EDUCATIA MORAL CIVICA

O coordonată importantă a formării personalităţii o constitue educaţia moral-civică care se

manifestă printr-un anumit fel de a acţiona, de a gândi, de a se comporta.

Educaţia morală este un proces complex şi neîntrerupt care trebuie început de la cea mai fragedă
vârstă, când copilul, imitând îşi formează deprinderi de comportare civilizată.

Succesul educaţiei morale nu vine de la sine ci este rezultatul unei munci stăruitoare, desfăşurată
cu pasiune şi responsabilitate de educatoare.

Din experienţa acumulată am constatat că fiecare activitate sau joc dispune de multiple valenţe
specifice pentru educarea morală a preşcolarilor.

Educaţia moral-civică corespunde necesităţii de a le forma copiilor o conduită civică bazată pe

c unoaşterea cotidiană a regulilor vieţii sociale, democratice într-un stat de drept.

Educaţia moral-civică urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ,

responsabil, capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi
de datorii, liber şi deschis spre alte culturi.

Prin morală se înţelege, în mod curent, un ansamblu de norme, reguli şi precepte, deprinderi şi
obiceiuri, mentalităţi, sentimente şi trăiri, valori, idealuri şi scopuri care călăuzesc omul în viaţa
personală şi socială.

Ea se prezintă ca un sistem de deprinderi, sentimente şi convingeri de comportare, sedimentate

prin tradiţie în norme şi precepte de conduită ale comunităţilor umane şi ale individului.

Educaţia morală urmăreşte să formeze şi să dezvolte calităţi şi însuşiri pentru ca pe baza lor,
individul să se poată integra în grupul social şi să poată duce o viaţă socială normală.

În general, prin educaţia morală se urmăreşte formarea individului, pentru a face bine şi a-l
promova, realizarea echilibrului său interior, generat şi consolidat de respectarea cotidiană a
normelor şi principiilor morale,

Etica este ştiinţa despre morală, este ştiinţa vieţii morale. Ca formă a conştiinţei sociale, morala
cuprinde următoarele trei elemente:

a) - valori morale – reprezentând comportări, acţiuni, fapte cărora li se oferă, pe plan social, o
apreciere pozitivă, în sensul că ele coincid cu concepţiile provenite din societatea respectivă, cu
privire la ceea ce este bine, echitabil, folositor societăţii, membrilor ei (bunătate, cinste, hărnicie,
datorie, libertate, cumpătare, omenie, onestitate, iubire, prietenie, respect reciproc, demnitate);

b) - norme, precepte şi reguli morale. Ele s-au impus sub formă de coduri morale;

c) - afectivitatea morală sau sensibilitatea morală ( patriotismul, altruismul, compasiunea,

respectul, spiritul de disciplină, etc).

Educaţia civică urmăreşte, în esenţă, cultivarea unor raporturi corecte între stat, organele şi
instituţiile sale şi individ, între indivizi, ca cetăţeni ai unei societăţi bazată pe legi şi reglementări,
pe norme şi reguli care asigură convieţuirea, liniştea şi eficienţa tuturor activităţilor ce se
desfăşoară, pentru ca fiecare individ şi societatea, în ansamblu, să poată exista şi să se dezvolte.

Între moralitate şi civism există atât asemănări, cât şi deosebiri. Educaţia civică este mai mult
circumscrisă unei anumite societăţi, unui anumit grup social determinat istoric şi geografic;
educaţia morală vizează aspecte mai generale, universal valabile.

- Metodele de educaţie morală şi civică sunt aceleaşi. Ele presupun cultivarea unor virtuţii
comune, ca: hărnicia, stăpânirea de sine, spiritul de abnegaţie, înfrânarea egoismului, ajutor
reciproc, cinstea, probitatea, punctualitatea, etc.

- Atât educaţia morală, cât şi cea civică urmăreşte să realizeze o disciplină liberă sau o libertate
disciplinară, dar nu poate fi admisă libertatea fără respectul unor principii, al unor norme la care
s-a aderat conştient.

- Atât în educaţia civică, cât şi în cea morală trebuie armonizate două cerinţe: a disciplinei şi a
adeziunii la ordinea necesară bunei convieţuiri şi a dorinţei de libertate a individului.

Există, însă, şi deosebiri între educaţia morală şi educaţia civică.

- Dacă morala este raportată la norme şi principii nescrise, dar înrădăcinate în tradiţia oamenilor,
civismul se raportează la norme şi reguli, de obicei, scrise. De exemplu, ajutorul dat cuiva este o
faptă morală, dar civic nu este reglementată (,,legea de a-ţi ajuta aproapele la nevoie”).

- Fondul pe care se realizează educaţia civică este ce-l moral. Un om cu fermitate morală nu
încalcă nici normele morale şi nici pe cele civice sau juridice.

- Prin moralitate înţelegem acordul între comportament şi normele, principiile morale, iar prin
civism, acordul între normele şi reglementările de convieţuire cetăţenească şi comportamentul
benefic în comunitate, în grup sau individual.

În scopul formării copiilor potrivit exigenţelor societăţii civile, democratice, al integrării lor
fireşti în viaţa socială, aceştia vor fi sensibilizaţi, ajutaţi să înţeleagă necesitatea respectării
normelor, antrenaţi în exersarea şi practicarea unor norme elementare de conduită, contribuind,
astfel, la formarea propriilor valenţe ale Eu-lui.

În acest sens, prin activităţile de educaţie moral-civică, copii sunt îndrumaţi şi ajutaţi:

• să înţeleagă sensul şi semnificaţia normelor şi a valorilor morale;

• să sesizeze semnificaţia unor exigenţe, necesitatea respectării regulilor şi a normelor;
• să analizeze fapte şi împliniri de viaţă, reale şi posibile, în spiritul normelor şi valorilor morale
acceptate în societate;
• să aprecieze, obiectiv, conduita proprie şi a celorlalţi, potrivit unor imperative morale;
• să accepte norme, valori, principii etice şi să respecte regulile elementare de convieţuire
socială;
• să înţeleagă notele esenţiale ale unor trăsături de voinţă necesare în activitatea lor, ca:
perseverenţa, consegvenţa, iniţiativa, curajul să asigure concordanţa între vorbe şi fapte;
• să aprobe fapte, acţiuni proprii şi ale colegilor care sunt în concordanţă cu normele morale şi
civice;
• să dorească să urmeze modele percepute în grupul de copii, familie, în literatură;
• să manifeste atitudine de respingere şi dezaprobare faţă de fapte şi comportamente ce dovedesc
necinste, agresivitate, lipsă de respect faţă de cei din jur, lene, dezordine, indisciplină;
• să exerseze şi să-şi formeze deprinderi şi obişnuinţe morale: deprinderea de a saluta,
punctualitatea, respectarea semenilor, respectarea unui regim zilnic de muncă, odihnă etc.;
• să dovedească sentimentul de colegialitate, de prietenie, al datoriei şi răspunderii, al
respectului, al umanismului, al dragostei şi atitudinii pozitive faţă de muncă şi faţă de patrie;
• să-şi adapteze comportamentul faţă de sine, faţă de alţii (copii şi adulţi), faţă de mediu (social şi
natural), în împrejurări şi locuri variate;
• să ţină seama de opiniile celor din jur şi să aplice criterii elementare de apreciere a conduitei
altora şi de autoapreciere;
• să manifeste grijă, interes şi să participe activ la protejarea mediului ambiant natural.

Pentru realizarea acestor obiective, conţinutul educaţiei moral-civice, ar putea fi axat pe trei
dominante:

1) - cunoaşterea de sine şi conştientizarea identităţii moral-civice a copilului;

2) - modelarea raporturilor interumane;
3) - modelarea raporturilor dintre copil, mediul social şi natural.

Aş vrea să concluzionez că educaţia copilului îşi pune amprenta asupra întregii sale vieţi.

În copil stă întreaga noastră speranţă, într-o lume mai bună, mai dreaptă, mai educată, mai curată,
mai plină de înţelegere şi milă, faţă de semeni, mai puţin violentă şi egoistă.

Educaţia moral-civică este un proces complex şi delicat, este o artă şi o ştiinţă, o înţelepciune.