157. Anatomia chirurgicală a nn.

vagi în cavitatea abdominală

Nervii vagi coboară în cavitatea abdominală sub denumirea de trunchiuri vagale anterior și
posterior. Ramurile ce pornesc de la acestea, ramificîndu-se în diviziuni mai mici, se deplasează
spre stomac și alte organe. Printre cele ce asigură stomacul deosebim ramuri scurte și lungi.
Cele scurte (4-15) se extind în formă de evantai în reg. fundului, în porț. cardiacă și cea sup. a
corpului stomacului. Numărul de ramificații pe peretele anterior al stomacului uneori e mai mare
decît pe cel posterior. Traversînd o anumită distanță pe peretele stomacului, ramificațiile fac
schimb reciproc prin filete subțiri și dispar sub învelișul seros.
Ramificațiile lungi (1-3) ale stomacului sînt dispuse între foițele micului epiploon, de-a lungul
micii curburi. Pe parcursul său, ele fac schimb reciproc de fibre și trimit multe filete spre curbura
mică și corpul stomacului. R-le lungi pot ajunge pînă la porțiunea pilorică a stomacului, uneori la
duoden. Deseori spre porțiune pilorică a stomacului se pot îndrepta ramificațiile de la ramurile
hepatice și celiace ale n. vag, apropiindu-se de stomac în componența micului epiploon.
Spre duoden se îndreaptă ramificații de la ramurile hepatice ale trunchiului n. vag anterior,
spre porțiunea lui inferioară- ramificații drepte de la trunchiul vag posterior, care se deplasează
ocolind plexul solar. Trunchiul vag anterior trimite 2-3 ramificații spre ficat, dispuse între foițele
porțiunii superioare ale micului epiploon și deseori orientate paralel diafragmului. În unele cazuri,
de la ramurile hepatice ce trec prin micul epiploon se desprind filete spre mica curbură a
stomacului și porțiunea inițială a duodenului. De la trunchiul vag posterior e posibilă deplasarea
unei ramuri spre ficat. De la trunchiul vag anterior pornesc ramificații spre pancreas (cap, corp),
iar spre corp și porțiunea caudală- de la trunchiul posterior. Unele ramificații ale n. vag se
deplasează spre splină și porțiunea inițială a intes. sub.
Deci, trunchiul vag posterior e legat prin ramuri viguroase de ganglionii plexului solar și în
componența ramurilor acestuia se deplasează spre toate viscerele etajului sup. al cavității abdom.
Numărul de fibre nervoase parasimpatice, ce trec în mod tranzit prin plexul solar, apoi spre
diferite organe, inclusiv spre stomac, individual variază. Iată de ce nici vagatomia selectivă
minuțioasă nu poate priva complet stomacul de inervația parasimpatică.

158. Topografia stomacului – ligamentele superficiale, vascularizaţia şi

inervaţia, importanţa practică

Stomacul (S) e situat în etajul sup. al cavit. abdominale. Cea mai mare parte a S e situată în
hipocondrul stîng, cea mai mică- în reg. epigastrică. La S se disting pereți anterior și posterior.
Marginea concavă a S orientată în dreapta și în sus- mica curbură, marginea convexă îndreptată în
jos și în stînga- curbura mare. Pe mica curbură a S proeminează o incizură.
La S se disting următoarele porțiuni: locul de implantare a esofagului în S, porțiunea cardiacă,
porțiunea în formă de cupolă, situată în stînga de istmul cardiac- fundul (fornix), corpul și porț.
pilorică, care se divide în antrul piloric și canalul piloric, la care aderă pilorul și orificiul lui.
Axa lungă a S e orientată de la stînga la dreapta, de sus în jos și puțin din posterior în anterior.
Locul de intrare a esofagului în stomac e situat în stînga de coloana vertebrală, posterior de
cartilajul coastei 12, la o distanță de 2-3 cm de la linia mediană anterioară. Din posterior, orificiul
de intrare se proiectează la stînga de fața laterală a corpului vertebrei Th XI. Locul de ieșire din
stomac (pilorul) se determină la 2-3 cm în dreapta de linia mediană, la nivelul cartilajului coastei
8. Posterior, acest loc corespunde nivelului vertebrei Th XII sau L I.
 Cînd S e plin, se află în raport superior cu diafragmul și lobul stîng al ficatului; posterior și în
stînga- cu pancreasul, rinichiul stîng, glanda suprarenală stîngă, splina; anterior- cu peretele
abdomenului; inferior- cu colonul trensvers și mezoul său.
S gol se contractă și urcă în sus, iar în spațiul eliberat se deplasează colonul transvers. Starea
nestabilă (plină sau goală a S) schimbă permanent sintopia lui condiționată de mobilitatea
funcțională pronunțată și e asigurată de aparatul ligamentar variat și mobil.
Ligamentele
Ligamentul hepatogastric constă din 2 foițe peritoneale separate printr-o lamă subțire de țesut
celular adipos. Lig în formă de evantai începe de la hilul hepatic și aderă la S pe distanța maximă a
curburii mici. La baza lig se află arterele gastrice stîngă și dreaptă, venele ramurile nervilor vagi,
ganglionii și vasele limfatice.
Lig frenoesofagian e situat între diafragm, esofag și porțiunea cardiacă a S. Prin lig
traversează o ramură a arterei gastrice stîngi. Ea conectează lig-le hepatogastric (din dreapta) cu
gastrofrenic (din stînga), se evidențiază bine după deplasarea S în jos.
Lig gastrofrenic se formează în urma traversării peritoneului parietal de pe diafragm pe
peretele anterior al fundului și parțial pe partea cardiacă a S, devenind foița viscerală. În stînga e
alăturat de lig gastrolienal.
Lig gastrolienal se află între splină și curbura mare a S, se extinde în stînga și în sus de lig
gastrocolic. Lig e scurt, dar lat, între foițele lui trec arterele și venele scurte ale S.
Lig gastrocolic e dispus între curbura mare a stomacului și colonul transvers. Prezintă
începutul omentului mare, acea porțiune care constă din 2 foițe ale peritoneului, iar între ele-
țesutul celular. La baza lig, de-a lungul corburii mari, sînt situate arterele gastroepiploice stîngă și
dreaptă.
Lig gastropancreatic are atitudine către lig-le profunde ale S, care se observă după
secționarea lig-or curburilor mari și mici ale S și deplasarea lui în sup sau în inf. Lig se formează
la trecerea peritoneului de pe marginea sup a pancreasului pe peretele pos al corpului, porțiunii
cardiace și fundului S. Prin lig traversează artera gastrică stîngă.
Lig piloropancreatic e situat între porțiunea pilorică a S și partea dreaptă a corpului
pancreasului. Are o formă aproape triunghiulară și acoperă unghiul piloropancreatic.
Vascularizația
E realizată de sis trunchiului celiac.
Art gastrică stîngă la niv porțiunii cardiace a S se lipește de stomac și se divide în ramura
esofagiană ascendentă și cea descend.
Art gastrică dreaptă e sit în grosimea lig hepatoduodenal, ajunge la pilorul S. Anastom cu art
gastrică stîngă, formînd arcada arterială, sit pe curbura mică.
Art gastroepiploică stîngă- ram a art lienale, se află între foițele lig-or gastrolienal și gastrocolic,
de-a lungul curburii mari.
Art gastroepiploică dreaptă- din art gastroduodenală, pe curbura mare a S, ram-le sale pătr în per-
le S-ui (reg pilorică, parț în corp), jum dreaptă a omentului mare.
Art-le gastrice scurte (2-7 ramuri)- de la art lienală, pătr în lig gastrolienal, ajungîng la curbura
mare.
Inervația e asig de porțiunile simpatice și parasimpatice ale SNV. Fibrele nerv simpatice-
din plexul solar, fib ner parasimpatice- din nn vagi drept și stîng.
159. Sistemul arterial al stomacului şi ficatului în desen-schemă.

160. Topografia sistemului ligamentar al ficatului, importanţa practică.

Lig coronarian fixează fața sup-pos a ficatului (F) de fața inf a diafragmului în plan frontal. Pe
marg-le stîngă și dreaptă ale F se prelung în lig-le triunghiulare drept și stîng.
Lig falciform- între giafragm și fața convexă diafragmatică a ficatului, la limita dintre lobii drept și
stîng.
Lig rotund- între ombilic și hilul F
De pe fața viscerală inf a F se deplasează lig-le: hepatogastric, hepatoduodenal și hepatorenal.
Lig-le costituie aparatul de susținere a F, asigurînd fixarea acestuia.

161. Schema segmentară a ficatului după Couinaud, noţiune de segment,

importanţa practică, vascularizaţia, inervaţia, refluxul limfatic.

Segment- o porț a F, care se deosebește prin autonomie în vascularizație, inervație, drenaj biliar și
limfatic. Această diviziune dă posibilitatea de a înlătura în mod chirurgical aceste porțiuni în caz
de necesitate, fără a leza segmentele învecinate. Segm reflectă și particularitățile de ramificare a
sis portal: în segm pătrund o ramură mare a venei porte împr cu ram arterei hepatice, ies- canalul
biliar și vasele limfatice.
Schemă segmentară a ficatului după Couinaud

Conform schemei lui

Couinaud, în F se disting 8 segm. În lobul drept al F deosebim sectorul paramedian drept compus
din seg-le V paramediocaudal și VII laterocranian, în lobul stîng- sect paramedian stîng, const din
seg-le III laterocaudal și IV paramediocaudal. Seg I paramediocranian form sect dorsal stîng.
Vascularizația
F recepț sînge prin 2 vase- art hepatică proprie și vena portă.
Art hepatică proprie- ram a art hepatice comune, trece la stînga de canalul coledoc comun, printre
foițele lig hepatoduodenal spre hilul F-ui. Aici se div în rr-le dreaptă și stîngă. Ram dr form art
cistică- vascularizează lobul hepatic drept, ram st- lobii hepatici stîng, pătrat, caudal.
Vena portă colect sîngele venos de la toate org-le impare din cavit abdominală. Trunchiul venei se
form prin contovpirea a 3 vene principale- lienală, mezenterică sup, mezenterică inf.
Refluxul venos e efectuat de venele hepatice care se varsă în vena cavă inf.
Inervația
Part ram-le nerv ce pornesc de la plexul celiac, nn vagi, diafragmatic drept. La niv hilului din
acestea se form plexurile hepatice ant și pos, ce se div în filete nerv și printre septurile de țes
conjunctiv se distribuie prin tot organul.
Refluxul limfatic
Se efect la început în ganglionii limf sit la niv hilului hepatic, pe stomac în dr și în st, celiaci,
preaortali, precavali, postcavali, frenici inferiori și lombari.

162. Particularitatea anatomo clinică a sistemului sanguin al ficatului, desen-

schemă.

163.Topografia sistemului venos portal, venele tributare, anastomozele porto-

cave profunde şi însemnătatea lor practică.

164.Anatomia topografică a veziculei şi căilor biliare, vascularizarea,

inervaţia.
Vezicula biliară(VB) – sit în foseta veziculei biliare pe fața viscerală a ficatului. Scheletotopic, se
determ: ant- în punctul de intersecție a marginii lat a muș drept abdominal din dreap cu rebordul
costal
pos- la niv marg-ii sup a vert L II
VB se limitează: ant și sup- cu ficatul
în dreap și inf- cu flexura hepatică a colonului transvers
în stînga- cu pilorul
La VB distingem: fundul, corpul, colul, care cont direct în canalul cistic. E sit mezoperitoneal.
Vascularizația- art cistică
Inervația- prin fibre nervoase ale plexului nervos hepatic
Canalele biliare(CB) extrahepatice:
-canalul hepatic comun- se form în hilul hepatic după contopirea can-or hepatice dr și st
-can cistic- în lig hepatoduodenal se îndreap inf și la st, apoi se contopește cu can hepatic comun
-can coledoc- se for după contopirea can-or hepatic comun cu cel cistic. Se diviz în 4 părți: 1. porț
supraduodenală- în grosimea lig hepatoduodenal pînă la niv sup al duodenului 2. porț
retroduodenală- pos de partea sup a duodenului 3. porț retropancreatică- în grosimea pancreasului
sau pos de el 4. porț a 4- străpunge per-le pos al duodenului în direc oblică, se desch la niv papilei
mari.
Vascularizația- art-le hepatică, cistică, gastrică dreaptă, pancreatico-duodenală sup și inf. Refluxul
venos- în vena portă.
Inervația can coledoc- de plexurile hepatic, pancreatice și duodenale

165.Anatomia topografică a pancreasului – vascularizaţia, inervaţia, raportul

cu organele limitrofe.
Pancreasul (P)- organ lobular, cu secreție mixtă. Părți: cap, gît, corp- la niv Th XII, coadă- la niv
Th XI. E sit în direc oblică cu axa dispusă de la dreapta spre stînga și de jos în sus.
Capul P e sit în int-ul curburii duodenului, cuprins din dr, de sus și de jos. Suplimentar P e fixat de
porț descend a duodenului, de canalele princ și supliment ale P, de canalul coledoc. În locul de
trecere a capului în corp, în șanțul de pe fața pos, e sit vena portă și afluenții săi. În dreapta și ant,
capul acoperă v cavă inf. Pe fețele ant și pos a P sînt sit aa-le și vv-le pancreatico-duodenale ant și
pos. Prin incizura pancreatică trec vasele mezenterice sup. Pe fața ant a cap-ui se inser răd
mezocolonului transvers.
Corpul P intersec oblic coloana vert. Pe marg sup a feței pos a corp- trunchiul celiac. Pe fața pos a
corp și cozii P- art lienală și vena omonimă.
Porț abdomin a aortei intersec corpul P în direc verticală.
Coada P- formă conică sau plată, orien în sus față de axa longitud, ajunge pînă la splină.
Vascularizația- art-le hepatică comună, lienală și mezenterică sup.
Refluxul venos se real în sis venei porte prin venele lienală și pancreatico-duodenală.
Inervația- fibrele ner simpatice ale nn splanhnici mare și mic, fibre ner parasimp de la plexul
celiac. Part și plex-le ner: mezenteric sup, lienal, hepatic și renal stîng.

166.Anatomia topografică a splinei – vascularizarea, inervaţia.

Splina(S)- în hipocondrul stîng între coas-le 9 și 11. Sup- fața inf a diafragmului, pos- porț
lombară a diafragm, rinichiul stîng și gl lui suprarenală, inf- coada pancreasului și unghiul st al
colonului transvers, fața int- se lim cu fundul stomacului. Pe fața viscerală- hilul, de unde porn 2
lig: gastrolienal și frenolienal.
Par ant a S e sit pe lig frenocolic st. S e acop integral de peritoneu.
Vascularizația- art lienală-ram a trunchiului celiac.
Inervația- plex-le celiac, diafragmatic stîng, suprarenal stîng. Rr-le care porn de la aceste plexuri
form plexul nervos splenic în jurul art-ei lienale.
167.Anatomia topografică a duodenului – raportul cu peritoneul,
vascularizaţia, inervaţia.

Duodenul(D)- leagă stomacul cu jejeunul, are 4 porțiuni: sup, descendentă, orizontală sau inf,
ascendentă.
Segm sup- între partea pilorică a stomacului și flexura sup a duodenului. E cea mai mobilă porț,
tapetată de peritoneu din toate părțile, cu excep locurilor de inserție a lig-or.
Porț descend- între flexurile duodenale sup și inf, puțin mobil, acop de peritoneu numai din ant.
Pe per-le pos-med se desch canalele coledoc și pancreatic, constituind papila mare a duodenului.
Porț orizontală- învel de paritoneu din ant și parțial lateral
Porț ascendentă- se term cu flexura duodenojejunală, acop de peritoneu ant și din părți în așa mod
că cu cît e mai aproape flexura, cu atît e mai evident raportul mezoperitoneal al porț-ii terminale a
duodenului.
Lig-le duodenului: -lig hepatoduodenal- între hilul hepatic și par sup a duodenului, în care se află
triada vitală: art hepatică proprie (în stînga), canalul coledoc comun (în dreap), vena portă (în
mijloc și pos)
- lig duodenorenal – de la marg ext a porț-ii descend a duoden-ui spre rin-
ul drept, apoi trece în foița parietală a peritoneului cu sediul ant de rinichi
Vascularizația- sis trunchiului celiac și art mezenterică sup. Art gastroduodenală se divide în
rr-le: art pancreaticoduodenală sup pos și art pancreaticoduodenală sup ant. Art mezenterică sup se
ramif în art-le pancreaticoduodenale inf-re care se anast cu cele 2 sup-re, formînd arcurile ant-re și
pos-re.
Venele repetă traiectul art-or omonime și drenează sîngele venos în sis-ul venei portă.
Inervația- fibre simpatice și paras ce aparțin surselor principale: plexurilor solar, mezenteric
sup, hepatic, gastric, pancreatic, nn-or vagi.

168.Topografia flexurii duodenojejunale, pliurile, recesurile, ligamentul Treitz,

procedeul de identificare a lui.

Flexura duodenojejunală(FD)- la trecerea

duodenului în jejun, fixată pe stîlpul stîng al
diafragmului prin muș suspensor al duodenului (lig
Treitz- ligament care suspenda unghiul duodeno-
jejunal (format de duoden si jejun) de diafragm).
Pt a determ FD se practică met Gubarev:
marele epiploon cu colonul transvers se deplasează în
sus, sub rădăc mezoului abordăm coloana verteb și
alunecînd cu deg-ul arătător în stînga ei, se det porț
inițială a jejunului. Ea e precizată prin fixarea intimă
de col vert. Acest loc coresp corpului vert L II.
 Pliuri: plica duodenalis sup, plica
duodenalis inf
Recesuri: -rec duodenal sup- de par stîngă a
corp-ui vert L II, între FD și lig duodenojejunal
-rec duodenal inf- inf de FD
Hernia care se form în recesul
duodenojejunal poartă denum de paraduodenală,
num și hernia Treitz.

169.Anatomia topografică a intestinului subţire – vascularizaţia, inervaţia,

drenajul limfatic
Intestinul subțire(IS)- porț a tubului dig sit între stomac și intes gros, 3 porț- duoden,
jejun, ileon (jejun și ileon- partea mezenterică a IS)
Jejun: Ileon:
-diametru- 4-5cm 2,5-3cm
-perete mai masiv, mai bine vascularizat
-ansele- în stînga de linia mediană în dreapta
Ansele IS: -ant- marele epiploon
-în dr și în st- intes gros
-pos- fața parietală a peritoneului
-inf și în stînga- colonul sigmoid
-în bazin- vezica urinară, rect, la femei- uterul și anexele lui
Rădăcina mezenterul IS- înc de la niv corpului vert L II și coboară de la stînga la dreapta
pînă la artic sacroiliacă. Lung bazei mezenterului-15-20cm, lung marg-ii libere- 5m și mai lungă.
Mezent IS e sit intraperitoneal și constă din 2 foițe care înconj intes-ul, formînd pt el un șanț.
Marg liberă a IS- margo libera, cea lipită de mezenter- margo mesenterialis. Între foițele
peritoneului, pe marg mezenterică a IS, se evidenț o lentă extraperitoneală- area nuda, de-a lungul
căreia în per-le IS pătr art-le drepte și ies vv-le drepte și vasele limf extraorganice.
Vascularizația- art mezenterică sup- ram a aortei abdominale, ce se divide la niv vert
lombare L I. Art mezent sup se ramifică consecutiv în 10-16 artere jejunale și iliace.
Din per-le IS ies vv-le drepte, care form vv jejunale și ileale, apoi din ult-le se constituie v
mesenterica sup, ce part la form v porte.
Inervația- fib-le ner care provin din plexul mezenteric sup
Drenajul limf Vasele limf ale IS form vasele chilifere, care se întrerup în numeroși
ganglioni limf mezenterici. Gg-ii limf sînt sit în mezenterul IS în 3-4 planuri. Vasele limf eferente
form trunchiuri intestinale, care se varsă în trunchiul limfatic toracic.

170.Topografia intestinului cec şi apendicelui vermiform, poziţia apendecelui

faţă de cec, raportul cu peritoneul, vascularizarea, inervaţia, recesele.
Cecul- partea inițială a intestinului gros, o extindere în formă de sac cu lungimea de 5-6 cm și
diametrul 7-7,5cm. Sit în fosa iliacă dreaptă, cuprinde spațiul de jos în sus pînă la trecerea trecerea
ileonului în cec. Ant- acop de marele epiploon, în lipsa lui se află lipit cu per-le abdominal ant-lat,
iar marginea int cu ureterul drept. Pos- sit pe muș ileopsoas.
De la per-le pos-med al cecului, inf de locul de trecere a ileonului în cec, se separă apendicele
vermiform- tub cu lung de 5-15cm și diam de 5-8cm. Lumenul apend verm comun cu cel al
cecului pr-un orificiu (ostium appendicis vermiformis). Posedă un mezou propriu (mesoappendix),
care îl fixează de cec și de porțiunea terminală a ileonului. E sit în fosa iliacă dreaptă, vîrful fiind
orientat în jos și în stînga, ajungînd pînă la linia terminală. În afară de poziția descendentă, apend
poate avea sediul medial- de-a lungul porțiunii terminale a ileonului, lateral- în canalul lateral
drept, anterior- paralel per-ui ant al cecului, retrocecal, în țes celular retroperitoneal și sub ficat.
În dependență de poziție, apend poate adera de rinichiul drept, de ureterul drept, vezica urinară și
de intestinul rect. La femei poate ajunge pînă la ovarul drept, tubul uterin drept și uter. Apend
poate traversa n genitofemural, a și v testicularis (la femei vasa ovarica) și vasa iliaca externa.
Vascularizația
Art ileocolică – de la art mezenterică sup, se ramifică spre porț terminală a ileonului, apendicelui
și cecului.
Inervația- sursele iner simpatice ale colonului sînt plexurile: mezenteric sup și inf, aortic
abdominal, hipogastric sup și inf. Inerv parasimp e real de rr-le nn-or vagi și splanhnici pelvini.
Recesele
-r ileocecal sup- între per-le sup al ileonului și per-le med al cecului
-r ileocecal inf- între per-le inf al ileonului și marg int a cecului
-r retrocecal- depresiune în peritoneul parietal, pe per-le pos al cavității peritoneale

171 Anatomia topografică a intestinului gros.

Intestinul gros(IG)- segm terminal al tubului digestiv cu traiectul din valvula ileocecală
pînă la orif anal. Porțiuni: 1.cecul cu apendicele vermiform 2. colonul ascendent 3. colonul
transvers 4. colonul descendent 5. colonul sigmoid 6. rectul. Se deos de intes sub prin aspectul
ext:
-str muscular longitudinal inegal sit în per-le intes-ui și grupat în formă de panglici (teniae coli)
-haustrele
-apendicele epiploice
-culoarea și diametrul mare
Teniile încep la baza apendicelui vermiform și se deplasează pînă la inițialul ints-ui rect. Tenia
liberă– pe per ant al cecului, colonului ascend și descend. Pe colonul transvers- se află pe per pos.
Tenia mezocolică- în locurile de inserție a mezoului colonului transvers. Tenia omentală- pe linia
de inserție a marelui epiploon pe colonul transvers și pe lungimea acestei linii pe seg-le următoare
ale IG.
Porț ileocecală a intes-ui- cupr porț terminală a ileonului, valvula ileocecală și orificiul ileocecal
cu sfincterul muscular al porțiunii terminale a ileonului, apendicele și cecul.
Colonul ascendent(CA)sup de frenulum valvae ileocecalis pînă la flexura colică dreaptă, ce se află
în reg hipocondrului drept. Locul de trecere a cecului în colonul ascend- la niv vert L V. Per pos al
CA- învecinat cu mușchii per-ui pos al abdomenului ileopsoas și pătrat lombar, cu țes celular
paracolon și retroperitoneal, cu porț inf a rin-ui drept și ureterul drept. Ant și lat e unit cu ansele
intes-ui sub și marele epiploon. În poziție mezoperitoneală CA e tapetat de peritoneu ant și din
părți, per-le lui pos rămînînd neacoperit.
Colonul transvers (CT)- iniț e sit în hipocondrul drept, traversează zona epigastrică, descindînd în
reg ombilicală și apoi se ridică în hipocondrul stîng, trecînd în flexura stîngă. Linia de inserție a
mezocolonului pe per-le pos al abdomenului traversează inițial partea descend a duodenului, apoi
cea sup, mijlocie sau inf. Același traseu al liniei mezoului trece pe fața ant a capului pancreasului,
unde mai frecv travers mijlocul lui. Apoi linia de inserție se deplas de-a lungul marginii inf a
capului glandei, la 1-2cm mai jos de coadă și în sfîrșit, intersectează porțiunea mijlocie a rin-ui
stîng. CT e sit intraperitoneal.
Colonul descendent(CD)- are sediul în reg laterală stîngă a etajului inf al cavit-ii abdominale.
Ocupă spațiul dintre vertebrele L I și L IV sau L II și L V. Ant e adiacent cu ansele intes-ui sub și
marele epiploon. Pos de colon se află țes-le paracolon și retroperitoneal, mai profund muș-ii
ileopsoas și pătrat lombari, pos și puțin medial- rinichiul și ureterul stîng. CD deseori e adiacent cu
peritoneul- mezoperitoneal, mai rar posedă mezou- intraperitoneal.
Colonul sigmoid (CS)- sit în reg inghinală stîngă și parțial în cea pubiană, se poate deplasa de
asemenea în bazinul mic. Înc la niv vert-or L IV-L V și se tremină la S II- S III. Posedă mezou
bine dezvoltat, fapt ce-i conferă mobilitate evidentă. Raportul CS cu viscerele cavității abdom este
inconstant: ant- ansele intes sub și marele epiploon, pos- rădăcina mezoului CS e lipită de muș
psoas mare, la niv vert L IV- L V el intersectează ureteeul stîng.

172 Zone critice în vascularizaţia intestinului gros, desen-schemă.

173 Particularităţi anatomotopografice în structura herniei inghinale oblice,

mecanismul de producere.

Hernia inghinală oblică-iese prin foseta inghinală laterală, dator presiunii intraabdominale mărite
și destinderii țes-or, care constit inelul inghinal profund, se form sacul herniar (prolabarea
peritoneului parietal), sit în grosimea cordonului spermatic sub fascia spermatică internă. Hernia
ingh oblică se consid congenitală cînd canalul peritoneovaginal, complet sau parțial neoblitarat,
serv ca sac herniar. Datorită diversităților procesului de obliterare a fundului de sac
peritoneovaginal, pot fi mai multe variante asociate de hernii oblice cu hidro- și funiculocele.
În caz de hernie inghinală congenitală la femei, sacul herniar e format din canalul Nuck (reces
sacciform al peritoneului orientat spre labiile mari) și e sit în canalul inghinal alături de lig rotund
al uterului.
174 Particularităţi anatomotopografice în structura herniei inghinale directe,
mecanismul de producere
Hernia inghinală directă-prolabarea viscerelor în sacul herniar, acoperit cu fascia transversală,
se efect prin foseta inghinală medială în afara cordonului spermatic. Se observă deformația per-ui
pos al canalului inghinal. Hernia inghin directă se consideră numai căpătată. Majorit herniilor
inghin directe se form în spațiile inghinale înalte, de aceea plastia orificiiolor herniare are drept
scop consolidarea per-ui pos al canalului inghinal. De obicei, sacul herniar e lipsit de col pregnant
și form o bombare.

175. Particularităţi anatomotopografice în herniile inghinale congenitale.

Herniile inghinale congenitale - se produc prin canalul peritoneo-vaginal persistent,neobliterat

pot fi:
• hernii peritoneo-vaginale
• hernii peritoneo-funiculare
• hernia vaginala inchistata
• hernia funiculara cu chist al cordonului
se pot asocia cu anomalii de migrare a testicolului care constituie un obstacol in calea sacului
herniar care isi schimba traiectul realizand urmatoarele forme anatomo-clinice:
• hernia inghino-properitoneala
• hernia inghino-interstitiala
• hernia inghino-superficiala

176. Particularitaţi anatomotopografice în structura herniei prin alunecare.

177. Particularitaţi anatomotopografice în structura herniei ombilicale.

Hernia ombilicala se prezinta sub forma unei boseluri,protuberante (umflaturi) la nivelul
ombilicului, fiind consecutiva unui defect de inchidere la nivelul orificiului ombilical. Ea poate fi
abia vizibila, sau vizibila evident cu ocazia unui efort abdominal. Sacul herniar ridica ombilicul
care devine protuberant. Sub piele sacul e alcatuit din peritoneu,si poate contine epiploon,anse
intestinale subtiri ,colon.Aceste organe pot adera intre ele in interiorul sacului ,aderente care au ca
si consecinta cresterea volumului herniei ombilicale care devine  ireductibila(nu mai intra inapoi
in abdomen cand pacientul sta culcat ,sau incearca prin diverse manevre sa o reduca).

178. Particularitaţi anatomotopografice în structura herniei abdominală

interne, locurile de apariţie
179. Particularitaţi anatomotopografice în structura herniei strangulate

180. Principii anatomo-chirurgicale în laparotomie.

Laparotomie- cale de acces asupra abdomenului, incizie care traversează pere-le
abdominal, inclusiv peritoneul parietal. Principiile generale includ: poziția corectă a bolnavului,
determ met-ei de anestezie, badijonarea cîmpului operator, secționarea țes-or per-ui abdominal
ant-lat, strat cu strat, exteriorizarea și izolarea minuțioasă a organului operat, protejarea de răcire și
uscare, traumatizarea minimală a țes-or, peritoneoplastia minuțioasă. O import semnificat are
umezirea permanentă a învelișurilor seroase cu sol caldă de natriu clorid.
După laparotomie e nec a izola minuțios plaga per-ui abdominal ant-lat, prevenind în așa
mod, impurificarea țes-or cu transsudat din cavit abdomin, posibil infectat.
După leziuni perforante, traume surde ale abdom-ui, se examin toate viscerele cavitare ale
tubului digestiv, începînd de la porț cardiacă a stomacului spre rect, apoi org-le parenchimatoase și
org-le bazinului mic. Se determ caracterul transsudatului. La suspiciunea tumorii maligne se
examinează minuțios starea gg-or limfatici regionali. La suspiciuni de ulcer perforant al
stomacului de memorizat că e posibil sediul pe per-le pos și, dacă orificiul omental e acoperit cu
aderențe, tot conținutul gastric se va afla în bursa omentală.
Plaga per-ui abdominal ant-lat se suturează strat cu strat, în direcția inversă inciziei.
Pe org-le cavitare ale tubului digestiv se efect:
-deschiderea organului- tomia (colecistotomia-incizia veziculei biliare)
-aplicarea fistulei- stomia (colecistostomia- instituirea fistulei în vezicula biliară)
practicarea anastomozei- anastomosis (gastroenteroanastomosis-anastomoză între stomac și
intestinul subțire),
îndepărtarea parțială a org-ui- rezecția- rezectio (rezectio jejuni)
extirparea org-ui-ectomia (apendectomia- îndepărtarea apendicelui)
Sutura intestinală- toate varietățile de suturi practicate pe organele cavitare, dacă ele posedă
tunicile seroasă (externă) și mucoasă (internă). Sutura de bază practicată în chirurgia abdominală-
sutura sero-seroasă propusă de Lambert, însă întotdeauna se captivează un nr de fibre musculare,
de aceea practic este seromusculară.
Suturile penetrante. Sutura marginală totală cu fir continuu (surjet) se aplicăprin străpungerea
celor 3 straturi ale per-ui org-ui cavitar. Sutura invaginantă (cojocărească) de tip Schmieden la fel
trece prin toate straturile organului, însă străpungerea ambilor pereți ai organului cu acul se
efectuează din partea tunicii mucoase, cu ieșirea prin cea seroasă.
Anastomoza- noțiune generalizatoare, deoarece conectarea artificială a 2 extremitățiale tubului
digestiv se efectuează la diferite niveluri, începînd cu esofagul și terminînd cu rectul. Se aplică
după rezecție sau după îndepărtarea totală a org-ui. Există anastomoze terminoterminale,
laterolaterale și terminolaterale.
181. Argumentarea anatomică a căilor de acces chirurgicale pe pancreas.
Frecvent se practică laparotomia mediană superioară. Apoi se practică căile de acces
chirurgicale prin bursa omentală:
-abordarea pancreasului prin omentul mic- se incizează lig hepatogastric, permite a decola
limitat numai capul pancreasului, se practică rar
-decolarea pancreasului prin lig gastrocolic- cea mai comodă cale, perm a descoperi
practic toată glanda. La incizia lig-ui în unghi drept al ei e posibilă lezarea arterei colice medii și
acest moment condiționează necesit de a determina sediul arterei pînă la efectuarea inciziei
-calea de acces operatorie prin mezocolonul transvers- incizia se efect la rădăcina lui, sub
arcada arterială Riolani, după ridicarea în sus a colonului transvers. Această cale este incomodă și
prezintă pericol de infectare a etajului inferior al cavit-ii abdominale în caz de suturare a
exsudatului ăn bursa omentală
- calea de acces operatorie lombară extraperitoneală- se practică la microabcesele fuzate
în țes celular retropancreatic
-abordarea pancreasului după separarea epiploonului de colonul transvers

182. Zonele şocogene ale cavităţii abdominale şi importanţa practică.