au fost din biblioteca lui Mihai Viteazu" rn_
2. Dioscoridis Anazarbei Pedanii - ,,De medicinali materia libri
sex, Ioanne Ruellio Suersinensi interprete", Francofurti 1543.
16 CRV 1095 dublet 2, f. liminară anterioarăv - B.A.R.S.R.
17 CRV 925 Dublet 2 - B.A.R.S.R. 1 Vînile Văzduhului ; 1 Halima în 4 to-
muri ; 1 povestea vorbii ; 1 de doctorii şi alţii ; 1 idim şi di ale pămîntului ;
1 Matilda ; 1 tîlcul viselor ; 1 Almanahu Românu ; 1 de cîntice ; 1 visu Maicii Dom-
nului ; 1 tilu buhoglindă ; 1 vechia Biblie ; 1 idim scurtatu.
18 E vorba de incunabulul din 1493. Un al doilea nu l-am identificat.
19
In catalogul litografiat lucrarea e trecută la editor.
FLORIN MARINESCU, MAJUA RAFAlLA
318
Jn aC'elaşi catalog citim în dreptul numărului 52 : .• O botanică în

limba latint1. Cu dC'sC'nuri de toate buruenele cum şi <:arte de medicină''.
Comentari1!c s;nt de prisos.
Cl•le ma1 multe din lucrările ce ne-au stat în atenţie au fost impri-
mate în limba latină, greacă, sau cu text bilingv greco-latin (70 în total) :
puţine din ele (7) în limba italiană, cîteva în germană (3), cite una în
slavonă, franceză şi engleză.
Subiectele abordate în aceste lucrări sînt extrem de variate. Iată-le :
istorie militară, strategie, artă militară, istorie, numismatică, arheologie.
heraldică, epigrafie, literatură, lingvistică, enciclopedie, dramaturgie. ad-
ministraţie, geografie, botanică, astrologie, tehnică. Ni se pare deci justi-
ficată afirmaţia noastră despre largul cerc de probleme ce l-au intere-
sat pe Papazoglu în cursul vieţii sale.
Să menţionăm pe scurt, în cele ce urmează, cîteva din cărţile cele
mai reprezentative pentru diversele teme. Anul de apariţie al lunării
lui Franciscus de Mayronis - ,,Sermones de laudibus sanctorum" (H93)
ne obligă să începem cu această carte religioasă. Este singurul incunabul
pe care l-am descoperit în biblioteca lui Papazoglu. Pe f. sv, nenumero-
tată, el a notat „Să păstredze de urmaşi mie fiind tipărită la ano 1493.
pe cînd s-au ântrodus tipografiile. Major D. Papazoglu No. catalog 600·' :.!JJ_
Ne vom ocupa mai întîi de cărţile de specialitate ale locotenentului-
colonel Dimitrie Papazoglu. Intîlnim, de pildă. lucrarea amintită deja.
a tacticianului Claudius Aelianus, despre tactica şi strategia vechii u~tiri
greceşti, bogat ilustrată, apărută la Veneţia în anul 1552. Dacă s-ar Ju\'t.>di
că într-adevăr această carte a figurat în biblloteca marelui voievod de
la sfîrşitul secolului al XVI-lea, realizatorul un5rii Munteniei, Ardealului
şi Moldovei, atunci pe de o pao:-te Mihai Viteazu ar apărea nu numai C"a
un practician, ci şi ca un om preocupat de lectura unor opere de speciali-
tate, iar pe de altă parte valoarea cărţii ar spori foarte mult :!t_
Informaţii interesante despre modul de a instala o tabără militară,
despre disciplina militară, armele şi costumele specifice infanteriei. cava-
leriei ş.a., aflăm dintr-o lucrare a lui Guillaume Duchoul (sau du Choul).
anticar din secolul al XVI-lea, unul din primii francezi ce s-au aplecat
cu pasiune asupra antichităţii şi momentelor ei ; în această lucrare întil-
nim şi o hartă referitoare la aşezarea garnizoanelor in oraşul etern.
Este prezent şi Francesco Martelli, autorul unui manual de sc!'imă.
intitulat „Regolla de la scherma". In sfîrşit, figurează singura lucrare a
scriitorului tactician Onosandru, ce a răzbit printre veacuri ,, ... de im-
peratoris institutione ..." cu textul grec publicat de Nicolae Rigault din
1600 (cataloagele franceze dau ca an de apariţie 1599).
20 Vezi şi Catalogul incunabulelor din Biblioteca Academiei RSR redact.at de
Livia Bacâru, Bucureşti, 1970, p. 24.

21
Nu ne pronunţăm asupra afirmaţiei că această carte ar fl aparţinut lui
Mihai Viteazu, mai ales că sînt cercetătoii care au identificat un alt titlu decit
noi. Sperăm că materialele lor vor vedea lumina tiparului şi câ se va putea elucida
această problemă.
Primul dintre istorici, în ordine cronologică, pe care îl vom aminti.

este Tucidide, reprezentant al epocii clasice a literaturii eline, cu al său
„Război peloponeziac", ce figura în colecţia lui Papazoglu într-o ediţie
din 1562. Dintre reprezentanţii prozei istorice a secolului IV î.e.n., îl în-
tîlnim pe Xenofon cu „Opera omnia" (Halle 1540).
Din epoca romană îi întîlnim pe Diodor din Sicilia şi pe Herodian,
ambii greci, trăiţi la Roma. Primul e prezent cu o ediţie pariziană din
1559 a „Bibliotecii istorice", constderată de unii cercetători a fi prima
istorie universală, în timp ce al doilea, prietenul împăratului Marcus
Aurelius, cu o ediţie de la Frankfurt a „Istoriei" timpului său, în opt
cărţi. Din secolul al Ii-lea e.n. îl întîlnim pe Apian, autorul unei sin-
gure lucrări „Istoria Romei", operă de certă valoare documentară pen-
tru desprinderea factorilor economico-sociali ce au declanşat războaiele
civile. Figurează în colecţia Papazoglu şi mitropolitul Dorothei al Mo-
nembaziei cu a sa „Carte de istorie", întemeiată în parte pe cronica lui
Malaxos, tiplirită la Veneţia în 1637.
Trecînd la lucrări ce tratează probleme specifice ştiinţelor auxi-
liare ale istoriei, semnalăm trei lucrări ce ţin de domeniul arheologiei.
Prima se datorează lui Augustinus Leonardus, care, într-o lucrare apă
rută în 1694, a descris gemele şi sculpturile antice ; a doua e semnată
de Pierre Boissard şi se referă la antichităţile romane în genere (aici
arheologia se interferează cu epigrafia) ; in sfîrşit o a treia lucrare, cea
a lui Giovanni Cavallieri, e un grupaj de schiţe după statuile din Roma,
autorul fiind gravor şi desenator.
Jean Vaillant, francezul ce-şi împărţea timpul între medicină şi
,,belles lettres·', figurează cu un volum tratînd probleme de numisma-
tică - ,,Monedele din colecţia lui Frant;ois de Champs", (Paris 1695).
Şi domeniul heraldicii a intrat în atenţia lui Papazoglu printr-o
lucrare a lui Anselme de Boot, intitulată „Symbola varia diversorum
principum ... totius Italiae" apărută la Amsterdam, în 1697.
Să vedem acum, prin ce era reprezentată literatura în biblioteca
lui Dimitrie Papazoglu. Se impune de la început constatarea ,că în timp
ce scriitorii şi poeţii greci vechi erau bine reprezentaţi, literatura la-
tină figura numai cu un singur, dar ilustru, nume - Marcus Tullius
Cicero. In ordine cronologică cel mai vechi scriitor prezent în colecţie
este Esop cu ale sale celebre „Fabule", în două ediţii, ambele bilingve
(greceşte şi latineşte), apărute una în 1608, alta în 1619. Din secolul al
II-lea e.n. era reprezentat în bibliotecă Longos, cu romanul pastoral
„Daphnis şi Chloe" într-o ediţie de la Hanovra, 1605. Il întîlnim şi pe
Teocrit, reprezentant de frunte ial poeziei bucolice, cu o ediţie greco-la-
tină din 1553 a „Idilelor". In sfîrşit, un bizantin, Theodoros Prodromos,
curtean, poet şi scriitor, apare în colecţie tot cu o ediţie bilingvă a ope-
relor sale, apărută la Paris, în 1625. ,,De Oficiis" este singura lucrare a
latinului Cicero ce o deţinea Papazoglu (Lipsea 1690).
Din domeniul filologiei semnalăm lucrările lui Otto Walper (,,Gra-
matica Graeca", Braunschweig 1649) şi Urbanus Bellunensis (,,lnstitutio-
nes linguae Graecae", Basel, 1561).
Probleme de lingvistică sînt tratate în lucrarea lui Rulondus Mar-
tinus, despre cuvintele sinonime în limba greacă (Augsburg 1563), în timp
ce dintre dicţionarele aceleaşi limbi întîlnim pe cel foarte cunoscut al

lui Varius Fevrinus (Base! 1538).
Din domeniul limbilor orientale Papazoglu deţinea lucrările lui
Giggeo şi Francisc Meninski, precum şi un studiu în limba engleză al
lui Loewe despre „Originea limbii egiptene".
lntîlnim şi o enciclopedie sistematică, redactată de Iulius Pollux.
intitulată „Onomasticon" şi apărută la Basel în 1536.
Doi autori celebri, Sofocle şi Moliere, reprezentau genul dramatic.
Primul cu culegerea de şapte tragedii, apărute în ediţie bilingvă din
1568, iar al doilea cu o traduc~re în italiană, realizată de Nic. de Cas-
telli, în trei volume (Lipsea 1697). Se mai adaugă şi două lucrări de
referinţă, cea a lui G. Doglioni (,,Del Theatro universale de principi")
în două volume, apărute în 1606 la Veneţia, şi cea pe care am mai ci-
tato, semnată de Leti Gregorio : ,,Teatro belgico" (Amsterdam 1690).
Şi filozofia era reprezentată de autori bine cunoscuţi. De pildă,
Aristotel figura cu două lucrări celebre : ,,Organonul" şi ,.Etica către
Nicomah". Prima este un grupaj de şase tratate de logică şi a apărut în
1559 la Basel, iar a doua face parte din cele trei tratate de etică şi a
fost tipărită la Heidelberg în 1560.
Intîlnim şi doi reprezentanţi ai filozofiei greceşti din epoca ro-
mană : unul este Plutarh, prezent cu „Apophthegmata philosophorum",
apărută în ediţie bilingvă la Ingolstadt, în 1597, iar celălalt este un
sofist, Elius Aristide cu ale sale „Orationes", editate în 1604.
Un neoplatonic, Simplicius, completează galeria filozofilor greci ale
căror lucrări figurau printre cărţile lui Papazoglu, în timp ce dintre
filozofii secolului al XVI-lea îl găsim doar pe Rene Descartes cu două
lucrări, ambele apărute în limba latină, la Amsterdam. în 1656 - ,,Spe-
cimina philosophiae" şi „Principia philosophiae".
Ultimul grup de cărţi la care ne vom opri este cel ce tratează
probleme religioase. Vom semnala mai întîi o ediţie biling,·ă a „Bibliei",
apărută la Lipsea, în 1697.
Dintre cărţile de cult semnalăm în primul rîn<l două „psaltiri", unu
grecească a lui Teodoret, episcopul Cyrului (Veneţia 1694), şi alta apă
rută în limba latină la Lipsea în 1566. Patriarhul Ghermanos al Con-
stantinopolului figura cu o „liturghie" în limba greacă, apărută în 1672
la Veneţia. în timp ce Damaschin Studitul era autorul unui „lrmologhion''
tip,'irit în aceeaşi localitate, la 1695. De notat şi o „El'anghelie'' în limba
slavonă (singura lucrare în această limbă in colecţia Papazoglu, tipărită
la 1670 la Lwov, şi „Omiliile" lui Teofan, arhiepiscopul din secolul al
XII-lea al Taorminei, care explică cele patru evanghelii.
Menţionăm în continuare existenţa unor cărţi semnate de prelaţi
iluştri, profesori de drept canonic etc. De pildă îl întîlnim pe Thomas
a Kempis, scriitorul ascetic renumit în toată lumea prin lucrarea „De
imitatione Christi" (Papazoglu deţinea ediţia de la Augsburg din 1615),
iar Philipp Melanchton, celebrul reformator, semna lucrările „Ethicae
doctrinae elementa ... (Vitebergae 1561) şi „Epitome philosophiae mora-
lis (1550).
In sfirşit, mai amintim lucrarea membrului Academiei Franceze
Jean Droujat „Praenotionum canonicarum" (Paris 1687) şi cea a lui
Thomas Hyde despre religia vechilor perşi (ediţia princeps Oxford

1700) carte pe care „major D. Papazoglu" a notat „Nu se va înstrăina
din familie supt blestem" 22 . Aminteam mai sus de varietatea subiectelor
abordate în lucrările vechi ale lui Papazoglu. Vom argumenta, în în-
cheierea studiului nostru, această afirmaţie prin cîteva exemple, fiecare
titlu reprezentînd o tematică aparte, necuprinsă în prezentarea de pînă
acum : Alexander Trallianus - ,,Medici libri duodecim, Graeci et La-
tini" (medicină); Avril Philippe - ,,Voyage en divers etats d'Europe
et d' A sie"... (geografie-călătorii) ; Balduin Franciscus - ,,Libri duo ad
Legos Romuli Regis Rom. Leges XII Tabluraum" (botanică) ; Marsilius
Hippolitus - ,,De criminalium Studiorum" (drept) ; Schott Gaspar -
,,Physica curiosa" (fizică) ; Schott Gaspar „Tehnica curiosa" ... (tehnică).
La sfirşitul studiului nostru despre cărţile vechi din biblioteca lo-
cotenent-colonelului Dimitrie Papazoglu sperăm că am reuşit să reliefăm
un aspect mai puţin cunoscut al personalităţii sale - pasiunea de co-
lecţionar de cărţi, de bibliofil.
ii Hyde, Thomas - op. cit., f. liminară anterioară - B.A.R.S.R.
FLORIN MARINESCU, MARIA RAFAlLA
322
ANEXE
CARŢI ROMANEŞTI VECHI
Nr.
Auto,, titlu, localitate, an de apari\ic
crt.
I
1. Evanghelie învăţătoare, Mănăstirea Dealului, 1644.
2. Sf. Ioan Gură de Aur, Mărgăritare, Bucureşti, 1691.
3. Maxim Peloponezianul, Carte sau lumină, Snagov, 1699.
4. Liturghie, Buzău, 1702.
5. Evanghelie. Alep, 1706. Arăbeşti Xl
fi. Dositei, Istoria patriarhilor Ierusalimului, Bucureşti, 1716, greceşte.
7. Slujba Sf. Varnava şi Sofronie din Atena şi a Sf. Hristofor din Mela,
Bucureşti, 1769, greceşte.
8. Marlianus, Ambrozius, ,,Teatrul politic", tradus de Nicolae Mavrocordat,
ediţia a II-a, Lipsea 1776, greceşte.
9. Molnar, Ioan, Economia stupilor, Viena, 1785.
10. Bauer, Descrierea Valahiei, Bucureşti, 1789, greceşte.
11. Oarecari secreturi ale cultivării pămintului, /Bucureşti/, 1796.
12. Metastasio, Piero, Ahilefs la Schiro, Sibiu, 1797.
13. Zenobie Pop, C., Metrica, Viena, 1803, greceşte.
14. Cantacuzino, Mihai, ,,Istoria Ţării Româneşti", editată de fraţii Tunusli,
Viena 1806, greceşte.
15. Acatist şi paraclis, Mănăstirea Neamţului, 1814.
16. 1ntîmplările războiului franţozilor, Buda, 1814.
17. Seraphin, J., Dissertation sur les fievres bilieuses, Paris, 1815.
18. Serafim, I., Dizertaţie asupra frigurilor biliare, Paris 1815, greceşte.
19. Rînduielile sfinţirii apei cei mici, Buda, 1816.
20. Viaţa Sfîntului Vasile cel nou, Rîmnic, 1816.
21. Filippidis Daniil, Istoria României. Lipsea, 1816, greceşte.
22. Filippidis Daniil, Geografia României, Lipsea 1816, greceşte.
23. Gromovnic, /Bucureştii, 1817.
24. Darvaris, Dimitrie Nicolae, Istoria universală pe scurt, Viena 1817-1818,
voi. 1-11, greceşte.
25. Fenelon : ,,Intîmplările lui Telemach", traducere de Petru Maior, Buda
1818, voi. I.
26. Legiuirea lui Caragea, Bucureşti 1818, greceşte.
27. Fotino, Dionisie, Istoria Daciei, voi. 1-111, Viena 1818-1819, greceşte.
28. Fotino, Dionisie, Noul Erotocrit, voi. 1-11, Viena 1818, greceşte.
29. Neofit „Răsturnarea religiei evreilor", tradusă din româneşte de Ioan Gheor-
ghiu, /Iaşi/ 1818, greceşte.
30. Blanchard, Pierre, ,,Plutarh nou", traducere, cu adaose, de Nicolae Nico-
lau, vol. 1-11, Buda, 1819.
31. Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvinte şase pentru preoţie şi ale altor trei
sfinţi părinţi trei canonic-eşti epistolii, Bucureşti, 1820.
32. Culegere de diferite tragedii, vol. 1-11, Bucureşti, 1820, greceşte.
33. Kontos, Polizois, Fantesii morale, Bucw-eşti, 1820, greceşte.
ll4. Lambadar, Petru, Scurt doxastar, Bucureşti 1820, greceşte.
35. Afiş teatral, laşi 1820. Foaie volantă, Ruseşte şi româneşte.
36. Evanghelistar, Iaşi, 1826.
37. Atanasie Staghiritul, Pre.scurtarea istoriei universale, tradusă de Grigorie,
egumenul m-rii Sf. Ioan din Bucureşti, vol. I-IV, Buc., 1826.
38. Pravoslavnica mărturisire, Bucureşti, 1745 sau 1827.
39. Bojincă, Damaschin, Răspundere dezgustătoare, Buda 1828.
40. /Aaron Vasile.' Patima şi moartea Domnului Isus Hristos, ediţia a III-a,
Sibiu 1829.
41. Aristia, Constantin, Odă către Grecia, Paris 1829, greceşte.
42. Hrisov de la Matei Basarab, Bucureşti 1830.
2J Cartea a figurat la expoziţia organizată de Papazoglu la Londra în 1861

(vezi Arhiva D. Papazoglu, III, Varia 220 - B.A.R.S.R.) şi la cea de la Paris
din 1867 (Ibidem 217).
RARIT A ŢI STRĂINE
~~: I Autorul I
_ ___!.__ _ _ _ _ _ _ _ ____,;!....__ _ _ _ _ _ _ __
Tillul I Localitatea I Anul
apari I ici
1. Aelianus, Claudius Peri stratighicon lexicon Veneţie 1552

elinicon
2. Alexander Trallianus ... Medici libri duodecim Uasilae 1556
3. Appian Romaica Historiae Amstelo- 1670
Romanorum clami
'1. Aristotel Itticon Nicomahion Heibelberg 1560
De moribus ad Nico-
maclmm
5. Aristotel Organon organoni i tis Basilae · 1559
filosofias Lir.
6. Augustinus, Leonardus Gemmes et sculptures 1694
antiquae
7. Avril, Philippe Voyage e.i"l divers Etais Paris 1692
d'Europe et d' Asie
8. Balduinus, Franciscus ... Ad leges Romuli Regis Lugduni .1550
Rom.
9. Boissard, Ioanus Iacobus Romanae urbis topogra- ;1533
fia et antiquitates
10. Boot, Anselme de Symbola varia diverso- Arnhemise 1697
rum principum, arhi-
dulcum, ducum.
11. Braunmiller, Wariinus Vita Lucae evanghelis- '1618
tae
12. Canisius, Petrus Catechismus graeco-la- Ingolstadii 1608
tinus
:13. Cavallieri, Giovanni Statuae antiquae urbis - 1585
Battista Romae
14. Choul, Guiglielmo klu Sopra la castramenta- - 1558
tione et bagni antichi
Greci et Romani
J5. Cicero, Marcus Tullius De officiis Lipsiae 1690
16. Clapmatius, Arnold De arcanis rerum publi- - :1644
\carum
17. Damaschin Studitul Irmologhion Veneţia 1695
18. Dapper, Olfert Asia oder genave und Amsterdam 1681
gri.indliche Beschrei-
burg
19. Descartes, Rene Specimina philosophiae Amstierdami 1656
20. Descartes, Rene Principia philosophiae Amsl\erdami 1656
21. Diodorus, Siculus Paris 1559
22. Dioscurides Pedanii De medicinali materia Frankfurt J543
Anazarbei libri sex
23. Doglioni, Giovanni Del teatro universale Veneţia 1606
24. Dorotheus, Mitropolitul Vivlion istoricon Veneţia 1637
FLORIN MARINESCU, MARIA RAFAILA
32·1
Anul
Nr.
crl. I Autorul Ti li ul Localitatea apari I iei
25. Joujat, Jean Praenotionum canonica- Paris 1687

rum
26. Elius, Aristides Orationes Oliva 1604
27. Esop Fabulae Venetia 1619
28. Esop Fabulae selectae Ingolstadii 1608
29. - Evanghelie slavonă Veneţia 1672
30. Fugger, Hans Iacob von Spiegel der Ehren Nilrnberg 1668
31. Ghermanos, Patriarhul I thia liturghia erm.i- Veneţia 1672
nenmeni
32. Ghirardellii, Cornelio Cefalogia fisionomica Bologna 1674
33. Giggeus, Antonio Tesaurus linguae ar:i- 1632
bicae
34. Happelius, Everhardus Thesaurus exoticorum Hamburg 1688
Gvernerus
Herodian Historiae de suis tempo- Frankfurt 1527
35.
ribus
36. Hyde, Thomas Historia religionis vete- Oxford 1700
rum Persarum
37. Iesus Siracidae Sapientia iesu filii s;ra- Lipsiae 1568
cidae
38. Iesus Siracidae Sententiae Lipsiae 1568
39. Kempis, Thomas a De imitatione Christi 1615
40. Kircher, Athanasius Turris Babel sive Ar- Amsteloda 1679
chondologia mi
41. Leti, Gregorio Teatro belgico Amsterdam 1690
42. Loewe, L. dr. The origin of the Egyp- Londra 1659
tian language
43. Longus De Daphnis et Chloe 1605
44. Manethon Apotelesmaticon vivlia Lugduni 1648
Batovarum
45. Marcelli Francesco Reg6la della scherma 1686
Antonio
46. Marsilius, Hyppoylitus Questionibus compilatus Veneţia 1563
commentarius
47. Mayer, Michael Symbola aureae mensae Frankfurt 1617
duodecim nat.ionum
48. Mayronis, Franciscus de Sermones de laudibus Veneţia 1493
sanctorum
49. Melanchton, Philippe Ethicae doct.rinae ele- Vitebergae 1561
menta
50. Melanchton, Philippe Epi tomae philosophiae 1548
moralis
51. Meninski, Franciscus Thesaurus linguarum Viena 1680
orient.alium
52. Mercator, Gerardus Allas minor /1616/
53. Moliere Le opere di Moliere Lipsae 1697
54. Onosa,1dru Onosandru Stratighicos 1600
Sive de imperatoris
institutione
I
Nr. Anul
Autorul Titlul Localitatea
crt.
I I I I
apari I i~i
55. Planctus Planctus eclesiae et ani- 1680

mae super caput pri-
mum lamentatione:n
Ieremise prophetae
56. Plutarh Apophtegmata philoso- Ingolstadii 1597
phorum
57. Pollux, Iulius Onomasticon Basilae 1536
58. Ponte, Lud de Vitae et passiones
D. N. Iesu Christi et 1623
B. V. l\Tariae
'j9_ Prodromul, The0dor Armor2s Rhodontes et Paris 1623
Dosiclis
60. - Psaltcrium latinum D2- Lipsi,:e 136G
vidis prophel:i.e
61. Rulandus, Marlinus Synonyma. Cop::i. Grae- 1563
corum verborum.
62. Saavedra, Fajardo Dieg-J Ideea prI·, cip:s chr'.stla-
0
Bruxel 1619
nopoL rici ...
63. Schott, Gaspar Tec:hnica curio:,a /Herbipoli · 1637
64. Schot.t, Gaspar Physica curiosa Herbipoli 16D7
65. Simpl:cius Commentarius in Ech,-- Lu,gduni 1640
ridio:1 Epicteti Data-
voru:n
66. Sofocle I epta tra~odie 15GB
67. Tesauro, Emma!1ucla Il canno~hi~1le Aris tote- Roma 1G64
lico
68. Theodoretus, Episc:opul T6 psihosot:rion psalti- Veneţia I6D4
Cyrusului rion
69. Theodoretus ... Peri pronias logai de::a Rom3. 15fi
70. Theocritus ldillia Frankfurt 1553
71. Theofanis Cerameus Homiliae Lut.etiae 16-11
72. Thomas Magister Kata alfaviton on01na- Francque- 1690
ton atticon ecloghe rae
73. Tucidide De bello Peloponnesiaco Vitebergae 1362
74. Tzangaropulos Vivlion psihofeles Veneţia 1693
Athanasios
75. Urbanus, Bellunensis Institutiones linguae Basilae 1561
G,raecae
76. Usserius, Iacobus De Graeca septuaginta Londra 1655
77. Vaillant Selectiora numismata Paris 1695
78. Valderus, I. Sphaerae atque astro- f. 1. 1536
rum celestium ratio,
natura et motus
79. Varinus Favorinus Lexicon Basilae 1538
80. - Vetus testamentum Lipsiae 1697
Graecum
81. Walper, Otto Gramatica Graeca Brunsvigae 1649
82. Wood, Th. Angliae noti tia Oxford 1686
83. Xenofon Opera omnia Halle 1540
RESUME
Historien, archeologue, museographe, homme de lettres, journaliste, edi teur,

collectionneur folkloriste, esprit preoccupe de trouver des solutions pour l'ameliora-
tion des conditions de vie de ses concitoyens, Dimitrie Papazoglu a ete un biblio-
phile non moins passionne.
Dans sa collection de vieux livres roumains (1508-1830) nous avons identifie
41 titres, cependant que nous avons decouvert 80 livres rares en langues etrangeres,
qui abordent une complexite de themes a partir de la philosophie a la technique, de
la numismatique a la botanique, du droit a la geographie, du theâtre a la science
heraldique. La presence dans sa bibliotheque d'un nombre d'ouvrage a themes si
differents demontre son vif interet pour un large cercle de problemes dont certains
debattus depuis bien de siecles avant.
LES annotations sur ses livres sont d'un interet majeur, car elles confirment
et font ressortir de maniere plus pregnante tout ce que l'on savait deja de sa vie,
sa famille et ses plans futurs.
~ TURNEE TEATRALE IN TîRGOVIŞTE INTRE 1866-1914
CONSTANTIN MANOLESCU, MIHAI OPROIU
Viaţa teatrală a oraşului unde avusese loc în 1836 primul spec-

tacol de teatru românesc în aer liber este asigurată în această perioadă
de turneele teatrale conduse de mari actori, de animatori cu vocaţie sau
şi nu în ultimul rînd - de actori entuziaşti cu al căror nume istoria
culturală a fost mai vitregă şi care totuşi au un mare rol în propagarea
teatrului. (Credem că răscolirea arhivelor micilor oraşe de provincie, cum
de altfel era şi Tîrgoviştea în acei ani, de cercetă,torii locali, truditori
modeşti pe tărîmul istoriei culturii acestei ţări, colecţiile de ziare cen-
trale sau de provincie din acel timp ,ar releva aspecte inedite - permi-
ţînd generalizări - ridicînd pe postamentul ce-l merită şi alte nume
dintre cele uitate azi şi care au avut rol imens în difuzarea teatrului.)
Arhivele tîrgoviştene păstrează o adresă din toamna anului 1867
către Prefectură şi Primărie a directorului general al teatrelor din Ro-
mânia în care cere ca „pe viitor bibliotecile centrale din Bucureşti ... să
colecţioneze în cartoane pe ani toate afişele de reprezentaţiuni teatrale
în limba română ce se vor da pe diverse scene din ţară" 1.
Primăria oraşului Tîrgovişte se grăbeşte a trimite două afişe, cu
siguranţă - ale spectacolelor date de trupe locale sau în turneu în mo-
mentul sosirii adresei (1867).
La 22 octombrie 1868 se semnalează la Tîrgovişte o „reprezentaţie
teatrală în beneficiul armatei Ţării Româneşti", daitora,tă trupei condusă
de „actorul de piese teatrale" G. D. Rătescu 2 . Reprezentaţia teatrală
are loc „în salonul şcoalei", primăria asigurînd şi mobilierul necesar
pentru „transpunerea" acestui salon în sală de teatru. Spectacolul avea
deci loc într-un local improvizat, în cadrul „excursiunilor teatrale" cum
erau numite turneele în epocă în cadrul unui turneu mai amplu „în
districtele României". La 12 aprilie 1872 venea în Tîrgovişte Iorgu Ca-
ragiale şi cu acest prilej mărturisea că acţiunea întreprinsă de el „are
ca scop progresul general". Marele animator teatral cerea tîrgoviştenilor
,,concursul ce veţi binevoi a da ca români unui artist român" 3 . "
Turneul amintit, care are loc între 12 aprilie - 10 mai 1872, per-
miţînd deci în această perioadă o adevărată micro stagiune, este popu-
1 Filiala Arh. St. Buc., Fond Primăria, dosar 170/1867, f. 1.

2 Ibidem, d. 167/1868, f. 1.
3 Ibidem, d. 57 /1872, f. 2.
CONSTANTIN MANOLESCU, MIHAI OPROJU
328
larizat de autorităţile locale : ,,I. Caragiale, unul din recunoscuţii artişti

români... nepierzînd din vedere că oraşul Tîrgoviştea este vechea capi-
tală a României căreia urmează a i se da preferinţa de alte oraşe ale
ţării" "· S-au reprezentat în urbea noastră, şi ea destul flatată în textul
de mai sus „mai multe piese teatrale".
Sala de reprezentaţie rămîne tot Şcoala de băieţi. Avînd în vedere
multitudinea pieselor - al căror titlu şi autori nu-i cunoaştem însă -
se fac abonamente, prima agenţie teatrală a Tîrgoviştei fiind încredin-
ţată lui Ghiţă Pîrjolescu, comisarul urbei. Avînd în vedere capacitatea
sălii (cca 150 persoane) numărul biletelor de favoare este ridicat : 76,
luptînd deci şi cu moravurile de provincie.
Iorgu Caragiale va mai fi prezent la Tîrgovişte, dind o serie de re-
prezentaţii 12 ani mai tîrziu în 1884 „la salonul grădinei Curcubeu":;_
Un alt mare animator, conducător al unei trupe itinerante, actorul
foqenean de comedie şi autorul dramatic Ion Lupescu (1837-1893) este
prezent la Tîrgovişte în 1873 6 precum şi în mai 1884. Repertoriul său
era în genere naţional, în el incluzînd şi lucrările sale (Lupescu acto-
raşul Vlăduţul mamei) etc.
În acel ultim turneu I. Lupescu pentru a face faţă numeroaselor
greutăţi pe care le întîmpina trupele ambulante solicita scutirea de
taxe. Cererea sa adresată primăriei din Tirgovişte capătă accente dra-
matice prin mărturisirile biografice, actorul purtînd povara a „30 de
ani de lupte teatrale, a mai multor scrieri teatrale" şi mîndria de a fi
,.fonda lor a mai multor teatre". Revelator pentru misiunea artei pe care
o profesa sînt cuvintele sale prin care confirmă acesteia rolul de ,.şcoală
morală a societăţii". Cererea sa este însă respinsă.
La grădina Tunelu era prezent în 1876 cu trupa s:.i Ion IVI. Ges-
tianu 8, actor prezent şi pe scenele Bucureştiului, Iaşului şi Timişo:.irei
în piesele Muşchetarii, Don Cezar de Bazan, Dracul sau Oarba din Paris.
Bunul odinioară, Caterina Howard 9 . Nu ştim însă care din aceste piese
a fost jucată la Tîrgovişte.
După memoria prodigioasă a arhivelor, la 15 aprilie 1878 soseşte
în oraş N. Leontescu, reprezentant al „Societăţii teatrale" în localul ,.Pa-
vilionului Tunelul" 10 • La 14 august, după o altă „microstagiune" - a
doua în ordine cronologică după cea oferită de Iorgu Caragiale, intrind
in conflict cu asociatul său Iancu Fărcăşanu, N. Leontescu piirăseşte Tir-
goviştea, rămînînd ca doar asociatul său ,,a merge înainte cu cursul re-
prezentaţiunilor teatrale în grădina Tunelu" 11 .
Conform memoriilor lui N. Niculescu-Buzău o a treia microsta-
giune teatrală are loc la Tîrgovişte din ajunul Floriilor anului 1890 pină
în toamna acelui an, fiind organizată tot de Al. B. Leontescu-Vampiru
(1864-1919) asociat cu actorul Zaharia Burienescu (1845-?). Atras din
" Ibidem, d. 57/1872, f. 8.

5 Ibidem, d. 15/1884, f. 16.
6 Ibidem, d. 59/1873, f. 1.
7 Ibidem, d. 15/1884, f. 13.
8 Ibidem, d. 20/1876, f. 7.
u Istoria teatrului in România, vol. li (1849-1918), Ed. Academiei R.S.R.,
Buc., 1971, p. 523.
°1 Filiala Arh. St. Dîmboviţa, Fond Primăria, d, 38/1878, f. 7.
11 Ibidem, d. 38/1878, f. 9.
TURNEE TEATRALE !N TlRGOVIŞTE 329
Buzăul său natal, unde făcuse doar figuraţie şi cărase lemne, după cum
singur mărturiseşte, N. Niculescu-Buzău a debutat în primul său rol în
piesa „Portărelul din Paris".
Cu această ocazie Tîrgoviştea se mai îmbogăţeşte cu o nouă grădină
utilă pentru spectacole de teatru, grădina „Curcubeu". Să-l lăsăm pe
marele actor să-şi depene însuşi amintirile : ,,Ne apucăm (stagiunea tre-
buia să înceapă la 21 mai) să căutăm o grădină unde să jucăm. 1n tot
oraşul nu era decît o singură grădină publică, lîngă gară, Grădina Cio-
cîrlan (aflată la intersecţia Bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada
AL I. Cuza, din vechea ei clădire păstrîndu-se şi azi un zid patinat de
vreme printre blocurile moderne din jur, n.n.). Acolo cînta muzica mi-
litară duminicile şi în zilele de sărbătoare, dar scenă nici pomeneală.
Burienescu găseşte un loc chiar în centrul oraşului, chiar în spatele Tea-
trului Pitiş - în curtea unui om mai avut, pe care îl chema Marinică".
Este vorba, credem de Marinică Ivănescu, figură pitoreascu a
om ş ului, proprietar al hotelului ,,Europa", în truci tva îndrăgostit de
teatru, acelaşi care i-a inspirat lui Iancu Brezeanu (1868-19--:l0) reali-
zarea scenică a Cetăţeanului turmentat, tovarăş de petrecere al acestuia
la Hc:mul Galben şi la via Maicii Smara de la Valea Voievozilor.
Datele de arhivă nu ne ajută sli 2flăm data cînd a fost în turneu
la Tîrgovişte Iancu Brezeanu al~tturi de V. Tonescu, prin artificii îns:\
data ne-o oferă tot memoriile lui Brezeanu, care consemnează : ,,I-am
luat cu mine tipul. (Era vorba de Marinică Ivănescu, n.n.). El rămînînd
mai departe, patron la „Ioropa" şi duşman neînfricat al ciocoilor" 12 • In
chiar acelaşi an, la scurt timp după deschiderea stagiunii, interpretez
pentru prima oar[1, rolul Cetăţeanului turmentat în o „Scrisoare pier-
dută". Reluarea „Scrisorii pierdute" cu Brezeanu în Cetăţc:mul turmen-
tat prima „dată jucînd în Nae Ipingescu, a avut loc la 3 octombrie 1898.
D2ci din 1898 se află în turneu la Tîrgovişte Iancu Brezeanu şi V. To-
neanu. În acel an a avut loc şi întîlnirea lui Brezeanu cu pitorescul Ma-
rinică Ivănescu. Este interesant însă să vedem cum acest Marinică Ivă
nescu a acceptat, evident că acest lucru îi aducea şi cîştig, să-şi micşo
reze din curte, despărţind grădina de casă cu un gard, să veden1 filmul
naşterii grădinii „Curcubeu". ,,Nu ştiu ce învoială au făcut între dînşii...
In fundul curţii am ridicat scena. Burienescu ,q cumpurat, scînduri, patru
stîlpi şi tot ce mai trebuia şi el, cu mine, Aurelian Dumitrescu şi cu
încă un om ne-am apucat de lucru. Am săpat patru gropi, am fixat stîl-
pii, am făcut pardoseala scenei şi două cabine, una la dreapta, alta la
stînga. Ar;oi, luînd încă doi dulgheri am început să facem bănci cu· spe-
tează ca să aibă pe ce şedea publicul...
Cumpărăm pînză şi facem cortină, care se trăgea pe sul... Am în-
grijit apoi de luminaţia scenei şi a grădinii, punînd apoi nişte lămpi
cu gaz în aleea pe unde venea publicul, şase lămpi la rampă ... iar o lampă
mai mare sus, în mijlocul scenei, pe care publicul nu o vedea, fiind
mascată de su.fite şi cîte o lampă în cele două cabine" 13_
12 Iancu Brezeanu, Amintiri. Vinurile mele pritocite de Gabi Michăilescu,

Ed. Universul, 1939, pp. 95-99.
13 Cf. N. Niculescu-Buzău. ,,Suveniruri teatrale", E.S.P.L.A., Bucureşti, 1956,
p. 21.
330 CONSTANTIN MANOLESCU, MIHAI OPROIU
Singurul care nu era modernizat era sufleorul care nu avea o

,,arhaică" luminare în sfeşnic. Rîndurile de mai sus alcătuiesc o măr
turie a condiţiilor tehnice romantice, în care lucrau la Tîrgovişte tru-
pele în turneu.
Un oarecare Scărlătescu ce se pricepea la pictură, pictează cortina
pe ambele feţe, pe faţă o ca.să şi pe alta o pădure. Arlechinii au fost
de asemenea pictaţi. S-au confecţionat şi două decoruri (unul reprezen-
tînd o pădure şi pe spate o piaţă, iar altul pictat numai pe faţă repre-
zentînd un salon).
Şi astfel, acest afund de curte dintr-un oraş de provincie s-a ilu-
minat de bucuria culorilor, pentru aceasta fiind, credem numită ,,Gră
dina Curcubeu". Mirajul artifexului, al culorilor vii izvorîte în cenuşiul
unui oraş, al iluziei de viaţă pe care o dădea, scena şi-au găsit expresia
în acest nume-metaforă. Ziua de naştere a grădinii : 21 mai 1890.
Pînă la data de mai sus, s-au jucat în cele 3 zile de Paşti în sala
Pitiş „Portărelul din Paris", cuplată cu o comedie, apoi „Cimpoiul fer-
mecat" de A. Bobulescu, ,,Coada dracului" şi comedia „Teatru în teatru"
de către o parte din trupă venită să pregătească turneul trupei formate
din Zaharia Burienescu, soţia acestuia, Ion Dumitrescu, N. Niculescu-
Buzău şi alţii.
Grădina „Curcubeu" a fost însă inaugurată, cu o piesă dedicată
conducătorului mişcării revoluţionare de la 1821 (,,Zavera lui Tudor Vla-
dimirescu"), în rolul principal fiind Zaharia Burienescu. Piesa era în-
soţită de cîntece şi dansuri acompaniate de forţe locale 1", 5-6 instru-
mentişti din orchestra regimentului. S-au mai jucat de asemenea şi alte
piese inspirate de istoria ţării şi tradiţiile folclorice : Vlad Ţepeş, Horia.
Cloşca şi Crişan, Meşterul Manole, Baba Hîrca, a lui Matei Millo, dar
şi melodrame, comedii şi farse ,.Cerşetori în haine negre", .. Două orfe-
line" de D'Hennry şi Corman, ,,Doi sergenţi" de Carlo Roth şi altele.
In toamna acelui an, se desparte de Zaharia Burienescu care ră
mîne în Tîrgovişte să ridice la verticală textul unei comedii a lui Anton
Baca1başa ,,Viaţa la cafe - chantant" însoţită de muzică ... Trupa nu
s-a putut plînge de felul cum i-a mers la Tîrgovişte în vara aceea a
anului 1890" scrie N. Niculescu-Buzău.
Turneul mai reuşeşte să disloce din banalul oraş de pro\'incie, în-
drăsneala unor visători, oare se vor dedica scenei doritori a trece pe la
„Curcubeu", Leontia Ioanid artistă de operetă şi comedie, Atanasiu, fiul
unui hotelier localnic, Coco Demetrescu, viitor societar al Teatrului Na-
ţional din Craiova şi I. Stănescu-Papa, actor de marcă mai tîrziu la tea-
trele naţionale din Craiova şi după primul război mondial, la Cluj.
Cu 2-3 ani înainte, deci prin 1887-1888 prezentase o piesă de
V. Alecsandri trupa lui Nicolae Hagiescu (1850-1912), actor de comedie,
care şi-a consumat talentul în turnee prin ţară.
Fostul asociat de la Bossel al lui Hagiescu, popularul interpret de
cuplete sau şansonete şi mici comedii I. D. Ionescu (1844-1900) este
s-emnalat la începutul lui octombrie 1883, pe scena de la gimnaziul ,.Ienă
chiţă Văcărescu". Nu era, după relatarea ziarului „Dimboviţa", întîia
14 N. Niculescu-Buzău, op. cit., p. 21.
TURNE'E TEATRALE 1N TlRGOVIŞTE
331
oară pe scenele Tîrgoviştei - deoarece ,,de cîţiva ani ne amuză cu re-

pertoriul său teatral". El prezintă alături de soliştii de operă Virginia
Bianchi, Nicola Kompenski ce cîntau arii din ,,Bărbierul din Sevilla" şi
,,Faust", duetul comic al lui V. Alecsandri .. Un candidat deputat (roşu) -
Un candidat deputat (alb)".
Ziarul „Aurora Dîmboviţei•' din august 1885 pe fronispiciul că
reia se afla „caragialescul·' totuşi, în nuanţă demagogică „Vox populi,
vox dei" anunţa că la 15 iulie 1885 că Tîrgoviştea fusese entuziasmată
de I. D. Ionescu. ,.Monitorul judeţului Dîmboviţa" din mai 1887 anunţă de
asemenea prezenţa în sala Pitiş, iar în caz de timp frumos, la Grădina
Parţacov a lui I. D. Ionescu în zilele de 3, 4, 5 mai. O ultim{1 prezenţă a
lui I. D. Ionescu la Tîrgovişte o aflăm la :3 martie 1900, la sala Pitiş 1-\
anul morţii sale.
In deceniul opt al veacului trecut se mai semnalează prezenţa ac-
torilor G. Alexandrescu, care intenţiona să dea 10 reprezentaţii cu în-
cepere de la 16 ianuarie 1875 16 , Al. Protopopescu la grădina Tunel, la 14
ianuarie 1876 17 , ca şi cea a lui I. Diamandescu în 1878 J,;_
Către sfîrşitul secolului trecut - grădina Curcubeu ajunsese cel
mai căutat perimetru pentru spectacolele teatrale estivale. Aici vor juca
Elena Niculescu şi I. Petrescu, precum şi Ion I. Bellian, P. Constanti-
nescu, membru al Dkecţiunii Generale a Teatrelor rn. -
Două episoade interesante pentru istoricul turneelor teatrale şi mu-
zicale în România sînt scrise de I. Grabovski (1884), care prezenta în oraş
pentru prima oară spectacole de pantomimă în salonul casei particulare
a lui Vasile Mihăilescu, îndrăgostit de teatru punîndu-şi la dispoziţia
mimului propria sa casă 2<l, precum şi de pianista Francisca Vurhengel
(1897) al cărui turneu tîrgoviştean de 8 zile a avut o manieră originală :
spectacolul se desfăşura în aer liber la răspîntiile mari de străzi unde
în căruţa cu platformă care se afla aşezat pianul, pi anista concerta 2 1•
1
Impresarul şi actorul Lică Teodorescu organizează pentru sfîrşitul

de decembrie al anului 1903 un turneu al micii trupe, a lui N. Niculescu-
Buzău. Din cauza apetenţei pentru spectacol a publicului tîrgoviştean
turneul se prelungeşte de-a lungul întregii luni „ianuarie 1904, dindu-se
reprezentaţii seară de seară" 22 .
Sala de spectacol era o sală-berărie, ,,Iorgu Lăzărescu" cu „scenl
bunişoară, cortină şi decor". Din trupa lui Ni!culescu-Buzău făceau parte
Irimia Dalie-Vin.tilescu cu soţia sa, sub alt nume, Nicolau şi cu frumoase
succese pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, Olga Culitza şi însuşi im-
presarul. S-au prezentat „Ştrengarul din Paris" (trei reprezentaţii) şi în
i:; Filiala Arh. St. Dîmbovi\a, d. 211/1900, f. 11.

w Ibidem, d. 11/1875, f. 3.
17 Ibidem, d. 20/1876, f. 1.
18 Ibidem, d. 38/1878, f. 2.
19 Ibidem, d. 22/1899, f. 40.
20 Ibidem, d. 22/188, f. 59.
21 Ibidem, d. 22/1899, f. 63.
22 Ibidem, d. 15/1884, f. 17.
332 CONSTANTIN MANOLESCU, MIHAI OPROIU
urma succesulrui, şi alte comedii, farse uşoare : Primul bărbalt din Franţa.
Mătuşa lui Carol, Mexicana, Năzdrăvăniile divorţului, Coada dracului :t.1_
După cum observă în memoriile sale N. Niculescu-Buzău reperto-
riul plăcea şi micii burghezii „foarte puţin educată pentru a gusta capo-
doperele literaturii dramatice". Totuşi hotărăsc ca să se puncteze acest
„eşalon" de comedii şi cu o dramă de succes despre asasinarea regelui
şi regina Serbiei - ,.Drama de la Belgrad" 2".
Pentru reliefarea condiţiilor de turneu în acea vreme trebuie să
spunem că, neavînd costume, împrumutau de la Prefectura judeţului
Dîmboviţa costume de gardieni cărora le aplică epoleţi şi nasturii de
hîrtie aurită 2;;_
In cursul anului 1905 la grădina Ciocîrlan joacă cu trupa s::i. şi
C. Niculescu „fost artist al Teatrului Naţional" w, iar la localul D. Pitiş.
C. Avramescu 27 • După o perioadă de stagnare a turneelor teatrale în 1909
în noua sală de teatru a Tîrgoviştei - Sala de arme sînt prezenţi in
sp2ctacole de operă şi I. Băjenaru (8 ianuarie 1909) :.n, precum şi Nicu Cor-
fescu (19 ianuarie 1909) 29 • In martie 1910, Tîrgoviştea are prilejul să pri-
mească o mare actriţă, pe Agatha Bîrsescu (1857-1939) în „Maria
Stuart" de Fr. Schiller, bucurîndu-se de concursul societarilor Teatrului
Naţional din Iaşi (15 şi 16 martie 1910). Turneul marii tragediene aduce
în viaţa teatrală a oraşului cîştigul unor reprezentaţii programate într-o
sală construită special cu un nume eare duce în eroare „Sala de a1 me·',
şi cel al primelor programe de sală 31 .
Agatha Bîrsescu nu era prima oară în turneu la Tirgovişte peniru
că ziarul local „Amicul poporului" din 23 martie 1913 făcînd elogiul
sc::i.lii noi în care jucase cu 2 ani înainte amintea că marea artistă .:\satha
Bîrsescu mai venise în Tîrgovişte şi nevoită fiind să reprezinte o piesă
în sala de la Hotelul Pitiş ar fi început să plîngă. Tot în aceeaşi lună
(30 martie 1910) se află în turneu Petre Liciu (1871-1912) in comedia
,,Diavolul" de Frantz Molnar, tradusă de Petre Gusti. Alături de el apă
reau Constantin l\Uirculescu, Tina Barbu şi Maria Filotti 31 •
In amintirile sale, Maria Filotti n descrie în legătură cu acest turneu
un mic episod privindu-l pe Petre Liciu : ,,ln distribuţie, numai colegi şi
colege de conservator, trebuia să facem o repetiţie în cursul dimineţii.
Eram toţi pe scena (la Sala de arme n.n.) şi deodată nu ştiu din ce motiv,
ne-a umflat pe toţi rîsul. Liciu, indignat, fără să zică un cuvint, a ieşit
din scenă şi s-a c.lus pe culoarul sălii de teatru unde era un geamlic lung
23 Ibidem, d. 15/1897, f. 46.
2; N. Niculescu-Buzău, op. cit., 115.
2.·, Ibidem, p. 117.
2a Filiala Arh. St. Dimboviţn, Primăria, d. 13/1905, f. 30.
27 Ibidem, d. 13/1905, f. 26.
~ Ibidem, d. 10/1909, f. 1.
211 Ibidem, d. 10/1909, f. 2.
3o Ibidem, d. 11/1910, f. 1-2.
31 Ibidem, f. 9.
32 Marin Filotti, Am ales teatn1l, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1961,
p. 45.
TURNE'E TEATRALE 1N TlRGOVIŞTE
333
cit ţinea încăperea şi, cu pumnul strîns, a lovit pe rînd toate geamurile,
continuînd, cu mina însîngerată, să le spargă pînă la unul. Era exterio-
rizarea spontană a revoltei lui împotriva a ceea ce socotea el că fusese
din partea noastră, o lipsă de conştiinciozitate artistică". A trebuit să
meargă în grabă la o farmacie, să se panseze. Apoi, răcorit, văzînd că
nu mai ştiam cu ce cuvinte să ne scuzăm, ne-a invitat la o plimbare cu
trăsura „spre păduricile de pe malul Dîmboviţei".
Prin pădurile acestea se afla poate şi locul unde avusese cu 80 de
ani înainte primul spectacol românesc de teatru în aer liber. Drumul
spre o viaţă teatrală desfăşurată în condiţii moderne - cîte permiteau
epoca - fusese deschis. Dincolo de unele piese ieftine, şi de succes, jucate
in condiţii improprii, îusese deschis la Tîrgovişte şi drumul către marele
repertoriu naţional şi universal.
Turneele vor continua şi după primul război mondial, paralel cu
dezvoltarea mişcării de amatori care şi ea asigura apetenţa spre teatru
a oraşului.
THEODOR AVRAM AGULETTI - CORESPONDENŢĂ
INEDITĂ (I)*
ION I. DRAGOESCU, GABRIELA NIŢULESCU
Cercetările efectuate la Arhivele Statului din Sibiu ne-au permis

descoperirea unei bogate corespondenţe semnată de etnologi români, de
alţi oameni de cultură. Printre aceste scrisori se păstrează şi manuscrise
inedite semnate de Th. Avr. Aguletti, scrisori din care noi vom publica 11,
expediate din oraşele unde el a funcţionat ca profesor ; de asemenea.
vom publica o listă cu 62 de titluri ale manuscriselor trimise de autor,
dar nepublicate, şi care se află în prezent la Biblioteca „Astra" din Si-
oiu. Toate documentele prezentate sînt legate de colaborarea profeso-
rului tîrgoviştean la redactarea „Enciclopediei Române" din anii 1898-
!904, corespondenţa purtată între Aguletti şi Cornel Diaconovici, redac-
torul lucrării, referindu-se la contribuţia ştiinţifică a primului, la pro-
blemele legate de colaborarea sa.
Inainte ele a prezenta corespondenţa şi celelalte documente, la care
vom reveni în partea a doua a studiului nostru, se cuvine - credem -
să ne reamintim că editarea unei „Enciclopedii române" era o necesitate
firească a spiritualităţii româneşti, un mijloc eficient de acţiune şi luptă
a românilor din toate provinciile româneşti, pentru realizarea unităţii
naţionale şi afirmarea culturii noastre. Cîştigarea independenţei de stat
a impulsionat şi activitatea culturală, munca intelectualilor pentru reali-
zarea unor opere de înaltă ţinută. Printre ele se înscrie şi prima „En-
ciclopedie română", a cărei elaborare şi publicare au fost hotărîte la 7
februarie 1895, în şedinţa de lucru a Comitetului de conducere al „As-
trei". Sub îndrumarea lui C. Diaconovici, primul secretar al asociaţiei,
trebuiau să apară 3 volume, ca modalitate de realizare propunîndu-se
,,conlucrarea reprezentanţilor literari ai tuturor ţărilor şi ţinuturilor lo-
cuite de români" 1, deci unirea forţei intelectuale pentru reuşita unei
opere complexe. Scopul publicării unei astfel de lucrări era ,,să dee
publicului cetitor român o oglindă cît mai fidelă a stărilor poporului
nostru în toate ţările locuite de români şi totodată să-l ţină în curent şi
• Considerăm prezentul material ca un stadiu incipient al studiului nostru,

11rmînd ca cercetările ulterioare să ne permită aprofundarea problemelor legate
de complexa activitate a lui Aguletti.
1 Istoria României în date, Ed. Enciclopedică Română, Buc., 1971. p. 270
ION I. DRAGOIESCU, GADRIELA NIŢULESCU
336
cu progresul culturii româneşti" 2. Dubla funcţie pe care şi-a asumat-o

această lucrare - culturală şi politică - a fost îndeplinită cu cinste,
.. Enciclopedia română" fiind o realizare remarcabilă a culturii româ-
neşti de la sfîrşitul secolului XIX, un mesaj direct adresat spre unitatea
românilor, spre afirmarea lor deplină. De altfel, şi C. Diaconovici, redac-
torul şi sufletul ei, sintetizează însemnătatea apariţiei lucrării şi a sem-
nificaţiei deosebite pe care o avea : ,,Lucrarea - menită a da publicului
cctitor român un laconic dar credincios călăuz - multum in parvo -
in toate chestiunile de interes general, şi în deosebi un inventar cît mai
complet al avuţiilor şi forţelor noastre naţionale. Ideea conducătoare a
„Enciclopediei române" a fost şi este deci : a deschide o nouă şi bogată
resursă pentru înavuţirea şi întărirea conştiinţei noastre naţionale" :1•
Peste ani, caracterizînd însemnătatea acestei lucrări, o altă realizare de
acest gen din cultura românească - Dicţionarul enciclopedic român -
notează : ,,Continuînd tradiţiile iluminismului românesc, Enciclopedia ro-
mână constituie, în ciuda unor limite ideologice, o mărturie a devota-
mentului intelectualităţii faţă de idealul unităţii culturale şi politice a
poporului român. Ea a reprezentat, la data apariţiei, o însemnată operă
de sintetizare a valorilor culturii noastre" 4 •
In ceea ce îl priveşte pe Cornel Diaconovici 5, inimosul redactor şi
muncitor neobosit la această lucrare, imediat după luarea hotăririi el se
adresează tuturor intelectualilor români pentru a colabora ; ca răspuns
la apelul său, peste 200 de personalităţi ale vieţii ştiinţifice, culturale şi
artistice din toate ţinuturile româneşti au trimis manuscrise. Lor li s-au
alăturat unii reprezentanţi de seamă ai naţionalităţilor conlocuitoare din
Transilvania, savanţi şi oameni de cultură din afara hotarelor ţării (să
menţionăm doar pe Gustav Weigand - 1860-1930 - care, ocupîndu-se
de limbile romanice şi de limbile din P. Balcanică, înfiinţează la Leipzig
Seminarul pentru limba română ; aici publică numeroase studii, şi un
atlas lingvistic român 6 • Dintre ceilalţi colaboratori străini, ne vom opri
puţin asupra lui Ian Urban Iarnik (1848-1923), aceasta nu numai pen-
tru că este o personalitate puternic legată de spiritualitatea românească,
dar şi datorită faptului că - din fericire - Muzeul judeţean Dîmboviţa
2 Enciclopedia romtină, Sibiu, 1898, Editura şi tiparul lui W. Krafft, Pre-
faţa la voi. I, semnată de Comitetul de conducere al ASTREI. Intr-adevăr, lucra-
rea apare în 3 volume, în anii 1898, 1900, 1904. Propunindu-se, la început, cifra de
30.000 pentru termenii cuprinşi, în momentul publicării situaţia este alta, aşa cum
reiese în urma calculului făcut după cifrele înscrise pe foaia de titlu a fiecărui
volum:
- tomul I : 10.401 articole, cu 9 hărţi, planuri şi anexe, 111 ilustraţiuni în
text;
- tomul II : 8.402 articole, cu 1 hartă, 2 anexe şi 20 ilustraţiuni în text ;
- tomul III : 18.819 articole, cu 2 hărţi, 2 anexe şi 16 ilustraţiuni în text.
3 Op. cit., Prefaţa la vol. I, semnată de dr. Cornel Diaconovici.
4 Dicţionarul enciclopedic român, Acad. R.S.R., Buc., 1964, voi. II, p. 264.
6 Cornel Diaconovici (1859-1923). Bogata lui activitate culturală are ca re-
zultat şi editarea unor reviste de înaltă ţinută ştiinţifică, aşa cum sînt : ,.Rumă
nische Revue", care apare în iulie 1885 la Budapesta, apoi la Viena şi Sibiu (pină
în decembrie 1904) ; din ianuarie 1893, periodicul îşi schimbă titlul în „Rumănische
Jarbri.icher". In anul 1894, apare la Timişoara ziarul „Dreptatea". Iar la Sibiu este
director al revistei „Transilvania".
0 Dicţionarul enciclopedic ilustrat ,,Cartea românească a, Ed. .,Cartea româ-
nească", Buc., 1926-1931, p. 1941.
TH. AVR. AGULETTI. CORESPONDENŢA INEDITA (I) 337
posedă o lucrare a lui i, de fapt una din conferinţele pe care le ţinuse

la Bucureşti în anul 1919. Profesor la Univel'sitaooa din Praga, ales
membru onorific al Academiei Române în 1919, Iarnik publică - în
germană, franceză şi cehă - numeroase studii despre basmele româ-
neşti, vocabularul poeziilor populare, limba română, o colecţie de „Doine
şi strigături" (1885), aceasta împreună cu scriitorul Andrei Bîrseanu
(1858-1922). Ţine o serie de conferinţe, la sala „Astra din Sibiu" 8 şi
la Bucureşti, împreună cu fiul său Hertvig. In 1877 publică „Cîteva în-
semm1ri despre limba basmelor poporane române".
1n ceea ce priveşte prezenţa profesorului tîrgoviştean ca autor al
unor părţi din „Enciclopedia română", ea nu poate mira, cunoscînd pre-
gătirea şi pasiunea acestui disciplinat cercetător al istoriei. Evident, nu
st:1 în intenţia noastră scrierea unei bibliografii Th. Avr. Aguletti, lucru
imposibil în stadiul actual de cercetare şi care nici nu intră în profilul
prezentei lucrări. Totuşi, în măsura datelor de care dispunem, credem
utilă creionarea personalităţii lui, a activităţii de educator şi animator
al vieţii culturale. Iniţial, l-am întîlnit în documente ca profesor la Fă
găraş, unde scrie o monografie a oraşului, cetăţii şi împrejurimilor Fă
găraşului. Intr-un interval scurt el este mutat la Buzău, pentru ca la
1 septembrie 1897 să apară profesor de istorie la Tîrgovişte, în cadrul
Gimnaziului de aici. Ca profesor, va funcţiona pînă la 1 septembrie 1901,
cînd este mutat la liceul „Mihai Viteazul" din Bucureşti. Aşa cum reiese
şi din paginile de titlu ale manualelor sale, a fost inspector şi director
în l\Iinisterul Instrucţiunii Publice, autor a numeroase manuale de isto-
rie ; este colaborator al revistelor „Arhiva din Iaşi", ,,România muzi-
cală" din Bucureşti, ,,Tribuna" din Sibiu 0 .
La Tîrgovişte, Aguletti este şi director al şcolii (1 septembrie
1897-1900). calitate în care s-a străduit pentru amenajarea şcolii, îm-
bunătăţirea condiţiilor de studiu şi a programei pentru elevi, înzestrarea
materială a acestui lăcaş de cultură, mai ales cu cărţi pentru bibliotecă.
Eforturile sale pentru închegarea unui fond de carte se materializează
în adunarea unei colecţii, îmbogăţită pe parcurs datorită cotizaţiilor be-
nevole ale profesorilor sau serbărilor date special pentru aceasta. Astfel,
în ziua de 21 decembrie 1898 a fost organizată o „distracţie cultural-edu-
cativă" în folosul bibliotecii liceului 10 , la care se adaugă şi demersurile
oficiale ale directorului, care solicita în bugetul autorităţilor centrale o
sumă anuală de „măcar 200 lei pentru cărţi" 11 • Greutăţile financiare
pe care le avea de întîmpinat şcoala se prelungesc şi în anii următori,
pentru că acelaşi director menţiona, la sfîrşitul anului şcolar 1899-1900,
că şcoala „nu avea fonduri" 12 . Pentru depăşirea unor astfel de mo-
mente, dar mai ales pentru transformarea şcolii într-un veritabil ,lăcaş
de cultură, se organizează aici o serie de manifestări cu caracter com-
plex : serbări, seri cultural-distractive, conferinţe, organizaţii cu caracter
7 I. Urban, larnik, Dragoste de grai şi de viers românesc, în extras din „Viaţa
nouă", Tip. ,,Graiul românesc", Buc., 1925.
8 Ibidem.
9
Monografia licelui „I. Văcărescu" din Tîrgovişte la 100 de ani de existenţă
(1874-1974), Tîrgovişte, 1974, p. 79.
10
Anuarul gimnaziului „I. Văcărescu". anul 1898-1899, p. 46.
11 Ibidem.
12 Loc. cit., p. 2.
ION I. DRAGOJESCU, GAJ111JF.:I.,\ NIŢL"l.'F:~Ct;
338
profesional şi cultural (aşa cum este „Cercul didactic", înfiinţRt la 1 c;f"p-

tembrie 1900 ; în comisia de redad.are a statutului este numit şi Agu-
lelti). Incepînd cu anul şcolar 11397-1898, conferinţele se organizeaz:1 c11
regularitate 1:1, astfel încît la 1 noiembrie 1898 poate fi deschis un nou
ciclu de conferinţe, la care participă şi Aguletti cu multe teme. cea m;_i i
interesantă fiind „Prejudiţii'' H_ Referindu-se la eficacitatea acestor crm-
ferinţe cu public, Aguletti arăt.a în vara anului 1899 că ,.succesul acc><.;tri:·
conferinţe a fost foarte mare" 1", ceea ce permite continuarC'a ciclului
~i în anul 1899-1900. EYident, tematica era pregătită minuţios. cu grij.:i
pentru structura publicului şi finalitatea educativă a actului de cultur:i.
Grijă pe care Aguletti o manifestă şi la nivelul elevilor : astfel, în anul
~colar 1898-1899 el alcătuieşte o primă colecţie numismatic[1 a şcolii.
formată din 85 de bucăţi, din donaţiile elevilor w. ln anul următor ea
este îmbogăţită cu încă 95 de piese, apreciate astfel de către director :
,, ... din care unele foarte interesante şi vechi" fi_
Cel mai interesant aspect al personalităţii profesorului tîrgoYiştean
rămîne, însă, cel de educator al şcolarilor, de propagator al ideilor pro-
gresiste în sistemul educaţional. Din observaţiile incluse în dările de
seamă anuale, constatăm că Aguletti se manifesta ca un educator inte-
resat de calitatea informaţiilor primite de elevi, a metodelor de lucru.
a modalităţilor cele mai bune de aplicare a programei şcolare şi a regu-
lamentelor. Incă din primăvara lui 1899, el îşi arăta mulţumirea faţă de
schimbările calitative intervenite în viaţa şcolii unde funcţiona, faţă de
,.marele progres al acestui gimnaziu şi sub raportul instrucţiunei şi sub
cel al educaţiunei, adică tocmai sub acele ce constituie adevărata menire
a unei şcoli'' 18. Mai departe, el se arată receptiv faţă de metoda prele-
gerilor, recomandată de altfel şi prin regulamentele l\linisterului Instruc-
ţiunii, metodă utilizată de toţi profesorii, care „au respectat chipul cel
nou propus de a se interoga cît mai mulţi şcolari şi cit mai des'' 19. En-
tuziasmul lui, satisfacţia pe care o avea în urma aplicării acestei metode
moderne de lucru apare şi mai evidentă, atunci cînd spune că „de acum
s-a rupt cu tradiţia nesfîrşitelor explicări ex cathedra, cu torturatoarea
examinare a unui şcolar ore întregi... profesorul s-a apropiat mai mult
de şcolari, a intrat în convorbiri dese cu ei asupra diferitelor părţi din
materie" 20 . Iar la sfîrşitul anului şcolar 1899-1900, el putea să spună.
cu mindrie, că „şcoala n-a făcut decît să progreseze mulţumită corpului
didactic profesoral, care, ca şi în trecut, pe de o parte a constituit un
tot armonic, iar pe de altă parte a depus bunăvoinţă, devotament şi tra-
gere de inimă, în îndeplinirea sacrei sale misiuni" :.11_ Misiune pe care
el a ştiut să o îndeplinească cu cinste şi precizie ştiinţifică, cu dragoste
şi înţelegere, nu numai la catedră sau în studiile publicate, ci - mai
ales - în manualele sale, recomandate de altfel cu insistenţă de către
13 Filiala Arhivelor Statului Dimbovita, fondul Primăria oraşului Tîrgot•işce,
dos. 25/1893, f. 3.
14 Anuarul gimnaziului „1. Vclcclrescu". anul 1898-1899, p. 13.
16 Ibidem.
16 Anuarul liceului „I. Vclcclrescu", anul 1921-1922, p. 10.
17 Anuarul gimnaziului „I .Vclc4rescu", anul 1899-1900, p. 4.
18 Idem, anul 1898-1900, p. 22 .
•o Ibidem, p. 26.
31 Ibidem.
21 Loc. cit., anul 1899-1900, pp. 14-15.
l\Iinisterul Instrucţiunii 22 . Studiind colecţia de carte a Muzeului _jude-

ţean Dîmboviţa, am descoperit cîteva exemplare din aceste manuale,
publicate în anii 1929-1935 (vezi anexa I).
Desigur, este necesar un studiu aprofundat al activităţii lui Th .. \ vr.
:\guleiti. rentru c1 cuprinde toate aspectele. a scoate la lumint1 complet
ru~lclele muncii neobosite a acestui pasionat cercetător. Noi am încercat.
doar, să prezentăm o imagine sintetică a personalităţii şi activităţii sale,
utilă - credem - în contextul participării profesorului tîrgoviştean la
elaborarea „Enciclopediei Române" şi a încadrării materialului docu-
mentar. Aşa cum am menţionat, materialul documentar cuprinde: 11 scri-
sori, o listă cu manuscrisele trimise dar nepublicate (vezi ane»a II). pre-
cum şi citeva fotografii reprezentînd semnături ale lui Aguletti.
In legătură cu acest ultim aspect, pentru verificarea şi confirmarea
ştiinţifică a autenticităţii semnăturilor lui Aguletti. ca şi pentru identi-
ficarea viitoare a altor lucrări (semnate de Aguletti sau de alţi etnologi
rnmimi). am c1pelat la colaborarea to\·. YALERIU RAVOIU. expert cri-
minalist în cadrul Inspectoratului judeţean Dîmboviţa al M. I. Credem
cc1 prezentarea concluziilor sale (vezi anexa III) va îmbogăţi, în contextul
studiului nostru, posibilităţile de cunoaştere a personalităţii lui Th. Avr.
Aguletti. Şi pe această cale, autorii mulţumesc tov. Răvoiu pentru spri-
jinul acordat.
Vom prezenta acum manuscrisele trimise la Sibiu şi incluse în
cadrul „Enciclopediei Române", ordonate după localitatea de unde au
fost expediate (Buzău, Tîrgovişte, Bucureşti), singura modificare fiind
cea a transcrierii ortografice.
* * *
Arhivele Statului Sibiu, fondul „Astra", cutia A.B.C., fila 1133.
Buzău, 1897, martie 28
Stimate domn,
lmi permit a întreba, dacă fascicula III din „Enciclopedie" mi s-a expe-
diat şi mie, ca I şi II, căci pînă acum nu l-am primit.
Cu stimă
Aguletti
* * *
Buzău, 1897, 8 iunie (nou)
Onorate domn,
Cu poşta de azi v-am expediat ultimile articole ce le mai aveam la mine.
Am cam întîrziat din cauza unei boale îndelungate care m-a împiedicat
de a lucra. Vă cer scuze.
:r.i Ministerul Educaţiei Naţionale. Tablou de cărţile didactice secundare, va-

labile în învăţămînt în anul şcolar 1939-1940.
ION L DRAGOIESCU, GABRIELA NIŢULESCU
340
Totdeodată îmi permit a vă înştiinţa că nu mai sînt disponibil pen-

tru colaboraţie pînă în septembrie viitor. Am examene şi apoi plec la
băi pentru sănătate. La revedere deci, pe septembrie.
Stimătorul D-voastră
Aguletti
* **
Arhivele Statului Sibiu, fondul „Astra", cutia D-J, fila 1476.
Buzău, 3 noiembrie 1897
Stimate domn,
Primit epistola D. Voastre nr. 1440 din 8 noiembrie relativă la trimi-
terea oarecăror fotografii din Buzău. Vă trimit acum : 1) Episcopia Bu-
zău, 2) Liceul, 3) Şcoala primară „I. C. Brătianu", 4) Spitalul judeţului
şi 5) biserica Banu.
Aş fi dorit a vă trimite mai multe dar cu mare greutate abia
mi-am putut procura pe acestea.
Nu ştiu dacă aveţi necesitate, dar v-aş trimite o hartă a judeţului
şi un plan al oraşului Buzău.
Scuzaţi-mă că nu v-am putut servi mai curînd.
Primiţi, vă rog, domnule Diaconovich, expresiunea deosebitei stime
ce vă port.
In „Enciclopedia Română" au fost incluse : Episcopia Buzirn, Mi-
năstirea Banu, Liceul din Buzău, Şcoala mixtă nr. 2, Spitalul judeţean
din Buzău.
B. Iorgulescu 23
***
Tîrgovişte, 1897, oct. 4
(fig. 1)
Domnule,
Am onoarea a Vă înştiinţa că sînt strămutat definitiv din Buzău. Orice
corespondenţă se va expedia pe adresa de mai jos.
Cu stimă
Th. Avr. Aguletti
Directorul Gimnaziului
* • *
Arhivele Statului Sibiu, fondul „Astra", cutia A.B.C., fila lHO.
Tirgovişte, 1897, oct. 24 15 no,·.
(fig. 2)
:i:i Prin plecarea sa la Tirgovişte, Aguletti continuă colaborarea cu Diacono-

vici, dar nu şi in ceea ce priveşte oraşul Buzău. Cel care semnează scrisoarea din
3 noiembrie este profesorul B. Iorgulescu, directorul Liceului din Buzău, succesot"
al lui Aguletti în privinţa colabot"ării cu Diaconovici.
,( r• '
I •
Y, •
.
~/Jr~ •~ i '-'-
,
rl,;, f
)( /l.-t1. ✓.t.( • a· c~ . "
Fig. 1.
!
l
Fig. 2.
ION I. DRAGOIESCU, GABRIELA NIŢULESCU
342
Stimate domnule,
Ca răspuns la ultima D-voastră scrisoare Vă rog să binevoiţi a afla, că
eu am scris directorului Liceului din Buzău, în scopul ce D-voastră amin-
tiţi. Totuşi, ar fi f. bine ca însuşi D-voastră să Vă adresaţi direct cu
cerere în acel sens la numitul director, un -om destul de iubitor de pro-
gresul a tot ce e românesc, la I. B. Iorgulescu. Intervenirea D-voastră
direcUi mai mult efect ar face, pe lîngă a mea.
_Cu sţimă
T.ţi. A vr. Aguletti
* * ·*
Arhiv2le Statului Sibiu, fondul ,.Astra", cutia A.B.C., fila 1538.
Tîrgo\·işte. 1897. nO\.-. 27 (\·echi)
(fig. 3)
. fZJ. c. - Q/1 i L· - J, · ..: -< .,.,/,t;

h<,L,c d~-/J. î,/.,,>-·U L
h:. 't;,-.) ~~:I
t.('-n( h1 r,..· d.& 7 (
~*
q -,7.H>'--· :<-/<·--
a,.,. ~..,~, ""
)J?/
r
u;. Cq J~),4-u .
tl. /' '.'k., • ,f ..<..✓, .,_ ,'
7( /4w.
SJ.,'H', <
i" l,/1,-~
J/,h< nQ
Fig. 3.
Stimate domn,
Dacă articolii, ce vi i-am retrimes, trebuiesc elaboraţi pentru sfirşitul
lui ianuarie viitor, sint gata a-i reprimi şi pune în lucru, mai ales că
m-am mai restabilit cu sănătatea.
Cu stimă şi respect
Th. Avr. Aguletti
Tlf. AVR. AGULETTI. CORESPONDENŢA INEDITA (I)
* * *
Ad1ivele Statului Sibiu, fondul „Astra", cutia A.B.C., fila 1610.
Tîrgovişte, 13 125 ian. '98
(fig. 4)
Fig. 4.
Mult stimate domnule,

Mi-e foarte neplăcut mie însumi, ca după fiecare fascicul din „Enciclo-
pedie" apărut, să vă comunic, că nu l-am primit. Aşa am făcut de la în-
ceput aşa mă văd silit să fac şi de astă dată pentru fascie. 6. Ori poate
nu mi se mai trimite gratuit? În orice caz ar fi bine să ştiu hotărîrea
luată.
Cu acestea îmi permit a vă reînnoi asigurările consideraţiunei mele.
Th. A vr. Aguletti
Directorul Gumnaziului
Tîrgovişte, 1898, ian. 28/febr. 1O

(fig. 5)
344 ION I. DRAGOIESCU, GABRIELA NIŢULESCU
,
'i_ .-
~- -
('- .
;, -/4 -/,.,-
Fig. 5.
Mult stimate domnule,

Ca răspuns la scrisoarea D-voastră din 6 febr. nou vă comunic urmă
toarele :
Articolii retrimişi neelaboraţi din parte-mi se pot grupa astfel :
unul superfluu, 2 (care au semnul întrebării) nu pot fi lucraţi din lipsă
de i.lvoare, restul nu aparţine specialităţii mele (ist. românilor). Veţi fi
buni a lua măsurile cuvenite.
Cu toată stima
Aguletti
* * *
Tîrgovişte, 1898, oct. 16
(fig. 6)
Stimate domnule,
Articolii Nr. 2b, Dabija Eustratie boer moldovean, nu-l pot lucra decît
ca domn al Moldovei, iar Nr. 108 Dămian Vasile, logofăt, idem din lipsă
de izvor. Cunosc pe un Dămian călugăr, care l-aş putea lucra. Despot
Nr. 706, e în lucru. Avizaţi. Cu stimă
Aguletti
* * *
Tîrgovişte, 1899, mai 26
(fig. 7)
Fig. 7.
ION L naAGOlESCU, GABRIELA NrfULESCU
346
Prea stimate domn,

Am onoarea a vă încunoştiinţa pentru a 3-a oară că articolele cu ini-
.ţiala G şi Nr. cur. 1-1000 ce trebuiau lucrate de mine pînă la 1 apr. 1899
le-am elaborat şi vi le-am expediat recomandat cu Nr. 30 din 3 apr. 99
al poştei de aici. Dacă în definitiv n-aţi primit încunoştiinţaţi-mă să
redam.
Cu toată stima.
Th. Avr. Aguletti
*
* *
Bucureşti, 1~01, martie 17
Am onoarea a vă comunica, că am fost mutat la Liceul „l\lihai Viteazul·'

din Bucureşti. In consecinţă articolele de Enciclopedie ce veţi binevoi
a mi le trimite spre alcătuire, vă rog să mi le adresaţi :
Th. Avr. Aguletti
Profesor Liceul 35 str. Sălcuţei
Bucureşti
Cu deosebită stimă
Aguletti
ANEXA I
LISTA MANUALELOR AFLATE lN COLECŢIA M.J.D.

1. ISTORIA ANTICA PENTRU CLASA 1-a, de Aguletti-Petrescu, Ed.
,,Cartea Românească", Bucureşti, aprobată de Minister cu nr. 25;935_
Inv. M.J.D. nr. 7249. Cuprinde istoria din epoca preistorică pînă la
Constantin cel Mare.
2. MANUAL DE ISTORIE PENTRU CLASA I SECUNDARA ŞI NOR-
MALA, de Aguletti - Marin Petrescu, aprobată de Minister cu nr.
1467/929. Inv. M.J.D. nr. 7253. Ţara şi poporul românesc, istoria lumii
pînă la Constantin cel Mare.
3. ISTORIA MEDIE-MODERNA PENTRU CLASA A 2-a, de Aguletti-
Petrescu, aprobată de Minister cu nr. 25/935. Inv. M.J.D. nr. 4016.
Istoria lumii pînă la 1648.
4. ISTORIA MODERNA ŞI CONTEMPORANA, PENTRU CLASA A 3-a,
de Petrescu şi Aguletti (fost inspector şi director în Ministerul In-
strucţiunii), aprobată de Minister cu nr. 19/935. Inv. M.J.D. nr. 7279.
Istoria lumii între anii 1648-1789.
5. ISTORIA ROMANILOR PENTRU CLASA IV-a SECUNDARA, de
Aguletti-Petrescu, aprobată de Minister cu nr. 191/935. Inv. M.J.D.
nr. 7292. Pămintul românesc, istoria României pînă la primul război
mondial.
ANEXA II
LISTA MANUSCRISELOR TRIMISE DE AG ULETTI,

DAR NEPUBLICATE.
BIBLIOTECA „ASTRA", SIBIU,
fondul ENCICLOPEDIE
Vol. I
Nr. inv.
410 Liaotă Basarab
410 Matei Basarab
410-411 Neagoe Basarab
411 Preda Basarab
411 Radu Şerban Basarab
522-523 Boierii
830 Ciceu
879-880 Collegia în Dacia
Vol. II
225 Duca George
226 Const2cntin Duca
418 Constantin Filipescu
528-529 George Ştefan zis şi Burduja
548 Gheorghe Ghica
548 Grigore Gh. Ghica
548-549 Grigore Matei Ghica
549 J\lex,.mdru Matei Ghica
549 Scarlat Matei Ghica
549 Matei Grigore Matei Ghica
549 Alex. Scarlat Gr. Mat. Ghica
549 Grigore Al. Ghica
549-550 Grigore D. Ghica
550 Alexandru D. Ghica
550 Mihail D. Ghica
550-551 Alexandru G. Ghica
576 Golescu (familia)
576 Radu Golescu
576 Iordache G.
577 Dinicu Golescu
605 Greceanu (familia)
605 Radu Greceanu
605 Şerban Greceanu
618 Alois Gri tti
652 Hangerli Constantin
696 Heteeni
771 Iaxy h Demeter
793 Iliaşii (fam.)
793 Iliaş Vodă
ION I. DRAGOIESCU, GABRIELA NIŢULESCU
348
Nr. inv.
793 Alexandru lliaş
793 Radu lliaş
793 Iliaş
876 Constantin lpsilanti
904 Ivaşcu Muşat
919 Joldea
Vol. III
354 Ştef an Costea
359 Mutria
577 Ştefan Petriceicu
626 Podul !nalt sau Podul lui Ştefan cel Mare
1176 Uricarul Arvinte
1598 Draco Kiritu
1710 Drese
741 Dromihete
58 Echingii
1847 Dugoiu
1883 Dumbrava Roşie
1971 Durac
1976 Duras
208 Egetu
307 Elciu Consul
34 7 Elena fiica lui Ştefan cel Mare
348 Elena soţia lui P. Rareş
454 Emanoil Paleologul
474 Embrone Pietro
ANEXA III
NOTA GRAFICA COMPARATIVA

Mi-au fost prezentate 7 înscrisuri fotocopiate. toate semnate „Agu-
letti'' şi 3 semnături descifrabile în care se poate citi acelaşi nume
„Aguletti", de asemenea fotocopiate, cu rugămintea de a stabili dacă
există elemente grafice de construe\ie comună între cele 3 semnături şi
semnăturile de pe fotocopii.
a) Caracterizarea semnăturilor din cele 7 fotocopii (vezi planşele).
Toate semnăturile sînt descifrabile, cuprind în întregime numele

titularului, sînt lizibile, au continuitate mare, sînt înclinate spre dreapta.
au linia de bază orizontală şi sînt executate diferit ca formă. însă nu
şi ca elemente grafice comune. Semnăturile denotă un stereotip dinamic
al scrisului bine format, autorul lor posedind automatisme în execuţie.
b) Caracterizarea celor 3 semnături prezentate fără text.

- de asemenea sînt lizibile, evoluate, descifrabile, conţin acelaşi
nume „Aguletti", sînt ca forme de execuţie diferite (ca aspect exterior),
însă nelipsite de aceleaşi automatisme similare ca cele din 7 fotocopii.
Din caracteristicile generale de mai sus rezultă neîndoios existenţa
aceluiaşi autor, aceasta numai pe baza elementelor generale comune ale
scrisului.
c) Idenlificarea individuală.
Pentru a putea concluziona cert asemănarea celor 2 stereotipuri di-

namice ale scrisului, voi analiza în continuare elementele acestora şi
anume (fig. 8, 9):
? ~ -
'
:, -"-: ~v"4'7--------~~.......,
b
C
Fig. 8.
1. Partea incipientă a semnăturilor este dominată de majuscula

,,A" avînd ca elemente caracteristice de construcţie incipienţa crosetată,
uneori în trenă, legarea celor 2 grame rotunjit sau unghiular iar finalul
prescurtat pe linia de bază. Bararea majusculei poate fi executată simplu
cu o trăsătură liniară sau din final printr-o mişcare sinistrogiră, ce se
constituie apoi duct pentru grafismul următor.
2. Partea mediană cuprinde grupul de litere „gulett", avînd urmă
toarele caracteristici :
- minuscula „g" executată în 2 variante, fie cu oval închis fie
deschis, iar depasanta poate fi o buclă reală sau o trăsătură descendentă ;
- minusculele „le" sînt buclate simple, reale ;
- minusculele „tt" sînt trăsături liniare, verticale, barate dintr-o
singură mişcare, luînd aspectul majusculei „H".
ION I. DRAGOJESCU, GABRIELA NIŢt;LESCU
350
f
C
d 'J
Fig. 9.
3. Finalul semnăturii sau parafa este constituit de o literă, mi-

nuscula „i'', ce reproduce uneori modelul caligrafic însă cu semnul dia-
critic plasat spre dreapta. In alte semnături, corpul minusculei se pre-
lungeşte descendent liniar sau sinuos.
Faţă de constatările făcute, se poate conchide : ,,cele trei semnă
turi prezentate au fost executate de Aguletti".
Expert criminalist
Valeriu Răvoiu
POEZIA FRANCEZĂ SI IOAN CIORĂNESCU - UN BUN
'
TRADUCĂTOR
ALEXANDRINA ANDRONESClT
La începutul secolului al XX-lea se naşte la Moroieni dintr-o fami-

lie de intelectuali sîrguincioşi Ioan Ciorănescu, scrii tor foarte tînăr cu
multiple calităţi poetice şi literare. Urmează cîţiva ani la Facultatea de
litere din Bucureşti, pe care nu reuşeşte să o termine din pricina unei
tuberculoze care-i curmă viaţa la numai 21 de ani.
Totuşi, în scurta lui viaţă lasă urmaşilor pagini de un real talent
poetic ; scrie literatură pentru copii, un volum de versuri, traduce tea-
tru (Racine-Esthera, Schakespeare-Machbet) cît şi poezie franceză şi
germană.
Vom încerca în rîndurile ce urmează să ne ocupăm în cîteva cuvinte
de frumuseţea poeziei franceze şi aceea a traducerii lui Ciorănescu. A citit
destul de multă poezie şi a încercat să pătrundă taina stărilor sufleteşti
a poeţilor din care a tradus, unindu-şi lucrările într-o ,,Antologie a poeziei
franceze".
Astfel înţelege sensibiltatea pentru natură a poetului francez Charles
d'Orleans din poezia „Primăvara", pe care o traduce cu căldura speci-
fică versiunii originale.
Pierre de Ronsard - poet de geniu, îl atrage pe I. Ciorănescu prin
veridicitatea poeziei sale, păstrîndu-şi totodată rangul în poezia lejeră
şi în sonete.
Printr-o serie de întîlniri quasi-reaie şi semi-poetice Casandra devine
produsul inspiraţiei lui de îndrăgostit. Poezia versului lui Lamartine răz
bate cu uşurinţă în poezia lui Ronsard, iar versiunea românească nu
dezminte cu nimic originalul.
Pătrunzînd în inima romantismului francez prinde uşor şi simplu
zbuciumul celei mai fructuoase perioade din literatura franceză. Pornind
de la principalul promotor al mişcării romantice franceze, care a fost
Alfred de Vigny, ,,singurul romantic, car-e a aVillt idei generale şi mai
ales o concepţie de viaţă bine gîndită, personală, filozofică", aşa cum îl
numea Brunetiere, I. Ciorănescu înţelege sensibilitatea extremă, severi-
tatea rece şi sumbră a caracterului poetului francez.
Poet gînditor, poet al meditaţiei filozofice, un pasionat al cucetării,
Alfred de Vigny dă prilejul lui I. Ciorănescu să-i înţeleagă sentimentul
de oboseală împrumutat de la Byron, a omului care s-a prăbuşit în sfor-
ţarea lui către înţelegerea integrală a ultimelor cauze, în dorinţa lui
arzătoare către ce e absolut şi muritor. Proiecţia simbolică a destinului
352
de proscris al poetului obosit de lupta contra ingratitudinii apare şi în

traducerea poeziei Moise. Găsim aici forma romantică a eroului strivit
de fatalitate, a geniului predestinat nenorocirii.
Moise cel „puternic şi singur" cere înaintea Domnului să fie iertat
de măreţia lui uimitoare :
,.Helas ! Je suis Seigneur, puissant et solitaire

Laissez moi m ·endormie du sommeil de la terre".
(l\101se)
Traducerea lui Ciorănescu de o formă aproape desădrşită,
„Puternic sînt dar singur ! O lasă-mă stăpîne

Să dorm de somnul Lumei c-atît îmi mai rămîne"
(Mo'îse)
înţelege plingerea omului finit pe care-l stăpîneşte osînda de a cunoaşte

lucrurile finite.
Dacă Alfred de Vigny este un dezamăgit de viaţă, de dragoste, dacă
nefericirea acestuia se identifică cu aceea a umanităţii însăşi, I. Ciorănescu
intuieşte foarte bine în versiunea sa toate aceste stări sufleteşti ale
poetului francez.
Şi citind mai departe poezia romantismului, el nu uită nici cea
mai desăvîrşită şi diafană înfăţişare a iubirii pe care literatura o cunos-
cuse pînă atunci - Lacul lui Lamartine. Şi unul şi celălalt - şi poetul
şi traducătorul, aşează această magistrală iubire în mijlocul celor mai
amănunţite detalii de natură, martorul fidel al iubirilor eterne ale
omenirii :
.,O lac, stînci mute, peşteri, păduri de farmec pline,

O, voi pe cari vă cruţă al anilor convoi,
Măcar doar amintirea acestei nopţi senine,
Să o păstraţi cu voi !"
(Lacul)
In dragostea pentru femeia iubită poetul evocă timpul, duşmanul

iubirii lui :
- ,,O, timpule. te-opreşte ! Şi voi, grăbite ore,

Lăsaţi al vostru zbor :
Cruţaţi pe-aceia cari voesc, să se-adore
Tot timpul vieţii lor"
(Lacul)
Amol'ezatul, armoniosul Lamartine leagă de iubirea lui nu mai

puţin celebra Crucifixul.
Bogăţia versului, entuziasmul religios, calităţi şi ale versiunii româ-
neşti, iată unele dintre mijloacele artistice ale poeziei lui Victor Hugo.
POEZIA FRANCEZA ŞI IOAN CIORANESCU 353
Pornind de la furia poetică a lui Byron limba capătă o formă nouă

şi pornind de la această formă nouă umanistul secolului trecut, Hugo,
îşi propune mai mult decît Lamartine s-o învie şi s-o impună.
Ioan Ciorănescu alege unele dintre cele mai semnifioative poezii
pentru opera aceluia care a fost posesorul cele mai înspăimîntătoare
tehnici a versului. Respectînd profunzimea versului, armonia stilului
I. Ciorănescu traduce poezia „Conştiinţa" şi cu acest prilej pătrunde în
fantastica lume a creaţiunilor legendare a lui Viotor Hugo.
Din poezia „La Villequier" răzbate o întreagă filozofie a vieţii şi
a sorţii individului în sine. Durerea morţii copilei iubite exprimă în
ultima parte a poeziei o întreagă gamă de sentimente :
,,Cînd şaisprezece ani văd zglobiu-i rîs şi plînsul

Şi atîta gingăşie el capătă apoi,
De simt că nu mi-e-n lume nimic mai scump ca dînsul
C-aduce ziua-n casă şi-n suflete la noi
Că-i unicul meu reazem ce-n viaţă mai persistă
Şi tot ce-aveam să-ţi cer ;
Gîndeşte-Te că viaţa îmi pare atît de trista
Cînd el zboară la cer".
(La Villequier)
Poezia lui Hugo este imaginea cea mai fidelă a giganticei sale
opere, din care I. Ciorănescu a reuşit în scurta lui viaţă să redea în
limba română cîteva din poeziile 1lui.
Şi mai departe poetul român traduce din poezia de dragoste a lui
Alfred de Musset trăsătura esenţială a romantismului ce-şi regăseşte
veritabila nobleţe tragică. Dragostea trădată este „nostalgia Absolutului"
şi nu-şi găseşte alinare decît prin moarte, sau cel puţin prin suferinţă.
In momentele pline de uitare îşi cere pe mormînt salcia cu umbră
uşoară:
,,Mes chers amis, quand je mourrai,

Plantez un saule au cimetiere;
J'aime son feuillage eplore
La paleur m'en est douce et chere,
Et son ambre sera [egere
A la terre ou je dormirai, ... "
(Lucia)
Traducerea românească a acestor cîteva versuri din poezia „Lucia"

redă cu fidelitate starea de spirit a poetului :
„Prieteni scumpi atunci cînd o să mor

O salcie sudiţi-mi pe mormînt ;
Mi-e drag frunzişul ei cel plîngător
îndrăgostit de freamătul ei sînt
Mi-o face-n ţărnă somnul mai uşor" ...
(Lucia)
354 ALEXANDRINA ANDRONESCU
,,Amintirea" - poem al dragostei şi deziluziei păstrează în tradu-

cere scenele de voluptate lacomă, de obosită deziluzie a simţurilor, dar
şi virtuozitatea şi poezia versului :
„Imi zic numa atîta : Aici odinioară

Am fost iubit, iubisem adînc la rindul meu
Şi-n mine amintirea o n-chid ca pe-o comoară
Şi-o duc lui Dumnezeu''
(Amintirea)
Mergînd mai departe I. Ciorănescu îl traduce pe Baudelaire, unul

dintre marii revelatori ai sensibilităţii moderne, iar expresia acestei sen-
sibilităţi este caracterizată printr-o mare nelinişte.
Poetul român l-a cercetat cu adîncime şi seriozitate tocmai pentru
că Baudelaire are o structură psihică deosebită. A deschis drumuri noi
gîndirii şi simţirii poetice. A exprimat neliniştea căutătoare a omului
modern.
Poeziile „Litaniile Satanei", ,,Flaconul", ,,Beatrice" redau perfect
neliniştea şi zbuciumul poetului florilor răului.
„Armonia serii" - este o poezie de dragoste unde nu lipsesc fără
îndoială muzica şi natura. Baudelaire a dat acestor mişcări ale sufletului
valori de artă, care cu ajutorul tînărului poet Ciorănescu au pătruns
şi în literatura noastră.
Urmărind mai departe traducerile poetului român îl vom intîlni pe
capriciosul şi sentimentalul Paul Verlaine, cu poeziile sale de dragoste
„Visul meu obişnuit", ,,Green", ,,Colloquium sentimental", ,,Cîntec de
toamnă" şi „Romanţă fără cuvinte".
Natura participă la toate stările sufleteşti ale poetului ; versul
capătăt o culoare specifică, nuanţe deosebite ale sensibilităţii, ce dove-
desc în traducerea românească un real talent:
.,Ades a mele gînduri, mi-au făurit, pribege,

Un vis despre-o femeie, un vis ce nu mă-nşală
Despre-o femeie cărei îi sînt fără-ndoială
Iubit, cum şi ea-mi este, şi care mă-nţelege".
(Visul meu obişnuit)
sau:
.,Sosec acum la tine de rouă incă plin,

Căci vîntul dimineţii pe frunte mi-a îngheţat-o
Mă lasă la-ale tale picioare ca să vin
Şi să visez de clipa odihnei, adorato ! "
(Green)
Cel mai greu de tradus dintre poeţii lumii, din pricina faptului că
el şi-a alcătuit din cuvinte cunoscute ale limbii un limbaj al lui cu tonul
nou, du{)ă nişte reguli proprii, Stephane Mallarme, este totuşi prezent
POEZIA FRANCEZA ŞI IOAN CIORANESCU
355
în volumul de traduceri al lui Ciorănescu cu poeziile : ,,Azurul", ,,Apari-

ţie", ,,Adiere dinspre mare".
Atmosfera tristă în care se zbate sufletul poetului are ca martor
fidel natura cu multe din manifestările ei. Şi în versiunea românească
azurul intervine şi încearcă să schimbe nefericirea poetului :
.,Dar în zadar ! Azurul mereu şade la pîndă :

In clopote elintră, coboară ca un val.
S-a prefăcut în sunet, vrînd cruda lui izbîndă
Să ni-o vestească vesel din gura de metal.
Prin pîclă el pătrunde ca un pumnal din boltă,

Se-ntîmplă-n agonia pe care-abia mi-o-ndur ...
Mă zbucium în perversa, zadarnica-mi revoltă,
Mă chinui fără milă, Azur ! Azur ! Azur !"
(Azurul)
Celelalte două poezii redau limbajul unor lungi, ane\ oioase şi

0
chinuitoare cercetări, transformări şi transmutaţii de sensuri.

Din Anatole France I. Ciorănescu nu a tradus decît o singură poezie
„Moartea maimuţii", ce aminteşte de calităţile şi defectele, senzualitatea
voluptuoasă, complexitatea puţin cam perversă a versului scriitorului
francez.
Maimuţa moare, iar moartea ei este descrisă în culori sumbre, dar
în acelaşi timp perfecte în oglindirea stării de spirit a poetului.
Şi cum I. Ciorănescu a citit destul de multă literatură franceză,
nu putea să treacă cu vederea din munca sa de traducător nici pe liricul
şi sensibilul Guillaume Apollinaire, cel care a reanimat poezia franceză
în momentul în care simbolismul risca să o înăbuşe.
Temperament frenetic şi melancolic, poet al nostalgiei, al iubirii
nefericite, Apollinaire ştie să îmvingă disperarea, căci „la joie de vivre
passe la douleur de mourir" (L'esprit nouveau).
Deşi publicată numai la începU!tul s ecolului nostru, poezia „Lorelay"
1
prezintă interes pentru Ciorănescu prin frumuseţea stranie a versurilor,

prin natura de inspiraţie legendară a poemului.
Traducătorul redă personajului, frumuseţea şi gingăşia razelor de
soare şi aceea a culorilor Rinului.
Nu mai puţin lipsită de sensibiltate îi apare poetului român şi
poezia „Brînduşele". Acest poem se sprijină pe comparaţia unei tinere
fete cu o floare ca şi în oda Casandrei a lui Ronsard.
Şi iată că străluceşte pentru o clipă o legătură de neam româ-
nesc, de aceeaşi simţire, aceea dintre Ciorănescu traducător şi Elena
Văcărescu, poetă.
Deşi reprezentată în volumul de traduceri a lui Ciorănescu numai
prin două poezii, ,,Grădinile" şi „Clopotele de moarte", Elena Văcărescu
transmite traducătorului emoţiile şi sentimentele, modul de expresie a
sensibilităţii poporului său.
;j56 ALEXANDRINA ANDRONESCU
Recurgînd la nenumărate figuri de stil îmbină dorul de ţară cu

frumuseţile şi bogăţiile patriei :
.. în seara verde a toamnei, în pacea blindă-a firii,
Tu-mi pari iubită ţară, ca fructul pîrguit ;
Şi mîndre-acoperişuri sint parcă trandafirii
Grădinilor în care podoabe-au răsărit ... "
Şi tot o româncă care a scris poezie franceză şi din care Cioră

nescu a tradus cîteva poezii a fost şi Contesa de Noailles.
Coborîtoare din romantism poezia sa este frenezia percepţiilor sen-
zoriale, datorate unui temperament de o rară calitate, dotată cu un
extraordinar simţ al naturii. Aerul şi culorile cerului în toate clipele
zilei, apa cu dulci meandre, pămîntul cu arome proaspete, flori şi păsări,
toate acestea fac parte din zestrea stilului Contesei de Noailles :
.,Pădurea, eleşteul, cîmpii înfloritoare,
Mai dragi mi-au fost ca toate privirile-omeneşti,
Căci am văzut că firea-i mai mîndră şi nu moare,
Şi miros de-anotimpuri în mină poţi s'opreşti".
(Prinos naturii)
Ioan Ciorănescu rămine în traducerile lui prietenul fidel al acestei
poei,eîndrăgostite de natură.
Conştient sau inconştient, dar în orice caz îndrăgostit de lectură,
L Ciorănescu citeşte destul de mult pentru viaţa lui atit de scurtă şi
nu se mulţumeşte numai cu atît.
Pătrunde adînc în sentimentele fiecăruia dintre poeţii din care a
tradus, dind literaturii române pagini minunate din acest nepreţuit
tezaur - literatura universală.
Bun cunoscător de limbă franceză, bun cunoscător al stilului fie-
cărui poet, Ioan Ciorănescu redă cu fidelitate emoţiile, durerile, bucuriile,
o gamă întreagă de sentimente ce domină poezia franceză mai bine de
un secol şi jumătate.
Posesorul unui talent deosebit şi a unei tehnici a versului neobiş
nuită la un poet atît de tînăr, Ioan Ciorănescu rămîne astfel în literatura
noastră un bun traducător.
LA POESIE FRAN(:AISE ET I. CIORANESCU - UN BON TRADUCTEUR

Resume
Dans cet ouvrage nous avons essaye de nous occuper de la plus fructueuse
periode de la litterature fran~aise, celle du romantisme.
C'est a remarquer le fait que de la jeune generation des poetes du debut du
XX-eme siecle de notre pays. Ion Ciorănescu a traduit beaucoup et il a fait con•
naître le tresor du romantisme de la poesie fran~aise.
Par son talent poetique il a reussit d'amener dans la litterature roumaine le
mystere des etats d'âme, la couleur de la poesie et l'harmonie du vers, la sensi-
billte pour la nature et beaucoup d'autres caracteristiques de la poesie fran~aise.
Nous avans designe aussi en quelques lignes les qualites du vers du traducteur
la sensibilite pour la beaute de la litterature du romantisme.
POEZIA FRANCEZA ŞI IOAN CIORANESCU 357
BIBLIOGRAFIE
Ciorănescu Ioan - Antologia poeziei franceze - traduceri Ed. ,,Cultura Româ-

nească", S.A.R. - Bucureşti.
Antologia poeziei franceze de la Rimbaud pînă azi - B.P.T. - Ed. Minerva, Bucu-
reşti, 1975.
Iorga Nicolae - Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea şi legăturile lor -
voi. III., Ed. pentru Literatură Universală - Bucureşti - 1968.
Vigny Alfred de - Poesies - Le livre de Poche - Editions du Seuil.
Mavrodin Irina - Spaţiu continuu - (Eseuri despre literatura franceză) - Bucu-
reşti - Univers - 1972.
Musset Alfred de - Poesies - Le livre de Poche - Editions du Seuil.
Văcărescu Elena - Ana de Noailles - Versuri - Ed. Albatros - 1971.
Apollinaire Guillaume - Choix de poemes - Ed. didactică şi pedagogică - Bucu-
reşti - 1974.
Verlaine Paul - Versuri - Ed. pt. literatură universală - Bucureşti - 1967.
FORME DE MOBILIER TARĂNESC
, DIN ZONA NORDICA A
JUDEŢULUI DIMBOVIŢA *
GHEORGHE BULEI
Pentru abordarea şi analizarea categoriilor de mobilier prezente în

judeţul Dîmboviţa se impune o caracterizare istorico-geografică a zonei,
caracterizare care va duce la stabilirea cauzalităţii şi a coordonatelor
evoluţiei acestui domeniu al culturii populare. Dată fiind perisabilitatea
materialului de execuţie sîntem obligaţi să ne reducem la o analiză a
materialului existent, deci în plan sincronic, iar în unele motivări vom
folosi argumentul documentar (arheologic, de arhivă şi informaţia orală).
Piesele de mobilier constituie o prezenţă bogată în amenajarea înte-
riorului ţărănesc, dată fiind bogăţia materiei prime din această zonă.
Pădurile de foioase care acoperă întinse suprafeţe din zona subcarpatică
a judeţului au constituit o permanentă sursă de material pentru satisfa-
cerea nevoilor gospodăreşti şi uneori pentru dezvoltarea unor meşteşuguri
de prelucrare, prin care, pe baza unor relaţii de troc, piesele ajungeau
în zonele de cîmpie pînă în Bărăgan 1.
Condiţiile naturale favorabile puse în valoare printr-o continuă
hărnicie au dus la prosperitatea economică a gospodăriilor ţărăneşti, fapt
care a avut consecinţe directe asupra arhitecturii locuinţei şi implicit
asupra tipurilor de mobilier şi amplasarea lor în cadrul interiorului tra-
diţional, iar dezvoltarea timpurie a relaţiilor de schimb a condus către
pătrunderea modelor orăşeneşti şi burgheze, situaţie favorizată şi de
vecinătatea vechii capitale, Tîrgovişte.
Ca urmare a acestei situaţii se întîlnesc în teren mobile de factură
arhaică, dar cu frumoase elemente decorative, menţinute în zonă prin
continua dezvoltare a meşteşugului respectiv, situate alături de tipuri
rezultate din adaptarea celor <le tip urban iar în ultimele decenii produse
de serie ca simbol al bunăstării.
Arhitectura zor1ei este relativ unitară, ca tip de plan şi elevaţie,
oferind următoarele tipuri :
- casa monocelulară, în condiţiile căreia mobilierul se reduce la
strictul necesar : în teren am întîlnit exemplare de acest fel în satul
• Aducem şi pe această cale mulţumiri muzeograf ei Ileana Rădulescu-Gaiţă

pentru sprijinul acordat.
1. Informator - N. Anghelescu, născut la Brebu, 77 ani. Meşterul care a
lucrat un număr impresionant de lăzi (peste 2000) precizează că acestea erau vîn-
dute în zona de cîmpie, schimbate „plin pe plin" pe produsele cerealiere.
360 GHEORGHE Dl/LEI
Muscel, corn. Moroieni şi în comuna Cîndeşti ; este amintită şi în satul

Rîu Alb 2 ;
- casa cu o încăpere şi cămară, la care cămara este folosită pentru
depozitarea produselor, iar camera pentru locuit cu mobilier adecvat
funcţionalităţii încăperilor ;
- casa cu tindă şi o cameră, în care tinda este folosită pentru
prepararea şi consumarea hranei, iar camera pentru locuit, tip destul de
puţin frecvent în zona de nord a judeţului ;
- camera cu două încăperi, dintre care una pentru locuit şi cea-
laltă pentru depozitarea produselor alimentare ;
- casa cu două camere şi o tindă mediană, în care distribuţia ele-
mentelor de mobilier se face în funcţie de destinaţia încăperilor : tinda
cu rol de depozitare temporară, o cameră de locuit cu toate piesele
necesare pregătirii hranei, consumului şi odihnei, apariţia camerei curate
generează reunirea în interiorul ei a pieselor cu valoare preponderent
decorativă, ea constituindu-se în cameră cu rol de reprezentare ;
- casa cu foişor, la care foişorul cu funcţie utilitară şi decorativă
aducea un surplus de spaţiu de locuit, care amenajat simplu, printr-o
platformă de scînduri, era folosit ca loc de dormit în timpul anotimpului
călduros;
- categoria caselor cu arhitectură modernă, de influenţă orăşe
nească, în care piesele de mobilier tradiţional apar sporadic şi irelevant.
Dezvoltarea pomiculturii şi viticulturii precum şi relieful în pantă
au favorizat apariţia şi dezvoltarea locuinţei cu două nivele, în care
parterul era destinat depozitării produselor şi uneltelor iar în cazul exem-
plarelor noi în locuinţe, etajul fiind amenajat pentru locuit.
!n strînsă dependenţă cu tipurile de plan se dezvoltă formule spe-
cifice de rezolvare a interiorului, iar în funcţie de acestea ponderea diver-
selor categorii de mobilier. Piesele de mobilier întîlnite în zonă vor fi
grupate după următoarele criterii : funcţionalitate ; sistem constructiv ;
factură ornamentală.
Funcţionalitatea pieselor de mobilier ne conduce la o primă grupare
în următoarele categorii : piese destinate odihnei şi pentru ,.mincat" ;
piese de depozitare ; piese de suport, categorii care vor constituit capito-
lele lucrării şi vor fi prezentate de la formele cele mai simple, ,.culese"
din natură, pînă 1a cele perfecţionate şi hibride. Concomitent va fi anali-
zat sistemul constructiv şi factura decorativă specifică a pieselor.
O categorie aparte pe care o vom aborda mai amănunţit în cadrul
fiecărui capitol corespunzător o constituie cea a elementelor rezultate
din sistemul constructiv al casei : nişe, firide, laviţe.
PIESE DE MOBILIER DESTINATE ODIHNEI
Această categorie este cea mai importantă pentru definirea etapelor

evolutive ale rezolvării interiorului, datorită locului fix pe care îl deţin.
Formele cele mai vechi sînt cele derivate din blana încastrată în perete
2. Ciorănescu, Ion, CHIPURI DE ALTADATA, Bucureşti, 1974. p. 15.
FORME DE MOBILIER ŢĂRĂNESC 361
şi patul pe ţăruşi înfipţi în pămînt, mobilierul „mobil" subordonîndu-şi

amplasarea în funcţie de cel fix.
Ca formă mai veche, caracteristică zonelor reci şi temperat8 din
întreaga Europă 3, laviţa este astăzi rar întîlnită pe teritoriul ţării, iar
în zona cercetată este numai atestată de informatori. S-au cunoscut atît
forme înguste pentru aşezat, cît şi forme mai largi care permiteau dor-
mitul"· Blana era lucrată simplu, prin cioplire solidă şi susţinută fie
de o altă blană montată în perete, perpendicular pe lungimea laviţei, fîp
pe ăruşi îngropaţi.
O formă simplă, derivată şi dezvoltată în paralel cu aceasta, este
lăvicioara sau scaunul de mici dimensiuni folosit pentru susţinerea reci-
pientelor (doniţă şi ulcior de apă).
Patul reprezintă o formă ulterioară a laviţei şi apariţia sa (montat
pe ţăruşi ficşi şi apoi mobili) duce la lărgirea spaţiului de odihnă. în
judeţ se întîlnesc următoarele categorii : mai rar patul cu ţăruşi ficşi,
format din una sau două blăni mari susţinute transversal, tip frecvent
în zona de est a Europei 5• O categorie evoluată din precedenta o consti-
tuie patul susţinut „pe capre" sau ,pe scaune" care e o formă de trecere
spre patul mobil.
Sitsemul de susţinere este alcătuit din suporţi mobili în formă de A.
cu o stinghie mediană de consolidare 6 . Apariţia acestui tip de pat este
situată în evul mediu şi are frecvenţa destul de mare pe întreg teritoriul
Europei 7 ; se conservă destul de bine pe teritoriul cercetat, în două
\·ariante dimensionale : de mărimea unui pat obişnuit (cel mai frecvent) şi
de dimensiuni mai mari, ocupînd toată lungimea unui perete.
Patul cutie (cadru din scînduri) a cărui platformă este sprijinită de
4 picioare, reprezintă o formă perfecţionată pe linia evolutivă prin
faptul că permite amplasarea în cutie a unui strat de paie. Tipul de
pat menţine forma constructivă precedentă dar picioarele sînt uşor înăl
ţate de la orizontala platformei alcătuind un început de tăblie. Cutia se
susţine printr-o blană care uneşte lateral picioarele, două cîte două.
La punctul de intersecţie cu picioarele, blana se îngustează şi este tre-
cută prin grosimea piciorului în exterior, unde se fixează cu o pană.
Un exemplar interesant, executat de Lazăr Ceapă din satul Brebu, lucrat
din lemn de brad, cioplit cu barda, se găseşte actualmente în colecţiile
de lemn ale muzeului. Nu prezintă elemente decorative.
Tipul de pat la care tăbliile sînt bine conturate, este de factură
recentă, orăşenească, de cele mai multe ori adaptată local, marcînd
apariţia unor elemente cu pondere şi intenţionalitate estetică. Dacă pînă
acum, la tipurile vechi nu sînt întîlnite elemente de decor, la patul cu
tăblii intenţia artistică este clară şi indiscutabilă prin apariţia şi dezvol-
3. Kri.iger, Fritz „EL MOBILIARIO POPULAR EN LOS PAISES ROMANI-

COS", vol. I Coimbra (Portugal), 1963, p. 4.
4. ln casa Grigore Voicu din satul Bela a existat în camera de locuit o la-
viţă adosată peretelui de vest care ocupa toată adîncimea odăii şi aproximativ ju-
mătate din lungimea ei (pe ea dormea toată familia). Piesa era lucrată din dulapi
de stejari ciopliţi cu barda montaţi pe pari de lemn, îngropaţi în pămînt.
5. Kri.iger, Fritz, op. cit., p. 460.
6. Sistemul respectiv este intîlnit frecvent în toate zonele etnografice ale ţării
(vezi „Mobilierul popular românesc" de Capesius, Roswith, Cluj, 1974, p. 33.
7. Kri.iger, Fritz, op. cit., p. 465.
362 GHEORGHE BULEI
tarea traforului. Paturile de acest tip se întîlnesc mai ales în comunele

Moroicni, Huncu, Pietroşiţa. Sînt două variante de execuţie a acestui
tip : unul menţine îmbinarea tradiţională (ca la tipul mai sus menţio
nat) iar celălalt este lucrat tîmplăreşte, prin încheiere ; tipul cel mai
frecvent astăzi în zonă vădeşte influenţa oraşului. Informaţia de teren
situează răspîndirea acestui tip în perioada de la sfîrşitul sec. XIX şi
începutul sec. XX, concomitentă cu amploarea prosperităţii economice
declanşată de dezvoltarea tehnicii ţesutului şi a relaţiilor de schimb.
Amplasarea patului cunoaşte foarte puţine variante, neexistînd
deosebiri esenţiale între amplasarea lui în camera de locuit şi camera
curată, cu toată deosebirea funcţională existentă. In cazul prezenţei unui
singur pat în încăpere, acesta este situat în continuarea sursei de
încălzire, de-a lungul peretelui nordic, în unghiul format de acesta cu
cel răsăritean. In momentul apariţiei celui de al doilea pat. fixat în
timp de informatori la sf. sec. XIX, ataşat peretelui sudic paralel cu
primul, s-a schimbat şi formula de amenajare a interiorului.
Funcţionalitatea patului este în interdependenţă cu cea a încăpe
rilor în care este situat, deoarece piesa întîlnită în camera curată, cu
rol de reprezentare, devine piesă suport pentru ţesăturile de interior
cu valoare, iar uneori la capul său se aşează lada de zestre (este siste-
mul vechi de amplasare, ca în cazul interiorului locuinţei de la Bucşani).
De altfel, ,,colţul cu patul" este o zonă a interiorului bogat amenajată
artistic, completată pe verticală cu scoarţă şi textile decorative de interior.
Formă derivată a laviţei~, banca este o piesă rar întilnită în inte-
riorul ţărănesc din zonă. De altfel în zonele sudice ale ţării ea apare
tîrziu n_ Un prim tip îl constituie banca de construcţie simplă, în sistem
tradiţional ; ea se reduce la o platformă dreptunghiulară. sprijinită pe
4 ţăruşi în poziţie oblică, trecuţi prin grosimea blănii. Aşezată în tindă.
adosată peretelui median în prelungimea sobei şi folosită ca loc de odihnă,
banca nu are elemente decorative. Un astfel de exemplar a fost inclus
în colecţiile noastre, fiind achiziţionat din satul Dealu Frumos. corn.
Pietroşiţa.
Banca îngustă şi lungă fără spătar - de factură mai nouă - înve-
lită cu o ţesătură specială (macat) intră în componenţa interiorului fiind
aşezată în odaia curată, ataşată de obicei peretelui median. servind ca
piesă suport pentru produsele textile.
Banca cu spătar este frecventă în localităţile Pietroşiţa şi Moroieni
constituind o prezenţă recentă în cadrul interiorului din zonă.
Spătarul este bogat decorat cu elemnte traforate şi profile decu-
pate cu fierăstrăul. O formă primară o constituie banca-laviţă (în zonă
existînd ambele denumiri), lucrată din crengi de mesteacăn cioplite
sumar (exemplar depistat în satul Brebu). Sistemul constructiv este nou,
tîmplăresc, părţile componente fiind asamblate prin încleiere şi întărire
cu cuie metalice. Lungimea băncilor din acest tip variază între 2-5 m.
Băncile se găsesc astăzi cu foarte puţine excepţii, în afara interiorului
locuinţei, pe prispă şi în anexele casei. Indepărtarea ei din locuinţă se
face în momentul apariţiei celui de al doilea pat 10 .
8. ARTA POPULARA ROMANEASCA, Bucureşti, 1969, p. 214.

9. Capesius, Roswith, op. cit., p. 41.
10. Ibidem.
FORME DE MOBILIER ŢĂRANESC
363
Masa, în diferitele ei forme, este nelipsită din interioarele ţărăneşti

din zonă 11 . Masa joasă coexistă în două tipuri diferenţiate de forma
platformei.
Masa mică dreptunghiulară e socotită ca o formă autohtonă, fiind
prezentă numai în satele izolate (Brebu, Valea Mare) 12 . Construcţia piesei
este simplă şi constă în fixarea platformei în trei sau patru ţăruşi (fig. 1).
Masa joasă rotundă, formă provenită în regiunea noastră ca urmare
a influenţelor orientale, este extrem de răspîndită în toate localităţile
din nordul judeţului 13 ; susţinerea e asigurată de picioare din scîndură
(singurul tip de susţinere existent în zona noastră) îngustată la bază în
dorinţa sublinierii impresiei de degajare a piesei, fie prin profilarea unei
rotunjimi la punctul de contact cu solul. Mesele joase utilizate în timpul
consumării hranei nu au un loc fix în structura interiorului.
O formă intermediară este masa mică achiziţionată în satul Valea
Mare, cu platforma rotundă şi picioarele în formă de X.
In interiorul ţărănesc sînt prezente şi mesele înalte de factură
tradiţională orăşenească, diferenţiate atît de forma platformei cît şi de
sistemul constructiv utilizat în realizarea lor.
Intre piesele autentic ţărăneşti se înscrie masa dreptunghiulară
aşezată pe două picioare în formă de X, soliditatea fiind asigurată de o
stinghie orizontală. E o formă mai puţin utilizată în localităţile nordice
fiind mai frecventă în sudul judeţului.
O piesă de excepţie este masa rotundă înaltă cu sprijin pe un sin-
gur picior, fixat într-o talpă în cruce ; axul masiv din lemn de stejar,
de secţiune poHgonală este intens decorat cu încrustaţii geometrice.
Informaţia de teren certifică existenţa acesteia în prima jumătate a
sec. XIX, apariţia ei fiind datorată influenţelor orăşeneşti. H Piesa se
găseşte actualmente în cadrul muzeului sătesc din Pietroşiţa.
Ca urmare a pătrunderii influenţelor orăşeneşti şi a îmbunătăţirii
condiţiilor de locuire, în zonă îşi face apariţia şi masa înaltă dreptun-
ghiulară. Adaptată tehnologiei locale, lucrată de meşterii tîmplari ai
satelor piesa în cauză nu prezintă valenţe constructive şi artistice
:ieosebite. Un singur exemplar are un început de decor în latura infe-
rioară a picioarelor (linii întretăiate simplu, trasate cu scoaba). Mesele
sînt prevăzute în cele mai multe din cazuri cu mici sertăraşe. Masa
inaltă are un loc bine determinat în schema de amenajare a interiorului.
Ataşată peretelui răsăritean, între cele două paturi (piese de mobilier
care apar în aceeaşi epocă) masa este flancată de scaune înalte de aceeaşi
factură. Această formulă de amenajare a locuinţei este răspîndită în
toate localităţile din nordul judeţului (casa Cioranu Ruxandra din
Moroieni).
11. In inventarul arheologic scos la iveală cu prilejul săpăturilor efectuate în

anul 1!)59-1960 în satul Geangoieşti, corn. Dragomireşti de către Radu Gioglovan şi
Gabriel Mihăescu, staţiune din perioada neoliticului tîrziu - cultura Gumelniţa
au apărut şi două figurine din lut ars : un altăraş de cult (măsuţă) sprijinit p~
patru picioare şi platforma concavă şi un scăunel la care se păstrează un fragment
de spătar. Acestea au fost interpretate ca piese folosite în practicile de cult, prin
forma lor ele sugerează piese de mobilier existente pînă în zilele noastre (infor-
maţie G. Mihăescu şi P. Diaconescu).
12. ARTA POPULARA ROMANEASCA, p. 216.
13. Ibidem.
14. Capesius, Roswith, op. cit., p. 43 şi 45.
364 GHEORGHE 01-'LEJ
Scaunul, piesă legată în principal de scopuri utilitare. cu o largă

utilizare în cadrul locuinţei pentru odihnă şi pentru anumite îndeletniciri
de ordin gospodăresc : la tors, la prepararea hranei etc. este prezent în
diverse forme, adecvate fun(;ţionalităţii lui. Un prim tip îl constituie
scăunelele „culese" din natură, întîlnite frecvent în zonele pastorale.
Lucrat din segmenţi de lemn de brad LU platforma şi picioarele dintr-un
tot, execuţia lor nu diferă mult faţă de tehnicile utilizate pentru pro-
ducerea lor în alte zone etnografice ale ţării 1!>. Ea se bazează pe adapta-
rea la nevoile locuirii a unor materiale din natură. care corespund ca
formă şi dispoziţie elementelor de susţinere. Dimensiunile diferite în
funcţie de nevoile pentru care au fost create, de la dimensiuni obişnuite
pînă la lungimea unei bănci. sînt numeroase, mai frecvente formele
dimensionate obişnuit. Piese valoroase au fost aduse din satele Brebu,
eom. Runcu şi Meişoare, comuna Pucheni (fig. 2).
In zona subcarpatică a judeţului, bogată în păduri, sînt răspîn
dite scăunelele de diferite forme (rotunde şi dreptunghiulare) lucrate
simplu din lemn de fag. Ele sînt realizate în cadrul gospodăriilor ţără
neşti, execuţia lor nefăcînd obiectul unei profesionalizări deosebite. Intre
acestea interesează scăunelele cu scobitura concavă (fig. 3).
O formă veche este şi scaunul pentru vîrtelniţă (lucrat dintr-un
segment de lemn prevăzut cu ramificaţii ajustate la linie). In platforma
care se creează este practicată central o adîncitură pentru fixarea axului
vîrtelniţei.
Scaunele cu spătar. în formule constructive şi decorative tradiţio
nale, lipsesc din localităţile nordice ale judeţului. De altfel este categoria
de mobilă ţărănească care a suferit cele mai profunde transformări.
Abundă însă cele de factură orăşenească, care deşi nu pot fi incluse în
cadrul pieselor de mobilier cu caracter autentic, prin preluarea şi adap-
tarea formelor respective la tehnologia ţărănească, ele devin o realitate
a interiorului şi se cer menţionate. Interesează, pentru factura deosebită
spătarul ce prezintă elemente decorative realizate prin traforare şi decu-
pare de materiale, la care intervin şi elemente vechi de decor (crestături
geometrice ca în cazul scaunului cu spătar - jeţului - din corn. Runcu)
(fig. 4).
De dimensiuni reduse (o replică la scară a scaunelor mari cu
spătar) lucrată în exclusivitate din lemn de fag sînt scăunelele cu
spătar joase, cu platformă trapezoidală, cioplite şi fasonate cu barda.
decorate cu motive geometrice (crestături practicate cu barda). Intilnit
numai în satul Valea Mare, este o creaţie mai nouă a meşterilor rudari,
stabiliţi în perimetrul aşezării. In cadrul locuinţei ele nu au un rol fix,
fiind prezente în funcţie de necesităţi în tot spaţiul locuibil.
Piese de suport
Categorie aparte a mobilierului ţărănesc ele se întilnesc într--0 multi-
tudine de forme, de la cele simple cu caracter arhaic la cele perfecţio
nate, însoţind etapele evolutive de organizare a interiorului, confortul
sporit.
Ul. ARTA POPULARA ROMANEASCA, p. 211 şi Capesius, Rosw.ith, op. cit.,

p. 24.
FORME DE MOBILIER ŢARANESC
365
Piesele primare de susţinere a obiectelor de îmbrăcăminte şi a

celor de uz casnic, ca o perpetuare în timp şi în spaţiu a unor elemente
ce ţin de fondul străvechi de cultură, menţin în linii generale forma
naturală a materialului ; prelucrarea lor nu necesită o specializare, inter-
venţia omului este minimă şi se reduce la o adaptare a formei naiturale
la nevoile locuirii. Acestea nu au, în general, o amplasare fixă, fiind
aşezate la momentul oportun în locurile de trebuinţă. Intr-o etapă mai
nouă de evoluţie a interiorului ele au fost înlocuite cu piese perfecţio
nate, deservind aceleaşi necseităţi, motiv pentr11_ care se întîlnesc astăzi
mai frecvent în afara spaţiului de locuit (pe prispă, în podurile şi ane-
xele caselor).
Intre piesele existente astăzi în zonă, consemnăm : cuiele şi cîrli-
gele simple, din lemn, prepeleacul (un astfel de exemplar c&re şi-a men-
ţinut funcţionalitatea de suport pentru oale am întîlnit în Scheiul de
Sus, corn. Ludeşti), culmea, piesă de mult dispărută din locuinţele ţără
neşti, amintită numai de informatorii vîrstnici rn_
O piesă simplă de susţinere a obiectelor casnice de mici dimen-
siuni este poliţa. În casele vechi ea se menţine cz. o scîndură simplă,
fixată între două grinzi ale tavanului sau sub formă trapezoidală fixată
în colţul din spatele uşii, piesă care precede, după cum se pare, colţarul ;
o astfel de piesă a fost achiziţionată din satul Brebu, corn. Runcu, denu-
mită local „policioară" şi folosită pentru susţinerea vaselor cu apă.
Considerăm acest exemplar reprezentativ pentru o perioadă mai veche,
astăzi prezenţa lui fiind insulară în interioarele de tip vcehi. Menţionăm
şi poliţele de provenienţă meşteşugărească, pătrunse în interiorul ţără
nesc odată cu celelalte piese de mobilier de aceeaşi faotură, care aduc cu
sine noi modalităţi constructive, noi forme şi elemente decorative.
La casele foarte vechi se întîlnesc sisteme de susţinere practicate
în adîncimea pereţilor : firide, nişe, dulapuri, orificii dreptunghiulare
folosite pentru aşezarea lămpii (pentru a se asigura iluminatul a două
încăperi, de obicei tinda şi o cameră), corlatele (blăni înguste aşezate pe
partea interioară a pervazului ferestrei şi folosite pentru depozitarea
temporară a vaselor, ghivecelor cu flori etc.)
O formă perfecţionată a dulapurilor, inclusă în sistemul constructiv
al casei, o constituie rafturile închise cu uşi, o variantă de dulap. Formele
de acest tip sînt adaptate adăpostirii pieselor mici de uz casnic şi tempo-
rar a alimentelor. Din această cauză amplasarea lor se află întotdeauna
în apropierea vetrei. In cazul în care aceste piese apar amplasate în
alte zone ale clădirii sau încăperii funcţia lor este de a păstra piese
de valoare.
Ca urmare a procesului evolutiv îşi fac apariţia în cadrul locuinţei
piesele de suport, suspendate la înălţimi adecvate funcţionalităţii, ado-
sate de regulă peretelui median cu ajutorul cuielor : cuiere, blidare mai
rare şi întîlnite cu denumirea de dulap, dulapuri înalte susţinute pe
picioare, atît în camera de locuit cit şi pe prispă, ocupînd întreaga lăţime
la una din extremităţi şi colţarele. Categoria dulapurilor şi colţarelor nu
este reprezentată, în zona cercetată, prin piese de o valoare deosebită,
16. ln casa Popescu Varvara din satul Muscel corn. Moroieni a existat o
astfel de culme prinsă în ochiuri (lanţ) de tavan. '
366 GHEORGHE BULEI
ca sistem constructiv şi elemente decorative, cu excepţia a citorva exem-

plare intrate în colecţiile muzeului, achiziţionate din satele : \'alea l\1are,
Rîu Alb şi Lazăr Ceapă din Brebu decorate cu crestături din bardă şi
contur unduit (fig. 5).
Piese de depozitat
In domeniul pieselor de depozitat zona de nord oferă materiale
de certă valoare documentară şi artistică ; este o zonă unde s-au produs
intens piese de acest gen care în condiţiile economiei autarhice asigurau
necesităţile gospodăriei. Cu timpul, în anumite centre s-a ajuns la o
specializare şi în anumite cazuri la o înaltă perfecţionare şi profesiona-
lizare prin filtrarea în timp a tradiţiei transmise din gPneraţie în gene-
raţie. La prestigiul de care se bucurau piesele din această categorie a
contribuit şi inventivitatea şi măiestria unor meşteri locali. Prin indi-
vidualitatea astfel ciştigată piesele devin purtători ai însemnelor speci-
ficităţii contribuind la definirea orizontului spiritual .al zonei. Pe valea
Pi_mboviţei şi pe cea .a Ialomiţei, localităţi ca Runcu, Brebu, Valea Ma1·e,
Cîndeşti Deal ce se înlănţuie pe dealurile subcarpatice, completînd cu
produse caracteristice şirul celorlalte centre cu acest profil existente în
,intreq.ga zonă subcarpatică a ţării, şi-au ciştigat fiecare în parte un
sistem omogen de elemente decorative şi de combinaţii ornamentafe spe-
cifice, ajungîndu-se astfel ca într-o arie geografică restrînsă, un număr.
mare de centre să-şi cîştige o personalitate aparte (de exemplu ; dacă la
piesele provenite din Văleni Dîmboviţa predomină decorul realizat cu
compasul, ca element preponderent fiind motivul solar, la piesele de la
Valea Mare decorul este preponderent linear, în unghiuri şi haşurări).
Chiar dacă meşteşugul a pierdut ponderea de altă dată, în zonă se pot
întîlni şi astăzi meşteri care au practicat timp îndelungat acest meşteşug
şi care oferă bogate surse informaţionale (meşteri români în Brebu şi
Runcu, rudari în Valea Mare şi Scheiul de Sus).
Ca forme arhaice întîlnim lada săpată într-un trunchi de copac,
,,uleiele", trunchiuri scobite pe verticală folosite pentru depozitarea pro-
duselor alimentare. Ele preced hambarele, actualmente fiind întilnite în
podurile caselor, în anexele locuinţelor, deci nu în spaţiul de locuit
(fig. 6). Concomitent cu funcţia de depozitare se mai folosesc şi ca stupi
sau ca ştiubeie. Ca o formă veche, amintim de lăzile săpate în trunchiuri
de copac pe orizontală, ce se întîlnesc azi ca recipiente pentru adăpat
vitelez=J,ingă fintîni.
fJ,µ1ul următor, pe linie evolutivă, este cel al lăzilor lucrate din
blăm de lemn de fag, masive, înbucate în sistemul .. pană şi uluc" sau
„lambă şi uluci< în 4 pilaştrii care susţin întreaga construcţie şi dau
cutiei o oarecare elevaţie. Se impun precizări refeirtoare la materia primă
folosită, la diferitele faze ale prelucrării, tehnologie şi unelte. Vom
folosi informaţiile bogate furnizate de meşterii din Brebu şi Runcu :
se prefera lemnul de fag, drept, fără noduri. care putea fi „uşor de lucrat·'
şi care ,scurtat pe măsură" şi „uşurat din cioplit" la locul de tăiere era
apoi transportat la domiciliu, unde, după o perioadă de timp necesară
urscării lemnului erau executate celelalte operaţiuni, (informator meşte
rul N. Anghelescu oare a moştenit meşteşugul tatălui său; ambii au
lucrat în Brebu). Meşterul Constantin Gh. Popescu, din Runcu, folosea
FORME DE MOBILIER ŢARANESC
367
lemnul „care crapă drept" ; lemnul ales era tăiat în anotimpul rece
pentru ca „să nu aibă mîzgă·' (sevă) ce era „cioplit de verde cu b.1rda'·.
transportat acasă, pus în şură sau în casă „după sobă la uscătoare'"
unde era ţinut 2-3 săptămîni. Aceasta era metoda obişnuită, dar prin
extinderea comercializării produselor materia primă începe să se procure
şi vara. Acelaşi informator arată că uneori întreaga preLucrare a butucilor
se făcea la domiciliu. Blănile nstfel obţinute într-o primă fază erau apo'i
,,scobite şi cuţitoi te", după care erau îmbinate în „picioare" şi „mîini'',
întărite cu „cepuri'' de lemn (cuie). Uneltele folosite sînt : toporul de spart
şi pană de lemn, barda pentru cioplit, cuţitoaia pentru finisat blănile care
erau mai „zgrunţuroase la trup", scoaba de oţel pentru scobit şi incizat
motivele, iar în cazul celor rotunde compasul cu ghiară, sfredelul (fig. 7).
Piesele din această categorie au o mare, !recvenţă în zonă, argu-
mentată prin larga utilitate de care se bucură. ,!.n planul evolutiv .acestea
sînt primele la care apare şi elementul decorativ prin incizie. Decoraţia
apare la piesele destinate păstrării vestimentaţiei şi pornind de la prin-
cipiul că funcţia determină amplasarea, această categorie ocupă un loc
de cinste în cadrul interiorului. Piesele lipsite de decoraţie şi destinate
depozitării produselor alimentare sînt amplasate rare ori în spaţiul de
locuit (tronul de mălai şi făină) şi de cele mai mu1te oTi în poduri, beciuri
anexe. Lăzile destinate cerealelor sînt de mari dimensiuni, cu o eleyaţie
mai mare, uneori avînd spaţiul interior compartimentat funcţion~
Excepţie, ca ţinută fac piesele din Valea Mare, unde întîlnim un
decor redus la cîteva elemente pe faţa centrală şi pe capac. Mălaiul,
făina se depozitează fie în piese de acelaşi tip dar de dimensiuni mai
reduse, fie în lăzi vestimentare mai uzate.
Lăzile de zestre, piese exclusiv vestimentare, impun prin excelenta
ţinută artistică, prin armonia formelor, proporţionalitate, atenta execu-
ţie, ţinuta lor devenind un semn de distincţie socială.
In spaţiul cercetat se întîlnesc numai exemplare cu capacul drept,
decorate prin incizie pe întreaga suprafaţă, cu excepţia feţei care se
adosează peretelui. Uneori apare şi culoarea, ca element de punere în
valoare a liniilor incizate, efect realizat prin vopsirea suprafeţei în benzi
orizontale după care se incizează decorul ; în felul acesta se evidenţiază
liniile sau se pun în valoare spaţiile prin vopsire ulterioară inciziei.
Atenţia deosebită de care se bucură această categorie de piese în
cadrul procesului de execuţie, se argumentează în primul rînd prin
funcţia ceremonială ce o deţin, prin valoarea lor de sem.,n social şi în
cadrul interiorului, prin amplasarea într-un loc de vază.t,Aşa se explică
bogata lor decoraţie care se dezvoltă de la simple zgîrieturi pînă la com-
poziţii ample, omogene care vădesc un cert rafinament artistic. In funcţie
de preferinţele de selecţie a elementelor decorative centrele se diferen-
ţiază.rPiesele din Valea .Mai:e selectează de preferinţă motive lineare :
triungbiuri, linii întretăiate diagonal şi în formă de X, rombul în aso-
cîere cu bradul şi steaua, sugerate simplu (fig. 8). O piesă aparte, datată
1874, printr-o inscripţie în chirilică care cuprinde şi numele meşterului.
este lada de zestre din Valea Mare, unica din ~st centru, cu decorul
structurat pe bază de elemente solare (fig. 9). ~e remarcat la piesele
lucrate în acest centru bogata decorare prin incizie fără utilizarer} culorii
-
şi haşurarea, ca un element de diferenţiere a spaţiilor decorative.
368 GHEORGHE BULEI
De o certă individualitate sînt şi centrele situate pe valea Ialomi-

cioarei : Runcu şi Brebu. Piesele din aceste centre utilizează motive
geometrice simple, dispuse în registre orizontale : linia în zig-zag, X
înscris în patrat, patratele haşurate, asociate cu bradul (pomul vieţii)
înscrise într-un cartuş orizontal (fig. 10). Aceste motive sînt predomi-
nante în sistemul ornamental al zonei dar coexistă cu valoroase ele-
mente solare, fie în cadrul aceleaşi piese (fig. 11) fie în piese separate,
ca în cazul unui frumos exemplar înscris într-o foaie de zestre de la
1869 (fig. 12).
In tehnica decorării, inciziei i se asociază, de regulă, culoarea ;
se preferă negrul şi brunul la piesele vechi, verdele, roşcatul şi galbenul
la cele noi (fig. 13).
Un exemplar singular din Rîul Alb „un tronic" prezintă o com-
poziţie decorativă inedită, constituită din coloane şi arce de cerc (fig. 14).
Ulterioară din punct de vedere evolutiv este categoria lădiţelor
cu pereţii legaţi direct (fig. 15) folosite pentru păstrarea banilor şi a
obiectelor de valoare, ce prezintă o decoraţie de aceeaşi factură (fig. 16).
Unitatea de sistem constructiv şi decorativ a centrelor este marcată
şi de către categoria meselor-dulap (fig. 17) care se subscriu aceloraşi
legi decorative ca şi lăzile. Cele mai frecvente sînt întîlnite în Valea
Mare, unde se lucrează şi astăzi. Tehnica decorării este aceeaşi cu a
lăzilor produse aici (fig. 18). De o ţinută artistică remarcabilă este exem-
plarul achiziţionat din Runcu (fig. 19) cu capacul detaşabil, sub care se
află un sertăraş, două uşi care se închid printr-o pană fixată în axul
vertical. Remarcăm încasetarea elementelor decorative, fineţea şi rafina-
mentul rezolvării spaţiale.
Referitor la semnificaţia elementelor decorative folosite s-a încercat
o chestionare a mai multor meşteri ; de la meşterul N. Anghelescu din
Brebu s-a putut obţine doar un inventar al denumirilor locale ale dife-
ritelor motive frecvente în zonă (planşa 1).
Din prezentarea formelor de mobilier existente şi a principiilor
decorative care le relevă caractere aparte în contextul etnografic naţio
nal, putem concluziona că aceste categorii de elemente duc la definirea
nordului judeţului Dîmboviţa ca o zonă etnografică de sine stătătoare.
Analiza trăsăturilor definitorii, a stabilirii legităţilor respective, nu se
poate face însă numai pe baza unei categorii de piese, drept care se impune
studierea acesteia la modul contextual, în corelaţie cu celelalte elemente
de viaţă materială şi spirituală.
FORME DE MOBILIER ŢARANESC 369
PLANŞA I
A B
370 GHEORGHE BULEI
PLANŞA li
FORME DE MOBILIER ŢĂRĂNESC 371
PLANŞA III
I.
A lJ
' ,,,.
C D
372 GHEORGHE BULEI
PLANŞA IV
A n
C D
ELENA V ACARESCU - POETA A SUFLETULUI ROMÂNESC
IN LIMBA FRANCEZĂ
Mulţi au crezut că o dată cu dispariţia autorului „Primăverii amo-

rului" cuvintele şi crezul străbunului Ienăchiţă, acelea din minunatul
său „Testament" nu vor avea răsunet în inimile urmaşilor săi.
Şi totuşi, ceva mai tîrziu, dar foarte strălucitor apare pe firma-
mentul literaturii române de limbă franceză spectrul Elenei Văcărescu,
nepoata lui Iancu Văcărescu, care nu numai că devine o urmaşă demnă
a înaintaşilor săi, ci dimpotrivă arta sa literară şi oratorică capătă rezo-
nanţe europene.
Înzestrată cu o imensă capacitate de studiu, cu o mare sinceritate

şi dăruire pentru carier;i literară, pe care o începe încă din copilărie,
Elena Văcărescu se face u•_;or citită şi înţeleasă în poezia sa. Are o mare
însuşire de a oferi cititorului întreg universul sufletesc.
Şi cu toate acestea, deşi aparent starea sufletească a poetei este
liniştită, Elena Văcărescu trăieşte atît din punct de vedere strict istoric
cît şi din punctul de vedere al mişcărilor spiritual-artistice cea mai fră
mîntată epocă a timpurilor moderne.
Eudcaţia primită în copilărie contribuie foarte mult la formarea
poetei de mai tîrziu atît ca om de litere cit şi ca moştenitor al limbii
pămîntului unde s-a născut. A avut în plus norocul de a trăi încă de
copil în atmosfera spirituală a Carmen Sylvei ; de a putea să-şi îmbine
talentul moştenit cu simţul cultului pentru geniul poeziei populare
româneşti.
încă din tinereţe primeşte o educaţie a versului, a rimei şi ritmului,
a înclinaţiei spre literatură sub atenta supraveghere a profesorilor univer-
sitari din Paris, lucru care-i dezvoltă gustul pentru filozofie, estetică,
mitologie, istorie şi altele.
Sorbona ii oferă cunoaşterea ca profesori pe parnasienii Sully
Prudhomme, Leconte de Lisle şi Jose-Maria de I-Ieredia. Contactul cu
această şcoală, cu poezia de o formă îngrijită, sculpturală, bogată în
subiecte luate din mitologia greco-romană şi indiană îi deschide dru-
muri noi spre desăvîrşirea unei culturi şi a unei educaţii spirituale
demnă de o urmaşă a Văcăreştilor.
Seric poezii în limba franceză şi are un succes necontestat în
străinătate, aşa încît pentru volumul de versuri „Chants d'Aurore" Aca-
demia Franceză o încununează cu premiul „Archon Desperouses".
AL'EXANDnlNA ANDRONESCIJ
374
Acest lucru îi aduce însă reproşuri în ţara ei, (de a nu fi scris in

limba strămoşilor).
Eminescu chiar se exprima - ,,Să nu ştie oare româneşte? Spu-
neţi-le (era \'orba de părinţii ei) că voi învăţa-o româneşte eu şi-om
vedra clacc.-1 fiica Văcăreştilor va continua să ne nesocotească". 1
Din pricina unor intrigi de palat nu poate să rămină în ţar[1 <lecit
foarte puţin timp, apoi întoarsă la Paris scrie numai pentru patria sa.
reflectînd 111 opera şi activitatea pe care o depune ca orator, sufletul
rom{mului. Deşi tr[lieşte la Paris şi scrie într-o limbă străină creaţia ei
nu este întinată de nici o influenţă, aşa cum din păcate se poate observa
la mulţi dintre românii plecaţi peste hotare.
Preocuparea constantă de a-şi aminti originea română, de a consi-
dera un titlu de glorie faptul că aparţine acestei naţiuni de bravi a fost
atribuită descendenţei ei, în momentul în care numeroşi români îşi
reneagă originea de îndată ce şi-au cîştigat o anumită notoritate, sau
cînd în opera lor sînt uşor influenţaţi de anumite graţiozităţi străine.
Macedonki închidea în poezia lui sensibilitatea franceză, poate şi
p2ntru faptul că a avut nenorocul să apară în perioada cînd erau la
modă traducerile şi studiile franceze referitoare la folcolrul românesc.
Elena Văcărescu însă este uimitor de lucidă şi de imposibil de
influenţat.
Iată ce spune într-o conferinţă Auguste Dorchain, poet de esenţă
parnasiană. profesor la Universitatea din Paris : ,,Fiinţă profund ro-
mâncă prin suflet; perfect franceză prin limbă şi mai presus de toate
poetă : aceasta este Elena Văcărescu".
Ea constituie un admirabil exemplu pentru apărarea şi ilustrarea
teoriilor eredităţii şi dovedeşte în chipul cel mai evident că un poet tre-
buie să-şi aleagă printre descendenţii direcţi succesorii demni de el.
Th. Ribot spunea despre ereditatea poetei : ,,înclinaţie, inteligenţă,
într-un cuvînt toate calităţile strămoşilor se transmit descendenţilor" :i.
Şi pornind la drum cu această bogată moştenire de talent şi suflet
românesc începe să scrie şi scrie toată viaţa, poezie inspirată de limba
neamului său dovedindu-se o bună cunoscătoare de folclor românesc
cules din gura cobzarilor lăutari şi a ţiganilor cîntăreţi.
fo 1889 apare în versiunea germană „Der Rapsode der Dâmbo-
vitza", în 1899 versiunea franceză „Le Rhapsode de la Dâmbovitza". Mai
tîrziu în 1916 apare la Paris „Chants et legendes du cobzar" 3•
„Le Rhapsode de la Dâmbovitza" a fost în general bine primit de
critică, aşa încît Academia Franceză acordă Elenei Văcărescu pentru
această culegere de poezii populare premiul Julien Fabre.
Şi spunem în general, pentru că nu întotdeauna îi este recunoscută
autenticitatea poeziei populare.
Chiar şi Leconte de Lisle, unul din admiratorii Elenei Văcărescu
nu pare a înţelege specificul poeziei populare româneşti.
1 Văcărescu, Elena, Mărturisiri,
în „Gindlrea", an VI, nr. 6-8, 1926.
2 Revista Română, Bucureşti,
nr. 4, noiembrie, 1912.
3 Menţiune făcută de G. Adarnescu în Bibliografie, voi. III. (Aici G. Ada-
mescu presupune că acest volum ar fi imprimat în România în timpul războiului)
ELENA VACARESCU - POETA A SUFLETULUI ROMANESC 375
Şi este explicabil tocmai pentru faptul că însuşi dorul şi patimile,

durerile, bucuriile şi întreaga structură sufletească a poporului român
este dificilă în a o exprima perfect într-o limbă străină.
Luînd ca exemplu numai balada Mioriţa tradusă în mai multe
limbi ; aceasta nu exprimă perfect dorurile versiunii româneşti. Cu atît
mai mult cu cît o traducere a originalului suferă modificări în ritm, mă
sură, topică, rimă, nuanţe ale cuvintelor şi adesea chiar în sens. Deci
dintr-o dată am putea spune că versiunea românească suferă în tradu-
cere modificări nepermise pentru autenticitatea creaţiei populare.
Sau ne-am putea gîndi numai la un singur cuvînt pe care Elena
Văcărescu nu poate să-l traducă şi tocmai prin aceasta frumuseţea poe-
ziei popu.lare rămîne mai puţin accesibilă străinilor ; de pildă cuvîntul
dor sună în franceză „le Dor". El exprimă într-o singură silabă du-
rerea, dorinţa.
Şi totuşi aspectul perfect poetic al poeziei Elenei Văcurcscu im-
presionează profund prin cunoaşterea amănunţită a folclorului românesc.
Admirînd talentul poetei românce, Auguste Dorchain - autorul
volumului „Tinereţea gînditoare", afirma : .. Nu cred că existu în lume
o poezie populară mai frumoasă, mai prof undă, mai emoţionantă decît
cea din România ; şi nu cred că există în limba franceză o carte mai
potrivită să deschidă comoara unui suflet naţional" "·
S-a încercat adesea să se reconstituie circumstanţele în care au
luat naştere producţiile populare.
Împărtăşind părerile lui Auguste Dorchain Elena Văcărescu ex-
plică acest lucru, afirmînd că lăutarii 5 cobzari bătrîni îmbrăcaţi în
zdrenţe pitoreşti şi însoţiţi de cîteva acorduri de cobză colindă satele şi
tîrgurile acelor vremuri luînd cu ei şi ducînd mai departe din gură în
gură, valori inestimabile ale artei populare româneşti. Apoi ciobanii co-
boară toamna cu turmele din munţi, iar primăvara însoţiţi de aceleaşi
doine cîntate din fluier urcă din cîmpii ; sau ţăranul însoţit întotdeauna
la munca cîmpului de cîntece sau la hora din sat ; aceştia sînt de fapt
adevăraţii rapsozi populari.
Fiecare din ei poartă în suflet un dor ; exprimîndu-1 în cuvinte
pure ale limbii poporului, îl cîntă, îl îmbogăţeşte, îl transmite altora.
Transmiterea cîntecului prin viu grai izvorăşte din dorinţa de a-şi
exprima starea sufletească - acest lucru este aproape inconştient cum
inconştiente sînt şi modificările pe care le suferă creaţia populară.
In Conferinţa sa Auguste Dorchain încearcă să explice noţiunea de
cobzar şi spune că l-ar putea asemui cu un „fel de menestrel popular".
Adesea acesta joacă rolul unui lăutar, care îndeamnă la jocuri lente şi
melancolice ca „Hora", sau rapide şi îndrăcite ca „Ciocîrlia".
Dar nu numai lăutarul ţigan este în atenţia poetei ci şi ţăranul
căruia nu-i lipseşte graţia sentimentelor. In „Chanson de la quenouille"
(Cîntecul fuiorului) tînăra ţărancă foloseşte toate mijloacele inimii şi ale
imaginaţiei pentru a plăcea ilăcăului străin.
4 Auguste Dorchain. Conference citee. Cinci ani mai tîrziu va spune acelaşi
lucru în articolul „Le peuple roumain" apărut în revista „Le Pantheon", Paris,
nr. 11, 5 iunie, 1913.
5 Lăutarii de azi sînt priviţi în prizma amintirilor istorice a timpurilor cînd
recitau balade la masa prinţilor.
AL'EXANDRlNA ANDRONESCU
376
Tandreţea şi durerea femeii măritate care iubeşte şi nu e iubită

sînt atît de profunde încît dragostea ei moare aproape întotdeauna atunci
cînd este părăsită.
Dragostea oglindită în volumele de poezii ale Elenei Văcărescu
este prezentă sub multiple din manifestările ei : dragostea filială : ulti-
mile cuvinte ale soldatului muribund sînt îndreptate spre mama sa; sau
tînăra fată măritată după moartea mamei visează că aceasta doreşte să-i
cunoască copiii. Din această cauză ea se gîndeşte tot timpul la moarte.
A cules printre altele cîntece închinate eroismului celor căzuţi la
1877, cit şi cîntece vitejeşti din timpuri uitate.
In volumul de poezii „Doinele de miliţie" (,,Complaintes militaires")
sînt culese producţii populare în timp de pace. Dar şi aici se reflectă
durerea separării flăcăilor de familii atunci cînd sînt înrolaţi în armată.
,,Cîntecul de voinicie şi haiducie" este înlocuit cu „Cîntecul de bătălie".
Nu numai în poezie, dar şi în proza Elenei Văcărescu apar per-
sonaje populare.
Rada din romanul „Le Sortilege" (Vrăjitoria) îşi pierde cumpătul
din pricina morţii iubitului, dar îşi mai găseşte totuşi tăria de a trăi în
ura faţă de rivala sa.
Un sfîrşit trist găsim în povestirea „Le Fuseau brun et la Morte··
(Fusul brun şi Moartea).
„Je suis morte, jele sais, je suis morte ă cause de celui que j'aimais
et qui ne m'aimait plus. 11 epouse la fille du meunier et moi je suis
dans mon tombeau" 6• (Sînt moartă, ştiu asta, sînt moartă din vina celui
pe care l-am iubit şi care nu mă mai iubeşte. A luat de nevastă pe fata
morarului, iar eu zac în mormînt).
ln volumul „Nuits d'Orient" (Nopţi în Orient) din care face parte
povestirea de mai sus apare acelaşi erou combatant exprimat prin
„Voîvode" şi .,Haîduk" noţiuni neîntîlnite în altă limbă. Eroul este
,,Mihai: ou le Fils du dragon" (Mihai sau fiul dragonului).
ln romanul „Amor vincii" apărut în 1909 - ţiganul lăutar pă
trunde în atmosfera romantică a vieţii noastre rurale.
In 1912 Opera din Paris pune în scenă „Cobzarul" 7 ce îşi trage
subiectul din evenimente petrecute în satul Ciurari - moşina Văcă
reştilor.
Această dramă lirică cit şi romanul „Le Sortilege" reflectă obiceiu-
rile, superstiţiile, credinţele ţăranilor români.
Pentru prezentarea dramei Cobzarul - Opera din Paris a primit
indicaţii de regie şi pentru aranjarea decorului chiar din gura Elenei
Văcărescu.
Apare în decor noţiunea de „crâşmă·' un fel de cabaret aşa cum
îşi explică străinii
acest termen.
Sentimentul de dragoste profundă mergin<l adesea pină la sacri-
ficiu îl găsim în poezia „La fille des saules" (Fiica sălciilor). Smaranda,
eroina îndrăgostită se oferă morţii şi devine salcie plîngătoare şi sub
fereastra prinţului iubit murmură :
u Nuits d'Orient, Folklore roumain, Paris, 1907.

7 Cobzarul - dramă lirică în 2 acte de Elena Văcărescu şi Paul Milliet. Mu-
zica de Gabrielle Ferrari, Paris, Enoch, 1912.
ELENA VACARESCU - POETA A SUFLETULUI ROMANESC
377
„Vo'ivode, je t'aime; Vo'ivode, je suis morte pour toi" (Prinţule, te

iubesc ; Prinţule am murit pentru tine).
Eroina povestirii „Ileana et ses trois fiances" (Ileana şi cei trei
logodnici ai săi) îşi doreşte o dragoste intensă.
Tema centrală de inspiraţie este dragostea. Elemente principale şi
în acelaşi timp auxiliare sînt aceleaşi ca în creaţia populară ; natura,
muzica prin instrumentele muzicale.
Patriotismul Elenei Văcărescu dedus tocmai din preocuparea sa
asiduă de a face cunoscut străinilor folclorul ţării sale, reiese şi din
volumul de poezii dedicat patriei intitulat „Chants de guerre" (Cîntece
de război).
In ciuda caracterului poetic prezentat de povestirile volumului „Le
Rhapsode" ele rămîn totuşi în cadrul unei anume autenticităţi.
Carmen Sylva ar fi dorit „faire connaître au monde entier le fol-
klore romain" 8 (să fac[1 cunoscut lumii întregi folclorul român), dar nu
a avut în Franţa acelaşi succes pe care l-a avut Elena Văcărescu.
Poeta română demnă succesoare a Văcăreştilor a primit numeroase
elogii pentru „Le Rhapsode de la Dâmbovitza". Iată ce spunea Contesa
de Noailles : ,,O admirabilă culegere de poeme naţionale, reunite de
Elena Văcărescu mă lasă să întrevăd pasajele şi sufletul unui popor vi-
sător şi îndrăgostit. ii sînt recunoscătoare pentru că m-a făcut să cunosc
România vitează de păstori, despre care ştiam puţine lucruri, dat fiind
faptul că eu sînt grecoaică după mamă, şi după toată descendenţa ma-
ternă a tatălui" 9•
Revista franceză „Le Censeur" cunoscînd deja folclorul românesc
spune despre Elena Văcărescu următoarele : ,,Fără ea nu am fi cunoscut
din literatura română decît cele cîteva poezii destul de rău traduse de
Alecsandri şi cîteva poveşti adaptate din 1894 la 1896 de Dl. Jules Brun.
Or literatura română merită să fie mai bine cunoscută" 10 •
Dar toate aceste aprecieri sînt adresate mai mult poetei decît ţării
care a crescut-o.
In conferinţa sa Jean Richepin, este mai puţin atras de literatură
decît de sufletul poporului. Laudele lui se adresează mai întîi poporului
român şi mai apoi poetei.
Sînt admirate descrierile de costumaţie ale personajelor : ,,toate
aceste minunăţii bogate sau sărace, atît de delicios pitoreşti - tunici
şi rochii cu broderii grele, centuri cu tonuri strălucitoare, corsaje şi talii
paietate, cuafuri şi arme stranii..." 11.
Femeile sînt învăluite de voalurile maramelor. Tinerele fete sînt
îmbrăcate în rochii largi, roşii cu luciri de aur. ,,Căciula" băieţilor - ter-
men intraductibil este mult discutat de critica franceză.
Farmecul secerătorilor şi secerătoarelor interesează publicul spec-
tator în aceiaşi măsură, ca şi cele trei dansuri prezente în piesa Elenei
Văcărescu : hora cu ritmul voluptos, sîrba şi ţigăneasca cu ritmul ei
îndrăcit.
8 Vacaresco, Helene, Rois et Reines que j'ai connus (Regi şi Regine pe care
i-am cunoscut), Paris, 1908.
9 Les Annales, 7 aprilie, 1912.
10 Le Conseur, Paris, 20 aprilie, 1907.
11 Rene Renoist, Les Annales, 7 aprilie 1912.
IAL'EXANDRINA ANDRONESCU
378
In cîmpul vast la răsăritul stelelor, alături de cîntecul fluierului în-

depărtat se aud şoapte de îndrăgostiţi. Dimineaţa soarele le pîrleşte faţa
şi picioarele, rîul le împrospătează sufletul.
Şi iată impresia unui român care a vizionat spectacolul „Cobzaru-
lui" ,,Nous sommes chez nous ... C'est charmant et c'est pittoresque, c'est
splendide, c'est evocateur ... C'est une merveille de couleur locale, d'exac-
titude dans Ies details ... Douces visions du pays natal, images cheres et
inoubliees" n_ (Sîntem acasă ... E minunat şi pitoresc, e splendid şi evo-
cator ... E o minunăţie a culorii locale, de exactitudine în amănunturi...
Dulci viziuni a ţării natale, imagini scumpe şi de neuitat").
Dragostea pentru ţară a Elenei Văcărescu exprimată în întreaga sa
ope1·ă este admirabil oglindită în poezia „Man pays" - (Eu şi ţara mea)
din volumul de poezii „Le jardin passionnc" apărut la Paris în 1908.
Interesul şi dragostea pentru ţărani, pentru producţiile populare, pe care
le-a făcut cunoscute în Franţa porneşte din acele „simţiri şi senzaţii năs
cute din fiinţa locului, izvorîte din contemplarea colinelor familiale şi a
orizontului străbun" 13. Apar în acest volum tablouri pitoreşti din Bă
răgan şi Carpaţi, scene săteşti cu întreaga lor gamă de obiceiuri şi tra-
diţii folclorice, portrete de strămoşi şi eroi ai acestui pămînt, ecouri de
bucurii şi dureri izvorîte din acelaşi suflet cald şi bun al poporului
român:
,,Vous m'avez fait une âme avec tous vas vertiges,

Axec votre beaute qui souffre et qui s'epand,
Et je m'elance au jet chaleureux de vos tiges,
Car vous brules en noi bien plus fort que man sang"
(Man Pays) 1"
Cînd o cuprinde dorul de ţară aduce imagini scrise „o hartă nevă-

zută în jur", pline de metafore sintetice foarte sugestive :
,,Terrasse d'or ou le soleil pullule,

Lacs d'Orient pâlis par la clarte ;
Maison la - bas, couleur de campanule
Immense, lourd, sauvage et molete."
(Tous deux pareils) 15
12Leon Lahovary, Les Iauriers et Ies glaines, Paris, 1914.

13 Văcărescu, Elena, Mărturisiri, în „Gîndirea", an VI, 1926.
u Mi s-a născut un suflet din tot acest vîrlej,
Din toată frumuseţea aceasta dureroasă ;
Ţîşnesc în cîmpul ţării asemenea unui vrej,
Şi-n vine-mi arde seva ce-n mine şi-o revarsă.
(Ţara mea)
Traducere de Elisabeta Isanos

1t Cerdac de aur copleşit de soare,
Orientale, stinse, limpezi iazuri,
Al casei zid, albastru ca o floare.
Şi ale verii lîncede răgazuri.
(Asemenea)
Traducere de Elisabeta lsanos
ELEN A V ACARESCU - POETA A SUFLETULUI ROMANESC
379
Sau mai departe versurile ei ne invită pe meleagurile minunate

ale patriei :
,,J'ai toujours prekfe l'espace a l'aliitude,
Les plaines et Ies mers aux monts vertigineux"
(J'ai toujours prefere ... ) lG
La fel ca şi strămoşul său Ienăchiţă poeta îşi încredinţează durerea

pri\·ighetorii cu glas mîngîietor. Cu soarele leagă dialoguri pline de
bucurie ; drumului vorbeşte ca unui vechi prieten şi astfel fraternizează
cu întreaga natură a ţării mame. Codrul eminescian, simbol al naturii
veşnice unde „floare şi cîntec într-un trup se leagă" este locul preferat
pentru reculegerea omului lovit de soartă.
Poeta are viziunea destinului său în lupta cu valurile mării ; şi
totul este pus sub semnul mitului, al legendei. Ţărmul este patul unde
odihnesc ,.acorduri vibrante de liră", .. fantome pătimaşe"... tărîm ,,de
somn, de dragoste, de febre, de dorinţă !... ". ,.Nopţile de la noi" sînt „sin-
gure prea frumoase" ; demne de a fi păstrate „în adîncul pupilei mă
tăsoase".
„Cîntecul pătrunzător de fluier ... " venit ,,de la păstorii din larguri
de cîmpie" ,.din apropierea unui rîu moldav", ,, ... unde fîntîna cîntă/ Şi
carele trec pline de griu şi de pometuri". (,,Tout cela fut" - ,,A fost
demult"). O femeie îşi spală rufele „sub stele/ Acolo la fîntînă" (,,Le
Fuseau noir" - Fusul negru), ,,un flăcău fluieră culcînd iarba sub coasă".
Toate acestea constituie o adevărată splendoare a stilului poetic inspirat
de folclorul patriei. Anotimpurile şi frumuseţile naturii sînt exprimate
într-o coeziune cu oamenii din popor, fraţi, prieteni acelaşi suflet al
poetei.
Satul este adevărată icoană văzută prin visurile poveştilor copilă
riei îndepărtate, cu nostalgia şi înfiorarea răscolită de amintiri.
In proză şi în creaţia dramatică surprinde tablouri vii şi aprofun-
date în direcţia însuşirilor şi expresiilor permanente ale limbii populare.
Odele şi meditaţiile sînt dominate de figurile eroilor care s-au ri-
dicat pentru apărarea pămîntului străbun. Ştefan cel Mare este „ase-
menea unui arhanghel viteaz" la picioarele căruia se aştern „secolele
ca o jerbă".
Poeta spune la un moment dat:
,,Comme aux jours belliqueux et forts de Moldavie
Comme aux jours de conquete et de sanglant hazard,
Astre que pur suivait, dans le feu des tueries,
Natre Stephane au bleu regard"
(A l'Etendard d'Etienne le Grand) 17
16 Decînd mă ştiu, căutat-am popas în vaste spaţii -

Cîmpiile şi marea şi munţii, -naripaţii...
(Am preferat dintotdeauna)
Traducere de Ion Stăvăruş
17 In zilele de glorii ale Moldovei, ştii
Cum Ştefan în victorii cu sînge-ţi da sclipire,
Şi ca pe un luceafăr, în foc de bătălii,
Te urmărea cu-albastra lui privire
(La stindardul lui Ştefan cel Mare)
Traducere de Ion Stăvăruş
380 IALZXANDRINA ANDRONE'5CU
Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul „Vitejii intre vi-
teji" - în felul acesta se apropie poeta de mărimea acestui neam. Dar
tot atît de drag îi este şi eroul anonim „tînăr născut în Carpaţi", simbol
al poporului viteaz, încătuşat de secole şi trăind din veşnica dorinţă de
a se elibera (Chanson de guerre - Cîntece de război). La moartea aces-
tuia poeta plînge ca o iubită îndurerată.
Cea dintîi reprezentare a poeziei populare româneşti pe scenele
lumii, creaţia Elenei Văcărescu rămîne pentru totdeauna astru nepie-
ritor al limbii române în limba franceză.
Urmaşa Văcăreştilor nu se desminte a fi o descendentă demnă a
neamului său, căruia îi cîntă dorurile, durerile, bucuriile şi întreaga
gamă de sentimente izvorîte dintr-un suflet curat.
Lucrarea de faţă încearcă să schiţeze în cîteva cuvinte personali-
tatea Elenei Văcărescu ca rapsod al acestui neam talentat de răzeşi.
Iată ce spunea Nicolae Iorga : ,,Poeta încoronată de Academia din
Paris are în strigătele de pasiune, în şoaptele dorului, în plînsetele pă
rerilor de rău, în încleştarea de dinţi a mîndriei învinse, nota noastră,
a ţăranilor noştrii care, în cursul veacurilor au cuprins acest fel de sim-
ţire în gloriosul vers al cîntecelor lor. O româncă (... ) strămutată pentru
totdeauna în alt cerc de viaţă omenească, dar, netăgăduit, o româncă" 18•
BIBLIOGRAFIE
- Le Rhapsode de la Dâmbovitza - Chansons, ballades roumaines, recueilles par

Helene Vacaresco, Paris, 1899.
- Pahonţu, Eugene, L'activite patriote d'Helene Vacaresco - Contribution au fol-
klore roumain en France - Paris, 1929.
- Văcărescu, Elena - Srieri alese - Editura Minerva, Bucureşti, 1975.
- Stăvăruş, Ion - Elena Văcărescu, Editura Univers, Bucureşti, 1974.
1s Iorga Nicolae, ,,Un nou volum de poezii al D-rei Văcărescu", în „Semănă

torul", an. III, 1903.
M_UZE()G.RAFIE
FUNCŢIILE ŞI
SARCINILE MUZEULUI DE ISTORIE
MODERNA ŞI CONTEMPORANĂ lN LUMINA PROGRAMULUI
PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN DE FĂURIRE A
SOCIETĂTII
, SOCIALISTE MULTILATERAL DEZVOLTATE SI
,
DE INAINTARE A ROMÂNIEI SPRE COMUNISM
CLEOPARTRA IONESCU
Programul Partidului Comunist Romţm de făurire a societăţii so-

cialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea României spre comunism,
situează problema educaţiei socialiste în spiritul ideilor şi moralei co-
muniste, în formarea omului nou cu o înaltă conştiinţă socială. Viaţa
culturală schimbă tot mai mult activitatea oamenilor, pe ei înşişi.
inf1uenţînd diferite laturi ale formării personalităţii umane. După
cum subliniază secretarul general al partidului, tovarăşul NICOLAE
CEAUŞESCU „Educarea omului nou, formarea conştiinţei socialiste, a
concepţiei înaintate ştiinţifice despre lume şi viaţă reprezintă una din
sarcinile fundamentale ale edificării societăţii socialiste multilateral dez-
voltate şi înaintării spre comunism, căreia partidul nostru îi va acorda
şi în viitor o atenţie de prim ordin" 1. Alături de alţi factori culturali
muzeului îi revine sarcina de a-şi aduce contribuţia la educarea omului,
la formarea pentru viitor a tinerei generaţii, la ridicarea nivelului de
cunoaştere a trecutului şi prezentului istoric în spiritul socialismului
ştiinţific, materialismului dialectic şi istoric, de a reliefa prin toate
mijloacele contribuţia populaţiei judeţului la civilizaţia materială şi spi-
rituală a patriei. După cum se subliniază în Programul Partidului Co-
munist Român „activitatea politico-educativă trebuie să pornească de
la cunoaşterea trecutului de luptă revoluţionară a poporului nostru, să
se bazeze pe tradiţiile gîndirii şi culturii lui progresiste, revoluţionare,
ale culturii progresiste şi revoluţionare mondiale" 2 .
Pentru a răspunde cerinţelor actuale se impune ca muzeul să pre-
zinte cit mai complet formele de comunitate umană, privite în succe-
siunea lor istorică. Secţia de istorie modernă şi contemporană, alături
de arheologie şi de istoria medie, trebuie să prezinte în mod ştiinţific
evoluţia societăţii, îmbinînd armonios naţionalul cu specificul local, res-
pectîndu-se periodizarea istorică.
Nu trebuie să lipsească din expoziţie viaţa politică, organizarea ad-
ministrativă, alegerile de deputaţi şi a acelora care aveau să conducă
1 Nicolae Ceauşescu, Cuvîntare la sesiunea jubiliară a Marii Adunări Naţio

nale consacrată celei de a XXX-a aniversări a Eliberării României de sub domi-
naţia fascistă, Bucureşti, Editura politică, 1974, p. 44.
1 Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste mul-
tilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, Bucureşti, Editura po-
litică, 1975, p. 156.
384 CLEOPATRA IONESCU
judeţul, oraşele, comunele şi satele, schimbările intervenite în viaţa po-

litică a ţării, constituţiile, apariţia şi viaţa celor două foruri legislative
Adunarea Deputaţilor şi Senatul, partidele de guvernămînt, disensiunile
dintre partide şi din interiorul fiecărui partid, grupările şi regrupările,
care au avut loc în diferite etape istorice.
Structura economică, de asemenea se va ilustra în mod progresiv
cu tot ce este specific judeţului, apariţia şi dispariţia unor manufacturi,
fabrici, zalhanale şi alte stabilimente industriale. Fiind un judeţ cu tra-
diţie în industria extractivă, se vor marca metode de extraciie a petro-
lului şi cărbunelui, pătrunderea capitalului străin. In continuare se ,·a
marca industria textilă, trecerea de la războiul de ţesut, la industria
mecanizată, începutul şi continuitat2a în mod progresiv a industriei ma-
terialelor de construcţie prin punerea în funcţiune a fabricii de ciment,
industria chimică, electro-tehnică, forestieră, hidroenergetică. Un spaţiu
imporlant se va da dezvoltării agriculturii cu toate sectocirele : pomi-
cultură, viticultură, zootehnie.
In raport cu creşterea economiei se va reliefa şi creşterea nume-
rică a proletariatului, a conştiinţei sale de clasă. Socotim important a se
reliefa continuitatea în relaţiile externe, pe plan diplomatic şi economic.
arătîndu-se că oraşul Constantinopol în anul 1857, cînd au fost introduse
lămpile de gaz era iluminat cu petrol românesc :l_ Incepînd cu a doua
jumătate a secolului al XIX-iea produsele petroliere din ţară şi judeţ
erau apreciate şi exportate în Anglia, Franţa, Austria, Alger, Gibraltar,
Malia, Syria, Spania, iar negrul de fum de la Fabrica Ro!ncar din loca-
litatea Bucşani judeţul Dîmboviţa era exportat în Cehoslovacia, Iugo-
slavia şi Indiile Britanice" şi multe alte exemple. De asemenea, socotim
important a se arăta că România are rădăcini mult mai adînci în parti-
ciparea la diferite tîrguri şi expoziţii internaţionale şi naţionale. Nu voi
lla decît cîteva exemple : ,,Surse şi fabrica de petrol din Cîmpina", în
anul 1873, a fost medaliată la Viena 5• Către sfîrşitul secolului al XIX-lea
c1ceast{l rafinărie a fost asimilată de Societatea Steaua Română, care era
şi deţinătoarea Fabricii de petrol şi derivatelor sale din Bucmc~ti. l\Ion-
teoru şi Moineşti. a Fabricii de luminări şi stearină din Bucureşti, con-
ducte 1:entru trans1:ortul ţiţeiului Doiceşti-Glodeni, Buştenari, Gara Dof-
tana, Solonţ, Moineşti. Produsele acestei societăţii au fost medaliate în
anul 1802 la tîreul de la Philipopoli, în anul 139·1, a primit diploma de
onoare la Bucureşti. iar în anul 1900, la Paris, primcşte c~'a mai înalti"l
distincţie ,,Grund Pdx" n_ Pe acest fond de ,,dez\'oltare istorică a poporu-
lui ro;11{m p2 calea progresului economic şi social·' se Yor marca mo-
mentele importante ale istoriei patriei, ecoul şi contribuţia maselor din
judC'ţ la aceste evenimente ca : revoluţia condusă de Tudor \1adimirescu
111 anul 1821, revolu\ia burghezo-democratic.1 de la 1848 în ţările ro-
:i Arh. St. Di~nboviţa, fondul Intreprinderea Ioan Grigorescu, Tirg•.)\"i)lc, dos.

11.11097, f. 16.
1, Mircea Alexandrescu, Cileva date inedite privind exportul de petrol din
judeţul Dimboviţa intre anii 1881-1900, Acta Valachic3, Tirgovişte, 19î2, pp. ~85-
:l94 : J\.rh. St. Prahova, fondul Rafinăria Cîmpina, dos. 3,'1937 ; Arh. St. Dimboviţa,
fondul Camera de Comerţ şi Industrie, Tirgovişte, dos. 24/1937, f. 107.
'' Arh. St. Dimbovita, fondul Intreprinderea Ioan Grigorescu. Tirgovl.~te, dos.
5/1897, f. 32.
G Ibidem. dos. 3,'18!16, f. 38, Prim5ria or. Tirgovişte, dos. 57/1900, f. 102.
FUNCŢIILE ŞI SARCINIL'E MUZEULUI
385
mâne - caracterul ei unitar - înfăptuirea în anul 1859 a statului na-

ţional, cucerirea independenţei de stat a României, intrarea pe arena so-
cială a proletariatului, constituirea Partidului Social Democrat al Mun-
citorilor din România, răscoala din 1907, participarea muncitorimii la
acest eveniment, semn al solidarităţii muncitorimii cu ţărănimea, parti-
ciparea Rom{miei la primul război mondial. desăvîrşirea unificării sta-
tului naţional, crearea în anul 1921 a Partidului Comunist Român şi
lupta sa revoluţionară împotriva regimului burghezo-moşieresc, a fascis-
mului, pentru interesele celor ce muncesc pentru cauza democraţiei şi
păcii. Un moment important în viaţa poporului român îl va constitui in-
surecţia naţională armată, antifascistă şi antiimperialistă, participarea
României la războiul antihitlerist.
Construirea socialismului în România va fi concretizată în cele trei
etape istorice fundamentate ştiinţific în Programul P.C.R., a revoluţiei
popular democratice, înfăptuirea obiectivelor orînduirii socialiste şi fău
rirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, reliefîndu-se creşterea
rolului de conducător al Partidului Comunist Român. dezvoltarea Româ-
niei după eliberare, schimbările structurale interven:li~ în viaţa econo-
mica, social-culturală, coordonatele politicii externe, ilustrîndu-se ade-
vărul de necontestat că „Dinir-o ţară cu un pronunţat caracter agrar,
cu o industrie slab dezvoltată şi o agriculiură înapoiată, România a
devenit în mai puţin de 25 de ani o ţară industrial-agrară ru o industrie
puternică, în plină dezvoltare - organizată pe baza cuceririlor ştiinţei şi
tehnicii moderne, întemeiată pe proprietatea socialistă a întregului popor
- şi cu o agricultură socialistă de stat şi cooperatistă în plin proces
de modernizare, capabilă să asigure aprovizionarea în bune condiţii a
populaţiei cu produse agro-alimentare" 7 .
Cu prilejul vizitei în judeţul Dîmboviţa şi municipiul Tîrgovişte, în
anul 1969, secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu
sublinia : ,,construim socialismul, păstrînd cu recunoştinţă şi dezvc•ltînd
tot ceea ce au realizat mai bun, tot ceea ce au ridicat mai frumos înain-
taşii. Ceea ce ei au construit ne evocă patriotismul cu care ei au lupf'lt
pentru a asigura dezvoltarea naţiunii noastre" 8 • Acest dublu aspect al
societăţii socialiste : de moştenitoare a realizărilor trecutului, a tradi-
ţiilor progresiste, ale învăţămîntului, ştiinţei şi culturii, iar pe de altă
parte creaţia conştientă a maselor populare are un rol important în ac-
tivitatea ideologică şi munca politico-educativă, în formarea omului nou
cu o înaltă conştiinţă, în promovarea principiilor eticii şi echităţii so-
cialiste, în promovarea umanismului socialist.
Pentru ca muzeul să poată răspunde funcţiei cultural educative, în
atenţia specialiştilor trebuie să stea continua îmbunătăţire a cercetării
ştiinţifice, pentru cunoaşterea patrimoniului muzeal şi virtual, în ve-
derea îmbunătăţirii structurii tematice, în lumina ultimelor documente
de partid. De asemenea, se impune o cercetare de teren în vederea de-
pistării de noi bunuri, în scopul îmbogăţirii colecţiilor şi folosirea de
7 Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste mul-

tilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, Bucureşti, Editura po-
litică, 1975, p. 62.
8 Nicolae Ceauşescu, România pe drumul construirii societăţii socialiste mul-
tilateral dezvoltate, Bucureşti, Editura Politică, 1970, vol .IV, p. 209.
386 CLEOPATRA IONESCU
noi metode şi mijloace muzeografice de punerea acestora în valoare,

influienţînd succesul acţiunilor instructiv-educative. Cercetarea biblio-
grafică, arhivistică alături de piesa respectivă se impune ca o necesitate
obiectivă, ajutîndu-ne la cunoaşterea temeinică a locului, a condiţiilor
în care a avut loc desfăşurarea evenimentului, ne ajută la depistarea de
noi date şi fenomene.
In afara expoziţiilor de bază, expoziţiile temporare şi itinerante pe
o temă dată reprezintă o altă formă de valorificare a patrimoniului mu-
zeal, acţiune importantă a muncii instructiv educative de masă, acestea
deosebindu-se de expoziţiile de bază prin volumul şi profunzimea temei
respective. La întocmirea tematicii şi selectarea exponatelor avem în
vedere accesibilitatea tuturor categoriilor de vizitatori. In munca de în-
drumare în expoziţiile de bază temporare şi itinerante pe lîngă ghidajul
efectuat de personalul de specialitate se impune ca în sălile în care sînt
ilustrate momente cu semnificaţie naţională să se folosească mijloace
audio, în care să fie imprimate texte adecvate, mărturii ale participan-
ţilor la diferite evenimente. Proiecţiile completează expunerea ghidului
prin filme, casete, diapozitive, reliefînd pe peliculă documentat evoluţia
societăţii româneşti, cu trecutul de luptă revoluţionară, cu tradiţiile pro-
gresiste în domeniul ştiinţei, învăţămîntului şi culturii.
Un rol important îl constituie observarea publicului, a efectelor
asupra lor a fenomenelor vizuale şi ,a modului în care poate fi făcut mai
sensibil în faţa exponatelor.
In actuala etapă se impune o mai strînsă colaborare, cu organizaţiile
de pionieri, U.T.C., comitetele sindicale şi cluburile întreprinderilor din
oraşul de reşedinţă şi din celelalte localităţi ale judeţului, cu toate aşe
zămintele culturale săteşti. Manifestările să fie organizate după o te-
matică pentru a răspunde necesităţilor spirituale actuale sarcinilor edu-
caţionale, cincinalului revoluţiei tehnico-ştiinţifice.
Muzeul trebuie să fie alături de ceilalţi factori de cultură, în munca
instructiv-educativă, contribuind la formarea omului nou, a conştiinţei
socialiste a maselor, cultivînd în rîndurile tineretului dragostea pentru
patrie, pentru păstrarea vestigiilor trecutului, pentru cunoaşterea tradi-
ţiilor de luptă revoluţionară, pentru însuşirea concepţiei despre lume şi
viaţă, pentru lărgirea orizontului lor cultural-ştiinţific.
COLECŢII MUZEALE SĂTEŞTI
GHEORGHE BULEI
CICERONE MAREŞ
In amplul proces de integrare a valorilor culturale ale trecutului.

în contextul cultural naţional se înscrie şi activitatea de constituire a
unor colecţii muzeale siiteşti structurate pe domeniile marcante ale is-
toriei şi etnografiei locale, care sintetizează mărturii autentice, concrete
ale geniului creator popular.
Acestea au un rol important în activitatea instructiv-educativc'i şi
de formare a tinerei generaţii în spiritul respectului profund faţă de
trecutul istoric, facilitînd totodată, prin prezenţa obiectelor ca atare,
înţelegerea justă a vieţii populare locale, a tradiţiilor, în corelaţie cu
transformările substanţiale şi succesele obţinute în ultimele decenii. Ne-
cesitatea recuperării m~.terialelor cu valoare muzeală, a organizării co-
lecţiilor săteşti este un imperativ al vremii, mai ales că în etapa actuală,
mai mult ca oricînd, mutaţiile de ordin economic, social şi cultural, trans-
formă radical structura tradiţională a satului, situaţie ce antrenează în-
noiri fără precedent. Arhitectura tradiţională, îndeletnicirile, ocupaţiile,
precum şi obiectele casnice devin realităţi, în aceste condiţii „trebuie să
ne grăbim să mai observăm ce mai rămîne de observat, să culegem ce
mai rămîne de cules, căci mîine poaite numai urme neînţelese vor rămîne
din aceste minunate aşezări relicte, ce sînt martore aproape neschimbate
a unui trecut ce numără multe zeci de secole şi pe care avem încă ma-
rele noroc de a-l putea cerceta pe materialul viu dar şi marea răspun
dere de a nu-l lăsa să piară necercetat" 1.
în deplin acord cu aceasta, Muzeul judeţean Dîmboviţa a iniţiat
în ultimii ani o susţinută activitate de cunoaştere a patrimoniului exis-
tent în colecţiile muzeale săteşti.
La nivelul judeţului, colecţiile se diferenţiază după :
gradul de organizare ;
- numărul de piese ;
- locul de amenajare,
criterii în funcţie de care putem preciza categoriile de colecţii să
teşti existente pe raza judeţului : colţuri muzeistice şcolare ; colecţii şco
lare ; colecţii muzeale săteşti.
1. Racoviţă, Emil, ETNOGRAFIA. O DISCIPLINA A ŞTIINŢELOR NATURII.

în „Transilvania", nr. 69, iulie-august 1928, nr. 7-8, p. 523.
GHEORGHE DULEr, CICERONE MAREŞ
388
Vom aborda în lucrare numai colecţiile muzeale săteşti care îşi au

punC'tul de plecare în colecţiile şcolare constituite prin strădania unor
intelectuali locali, interesaţi de istoria aşezării, perseverenţi şi pasionaţi
colecţionari (Dumitru Ulieru - Pietroşiţa; Popescu Ilie - Malu cu
Flori ; Alexandrescu Mişu - Rîul Alb; Codreanu Maria - Moroieni
etc.) ; în unele situaţii strîngerea pieselor s-a făcut prin intermediul
.,căut{1torilor de comori", sub atenta supraveghere şi îndrumare a ca-
drelor didactice.
Strînse iniţial ca puncte didactice, pentru ilustrarea unor aspecte
concrete ale istoriei şi culturii populare locale, obiectele îşi găsesc, cu
timpul, destinaţia într-un ansamblu expoziţional : case tradiţionale (Pie-
troşiţa, Petreşti, Bezdl!ad) sau în aşezămintele culturale şi de învăţămînt
(Moţăieni, Malu cu Flori, Dobra, Cojasca etc.).
Activitate merituoasă, apariţia acestor colecţii. care salvează de
la o dispariţie sigură o serie de elemente ale culturii populare tradiţio
nale, reliefează o atitudine civică şi patriotică ce oferă, prin prezentarea
unor piese muzeistice, particularităţile de viaţă şi coordonatele esenţiale
ale manifestării material-spirituale ale oamenilor locului 2•
Desigur că, acţiunea de colecţionare s-a extins asupra întregului
ansamblu de valori, (documentare, artistice, arheologice), ponderea în
cadrul colec-ţ;ilor avînd-o în majorlt2tea ~-:.uuri]()!' piesnl'::' c-~nografice.
situaţie care a impus o axare a tematicii pe probleme d~ etnografie ~i
artă populară, însoţită de argumentul istoric (arheologic şi documentar)
pentru elucidarea unor aspecte referitoare la vechimea localităţilor. la
continuitatea de viaţă şi locuire pe aceste meleaguri (topoare din piatră
şlefuită de la Malu cu Flori ; fragmente ceramice din epoca bronzului de
la Pietroşiţa etc.), culminînd cu explozia informaţională din secolele
XIX-XX. Pentru perioada amintită, există serioase mărturii referitoare
la implicaţiile evenimentelor naţionale asupra istoriei locale : documente
din timpul revoluţiei de la 1848, reformelor agrare, războiului de inde-
pendenţă, primului război mondial ; la asemenea momente, localnicii
şi-au adus din plin contribuţia printr-o participare directă, eroică, do-
vada constituind-o numeroasele medalii, brevete de acordare a decora-
ţiilor, acte de împroprietărire, arme, fotografii de epocă etc.
Inaugurate cu prilejul unor zile festive (acordarea unor diplome
şi distincţii, sărbătoarea „Fiilor satului" etc.) colecţiile muzeale săteşti
au cunoscut mai multe etape organizatorice :
- cunoaşterea patrimoniului existent ;
- cercetări de teren ;
- completarea colecţiei prin achiziţii şi donaţii.
Cercetarea de teren s-a axat, în special, pe cunoaşterea particu-
larităţilor vieţii şi culturii populare locale, obţinîndu-se informaţiile şi
documentaţia necesară în vederea alcătuirii unei tematici ştiinţifice, ba-
zată pe realităţile !ocului.
Investigaţiile au fost orientate atit asupra specificului tradiţional
(ocupaţii, elemente de toponimie, arhitectura locuinţei cu schemele de
amenajare a interiorului, fenomenul artistic popular etc.) cît şi în ceea
ce priveşte integrarea creaţiilor populare în circuitul de valori contem-
porane.
2. ,.Reviste muzeelor", nr. 4/1973, p. 309.
COLECŢII MUZEALE SATEŞTI
389
Proiectele tematice întocmite au sintetizat datele culese, în funcţie

de care s-a stabilit profilul expoziţiilor. Muzeele au fost deschise în
zona nordică a judeţului, în localităţi cu similitudini în ceea ce prin·şte
aspectele de viaţă şi obiceiuri ; de aici şi planul tematicii puţin deosebit
de la o localitate la alta.
Dacă, în linii generale, aceste colecţii muzeale vor să reflecte uni-
tatea culturii şi civilizaţiei populare din zona nordică a judeţului. fie-
care dezvăluie şi particularităţilt locale. In principal, tematicile au fost
concepute în strînsă interdependenţă cu materialul existent, pe princi-
palele domenii de activitate economică, socială, în funcţie de care s-a
manifestat şi creativitatea populară.
Vom trece în revistă colecţiile muzeale săteşti mai importante. ce
se disting atît prin \·aloarea pieselor, cit şi printr-o formulă mai com-
pletă de amenajare.
Moţăieni
Colecţia muzeală cuprinde un scurt istoric, date generale asupra

evoluţiei localităţii în timp, cu menţiuni documentare şi o grupare a pie-
'ielor etnografice pe criteriul funcţionalităţii, ilustrînd : ocupaţiile (unelte
şi obiecte utilizate în agricultură, păstorit, carauşie etc ; meşte
şugurile tradiţionale (unelte pentru dulgherie, tîmplărie etc.) ; industria
casnică textilă (unelte şi produse finite).
S-a încercat o reconstituire a unui interior ţărănesc, cu gruparea
firească, în norme tradiţionale, a pieselor de mobilier, textile, obiecte
de cult, facilitată de prezenţa unor elemente arhitecturale originale (stîlpi
de casă, ferestre).
In zona centrală a sălii sînt expuse obiecte de uz casnic ; se impun
prin formă şi decoraţie blidele şi lingurile, piesele ceramice.
Portul popular de sărbătoare, cu multe dintre piese de provenienţă
musceleană, e grupat pe costume - bărbăteşti sau femeieşti. Aspectul
general al expoziţiei se completează fericit cu obiecte documentare, ex-
puse în vitrine (arme şi medalii, cărţi vechi în chirilică, icoane, acte de
împroprietărire).
Toate aceste elemente conferă colecţiei muzeale un caracte1· dis-
tinctiv, ştiinţific, ce dezvăluie în esenţă aspectele fundamentale ale vieţii
şi tradiţiilor localităţii, ale oamenilor săi.
Bezdead
O altă colecţie, de data aceasta în întregime cu material etnografic
şi de artă populară, a fost amenajată în nord-estul judeţului, în comuna
Bezdead, de pe valea Bizdidelului, afluent al Ialomiţei, în iunie 1976.
Bezdeadul, una din vechile localităţi ale judeţului, atestată do-
cumentar în 1572 3, cu o economie prosperă, se distinge prin mărturiile
de cultură populară autentice, prin sensibilitatea artistică a cr~atorilor
popular icare au menţinut pînă în contemporaneitate, viabile îndeletni-
cirile de tradiţie : ţesut şervete şi covoare, prelucrarea pieilor, vînă-
3 Potra, George, TEZAURUL DOCUMENTAR AL JUDEŢULUI DlMBOVIŢA
(1418-1800), Muzeul judeţean Dîmboviţa, Tgv., 1972, p. 118 ; doc. din 22 oct. 1572
de la Alexandru Mircea Voievod.
GHEORGHE BULEI, CICERONE MAREŞ
390
toarea etc. Impresionantă este arhitectura comunei, variată ca tip de plan.

ca proporţii şi armonizare a formelor ; grupate în zona centrală, case cu
un singur nivel, dintre care remarcăm casa lui Ion Diaconescu, cu foişor
,,în trei ape" situat în stînga faţadei şi două camere cu o tindă centrală,
şi cele cu două nivele, amintesc atmosfera veche a satelor.
Cele arătate, demonstrează fără echivoc necesitatea existenţei unei
colecţii muzeale, care să adăpostească valorile culturale. Colecţiei mu-
zeale i-a fost afectată o clădire proprie, încadrată arhitectural zonei cen-
trale, cu trei camere şi o sală, dintre care două sînt amenajate muzeistic.
Colecţia e grupată pe elemente funcţionale (obiecte şi unelte utilizate în
ocupaţii - păstorit, agricultură, prelucrarea lemnului - obiecte de uz
casnic, unelte pentru prelucrarea firelor, textile de interior şi piese
de port).
Interesantă, între exponate se află o presă de ulei de la începutul
sec. XIX, cioplită în lemn, cu o puternică expresivitate pe care o accen-
tuea7,ă patina vremii, formată din două planuri orizontale cu şuruburi
filetate trecute prin grosimea blănii superioare şi fixate la bază. Trebuie
menţionate piesele de port existente în colecţie, expuse separat sau re-
unite pe costume ; îndeosebi iile ţesute, cu o decoraţie bogată, în care
predomină nuanţe de negru şi albastru asociate cu paiete, definesc as-
pecte revelatoare ale costumului local.
Malu cu Flori
!n mai 1976, prilejuită de decernarea unor premii, la Malu cu Flori
se inaugurează, într-un din sălile căminului cultural, o interesantă ex-
poziţie etnografică, cu materiale locale, concepută pe aceleaşi principii
expoziţionale, determinate de componenţa colecţiei. Ca repere specifice
expoziţiei de aici surprindem piesele textile de interior : covoare cu
decoraţie originală, utilizînd elemente vegetale stilizate, armonizate cro-
matic. Colecţia are un număr de cca. 400 piese din toate domeniile Yieţii
populare, strinse, în ultimii ani, prin intermediul elevilor. Obiectele şi
uneltele legate de ocu;-aţii, îndeletniciri casnice, piesele de mobilier şi
frumoasele costume naţionale întregesc imaginea de ansamblu"·
Anterior s-a constituit colecţia muzeală de la Petreşti, pe teme de
istorie şi etnografie locală, cu concursul Muzeului judeţean Dimbo\"iţa,
prin împrumutarea de obiecte de muzeu 5.
Pietroşiţa
Cea mai importantă colecţie existentă

în judeţ s-a alcătuit la Pie-
troşiţa G într-o construcţie tradiţională de la
mijlocul sec. XIX.
Prezentată publicului în septembrie 19î4 ea e reorganizată în 1976,
re\·ăzută şi completată cu noi piese şi în ultimele două săli, unde s-a
amenajat un interior tradiţional. reunind totalitatea elementelor com-
ponente ale acestuia.
4. L:.i reuşita organizării expoziţiei, un pretios ajutor l-au adus Boescu Adri-
ana - muzeograf şi Timotei Constantinescu - restaurator pr.
5. .,Scripta Valachlca", tom. IV, Tgv., 1972, p. 393-395.
6. .,Documenta Valachicn", Tgv., 1974, p. 293-295.
COLBCŢII MUZEALE SATEŞTI
391
Subliniem valoarea artistică a textilelor, îndeosebi a covoarelor cu

motive tradiţionale : rotiţe pe negru, ,,România" etc. de un ales rafi-
nament al execuţiei şi sensibilitate cromatică. Una din săli a fost rezer-
vată expunerii întregului inventar al uneltelor folosite în industria cas-
nică textilă ce a jucat un însemnat rol în economia ţărănească locală.
Pietroşiţa distingîndu-se ca un important centru de ţesut covoare
încă din secolele anterioare. Argumentăm, în acest sens, existenţa unui
impresionant număr de covoare în casele vechi, cu o surprinzătoare va-
rietate de motive decorative, diversificate în timp. Din întreaga gamă
a ustensilelor pentru ţesut amintim cele două războaie de ţesut lînă şi
pînză, vîrtelniţele, dintre care una datînd din sec. XIX, ce prezintă
elemente primare de decor (şiruri de crestături în muchia superioară a
suportului în cruce).
Intre piesele de mobilier, o masă înaltă ce aminteşte de prezenţa
la Pietroşiţa a revoluţionarului paşoptist I. H. Rădulescu, compusă din-
tr-un ax masiv poligonal, decorat cu incizii, fixat într-o talpă în cruce,
cu o platformă circulară, lucrată sub influenţa mobilierului orăşenesc,
reţine atenţia vizitatorului doritor de inedit.
Prin integrarea, în ansamblul expoziţiei etnografice, a argumentu-
lui istoric, muzeul respectiv va căpăta un caracter complex, ilustrînd
mai amplu fenomenul istoric şi etnografic local.
Rîu Alb
Prin valoarea deosebită a pieselor, multe dintre ele din sec. XIX,
se impune colecţia din satul Rîu Alb, corn. Bărbuleţu. Intîlnim aici, ele-
mente decorative de arhitectură locală, obiecte de uz casnic folosite în
gospodăriile cu caracter pastoral şi mai ales păpuşarele remarcabile prin
decoraţie şi modalităţile proprii de compunere a motivelor ornamentale
de veche factură, ce ilustrează elocvent măiestria locqlnicilor, în arta
prelucrării şi înfrumuseţării lemnului.
Răzvad
Continuînd activitatea pe aceleaşi coordonate, de achiziţionare şi

valorificare a culturii populare, Muzeul judeţan Dîmboviţa a revăzut în
anul jubileului, 1977, expoziţia etnografică şi istorică din localitatea
Răzvad. Aici, ca şi în celelalte locuri, expunerea a fost ordonată tematic,
tot după criteriul funcţional al pieselor, rezultînd un tot bine definit.
Este vorba de prezenţa obiectelor specifice locului (de lemn, metal, tex-
tile etc.), reflectînd ingeniozitatea oamenilor în raport cu necesităţile
vieţii.
Răzvadul, primul sat atestat documentar din judeţ (1431) 7 situat
în imediata apropiere a fostei capitale, la locul de întîlnire a dealurilor
subcarpatice cu cîmpia, a reprezentat o puternică zonă de cultivare a
viţei de vie. Astfel că, localnicii au avut printre îndeletnicirile obişnuite
îngrijirea viilor şi prepararea vinului. Dovezile materiale (linuri, teascuri,
inventar de unelte folosite în vinificaţie) vorbesc de la sine, cu puterea
7. Potra, George, op. cit., p. 107, doc. din 17 nov. 1431 de la Alexandru Aldea
Voievod.
MAREŞ
392 GHEORGHE BULEI, ClCERONE
de convingere a obiectelor înseşi, ce odinioară erau utilizabile, nu numai

despre o preocupare moştenită de la daci, ci şi despre procedeele teh-
nice întrebuinţate, despre metodele de cultivare a viţei de vie şi am-
ploarea sa pe dealurile ce mărginesc aşezarea.
E numai un aspect din multitudinea ocupaţiilor ce au determinat
dezvoltarea ulterioară a Răzvadwui.
Pentru expunere s-au folosit în toate cazurile mijloace moderne,
diversificate în raport cu structura colecţiilor : panouri pentru etalarea
pe verticală a pieselor, podiumuri, suporţi metalici, vitrine etc., conce-
pute şi integrate mediului expoziţional. în acord cu ideile tematice şi
punerea în valoare a materialului muzeistic.
Reţeaua de colecţii muzeale, de muzee, din cadrul judeţului Dîm-
boviţa, este mult mai largă, oprindu-ne atenţia numai asupra acelora
organizate de Muzeul judeţean Dîmboviţa, în colaborare cu factorii cul-
turali responsabili din comunele menţionate.
Avînd un rol însemnat în educarea şcolarilor, colţurile muzeistice
şcolare, destul de numeroase, suplinesc lipsa unor colecţii săteşti.
Prin ceea ce s-a realizat, prin preocupările viitoare, se are în ve-
dere o antrenare mai cuprinzătoare a factorilor de răspundere din judeţ
(C.C.E.P.C.S., căminele culturale, şcolile) în canalizarea iniţiativelor, a
manifestărilor artistice culturale, pentru „stimularea mai puternică a
spiritului de creaţie a maselor în sfera culturii" 8, .,încît oamenii muncii
să-şi poată petrece timpul liber cit mai plăcut şi în acelaşi timp edu-
cativ" !l_
Este un imperativ social-cultural de stringentă actualitate, un act
de ridicare a conştiinţei maselor ce se cere probat prin activitatea prac-
tică, concretă.
8. Congresul educaţiei politice şi al culturii socialiste, 2-4 iunie 1976, Ed. po-
litică, Bucureşti,1976, p. 51.
9. ,,Revista muzeelcu''. nr. 2/1973, p. 101.
NO'fE
CÎTEV A PRECIZĂRI PE MARGINEA „CĂLEI CEA BĂTRIN Ă
A LUI l\UHAI VODĂ, CARE VINE DE LA ORAŞ"
PETRE DRAG UŢOIU
MIHAI OPROIU
1n jurul Tîrgoviştei documentele amintesc numeroase date care

vorbesc despre o intensă locuire, existînd un număr important de to-
ponime, pline de conţinut şi semnificaţie, care ne ajută să înţelegem mai
bine vechea Tîrgovişte.
Cu iz puternic de răşină, străbat pînă la noi ştiri despre „drumul
mocanilor" ce trecea „pe sub deal", descifrăm cu greu „drumul vii lui
Voivod" s-au ne lăsăm paşii călăuziţi „Pre uliţa cea veache pănă în
Tîrgoviştioară".
La poalele dealului viaţa pulsa aflîndu-se „ciutăria domnească cea
veche", precum şi mari „heleştee domneşti". In apropiere trecea „dru-
mul Tîrgoviştei" cunoscut şi sub numele de „drumul mare al olahului".
Către mănăstirile din jur pleca o adevărată reţea de drumuri, din-
tre care cele mai cunoscute erau cele care mergeau către mănăstirea
Dealu. Din documente aflăm ştiri despre „cali ci bătrînă a lui Mihai vodă,
cari vini di la oraş", menţionată la 15 mai 1628.
în 1696 era amintit din nou „drumul cel vechiu al mănăstirii Dealului",
ceea ce dovedea că reprezenta o permanenţă încă în conştiinţa tîrgovi 7te-
nilor.
Ştirea transmisă este deosebit de interesantă, documentele referin-
du-se la „cali ci bătrînă" sau „la drumul cel vechiu", ceea ce însemna
că între timp apăruse un drum nou, cunoscut sub un alt nume.
Apare clar că între cele două drumuri erau diferenţe însemnate
da,te de locurile prin care treceau, apărînd şi necesitatea unei explicaţii
viabile care să motiveze în mod logic motivele pentru care a apărut
necesitatea unei „noi căi spre mănăstirea Dealu".
Din acelaşi document cunoaştem că drumul era numit ,,a lui Mihai
vodă", rămînînd în conştiinţa locuitorilor de la mijlocul secolului al
XVII-lea sub acest nume, considerînd că fusese realizat în timpul domniei
unui „Mihai vodă". Apare însă o întrebare firească, care se cere să se
precizeze cînd a domnit acel Mihai.
Este cunoscut şi astăzi că în satul Valea Voievozilor, cătunul Furtu-
ne~ti, prin grădinile locuitorilor Furtună Elena, Paşol Elena şi Furtună
Nicolae se păstrează lespezi de piatră avînd dimensiuni între 0,55 m./
0,40 m./gr. 0,08 m. - 0,62 m./0,45 m./0,04 m. menţinîndu-se tradiţia unui
vechi drum ce ar fi existat din timpul lui Mihai vodă.în prezent, în mare
parte terenul a fost desfundat şi redat agriculturii, însă locuitoarea
PETRE DRAGUŢOIU, MIHAI OPROIU
396
Furtună Elena mărturiseşte că bătrînii spuneau că în această zonă se

săpa greu, bătrînii afirmînd că pe aici îşi băgase dracul coada. Surprinde
coincidenţa care există între tradiţie şi documentul istoric 1• Incercind să
lămurim la care dintre voievozi se referă documentul, observăm că tra-
diţia populară se referă la Mihai Viteazul de la care s-a preluat numele
şi a rămas în conştiinţa oamenilor prin faptul că era înmormîntat la
m[rnăstire, el devenind un adevărat simbol pentru localnici.
Spre deosebire de tradiţie, documentul se referă la Mihail I. domn
al Ţării Româneşti între 1418-1420, cunoscut fiind faptul că între Mihail
I şi Mihai Viteazul nu a mai fost nici un domn cu acest nume. Este
îndeobşte cunoscut şi faptul că Mihai I în timpul cit a fost asoci~1t la
domnie cu fatăl său, a fost un bun gospodar, interesîn<lu-se de bunul
mers al cetăţii, edificînd sau ajutînd la edificarea primelor monumente.
Cunoscînd că „cali ci bătrînă a lui Mihai vodă", se îndrepta către
mănăstirea Dealu, menţionată pentru prima dată la 1431, nu îndreptă
ţeşte să credem că şi mănăstirea a existat ceva mai devreme, căci despre
o atribuire a „căii cea bătrîne" lui Mihai Viteazul nu se poate vorbii.
Considerăm aceasta pentru că într-o scurtă perioadă de timp. drumul
către mănăstirea Dealu nu se putea schimba, acest fapt realizîndu-se
într-o perioadă mai lungă de timp, fiind implicate schimbări structurale
în cuprinsul oraşului, Curţii domneşti şi chiar a mănăstirii .. sfintul
Necolai din vii".
Fără să reuşim să efectuăm o ridicare topografică, urmele acestui
drum se aflau pe axa existentă între turnul Chindiei - mănăstirea
Dealu, cu puţină deviere spre nord, ceea ce ne îndreptăţeşte să presu-
punem că neputînd să i-a în mod abrupt dealul, se strecura pe Valea
Saşilor, ajungînd domol pînă sus unde era mănăstirea. Intr-o perioad,i
următoare pe care în prezent nu o putem determina cu exactitate, dru-
mul din oraş către mănăstirea Dealului a suferit o deviere către sud,
strecurîndu-se mai uşor pe „Valea Voivodi", cunoscut din documente
sub numele de ,,drumul ce miarge pre Valea lui Voivod".
1 D.R.H., B. Ţara Românească, sec. XVII, voi. XXII, p. 170-171, doc. 1628,
mal 15, Gorgola.
VECHILE PIVNIŢE TIRGOVIŞTENE
RADU CONSTANTINESCU
Una din particularităţile vechii vieţi urbane în perimetrul cetăţii

de scc1un de la Tirgovişte o constituie, încă din cele mai vechi timpuri,
trecerea dintr-o mîm1 în alta, indiferent de clădirile ori spaţiile agricole
de deasupra, a subteranelor cu rost de depozit sau de atelier, ca obiect
de tranzacţie esenţial separată.
O explicaţie ar putea-o constitui, după părerea noastră, frecvenţa
cutremurelor în regiune, care, chiar de mică intensitate fiind, pricinuiau
în vremurile vechi, cînd strămoşii nu deprinseseră încă meşteşugul de
a construi trainic, mari pagube clădirilor. O însemnare a scribului Mihail
din Tîrgovişte pe un manuscris slavon ne vorbeşte încă de la 1411 despre
astfel de prăbuşiri de ziduri în urma unui cutremur. 1 Nu mai vorbim
acum de seismele din veacul al XVIII-lea şi de marele cutremur din 1802,
care au provocat prăbuşirea totală a palatului lui Brîcoveanu.
O altă explicaţie rezidă în dezvoltarea precoce după modelul urban
central-european a Tîrgoviştei, de la Mircea şi Mihail pînă în vremea lui
Neagoe Basarab, cînd aflăm aici, ca şi în tîrgurile săseşti, un jude urban
şi un colegiu de 12 pîrgari. 2 Or, depozitele negustoreşti fiind ceva obiş
nuit în condiţiile comerţului protecţionist de etapă obligatorie, care este
orînduit şi la Tîrgovişte, loc vechi de vamă şi de tîrg, încă din vremea
lui Vlad Ţepeş 3, era inevitabilă construirea pe scară largă a unor pivniţe
încăpătoare, menite a adăposti timp îndelungat mărfuri altminteri peri-
sabile.
Nu este aşadar de mirare că şi în perimetrul vechii curţi domneşti,
ori în imediată apropiere, aflăm din cele mai vechi timpuri astfel de
subterane, care impresionează şi astăzi.
De asemenea, faptul că cea mai veche copie slavă de drept urban
bizantin, în care se reglementează în chip amănunţit modul de construire
1 Muzeul Istoric de Stat din Moscova, fond Slav Sinodal' naja Biblioteka,
ms. 55 (35) f. 204 v. Cf. R. CONSTANTINESCU, Manuscrisele slavo-române ale
vechii Biblioteci Sinodale din Moscova, ,.Studii" 24 (1971), 1029-1033.
2 DRH, B, II, nr. 94.
3 Cf. G. GONDISCH, Cu privire la relaţiile lui Vlad Ţepeş cu Transilvania
în anii 1456-1458, ,,Studii", 16 (1963), 681-696.
398 RADU CONSTANTINESCU
a caselor şi prăvăliilor, inclusiv beciurile şi depozitele subterane, a fost

alcătuită în anul 1451 la Tîrgovişte" este aşijderea grăitor.
Primele danii de case în Tîrgovişte sînt din anul 1417, dacă nu
chiar mai timpurii, 5 iar cea mai veche mărturie privind o tranzacţie
al cărui obiect era o astfel de pivniţă, evaluată împreună cu locul de
deasupra la 5000 de aspri, sumă imensă la acea vreme, din timpul lui
Neagoe Basarab (1512-1521). 6
Mai toate documentele care ne vorbesc despre astfel de depozite
subterane încep a fi alcătuite însă din 1600 înainte, cînd oraşul se în-
tinde pînă la zidurile curţii domneşti. Astfel, marele ban Calotă dă ocine
peste ocine pentru o astfel de pivniţă 7 iar un an mai tîrziu un popă
Tudoran, scapă de la moarte pe hicleanul Dragu postelnicul, punind vorbă
de lîngă vodă Mihai Viteazul în schimbul unei pivniţe evaluate la nu
mai puţin de 9000 de aspri H_ Era vorba de fapt de trei pivniţe de piatră.
slujind desigur ca depozit de mărfuri şi alimente, pe care Iane fratele
Dragului, le va dobîndi îndărăt abia la 1613, cînd se mai potoliseră
vremurile 9•
In mod obişnuit astfel de beciuri se vînd atunci împreună cu pră
văliile de lemn şi chirpici de deasupra, precum cele cinci pivniţe de
piatră, adevărate catacombe, cumpărate cu suma fantastică de 50.000 aspri
de către marele vistier Necula în 1616 de la un Calotă, poate urmaşul
celui din vremea lui Neagoe Vodă. 10
Observăm cu acest prilej că de fiecare dată cei care cumpărau
pivniţele erau marii demnitari, legaţi de curtea domnească, aşa cum
se petrec lucrurile şi în 1623 cînd Cernica, fost mare vornic, vindea
mînăstirii Golgota un astfel de beci 11 , iar marele logofăt Papa cumpără
o altă pivniţă şi aceasta de piatră, de la popa Nenciul 12•
Faptul că primii constructori şi posesori de beciuri erau preoţii
bisericii domneşti este de altfel plin de tîlc.
Neguţătorii, fie ei cît de bogaţi, nu se puteau încumeta a cumpăra
bolţi, vrednice de palatul cu care se învecinau, aşa cum de pildă orăşea
nul Fota va cumpăra pentru 20.000 de bani, doar jumătate din pivniţă
în 1627 de la preotul bisericii curţii, popa Iane. 13
Deasupra unei subterane de acestea încăpeau nu mai puţin de
patru prăvălii, aşa cum arată un document din 1630, H două prăvălii
fiind socotite la 1651 a ţine în mod obişnuit numai de jumătate de piv-
4 Leningrad, Biblioteca Saltykov-Scedrin, ms. F. II. 152.

5 DRH, B, I, nr. 39.
G Doc. cit., supra, nota 2.
7 DIR, B, s. XVI, vol. VI, nr. 379.
8 DIR, B, s. XVII, vol. I, nr. 13-15.
9 DIR, B, s. XVII, vol. II, nr. 190.
10 DIR, B, s. XVII, vol. III, nr. 31.
tt DIR, B, s. XVII, vol. IV, nr. 226.

12 DIR, B, s. XVII, vol. IV, nr. 291.
u DRH, B, XXI, nr. 220.

14DRH, B, XXIII, nr. 96.
VECHILE PIVNIŢE TlRGOVIŞTENE 399
niţă 15. Aceste beciuri imense aparţinuseră toate cîndva preoţilor bisericii
domneşti, avînd desigur atunci legătură directă cu reşedinţa parohială.
Logofeţii orăşeneşti, oameni cu dare de mină, ca slujbaşi ai curţii,
stăpîneau şi ei astfel de hrube, cu rosturi comerciale ori agricole, precum
Efrim, Stoica, şi Staico - ultimul fiind unul din cei mai de seamă
cărturari ai Tîrgoviştei veacului XVII. 16
Incepînd din 1642, cînd Matei Basarab reface şi întregeşte curtea
voivodală, bolţile domneşti se întind pe un perimetru considerabil, fiind
lărgite şi prelungite, iar coronamentul lor este refăcut şi consolidat,
pentru a putea susţine noile construcţii. ii
Pivniţele logofeţilor şi parohilor curţii, ca şi cele stăpînite de boierii
veliţi, nu se unesc încă la acea vreme însă cu bolţile subteranelor curţii
înseşi, lucru ce avea să se întîmple abia în vremea lui Brîncoveanu.
Deocamdată, în 1644, pe cînd lucrările la noul palat erau în toi, Matei
Basarab întărea spătarului Drăghici nişte pivniţe părăsite, ce aparţi
nuseră cîndva unui anume Dumitru, lingă beciurile pe care Drăghici
le stăpînea deja. Or, acest Drăghici era fiul logofătului Papa, adică
cel care cumpărase în 1623 pivniţele preotului de la curtea Domnească. 18
Este aşa da.r prea cu putinţă ca încă de pe atunci să fi început
unirea pivniţelor domneşti cu a celor dinspre tîrg. Frecvenţa în anii
de înflorire basarabească a curţii voivodale (1651-1660) a tranzacţiilor
în care beciurile ce se întindeau dedesubtul Uliţei Mari pînă în poarta
curţii fac obiect de vînzări, schimburi şi litigii rn, ne îndeamnă a crede
că de data aceasta, rostul locurilor de deasupra, mai toate necultivate,
dar aflate la uliţa mare, juca rolul precumpănitor, cu atit mai mult
cu cit îndeobşte, preţurile beciurilor sînt de data aceasta scăzute. Primul
caz de înstrăinare a unei pivniţe domneşti datează din 1653 2;>, Matei
Vodă renunţînd, după construirea noilor beciuri din incinta însăşi a
curţii, la una, poate ultima hrubă din afara porţilor, de care se folosise
cîndva domnitorul.
Fără doar şi poate, rostul economic al vechilor subterane scăzuse,
ori ce puţin ele nu mai puteau fi folosite de neguţătorii, care în condi-
ţiile de apăsare fiscală a epocii fuseseră nevoiţi să renunţe la vechile
lor legături comerciale de sine stătătoare. 1n lipsa altor bunuri însă,
catacombele continuă să reprezinte în continuare obiect de moştenire
şi tranzacţie separa.tă ele dăinuind mai departe, pustii de data aceasta.
15 G. POTRA, Tezaurul documentar al judeţului Dîmboviţa, (1418-1800),

Tîrgovişte, 1972, nr. 424.
1G G. POTRA, nr. 341-342, din anul 1639.
17 Cf. N. CONSTANTINESCU, Contribuţii arheologice asupra curţii domneşti
din Tîrgovişte, (sec. XIV-XVII), ,,Studii şi cercetări de istorie veche", 15 (1964),
228-238.
10 G. POTRA, nr. 364.
19 G. POTRA, nr. 424 (pivniţă care aparţinuse bisericii domneşti) 434, 457
şi 481.
20 Biblioteca Academiei DCXLV.5 (pivniţă domnească). Regest la G. POTRA,
nr. 442.
Documente din 1683 21 , 1686 22, 1688 2.1, 1689 24 şi 1690 25 , consem-
nează astfel în continuare, descriindu-le aşezarea şi înfăţişarea, vechile
bolţi de pe Uliţa Mare, cîndva stăpînite de boieri şi alţi demnitari,
părăsite însă şi vîndute de urmaşii scăpătaţi.
Magistratura urbană a cetăţii de scaun avea să preia de aceea,
treptat, la finele veacului al XVII-lea, mai toate depozitele subterane
de la Uliţa Mare, care se concentrează sub Brîncoveanu în mina vorni-
cului de tîrg Pascali (1689-1697) 2fi_
Restaurarea pivniţelor de pe Uliţa Mare coincide în timp cu relua-
rea activităţii edilitare la curtea domnească, Constantin Brîncoveanu
însuşi, care în 1692-1697 reconstruieşte palatul, cumpărînd o hrubă
la 1695 27 . Documentul arată că este vorba de o pivniţă aşezată ,,în
oraş", dar condica de cheltuieli a domniei dovedeşte că o astfel de hrubă
se afla chiar dedesubtul porţii principale a curţii domnitorului, din care
pricină Vodă Brîncoveanu avea s-o astupe în 1696 2R.
21 G. POTRA, nr. 608.

22 G. POTRA, nr. 618 (,,două pimniţe de piiatră, una în curte, alta iase cu
gîrliciul la uliţă, care loc iaste lingă Uliţa cea Mare, pe lingă locul Brînzei, care
ni să trage şi mie de la moaşă-mea Gămătoaie"). Una a fost vîndută în 1693 (POTRA
nr. 654), alta schimbată în 1696 (POTRA nr. 680) pe o pivniţă a mănăstirii Căldă
ruşani.
23 POTRA, nr. 626 (,,pînă în Uliţa Buzeştilor ... între Gheorghe Logofăt şi între
Paan postelnic"). Lui Pană postelnic îi dăduse Matei Basarab pivniţa amintită mai
sus, nota 20.
2 " POTRA, nr. 631 (,,în Uliţa cea Mare între Căldăruşanul şi între popa Ra-
dul". Pivniţa era moştenită de la acel Fota pe care-l întîlnim în 1627 . .,Căldăru
şanul" este cel din documentul de la 1651, supra nota 15), 632 (,,între Căldăruşanul
şi între Matei Grămăticul" cu descrierea amănunţită a locurilor pustii, desubtul
cărora se întindeau pivniţele).
2:i POTRA, nr. 635 (,.pimniţa noastră de piiatră den Tîrgovişte, cu tot locul
cît să va alege şi cu un loc de prăvălie alăturea cu pimniţa ; care loc merge în
lung den Uliţa cea Mare spre soare apune, pîn- în uliţa care merge pre lingă locul
Hrizii banul şi pre lingă acest loc, şi în lat, den sus despre pimniţa Pîrvului vis-
tiiar ,iar pîn- în uliţă, însă jumătate de loc cu pimniţa iaste de la socru-mieu Stoica
logofăt Brătiianul, care l-au fost cumpărat de la mătuşa mea Mihalcea, fimeae lui
Staico, logofăt") ; vezi şi documentul citat mai sus nota 16.
26 POTRA, nr. 632 ((ve(zi( nota 24), 635, (vezi nota 25), 649 (din 1692 : ,,de-
naintea bisericii lu Sveti Neculae"), 654 (din 1693, vezi nota 22), 656 (din 1693 :
„o pimniţă de piiatră boltită în Uliţa cea Mare, în mahalaua Sfintei Vineri•'), 657
(din 1693, ,,în Uliţa cea Mare, den sus iaste Radul logofăt sin Radul Şufariul şi
din jos jupin Gherghe" ; Radul Şufariul apare în documentul POTRA, nr. 618 pe
Uliţa Mare, ,,pre lingă locul Brinzei", cf. nota 22), 678-680 din 1696 (.,o pimniţă
stricată, surpată şi pustie de la Căldăruşanul" ; este cea amintită în documentul
din 1651, citat mai sus nota 15, schimbată cu pivniţa obţinută de Pascali de la
Ianache, fiul lui Iane bărbierul ; acesta din urmă apare în documentele POTRA,
nr. 618 din 1686, supra nota 22, nr. 641 din 1691 şi 654 din 1693, unde se spune :
,,care loc iaste alăturat cu locul Brînzei pre lingă Uliţa cea Mare" ; cele două piv-
niţe schimbate erau aşadar limitrofe) şi 693 (din 1697 : Radul fiul lui Radu Şufa
riul vinde pivniţa din „Uliţa cea Mare, den susa pimniţii lui Gherghe logofătul,
care o au cumpărat iar dumnealui, şi văzind-o ca să strică şi să surpă şi noi încă
neputînd-o căuta ... ").
27 POTRA, nr. 660 (,,den uliţa cea mare pînă-în Uliţa Buzeştilor ... care pim-
niţă iaste între Gherghe logofăt şi între Paan postelnicul").
28 Condica de venituri şi cheltuieli de la leat 7202-7212 (1694-1704), ed. C. D.
ARICESCU, Bucureşti, 1873, p. 268 : ,,pimniţa dinaintea curţii domneşti, ce s-au
cumpărat de la feciorii lui Hristodor, care s-au aştupat, fiind înaintea porţii", la
20 decembrie 1696.
VECHILE PIVNIŢE TlRGOVIŞTENE 401
Atîta vreme cît domneşte Brîncoveanu, pma m 1714, ultima şi cea

mai strălucită epocă de înflorire a curţii din Tîrgovişte, întîmpinăm în
continuare în documente procese şi certuri pentru vechile subterane 2'1_
Sfîrşitul tragic al domnitorului şi părăsirea Tîrgoviştei de către fana-
rioţi a anulat însă orice însemnătate economică a vechilor depozite co-
merciale, iar în 1787 biserica domnească avea să-şi vîndă ultimele
pivniţe 30 .
Că totuşi, vechile hrube continuau a fi folosite, de data aceasta
ca o carieră de piatră sui generis, ne-o arată un protest înregistrat în
1832 :11 • la 30 de ani după cutremurul care a n[truit complet pnlatul,
protest ce denunţă săpăturile ilegale executate sub clopotniţa porţii
mari. aşadar pe locul privniţei astupate la 1696 din porunca lui Brînco-
\·eanu.
In 1844. J. A. Vaillant, care însoţeşte la Tîrgovişte pe Bibescu
\'odă. nu mai găse.şte de aceea decît „suterane pe jumătate, bolţi d{irî-
mate. coridoare astupate, prin năruirea zidurilor" :u, iar în 1866 G.
Missail deplînge şi el prăbuşirea vechiului palat domnesc (,,Din toată
mulţimea aceea de odăi, de caserne, de încăperi, de abia stau astăzi în
picioare două odăiţe despre poarta bisericii"), remarcînd însă subterana
astupată în 1696 de Brîncoveanu, cu care prilej înregistrează şi o tra-
diţie locală : ,,Era acolo o subterană a cărei intrare fusese lingă peretele
Chindiei şi care răspundea pe sub pămînt tocmai afară din oraş, putînd
servi spre scăpare în caz de nevoie. Astăzi, gura şi ieşirea sînt astupate.
fără ca nimeni să se hazardeze a intra înlăuntru." 33
Incetul cu încetul, subteranele misterioase au intrat în tradiţia
folclorică locală, aşa cum arată un fiu al urbei în cîteva însemnări
din 1920. După amintirile sale, pe la 1902, cînd a explorat pivniţele, încă
in bună stare, ar fi auzit, copil fiind, ,,că de sub palatul cel mare să
fi pornit acea galerie subterană, aşa cum s-a transmis din bătrîni, care
trecînd pe sub Valea Braşovului, să fi corespuns cu bolta", pe care o
astupase tatăl său, preot la biserica domnească. Judecînd după descrierea
sa :14, (,,centrul boltei acoperite care înainte de a fi astupată mi-aduc
aminte că i se vedeau pereţii, acoperiţi cu o zugrăveală neagră sau
albastră", situată la 74 metri est şi 14 metri sud de zidul de incintă),
era \·orba de fapt de urmele foişorului construit de Brîncoveanu la 60 m
est de ziduri şi zugrăvit în interior cu ultramarin, descris acum 12 ani
de către R. Theodorescu şi Cr. Moisescu. 3:;
.,Că ar fi existat un drum sau o galerie subterană - continuă ace-
laşi memorialist - unde s-ar fi ascuns comori şi bogăţii neştiute, bănu-
2' 1 POTRA, nr. 737 (anul 1706), 738 (anul 1707), 744 (anul 1710), 768 (anul 1713):
„arzînd şi casele ... au rămas numai locul cu pimniţele"), 770 (anul 714: ,,dcn Uliţa
cea Mare pin-în Uliţa Buzeştilor ... între Gheorghe logofăt şi între Pană postelnicul").
:io POTRA, nr. 986 (,.o virană de pivniţă la Tîrgovişte" lingă casa serdarului
Papazoglu", ,.care mănăstirii nu ar fi dă nici o trebuinţă, nici dă vreun folos, fiind
un lucru năpăstuit dă mulţi ani.").
31 Arhivele Statului jud. Dîmboviţa, fond Primăria oraşului Tîrgoviste, dosar
4.'1832, f. 7. .
32 La Roumanie, III, Paris, 1844, p. 318.
33 Epoca lui Vasile Lupul şi Matei Basarab, Bucureşti, 1866, p. 451--452.
3
Arhivele Statului Bucureşti, ms. 564, f. 11-12.
"
3:; Urmele unui monument brîncovenesc în curtea domnească din Tîrgovişte,
„Studii şi cercetări de istorie a artei", seria Arta Plastică, 11 (1964), 123-126. i
iese că a existat. Căci, prea se vorbeşte cu multă insistenţă de acest

drum şi chiar cu amănunte uluitoare. Astfel, se spune că cei care ar
fi pătruns pe vremuri în această galerie sau hrubă, nu au mai putut
rezista mult timp pe dedesubt, din cauza lipsei de aer ; că ar fi văzut
la gura acestei galerii porţi mari ferecate în fier şi straşnic de solide.
încuiate cu un lacăt mare cît un lighean ; că din spatele acestor porţi
se auzea un zgomot şi o huruială neobişnuită ; că flacăra şi lumina feli-
narelor cu care au pătruns cercetătorii în hrubă nu a rezistat, stingîn-
du-se repede şi producînd cercetătorilor un frig de neconceput şi o
teamă straşnică."
Fireşte, imaginaţia populară înflorea lucrurile, amintirile tîrgoviş
teanului nostru trezindu-ne în gînd ielele pe care le vedea la curtea
domnească Grigore Alexandrescu. De altfel şi astăzi, aşa cum arăta
recent un alt tîrgoviştean, mai dăinuieşte printre localnici legenda „tră
surii cu pietre scumpe din beciuri". :l6
Oricum, persistenţa vechilor tradiţii în folclorul actual ne îndreptă
ţeşte a crede că restaurarea şi punerea în valoare muzeistică a străve
chilor subterane ale curţii şi tîrgului, ar fi o iniţiativă ce s-ar bucura de
aprecierea unanimă.
38 C. MANOLESCU-M. OPROIU, Istoria post-voivodalA a curţii domneşti din

Tirgovişte. ,,Studia Valachica", 2 (1970), 187-204, p. 188 nota 8.
O DESCRIERE NECUNOSCUTĂ A CURTII
, DOlVINESTI
' DIN
TIRGOVIŞTE
MANOLE NEAGOE
In arhivele oraşului Deva, fondul de documente care provin din

biblioteca fostului convent al călugărilor franciscani din Vinţul de .Tos,
se găseşte o descriere latinească anonimă a oraşului Tîrgovişte, din
anii 1835-1836. 1 Călugărul ardelean înfăţişează în rîndurile sale pe
scurt, între altele, şi înfăţişarea ruinelor fostului palait domnesc. ln
mod surprinzător, descrierea sa nu coincide decît parţial cu imaginea pe
care ne-o facem îndeobşte despre aspectul dezolant al curţii domneşti
în prima jumătate a sec. XIX, aşa cum îl evocă desenele şi gravurile
lui M. Bouquet (1840) şi E. Ciceri (1843), ori romanticele însemnări de
călătorie a\e lui J. A. Vaillant şi Gr. Alexandrescu (1844).
,,Reşedinţa voievozilor este o construcţie somptuoasă, - scrie călu
gărul anonim -în interior are multe camere, iar pe dinafară se urcă pe
o scară dublă către un balcon larg, susţinut de coloane mari de piatră
sculptate cu meşteşug. Acum sînt încă întregi zidurile şi una din camere,
celelalte toate sînt în paragină ... Mai cu seam,1 este de plîns starea
blocurilor de marmoră, din care era construit întreg palatul. In partea
răsăriteană, nu departe de palat, se află biserica domnească, adic{1 a
voievozilor, care este încă întreagă, şi unde se ţine în mod obişnuit slujba.
Numai împrejmuirea pe unde voievozii obişnuiau să treacă din palat
către biserică este dărîmată. In partea de apus se vede un turn înalt,
unde erau camere, iar aproape de el se află o capelă micii, und~ soţia
voievodului, împreună cu suita sa de femei, asculta slujba în linişte.
Tot în partea de apus, aproape de palat, un mic afluent al Ialomiţei
pune în mişcare moara voivodului şi udă grădina ... Dincolo de rîu voi\·o-
dul avea o grădină plină de animale. întregul palat este înconjurat de
un zid, în care sînt fixate conducte făcute din ţiglă, prin care apa, luată
din rîul care curge alături, este distribuită în toate părţile palatului."
In chip vădit, descrierea franciscanului anonim, care face neconte-
nit referiri la trecutul voivodal al curţii, este inspirată de o altă dare
de seamă catolică din Ardeal, mai veche cu un veac, semnalată în
ultima vreme de M. Georgescu 2 şi unde citim rînduri asemănătoare :
,,Reşedinţa principilor ocupă centrul. Este o clădire mare şi costisitoare.
1 Dosar XV/80, f. 1-15.

2 Constantin Brîncoveanu şi Tîrgoviştea, ,,Valachica", 1 (1969), p. 164, după
un ms. de la Alba Iulia.
404 MANOLE NEAGOE
Pe din jos, în întreaga clădire, se află pivniţe foarte bune, iar pe dina-
fară, pe o scară dublă, se face urcarea la un balcon aproape regesc, susţi
nut de coloane foarte mari, artistic sculptate, din cîte o singură piatră ...
Pardoseala o are din marmoră ... In partea de nord se vede un turn înalt,
unde erau închisorile, şi lîngă el îndată un paraclis mic" etc.
Este vorba. fără doar şi poate, în aceste două descrieri anonime.
de marele balcon brîncovenesc, scara lui Petru Cercel, refăcută de Brîn-
con'anu, coridorul de racord ruinat, către biserica domnească. construit
sub Matei Basarab, turnul Chindiei şi mica biserică din veacul al XV-lea,
prefăcută în paraclis un veac-două mai tîrziu.
Oricum ar sta lucrurile, este neîndoios că la 1835-1836 curtea
domnească nu era încă atît de părăginită cum ne-o înfăţişează romanticii
înddigostiţi de ruine ai anului 1840 3. Ştim de altfel că Grigore Ghica
restaurase şi chiar înfrumuseţase palatul tîrgoviştean, aşa cum mărturi
seşte cronica lui Dionisie Fotino ", abia cutremurul din 1802 pricinuind
stricuciuni însemnate, accentuate de vandalismul amatorilor locali de
piatră de construcţie. Gheorghe Bibescu încă socotea la 1844 posibilă
restaurarea palatului, de vreme ce dă poruncă atunci să~ se repare clădi
rile părăginite. 5
Lucrările de restaurare, începute mai întîi la turnul Chindiei, au
trebuit însă a fi întrerupte, întîi la 1848, cînd trupele de ocupaţie au
prefăcut curtea doamnească în grajduri, apoi în timpul războiului Cri-
meei. după care lucrările sînt abandonate definitiv.
Descrierea franciscanului anonim poate fi folosită însă ca sursă de
informaţie pentru lucrările de restaurare care se efectuează acum.
3 Pentru frecvenţa acestui clişeu literar vezi I. Negoescu, Poezia ruinelor Tir-
{}Ot'iştei, Bucureşti, 1942, p. 341.
,. Istoria generală a Daciei, tr. G. Sion, Bucureşti, 1859, III, 156.
5 C. Manolescu - M. Oproiu, Istoria post-t•oivodalcl a curţii domneşti din
Tirgovişte, ,,Studia Valachica", 2 (1970), 187-204.
Momente din lupta pentru eliberarea socială şi naţională
UN PARTICIPANT DIN SĂTENI-DIMBOVIŢA LA MAREA

RĂSCOALA POPULARĂ DIN ANUL 1655.
MIHNEA AL III-LEA ŞI ISTORIOGRAFIA
MIHAI GABRIEL POPESCU
In anul 1653, mai 17/27, Malei Basarab cîştigă lupta de la Finta 1

apărîndu-şi scaunul domniei împotriva ambiţiosului Vasile Lupu, care
venea cu ajutor căzăcesc în Ţara Românească pentru a o cuceri, pentru
el şi fiul siiu. Paşnicul domn muntean opune forţelor moldo-căzăceşti o
armată de ţară, formată din roşii şi dorobanţi, dar şi puternice detaşa
mente de seimeni înarmaţi cu arme de foc. Aceştia erau mercenari sîrbi,
bulgari, albanezi, greci, angajaţi cu soldă în slujba domniei, cu puternice
relaţii în satele din jurul Tîrgoviştei, Bucureştiului dar şi în rîndurile
oastei de ţară.
După victoria de la Finta, primăvara, apar semne de nemulţumire
în rindurile armatei, în special ale detaşamentelor de seimeni, provocate
de neplata soldelor, acce_'i1tuîndu-se în special în toamna anului 1653 şi
în primăvara anului 1654 - martie - , de intenţia domnitorului de a-i
transforma pe aceştia în ţărani dependenţi, la care se adaugă şi exploa-
tarea feudală excesivă.
Matei voevod este somat să părăsească scaunul domniei, ,,să se
facă călugăr" 2 iar o parte din boierii ţării ca Ghinea vistierul, Radu
Vărzarul, Socol Cornăţeanu sînt ucişi de către răsculaţi, acuzaţi de a fii
rău sfătuitori ai domnitorului.
La 9 aprilie 1654, Malei Basarab moare locul luîndu-i-1 Constantin
Şerban, care aduce unele scutiri de dijmă şi oierit oştenilor, fării ca
de aceste scutiri să profite şi seimenii.
Noul domn intenţionează şi el să desfiinţeze' oastea de mercenari
şi să-i transforme pe seimeni în ţărani aserviţi boierilor, căutînd pentru
aceasta sprijinul oastei de ţară.
La 17 februarie 1655 seimenii se răscoală, alături de ei fiind doro-
banţii, masele ţărăneşti şi sărăcimea oraşelor din Bucureşti, Tîrgovişte,
cuprinzînd şi un mare număr de sate din jur.
Acum sînt devastate conacurile boiereşti, mănăstirilP şi curţile mari-
lor negustori, sînt prinşi şi ucişi marii boieri Ghiorma Alexeanu, Gheorghe
Carydis din Popeşti, Udrea Doicescu, Papa Brîncoveanu. Drăghici din
Greci, Cîrstea fiul lui Socol Cornăţeanu şi alţii.
1 Istoria României în date, Ed. Enciclopedică română, Bucureşti, 1971, p. 139.
2 Lidia Demeny, L. Demeny, N. Stoicescu, Răscoala seimenilor sau răscoală
populară ? 1655, Ţara Românească, Ed. ştiinţifică, 1968, p. 62.
406 MIHAI GABRIFj, POPESCU
Cu o deosebită vigoare au acţionat răsculaţii în oraşul Tirgovişte

unde după răscoală „paharnicul Florescu, fiul lui Socol Cornăţeanu, fost
mare clucer, îşi vindea o parte din via lui pentru a-şi răscumpăra hrisoa-
vele de la dorobanţii şi seimenii din Tîrgovişte, care în timpul răcoalei
din acest oraş au omorît pe fratele său Cîrstea şi cu această or;izie au
pus mina şi pe hrisoaevle sale" :i_
Tot acum este omorît Luiz slugerul iar documentele îi sînt luate
de răsculaţi, fiul său fiind nevoit să-şi reconstitue actele de proprietate,
obligînd pe Mitrea, feciorul lui Radu Grecu să dea zapis lui (Matei) fiul
lui Luiz, că tatăl său le-a vîndut 50 stînjeni de moşie în Runcu, în
\Temea cind s-au tăiat boierii şi au pierit şi Luiz : ,,Cum să se ştie că
au vîndut tată-meu moşie în Runcu stănjăni 50 lui Luiz slugerul. cari
moşie ne-au fost şi nouo cumpărătoare de la Ivănil ot Runcu dirept bani
gata ughi 7 poli, din zapisul tată-i meu ce au făcut la mina lui Luiz
slugerul, cînd s-au tăiat boiarii şi au pierit şi Luiz slugerul, i-au pierit
şi zapisul""·
Vestea despre răscoalele din Ţara Românească se întinde repede în
Transilvania, Moldova, Turcia, Polonia, Austria, Veneţia, Ucraina iar
sprijinul solicitat de către Constantin Şerban nu întîrzie să vină din
partea voevodului Transilvaniei Gh. Rakoczi, a lui Gheorghe Ştefan
domnul Moldovei, a turcilor paşei de Silistra. Lupta hotărîtoare se dă
,.pe rîul Teleajăn, lingă Şoplea la 26 iunie 1655 în care răsculaţii sînt
înfrînţi";:; de către trupele lui Rakoczi. In tot timpul anului 1655 şi
următor au loc mişcări ale răsculaţilor, încercări de a-l îndepărta pe
Constantin Şerban.
Pe lingă caracterul popular, antifeudal, răscoala a avut şi un puter-
nic caracter antiotoman. Amintim că paşa de Silistra este pornit împo-
triva răsculaţilor că aceştia „au tăiat turci" 6, ,,au paralizat de asemenea
încasarea dărilor destinate Porţii" 7 şi atacă acum direct pe turcii aflaţi
în ţară.
In detaşamentele de dorobanţi erau recrutaţi ţărani din satele li-
bere (ne referim la acele sate care nu depindeau de niciun fel de pro-
prietar laic sau bisericesc), cum este cazul satului Săteni din comuna
Aninoasa-Dîmboviţa. Din acest sat, atestat documentar la 1572, au fost
recrutaţi la Curtea domnească din Tîrgovişte o serie de dregători 8 dar
şi ostaşi, aşa cum este cazul dorobanţului ALEXE, posesorul unei vii, a
unei livezi şi a unei case, toate pe raza satului.
Alexe participă activ la evenimentele ce au avut loc între anii
1653-1655, luînd parte la acţiunile de la Tirgovişte, cit şi la luptele ce
s-au dat între răsculaţi şi armatele ce au reprimat răscoala.
După înăbuşirea răscoalei, de frica represiunilor, Alexe fuge din
ţară, proprietatea din Săteni este confiscată de domnul ţării, şi dată ma-
relui vornic Gheorghe Băleanu care ajutase pe Constantin Şerban.
3 Arh., St. Buc., Ţ. Rom., XCIX,'15.
,. Gabriel N. Popescu, Mihai Gabriel Popescu, RUNCU-Dimbol'iţa, Tirgovişte,
1973, p. 95.
" Lidia Demeny, L. Demeny, N. Stoicescu, op. cit., p. 13-l.
G lbid., p. 96.
î Istoria României, vol. III, Ed. Acad. R.P.R., Bucureşti, 1964, p. 183.
8 Mihai Gabriel Popescu, Sdtent-Dfmboviţa fn lumina documentelor, în „Do-
cumenta Valachica", Tîrgovişte, 1974, p. 169-176.
SĂTENI RĂSCOALA
UN PARTliCIPANT DIN LA DIN 1655 407
Din actul de danie dat la Tîrgovişte la 27 februarie 1656 de către

Constantin Şerban lui Gheorghe Băleanu aflăm :
a) motivele pentru care este confiscată via, casa, livada ce au apar-
ţinut lui Alexe dorobanţul,
„Pentru că această vie care scrie mai sus, şi moşia fost-au ale lui
Alexe dorobanţul şi tot le-au ţinut cu bună pace, iar cînd au fost acum
în zilele domniei mele, sculatu-s-au şi el cu multe fapte rele şi hoţeşti
împreună cu ş-alţi ai lui potrevnici hoţi asupra domniei mele şi a toată
ţara de au tăiat boiarii ţării şi au jecmănit toată ţara şi au călcat şi ju-
rămîntul carele au avut ei cu domnia mea. Intru aceia domnul ( ... ) ară
ttîndu-le şi aducîndu-le lor multă plată împotriva a multor răutăţi carele
le-au făcut ei, fugit-au şi din ţara domniei mele precum s-a căzut" !l_
b) motivul ce-l determină pe domnitor să dea vornicului Băleanu
ceea ce aparţinuse lui Alexe,
., ... domnia mea datu-le-am şi-am miluit cu dînsele, cu via cu toată
partea lui de moşie cît se va afla în Săteni, preacinstitul şi credinciosul
dregătorul domnii mele jupînul Gheorghe vornecul dobînditu-le-au cu
dreaptă şi credincioasă slujbă dă cătă domnia mea şi dă cătră ţară" 10 .
c) concluzia domnitorului privitoare la Alexe,
. .iar Alexe dorobanţul, ca un hoţ şi vărsător de sînge nevinovat,
le-au pierdut cu rea viclenie" 1 L_
Iată, că documentele istorice dau la iveală noi aspecte ale parti-
cipării locuitorilor dîmboviţeni la această mare răscoală populară. !năbu
şirea ei nu a pus capăt luptei maselor împotriva exploatării interne şi
externe, aceasta a continuat în perioada următoare avînd un accent mai
pronunţat în lupta pentru eliberarea ţării de sub jugul otoman.
*
In această luptă la loc de cinste se cuvine să-l aşezăm pe Mihnea
al III-lea (martie 1658-noiembrie 1659) care cu ajutorul turcilor ocup~t
tronul Ţării Româneşti, în urma mazilirii lui Constantin Şerban.
Istoria Ţării Româneşti (Letopiseţul Cantacuzinesc) ni-l prezintă
ca fiind de „neam grec, cămătariu, tatăl lui fiind Iane Surdul" 12 bleste-
mîndu-1 că se sprijinea pe răsculaţii de la 1655 „şi strînse tot neamul
dorobănţesc de-i aşeza cine-şi la steagul lui şi la ceataşi, şi începură ei
a-l lăuda zicînd că domn ca acesta n-au mai venit în Ţara Românească,
înţelept, vrednic, este ca un sfînt" 13•
Mihnea al III-lea cum ia domnia reorganizează armata, sprijină
multe sate să se răscumpere din rumânie şi se pregăteşte să lupte îm-
potriva turcilor, luînd modelul lui Mihai Viteazu H_ Fiind demascat de
către boieri, turcilor, în iulie 1658, ştie să iasă din încurcătură datorită
relaţiilor sale, dar nu întîrzie să se răbzune pe necredincioşii săi „con-
fidenţi". Acum pică capetele marilor boieri Pîrvu Vlădescu, Preda Brîn-
9 Acad. R.S.R., CLVIll-26--original, filigran, pecete timbrată.

10 Ibidem.
11 lbid.
12 Istoria Ţării Româneşti, 1290-1690, Buc., vol. II, editor G. Ioanid, p. 111.
u lbid.
11o Const. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Ist. Rom., din cele mai vechi tim-
puri pînă astăzi, Ed. Albatros, Buc., 1971, p. 406. ·
408 MlllAI GABRIEL POPESCU
coveanu iar Constantin Cantacuzino scapă cu fuga. Aceştia cit şi alţii sint
acuzaţ.i
de hiclenie.
Organizează răscoala antiotomană (în acest scop se aliază cu Rakoczi
al Ii-lea) dar înainte de a acţiona împotriva turcilor omoară la Tîrgo-
vişte în iulie 1659 o parte din boieri printre care Diicu Buicescu - fost
comandant al oştilor lui Matei Basarab - , Cîndescu Radu Mihalcea -
mare clucer - , Radu Fărcăşanu - fost mare stolnic - , Udrişte Năstu
rel - mare spătar - , Danciu Pîrîianu 15 şi alţii, care s-au opus pla-
nurilor sale antiotomane.
In această acţiune de reprimare a boierilor cit şi în următoarele
are sprijinul marelui spătar Dumitru Sîrbu - cumnatul său - , a ma-
relui poselenic Iordache Trufanda Pîrscoveanu - prietenul său - . a lui
Colţea Doicescu - duşman al Cantacuzinilor 16 şi al dorobanţilor care
atunci cînd au fost măcelăriţi boierii : ,,se bucura şi-i călcau în picioare
şi-şi băteau joc de trupurile lor" 17 .
Omorîrea boierilor este condamnată de autorul Istoriei Ţării Ro-
mâneşti (Letopiseţ) care menţionează : ,,acestea făcea Mihnea nu că erau
vinovaţi ci numai sfatul lui cel necurat care era plămădit în inima lui 1-~.
Mihnea, după ce îndepărtează prin forţă pe cei care nu erau de acord cu
lupta de eliberare, cu ideile lui, ucide pe creditorii otomani, atacă şi
cucereşte Giurgiu!, Brăila, pradă Orşova, Nicopole şi Rusciuk ; ciştiga
lupta de la Frăţeşti împotriva turcilor dar atacat din două părţi de turci
şi de tătari se retrage în Transilvania şi moare în aprilie 6, 1660 la Sa-
tul Mare.
Desigur lupta antiotomană şi lupta antifeudală a lui Mihnea al
III-lea nu este privită favorabil de Letopiseţ, fapt ce a influenţat pe
mulţi istorici s§. interpreteze în mod diferit caracterul şi acţiunea aces-
tui brav erou.
Un curs de istorie de pe la 1870 îl califică „ca foarte hipocrit şi
crudu, a ucisu boierii şi dete famiiliile şi averile în prada oştirilor şi
mercenarilor săi" 19, iar Nicolae Iorga de exemplu în anul 1910 îl numea
,,aventurier, de speţă rea, grecizat, sau chiar turc'' 20 •
Incă din anul 1936 istoricul, filologul dîmboviţean, de reputaţie in-
ternaţională, Alexandru Ciorănescu 21 printr-un studiu aprofundat, caută
să-l prezinte pe Mihnea al III-lea în adevărata lui lumină. Studiind cau-
zele ce l-au determinat să se ridice împotriva boierilor (intern) şi a tw·-
cilor (extern), a forţelor ce l-au ajutat în acţiunile întreprinse, Cioră
nescu combate unele afirmaţii făcute atît de autorul Letopiseţului Can-
tacuzinesc cit şi de alţi istorici care bazaţi pe letopiseţ au înfierat acţiu
nile domnitorului, arătînd că :
15 Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi
Moldova sec., XIV-XVII, Ed. enciclopedică română, Buc., 1971, p. 125-226.
tG Ibidem.
17 Istoria Ţării Româneşti, p. 116.
18 Ibidem.
rn Un curs de istorie cnre cuprinde în partea intîi cunoştinţe de istorie uni-
versală, apoi de istoria românilor, pină la 1848 inclusiv, curs editat la 1870 fără
paginile de titlu sau subtitlu.
20 Nic-oine lorgn, Istoria Românilor pentru clasa a IV-a şi a VIII-a secun-
dară, Vălenii de Munte, 1910, p. 247.
21 Mihai Gabriel Popescu, O familie de intelectuali dîmbo1,iţeni ; Ciorănescu,
în „Scripta Valachica", Tirgovişte, 1972, p. 356-358 şl în Mic dicţionar enciclo-
pedic, E.E.R., 1972, p. 1151.
UN PARTfCIPANT DIN SATENI LA RĂSCOALA DIN 1655
409
„Împrejurările au făcut ca personalitatea şi faptele lui Mihail Radu

(Mihnea al III-lea n.n.) să nu cîştige simpatia niciunuia dintre cronicarii
de ţară. Impus de turci în urma unui domn ales, el s-a dovedit un duşman
al boierilor pe care i-a înstrăinat atît prin uşurările aduse deslegării de
rumânie, cît şi prin măcelărirea în două rînduri a celor care se împo-
triveau politicii lui. Venit pe tron în mijlocul unor frămîntări din care
ţara a ieşit sărăcită şi robită, el a plecat în pribegie după o domnie de
mai puţin doi ani, lăsînd în urma sa acelaşi jaf şi aceiaşi robie. Cu greu-
tate a scăpat Muntenia de a deveni paşalîc. Domnia aceasta a rămas fi-
reşte străină de sufletul acelora ce au povestit-o şi care boieri, sau scrii-
tori boiereşti cu toţii, erau prin aceasta chiar duşmani ai purtărilor sale.
In ceea ce priveşte pe cronicarul muntean, el e omul de casă al acelor
Cantacuzini al căror părinte era să fie ucis din porunca lui Mihnea, şi
de aceea e dator să ia atitudine potrivnică lui şi să apere pe boieri, şi pe
patronul său în particular. Dar dacă se ia în considerare atitudinea unor
domni următori, dacă se caută originile mai adînci ale politicii de dubli-
citate a unui Constantin Brîncoveanu, a unui Şerban Cantacuzino, dacCt
se alătură povestea „trădării" (faţă de turci n.n.) a lui Dimitrie Cantemit·,
se va putea crede atunci că, pe lîngă o înviorare a idealului naţional şi
creştin, domnia lui Mihnea a însemnat în istoria neamului său, şi o pildă
care n-a rămas lipsiU de urmaşi" 22 .
Se crede totuşi că Mihnea al III-lea era într-adevăr fiul lui Radu
Mihnea, domn în Ţara Românească (1611-1626) şi în Moldova (între
anii 1616-1619 şi 1623-1626) şi primise o educaţie îngrijită : ,,Capu-
chehaiele transilvănene, încă înainte de evnirea lui la domnie, nu-l nu-
mesc niciodată altfel decît fiul lui Radu Vodă. Ca manieră, relaţii, sea-
mănă cu Petru Cercel" 2.'J_
în sprijinul lui Ciorănescu vine şi documentatul studiu al lui Ion
Ionaşcu care-l prezintă pe Mihnea al III-lea ca fiu natural al lui Radu
Mihnea, constituind a XII-a generaţie a Basarabilor '.½_ Cu moartea lui
Mihnea al III-lea în 1660 lîngă Satul Mare se stinge şi familia Basara-
bilor ce dăinuia „de pe la sfîrşitul sec. al XIII-lea cînd pare a se fi
născut Basarab I pînă la 1660" 25 .
Mihnea al III-lea avea o vastă cultură fiind „poet, caligraf, cunoş
tea limbile turcă, arabă, persana, greaca, latina, româna w_
O interpretare justă a epocii, a personalităţii şi domniei lui Mihnea
al III-lea a dat-o în zilele noastre Tratatul de istorie a României care
apreciază că : ,,Acţiunea militară de sub conducerea lui Mihnea al III-lea
trebuie considerată ca un moment aparte al luptei antiotomane, o în-
cercare de ridicare în plină epocă a regimului nobiliar a forţelor popu-
lare pentru eliberarea ţării de sub jugul turcesc" 27 •
22 Alexandru Ciorănescu, Domnia lui Mihnea al 111-lea (Mihai Radu, 1658-

1659), Bucureşti, 1936, 181 p. în 8°.
2.'.I lbid.
2" Ion Ionaşcu, Basarabii în tabelele genealogice, în „Studii şi articole de
istorie", XVII, 1972, Bucureşti, p. 128-132.
25 Ibid.
2G Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 407.
27 Acad. R.P.R., Istoria României, vol. III, Ed. Acad. R.P.R., Buc., 1964, p. 192.
tn această problemă vezi şi : Şerban Rădulescu Zoner, Diplomaţia europeană şi
lupta pentru neatîrnare, în „Magazin Istoric" nr. 7-8 (16-17), iulie-august, 1968,
p. 82-87.
EROICA APĂRARE A ŢĂRII ROMÂNEŞTI SUB CONDUCEREA
LUI RADU DE LA AFUMAŢI
MIHAI NICULAESCU
Radu de la Afumaţi a domnit într-o perioadă de puternică insta-

bilitate politică în interior şi de creştere a expansiunii otomane în ex-
terior, în condiţiile în care intervenţiile străine devin tot mai numeroase,
punînd în primejdie existenţa de stat a Ţării Româneşti.
Eforturile întregii ţări conduse de acest viteaz voievod au înlăturat
pentru o perioadă de timp, pericolul desfiinţării statului şi transformării
ţării în paşalîc turcesc. Folosindu-se abil de mijloacele diplomatice care
îi stăteau la îndemînă şi de forţa armată, Radu de la Afumaţi a reuşit
să-i determine pe turci să renunţe la gîndul de a supune complet Ţara
Românească.
La moartea lui Neagoe Basarab, în septembrie 1521, încep lupte
pentru tron între partidele boiereşti, fiecare grupare căutînd să-şi im-
pună pretendentul. LETOPISEŢUL CANTACUZINESC arată că: ,,în
urma lui au fost multă gîlceavă pentru domnie" 1. Primejdia era cu atît
mai mare cu cît turcii în această vreme îşi îndreaptă lovitura princi-
pală împotriva Europei Centrale. O serie de cetăţi de mare importanţă
strategică stăpînite de Ungaria, sînt cucerite una după alta de turci.
Astfel sînt cuprinse : Belgradul, Salamkemenul, Severinul, Semlinul, iar
în Dalmaţia sînt cucerite cetăţile Scutari şi Clissa 2 .
După aceste succese, neputînd concentra forţe suficiente pentru a
da lovitura principală asupra Ungariei, datorită luptelor de la graniţa
răsăriteană, atenţia turcilor se concentrează asupra Ţării Româneşti, unde
Teodosie fiind minor, domnea sub tutela mamei sale Despina şi a un-
chiului său Preda.
Pentru a se putea menţine în domnie, Teodosie trimtie doi soli în
Transilvania, pe judeţul Sava şi pe diacul Roman 3 , pentru a stabili
relaţii bune cu Ungaria. In urma tratativelor care se poartă, regele Un-
gariei, Ludovic al II-lea, îl recunoaşte ca domn al Ţării Româneşti. Noul
domn nu s-a putut menţine mult timp în domnie deoarece s~au ridicat
boierii care pribegiseră în Moldova în timpul lui Neagoe Basarab. Ei
1 Cronicari munteni, Ed. pentru literatură, Bucureşti, 1961, p. 271.

2 T. Palade, Radu de la Afumaţi, Bucureşti, 1939, p. 71.
3 Ibidem, p. 10.
ridicară domn pe Dragomir Călugărul, fiul lui Vlad cel Tînăr, ucis dP
Neagoe Basarab în 1512.
Pribegii înaintează dinspre părţile Buzăului spre Tîrgovişte şi după
o ciocnire nedecisă, lupta hotărîtoare se dă la Tîrgovişte. Dragomir iese
învingător, iar Preda piere în luptă. ,,Şi au venit cu oaste şi l-au învins
pe Preda la Tîrgovişte şi au fost izbînda lui Radu-vodă şi au pierit
Preda" scrie LETOPISEŢUL CANTACUZINESC ,._
Dragomir Călugărul, numit în cronici şi Radu Călugărul, ocupă
tronul, Teodosie fuge peste Dunăre.
Pretextînd că aduc la tron pe Teodosie, turcii intervin direct în
Ţara Românească ; Mehmed begul de Nicopole trece Dunărea cu oaste
turcească. Tîrgoviştea, capitala ţării de\·ine din nou cîmp de bătiilie ~,.
Dragomir Călugărul şi mai mulţi boieri sînt ucişi, iar ţinuturile Bu-
zăului, ca de altfel întreaga ţară sînt pustiite. O mulţime de oameni sînt
luaţi în robie. Turcii intenţionau să atace şi Transilvania. La 30 noiem-
brie încercarea lor de a trece în Transilvania este respinsă G_
Teodosie domnea cu numele, cel care domnea în ţară era Mehe-
med-beg. Sub pretextul că e rudă cu Basarabii 7 , begul de Nicopole in-
tervine la Poartă cerind domnia „zicînd că-l pofteşte ţara" 8 . Boierii sînt
avertizaţi de intrigile beiului, prin Stoica logofătul, care se afla în acest
timp la Constantinopol. El îi îndeamnă pe boieri să aleagă mai curînd
domn pe Radu de la Afumaţi, ,,că piiare ţara de turci•' t!J_
Pericolul transformării Munteniei în paşalîc uneşte toate grupurile
boiereşti, care aleg domn pe Radu de la Afumaţi.
Noul domn va reuşi să canalizeze toate energiile, unind în jurul
său pe toţi cei care doreau salvarea fiinţei de stat. a Ţării Româneşti.
Teodosie aflînd de răscoala boierilor trimite după ajutor turcesc. Forţele
unite ale begului de Nicopole şi ale sangiacului de Vidin, pătrund în
ţară. Avangarda turcească este respinsă, iar în februarie 1522, grosul
armatei otomane este înfrint la Gubavi. Mehmed fuge peste Dunăre 111 •
Victorios, Radu de la Afumaţi se întoarce la Tirgovişte. Victoria dom-
nului muntean nu a fost definitivă. Cu forţe proaspete begul de Ni-
copale revine în ţară cu scopul de a scoate pe Radu de la Afumaţi din
domnie. Urmează un şir de lupte în care victoria va fi cînd într-o tabără
cînd în alta.
Domnul muntean respinge pe turc mai întîi la Ştefeni pe Argeş,
apoi la Clejani, între Bucureşti şi Giurgiu, unde au pierit mulţi turci,
apoi la Ciocăneşti. După lupta de la Ciocăneşti nemaiavînd forţe sufi-
ciente pentru a respinge un nou atac otoman, Radu de la Afumaţi se
retrage în Transilvania 11 • Retragerea a fost însoţită de numeroase lupte.
4 Cronicari munteni, op. cit., p. 113.

5 Ibidem.
o Op. cit., T. Palade.
7 Hurmuzaki, XV, p. 254.
" Cronicari munteni, op. cit., p. 271.
0 Ibidem, p. 113.
to Ibidem, p. 272.
11 T. Palade, op. cit., p. 15.
F.ROICA APĂRARE A ŢARII ROMANEŞTI
413
Au loc ciocniri la Bucureşti, la Tîrgovişte, apoi pe vale argeşului, pe rîul

Doamnei, unde pieiră mulţi boieri ai lui Radu, mai mare în rang fiind
Benga 12 .
După trei luni de lupte, turcii rămîn stăpîni în ţară., cu intPnţia de
a transforma ţara în paşalîc. Administraţia turcească este introdusă cu
forţa. In satele şi oraşele ţării sînt numiţi subaşi, care îngroziră populaţia
cu jafurile lor.
Transformarea Ţării Româneşti în paşalîc, ameninţa direct Tran-
silvania. Conştienţi de pericol, transilvănenii acordă tot sprijinul dom-
nului muntean. Cu sprijinul lui Ioan Zapolya, Radu de la !\fumaţi pă
trunde în ţară. Mehemed begul este neYoit să fugă peste Dunăre. Revenit
în ţară domnul ia o măsură hotărîtă, omorînd pe toţi subaşii din sateJP
şi oraşele ţării : ,.Şi au trimis curînd oameni aleşi, de au cuprins toţi
subaşii prin toate satele şi oraşele şi le-au tăiat capetele" l'i_ Era actul
politic prin care domnul arăta tuturor duşmanilor că va lupta pînă la
capăt pentru libertatea ţării. Cu noi forţe şi ajutat de numeroşi san-
giaci, Mehemed, reintră în ţară pentru a alunga pe Radu de la Afumaţi
şi a răzbuna moartea subaşilor ucişi.
Ciocniri uşoare au loc la satul Plata 7i s:itul Alimăneşti. O luptă
violentă are loc la Grumazi. Aici iau parte 7 sangiaci. Lupta durează
de dimineaţă pînă seara. Mulţi turci cad în luptă, dar şi mulţi din rîndul
oastei muntene. Către seară oastea otomană este împrăştiată. Turcii sînt
urmăriţi peste Dun[1re. Sînt asediate Nicopole şi Sistov 15 .
l\Iai repede decît se aştepta domnul, J\liehemed beg reuşeşte să
strîngă o nouă oaste şi în august 1512 turcii revin cu forţe sporite. Lipsit
de ajutorul trasilvănean, Radu de la Afumaţi încearcă să se opună cu
puţinele forţe de care dispunea. Caută să-i oprească pe turci la Gher-
ghiţa, dar e respins, o nouă luptă la Bucureşti se termină cu acelaşi
rezultat. După o nouă încercare nereuşită la Slatina t,; de a-i opri, Radu
de la Afumaţi împreună cu boierii care-i mai rămăseseră ia drumul pri-
begiei în Transilvania, în vederea organizării unei noi expediţii.
In octombrie 1522 pregătirile sînt terminate, oştile muntene şi tran-
silvănene pătrund în Ţara Românească prin pasul Bran-Rucăr, după ce
resping un detaşament turcesc aflat acolo, apoi se îndreaptă spre Piteşti.
De la Piteşti detaşamentul ardelean sub conducerea lui Ion Zapolya se
întoarce în Transilvania, iar Radu continuă urmărirea turcilor care se
retrăgeau. La Didrih îi ajunge, îi bate şi îi alungă peste Dunăre 17 .
După victorie, Radu de la Afumaţi se întoarce la Tîrgovişte.
Luptele neîntrerupte din ultimul an secătuiseră ţara. Nu se mai
putea strînge bani nici pentru plata soldaţilor. Radu de la Afumaţi ho-
tărăşte să se împace cu turcii, după ce înştiinţează pe transilvăneni de

13 Ibidem.
H Ibidem.
15 Ibidem.
17 Ibidem, p. 21.
acest act 18• Cronicarul Radu Popescu arată în cronica sa, că sf ă1uindu-se
şi-au dat seama că nu vor putea tot timpul să se bată, ,.ei fiind puţini
şi ţara mică, cu un împărat ce au luat şi au cuprins atîtea ţări şi are
mulţime de oameni. Au voit cu toţii să meargă domnul la Poartă, să
plece capul la poala împăratului. Şi aşa au făcut. S-au dus cu mulţi
boiari, dar avînd pîrîşiu pe Mehemed-bei n-au vrut să-i dea domnia lui,
ci au dat-o lui Vladislav" 19 .
Din ordinul sultanului în aprilie 1523, Radu de la Afumaţi este
alungat din domnie de acelaşi Mehemed-bei, care trecind Dunărea, aduce
la tron pe Vladislav al III-lea 20 • Vladislav nu reuşeşte să se menţină în
domnie decît cîteva luni.
In 1523 o răscoală a boierilor în frunte cu banul Pîrvu Craiovescu,
aduce la tronul Ţării Româneşti pe Radu Bădica 21 . Ajuns pe tron, Radu
Bădica, caută să stabilească relaţii bune cu turcii.
Sub pretext că vor să-i dea steag de domnie, turcii îl atrag în
cursă şi-l ucid, împreună cu mai mulţi boieri, iar capetele lor sînt tri-
mise la Constantinopol. Trupul neînsufleţit al lui Radu Bădica va fi în-
gropat de Radu de la Afumaţi la mănăstirea Dealu 22 .
Intrarea turcilor în ţară îl determină pe Radu de la Afumaţi să
se oprească la Rucăr w, evitînd o confruntare armată cu turcii, deoarece
nu avea forţe suficiente. Atunci turcii încearcă s,1-l prindă ca şi pe Radu
Bădica spunîndu-i să vină să-i dea steagul de domnie, dar Radu refuză.
Cetăţile româneşti de pe malul stîng al Dunării sînt ocupate de turci.
Radu de la Afumaţi se retrage în Transilvania.
In martie 1524, turcii renunţînd definitiv la gîndul de a trans-
forma ţara în paşalîc, pun domn pe Vladislav al III-lea 2". Ştiind că nu
se va putea menţine la tron atîta timp cit Radu de la Afumaţi se află
în Transil\·ania, Vladislav al III-lea încearcă fără succes să-i determine
pe ardeleni si1-l alunge pe Radu de la Afumaţi.
O nouă expediţie, sub conducerea lui Radu de la Afumaţi cu parti-
ciparea lui Ion Zapolya, alungă pe Vladislav al III-lea, Radu reuşind
să ocupe tronul. Luptele nesfîrşite din ultimii ani arătaseră că fără spri-
jinul boierilor Craioveşti în frunte cu banul Pîrvu Craiovescul şi asen-
timentul turcilor, domnia nu se poate păstra. La rindul lor turcii şi
Craioveştii şi-au dat seama că Radu de la Afumaţi nu poate fi eliminat.
Grupările boiereşti epuizate după îndelungate lupte pentru domnie ac-
ceptă să se supună neînfricatului voievod. Turcii urmărind să dea lovi-
tura decisivă Ungariei voiau linişte în această parte a Europei. In acest
scop este trimis în ţară, Ibrahim Paşa, comandantul forţelor turceşti
pentru a avea o întrevedere cu Radu de la Afumaţi. In urma întreve-
derii sultanul îl recunoaşte domn pe Radu de la Afumaţi. Pentru a
~o Ibidem, p. 30.
21 Ibidem, p. 34.
22 Ibidem.
~3 Ibidem, p. 36.
~1 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor, voi. li, Edi-
tura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 235.
EROICA APĂRARE A ŢARII ROMANEŞTI 415
cîştiga încrederea turcilor domnul muntean se hotărî să meargă perso-

nal la Constantinopol să depună jurămînt de credinţă, turcii fiind mai
puternici ca oricînd. El fu primit de sultan la Adrianopol. Tributul ră
mîne acelaşi, 700.000 de aspri, tot atît cît dăduse şi Neagoe Basarab 25 •
Supunerea lui Radu de la Afumaţi provoacă nelinişte în Transil-
vania. O solie din Ardeal soseşte în Ţara Românească în lipsa lui Radu
pentru acele lămuriri. Boierii rămaşi în ţară în frunte cu banul Pîrvu
Craiovescu, răspund solilor transilvăneni că închinarea domnului lor nu
are alt scop decît păstrarea domniei şi nu ruperea legăturilor cu ţările
creştine '.!,,_
închinarea şi plata tributului a fost un act de o deosebită înţelep

ciune politică. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că în acea vreme
state mult mai mari şi mai puternice cumpărau pacea cu bani de la
turci. Polonia trimitea o solie încărcată de daruri sultanului pentru
a prelungi pacea, Razuga plătea 5560 ducaţi pentru a opri un atac tur-
cesc îndreptat împotriva ei. Veneţia plătea şi ea turcilor 10.000 de aspri,
Germania plătea pacea Porţii cu 30.000 ducaţi, iar Ungaria cerea un
împrumut de 8.000 ducaţi de la Veneţia pentru a nu fi atacată de oto-
mani 27 . Toată Europa tremura de frica lor. Supunerea lui Radu de la
Afumaţi şi recunoaşterea lui ca domn al Ţării Româneşti de către sul-
tan a marcat sfîrşitul luptelor cu turcii, ambele părţi respectîndu-şi an-
gajamentele. Intors în ţară domnul înştiinţează pe braşoveni că şi-a toc-
mit bine treburile la Constantinopol 28 .
Cu toţi pretendenţii învinşi, în bune relaţii cu toţi vecinii, sprijinit
de puternica familie a Craioveştilor cu care se înrudise prin căsătoria
sa cu doamna Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab, Radu de la Afumaţi
ar fi putut domni mult timp, dacă nu intervenea trădarea. La sfîrşitul
anului 1528, mai mulţi boieri sprijiniţi de turci în frunte cu Neagoe
vornicul, Drăgan postelnicul, nemulţumiţi de influenţa Craioveştilor, ho-
tărăsc moarte voievodului. Complotiştii îşi adună oştile la Slatina :!!I_
Luat prin surprindere şi neavînd forţe suficiente domnul încearcă
să fugă cu fiul său Vlad la banul Pîrvu Craiovescu. Duşmanii îl urmă
resc îndeaproape şi reuşesc să-l ajungă la Rîmnicu Vîlcea, îl prind, îl
leagă şi-i taie capul, lui şi fiului său.
La 2 ianuarie 1529 este ucis unul din cei mai viteji voievozi ai
Ţării Româneşti în biserica de pe dealul Cetăţii. Corpul neînsufleţit al
marelui voievod este îngropat la Curtea de Argeş. Deasupra mormîn-
tului este aşezată o lespede de marmoră. Pe ea, viteazul voievod este
înfăţişat călare, cu mantia fluturînd, cu buzduganul în mînă. Nu e re-
prezentat lovind sau omorînd ci aşa cum a fost toată viaţa, cu buzdu-
2:i T. Paladi, op. cit., p. 43.

2G Ibidem.
27 Constantin C. Giurescu, op. cit.
w Constantin C. Giurescu, op. cit.
416 MIHAI NlCULAESCU
ganul ridicat gata să lovească pe orice duşman care ar fi îndrăznit să

calce hotarele patriei. Aşa a rămas în amintirea urmaşilor.
Urmează o lungă inscripţie cu luptele purtate de marele voievod :
prima fără indicarea localităţii, Gubavi, la satul Ştefeni, la Clejani, la
Ciocăneşti, la cetatea Bucureşti, la cetatea Tîrgovişte, la rîul Argeş, la
satul Plata, la Alimăneşti pe Teleorman, cel mai iute şi mai vîrtos dintre
toate războaiele la Grumazi cu 7 sangeacuri, la Nicopole, la Şistov, la
cetatea Poenari, cu ţăranii, la Gherghiţa, la Bucureşti, la oraş la Slatina,
la cetatea Bucureşti, la satul Rucăr, 1a Didrih. Douăzeci de lupte in 3 ani
şi ceva 30 , multe din ele victorioase.
Simpla enumerare a acestor bătălii e suficientă pentru a ne forma
o imagine despre tenacitatea şi vitejia acestui mare voievod, de efortul
deosebit pe care a trebuit să-l facă poporul în acei ani pentru a-şi apăra
libertatea. Se cuvine acum la aproape patru secole şi jumătate de la
moartea marelui domn să aducem un pios omagiu celui care a fost Radu
vodă de la Afumaţi, domn al Ţării Româneşti.
IDEI PROGRESISTE lN'fR-0 LUCRARE PUTIN
, CUNOSCUTĂ
A LUI I.H. RĂDULESCU „ISTORIA CRITICĂ UNIVERSALĂ'"
DORIN ELIESCU
Ion Heliade Rădulescu, tîrgoviştean prin naştere ca şi prin sensibi-

litatea pusă în cunoscutele versuri „O noapte pe ruinele Tîrgoviştei", are
nu numai dreptul de necurmată şi binemeritată aducere-aminte a celor
care trăiesc astăzi în urbea sa natală - a cărei glorie trecută a cîntat-o
cu însufleţire - dar şi locul de cinste în istoria literaturii noastre, a
istoriei naţionale, prin locul ocupat în mişcarea progresistă a anului
revoluţionar 1848.
Caracterul său vulcanic, vizionarismul său romantic, trecerea lui cu
dezinvoltură de la o extremă la alta în laborioasa activitate depusă
pe tărîmul culturii româneşti, ne sînt bine cunoscute ; aşa cum ne sînt
cunoscute şi entuziastele lui cuvinte - ,,Scrieţi, băieţi, numai scrieţi !" -
imbold semnificativ care defineşte cum nu se poate mai bine concepţiile
scriitorului privind dezvoltarea mişcării culturale, concepţii pe care
le-a aplicat el însuşi, scriind mult, opere originale sau traduceri. Sînt
lucrări care nu au rămas în patrimoniul literaturii noastre prin valoarea
lor estetică - de multe ori inexistentă - ci prin efervescenţa la care
au dat naştere în cultura românească, făcînd să apară primii noştri barzi
cu renume definitiv stabilit, netezind pentru mai tîrziu calea Lucea-
fărului.
I. Heliade Rădulescu a avut o serie de proiecte de mare amploare,
care desigur aveau să-i depăşească puterea de creaţie, nu atît din cauza
timpului necesar, cît mai ales din aceea a lipsurilor existente în for-
maţia cultural-ştiinţifică a scriitorului.
Nu uităm că I. Heliade Rădulescu visase închegarea unui vast
poem, intitulat „Umanitatea", ale cărui capitole s-ar fi numit astfel :
Biblicele, Evanghelicele, Patria sau Omul social şi Omul individual.
De asemenea, nu pot fi uitate uşor - cu toate meritele pe care
scriitorul le-a avut în dezvoltarea culturii naţionale - nu numai izbuc-
nirile pătimaşe, ca cele din poezia „Ingratul" care nu-i fac nici o
cinste, dar şi gravele erori comise în ultima parte a vieţii sale în pri-
vinţa încercării de italienizare a limbii, încercări rămase, desigur, fără
ecou în cristalizarea limbii literare a neamului nostru. Sînt aspecte
care, din păcate, pot umbri activitatea pozitivă şi constructivă a scriito-
rului născut pe plaiurile dîmboviţene.
Una dintre lucrările sale, puţin cunoscută, este şi „Istoria critică
universală", apărută postum, în anul 1892. Dorind să dovedească odată
418 DORIN ELU:scu
mai mult, dar acum pe o cale inoportună şi neştiinţifică, ongmea popo-

rului nostru, Heliade utilizează în lucrare acel limbaj scilciat pe care era
ferm convins că îl va putea impune în scrierea noastră. Cit de departe
mergea el cu modificarea rostirii şi scrierii noastre, se observă şi din
acest fragment : ,,Aquest popol, despre quare ne vom occupâ aqui în
trecăt, este al Laponilor. Ca stirpe mai nuouă intelligenta nu întârdie a'şi
luâ dela sine o direcţiâ que ar fi putut străbatte mai <l'a dreptul sau mai
just în meditaţia abjectelor que i se presenta. Cugetările şi tradiţiile
aquestui popol despre divinitate, ideile que îşi formo despre Creator şi
creaţiâ sunt qelle următ6re" 1.
Pasajul de mai sus ne scuteşte de orice comentarii, fiind destul
de vizibil cit de nejustificat se abătea Heliade de la adevărata limbă
ce se închegase şi se perfecţiona în cu totul altă direcţie în acea vreme.
Cu toate aceste scăderi, cu impuse oprelişti în citirea fluentă a
cărţii şi cu toate erorile de fond - Heliade abătîndu-se foarte des de
la datele istoriei, brodind cu imaginaţia sa romantică tot felul de expli-
caţii ale unor fapte şi nume, pe care nimeni nu le-a mai reluat în
discuţie ulterior, fiind departe de realitate - totuşi, ,,Istoria critică
universală" rămîne o operă în care putem găsi, şi nu arareori. o serie
de comentarii ale autorului. Comentarii pe marginea unor evenimente
sau a unor texte din antichitate, care dau la iveală ideile progresiste
- mai alesi pentru timpul în care au fost scrise - ale lui Jon Heliade
Rădulescu. Unele dintre aceste idei ne apar de o actualitate interesantă.
părînd a fi scrise în vremea noastră, într-atit exprimă o ideologie mate-
rialist-istorică bine definită, pe care - desigur - Heliade nu o avea
la acel timp.
Ne vom strădui să redăm cîteva aspecte ale modului în care auto-
rul înţelegea să prezinte evoluţia unor societăţi omeneşti, în special
a fenomenelor de suprastructură (religioase îndeosebi) ; de foarte multe
ori, poziţia evident avansată a autorului pe plan ideologic reiese spontan.
Textele pe care ne vom sprijini constatarea aceasta vor fi, desigur.
„traduse", adică transpuse în forma actuală a limbii noastre, spre a
înlesni lectura lor, care ar fi îngreunată prin păstrarea formei originale.
De la început, trebuie subliniat faptul că Heliade vede în religiile
popoarelor pe care le studiază şi în special, în activităţile de cult ale
acestor religii, un pretext al claselor exploatatoare pentru dominarea
celor exploataţi. Astfel, vorbind despre idolii chaldeeni, scriitorul arată,
la un moment dat, următoarele : ,, ... credinţele diferite formară o credinţă
comună, constituită cu capi, miniştri, subalterni, servitori, culturi, cere-
monii, oamenii aceştia fiecare, mai mult sau mai puţin, începură a specula
în interesul lor obiectele credinţei. Unul, atribuind felurimi de minuni,
se sforţa a-şi acredita statuia căruia servea şi a insufla respect şi adora-
ţie către imaginea zeului spre a fi. respectaţi şi adoraţi preoţii şi servitorii
lui, altul exalta minunile statuiei sale particulare în chipul cel mai înde-
mînatec şi grossier totodată, spre a atrage către <linsa adoratorii şi prin
urmare, foloasele ce puteau aduce sacrificiile la oficina sa particulară ...
Statuile începură a minca, a se îmbrăca, a avea nevoie de femei, şi de
1 I. H. Rădulescu, Istoria critică universală, vol. II, Bucureşti, 1892, Tipo-
grafia Statului, p. 291.
IDEI PROGRESISTE LA ION HELIADE RĂDULESCU 419
femei frumoase, june fecioare ... în realitate acestea nu făceau decît a

înavuţi şi desfăta pe cuvioşii servitori ai divinităţii acreditate" 2 .
In continuare, Heliade analizează în mod interesant transformarea
idolilor primitivi, grossieri, în mistere sacramentale : ,,însă lumea putea
să se deştepte într-o zi şi să vadă că zeul nu mănîncă, nu poartă, nu
grămădeşte la tezaure, n-are nici o simţire, nici o facultate spre a se
bucura şi desfăta. De aci cei interesaţi la atîtea venituri, ce începuseră
a se recunoaşte ca nişte drepturi, se prevăzură a stabili şi a acredita
mistere, a depărta idolul, sanctuarul şi însuşi templul de la ochii vulgului.
Locurile înalte, izolate, întunecoase fură alese drept locuri sacre spre
practicarea misterelor ; templurile începură a lua o distribuţie arhitecto-
nică aptă întru a acoperi misterele ca şi locurile preparate şi îndemînatice
spre operaţiile scamatorilor" 3 .
Este interesant faptul că, foarte des, autorul face paralele între
zeii şi conducătorii autocraţi ai popoarelor din vechime şi împăraţii şi
regii contemporani lui. În special, ţarul Rusiei este de nenumărate ori
adus în discuţie. atunci cînd este vorba de anticele culte religioase bazate
pe asuprirea celor mulţi.
Uneori, Heliade face referiri si la istoria românească, asa cum
reiese şi din următorul pasaj : ,,In 'rndii, în timpii antici, toţi· cîţi se
sculară spre a ajuta pe cuceritorul Osiris sau Bacchu (Siva, zeul nobi-
lilor), în loc de animale şi bestii fură numiţi Urşi, Momiţe. Urşii
aceştia, momiţele acestea erau suferitorii, împilaţii acelor timpuri, ce
săriseră a scutura un jug 'spre a cădea sub altul. erau un fel de Brîncoveni
şi Cantemiri ce - dimpreună cu popoarele lor - se sculaseră a face
eauză comună cu Ţaru, spre a fi abandonat unul de Ţarul dimpreună
cu familia sa a trece re sub sabia răzbunătoare a Sultanilor şi spre a
prepara jug şi mai apăsător patriei şi posterităţii lor" "-.
La sfîrşitul primului capitol din volumul II al lucrării, Heliade
trage următoarele concluzii : ,,Acestea sînt fabulele cu care fu legănată
pruncia umanităţii' ; acestea credinţele cu care i se făcu creşterea copilă
riei ; cu aceste idei, cu aceste credinţe fu preparată în atîţia secoli ome-
nirea spre a debuta în viaţa socială şi politică. De aici începînd o vom
vedea organizîndu-se în epoca următoare. Pe temeiul acestor credinţe
vom vedea stabilindu-se şi consacrîndu-se legi destinate spre împilarea
~i suferinţele ei şi în folosul castelor ce îşi însuşiseră inteligenţa şi puterea.
Un copil rău crescut, învăţat a lua minciuna drept adevăr, e mai rău,
mai svînturat decît cel ce n-are nici o cunoaştere. Umanitatea supersti-
ţioasă deveni mai rea decît cea sălbatică" 5.
Răzbate din aceste rînduri glasul declamator al paşoptistului care
se ridicase împotriva vechilor orînduieli din Ţara Românească, a înrobi-
I'ilor tiranilor dinlăuntrul şi din afara Patriei sale.
Demne de subliniat, sînt comentariile lui Heliade la diferite texte
traduse din Legile lui Manu, pe care le prezintă de la început cu un ochi
critic, avînd la bază aceeaşi pornire contra instituţiilor stabilite de cei
puţini şi mari, menite să asuprească pe cei mulţi şi neputincioşi : ,,Cu
2 Op. cit., p. 302.

~ Idem, p. 302.
" Ibidem, p. 394.
r; Ibidem, pp. 417--418.
420 DORIN ELIESCU
acest corp de legi (ale lui Manu - n.n.), ce formează partea canonică
sau regulamentară a scripturii sacre a Indiilor, venim într-o epocă mai
înaintată. După miturile şi tradiţiile populare veniră minciunile şi ero-
rile sistematice şi oficiale ale unor capete interesate. Simplitatea şi
credulitatea prepară regimul amăgitoriei" 0 •
Partea a I-a a Legii lui Manu e institulată „Creaţia", fiind similară
,,Genezei" din Biblie.
Nu pot trece peste acest capitol fără a face o paranteză la subiectul
tratat şi a pune în faţa cititorului un text care duce, involuntar, la
cîteva din cunoscutele versuri eminesciene din „Scrisoarea I-a". Iată
textul tradus din Legea lui Manu : 7 „Lumea aceasta (din perioada crea-
ţiei - n.n.) era cufundată în întuneric, nepriceput de minte, lipsită de
orice semn care să fie cunoscută, neputînd fi descoperită de pricepere,
nici relevată de înţelepciune, semăna cu totul abandonată somnului".
Fără nici un comentariu, să-l lăsăm pe Eminescu; precum ştim, el
glăsuieşte astfel :
,.Tu prăspastie? Genune? Tu noian întins de ape?

N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare fără rază,
Dar nici de văzut un far şi nici ochi care s-o vază".
Închid paranteza fără alt comentariu şi revin la lucrarea lui Heliade.
In continuare, după creaţia lumii în viziunea Indiei antice, urmează capi-
tolele care stabilesc organizarea societăţ.ii vremii şi instituirea faimoa-
selor caste ale brahmanişmului, cu rigiditatea lor teribilă, care a durat
peste veacuri şi care trezeşte revolta necruţătoare a scriitorului animat
de ideile progresiste ale secolului XIX, idei pornite de filozofii iluminişti
şi de socialismul utopic al vremilor care îl precedaseră pe Heliade. Iată
cîteva din observaţiile pe care autorul le face pe marginea legilor lui
Manu:
.,Castele privilegiate la început se încercară a speria ·popoarele şi
a le ţine în frîul unor asemenea legi, prin pedeapsă, chinuri, moarte
însă umanitatea în pruncia ei este ca animalul, ca pruncul, îl b::iţi, îl
pedepseşti şi instinctele lui sint mai puternice <lecit orice pedeapsă ...
.... Nu e idee, aricit de sacră, oricit de sublimă, care n-a speculat-o această
castă în folosul ei şi în paguba generală" 8 .
Comentînd cartea XII, punctul 51, în care se pomeneşte de un
fel de iad şi de un fel de purgatoriu. Heliade scrie : ,,lnvederat se vede
că legiuitorilor de talia şi de scopul lui l\fanu nu le fură de ajuns pedep-
sele de pe pămint, nici cele din iad ... Atît legile fură nedrepte şi atît
avură nevoi mari de a speria în tot chipul spre a se putea susţine şi
asigura prerogativele castelor interesate şi legiuitoare" 9 •
In alt loc, autorul priveşte astfel legile lui Manu : ,,Ca să se facă
să se recunoască şi su se susţină aceste legi, Brahmanii, cum am văzut,
îşi făcură de complici pe cei cu mina armată şi amindouă castele puseră
între dînselc şi popor, cum s-a văzut, pe neguţători, dindu-le voie a
o Ibidem, p. 448.
7 Ibidem, p. 456, cap. ,,Creaţia", pct. 51.
H Idem, p. 493.
u Ibidem, p.493 .
IDEI PROGRESISTE LA ION HELL",.DE RADULESCU
421
specula singuri toate, a se înavuţi, ca apoi averea generală, prin aceştia,

să vie în mîinile acestor două caste, şi mai vîrtos a celei sacerdotale" 10 •
Şi, mai departe : ,,Astfel se stabili sistema spre a suge sucul popo-
rului, sistemă ce nu avu altă normă, altă dreptate, decît temerea de
braţul armat, ce îndată şi-l asocie de secundar" 11 •
După o serie de multiple alte consideraţii pe aceeaşi temă, după
ce critică inferioritatea la care era supusă femeia şi trage atenţia popoa-
relor că trebuie să se lumineze „spre a judeca ce se cuvine a face despre
cele publice şi mai vîrtos despre legi" i:!, Heliade vorbeşte despre Budha,
pe care îl consideră un personaj istoric ieşit clin sinul poporului într-o
epocă în care se crease un curent de revoltă împotriva „jugului şi i.lbu-
zurilor guvernelor antice". Şi aici, revoluţionarul de la 1848 nu se poate
opri de a nu reveni din antichitate la contemporaneitate, scriind : ,.In
ziua ele azi însuşi, cinel odată cu Parisul se scoală Berlinul, Milanul. Roma,
Viena, Ungaria şi România, cauza nu fu atît imitaţia - pentru că nimeni
nu imită aşa de curînd a-şi sparge capul, a-şi pierde repausul, a\·erea
şi însuşi viaţa - cît păsurile, nevoile, suferinţele, aspiraţiile fură mai
tot acelea" 13.
Interesantă este şi observaţia lui Heliade cu privire la transformarea
unor mişcări îndreptate împotriva nedreptăţilor sociale (care din acest
motiv sînt la început condamnate şi oprima:te de clasele dominante),
în organisme care se alătură celor de sus, ajutîndu-i pe aceştia s,'i con-
tinue asuprirea : ,,Persecuţiile asupra Budhiştilor fură aşa de crude ca
şi ale primilor creştini, ca şi ale socialiştilor din zilele noastre" 1 \ l\Iai
departe, el scrie : ,, .. .In Indii nu putură rămîne decît cei ce profe;e;înd
Budhismul, se învioră a recunoaşte distincţia castelor şi drepturile lor
respective ; acestea fireşte făcură un fel de erezie sau schismă. Astfel şi
primii creştini încetară de a mai fi persecutaţi cînd capii lor începură a
recunoaşte drepturile Cesarului şi patriciilor, a deveni instrumentele aces-
tora, a adopta de lege dreptul roman, a tolera sclavia şi camăta, a fasona
pe credincioşi după interesele despotismului păgîn" i.-,.
Şirul observaţiilor care dovedesc existenţa unei origini progresiste,
mult avansate pentru timpul acela, la Ion Heliade Rădulescu, ar putea
fi încă prelungit. Considerăm însă ca fiind suficiente exemplele date
spre a se trage concluziile de regoare, în care vedem că lucrarea ,.Istoria
critică universală", cu toate erorile de limbă şi de fond, cu toate limitele
autorului în privinţa unei ideologii clare, ştiinţific fundamentate - mai
ales comparativ cu alţi fruntaşi revoluţionari paşoptişti, pentru a-l aminti
doar pe N. Bălcescu - lucrarea, spunem, rămîne o operă străbătută de
un puternic suflu progresist, adesea chiar revoluţionar. Poate şi pentru
acest motiv, poate şi pentru locul însemnat ocupat de Heliade în cultura
naţională, credem potrivită consemnarea aparte a acestor merite ale lui,
alături de celelalte aspecte pozitive ale activităţii sale. Să nu uităm
perioada în care a fost scrisă lucrarea respectivă, o epocă frămîntată şi
importantă pentru poporul nostru.
10 Ibidem, p. 502.
11 Ibidem, p. 503.
12 Ibidem, p. 503.
n Ibidem, p. 521.
1" Ibidem, p. 523.
15 Ibidem, p. 524.
O SIMPLA IPOTEZA
MIHAIL MIHALEA
Fără să se fi făcut o cercetare atentă a dovezilor materiale existente

pe raza comunei Ocniţa, judeţul Dîmboviţa, se procedează de către unii
la datarea localităţii susmenţionate numai pe baza unor izvoare scrise.
Atestarea documentară - mai cu seamă sub numele actual - este,
desigur. tîrzie (1704), dar asta nu dovedeşte că localitatea nu a avut
şi altă denumire şi, cu atit mai puţin, nu dovedeşte o corespondenţă
între atestare şi existenţa aşezării omeneşti 1.
în anul 1973 am descoperit pe un deal din apropiere (Corniş) frag-
mente de vase din ceramică fină aparţinînd culturii TEI II. (vezi fig.
1 şi 2).
Fig. 1. Fig. 2.
1
într-o viitoare demonstraţie pe baza toponimiei schimbate - a se vedea
Ocna Mică ... ' - s-ar putea avansa atestarea încă din 1517, dar, aşa cum am spus,
nu atestarea documentară dovedeşte vechimea w;;ezării omeneşti cunoscută sub nu-
mele actual.
424 MIHAIL MIHALE.\
Era prima oară cînd se comunica existenţa pe raza comunei Ocniţa

a unei asemenea dovezi materiale. Vechimea ceramicii a fost confirmată
ulterior de cercetătorii Muzeului Judeţean Dîmboviţa.
In acelaşi an (1973) am identificat la doi cetăţeni din comună
(Niculoiu C. Gheorghe şi Trandafiroiu Vasile) două toporaşe de bronz
(celturi). Ele fuseseră scoase la iveală în 1968, în urma unor lucrări
agricole obişnuite pe Dealul Scoarţei, punctul Buzduga. Le-am donat
Muzeului Judeţean Dîmboviţa.
Aceste dovezi materiale mută cu mult înainte de secolul al XIII-lea
data existenţei localităţii Ocniţa, dar cercetări arheologice sistematice încă
nu s-au făcut pe aceste dealuri...
MEMENTO ISTORIC Dll\'IBOVIŢEAN - 1976
ianuarie: 40 ani de la arestarea, în comuna Ulmi, a unui grup de

luptători comunişti, printre care şi tînărul utecist Nicolae
Ceauşescu ; interogaţi la Tîrgovişte, ei sînt implicaţi apoi
în odiosul proces intentat militanţilor antifascişti la Braşov,
în mai 1936.
februarie-martie : 545 ani de la moartea voievodului Dan al II-lea cel Viteaz
(1420-1431), cel care a transformat Cetatea de scaun a Tî1·-
goviştei în cetatea luptei antiotomane.
13 martie: 95 ani de la naşterea în Tîrgovişte, pe strada N. Bălcescu,
a actorului Tony Bulandra (m. 5 aprilie 1943).
15 martie: 145 ani de la naşterea dîmbovi ţeanului Pantazi Ghica (m. 17
iulie 1882), scriitor, ziarist, inspector pentru monumentele
istorice, magistrat (şi la Tîrgovişte între anii 1856-1859), cel
care vedea Tîrgoviştea „frumoasă de suveniruri antice ... în-
clinată sub povara anilor, pe care nici seculii, nici suferin-
ţele nu au putut şterge trăsăturile de frumuseţe, surîsul trist
de bunătate".
20 martie: 405 ani de la prima atestare documentarei a comunei Comi-
şani, amintită în actul semnat de Alexandru Mircea.
20 martie: 525 ani de la prima atestare documentară a localităţii Lu-
cieni, în documentul dat de Vladislav al II-lea figurînd şi
un martor „din Luciani".
28 martie: 525 ani de la prima atestare documentarii alocalităţii Brfi-
neşti, pe actul emis de cancelaria lui Vladislav al II-iea
fiind şi un martor „din Hrăneşti".
3 aprilie : 405 ani de la prima atestare documentară a localităţii Buc-
şani, care apare în documentul semnat de Alexandru al
II-iea Mircea, ca întărire făcută mănăstirii Mărgineni.
1 mai: 80 ani de la prima sărbătorire a zilei de 1 Mai în Tîrgo-
vişte,un pios pelerinaj la mormîntul militantului socialist
Raicu lonescu-Rion.
23 mai: 75 ani de la naşterea în Tîrgovişte, pe strada I. H. Rădu
lescu, a compozitorului Ionel Fernic (m. 22 iulie 1938).
24 mai: 95 ani de la apariţia în Tîrgovişte a ziarului ,,Armonia",
(1881-1883), din al cărui comitet de redacţie a făcut parte
şi scriitorul Al. Vlahuţă.
27 mai: 155 ani de la moartea tragică a lui Tudor Vladimirescu

(n. 1780), reţinut în turnul bisericii Geartoglu din Tîrgovişte
şi ucis apoi lingă Mitropolie.
NIŢL'LESCIJ
428 GABRIELA
3 iunie: 230 ani de la prima atestare documentară a Şcolii din Pă

troaia, înfiinţată prin hrisovul lui N. Mavrocordat.
5 iunie : 105 ani de la naşterea marelui savant Nicolae Ioraa, cel care,
admirînd şi cercetînd şi istoria Tîrgoviştei, a pus piatra de
temelie a Muzeului de aici.
7 iunie: 260 ani de la moartea stolnicului Ştefan Cantacuzino, la
Constantinopol.
29 iunie: 30 ani de la inaugurarea căii ferate Tîrgot'işte-Ploieşti.
9 august: 375 ani de la moartea tragică a voievodului Mihai Viteazul
(1593-1601), al cărui cap a fost redepus în 1920 la m~nă
stirea Dealu.
16 august: 160 ani de la naşterea scriitorului Ion Ghica (m. 22 aprilie
1897), înmormîntat la Ghergani.
6 septembrie : 405 ani de la prima atestare documentară a localităţii Finta,
întărită de Alexandru Mircea lui Stoica şi soţiei sale Stanca.
10 septembrie : 35 ani de la acţiunea de sabotaj din gara Titu, cînd au fost

incendiate 31 vagoane-cisternă încărcate pentru front.
15 septembrie : 455 ani de la moartea voievodului Neagoe Basarab (1512-
1521), care a rezidat la Tirgovişte.
18 septembrie : 145 ani de la moartea lui Vasile Cîrlova (n. 1809). poetul
duios şi sensibil al „ruinurilor" vechii cetăţi de scaun a Tir-
goviştei.
23 septembrie : 100 ani de la naşterea poetului dîmboviţean George Ca"ir

(m. 1924).
23 septembrie : 590 ani de la începutul domniei lui Mircea cel Bătrîn (1386-
1418), cel care construieşte prima casă domnească la Curtea
domnească.
septembrie-noiembrie : 35 ani de la acţiunile de sabotaj organizate la Arsenalul din

Tîrgovişte, Răzvad, Gura-Ocniţei, Mărgineanca, Moreni. Doi-
ceşti, Teiş, Bucşani, Şotinga, Titu, etc. Ca măsuri represive,
autorităţile intentează o serie de procese luptătorilor comu-
nişti dimboviţeni.
5 noiembrie : 25 ani de la moartea scriitorului dîmboviţean I. C. Vîssarîon

(n. 2 februarie 1879), scriitor care redă răscoala ţăranilor
din 1907 ca participant direct, din interior.
13 noiembrie : 410 ani de la prima atestare documentară a localităţii Bă
deni, cînd Petru cel Tinăr întăreşte aici ocine lui Necşa
postelnic şi soţiei sale Stana.
17 noiembrie : 575 ani de la prima atestare documentară, de către Alexan-
dru I Aldea, a localităţii Răzt•ad.
noiembrie: 100 ani de la naşterea, în comuna Izvoarele, a militantului
socialist Gheo1'ghe Oprescu (m. 1917).
4 decembrie : 475 ani de la sădrşirea mănăstirii Dealu.
14 decembrie : 500 ani de la moartea voievodului Vlad Ţepeş.
14 decembrie : 30 ani de la moartea scriitorului tîrgoviştean I. Al. Bră

tescu-Voineşti, a cărui casă adăposteşte astăzi „Muzeul scrii-
torilor dîmboviţeni".
15 decembrie: 475 ani de la prima atestare documentară, semnată de Radu

cel Mare, n localităţii Nucet.
decembrie: 185 ani de la naşterea poetului Iancu Văcărescu (m. martie
1863), cel care aduce pentru p1;ma dată în poezie trecutul
istoric al Tîrgoviştei.
ME:\tENTO ISTORIC DlMBOVIŢEAN
429
* * ....,
580 ani de la prima atestare documentară a Tîrgoviştei, din relaţia de călătorie a
lui Johann Schiltberger.
520 ani de la moartea voievodului Vladislav al II-lea (1447-1456), care a rezidat
la Tîrgovişte.
340 ani de la apariţia „Liturghierului slai:onesc" Ia Dealu, prin ştiinţa şi grija căr
turarului Udrişte Năsturel.
330 ani de la înfiinţarea în Tîrgovişte a primei şcoli de înv[1ţămînt superior din
ţară, ,,Schola greca e latina", care apare - din punct de vedere cronologic -
după cele din Transilvania, Lwow, Bar, Kiev, dar în acelaşi timp cu cele din
Ianina, Atena, etc., şi înaintea celor din Moscova, Salonic, Smirna, Plovdiv, etc.
100 ani de la organiarea societăţii profesorale „Progresul", pe lingă Şcoala pri-
mară nr. 1 Tîrgovişte.
90 ani de la apariţia lucrării „Luptele românilor în resbclul din 1877-1878", au-

torul fiind Th. C. Văcărescu, urmaş al ilustrei familii a Văcăreştilor şi parti-
cipant la războiul de independenţă.
90 ani de la apariţia lucrării „Chants d'Auro1·e", aparţinînd poetei Elena Văcărescu,
născută pe meleaguri dîmboviţene.
80 ani de la crearea corului tîrgoviştean „Reuniunea muzicală".

70 ani de la grevele muncitoreşti din Căieşti şiTitu.
70 ani de la înfiinţarea organizaţiei profesionale „Cercul didactic", pe lingă liceul
,,I. Văcărescu", Tîrgovişte.
55 ani de la inaugurarea liceului nr. 1 „Gr. Alexandrescu", Tîrgovişte.
40 ani de la obţinerea primei medalii olimpice româneşti, la proba de echitaţie
(căpitanul Henri Rang, de la Şcoala de cavalerie din Tîrgovişte).
G. N.
,,VLAD ŢEPEŞ - 500"
EMIL PAUNESClJ
Comemorarea - în decembrie 1976 - a unei jumătăţi de mileniu

de la tragica moarte a domnitorului Vlad Ţepeş, remarcabil om politic
şi conducător în lupta pentru păstrarea fiinţei de stat a ţării sale, a prile-
juit un dublu eveniment editorial.
Sbu egida Academiei de ştiinţe sociale şi politice a R.S.R. şi a
Institutului de istorie „N. Iorga", Nicolae Stoicescu a publicat monografia
Vlad Ţepeş (Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1976, 238 p.). O altă mono-
grafie, autor Ştefan Andreescu, a apărut în seria „Confluenţe" (Ed.
Minerva, Bucureşti, 1976, 302 p.) sub titlul Vlad Ţepeş (Dracula). Intre
legendă şi adevăr istoric.
Cartea lui Nicolae Stoicescu este alcătuită din patru părţi. Partea I
cuprinde capitolele : 1. Prima domnie a lui Vlad Ţepeş; 2. Domnia lui
Vladislav al II-lea 1447-1456. Pribegia lui Vlad Ţepeş. Reocuparea
tronului (1456). In partea a II-a se tratează principala domnie sub dife-
rite aspecte : 1. Politica internă a lui Vlad Ţepeş ; 2. Relaţiile cu Moldova ;
3. Relaţiile cu Transilvania şi Ungaria ; 4. Relaţiile cu Imperiul otoman.
Victoria din 1642 ; 5. Căderea lui Vlad Ţepeş. A treia parte are capito-
lele 1. Ţara Româneaescă între 1462-1475 şi 2. A treia domnie şi sfîrşi
tul lui Vlad Ţepeş (1476), iar în ultima se vorbeşte despre 1. Faima lui
Dracula şi 2. Vlad Ţepeş în amintirea poporului român.
Volumul este prefaţat de prof. dr. Ştefan Ştefănescu (iar pe supra-
copertă are o scurtă prezentare semnată de Florin Constantiniu) şi se
deschide printr-o notă explicativă „Către cititor". Este însoţit de „Crono-
logia evenimentelor din timpul vieţii şi domniilor lui Vlad Ţepeş" şi un
rezumat în limba engleză, din păcate nu şi de indici.
Pentru ilustrare s-au folosit 24 de fotografii (dintre care unele
repetate pe supracopertă) şi o hartă - nu tocmai completă - a Ţărilor
române în timpul lui Vlad Ţepeş. Dacă ţinuta grafică generală a cărţii
este de remarcat, am reproşa slaba calitate a ilustraţiei şi - uneori -
plasarea ei inadecvată.
Monografia Vlad Ţepeş se caracterizează, ca şi alte lucrări ale
autorului, printr-o documentaţ.ie bogată, rod al unei cercetări laborioase.
Sînt puse în valoare numeroase izvoare străine, dar citarea lor fără
traducere îngreunează lectura. Meritele lui Nicolae Stoicescu nu pot fi
umbrite de cele semnalate, care ţin poate şi de graba finisării întru apa-
riţia cărţii pentru întimpinarea momentului aniversar.
432 EMIL PAUN~SCU
O recenzie „dură", cu aprecieri discutabile, a publicat revista

,,Steaua" (nr. 1/1977, p. 48) sub semnătura lui Ovidiu Mureşan.
Cartea scrisă de Ştefan Andreescu are două părţi egale ca întin-
dere. Prima, structurată cronologic, Vlad Ţepeş - Dracula. Personajul
istoric şi epoca sa, cuprinde trei capitole cu următoarele probleme princi-
pale : 1. Lupta dintre Dăneşti şi Drăculeşti ; Bătălia de la Kossovopolje
şi prima domnie a lui Ţepeş ; Sud-estul european în preajma căderii
Constantinopolului. Cea de a doua, Lumini şi umbre ale legendei, reana-
lizează şi confruntă principalele iz\·oare medievale, precum şi „resusci-
tarea legendei" în u1timul secol (1. Numele „Dracula" ; Izvoarele bizantine
şi turceşti ; Versiunea slavă a „Povestirii despre Dracula voievod" ; 2.
Versiunea germană a faptelor lui Vlad Ţepeş ; Alte ecouri în literatura
medievală occidentală; Raportul dintre cele două versiuni; 3. Romanul
lui Bram Stoker ; Vlad Ţepeş în literatura română ; Efigia voievodului.).
Ştefan Andreescu îşi începe lucrarea cu un „Cuvînt înainte" - în
fapt o succintă prezentare istoriografică - şi o încheie cu o postfaţă
intitulată „Cununa gloriei în numele dragostei de ţară". Volumul mai
cuprinde un rezumat în limba engleză şi un indice de persoane.
Prin alcătuire şi modul original de a pune în dezbatere problemele
controversate Vlad Ţepeş (Dracula), se încadrează cu succes în specificul
colecţiei în care a fost publicată. Autorul se încumetă să abQ[_deze unele
ipoteze îndrăzneţe, pornind de la analiza nuanţată a textelor. Stilul
scrierii este atrăgător, chiar dacă repetarea frecventă a unor citate - în
dorinţa de a face expunerea mai clară, mai convingătoare, mai argu-
mentată - nu este întotdeauna o reuşită.
Nu ne-am propus decît scurta prezentare a acestor cărţi. O analiză
aprofundată pe marginea lor va publica prof. Mihai Berza în „Revue
des etudes sud-est europeennes", nr. 2, 1977 (En marge de deux lit'res
sur Vlad Ţepeş).
Cele două lucrări ,,ştiinţifice, care se completează în chip fericit,
aduc o contribuţie importantă la înţelegerea epocii şi personalităţii lui
Vlad Ţepeş, îmbogăţesc şi consolidează cunoştinţele noastre despre lupta
poporului român pentru independenţă, despre civilizaţia românească
medievală.
*
Bibliografia studiilor şi articolelor consacrate comemorării marelui
domnitor, pe care o redăm mai jos, nu are pretenţii de eshaustivitate,
fiind susceptibilă de completări (nu au fost folosite ziarele judeţene, iar
alte cîteva publicaţii nu ne-au fost accesibile) :
1. Ştefan Andreescu, Războiul cu turcii din 1462 (capitol din mono-
grafia apărută în Ed. Minerva), în „Revista de istorie", tom 29, nr. 11,
1976, p. 1673-1695.
2. Ştefan Andreescu, Vlad Tepcş - personalitate proeminentă a
luptei poporului român pentru libertate şi independenţă, în „Scînteia
tineretului", XXXII, nr. 8575, 16 dec. 1976, p. 4.
3. Ştefan Andreescu, En marge des rapports de Vlad l'Empaleu1·
avec l'Empire Ottoman, în „Revue des etudes sud-est europeennes", tome
XIV, nr. 3, 1976, p. 373-379 (în aceeaşi revistă, nr. 211977, i se va publica
,. VLAD ŢEPEŞ - 580"
433
un alt articol : L'action de Vlad Ţepeş dans le Sud-Est de l'Europe

en 1416).
4. Cezar Avram, O personalitate strălucită a istoriei naţionale, în
,,Ramuri", XIII, nr. 12 (150), 15 dec. 1976, p. 11.
5. Constantin Căzănişteanu, O personalitate proeminentă a istoriei
naţionale, întruchipare a voinţei poporului român de a trăi liber în vatra
strămoşească (500 de ani de la moartea lui Vlad Ţepeş), în „Scînteia",
XLVI, nr. 10674, 14 dec. 1976, p. 4.
6. Dan Cernovodeanu, Contribuţii la studiul însemnelor heraldice
ale lui Vlad Ţepeş, în „Revista de istorie", tom 29, nr. 11, 1976, p. 1731-
1743 (un studiu temeinic documentat, însoţit de 5 ilustraţii).
7. Virgil Ciociltan, Intre sultan şi împărat: Vlad Dracul în 1438,
in „Revista de istorie", tom 29, nr. 11, 1976, p. 1767-1790 (prezentarea
şi comentarea unui document neutilizat pînă acum în istoriografia
românească ; alte aspecte din acest document sînt reliefate în articolul
La campagne ottomane de Transylvanie (1438) dans le contexte politique
international, în „Revue roumaine d'histoire", tome XV, nr. 3, 1976,
p. 437-445.).
8. Radu Constantinescu, Un vrednic luptător pentru neatîrnarea
ţării (500 de ani de la moartea lui Vlad Ţepeş), în „In slujba patriei",
XXVIII, nr. 49 (1409) 6 dec. 1976, p. 2.
9. Florin Constantiniu, Libertatea ţării, mai presus de orice, în
,,Apărarea patriei", XXVII, nr. 48 (6355), 1 dec. 1976, p. 10.
10.I. Cupşa, N. Culea, O ilustră personalitate politică şi militară,
în „Apărarea patriei", XXVII, nr. 50 (6357), 15 dec. 1976, p. 8.
11. Alexandru Duţu, Principe român şi personalitate europeană, în
,,Luceafărul", XIX, nr. 49, (762), 4 dec. 1976, p. 8-7.
12. Georgeta Ene, Romanian Folklore about Vlad Ţepeş, in „Revue
des etudes sud-est europeennes", tome XIV, nr. 4, 1976, p. 581-590.
13. Paul Grigoriu, Vlad Ţepeş - voievod al dreptăţii şi curajului,
în „Contemporanul", nr. 51 (1571), 17 dec. 1976, p. 4. (supărătoare
,.inadvertenţe", cum ar fi pasajul prin care autorul ne încredinţează că
în timpul domniei lui Vlad Ţepeş au înflorit oraşe ca Giurgiu şi Piteşti).
14. Mihail Guboglu, Vlad Ţepeş şi Mehmed al II-lea în lumina cro-
nicilor turco-bizantine, în „Revista Arhivelor", LIII, nr. 4, 1976, p. 381-
390 (cu un interesant capitol despre izvoare).
15. Konrad Giindisch, Siebenbiirgen und der Aufrurhr von 1403
gegen Sigismund von Luxemburg, în „Revue roumaine d'histoire", tome
XV, nr. 3, 1976, p. 399-420.
16. Octavian Iliescu, Taina unei monede, în „Luceafărul", XIX,
nr. 49 (762), 4 dec. 1976, p. 8-7 (după îndelungarte cercetări, autorul
afirmă că Vlad Ţepeş a bătut monedă, pe baza unui enigmatic ban de
argint din colecţia Cabinetului numismatic al B.A.R.S.R.).
- Camil Mureşan, vezi Anda Raicu.
17. Ion Nicoară, Vlad Ţepeş - ,un mare apărător al intereselor
românimii", in „Astra", nr. 4, (105), 1976, p. 6.
18. Francisc Pall, De nouveau sur l'action de Ianca de Hunedoara
(Hunyadi) en Valachie pendant l'annee 1447, în „Revue roumaine d'his-
toire", tome XV, nr. 3, 1976, p. 447-463 (răspuns la articolul lui C. A.
434 EMIL PAUNESCU
Stoide, Contribuţii la studiul istoriei Ţării Româneşti intre anii 1447-1450,

în .,Anuarul Institutului de istorie şi arheologie A. D. Xenopol", X.
1973).
19. Şerban Papacostea, Kilia et la politique orientale de Sigismund
ele Luxembourg, în „Revue roumaine d'histoire", tome XV, nr. 3, 1976,
p. 421-436.
20. Ion Pavelescu, Vlad Ţepeş - erou al luptei pentru libertate
şi neatîrnare (500 de ani de la moartea domnitorului), în „România
liberă", XXXIV, nr. 9996, 14 dec. 1976, p. 3.
21. Alexandru Predescu, O viaţă dramatică in slujba unei idei
dincolo de fantezie, adevăratul chip al lui Vlad Ţepeş, în „România
pitorească", nr. 11 (59), p. 14-15 şi nr. 12 (60), p. 14.
22. Ana Raicu, Interviu cu dr. Camil Mureşan, profesor la Facul-
tatea de istorie-filozofie a Universităţii Cluj-Napoca, în „România pito-
rească", V, nr. 11 (59), 1976, p. 14, 15, 17.
23. Constantin Rezachevici, Vlad Ţepeş - cronologie, bibliografie,
în „Revista de istorie", tom 29, nr. 11, 1976, p. 1745-1766 (prima parte
se vrea o „sinteză" a vieţii şi domniilor lui Vlad Ţepeş ; bibliografia
cuprinde izvoare documentare şi narative (75 de titluri), lucrări gene-
rale privind epoca lui Vlad Ţepeş şi sinteze de istorie a românilor (21
de titluri) şi lucrări speciale (105 titluri).
24. Constantin Rezachevici, Apărarea ţării - scopul suprem al lui
Vlad Ţepeş, în „In slujba patriei", XXVIII, nr. 27 (1387), 5 iulie 1976,
p. 1, 7.
25. Constantin Şerban, Relaţiile lui Vlad Ţepeş cu Transilva11ia
şi Ungaria, în „Revista de istorie", tom 29, nr. 11, 1976, p. 1697-1720
(fragment dintr-o a treia monografie, ce urmează să apară în cursul
anului 1977).
26. Constantin Şerban, Recenzie la : Radu Florescu, Raymond
T. McNally, Dracul-a. A Biography of Vlad the lmpaler, 1431-1-176.
New York, Hawthorn Books, Inc., 1973, X + 239 p .. în „Revisto. de
istorie", nr. cit., p. 1813-1817.
27. G. Sibechi, Mărturii despre Vlad Ţepeş, în „Viaţa militară",
XXX, nr. 9, 1976, p. 24.
28. Constantin Simionescu, Vlad Ţepeş - ctitor al Bucureştilor,
în „Sătpămîna cultural a capitalei", nr. 314, 10 dec. 1976, p. 1.
29. Ştefana Simionescu, Ştiri din naraţiunile germane despre \ 'lad
Ţepeş, în „Revista de istorie", nr. 11, 1976, p. 1721-1729.
30. Nicolae Stoicescu, Politica internă a lui Vlad Ţepeş, (fragment
din monografia analizată mai sus), în „Revista de istorie", nr. 11, 1976.
p. 1657-1672.
31. Nicolae Stoicescu, La victorie de Vlad l'Empaleur sur les Turcs
(1462), în „Revue roumaine d'histoire", nr. 3, 1976, p. 377-397 (formă
prescurta-tă a unui alt capitol al monografiei sale).
32. Octavian Şchiau, Vlad Ţepeş în literatură, în „Tribuna·', XX.
nr. 51 (1003), 16 dec. 1976, p. 6 (nu se referă la literatura română con-
lemporană).
33. Ştefan Ştefănescu, Vlad Ţepeş - un couducător de stat celebru,
in ,.Revista de istorie", nr. 11, 1976, p. 16-H-1656. (,,Studiu consacrat
prezentării programului politic" al voievodului).
,.VLAD ŢEPEŞ - 500"
435
34. Pompiliu Teodor, Vlad Ţepeş - restituirea personajului istoric,

în „Steaua", XXVII, nr. 12, (355), 1976, p. 13.
35. Dan Zamfirescu, Un principe modern, în „Luceafărul", XIX.
nr. 49 (762), 4 dec. 1976, p. 1-2.
36. Constantin Rezachevici, Viteazul principe al Ţării Româneşti.
Un istoric francez din secolul XVII despre Vlad Ţepeş, în „Magazin
istoric", X, nr. 12 (117), 1976, p. 5-7. (prezintă extrase din lucrarea
istoricului francez Georges Guillet de Saint-Georges, Histoire du regne
de Mahomet II Empereur des Turcs, vol. I-II, Paris, 1681).
37. *** Vlad Ţepeş - Bibliografie selectivă, în „îndrumătorul cul-
tural", XXIX, nr. 12, 1976, p. 48.
Dintre manifestările ştiinţifice desfăşurate în ţară menţionăm :

Muzeul de istorie al municipiului Bucureşti a organizat în zilele
de 15-20 noiembrie 1976 un ciclu de acţiuni intitulat „Vlad Ţepeş şi
Bucureştii". ln programul sesiunii ştiinţifice au figurat printre altele
următoarele comunicări : Consantin C. Giurescu, Semnificaţia iswrică
a domniei lui Vlad Ţepeş ; Ştefan Ştefănescu, Importanţa europeană a
luptei românilor pentru independenţă (sec. XIV-XV); Ion Ionaşrn,
Vlad Ţepeş şi Bucureştii ; Radu Manolescu, Politica economică a lui
Vlad Ţepeş ; Nicolae Stoicescu, Personaliiatea europeană a lui Vlaă
Ţepeş; Sergiu Iosipescu, Conjunctura şi condiţionarea internaţională mili-
tară a celei de a doua domnii a lui Vlad Ţepeş; Panait I. Panait, Locul
cetăţii Bucureşti, ctitorită de Vlad Ţepeş, în arhitectura medievală ro-
mânească; George Baltag, Casa Vlad Dracul din Sighişoara, reşedinţă
voievodală munteană ; Cristian Moisescu, Consideraţii privind valoarea
arhitectonică a monumentelor epocii lui Vlad Ţepeş ; Aristide Ştefă
nescu, Un sat al Drăculeştilor în împrejurimile Bucureştilor ; Liviu
Ştefănescu, Vlad Ţepeş în preocupările istoricului C. D. Aricescu ; Ştefan
Olteanu, Vlad Ţepeş în posteritate.
Muzeul de istorie al R.S.R. a organizat la 14 decembrie 1976
sesiunea „Lupta poporului român pentru apărarea independenţei şi rolul
lui Vlad Ţepeş în organizarea şi întărirea statului". S-au prezentat comu-
nicările : Mihai Berza, Europa după cuce;·irea Constantinopolului de câtre
Imperiul otoman; Ştefan Ştefănescu, Cooperarea Ţărilor româneşti, în
lupta pentru neatîrnare din secolul al XV-lea; Constantin Şerban, Orga-
nizarea şi întărirea statului - piatra unghiulară a politicii interne pro-
movate de Vlad Ţepeş; Constantin Căzănişteanu, Luptele antiotomane
ale Ţării Româneşti în timpul domniei lui Vlad Ţepeş ; Ion Frunzetti,
Figura lui Vlad Ţepeş în arta românească.
Muzeul de istorie al R.S.R. a organizat în colaborare cu Muzeul
judeţean Dîmboviţa un simpozion la Pucioasa (24 martie 1976), cu parti-
ciparea lui Liviu Ştefănescu, Economia Ţărilor romăne în prima jumătate
a secolului al XV-lea şi domnia lui Vlad Ţepeş ; Radu Gloglovan, Apă
rarea muntenilor lui Vlad Ţepeş împotriva lui Mahomed al II-lea în
războiul din 1462; Maria Georgescu, Personalitatea lui Vlad Ţepeş în
izvoarele vremii. Un alt simpozion a fost organizat în colaborare cu
Muzeul judeţean Ilfov, la Comana (10 decembrie 1976), cu participarea
436 EMIL PĂUNESCU
lui Dumitru Almaş, Legende şi adevăr istoric despre Vlad Ţepeş;

Constantin Şerban, Epopea românească din vremea lui Vlad Ţepeş; Eugen
Negulescu, Vlad Ţepeş şi ctitoriile sale ilfovene.
Muzeul Militar Central, în colaborare cu Arhivele Statului, a orga-
nizat un simpozion (9 decembrie 1976), la care s-au prezentat următoarele
luări de cuvînt : Carol Konig, Vlad Ţepeş şi epoca sa; Rodica Chira, Isto-
riograf ia românească despre Vlad Ţepeş ; Lizica Papoiu, Chipul lui Vlad
Ţepeş oglindit în literatura română şi străină; Radu Constantinescu, Noi
documente despre Vlad Ţepeş.
Menţionăm că sesiunea din 15 noiembrie a Muzeului de istorie a
municipiului Bucureşti a fost prezentată de Maria Ignat, în „Revista
muzeelor", nr. 2, 1977, p. 9-11.
*
Personalitatea legendară a lui Vlad voievod Ţepeş a inspirat penelul.
dalta sau condeiul mai multor artişti, dintre realizările cărora nu puţine
au fost închinate momentului festiv. Un monument în cinstea domnito-
rului eliberator al Giurgiului va fi în curînd dezvelit în municipiul de
pe Dunăre. Există o sumedenie de piese de teatru aparţinînd lui Mircea
Bradu, Mircea Lerian, Paul Cornel Chitic, Dan Tărchilă. In cadrul epopeii
naţionale cinematografice i se va consacra un film. Nu ne vom opri aici
asupra lor, dar am dori să semnalăm cartea scriitorului Corneliu Leu,
Plîngerea lui Dracula (Scrisori scrise sau nescrise, trimise sau netrimise
de către Vlad Draculea Domn şi Voievod al Ţării Româneşti, zis mai tîrziu
şi Ţepeş-vodă, de la anii 6972, 6982, 6984 - aflate şi grijite pentru tipar
în Bucureşti, cetate pe oare el a înscris-o primul în hrisoave cu acest nume.
La cinci sute de ani de la uciderea domnitorului adică, pe anii noştri, aşa
cum se scriu după milesim : 1476-1976), Ed. Cartea Românească, 1977,
309 p. O încercare merituoasă, mai ales comparativ cu - chiar dacă
dimensiunile sînt altele - incalificabila „evocare" a Sînzianei Pop. publi-
cată în revista „Luceafărul" sub titlul Opt ani pentru eternitate (nr. 49,
1976, p. 8-7).
TREI SUTE ŞAPTE ZECI ŞI CINCI DE ANI
DE LA MOARTEA LUI MIHAI VITEAZUL
„Acum, în mod limpede, oi·icine poate vedea cîtă muncă şi osteneală

am indumt şapte ani de-a rindul, şi cîtă slujbă am făcut creştinităţii ...
Iar acum am ajuns la acest capăt ( ... ) pierzînd şi bogăţii, şi soţie, şi co-
pii ; şi dacă aş fi pierdut totul din pricina vrăjmaşilor nu m-ar durea
atita, cît mă doare fiindcă au fost făptuite de aceia de la care nădăj
duiam şi aşteptam ajutor şi razim. fn vremea aceasta, se poate vedea
că n-am cruţat nici cheltuieli. nici osteneală, 11ici sînge, nici însăşi viaţa
mea".
TiRGOVIŞTE
8 August 1976
SUB BOLTA MĂNĂSTIRII DEALU
EMILli\N MALCIU
... Celui adormit prin mişelească vrere i-au fost evocate gîndul, vite-
jia, demnitatea, învăţătura, viaţa, şi s f î r şi tu 1, în chiar ziua împli-
nirii a trei sute şapte zeci şi cinci de ani, Duminecă 8 August 1976, amară
şi duioasă reculegere, asasinarea lui Mihai Vodă Viteazul petrecîndu-se
în noaptea de sîmbută spre duminecă 9 August 1601, în tabăra sa d2
la Turda.
Incununînd istoria neamului prin toate faptele şi vitejiile sale, şi
peste acestea prin cump:foirea şi echilibrul laolaltă a ţărilor româneşti
dăruind primele raze ale poporului român întregit, sub licărul de candelă
a mormîntului din Mănăstirea Dealu - Mihai Viteazul trebuia evocat şi
pomenit. P. S. Episcop vicar Roman Ialomiţeanul a oficiat în ctitoria
străbunilor voievozi serviciul divin împreună cu un sobor de preoţi
din partea Patriarhiei şi Mănăstirii Dealu. La invitaţia m-hiei Eufrasia
Poiană a răspuns Prof. Univ. Academicianul Ştefan I. Ştefănescu, direc-
torul Institutului de Istorie al Academiei RSR, participînd împreună cu
alţi istorici, redactori şi cercetători din acelaş Institut. Prezenţa oame-
nilor de cultură, profesorii şi istorici din Tîrgovişte, elevi ai liceelor
din Tîrgovişte, grupuri numeroase de vizitatori în pronaosul şi în incinta
mănăstirii au asistat cu emoţionantă artenţie impresionanta solemni-tarte a
evocării. Au trecut veacuri - dar epopeea lui Mihai Viteazul s-a simţit
şi părea avea în ziua împlinirii a trei sute şaptezeci şi cinci de ani de
438 EMILIAN MALC!U
la asasinarea eroului. Pagini de zbuciumată istorie s-au deschis la lumina

mormîntului său, au emoţionat sufletele, au luminat gîndurile înspre
trecutul năzuinţelor tuturor românilor. Comemorarea morţii lui Mihai
Vitco.zul la Mănăstirea Dealu n-a subliniat doar un fragment din istoric
ci a arătat o strălucire plină de cult, de demnitate, şi de contemplare a
unor documente limpezi, statornice în viaţa acestu popor ; a însemnat
memoria perpetuă a generaţiilor, a însemnat iubirea pentru faptele, pen-
tru osemintele care nu putrezesc. După oficierea serviciului divin a
vorbit Prof. Univ. Academicianul Ştefan Ştefănescu, arătînd întreaga
pietate deapururea păstrată, însoţind generaţiile pe drumul aprig dar
glorios al părintelui UNIRII pămînturilor româneşti, înfăptuire care
întotdeauna ne-a chemat şi ne rămîne către acest sublim.
,,Prezidiul Academiei de Ştiinţe Sociale ~i Politice şi Institutul de

istorie „N. Iorga" se asociază frumuseţii gîndului acestui sfînt
lăcaş, lăcaş de cult şi de cultură, de a comemora împlinirea a 375
de ani de la moartea celui intrat în conştiinţa posterităţii ca „Vitea-
zul", - înfăptuitor, el cel dintîi, al marelui vis de unire a ţărilor
române.
M-rea Dealu - păstrătoare a relicvei sfinte a neamului, care
e3te capul lui Mihai -, şi-a legat pe veşnicie numeie de cel al
lui Mihai, de idealurile pentru care s-a ridicat şi a suferit supliciile
unui odios asasinat, făcînd să triumfe ideea de unitate românească,
eroul de la Călugăreni.
Această idee, cu sensul ei adinc popular, era nutrită de tot ce era
înaintat în societatea românească. O dovedeşte, printre altele insrip-
ţia în limba românească de pe piatra tombală a voievodului" .
.,Sfetnicul credincios al lui Mihai, care a fost Radu Buzescu, şi
soţia lui Preda, fiica banului Mihalcea, devotat şi el lui Mihai în
tot ce a întreprins, au ţinut să fie gravat textul :
Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele
voievod, ce au fost domn Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei:
cinstitul trup zace în Cîmpii Tordei, şi, cînd l-au ucis nemţii au
fost 1109 (1601) în luna lui Aug. 8 zile : această piatră o-u pus
jupan Radu Buzescu i jupaniţa ego Preda.
„Inscripţia, prima inscripţie în limba română pe o piatră tombală

domnească - pînă atunci asemenea inscripţii erau în slavoneşte -
este edificatoare pentru nivelul de înţelegere de către contemporanii
lui Mihai a sensului operei ilustrului domnitor pentru destinele
românilor. Apropiaţii domnului şi-au dat seama - şi urmaşi
luminaţi aveau să ridice la nivel de postulat gîndirea lor - C'i
Mihai Viteazul a definit un măreţ program politic. a orientat nă:tu
inţele românilor şi le-a fixat ţelul. Faptul că, în ciuda duratei ei
foarte scurte opera marelui domn s-a impus ca simbol al luptei
pentru unitate, e dovada cea mai sigură că ea a exprimat o asplra-
ţie fundamentală a poporului român. (... ) Opera lui Mihai, întocmai
ca un far luminos, a orientat luptele românilor spre împlinirea idea-
lului naţional".
SUB BOLTA MANASTIRII DEALU
439
,,ln anii de grea încercare pentru poporul nostru, Mihai Viteazu]

a fost o călăuză, un imbold la rezistenţă şi îndemn la luptă ; nu-
mele şi pilda lui au întărit energiile populare şi au dus la victorie.
Increderea în forţa exemplului lui Mihai, respectul faţă de rămă
şiţele lui pămînteşti, au fost atît de mari încît atunci cînd - în faţa
ofensivei germane - fiinţa statului era în primejdie, din îndemnul
lui N. Iorga capul lui Mihai, pentru a nu fi pradă şi eventual distrus
de invadatori, a fost transportat la Iaşi şi depus la Mitropolia Mol-
dovei, şi readus printr-o impresionantă procesiune, cu popasuri la
locuri de mare rezistenţă istorică : Ruginoasa, Mirceşti, Mărăşeşti,
şi depus la locul de vecinică odihnă, de aici, de la M-rea Dealu.
Se petrecea această solemnitate în luna august 1920. Strateg de
proporţii geniale, om politic şi diplomat de mare anvergură, româ-
nească şi europeană, marcînd un punct culminant al luptei popo-
rului român de a ieşi la lumină din negura veacurilor şi de a-şi
ocupa locul ce i se cuvine pe globul pămîntesc, Mihai Viteazul apare
azi, la împlinirea a 375 de ani de la moartea lui, în contururi aureo-
late, personificînd ideea de independenţă şi unitate a poporului
român, atît de scumpă inimilor noastre. Omagiind figura marelui
voievod, magnetic şi polarizant de strădanii româneşti, omagiem
jertfa, care a generat forţa marilor acte politice de la 1859, 1877,
1918 şi 1944. Omagiem, totodată, pe cei care ştiu să păstreze mereu
nestinsă făclia bunelor noastre tradiţii. Omagiem vrednicia sluji-
torilor acestui lăcaş care a fost, este şi va fi mîine, mai mult
decît azi loc de pelerinaj pentru toţi care gîndesc şi prin faptele
lor slujesc înaltele idealuri ale măreţiei României Socialiste".
Plină de dar sufletesc a fost deasemeni evocarea M. Eufrasia

Poiană, prin conţinutul şi emoţionanta întrezărire plină de pietate către
viaţa şi imaginea Voievodului care a ştiut să unească ţara prin atîtea
greutăţi,
nu distrugînd glorios ci creind înţelept în credinţa şi în istoria
neamului Unirea Românilor :
,,( ... ) Sîntem datori pentru conştiinţa şi sentimentele naţionale să

fim aici, pentru o împreună săvîrşire a pomenirii morţii Voievodului,
împlinindu-se azi 375 de ani de la crima săvîrşită în tabăra de la
Turda prin asasinarea primului Domn al Ţărilor Româneşti unite.
Indrăzneala gîndului, curajul vitejesc al realizării „pohtei ce a poh-
tit-o", înmănuncherea Românilor într-o singură ţară, l-au făcut
degrabă - prin nesinceritatea şi trădarea aliaţilor, jertfă pe altarul
ţării. Din tumultul dramatic al vi,tejiilor lui, al înfăptuirilor lui, ţara
a rămas cu pietatea jertfirii lui, dăruirea muceniciei lui Mihai tre-
cînd peste canoanele voievodale obişnuite, trecînd peste văzduhuri,
pentru că Unirea Românilor sub Mihai Vodă Viteazul avea să ră
mînă cel mai profund ecou, cea mai profundă stare sufletească a
istoriei noastre, un clocot naţional care avea să încununeze iarăşi
ţara, tot la Alba Iulia 1920. De trei sute de ani „Capul" îşi căuta
„trupul", şi numai împreunîndu-se pămînturile româneşti într-o
singură ţară, ,,jertfitul" şi „înfăptuitorul" şi-a găsit odihna. In acest
mormînt Mănăstirea Dealu îl păstrează pe Mihai Viteazul cu duio-
EMlllAN MALCIU
140
Biserira MlinAstirii Dealu

unde se aflA mormântul lui Mihai Viteazul
SUB BOLTA MANASTIRII DEALU 441
r -
H llAI YI_l EAZU l

1~•,a 1r. 111
Statuia lui Mihai Viteazul
442 EMILIAN MALCIU
şenie şi pietate, doar sufletul Voievodului pornind cu acelaş gînd

către acei care urmîndu-i sîrguinţa îşi sprijină iubirea, munca, devo-
tamentul, neclintirea datoriei faţă de hotarele strămoşeşti pe stîlpii
de biruinţă ai lui Mihai Vodă".
In parcul din faţa clopotniţei

Comitetul de Partid al Municipiului
Tîrgovişte a ridicat bustul în bronz al lui Mihai Viteazul. O remarca-
bilă sculptură a lui Teodor Panait redind chipul Voievodului a cărui
privire resemnată împotriva soartei revarsă acea lumină a mărturisirii
foarte apropiată destinului său aspru. Din privirea statornicită în bronz
se revarsă poate mîhnirea spre ţărîna veşnică a celui asasinat. Un bust.
ca o tălmăcire caldă, comunicabilă, înfăţişarea Voievodului fără nicio
agitaţie violentă- simbolizînd mai precis voinţa de chemare în sine.
O sculptură mai mult lirică cu tonalitatea acelui înţeles adînc care ar
rosti, cunoaşteţi-vă, voi urmaşi ai acestei UNIRI !
In ziua de 18 August, primarul Municipiului Tîrgovişte, to\·arăşul
Constantin Motoroiu a împlinit solemnitatea dezvelirii bustului şi a
comemorării lui Mihai Viteazul. La căderea mantiei albe tăcerea chi-
pului de bronz s-a revărsat în sufletele celor de faţă - adîncă şi
bogată. Pionieri şi elevi cu braţele pline de gladiole albe şi trandafiri
roşii au alergat să le depună pe treptele soclului. Tovarăşul Constantin
Motoroiu a rostit cuvîntul evocator amintind de nesfîrşitul puterilor lui
Mihai Viteazul întrerupte prin trădare şi asasinat, dar din înţelesul
infăptuirilor lui a rămas ră5unetul spre viitorul unirii tuturor românilor.
80 de ani de la moarte
ION ELIADE RĂDULESCU - CTITOR AL TEATRULUI

ROMÂNESC
VICTOR PETRESCU
Ion Eliade Rădulescu „părintele literaturii române", cum îl numea

George Călinescu, este cea mai complexă personalitate a vieţii noastre
culturale din prima jumătate a veacului trecut. Trăind în epoca începu-
turilor de ascensiune ale burgheziei, a contactului economic şi cultural din
ce în ce mai strîns cu apusul Europei, care va impulsiona dezvoltarea
societăţii româneşti, Eliade este unul din reprezentanţii de seamă ai miş
cării" de europenizare a ţării, prin introducerea instituţilor constituţio
nale occidentale şi a unor reforme înfăptuite cu prudenţă 1.
Deşi adept al ,poziţiilor unui luminism moderat, avînd idei filantro-
pice, lipsite de o fundamentare filozofică materialistă" 2 , el îşi dă seama
că în această luptă a burgheziei pentru cucerirea puterii, trebuiesc atrase
masele populare trezindu-le conştiinţa naţională, prin elaborarea unui
îndelungart proces de educare şi instruire. In acest context, şcoala, presa,
teatrul, devin cele mai eficace instrumente ale luptei pentru culturalizare.
Chintesenţă a marilor eforturi ale procesului de descătuşare a valen-
lelor intelectuale ale naţiunii române, Eliade „şi-a lămurit definitiv con-
cepţia sa despre funcţia socială a artei sub influenţa romantismului...
activitatea lui fiind o neîncetată luptă pentru civilizare 3•
Fidel acestui crez, el desfăşoară o vastă activtate de îndrumător al
culturii române în domenii diferite, ca cele ale şcolii, teatrului, presei,
activităţii editoriale, esteticii, criticii şi literaturii, pledînd pentru creerea
literaturii naţionale, pentru misiunea socială a poeziei şi teatrt1lui, pentru
progresul limbii noastre literare.
Vom încerca să creionăm aportul adus de Eliade la creşerea şi
dezvoltarea teatrului în limba naţională.
Suflet ardent, pasiunea lui Eliade pentru teatru datează încă de
pe băncile şcolii, cînd joacă în tragedia lui Euripide „Hecuba". Printre
„junii români ce-şi făceau studiile în şcoala grecească" şi care luară
hotărîrea de a „ridica pe scenă frumasa tragedie" se află şi „tînărul
I. Eliade care juca rolul Hecubei" r.. Pasiune ce va deveni statornică în
tot cursul vieţii.
1Paul Cornea, ,,Studii de literatură română modernă", Bucureşti, 1962, p. 159.
2Ibidem, p. 159.
3 D. Popovici, ,,Ideologia literară a lui I. H. Rădulescu", Bucureşti, 1935, p. 300.
" Teodor T. Burada, ,,Cercetări asupra şcoalei filarmonice din Bucureşti,
1833-1837", în „Convorbiri literare", an XXIV (1890), nr. 1, p. 3.
444 VICTOR PETR.1
Atunci cînd s-a pus problema înfiinţării unei societăţi politice,

1827, Eliade este unul din membrii ei de frunte. ,,Societatea Lite1
Românească", preconizată încă din anul 1821 la Braşov, avînd de,
„în unire, nădejdea" urmărea ridicarea ţării prin cultură, avînd înscrii
programul ei şi întemeierea unui teatru naţional, ca aşezămînt de cult\
Societatea românească cunoaşte, la începutul sec. al XIX-lea, exp
siunea teatrului francez conceput ca amuzament al clasei stăpînito,
In concepţia celor mai luminaţi reprezentanţi ai noii culturi roi
neşti de atunci, Dinicu Golescu, Eliade, Iancu Văcărescu, Ion Cîmpine,
el trebuie să devină o tribună de luptă, de educare a maselor. Pen
Eliade Rădulescu teatrul e o „şcoală a moralului", ,,o şcoală de filozi
şi morală". El este conceput în strînsă independenţă cu şcoala:
„Reprezentaţiile teatrale sînt necesare nu numai pentru purifica
moravurilor, ci şi pentru motivul că, prin beneficiile ce s-ar realiza, ~
putea veni în ajutorul şcolilor, spitalelor şi familiilor sărace 5•
Nu surprinde deci afirmaţia pe care o face în 1832 că s-a hot,
„a se sui pe scenă împreună cu familia sa şi cu alţi prieteni şi a paras
pe teatru în limba româneacă de două ori pe lună".
Deşi nu se cunoaşte dacă ea a fost realizată, merită subliniat a,
tul şi crezul celui care concepea teatru ca mijloc eficient de educ,
Sesizînd corelaţia dintre noile instituţii menite să culturalizeze mai
larg populare (şcoala, teatrul), Eliade Rădulescu îşi împleteşte acti,·it.J
de conducător al şcolii româneşti de la Sf. Sava cu pasiunea pentru tecJ
pe care o insuflă elevilor săi.
Indrumînd, alături de Aristia, spectacolele în limba română
elevilor, reuşeşte să reprezinte piesa lui Voltaire „Mahomet" sau „Fa
tismul", tradusă de el, instituind „un premiu de 300 de lei pentru ac
care va putea juca rolul lui Zeid G_
Naşterea reprezentaţiilor teatrale în limba naţională are loc
perioada de pionierat a literaturii române. încă din 1828, Eliade HJ
lescu sublinia rolul foarte important ce revin traducerilor. Ele „înfrur
seţează şi nobilesc limba ; prin ele intră în limbă toate frasurile şi mijl
cele de vorbire cele mai frumoase a deosebiţilor autori vestiţi şi îmb
ţoşîndu-le le face ale sale 7• In acest context trebuie înscrise rîn1a
traducător a scriitorului, indemnul pe care-l adresează tuturor pentr1
scrie, o serie cît mai mult. Lucrările pe care le publică în „Curie
românesc", au contribuit la educarea maselor. ,,Aceste lucrări însă
de cuget să îmblînzească obiceiurile, să derapene prejudeţele, să îm·
pe om a trlii în pace cu ceilalţi, şi în linişte cu sine, să arate fiecăr
datoriile sale şi prin drumul lor să-l aducă în treapta cea înaltă a vred
ciei omului, pentru care este şi făcut" 8•
O culme a acestor eforturi avea s-o constituie înfiinţarea în octc
brie 1833 a „Societăţii Filarmonica" menită să lupte pentru „cultura lin
G „Curierul românesc", 1831, nr. 4 (articolul „Teatru").

0 „Curierul 1·omânesch, 1832, nr. 2.
7 „Gramatica românească", Sibiu, 1828, p. XXXIV.
8 „Curierul de ambe se:re", 1837, p. 238, (articolul „Critica literară").
ION HELIADE RADULESCU - CTITOR AL TEATRULUI ROMANESC
445
româneşti şi înaintarea literaturii, întinderea muzicii vocale şi instrumen-

tale în Prinţipat şi spre aceasta, formarea unui Teatru Naţional" 9 •
Întemeiată de Ion Cîmpineanu, Ion Eliade Rădulescu şi Costache
Aristia, ea devine în prima jumătate a secolului al XIX-lea una din cele
mai importante momente cultural-artistice ale Ţării Româneşti.
Aşa cum sublinia Eliade mai tîrziu, membrii societăţii devin „nu
numai fondatori ai teatrului românesc, ci şi literatura românească vă va
fi cea mai mare parte datoare. Cîtă vreme este de cînd s-a început şi o
mulţime de tineri se întrec a traduce bucăţi dramatice" 10 .
Este ştiut faptul că Societatea Filarmonica şi-a propus să rezolve
o serie de probleme esenţiale pentru dezvoltarea teatrului românesc, cre-
erea unei şcoli de artă dramatică, alcătuirea unui repertoriu în limba ro-
mâni!, dezvoltarea dramaturgiei originale, înfiinţarea unui teatru româ-
nesc stabil şi a unei reviste.
In toate aceste domenii, aportul adus de Eliade Rădulescu este re-
marcabil. Incurajînd literatura dramatică în limba română el arată uriaşul
potenţial educativ pe care-l poate avea asupra maselor populare : ,,teatrul
în limb anaţională, cîrmuit de un duh metodic, poate aduna toate clasele
de orăşeni şi prin bucăţile sale, potrivite pe înţelesul norodului, familia-
rizează iară pe toţi pe nesimţite cu istoria naţiilor, recomandă virtutea şi
războieşte viţiul, aduc rîs obiceiurilor neruginite şi bătrîne şi insuflă gust
către ale veacului 11 .
In scopul pregătirii cadrelor necesare teatrului, Societatea Filar-
monică deschide cursurile primei şcoli de artă dramatică românească, la
15 ianuarie 1834, în casele pitarului Dinică Boierescu mutată apoi la
Sf. Sava, Eliade e unul din principalii animatori. fiind „profesor de lite-
ratură, purtător cu teoria a acelor ce domnul i\ristia va pune în lucru
prin declamaţiune".
Elevii vor dispune de un repertoriu destul de bogat raportat la acea
neme, el ajungînd la peste 90 de lucrări dramatice, majoritatea fiind
traduceri a căror principali autori sînt : Iancu Văcărescu, I. Heliade Ră
dulescu, C. Aristia.
Eliade este cel care a contribuit substanţial la tipărirea repertoriu-
lui naţional. El cerea printre altele editarea tragediilor, ,,în scopul de a
trezi şi în români sentimentul de jertfire pentru patrie". Se urmărea astfel
ca „prin ţinuta literară a traducerilor să ajute la dezvoltarea limbii na-
ţionale, a limbii literar-artistice, şi prin conţinut să contribuie la trezirea
conştiinţei naţionale, la progresul social 12 .
Deosebit de important apare rolul pe care l-a jucat în privinţa for-
mării tinerilor actori români. Acestora le cerea : ,,Lăsaţi dar ... lăsaţi bu-
fonăria pe seama acelor suflete înghesuite, pe seama acelor duhuri sărace.
Părinţii voştri au fost mari şi voi nu puteţi fi mici. Vrei ca actorul român
s~1 arate ceea ce este ? Fă-l să trăiască în elementele strămoşilor săi.
9 Lucrările Societăţii Filarmonica, Bucureşti, 1835, art. 5.

11 „Curierul românesc", 1834, nr. 4, 7 iunie.
10 Scrisoare către C. Negruzzi, ,,Muzeul Naţional", Bucureşti, 18 noiembrie, 1836
12 „Istoria teatrului în România", vol. I, Bucureşti, 1965, p. 158.
446 VICTOR PETRESCU
Slava, Amorul, Generozitatea, Patriotismul, Răzbunarea, Trufia, Drepta-

tea, iată ce-i trebuie lui să fie mare 13.
In vederea îndrumării repertoriului precum şi a jocului actorilor el
scoate în 1835 „Gazeta Teatrului Naţional", unde prin articolele scrise se
afirmă ca unul din primii şi cei mai competenţi critici teatrali. El mili-
tează pentru talentul şi arta scenică autentică, ancorate în realitatea \"ie
a vieţii : mai bine îmi place urîtul pus frumos după natură şi la locul
său, decît frumosul pus urît şi fără judecată 1".
Demnă de reţinut în privinţa concepţiei sale despre traduceri este
felul în care concepe traducerea piesei „Fanatismul" sau „Mahomet pro-
rocul", unde în actul V, scena IV, modifică originalul lui Voltaire, moti-
vîndu-1 astfel :
„Mahomet părîndu-se traducătorului foarte slăbit, micşorat înaintea
lui Omar şi prin mustrarea cugetului desfiinţînd interesul - urii din
inima cititorului, insuflînd oarecare milă, (traducătorul) a vrut prin n:r-
surile următoare să păstreze pînă în sfîrşit caracterul lui cel sîngeratic'' 1~'.
In locul eroului, exponent al romantismului pasiv, care pentru a-şi
salv agloria, nu concepe ca slăbiciunile lui să fie cunoscute de popor,
Eliade cere moartea celui care îndrăzneşte „să răscoale un cuget de osîn-
dit". Iată deci că spiritul revoluţionar al epocii pătrunde şi în traducerile
făcute de iluminiştii români, care pregăteau din punct de vedere ideologic
revoluţia burghezo-democratică.
Mai puţin reuşită este opera dramatică originală a scriitorului. ,.Pro-
log la serbarea numelui prea înălţatului nostru domn Alexandru D. Ghica,
1835, aug. 25", este din titlu o ditirambă omagială, deşi personajele sint
concepute profetic : Timpul, Istoria, Poezia, Pacea, Libertatea, Comerciul.
Vodevilul „Sărbătoare cîmpenească pentru 30 august 1837··. deşi
cuprinde idei luministe valoroase, ca cea a emancipării ţiganilor. sufer.:1
de mult convenţionalism şi artificialitate în construirea personajelor. Ră
mîne prima piesă originală jucată şi comentată în presa timpului. ·
In 1861 scrie „misterul'' în două acte „Proces general între două
hordii şi naţia". Personajele şi aici poartă nume simbolice. Apar în faţa
tribunalului Adevărului exponenţii celor două ordini : cea veche, (pe care
o slăveşte Eliade) : boierul Mircea, moş Soare şi cea nouă : Arhon. Arpa-
gon, musiu Rapace ,,spoit cu roşu, ciocoiu nou şi pretins avocat al săte
nilor", poetul urlător şi cel umani tor, Bimbirescu, Jupuiescu, etc. Deşi
cuprinde unele satire usturătoare la adresa demagogiei burgheze, ,.miste-
rul" demonstrează că autorul lui fusese depăşit de evenimentele pentru
înfăptuirea cărora luptase.
Merită subliniate de asemenea strădaniile scriitorului, atît în cadrul
Societăţii Filarmonice cît şi după desfiinţarea acesteia, de a se construi
o clădire proprie Teatrului naţional.
13 „Gazeta Teatrului Naţional", 1836, nr. 12, p. 94-96.
H „Gazeta Teatrului Naţional", 1836, nr. 4, p. 43---44.
1~ Darbu Lăzărennu, ,.Glose şi comentarii de istoriografie literard", Bucu-
reşti, 1058, p. 289.
ION HELIADE RĂDULESCU - CTITOR AL TEATRULUI ROMANESC 447
După cumpărarea „locului dumisale dragomanului Serafim, ce se

numeşte banul Cîmpinencei, drept 5500 galbeni" ... Eliade determină Ob-
şteasca Adunare în 1840, să prezinte domnitorului o anaforă în care se
cerea „a porunci să se facă un proiect pentru clădirea şi ţinerea unui
Teatru Naţional şi de un repertoriu pentru învăţarea tinerimii ce s-a
socotit a fi de mare folos spre înaintarea luminării şi a norodului".
Sintetizînd întreaga activitate a lui Eliade Rădulescu pe care o ra-
portăm condiţiilor de dezvoltare ale societăţii româneşti din prima jumă
tate a sec. al XIX-lea, putem conchide că „într-o epocă de silabisire a
abecedarului ştiinţelor şi artelor, el a parcurs cu sete enciclopedică toate
domeniile deschizînd seria geniilor laborioase şi polivalente : Eminescu,
Haşdeu, Iorga" w.
In domeniul atît de fecund al teatrului, aportul reprezentanţilor
epocii luministe, a acelor care au pregătit din punct de vedere ideologic
revoluţia, este deosebit, făcînd ca dramaturgia să constituie unul din cele
mai productive sectoare ale literaturii paşoptiste.
IG P. Cornea. ,.Studii de literatură română modernă", Bucureşti, 1962, p. 217.
AL PATRULEA SIMPOZION NAŢIONAL DE ISTORIE
AGRARA A ROMÂNIEI. A TREIA EDIŢIE A SESIUNII
ANUALE DE COMUNICĂRI A MUZEULUI .JUDEŢEAN
IALOMI"fA.
(Slobozia, 14-16 octombrie 1976).
Timp de trei zile, noul şi frumosul oraş din Cîmpia Burăganului a

fost gazda unui eveniment remarcabil. semnificativ, de altfel, prin însăşi
alegerea locului de desfăşurare. Sub patronajul Direcţiei generale pentru
agricultură şi industrie alimentară ci judeţului Ialomiţa 5i a Muzeului ju-
dejean Ialomiţa, aici au a\'Ut loc lucrurile celui de-al patrulea Simpozion
naţional de istorie agrară a României şi a celei de-a treia ediţii a Sesiunii
anuale de comunicări a Muzeului judeţean. înscriind printre participanţi
reprezentanţi a numeroase institute de cercetare, muzee, universităţi, in-
stitute agronomice, filiale ale arhivelor statului, etc., sesiunea de la Slo-
bozia a cuprins peste 140 titluri de comunicări, grupate tematic pe cinci
secţii, şi anume : Istoria agriculturii (secţia I-a), Istoria insiiluţiilor, rela-
ţiilor 5i ideologiilor agrare (secţia II-a), Istoria vieţii rurale (secţia III-a),
Muzeologic agrară (secţia IV-a), Rolul Cîmpiei Bărăganului în istoria
poporului român (secţia V-a). Structurale astfel, lucrările au permis îm-
binarea tematică a comunidlrilor prezentate. desfJşurarea unor discuţii
interesante şi utile. Desigur, nu a fost posibilă urmărirea tuturor dezba-
terilor la cele cinci secţii ; poate că ac-castu participare totală a celor pre-
zenţi ar fi fost posibilă şi foarte necesaru - credem - mai ales la lucrfi-
rile celei de a patra secţii, Muzeologie agrară. Interesul includea atît te-
matica discuţiilor. dar în special finalitatea propusă ele către organiza-
tori - modalităţile de realizare a unui muzeu al agriculturii româneşti,
titulatura sa cea mai potrivită. In urma interesantelor şi, uneori, contro-
versatelor discuţii, participanţii la lucrările acestei secţii au semnat un
adevărat „act de naştere" al viitorului muzeu, sinteză a discuţiilor şi
ideilor născute la secţia de muzeologie.
Ca o veritabilă avanpremieră la această manifestare, Muzeul jude-
ţean Ialomiţa a iniţiat organizarea unei interesante expoziţii de ţesături
ţărăneşti din Cîmpia Bărăganului. Tematica acestei expoziţii a prezentat
arta populară dintr-o zonă prin excelenţă agrară, o zonă unde nemărgi
nirea spaţiului s-a încrustat în liniile delicate ale ţesăturilor, în cromatica
lor sensibilă şi variată. Expoziţia a avut caracter itinerant, dat nu atît de
prezentarea ei şi în alte zone ale ţării - Ploieşti, Galaţi, Tîrgovişte - cît
mai ales de semnificaţia actului de cultură, de legăturile care s-au sta-
bilit. In acest sens, ca o replică la valoroasa iniţiativă a ialomiţenilor.
care au prezentat - la 10 septembrie - e·xpoziţia în Tîrgovişte, Muzeul
450 GAORIELA NIŢULESCU
judeţean Dîmboviţa a organizat, cu începere de la 13 septembrie, la Slo-

bozia, o expoziţie de etnografie dîmbo\·iţeană. Legăturile stabilite astfel
au continuat şi în cadrul lucrărilor simpozionului, l\1uzeul judeţean Dîm-
boviţa fiind prezent aici prin comunicarea „Aspecte ale dezvoltării pro-
prietâţii în zona Căieşti, sec. XV-XVll" (Gabriela Niţulescu, Stelian
Neamţu).
Revenind la lucrările simpozionului, în afara programului „de sală",
vom aminti acţiunile „exterioare" organizate de către gazde, care ne-au
dovedit - la modul cel mai plăcut - că direcţiile de desfăşurare a acti-
vităţii muzeistice sin t şi trebuie sci fie variate şi multiple. De fapt, fie-
care zi din programul sesiunii a cuprins vernisaje, întîlniri cu oamenii
muncii din agricultura judeţului, vizite în diferite unităţi agricole, schim-
buri utile de idei. Foarte interesantă această modalitate de contactare a
cercetătorului cu beneficiarul activităţii ştiinţifice, constituind, pe drept
cuvînt, o informare dublă care s-a realizat între participanţii la sesiune
şi lucrătorii ogoarelor. Surpriza a venit în seara zilei de 15 octombrie,
cînd în sala Casei de cultură a sindicatelor, după vernisajul expoziţiei de
artă populară, am participat la o extraordinară seară muzeală - trăire
autentică de viaţă prin vers, cîntec şi mişcare. In atmosfera ştiută dintot-
deauna a minunatelor ţesături ţărăneşti pline de inedit şi sensibilitate,
toţi cei prezenţi au dispărut, lăsînd loc doar muzeografului Răzvan Ciucă
şi invitaţilor săi, rapsozi ai plaiurilor ialomiţene, păstrători ai unor tradiţii
milenare. Autentică şi bogată în semnificaţii a fost clipa de poezie şi dă
ruire pe care invitata serii, poeta ţărancă Ileana Vulcan, ne-a săpat-o în
memorie prin versurile sale şi farmecul deosebit. Memorie in care s-au
adunat a doua zi şi impresiile lăsate de vizitele făcute la cetatea bizan-
tină Păcuiul lui Soare şi la I.A.S. Ograda - cadrul festiv al încheierii lu-
crărilor şi locul - semnificativ - unde s-au citit documentele finale şi
telegrama de mulţumire trimisă Comitetului Central al partidului, perso-
nal tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretarul general al P.C.R.
GABRIELA NIŢULESCU
„CONTEMPORANIA" LA TIRGOVIŞTE
Intre 23-29 mai 1976. oraşul Tîrgo\·işte a fost gazda primei ediţii
a Festi\·alului filmului documentar românesc, organizat de către Comi-
tetul municipal de cultură şi educaţie socialist[1 Tîrgovişte, Intreprinde-
rea cinematografică a judeţului Dîmbo\·iţa şi studioul cinematografic ,,i\l.
Sahia". Intitulat atît de simbolic- - .. CONTEMPOR,\NIA" - Festi\·alul
naţional a depăşit, ca semnificaţie, fruntariile oraşului-gazdă şi s-a afir-
mat ca un mesaj direct şi emoţionant al contextului emulativ generat de
Congresul educaţiei politice şi al culturii socialiste, ca o aplicare creatoare
a Programului ideologic al partidului. ca o retrăire a documentarului
românesc.
Timp de şapte zile, lucrurile care cotidian - ne sînt obişnuite
şi primesc modeste, nu rareori, indiferenţa noastră, ne-au apărut într-o
lumină nouă şi de simbol. ne-au dovedit că ecranul noii cetăţi de scaun
s-a micşorat în faţa metrilor-peliculă. a minutelor şi secundelor de viaţă
reflectate prin filmul document-mesaj. Pe ecranul prezentului atît de
dinamic, imaginile stereotipe ale aparatului de filmat s-au transformat în
inedit, neobişnuit şi semnificativ eveniment cultural - dar nu numai -
pentru noi toţi. cei de ieri, de azi şi de mîine. Poate că ne-am obişnuit
- deja - să stăpînim munţii şi apele, croindu-ne drum spre mai sus, dar
nu ne este indiferent eroismul omului contemporan, al celor pe care i-am
urmărit în cea mai reuşită epopee a dinamismului românesc, în filmul
atît de simplu, dar simbolic intitulat .,Transfăgărăşanul" (scenariul : Ioan
Grigorescu, Virgil Calotescu ; regia : Virgil Calotescu ; comentariul : Ioan
Grigorescu).
Şi poate că era nevoie de revenirea unui dîmboviţean la matca su-
fletului său, pentru a înţelege amintirile şi mesajul vibrant al celor zidite
cu sînge de erou şi voinţă de neclintit, al oraşului veşnic tînăr, iubit şi
niciodată uitat. Sentimente care au căpătat transfigurare cinematografică
şi mesaj politic în filmul „Zidurile au amintiri" (scenariul şi regia : Pom-
piliu Gîlmeanu), film încununat cu premiul I al Festivalului.
Să amintim că acest veritabil „document de conştiinţă", realizat la
cererea Comitetului judeţean de cultură şi educaţie socialistă Dîmboviţa,
cu contribuţia nemijlocită a Muzeului judeţean Dîmboviţa - care a oferit
consultaţiile de specialitate - rămîne ca un vibrant mesaj al vechii cehiţi
de scaun transmis noii cetăţi a oţelului, celor care vor veni.
GABRIELA NIŢULESCU
75 DE ANI DE LA INFIINŢAREA LICEULUI AGRO-INDUS-
TRIAL DIN NUCET
Din i11iţiati\·a
lui Spiru Haret, s-a creat în anul 1901 la Nuc~t, ju-
deţul DimboYiţa, una din cele mai vechi şcoli agricole din ţară. Continui-
tatea acestei instituţii ele învăţămînt profesional a clet:erminat în ultimii
ani transformarea sa în liceu agro-industrial, fiind totodată singura şcoală
cu proîil de piscicultură din ţară.
Cel mai ilustru nume de elev care a urmat cursurile şcolii (cf. Eugen
F'ruchtcr. Dale inediLc despre George Vraca, în „Scripta Valachica", Tîr-
goYişte, 1972. pp. :373-377) a fost George Vraca (1896-1964), artist al
poporului. laureat al Premiului de Stat, de la care posedăm fotografia cu
autograf reprodusă mai jos.
EUGEN FRUCHTER
ît0arul executat sub cd. 30!:J Ia I. P. ,,Filaret",
str. Fabrica _de. Chlbrlfuri_!Jr._ 9-1},. Bucureşti.

Archiva Valachica - Studii Si Materiale de Istorie Si Istorie A Culturii, Targoviste, 1976

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Archiva Valachica - Studii Si Materiale de Istorie Si Istorie A Culturii, Targoviste, 1976

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

https://biblioteca-digitala.

(gravură din, secolul al XV-lea)

,.• _,.,,,,_...,,,,, ...

DUMITRU ANGELESCU - Viaţa social-economică şi mişcarea muncito-

RADU GIOGLOVAN - Raport preliminar de cercetare arheologică la

CICERONE POGHIIlC - Influenţa orientală asupra limbii române

DUMITRU ANGELESCU - La vie sociale-economique et le mouvement

LE COLLOQUE „INFLUENCES ORIENTALES DANS LA CULTURE

1. CONSECINŢELE ECONOMICO-SOCIALE ALE PRIMULUI

Ca ş1 m întreaga ţară, războiul şi ocupaţia militară inamică au

cauză numai m anul 1919 industria petrolului au fost înregistrate, după

Roşca Soc. pe acţiuni

Carbon Soc. Carbon 210

5 N. Decuseară, România sub ocupaţia duşmană, Bucureşti, fascicola IV, p. 16.

Chiar de la începutul existenţei sale Inspectoratul Muncii din

- un costum haine 60 lei 1 200 lei

- una pereche ghete 20 lei 250 lei

- chiria unei camere 15 lei 400 lei

- 1000 kg. lemne foc 20 lei 500 lei

Cu nota informativă nr. 360 din 10 mai 1919, Brigada de Siguranţă

11 Ibidem, dos. nr. 29/1920, f. 33, 36, 58, 77, 88.

2. MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN JUDEŢUL DIMBOVIŢA

Consecinţă a aşezării sale geografice (între mari centre industriale)

• Şi în prezent o parte din locuitorii acestor comune sint muncitori nave-

socialişti din judeţul Dîmboviţn au fost arestaţi şi deţinuţi în lagărele de la Tîrgo-

repună bazele Sindicatului muncitorilor sondori de la Moreni 67 şi în

Concomitent cu acţiunile petroliştilor de la sfîrşitul anului 1918

23 colectiv, Mişcarea gret'istă din România în anii 1918-1921, ed. po'l.itică,

postat în faţa birourilor pentru a cere mărirea lefurilor". In final patronii

:w; Ibidem, dos. nr. 4/1919, f. 16.

H „Socialismul" din 3 mai 1919.

zentanţi ai organizaţiilor socialiste din întreaga ţară. Cu această ocazie

i,:, .,Documente din islloria mişcării muncitoreşti din România. Hll6-1921",

In lunile aprilie-mai 1920 se înregistrează o şi mai intensă mişcare

educativă : consultaţii şi discuţii pe teme de legislaţia muncii, conferinţe

prefecturii şi locotenentul Theodor Gheorghiu de la Compania de tancuri

G", Ibidem, f. 174-175.

Grevele şi demonstraţiile care au avut loc în anul 1920 (pînă la

3. CITEVA DATE DESPRE DESFAŞURAREA GREVEI

Tn condiţiile amplificării acţiunilor muncitoreşti, ale creşterii avîn-

(;(; ,,Lupta de clasă" nr. 1 din 1 iulie 1920, p. 4.

perioadă, în schelele petrolifere de la Moreni, Gura Ocniţei, Ochiuri, la

sînt în greva generală şi încă de la miezul nopţii o mare linişte s-a

Cîmpina), cum şi sediile sindicatelor de la Moreni w.. La întoarcere dele-

Sotinga nu s-a mai putut ţine deoarece autorităţile judeţene au mobili-

la Ministerul de Război conţinînd „instrucţiuni generale de militarizare

4. CONTRIBUŢIA MIŞCARII MUNCITOREŞTI DIN JUDEŢUL

După cum mărturises cei care au desfăşurat activitate politică în

!I, Ibidem, dos. nr. 28/1920, f. 149-150.

partidului socialist în partid comunist" 102 . Avînd ca bază de discuţie

Dezbaterile şi frămîntările din secţiunile şi subsecţiunile locale

107 Vezi „Lupta socialistă" (Ploieşti" din 3 apnlie 1921.

Incercarea dictaturii regale de a menţine România într-o iluzorie

capital în 1920, la 330.000.000 lei în noiembrie 1941.,. Odată cu antre-

minei „Mărginenca" din comuna Doiceşti, cît şi a fabricei de ciment

Tabloul modului de viaţă al muncitorilor acestui judeţ este comple-

viţa, la 4 martie 1940, intrarea în grevă a lucrătorilor de la aceste mine. 29

:!!J Ibidem, dos. 1781 1940, f. 17-21.

care au instrucţiuni de a pregăti deslănţuirea unei revoluţii comuniste".

:::, Ibidem, dos. 150,'1940, f. 127: 143.

asemenea măsuri de supraveghere a ostaşilor veniţi de pe front, mai

Instaurarea dictaturii militaro-fasciste antonesciene, la 6 septem-

\'enirea la putere a bandelor legionare, aducînd după ele un întreg