Revista Cadrelor Didactice NR 57 2019

ad t i
Revista
cadrelor
didactice
Nr. 57/iulie 2019
i
S
r
2
T
ISSN: 2393–0810
Redactor, corector: Cristina Iulia Ardelean
DTP: Ciprian Grigore
Copyright © 2019 – Editura INTUITEXT

Toate drepturile rezervate Editurii INTUITEXT.
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă
a Editurii INTUITEXT.
Editura INTUITEXT
București, b-dul Dimitrie Pompeiu nr. 10A,
Clădirea Conect 1, etaj 1, zona A, biroul nr. 2, sector 2
Departamentul vânzări:
Telefon: 0372.156.300
Fax: 021.233.07.63
vanzari@intuitext.ro
www.intuitext.ro
Revista
cadrelor
didactice
Nr. 57/iulie 2019
Cuprins
Calitățile educatorului de succes ........................................................... 4
Dezvoltarea şi educaţia copilului în intervalul 3-6 ani ............................ 7
Activitatea extrașcolară – demers inovativ în învățarea istoriei ............10
Părinții – modele pentru copii . ....................................................................14
Direcții de modernizare a metodologiei didactice . ................................ 18
Studiu de specialitate: tradițional și/sau modern? ................................. 22
Realizarea monografiei unei localități .................................................... 27
Cinci metode și instrumente complementare de evaluare formativă ....30
Condițiile desfășurării cu succes a muncii educative în familie ............33
Talentații de la 78 – canal YouTube educaţional ..................................35
Formarea competenţei de comunicare în gimnaziu ............................... 38
Comportament social ............................................................................ 45
Parteneriatul şcoală – agent economic în asigurarea calităţii educaţiei . ...... 49
Managementul clasei de elevi................................................................ 54
Parteneriatul şcoală – familie – comunitate.........................................62
Abordarea rezolvării problemelor de matematică în învăţământul preşcolar..... 68
Valorificarea basmelor prin intermediul artei......................................... 72
AREA EDITORU
AND
LUI
RECOM
n d are a e di to rului d are a e di to rului

Recoma Recoman
RECOM
LUI
AND
AREA EDITORU
Cinci metode și instrumente complementare de evaluare formativă........................ Doina Gheorghiță
Condițiile desfășurării cu succes a muncii educative în familie................... Liana Florentina Gintaru
Talentații de la 78 – canal YouTube educaţional....................................................... Viorica Petrescu
Parteneriatul şcoală – familie – comunitate.............................................................Stan Oana Elena
Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 3

Calitățile educatorului de succes
Învăţământ preşcolar | Toate disciplinele
Horia-Mărgarint Archip
Grădinița cu program prelungit Nr.12 Iași
În funcție de specificul lor, calitățile unui educator de succes pot fi

structurate astfel: calități intelectuale, calități moral-afective și calități
moral-volitive.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un educator pentru a

se considera un cadru didactic de succes sunt următoarele:
- să îndeplinească în cadrul activităților desfășurate cu copiii (pe
durata ciclului preșcolar) toate obiectivele prevăzute în programa
școlară și să aibă o atitudine reflexivă față de propria muncă;
- să creeze și să implementeze în activitatea profesională o serie de
inovații curriculare care să anticipeze schimbările ce vor apărea în
viitor;
- să dovedească o bună relaționare cu preșcolarii, părinții și
comunitatea locală;
- să aibă un stil didactic și un comportament cât mai apropiate de cele
ale unui educator ideal.
4 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

În ceea ce privește calitățile unui cadru didactic de succes, ele ar

trebui să fie vizibile încă înainte ca acesta să fie calificat profesional.
Puține persoane sunt înzestrate nativ în mod echilibrat cu calități care
corespund unui educator ideal, dar prin perseverență și efort susținut
propriul comportament poate fi remodelat.
Dintre cele mai importante calități pe care le poate prezenta un
educator am putea enumera:
- simțul umorului (un copil va fi mai deschis față de o persoană veselă
decât față de una cu fizionomie gravă și atitudine belicoasă sau
tragică);
- spiritul ludic (jocul este cea mai importantă activitate a unui educator
în lucrul cu copiii pentru că aceștia sunt dispuși să învețe mai curând de
la un autentic partener de joc, decât de la un cadru didactic scorțos);
- creativitatea și imaginația (sunt două calități indispensabile în
crearea și organizarea conținuturilor și a ambientului educațional);
- atenția și abilitățile de comunicare (educatorii cu atenție distributivă
au șanse mai mari să dețină controlul clasei fără a depune un efort
prea mare);
- empatia (educatorii empatici vin mai ușor în întâmpinarea nevoilor
și așteptărilor fiecărui copil în parte, având capacitatea de a se
transpune și de a rezona emoțional cu preșcolarii);
- calmul, răbdarea și fermitatea (aceste trei calități sunt direct
proporționale cu gradul de disciplină al preșcolarilor);
- spiritul organizatoric (educatorul trebuie să dovedească spirit
organizatoric în amenajarea mediului educațional, organizarea
activităților, facilitarea resurselor, elaborarea documentelor,
relaționarea cu părinții și colegii);
- simțul dreptății (presupune aceeași măsură de lucru pentru toți
copiii și evitarea ierarhizării);
- capacitatea de a lucra în echipă (presupune existența unui scop
comun, a unei strategii comune și a încrederii între parteneri) și
sănătatea (fizică și psihică).

În funcție de specificul lor, calitățile enumerate pot fi structurate astfel:

calități intelectuale (inteligență, creativitate, imaginație, memorie, spirit
de observație, limbaj bogat), calități moral-afective (sinceritate, dragoste
pentru profesie) și calități moral-volitive (fermitate, simțul dreptății,
răbdare, perseverență, stăpânirea de sine, curaj, voință). Aceste calități
de voință și trăsături morale se dezvoltă în activitatea desfășurată zi de
zi în sala de grupă și în afara ei. Dacă se ține seama de calitățile pe care
le-am enumerat mai sus se va observa, în timp, dezvoltarea capacităților
psihice ale copiilor: inteligența, memoria, imaginația, dar și formarea de
trăsături morale, favorizând astfel dezvoltarea personalității acestora.
Bibliografie
• Munteanu, Camelia, Munteanu, Eusebiu Neculai, Ghid pentru
învățământul preșcolar: o abordare din perspectiva noului curriculum,
Editura Polirom, Iași, 2009
•R obu, Maria, Empatia în educație: necesități pedagogice moderne,
Editura Didactica Publishing House, București, 2008

Dezvoltarea şi educaţia copilului în intervalul 3-6 ani
Învăţământ preşcolar | Toate disciplinele
Loemi Andreea Pop

Școala Gimnazială Dăești, Vâlcea
Educaţia timpurie are un efect pozitiv asupra abilităţilor copilului şi asupra

viitoarei sale cariere şcolare, în special pentru copiii proveniţi din medii
socio-economice foarte defavorizate.
Studiile ştiinţifice referitoare la efectele educaţiei timpurii preşcolare

au scos în evidenţă următoarele:
• Educaţia timpurie (incluzând educaţia preşcolară) are un efect
pozitiv asupra abilităţilor copilului şi asupra viitoarei sale
cariere şcolare, în special pentru copiii proveniţi din medii socio-
economice foarte defavorizate, în sensul că aceştia progresează în
plan intelectual, dezvoltă atitudini pozitive faţă de învăţare precum
şi motivaţia de a depune în viitor un efort real în şcoală.
• Educaţia timpurie are efecte pozitive asupra viitoarei integrări
sociale ale adolescentului şi adultului.
• Mărimea grupei este, de asemenea, importantă.
• Influenţa formării şi supervizării personalului asupra dezvoltării copiilor.

• Implicarea activă a familiilor în educaţie şi în promovarea participării

lor.
Curriculumul pentru învăţământul preşcolar prezintă o abordare
sistemică, în vederea asigurării:
• continuităţii în interiorul aceluiaşi ciclu curricular;
• interdependenţei dintre disciplinele şcolare (clasele I-II) şi tipurile
de activităţi de învăţare din învăţământul preşcolar;
• deschiderii spre module de instruire opţionale.
Prezentul curriculum se remarcă prin:

• extensie – angrenează preşcolarii, prin experienţe de învăţare, în
cât mai multe domenii experienţiale ( Domeniul lingvistic şi literar,
Domeniul ştiinţelor etc.);
• e chilibru – asigură abordarea fiecărui domeniu experienţial atât în
relaţie cu celelalte, cât şi cu curriculum-ul ca întreg;
• relevanţă – este adecvat atât nevoilor prezente, cât şi celor de
perspectivă ale copiilor preşcolari, contribuind la optimizarea
înţelegerii de către aceştia a lumii în care trăiesc şi a propriei
persoane;
• diferenţiere – permite dezvoltarea şi manifestarea unor caracteristici
individuale;
• progresie şi continuitate – permite trecerea optimă de la un nivel
de studiu la altul şi de la un ciclu de învăţământ la altul.
Structural, prezentul curriculum aduce în atenţia cadrelor didactice
următoarele componente: finalităţile, conţinuturile, tipul de instruire
şi sugestii privind strategiile de instruire şi evaluare pe cele două
niveluri de vârstă (3-5 ani şi 5-7 ani). Obiectivele cadru sunt formulate în
termeni de generalitate şi exprimă competenţele care trebuie dezvoltate
pe durata învăţământului preşcolar pe cele cinci domenii experienţiale.
Obiectivele de referinţă, precum şi exemplele de comportament, ca
exprimări explicite rezultatelor învăţării ( conceptelor, cunoştinţelor,
abilităţilor şi atitudinilor, dar şi ale competenţelor vizate) sunt formulate
pentru fiecare temă şi fiecare domeniu experienţial în parte.

Domeniile experienţiale sunt adevărate „câmpuri cognitive

integrate” (L. Vlăsceanu şi colaboratori, Şcoala la răscruce. Schimbare
şi continuitate în Curriculumu-ul învăţământului obligatoriu, Iaşi, Ed.
Polirom, 2002, p.5) care transcend graniţele dintre discipline şi care,
în contextul dat de prezentul curriculum, se întâlnesc cu domeniile
tradiţionale de dezvoltare a copilului, respectiv: domeniul psihomotric,
domeniul limbajului, domeniul socio-emoţional, domeniul cognitiv.
Domeniul limbă şi comunicare – acoperă stăpânirea exprimării orale
şi scrise, ca şi abilitatea de a înţelege comunicarea verbală şi scrisă. Se
apreciază că prin ascultare şi exprimare în situaţii de grup, preşcolarii
devin capabili să exploreze experienţele altor persoane şi să-şi extindă
astfel propriul repertoriu de experienţe semnificative. Se urmăreşte ca
aceştia să vorbească cu încredere, clar şi fluent, utilizând modalităţi de
exprimare adecvate pentru diferite categorii de auditoriu.
Se recomandă ca toate instituţiile de învăţământ preşcolar să
furnizeze contexte în care preşcolarii să se poată exprima şi să utilizeze
activ mijloacele de comunicare. Din această perspectivă, se apreciază că
studiul operelor literare specifice vârstei rafinează gândirea şi limbajul
acestora, extinde capacitatea lor de a înţelege situaţii interpersonale
complexe şi aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea capacităţilor
de evaluare.

Activitatea extrașcolară – demers inovativ
în învățarea istoriei
Învăţământ primar | Istorie
Urse Aneta
Școala Gimnazială Chișcani, Brăila
Excursia și serbarea reprezintă forme auxiliare de organizare a procesului

de predare-învățare a istoriei a căror eficiență depinde de planificarea lor
în raport cu conținutul programei școlare și de corecta organizare a lor.
Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor

curriculare cu cele extrașcolare. Activitățile extrașcolare prezintă unele
particularităţi prin care se deosebesc de activităţile din cadrul lecţiilor.
Activitatea extrașcolară este o componentă educațională valoroasă și
eficientă căreia orice învățător ar trebui să-i acorde atenție. Disciplinele
istorie și geografie oferă șansa organizării și desfășurării unor activități
extrașcolare tematice complexe. La această vârstă, gândirea elevului are
un caracter concret, el trebuie „să vadă” pentru a se convinge.
Din marea diversitate de formă și conținut a activităților extracurriculare,
mă voi opri la două dintre ele: excursia tematică și serbarea școlară.
Excursia și serbarea reprezintă forme auxiliare de organizare a procesului

Activitatea extrașcolară – demers inovativ în învățarea istoriei
de predare-învățare a istoriei a căror eficiență depinde de planificarea

lor în raport cu conținutul programei școlare și de corecta organizare
a lor. Conţinutul didactic al excursiilor tematice este mult mai flexibil şi
mai variat decât al lecţiilor de istorie desfăşurate în sala de clasă, elevii
participând cu multă bucurie şi optimism la aceste acţiuni, lărgindu-şi în
acest fel orizontul de cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea.
Prin mijloacele atrăgătoare pe care le are la dispoziţie, excursia

înviorează activitatea şcolară, stimulează curiozitatea de a descoperi
noi fenomene, prilejuieşte trăiri adânci ale unor sentimente patriotice.
Deosebit de eficace, excursia cu caracter istoric se poate organiza în
toate localităţile ţării, pentru că nu există pământ românesc care să
nu aibă mărturii ale trecutului dintre cele mai semnificative. Serbările
școlare sunt o adevărată provocare pentru toți învățătorii, ele consumă
timp și cer efort din partea învățătorului , dar și a elevilor. Prin conținutul
tematic al serbărilor școlare, elevii culeg o bogăție de informații, trăiesc
sincer situațiile redate. Este un succes extraordinar, o trăire minunată,
când reuşeşte să trezească o emoţie în sufletul elevului.
Ca activități extrașcolare complementare temei „Primul Război
Mondial. Ferdinand I și Marea Unire”, aceste activități extrașcolare
solicită învățătorului în aplicarea la maxim a bagajului metodic de care
dispune. Cum altfel ar putea fi atinsă latura afectiv-emoțională a elevului,
pentru care predarea noțiunilor de istorie la clasă ar însemna doar o
înșiruire de date și evenimente? Am intitulat excursia tematică „Pe linia
frontului” și am realizat-o în județul Vrancea, județ atât de încărcat de
istorie. Este o binecuvântare pentru noi, brăilenii, vecinătatea județului
Vrancea! Când spui Vrancea, îți vine în minte legenda Vrâncioaiei și a
celor șapte feciori. Legenda însoțește învățătorul și copiii când vor studia
împreună literatura, istoria, geografia…
Excursia tematică „Pe linia frontului” a avut ca obiective:
– să identifice principalele elemente fizico-geografice ale zonei;
– să observe principalele obiective istorice, economice, culturale ale zonei;

– să valorifice intra şi interdisciplinar conţinutul informaţional

dobândit;
– să manifeste interes pentru cunoaşterea frumuseţilor ţării noastre;
– să-şi reactualizeze lecturi geografice, istorice şi literare despre
elementele observate şi identificate;
– să observe și să cunoască relieful județului Brăila comparativ cu cel
al județului Vrancea.
La Mărășești, te impresionează totul, dar mai ales „Cupola Gloriei”
care pare că sfidează infinitul… îți rămân veșnic întipărite cuvintele scrise
pe frontispiciul mausoleului „Întru Slava Eroilor Neamului”.
La Soveja, în mausoleul unde se află cripta deschisă, poți aprinde o
lumânare pentru cei a căror odihnă este veșnică. Înveți pe loc, fără a mai
uita vreodată versurile: „Cei ce au căzut-au pentru țară Pe lanul câmpului
bogat Jertfind o-ntreagă primăvară, Nu au murit, ci-au înviat!”
Nu părăsești Vrancea fără a vizita Casa Memorială „Moș Ion Roată”
de la Câmpuri și Obeliscul (Piatra de Hotar) din Piața Unirii din Focșani.
Elevii rămân cu imaginea locurilor vizitate pentru toată viața.
Apoi, serbarea școlară legată de un eveniment cum este 1

Decembrie, Ziua Națională a României, presupune responsabilitate și
angajament. Excursia care a precedat serbarea, a trezit sentimente care
au stat la baza alcătuirii unui program cu un adevărat conținut patriotic.
Serbarea școlară „100 de ani de la Marea Unire” a fost concepută în
vederea desfășurării unor momente de stimulare a interesului elevilor
pentru cunoașterea evenimentelor istorice, de insuflare a dragostei
pentru strămoșii noștri, pentru trecutul istoric al poporului nostru,
pentru realizările istorice și culturale, pentru limba română, pentru
păstrarea obiceiurilor și tradițiilor strămoșilor, pentru cinstirea memoriei
personalităților pe care le-a dat acest popor, precum și pentru cinstirea
marelui eveniment, conștientizarea idealului național, punerea în
evidență a tuturor evenimentelor cu caracter istoric și nu în ultimul rând
descoperirea de către elevii mei a valorilor morale ale poporului român:

dragoste de ţară, eroism, vitejie, bunătate. Originalitatea acestei serbări

o constituie modul în care copiii au reușit să înțeleagă importanța
evenimentelor de la 1 Decembrie 1918, prin prisma evenimentelor
Primului Război Mondial.
Asemenea demersuri didactice reprezintă modalitatea prin care

istoria se învață concret și eficient; așa se explică și importanța pe
care marele istoric, Nicolae Iorga, o acordă acestei activități: „… puneţi
copiii în faţa monumentelor în care este incorporată istoria … şi în felul
acesta istoria poporului nostru nu va mai fi o materie de învăţat pe
de rost astăzi şi de uitat mâine, ci un element de putere şi iniţiativă în
sufletul fiecăruia dintre ei”.

Părinții – modele pentru copii
Învăţământ primar | Consiliere și orientare
Aurelia-Cornelia Boian
Școala Gimnazială Vad, Cluj
Orice sistem de educaţie, oricât ar fi de perfect, rămâne neputincios dacă

se loveşte de opoziţie sau indiferenţă din partea părinţilor.
Copilul învaţă după cum trăieşte.

Având funcţii cultural-formative, axiologice, economice şi de integrare
socială, educaţia poate fi considerată o problemă de meditaţie atât
pentru filosofi, cât şi pentru oamenii de stat, pentru istorici, ca şi pentru
economişti. Ea reprezintă un câmp de acţiune şi o decizie socială şi
politică, de investiţie tehnologică şi de inovaţie ştiinţifică.
Educaţia se dezvoltă numai într-un mediu social favorizant. Indivizii
învaţă nu numai să se comporte corect în cadrul societăţii, ci şi să ia
parte la mişcările care au loc în cadrul ei.
Educaţia înalţă pe om, face legătura cu mediul înconjurător, cu viaţa
etică. Într-o societate, indivizii învaţă să se comporte la fel, să dorească
aceleaşi lucruri, să gândească în aceeaşi direcţie, să cunoască scopurile
finale. Mediul social este cel care „educă” familia şi şcoala.
Prin faptul că familia constituie mediul bioereditar, psihic, moral,

social şi cultural în care copilul vine pe lume şi primeşte orientările de
început ale formării personalităţii sale, ea constituie un factor educativ
cu rol covârşitor, de care şcoala trebuie să ţină în permanenţă seamă.
Educarea copiilor este o plăcere, dar, de cele mai multe ori, este o
activitate dificilă. Părinţii trebuie să ştie că sunt în mod necesar parteneri
în programul educativ din şcoală.
Că familia este prima „şcoală” a viitorului cetăţean, este un adevăr
indubitabil, dar nu se poate lua în considerare ideea că, odată ce copilul
păşeşte pragul şcolii, influenţa familiei scade sau ar deveni un adjuvant
de ordin cu totul secundar. O relaţie majoră între şcoală şi familie are în
vedere cunoaşterea stării de sănătate a copilului şi procesul de învăţare,
echilibrul dintre efort şi jocul de divertisment, cauzele medicale care duc
la dificultăţi şcolare, cauzele rămânerii în urmă şi influenţa lor asupra
încrederii copilului în învăţătură.
Familia răspunde de trebuinţele elementare ale copilului şi de
protecţia acestuia, exercitând o influenţă atât de adâncă, încât urmele ei
rămân, uneori, întipărite pentru toată viaţa în profilul moral–spiritual al
acestuia. Familia ocupă un loc aparte în sistemul instituțional al educaţiei.
Acţiunea ei pe întreaga perioadă a dezvoltării include şi toate laturile
formării personalităţii. Ea reprezintă unul din mediile de socializare şi
educare din cele mai complete datorită posibilităţilor ce le are de a-l
introduce pe copil în cele mai variabile situaţii şi de a acţiona asupra lui
prin cele mai complexe şi fireşti mijloace.
Familia oferă copilului primele informaţii despre lumea ce-l înconjoară,
primele norme şi reguli de conduită, dar și climatul socioafectiv necesar
trebuinţelor şi dorinţelor sale. „Pecetea pe care părinţii o lasă asupra
structurii şi profilului spiritual – moral al personalităţii propriilor copii se
menţine toata viaţa” (M. Golu). Influenţele educative pe care familia le
exercită asupra copiilor se pot manifesta fie direct – prin acţiuni mai mult
sau mai puţin dirijate, fie indirect – prin modele de conduită oferite de către
membrii familiei, precum şi prin climatul psihosocial existent în familie.

Modelele de conduită oferite de părinţi – pe care copiii le preiau prin

imitaţie şi învăţare – precum şi climatul socioafectiv în care se exercită
influenţele educaţionale („cei şapte ani de acasă”) constituie primul
model social cu o influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea
concepţiei lor despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în
raport cu diferite norme şi valori sociale.
Este recunoscut faptul că strategiile educative la care se face apel
în familie, mai mult sau mai puţin conştientizate, determină în mare
măsură dezvoltarea personalităţii, precum și rezultatele şcolare ale
copiilor, comportamentul lor sociomoral. Ei, copiii, care răsar asemenea
florilor, cresc ocrotiţi de dragoste părintească, se înalţă vegheaţi de
căldura familiei unde învaţă primele taine ale lumii înconjurătoare.
Află ce este bine şi rău, cum să se poarte frumos. Apoi, în primul
colectiv-grădiniţa, cunosc regulile jocului cu alţii, bucuria victoriei sau
tristeţea fără început şi fără sfârşit – copilăria. Părinţii şi educatorii
contribuie la ridicarea nivelului instructiv-educativ al elevului integrat în
colectiv. Reuşita acestei acţiuni presupune însă o cunoaştere specială
a fiecărui copil. El trebuie urmărit permanent şi profund, sub toate
aspectele personalităţii lui.
Factorul decisiv în succesul şcolar îl reprezintă raportarea corectă a
realităţii în existenţa activităţii comune familie–şcoală. Sunt necesare
sisteme complexe de dezvoltare a responsabilităţilor individuale
şi colective, în concordanţă deplină cu preocupările, interesele,
deprinderile și aptitudinile fiecărui copil.
O serie de sarcini educaţionale sunt preluate în mod special de
şcoală, dar familia rămâne implicată chiar şi în realizarea acestora
rămânându-i în acelaşi timp şi multe altele în care rolul principal îl are
în continuare. Fără participarea părinţilor, efortul educativ organizat
prin instituţiile şcolare poate fi frânt, deviat sau deformat. Aşa cum
arată şi H. H. Stern „orice sistem de educaţie, oricât ar fi de perfect,
rămâne neputincios dacă se loveşte de opoziţie sau indiferenţă din
partea părinţilor”.

Familia trebuie să aibă suficientă căldură şi răbdare pentru copii, să

asigure un echilibru între timpul acordat învăţării, muncilor gospodăreşti,
jocului, odihnei, lecturii. Să nu uităm că ei, copiii trebuie să se joace, dar
noi, părinţii trebuie să ştim cât timp acordăm jocului, cu cine, unde şi
cum se joacă. Ştiut fiind faptul că atunci când pomul se înalţă, se înalţă
şi mlădiţele de pe el, majoritatea părinţilor răspund cu interes chemării
şcolii din dragostea sinceră pentru copil, din respect pentru dascăl şi
din încrederea pe care el, învăţătorul trebuie s-o câştige şi s-o păstreze,
din înţelegerea necesităţii acordării sprijinului lor procesului formativ al
celor mici.
„Meseria” de părinte este, în acelaşi timp, cea mai dificilă şi cea mai
uşoară meserie din lume. Este deosebit de greu să rezişti tot timpul
ritmului antrenant impus de copilul tău, să ai răbdare să răspunzi adecvat
la întrebări „puerile”, să reuşeşti să vezi lumea prin ochii lui, dar de modul
în care părintele îşi îndeplineşte rolul, depinde viitorul copilului.
Bibliografie
• Dumitru, I. (2001), Educaţie şi învăţare. Aspecte psihoindividuale,
psihosociale şi manageriale, Editura Eurostampa, Timişoara
• Mecu, C. M. (2007), Învăţare experienţială şi dezvoltare personală,
Editura Universităţii, Bucureşti
• Nicola, Ioan (2003), Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis,
Bucureşti

Direcții de modernizare a metodologiei didactice
Învăţământ gimnazial | Limba şi literatura română
Claudia Pușcaș
Școala Gimnazială Nr.1 Țicleni, Gorj
Perfecţionarea metodologiei didactice trebuie să fie realizată, mai ales,

respectându-se principiile didactice. Individualizarea şi diferenţierea,
activizarea şi participarea/implicarea conştientă în învăţare sunt criterii
care nu pot fi eludate.
Pedagogii au fost preocupaţi permanent de perfecţionarea

metodologiei didactice, din raţiuni dictate în primul rând de evoluţia
societăţii. Termenul „perfecţionare” desemnează mai multe aspecte:
reconsiderarea metodelor tradiţionale şi adaptarea lor în raport
cu atributele specificităţii populaţiei şcolarizate, preluarea unor
metode din alte domenii şi adaptarea lor la specificul educaţionalului,
conceperea unor metode noi de instruire-educare. Evident că acest
efort este – cel puţin practic – eficient doar din perspectiva abordărilor
sistemice a elementelor procesului instructiv-educativ.
Perfecţionarea metodologiei didactice trebuie să fie realizată, mai ales,
respectându-se principiile didactice. Individualizarea şi diferenţierea,

activizarea şi participarea/implicarea conştientă în învăţare (care trebuie

să devină autoînvăţare) sunt criterii care nu pot fi eludate. Activizarea,
spre exemplu, este o tendinţă dominantă în procesul de perfecţionare
metodologică, ea reprezintă „o suită de acţiuni de instruire/autoinstruire,
de dezvoltare şi modelare a personalităţii lor (celor care învaţă – n.n.)
prin stimularea şi dirijarea metodică a activităţii pe care o desfăşoară”
(M. Ionescu, V. Chiş).
Aceste acţiuni vizează:

• stimularea şi cultivarea interesului pentru cunoaştere;
• valorificarea inteligenţei celor care învaţă (şi a celorlalte funcţii
psihice implicate în învăţare), prin efort propriu;
• formarea şi exersarea capacităţilor de însuşire a cunoştinţelor;
• formarea şi exersarea abilităţilor de orientare autonomă în probleme
practice;
• cultivarea spiritului investigativ.
Activizarea eficientă presupune:

• pregătire psihologică (specifică) pentru învăţare,
• controlul şi prevenirea surselor de distorsiune a comunicării
didactice activizatoare,
• organizare şi desfăşurare raţională (pe principii psihopedagogice) a
învăţării.
Eforturile cercetătorilor şi ale practicienilor au urmărit perfecţionarea
strategiilor de predare-învăţare, valorificând achiziţii ale cercetării
psihopedagogice, dar şi din alte domenii de cunoaştere. Finalitatea
acestor preocupări are în vedere realizarea unei activităţi de instruire
şi învăţare eficiente. O direcţie de acţiune în acest sens o constituie
reevaluarea metodelor „tradiţionale”, criticate mai ales pentru caracterul
pasiv al elevilor în procesul de predare-învăţare.
Avem în vedere în primul rând metodele de tip expozitiv. Iată câteva
procedee prin care se poate încerca modernizarea expunerii: folosirea

procedeului genetic, a explicaţiei, ancorarea în realitatea timpului,

sprijinirea pe cercetările personale ale cadrului didactic, anunţarea
prealabilă a planului şi a obiectivelor urmărite, problematizarea,
folosirea unor elemente ale artei dramatice, întrebări retorice, luări de
poziţie, realizarea unor sondaje de opinie, formularea unor judecăţi
de valoare, ilustrarea cu ajutorul mijloacelor de învăţământ, folosirea
foliilor în prezentare, prezentare cu ajutorul calculatorului, expunerea cu
oponent, expunerea-dezbatere etc.
De asemenea, în modernizarea conversaţiei avem în vedere folosirea
unor întrebări variate (convergente, divergente, de evaluare, problemă,
retorice etc.), valorificarea experienţei personale a elevilor, folosirea
permanentă a modalităţilor de feed-back, utilizarea convorbirii inverse
(când elevii pun întrebări), întrebări şi răspunsuri date de grupe de elevi etc.
În ceea ce privește folosirea strategiilor de tip activ-participativ,
acestea nu trebuie rupte de cele tradiţionale, ele marchează un nivel
superior în spirala modernizării strategiilor didactice. Prin metode
activ-participative înţelegem toate situaţiile şi nu numai metodele active
propriu-zise în care elevii sunt puşi şi care-i scot pe elevi din ipostaza
de obiect al formării şi-i transformă în subiecţi activi, coparticipanţi la
propria lor formare.
A activiza înseamnă, deci, a mobiliza/angaja intens toate forţele
psihice de cunoaştere ale elevului, pentru a obţine în procesul didactic
performanţe maxime, însoţite constant de efecte instructiv-educative,
optimale în toate componentele personalităţii.
Puşi în situaţii variate de instruire, profesorii, împreună cu elevii
trebuie să folosească acele strategii didactice de tip activ-participativ,
având în vedere şi valenţele formativ-educative ale acestor metode,
procedee, mijloace de învăţământ, moduri de organizare a învăţării.
Efectele în plan formativ-educativ se referă la implicaţiile lor asupra
dezvoltării structurilor intelectuale ale copilului.
Sunt încercări în psihopedagogia contemporană de constituire a unei
adevărate didactici a intelectului, care să valorifice potenţialul intelectual

al individului. Omul nu este numai intelect, el are în substanţa sa originară

şi capacitatea de a vibra în faţa lumii (prin intermediul valorilor morale,
estetice, religioase, profesionale, al „noilor educaţii”). Acestor domenii
trebuie să le acordăm atenţia cuvenită deoarece aici ne confruntăm
cu cele mai mari probleme, care vor avea consecinţe negative asupra
proiectării viitorului.
Folosirea unor strategii de tip euristic, similare cercetării ştiinţifice a
dat rezultate bune în planul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, al formării
priceperilor, deprinderilor etc. Puşi în ipostaza unor mici cercetători,
elevilor le face plăcere să redescopere adevăruri ale ştiinţei.
Concluzionând, putem desprinde următoarele direcții de modernizare

a metodologiei didactice:
• restructurarea metodelor tradiționale în scopul transformării lor în
strategii eficiente de activizare și mobilizare a elevilor;
• asigurarea unui caracter dinamic și deschis metodologiei didactice
prin accentuarea noilor teorii de psihologie și pedagogie în care
elevul este subiect activ al cunoașterii, profund implicat în propria
sa formare;
• diversificarea metodologiei didactice, impusă de necesitatea punerii
de acord a diferitelor teorii ale învățării cu posibilitățile reale ale
elevilor;
• optimizarea relației metode – mijloace de învățământ;
• amplificarea caracterului formativ al metodelor de predare –
învățare.

Studiu de specialitate: tradițional și/sau modern?
Claudia Pușcaș
Școala Gimnazială Nr. 1 Țicleni, Gorj
Marii pedagogi au evidenţiat faptul că folosindu-se metode diferite

se obţin diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor, că însuşirea unor noi
cunoştinţe sau comportamente se poate realiza mai uşor sau mai greu, în
funcţie de metodele utilizate.
Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele obţinute depind

de metodele utilizate. Marii pedagogi au evidenţiat faptul că folosindu-
se metode diferite se obţin diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor, că
însuşirea unor noi cunoştinţe sau comportamente se poate realiza mai uşor
sau mai greu, în funcţie de metodele utilizate.
Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziţia profesorului,
de a căror cunoştinţe şi utilizare depinde eficienţa muncii educative.
Profesorul, cunoscând varietatea metodelor, particularităţile elevilor cu
care lucrează, obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie să acţioneze
pentru a-şi valorifica pe deplin personalitatea, devenind el însuşi un creator
în materie de articulare a strategiilor, metodelor şi procedeelor didactice.

Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut şi

dezvoltarea unor capacităţi necesare unei activităţi de învăţare productivă
reprezintă modalitatea cea mai eficientă de educare a elevilor în spiritul
unei atitudini conştiente şi active.
Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spune Jean Piaget, este
de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităţilor de
învăţare şi de munca independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare
în grup şi de munca interdependentă.
În ultima vreme, în şcoala românească s-a pornit o „cruciadă” împotriva
aşa-numitelor metode tradiţionale, considerate „vinovate” de toate
dificultăţile prin care trece procesul de învăţământ, cât şi actanţii educaţiei,
fie ei profesori sau elevi. Trimis în boxa acuzării, învăţământul românesc
tradiţional este învinuit de următoarele fapte:
• Profesorii ţin prelegeri şi impun puncte de vedere;
• Învăţarea are loc predominant prin memorare şi reproducere de
cunoştinţe;
• Se urmăreşte ierarhizarea elevilor;
• Evaluarea vizează măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor (ce ştie elevul);
• Elevii lucrează izolat şi acceptă pasiv ideile transmise.
La polul opus, didactica modernă pare a fi găsit cheia rezolvării tuturor
acestor probleme.
Termeni precum „activizare”, „centrare pe elev”, „cooperare” par a fi
dotaţi cu puteri magice, capabile să insufle plictisitoarelor şi vetustelor lecţii
tradiţionale o înfăţişare cu totul extraordinară:
• Profesorul devine partener în învăţare;
• Învăţarea se realizează prin cooperare;
• Evaluarea pune accent pe elemente de ordin calitativ (valori, atitudini);
• Elevii colaborează unii cu alţii.
Adevărul este că, din fericire, în practica şcolară, nici una dintre aceste
situaţii, exagerate de altfel, nu este întâlnită. Cadrele didactice au realizat
că, astăzi, dacă doreşti cu adevărat să desfăşori un proces instructiv-

educativ modern, trebuie să răspunzi provocării de a spori potenţialul

formativ al metodelor clasice prin accentuarea potenţialului lor euristic şi
activ-participativ.
Un adevărat profesionist în predare (indiferent de disciplină) va trebui
să ştie să adapteze demersul didactic. Sunt lecţii care în mod cert produc
performanţe şcolare superioare numai cu ajutorul metodelor moderne,
dar sunt şi lecţii în care prezenţa acestora nu este obligatorie. Utilizarea
metodelor moderne nu trebuie făcută în lipsa unor combinări şi armonizări
cu metodele aşa-numite tradiţionale deoarece avantajele şi dezavantajele
lor sunt complementare.
Sunt considerate active acele metode care nu încorsetează elevul
într-o reţea de expresii fixe sau de reguli rigide, ci care rezervă o pondere
crescândă elevului în interacţiunea lui cu obiectele învățării, care determină
un maximum de activism al structurilor operaţional-mintale în raport cu
sarcinile de învăţare în care este angajat acesta.
„Activ” este elevul care gândeşte, care depune un efort de reflecţie
personală, interioară și abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de
căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor
cunoştinţe şi nu cel care se menţine la nivelul acţiunii concret-senzoriale,
intuitiviste, și nici cel care face apel la facultatea de receptare şi de
reproducere apoi a cunoştinţelor.
Având în vedere că nici metodele clasice nu sunt lipsite de virtuţi, pentru
activizarea elevilor pot fi îmbinate în mod armonios metodele clasice cu cele
moderne. Metodele de învăţământ sunt căile folosite de elevi şi profesori cu
scopul ca elevii să se formeze, atât prin activitatea îndrumată de profesori,
cât şi prin cea organizată independent şi diferenţiat.
Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele obţinute depind
de metodele utilizate. Marii pedagogi au evidenţiat faptul că folosindu-
se metode diferite se obţin diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor, că
însuşirea unor noi cunoştinţe sau comportamente se poate realiza mai uşor
sau mai greu, în funcţie de metodele utilizate.

Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziţia profesorului,

de a căror cunoştinţe şi utilizare depinde eficienţa muncii educative.
Profesorul, cunoscând varietatea metodelor, particularităţile elevilor cu
care lucrează, obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie să acţioneze
pentru a-şi valorifica pe deplin personalitatea, devenind el însuşi un creator
în materie de articulare a strategiilor, metodelor şi procedeelor didactice.
Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut şi
dezvoltarea unor capacităţi necesare unei activităţi de învăţare productivă
reprezintă modalitatea cea mai eficientă de educare a elevilor în spiritul
unei atitudini conştiente şi active.
Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spune Jean Piaget, este
de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităţilor de
învăţare şi de munca independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare
în grup şi de munca interdependentă.
În ultima vreme, în şcoala românească s-a pornit o „cruciadă” împotriva
aşa-numitelor metode tradiţionale, considerate „vinovate” de toate
dificultăţile prin care trec procesul de învăţământ şi actanţii educaţiei,
fie ei profesori sau elevi. Trimis în boxa acuzării, învăţământul românesc
tradiţional este învinuit de următoarele fapte:
• Profesorii ţin prelegeri şi impun puncte de vedere;
• Învăţarea are loc predominant prin memorare şi reproducere de
cunoştinţe;
• Se urmăreşte ierarhizarea elevilor;
• Evaluarea vizează măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor (ce ştie elevul);
• Elevii lucrează izolat şi acceptă pasiv ideile transmise.
La polul opus, didactica modernă pare a fi găsit cheia rezolvării tuturor
acestor probleme.
Termeni precum „activizare”, „centrare pe elev”, „cooperare” par a fi
dotaţi cu puteri magice, capabile să insufle plictisitoarelor şi vetustelor lecţii
tradiţionale o înfăţişare cu totul extraordinară:
• Profesorul devine partener în învăţare;
• Învăţarea se realizează prin cooperare;

• Evaluarea pune accent pe elemente de ordin calitativ (valori, atitudini);

• Elevii colaborează unii cu alţii.
Adevărul este că, din fericire, în practica şcolară, nici una dintre aceste
situaţii, exagerate de altfel, nu este întâlnită. Cadrele didactice au realizat că,
astăzi, dacă doreşti cu adevărat să desfăşori un proces instructiv-educativ
modern, trebuie să răspunzi provocării de a spori potenţialul formativ
al metodelor clasice prin accentuarea potenţialului lor euristic şi activ-
participativ.
Un adevărat profesionist în predare (indiferent de disciplină) va trebui
să ştie să adapteze demersul didactic. Sunt lecţii care în mod cert produc
performanţe şcolare superioare numai cu ajutorul metodelor moderne,
dar sunt şi lecţii în care prezenţa acestora nu este obligatorie. Utilizarea
metodelor moderne nu trebuie făcută în lipsa unor combinări şi armonizări
cu metodele aşa-numite tradiţionale deoarece avantajele şi dezavantajele
lor sunt complementare.
Sunt considerate active acele metode care nu încorsetează elevul
într-o reţea de expresii fixe sau de reguli rigide, ci care rezervă o pondere
crescândă elevului în interacţiunea lui cu obiectele învățării, care determină
un maximum de activism al structurilor operaţional-mintale în raport cu
sarcinile de învăţare în care este angajat acesta.
„Activ” este elevul care gândeşte, care depune un efort de reflecţie
personală, interioară și abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de
căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor
cunoştinţe şi nu cel care se menţine la nivelul acţiunii concret-senzoriale,
intuitiviste, și nici cel care face apel la facultatea de receptare şi de
reproducere apoi a cunoştinţelor.
Având în vedere că nici metodele clasice nu sunt lipsite de virtuţi, pentru
activizarea elevilor pot fi îmbinate în mod armonios metodele clasice cu cele
moderne. Metodele de învăţământ sunt căile folosite de elevi şi profesori cu
scopul ca elevii să se formeze, atât prin activitatea îndrumată de profesori,
cât şi prin cea organizată independent şi diferenţiat.

Realizarea monografiei unei localități
Învăţământ gimnazial | Istorie
Minodora Drâmba
Școala Gimnazială Nr.1 Orbeni, Bacău
Obiceiurile tradiţionale: şezătorile, obiceiurile de iarnă, colindele, peţitul,

logodna, nunta, alături de obiceiuri de naştere, botez, înmormântare
păstrează vie amintirea strămoșilor unei așezări.
Tot mai mulți pasionați de istoria locală, dar și tineri absolvenți de

facultate de profil, dar și profesori ce doresc să obțină gradul didactic I,
aleg ca temă științifică și de cercetare realizarea unei monografii a satului,
comunei, orașului în care s-au născut sau în care locuiesc. Redactarea
unei monografii despre localitatea natală sau de domiciliu reprezintă
un fapt important pentru viaţa unei comunităţi, dar şi pentru istoria
naţională. Istoricul, cercetătorul, studentul, profesorul trebuie să
analizeze izvoare istorice nescrise, dar şi cărţi, studii şi articole, reviste,
să se aplece asupra mărturiilor orale referitoare care pot oferi informaţii
cu privire la obiceiurile şi tradiţiile populare din localitatea respectivă,
care s-au păstrat.

Planul unei monografii despre un oraş sau o aşezare poate îmbrăca

următoarea formă: Introducere. Autorul prezintă obiectivele lucrării,
dar şi perioada de timp asupra căreia se realizează monografia.
Capitolul I. Cadrul natural conţine informaţii privitoare la mediul

natural: aşezare, relieful, reţeaua hidrografică, toponimele, clima, flora,
fauna.
Capitolul II. Se prezintă date despre apariţia şi dezvoltarea aşezării de

la întemeiere şi până în prezent.
Capitolul III. Cititorul află aspecte economice – care se axează asupra

ocupaţiilor localnicilor.
Capitolul IV. Evoluţia populaţiei cuprinde date cu privire la structura

şi evoluţia populaţiei din aşezare, numărul de locuinţe, recensământul,
fie sub forma unor liste, fie sub forma unor grafice şi tabele.
Capitolul V. Sunt prezentate instituţiile din localitate: primăria, şcoala

şi biserica.
Capitolul VI. Prezintă obiceiuri şi tradiţii locale.
Capitolul VII. Sunt prezentate personalităţi locale. În acest capitol se

vor nota persoanele importante din localitatea în funcţie de domeniile
în care s-au făcut cunoscute: cultural, ştiinţific, politic, economic, social,
religios. În încheiere se vor prezenta cele mai importante concluzii din
monografia respectivă.
Lucrarea va conţine anexe: documente, imagini ale locuitorilor în
costume naţionale, imagini care să ilustreze tradiţii şi obiceiuri locale,
descântece, poezii, balade.
La final se va consemna bibliografia folosită.

Se pot accepta şi alte structuri pentru monografii, care pot urmări

următoarele aspecte:
1. Așezarea geografică și cadrul natural
2. Originea și întemeierea așezării
3. Evoluția așezării și a comunității
4. Demografia localității
5. Proprietatea
6. Structurile sociale
7. Biserica și școala
8. Instituții administrative din localitate
9. Personalități din lumea satului/orașului
10. Tradiții, obiceiuri, datini
11. Perspective de dezvoltare - turismul.
Datoria cercetătorului este de a studia și analiza în detaliu informațiile

scrise regăsite la Arhivele Județului/Arhivele statului, de a interpreta
informațiile din albumele de familie sau cele găsite la Muzeul satului sau
istoria locală a așezării, transmisă prin viu grai de-a lungul mai multor
generații.
Realizarea unei monografii se poate face ţinând cont de cele două
modele propuse, ceea ce este important este faptul că istoria şi tradiţiile
unei comunităţi sunt cele care păstrează vie imaginea românului de
odinioară, care locuieşte alături de natură, transmițând cunoştinţele,
obiceiurile moştenitorilor.

AREA EDITORU
AND
LUI
RECOM
Recomandarea
editorului a editorului
Recomandare
RECOM
LUI
AND
AREA EDITORU
Cinci metode și instrumente complementare

de evaluare formativă
Învăţământ gimnazial | Toate disciplinele
Doina Gheorghiță
Școala Gimnazială „Mihail Koiciu” Constanța
Articolul prezintă succint portofoliul, observarea sistematică, evaluarea

asistată de calculator , autoevaluarea și proiectul, ca metode de evaluare
formativă.
1. Portofoliul este una dintre metodele de evaluare formativă care

se bucură de aprecierea elevilor și reprezintă un instrument de evaluare
flexibil, ușor de adaptat la specificul disciplinei, clasei și condițiilor
concrete ale activității. Prin portofoliu se stimulează creativitatea,
ingeniozitatea, perseverența și originalitatea elevului, fiind o
oportunitate de a îmbina activitatea independentă cu cea de grup.
Portofoliul se poate elabora individual sau colectiv și oferă elevului
ocazia de a se autoevalua descoperindu-și valoarea competențelor
și eventualele lacune, erori. Prin folosirea portofoliului ca metodă de
evaluare formativă, se intensifică motivația învățării pentru că se îmbină
învățarea cu evaluarea continuă, progresivă atât a procesului cât și a
produsului final. Evaluarea unui portofoliu se face în funcție de o serie
Cinci metode și instrumente complementare de evaluare formativă
de criterii stabilite de comun acord de către profesor și elevi așa cum tot
de comun acord se stabilește conținutul portofoliului precum și perioada
de realizare având un termen limită.
2. Observarea sistematică a elevului este o metodă complexă care
presupune utilizarea fișelor de evaluare, scărilor de clasificare și a
listelor de control/verificare ca instrumente de evaluare. O fișă de
evaluare ar putea conține date generale despre elev, particularități ale
proceselor intelectuale (gândire, limbaj, imaginație, memorie, atenție,
spirit de observație etc.), aptitudini și interese, temperament, evoluția
aptitudinilor, atitudinilor, intereselor și nivelului de integrare.
Unii specialiști sugerează ca această fișă să fie elaborată numai în
cazul elevilor cu probleme care au nevoie de sprijin și îndrumare. Scara
de clasificare indică profesorului frecvența cu care apare un anumit
comportament. Această scară poate fi numerică, grafică sau descriptivă.
Lista de verificare indică profesorului faptul că un anumit comportament
este prezent sau absent. Pentru ca rezultatele să fie relevante se
completează cel puțin două din aceste instrumente de evaluare, cu
mențiunea că se folosesc numai pentru elevii cu cerințe educaționale
speciale. (C. Cucoș,2008, 154-156)
3. Evaluarea asistată de calculator este o parte componentă a
instruirii asistate de calculator IAC. Aceste metode se referă la folosirea
tehnologiilor informatice și de comunicații, precum și a mediilor pentru
distribuirea materialelor didactice și pentru îmbunătățirea proceselor
de predare, învățare, asimilare a cunoștințelor sau deprinderilor
și de evaluare.(A. Adăscăliței, 13). IAC și e-learning includ cercetări
asupra utilizării internetului, a bibliotecilor electronice și a bazelor de
date online, materiale pentru învățare interactivă (uneori multimedia),
inclusiv simulări, activități didactice de grup (conferințe electronice, chat
în timp real sau discuții prin poșta electronică, lecții sau discuții realizate
folosind conferința video, administrarea online a diferitelor teste. În
ceea ce privește evaluarea formativă, aceasta își găsește materializarea
în teste concepute cu ajutorul mijloacelor informatice sau în proiecte

Cinci metode și instrumente complementare de evaluare formativă
realizate cu anumite aplicații cum ar fi cele de realizare a hărților

conceptuale, wordlle, storybird etc.
4. Autoevaluarea este o metodă de evaluare cu mare potențial formativ
care permite aprecierea propriilor performanțe în raport cu obiectivele
operaționale, facilitându-i elevului o mai bună înțelegere a modului în care
efortul său de rezolvare a sarcinii este valorificat. Autoevaluarea se face în
baza unor grile de evaluare prin intermediul cărora elevii pot determina
eficiența activităților realizate. Autoevaluarea poate lua diferite forme
începând cu autocorectarea/corectarea reciprocă, continuând cu
autonotarea controlată și terminând cu notarea reciprocă.
5. Proiectul reprezintă o metodă de evaluare amplă care începe în
clasă, prin definirea și înțelegerea sarcinii de lucru, se continuă acasă
pe parcursul unei perioade date, timp în care elevul are permanent
consultări cu profesorul, și se încheie tot în clasă, prin prezentarea în
fața colegilor a unui raport asupra rezultatelor obținute și a produsului
realizat (dacă este cazul). Proiectul se poate realiza individual sau
colectiv și presupune parcurgerea anumitor etape:
• Identificarea unei probleme/teme/subiect
• Culegerea, organizarea, prelucrarea și evaluarea informațiilor legate
de problema aleasă
• Elaborarea unui set de soluții posibile ale problemei
• Evaluarea soluțiilor și deciderea asupra celei mai bune variante
Strategia de evaluare a proiectului este de tip holistic, iar criteriile
de evaluare pot fi negociate cu elevii.
Bibliografie
• Adăscăliței, Adrian - Instruirea asistată de calculator, Iași, Editura Polirom, 2007
• Cerghit, Ioan - Sisteme de instruire alternative și complementare,
structuri, stiluri și strategii, Iași, editura Polirom, 2008
• Crețu, Carmen - Psihopedagogia succesului, Iași, Editura Polirom, 1997
• Cucoș, Constantin - Pedagogie, Iași, Editura Polirom, 2002

AREA EDITORU
AND
LUI
RECOM
Recomandarea
Recomandare
RECOM
LUI
AND
AREA EDITORU
Condițiile desfășurării cu succes a muncii educative

în familie
Învăţământ gimnazial | Consiliere și orientare
Liana Florentina Gintaru

Grup Școlar „Nicolae Bălcescu” Oltenița, Călărași
Atitudinea corectă a părinților față de copii este o condiție esențială pentru

reușita educației în familie.
Este cunoscut faptul că numeroase familii reușesc să facă o educație

corespunzătoare copiilor, unele însă nu. Condiția de bază care asigură
familiei succesul în munca educativă este ca aceasta să fie un mediu
sănătos. O familie unită are o influență educativă mult mai bună decât
una dezbinată. Familia în care părinții sunt despărțiți, unde copilul este
lipsit de „atmosfera familială” nu constituie un bun mediu educativ.
Dar unitatea nu se referă doar la componența familiei, ci și la valoarea
ei morală. Educația copilului este asigurată numai dacă părinții trăiesc
în deplină armonie, dacă în familie domnește o atmosferă de voioșie,
de bună înțelegere, de respect reciproc, de dragoste, de încredere.
În asemenea familie, îndrumările care se dau copilului sunt unitare,
hotărârile luate de unul dintre părinți sunt aprobate și urmărite și de

Condițiile desfășurării cu succes a muncii educative în familie
celălalt, aprecierile pe care le face unul asupra purtării copilului sunt

întărite și de celălalt. Dimpotrivă, au urmări negative asupra educației
copilului certurile între părinți cu privire la măsurile educative, atitudinile
contradictorii față de comportarea copilului.
O altă condiție care asigură succesul educației în familie este
autoritatea părinților. Sfaturile date de către aceștia cu autoritate sunt
urmate cu încredere, fără șovăire. Autoritatea nu se obține însă nici prin
daruri sau prin promisiuni, nici prin pedepse aspre, nici prin bunătate
excesivă, iertând orice abatere a copilului. Autoritatea se bazează pe
respectul pe care-l determină părintele prin exigența din întreaga sa
comportare față de copil.
Atitudinea corectă a părinților față de copii este o altă condiție
pentru reușita educației în familie. În această privință nu pot fi date
rețete valabile pentru orice împrejurare. Se pot totuși stabili unele
direcții de orientare a unei atitudini corecte. Ca în multe alte cazuri, este
bine să se evite extremele: nici severitate prea mare, nici iubire excesivă,
nici dăscăleală continuă, nici prea mare independență de timpuriu, nici
rigiditate, nici intimitate. Copilul trebuie să simtă în atitudinea părinților
că aceștia îl iubesc, îl respectă, dar că nu-i vor îngădui orice comportare,
orice capriciu.
Când comportarea părinților constituie un exemplu pozitiv pentru
copii, se realizează, de asemenea, o condiție importantă care asigură
reușita educației în familie. Spiritul de imitație este puternic la copii. În
primii ani de viață, ei imită, în primul rând, pe părinți, pentru că aceștia
sunt mai des în contact cu ei, dar și fiindcă părinții se bucură de respect
și autoritate în fața copiilor.
De aici, grija deosebită pe care trebuie s-o aibă părinții pentru
comportarea lor. Nimic nu scapă neobservat de ochii copilului. El
înregistrează ceea ce vede și caută să imite. Părinții educă pe copii nu
numai prin ceea ce le spun cu intenția de a-i îndruma sau prin ceea ce
le arată dinadins pentru a fi efectuat și de copii. Părinții îi educă prin
întreaga lor comportare.

AREA EDITORU
AND
LUI
RECOM
Recomandarea
Recomandare
RECOM
LUI
AND
AREA EDITORU
Talentații de la 78 – canal YouTube educaţional

Învăţământ gimnazial | Cultura civică
Viorica Petrescu
Școala Gimnazială Nr.78, București
Atunci când școala ține pasul cu noutățile societății și pasiunile copiilor,

eficiența procesului educațional crește. Copiii devin ei înșiși creatori și
promotori de educație, iar rolul școlii devine activ și cu adevărat formativ.
Prin prezentul text aș dori să vă prezint canalul de youtube al

elevilor Școlii 78 din sectorul 3 al Capitalei, numit Talentații de la 78,
pe care îl puteți accesa la adresa: https://www.youtube.com/channel/
UCzMC0RPGx1seYu31c7asVuQ/videos?view_as=subscriber
Povestea începe în octombrie 2018, prin invitația din partea unei
asociații de a participa la un concurs pe tema Toleranță, discriminare,
drepturile omului. Sarcina noastră era de a realiza, în echipă, un videoclip
original, iar miza era destul de mare: premiul I urma să primească un
laptop.
În calitatea mea dublă de profesoară de educație socială, dar și
dirigintă, am adresat invitația clasei VII-A, care s-a arătat dornică și
entuziastă a participa la concurs. Au urmat discuții cu privire la modul

de realizare al videoclipului (chestiuni tehnice, aparatură cât mai

profesionistă, subiect etc.). Copiii fiind cu mult mai bine pregătiți decât
mine în acest domeniu, la un moment dat au preluat singuri subiectul și
s-au organizat pe echipe (regie, actorie, montaj, promovare etc.).
Primul filmuleț, de 10 minute, numit Alb, negru – om a fost gata
într-o săptămână și a avut la bază o întâmplare reală care îi marcase pe
copii (doi tineri baschetbaliști americani de culoare fuseseră înjunghiați
pe o terasă dintr-un oraș de provincie, de către un român, pe motive
rasiale). Dar pentru că între timp copiii mi-au făcut hatârul de a pune
în practică și ideea mea de interviuri de autointrospecție, a fost gata
curând și video-ul Cine sunt eu?! Unitate în diversitate sau drumul de
la Eu la Noi.
Atunci când au fost vizionate filmele înainte de a fi trimise la concurs,
copiii au hotărât că nu e suficient și că, pentru a avea șanse mai mari
la premiu, ar trebui realizată și o creație tip scurt-metraj, mult mai
apreciată în mediul on-line printre tineri. Așa că s-a trecut la punerea
în scenă a filmului Bogatul sărac. Scenariul, regia, filmarea, montajul,
totul a aparținut copiilor și s-a realizat într-o săptămână. Atunci s-a creat
și canalul de youtube, pentru a putea încărca filmele și a le putea viziona
mai ușor și eventual modifica.
Ne-am prezentat la concurs cu trei filme diferite (să aibă juriul de unde
alege) și, spre bucuria întregii școli, am câștigat laptopul. Calculatorul a
intrat astfel în posesia clasei. Copiii au hotărât să-l folosească la ore, în
special pentru prezentările Power-Point de la diferite discipline.
Entuziasmul creativ nu s-a diminuat după obținerea premiului, ba
aș spune că dimpotrivă. Copiii au venit cu propunerea de a pregăti un
alt scurt metraj pentru Haloween, astfel că Dincolo de mască a avut
premiera la 31 octombrie 2018, în prezența altor două clase din școală.
A fost un mare succes, iar vestea s-a dus rapid. De la câțiva subscriberi
s-a ajuns curând la câteva sute, iar astăzi (25 mai 2019) avem 2226.
Au fost realizate și postate în perioada noiembrie 2018 – iunie 2019
peste 60 de filme cu tematică diversă: activități desfășurate în școală,

teme pentru acasă, lucrări pentru diferite concursuri, poezie etc. Cel
mai de succes film a trecut de 200.000 de vizionări, dar, de regulă,
filmele sunt vizionate de cea mai mare parte a elevilor școlii și de părinți.
La începutul lunii iunie, pentru că s-au terminat tezele și materia
era spre sfârșite, s-a lucrat de zor la un serial despre viața în școală, în
care au fost invitați să participe ca actori elevi de la clase diverse și chiar
profesori. Scenariul pentru șapte episoade ale primului sezon a fost scris
în colaborare de trei eleve care, cu această ocazie, au devenit prietene.
Copiii au hotărât că vor continua filmările și în perioada vacanței, pentru
ca noile episoade să fie încărcate pe canal cu o oarecare periodicitate.
În planul de viitor al copiilor se încadrează și primul film cu subtitrare
în engleză, pentru a putea fi promovat și pe site-uri din străinătate.
Drept pentru care o grupă de elevi, din proprie inițiativă, și-a propus să
intensifice eforturile de învățare a limbii engleze prin participarea la școli
de vară sau cursuri.
Privind în urmă mi se pare o experiență plină de creativitate, atât
pentru copii, cât și pentru mine însămi. Beneficii? Multiple, neașteptate,
imediate: atmosferă entuziastă în clase, creșterea stimei de sine,
relații mai strânse între copii, creșterea sentimentului de apartenență,
deschiderea spre experiențe noi, utilizarea tehnologiei în scopuri
creative și nu pasive, amintiri frumoase, lucru în echipă, comunicare,
transmiterea de informații pe un suport interesant pentru elevi,
promovarea elevilor talentați, publicitate pentru școală, perfecționarea
abilităților tehnice etc.

Formarea competenţei de comunicare în gimnaziu
Ana Haraga
Școala Gimnazială „Aron-Vodă” Aroneanu, Dorobanț, Iași
Conceptul de competenţă este strâns legat de rezultatele şcolare, fiind

rezultatul exerciţiului de comunicare. Absenţa acestui exerciţiu duce la
incapacitatea unor vorbitori de a organiza şi constitui un discurs.
Acest articol este despre importanța contribuției orei de limba

română la formarea competenţei de comunicare în gimnaziu
1. Cadrul teoretic al competenţei de comunicare
Ideea de competenţă de comunicare se afirmă odată cu distincţia operată
de Noam Chomsky, creatorul gramaticii generative, între competenţă
şi performanţă. După Chomsky, competenţa lingvistică înseamnă
cunoştinţele de bază ale unui vorbitor-ascultător ideal dintr-o comunitate
de limbă perfect omogenă, care permit acestui utilizator să producă şi să
înţeleagă o infinitate de enunţuri pe baza unui corpus finit de reguli.
Componentele competenţei de comunicare

Hymes consideră necesară delimitarea a două tipuri de competenţe:

- Competenţa lingvistică – cunoaştere a formelor limbii care permit

producerea şi înţelegerea enunţurilor corecte din punct de vedere
gramatical;
- Competenţa de comunicare – cunoaştere ce permite unei persoane
să comunice personal şi interactiv, să producă şi să înţeleagă enunţuri
adecvate unui anume tip de comunicare. Astfel, Hymes introduce
conceptul de competenţă de comunicare, pe care o defineşte ca o
cunoaştere a regulilor pentru producerea şi înţelegerea de sens, atât
pentru funcţia referenţială, cât şi pentru cea socială a limbii.
Conform opiniei lui C. Simard – impusă şi în politicile privind

studiul limbilor - în structura competenţei de comunicare intră şase
componente care definesc modelul curricular:
a) limba privită ca problemă autonomă – componenta verbală;
b) limba şi gândirea – componenta cognitivă;
c) limba şi arta – componenta literară;
d) limba şi cunoaşterea – componenta enciclopedică;
e) limba şi doxa – componenta ideologică;
f) limba, cultura şi sentimentele – componenta socio-afectivă.
- Componenta verbală – corespunzătoare tuturor componentelor
limbii – se defineşte prin trei dimensiuni:
• O dimensiune lingvistică (cunoaşterea şi utilizarea aspectelor de
ordin fonetic, lexical, morfologic, sintactic);
• O dimensiune textuală, care constă în cunoaşterea şi utilizarea
regulilor şi procedeelor de organizare generală a unui text –
conexiunea între fraze, coerenţa, structura textuală narativă/
descriptivă/argumentativă/explicativă etc.;
• O dimensiune discursivă (cunoaşterea şi utilizarea regulilor care determină
folosirea limbii în context – parametrii situaţiei de comunicare, utilizarea
registrelor limbii, a normelor de interacţiune verbală etc.).
- Componenta cognitivă – se referă la utilizarea operaţiilor intelectuale
în producerea şi comprehensiunea de text: memorarea, compararea,

diferenţierea, clasarea, inferenţa, anticiparea etc.;

- Componenta enciclopedică – presupune stăpânirea componentei
verbale, a aspectelor lingvistice, textuale, discursive, pentru toate
domeniile: ştiinţă, tehnică, artă etc.;
- Componenta ideologică – vizează capacitatea de a opta pentru o
atitudine faţă de şi de a reacţiona la conţinutul discursului;
- Componenta literară – necesară explorării literaturii, creativităţii
verbale;
- Componenta socio-afectivă – include concepţiile, valorile,
sentimentele ce influenţează comportamentul verbal.
Conceptul de competenţă şcolară

În cazul sinonimiei competenţă – capacitate, Alina Pamfil realizează
diferenţierea acestora prin raportare la context şi resurse. Astfel,
capacităţile de comunicare sunt definite ca potenţialităţi independente
de context, iar competenţa presupune contextualizarea capacităţilor,
relaţionarea între ele şi corelarea cu alte resurse, în categoria cărora
specialiştii așează, alături de capacităţi, cunoştinţele.
- Capacitatea, definită prin: necontextualizare; categorie integrată în
resurse.
- Competenţa, definită prin: contextualizare; categorie supraordonată.
În acest sens, Luminiţa Iacob susţine că, depăşind capacitatea
lingvistică, limitată la cunoaşterea limbii, competenţa de comunicare
reprezintă aptitudinile, în care cunoştinţele lingvistice şi socio-
culturale sunt indispensabile, incluzând atât stăpânirea materialului
verbal, para- şi nonverbal, cât şi stăpânirea regulilor de plasament
contextual al interacţiunii, al principiilor de politeţe şi de ritualizare
comunicaţională.
Sinonimia capacităţi – cunoştinţe procedurale se explică prin
modalităţile de reprezentare a cunoştinţelor individuale. Astfel, după o
primă clasificare, acestea pot fi: a) cunoştinţe declarative (a şti despre…);
b) cunoştinţe procedurale (a şti cum…); c) cunoştinţe contextuale (a şti
unde, când, de ce …).
A doua clasificare cuprinde seria: a) a-şti („savoir”), sinonim cu

cunoştinţele declarative; b) a-şti-să-faci (savoir-faire), sinonim cu
cunoştinţele procedurale şi cele contextuale.
Seria „savoir” şi „savoir faire” conţine categorii ce depăşesc domeniul
cognitiv:
- „savoir-être” – „a-şti-să-fii”, definit ca ansamblu al „variabilelor
interne ale individului”: atitudini, valori, sentimente, emoţii, motivaţii,
trăsături de personalitate, stiluri de conduită;
- „savoir-devenir” – „a-şti-să-devii”, definită drept capacitate de a te
pune în proiect, de a te planifica, realiza evalua.
2. Formarea competenţei de comunicare în gimnaziu

La intrarea în ciclul gimnazial, copilul stăpâneşte 4000 - 4500 de
cuvinte; la încheierea studiilor gimnaziale, peste 9000 de cuvinte. La
această vârstă, el stăpâneşte vocabularul activ al limbii. Folosirea acestui
vocabular în comunicare depinde de foarte mulţi factori.
În ciclul gimnazial, formarea şi dezvoltarea competenţei de
comunicare se sprijină pe formarea şi dezvoltarea a patru tipuri de
deprinderi integratoare:
- înţelegerea mesajului oral;
- exprimare orală;
- înţelegerea mesajului scris;
- exprimare în scris şi a celor patru tipuri de comportamentale
aferente: auditor; lector; locutor; scriptor.
Conform opiniei lui L. Şoitu (după J. R. Andersen), etapele formării
competenţelor sunt:
- etapa cognitivă, cunoaşterea datelor fundamentale
- conştientizarea ineditului situaţiei, urmată de înţelegerea exigenţelor
pentru memorizarea procedurilor şi a strategiilor;
- faza executării rapide şi a diminuării erorilor;
- definitivarea competenţelor, când activitatea devine automată şi
mai puţin dependentă de controlul cognitiv permanent.

Pentru formarea a cunoştinţelor metalingvistice, ca o latură a

educării comunicării lingvistice, V. Goia (1995), formulează un model,
pornind de la R. M. Gagné şi H. Klausmeister. Aplicarea modelului
înseamnă parcurgerea următoarelor trepte ale învăţării:
- faza familiarizării propriu-zise cu fenomenul gramatical – intuirea
fenomenului gramatical printr-o serie de exemple concrete, care
facilitează conturarea unor reprezentări gramaticale;
- faza analizei şi distingerii planului gramatical de cel logic – în care
se urmăreşte, prin conversaţie euristică şi analiză, să permită elevilor să
asocieze o valoare gramaticală nu obiectului desemnat prin cuvânt, ci
cuvântului însuşi;
- faza însuşirii regulilor şi definiţiilor; comparaţia, clasificarea,
generalizarea şi sinteza conduc la însuşirea regulilor şi definiţiilor.
- faza fixării şi operării superioare cu noţiunile de limbă însuşite –
aplicarea cunoştinţelor prin exerciţii, compuneri realizate acasă sau în clasă.
Modelul didactic propus de V. Goia descrie un proces de învăţare
coerent, desfăşurat inductiv, cu un parcurs în patru trepte succesive:
treapta intuitivă, cea analitică, cea sintetică şi cea operaţională şi
constituie demersul didactic predilect pentru majoritatea lecţiilor de
limbă. Prezenţa etapei operaţionale este unul din punctele forte ale
modelului. Pentru a se realiza comunicarea, urmează să se formeze
atitudinile şi capacităţile de comunicare, priceperile şi deprinderile,
abilităţile de utilizare a arsenalului comunicativ.
Competenţa de comunicare „cumulează întregul ansamblu de
abilităţi personale: a şti, a şti să faci, a şti să fii, a şti să devii. De aceea
implică toate formele de comunicare şi de manifestare, în general.”
Cercetătorul delimitează două categorii de competenţe:
- directe: competenţe lingvistice, discursive, situaţionale,
paralingvistice;
- indirecte: psiholingvistice, intelectuale, sociale, culturale,
informaţionale;
Competenţa de comunicare este o rezultantă a cunoştinţelor,

priceperilor, deprinderilor, aptitudinilor, a trăsăturilor temperamentale

şi de caracter cu care individul este înzestrat în vederea îndeplinirii
rolului său social. După cum subliniază L. Şoitu, „termenul de
competenţă reuneşte dimensiunile de personalitate dobândite după
un proces de formare.” Aşadar, atitudinea, capacitatea, deprinderea,
abilitatea, cunoştinţele sunt câteva trăsături de personalitate pe cale
le implică profilul unei persoane competente în comunicare. În privinţa
deprinderilor, trebuie specificat că cele care se formează pe baza limbii
sunt deprinderi verbale; elevul poate şi singur să-şi ridice nivelul normativ,
dar să-şi ridice nivelul vorbirii poate numai în contactul cu partenerul de
comunicare. Deprinderea verbală este caracterizată de corespondenţa
lingvistică şi verbală a exprimării, viteza realizării operaţiilor verbale,
caracterul logic, eliminarea efortului în alegerea formei verbale şi a
operaţiilor intermediare.
Deprinderea verbală se dezvoltă prin exerciţii, care trebuie să

corespundă unor cerinţe:
- sarcina verbală care asigură motivarea acţiunii verbale;
- situativitatea (raportarea replicilor la circumstanţele sistemului de
interraporturi);
- orientarea atenţiei către scopul şi conţinutul exprimării (forma
rămâne adiacentă);
- combinarea tuturor aspectelor vorbirii (mijloc de combinare,
activitate umană, exprimarea ca produs);
- modelarea comunicării prin fiecare element al exerciţiului;
- valoarea comunicativă a frazelor;
- valorificare judicioasă a timpului acordat realizării exerciţiilor;
- un număr suficient de exerciţii de acelaşi tip;
- asigurarea corectitudinii acţiunilor elevilor;
- combinarea fenomenelor formate separat (integrarea funcţională);
Modalităţile interne de realizare a deprinderii sunt operaţiile, care

trebuie duse la automatism. Deprinderea implică automatismul, dar

nu se reduce la acesta, fiind mai complexă. Referindu-se la activitatea

de vorbire, unii cercetători au analizat gradul de interdependenţă în
interiorul acesteia a unei serii de abilităţi:
a) formarea deprinderii verbale;
b) perfecţionarea deprinderii verbale;
c) dezvoltarea priceperii verbale.
Competenţa se dobândeşte prin asimilarea informaţiilor şi prin
dezvoltarea aptitudinilor, al căror rol se manifestă în perioada şcolarităţii,
a învăţării, numai atunci când se învaţă în vederea îndeplinirii unei sarcini,
a unei obligaţii. Aptitudinile sunt importante în faza învăţării până când
sarcinile pot fi îndeplinite automat.

Comportament social
Învăţământ gimnazial | Cultura civică
Nicolae Ponyori
Școala Gimnazială Nr.2 Lupeni, Hunedoara
În ceea ce privește comportamentul social, s-au scris sute de pagini și

este greu să stabilim exact o scară de valori după care să facem judecăți
comparative între toți autorii menționați în prezentul articol.
Pentru o mai bună înțelegere a subiectului propus vom face mai întâi
câteva precizări necesare pentru construcția interioară a articolului.
În primul rând alegerea temei este poate cea mai dificilă pentru că,
în ceea ce privește comportamentul social, s-au scris sute de pagini
și este greu să stabilim exact o scară de valori după care să facem
judecăți comparative între toți autorii menționați în prezentul articol.
Ne vom limita doar la o prezentare a principalelor lor teorii cu privire la
comportamentul social și la caracteristici.
În al doilea rând vom încerca să aplicăm aceste teorii unor exemple
practice prin care să putem analiză practic cele pe care le afirmă autorii.
În al treilea rând trebuie spus faptul că nu putem să nu facem unele
aprecieri asupra sistemelor de abordare a acestor autori, însă aceste

Comportament social
aprecieri personale nu vor face decât să observe unele aspecte pe care

sociologii respectivi nu le-au tratat în mod deosebit, sau unele lacune de
care suferă textele.
Înainte de oricine Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei
despre comportamentul colectiv prin apariția în 1895 a lucrării „Psihologia
mulțimilor”. Teoria sa despre comportamentul social se poate explica
cel mai bine printr-un enunț de tip cauzal stimul – contagiune. Pentru
a înțelege mai bine trebuie să pornim de la definiția dată de autor
mulțimilor: „Mulțimea este o reuniune de indivizi oarecare, indiferent
de naționalitate, profesie sau sex, indiferent de împrejurări care îi
adună împreună”. Încă de la această definiție se poate intui cu ușurință
concepția lui Gustave Le Bon despre comportamentul mulțimilor pentru
că o astfel de reuniune cât se poate de eterogenă nu va fi foarte greu de
stăpânit și dirijat.
Într-o astfel de comunitate, spune autorul, personalitatea conștientă
dispare formându-se un „suflet colectiv” ce prezintă trăsături distincte.
În aceste condiții se poate pune problema caracteristicilor unei astfel de
mulțimi de vreme ce ea este alcătuită din mai mulți indivizi care își pierd
în mare măsură conștiința de șine. Membrii unei astfel de comunități se
supun Legii unității mentale a mulțimilor, care spune că toți indivizii din
grup au tendința de a-și ignora propriile sisteme de valori și încep să se
ghideze exclusiv după normele grupului respectiv.
O astfel de mulțime are câteva caracteristici care o definesc. În
primul rând, între membrii care o alcătuiesc are loc o uniformizare
a reacțiilor (Legea uniformizării acțiunilor). Membrii grupului au un
sentiment de siguranță în interiorul maselor. Masele după cum spune
Gustave Le Bon sunt impulsive, versatile și iritabile. Cu alte cuvinte,
masele pot trece într-un moment de la o stare/o emoție la una total
opusă fără a avea vreo explicație foarte pertinentă pentru aceasta, iar
prin faptul că sunt impulsive se poate explica și atitudinea lor profund
irascibilă. De asemenea, masele sunt foarte credule datorită faptului că
anumite sentimente le pot fi foarte ușor induse. Această caracteristică

Comportament social
este valabilă atât în cazul maselor mari de oameni, cât și în cazul celor
alcătuite dintr-un număr mai mic de indivizi, deoarece nu este nevoie
de un număr mare de oameni într-un grup pentru ca faptele reale să fie
înlocuite în conștiința grupului respectiv de halucinații, reprezentări care
să se potrivească cu sistemul grupului.
Sentimentele mulțimilor sunt foarte simple și nu de multe ori exagerate.
Violența unor astfel de sentimente este de cele mai multe ori foarte mare
din cauza lipsei de responsabilitate la nivel individual. Astfel grupul este
intolerant, autoritar și de cele mai multe ori conservator în convingerile sale;
autoritarismul și intoleranța având grade diferite în funcție de rasă, religie,
sex etc. Nu în ultimul rând, moralitatea mulțimilor este în general redusă. Cu
toate acestea mulțimile sunt capabile să facă și acte de sacrificiu, mai mari
decât cele pe care le-ar putea face un individ izolat, dar în general aceste
acte nu sunt rezultatul unui proces evaluativ personal, ci a impulsivității și al
sentimentului de siguranță pe care îl dă grupul.
Din cele pe care le-am menționat în paragrafele anterioare putem
trage concluzia că, din punctul de vedere al lui Gustave le Bon, maselele
sunt o formă de organizare socială care suportă foarte multe critici, iar
pe cea mai mare și cea mai importantă le-o aduce el însuși. În momentul
în care masele au puterea intervine haosul din cauza dezorganizării
interioare pe care ele înșele sunt clădite.
Cu toate că nu putem critica punctul de vedere al acestui autor putem
totuși să facem câteva observații cu privire la cele pe care le afirmă.
Trebuie să spunem în primul rând că definiția pe care o dă Gustave
Le Bon mulțimilor este mult prea generală și de aici se pot ivi multe
probleme, pentru că o mulțime nu poate fi constituită doar din indivizi
care se aseamănă în principal prin scopul comun pe care îl au și diferă
din punct de vedere al convingerilor politice, sex, rasă, religie.
Putem oferi un exemplu în sprijinul afirmației că definiția lui Le Bon
este incompletă. Să luăm drept caz de lucru mișcarea ecologistă de
luptă împotriva poluării cu deșeuri radioactive rezultate din procesele
de fuziune nucleară ce au loc la centrala nucleară de la Cernavodă.
Membrii acestei organizații deși diferiți au un scop comun: militează

Comportament social
pentru închiderea centralei nucleare pentru că ea poluează mediul.

Există însă un grup de câțiva indivizi care deși sunt membri activi în
această organizație, ei au un scop ascuns și anume să închidă centrală
nu pentru că poluează, ci pentru că exploatarea minieră din localitatea X
de unde se extrage uraniul, îi amenință că s-a găsit un nou zăcământ pe
pășunile care le aparțin, motiv pentru care ei vor fi deposedați. Ei vor să
închidă centrala nucleară pentru că astfel nu vor mai fi desproprietăriți
și nu din considerente ecologice. În concluzie criteriul scopului comun
este incomplet în definiția dată pentru că într-o masă de oameni unii pot
avea scopuri diferite însă, cel mai important, toți au motivații diferite.
De asemenea, este discutabil punctul de vedere al autorului conform
căruia un lider carismatic poate determină masele să acționeze hipnotic,
ignorându-și astfel propriile convingeri. Este adevărat că din varii motive
într-o masă de oameni fiecare individ se comportă diferit decât ar face-o
în mod izolat, dar este greu de crezut că un om poate fi manipulat fără
ca el să mai fie răspunzător de acțiunile sale. Acțiunile fiecăruia dintre
oameni poartă în permanență amprenta individualității și a propriului
sistem de reprezentare, a convingerilor și a credințelor personale.
În conformitate cu cele descrise anterior, urmărind sistemul lui
Gustave Le Bon, situația electorală din turul doi al alegerilor prezidențiale
din România ar fi trebuit să difere de cele care au fost înregistrate oficial.
În al doilea tur de scrutin liderul carismatic Corneliu Vadim Tudor și-a
amplificat toate trăsăturile de caracter pe care trebuie să le aibă un
conducător de mase, motiv pentru care ar fi trebuit să atragă un număr
mult mai mare de electori decât cel înregistrat la finele scrutinului.
De aici putem trage următoarele concluzii: teoria despre hipnotizarea
maselor este parțial adevărată, masele pot fi controlate, într-adevăr, dar
nu până la nivelul de hipnoză pe care îl afirmă Le Bon.
Ca o concluzie a acestui articol trebuie să afirmăm faptul că un
comportament social ia naștere că urmare a structurii interne a
omului, a nevoii sale de a se relaționa în permanență cu ceilalți și că,
comportamentul social este o contopire a unora dintre caracteristicile
indivizilor ce alcătuiesc un grup.

Parteneriatul şcoală – agent economic în asigurarea
calităţii educaţiei
Învăţământ liceal | Tehnologii
Amalia Luciana Stafie

Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Suceava
Parteneriatul colegiu-agent economic are rolul de a crea o pregătire

profesională a tuturor elevilor la nivelul cerințelor europene privind piața
muncii.
Şcoala ca şi organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are nevoie de

un sistem managerial adecvat definit prin funcţii specifice: proiectare,
decizie, organizare, coordonare, evaluare etc. Managementul şcolii
trebuie să asigure funcţionarea şi dezvoltarea şcolii ca sistem deschis,
aflat în relaţie permanentă cu mediul său exterior, cu comunitatea în
care funcţionează şi nu numai.
Pentru a-şi realiza obiectivele propuse şcoala este nevoită să atragă,
aloce, folosească o gamă diversă de resurse: materiale, financiare,
umane, informaţionale şi de timp.
Partenerii reali ai şcolii, din comunitate, sunt: familia, instituţiile
autorităţilor locale, instituţii de cultură, poliţia, unităţile sanitare, biserica,

Parteneriatul şcoală – agent economic în asigurarea calităţii educaţiei
ONG-uri etc. În ce priveşte parteneriatul şcoală – agenţi economici acesta

are efecte pe termen lung, în funcţie de forma pe care o îmbracă astfel: o
mai bună corelaţie dintre oferta şi cererea pe piaţa muncii (corelarea reţelei
şcolare: structurată pe filiere, profiluri, specializări şi calificări profesionale
în funcţie de nevoile educaţionale locale şi naţionale), integrarea socială
prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni,
transmiterea unor valori precum responsabilitatea, respectul pentru
muncă şi valorile produse de către aceasta.
Parteneriatul colegiu-agent economic are rolul de a crea o pregătire
profesională a tuturor elevilor la nivelul cerințelor europene privind
piața muncii.
În învățământul profesional și tehnic modern se acordă o atenție
deosebită dezvoltării elevului. Acesta din urmă va avea parte de o
dezvoltare a deprinderilor practice,a competențelor asociate activităților
și a operațiilor tehnice specifice desfășurate în condiții de muncă la
operatorii economici.
Procesul educațional implică instruirea practică a elevilor deoarece
teoria studiată trebuie aplicată,iar practica are drept scop pregătirea
elevilor pentru lumea de mâine, o lume nu tocmai ușoară. Ordinul
nr 3539/14.03.2012 reglementează cadrul juridic al practicii elevilor
privind aprobarea contractului de pregătire practică a celor de la liceele
tehnologice.
Tutorii de practică ilustrează activități practice ce au rolul de a
favoriza trecerea elevilor de la colegiu la viața profesională activă într-
un mod cât mai ușor. Unitatea de învățământ are rolul de a-i forma pe
elevii săi pentru un loc de muncă cât mai bun. De aceea elevul va ști ce
are de făcut doar după ce a trecut prin procesul de ,,învățare pe baza
experienței de muncă” în unitatea economică.
Părțile din cadrul parteneriatelor educaționale sunt: elevul, colegiul
și agentul economic. De menționat este că fiecare dintre cele trei părți
are o serie de avantaje care nu sunt puține la număr. Iată câteva dintre
ele:

Avantajele elevului:
- de a avea un loc de muncă după finalizarea examenului de certificare
a calificării profesionale;
- de a cunoaște oameni noi, locuri noi;
- de a avea posibilitatea să lucreze pe durata vacanțelor
intersemestriale/vacanței de vară;
- de a dobândi cunoștințe de cultură generală;
- de a dobândi cunoștințe practice necesare practicării meseriei;
- de a „fura” meseria – cum spune românul;
- de a dobândi o experiență practică bogată etc.
Avantajele colegiului:
- promovarea imaginii unității în comunitatea locală și în mediul
oamenilor întreprinzători;
- asigurarea unor locuri de instruire practică a elevilor din unitate;
- adaptarea ofertei educaționale la cererea de pe piața muncii;
- perfecționarea profesorilor în concordanță cu tipurile de instrumente
de ultimă generație utilizate de agenții economici etc.
Avantajele agentului economic:

- posibilitatea de a alege elevi practicanți pentru a lucra în viitor la
unitatea economică;
- cunoașterea elevilor și implicarea lor în activități ce pot aduce profit
unității.
Avantaje colegiu/agent economic:

- posibilitatea ca o parte din reperele componente ale unor produse
complexe să fie executate în atelierele școlii sau firmele de exercițiu,
agentul economic ar efectua cheltuieli mai mici, iar școlile venituri
extrabugetare etc.
La fiecare început de an școlar, profesorii de specialitate încheie
contracte de colaborare cu agenții economici din localitate deoarece

cunoașterea agenților economici parteneri permit unității de învățământ

proiectarea unui plan de școlarizare echilibrat în concordanță cu
solicitările de pe piața muncii, creșterea șanselor de integrare în muncă a
absolvenților învățământului tehnic de nivel mediu: școala profesională,
liceu tehnologic, pentru desfășurarea instruirii practice la acești agenți
economici în concordanță cu cerințele programei școlare.
În fiecare an școlar Colegiul ,,Vasile Lovinescu” din localitatea Fălticeni,

județul Suceava încheie convenții cadru, pentru instruirea practică a
elevilor, cu agenți economici locali conform calificărilor profesionale.
Colegiul „Vasile Lovinescu” din localitatea Fălticeni stabilește și
dezvoltă o serie de:
- Parteneriate cu administrația publică locală care se concretizează
într-o serie de acțiuni ce au ca obiect educarea și formarea tinerilor;
- Parteneriate cu agenții economici din zonă în vederea efectuării
instruirii practice în domeniile: economic, administrativ, hotelărie;
- Parteneriate cu AJOFM Suceava, ISJ, CCD în vederea consilierii
pentru orientarea profesională;
- Parteneriate sau colaborări cu alte unități de învățământ de același
nivel din țară și străinătate;
- Programe și proiecte naționale și internaționale;
- Proiect de mobilitate europeană.
Vom porni de la proverbul „Meseria e brățară de aur!” și

astfel vom identifica obiectivele specifice ale parteneriatului
colegiu-agenți economici:
- analiza meseriilor noi din domenii cerute pe piața muncii;
- lărgirea orizontului de cunoaștere a profesiilor actuale și de
perspectivă ;
- înțelegerea semnificației sociale a profesiilor;
- formarea și dezvoltarea spiritului științific la elevi în contexte
interdisciplinare;

- formarea și dezvoltarea la elevi a spiritului critic și rezolvarea de

probleme;
- valorificarea potențialului creator al cadrelor didactice în domeniul
cercetării pedagogice;
- armonizarea tehnologiei cu mediul etc.
Societatea școlară modernă are nevoie de parteneriate profesionale
deoarece educația de calitate presupune îmbunătățirea continuă a
performanțelor și adaptarea strategiilor la nevoile societății. Cea mai
eficientă soluție ar fi găsirea de alternative educative pentru a se acoperi
întreaga problematică a învățământului de azi.

Managementul clasei de elevi
Interes general | Toate disciplinele
Camelia Negoescu
Școala Gimnazială Dăești, Vâlcea
Managementul clasei de elevi se referă la un ansamblu de activităţi şi

comportamente ale profesorului, care urmăresc să întreţină o atmosferă
de cooperare şi de implicare a elevilor în realizarea sarcinilor de învăţare
care le revin.
Managementul clasei de elevi se referă la un ansamblu de activităţi şi

comportamente ale profesorului, care urmăresc să întreţină o atmosferă de
cooperare şi de implicare a elevilor în realizarea sarcinilor de învăţare care le revin.
Managementul clasei cuprinde trei componente esenţiale:
managementul conţinutului, managementul problemelor disciplinare şi
managementul relaţiilor interpersonale.
A. Managementul conținuturilor:
Trebuie să se facă o planificare a activităţilor care se vor desfăşura în
sala de clasă. Aşa cum îşi planifică toate activităţile de învăţare pe care
le va propune elevilor, un profesor va trebui să se gândească în acelaşi

timp la modalităţile specifice în care îi va menţine concentraţi asupra

sarcinilor de lucru primite.
Printre altele, va trebui să se gândească la modalităţile în care se va
reuşi:
• ţinerea elevilor ocupaţi tot timpul;
• alegerea sarcinilor cu un nivel de dificultate adecvat;
• formularea cu claritate a sarcinilor de lucru şi a modului în care
trebuie să fie abordate;
• planificarea modalităţii de a se trece rapid de la o activitate la alta.
Este necesară alegerea unor sarcini de lucru cu un nivel adecvat de
dificultate. Ex: o strategie este aceea de a începe anul şcolar cu sarcini de
lucru relativ uşoare, în special cu sarcini de lucru cu care elevii sunt deja
familiarizaţi, le realizează cu plăcere şi pot să le realizeze cu succes = >
climat stimulativ. Este important să se facă structurarea sarcinilor de lucru
date elevilor. Ex: profesorul dă elevilor sarcini de lucru cu un anume grad
de structurare; explică scopul activităţilor propuse şi natura rezultatelor
aşteptate; oferă îndrumări clare cu privire la cum trebuie procedat pentru
abordarea cu succes a sarcinii respective şi are grijă să ofere întotdeauna
feedback-ul necesar despre cum trebuia să se răspundă corect.
Nu este vorba de o structurare a sarcinilor de lucru până în punctul în
care elevii nu sunt lăsaţi niciodată să ia propriile lor decizii cu privire la
procedeele prin care vor rezolva sarcinile primite, şi nici până acolo încât
să nu se solicite decât eforturi minime de gândire.
Verificarea gradului de ocupare a elevilor

Strategii pe care le putem utiliza pentru a-i ţine ocupaţi:
• să avem pregătit ceva de dat elevilor să facă pentru fiecare zi, chiar
şi pentru prima zi a cursurilor;
• să avem deja organizate toate materialele şi echipamentele
pregătite înainte de a începe lecţiile;
• să concepem activităţi care să asigure implicarea şi participarea la
lecţii a tuturor elevilor;

• să menţinem un ritm de lucru vioi pe tot parcursul lecţiei (totuşi nu

atât de rapid încât elevii să nu îl poată menţine);
• să ne asigurăm că discuţiile elevilor să fie relevante şi folositoare,
dar să nu se întindă prea mult;
• să ne rezervăm atâta timp pentru a lucra individual cu anumiţi elevi
în timpul lecţiei, cât au nevoie alţi elevi mai buni să îşi ducă la bun
sfârşit în mod independent sarcinile primite;
• să punem la punct un sistem, prin care cei care termină înaintea
colegilor lor o sarcină primită să aibă ceva de făcut până când
termină ceilalţi.
Conceperea modalităţilor de trecere de la o activitate la alta

Implementarea proiectului de management al clasei
• să amenajeze mediul fizic al clasei, astfel încât acest lucru să
înlesnească interacţiunile profesor-elevi şi să reducă la minimum
apariţia unor factori de distragere a atenţiei (aspectul ergonomic);
• să creeze un climat în care elevii să aibă sentimentul că toţi aparţin
unui grup unit ca o familie şi să manifeste o motivaţie intrinsecă a
învăţării (aspectul psihologic);
• să introducă anumite limite rezonabile ale comportamentului în
timpul lecţiilor;
• să planifice activităţile care se vor desfăşura în clasă, astfel încât să
încurajeze comportamentele de angajare în sarcinile primite;
• să sesizeze continuu ceea ce fac toţi elevii în timpul orei;
• să modifice strategia de instruire ori de câte ori este necesar pentru a menţine
comportamentul de concentrare a elevilor asupra sarcinilor primite.
Amenajarea clasei are ca scop:

• să se reducă la minimum orice element de distragere a atenţiei;
• să înlesnească interacţiunea profesorului cu oricare dintre elevi;
• să permită supravegherea cu uşurinţă a întregului grup şi luarea
unor măsuri la timp.

Stabilirea cu elevii a regulilor iniţiale:

• Să stabilească cu elevii câteva reguli de comportare şi proceduri de
desfăşurare a activităţilor, încă de la începutul activităţilor.
• Să prezinte aceste reguli şi proceduri mai degrabă în manieră
informală decât formal-imperativă.
• Să revizuiască periodic utilitatea menţinerii unor reguli sau
proceduri.
• Să identifice care sunt sentimentele elevilor cu privire la cerinţele
de comportare stabilite.
Implicarea elevilor în activităţile de învăţare din sala de clasă

Profesorul trebuie să se preocupe de mediul psihologic sau climatul
din sala de clasă, în care elevii săi îşi vor desfăşura activitatea. La modul
ideal, îşi va dori un climat în care toţi acordă cea mai înaltă prioritate
propriei lor activităţi de învăţare. De asemenea, va dori un climat în care
elevii să aibă sentimentul că dispun de libertatea de a-şi asuma riscuri şi
de a face greşeli, ceea ce este foarte important pentru progresul lor pe
termen lung.
Monitorizarea activităţii elevilor

De exemplu atunci când trebuie să lucreze cu un grup mic, în timp
ce celelalte grupuri lucrează independent, profesorul se plasează
astfel încât să poată urmări permanent ce fac cei de care nu se
ocupă personal în momentul respectiv. Din când în când, trimit câte
un semn discret (cum ar fi, o expresie de încruntare, un deget la
gură, ori pronunţarea numelui cuiva) acelora care dau semne că nu-
şi văd de treabă. Atunci când – mai ales la începutul activităţilor –
profesorul demonstrează elevilor săi că este foarte vigilent, aceştia
se obişnuiesc să îşi vadă de sarcinile lor de lucru şi – fapt firesc –
învaţă mai bine.
Modificarea strategiilor de instruire – atunci când este nevoie.

B. Managementul problemelor disciplinare

- se referă la tehnicile necesare rezolvării problemelor de disciplină a
clasei.
1. Aprecierea simţului de răspundere

Profesorii pot monitoriza comportamentul elevilor, pot vedea
dacă acesta corespunde aşteptărilor şi dacă elevii dovedesc simţ de
răspundere. Profesorul trebuie să păstreze contactul vizual cu clasa
(s-o „scruteze” frecvent), să se mişte prin clasă în timpul lucrului
independent, apreciind efortul susţinut al elevilor sau comportamentul
deosebit al acestora.
Profesorul poate aprecia comportamenul adecvat prin zâmbet,
înclinarea aprobativă a capului, laude, remarci compatibile cu vârsta
elevilor, în mod frecvent. Comportamentul responsabil al acestora
poate fi consemnat în scris, prin notificări adresate direct elevului
sau părinţilor/supraveghetorilor, incluzând certificate de merit. De
asemenea, profesorul poate să arate aprecierea dând elevului sarcini
suplimentare şi lăudându-l pentru eforturile lui zilnice. Exemple: „Kevin,
ai simţ de răspundere. Văd că eşti atent şi interesat.” „Jarod, intervenţia
ta ne-a ajutat să înţelegem mai bine problema”.
2. Corectarea comportamentului iresponsabil sau neadecvat

Profesorul aduce la cunoştinţă elevilor un număr de acte
comportamentale neadecvate (observabile de către aceştia) care pot
interveni pe parcursul unei zile. Profesorul trebuie să determine dacă
aceste comportamente pot fi controlate prin ignorare, măsuri ulterioare
de corecţie etc. Măsurile potrivite trebuie aplicate cu calm, fermitate şi
obiectivitate.
Elevii trebuie înştiinţaţi de la început care sunt măsurile cărora vor fi
supuşi în cazul comportamentului neadecvat (în spaţiul şcolii măsurile
includ ignorarea, controlul proxemic, admonestarea verbală blândă,
aluzii şi avertismente, exemplele pozitive, tehnica „timpului datorat”,

eliminarea). Profesorul trebuie să se asigure că măsura corectivă este

adecvată comportamentului care a cauzat-o.
3. Ignorarea
Profesorul trebuie să ignore un elev care poate reacţiona negativ la
admonestarea verbală blândă sau al cărui comportament neadecvat nu
lezează desfăşurarea orei. Profesorul trebuie să găsească ocazii pentru
a da exemple de comportamente responsabile şi iresponsabile, să
interacţioneze pozitiv cu elevul şi să ignore constant limbajul verbal sau
corporal neadecvat.
4. Controlul proxemic
Profesorul se deplasează în spaţiul elevului pentru a-i supraveghea
comportamentul.
5. Admonestarea verbală blândă

Această metodă se aplică atunci când elevul nu realizează că are un
comportament neadecvat. Profesorul se va adresa individual elevului
în cauză, însoţind admonestarea blândă cu exemple de comportament
pozitiv alternativ. Ex.: „Andreea, trebuie să vizionezi acest film.
Aminteşte-ţi care e regula noastră – Fii gata să înveţi”
6. Amânarea
Amânarea intervine când un elev încearcă în mod insistent să atragă
atenţia asupra propriei persoane. Ex.: „Sonia, dacă ai o plângere, o
discutăm la momentul potrivit”. „Monica, ai început să vorbeşti fără
rost. Notează-ţi ce ai de spus şi aşteaptă până vei primi răspunsul la
timpul cuvenit”
7. Aşezarea diferenţiată a elevilor în clasă

Profesorul trebuie să aşeze mai aproape de catedră/tablă pe cei care
au probleme de acuitate vizuală/auditivă sau pe cei care necesită mai

multă asistenţă. De asemenea, aranjamentul trebuie să ţină seama şi de

aptitudinile elevilor.
8. Tehnica „Timpului datorat”
Aceasta tehnică se aplică în cazul în care timpul irosit în clasă din cauza
comportamentului neadecvat al elevului trebuie recuperat de acesta în
timpul lui liber. Se fixează intervale mici de timp pentru fiecare abatere.
Profesorul trebuie să decidă care va fi activitatea elevului în intervalul de
„timp datorat”. Ex.: „Vanesa, trebuie să asculţi când altcineva vorbeşte”.
Dacă elevul continuă să vorbească, profesorul îi comunică: „Vanesa, ne
eşti datoare două minute”
9. Eliminarea
Eliminarea în spaţiul clasei, într-un loc special desemnat. Profesorul
stabileşte dinainte durata eliminării, astfel ca aceasta să fie compatibilă
cu vârsta/nivelul elevului; se foloseşte un cronometru pentru a urmări
respectarea intervalului de către elev; elevii de vârstă mică trebuie
însoţiţi până la locul respectiv; dacă elevul are acelaşi comportament
după ce revine la loc, va fi trimis înapoi; profesorul trebuie să pregătească
un formular care va trebui completat de elev, cu scopul ca acesta să
reflecteze asupra propriului comportament; de asemenea, va purta o
discuţie coerentă cu elevul.
10. Înştiinţarea părinţilor/supraveghetorilor

Părinţii/supraveghetorii vor fi înştiinţaţi cu privire la comportamentul
elevului şi li se va sugera să inducă acestuia un comportament responsabil.
În orice caz, metoda nu poate fi aplicată în cazurile de comportament
neadecvat „cronic”.
11. Angajamentul scris

Angajamentul scris reprezintă o soluţie cooperantă pentru rezolvarea
problemelor disciplinare în cazul în care măsurile de mai sus nu sunt

eficiente; angajamentul include aşteptările profesorului (clar formulate),

consecinţele negative ce decurg din comportamentul elevului, precum
şi intervalul de timp în care se aşteaptă remedierea. Profesorul trebuie
să-i înveţe pe elevi cum se alcătuiesc aceste angajamente şi să-i ajute să
aleagă şi să administreze singuri posibilele consecinţe şi măsuri.
12. Stabilirea regulilor de comportament în afara clasei

Dacă elevii sunt puşi să supravegheze activităţile din pauză, se vor
mândri că sunt trataţi ca nişte adulţi. Cei care încalcă regulile trebuie
să suporte consecinţele. Profesorul stabileşte o listă de tipuri de
comportament în spaţiul respectiv (acceptabil şi neacceptabil) şi o listă
de măsuri în cazul nerespectării regulilor. Profesorul trebuie să identifice
modalităţi de permanentizare a supravegherii pe holuri şi să ofere un
feedback pozitiv elevilor când comportamentul acestora s-a îmbunătăţit.
13. Măsurile coercitiveAcestea trebuie utilizate cu grijă, deoarece

sunt considerate intervenţii radicale. Trebuie aplicate pe termen scurt
şi planificate în raport cu tipul de comportament rezistent la alte soluţii
mai simple.
C. Managementul relaţiilor interpersonale

Are ca obiect aptitudinile manageriale în domeniul relaţiilor
interpersonale pe care profesorul/conducătorul de grup le exercită în
raport cu elevii percepuţi ca grup.
Managementul clasei este o componentă importantă a comporta-
mentului de predare, căci un bun management al grupului de instruire
se asociază cu o bună activitate de învăţare a elevilor şi cu o mai bună
însuşire a cunoştinţelor. Un grup de instruire bine condus este unul în
care elevii sunt permanent angajaţi în activităţile şi sarcinile de învăţare
pe care profesorul le-a pregătit pentru ei şi în care prea puţine alte pre-
ocupări intră în interferenţă cu aceste sarcini şi activităţi.

AREA EDITORU
AND
LUI
RECOM
Recomandarea
Recomandare
RECOM
LUI
AND
AREA EDITORU
Parteneriatul şcoală – familie – comunitate

Stan Oana Elena

Grădinița cu program normal Nr. 14 Râmnicu Vâlcea, Vâlcea
Parteneriatul prevede o bună colaborare între cel puţin două părţi unde
fiecare dintre ele îşi are propriile atribuţii şi roluri.
Funcţionarea instituţiilor de învăţământ preşcolar în contextul

economiei de piaţă, ca şi progresul ştiinţelor economice impun
necesitatea abordării unui nou management al unităţilor şcolare,
existând o constantă în munca educativă cu preşcolarii, dar totodată ea
se schimbă în funcţie de noile condiţii şi realităţi, cu atât mai mult în
cadrul reformei învăţământului.
Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de
interacţiune pentru atingerea scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea
funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se
întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul
profesorilor şi al elevilor, precum şi din condiţiile generale şi specifice
ale acţiunii educative. Parteneriatul prevede o bună colaborare între cel

puţin două părţi (şi numărul lor putând creşte constant o dată cu vârsta)
unde fiecare dintre ele îşi are propriile atribuţii şi roluri; de cele mai
multe ori una dintre părţi oferă ceva, iar cealaltă primeşte şi valorifică
într-un anumit mod.
Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari
„instituţii”: şcoală, familie şi comunitate atrage după sine o
mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea
ce e important e că toate sunt direcţionate şi canalizate asupra
COPILULUI. Grădiniţele asigură complementaritatea în educaţie, fără
a substitui rolul familiei. Parteneriatele cu familia cooptează părinţii
ca parteneri în procesul educativ, îi informează despre valorile
promovate în aceste instituţii specializate în educaţia celor mici,
formându-i ca beneficiari direcţi ai achiziţiilor de ordin educaţional
ale propriilor copii. Cu sprijinul acestora se poate îmbogăţi baza
materială a unităţii. În urma unor vizite a noilor parteneri, personalul
unităţii îşi va manifesta disponibilitatea de colaborare în cele mai
diverse domenii (educativ, sanitar, rutier, religios, gospodăresc,
informativ, cultural-social etc.).
Trebuie încurajate acţiunile de voluntariat, ţinându-se seama de
corespondenţa dintre competenţele personale şi activităţile prestate;
orice contribuţie va fi negociată şi contraactualizată prin precizarea
rolului, a limitelor de competenţă, precum şi a obligaţiilor celor două
părţi. Adaptarea noului curriculum la cerinţele educaţionale ale actualei
societăţi, încurajează Familia şi Comunitatea să se afilieze şcolii având în
vedere că societatea are nevoie nu doar de informaţie, ci din ce în ce mai
multă creativitate şi adaptabilitate.
Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte

este ceva normal, însă faptul că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi
factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit. Cei trei termeni:
şcoală, familie, comunitate, defalcaţi ar arăta aşa:
I. Grădinița se conduce după reguli scrise unanim acceptate de

societate şi avizate de specialişti în educaţie: programe, curriculum,

manuale şcolare, auxiliare didactice, materiale didactice etc. Prin
instituţionalizarea copilului nu se neglijează rolul părinţilor, de aceea în
condiţiile actuale, rolul familiei în activitatea grădiniţei este major. Părinţii
sunt cei care vor sta alături de educatoare la formarea şi dezvoltarea
copiilor lor, rolul lor nu va fi înlocuit de educatoare, ci aceasta va completa
ştiinţific ceea ce părintele nu poate sau nu are abilitatea respectivă de
a putea asigura copiilor ceea ce au nevoie. Educatoarele ca persoane
pregătite şi specializate în educarea copiilor trebuie să colaboreze cu
părinţii şi să găsească modalităţile prin care să-l facă să înţeleagă cât de
importantă este această colaborare.
II. Familia, primul mediu poate fi simultan:

– social;
– cultural;
– afectiv.
Părintele pentru copil constituie primul lui contact cu lumea
înconjurătoare, reprezentând modelul de viaţă şi conduită, influenţându-i
dezvoltarea psihică în mod decisiv în primii ani de viaţă. S-a crezut multă
vreme că instituţiile de învăţământ poartă întreaga responsabilitate a
educării copilului, familia fiind doar beneficiarul acestei acţiuni.
Familia nu poate fi parte separată în acest context, rolul părinţilor
nu încetează odată cu intrarea copilului în instituţia de învăţământ, se
schimbă doar modalitatea de abordare a copilului, în raport cu noul
său statul şi în deplină concordanţă cu ceea ce se întâmplă în mediul
educaţional. Relaţiile dintre părinţi se răsfrâng asupra copilului şi
involuntar el este cel care are de câştigat sau de pierdut în formarea sa.
Conduita părinţilor, modul lor de adresare, afectivitatea, relaţiile dintre
ei conduc nemijlocit la formarea copilului din toate punctele de vedere:
• cognitiv;
• socio-afectiv;

• psihomotor;
• estetic.
Dar în evoluţia sa copilul are nevoie de o lărgire a sferei de relaţii sau
de ce nu un mediu de viaţă, de aceea grădiniţa vine să completeze şi să
contribuie alături de părinţi la formarea şi dezvoltarea lor.
Principalele elemente cu incidente educative ale acestui mediu sunt:
statul socio-economic al copilului; statul socio-cultural; compoziţia
familiei (numărul de copii, generaţii, sexe); structura relaţională (relaţii
intrafamiliale, atitudini şi practici educative,) climatul afectiv (calitatea
şi dozajul relaţiilor afective dintre părinţi, între părinţi şi copii); nivelul
aspiraţional şi motivaţional al părinţilor etc.
În acest sens putem implica părinţii în diverse parteneriate, acţiuni
concrete, activităţi de consiliere şi îndrumare, informări zilnice, serbări
organizate în zile festive şi diverse concursuri pe teme diferite.
III. Comunitatea reprezintă o potenţialitate virtuală pentru

dezvoltarea personalităţii individului. Mediul social oferă posibilităţi
nelimitate în vederea valorificării predispoziţiilor native ale individului;
putem spune că unei diversităţi genetice îi corespunde o infinitate de
posibilităţi oferite de mediu.
Este important de subliniat că accentul nu se pune aici pe simpla
prezenţă sau absenţă a factorilor de mediu, ci pe măsura, maniera şi
rezonanţa interacţiunii dintre factorii respectivi de mediu şi individul
uman. Comportamentul este o activitate observabilă a unui organism, o
interacţiune cu mediul său; termenul se referă la activitate în general sau
la o anumită activitate, deci un caz particular. Termenul a început să fie
folosit în psihologie de J.B. Watson şi H. Pieron, în paradigma psihologică
numită Behaviorism.
Comportamentul copiilor se defineşte prin ceea ce copilul face sau
spune şi poate fi observat în mod obiectiv. Anumite comportamente
considerate a fi negative sunt observate de familie şi trebuie rezolvate
în interiorul acesteia prin următorii paşi:

• aprecierea şi acordarea atenţiei;

• stabilirea limitelor şi a regulilor;
• a spune Nu şi a interzice;
• ignorarea;
• izolarea;
• recompensarea;
• pedepsirea.
Dacă nu pot fi rezolvate, familia recurge la solicitarea comunităţii
prin reprezentanţii ei: asistent social, logoped, medic de familie,
psihopedagog, preot, directorul şcolii etc. care sunt chemaţi de familie
(şi uneori şi de şcoală) în soluţionarea problemelor (exemplu: în cazul
unui copil cu probleme de deficienţă de atenţie, dacă prestaţia familiei
nu a fost suficientă în rezolvarea cazului, părinții solicită pentru început
ajutorul şcolii prin cadrele didactice şi dacă nici aşa nu se rezolvă
problema, şcoala poate coopta comunitatea bineînţeles cu acordul
familiei; din nou avem în faţă liantul: familie – şcoală – comunitate).
Parteneriatul şcoală – familie – comunitate poate fi privit nu doar pe
un caz individual – ca cel mai sus prezentat – ci pe cazul unei grupe de
preşcolari, a unei clase de elevi sau chiar pe o grădiniţă/şcoală întreagă
exemplificat pe modelul ce urmează: o grupă de preşcolari foarte bună
la nivelul Grădiniţei, Familia solicită atât direct cât şi indirect urmarea
cursurilor de engleză (ca opţional) prin faptul că trebuie să se ocupe
personal de găsirea cadrului didactic care să ţină cursurile asigurând
astfel nevoia de cunoaştere a preşcolarilor şi mulţumind doleanţele
părinţilor. Bineînţeles că acesta – cadrul didactic – nu poate fi luat decât
din comunitate şi integrat în filiere şcoală – familie.
Parteneriatul grădiniţă - familie - comunitate se referă la construirea
unor relaţii pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare
a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra
copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii
şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca parteneri, pentru a
asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate

deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere

în competenţele lor, făcându-i mai buni.
Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori,
sportivi etc.), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii. Părintele
în vede pe copilul său ca şi un bulgăre de aur: frumos, deştept, bun,
pentru că l-a urmărit cum a crescut, cunoaşte detalii la perioadele
copilăriei mici şi ştie prin câte momente dificile a trecut împreună cu
acesta.
Bibliografie
• Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Gheorghe Tomşa, Editura
Bucureşti, 2005
• Revista învăţământului preşcolar, nr 3/2007
• Revista Redimo, anul V, nr.12, Editura Didactic Pres, Slatina, 2008

Abordarea rezolvării problemelor de matematică
în învăţământul preşcolar
Ioana Oteșanu
Grădinița cu program normal Nr.14 Râmnicu Vâlcea, Vâlcea
Matematica îşi dovedeşte importanţa deosebită participând cu mijloace

proprii la dezvoltarea personalităţii nu numai sub aspect intelectual ci şi
sub aspect estetic şi moral.
În societatea contemporană, prin dezvoltarea rapidă a tuturor

domeniilor în care ştiinţa a devenit forţa de producţie, se poate susţine
că nu se mai poate trăi fără matematică.
Necesitatea culturii matematice a devenit acută pentru orice om, ea
fiind o parte integrantă din cultura generală, ocupând în cadrul acesteia
un rol important.
Gândirea matematică, gândire modelatoare, se extinde tot mai mult
devenind gândire caracteristică a omului în general. Astăzi matematica
se aplică în domenii foarte variate, nu numai în tehnică sau în fizică
unde a fost şi este un instrument esenţial ci şi în tehnologie, chimie şi în
ultimul timp, tot mai mult, în ştiinţele sociale.

Abordarea rezolvării problemelor de matematică în învăţământul preşcolar
Învăţământul matematic s-a dezvoltat în pas cu cerinţele vremii şi cu

nivelul pe care l-a atins ştiinţa matematică. În „Cronica anului 2000”,
profesorul M. Maliţa, numind matematica – a doua limbă modernă,
subliniază că aceasta apare „ca un tezaur de noutăţi, procedee logice
şi investigaţie de uz general”. Un învăţământ matematic bine conceput
oferă atât o cunoaştere activă a noţiunilor de bază ale matematicii
necesare dezvoltării altor concepte matematice, cât şi practica aplicării
ei în activitatea ulterioară în şcoală, dar şi în viaţa cotidiană.
Matematica îşi dovedeşte importanţa deosebită participând cu
mijloace proprii la dezvoltarea personalităţii nu numai sub aspect
intelectual, ci şi sub aspect estetic şi moral. Ea se impune ca o ştiinţă
generală a noţiunilor de ordine şi structură, de stăpânire a mulţimilor
complexe. Este ştiinţa conceptelor cele mai abstracte, de o maximă
generalitate. Astăzi se afirmă, cu tot mai multă convingere, că
fundamentul culturii moderne, îl constituie matematica: indiferent de
domeniul în care activează, omul trebuie să dispună de o bună pregătire
matematică pentru a putea soluţiona multiplele şi variatele probleme
ale vieţii.
Din punct de vedere al dezvoltării intelectuale, învăţarea matematicii
exersează judecata, îl ajută pe copil să distingă adevărul ştiinţific de
neadevăr, să-l demonstreze; antrenează organizarea logică a gândirii,
ordonarea ideilor, recunoaşterea ipotezelor şi consecinţelor. Îl învaţă pe
copil să distingă diversele aspecte ale unei situaţii, să degajeze esenţialul
de neesenţial, formează capacităţile atenţiei, antrenează memoria
logică, exersează analiza şi sinteza, favorizează dezvoltarea imaginaţiei
creatoare. Îl ajută să-şi formeze simţ critic constructiv, îi formează spiritul
ştiinţific exprimat prin obiectivitate, precizie, gustul cercetării.
Sub aspect estetic trezeşte gustul faţă de frumuseţea matematicii
exprimată prin relaţii, formule, figuri, demonstraţii; cultivă unele
calităţi ale exprimării gândirii, cum ar fi claritatea, ordinea, conciziunea,
eleganţa; îl face pe copil capabil să recunoască şi să aprecieze legătura
formală a creaţiei artistice relevată în echilibrul arhitectural, compoziţia

artelor plastice, ritmuri şi structuri muzicale; îl face sensibil faţă de

frumuseţea naturii şi tehnicii.
Din perspectiva dezvoltării morale, matematica formează gustul
pentru adevăr, obiectivitate şi echitate; creează nevoia de rigoare,
discernământ şi probarea ipotezelor; creează nevoia de a cunoaşte, a
înţelege, formează deprinderi de cercetare şi investigaţie, stimulează
voinţa de a duce la capăt un lucru început. Ea preîntâmpină adoptarea
unor atitudini nemotivate şi întâmplătoare. Încǎ din primii ani de viaţă,
copilul încearcă să-şi rezolve singur problemele „de viaţă” . A acţiona,
a greşi, a ezita, a clasifica, a alege, a evalua efectele, a căuta modalităţi
atunci când intră în impas, iată situaţiile în care este pus şi trebuie pus
un copil spre a-l pregăti pentru viaţă.
Copilul poate explora fenomene matematice complexe facilitând
formarea şi dezvoltarea gândirii logice şi a operaţiilor acesteia. În acest
sens rolul activităţilor matematice concepute ca o succesiune de situaţii
de învăţare, constituie o iniţiere în domeniul matematic, ceea ce va
asigura înţelegerea concepţiilor şi dezvoltarea gândirii operatorii, logice
şi creatoare. Formarea şi dezvoltarea proceselor cognitive se explică şi
prin dezvoltarea limbajului intern şi extern, copilul putând să efectueze
operaţii pe plan mental, să verbalizeze acţiuni şi raporturi stabilite în
mod concret. Activitățile matematice conduc la formarea şi dezvoltarea
limbajului, memoriei şi a imaginaţiei.
Ajuns la vârsta şcolarităţii, copilul trebuie să intuiască, să descopere,
să rezolve, să creeze. „Intrarea în cetatea cunoaşterii se face pe podul
matematicii” – spunea profesorul universitar, Ştefan Bârzănescu, pod
ce, metaforic, înseamnă apropierea matematicii de înţelegere. Situaţiile
de viaţă prind sens matematic, lecţiile de matematică capătă sens
în activităţile de cunoaştere a lumii. Tocmai de aceea noile concepte
pedagogice privind studiul matematicii în ciclul primar sunt axate pe o
optică constructivă: „A face matematică înseamnă a rezolva probleme!”
Nu există act de predare, învăţare, evaluare care să nu includă,
cu necesitate, în structura lui, un anumit fel de a proceda, o anumită

tehnică de execuţie, de realizare a acţiunii respective. Fiind cel mai intim

legat de activitatea educatorului, consider că acesta este şi terenul pe
care ne putem manifesta cel mai mult spiritul de inovaţie şi creativitate
didactică.
Bibliografie
• Paul Radovici Mărculescu, Laurenţiu Deaconu, Neculae Dinuţă: Metodica
predării - învăţării matematicii în ciclul primar, Ed. Universităţii din
Piteşti, 2003
• Gherghina Dumitru(coord.), Didactica activităţilor instructiv educative
pentru învăţământul preprimar, Ed. Didactică Nova, Craiova, 2005

Valorificarea basmelor prin intermediul artei
Nicoleta Ungureanu
Școala Gimnazială Pănătău, Buzău
Acest articol oferă sugestii pentru identificarea unor metode prin care
basmul să fie integrat în diferite activități artistice în scop educativ.
”Oricât de simple și ușoare ar părea aceste povești, ele, nasc, fără,

îndoială, între copii dorința de a fi asemănători cu cei buni, care ajung
fericiți,în același timp se naște în sufletul lor teama fată de nenorocirile
ce li s-ar putea întâmplă dacă i-ar urmă pe cei răi.” (Charles Perrault)
Literatura pentru copii este parte integrantă a literaturii naționale și

universale.
Disciplina literatura pentru copii, alături de limba și literatură
română, are un rol deosebit de important în formarea personalității
preșcolarului deoarece prin intermediul acestora copiilor le este cultivat
interesul pentru lectură, li se declanșează plăcerea de a citi și li se
dezvoltă simțul estetic, le este stimulată gândirea autonomă, reflexivă,
critică în raport cu mesajele receptate. Literatura pentru copii ajută la

formarea unor reprezentări culturale și identitare, ea contribuie chiar și

la dezvoltarea interesului pentru comunicarea interculturală.
Concret, literatura pentru copii are ca obiective: dezvoltarea
exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor
structurilor verbale orale precum și dezvoltarea creativității și
expresivității limbajului oral. Combinând literatura pentru copii cu
arta (pictura, desenul), reușim să stimulăm și imaginația copilului, îi
permitem acestuia să dea viață unor personaje inspirate din poveștile
auzite și, în același timp, să intervină aducând un aport propriu, major
în conceperea unor personaje ale unor basme pornind de la niște
simple idei ce folosesc drept inspirație.
În cadrul activităților ce țin de limbă și comunicare, copilul trebuie să
urmărească firul poveștii. Utilizarea imaginilor la vârsta preșcolară este
de o importanță majoră întrucât copilul pricepe ceea ce vede, concret,
mult mai ușor decât ceea ce aude iar imaginile create chiar de ei ajută și
la fixarea informațiilor dobândite în urma unei lecturi.
Prin definiție, basmul reprezintă o specie a genului epic, în proză sau
în versuri în cadrul căreia realul se îmbină cu fabulosul, iar binele se
confruntă cu rău, dar, obligatoriu, din această luptă, învingător va ieși
totdeauna binele reprezentat de personaje ce posedă puteri miraculoase,
supranaturale. Dacă aceste informații se dobândesc în urma unei simple
lecturi și constituie un bagaj nou de cunoștințe, cu ajutorul picturii, i se
da frâu liber imaginației copilului de a crea propriul personaj pornind
de la simple caracteristici prezentate succint în text. Imaginea elaborată
de copil pe baza unui text lecturat de către acesta sau de către cadrul
didactic pentru copil, este o completare a unui tablou ce lasă loc de
îmbogățire permanent.
O altă modalitate de abordare a literaturii pentru copii, o poate
constitui teatrul. Teatrul permite copilului să intre în pielea personajului
basmului, el însuși transformându-se în personajul, eroul din basm,
se identifică cu personajul și astfel face alegeri conștiente. O astfel de
abordare permite copilului conștientizarea valorii binelui sau a răului și îl

îndeamnă pe această să facă alegeri bune luând că exemplu personajul

pozitiv.
În opinia mea, basmul poate să treacă foarte ușor de la un simplu
text lecturat la o sursă reală de inspirație pentru orice domeniu al artei.
Practic, pictura, desenul sau teatrul, poate să întregească tabloul creat
de un text auzit de către copil. Poate contribui la fixarea unor cunoștințe
dobândite sau la stimularea creativității copilului dând alte forme și
dimensiuni unor personaje cunoscute.
Bibliografie
• Literatura pentru copii - Repere teoretice și metodologice, Editura ASCR,
Cluj-Napoca, 2013
• Gherghina Dumitru, Didactica activităţilor instructiv – educative pentru
învăţământul preprimar, Craiova, Editura Didactica Nova, 2005
• Programa activităţilor instructiv – educative pentru învăţământul
preprimar, 2005

Revista cadrelor didactice  nr. 57/iulie 2019
La acest număr au
contribuit:
 Horia-Mărgărint

Archip
Loemi Andreea Pop
a i
dt
 Urse Aneta
 Aurelia-Cornelia
Boian
 Claudia Puşcaş
 Minodora Drâmba
 Doina Gheorghiţă
 Liana Florentina
Gintaru
 Viorica Petrescu
i
 Ana Haraga
 Nicolae Ponyori
 Amalia Luciana
Stafie
S
 Camelia Negoescu
r 2
 Stan Oana Elena
T
 Ioana Oteşanu
 Nicoleta Ungureanu
ISSN: 2393–0810

Revista Cadrelor Didactice NR 57 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Cadrelor Didactice NR 57 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ad t i

Copyright © 2019 – Editura INTUITEXT

n d are a e di to rului d are a e di to rului

Cinci metode și instrumente complementare de evaluare formativă........................ Doina Gheorghiță

Condițiile desfășurării cu succes a muncii educative în familie................... Liana Florentina Gintaru

Talentații de la 78 – canal YouTube educaţional....................................................... Viorica Petrescu

Parteneriatul şcoală – familie – comunitate.............................................................Stan Oana Elena

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 3

În funcție de specificul lor, calitățile unui educator de succes pot fi

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un educator pentru a

4 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

În ceea ce privește calitățile unui cadru didactic de succes, ele ar

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 5

În funcție de specificul lor, calitățile enumerate pot fi structurate astfel:

6 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

Loemi Andreea Pop

Educaţia timpurie are un efect pozitiv asupra abilităţilor copilului şi asupra

Studiile ştiinţifice referitoare la efectele educaţiei timpurii preşcolare

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 7

• Implicarea activă a familiilor în educaţie şi în promovarea participării

Prezentul curriculum se remarcă prin:

8 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

Domeniile experienţiale sunt adevărate „câmpuri cognitive

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 9

Excursia și serbarea reprezintă forme auxiliare de organizare a procesului

Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor

10 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

de predare-învățare a istoriei a căror eficiență depinde de planificarea

Prin mijloacele atrăgătoare pe care le are la dispoziţie, excursia

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 11

– să valorifice intra şi interdisciplinar conţinutul informaţional

Apoi, serbarea școlară legată de un eveniment cum este 1

12 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

dragoste de ţară, eroism, vitejie, bunătate. Originalitatea acestei serbări

Asemenea demersuri didactice reprezintă modalitatea prin care

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 13

Orice sistem de educaţie, oricât ar fi de perfect, rămâne neputincios dacă

Copilul învaţă după cum trăieşte.

Prin faptul că familia constituie mediul bioereditar, psihic, moral,

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 15

Modelele de conduită oferite de părinţi – pe care copiii le preiau prin

16 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

Familia trebuie să aibă suficientă căldură şi răbdare pentru copii, să

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 17

Perfecţionarea metodologiei didactice trebuie să fie realizată, mai ales,

Pedagogii au fost preocupaţi permanent de perfecţionarea

18 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

activizarea şi participarea/implicarea conştientă în învăţare (care trebuie

Aceste acţiuni vizează:

Activizarea eficientă presupune:

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 19

procedeului genetic, a explicaţiei, ancorarea în realitatea timpului,

20 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

al individului. Omul nu este numai intelect, el are în substanţa sa originară

Concluzionând, putem desprinde următoarele direcții de modernizare

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 21

Marii pedagogi au evidenţiat faptul că folosindu-se metode diferite

Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele obţinute depind

22 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut şi

Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810 23

educativ modern, trebuie să răspunzi provocării de a spori potenţialul

24 Revista cadrelor didactice nr. 57/iulie 2019 ISSN: 2393–0810

• Implicarea activă a familiilor în educaţie şi în promovarea participării

– să valorifice intra şi interdisciplinar conţinutul informaţional