Consumatorul economei

Pentru prima dată, termenul de consumaţie apare în SUA, în anul 1962, fiind pronunţată de
Kennedy, mai tarziu, în 1980 noţiunea şi activitatea de consum se extind în Europa. Aici apar
primele organisme de ocrotire a consumatorului, dar şi primele reglementări legale protectoare.
În Franţa prima variantă a codului consumaţiei intră în vigoare în 1993. La nivelul Uniunii
Europene a fost adoptat treptat un program complex de protecţie a consumatorului prin
intermediul unei directive privind răspunderea pentru produsele defectuoase, în care domină
ideea îmbunătăţirii calităţii vieţii cetăţenilor Uniunii Europene şi evitarea pe viitor a catastrofelor
alimentare.
Spaţiul consumului este constituit din 3 elemente:
a. Producător – agentul economic. Este orice persoană fizică sau juridică autorizată pentru
activitate de întreprinzător, care fabrică, transportă, comercializează produse ori părţi din
produse ori părţi din servicii, e agentul economic, care fabrică un produs finit, o parte
componentă a unui produs sau materie primă, este persoana care aplică pe produs numele
său, marca comercială sau un alt semn distinctiv, este persoana care recondiţionează produsul,
este persoana care modifică caracteristicile produsului, este reprezentant înregistrat în
Republica Moldova al unui agent economic al cărui sediu se află în afara Republicii, etc.;
b. Distribuitor – persoană fizică sau juridică care este calificată în repartizarea, distribuirea
anumitor produse;
c. Vînzător – este orice persoană fizică sau juridică, autorizată pentru activitatea de
întreprinzător, care desfăşoară activitate comercială în relaţii cu consumatorii.
d. Consumator – orice persoană fizică care intenţionează să comande sau să procure ori care
comandă, procură sau foloseşte produse, servicii, pentru necesităţi nelegate de activitatea de
întreprinzător sau profesională.
e. Produs – este bunul utilizat consumului sau utilizării individuale, la fel se consideră a fi
produse şi energia electrică, termică, gazele şi apa, care sînt necesare pentru consum
individual.
2. Privire evolutivă
Prima fază a economiei este cea primitivă, în care producătorul şi consumatorul se suprapun,
fiind una şi aceeaşi persoană, fiecare produce pentru sine şi consumă ceea ce a creat. Etapa
discutată se caracterizează printr-o confuziune a activităţii de producţie şi a celei de
consumaţie, precum şi prin absenţa oricărei activităţi de distribuţie.
Cea de a doua fază este artizanală, pentru prima dată , consumatorul este o a doua persoană,
căreia i se adresează activitatea de elaborare a producătorului. Disocierea producţiei de
activitatea de consum este posibilă, dar încă nu poate fi vorba despre o activitate de distribuţie.
Relaţia consumatorului cu producătorul se stabileşte cel mai adesea la iniţiativa primului a
producătorului avînd loc la comandă şi respectînd preferinţele consumatorului care deţine rolul
dominant.
Cea de a treia fază este una comercială producătorul şi consumatorul nu se mai află ca regulă
într-o relaţie directă ci sunt puşi în legătură de un al treilea actor distribuitorul. Apar în faza
iniţială vînzătorii ambulanţi apoi cei sedentari. Distribuitorul în acest cadru se limitează iniţial la a
fi transportatorul mărfurilor către consumatori, dar devine treptat un cumpărător în scop de
revînzare a bunurilor solicitate sau a bunurilor căutate de consumator.
În cea de a patra fază cea industrială, asistăm la dezvoltarea producţiei apare aşa
numita producţie standardizată – o producţie de masă în privinţa căreia este de remarcat
inversarea originii ofertei, atît iniţiativa stabilirii legăturii comerciale cît şi conţinutul ofertei aparţin
producătorului, care deţine în această fază rolul dominant. Producătorul depăşeşte starea de
expectativă dictată de cererea distribuitorilor şi consumatorilor şi recurge la o producţie de
standard, care se află la sursa „societăţii de abundenţă” şi a consumismului de mai tîrziu.
Cea de a cincea fază, faza economică este cea consumeristă caracterizată printr-un exces de
produse. Consumatorul în acest sens joacă un rol determinant , exigenţele sale încep să fie
luate în calcul. Nevoia de securitate a produselor şi serviciilor calitate şi fiabilitate a acestora dar
şi reducerile de preţ, ofertele promoţionale, preocuparea producătorilor şi distribuitorilor
pentru confortul actului de cumpărare reprezintă prim planul pentru producător.
S- a constatat însă că producţia şi distribuţia în masă prezentau pe lîngă avantaje şi
dezavantaje şi aspecte nefaste:
§ produse de proastă calitate sau chiar periculoase,
§ exces de publicitate înşelătoare,
§ infantilizarea consumatorului prin jocuri şi concursuri cu miză economică,
§ servicii post-contractante costisitoare ori ineficace,
§ tehnici agresive de vînzare.
Este contextul în care în anii 60 debutează Mişcarea Consumeristă în SUA şi apoi in Europa,
mişcare care are ca scop protecţia consumatorului. Mişcarea consumeristă a contribuit la luarea
în calcul a intereselor consumatorului de către autorităţile statale dar şi de către profesionaliştii
comerţului. În majoritatea ţărilor Europei occidentale , guvernele au luat în calcul revendicările
consumeriste încă din anii 70,80 pe de o parte pentru a oficializa acţiunile acestei mişcări dar şi
pentru a institui măsuri legislative de protecţie a consumatorilor, născîndu-se astfel dreptul
consumatorului. Dreptul consumaţiei sau de protecţie a consumatorului este un drept
esenţialmente imperativ, el este prin natura sa un sistem normativ de ordine publică izvorat
din ideea de ordine publică de protecţie.
Astăzi, noţiunea de consumator, se defineşte astfel: persoana fizică care foloseşte un bun sau
un serviciu. În situaţia în care bunul sau serviciul are defecte, consumatorul se bucură de dubla
protecţie, adică se bazează atît pe Codul Civil, cat şi pe Legea privind Protecţia
Consumatorului.