Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘIINȚE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL CONTABILIATE ȘI INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Tașca Victoria

Studiu la disciplia Audit intern

STUDIU DE CAZ

Conducător ştiinţific: : Petreanu Elena, dr., lect.univ.

Autorul: Tașca

Chişinău – 2023

0
Descrierea situaţiei studiului de caz şi sarcinile formulate

Conform Legii privind controlul financiar public intern în entitatea publică


“FRANZELUȚA” SA, a fost instituită Unitatea de Audit Intern (UAI). UAI este condusă de
către conducătorul acesteia, care are în subordinea sa 4 auditori interni. Conducătorul UAI şi încă
2 auditori interni dispun de certificat de calificare al auditorului din sectorul public şi de
certificat de calificare în domeniul specializat al auditorului din sectorul public, iar 2 auditori
posedă numai certificat de calificare al auditorului din sectorul public.
Entitatea publică” FRANZELUȚA”SA, reprezintă o instituţie Medico Sanitară Publică,
care este parte componentă a Serviciiului centralizat Asistenţa medicală Urgenţă din RM.
Instituţia a fost organizată în conformitate cu Directivele şi Deciziile Guvernului RM, ordinele şi
dispoziţiile Ministerului Sănătăţii. Principalele obiective operaţionale ale entităţii reprezintă:
1. Asigurarea asistenţei medicale urgente în regim non-stop populaţiei pe întreg teritoriul
de deservire;
2. Adaptarea sistemului de medicină urgentă la necesităţile comunităţii;
3. Fortificarea posibilităţilor tehnico-materiale, informaţionale şi umane de reacţionare
rapidă şi implementarea tehnologiilor moderne de stabilire şi menţinere a funcţiilor vatale ale
organismului.
În activitatea sa UAI se ghidează de Planul strategic de audit intern care a fost elaborat pe
perioada 2019-2021. Conform planului nominalizat în anul 2023 auditorii interni urmează să
auditeze următoarele procese ale entităţii:
Procesul evidenței împrumuturilor la entitate,contul 512 (”împrumuturi pe termen
scurt”) și contul 412”(împrumuturi pe termen lung).
În cadrul fiecărui proces auditat este necesar de a efectua următoarele:
1) de a identifica obiectivele şi obiectele auditării;
2) de a identifica principalele riscuri care poate să afecteze procesele auditate;
3) de a determina metodele care urmează a fi utilizate în misiunea de audit intern;
4) de a elabora documentele aferente misiunii de audit intern (conform listei prezentate de
titularul de curs).

1
Act 1-Declarația de interese
Act 2-Lista actelor normative
Act 3-Ordin de efectuare a misiunii de audit
Act 4-Proces verbal al ședinței de deschidere
Act 5-Program de lucru al misiunii de audit
Act 6-Lista de verificare a documentelor de lucru

1.Identificarea obiectivele şi obiectele auditări

Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă de asigurare şi consiliere, destinată să


adauge valoare şi să îmbunătățească activitatea unei entități publice. Auditul intern ajută entitatea
publică în îndeplinirea obiectivelor sale printr-o abordare sistematică şi metodică, evaluînd şi
îmbunătățind eficacitatea proceselor de management al riscului, control şi guvernanță. Astfel la
compania noastră vom începe sa facem audit intern în baza anumitor cerințe..

Obiectul auditării constituie procesul evidenței împrumuturilor la entitate,contul 512


(”împrumuturi pe termen scurt”) și contul 412 (”împrumuturi pe termen lung”) .Separat aceste
obiecte vor fi acătuite din conturile ce reflectă împrumuturile,astfel împrumuturi pe termen lung
(împrumuturi din părți neafiliate, împrumuturi din părți afiliate , împrumuturi din emisiunea de
obligațiuni, de la personalul entității alte împrumuturi pe termen lung)și respectiv împrumuturi
pe termen scurt(alte împrumuturi pe termen scurt).
În procesul auditării va fi analizată detaliat modalitatea de contabilizare și de documentare a
procesului menționat mai sus.
Obiectivele misiunii de audit:
*Verificarea aspectului dacă este stipulat în politica de contabilitate modalitatea de
documentare și contabilizarea acestora.
*Testarea atât a operațiunilor, cât si a funcționării procedurilor specifice de control aferente
operațiunlor de împrumut.;
*Evaluarea eficientei si a gradului de adecvare a sistemului de control intern;
*Evaluarea acurateței si credibilității înregistrarilor contabile si situațiilor financiare în
deosebi totul ce ține de contul(” 512” )și (”412”).

2
*Urmărirea procedurilor desfășurate de alte persoane ce se ocupă de evidența îprumuturilor.

2. Identificarea principalelor riscuri care poate să afecteze procesele auditate


Riscul constituie orice situaţie, acţiune sau eveniment cu influenţă nefavorabilă asupra
capacităţii entităţii de a-şi realiza obiectivele, inclusiv obiectivele operaţionale ale sistemului
auditat.
1.Documentarea insuficientă a operaţiunii: împrumuturi primite de interprindere pe termen lung
sau termen scurt.
2.Organizarea neraţională a muncii personalului de audit .
3.Arhivarea necorespunzătoare a documentelor ce țin de contractele incheeate dintre datornic și
creditor.
4.Nedetectarea operaţiilor cu risc financiar
5. Necunoaşterea schimbărilor legislative, politica de contabilitate și modalitatea de
documentare și contabilizarea acestora nu corenspunde normelor.
6.Confirmări false de la terţi (furnizori, bănci, organe de stat) ,cine a fost obiect al
împrumutului ,banii sau bunurilr fungibile etc.
3. determinarea metodele care urmează a fi utilizate în misiunea de audit intern

Pe parcursul etapei lucrului în teren, auditorii interni utilizeazăurmătoarele metode de audit:


a) interviuri;- discuţii cu managerul entităţii despre existenţa unor schimbări în
valoarea activelor sau pasivelor, pentru a stabili dacă acest lucru va
avea un impact la raportarea financiară
b) analiza documentaţiei- cercetarea înregistrărilor ,documentelor sau activelor materiale.
-Existența redactărilor de cuvinte și cifre ,litere ,ștersături cu referire la documentele de
lucru :fișa contului 412”împrumuturi pe termen lung”și contul 512”împrumuturi pe
termen scurt”
c) verificarea anumitor calcule sau etape-I-informația aferentă îregistrărilor din celelalte registre
contabile vizînd una și aceeași operație în baza documentului :fișa contului 241”Casa
d) contrapunerea documentelor, informaţiilor, bazelor de date, rapoartelor;

3
e) observaţii la faţa locului ce ţin de sisteme TI, protecţia activelor, urmărirea procesului de
înregistrare a facturilor fiscale în sistemul contabil - observarea procesului de confirmare a
procurărilor etc.;
f) analiza sistemelor automatizate (programelor informatice);
g) chestionare;
h) liste de verificare;
i) testarea de audit,și cercetarea înregistrărilor,adică verificarea corectitudinii formulelor
contabile întocmite,corespunderea înscriirilor din Jurnal-Order și documentele justificate.referire
la documentele de lucru :fișa contului 412”împrumuturi pe termen lung”și contul
512”împrumuturi pe termen scurt”.
j) eşantionarea;
k) descrierea / documentarea proceselor.

4.Elaborarea documentelor aferente misiunii de audit intern

4
Anexa1

DECLARAŢIA DE INTERESE

Numele, prenumele: Tașca Victoria


Funcţia deţinută: Auditor intern principal
Entitatea publică: “FRANZELUȚA”,SA
Titlul misiunii de audit intern: Auditul Împrumuturilor
Unitatea auditată: Sistemul Financiar Contabil

Incompatibilităţi în legătură cu unitatea auditată Da Nu


Aţi avut/aveţi vreo relaţie oficială, financiară sau personală cu cineva din unitatea auditată, 
care ar putea să Vă limiteze măsura în care puteţi să Vă interesaţi, să descoperiţi sau să
constataţi iregularităţi şi neajunsuri?
Aveţi idei preconcepute faţă de persoane, grupuri, organizaţii sau obiective care ar putea să 
Vă influenţeze în misiunea de audit intern?
Aţi avut/aveţi funcţii sau aţi fost/sunteţi implicat(ă) pe parcursul ultimului an în activitatea 
unităţii auditate?
Au deţinut/deţin soţul/soţia, rudele pînă la al doilea grad de rudenie ale auditorului 
intern/angajatului din cadrul unităţii de audit intern funcţii de conducere, pe parcursul
ultimului an, în unitatea auditată?
Aţi fost implicat(ă) în elaborarea şi implementarea sistemului de management financiar şi 
control al unităţii auditate?
Aveţi vreun interes direct sau unul de fond financiar indirect la unitatea auditată? 

Alte circumstanţe, ce generează conflict de interese: ____________________________


_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________

Semnat Tașca Victoria Tașca


(numele, prenumele) (semnătura)
Data 23.01.23

Declaraţia a fost examinată de:

Semnat Suhan Ion Suhan


(numele, prenumele) (semnătura)

5
Data 23.01.2023

Anexa 2
Lista actelor normative
care reglementează auditul împrumuturilor
În activitatea de audit intern,s-au aplicat următoarele acte normative și legi:
SNC,INSTRUCȚIUNI..
1) Legea nr.229/2010 privind controlul financiar public intern;
2) Hotărîrea Guvernului nr.557/2019 cu privire la aprobarea Codului etic al auditorului intern și
a Cartei de audit intern;
3) Hotărîrea Guvernului nr.556/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind dobîndirea,
confirmarea și dezvoltarea calificării profesionale în domeniul auditului intern în sectorul public;
4) Hotărîrea Guvernului nr.617/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea calității
activității de audit intern în sectorul public;
5) Ordinul ministrului finanțelor nr.153/2018 cu privire la aprobarea Standardelor Naționale de
Audit Intern;
6) Ordinul ministrului finanțelor nr.176/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind
raportarea activității de audit intern în sectorul public;
7) Ordinul ministrului finanțelor nr.189/2015 cu privire la aprobarea Standardelor naționale de
control intern în sectorul public;
8) Ordinul ministrului finanțelor nr.4/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind
autoevaluarea, raportarea sistemului de control intern managerial şi emiterea Declarației de
răspundere managerială.
9)Legea nr.158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
10)Hotărârea Guvernului nr. 124 din 02.02.2018 cu privire la aprobarea Programului de
dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2018-2020 și a Planului de acțiuni
pentru implementarea acestuia;
11)Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 189  din  05.11.2015 cu privire la aprobarea Standardelor
naţionale de control intern în sectorul public;
12)Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 49  din 26.04.2012 cu privire la aprobarea Regulamentului
privind evaluarea, raportarea sistemului de management financiar şi control şi emiterea
declaraţiei privind buna guvernare.

Întocmit de către: Tașca Victoria data: 23.01.2023

Supervizat de către: Chianu Valentina data: 23.01.2023

6
Anexa 3
Cu privire la efectuarea
Misiunii de audit intern

În conformitate cu Planul de de acțiuni al Serviciului audit intern pentru anul 2023

ORDON:

1.De a efectua misiunea de audit intern de sistem cu obiectul general -;Evaluarea conformării
sistemululi de management financiar și control al Sistemului Financiar Contabil ,la Standartele
naționale de control entern:.
2.Serviciul audit intern va asigura efectuarea auditului intern în perioada 23.01.2023-23.02.2023
de către :
Șeful echipei de audit:Tașca Victoria
,audit intern principal ,Serviciul audit intern.
Membrii echipei de audit:
Jechiu Nina,auditor intern principal ,Serviciul audit intern.
3.Controlul privind executarea calitativă a misiunii de audit intern ,în termenul stabilit și
conform cadrului normativ în vigoare este pus în sarcina supervizorului dnei Chianu
Valentina ,șef Serviciul audit intern .
4.Angajații Sistemului Financiar Contabil ,vor coopera activ și vor asigura echipa de audit cu
informația necesară și documentele solicitate.
5.Proiectul raportului de audit va fi prezentat la data de 28.02.2023 dlui Popa Ilie ,director al
Sistemului Financiar Contabil .
6.Raportul de audit va fi prezentat dlui Dumitru Budeanschi ,Ministrul Finanțelor la data de
23.02.2023.

MINISTRU Budeanschi Dumitru Budeanschi

Coodonat: Numele /Prenumele


Chianu
Serviciul audit Valentina
intern serviciu
Tașca
Victoria ,auditor
intern
principal ,Serviciul
audit intern
(022)556699
Executor: e-mail:ionsuhan

7
@mf.gov.md

Anexa4

PROCESUL VERBAL AL ŞEDINŢEI DE DESCHIDERE

Titlul misiunii de audit: Unitatea implicată în procesul auditat:


Evaluarea conformării sistemului de Sistemul Financiar Contabil
management financiar și control al Sistemului
Financiar Contabil la Standardele naționale de
control intern,

Şeful echipei de audit:Suhan Ivan Data planificată pentru prezentarea proiectului


raportului de audit:

Membrul echipei de audit:Suhan Loredana 02.02.2023


Data planificată pentru prezentarea raportului final
de audit:

12.02.2023

Participanţii la şedinţa de deschidere:

I. Reprezentanţi ai Direcţiei audit intern:

1.Mocanu Inga

2.Beregoi Petru

II. Reprezentanţi ai unităţii auditate:

1. Budac Liudmila
2. Cerbușcă Radion
3. Caprari Iulia
4. Antoci Nina
ORDINEA DE ZI:
1. Prezentarea datelor generale privind misiunea de audit: titlul, aria de aplicabilitate şi obiectivele
misiunii, perioada desfăşurării, componenţa echipei de audit;
2. Discutarea obiectivelor operaţionale şi principalelor riscuri aferente realizării acestora;
3. Comunicarea modului de realizare a intervenţiei la faţa locului (metodelor şi tehnicilor de audit);

8
4. Convenirea asupra unui Program de lucru al misiunii de audit intern;
5. Stabilirea condiţiilor necesare derulării misiunii de audit intern;
6. Desemnarea persoanei de contact din cadrul unităţii auditate disponibilă să susţină echipa de audit
în timpul misiunii (aceasta va stabili întîlniri, va acorda acces la documente de lucru, baze de
date, sistemele computerizate, persoane, bunuri etc., necesare auditorilor interni pentru colectarea
informaţiilor şi datelor probante);
7. Rezolvarea altor probleme practice care vor împiedica efectuarea auditului.
DISCUŢII:
Au fost discutate toate subiectele expuse în ordinea de zi cu o descriere succintă a etapelor misiuni
de audit.
Au fost prezentate obiectivele misiunii de audit, aria de aplicabilitate, obiectivele operaţionale
tangențiale obiectul auditat şi principalele riscuri aferente realizării acestora, tehnicile de intervenţie la
faţa locului.
Totodată, au fost expuse şi discutate aşteptările conducerii şi entității auditate faţă de misiunea de
audit care urmează a fi luate în consideraţie de către echipa de audit.
DECIZII ŞI CONCLUZII:
S-a ajuns la un consens cu privire la:
 obiectivele misiunii de audit;
 aria de aplicabilitate;
 obiectivele operaţionale ale subdiviziunii auditate;
 riscurile aferente domeniului auditat.
În acelaşi timp s-a convenit ca pe parcursul misiunii să fie o comunicare cât mai eficientă pentru a
ajunge la cele mai bune rezultate, totodată ţinându-se cont de volulumul de lucru al entității auditate şi
termenul de realizare a misiunii de audit. Ca persoană de contact a fost desemnată .

Semnat de:
Reprezentanţii Serviciului audit intern:
1.  Mocanu Inga
2.  Beregoi Petru
3.  Bivol Mihaela

Reprezentanţii entității auditate:


1.  Budac Liudmila
2 . Cerbușcă Radion
3. Caprari Iulia
4. Antoci Nina

Întocmit de către: Tașca Victoria /data: 27.01.2023

9
Supervizat de către: Suhan Ion /data: 27.01.2023

PROGRAMUL DE LUCRU AL MISIUNII DE AUDIT INTERN

Numărul de referinţă al documentului de lucru: Anexa5


Titlul misiunii de audit: Auditul ÎMPRUMUTURILOR

Perioada desfășurării misiunii de audit: 23.01.2023 – 23.02.2023


Echipa de audit:
Șeful echipei – Tașca Victoria
Membrul echipei – Jechiu Nina
Responsabil Nr.
de ore
Nr. de zile planif
Data de la
Etapa Activitatea Șeful Membru planificate icate
/până la
echipei l echipei pe activitate pe
activi
tate
Planifica Inițierea misiunii de
rea audit. Colectarea şi 23 - 24.01.2023 1 1,5 2,5 20
misiunii analiza datelor
de audit Organizarea şi
desfășurarea ședinței 26.01.2023 0,5 0,5 1 8
de deschidere
Elaborarea
24.01.2023 - 0,5 0,5 4
Programului de lucru
Lucrul în Analiza controalelor 25.01.2023 1 1 2 16
teren Evaluarea riscurilor 26 - 27.01.2023 1,5 1,5 3 24
02.02 -
Testarea 5 5 10 80
14.02.2023
Formularea
constatărilor şi
16 - 17.02.2023 0,5 0,5 1 18
recomandărilor
preliminare de audit
Desfășurarea ședinței
de finalizare a 18.02.2023 0,5 - 0,5 4
lucrului în teren

10
Raportul Întocmirea
de audit proiectului raportului 19 – 20.02.2023 2 0,5 2,5 20
de audit
Desfășurarea ședinței
de închidere a 21.02.2023 0,5 - 0,5 4
misiunii de audit
Întocmirea raportului 22.02 –
0,5 - 0,5 4
de audit final 23.02.2023
TOTAL 192
24 zile
ore

Întocmit de către:Jechiu Nina data: 24.01.2023


Revizuit de către: Tașca Victoria data: 24.01.2023
Supervizat de către: Chianu Valentina data: 24.01.2023

Anexa 6

LISTA DE VERIFICARE A DOCUMENTELOR DE LUCRU

Titlul misiunii de audit: : Auditul Împrumuturilor


Nr. de
Responsa
referin Data Documentu
bil Nr. de file Pagina
ţă a întocmirii l de lucru
docum.
A: Planificarea misiunii de audit
A1 16.01.2023 L.Cujba Declarația 2 5
de interese

11
Nr. de
Responsa
referin Data Documentu
bil Nr. de file Pagina
ţă a întocmirii l de lucru
docum.
A2 23.01.2023 L.Cujba Lista actelor 4 6
M.Bucatar normative
i
A.Lungu
V.Tașca
A3 23.01.23 L.Cujba Ordinul de 1 7
efectuare a
misiunii de
audit
A4 26.01.2023 L.Cujba Procesul 1 8-9
verbal al
ședinței de
deschidere
A5 27.01.2023 L.Cujba Programul 1 10-11
de lucru a
misiunii de
audit
A6 25.09.2017 L.Cujba Lista de 1 12
verificare a
documentel
or de lucru

12
13

S-ar putea să vă placă și