Curs 4

II. STIVUITOARE CU FURCĂ

II.1. Clasificare şi caracteristici

Stivuitoarele cu furca sunt maşini destinate manipulării unei game largi de mărfuri pe
traiectorii cu 2-3 grade de libertate. Ele constau dintr-un cărucior autopropulsat, prevăzut cu o
rama telescopică, pe care culisează, în sus sau în jos, dispozitivul de prindere a încărcăturii,
realizat, de obicei cu ajutorul a două braţe din oţel (furca).
Furca permite prinderea, ridicarea la înălţimi de câţiva metri şi stivuirea încărcăturilor,
care pot fi paletizate sau pachetizate. Trebuie menţionat că stivuirea acestor mărfuri se poate
face direct în stive sau în rafturi speciale (stelaje).
Stivuitorul este prevăzut, în general, cu două mecanisme de lucru: mecanismul de rulare
şi mecanismul de ridicare a sarcinilor. Pentru a facilita manipularea încărcăturilor în diverse
condiţii de exploatare, pe lângă cele două mecanisme, stivuitoarele moderne sunt prevăzute cu
mecanisme de avansare-retragere sau rotire a furcilor.
De asemenea, există posibilitatea folosirii şi a altor dispozitive de prindere, în funcţie
de forma sarcinilor manipulate, cum ar fi: cleşti, dornuri, cupe pentru material în vrac etc.
acţionarea mecanismelor stivuitoarelor se poate face cu motoare cu ardere internă sau electrice
(alimentate din baterii de acumulatoare montate pe maşină). Caracteristicile de exploatare ale
stivuitoarelor permit utilizarea acestora la operaţii de manipulare a mărfurilor în puncte de
transbordare, în cadrul proceselor productive din industrie, în depozite etc. ele asigură o
productivitate ridicată, în special la încărcarea, descărcarea şi transportul sarcinilor paletizate
sau pachetizate, înlocuind munca a 8 – 15 lucrători necalificaţi. Dacă investiţiile achiziţionării
unui electrostivuitor sau motostivuitor sunt relativ apropiate, cheltuielile de exploatare, în cazul
utilizării motostivuitoarelor, sunt considerabil mai ridicate. Astfel, după datele obţinute pe plan
mondial, cheltuielile de exploatare ale unui stivuitor cu motor Diesel sunt mai mari cu 50%
decât în cazul unui electrostivuitor, în timp ce pentru un stivuitor echipat cu motor cu
aprinderea prin scânteie, acestea cresc cu 70%.
Durata normală de exploatare a unui electrostivuitor atinge 10 ani, în timp ce pentru un
motostivuitor nu depăşeşte 8 ani. Din cauza capacităţii bateriei de acumulatoare, la
funcţionarea în două sau trei schimburi a maşinii este necesară schimbarea bateriilor, ceea ce
presupune imobilizarea electrostivuitorului pentru o anumită durată de timp şi achiziţionarea
unui număr suplimentar de baterii.
Coeficientul de utilizare în timp kT, pentru stivuitoarele cu furcă, este cuprins între 0,5
÷ 0,75 în transportul feroviar şi industrie şi între 0,4 ÷ 0,6 în transportul naval sau construcţii.

1
Coeficientul folosirii capacităţii nominale de încărcare a maşinii oscilează între 0,4 ÷ 0,7,
pentru mărfuri nepachetizate şi poate atinge 0,9 pentru încărcături pachetizate.
Cursa medie a unui stivuitor, în funcţie de condiţiile de exploatare se prezintă astfel:
- pentru întreprinderi constructoare de maşini 25 – 65 m în interiorul halelor sau depozitelor
şi 150 – 300 m între halele productive;
- în interiorul întreprinderilor de construcţii, 100 – 150m;
- la operaţii de încărcare – descărcare, 80 – 100 m în transportul feroviar şi 50 – 150 în porturi.
Clasificarea stivuitoarelor se poate face în raport de următoarele criterii:
- sursa de energie;
- capacitatea nominală de încărcare (sarcina manipulată);
- destinaţie (utilizare).
În funcţie de sursa de energie şi tipul motoarelor de antrenare, stivuitoarele pot fi:
- electrostivuitoare, echipate cu motoare electrice alimentate din baterie de acumulatoare,
montată pe maşină sau prin fir de contact;
- autostivuitoare (motostivuitoare), echipate cu motor cu aprindere prin scânteie (MAS) sau
motor cu aprindere prin compresie (MAC), diesel. După mărimea capacităţii nominale de
încărcare a maşinii, stivuitoarele se clasifică astfel:
- capacitate mică de încărcare, destinate manipulării sarcinilor cuprinse între 5 – 12 kN;
- capacitate medie de încărcare, 20 – 50 kN;
- capacitate mare de încărcare, peste 50 kN.
După destinaţie, stivuitoarele pot fi:
- pentru utilizare generală, construcţie normală sau cu manevrabilitate ridicată;
- pentru utilizare specială.
Stivuitoarele universale au construcţie normală care diferă de cele cu manevrabilitate
ridicată prin dimensiunile da gabarit şi razele de viraj mai mari. De asemenea ele se
caracterizează prin stabilitate mai bună, datorită bazei de rulare mai mare şi necesită spaţii de
trecere mai largi. Datorită bunei stabilităţi, vitezele de lucru şi înălţimile de stivuire sunt mai
ridicate.
Stivuitoarele cu manevrabilitate ridicată se caracterizează prin gabarit redus şi sunt
destinate manipulării mărfurilor în spaţii restrânse: vagoane închise, hale şi depozite cu spaţii
de trecere înguste.
De asemenea, roţile acestor maşini sunt îmbrăcate cu bandaj masiv din cauciuc,
deoarece rezistenţele la rulare sunt mai reduse decât în cazul roţilor cu pneuri. Or, acest lucru
are importanţă în ceea ce priveşte capacitatea bateriei de acumulatoare care, în cazul
stivuitoarelor cu manevrabilitate ridicată, trebuie să aibă dimensiuni şi capacitate mai reduse.

2
 Stivuitoarele specializate sunt destinate manipulării mărfurilor cu greutăţi şi dimensiuni
de gabarit mari (containere, pachete de laminate şi cherestea etc). Din acest motiv, dispozitivul
de ridicare a furcilor este amplasat lateral faţă de şasiul maşinii, având posibilităţi de avansare
sau retragere, cu sau fără încărcătură, astfel încât centrul de greutate al maşinii, în timpul
transportului, să fie totdeauna în interiorul poligonului de reazem.
În momentul preluării sau aşezării încărcăturii din/în stivă suprafaţa poligonului de
reazem al maşinii poate fi mărită la extremităţile şasiului stivuitorului. În acest fel se pot stivui
încărcături la înălţimi de 4 – 6 m, în condiţii de deplină siguranţă.
În figura II.1 sunt prezentate câteva tipuri de stivuitoare cu furcă.

β α

h4
h3
H3
h1

H2 h5
C Q h2
H1

y X S
L2 L1

t2 B1 t1

B2
Wa 100 mm
100 mm
Ast 4

Figura II. 1. a). Stivuitor cu furcă frontala

3
Figura II. 1. b). Stivuitor cu furcă retractabilă

4
Figura II. 1. c). Stivuitor cu furcă frontala de 7 – 15 tone

5
 Figura II. 1. d). Stivuitor cu furcă laterală

Stivuitoarele cu furcă se construiesc pe şasiu cu 3 sau 4 roţi de rulare, figura II.2.

În varianta cu 3 roţi, maşina este caracterizată prin manevrabilitate ridicată, gabarit
redus, ceea ce permite utilizarea acesteia în interiorul vagoanelor sau autotrenurilor sau în
depozite cu spaţii de circulaţie înguste. De asemenea, astfel de stivuitoare sunt proiectate pentru
capacităţi mici de încărcare (20 kN).

6
 1 2 1 2
3 3
4 4
5
6 6
5’
5

a) b)

c) d)

e) f)
1 – şasiul maşinii; 2 – roţi faţă (acţionate), 3 – furcă; 4 – transmisii;
5 (5’) – motoare electrice de acţionare; 6 – roţi spate (de direcţie)
Figura II. 2. Baza de rulare a stivuitoarelor cu furcă

Stivuitoarele prevăzute cu şasiu cu 4 roţi de rulare se caracterizează printr-o bună

stabilitate, deci se pot deplasa cu viteze mai mari decât primele şi pot stivui încărcăturile la
înălţimi de până la 4 – 6 m.
Utilizarea stivuitoarelor cu baza de rulare cu 3 roţi în interiorul depozitelor permite o
mai bună utilizare a spaţiului de depozitare.
În ceea ce priveşte amplasarea roţilor acţionate trebuie menţionat că acestea pot fi atât
pe puntea din faţă, cât şi pe cea din spate.
La stivuitoarele cu 4 roţi, în exclusivitate, acţionarea se montează la puntea din faţă.
Caracteristicile tuturor stivuitoarelor cu furcă este faptul că roţile (puntea) din spate servesc
pentru direcţie. Transmiterea cuplului de la motor la roţi se face prin intermediul diferenţialului
mecanic, transmisiei hidrostatice sau a unui diferenţial electric. La stivuitoarele acţionate cu
motor cu ardere internă transmisia se realizează cu ajutorul cutiei de viteze, arbore cardanic şi
diferenţial mecanic.

7
 Utilizarea arborelui cardanic permite amplasarea motorului la partea din spate a
şasiului, fapt care conduce la creşterea stabilităţii maşinii. În cazul acţionării individuale
(separate) a roţilor, figura I. 2.b) şi I.2. d), cele două motoare electrice funcţionează sincronizat
la deplasarea în aliniament, iar în curbe unul din motoare se deconectează sau funcţionează cu
turaţie redusă faţă de motorul roţii exterioare urbei.
Acest sistem mai poartă denumirea şi de diferenţial electric. La stivuitoarele având baza
de rulare cu trei roţi, cu acţionare la roata din spate, transmiterea cuplului motor se face prin
intermediul unui simplu reductor, fără a mai fi necesară existenţa diferenţialului.
Transmisiile hidrostatice au o largă utilizare la maşinile acţionate cu motoare cu ardere
internă. Aceste transmisii nu conţin elemente supuse la uzuri mari, sunt robuste, silenţioase,
permit o modificare continuă a vitezelor de lucru ale utilajului.
Mecanismul de ridicare a furcii cu încărcătură constă dintr-un sistem de rame
telescopice, montat în parte din faţă a stivuitorului (amplasare frontală) sau lateral.
De asemenea, trebuie menţionat că acest mecanism se poate deplasa, în întregime, pe
distanţe de câteva sute de milimetri. Avansarea mecanismului facilitează procesul de preluare
sau stivuire a încărcăturii, iar retragerea acestuia, împreună cu încărcătura, îmbunătăţeşte
stabilitatea maşinii în timpul deplasării.

II.2. Alegerea stivuitoarelor cu furcă

Alegerea tipului de stivuitor se face în funcţie de cerinţele exploatării, urmărindu-se în
primul rând, obţinerea răspunsurilor la următoarele întrebări:
1o. Ce fel de mărfuri vor fi manipulate?
- denumirea şi aspectul acestora, dimensiunile de gabarit şi masa lor, poziţia centrului de
greutate;
- posibilitatea pachetizării şi paletizării, tipul de plete utilizate, dimensiunile de gabarit ale
unităţilor de încărcătură;
- necesitatea utilizării de către stivuitor a unor dispozitive speciale de prindere, cum ar fi:
dornuri, cleşti, cupe etc.

2o. Unde urmează a fi exploatat utilajul?

- în interiorul halelor sau în exteriorul acestora;
- în spaţii cu sau fără ventilaţie, eventual pentru mărfuri inflamabile sau care prezintă pericol
de explozie;
- în subsoluri sau pe suprafeţe care suportă sarcini limitate (în funcţie de calitatea pardoselii);
- distanţa medie de deplasare, lungimea minimă şi maximă a semicurselor de lucru.

8
 3o. Pentru ce fel de lucrări trebuie folosit stivuitorul?
- în regim de tractare de remorci;
- pentru încărcare - descărcarea mijloacelor de transport auto, feroviare sau în calele navelor_
- stivuirea mărfurilor în stive sau stelaje.

4o. Cum este folosit utilajul în timp?

- activitatea este organizată într-unul sau mai multe schimburi;
- durata medie de funcţionare într-un schimb de lucru depăşeşte sau nu 5 ore.
În general firmele producătoare de stivuitoare prezintă următoarele caracteristici ale
unui stivuitor:
- capacitatea de încărcare a utilajului Q, în kg;
- distanţa de la centrul de greutate al încărcăturii până la baza furcii, c în mm;
- înălţimea maximă de coborâre a furcii, H2 în mm;
- înălţimea de frecare sau înălţimea de gabarit, H1, în m sau mm;
- înălţimea barelor de protecţie H6, în m sau mm;
- înălţimea scaunului conducătorului, în m sau mm.
Toate înălţimile se măsoară în raport cu planul suprafeţei de rulare:
- lungimea utilajului (fără furcă) L2 în mm;
- lăţimea de gabarit a utilajului B în mm;
- raza minimă de viraj R sau Wa, în mm;
- distanţa de la baza furcii la axa punţii din faţă X, în mm;
- lăţimea minimă a culoarului de circulaţie AST, în mm;
- vitezele de circulaţie cu sau fără încărcătură, în km/h;
- vitezele de ridicare/coborâre a furcii cu sau fără încărcătură, în m/s;
- masa utilajului fără încărcătură GST, în kg;
- încărcarea punţilor cu sau fără încărcătură R1/R2, în kg;
- baza de rulare (ampatamentul) Y, în mm;
- caracteristicile bateriei de acumulatoare: tensiunea la borne V, capacitatea CB în Ah (kC),
masa bateriei;
- puterea nominală a motoarelor pentru rulare şi pentru activarea pompei în Kw;
- preţul de achiziţie.
O parte din aceste caracteristici sunt prezentate în figura II.3

9
`

β α

H4
H3
H3
H1

C Q
H2

H2
m2 m1

Y X
L2 L1

Wa 100 mm
100 mm
Ast 4

Figura II.3. Caracteristicile dimensionale ale stivuitorului

În funcţie de masa încărcăturii se alege capacitatea nominală de încărcare a

stivuitorului, astfel ca
G ef  QdaN  ( II.1 )

10