CADRU TEHNIC CU ATRIBUTII IN

DOMENIUL PREVENIRII SI STINGERII

INCENDIILOR
 COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCA

Comunicarea, precum concept general reprezintă o caracteristica fundamentala a existentei

unei întreprinderi. Toate funcţiile manageriale din cadrul unei instituţii sunt guvernate de procese
de înţelegere intre oameni, prin intermediul cărora se realizează transferul de informaţie.
Cele trei aspecte semnificative ale comunicării verbale sau in scris sunt:
 IDEEA – ceea ce trebuie transmis receptorului;
 EMITATOR – RECEPTOR – participanţii la comunicare;
 CUVANT – INTELEGERE – utilizarea unui limbaj inteligibil de ambii
participanţi la comunicare.
Ca orice proces, procesul de comunicare cuprinde următoarele elemente:
 Emitatorul – iniţiatorul comunicării, cel care elaborează mesajul. Acesta
selectează mijlocul de comunicare si limbajul, astfel incat receptorul sa-i
inteleaga mesajul pe care doreşte sa-l comunice;
 Mesajul – forma fizica in care emitatorul codifica informaţia (ordin, idee,
informaţie);
 Mijlocul de comunicare – sau canalul de comunicare este circuitul parcurs
de mesaj dinspre emitator spre receptor. Poate fi formal – urmează structura
ierarhica a întreprinderii sau informal, in cadrul legăturilor sociale;
 Limbajul de comunicare – modalitatea de exprimare a mesajului. Poate fi
verbal (cu cuvinte), non verbal (fara cuvinte) sau paraverbal (prin folosirea
tonalităţii, accentuării, ritmului de vorbire);
 Receptorul – persoana care primeşte mesajul;
 Contextul – deosebit de important deoarece influenţează conotaţia cuvintelor
sau gesturilor exprimate.
In cadrul întreprinderii, comunicare dobândeşte o noua forma si noi funcţii, întrucât uneşte
elemente ale unor scări ierarhice diferite – in relaţii de subordonare – dar si elemente componente
ale aceluiaşi nivel ierarhic – in relaţii de cooperare.
Funcţiile comunicării in cadrul unei întreprinderi sunt:
1. Informarea
a. Asigurarea accesului la informaţii;
b. Furnizarea informaţiilor necesare desfasurarii unei activitatea care sa
permită realizarea obiectivelor;
c. Furnizarea informaţiilor necesare implementării deciziilor.
2. Transmiterea deciziilor
a. Comunicarea operativa a deciziilor;
b. Crearea unui climat care sa stimuleze asumarea responsabilităţii
pentru îndeplinirea deciziilor;
3. Influenţarea receptorului
a. Organizarea de dialoguri cu organele superioare si oferirea de feed-
back;
b. Stimularea comunicării dintre angajaţi;
c. Impulsionarea iniţiativei si creativităţii.

4. Instruirea angajaţilor
a. Transmiterea cunoştinţelor necesare perfecţionării pregătirii
profesionale, dezvoltării spirituale;
b. Dobândirea aptitudinilor si competentelor necesare exercitării
profesiei;
c. Amplificarea capacitaţii de a percepe si interpreta fenomenele, de a
aborda si soluţiona eficient problemele.
5. Crearea de imagine
 a. Asigurarea informaţiilor necesare creării de imagine personala si
organizaţionala;
b. Formarea unei cunoştinţe de apartenenţa la organizaţie.
6. Motivarea angajaţilor
a. Furnizarea informaţiilor menite sa consolideze interesul si
participarea angajaţilor la realizarea sarcinilor;
b. Recunoaşterea realizărilor profesionale;
c. Evaluarea corecta a angajaţilor;
d. Întreţinerea unui climat favorabil de munca;
e. Stimularea încrederii in sine;
f. Creşterea răspunderii personale.
7. Promovarea culturii organizaţionale
a. Transmiterea elementelor culturii organizaţionale (sloganuri, norme,
sisteme de valori);
b. Dezvoltarea imaginaţiei si creativităţii;
c. Lărgirea orizontului cultural al angajaţilor;

Notiuni generale despre comunicare

COMUNICAREA este o necesitate fundamentală a fiinţei umane.

Ce se poate spune despre comunicare?
Comunicarea este….
 specifică pentru fiinţa umană;
 relaţia conştientă şi intenţionată cu alteritatea.
Pentru aceasta:
 omul a dezvoltat un sistem propriu de comunicare;
 omul este o fiinţă comunicaţională;
 comunicarea este expresia vieţii - totul este comunicare.

Există:
 comunicarea om – om;
 comunicarea om – maşină.
NEVOIA DE COMUNICARE este o nevoie fizică / biologică fundamentală.

MODELE DE COMUNICARE:
 modelul linear;
 modelul circular (pentru întoarcerea mesajului – feed-back).
Mesaj

E R
Canal

R R
E – emiţător;
R – receptor;
e r
Re – repertoriul emiţătorului;
 Rr – repertoriul receptorului.

AXIOME ALE COMUNICĂRII:

 comunicarea este inevitabilă;
 comunicarea este un proces;
 comunicarea este un proces continuu;
 fiinţele umane folosesc două moduri de comunicare: analogic şi digital;
 orice proces de comunicare este simetric sau complementar;
 comunicarea este ireversibilă;
 comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare  dau acelaşi sens mesajului
transmis.

REPERE:
a). Comunicare = interacţiune (partenerii situaţiei de comunicare încearcă să se influenţeze
reciproc);
b). Comunicarea = act social voluntar – involuntar, conştient – inconştient;
c). Comunicarea nu se rezumă la expresia verbală;
d). Comunicarea are întotdeauna o finalitate (explicită sau implicită);
e). Comunicarea este direct influenţată de contextul social, cultural în care se realizează;
f). Comunicarea pentru a fi eficace trebuie să funcţioneze ca un sistem circular (să se
autoregleze).

TIPURI DE COMUNICARE UMANĂ:

Comunicarea este un element esenţial al vieţii sociale, nu este un dat, ci un produs al vieţii
sociale.
I. După numărul de participanţi şi tipul de relaţii dintre aceştia, comunicarea poate fi:
a). Comunicare intrapersonală (E şi R sunt una şi aceeşi persoană);
! Este o formă de comunicare importantă în practica pedagogică şi in cea terapeutică.
b). Comunicare interpersonală (diadică) (E şi R sunt persoane diferite);

c). Comunicare de grup (familie, grup şcolar);

d). Comunicare publică (E unic, R auditoriu larg);
e). Comunicare de masă (E unic, R public considerabil ca număr; impact considerabil;
feed-back întârziat)

Cunoaşterea celorlalţi

Comunicarea
Influenţarea celorlalţi
vizează

Cunoaşterea de sine

II. În funcţie de instrumentul cu ajutorul căruia se codifică informaţia şi de natura

canalului de transmitere, comunicarea poate fi:
a). Comunicare verbală (se realizeză prin limbaj articulat; semantică; codificată logic –
intelectivă; instrumentul este limbajul natural);
Exigenţe ale comunicării verbale (trebuie îndeplinite simultan):
 Exigenţe de ordin sintactic;
 Exigenţe de ordin semantic;
 Exigenţe de ordin pragmatic.
! Cuvântul poate fi folosit pentru a masca, pentru a ascunde realitatea, pentru a manipula.

Forme ale comunicării verbale:

 Comunicare verbală orală (caracter situativ; este susţinută de participarea
partenerilor);
Forme: colocvială, dialogată, monologată;
Stiluri: rece (radio-TV), consultativ (tip profesional), ocazional (între prieteni).
 Comunicare verbală scrisă (mai pretenţioasă decât cea verbală orală – plan prealabil;
implică deprinderi de scris, citit; o reglementare severă: sistematizare, claritate,
corectitudine, conciziune);
 Comunicare internă (se desfăşoară în sfera mentală).

b). Comunicare paraverbală (amplifică, completează conţinutul comunicării verbale prin:

caracteristicile vocii, particularităţile vorbirii, accentul, intonaţia, pauza, ritmul, debitul vorbirii,
intensitatea vorbirii, tăcerea; aspectele paraverbale ale comunicării pot schimba cu totul sensul unui
mesaj);

c). Comunicare nonverbală (ectosemantică) (transmiterea mesajului se realizează prin alte

mijloace decât cuvântul: expresia feţei, privirea, gesticulaţia, postura corporală, proximitatea,
contactul corporal, înfăţişare, îmbrăcăminte; elementele nonverbale întăresc, nuanţeză, precizează
mesajul verbal; nu are reguli stricte, poate fi decodificată pe baza simţului corporal);
! Expresia facială, ochii, privirea este foarte importantă;
! Oamenii reacţionează de cinci ori mai mult la stimulii paraverbali şi nonverbali decât la cei
verbali.
FUNCŢIILE COMUNICĂRII:
1. Funcţia cognitivă;
2. Funcţia expresivă;
3. Funcţia poetică;
4. Funcţia referenţială;
5. Funcţia metalingvistică;
6. Funcţia faptică.

DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE COMUNICARE:

Vocea:
- vorbiţi în ritm adecvat;
- vorbiţi clar şi inteligibil;
- articulaţi chiar şi terminaţiile cuvintelor;
- adaptaţi volumul vorbirii la situaţia şi locul realizării;
- accentuaţi cuvintele cheie;
- variaţi tonalitatea vocii – nu vorbiţi monoton;
- intercalaţi pauză pentru a scoate în evidenţă anumite cuvinte / propoziţii;
- folosiţi un ton prietenos, respectuos, prevenitor;
- antrenaţi-vă vocea pentru a deveni plină şi puternică (fără excese);
- evitaţi „umpluturile” de genul ăăăă, îîîîîî;
- ritm flexibil, cursiv;
- melodica incitantă, vioaie;
- evitaţi sunete care exprimă stânjeneală.
Conţinutul:
- asiguraţi o ordine logică a ideilor;
- folosiţi un limbaj pictural ilustrativ;
- evitaţi cuvintele străine inutile;
- vorbiţi simplu, inteligibil, scurt, pregnant, fără preţiozităţi;
- folosiţi fraze scurte;
- folosiţi exemple, analogii, metafore.
Limbajul corpului:
- fiţi degajaţi, relaxaţi (tensiunea se transmite ascultătorilor);
- mişcaţi-vă dinamic, dar nu vă agitaţi;
- păstraţi un contact vizual adecvat cu interlocutorii;
- zâmbiţi, zâmbiţi;
- mimică: amabilitate, interes, deschidere;
- folosiţi mâinile, braţele pentru a conferi mai multă putere de convingere cuvintelor;
- evitaţi să îndreptaţi arătătorul spre alte persoane (poate fi interpretat ca semn de
agresivitate);
- utilizaţi gesturi ample, lente, deschise;
- staţi drept, puternic, degajând siguranţă şi stabilitate;
- evitaţi ţinerea mâinilor în buzunare;
- îmbrăcaţi-vă îngrijit, adecvat;
- nu exageraţi (nu daţi dovadă de teatralism).
Efectele emoţionale:
- vorbiţi cu plăcere, cu entuziasm, convinşi de tema prezentată;
- cunoaşteţi-vă vocea, îndrăgiţi-o;
- automotivaţi-vă;
- preţuiţi emoţia (tracul) ca sursă de putere;
- credeţi în succesul dumneavoastră;
- acceptaţi-vă greşelile ca şansă de a învăţa;
- lăudaţi-vă în forul dumneavoastră interior pentru prezentare.

! Antrenamentul este foarte important pentru evoluţia personalităţii: Exersaţi:

Vorbirea – oamenii nu vorbesc suficient de clar şi de inteligibil fiindcă nu au învăţat să

deschidă suficient gura, să respire, să articuleze;
Pauzele şi accentuarea – citiţi regulat şi cu voce tare texte, poezii, făcând pauze,
pronunţând clar şi inteligibil;
Folosiţi comparaţii în locul unor explicaţii lungi – exemplu: scump ca…., convenabil ca
…, înalt ca …, inteligent ca …, convingător ca …;
Mimica – observaţi-vă expresia feţei în oglindă: ochii, srâncenele, gura; relaxaţi-vă în mod
conştient musculatura feţei; exersaţi o expresie caldă, calmă, prietenoasă, entuziastă; priviţi alte
fizionomii, analizaţi-le;
Gesturile, poziţia corpului – analizaţi-vă gesturile: care vă plac, care nu; analizaţi gesturile
altora, comparaţi-vă;
Poziţia centrală – dacă aveţi trac, staţi stabil pe ambele picioare şi deplasaţi-vă greutatea de
pe un picior pe altul astfel încât să aveţi senzaţia de echilibru şi de centrare a corpului; inspiraţi
adânc, duceţi aerul până la abdomen, expiraţi lent.

Blocaje ale comunicării

 Care sunt factorii care induc blocaje în comunicare?
 Teama faţă de interlocutor;
 Emotivitatea (temperament);
 Dezinformarea;
 Tulburări de limbaj;
 Întreruperi ale interlocutorului;
 Ambianţa (zgomote, mobilier);
 Starea de sănătate (oboseala fizică / intelectuală);
 Stresul;
 Lipsa de interes;
 Necunoaşterea exactă a limbii;
 Cod lingvistic restrâns (complex de inferioritate, …);
 Lipsa flexibilităţii şi deschiderii faţă de dialog (inflexibilitate);
 Lipsa feed-back-ului;
 Inadecvarea mesajului la particularităţile celui cu care se vorbeşte;
 Carenţe la nivelul competenţelor (ştiinţifice şi pedagogice);
 Lipsă de respect reciproc;
 Intoleranţă;
 Atitudine negativă;
 Competenţe comunicaţionale deficitare (referitoare la o limbă străină);
 Conflictul intergeneraţional;
 Dezinteresul pentru formare continuă;
 Bagajul liminal de cunoştinţe (structuri cognitive deficitare);
 Supraaglomerarea;
 Infailibilitatea liderului;
 Rigiditatea;
 Conservatorismul;
 Conflictul cognitiv (ideea mea este cea mai bună, modelele mele sunt cele mai bune, etc.);
 Conflictul generat de valori, atitudini, modele culturale şi comportamentale;
 Autoritarismul;
 Violenţa fizică şi verbală;
 Imaginea de sine negativă.

COMPONENTELE UNEI SCHEME CLASICE DE COMUNICARE

Ce înseamnă „comunicare”?
Comunicare înseamnă:
 Transmitere de informaţii;
 Relaţionare;
 Independenţă;
 Curaj;
 Afectivitate;
 Feed-back eficient;
 Parteneriat.

Schema de comunicare:
Conditiile comunicării eficiente:
Emiţătorul:
- formulează clar mesajul;
- utilizează un limbaj accesibil;
- este bine informat ştiinţific;
- foloseşte mai multe forme de comunicare;
- asigură un climat educativ stimulativ.
Receptorul:
- are capacităţi de receptare/înţelegere;
- posedă informaţii ancoră;
- este motivat pentru activitate;
- realizează un feed-back eficient;
- decodifică mesajul pedagogic.
Feed-back-ul:
- să fie obiectiv;
- să vizeze o situaţie concretă;
- să se manifeste imediat după receptare;
- să nu fie impus;
- să fie bine intenţionat;
- să se adreseze direct emiţătorului;
- să exprime aşteptările şi sentimentele receptorului.

Cum poate fi comunicarea?

I. După relaţia dintre emiţător şi receptor, comunicarea poate fi:
 Comunicare unidirecţională;
 Comunicare bidirecţională.

II. După sensul comunicării, acesta poate fi:

 Comunicare pe verticală: ascendentă sau descendentă;
 Comunicare pe orizontală;
 Comunicare oblică (diagonală).

III. După forma mesajului, comunicarea poate fi:

 Comunicare orală;
 Comunicare scrisă;
 Comunicare mimicogestuală.
 COMUNICAREA SCRISĂ:
Elaborarea unei scrisori:
Pasul 1: vizează răspunsul la trei întrebări:
- Este oportună comunicarea scrisă?;
- Cine va citi scrisoarea?;
- Ce reacţii aştept în urma citirii mesajului?
Pasul 2: vizează:
- clarificarea şi sistematizarea ideilor;
- organizarea materialului.
Pasul 3: vizează:
- întocmirea ciornei;
- redactarea scrisorii;
- revizuirea şi finalizarea mesajului.

Mijloace specifice limbajului scris:

 reguli gramaticale;
 semne de ortografie şi punctuaţie;
 modul de aşezare în pagină;
 modul de frazare;
 aspectul grafic / caligrafic.

TRĂSĂTURI:
 Claritate;
 Corectă din punc de vedere ştiinţific (argumentată) şi gramatical;
 Concretă ca adresabilitate;
 Să fie prezentată logic pe puncte vizate.
! O formă specifică a comunicării scrise este CV-ul.

CURRICULUM VITAE:
 Să fie succint (nu mai mult de două pagini);
 Să fie redactat într-o formă grafică bună (spaţii libere între paragrafe, sublinierea
subtitlurilor, spaţii de margine, caractere uşor de citit, semne grafice de atenţionare);
 Corect din punct de vedere gramatical;
 Bine structurat pe capitole;
 Complet.

STRUCTURA CV-ULUI:
1. Numele şi prenumele:
2. Adresa:
3. Data naşterii:
4. Locul naşterii:
5. Statutul marital:
6. Educaţie (studii) (în ordine invers cronologică):
7. Experienţă profesională:
8. Activităţi conexe (formator, metodist, responsabil de comisie…):
9. Aptitudini (limbi moderne, PC):
10. Hobbz-uri:
11. Recomandări (referinţe):
12. Data completării:
MUNCA IN ECHIPA

Pentru anumite lucrări care necesita un număr mai mic de muncitori decât cel al unei
formaţii de lucru, se constituie, după caz, echipe a căror activitate este coordonata de unul dintre
muncitori.
Seful de echipa are rolul de a organiza si conduce activitatea de reparatii încredinţata, de a
utiliza cu maximum de eficienta economica resursele materiale si umane, de a munci si de a
mobiliza colectivul de muncitori din echipa pentru îndeplinirea exemplara a sarcinilor. In acest
scop, seful de echipa are o serie de atribuţii si răspunderi apropiate de cele ale unui maistru,
bineînţeles intre anumite limite de competenta.
Principalele atribuţii si răspunderi ale muncitorului care este sef de echipa sunt următoarele:
 organizarea locului de munca si pregătirea condiţiilor de lucru;
 repartizarea lucrărilor pe fiecare executant;
 supravegherea executării operaţiilor pe întreg timpul desfasurarii lucrărilor;
 organizarea aprovizionării locului de munca cu materiale, piese de schimb, desene, fise
tehnologice si alte documentaţii tehnice, precum si cu scule, dispozitive, aparate de
măsura si control necesare executării si verificării lucrărilor si operaţiilor;
 încadrarea in normele unui consum optim de materii prime, materiale, energie si
combustibili stabilite pentru fiecare lucrare;
 recuperarea si valorificarea deşeurilor;
 urmărirea îndeplinirii sarcinilor de munca de câtre fiecare muncitor din echipa si pe
întreaga echipa si raportarea operativa câtre structurile superioare a stadiului realizării
programului de reparatii – întreţinere;
 executarea unor operaţii complexe, lucrări de montaj, întreţinere, reparatii, reglaje si
manevre ale utilajelor;
 urmărirea aparaturii de măsura si control, precum si a altor operaţii care necesita înalta
calificare si experienţa, asigurându-se prin aceasta folosirea întregii capacitaţi de munca
a echipei pe care o conduce;
 urmărirea respectării riguroase de câtre executanţi a tehnologiilor de reparatii si a
instrucţiunilor privind exploatarea si întreţinerea mijloacelor si uneltelor de producţie;
 instruirea muncitorilor din echipa asupra modului de realizare a lucrărilor, executarea
directa a unor operaţii sau manevre cu grad de dificultate ridicat, pana la însuşirea
acestora de câtre muncitorii din subordine;
 controlul permanent al calităţii lucrărilor executate de muncitorii echipei, pentru a
asigura parametrii calitativi prevăzuţi in documentaţiile tehnice si in scopul prevenirii
abaterilor de la prescripţiile acestora;
 oprirea executării lucrărilor in cazul unor abateri grave de la normele de calitate,
informând despre aceasta structurile superioare;
 asigurarea folosirii complete a zilei de munca de câtre toţi muncitorii echipei;
 adoptarea de masuri pentru eliminarea cauzelor care determina nerealizarea normelor de
munca;
 asigurarea desfasurarii activităţii de întreţinere si reparatii in deplina securitate si
realizarea integrala a masurilor de protecţie a muncii;
 interzicerea participării la lucru a muncitorilor in stare de ebrietate, oboseala, sau fara
echipament corespunzător, acordarea primului ajutor in caz de accident, anunţarea
imediata a organelor ierarhice superioare;
 înlăturarea cauzelor generatoare de pericol pentru securitatea muncii;
 sesizarea cauzelor care duc la poluarea mediului înconjurător si prevenirea acestora.
In cadrul acestui modul au fost identificate următoarele obiective ale cadrului tehnic cu
atributii PSI, obiective menite sa garanteze o buna desfăşurare a lucrului in echipa:
 Sa identifice membrii echipei si rolurile lor in activitatea de grup bazându-se pe
informaţii si instrucţiuni despre obiectiv, cerinţe de performanta si proceduri;
 Sa contribuie la planificarea activităţii prin furnizarea intr-un mod optim a informaţiilor
si sugestiilor;
 Sa utilizeze forme de comunicare corespunzătoare activităţii.
  Sa ceara acordarea de asistenta in desfăşurarea activităţii, unde este necesar;
 Sa aducă o contribuţie la obţinerea rezultatelor cerute.
 Sa discute problemele si sa le rezolve printr-un proces agreat si acceptat.

Motto:
”Puterea unei echipe stã în oamenii care o formeazã şi care lucreazã împreuna. Ei au capacitatea de
a face faţã unor situaţii dificile (ca de exemplu scãderea eficienţei) dacã li se oferã suficient timp,
încurajare şi libertatea de a lucra asupra soluţiilor. Dezvoltarea echipei în cel mai bun sens înseamnã
a crea oamenilor oportunitatea de a se întâlni pentru a împãrtãşi ideile, experienţele, plângerile şi
pentru a lucra împreuna la rezolvarea problemelor lor şi la atingerea scopurilor comune.
W. Dyer “Team Building: Issues and Alternatives “

Fazele procesului de formare şi organizare a echipei:

In ceea ce priveste lucrul si functionarea in cadrul unei echipe, au fost identificate

urmatoarele faze, corespunzatoare fiecarei etape din proces.

FAZA 1: FORMAREA ECHIPEI

1. Nerãbdare, anumite aşteptãri şi optimism
2. Mândria de a fi fost ales;
3. Sentimentul iniţial al solidaritãţii cu echipa;
4. Neîncredere, teamã şi nesiguranţã în ceea ce priveşte sarcinile de îndeplinit;
5. Încercarea de a defini activitãţile;
6. Încercarea de a defini un comportament acceptabil;
7. Decizii care se referã la datele care vor fi colectate;
8. Nerãbdare în cursul discuţiilor de clarificare;
9. Discuţii privind problemele nerelevante;
10. Dificultate în identificarea problemelor relevante;
11. Plângeri legate de organizare şi barierele care ne împiedicã sã abordãm diverse
probleme.

FAZA 2: FURTUNA (CEARTA)

1. Fiecare membru crede cã numai el identificã corect problema şi metodele de
rezolvare;
2. Schimbarea completã de atitudine în ceea ce priveşte sentimentele faţã de echipã şi
şansele de reuşitã ale proiectului;
3. Îngrijorarea în ceea ce priveşte tensiunea apãrutã în grup şi rivalitatea;
4. Discuţii privind acceptarea punctelor esenţiale;
5. Membrii echipei iau poziţii defensive, se împart în tabere;
6. Se îndoiesc de înţelepciunea acelora care au iniţiat proiectul şi au ales echipa/grupul;
7. Se definesc obiective nerealiste.

FAZA 3: NORMAREA (Elaborarea normelor)

 Sentimentul de a fi capabil sã fii critic în mod constructiv;
 Acceptarea calitãţii de membru al echipei;
 Sentimentul de unitate, spirit de echipã;
 Uşurarea cã lucrurile se îndreaptã în direcţia bunã;
 Încercarea de a obţine armonia prin evitarea conflictelor;
 Mai multã prietenie, încredere reciprocã; împãrtãşirea
 preocupãrilor proprii şi discuţii despre dinamica internã a grupului;
 Stabilirea regulilor de bazã ale grupului.

FAZA 4: MUNCA
 1. Sentimentul şi înţelegerea faptului cã suntem capabili sã facem faţã proceselor din
cadrul echipei;
2. Acceptarea punctelor slabe şi tari ale fiecãrui membru al echipei;
3. Mulţumire în ceea ce priveşte ritmul de lucru;
4. Sentimentul de dezvoltare personalã în cadrul echipei;
5. Sentimentul cã eşti capabil sã contribui la rezolvarea problemelor echipei;
6. Sentimentul unei strânse solidaritãţi cu echipa;
7. Cooperare eficientã;
8. Responsabilitatea colectivã pentru soluţie şi implementarea ei.

Cetãţenie: drepturi şi responsabilitãţi

În lucrãrile de specialitate, cetãţenia desemneazã mai mult decât simpla apartenenţã

recunoscutã în paşapoarte sau alte acte de identitate. Cum apartenenţa la o societate politicã
înseamnã nu doar recunoaşterea sa oficialã ci şi dreptul de a participa la viaţa civicã, cei mai mulţi
dintre autorii care s-au ocupat de aceastã chestiune folosesc o definiţie care integreazã trei termeni
cheie: apartenenţa, loialitatea şi participarea.

“Cetãţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniţi, pânã în ziua alegerilor, inclusiv”
Constituţia României, art. 34.

În spiritul acestei definiţii, cetãţenia înseamnã dreptul pe care o societate politicã îl conferã
membrilor ei de a participa la viaţa publicã.
Atributul principal al cetãţeniei este participarea la viaţa publicã. Fiecare cetãţean are dreptul
sã decidã ce rol sã-şi asume în viaţa politicã şi în ce mãsurã doreşte sã fie implicat în influenţarea şi
adoptarea deciziilor publice. Pentru a contribui constructiv şi eficient la soluţionarea politicilor
publice, a problemelor apãrute la nivelul comunitãţii locale, cetãţenii trebuie sã fie educaţi, capabili
de a emite o opinie şi sã fie animaţi de un real sentiment de angajare.
Cunoaşterea drepturilor şi responsabilitãţilor este un prim pas pentru a atinge acest ideal
democratic. Prin recunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor, cetãţenii devin executanţi ai voinţei
statului şi adoptã o atitudine de supunere faţã de autoritate.
Orice societate democraticã are obligaţia de a crea structurile constituţionale care sã
garanteze apãrarea drepturilor fundamentale şi sã creeze cetãţenilor cadrul optim de exercitare a
drepturilor şi responsabilitãţilor.

“Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au
obligaţiile prevãzute de acestea”.
- Constituţia României, art. 5

Drepturile omului pot fi clasificate în:

1. Drepturi pozitive: sunt drepturile economice, sociale şi culturale, a cãror exercitare
presupune o intervenţie activã din partea statului, cum ar fi, spre exemplu, politica
socialã, dreptul la securitate, bunãstare, dreptul la educaţie, la folosirea limbii maternã
etc.;
2. Drepturi negative: sunt drepturile civile şi politice, a cãror exercitare presupune
limitarea intervenţiei statului ca, de exemplu: dreptul la viaţã, libertate, proprietate,
liberã exprimare, libertatea conştiinţei, a asocierii, a participãrii la viaţa politicã etc.
Recunoaşterea, apãrarea şi exercitarea drepturilor omului a generat multe probleme
controversate.
1. Existã frecvent situaţii în care drepturile unei persoane pot intra în conflict cu drepturile
alteia.
De exemplu, dreptul la viaţa privatã şi libertatea presei, dreptul la libera exprimare a
opiniilor şi dreptul celuilalt de a fi ascultat etc.
 1. Exercitarea drepturilor implicã şi obligativitate, deciziile individuale sau de grup
înseamnã şi asumarea responsabilitãţii. În acest sens se poate vorbi de o responsabilitate
colectivã. Spre exemplu, dreptul la vot presupune şi responsabilitatea votului.
2. Din punct de vedere moral ne putem întreba dacã dreptul la vot este doar un drept sau şi
o datorie.
În viaţa cotidianã cetãţenii trebuie sã acţioneze pentru:
1. A se asigura cã drepturile lor sunt respectate de cãtre Guvern şi ceilalţi membri ai
2. A se asigura cã, promovându-şi propriile drepturi nu încalcã drepturile altor cetãţeni.
Drepturile nu funcţioneazã izolat, nu sunt o proprietate a individului, ci existã numai în
mãsura în care sunt recunoscute de alţi cetãţeni ai societãţii şi de cãtre guvernanţi. Spre exemplu,
libertatea de exprimare este în egalã mãsurã un drept şi o responsabilitate. Acest drept asigurã:
1. Posibilitatea unei comunicãri reale, bazate pe dialog;
2. mai bunã înţelegere a valorilor promovate de alţi membri ai societãţii;
3. Identificarea unor soluţii pentru problemele comune;
4. Premizele unei participãri reale la viaţa publicã;
5. Obţinerea de informaţii necesare în viaţa de zi cu zi.
Reprimarea libertãţii cuvântului, chiar şi în cazurile de abuz, este o politicã nedemocraticã.
Cetãţenii unei societãţi democratice apãrã acest drept din convingerea cã, în cele din urmã,
discuţia publicã va aduce mai mult adevãr şi acţiuni civice eficiente. Blocarea afirmaţiei pe care azi
o consider jignitoare poate fi mâine o ameninţare a libertãţii mele de exprimare.

Cetãţenie europeanã
Prin politica sa, Uniunea Europeanã are în vedere crearea unei zone europene de libertate,
securitate şi justiţie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne,
indiferent de naţionalitate. În acelaşi timp, se desfãşoarã un amplu proces de implementare a unor
standarde comune în ceea ce priveşte controlul la frontierele externe ale Uniunii şi politicile de vize,
azil şi imigraţie.
Cetãţenii europeni beneficiazã de dreptul fundamental de a se deplasa şi de a se stabili unde
doresc. Carta Uniunii Europene cuprinde importante elemente de supranaţionalitate, în special în
legãturã cu cetãţenia europeanã şi consecinţele sale.
Astfel, se recunoaşte dreptul de vot oricãrui cetãţean al Uniunii şi dreptul de a fi ales în
cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, în oricare stat membru al Uniunii în aceleaşi condiţii
ca şi rezidenţii acelui stat. În acelaşi timp, toţi cetãţenii Uniunii Europene au dreptul sã circule liber
în spaţiul european, sã aibã acces la documente şi sã se adreseze Mediatorului european pentru
exercitarea dreptului de petiţionare.

APLICAREA NSSM si NPSI

Obligaţii generale ale angajatilor pe linie de SSM:

a) fiecare lucrător trebuie să-şi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi

instruirea sa, precum şi instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu
expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât
 şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului
de muncă;
b) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele
de transport şi alte mijloace de producţie;
c) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl
înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
d) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea
arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii,
uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
e) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă
despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
f) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoană;
g) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar,
pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii
de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
h) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi,
pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru
sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
i) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
j) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

Obligaţii specifice ale angajatilor pe linie de SSM:

AMENAJAREA LOCULUI DE MUNCĂ

- Amenajarea locului de muncă trebuie astfel realizata încât să asigure confort şi libertate de mişcare şi
să diminueze în măsură maximă posibilă riscurile de natură vizuală, mentală şi de poziţie de lucru;
- Posturile de muncă trebuie concepute şi amenajate astfel încât să permită unor persoane diferite
să realizeze o gamă diversă de sarcini de muncă, într-un mod confortabil şi eficace, la nivelul de
performanţe cerut. Amenajarea posturilor de muncă trebuie să permită adaptarea acestora la schimbări
de cerinţe şi situaţii ;
- Locul de muncă trebuie să permită o bună corelare între caracteristicile antropofuncţionale ale utilizatorilor
şi munca lor prin asigurarea posibilităţilor de reglare a diferitelor elemente componente ale acestuia.;
- Lucrătorii trebuie să aibă posibilităţi de modificare a poziţiei de lucru, în timpul activităţii ;
- Amplasarea locurilor de muncă trebuie să asigure accesul uşor şi rapid al utilizatorilor la locul lor de
muncă precum şi accesul uşor şi rapid al personalului de întreţinere la toate părţile echipamentului, la
poziţiile cablurilor şi la prizele electrice, fără întreruperea activităţii în desfăşurare sau cu o întrerupere
minimă ;
- Spaţiul de lucru trebuie să răspundă nevoilor de spaţiu personal, de comunicare între indivizi şi de
intimitate.
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII
- Conducerea firmei va planifica şi organiza activităţile de birou astfel încât activitatea zilnică în faţa
ecranului să alterneze cu alte activităţi. În cazul în care alternarea activităţilor nu este posibilă, iar sarcina
de muncă impune utilizarea ecranelor în cea mai mare parte a timpului de lucru, se vor acorda pauze
suplimentare faţă de cele obişnuite ;
- La locul de muncă, lucrătorii sunt obligaţi :
 să păstreze ordinea şi curăţenia,
 să recunoască şi să anunţe orice potenţial pericol ;
  să raporteze şi să înregistreze accidentele corect, complet şi clar ;
 să urmeze instrucţiunile de folosire pentru echipamentele şi pentru accesoriile din
birou ;
 să folosească metode aprobate şi sigure pentru ridicarea şi pentru manevrarea
obiectelor grele şi voluminoase;
 să studieze regulamentele şi regulile directoare pentru posturile ce implică
expunerea la un monitor al calculatorului.
- Având în vederea riscul de electrocutare prin atingere directă sau indirectă, orice intervenţie la
instalaţia electrică se va face numai de către electricieni autorizaţi ;
- Se va evita îndoirea sau strivirea cablurilor electrice de alimentare a echipamentelor.
(l) Conductorii electrici şi cablurile trebuie să respecte următoarele condiţii:
a) să nu prezinte risc de electrocutare la trecerea pe planul de lucru sau pe sol ;
b) să aibă o lungime suficientă pentru a se adapta la nevoile reale şi previzibile ale
utilizatorilor, inclusiv în cazul unei reamenajări a încăperii ;
c) să asigure accesul uşor iar întreţinerea să se efectueze fără întreruperea activităţii;
d) cablajul trebuie să corespundă întregului domeniu de reglare a planurilor de lucru ;
(2) Conductorii electrici nu vor traversa căile de acces fără a fi protejaţi împotriva deteriorărilor
mecanice ;
- Se vor anunţa fără întârziere defectele apărute la echipamente ;
- Echipamentele nefolosite se vor opri şi debranşa de la curent ;
- Este interzis a se introduce fişa (ştecherul) oricărui aparat electric în priză cu mâna udă
- Se vor citi şi însuşi de către fiecare lucrător instrucţiunile de folosire a oricărui echipament de
muncă existent în birou ;
- Echipamentele vor fi aşezate în locuri sigure, pe birouri sau pe mese;
- Pentru evitarea reflexiilor difuze se vor utiliza filtre antireflexie, aplicate pe suprafaţa ecranului;
- Utilizatorii echipamentelor de calcul trebuie să cunoască posibilităţile de reglare a echipamentului
şi mobilierului de lucru ;
- Se va stabili un program de verificare regulată şi întreţinere pentru echipamente, în colaborare cu
compartimentul abilitat să efectueze operaţii de verificare şi întreţinere;
- Toate prizele electrice trebuie să fie prevăzute cu contacte suplimentare pentru legarea la centura
de împământare sau la pământ ;
- Pentru prevenirea accidentelor în birouri este necesar un mobilier adecvat care să permită
încorporarea cablurilor electrice astfel încât să fie împiedicată agăţarea sau smulgerea acestora ;
- Este interzisă utilizarea unor obiecte improvizate pentru fixarea echipamentului de calcul ;
- Se vor utiliza cu deosebită atenţie echipamente precum maşina de tăiat hârtie sau copiatorul (raza
laser poate provoca orbirea iar unele componente sunt fierbinţi) ;
- Se va verifica dacă părţile periculoase ale maşinilor sunt prevăzute cu dispozitive de protecţie.
Este interzis a se lucra cu echipamente fără ca dispozitivele de protecţie de orice fel să fie montate
la locul lor ;
- Este interzisă folosirea copiatorului cu capacul deschis al compartimentului unde se introduce
documentul de copiat ;
- În fiecare birou se va afişa la loc vizibil planul de evacuare în caz de pericol ;
- Căile de acces spre spaţiile de evacuare vor fi păstrate libere de orice obiect sau echipament care
ar putea împiedica ieşirea lucrătorilor în caz de pericol ;
- Lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în principal în faţa monitoarelor sau a echipamentelor cu
ecran de vizualizare vor respecta următoarele reguli :
(1) Distanţele şi unghiurile de vedere trebuie să fie în raport cu cerinţele sarcinii de
muncă şi în conformitate cu poziţia de lucru standard ;
 (2) Pentru a păstra o poziţie de lucru confortabilă şi pentru a evita reflexiile şi efectul de
orbire, utilizatorul trebuie să încline, să basculeze sau să rotească ecranul, oricare ar fi
înălţimea ochilor deasupra planului de lucru ;
(3) Înălţimea optimă a centrului ecranului trebuie să corespundă unei direcţii de privire
înclinate între 10 şi 20° sub planul orizontal care trece la nivelul ochilor ;
(4) Înălţimea tastaturii trebuie să asigure în timpul utilizării un unghi între braţ şi antebraţ
de minimum 90° ;
(5) În poziţie aşezat, distanţa dintre planul de lucru şi suprafaţa de şedere trebuie să fie
cuprinsă între 200 şi 260 mm ;
(6) Ecranul, suportul de documente şi tastatura trebuie amplasate la distanţe aproximativ
egale faţă de ochii utilizatorului, respectiv 600 ±150 mm ;
(7) Videoterminalele vor fi astfel amplasate încât direcţia de privire să fie paralelă cu
sursele de lumină (naturală şi artificială) ;
(8) Posturile de muncă la videoterminale vor fi amplasate între şirurile de corpuri de
iluminat din încăperea de lucru ;
(9) Videoterminalele vor fi amplasate la distanţă faţă de ferestre ;
(10) Suprafeţele vitrate nu trebuie să fie situate în faţa sau în spatele utilizatorului ;
- Pentru evitarea producerii de incendii este interzis a se depozita materiale inflamabile pe coridoare
şi scări ;
- Se va rezerva un loc pentru prepararea băuturilor calde departe de punctul de lucru ;
- Se interzice consumul alimentelor pe masa suport a calculatorului sau deasupra tastaturii ;
- Pentru prevenirea incendiilor se vor respecta următoarele prevederi :
a) Căile de evacuare se vor păstra libere, pentru a putea fi folosite în caz de urgenţă;
b) Planul de evacuare va fi afişat la loc vizibil, instruindu-se fiecare lucrător cu
privire la sarcinile pe care le are de îndeplinit în caz de incendiu precum şi cu
modul de folosire a echipamentului de stingere a incendiilor ;
c) Se va preciza care este cea mai scurtă cale de evacuare şi ce alte căi pot fi folosite
dacă aceasta este blocată ;
d) În birouri este interzis fumatul precum şi utilizarea focului deschis. Fumatul este
permis numai în locuri special amenajate şi marcate corespunzător ;
e) Materialele inflamabile vor fi depozitate în magazii ventilate sau în dulapuri
metalice;
f) In vecinătatea echipamentelor tehnice se vor amplasa stingătoare cu praf şi bioxid
de carbon ;
g) Reluarea lucrului în spaţiile în care s-a acţionat cu bioxid de carbon se va face
numai după ventilarea suficientă a acestora ;
h) Se vor verifica periodic dispozitivele de alarmă şi extinctoarele;
i) Se vor organiza periodic antrenamente pentru evacuare în caz de incendiu.

Obligaţii generale ale angajatilor pe linie de PSI:

1. Intreg personalul unitatilor este obligat a cunoaste si aplica regulile de prevenire, combatere
si interventie in caz de incendiu, specifice locurilor de munca respective.
2. Locurile de munca cu pericol deosebit de incendiu si explozie, vor fi marcate vizibil, cu
tablite avertizoare specifice.
3. Toate locurile de munca cu pericol de incendiu sau explozie, vor fi dotate cu matetriale
adecvate, necesare localizarii si lichidarii incendiilor.
4. Persoanele care lucreaza in ateliere, depozite etc., prevazute cu hidranti interiori si materiale
de stingere a incendiilor, trebuie sa cunoasca pozitia si modul de folosire al acestora.
5. Caile de acces vor fi mentinute in perfecta stare de curatenie, interzicandu-se blocarea
 acestora, iar accesul la materialele de interventii (hidranti, stingatoare, panouri P.S.I. etc.)
vor fi mentinute, in permanenta, libere.
6. Se interzice utilizarea oricaror forme de improvizatii sau provizorate, la instalatiile electrice
sau la cele cu surse de foc deschis.
7. Se interzice folosirea conductorilor sau cablurilor electrice, neizolate sau suprasolicitate,
precum si a prizelor si intrerupatoarelor defecte. Aparatura electrica aflata sub tensiune nu se
va amplasa in apropierea materialelor combustibile. Nu se vor utiliza sigurante fuzibile
supradimensionate.
8. Sobele pentru incalzire sau cele utilizate in scopuri tehnologice, vor fi alimentate cu gaz prin
circuite fara improvizatii, a caror etanseitate se va verifica periodic.
9. La montarea sau utilizarea aparaturii si instalatiilor consumatoare de gaz, se vor respecta,
strict, obligatiile referitoare la obtinerea acordurilor, avizelor si autorizatiilor necesare
modificarii instalatiilor de gaze. Se vor utiliza numai aparatura si instalatii omologate, iar
instalarea acestora se va face numai de catre personal autorizat pentru astfel de lucrari.
10. Se interzice depozitarea in ateliere, hale, depozite, birouri etc. a materialelor usor
inflamabile si combustibile, ca de exemplu carpe, produse petroliere, material lemnos,
butelii cu gaze lichefiate etc., fara o utilizare imediata si strict necesara unui schimb de
lucru. Acestea se vor depune in locuri special amenajate. Lichidele inflamabile se vor pastra
numai in vase speciale inchise ermetic.
11. Nu se va lasa focul deschis, resouri sau aparatura electrica in priza sau lumanari aprinse, la
parasirea locului de munca.
12. La orice inceput de incendiu se va interveni cu materialele din dotarea locului de munca,
conform instructiunilor de utilizare date de fabricant, pentru fiecare tip de stingator:
stingator cu spuma, cu dioxid de carbon, cu praf si dioxid de carbon.
13. In raport cu felul si locul incendiului, se va interveni cu urmatoarele materiale:
- la materiale combustibile solide si lichide (cu exceptia carbidului si a varului nestins
si a altor substante ce intra in reactie periculoasa cu apa) – se vor utiliza stingatoare
cu spuma si apa de la hidranti;
- la instalatiile electrice si la substantele ce nu pot fi stinse cu apa si spuma – se vor
utiliza stingatoare cu praf si dioxid de carbon;
- la instalatiile electrice - se vor utiliza stingatoare cu dioxid de carbon; se interzice
utilizarea apei sau a stingatoarelor cu spuma.
14. Este strict interzisa utilizarea materialelor de interventie pentru cazuri de incendiu, in alte
scopuri, deteriorarea sau intretinerea lor necorespunzatoare.
15. In cazul izbucnirii unui incendiu, care nu poate fi stins imediat, cu mijloace proprii, se vor
anunta pompierii militari la telefon 112.
16. Periodic, odata cu instruirea pe linie de protectie a muncii, se va face si instruirea
personalului pe linia prevenirii si stingerii incendiilor.

Echipamente şi mijloace de protecţie individuală

Pentru asigurarea protecţiei personalului şi salvarea persoanelor periclitate de incendiu se

utilizează următoarele mijloace:

Nr. PROTECŢIA ASIGURATĂ ŞI CARACTERISTICILE

MIJLOACE
crt PRINCIPALE
Costum de protecţie Protecţia contra apei, masa 1,6 kg
1
contra apei
2 Costum anticaloric Protecţia a apropierea normală până în vecinătatea surselor
aluminizat tip radiante foarte intense de căldură, în contact accidental cu
apropiere normală flăcările.
(AN) Bluză, pantaloni, glugă detaşabilă cu cască interioară din
textolit şi vizor duplex antisol fumuriu, mănuşi cu un deget,
Nr. PROTECŢIA ASIGURATĂ ŞI CARACTERISTICILE
MIJLOACE
crt PRINCIPALE
cizme scurte, masa 7 kg.
Protecţia la pătrunderea normală în culoare de flăcări sau
Costum anticaloric incinte de până la 250 °C, contact caloric intermitet, atmosferă
aluminizat tip irespirabilă.
3
pătrundere normală Bluză cu glugă ataşată, locaş pentru aparatul de respiraţie şi
(PN) vizor duplex metalizat (reflexie 90%), pantaloni, mănuşi cu
un deget, cizme scurte, mas 10 kg.
Protecţie la apropiere uşoară până la 2-3 m de sursele radiante
Costum anticaloric puternice, cu evitarea contactului caloric.
4 aluminizat tip Haină lungă până la genunchi, glugă detaşabilă cu cască
apropiere uşor (AU) interioară din textolit şi vizor duplex antisol, cizme înalte
până la şold, mînuşi cu un deget, masa 7 kg.
Protecţie la pătrunderi grele în flăcări pe durate scurte sau în
Costum anticaloric incinte încălzite peste 250 °C , atmosferă iresponsabilă.
5 aluminizat tip Combinezon având glugă cu cască interioară şi vizor
pătrundere greu (PG) metalizat, locaş pentru aparatul de respiraţie şi cizme, mănuşi
cun deget, masa 15 kg.
6 Cască fără vizor Protecţie contra impactului; Masa 600g.
Protecţia împotriva impactului, apei, căldurii flăcărilor
Cască cu vizor şi
7 Glugă impermeabilă şi vizor din stiplex încorporate în cască,
glugă
masa 1,2 kg
Protecţia împotriva gazelor, vaporilor şi aerosolilor cu
acţiunea nocivă, asupra căilor respiratorii şi digestive, feţei şi
ochilor.
Câmp vizual cca 85%, masa circa 530g.
Filtru tip CF4 racordat direct la mască prin tub gofrat, reţine
Mască din cauciuc cu
fumul, aerosoli şi diverse substanţe chimice (acid cianhidric,
8 bretele (tip M-74) cu
clor, oxizi de azot); Filtru tip EO-13 racordat de mască prin
cartuşe
tub gofrat, reţine numai oxidul de carbon, până la creşterea
greutăţii cu 40g.
Jena de respiraţie cca 23mm H 2O la tiă CF-4 şi 14 mm H 2O la
EO-13
Masa cca 320 g la tip CF4 şi 740 g la tip EO-13.
Aparat de respiraţie Protecţia aspiraţiei pe durate scurte şi mijlocii în medii nocie
9 izolant cu aer Durata de utilizare 60 min
comprimat Dimensiuni 600x270x120 mm; Masa 14 kg (cu 2 butelii)
Protecţia respiraţiei pe durate lungi în medii nocive
Aparat de respiraţie
10 Durata de utilizare 100 min
izolant cu oxigen
Dimensiuni 360x300x130; Masa 2,5 kg (cu 1 butelie)
Asigură lucrul la înălţime
Centură de siguranţă
11 Lungimea 1300 mm; lăţimea 85 mm
tip pompier
Forţa de susţinere 800 kg; masa 1 kg
Protecţia împotriva apei, noroiului şi obiectelor
Cizme de protecţie cu Confecţionate in cauciuc poliizoprenic cu tălpi având branţ
12
tălpi neperforabile metalic
Înălţime 40 cm; masa 2,4 kg
Coardă din relon Lungimea 25m, diametrul 12 mm, masa 2,1 kg
13
pentru salvare (tip S)
Cordiţe din relon Lungimea 25m, diametrul 10 mm, masa 1,7 kg
14
pentru salvare (tip S)
Nr. PROTECŢIA ASIGURATĂ ŞI CARACTERISTICILE
MIJLOACE
crt PRINCIPALE
Dimensiuni 155x85x13
15 Cârlig de siguranţă
Sarcina utilă 300daN; masa 200g
Înălţimea de acţionare 18-20 m
Coborâtor cu role de
16 Viteza de coborâre 1,5-2 m/s
frânghie
Masa 41,8 kg (fără cordiţă şi cârlig de siguranţă)
Salvarea persoanelor din clădiri înalte
17 Coş de salvare
Diametrul 540 mm, înălţimea 1050m, masa 8 kg
Asigură suspendarea şi prinderea la înălţime a mijloacelor de
Cadru universal de
18 salvare
salvare
Dimensiuni 1000x700x500mm; masa 2,5 kg/m
Salvarea persoanelor din clădiri înalte
Tub expandabil de
19 Lungimi ale tronsoanelor 20; 10 şi 2,5 m
salvare
Lăţimea aplatisată 800 mm; masa 2,5 kg/m
Pernă pneumatică de Suprafaţa 36 m2 (6x6 m)
20
salvare Înălţimea în stare umflată 2m
Pernă pneumatică de Suprafaţa 80 m2 (8x10 m)
21
salvare PS 80/4 Înălţimea în stare umflată 4m
Înălţimea de ridicare 24 cm
Minipernă Sarcina maximă de ridicare 13,5 t
22 pneumatică pentru Dimensiunile 520x470x25 mm
ridicat Presiunea de lucru 6 bar, de la butelii de aer comprimat (250
bar) cu reductor de presiune
Presiunea de lucru 350 bar
Distanţor hidraulic Forţa de deschidere sau închidere a braţelor 1500daN
23 acţionat de o pompă Dimensiunile 850x250x250 m
cu dublu efect Presiunea maximă dezvoltată de pompă 500 bar
Acţionarea pompei manuale sau de picior

TERMINOLOGIE. CLASIFICARI UTILIZATE IN LEGISLATIE SI

NORMATIVE TEHNICE SPECIFICE APARARII IMPOTRIVA INCENDIILOR
 Acoperiş-parte a construcţiei care o închide faţă de exterior, peste ultimul nivel construit.
Poate fi tip:- terasă

- cu şarpantă

Antideflagrant – sistem de protecţie destinat echipamentelor electrice capabil să le confere

capacitatea de a rezista la reacţia unui amestec exploziv pătruns în interiorul echipamentelor fără ca
ele să sufere avarii şi fără să permită efectelor exploziei a se manifesta în exterior. Carcasele
echipamentelor electrice cu protecţie antideflagrantă se clasifică în două grupe: antigrizutoasă
(folosită la lucrările miniere) şi antiexplozivă( utilizată în sectoarele industriale unde există
pericolul apariţiei unor zone sau medii explozive).
Antiexploziv (antiex) – sistem de protecţie constând dintr-un complex de măsuri tehnice,
constructive şi de exploatare specifice, destinat să asigure funcţionarea în condiţii de siguranţă a
utilajelor, a instalaţiilor, a aparatelor şi a proceselor tehnologice, precum şi a construcţiilor şi a
instalaţiilor edilitare aferente care sunt utilizate în medii cu pericol de explozie sau adăpostesc
proces ce generează medii explozive. Condiţiile de proiectare şi realizare a instalaţiilor tehnologice,
utilitare şi de amenajare antiexplozivă ale construcţiilor sunt reglementate strict prin standarde şi
norme de proiectare şi exploatare specifice fiecărei categorii.
Antifoc – element de construcţie, dispozitiv sau produs destinat limitării propagării
incendiilor şi a efectelor distructive ale acestora.
Antigrizutos – caracteristică a unui utilaj sau sistem acţionat electric prevăzut cu dispozitive
speciale de protecţie ce îi asigură folosirea, fără pericol de explozie, în minele de cărbuni cu
emanaţii de grizu (amestec natural gazos, inflamabil şi explozibil, în care predomină metanul).
Antipirene– inhibitori de flacără formaţi din compoziţii ignifuge care se aplică pe produsele
combustibile pentru a le conferi proprietatea ca, imediat după îndepărtarea sursei de aprindere,
propagarea flăcării în masa lor să se încetinească sau să înceteze. Antipirenele se aplică materialelor
combustibile prin înglobarea în masă, prin acoperire sau prin acţiune chimică şi, de regulă, nu
trebuie să modifice caracteristicile fizico-mecanice: nu schimbă culoarea, nu sunt toxice sau
higroscopice şi au calităţi antiseptice; acţionează ca inhibitori prin: formarea unui strat de spumă
absorbant al distilatelor combustibile; formarea prin topire a unui strat barieră pentru flăcări;
descompunerea în gaze inerte care diluează amestecul combustibil; reducerea cantităţilor de
distilate gudronoase şi favorizarea producerii unei cantităţi sporite de reziduu carbonos cu mare
stabilitate la aţiunea focului.
Antistatic– caracteristică intrisecă a materialelor de a nu acumula electricitatea statică.
Proprietatea este avută în vedere mai ales la materialele utilizate în medii cu pericol de explozie.
Aprindere ( aprinderea termică) – iniţierea arderii unui material combustibil ca urmare a
proceselor de accelerare a reacţiei de oxidare (încălzire) până la declanşarea arderii.
Aprindere inductivă – aprinderea unei substanţe (material, amestec) sub acţiunea radiaţiei
calorice.
Aprindere spontană – Vezi autoaprindere.
Aprinzător – sistem mecanic, chimic, electric sau electronic folosit pentru aprinderea
controlată a substanţelor sau a amestecurilor combustibile.

Aprinzibilitate – însuşirea unor corpuri de a arde cu flacără atunci când vin în contact cu o
sursă termică exterioară.
Arc electric – descărcare electrică accidentală sau dirijată între doi electrozi-conductori
aflaţi într-un mediu izolant. Este folosit în general ca sursă de temperaturi înalte (câteva mii de
grade) şi lumină intensă. Poate constitui o frecventă sursă de iniţiere a incendiilor, dacă descărcarea
se produce accidental, în apropierea unui mediu combustibil.

Ardere (combustie) – reacţia de combinare a unui material cu oxigenul, însoţită de degajare

de căldură şi, în general, de emisie de flăcări şi / sau incandescenţă şi/sau emisie de fum. Arderea
este posibilă numai în condiţiile existenţei a trei factori: prezenţa combustibilului, prezenţa
comburantului, amorsarea reacţiei prin realizarea energiei de aprindere sau prin sursă de foc.
Arderea are loc, de regulă, în fază gazoasă. După viteza de reacţie dintre oxigen şi combustibil,
arderea se clasifică în: ardere lantentă, normală sau uniformă şi ardere rapidă. După tipul de reacţie
se deosebesc arderi complete (combustibilul reacţionează total, dezvoltând ca produşi de ardere
CO2, SO2, vapori de apă, azot şi doar în cantităţi mici alte substanţe) şi arderi incomplete (cantitatea
de oxigen este mai mică decât valoarea teoretică, substanţa combustibilă nu arde în întregime,
rezultând ca produse de ardere: CO, alcooli, cetone, aldehide, cocs, compuşi organici complecşi);
arderea incompletă are loc şi atunci când există un amestec neomogen al aerului cu gazul
combustibil.

Ardere cu incandescenţă – combustie fără flacără a unui material combustibil solid însoţită
de emisie de lumină . Vezi şi Jar.

Ardere generalizată – proces de ardere ce are loc în toată masa materialului combustibil, cu
degajare intensăde: căldură, lumină, fum.
Ardere lentă – combustie în care reacţia dintre oxigen şi combustibil are loc cu viteză
redusă, cu creştere de temperatură perceptibilă şi fără emisie de lumină. Se produce, de regulă, în
interiorul materialelor poroase, bune izolatoare termice.
Ardere mocnită – combustie fără flacără a materialelor ce rămân în stare solidă în timpul
reacţiei, chiar dacă produsul arderii este, parţial sau total, un gaz. Termenul înlocuieşte pe cel vechi
de „igniţie”.
Ardere normală ( uniformă) – combustie ce se propagă cu viteză relativ redusă (de la
câţiva centimetri la 1 m/s,) caracterizată printr-o transmitere de căldură şi o propagare destul de
uniformă, din aproape în aproape, prin centrii activi. Are loc, în general, în spaţii deschise, unde
accesul oxigenului spre zona de combustie se face în mod constant.
Ardere ultrarapidă (detonaţie) – arderea amestecurilor combustibile, ce se propagă cu
viteză supersonică (de ordinul kilometri/secundă) şi care este însoţită de o undă de şoc
caracteristică.
Arie(construită şi desfăşurată) – suprafaţă orizontală a construcţiei, delimitată de elemente
perimetrale.Aria construită (Ac) este delimitată de feţele exterioare ale pereţilor de închidere
perimetrali la nivelul soclului (planul de contact cu terenul), iar aria desfăşurată (Ad.) a unei
construcţii reprezintă suma ariilor construite a tuturor nivelurilor acesteia, subterane şi supraterane,
delimitate de feţele exterioare ale pereţilor de închidere perimetrali ai fiecărui nivel.
Arson – termen de origine engleză, intraductibil, ce desemnează cauzele incendiilor
provocate prin acţiuni criminale.
Atmosferă explozivă – amestecul aerului cu substanţe combustibile sub formă de gaze,
vapori sau pulberi, în proporţii care, sub impulsul unei surse de aprindere, determină o ardere care
se propagă în mod violent la întregul volum.
Atrium (patio, curte de lumină) – incintă închisă din interiorul unei construcţii, delimitată pe
un sau mai multe laturi de cel puţin patru niveluri ale construcţiei.Atriumurile pot fi acoperite sau
neacoperite.

Autoaprindere – fenomen de declanşare a procesului de ardere prin încălzirea sau

autoîncălzirea unei substanbţe combustibile până la valoarea temperaturii de autoaprindere
specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere. După natura proceselor sau
reacţiilor ce produc autoîncălzirea se definesc autoaprinderi de natură chimică, fizico-chimică şi
biologică. Fenomenul autoaprinderii prin autoîncălzire generează incendii în stare ascunsă, apariţia
şi dezvoltarea lor fiind favorizată de o serie de factori (umiditate, aerare, prezenţa unor impurităţi,
grad de concasare etc.).
Autoaprindere de natură biologică – aprinderea unor produse vegetale (furaj, borhot,
rumeguş de lemn, tutun, tăiţei de sfeclă etc.) sau a unor produse de natură animală (lână, păr, etc.),
care, sub influenţa acţiunii microorganismelor generează reacţii chimice şi/sau fiziologice ce produc
cantitatea de căldură necesară declanşării procesului de ardere.
Autoaprindere de natură chimică – aprindere spontană a unor substanţe la contactul cu
oxigenul din aer, apă sau compuşi organici, cu care majoritatea substanţelor nu reacţionează în
condiţii normale. Deosebit trei grupe:
substanţe ce se aprind spontan în contact cu aerul, la temperatură normală (substanţe piroforice) –
fosfor, metale alcaline etc.;
substanţe care, în condiţii normale, reacţionează violent în contact cu apa (carbura de calciu-carbid,
metale alcaline etc.);
oxidanţi şi peroxizi care se aprind violent în contact cu substanţe organice (cloratul de potasiu în
contact cu acidul oxalic, acidul azotic şi sulfuric în contact cu materiale celulozice etc.).
Autoaprindere de natură fizico-chimică – aprindere de substanţe combustibile stimulată
atât de procese chimice, cât şi de factori de natură fizică (suprafaţă specifică, grad de aerare, izolare
termică faţă de mediul exterior, prezenţa unor impurităţi). Exemple tipice: cărbune, azotat de
amoniu, uleiuri, bumbac.
Avertizor– aparat sau dispozitiv ce produce un anumit semnal prin care se evidenţiază un
pericol, o avarie (la un sistem tehnic etc.)
 Barieră de flăcări– dispozitive, substanţe sau materiale care, prin dispunerea elementelor
componente, împiedică propagarea flăcărilor între două medii, prin obstacole de forme şi
dimensiuni adecvate, protejând astfel spaţiile sau instalaţiile adiacente.
Buton de semnalizare manuală – dispozitiv pentru declanşarea manuală a unui semnal de
incendiu care se amplasează în apropierea locurilor cu pericol de incendiu şi care transmite
semnalul la centrala de semnalizare a incendiilor.

Cale de acces – drum, alee, culoar prevăzut a permite accesul rapid al personalului şi al
mijloacelor de intervenţie.
Cale de circulaţie (comunicaţie) pentru intervenţie – porţiune de teren, drumuri,
corespunzător amenajate pentru circulaţia şi intervenţia autospecialelor de intervenţie la incendii,
permiţând accesul fără obstacole şi pe distanţe cât mai scurte la construcţii, la depozite de substanţe
combustibile şi la surse de apă.
Cale de evacuare în caz de incendiu – spaţii cu circulaţie liberă care duc prin uşi,
coridoare, holuri, vestibuluri sau încăperi în exterior, la nivelul terenului, direct sau prin case de
scări, alcătuite corespunzător, prin terase, prin balcoane ori prin pasaje de evacuare. Nu se consideră
căi de evacuare: ascensoarele, trecerile prin uşi antifoc care se blochează (în poziţia închisă),
galeriile şi tunelurile prin care se transportă substanţe periculoase.
Capacitatea de evacuare a unui flux – numărul de persoane ce poate fi evacuat într-un
flux; se notează cu „C” şi are valoarea stabilită în funcţie de destinaţia clădirii, gradul de rezistenţă
la foc şi categoria de pericol de incendiu.
Categorie de pericol de incendiu – noţiune ce defineşte ansamblul operaţiilor unui proces
tehnologic sau al unor activităţi, avându-se în vedere caracteristicile de comportare la foc ale
materialelor şi ale substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate (inclusiv utilajele,
rafturile, paletele, ambalajele existente în spaţiile analizate). Zonele, încăperile, compartimentele de
incendiu, clădirile şi instalaţiile în aer liber se clasifică în cinci categoriide pericol de incendiu
(A,B,C,D,E) conform „Normelor tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia
la acţiunea focului”.
 Cauză de incendiu – fenomen sau complex de fenomene care preced incendiu şi, în condiţii
determinate (împrejurări), provoacă iniţierea arderii necontrolate a unor materiale sau a unui mediu
combustibil de la o sursă de energie termică numită sursă de iniţiere a incendiului.
Centrală de senalizare a incendiilor – apart multifuncţional, fiind un element component
al instalaţiei de de smenalizare a incendiilor şi care, în principal, asigură:
- telealimentarea detectoarelor de incendiu;
- semnalizarea optică şi acustică a stării de alarmă a detectoarelor de incendiu;
- semnalizarea optică şi acustică a defecţiunilor aferente unor elemente ale instalaţiei;
- acţionarea automată, prin comandă de la distanţă a unor instalaţii şi dispozitive de protecţie
împotriva incendiilor;
- afişarea alfanumerică şi/sau înregistrarea evenimentelor;
- teletransmiterea informaţiilor.

Clapetă antifoc – dispozitiv de închidere (obturare) rezistent la foc, montat pe tubulatura de

ventilare care străpunge un element de construcţie antifoc sau rezistent la foc (în poziţie normal
deschisă şi prevăzută cu acţionare automată şi manuală în caz de incendiu).

Clădire– construcţie supraterană alcătuită din fundaţii, pereţi, planşee, acoperiş şi alte
elemente de construcţie auxiliare (ferestre, uşi, scări) care serveşte la adăpostirea oamenilor,
animalelor, materialelor , a unor instalaţii sau utilaje, a unor servicii sau instalaţii publice etc.
 Clădire înaltă – construcţie civilă (publică) supraterană, la care pardoseala ultimului nivel
folosibil este situată la peste 28 m faţă de terenul (carosabilul adiacent) accesibil autovehiculelor de
intervenţie ale pompierilor pe cel puţin două laturi ale clădirii.
Atunci când ultimile niveluri sunt locuinţe de tip duplex sau triplex se ia în considerare numai
nivelul de acces din circulaţiile comune orizontale ale clădirii.
Nu sunt considerate clădiri înalte:
- construcţiile care nu sunt destinate să adăpostească oameni;
- clădirile civile (publice) la care deasupra nivelului limită se află un singur nivel ce ocupă
maximum 50% din aria construită a clădirii şi cuprinde numai încăperi pentru maşini ale
ascensoarelor, spaţii tehnice aferente construcţiei, circulaţii funcţionale;
- clădirile civile (publice) nominalizate în normativ.

Clădire foarte înaltă – construcţie civilă (publică) la care pardoseala ultimului nivel
folosibil este situată la înălţimea de 45 m, sau mai mult, măsurată .
 Clasa de combustibilitate – caracteristică a unui material sau element, exprimată prin
nivelul parametrilor specifici, determinaţi în urma unor încercări standartizate.
Clasă de incendiu – clasificare a incendiilor în funcţie de natura materialului sau a
substanţelor combustibile preznte în spaţiile afectate de incendiu şi care pot fi implicate în procesul
de ardere, astfel:
- clasa A – incendiu de materiale solide a căror ardereare loc cu formare de jar, cum sunt: lemn,
cărbuni, materiale textile, rumeguş , piele, produse din cauciuc, materiale plastice etc.;
- clasa B – incendii de lichide combustibile sau materiale solide care se topesc uşor, cum sunt:
benzină, petrol, alcooli, toluen, lacuri, vopsele, uleiuri, gudroane, ceară, parafină etc.;
- clasa C – incendii de gaze, cum sunt: hidrogen, metan, acetilenă, butan, gaz de sondă etc.;
- clasa D – incendii de metale, cum sunt: sodiu, potasiu, litiu, magneziu, titan, zinc, aluminiu şi
aliajele lor.
Clasă de pericol – clasificare a materialelor şi substanţelor depozitate în funcţie de aportul
pe care-l aduc la apariţia şi dezvoltarea incendiilor, precum şi de sensibilitatea lor la efectele
acestora. Lichidele combustibile se clasifică în funcţie de temperatura de inflamabilitate a vaporilor
în patru clase, astfel:
- clasa L.I: ti 280C;
- clasa L.II: 280 C ti 550 C;
- clasa L.III: 550C ti 1000C;
- clasa L.IV: ti 1000 C
Combustibilitatea materialelor şi elementelor de construcţii – capacitatea acestora de a
se aprinde şi arde în continuare, contribuind la creşterea cantităţii de căldură dezvoltată de incendiu.
În funcţie de comportarea la foc, materialele şi elementele de construcţii, pot fi incombustibile CO
(CA1) sau combustibile. Materialele şi elementele de construcţie combustibile se clasifică în clasele
de combustibilitate:
C1 (CA2a) – practic neinflamabile;
C2 (CA2b) – dificil inflamabile;
C3 (CA2c) – mediu inflamabile;
C4 (CA2d) – uşor inflamabile.
Compartiment de incendiu – construcţie independentă (instalaţie), precum şi construcţii
comasate sau grupate, amplasate la distanţele normate faţă de vecinătăţi, sau volum construit
compartimentat prin pereţi antifoc faţă de construcţiile (instalaţiile ) adioacente.
Comportare la foc – totalitatea schimbărilor fizice şi chimice intervenite atunci când un
material, produs sau ansamblu, este supus acţiunilor unui incendiu standard.
Concentraţie explozivă – cantitatea de substanţă combustibilă (pulbere, vapori, gaze)
conţinută într-o anumită cantitate de aer şi care are valoarea cuprinsă în intervalul limitelor de
explozie caracteristicile acelei substanţe.
Conductibilitate electrică– proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de curent
electric sub acţiunea unor tensiuni electrice. Conductibilitatea apei sau soluţiilor spumante creează
pericol de electrocutare pe timpul intervenţiilor.
Conductibilitate termică – proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de un flux de
căldură sub acţiunea unei diferenţe de temperatură.
 Condiţii de performanţă – exprimarea performanelor produsului prin criterii şi nivele de
performanţă ale acestuia, corespunzătoare exigenţelor (pretenţiilor) de siguranţă la foc a
utilizatorilor.
Construcţie (clădire) blindată – construcţie închisă supraterană în care activitatea se
desfăşoară numai la lumină artificială, având acoperiş şi pereţi de închidere perimetrală plini, în
care se prevăd numai goluri psihologice şi uşi de acces. Încăperile blindate cu aria construită (Ac)
mai mare de 700 m2 sunt considerate construcţii blindate.
Constructii - obiective construite supraterane (cu sau fara subsoluri ori demisoluri) sau
subterane, avand urmatoarele destinatii si functiuni:
- constructii civile (publice):
o pentru locuit

o administratie

o comert
o sanatate

o cultură

o cult

o invătământ
o sport
 o turism, etc;

- constructii de productie si / sau depozitare - pentru activitati specifice de baza sau

auxiliare, (hale, ateliere, depozite, etc.);
- constructii mixte – pentru diferite activitati civile (publice), de productie si/sau
depozitare, ori civile (publice) si de productie si/sau depozitare, inglobate in acelasi volum
construit.
NOTA : Constructiile agroindustriale si agrozootehnice se trateaza, dupa caz, prin asimilare cu
constructiile civile sau de productie ori depozitare, in functie de destinatiile acestora.
- construcţie (clădire) deschisă – construcţie descoperită sau acoperită tip „şopron”,
deschisă perimetral pe minimum 2 laturi ori delimitată de elemente neetanşe (plasă, trafor, etc.).
- construcţie (clădire) închisă – clădire acoperită şi închisă perimetral cu pereţi.
- construcţie (clădire) monobloc – construcţie închisă cu aria construită (Ac) de cel puţin
20.000m2 şi lăţimea mai mare de 72 m.
- construcţie subterană – construcţie realizată în întregime sub nivelul terenului
înconjurător (natural sau amenajat).
- construcţie (clădire) supraterană– construcţie realizată peste cota terenului înconjurător
(natural sau amenajat) şi care poate avea sau nu niveluri subterane.
Corp incandescent – material, element de construcţie, sursă de căldură cu temperaturi între
700 şi 15000 C. Starea de incandescenţă este proprie atât materialelor combustibile /cărbuni aprinşi,
jar etc.), cât şi incombustibile (metale, săruri, topituri etc.). Culoarea corpurilor incandescente se
schimbă în raport cu temperatura acestora astfel: roşu – 7000 C , vişiniu – 9000 C, vişiniu deschis –
10000 C, portocaliu închis- 11000 C, portocaliu deschis – 12000 C, alb – 13000C, alb deschis-
14000C, alb sclipitor – 15000C. Vezi şi Incandescenţă.
Corpuri încălzite şi supraîncălzite- corpuri caracterizate prin faptul că pot da naştere la
incendii fără intermediul flăcărilor, energia calorică de iniţiere a arderii fiind cedată substanţelor
combustibile din apropiere prin radiaţie, conducţie şi convecţie. Se deosebesc două categorii mari
de corpuri încălzite sau supraîncălzite: corpuri pasive- sunt intermediare între sursa de căldură şi
substanţa combustibilă, fără să producă energie calorică. De regulă, sunt bune conducătoare de
căldură (exemplu: corpurile metalice); corpuri active sunt surse, aparate şi instalaţii care produc sau
folosesc căldura, fiind capabile, în anumite împrejurări, să provoace incendii (exemplu: radiaţiile
solare, sobele, radianţii, instalaţiile de încălzire centrală sau locală etc.).
Corp de încălzire- element static al instalaţiei de încălzire (radiator, convector sau alte
corpuri similare) care transmite căldură spaţiului în care se găseşte prin convecţie naturală şi
radiaţie.
Corp radiant – corp ce emite radiaţii electromagnetice care depind de natura suprafeţei şi
de temperatura lui. Într-un incendiu pot fi distinse trei feluri de corpuri radiante:
- combustibil solid aflat în ardere mocnită (piroliză);
- corpuri solide care nu ard, dar sunt încălzite prin efectele combustiei altor corpuri;
- flăcările prin particulele incandescente pe care le includ.
Corp de iluminat – dispozitiv care serveşte la distribuirea, filtrarea sau transformarea
luminii lămpilor, constituit din piesele necesare pentru fixarea şi protejarea lămpilor, precum şi
pentru conectarea acestora la circuitul de alimentare.
Cortină de siguranţă – perdea metalică de mari dimensiuni care protejează antifoc golul
parţial ce separă scenele de sălile de spectacol ale teatrelor dramatice şi muzicale cu mai mult de
600 locuri. Cortina de siguranţă trebuie să depăşească marginile laterale şi superioare ale golului cu
minimum 0,5 m, să fie prevăzută la partea inferioară cu o talpă de etanşare, să coboare în maximum
40 secunde prin comandă automată şi manuală din cel puţin trei puncte diferite (încăperea formaţiei
civile de pompieri, camera troliului şi casa scenei), sp fie etanşă contra fumului şi să reziste pe o
parte şi alta, în poziţie coborâtă, la o presiune de 45N/m2 şi la o temperatură de 10000 C, fără a ţine
seama de acţiunea de stropire a drencerelor. Cortina de siguranţă se execută din materiale
incombustibile şi fără goluri sau deschideri şi trebuie să aibă o limită minimă de rezistenţă la foc de
90 minute.

Criterii de performanţă – condiţii în raport de care se evaluează îndeplinirea unei cerinţe

de performanţă.

Deflagraţie– ardere explozivă, în care descompunerea unei substanţe sau reacţiile chimice
între componenţii unui amestec se propagă cu viteză relativ mică de câţiva metri sau zeci de metri
pe secundă, sub viteza sunetului. Deflagraţia este iniţiată de acţiunea unei flăcări sau a unei scântei,
mai rar de un şoc mecanic, şi poate constitui cauza de producere a unui incendiu.
Degajament protejat – spaţiu construit închis destinat circulaţiei utilizatorilor, alcătuit şi
separat de restul construcţiei cu elemente de construcţie orizontale şi verticale incombustibile CO
(CA1) şi rezistente la foc conform normativului, astfel realizat şi echipat încât să nu fie inundat cu
fum un timp determinat, luat în considerare la stabilirea timpului (lungimii) de evacuare în caz de
incendiu.
 Demisol – nivel construit al clădirii având pardoseala situată sub nivelul terenului
(carosabilului) înconjurător cu maximum jumătate din înălţimea liberă a acestuia şi prevăzut cu
ferestre în pereţii de închidere perimetrală. Demisolul se consideră nivel suprateran al construcţiei.
Densitatea sarcinii termice - potential calorific total al unui spatiu, incapere, etc., raportat
la aria pardoselii luată in considerare (MJ / m2 ).
Densitatea sarcinii termice se determinã prin raportarea sarcinii termice la suprafata secţiunii
orizontale a spaţiului afectat de incendiu şi reprezintã un paramentru principal în aprecierea riscului
de incendiu.
Densitatea sarcinii termice (qs) se determina cu relatia:

qs=SQ [MJ/m²]
As
Deschideri pentru evacuarea fumului (desfumare) – goluri practicate în treimea
superioară a închiderilor perimetrale sau în acoperişul unei construcţii, astfel încât să permită
evacuarea fumului produs în caz de incendiu (permanent libere sau închise cu dispozitive care se
deschid automat în caz de incendiu).

Detector de explozie – utilizat pentru detectarea automată a exploziei. Acesta produce un

semnal, de regulă electric, în cazul sesizării unor modificări ale parametrilor mediului ambiant în
incinta în care este montat ca urmare a existenţei unei explozii. Detectorul de explozie este un
aparat cu timp de răspuns ultrarapid, sub 5 milisecunde, în scopul punerii în funcţiune, în mod
eficient, a instalaţiei de surprindere a exploziilor. Este realizat în diferite tipuri, în funcţie de
parametrul supravegheat (flacără, presiune, temperatură etc.).

Detetector de explozie de presiune – detector de explozie sensibil la presiune. Detectorul

de explozie de presiune este cel mai răspândit şi aplicabil în majoritatea cazurilor de suprapresiune.
 Detector de explozie optic – detector de explozie sensibil la flacără. Se utilizează cu
rezultate bune în mediu gazos, dar cu dificultăţi la detectarea iniţierii exploziilor în pulberi, mai ales
la concentraţii mari.

Detector de incendiu – detector care supraveghează în mod continuu sau la anumite

intervale de timp, un parametru fizic şi/sau chimic asociat incendiului, generând, de regulă, un
semnal electric la sesizarea unor modificări la locul de montare. Detectorul de incendiu este realizat
în diferite tipuri, în funcţie de parametrul supravegheat (căldură, flacără, fum, gaze de combustie,
radiaţii etc.) sau de zona de acţiune (punctual sau liniar).

Detector autonom de incendiu- detector de incendiu cu funcţionare independentă, care nu

face parte dintr-o instalaţie de semnalizare a incendiilor, nu se conectează la o centrală de
semnalizare. Aparatul conţine în carcasă toate elementele necesare pentru detectarea unui incendiu
şi emiterea unei alarme de incendiu. De regulă, sursa de alimentare constă dintr-un acumulator
(baterie) de 9 Vcc. La unele tipuri, alimentarea se face de la reţeaua de curent alternativ.
 Detector de căldură (temperatură) – detector sensibil la temperatură. În funcţie de răspuns
la parametrul supravegheat, detectoarele de căldură pot fi:
- maximale: semnalizează la atingerea unei valori prestabilite a temperaturii;
- diferenţiale: semnalizează la depăşirea unei valori prestabilite a diferenţei de temperatură în cel
puţin 2 locuri;
- de gradient. Semnalizează la depăşirea unei valori prestabilite a vitezei de creştere (gradient) a
temperaturii.

Detector de flacără – detector sensibil la radiaţia electromagnetică emisă de flăcările unui

incendiu. În mod obişnuit se întâlnesc detectoare de flacără în infraroşu şi în ultraviolet.Exemplu:
DFI-1-76 – detector de flacără în infraroşu, având ca element sensibil un fototranszistor.

Detector de focare – aparat care asigură identificarea de la distanţă a focarelor de incendiu

din incinte inunbdate de fum, pe baza radiaţiilor în infraroşu emise de corpurile încălzite.
 Detector de fum - detector sensibil la fum. În funcţie de principiul de detecţie utilizat,
detectoarele de fum pot fi cu ionizare sau optice.

Detector de fum cu cameră de ionizare – detector sensibil la produsele de combustie

capabile să modifice curentul de ionizare generat în camera de ionizare (măsura) de către o sursă
radioactivă.

Detector de fum de tip optic – detector de incendiu sensibil la produsele de combustie

capabile să modifice absorbţia (atenuarea) sau difuzia (împărştierea) unei radiaţii din domeniul
infraroşu şi/sau vizibil şi /sau ultraviolet al spectrului electromagnetic.

Detector de incendiu cu laser - detector optic a cărui funcţionare se bazează pe efectul

produs de incendiu asupra fasciculului laser (devierea fasciculului laser, prin modificarea indicelui
de refracţie a tamosferei supravegheate, de către produsele de ardere).
 Detector de tip liniar – detector de incendiu care răspunde la fenomenul sesizat în orice
punct din traseul (care este o linie) de detecţie (exemplu: detectorul de tip laser).
Detector de tip multipunctual – detector de incendiu care răspunde la fenomenul detectat
într-un număr determinat de puncte (Exemplu : detector de temperatură format din înserierea mai
multor termocupluri).
Detector de tip punctual – detector de incendiu, care răspunde la fenomenul detectat într-un
anumit punct din spaţiul protejat.
Detector de noxe – detector utilizat pentru detectarea noxelor ( substanbţe cu acţiune
dăunătoare asupra organismului).

Drencer – dispozitiv pentru refularea apei, element component al instalaţiilor fixe de

protecţie împotriva incendiilor, prevăzut cu un deflector (rozetă) care asigură dispersarea apei. În
funcţie de scopul pentru care sunt utilizate (stingere, localizare, răcire) rozetele au forme diferite
(drepte, cu marginea zimţată, concave, cronice etc.), iar montajul poate fi cu rozeta în sus, în jos sau
înclinat.

Efect de coş– mişcare ascensională a fumului şi a gazelor de ardere, provocată de curenţii

de convecţie, în interiorul unei incinte verticale.
Efect de fitil – propagare la distanţă a focului , pe o fâşie îngustă şi lungă de suport
combustibil, asemănător transmiterii flăcării pe fitilul utilizat la amorsarea substanţelor explozive.
Efect de izolare – fenomen care rezultă din acţiunea de a împiedica transmiterea căldurii, a
frigului, a umezelii, a zgomotului etc. Dintr-un mediu (sau corp) în altul.
 Efect de înăbuşire– fenomen care rezultă din acţiunea de a împiedica manifestarea arderii
prin reducerea oxigenului din zonă.
Efect de răcire– fenomen care apare pe timpul intervenţiei de stingere a incendiilor, prin
utilizarea substanţelor de stingere ce conduc la reducerea temperaturii.
Efect direct al trăsnetului – fenomene termice, mecanice, electromagnetice, datorate
contactului direct al instalaţiei de paratrăsnet cu canalul principal de descărcare a trăsnetului sau cu
o ramificaţie a acestui canal.
Efecte secundare ale trăsnetului – potenţiale înalte produse prin inducţia electrostatică în
elementele metalice ale clădirii, curenţi mari de tensiuni electromotoare înalte produse în circuite
electrice închise, din interiorul sau exteriorul clădirii prin inducţie electromagnetică.
Efect Joule – dezvoltare de căldură care însoţeşte trecerea unui curent electric printr-un
conductor. Într-un conductor puterea Q, transformată în căldură, este proporţională cu produsul
dintre rezistenţa lui electrică R şi pătratul intensităţii instantanee a curentului electric I care trece
prin acesta.
Efect termic – fenomen de încălzire sau aprindere a unor substanţe combustibile, a unor
elemente de construcţie sau de instalaţii, sub acţiunea căldurii produse de o sursă (flacără, scânteie,
radiaţie electromagnetică etc.).
Efect termoelectric – producere de tensiune electromotoare datorită diferenţei de
temperatură la două joncţiuni ale capetelor a două conductoare care fac parte din acelaşi circuit
electric.
Element de construcţie – parte de construcţie bine definită din punct de vedere al rolului,
compoziţiei, alcătuirii şi caracteristicilor sale rezistent la foc (R, REI, EI, E, S) . Elementul rezistent
la foc poate fi:
- Element de construcţie rezistent la foc (R) - Element cu rol structural – stâlpi, coloane,
etc., – cu rezistenţa la foc cel putin egală cu nivelul stabilit in normativ, in functie de nivelul de
stabilitate la foc al construcţiei, element fără rol de etanşeitate şi izolare termică la foc.
- Element de construcţie rezistent la foc (REI) – Element cu rol structural – pereţi,
planşee, etc., – cu rezistenţa la foc după criteriile de rezistenţă, etanşeitate la foc şi izolare termică la
foc, cel putin egală cu nivelul stabilit in normativ, in functie de nivelul de stabilitate la foc al
construcţiei.
- Element de construcţie rezistent la foc (EI) – Element fără rol structural – pereţi, uşi,
obloane, cortine, – cu rezistenţa la foc după criteriile de etanşeitate la foc şi izolare termică la foc,
cel putin egală cu nivelul stabilit in normativ, în functie de rolul de protecţie la foc pe care îl are şi
de nivelul de stabilitate la foc al construcţiei.
- Element de construcţie rezistent la foc (E) – (Etanş la foc). Element fără rol structural –
pereţi, uşi, obloane, cortine, ecrane, parapeţi, panouri – cu rezistenţa la foc numai după criteriul de
etanşeitate la foc, cel putin egală cu nivelul stabilit, in functie de rolul de protecţie la foc stabilit prin
normativ.
- Element de construcţie rezistent la foc (W, S, C, K,)– Element cu funcţie impusă de
rezistenţă la radiaţii (W), etanş la fum (S), cu închidere automată (C), sau cu capacitatea de
protecţie la foc a acoperirilor (K), – cu rezistenţa la foc pe criteriul respectiv cel putin egală cu
nivelul stabilit, in functie de rolul special de protecţie la foc stabilit prin normativ.
Element de captare – conductoare metalice, tije, elemente metalice ale construcţiilor, care
preiau direct curentul trăsnetului. Vezi şi Paratrăsnet.
Element antifoc – element de construcţie destinat separării compartimentelor de incendiu,
având proprietatea de a asigura simultan stabilitatea la foc, etanşeitatea la foc şi izolarea termică pe
o durată minimă stabilită de normativele tehnice de specialitate (exemplu: pereţii antifoc – 3 ore,
uşile antifoc – 1,5 ore tc.).
Explozie – proces fizico-chimic foarte rapid de oxidare sau de descompunere a substanţelor
(amestecurilor) explozive şi de transformare a lor, de regulă, în compuşi gazoşi, antrenând o
creştere mare de temperatură şi/sau de presiune. Pulberile, vaporii şi gazele combustibile pot forma
cu aerul amestecuri explozive dacă au concentraţia cuprinsă în intervalul dintre limitele minimă şi
maximă de explozie specifice fiecărei substanţe. Termenul este impropriu pentru spargerea unui
recipient presurizat datorită suprapresiunii sau a defectelor de fabricaţie.

Fază de ardere activă – fază care decide, în mare măsură, dezvoltarea ulterioară a
incendiului. Dimensiunile flăcării sunt comensurabile cu dimensiunile încăperii, iar temperatura
variază puternic în timp şi spaţiu. Dacă încăperea este închisă, cantitatea de aer necesară arderii
devine în timp insuficientă, rezultă o regresie în dezvoltarea focarului care poate să se stingă
spontan. În cazul pătrunderii aerului proaspăt (prinb spargerea geamurilor) dezvoltarea incendiului
este mult accelerată.
Fază de ardere lentă – a doua fază de dezvoltare a incendiului în care arderea se propagă la
materialele din vecinătatea sursei de iniţiere (incendiu local). Dimensiunile flăcării sunt mici în
comparaţie cu dimensiunile încăperii.
Fază de regresie – ultima fază din dezvoltarea unui incendiu, când temperatura încetează să
mai crească şi începe să scadă prin epuizarea combustibilului. Acţiunea distructivă a căldurii asupra
structurilor rămâne importantă.
Flacără – amestec de gaze devenit incandescent, care dezvoltă energie radiantă, în special
sub formă calorică şi luminoasă datorită unei reacţii chimice exoterme de oxidare a carburantului.
Flacăra poate fi clasificată după mai multe criterii :
- după dinamica mişcării curentului de gaze sau a flăcării:
. laminară
. turbulentă
- după viteza de propagare:
. normală
. detinantă
- după contactul, existent înainte de aprindere, între combustibil şi oxidant:
. cu preamestec
. de difuzie
. cinetică de difuzie
- după caracterul chimic:
. neutră
. reducătoare (ces de combustibil)
.oxidantă (exces de oxigen)

Flash-over – termen englez, convenţional acceptat pe plan internaţional, care desemnează

momentul instalării incendiului generalizat, când flăcările locale se integrează brusc într-o flacără
unică. Creşterea bruscă a suprafeţelor în combustie antrenează a sărăcire sensibilă a oxigenului,
procentul de oxid de carbon atingând valoarea maximă.
Flux de cabluri – grupare de cabluri electrice poziţionate ordonat de-a lungul unor canale,
pereţi, tuneluri, puţuri, făcând legătura între sursă şi consumatorii electrici (similar fascicul de
cabluri).
Flux de persoane – şir de persoane aşezate una în spatele celeilalte, care circulă prin căile de
evacuare spre exterioprul construcţiei.
Foc – incendiu standard ai căror paramentri de evoluţie sunt stabiliţi prin relaţie matematică.
Performanţele de comportare la foc se raportează la incendiul stadard, adică la foc.
Focar– zonă în care arderea se manifestă cu intensitate maximă şi în care, de regulă, a avut
loc şi iniţierea (aprinderea) materialelor combustibile.
Frecare– fenomen ce se produce la contactul a două suprafeţe solide sau fluide în mişcare
relativă şi constă în apariţia unei forţe rezistente numită „forţă de frecare” care se opune mişcării
sau tendinţei de mişcare. Forţa de frecare are suportul pe suprafaţa de contact a corpurilor şi în
sensul opus deplasării lor, producând un lucru mecanic rezistent ce se transformă în căldură, putând
iniţia, în anumite împrejurări, chiar incendii.
Fuzibil – element care intră în componenţa unor aparate de protecţie (siguranţe fuzibile) şi
care, prin ardere, întrerup continuitatea circuitelor de alimentare a receptoarelor şi reţelelor electrice
atunci când acestea sunt parcurse de curenţi electrici cu valori mai mari decât anumit limite
prestabilite.
Fuzibilitate – proprietate a unui metal sau a unui aliaj metalic de a se topi sub acţiunea
căldurii sau a efectului termic al curentului electric. Materialele care se topesc la temperaturi joase
sunt considerate uşor fuzibile. Cu cât temperatura de topire este mai înaltă, cu atât sunt apreciate ca
fiind mai greu fuzibile. Aliajele uşor fuzibile se utilizează la confecţionarea elementelor de
declanşare termică a unor dispozitive şi ionstalaţii de protecţie împotriva incendiilor (detectoare,
capete sprinkler, dispozitive de acţionare a instalaţiilor de stingere cu CO 2, sisteme de închidere
automată a uşilor rezistente la foc sau a celor antifoc etc.).

Gaze de ardere (gaze de combustie) – gaze rezultate în timpul combustiei materialelor, a

căror compoziţie depinde de tipul şi compoziţia chimică a materialelor care ard şi de condiţiile
arderii (ardere completă sau incompletă). Datorită toxicităţii şi temperaturii ridicate, inhalarea lor
constituie cauză de deces în incendii. Concentraţiile maxime admise (CMA), exprimate în mg/m 3
aer, ale principalelor gaze de ardere sunt:
- dioxid de carbon 5000;
- acid cianhidric 0,3;
- acid clorhidric 10;
- amoniac 25;
- dioxid de sulf 10;
- clor 1;
- fosgen 0,5;
- oxizi de azot 10;
Grad de protecţie (al echipamentelor electrice) – mod prin care se asigură alegerea unui
echipament electric în funcţie de specificul mediului în care se instalează. În funcţie de mediul cu
atmosferă explozivă modurile de protecţie pot fi : capsularea deflagrantă „d” – închiderea utilajului
se face într-o carcasă capabilă să suporte explozia unui amestec exploziv care poate pătrunde în
interior fără ca dispozitivul să sufere avarii şi fără să transmită inflamarea din interior către
atmosfera exterioară; capsularea presurizată „p” – părţile periculoase ale echipamentului sunt
amplasate în interiorul unei carcase în care formarea unei atmosfere explozive este împiedicată de
prezenţa unei atmosfere protectoare, presurizată; înglobare în nisip „q” – părţile periculoase ale
echipamentului sunt închise într-o carcasă şi înglobate în nisip; imersie în ulei „o” – părţile
periculoase ale echipamentului sunt introduse în ulei, astfel încât arcul electric sau scâteile electrice
nu pot aprinde atmosfera explozivă existentă deasupra; protecţia specială „s” – realizată prin
pachete cu plăci de protecţie ; siguranţă mărită „e” – se iau măsuri suplimentare de siguranţă
împotriva producerii arcului electric şi a încălzirii excesive; siguranţă intrinsecă „i” – se adoptă
măsuri speciale de siguranţă, astfel încât energia produsă de scânteile electrice să nu poată cuprinde
amestecul exploziv.
Grad de rezistenţă la foc – capacitate globală a construcţiei sau a compartimentului de
incendiu de a răspunde la acţiunea unui incendiu standard, indiferent de destinaţia sau funcţiunea
acestuia.
Greu combustibil – proprietate a unor materiale la care arderea, mocnirea sau carbonizarea
au loc numai în caszul existenţei unei surse exterioare de foc sau la temperatură ridicată, încetând
după îndepărtarea acesteia. Materialele greu combustibile se încadrează în clasele C3 şi C4 de
combustibilitate.
Goluri neprotejate – deschideri în elementele de construcţie care nu sunt închise cu uşi,
obloane, trape etc.
Goluri protejate – deschideri în elementele de construcţie protejate cu uşi antifoc sau
rezistente la foc, obloane sau cortine de siguranţă , trape etc.

Hidrant - dispozitiv fix, cu robinet (vană), racordat la conductele de distribuţie a apei sub
presiune, care permite alimentarea furtunurilor pentru stins incendii, pentru stropit străzi sau
grădini. Legarea furtunurilor se face direct sau prin intermediul unor piese adecvate (hidrantul
portativ, ţeava de legătură echipată cu contor etc). În funcţie de locul amplasării, hidranţii pot fi:
interiori, exteriori, subterani, supraterani, etc.
Hidrant exterior – hidrant montat în exteriorul clădirilor.

Hidrant interior pentru clădiri – Hidrant montat în interiorul clădirilor pentru a nu fi

expus îngheţului, protejat în cutii tip I (amplasate în nişe, practicate în pereţi, cu grosimea mai mare
de 300 mm).

Hidranţi portativi – accesorii utilizate pentru racordarea furtunurilor la hidranţii subterani

de incendiu.
 Hidranţi subterani – hidranţi exteriori montaţi sub nivelul terenului având doar capacul,
racordul cu gheare şi piesele de protecţie la nivelul terenului.

Hidranţi supraterani – hidranţi exteriori la care corpul şi racordurile pentru furtun sunt
deasupra nivelului terenului, iar cutia ventilului, tija, garniturile şi o parte a corpului sunt la dâncimi
ce variază între 1,25 – 1,50 m (sub limita de îngheţ).

Hotă– obiect sau construcţie, din metal, din sticlă etc. Care se aşază deasupra unei surse de
substanţe gazoase nocive, inflamabile sau explozive, mai uşoare ca aerul, pentru izolarea cât mai
bună a acesteia de restul atmosferei încăperii şi pentru colectarea şi evacuarea respectivelor
substanţe nocive într-un coş sau canal de ventilaţie.
 Ieşire de evacuare – ieşire ce asigură circulaţia rapidă şi în condiţii corespunzătoare în caz
de incendiu sau altă avarie; conduce direct afară ori într-un loc lipsit de pericol.
Ignifugare– operaţie de tratare a unui material combustibil (lemn, textile, materiale plastice)
cu ignifuganţi (antipirene) în scopul modificării capacităţii de aprindere, a arderii independente şi a
propagării flăcării.
Ignifugarea lemnului şi a materialelor pe bază de lemn (PAL, PFL, placaj) – operaţie
executată prin tratamente de suprafaţă (imersie, pensulare, pulverizare) şi în profunzime (la
presiunea atmosferică sau diferită de aceasta). Ignifugarea de suprafaţă utilizează vopsele ignifuge
silicatice, termospumante ca şi lacuri decorative ignifuge şi insectofungicide pe bază de fosfor şi
azot. Ignifugarea în profunzime utilizează produsul „Evinit” pe bază de sulfat de cupru, acid boric,
cromat de sodiu, sau ignifug „FC” pe bază de fosfor şi azot.
Ignifugarea materialelor plastice – operaţie realizată prin introducerea antipirenelor în
procesul de polimerizare şi la compoundare sau prin tratare de suprafaţă cu produse de
termoprotecţie peliculogene. Eficacitatea ignifugării, care este temporară şi limitată, se verifică în
laborator şi în poligon prin teste de combustibilitate.
Implozie – fenomen ce constă în pătrunderea rapidă a aerului într-o incintă vidată, când
pereţii acesteia sunt deterioraţi. Prin implozia unor recipiente industriale se pot produce accidente
grave urmate de incendii şi distrugeri de bunuri materiale; fenomen opus exploziei.
Incaperi cu aglomerari de persoane - incaperi in care se pot afla simultan cel putin 50 de
persoane, fiecareia din acestea revenindu-i o arie de pardoseala mai mica de 4 m2.
Incapere tampon - incapere (sas) de protectie a golurilor din pereti, astfel conformata,
alcatuita si realizata incat sa corespunda prevederilor normativului, potrivit rolului pe care il are in
caz de incendiu.
Incendiu– proces complex, cu evoluţie nedeterminată (aleatorie), definit de următoarele
elemente:
- existenţa materialului combustibil şi acţiunea unei surse de iniţiere a incendiului ( de aprindere);
- iniţierea şi dezvoltarea în spaţiu şi timp a unei arderi şi scăparea ei de sub control;
- producerea de pierderi materiale în urma arderii;
- necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere, cu scopul întreruperii şi lichidării procesului
de ardere.
Incombustibil – material (element) incapabil să treacă în stare de combustie. Supus acţiunii
focului nu se aprinde, nu arde mocnit şi nu se carbonizează. Clasa materialelor incombustibile se
notează cu C0.
Indicatoare de securitate – reprezentări convenţionale, semne sau indicaţii pentru
prevenirea accidentelor de persoane, a incendiilor şi exploziilor. Culorile şi formele acestor
indicatoare sunt standardizate, fiind clasificate în 5 tipuri:

 indicatoare de interzicere
  de avertizare asupra unui pericol sau a unei dificultăţi

 de siguranţă

 de informare

 de informare referitoare la echipamentul şi instalaţiile de combatere a incendiilor.

Inflamabil– calitate a unui corp solid sau lichid de a produce, la temperaturi relativ joase,
gaze sau vapori care pot forma cu aerul atmosferic un amestec ce se aprinde uşor şi rămâne în stare
de combustie, la contactul cu o flacără.
Inflamabilitate – proprietate a unui material de a fi inflamabil
 Inflamare generalizată (flash-over) – trecerea bruscă la starea de combustie generalizată
pe suprafaţa materialelor combustibile dintr-un spaţiu închis.
Instalaţie de alarmare pentru incendiu – combinaţie (sistem) de aparate fixe, destinate
producerii alarmei în caz de incendiu, în scopul desfăşurării unor activităţi specifice (evacuare,
intervenţie etc).

Instalaţie de semnalizare a incendiilor – complex de aparate fixe destinate detectării

incendiilor şi producerii alarmei (manual sau automat).

Instalaţie automată de semnalizare şi/sau stingere a incendiilor – instalaţie de

semnalizare şi/sau stingere a incendiilor în care detectarea incendiului şi emiterea semnalelor de
alarmă şi /sau stingere a incendiului se realizează în mod automat.

Instalaţie manuală de semnalizare şi/sau stingere a incendiilor – instalaţie de

semnalizare a incendiilor în care alarma şi/sau stingerea incendiului este iniţiată de om (de exemplu
prin buton de semnalizare incendiu).
Instalaţie drencer – instalaţie fixă care asigură refularea apei prin ajutaje de tip „cap
drencer” pentru stingerea incendiilor în încăperi cu pericol mare de incendiu, localizarea incendiilor
cu ajutorul perdelelor de apă sau protejarea prin răcire a elementelor de construcţie, a instalaţiilor
sau a altor bunuri materiale. În funcţie de construcţie, se pot declanşa manual sau automat, prin
sistem pneumatic (cu cap sprinkler pe conductă însoţitoare de aer), mecanic (cu fuzibil) sau
electromagnetic (cu deterctoare de incendiu).
 Instalaţie sprinkler – instalaţie fixă care asigură refularea automată a apei prin ajutaje tip
sprinkler pentru stingerea sau localizarea incendiilor în spaţii închise.
Funcţie de temperatura minimă a mediului ambiant unde este amplasată reţeaua de conducte ce
alimentează sprinklerele, se pot întâlni:
- instalaţie tip apă-apă; (temnperatura minimă peste 40 C);
- instalaţie tip apă-aer (temperatura minimă sub 40 C).

Instalaţie de stingere cu spumă - instalaţie fixă sau semifixă, de regulă cu acţionare

manuală, care asigură generarea şi refularea spumei pentru stingerea unor incendii de lichide
combustibile. Instalaţiile fixe cu spumă pot fi acţionate şi automat. Tipul spumei generate defineşte
şi instalaţia (cu spumă chimică, cu spumă mecanică: grea, medie sau uşoară).

Instalaţie de stingere cu pulbere – instalaţie fixă, cu acţionare automată şi/sau manuală,

care asigură păstrarea şi refularea pulberii stingătoare, pentru stingerea unor incendii dezvoltate în
spaţii închise. Antrenarea pulberii se poate face cu aer comprimat, dioxid de carbon sau azot sub
presiune.
 Instalaţie de stingere cu dioxid de carbon – instalaţie fixă, cu acţionare automată şi/sau
manuală, care asigură păstrarea şi refularea dioxidului de carbon, pentru stingerea unor incendii
dezvoltate în spaţii închise. Pentru suprafeţe reduse, stingerea se poate face şi prin îndrumare locală,
dacă se asigură concentraţia necesară printr-o intensitate de refulare mare. Funcţie de modul de
depozitare a substanţelor de stingere se definesc:
- instalaţii de înaltă presiune;
- instalaţii de joasă presiune.

Instalaţie de stingere cu haloni – instalaţie fixă, similară instalaţiei cu dioxid de carbon,

dar folosind ca substanţă de stingere halon.

Instalaţie electrică pentru iluminatul de siguranţă - instalaţie electrică ce asigură

funcţionarea unor corpuri de iluminat (de siguranţă) în cazul defectării instalaţiei electrice pentru
iluminatul normal. Alimentarea cu energie electrică se asigură de la surse independente (baterii de
acumulatoare, grup electrogen, transformator cu branşament diferit de cel ce alimentează iluminatul
normal) sau prin conectare la reţeaua electrică înainte de întrerupătorul general al reţelei electrice
din clădire. Funcţie de destinaţie, poate fi:
- pentru continuarea lucrului – instalaţie electrică de iluminat care permite continuarea lucrului în
spaţii unde se desfăşoară procese tehnologice vitale sau alte activităţi industriale şi sociale (spitale)
importante sau cu consecinbţe grave în caz de întrerupere a iluminatului. Alimentarea cu energie
electrică de la sursa independentă asigură funcţionarea tuturor lămpilor cel puţin 3 ore;
- pentru evacuare – instalaţie electrică pentru iluminat care asigură condiţii de minimă vizibilitate,
necesară pentru evacuarea persoanelor aflate într-o clădire. Se prevede în încăperi sau căi de
evacuare unde se pot afla cel puţin 50 persoane. Sursa independentă de energie va asigura
funcţionarea tuturor corpurilor de iluminat cel puţin 1 oră;
- contra panicii – instalaţie electrică de iluminat care asigură condiţii minime de vizibilitate
necesară evacuării încăperilor cu aglomerări de persoane, cu capacitatea mai mare de 400 locuri.
Acest tip intră automat în funcţiune la cel mult 1 secundă după defectarea iluminatului normal şi se
va alimenta de la aceeaşi sursă ca şi iluminatul de evacuare din clădirea respectivă.
- pentru veghe – instalaţia electrică de iluminat care permite, pe timp de noapte, supravegherea
unor anumite încăperi (în spitale, creşe, etc.). Alimentarea cu energie electrică se face de la aceeaşi
sursă ca şi iluminatul de evacuare.
- pentru marcarea hidranţilor – instalaţie electrică de iluminat care asigură identificarea poziţiei
hidranţilor în timpul nopţii. Alimentarea cu energie electrică se face fie de la o sursă independentă,
fie de la tablou, înaintea întrerupătorului general. În acest din urmă caz, va fi acţionat manual, la
necesitate.
 Instalaţie fixă de stins incendii – anasamblu de conducte şi dispozitive de refulare fixe care
permit racordarea unor motopompe, autopompe sau alte utilaje mobile, pentru asigurarea
substanţelor de stingere în caz de incendiu.

Instalaţie specială de protecţie împotriva incendiilor – ansamblu de construcţii, utilaje,

conducte, dispozitive şi aparate, montate astfel încât să formeze un tot unitar, în scopul asigurării
protecţiei împotriva incendiilor în spaţiile deservite (exemple: instalaţii de semnalizare, instalaţii de
stingere, instalaţii pentru atmosferă controlată etc.).
Instructaje– una din formele de instruire a personalului muncitor şi a altor categorii de
cetăţeni în scopul răspândirii, prelucrării şi popularizării unor reguli şi norme, de exemplu din
domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.
- instructaj introductiv general – se realizează, de regulă, cu noii încadraţi în muncă, cu cei
transferaţi sau detaşaţi de la alte unităţi, precum şi cu ucenicii, elevii şi studenţiii. Instructajul
introductiv general are ca scop iniţierea participanţilor în legătură cu specificul activităţilor din
obiectiv, precum şi cu principalele măsuri generale de p.s.i. ce trebuie respectate la locul de muncă;
- instructaj la locul de muncă – se efectuează, de regulă, la locul de muncă unde a fost repartizat
noul încadrat, de către conducătorul locului de muncă, care se va axa în instruire pe cunoaşterea
unor noţiuni teoretice privind activitatea de p.s.i. şi, mai ales, pe modul cum se aplică în practică
aceste măsuri;
- instructaj periodic – se efectuează la intervale de timp, în funcţie de specificul procesului
tehnologic (de regulă, 30 zile), de către şefii locurilor de muncă, având tematica stabilită în funcţie
de specificul locului de muncă. Se face individual);
- instructajul pe schimburi – se face înaintea începerii programului de lucru cu personalul din
locurile de muncă cu pericol de incendiu şi explozie.
Instruire– activitate planificată şi desfăşurată de organe de conducere şi de specialişti în
scopul iniţierii, aprofundării sau formării unor deprinderi în cunoaşterea anumitor reguli şi norme,
precum şi în luarea de măsuri. Instruirea personalului muncitor şi a altor cetăţeni în domeniul
prevenirii şi stingerii incendiilor este obligatorie şi trebuie să aibă un caracter permanent şi susţinut,
realizându-se prin instructaje, conferinţe, prezentări demonstrative, filme, diapozitive şi alte forme
de popularizare.

Încălzire– ridicarea a temperaturii unui corp prin aportul de căldură sau prin dezvoltarea de
căldură în interiorul lui;ansamblu al operaţiilor de producere şi de transfer al căldurii. Transferul de
căldură se face: prin conducţie (fără ca mediul prin care se transferă căldura să fie în mişcare), prin
convecţie (căldura este transferată prin efectul deplasării materiei), prin radiaţie (dacă, prin radiaţia
electromagnetică emisă, un corp pierde căldură, iar altul primeşte căldura prin radiaţie
electromagnetică incidentă).
Încăpere– spaţiu dintr-o construcţie, delimitat de pereţi şi planşee, destinat desfăşurării unor
activităţi în condiţii adecvate pentru viaţa oamenilor şi bunurilor materiale.
Încăpere cu aglomerări de persoane – încăpere în care se pot afla simultan 50 sau mai
multe persoane, fiecăreia dintre ele revenindu-i o arie de maxim de 4 m2.
Încăpere – tampon (antifoc) – încăpere în care pereţii şi planşeele sunt incombustibile, cu
limită de rezistenţă şa foc mai mare de 1 oră, ce protejează golul dintr-un perete antifoc. Golurile
pentru circulaţie din pereţii încăperilor tampon se prevăd cu uşi având limita de rezistenţă la foc mai
mare de 45 minute şi dispozitive de autoînchidere în caz de incendiu. Când separă compartimente
cu pericol de explozie, încăperea tampon se execută de tip ANTIEX.
Încăperi cu pericol de incendiu – încăpere în care se păstrează substanţe cu pericol de
incendiu sau se desfăşoară procese tehnologice cu pericol de incendiu.
Încăpere rezistentă la foc – încăpere limitată (din toate părţile) cu elemente rezistente la
foc.
Încăpere electrostatică – fenomen prin care în corpurile (solide, lichide, gazoase)
neconducătoare electric apar sarcini electrice (ioni pozitivi şi/sau negativi) în echilibru, sub
influenţa unor acţiuni mecanice (frecare, ciocnire, vibraţii), termice (variaţii de temperatură) sau
chimice.
Învelitoare– izolare hidrofugă a acoperişurilor (teraselor), cu rol de asigurare a etanşeităţii
construcţiei faţă de intemperii.

Lăţimea căii de evacuare - lăţimea necesară trecerii fluxurilor de evacuare, având

dimnesiunea în raport cu numărul acestora.
Legare la pământ – racordare, prin elemente bune conducătoare de electricitate a carcaselor
sau şasiurilor metalice ale echipamentelor, aparatelor, dispozitivelor electrice sau a unor instalaţii,
conducte, etc. La o priză de împământare. Legarea la pământ constituie un mijloc de protecţie a
aparatelor şi/sau a oamenilor împotriva unor subpratensiuni (supracurenţi) de natură electrică,
electrostatică, atmosferică etc. Se evită astfel şi descărcările electrice accidentale ce pot deveni
surse de iniţiere a unor incendii.

Limitarea propagării incendiilor – ansamblul măsurilor constructive şi de instalaţii, care

împiedică pentru durate normate de timp, extinderea incendiului în interiorul compartimentului de
incendiu sau în afara acestuia.
Limită de rezistenţă la foc - interval de timp după care un element de construcţie supus
acţiunii flăcărilor şi temperaturilor înalte nu mai satisface unul sau mai multe din următoarele
criterii: capacitate portantă, izolare termică, etanşeitate.
Lungimea căii de evacuare- lungimea drumului parcurs în axa căii de evacuare de la
punctul de plecare până la ieşirea în exterior sau până la o casă de scări de evacuare, ţinând seama
de poziţia diferitelor utilaje sau obiecte cu amplasament fix care trebuie ocolite.

Mansardă– spaţiu funcţionat în volumul construcţiei. Se include în numărul de niveluri

supraterane.
Mediu exploziv – amestec de vapori sau gaze combustibile – aer aflat între limitele
inferioară şi superioară de explozie. (Similar „Amestec exploziv”).
Mediu inflamabil – amestec de vapori-gaze combustibile-aer aflat între limitele inferioară
şi superioară de ardere.
 Nivel– spaţiu construit suprateran sau subteran al construcţiilor închise sau deschise,
delimitat de planşee. Constituie nivel supanta a cărei arie este mai mare decât 40 % din cea a
încăperii / spaţiului în care se află.
Nivel de stabilitate la foc - capacitatea globală normată a unei construcţii sau a unui
compartiment de incendiu de a răspunde la acţiunea focului. Nivelul de stabilitate la foc al
construcţiei este determinat de elementul său cu cea mai defavorabilă încadrare în valorile normate

Panouri de învelitoare – elemente autoportante montate pe şarpante ale construcţiilor, cu

rol de izolare hidrofugă şi după caz termică.

Panou pentru incendiu – dulap, de regulă metalic care adăposteşte accesorii, utilaje şi
uneori substanţe destinate primei intervenţii la incendii.

Panou sinoptic - panou pe care se totalizează indicaţiile vizuale prin intermediul cărora se
poate constatat, rapid şi în asamblu, starea de funcţionare a unei instalţii, sistem tehnic, etc.

Parascântei – dispozitiv montat în interiorul sau în vecinătatea extremităţii superioare a

unui coş pentru oprirea scânteilor, a prafului şi a particulelor solide antrenate de gazele de ardere;
- ecran izolant, incombustibil, care previne formarea arcurilor electrice între două piese metalice sau
deteriorările produse de acestea.
 Paratrăsnet (paratoner) – instalaţie de protecţie a construcţiilor, a utilajelor etc. Împotriva
loviturilor directe ale trăsnetului, prin descărcare la pământ a electricităţii statice.
Instalaţia de paratrăznet se compune din:
- elemente de captare (verticale, orizontale, înclinate) – conductoare metalice, tije, elemente
metalice ale construcţiilor care preiau direct curentul de trăsnet;
- elemente de coborâre – conductoare metalice, elemente metalice ale construcţiilor care conduc
spre pământ curentul de trăsnet, făcând legătura între elementele de captare şi priza de pământ;
- priza de pământ – totalitatea elementelor conducătoare în contact cu pământul (rezistenţa trebuie
să fie mai mică de 4 ohmi).

Parc de rezervoare – spaţiu amenajat în aer liber, unde sunt amplasate rezervoarele
destinate păstrării unor substanţe lichide şi instalaţiile auxiliare aferente acestora.

Perdea de apă – strat subţire de apă destinat protecţiei golurilor de trecere prin pereţi sau
prin zone antifoc, a uşilor ori ferestrelor din pereţii rezistenţi din încăperile cu dimensiuni mari,
protejării din exterior a elementelor de construcţie ale clădirilor, a rezervoarelor cu lichide
inflamabile şi a instalaţiilor amplasate la distanţe mici şi pe direcţia de propagare a radiaţiei
calorice. Se realizează cu ajutorul unor dispozitive speciale, al instalaţiilor de drencere sau al
jeturilor intersectate refulate cu tuburi de apă sau ţevi cu ajutaje (la presiuni mari).
 Perete - element de constructie vertical care delimiteaza două spaţii consecutive ale
constructiei, sau o închide perimetral.
Perete cortină – închidere perimetrală a construcţiei, realizată cu structură proprie de
rezistenţă (independentă de cea a construcţiei de care numai se ancorează), sau panouri de faţadă
fixate de structura construcţiei (fără structură proprie).
Perete sau planşeu antifoc (AF) – element de construcţie vertical sau orizontal, realizat din
materiale incombustibile CO (CA1), având rezistenţa la foc cel puţin egală cu nivelul stabilit în
funcţie de densitatea cea mai mare a sarcinii termice din compartimentele de incendiu pe care le
separă, conformat şi realizat potrivit prevederilor normativului.
Perete sau planşeu rezistent la explozie (REX) – element de construcţie vertical sau
orizontal, realizat din materiale fără goluri interioare, incombustibile CO (CA1), alcătuit şi
dimensionat prin calcul astfel încât să reziste la presiunea exploziei volumetrice respective. Atunci
când separă compartimente de incendiu, trebuie să îndeplinească şi condiţiile stabilite pentru
elemente antifoc.
Perete sau planşeu rezistent la foc (RF) – element de construcţie vertical sau orizontal,
realizat din materiale CO (A1) – cu rezistenţa la foc cel puţin egală cu nivelul stabilit în normativ,
în funcţie de rolul de protecţie la foc pe care îl are.
Perete sau planşeu etanş la foc (EF) – element de construcţie vertical sau orizontal alcătuit
din materiale CO (CA1) care asigură etanşeitatea stabilită prin normativ.
Pereţi portanţi(REI)– elemente de construcţie verticale portante ale construcţiei,
caracterizate prin clasa de combustibilitate şi rezistenţă la foc, pentru stabilirea gradului de
rezistenţă la foc al clădirii sau compartimentului de incendiu.
Pereţi neportanţi (autoportanţi)(EI)– idem pereţi portanţi, dar fără îndeplinirea unui rol
structural.
Performanţă la foc- comportarea unui material, produs sau ansamblu supus unui incendiu,
în raport cu utilizarea lui.
Pericol de incendiu – stare normală de existenţă a unui mediu sau de funcţionare a unui
sistem tehnic care poate permite întrunirea condiţiilor necesare iniţierii arderii materialelor
combustibile din zonă.
Planşeu – element de construcţie orizontal sau înclinat care delimitează niveluri ale
construcţiei, luat în calcul pentru determinarea gradului de rezistenţă la foc.
Platformă - element de constructie orizontal cu goluri neprotejate în procent de minimum
30% din arie, (inclusiv tip “grătar”), fără loc permanent de activitate şi destinat vizitării periodice
(maxim 8 ori pe schimb). Platformele nu se iau în calcul la determinarea nivelului de stabilitate la
foc şi a numărului de niveluri admis conform normativului.
Potenţial caloric- vezi sarcină termică.
Platformă- element de construcţie orizontal cu goluri neprotejate în procent de minimum
30% din arie, (inclusiv tip „grătar”), fără loc permanent de activitate şi destinat vizitării periodice
(maxim 8 ori pe schimb).

Reacţia la foc - Comportare a unui material care, prin propria sa descompunere,

alimentează un foc la care este expus, în condiţii specificate . In functie de reacţia lor la foc,
produsele de construcţii în condiţii de utilizare finală (puse în operă) pot fi incombustibile sau
combustibile. Produsele şi elementele de construcţii se clasifică in clase de reacţie la foc:
A1 – incombustibile– care nu contribuie deloc la dezvoltarea incendiului;
A2 – practic incombustibile -produse care nu se pot aprinde cu flacără şi a căror
contribuţie la dezvoltarea incendiului este extrem de limitată ;
B – practic neinflamabile - produse care se sting în lipsa unei flăcări de întreţinere şi al
căror aport la dezvoltarea incendiului este foarte mic;
C – dificil inflamabile - produse combustibile care contribuie la dezvoltarea incendiului în
anumite limite;
D – mediu inflamabile - produse combustibile care contribuie la dezvoltarea şi propagarea
focului ;
 E – uşor inflamabile - produse combustibile a căror contribuţie la propagarea rapidă a
focului este importantă;
F – foarte uşor inflamabile - produse combustibile a căror contribuţie la propagarea rapidă
a focului este foarte importantă.
Structurarea în niveluri de performanţă a claselor de reacţie la foc este stabilită prin
Regulamentul privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza
performanţelor de comportare la foc a acestora
Rezistenţă la foc (RF) – aptitudinea unor părţi sau elemente de construcţie de a-şi păstra
într-un timp determinat, capacitatea portantă, izolarea termică şi etanşeitatea, stabilite prin încercări
standardizate.
Risc de incendiu – probabilitatea izbucnirii incendiilor în spaţii, încăperi, construcţii sau
compartimente de incendiu ori instalaţii; în cele cu funcţiuni civile (publice) se exprimă prin
„riscuri de incendiu”, iar în cele destinate activităţilor de producţie şi/sau de depozitare se exprimă
prin „categorii de pericol de incendiu”.

Sală aglomerată – (categorie distinctă a încăperilor cu aglomerări de persoane) – încăpere

sau grup de încăperi care comunică direct între ele prin goluri (protejate sau neprotejate), în care
suprafaţa ce-i revine unei persoane este mai mică de 4m 2 şi în care se pot întruni simultan cel puţin
150 de persoane (săli de spectacole, săli de întruniri, încăperi pentru expoziţii, muzee, cluburi,
cinematografe, comerţ, cazinouri, discoteci, etc.). Când sunt situate la parter, se consideră săli
aglomerate cele cu mai mult de 200 persoane.
După destinaţie, sălile aglomerate se clasifică în două categorii:
- S.1. – teatre dramatice şi muzicale, săli de spectacole din cluburi şi cămine, circuri, expoziţii
comerciale, muzee cu exponate combustibile, magazine cu mărfuri combustibile;
- S.2 – săli pentru proiecţii cinematografice, cantine, săli de lectură, muzee cu exponate
incombustibile, expoziţii permanente de artă, auditorii, săli de întrubniri, saloane de dans, săli de
concert, săli de sport, săli de aşteptare, vestiare.
Sarcină termică – cantitate de căldură pe care o poate degaja prin ardere completă
totalitatea materialelor combustibile fixe şi mobile, existente în spaţiul afectat de incendiu.
Sarcina termicã se determinã cu relatia:

Exprimata in [MJ]
In care:
Qi — puterea calorificã inferioarã a unui material (Mj/kg sau Mj/m3N - pentru gaze);
Mi — masa materialelor combustibile de acelaşi fel, aflate în spaţiul luat în considerare (kg sau
m3N pentru gaze);
n — numãrul materialelor de acelaşi fel, aflate în spaţiul luat în considerare.

Sas- încăpere de dimensiuni mici în interiorul unei hale sau al unei instalaţii, care separă
sectoarele cu regim climatic sau tehnologic diferit şi prin intermediul căreia se poate face alternativ
legătura cu oricare dintre acestea sau cu exteriorul. Când îndeplineşte rolul de protecţie a golurilor
împotriva propagării incendiilor sasul se amenajează potrivit cerinţelor constructive şi funcţionale
necesare încăperilor tampon.
Scară de evacuare – scară fixă situată în interiorul sau exteriorul clădirilor, prevăzută
special pentru asigurarea accesului la exterior al persoanelor, în caz de incendiu, atunci când scările
normale de circulaţie sunt insuficiente sau nu asigură protecţia împotriva incendiilor conform
prevederilor normelor tehnice specifice.
Scările interioare de evacuare sunt închise în case de scări special construite.
Scările exterioare de evacuare sunt deschise şi sunt prevăzute cu copertină peste ultima rampă
superioară.

Scara de evacuare – circulaţie verticală corespunzător dispusă, conformată, dimensionată şi

protejată pentru a asigura condiţii de evacuare a utilizatorilor în caz de incendiu.
Scară de intervenţie sau salvare la incendiu – scară fixă metalică situată la interiorul sau
la exteriorul construcţiilor, destinată accesului la acoperiş sau la niveluri superioare ale clădirii, al
persoanelor care intervin la stingerea incendiilor sau pentru evacuarea persoanelor blocate în
clădire, atunci când calea normală de evacuare nu mai este practicabilă. Acest tip de scară se
prevede suplimentar la clădirile cu aglomerări de persoane sau cu înălţimi mari. Nu se ia în calcul la
stabilirea căilor de evacuare.

Scară cu trepte balansate – scară la care forma în plan a unor trepte este diferită de
celelalte, pe înălţimea uneia sau mai multor rampe, ori a întregii scări.
Scena amenajată – spaţiu de joc aferent sălii, cu aria minimă de 150 m 2 (inclusiv
buzunarele şi depozitele acesteia), prevăzut cu turn de scenă cu sau fără trepte în pardoseală şi
echipată cu dispozitive de manevrare a decorurilor.
Scenarii de siguranţă la foc( incendiu )– combinaţii de valori şi relaţii între condiţiile şi
performaneţele la foc asigurate, în scopul realizării siguranţei utilizatorilor
 Scurtcircuit– deranjament care se produce într-o instalaţie electrică atunci când două
elemente sau conductori electrici ai acesteia, între care există o diferenţă de potenţial, vin în contact
accidental direct sau printr-o rezistenţă foarte mică.
Curentul care se formează se numeşte curent de scurtcircuit, valoarea sa putând depăşi de zeci chiar
de sute de ori curentul nominal. Cantitatea de căldură dezvoltată la trecerea curentului de
scurtcircuit creşte foarte mult, conducând la supraîncălzirea şi aprinderea izolaţiilor (PVC, cauciuc
etc.) şi/sau a altor elemente combustibile constitutive ale echipamentelor electrice.
Sonerie polarizată – dispozitiv sau aparat electroacustic folosit ca mijloc de apel sau de
semnalizare acustică (sonoră) în caz de incendiu sau alte pericole.
Sistem de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi – sistem constituit din dispozitive de
evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi şi ecrane verticale coborâte sub acoperiş sau tavan în
scopul limitării propagării incendiilor în construcţiile închise cu arii libere mari (fără pereţi interiori
despărţitori).

Sprinkler (cap sprinkle) – element final al unei instalaţii automate de stins incendii cu apă,
având rolul de a sesiza o temperatură ridicată în zonă (la o valoare prestabilită) prin declanşarea
unui aliaj fuzibil şi de a refula apa sub presiune, pulverizând-o pentru a stinge incendiul sau pentru a
proteja unele materiale combustibile, încă neafectate de acesta.

Spumant– substanţă tensioactivă, având proprietatea de a forma spumă prin micşorarea

tensiunii superficiale a lichidului şi e a menţine stabilitatea ei. Cel mai des se întrebuinţează
spumanţii proteinici, sintetici, rezistenţi la alcooli, fluoroproteinici şi fluorosintetici care pot fi
peliculogeni şi nepeliculogeni. Din punct de vedere al stării de agregare spumanţii pot fi sub formă
lichidă sau solidă.
Stabilitate la foc– proprietate a unui element de construcţie de a păstra forma limită admisă
sub acţiunea focului (element de definire a capacităţii portante, în cazul determinării limitei de
rezistenţă la foc).
Stabilitate termică – capacitatea unui elementate conducător sau a unui aparat de a suporta
efectul termic al curentului electric în regim permanent sau de scurtcircuit, fără a depăşi
temperatura admisă, corespunzătoare regimului respectiv.
Stare de pericol – complex de condiţii tehnice şi organizatorice în care se află la un moment
dat un sistem tehnic delimitat spaţial şi care poate determina scoaterea integrală sau parţială a
acestuia din starea normală prin producerea unui eveniment negativ (incendiu, explozie, avarie,
accident tehnic etc.) ce ar avea drept consecinţe pagube materiale ori victime omeneşti. Starea de
pericol de incendiu sau explozie este caracterizată de natura, multitudinea, diversitatea, valorile
cantitative şi calitative, precum şi durata principalilor parametri de stare legaţi de sursele de
aprindere (energie) şi mijloacele ce le pot produce, de existenţa materialelor şi substanţelor
combustibile şi de împrejurările favorizante condiţii atmosferice, ventilaţie etc.).
Stingător– aparat de stingere acţionat manual, care conţine o substanţă ce poate fi refulată şi
dirijată asupra unui focar de ardere sub efectul presiunii creată în interiorul lui. Stingătoarele fac
parte din categoria mijloacelor de primă intervenţie.

Supra sarcină electrică– creştere a sarcinii electrice a unui circuit peste valoarea nominală
prin racordarea unor consumatori electrici, având astfel o putere instalată totală mai mare decât
puterea maximă admisibilă a circuitului respectiv. Efectul suprasarcinii electrice este
supraîncălzirea conductorilor şi termodegradarea izolaţiei acestora, putând conduce la iniţierea unor
incendii.
Supanta– planşeu intermediar plin, deschis pe una sau mai multe laturi faţă de încăperea în
care este dispus. Se ia în considerare conform prevederilor normativului.
Sursă de aprindere(iniţiere a arderii) – fenomen fizic, chimic sau de altă natură care
generează o cantitate de energie capabilă a iniţia aprinderea unui material sau mediu combustibil.
Exemple: descărcări electrice, flacără, corpuri incandescente, scântei de diferite naturi, reacţii
chimice sau biochimice etc. Sursa de aprindere poate deveni uneori sursă de iniţiere a incendiilor
dacă arderea nu este controlată.
Sursă de iniţiere a incendiilor - fenomen fizic, chimic sau de altă natură, care a generat o
cantitate de energie capabilă să iniţieze un incendiu. Exemple: flacără, corpuri supraîncălzite, arcuri
şi scântei electrice, reacţii chimice exoterme, trăsnet etc.
Sursă electrică de bază – sursă ce asigură alimentarea cu energie electrică a receptoarelor
consumatorului, în regim normal de funcţionare.
Sursă electrică de rezervă – sursă ce asigură alimentarea cu energie electrică a
receptoarelor consumatorului în cazul indisponibilităţii sursei de bază.
Sursă electrică de intervenţie – sursă de rezervă independentă (grup electrogen, baterie de
acumulatoare) care, la indisponibilitatea sursei de bază sau a celei de rezervă asigură alimentarea cu
energie electrică a unui grup restrâns de receptoare, în scopul evitării unor fenomene periculoase la
consumator.

Şarpantă– ansamblul structural al acoperişului unei construcţii, pe care se dispune suportul

materialelor din spaţiul considerat.

Tambur deschis antifoc – sistem de protecţie a golurilor tehnologice şi funcţionale din

pereţii de compartimentare antifoc. Se preve în cazuri excepţionale, bine justificate tehnic şi
economic când, datorită necesităţilor tehnologice sau funcţionale, protecţia golurilor din pereţii
antifoc nu se poate face uşi, obloane, cortine antifoc sau încăperi tampon. Tamburii deschişi antifoc
trebuie să aibă lăţimea egală cu cea a golului protejat şi lungimea totală de minimum 4 m. Pereţii şi
planşeele tamburului deschis antifoc trebuie să fie realizate din materiale incombustibile, fără goluri
şi cu limita de rezistenţă la foc de minimum 1 oră. În tamburii deschişi trebuie să se prevadă
sprinklere sau drencere cu acţionare automată în caz de incendiu, amplasate câte unul la fiecare
metru pătrat pe suprafaţă orizontală a tamburului.
Timp de evacuare- timp necesar pentru acţiunea efectivă de evacuare ce nu trebuie să
depăşească durata posibilă de rămânere a omului în zona periclitată, după care, mediul ambiant al
căilor de evacuare, concentraţia fumului, a căldurii sau a gazelor atinge nivelul periculos. Timpul de
evacuare diferă de la un gen de clădire la altul, dar se recomandă a nu depăşi 2,5 minute (150
secunde).
Timp de expunere la flacără – durată, măsurată în secunde, minute, ore, ce corespunde
acţiunii permanente a flăcărilor asupra unui material supus, de regulă, unor încercări la foc.
Tiraj – circulaţie a aerului şi a gazelor de ardere, într-o instalaţie de încălzire cu focar,
supuse unei diferenţe de presiune între două secţiuni ale instalaţiei. Pe timpul incendiilor se
formează un puternic tiraj natural ca urmare a depresiunii provocată de diferenţa de greutate dintre
coloane de gaze de ardere calde şi coloana identică de aer rece din exterior sau din zona învecinată
celei de ardere.
Transfer de căldură – schimb de căldură dinspre părţile mai calde spre părţile mai reci ale
sistemelor fizico-chimice, efectuat prin radiaţie sau convecţie, în regim staţionar sau variabil.
Trapă pentru evacuarea fumului şi a gazelor fierbinţi- dispozitiv pentru evacuarea
fumului şi a gazelor fierbinţi rezultate în urma unui incendiu. Dispozitivul poate fi declanşat
automat sau manual. Se poate monta pe terase (orizontal), pe luminatoare (înclinat) sau pe tâmplărie
metalică ( vertical). Declanşarea automată se realizează la temperatura fuzibilului (72 0 C sau 930 C).
Dotarea cu astfel de dispozitive se face conform Normelor tehnice de proiectare şi realizare a
construcţiilor privind protecţia la acţiunea focului P. 118 – 83.
Trăsnet– descărcare electrică disruptivă aperiodică, de mare intensitate, care se produce în
timp de furtună, între nori şi pământ, prin interiorul unor canale de ar ionizat. El are:
- efecte termiceprin topirea conductoarelor metalice şi a altor elemente de metal (incendierea
construcţiilor sau a materialelor combustibile solide se produce în special datorită trăsnetelor de
intensitate moderată, dar cu durată mare);
- efecte mecanice, datorită forţelor electrodinamice ale curenţilor de durată relativ mică, dar de
amplitudini foarte mari, care pot produce ruperea unor elemente (conductori, stâlpi, copaci etc.)
- efecte de electrocutare a oamenilor şi animalelor;
- efecte de producere, prin influenţă electrostatică şi prin inducţie electromagnetică, a unor
supratensiuni foarte mari în liniile aeriene de transport a energiei, precum şi în cele de
telecomunicaţii.
Trăsnetul loveşte îndeosebi punctele mai înalte faţă de sol (arbori, stâlpi, construcţii înalte etc.).

Tunel de evacuare – tunel cu lungimea maxima de 200 m, cu acces în exterior si care este
alcatuit din elemente A1 rezistente la foc corespunzator densitatii sarcinii termice a încaperilor
adiacente, fara a fi însa mai mici de REI 120 pentru pereti si REI 60 pentru plansee. Usile din
peretii tunelului vor fi rezistente la foc EI 60 spre încaperi cu sarcina termica peste 420 MJ/m2 si
echipate cu dispozitive de autoînchidere automata în caz de incendiu. Tunelul nu intra în calculul
lungimii de evacuare .
 Uşi antifoc – elemente de închidere a golurilor verticale (destinate circulaţiei) practicate în
pereţi antifoc. Sunt executate din material incombustibil cu o limită minimă de rezistenţă la foc de
90 minute.

Uşi de evacuare – elemente mobile de închidere a golurilor de circulaţie şi evacuare din

pereţii care delimitează diferite spaţii construite.

Uşi, cortine şi obloane rezistente la foc – elemente mobile de protecţie a golurilor de

circulaţie funcţională din pereţi cu rol de limitare a propagării incendiilor, alcătuite şi echipate
conform normativului.Sunt executate din materiale incombustibile cu o limită de rezistenţă la foc de
60 minute.
 Utilizatori– persoane, animale sau obiecte care folosesc sau exploatează construcţia.

Ventilare- acţiune de împrospătare a aerului viciat dintr-un spaţiu închis prin înlocuirea lui.
. ventilarea de avarie – ventilarea folosită în încăperile în care este posibilă degajarea bruscă a
unui volum de substanţe toxice sau inflamabile, pe care instalaţiile de ventilare dimensionate în
regim normal nu-l pot evacua în perioada de timp necesară pentru restabilirea condiţiilor normale de
lucru.
. ventilarea mecanică – evacuarea sau introducerea forţată a aerului cu ajutorul ventilatoarelor
(exhaustoarelor).
. ventilarea normală – schimbul de aer realizat datorită diferenţei dintre greutatea specifică, în
funcţie de temperatura şi presiunea dintre interior şi exterior.
Vopsea termospumantă – suspensie apoasă sau în solvenţi organici (hidrocarburi, acetonă
et.) de pigmenţi (TiO2), substanţe peliculogene, lianţi, substanţe carbonizate (polihidroxialcooli),
agenţi de spumare ( pirofosfat de melamină, diciandiamida) şi alţi ingredienţi; atunci când este
aplicată pe materiale combustibile asigură protecţia acestora prin generarea , la temperaturi ridicate,
a unui strat carbonos termoizolant.
Volet– dispozitiv de închidere (obturare) rezistent la foc, montat pe tubulaturi (ghene) de
evacuare a fumului, normal închis sau deschis în poziţie de aşteptare şi prevăzut cu acţionare
automată şi manuală în caz de incendiu.

TERMINOLOGIE. CLASIFICARI UTILIZATE IN LEGISLATIE SI

NORMATIVE TEHNICE SPECIFICE PROTECTIEI CIVILE

Accident - întâmplare neprevăzută venită pe neaşteptate, curmând o situaţie normală, având

drept cauză activitatea umană;
 Accidentele chimice reprezintă eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unor
substanţe chimice toxice industriale (S.C.T.I.) în concentraţii mai mari decât cele admise, (în incinta
agenţilor economici, pe timpul transportului acestora, pe timpul depozitării, pe timpul descărcării
substanţelor din / în cisterne, pe timpul folosirii lor în procesul de producţie, nerespectării normelor
de protecţie a muncii şi P.S.I.), punând astfel în pericol sănătatea personalului şi salariaţilor.
Accident complementar - accident care are loc pe timpul sau după desfăşurarea unui
dezastru naturale, datorat acestuia.
Accident hidrotehnic - funcţionare defectuoasă a unei construcţii hidrotehnice ce duce la
pierderi de vieţi umane şi distrugeri materiale, în aval de locaţia acesteia;
Accidente majore la utilajele tehnologice periculoase - distrugerea sau avarierea unor
utilaje tehnologice, datorită neglijenţei umane, ducând la numeroase victime şi mari pierderi
materiale;
Accidente majore pe căile de comunicaţii - întreruperea temporară a circulaţiei, care
generează distrugerea acestor căi de comunicaţii, victime umane, animale, cât şi pagube materiale;
Accidentul nuclear se consideră a fi evenimentul care afectează instalaţia centralei
nuclearo-electrice sau reactorul nuclear permiţând difuzarea în atmosferă a radiaţiilor nucleare şi a
produşilor de reacţie a combustibililor nucleari şi provoacă iradierea sau contaminarea salariaţilor şi
a mediului înconjurător peste limitele maxim admise.
Adapost de protectie civila – reprezintă totalitatea construcţiilor special executate sau
amenajate care au capacitatea să reducă acţiunea de distrugere a armelor de nimicire în masă şi să
asigure protecţia persoanelor adăpostite împotriva dărâmăturilor provocate de explozii.
Adăposturile de protecţie civilă pot fi publice, ale agenţilor economici sau ale persoanelor fizice,
potrivit sursei de finanţare a investiţiei respective. Adăposturile publice de protecţie civilă – aflate
în administrarea organelor administraţiei publice locale – sunt adăposturi publice gestionate de
consiliile locale.
Adăposturile publice de protecţie civilă se execută în:
 Subsolurile construcţiilor industriale sau ale anexelor acestora;
 Subsolurile construcţiilor social-culturale, administrative, instituţiilor de învăţământ,
spitalelor;
 Subsolurile clădirilor de locuit;
 Spaţii libere (parcuri, grădini, etc.) ca adăposturi independente.
În cazuri deosebite, se admite folosirea demisolurilor şi chiar a parterului unor construcţii.

Schema compartimentării unui adăpost de protecţie civilă (exemplu)

4.
OME

2.
1.
UME UME

2.
3.
2.
 Legendă: 1. SAS acces; UME – uşă metalică etanşă;
2. încăperi de adăpost; OME – oblon met. etanş;
3. grup sanitar;
4. ieşire de salvare;

Adapostirea - măsură specifica de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor

culturale si de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare, împotriva efectelor atacurilor aeriene ale
adversarului .
Alarmarea - reprezintă transmiterea mesajelor / semnalelor de avertizare a populaţiei
despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.
Exemple de mijloace de alaramare:

Motosirenă - 5,2 kw, 350-500 m / raza de acţiune , pentru alarmarea exterioară a

oraşelor şi a obiectivelor importante

Sirena de mâna de putere foarte mică - 0,37 kw, 50-100 m / raza de acţiune , pentru
alarmarea cinematograficelor, marilor magazine , teatrelor etc.

Sirena electrica de putere mică - 0,75 kw, 100-200 m / raza de acţiune , pentru alarmarea
exterioară a obiectivelor cu extindere mică şi a halelor cu zgomot mediu

Sirena electrica de putere medie - 3 kw, 250-500 m / raza de acţiune , pentru alarmarea
interioara in halele cu zgomot puternic si alarmarea exterioara a satelor

Sirena electrica de putere medie – 5,5 kw, 300-800 m / raza de acţiune , pentru alarmarea
exterioara a oraselor , obiectivelor cu intindere mare, comunelor si halelor cu zgomot puternic

Sirena dinamică cu aer comprimat - 6 atm , 2000-2500 m / raza de acţiune , pentru

alarmarea exterioară a marilor localităţi urbane şi obiectivelor cu întindere mare şi a zonelor dispuse
în aval de marile baraje hidrotehnice

Echipamente de sirene electronice – 600-3000w

 Alunecare de teren - deplasare a rocilor care formează versanţii unor munţi sau dealuri,
pantele unor lucrări de hidroamelioraţii sau a altor lucrări de îmbunătăţiri funciare.
Armele de distrugere în masă sunt acele arme care, folosite de agresor, determină un
volum mare de distrugeri de bunuri materiale (distrugeri de clădiri, construcţii, utilaje, instalaţii,
mijloace de transport etc.) precum şi un număr mare de victime în rândul salariaţilor şi animalelor
neprotejate.
Arma biologică face parte din A.D.M. şi include agenţii patogeni utilizaţi în scopuri
agresive, care în urma răspândirii prin diferite mijloace tehnice şi procedee, pot determina
îmbolnăviri în masă a salariaţilor(populaţiei) sau animalelor precum şi distrugerea unor culturi
vegetale, cu scopul scăderii capacităţii economico-sociale şi de apărare a ţării.
Arma chimică este tot un mijloc de distrugere în masă care se bazează pe folosirea S.T.L.
(substanţelor toxice de luptă) în scopul nimicirii în masă a oamenilor (salariaţilor) şi animalelor.
Arma nucleară se bazează pe acţiunea distructivă a imensei cantităţi de energie care se
degajă în timpul exploziei nucleare. Efectul ei vătămător poate întrece de sute de mii de ori efectul
vătămător al celei mai puternice muniţii încărcate cu substanţe explozive obişnuite.Arma nucleară
este cel mai puternic mijloc de distrugere în masă, capabil să producă într-un timp scurt, pierderi
mari în oameni, distrugeri la construcţii, bunuri materiale, distrugeri şi blocări de adăposturi,
distrugeri şi avarii la reţelele electrice, de gaze, apă, termoficare, canal, telecomunicaţii,
contaminare radioactivă pe suprafeţe de teren foarte mari. Aceste distrugeri se produc datorită
acţiunii factorilor distructivi ai exploziei nucleare: unda de şoc, emisiunea de lumină, impulsul
electromagnetic, radiaţia penetrantă şi contaminarea radioactivă.
Asanare - ansamblul de operațiuni executate pentru înlăturarea sau / și distrugerea muniției
neexplodate si dezafectarea terenurilor, altele decât poligoanele de trageri ale structurilor de aparare
, ordine publica si securitatea nationala.

Avarii majore la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii - distrugerea parţială a reţelelor

de instalaţii şi telecomunicaţii datorită acţiunii umane sau natural.
Avertizarea - este activitatea de aducerea la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor necesare
despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre.
căderi de obiecte cosmice = pierderi umane sau distrugeri materiale generate de impactul produs
asupra pământului de prăbuşire a unor sateliţi, meteoriţi sau comete.

Cautarea – actiune ce consta in scotocirea unei portiuni de teren , cladire sau portiune din
aceasta in vederea identificarii unui element care prezinta interes ( supravietuitori, victime, obiecte,
etc. ).
Celula de urgenta – organism constituit la nivelul societatilor comerciale, prin dispozitie
scrisa si sub conducerea directorului / managerului / administratorului , formata din specialisti ai
societatii respective cu atributii in gestionarea situatiilor de urgenta.
Cercetarea – ansamblu de masuri tehnice si organizatorice menite sa identifice anumiti
factori care intereseaza in solutionarea unei anumite teme. Poate fi efectuata prin experimente de
laborator , in teren sau pe documente.
Cercetarea chimica - activitate tehnica si organizatorica, desfasurata pentru identificarea si
dozarea substantelor toxice ce ar putea fi prezente in aer, apa, sol, plante si animale si care ar putea
afecta sanatatea si viata acestora.
Cercetarea de radiatie – activitate tehnica si organizatorica, desfasurata in apa, sol,
constructii si instalatii pentru detectarea radiatiilor si determinarea contaminarii radioactive.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă - se constituie şi funcţionează sub
conducerea nemijlocită a Ministrului Administraţiei şi Internelor şi sub coordonarea primului-
ministru. Comitetul Naţional este un organism interministerial format din persoane cu putere de
decizie, experţi si specialişti desemnaţi de ministerele cu atribuţii complexe în gestionarea
situaţiilor de urgenţă.
Comitetul ministerial se constituie prin ordin al ministrului ori al conducătorului instituţiei
publice centrale, după caz, şi are în componenţă persoane cu putere de decizie, experţi şi specialişti
din aparatul propriu al ministerului şi din unele instituţii şi unităţi aflate în subordinea acestuia, cu
atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă – de constituie la nivelul fiecarui judet si
din care fac parte preşedintele consiliului judeţean, şefi de servicii deconcentrate, descentralizate şi
de gospodărie comunală şi alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean
care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi manageri ai
agenţilor economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de
situaţii de urgenţă.
Comitetul local pentru situaţii de urgenţă – se constituie la nivel comuna , oraş sau
municipiu si din care fac parte un viceprimar, secretarul după caz, şi reprezentanţi ai serviciilor
publice şi ai principalelor instituţii şi agenţi economici din unitatea administrativ-teritorială
respectivă, precum şi manageri sau conducători ai agenţilor economici, filialelor, sucursalelor ori
punctelor de lucru locale, care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial
generatori de situaţii de urgenţă.
Criza - situaţie internă sau externă a cărei evoluţie poate genera o ameninţare asupra
valorilor, intereselor şi scopurilor prioritare ale părţilor implicate (separat sau împreună).
Cutremur - ruptură brutală a rocilor din scoarţa terestră, datorită mişcării plăcilor tectonice,
care generează o mişcare vibratorie a solului ce poate duce la victime umane şi distrugeri material.

Deblocare – operatiuni de inlaturare a unor obstacole care impiedica accesul intr-un anumit
loc sau zona ( drumuri, cursuri de apa, adaposturi, locuinte, etc. ).
Decontaminare – operatiuni prin care se indeparteaza substantele radioactive de pe teren,
cladiri, mijloace de transport, echipament, obiecte, etc.
Dezastru - evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau
provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului si care, prin
amploare, intensitate si consecinţe, atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate stabilite
prin regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenta, elaborate si aprobate potrivit legii.
Degazarea – actiune de reducere si / sau anulare a efectelor substantelor toxice din aer sau
spatii inchise , ori depuse pe teren, cladiri, echipamente , instalatii, etc., prin operatiuni de spalare ,
ventilare , pulverizare a unei solutii neutralizatoare, etc.
Deparazitarea – operatiune de distrugere a parazitilor ( paduchi, capuse, etc. ).
Dezinfectia - operatiune de distrugere a germenilor patogeni din aer, apa, de pe teren,
imbracaminte, alimente, etc.
Dezinsectia - operatiune de distrugere a insectelor purtatoare de microbi.
Descarcerarea – operatiune de eliberare a unei / unor personae aflate in imposibilitatea de a
actiona singura.

Epidemie - răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile la animale.

Epizootie - extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un
număr mare de animale dintr-o localitate, regiune etc.; boleaznă, epidemie, molimă .
Evacuarea - ca măsură de protecţie, se înţelege scoaterea organizată din municipiile
reşedinţă de judeţ, precum şi din alte localităţi, la nevoie, în timp de război sau în caz de dezastre, a
unor instituţii publice şi agenţi economici, categorii de populaţie şi bunuri materiale, în zone şi
localităţi care asigură condiţii de protecţie a personalului, de funcţionare a instituţiilor publice, a
agenţilor economici respectivi precum şi pentru protejarea valorilor materiale şi culturale.

Fenomene meteorologice periculoase - fenomene meteorologice care afectează violent

zone relativ mari de teren pe termen lung, provocând pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale şi
degradarea mediului ambient.

Incendii de masă - ardere declanşată natural sau artificial, în urma căreia se produc
însemnate pierderi de vieţi umane, animale, precum şi pagube materiale.
 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - organ de specialitate din subordinea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, asigură coordonarea unitară şi permanentă a activităţilor
de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.
Inundaţii - acoperirea terenului cu un strat de apă în stagnare sau mişcare, care prin
mărimea şi durata sa provoacă victime umane şi distrugeri materiale ce dereglează buna desfăşurare
a activităţilor social-economice din zona afectată.

Inştiinţare - activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenta producerii

sau producerea dezastrelor si/sau a conflictelor armate către autorităţile administraţiei publice
centrale sau locale, după caz, in scopul evitării surprinderii si al realizării masurilor de protecţie.

Prealarmare - transmiterea mesajelor / semnalelor de avertizare către autorităţi despre

probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian
Protectia N.B.C. – ansamblu de masuri tehnice si organizatorice care au ca scop protectia
populatiei impotriva armelor nucleare, biologice si chimice.

Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă se înfiinţează, se

organizează şi funcţionează pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi
coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de
normalitate. Sistemul Naţional este organizat de autorităţile administraţiei publice şi se compune
dintr-o reţea de organisme, organe şi structuri abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă,
constituite pe niveluri sau domenii de competenţă, care dispune de infrastructura şi de resursele
necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în ordonanţa de urgenţă menţionată.

Situaţie de protecţie civilă - situaţia generata de iminenta producerii sau de producerea

dezastrelor, a conflictelor militare si / sau a altor situaţii neconvenţionale care, prin nivelul de
gravitate, pun in pericol sau afectează viaţa, mediul, bunurile si valorile culturale si de patrimoniu.
Situatie de urgenta - reprezintă un eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin
amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale
şi culturale importante. Pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi
acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor
implicate.
Stare potential generatoare de situatii de urgenta – complex de factori de risc care, prin
evolutia lor necontrolata si iminenta amenintarii, ar putea aduce atingere vietii si sanatatii
populatiei, valorilor materiale si culturale importante si factorilor de mediu.
Stare de alerta - se declară potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 şi se referă la
punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei,
limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgentă.
Stare de asediu – ansamblu de masuri exceptionale de natura politica , militara ,
economica, sociala si de alta natura aplicabile pe intreg teritoriul tarii ori in unele unitati
administrativ- teritoriale, instituite pentru adaptarea capacitatii de aparare a tarii la pericolele grave ,
actuale sau iminente, care ameninta suveranitatea, independent, unitatea ori integritatea teritoriala a
statului.
Stare de urgenta - ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de
ordine publică, aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se
instituie în următoarele situaţii:
 a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea
democraţiei constituţionale;
 b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau
înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
Substanţele toxice de luptă sunt compuşi chimici care folosiţi în luptă pot vătăma oamenii
(salariaţii) şi animalele neprotejate şi contaminează aerul, terenul, construcţiile, îmbrăcămintea,
produsele alimentare, furajele, apa, făcându-le periculoase pentru viaţă. După modul cum
acţionează asupra fiinţelor vii S.T.L. sunt:
- S.T.L. neuroparalitice – acţionează asupra sistemului nervos şi sunt cele mai periculoase
pentru că produc moartea în cel mai scurt timp (sarin, soman, tabun, Vx.);
- S.T.L. vezicante – atacă pielea şi produc răni greu vindecabile (iperita, levizita, azotiperita);
- S.T.L. toxice generale - atacă unele tipuri de celule vitale şi sisteme enzimatice (acid
cianhidric, clorcian);
- S.T.L. sufocante - atacă căile respiratorii producând sufocarea oamenilor (fosgen, difosgen,
clor);
- S.T.L. iritante - care după organele pe care le afectează sunt iritant lacrimogene (CS,
cloracetofenona, cloropicrina) şi iritant strănutătoare (adamsita, difenilcianarsina);
- S.T.L. psihochimice - acţionează asupra psihicului uman (L.S.D.-25, BZ. mescalina).

Urgenţa radiologică este cauzată de deplasarea în spaţiul aerian al ţării, sau al unei zone din
ţară a norului radioactiv rezultat în urma unui accident nuclear produs pe teritoriul altui stat sau
chiar pe alt continent. Pe tot parcursul deplasării unui asemenea nor radioactiv rezultă o urmă , o
zonă contaminată ca urmare a depunerilor radioactive din nor pe direcţia de deplasare a vântului,
contaminarea fiind mai puternică în zonele unde cad precipitaţii. Vorbim tot despre urgenţă
radiologică şi în situaţia căderilor de obiecte cosmice radioactive, accidente pe timpul transportului
şi depozitării deşeurilor radioactive, acţiuni teroriste, sau alte evenimente care duc la contaminarea
radioactivă şi iradierea personalului şi salariaţilor.

Vaccinurile sunt preparate medicale care conţin microbi (inerţi sau mult atenuaţi) care introduşi
în corp determină răspunsul imunologic al organismului făcând ca rezistenţa acestuia să crească.

NOTIUNI DE CHIMIE SI FIZICA

1. Oxidarea
Oxidarea este un fenomen chimic si constitue o reactie in care o substanta se combina cu
oxigenul sau cedeaza hidrogen. Se cunosc, de exemplu, oxigenari lente, oxidari biochimice, oxidari
chimice si oxidari electronice.
Oxidarea lenta este o combinare a unei substante co oxicenul care se produce la
temperatura ambianta sau mai joasa, fara dezvoltare de lumina si aparent dezvoltarea de caldura.
Cadura dezvoltata fiind cedata treptat mediul exterior, temperatura se mentine practic constata
(exemplu ruginirea fierului putrezirea lemnului, respiratia fiintelor, oxidarea unor metale etc.).
Oxidarea biochimica se refera la oxidarea grasimilor, proteinelor si a hidrantilor de carbon
preveniti din alimente. Oxidarea biochimica se foloseste si la scara industriala.
Oxidarea chimica are domeniul de aplicare la protectia fierului si otelului, a magneziului, a
cuprului si aliajelor lui. Oxidarea chimica, este o oxidare de protectie la metale feroase si la cupru si
este decele mai multe ori o brunare.
Oxidarea electronica se aplica de obicei, la protectia aluminiului si a aliajelor lui.

2. Arderea
In conditii obisnuite arderea teprezinta un proces de oxidare sau de asociere a substantelor
combustibile cu oxicenul din aer insotita de caldura si lumina.
Arderea este deci o reactie de oxidare rapida a unei substante in prezenta oxigenului
atmosferic cu dezvoltarea de caldura, si in general, insotita de lumina.
Se cunosc insa si substante care ard fara prezenta oxigenului din aer, ca de exemplu
acetilena comprimata, clorura de azot, precum si al ;te substante compuse. In anumite conditii
aceste substante pot exploda cu degajare de caldura si aparitie de flacari.
Procesul de ardere este posibil numai daca sunt intalnute urmatoarele conditi : existenta
substantelor si materialelor combustibile ; prezenta substantelor care intretin arderea (oxicen,
substanta care cedeaza oxigen) ; Realizarea temperaturii de aprindere.
Arderea materialelor si substantelor combustibile se produce numai in faza gazoasa, chiar si
materialele combustibile solide inainte de a se aprinde sunt supuse procesului de gazeificare.
Lichidele nu ard ci numai vaporii acestora, care formeaza dupa ce se depaseste temperatura
de imflamabilitate.
Materialele combustibile solide se aprind si ard, in general, mult mai greu decat lichidele si
gazele combustibile, deoarece pentru aprinderea lor este nevoie de un aport mare de caldura di
exterior, degajarea substantelor combustibile volatile prin distilare se face ma incet.
Cel mai important efect fizic produs in urma arderii este temperatura care creste pe masura
ce adrerea se intensifica.
Deseori, cresterea temperaturii substantelor combustibile determina schimbarea starii de
agrecare a acestora. Fara aceste shimbari ne este posubila arderea. DE aceea inainte de ardere
corpurile solide se transforma in stare lichida si gazoasa sau numai gazoasa.
Procesul de ardere pentru materialele si substantele combustibile solide, lichide si gazoase se
desfasoara la fel si se produce in ,,trei faze ‘’ : oxidarea,aprinderea si arderea propriuzisa.
Datorita oxidarii gazelor si vaporilor, caldura se acumuleaza in mod continuu, fapt care
conduce la marirea vitezei reactiilor, la aprinderea materialului si aparitia flacarilor.
Temperatura de ardere se poate defini prin temperatura minima la care un
combustibil solid sau lichid arde pana la epuizare. Temperatura teoretica de ardere coresounde
unei arderi dara pierderi de caldura in exterior si este mai ridicata decat temperatura reala de
ardedre. Temperatura de ardere pe timpul incendiilor sunt direct influentate de puterea calorifica a
materialului combustibil care arde, de cantitatea de caldura ramasa in spatiul incendiat, precum si de
modul cum se produce arderea.
Viteza de ardere. Arderea substantelor si materialelor combustibile se produce diferit : ea
reprezinta cantitatea de combustibil care se consuma prin ardere in unitatea de timp si suprafata. (A
se vedea mai larg in capitolul X|).
Tipuri de ardere. Arderile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere.
Din punc de vedere al timpului de reactie se deosebesc arderi complete si arderi
incomplete.
Arderea completa se produce atunci cand substanta combustibila arde complet, existand
cantitatea suficienta de oxigen pentru procesul de oxidare. Ca produs de ardere rezulta bioxid de
carbon, vapori de apa, bioxid de sulf, etc.
Arderea incopleta are loc atunci cand substanta combustibila nu arde in inrtregime, datorita
faptului ca nu are la dispozitie intreaga cantitate de oxigen. Ca produse de arderi rezulta oxid de
carbon, alcool, vapori de apa si compusi organici complexi.
Din punct de vedere propagari flacarii, deci al vitezei de reactie se deosebesc arderi
uniforme, normale sau deflagari si arderi rapide.
Arderea uniforma (deflagratia) se propaga cu viteza relativ redusa (de la citiva centimetri
pe secunda pana la un metru pe secunda). Aceste arderi se caracterizeza printr-o transmitere de
caldura si prin centri activi, din aproape in aproape, ceea ce asigura o propagare destul de uniforma.
Arderile uniforme au loc, in general, in spati deschise, unde accesul oxigenului spre zona de ardere
se face in mod constant
Arderea rapida (detonatia) se produce, in general, in spatii inchise, se dezvolta cu viteze
supersonice (1-4 km/s), propagarea flacarilor fiind insotita de o unda de compresiune care
inainteaza, in functie de substanta care arde cu aceeasi viteza pe distanta la 1m, ca apoi datorita
arderi si dilatarii produselor de ardere, propagarea ei sa se accelereze.
Din punct de vedere al posibilitatilor de percepere, arderile se pot clasifica in :
- ardere cu flacari care este combustie in faza gazoasa cu emisie de lumina. Este cea mai
des intalnita ;
- Arderea cu incandescenta – combustie fara flacra a unui material combustibil, cu
emisie de lumina vizibilala suprafata acestuia ;
- arderea mocnita – combustia unui material fara emisie de lumina vizibila, adesea pusa
in evidenta de fum si de cresterea temperaturii.
Este bine sa fie retinut faptul ca arderile au loc numai in faza gazoasa, indiferent daca
substantele si materialele combustibile, sunt solide, lichide sau gazoase.

3. Aprinderea
Aprinderea sau initierea arderii se produce die cand substanta sau materialul combustibi vine
in conctact cu o sursa de aprindere in prezenta oxigenului din aer, fie datorita unei surse de caldura
intensa.
Ca surse externe de caldura (aprinderea) se pot aminti 1 focul deschis, radiatia termica,
scanteiele, flamele si scurtcircuitele electrice, scanteile mecanice, trasnete etc., iar ca surse interne
autoaprinderile.
Aprinderea unei sustante combustibile are loc numai in faza gazoasa si cu atat mai usor cu
cat emanarea de vapori si de gaza incepe la o temperatura mai joasa.
Temperatura de aprindere. Substantele si materialele combustibile se aprind la temperaturi
diferite.
Prin temperatura de aprindere se intelege temperatura cea mai scazuta la care o
substanta combustibila aflata in prezenta aerului sau oxigenului trebuie incalzita pentru ca
arderea se sa continue de la sine, fara incalzire u lterioara.
Aprinderea materialelor solide este in funcie de sursa de aprindere, de compozitia chimica,
de greutate specifica, de gradul de impurificare etc.(tabelul 1).

Denumirea Temperatura Denumirea Temperatura

materialului de materialului de
aprindere 0C aprindere 0C
Antracit 460 Mangal 248
Brad 225 Molid 282
Brichete de carbun 300 Matase artificiala 472
brun 250-450 Matase vascoasa 279
Bumbac 335 Naftalina 79-87.5
Catran 250 Paie 200-220
Carpen 250 Pin 280
Carbune brun 125-140 Pirita (praf) 401
Celuloid 214-220 Pluta (placi) 260
Canepa 500 Poliamide (fibre) 420
Cocs pentru gaze 650 Poliamide (prag) 535
Cocs siderurgic 434 Polietilene 341
Celuloze praf 329 Policlorura de vinil 900
Colofoniu praf 380 (praf) 390
Cosuri de nuiele 180-220 Poliesteri cu fibra de 450
Dinamita 295 sticla 200
Fag 430 Polimetacrilat 250
Faina de lemn 210 Polivinil acetat 175-176
Faine de pluta 205-210 Porumb boabe 168-172
Fan 60 Praf pusca (granule 345
Fosfor alb 260 fine) 340
Fosfor rosu 240 Praf pusca (granule 310
 Frasin 900 mari) 396
Funingie 160-196 Polistiren (placi) 445
Fulminat de mercur 183-186 Polistiren (spuma) 395
Fulmicoton 850 Poliuretan (spuma) 340
Grafit 280 Rumegus de fag 250
Hartie creponata 200 Rumegus de molid 512
Hartie masina scris 360 Semicocs 240-300
Hartie de scris 185 Stejar 230
Hartie ziar 350 Sulf 175
Huila 150 Tanin (pulbere) 320
Huila (praf) 232 Trotil 410
In 254 Turba 377
Iuta 250 Tutun
Lignit Vata
Zahar
Zahar (praf)

4. Autoaprinderea
O serie de substante prezinta anumite propietati care conduc la aprinderea lor fara sa fie
nevoie de caldura provenita din exterior.
Substantele care au tendinta spre autoaprindere trec mai intai prin procesul de autoaprindere.
Aceasta autoincalzire se produce datorita unor procese chimice sau biologice care au loc in insasi
masa substantelor respective. Deci caldura necesara atat autoincalkzirii cat si autoaprinderii rezulta
din reactiile chimice si biologice produse in masa substantelor combustibile respective.
Daca procesul de autoincalzire nu este intrerupt la timp el trece la autoaprindere.
Autoaprinderea se poate defini astfel : declansarea arderii unei substante combustibile
datorita autoincalzirii, deci fara interventia unei surse exterioare de aprindere ; caldura care
rezulta se datoreste reactiei chimice sau biologice care are loc in insusi masa substantei
respective.
Dupa natura reactiilor se pot produce trei feluri de procese de autoaprindere de natura
chimica, fizico-chimica si biologica
a) Autoaprinderea de natura chimica. Aceasta se poate produce la substantele care au
capacitatea ridicata de combinare cu oxigen din aer, cu umiditatea atmosferica sau cu
alte substante.
Substantele combustibile care pot da nastere la o autoaprindere chimica se impart in trei
grupe.
Din prima grupa fac parte substantele care se autoaprind in contact cu aerul, ca de exemplu
fosforul alb, pulberea de aluminiu, sulfurile de fier, (pirite etc).
Cea de a doua grupa cuprinde substantele susceptile la o autoaprindere chimica datorita
reactiei lor in contact cu apa, ca de exemplu carbura de cauciuc, oxidul xe calciu, sodiul,
pulberea de aluminiu, fosfura de calciu si de sodiu, metelele alcaline si alcanino-pamantoase etc.
Din cea de a treia grupă fac parte unii oxidanţi şi halogeni care în contact cu o parte din
substanţele organice produc autoaprinderea acestora. În acest fel acţionează oxigenul, clorul, florul,
acidul azotic, peroxidul de bariu şi de sodiu, permanganatul de potasiu, cloraţii şi percloraţii etc.
Acetilena, hidrogenul, metanul şi multe alte substanţe organice şi metale se autoaprind la
reacţia cu halogenii.
b) Autoaprindrea de natură fizico-chimică. Acest gen de autoaprindere este specifică
substanţelor combustibile, care, în afara procesului chimic sunt supuse şi influenţei unor factori de
natură fizică cum ar fi, de exemplu, suprafaţa specifică, evacuarea insuficientă a căldurii din interior
şi existenţa unor impurităţi.
Cel mai tipic exemplu de autoaprindere fizico-chimică este autoaprinderea cărbunelui, a
azotatului de amoniu, a bumbacului şi lacurilor pe bază de ulei.
c) Autoaprinderea de natură biologică. Acest gen de autoaprindere se produce la acele
corpuri combustibile predispuse activităţii vitale microorganismelor. Căldura care se dezvoltă se
datorează transformărilor de materie, acţunii microorganismelor, transformărilor chimice prin
intermediul enzimelor (fermenţilor).
În prima fază, sub acţiunea microorganismelor se produce o degajare de bioxid de carbon şi
hidrogen, concomitent cu ridicarea temperaturii până la 50-55 grade C. Peste aceste temperatură,
procesul biologic trebuie supravegheat pentru că poate să treacă la autoaprindere. Până la 100 grade
C are loc faza de carbonizare, de distrugere a celulelor, iar apa şi produsele volatile încep să distile.
La 140-150 grade C se produce înnegrirea corpurilor combustibile, procesul de autoaprindere se
intensifică, în final având loc aprinderea lor.
Cele mai predispuse autoaprinderi de natură biologică sunt tăiţeii de sfeclă de zahăr,
rumeguşul de lemn, paiele, fânul, lucerna, mangalul, uleiul de peşte, făina de peşte, uleiul de in,
ţesăturile acoperite de lac, etc.

Substante care au tendinta spre autoaprindere

Substanta cu tendinta spre Conditiile de autoaprindere

autoaprindere
AUTOAPRINDERE DE NATURA CHIMICA
Aluminiu Sub forma de pulbere in prezenta apei sau a uleiului
Azotat de amoniu In contact cu uleiuri cu umezeala in substante organice
Coloranti azoici de sulf In contact cu aerul
Carburile metalelor alcaline In contact cu apa
Fosforul alb si rosu In contact cu aerul
Fierul Sub forma de pulbere imbibata in ulei
Hidrogenul fosforat In contact cu aerul
Magneziul Sub forma de pulbere,in contact cu aerul
Negru de fum Depozitat in cantitati mari,umezeala si urme de particule
Sodiu incandescente
Sulf In contact cu apa
Sulfuri de fier (FeS,Fe2S) In contact cu aerul
Zincul sub forma de pulbere Sub forma de pulbere si in contact cu aerul
In contact cu aerul
AUTOAPRINDEREA DE NATURA FIZICO-CHIMICA
Brichete de carbune brun Umiditate si caldura
Bumbacul Impregnat cu uleiuri (baloturi de cirpe)
Carbune brun Umiditate si caldura
Cafea boabe prajita,orz, Umiditate si caldura
Cocs de carbune brun Umiditate si caldura
Cilti Imbibati in ulei
Deseuri de cauciuc Caldura,depozitate in cantitati mari
Firnis Sub forma de pelicula,in contact cu aerul
Grasimi (in special cele vegetale) Sub forma de pelicula,in contact cu aerul
Lina Imbibate in ulei; lina cruda,datorita sucului propriu,in baloturi
Materiale fibroase Imbibate in ulei
Musamale Imbibate in uleiuri vegetale
Piele In gramezi compacte,umezeala
Praf de piei Imbibat cu ulei,in gramezi
Praf de pluta Imbibati cu ulei
Saci de iuta Imbibati cu ulei
Turba Umiditate si caldura
Turte de floarea-soarelui In gramezi mari si pe timp indelungat
Uleiuri vegetale Sub forma de pelicula,in contact indelungat cu aerul
 Zahar pudra ambalat in lazi Umiditate si caldura
. AUTOAPRINDERE DE NATURA BIOLOGICA
Fin Umezeala si depozitate in cantitati mari
Furaje tocate Umezeala si depozitate in cantitati mari
Foi de varza Depozitat in cantitati mari si umezite
Hamei Depozitat in cantitati mari si umezit
Germeni de malt Depozitat in cantitati mari si umezit
Pleava de cereale Depozitata in cantitati mari si umezita
Paie de griu Depozitate in cantitati mari si umezite
Rumegus de lemn (in special Depozitat in cantitati mari si umezit
ramasite) Depozitata in cantitati mari si umezita
Uruiala de porumb Depozitati in cantitati mari si umeziti
Taitei de sfecla Pe timpul fermentarii
Tutun

5. Inflamarea
Inflamarea este arderea rapidă a unui amestec de vapori provenit dintr-un lichid
combustibil.
Pentru ca inflamarea să se poată produce este necesar să se formeze la suprafaţa lichidului
un amestec combustibil de vapori aer şi să existe o sursă de aprindere.
Inflamarea se poate produce în urma urcării locale a temperaturii cauzată de acţiunea din
exterior.
Temperatura de inflamabilitate. Este temperatura minimă la care vaporii unui lichid
combustibil formează cu aerul deasupra acestui lichid, un amestec de o anumită concentraţie
care se aprinde în contact cu o sursă de aprindere (flacără, corp incandescent, scântei
electrice, scântei mecanice etc.).
Temperatura de inflamabilitate creşte în raport direct cu mărimea temperaturii de fierbere şi
invers proporţional cu presiunea vaporilor de lichid.
În general, temperatura de inflamabilitate este mai scăzută decât cea de aprindere.
Temperatura de inflamabilitate constituie un parametru de bază, care poate fi folosit cu
operativitate pentru indicarea cu aproximaţie a condiţiilor de temperatură în care o substanţă
combustibilă prezintă pericol de incendiu. Această temperatură se ia în considerare la clasificarea
proceselor tehnologice, a înăperilor şi instalaţiilor după gradul de pericol, în conformitate cu
normele în vigoare.

6. Autoinflamarea
Prin autoinflamare se înţelege aprinderea vaporilor unui lichid combustibil, fără ca
aceştia să vină în contact cu o sursă de aprindere (foc deschis, corp incandescent, scînteie etc)
fiind suficientă numai prezenţa aerului.
Autoinflamarea se produce în condiţiile existenţei unei anumite cantitîţi de vapori şi a
realizării temperaturii de autoinflamare.
Prin temperatură de autoinflamare se înţelege temperatura minimă până la care este
necesar să se încălzească o substanţă combustibilă, pentru a se putea produce aprinderea
amestecului de vapori-aer, fără a veni în contact cu o sursă de aprindere.

7. Explozia
Explozia este un proces de ardere foarte rapidă şi violentă a amestecurilor explozive,
care se produc în fracţiuni de secundă, cu degajarede căldură, lumină şi care generează
presiuni mari.
Ţinând seama de natura şi mai precis de cauzele lor, exploziile se pot împărţii în patru grupe:
- explozii produse de energia eliberată în urma oxidării rapide (arderea unui amestec de
vapori de substanţe combustibile cu aer) ;
 - explozii provocate printr-o descompunere rapidă a unor compuşi chimici
(descompunerea azotatului de amoniu);
- explozii rezultate din eliberarea bruscă a energiei degajate prin fuziune sau fisiune
nucleară (bomba atomică şi cu hidrogen);
- explozi datorită polimerizărilor necontrolate cu eliberarea rapidă de energie (peroxizi
organici).
Exploziile cele mai frecvente, urmate deseori de incendii, sunt cele din grupa întâia, datorită
faptului că se pot forma cu uşurinţă amestecuri explozive de vapori, gaze sau praf cu aerul.
Dacă ne referim la reacţiile exoterme (cu degajare de căldură) care nu sunt uniforme, rezultă
că vitezele de ardere (reacţie şi de descompunere) sunt variate, ele clasificându-se din acest punct de
vedere în trei grupe:
Deflagraţia care se defineşte ca o reacţie chimică pe timpul căreia viteza de ardere este de
câţiva centrimetri pe secundă, cea ce face ca arderea să se propage din aproape, aşa cum se produce
arderea pulberii negre presărată pe o suprafaţă plană.
Explozia propriu-zisă care se produce atunci când amestecul de substanţe combustibile-aer
existent într-un spaţiu închis (încăpere, recipient etc) are anumită concentraţie şi vine în contact cu
o sursă de aprindere. În acest caz viteza de ardere este de 10-100 m/s.
Detonaţia este o explozie produsă, în general, în ţevi cu diametre şi lungimi suficient de mari, la
care viteza de propagare a flăcării este cuprinsă între 1000-4000 m/s, caracterizată prin apariţia
undei de şoc. In cazul detonaţiei, descompunerea substanţelor se face atât de rapid încât gazele care
se produc se destind în însăşi masa substanţei, dând naştere la presiune şi o temperatură foarte
ridicată.

8. Răbufnirea
Răbufnirea poate fi considerată ca un efect limită al exploziei, adică este o ardere cu viteză
de cel puţin câţiva metrii pe secundă. Presiunea care se formează la răbufnire nu este prea mare, ea
durează în schimb ceva mai mult dând posibilitatea să se poată reconstitui locul exact al aprinderii.
Se pot produce răbufniri şi de arderea prafului, aici fiind vorba de o ardere declanşată brusc,
în majoritatea cazurilor formând o flacără pătrunzătoare cu o temperatură foarte ridicată.
Unda de presiune se descarcă aproape în întregime fără efecte mecanie vizibile.
Răbufniri se pot produce şi în focarele cazanelor şi chiar în unele spaţii în care se găsesc
amestecuri explozive.

9. Substante cu actiune reciproca

Substante chimice care venind in contact prezinta pericol de incendiu sau de explozie

Substanta chimica Substanta chimica care determina aprinderea sau Factori care
explozia (cu care reactioneaza) influenteaza
Acetat de amil Oxigen,aer Scintei
Acetilena Clor,brom,cupru,fluor,argint,mercur Lumina solara
Acetona Perhidrol,aer Reactie
Acid acetic Acid cromic,acid azotic,etilenglicol,acid Reactie
percloric,peroxizi,permanganti
Acid azotic (concentrat) Acid acetic,anilina,acid cromic,acid
cianhidric,hidrogen sulfurat,lichide si gaze Contact
combustibile,substante combustibile
Acid cianhidric Acid azotic Contact
Acid cromic Acid
acetic,naftalina,camfor,glicerina,terebentina,alcool,lic Contact
hide combustibile,substante organice
Acid oxalic Mercur,argint Reactie
Acid percloric Anhidrida acetica,bismut,alcool,hirtie,lemn Contact
Acid sulfuric Clorat de potasiu,perclorat de
potasiu,permanganat,compusi de metale usoare Reactie
Alcool etilic Acid hipocloros Reactie
Alcool metilic Aer Scintei
Aldehida formica Peroxid de sodiu Reactie
Aluminiu praf Oxigen,aer Scintei
Amoniac Mercur (de exemplu in Reactie
manometru),clor,iod,brom,acid fluorhidric anhidru
Anilina Acid azotic,apa oxigenata Scintei
Apa oxigenata Cupru,crom,fier,numeroase metale sau saruri ale
acestora,alcooli,acetona,substante
organice,anilina,nitrometan,toate lichidele Reactie
combustibile,substante combustibile
Argint Acetilena,acid fulminic,compusi amoniacali,acid Contact
oxalic,acid tartic Reactie
Azotat de amoniu Acizi,pulberi metalice,lichide
combustibile,clorati,azotati,sulfuri,produse Reactie
combustibile organice in stare de pulverizare
Benzidina Clorura de var Reactie
Benzina si benzen Acid hipocloros,oxigen Reactie
Bioxid de bariu Alcool etilic si metilic,acid acetic,anhidrida
acetica,baze,aldehide,sulfura de Contact
carbon,glicerina,etilenglicol,acetat de metil
Brom Aceleasi substante ca la clor Reactie
Camfor Oxigen,aer Scintei
Carbune activ Hipoclorit de calciu si toti oxidantii Contact
Reactie
Carbura de calciu Apa Reactie
Scintei
Bioxid de clor Amoniac,fosfuri,hidrogen sulfurat,metan Contact
Carbune praf Protoxid de azot,acid azotic concentrat Reactie
Celuloid Acid azotic Incalzire
Clor Acetilena,butan,metan,propan (sau alte gaze
petroliere),hidrogen,terebentina,benzen,metale fin Reactie
pulverizate
Clorati Saruri de amoniu,acizi,pulberi Contact
metalice,sulfuri,produse organice fin pulverizate Reactie
Clorat de potasiu Acid sulfuric si alti acizi Reactie
Cupru Acetilena,apa oxigenata Reactie
Eter etilic Oxigen,acid hipocloros,clor Reactie
Etilena Clor Scintei
Fluor Hidrogen Reactie
Fluorina Trebuie izolata de toate celelalte produse Contact
Fosfor alb Oxidanti,sulf Reactie
Hidrocarburi Fluor,clor,brom,acid cromic,bioxid de bariu Contact
(butan,propan,benzen,tere
ben-tina)
Hidrogen Clor Lumina solara
Hidrogen sulfurat Acid azotic,peroxizi,gaze oxidante Reactie
Hidroperoxid de cumen Acizi organici sau minerali Reactie
Iod Acetilena,amoniac gazos si solutie,hidrogen Reactie
Lichide combustibile Azotat de amonic,acid cromic,apa oxigenata,acid
azotic,bioxid de bariu (oxilit) si halogeni Contact
Mercur Acetilena,amoniac,acid fulminic Contact
Metale sub forma de Tetraclorura de carbon sau alte hidrocarburi
pulbere clorurate,dioxid de carbon si halogeni
(aluminiu,magneziu,sodiu, Contact
pota-siu)
Metan Peroxizi,acizi puternici Reactie
Naftalina (vapori) Aer,oxigen Scintei
Oxid de carbon Oxigen,aer Scintei
Perclorat de potasiu Acid sulfuric si alti acizi Reactie
Perhidrol Substante organice,praf metalic Reactie
Permanganat de potasiu Glicerina,etilenglicol,benzaldehida,acid Reactie
sulfuric,petrol lampant
Potasiu metalic Tetraclorura de carbon,dioxid de carbon,apa Reactie
Sodiu Tetraclorura de carbon,dioxid de carbon,apa Reactie
Sulfura de carbon Peroxizi Reactie
Zinc-pulbere Aer scintei

CLASIFICAREA INCENDIILOR
INCENDIUL SI EVOLUTIA SA
PROPAGAREA INCENDIILOR

A. Incendiul si dezvoltarea lui

Incendiul este o ardere intiala de o cauza definita,cu sau fara voia omului, scapata de sub
control, care distruge bunurile materiale, pune in pericol viata persoanelor si a animalelor pentru a
carei intrerupere este necesar sa se foloseasca metode, procedee, mijloace si substante de stingere.
Orice incendiu este insotit de fenomene chimice si fizice cum sunt de exemplu: reactii
chimice care se produc pe timpul arderii, degajarea sau transferul de caldura, producerea de flacari,
separarea si raspindirea produselor arderii, producerea schimbului de gaze. Aceste fenomene pe
timpul incendiului nu se produc separat si rigid, ci sunt strins legate intre ele, desfasurindu-se pe
baza legilor chimiei si fizicii, specifice fenomenelor respective.

B. Clasificarea incendiilor
Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate face în funcţie de
elementele obligatorii menţionate mai sus, dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza
naturii surselor de aprindere.
1. Surse de aprindere cu flacără:
 focuri în aer liber;
 flacără (chibrit, lumânare);
 flăcări de la aparate termice;
2. Surse de aprindere de natură termică:
  obiecte incandescente (ţigară, topituri metalice, becuri şi proiectoare electrice,
jar, cenuşă, zgură de la aparate de încălzit, particule incandescente de la
sudură ş.a.);
 căldură degajată de aparate termice (casnice, industriale);
 efectul termic al curentului electric;
 coşuri defecte şi necurăţate (fisuri, scântei ş.a.);
3. Surse de aprindere de natură electrică:
 arcuri şi scântei electrice;
 scurtcircuit (echipamente, cabluri ş.a.);
 electricitate statică;
4. Surse de aprindere spontană:
 aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacţii chimice exoterme);
 aprindere spontană de natură fizico-chimică;
 aprindere spontană de natură biologică;
5. Surse de aprindere de natură mecanică:
 scântei mecanice;
 frecare;
6. Surse de aprindere naturale:
 căldură solară;
 trăsnet;
7. Surse de aprindere datorate explozivilor şi materialelor incendiare;
8. Surse de aprindere indirecte (radiaţia unui focar de incendiu, flacăra unui amestec
exploziv ş.a.).
1. VITEZA DE ARDERE
Se defineste ca fiind viteza cu care se produc descompunerile si combinarile cu oxigen in
masa unei substante combustibile sau prin pierderea totala de material combustibil determinata de
cantitatea de caldura eliberata in unitatea de timp.
Viteza de ardere depinde de: temperatura la care are loc prima reactie; compozitia chimica;
umiditatea substantei sau materialului combustibil; curentii de aer; presiunea atmosferica; raportul
dintre suprafata libera a combustibilului si volumul lui; prezenta catalizatorilor la gaze si lichide si
concentratia acestora.
Viteza de ardere a materialelor combustibile poate fi liniara, in raport de masa sau de volum.
Valori orientative pentru viteza de ardere specifica a principalelor materiale si substante
combustibile:

Materiale si substante combustibile Viteza de ardere

In raport de masa (kg/m²∙min) Liniara (mm/min)
Lemn (grinzi,mobila in incapere) 0,65-0,90 -
Lemn taiat in stive,in aer liber 6,70 -
Bumbac afinat 0,24 -
Carti pe rafturi de lemn 0,33 -
Hirtie afinata 0,48 -
Cauciuc natural 0,80 -
Cauciuc sintetic 0,53 -
Articole tehnice de cauciuc 0,67 -
Polistiren 0,86 -
Sodiu metalic 0,70-0,90 -
Acetona 2,83 3,30
Benzen 2,30 3,15
Benzina 2,70-3,20 3,80-4,50
Alcool butilic 0,81 1,10
 Eter dietilic 3,60 5,00
Izopentan 6,30 10,00
Petrol (titei) 1,70 1,60
Petrol lampant 2,90 3,60
Pacura 2,10 2,20
Sulfura de carbon 2,20 2,70
Toluen 2,30 2,70
Alcool etilic 1,60-2,00 2,00-2,50

2. EVOLUTIA SI TEMPERATURA INCENDIULUI.PRODUSELE DE ARDERE

In faza de dezvoltare a incendiului,are loc,in principal,propagarea arderii,pierderea de
greutate a materialelor combustibile echivalind cu 5-7%.
Pe timpul arderii se majoreaza suprafata incendiata,se generalizeaza suprafata de ardere,se
depaseste temperatura de 800˚C; pierderea de greutate a materialelor combustibile ajunge la 80-
85%.
Durata fazei de regresie este determinata de intensitatea de manifestare a fazei de ardere
activa.
Practic,pentru incendiul conventional se apreciaza ca gradientul regimului de regresie al
incendiului,care are faza activa mai mica de 60 min,este de aproximativ 10˚C/min,fata de 70˚C/min
pentru un incendiu cu o faza de ardere activa mai mare de 60 min.
Evolutia,marimea si durata incendiului in spatiu inchis depinde de sarcina termica,de
distributia ei in incapere,de dimensiunea deschiderilor de ventilatie.De exemplu,marimea unui
incendiu intr-o incapere cu o sarcina termica de 50 kg lemn/m² ar corespunde unui incendiu de 1
h,cu cresterea temperaturii astfel: ≈ 800˚C dupa 20 min; 880˚ dupa 40 min; 920˚C la 1 h.
Incendiul conventional izbucnit in spartii deschise evolueaza aproape similar cu cel in spatii
inchise,prezentind insa urmatoarele particularitati: se dezvolta de la inceput pe intreaga suprafata a
materialului cuprins de flacari; marimea flacarilor depinde de conditiile meteorologice si de
aerodinamica curentilor care afluesc catre locul incendiului; produsele de ardere sunt bogate in
particule de carbune.
Pe timpul unui incendiu real se pot distinge 3 faze: dezvoltarea libera; localizarea;
lichidarea.
Dezvoltarea libera: timpul din momentul izbucnirii incendiului pina la introducerea primei
tevi in actiune si a celorlalte mijloace pentru stingere.
Localizarea: eliminarea posibilitatilor de propagare a incendiului,a prabusirii constructiei si
crearea premiselor pentru lichidarea incendiului.
Lichidarea: timpul in care se realizeaza atacul ferm si neintrerupt asupra incendiului,in
principiu din toate directiile si cu toate fortele si mjiloacele.
Dezvoltarea incendiilor poate avea loc: circular,frontal,unghiular.
Temperaturile de ardere pe timpul incendiilor depind de puterea calorifica a materialului
combustibil care arde,de cantitatea de caldura ramasa in spatiul incendiat,precum si de modul cum
se produce arderea – mai mult sau mai putin completa.
Temperatura incendiilor de diferite materiale combustibile:

Denumirea materiala Sarcina termica (kg/m²) Temperatura maxima pe timpul

incendiului [˚C]
Bumbac afinat 50 305
Hirtie afinata 25 370
50 510
Produse carbolitice 25 530
50 640
Potasiu metalic - 700
Textolit 25 700-710
Sodiu metalic 50 850-856
Lemn rasinoase (in incaperi) 25 800-850
50 880-920
100 1000
Lemn rasinoase taiat,stivuit in 600 1200
aer liber
Plexiglas 25 1125
Huila (brichete) - Pina la 1200
Cauciuc natural 25 1100
Polistiren 25 1100
50 1350
Magneziu,electron - Pina la 2000

Produsele de ardere si de descompunere care rezulta pe timpul incendiului sunt,in

general,parti componente ale fumului,flacari si o serie de gaze ca produse de ardere.
Prin caracteristicile fumului se poate stabili natura substantelor care ard (tabel).
Compozitia fumului prezinta mare importanta in cazul incendiilor izbucnite in
interior.Valoarea aproximativa a acesteia se arata in tabel.
Restul volumului din incapere este umplut cu azot,vapori de apa si alte substante gazoase.
Fumul si produsele de ardere au actiune toxita asupra omului.
Caracteristicile fumului in urma arderii unor materiale:

Materiale si substante Caracteristicile fumului

combustibile Culoarea Mirosul Gustul
Lemn Cenusiu negru De rasina Acrisor
Hirtie,paie,fin Galben-alb Specific Acrisor
Bumbac Brun-inchis Specific Acrisor
Produse petroliere Negru Uleios Acrisor
Fosfor Alb-dens Usturoi Fara
Magneziu Alb Fara Metalic
Sulf Nedefinit Sulfuros Acid
Fulmicoton si alte Galben brun Iritant Acid
combinatii de azot
Cauciuc Negru-brun Sulfuros Acid
Potasiu metalic Alb-dens Fara Alcalin
Polistiren Negru-inchis Hidrocarburi -
Policlorura de vinil Cenusiu-inchis Acid clorhidric -
Celuloid Cenusiu-inchis Specific Acid

Compozitia aproximativa a fumului rezultat din incendiile izbucnite in interior:

Locul incendiului Compozitia fumului in % dupa volum

Oxid de carbon Dioxid de carbon Oxigen
Subsoluri 0,04-0,65 0,10-3,50 17,00-19,50
Poduri 0,10-0,20 0,10-2,50 17,70-20,70
Sectiile fabricii de 0,16-0,40 0,30-1,30 19,30-20,00
mobila
Apartamente 0,10-0,25 1,00-1,80 18,60-19,00
Depozite de vopsea,ulei
si materiale de ambalaj 0,20 1,20-2,20 18,60
 Diverse 0,10-1,40 0,30-10,10 9,00-20,80

Efectul fiziologic a unor gaze si vapori asupra omului:

Denumirea Letal in inspiratie peste 5- Periculos (toxic) in Suportabil la inspiratie

substantelor 13 min inspiratie peste 0,5-1 h peste 0,5-1,6 h
Volumul aproximativ Volumul aproximativ Volumul aproximativ
[%] [mg.1-1] [%] [mg.1-1] [%] [mg.1-1]
Fosgen 0,005 0,20 0,0025 0,10 0,0001 0,004
Clor 0,025 0,70 0,0025 0,07 0,0025 0,007
Acid 0,02 0,20 0,01 0,10 0,005 0,05
cianhidric 0,05 1,00 0,01 0,20 0,005 0,10
Oxizi de - - - - 0,013 0,50
azot
Anilina 0,08 1,10 0,04 0,60 0,02 0,30
Hidrogen
sulfurat 0,20 6,00 0,10 3,60 0,05 6,50
Sulfura de
carbon 0,30 8,00 0,04 1,10 0,01 0,30
Gaze 0,30 4,50 1,10 1,50 0,01 0,15
sulfuroase 0,50 3,50 0,25 1,70 0,025 0,17
Acid 0,50 6,00 0,20 2,40 0,10 0,20
clorhidric 2,00 65,00 0,75 25,00 0,30 10,00
Amoniac 2,50 125,00 1,50 75,00 0,50 25,00
Oxid de 3,00 120,00 2,00 80,00 1,50 60,00
carbon
Benzen 5,00 315,00 2,50 158,00 1,00 63,00
Cloroform 50,00 550,00 25,00 275,00 10,00 110,00
Benzina
Tetraclorura 9,00 162,00 5,00 90,00 3,00 54,00
de carbon 95,00 1100,00 80,00 920,00 50,00 575,00
Acetilena
Bioxid de
carbon
Eilena

3. PROPAGAREA INCENDIILOR
Propagarea incendiului depinde de: compozitia chimica si viteza de ardere a materialului
aprins; temperatura mediului inconjurator; curentii de aer din atmosfera sau de cei care se formeaza;
sarcina termica; sursa potentiala de aprindere; obstacolele intilnite in cale (pereti antifoc etc.)
Hotaritor in propagarea incendiului sunt: viteza de ardere si alimentarea cu aer.
Propagarea incendiului se produce in plan orizontal si in plan vertical, marimea si
temperatura flacarilor avind un rol important.

Temperatura degajata de flacara:

Provenienta flacarii Temperatura [˚C] Provenienta flacarii Temperatura [˚C]

Chribrit 700 Acetilena 2500-3000
Lanuri cereale 1400-1500 Amoniac 1700
Benzina 1200 Oxid de carbon 2100
Motorina 1100 Propan 1925
Titei brut 1100 Cherestea 1200
Pacura 1000

Inaltimea flacarilor:
1)La rezervoarele cu lichide combustibile incendiate:
Hflc=2D [m].
2)La rezervoarele cu gaze lichefiate incendiate
Hflc=16Q0,4 [m];
Hflc – inaltimea flacarii [m];
D – diametrul rezervorului incendiat;
Q – debitul de gaz lichefiat [kg/s].

Viteza liniara de propagare a incendiului la arderea unor substante si materiale combustibile

Valoarea medie a
Materiale,substante si obiectie combustibile aprinse vitezei de propagare
(m∙min-1)
Case de locuit si magazine,constructii de lemn,mobila etc. 1,00-1,20
Acoperisuri de hale pentru ateliere cu suprafata mare 1,70-3,20
Produse textile in depozite inchise la o sarcina termica de 140 kg∙m-2 0,33
Suluri de hirtie in depozite inchise la o sarcina termica de 140 kg∙m-2 0,27
Cauciuc sintetic in depozite inchise la sarcina termica de 290 kg∙m-2 0,40
Depozit de lemn rotund in stive 0,35-0,70
Produse tehnice din cauciuc in stive in aer liber cu dezvoltarea nederanjata 1,10
Scanduri de lemn (2-4 cm grosime) in stive,continut de umiditate:
8-12% 4,00
16,18% 2,30
18-20% 1,60
20-30% 1,20
30% 1,00
Incendiu de iarba uscata si culturi cerealiere pe timp linistit 16-17
Padure de brad,pini,tufisuri,pe timp linistit pana la 14,20
Padure de molid pe timp linistit pana la 18,00
Padure de brazi,molizi si brazi pana la 4,20
Complexe de padure cu plantatii mijlocii la viteze ale vintului de 7-19 m/s -1
22
si umiditate 39%
Incendiu de iarba uscata,culturi cerealiere coapte pe timp foarte uscat si vint
cu viteza mai mare de 12,5 m/s 400-500
Materiale plastice armate cu fibra de sticla 0,60
Bumbac brut 4,80
Celuloid 24
Materiale fibroase in stare aprinsa 7,20
Lichide combustibile 30
Toluen 102
Benzina de extractie 144

Schimbul de gaze pe timpul incendiului consta in miscarea unor mase de gaze ca rezultat al
procesului de ardere: produsele arderii si a decompunerii termice gazoase si calde circula din zona
de ardere spre aerul atmosferic si acesta spre zona de ardere.Accesul aerului catre zona de ardere
determina viteza de ardere si,in consecinta formarea produselor de ardere.Deseori vitezele
curentului ascendent sunt atit de mari,incit se ridica in aer nu numai particulele materialelor aprinse
(scintei),ci si bucati din materialele care ard,formindu-se un fel de virtejuri de foc.Intr-un asemenea
caz,materialele aprinse ridicate in aer pierd din viteza de miscare ascensionala si sub influenta
gravitatiei cad pe sol,favorizind aparitia unor noi focare de incendiu.
Citeva concluzii:
- la cresterea umiditatii materialelor combustibile,schimbul de gaze se micsoreaza;
- volumul produselor gazoase degajate pe timpul arderii este intotdeauna mai mare decit
volumul aerului atmosferic care participa la ardere;
- in conditii egale,schimbul de gaze intr-o unitate de timp la arderea produselor petroliere
lichide,a cauciucului si a articolelor de cauciuc este de 2-2,5 ori mai mare decit la arderea lemnului;
- viteza schimbului de gaze,de regula,este mai aproape de zona de ardere;
- viteza schimbului de gaze este intotdeauna mai mare la incendiile exterioare decit la cele
interioare;
- la incendiile din spatiul interior schimbul de gaze poate sa aiba o viteza mare in planul
golurilor deschise pentru aspiratie – refulare.
La stingerea incendiilor din spatii mari (hale industriale,depozite de marfuri,blocuri de
locuinte etc.) se aplica principiul ventilarii spatiilor incendiate care consta in luarea tuturor
masurilor pentru a evacua caldura,fumul si gazele de ardere,permitind in acest fel accesul la focar.
Ventilatia spatiilor incendiate se va face numai in prezenta tevilor de refulare.Un accent
deosebit se pune pe folosirea ventilatiei naturale.
Daca caldura,fumul si gazele de ardere nu sunt evacuate la timp,se pot produce:
- propagarea incendiului la partile de sus ale spatiilor neventilate din cauza acumularii
caldurii;
- micsorarea vizibilitatii din cauza fumului iritant;
- aparitia efectelor mortale,din cauza gazelor,in special a oxidului de carbon rezultat dintr-o
ardere incompleta.

B. Pericolul de incendiu
 STAREA DE PERICOL DE INCENDIU SAU DE EXPLOZIE
In principiu, o stare de pericol consta dintr-un complex de conditii tehnico-organizatorice in
care se afla la un moment dat un sistem tehnic delimitat spatial si care poate determina scoaterea
integrala sau partiala a acestuia din starea normala,prin evenimente negative
(incendiu,explozie,avarie,accident tehnic etc.),avind drept consecinta producerea de victime
omenesti si de distrugere de bunuri materiale.
Prin sistem tehnic se intelege,in general,un ansamblu de elemente,de piese,de aparate,de
masini,de instalatii etc.,care se tun in interdependenta,constituind un intreg organizat,destinat unui
anumit scop.
Starea de pericol de incendiu sau de explozie este definita sau determinata de existenta
materialelor si substantelor combustibile care alcatuiesc un sistem inflamabil,de prezenta unor surse
de aprindere (energie) si a mijloacelor care le pot produce,precum si de aparitia unor imprejurari
favorizante.
„Sistemul inflamabil” este constituit din natura si cantitatea materialelor si substantelor
combustibile,care inmagazineaza in componenta lor energia chimica,precum si dintr-un agent de
oxidare (oxigenul din aer).
Sursa de aprindere contine energia necesara aprinderii materialelor si substantelor
combustibile,rapiditatea initierii ei si modul de manifestare depinzind de puterea energetica a
sursei.Cantitatea de energie a sursei trebuie sa fie egala sau superioara energiei minime de
aprindere,mai mare chiar decit energia „sistemului inflamabil”.
Imprejurarile favorizante constau,in principiu,din producerea unor defectiuni in sistemul
tehnic,in exploatarea acestuia fara respectarea instructiunilor de functionare,neglijenta personalului
muncitor si aparitia altor factori neprevazuti.
Izbucnirea incendiului este posibila numai atunci cind exista o corelatie in timp si spatiu a
conditiilor care conduc la aparitia acestuia.Determinant este insa sistemul inflamabil si sursa de
aprindere.Daca nu sunt indeplinite conditiile,starea de pericol se prezinta ca un potential ridicat de
incendiu sau de explozie,fiind oricind posibil producerea acestora.De fapt,are loc trecerea energiei
unei surse de aprindere asupra „sistemului inflamabil”,ceea ce are ca urmare pregatirea necesara a
substantei combustibile si activarea ei pentru crearea conditiilor de izbucnire a incendiului.
De aceea,starile de pericol trebuie depistate la timp,o atentie prioritara acordindu-se starilor
de pericol iminent,luindu-se toate masurile,pentru imprastierea lor operativa.

 STAREA DE PERICOL POTENTIAL

Starea de pericol determina in mare masura intensitatea (valoarea) pericolului de incendiu
potential.
Pentru aprecierea pericolului de incendiu potential trebuie sa se tina seama de: sarcina
termica; conditiile de vizibilitate in caz de interventie; toxicitatea si cresterea pagubelor datorita
degajarii fumului; marimea compartimentelor de incendiu si posibilitatea de evacuare a
cladirii,fumului si de realizare a ventilarii incaperilor; inaltimea incaperilor,respectiv a cladirii;
eventualitatea cresterii valorilor pagubelor datorita degajarii gazelor de ardere ca actiune
coroziva,densitatea valorica pe unitatea de suprafata.
Produsul acestor factori dau pericolul de incendiu potential.

1.3.MASURI DE PROTECTIE
Dintre masurile de protectie fac parte:
- masurile normale (regulile generale si normele specifice) de prevenire si stingere a
incendiilor;
- masuri speciale (instalatii de semnalizare si stingere a incendiilor,mijloacele de legatura cu
unitatile de interventie,dotarea pompierilor,ignifugarea elementelor de constructie);
- asigurarea unei anumite rezistente la foc a cladirilor.
Rezistenta la foc se bazeaza pe 3 elemente: stabilitate,izolatie termica si etanseitate la
flacari.Ar trebui sa se tina seama si de un al patrulea element: etanseitatea la fum.
Se apreciaza ca cele mai eficiente masuri de protectie contra incendiilor sunt cele construite
(inclusiv cele referitoare la instalatiile de prevenire si stingere a incendiilor).
Reguli tactice:
Cercetarea cauzelor de incendii trebuie înţeleasă ca un ansamblu de măsuri şi acţiuni
organizatorice, tehnice şi operative care include metode, procedee şi mijloace specifice în vederea
stabilirii precise a împrejurărilor, surselor, mijloacelor de aprindere şi, după caz, a autorilor care au
generat producerea incendiului sau evenimentului urmat de incendiu.
Activitatea de cercetare are ca cerinţe de bază: operativitatea, autenticitatea datelor,
informaţiilor, probelor şi eficienţa măsurilor tehnice sau organizatorice luate pentru prevenirea altor
evenimente de aceeaşi natură ţi include:
- tactica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendiu – sistem de reguli prin care se
asigură efectuarea organizată, operativă şi oportună a activităţii de cercetare la faţa
locului, stabilirea competenţelor, elaborarea şi verificarea ipotezelor, modul de cooperare
cu specialişti şi alte organe abilitate prin lege;
- metodica de cercetare – care stabileşte particularităţile cercetării diferitelor situaţii;
- tehnica de cercetare – care reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice şi metodelor
ştiinţifice utilizate în scopul descoperirii, examinării şi interpretării examinării amprentei
incendiului, urmelor şi altor mijloace de probă, precum şi efectuarea expertizelor
tehnico-ştiinţifice de specialitate.
Amprenta incendiului – imaginea macroscopică a ansamblului modificărilor survenite la
locul incendiului ca urmare a efectelor incendiului asupra spaţiului incendiat şi a bunurilor aflate în
acesta.
Urma – este orice modificare produsă în mediul în care a izbucnit incendiul sau în alte
locuri ce au legătură cu acesta, ca urmare a interacţiunii dintre fenomenele tehnice, naturale,
infracţionale sau de altă natură, mijloacele şi căile de acţiune ale acestora şi elementele componente
ale spaţiului incendiat.
Scopurile activităţii de cercetare a incendiilor sunt:
- descoperirea împrejurărilor şi cauzelor reale care au generat incendiile;
 - prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor şi împrejurărilor similare sau
asemănătoare celor cercetate;
- sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în identificara şi în
administrarea probelor în vederea aflării adevărului pentru luarea măsurilor ce se impun;
- formularea concluziilor şi învăţămintelor privind activitatea de prevenire şi stingere a
incendiilor desfăşurată şi luarea măsurilor pentru perfecţionarea acesteia în viitor;
- Sursa de aprindere - reprezintă sursa care posedă energia minimă necesară pentru
aprinderea combustibilului.
- Mijlocul care a produs aprinderea – reprezintă sistemul, aparatul, utilajul, fenomenul,
ş.a. ce pot fi generatoare ale surselor de aprindere.
- Împrejurarea determinantă – se referă la condiţiile favorizante care fac posibilă punerea
în contact a sursei de aprindere cu masa combustibilă.
- Metodologia stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendiu – reprezintă sistemul de
reguli prin care se asigură efectuarea organizată şi operativă a activităţii de cercetare la faţa locului,
elaborarea şi verificarea ipotezelor, modul de cooperare cu specialişti şi alte organe abilitate prin
lege, stabilirea cauzei de incendiu si intocmirea raportului de cercetare.
- Tehnica de cercetare – totalitatea mijloacelor tehnice şi metodelor ştiinţifice utilizate în
scopul descoperirii, examinării şi interpretării examinării amprentei incendiului, urmelor şi altor
mijloace de probă, precum şi efectuarea expertizelor tehnico – ştiinţifice de specialitate.
Aspecte procedurale:
- stabilirea întregului pachet de ipoteze posibile şi versiuni referitoare la cauzele şi
împrejurările care au generat producerea unui incendiu.
- analiza întregului pachet de ipoteze şi versiuni, eliminarea succesivă a celor care nu pot fi
fundamentate (logic, tehnic şi ştiinţific) ca posibile în situaţia reală dată
Cercetarea la faţa locului:
Cercetarea la faţa locului reprezintă ansamblul de urme, obiecte şi materiale prezente în zona
incendiată, în interacţiunea lor, atât între ele, cât şi cu spaţiul şi mediul înconjurător.
Cercetarea la faţa locului presupune anumite reguli:
 Deplasarea în cel mai scurt timp la faţa locului.
 Observarea comportamentului potenţialilor făptuitori prezenţi la faţa locului.
 Nelimitarea anticipată, în timp, a duratei cercetării incendiului la faţa locului (se impune
însă operativitate maximă, pentru a permite reluarea activităţii în obiectivul incendiat şi
evitarea în acest fel a unor pagube suplimentare).
 Efectuarea cercetării complete şi minuţioase la faţa locului, independent de orice ipoteză
preconcepută sau de alte anticipări.
 Consemnarea, în cursul cercetării, a tuturor constatărilor, datelor, informaţiilor şi
elementelor în legătură cu cauza.
 Luarea măsurilor pentru prevenirea şi înlăturarea eventualelor pericole iminente
(propagarea incendiului la alte construcţii şi instalaţii, alte explozii, prăbuşiri etc.),
precum şi pentru prevenirea sustragerilor.
 Aflarea, notarea şi fixarea pe timpul stingerii incendiului şi a cercetării acestuia a datelor
referitoare la: locul izbucnirii incendiului sau a producerii exploziei urmata de incendiu;
materialele şi substanţele care au ars sau au fost degradate pe timpul incendiului (natură,
cantităţi, amplasare, proprietăţi); caracteristicile incendiului, de exemplu: modul de
dezvoltare (rapid, lent, cu limbi de flăcări, vâlvătaie), culoarea flăcărilor, mirosul,
numărul şi locul arderilor intense (focarelor), suprafaţa incendiată etc;
 identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment, intervievarea lor într-o
atmosferă de bunăvoinţă şi notarea datelor şi informaţiilor furnizate de aceştia;
 culegerea de date si informatii despre incendiu de la persoane aflate la fata locului sau de
la cele care detin date despre acesta;
 cine, când şi cum a observat şi anunţat incendiul;
 cine, când, cum şi cu ce s-a acţionat iniţial asupra incendiului;
  poziţia obiectelor, materialelor şi substanţelor aflate în zona incendiată şi eventualele
modificări survenite pe timpul stingerii incendiului;
 ridicarea, conservarea si cercetarea probelor materiale ce pot cocura la stabilirea cauzelor
de incendiu;
 condiţiile atmosferice (vânt, temperatură, precipitaţii).
 cunoaşterea specificului obiectivului, a procesului tehnologic, a fazei în care se afla
obiectivul incendiat (în exploatare, în probe tehnologice, în reparaţii, în timpul sau în
afara programului de lucru etc.);
 stabilirea, de la început, a întregului pachet de ipoteze şi versiuni referitoare la cauzele şi
împrejurările posibile să genereze incendiul sau explozia;
 descrierea, fixarea şi păstrarea neschimbată (pe cât posibil) a urmelor şi corpurilor
delicte, ridicarea şi examinarea acestora de către organele împuternicite prin lege;
 protejarea, conservarea şi examinarea elementelor care pot furniza date şi informaţii
despre eveniment (staţii de comandă, diagrame, aparatura de măsură şi control, registre,
permisul de lucru cu foc, planul de apărare împotriva incendiului, regulamente sau
instrucţiuni de fabricaţie etc.).
 cercetarea evenimentului ca fenomene, situaţii şi măsuri succesive în timp, în strânsă
interacţiune, renunţând la idei preconcepute, empirism sau intuiţie;verificarea,
cercetarea, epurarea şi clasificarea tuturor ipotezelor şi versiunilor pe baza informaţiilor
şi datelor culese, până se ajunge la stabilirea univocă a adevărului.

LIMITAREA PROPAGĂRII FUMULUI ŞI A FOCULUI

Elementele de constructii, pereti si plansee utilizate pentru limitarea propagarii incendiilor si

a efectelor acestora, precum si a exploziilor, sunt de tipul:
- antifoc (AF);
- rezistente la foc (RF);
- rezistente la explozie (RE);
- etanse la foc (EF).
Protectia golurilor functionale din aceste elemente de constructii, se realizeaza, dupa caz, cu
usi, obloane, cortine, incaperi tampon sau tamburi deschisi, alcatuite si dimensionate conform
normativului.
In functie de densitatea cea mai mare a sarcinii termice din spatiile pe care le desparte, de
regula, peretii trebuie sa reziste la foc conform tabelului, de mai jos, daca prevederile normativelor
nu stabilesc alte conditii.

Densitatea sarcinii termice (q) Rezistenta la foc minima admisa

(MJ/m2) (ore, minute)
< 210 30 minute
210  420 1 ora
421  630 2 ore
631  840 3 ore
841  1260 4 ore (3 ore)*
1261 1680 5 ore (3 ore)*
 1681  2940 6 ore (3 ore)*
> 2940 7 ore (3 ore)*
NOTA: *) Valoarea din paranteze se aplica in toate cazurile in care se prevad instalatii automate de
stingere a incendiilor.

Elemente antifoc si protectia golurilor din acestea

Peretii antifoc se executa din materiale C0 (CA1), astfel amplasati, alcatuiti si dimensionati
incat sa reziste la efectele incendiilor din compartimentele de incendiu pe care le separa.
Peretii antifoc trebuie sa indeplineasca in caz de incendiu functia de compartimentare,
pastrandu-si stabilitatea, rezistenta mecanica si capacitatea de izolare termica pe timpul normat, in
functie de densitatea sarcinii termice.
In constructiile cu structuri din beton armat sau metalice, peretii antifoc pot fi inglobati
direct in aceste structuri, care vor fi astfel executate sau protejate incat sa aiba rezistenta la foc cel
putin egala cu cea necesara pentru peretii antifoc respectivi.
Peretii antifoc care separa, pe anumite portiuni ale lor, spatii cu pericol de explozie, trebuie
sa indeplineasca pe aceste portiuni si conditiile prevazute pentru peretii rezistenti la explozie.
Nu se admite incastrarea in peretii antifoc a planseelor sau a elementelor constructive care
au rezistenta la foc mai mica de 2 ore, permitandu-se numai rezemarea acestora (libera sau
articulata).
Rosturile dintre peretii antifoc si plansee, stalpi, acoperisuri si peretii exteriori ai
constructiei, se etanseaza cu materiale care sa asigure o rezistenta la foc de cel putin 1 ½ ore.
Depasirea de catre peretii antifoc a planului acoperisurilor cu invelitoare si termoizolatie
executate din materiale combustibile montate pe placa din beton armat, precum si a acoperisurilor
executate in intregime din materiale C0 (CA1), nu este obligatorie.
Pe acoperisuri, pe o distanta de cel putin 4,00 m in ambele parti ale peretelui antifoc sau
rezistent la foc, luminatoarele trebuie sa fie din materiale C0 (CA1), fixe si cu geam armat (fara
ochiuri mobile).
Depasirea planului acoperisurilor, al streasinilor sau a peretilor combustibili C3 sau C4
(CA2c,d), poate fi inlocuita prin fasii C0 (CA1) de acoperis, streasina sau respectiv de perete, cu
latimea de cel putin 6,00 m.
In cazul cladirilor cu inaltimi diferite, de regula, peretii antifoc se prevad la constructia cea
mai inalta, pe toata inaltimea acesteia sau pe cel putin 8,00 m inaltime fata de constructia mai joasa.
Se admite prevederea peretilor antifoc la constructia mai joasa daca aceasta este astfel alcatuita
incat incendiul sa nu se poata propaga prin depasirea peretelui antifoc . In acest sens, pe distanta de
6,00 m de la constructia mai inalta, portiunea de cladire mai joasa trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
- acoperisul (terasa) sa fie fara goluri, cu rezistenta la foc de minimum 1ora si invelitoare C0
(CA1) sau protejata cu materiale C0 (CA1) (sapa de ciment slab armata, dale, pietris, zgura,
mortar de perlit, etc);
- incaperile din portiunea respectiva sa fie prevazute cu instalatii automate de stingere a incendiilor,
atunci cand densitatea sarcinii termice din interiorul lor depaseste 840 MJ/mp.
Peretii antifoc se amplaseaza astfel incat sa se evite posibilitatile de propagare a incendiului
dintr-un compartiment de incendiu in altul, prin golurile neprotejate din peretii exteriori, dispuse la
colturile intrande ale constructiilor , sau prin incendierea unor constructii combustibile amplasate in
vecinatate .
In cazurile in care peretii antifoc sunt amplasati la colturile intrande ale cladirilor in forma
de L sau U, golurile din peretii exteriori adiacenti se dispun astfel incat distanta dintre ele sa fie de
cel putin 4,00 m. Atunci cand se prevad goluri functionale in aceasta portiune, se considera protejate
daca sunt cu tamplarie fixa C0 (CA1) si geam armat, ori cu elemente de inchidere rezistente la foc
45 minute, prevazute cu autoinchidere sau inchidere automata in caz de incendiu.
 Traversarea peretilor antifoc de catre conducte, canale de ventilare, conductoare si cabluri
electrice, este admisa numai daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
- spatiile libere in jurul conductelor, cablurilor si conductoarelor electrice, etc., (inclusiv
cele pozate in canale), se inchid cu materiale C0 (CA1), asigurandu-se rezistenta la foc
egala cu cea a peretelui;
- canalele de ventilare ce trec prin perete vor fi incombustibile, iar golul dintre perete si acestea se
etanseaza cu materiale C0 (CA1), rezistente la foc cel putin 1 ½ ore;
- trecerea conductelor si a canalelor de ventilare se realizeaza astfel incat sa nu produca dislocari ale
unor portiuni de perete datorita dilatarii lor sub efectul cresterilor de temperatura;
- canalele de ventilare se prevad cu sisteme de obturare, cu inchidere automata in caz de incendiu
(clapete antifoc cu rezistenta la foc min. 1 ½ ore);
- se asigura evitarea aprinderii materialelor combustibile din vecinatatea canalelor de ventilare si a
conductelor metalice, datorita caldurii transmise prin conductibilitate (trasee corespunzatoare,
termoizolare, etc).
Peretii antifoc, de regula, se realizeaza fara goluri. Practicarea unor goluri in acesti pereti se
admite numai atunci cand activitatea sau functionalitatea impun prevederea lor (pentru circulatie,
transport, supraveghere, etc.) si sunt protejate corespunzator prevederilor normativului.
Suprafata totala admisa de goluri nu trebuie sa fie mai mare de 25% din cea a peretelui
antifoc in care sunt practicate.
Golurile de circulatie, transport, supraveghere, etc. din peretii antifoc si, dupa caz, plansee
antifoc, se protejeaza obligatoriu cu elemente corespunzatoare, care pot fi: usi, obloane, cortine,
incaperi tampon sau tamburi deschisi antifoc, realizate conform normativului (la plansee se
utilizeaza numai obloane sau chepenguri).
Planseele antifoc sunt elemente de constructie orizontale sau inclinate care delimiteaza
volume inchise din constructii inalte si foarte inalte (compartimente de incendiu constituite din unul
pana la trei niveluri succesive cu aria desfasurata prevazuta in normativ), sau separa functiuni cu
riscuri mari de incendiu.
Planseele antifoc se realizeaza din materiale C0 (CA1), cu rezistenta la foc minimum 2 ore si
fara goluri sau cu goluri strict functionale, protejate conform normativului.

Elemente rezistente la foc si protectia golurilor

Conditiile minime si de rezistenta la foc pentru peretii rezistenti la foc, sunt stabilite prin
reglementarile tehnice de specialitate.
Pentru cazurile in care reglementarile nu prevad conditii speciale, combustibilitatea si
rezistenta la foc a acestor pereti se stabileste prin documentatia tehnico-economica in functie de
gradul de rezistenta la foc al constructiei, densitatea sarcinii termice a incaperilor si rolul de
separare al peretilor.
Golurile de circulatie functionala practicate in peretii rezistenti la foc se protejeaza
corespunzator conditiilor precizate in normativ si in reglementarile tehnice de specialitate.
Planseele pot constitui elemente de intarziere a propagarii incendiilor in interiorul unui
compartiment de incendiu, numai atunci cand sunt rezistente la foc conform prevederilor
normativului si nu au goluri, sau daca golurile practicate in ele sunt protejate cu elemente de
inchidere corespunzatoare.
Conditiile privind combustibilitatea si rezistenta la foc a planseelor folosite pentru a separa
intre ele spatii cu functiuni importante si incaperi cu risc mare de incendiu, precum si ale planseelor
care delimiteaza cai de evacuare, sunt cele prevazute in normativ si in reglementari de specialitate.
Golurile functionale din planseele intermediare rezistente la foc, care constituie elemente de
intarziere a propagarii focului, se protejeaza prin elemente rezistente la foc, prevazute dupa caz, cu
dispozitive de autoinchidere sau inchidere automata in caz de incendiu.
In cazuri justificate cand nu se pot realiza elemente rezistente la foc, protectia golurilor
poate fi asigurata numai prin prevederea pe conturul golului (sub planseu), a unor ecrane C0 (CA1)
si perdele de apa cu intrare in functiune automata in caz de incendiu, sau alte sisteme de protectie
agrementate tehnic.
 In cladirile cu pod, de gradul I…III de rezistenta la foc golurile prevazute in planseele spre
pod se protejeaza cu elemente de inchidere rezistente la foc minimum 30 minute.
Separarea portiunilor mansardate ale constructiei, fata de poduri ale acesteia se realizeaza cu
pereti C0 (CA1) rezistenti la foc minimum 2 ore, iar golurile de comunicare functionala din acestia
se protejeaza cu usi rezistente la foc minimum 45 de minute, echipate cu dispozitive de
autoinchidere sau inchidere automata in caz de incendiu.

Elemente rezistente la explozie si protectia golurilor (RE)

Elementele de separare fata de restul constructiei, a incaperilor cu pericol de explozie
(categoriile A (BE3a) si B (BE3b) de pericol de incendiu), vor fi C0 (CA1) si rezistente la explozie.
Separarea incaperilor sau spatiilor cu pericol de explozie fata de alte incaperi cu riscuri,
categorii de pericol sau destinatii din cladire, inclusiv fata de incaperile tampon, trebuie sa se faca
prin pereti si plansee rezistente la explozie, alcatuite si realizate conform normativului.
Alcatuirea si dimensionarea peretilor rezistenti la explozie se determina prin calcul astfel
incat acestia sa nu se prabuseasca sub efectul suprapresiunii care se produce in incaperile
respective, functie de suprafetele de decomprimare asigurate (ferestre, panouri, luminatoare,
acoperisuri zburatoare, trape, etc.).
Peretii rezistenti la explozie trebuie sa impiedice si propagarea incendiului din spatiile
invecinate spre incaperile cu pericol de explozie, rezistenta lor la foc fiind stabilita in functie de
densitatea sarcinii termice a incaperilor respective.
Practicarea unor goluri in peretii rezistenti la explozie nu este admisa decat in cazuri
exceptionale, impuse de necesitati functionale si numai daca sunt protejate corespunzator
prevederilor din prezentul normativ.
Strapungerea peretilor rezistenti la explozie de catre conducte, conductori sau cabluri
electrice, se admite numai in cazuri de stricta necesitate functionala, cu conditia respectarii
prevederilor normativului.
Golurile de comunicare functionala prevazute in peretii rezistenti la explozie, se protejeaza
prin incaperi tampon antiex, si numai in cazuri exceptionale justificate tehnic prin tamburi deschisi
antiex. Aceeasi prevedere se aplica si pentru comunicarea intre incaperi cu pericol de explozie, in
cazurile in care comunicarea directa ar prejudicia siguranta sau atunci cand incaperile sunt situate in
compartimente de incendiu diferite.

Elemente etanse la foc (EF)

Elementele etanse la foc (EF) se prevad in cazurile, conditiile si in conformitate cu
normativul si reglementarile de specialitate.
Pentru ca un element sa fie considerat etans, trebuie sa indeplineasca conditiile normate de
etanseitate stabilite in reglementarile tehnice.

Incaperi tampon
In cazul cand datorita unor conditii functionale, protectia golurilor din peretii antifoc nu se
poate realiza prin usi, obloane sau cortine antifoc, golurile se pot proteja prin incaperi tampon
antifoc.
Peretii si planseele incaperilor tampon antifoc trebuie sa fie CO (CA1) si rezistenti la foc cel
putin 1 ora.
Se recomanda ca amplasarea incaperilor tampon sa se faca alipit peretelui antifoc si sa fie
dispuse spre spatiile cu densitatea sarcinii termice mai mica.
In peretii incaperilor tampon se admite practicarea numai a golurilor strict necesare pentru
circulatie. Pentru realizarea ventilarii sau evacuarii fumului din incaperile tampon se pot realiza
goluri in pereti sau plansee.
Golurile pentru circulatie practicate in peretii incaperilor tampon antifoc, se protejeaza cu
usi rezistente la foc cel putin 45 minute, prevazute dupa caz, cu dispozitive de autoinchidere sau cu
inchidere automata in caz de incendiu.
Incaperile tampon si tamburii deschisi antiex prevazuti in peretii rezistenti la explozie, se
realizeaza similar celor de la peretii antifoc, recomandandu-se ca peretii si planseele acestor
incaperi sa fie amplasate spre spatiile mai putin periculoase. Usile incaperii tampon antiex vor avea
asigurate masuri specifice de protectie astfel incit prin manevrare sa nu produca scantei capabile sa
initieze aprinderea amestecurilor explozive respective.
La incaperile tampon si tamburii deschisi antiex ce separa spatii in care se produc degajari
de gaze, vapori sau praf cu pericol de explozie, trebuie sa se ia masuri pentru ca in timpul
exploatarii normale sa se impiedice trecerea acestora dintr-o parte in cealalta.

Tamburi deschisi
In cazuri exceptionale, cand datorita necesitatilor functionale, protectia golurilor din peretii
antifoc nu se poate realiza cu usi, obloane, cortine sau incaperi tampon antifoc, pot fi prevazuti
tamburi deschisi antifoc.
Tamburii deschisi antifoc trebuie sa aiba latimea egala cu cea a golului protejat, iar lungimea
totala de minimum 4,00 m. Amplasarea lor poate fi facuta alipit peretelui antifoc sau in ambele parti
ale acestuia.
Peretii si planseele tamburului deschis antifoc trebuie sa fie realizati din materiale C0 (CA1),
fara goluri si cu rezistenta la foc de minimum 1 ora.
In tamburii deschisi trebuie sa se prevada sprinklere sau drencere cu actionare automata in caz de
incendiu, amplasate cate unul la fiecare 1 m2 de suprafata orizontala a tamburului.

EVACUAREA FUMULUI ŞI A GAZELOR FIERBINŢI

Dispozitii generale
Prin desfumare se urmareste extragerea din spatiile incendiate a unei parti din fumul si
gazele de ardere în scopul asigurarii conditiilor de evacuare a utilizatorilor si a folosirii mijloacelor
de interventie la stingere, precum si de limitare a propagarii incendiilor.
În principiu, desfumarea se asigura prin tiraj natural, organizat sau mecanic, realizând
circulatia aerului în spatiul considerat si evacuarea fumului în raport cu aerul introdus, sau prin
diferente de presiune între spatiul protejat si cel incendiat pus în depresiune, ori printr-o combinatie
a celor doua metode.
Canalele (ghenele) pentru evacuarea fumului în caz de incendiu (desfumare), trebuie sa
îndeplineasca urmatoarele conditii tehnice generale:
- sectiunea sa fie cel putin egala cu suprafata libera a gurilor de evacuare ale unui nivel al
constructiei, la care sunt racordate;
- raportul dintre laturile sectiunii canalelor (ghenelor) sa nu fie mai mare de 2;
- canalele (ghenele) sa fie realizate din materiale C0 (CA1), etanse la foc minimum 15 minute, daca
prevederile normativului nu stabilesc rezistente mai mari; atunci când canalele (ghenele) pentru
evacuarea fumului traverseaza încaperi cu alte destinatii decât cele pentru care sunt prevazute, vor
avea aceeasi rezistenta la foc cu a peretilor sau planseelor care delimiteaza destinatia respectiva;
canalele (ghenele) principale colectoare vor fi verticale, fiind admise deviatii de maximum 2%;
lungimile racordurilor orizontale ale canalelor de evacuare a fumului, între guri si ghenele verticale,
vor fi cât mai scurte posibil.
Golurile (gurile) de introducere (admisie) a aerului si cele de evacuare a fumului se
repartizeaza alternat, distribuindu-se cât mai uniform în spatiul protejat, astfel încât sa asigure
circulatia aerului si evacuarea fumului, îndeplinind conditiile specifice prevazute de normativ.
Introducerile de aer se pot asigura prin:
- goluri (guri) practicate în fatade;
- usile încaperilor care se desfumeaza, practicate în peretii exteriori ai constructiei;
- încaperi sau coridoare în suprapresiune, ori care sunt bine aerisite;
- scari neînchise în case de scari;
 - goluri (guri) de introducere, racordate sau nu la canale si ghene.
Evacuarea fumului se asigura prin goluri in acoperis sau pereti.
Dispozitivele de protectie (obturare) a golurilor de introducere sau evacuare, trebuie
realizate cu actionare automata sau manuala, conform prevederilor normativului. Actionarea
automata a dispozitivelor de protectie va fi întotdeauna dublata de comanda manuala.In plus, la
constructiile echipate cu instalatii automate de stingere, se asigura posibilitati de actionare pentru
personalul existent în spatiul protejat si care sa poata comanda local desfumarea, înainte de pornirea
instalatiei de stingere.
Dispozitivele de actionare a elementelor de protectie (obturare) a golurilor trebuie sa
asigure:
- deschiderea golurilor (gurilor) si canalelor din volumul considerat;
- oprirea ventilatoarelor care nu sunt prevazute pentru evacuarea fumului în caz de incendiu
(desfumare).
- Comanda manuala centralizata sau locala a dispozitivelor de deschidere, poate fi realizata
prin sistem mecanic, electric, pneumatic sau hidraulic.
În functie de tipul constructiei si prevederile specifice, comanda manuala centralizata trebuie
amplasata la serviciul de pompieri sau la un acces principal al constructiei.
Comanda automata a dispozitivelor de protectie a golurilor (gurilor) trebuie asigurata de
instalatia de semnalizare a incendiilor din încaperea sau spatiul respectiv sau de dispozitive locale
(fuzibil), atunci cand nu se prevad instalatii de semnalizare.
Prevederea dispozitivelor de desfumare, precum si a sistemelor de evacuare a fumului si a
gazelor fierbinti produse în caz de incendiu, este obligatorie în situatiile si conditiile stabilite de
prezentul normativ.

Evacuarea fumului (desfumare)

Desfumare prin tiraj natural - organizat
Desfumarea prin tiraj natural-organizat se realizeaza prin introduceri de aer si evacuari de
fum care comunica cu exteriorul direct sau prin canale (ghene), astfel dispuse, dimensionate si
realizate încât sa asigure circulatia aerului în volumul protejat si evacuarea fumului.
Evacuarea fumului prin goluri în fatade (libere sau închise cu dispozitive care se deschid
automat în caz de incendiu), prin canale si ghene, ori prin dispozitive (trape) cu deschidere
automata dispuse în acoperis sau în treimea superioara a peretilor exteriori ai încaperii.
Dispozitivele de evacuare a fumului dispuse în peretii exteriori, asigura desfumarea pe
maximum 30,00 m adâncime a încaperii.
Dispozitivele pentru evacuarea fumului în caz de incendiu, vor avea o suprafata libera
normata, raportata la aria încaperii pe care o protejeaza, conform prevederilor normativului.
Golurile de ventilare naturala permanent deschise, practicate în acoperis sau în treimea
superioara a peretilor exteriori, se însumeaza la suprafata libera necesara desfumarii.
Dispozitivele de protectie a golurilor (gurilor) pentru desfumare (voleti, panouri, trape, etc.)
trebuie sa fie (în pozitie de asteptare) realizate din materiale C0 (CA1) etanse la foc pentru cele de
introducere a aerului si rezistente la foc pentru cele de evacuare, cu rezistenta la foc egala cu a
canalului pe care sunt montate. Pentru golurile prevazute în acoperis sau in peretii exteriori, aceste
conditii nu sunt obligatorii.

Desfumarea mecanica
Desfumarea prin tiraj mecanic se asigura prin evacuarea mecanica a fumului si introducerea
naturala sau mecanica a aerului, astfel încât sa asigure circulatia aerului în spatiul protejat si
evacuarea fumului.
Desfumarea mecanica poate fi asigurata si prin realizarea suprapresiunii în spatiul protejat
de fum (încaperi tampon, degajamente protejate, case de scari, etc.).
Introducerea mecanica prin guri de introducere racordate prin canale (ghene) la un
ventilator de introducere.
Evacuarea fumului se asigura prin guri racordate prin canale (ghene), la ventilatorul de
evacuare (extragere).
Viteza aerului la gurile de introducere nu va depasi 5 m/s, iar gurile de introducere mecanica
a aerului trebuie sa asigure minimum 60% din debitul evacuat.
Gurile de desfumare trebuie sa fie protejate cu voleti din materiale C0 (CA1), etansi la foc la
introduceri si rezistenti la foc la evacuari în pozitie de asteptare, cu rezistenta egala cu cea a
canalului (ghenei).
Nu este obligatorie prevederea voletilor atunci când canalele (ghenele) sunt aferente unui
singur nivel construit.
Raportul dintre latura mare si cea mica a unei guri (deschideri) de introducere sau evacuare
va fi de cel mult 2.
Dispozitivele de actionare a voletilor de protectie trebuie sa asigure punerea automata în
functiune a ventilatoarelor de desfumare.
Ventilatoarele de evacuare a fumului trebuie astfel realizate încât sa poata functiona la
temperatura de 4000C a fumului, cel putin o ora. Legatura dintre ventilator si coloana (ghena), se
realizeaza din materiale C0 (CA1).
Starea de functionare sau nefunctionare a ventilatoarelor aferente desfumarii va fi
semnalizata la serviciul de pompieri sau in alte locuri unde permanenta este asigurata.
Instalatiile, inclusiv ventilatoarele de desfumare, trebuie sa fie alimentate electric dintr-o
sursa normala si o sursa electrica de rezerva.
Sistemul de ventilare normala sau de conditionare a unei constructii, poate fi utilizat si
pentru evacuarea fumului produs în caz de incendiu (desfumare), daca îndeplineste toate conditiile
specifice desfumarii.

Conditii specifice de desfumare

- Case de scari închise
Pentru evitarea inundarii cu fum a caselor de scari de evacuare închise, desfumarea acestora
se poate realiza prin tiraj natural-organizat sau prin punerea în suprapresiune fata de încaperile
adiacente cu care comunica. Evacuarea mecanica a fumului din casele de scari nu este admisa.
Desfumarea prin tiraj natural-organizat a casei de scari închise, se realizeaza prin
deschiderea automata si manuala a dispozitivului de evacuare a fumului (amplasat în treimea
superioara a ultimului nivel al casei scarii) si a gurii (deschiderii) de introducere a aerului
(prevazuta în partea de jos a casei scarii).
Împiedicarea patrunderii fumului în casele de scari de evacuare prin suprapresiune fata de
încaperile învecinate cu care comunica, se realizeaza prin introducerea mecanica a aerului în scara,
ori prin evacuarea mecanica a fumului din încaperile adiacente incendiate cu care comunica sau prin
combinarea celor doua metode,
Suprapresiunea realizata la usile închise ale casei de scari, va fi cuprinsa între 20 si 80 Pa.
Debitul trebuie sa asigure o viteza de cel putin 0,5 m/s în dreptul usilor de acces la nivelul
incendiat, considerând usile închise de la celelalte niveluri.
La partea superioara, casa de scari trebuie sa aiba dispozitiv de evacuare a fumului (trapa) cu
aria libera determinata conform normativului, dar cel putin 1m 2, având asigurate posibilitati de
deschidere prin comanda de la nivelul de acces în scara. Deschiderea dispozitivului (trapei) trebuie
sa poata fi comandata si de la serviciul de pompieri.
Atunci când accesele la casele de scari sunt protejate cu încaperi tampon, se asigura
suprapresiune în incaperile tampon.

- Circulatii comune orizontale închise

Pentru evitarea inundarii cu fum a circulatiilor comune orizontale închise ale constructiilor,
se poate asigura punerea in suprapresiune a acestora fata de incaperile adiacente cu care comunica,
sau desfumarea lor prin tiraj natural-organizat ori mecanic.
Asigurarea evacuarii fumului din circulatiile comune orizontale inchise este obligatorie în
situatiile stabilite în normativ.
Atunci când încaperile adiacente sunt prevazute cu evacuari de fum, (natural-organizat sau
mecanic) circulatiile comune orizontale nu mai necesita desfumare, asigurându-se o suprapresiune
de cca. 20 Pa fata de încaperile cu care comunica direct sau de care sunt izolate prin încaperi
tampon în suprapresiune.

- Desfumarea prin tiraj natural - organizat a circulatiilor comune orizontale închise se

realizeaza potrivit urmatoarelor reguli:
1. introducerile de aer si evacuarile fumului (gurile) se dispun alternat, la distante orizontale -
masurate în axele circulatiilor - care sa nu depasesca 10,00 m în linie drepta sau 7,00 m în linie
frânta;
2. usile încaperilor accesibile publicului sa fie situate la mai mult de 5,00 m de orice gura de
introducere sau de evacuare;
3. gurile de introducere si cele de evacuare vor avea suprafete de minimum 0,10m 2 pentru fiecare
flux de evacuare al circulatiei comune orizontale din zona pe care o desfumeaza;
4. gurile de introducere vor fi dispuse cu partea lor cea mai înalta la maximum 1,00 m fata de
pardoseala, iar gurile de evacuare vor avea partea de jos (parapetul) la minimum 1,80 m de
pardoseala (trebuie sa se afle în treimea superioara a circulatiei comune);
Deschiderile în fatade pot constitui guri de introducere si/sau de evacuare daca respecta
conditiile de dispunere precizate.
- Desfumarea mecanica a circulatiilor comune orizontale închise, se realizeaza potrivit
urmatoarelor reguli:
1. gurile de introducere a aerului si de evacuare a fumului se dispun alternat, în functie de
localizarile riscurilor de incendiu, la distante orizontale - masurate în axele circulatiilor - de cel mult
15,00 m în linie drepta si 10,00 m în linie frânta;
2. usile încaperilor accesibile publicului sa fie situate la mai mult de 5,00 m de orice gura de
introducere sau de evacuare;
3. gurile de introducere se dispun cu partea lor superioara la maximum 1,00 m de pardoseala, iar
gurile de evacuare vor avea partea de jos (parapetul) la minimum 1,80 m de pardoseala ( trebuind
sa se afle în treimea superioara a circulatiei comune);
4. portiunile de circulatie comuna cuprinse între o gura de evacuare a fumului si una de introducere
a aerului, trebuie sa aiba asigurat un debit de extragere de cel putin 0,5 m 3/s pentru fiecare flux de
evacuare asigurat.

Evacuarea fumului si a gazelor fierbinti

Pentru limitarea propagarii incendiilor in constructii fara pereti interiori despartitori pentru
asigurarea evacuarii fumului si a gazelor fierbinti prin tiraj natural-organizat, se prevad (în acoperis)
sisteme alcatuite din dispozitive de evacuare si ecrane verticale C0 (CA1), coborâte sub tavan, în
functie de densitatea sarcinii termice din spatiile respective, astfel:

Raportul dintre suma ariilor Distanta maxima (m) între:

libere ale dispozitivelor
Densitatea sarcinii axele a doua ecranele
(deschiderilor) si aria
termice “q” (MJ/mp) deschideri suspendate sub
incaperii
tavan
q < 420 1 : 150 45 75
420 < q < 840 1 : 125 ... 1 : 80 35 70
840 < q < 1680 1 : 80 ... 1 : 60 35 70
1680 < q < 4200 1 : 60 ... 1 : 40 30 30
q > 4200 1 : 30 30 30
 Dispozitivele pentru evacuarea fumului si a gazelor fierbinti vor fi distribuite cât mai
uniform si prevazute cu deschidere automata si manuala.
Golurile permanent deschise (ventilari) din acoperis sau din treimea superioara a peretilor
exteriori, se însumeaza la suprafata necesara evacuarii gazelor fierbinti.
Atunci când se prevede evacuarea mecanica a fumului si gazelor fierbinti, aceasta va
respecta urmatoarele conditii:
- dispunerea ecranelor C0 (CA1) sub plafon, corespunzator prevederilor specifice evacuarii
prin tiraj natural-organizat;
- prevederea gurilor de evacuare se realizeaza astfel încât sa se asigure cel putin o gura la
maximum 320 m2;
- debitul de extragere a unei guri va fi de cel putin 1 m3/s pentru 100 m2 delimitati de ecrane,
iar pentru încapere va fi de minimum 1,5 m3/s;
- la un ventilator de evacuare pot fi racordate maximum doua volume delimitate de ecrane,
iar debitul ventilatorului poate fi redus la debitul necesar celui mai mare volum racordat;
- introducerea aerului se poate realiza mecanic sau natural, prin partea de jos a peretilor, cât
mai aproape de pardoseala.
Prevederea dispozitivelor pentru evacuarea gazelor fierbinti nu este obligatorie în zonele
constructiei situate la mai putin de 30 m de peretii exteriori ce au în treimea superioara a încaperilor
deschideri sau ferestre prevazute cu ochiuri mobile care se deschid automat în caz de incendiu, cu
suprafata libera necesara si care asigura evacuarea gazelor fierbinti.
Când actionarea manuala nu se poate face din apropierea dispozitivelor de evacuare (trape,
ferestre, etc.) iar centralizarea comenzilor nu este justificata tehnic, se admite ca acestea sa nu fie
prevazute cu actionare manuala.
În cazul utilizarii sistemelor de dispozitive si ecrane pentru evacuarea gazelor fierbinti, nu
mai este obligatorie prevederea dispozitivelor de evacuare a fumului (desfumare).
Deschiderea automata a dispozitivelor de evacuare a fumului si a gazelor fierbinti, în caz de
incendiu, se poate face individual sau în grup.
În constructiile prevazute cu instalatii automate de stingere, actionarea automata a
dispozitivelor de evacuare a gazelor fierbinti trebuie sa se faca dupa declansarea instalatiilor de
stingere.
În constructiile prevazute cu luminatoare, evacuarea gazelor fierbinti se va asigura
obligatoriu prin ochiuri mobile ale acestora, care sa îndeplineasca conditiile dispozitivelor de
evacuare a gazelor fierbinti.
La constructiile etajate, evacuarea fumului si gazelor fierbinti se asigura separat pentru
fiecare nivel, iar canalele respective care traverseaza alte niveluri vor avea pereti C0 (CA1) cu
rezistenta la foc de cel putin 1 ora.
Se excepteaza situatiile deosebite, justificate tehnic, care sunt stabilite prin reglementari
specifice.
Ecranele vor coborî sub plafon în asa fel încât marginea lor inferioara sa se afle, de regula,
cât mai jos, dar cel putin 0,50 m sub plafon.
Înaltimea ecranelor sub plafon poate fi redusa cu maximum 1/3, daca prin amplasarea lor la
distanta mai mica decât cea prevazuta în tabel si prin suprafata de deschidere asigurata se realizeaza
conditii echivalente de limitare a propagarii laterale a gazelor fierbinti, sub plafonul încaperilor.
În încaperi cu plafoane suspendate, continuitatea golurilor dintre acestea si planseul de
rezistenta trebuie întrerupta în dreptul ecranelor, cu material C0 (CA1).
Ecranele vor fi astfel alcatuite si dispuse încât sa realizeze o casetare a spatiului de sub
acoperis. Fiecare caseta va fi prevazuta cu cel putin un dispozitiv de evacuare a gazelor fierbinti.
Dispunerea ecranelor se face, de regula, pe latura elementelor de rezistenta din zona riscului
potential de incendiu.
Nu se admite traversarea ecranelor de catre elemente combustibile.
 CĂI DE EVACUARE ÎN CAZ DE INCENDIU

În constructii, compartimente de incendiu, încaperi si alte spatii construite vor fi asigurate

cai de evacuare prin care, în caz de incendiu, persoanele sa poata ajunge în exterior la nivelul
terenului sau al unor suprafete carosabile, în timpul cel mai scurt si în conditii de deplina siguranta.
Pentru circulatiile functionale aferente locurilor în care prezenta oamenilor apare întâmplator
- sunt vizitate de cel mult 8 ori pe schimb pentru verificari, precum si al încaperilor pentru fumat
sau ale grupurilor sanitare, conditiile prevazute pentru caile de evacuare nu sunt obligatorii.
Caile de circulatie prevazute pentru functionarea normala a constructiilor trebuie sa asigure
si evacuarea persoanelor în caz de incendiu. Cai special destinate evacuarii se prevad numai atunci
când cele functionale sunt insuficiente sau nu pot satisface conditiile de siguranta la foc.
Cai de evacuare în caz de incendiu sunt considerate circulatiile libere care, îndeplinind
conditiile stabilite prin prezentul normativ, asigura evacuarea prin usi, coridoare, degajamente,
holuri sau vestibuluri la nivelul terenului sau al unor suprafete carosabile astfel: direct; prin case de
scari de evacuare; prin terase; balcoane;logii; pasaje de evacuare.
Cai de evacuare pot fi considerate si cele care trec prin încaperi sau spatii din cladiri civile
(publice) sau de productie, în conformitate si cu respectarea conditiilor din normativ.
Nu constituie cai de evacuare în caz de incendiu, în general: ascensoarele; trecerile prin usi
antifoc care se pot bloca în pozitia închisa sau prin usi încuiate în timpul functionarii normale a
cladirii; trecerile destinate garniturilor de tren care transporta încarcaturi periculoase; galeriile,
tunelurile etc. prin care se transporta sau vehiculeaza substante cu pericol de incendiu, explozie,
intoxicare, afixiere sau abur cu presiune mai mare de 1 atm.
Usile încuiate în timpul functionarii normale, pot constitui a doua cale de evacuare a unei
portiuni din constructie sau a întregii constructii, cu exceptia salilor aglomerate, daca:
alcatuirea si dimensionarea lor corespund prevederilor din prezentul normativ;
sunt dotate cu sisteme de închidere-deschidere usor manevrabile fara cheie, ce pot fi actionate din
zona ce se evacueaza sau sunt prevazute cu panouri din sticla securizata cu dimensiuni care sa
permita trecerea fluxurilor de evacuare si cu parapete de maximum 0,40 m. In cazul panourilor din
sticla, se vor prevedea mijloace de spargere si indicatoare corespunzatoare. Panourile din sticla
securizata astfel realizate pot fi amplasate si independent, lânga usi, marcate corespunzator si astfel
dispuse încât sa fie usor de recunoscut.
Cea de a doua cale de evacuare poate fi constituita si din una sau mai multe ferestre (cu
ochiuri mobile de min. 0,75 m latime si 1,00 m înaltime libera), având parapetul la cel mult 1,50 m
deasupra nivelului terenului sau al unei terase prin care se poate face evacuarea la nivelul terenului,
pentru:
a) încaperile supraterane cu cel mult 50 de persoane;
b) încaperile situate la subsol sau demisol, daca pe întreg nivelul exista cel mult 30 de persoane si se
asigura în interior scari fixe de acces la parapetele mai înalte de 1,20 m. La aceste încaperi se admit
si trape de min. 0,80 x 0,80 m prevazute în interior cu scari fixe de acces care asigura evacuarea
direct din exterior.
La cladiri înalte, foarte înalte si la sali aglomerate nu este admisa asigurarea prin ferestre a
celei de a doua cai de evacuare.
Traseele cailor de evacuare trebuie sa fie distincte si independente, astfel stabilite încât sa
asigure distributia lor judicioasa, posibilitatea ca persoanele sa recunoasca cu usurinta traseul spre
exterior, precum si circulatia lesnicioasa.
Caile de evacuare, nu trebuie sa conduca spre exterior prin locuri în care circulatia poate fi
blocata în caz de incendiu datorita flacarilor, fumului, radiatiei termice etc.

Numar cai de evacuare

În constructii, compartimente de incendiu sau portiuni de constructii independente din
punctul de vedere al circulatiei, de regula, persoanele trebuie sa aiba acces la cel putin doua cai de
evacuare, care pe cât posibil, sa duca în directii opuse.
 A doua cale de evacuare poate fi constituita din ferestre sau trape exterioare daca prin
acestea se asigura evacuarea în conditii corespunzatoare de siguranta a persoanelor.
Asigurarea unei singure cai de evacuare este admisa atunci când conform proiectului, la
fiecare nivel se pot afla simultan maximum 20 de persoane – indiferent de timpul (lungimea) de
evacuare realizat, precum si in cazurile in care numarul persoanelor este mai mare dar timpul
(lungimea) traseului de evacuare se inscrie in valoarea admisa pentru coridoare infundate, in functie
de gradul de rezistenta la foc, risc sau categorie de pericol de incendiu, tip de cladire si destinatie,
conform prevederilor normativului.
La cladirile înalte, foarte înalte si la salile aglomerate, sunt obligatorii minimum doua cai de
evacuare.

Alcatuirea cailor de evacuare

Usi
Usile folosite pe caile de evacuare trebuie sa fie cu deschidere de tip obisnuit, pe balamale
sau pivoti. Pe caile de evacuare nu se admite utilizarea usilor care se pot bloca datorita functionarii
defectuoase a mecanismelor lor auxiliare, precum si usile de tip glisant, ghilotina, basculant, etc.
Fac exceptie usile pentru maximum 5 persoane capabile sa se evacueze singure, precum si
cazurile prevazute în normativ.
Usile pliante si cele turnante (cu foi care pot fi usor pliate) pot fi folosite pe caile de
evacuare numai daca în acestea sau în imediata lor apropiere sunt prevazute usi pietonale obisnuite
(pe balamale) sau panouri din sticla securizata..
Deschiderea usilor de pe traseul evacuarii, de regula, trebuie sa se faca în sensul deplasarii
oamenilor spre exterior, cu exceptia usilor prin care se evacueaza cel mult 30 persoane valide si a
cazurilor prevazute în normativ.
Prin deschidere usile de evacuare nu trebuie sa se împiedice una de alta sau sa stânjeneasca
evacuarea.
În dreptul usilor de evacuare nu se admit praguri cu înaltimea mai mare de 2,5 cm. Daca
acestea sunt necesare, se vor racorda la pardoseala prin pante. In situatiile admise de normative
usile de evacuare practicate în alte usi cu dimensiuni mari, pot avea praguri cu înaltimea cât mai
mica, dar nu mai mult de 0,40 m.
Scari interioare
Scarile interioare pot fi închise (amplasate în case proprii de scari) sau deschise (amplasate
în holuri, vestibuluri, atriumuri etc.) potrivit prevederilor normativului.
Scarile de evacuare, de regula, trebuie sa duca, pe aceeasi verticala, de la ultimul nivel
pentru care asigura evacuarea, pâna la nivelul iesirii în exterior la nivelul terenului ori al unor
suprafete exterioare carosabile, sau pe o terasa de pe care evacuarea poate fi continuata pâna la
nivelul terenului.
Persoanele intrate în casa scarii, trebuie sa poata ajunge fara a o mai parasi, pâna la nivelul
iesirii în exterior.
Fac exceptie scarile din interiorul apartamentelor de locuit si scarile întrerupte la care
evacuarea din punctul de întrerupere pâna la nivelul terenului poate fi continuata în siguranta prin
terase sau prin alte case de scari sau holuri cu acces direct în exterior. Legatura directa între doua
scari interioare întrerupte, trebuie sa se realizeze printr-un palier comun.
Pentru a împiedica patrunderea fumului pe caile de evacuare si propagarea incendiilor de la
un nivel la altul, scarile, indiferent daca sunt luate sau nu în calcul la evacuare, de regula, se separa
de restul cladirii prin pereti si plansee alcatuite conform prezentului normativ. Scari interioare
deschise sunt admise numai în cazurile si conditiile mentionate în normativ.
Închiderea casei scarilor trebuie sa se faca astfel încât accesul persoanelor la cel putin doua
scari de evacuare, acolo unde acestea sunt obligatorii, sa fie posibil fara a se trece prin casa vreuneia
din ele.
Holurile etajelor în care debuseaza liber scari de evacuare, pot fi asimilate cu casele de scari,
daca sunt destinate numai pentru circulatie sau asteptare si daca sunt separate fata de restul
constructiei, conform prevederilor pentru casele de scari respective.
 În peretii interiori ai caselor de scari se pot practica numai goluri de acces la nivelurile
constructiei. Pentru iluminarea casei de scari, a vestibulurilor de etaj si a coridoarelor, se pot
prevedea goluri numai în conditiile admise de normativ si protejate corespunzator.
Golurile de acces la casele de scari de evacuare, se protejeaza conform prevederilor
normativului, de regula, prin: usi pline sau cu geam simplu sau armat, ori usi etanse si rezistente la
foc, sau încaperi tampon, in situatiile admise conform normativului si corespunzator realizate si
echipate. În toate situatiile, usile de acces la casele de scari, se prevad cu sisteme de autoînchidere
sau inchidere automata, dupa caz, cu exceptia celor de la cladirile de locuit care nu sunt cladiri
înalte sau foarte înalte.
Casele de scari de evacuare ale nivelurilor supraterane se recomanda sa nu fie continuate în
subsolul cladirilor, iar când aceasta nu este posibil sau justificat, se admite numai în conditiile
stabilite de normative.
În cazurile în care încaperile subterane au ferestre cu suprafata totala de minim 1/100 din
suprafata pardoselii si adapostesc destinatii (functiuni) similare celor de la nivelurile supraterane
sau spatii tehnice, depozite, ori ateliere de întretinere ocupând cel mult 1/4 din aria construita a
nivelului, de regula, casele de scari continuate la subsol se separa de nivelurile subterane la fel ca la
cele supraterane, iar golurile de acces se protejeaza prin usi rezistente la foc minimum 45 minute,
prevazute cu dispozitive de autoînchidere sau închidere automata în caz de incendiu.
Rampa de acces la subsol poate fi dispusa în continuarea casei de scari supraterane, daca
este separata de rampele aferente nivelurilor supraterane prin pereti rezistenti la foc minim 2 ½ ore,
si plansee rezistente la foc minim 1 ora, recomandându-se ca evacuarea subsolului sa se realizeze
independent de nivelurile supraterane ale cladirii. Subsolul poate comunica functional cu casa de
scari a nivelurilor supraterane, de regula, printr-o usa etansa la foc 1 ora dispusa la cota parterului,
în afara cazurilor în care normativul dispune altfel.
Scarile supraterane de evacuare a persoanelor pot avea rampe directe (neseparate) spre
subsol atunci când asigura accesul la încaperi si spatii legate functional de cele supraterane si daca
aceste functionalitati sunt separate de restul subsolului cu alte destinatii prin pereti C0 (CA1)
rezistenti la foc minimum 3 ore si usi etanse la foc 1 ora (1 ½ ore pentru încaperi cu densitatea
sarcinii termice de 840 MJ/m2 sau mai mare).
În casele de scari de evacuare nu vor fi fi amenajate spatii de lucru, de depozitare ori cu alte
destinatii (în afara de circulatie) si nu vor fi introduse conducte de gaze naturale pentru utilizari
tehnologice, conducte pentru lichide combustibile sau tuburi colectoare de gunoi sau alte materiale.
Se admite amplasarea în casa scarilor a instalatiilor care nu prezinta pericol de incendiu sau
explozie, daca nu reduc gabaritul necesar pentru evacuare.
În cazul amplasarii tuburilor colectoare de gunoi sau alte materiale, în încaperi adiacente
separate, dar care comunica cu casele scarilor de evacuare, se vor lua masuri corespunzatoare pentru
a se împiedica patrunderea fumului si a focului în casa scarii.
Casele de scari se recomanda sa fie iluminate natural, direct din exterior.
Iluminatul natural al caselor de scari se poate face indirect, prin goluri protejate cu elemente
rezistente la foc minimum 30 minute, din coridoare sau încaperi cu densitatea sarcinii termice sub
105 MJ/m2.
Scari de evacuare interioare deschise se admit în cazurile si conditiile prevederilor
normativelor, în functie de destinatie, precum si atunci cind asigura evacuarea a cel mult doua
niveluri succesive.
Casele de scari de evacuare, trebuie sa aiba iesiri la nivelul terenului sau al unor suprafete
exterioare carosabile, astfel:
- direct în exterior;
- prin hol sau vestibul;
- prin coridor de maximum 10 m lungime, cu acces în exterior direct sau printr-un hol ori
vestibul;
- prin tunel de evacuare cu lungimea maxima de 200 m, cu acces în exterior si care este
alcatuit din elemente C0 (CA1) rezistente la foc corespunzator densitatii sarcinii termice a
încaperilor adiacente, fara a fi însa mai mici de 2ore pentru pereti si 1 ora pentru plansee. Usile din
peretii tunelului vor fi rezistente la foc 1 ora spre încaperi cu sarcina termica peste 420 MJ/m 2 si
echipate cu dispozitive de autoînchidere automata în caz de incendiu.
Scarile cu trepte balansate pot fi considerate cai de evacuare, numai pentru un singur flux de
evacuare a utilizatorilor, daca îndeplinesc conditiile de alcatuire si dimensionare stabilite în
normativ si reglementarile de specialitate.
În constructiile cu trei sau mai multe niveluri, se va asigura posibilitatea de ridicare a
furtunurilor pâna la locul în care urmeaza a fi folosite, prin ferestrele caselor de scari plasate pe
fatadele accesibile (cu conditia ca sub aceste ferestre sa nu se prevada copertine sau elemente
constructive proeminente care sa împiedice ridicarea furtunurilor). Atunci când casele de scari nu au
ferestre, se prevad goluri cu latimea de cel putin 20 cm situate pe aceeasi verticala, practicate în
podeste ori între vanguri.
Fac exceptie casele de scari prevazute cu coloane (conducte) uscate fixe, destinate
alimentarii cu apa în caz de incendiu.
Scarile de evacuare pot fi înlocuite în toate cazurile prin planuri înclinate, daca satisfac
prevederile din prezentul normativ si reglementarile tehnice referitoare la scari (închidere, rezistenta
la foc, dimensionare, etc.).
Scari exterioare deschise
Scarile de evacuare exterioare deschise pot fi amplasate independent, în exteriorul
constructiei sau alipite acesteia pe maximum trei laturi.
Scarile exterioare deschise de evacuare trebuie sa fie astfel amplasate sau protejate, încât
circulatia sa nu poata fi blocata de flacarile sau fumul produs - în caz de incendiu - în constructia
pentru care ele asigura evacuarea, ori datorita avarierii unor conducte de aburi, lichide sau gaze
combustibile, acizi sau substante toxice, etc. amplasate la mai putin de 3,00 m de gabaritul scarii.
Golurile de acces la scarile exterioare deschise se protejeaza prin usi etanse la foc 15 minute,
echipate cu sisteme de autoînchidere sau prin treceri sicanate, corespunzator necesitatilor
functionale.
Terase si curti interioare
Terasele cu latime mai mica de 6,00 m si balcoanele utilizate la evacuare, trebuie sa fie
protejate cu parapete pline, împotriva efectelor incendiilor de la nivelele inferioare sau din
vecinatate.
Pot servi la evacuare si portiuni ale teraselor necirculabile, daca îndeplinesc conditiile de
mai sus si se iau masuri de dirijare, organizare si protectie a traseelor stabilite pentru evacuare.
Curtile interioare si spatiile libere dintre constructii pot fi luate în consideratie pentru
evacuarea persoanelor în caz de incendiu daca au latimea suficienta pentru trecerea numarului de
fluxuri rezultate din calcul, fara a fi mai mica de 3,50 m.
Evacuarea prin terase, balcoane, logii, curti interioare sau prin spatiile dintre cladiri se poate
face numai daca circulatia nu poate fi blocata datorita flacarilor sau a fumului.
Dimensionarea cailor de evacuare
Calculul cailor de evacuare (pentru mai mult de cinci persoane) consta în determinarea
gabaritelor necesare si stabilirea lungimii traseelor, astfel încât sa se asigure evacuarea rapida din
constructie, în timpul normat. Evacuarea persoanelor din constructie se considera ca se face
ordonat, sub forma de fluxuri (siruri de persoane asezate una în spatele celeilalte), care circula prin
caile de evacuare spre exteriorul constructiei.
Atunci când caile de evacuare în exterior ale celorlalte niveluri sunt comune cu cele ale
parterului, latimea iesirilor spre exterior (usi de la nivelul parterului) trebuie sa asigure trecerea
numarului total de persoane determinat prin însumarea:
- numarului de persoane care vin prin scari interioare de la nivelul cel mai populat al cladirii;
- 60 % din numarul de persoane aflat la parterul cladirii;
- 60 % din numarul de persoane care vin prin scarile interioare de la subsol.

Determinarea fluxurilor de evacuare

Numarul de fluxuri ce trebuie asigurate pentru evacuarea persoanelor se determina cu

relatia:

F = N/C în care: F = numarul de fluxuri

N = numarul de persoane care trebuie sa treaca prin calea de evacuare;

C = capacitatea normata, de evacuare a unui flux;

Rezultatele din relatie se rotunjesc la numarul întreg imediat superior.

Numarul de persoane (N) pentru care se calculeaza caile de evacuare este constituit din
capacitatea maxima simultana de persoane, stabilita prin proiect pe niveluri si total constructie.
Capacitatea de evacuare a unui flux (C) se determina în functie de tipul, destinatia si riscul
(categoria de pericol) de incendiu a constructiei, conform prevederilor normativelor.
Latimea libera necesara pentru trecerea fluxurilor de evacuare, în raport cu numarul
acestora, este de minimum:
- 0,80 m pentru un flux;
- 1,10 m pentru doua fluxuri;
- 1,60 m pentru trei fluxuri;
- 2,10 m pentru patru fluxuri;
- 2,50 m pentru cinci fluxuri;
Latimile intermediare se considera valabile pentru trecerea numarului inferior de fluxuri.
La determinarea timpului de evacuare, respectiv a lungimii caii de evacuare, se ia în
considerare traseul parcurs în axa caii de evacuare, de la punctul de plecare pâna la o iesire în
exterior, sau pâna la o scara de evacuare închisa sau deschisa, ori degajament protejat, tinând seama
de pozitia diferitelor echipamente sau obiecte cu amplasament fix care trebuie ocolite, respectându-
se nivelele de performanta admise în normativ.

RISCUL DE INCENDIU
Risc de incendiu - probabilitatea izbucnirii unui incendiu in spatii, încăperi, construcţii sau
compartimente de incendiu. Riscului de incendiu i se poate asocia un anumit nivel de securitate la
incendiu.
 Riscul de incendiu este determinat, in principal, de densitatea sarcinii termice (q) stabilita
prin calcul si de destinatia respectiva.
In functie de densitatea sarcinii termice, riscul de incendiu in cladiri, poate fi:
- mic: qi < 420 MJ/m2
- mediu: qi = 420 - 840 MJ/m2
- mare: qi > 840 MJ/m2
In functie de destinatie (functiune), unele spatii si incaperi din cladirile civile (publice),
se incadreaza in urmatoarele riscuri de incendiu:
 foarte mare: spatii/incăperi în care se utilizeaza, sau depoziteaza materiale, produse
ori substante cu pericol de explozie volumetrica (substante a caror aprindere sau explozie poate sa
aiba loc in urma contactului cu oxigenul din aer, cu apa sau cu alte substante ori materiale; lichide
cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor pana la 28 grade celsius, gaze sau vapori cu limita
inferioara de explozie pana la 10%, atunci cand acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive);
lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor cuprinsa intre 28-100 grade celsius,gaze sau
vapori cu limita inferioara de explozie mai mare de 10%, atunci cand acestea pot forma cu aerul
amestecuri explozive; fibre, praf sau pulberi, care se degaja in stare de suspensie, in cantitati ce pot
forma cu aerul amestecuri explozive; gaze lichefiate, prafuri în vrac sau în ambalaje vulnerabile;
încăperi in care densitatea sarcinii termice este peste 5040 Mj/m2.
 mare: spatii/incăperi in care se utilizeaza, sau depoziteaza materiale ori substante
combustibile (arhive, biblioteci, multiplicare, încăperi cu pubele de gunoi, parcaje autoturisme,
etc.), spatii comerciale produse explozibile (gaze lichefiate in incăperi , praf);
 mediu: spatii/ incăperi în care se utilizeaza foc deschis (bucătării, centrale termice,
oficii cu preparări calde, etc.), servere;
 mic: celelalte incaperi si spatii.
In încăperile şi spaţiile echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor, riscurile mari
de incendiu pot fi considerate mijlocii, iar riscurile mijlocii pot fi considerate mici.
Pentru întregul compartiment de incendiu sau clădire, riscul de incendiu considerat va fi cel
mai periculos dacă reprezintă minimum 30% din volumul spaţiului considerat.
La constructii de productie si/sau depozitare, riscul de incendiu are in vedere natura
activitatilor desfasurate, caracterisicile de ardere ale materialelor si substantelor utilizate,
prelucrate, manipulate sau depozitate, si densitatea sarcinii termice, astfel :
Categoriile A şi B pericol de incendiu (Risc foarte mare de incendiu): spaţii cu
posibilităţi atât de incendiu cât si de explozie volumetrica ( substante a caror aprindere sau explozie
poate sa aiba loc in urma contactului cu oxigenul din aer, cu apa sau cu alte substante ori materiale;
lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor pana la 28 grade celsius, gaze sau vapori cu
limita inferioara de explozie pana la 10%, atunci cand acestea pot forma cu aerul amestecuri
explozive); lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor cuprinsa intre 28-100 0 C, gaze sau
vapori cu limita inferioara de explozie mai mare de 10%, atunci cand acestea pot forma cu aerul
amestecuri explozive; fibre, praf sau pulberi, care se degaja in stare de suspensie, in cantitati ce pot
forma cu aerul amestecuri explozive.
Nu determină incadrarea la risc foarte mare de incendiu:
• folosirea de solide, lichide sau gaze drept combustibil pentru ardere;
• scaparile si degajarile de gaze, vapori sau praf, care sunt in cantitati ce nu pot forma cu
aerul amestecuri explozive.
In asemenea situatii, incadrarea se face in risc mare, mediu sau mic, in functie de densitatea
sarcinii termice si pericolul de incendiu in ansamblu;
Categoria C pericol de incendiu (Risc mare de incendiu): spaţii cu posibilitati
de incendiu/ardere; substante si materiale combustibile solide; lichide cu temperatura de
inflamabilitate a vaporilor mai mare de 100 grade celsius.
Nu determina incadrarea la risc mare de incendiu, oricare din urmatoarele situatii:
• folosirea de solide, lichide sau gaze drept combustibil pentru ardere;
• utilizarea lichidelor combustibile cu temperatura de inflamabilitate peste 100 grade celsius
la comenzi hidraulice, racire, ungere, filtre si tratamente termice, in cantitati de max. 2 m.c., cu
conditia luarii unor masuri locale pentru limitarea propagarii incendiului;
• folosirea echipamentului electric, care contine pana la 60 kg ulei pe unitatea de
echipament, precum si a fluxurilor de cabluri cu mai putin de 3,5 kg material combustibil/ml pe
flux;
• materialele si substantele combustibile din spatiul respectiv, inclusiv cele din utilaje care
nu se incadreaza la aliniatul 2 sau cele utilizate la transportul ori depozitarea materialelor
combustibile, a unor ambalaje, palete sau rafturi combustibile, daca nu depasesc in totalitate 105
MJ/m2 In situatiile de mai sus, incadrarea se face in functie de pericolul de incendiu in ansamblu, la
risc mediu sau mic de incendiu
Categoria D pericol de incendiu (Risc mediu de incendiu): existenta focului
deschis sub orice formă, in absenta substantelor combustibile; substante sau materiale
incombustibile in stare fierbinte, topite sau incandescente, cu degajări de caldură radiantă, flăcări
sau scântei ; substante solide, lichide sau gazoase ce se ard in calitate de combustibil.
Categoria E pericol de incendiu (Risc mic de incendiu): existenta unor
materiale sau substante incombustibile în stare rece sau a substanţelor combustibile in stare de
umiditate înaintată, peste 80% astfel incat posibilitatea aprinderii lor este exclusă; ambalaje, palete
sau rafturi combustibile, daca nu depăşesc în totalitate 105 MJ/m2
Zonele din încăperi, încăperile, compartimentele si constructiile de productie si/sau
depozitare, vor avea definit riscul de incendiu (fiecare in parte) in functie de pericolul de incendiu
determinat de proprietatile fizicochimice ale materialelor si substantelor utilizate, prelucrate,
manipulate sau depozitate - inclusiv utilajele, rafturile, paletele, ambalajele, etc., mentionandu-se
obligatoriu in documentaţie.
Cel mai periculs risc de incendiu într-un spaţiu necompartimentat, compartiment de incendiu
sau constructie, determina riscul de incendiu a acestora, cu urmatoarele exceptii::
- risc foarte mare de incendiu, al carui volum aferent este mai mic de 5% din volumul
incaperii sau al compartimentului respectiv;
- risc mare şi mediu de incendiu, cu un volum aferent mai mic de 10% din volumul
incaperii/ compartimentului, fără a depăşi însă o arie de 400 m2.
In cazurile exceptate se iau masuri care sa reduca posibilitatile formarii concentratiei locale
cu pericol de explozie si a propagarii incendiului spre spatiile invecinate din cadrul incaperii sau a
compartimentului respectiv.
In cazul existentei mai multor categorii de risc de incendiu necompartimentate, situate în
puncte distincte ale încăperii sau ale compartimentului, se iau în consideratie sumele volumelor
aferente şi respectiv ale ariilor efective ale fiecarei categorii de risc.
Pentru riscul mare şi mediu de incendiu însumarea se aplică numai dacă distanţa dintre
spaţiile respective este mai mică de 40 m (masurată pe orizontală).
Pentru compartimente de incendiu sau construcţii, riscul de incendiu cel mai periculos, se
extinde la întregul volum al acestora, atunci când reprezintă mai mult de 30% din volumul construit
al ompartimentului sau construcţiei.
Pentru determinarea concentratiei amestecului exploziv se tine seama de scăpările şi
degajările de gaze, vapori sau praf, atât în timpul desfăşurării normale a activităţii, cât şi în cazurile
accidentale de avarie stabilite prin proiect la instalaţiile de utilitaăţti aferente.
Metodologia de evaluare a riscului de incendiu este complexa, functie si de diferitele sfere
de interese ( de exemplu firmele de asigurari au metodologii proprii , specifice ). In cercetarea
cauzelor de incendii se compara evolutia posibila a incendiului, in functie de parametrii existenti,
corelati si cu alti factori ( configuratia incintei, , conditiile de mediu etc) cu evolutia reala a
acestuia .
SPAŢII CU PERICOL DE EXPLOZIE

Spaţiile cu pericol de explozie sunt spaţiile ce corespund categoriei de pericol de incendiu

(C.P.I.) A(BE3a) şi B(BE3b).
Spaţiile cu pericol de incendiu – categoria de pericol de incendiu A şi B
 Caracteristicile substanţelor şi ale
Categoria de pericol de incendiu (C.P.I.)
materialelor ce determină încadrarea
Substanţe a căror aprindere sau explozie poate să aibă
loc în urma contactului cu oxigenul din aer, cu apa sau
cu alte substanţe ori materiale.
A (BE3a) Lichide cu temperatura de inflamabilitate până la 280
C, gaze sau vapori cu limita inferioară de explozie până
la 10% atunci când acestea pot forma cu aerul
amestecuri explozive.
Lichide cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor
cuprinsă între 28-100C, gaze sau vapori cu limita
inferioară de explozie mai mare de 10%, atunci când
B (BE3b) acestea pot forma cu aerul amestecuri explozive.
Fibre, praf sau pulberi, care se degajă în stare de
suspensie în cantităţi ce pot forma cu aerul amestecuri
explozive.

Observaţie: Nu determină încadrarea în categoriile A şi B pericol de incendiu – folosirea

substanţelor solide, lichide sau gazoase drept combustibil pentru ardere; scăpările şi degajările de
gaze, vapori sau praf care sunt în cantităţi ce nu pot forma cu aerul amestecuri explozive.
Construcţiile care adăpostesc funcţiuni cu pericol de explozie se realizează din materiale şi
elemente de construcţie din clasa de combustibilitate C0 (CA1) .

Realizarea clădirilor ce adăpostesc funcţiuni cu pericol de incendiu

La construcţiile independente cu pericol de explozie se recomandă utilizarea elementelor

de construcţie din clasa C0, iar acoperişul acestor construcţii trebuie să fie fără pod .
Încăperile din spaţiile cu pericol de explozie categoria A (BE3a) sau B (BE3b) pericol de
incendiu dacă nu pot fi dispuse în afara construcţiilor cu alte destinaţii se separă de restul
construcţiei prin elemente C0 (CA1) rezistente la explozie şi după caz la foc .
Încăperile cu pericol de explozie nu se recomandă să fie dispuse la nivelurile inferioare ale
unei construcţii etajate cu altă destinaţie .
Golurile de comunicare funcţională din pereţii rezistenţi la explozie admise în cazuri
excepţionale se protejează prin încăperi tampon antiex, şi în situaţii justificate prin tamburi deschişi
antiex.

Încăperi tampon antiex şi tamburi deschişi antiex:

Practicarea unor goluri în pereţii rezistenţi la explozie nu este admisă decât în cazuri
excepţionale şi numai dacă sunt protejate. Străpungerea pereţilor rezistenţi la explozie de către
conducte, conductori sau cabluri electrice este admisă numai în cazuri de strictă necesitate şi în
condiţiile protejării.
Planşeele rezistente la explozie trebuie să îndeplinească condiţiile asigurate de către pereţii
rezistenţi la explozie în spaţiul respectiv.
Încăperile şi spaţiile cu pericol de explozie nu vor avea tavane false şi zone neventilate
care să faciliteze producerea concentraţiilor periculoase de aer cu gaze, vapori sau praf combustibil.
În încăperile cu degajări de praf combustibil, finisajul va permite curăţirea uşoară a
suprafeţelor.
Încăperile şi spaţiile cu pericol de explozie trebuie să aibă asigurate în pereţii exteriori sau
în acoperiş goluri pentru decomprimare în caz de explozie cu aria totală de minimum 0,05m 2 la 1m3
din volumul încăperii respective .

Dispunerea golurilor pentru decomprimare:

 Adoptarea unui procent mai mic este admis pe baza unui calcul justificativ, din care să
rezulte că prin aceasta stabilitatea clădirii nu este afectată.
Nu sunt admise goluri de decomprimare în pereţii şi planşeele de separare faţă de restul
construcţiei.
Golurile ce se prevăd pentru decomprimare în caz de explozie pot fi neînchise sau închise.
Elementele de închidere trebuie astfel proiectate şi realizate încât să cedeze la presiunea datorată
exploziei. Aceste elemente de închidere pot fi constituite de: panouri sau porţiuni de perete sau
acoperiş de tip uşor (dislocabile sau rabatabile); ferestre; luminatoare cu geam simplu nearmat care
să cedeze la cel mult 118 daN/m2

Goluri pentru decomprimare şi elemente de închidere a acestora:

la P  118 daN/m2

la P  118 daN/m2

Panourile rabatabile utilizate drept elemente de închidere a golurilor de decomprimare pot

fi cu balamale (axe) orizontale sau verticale.
În spaţiile în care se pot produce amestecuri explozive de aer cu gaze, vapori sau praf,
stratul de uzură al pardoselilor trebuie să fie executate din materiale care la lovire să nu producă
scântei capabile să iniţieze aprinderea respectivelor amestecuri explozive.
Tâmplăria şi sistemele de acţionare a acestuia se vor realiza sau proteja încât prin
manevrare să nu producă scântei capabile să iniţieze aprinderea amestecurilor explozive.
Delimitarea zonelor din construcţii până la care se extind măsurile de protecţie impuse de
spaţiile încadrate în categoriile A(BE3a) şi B(BE3b) de pericol de incendiu se face având în vedere
posibilitatea prezenţei amestecurilor de aer cu gaze, vapori sau praf, în concentraţii care să prezinte
pericol de explozie în timpul funcţionării normale cât şi în caz de avarie a instalaţiilor aferente.
De asemenea spaţiile cu pericol de explozie impun:
- instalaţii electrice de iluminat şi forţă realizate în construcţie antiex.;
- utilizarea de scule, dispozitive pentru operaţiunile de revizii şi reparaţii realizate din materiale
neferoase;
- instalaţii de detectare, semnalizare şi stingere a incendiilor;
- aparate pentru determinarea concentraţiilor periculoase de aer – gaze, vapori;
- sisteme de ventilare locală şi generală independente şi separate de cele ale categoriilor D şi E
pericol de incendiu;
- instalaţii de încălzire cu abur sau apă caldă, având elementele corpurilor de încălzire cu suprafeţe
netede (pentru spaţiile cu emisii de pulberi şi praf combustibil).
Construcţiile având spaţii cu pericol de explozie se prevăd şi cu mijloace de alertare a
serviciilor proprii de pompieri civili şi ale unităţilor de pompieri militari, iar obiectivele mari şi
vulnerabile la explozii şi incendii vor fi dotate cu mijloace directe de alertare a unităţilor de
pompieri militari.

CLASIFICAREA ŞI ÎNCADRAREA PRODUSELOR PENTRU

CONSTRUCŢII PE BAZA PERFORMANŢELOR DE COMPORTARE LA
FOC

Performantele de comportare la foc a produselor pentru constructii, includ:

 a) performanta de reactie la foc a produselor, in general;
b) performanta de rezistenta la foc a unor produse si a unor subansambluri de constructii;
c) performanta la foc exterior a acoperisurilor/invelitorilor de acoperis.
Sistemele de clasificare prevazute in prezentul regulament, inclusiv simbolurile de
codificare a claselor, criteriile de performanta aferente claselor, valorile criteriilor corespunzatoare
fiecarei clase, precum si metodele de determinare a acestora, sunt identice cu sistemele adoptate in
acest scop la nivel european.
  
Clasificarile prevazute constituie cerinte obligatorii pentru:
a) clasificarea produselor identificate, , respectiv incadrarea lor in clase de reactie la foc,
de rezistenta la foc si/sau de performanta la foc exterior, in vederea introducerii lor pe piata cu
marcajul de conformitate CE aplicat;
b) stabilirea in reglementarile tehnice privind proiectarea si executia constructiilor a
nivelurilor de performanta pentru satisfacerea cerintei esentiale "Securitate la incendiu" care pot fi
impuse pentru diferite tipuri si categorii de constructii de pe teritoriul Romaniei.
 
Urmatorii termeni de specialitate se definesc astfel:
 Clase de performanta la foc a produselor - Expresii cantitative formulate in termeni
de performanta pentru modul de comportare a produselor la actiunea focului, in conditii de utilizare
finala, structurate intr-o serie de niveluri de performanta ale produselor. Prin clase de performanta la
foc ale produselor se inteleg clase de reactie la foc, de rezistenta la foc si de performanta la foc
exterior.
 Component nesubstantial - Material care nu constituie o parte semnificativa dintr-un
produs neomogen. Este considerat component nesubstantial, un strat cu masa pe unitatea de
suprafata < 1,0 kg/m2 sau cu grosimea < 1,0 mm.
  1. Doua sau mai multe straturi nesubstantiale adiacente (adica fara nici un component
substantial intre ele) sunt considerate ca un singur component nesubstantial si impreuna trebuie sa
satisfaca cerintele aplicabile unui strat ce constituie un component nesubstantial.
 Component nesubstantial exterior - Component nesubstantial care pe una din fete nu
este acoperit cu un component substantial.
 Component nesubstantial interior - Component nesubstantial care este acoperit pe
ambele fete cu cel putin un component substantial.
 Component substantial - Material care constituie o parte semnificativa dintr-un
produs neomogen. Este considerat component substantial, un strat cu masa pe unitatea de suprafata
>= 1,0 kg/m2 sau cu grosimea >= 1,0 mm.
 Conditii de utilizare finala - Exprimare conventionala pentru ansamblul conditiilor
specifice in care un produs urmeaza a fi incorporat intr-o constructie. Astfel, termenul se refera la o
utilizare concreta a unui produs, in legatura cu toate aspectele care influenteaza comportarea acelui
produs in diferite situatii de incendiu. Aspectele luate in consideratie sunt cantitatea de produs,
orientarea produsului, pozitia acestuia in raport cu alte produse adiacente si metoda de punere in
opera a produsului.
 Domeniu de aplicare a unei clasificari - Serie de conditii de utilizare finala pentru
care clasificarea data este considerata valabila.
 Material - Substanta unica de baza sau amestec uniform distribuit de substante, de ex.
metal, piatra, lemn, beton, vata minerala cu liant uniform dispersat, polimeri etc., din care este
constituit un produs.
 Niveluri de performanta la foc a produselor - Expresii cantitative ale modului de
comportare a produselor la actiunea focului, in conditiile de utilizare finala, care se pot referi la
produs in intregul sau sau la caracteristici individuale sau combinatii de caracteristici ale acestuia.
 Performanta la foc exterior - Expresie conventionala a modului de comportare a unui
acoperis sau a unei invelitori de acoperis pentru situatia in care, in conditii de utilizare finala, este
expus(a) la un incendiu din afara constructiei.   
 Produs identificat - Produs pentru constructii, in sensul definitiei prevazute la art. 2
alin. (1) lit. j) din HG nr. 622/2004, care provine de la un producator individualizat, respectiv
produsul pe care se aplica efectiv marcajul CE.
 Produs neomogen - Produs care nu satisface cerintele pentru produsul omogen. Este
un produs realizat din unul sau mai multe componente substantiale si/sau nesubstantiale.
 Produs omogen - Produs constand dintr-un singur material, avand densitatea si
compozitia uniforme in intregul sau.
 Reactie la foc - Comportare a unui material care, prin propria sa descompunere,
alimenteaza un foc la care este expus, in conditii specificate.
 Rezistenta la foc - Aptitudine a unui produs de a pastra, pe o durata de timp
determinata, stabilitatea la foc, etanseitatea la foc, izolarea termica impuse si/sau orice alta functie
impusa, specificate intr-o incercare standardizata de rezistenta la foc.
 Serie de produse - Grupa de produse similare pusa pe piata de un producator,
constand din unul sau mai multe tipuri de produse cu performante diferite (de exemplu, o serie de
produse cu grosime si/sau densitate diferita).
 Subfamilie de produse - Subgrup al unei familii de produse, care insumeaza produse
de aceeasi natura (de exemplu panouri pentru pereti, sau placi plane si profilate pentru acoperisuri)
sau avand o comportare similara (de exemplu produse care se topesc sau se contracta la atacul
flacarii).
 Tip de produs - Produs caruia ii corespunde un anumit nivel de performanta. Un
"tip" poate acoperi mai multe versiuni ale produsului, cu conditia ca diferentele dintre versiuni sa
nu afecteze nivelul de securitate corespunzator performantelor. De exemplu, produsele de culori
diferite vor fi, in mod normal, de acelasi tip.

Clase de performanta pentru comportarea la foc

Pentru a satisface cerinta esentiala "Securitate la incendiu", constructiile trebuie sa fie
proiectate si executate astfel incat, in cazul izbucnirii unui incendiu:
a) stabilitatea elementelor portante ale constructiei sa poata fi estimata pentru o perioada
determinata de timp;
b) aparitia si propagarea focului si fumului in interiorul constructiei sa fie limitate;
c) propagarea incendiului la constructiile invecinate sa fie limitata;
d) utilizatorii sa poata parasi constructia sau sa poata fi salvati prin alte mijloace;
e) sa fie luata in consideratie securitatea echipelor de interventie.
Pentru satisfacerea acestor obiective se stabilesc cerinte concrete pentru securitatea la
incendiu si niveluri de performanta ale acestora, diferentiate in functie de tipul, conformarea,
destinatia si amplasarea constructiilor, precum si de disponibilitatea mijloacelor si fortelor de
interventie la incendiu.
Cerintele si nivelurile admise pentru securitatea la incendiu a diferitelor categorii de
constructii se definesc prin "Normativul de securitate la incendiu a constructiilor", iar masurile prin
care se asigura realizarea acestora se detaliaza in reglementarile tehnice specifice referitoare la
amplasarea, proiectarea, executia si intretinerea constructiilor, adoptate de Ministerul
Transporturilor, Constructiilor si Turismului, si a celor referitoare la exploatarea constructiilor,
adoptate de autoritatile competente in domeniile respective, dupa caz.
Unul din principalele mijloace de limitare a initierii incendiului si propagarii focului si
fumului intr-o incinta initiala (sau intr-o zona precizata) consta in reducerea contributiei produselor
pentru constructii la dezvoltarea unui incendiu, contributia la foc a produselor fiind exprimata prin
reactia la foc.
Praguri diferite ale acestei limitari pot fi exprimate prin niveluri diferite ale performantei
de reactie la foc a produselor, care corespund claselor de performanta pentru reactia la foc a
produselor pentru constructii precizate in capitolul IV.
Clasele bazate pe performanta de reactie la foc a produselor se stabilesc drept clase
pentru cerinta esentiala "Securitatea la incendiu", prin intermediul lor fiind exprimate nivelurile la
care se pot situa cerintele de performanta pentru produsele incorporate in constructii, din punct de
vedere al securitatii la incendiu a constructiei.
 Mentinerea, in conditii de incendiu, a stabilitatii elementelor portante ale constructiei pe
o durata determinata este unul din obiectivele cerintei esentiale, iar praguri diferite ale acestei
durate, corespondente unor cerinte diferite pentru securitatea la incendiu, pot fi exprimate prin
niveluri diferite ale performantei de rezistenta la foc a produselor pentru constructii si/sau a unor
subansambluri ale constructiei.
In legatura cu produsele folosite la acoperisuri si invelitori de acoperis, satisfacerea
cerintei de securitate la incendiu include si cerinte privind comportarea acestor produse atunci cand
sunt expuse la un incendiu din exteriorul constructiei, exprimate prin niveluri diferite ale
performantei la foc exterior.
In vederea aplicarii marcajului de conformitate CE, prin Regulamentul privind atestarea
conformitatii produselor pentru constructii, sunt stabilite sistemele de atestare a conformitatii
aplicabile unui anumit produs sau unei familii de produse determinate in functie de utilizarile
preconizate si, acolo unde prezinta relevanta, de nivelurile/clasele de performanta la foc, in acest
scop referirile facandu-se, dupa caz, la performanta de reactie la foc, la performanta de rezistenta la
foc sau la performanta la foc exterior.
Pentru aplicarea marcajului CE pe un produs identificat trebuie respectat sistemul
prevazut pentru nivelul/clasa de performanta in care se incadreaza produsul respectiv.
In reglementarile tehnice , pentru a exprima cerintele referitoare la securitatea la
incendiu a constructiilor si/sau nivelurile de performanta la foc impuse produselor pentru a fi
utilizate, se vor folosi numai sistemele de clasificare prevazute in prezentul regulament, putandu-se
folosi, dupa caz, numai una, mai multe sau toate clasele si nivelurile prevazute de fiecare sistem.
   
Produsele identificate vor fi clasificate pe baza rezultatelor la incercarile relevante,
conform urmatoarelor principii:
 produsul va fi incercat intr-o configuratie reprezentativa, in cat mai mare masura,
pentru conditiile de utilizare finala, respectandu-se conditiile de incercare indicate in standardul
national care adopta standardul european de referinta pentru incercare, care este prevazut in tabel, si
corespunzator procedurii de clasificare standardizata;
 la efectuarea incercarii vor fi respectate instructiunile stabilite de producator pentru
fixarea sau instalarea produsului; daca astfel de instructiuni nu exista, produsul va fi incercat in
conditiile standardizate privind suportul si modul de montaj;
 un produs cu mai multe conditii de utilizare finala va putea fi incadrat in clase
diferite, corespunzator configuratiilor de incercare adoptate (de exemplu, produs montat pe suport
combustibil sau, respectiv, incombustibil).
Raportul de clasificare trebuie sa detalieze fundamentarea si rezultatele procedurii de
clasificare si sa aiba continutul si formatul din standardele specifice.
Raportul de clasificare este intocmit de un organism recunoscut/desemnat/notificat sau,
dupa caz, de producator, responsabil pentru efectuarea incercarilor initiale de tip potrivit sistemului
de atestare a conformitatii aplicabil produsului respectiv, indicat in Regulamentul privind atestarea
conformitatii produselor pentru constructii.

Clasificarea produselor pentru constructii pe baza performantelor de reactie la foc

Atunci cand conditiile de utilizare finala a unui produs pentru constructii sunt astfel incat
produsul contribuie la initierea incendiului si la propagarea focului si fumului in incinta initiala sau
in zona inconjuratoare, produsul trebuie clasificat pe baza performantelor sale de reactie la foc,
potrivit sistemului de clasificare. Clasificarea se acorda unui produs identificat in relatie cu
conditiile de utilizare finala.
Sistemul de clasificare in clase de reactie la foc a produselor pentru constructii a fost
stabilit pe baza de incercari la scara redusa, corespunzand unui scenariu unic de referinta pentru
incendiu (incendiu intr-o incapere).

Clasificarea performantei la foc exterior a acoperisurilor si invelitorilor de acoperis

 Deoarece nu exista inca o metoda de incercare unica, complet armonizata, la nivel
european s-a convenit ca o solutie intermediara pana la adoptarea unei asemenea metode, ca pentru
clasificarea performantei la foc exterior sa se ia in considerare Raportul CEN CR 1187:2001 si toate
versiunile ulterioare imbunatatite ale acestuia.
CR 1187:2001 incorporeaza trei metode distincte de incercare, care corespund la scenarii
diferite de risc la incendiu. Nu exista o corelare intre metodele de incercare si de aceea nu exista o
ierarhie general acceptabila la nivel european intre clasificarile aferente, fiecare stat avand dreptul
de a-si alege combinati(a)iile incercare/clasa corespunzatoare riscu(lui)rilor de incendiu de pe
teritoriul lor si de a-si stabili o ierarhie nationala de clasificare intre diferitele combinatii
incercare/clasa.
   
   CRITERII DE PERFORMANTA PENTRU REACTIA LA FOC
   
| Simbol | Denumire
delta T Cresterea de temperatura
delta m Pierderea de masa
T(f) Durata de persistenta a flacarii
PCS Putere calorifica superioara
FIGRA Viteza de dezvoltare a focului
Thr(600S) Caldura totala degajata
LFS Propagarea laterala a flacarilor
SMOGRA Viteza de emisie a fumului
TSP(600s) Emisia totala de fum
Fs Propagarea flacarii
 INSTALAŢII DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Instalaţiile de protecţie împotriva incendiilor sunt:

- Instalaţii de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu;
- Instalaţii de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi;
- Instalaţii de stingere a incendiilor;
- Instalaţii de detectare a gazelor inflamabile;
- Instalaţii de inhibare a exploziei;
Instalaţiile de protecţie împotriva incendiilor fac parte din măsurile de protecţie activă la foc
cu rol important în asigurarea cerinţei esenţiale "securitatea la incendiu" a construcţiilor, instalaţiilor
tehnologice şi a amenajărilor, precum şi pentru securitatea utilizatorilor.

INSTALAŢII DE DETECTARE, SEMNALIZARE ŞI ALARMARE LA INCENDIU

Echiparea cladirilor cu instalatii de semnalizare a incendiilor se realizeaza in vederea
asigurarii sigurantei la foc a utilizatorilor constructiei, pentru prevenirea incendiilor si interventia in
timp util in caz de aparitie a acestora, in functie de categoria de importanta a constructiei, tipul
constructiei, nivelul riscului de incendiu ( categoria de pericol de incendiu ), destinatia cladirii.
 Cerinte:
- detectarea incendiilor;
- anuntarea incendiului la punctul de supraveghere permanenta, automat si/sau prin
declansatoare manuale;
- alarmarea operativa a personalului de interventie;
- avertizarea utilizatorilor din cladire asupra pericolului de incendiu.

 Elemente componente ale instalatiei de detectare, semnalizare si alarmare

la incendiului:
- sistemul de detectare la incendiu;
- sistemul de semnalizare si alarma la incendiu.
- Sistemul de detectare la incendiu are ca elemente:
- detectoare automate
- detectoare de fum fotoelectrice si/sau de temperatura, gradient de temperatura, flacara;
- declansatoare manuale-butoane de semnalizare ;
- echipament de control si semnalizare;
- sistem de alimentare cu energie electrica.
- Sistemul de semnalizare si alarma la incendiu are ca elemente:
- echipament de control si semnalizare-centrala de semnalizare la incendiu;
- echipament de alimentare cu energie electrica;
- echipamente de alarmare:sirene de interior si exterior;
- echipament de transmisie la distanta a semnalelor de incendiu;
- echipament de transmisie la distanta a semnalelor de defect;
- echipament de comanda a protectiei automate la un echipament de stingere a incendiului
( atunci cand exista instalatie automata de stingere a incendiului ) sau actionarea usilor
rezistente la foc, trapelor de evacuarea fumului, intreruperea sistemului de ventilatie,
intreruperea alimentarii cu gaze, etc.

Centrala de semnalizare - functiuni:

- a receptiona semnale de la detectoarele instalate;
- a determina daca aceste semnale corespund unei conditii de alarma;
- a indica o conditie de alarma acustic si optic;
- a indica locul izbucnirii incendiului;
- a inregistra daca e posibil oricare din aceste informatii.
 Centrala de semnalizare trebuie sa semnalizeze urmatoarele stari ale instalatiei;
- stare de veghe;
- stare de alarma la incendiu, cand este semnalizata alarma la incendiu;
- stare de defect, cand este semnalizat un defect;
- stare de dezactivare, cand este semnalizata o dezactivare;
- stare de testare, cand este semnalizata o testare a functionarii

Tipuri de acoperire a zonelor de detectoare la incendiu:

 acoperire totala prin detectoare de incendiu si declansatoare manuale;
 acoperie partiala prin detectoare de incendiu si declansatoare manuale;
 acoperire cai comune de evacuare prin detectoare de incendiu si declansatoare manuale;
 acoperire locala prin detectoare de incendiu si declansatoare manuale;
 acoperirea unui echipament prin detectoare de incendiu ;
 acoperire prin declansatoare manuale .
Tipuri de detectori::
 detector de fum: detector sensibil la particole produse de combustie suspendate in
atmosfera.Se pot gasi in varianta cu camera de ionizare, sensibili la produse de combustie capabile
sa afecteze curentii de ionizare din interiorul detectorului si optic de fum, sensibili la produsele de
combustie capabile sa afecteze absortia sau difuzia unei radiatii in domeniul infrarosu, vizibil si/sau
ultraviolet al spectrului electromagnetic;
 detector de gaz sensibil la produse gazoase de combustie si/sau descompunere termica;
 detector de flacara care raspunde la radiatia electromagnetica emisa de flacarile unui
incendiu;
 detector de caldura care raspunde la o crestere de temperatura;
 detector multisenzor care raspunde la mai mulrt de un parametru al incendiului.
.
Zona de supraveghere a fiecarui detector este limitata de o seria de factori:
 suprafata protejata ( performanta detectorului );
 distanta orizontala dintre orice punct din spatiul supravegheat si cel mai apropiat
detector;
 distanta fata de pereti;
 inaltimea si configuratia tavanului;

INSTALAŢII DE EVACUARE A FUMULUI ŞI GAZELOR FIERBINŢI

Instalaţiile de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi şi instalaţiile de presurizare pentru

controlul fumului trebuie să asigure în caz de incendiu:
a) menţinerea căilor de evacuare şi de acces libere de fum pe înălţimea de circulaţie;
b) facilitarea operaţiilor forţelor de intervenţie, prin crearea unor zone fără fum;
c) întârzierea sau împiedicarea generalizării incendiului prin apariţia fenomenului de flash-
over, prevenind astfel dezvoltarea rapidă a incendiului;
d) reducerea consecinţelor şi avariilor provocate de fum şi gaze fierbinţi;
e) reducerea eforturilor care apar în elementele structurale ale construcţiilor şi instalaţiilor
în caz de incendiu.

- Sistemele de ventilare pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi creează un strat fără
fum deasupra pardoselii prin îndepărtarea fumului. Prin urmare ele pot să îmbunătăţească condiţiile
pentru a permite evacuarea în siguranţă şi/sau salvarea oamenilor şi animalelor, pentru a proteja
bunurile şi pentru a permite ca incendiul să fie stins chiar din fazele iniţiale. Sistemele de ventilare
pentru evacuarea fumului se folosesc de asemenea pentru evacuarea simultană a căldurii şi a gazelor
fierbinţi degajate de incendiu în etapa de dezvoltare.

Sistemele de ventilare pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi poate crea şi menţine un
strat curat sub cel de fum pentru:
- a menţine căile de evacuare şi acces libere;
- a uşura operaţiunile de stingere;
- a reduce potenţialul de flashoverşi, astfel, de ardere generalizată;
- a proteja echipamentul şi mobilierul;
- a reduce efectele termice asupra componentelor structurale ale clădirii pe timpul incendiului;
- a reduce pagubele cauzate de produsele de descompunere termică şi gazele fierbinţi.
Sistemele de ventilare pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi utilizate în clădiri unde
dimensiunile mari, forma sau configuraţia fac necesare controlul fumului, cum ar fi : mall-uri cu
unul sau mai multe etaje; magazine mari; clădiri industriale cu unul sau mai multe etaje şi depozite
protejate cu sprinklere; clădiri cu atrium şi clădiri complexe; parcaje auto închise; scări; tuneluri;
teatre.

- Sistemele destinate sa limiteze propagarea fumului, prin intermediul presiunii

diferenţiale, pot fi realizate prin două metode:
 presurizare – menţinând o presiune pozitivă în interiorul spaţiilor protejate
 depresurizare – îndepărtând gazele fierbinţi din zona de incendiu la o presiune mai
scăzută decât cea din spaţiul protejat adiacent.
În interiorul zonei de incendiu, asupra fumului produs acţionează o forţă ascensională
datorită densităţii reduse a acestuia. Într-o clădire, aceasta poate duce la mişcarea în sus a fumului
între etaje dacă există căi de scurgere către etajul de deasupra. In plus, această mişcare ascensională
poate determina ca fumul să se răspândească prin căi de scurgere în barierele verticale dintre
camere, de exemplu uşi, pereţi, pereţi despărţitori. Presiunea diferenţială cauzează în mod normal ca
fumul şi gazele fierbinţi să iasă prin spaţiile goale din partea de sus a unei uşi şi aerul rece să fie
atras înăuntru prin spaţiile goale din partea de jos.
În condiţii de ambient rece, aerul dintr-o clădire este în general mai cald şi mai puţin dens
decât aerul exterior. Mişcarea ascensională a aerului cald îl determină să se ridice în interiorul
canalelor verticale din clădire, şi apare o creştere de presiune pe coloană în aşa fel încât aerul rece
este atras înspre partea de jos a canalului şi aerul cald este dezlocuit înspre partea superioară. În
condiţii de ambient cald, atunci când aerul dinăuntrul clădirii poate fi mai rece decât cel de afară,
poate exista condiţia contrarie, adică aerul este dezlocuit spre partea de jos a incintei şi atras
înăuntru pe la partea de sus. În orice caz, la un anumit punct intermediar se foemează un plan de
presiune neutră unde presiunile aerului exterior şi a celui interior sunt egale.
Sistemele cu presiune diferenţială oferă facilitatea menţinerii proprietăţilor utilizabile în
spaţii protejate, de exemplu căi de evacuare, căilor de acces pentru intervenţia la incendiu, puţuri
pentru intervenţia la incendiu, holuri, case de scări, şi alte zone care necesită a fi libere de fum.

Metode de control al fumului

Efectul forţelor de mişcare a aerului este de a crea diferenţe de presiune dincolo de
compartimentări, pereţi şi pardoseli care se pot cumula împreună şi pot provoca propagarea fumului
înspre zone depărtate de sursa de incendiu.
Tehnicile cele mai des folosite pentru a limita gradul de fum răspândit, sau pentru a controla
efectele sale, sunt:
 reţinerea fumului folosind un sistem de bariere fizice pentru a împiedica propagarea
fumului gazos dinspre spaţiul afectat de incendiu către alte părţi ale clădirii, de exemplu ziduri şi
uşi;
 curăţirea fumului, folosind orice metodă de a ajuta serviciul de pompieri la îndepărtarea
fumului gazos dintr-o clădire când fumul nu se mai produce, adică după stingere;
 diluarea fumului, amestecarea voită a fumului gazos cu suficient aer curat pentru a
reduce potenţialul de pericol;
 ventilarea pentru evacuarea fumului (şi a gazelor fierbinţi), ajungându-se la o separare
stabilă între fumul gazos cald formând un strat sub tavan, şi acele părţi mai joase ale aceluiaşi spaţiu
având nevoie de protecţie faţă de efectele fumului pentru evacuarea utilizatorilor şi operaţiunilor de
stingere a incendiului. Aceasta cere în mod normal evacuarea continuă a fumului folosind
ventilatoare fie naturale fie mecanice, şi introducerea de aer curat de înlocuit în spaţiul afectat de
incendiu de sub stratul de fum;
 presurizare,
 depresurizare,

INSTALATII DE STINGERE A INCENDIILOR

Clasificarea instalatiilor de stingere a incendiilor

- In functie de natura substantelor stingatoare :
- instalatii cu apa: hidranti (interiori,exteriori), spinkere, drencere si cu apa pulverizata;
- instalatii cu spuma: chimica, mecanica si cu apa usoara;
- instalatii cu gaze inerte: dioxid de carbon si azot;
- instalatii cu pulberi: Florex si pulberi speciale;
- instalatii cu abur;
- instalatii cu haloni.

- In functie de modul de realizare si de functionare :

- instalatii fixe: automate si manuale;
- instalatii semifixe;
- instalatii mobile.

1. INSTALATII DE STINGERE CU APA:

1.1. INSTALATII DE HIDRANTI
Scopurile instalatiei: limitarea si localizarea incendiilor; stingerea incendiilor; racirea
constructiilor, instalatiilor si bunurilor; protectia personalului care actioneaza la temperaturi
ridicate.
Instalaţiile de hidranţi interiori trebuie să asigure posibilitatea utilizatorilor de a realiza
intervenţia, în faza iniţială a incendiului, cu debitele, presiunile, durata teoretică de funcţionare,
lungimea jetului şi a furtunului normate potrivit prevederilor reglementărilor tehnice specifice.
Instalaţiile de hidranţi exteriori trebuie să asigure o legătură la conducta principală de apă
pentru echipamentele şi utilajele de stingere a incendiilor, conform prevederilor reglementărilor
tehnice specifice, standardelor europene de referinţă, precum şi standardelor naţionale referitoare la
cerinţele de racordare şi adâncimea de îngropare.
- Hidrantii interiori: retea de conducte cu apa cu racorduri fixe si robinet de inchidere –
deschidere; furtun de refulare; teava de refulare apa; dispozitiv de producerea spumei cu recipient
de spumant si teava de spuma; cutie de hidrant,cu iluminator de siguranta.
- Hidranti exteriori: retea de conducte de alimentare cu apa pe care sunt montati hidrantii
subterani sau de suprafata; hidrantii portativ; furtun de refulare; tevi de refulare apa; dispozitiv de
producerea spumei cu recipient de spumant si teava de spuma.

1.2. INSTALATII DE SPRINKLERE

Instalaţiile speciale de stingere cu sprinklere, trebuie astfel proiectate încât:
- să asigure un răspuns imediat în caz de incendiu, prin deversarea apei, într-o schemă şi o
cantitate prestabilită, cu debitele, intensităţile de stropire şi stingere normate, pe durata proiectată de
funcţionare, peste o suprafaţă dată, în scopul controlului sau stingerii incendiului, potrivit
prevederilor reglementărilor tehnice specifice;
- să asigure, după caz, răcirea elementelor de construcţii şi instalaţii;
- să creeze o barieră care împiedică propagarea incendiului.
Destinatie: detectarea inceputurilor de incendiu; stingerea inceputurilor de incendiu;
semnalizarea inceputurilor de incendiu.
Tipurile de instalatii: apa-apa,apa-aer.
 Sisteme,aparate si elemente componente: sistemul de alimentare cu apa; aparatul de control
si semnalizare (ACS) sau statia de centrala a instalatiei; compresoare de aer pentru tipul apa-aer;
retele de conducte pentru distributia apei, ramificate sau inelare, capete sprinkler (duzele de
refulare);
Descrierea componentelor specifice instalatiei sprinkler:
 Aparatul de control si semnalizare (ACS) are rolul de a mentine sub presiune constanta
retelelor de conducte prin distributia apei,de a permite controlul starii de functionare si de
semnalizare a declansarii.
 Aparatul diferential se monteaza la instalatiile sprinkler tip apa-aer,care protejeaza medii
cu temperaturi sub +4°C, deasupra aparatului de control si semnalizare. El este format din: supapa
dubla, tija de fixare, clichet, opritor, capac de vizitare, corpul aparatului, capacul aparatului, orificiu
pentru manomentru, miner, flansa pentru racordare,conducte de distributie, flansa pentru racordare
la ACS, orificiu pentru racordare accelerator si camera de aer la presiune atmosferica.
Supapa dubla are rolul de a separa zona de aer din amonte de zona de apa din aval a
instalatiei,partea superioara avind o suprafata de aproximativ 8 ori mai mare ca a celei inferioare.
In practica, pentru siguranta, presiunea aerului comprimat este de aproximativ 4 ori mai mica decit
presiunea maxima a apei de alimentare. Clichetul, prin intermediul opritorului asigura mentinerea
ridicata (deschisa) a supapei pe timpul functionarii.
 Acceleratorul se monteaza la instalatiile cu un volum mare al retelelor de conducte de
distributie (peste 2000 l) pentru evacuarea rapida a aerului si se compune din: orificiu pentru
racordare conducte distributie,camera superioara de aer,camera de aer,contragreutate,ventil de
arc,scaunul ventilului,orificiu pentru racordare aparat diferential,plonjer,membrana,robinet,orificiu
calibrat,bucsa filetata,robint de verificare a acceleratorului si orificiu calibrat.
 Capetele sprinkler sunt dispozitive care au rolul de a detecta incendiul si de a refula apa
sub forma pulverizata pentru localizarea si stingerea acestuia.
In general,un cap sprinkler se compune din:
- corpul sprinkler,prevazut cu filet la exterior pentru montarea in conductele de distributie si
un ajutaj (duza) pentru refularea apei.Pe corpun sprinklerului sunt fixate celelalte elemente
componente;
-deflectorul (rozeta) are rolul de a dispersa in picaturi jetul de apa care iese din ajutaj; in
functie de scopul urmarit (localizarea sau stingerea) se alege forma si dimensiunile deflectorului;
- elementul de declansare are rolul de a ceda la temperatura stabilita si de a elibera
dispozitivul de inchidere.Este fixat intre cadrul (bratele) corpului sprinkler-ului si ventiul opturator.
Elementele de declansare, de regula, constau din :
- sistemul de pirghii solidarizate intre ele cu aliaje sau compozitii usor vizibile;
- fiola de sticla umpluta cu un lichid care are temperatura de congelare joasa,calduta
specifica mica si dilatare volumetrica mare la temperaturi ridicate,precum si cu putin aer;
- dispozitivul de inchidere,care este de fapt un ventil presat de catre elementul de declansare
pe scaunul de etansare al orificiului de refulare a apei.
Racordurile montate in aval de ACS cu ventil de retinere permit in cazul nefunctionarii
sistemului de alimentare,cuplarea masinilor (pompelor) mobile pentru a asigura continuitatea
alimentarii cu apa a instalatiei.Racordurile pot fi de tip A sau B,numarul lor stabilindu-se in functie
de debitul de calcul al instalatiei,considerindu-se un debit de 15 l/s pentru fiecare racord.
Functionarea instalatiilor cu sprinkler.La izbucnirea unui inceput de incendiu sau
incendiu,gazele fierbinti se ridica,se acumuleaza si incalzesc volumul de aer de sub planseu (sau
plafon) care inconjoara capul sprinkler si la atingerea nivelului de temperatura stabilit elementul de
declansare cedeaza,iar dispozitivul de inchidere este aruncat de presiunea de apa (sau de aer) din
reteaua de conducte.
Din stundiile privind eficienta instalatiilor sprinkler rezulta ca 60 si 75% din incendiile si
inceputurile de incedii izbucnite in zonele protejate cu aceste instalatii au fost declansate 1 si 5
capete sprinkler,la 10-15% din evenimente au actionat intre 6-10 capete,iar in 10-15% din cazuri au
intrat in functiune intre 11 si 30 capete.
 1.3. INSTALATII DE DRENCERE
Destinatie:
- stingerea incendiilor cu apa dispersata in incaperi cu pericol ridicat de incendiu, in care alte
sisteme de stingere nu sunt eficiente sau adecvate;
- limitarea si localizarea incendiilor prin realizarea unor perdele de apa cu care se protejeaza
golurile (usi,ferestre,scari rulante etc.) din elementele de compartimentare impotriva incendiilor;
- racirea suprafetelor bunurilor ce pot fi afectate de caldura in caz de incendiu, prin stropirea
sau acoperirea cu apa.
Tipuri de instalatii: automate si manuale.
Sisteme,aparate si elemente componente:
- sistemul de alimentare cu apa;
- robinet de actionare a instalatiei;
- retele de distributie a apei cu robinet de drenare (golire);
- capete drencer.
Drenele sunt asemanatoare spriklerelor, cu deosebireaca nu au elementul de detectare si
declansare, fapt pentru care sunt numite si spriklere deschise.
Capetele drencer pot avea deflectoare (rozete) drepte,cu marginea zimtata,concava,conice si
in alte forme,montate inclinat sau drept,in raport cu scopurile urmarite (stingere, localizare, racire).
Ele se amplaseaza pe retele la intervale de maximum 2,5 m si se sectorizeaza,de regula,in grupe de
maximum 72 capete de stingere,deservite de la un singur robinet de actionare.

1.4. INSTALATII DE APA PULVERIZATA

Destinatie:
- stingerea incendiilor;
- limitarea propagarii incendiilor (stropire,racire);
- degajarea spatiilor incendiate prin spalarea atmosferei;
- prevenirea incendiilor prin stropirea si diluarea scaparilor (scurgerilor) de lichide si gaze
inflamabile din instalatii,utilaje si rezervoare.
Tipuri de instalatii: automate si manuale.
Sisteme si elemente component:
- sistem de alimentare cu apa;
- conducta distribuitor cu racorduri pentru alimentare de la masini mobile si manometre;
- retele de conducte de distributie cu vane de actionare (interventie) linga distribuitor;
- capete de pulverizare
Schema de functionare a instalatiilor de apa pulverizata este asemanatoare cu cea a
instalatiilor drencer.Intre sursa de apa si distribuitor,pina la vana sau electrovana de actionare
(interventie) instalatia este plina cu apa,iar in continuare retelele de distributie pina la capetele de
pulverizare sunt goale.Dupa detectarea (observarea) incendiului vana (electrovana) de actionare se
deschide si apa este debitata pe conducte si refulata prin capetele de pulverizare.

2. INSTALATII DE STINGERE CU SPUMA

Instalaţiile de stingere a incendiilor cu spumă trebuie să îndeplinească criteriile de
performanţă referitoare la posibilitatea de a fi activate manual sau automat şi de a genera şi dispersa
o cantitate calculată de spumă, cu coeficientul de înfoiere stabilit, peste o suprafaţă dată, cu debitele
de stingere necesare, într-un timp specificat, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice specifice.
Destinatie:
- stingerea incendiilor de produse petroliere si alte lichide combustibile;
- protectia cu spuma sub forma de perna a rezervoarelor lichide combustibile din apropierea
incendiului.
Tipuri de instalatii:
a) Dupa natura spumantului:
- cu spuma chimica;
- cu spuma mecanica cu coefficient:
 ● redus de infoiere (6-8) pentru spuma grea;
● mediu de infoiere (20-200) pentru spuma medie;
● mare de infoiere (200-1000) pentru spuma usoara;
- cu apa usoara (light water):
● pentru hidrocarburi obisnuite;
● pentru produse polare.
b) Dupa modul de executie (constructie): fixe; semifixe; mobile.
Sisteme,aparate si dispozitive componente:
- sistem de alimentare cu apa;
- sistem de alimentare cu spumant;
- aparate si dispozitive de dozare-amestecare (generatoare);
- retele de conducte de transport si distributie;
- capete de debitare a spumei (camere de spuma cu deversoare,tevi de spuma).
Generatoarele de spuma usoara se compun in principiu din: ventilator axial,mecanism de
actionare – electromotor,motor cu ardere interna sau turbina hidraulica,plasa pentru generarea
spumei,conducta cu solutie spumanta avind duza de pulverizare.
Generatoarele cu spuma mecanica (GSA) pentru rezervoare cu capac fix (CF) au o
camera de amestec cilindrica cu volum diferit,functie de debitul acestora,iar la cele pentru
rezervoare cu capac plutitor (CP) camera de amestec este formata din volumul interior al tevilor de
intrare si iesire racordate printr-un segment tronconic.La ambele tipuri, aerul din exterior este
absorbit la intrarea solutiei in camera de spumare,prin orificiile sau fantele dispuse circular;
camerele de spumare si deversorul au si rolul de a maturiza spuma,de a-i reduce energia cinetica si
de a dirija spuma lin pe peretele rezervorului. Blindele de etansare au rolul de a impiedica
patrunderea vaporilor inflamabili in reteaua instalatiei de spuma.

3. INSTALATII CU GAZE INERTE

Destinatie:
- stingerea incendiilor;
- inertizarea mediului si limitarea evaporarii substantelor inflamabile;
- racirea mediului si materialelor;
Tipurile de instalatii:
- Functie de natura gazului: cu dioxid de carbon si azot.
- Functie de presiune: de joasa presiune si inalta presiune.
- Functie de modul de punere in functiune: automata (deservita de o instalatie automata de
detectare si actionare in caz de incendiu) si manuala.
Sisteme si elemente componente:
- sistem de alimentare cu gaze inerte;
- retele de conducte de transport si distributie;
- dispozitiv de punere in functiune;
- duze de refulare;
- echipament pentru inchiderea buteliilor,supravegherea instalatiei si semnalizarea intrarii in
functiune.
La instalatiile automate, recipientele-butelii sunt racordate la colector prin tuburi flexibile,
avind fiecare supapa de sens, care permite trecerea gazului de la butelie spre colector. Pe colector
este o supapa de golire in pozitie normal deschisa (se inchide la peste 2 daN/cm²). Robinetele de
linie montate intre colectoarele si conductele de transport au rolul de a dirija gazul inert numai in
zona afectata de incendiu si de a impiedica patrunderea gazului in zona protejata in cazul unei
declansari intempestive. Robinetele de linie sunt deschise de presiunea gazului din limitele de
comanda,iar deschiderea lor este semnalizata la centrala.
Buteliile de comanda au rolul de a actiona dispozitivul pneumatic de declansare prin
deschiderea robinetului de linie pe care il deservers.
Controlul pierderii in greutate se asigura la toate buteliile,inclusiv la cele de actionare.
Functionarea instalatiei: in cazul izbucnirii unui incendiu, detectoarele automate transmit
semnalul la centrala de semnalizare si actionare, care avertizeaza optic si acustic, iar la aparitia celui
de al doilea semnal pe alta linie de detectare, centrala avertizeaza optic si acustic personalul din
zona protejata pentru a se evacua in cel mai scurt timp. Dupa trecerea timpului de temporizare
stabilit (max.1min), centrala actioneaza dispozitivul de declansare a buteliei principale de comanda
din care gazul elibarat care va actiona robinetul de linie al zonei afectate, permitind trecerea spre
dispozitivul pneumatic de declansare a bateriei active principale. Gazul inert trece din baterie in
colector, de unde prin robinetul de linie in retelele de transport si distributie la duzele de refulare.

4. INSTALATII CU PULBERI STINGATOARE

Instalaţiile de stingere a incendiilor cu pulberi trebuie să îndeplinească criteriile de
performanţă referitoare la posibilitatea de a fi activate manual sau automat şi de a refula o cantitate
calculată de pulbere peste o suprafaţă dată sau un obiect specificat, cu intensităţile şi debitele de
stingere necesare, într-un timp normat şi în reprizele normate, potrivit prevederilor reglementărilor
tehnice specifice.
Destinatie: stingerea incendiilor prin inundare totala,locala sau prin acoperire.
Tipurile de instalatii:
- Dupa sistemul constructiv: fixe si mobile.
- Dupa modul de functionare: automat (cu actionare pneumatica sau mecanica a
dispozitivului de deschidere a recipientelor butelii de gaz inert) si manual.
- Dupa procedeul de stingere: prin inundare totala a volumului; inundare locala prin
acoperirea focarului.
Sistemele si elementele componente:
- La instalatiile fixe: rezervor de pulbere stingatoare; sistem de antrenare a pulberii cu gaze
inerte; conducte de refulare; duze de refulare.
- La instalatiile mobile: recipient de pulbere stingatoare; recipient cu gaz inert de antrenare a
pulberii; furtunuri de refulare; tevi de refulare (pistoale sau tunuri).
Functionarea instalatiilor cu pulberi stingatoare: detectoarele de incendiu prin linie
transmit semnalul la tabloul de unde prin linie la centrala de avertizare care prin linia actioneaza
dispozitivul de deschidere a buteliilor. Gazul comprimat iese din butelii, trece prin conducta,
reductorul de presiune si intra in rezervorul de pulbere pe care o afineaza si presurizeaza. La
atingerea presiunii stabilite, supapa se cupleaza, gazul trece prin conducta si deschide supapa
pneumatica, permitindu-se astfel refularea pulberei din rezervor prin conducta si duze. Dupa
functioanare supapa pneumatica se inchide si deschide ventilul pentru a indeparta pulberea
stingatoare ramasa pe conducta.

5. INSTALATIILE CU HALONI
Destinatie:stingerea incendiilor de hidrocarburi, vopsele sau alte produse chimice prin
inundare sau local.
Tipurile de instalatii: fixe sau mobile (stingatoare portative).
Elementele componente:
- rezervoare sau butelii cu substanta stingatoare (haloni) si dupa caz agent de antrenare:
- conducte pentru transportul si distributia halonilor;
- duze de pulverizare cu agent de antrenare.Se prefera azotul fata de dioxidul de carbon.
Desi halonii au o eficienta ridicata de stingere a incendiilor,ca urmare a efectelor negative
asupra stratului de ozon a acestor hidrocarburi halogenate,unele denumite si freoni,utilizarea lor este
restrictiva.
PROCEDEE ŞI SUBSTANŢE DE STINGERE A
INCENDIILOR

A. PROCEDEE DE INTRERUPERE A PROCESULUI DE ARDERE

Procesul de ardere este posibil numai daca:
- exista substante sau materiale combustibile;
 - exista substante care intretin arderea (oxigen sau substante care cedeaza oxigen);
- se ajunge la temperatura de aprindere.
Procesul de ardere poate fi intrerupt prin diferite procedee.Prin procedeu de intrerupere a
procesului de ardere se intelege un proces fizic sau chimic aplicat printr-o serie de actiuni succesive,
care urmeaza sa se finalizeze prin incetarea arderii .

Procedeele de intrerupere a procesului de ardere

Nr. Denumirea Modul de actiune si domeniul de utilizare Substantele (agenti)

crt. procedeului de stingere
1 Racirea zonei Folosirea unor substante cu o temperatura mai joasa si Apa
de ardere cu caldura specifica mai mare, pentru a prelua caldura Dioxid de carbon
necesara continuarii procesului de ardere refulat sub forma de
La arderea eterogena (incandescenta) agentul de zapada carbonica
stingere preaia caldura din intreaga zona de ardere, Zapada, atunci cind
scazind temperatura sub cea de aprindere lipseste apa
La arderea omogena (cu flacara) preluarea
temperaturii depinde de natura si starea substantei
combustibile
Realizarea contactului direct al agentului de racire cu
stratul de la suprafata al materialului sau substantei
combustibile
Se actioneaza asupra materialului combustibile solide
si lichide cu exceptia celor cu temperatura de
inflamabilitate foarte scazuta
2 Izolarea Izolarea materialului care arde, de aerul atmosferic Spuma
materialelor Racirea stratului de la suprafata substantelor si Pulberi stingatoare
si materialelor care ard Prelate de azbest si
substantelor Crearea unui strat izolant pe suprafata substantelor si paturi umezite
combustibile materialelor combustibile Spuma cu coeficient
de aerul Oprirea accesului aerului si a gazelor combustibile in mare de infoiere
atmosferic spatiile in care s-a produs incendiul (umplerea Nisip, pamint la
spatiilor incendiate cu spuma cu coeficient mare de inceputurile de
infoiere) incendiu
Se actioneaza asupra lichidelor combustibile si a
unor materiale solide
3 Reducerea Introducerea de substante care nu intretin arderea in Dioxid de carbon
continutului amestecul de vapori-aer sau in aerul care participa la Abur
minim de ardere,in incaperi relativ inchise Azot
oxigen La realizarea unui continut in jur de 15% oxigen in Apa pulverizata fin
aer,arderea inceteaza
Se actioneaza asupra substantelor si materialelor
combustibile in spatiu inchis
4 Introducerea Introducerea unor substante denumite inhibitori, Hidrocarburi
de inhibitori deosebit de active,in spatiu in care se produc reactii de halogenate care nu au
in spatiile in ardere.Prin acesta procesul de ardere poate fi intrerupt proprietati toxice,
care se la o concentratie de oxigen de numai 20,6% la prea mari (bromura
produc incendiile din spatiul inchis de etil,bromura de
reactii de metilen, tetraflorura
ardere de dibrometan)
5 Folosirea Formarea unei unde de soc care exercita un puternc Substante explozive
substantelor efect mecanic in zona de ardere asupra materialelor si speciale
 explozive substantelor combustibile
Se actioneaza la incendiile de paduri, in special la
partea de coronament, la incendiile de la sondele in
eruptie sau la rezolvarea unor situatii deosebite
6 Reducerea Amestecarea straturilor de combustibil, fie prin Aer
temperaturii circulatia aceluiasi lichid, fie cu ajutorul aerului sau al Gaze inerte,
substantelor gazelor inerte introduse pe fundul rezevoarelor. In procedeul necesitind
aprinse prin acest fel se egaleaza temperatura in straturile de lichid instalatie speciala
amestecarea Straturile reci se amesteca cu stratul superior incalzit.
maselor de Odata cu scaderea temperaturii lichidului se reduce si
lichid aprins viteza de evaporare si deci si intensitatea de ardere
Este eficient numai daca se actioneaza in primele
momente asupra lichidelor combustibile
7 Indepartarea Indepartarea substantelor combustibile care vin in
substantelor contact cu zonele de ardere, putindu-se opri astfel
combustibile propagarea incendiului
din zona de
ardere

Pentru intreruperea procesului de ardere,in unele situatii,se pot folosi mai multe procedee
deodata,unul dintre ele fiind hotaritor.
Alegerea unuia sau altuia dintre procedee depinde de natura,situatia si proportiile
incendiului,de proprietatile substantelor care ard,de calitatea agentilor de stingere,de mijloacele si
personalul care participa la stingere,de gradul de instruire a acestuia,de conditiile meteorologice etc.

B. SUBSTANTE DE STINGERE

1.Substante de stingere prin racire

1.1 APA
Apa este cel mai vechi agent de stingere.Se gaseste in cantitati considerabile,este ieftina si
relativ usor de procurat,si are o mare putere de racire.
Caldura specifica a apei la presiunea atmosferica normala si la temperatura de 20°C este
egala cu 1 kcal/kg.La temperatura de 100°C si 1 at trece in stare de vapori; 1 l de apa la temperatura
de 10°C are nevoie pentru a se evapora complet de 629 kcal,formindu-se aproximativ 1600 – 1700 l
abur.Apa poate fi pulverizata pina la ceata.
Efectul de stingere a incendiilor cu apa se realizeaza prin:
- racirea materialului care arde;
- izolarea suprafetei incendiate de oxigenul din aer;
- actiunea mecanica,in special cind apa se foloseste sub forma de jet compact.
Efectul principal al apei la stingerea incendiilor il constituie racirea materialului care
arde.Apa care vine in contact cu materialul aprins absoarbe caldura,o transforma in vapori si prin
saturarea spatiului inconjurator limiteaza accesul aerului spre focarul incendiului.Capacitatea de
patrundere a apei in focarul incendiului depinde de dimensiunile picaturilor,de presiunea dinamica
jetului,de miscarea curentilor de aer si a produselor de ardere,de viteza de miscare a picaturilor,de
gradul de evaporare a apei,de a prelua caldura de la suprafata substantei care arde si de proprietatile
materialelor combustibile aprinse.
Apa poate fi folosita la stingerea incendiilor de materiale solide,de lichide combustibile
miscibile cu apa,si la alte materiale,cind se afla sub forma pulverizata sau abur.Daca apa nu poate
stinge un complet de incendiu,se foloseste adesea impreuna cu alte substante stingatoare (pulberi
stingatoare etc.).
Proprietatile apei care-i limiteaza domeniul de utilizare:
- densitatea relativ mare (la 4°C are greutatea specifica de 1gf/cm 3,iar la 100°C de 0,958
gf/cm );
3
 - buna conducatoare de electricitate;
- reactioneaza cu o serie de substante chimice,generind dupa caz,hidrogen sau oxigen;
- reactioneaza la temperaturi joase cu unele metale ca sodiu,potasiu,putindu-se ridica
temperatura local pina la 600°C si degaja,in unele cazuri,hidrogen;
- reactioneaza cu carbon de calciu,exotermic,cu degajare de acetilena.
Apa se refuleaza asupra zonelor de ardere sub forma de jet compact si jet pulverizat (ceata
sau ploaie),solutii de apa neumectate si solutii ale substantelor apoase ale sarurilor.
Jetul compact se caracterizeaza prin viteze mari a curentului neintrerupt de lichid,printr-o
insemnata forta de soc,prin concentrarea unei mari mase de apa pe o suprafata mica si prin
posibilitatea de refulare la distanta mare.
Capacitatea de patrundere a jetului de apa in focarul incendiului depinde de dimensiunile
picaturilor,de presiunea dinamica a jetului,de presiunea flacarilor,a curentilor de aer si a produselor
de ardere,de viteza de miscare a picaturilor si de gradul de evaporare a apei in zona flacarilor.
Jetul compact se foloseste la stingerea incendiilor de substante solide,gazoase si lichide.
Jetul pulverizat este alcatuit din picaturi de apa cu diametrul de 1 mm.Cerinta este ca la o
presiune de 5 N/cm² jetul sa atinga distanta de 8 – 9 m.
Fata de jetul compact,jetul pulverizat prezinta urmatoarele avantaje: mareste de mai multe
ori randamentul de stingere; micsoreaza simtitor consumul de apa; nu provoaca deteriorarea
obiectelor; poate fi folosit in incaperi unde exista praf combustibil.
Pulverizarea apei pina la ceata se poate realiza prin:
- folosirea aerului comprimat;
- folosirea inaltei presiuni,de la 50 pina la 120 at;
- folosirea unei presiuni reduse,de la 2 pina la 10 at.
Pentru stingerea incendiilor in incaperi este nevoie de circa 5 l/m² suprafata a pardoselii si de
2,5 pina la 7,3 l/m² pentru incendiile de motorina in rezervoare.Jeturile pulverizate se folosesc
pentru stingerea incendiilor de lichide combustibile nemiscibile,insolubile in apa si cu densitatea
mai mica decit aceasta si care au temperaturi de inflamabilitate superioara valorii de 60°C.
Apa pulverizata se mai foloseste si la:
- dispersarea in atmosfera a gazelor si vaporilor de combustibili grei;
- precipitarea fumului rezultat din arderea substantelor incendiate;
- protectia personalului care actioneaza la incendiu,in zone cu temperaturi mari;
- racirea elementelor de constructie si a celor metalice.

1.2.APA IMBUNATATITA CHIMIC

Pentru a mari puterea de patrundere a apei in masa materialelor cu care vin in contact s-a
actionat asupra tensiunii superficiale a acesteia.Practic,exista posibilitatea de a reduce simtitor
tensiunea superficiala a apei prin tratarea ei cu diversi detergenti (alchil-aril,sulfonat de sodiu-
solutie 33% - denumit Dero 73,care folosit in procent de 0,2-0,3% reduce tensiunea superficiala
apei de la 72,8 pina la 39,8 dvn/cm,reducindu-se astfel timpul de patrundere pina la 3 ori).
Utilizarea apei imbunatatite chimice duce la scaderea cu 35-50% a cantitatilor de apa
folosite la stingerea incendiilor.
Apa imbunatatita chimic este recomandabil a se folosi la stingerea incendiilor de materiale
bogate in celuloza,cum este lemnul,textilele ,bumbacul,hirtia, etc.
Intensitatea de refulare a apei la stingere reprezinta cantitatea de substanta stingatoare, in
litri, refulata in unitatea de timp [s sau min] pe unitatea de suprafata incendiata [m²], a perimetrului
[m] sau a volumului [m3] pentru stingerea incendiului.

2.Substante de stingere prin izolare

2.1. SPUMA FIZICA SAU MECANICA
Aceasta se obtine prin dispersarea aerului in solutii din spumanti in apa,si ale caror
concentratii de natura chimica sunt determinate de caracteristicile lor fizico-chimice.Aceste spume
sunt formate din bule,al caror invelis contine molecule de spşumant umplute cu aer.Spumele fizice
sau spumele mecanice sunt mai persistente,necorozive.Ca spumant se foloseste spumogenul lichid
sau spumogenul praf.Cel mai bun spumogen se obtine din proteine (faina de copite si coarne).
In raport de coeficientul de infoiere se obtin urmatoarele spume:
- spuma grea,cu coeficientul de infoiere pina la 20;
- spuma medie,la care coeficientul de infoiere este de 20 – 200;
- spuma usoara,la care coeficientul de infoiere este de 200 – 1000.
Spumele mecanice si chimice se folosesc la stingerea substantelor lichide aprinse,care nu
distrug invelisul de lichid al bulelor spumei,precum si a substantelor solide,care nu reactioneaza cu
solutiile apoase ale sarurilor,ca si de gaze in regim reduse de presiune.
Spuma se mai poate folosi la protectia materialelor si elementelor de constructie,impotriva
caldurii radiate.
Lichidarea incendiilor se realizeaza prin jeturi de spuma,refulate pe suprafata
combustibililor care ard,prin deversarea din utilaje generatoare special construite.
Efectul de stingere al spumei consta in realizarea unui strat de o anumita grosime,care
provoaca racirea partiala a suprafetei aprinse,impiedica iesirea vaporilor in zona de flacari sau
accesul oxigenului atmosferic.
Se recomanda 3 moduri de refulare a spumei pe suprafetele incendiilor:
- sub forma de jet sau tangent la suprafata incendiului;
- deversare lina,pe planuri verticale sau inclinate,in zona de ardere;
- refularea spumei de la distanta,din tunuri de stins incendii pe suprafata incendiata.
Spuma trebuie sa aiba urmatoarele calitati: fluiditate; coeficient de infoiere; densitate;
persistenta; aderenta; timp de stingere minim etc.
Eficienta spumei depinde de: caracteristicile instalatiilor existente pe masinile speciale de
incendiu; presiunea apei; proportia de spuma si apa; temperatura mediului ambiant.
Spuma trebuie sa fie dirijata cu vintul in spate,pentru a se putea scurge incet.
 Spuma cu coeficient mare de infoiere sau spuma usoara se utilizeaza pentru stingerea

incendiilor izbucnite in incaperi prin inundarea acestora,in magaziile navelor,in

subsoluri,in canale de cabluri,la stingerea incendiilor de materiale combustibile solide
si lichide.
Folosirea spumei usoare prezinta urmatoarele avantaje: utilitazarea unei cantitati minime de
apa (1 – 2 l pentru 1000 l spuma); stingerea rapida a incendiului si impiedicarea reaprinderii; lipsa
actiunii corozive (spre deosebire de spuma chimica); patrunderea spumei in locuri greu accesibile
(pivnite,coridoare,canale etc); lipsa unor efecte nocive asupra organismului uman.
Dezavantaje: greutate redusa,deci instabilitate cind bate vintul; pret de cost relativ mare;
dificultati la indepartarea spumei ,dupa stingerea incendiilor; distanta relativ limitata de actiune a
generatoarelor.

2.2. APA USOARA (LIGHT-WATER)

Acesta se obtine dintr-un spumant fluorurat.Se refuleaza asupra lichidelor nemiscibile cu
apa,formind la suprafata acestora o pelicula care impiedica evaporarea lor; volatilitatea lichidului
aprins scade pina la valori ce reduc aproape total intensitatea arderii.Apa usoara cu coeficient redus
de infoiere se poate folosi si la stingerea incendiilor de aeroporturi.
Cind substanta tensioactiva pe baza de fluor se amesteca cu o substanta spumanta
proteinica,apa usoara are mare eficienta la stingerea incendiilor.
Apa usoara cu coeficient mediu de infoiere are efect mai mare la stingerea incendiilor de
lichide combustibile declansate pe suprafete mari.Ea persista mult si asigura o regenerare
permanenta a peliculei pe o durata mare de timp.
Apa usoara este compatibila cu spuma proteinica si intr-o oarecare masura si cu pulberile
stingatoare.
In general,pelicula de apa usoara poate rezista pe suprafata lichidului timp de 5 – 6 min,dupa
care este indicat ca lichidul sa fie acoperit cu spuma proteinica.
Efectul de stingere al apei usoare trebuie obtinut in decurs de 5 min.

2.3. PULBERI STINGATOARE

 Componentul de baza al unor pulberi stingatoare este bicarbonatul de sodiu.In afara pulberii
pe baza de bicarbonat de sodiu se mai fabrica pulberi pe baza de bicarbonat de potasiu,sulfat de
amoniu,carbonat de sodiu,uree si din diferiti compusi ai borului.
La noi in tara s-a fabricat pulberea stingatoare pe baza de bicarbonat de sodiu denumita
„Pulvogen”.
Sub actiunea caldurii bicarbonatul de sodiu se descompune conform relatiei:
2Na HCO3  Na2CO3+CO2+H2O
In descompunerea totala a 1 kg de pulbere de bicarbonat de sodiu se degaja 0,26 kg dioxid
de carbon si se consuma o cantitate de caldura necesara pentru evaporarea a 300 cm 3 apa.Acestor
cantitati le corespunde un efect de racire de  95 kcal.Pulberea pe baza de bicarbonat de potasiu este
cu 30 – 50% mai eficace la stingerea incendiilor,decit pulberea pe baza de bicarbonat de sodiu.
Florexul ,o pulbere stingatoare care se fabrica la noi in tara,foarte eficienta la stingerea
incendiilor,are la baza bicarbonatul de potasiu,ureea tehnica si alte substante chimice.Actiunea de
stingere instantanee a flacarilor produse pe timpul incendiilor se datoreste aductului potasiu –
carbamic obtinut prin reactia chimica solid – sodiu,in faza „microcristalina”,in prezenta unui
catalizator cu continut de fluor,la temperatura de 60C.
Aductului potasocarbamic i se mai adauga o serie de componente chimice cum ar fi dioxidul
de carbon,azotul,si alte gaze inerte care au rolul de a mari mobilitatea florexului,in stare netasata,in
mod deosebit in stare fluidizata,precum si rezistenta la actiunea umiditatii atmosferice si a agentului
de vehiculare.
Efectul de stingere al florexului este atribuit unor fenomene fizico-chimice, speciale ale
aductului potasocarbamic,care maresc viteza de intrerupere a reactiilor chimice de ardere,prin
efectul absortiei pe suprafata particulelor de pulbere a radicalilor liberi din flacari si de inhibare a
particulelor de oxidare.
La efectul de stingere mai contribuie natura si finetea particulelor de pulbere (100 – 60
microni - μ),capacitatea de a degaja gaze inerte si vapori de apa,substante care si dilueaza mediul in
care exista focarul de ardere.
Pulberea stingatoare „Florex” se foloseste la stingerea incendiilor de: combustibili petrolieri
lichizi (benzine,petrol lampant,motorina,combustibil de calorifer,pacura,uleiuri etc.): lichide
organice utilizate ca solventi in industria de lacuri si vopsele (benzen,toluen,solvent nafta etc.);
produse polare (metanol,acetona,butanol,acetati de etil,metil,butil etc.).
Se mai poate folosi si la stingerea incendiilor de gaze combustibile
(metan,propan,butan,gaze de sonda,acetilena,gaz de caroserie,de cracare etc.).
Restrictie.Florexul nu se utilizeaza la stingerea incendiilor de sulfura de carbon,pentasulfura
de fosfor,metale piroforice si substante reductoare.
Pulberile stingatoare trebuie sa indeplineasca conditiile de: eficacitate mare de
stingere,determinata de proprietati chimice si de gradul de dispersie; fluiditate buna in conducte;
capacitate de a forma un nor compact in suspensie de aer; stabilitate la umezire; stabilitate termica;
conductibilitate termica redusa.

3. Substante folosite la reducerea continutului maxim de oxigen

3.1. DIOXIDUL DE CARBON
Dioxidul de carbon,gaz inodor si incolor,introdus in incaperea in care a izbucnit incendiul
inlatura incendiul inlatura aerul,micsoreaza viteza de ardere,viteza de degajare a caldurii si scade
temperatura de ardere si in final procesul de oxidare se intrerupe.CO 2 actioneaza asupra focarului si
prin efectul de innabusire si racire.Efectul de racire a 1 kg CO 2 corespunde cu 15% din efectul de
racire a 1 kg apa (629 kcal/kg).
Din dioxidul de carbon comprimat,prin detenta se obtine zapada carbonica.
Calitatiile dioxidului de carbon,ca agent de stingere,sunt: patrunde in orificiile obiectului
aprins,fiind mai greu decit aerul (greutatea specifica 1,53); nu distruge obiectele si materialele
asupra carora se refuleaza; nu este conducator de electricitate; nu se deterioreaza pe timp de
conservare indelungata; nu este sensibil la actiunea temperaturilor scazute.
Cea mai eficace actiune de stingere se obtine inchis.In medie se considera ca pentru
stingerea incendiilor la majoritatea substantelor este suficienta o concetratie de 30 – 35% in volum
de CO2 in aer.
Dioxidul de carbon se foloseste ca substanta stingatoare refulata prin intermediul instalatiilor
fixe de stingere,ca agent de vehiculare a pulberilor stingatoare din stingatoarele de incendiu si
masini speciale de stins incendii.
Pentru stingerea incendiilor,dioxidul de carbon se foloseste la: depozit de materiale
amenajate in incaperi cu suprafata redusa; incaperi cu documente de importanta deosebita
(arhive,muzee,biblioteci,laboratoare etc.); masini si aparate electrice amplasate in incaperi inchise;
transformatoare si generatoare electrice; statii de distributie; centrale telefonice; centre de calcul;
incaperi de productie fara supraveghere continua a productiei; instalatii sau utilaje de mare volum
cu un rol important economic; recipiente cu lichide combustibile cu o temperatura de inflamabilitate
a vaporilor scazuta,avind un volum de maximum 500 m3,magazii din navele maritime.
Nu se utilizeaza la incendii de: sulf,metale usoare ca magneziu,titan,plutoniu,uraniu,toriu,in
apropierea cianurilor pentru ca reactioneaza cu acestea.

3.2.AZOTUL
Gaz fara culoare si miros,mai usor ca aerul,se foloseste la stingerea incendiilor izbucnite in
instalatii tehnologice,fiid refulat din instalatii fixe speciale de stins incendii.Concentratia de stingere
ajunge pina la 31% in volum.
3.3.ABURUL
Ca agent de stingere este folosit in industria chimica,petrochimica, de lacuri si vopsele,in
camere de uscare,in statii de pompe si la uneleinstalatii tehnologice.
Efectul de stingere al aburului se bazeaza mai ales pe diluarea concentratiei de oxigen,pina
la limita la care continuarea arderii devine imposibila.
Concentratia eficienta pentru stingerea incendiului este de pina la 35% in volum.Se foloseste
atit abur saturat cit si cel supraincalzit.
Aburul ca substanta de stingere se foloseste in instalatii fixe,semifixe,in special acolo unde
exista permanent o instalatie tehnologica de abur.
3.4.APA PULVERIZATA
Ca substanta de stingere prin reducerea continutului de oxigen,trebuie sa aiba particule pina
la 100μ,obtinute prin pulverizarea apei sub inalta presiune sau prin utilizarea unor tevi
pulverizatoare speciale.Efectul de stingere depinde de uniformitatea aparitiei picaturilor in flux,si de
densitatea jetului de apa.
4. Substante de stingere prin inhibitie chimica
Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica se citeaza hidrocarburile
halogenate.Mijloacele de inhibitie chimica au punctul de fierbere coborit,stabilitatea termica scazuta
cu formarea radicalilor si atomilor,care la incalzire trec usor in stare gazoasa.
Hidrocarburile halogenate au fost denumite haloni.Dintre acestia cei mai utilizati sunt
halonii 1301 si 1211.
Halonul 1301 pastrat sub presiune sub forma lichida are proprietati,superioare fata de
dioxidul de carbon.Se citeaza slaba lui toxicitate,putindu-se refula concomitent cu evacuarea
persoanelor din incaperea incendiata.Eficienta unei butelii cu halon 1301 este echivalenta cu 5
butelii de dioxid de carbon de aceeasi marime.
Halonul 1211,denumit BCF,este o substanta stingatoare foarte eficicace pentru stingerea
incendiilor.
Stingerea incendiilor cu hidrocarburi halogenate se poate face cu: jet compact,jet
pulverizat,sub forma de aerosoli.Hidrocarburile halogenate se refuleaza asupra incendiului din
stingatoare si instalatii fixe.
Procesul de intrerupere a arderii se datoreste: vaporizarii picaturilor de substante stingatoare;
amestecarii vaporilor substantei cu vapori de combustie; interactiuni fizico-chimice dintre vaporii
de haloni si de combustibili.
 Cu cit concentratia de stingere este atinsa mai repede,cu atit stingerea se realizeaza intr-un
timp mai scurt,iar descompunerea hidrocarburilor halogenate este mai redusa.
Restrictie.Este indicat ca halonul 1301 sa nu fie folosit in concentratii mai mari de 10%,in
zonele ocupate normal si unde evacuarea nu se poate realiza in mai putin de 1min.
Din cauza toxicitatii,utilizarea hidrocarburilor la stingerea unor categorii de incendii se
restringe din ce in ce mai mult.
 STINGEREA INCENDIILOR
LA DEPOZITE ŞI SPAŢII COMERCIALE

În ultima perioadă, în România s-au realizat sau sunt în curs de realizare centre
comerciale en gross (METRO, CAREFOURE, SELGROS CASH & CARRY, CORA ş.a.)
caracterizate prin suprafeţe mari, destinate vânzării mărfurilor, cunoscute sub termenul generic de
„hypermarket-uri, precum şi construcţii pentru comerţ de tip „MALL”.

1. Modul de organizare a spaţiilor la complexele comerciale engross

De regulă, centrele comerciale de tip engross cuprind următoarele funcţiuni
principale:
- spaţii destinate primirii şi depozitării mărfurilor;
- spaţii de vânzare pentru public;
- spaţii pentru alimentaţie publică (de tip fast-food);
- spaţii pentru birouri;
- anexe tehnico-utilitare.

2. Particularităţi ale centrelor comerciale engross din punct de vedere al prevenirii

şi stingerii incendiilor
- suprafeţe construite şi desfăşurate foarte mari (zeci de hectare);
- cantităţi mari de mărfuri şi ambalaje combustibile, valori ridicate ale densităţii sarcinii
termice, degajări importante de fum în caz de incendiu;
- suprafeţe libere care favorizează dezvoltarea şi propagarea unui incendiu;
- instalaţii şi echipamente utilitare, care pot constitui surse de aprindere şi căi de
propagare a unui incendiu (ghene de instalaţii, tubulaturi de ventilare);
- prezenţa unui număr foarte mare de persoane, pericolul apariţiei fenomenului de
panică în cazul producerii unui incendiu;
- număr însemnat de forţe şi mijloace necesare pentru intervenţia în caz de incendiu.

3. Măsuri de protecţie la foc care trebuie asigurate la centrele comerciale engross

conform reglementărilor tehnice româneşti
- conformarea la foc a clădirilor comerciale engross (asigurarea corelării între suprafaţa
construită, gradul de rezistenţă la foc, numărul de niveluri şi persoane maxim admise;
- separarea corespunzătoare, prin elemente antifoc sau de întârziere a propagării focului,
a diferitelor funcţiuni ale centrului comercial (spaţii pentru depozitarea mărfurilor, alimentaţie
publică/fast-food, spaţii de vânzare pentru public, birouri, anexe tehnice);
- asigurarea sistemelor sau a dispozitivelor pentru evacuarea fumului şi a gazelor
fierbinţi produse în caz de incendiu (evacuare natural-organizată, evacuare mecanică/deshumare);
- echiparea cu instalaţii şi sisteme destinate prevenirii şi stingerii incendiilor (sisteme şi
instalaţii automate pentru detectare, semnalizare, anunţare, alarmare şi alertare în caz de incendiu,
instalaţii de stingere cu hidranţi şi sprinklere, gospodărie de apă pentru incendiu, stingătoare, ş.a.);
- asigurarea căilor de acces, evacuare, intervenţie şi salvare în caz de incendiu:
a) referitor la acest subiect, trebuie menţionat că reglementările tehnice româneşti limitează
lungimea căilor de evacuare/timpul de evacuare/timpul de evacuare în caz de incendiu la 42 m/105
sec. (la clădirile de gradul I-II de rezistenţă la foc),
condiţie care nu întotdeauna poate fi îndeplinită având în vedere suprafeţele
foarte mari ale construcţiilor de acest tip, ceea ce poate conduce la soluţii
constructive greoaie sau inestetice din punct de vedere arhitectural.
- constituirea de servicii de pompieri civili, dotate şi echipate corespunzător,
- asigurarea măsurilor de protecţie la foc aferente instalaţiilor şi echipamentelor utilitare
(încălzire, electrice, ventilare-climatizare, pentru prepararea hranei etc.);
- organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în rândul personalului propriu al
centrului comercial.
Acum vom vorbii despre modul de acţiune al pompierilor militari în cazul producerii
unui incendiu la un complex comercial engross, mari magazine sau complexe expoziţionale.
Când incendiul a izbucnit pe timp de zi şi în complexul comercial engross se găsesc
cumpărători şi personalul de deservire, sarcina cea mai importantă şi plină de răspundere a
comandantului intervenţiei este să organizeze şi să conducă personal acţiunea de salvare şi evacuare
a persoanelor rămase blocate şi neevacuate, concomitent cu realizarea dispozitivelor premergătoare
de luptă.
Stabilind încă de pe timpul recunoaşterii numărul oamenilor rămaşi în încăperile
magazinului, starea acestora, gradul de pericol ce-l prezintă fumul şi flăcările pentru ei, precum şi
starea lor , comandantul intervenţiei este obligat:
- să instaleze lămpi cu acumulator sau proiectoare, la ieşirile din casele scărilor sau altor
spaţii destinate evacuării, la nivelul fiecărui etaj,
- să numească special, la fiecare nivel, servanţi care să adune şi să îndrume cumpărătorii
şi personalul magazinului spre ieşiri, să tempereze spiritele, chemând la ordine pe cei cuprinşi de
panică;
- să organizeze echipe de trei-patru oameni din subunitatea specializată de salvatori,
pentru fiecare nivel, cu misiunea de a căuta şi descoperii victimele, de a le acorda, pe loc sau în
spaţii mai puţin poluate sau periclitate de incendiu, primul ajutor medical şi de a le transporta până
la punctele sanitare, în care sunt concentrate autosalvări cu personal medico-sanitar specializat,
chemat încă de la plecarea subunităţii la locul incendiului;
- în cazul când numărul victimelor este mai mare, să ceară în sprijin, încă de pe timpul
executării recunoaşterii, grupele sanitare ale forţelor civile de apărare locală din obiectivele
apropiate complexului comercial engross incendiat, pe care să le folosească în acţiunile de salvare şi
de acordare a primului ajutor medical;
- să destine, dacă incendiul ameninţă căile de evacuare, ţevi tip „C”, cu ajutaje
pulverizatoare, cu misiunea de a precipita fumul, de a micşora temperatura ridicată a mediului
ambiant şi a împiedica cu orice preţ incendierea altor căi.
În situaţia, mai gravă, când, independent de justeţea şi corectitudinea măsurilor luate, căile
de evacuare devin nefolosibile, comandantul intervenţiei trebuie să concentreze efortul întregului
efectiv chemat la locul incendiului pentru salvarea persoanelor, folosind toată gama de mijloace şi
procedee de salvare a celor rămaşi neevacuaţi sau blocaţi, cum sunt:
- scările fixe de incendiu;
- autoscările cu ascensor rapid;
- scările de incendiu din dotarea subunităţii de pompieri;
- mijloacele specializate din dotare.
Concomitent cu executarea acţiunii de salvare a oamenilor, comandantul intervenţiei, pe
baza datelor obţinute prin recunoaştere, este obligat să realizeze dispozitive de luptă, în primul rând
pe direcţia hotărâtoare de acţiune, pentru asigurarea salvării şi evacuării oamenilor şi limitarea
incendiului în zona căilor de salvare şi a încăperilor cu mari valori.
O sarcină deosebită, din acest punct de vedere, este ca dispozitivele de luptă să nu
încetinească sau să împiedice ritmul operaţiunilor de evacuare, lucru ce se poate realiza prin:
- realizarea dispozitivelor de luptă pe căile de acces secundare;
- folosirea scărilor din dotare şi a ferestrelor pentru introducerea dispozitivelor pe
verticală, de-a lungul pereţilor, cu luarea unor măsuri severe de asigurarea acestora împotriva
producerii de accidente.
În cazul intervenţiei pe timp de noapte sau în zilele când nu se află personal de
deservire şi cumpărători, drept căi de acces pentru ajungerea, în timp scurt, la etajele incendiate, în
vederea executării recunoaşterii şi a realizării dispozitivelor premergătoare şi de luptă, se vor folosi
scările rulante, a căror oprire trebuie făcută numai după ce au fost transportate la caturile superioare:
- accesoriile necesare stingerii;
- agregatele pentru evacuarea fumului şi pentru iluminat;
- motopompele uşoare;
- electrogeneratoarele sau hidrogeneratoarele pentru obţinerea spumei cu mare capacitate
de înfoiere;
- accesoriile pentru protecţia individuală a servanţilor.
Sectoarele de intervenţie trebuie organizate astfel:
- un sector de intervenţie cu misiunea de localizare şi lichidare a incendiului în încăperile
incendiate, evacuarea fumului şi a valorilor materiale de preţ ameninţate direct de incendiu sau de
efectele fumului şi apei;
- un sector de intervenţie cu misiunea de supraveghere şi limitare a propagării
incendiului la caturile superioare, cu dispozitiv etajat inclusiv la acoperiş.
- un sector de intervenţie cu misiunea de supraveghere şi limitare a propagării
incendiului la etajele inferioare, prin intermediul golurilor scărilor rulante sau al altor instalaţii de
legătură între etaje, cum sunt: casele lifturilor de transport, de mărfuri ş.a. Acestui sector i se va
încredinţa şi misiunea de evacuarea apei ce se acumulează pe timpul ducerii acţiunilor de stingere la
caturile inferioare şi, în special, la subsoluri, în scopul protejării cabinelor instalaţiilor electrice de
iluminat, forţă, ventilaţie, cât şi a mărfurilor depozitate în aceste subsoluri;
- un sector de intervenţie pentru protecţia clădirilor vecine alipite complexului comercial
engross incendiat sau situate în apropierea acestuia, folosindu-se, de regulă, formaţiile civile de
pompieri şi mijloacele de stingere din dotarea lor.
În sectorul principal de lichidare a focarului, comandantul intervenţiei trebuie să acorde, de
la început, o atenţie deosebită protecţiei elementelor portante ale construcţiei, destinând în mod
special ţevi, care vor refula apa de sus în jos, pe întreaga suprafaţă a acestora.
În zona incendiată, servanţii vor acţiona cu ţevi tip „C” cu ajutaje pulverizatoare,
amplasându-se la capătul stivelor de mărfuri şi nu în intervalul dintre ele, în scopul evitării
accidentelor rezultate prin prăbuşirea acestora, în cazul pierderii capacităţii lor portante.
După stingerea incendiului la suprafaţa mărfurilor îmbalotate, acestea vor fi scoase în afara
zonei incendiate, cu ajutorul containerelor, cărucioarelor, electrocarelor, benzilor rulante etc., pe
platforma din faţa complexului comercial engross sau pe locuri amenajate în apropierea
complexului, unde, după desfacerea baloturilor, se vor stinge eventualele focare pătrunse în masa
mărfurilor respective, cu ajutorul unor ţevi tip „C”, destinate special în acest scop.
Concomitent cu acţiunea de stingere, se execută şi evacuarea mărfurilor neincendiate, dar
periclitate de incendiu, sub îndrumarea personalului din conducerea obiectivului, care va stabili şi
dirija modul de transport şi de depozitare a mărfurilor, pentru a se evita degradarea lor.
Pentru protecţia mărfurilor aşezate pe stelaje înalte şi ameninţate de incendiu, până la
evacuarea lor, acestea vor fi acoperite cu prelate pentru a le proteja contra efectului apei folosite la
stingere şi a fumului.
Întrucât pe timpul dezvoltării incendiului se degajă mari cantităţi de gaze toxice, care pot
afecta starea sănătăţii personalului care acţionează la incendiu, dar şi crea pericolul explodării unor
bidoane cu vopsele, a unor butelii, flacoane cu sprayuri sau poate avea loc prăbuşirea elementelor
de construcţie, comandantul intervenţiei va lua măsuri speciale de protecţie a militarilor prin:
- echiparea servanţilor şefi de ţeavă cu costume de protecţie anticalorică şi aparate
izolante;
- realizarea rezervei de aparate izolante, dar mai ales de butelii de oxigen şi cartuşe
filtrante şi absorbante;
- amplasarea servanţilor înapoia stâlpilor, a pereţilor sau a altor elemente de construcţie,
care să-i ferească de efectul exploziilor;
- rulajul servanţilor şefi de ţeavă care acţionează în zonele periculoase şi organizarea
odihnei acestora, scop în care va fi creată o rezervă de forţe şi mijloace;
- interzicerea amplasării, concentrării sau deplasării inutile a unui număr mare de
servanţi în zonele centrale ale spaţiului incendiat sau în cele cu pericol de explozie.
Pentru a se preveni propagarea incendiilor prin căldura radiată şi prin transportul de scântei
şi jăratic aprins spre construcţiile vecine şi combustibile, se vor realiza perdele de apă sau ziduri de
apă, în intervalele dintre clădiri, (cu toate că distanţa dintre complexul comercial engross incendiat
şi alte clădiri vecine este destul de mare conform normelor în vigoare) folosindu-se, în acest scop,
ţevile de tip „B” din dotare.
De asemenea, pe direcţia de mişcare a curenţilor de aer, se vor instala echipe de vânători de
scântei, în puntele cele mai periculoase şi se vor destina maşini sau echipe de patrulare în zona cu
construcţii combustibile.
După lichidare incendiului, comandantul intervenţiei va lăsa în obiectiv forţe şi mijloace,
cu misiunea de supraveghere şi prevenire a reizbucnirii incendiilor în zonele cu rafturi, cu stelaje
înalte şi mărfuri prăbuşite, cât şi lichidare rapidă a focarelor nou apărte.
În caz de incendiu la depozitele cu stelaje înalte, există un mare pericol de inundare cu fum,
ca rezultat al arderii substanţelor combustibile, care are ca efect:
- intoxicarea sau asfixierea personalului de deservire a depozitului sau a servanţilor
neprotejaţi cu mijloacele de protecţie individuală;
- periclitarea mărfurilor care nu au fost expuse direct acţiunii focului (alimentele,
textilele etc.);
- îngreunarea desfăşurării acţiunii de stingere şi de evacuare a bunurilor ameninţate;
- apariţia fenomenului de coroziune a suprafeţelor metalice neprotejate, datorită vaporilor şi gazelor
rezultate din descompunerea termică a p.v.c.-ului şi, în general, a substanţelor halogenate.
 STINGEREA INCENDIILOR LA CLĂDIRI ÎNALTE , SĂLI DE
SPECTACOLE ŞI SPITALE

1. Stingerea incendiilor la cladiri inalte

Evacuarea fumului
Marile aglomerari si conditiile vietii moderne au determinat dezvoltarea constructiilor pe
verticala, inaltimea constructiilor administrative, socil-culturale si de locuit crescand continuu.
Din punct de vedere al protectiei contra incendiilor, cladirile inalte comporta insa pericol
deosebit, generat pe de o parte de greutatile legate de evacuarea rpida a persoanelor aflate in
primejdie, iar pe de alta parte, de consecintele foarte grave pe care le-ar antrena prabusirea lor
partiala sau chiar totala.
O atentie deosebita trebuie acordata conditiilor in care s-ar realiza o interventie de stingere la
un etaj superior, tinand seama de dificultatile ce ar apare la urcarea pompierilor, utilajelor si apei de
atingere la mare inaltime.
In caz de incendiu in cladirile inalte se degaja mari cantitati de fum ca urmare a arderii
materialelor combustibile in special materialele plastice, folosite la captuseli, la finisari, a
mochetelor pentru pardoseli si a altor asemenea materiale care intra in componenta elementelor de
constructii, a azvoarelor fonice si termice si chiar la tapiserii.
Cu toate ca o cladire inalta trebuie sa aiba un sistem de protectie contra fumului care sa
impiedice patrunderea masiva a fumului in canalele verticale, pe casa scarii, pe fatade, totusi in
multe situatii in special in incaperile incendiate si in cele vecine se degaja si se gasesc mari cantitati
de fum.
Problema evacuarii fumului este cel putin tot atat de importanta ca cea a rezistentei la foc si se
apreciaza a fi foarte dificil de rezolvat.
O cladire inalta se comporta, in caz de izbucnire a unui incendiu, la unul din nivelurile sale, ca
un cos imens al carui tiraj este extrem de puternic. Acest tiraj depinde de temperatura exterioara si
cea interioara, de vint, de planul etajelor, de etanseitatea usilor si ferestrelor de buna functionare a
sistemelor automate sau manuale ale trapelor, registrelor automate destinate sa obtureze ghenele de
ventilatie, precum si de buna functionare a altor sisteme concepute pentru evacuarea fumului
provenit din incendiile declansate in cladirile inalte.
Cu cat este mai mare diferenta dintre temperatura interioara si cea de la exteriorul cladirii, cu
atat mai puternic este tirajul de aer, care creste odata cu inaltima cladirii. In conditiile unei ierni
grele, tirajul in cladirile inalte formeaza motivul principal de scurgere a aerului.
Aceasta are o importanta foarte mare, deoarece in cazul in care incendiul apare la un etaj
inferior, fumul se imprastie la etajele de deasupra.
Vantul provoaca o afluire a aerului spre partile cladirii din directia din care bate , astfel incat
patrunderea aerului in acest caz este orizontala. Se intampla totusi ca o parte din aerul care patrunde
in timpul vantului in interiorul cladirii sa se indrepte, in cladire, in sus. Prin urmare, vantul poate sa
intensifice afluirea aerului in sus, povocat de asa numitul efect de tiraj, de exemplu cand in nivelul
atajului de mai jos, unde a aparut incendiul, exista deschideri in peretii exteriori, pe partea din care
bate vantul.
Un factor care contribuie in mare masura la raspandirea fumului este temperatura marita, care
determina dilatarea gazelor la etajul cuprins de foc. Volumul acestor gaze poate creste de 3 ori, cu
care ocazie 2/3 din aceasta cantitate este transportata in afara etajului unde a izbucnit incendiul.
Procesul de raspandire a gazelor are loc foarte repede si poate provoca aparitia unor presiuni mari
care transporta fumul stre alte parti ale cladirii.
De eficacitatea sistemelor de evacuare a fumului rezulta posibilitatea de interventie a popierilor
in evitarea panicii.
Curentii de aer in coridoare de la etajele inferioare si superioare ale cladirii sant de sens invers.
La etajele inferioare ale cladrii acesti curenti se indreapta spre casa scrii , iar la etajele superioare
dimpotriva din casa scarii in coridor. Curentii de aer in coridoare sant purtatorii particulelor de fum.
In etapa initiala a incendiului fumul patrunde in corodor numai la primele etaje ale cladirii unde
presiunea aerului in incaperi este mai mare decat in coridoare.

Salvarea persoanelor
Majoritatea specialistilor considera ca evacuarea complecta a oamenilor din cladirile inalte, intr-
un timp scurt este aproape imposibila. Aceasta parere se refera, in special la cladirile pentru
hoteluri, birouri, spitale. In schimb toti sant de acord ca trebuie, in mod amanuntit, elaborate si
pregatite conditiile de evacuare a persoanelor din zonele periclitate, catre zone mai sigure.
Evacuarea persoanelor in caz de incendiu din cladirile inalte este destul de dificila.
Pentru ca o cladire inalta sa fie evacuata in tinmp scurt este necesar sa fie respectate urmatoarele 2
principii:
 Cladirea sa fie construita astfel ca un incendiu sa poata fi limitat, dupa toate
probabilitatile, la un etaj, cel mult doua.
 Evacuarea persoanelor de la etajul cuprins de incendiu si de la cel existent deasupra.
Persoanele evacuate vor fi conduse in zonele de siguranta amenejate din 5 in 5 etaje
in cladirile mai aglomerate sau din 10 in 10 etaje, la cladirile de locuit.
La cladirile inalte, independent de ascensoarele destinate persoanelor marfurilor, se mai
instaleaza si ascensoare speciale separate pentru pompieri si evacuarea oamenilor. Mentinerea in
timp cat mai indelungat a functionarii acestora constitue una din sarcinile cele mai importante ale
serviciilor tehnice ale unor astfel de cladirii. Daca ascensoarele sant in stare de functiune si puturile
lor nu sant umplute de fum, ele asigura evacuarea cea mai rapida si sigura.
Cea mai sigura evacuare a persoanelor se realizeaza pe scarile interioare de salvare, mai ales
acolo unde numarul lor este corespunzator, ele fiind prevazute cu indicatoare vizibile si iluminat de
siguranta, care trebuie sa functioneze in bune conditii. Un principiu recunoscut de specialisti si
practicieni este urmatorul: personalul de sub etajul imediat se evacuaeaza de regula pe scarile
interioare si exterioare de evacuare sau cu autoscarile mecanice, iar cel deasupra se deplaseaza in
zonele de refugiu pentru a se evacua pe scarile exterioare de salvare sau se urca pe pletformele
special amenajte in vedrea folosirii eleicopterelor.
Pentru slavarea oamenilor care se gasesc in pericol se pot folosi si elicoptere. In timpul
catastrofelor inregistrate in lumea intreaga, in untimii ani, supletea de a adapta elicopterul la
operatiile de salvare a fost clar demonstrata, mai ales atunci cand este vorba de evacuarea
persoanelor de pe acoperisuri greu accesibile. Elicopterele se pot utiliza pentru operatii de salvare,
daca acoperisul cladirii inalte exista loc de aterizare. Ideal ar fi amenajarea de terase cu suprafata
corespunzatoare de aterizare, speciala pentru elicoptere iar in unul din colturile terasei trebuie
amenajat un acces complet liber pentru oameni.
In timpul actiunii, una din sarcinile de baza a schipei de salvare este impisdicarea panicii. In
orice situatie locul de aterizare trebuie asigurat impotriva accesului necontrolat al oamenilor care
asteapta ajutor.
De o mare importanta este alarmarea in caz de incendiu a personalului existent in cladirile
inalte.
Ori care ar fi categoria cladirii inalte, practic, 2 operatii trebuie sa aiba loc simultan: alarmarea
cu mijloace de atentionare a grupului de persoane care ocupa compartimentul imediat si care trebuie
sa-l paraseasca; anuntarea pompierilor. Anuntarea trebuie sa poata fi data, in toate cazurile, in
functiune de diferite categorii de cladiri inalte din diferite locuri, folosindu-se interfonul individual
sau colectiv. Ori care sr fi sistemul intrebuintat, in toate cladirile inalte la un tablou trebuie sa se
indice vizual, la seviciul organizat in acest scop, nivelul de la care s-a facut apelul, pina la anularea
voluntara a acestui semnal.
De asemenea, este recomandabil ca sistemele de alarmare sa fie concepute pe zone , transmiterea
de informatii specifice, comunicari, pe banda pentru anumite etaje, zone, in ordinea urgentei. Se
mai pot folosi gigafoane amplasate in apropierea obiectivului cuprins de incendiu.

Stingerea incendiilor
Incendiile in cladirile inalte se pot declansa la nivelurile tehnice unde exista aparatura de mare
importanta, in camerele de locuit, a instalatiile electrice in special la etajul tehnic si in mod
deosebit la fluxurile de cabluri, la canalele de evacuare a gunoaielor menajere in subsoluri, la
depozite de materiale combustibile, tablouri electrice de comanda pentru distributia energiei
electrice, instalatii de inclazire centrala sau ventilatie, in camerele ascensosrelor, in birourile
administrative, la blocul alimentar si in oriare alt punct in care se gasesc materiale combustibile si
urme de nelijenta, concomitent cu prezenta unei surse de aprindere.
Incendiile izbucnite la cladirile inalte se caracterizeaza prin propagarea rapida a arderii de la
etajele inferioare la cele superioare prin interior si fatade, degajarea si raspandirea rapida a
produselor de ardere, inclusiv a fumului, in special pe caile de acces, datorita tirajului, cresterea
panicii, blocarea ailor de evacuare, dificultatile ce pot apare la evacuarea persoanelor si patrunderea
cu greutate a pompierilor catre focarele de ardere mai ales la cele aflate la inaltime.
Incendiile se mai pot propaga prin canalele cablurilor telefonice, spatiile ascuns din jurul
conductelor de conditionarea aerului, bransamentele electrice din planseu si chisr prin fluxurile de
cabluri.
La recunoastere trebuie sa se stabileasca : numarul aproximativ al persoanelor existente in
cladire si in starea lor; posibilitatile de evacuare a persoanelor si bunurile materiale; posibilitatile
de evacuare a fumului si caile prin care se evacueaza ; modalitatile de patrundere a pompierilor in
interior si luarea dispozitivlor de interventie; existenta si starea instalatiilor de stingere a
incendiilor; posibilitatea folosirii electroexhaustoarelor si electroventilatoarelor si a altor aparate si
dispozitive; situatia incaperilor si a cladirilor invecinate cu focarele de ardere; existenta conductlor
uscate de apa si posibilitatea folosirii lor.
Prima interventie trebuie sa actioneze prompt pentru: evacuarea personalului; verificarea
functionarii unor dispozitive simple; sa lucreze efectiv la stingerea inceputului de incendiu cu
mujloace initiale de stingere, cu tevil de refulare a apei de la hidrantii interiori; de asmenea,
tehnicienii sau personalul special instruit trebuie sa ctioneze la intreruperea curentului electric;
mentinerea in stare de functionare a pompelor de incendiu pentru alimentarea cu apa; manevrarea
dispozitivelor existente la canalele de evntilatie si alte coloane pentru dirijarea controlata a
evacuarii fumului ; eliminarea pisibilitatii raspandirii lui in incaperi si in mod deosebit pe coridoare
si casa scarilor; mentinerea in stare de functionare a ascensoarelor.
Ca substante stingatoare se folosesc apa refulata din tevi tip C cu robinet si ajutaje pulverizate,
uneori chiar si pulberi stingatoare si bioxid de carbon, in raport de natura incendiului si de locul
unde s-a produs.
Actiunea de stingere a incendiilor trebuie realizata din ambele case de scari , organizandu-se
sectoare de interventie la etajul incendiat, la etajele superioare si inferioare.
Daca incendiul se propaga de la etajele inferioare catre cele superioare pe fatadele cladirii,
datorita flacarilor care rabufnesc in afara, precum si tirajul, acestea isi maresc lungimea si viteza de
propagare, fiind indicat sa se actioneze cu tunuri de apa, pentru a le intrerupe si lichida.

2. Stingerea incendiilor in sali de spectacole

Caracteristicile incendiilor
Salile de spectacole fac parte din categoria constructiilor cu sali aglomerate .
Caracterizarea unor astfel de obiective o constitue faptul ca pe timpul spectacolelor in
incaperile anexa se gaseste un mare numar de persoane.
Incendiul izbucnind intr-o sala de spectacole in care se afla spectatori, capata uneori proportii
datorita panicii, precum si flacarilor care se propaga cu violenta.
Locul cel mai expus este scena cu toate anexele ei . In acoperisul scenei se gasesc trapele de
evacuarea fumului si a produselor de ardere.
Caracteristicile unor asemenea incendii sant determinate de existentaunor insemnate cantitai
de materile combustibile, propagarea rapida a arderii datorita numeroaselor deschideri in elementele
de constructie interioare, volumul mare de aer carer patrunde prin anumite goluri create pentru
interventie fara a fi asigurate prezenta tevilor necesare, sarcini termice sporite si temperaturi
ridicate.
Incendiul de propaga si pe cai ascunse: golurile existente in peretii constructiei; canalele de
ventilatie; caile de evacuare a fumului.
 In cazul incendiilor izbucnite in salile de spectacole , unele produse ale arderii, precum si fumul
se concentreaza in special spre partile superioare ale incaperilor, constituind un mare pericol pentru
spectatorii aflati in loje, balcoane.
Partea superioara a secenei, cortina de protectie , precum si golurile din incaperile laterale sant
protejate cu instalatii de sprinklere si drencere.
Pe timpul recunoasterii incendiului se vor lua masuri pentru: buna desfasurare a evacuarii
spectatorilor ; se va verifica daca s-a coborat cortina metalica de protectie ; de asemenea se vor mai
stabili: locul de izbucnire a incendiului; numarul persoanelor existente in interior si mai ales a
celor aflate in pericol ; caile cele mai sigure de evacuare ; posibilitatile de propagare a
incendiului ; starea iluminatului de siguranta; daca curentul electric a fost intrerupt si pe circuite;
posibilitatile de evacuare a decorurilor , costumelor ; daca s-au deschis trapele de evacuare a
fumului si produselor de ardere; daca s-au asigurat pentru interventie tevi de refulare cu apa si in
mod deosebit buna functionare a instalatiilor fixe de stingere.

Stingerea incendiilor
In majoritatea stuatiilor, locul de izbucnire a incendiilor este scena ,de unde flacarile pot trece
cu usurinta in sala de spectacole daca nu se iau masuri operative si eficiente, in special coborirea
cortinei si punerea in functiune a instalatiilor de sprinklere si drencere.
Prin neetansitati, sala si incaperile invecinate se umplu cu fum.
Prin deschiderea trapelor de evacuare a fumului sia produselor de ardere, existente in
acoperisul scenei, intensitatea arderii se micsoreaza, se reduce pericolul de propagare a incendiului
in sala, dar este posibil si aparitia acestuia la acoperis.
Daca nu exista cortina de siguranta si nici trapa de evacuare a fumului si produselor de
ardere, incendiul se propaga rapid in sala de spectacole.
In cazul unui incendiu izbucnit pe scena:
- Se va actiona dinspre sala spre scena
- Se vor organiza sectoare de interventie pe scena, la nivelul pasarelelor si acoperisului casei si in
sala de spetacole, precum si acolo unde mai este nevoie.
In cazul cand incendiul a izbucnit la scena in timp de 1,5 – 2 min, sala de spectacole se umple
cu fum si in 3 min de la initierea procesului de ardere se pot crea conditii periculoase pentru viata
oamenilor.
In multe sali de spectacole exista plansee suspendate, care inscurt timp dupa incendiu se
prabusesc; chiar daca sunt construite pe baza de lemn ele ard ascuns, iar cele din elemente metalice
se deformeaza sub efectul caldurii si a jeturilor de apa.
In cazul incendiul izbucnit in sala de spectacole, ca masura imediata ce trebuie luata este
coborirea cortinei de siguranta daca nu este deja coborata.
In toate situatiile se incepe cu evacuarea persoanelor punand in functiune tevi pentru protejarea
cailor de evacuare, luandu-se masuride prevenire a panicii.
In cazul incendiul a izbucnit in sala, directia de actiune va fi dinspre scena pentru a impiedica
propagarea incendiului catre acestea , racindu-se in acelsi timp si cortina metalica de siguranta.
La stingere se actioneaza cu tevi B, cu ajutaje mari si la nevoi si cu C, cu robinet si ajutaje
pulverizatoare.

3. Stingerea incendiilor la spitale

Caracteristicile incendiilor
Spitalele, ca institutii pentru ingrijirea sanatatii, sunt, de regula, cladiri cu mai multe niveluri,
amenajate si dotate cu saloane pentru bolnavi, cabinete de tratamente, sali de operatii, cabinete de
radiologie, farmacii, incaperi auxiliare cu profil diferit, bloc alimentar, depozit de lenjerie,
garderoba.
Saloanele pentru bolnavi, in timpul incendiului, prezinta un mare pericol, deoarece in ele se
gasesc intotdeauna un mare numar de bolnavi.
La cabinetele de radiologie, la depozitele de medicamente si farmacii, in cazul arderii
diferitelor materiale si substante combustibile se degaja caldura, fum,produse de ardere si gaze
toxice.
Pericolul este ridicat si la constructiile vechi ale spitalelor deoarece in compunerea lor intra
cantitati mari de materile combustibile, iar cladirile nu sant compartimentate.
Caracteristica incendiilor izbucnite la spitale consta in dezvoltarea lor rapida, in special la poduri si
acoperisuri combustibile intinse pe mari suprafete, degajarea unei temperaturi ridicate, cu degajari
de fum dens, gaze toxice in special oxid si bioxid de carbon, prabusirea unuor elemente de
constructii vechi cu plansee, scari interioare.

Stingerea incendiilor
La astfel de obiective, evacuarea persoanelor netransportabile trebuie rezolvata de catre
personalul spitalului in faza incipienta a incendiului.
La recunoastere, in primul rand trebuie sa se stabileasca: pericolul care exista pentru bolnavi in
partea cuprinsa de incendiu a spitalului; numarul celor care sant in pericol si in ce sectii; personalul
medico-sanitar prezent care sa contribuie efectiv la evacuarea bolnavilor; existenta mijlocelor de
transportare a bolanvilor cu targi ; brancarde; carucioare; existenta in stare de functionare a
ascensoarelor si cailor de acces; numarul bolnavilor care au nevoie de tratament in continua
supraveghere; numarul celor care se pot deplasa singuri; numarul persoanelor bolnave psihic, care
au nevoie de insotiri speciale; locurile unde se evacueaza bolnavii pe categorii si cine-i
supravegheaza.
Realizarea evacuarii bolnnavilor dintr-un spital este foarte dificila si numai eleborarea unui plan
detaliat de evacuare, verificat permanent, prin exercitii practice se poate pune cu eficienta in
practica , in caz de nevoie.
Pentru majoritatea bolnailor, netransportabili, din experienta unor astfel de institutii afetate de
incendiu, reiese ca situatia desfasurari actiunii de evacuare nu s-a putut aprecia in mod
corespunzator.
Intreaga actiune de evacuare se va organiza si desfasura de comun acord cu specialistii spitalului.
Se mai pune problema, in caz de incendiu, sa se stabilesca ordinea de evacuare a aparaturii si
instrumentalului medical de valoare, cine executa aceasta opratie si unde se evacueaza.
 STINGEREA INCENDIILOR
ÎN INSTITUŢIILE DE CULTURĂ, DE CULT SI ÎNVĂŢĂMÂNT

 Stingerea incendiilor în instituţiile de cultură si de cult:

Într-un obiectiv de cult, ansamblu mănăstiresc, centru ecumenic ori altul similar pot exista
următoarele categorii de construcţii, spaţii şi amenajări cu pericole ori riscuri potenţiale de incendiu:
- lăcaşuri de cult;
- colecţii muzeale având caracter religios şi ateliere de restaurare a obiectelor muzeale;
- biblioteci, săli de lectură, depozite de valori şi carte rară / veche şi arhive;
- spaţii de cazare pentru personalul propriu, inclusiv din unităţile de învăţământ care
funcţionează în cadrul obiectivelor de cult;
- spaţii de cazare pentru persoane din exterior;
- spaţii destinate îngrijirii şi cazării persoanelor vârstnice;
- spaţii destinate îngrijirii sănătăţii;
- spaţii destinate preparării şi servirii mesei;
- spaţii în care se desfăşoară activităţi de învăţământ;
- ateliere de producţie de diverse tipuri sau în care se desfăşoară activităţi de creaţie, de
pictură şi tipărituri;
- spaţii destinate procesului de panificaţie;
- spaţii pentru fabricarea lumânărilor;
- spaţii comerciale;
- posturi şi studiouri de radio şi televiziune;
- centrale termice;
- spaţii de garare autovehicule;
- depozite de combustibili lichizi ori solizi;
- fond forestier, pomicol, viticol, apicol, agricol şi anexe gospodăreşti;
- adăposturi de animale şi depozite de furaje;
- clădiri / spaţii cu destinaţii administrative;
- depozite şi magazii;
- amenajări temporare.

Caracteristicile incendiilor izbucnite în obiectivele de cult:

- Dezvoltarea incendiilor este determinată de gradul de combustibilitate a elementelor de
construcţie; Se are in vedere faptul ca constructiile care adapostesc lacasuri de cult sunt de regula,
realizate din materiale combustibile sau au in elementele din asemenea materiale;
- Mobilierul si dotarile sunt realizate din materiale combustibile;
- Propagarea incendiului se face cu repeziciune în plan orizontal şi în plan vertical, datorită tirajului
ce se formează in spatiul deschis, deschis, caracteristic acestor constructii;.
- Pe timpul arderii se degajă mari cantităţi de fum însoţite de gaze toxice, inundînd în scurt timp
spatiile, fapt ce va îngreuna foarte mult operaţiunea de evacuare a persoanelor creand pericolul de
intoxicare şi asfixiere a acestora;
- Existenta in interiorul lăcaşului de cult, a covoarelor, mochetelor, scaunelor şi băncilor nefixate de
pardoseală pot îngreuna evacuarea persoanelor în caz de incendiu;
- Amenajarea de arhive precum şi depozitarea materialelor, registrelor, cărţilor, albumelor,
lumânărilor, icoanelor, coroanelor, jerbelor, in spatii greu accesibile sau in balcoane, subsoluri, pe
circulaţiile interioare din lăcaşurile de cult, conduc la ingreunarea atat a evacuarii persoanelor cat si
a accesului pentru interventie;
- Mai exista inca cladiri, in special in zona rurala, laq care incalzirea se realizeaza cu sobe, cu sau fara
acumukare de caldura, creand pericolul de producere a incendiilor.

Ducerea acţiunilor de interventie

- Majoritatea constructiilor au un numar redus de deschideri. De mult ori ferestrele sant
protejate cu gratii metalice, fapt ce ingreuiaza actiunile de interventie pentru stingerea incendiilor.
- Incendiile produse in timpul zilei se observa relativ cu usurinta si se pot stinge cu una sa u
doua tevi. Daca incendiul se produce noaptea si acesta se observa cu intarziere, interventia pentru
stingere devine greoaie, in mod special din cauza degajarii mari de caldura care slabeste capacitatea
portanta a elementelor de constructie, creand pericolul prabusirii precum si din cauza prezentei
fumului in cantitati mari.
- Pe timpul localizarii si lichidarii incendiului la toate sectoarele de lucru trebuie organizata
supravegherea permanenta a starii elementelor portante; de asemenea , se va acorda o atentie
deosebita instalatiilor de gaze, acolo unde exista, pentru a nu fi deteriorate, cazuri care ar crea
pericol pentru personal si greutati in interventie.
- La evacuarea bunurilor din spatiile incendiate si din cele vecine se va actiona pentru
protejarea acestora, avand in vedere faptul ca de regula in asemenea obiective exista bunuri de
valoarea inestimabila, cu carcter de unicat, asigurandu-se paza stricta a acestora de catre fortele
specializate
La astfel de obiective evacuarea persoanelor este foarte dificila datorita faptului ca, de
regula, numarul de persoane este cu mult mai mare decat capacitatea de evacuare a usilor iar panica
este prezenta in asemenea situatii.
Pe timpul operatiilor de stingere a incendiilor personalul care actiomeaza la salvarea vietii
oamenilor este necesar sa fie echipat cu aparate autonome si sa pastreze o legatura permanenta cu
conducatorul actiunii. Stingerea incendiilor în instituţiile de invatamant.

 Stingerea incendiilor în instituţiile de invatamant:

Caracteristicile constructive ale instituţiilor de învăţămînt.
Instituţiile de învăţămînt sînt construcţii special realizate sau amenajate pentru şcolarizarea
copiilor si cazarea acestora.
Construcţiile acestor instituţii sînt, de regula, de gradul I—III de rezistenţă la foc şi numai cu
caracter de excepţie, de gradul IV—V.
Din punct de vedere constructiv, aceste clădiri sînt prevăzute: cu parter şi un etaj, pentru
creşe si grădiniţe cu parter şi 3—4 etaje, pentru scoli şi internate.
Caracteristic pentru toate aceste construcţii este faptul că planul lor interior este de tip
coridor, prevăzut cu cel puţin două case de scări sau intrări şi cu ascensoare, pentru clădirile cu mai
multe etaje, în afara încăperilor destinate claselor, în clădirile instituţiilor de învăţămînt sînt instalate
şi laboratoare, biblioteci, secţii sau ateliere industriale special utilate pentru instruirea copiilor, iar la
creşe, cămine şi internate sînt amenajate bucătării, săli de mese, spălătorii şi călcătorii, depozite de
materiale şi lenjerie.

Caracteristicile incendiilor izbucnite în clădirile instituţiilor de învăţămînt.

Dezvoltarea incendiilor este determinată de gradul de combustibilitate a elementelor de
construcţie, a mobilierului din clase, a lenjeriei din dormitoare şi magazii, a substanţelor
combustibile sau inflamabile păstrate sau folosite pe timpul desfăşurării procesului de învăţămînt în
laboratoare sau ateliere.
Propagarea incendiului se face cu repeziciune în plan orizontal, de la o încăpere la alta,
datorită tirajului ce se formează pe coridoare, şi în plan vertical prin casa scărilor sau prin
intermediul planseelor combustibile şi instalaţiilor de ventilaţie din laboratoare si ateliere.
Pe timpul arderii se degajă mari cantităţi de fum însoţite de gaze toxice care se acumulează
în sălile de clasă, amfiteatre, laboratoare, dormitoare, coridoare şi casele scărilor, inundînd în scurt
timp şi caturile superioare, fapt ce va îngreuna foarte mult operaţiunea de căutare, descoperire şi
evacuare a copiilor din încăperi şi va crea pericolul de intoxicare şi asfixiere a persoanelor blocate
de incendiu în clase şi laboratoare. Totodată, apare frecvent pericolul creării panicii în rîndul
copiilor (se ascund în zonele cele mai retrase ale încăperilor, în şi după dulapuri, sub paturi, în
debarale şi WC-uri), precum si cel al rătăcirii, intoxicării sau asfixierii elevilor sau persoanelor
neprotejate, care încearcă să se salveze sau să salveze copii în mod izolat.
În laboratoare şi ateliere, pericolul de propagare a incendiului se măreşte, datorită exploziei
flacoanelor şi recipientelor cu substanţe inflamabile, care se sparg cu uşurinţă la temperaturi ridicate
sau în cazul manipulării lor greşite, în aceste încăperi sporeşte si pericolul de intoxicare sau
asfixiere a persoanelor neprotejate, întrucît prin arderea sau combinarea unor substanţe chimice
aflate aici se degajă gaze toxice.
Deosebit de mare este pericolul intoxicării şi asfixierii persoanelor aflate în crese, grădiniţe,
cămine şi internate, pe timpul cînd acestea se odihnesc, din cauza abundenţei fumului şi gazelor
toxice rezultate din arderea vatei din saltele sau a lenjeriei aflate în dormitoare.
Prezenţa unui numeros efectiv de copii aflat în pericol, uneori de ordinul sutelor, cît şi vîrsta
redusă a unora, impun o acţiune rapidă şi foarte bine organizată, pentru evacuarea sau salvarea
acestora, precum şi o protejare deosebită, fapt ce presupune folosirea unui numeros personal din
organica obiectivului şi a unor forţe importante ale subunităţii care a intervenit.

Ducerea acţiunilor de interventie

Prezenţa unui mare număr de copii aflaţi în pericol în încăperile incendiate ale instituţiilor de
învăţămînt impune executarea unei rapide si amănunţite recunoaşteri, plecîndu-se de la constatarea
că, în general, copii nu se evacuează singuri, ci se ascund în cele mai nebănuite locuri, unde riscă să
se asfixieze sau să fie arşi, dacă nu au fost descoperiţi şi salvaţi la timp. Recunoaşterea trebuie
executată de mai multe grupe, cărora comandantul intervenţiei le stabileste itinerarele , problemele
de urmărit, locul si timpul de întîlnire.
In această situaţie, recunoaşterea trebuie începută de la încăperile cuprinse de incendiu sau
ameninţate de către acesta si unde se deţin informaţii că se găsesc copii.
Pe timpul acestei recunoaşteri, grupele de recunoaştere, în cooperare cu personalul didactic
sau administrativ al obiectivului, care le vor conduce pe căile cele mai scurte si sigure, vor stabili :
 numărul copiilor, al personalului didactic si de deservire aflat în încăperile construcţiei
incendiate ;
 dacă întregul efectiv de copii şi cadre a fost evacuat, iar dacă nu, unde se găsesc
aceştia, starea în care se află, pericolul ce-1 prezintă incendiul pentru ei, modalitatea
evacuării sau salvării lor din încăperile incendiate sau ameninţate de incendiu, chiar
pe timpul executării recunoaşterii ;
- prezenţa şi gradul de inundare cu fum a încăperilor cu copii, a holurilor clădirii şi a casei scărilor,
necesitatea şi posibilitatea evacuării acestuia, în vederea asigurării desfăşurării rapide şi eficace a
operaţiunilor de evacuare sau salvare a copiilor ;
 locul în care copiii au fost adăpostiţi sau unde vor fi adăpostiţi şi supravegheaţi de
personalul didactic după scoaterea din zona incendiată. Aceasta în scopul împiedicării
întoarcerii lor la încăperile din care au fost evacuaţi sau salvaţi, ştiindu-se că unii copii, din
dorinţa de a-şi aduce jucăriile preferate sau îmbrăcămintea lăsată în acele încăperi, ignoră
pericolul şi se întorc acolo, riscînd, din cauza fumului si a flăcărilor, să se rătăcească, să se
accidenteze, să se intoxice sau să se asfixieze ;
 locul incendiului, proprietăţile şi natura acestuia, direcţia de propagare pe orizontală
si verticală ;
 existenţa instalaţiilor electrice de iluminat si de forţă aflate sub tensiune, necesitatea
deconectăm lor
 prezenţa substanţelor chimice, care, în contact cu apa sau cu alte substanţe aflate în
laboratoare sau ateliere, pot intra în reacţie, generînd amestecuri explozive sau gaze toxice
şi, deci, pericolul de a provoca noi victime ;
 căile de acces cele mai sigure şi mai scurte, care vor fi folosite pentru realizarea
dispozitivelor de luptă (scările, de incendiu, scările şi autoscările din dotare), fără a se
împiedica sau îngreuna acţiunea de salvare a copiilor.

Substanţe stingătoare.
Pentru stingerea incendiului în încăperile instituţiilor de învăţămînt, se vor folosi
următoarele substanţe stingătoare:
  apa, refulată cu ţevi tip „C" cu robinet şi ajutaje pulverizatoare, în toate încăperile cu
mobilier şi lenjerie, în călcătorii şi depozite de ţesături, si cu ţevi tip ,,B” la podurile şi acoperişurile
cu suprafeţe mari şi în depozitele de materiale combustibile ;
 pulberea stingătoare de tip „Florex" sau spumele cu mare coeficient de înfoiere în
laboratoare, pulberea ,,Florex" şi spumele clasice în depozitele cu produse inflamabile.
 STINGEREA INCENDIILOR IN TRANSPORTURI

Stingerea incendiilor la garaje si parcuri de autovehicule

Cladirile pentru garaje si ateliere de reparatii pot fi cu unul sau mai multe niveluri. In afara
locurilor pentru gararea autovehiculelor in cladirile respective mai sunt amenajate magazii pentru
pastrarea pieselor de schimb, statii de pompare, de compresoare, incaperi pentru acumulatoare,
generatoare de acetilena, vulcanizate, forja, sudura, tratamente termice, tamplarie, tapiterie,
vopsitorie, pastrarea uleiului, precum si birouri. O buna parte dintre autovehicule sunt lasate de
regula, pe teren descoperit, in apropiere de cladirea principala sau sub soproane, uneori
combustibile.
Rezervoarele autovehiculelor sunt lasate aproape intotdeauna cu combustibil intre ele.

Caracteristicile incendiilor
In cladirile destinate garajelor si atelierelor de reparatii se deosebesc 3 tipuri principale de
incendii:
● de autovehicule;
● de constructii (acoperis, incaperi etc.);
● simultan de ambele (autovehicule si constructii).
In cazul incendiilor de primul tip ard: benzina, ulei, tapiteria si instalatiile electrice. Arderea
se intensifica in cazul explodarii rezervoarelor cu combustibil si scurgerii acestuia. Combustibilul
revarsat poate sa ajunga in gurile de canalizare si sa formeze noi focare de incendiu in cladirea
respectiva. Intreaga cladire a garajului se umple cu fum si in urma arderii se degaja mari cantitati de
caldura.
Distantele reduse dintre autovehicule, existenta unor materiale combustibile in tapiserie,
instalatii electrice, contribuie la dezvoltarea rapida a incendiilor pe suprafata de garare si in
incaperile invecinate.
In cazul unor cladiri de inaltimi mari si al accesului in cantitati mari a aerului la focarele de
ardere se produc curenti de convectie, iar produsele de ardere incalzite contribuie la dezvoltarea
incendiului la acoperisurile combustibile.
Datorita temperaturilor ridicate, grinzile metalice ale acoperisului se deformeaza in timp de
15 – 20 min, cauzand prabusirea constructiilor respective, ingreuindu-se astfel operatiile de
evacuare a autovehiculelor.
Incendiile de al doilea tip pot sa se produca si in lipsa autovehiculelor din garaj. Dezvoltarea
unor astfel de incendii nu se deosebeste de cele izbucnite la cladirile obisnuite.

Stingerea incendiilor
In actiunea de interventie pentru stingerea incendiilor la garaje si parcuri de autovehicule se
va tine seama de: ● marimea garajului si numarul de autovehicule existente in interior; ● starea
autovehiculelor garate si expuse actiunii incendiului; ● posibilitatile de propagare a incendiilor de la
autovehicule la acoperis si invers; ● posibilitatile de dezvoltarea a incendiului in incaperile auxiliare
si la gurile de canalizare, favorizate de explozia rezervoarelor de combustibil si de imprastiere a
acestora; ● intensitatea curentilor de convectie in spatiul incendiat, precum si influenta lor asupra
propagarii incendiului; ● temperatura degajata, cantitatea de fum si gaze toxice degajate; ●
necesitatea si posibilitatea de remorcare a autovehiculelor aflate instare de nefunctionare; ●
existenta mijloacelor de tractare, locul de parcare al autovehiculelor evacuate din garaj; ● starea
acoperisului si pericolul de prabusire.
Inainte sau concomitent cu actiunea de stingere se va organiza evacuarea buteliilor de
oxigen, de acetilena si carbidului din interiorul garajului, precum si evacuarea autovehiculelor
garate, conform planului stabilit, folosindu-se personalul prezent in obiectiv. Evacuarea
autovehiculelor se va face sub protectia jeturilor de apa pulverizata si se va supraveghea in
permanenta pentru a nu se bloca caile de acces si anumite puncte ale garajului.
Pentru evacuarea autovehiculelor in stare de functionare se folosesc soferii de serviciu, iar in
lipsa acestora, se va organiza evacuarea manual. Autovehiculele defecte se evacueaza prin
remorcare, cu ajutorul celor in stare de functionare. Operatiile de evacuare se conduc de
comandantul interventiei sau de catre o persoana special destinata.
La stingerea incendiilor de garaje si parcuri de autovehicule se vor folosi spuma, apa
pulverizata sau pulberi stingatoare, actionandu-se concomitent la protejarea elementelor de
constructie ale garajului, cu jeturi compacte de apa, refulata din tevi cu ajutaje mari. Asupra
fermelor si grinzilor metalice ale acoperisului se va actiona cu apa pulverizata, pentru evitarea
deformarii si prabusirii acestuia.
De la inceput trebuie luate masuri ca incendiul sa nu se transmita la acoperis.
Pe timpul actiunii de stingere se va organiza racirea rezervoarelor cu combustibil si a
cauciucurilor autovehiculelor pana la evacuarea acestora din garaj.
In cazul incendiilor de acoperis, se actioneaza atat din interior, cat si din exterior, dupa caz
realizandu-se taieri pe directia de propagare a acestora, luandu-se in acelasi timp masuri de
asigurare a securitatii personalului care lucreaza pe acoperis, prin folosirea corzii de salvare.
In cazul unui incendiu produs simultan la autovehicule si acoperis se va actiona in interiorul
garajului cu apa refulata din tunuri sau tevi cu ajutaje mari pentru lichidarea focarului principal de
ardere, iar la acoperis cu tevi B, executandu-se taieri pe caile de propagare a incendiului. In caz de
urgenta in interiorul incaperilor garajului se va actiona si cu spuma.
Incendiile produse la autovehiculele in mers sau stationate se sting cu stingatoare manuale
cu pulberi stingatoare sau gaze inerte si prin acoperire cu prelate, de preferinta umede.

Stingerea incendiilor la depourile de troleibuze, tramvaie si locomotive

Caracteristicile incendiilor: incendiile izbucnite la astfel de obiective sunt
considerate ca speciale, datorita particularitatilor lor
In organizarea actiunii de interventie se va tine seama in principal de: ● existenta pericolului
de electrocutare a personalului care actioneaza neprotejat si de intoxicare cu fum si oxid de carbon
degajat in cantitati mari; ● numarul tramvaielor (troleibuzelor) cuprinse de incendiu si caile
principale de propagare a incendiului in incaperile auxiliare si la elementele combustibile din
constructia depoului; ● starea tramvaielor (troleibuzelor) din depou, posibilitatea si ordinea in care
urmeaza sa se execute evacuarea; ● starea cailor de acces – din interiorul depourilor si din exterior;
● modalitatea de evacuare a troleibuzelor, tramvaielor si locomotivelor; ● natura elementelor de
constructie ale acoperisului si pericolul de prabusire peste tramvaie, troleibuze si locomotive.

Stingerea incendiilor
Pentru stingerea incendiilor izbucnite la depourile de tramvaie, troleibuze si locomotive se
va actiona cu apa pulverizata, spuma si pulberi stingatoare. Pe timpul actiunii de interventie se va
asigura protectia prin racire cu apa pulverizata, refulata prin tevi cu ajutaje mici, a tramvaielor,
troleibuzelor si locomotivelor expuse efectului radiatiei de caldura, pana la evacuarea lor din zona
incendiului.
Operatiile de evacuare trebuie bine organizate, atent supravegheate pentru a nu se produce
accidente sau bloca caile de acces.
Daca incendiul izbucneste sau se propaga la acoperisul depoului se va actiona pentru
localizare si lichidare cu jeturi puternice de apa, refulate cu tunuri si tevi cu ajutaje mari din interior
si de pe acoperis. Sefii de teava care lucreaza pe acoperis vor ocupa pozitii care sa nu le puna viata
in pericol, de exemplu calcane, grinzi solide, bine rezemate etc.
Atacul cu jeturi de apa trebuie dirijat pe directiile principale de dezvoltare a incendiului,
urmarindu-se oprirea propagarii arderii la tramvaiele, troleibuzele si locomotivele garate in interior.
Incendiile declansate la locomotive se sting cu pulberi stingatoare, spuma si apa pulverizata.
La locomotivele cu tractiune electrica se actioneaza numai dupa intreruperea curentului electric de
forta.
Pentru reusita interventiei, de la inceput se va realiza ventilarea spatiului in care a izbucnit
incendiul, prin folosirea deschiderilor existente.
STINGEREA INCENDIILOR
 LA STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICA

Prin structuri de primire turistice se înţelege orice construcţii si amenajări destinate prin
proiectare si execuţie, cazării sau servirii mesei pentru turişti, împreuna cu serviciile specifice
aferente.
Structurile de primire turistice include hoteluri, moteluri, vile, cabane, campinguri, nave
fluviale si maritime care dispun de spatii de cazare , sate de vacanta, pensiuni, pensiuni agro-
turistice si alte unitari cu funcţiuni de cazare, unităţile de alimentaţie din incinta acestora, unităţile
de alimentaţie publica, situate in staţiunile turistice dar si cele care sunt administrate de societari
comerciale de turism, indiferent de amplasament, de forma de organizare si de proprietate.
Structurile de primire turistice cu funcţie de cazare se clasifica pe stele, si respectiv pe flori in cazul
pensiunilor turistice rurale, in funcţie de caracteristicile constructive, dotările si calitatea serviciilor.
Clasificarea structurilor de primire turistice are ca scop principal protecţia turiştilor si
constituie o forma codificată de prezentare a nivelului de confort si a ofertei de servicii.
Hotelul este structura de primire turistica amenajata in clădiri sau in corpuri de clădiri, care pune la
dispoziţie turiştilor camere, garsoniere sau apartamente dotate corespunzător, asigura prestări de
servicii specifice si dispune de recepţie si de spatii de alimentaţie in incinta.
Hotelurile apartament reprezintă hotelurile compuse din apartamente sau garsoniere care asigura
prin dotarea lor păstrarea si prepararea alimentelor, precum si servirea mesei in incinta acestora.
Motelul este unitatea hoteliera situata de obicei in afara localităţilor, in apropierea arterelor intens
circulate care asigura atât servicii de cazare si alimentaţie precum si pentru parcare in siguranţa a
mijloacelor de transport.
Hotelurile pentru tineret sunt structuri de primire turistice cu dotări simple adaptate
cerinţelor caracteristice tineretului, care asigura servicii de cazare, masa, agrement pe baza unor
regulamente de organizare interioara. De regula sunt amplasate in centre urbane universitare,
staţiuni si alte zone frecventate de tineret.
Hotelurile sunt structuri de primire turistice cu o capacitate de 3 camere sau apartamente
dispuse pe unul sau mai multe niveluri, in spatii amenajate.
Cabanele turistice sunt structuri de primire turistice de capacitate relativ redusa funcţionând
in clădiri independente cu arhitectura specifica, care asigura cazarea, alimentaţia si alte servicii
necesare turiştilor aflaţi la odihna in zone montane, rezervaţii naturale, in apropierea staţiunilor
balneare sau a altor obiective de interes turistic.
In funcţie de amplasament cabanele se clasifica in:
 cabane situate in locuri uşor accesibile (altitudine sub 1000 m cu acces auto pe
drumurile publice)
 cabane situate in zone greu accesibile –care sunt situate in zone de creasta ; in cazul
in care acestea îndeplinesc criteriile minime pt. categoria 1 stea pot fi utilizate ca
refugii turistice.
Vilele sunt structuri de primire turistice de capacitate relativ redusa funcţionând in clădiri
independente cu arhitectura specifica, situate in staţiuni balneoclimaterice sau in alte zone si
localităţi de interes turistic, care asigura cazarea turiştilor si prestarea unor servicii specifice.
Bungalourile sunt structuri de primire turistice de capacitate redusa, realizate, de regula, din
lemn sau din alte materiale similare. In zonele cu umiditate ridicata acestea sunt construite din
zidărie. Sunt amplasate in perimetrul campingurilor, satelor de vacanta, ca unitari independente in
cadrul unor staţiuni sau zone turistice sau ca spatii complementare pe lângă alte structuri de primire
turistice. Asigura cazarea turiştilor, precum si celelalte servicii prestate de unitatea de baza.
Funcţionează cu activitate sezoniera.
Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de cazare de pana la
10 camere, totalizând 30 de locuri in mediul rural, si pana la 20 de camere in mediul urban,
funcţionând in locuinţele cetăţenilor sau in clădiri independente, care asigura in spatii special
amenajate cazarea turiştilor si condiţiile de pregătire si servire a mesei.
Amplasarea pensiunilor turistice urbane si a pensiunilor turistice rurale trebuie realizata in
locurile ferite de surse de poluare si de orice alte elemente care ar pune in pericol viata sau sănătatea
turiştilor.
Dotările din camerele si grupurile sanitare destinate turiştilor vor fi puse in exclusivitate la
dispoziţie acestora. In interiorul acestora nu se admit lucrurile personale ale locatarului (articole de
îmbrăcăminte, încălţăminte, sau alte obiecte).
Campingurile sunt structuri de primire turistice destinate sa asigure cazarea turiştilor in
corturi sau rulote astfel amenajate încât sa permită acestora sa parcheze mijloacele de transport, sa
îşi pregătească masa si sa beneficieze de celelalte servicii specifice acestor tipuri de unitari.
Amplasarea campingului trebuie sa fie făcuta in locuri de interes turistic ferite de zgomot sau
alte surse de poluare, precum si de elemente periculoase pentru sănătatea si securitatea turiştilor.
Elementul de baza a campingului este parcela de campare, aceasta reprezentând o suprafaţa
de teren bine delimitata si marcata, unde se poate parca mijlocul de transport si instala cortul sau
rulota, asigurându-se si suprafaţa libera necesara pt. mişcarea si odihna a 4 turişti.
Castele sunt spatii de cazare de dimensiuni reduse, rezultate din lemn sau alte materiale
similare, compuse de obicei, dintr-o camera si un mic antreu sau terasa si uneori dotate si cu grup
sanitar propriu. Distanta dintre doua căsuţe nu poate fi mai mica de trei metri, asigurându-se
totodată spaţiul pentru parcarea unei maşini.
La dimensionarea dotărilor si a instalaţiilor din campinguri se are in vedere capacitatea
totala de cazare a campingului. Cel puţin 15% din suprafaţa campingului trebuie sa fie plantata cu
arbori sau arbuşti. La campingurile de 3 si 4 stele vegetaţia trebuie sa fie suficient de abundenta pt.
a oferi o ambianta confortabila. La campingurile de 3 si 4 stele caile de acces trebuie sa permită
circulaţia ambelor sensuri.
Hotelul amplasat într-o clădire înaltă se comportă, în caz de incendiu, ca un uriaş coş de fum
al cărui tiraj este extrem de puternic, depinzând de mai mulţi factori: temperatura exterioară,
curenţii de aer, structura etajelor, etanşeitatea, funcţionarea sistemelor automate de ventilaţie,
prezenţa deschiderilor etc.
Mişcarea naturală a aerului, fiind influenţată de o multitudine de factori, este dificil să se
stabilească o practică universal valabilă, adecvată pentru evacuarea fumului, comandantului
intervenţiei revenindu-i sarcina de a stabili locul şi direcţiile de ventilaţie naturală, ţinând cont de:
 locul unde se găsesc persoane în pericol sau căile pe unde se execută evacuarea acestora;
 direcţia naturală de evacuare a fumului şi gazelor;
 poziţia încăperilor incendiate, urmărind dirijarea incendiului prin aplicarea fenomenului “
aspirare de coş ”;
 necesitatea inversării fluxului de aerisire prin localizarea corectă a planului presiunii neutre;
Alte caracteristici ale incendiilor izbucnite la clădirile înalte sunt:
 propagarea incendiilor pe verticală, prin intermediul golurilor existente, a
scărilor, ascensoarelor şi ghenelor sau golurilor faţadelor;
 propagarea incendiului pe orizontală, prin culoare, goluri sau zonele de
trecere ale unor instalaţii;
 fumul, căldura şi gazele toxice degajate inundă clădirea, facilitează apariţia
panicii şi îngreunează atât evacuarea şi salvarea, cât şi stingerea incendiului;
 temperatura gazelor şi fumului care pătrund pe căile de evacuare depăşeşte
valorile suportabile ( în cazul unui incendiu într-o încăpere de 20 m 2, după 5
minute, temperatura de pe hol a crescut la 280 0C, iar în casa scării la 120
0
C );
 în spaţiul a 2-3 nivele de deasupra celui incendiat, se creează o aşa numită
„pernă termică”, cu temperatura de 100-150 0C, prin care nu se poate trece
fără mijloace de protecţie;
 viteza de răspândire a fumului este, în medie, de 7-8 m/s, iar casa scării este
inundată cu fum în 5-6 minute; în acelaşi timp, fumul pătrunde şi în alte
încăperi, mai întâi la cele de la etajele superioare, apoi în celelalte;
 blocarea ascensoarelor de intervenţie cu comandă prioritară şi a celor
 obişnuite din care cauză transportul pompierilor şi al accesoriilor, precum şi
acţiunea de salvare a persoanelor rămase la caturile superioare, se va realiza
cu mare greutate.
Evaluarea riscurilor pe timpul intervenţiilor se face în cadrul acţiunii propriu-zise, printr-o
recunoaştere corectă a incendiului, în funcţie de locul izbucnirii, proporţiile acestuia în momentul
sosirii forţelor , direcţiile de propagare, pericolul pentru ocupanţi, personalul de intervenţie, bunuri
şi clădire.
Începuturile de incendiu se pot stinge cu uşurinţă când exista la îndemâna mijloace de
stingere de prima intervenţie si daca se acţionează in primele momente ale izbucnirii incendiului.
După ce incendiul a luat proporţii, stingerea se realizează mult mai greu.
In clădirile combustibile incendiul se dezvolta in primul rând datorita materialelor
combustibile, a instalaţiilor si dotării existente in interiorul încăperilor. Pot arde pardoselilor
combustibile, uşile, tocurile si ferestrele din materiale combustibile, elementele acoperişului,
mobilierului si obiectele de uz casnic din interiorul clădirilor destinate structuri de primire turistice.
Incendiul se propaga rapid in toate direcţiile prin golurile existente in elementele de
construcţie, pe canalele de ventilaţie, golurile ascensoarelor, ferestrelor si caselor scărilor.
In caz de incendiu elementele de construcţie din beton armat îşi pierd rezistenta din cauza
deteriorării stratului exterior de beton sub efectul temperaturilor ridicate. In afara de aceasta, la
răcirea elementelor de construcţie încălzita, datorita jeturilor de apa, refulate asupra lor, se produc
variaţii de temperatura la suprafaţa, crăpaturi si desprinderi de beton din aceste elemente.
Incendiile izbucnite in încăperile de la subsol diferă prin natura lor, caracterizându-se in
primul rând prin desfăşurarea proceselor de ardere din subsoluri, care depind in mare măsura de
natura planşeelor existente deasupra încăperilor respective, a golurilor practice in acestea si a
intrărilor si ieşirilor, precum si a sarcinii termice din interior.
Majoritatea încăperilor de la subsol au un număr redus de deschideri. De mult ori ferestrele
sunt protejate cu gratii metalice, fapt ce îngreuiază acţiunile de intervenţie pentru stingerea
incendiilor.
Incendiile izbucnite la încăperile de la subsol diferă prin natura lor, caracterizându-se in
primul rând prin accesul insuficient de aer proaspăt in zona de ardere, ceea ce determina o ardere
incompleta, formare intensa de fum, temperatura relativ ridicata a produselor de ardere.
Datorita afluenţei de aer in cantităţi reduse, dezvoltarea in subsol a arderii se face lent, in
comparaţie cu cea de la nivelurile superioare ale clădirii. Din aceasta cauza regimul de temperatura
la incendiile in subsoluri diferă de cel din diverse alte încăperi. Cu toate acestea, temperatura la
incendiile in subsoluri este destul de înalta si in urma unor experimentări sau fost înregistrare
următoarele valori: 400g.C la 20 min; 500gC după 40 min, 650gC dupa 1,5 h.
Odată cu executarea recunoaşterii se începe acţiunea de evacuare si salvare a persoanelor,
precum si stingerea incendiului. Recunoaşterea trebuie continuata pentru a cunoaşte posibilitatea
propagării incendiului la parter, operaţia fiind continuata pe tot timpul desfăşurării acţiuni de
stingere.
Pentru salvarea oamenilor si verificarea tuturor încăperilor umplute cu fum, inclusiv de la
nivelurile superioare si a casei scărilor, este necesar sa se trimită echipe de salvare cu aparate de
respirat cu aer comprimat conduse de persoane bine pregătite si cu experienţa.
Operaţia de salvare trebuie considerata ca terminata numai atunci când toate încăperile sunt
evacuate de fum si persoanele in pericol evacuate, folosind pentru aceasta mijloace adecvate,
existente la dispoziţie. Pentru evacuarea fumului din casa scării se pot deschide ferestrele si
chepengurile din pod, contribuindu-se astfel la efectuarea cu succes a lucrărilor de salvare.
Daca in subsol s-a format o concentraţie mare de fum si temperatura este ridicata, iar accesul
la focarul de ardere folosind aparate de respirat nu este posibil de la început, atunci stingerea
incendiului poate sa dureze mai mult, in acest caz acţionându-se cu prioritate pentru evacuarea
persoanelor de la nivelurile superioare.
Este un succes al acţiunii de intervenţie daca evacuarea persoanelor de la nivelurile
superioare se efectuează înaintea umplerii acestora si a casei scării cu fum, in timp scurt si cu
efective reduse.
 Organizarea intervenţiei pentru stingerea incendiilor in bune condiţii este posibila numai
daca comandantul intervenţiei pe timpul recunoaşterii stabileşte modul de dispunere a încăperilor
din subsol, particularităţile lui, natura materialelor depozitate, pericolul de propagare a incendiilor
la parter si in încăperile învecinate.
Se vor pune imediat in funcţiune ţevi tip B cu presiune mărita sau generatoarele cu spuma cu
coeficient mare de înfoiere, pentru stingerea incendiului in subsol, urmate de introducerea unor ţevi
in supraveghere la parter, la etajele imediat superioare, in canalele de ventilaţie si la cele tehnice.

Stingerea incendiilor la parter si etaj

Incendiile izbucnite la parterul si etajele clădirilor constituie un pericol direct precum
oameni, pentru a cărei înlăturare se impun acţiuni prompte.
Incendiul se poate propaga de la un etaj la altul, chiar si in cazul in care planşeele sunt
incombustibile, ca urmare a transferului de căldură prin conducte si elemente de construcţie
metalice, canale de ventilaţie si a aprinderii si arderii materialelor combustibile aflate in apropiere.
La începerea acţiunii de stingere a incendiilor se determina mai întâi direcţiile principale de
propagare a arderii la etajul unde exista focarul, precum si la cele superioare si inferioare. In
continuare se verifica daca incendiul a pătruns in golurile elementelor de construcţie si in canalele
de ventilaţie, poate folosi intr-o anumita măsura la determinarea focarelor de ardere ascunse in
aceste locuri. Pentru acelaşi scop se mai pot urmări si alte manifestări ale arderii, simptoamele
exterioare ale acesteia , cu îngălbenirea si căderea tencuielii, încălzirea canalelor de ventilaţie.
Stingerea incendiilor la parter si la etajele clădirilor se realizează cu apa refulata din ţevi cu
diametre mici si chiar cu apa pulverizata cu pulberi stingătoare sau spuma.
Ţevile se introduc la etajul incendiat si al etajele superiore si inferioare, dispozitivul fiind
luat pe scările interioare, exterioare, ferestre, balcoane si pe scările exterioare metalice de
intervenţie.
Intensitatea de refulare a apei pentru stingerea incendiilor în clădiri de locuit si
administrative este recomandabil sa fie de 0,06- 0,10 l/s x m2,,adica o ţeava B la 35-50 m2.
La etajul incendiat primele ţevi se pun in funcţiune pentru limitarea propagării arderii si
locurile cu arderea mai intensa. Daca incendiul se propaga pe canalele de ventilaţie si pereţii
interiori, goluri, ţevile cu apa se îndreaptă către focarele de ardere, la etajele situate deasupra si in
pod, si in acelaşi timp se străpung canalele de ventilaţie si pereţii interiori, după care se acţionează
la lichidarea focarelor de ardere.
Concomitent cu introducerea ţevilor pentru stingerea incendiilor, comandantul intervenţiei trebuie
sa ia masuri pentru evacuarea fumului din încăperi prin deschiderea ferestrelor, uşilor.
In clădirile încălzite cu gaze se iau masuri de întrerupere a gazului prin închiderea ventilelor
cat mai de la distanta. Sectoarele de intervenţie , trebuie sa menţină o permanenta legătura.
La evacuarea bunurilor din încăperile incendiate si din cele vecine se va lucra cu grija, insa
repede, îndreptându-se in primul rând acelea care se pot aprinde mai uşor. Bunurile aflate in zona
incendiata se vor acoperi cu paturi de azbest, prelate sau mijloace improvizate.
După lichidarea incendiului se va controla cu minuţiozitate etajul incendiat, cele superioare
si inferioare, canalele de ventilaţie si golurile din elementele de construcţie pentru a preîntâmpina
izbucnirea unui nou incendiu.
 STINGEREA INCENDIILOR LA CLADIRILE DE LOCUIT

Caracteristicile incendiilor

Inceputurile de incendiu se pot stinge cu usurinta cand exista la indemina mijloace de stingere
de prima interventie si daca se actioneaza in primele momente ale izbucnirii incendiului. Dupa ce
incendiul a luat proportii, stingerea impune interventia specializata.
Cladirile mai vechi sant construite in marea lor majoritate din elementele de constructii
combustibile, iar in localitatile rurale si nu numai, incalzirea se face cu lemne, deci exista sobe si
cosuri pentru evacuarea fumului, care strabat pe verticala o parte din elementele combustibile ale
constructiei respective.
In prezent insa orientarea generala este de a se realiza constructii de locuinte in majoritatea
din materiale si elemente de constructii incombustibile.
In cladirile realizate din materiale combustibile incendiul se dezvolta in primul rand datorita
acestora, a instalatiilor si dotarii existente in interiorul incaperilor. Pot arde pardoselilor
combustibile, usile, tocurile si ferestrele din materiale combustibile, elementele acoperisului,
mobilierului si obiectele de uz casnic din interiorul cladirilor destinate locuintelor. Incendiul se
propaga rapid in toate directiile prin golurile existente in elementele de constructie, pe canalele de
ventilatie, golurile ascensoarelor,ferestrelor si caselor scarilor.
In caz de incendiu elementele de constructie din beton armat isi pierd rezistenta din cauza
deteriorarii stratului exterior de betonsub efectul temperaturilor ridicate. In afara de aceasta, la
racirea elementelor de constructie incalzita, datorita jeturilor de apa, refulate asupra lor, se produc
variatii de temperatura la suprafata, crapaturi si desprinderi de beton din aceste elemente.
Elementele de constructie portante greu combustibile si chiar combustibile , in caz de
incendiu, se deformeaza mai putin decat elementele metalice neprotejate a caror prabusire este
posibila dupa 15-30 min de ardere intensa.
Rezistenta max. la incendiu a planseelor executate pe grinzi de lemn poate sa ajunga la 30-35
min.
Peretii din lemn au rezistenta limita la foc de la 20 pina la 50 min ; peretii cu schelet de lemn
ard la imbinari in 5-10 min. Rezistenta limita la foc in caz de umplere a scheletului cu materialele
greu combustibile poate sa ajunga la 30 min.
Experientele efctuate demonstreaza ca tencuiala poate sa protejeje elementele de constructie
combustibile impotriva incendiului timp de 15-20 min.
Lemnul folosit in cladirile de locuit si administrative arde cu o viteza de medie 50 kg/m 2 x
h, iar in profunzime 1-1,5 mm/min.

Stingerea incendiilor in subsoluri

Incendiile izbucnite in incaperile de la subsol difera prin natura lor, caracterizandu-se in
primul rand prin desfasurarea proceselor de ardere din subsoluri, care depind in mare masura de
natura planseelor existente deasupra incaperilor respective, a golurilor practice in acestea si a
intrarilor si iesirilor, precum si a sarcinii termice din interior.
Planseele din materiale greu combustibile construite peste subsoluri au o rezistenta la foc
de 1 h, iar cele din materiale combustibile de 0,75 h.
Majoritatea incaperilor de la subsol au un numar redus de deschideri. De mult ori ferestrele
sant protejate cu gratii metalice, fapt ce ingreuiaza actiunile de interventie pentru stingerea
incendiilor.
Mai exista inca cladiri, in special de constructie mai veche, la care iesirile de la subsol sau
direct in casa scarii comuna.
Necsitatile pentru interventie impun ca fiecare subsol cu suprafata peste 300 m2 sa aiba cel
putin 2 iesiri de evacuare, iar daca in subsol se depoziteaza materiale combustibile se impune sa se
realizeze o iesire independenta directa in aer liber.
In functie de particularitatile constructive ale subsolurilor, de natura materialelor depozitate
si locul de aparitie a focarului, dezvoltarea incendiilor, se poate face cu o viteza diferita.
 Incendiile izbucnite la incaperile de la subsol difera prin natura lor, caracterizandu-se in
primul rand prin accesul insuficient de aer proaspat in zona de ardere, ceea ce determina o ardere
incompleta, formare intensa de fum, temperatura relativ ridicata a produselor de ardere.
In toate cazurile, dupa primele 0-30 kg/m2 suprafata a podelei la sub sol, iar in magazii
apreciabil mai mare.
Datorita afluentei de aer in cantitati reduse, dezvoltarea in subsol a arderii se face lent, in
comparatie cu cea de la nivelurile superioare ale cladirii. Din aceasta cauza regimul de temperatura
la incendiile in subsoluri difera de cel din diverse alte incaperi. Cu toate acestea, temperatura la
incendiile in subsoluri este destul de inalta si in urma unor experimentari sau fost inregistrare
urmatoarele valori: 400g.C la 20 min; 500gC dupa 40 min, 650gC dupa 1,5 h.
La inceputul incendiul, datoritaprezentei aerului in subsol se produce arderea completa a
substantelor combustibile. Dupa un scurt timp intensitatea arderii se micsoreaza, se produce din ce
in ce mai mult o ardere incompleta, se degaja un fum gros si toxic, iar temperatura incepe sa
creasca. Din cauza arderii incomplete in produsele arderii, in afara bioxidului de carbon se gaseste
oxid de carbon, care prezinta un mare pericol pentru viata si sanatatea oamenilor.
La ardere a 1kg lemn se dehaja in medie 4,50 m 3 produse de ardere. Viteza de ardere a
materialelor combustibile depozitate in subsol este egala cu 0,40 – 0,90 gk/m3.
De multe ori fumul si flacarile patrund prin neetanseitatile existente la locul de trecere al
conductelor prin plansee si prin alte deshideri.
In incaperile umplute cu fum oamenii pierd orientarea, au tuse, ochii se irita si lacrimeaza,
ajungand chiar pina la sufocare.
Cantitatea de oxid de carbon existenta in produsele arderii in interior, poate sa ajunga la
6%CO2 pina la 7%, iar la iesirea din subsol uneori poate sa se inregistreze 1-2%; inspitatia aerului
cu o concentratie de CO de 0,4-0,5%, timp de cireva minute poate sa provoace o intoxicatie
mortala. Influenta produselor de ardere gazoase asupra organismului uman devine periculosa
deoarece acestea, in general, sint incalzite la o temperatura de 60g.C.
Daca in subsoluri sint depozitate produse chimice ca spuma poliuretanica, policlorura de
vinil , se degaja in caz de incendiu acid cianhidric, acid clorhidric, cantitati sporite de oxid de
carbon si altele
Un interes deosebit prezinta viteza de circulatie a produselor de ardere gazoase, prin golurile
din incaperile. Daca ar exista date mai ample prin golurile din incaperile de la subsoluri. Daca ar
exista date mai ample cu privire la ventilarea incaperilor pe timpul stingerii incendiilor, atunci
stingerea ar putea fi efectuata cu mai mult succes; de asemenea si aspirarea gazelor din incaperi sau
refularea aerului proaspat in interior s-ar putea face cu mai multa eficienta.
Incendiul izbucnit la subsolul se poate propaga de la parter la etajele superioare numai in
cladirile cu plansee combustibile si greu combustibile.
In cazul incendiilor de lunga durata rezistenta limita a planseelor de orice fel poate fi
ineficienta si drept consecinta acesta se propaga la nuvelul superior. O astfel de propagare este
posibila si datorita conductivitatii termice a grinzilor si onductelor metalice neprotejate, situatii
care apar cand la parter se gasesc magazine si depozite de diferite materiale.
Incendiile produse in timpul zilei se observa relativ cu usurinta si se pot stinge cu una sa u
doua tevi. Daca focarul se afla departe de intrarea in subsol si incendiul a fost observat cu
intarziere, interventia pentru stingere devine greoaie, in mod special si din cauza prezentei fumului
in cantitati mari.
Odata cu executarea recunoasterii se incepe actiunea de evacuare si salvare a persoanelor,
precum si stingerea incendiului. Recunoasterea trebuie continuata pentru a cunoaste posibilitatea
propagarii incendiului la parter, operatia fiind continuata pe tot timpul desfasurarii actiuni de
stingere.
Pentru salvarea oamenilor si verificarea tuturor incaperilor umplute cu fum, inclusiv de la
nivelurile superioare si a casei scarilor, este necesar sa se trimita echipe de salvare cu aparate
izolante conduse de persoane bine pregatite si cu experienta.
Operatia de salvare trebuie considerata ca terminata numai atunci cind toate incaperile
sint evacuate de fum si persoanele in pericol evacuate, folosind pentru aceasta mijloace adecvate,
existente la dispozitie. Pentru evacuarea fumului din casa scarii se pot deschide ferestrele si
chepengurile din pod, contribuindu-se astfel la efectuarea cu succes a lucrarilor de salvare.
Daca in subsol s-a format o cocentratie mare de fum si temperatura este ridicata, iar
accesul la focarul de ardere folosind aparate izolante nu este posibil de la inceput, atunci stingerea
incendiului poate sa dureze mai mult, in acest caz actionandu-se cu prioritate pentru evacuarea
persoanelor de la nivelurile superioare.
Se impune ca evacuarea persoanelor de la nivelurile superioare sa se finalizezeinaintea
umplerii acestora si a casei scarii cu fum, in timp scurt si cu efective reduse.
Inca de la inceputul stingerii incendiului, concomitent cu salvarea si evacuarea
persoanelor din incaperile umplute cu fum produse de ardere, trebuie sa se ia masuri pentru
reducerea concentratiei de fum si a temperaturii.
Uneori , prezenta in subsol a fumului si a temperaturii ridicate poate sa creeze o impresie
gresita despre situatia reala a focarului de ardere. De aceea, practicarea unor goluri suplimentare in
subsol, a ferestrelor, nu trebuie efectuate numai atunci cand se gasesc deja pregatite mijloace de
interventie, care urmeaza sa fie folosite pentru pentru stingerea incendiului.
Se vor pune imediat in functiune tevi tip B cu presiune marita sau generatoarele cu spuma
cu coeficient mare de infoiere, pentru stingerea incendiului in subsol, urmate de introducerea unor
tevi in supraveghere la parter, la etajele imediat superioare, in canalele de ventilatie si la cele
tehnice.
La incendiile de proportii se stabilesc sectoare de interventie cum ar fi : la intrarea
principala, incaperile invecinate si ferestrele de la parter.
In anumite situatii se pot folosi generatoare de spuma cu coeficient mare de infoiere,
numarul lor calculandu-se in raport de volumul de spuma necesar. Spuma umple bine subsolul,
dizolva gazele calde si fumul, intrerupe procesul de ardere, localizeaza sau lichideaza in intregime
incendiul, fara a degrada materialele si elementele de constructie. Daca umplerea cu spuma a unei
incaperi incendiate temperatura scade pina la 60-40 g.C.
Pentru a se evita distrugerea spumei din cauza apei, nu este recomandabil sa se refuleze
simultan jeturi de apa si spuma.
Daca exista pericolul propagarii incendiului prin canalele de ventilatie, se examineaza
elementele de constructie la toate etajele si pod, aderente la canalele de ventilatie si se controleaza
cu multa atentie incaperile de la parter pina la lichidarea definitiva a incendiilor.
Pentru ajungerea la focarul de ardere se vor folosi toate caile de acces existente.
In imposibilitatea ajungerii, din cauza distantei mari de la deschiderile sau intrarile in
subsol, precum si datorita ridicarii excesive a temperaturii, in unele situatii se impune spargerea
planseului, pentru ca prin golurile realizate sa se poata introduce mijloacele de stingere catre aceste
focare, folosindu-se tevi de refulare adecvate.
Dupa terminarea operatiei de salvare a persoanelor se trec la evacuarea bunurilor de la
parter, cele de la subsol se evacueaza numai in extrema nevoie, de exemplu, indepartarea unor
substante periculoase .
Pe timpul localizarii si lichidarii incendiului la toate sectoarele de lucru trebuie organizata
o supraveghere a starii planseelor si a elementelor portante; de asemenea , se va acorda o atentie
deosebita instalatiilor de gaze, acolo unde exista, pentru a nu fi deteriorate, cazuri care ar crea
pericol pentru personal si greutati in interventie.

Stingerea incendiilor la parter si etaj

Incendiile izbucnite la parterul si etajele cladirilor constitue un periol direct precum oameni,
pentru a carui inlaturare se impun actiuni prompte.
Viteza liniara de propagare a incendiului pe peretii despartitori combustibili si a mobilei din
interior variaza in limitele de 0,50-0,70 m/s, arderea existandu-se de preferinta pe verticala si in
directia golurilor deschise.
Daca peretii si planseele au elemente combustibile cu goluri, este posibil ca incendiul sa se
propage ascuns in interiorul acestora, uneori fara semne exteruoare vizibile, cu o viteza superioara
celei aratate mai inainte. Pe elementele combustibile din coridoare si galerii, viteza liniara de
propagare a incendiilor poate sa ajunga la 4,00-5,00 m/min mai ales cand peretii sant captusiti cu
tapet.
Incendiul se poate propaga de la un etaj la altul, chiar si in cazul in care planseele sant
incombustibile, ca urmare a transfwrului de caldura prin conducte si elemente de constructie
metalice, canale de ventilatie si a aprinderii si arderii materialelor combustibile aflate in apropiere.
De asemenea, este frecventa propagarea incendiului de la etajele inferioare la cele superioare prin
fatadele exterioare, flacarile iesind pe ferestre. In canalele de ventilatie incombustibile, care deseori
se monteaza in pereti sau in puturi de ventilatie speciale pot sa arda depunerile combustibile si
praful depus, faptce poate produce umplerea suplimentara cu fum a etajelor si podurilor.Incendiile
de la etajele sant insotite in mod frecvent de umplerea cu fum gros, nu numai a incaperilor
incendiate, dar si a etajelor situate deasupra, fie prin casa scarii, fie prin diferite canale sau
conducte.
Umplerea intensa cu fum a incaperilor se produce in special la arderea asunsa a
elementelor de constructie si la propagarea incendiilor prin planseesi peretii interiori.
La inceperea actiunii de stingere a incendiilor s edetermina mai intai directiile principale de
propagare a arderii la etajul unde exista focarul, precum si la cele superioare si inferioare. In
continuare se verifica daca incendiul a patruns in golurile elementelor de constructie si in canalele
de venilatie, oate folosi intr-o anumita masura la determinarea focarelor de ardere ascunse in aceste
locuri. Pentru acelasi scop se mai pot urmari si alte manifestari ale arderii, simptomele exterioare
ale acesteia , cu ingalbenirea si caderea tencuielii, incalzirea canalelor de ventilatie.
Stingerea incendiilor la parter si la etajele cladirilor se realizeaza cu apa refulata din tevi cu
diametre mici si chiar cu apa pulverizata cu pulberi stingatoare sau spuma. Un efect deosebit se
obtine la folosirea apei imbunatatita chimic.
Tevile se introduc la etajul incendiat si al etajele superioar si inferioare, dispozitivul fiind
luat pe scarile interioare, exterioare, ferestre, balcoane si pe scrile exterioare metalice de
interventie.
Intensitatea de refulare a apei pentru stingerea incendiilor in cladiri de locuit si
administrative este recomandabil sa fie de 0,06- 0,10 l/s x m 2,,adica o teava B la 35-50 m2.
Folosirea apei imbunatatita chimic permite sa se reduca aceasta intensitate de 1,5 ori.
La etajul incendiat primele tevi se pun in functiune pentru limitarea propagarii arderii si
locurile cu arderea mai intensa. Daca incendiul se propaga pe canalele de ventilatie si peretii
interiori, goluri, tevile cu apa se indreapta catre focarele de ardere, la etajele situate deasupra si in
pod, si in acelasi timp se strapung canalele de ventilatie si peretii interiori, dupa care se actioneaza
la lichidarea focarelor de ardere.
Concomitent cu introducerea tevilor pentru stingerea incendiilor, comandantul interventiei
trebuie sa ia masuri pentru evacuarea fumului din incaperi prin deschiderea ferestrelor, usilor, iar in
unele cazuri prin utilizarea exhaustoarelor.
In cladirile incalzite cu gaze se iau masuri de intrerupere a gazului prin inchiderea
ventilelor cat mai de la distanta. Sectoarele de interventie , trebuie sa mentina o permanenta
legatura.
La evacuarea bunurilor din incaperile incendiate si din cele vecine se va lucra cu grija, insa
repede, indreptandu-se in primul rand acelea care se pot aprinde mai usor. Bunurile aflate in zona
incendiata se vor acoperi cu paturi de azbest, prelate sau mijloace improvizate.
Dupa lichidarea incendiului se va controla cu etajul incendiat, cele superioare si inferioare,
canalele de ventilatie si golurile din elementele de constructie pentru a preintampina izbucnirea
unui nou incendiu.

Stingerea incendiilor la poduri

La constructiile vechi elementele portante ale acoperisurilor sint executate din elementele de
lemn.
La majoritatea podurilor se gasesc cantitati mari de materiale combustibile. Amplasarea in pod a
camerelor de ventilatie, existenta unor izolatii combustibile, pecum si depozitarea frecventa a
diferitelor bunuri mareste sarcina termica din poduri. In poduri incendiul se propaga cu mare
repeziciune din cauza curentilor de aer si materialelor combustibil. Viteza de propagare poate sa
junga la 1,50- 2,00 m/min.
Aproape intotdeauna exista un pericol direct de propagare a incendiului la etajul situat
dedesupt si la elementele de constructii ale acoprisului din cauza patrunderii prin diferite deschideri
din planseu. De multe ori se produce prabusirea planseelor peste incaperile aflate dedesupt.
Stingerea incendiilor de la mansardele se realizeaza cu mare dificultate. Din cauza unor
spatii bin aerisite intre pereti si plansee incendiul cuprinde rapid intreaga mansarda.Odata cu
recunoasterea ce trebuie efectuata in pod se verifica incaperile de la etaj, situate sub partea
incendiata a podului.
La recunoasterea incendiului se folosesc in primul rand scarile curente de evacuare, precum
si scarile metalice exterioare de interventie.
De la inceput trebuie luate toate masurile pentru localizare, atacandu-se incendiul din fata pe
directia lui de propagare.
La stingere se va actiona prin hidrantii interioari si exteriori, folosind tevi cu diametre mici,
la inceput sub forma de jet compact, apoi pulverizat. La nevoie se vor putea utiliza si tevi B.
Daca invelitoarea este combustibila, tevile se amplaseaza pe acoperis.
Concomitent cu tevile care actioneaza asupra focarelor, se vor introduce tevi si in incaperile
care se gasesc imediat sub pod.
Lichidarea incendiului la pod nu este posibila fara desvelirea acoperisului si chiar spargerea
planseului de sub el, linga cornise, pe partea din directia vantului de regula, pentru evacuarea
fumului, reducerea temperaturii in pod si introducerea tevilor in scopul stingerii incendiului.
Suprafata dezvelita este de obicei de 1,50-2,00 m2.
Sectoarele de interventie se organizeaza de regula in pod, la etajul de sub el si uneori si la
accopeirs.
De regula, cand fortele de interventie si mijloacele de stingere nu sant suficiente si podurile
au suprafete mari, este necesar ca in calea propagarii incendiului sa se relizeaza desfaceri in
versantii acoperisului.
Incendiile de la mansarda se sting cu apa pulverizata refulata direct asupra focarelor de
ardere, dupa ce in prealabil s-a desfacut acoperisul caldurii. La incendiile pe suprafete mari este
necesar, pentru succesul actiunii de stingere, sa se desfaca si peretii combustibili interiori.
Cand se lucreaza la desfacerea acoperisului sau la stingerea incendiului, pompierii trebuie
sa fie echipati in mod obligatoriu cu cordite de salvare, centuri de siguranta pentru autosalvare.
Pe tot timpul lucrului pe acoperis trebuie sa fie instalata la acoperis o scara de perete. Pe
timpul lucrului in pod pompierii trebuie sa fie atenti sa ne se loveasca de diferite obiecte ascutite sa
nu cada prin gurile de pod sau sa se prabuseasca odata cu tavanele construte sau distruse de
incendiu.
Daca focarul nu este vizibil , iar podul este plin cu fum, inseamna ca exista focare ascunse,
care trebuie cautate si depistate pe linga cosuri.
In caz de pericol personalul de interventie trebuie retras imediat pe pozitii sigure.

OBLIGAŢII PRIVIND APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIU

Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de activităţi specifice, măsuri şi

sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate,
organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere
a incendiilor şi asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor, în vederea
evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului împotriva
efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii.

Termenii şi expresiile specifice apărării împotriva incendiilor au următorul înţeles:

a) autorizaţie de securitate la incendiu - actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratul
pentru situaţii de urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, prin care se certifică, în urma
verificărilor în teren şi a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor,
îndeplinirea cerinţei esenţiale - securitate la incendiu - la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte
amenajări; autorizaţia de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deţinătoare
ale construcţiilor, instalaţiilor şi ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcţiune
şi de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţei esenţiale - securitate la incendiu;
b) aviz de securitate la incendiu - actul emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situaţii de
urgenţă judeţean sau al municipiului Bucureşti, după verificarea de conformitate cu prevederile
reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în
documentaţiile tehnice de proiectare, pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale - securitate la incendiu -
a construcţiilor, instalaţiilor şi altor amenajări;
c) incendiu - ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu, care produce
pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată în scopul
întreruperii procesului de ardere;
d) cauză a incendiului - suma factorilor care concură la iniţierea incendiului, care constă, de
regulă, în sursa de aprindere, mijlocul care a produs aprinderea, primul material care s-a aprins,
precum şi împrejurările determinante care au dus la izbucnirea acestuia;
e) mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor - sisteme, instalaţii, echipamente, utilaje,
aparate, dispozitive, accesorii, materiale, produse, substanţe şi autospeciale destinate prevenirii,
limitării şi stingerii incendiilor;
f) operaţiuni de lungă durată - intervenţiile pentru stingerea incendiilor şi eliminarea efectelor
negative ale acestora cu o durată mai mare de 4 ore;
g) organizare a intervenţiei în caz de incendiu - ansamblul măsurilor tehnico-organizatorice
necesare stabilirii forţelor, responsabilităţilor, sarcinilor, mijloacelor, metodelor şi procedeelor ce
pot fi utilizate pentru evacuarea şi salvarea persoanelor şi animalelor, protecţia bunurilor şi
vecinătăţilor, precum şi pentru stingerea incendiilor;
h) pericol iminent de incendiu - situaţia creată de cumularea factorilor care concură la iniţierea
incendiului, declanşarea acestuia fiind posibilă în orice moment;
i) schemă cu riscurile teritoriale - documentul întocmit de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă
judeţean sau al municipiului Bucureşti, care cuprinde tipurile de riscuri specifice, precum şi
resursele estimate pentru gestionare;
j) plan de analiză şi acoperire a riscurilor - documentul care cuprinde riscurile potenţiale dintr-o
unitate administrativ-teritorială, măsurile, acţiunile şi resursele necesare pentru managementul
riscurilor respective;
k) prevenirea incendiilor - totalitatea acţiunilor de împiedicare a iniţierii şi propagării incendiilor,
de asigurare a condiţiilor pentru salvarea persoanelor şi bunurilor şi de asigurare a securităţii
echipelor de intervenţie;
l) raport de intervenţie - documentul operativ de informare şi analiză statistică în care se înscriu
datele esenţiale constatate la locul intervenţiei privind amploarea şi intensitatea incendiului,
cauza probabilă a acestuia, efectele produse, desfăşurarea intervenţiei, forţele participante şi timpii
operativi realizaţi;
m) stingere a incendiilor - totalitatea acţiunilor de limitare şi întrerupere a procesului de ardere
prin utilizarea de metode, procedee şi mijloace specifice;
n) utilizator - persoana fizică sau juridică ce foloseşte un bun, cu orice titlu, în interesul său, al
altuia sau în interes public;
o) scenariu de securitate la incendiu - documentul care descrie calitativ evoluţia unui incendiu în
timp, identificând evenimentele-cheie care îl caracterizează şi îl diferenţiază de alte incendii
posibile într-o incintă .
Apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public, naţional, cu caracter
permanent, la care sunt obligate să participe, în condiţiile prezentei legi, autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi toate persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul României.
Coordonarea, controlul şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate în domeniul apărării
împotriva incendiilor se asigură de Ministerul Administraţiei şi Internelor, la nivel central prin
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local prin inspectoratele pentru situaţii
de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, elaborează strategia naţională de apărare
împotriva incendiilor, care se prezintă Guvernului spre aprobare de către ministrul administraţiei şi
internelor.
Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti, denumite în
continuare inspectorate, îşi exercită atribuţiile specifice în zone de competenţă stabilite prin hotărâre
a Guvernului.
Managementul situaţiilor de urgenţă determinate de incendii se asigură prin componentele
Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Autorităţile administraţiei publice locale asigură aplicarea măsurilor privind activităţile de
apărare împotriva incendiilor, cuprinse în planurile de analiză şi acoperire a riscurilor, ce se
întocmesc la nivelul localităţii şi judeţului.
Planurile de analiză şi acoperire a riscurilor se actualizează anual.
Prefecţii, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii asigură, după caz, elaborarea
planurilor de analiză şi acoperire a riscurilor la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale pe care le
reprezintă.
Persoanele fizice şi juridice răspund, potrivit legii, de stabilirea şi aplicarea măsurilor de
apărare împotriva incendiilor, precum şi de consecinţele producerii incendiilor.

Obligaţii generale
Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de
apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi
mediul.
Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de urgenţă,
primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului.
În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea-credinţă, fără motiv întemeiat, autorul
răspunde contravenţional sau penal, potrivit legii, şi suportă cheltuielile ocazionate de deplasarea
forţelor de intervenţie.
În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil,
semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a
reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice, precum şi a personalului serviciilor de urgenţă.
În cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe,
persoanele aflate în apropiere au obligaţia să intervină imediat cu mijloacele de care dispun, pentru
limitarea şi stingerea acestora
În cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi juridice care deţin, cu
orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice sau mijloace de transport au următoarele
obligaţii:
a) să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă ajutor
b) să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii pentru
operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori
ale altor persoane;
c) să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor,
demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea mijloacelor de
transport, oprirea temporară a activităţilor sau evacuarea din zona periclitată şi să acorde sprijin, cu
forţe şi mijloace proprii, pentru realizarea acestor măsuri.
La încheierea oricăror acte de transmitere temporară a dreptului de folosinţă asupra bunurilor
imobile, precum şi a contractelor de antrepriză, părţile sunt obligate să prevadă expres în actele
respective răspunderile ce le revin în ceea ce priveşte apărarea împotriva incendiilor.
Pentru limitarea propagării şi stingerea incendiilor, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea
efectelor acestora, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale sectoarelor
acestuia, consiliile judeţene, consiliile locale, persoanele juridice şi asociaţiile familiale prevăzute la
art. 8 şi persoanele fizice care desfăşoară individual activităţi economice în condiţiile Legii nr.
300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi
economice în mod independent, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să
colaboreze între ele, contribuind cu forţe şi mijloace, pe bază de reciprocitate sau pe bază
contractuală.
Organizarea acţiunilor de colaborare şi procedurile necesare se stabilesc prin convenţii
încheiate între părţi, cu avizul inspectoratelor.
Deţinătorii şi utilizatorii de construcţii ori de instalaţii, echipamente tehnologice de producţie
şi de transport au obligaţia să conlucreze cu autorităţile administraţiei publice şi cu organele de
specialitate ale acestora în organizarea, asigurarea, pregătirea şi punerea în aplicare a planurilor de
intervenţie în caz de incendiu.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi celelalte organe centrale de specialitate, Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţene
sau locale, instituţiile publice şi operatorii economici au obligaţia să angajeze cel puţin un cadru
tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, atestaţi
potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul General. Ocupaţiile de cadru tehnic şi personal de
specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor sunt definite pe baza standardelor
ocupaţionale aprobate conform legislaţiei în vigoare.
Consiliile locale şi operatorii economici care desfăşoară activităţi cu risc de incendiu se
stabilesc pe baza criteriilor emise de Inspectoratul General.
Numirea şi schimbarea din funcţie a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu
atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor trebuie comunicate de angajator în termen de 48
de ore de la angajare, după caz, la nivel central Inspectoratului General, iar la nivel local
inspectoratelor.
Neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor specifice atrage schimbarea din funcţie a cadrului
tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor,
situaţie care trebuie comunicată de angajator în termen de 48 de ore de la angajare, la nivel central
Inspectoratului General, iar la nivel local inspectoratelor, după caz.
Persoanele fizice şi asociaţiile familiale care desfăşoară activităţi economice autorizate pe
teritoriul României, precum şi celelalte entităţi legal constituite, îndeplinesc atribuţiile pe linia
apărării împotriva incendiilor în nume propriu, prin titularul de drept al entităţii.

Obligaţiile consiliului local şi ale primarului

Consiliul local are următoarele obligaţii principale:
a) aprobă planul de analiză şi acoperire a riscurilor, pentru unitatea administrativ-teritorială pe
care o reprezintă, stabileşte resursele necesare pentru aplicarea acestuia şi îl transmite
inspectoratului în raza căruia funcţionează;
b) emite hotărâri, în condiţiile legii, cu privire la organizarea activităţii de apărare împotriva
incendiilor în unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă;
c) instituie reguli şi măsuri specifice corelate cu nivelul şi natura riscurilor locale;
d) înfiinţează, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratului, serviciul voluntar de urgenţă şi
aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare al acestuia;
e) desemnează şeful serviciului voluntar de urgenţă, la propunerea primarului, cu avizul
inspectoratului;
f) prevede distinct, potrivit legii, din resursele financiare ale bugetului local, sumele necesare în
vederea organizării, înzestrării, funcţionării şi îndeplinirii atribuţiilor legale de către serviciile de
urgenţă voluntare înfiinţate şi exercită controlul folosirii acestora;
g) cuprinde anual în bugetul propriu sumele necesare pentru asigurarea bunurilor din dotarea
serviciilor de urgenţă voluntare, pentru cazurile de avarie, distrugere sau pentru alte evenimente,
precum şi pentru asigurarea de persoane şi răspundere civilă a personalului cu atribuţii pe linie de
intervenţie, pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse prin accidente, catastrofe ori alte
asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza îndeplinirii atribuţiilor specifice;
h) asigură includerea, în planurile de organizare, de dezvoltare urbanistică şi de amenajare a
teritoriului, a căilor de acces pentru intervenţii, a lucrărilor pentru realizarea sistemelor de anunţare,
alarmare, precum şi de alimentare cu apă în caz de incendiu;
i) analizează, semestrial şi ori de câte ori este nevoie, capacitatea de apărare împotriva incendiilor
a unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă şi informează inspectoratul cu privire la
măsurile stabilite pentru optimizarea acesteia;
j) asigură imobile şi spaţii amenajate corespunzător pentru funcţionarea serviciului de urgenţă
voluntar, precum şi mijloacele de comunicaţii necesare;
k) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor.

Primarul are următoarele obligaţii principale:

a) asigură elaborarea planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi aplicarea acestuia ;
b) asigură respectarea criteriilor de performanţă pentru constituirea serviciului de urgenţă
voluntar şi elaborarea regulamentului de organizare şi funcţionare al acestuia;
c) coordonează organizarea permanentă a intervenţiei în caz de incendiu la nivelul unităţii
administrativ-teritoriale, asigură participarea la intervenţie a serviciului voluntar de urgenţă cu
mijloacele din dotare şi conducerea intervenţiei, până la stingerea incendiului ori până la sosirea
forţelor inspectoratului;
d) asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul adunărilor
sau al manifestărilor publice;
e) asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la construcţiile şi
instalaţiile tehnologice aparţinând domeniului public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale,
precum şi la instituţiile publice;
f) dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe
care le emite;
g) asigură realizarea şi menţinerea în stare de funcţionare a căilor de acces, a sistemelor de
anunţare, alarmare, precum şi de alimentare cu apă în caz de incendiu;
h) organizează şi execută, prin serviciul de urgenţă voluntar, controlul respectării regulilor de
apărare împotriva incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti; informează populaţia cu privire la modul
de comportare şi de intervenţie în caz de incendiu;
i) asigură încadrarea serviciului de urgenţă voluntar cu personal atestat în condiţiile legii, precum
şi pregătirea profesională şi antrenarea acestuia;
j) asigură condiţiile pentru participarea la concursuri a serviciilor de urgenţă voluntare şi a
cercurilor de elevi Prietenii pompierilor;
k) asigură dotarea serviciilor de urgenţă voluntare, potrivit normelor, cu mijloace tehnice pentru
apărare împotriva incendiilor şi echipamente de protecţie specifice, carburanţi, lubrifianţi şi alte
mijloace necesare susţinerii operaţiunilor de intervenţie, inclusiv hrana şi antidotul pentru
participanţii la intervenţiile de lungă durată;
l) informează de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea, cu forţe şi
mijloace proprii, a oricărui incendiu pe raza unităţii administrativ-teritoriale, iar în termen de 3 zile
lucrătoare completează şi trimite acestuia raportul de intervenţie;
m) analizează anual dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor şi asigură
completarea acesteia, conform normelor în vigoare;
n) comunică de îndată inspectoratului scoaterea şi repunerea din/în funcţiune a oricărei
autospeciale de intervenţie, precum şi, în scris, dotarea cu autospeciale de intervenţie noi;
o) asigură, prin mijloacele avute la dispoziţie, desfăşurarea activităţilor de informare şi educaţie
antiincendiu a populaţiei;
p) analizează şi soluţionează petiţiile cetăţenilor în problema apărării împotriva incendiilor;
q) îndeplineşte orice alte obligaţii prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor a
comunităţii locale.

Obligaţiile consiliului judeţean

Consiliul judeţean are următoarele obligaţii principale:
a) aprobă planul de analiză şi acoperire a riscurilor aferent judeţului după caz, şi stabileşte
resursele necesare pentru aplicarea acestuia;
b) instituie reguli şi dispoziţii de apărare împotriva incendiilor pentru domeniul public şi privat al
unităţii administrativ-teritoriale;
c) analizează anual capacitatea de apărare împotriva incendiilor şi hotărăşte măsuri de optimizare
a acesteia;
d) asigură, pe baza programelor de dezvoltare, cuprinderea în planurile de amenajare a teritoriului
a sistemelor de alimentare cu apă, precum şi a căilor de acces pentru intervenţie în caz de incendiu;
e) prevede şi aprobă în bugetul propriu fondurile necesare pentru realizarea acţiunilor şi
măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) hotărăşte, în condiţiile legii, înfiinţarea unor centre de formare şi evaluare a personalului din
serviciile voluntare de urgenţă, cu acordul Inspectoratului General;
g) sprijină organizatoric, material şi financiar organizarea şi desfăşurarea concursurilor serviciilor
de urgenţă şi cercurilor de elevi Prietenii pompierilor;
h) îndeplineşte orice alte obligaţii prevăzute de lege.

Obligaţiile prefectului
Prefectul are următoarele obligaţii principale:
a) coordonează activităţile de apărare împotriva incendiilor din responsabilitatea autorităţilor
centrale din teritoriu, conform legii;
b) aprobă schema cu riscurile teritoriale din unitatea administrativ-teritorială, întocmită de
inspectorat;
c) instituie, în condiţiile legii, măsuri obligatorii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
d) analizează rapoartele întocmite de organele de specialitate şi dispune măsuri pentru respectarea
legalităţii în domeniu;
e) îndeplineşte orice alte obligaţii prevăzute de lege în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Obligaţiile autorităţilor administraţiei publice centrale

Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi exercită atribuţiile în domeniul apărării
împotriva incendiilor prin Inspectoratul General şi inspectorate.
Inspectoratul General elaborează strategii, norme, reglementări tehnice şi dispoziţii
generale privind apărarea împotriva incendiilor, obligatorii pe întregul teritoriu al României, care se
aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor şi se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Cheltuielile curente şi de capital aferente activităţii serviciilor de urgenţă profesionale se
asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi din alte
surse prevăzute de lege.
Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale au următoarele obligaţii
principale:
a) elaborează, pe baza strategiei naţionale de apărare împotriva incendiilor, strategii sectoriale
privind apărarea împotriva incendiilor în domeniul lor de competenţă şi asigură aplicarea acestora ;
b) emit/modifică, cu avizul Inspectoratului General, norme şi reglementări tehnice de apărare
împotriva incendiilor, specifice domeniului lor de activitate;
c) îndrumă, controlează şi analizează respectarea normelor şi reglementărilor tehnice;
d) stabilesc, pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General, metode şi proceduri pentru
identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, specifice domeniului de competenţă;
e) organizează şi gestionează baze de date privind, în principal, riscurile de incendiu,
caracteristicile substanţelor şi materialelor utilizate în domeniu, metodele adecvate de intervenţie şi
protecţie, mijloacele existente, cadrele tehnice şi evenimentele specifice;
 f) stabilesc, împreună cu Inspectoratul General, în domeniul lor de competenţă, temele şi
activităţile practic-aplicative şi de educaţie privind apărarea împotriva incendiilor, care se includ în
programele pentru toate formele de învăţământ, în planurile activităţilor extraşcolare, precum şi în
programele de formare continuă a adulţilor;
g) îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege privind apărarea împotriva incendiilor.

Obligaţiile administratorului, conducătorului instituţiei, utilizatorului şi

salariatului
Administratorul sau conducătorul instituţiei, după caz, are următoarele obligaţii
principale:
a) să stabilească, prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare pentru apărarea
împotriva incendiilor în unitatea sa, să le actualizeze ori de câte ori apar modificări şi să le aducă la
cunoştinţă salariaţilor, utilizatorilor şi oricăror persoane interesat;
b) să asigure identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa şi să asigure
corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor;
c) să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege şi să
asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora; în cazul anulării avizelor ori a
autorizaţiilor, să dispună imediat sistarea lucrărilor de construcţii sau oprirea funcţionării ori
utilizării construcţiilor sau amenajărilor respective;
d) să permită, în condiţiile legii, executarea controalelor şi a inspecţiilor de prevenire împotriva
incendiilor, să prezinte documentele şi informaţiile solicitate şi să nu îngreuneze sau să
obstrucţioneze în niciun fel efectuarea acestora ;
e) să permită alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenţie în situaţii de urgenţă;
f) să întocmească, să actualizeze permanent şi să transmită inspectoratului lista cu substanţele
periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice formă, cu menţiuni privind:
proprietăţile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care le prezintă pentru sănătate şi
mediu, mijloacele de protecţie recomandate, metodele de intervenţie şi prim ajutor, substanţele
pentru stingere, neutralizare sau decontaminare ;
g) să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească atribuţiile ce revin
salariaţilor la locurile de muncă;
h) să verifice dacă salariaţii cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de apărare
împotriva incendiilor şi să verifice respectarea acestor măsuri semnalate corespunzător prin
indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care au acces în unitatea sa;
i) să asigure constituirea, cu avizul inspectoratului, a serviciului de urgenţă privat, precum şi
funcţionarea acestuia conform reglementărilor în vigoare ori să încheie contract cu un alt serviciu de
urgenţă voluntar sau privat, capabil să intervină operativ şi eficace pentru stingerea incendiilor;
j) să asigure întocmirea şi actualizarea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru aplicarea
acestora în orice moment;
k) să permită, la solicitare, accesul forţelor inspectoratului în unitatea sa în scop de recunoaştere,
instruire sau de antrenament şi să participe la exerciţiile şi aplicaţiile tactice de intervenţie
organizate de acesta;
l) să asigure utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva
incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant;
m) să asigure pregătirea şi antrenarea serviciului de urgenţă privat pentru intervenţie;
n) să asigure şi să pună în mod gratuit la dispoziţie forţelor chemate în ajutor mijloacele tehnice
pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice riscurilor care decurg
din existenţa şi funcţionarea unităţii sale, precum şi antidotul şi medicamentele pentru acordarea
primului ajutor;
o) să stabilească şi să transmită către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor sale
regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu riscurile la
utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea produselor respective ;
p) să informeze de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea cu forţe
şi mijloace proprii a oricărui incendiu, iar în termen de 3 zile lucrătoare să completeze şi să trimită
acestuia raportul de intervenţie;
q) să utilizeze în unitatea sa numai mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, certificate
conform legii ;
r) să îndeplinească orice alte atribuţii prevăzute de lege privind apărarea împotriva incendiilor.
Persoanele fizice, asociaţiile familiale sau persoanele juridice care deţin părţi din acelaşi
imobil trebuie să colaboreze pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin din prezenta lege, în vederea
asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru întregul imobil.

Utilizatorul are următoarele obligaţii principale:

a) să cunoască şi să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, stabilite de administrator,
conducătorul instituţiei, proprietar, producător sau importator, după caz;
b) să întreţină şi să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea
împotriva incendiilor, puse la dispoziţie de administrator, conducătorul instituţiei, proprietar,
producător sau importator ;
c) să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţilor pe care le
organizează sau le desfăşoară ;
d) să nu efectueze modificări neautorizate şi fără acordul scris al proprietarului, al proiectantului
iniţial al construcţiei, instalaţiei, echipamentului, dispozitivului sau mijlocului de transport utilizat
ori al unui expert tehnic atestat potrivit legislaţiei în vigoare;
e) să aducă la cunoştinţa administratorului, conducătorului instituţiei sau proprietarului, după caz,
orice defecţiune tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu.
Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice
formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele,
potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator sau de conducătorul instituţiei,
după caz;
c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de
apărare împotriva incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a
normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un
pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare
împotriva incendiilor;
e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic
specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării
măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei
oricărui pericol iminent de incendiu;
g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare
la producerea incendiilor.

Obligaţiile proiectanţilor şi executanţilor

Proiectanţii de construcţii şi amenajări, de echipamente, utilaje şi instalaţii sunt obligaţi:
a) să elaboreze scenarii de securitate la incendiu pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi
amenajări stabilite pe baza criteriilor emise de Inspectoratul General şi să evalueze riscurile de
incendiu, pe baza metodologiei emise de Inspectoratul General şi publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I ;
b) să cuprindă în documentaţiile pe care le întocmesc măsurile de apărare împotriva incendiilor,
specifice naturii riscurilor pe care le conţin obiectele proiectate ;
c) să prevadă în documentaţiile tehnice de proiectare, potrivit reglementărilor specifice,
mijloacele tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice;
d) să includă în proiecte şi să predea beneficiarilor schemele şi instrucţiunile de funcţionare a
mijloacelor de apărare împotriva incendiilor pe care le-au prevăzut în documentaţii, precum şi
regulile necesare de verificare şi întreţinere în exploatare a acestora, întocmite de producători;
e) să asigure asistenţa tehnică necesară realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor,
cuprinse în documentaţii, până la punerea în funcţiune.
Executanţii lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi instalaţii sunt obligaţi:
a) să realizeze integral şi la timp măsurile de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în proiecte,
cu respectarea prevederilor legale aplicabile acestora;
b) să asigure luarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul executării lucrărilor,
precum şi la organizările de şantier;
c) să asigure funcţionarea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor prevăzute în
documentaţiile de execuţie la parametrii proiectaţi, înainte de punerea în funcţiune.

Obligaţiile cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul

apărării împotriva incendiilor
Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor, desemnate/desemnat la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, ministerelor
şi celorlalte organe centrale de specialitate, au/are următoarele obligaţii principale:
a) elaborează programele de optimizare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor în domeniul
de activitate al autorităţii respective;
b) fac/face propuneri de reglementări tehnice şi organizatorice a activităţii de apărare împotriva
incendiilor în domeniul specific;
c) controlează modul de aplicare a prevederilor legale pentru apărarea împotriva incendiilor, în
cadrul instituţiei publice care i-a desemnat;
d) elaborează şi supun/supune spre analiză ministrului de resort sau conducătorului instituţiei,
după caz, raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor din domeniul de
activitate;
e) analizează anual respectarea încadrării în criteriile de constituire a serviciilor de urgenţă
private din instituţiile şi unităţile subordonate, dotarea cu mijloace de apărare împotriva incendiilor
şi fac/face propuneri de optimizare a acestora ;
f) elaborează şi înaintează spre aprobare programe de informare şi educaţie specifică.
Formarea şi evaluarea cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul
apărării împotriva incendiilor se realizează de unităţile abilitate în condiţiile legii iar certificarea
competenţei profesionale se realizează de Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie
Civilă autorizat la Centrul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.
Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor, din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, consiliilor judeţene şi locale, instituţiilor şi operatorilor
economici au/are următoarele obligaţii principale:
a) participă la elaborarea şi aplicarea concepţiei de apărare împotriva incendiilor la nivelul
unităţii administrativ-teritoriale, instituţiei sau operatorului economic;
b) controlează aplicarea normelor de apărare împotriva incendiilor în domeniul specific;
c) propun/propune includerea în bugetele proprii a fondurilor necesare organizării activităţii de
apărare împotriva incendiilor, dotării cu mijloace tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor şi
echipamente de protecţie specifice;
d) îndrumă şi controlează activitatea de apărare împotriva incendiilor şi analizează respectarea
încadrării în criteriile de constituire a serviciilor de urgenţă voluntare sau private, după caz, în
unităţile şi instituţiile din care fac/face parte;
e) prezintă conducerii, semestrial sau ori de câte ori situaţia impune, raportul de evaluare a
capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
f) răspund/răspunde de pregătirea serviciului de urgenţă voluntar sau privat, după caz, precum şi
de participarea acestuia la concursurile profesionale;
g) acordă sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate centrelor operative pentru situaţii de urgenţă
în îndeplinirea atribuţiilor.
Formarea, evaluarea şi certificarea competenţei profesionale a cadrelor tehnice/personalului
cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, se realizează în centre de formare şi evaluare
abilitate prin lege, pe baza standardelor ocupaţionale recunoscute la nivel naţional.
 MĂSURI GENERALE DE PREVENIRE A INCENDIILOR LA
EXECUTAREA LUCRĂRILOR CU FOC DESCHIS

Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;
locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de
persoanele în drept.
Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de agrement
şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care
să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte
vecinătăţi.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în
locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru
împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii,
precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.
Arderea miriştilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea
propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii.
Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu
pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m
faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.,
fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se
pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea,
educarea şi îngrijirea copiilor.
Efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operaţiuni care prezintă
pericol de incendiu, în construcţii civile (publice), pe timpul programului cu publicul, în instalaţii
tehnologice cu risc de incendiu sau explozie, în depozite ori în alte spaţii cu pericol de aprindere a
materialelor, produselor sau substanţelor combustibile este interzisă.
Lucrările prevăzute la alin. de mai sus se pot executa în spaţiile respective numai după ce s-au
luat măsuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile,
golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a utilajelor, aerisirea sau ventilarea spaţiilor,
dotarea locurilor de muncă cu mijloace de limitare şi stingere a incendiilor.

În timpul executării lucrărilor cu foc deschis trebuie se vor lua următoarele masuri:

1) se vor îndepărta materialele combustibile pe o raza de minim 10 m in jurul punctului de lucru

2) spaţiul închis va fi aerisit permanent, pentru a se evita acumularea de gaze in concentraţii
periculoase ;
3) in cazul executării lucarii cu flacăra oxiacetilenica se vor respecta următoarele distante de
siguranţă : minim 5 m intre tubul de oxigen si generatorul de acetilena sic el puţin 10 m intre
acestea si locul in care se executa lucrarea ;
4) materialele care nu pot fi îndepărtate de la locul sudurii vor fi umezite cu apa sau protejate
cu panouri incombustibile ;
5) instalaţiile electrice, asupra cărora se vor executa lucrări de sudura sau de taiere oxiacetilenica
, vor fi scoase de sub tensiune ;
6) supravegherea permanentă a flăcării, a răspândirii şi a traiectoriilor scânteilor sau particulelor
de materiale incandescente şi a intensităţii fluxului de căldură, in aşa fel incit acestea să o pătrundă
prin eventualele deschideri existente in pereţi sau planşee;
7) strângerea şi depozitarea resturilor de electrozi în vase speciale cu nisip sau cu apă;
8) închiderea robinetelor buteliei de oxigen şi a generatorului de acetilenă, dacă durata
întreruperii executării lucrării depăşeşte 10 minute;
9) interzicerea agăţării arzătoarelor, chiar stinse, de buteliile de oxigen sau de generatoarele de
acetilenă;
 10) neefectuarea de deplasări cu arzătoarele aprinse în afara zonei de lucru sau de urcări pe scări,
schele etc.;
11) evacuarea carbidului din generator, în cazul întreruperii lucrului pe o perioadă mai
îndelungată ;
12) pe parcursul efectuării operaţiunilor de sudare si taiere oxiacetilenica, precum si după
terminarea lucrului, se va cerceta cu atenţie daca nu s-au creat focare de incendiu, verificându-se,
in mod amănunţit , starea tuturor elementelor protejate ;
13) se vor controla arzătoarele ( suflaiurile) de sudura , atât înainte de începerea lucrului, cit si
după terminarea acestuia, pentru a se asigura perfecta închidere a robinetelor de oxigen si acetilena ;
14) in cazul şocurilor , produse de întoarcerea flăcării , se vor lua următoarele masuri:
- se vor închide robinetele pentru acetilena si oxigen ;
- se va introduce becul intr-un vas cu apa rece curata ;
- se va purja furtunul pentru acetilena ;
- se va controla daca nivelul apei din supapa de siguranţa a generatorului este la înălţimea
robinetului de control.
15) locurile din spatiile închise in care se sudează vor fi înconjurate de paravane de protecţie,
din materiale incombustibile, cu o lăţime de 2 m ;
16) izolaţia cablurilor electrice, ce se utilizează la sudura, nu trebuie sa aibă fisuri, degradări,
rupturi, etc. Nu sunt admise nici un fel de improvizaţii ;
17) aşezarea cablurilor in locuri umede, in locuri unde pot fi deteriorate mecanic sau termic, este
interzisa ;
18) realizarea si montajul întregii instalaţii de sudura electrice trebuie sa corespunda intensităţii
nominale a curentului electric.
Instalaţia de sudura si piesele trebuiesc legate la pământ.
Punerea la pământ se va realiza astfel incit sa nu existe posibilitatea formarii de arcuri
electrice sau schintei, care sa aprindă materialele combustibile din jur, sau din zone îndepărtate;
19) fixarea conductorilor şi a cablurilor electrice la utilaje şi aparate electrice se va face prin
piese special asigurate cu şuruburi.
20) in cazul unui început de incendiu, se va opri sudura şi se va interveni la stingere, cu
mijloacele puse la dispoziţie.
O atenţie deosebită se va acorda generatoarelor mobile de acetilenă şi buteliilor cu gaze sub
presiune, care vor fi urgent îndepărtate de focar, luându-se măsuri de protejare împotriva radiaţiilor
termice sau a flăcărilor, lovirii sau răsturnării.

După terminarea lucrării, şeful sectorului de activitate, trebuie să asigure următoarele

măsuri:
a) verificarea locului în care s-a executat lucrarea, precum şi a spaţiilor adiacente şi a celor situate
la cotele inferioare sau superioare, pentru a constata dacă nu s-au creat focare de incendiu: zone
incandescente, miros de ars sau degajări de fum etc.;
b) descoperirea tuturor zonelor protejate, verificându-se dacă starea lor este intactă, şi luarea de
măsuri în consecinţă;
c) verificarea, la anumite intervale, pe parcursul mai multor ore şi în timpul nopţii, a situaţiei
existente la locul în care s-a efectuat lucrarea şi în imediata apropiere a acestuia;
d) depozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor folosite la lucrare;
e) reamplasarea pe poziţiile iniţiale a elementelor şi materialelor combustibile la cel puţin 6 ore
de la terminarea lucrării;
f) colectarea şlamului de carbid în containere destinate acestui scop şi depozitarea acestora într-
un loc special amenajat.
 IDENTIFICAREA SITUATIILOR CRITICE POSIBILE PENTRU
OPERATORUL ECONOMIC. PREVENIREA SI DIMINUAREA
RISCURILOR DE INCENDIU. MASURI DE ÎNLATURARE A EFECTELOR
PRODUSE DE SITUATII DE RISC

In funcţie de obiectivele stabilite, identificarea si evaluarea riscului de incendiu pot include

un singur sistem/proces, prin evaluarea nivelului intrinsec al riscului pentru sistemul/procesul
respectiv sau prin evaluarea mai multor sisteme/procese, prin evaluarea globala a riscului de
incendiu, când trebuie avute in vedere: interdependenta sistemelor/proceselor, inclusiv a măsurilor
de securitate la incendiu active si/sau pasive, efectul propagării incendiilor sau al prăbuşirii
constructiilor/instalatiilor, precum si alţi factori, cum ar fi vârsta si starea fizica a utilizatorilor,
nivelul de instruire al acestora.
Conceptul de acceptabilitate a riscului de incendiu se bazează pe premisa ca in orice
sistem/proces supus evaluării exista un anumit nivel de risc, denumit nivel de risc acceptabil, peste
care gravitatea consecinţelor unui incendiu, exprimata in pierderi umane, materiale si/sau financiare
nu poate fi acceptata.
Nivelul de acceptabilitate a riscului de incendiu sau riscul de incendiu acceptat se stabileşte,
după caz, pe baza experienţei anterioare sau a raţionamentelor previzionale, de către:
 autorităţile abilitate sa elaboreze si sa emită reglementari tehnice in domeniul
apărării împotriva incendiilor;
 administratorul si/sau conducătorul instituţiei, prin strategia de apărare împotriva
incendiilor adoptata in interiorul unitarii sale;
 societăţile de asigurare/reasigurare.
    Criteriile de acceptabilitate au forme variate, cum ar fi valori cantitative, valori comparative
sau alte tipuri de valori agreate, care depind de factorii menţionaţi la alin. de mai sus, de
sistemul/procesul analizat si de metoda aleasa pentru analiza riscului, ţinându-se cont de:
- reglementările prescriptive;
- reglementările bazate pe conceptul de performanta;
- standarde si ghiduri.
Identificarea pericolelor de incendiu reprezintă procesul de apreciere si stabilire a factorilor
care pot genera, contribui si/sau favoriza producerea, dezvoltarea si/sau propagarea unui incendiu,
si anume:
 clasele de reacţie la foc ale materialelor si elementelor de construcţii;
 proprietăţile fizico-chimice ale materialelor si substanţelor utilizate,
prelucrate, manipulate sau depozitate, natura procesului tehnologic si
densitatea sarcinii termice;
 sursele potenţiale de aprindere existente;
 condiţiile preliminate care pot determina sau favoriza aprinderea si
producerea, dezvoltarea si/sau propagarea unui incendiu.
    Nivelurile de pericol de incendiu se stabilesc pe zone, spatii, încăperi, compartimente de
incendiu, clădiri civile, de producţie si/sau depozitare ori cu funcţii mixte, precum si la instalaţii
tehnologice, care se precizează in mod obligatoriu in documentaţiile tehnice si in planurile de
intervenţie la incendiu, potrivit reglementarilor tehnice.

IDENTIFICAREA RISCURILOR DE INCENDIU

Identificarea riscurilor de incendiu reprezintă procesul de estimare si cuantificare a riscului
asociat unui sistem/proces, determinat pe baza probabilităţii de producere a incendiului si a
consecinţelor evenimentului respectiv.
Probabilitatea de producere a incendiului se bazează pe date statistice privind incendiile sau pe
modele matematice, in cazurile in care statistica nu dispune de date suficiente.
Probabilitatea de producere a consecinţelor este bazata pe analiza probabilistica si pe modele
deterministe privind dezvoltarea incendiului, propagarea efluenţilor incendiului, evaluarea evacuării
utilizatorilor si altele asemenea.
La estimarea riscului de incendiu, respectiv a probabilităţii de iniţiere a unui incendiu si de
producere a consecinţelor acestuia, se au in vedere, de regula, următoarele elemente:
 pericolele de incendiu identificate;
 nivelurile criteriilor de performanta ale construcţiilor privind cerinţa esenţiala "securitate la
incendiu";
 nivelul de echipare si dotare cu sisteme, instalaţii, echipamente si aparatura de alimentare cu
apa, gaze combustibile, energie electrica si termica, de ventilaţie si climatizare, starea de
funcţionare si performantele acestora;
 factorul uman, determinat de numărul de persoane, vârsta si starea fizica ale acestora,
nivelul de instruire;
 alte elemente care pot influenta producerea, dezvoltarea si/sau propagarea unui incendiu.
Masurile de apărare împotriva incendiilor, avute in vedere la determinarea riscului de incendiu,
sunt cele destinate reducerii, neutralizării si/sau eliminării pericolelor de incendiu, respectiv pentru
limitarea, localizarea si/sau lichidarea unui incendiu, in cazul in care acesta s-a produs.
Masurile de apărare împotriva incendiilor se analizează si se stabilesc, după caz, pe baza
prevederilor reglementarilor tehnice, a normelor si dispoziţiilor generale de apărare împotriva
incendiilor si a celor specifice fiecărui domeniu de activitate, in corelare cu natura si cu nivelul
riscurilor identificate.
Cuantificarea probabilităţii de iniţiere a incendiilor se face prin valorificarea, cu metode de
evaluare specifice principalelor domenii de activitate, a băncilor de date privind incendiile,
probabilitatea exprimându-se prin numărul de evenimente produse intr-un anumit interval de timp,
considerat reprezentativ.
In absenta unor bănci de date privind incendiile, probabilitatea de producere a incendiilor se
poate exprima printr-o estimare calitativa, potrivit următoarelor calificative asociate evenimentelor
respective:
- extrem de rare - probabilitatea de producere nu se distinge de zero: P aprox. 0;
- rare - improbabil de a se produce: P < 10-6;
- improbabile - improbabil de a se produce in funcţionarea unui sistem dat, dar nu exista certitudini
pe baze experimentale: P > 10-6;
- probabile - se produc de câteva ori pe durata de viata a sistemului: P > 0,0001;
- posibile - se pot produce pe durata de viata a sistemului: P > 0,01;
- frecvente - probabilitatea de producere este frecventa, pe baze experimentale: P < 1.
Evaluarea estimativa cumulata a efectelor agenţilor care pot interveni in caz de incendiu asupra
construcţiilor, instalaţiilor si a utilizatorilor, precum si asupra factorilor de mediu se exprima prin
niveluri de gravitate.
La aprecierea nivelurilor de gravitate se vor avea in vedere, in principal, următorii
parametri:
   1. Impactul direct al incendiilor, prin următoarele consecinţe:
 numărul persoanelor: victime, periclitate, evacuate sau salvate;
 valoarea pierderilor materiale;
 numărul animalelor: moarte, periclitate, evacuate sau salvate;
 efectele negative asupra unor factori de mediu, cum ar fi: păduri, culturi, apa sau aer.
   2. Capacitatea operaţionala a forţelor si mijloacelor specializate de răspuns, prestabilite sau
concentrate efectiv, pentru:
 evacuare, salvare si protecţie;
 limitarea si stingerea incendiilor;
 înlăturarea operativa a unor urmări ale incendiilor.
   3. Costurile recuperării si reabilitării.
   4. Importanta economica si sociala a constructiei si/sau instalatiei.
 Corelarea dintre nivelurile de gravitate, consecinţele directe si clasificarea incendiilor se
poate face pe baza tabelului :
   
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Niveluri de gravitate Consecinţe directe Clasificarea incendiilor
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1 neglijabile -
------------------- ---------------------------------------------------------------------------------------------
2 minore început de incendiu
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
3 semnificative/moderate incendiu notabil sau moderat
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
4 grave incendiu important sau mare
------------------ ------------------------------------------------------------------------------------------------
5 foarte grave incendiu foarte important sau sinistru
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
6 catastrofale incendiu major sau dezastru
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

In funcţie de probabilităţile de iniţiere si de nivelurile de gravitate estimate ale incendiilor

se stabilesc niveluri de risc de incendiu pe zone, spatii, încăperi, compartimente de incendiu si
constructii/instalatii tehnologice, care se precizează in mod obligatoriu in documentaţiile tehnice si
in planurile de intervenţie la incendiu, potrivit reglementarilor tehnice.

EVALUAREA RISCURILOR DE INCENDIU

Evaluarea riscului de incendiu reprezintă procesul de comparare a riscului de incendiu
identificat cu un nivel limita prestabilit, denumit in continuare risc de incendiu acceptat.
La evaluarea riscului de incendiu se iau in considerare factori ca:
 sursele de aprindere, precum si masurile prevăzute pentru diminuarea pericolului de
incendiu;
 iniţierea si dezvoltarea incendiilor;
 influenta sistemelor de securitate la incendiu, eficacitatea si fiabilitatea acestora in reducerea
consecinţelor;
 limitarea propagării fumului - sisteme evacuare a fumului si de presurizare pe caile de
evacuare;
 sisteme de alarmare-alertare in caz de incendiu;
 asigurarea intervenţiei serviciilor de pompieri.
Pe baza unor criterii de evaluare a gravitaţii consecinţelor incendiului si prin impunerea unor
limite de acceptabilitate a acestora, se pot stabili 3 domenii caracteristice ale riscului de incendiu:
- domeniul riscului neglijabil, asociat, de regula, începuturilor de incendiu/cu consecinţe
de gravitate neglijabila, rare si foarte rare/cu probabilitate redusa, respectiv foarte redusa
de producere;
- domeniul riscului acceptabil, aferent incendiilor minore frecvente/cu probabilitate
ridicata de producere sau incendiilor majore/cu consecinţe de gravitate ridicata rare si
foarte rare;
- domeniul riscului inacceptabil, aferent incendiilor majore posibile sau frecvente/cu
probabilitate de producere care nu poate fi neglijata.
In situaţiile in care riscul de incendiu existent depăşeşte limitele de acceptabilitate stabilite, este
obligatorie reducerea acestuia prin diminuarea probabilităţii de iniţiere a incendiului si/sau a
nivelului de gravitate a consecinţelor, prin masuri de prevenire, respectiv prin masuri de protecţie,
care au ca scop limitarea, localizarea si lichidarea incendiului, precum si limitarea si/sau înlăturarea
consecinţelor acestuia.
   

CONTROLUL RISCURILOR DE INCENDIU

Controlul riscurilor de incendiu reprezintă ansamblul masurilor tehnice si organizatorice
destinate menţinerii sau reducerii riscurilor in limitele de acceptabilitate stabilite.
În ordinea adoptării lor, masurile sunt: stabilirea prioritarilor de acţiune, implementarea masurilor
de control, gestionarea si monitorizarea riscurilor.
Stabilirea prioritarilor de acţiune reprezintă procesul de adoptare a deciziilor referitoare la
categoriile de risc asupra cărora este prioritar sa se acţioneze.
La stabilirea prioritarilor de acţiune se vor avea in vedere criteriile utilizate la evaluarea
riscurilor de incendiu, respectiv probabilitatea de apariţie si gravitatea consecinţelor incendiilor.
Implementarea masurilor de control al riscurilor de incendiu se realizează, după caz, prin:
 asigurarea unei examinări sistematice si calificate a factorilor determinanţi de risc;
 stabilirea si elaborarea responsabilităţilor, sarcinilor, regulilor, instrucţiunilor si masurilor
privind apărarea împotriva incendiilor si aducerea acestora la cunoştinţă salariaţilor,
utilizatorilor si a persoanelor interesate;
 stabilirea persoanelor cu atribuţii privind punerea in aplicare a masurilor de apărare
împotriva incendiilor;
 asigurarea mijloacelor tehnice de prevenire si stingere a incendiilor, a personalului necesar
intervenţiei si a condiţiilor pentru pregătirea acestuia;
 reluarea etapelor de identificare si evaluare a riscului de incendiu la schimbarea condiţiilor
preliminate;
 actualizarea permanenta a listei cu substanţele periculoase utilizate in activitatea de
producţie.

MONITORIZAREA RISCULUI DE INCENDIU

Monitorizarea riscurilor de incendiu reprezintă ansamblul activităţilor de fundamentare,

elaborare si implementare a unei strategii coerente de prevenire, de limitare si combatere a riscurilor
de incendiu, incluzând si procesul de supraveghere a modului de desfăşurare a etapelor referitoare
la identificarea, evaluarea si controlul riscurilor, de analizare a eficientei masurilor întreprinse in
raport cu rezultatele obţinute si de luare a deciziilor care se impun.

DOCUMENTAŢIA ÎNTOCMITA IN URMA PROCESULUI DE IDENTIFICARE SI

EVALUARE A RISCURILOR DE INCENDIU

Documentaţia întocmita in urma procesului de identificare si evaluare a riscurilor de incendiu

cuprinde următoarele:
- scopurile analizei;
- stabilirea sistemului/procesului supus evaluării;
- natura pericolelor de incendiu determinate de funcţiuni, activităţi si/sau procese tehnologice;
- stabilirea limitei/limitelor de acceptabilitate;
- identificarea pericolelor de incendiu;
- metoda/metodele utilizata/utilizate pentru analizarea probabilităţii si consecinţelor, precum si
adecvarea acestora la sistemul/procesul supus analizei;
- banca de date utilizata;
- estimarea si cuantificarea;
- evaluarea;
- concluzii, recomandări, masuri de reducere sub nivelul/limita de acceptabilitate.
Documentata stabileşte, totodată, condiţiile in care evaluarea de risc este valida, precum si
tipurile de modificări in sistem/proces care necesita o noua evaluare de risc.
Responsabilitatea privind organizarea apărării împotriva dezastrelor, a masurilor de prevenire,
intervenţie operativa si refacere in cazul dezastrelor - calamităţi naturale si alte catastrofe - pentru
diminuarea efectelor sociale, economice si ecologice ale acestora revine autoritarilor administraţiei
publice centrale si locale, precum si organismelor special constituite.
Managementul unei situaţii de urgenta este constituit din ansamblul activităţilor desfăşurate
si procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituţiile si serviciile publice abilitate pentru
identificarea si monitorizarea surselor de risc, evaluarea informaţiilor si analiza situaţiei, elaborarea
de prognoze, stabilirea variantelor de acţiune si implementarea acestora in scopul restabilirii
situaţiei de normalizate.
Activităţile pentru gestionarea situaţiilor de urgenta constau in:
- identificarea, înregistrarea si evaluarea tipurilor de risc si a factorilor determinanţi ai
acestora;
- înştiinţarea factorilor interesaţi;
- avertizarea populaţiei;
- limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc, precum si a efectelor negative
si a impactului produs de evenimentele excepţionale respective.
Factorii de decizie, in stabilirea masurilor si acţiunilor pentru prevenirea si înlăturarea
efectelor dezastrelor, utilizează informaţii referitoare la:
- surse si zone de risc (tip, localizare, caracteristici);
- obiective afectabile (tip, localizare);
- evenimente generatoare de dezastre (tip, localizare in timp si spaţiu, evenimente/surse de risc
cauzatoare, evoluţia in timp a mărimilor fizice care le caracterizează);
- efecte produse de dezastre (tip, localizare, caracteristici);
- forte si mijloace de intervenţie disponibile pentru prevenirea si înlăturarea dezastrelor (tip,
localizare, cantitate);
- reglementari pentru dimensionarea forţelor si mijloacelor de intervenţie;
- reglementari pentru stabilirea atribuţiilor instituţiilor si agenţilor economici in domeniul prevenirii
si înlăturării efectelor dezastrelor;
- descrierea componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenta
(structură, atribuţii);
- istoric al evenimentelor generatoare de dezastre (efecte, forte si mijloace de intervenţie utilizate,
masuri întreprinse, activităţi realizate).

IDENTIFICAREA SI ANALIZA RISCURILOR IN PROFIL TERITORIAL

Identificarea si analiza riscurilor in profil teritorial se efectuează de inspectoratele pentru

situaţii de urgenta, respectiv de către comitetele judetene/locale pentru situaţii de urgenta, conform
schemei cu riscurile teritoriale din zona de competenta si metodologiei de elaborare a planurilor de
analiza si acoperire a riscurilor din unitatea administrativ-teritoriala.
    La nivelul unitarilor administrativ-teritoriale se disting următoarele tipuri de riscuri de
incendiu:
 riscuri naturale - incendii de pădure si/sau vegetaţie;
 riscuri industriale - incendii si explozii la obiective si instalaţii industriale;
 riscuri de transport - incendii la mijloace de transport rutier, feroviar, naval si aerian;
 riscul construcţiilor - incendii la construcţii si alte amenajări;
 risc social - incendii generate de manifestări violente, acte de răzbunare etc.
Monitorizarea activităţilor pentru prevenirea si înlăturarea efectelor dezastrelor impune
realizarea unor produse software care sa asigure gestionarea informaţiilor adecvate in vederea:
- utilizării raţionale a resurselor umane, materiale si financiare;
- optimizării masurilor de prevenire si intervenţie;
- optimizării fluxului informaţional intre componentele Sistemului Naţional de
 Management al Situaţiilor de Urgenta;
- creşterii calităţii actului decizional.
Ţinând cont de responsabilităţile informaţionale ale componentelor Sistemului Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenta, de structura ierarhica si geografica ale acestuia, aceste
produse software vor fi integrate intr-un sistem informatic distribuit ierarhic si geografic si vor
asigura:
 gestionarea informaţiilor cu privire la activităţile prevazute/realizate in vederea prevenirii si
înlăturării efectelor dezastrelor;
 asistarea factorilor de decizie in:
- elaborarea si îndeplinirea programelor de masuri împotriva dezastrelor;
- conducerea activităţilor de diminuare/eliminare a efectelor produse de dezastre;
- stabilirea forţelor si mijloacelor de intervenţie in situaţii de urgenta.
 monitorizarea activităţilor pentru prevenirea si înlăturarea efectelor dezastrelor;
 optimizarea fluxului de informaţii intre factorii de decizie ţinând cont de ierarhia si aria lor
de competenta;
 informarea populaţiei cu privire la sursele de risc natural si tehnologic si cu privire la
evenimentele care au produs pagube in zona de interes a fiecărui cetăţean.
Din punct de vedere ierarhic, sistemul va fi distribuit pe trei nivele, si anume:
a) nivelul central, care, prin funcţiile componentelor lui, va asigura monitorizarea activităţilor
realizate de organisme si structuri din instituţiile administraţiei publice centrale;
b) nivelul judeţean, care, prin funcţiile componentelor lui, va asigura monitorizarea activităţilor
realizate de organisme si structuri din instituţiile administraţiei publice de la nivel judeţean precum
si de agenţi economici din aria geografica respectiva.
Acest nivel va conţine cate un subsistem pentru fiecare judeţ care comunica cu subsistemul de la
nivel central.
c) nivelul local, care, prin funcţiile componentelor lui, va asigura monitorizarea activităţilor
realizate de organisme si structuri din instituţiile administraţiei publice locale precum si de agenţi
economici din aria geografica respectiva.
Acest nivel va conţine cate un subsistem pentru fiecare unitate teritorial-administrativa de tip
municipiu/oras/comuna care comunica cu subsistemul corespunzător judeţului din care face parte
unitatea.
 CONCEPTUL DE URGENTA PUBLICA FORME SI
METODE DE EDUCARE A POPULATIEI PENTRU SITUATII DE
URGENTA

CONCEPTUL DE URGENŢĂ PUBLICĂ

Situaţie de urgenţă reprezintă situaţia, starea de fapt care decurge din

manifestarea unor evenimente periculoase şi care necesită intervenţii pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea efectelor acestora.

„Situaţia de pericol existentă, din momentul observării, semnalizării sau anunţării unui
incendiu până la terminarea operaţiilor de intervenţie constituie o urgenţă publică de incendiu”.
Buna utilizare a oricărui concept necesită definirea lui şi a terminologiei asociate. Ca
urmare, se vor prezenta definiţiile câtorva termeni asociaţi conceptului de urgenţă publică.
- ameninţare - acţiune de a ameninţa şi rezultatul ei;
- primejdie - împrejurare, situaţie care ameninţă liniştea, securitatea sau existenţa cuiva sau
a ceva; pericol, necaz, supărare
- pericol - situaţie, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existenţa sau
integritatea a ceva sau a cuiva
- periculos - care prezintă sau poate prezenta un pericol ; primejdios
- primejdios - care pune în primejdie; care constituie o primejdie sau o ameninţare; care
poate face mult rău; periculos
- risc - posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a
suporta pagube; pericol posibil.
- stare - situaţie în care se află ceva sau cineva; situaţia unui corp sau a unui sistem
determinată de structura sa, de condiţiile exterioare, etc. şi definită prin anumite măsuri sau
parametri
- situaţie - totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condiţiile existenţei
unei fiinţe, a unei colectivităţi, a unei activităţi; starea de fapt care decurge de aici pentru cineva sau
ceva
- situaţie deosebită - situaţie creată la un moment dat într-un sistem tehnic, prin încălcarea
unor prevederi normative principale, având ca urmare, posibilitatea amplificării unui eveniment
care este aşteptat în zonă datorită existenţei unei stări de pericol cunoscute
- stare de pericol - complex de condiţii tehnice şi organizatorice în care se află la un
moment dat un sistem tehnic delimitat spaţial şi care poate determina scoaterea integrală sau
parţială a acestuia din starea normală prin producerea unui eveniment negativ (incendiu, explozie,
avarie, accident tehnic, etc.) ce ar avea drept consecinţe pagube materiale ori victime omeneşti
- public - care aparţine unei colectivităţi umane sau provine de la o asemenea colectivitate;
care priveşte pe toţi; al statului, de stat, care priveşte întregul popor, pus la dispoziţia tuturor .
- privat - particular, individual care nu aparţine statului
- urgent - care necesită o rezolvarea imediată, care nu admite amânare
- urgenţă - situaţie care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o
problemă
- de urgenţă - imediat, numaidecât, repede, fără întârziere
- stare de urgenţă - ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de ordine
publică instituit în întreaga ţară sau în anumite zone, ori în unele unităţi administrativ-teritoriale în
iminenţa producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesară prevenirea, limitarea şi
înlăturarea efectelor acestora
- stare de necesitate - cauză de înlăturare a răspunderii penale ce constă în existenţa unui
pericol iminent care, neputând fi înlăturată astfel, constrânge o persoană să comită o faptă
prevăzută de legea penală, pentru a salva astfel, de la acel pericol, viaţa, integritatea corporală sau
sănătatea sa sau a altuia sau un bun al altuia sau în interes public.
- civil - care priveşte pe cetăţenii unui stat (cu excepţia militarilor şi a reprezentanţilor
bisericii) sau care aparţine, este specific acestor cetăţeni.
Situaţii de urgenţă
Din definiţia de mai sus rezultă unele caracteristici ale situaţiei de urgenţă.
În primul rând, o situaţie de urgenţă este determinată de producerea bruscă a unuia sau mai
multor evenimente periculoase, la un anumit moment şi într-un anumit spaţiu.
În al doilea rând, evenimentul periculos ameninţă şi afectează negativ direct sau
indirect viaţa şi sănătatea unei persoane, a unui grup de persoane sau unor colectivităţi în care
acestea trăiesc sau bunurile acestora (animale, construcţii, bunuri mobile, etc.), respectiv, într-un
context mai larg, mediul ambiant.
În al treilea rând, prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor evenimentelor
periculoase necesită un răspuns, o reacţie din partea unor servicii specializate sau a colectivităţii în
ansamblul ei, sub forma unei intervenţii operative.
În al patrulea rând, o situaţie de urgenţă presupune o declanşare automată, reflexă a
răspunsului, din momentul observării, înştiinţării sau avertizării asupra evenimentului negativ.
Ca stare de fapt, situaţia de urgenţă începe din momentul producerii primului
eveniment din lanţul de evenimente periculoase şi durează până s-au înlăturat, în limitele
posibilului, consecinţele evenimentelor periculoase şi/sau evaluat impactul negativ şi pagubele
rezultate.
Pentru a face faţă cu succes unei situaţii de urgenţă este necesară existenţa unor
servicii specializate pentru intervenţii în situaţii de urgenţă precum şi a unui cadru organizatoric
care să permită pregătirea, declanşarea, conducerea şi evaluarea răspunsului la situaţia de urgenţă.

Situaţiile de urgenţă se pot clasifica după o serie de criterii, după cum urmează :
* după natura evenimentului nedorit – se întâlnesc situaţii de urgenţă la :
 incendii;
 accidente;
 explozii;
 avarii;
 fenomene meteorologice periculoase;
 fenomene distructive de natură geologică;
 îmbolnăviri în masă;
 căderi de obiecte cosmice.
* după nivelul de gravitate ale evenimentelor periculoase – situaţiile de urgenţă pot fi :
 curente;
 majore;
 catastrofale;
 dezastruoase.
* după natura bazei materiale implicate în eveniment – situaţiile de urgenţă pot fi
- militare, implicând acţiuni militare;
 civile, neimplicând acţiuni sau agresiuni militare.
* după factorii implicaţi în asigurarea răspunsului - urgenţele pot fi :
 publice, implicând răspuns din partea colectivităţii sau a statului;
 privată, în cazul în care obligaţia de răspuns nu revine colectivităţii sau
statului.

Situaţii de urgenţă publică

Prin prisma celor prezentate mai sus o situaţie de urgenţă publică ar reprezenta o situaţie
de urgenţă care decurge din acţiunea unor evenimente periculoase izolate sau înlănţuite
cauzal, afectând un individ sau o colectivitate şi pentru care răspunsul constituie o obligaţie a
colectivităţii sau a statului şi trebuie să se asigure într-un interval de timp cât mai scurt .
Termenul urgenţă publică, în accepţia noastră, ar trebui să se refere atât la situaţie
ca stare de fapt cât şi ansamblul de măsuri şi consecinţe ale răspunsului la situaţia de urgenţă.
Principalele implicaţii ale unei urgenţe publice ar fi :
- limitarea temporară unor drepturi ale persoanelor fizice şi juridice (dreptul la liberă
circulaţie, de liberă folosire a unor bunuri, de liberă exprimare, acceptarea rechiziţiilor, acces
neîngrădit la unele resurse aflate în posesia lor, oprirea temporară a activităţilor, etc.);
- obligaţii suplimentare ale persoanelor fizice şi juridice (obligaţia de a anunţa un eveniment
periculos sau consecinţe observate ale acestuia, obligaţia de a acorda ajutor altor persoane aflate în
pericol, obligaţia de a interveni cu mijloacele de care dispun la răspunsul la situaţia de urgenţă,
obligaţia de evacuare a unor spaţii, degajarea unor terenuri, demolarea unor construcţii sau unor
părţi din acestea, obligaţia de a colabora cu factorii care organizează răspunsul, etc.);
- manifestarea unor drepturi suplimentare de poliţie din partea organelor administraţiei
publice a reprezentanţilor acestora sau a unor organisme constituite şi funcţionând pe durata
situaţiei de urgenţă;
- exonerarea de unele responsabilităţi civile a personalului participant la intervenţie (de ex.
neimputarea pagubelor inerente intervenţiei);
- suportarea anumitor categorii de pagube şi cheltuieli din bugete publice şi altele.

Concluzii
Conceptul de urgenţă publică este relativ recent în legislaţia românească şi necesită în
continuare abordări din unghiuri diferite de vedere – drept administrativ, drept umanitar, drept
poliţienesc, drept civil, etc.

FORME ŞI METODE DE EDUCARE A POPULAŢIEI PENTRU SITUAŢII DE URGENTA

CONSIDERAŢII GENERALE

Zilnic, în întreaga lume, activităţile sociale economice sunt perturbate de efectele tragice ale unor
fenomene naturale sau provocate de om.
Aceste dereglări distructive şi brutale ale unui sistem bine închegat, apărute de regulă în
mod brusc, prin surprindere, pot fi urmate de crearea unui număr mare de victime omeneşti, a unui
volum mare de distrugeri de bunuri şi valori materiale.
Pentru a combate aceste evenimente sau cel puţin pentru a diminua efectele, statele lumii au
creat sisteme instituţionalizate sub denumirea de protecţie civilă, apărare sau securitate civilă.
Nici România nu este ocolită de riscurile apariţiei unor asemenea fenomene. Pe teritoriul
ţării noastre se pot produce dezastre naturale (cutremure, inundaţii, alunecări de teren înzăpeziri,
secete prelungite etc.) dar şi unele evenimente imprevizibile şi greu de controlat (accidente chimice,
nucleare, industriale, feroviare, aviatice, conflicte sociale, epidemii şi epizotii etc).
Pentru a reduce efectele urmărilor dezastrelor, precum şi pentru a se proteja împotriva
acestora populaţia trebuie şi are obligaţia, prin lege, să participe la activităţile de pregătire pentru
însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare protecţiei şi să participe efectiv la acţiuni
de intervenţie.
În România, acest demers educaţional specific este organizat şi coordonat de către
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta , direct sau prin structurile subordonate.
În general, prin termenul “educaţie” se înţelege activitatea de disciplinare, cultivare,
civilizare şi moralizare a omului. Educaţia este un fenomen socio – uman care asigură
transmiterea acumulărilor teoretice (informaţiilor) şi practice (a abilităţilor) obţinute de
omenire de-a lungul evoluţiei social – istorice pentru dezvoltarea omului în general, în vederea
formării personalităţii şi pregătirii lui pentru viaţă.
În această ordine de idei, educaţia se poate obiectiva în trei ipostaze: educaţia formală,
educaţia nonformală şi educaţia informală.
 Educaţia formală se realizează în cadru instituţionalizat urmărindu-se obiective clar
formulate. Pregătirea este elaborată în mod conştient şi eşalonat.
Educaţia nonformală se derulează în afara formelor educative sau prin intermediul unor
activităţi specifice opţionale sau facultative. În mod concret se realizează prin intermediul
concursurilor, seminariilor, meselor rotunde, dar şi prin intermediul mass-media, prin acţiuni special
structurate, realizate de specialişti şi caracterizate prin continuitate.
Educaţia informală include totalitatea informaţiilor neintenţionate, eterogene cu care este
confruntat individul în practica de toate zile şi care nu sunt selectate, organizate şi prelucrate. Se
poate materializa prin mesajele informale emise de mass-media, prin întâlniri şi discuţii cu diferite
ocazii, prin viaţa cotidiană.
Cele trei educaţii “paralele” chiar dacă au propriul câmp de acţiune, ele se întrepătrund, se
sprijină şi se condiţionează reciproc.
Acceptând demersul educativ prezentat anterior, fără intenţii exhaustive sau definitive,
scolastic, se poate extrapola şi pentru domeniul specific al educării populaţiei pentru situaţii de
dezastre.

FORME ŞI METODE DE EDUCARE A POPULAŢIEI PENTRU SITUAŢII DE

DEZASTRE

 Organizarea şi desfăşurarea pregătirii pentru situatii de urgenta

Pregatirea pentru situatii de urgenta se organizează şi se desfăşoară în baza Legii protecţiei
civile precum şi a ordinelor si dispoziţiilor elaborate în acest sens. Pregătirea se execută pe categorii
de personal şi funcţii.
Structura de principiu cuprinde: pregătirea inspectoratelor pentru situatii de urgenta,
autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, formaţiunilor sanitar-voluntare de Cruce Roşie
şi serviciilor voluntare/private pentru situatii de urgenta , populaţiei neocupate şi salariaţilor
instituţiilor publice şi agenţilor economici neorganizaţi din punct de vedere al protecţiei civile,
elevilor, studenţilor şi personalului civil al forţelor armate.
Astfel, educaţia formală se realizează în cadru institutionalizat, activităţile de pregătire fiind
planificate şi desfăşurate în mod organizat, prevăzute în programe şi planuri de instruire.
a) Pregătirea personalului din inspectoratele pentru situatii de urgenta reprezintă o direcţie
prioritară aceasta realizandu-se în cadrul instituţiilor militare şi civile de învăţământ prin cursuri şi
convocări sau prin activităţi periodice, lunare. În acest sens funcţionează Centrul National de
Perfectionare a Pregatirii pentru Managementul Situatiilor de Urgenta Ciolpani care pregăteşte pe
linie de specialitate personalul incadrat in structurile cu atributii in domeniul situatiilor de urgenta.
Obiectivul principal al pregătirii îl constituie creşterea competenţei profesionale pentru îndeplinirea
atribuţiilor de serviciu precum şi pentru organizarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie.
b) Pregătirea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a şefilor protecţiei civile
constituie o direcţie principală de acţiune. Pregătirea se execută potrivit planificării comune
întocmită de Ministerul Administraţiei si Internelor prin Inspectoratul General pentru Situatii de
Urgenta, având drept scop dezvoltarea cunoştinţelor şi deprinderilor de organizare şi conducere a
aplicării măsurilor de protecţie civilă prevăzute în documentele operative, în mod deosebit în situaţii
de dezastre, precum şi închegării acţiunilor inspectoratelor.
Cursurile sau convocările cu scoatere din producţie organizate si se desfăşoară în
Centrul National de Perfectionare a Pregatirii pentru Managementul Situatiilor de Urgenta
Ciolpani , precum şi în centrele de pregătire zonale (Cluj-Napoca, Bacău şi Craiova), judeţene şi al
municipiului Bucureşti.Centrele zonale asigură pregătirea categoriilor de personal de conducere cu
atribuţii în domeniul protecţiei civile.
c) Comisiile de protecţie civilă, comisiile de specialitate şi sefii formaţiunilor de protecţie
civilă se pregătesc urmărindu-se creşterea competenţei în organizarea şi conducerea activităţilor
privind realizarea capacităţii de protecţie civilă, în pregătirea şi conducerea acţiunilor de intervenţie
în caz de dezastre. Pregătirea este astfel concepută încât să se asigure un pronunţat caracter practic-
aplicativ.
 d) Formaţiunile de protecţie civilă organizate la judeţe (municipiul Bucureşti), localităţi,
instituţii publice şi agenţi economici execută pregătirea de specialitate prin şedinţe practice sau prin
participare la exerciţii şi aplicaţii de protecţie civilă în limita a 6-12 ore, anual. Se va urmării
cunoaşterea aparaturii şi tehnicii din dotare, modul de întrebuinţare a acesteia, metodele şi
procedeele de intervenţie şi de limitare a urmărilor dezastrelor. Tematica pregătirii se stabileşte,
anual de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta şi se completează de inspectoratele
judeţene pentru situatii de urgenta (al municipiului Bucureşti) corespunzător specificului judeţelor,
localităţilor, instituţiilor sau agenţilor economici.
e) Formaţiunile sanitar-voluntare de Cruce Roşie trebuie să fie în măsură să acorde
primul ajutor, să execute triajul, transportul şi ajutorul medical de urgenţă răniţilor şi contaminaţilor.
Temele de pregătire sunt difuzate în teritoriu prin Societatea Naţională de Cruce Roşie.
f) Serviciile voluntare/private pentru situatii der urgenta i se pregătesc şi antrenează
conform dispoziţiilor Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta.
g) Populaţia neocupată şi salariaţii din instituţiile publice şi agenţii economici
neorganizaţi din punct de vedere al protecţiei civile se instruiesc pentru cunoaşterea obligaţiilor ce
le revin pe linie de protecţie civilă, semnalelor de alarmare şi modul de comportare la introducerea
lor, pentru folosirea mijloacelor de protecţie individuală, cunoaşterea locurilor de adăpostire şi
modul de comportare pe timpul ocupării lor, de acordare a primului ajutor sanitar şi autoajutorului
în diferite situaţii. Populaţia şi salariaţii din zonele de risc chimic, nuclear, biologic sau din zonele
inundabile se pregătesc şi pentru aplicarea riscului la care sunt expuşi. Această categorie de cetăţeni
va participa la exerciţiile de alarmare publică şi exerciţiile de intervenţie la dezastre. Un mijloc
eficient utilizat în acest caz este mass-media.
h) Pregătirea elevilor şi studenţilor se organizează în şcoli şi licee, prin introducerea
unor teme cu caracter specific, pe baza Protocolului încheiat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Răspunderea revine inspectoratelor şcolare judeţene (al municipiului Bucureşti) şi conducerilor
instituţiilor de învăţământ. Pregătirea se execută diferenţiat în funcţie de nivelul instituţiei de
învăţământ.
Elevii claselor primare parcurg trei ore, anual avându-se în vedere transmiterea
cunoştinţelor de bază: atribuţiile protecţiei civile din România, principalii factori de risc şi urmările
acestora, modul de comportare la producerea dezastrelor, mijloacele de protecţie individuale şi
colective, semnalele transmise prin sistemul de alarmare şi mijloacele mass-media.
Elevii gimnaziilor continuă pregătirea în limita a 8 ore, anual pentru însuşirea cunoştinţelor
necesare folosirii mijloacelor de protecţie individuală, acordării primului ajutor, transportul răniţilor
şi executarea unor misiuni de cercetare de protecţie civilă.
Elevii liceelor şi şcolilor profesionale îşi lărgesc orizontul de cunoaştere prin însuşirea de
noi cunoştinţe astfel încât să poată participa la diferite misiuni. Execută, anual 12 ore de pregătire.
Cursanţii colegiilor şi studenţii aprofundează cunoştinţele însuşite anterior, punându-se
accent pe activităţi practice pentru formarea deprinderilor.
i) Salariaţii civili încadraţi în unităţile Ministerului Apărării Naţionale desfăşoară
activităţi de pregătire cu o durată de 4 ore, anual, conform programului ordonat.
2. Forme şi metode de educare utilizate:
Pregătirea pentru protecţia civilă, în general şi pentru situaţii de dezastre în particular se
organizează şi desfăşoară prin forme şi metode specifice. Ca forme ale pregătirii pentru protecţia
civilă se pot identifica: cursurile, convocările, antrenamentele de stat major, exerciţiile, aplicaţiile,
concursurile de protecţie civilă, seminariile, mesele rotunde şi mass-media.
Metodele adoptate în sistemul de pregătire sunt următoarele: studiul individual, expuneri,
conversaţii, studii de caz, exerciţii (ca activitate de antrenare) .
 Cursul este o formă de pregătire organizată în instituţii de învăţământ în care
cunoştinţele se transmit sistematizat şi planificat, urmărindu-se atingerea unor obiective
precise. Instruirea se realizează pe perioade diferite de timp în funcţie de categoria de
personal şi scopurile urmărite.
 Convocarea se organizează pentru îndeplinirea unor obiective operaţionale, de regulă pe
durate scurte de timp. Pe timpul acesteia se rezolvă numai anumite probleme
  Antrenamentul de stat major este o formă de pregătire destul de complexă, specifică
sistemului militar. El precede în principiu exerciţiile şi aplicaţiile.
 Exerciţiul şi aplicaţia de protecţie civilă sunt forme complexe de pregătire şi verificare a
gradului de operativitate a inspectoratelor pentru situatii de urgenta. Ele se desfăşoară pe
baza unor planuri aprobate de eşalonul superior.
 Concursul de protecţie civilă este forma recomandată îndeosebi în pregătirea elevilor şi
studenţilor, după o tematică cuprinsă în programele de învăţământ şi stabilită de
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta împreună cu ministerul de resort.
 Seminarul şi masa rotundă sunt forme de pregătire organizate pe anumite domenii în
care se propun soluţii la problemele supuse analizei şi dezbaterii.
 Mass-media este forma şi totodată mijlocul de informare în masă, accesibil tuturor şi cu
o mare putere de penetrare. Mijloacele de informare în masă: radioul, televiziunea,
ziarele, revistele şi agenţiile de presă pot contribui la educarea populaţiei pentru a
acţiona în situaţii de dezastre prin informarea acesteia privind obligaţiile ce-i revin
pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă şi a modului de comportare în diferite
situaţii.
În ceea ce priveşte metodologia adoptată în cadrul sistemului de pregătire, aceasta trebuie să
fie în consonanţă cu finalităţile urmărite. O metodă nu este bună sau rea în sine, ci prin raportarea ei
la o anumită situaţie de instruit, criteriul adecvării la o anumită realitate o poate face mai mult sau
mai puţin eficientă. În acelaşi timp pertinenţă metodei rezidă în congruenţa secvenţelor care o
compun, în calitatea coordonării şi articulării între metode.
Formele şi metodele de desfăşurare a pregătirii pot fi regăsite în toate cele trei ipostaze ale
educaţiei.
Astfel, educaţia formală se realizează prin cursuri şi convocări de pregătire, cu scoatere din
producţie, în care este cuprins personalul de conducere de la şefi de protecţie civilă până la
comandanţi de formaţiuni. În această categorie se includ şi activităţile practice, exerciţii, aplicaţii,
antrenamente, care sunt prevăzute în planurile de pregătire şi care se desfăşoară la diferite eşaloane.
De asemenea personalul formaţiunilor de protecţie civilă de la judeţe, localităţi, instituţii
publice şi agenţi economici se pregătesc instituţionalizat prin convocări anuale, pe baza unei
tematici stabilite de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta , în funcţie de specificul
factorilor de risc.
O direcţie prioritară este pregătirea elevilor şi studenţilor. Se organizează în şcoli şi licee,
prin introducerea unor teme cu caracter specific, pe baza Protocolului încheiat cu Ministerul
Educaţiei şi Cercetării.
Educaţia nonformală se realizează prin organizarea de concursuri de protecţie civilă,
îndeosebi pentru pregătirea, elevilor şi studenţilor după o tematică cuprinsă în programele de
învăţământ.
Seminariile şi mesele rotunde cu tematică de protecţie civilă sunt alte forme de pregătire cu
o bază largă de participare. În cadrul acestora se pot elabora analize ştiinţifice, se pot stabili direcţii
de acţiune, face prognoze privind domeniul protecţiei civile abordat. La aceste activităţi pot
participa specialişti, personalul încadrat în structurile de protecţie civilă şi publicul larg.
Un rol important, îndeosebi pentru pregătirea populaţiei neocupate în muncă, a salariaţilor
din instituţii publice şi agenţi economici care nu sunt organizaţi din punct de vedere al protecţiei
civile îl ocupă mass-media. Emisiunile de radio şi televiziune precum şi articolele din presa scrisă în
legătură cu domenii de responsabilitate ale protecţiei civile trebuie să aibă girul specialiştilor sau să
fie elaborate de aceştia. În acest sens Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta , în plan
naţional, şi unităţile subordonate din teritoriu în plan local, trebuie să promoveze relaţii de
colaborare strânse cu mass-media, astfel încât conţinuturile prezentate să reflecte cât mai obiectiv
realitatea.
Revistele, broşurile de specialitate elaborate de structurile de protecţie civilă reprezintă
mijlocul sigur şi autorizat de educare a populaţiei şi cu o mare putere de penetrare. Se impune
îmbunătăţirea acestei activităţi prin îmbogăţirea conţinuturilor informative şi creşterea numărului de
publicaţii.
Educaţia informală de protecţie civilă se materializează, în principal, prin mass-media,
având impact asupra întregii populaţii. Zilnic, prin mijloacele de informare în masă se transmit
informaţii referitoare la diferitele domenii ale protecţiei civile, sau colaterale, dar care nu sunt
prelucrate, sistematizate purtând amprenta celor care le-au emis, fără avizul persoanelor de
specialitate. De multe ori se urmăreşte senzaţionalul, pierzându-se din vedere esenţa, uneori, se
amplifică evenimente tragice sau se prezintă denaturat problemele.
O formă de educare informală se realizează şi prin activităţi desfăşurate în afara unui cadru
instituţionalizat de specialitate cum ar fi întâlniri şi discuţii organizate cu diferite ocazii şi chiar prin
activitatea contidiană.
În concluzie, trebuie menţionat că în situaţia producerii unor dezastre pentru a se putea face
faţă greutăţilor şi privaţiunilor şi pentru a se putea evita pierderile inutile, populaţia trebuie să aplice
măsurile care se impun în astfel de situaţii, să respecte regulile de comportare şi să se influenţeze
reciproc în respectarea acestora.
În atenţia tuturor factorilor de răspundere din protecţia civilă trebuie să stea în permanenţă
necesitatea desfăşurării unei munci eficiente de educaţie în scopul de a preveni şi reduce, totodată,
consecinţele nefaste ale dezastrelor de toate genurile.
 MANAGEMENTUL SITUATIILOR DE URGENTA
DETERMINATE
DE INCENDII, CUTREMURE, INUNDATII SI ACCIDENTE CHIMICE

1. Introducere

Strategia de reducere a efectelor dezastrelor constituie o provocare globală, prezentă şi

viitoare, care necesită o implicarea a tuturor comunităţilor umane, cu toate eforturile de care acestea
sunt capabile. Trebuie abordat aproape orice fenomen fizic cu potenţial distructiv de pe planetă, din
înaltul stratosferei şi până în adâncurile abisale.
Provocarea majoră pentru umanitate este de a găsi o cale de a convieţui cu aceste fenomene.
Un dezastru natural este generat atunci când oamenii sunt surprinşi de producerea fenomenului
potenţial distructiv, din vina lor sau pentru că nu au avut altă alegere şi datorită faptului că nu au
fost suficient de pregătiţi în momentul când s-a produs.
Deceniul Internaţional pentru reducerea Dezastrelor Naturale instituit de ONU (IDNDR), pe
perioada 1990-1999, a fost dedicat promovării soluţiilor pentru a reduce riscul hazardelor naturale.
În pragul noului mileniu, deceniul s-a terminat cu multe victime ca urmare a producerii multor
dezastre, pierderi economice enorme, dislocări şi suferinţe umane mai mari ca oricând. Deşi
eforturile depuse pentru prevenire, în acest deceniu au fost uriaşe, nu s-au putut elimina
consecinţele unor secole de administrare proastă şi pasivitate fatalistă în faţa capriciilor naturii.
Ceea ce a pus IDNDR în mişcare a fost procesul politic şi social, ireversibil şi benefic, bazat
pe: sprijinirea mai bine a cunoaşterii, mai mult angajament public, mai multe cunoştinţe şi
parteneriat pentru a implementa măsurile de reducere a riscurilor de toate genurile, la toate
nivelurile.
Tendinţa generală a arătat o creştere a pierderilor datorate dezastrelor. Raţiunea este pe cât
de simplă pe atât de complexă şi are de a face cu mecanismul prin care vulnerabilitatea oamenilor, a
comunităţilor umane continuă să crească. Deşi frecvenţa evenimentelor naturale dramatice pare a fi
constantă, activităţile umane contribuie la creşterea intensităţii lor, în funcţie de gradul de
dezvoltare, activităţile de protecţia mediului, creşterea aglomerărilor urbane, distribuţia geografică a
oamenilor şi avuţiei lor în locurile cele mai sigure, şi de capabilitatea structurilor guvernamentale.
Se ştie clar acum că activitatea umană are un impact negativ asupra climei planetei, având ca
rezultat creşterea nivelului mărilor şi a intensităţii dezastrelor potenţiale.
Deşi teoretic hazardele naturale pot ameninţa pe oricine, practic, a devenit clar că acestea
tind să producă suferinţă proporţional cu gradul de sărăcie. Aceasta pentru că săracii depăşesc cu
mult numărul celor bogaţi şi trăiesc în comunităţi numeroase în cartiere foarte sărace, locuind în
zonele cele mai expuse la dezastre.
În fiecare an speranţa de viaţă şi nivelul de trai cresc în oraşe, unde trăieşte acum jumătate
din populaţia planetei. Dar odată cu creşterea oraşelor şi populaţiei se produc schimbări în peisaj şi
perturbări în ecosistemele naturale.
În ultimii ani, a existat o schimbare conceptuală majoră în modul cum oamenii au încercat să
facă faţă dezastrelor datorate hazardelor naturale. În timp ce capacităţile umanitare de răspuns sunt
vitale şi solicită în continuare atenţie, concentrarea spre risc subliniază recunoaşterea că intervenţia
umană realizată pentru a reduce vulnerabilitatea comunităţii şi evaluările pot reduce impactul
dezastrelor.
Această schimbare a fost concretizată în elaborarea Strategiei Internaţionale pentru
Reducerea Dezastrelor.
Scopul Strategiei de la Yokohama şi Planul de Acţiune pentru o Lume mai Sigură
(Conferinţa Mondială privind Reducerea Dezastrelor Naturale, Yokohama, 1994) este ca fiecare ţară
să aibă responsabilitatea fundamentală şi suverană de a-şi proteja oamenii, infrastructura şi bunurile
naţionale sociale şi economice de impactul dezastrelor naturale. Experienţa câştigată a demonstrat
că prin angajarea factorilor socio-economici implicaţi, poate fi redusă vulnerabilitatea societăţii la
hazarde naturale, la dezastre tehnologice şi de mediu.
 Strategia Internaţională pentru Reducerea Dezastrelor (ISDR) adoptată de Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1999 a avut ca scop furnizarea unui cadru global
de acţiune, cu obiectivul de reducere a pierderilor umane, sociale, economice şi de mediu datorate
hazardelor naturale şi fenomenelor legate de tehnologie şi de mediu. ISDR promovează dezvoltarea
comunităţilor adaptate situaţiilor de dezastre prin promovarea cunoaşterii cat mai bine a importanţei
reducerii dezastrelor potenţiale ca o componentă a dezvoltării durabile.
În februarie 2004, Adunarea Generală a Organizaţiei naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia
58/214 în care se decide desfăşurarea Conferinţei Mondiale privind Reducerea Catastrofelor
(CMRC). S-a precizat că obiectivele acesteia ar trebui să fie: finalizarea studiului evaluator al
Strategiei Planului de Acţiune de la Yokohama, pentru actualizarea cadrului director pentru secolul
XXI; identificarea activităţilor care vizează asigurarea punerii în aplicare a dispoziţiilor pertinente
ale Planului de Punere în Aplicare de la Johannesburg, adoptat de Summit-ul Mondial pentru
Dezvoltarea Durabilă în domeniile de vulnerabilitate şi gestionare a catastrofelor şi creşterea
credibilităţii şi disponibilităţii privind catastrofele ale agenţiilor însărcinate cu gestionarea acestora,
în toate regiunile, aşa cum s-a stabilit în clauzele Planului de Punere în Aplicare de la Johannesburg.
Diseminarea informaţiei şi experienţei, atât pentru informarea publicului cât şi pentru toate
formele de educare şi instruire profesională sunt importante atât pentru crearea unei culturi a
protecţiei şi riscului cât şi pentru acţiunea de implicare crucială a comunităţilor locale prin noi
forme de parteneriat de cooperare şi împărţire a responsabilităţilor.
Din fericire, formele moderne de acces la informaţii şi comunicaţii pot uşura expunerea mai
largă şi lucrul în reţea conform acestor noi şi eficiente forme de asociere. Mai presus de orice, în
ciuda acestor multe contribuţii, funcţiile asociate cu reducerea dezastrelor necesită să fie privite nu
ca o cheltuială ci ca o investiţie în viitorul societăţii.
În scopul celor prezentate până acum, municipiul Bucureşti, prin amplasarea sa geografică şi
prin concentrarea de forţe economico– sociale pendinte de calitatea sa de capitală a Românie -
centru politic, administrativ, economic, financiar, educaţional, ştiinţific şi cultural, reprezintă o zonă
cu una din cele mai mari valori ale nivelului vulnerabilităţii din ţară.
Pe teritoriul capitalei, precum şi în zonele de imediată proximitate, sunt prezente surse de
risc, atât naturale cât şi surse risc din categoria celor care pot fi declanşate de activităţi antropice.
Această primă concluzie asupra vulnerabilităţii trebuie completată cu remarca potrivit căreia orice
risc natural manifest poate, în funcţie de intensitate, durată, amploare şi zonă de manifestare, să
antreneze după sine manifestarea altor riscuri ale căror efecte pot fi chiar mai distructive decât cele
ale factorului declanşator.
Principalele hazarde naturale acoperă practic toată gama care cuprinde fenomenele generate
de hazarde climatice, seismice – şi în mai mică măsură – cele geomorfologice. Acestea din urmă
practic nu – şi fac simţită prezenţa decât în aria de cuprindere a fenomenelor de eroziune, tasare şi
alte asemenea fenomene cu evoluţie lentă şi, deci controlabilă.

2. Risc şi elemente supuse (expuse) riscului

Riscul este de asemenea, o noţiune care în timp a fost abordată într-o multitudine de forme
în literatura de specialitate, atât în mediul ştiinţific cât şi în cel al specialiştilor în managementul
răspunsului la dezastre. Riscul, în general, este definit ca o probabilitate de a ajunge într-o
primejdie, de a avea de suportat o pagubă (Dicţionarul explicativ al limbii române, 1984). O altă
definiţie se referă la existenţa posibilităţii de producere a unui eveniment sau a unui lanţ de
evenimente cu efecte parţial anticipate (Ianoş, 1993).
Expunerea la hazard este relativ constantă într-un areal, vulnerabilitatea implică reacţia
societăţii umane, nivelul calitativ şi cantitativ al pregătirii şi reacţiei acesteia faţă de pericol, iar
combinaţia dintre cele două defineşte cantitativ riscul reprezintă o măsură a pierderilor datorate
hazardului şi vulnerabilităţii pentru o zonă, localitate sau subdiviziune administrativ - teritorială.
Conform definiţiei date de Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare al Naţiunilor
Unite (UN-OCHA), în cadrul manualului “Întrebuinţarea Capacităţilor Civile şi Militare în caz de
Dezastre” riscul este “nivelul pierderilor prognozate ce vor fi produse de un anumit eveniment.
Acesta este funcţie de probabilitatea de apariţie a evenimentului şi pierderile pe care le va produce.”
Alte definiţii folosesc termenul pentru probabilitatea de producere a unui dezastru şi de a
atinge un anumit nivel al pierderilor.
Definiţia dată în cadrul ISDR se referă la faptul că riscul este probabilitatea unor consecinţe
periculoase sau pierderi aşteptate (de vieţi, oameni răniţi, proprietăţi, nivel de trai, activităţi
economice perturbate sau mediu distrus) rezultate din interacţiunea dintre hazardele naturale şi
umane induse şi condiţiile vulnerabile/capabile.
Riscul natural este definit prin urmările aşteptate (în sens probabilistic) determinate de
incidenţa unor fenomene naturale având potenţialul de generare a unui impact negativ sever
(pierderi umane, pagube asupra proprietăţilor, întreruperea sau afectarea activităţilor economice şi

culturale ale societăţii). Aceste urmări se pot raporta la anumite perioade de referinţă (perioade de
expunere, perioade de observaţie). Riscul natural include riscul corespunzător unor urmări indirecte,
determinate de efectele fenomenelor naturale asupra diferitelor activităţi ale omului (exemple:
poluare determinată de afectarea unor unităţi industriale, inundaţii determinate de avarierea unor
lucrări de retenţie, incendii de masă).
Riscurile naturale sunt determinate de hazardele naturale, de vulnerabilitatea elementelor
expuse şi de expunerea acestora.
Riscul are un caracter nedefinit de predicţie, încercând să redea probabilitatea sau
posibilitatea reală de producere a unui fenomen, oarecum aşteptat, cu consecinţe grave, faţă de care
omul are o poziţie pasivă (Bogdan şi Niculescu, 1999).
Zăvoianu şi Dragomirescu (1994) citând pe Crozier (1988) prezintă riscul ca fiind “gradul
aşteptat de pierderi produse în funcţie de hazard şi de vulnerabilitate”.
Riscul poate fi definit, deci, ca fiind posibilitatea de expunere a omului şi a bunurilor
materiale create de acesta la acţiunea unui hazard de o anumită mărime” (Bălteanu, 2000). Relaţia
matematică a riscului reprezintă produsul dintre hazard, elemente de risc şi vulnerabilitate:
R=HxExV
în care: R = risc, H = hazard, E = elemente de risc, V = vulnerabilitate.
Amploarea riscului este deci proporţională cu magnitudinea şi tipul de hazard natural produs
(cutremur, inundaţie, furtună, etc), elementele expuse (populaţie şi bunuri materiale, elemente de
infrastructură) şi nivelul de vulnerabilitate al acestora.
De fapt elementele specifice riscului reprezintă: populaţia, clădirile, instalaţiile, proprietăţile,
căile de comunicaţie, activităţile economice, serviciile publice, utilităţile publice şi alte elemente de
infrastructură.O posibilă abordare a noţiunii de risc, ca noţiune generală de definire sistemică a
evoluţiei şi impactului hazardelor naturale ar putea fi abordarea sa ca noţiune matematic –
probabilistică.
Noţiunea de risc este asociată noţiunii de hazard. În timp ce, în esenţă hazardul defineşte
ameninţarea ca atare, tipologia acesteia şi caracteristicile ei de manifestare, riscul defineşte
probabilitatea ca această ameninţare să se transforme într-un eveniment în derulare.
Având în vedere că orice eveniment din evoluţia sistemică a pământului, luat în ansamblul
său ca un conglomerat deosebit de complex de subsisteme interdependente (litosferă, biosferă,
hidrosferă, atmosferă etc.) poate fi caracterizat probabilistic pe baza al oricărui parametru, putem
afirma că se poate asocia fiecărui tip de ameninţare de etnologie naturală (fără intervenţia direct
declanşatoare a omului) ca o funcţie probabilistică de risc natural, cu domeniul de valori în
intervalul (0 – 1).
Factorul de pondere “risc” asociat unui tip de hazard se aplică asupra tuturor elementelor
potenţial afectabile dintr-un areal dat.
Dincolo de exprimarea unei probabilităţi de producere a unei pagube fizice, este
fundamental de apreciat că riscurile există sau au fost întotdeauna create în sistemele sociale.
Recunoaşterea vulnerabilităţii, ca element cheie în ecuaţia riscului a fost însoţită şi de
creşterea interesului legat de capacităţile oamenilor de a face faţă, de a rezista şi de a se reface după
impactul hazardelor, vizând aici un sens al potenţialului capabilităţilor manageriale şi operaţionale
pentru reducerea pericolelor existente şi a gradului de vulnerabilitate.
Dimensiunile sociale sunt legate strâns de procesul de luare a deciziei în relaţie cu riscul
dezastrului, deoarece ele cuprind o serie de percepţii ale riscului şi a cauzelor adiacente.
Concentrarea pe managementul riscului, mai degrabă decât pe producerea dezastrului,
reflectă o atitudine pro-activă legată de ameninţările potenţiale la adresa valorilor sociale şi
materiale, înainte ca acestea să fie pierdute. Analiza şi lecţiile învăţate din experienţele dezastrelor
anterioare ajută la definirea profilurilor riscurilor legate de oameni, activităţi şi locuri care îşi împart
atributele, în faţa surselor potenţiale specifice de distrugere. Înţelegerea riscului legat de abilitatea
de a defini ce poate să se întâmple în viitor, oferă o serie de alternative posibile de alegere.
Evaluarea riscurilor, bazată pe analiza vulnerabilităţii şi hazardului, este un pas necesar pentru
adoptarea unor politici şi măsuri adecvate şi de succes pentru reducerea efectelor dezastrelor.
Nivelele de cunoaştere a riscului depind în mare măsură de cantitatea şi calitatea informaţiei
disponibile şi de deosebirile în perceperea riscului de către oameni. Oamenii sunt mai vulnerabili
când nu cunosc pericolele care produc o ameninţare la adresa vieţii şi bunurilor lor. Cunoaşterea
riscului variază printre oameni, comunităţi, agenţii şi guverne, în funcţie de percepţiile lor specifice.
Acestea pot fi influenţate de cunoaşterea pericolelor şi vulnerabilităţii precum şi de posibilitatea de
a obţine informaţii precise şi la timp despre ele.
Prin evaluarea/analiza riscului se înţelege un proces de a determina natura şi întinderea
riscului prin analizarea hazardelor potenţiale şi evaluarea condiţiilor existente de vulnerabilitate /
capacitate care pot pune în evidenţă o ameninţare potenţială sau o afectare a oamenilor, proprietăţii,
nivelului de trai şi mediului de care depind.
Prognoza riscului implică posibilitatea precizării cât mai exacte a locului de apariţie a
fenomenului respectiv (Bălteanu et al., 1989). Trebuie remarcat în acest context progresul însemnat
al capacităţilor de prognoză în cazul multor fenomene, atât în privinţa momentului de producere, cât
şi a arealului susceptibil a fi afectat.
Procesul de conducere a unei evaluări a riscului se bazează pe o analiză atât a
caracteristicilor tehnice ale dezastrelor cât şi a localizării, intensităţii şi probabilităţii lor dar şi pe
analiza dimensiunilor fizice, sociale şi economice a vulnerabilităţii, în timp ce se iau în calcul limita
maximă a capabilităţilor pertinente la scenariile riscului.
Evaluările riscului includ informaţii calitative şi cantitative în înţelegerea riscului, factorii şi
consecinţele lor fizice, sociale, economice şi de mediu. Este un prim pas necesar care se realizează
înaintea oricărei măsuri de reducerea a efectelor dezastrului. Relevanţa sa pentru planificarea şi
dezvoltarea strategiilor de reducerea riscurilor a fost adresată explicit pe timpul IDNDR (1989),
care a stabilit că:
„În anul 2000, toate ţările, ca părţi ale acestui plan de a realiza o dezvoltare durabilă, ar
trebui să realizeze:
a) Evaluări naţionale cuprinzătoare ale riscurilor datorate hazardelor naturale, ţinându-se
cont de aceste evaluări la întocmirea planurilor.”
Acesta a fost reiterat ca primul principiu, în Strategia şi Planul de Acţiune de la Yokohama
(1994): „Evaluarea riscului este un pas necesar pentru adoptarea unor politici şi măsuri adecvate şi
de succes privind reducerea dezastrelor.”
Evaluarea riscului cuprinde folosirea sistematică a informaţiilor disponibile pentru a
determina probabilitatea producerii unor evenimente certe şi magnitudinea posibilelor lor
consecinţe. Ca proces, în general se acceptă să se includă următoarele activităţi:
 Identificarea naturii, locaţiei, intensităţii şi probabilităţii unei ameninţări.
 Determinarea existenţei şi gradului de vulnerabilitate şi expunere la ameninţare.
 Identificarea capacităţilor şi resurselor disponibile.
 Determinarea nivelelor acceptabile de risc.
 Fazele analitice implicate în evaluarea riscului includ câteva din sarcinile de bază pentru
managementul riscului.
 A
N IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC
A
L
I
HAZARD VULNERABILITATE/ E
V
Z CAPACITĂŢI A
A L
U
R Determinarea locaţiei Determinarea A
I R
S geografice, intensităţii şi susceptibilităţilor şi E
C probabilităţii capacităţilor A
U
L R
U I
I Estimarea nivelelor de risc S
C
Evaluarea riscurilor U
L
Costuri socio-economice/analizarea beneficiilor U
I
Stabilirea priorităţilor
Stabilirea nivelelor acceptabile de risc.
Elaborarea scenariilor şi măsurilor

Etapele de evaluare a riscului

Atât evaluarea hazardelor cât şi evaluarea vulnerabilităţii/capacităţii utilizează proceduri tip
care includ colectarea datelor primare, monitorizarea, procesarea datelor şi tehnici de realizare a
anchetelor sociale, printre altele. În cazul evaluării hazardelor, unde de obicei este folosită înaltă
tehnologie, adaptată pentru monitorizarea şi stocarea datelor proceselor geologice şi atmosferice,
activităţile de evaluare sunt de obicei restrânse la o comunitate ştiinţifică. Pe de altă parte, pentru
evaluarea vulnerabilităţii şi capacităţii se folosesc tehnologii şi metodologii convenţionale, prin care
comunităţile supuse la risc pot juca şi ele un rol activ, precum este realizarea unei hărţi a riscurilor
la care este supusă comunitatea.
După aceste particularizări privind evaluarea hazardului şi vulnerabilităţii/ capacităţii
urmează un set mai mare sau mai mic de proceduri care în general sunt puse sub conceptul de
analiză a riscului. Înţelegând prin aceasta că, analiza riscului constituie o etapă vitală a întregului
proces de evaluare a riscului prin metodele de furnizare cu privire la obiective şi informaţia tehnică
din care pot fi estimate nivelele de risc.
Informaţia produsă prin analiza tehnică a riscului permite stabilirea unor politici
guvernamentale imparţiale, resursele necesare pentru pregătirea dezastrelor şi schemele de
asigurare. Dar de la nivelele de risc estimate la determinarea nivelelor acceptabile de risc, este luată,
de obicei în calcul, o anumită serie de considerente valorice. Analizele cost socio-economic/profit
conduc de obicei la stabilirea priorităţilor care ajută apoi la descrierea nivelelor de risc acceptabil.
Aceste nivele vor depinde în mare măsură de guvern, priorităţile comunităţii, interese şi capacităţi.
Se ajunge la această situaţie, când neconcordanţe subiective de natură cantitativă şi calitativă, în
evaluarea riscului, necesită să fie eliminate.
Distincţia între evaluarea riscului şi percepţia riscului are implicaţii importante pentru
reducerea riscului. În unele cazuri, ca de pildă exerciţiile de evaluare a vulnerabilităţii/capacităţii,
percepţia riscului poate fi inclusă formal în procesul de evaluare, prin încorporarea ideilor
oamenilor şi a percepţiilor privind riscul la care sunt expuşi aceştia. Totuşi, răspândirea şi creşterea
folosirii tehnicilor şi metodelor asistate de calculator - precum cele implicate în Sistemul de
Informaţii Geografic (GIS) - poate lărgi breşa produsă de informatică între evaluarea tehnică a
riscului şi înţelegerea de către oameni a riscului.
Prin urmare, nivelele acceptabile ale riscului pot varia în funcţie de contribuţia relativă a
opiniilor privind riscurile obiective versus riscurile percepute, la anumite scări individuale,
comunitare şi internaţionale. Tabelul de mai jos descrie diferenţele principale între evaluarea
riscului şi percepţia riscului.

Faza de analiză Procese de evaluare a riscului Procese de percepţie a riscului

Identificarea riscului Monitorizarea evenimentului
Concluzie statistică
Estimarea riscului Magnitudine/frecvenţă
Costuri economice
Evaluarea riscului Analize cost/beneficiu
Politica comunităţii
Intuiţia individuală
Cunoaştere personală
Experienţă personală
Pierderi intangibile
Factori personali
Acţiune individuală

Hazardele şi dezastrele naturale care le pot fi asociate necesită informaţii semnificative

despre mediul înconjurător şi modul de utilizare a terenurilor; datorită amploarei zonelor afectate,
atât studiile cat şi operaţiunile de intervenţie, căutare şi salvare sunt de mari proporţii.
Diversitatea şi distribuţia spaţială şi temporală a hazardelor naturale sunt determinate de
diverşi factori, cum ar fi:
- configuraţia şi alcătuirea reliefului;
- factori climatici (precipitaţii abundente, vânturi puternice);
 factori seismici (cu efecte asupra formelor de relief, mediului construit, populaţiei şi
funcţiunilor social-economice);
 factori antropici care prezintă două aspecte distincte:
- modificări de mediu-despăduriri, utilizări necorespunzătoare ale terenurilor, amplasarea
unor obiective economice în locuri inadecvate;
- lucrări de împădurire, amenajări funciare, îndiguiri, desecări şi irigaţii.
Capabilitatea/capacitatea de a face faţă, a fost definită ca fiind măsura în care oamenii şi
organizaţiile folosesc resursele existente pentru a obţine rezultate benefice pe timpul condiţiilor
neobişnuite, anormale şi vitrege ale unui eveniment sau proces dezastruos.
Întărirea limitei maxime a capacităţii obişnuite creează optimismul necesar pentru a rezista
la efectele hazardelor naturale şi de altă natură.
Controlul riscului presupune să se efectueze o evaluare a acestuia, riscul fiind considerat
acceptabil sau inacceptabil. Dacă este inacceptabil, atunci se organizează măsuri de reducere a
riscului şi de reacţie în caz de urgenţă, iar după implementarea măsurilor se reevaluează riscul, aşa
cum este prezentat în figura de mai jos:

Evaluarea riscului
Controlul riscului
 Planificarea răspunsului în caz de urgenţă
Reducerea riscului

Fazele de reducere a riscului:

EVALUAREA RISCULUI

Revizuirea măsurilor existente de

prevenire/control

Măsuri suplimentare de
prevenire/control (Analize
cost/beneficii)

Revizuirea pentru acceptabilitate Reducerea riscului

- cât mai mic cu putinţă

Acceptarea sau implementarea măsurilor

suplimentare de prevenire/control

Elementele la risc sau elementele expuse riscului includ populaţia, construcţiile, dotările
industriale, infrastructura, diferitele bunuri sau valori economice şi culturale, activităţile umane
(economice, culturale, administrative etc.) expuse riscului de a fi afectate de un hazard natural într-
un anumit areal.
Expunerea unor elemente la risc este definită prin fracţiunea din timpul total în care ele sunt
expuse în anumite condiţii care le fac susceptibile de a fi afectate de incidenţa unor fenomene
naturale. Se deosebesc:
- elemente cu expunere constantă (permanentă), cum sunt construcţiile, infrastructura etc;
- elemente cu expunere variabilă, cum sunt populaţia, unele activităţi etc.
Pericolele cresc dinamic şi cu varietatea crescută a impactului potenţial. Datorită schimbării
mediului înconjurător, multe ţări şi organizaţii regionale cheamă la o cunoaştere mai bună a
caracteristicilor riscului. Cunoaşterea suplimentară necesită o cercetare mai concentrată pe riscuri şi
o înţelegere mai bună a naturii, efectelor şi istoriei lor. Pentru a face distincţie între diverse tipuri de
riscuri, multe instituţii au dezvoltat cataloage de riscuri pe diferite tipuri de hazarde.
Zonele de risc sunt areale delimitate geografic prin metode fundamentate ştiinţific, în
interiorul cărora există elemente expuse importante, care sunt expuse unor riscuri naturale
importante.
Alcătuirea unor relaţii puternice între diverse tipuri de riscuri naturale pot da impresia că
eforturile de a le cataloga au fost inutile. La ce nivel poate o alunecare de teren, recunoscută ca
hazard geografic, deveni o curgere de noroi, care este clasificată şi ca hazard hidrologic? În acest
fel, riscurile primare declanşează şi un număr mare riscuri secundare sau colaterale. În multe cazuri,
acestea produc comunităţii ameninţări mai mari decât riscurile primare.
Riscul este înrădăcinat în condiţiile vulnerabilităţii fizice, sociale, economice şi de mediu
care necesită să fie evaluate şi gestionate permanent. Obiectivul primar este de a minimiza
expunerea la riscuri prin dezvoltarea şi flexibilizarea capabilităţilor individuale şi sociale şi a
capacităţii instituţionale care pot rezista la pierderile şi stricăciunile potenţiale.

3. Dezastru
 „Strict vorbind, nu există ceva palpabil ca dezastre naturale dar există hazarde naturale. Un
dezastru este rezultatul unui impact al hazardului asupra societăţii. Astfel efectele unui dezastru sunt
determinate de existenţa unei vulnerabilităţi a comunităţii la hazard (sau invers, de abilităţile sau
capacitatea acesteia de a-i face faţă). Această vulnerabilitate nu este naturală dar este rezultatul unui
întreg şir de schimbări constante, factori fizici, sociali, economici, culturali, politici şi chiar
psihologici care alcătuiesc viaţa oamenilor şi creează mediul în care trăiesc. „Dezastrele naturale
reprezintă pedeapsa naturii împotriva acelor oameni care au greşit” John Twigy.
Într-o accepţiune extinsă, hazardele reprezintă cauzele potenţiale de impact negativ major,
iar dezastrele reprezintă efectele grave ale acestora.
Conform definiţiei date de OCHA/UN şi folosită în acest moment de majoritatea
organismelor internaţionale de răspuns în astfel de situaţii, „dezastrul reprezintă producerea unui
eveniment nefavorabil şi neprevăzut care duce la perturbarea funcţionării normale a societăţii
(comunităţii) umane. Un eveniment sau o serie de evenimente care duc la creşterea numărului
victimelor şi/sau a distrugerilor materiale, la nivelul proprietăţii, infrastructurii şi serviciilor
esenţiale comunităţii până la un nivel care este peste capacitatea normală a comunităţii afectate de a
face faţă fără ajutor din afară”.
Dezastrul natural implică existenţa iniţială a unui risc major, capabil să afecteze
componentele mediului dintr-o regiune. Consecinţele produse ca urmare a realizării riscului, fie ele
pagube materiale sau umane, ating nivelul de dezastru când sistemul local nu îşi poate reveni într-un
interval rezonabil de timp fără ajutor extern.
În accepţiunea legislaţiei din ţara noastră (de ex. O G R nr. 47/1994 privind apărarea
împotriva dezastrelor), dezastrul reprezintă o noţiune mai largă, utilizată cu sensuri aparent diferite,
fie ca o grupare a cauzei şi efectelor, fie ca o urmare a unor fenomene naturale.
Potrivit acestei ordonanţe, dezastrele sunt fenomene naturale distructive de origine geologică
sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de oameni sau animale, produse în mod
brusc, ca fenomene de masă; în această categorie sunt cuprinse: cutremurele, alunecările şi
prăbuşirile de teren, inundaţiile şi fenomenele meteorologice periculoase, epidemiile şi epizootiile.
Terminologia internaţională gradează amploarea situaţiilor de dezastru în funcţie de raportul
dintre efecte şi resursele necesare pentru a face faţă situaţiilor create (resursele se refera la sfera
materială, financiară, umană, managerială).
Astfel dezastrul apare ca o situaţie neprevăzuta, dar posibilă, cauzata de un fenomen cu
potenţial distructiv care afectează întregi colectivităţi şi se caracterizează prin:
 pierderi de vieţi, răniri şi numeroase persoane dispărute, distrugeri, avarieri, efecte
economice şi sociale negative deosebite;
 producerea unor lanţuri de evenimente, cu tendinţa de amplificare si de răspândire a
acestora de aşa natură încât exista posibilitatea de afectare progresiva şi pierdere temporară a
controlului asupra lanţului de evenimente;
 lipsa resurselor pentru a face faţă situaţiei create, a reveni la normal si a reconstrui
dotările afectate, fiind necesare resurse de la alte colectivităţi sau autorităţile ierarhic superioare;
 impactul psihologic puternic.
După valoarea efectelor produse (după diverse surse citate de Zăvoianu,
Dragomirescu, 1996) hazardele capătă dimensiunea unor dezastre, dacă se produc:
 după Sheehan, Hewit: - victime umane: - cel puţin 100 morţi ,
- cel puţin 100 răniţi
- pagube materiale: - cel puţin 1 milion $ SUA
 după Swiss Re: - victime umane: - cel puţin 200 morţi
- pagube materiale: - cel puţin 16,2 milioane $ SUA
 după Gares, 1994 (citat de Grecu, 1997):
- victime umane – cel puţin 200 morţi
  după Bălteanu, 2000: - victime umane: - 10 morţi
- 50 răniţi
- pagube materiale: - 1 milion $SUA.
O noţiune des utilizată de diferiţi experţi este catastrofa care reprezintă o situaţie creată de
incidenţa unui eveniment (unui agent, unei acţiuni) de provenienţa naturală sau tehnologică etc. cu
caracter de schimbare fizica violenta si brusca a stării normale, cu potenţial de afectare mai puternic
decât in caz de dezastru. In catastrofe, pe lângă perturbările specifice la nivelul colectivităţilor
umane, instituţiile şi serviciile legal abilitate pentru acţiuni post-dezastru sunt lipsite de posibilitatea
de a interveni, dotările, personalul şi funcţionalitatea fiindu-le total afectate. In cazul unor efecte de
aceasta amploare la nivel naţional, sunt necesare resurse si asistenta din partea comunităţii
internaţionale.
Termenul “catastrofă” nu este deci folosit conform definiţiilor din dicţionarul lingvistic unde
dezastru, catastrofă şi calamitate sunt sinonime: “un eveniment tragic, de mari proporţii, cu urmări
dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate, tragedie”.
Bogdan şi Niculescu (1999) citând pe Zăvoianu şi Dragomirescu (1994) arată că dezastrul
rezultă din interacţiunea spaţială dintre un fenomen extern şi o populaţie care este sensibilă la aceste
procese şi probabil la pierderile tangibile şi intangibile. Autorii mai sus menţionaţi, ca de altfel
majoritatea experţilor în managementul dezastrelor, susţin că dezastrul care reprezintă consecinţa nu
trebuie să se confunde cu hazardul care este de fapt un fenomen cu potenţial distructiv. Deci, un
hazard nu presupune întotdeauna un dezastru dacă nu există populaţie vulnerabilă la acest fenomen.
Conform definiţiei folosite în cadrul ISDR – dezastrul este o perturbare serioasă a
funcţionării unei comunităţi sau a societăţii ce produce pierderi umane, materiale, economice şi de
mediu de mari proporţii care depăşesc posibilitatea comunităţii/societăţii afectate de face faţă
folosind resursele proprii. Deci dezastrul natural trebuie privit din perspectiva consecinţelor pe care
le are un anumit hazard asupra sistemului economico-geografic, care fac ca acel sistem să nu poată
face faţă impactului cu propriile forţe.
Din perspectiva teoriei sistemelor, pagubele produse de riscurile şi dezastrele naturale sunt
rezultatul interacţiunii dintre trei sisteme principale şi mai multe subsisteme (Mileti, 1999): mediul
fizic terestru (clima, ape etc.), populaţie (clase sociale, rase, culturi etc.) şi mediul construit (clădiri,
poduri etc.). Înţelegerea corectă a relaţiilor dintre hazard, vulnerabilitate, risc şi dezastru
condiţionează utilizarea corectă a terminologiei. Aceste raporturi sunt sintetizate de Alexander
(1993) astfel: “Hazardul poate fi privit ca situaţia predezastru, în care există un anumit risc de
producere a unui dezastru, mai ales din cauza faptului că o comunitate umană este situată într-o
poziţie de vulnerabilitate”.
În concluzie, termenii definiţi până acum, în diferite modalităţi, nu exprimă în totalitate
fenomenele ca geneză, evoluţie, consecinţe şi măsurile ce le impun existând o împletire, o
întrepătrundere şi o interdependenţă între aceştia, fapt ce face ca un control exact al acestora să fie
practic dificil de executat.
Elementul determinant deci pentru o localitate, zonă, ţară care este afectată ca urmare a incidenţei
unui hazard natural pentru a se considera că a atins nivelul unui dezastru trebuie ca impactul să fie
grav sau să nu fie capabilă de a reacţiona în suficientă măsură, cu mijloace proprii, la situaţia creată.
În situaţiile de dezastru, se solicită ajutor şi resurse de la alte unităţi administrative sau niveluri, de
regulă superioare, pentru reacţie de urgenţă, limitarea consecinţelor defavorabile şi recuperare-
reabilitare.
Un dezastru este o funcţie a procesului de risc. Rezultă din combinaţia hazardelor,
condiţiilor de vulnerabilitate şi capacităţii sau măsurilor de a reduce consecinţele negative potenţiale
ale riscului.
Riscul dezastrului face parte din cotidian. Cunoaşterea riscului este deci o condiţie necesară
pentru procesul de reducere a efectelor dezastrelor.
Impactul negativ, sau dezastrul, va depinde de caracteristicile, probabilitatea şi intensitatea
hazardului, precum şi de sensibilitatea elementelor expuse bazată pe condiţiile fizice, sociale,
economice şi de mediu.
În timp ce multe riscuri naturale sunt inevitabile, dezastrele nu sunt inevitabile. Prin
încercarea de a înţelege şi de a anticipa riscurile viitoare prin studiul celor care au avut loc şi prin
monitorizarea situaţiilor prezente, o comunitate sau o autoritate publică este pusă să minimizeze
riscul unui dezastru. Este o măsură de înţelepciune şi una din valorile societăţii dacă o comunitate
este capabilă să înveţe din experienţa altora, mai bine decât din suferinţa proprie. Există o
abundenţă de cunoştinţe despre natura şi consecinţele unor pericole diverse, frecvenţa aşteptată,
magnitudinea şi potenţialul impactului geografic dar mult prea puţine exemple de lecţii învăţate din
ele.
În perioada 1990 - 2000, a existat un interes crescut privind legătura dintre dezastre şi
dezvoltare. Concentrată, la început, în special pe luarea în considerare a impactului dezastrelor
asupra dezvoltării, a fost extinsă şi la adresa impactului dezvoltării asupra procentului de avarii ce
se vor produce pe timpul dezastrului.
În paralel cu acest interes crescut privind interdependenţa dintre dezastre şi dezvoltare, pe
timpul ultimelor decenii, rolul de participare al comunităţii ca şi capacitatea generală de împotrivire
a oamenilor au fost recunoscute ca elemente cheie în explicarea riscului dezastrelor. Legătura
creativă dintre condiţiile negative în care trăiesc oamenii şi trecerea cu vederea chiar şi atributelor
pozitive pe care ei le au, subliniază importanţa dimensiunilor socio-economice ale riscului. Oricum,
rămâne provocarea de a încuraja identificarea forţelor şi capacităţilor locale disponibile necesare
pentru reducerea riscului de producere a dezastrelor. Importanţa expunerii capacităţilor ascunse din
timp de normalitate devine o sarcină importantă pentru reducerea riscului dezastrelor. Capacitatea
se aplică la toate nivelele societăţii şi organizaţiilor sociale unui şir mare de concepte fizice, sociale,
economice şi ecologice.

4. Analiza multidimensională a riscului

 În decursul timpului, riscul a fost perceput în mod diferit, în funcţie de capacitatea de
înţelegere şi de explicare a cauzelor şi efectelor producerii unor evenimente, precum şi de
posibilităţile ştiinţei de a identifica şi previziona apariţia şi influenţa unor factori asupra existenţei şi
acţiunii umane, asupra mediului în care omul îşi derulează existenţa.
Perceperea riscului, într-o viziune cât de cât structurată şi coerentă, s-a produs odată cu apariţia
şi dezvoltarea practicii economice bazată pe elementele de început ale ştiinţei. Riscul este înţeles,
astfel, ca produs între probabilitatea de apariţie a pierderilor şi mărimea pierderilor, sub forma
consecinţelor unor anumite evenimente posibile. În acest context riscul apare, pentru prima dată în
istoria semanticii sale, asociat unei decizii, anume unei decizii raţionale.
Ca atare, în opinia noastră, o decizie raţională implică, firesc, identificarea variantelor posibile
şi a consecinţelor lor, de regulă, a celor nedorite. Prin urmare, un proces decizional raţional include
şi identificarea şi analiza riscului (riscurilor). De fapt, în acest moment se produce o analiză a
ecartului dintre viitorul dorit şi viitorul posibil. Posibilitatea ca aceştia să nu se suprapună
reprezintă, de fapt, riscul decizional, adică o formă de relaţionare a unor parametri în raport cu o
anumită decizie, prin care se prefigurează un viitor posibil. Plaja riscurilor, în fiecare
domeniu al acţiunii umane, este deosebit de întinsă, ceea ce face ca stadiul lor să se efectueze în
cadrul unei teorii ştiinţifice - „teoria riscului“. Specialiştii în acest domeniu de cercetare sunt
denumiţi chiar „experţi în incertitudine“.
Dacă iniţial, studierea riscurilor s-a dezvoltat, cu precădere în domeniul economico-financiar,
mai apoi sfera cercetării s-a extins în alte subsisteme ale vieţii sociale. Astfel, în prezent, studiul şi
evaluarea riscului nu mai reprezintă doar apanajul unei „elite“, ci sunt abordate în dezbaterile
publice, mass-media, învăţământul universitar.
Motivaţia unor astfel de preocupări se regăseşte în tematizarea socială a riscurilor,
ameninţărilor şi pericolelor la care omul este expus în societatea modernă. Nu-i mai puţin adevărat
că, cele mai mediatizate riscuri sunt cele ce decurg din activităţile economico-financiare,
tehnologice şi militare, precum şi din manifestarea unor factori naturalui.
Tematizarea socială a riscurilor – arată renumitul sociolog german N. Luhmann –
„reprezintă simptomul unei raportări a individului şi societăţii la viitorul propriu, viitorul devine
dependent de deciziile prezente, în lipsa posibilităţii controlului sau evaluării consecinţelor
acestora, caracteristică structurală a societăţii moderne“1.
Percepţia riscului are un puternic caracter psihologic, emoţional. Deseori oamenii pot
accepta voluntar riscuri cu consecinţe grave pentru ei, dar pot fi şi reticenţi la riscuri cu consecinţe
minore, chiar în condiţiile când posedă cunoştinţe suficiente. Aşadar, există, uneori, un paradox în
comportamentul oamenilor faţă de risc.
De regulă însă, oamenii abordează cu mai puţină înţelegere riscurile singulare, dar grave, şi
sunt mai toleranţi faţă de riscurile al căror consecinţe sunt mai puţin grave, dar frecvente. Aceste
comportamente sunt o reflectare a modului cum este perceput riscul fie de către individ, fie de către
societate.
Sunt două moduri, mai caracteristice, de abordare a riscului: unul fatalist (negativist) şi
unul raţionalist.
Firesc, în viziunea fataliştilor, riscul se constituie într-o „ameninţare a soartei“, în opinia
acestora posibilitatea depăşirii şi prevenirii consecinţelor subsumate respectivului risc fiind nulă.
În schimb, raţionaliştii au emis o serie de norme privind riscul, evidenţiind că, implicaţiile
negative generate de un anume risc pot fi depăşite, printr-un comportament adecvat, denumit de
către ei „comportament normativ“. Normele sunt definite ca „reflectarea raporturilor din realitatea
existentă, la un moment dat, în scopul obţinerii unor efecte viitoare“. ele instituindu-se prin
intermediul unor relaţii într-un domeniu asupra căruia acţionează. Ca atare, comportamentul
normativ implică abordarea normativităţii acţiunii, indiferent de specificul acesteia, din perspectiva
logicii normelor (logicii deontice), a praxiologiei, sociologiei şi teoriei organizaţionale.
Apariţia unei teorii ştiinţifice (teoria riscului) care să studieze şi să cerceteze riscul şi
implicaţiile lui în viaţa socială este de dată recentă. Acest lucru nu înseamnă că au lipsit, în decursul
timpului, preocupări pentru stăpânirea a ceea ce omul considera a fi imprevizibil, incert, nesigur.
De pildă, în Evul Mediu, noţiunile de nesiguranţă şi risc s-au dezvoltat, mai ales, în sfera
cămătăriei. Cămătarul justifică dobânda percepută – mai mică sau mai mare – prin comensurarea
riscului de a nu mai primi banii împrumutaţi. Era, bineînţeles, o modalitate prin care viitorul era luat
în calcul, fiind considerat parte componentă a economicului2.
Mai apoi, noţiunea de „risc“ capătă noi conotaţii, regăsindu-se în limbajul asigurărilor
maritime, dată fiind nesiguranţa subsumată acestei modalităţi de transport. Raţionalitatea unei
astfel de asigurări se întemeia pe convertirea unui sentiment într-o formă contractuală ce oferea
posibilitatea manipulării unui viitor perceput ca incert şi chiar periculos. Asigurând aceste bunuri,
inclusiv navele, proprietarii şi cei ce le transportau se puneau la adăpost de pericolele potenţiale,
asigurarea, în sine, devenind o formă de limitare a pierderilor prin transformarea acestora în ceva
calculabil.
Odată cu fundamentarea ,,teoriei probabilităţii", conceptul de risc cunoaşte o dezvoltare
aparte. Astfel, el devine element al acestei teorii: probabilităţile de apariţie a unui anumit eveniment
sunt asociate cu pierderile şi câştigurile. De asemenea, el este preluat şi de teoria economică, care
îl integrează, în baza unei argumentaţii economice raţionale, contractelor economice.
Apariţia în plan economic (secolul XIX) a posibilităţii evaluării raţionalităţii şi rentabilităţii
favorizează dezvoltarea conceptului de risc. Riscul se transformă astfel în acel ceva calculabil, fiind
definit, ca produsul dintre probabilitatea de apariţie a unui eveniment şi ordinul de mărime al
consecinţelor acestuia. Era evident că, avantajele economice sunt legate nemijlocit şi de curajul de
a risca, adică de a accepta probabilităţile mici (probabilităţi care însă sunt calculate) asociate unor
câştiguri mari şi probabilităţile mari asociate unor pierderi mici, cu condiţia existenţei unui
asemenea comportament.
Pentru ca riscul să poată fi calculat şi apoi asumat au existat (chiar înainte de apariţia
teoriei utilităţilor) încercări de a transpune diferitele utilităţi în termenii unei scale prestabilite,
adică de a le transforma în măsuri obiective. S-a ajuns chiar la teorii utopice, în sensul că, prin
convertirea utilităţilor într-o entitate formală, generalizabilă, riscul va deveni şi el o măsură
pretabilă unor calcule formale. Evoluţiile ştiinţifice ulterioare, din acest domeniu, au ponderat astfel
1

2
de euforii.
Ştiinţa a evoluat, în ultimele trei decenii ale secolului trecut, punând la dispoziţia
cercetătorului ce aprofundează problematica riscurilor, multe instrumente viabile. Cu toate acestea,
şi în continuare, se pune accent pe simţul de anticipare şi previziune. Apoi, evoluţiile în timp ale
acestor cercetări a evidenţiat nevoia de o abordare interdisciplinară a riscului.
Recursul la istorie, în domeniul rezervat riscurilor a scos în evidenţă faptul că, atenţia ce li s-
a acordat de către oameni a fost impusă de conştientizarea adevărului potrivit căruia, devenirea lor
şi a societăţii, în general, este supusă acţiunii unor legităţi obiective, orice acţiune umană
subsumând un anume scop. El se constituie în imaginea mentală a efectului respectivei acţiuni.
Astfel, apare evident că acţiunea, cu scopul ei, este un mod specific de realizare a lanţurilor
cauzale în viaţa socială. De fapt, realizarea scopurilor se produce atunci când sunt asigurate
condiţiile necesare şi suficiente, constituite din ansamblul împrejurărilor fără de care un proces
(fenomen) nu se poate realiza. Eventualele perturbări ce apar pe traiectul scopului pot întârzia, sau
chiar modifica, în profunzime, conţinutul prestabilit. Acestea sunt, în fond, riscurile, iar pentru
limitarea apariţiei lor, sau, cel puţin, a efectelor lor, se impune, pe de o parte, stăpânirea a ceea ce
presupune dialectica certitudinii şi incertitudinii, iar pe de altă parte, se cere aprofundarea
experienţei istorice din domeniul de referinţă. Cu alte cuvinte, măiestria de a „balansa“ între
incertitudine şi certitudine reprezintă o adevărată artă.
În practica socială această artă semnifică „ a şti cum să faci “ pentru a obţine un rezultat de
excepţie în îndeplinirea scopurilor. Ea este considerată o îndemânare în raport cu experienţa,
vocaţia, talentul, creativitatea şi imaginaţia celui antrenat într-un domeniu.
Analizele actuale ale unor decizii adoptate de mari conducători, în situaţii cu adevărat
inedite, nu se pot argumenta cu instrumentele ştiinţei, sau chiar dacă este posibilă o astfel de
argumentare, în prezent, iese în evidenţă că, ceea ce nu a fost posibil atunci prin aprofundări
ştiinţifice, era posibil prin mijloacele artei. Aşadar, mecanismele interioare, prin care s-a ajuns la
astfel de soluţii, aparţin unei alte sfere decât a raţionamentului ştiinţific. Acest lucru la făcut pe
Jomini să afirme că „…cele mai strălucite operaţii ale lui Napoleon ţin mai mult de domeniul
poeziei decât de cel al ştiinţei exacte“3.
Înfruntarea riscului presupune mult curaj şi multă voinţă, acel autoreglaj conştient al omului
care îl determină să-şi atingă scopul propus. Voinţa îl face pe om să creadă că imposibilul nu există,
imposibil despre care Napoleon spunea că: „nu-i decât refugiul laşilor şi fantoma timizilor. În gura
guvernanţilor, el este mărturia neputinţei“4.
La modul general, riscul este definit ca fiind „posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de
a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil“5. Dar, fiecărui domeniu al
cunoaşterii îi este specifică o anumită terminologie (în cazul problematicii abordate – „teoria
riscului“).
Prin urmare, anumiţi termeni, care sunt folosiţi în exprimarea curentă, pot avea o
semnificaţie simplă, dar ei pot prezenta semnificaţii diferite când sunt utilizaţi în domenii de
specialitate: financiar, economic, social, tehnic, politic, militar, securitate etc. Un astfel de termen
este şi cel de „risc“.
Ca atare, de la un domeniu la altul, regăsim definiri diferite ale riscului. Însă, pentru o mare
categorie el semnifică expunerea la situaţii nedorite, fiind utilizat, frecvent, în aprecierea
consecinţelor negative produse de evenimente nedorite.
Nu încape îndoială că, activităţile desfăşurate, individual sau în grup, sunt însoţite de anume
riscuri care, atunci când se întrunesc condiţiile favorizante, se pot produce cu o probabilitate, mai
mare sau mai mică.
Pierderile, care afectează omul, comunitatea, mediul sunt frecvente şi în cazuri de
normalitate, nu numai de accidente. Asemănător se pune problema în cazul unor fenomene naturale
generatoare de risc: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, avalanşe, trăsnete, tornade.

3
4
5
 Existenţa riscului implică o pierdere potenţială, care poate fi: omul (individ, grup,
societate); proprietatea (bunuri materiale) şi mediul.
Nu de puţine ori, termenii de risc şi pericol, sunt utilizaţi ca fiind sinonimi. Iată de ce, este
nevoie de câteva clarificări.
Aşadar, pericolul reprezintă un eveniment sau o situaţie susceptibilă de a produce pierderi
entităţilor enumerate mai sus. În schimb, riscul (sau expunerea la pericol) constă dintr-un set de
circumstanţe (condiţii) care descriu posibilitatea realizării unor pierderi pentru o anumită entitate.
De pildă, pericolului exploziei unei instalaţii tehnice îi corespunde accidentarea persoanelor, dacă
sunt surprinse de producerea acestui eveniment şi neaccidentarea, în caz contrar.
Chiar dacă diferitele definiri ale riscului nu sunt convergente, ele conţin totuşi, cel puţin
două elemente comune: noţiunea de „incertitudine“ (sau „nedeterminare“) şi noţiunea de
„pierdere“.
Trebuie amintit, de asemenea, că mai există o noţiune – „hazardul“ - care, uneori, şi în mod
eronat, este considerat sinonim ori cu riscul ori cu pericolul.
Prin urmare, este necesară precizarea potrivit căreia, hazardul reprezintă una dintre
condiţiile ce poate caracteriza o situaţie şi care amplifică sau diminueză posibilitatea producerii
pierderii rezultată dintr-un pericol. În cazul exemplificat mai sus, eventuala prezenţă întâmplătoare
a persoanelor accidentate în raza exploziei constituie hazard, sau altfel spus, hazardul reprezintă o
împrejurare sau un concurs de împrejurări, favorabile sau nefavorabile, ale căror cauze rămân, de
regulă, necunoscute.
Revenind la relaţia dintre pericol şi risc, trebuie precizat că în mod curent evenimentele,
fenomenele generatoare de pierderi, deci pericolele sunt denumite factori de risc. Dacă
evenimentul generator de pierderi se produce (are loc pierderea), factorii de risc devin cauze ale
pierderilor (cauze ale riscului).6
Exemplificând, se poate spune că pericolului de incendiu la un obiectiv economic de
importanţă deosebită îi pot fi asociate riscurile de deces a unui număr mare de persoane, accidente,
intoxicări, etc. în caz de incendiu, atât pentru personalul respectivului obiectiv cât şi din serviciile
de pompieri, în condiţii de zi şi/sau noapte.
Concluzionând, se poate afirma că unuia şi aceluiaşi pericol sau factor de risc, îi pot
corespunde mai multe riscuri având în vedere entitatea supusă riscului, natura consecinţelor care
vizează respectiva entitate şi condiţiile de referinţă în care acestea se produc. În exemplul de mai
sus, factorului de risc (incendiul) îi corespund: riscul de deces pentru personal; riscul de accidente;
riscul de pierderi în interiorul obiectivului; riscul de pierderi în exterior (de bunuri materiale); riscul
de deteriorare a mediului (solul, subsolul, vegetaţia, apa, aerul etc.)
Expunerea la risc are trei mari elemente componente:
1. entitatea supusă pierderii;
2. pericolele sau factorii de risc;
3. mărimea şi impactul valoric potenţial al pierderii.
Entitatea supusă pierderii (subiectul căruia îi este produsă pierderea prin modificarea stării
sale iniţiale) se regăseşte în trei categorii:
 omul (individ, grup, colectivitate, societate etc);
 proprietatea (construcţii, terenuri, instalaţii, echipamente, produse, bunuri mobile,
procese de producţie, etc.);
 mediul (solul, subsolul, vegetaţia, apa aerul, etc.).
Factorul de risc (pericolul) constituie cel de-al doilea element al expunerii de risc. Sunt
factori de risc naturali, umani şi economici (de afaceri). Cei naturali includ evenimente precum:
alunecări de teren, cutremure, tornade, inundaţii, trăsnete, erupţii vulcanice, uragane, vijelii,
grindină etc, iar factorii umani de risc includ următoarele evenimente: furturi, crima, vandalismul,
sabotajul, dezordinea, neglijenţa, eroarea, greşeala, incompetenţa, intenţia, terorismul etc.
În fine, factorii economici de risc includ evenimente precum: recesiunea, inflaţia, decizii
politice, concurenţa, scăderea consumului, schimbarea preferinţelor consumatorilor, lipsa
6
cunoaşterii cererii, lipsa creditelor etc.
Al treilea element al expunerii de risc – mărimea pierderilor – reprezintă consecinţele
suportate de o anume entitate (om şi comunitate, proprietate, mediu) atunci când pericolul se
produce. Efectele sunt de natură: socială, fizică, psihică, biologică, ecologică etc.
Pierderile pot fi: directe sau indirecte. Primele neputînd fi evaluate cu certitudine înainte
de producerea evenimentului, sunt mai puţin previzibile. În schimb, cele indirecte reprezintă
consecinţele neîndeplinirii obiectivelor de către o entitate afectată. De pildă, activitatea minieră din
Valea Jiului, producea şi produce pierderi zilnice, datorită proceselor tehnologice depăşite şi nu
numai.
Pierderile materiale nu ridică probleme în general pentru evaluare, ele exprimându-se în
unităţi monetare. În schimb pierderile umane (răniri, invalidităţi, decese) sunt mai dificil de
cuantificat. Se tinde însă, într-o abordare complexă a riscului, a se identifica indicatorii prin care să
se estimeze consecinţele unor astfel de pierderi, asupra vieţii sociale.
Un factor de risc, generator de pierderi, poate cauza mai multe tipuri de consecinţe. Iată,
spre exemplu, unui incendiu îi pot corespunde, în acelaşi timp, riscuri precum:
 pierderi materiale de bunuri (în toate cazurile o ardere implică un consum de substanţe şi
materiale combustibile);
 accidente neletale (răniri);
 accidente letale;
 poluarea mediului (produsele rezultate din ardere şi degajate cu intensităţi diferite, cantitatea
şi compoziţia chimică a materialelor care ard; durata şi timpul de ardere; substanţele
utilizate la stingere etc.).
În literatura de specialitate şi în vorbirea curentă sunt utilizate şi alte expresii care se
raportează la risc (detalii în glosar). Ne oprim asupra a trei dintre ele, anume, „risc calculat“, „risc
asumat“ şi „riscul acceptat“.
Privind „riscul calculat“, trebuie să ne întoarcem la analiza relaţiei dintre risc şi
incertitudine. În principiu, incertitudinea se referă la o sferă mentală caracterizată de îndoială, ea
fiind generată de lipsa informaţiilor complete despre un anume eveniment. Tocmai această
insuficienţă de informaţii, despre viitor, conduce la conştientizarea riscului, nu însă de către toate
persoanele. Unele pot conştientiza posibilitatea pierderilor, altele nu.
În legătură cu sintagma „risc asumat“, se poate spune că ea defineşte acel risc acceptat în
mod voluntar de către un individ, o comunitate, un obiectiv economic etc.
Cel mai relevant exemplu, este cel al individului care cunoscând condiţiile specifice unui
obiectiv economic acceptă (pentru că, în multe cazuri, nu are cum să-şi asigure existenţa) să
muncească într-un mediu periculos (exploziv, toxic etc.)
În fine, acceptarea riscului („riscul acceptat“) şi stabilirea unui nivel de risc tolerabil pentru
individ şi societate diferă de la o comunitate la alta, au un puternic caracter psihologic şi emoţional
şi sunt influenţate de o serie de factori psihologici, educaţionali, socio-demografici ş.a.
A tolera un risc reprezintă, de fapt, măsura în care individul şi societatea sunt pregătiţi să o
facă, toleranţă însemnând acceptare. Ea se referă la disponibilitatea de a trăi cu un risc pentru
obţinerea unor beneficii (sau pur şi simplu pentru a exista) şi cu încrederea că riscul este controlat
adecvat.
Această atitudine nu presupune acceptarea riscului ca fiind ceva neglijabil, sau ca pe ceva ce
poate fi ignorat, ci ca pe un aspect ce trebuie avut în vedere şi redus, dacă şi când putem.
Mai trebuie precizat că acceptarea unui anumit nivel al riscului are la bază, de regulă,
compararea riscului cu beneficiile. Este simplu atunci când consecinţele sunt de natură economică,
stabilirea nivelului de acceptabilitate fiind o problemă de opţiune şi de criteriu decizional. Dar, dacă
respectivele consecinţe sunt de natură socială, umană, problema stabilirii unui nivel de
acceptabilitate este foarte complexă şi are dimensiuni etice şi morale.
Trebuie să facem o diferenţiere între „risc acceptat“ şi „risc acceptabil“. Cel din urmă
reprezintă riscul al cărui nivel nu depăşeşte valenţe maxime unanim acceptate. În schimb, primul,
deşi are niveluri inacceptabile sunt, totuşi, acceptate deoarece activităţile (procesele) cărora le sunt
asociate prezintă o importantă utilitate socială, economică, strategică etc. la care nu se poate
renunţa, cel puţin pentru o anumită perioadă.
De pildă, în România sunt multe obiective economice importante – combinate chimice şi
petrochimice, centrale termoelectrice, fabrici de ciment etc. – unde emisia de produse (gaze de
ardere, gaze toxice, pulberi etc.) deşi au valori mai mari decât cele maxime acceptabile, reprezintă
un risc acceptat (şi nu acceptabil).

4.1. Factori naturali de risc

4.1.1. Cutremurele de pământ

Evaluarea efectelor cutremurelor puternice produse în ultimii cincizeci de ani a condus la

constatarea că acestea devin din ce în ce mai devastatoare. Numai în perioada 1970-1980 şi-au
pierdut viaţa, în timpul cutremurelor de pământ, 450.000 de oameni, iar pagubele materiale au
depăşit 19 miliarde de dolari7.
Studiile seismologice arată, însă, că rata de eliberare a energiei seismice la scară planetară se
menţine aproximativ constantă în perioade de timp, relativ îndelungate.
Dar, trebuie precizat că dezastrele produse de cutremure sporesc ca amploare, nu neapărat
datorită intensificării activităţii seismice, ci altor cauze. Printre acestea sunt de menţionat: creşterea
populaţiei, având ca efect extinderea sau apariţia de noi aşezări urbane şi obiective economice în
regiuni expuse cutremurelor; deplasarea populaţiei din regiuni rurale spre zone urbane; absenţa sau
ignorarea normelor specifice la proiectarea obiectivelor economice, a altor tipuri de construcţii;
calitatea slabă a materialelor şi/sau mâinii de lucru etc.
Cutremurele sunt definite drept mişcări puternice sau trepidaţii ale anumitor porţiuni din
suprafaţa Pământului, produse de eliberarea neaşteptată a tensiunilor acumulate în scoarţa terestră,
de erupţii vulcanice sau alte cauze.
Din punct de vedere istoric cunoaşterea cauzelor cutremurelor este relativ recentă. La
mijlocul secolului XIX s-a constatat că distrugerile celor mai multe cutremure sunt concentrate în
zone restrânse, fapt ce sugera existenţa unor surse localizate. Existenţa unor fracturi sau falii la
suprafaţa terenului a alimentat confuzia cu privire la cauzele şi efectele acestor fenomene naturale,
până în anul 1891, când seismologul japonez B.Koto, în urma studiului unui cutremur major afirma
că faliera bruscă a fost cauza şi nu efectul.
De la această dată s-a considerat că deplasarea faliilor reprezintă mecanismul de
producere a cutremurelor şi nu rezultatul acestora. Dar cutremurile pot fi provocate şi de erupţiile
vulcanice, prăbuşirea tavanelor unor peşteri, grote sau vechi explorări miniere, alunecări masive,
precum şi de activitatea umană.
Detaliem această din urmă cauză, evidenţiind că staţiile seismice înregistrează, adesea,
cutremure declanşate de explozii nucleare sau de activitatea tectonică superficială din zona marilor
lacuri de acumulare.
De pildă, detonarea unui dispozitiv nuclear, într-un foraj adânc, poate produce un adevărat
cutremur, datorită energiei enorme pusă în libertate. În fracţiuni de secundă, în locul exploziei,
presiunea depăşeşte de mii de ori presiunea atmosferică, iar temperatura poate ajunge la milioane de
grade. Rocile înconjurătoare sunt evaporate, creându-se o cavitate sferică având câţiva metri în
diametru. Cavitatea creşte pe măsură ce rocile de la suprafaţa acestora se evaporează, în vreme ce
rocile din jur sunt fracturate prin şocul produs de explozie. Pe lângă această regiune fracturată, care
se poate extinde pe sute de metri, compresiunea rocilor produce unde seismice care se propagă spre
exterior în toate direcţiile.
În ceea ce priveşte influenţa zonelor marilor lacuri de acumulare asupra activităţii
tectonice aducem în plin plan exemplul umplerii lacului de acumulare Mead (SUA), din spatele
barajului Hoover de pe fluviul Colorado în anul 1935. Atunci s-a semnalat o activitate seismică
importantă într-o zonă considerată anterior lipsită de cutremure. Apariţia sau intensificarea
activităţii seismice în preajma rezervoarelor mari de apă, aşa numita „seismicitate indusă“ a fost
observată şi la alte baraje, printre care: Hsinfengkiang, China (1961); Kariba, Zimbabwe (1963);

7
Kremasta, Grecia (1966); Koyona, India (1967) şi altele.
Analizând efectele celor mai puternice cutremure, produse în ultima perioadă, se poate
constata că ele au fost devastatoare, cu numeroase victime omeneşti şi pagube materiale, uneori
irecuperabile.
Iată de pildă, cutremurul produs la 31 mai 1970 în partea de nord a Perului, având
magnitudinea 7,5 pe scara Richter, a distrus numeroase baraje din zonele montane. O inspecţie
aeriană, efectuată la scurt timp, a relevat că multe orăşele şi sate, situate în văile care aveau lacuri
de acumulare în amonte, au dispărut complet, luând viaţa a 66.794 de oameni.
În China, cutremurul din 28 iulie 1976 (cu o magnitudine de 7,8) a avut epicentrul la
Tangshan, prăbuşind 85% din cele 916 clădiri între 2 şi 8 etaje. Deşi numărul exact al victimelor nu
a fost dat publicităţii, s-a apreciat că acesta ar fi fost între 650.000 şi 800.000. Dar, ce este relevant
pentru problematica abordată, constituie evaluările privind distrugerile provocate: peste 500 km
din reţeaua căilor ferate şi 228 km de autostrăzi au fost scoase din uz; peste 65 % din numărul
puţurilor de alimentare cu apă au fost distruse; degradarea totală a culturilor prin aducerea la
suprafaţa terenului a unei mari cantităţi de nisip; minele au fost inundate.
În România, la 4 martie 1977 s-a produs cel mai distrugător cutremur care a lovit teritoriul
ţării în timpurile moderne. Cutremurul, având magnitudinea de 7,2, a fost declanşat din zona
hipocentrală din Vrancea şi a produs importante pagube materiale, reprezentând 1/3 din suprafaţa
României. Vibraţiile seismice au fost simţite la Roma şi Moscova, iar pe teritoriul fostei Iugoslavii
şi în Bulgaria au produs distrugeri şi chiar victime omeneşti.
Cele mai mari pagube materiale, s-au produs în partea de sud, în două arii distrincte:
 teritoriul Subcarpatic din Muntenia, care cuprinde localităţile Cislău, Vălenii de
Munte, Câmpina, Valea Călugărească, Boldeşti, Ceptura, Ceraşul, Drajna;
 interfluviul Argeş-Colentina, în interiorul căruia se află şi municipiul Bucureşti, cu
maxime în localităţile Dărăşti, 1 Decembrie (fostă 30 Decembrie), Adunaţii
Copăceni, situate în şesul aluvionar al râului Argeş, precum şi localităţile Mogoşoaia
şi Otopeni, aflate pe râurile Colentina şi respectiv Pasărea. În Bucureşti s-au prăbuşit
32 de blocuri având între 6 şi 8 etaje iar altele, peste 100, au fost grav avariate.
În Moldova, cu toate că, efectele cutremurului au fost mai puţin grave, s-au produs
importante pagube materiale la obiectivele economice, locuinţe şi construcţii socio-culturale, foarte
importante. Avarii mai grave au fost în: Iaşi şi Bârlad, în Deleşti, Micleşti, Plopana, în localităţile
din bazinul hidrografic al râului Bârlad şi din şesul aluvionar al Siretului.
În întreaga ţară au fost distruse sau avariate obiective economice importante, hale
industriale, instalaţii de alimentare cu energie electrică, apă, gaze naturale etc. De asemenea, s-a
pierdut o parte importantă din şeptel datorită prăbuşirii grajdurilor.Ca atare, acest cutremur a
afectat grav economia naţională prin scoaterea din funcţiune a 760 de obiective economice şi
avariind total sau parţial 230.000 de locuinţe şi clădiri social-culturale.Aceste masive distrugeri pe
care le-au suferit obiectivele economice de importanţă deosebită, şi nu numai, a avut printre cauze
şi lipsa unei concepţii privind protecţia paraseismică.
În proiectarea şi amplasarea obiectivelor economice importante trebuie să se ţină seama şi
de modul cum se regăsesc zonele epicentrale pe teritoriul ţării. Astfel se pot produce cutremure
crustale (normale) şi cutremure subcrustale (intermediare), datorate conjuncţiei a trei plăci
tectonice separate (Est – Europeană, Intra-Alpină şi Moesică), care au creat mai multe zone
epicentrale de importanţă zonală (Vrancea, Făgăraş, Banat, dar şi Oradea, Maramureş, litoralul
Dobrogei de Sud), precum şi zone epicentrale de importanţă locală (Jibou, Târnave, nordul şi vestul
Olteniei, nordul Moldovei, Câmpia Română). De menţionat influenţa zonelor epicentrale din ţările
vecine asupra regiunilor din sud (Oltenia şi Dobrogea), din vest (Banat) şi din nord (Maramureş).
Fără îndoială, zonele cu cel mai ridicat nivel de risc, în producerea cutremurelor pe
teritoriul ţării noastre, sunt Vrancea şi Făgăraş, aspect de care ar fi trebuit şi trebuie, încă, să se ţină
seama la amplasarea obiectivelor economice importante, precum cele chimice şi petrochimice.

4.1.2. Alunecările de teren şi avalanşele de roci

 Aceste fenomene naturale constituie procese fizico-geologice distructive care au loc la
suprafaţa scoarţei pământului cu manifestări ale activităţii geologice permanente.
Dispunând de un relief foarte variat, condiţiile geologice şi fizico-geografice specifice situează
România în categoria factorilor cu potenţial ridicat de producere a alunecărilor de teren.
Astfel, în ţara noastră există peste 10.000 km2 în care s-au produs sau sunt potenţial posibile
alunecări de teren datorate:
 modificării pantei unui versant sub influenţa unor factori fizici sau antropici;
 variaţiei în timp a umidităţii rocilor prin aport sau pierdere de apă;
 acţiunii mecanice a apei din roci;
 acţiunii hidrodinamice a apei;
 unor solicitări dinamice (şocuri seismice, vibraţii provocate de explozii, trafic rutier sau
feroviar intens etc.)
În prezent, pe baza unor criterii clar definite, specialiştii în domeniu au efectuat zonarea
teritoriului, precum şi microzonarea versanţilor muntoşi din punct de vedere al potenţialului de
producere a alunecărilor de teren.
Unele din dezastrele de acest tip, care au avut loc în ţara noastră, au fost cu adevărat
impresionante şi catastrofale, prin amploarea efectelor lor, cu sute de mii sau milioane de m 3 de
pământ pus în mişcare pe zeci şi sute de hectare ce se deplasează zeci de metri în câteva ore, cu
efecte semnificative asupra obiectivelor economice importante. Au fost afectate, de asemenea,
aşezări întregi, terenuri agricole, căi de comunicaţii, cursuri de apă etc.
În urma cutremurului din 1977, datorită vibraţiilor seismice sau produs importante
deformări permanente ale terenului: alunecări, lichefieri, crăpături şi fisuri etc. Cele mai multe
alunecări şi prăbuşiri de stânci au avut loc în zona subcarpatică, constatându-se, în general, o
reactivare a alunecărilor mai vechi, însă au apărut şi altele noi. Unele din ele au fost de o amploare
deosebită (Albeşti, Slon, Zăbala, Dumitreşti) dar cele mai multe au afectat suprafeţe de teren, relativ
mici.
Majoritatea alunecărilor de teren s-a produs în timpul sau imediat după încetarea
cutremurului, şi numai câteva s-au declanşat după un interval mai mare de timp (de la o zi până la 5
săptămâni). În unele cazuri (Slon, Zăbala) materialul alunecat de pe versanţi a barat cursuri de apă
(Drajniţa, Zăbala), formând adevărate lacuri de acumulare. Astfel, lacul de pe râul Zăbala, format
la aproximativ 20 km în amonte de localitatea Nereju, a avut 2 km lungime şi aproape 40 m
adâncime. A fost nevoie de o acţiune rapidă pentru îndepărtarea acestor baraje naturale, evitând
pericolul pe care îl reprezenta volumul de apă, din spatele lor, pentru localităţile şi obiectivele
economice aflate în aval.
Vibraţiile seismice provoacă şi un alt fenomen, lichefierea depozitelor nisipoase, care poate
determina tasarea, înclinarea sau chiar prăbuşirea construcţiilor. Lichefierea se produce atunci când
undele seismice de forfecare străbat depozite nisipoase saturate, deranjând structura granulară a
acestora. Modificarea, în sine, se realizează prin transferul presiunii existente în punctele de contact
dintre granulele de nisip către apa din pori. În general, cu cât depozitele de nisip, sunt mai tinere şi
mai afânate, iar nivelul hidrostatic este mai ridicat, susceptibilitatea de lichefiere este mai mare.
Aceasta din urmă precizare vizează, în primul rând, concepţia de proiectare a unor
construcţii, a obiectivelor economice şi sociale.

4.1.3. Inundaţiile naturale

Prin „inundaţie“, ca factor de risc, se înţelege acoperirea cu un strat de apă stagnant sau în
mişcare, care, prin mărime sau durată, poate să provoace pierderi de vieţi omeneşti, distrugeri de
bunuri, pagube materiale sau dereglarea activităţilor social-economice din zona afectată.
De regulă, cauzele inundaţiilor naturale sunt:
 revărsările cursurilor de apă;
 ape provenite din precipitaţii sau topirea zăpezilor, stagnate sau scurse de pe versanţi;
 ridicarea apelor subterane peste nivelul solului, datorită infiltraţiilor.
Studiile de specialitate au stabilit că suprafaţa totală, potenţial inundabilă din România, este de
2.120.000 hectare şi include 1.890.000 hectare terenuri agricole (aproximativ 20% din suprafaţa
agricolă), 2.613 localităţi (54 municipii, 161 oraşe, 2.358 comune), cu circa 367.000 locuinţe,
77.000 km şosele, 14.000 km căi ferate, 1400 km poduri, 1820 obiective economice, 2830
obiective sociale, 1680 obiective zootehnice.
Printre oraşele potenţial inundabile se numără: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Arad, Satu Mare, Târgu
Mureş, Sighişoara şi altele, iar judeţele cele mai afectate sunt Dolj, Satu Mare, Suceava, Mureş,
Botoşani, Harghita, Vâlcea, Mehedinţi, Teleorman, Ialomiţa.
La nivelul întregii ţări, inundaţiile au fost şi sunt destul de frecvente. Spre exemplu, în
perioada 1960-1975, au lipsit inundaţiile doar în anii 1968 şi în 1974. Cele mai grave inundaţii au
fost în 1970 cu 1.058.376 hectare ocupate de ape, 85.463 locuinţe, 2.843 km şosele, 3.547 poduri şi
podeţe, peste 850 obiective, toate afectate de ape.

4.2. Factori antropici de risc

4.2.1. Accidentele şi geneza lor
Conform primei teorii, cea a dominoului, accidentul reprezintă un factor, dintr-o
succesiune de alţi factori, care poate conduce la pierderi – decese, răniri, pagube materiale.
Aceşti factori sunt asimilaţi unor piese de dominou care cad în succesiunea lor, fiecare factor
fiind dependent de factorul precedent, astfel că:
 pierderea (căderea dominoului final) are loc numai ca rezultat al unui accident;
 accidentul se produce numai ca rezultat al acţiunilor nesigure ale persoanelor,
pericolelor mecanice sau fizice;
 pericolele există numai datorită greşelilor (erorilor) umane;
 greşelile persoanelor sunt moştenite, inerente sau dobândite ca rezultat al mediului
familial şi social în care trăiesc.
Caracteristicile factorilor, din succesiunea evenimentelor care produc pierderi
(„succesiunea pieselor de dominou căzute“), sunt:
1. Mediul moştenit şi social (dominoul 1)
 trăsături de caracter: avariţie, încăpăţânare, indiferenţă, egoism etc.
 mediul poate dezvolta trăsături de caracter nedorite care pot interfera cu educaţia;
Aceste trăsături moştenite şi cele generate de mediu conduc la comiterea unor greşeli.
2. Greşeli comise de anumite persoane (dominoul 2)
- greşeli inerente sau dobândite ale persoanelor: temperamentul nervos şi violent,
excitabilitatea, ignorarea practicilor de siguranţă (măsuri şi conduită) constituie cauze imediate
pentru comiterea actelor de nesiguranţă sau pentru existenţa pericolelor mecanice sau fizice.
3. Acţiuni nesigure (dominoul 3)
- acţiuni nesigure ale persoanelor (pericole umane), cum sunt, de exemplu: neutilizarea
echipamentelor individuale de protecţie (centuri de siguranţă) pentru lucru la înălţime, deplasarea şi
staţionarea sub sarcini suspendate sau îndepărtarea dispozitivelor de protecţie de la instalaţii şi
utilaje etc.
- pericole mecanice şi fizice – neprotejarea locului de muncă, angrenaje mecanice
neprotejate, lipsa balustradei de protecţie sau lumină insuficientă etc.
Acţiunile nesigure ale persoanelor şi pericolelor mecanice şi fizice conduc la accidente.
4. Accidentul (dominoul 4)
- evenimente precum: lovirea persoanelor şi bunurilor de către obiecte în mişcare;
căderea persoanelor şi a bunurilor de la înălţimi apreciabile; impactul persoanelor şi bunurilor cu
jeturi fluide cu temperaturi ridicate şi/sau toxice etc.
5.Pierderi (dominoul 5)
- fracturi, răniri, arsuri, orbiri, invaliditate şi decese, avarieri, distrugeri totale de bunuri,
tehnică, materii prime etc.
Conform teoriei prezentate, căderea ultimei piese – „pierderile“ – se produce ca urmare a
căderii primului dominou care antrenează căderea succesivă şi a celorlalte piese.
Însă, dacă unul din factorii care conduc la accident poate fi îndepărtat, pierderea (căderea
dominoului final), nu va mai avea loc. De exemplu, eliminarea celei de-a treia piesă din dominou,
respectiv „acţiunile nesigure ale persoanelor“, face ca influenţa factorilor precedenţi, care chiar
dacă s-au realizat, să rămână fără finalitate. Altfel spus, accidentul nu va mai avea loc.
O analiză efectuată de către specialiştii occidentali în domeniu, pe o cazuistică formată
din 75.000 de accidente din domeniul obiectivelor economice importante, a scos în evidenţă
următoarele concluzii:
- 88 % din totalul accidentelor au fost cauzate de erori umane;
- 10 % au fost cauzate de pericole mecanice sau fizice;
- 20 % au avut cauze neidentificate („acţiuni ale lui Dumnezeu“).
Prin urmare, cauza primară a producerii accidentelor o constituie factorul uman, pericolele
fizice şi mecanice (hazardul) având o pondere infimă. Ca urmare, managementul securităţii
obiectivelor economice de importanţă deosebită trebuie să aibă în vedere câteva aspecte:
1. dacă o pierdere s-a produs, atunci ea implică, neapărat, acţiunea celor patru factori
precedenţi, evidenţiind că întotdeauna este adevărată numai succesiunea inversă:
pierdere→accident→acte nesigure ale persoanelor →pericole mecanice şi fizice→greşeli ale
persoanelor→mediul moştenit şi social;
2. abordarea evenimentelor în succesiunea directă, respectiv a factorilor de la unu la patru, nu
conduce, în mod neapărat, la producerea pierderii. Spre exemplu, greşelile unor persoane nu
sunt urmate, întotdeauna, de acte nesigure, sau pericole mecanice şi/sau fizice nu generează,
neapărat un accident.
Un astfel de raţionament – ca cel explicitat mai sus – poate fi aplicat în analiza
eventualelor pierderi care s-ar putea produce în urma exploziilor, accidentelor chimice şi nucleare,
incendiilor etc. Cu siguranţă, însă, el nu poate fi extrapolat în urma pierderilor cauzate de furturi,
vandalism, sabotaje, terorism etc. sau de fenomenele naturale.

4.2.2. Accidentele chimice şi nucleare

Accidentul chimic major, este definit ca eliberarea bruscă, necontrolată a unor produse
chimice din categoria substanţelor toxice industriale (STI), la concentraţii mai mari decât cele
maxime admise, stabilite convenţional, punând astfel în pericol sănătatea oamenilor, animalelor şi
mediului înconjurător prin poluare.
Din categoria substanţelor toxice industriale fac parte: substanţele iritante, caustice şi
sufocant axfisiante (clorul, acidul clorhidric, acidul azotic, acidul fluorhidric, oxizi de sulf şi de
azot, amoniacul, fosgenul, clorcianul etc.) şi cele cu acţiune toxică generală (hidrogenul sulfurat,
oxizii fosforului, acidul cianhidric, cianogenul, acrilonitriţii, sulfura de carbon etc.
Toate aceste substanţe toxice industriale pot acţiona asupra organismelor vii prin inhalări,
ingerare sau contact. Ele au un efect devastator asupra faunei şi florei, asupra mediului (solul,
subsolul, apa şi aerul) din anumite zone care pot infectate.
Mai trebuie precizat, că efectele unei posibile infectări cu astfel de substanţe paralizează
complet activitatea economică din spaţii mari ale teritoriului naţional.
Sunt posibile astfel de accidente în industria chimică, petrochimică, alimentară, a bunurilor
de consum şi în cazul transportului substanţelor toxice industriale.
Factorul cu un grad mare de risc îl constituie avariile ce se pot produce la obiectivele
economice care utilizează instalaţii şi procese tehnologice periculoase pentru sănătatea oamenilor
din aglomeraţiile urbane sau din localităţile rurale învecinate, pentru obiectivele economice şi
sociale, aflate sub influenţa unui eventual nor chimic cu concentraţii diverse, şi a cărui deplasare
depinde, în mod esenţial, de factori meteorologici, topografici, pedologici etc. În această categorie
intră două obiective economice cu importanţă deosebită: OLTCHIM Râmnicu Vâlcea şi
ARPECHIM Piteşti. Sunt şi alte multe obiective în această situaţie, dar exemplele sunt
reprezentative pentru confirmarea demersului explicativ.
Accidentul nuclear este definit ca situaţia creată de incidenţa unui eveniment de proces la
o instalaţie nucleară, sau de lucru cu materiale radioactive asupra amplasamentului, aşezărilor
umane şi mediului înconjurător, urmată de afectarea sănătăţii oamenilor şi animalelor, a activităţii
obiectivelor economice şi sociale, a factorilor de mediu, prin iradiere şi contaminare radioactivă.
Cauzele care pot provoca accidente nucleare:
- răspândirea accidentală în mediul înconjurător a unor preparate radioactive, prin răsturnare
sau distrugerea/avarierea ambalajelor ori a unor instalaţii;
- explozii sau incendii în incinte/încăperi unde sunt depozitate sau se lucrează în cantităţi
importante de materiale radioactive, având ca urmare împrăştierea în mediul înconjurător de
gaze, vapori sau aerosoli (fum, ceaţă) conţinând şi substanţe radioactive;
- acţiunea distructivă a unor fenomene naturale (seisme, alunecări de teren, avalanşe,
inundaţii) asupra instalaţiilor nucleare sau depozitelor de materiale radioactive, urmată de
răspândirea acestora în mediul înconjurător şi contaminarea factorilor de mediu (sol, apă,
aer, floră faună);
- accidente (pe căile rutiere, feroviare, navale sau aeriene) ale mijloacelor ce transportă
materiale radioactive;
- avarii la reactoarele nucleare din instituţiile de cercetare, centrale nuclearo-electrice (CNE),
vehicole cu propulsie nucleară, sateliţi, etc.;
- explozii ale dispozitivelor şi armelor nucleare.
În România există următoarele surse potenţiale de accident nuclear:
- exploatările şi preparaţiile de minereu uranifer (judeţele Bihor, Caraş Severin, Neamţ, etc.);
- uzinele de tratare şi preparare a uraniului (judeţul Braşov);
- reactorul de cercetare de la Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti);
- reactorul de cercetare de la Institutul de Cercetare Bucureşti;
- uzinele de tratare – activare a combustibilului nuclear judeţul Argeş);
- centrala nuclearo-electrică Cernavodă;
- laboratoarele de cercetare sau uzinele ce folosesc radio izotopi;
- unităţile spitaliceşti care utilizează radioizotopi pentru investigaţii şi tratament.
Există şi surse potenţiale de accident nuclear în proximitatea teritoriului naţional.
- centralele nuclearo-electrice din Rusia;
- centralele nuclearo-electrice din Ucraina;
- centrala nuclearo-electrică de la Kozlodui (Bulgaria).
În ţara noastră nu au avut loc accidente nucleare semnificative din cauze datorate surselor
potenţiale de pe teritoriul naţional. Unele contaminări radioactive, datorate activităţilor nucleare,
care s-au înregistrat în decursul timpului, au avut un caracter strict local, cu urmări nesemnificative.
Dar, în România s-au înregistrat efectele negative transfrontaliere ale experienţelor nucleare
din atmosferă (până în 1963), şi începând cu 1986, de efectele accidentului de la centrala nuclearo-
electrică de la Cernobâl (Ucraina). Radioactivitatea naturală înregistrată în anul 1985, ca fiind cea
mai mică, este luată drept referinţă pentru analizele ulterioare.

4.2.3. Incendiile
Incendiul reprezintă un proces complex cu evoluţie nedeterminată, incluzând fenomene
diverse de natură fizică ori chimică. De fapt, în opinia specialiştilor, nu există două incendii la fel,
deci a căror evoluţie să fie similară.
Identificarea riscului de incendiu reprezintă procesul de apropiere şi stabilire a nivelurilor
de risc de incendiu (pentru clădiri civile), respectiv a categoriilor de pericol de incendiu (pentru
construcţii de producţie şi depozitare), în anumite împrejurări, în acelaşi timp şi spaţiu pe baza
următorilor parametri:
 densitatea sarcinii termice şi destinaţia/funcţiunea, la clădirile civile;
 proprietăţile fizico-chimice ale materialelor şi substanţelor utilizate,
prelucrate, manipulate sau depozitate, natura procesului tehnologic şi
densitatea sarcinii termice, pentru construcţiile de producţie şi depozitare.
În raport de aceşti parametri există niveluri distincte de risc de incendiu:
 risc foarte ridicat (foarte mare) de incendiu asociat pericolului de explozie;
 risc ridicat (mare) de incendiu (densitatea sarcinii termice >840 Mj/mp; spaţii
 pentru arhive, biblioteci, multiplicare, parcaje pentru autoturisme etc), având
densitatea sarcinii termice >105 Mj/mp;
 risc mediu (mijlociu) de incendiu ( 420 Mj/mp < densitatea sarcinii termice <
840 Mj/mp), centrale termice, oficii pentru prepararea mâncărurilor calde
etc.;
 risc redus de incendiu (densitatea sarcinii termice < 420 Mj/mp).
Aceste niveluri de risc sunt stabilite pe zone, spaţii, încăperi, compartimente de incendiu,
clădiri (civile de producţie şi/sau depozitare, cu funcţii mixte) sau instalaţii tehnologice.
Unui anumit sistem îi corespunde o evaluare şi estimare a riscului de incendiu care este
denumit risc de incendiu existent. Acesta din urmă se compară cu riscul de incendiu acceptat
(stabilit în baza evaluării probabilităţii de producere a evenimentului şi a condiţiilor acestora). De
fapt, riscul de incendiu acceptat reprezintă un nivel limită acceptat.
Analiza condiţiilor (împrejurărilor) care pot determina şi/sau favoriza iniţierea,
dezvoltarea şi/sau propagarea unui incendiu, scoate în evidenţă implicarea totală a factorului uman.
Iată, pe cele mai semnificative:
- instalaţii şi echipamente electrice defecte ori improvizate;
- receptori electrice lăsaţi sub tensiune, nesupravegheaţi;
- sisteme şi mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate;
- reacţii chimice necontrolate, urmate de incendiu;
- folosirea unor echipamente neadecvate;
- scurgeri de produse inflamabile;
- defecţiuni tehnice de construcţii montaj;
- nereguli organizatorice;
- explozii urmate de incendiu;
- acţiune intenţionată („arson“).
Dar, incendiile pot izbucni şi în urma producerii unor fenomene naturale. Numeroase
cutremure puternice au fost urmate de incendii catastrofale (Nessina, San Francisco, Tokyo, Niigata
etc). Construcţiile din lemn sau alte materiale uşor inflamabile, rafinăriile, fabricile de produse
chimice, prezintă cel mai mare potenţial de incendiu. După unele evaluări, distrugeriile provocate
de incendiu, în San Francisco, au reprezentat 75 – 80% , şi numai restul sau datorat vibraţiilor
seismice. Astfel se explică şi faptul, că incendiul care a mistuit 520 de străzi, a rămas întipărit atât
de profund în memoria oamenilor încât, în California se vorbea, aproape în exclusivitate, despre
foc, estompându-se cauza reală a catastrofei – cutremurul.
Corelarea nivelurilor de gravitate (1-6), consecinţele directe corespunzătoare acestor niveluri
(1-minore, 2-semnificative, 3-grave, 4-foarte grave, 5-catastrofale, 6-dezastroase) evidenţiază
existenţa a şase tipuri de incendii:
- început de incendiu;
- incendiu potolit sau moderat;
- incendiu important sau mare;
- incendiu foarte important sau sinistru;
- incendiu major sau catastrofal;
- incendiu în masă sau dezastru.

4.2.4. Factorii tehnico-organizatorici de risc

În cazul tuturor factorilor naturali de risc, termenul de predicţie este asociat cu precizarea
locului, timpului şi dimensiunilor probabile ale respectivului fenomen. Dar, la fel de importantă,
pentru concepţia proiectării, amplasării şi construirii obiectivelor economice importante este
anticiparea caracteristicilor şi duratei fenomenului.
De fapt, întreaga filozofie a măsurilor preventive se bazează pe cunoaşterea elementelor
subliniate mai sus. De pildă, în cazul unui cutremur, clădirile vor rezista vibraţiilor transferate de la
teren atât timp cât eforturile nu vor depăşi un anumit punct critic.
Printre factorii care au un rol determinant în comportarea unei clădiri sunt de menţionat:
natura şocului la care este expusă, tipul terenului pe care este amplastă, calitatea proiectului, a
materialelor şi a mâinii de lucru folosite.
Proiectarea de construcţii, care să reziste sau să evite acţiunea factorilor naturali de risc, se
realizează sau ar trebui să se realizeze luându-se în considerare o serie de parametri cuprinşi în
codul de norme speciale. Altfel, construcţia este vulnerabilă din faza de proiect.
Prin construcţie vulnerabilă şi care prezintă pericol public se înţelege construcţia
amplasată într-o zonă de risc natural cauzat de cutremure de pământ, inundaţii şi/sau alunecări de
teren şi care, din punct de vedere al rezistenţei şi stabilităţii, prezintă pericol de prăbuşire/avariere a
unor elemente de construcţie şi a instalaţiilor aferente, ce poate produce pierderi de vieţi omeneşti
şi/sau răniri grave de persoane, distrugeri de bunuri materiale, culturale şi/sau artistice de valoare.
Iată, de ce, în opinia noastră însăşi concepţia de proiectare, amplasare şi construire o
constituie un factor de risc. Situaţia existentă în România la ora actuală, unde s-au construit şi se
construiesc, încă, obiective fără a se ţine seama de caracteristicile terenului, este suficient de
relevantă. Exemplul cel mai relevant este acela al obiectivelor economice şi sociale, al localităţilor
întregi care continuă să se extindă în albiile inundabile ale râurilor.
Revenind la cutremure, trebuie spus că în lumea care conştientizează, cu adevărat,
consecinţele factorilor naturali de risc, concepţia care stă la baza proiectării construcţiilor urmăreşte
ca acestea să reziste şocurilor mici fără stricăciuni, celor moderate cu unele stricăciuni
nesemnificative, celor puternici cu unele stricăciuni semnificative, dară fără a se prăbuşi.
O atenţie aparte trebuie acordată concepţiilor de proiectare, amplasare şi
proiectare a obiectivelor chimice şi nucleare, a unităţilor spitaliceşti şi de învăţământ precum
şi a serviciilor de utilitate publică – pompieri, salvare, telefoane, poştă etc. Nu în puţine cazuri
ele au fost printre primele afectate de producerea consecinţelor respectivelor fenomene,
amplificându-le şi paralizând întregul sistem de intervenţie.
Proiectarea centralelor nuclearo-electrice este supusă unor reguli şi norme stricte, aşa încât
viaţa oamenilor, activităţile obiectivelor economice, viaţa socială în general, să nu fie în nici un fel
periclitate. Grija faţă de construcţia şi exploatarea în siguranţă a acestor obiective a sporit
considerabil după accidentul de la Cernobâl, deşi cauzele acestuia, se pare că au fost de altă natură.
Conform datelor publicate de Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică, în 1999 erau
în funcţiune 433 centrale nuclearo-electrice iar 98 se aflau în diferite stadii de construcţie. Dacă mai
adăugăm cele 325 de reactoare de cercetare ştiinţifică aflate în funcţiune în 55 de ţări, vom înţelege
mai bine de ce grija pentru proiectarea, amplasarea, construirea şi exploatarea acestor obiective în
deplină siguranţă nu este delor exagerată, cu cât multe din acestea se află în zone active ale
fenomenelor naturale.
Această preocupare se extinde şi asupra concepţiilor de proiectare, amplasare, construire şi
exploatare a altor obiective: uzine de tratare, preparare şi activare a combustibilului nuclear;
reactoare de cercetare; staţiile de îmbuteliere a gazelor lichefiate; conductele mari de petrol şi gaze
naturale; marile baraje de pe cursurile de apă.
În cazul cutremurelor, se impune ca toate aceste obiective să fie proiectate în aşa fel,
încât să rămână în funcţiune după producerea a două cutremure ipotetice şi anume: 1)„cutremurul
de proiectare“; 2)„cutremurul de exploatare“.
Cutremurul de proiectare este stabilit pe baza evaluării cutremurului maxim potenţial,
avându-se în vedere geologia regională şi locală, seismicitatea şi caracteristicile geotehnice din
amplasament. Parametri care stau la baza proiectării, respectivului obiectiv, vor fi astfel stabiliţi
încât structurile, sistemele şi componentele importante să-şi păstreze integritatea în timpul sau după
producerea evenimentului de care s-a ţinut seama la proiectare.
Cutremurul de exploatare este cutremurul care poate fi aşteptat, în mod rezonabil să
afecteze amplasamentul în timpul de viaţă, ţinându-se seama, de asemenea, de geologia regională şi
locală, de seismicitate şi de caracteristicile geotehnice din amplasament. Cele două tipuri de
cutremure, mai precis vibraţiile terenului produse de acestea, sunt exprimate prin acceleraţia
orizontală a mişcării terenului, în procente sau fracţiuni din acceleraţia gravitaţiei.
Studiile efectelor acţiunii fenomenelor naturale, studiu premergător elaborării concepţiei
de proiectare şi amplasare a unui obiectiv economic, pot arăta care sunt zonele mai expuse
distrugerilor. Ele, în mod firesc, trebuie evitate.

4.2.5. Acţiunile umane cu intenţie.

Factorii antropici de risc analizaţi anterior presupuneau acţiuni şi comportamente ale

omului manifestate în mod neintenţionat: erori, greşeli, ignoranţă, incompetenţă, lipsă de
informare etc. Există însă şi acţiuni concepute, în mod deliberat, şi desfăşurate cu o anumită
intenţie: furtul, sabotajul, vandalismul şi în sfârşit terorismul.
În anii 1990 obiectivele economice au suferit adevărate campanii pe timpul cărora au fost
ţinta tuturor acţiunilor enumerate mai sus. Unele dintre ele, au fost devastate complet, fiind
dezmembrate instalaţii şi echipamente, distruse în întregime hale industriale, furate mijloace de
transport, bunuri din stoc şi materii prime.
Treptat, treptat lucrurile au intrat în normal, astfel de acţiuni diminuându-se considerabil,
poate şi prin accelerarea procesului de privatizare. Dar, dintre toate aceste acţiuni, terorismul
constituie un adevărat flagel care tinde să se extindă în întreaga lume cu o viteză de propagare ce
ameninţă întreaga civilizaţia umană.
La 11 septembrie 2001 omenirea a intrat într-o perioadă cu multe convulsii, marcată fiind de
terorism şi antiterorism globalizat, sinopticul ameninţărilor teroriste şi al elementelor de
specificitate corespondente perioadei de manifestare a acestora, evidenţiază că într-o lume dominată
de interese contradictorii, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt deturnate de la
sensurile lor fireşti şi utilizate drept motivaţie pentru exacerbarea naţionalismului şi separatismului
etnic şi religios, care determină, cotidian acte teroriste soldate cu sute şi mii de victime, pagube
materiale irecuperabile, paralizarea vieţii social-economice.
Evoluţia unor factori interni şi externi care favorizează apariţia şi extinderea
fenomenului terorist pe teritoriul României, deşi nu generează îngrijorări majore, este
monitorizată strict de instituţiile abilitate ale statului. Iată câţiva dintre aceşti factori:
- dinamizarea ofensivei fundamentalismului islamic extremist în spaţiul de securitate al
României, îndeosebi în ţările balcanice, unde se intenţionează crearea unor „capete de
pod“ pentru expansiunea în Europa Centrală;
- revigorarea, de către noile curente politice şi sociale a sentimentelor rasiste, antisemite şi
xenofobe care pot conduce la acţiuni violente împotriva unor oameni, obiective sociale şi
economice, simboluri ale unor comunităţi etnice, etc. ;
- revigorarea conflictelor interetnice din spaţiul fostei U.R.S.S., concretizată în
proliferarea şi diversificarea structurii forţelor, mijloacelor şi modalităţilor de acţiune
teroristă;
- situarea României pe traseele de tranzitare a reprezentanţilor diferitelor grupări teroriste,
cu pericolul evident de a acţiona şi pe teritoriul naţional.
De fapt, în ultima perioadă se constată tendinţa organizării unor acţiuni teroriste împotriva
tuturor statelor care fac parte din coaliţia antiteroristă internaţională. Deocamdată, nucleele de
reprezentare ale acestor grupări au un potenţial latent de manifestare, corelându-şi activitatea cu
ordinele centrelor de apartenenţă, unanim direcţionate spre adoptarea de poziţii rezervate, care să nu
determine riposte din partea autorităţilor române sau să le aducă prejudicii de imagine.
Astfel, organizaţiile fundamentalist-islamice, cu reprezentare în România, acţionează pentru:
- crearea şi consolidarea unor puncte de sprijin şi structuri de acoperire de
natură culturală, profesională sau religioasă, menite să camufleze şi să faciliteze
preocupările de nuanţă teroristă, precum şi să asigure influenţarea opiniei publice în
vederea legitimizării cauzei lor;
- înfiinţarea de structuri informative şi de baze de date care monitorizează
reprezentanţele diplomatice aparţinînd unor state occidentale şi celor din Orientul
Mijlociu (în special cele ce aparţin statelor participante la coaliţia antiteroristă
internaţională);
- intensificarea activităţii de convertire a unor cetăţeni români la Islam şi
 incitarea la acţiuni de propagandă şi susţinere a organizaţiilor respective, precum şi
racolarea unor tineri în vederea trimiterii lor la stagii de instruire în state din zona
Orientului Mijlociu, care au pe teritoriul lor tabere de pregătire;
- crearea şi consolidarea unor structuri de acoperire, în principal de natură
comercială, care asigură condiţiile de legalitate pentru stabilirea în ţara noastră a
membrilor acestora;
- stabilirea pe teritoriu naţional a unor indivizi cu experienţă şi cu
antecedente pe profil, care au activat anterior în centralele respectivelor organizaţii
teroriste, asigurînd astfel conspirativitatea acţiunilor clandestine de culegere de
informaţii operative despre unele obiective;
- efectuarea unor studii, despre oricare obiectiv ce poate deveni ţintă
teroristă potenţială;
- preocuparea constantă pentru realizarea unor „depozite“ clandestine de
armament, muniţie şi explozivi, în vederea folosirii lor în viitoare acţiuni teroriste;

- implicarea într-o serie de activităţi infracţionale, conexe terorismului, prin

care se obţin mijloace financiare necesare logisticii respectivelor organizaţii;
- tendinţe de realizare a unor conexiuni între reprezentanţii diferitelor
organizaţii teroriste sau de sorginte extremistă.
Mai mult, în prezent se aduce în prim plan pericolul unor atacuri teroriste cu recurgerea
la mijloace de distrugere în masa (NBC), ipoteză din ce în ce mai puţin contestată.
Dacă fabricarea clandestină a armelor nucleare, chiar miniaturizate, transportul ei la ţintă,
sustragerea sau deturnarea unei bombe atomice, sunt acţiuni complexe ce implică eforturi şi resurse
importante, pericolul terorismului nuclear poate fi „generat“, mult mai uşor prin „eliberarea
surselor nucleare“, în mediul ce prezintă interes, contaminîndu-l. Asemenea surse se pot afla deja
în zona de interes, ori pot fi transportate, efectelor lor fiind transfrontaliere, generînd potenţiale
catastrofe ecologice.
În concluzie, trebuie spus că, pentru terorişti, care vin din cele mai întunecate unghere ale
luamii urmărind, în baza unor pretexte inventate de minţi bolnave, să alunge lumina civilizaţiei,
societaţile deschise oferă un număr nelimitat de ţinte, uşor de lovit, deoarece riposta rămâne, încă,
incapabilă de a preveni şi a eradica acest fenomen.

Originea si manifestarea cutremurelor pamant

Seismologia, ramura bine definita a geofizicii, pune la dispozitie date privind identificarea
mecanismelor de generare a cutremurelor si date legate de modul de propagare al undelor seismice
generate de aceste mecanisme.
In continuare sunt prezentate cateva notiuni de baza ale seismologiei privind originea,
tipurile si formele de manifestare ale cutremurelor.
Pamantul, care se afla intr-o permanenta miscare, poseda o structura interna destul de
complicata care poatefi redusa schematic Ia modelul reprezentat in fig. 1.
In acest context, continentele se deplaseaza continuu si lent producand modificari ale
scoartei terestre in urma acumularilor energetice in roci si a eruptiilor vulcanice, generatoare de
rupturi si prabusiri de amploare in interiorul litosferei.
Aceste fenomene se manifesta periodic in crusta terestra prin miscari bruste si violente care
sunt inregistrate la suprafata libera a terenului sub forma cutremurelor de pamant.
Cu privire la sursa care genereaza cutremure puternice se admit doua categorii de
mecanisme posibile de producere, si anume:
- cutremure vulcanice datorate eruptiilor vulcanice;
- cutremure tectonice datorate unor modificari structurale importante ale scoartei terestre
(insotite de fenomene de rupere sau de faliere).
Cele mai frecvente cutremure sunt de origine tectonica, iar energia pe care o elibereaza se
extinde pe zone intinse de Ia suprafata terestra. Socul seismic se produce ca urmare a unor fracturi
ale scoartei care vin in contact intr-un plan mai slab in care s-au acumulat in decursul timpului
deformarii elastice extrem de mari. Eliberarea brusca a energiei de deformare, transformata
instantaneu in energie cinetica, genereaza unde elastice care se propaga radial in toate directiile, iar
prin procese de reflexie si de refractie ajung la suprafata Pamantului.
Punctul teoretic in care se produce ruptura initiala (in realitate exista o zona de fractura) se
numeste focar sau hipocentru.
Punctul situat la suprafata Pamantului, pe verticala focarului, poarta denumirea de epicentrul
cutremurului. Localizarea pozitiei focarului si epicentrului se obtine pe baza prelucrarii
inregistrarilor miscarii seismice in statii echipate cu aparatura specifica.
In functie de pozitia focarului, exprimata prin distanta H pana la epicentru numita adancime
sau profunzime, cutremurele se clasifica astfel:
- Cutremure crustale (normale), avand focarul situat pana la 70 km adancime, se afla in
limitele 0< H<70 km. Aceste cutremure, care reprezinta peste 90 % din cutremurele care se produc
in lume, au o durata semnificativa relativ redusa, iar perioadele predominante specifice
mecanismului de focar sunt in general scurte. Desi, sunt extrem de violente, cutremurele crustale
afecteaza zone destul de limitate la suprafata Pamantului. In aceasta categorie se inscriu toate
focarele care apartin centurii circumpacifice, zonelor din Asia de sud-vest, bazinul mediteranean
etc.
- Cutremure subcrustale (intermediare) au focarul localizat in limitele 70<H<300 km.
Durata acestor cutremure este moderata, iar perioadele predominante mai lungi, in timp ce aria de
manifestare este mult mai mare. Focare intermediare identificate pana in prezent, instrumental, pana
in prezent sunt destul de reduse ca numar, fiind situate in Afganistan, Columbia, Mexic si Romania.
Perioadele de revenire ale cutremurelor intermediare sunt mult mai mari decat ale celor
normale.
- Cutremure de adancime (de profunzime) s-au semnalat in limitele 300<HA<700 km.
Experienta acestor categorii de cutremure este mai redusa, existand unele informatii cu privire la
durata (care este ceva mai mare) si la perioadele predominante (care sunt lungi).
Cutremurele tectonice au ca origine fie fenomenul de faliere, fie fenomenul de subductie al
placilor continentale. Cutremurele violente generate de fractura rocilor se datoreaza miscarilor
produse in lungul unui plan de rupere, insotite de eliberarea brusca a unei energii imense. Aceste
planuri de rupere se numesc falii, iar in momentul ruperii instantanee, capacitatea rocii respective a
atins valoarea limita peste care nu mai este capabila sa mai acumuleze deformatii elastice sau
energie elastica de deformatie. In general cutremurele se produc in lungul aceleasi falii, ceea ce
caracterizeaza fenomenul de persistenta a genezei miscarilor seismice.
Teoria placilor tectonice de data recenta, sustine ca prin comprimarea puternica, care se
manifesta la contactul dintre placile continentale, se produc deplasari mari fie datorita cedarilor in
urma strivirii rocilor, fie datorita fenomenului de subductie (alunecarea relativa a unei placi sub
cealalta).
Energia eliberata brusc din focar in momentul producerii unui dezechilibru tectonic se
propaga in toate directiile sub forma unor unde elastice, denumite unde seismice. Aceste unde sunt
de doua categorii:
- Unde de adancime care pot fi de tip longitudinal sau de dilatatie (numite unde primare SI)
si de tip transversal sau de forfecare (numite unde secundare S);
- Unde superficiale, de tip Raylegh (R) si Lowe (O) si unde lungi (L).
Undele seismice de adancime se produc in interiorul Pamantului si se transmit din focar spre
suprafata libera a terenului. Vitezele de propagare ale acestor unde depind de caracteristicile
geologice ale mediului si cresc cu adancimea.
In cazul undelor primare (SI - longitudinale), particulele materiale oscileaza in directia
propagarii, iar in cazul undelor secundare (S – transversale), intr-un plan perpendicular pe directia
propagarii. Intrucat directia de propagare devine aproape verticala in vecinatatea suprafetei libere a
terenului, undele S (transversale) produc cele mai importante efecte inertiale asupra constructiilor.
Amplitudinile miscarii terenului scad pe masura departarii de epicentru, dar pot creste de la
baza pana la suprafata in cazul depozitelor geologice aluvionare si afanate. Energia corespunzatoare
perioadelor scurte se disipeaza, iar energia componentelor cu perioade lungi devine predominanta,
avand in vedere si rolul de filtru dinamic pe care-l are mediul de propagare.

5.1. Modalitati de apreciere a marimii cutremurelor

Evaluarea miscarilor seismice se face pe criterii obiective (care au Ia baza inregistrari

instrumentale) si criterii subiective (prin aprecierea efectelor cutremurelor). O influenta importanta
asupra efectelor produse de miscarea seismica o are configuratia miscarii inregistrate (exprimata in
termenii deplasarilor, vitezelor sau acceleratiilor), precum si durata semnificativa a evenimentului
seismic.

Magnitudine
Energia eliberata in focar in momentul declansarii seismului se masoara prin magnitudine
(M), notiune introdusa in seismologie de catre B. Gutenberg si Ch. Richter. Scara magnitudinilor
apartine lui Ch. Richter (1935) si se considera ca valoarea maxima posibila este M = 9 datorita unor
limitari tinand de structura globului terestru.
Magnitudinea (Richter) este o marime obiectiva, bazata pe inregistrari instrumentale a
miscarilor seismice cu aparatura specifica (seismografe). Magnitudinea M se exprima in numere
intregi si zecimale (de ex. M =7,2). Succesiunea acestor valori formeaza scara magnitudinilor.
Datorita exprimarii logaritmice a relatiei matematice dintre energie si magnitudine, o crestere cu o
unitate a magnitudinii corespunde unei cresteri de 32 de ori a energiei totale degajata in focarul
seismului si o crestere de 10 ori a deplasarilor inregistrate. Daca vom compara doua seisme de
magnitudini M 8 si respectiv M 7, amplitudinea miscarii terenului pentru M 8 este de 10 ori mai
mare decat pentru M 7 si de 100 de ori mai mare decat M 6.
Daca ne vom referi Ia energia degajata in focar, cri mai mare decat a celui de M = 6. In
general durata cutremurului create odata cu magnitudinea. Asadar, magnitudinea reprezinta o
caracteristica unica pentru un anumit cutremur, deoarece se refera Ia ceea ce se intampla in focar.
Prin asimilare putem compara situatia cu cea a unei statii radio in care magnitudinea este
reprezentata de puterea instalata a emitatorului (exprimata in kW), iar intensitatea receptiei in
diferite puncte distantate de emitator variaza in functie de traseul parcurs, parametrii de relief,
meteorologie etc.
Asemanator, intensitatea miscarii seismice pe diferite amplasamente la care ajung undele
seismice variaza in functie de diferiti parametri: distanta epicentrala, mecanismul de focar,
conditiile geologice locale, caracteristicile constructiilor si terenului pe amplasamentul analizat.
Intensitatea seismica
Pentru a aprecia efectele undelor seismice pe un anumit amplasament, specialistii au stabilit
in mod conventional anumite grade de intensitate seismica in functie de consecintele observate pe
un anumit amplasament asupra reliefului, constructiilor si vietuitoarelor.
Pentru un cutremur de o anumita magnitudine, intensitatile specifice in diferite
amplasamente vor fi diferite, in timp ce magnitudinea este invariabila.
Scari de intensitate
Succesiunea gradelor conventionale de apreciere a efectelor seismice alcatuiesc o scara
deintensitati. Din punct de vedere al scarilor utilizate in istoria seismologiei mentionam scarile
Rossi-Forel (1873), Mercalli (1883), Mercalli-Cancani-Sieberg (MCS 1903-1923), Mercalli
Modificata (MAI-1931), Mendvedev-Sponheuer-Karnuk (MSK-1964), scara Japoneza etc.
Acestor scari li s-au adaugat si valori ale unor parametri masurabili instrumentali pentru
acceleratii, viteze sau deplasari.
Scari de intensitate
Grad MERCALLI-MODIFICATA (MAI) MEDVEDEV-SPONHEUER-KARNIK (MSK 64)
I Cutremurul nu este perceput decat de putine persoane aflate in conditii favorabile
Cutremurul este imperceptibil, iar intensitatea se afla sub limita sensibilitatii oamenilor
II Se simte de putine persoane, in special de cele ce se gasesc la etajele superioare ale
cladirilor Miscarea foarte slaba, resimtita numai de persoanele care locuiesc la etajele superioare .
III Se percepe in interiorul cladirilor, mai pronuntat la etajele superioare. Durata poate fi
apreciata. Se produc oscilatii slabe, similare celor produse de circulatia autocamioanelor usoare,
fiind sesizat de majoritatea persoanelor din interiorul locuintelor.
IV In timpul zilei este resimtit de multe persoane care se afla in interiorul cladirilor. In
exterior putin perceptibil. Cutremurul este destul de puternic, vibratii similare celor produse de
circulatia autocamioanelor grele. Obiectele suspendate, precum si lichidele din vase oscileaza.
V Este simtit aproape de toti oamenii. Usoare degradari ale tencuielilor, iar unele obiecte
instabile se rastoarna. Se percepe de toate persoanele din interiorul locuintelor si de majoritatea
celor din exterior. Obiectele usoare, nefixate, se rastoarna.
VI Miscarea este simtita de toata lumea producand panica. Tencuiala cade, cladirile sufera
avarii. Avarii neinsemnate la cladirile slab executate. Miscarea este simtita in intregime producand
panica. Obiectele grele se deplaseaza. Degradari moderate in elementele nestructurate ale
constructiilor.
VII Produce panica, iar oamenii parasesc locuintele. Avarii usoare pana la moderate la
structurile de rezistenta obisnuite. Avarii considerabile la constructiile slab executate sau
necorespunzator proiectate. Cosurile se prabusesc.
Cutremurul produce panica, iar majoritatea oamenilor parasesc locuintele. In cladirile slab executate
apar avarii importante sau chiar distrugeri. In constructiile proiectate si executate corespunzator se
inregistreaza degradari moderate. Cosurile de fum se disloca puternic sau cad.
VIII Avarii usoare la structurile proiectate seismic. Avarii considerabile la cladirile obisnuite.
Prabusirea structurilor de rezistenta defectuos executate. Dislocari ale zidariei de umplutura,
caderea cosurilor inalte, monumentelor etc. Panica are caracter general. Toate constructiile sunt
afectate. Se produc avarii majore si distrugeri la cladirile obisnuite, fara asigurare antiseismica sau
defectuos executate. Structurile proiectate in concept seismic pot suferi avarii moderate.
IX Avarii insemnate la structurile de rezistent aproiectate antiseismic. Se produc inclinari ale
cladirilor cu schelet de rezistenta bine proiectate. Distrugeri ale cladirilor slab executate. Crapaturi
in pamant. Conductele subterane se rup. Se produc avarii insemnate in structurile proiectate
antiseismic. Constructiile cu asigurare seismica moderata se distrug partial sau se prabusesc.
Castelele de apa, turnurile izolate, monumentele etc. se prabusesc. Crapaturi in pamant.
X Majoritatea constructiilor proiectate antiseismic se distrug odata cu fundatiile. Pamantul
se crapa puternic. E produc alunecari de terenuri. Constructiile proiectate antiseismic se prabusesc
partial sau in totalitate. Degradari importante in baraje sinele de cale ferata se deformeaza. Masive
alunecari de terenuri.
XI Putine structuri de rezistenta raman nedistruse. Apar falii la suprafata pamantului.
Conductele subterane complet distruse. Prabusiri si alunecari puternice ale terenului. Se distrug
majoritatea constructiilor corespunzator proiectate si executate (cladiri,poduri, baraje, cai ferate
etc.). distrugerea conductelor subterane. Fracturi si deplasari ale terenurilor pe toate directiile.
XII Distrugere totala. Obiectele sunt aruncate ascendent in aer. Distrugerea totala a
constructiilor. Modificarea radicala a formei suprafetei pamantului.
Zonarea seismica a teritoriului
In scopul asigurarii unei protectii antiseismice prin proiectarea constructiilor si alte masuri
specifice, cunostintele, datele seismologice si efectele seismelor precedente sunt cuantificate in
grade de intensitate seismica sau parametri de miscare a terenului (acceleratii, viteze, deplasari) si
exprimata pe harta teritoriului analizat sub forma unei harti de macrozonare sau microzonare dupa
caz.
Liniile imaginare care unesc punctele cu o intensitate seismica apreciata ca egala se numesc
izoseisme si ele delimiteaza zonele pe grade seismice. In activitatea de proiectare se utilizeaza harti
de zonare seismica aprobate la nivel guvernamental. Fiecare cutremur puternic poate aduce
modificari in aprecierea acestei zonari. In mod implicit de la data intrarii in vigoare a unor noi harti
de zonare, proiectarea antiseismica a constructiilor viitoare respectiv din teritoriul respectiv se va
conforma cerintelor noi aparute.
Se remarca deci o protectie antiseismica a unei zone cu un caracter evolutiv in functie de
datele oferite de seismele ce intervin in timp si de progresul inregistrat de metodele de analiza si
calcul antiseismic.

5.2. Actiunea cutremurelor asupra mediului natural, constructiilor,

ansamblurilor construite, localitatilor si populatiei

Mediul natural
Seismele pot modifica starea de echilibru a structurilor superficiale ale terenului prin:
- ruperi in scoarta (ascendente sau descendente) insotite de prabusiri sau procese de faliere;
- alunecari de terenuri cu antrenarea unor versanti;
- tasari si lichefieri de depozite nisipoase saturate.

Constructiile
Oscilatia seismica a terenului se transmite constructiilor care raspund printr-o oscilatie
proprie depinzand de caracteristicile lor dinamice-constructive.
Constructiile rezista sau nu in mod corespunzator la miscarea seismica in special in functie
de capacitatea lor de a prelua fortele laterale de inertie induse de cutremur. Capacitatea portanta la
incarcari verticale (gravitationale) a fost in general bine asigurata inca din etapele initiale de
dezvoltare a stiintei constructiilor.
Metodele de constructie traditionale din tara noastra confera, datorita experientei locuirii
intr-o zona seismica, un anume nivel de rezistenta Ia forte laterale seismice. Introducerea
materialelor moderne (betonul armat) la inceputul secolului nostru a condus si la noi in tara la o
incredere excesiva in calitatile structurilor cu schelet portant dar care, in realitate, nu puteau asigura
si capacitatea de a prelua forte seismice (laterale) deoarece metodele de calcul antiseismic nu se
dezvoltasera. suficient.
Structurile de caramida, metal, lemn, beton armat etc. utilizate in prezent in tara noastra
sunt proiectate astfel spre a prelua fortele seismice, aspect asupra caruia vom reveni in capitolele
care vor urma.

Ansamblurile construite si localitatile

Trecand de la comportarea individuala la cea de ansamblu construit (grup de cladiri, cartier,
zona, localitate) cutremurele pot crea probleme cu caracter de dezastru prin:
- blocarea unor intersectii de strazi principale, ca urmare a colapsului unor cladiri si
impiedicarea operatiunilor de salvare-ajutorare;
- distrugerea unor retele utilitare vitale (de alimentare cu apa, gaze, energie electrica,
transport, comunicatii) si izolarea unor zone;
- distrugerea sau lipsa de functionalitate a unor dotari spitalicesti si aparitia unor epidemii;
- distrugerea in numar mare a unor cladiri de locuit si lipsa posibilitatii de a acorda cazare
temporara pentru mase mari de populatie in zona respectiva.

Populatia
Efectele seismelor asupra populatiei se pot manifesta prin:
- actiune directa (pierderi de vieti si raniri) ca urmare a avarierii si prabusirii unor constructii
sau a unor elemente de constructii, mobilier si obiecte, a incendiilor si inundatiilor postseismice;
- actiunea indirecta (pierderi de vieti si raniri, afectiuni psihice) ca urmare a unor fenomene
secundare si tertiare produse de seisme (incendii in lant, panica, zvonurile, reactiile psihice
postseismice etc.).
Pe masura dezvoltarii ingineriei constructiilor antiseismice dintr-o tara, efectele directe
asupra populatiei se reduc in timp ce unele efecte indirecte, de natura psiho - sociala se mentin.
Pentru reducerea ponderii acestora exista preocupari deosebite pentru lansarea unor programe
oficiale de educare a populatiei pentru pregatirea antiseismica

5.3. Conceptia de protectie antiseismica a constructiilor

 Incepand cu perioada ce a urmat seismului distrugator din 10 noiembrie 1940, in tara noastra
s-au studiat si s-au introdus treptat norme obligatorii de proiectare antiseismica a constructiilor in
raport cu evolutia cunostintelor si datelor din tara si strainatate si cu cercetarile stiintifice.
In anii 1963, 1970, 1981 si ce mai recent in anul 1991 s-au introdus in practica noi
normative de proiectare antiseismica, standarde, instructiuni si norme de specialitate pentru diferite
tipuri de structuri de constructii. Efectele relativ reduse ale seismului din 1977 in tara noastra asupra
cladirilor concepute potrivit normativelor din anul 1963 si 1970 in comparatie cu efectele
distrugatoare asupra cladirilor inalte executate fara protectie antiseismica anterior anului 1940 sunt
concludente in privinta conceptiei de baza corecte a normativelor noastre.
Desigur ca anumite deficiente s-au manifestat si se vor manifesta in anumite cazuri si la
cladirile de dupa 1940 deoarece progresul se realizeaza printr-o continua confruntare cu realitatea
prin imbunatatirea metodelor de calcul si de control al calitatii.
In acelasi timp de abia dupa 1977 si 1990 au fost obtinute prin reteaua de seismografe
INCERC datele ingineresti despre caracteristicile miscarilor seismice puternice pe teritoriul tarii
noastre, necesare unei abordari moderne a calculelor.
In noul normativ pentru proiectarea si realizarea constructiilor rezistente la cutremur
SI.100/1991 se prevad masuri la nivelul unor norme similare din tari cu seismicitate ridicata. Astfel
prin protectia antiseismica a constructiilor se urmareste limitarea degradarilor, a avariilor, precum si
evitarea prabusirii elementelor structurale (de rezistenta), ale celor nestructurate (pereti despartitori,
alte elemente secundare), ale echipamentelor si instalatiilor, pentru:
- evitarea pierderilor de vieti omenesti sau a ranirii oamenilor;
- evitarea intreruperii activitatilor si a serviciilor esentiale pentru mentinerea continuitatii
vietii sociale si economice in timpul cutremurului si imediat dupa cutremur;
- evitarea distrugerii sau a degradarii unor bunuri culturale si artistice de mate valoare;
- evitarea degajarii unor substante periculoase (toxice, explozibile);
- limitarea pagubelor materiale.
In practica, aceste deziderate se realizeaza prin proiectarea antiseismica, executia si
exploatarea constructiilor conform unor prevederi tehnice detaliate, riguroase care tin seama de
cercetarile recente si constatarile din tara noastra si pe plan mondial, inclusiv in privinta proiectarii
antiseismice urbane.
Normele de proiectare acceptate in toate tarile care au probleme legate de actiuni seismice
admit urmatoarele tipuri de avarii pentru constructiile solicitate de in cutremur:
- la elemente ale structurii de rezistenta degradari locale, asociate deformatiilor post-elastice
previzibile;
- la elementele nestructurale degradari mai extinse dar care nu pun in pericol vieti omenesti
sau valori materiale importante.
Aceste aparente “concesii” sunt impuse de limitele dezvoltarii tehnico-economice chiar in
tarile super dezvoltate.
Eficienta masurilor de protectie antiseismica, caracteristice unor norme, trebuie corelata, in
masura in care cutremurul s-a incadrat in sirul de evenimente seismice care au condus la
cuantificarea parametrilor de calcul din norma, cu ponderea statistica a cladirilor care au suferit
diverse avarii raportata la fondul construit conform respectivelor norme.
Din aceste motive responsabilitatea pentru protectia antiseismica a constructiilor trebuie
evaluata pe baza criteriilor privind respectarea prevederilor prescriptiilor de proiectare, de executie
si de exploatare, si nu prin prisma aparitiei, in cazul unor constructii individuale, a unor urmari mai
deosebite. De altfel pericolele care il pandesc pe locatar in timpul unui seism nu sunt in intregime
determinate de proiectarea antiseismica ci si de modul de utilizare a cladirii.
Pe langa masurile de protectie antiseismica ce privesc realizarea unor viitoare cladiri,
probleme specifice ridica si evaluarea nivelului de protectie si punerea in siguranta a acelor cladiri
deja construite la proiectarea carora nu erau valabile exigentele normelor actuale; problemele
acestea sunt atat de natura tehnica cat mai ales de natura financiara. Normele romanesti in vigoare
prevad modalitati tehnice de abordare a acestei probleme.
 Exista in acc1asi timp o serie de cauze care nu tin direct de rezistenta structurilor sau care se
incadreaza in degradarile admisibile, dar care reprezinta pericole evidente pentru viata si
integritatea corporala a populatiei din zone seismice cum ar fi:
- caderea unor obiecte in locuinta;
- caderea unor elemente secundare de constructii (zidarii, placaje, tencuieli, parapeti,
cornise, cosuri, ornamente, jardiniere etc.) in afara locuintei;
- garduri de zidarie sau beton degradate sau instabile;
- monumente, firme si vitraje;
- stalpi si fire electrice;
- versanti, rod etc;
- efecte seismice secundare (incendii, inundatii);
efecte seismice tertiare (panica si zvonurile) care conduc la dezorganizarea sociala.

5.4. Prognozarea cutremurelor

Cercetarile seismologice cu privire la prognozarea (predictia) cutremurelor au avansat mult

in ultimele decenii. In prezent se considera ca spre a putea fi luata in consideratie o predictie pentru
un eveniment seismic ar trebui sa se precizeze:
- locul;
- timpul
- magnitudinea
- efecte probabile.
Trebuie acordata atentie surselor de informatie privitoare Ia predictia cutremurelor, avand in
vedere ca au existat situatii in care persoane interesate si-au facut capital din raspandirea unor date
inexacte de natura sa creeze reactii negative ale populatiei.
Metodele clasice de predictie a cutremurelor sunt cele statistice (aprecierea pe baza datelor
istorice a periodicitatii unor evenimente de o anumita magnitudine sau intensitate) aplicabile 5i in
cazul zonei Vrancea. Aprecierea caracteristicilor viitoarelor cutremure este cu atat mai exacta cu cat
se dispune de mai multe date privind cutremurele anterioare.
Date suplimentare (pe langa cele de natura seismologica), utilizate pentru predictia
cutremurelor sunt cele furnizate de fenomenele precursoare de natura geologica, geofizica sau
biologica. Astfel de preocupari se intalnesc in tari cu activitate seismica importanta ca: Japonia,
SUA, Rusia, China.
O incercare de a utiliza toate aceste fenomene precursoare in avertizarea si evacuarea
populatiei unei zone datorita iminentei unui cutremur puternic (care s-a confirmat), s-a petrecut in
China, cutremurul Haichen din 4 februarie 1975. Activitati similare nu au putut insa sa aprecieze
momentul cutremurului Tansan, China din 28 iulie 1976, care s-a soldat cu sute de mu de morti si
raniti.
Din aceste exemple petrecute in aceeasi tara rezulta inca o data caracteristica de
probabilitate a predictiei seismice - se intampla ca prognoza meteo sa fie inexacta.
Diferite prognoze seismice false, zvonuri iresponsabile au produs in multe tari efecte mai
neplacute chiar decat seismele, au provocat panica, tensiuni sociale, scaderea productiei economice
etc.
Specialistii romani studiaza de mult timp in colaborare cu cei din alte tari caracteristicile
fenomenelor precursoare ale seismelor de Vrancea, dar pana in prezent nu s-a ajuns la acele
concluzii care sa permita transmiterea unor avertizari bine fundamentate catre populatia expusa. De
aceea zvonurile. care circula de obicei dupa unele socuri seismice cu privire Ia posibilitatea altor
miscari puternice, trebuie tratate cu circumspectia necesara. Atunci cand se va dispune de metode
adecvate de predictie vom fi anuntati cu totii, de catre institutiile cu atributii oficiale, nu numai
despre seism ci si despre actiunile de protectie ce ar urma sa se intreprinda. Chiar si in situatia in
care se dispune de o metoda de predictie exacta, garantia unei reactii publice eficiente o constituie
pregatirea individuala si sociala pentru cutremur.
 6. Managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii

1. Prevederi – cadru şi responsabilităţi

Gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase,
accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale este o activitate de interes naţional
având în vedere frecvenţa de producere şi dimensiunea efectelor acestor tipuri de risc.
Tipuri de risc generatoare de situaţii de urgenţă:
a) inundaţii, prin revărsările naturale ale cursurilor de apă, datorate creşterii debitelor sau
blocajelor produse de gheţuri, plutitori, aluviuni şi avalanşe de zăpadă şi prin scurgeri de pe
versanţi;
b) inundaţii provocate de accidente sau avarii la construcţiile hidrotehnice;
c) fenomene meteorologice periculoase: ploi torenţiale, ninsori abundente, furtuni şi
viscole, depuneri de gheaţă, chiciură, polei, îngheţuri timpurii sau târzii, grindină şi secetă
(hidrologică).
Sunt expuse direct sau indirect acestor tipuri de risc:
a) populaţia, precum şi bunurile sale mobile şi imobile;
b) obiectivele sociale;
c) capacităţile productive (societăţi comerciale, platforme industriale, centrale electrice,
ferme agrozootehnice, amenajări piscicole, porturi şi altele);
d) barajele şi alte lucrări hidrotehnice care reprezintă surse de risc în aval, în cazul
producerii de accidente;
e) căile de comunicaţii rutiere, feroviare şi navale, reţelele de alimentare cu energie
electrică, gaze, sursele şi sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, staţiile de tratare şi de
epurare, reţelele de telecomunicaţii şi altele;
f) mediul natural (ecosisteme acvatice, păduri, terenuri agricole, intravilanul localităţilor şi
altele).

Managementul situaţiilor de urgenţă se realizează prin:

a) măsuri de prevenire şi de pregătire pentru intervenţii;
b) măsuri operative urgente de intervenţie după declanşarea fenomenelor periculoase cu
urmări grave;
c) măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi reabilitare.
Prin gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice
periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale se înţelege identificarea şi
monitorizarea, înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei, evaluarea, limitarea,
înlăturarea sau contracararea factorilor de risc.
Ministerul Administraţiei şi Internelor coordonează gestionarea situaţiilor de urgenţă la
nivel central, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel teritorial, prin
inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene, constituite conform legii.
Activităţi specifice care se îndeplinesc în cadrul funcţiilor de sprijin la inundaţii şi
responsabilităţi:
1. Monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice, precum şi a efectelor negative ale
acestora
- monitorizarea fenomenelor hidrologice pe cursurile de apă şi a calităţii apelor acestora:
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor si Administraţia Naţională «Apele Române»;
- monitorizarea principalelor lucrări hidrotehnice: administratorul acestora, Ministerul
Mediului şi Gospodăririi Apelor, MEC, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare;
- monitorizarea fenomenelor meteorologice periculoase: Ministerul Mediului şi
Gospodăririi Apelor, Administraţia Naţională de Meteorologie.
2. Informarea, înştiinţarea şi avertizarea
a) Informarea şi educarea preventivă a populaţiei: Ministerul Administraţiei şi
Internelor/autorităţile administraţiei publice locale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin institu ţiile
de învăţământ, Ministerul Sănătăţii, mass-media
 b) Înştiiţarea autorităţilor Administraţiei Publice:
- asupra stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă: autorităţile administraţiei
publice centrale de specialitate cu responsabilităţi de monitorizare a pericolelor şiriscurilor
specifice- Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Inspectoratul General pentru Situa ţii de
Urgenţă;
- asupra producerii situaţiilor de urgenţă: administratorii obiectivelor sursă de risc, sau,
după caz, administratorii proprietăţilor afectate
c) Avertizarea populaţiei
- prin sisteme şi mijloace tehnice de avertizare şi alarmare publică: Ministerul
Administraţiei şi Internelor / Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Centrele opera ţionale
ale Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă;
- prin mass-media.
3. Planificarea şi pregătirea resurselor şi serviciilor
- pentru intervenţie operativă: Ministerul Administraţiei şi Internelor / Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă;
- pentru punere la dispoziţie, conform legii, a unor resurse materiale şi umane: Oficiul
Central de Stat pentru Probleme Speciale;
- asigurarea finanţării măsurilor de protecţie a infrastructurilor critice: Ministerul Finan ţelor
Publuce, Ministerul de resort şi patronatele
4. Comunicaţii şi informatica
5. Căutarea, descarcerarea şi salvarea persoanelor
6. Evacuarea persoanelor, populaţiei sau bunurilor periclitate
- asigurarea locală a măsurilor pentru evacuare: Ministerul Administraţiei şi Internelor /
Autoritatea administraţiei publice locale
- asigurarea primirii şi cazării persoanelor evacuate: Ministerul Administraţiei şi Internelor /
fiecare unitate administrativ-teritorială locală
- instalarea taberelor de evacuaţi: Ministerul Administraţiei şi Internelor / Inspectoratul
General pentru Situaţii de Urgenţă;
- recepţia şi depozitarea bunurilor evacuate: fiecare unitate, pentru bunurile proprii
- evacuarea animalelor: Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi autorităţile
administraţiei publice locale
- evacuarea valorilor culturale importante şi a bunurilor de patrimoniu: MCC şi autorităţile
administraţiei publice locale
7. Acordarea asistenţei medicale de urgenţă
8. Prevenirea îmbolnăvirilor în masă
9. Neutralizarea efectelor materialelor periculoase
10. Asigurarea transportului forţelor şi mijloacelor de intervenţie, persoanelor evacuate şi
altor resurse
- asigurarea transportului urban necesar pentru realizarea evacuării: Ministerul
Administraţiei şi Internelor / şi autorităţile administraţiei publice locale
- transportul forţelor şi mijloacelor pentru intervenţie operativă la lucrările de gospodărire a
apelor: Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor – Administraţia Naţională “Apele Române”,
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale-Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor
Funciare
11. Efectuarea lucrărilor publice şi inginereşti de reabilitare la construcţiile, instalaţiile şi
amenajările afectate-deţinătorii de lucrări
12. Asigurarea apei şi hranei pentru persoanele şi animalele afectate sau evacuate
- asigurarea apei şi hranei pentru persoane: - în primele 72 de ore de la evacuare sau la
instituirea stării de alertă: Ministerul Administraţiei şi Internelor / autorit ăţile administra ţiei publice
locale
13. Asigurarea cazării şi adăpostirii persoanelor afectate sau evacuate Ministerul
Administraţiei şi Internelor / autorităţile administraţiei publice locale şi alţii
14. Asigurarea energiei pentru iluminat, încălzire şi alte utilităţi
 15. Efectuarea depoluării şi decontaminării
- supravegherea gradului de contaminare în mediul urban şi rural, evaluarea efectelor şi
realizarea decontaminării: Ministerul Administraţiei şi Internelor / administraţia publică locală
16. Menţinerea şi restabilirea ordinii publice
17. Logistica intervenţiilor
- asigurarea bazei materiale pentru realizarea funcţiilor de sprijin: fiecare organ al
administraţiei publice centrale de specialitate pe domeniul lui de activitate, precum şi pentru
obiectivele din coordonare/ subordine sau de sub autoritatea acestuia
18. Reabilitarea zonei afectate
19. Acordarea de ajutoare de primă necesitate, despăgubiri şi asistenţă socială şi religioasă -
acordarea de ajutoare şi despăgubiri financiare pentru populaţie, agenţi economici, instituţii şi
unităţi administrativ teritoriale afectate: MMSSF, Ministerul Administraţiei şi Internelor /
autorităţile administraţiei publice locale şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Serviciile de Urgenţă sunt prefesioniste şi voluntare. Activitatea serviciului de urgenţă este
coordonată de Preşedintele Consiliului Judetean, şi de Primar.
Serviciile de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au ca scopuri
principale: apărarea vieţii, bunurilor şi mediului împotriva dezastrelor, precum şi realizarea
măsurilor de protecţie civilă.
Măsurile de limitare, înlăturare sau contracarare a efectelor tipurilor de risc constituie o
obligaţie pentru organele administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în acest domeniu şi
pentru toate persoanele juridice şi fizice, cu excepţia persoanelor cu handicap, a bătrânilor, copiilor
şi a altor categorii defavorizate.
Acţiunile operative de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice
periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice se organizează de Comitetele Judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă, care funcţionează pe lângă
prefecturi, şi de comitetele comunale, orăşeneşti şi municipale pentru situaţii de urgenţă, conduse de
primari.
Comitetele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru situaţii de urgenţă sunt
constituite prin ordin al prefectului şi îşi desfăşoară activitatea pe baza planurilor anuale elaborate
de secretariatul tehnic permanent.
Centrul operaţional din cadrul Inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă
organizează şi asigură secretariatul tehnic permanent al comitetului pentru situaţii de urgenţă.
Evaluarea situaţiilor de urgenţă produse în judeţ, stabilirea măsurilor şi acţiunilor specifice
pentru gestionarea acestora şi urmărirea îndeplinirii lor revine Comitetului judeţean pentru situaţii
de urgenţă.
Elaborarea strategiei şi concepţiei de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor
meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi de prevenire şi combatere a
poluărilor accidentale, revine Comitetului Ministerial pentru situaţii de urgenţă din Ministerul
Mediului şi Gospodăririi Apelor, care se subordonează Comitetului Naţional pentru Situaţii de
Urgenţă.
Monitorizarea situaţiilor de urgenţă, evaluarea informaţiilor, înştiinţarea, avertizarea,
prealarmarea, alertarea la nivel naţional, precum şi coordonarea aplicării unitare a măsurilor de
prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă sunt asigurate de Centrul Operativ pentru situaţii de
urgenţă, organ tehnic cu activitate permanentă, constituit în cadrul Ministerului Mediului şi
Gospodăririi Apelor.
Aplicarea strategiei şi coordonarea tehnică de specialitate, la nivel naţional, al bazinelor
hidrografice şi judeţelor, a acţiunilor preventive şi operative pentru apărarea împotriva
inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii
hidrotehnice şi poluărilor accidentale este asigurată de către Administraţia Naţională „Apele
Române” şi unităţile sale teritoriale.
Asigurarea continuităţii activităţilor de prevenire şi coordonare tehnică de specialitate se
asigură prin :
- Centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă constituite la nivelul
Administraţiei Naţionale “Apele Române”, Direcţiilor de Ape şi Sistemelor de Gospodărire a
Apelor, sub conducerea directă a directorului general şi respectiv a directorilor.
- Grupuri de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii,
fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale,
care se constituie în cadrul fiecărui Comitet judeţean, din specialiştii cooptaţi cu responsabilităţi în
acest domeniu, fiind conduse de directorii Sistemelor de Gospodărire a Apelor.
Grupul de suport tehnic din cadrul Comitetului judeţean este numit prin Ordinul prefectului
de constituire al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi este alcătuit din reprezentanţi ai
Sistemului de Gospodărire a Apelor, Agenţiei de Protecţie a Mediului, Comisariatului jude ţean al
Gărzii Naţionale de Mediu, unităţilor teritoriale ale Administraţiei Naţionale a Îmbun ăt ăţirilor
Funciare, ale S.C. HIDROELECTRICA S.A., Regiei Naţionale a Pădurilor, Administraţiei Fluviale
a Dunării de Jos, altor deţinători de construcţii hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inunda ţiilor,
Centrelor meteorologice regionale sau Serviciilor regionale de prognoză a vremii, Sta ţiilor
meteorologice judeţene (după caz), cooptaţi în cadrul Comitetului judeţean în calitate de
consultanţi.
Deţinătorii, cu orice titlu, de baraje şi de alte construcţii hidrotehnice a căror avariere sau
distrugere poate pune în pericol populaţia şi bunurile sale materiale, obiectivele sociale şi
capacităţile productive sau poate aduce prejudicii mediului ambiant, sunt obligaţi să le întreţină, să
le repare şi să le exploateze corespunzător, să doteze aceste lucrări cu aparatură de măsură şi
control necesară pentru urmărirea comportării în timp a acestora, să instaleze sisteme de
avertizare-alarmare a populaţiei în caz de pericol şi să organizeze activitatea de supraveghere,
intervenţie şi reabilitare conform regulamentelor aprobate prin autorizaţiile de gospodărire a
apelor, a planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi accidentelor la construc ţii
hidrotehnice, planurilor de avertizare-alarmare a localităţilor şi a obiectivelor din aval de baraje, în
caz de accidente la acestea şi planurilor de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale.
Coordonarea, îndrumarea şi urmărirea activităţii de supraveghere a barajelor, a lacurilor de
acumulare şi a altor lucrări hidrotehnice, în vederea exploatării în siguranţă a acestora, se realizeaz ă
de către Comisia Naţională pentru Siguranţa Barajelor şi Lucrărilor Hidrotehnice, constituită din
reprezentanţi ai ministerelor, ai agenţilor economici interesaţi şi ai instituţiilor publice interesate şi
care funcţionează pe lângă Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.
Evacuarea dintr-un lac de acumulare a unor volume de apă diferite de cele înscrise în
regulamentul de exploatare, precum şi efectuarea la mecanismele barajului a unor manevre
neprevăzute în acesta se pot face numai cu aprobarea sau din dispoziţia Administra ţiei Na ţionale
„Apele Române”.
Persoanele fizice sau juridice, care au în proprietate sau în folosinţă obiective în zone ce pot
fi afectate de acţiunile distructive ale apelor, de fenomenele meteorologice periculoase sau de
accidentele la construcţiile hidrotehnice, au obligaţia să asigure întreţinerea şi exploatarea
corespunzătoare a lucrărilor de apărare existente.
În cazul distrugerii sau deteriorării lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau a unor
construcţii hidrotehnice datorită viiturilor, deţinătorii cu orice titlu ai unor astfel de lucrări au
obligaţia să le refacă sau să le repare în cel mai scurt timp posibil, fondurile necesare execu ţiei
putând fi asigurate din surse proprii, de la bugetul local, bugetul de stat sau din alte surse.
În cazul distrugerii sau deteriorării lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau a unor
construcţii hidrotehnice ca urmare a acţiunii persoanelor fizice sau juridice, acestea au obliga ţia s ă
le refacă în cel mai scurt timp, din surse proprii.
În scopul asigurării stabilităţii şi integrităţii digurilor, barajelor şi a altor lucrări de apărare
împotriva acţiunilor distructive ale apelor, se interzic:
a) extragerea pământului sau a altor materiale din diguri, baraje sau din alte lucr ări de
apărare, ca şi din zonele de protecţie a acestora;
b) plantarea arborilor de orice fel pe diguri, baraje şi pe alte lucrări de apărare;
c) păşunarea pe diguri sau baraje, pe maluri sau în albii minore, în zonele în care sunt
executate lucrări hidrotehnice şi în zonele de protecţie a acestora;
d) realizarea de balastiere sau lucrări de excavare în albie, în zona captărilor de apă din râu,
a captărilor cu infiltrare prin mal, a subtraversărilor de conducte sau alte lucrări de artă.
Cu acordul Administraţiei Naţionale „Apele Române” sunt permise:
a) depozitarea de materiale şi executarea de construcţii pe diguri, baraje şi în zona altor
lucrări de apărare;
b) circulaţia cu vehicule sau trecerea animalelor pe diguri sau baraje prin locuri special
amenajate pentru astfel de acţiuni;
c) traversarea sau străpungerea digurilor, barajelor sau a altor lucrări de apărare cu conducte,
linii sau cabluri electrice sau de telecomunicaţii, cu alte construcţii sau instalaţii care pot sl ăbi
rezistenţa lucrărilor sau pot împiedica acţiunile de apărare.
Declararea unui areal ca zona de risc natural se face prin hotarare a Consiliului
Judetean in baza hartilor de risc natural avizate.
In zonele de risc natural, delimitate geografic si declarate astfel conform legii, se instituie
masuri specifice privind prevenirea si atenuarea riscurilor, realizarea constructiilor si utilizarea
terenurilor, care se cuprind in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, constituind totodata
si baza intocmirii planurilor de protectie si interventie impotriva dezastrelor.
Administratia Nationala “Apele Romane”, in vederea indeplinirii obiectului sau de
activitate, are, printre altele, si urmatoarele atributii:
- exploatarea, intretinerea si dezvoltarea infrastructurii Sistemului National de Gospodarire a
Apelor, aflat in administrarea sa;
- monitorizarea hidrologica, hidrogeologica si de calitate a resurselor de apa, precum si
elaborarea diagnozelor si prognozelor;
- avertizarea si realizarea masurilor de prevenire, combatere si inlaturare a efectelor
inundatiilor, prin lucrarile proprii de gospodarire a apelor;
- avertizarea si participarea la aplicarea masurilor pentru prevenirea, combaterea si
inlaturarea efectelor inundatiilor si a poluarilor accidentale;
- avizarea, autorizarea si controlul folosintelor de apa, al lucrarilor construite pe ape sau in
legatura cu apele, indiferent de detinator, in conditiile legii;
- asigurarea activitatii de inspectie si aplicarea de sanctiuni conform prevederilor legale in
domeniu.
- repararea lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, care se afl ă în
administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, cu rol de apărare împotriva inunda ţiilor şi
activităţile operative de apărare împotriva inundaţiilor;
- refacerea şi repunerea în funcţiune a lucărilor de gospodărire a apelor din domeniul public
al statului, care se află în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, afectate de
calamităţi naturale sau de alte evenimente deosebite.
Activitatea de protecţie civilă din România este coordonată de primul-ministru, care
conduce această activitate prin ministrul administraţiei şi internelor, în calitate de preşedinte al
Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de protecţie civil ă este condus ă
de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă, constituite potrivit legii, iar la nivelul
agenţilor economici, de către conducătorii acestora.
La toate nivelurile de competenţă, în structurile cu activitate permanent ă sau temporar ă din
Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă se constituie structuri specializate în
domeniul protecţiei civile.
La nivelul municipiilor, al oraşelor, al comunelor, al institu ţiilor publice şi al agen ţilor
economici cuprinşi în clasificarea din punct de vedere al protecţiei civile, se încadrează personal de
specialitate cu atribuţii în domeniul protecţiei civile.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură stabilirea şi integrarea măsurilor
de protecţie civilă în planurile şi programele de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la
nivel naţional, judeţean şi local şi urmăresc realizarea acestora.
Măsurile şi acţiunile de prevenire din planurile de protecţie civil ă se planifică şi se execut ă
prioritar de către toate autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, potrivit competenţelor
acestora.
 Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale poartă întreaga răspundere pentru
asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei afectate de urmările situaţiilor de urgenţă.
Asigurarea condiţiilor se realizează prin serviciile de urgenţă, serviciile publice de
gospodărie comunală, instituţii şi agenţi economici, inclusiv prin utilizarea, în condiţiile legii, a
bunurilor din rezervele de stat şi a serviciilor şi bunurilor puse la dispoziţie de organiza ţii
neguvernamentale române sau de comunităţile locale şi populaţia din zonele neafectate, de state şi
organizaţii străine ori cu caracter internaţional.
Prefectul este reprezentantul Guvernului si coordoneaza si supravegheaza serviciile publice
ale ministerelor si ale celorlalte autoritati ale administratiei centrale organizae in unitatile
administrativ-teritoriale.
Prefecţii şi primarii au următoarele atribuţii specifice pentru gestionarea situaţiilor de
urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii
hidrotehnice şi poluări accidentale:
a) asigură condiţiile de funcţionare a permanenţei la primării, oficii poştale şi posturi de
poliţie;
b) asigură mijloacele necesare înştiinţării şi alarmării populaţiei din zonele de risc ce pot
fi afectate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii
hidrotehnice şi poluări accidentale;
c) coordonează pregătirea populaţiei pentru realizarea acţiunilor de protecţie şi
intervenţie în caz de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii
hidrotehnice şi poluări accidentale;
d) asigură întocmirea planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor
meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale;
e) asigură organizarea acţiunilor de limitare şi de înlăturare a efectelor inundaţiilor,
fenomenelor meteorologice periculoase şi poluărilor accidentale, pentru salvarea oamenilor,
animalelor şi bunurilor materiale, acordarea primului ajutor, evacuarea şi transportul victimelor,
cazarea sinistraţilor, aprovizionarea cu apă şi alimente, asistenţa sanitară a persoanelor afectate,
retragerea din consum a produselor contaminate;
f) stabilesc, împreună cu agenţii economici şi unităţile de profil, acţiuni şi măsuri
operative pentru identificarea şi înhumarea persoanelor decedate, repunerea în stare de
funcţionare a serviciilor şi utilităţilor de gospodărie comunală, transport, telecomunicaţii şi
alimentare cu apă, energie electrică şi gaze naturale;
g) centralizează datele privind urmările inundaţiilor, fenomenelor meteorologice
periculoase şi poluărilor accidentale şi întocmesc rapoarte, pe care le transmit, după caz,
Inspectoratului General, Comitetului ministerial, Inspectoratului Judeţean pentru situaţii de
urgenţă, Centrului operativ al Sistemului de Gospodărire a Apelor;
h) asigură fondurile necesare pentru constituirea şi completarea stocurilor de materiale şi
mijloace de apărare, pentru acţiuni operative de apărare împotriva inundaţiilor şi fenomenelor
meteorologice periculoase, întreţinerea şi repararea construcţiilor hidrotehnice proprii şi
întreţinerea albiilor cursurilor de apă în zona localităţilor;
i) asigură realizarea şi întreţinerea corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a
apelor pluviale, îndepărtarea materialului lemnos şi a deşeurilor din albia majoră a cursurilor de
apă, din secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor;
j) urmăreşte întocmirea hărţilor de risc la inundaţii a localităţilor atât din revărsări de
cursuri de apă cât şi din scurgeri de pe versanţi şi introducerea lor în Planurile de Urbanism
General şi respectarea regimului de construcţii în zonele inundabile, conform prevederilor Legii
nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea V-Zone
de risc natural.
În scopul asigurării ordinii şi liniştii publice, cât şi pentru creşterea eficienţei pazei
obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat se înfiinţează, la nivelul municipiilor, oraşelor
şi sectoarelor municipiului Bucureşti, Poliţia Comunitară pentru ordine publică, ca serviciu public
local, specializat.
Politia Comunitara acţionează, împreună cu poliţia, jandarmeria, pompierii, protecţia civilă
şi alte autorităţi prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor
periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum
şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente.

6.2. Pregătire – prevenire – planificare

Măsurile de intervenţie operativă se realizează în mod unitar, pe baza planurilor de

apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la
construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale, ce se elaborează pe judeţe, localităţi şi de către
utilizatorii de apă potenţial poluatori, precum şi la obiectivele care pot fi afectate de astfel de
fenomene sau accidente si la nivel bazinal.
Elaborarea planurilor de apărare se va face cu luarea în considerare a planurilor de
amenajare a teritoriului şi a restricţionării regimului de construcţii în zonele inundabile.
Se elaborează:
- plan de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi poluărilor accidentale al comitetelor
municipale, orăşeneşti şi comunale pentru situaţii de urgenţă prin grija primarilor;
- plan judeţean de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase,
accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale, al comitetului judeţean pentru
situaţii de urgenţă prin grija prefecţilor;
- plan bazinal de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor, secetei hidrologice, accidentelor
la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale, întocmit de către Direcţiile de Ape ale
Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
Conţinutul cadru al Planului judeţean de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor
meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice al Comitetelor judeţene pentru
situaţii de urgenţă este prezentat în Anexa 1.
Totodata, fiecare instituţie sau agent economic trebuie să aibă un plan propriu de apărare în
situaţii de urgenţă generate de inundaţii, pentru personalul şi partimoniul individual.
Deţinătorii de baraje a căror avariere poate conduce la pierderi de vieţi omeneşti şi mari
pagube materiale întocmesc Planuri de avertizare-alarmare a obiectivelor şi localităţilor situate
în aval.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează periodic instruiri ale
prefecţilor, subprefecţilor, preşedinţilor Consiliilor judeţene şi primarilor pe probleme de
management al situaţiilor de urgenţă.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratele judeţene pentru situa ţii de
urgenţă organizeaza, periodic, exercitii si aplicatii de protectie civila si de interventii la dezastre. In
scopul verificarii sistemului de instiintare si alarmare din localitati, institutii
publice si agenti economici, periodic, se executa exercitii de alarmare publica.
Prevenirea populatiei si protectia acestora si a bunurilor materiale se asigura printr-un
ansamblu de masuri, constand din: instiintare si alarmare, evacuare, adapostire, protectie si alte
masuri tehnice si organizatorice specifice.
Mijloacele de alarmare specifice se instaleaza in locurile stabilite de inspectoratele de
protectie civila.
Evacuarea se executa pe baza planurilor intocmite in acest scop.
Adaposturile de protectie civila, aflate in administrarea organelor administratie publice
locale, sunt adaposturi publice gestionate de consiliile locale.
Organizarea, pregătirea şi asigurarea forţelor, mijloacelor şi a materialelor de
intervenţie
Comitetele locale, agenţii economici care au obiective ce pot fi afectate de inundaţii şi
fenomene meteorologice periculoase, deţinătorii de lucrări hidrotehnice, precum şi utilizatorii de
apă potenţiali poluatori au obligaţia de a organiza şi asigura apărarea acestor obiective cu forţe şi
mijloace proprii, prevăzute din timp în planurile de apărare, adaptate la condiţiile concrete care pot
apărea.
Toti factorii au obligaţia să constituie formaţii de intervenţie nominalizate, înzestrate cu
mijloace şi materiale de intervenţie potrivit Normativului-cadru de dotare cu mijloace şi materiale
de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi combaterea poluărilor accidentale.
Formaţiile de intervenţie locale vor fi instruite de către specialişti din cadrul comitetelor
judeţene pentru situaţii de urgenţă, pe categorii de risc, pentru cunoaşterea exact ă a atribuţiilor ce le
revin în diferite situaţii de urgenţă.
Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă au obligaţia să constituie formaţii dotate cu
mijloace de intervenţie pentru sprijinirea Comitetelor locale, în cazul în care este dep ăşit ă
capacitatea de intervenţie a acestora, potrivit legii.
Comitetele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, împreună
cu Comitetul ministerial din Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor vor organiza anual
simulări de fenomene hidrometeorologice periculoase, de avarii la construcţii hidrotehnice şi de
poluări accidentale, pentru verificarea modului de funcţionare a fluxului informaţional pentru aceste
tipuri de riscuri, vor efectua exerciţii aplicative pentru verificarea pregătirii formaţiilor, funcţionării
sistemelor de avertizare-alarmare şi a modului de folosire a mijloacelor şi materialelor de
intervenţie, precum şi instruiri ale personalului implicat în gestionarea situaţiilor de urgenţă
generate de tipurile de risc specifice.
Deţinătorii de lucrări de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor vor
efectua verificări periodice în vederea asigurării condiţiilor tehnice şi funcţionale corespunz ătoare
ale acestora.
Se va verifica funcţionalitatea dispozitivelor hidromecanice, a aparaturii de măsură şi
control, a comportării construcţiilor, precum şi buna funcţionare a sistemelor hidrometrice, de
telecomunicaţie şi a surselor de energie de rezervă. De asemenea, se vor verifica existenţa
materialelor şi mijloacelor de intervenţie potrivit Normativului-cadru de dotare cu mijloace şi
materiale de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi combaterea poluărilor accidentale, modul
în care sunt depozitate şi se vor lua măsurile ce se impun în toate aceste direcţii.
Comitetul ministerial, prin Centrul operativ şi Comitetele judeţene, vor efectua annual
verificări privind starea tehnică a lucrărilor de gospodărire a apelor cu rol de ap ărare împotriva
inundaţiilor, precum şi întreţinerea cursurilor de apă, a rigolelor şi şanţurilor de scurgere în
localităţi, dispunând măsuri obligatorii pentru unităţile deţinătoare şi administraţia publică locală.
Organizarea protecţiei civile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, al instituţiilor
publice, al agenţilor economici şi al organizaţiilor neguvernamentale se realizează în raport cu
clasificarea acestora din punct de vedere al protecţiei civile şi constă în:
a) constituirea organismelor şi structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă;
b) constituirea serviciilor pentru situaţii de urgenţă;
c) încadrarea inspectorilor şi/sau a personalului de specialitate în domeniul protecţiei civile;
d) întocmirea planurilor de analiză şi de acoperire a tipurilor de riscuri în teritoriul de
competenţă sau în domeniul de activitate;
e) planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a populaţiei şi a salariaţilor privind
protecţia civilă;
f) organizarea evacuării în caz de urgenţă civilă;
g) organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă;
h) planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor.
Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi deţinătorii de construcţii hidrotehnice au
obligaţia să asigure instalarea şi exploatarea dispozitivelor meteorologice, hidrologice sau
hidrometrice necesare cunoaşterii şi urmăririi mărimilor caracteristice locale de apărare şi
asigurarea corelaţiei acestora cu cele zonale.
Întreţinerea şi exploatarea dispozitivelor se fac în conformitate cu instrucţiunile aprobate de
Comitetul ministerial, iar transmiterea datelor şi măsurătorilor se asigură de către deţinători.
Pentru asigurarea transmiterii informaţiilor, prognozelor şi avertizărilor de la unităţile
meteorologice şi hidrologice la Comitetele judeţene şi locale şi la Comitetul ministerial, prin
planurile operative de apărare se stabilesc mijloacele de telecomunicaţii ce vor fi folosite, la care
se va asigura permanenţa.
La judeţe permanenţa va fi asigurată de către Centrele operaţionale din cadrul
Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, la municipii, oraşe şi comune permanenţa va fi
asigurată prin grija Comitetelor locale, iar la obiectivele sociale şi economice periclitate, prin grija
conducătorilor acestora.
Pentru asigurarea fluxului informaţional decizional operativ între Comitetele jude ţene şi
locale, pot fi folosite şi mijloacele de telecomunicaţii ale posturilor de poliţie, unităţilor militare şi
alte mijloace de telecomunicaţii disponibile.
Rapoartele operative se transmit zilnic de către Comitetele locale (primării) şi de la centrele
operative ale unităţilor judeţene ce monitorizează efecte ale fenomenelor hidrometeorologice
periculoase, la Comitetele judeţene (Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă) şi la Centrele
operative ale Sistemelor de Gospodărire a Apelor şi de la Comitetul jude ţean, prin Grupul de suport
tehnic, la Centrul Operativ din Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor – pe timpul producerii
fenomenelor periculoase.

6.3. Înştiinţarea, avertizarea şi alarmarea

Protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi a valorilor culturale se realizează printr-un

ansamblu de activităţi constând în: înştiinţare, avertizare şi alarmare, adăpostire, evacuare şi alte
măsuri tehnice şi organizatorice specifice.
Înştiinţarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau de
serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la populaţie sau de la
structurile care monitorizează sursele de risc.
Avertizarea populaţiei se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale sau
locale, după caz, prin mijloacele de avertizare specifice, în baza înştiinţării primite de la structurile
abilitate.
Alarmarea populaţiei se realizează de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale,
după caz, prin mijloacele specifice, pe baza înştiinţării primite de la structurile abilitate.
Mijloacele de avertizare şi alarmare specifice se instalează în locurile stabilite de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi de serviciile de urgenţă profesioniste.
Mesajele de avertizare şi alarmare se transmit obligatoriu, cu prioritate şi gratuit prin toate
sistemele de telecomunicaţii, posturile şi reţelele de radio şi de televiziune, inclusiv prin satelit şi
cablu, care operează pe teritoriul României, la solicitarea expresă a şefilor structurilor de protecţie
civilă.
Folosirea mijloacelor de alarmare în cazul producerii unor dezastre se execută numai cu
aprobarea primarului localităţii, a conducătorului instituţiei publice sau a agentului economic
implicat, după caz, ori a împuterniciţilor acestora.
Sistemul de înştiinţare, avertizare şi alarmare la localităţi, instituţii publice şi agen ţi
economici se verifică periodic prin executarea de antrenamente şi exerciţii.
Folosirea mijloacelor tehnice de alarmare şi alertare cu încălcarea prevederilor legale şi a
normelor tehnice este interzisă.
Stabilirea pragurilor de apărare
Starea de alertă generată de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la
construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale se declanşează în momentul în care se constată
apariţia fenomenului periculos sau când probabilitatea de apariţie este stabilită prin prognoză.
Pe parcursul gestionării situaţiilor de urgenţă se pot deosebi trei etape care diferă între ele
prin gradul de pericol prezentat. Ele sunt declanşate la atingerea unor praguri critice (criterii de
avertizare), specifice fenomenului analizat (inundaţii, fenomene meteorologice şi hidrologice
periculoase, comportarea în timp a construcţiilor hidrotehnice) şi care sunt precizate în instruc ţiuni
speciale.
a) Situaţia de atenţie are semnificaţia unei situaţii deosebite şi nu reprezintă neapărat un
pericol.
Consecinţele intrării în situaţia de atenţie sunt:
• îndesirea observaţiilor şi măsurătorilor care se fac pentru urmărirea fenomenului şi pentru
prognoza evoluţiei sale;
• verificarea construcţiilor cu rol de apărare şi urmărirea asigurării condiţiilor de scurgere a
apelor mari;
• informarea despre posibilitatea producerii unei poluări accidentale.
b) Situaţia de alarmă este caracterizată printr-o evoluţie a fenomenelor în direcţia în care
poate conduce la un anume pericol (de exemplu: creşterea în continuare a nivelurilor pe cursul de
apă, creşterea debitelor infiltrate prin construcţiile hidrotehnice de reten ţie şi a antrenării de
materiale din corpul acestora, creşterea intensităţii precipitaţiilor sau a vitezei vântului, polu ări
accidentale confirmate care necesită intervenţii şi altele).
Declanşarea stării de alarmă conduce la intrarea în situaţia operativă a comitetelor
pentru situaţii de urgenţă. Activităţile desfăşurate sunt atât activităţi menite să stăpânească
fenomenul, cât şi activităţi pregătitoare pentru eventualitatea declanşării situaţiei de pericol.
c) Situaţia de pericol este declanşată în momentul în care pericolul devine iminent şi este
necesară luarea unor măsuri excepţionale pentru limitarea efectelor inundaţiilor (evacuarea
populaţiei, a animalelor, a unor bunuri materiale, măsuri deosebite în exploatarea construc ţiilor
hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, restricţii de circula ţie pe unele drumuri şi
poduri, precum şi pe căile navigabile), precum şi pentru combaterea poluărilor accidentale cu efecte
grave asupra ecosistemului (modificarea parametrilor de calitate a apei, distrugerea faunei şi
ihtiofaunei, a mediului înconjurător şi altele, sau care depăşesc teritoriul de competenţă).
Trecerea şi revenirea de la o stare la alta se pot face în funcţie de evoluţia fenomenelor.
Mărimile caracteristice de apărare împotriva inundaţiilor sunt:
a) mărimi zonale de avertizare, stabilite la staţiile hidrometrice şi la posturile pluviometrice
situate în amonte de obiectivele periclitate, după caz, pentru precipitaţii, niveluri sau debite;
b) mărimi locale de apărare, stabilite în apropierea obiectivelor, sub formă de niveluri sau debite.
Posturile avertizoare fac parte din reţeaua naţională de hidrologie şi meteorologie şi
trebuie să fie amplasate la o distanţă suficientă de obiectivul avertizat, pentru a putea fi luate
măsurile necesare prestabilite prin planurile de apărare.
Mărimile caracteristice de apărare definite în caz de inundaţii, sunt:
A. Pentru zonele îndiguite ale cursurilor de apă:
• cota fazei I de apărare – atunci când nivelul apei ajunge la piciorul taluzului exterior al digului pe
o treime din lungimea acestuia;
• cota fazei a II-a de apărare – atunci când nivelul apei ajunge la jumătatea înălţimii dintre cota fazei
I şi cea a fazei a III-a de apărare;
• cota fazei a III-a de apărare – atunci când nivelul apei ajunge la 0,5-1,5 m sub cota nivelurilor
apelor maxime cunoscute sau sub cota nivelului maxim pentru care s-a dimensionat digul respectiv
sau la depăşirea unui punct critic.
B. Pentru zonele neîndiguite ale cursurilor de apă:
• cota de atenţie – nivelul la care pericolul de inundare este posibil după un interval de timp relativ
scurt, în care se pot organiza acţiunile de apărare sau de evacuare;
• cota de inundaţie – nivelul la care începe inundarea primului obiectiv;
• cota de pericol – nivelul la care sunt necesare măsuri deosebite de evacuare a oamenilor şi
bunurilor, restricţii la folosirea podurilor şi căilor rutiere, precum şi luarea unor măsuri deosebite în
exploatarea construcţiilor hidrotehnice.
C. Pentru acumulări:
a) fazele I, II şi III de apărare sunt stabilite în funcţie de nivelul apei în lac şi se calculeaz ă
de proiectant în ecartul cuprins între Nivelul Normal de Retenţie (NNR) şi Cota creastă deversor.
D. Pentru comportarea barajelor:
a) pragurile critice sunt stabilite de proiectant pentru fiecare obiectiv pe baza instrucţiunilor
aprobate de Comitetul Ministerial în funcţie de:
- nivelul apei în lac, când acesta depăşeşte cota crestei deversorului;
- atingerea unor valori limită în comportarea construcţiei astfel:
• pragul de atenţie – valorile unora dintre parametrii se apropie sau chiar depăşesc domeniul
considerat normal, fără ca starea generală de stabilitate a construcţiei să fie modificată;
• pragul de alertă – modificări periculoase ale parametrilor de comportare cu evoluţia spre forme
incipiente de cedare;
• pragul de pericol – barajul suferă modificări ce pot conduce la avarierea gravă sau la ruperea
construcţiei.
În cazul pericolului de inundaţii prin aglomerarea gheţurilor şi revărsarea apelor, se
stabilesc următoarele mărimi caracteristice:
• faza I – atunci când gheaţa se desprinde şi sloiurile se scurg pe cursul de apă;
• faza a II-a – atunci când sloiurile de gheaţă formează îngrămădiri;
• faza a III-a – atunci când sloiurile s-au blocat formând zăpoare (baraje de gheaţă).
Mărimile caracteristice zonale şi locale de apărare se stabilesc o dată cu întocmirea
planurilor de apărare pentru fiecare obiectiv în parte şi orice modificare survenită în intervalul de
valabilitate a planurilor de apărare, se pune de acord cu Direcţiile de Ape din cadrul Administraţiei
Naţionale „Apele Române” şi se reactualizează în planurile de apărare, la toate nivelurile.
Pragurile critice de apărare pentru fenomenele meteorologice periculoase se stabilesc prin
instrucţiuni elaborate de către Administraţia Naţională de Meteorologie şi se aprobă de c ătre
Comitetul ministerial al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.

6.4. Interventie – actiuni pe timpul situatiei de urgenta

Măsuri operative de intervenţie în situaţii de urgenţă

În cazul prognozării atingerii pragurilor critice sau la atingerea intempestivă a acestora, se
iau următoarele măsuri:
• Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă:
a) declară, cu acordul ministrului administraţiei şi internelor, starea de alertă la nivelul
judeţului sau în mai multe localităţi din judeţ, în zonele periclitate şi verifică asigurarea permanenţei
la comitetele locale;
b) asigură prin Centrul operaţional al Inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă,
transmiterea avertizărilor şi prognozelor la toate localităţile şi obiectivele din zonele afectabile şi
urmăreşte măsurile luate de comitetele locale, deţinătorii de lucrări cu rol de apărare împotriva
inundaţiilor, agenţii economici specializaţi, unităţile poluatoare, etc.;
c) dispune urmărirea permanentă a evoluţiei factorilor de risc specifici şi informeaz ă prin
rapoarte operative Comitetul ministerial prin Grupul de suport tehnic şi Comitetul Naţional asupra
situaţiei concrete din teren;
d) concentrează mijloacele şi forţele de intervenţie în zonele critice pentru consolidarea sau
supraînălţarea lucrărilor hidrotehnice, îndepărtarea blocajelor de gheţuri de pe cursurile de ap ă,
combaterea poluărilor accidentale, pentru ajutorarea Comitetelor locale în acţiunile de limitare a
efectelor inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii
hidrotehnice şi poluărilor accidentale;
e) asigură coordonarea tehnică, prin intermediul Grupurilor de suport tehnic, a ac ţiunilor de
intervenţie operativă;
f) asigură cazarea, aprovizionarea cu alimente, apă şi asistenţă medicală pentru populaţia
sinistrată;
g) asigură adăpostirea, hrănirea şi asistenţa veterinară a animalelor evacuate, în cazul
depăşirii capacităţii de intervenţie a Comitetelor locale.
• Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă:
a) asigură permanenţa la sediul primăriei în vederea primirii prognozelor şi avertizărilor
hidrometeorologice, a deciziilor Comitetului judeţean şi pentru transmiterea informaţiilor privind
evoluţia fenomenelor periculoase, efectelor lor, măsurilor luate şi măsurilor suplimentare
necesare;
b) folosesc toate mijloacele existente pentru avertizarea cu prioritate a populaţiei şi
obiectivelor aflate în zonele de risc la inundaţii din revărsări de cursuri de apă, scurgeri de pe
versanţi şi accidente la construcţii hidrotehnice, aşa cum sunt ele delimitate în planurile locale de
apărare, precum şi a populaţiei aflate în zonele de risc pentru producerea
fenomenelor meteorologice periculoase şi a poluărilor accidentale;
 c) declanşează acţiunile operative de apărare în zonele periclitate, în conformitate cu
prevederile planurilor de apărare aprobate, constând în principal din:
• supravegherea permanentă a zonelor de risc;
• dirijarea forţelor şi mijloacelor de intervenţie;
• supraînălţarea şi consolidarea digurilor şi a malurilor, în funcţie de cotele maxime prognozate;
• evacuarea preventivă a oamenilor şi animalelor şi punerea în siguranţă a bunurilor ce nu pot fi
evacuate, prin ridicare la cote superioare sau prin ancorare;
d) iau măsuri de evitare sau de eliminare a blocajelor cu plutitori şi gheţuri, în special în
zonele podurilor rutiere şi de cale ferată, prizelor de apă, de evacuare a apei din incinte;
e) asigură participarea forţelor de intervenţie alcătuite din localnici la acţiunile operative
desfăşurate de specialiştii unităţilor deţinătoare de lucrări cu rol de apărare împotriva
inundaţiilor;
f) localizează apele revărsate, precum şi pe cele provenite din infiltraţii şi scurgeri de pe
versanţi şi le dirijează în albiile cursurilor de apă, gravitaţional sau prin pompare;
g) asigură surse suplimentare pentru alimentarea cu apă a populaţiei în perioadele
deficitare.
• Deţinătorii de lucrări de gospodărire a apelor
a) aplică regulile de exploatare a lucrărilor de gospodărire a apelor prevăzute în
regulamentele de exploatare la ape mari şi pentru perioadele deficitare;
b) supraveghează continuu barajele, digurile şi instalaţiile de evacuare a apelor mari şi alte
lucrări hidrotehnice şi urmăresc aparatura de măsură şi control pentru verificarea comportării
lucrărilor hidrotehnice şi luarea măsurilor preventive care se impun;
c) execută lucrări de intervenţie în scopul prevenirii avarierii sau distrugerii lucrărilor
hidrotehnice;
d) limitează extinderea deteriorărilor de diguri sau baraje din materiale locale, prin
executarea de lucrări provizorii;
e) anunţă obiectivele social-economice interesate asupra manevrelor ce se efectuează la
construcţiile hidrotehnice şi care pot produce pagube în zonele de influenţă;
f) iau măsuri de avertizare-alarmare a obiectivelor situate în zona de influenţă, în caz de
pericol iminent de avariere a construcţiilor hidrotehnice, utilizând în acest scop sistemele de
avertizare-alarmare;
g) asigură funcţionarea fluxului informaţional decizional de apărare împotriva inundaţiilor şi
fenomenelor meteorologice periculoase, mărind frecvenţa transmiterilor de informaţii,
prognoze şi avertizări către obiectivele periclitate, conform prevederilor planurilor operative de
apărare;
h) transmit informaţii despre efectele inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase
şi despre măsurile luate.
La actiunile de limitare si inlaturare a urmarilor participa unitati militare si formatiuni de
protectie civila existente pe timp de pace sau care se pot mobiliza si alte formatiuni, cetateni.
Conducerea activităţilor de intervenţie se realizează prin reţeaua centrelor operaţionale şi
operative sau a punctelor de comandă existente la autorităţile administraţiei publice centrale şi
locale, precum şi la instituţiile publice şi agenţii economici.
Conducerea nemijlocită a operaţiunilor de intervenţie se asigură de comandantul acţiunii,
împuternicit potrivit legii, care poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către grupa operativ ă şi
punctul operativ avansat.
Grupa operativă se constituie, prin ordin al prefectului, din personal cu putere de decizie şi
specialişti ai serviciilor de urgenţă ale autorităţilor publice, ai agenţilor economici şi instituţiilor
implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă.
Punctul operativ avansat este mobil şi se asigură de către serviciul de urgenţă profesionist
sau de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, printr-o autospecială echipată şi încadrată
corespunzător. În funcţie de amplasamentul faţă de zona afectată, rolul punctului operativ poate fi
preluat de centrul operaţional.
Până la sosirea la faţa locului a comandantului acţiunii, conducerea opera ţiunilor se asigur ă
de comandantul sau de şeful formaţiunii de intervenţie din serviciul de urgenţă, cu sprijinul
reprezentanţilor autorităţii administraţiei publice locale sau al patronului, după caz.
Coordonarea elaborării şi derulării programelor de recuperare, reabilitare sau de restaurare
pe timpul situaţiilor de urgenţă se asigură de către reprezentanţii autorităţilor, instituţiilor sau ai
agenţilor economici stabiliţi de comitetele pentru situaţii de urgenţă competente.
Evacuarea
Evacuarea în cazul dezastrelor se execută pe baza planurilor întocmite în acest scop,
conform legislaţiei în vigoare.
Trecerea la executarea acţiunii de evacuare în situaţii de dezastre se hotărăşte de primar
sau de prefect, după caz, la propunerea comitetului pentru situaţii de urgenţă competent.
Accesul persoanelor neautorizate în zonele afectate şi periculoase, delimitate şi marcate
corespunzător, care intră sub incidenţa situaţiilor de protecţie civilă, este interzis.

6.5. Refacere – remediere

După trecerea perioadelor de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, sau după

accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale, în vederea restabilirii situaţiei normale,
Comitetele judeţene şi locale şi agenţii economici specializaţi iau următoarele măsuri:
a) repunerea în funcţiune a instalaţiilor de alimentare cu apă, de evacuare a apelor reziduale
industriale şi menajere care au fost afectate, precum şi evacuarea apelor din inundaţii şi b ăltiri de pe
terenurile agricole, prin săparea unor canale de scurgere şi prin instalarea de agregate de pompare
mobile;
b) aplicarea măsurilor sanitaro-epidemice necesare;
c) stabilirea pagubelor fizice şi valorice determinate de inundaţii, fenomene meteorologice
periculoase şi poluări accidentale şi a măsurilor necesare pentru refacerea obiectivelor afectate;
d) refacerea căilor de comunicaţii şi a podurilor, refacerea instalaţiilor de pompare a apelor;
e) refacerea liniilor de telecomunicaţii şi de transport al energiei electrice;
f) repararea şi punerea în funcţiune a conductelor de apă, aburi, gaze, petrol, avariate sau
distruse;
g) repunerea în funcţiune a obiectivelor social-economice afectate;
h) sprijinirea populaţiei pentru refacerea sau repararea gospodăriilor proprietate personală,
avariate sau distruse;
i) demolarea lucrărilor hidrotehnice provizorii de apărare, care împiedică desfăşurarea
normală a activităţilor şi recuperarea materialelor care mai pot fi folosite, refacerea terasamentelor
degradate, remedierea avariilor la lucrările hidrotehnice.
Unităţile de gospodărire a apelor materializează în teren nivelurile maxime înregistrate,
pentru reconstituirea undelor de viitură şi reactualizarea valorilor caracteristice de apărare; verifică
comportarea lucrărilor hidrotehnice; stabilesc măsurile ce se impun şi fac propuneri
de lucrări noi de apărare în zonele afectate sau de refacere a construcţiilor grav avariate de viituri.
La sfârşitul fiecărei perioade de inundaţii, fenomene meteorologice
periculoase şi poluări accidentale, comitetele judeţene şi al municipiului Bucureşti întocmesc
rapoarte de sinteză.
Limitarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de protecţie civilă cuprind ansamblul de
activităţi şi acţiuni executate în scopul restabilirii situaţiei de normalitate în zonele afectate.
La acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de protecţie civil ă participă
structuri de intervenţie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgen ţă, existente pe
timp de pace sau care se pot mobiliza în timp scurt, unităţi şi forma ţiuni militare ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale, servicii de urgenţă voluntare,
formaţiuni de Cruce Roşie şi alte structuri cu atribuţii în domeniu.
Intervenţia se realizează pe baza planurilor de intervenţie şi cooperare întocmite la nivel
judeţean şi local prin grija Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi a administraţiei
publice locale.
La limitarea şi înlăturarea urmărilor dezastrelor pot participa şi formaţiuni de interven ţie
private.
Autorizarea formaţiunilor se execută pe baza normelor metodologice elaborate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor.
Principiile de organizare, de conducere şi modul de utilizare a serviciilor de urgenţă

profesioniste şi voluntare, unităţilor de intervenţie, formaţiunilor de intervenţie specializate şi

private în acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de protecţie civil ă, precum şi
planurile operative întocmite în acest scop se stabilesc prin regulamente, ordine şi instruc ţiuni
elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei
şi internelor.

6.6. Asigurarea materiala si financiara

Cheltuielile pentru acţiunile operative, de interes public, de apărare împotriva inundaţiilor,

fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice, precum şi cele
pentru constituirea stocului de materiale şi mijloace de apărare, se prevăd şi se finanţează, după caz,
din bugetul de stat, din bugetele locale şi din surse proprii ale persoanelor fizice şi ale persoanelor
juridice.
În cazul în care sumele prevăzute în bugetul local al unui judeţ sau al unei localităţi, în
care au avut loc inundaţii, fenomene meteorologice periculoase sau efecte negative ca urmare
a unor accidente la construcţii hidrotehnice, sunt insuficiente pentru combaterea şi
înlăturarea efectelor acestora, ele urmează să fie asigurate din Fondul de Intervenţie prevăzut
în bugetul de stat, potrivit legii, la propunerea prefectului şi cu avizul autorităţii publice
centrale din domeniul apelor.
De la bugetul de stat, în baza programelor anuale, în limita sumelor alocate cu această
destinaţie în bugetul autorităţii publice centrale din domeniul apelor, se vor asigura cheltuielile
pentru:
a) conservarea ecosistemelor şi delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă din
domeniul public al statului;
b) întreţinerea, repararea lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului,
cu rol de apărare împotriva inundaţiilor şi activităţile operative de apărare împotriva inundaţiilor;
c) refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul
public al statului, afectate de calamităţi naturale sau de alte evenimente deosebite;
d) activitatea de cunoaştere a resurselor de apă, precum şi activităţile de hidrologie operativă
şi prognoză hidrologică
De la bugetele locale se vor asigura cheltuielile pentru:
a) întreţinerea, repararea, punerea în siguranţă a lucrărilor de gospodărire a apelor
din domeniul public de interes local, cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, şi activităţile
operative de apărare împotriva inundaţiilor;
b) refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor din
domeniul public de interes local, afectate de calamităţi naturale sau de alte evenimente
deosebite.
Costurile lucrărilor de telecomunicaţii speciale vor fi suportate de către autorităţile
administraţiei publice centrale sau locale.
Finanţarea cheltuielilor cu protecţia civilă se asigură, potrivit legii, din bugetul de stat, din
bugetele locale, din bugetele instituţiilor publice autonome, ale instituţiilor publice finanţate
integral sau parţial din venituri proprii şi din bugetele proprii ale agenţilor economici, după caz.
Finanţarea serviciilor de urgenţă se asigură de către persoanele juridice care le-au constituit.
Obiectivele de investiţii de interes naţional pentru protecţia civilă se finanţează de la bugetul de stat.
Finanţarea ajutoarelor de urgenţă, a despăgubirilor, precum şi a unor lucrări sau cheltuieli
neprevăzute se asigură din fondul de intervenţie constituit la dispoziţia Guvernului pentru
înlăturarea efectelor unor dezastre.
Pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital privind protecţia civilă pot fi utilizate,
potrivit legii, donaţii, sponsorizări, venituri din prestări de servicii, contribu ţii ale societ ăţilor şi ale
caselor de asigurare sau de reasigurare, precum şi alte surse legale.
Fundamentarea şi întocmirea documentaţiei tehnice privind investiţiile aferente protecţiei
civile se realizează pe baza normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru
Situaţii de Urgenţă şi aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
Cheltuielile pentru dotarea cu aparatură, mijloace tehnice şi materialele necesare centrelor
zonale de pregătire în domeniul protecţiei civile se suportă de Ministerul Administraţiei şi
Internelor, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie. Derularea fondurilor se face prin
bugetul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Consiliile judeţene ale judeţelor în care funcţionează centrele de pregătire zonală pentru
pregătirea specifică protecţiei civile vor pune la dispoziţie acestora terenul, clădirile, precum şi
cheltuielile de întreţinere aferente acestora.
Fondurile băneşti pentru realizarea şi desfăşurarea activităţilor de management al
situaţiilor de urgenţă la nivel central şi local se asigură din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale,
după caz, precum şi din alte surse interne şi internaţionale, potrivit legii.
Finanţarea acţiunilor de înlăturare a efectelor şi consecinţelor situaţiilor de urgenţă se
efectuează potrivit legii.
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Poliţiei Comunitare se asigură din bugetul
local şi din veniturile proprii obţinute din serviciile prestate.

6.7. Echipamente
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice şi agenţii
economici au obligaţia să planifice şi să realizeze asigurarea materială şi financiară a protecţiei
civile, potrivit legii.
Înzestrarea şi dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a structurilor
subordonate cu tehnică, aparatură şi materiale specific militare se asigură de Ministerul
Administraţiei şi Internelor, pe baza normelor de înzestrare şi dotare aprobate de ministrul
administraţiei şi internelor.
Înzestrarea şi dotarea structurilor de protecţie civilă cu bunuri materiale specifice, altele
decât cele prevăzute la alin. (1), se execută pe baza normelor de înzestrare şi dotare elaborate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor.
Contractarea şi aprovizionarea cu tehnică şi materiale se asigură de fiecare beneficiar,
contra cost. Tehnica şi alte categorii de materiale necesare protecţiei civile se asigur ă şi din dona ţii,
sponsorizări sau din alte surse legal constituite.
Tehnica şi materialele provenite din donaţii externe sunt scutite de taxe vamale.
Întreţinerea, repararea, depozitarea şi evidenţa mijloacelor tehnice de protecţie civilă,
precum şi durata normată de folosinţă a acestora se realizează potrivit normelor tehnice elaborate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor.
Montarea, întreţinerea, repararea şi exploatarea sistemelor de alarmare, de comunica ţii şi
informatice de protecţie civilă se asigură cu sprijinul operatorilor economici de profil, pe baza
contractelor sau a convenţiilor legale încheiate cu aceştia.
Materialele didactice necesare pentru protecţia civilă: filme, diafilme, planşe, manuale,
broşuri, pliante, reviste şi altele se realizează de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi se
asigură gratuit autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice şi agenţilor economici.
Autorităţile publice, instituţiile publice şi agenţii economici au obligaţia de a realize
materiale de popularizare a activităţilor de protecţie civilă, emisiuni de radio şi de televiziune,
precum şi alte activităţi cu resurse proprii sau altele legal constituite, cu
acordul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al serviciilor de urgenţă
profesioniste.
 MĂSURI GENERALE DE PREVENIRE A INCENDIILOR LA
EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR, INSTALAŢIILOR ŞI
AMENAJĂRILOR

Măsurile generale de prevenire a incendiilor la exploatarea construcţiilor, instalaţiilor şi

amenajărilor privesc:
- controlul/supravegherea din punct de vedere al prevenirii incendiilor a activităţilor, pe
timpul desfăşurării şi după încheierea acestora;
- stabilirea măsurilor tehnico-organizatorice în vederea reducerii riscului de incendiu ori a
consecinţelor incendiilor;
- menţinerea condiţiilor realizate pentru evacuarea utilizatorilor în siguranta şi pentru
securitatea echipelor de intervenţie în cazul izbucnirii unui incendiu;
- întreţinerea în stare operativă a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor.
Exploatarea sistemelor, instalaţiilor, dispozitivelor, echipamentelor, aparatelor, maşinilor şi
utilajelor de orice categorie se face conform reglementărilor tehnice specifice.
Exploatarea mijloacelor tehnice cu defectiuni, improvizatii sau fără protecţia
corespunzătoare fata de materialele sau substantele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate
este interzisă.
   La utilizarea mijloacelor tehnice este obligatorie respectarea instrucţiunilor de funcţionare,
verificare şi întreţinere, precum şi a măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, emise şi
aprobate potrivit legii.
   Pe timpul exploatării instalaţiilor aferente construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice se
interzic:  
 neasigurarea supravegherii conform instrucţiunilor de funcţionare;
 funcţionarea fără sistemele, aparatele şi echipamentele necesare conform
instrucţiunilor de funcţionare pentru controlul şi menţinerea parametrilor
privind siguranta în funcţionare sau înlocuirea acestora cu altele
supradimensionate;
 întreţinerea necorespunzătoare a elementelor prevăzute pentru izolare termica
 sau electrica ori pentru separare;
 depăşirea termenelor stabilite pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere şi
reparaţii sau executarea necorespunzătoare a acestora;
 executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii sau a unor modificări de către
personal neautorizat. 
Menţinerea în buna stare a instalaţiilor şi sistemelor de captare şi scurgere la pământ a
descărcărilor electrice atmosferice este obligatorie la construcţii şi instalaţii, utilaje şi echipamente
tehnologice, conform reglementărilor tehnice specifice.
Utilizarea sistemelor de captare şi scurgere la pământ a electricităţii statice conform
instrucţiunilor specifice şi reglementărilor tehnice este obligatorie.
În spaţiile cu risc mare de incendiu sau de explozie se interzice accesul salariaţilor şi al altor
persoane fără echipament de protecţie adecvat condiţiilor de lucru.
Folosirea dispozitivelor, aparatelor, uneltelor şi sculelor neprotejate corespunzător sau care
pot produce scantei prin funcţionare, lovire sau frecare în spaţii sau în locuri cu risc de explozie este
interzisă.
Produsele, materialele şi substantele combustibile se amplaseaza la distanta de siguranta
fata de sursele de caldura ori se protejeaza astfel încât sa nu fie posibila aprinderea lor.
 Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizatii,
supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se
lichide inflamabile.
 Verificarea, repararea, izolarea termica şi curatarea periodică a coşurilor de evacuare a
fumului sunt obligatorii.
  Pe timpul transportului, depozitarii şi manipulării produselor sau substanţelor combustibile
se tine seama de proprietăţile fizico-chimice ale acestora, astfel încât la contactul dintre ele sa nu se
producă ori sa nu se propage incendiul.
   Produsele şi substantele combustibile se transporta, se manipuleaza şi se depoziteaza în
ambalaje adecvate, realizate şi inscriptionate corespunzător, în vederea identificarii riscurilor de
incendiu şi stabilirii procedeelor şi substanţelor de stingere ori de neutralizare adecvate.
   Dispunerea materialelor periculoase în depozit se face potrivit planului de depozitare.
    La elaborarea planurilor de intervenţie se tine seama de compatibilitatea produselor sau
substanţelor combustibile cu substantele de stingere.
Deşeurile şi reziduurile, scurgerile şi depunerile de praf sau de pulberi combustibile se
indeparteaza ritmic prin metode şi mijloace adecvate, obligatoriu la terminarea fiecărui schimb de
lucru, şi se depun în locuri special destinate depozitarii sau distrugerii lor.
Deşeurile şi reziduurile de lichide combustibile sau cele din materiale solide, cum sunt
carpe, calti, bumbac, rumegus, care conţin astfel de produse, se colectează în cutii sau în vase
metalice ori cu captuseala metalică interioară, prevăzute cu capac, amplasate în locuri fără risc de
incendiu şi marcate.
Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile, care se reutilizeaza, se depoziteaza, cu
asigurarea distantelor de siguranta fata de clădiri, instalaţii, culturi agricole, suprafeţe împădurite şi
alte materiale combustibile, în funcţie de natura şi de proprietăţile fizico-chimice ale acestora.
  Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile, care nu se reutilizeaza, se distrug conform
reglementărilor specifice.
Materialele şi substantele care prezintă pericol de autoaprindere se păstrează în condiţii
adecvate naturii lor, bine ventilate şi luându-se măsuri de control şi preintampinare a fenomenului
de autoincalzire.
Prevenirea apariţiei fenomenului de autoaprindere se urmăreşte şi la depozitarea furajelor şi
plantelor tehnice, conform reglementărilor specifice.
Amplasarea depozitelor de combustibili, furaje şi plante tehnice se face la distanţe de
siguranta, astfel încât eventualele incendii produse la acestea sa nu pericliteze vecinătăţile.
 Toate instalaţiile/conductele prin care circula substanţe lichide sau gaze se marcheaza prin
culori specifice de identificare a naturii substanţei, respectiv pericolului acesteia, prevăzute de
normele tehnice specifice.
 Tratarea sau protejarea materialelor şi elementelor de construcţii combustibile şi/sau a
structurilor din alcătuirea construcţiilor sau a instalaţiilor cu substanţe de termoprotectie ori ignifuge
se efectuează potrivit reglementărilor tehnice specifice.
Lucrările de termoprotectie se executa numai de către personal atestat, conform normelor
tehnice specifice.
Calitatea lucrărilor de ignifugare executate se certifica prin rapoarte de încercare emise de
laboratoare autorizate conform legii.
Elementele de limitare a propagarii focului, de izolare termica şi de etansare la fum şi la
gaze fierbinti din alcătuirea construcţiilor şi a instalaţiilor se menţin permanent în buna stare, pentru
a-şi îndeplini rolul stabilit.
În construcţiile civile/publice şi de producţie, cantităţile de materiale şi de substanţe
combustibile utilizate nu trebuie sa conducă la depăşirea densitatii sarcinii termice stabilite prin
reglementări tehnice sau prin documentaţiile tehnice de proiectare şi execuţie.
În sălile aglomerate şi de sport, pe stadioane sau pe alte arene sportive ori în incinte
amenajate pentru activităţi cu public este interzis accesul publicului cu produse şi substanţe
inflamabile sau cu alte mijloace care pot produce incendii sau explozii.
Depozitarea şi utilizarea în spaţii publice a mijloacelor, produselor şi substanţelor este
permisă numai în locurile amenajate în acest scop şi cu respectarea măsurilor de apărare impotriva
incendiilor.
La clădiri administrative/birouri, activitatea se organizează astfel încât sa nu se creeze
aglomerari ale publicului, care sa ingreuneze sau chiar sa blocheze evacuarea în caz de incendiu.
Pe timpul exploatării încăperilor, compartimentelor şi spaţiilor aferente clădirilor
administrative trebuie luate măsuri de reducere la minim posibil a riscului de incendiu prin limitarea
la strictul necesar a cantităţilor de materiale combustibile şi a eventualelor surse cu potenţial de
aprindere a acestora.
În sălile aglomerate ori amenajările temporare în care se desfăşoară activităţi cu public nu se
admite accesul unui număr de persoane mai mare decât capacitatea stabilită prin proiect.
Amplasarea mobilierului în sălile aglomerate se realizează astfel încât sa se asigure culoare
de trecere cu lăţimi care sa permită deplasarea publicului către ieşirile din sala.
În incintele prevăzute la alin. (1), scaunele sau băncile se fixează de pardoseala astfel încât
sa nu fie rasturnate în caz de panica şi sa asigure evacuarea rapida şi fără accidente a publicului.
La finalizarea activităţii în sala aglomerata sau amenajarea temporară se executa un control
de verificare pentru depistarea şi înlăturarea eventualelor nereguli în domeniul prevenirii incendiilor
pe timpul exploatării.
Se recomanda asigurarea unui sistem de alarmare în caz de incendiu, cu mesaj preinregistrat.
Î n perioadele caniculare sau secetoase, consiliile judeţene sau locale din zonele cu risc
crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituţiilor din
zonele menţionate trebuie sa elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor
specifice.
Măsurile speciale pe timpul secetos cuprind:
 identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creste riscul de incendiu în
condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi lipsei de precipitatii;
 interzicerea utilizării focului deschis în zonele afectate de uscaciune avansată;
 restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează
condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajari de substanţe volatile sau
supraincalziri excesive;
 asigurarea protejării fata de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a
altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin
depozitare la umbra;
 intensificarea controalelor în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră,
mai ales cele frecventate pentru agrement;
 asigurarea şi verificarea zilnica a rezervelor de apa pentru incendiu
 Măsurile speciale stabilite sunt aduse la cunostinta tuturor salariaţilor şi, după caz, populaţiei.
Înainte de începerea sezonului rece se iau următoarele măsuri de prevenire:
 controlul instalaţiilor şi al sistemelor de încălzire existente la operatorii economici,
instituţiile publice, locuintele şi gospodăriile populaţiei, cum sunt surse de caldura,
conducte, corpuri şi elemente de încălzire, sobe, coşuri şi canale de fum, şi înlăturarea
defecţiunilor constatate, asigurându-se funcţionarea la parametrii normati;
 protejarea contra inghetului a componentelor instalaţiilor de stingere cu apa;
 asigurarea uneltelor şi accesoriilor pentru deszapezirea căilor de acces, de evacuare şi
de intervenţie.

MĂSURI DE PREVENIREA INCENDIILOR

ÎN LOCUINŢELE UNIFAMILIALE, MULTIFAMILIALE SI
GOSPODĂRIILE POPULAŢIEI.

Statistica incendiilor arată că, în ultimii ani în România, în ciuda eforturilor făcute de pompierii
militari, numărul incendiilor soldate cu victime şi pagube materiale importante la gospodării
cetăţeneşti s-a menţinut ridicat.
Dacă la nivel european, România are cele mai mici valori la indicatorii “incendii la 100.000 de
locuitori”, respectiv “incendii la 1.000 km2”, din nefericire indicatorii “numărul victimelor” şi
“valoarea pagubelor” înregistraţi în urma incendiilor sunt foarte ridicaţi. Având în vedere că numai
în ultimii 4 ani au fost afectate 30.000 de locuinţe şi că un număr foarte mic de cetăţeni au încheiat
o asigurare pentru locuinţa şi/sau bunurile materiale personale, rezultă că în medie, anual, în
România, peste 30.000 de persoane îşi pierd locuinţa în urma incendiilor.
Această constatare a determinat conducerea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta
să ia o serie de măsuri, printre care se numără şi obligativitatea înfiinţării la nivelul fiecărei
localităţi, în care nu există o unitate de pompieri militari, a unui serviciu public de pompieri
civili şi a unei componente preventive, încadrate cu personal instruit, echipate şi dotate
corespunzător.

1. Imprejurarile favorizante producerii incendiilor:

In cazul focului deschis:
a).-distrugerea prin foc a resturilor menajere, furajere sau a vegetaţiei uscate din grădini, curţi,
terenuri agricole (mirişti în urma secerişului);
b).-aprinderea deşeurilor menajere pe timp de vânt;
c).-amplasarea gunoaielor ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea şurilor, adăposturilor
de animale, furajelor…;
d).-utilizarea în locuinţe sau anexe gospodăreşti a lumânărilor, făcliilor, lămpilor de iluminat sau
de gătit cu petrol fără să se ia măsuri de prevenire;
e).-depozitarea cenuşei cu jeratic nestins în locuri necorespunzătoare, în apropierea magaziilor,
şurilor, furajelor;
f).-folosirea de afumători improvizate în magazii sau poduri, etc.
 2. In cazul instalatiilor electrice defecte sau improvizate:
a).-folosirea conductorilor sau cablurilor electrice defecte;
b).-folosirea conductorilor sau cablurilor electrice neizolate corespunzător faţă de materiale
combustibile;
c).-suprasolicitarea instalaţiilor electrice prin folosirea de consumatori (reşouri, radiatoare,
frigidere, maşini de spălat, aparatură electronică, etc) cu putere ce depăşeşte puterea nominală
stabilită pentru reţelele respective;
d).-existenţa unor instalaţii electrice, îmbătrânite sau cu improvizaţii executate de persoane
neautorizate;
e).-înlocuirea siguranţelor fuzibile originale cu altele supradimensionate şi improvizate;
f).-nesupravegherea aparatelor electrice aflate sub tensiune sau amplasarea acestora în apropierea
materialelor combustibile.

3. In cazul fumatului in locuri cu pericol de incendiu:

a).-fumatul în magazii, şoproane, fânare, depozite de furaje, poduri, …;
b).-fumatul fără respectarea regulilor de prevenire a incendiilor;
c).-ţigara nestinsă, uitată sau aruncată la întâmplare pe materiale combustibile

4. In cazul cosurilor de fum defecte sau necuratate:

a).-necurăţarea periodică a funinginei depuse pe coşurile de fum;
b).-neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate;
c).-prezenţa unor vicii ascunse de construcţie (încastrarea în pereţii coşurilor a elementelor
combustibile din lemn din planşee şi acoperişuri);
d).-folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu lungime mare şi coturi
multe montate pe lângă şi pe pereţii combustibili, în apropierea materialelor ori altor obiecte de uz
casnic;
e).-existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine
o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii.

5. In cazul jocului copiilor cu focul:

a).-nesupravegherea copiilor;
b).-lăsarea chibriturilor la îndemâna copiilor;
c).-nepreocupare, din partea părinţilor, pentru educarea copiilor în domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor.

6. In cazul mijloacelor de incalzire defecte, improvizate sau necuratate:

a).-utilizarea sobelor metalice şi a altor sisteme improvizate sau cu defecţiuni;
b).-nesupravegherea mijloacelor de încălzire pe timpul funcţionării;
c).-amplasarea lor în apropierea materialelor combustibile;
d).-alimentarea defectuoasă cu combustibili sau folosirea de combustibili necorespunzători.

MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR

1.In cazul focului deschis:

 Orice foc, fie că este în interiorul locuinţei sau în exteriorul ei, trebuie supravegheat.
 Se interzice folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de
incendiu (depozite de furaje, grajduri, magazii, alte anexe, poduri, …) şi explozie (în apropierea
buteliilor de aragaz, instalaţiilor de gaze naturale, încăperi în care depozitaţi produse petroliere), cât şi
la executarea lucrărilor agricole – (în lanuri de cereale, pajişti…), în păduri şi în apropierea acestora.
 Este interzisă folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei. In cazul în care butelia este
defectă, flacăra, în prezenţa gazului scurs de la butelie, va produce o explozie

2. In cazul instalatiilor electrice:

 Aparatele electrice, cablurile electrice, prizele şi întrerupătoarele cu defecţiuni sunt surse frecvente
de incendiu.
 Pentru remedierea aparatelor şi instalaţiilor electrice defecte se apelează la specialişti.
 Nu utilizaţi aparatele electrice cu mâinile ude. Riscaţi să vă electrocutaţi şi să suferiţi arsuri.
 Nu trageţi de cablul pentru debranşarea unui aparat electric. Acesta se poate deteriora, devenind
o sursă de incendiu.
 Nu folosiţi prize multiple: adeseori suprasolicitate, acestea se încălzesc şi există riscul producerii
unui incendiu.
 Nu cumpăraţi jucării electrice care se conectează direct la priză: o jucărie prin care trece o
tensiune de 220V poate fi periculoasă pentru un copil. Vă recomandăm jucăriile echipate cu un
transformator de protecţie care reduce tensiunea la o valoare inofensivă, de regulă de 12V.
 Nu amplasaţi un obiect metalic de lungime mare (scară, ţeavă, antenă, …) în apropierea unei linii
electrice aeriene: aceasta conduce adesea la accidente mortale.
 In cazul unui scurtcircuit, se interzice folosirea, la înlocuirea siguranţei, a unui fuzibil cu
diametrul mai mare decât cel corect: prin utilizarea unui fuzibil mai gros, a liţelor, cuielor,
monezilor,…, în cazul suprasolicitării reţelei electrice sau a unui scurtcircuit, acesta nu se mai poate
topi, conducând la încălzirea puternică a cablului de alimentare sau a prizei, în aceste condiţii
putându-se declanşa un incendiu.

3. In cazul fumatului:
 Se interzice fumatul în locuri cu pericol de explozie şi incendiu.
 Nu fumaţi în pat: riscaţi să adormiţi cu ţigara aprinsă şi să produceţi un incendiu.

4. In cazul jocului copiilor cu focul:

 Păstraţi chibriturile, brichetele şi alte surse de foc în locuri în care copii nu au acces.
 Inlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare pericolul pe care
acesta îl reprezintă pentru viaţa lor.
 Nu lăsaţi copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune.
 Exemplul celor mari cu privire la folosirea focului în prezenţa copiilor contează mult în educarea lor.
 O dată cu creşterea, copii trebuie învăţaţi cum să utilizeze sursele de foc şi cum să se comporte în
situaţii.

4. In alte situatii:
 Se interzice utilizarea instalaţiilor de încălzire cu improvizaţii sau defecţiuni şi lăsarea lor în
funcţiune nesupravegheate.
 Respectaţi distanţele de protecţie dintre sobe şi materialele combustibile.
 Amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea
accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprise, care ar putea determina incendierea materialelor
combustibile cu care acestea ar veni în contact.
 Eventuala încălzire a adăposturilor de animale sau a grajdurilor este admisă numai dacă sunt folosite
sobe fixe din cărămidă sau mijloace cu acumulare de căldură care se alimentează din exteriorul
acestor încăperi ori prin instalaţii de încălzire centrale.
 Se interzice folosirea sobelor cu uşiţele sau cenuşarele defecte ori care nu se închid.
 Cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale, iar în condiţii de vânt se va stinge cu apă.
 Se interzice folosirea buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune cu garnituri
deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete.
 Se interzice cu desăvârşire încercarea cu flacără a etanşeităţii buteliei, garniturilor regulatorilor de
presiune sau a furtunului: verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.
 Se interzice aşezarea sau păstrarea buteliilor de gaze în apropierea oricăror surse de căldură ori sub
 acţiunea directă a razelor solare.
 Se interzice încălzirea buteliilor ori folosirea acestora în poziţie culcată, răsturnată sau înclinată.
 Este interzisă trecerea (transvazarea) gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de
butelii improvizate.
 La aprinderea focului la aragaze sau sobe alimentate cu gaze naturale, folosiţi principiul gaz pe
flacără (întotdeauna aprindeţi întâi chibritul şi apoi manveraţi robinetul de alimentare cu gaz).
Recomandăm utilizarea aprinzătorului electric.
 Este interzisă depozitarea de materiale lemnoase, furaje sau alte materiale combustibile sau
inflamabile (butelii, bidoane cu produse petroliere, …) în podurile clădirilor.
 Este interzisă folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi
din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de
curăţare. Se interzice folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, şuri,
remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile: afumătorile se confecţionează din zidării de
cărămidă şi materiale incombustibile şi se vor amplasa independent de celelalte construcţii din
gospodărie.

Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin OMAI nr 163 din
28.02.2007, prevad:
n locuinţele unifamiliale/multifamiliale/gospodăriile populaţiei se interzic:
a) utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de
protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
b) suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori;
c) nesupravegherea aparatelor electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi
altele asemenea;
d) folosirea siguranţelor fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
e) folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de
incendiu, cum sunt: depozite de furaje, grajduri, magazii, poduri şi altele asemenea;
f) folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol atât în spaţii cu pericol de
explozie, respectiv în încăperi în care sunt depozitate produse petroliere, cât şi în lanuri de cereale,
pajişti, în păduri şi în apropierea acestora;
g) aşezarea sau păstrarea buteliilor de gaze în apropierea oricăror surse de căldură ori sub
acţiunea directă a razelor solare;
h) folosirea buteliilor de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu
furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
i) folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune
sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
j) încălzirea cu flacără a buteliilor ori folosirea acestora în poziţie culcată, răsturnată sau
înclinată;
k) transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;
l) păstrarea surselor de foc, cum sunt chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz şi altele
asemenea, în locuri în care au acces copiii;
m) nesupravegherea copiilor, precum şi blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau
aparate electrice aflate în funcţiune.
n) depozitarea de materiale combustibile sau inflamabile, cum sunt butelii, bidoane cu produse
petroliere şi altele asemenea, în podurile clădirilor;
o) folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, remize, sub
şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi
materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.
În locuinţe de tip unifamilial sau în apartamentele blocurilor de locuit, carburanţii sau
alte lichide inflamabile pentru uz casnic se păstrează numai în ambalaje metalice special
destinate, închise ermetic, în locuri protejate şi fără a se depăşi 25 l.
 Măsurile de prevenire a incendiilor privind instalaţiile electrice, de încălzire, de
gaze/GPL, fumatul, depozitarea, utilizarea focului deschis, colectarea deşeurilor, precum şi
cele împotriva descărcărilor electrice atmosferice/electricităţii statice se aplică şi în locuinţele
unifamiliale/multifamiliale/gospodăriile populaţiei.
Pentru asigurarea intervenţiei în caz de incendiu se recomandă amplasarea în bucătării a
unui stingător sau a unei pături de incendiu.

MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR

LA EXPLOATAREA CĂILOR DE EVACUARE

Pentru evacuarea în condiţii de siguranţă a utilizatorilor în caz de incendiu, căile de evacuare

trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 conformare la foc şi amplasare corespunzătoare;
 separare de alte funcţiuni prin elemente de separare la foc şi fum;
 asigurarea controlului fumului;
 limitarea producerii incendiului şi fumului.
În funcţie de categoria construcţiei, instalaţiei sau a amenajării şi de destinaţia acesteia, se au
în vedere şi alte măsuri specifice, cum sunt:
 dimensionarea, realizarea, dispunerea şi marcarea căilor de evacuare şi a ieşirilor de
evacuare corespunzător numărului de utilizatori şi stării sănătăţii acestora, conform
prevederilor reglementărilor tehnice;
 prevederea instalaţiilor de detectare şi semnalizare a incendiului, precum şi de
comunicare-avertizare;
 prevederea instalaţiilor de iluminat de siguranţă, alimentate din surse corespunzătoare;
prevederea instalaţiilor de semnalizare a ieşirilor de urgenţă;
 prevederea de dispozitive de siguranţă la uşi, cum sunt blocări în poziţie deschisă,
dispozitive antipanică şi altele asemenea;
 prevederea de sisteme de orientare în caz de incendiu, cum sunt indicatoare de
securitate, marcaje fotoluminiscente şi altele asemenea;
 prevederea de instalaţii de presurizare şi alte sisteme de control al fumului;
 prevederea de locuri sigure de salvare în interiorul şi/sau în afara construcţiei;
 prevederea unor mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor pentru a fi folosite
de utilizatori sau de pompieri, cum sunt instalaţiile de hidranţi, coloanele uscate şi
altele asemenea.
Instalaţiile de semnalizare a ieşirilor de urgenţă trebuie să indice utilizatorilor traseul de
evacuare, uşile de evacuare, marcarea scărilor de evacuare din clădire şi marcarea uşilor şi traseelor
care nu servesc la evacuare.
Construcţiile, compartimentele de incendiu, stadioanele sau arenele sportive ori incintele
amenajate trebuie prevăzute cu căi de evacuare a persoanelor, în număr suficient, corespunzător
dimensionate şi realizate, astfel încât persoanele să ajungă în timpul cel mai scurt şi în deplină
siguranţă în exterior, la nivelul terenului ori al căilor de acces carosabile, în refugii sau în alte locuri
special amenajate.
Pentru accesul şi evacuarea copiilor, persoanelor cu dizabilităţi, bolnavilor şi ale altor categorii
de persoane care nu se pot evacua singure în caz de incendiu, se adoptă soluţii şi măsuri adecvate,
cu respectarea reglementărilor tehnice specifice.
La proiectarea şi la executarea căilor de evacuare se interzice prevederea uşilor care se pot
bloca în poziţie închisă, reducerea gabaritelor stabilite prin reglementări tehnice, prevederea de
finisaje combustibile, cu excepţia celor admise prin norme, de oglinzi, praguri sau de alte elemente
care pot crea pe timpul incendiilor dificultăţi la evacuare, cum sunt împiedicarea, alunecarea,
contactul sau coliziunea cu diverse obiecte, busculada, panica şi altele asemenea
Pentru securitatea echipelor de salvare/forţelor de intervenţie sunt necesare:
 măsuri pentru ca echipele de intervenţie şi salvare să-şi desfăşoare activitatea la un
nivel adecvat de securitate şi să părăsească clădirea fără riscuri de accidente;
 amenajări pentru accesul forţelor de intervenţie în clădire şi incintă, pentru
autospeciale şi pentru ascensoarele de pompieri;
 măsuri care să permită ca stingerea să fie realizată eficient în interiorul şi în jurul
construcţiei.
Ascensoarele de pompieri se prevăd şi se realizează potrivit reglementărilor tehnice specifice,
asigurând accesul forţelor de intervenţie pe durata stabilită în planurile specifice.
Asigurarea accesului şi a circulaţiei autospecialelor de intervenţie în incintele operatorilor
economici şi ale instituţiilor, în zonele locuite, precum şi între localităţi este obligatorie, conform
reglementărilor tehnice specifice.
În aceste locuri trebuie să se asigure cel puţin un acces carosabil dinspre drumurile publice şi
dinspre drumurile de circulaţie interioare, amenajat, marcat, întreţinut şi utilizabil în orice anotimp.
Căile de acces şi de circulaţie se dimensionează potrivit reglementărilor tehnice pentru
autovehicule de tip greu, asigurând accesul autospecialelor de intervenţie.
Măsurile, condiţiile tehnice, performanţele şi nivelurile de performanţă privind proiectarea
căilor de evacuare şi acces aferente construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor se realizează conform
prevederilor reglementărilor tehnice specifice.
În construcţii, compartimente de incendiu sau porţiuni de construcţii independente din punct
de vedere al circulaţiei, de regulă, persoanele trebuie să aibă acces la cel puţin două căi de evacuare,
care pe cât posibil, să ducă în direcţii opuse.
A doua cale de evacuare poate fi constituită din ferestre sau trape exterioare dacă prin
acestea se asigură evacuarea în condiţii de siguranţă a persoanelor.
Asigurarea unei căi de evacuare este admisă când conform proiectului, la fiecare nivel se pot
afla simultan maximum 20 de persoane – indiferent de timpul (lungimea) de evacuare realizat,
precum şi în cazurile în care numărul persoanelor este mai mare dar timpul (lungimea traseului) de
evacuare se înscrie în valoarea admisă pentru coridoare înfundate, în funcţie de gradul de rezistenţă
la foc, risc sau categorie de pericol de incendiu, tip de clădire sau destinaţie.
La clădirile înalte, foarte înalte şi la sălile aglomerate, precum şi în situaţiile stabilite în
normativ sunt obligatorii minimum două căi de evacuare.
Alcătuirea şi gabaritele căilor de evacuare, timpul (lungimea) de evacuare, traseele, precum
şi numărul fluxurilor de evacuare, trebuie să asigure circulaţia lesnicioasă şi fără obstacole.
Pentru asigurarea condiţiilor de evacuare şi salvare a utilizatorilor în siguranţă în caz de
incendiu se adoptă următoarele măsuri:
 întreţinerea în bună stare de funcţionare a sistemelor de decomprimare sau de
etanşare la fum şi gaze fierbinţi, precum şi a elementelor de limitare a
propagării focului ori de izolare termică din compunerea construcţiilor şi
instalaţiilor;
  păstrarea căilor de evacuare libere şi în stare de utilizare la parametrii la care
au fost proiectate şi realizate;
 funcţionarea iluminatului de siguranţă şi a celei de-a doua surse de energie
electrică, conform reglementărilor tehnice;
 funcţionarea sistemelor de alarmare şi semnalizare a incendiilor la parametrii
de performanţă pentru care au fost proiectate;
 organizarea şi desfăşurarea, periodic, de exerciţii şi aplicaţii cu salariaţii, în
condiţiile legii.
Căile de evacuare, inclusiv cele care duc pe terase, în refugii sau în alte locuri special
amenajate pentru evacuare, se marchează cu indicatoare standardizate, conform reglementărilor
tehnice specifice, astfel încât traseele acestora să fie recunoscute cu uşurinţă, atât ziua cât şi
noaptea, de persoanele care le utilizează în caz de incendiu.
Se montează indicatoare corespunzătoare la rampele scărilor care duc la demisol sau subsol
ori la uşile de acces către alte spaţii şi încăperi din care evacuarea nu poate fi continuată.
Dispozitivele care asigură închiderea automată în caz de incendiu a elementelor de protecţie
a golurilor, cele de acţionare a trapelor şi clapetelor, precum şi cele care menţin în poziţie închisă
uşile încăperilor tampon se menţin în permanenţă în stare de funcţionare.
Se interzice blocarea în poziţie deschisă a uşilor caselor scărilor, a celor de pe coridoare, a
celor cu dispozitive de închidere automată sau a altor uşi care, în caz de incendiu, au rolul de a opri
pătrunderea fumului, gazelor fierbinţi şi propagarea incendiilor pe verticală sau orizontală.
Dispozitivele care asigură închiderea automată în caz de incendiu a elementelor de protecţie
a golurilor, cele de acţionare a trapelor şi clapetelor, precum şi cele care menţin în poziţie închisă
uşile încăperilor tampon, se verifică periodic şi se menţin în stare de funcţionare.
Sistemul de închidere a uşilor de pe traseele de evacuare trebuie să permită deschiderea
uşoară a acestora în caz de incendiu.
Este interzisă blocarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie cu materiale care reduc
lăţimea sau înălţimea liberă de circulaţie stabilită ori care prezintă pericol de incendiu sau explozie,
precum şi efectuarea unor modificări la acestea, prin care se înrăutăţeşte situaţia iniţială.
În casele scărilor, pe coridoare sau pe alte căi de evacuare ale clădirilor se interzic amenajarea
de boxe ori locuri de lucru, depozitarea de materiale, mobilier sau obiecte, amplasarea de maşini de
fotocopiat, dozatoare pentru sucuri/cafea etc., care ar putea împiedica evacuarea persoanelor şi
bunurilor, precum şi accesul personalului de intervenţie.
Accesul mijloacelor şi personalului pentru intervenţiile operative în caz de incendiu, în
vederea salvării şi acordării ajutorului persoanelor aflate în pericol, stingerii incendiilor şi limitării
efectelor acestora, trebuie să fie asigurat în permanenţă la toate:
 construcţiile şi încăperile acestora;
 instalaţiile tehnologice şi anexe;
 depozitele închise şi deschise de materii prime, semifabricate, produse finite şi
auxiliare;
 mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, precum şi la punctele de
comandă ale acestora, cum sunt: centrale şi butoane de semnalizare a incendiilor,
staţii de pompare a apei, hidranţi de incendiu, stingătoare, panouri de incendiu,
bazine, rezervoare şi castele de apă, rampe ale surselor de apă naturale;
 dispozitivele de acţionare a unor mijloace cu rol de protecţie în caz de incendiu:
cortine de siguranţă, sisteme de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi, clapete de
pe tubulatura de ventilare şi altele asemenea;
 tablourile de distribuţie şi întrerupătoarele generale ale instalaţiilor electrice de
iluminat, de forţă şi de siguranţă, precum şi la sursele de alimentare de rezervă care
sunt destinate alimentării receptoarelor electrice cu rol în caz de incendiu;
 vanele instalaţiilor tehnologice sau auxiliare care trebuie manevrate în caz de
incendiu şi punctele de comandă ale acestora: gaze şi lichide combustibile, benzi
transportoare şi altele asemenea;
  alte mijloace utilizate pentru intervenţie în caz de incendiu: vehicule pentru tractare
sau transport, cisterne ori autocisterne pentru apă şi altele asemenea.
Persoanele fizice sau juridice care deţin sau administrează construcţiile, instalaţiile, sistemele,
dispozitivele sau mijloacele respective sunt obligate să marcheze prin indicatoare, potrivit
reglementărilor tehnice specifice, prezenţa mijloacelor de la aliniatul precedent şi să afişeze regulile
specifice care trebuie respectate.
Intrările în incintele unităţilor şi circulaţiile carosabile din interiorul acestora, prin care se
asigură accesul la clădiri şi instalaţii, la racordurile de alimentare cu apă, cum sunt reţele, bazine,
râuri, lacuri, traversările de cale ferată şi altele asemenea, se menţin, indiferent de sezon,
practicabile, curate şi libere de orice obstacole, cum ar fi: materiale, utilaje, ambalaje, zăpadă şi
altele asemenea, care ar putea împiedica intervenţia operativă pentru stingerea incendiilor.
În cazul în care acest lucru nu este posibil, se asigură şi se marchează, potrivit
reglementărilor tehnice specifice, căi de acces şi circulaţii ocolitoare.
Căile de acces şi de evacuare din clădiri, limitele zonelor periculoase de incendiu, explozie,
electrocutare, radiaţii, locurile în care sunt amplasate utilajele şi instalaţiile pentru stingerea
incendiilor şi orice alte instalaţii care, în caz de incendiu, presupun manevre obligatorii se
marchează vizibil, potrivit reglementărilor tehnice specifice.
Platformele de acces şi de amplasare a autospecialelor de intervenţie şi salvare de la înălţimi,
prevăzute în imediata vecinătate a construcţiilor, se marchează corespunzător şi se menţin libere.
Ascensoarele de pompieri se menţin permanent în bună stare de funcţionare, pentru a putea fi
utilizate operativ în caz de necesitate, şi se marchează corespunzător.
Pentru evacuarea persoanelor cu dizabilităţi în condiţii eficiente şi sigure se asigură:
 un sistem de alarmare în caz de incendiu, adecvat utilizatorilor;
 un telefon cu legătură directă la serviciul public voluntar sau privat pentru situaţii
de urgenţă/serviciul profesionist pentru situaţii de urgenţă cel mai apropiat;
 marcarea uşilor camerelor cu culori, după cum urmează:
1. roşu - persoane care nu se pot evacua singure;
2. galben - persoane care necesită sprijin la evacuare;
3. verde - persoane care se evacuează singure;
1. marcarea direcţiei de evacuare pentru spaţiile în care se află persoane cu deficienţe
de vedere prin pictograma corespunzătoare în relief, amplasată pe perete la o distanţă
de circa 120 cm faţă de sol;
2. organizarea de exerciţii speciale de evacuare pentru persoanele cu deficienţe psihice.
Traseele căilor de evacuare trebuie marcate cu indicatoare conform reglementărilor
tehnice, iar documentaţiile tehnico-economice vor cuprinde, după caz, planuri de evacuare cu
indicarea şi marcarea căilor de urmat în caz de incendiu (STAS 297/2-92 şi SR ISO 6309/98)
 PREVEDERI SPECIFICE PRIVIND APĂRAREA ÎMPOTRIVA
INCENDIILOR LA UNITĂŢI DE CULTURĂ SI DE CULT

Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor proprii obiectivului de cult reprezintă

setul de reguli şi măsuri pe segmentul apărării împotriva incendiilor care definesc concret
ansamblul tuturor activităţilor ce se desfăşoară în entitate.
Instrucţiunile se întocmesc explicit, utilizând un vocabular adecvat persoanelor care
trebuie să le cunoască şi să le aplice şi se referă strict la domeniul/domeniile de activitate,
tipul/tipurile de construcţii utilizate ori deţinute sub orice formă, categoriile de utilizatori şi alte
condiţii specifice, conţinând referiri inclusiv la amplasarea obiectivelor, sursele de apă naturale,
valorile păstrate în construcţii, precum şi concluziile· din evenimente produse anterior in cadrul
acestor categorii de clădiri.
La întocmirea instrucţiunilor se au în vedere, obligatoriu, următoarele elemente
minimale:
 includerea regulilor de prevenire a incendiilor şi enumerarea mijloacelor de apărare
împotriva incendiilor din dotarea sau echiparea construcţiilor;
 stipularea modalităţilor practice în vederea evacuării utilizatorilor;
 prevederea modalităţilor de salvare a obiectelor de valoare, în ordinea valorii şi importanţei
şi asigurarea adăpostirii şi pazei acestora;
 cuprinderea tehnicilor de intervenţie adecvate pentru stingerea incendiului, în vederea
reducerii pierderilor, necesare personalului de intervenţie propriu şi extern (din unitatea de
cult, serviciile profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă, structurile teritoriale cu
atribuţii in domeniul culturii, cultelor şi patrimoniului cultural naţional).
Responsabilul cu activitatea de apărare împotriva incendiilor are următoarele sarcini principale:
 îndrumă şi controlează modul de organizare şi desfăşurare a activităţii de
apărare împotriva incendiilor;
 comunică operativ persoanei cu atribuţii de conducere orice stare de risc de
incendiu care se poate manifesta la nivelul obiectivului de cult;
 urmăreşte permanent stadiul de realizare a măsurilor de apărare împotriva
incendiilor stabilite în baza controalelor întreprinse de către autorităţile
abilitate, potrivit legii;
 asigură întocmirea planurilor de protecţie împotriva incendiilor (pentru
evacuarea persoanelor şi respectiva bunurilor, de depozitare şi de intervenţie)
şi verifică periodic nivelul de cunoaştere a acestora de către personal;
 propune alocarea de fonduri necesare pentru procurarea de mijloace tehnice
de apărare împotriva incendiilor noi şi pentru menţinerea funcţionalităţii
celor existente;
 asigură instruirea periodica a personalului propriu şi sprijină instruirea, de
către factorii cu atribuţii de conducere, in părţile ce-i privesc, a persoanelor
din categoria specifică a vizitatorilor şi a persoanelor din afara unităţii
privind cunoaşterea şi respectarea instrucţiunilor, regulilor şi măsurilor de
apărare împotriva incendiilor specifice exploatării obiectivelor de cult,
inclusiv în ceea ce priveşte manifestările ce prilejuiesc mari afluenţe de
persoane precum şi marile sărbători religioase;
 asigură colaborarea permanentă cu structurile teritoriale cu atribuţii in
domeniul culturii, cultelor şi patrimoniului cultural naţional, precum şi cu
serviciile profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă cu scopul
principal de adoptare, de către personalul extern, a tehnicilor de intervenţie
pentru stingerea incendiilor adecvate particularităţilor obiectivului, care să
minimizeze pagubele datorate procedeului adoptat precum şi de stabilire a
 ordinii si priorităţilor ce trebuiesc avute in vedere la salvarea bunurilor /
exponatelor de valoare din lăcaşurile de cult, muzee, depozite, biblioteci,
arhive, ateliere de restaurare conservare precum şi altele similare.
Într-un obiectiv de cult (ansamblu mănăstiresc, centru ecumenic; etc.) pot exista, în
principiu, următoarele categorii de spaţii cu pericole / riscuri potenţiale de incendiu:
 lăcaşuri de cult sau case de rugăciune;
 colecţii muzeale ecleziale şi ateliere de restaurare a obiectelor muzeale;
 biblioteci, depozite de valori şi carte rară / veche şi arhive;
 spaţii de cazare pentru personalul propriu (inclusiv din unităţile de
învăţământ care funcţionează în cadrul obiectivelor de cult);
 spaţii de cazare pentru persoane din exterior (pasageri);
 spaţii destinate ingrijirii şi cazării persoanelor vârstnice;
 spaţii destinate preparării şi servirii mesei;
 spaţii În care se desfăşoară activităţi de invăţământ;
 ateliere de producţie de diverse tipuri sau in care se desfăşoară activităţi de
creaţie (pictură, tipărituri);
 spaţii pentru fabricarea pâinii;
 spaţii pentru fabricarea lumânărilor;
 spaţii comerciale;
 centrale termice;
 spaţii de garare autovehicule;
 depozite de combustibili lichizi ori solizi;
 fond forestier, agricol, anexe gospodăreşti; adăposturi de animale;
 clădiri / spaţii cu destinaţii administrative;
 depozite şi magazii.
La exploatarea lăcaşurior de cult sau a caselor de rugăciune se asigură următoarele
măsuri principale:
Accesul credincioşilor in incintă se permite doar in limita capacităţii construcţiei, in scopul
evitării producerii de accidente;
Se menţin uşile de acces / evacuare in poziţie deschisă, in mod obligatoriu, pe timpul
slujbelor religioase cu public numeros. In condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se
recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber.
Parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase cu public numeros
ori a autocarelor şi microbuzelor se face astfel incât să nu se blocheze căile de acces pentru
autospecialele de intervenţie ale serviciilor profesioniste ori voluntare pentru situaţii de urgenţă la
un eventual incendiu;
Se asigură supravegherea sobelor şi a celorlalte mijloace de incălzire cu / fără acumulare de
căldură, din construcţii, pe tot timpul funcţionării şi se intrerupe alimentarea acestora inainte de
inceperea slujbelor religioase;
Mijloacele de incălzire se amplasează la distanţe de siguranţă faţă de elementele de
construcţie, decorurile sau mobilierul combustibile;
Se asigură intreţinerea corespunzătoare, verificarea periodică şi remedierea tuturor
defecţiunilor de la instalaţiile electrice, sistemele de incălzire utilizate, aparatele de preparat şi
incălzit hrană şi coşurile de fum, de către personal autorizat;
Se asigură amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, in timpul
slujbelor religioase, in exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă faţă de construcţii,
vegetaţie, arbori etc., de preferinţă in tăvi metalice umplute cu nisip şi acestea se supraveghează pe
toată durata menţinerii aprinse a lumânări lor;
Pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros se evacuează, din interiorul
lăcaşului de cult, covoarele, mochetele, scaunele şi băncile nefixate ferm de pardoseală;
Se interzic amenajarea de arhive şi depozitarea materialelor (de exemplu registre, cărţi,
albume, lumânări, icoane pe lemn etc.) în lăcaşurile de cult (inclusiv in poduri, balcoane);
 La terminarea programului de lucru, instalaţia electrică din aceste spaţii se deconectează de
la sursele de alimentare, cu excepţia iluminatului de siguranţă şi a celui care alimentează sistemele
şi instalaţiile de semnalizare şi stingere a incendiilor.
În sălile de expunere a colecţiilor muzeale ecleziale şi in atelierele de restaurare a
obiectelor muzeale se urmăreşte asigurarea, in exploatare, a următoarelor măsuri principale:
Instalaţiile electrice pentru iluminatul obiectelor expuse in vitrine, pe panouri ori pe
postamente să fie realizate şi menţinute in exploatare conform prevederilor normativelor tehnice de
specialitate;
Standurile cu exponate să fie amplasate şi realizate in aşa fel incât căile de evacuare şi de
circulaţie destinate publicului să fie permanent libere;
Evitarea, afară doar de situaţiile in care se asigură supravegherea permanentă cu personal
sau protejarea spaţiilor respective cu sisteme automate de detectare, semnalizare ori de stingere a
incendiului, gruparea de obiecte foarte valoroase intr-o singură incăpere sau zonă a construcţiei;
Circuitul vizitatorilor se marchează, obligatoriu, cu indicatoare corespunzătoare (săgeţi),
incepând cu uşa de intrare in sălile de expunere până la ieşirea din acestea, iar circulaţia vizitatorilor
se face intr-un singur sens şi este dirijată de către personalul de supraveghere, instruit special in
acest scop;
Întocmirea planurilor de evacuare a vizitatorilor, precum şi a exponatelor (in primul rând a
celor cu cea mai mare valoare, precizând locurile de depozitare, personalul destinat pazei şi
supravegherii, mijloacele tehnice necesare etc.), iar pentru obiectele voluminoase ce nu se pot
evacua, se prevăd prelate care, În caz de incendiu, vor fi umezite cu apă Înainte de aşezarea lor pe
obiectele ce urmează a fi protejate de acţiunea focului;
Supravegherea permanentă a vizitatorilor inclusiv la intrare, pentru a nu introduce substanţe
inflamabile În muzeu, cât şi pe tot timpul vizionării sălilor;
Nu se utilizează, sub nici o formă, pentru incălzire, sobe metalice sau alte sisteme de
Încălzire cu foc deschis, fără acumulare de căldură, neomologate sau care prezintă suprafeţe
incandescente;
Se asigură distanţe de siguranţă de minimum 1,00 m intre elementele sistemelor de incălzire
şi exponate (obiecte de cult, de artă, icoane, documente de valoare) realizate din materiale
combustibile;
Documentele prevăzute cu sigilii de ceară precum şi cele scrise pe diverse pergamente se
expun in vitrine având sisteme electrice de iluminat din exterior, care sunt amplasate la distanţe de
siguranţă corespunzătoare faţă de sursele de căldură din vecinătate;
Nu se efectuează lucrări de reproduceri a textelor, facsimilelor, sigiliilor etc. in sălile de
expunere ale muzeului, ci in incăperi separate, amenajate adecvat cerinţelor reglementărilor tehnice,
prevăzute cu instalaţii electrice corespunzătoare şi dotate cu mobilierul necesar (mese Îmbrăcate cu
tablă, dulapuri metalice pentru păstrarea substanţelor inflamabile sau toxice etc.);
Instalarea stelajelor şi a vitrinelor pe care sunt expuse ţesături, tapiserii, costume, cusături,
etc. se face la distanţa de cel puţin 1,00 m faţă de elementele de incălzire centrală şi sobele cu
acumulare de căldură;
La efectuarea operaţiunilor de curăţare a pardoselilor din materiale combustibile (duşumea,
parchet etc.) cu lichide inflamabile şi/sau ceară, se intrerupe focul in sobe şi se aerisesc incăperile
până la evacuarea totală a gazelor şi uscarea pardoselii. Se interzice curăţarea costumelor, stofelor
etc. cu substanţe inflamabile in interiorul sălilor de expunere;
In spaţiul atelierelor de restaurare a obiectelor muzeale se păstrează numai obiectele care
sunt in faza de restaurare efectivă, evitându-se astfel aglomerarea materialelor care nu sunt strict
necesare iar pe mesele de lucru, vopselele şi soluţiile inflamabile se păstrează in cantităţi cât mai
mici, care să nu depăşească necesarul pentru o zi de lucru;
În spaţiul atelierelor de restaurare a obiectelor muzeale se menţine permanent curăţenie
desăvârşită, inlăturându-se cu ritmicitate toate deşeurile şi scamele care pot da naşte la incendii, iar
fiarele de călcat se ţin pe suporţi izolaţi atât in timpul folosirii, cât şi după scoaterea lor din priză;
Curăţa rea obiectelor exponat din materiale textile cu substanţe inflamabile (de exemplu
neofalină, benzină etc.) este admisă doar in incăperi in care nu există surse de foc deschis,
asigurându-se aerisirea completă a incăperii, iar lichidele folosite se introduc numai in cantităţile
necesare pentru o zi de lucru;
Cârpele imbibate cu uleiuri, vopsele, lacuri, diluanţi etc., folosite la curăţarea obiectelor
exponat, a pensulelor ori a altor instrumente de lucru se strâng În cutii metalice Închise care se
evacuează la locuri sigure după terminarea zilei de lucru;
Se acordă o atenţie deosebită depozitării materialelor inflamabile ori combustibile necesare
restaurărilor, colectării şi evacuării deşeurilor, precum şi folosirii focului deschis, atunci când
operaţiunile de restaurare nu pot fi executate fără aceste elemente;
La terminarea programului de lucru, instalaţia electrică din aceste spaţii se deconectează de
la sursele de alimentare, cu excepţia iluminatului de siguranţă şi a celui care alimentează sistemele
şi instalaţiile de semnalizare şi stingere a incendiilor.
La biblioteci, depozite de valori şi carte rară veche şi arhive se urmăreşte asigurarea, in
exploatare, a următoarelor măsuri principale:
Cărţile, cataloagele, manuscrisele, fişele etc. se depozitează in rafturi sau, după caz, in stive,
in incăperi cu parametrii de mediu şi nivel de performanţă adecvate, astfel incât să fie ferite de foc;
Între rafturile sau stivele de depozitare se asigură spaţii libere pentru accesul şi evacuarea
uşoară in caz de necesitate;
În situaţia deţinerii unor exemplarele şi/sau colecţii cu valoare deosebita (unicate, cărţi rare,
cărţi de patrimoniu etc.) se asigură pentru acestea o protecţie deosebită, iar În caz de incendiu se
desfăşoară salvarea, cu prioritate, a acestora;
Pentru protecţia bunurilor de valoare, bibliotecile, depozitele de valori şi carte rară / veche şi
arhivele se echipează cu sistemele, instalaţiile şi mijloacele tehnice corespunzătoare de prevenire şi
stingere a incendiilor, potrivit reglementărilor tehnice;
În construcţiile cu asemenea destinaţii Încălzirea este de tip central, instalaţia electrică
ingropată, iar corpurile de iluminat şi tablourile electrice etanşe.
Încăperile folosite in scopul păstrării şi depozitării valorilor şi cărţilor rare / vechi vor fi separate
faţă de restul construcţiei prin pereţi incombustibili rezistenţi la foc, iar uşile rezistente la foc ale
acestora se prevăd cu dispozitive de inchidere automată sau de autoînchidere, care se menţin in stare
permanentă de funcţionare;
Nu se admite depozitarea valorilor, obiectelor muzeale şi documentelor în clădiri şi în
încăperi situate in apropierea atelierelor de prelucrare a materialelor combustibile, a locurilor unde
se lucrează cu foc deschis sau a depozitelor cu substanţe combustibile lichide;
Privind sistemele de Încălzire şi de iluminat electric se vor lua aceleaşi măsuri ca la sălile de
expunere, acordându-se atenţie deosebită aerisirii depozitelor şi păstrării temperaturii in raport cu
indicii de conservare specifici obiectelor muzeale depozitate;
Prin amplasarea rafturilor in biblioteci, depozite de valori şi arhive se asigură culoarele de
acces, circulaţie şi intervenţie necesare, care in permanenţă trebuie să fie libere, interzicându-se cu
desăvârşire aglomerarea obiectelor şi a documentelor in rafturi sau aglomerarea rafturilor in
depozite;
În interiorul depozitelor sunt interzise, cu desăvârşire, fumatul şi folosirea focului deschis,
precum şi păstrarea lichidelor inflamabile;
Depozitele de valori trebuie sa fie prevăzute cu cel puţin două căi de acces spre exterior,
pentru evacuarea in siguranţă a persoanelor şi a materialelor adăpostite, iar in cazul fondului şi
colecţiilor de carte se utilizează rafturi din lemn ignifugat, cu spaţii de acces atât intre rafturi cât şi
intre rafturi şi pereţi;
În subsoluri, poduri, precum şi in incăperi situate mai sus de nivelul parterului nu este
admisă amplasarea depozitelor de valori.
La terminarea programului de lucru, instalaţia electrică din aceste spaţii se deconectează de
la sursele de alimentare, cu excepţia iluminatului de siguranţă şi a celui care alimentează sistemele
şi instalaţiile de semnalizare şi stingere a incendiilor.
La exploatarea spaţiilor de cazare pentru personalul propriu (inclusiv din unităţile de
invăţământ care funcţionează in cadrul obiectivelor de cult) sau pentru persoane din exterior
(pasageri) amplasate in construcţii tip chilii, in case de oaspeţi sau in altele similare se asigură
următoarele măsuri principale:
Menţinerea in permanenţă a practicabilităţii căilor de evacuare a persoanelor şi de
intervenţie în construcţiile În care sunt amenajate spaţii de cazare, prin neblocarea acestora cu
diferite materiale, elemente de mobilier, obiecte electrocasnice, aranjamente florale, combustibili
solizi sau recipiente având combustibili lichizi ori alte mărfuri, precum şi prin parcarea în mod
necorespunzător, neorganizat, a mijloacelor de transport şi a autoturismelor;
În scopul asigurării condiţiilor pentru evacuarea persoanelor din asemenea spaţii, se
marchează clar şi vizibil şi se iluminează pe timpul intunericului căile de evacuare iar uşile
amplasate pe acestea se prevăd cu sensul de deschidere spre exterior şi se menţin, in permanenţă,
descuiate;
Alarmarea şi anunţarea in caz de incendiu a persoanelor cazate, cu mijloace adecvate
fiecărui obiectiv şi dinainte stabilite, astfel incât să nu producă panică in rândul pasagerilor şi
personalului din camere, spre a nu le periclita viaţa;
Personalul obiectivului se instruieşte temeinic asupra modului in care se face alarmarea,
anunţarea şi orientarea persoanelor spre ieşiri cât şi privind conducerea efectivă a evacuării
persoanelor adăpostite, mai ales pentru cazul persoanelor din exterior şi al celor care nu se pot
evacua singure;
Se interzice utilizarea in asemenea spatii a mijloacelor de iluminat cu flacără (lumânări,
lămpi cu petrol etc.). Aprinderea candelelor este permisă pe durata cât persoanele cazate se află in
camere, asigurându-se condiţii ca atunci când acestea se odihnesc acestea să fie, obligatoriu, stinse.
Candelele se pot utiliza in condiţiile precizate mai sus doar dacă sunt amplasate / aşezate pe
suporturi incombustibile şi sunt aflate la distanţe de siguranţă faţă de elemente care se pot aprinde
uşor (de exemplu perdele, draperii, cărţi, mobilier, mbrăcăminte, decoruri interioare din materiale
combustibile etc.);
În podurile clădirilor in care sunt amenajate spaţii de cazare nu se permite depozitarea
materialelor combustibile ori a mobilierului, covoarelor etc. şi desfăşurarea unor activităţi care pot
pune in pericol viaţa persoanelor cazate (de exemplu spălătorii, ateliere, magazii, afumătorii);
Se asigură curăţarea periodică a sobelor şi a coşurilor de evacuare a fumului precum şi
remedierea defecţiunilor constatate la verificarea acestora;
În situaţia utilizării, în camere, a mijloacelor de încălzit electrice, acestea se amplasează pe
plăci ori suporturi incombustibile, la distanţe de siguranţă faţă de materialele şi mobilierul din
materiale combustibile şi se menţin racordate la reţea doar pe durata cât se asigură supravegherea,
fiind obligatorie scoaterea din priză inainte de inceperea perioadelor de odihnă.

PREVEDERI SPECIFICE PRIVIND APĂRAREA ÎMPOTRIVA

INCENDIILOR LA UNITĂŢI SI INVATAMANT

În unităţile subordonate ori aflate sub autoritatea Ministerului Educaţiei Naţionale sau în
care se desfăşoară activităţi cu profil specific se respectă regulile şi măsurile de prevenire şi stingere
a incendiilor stabilite prin reglementările cu caracter republican (norme, normative, prescriptii,
dispoziţii etc.) emise potrivit legii.
În incinta unităţilor şi în interiorul construcţiilor se organizează şi asigură controlul şi
supravegherea măsurilor comune şi specifice de prevenire şi stingere a incendiilor stabilite în
normă, în scopul preîntâmpinării apariţiei incendiilor şi limitării consecinţelor acestora.
Este interzisă depăşirea nivelului riscului de incendiu şi al densităţii sarcinii termice
stabilite prin documentaţiile tehnice de realizare a construcţiilor şi / sau scenariile de siguranţă la
foc, aprobate. Fac excepţie cazurile prevăzute de lege, când se asigură măsuri compensatorii de
apărare împotriva incendiilor.
Instalaţiile utilitare aferente construcţiilor ( electrice, gaze, încălzire, ventilare, condiţionare,
de apă, canalizare, paratrăznet, curenţi slabi, etc.) se exploatează potrivit reglementărilor tehnice şi a
măsurilor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, astfel încât acestea să nu constituie surse
de izbucnire a incendiilor şi/sau de propagare a focului.
Periodic se verifică, reface şi menţine în bună stare etanşarea corespunzătoare a golurilor din
jurul canalelor, conductelor sau cablurilor, la trecerea acestora prin elementele de construcţie
( pereţi şi planşee ) care au rol de protecţie la foc.
La termenele stabilite prin agrementele tehnice ale produselor si/sau prin reglementările
tehnice, se verifică integritatea şi după caz, eficacitatea lucrărilor de protecţie la foc a elementelor
şi materialelor de construcţie prin placare, tencuire, ignifugare sau tratare cu substanţe
termospumante.
Executarea lucrărilor de ignifugare sau tratare cu substanţe termospumante se realizează
numai de către persoane corespunzător instruite şi atestate, utilizând produse avizate de organele
abilitate şi după caz, agrementate tehnic conform legii.
Pentru reducerea riscului de incendiu, sistemele, instalaţiile, dispozitivele, aparatele,
maşinile şi utilajele cu care sunt echipate si dotate construcţiile se vor utiliza, exploata şi întreţine
în conformitate cu prevederile instrucţiunilor de funcţionare şi a măsurilor de prevenire şi stingere
a incendiilor specifice acestora.
Exploatarea sistemelor, instalaţiilor, dispozitivelor, echipamentelor, aparatelor, maşinilor şi
utilajelor, de orice categorie cu defecţiuni, improvizaţii sau fără protecţia corespunzătoare faţă de
materialele sau substanţele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate, este interzisă.
Pe timpul exploatării instalaţiilor aferente construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice sunt
interzise:
 utilizarea necorespunzătoare a sistemelor, instalaţilor, aparatelor şi a echipamentelor sau
solicitarea acestora peste limita admisă;
 funcţionarea peste programul stabilit sau neasigurarea supravegherii conform instrucţiunilor
de funcţionare;
 funcţionarea fără sisteme, aparate şi echipamente necesare controlului şi menţinerii
parametrilor privind siguranţa în funcţionare sau înlocuirea acestora cu altele
necorespunzatoare ori supradimensionate;
 neîntreţinerea corespunzătoare a elementelor prevăzute pentru izolarea termică sau electrică,
ori pentru separare;
 depăşirea termenelor stabilite pentru efectuarea lucrărilor de verificare, întreţinere şi
reparaţii, precum şi executarea necorespunzătoare a acestora;
 executarea oricăror lucrări de verificare, întreţinere şi reparaţii de către personal necalificat
sau neatestat pentru lucrările respective.
Este obligatorie menţinerea în bună stare de funcţionare a sistemelor şi instalaţiilor de
captare şi scurgere la pământ a curenţilor de descărcare atmosferică (paratrăznet), conform
prevederilor normativului şi instrucţiunilor specifice.
Recipientele ( buteliile ) cu gaze petroliere lichefiate sau comprimate utilizate pentru necesităţi
funcţionale, se amplasează, păstrează şi utilizează numai în condiţiile stabilite prin instrucţiunile
tehnice specifice.
 Se interzice utilizarea recipientelor (buteliilor) neomologate, neverificate sau cu
defecţiuni.

La lipirea covoarelor din PVC, a tapetelor sau a altor materiale plastice la care se
folosesc adezivi inflamabili, este obligatorie respectarea următoarelor reguli:
 interzicerea efectuării oricăror lucrări cu flacără deschisă sau care pot produce
scântei;
 supravegherea permanentă a efectuarii lucrărilor şi limitarea accesului
persoanelor neautorizate în zona de lucru;
 limitarea cantităţilor de adezivi aduse în încăperea respectivă numai la strictul
necesar desfăşurării operaţiunilor din spaţiul unde se lucrează;
 montarea de indicatoare şi afişarea de inscripţii la intrarea în încăperi privind
interzicerea fumatului şi a focului deschis;
 asigurarea ventilării corespunzătoare a spaţiilor de lucru pentru împiedicarea
acumularilor periculoase de vapori şi gaze.
Curăţarea pardoselilor ( parchet, duşumea lemn, mozaic etc. ) cu benzină ori alte lichide
inflamabile nu este admisă decât în cazuri justificate.
Atunci când este strict necesară, această operaţie se poate face utilizând materiale adecvate,
numai la lumina zilei şi cu respectarea următoarelor reguli principale:
 scoaterea de sub tensiune a tuturor instalaţiilor, utilajelor, maşinilor,
dispozitivelor şi aparatelor electrice din zona de lucru;
 stingerea tuturor surselor de foc deschis (lămpi, felinare, sobe, etc.);
 asigurarea bunei ventilări a încăperilor respective prin deschiderea ferestrelor
şi uşilor care dau în exterior;
 interzicerea folosirii sculelor şi ustensilelor ( găleată, lighean, perie etc. ) din
materiale plastice, precum si a cârpelor din fibre sintetice;
 interzicerea fumatului şi a focului deschis în zonă.
Pulverizarea insecticidelor inflamabile se efectuează la lumina zilei şi numai după
întreruperea de la tabloul de alimentare a reţelei electrice existente în încăperile respective şi după
înlăturarea altor surse de foc sau scântei.
Păstrarea materialelor inflamabile, a cârpelor de şters din bumbac îmbibate cu ulei, lac,
ceară şi altele similare, se face în încăperi special destinate şi amenajate corespunzător.
Materialele textile folosite pentru curăţenie care sunt îmbibate cu substanţe combustibile
( ulei, ceară, lacuri etc. ), se colectează în cutii metalice prevăzute cu capace şi se evacuează la
sfârşitul zilei de lucru în locuri stabilite pentru aceasta, fără pericol de incendiu.
În clădirile administrative lichidele combustibile necesare pentru curăţenie nu vor depăşi
cantitatea de 25 l. Acestea vor fi păstrate în bidoane metalice ermetic închise şi amplasate la
distanţă faţă de surse de căldură şi foc.
În sălile aglomerate, în amfiteatre, săli de clasă, biblioteci, săli de festivităţi şi în
general, în incintele amenajate pentru activităţi cu public, se interzic:
 accesul cu produse şi/sau substanţe inflamabile ori cu alte mijloace care
pot produce incendii sau explozii;
 accesul persoanelor în număr mai mare decât capacitatea maximă
simultană stabilită şi declarată.
Dispozitivele pentru evacuarea fumului (desfumare) şi cele pentru evacuarea fumului şi a
gazelor fierbinţi existente în construcţii, se menţin în stare de funcţionare la parametrii proiectaţi.
Reglementarea fumatului este obligatorie în cadrul fiecărei unităţi şi se realizează prin
dispoziţia scrisă a persoanei fizice cu atribuţii de conducere.
Pe toată durata timpului de exploatare a construcţiilor căile de evacuare a utilizatorilor şi de
acces a forţelor de intervenţie vor fi menţinute libere şi întreţinute corespunzător, astfel încât prin
acestea, în caz de incendiu persoanele să poată ajunge la nivelul terenului sau al carosabilului în
timpul cel mai scurt şi în condiţii de siguranţă, direct în exterior sau prin scări de evacuare.
 Căile de acces, evacuare şi intervenţie se menţin în stare de utilizare pe toată durata zilei şi
în orice anotimp la parametrii la care au fost proiectate şi realizate; cunoaşterea operativă a oricăror
situaţii ce pot împiedica din motive obiective folosirea acestora în condiţii de siguranţă, reprezintă
cerinţa fundamentală referitoare la aceste căi.
Traseele căilor de evacuare (trecerile prin uşi, coridoare, degajamente, holuri, vestibuluri,
încăperi tempon, scări, atriumuri etc.) vor fi marcate cu indicatoare standardizate, astfel încât să
asigure atât posibilitatea recunoşterii cu uşurinţă a traseului de urmat spre exterior, cât si circulaţia
lesnicioasă, atât ziua cât şi noaptea, a persoanelor care le utilizează în caz de incendiu.
Când este cazul, vor fi marcate şi căile de circulaţie care duc pe terase, în refugii sau în alte
locuri special amenajate pentru evacuare.
Se vor monta indicatoare corespunzatoare la rampele scărilor care duc la demisol sau subsol,
ori la uşile de acces către alte spaţii şi încăperi din care evacuarea nu poate fi continuată.
Sistemele de autoînchidere sau închidere automată a uşilor de acces în casele de scări
închise se vor menţine în bună stare de funcţionare.
Se interzice blocarea în poziţie deschisă a uşilor caselor de scări, de pe coridoare, a celor cu
dispozitive de autoînchidere sau a altor uşi care, în caz de incendiu au rolul de a opri pătrunderea
fumului, gazelor fierbinţi şi propagarea incendiilor pe verticală sau orizontală.
Dispozitivele care asigură autoînchiderea sau închiderea automată a uşilor vor fi verificate
periodic şi întreţinute în stare de funcţionare.
În cazul defectării lor, înlocuirea sau repararea se vor face în cel mai scurt timp şi în condiţii
de calitate corespunzătoare, neadmiţându-se improvizaţiile.
Sistemul de închidere a uşilor de pe traseele de evacuare trebuie să permită deschiderea
uşoară a acestora în caz de incendiu.
Este interzisă utilizarea, la uşile de pe căile de evacuare, a unor mecanisme care se pot bloca
în timpul funcţionării.
De regulă, deschiderea uşilor de pe traseul de evacuare a mai mult de 30 de persoane valide
trebuie să se facă în sensul deplasării oamenilor spre exterior.
Pentru realizarea evacuării rapide şi evitarea unor posibile accidente la care poate fi supus
publicul din sălile aglomerate sau unităţile pentru preşcolari , se vor respecta riguros şi măsurile
specifice acestora.
În casele scărilor, pe coridoare sau pe alte căi de evacuare ale clădirilor nu se admite
amenajarea de încăperi ori locuri de lucru, depozitare etc. care ar putea împiedica evacuarea
persoanelor şi bunurilor, precum şi accesul personalului de intevenţie.
Uşile de evacuare precum şi celelalte dispozitive destinate evacuării persoanelor trebuie să
fie prevăzute cu indicatoare si inscripţii corespunzătoare, menţinându-se descuiate pe toată durata
programului de activitate.
Cheile uşilor de acces în clădiri şi cele ale încăperilor încuiate se păstrează în locuri sau de
persoane desemnate, astfel încât aceste chei să poată fi identificate şi folosite în caz de necesitate
(intervenţie, control, verificări etc.).
La încetarea programului de activitate toate cheile încăperilor se predau la poartă sau la locul
de acces în clădire, unde se depun în ordine pe panoul prevăzut în acest scop.
Cheile vor fi prevăzute cu marcă de recunoaştere uşoară.
Panourile de geam securizat prevăzute pentru asigurarea evacuării în caz de incendiu
(neutilizate în circulaţia funcţională curentă) vor avea plasate în apropiere dispozitive de spargere a
geamului.

Sunt interzise în exploatare:

 înlocuiri ale finisajelor incombustibile de pe traseele căilor de evacuare cu unele
din materiale combustibile ce se aprind uşor, propagă rapid flacăra sau emană
mult fum ori gaze şi care nu sunt admise prin reglementările tehnice;
 prevederea pe căile de evacuare a oglinzilor, pragurilor sau a altor elemente
(covoare, mochete etc.) care pot crea dificultăţi în timpul evacuării (împiedicare,
alunecare, contactul sau coliziunea cu diverse obiecte, busculadă, panică etc.);
  amenajarea unor locuri de muncă sau activităţi pe căile de evacuare;
 depozitarea de materiale sau obiecte pe coridoare, podestele sau rampele scărilor;
 aşezarea pe căile orizontale de evacuare (coridoare) a dulapurilor, fişetelor,
mobilierului etc., dacă se reduce lăţimea acestora sub dimensiunile minime de
trecere necesare conform reglementărilor tehnice;
 blocarea sau reducerea în orice fel a gabaritelor căilor de evacuare;
 încuierea sau blocarea uşilor sau a altor dispozitive destinate evacuării
persoanelor;
 scoaterea din funcţiune a iluminatului de siguranţă pentru evacuare.
Iluminatului de siguranţă pentru evacuare cu care este echipată construcţia, va fi verificat, întreţinut
şi menţinut permanent în bună stare de funcţionare.
Pentru asigurarea evacuării rapide şi sigure a persoanelor şi a bunurilor din clădire se
întocmesc planuri şi/sau schiţe de evacuare în caz de incendiu.
Acestea se aprobă de conducerea unităţii şi se afişează în locuri vizibile în spaţiile pentru
care au fost întocmite.
Planurile de evacuare în caz de incendiu trebuie să cuprindă:
 mijloacele prin care se realizează anunţarea (alertarea) persoanelor ce răspund de
executarea şi dirijarea evacuării in caz de incendiu;
 numele şi prenumele, precum şi locul de activitate al persoanelor care răspund
de evacuare;
 ordinea în care urmează să se facă evacuarea persoanelor şi a bunurilor, funcţie
de valoarea lor şi de vulnerabilitatea la incendiu;
 traseele pe care se face evacuarea persoanelor, pe cât posibil, urmărindu-se ca
aceasta să se facă pe alte căi decât cele destinate evacuării materialelor şi astfel
stabilite încât să nu îngreuneze intervenţia pompierilor la stingere;
 locurile în care urmează să fie evacuate persoanele şi adăpostite bunurile, precum
şi persoanele însărcinate cu paza acestora;
 măsurile de siguranţă care trebuie luate la efectuarea evacuării persoanelor şi a
materialelor care prezintă pericol deosebit
(explozivi, recipiente pentru gaze sau lichide sub presiune), ori a materialelor cu deosebită
valoare sau care se deteriorează uşor sub efectele temperaturii (aparate de precizie etc.);
 numărul şi locul în care se află mijloacele de iluminat mobile, de transport,
precum şi alte materiale auxiliare necesare pentru efectuarea evacuării.
Planurile (schiţele) de evacuare vor fi însuşite de persoanele stabilite, prin grija şefilor
respectivi, iar conducătorii unităţilor şi cadrele tehnice vor controla modul în care planul de
evacuare este însuşit şi cunoscut de către cei responsabili cu evacuarea persoanelor şi a bunurilor.
Periodic se efectuează exerciţii practice, astfel încât în permanenţă să fie asigurat succesul
operaţiilor de evacuare.

PREVEDERI SPECIFICE
PRIVIND APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR LA
UNITĂŢI SANITARE ŞI UNITĂŢI DE ÎNGRIJIRE ŞI CAZARE COPII
INSTITUŢIONALIZATI, BĂTRÂNI, PERSOANE CU DIZABILITĂŢI

Spitalele adăpostesc un mare număr de persoane, iar in incinta clădirilor sale se găsesc bunuri
materiale, instalaţii si aparate de mare valoare. După cum se cunoaşte, in orice spital se găsesc
instalaţii electrice si de încălzire, magazii cu medicamente, laboratoare, farmacii, sălii de operaţii,
secţii de urgenta si saloane care adăpostesc bolnavi; in toate acestea se pot produce incendii daca nu
se respecta regulile si masurile de prevenire a incendiilor.
Instalaţiile electrice de forţa si iluminat constituie surse de pericol, in principal datorita
eventualelor suprasolicitări de către un număr foarte mare de aparate electrice folosite in diferite
secţii ca cele de fizioterapie, operaţii etc.
Pentru înlăturarea apariţiei defecţiunilor a unor eventuale incendii se interzice folosirea
improvizaţiilor si tablourile de distribuţie, prize, întrerupătoare, conductoare, îmbinări etc. Fiecare
secţie (cabinet) de electro si helioterapie trebuie sa aibă independent racordul de intrare a
conductoarelor de la tabloul electric principal. Aparatele electrice pentru tratamente medicale
trebuie sa fie permanent in buna stare, sa fie puse la pământ corect, si sa aibă schema electrica de
funcţionare.
Ele trebuiesc conectate la reţea printr-un principal cablu elastic de cauciuc sau cordon,
protejat de un tub de cauciuc. Folosirea conductoarelor electrice cu izolaţia uscata si degradata, cu
defecte la locurile de fixare a clemelor si de cuplare nu este admisa.
Pentru fierberea instrumentelor si a altor piese trebuie folosite sterilizatoare cu elemente de
încălzit (izolaţiile) protejate. Încălzirea parafinei la foc deschis este interzisa.
Instalaţiile si aparatele electrice trebuie verificate periodic, iar defecţiunile constatate
remediate imediat.
In laboratoare si farmacii o atenţie deosebita trebuie acordata manipulării lichidelor si
substanţelor care prezintă pericol de incendiu. Aceasta trebuie depozitate in vase lichide, etichetate,
in cantităţi strict necesare lucrărilor de laborator si departe de sursele de aprindere. Încălzirea lor,
daca este necesar, este recomandabil sa se facă cu ajutorul aburului si a apei calde. Reactivii se
păstrează in magazii, numai in dulapuri închise.
Operaţiile cu substanţe care intra in reacţie cu degajare de fum si gaze toxice se vor efectua
numai in locuri special amenajate (nişe) cu asigurarea unor bune condiţii de ventilaţie a încăperii.
Vasele de sticla si flacoanele cu lichide combustibile se protejează cu ambalaje incombustibile
ermetice, care sa împiedice împrăştierea conţinutului. Reţelele trebuie respectate întocmai;
manipularea lichidelor inflamabile se va face cu grija si cu asigurarea etanşării recipientelor, focul
deschis folosindu-se numai acolo unde este strict necesar, luându-se toate masurile de evitarea
producerii vreunui incendiu.
Alcoolul, eterul si alte lichide cu pericol de incendiu trebuie păstrate numai in încăperi
incombustibile separate sau in dulapuri metalice.
Reactivii si alte substanţe si materiale a căror păstrare la un loc poate sa provoace
acumularea de căldura, formarea concentraţiilor explozive, iniţierea autoaprinderi, trebuie păstraţi
separat in ambalaje corespunzătoare si in dulapuri incombustibile.
Blocul operator (sala de operaţie si anexele ei – sala de pregătire a bolnavilor, sala de
reanimare, sala de sterilizare, sala aparaturii tehnice) prin importanta pe care o are intr-un spital
trebuie sa i se acorde o atenţie deosebita pentru a înlătura orice pericol de incendiu. In sălile
operatorii un deosebit pericol in prezintă aparatul de narcoza, care trebuie mânuit numai de personal
specializat. Unele anestezice ca ciclopropanul, clorura de etil, trilenul, floromanul etc., combinate
cu oxigenul in diferite concentraţii sunt inflamabile si explozive. De aceea in salonul in care este
adus bolnavul pentru operaţie este interzisa aprinderea lămpilor de spirt sau folosirea aparatelor
electrice, care nu prezint siguranţa in funcţionare.
Se poate spune ca intr-o sala de operaţie cel mai mare pericol poate sa-l producă elementele
care nu se vad si anume scânteia electrica, oxigenul si „penele de curent electric”.
De aceea trebuie luate toate masurile pentru evitarea formarii arcului electric si a
electricităţii statice.
Acumularea de electricitate statica poate fi evitata prin:
 eliminarea materialelor prea izolante;
 amenajarea pardoselilor antistatice;
 folosirea îmbrăcămintei antistatice.
Personalul medical trebuie sa folosească cu atenţie aparatele chirurgicale.
 In sălile de operaţie trebuie asigurata o perfecta ventilaţie, care se verifica cu atenţie înainte
de începerea operaţiilor.
Depozitarea si manipularea recipientelor de oxigen se va face conform normelor specifice.
Arhiva si clisele radiografice trebuie depozitate in clădiri separate si in încăperi speciale.
Radiografiile se vor păstra in dulapuri (rafturi) metalice sau lăzi închise etanş, la distanta de cel
puţin 1,00 m de aparatele de încălzit.
In încăperea in care se depozitează clişeele radiografice, fumatul si folosirea focului deschis
sunt interzise.
Evacuarea bolnavilor din spitale este una din problemele de baza care trebuie efectuata rapid
si in deplina siguranţa. Aceasta nu este posibila fără a exista un plan de evacuare, care trebuie
cunoscut de către tot personalul muncitor. Faptul ca starea fizica a bolnavilor este diferita, unii
dintre ei fiind netransportabili, necesita luarea tuturor masurilor ce se impun pentru a se asigura la
nevoie salvarea lor, fără pericole. Pentru fiecare încăpere in parte trebuie stabilite traseele de
evacuare, locul unde vor fi adăpostiţi, mijloacele cu care sunt evacuaţi cei ce nu se pot deplasa
singuri. O atenţie deosebita trebuie acordata evacuării persoanelor din spitale neuro-psihiatrice,
precum si a celor de pediatrie, unde problema evacuării trebuie rezolvata in conformitate cu
condiţiile specifice.
Un rol deosebit in desfăşurarea evacuării îl are calmul si autoritatea personalului însărcinat
cu anunţarea si salvarea bolnavilor.
După evacuare se impune un control atent al tuturor încăperilor, in special la spitalele de
copii si la cele de neuro-psihiatrie.
Pentru evacuarea în condiţii eficiente şi sigure se asigură:
 un sistem de alarmare în caz de incendiu, adecvat utilizatorilor;
 un telefon cu legătură directă la serviciul public voluntar sau privat pentru situaţii de
urgenţă/serviciul profesionist pentru situaţii de urgenţă cel mai apropiat;
 marcarea uşilor camerelor cu culori, după cum urmează:
   1. roşu - persoane care nu se pot evacua singure;
   2. galben - persoane care necesită sprijin la evacuare;
   3. verde - persoane care se evacuează singure;
 marcarea direcţiei de evacuare pentru spaţiile în care se află persoane cu deficienţe de
vedere prin pictograma corespunzătoare în relief, amplasată pe perete la o distanţă de
circa 120 cm faţă de sol;
 organizarea de exerciţii speciale de evacuare pentru persoanele cu deficienţe psihice.
    În centrele de cazare şi primire a solicitanţilor de azil, aflate în subordinea Oficiului Naţional
pentru Refugiaţi, se asigură afişarea de instrucţiuni de prevenire a incendiilor şi de comportament în
caz de incendiu într-o limbă de circulaţie internaţională şi se verifică înţelegerea lor corectă de către
aceştia.
Încadrarea încăperilor şi a spaţiilor din casele de copii în niveluri de risc, are în vedere
activitatea desfăşurată, densitatea sarcinii termice şi alcătuirea constructivă.

Încăperile şi spaţiile destinate cazării şi îngrijirii copiilor instituţionalizaţi şi în

saloanele de copii bolnavi se încadrează în următoarele niveluri de risc:
 riscul obişnuit, cuprinzând cea mai mare parte a spaţiilor destinate copiilor, cum sunt
cele
 destinate dormitoarelor, .sălilor de sport, joacă, săli polivalente, şi altele similare, în
care densitatea
 sarcinii termice este mai mică de 420 MJ/mp;
 riscul mediu, cuprinzând în principal încăperi şi spaţii tehnice, cum sunt centralele
termice,
 gospodăriile de combustibil, bucătării, depozite pentru materiale combustibile etc., în
care densitatea
 sarcinii termice este cuprinsă între 420 şi 840 MJ/mp;
 riscul mare în care sunt cuprinse încăperi şi spaţii cu densitatea sarcinii termice peste
 840MJ/mp, situaţii mai puţin întâlnite la astfel de programe funcţionale.

În spaţiile destinate cazării şi îngrijirii copiilor instituţionalizaţi şi în saloanele de copii

bolnavi, se au în vedere următoarele măsuri:
 spaţiile de acest tip se amplasează exclusiv la parterul clădirilor, cât mai aproape de calea de
evacuare;
 se interzice depozitarea în astfel de spaţii a lichidelor combustibile;
 jucăriile şi alte obiecte sau materiale care prezintă pericol de incendiu se păstrează în locuri
special amenajate;
 se asigură personal instruit şi suficient, în raport de numărul şi vârsta copiilor, pentru
supravegherea permanentă a dormitoarelor şi saloanelor pe timpul cât copii se odihnesc, atât
pe durata zilei, cât şi pe cea a nopţii şi salvarea ori evacuarea acestora în eventualitatea
producerii unui incendiu;
 personalului propriu i se repartizează nominal, concret şi în detaliu responsabilitatea salvării
şi evacuării copiilor, astfel încât acesta să cunoască în ce sector acţionează şi care sunt copiii
de a căror salvare răspunde;
 este interzisă folosirea reşourilor, radiatoarelor electrice, maşinilor de călcat, fierbătoarelor
şi altele asemenea aparate.
 amplasarea paturilor în n dormitoarele destinate copiilor, se realizează astfel încât să se
asigure culoare de trecere pentru evacuare.
În spaţiile destinate îngrijirii şi cazării bătrânilor, în saloanele bătrânilor bolnavi şi spaţiile
destinate îngrijirii şi cazării persoanelor cu dizabilităţi, se asigură următoarele măsuri:
 amplasarea, de regulă, a încăperilor/spaţiilor destinate îngrijirii şi cazării persoanelor
vârstnice, mai ales cele utilizate de persoane care nu se pot deplasa singure, la parterul
clădirilor şi cât mai aproape de calea de evacuare;
 se sigură supravegherea periodică sau, după caz, permanentă, a persoanelor vârstnice
cazate în spaţiile special amenajate, în funcţie de gradul de mobilitate, vârstă şi starea de
sănătate, astfel încât să se elimine posibilităţile de manifestare a unor cauze potenţiale de
incendiu ce pot fi determinate de acestea, ca de exemplu lăsarea la îndemână a unor
obiecte ori materiale care facilitează aprinderea focului, precum chibrituri şi brichete,
mijloace de încălzire, alte aparate electrice;
 se asigură mijloace tehnice adecvate şi uşor de manevrat, amplasate în imediata
vecinătate a personalului, de exemplu sonerii, prin care persoanele vârstnice, mai ales
cele care nu se pot deplasa singure, să poată anunţa operativ utilizatorii;
 se asigură instruirea utilizatorilor, asupra modalităţilor de evacuare/salvare a persoanelor
vârstnice ori a celor care nu se pot evacua singure şi asigurarea mijloacelor tehnice
specifice, cum ar fi cărucioare, tărgi, pături, cârje, cadre de sprijin;
 se asigură repartizarea persoanelor în saloane sau camere, în funcţie de gradul de
mobilitate ori tipul de dizabilitate al acestora, astfel încât să poată permite utilizatorilor,
repartizaţi pe încăperi, salvarea acestora în cel mai scurt timp posibil;
 se asigură marcarea direcţiei şi sensului de evacuare prin pictograma în relief
corespunzătoare, amplasată pe perete la o înălţime de circa 120 cm faţă de pardoseală,
pentru spaţiile în care se află persoane cu deficienţe de vedere;
 se realizează marcarea şi montarea de etichete, pe uşile camerelor şi saloanelor de
bolnavi, precum şi în dreptul paturilor acestora, în vederea cunoaşterii permanente de
către personalul medical sau de îngrijire, a posibilităţilor de deplasare ori evacuare a
persoanelor.

Alarmarea utilizatorilor.
Timpul de alarmare este funcţie de modul în care se asigură perceperea izbucnirii
incendiului şi realizarea alarmării utilizatorilor. Atunci când se prevăd instalaţii automate de
semnalizare a incendiilor, intervalul de timp nu trebuie să depăşească 30 de secunde, iar în cazul
neechipării cu instalaţii automate prin măsuri organizatorice se va asigura supravegherea şi
acţionarea de către personalul angajat, în maximum 60 de secunde.

Alertarea serviciilor pentru situatii de urgenta

Timpul de alertare a serviciilor de pompieri va fi de maximum 2 minute. Pentru casele de
copii echipate cu instalaţii automate de semnalizare a incendiului, alertarea se va asigura automat,
timpul admis fiind de maximum 30 de secunde.

Supravieţuirea utilizatorilor
Timpul de supravieţuire în încăperile şi spaţiile destinate copiilor se asigură în funcţie de
gradul de rezistenţă la foc al construcţiei şi tipul construcţiei, fără a fi mai mic de:
 20 minute, în construcţii gradul III de rezistenţă la foc;
 15 minute, în construcţii gradul III de siguranţă la foc;
 10 minute, în construcţii gradul IV de siguranţă la foc.

Evacuarea utilizatorilor
Timpul de evacuare a utilizatorilor din construcţii, va fi minimum;
 10 minute, în construcţii gradul III de rezistenţă la foc;
 5 minute, în construcţii gradul III de rezistenţă la foc;
 3 minute, în construcţii gradul IVde rezistenţă la foc
 PREVEDERI SPECIFICE PRIVIND APĂRAREA ÎMPOTRIVA
INCENDIILOR LA UNITĂŢI DE COMERŢ

Orice magazin este un depozit de marfuri si in acelasi timp o constructie destinata sa

primeasca numerosi oameni care, la un moment dat si in anumite situatii, pot umple aproape pana la
refuz toate incaperile.
In marile magazine, pericolul de incendiu este destul de mare, datorita cantitatilor deosebit
de mari de materiale combustibile si varietatii lor (sarcina de incendiu mare), vitezei ridicate de
propagare a incendiilor si cantitatii mari de caldura degajata.
Daca se tine seama de faptul ca in magazine numarul de persoane nu poate fi limitat, ca in
caz de incendiu se degaja o mare cantitate de fum, care ingreuiaza stingerea, ca intensitatea arderii
este foarte ridicata, se apreciaza ca la magazinele comerciale pericolul de incendiu este mai mare
decat la salile aglomerate.
Marile magazine comerciale ating frecvent suprafetele ce depasesc 1000 m², ajungand
uneori si la 40000 m². La astfel de magazine probabilitatea de producere a unui incendiu creste, la
aceasta contribuind si instalatiile de ventilatie de conditionare a aerului, instalatiile electrice
complexe etc.
In dezvoltarea rapida a incendiului un rol insemnat il are circulatia verticala a gazelor
fierbinti, degajate pe timpul arderii, prin golurile scarilor protejate necorespunzator, favorizand
astfel propagarea incendiului la mai multe niveluri.
La cresterea proportiilor incendiului mai contribuie si arderea cu intensitate a marfurilor din
materiale plastice, caracterizata si printr-o mare degajare de fum, care ingreuiaza evacuarea
persoanelor, in unele situatii acesta devenind imposibila, deoarece viteza de propagare a fumului
este de doua ori mai mare decat viteza de deplasare a fluxurilor de evacuare de-a lungul cailor de
circulatie orizontale.
Cele mai frecvente cauze de incendii sunt: scurtcircuitul, aparatele electrice lasate in priza si
nesupravegheate, tigarile aprinse aruncate, focul deschis (sudura, lampi cu benzina) etc.
Incendiile izbucnesc in general intre orele 8 – 21, perioada cand magazinele sunt deschise.
Cele mai periculoase incendii sunt acelea care izbucnesc in spatii ascunse, separate de salile de
vanzare prin mobilier, perdele sau panouri decorative, deoarece ele evolueaza fara sa fie observate
la timp.
Incendiile la magazinele comerciale pot fi prevenite prin luarea unor masuri constructive si
pe timpul exploatarii, menite sa inlature pericolul si cauzele lor.
Prin asigurarea a 1 – 3 fatade libere spre drumuri publice sau spatii libere, se faciliteaza
evacuarea persoanelor, a marfurilor precum si interventia in caz de incendiu.
Pentru a nu ingreuia interventia pompierilor, trebuie evitata parcarea masinilor cu diferite
destinatii, langa cladirea magazinului.
Constructia magazinelor comerciale trebuie sa aiba o structura rezistenta la foc de 1,5 – 2 h.
Finisajul interior trebuie sa fie greu combustibil, pentru a nu contribui la propagarea rapida a
incendiului.
In vederea limitarii propagarii incendiilor la magazinele comerciale vor fi compartimentate
prin elemente rezistente la foc. Anexele cu pericol de incendiu si depozitele pe baza, vor fi separate
intre ele, cat si de spatiile accesibile publicului, prin pereti si plansee rezistente la foc.
Spatiile ascunse vor fi admise numai atunci cand sunt strict necesare din punct de vedere
functional. Separarea lor fata de salile de vanzare este recomandabil sa se faca prin elemente care au
inaltimea necesara pentru a impiedica publicul sa le priveasca in interiorul spatiului, fara a fi insa
ridicata pana la tavan, dand astfel posibilitatea ca incendiile sa fie observate mai rapid.
Principala preocupare trebuie indreptata in cazul izbucnirii incendiului spre luarea masurilor
necesare pentru salvarea oamenilor din magazin, in cel mai scurt timp.
Inca de la proiectarea cladirilor destinate magazinelor, se impune sa se conceapa o astfel de
schema de organizare a circulatiei, incat sa conduca publicul in timpul functionarii normale a unei
parti cat mai mari din caile pe care ar putea fi nevoit sa le foloseasca pentru a se evacua in caz de
incendiu.
Scarile destinate evacuarii trebuie sa fie ventilate si inchise in case de scari, ele putand
comunica cu etajele ce le deservesc, prin galerii, insa protejate cu usi pline. Nerespectarea acestei
masuri duce la invadarea cu fum a caselor de scari si la propagarea incendiului.
Scarile si lifturile care nu sunt inglobate in casa scarii, se vor inchide obligatoriu. Scarile
trebuie sa asigure o circulatie fara riscuri si sa fie construite din materiale incombustibile si
rezistente la foc un numar de ore, fara sa-si piarda capacitatea portanta.
Scarile de evacuare trebuie sa se termine la nivelul parterului; daca s-ar termina la subsol,
omul neavand vizibilitatea din cauza fumului si-ar continua coborarea pana la subsol, evacuarea in
acest caz nu ar mai fi posibila.
Accesul din incaperile magazinului in cesele de scari, trebuie sa se faca pe cai scurte,
neintortocheate, libere si sigur. Pozitia scarilor trebuie sa fie vizibila din incaperile magazinului,
marcata cu semne indicatoare.
Pentru ca fiecare magazin trebuie sa se intocmeasca un plan de evacuare, care trebuie bine
cunoscut de catre toti salariatii.
Pe caile de evacuare este interzis sa se foloseasca usi turmante, glisante, bariere, vartelnite
sau alte dispozitive care se pot bloca in timpul trecerii persoanelor evacuate. Lifturile vor fi
alimentate cu curent electric de la o linie separata.
Rafturile si vitrinele vor fi astfel construite si amplasate incat ele sa nu impiedice evacuarea.
Folosirea oglinzilor pe caile de evacuare si in incaperile de vanzare este interzisa.
O deosebita atentie se va acorda raionarii diferitelor categorii de marfuri: raioanele cu
marfuri scumpe ca bijuterii, televizoare, stofe etc., se vor amplasa la etajele inferioare, in incaperi
unde evacuarea se face cu usurinta; aceluiasi regim sunt supuse si raioanele pentru marfurile
destinate copiilor. Marfurile care degaja fum mult si gaze toxice, ingreuiaza patrunderea in magazin,
de aceea este indicat sa se amplaseze la ultimul cat. Cele pentru care se folosesc, in caz de incendiu,
substante de stingere diferite, se amplaseaza separat (de ex., pentru textile apa, pentru televizoare
bioxid de carbon, pulbere stingatoare).
O atentie deosebita se va acorda expunerii si vanzarii unor marfuri periculoase cum sunt
articolele de celuloid, artificiile, buteliile de butan, recipientele „spray”, vopsele, solventii etc.
Deseurile de la desfacerea ambalajelor de la marfuri, ambalajele de lemn, hartie etc., vor fi
evacuate in locuri sigure.
Instalatiile care de fapt produc cele mai multe incendii, trebuie realizate din materiale
corespunzatoare normelor tehnice in vigoare, si montate astfel ca sa nu contribuie la izbucnirea si
propagarea incendiilor, asigurandu-se in acelasi timp protectia contra electrocutarilor. Amplasarea
surselor de alimentare si a dispozitivelor de comanda se va face in afara zonelor in care pot fi atinse
de public.
Corpurile de iluminat de tipul corespunzator mediului din incaperi,se amplaseaza la distanta
de materialele combustibile. In depozite si in toate cazurile in care marfurile se pot aprinde usor,
corpurile de iluminat incandescente se prevad cu globuri si protectie impotriva loviturilor mecanice.
La toate instalatiile electrice din magazine si depozite trebuie asigurata posibilitatea scoaterii
acestora din functiune, (cu exceptia iluminatului de paza) centralizat, din puncte situate in afara
zonei care se inchide.

Pentru asigurarea securitatii persoanelor existente in marile magazine, trebuie sa

prevada instalatii electrice de iluminat de siguranta astfel:
 iluminat de siguranta contra panicii, in spatiile cu mari aglomerari de persoane ;
 iluminat de siguranta pentru evacuare cu indicatoare pentru marcarea cailor de evacuare si
corpuri de iluminat, care sa asigure vizibilitatea minima necesara circulatiei pe caile de evacuare ;
 iluminat de siguranta pentru marcarea hidrantilor interiori de incendiu;
 iluminat de siguranta pentru continuarea lucrului in punctele vitale.
Iluminatul de siguranta se alimenteaza, in afara de sursa de baza, de la o sursa independenta,
care poate fi baterie centrala de acumulare sau grup electrogen.
 Marile magazine comerciale se prevad cu sisteme complexe de semnalizare a incendiilor,
care trebuie sa asigure detectarea automata a inceputurilor de incendiu in salile de vanzare si in
spatiile auxiliare, anuntarea incendiilor la punctul de permanenta al pompierilor civili ai
magazinului, prin butonae de semnalizare si telefoane interioare, precum si alarmarea operativa a
pompierilor civili incadrati pe functii operative si voluntari si avertizarea personalului magazinului.

Pentru realizarea unei protectii corespunzatoare este recomandabil ca instalatiile de

semnalizare a incendiilor sa fie asociate cu instalatii de stingere eficiente.
Cele mai eficiente instalatii de stingere a incendiilor sunt sprinklerele, montate pe toata
suprafata magazinului.
Conducerea magazinului este obligata sa stabileasca masuri concrete pentru reglementarea
utilizarii focului deschis, inclusiv a fumatului, exploatarea corecta a aparaturii, echipamentelor, si
instalatiilor cu care este dotat magazinul, controland permanent modul cum sunt exploatate.
Intregul personal al magazinului va fi lustruit referior la pericolul de incendiu, regulile de
prevenire ce trebuie respectate si procedeele de stinger rapida a incendiilor.
La marile magazine comerciale, un pericol de incendiu il prezinta si reclamele luminoase,
instalatiile electrice din vitrine, mai ales daca sunt improvizate si la montarea lor nu se respecta
normele de prevenire a incendiilor.
In vitrine, in care se expun materiale combustibile, cu temperaturi de aprindere in jur de
220C (textile, confectii, obiecte de lemn, de hartie, vopsele, jucarii etc.), in pozitie verticala si
orizontala. Lampile cu incandescenta (100-200 W), montate in pozitie orizontala sau cu fluxul
luminos in sus, pot ajunge la o temperatura in jur de 300C, deci peste temperatura de aprindere a
unor produse expuse. Materialele combustibile, fiind expuse timp indelungat radiatiilor termice, isi
micsoreaza mult temperatura de aprindere. Literele si profilele cu iluminare pentru instalatii
publicitare, sunt in marea lor majoritate alimentate cu curent de inalta tensiune, de la un
transformator.
Pentru preintampinarea izbucnirii incendiilor, instalatiile electrice trebuie executate in
conformitate cu normele in vigoare, excluzandu-se orice improvizatie.
Comanda circuitelor electrice, care alimenteaza cu curent firmele luminoase si vitrinele se
poate face din magazin, cat si dintr-o nisa exterioara, prevazuta cu usa si cheie, accesibila
personalului de paza, pe timpul cand magazinul este inchis. Constructia firmei luminoase trebuie sa
fie solid executata pentru a rezista la vant puternic, evitandu-se ruperile de conductoare.
Pentru alimentarea cu curent a tuburilor cu descarcari cu gaze, se vor folosi numai
transformatoare speciale, monofazate, omologate in acest scop, avand tensiunea primara de
alimentare de maximum 250 V. Transformatoarele folosite pentru alimentarea firmelor luminoase,
se vor alimenta prin circuite separate de restul instalatiilor.
Instalaţia de alimentare va fi prevăzuta cu dispozitive care sa intrerupa curentul electric pe
toate fazele.
In interiorul vitrinelor, circuitele electrice vor fi montate astfel ca sa fie ferite de actiuni
mecanice (loviri, izbiri, taieri etc.).
In vitrine, marfurile se vor expune la o anumita distanta de lampile electrice. Improvizatiile
electrice sunt interzise
 PREVEDERI SPECIFICE PRIVIND APĂRAREA ÎMPOTRIVA
INCENDIILOR IN TRANSPORTURI

Printre cele mai frecvente cauze ale incendiilor se enumera:

 manipularea si folosirea neatenta si neglijenta a focului deschis;

 scanteile care ies pe cosurile de fum si prin tevile de esapament, precum si cele care se
formeaza la lovirea metalelor intre ele;
 scanteile si scurtcircuitele electrice cauzate de defectiunile produse la instalatiile electrice
cauzate de defectiunile produse la instalatiile electrice si de nerespectarea regulilor de exploatare a
acestor instalatii;
 scanteile si radiatiile calorice rezultate in urma lucrarilor cu flacari (sudura etc.);
 defectarea si exploatarea necorespunzatoare a instalatiilor de incalzire;
 autoaprinderea si autoinflamarea materialelor si substantelor combustibile, care
altcatuiesc incarcatura;
 descarcari ale electricitatii statice;
 trasnet;
 chibrituri si tigari aruncate la intamplare;

GARAJE

In garajele pentru autovehicule, pericolul de incendiu este generat de existenta carburantului

in rezervoarele acestora. Acest pericol este destul de mare atunci cand sunt create conditii de
evaporare a benzinei si ventilatia se face in mod corespunzator.
In cazul concentratiilor periculoase la explozie, formate in garaj, se pot declansa explozii sau
incendii din cauza scanteilor iesite la esapare, a tigarilor si chibriturilor aprinse, a flacarii si a
corpurilor incandescente, a scurtcircuitelor, a scanteilor si flamelor electrice , precum si datorita
caldurii degajate de motor sau de teava de esapament supraincalzita. In garajele mici, datorita
incalzirii cu sobe alimentate cu combustibil, se creeaza un permanent pericol de incendiu si
explozie si aceasta din cauza supraincalzirii usite sobei si a jarului cazut din focar. In garaje,
incendiile mai pot fi provocate si de autoaprinderea carpelor imbibate cu ulei si unsori, depozitate
prin diferite colturi si locuri ascunse ale garajului, pe un timp mai indelungat.
In scopul prevenirii incendiilor, a limitarii propagarii lor, se iau o serie de masuri inca de la
constructia garajului. In cladirile destinate gararii autovehiculelor se va respecta capacitatea de
garare stabilita in functie la gradul lor de foc si de tipul autovehiculelor.
Amplasarea garajelor in subsoluri nu este recomandabila deoarece, in afara de dificultatea
evacuarii lor, vaporii de benzina si gazele de esapare, fiind mai grele decat aerul, se acumuleaza
prezentand pericol de incendiu, explozie si intoxicare.
Garajele amplasate la etaj trebuie sa dispuna de cai suficiente de evacuare.
Usile garajelor trebuie sa asigure o evacuare rapida a autovehiculelor.
Combustibilul (benzina, motorina) se pastreaza in depozite amplasate in exteriorul cladirii
garajului, la distanta prevazuta in norme.
Platformele de garare a autovehiculelor, se amplaseaza fata de cladirile din jur, la distantele
prevazute de norme.
In interiorul garajelor, nu trebuie pastrate bidoane cu combustibil, unsori, uleiuri, cauciucuri
sau alte materiale combustibile.
Rezervorul de combustibil si conductele trebuie sa fie bine inchise si etanse, pentru a se
evita emanarile de vapori. Instalatia electrica a autovehiculelor trebuie sa fie permanent in stare de
buna functionare, excluzandu-se astfel posibilitatea formarii scanteilor electrice. Conductoarele
electrice trebuie sa fie izolate, contactele bine facute, iar in cazul unei reparatii la instalatie, se
desfac legaturile de la acumulator. Examinarea unui acumulator nu trebuie sa se faca la lumina
chibritului, deoarece se poate aprinde hidrogenul emanat. Pe timp de iarna, motorul si rezervorul nu
se incalzesc cu lampi de benzina sau cu alte surse de foc deschis, ci numai cu apa calda sau aerul
incalzit. De asemenea, in apropierea vaselor de benzina in care se spala diferite piese sau se executa
operatii la care s-ar putea produce scantei este interzis a se umbla cu foc deschis.
In garaje este interzis sa se introduca autovehiculelor cu rezervoare de benzina fisurate, cu
tevile de esapament supraincalzite sau fara tobe de esapament, cu instalatia electrica defecta sau
incarcate cu materiale explozive, combustibile si usor inflamabile.
In garaje trebuie sa existe un sistem de ventilatie mecanica sau naturala.
Inainte de punerea motoarelor in functiune, se deschid usile garajului pentru a se asigura o
buna aerisire. Pentru a se evita eventualele autoaprinderi, carpele imbibate cu ulei si unsori se
depoziteaza in afara garajului, in cutii metalice, acoperite.
Incarcarea acumulatoarelor in garaje este interzisa, de asemenea si depozitarea altor
materiale care nu fac parte din inventarul autovehiculelor.
In garaje, asezarea autovehiculelor se va face astfel incat sa pastreze spatii intre ele si pereti,
care sa asigure o evacuare rapida in caz de incendiu. Pentru aceasta, este recomandabil sa se
marcheze pe pardoseala spatiile de garare si cele libere, in functie de pozitia usilor prevazute pentru
evacuare.

Transportul auto

Cantitatea de marfuri transportata prin mijloace auto, a crescut foarte mult. Pe timpul acestui
fel de transport, pericolul de incendiu se datoreste in primul rand, defectiunile tehnice ce se pot ivi
la motorul autovehiculului si, in al doilea rand, marfurilor usor combustibile sau cu proprietati
explozive.
Pentru transportul produselor cu pericol de explozie, cum sunt de exemplu buteliile cu gaze
lichefiate, explozivii etc., se folosesc autovehicule speciale. La acest gen de transporturi trebuie
respectate intocmai instructiunile special elaborate.
Pe timpul transportarii in remorci si in camioane a materialelor usor combustibile ca de
exemplu, bumbac, textile furaje etc., nu este admis fumatul.
Pentru evitarea producerii de incendii, conductorul auto trebuie sa controleze buna
functionare a motorului, inlaturand scurgerile de combustibil pe partile incalzite ale motorului, sa
elimine defectiunile la instalatia electrica; de asemenea trebuie sa verifice teava de esapament,
precum si buna functionare a stingatoarelor din dotare.
Autovehiculele se doteaza cu stingatoare manuale cu pulbere, cu bioxid de carbon sau cu
hidrocarburi halogenate.
 PREVEDERI SPECIFICE PRIVIND APĂRAREA ÎMPOTRIVA
INCENDIILOR LA STRUCTURILE DE PRIMIRE TURISTICA

La spaţiile de cazare amplasate în construcţii specifice structurilor de primire turistica

se asigură respectarea următoarelor măsuri:
 se menţine în permanenţă practicabilitatea căilor de evacuare a persoanelor şi a celor de
acces pentru forţele de intervenţie;
 se interzice blocarea căilor de evacuare din construcţii sau reducerea gabaritelor acestora
prin depozitarea de materiale, elemente de mobilier, obiecte electrocasnice, precum şi prin
parcarea în mod necorespunzător, a mijloacelor de transport şi a autoturismelor în imediata
vecinătate a ieşirilor spre exterior;
 se interzice amplasarea, pe căile de evacuare, a uşilor false, a oglinzilor, a draperiilor şi a
altor decoruri ori elemente similare care pot deruta persoanele ce se evacuează în cazul
producerii unui incendiu, precum şi amenajarea de boxe pentru depozitarea materialelor,
alimentelor, combustibililor ori cu alte destinaţii, sub rampele de scări;
 în cazul amplasării, pe scările de pe căile de evacuare, a unor traverse ori covoare, acestea se
fixează pe fiecare treaptă cu baghete metalice ori cu alte elemente specifice, astfel încât să se
excludă posibilitatea de împiedicare a persoanelor pe timpul evacuării, în cazul producerii
unui incendiu;
 în scopul asigurării condiţiilor pentru evacuarea persoanelor din asemenea spaţii, se
marchează clar şi vizibil şi se iluminează, pe întreaga durată a întunericului, căile de
evacuare, iar uşile amplasate pe acestea se prevăd cu sensul de deschidere spre exterior şi se
menţin în permanenţă descuiate;
 este obligatorie asigurarea alarmării şi anunţării, în caz de incendiu, a persoanelor cazate, cu
mijloace adecvate tipului de utilizatori şi dinainte stabilite şi cunoscute de către aceştia,
astfel încât să nu se producă panică, precum şi menţinerea permanentă a funcţionalităţii
iluminatului de siguranţă;
 personalul obiectivului se instruieşte, de către persoana cu responsabilităţi în domeniul
apărării împotriva incendiilor asupra modului distinct, specific, în care se face alarmarea,
anunţarea şi orientarea persoanelor spre ieşiri, cât şi privind coordonarea efectivă a evacuării
persoanelor cazate , ( vizitatori, persoane care nu se pot evacua singure, copii şi bătrâni);
 în fiecare cameră se pun la dispoziţia utilizatorilor informaţii clare scrise inclusiv în limbi de
circulaţie internaţională, privind posibilităţile de alarmare, alertare, evacuare în caz de
incendiu, precum şi modul în care trebuie să se acţioneze în caz de incendiu, adecvate
tuturor categoriilor de utilizatori;
 planul de evacuare se întocmeşte şi se afişează conform normelor generale de apărare
împotriva incendiilor, astfel:
- pe nivel, dacă se află simultan mai mult de 30 de persoane;
- pe încăperi ( sali de conferinte, restaurante, etc.) dacă în ele se află cel puţin 50 de
persoane;
- pentru încăperile destinate cazării, indiferent de numărul de locuri.
 planurile de evacuare se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces şi în locurile vizibile,
astfel încât să poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în încăperi, pe partea
interioară a uşilor.

Informaţiile care se pun la dispoziţia persoanelor cazate trebuie să cuprindă cel puţin
următoarele reguli privind comportarea în caz de incendiu produs în spaţiul de cazare:
 dacă incendiul este în cameră se procedează la părăsirea imediată a încăperii,
acţionarea butonului de semnalizare, dacă construcţia este echipată cu astfel de
sistem şi anunţarea personalului de la recepţie sau a celui responsabil cu
administrarea acestor spaţii;
 pentru evacuarea de la nivelurile superioare ale clădirii se folosesc întotdeauna
 scările de evacuare menţionate în planul de evacuare; nu se folosesc lifturile;
 dacă incendiul nu este în propria cameră de cazare se procedează la părăsirea
încăperii, dacă acest lucru poate fi făcut în siguranţă; la părăsirea camerei de cazare
se urmăreşte luarea cheii de la intrare pentru situaţia în care incendiul blochează
calea de evacuare şi utilizatorul trebuie să se întoarcă în cameră;
 pentru a verifica dacă incendiul se manifestă pe coridor, se procedează la verificarea,
cu dosul palmei, a temperaturii uşii de corespondenţă cu acesta; în situaţia în care
uşa este rece, din poziţia aplecat spre pardoseală cu umărul sprijinit de uşă, se
procedează la deschiderea acesteia cu atenţie; se are în vedere că închiderea uşii
trebuie să se facă imediat ce se constată că dincolo de aceasta sunt flăcări, iar
parcurgerea distanţei până la scara se evacuare, în situaţia în care coridorul este
inundat cu fum, se realizează din poziţia aplecat sau târâş, având în vedere că zona
dinspre pardoseală este mai puţin afectată de fum;
 în situaţia în care uşa este fierbinte, aceasta nu se deschide ci se etanşează cu
prosoape sau cearceafuri umede;
 în cazul în care coridorul sau scările sunt impracticabile din cauza fumului,
utilizatorii trebuie să rămână în cameră, cu menţinerea închisă a uşii;
 se procedează la anunţarea incendiului la numărul de apel unic 112.

La spaţiile destinate preparării şi servirii mesei se asigură următoarele măsuri:

 verificarea periodică a mijloacelor de preparat şi încălzit hrană şi remedierea de îndată a
deficienţelor constatate, în aşa fel încât să fie excluse scăpări de gaze ori scurgeri de lichide
inflamabile;
 evitarea pregătirii, pe plită, a diverselor preparate, dacă acestea pot prezenta pericol de
incendiu prin prelingerea grăsimilor pe plită din tăvi sau din vase umplute peste limită sau
manipularea necorespunzătoare a acestora;
 mijloacele de preparat şi încălzit hrană şi grătarele pentru fript se prevăd cu hote având site
de protecţie;
 hotele şi tubulaturile de ventilare aferente acestora, grătarele pentru fript, cuptoarele se
curăţă şi se degresează săptămânal şi ori de câte ori este nevoie, interzicându-se cu
desăvârşire curăţarea acestora prin ardere;
 amenajarea sălilor pentru servirea mesei se face cu menţinerea spaţiilor de siguranţă între
elementele de mobilier specifice astfel încât să fie asigurate circulaţiile interioare, marcarea
căilor de evacuare, iar pentru uşile amplasate pe căile de evacuare se asigură sensul de
deschidere spre exterior cât şi menţinerea descuiată a acestora pe întreaga durată cât sunt
prezente persoane în sală;
 se interzice amplasarea, pe căile de evacuare, a unor obiecte care pot îngreuna evacuarea în
caz de incendiu, precum aranjamente florale, draperii, cuiere, oglinzi ori alte elemente de
mobilier, cât şi existenţa unor praguri şi a unor covoare ori mochete nefixate pe pardoseală;
 la terminarea programului de lucru se asigură, de către persoana cu responsabilităţi în
domeniul apărării împotriva incendiilor, controlul vizual al spaţiilor, pentru a fi eliminate
cauzele potenţiale de incendiu ce pot fi datorate activităţilor care s-au desfăşurat;
 la terminarea programului de lucru în aceste categorii de spaţii se asigură, obligatoriu,
întreruperea alimentării cu energie electrică şi gaze, oprirea maşinilor, utilajelor, aparatelor,
dispozitivelor, verificarea închiderii tuturor robinetelor de gaz de pe conducte şi recipiente,
evacuarea deşeurilor rezultate în urma desfăşurării activităţii şi efectuarea curăţeniei la locul
de muncă, stingerea luminilor, încuierea şi predarea cheilor la locurile stabilite de persoanele
cu atribuţii de conducere;
 se afişează instrucţiuni specifice privind modul de operare şi manevrare a sistemelor,
instalaţiilor şi utilajelor, a echipamentelor de preparare a hranei şi a instalaţiilor şi
mijloacelor specifice de stingere a incendiilor, îndeosebi a celor datorate uleiurilor şi
grăsimilor.
 La depozite şi magazii se au în vedere următoarele măsuri:
 fiecare magazie sau depozit trebuie să aibă întocmite planuri de depozitare şi de intervenţie,
precum şi instrucţiuni şi reguli de comportament pentru utilizatori în caz de incendiu,
extrase din acestea afişându-se în locuri vizibile;
 deşeurile de hârtie, ambalajele rezultate în urma despachetărilor, sortărilor şi livrărilor se
îndepărtează zilnic din spaţiile de depozitare;
 depozitarea se face în funcţie de natura, forma, dimensiunile, modul de ambalare,
comportarea la foc şi proprietăţile fizico-chimice, fără a depăşi însă sarcina termică
prevăzută de proiectant;
 depozitarea produselor se face cu respectarea distanţelor normate faţă de instalaţiile
electrice, de încălzire, cu surse de foc sau de căldură;
 se interzice depozitarea materialelor combustibile şi explozive ale căror proprietăţi nu sunt
cunoscute;
 între rafturile sau stivele de depozitare se asigură spaţii libere pentru accesul şi evacuarea
uşoară în caz de necesitate;
 corpurile de iluminat incandescente din depozite, magazii se protejează cu globuri de
protecţie, iar atunci când prin natura activităţii există posibilitatea de a fi lovite, se montează
şi apărători de protecţie;
 materialele provenite din ambalaje se evacuează zilnic din magazii şi depozite, în locurile
stabilite în acest scop;
 pentru asigurarea căilor de acces şi de evacuare, spaţiile de depozitare se marchează cu
bandă de vopsea albă pe pardoseală, corespunzător prevederilor planului de depozitare;
 la terminarea lucrului, şeful depozitului sau magaziei ia măsuri pentru deconectarea
instalaţiilor electrice existente de la reţeaua de alimentare cu energie electrică.

La amplasarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor care sunt utilizate

de personalul de pe locurile de muncă şi/sau de forţele de intervenţie în caz de incendiu, se au
în vedere următoarele cerinţe:
- locurile de amplasare să fie vizibile, uşor accesibile, pe căi de evacuare, coridoare,
holuri, în zonele ieşirilor şi alte asemenea spaţii şi la distanţe optime faţă de focarele cele
mai probabile;
- înălţimea de montare şi greutatea acestora să fie pe măsura capacităţii fizice ale
persoanelor care le utilizează;
- să fie bine fixate şi să nu împiedice evacuarea persoanelor în caz de incendiu.
- locurile de amplasare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor se indică
prin marcaje sau panouri de semnalizare, conform prevederilor legale.
- mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor se marchează în conformitate cu
prevederile reglementărilor tehnice şi ale standardelor specifice, iar pe întreaga durată a
exploatării se asigură lizibilitatea marcajelor, precum şi protejarea acestora împotriva
deteriorărilor de orice fel.
- persoanele cu atribuţii de conducere asigură executarea periodică a controlului stării de
funcţionare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor cu care acestea sunt
echipate şi dotate, prin persoanele anume desemnate şi instruite în acest scop.
- controlul stării de funcţionare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor se
execută conform prevederilor cuprinse în reglementările tehnice, precum şi în
instrucţiunile tehnice elaborate de proiectanţi şi/sau de producători.
- incărcarea stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii cu substanţe de stingere se
face de către persoane juridice şi, după caz, fizice, atestate potrivit legii.
- lucrările de verificare, întreţinere şi reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva
incendiilor se execută numai de către persoane juridice şi, după caz, fizice, atestate
potrivit prevederilor legale, iar periodicitatea lucrărilor se stabileşte conform
 reglementărilor tehnice de exploatare şi precizărilor producătorilor.
- pe perioadele de oprire a funcţionării sistemelor, instalaţiilor, aparatelor şi dispozitivelor
de semnalizare, alarmare, avertizare, alertare, limitare şi stingere a incendiilor, pentru
executarea lucrărilor de întreţinere şi reparare ori în caz de opriri accidentale, persoanele
cu atribuţii de conducere trebuie să asigure condiţii pentru adoptarea măsurilor tehnice şi
organizatorice suplimentare pentru evitarea producerii unor eventuale incendii, precum
şi de acţiune în caz de necesitate.

Semnalele optice şi acustice produse de dispozitivele de avertizare trebuie să

îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:
 să fie inactive în starea de aşteptare;
 să indice toate căile de acces în zonele de stingere;
 să poată fi clar identificate şi percepute cu tonalităţi diferite, la începutul şi la sfârşitul
perioadei de temporizare;
 să nu poată fi oprite înainte de expirarea timpului de funcţionare a sistemului ori instalaţiei
de stingere;
Pe timpul exploatării construcţiilor in care funcţionează structurile de primire turistica,
persoanele cu atribuţii de conducere trebuie să stabilească măsuri tehnico-organizatorice care să
asigure menţinerea condiţiilor şi caracteristicilor specifice care s-au avut în vedere la proiectarea şi
realizarea sistemelor, instalaţiilor, aparatelor şi dispozitivelor de semnalizare, alarmare, avertizare,
alertare, limitare şi stingere a incendiilor.
 EXPLOATAREA INSTALAŢIlLOR
DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Instalaţii de stingere a incendiilor

Exploatarea sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor începe după recepţia acestora,
când este certificată realizarea de către constructor a lucrărilor, în conformitate cu prevederile
contractuale şi cu cerinţele documentelor oficiale, care atestă că instalaţiile respective pot fi date în
folosinţă.
La exploatarea sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor se vor respecta
prevederile , instrucţiunile de exploatare şi întreţinere prevăzute în proiect, precum şi prevederile
din specificaţiile şi fişele tehnice ale aparatelor, utilajelor, echipamentelor, materialelor şi
substanţelor de stingere date de producător.
    Exploatarea sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor cuprinde următoarele operaţii:
    ▪ controlul, verificarea şi întreţinerea sistemelor şi instalaţiilor, pentru asigurarea funcţionării lor
eficiente, la parametrii proiectaţi, în caz de incendiu;
    ▪ revizia tehnică;
    ▪ repararea sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor.
Având în vedere că un sistem sau o instalaţie de stingere a incendiilor poate sta fără utilizare
perioade de timp îndelungate, este necesar să se întocmească şi să se execute un program strict de
întreţinere, control şi verificări periodice, care să asigure funcţionarea corectă şi eficientă a
instalaţiei în caz de incendiu.
Programul de control şi verificare se întocmeşte de către beneficiar, pe baza prevederilor
proiectului şi a instrucţiunilor de exploatare ale sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor,
elaborate de proiectant, cu respectarea reglementărilor specifice.
Programul va cuprinde prevederi referitoare la întreaga instalaţie, pe categorii de elemente
ale acesteia şi pe operaţiuni funcţionale, consemnate în instrucţiunile de exploatare ale sistemelor şi
instalaţiilor de stingere a incendiilor.
Controlul, verificarea şi întreţinerea sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor, se
efectuează de către personalul de exploatare specializat şi atestat.
Reparaţiile curente se efectuează la unele elemente sau la o parte din acestea, care pot afecta
buna funcţionare a sistemului sau instalaţiei respective ori a unor componente ale acestora.
Reparaţiile curente se fac pe baza constatărilor rezultate în urma controlului, verificării, reviziilor
tehnice şi/sau preventiv, pentru elementele susceptibile a se defecta într-o perioadă scurtă de timp.
Revizia sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor se face periodic, conform
specificaţiilor menţionate la fiecare element al instalaţiei şi are ca scop cunoaşterea stării tehnice a
sistemelor şi instalaţiilor la un anumit moment, în vederea luării măsurilor care să asigure
funcţionarea acestora în caz de incendiu, la parametrii proiectaţi.
    Responsabilitatea exploatării sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor revine
beneficiarului (proprietar sau utilizator) obiectivelor (clădirilor) protejate împotriva incendiului cu
astfel de sisteme şi instalaţii.
Beneficiarii (proprietarii, administratorii şi utilizatorii) sistemelor şi instalaţiilor de stingere
a incendiilor, sunt obligaţi să efectueze la timp lucrările de întreţinere şi reparaţii, respectiv să
folosească sistemele şi instalaţiile de stingere în conformitate cu instrucţiunile de exploatare.
Evidenţa lucrărilor de reparaţii curente şi a reparaţiilor capitale la instalaţiile de stingere a
incendiilor se va ţine într-un registru special.
Exploatarea şi întreţinerea sistemelor şi instalaţiilor de stingere a incendiilor se efectuează cu
personal propriu, având sarcini permanente în acest scop, sau cu societati comerciale specializate,
cu care s-au încheiat contracte. 
Personalul de exploatare are obligaţia de a cunoaşte în detaliu configuraţia instalaţiei, modul
de punere în funcţiune al acesteia şi măsurile prestabilite ce trebuie luate în caz de incendiu, poziţia
şi rolul fiecărui element al sistemului, parametrii funcţionali prevăzuţi în documentaţia de proiectare
şi urmările nerespectării acestora, cauzele posibile care pot perturba buna funcţionare a sistemului şi
modul de înlăturare a acestora. În acest scop se foloseşte schema funcţională şi instrucţiunile de
exploatare ale echipamentelor, aparatelor şi utilajelor date de producător.
Pentru personalul din spaţiile protejate cu instalaţii de stingerea incendiilor, se asigură
instructaje periodice asupra modului de comportare în caz de incendiu. Acestea vor urmări în
principal:
    ▪ evacuarea zonei în timpul de temporizare prevăzut;
    ▪ cunoaşterea semnalului caracteristic de alarmare;
    ▪ cunoaşterea căilor de evacuare şi parcurgerea lor rapidă, fără panică;
    ▪ închiderea uşilor de către ultimele persoane care se evacuează din incintă;
    ▪ adunarea în locul stabilit şi verificarea prezenţei oamenilor din incinta supusă inundării.
În toate spaţiile unde se utilizează substanţe de stingere gazoase şi există riscul ca oamenii
să fie afectaţi, trebuie să se prevadă măsuri de siguranţă corespunzătoare pentru a se asigura
evacuarea imediată a acestora şi preîntâmpinarea accesului în astfel de atmosferă, precum şi
mijloacele necesare acordării primului ajutor oricăror persoane afectate.
În caz de descărcare accidentală a gazelor de stingere, se procedează la evacuarea urgentă a
oamenilor din incintă, iar accesul ulterior va fi permis numai cu aparat de protecţie a căilor
respiratorii.
Personalul de exploatare şi întreţinere a instalaţiei de stingere va fi dotat cu echipamente de
protecţie, potrivit reglementărilor legale in vigoare.
    În interiorul spaţiilor protejate supuse inundării cu substanţe gazoase de stingere şi în care
există riscul ca oamenii să fie afectaţi, se afişează la loc vizibil, indicatoare de avertizare
inscripţionate. Standardul de referinţă este STAS 297/2.
În staţiile de distribuţie, în apropierea bateriilor de butelii cu substanţe de stingere, se
afişează la loc vizibil panouri conţinând:
    ▪ schemele de funcţionare ale instalaţiei;
    ▪ instrucţiunile de exploatare ale instalaţiei;
    ▪ instrucţiunile specifice de protecţie a muncii şi măsurile pentru prevenirea accidentelor umane
în timpul şi după inundarea cu substanţe gazoase de stingere;
    ▪ adunarea în locul stabilit şi verificarea prezenţei oamenilor din incinta supusă inundării.
Căile de acces spre spaţiile supuse inundării cu substanţe gazoase de stingere se marchează
şi păstrează libere pentru a asigura condiţii de evacuare rapidă şi în deplină siguranţă a oamenilor.
Pentru fiecare instalaţie cu substanţe gazoase de stingere se prevăd mijloace şi echipamente
de protecţie a căilor respiratorii. Se recomandă ca mijloacele şi echipamentele de protecţie să se
păstreze într-o încăpere apropiată, protejată faţă de incinta ce se inundă cu dioxid de carbon şi la
care accesul este uşor.
Este obligatoriu ca după terminarea acţiunii de stingere să se ia măsuri de eliminare prin
ventilare a gazelor de ardere şi a gazelor de stingere. Numai după aceea se va permite accesul
oamenilor în incintă.
După acţionarea la incendiu, instalaţiile se verifică, completează şi se remediază
defecţiunile, punându-se în funcţiune de personal autorizat, cu respectarea prevederilor
normativului şi a specificaţiilor producătorului.

Exploatarea instalaţiilor de stingere cu apă a incendiilor

    La hidranţii de incendiu - interiori şi exteriori - se verifică periodic:
    ▪ modul de manevrare a robinetelor, urmărindu-se ca deschiderea, respectiv închiderea să se facă
uşor şi complet;
    ▪ starea furtunului să fie corespunzătoare din punct de vedere calitativ, astfel încât să nu cedeze la
presiunea apei;
    ▪ accesul la hidranţi să fie permanent liber; în acest scop nu se depozitează materiale în faţa
hidranţilor sau pe hidranţi.

La hidranţii de incendiu exteriori se verifică în plus:

    ▪ starea tehnică a cutiilor de protecţie, înlocuindu-se cele deteriorate datorită circulaţiei
autovehiculelor sau a unor intervenţii necorespunzătoare;
    ▪ gradul de etanşeitate a garniturilor;
    ▪ existenţa indicatoarelor de marcare a hidranţilor.
La clădirile dotate cu coloane uscate se asigură în permanenţă accesul liber al maşinilor de
pompieri la racordul de alimentare cu apă al clădirii indiferent de anotimp, precum şi accesul
formaţiilor de pompieri la racordurile de alimentare cu apă din clădire.
Instalaţiile cu sprinklere, drencere şi pulverizatoare, inclusiv echipamentele aferente, se
verifică săptămânal. Verificările săptămânale, planificate şi executate, constatările respective şi
măsurile luate se consemnează în registrul de control al instalaţiei.
        Instalaţiile cu drencere şi cele de apă pulverizată se verifică prin deschiderea robinetelor de
acţionare manuală.
    Beneficiarul are obligaţia ca cel puţin odată la cinci ani, pentru sprinklerele existente în
exploatare să trimită 3% din capetele de declanşare din instalaţia de stingere, pentru verificarea la
un laborator autorizat, dacă furnizorul nu face alte precizări în acest sens.
Curăţirea de praf, scame sau alte depuneri pe sprinklerele montate în instalaţie, se face în
funcţie de necesitate, cel puţin odată la trei luni, folosind o perie cu păr lung şi moale, fără a deranja
dispozitivul de declanşare.
Pe timpul efectuării de reparaţii la construcţii sau instalaţii, ca şi înainte de darea în
exploatare a instalaţiei de stingere, când aceasta este fără presiune pentru o perioadă mai lungă de
timp, se recomandă, pentru protejare, acoperirea sprinklerelor, drencerelor şi duzelor cu câte o
pungă din material plastic.
Cel puţin odată la trei luni se verifică şi corectează funcţionarea manometrelor..
Pentru a asigura o exploatare corectă a instalaţiei de stingere a incendiilor se vor lua
următoarele măsuri:
    ▪ toate vanele se numerotează pentru identificare, având totodată marcaje distincte, indicând
ramura cu sprinklere, drencere sau pulverizatoare pe care o controlează;
    ▪ pe fiecare vană se marchează sensul în care se deschide;
    ▪ se asigură accesul permanent la fiecare vană, inclusiv la cele montate la înălţime, prin
prevederea unei scări de acces.
În perioadele de timp cât în spaţiile prevăzute a fi inundate de ceaţă de apă pentru stingerea
incendiilor, există personal, în cazul când sistemul a fost proiectat să funcţioneze automat, comanda
declanşării instalaţiei va fi obligatoriu în poziţia "manual".
   Este interzis, în lipsa măsurilor speciale de siguranţă, a se umbla la dispozitivele de declanşare
automată ale instalaţiei de stingere a incendiilor cu ceaţă de apă.
Poziţia robinetelor şi butoanelor de acţionare trebuie clar semnalizată prin indicatoare, iar
căile de acces la ele trebuie să fie libere şi corespunzător luminate pe timpul nopţii.
Zilnic, se verifică presiunea apei şi a aerului (sau azotului) comprimat la manometrele
montate în punctele instalaţiei indicate prin proiect.
Semestrial, se execută o probă de funcţionare a instalaţiei de stingere a incendiului cu ceaţă
de apă.

Instalaţiilee de stingere a incendiilor cu dioxid de carbon

La exploatarea instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu CO2, se va ţine seama că:
    ▪ nu se admite ca instalaţia de stingere să fie acţionată accidental, deoarece degajarea de CO 2
poate pune în pericol vieţi omeneşti;
    ▪ procesul de stingere comandat de o instalaţie automată de detectare, semnalizare şi comandă
trebuie astfel proectat încât, până la declanşarea deversării dioxidului de carbon să se realizeze
unele acţiuni prestabilite (alarmarea persoanelor care se găsesc în incinta respectivă, întreruperea
funcţionării instalaţiilor de ventilare generală sau locală, acţionarea elementelor de închidere a
golurilor din pereţi sau planşee, alertarea serviciului de pompieri etc);
    ▪ acţionarea instalaţiei să fie posibilă numai după efectuarea măsurilor de siguranţă prestabilite.
Controlul, verificarea şi întreţinerea instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu dioxid de
carbon se efectuează periodic, conform indicatiilor producatorului.
Pentru asigurarea bunei funcţionări a instalaţiilor de stingere a incendiilor cu dioxid de
carbon, se efectuează:
    ▪ controlul parametrilor dioxidului de carbon stocat în rezervoare folosind aparate locale
corespunzătoare (manometre, termometre, indicatoare de nivel);
    ▪ controlul parametrilor instalaţiei de răcire la instalaţiile care folosesc recipienţi de joasă
presiune pentru stocarea dioxidului de carbon în stare lichidă, folosind manometre, termometre
(unul la intrarea iar altul la ieşirea evaporatorului) precum şi aparatura proprie de control a
agregatelor frigorifice (manometre şi termometre pentru controlul presiunilor şi temperaturilor
agentului frigorific şi a sistemului de ungere);
    ▪ controlul sistemului de detectare, semnalizare şi comandă a instalaţiei de stingere cu CO 2, care
trebuie să asigure detectarea începutului de incendiu şi efectuarea acţionărilor automate prestabilite.
Rezultatul controlului şi verificării, precum şi propunerile de soluţii pentru remedierea
defecţiunilor se menţionează într-un proces verbal de constatare (registru de evidenţă).
Revizia tehnică a instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu dioxid de carbon se efectuează
cel puţin o dată pe an şi are drept scop stabilirea măsurilor tehnice necesare asigurării funcţionării la
parametrii proiectaţi a instalaţiilor de stingere, în caz de incendiu.
Se verifică sistemul de punere automată în funcţiune a instalaţiilor fixe de stingere a
incendiilor cu dioxid de carbon. Acesta poate fi cu acţionare pneumatică, mecanică, electrică,
pneumo-mecanică, electrică combinată cu pneumatică (pentru sistemele de joasă presiune), electrică
combinată cu pneumo-mecanică (pentru sistemele de înaltă presiune), sau cu alte sisteme de
acţionare.
    Dispozitivele de comandă şi de acţionare trebuie să fie în perfectă stare de funcţionare. În caz
contrar se iau imediat măsuri de remediere a defecţiunilor sau după caz, de înlocuire a acestora cu
altele noi.   Toate acţionările (automate şi/sau manuale), trebuie verificate periodic.
La recipienţii (buteliile) din oţel în care este stocat dioxidul de carbon se verifică integritatea
acestora (să nu prezinte urme de loviri), să nu aibă urme de coroziuni, să nu prezinte scăpări de gaze
şi să aibă în perfectă stare indicatorul de golire.
    La bateriile de butelii se verifică etanşeitatea racordurilor flexibile şi funcţionarea supapelor
de sens. Buteliile sunt racordate individual la colectorul instalaţiei, astfel încât buteliile defecte pot
fi înlocuite fără să afecteze funcţionarea instalaţiei.
    Se verifică termoizolaţia recipienţilor de stocare a dioxidului de carbon de joasă presiune,
care nu trebuie să prezinte deteriorări şi să aibă grosimea şi materialul prevăzute în proiect.
    Se verifică funcţionarea sistemului de răcire a recipienţilor cu dioxid de carbon de joasă
presiune, care trebuie să menţină temperatura de -18▫C la presiunea de 20,7 bar în recipientul izolat
termic, fiind recomandat ca serpentina evaporatorului frigorific să fie montată la partea superioară a
recipientului (în spaţiul de vapori).
    Conform prescripţiilor tehnice I.S.C.I.R., fiecare recipient de joasă presiune trebuie să fie
echipat cu indicator de nivel al lichidului de CO 2 şi manometru cu contacte electrice legat la un
sistem de alarmă de supraveghere pentru presiunile maxime şi minime (de 22 şi respectiv 17,2 bar).
    Se verifică dispozitivele de măsurare a cantităţii (masei) de dioxid de carbon stocată şi
sistemul de semnalizare automată a golirii rezervoarelor de stocare.
    La instalaţiile de stingere a incendiilor cu dioxid de carbon de înaltă presiune, se verifică
dacă dispozitivele (supapele) de siguranţă funcţionează la o creştere a presiunii între 165 şi 207 bar.
La instalaţiile de stingere a incendiilor cu dioxid de carbon, cu stocarea substanţei lichide în
recipienţi de joasă presiune, se verifică dacă la depăşirea presiunii de 30 bar se deschid supapele de
siguranţă. Aceste supape trebuie să aibă o funcţionare sigură şi închidere etanşă, iar deschiderea lor
să se facă în timp scurt. Se iau măsuri de evitare a blocării supapelor de siguranţă datorită
îngheţului.
    Se verifică sistemele de etanşare la traversarea pereţilor şi planşeelor clădirilor de către
conductele instalaţiilor de stingere cu dioxid de carbon.
La instalaţia de aer comprimat din componenţa instalaţiei de stingere cu dioxid de carbon de
joasă presiune, se verifică dacă filtrul uscător (pentru reducerea umidităţii) este în perfectă stare de
funcţionare.
    Se verifică dacă robinetele utilizate satisfac condiţiile de exploatare ale instalaţiilor cu dioxid
de carbon în ceea ce priveşte temperatura şi debitul, dacă închid etanş şi dacă deschiderea lor este
totală şi rapidă (pentru a nu provoca blocarea lor prin îngheţ).
    Armăturile şi dispozitivele de control funcţional se menţin marcate de producător cu
principalele caracteristici tehnice (presiuni, diametre etc.).
        Aparatele de măsură şi control (manometre, termometre, debitmetre etc.) a parametrilor
dioxidului de carbon, a aerului comprimat şi agentului frigorific utilizat, se verifică metrologic,
conform prevederilor cărţilor tehnice ale acestora.
Revizia tehnică a duzelor de refulare a dioxidului de carbon în incinta protejată, constă în
verificarea orificiilor (care trebuie să fie libere de orice impurităţi) iar duzele să aibă marcate de
producător caracteristicile tehnice principale (tipul duzei, diametrul etc.) şi, după caz, să fie
prevăzute cu protecţie anticorosivă conform prevederilor din documentaţia de proiectare.

Instalaţiilefixe de stingere a incendiilor cu azot

Controlul, verificarea şi întreţinerea instalaţiilor fixe de inertizare şi/sau stingere a
incendiilor cu azot, se efectuează periodic (după caz, zilnic, săptămânal, lunar,).
Se verifica:
    ▪ sursele de alimentare cu azot, care pot fi:
  - rezervoare de înmagazinare la presiunea de 0,8 bar ;
  - recipienţi (butelii) de azot la presiuni de 150 la 200 bar;
    ▪ instalaţia de reducere a presiunii (reductoare de presiune, manometre de control, robinete etc.);
    ▪ dispozitivele de acţionare a instalaţiei;
    ▪ reţeaua de distribuţie cu duze de refulare a azotului;
    ▪ dispozitivele de avertizare a oamenilor;
    ▪ dispozitivele de semnalizare a intrării în funcţiune a instalaţiei.
Se verifică presiunile de stocare a azotului în rezervoare şi butelii indicate de manometrele
respective, care trebuie să se afle în perfectă stare de funcţionare.
Se verifică funcţionarea reductoarelor de presiune, inclusiv a manometrelor de control care
indică presiunile din amonte şi aval de reductoare.
Se controlează şi se verifică dispozitivele de acţionare şi de semnalizare a intrării în
funcţiune a instalaţiei de stingere a incendiului cu azot. Intrarea în funcţiune a instalaţiei de stingere
se face numai după alertarea (avertizarea) şi evacuarea oamenilor din incinta protejată.
Constatările rezultate în urma controlului şi verificării instalaţiei de inertizare şi/sau stingere
a incendiilor cu azot, se trec într-un proces verbal (registru de evidenţă) care cuprinde şi propunerile
de soluţii pentru remedierea tuturor defectelor, astfel încât instalaţia să fie în perfectă stare de
funcţionare, în caz de incendiu.
Revizia tehnică a instalaţiilor fixe de inertizare şi/sau stingere a incendiilor cu azot se face
anual, stabilindu-se în detaliu măsurile necesare pentru asigurarea funcţionării instalaţiilor, în caz de
incendiu, la parametrii proiectaţi.
 Rezultatul verificărilor făcute la revizia tehnică a instalaţiei de inertizare şi/sau stingere a
incendiilor cu azot se consemnează într-un proces verbal care stă la baza efectuării reparaţiilor şi a
recepţiei lucrărilor după efectuarea reparaţiilor.

Instalaţiilede stingere a incendiilor cu spumă

    Controlul, verificarea şi întreţinerea instalaţiilor de stingere a incendiilor cu spumă se face
zilnic, săptămânal, lunar, şi constă în:
    ▪ controlul vizual al etanşeităţii instalaţiei (conducte, îmbinări, armături de închidere şi de
serviciu);
    ▪ controlul modului de alimentare cu apă (presiune, debit);
    ▪ controlul calităţii apei;
    ▪ controlul calităţii şi cantităţii de spumant concentrat;
    ▪ verificarea pompelor pentru spumant;
    ▪ verificarea funcţionării generatoarelor de spumă;
    ▪ verificarea dispozitivelor de deversare a spumei asupra obiectivelor supuse protecţiei împotriva
incendiului.

    Instalaţiilefixe de stingere cu pulberi a incendiilor

  La punerea în funcţiune a instalaţiei de stingere a incendiului cu pulberi se va ţine seama ca:
    ▪ prin detectarea izbucnirii incendiului se declanşează modulul de comandă (în cazul instalaţiilor
automate);
    ▪ se deschid robinetele de pe conductele de distribuţie a pulberii stingătoare;
    ▪ se deschid robinetele de pe conductele cu agent de vehiculare a pulberii stingătoare şi să
temporizează (unde este cazul) deschiderea lor;
    ▪ se opreşte funcţionarea instalaţiei de ventilare şi se închid golurile tehnologice şi funcţionale
(uşi, ferestre, obloane etc.) din pereţii şi planşeele incintei protejate;
    ▪ este refulată pulberea;
    ▪ se semnalizează acustic şi optic funcţionarea instalaţiei de stingere şi eventualele defecţiuni.
După fiecare acţionare a instalaţiei de stingere reţeaua de conducte prin care s-a vehiculat
pulberea, este purjată cu un curent de azot comprimat, dintr-o butelie separată, prin intermediul unui
reductor de presiune.
    Controlul, verificarea şi întreţinerea instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu pulberi se
efectuează periodic,conform instructiunilor producatorului, si obligatoriu:
    ▪ cel puţin o dată la 6 luni, la rezervoarele de stocare a pulberii se verifică etanşeitatea, presiunea
şi cantitatea de pulbere din interior, prin cântărire, urmărindu-se să se încadreze în normele stabilite;
Se verifica:
    ▪ starea tehnică a sistemului de vehiculare a pulberii: buteliile cu gaz de vehiculare;
distribuitoare; reţeaua de conducte şi duzele de refulare;
    ▪ sistemele de comandă şi punere în funcţiune a instalaţiei la izbucnirea incendiului; modulul de
comandă; buteliile de acţionare;
    ▪ instalaţiile de detectare, semnalizare, avertizare şi alarmare în caz de incendiu;
 de două ori pe an se verifică umiditatea pulberii din rezervoare şi eventuala formare a
aglomerărilor.
    Dacă instalaţia de stingere nu s-a folosit timp îndelungat, atunci anual se va purja cu aer
comprimat, pentru curăţirea conductelor. Întreaga instalaţie se va întreţine în perfectă stare pentru a
intra imediat în funcţiune în caz de incendiu.
    Defecţiunile constatate în urma controlului şi verificării instalaţiei de stingere a incendiilor
cu pulberi sunt consemnate în procesele verbale de constatare, de care se ţine seamă la efectuarea
reparaţiilor curente sau reparaţiilor capitale.
    Pentru asigurarea bunei funcţionări, cel puţin o dată pe an se efectuează revizia tehnică
generală a instalaţiei de stingere a incendiilor cu pulberi. Cu ocazia acestei revizii, se face o probă
de refulare a pulberii, verificându-se toate elementele componente ale instalaţiei.
    Verificarea rezervoarelor de stocare a pulberii stingătoare de incendiu, se face în
conformitate cu instrucţiunile I.S.C.I.R. Se verifică etanşeitatea rezervoarelor de stocare a pulberii
şi a racordurilor acestora la instalaţia de stingere.

Instalatiile de stingere cu abur a incendiilor

Controlul, verificarea şi întreţinerea instalaţiilor de stingere a incendiilor cu abur se
efectuează periodic (după caz, zilnic, săptămânal, lunar,).
Se verifica:
    ▪ sursa de alimentare cu abur;
 ▪ conducta principală de abur (legată la sursa de alimentare înaintea robinetului de închidere a
consumatorilor tehnologici);
    ▪ robinetul conductei principale de alimentare cu abur (normal deschis);
    ▪ ventilul automat de acţionare;
    ▪ reţeaua de distribuţie a aburului (cu conducte perforate);
    ▪ detectoare de incendiu (amplasate în incinta protejată);
    ▪ tabloul electric de comandă al instalaţiei;
    ▪ butoane de acţionare manuală;
    ▪ dispozitiv de semnalizare acustică locală (pentru avertizarea personalului aflat în incinta
protejată);
    ▪ conducta de alimentare cu abur a instalaţiei semifixe, cu hidranţi de abur.
Cazanele de abur care alimentează instalaţia de stingere a incendiului, trebuie să
funcţioneze permanent şi să asigure debitul de abur necesar stingerii incendiului.

    La cazanele de abur se verifică:

    ▪ starea tehnică a elementelor componente ale cazanului, inclusiv a racordurilor de intrare a apei,
de ieşire a aburului şi a armăturilor de închidere, siguranţă şi control;
    ▪ instalaţia de ardere; funcţionarea arzătoarelor; tirajul; modul de evacuare a gazelor de ardere;
    ▪ instalaţia de automatizare a cazanului;
    ▪ aparatele de măsurare şi control a parametrilor aburului produs (manometre; termometre etc.).

La conductele de abur care alimentează instalaţia de stingere, se verifică:

    ▪ etanşeitatea tuturor îmbinărilor;
    ▪ dacă prezintă coroziuni locale;
    ▪ starea tehnică a izolaţiei termice.
  Orificiile de refulare a aburului de pe conductele pentru stingerea incendiului vor fi
verificate săptămânal, pentru a nu fi astupate sau blocate cu diferite materiale.
    Robinetele prizelor de abur pentru incendiu vor fi verificate periodic şi reparate la nevoie
pentru a asigura buna lor funcţionare.
    Se verifică dacă robinetele de acţionare au roţile de manevră uşor accesibile, manevrabile şi
izolate termic.
    Robinetele de acţionare ale instalaţiilor de stingere a incendiului cu abur vor fi prevăzute cu
tăbliţe pentru indicarea locului unde se distribuie aburul prin robinetele şi conductele respective.
    Conductele de abur pentru incendiu şi robinetele de pe acestea vor fi vopsite în roşu.
    La instalaţiile de stingere a incendiului cu abur, furtunurile flexibile vor fi racordate
permanent la robinetele de acţionare şi menţinute în bună stare de funcţionare, iar ţevile de refulare
a aburului vor fi prevăzute cu mânere izolate termic.
    Furtunurile flexibile trebuie racordate la robinete pentru a asigura jeturi de abur la toate
punctele vulnerabile, în caz de incendiu. Ele vor fi păstrate pe suporturi.
    Înainte de folosirea aburului pentru prevenirea sau stingerea incendiului se va proceda la
scurgerea condensului din conductele de abur respective.
    Este interzisă punerea în funcţiune a instalaţiilor tehnologice protejate, dacă instalaţiile cu
abur pentru prevenirea şi stingerea incendiilor sunt descompletate sau defecte.
    Toate defecţiunile constatate cu ocazia controlului şi verificării instalaţiei de stingere a
incendiilor cu abur se consemnează într-un proces verbal de constatare (registru de evidenţă), în
vederea efectuării reparaţiilor necesare.
Revizia tehnică a instalaţiei de stingere a incendiilor cu abur se efectuează cel puţin o dată
pe an şi este determinată de gradul de uzură al utilajelor, echipamentelor şi aparatelor din
componenţa sa şi de durata normată de exploatare a acestora.
În cadrul reviziei tehnice se verifică de către personalul de exploatare specializat toate
elementele componente ale instalaţiei. De regulă, revizia tehnică a instalaţiei de stingere cu abur se
efectuează în timpul opririi instalaţiilor tehnologice protejate împotriva incendiilor.
Revizia tehnică a cazanelor de abur se face în conformitate cu instrucţiunile I.S.C.I.R. în
vigoare.
La revizia tehnică a reţelei de conducte pentru distribuţia aburului necesar stingerii
incendiului, se verifică:
    ▪ dacă ţevile din oţel prezintă coroziuni locale;
    ▪ etanşeitatea tuturor îmbinărilor pe întreg traseul reţelei de conducte;
    ▪ calitatea izolaţiei termice a conductelor;
    ▪ modul de fixare a conductelor şi suporţilor acestora;
    ▪ orificiile de refulare a aburului (să nu fie înfundate sau blocate de diferite obstacole).
    Se verifică starea tehnică a tabloului electric de comandă al instalaţiei precum şi toate
elementele instalaţiei de detectare şi semnalizare a incendiului inclusiv legăturile acestora la tabloul
central de comandă.
    Toate constatările rezultate în urma reviziei tehnice a instalaţiei de stingere a incendiului cu
abur, se consemnează într-un proces verbal (registru de evidenţă), care stă la baza efectuării
reparaţiilor curente sau a reparaţiilor capitale.

Instalatiile de semnalizare a incendiilor

În cadrul reviziei tehnice se verifică funcţionarea sistemului de detectare, semnalizare şi
comandă a instalaţiei de stingere, care trebuie să prezinte siguranţă în funcţionare.
Detectoarele de incendiu pot fi:
    ▪ simple, care detectează un singur parametru al arderii (fum, flacără, temperatură);
    ▪ multiple, care detectează simultan doi sau trei parametri ai arderii.
    În cadrul reviziei tehnice se verifică funcţionarea a minimum două detectoare de incendiu
amplasate în aceeaşi incintă protejată.
Se verifică circuitele de semnalizare care asigură transmiterea semnalelor de la detectoare la
centrala proprie de semnalizare şi comandă. Aceste circuite sunt distincte şi independente de cele
ale butoanelor manuale de semnalizare a incendiului, care, de asemenea, trebuie verificate.
    La centralele de semnalizare şi comandă se verifică dacă alarmarea utilizatorilor şi punerea
în funcţiune (declanşarea) instalaţiei de stingere are loc cu temporizarea respectivă şi numai după
efectuarea acţionărilor prestabilite.
punde conditiilor specifice.

ACTE NORMATIVE CARE SANCŢIONEAZĂ

ÎNCĂLCĂRILE DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND
APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

HOTĂRÂREA GUVERNULUI ROMÂNIEI Nr. 537 din 6 iunie 2007, privind

stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor
 ART. 1
Constituie contravenţii la normele de prevenire şi stingere a incendiilor următoarele fapte şi se
sancţionează după cum urmează:
1. cu amendă de la 100 lei la 500 lei:
a) exploatarea instalaţiilor, echipamentelor şi aparatelor electrice în condiţii în care se
generează supracurenţi sau suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori care depăşesc
puterea nominală a circuitelor, existenţei contactelor imperfecte la conexiuni şi legături, străpungerii
ori lipsei izolaţiei la îmbinări sau la capetele conductoarelor;
b) folosirea mijloacelor de iluminat electric, cum sunt lanternele, proiectoarele, lămpile de
control şi altele asemenea, defecte ori neprotejate corespunzător, precum şi a mijloacelor de
iluminat cu flacără, cum sunt felinarele, lămpile, lumânările, faclele, chibriturile, brichetele şi altele
asemenea, în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie stabilite şi marcate ca atare;
c) nesupravegherea copiilor de către persoanele în grija cărora se află aceştia, dacă prin
aceasta s-a cauzat producerea de incendii;
d) depozitarea cenuşii fierbinţi sau a jăraticului în alte locuri decât cele special amenajate,
precum şi neluarea măsurilor pentru stingerea acestora în condiţii de vânt;
e) păstrarea în locuinţe a carburanţilor sau a altor lichide inflamabile în cantităţi mai mari
decât cele admise prin reglementările tehnice, în ambalaje neconforme ori neetanşe, în locuri
neventilate sau neprotejate faţă de sursele de căldură ori faţă de razele solare;
f) accesul salariaţilor sau al altor persoane în spaţii cu risc mare de incendiu, stabilite ca
atare în scenariile de securitate la incendiu, cu alt echipament tehnic şi de lucru decât cel prevăzut în
instrucţiunile specifice, dacă acesta poate genera explozii sau incendii;
g) neasigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor în timpul în care
activitatea normală este întreruptă.

2. cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei:

a) exploatarea instalaţiilor şi sistemelor de captare şi scurgere la pământ a descărcărilor
electrice atmosferice, în alte condiţii decât cele prevăzute în reglementările tehnice;
b) folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire cu defecţiuni, improvizaţii sau în condiţii
care nu asigură protecţia la foc, potrivit reglementărilor tehnice, faţă de materialele şi substanţele
combustibile din spaţiul în care sunt utilizate;
c) neluarea măsurilor pentru prevenirea producerii scânteilor electrostatice ori nemenţinerea
în stare de funcţionare sau la parametrii prevăzuţi de reglementările tehnice a instalaţiilor şi
sistemelor de captare şi scurgere la pământ a sarcinilor electrostatice;
d) nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, stabilite prin reglementări
specifice, la colectarea, transportul, separarea, reutilizarea, recuperarea sau distrugerea deşeurilor,
reziduurilor, scurgerilor de lichide inflamabile şi a depunerilor de praf sau de pulberi combustibile;
e) lipsa planificării unor controale interne sau neexecutarea de controale interne periodice în
scopul depistării şi cunoaşterii oricăror stări de pericol care pot favoriza producerea ori dezvoltarea
incendiilor;
f) neparticiparea salariaţilor la exerciţii sau la aplicaţii tactice de apărare împotriva
incendiilor, organizate potrivit dispoziţiilor legale;
g) folosirea în spaţii ori în locuri cu pericol de incendiu sau de explozie, stabilite şi marcate
ca atare, a maşinilor, dispozitivelor, aparatelor, uneltelor ori a sculelor care pot produce scântei
mecanice prin frecare, lovire sau pe timpul funcţionării;
h) folosirea autovehiculelor de transport sau a maşinilor şi utilajelor agricole fără dispozitive
ori site parascântei, în situaţiile în care reglementările tehnice prevăd aceasta;
i) neexecutarea verificării, reparării şi curăţării periodice, cel puţin o dată pe an, a coşurilor
pentru evacuarea fumului, precum şi nerealizarea elementelor de izolare termică a acestora;
j) neasigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la folosirea focului deschis pe
timpul spectacolelor şi concertelor, la restaurante, baruri, cluburi, discoteci sau altele asemenea;
k) fumatul în locurile cu pericol de incendiu, stabilite prin regulamente interne.
 3. cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei:
a) neelaborarea ori netransmiterea, la cererea inspectoratului pentru situaţii de urgenţă
judeţean sau al municipiului Bucureşti, de către administratorul operatorului economic, de către
conducătorul instituţiei ori, după caz, de către primar a fişei obiectivului sau a localităţii, potrivit
normelor generale de apărare împotriva incendiilor;
b) neelaborarea, neaprobarea sau nedifuzarea deciziilor prin care se stabilesc răspunderi pe
linia apărării împotriva incendiilor, precum şi a documentelor specifice, potrivit normelor generale
de apărare împotriva incendiilor;
c) neefectuarea, potrivit normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, a analizei capacităţii
de apărare împotriva incendiilor;
d) nerealizarea de către administratorul operatorului economic ori de către conducătorul
instituţiei, potrivit normelor generale de apărare împotriva incendiilor, a unui sistem operativ de
observare şi anunţare a incendiului sau de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment;
e) lăsarea în funcţiune a sistemelor, instalaţiilor, dispozitivelor şi echipamentelor tehnice,
aparatelor, maşinilor şi utilajelor fără supraveghere, atunci când instrucţiunile de utilizare o interzic;
f) neasigurarea selectivităţii la scurtcircuit şi la suprasarcină a elementelor de protecţie a
instalaţiilor ori a consumatorilor electrici prin înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a
întrerupătoarelor automate cu altele supradimensionate sau decalibrate;
g) păstrarea sau depozitarea produselor şi substanţelor cu pericol de autoaprindere fără
luarea măsurilor de control şi de împiedicare a fenomenului de autoîncălzire ori de aprindere
spontană;
h) depozitarea, amplasarea, păstrarea produselor, materialelor şi substanţelor combustibile
sau inflamabile în apropierea surselor de căldură, fără a se asigura măsurile de protecţie necesare
evitării aprinderii acestora;
i) nestabilirea şi nemarcarea de către persoanele în drept a locurilor în care sunt interzise
utilizarea focului deschis, efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea
operaţiuni cu pericol de incendiu;
j) nedelimitarea, nemarcarea şi nedotarea locurilor special amenajate pentru fumat, în
condiţiile legii;
k) depozitarea produselor şi substanţelor cu pericol de incendiu în poduri, subsoluri, garaje
sau case ale scărilor din construcţii civile;
l) blocarea sau neîntreţinerea în bune condiţii a drumurilor, a platformelor şi a căilor speciale
de acces pentru autospeciale, utilaje şi alte mijloace, precum şi pentru personalul de intervenţie în
caz de incendiu;
m) blocarea accesului la instalaţiile, echipamentele, mijloacele şi accesoriile de stingere a
incendiilor;
n) neîntreţinerea de către cei în drept în bună stare de funcţionare a sistemelor de
decomprimare sau de etanşare la fum şi gaze fierbinţi, precum şi a elementelor de limitare a
propagării focului ori de izolare termică din compunerea construcţiilor şi instalaţiilor;
o) nerealizarea tratării sau protejării, conform reglementărilor tehnice, a elementelor de
construcţie şi a materialelor cu substanţe de termoprotecţie ori ignifuge, precum şi executarea
operaţiunilor respective de către persoane neatestate sau utilizarea în acest scop de produse
necertificate;
p) neefectuarea lucrărilor de întreţinere şi de reparare a mijloacelor tehnice de apărare
împotriva incendiilor, conform normelor tehnice specifice;
q) neafişarea şi neactualizarea, după caz, conform reglementărilor tehnice specifice, a
planurilor de intervenţie, a instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor, a planurilor de
depozitare, precum şi a planurilor de evacuare în caz de incendiu;
r) arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără
obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului
la vecinătăţi;
s) amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care
favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte
vecinătăţi;
t) reducerea dimensiunilor căilor de evacuare, încuierea ori blocarea uşilor sau a altor căi
destinate evacuării ori nefuncţionarea iluminatului de siguranţă;
u) nemontarea, deteriorarea sau neasigurarea vizibilităţii indicatoarelor de securitate la
incendiu.

4. cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei:

a) exploatarea sau utilizarea sistemelor, instalaţiilor, dispozitivelor şi echipamentelor
tehnice, aparatelor, maşinilor şi utilajelor de orice categorie în condiţii care creează risc de incendiu,
din cauza nerespectării instrucţiunilor de funcţionare sau de apărare împotriva incendiilor;
b) folosirea mijloacelor prevăzute la lit. a) cu defecţiuni sau improvizaţii ori în condiţii care
nu asigură protecţia la foc faţă de materialele şi substanţele combustibile din spaţiul în care sunt
utilizate;
c) neorganizarea de către administratorul operatorului economic sau de către conducătorul
instituţiei ori persoana responsabilă a intervenţiei în caz de incendiu;
d) neadoptarea de către cei în drept a instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor la locul
de muncă;
e) nereglementarea de către persoanele abilitate a modului de execuţie a lucrărilor cu foc
deschis;
f) executarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea lucrări în locuri în care
acestea sunt interzise prin reglementări tehnice sau prin dispoziţii interne, fără permis de lucru cu
foc ori fără a fi asigurate toate măsurile şi condiţiile menţionate în permisul de lucru cu foc;
g) introducerea sau utilizarea, în sălile aglomerate ori în incinte amenajate pentru activităţi
cu public, a produselor şi substanţelor inflamabile sau a mijloacelor care pot produce incendii ori
explozii, în alte condiţii decât cele stabilite prin reglementările tehnice specifice;
h) nerespectarea instrucţiunilor care reglementează amplasarea, păstrarea şi utilizarea
gazelor naturale sau a gazelor petroliere lichefiate;
i) neasigurarea punerii în aplicare a planurilor de intervenţie şi de evacuare a persoanelor în
caz de incendiu, precum şi neparticiparea la exerciţiile tactice de intervenţie, organizate potrivit
dispoziţiilor legale;
j) efectuarea reparaţiilor la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, la instalaţiile
de protecţie la incendii ori la autospeciale şi utilaje de intervenţie, fără luarea măsurilor alternative
de apărare împotriva incendiilor;
k) neorganizarea şi nedesfăşurarea de activităţi de instruire în domeniul apărării împotriva
incendiilor cu personalul angajat permanent ori temporar, precum şi cu persoanele din afara
operatorului economic sau instituţiei care au acces în locuri cu risc de incendiu;
l) nerespectarea distanţelor de securitate la incendiu ori neasigurarea unor măsuri alternative
la amplasarea depozitelor de furaje şi plante tehnice, pentru a împiedica propagarea incendiilor la
vecinătăţi;
m) neîntocmirea registrului de control al sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare,
alertare, limitare şi stingere a incendiilor sau neprezentarea acestuia la solicitarea organului de
control.

5. cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei:

a) scoaterea din funcţiune sau dezafectarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva
incendiilor în alte situaţii decât cele admise de reglementările tehnice specifice ori neasigurarea
funcţionării acestora la parametrii proiectaţi;
b) transportul, manipularea şi depozitarea substanţelor şi a produselor combustibile, precum
şi a celor cu tendinţă de autoaprindere, fără a ţine seama de proprietăţile lor fizico-chimice, sau în
ambalaje neconforme ori neinscripţionate corespunzător pentru identificarea riscurilor de incendiu
sau explozie şi pentru stabilirea procedeelor de stingere, precum şi neasigurarea substanţelor
specifice de stingere ori de neutralizare;
 c) neasigurarea de către transportatori a măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru
asigurarea condiţiilor de siguranţă în trafic;
d) depăşirea nivelurilor riscului de incendiu sau a densităţii sarcinii termice stabilite prin
reglementări ori în documentaţiile tehnice de proiectare şi execuţie în construcţiile publice civile, de
producţie sau de depozitare;
e) impiedicarea în orice mod a personalului serviciilor profesioniste, voluntare sau private
pentru situaţii de urgenţă să îşi exercite drepturile şi obligaţiile legale în domeniul apărării împotriva
incendiilor.
Sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz.
Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii,
agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul inspecţiilor de
prevenire a incendiilor cu atribuţii de îndrumare, control, intervenţie şi constatare a încălcărilor legii
în domeniul apărării împotriva incendiilor, desemnat conform legii.
Dispoziţiile referitoare la contravenţiile se completează cu prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

LEGEA Nr. 307 din 12 iulie 2006, privind apărarea împotriva incendiilor publicată în
Monitorul Oficial nr. 633 din 21 iulie 2006

Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, contravenţională,

materială, civilă sau penală, după caz.
Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:
I. cu amendă de la 100 lei la 500 lei:
a) nerespectarea de către primar, administrator sau conducătorul instituţiei a obligaţiilor de
informare a inspectoratului despre izbucnirea şi stingerea, cu forţe şi mijloace proprii, a unui
incendiu şi de transmitere a raportului de intervenţie;
b) neasigurarea şi nepunerea în mod gratuit la dispoziţia forţelor chemate în ajutor, de către
administrator sau conducătorul instituţiei, a mijloacelor tehnice pentru apărare împotriva incendiilor
şi a echipamentelor de protecţie specifice riscurilor care decurg din existenţa şi funcţionarea unităţii,
precum şi a antidotului şi medicamentelor pentru acordarea primului ajutor;
c) neconsemnarea de către persoanele fizice şi juridice în actele de transmitere temporară a
dreptului de folosinţă, precum şi de antrepriză a răspunderilor ce le revin în ceea ce priveşte
apărarea împotriva incendiilor;
d) necooperarea persoanelor fizice sau juridice care deţin părţi din acelaşi imobil în vederea
asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

II. cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei:

a) neanunţarea, prin orice mijloc, a serviciilor de urgenţă, a primarului sau a poliţiei de către
persoana care observă un incendiu şi, după caz, neluarea măsurilor, după posibilităţile sale, pentru
limitarea şi stingerea incendiului;
b) neangajarea de către autorităţile administraţiei publice centrale şi celelalte organe centrale
de specialitate, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, consiliile judeţene sau locale, instituţiile publice şi operatorii economici
care desfăşoară activităţi cu risc de incendiu, a cel puţin un cadru tehnic sau personal de specialitate
cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
c) nerespectarea de către primar, administrator sau conducătorul instituţiei a obligaţiilor de
încadrare a serviciului de urgenţă voluntar sau privat cu personal atestat în condiţiile legii, de
pregătire profesională şi antrenare a acestuia pentru intervenţie;
d) nerespectarea de către primar a obligaţiilor ce îi revin;
e) nerespectarea de către salariaţi a obligaţiilor ce le revin;
 f) nerespectarea de către cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul
apărării împotriva incendiilor a obligaţiilor pe care le au;
g) nerespectarea de către utilizator a obligaţiilor stabilite la art. 21 lit. d) şi e).

III.cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei:

a) inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri,
plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care
dispun pentru limitarea şi stingerea acestora;
b) neîndeplinirea de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, consiliile judeţene, consiliile locale şi persoanele juridice a
obligaţiei de organizare a colaborării prin convenţii încheiate între părţi;
c) nerespectarea de către primar a obligaţiilor ce îi revin ;
d) neîndeplinirea de către ministere şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de
specialitate a obligaţiilor pe care le au;
e) neîndeplinirea de către administrator sau conducătorul instituţiei a obligaţiilor pe care le
are;
f) necunoaşterea şi nerespectarea de către utilizator a măsurilor de apărare împotriva
incendiilor, stabilite de administrator, proprietar, producător sau importator, după caz;
g) neîndeplinirea de către salariaţi a obligaţiilor pe care le au;
h) neîndeplinirea de către proiectanţi a obligaţiilor ce le revin;
i) nerespectarea de către executanţii lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi
instalaţii a dispoziţiilor;
j) neîndeplinirea de către cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul
apărării împotriva incendiilor a obligaţiilor pe care le au.

IV. cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei:

a) neîndeplinirea de către persoanele fizice şi juridice a obligaţiilor ce le revin în situaţii de
forţă majoră determinate de incendii;
b) neîndeplinirea de către primar a obligaţiilor pe care le are;
c) neîndeplinirea de către ministere şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de
specialitate a obligaţiilor ce le revin;
d) neîndeplinirea de către administrator a obligaţiilor pe care le are;
e) nerespectarea de către persoanele fizice şi juridice utilizatoare;
f) neîndeplinirea de către proiectanţi a obligaţiilor ce le revin;
g) nerealizarea de către executanţii lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi
instalaţii, integral şi la timp, a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în proiecte, cu
respectarea condiţiilor de calitate prevăzute de lege;
h) începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi instalaţii tehnologice noi, dezvoltarea,
modernizarea ori schimbarea destinaţiei celor existente, precum şi punerea în funcţiune a acestora
fără obţinerea avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu, după caz;
i) nesolicitarea şi neobţinerea de către persoanele fizice ori juridice care finanţează şi
realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente ori, după caz, de către beneficiarul
investiţiei a avizelor şi/sau autorizaţiilor prevăzute de prezenta lege;
j) neelaborarea de către ministere şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de
specialitate a strategiilor sectoriale privind apărarea împotriva incendiilor în domeniul lor de
competenţă şi neasigurarea aplicării acestora;
k) efectuarea de lucrări de proiectare, montare, verificare, întreţinere, reparare a sistemelor şi
instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor, de verificare, întreţinere, reparare a mijloacelor
tehnice de apărare împotriva incendiilor şi de lucrări de ignifugare şi termoprotecţie de către
persoane fizice şi juridice neatestate;
l) emiterea de rapoarte de încercări la foc de către laboratoare neautorizate conform legii;
m) utilizarea şi comercializarea de mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor,
necertificate conform legii.
 V. cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei:
a) nerespectarea cerinţelor care au stat la baza eliberării avizului sau a autorizaţiei de
securitate la incendiu;
b) continuarea executării lucrărilor de construcţii sau funcţionarea ori utilizarea
construcţiilor/amenajărilor respective după anularea avizului sau a autorizaţiei de securitate la
incendiu.
Sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz.
Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-
verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute în
prezenta lege, pentru fiecare categorie de contravenţii.
Contravenţiile la normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi sancţiunile contravenţionale
se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul inspecţiilor de
prevenire a incendiilor, precum şi de cel al altor organe abilitate de lege.
Primarii constată şi sancţionează contravenţiile prevăzute la art. 44 pct. I lit. b), pct. III lit. a)
şi e) şi pct. IV lit. a).
Contravenţiilor sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2001, cu
modificările şi completările ulterioare.

LEGEA Nr. 481 din 8 noiembrie 2004, privind protecţia civilă, publicată în Monitorul Oficial
nr. 1094 din 24 noiembrie 2004

Contravenţii şi sancţiuni
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea juridică civilă, contravenţională
sau penală, după caz.
Constituie contravenţii la prevederile prezentei legi următoarele fapte:
 neincluderea măsurilor de protecţie civilă în programele de dezvoltare
economico-socială sau în proiectele de buget;
 neorganizarea serviciilor de urgenţă voluntare sau neasigurarea înzestrării şi a
pregătirii profesionale a acestora;
 neîntocmirea planurilor de intervenţie sau a altor documente operative de
răspuns în situaţii de urgenţă ori neasigurarea punerii acestora în aplicare la
declanşarea situaţiilor de urgenţă;
 neasigurarea înştiinţării, a avertizării, a alarmării sau a evacuării populaţiei în
situaţii de urgenţă;
 neasigurarea identificării, a monitorizării şi a evaluării factorilor de risc
generatori de evenimente periculoase sau nestabilirea măsurilor de protecţie
împotriva efectelor negative ale acestora;
 neasigurarea înzestrării, a dotării şi a echipării cu mijloace tehnice de
protecţie civilă, precum şi nemenţinerea în stare de operativitate a acestora;
 nesolicitarea avizelor, a acordurilor sau a autorizaţiilor privind protecţia
civilă ori neîndeplinirea măsurilor şi a condiţiilor prevăzute în acestea;
 neelaborarea regulamentelor, a normelor, a metodologiilor şi a dispoziţiilor
privind protecţia civilă;
 neprevederea în documentele tehnico-economice ale investiţiilor a
adăposturilor, a dotărilor şi a măsurilor de utilitate publică privind protecţia
civilă sau nerealizarea la termen a acestora;
 nemenţinerea adăposturilor publice de protecţie civilă în bună stare de
utilizare pe timpul situaţiilor excepţionale, corespunzătoare destinaţiilor
acestora;
  neparticiparea la instruirile, exerciţiile şi aplicaţiile de pregătire privind
protecţia civilă;
 neîndeplinirea măsurilor de protecţie nucleară, biologică şi chimică a
populaţiei;
 neanunţarea sau neinformarea despre evenimentele periculoase produse sau
privind măsurile de protecţie civilă luate ori necesar a fi luate;
 folosirea în alte scopuri a mijloacelor tehnice de protecţie civilă cu destinaţie
publică;
 interzicerea accesului personalului şi al mijloacelor tehnice ale serviciilor de
urgenţă în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale specifice;
 neconstituirea rezervelor de resurse tehnico-materiale necesare protecţiei
civile, prevăzute în planurile specifice;
 neîndeplinirea funcţiilor de sprijin stabilite pe timpul situaţiilor de urgenţă;
 accesul persoanelor neautorizate pe timpul situaţiilor de urgenţă în zonele
afectate, interzise accesului şi care sunt delimitate şi marcate corespunzător;
 necompensarea contravalorii serviciilor prestate pe timpul situaţiilor de
urgenţă;
 neîndeplinirea măsurilor stabilite pentru asigurarea condiţiilor de
supravieţuire a populaţiei afectate.
Contravenţiile se sancţionează cu amendă după cum urmează:
 de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, faptele prevăzute la lit. k) şi m);
 de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, faptele prevăzute la lit. c) şi g);
 de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei, faptele prevăzute la lit. h), n), o), q), s) şi t);
 de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei, faptele prevăzute la lit. a), b), d), i), j) şi p);
 de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei, faptele prevăzute la lit. e), f), l) şi r).
Sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul serviciilor de
urgenţă profesioniste cu atribuţii de îndrumare, control, intervenţie şi constatare a încălcărilor legii
în domeniul protecţiei civile, desemnat de inspectorul general al Inspectoratului General pentru
Situaţii de Urgenţă şi nominalizat de inspectorii-şefi, precum şi de către persoanele anume
desemnate de către conducătorii autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniu.
Contravenţiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificăril ulterioare.
 FORME ŞI MODALITĂŢI PENTRU EVALUAREA ŞI CONTROLUL
CAPACITĂŢII DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

VALORIFICAREA CONCLUZIILOR ŞI CONSTATĂRILOR REZULTATE DIN

CONTROALELE EFECTUATE DE PERSOANELE ÎN DREPT

Controalele de prevenire se valorifică prin următoarele modalităţi principale:

 înlăturarea sau reducerea pericolelor şi consecinţelor posibile ale manifestării acestora;
 analizarea cu conducerea unităţii verificate, pe baza documentului de control, a activităţii
de apărare împotriva incendiilor şi de protecţie civilă sau informarea acesteia, în scris,
asupra unor situaţii deosebite;
 informarea cetăţenilor şi salariaţilor asupra riscurilor evidenţiate, asupra măsurilor de
prevenire şi despre modul de acţiune în caz de situaţii de urgenţă;
 constatarea contravenţiilor prevăzute de actele normative în vigoare şi aplicarea
sancţiunilor contravenţionale persoanelor fizice şi juridice vinovate de săvârşirea
acestora;
 propunerea, către persoanele în drept, în condiţiile legii, a sistării unor activităţi, lucrări
de construcţii sau oprirea funcţionării ori utilizării acestora;
 stabilirea de restricţii sau interzicerea unor operaţii sau lucrări;
 sesizarea, după caz, a procurorului şi organelor de urmărire penală cu privire la faptele
care constituie infracţiuni în domeniile apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile;
 raportarea ierarhică operativă a situaţiilor deosebite;
 valorificarea concluziilor în acţiuni de informare preventivă, precum şi în propuneri de
modificare a unor reglementări.
Documentele de control încheiate de personalul subordonat se verifică săptămânal de şefii
de serviciu din inspecţiile judeţene şi prin sondaj de către adjunctul inspectorului-şef al
inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti.
Adjunctul inspectorului-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al
municipiului Bucureşti şi şefii serviciilor din inspecţiile judeţene verifică prin sondaj procesele-
verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, urmărind respectarea regulilor privind
completarea acestora şi încadrarea încălcărilor în funcţie de neregulile consemnate în documentul
de finalizare a controlului.
Activitatea fiecărui inspector va fi controlată, inopinat, cel puţin o dată pe trimestru de către
adjunctul inspectorului-şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului
Bucureşti ori de şefii serviciilor din cadrul inspecţiilor judeţene.
Aprecierea inspectorului pe timpul controlului inopinat este utilizată la evaluarea anuală a
acestuia.
Problemele deosebite referitoare la activităţi din obiectivele controlate, care nu pot fi
soluţionate la nivelul inspecţiilor judeţene, fac obiectul unor rapoarte către Inspecţia de Prevenire, a
unor informări către conducerile administraţiei publice centrale şi locale, instituţii descentralizate şi
deconcentrate la nivel judeţean ce pot concura la rezolvarea situaţiilor de risc, precum şi a unor
materiale documentare.
Documentele se înregistrează şi se păstrează în condiţiile prevăzute de lege şi constituie un
mijloc de completare a evidenţelor proprii.
În baza concluziilor rezultate din rapoartele primite de la inspecţiile judeţene, Inspecţia de
Prevenire elaborează informări către conducerile ministerelor, altor organe ale administraţiei
publice centrale sau instituţii publice, reorientează direcţiile prioritare de acţiune la nivel naţional
sau teritorial ori, la constatarea unor situaţii deosebite, execută verificări de sprijin şi îndrumare la
inspecţiile judeţene.
Documentele se constituie ca evidenţă nominală la nivelul Direcţiei pompieri şi Direcţiei
protecţie civilă din cadrul Inspecţiei de Prevenire.
 Controlul respectării normelor, dispoziţiilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a
incendiilor se efectuează de:
 structurile cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor constituite (desemnate) în cadrul
agentului economic sau instituţiei pe baza unui grafic (anual, trimestrial, lunar, zilnic);
 şefii locurilor de muncă respective, zilnic sau pe schimb, după caz;
 serviciile de pompieri;
 patroni (manageri).

Controlul efectuat de structurile stabilite cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor

constituite (desemnate) în cadrul agentului economic, se finalizează prin documente scrise, în
care se consemnează:
 construcţiile şi instalaţiile care au fost cuprinse în control;
 constatările rezultate din teren şi documente;
 propunerile de măsuri şi acţiuni de înlăturare a deficienţelor şi de îmbunătăţire a activităţii.
Periodic se efectuează un control de verificare privind respectarea obligaţiilor contractuale
din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi a normelor specifice de prevenire şi stingere a
incendiilor la persoanele juridice care desfăşoară activităţi în construcţiile şi instalaţiile din
patrimoniul agentului economic sau al instituţiei. Concluziile rezultate se analizează şi se au în
vedere la încheierea unor contracte viitoare.
Regimul de control se aplică şi de către locatorul depozitelor angro.

Controlul efectuat de şefii locurilor de muncă trebuie să aibă în vedere:

 existenţa, integritatea şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice p.s.i. din dotare;

 respectarea cantităţilor şi naturii materialelor combustibile folosite;
 asigurarea intervenţiei în caz de incendiu;
 înlăturarea surselor posibile de iniţiere a focului.
Neconformităţile sau deficienţele constatate se aduc la cunoştinţă factorilor de decizie,
conform sistemului de raportare implementat în cadrul agentului economic sau instituţiei.
Deciziile luate pe baza constatărilor din controale se aduc la cunoştinţă prin documente scrise
tuturor persoanelor implicate.

Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă (noaptea, în zilele

nelucrătoare, sărbători legale sau alte situaţii) organizarea activităţii de apărare împotriva
incendiilor se face în funcţie de posibilităţile concrete, urmărindu-se asigurarea:
 verificării periodice a construcţiilor, instalaţiilor sau a amenajărilor aflate în
patrimoniu;
 supravegherii centralelor automate de semnalizare a incendiilor;
 posibilităţilor de anunţare a incendiului la forţele specializate de intervenţie;
 realizării primei intervenţii şi, după caz, punerii în funcţiune a instalaţiilor
sau a sistemelor care nu intră automat în funcţiune datorită unor defecţiuni;
 accesului forţelor de intervenţie în situaţii de urgenţă.
Personalul autorităţilor publice, care, potrivit competenţelor legale, execută controale în
domeniul apărării împotriva incendiilor, este:
 personalul unităţilor de pompieri militari şi protecţie civilă;
 cadre tehnice din structura ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, societăţilor şi regiilor de profil;
 inspectori din structura inspecţiilor de specialitate ale statului (calitatea în construcţii,
protecţia muncii, protecţia mediului);
 inspectori din structura autorităţilor administraţiei publice locale.
Cadrele tehnice sau personalul tehnic desemnat al agenţilor economici şi instituţiilor, cu
atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încălcării legii în domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor, precum şi cadrele tehnice din structura ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate
şi inspectori din structura autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să aibă atestată
competenţa în condiţiile legii.

Controalele executate de personalul autorizat se finalizează prin unul dintre

următoarele documente:

 proces-verbal de control tehnic de specialitate;

 notă de constatare;
 raport de constatare.
Valorificarea constatărilor din documentele de control se asigură în termen de 15 zile de la
încheierea acestuia, prin stabilirea de măsuri şi acţiuni, cu termene şi responsabilităţi, pentru
înlăturarea deficienţelor consemnate şi îndeplinirea măsurilor stabilite, asigurându-se conformarea
cu prevederile legilor care reglementează apărarea împotriva incendiilor.
Se recomandă instituirea unui sistem de informare şi monitorizare a îndeplinirii măsurilor
stabilite.
În cazul neîndeplinirii măsurii persoana responsabilă va arăta motivele şi va face, în scris,
propuneri noi referitoare la măsura respectivă.
Pentru verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite patronul, prin cadrul tehnic sau prin
persoana cu atribuţii de prevenire şi stingere a incendiilor ori prin colective de specialişti, va
controla pe teren stadiul şi calitatea execuţiei.
La controlul următor al autorităţii de specialitate patronul trebuie să fie în măsură să
prezinte detaliat, pe bază de documente, stadiul îndeplinirii măsurilor stabilite anterior.
Prin înţelegere sau la solicitare planul de acţiuni şi măsuri întocmit şi aprobat poate fi
transmis spre informare autorităţii de specialitate care a executat controlul.
 EXPLOATAREA INSTALATIILOR
INSTALAŢII ELECTRICE

Tablourile de distribuţie electrică se realizează în construcţie deschisă sau închisă

(protejată).
Tablourile de distribuţie se execută în construcţie protejată, prin instalare, după necesităţi, în
cutii, dulapuri. Se recomandă ca pe cutii, dulapuri şi nişe după instalare să se inscripţioneze
tensiunea de funcţionare.
Tablourile de distribuţie în execuţie deschisă se instalează în încăperi din clasa BA5 (EE).
Se admite instalarea lor şi în încăperi din clasa AD 1 (U0) din clădiri încadrate în categoriile (BE 1a
D) şi BE 1b (E), dacă sunt respectate prevederile. referitoare la protecţia împotriva şocurilor
electrice.
Se interzice amplasarea tablourilor de distribuţie în poduri şi în subsoluri de cabluri, cu
excepţia cazurilor prevăzute în normative.
Se recomandă să nu se amplaseze tablouri de distribuţie care conţin aparate de măsură, în
încăperi cu temperaturi sub 0°C şi peste +40°C sau în alte condiţii decât acelea permise de
producătorul aparatelor respective. În cazurile în care nu pot fi respectate prevederile de mai sus,
trebuie luate măsuri pentru a se asigura funcţionarea corectă a aparatelor de măsură (de ex.
realizarea unei încălziri locale, reducerea încărcării circuitelor electrice, folosirea de aparate
speciale corespunzătoare condiţiilor deosebite, etc.).
Tablourile de distribuţie trebuie amplasate la distanţa de la cel puţin 3 cm faţă de elementele
din materiale combustibile din clasele CA 2a ÷ CA 2d (C1 ÷ C4) sau în condiţiile prevăzute la art.
Fac excepţie tablourile metalice în execuţie IP 54 care pot fi montate direct pe elemente din
materiale combustibile.
Trebuie evitată instalarea tablourilor de distribuţie în încăperi din categoria BE 2 (C) şi din
categoria AE 5 (PC).
În cazurile în care se impune totuşi o astfel de amplasare, trebuie luate măsuri pentru
prevenirea şi protecţia împotriva propagării incendiilor, utilizându-se tablouri de distribuţie din
materiale incombustibile, din clasa CA1 (C0) cu grad de protecţie stabilit conform tabelului 5.2.1. şi
anexei Tablourile generale de distribuţie ale consumatorilor industriali trebuie amplasate cât mai
aproape de racordul de branşament, în spaţiile de acces ale halelor industriale sau în încăperi
speciale.
Tablourile de distribuţie se prevăd cu întrupătoare generale. Fac excepţie tablourile din
locuinţe şi tablourile pentru instalaţii electrice de importanţă redusă la care necesitatea prevederii
întrerupătoarelor generale se stabileşte pe baza unei analize tehnico-economice.
Tablourile cu puteri instalate mai mari de 20 kW inclusiv şi tablourile şantierelor, se prevăd
cu disjunctor general, dacă sunt racordate direct la reţeaua de joasă tensiune a furnizorului de
energie electrică sau dacă sunt alimentate prin posturi de transformare proprii.
Fac excepţie tablourile generale ale unităţilor de alimentaţie publică şi tablourile generale
ale consumatorilor de forţă in cvartalurile de locuinţe, a căror putere instalată este de cel mult 5 kW
(de ex. puncte termice, staţii de pompare, etc.) se admite montarea de siguranţe fuzibile generale cu
condiţia ca toate receptoarele de forţă ale acestora să fie prevăzute cu protecţie la scurtcircuit, la
suprasarcină şi la curent de defect.
În cazul utilizării unui întrerupător general automat al tabloului general de distribuţie acesta
nu trebuie prevăzut cu protecţie la tensiune minimă (să nu declanşeze la funcţionarea AAR-urilor
din amonte).
 La clădirile cu săli aglomerate, tabloul de distribuţie al acestora trebuie prevăzut cu
posibilitatea de întrerupere a alimentării cu energie electrică a instalaţiilor electrice aferente (cu
excepţia celor de siguranţă). Întrerupătorul respectiv trebuie amplasat într-un loc în care nu are
acces publicul, marcat şi uşor accesibil pentru intervenţii în caz de incendiu.
Pentru depozite de materiale combustibile şi depozite apreciate de beneficiar şi comunicate
proiectantului ca având importanţă deosebită sau care adăpostesc valori importante, precum şi în
toate cazurile cu risc de incendiu, fără personal permanent de exploatare, tabloul general de
distribuţie trebuie prevăzut cu posibilitatea de întrerupere şi din exteriorul clădirii respective.
Întrerupătorul se va instala într-un loc marcat, protejat şi accesibil pentru intervenţii în caz de
incendiu.
La confecţionarea tablourilor de distribuţie trebuie să se folosească materiale
incombustibile, din clasa CA 1 (C0) sau greu combustibile, din clasa CA 2a (C1) şi nehigroscopice.
Materialele electroizolante utilizate se aleg cu caracteristici corespunzătoare care să asigure
stabilitatea în timp în condiţii de lucru normale şi de avarie în interiorul tablourilor de distribuţie.
Pentru realizarea unor elemente de protecţie împotriva atingerilor directe se admite folosirea de
materiale greu combustibile din clasa CA 2a (C1) şi CA 2b (C2) (de ex. textolit, pertinax, PVC etc.).
La tablourile de distribuţie ale receptoarelor prevăzute cu alimentare de bază şi cu
alimentare de rezervă din sursa de alimentare de rezervă (conform PE 124) se prevăd măsuri
constructive de separare între panourile celor două alimentări, astfel încât un incendiu de la unul
dintre panouri să nu-l poată afecta pe cel de al doilea.
Trecerile barelor prin ecranul antifoc se execută prin izolatoare de trecere de interior, iar
trecerile cablurilor se protejează în canal la trecerea prin ecrane în condiţiile prevăzute în
normativul PE
În tablourile capsulate, separaţia între cutiile alimentării de bază şi în cele ale alimentării de
rezervă se consideră realizată prin pereţii cutiilor respective iar golurile de trecere necesare se vor
etanşa conform prevederilor de la aliniatul anterior.
Se recomandă să se evite gruparea în acelaşi tablou a aparatelor de curent alternativ
împreună cu aparatele de curent continuu sau a aparatelor alimentare la tensiuni diferite între fază şi
pământ. În cazurile în care nu se pot respecta aceste condiţii, aparatele pentru acelaşi tip de curent
sau aceleaşi tensiuni trebuie instalate separat şi marcate distinct. Fac excepţie aparatele care necesită
pentru funcţionarea lor, curenţi de natură diferită sau tensiuni de valori diferite, pentru care nu se
impune respectarea condiţiilor de mai sus.
Se interzice instalarea în tablourile de distribuţie a aparatelor cu dielectrici combustibili (de
ex. ulei). Se admite montarea în tablouri a aparatelor cu dialectici a căror incombustibilitate este
garantată de către producător.
Legăturile electrice între elementele componente din tablourile de distribuţie, pentru curenţi
mai mari de 100 A, se execută în mod obişnuit din bare.
Se interzice utilizarea în tablouri a elementelor de racord sau a conectorilor din materiale
combustibile clasa CA2a ÷ CA2d (C1 ÷ C4).
La tablourile capsulate pentru curenţi până la 200 A, se admite asamblarea fără cutii de bare.
Între părţile fixe sub tensiune ale diferitelor faze dintr-un tablou precum şi între acestea şi
elemente şi părţi metalice legate la pământ, trebuie prevăzută o distanţă de conturare de minimum
30 mm şi o distanţă de izolare în aer de 15 mm.
Distanţa liberă între bare în tablouri se stabileşte conform STAS R 7944.
Distanţa de izolare în aer între părţile sub tensiune neizolate ale tabloului trebuie să fie de
cel puţin:
  50 mm, până la elementele de construcţie (uşi pline, pereţi, etc.);
 100 mm, până la pereţi sau uşi din plasă;
 200 mm, până la bariere de protecţie.
Pereţii şi îngrădirile de protecţie şi uşile pline sau din plasă se execută cu înălţimea de
minimum 1,7 m, iar barierele, cu înălţimea de minimum 1,2 m.
Distanţele de izolare în aer, de conturnare şi de protecţie împotriva şocurilor electrice în
cazul tablourilor de distribuţie prefabricate, se stabilesc conform prevederilor din STAS R 9321.
Distanţa dintre elementele metalice de protecţie sau susţinere care sunt legate la pământ sau
la neutru ale unui tablou de distribuţie (carcase, panouri, etc.) din încăperi, puţin periculoase la
şocuri electrice (de ex. încăperi de producţie şi laboratoare, cu pardoseli electroizolante uscate, din
lemn, asfalt, etc.) şi elemente metalice legate la pământ, trebuie să fie de minimum 0,8 m.
În încăperi industriale, această distanţă trebuie să fie de cel puţin 1,25 m. În cazul în care se
iau măsuri prin care elementele metalice în legătură cu pământul devin inaccesibile pe întreaga
suprafaţă din zona de manipulare (de ex. prin acoperirea cu măşti, tuburi etc. din materiale
electroizolante), nu se mai impune respectarea acestor distanţe.
Tablourile de distribuţie se instalează astfel încât înălţimea laturii de sus a tablourilor faţă de
pardoseala finită să nu depăşească 2,3 m.
Fac excepţie tablourile din locuinţele pentru care se admite o înălţime de cel mult 2,5 m.
La tablourile capsulate, înălţimea laturii de jos a tabloului faţă de pardoseala finită se
stabileşte avându-se în vedere posibilitatea de realizare a razei de curbură admisă pentru cablul cu
cel mai mare diametru care se racordează la tablou.
La tablourile de distribuţie amplasate în încăperi de clasa BA 5 (EE), înălţimea de montaj nu
se normează.
Coridorul de acces din faţa sau din spatele unui tablou, se prevede cu o lăţime de cel puţin
0,8 m măsurată între punctele cele mai proeminente ale tabloului şi elementele neelectrice de pe
traseul coridorului (pereţi, balustrade de protecţie etc.).
Coridorul de acces între două tablouri de distribuţie şi coridorul dintre tablou şi părţi
metalice proeminente care nu sunt sub tensiune ale unui alt echipament sau receptor electric, trebuie
să aibă o lăţime de cel puţin 1 m.
În încăperi de clasa BA 5 (EE) între elementele sub tensiune, neizolate şi protejate împotriva
atingerilor directe ale tablourilor aşezate pe ambele părţi ale unui coridor de acces şi alte elemente şi
utilaje electrice, trebuie asigurată o distanţă de cel puţin 1,4 m.
În încăperi de clasa BA 5 (EE) între elementele sub tensiune neizolate din spatele unui
tablou de distribuţie şi elementele neelectrice de pe peretele opus, trebuie asigurată o distanţă de cel
puţin 1 m.
Între pardoseala finită a coridorului din faţa sau din spatele tabloului de distribuţie, plafonul
încăperii şi elementele metalice care nu fac parte din circuitele curenţilor de lucru, se prevede o
distanţă liberă pe verticală de cel puţin 1,9 m. Aceste elemente se protejează împotriva atingerilor
directe dacă se găsesc la mai puţin de 2,5 m de la pardoseală. Distanţa dintre aceste elemente şi
elementele care fac parte din circuitele curenţilor de lucru şi care în exploatare se găsesc sub
tensiune şi nu sunt protejate împotriva atingerilor, trebuie să fie cel puţin 2,5 m.
La coridoarele de acces ale tablourilor de distribuţie, formate din mai multe panouri cu o
lungime totală mai mare de 10 m, se prevede accesul pe la ambele capete.
În cazul coridoarelor cu o lăţime mai mare de 3 m, prevederea a două căi de acces nu este
obligatorie.
Tablourile cu acces prin spate şi care nu sunt instalate în încăperi de clasa BA 5 (EE), se
prevăd cu îngrădiri de protecţie pe partea laterală a tablourilor. Îngrădirile de protecţie se execută
din panouri pline din materiale incombustibile sau din rame cu plasă cu ochiuri de cel mult 20 x 20
mm, amplasate astfel încât să nu fie posibilă atingerea părţilor sub tensiune.
Aparatele de protecţie, de comandă, de separare, elementele de conectare etc., cât şi
circuitele de intrare şi de ieşire din tablourile de distribuţie, se etichetează clar şi vizibil astfel încât
să fie uşor de identificat pentru manevre, reparaţii şi verificări. Pe etichetele siguranţelor fuzibile se
menţionează şi curenţii nominali ai acestora.
Manetele de pe tablouri, care trebuie manevrate în caz de incendiu, calamitate naturală
etc., se marchează distinct, vizibil şi clar astfel încât să poată fi identificate rapid la necesitate.
Tablourile de distribuţie trebuie montate vertical şi fixate sigur pentru a corespunde
cerinţelor Legii 10/1995 privind rezistenţa şi stabilitatea atât statică cât şi dinamică (la vibraţii).
Tablourile şi stelajele lor trebuie protejate împotriva coroziunii.
Receptoare electrice
Alegerea şi alimentarea cu energie a receptoarelor electrice şi aparatelor montate pe ele, se
va face respectând normele de produs sau agrementele tehnice corespunzătoare acestora.
Puterea nominală a receptoarelor electrice legate de un proces tehnologic trebuie aleasă în
funcţie de necesităţile acestui proces, pe baza considerentelor tehnico-economice.
În cazul aparatelor medicale şi care funcţionează în vecinătatea pacientului sau în contact
cu pielea acestuia, protecţia împotriva şocurilor electrice trebuie asigurată în conformitate cu
prevederile din SR EN 60601-1-1, iar pentru aparate electrocasnice respectând-se din SR CEI
60536.
În cazul receptoarelor care în timpul funcţionării pot produce perturbaţii în reţeaua
furnizorului de energie electrică (de ex. Regim deformant), trebuie luate măsuri pentru limitarea
acestor perturbaţii, conform normativelor PE 142 şi PE 143.
Este admisă racordarea prin prize la circuitul de alimentare a receptoarelor electrice cu
putere nominală până la 2 kW.
Receptoarele cu puteri peste 2 kW, se pot racorda prin prize sau prin racorduri fixe, iar
pentru conectarea şi deconectarea acestora, receptoarele se prevăd cu dispozitive de acţionare (de
ex. contactoare) pe circuitul fix de alimentare, dacă receptorul nu est echipat cu întrerupător de către
producător.
Alimentarea receptoarelor electrice din clasele 0, I, II şi III de protecţie împotriva şocurilor
electrice (definite conform SR CEI 60536) se face din circuite fără conductor de protecţie, iar a
receptoarelor din clasa I de protecţie, prin circuite cu conductor de protecţie.
Receptoarele electrice monofazate, mobile şi portabile, a căror carcasă se leagă la un
conductor de protecţie, trebuie alimentate prin cordoane cu tei conductoare din care unul pentru
protecţie.
 EXPLOATAREA INSTALATIILOR
DE ALIMENTARE CU GAZE NATURALE

Utilizarea gazelor naturale în clădiri

Utilizarea gazelor naturale este admisă numai în încăperi în care nu există pericol de:
 incendiu, prin aprinderea materialelor şi elementelor combustibile;
 explozie a materialelor şi substanţelor combustibile / inflamabile aflate în interior;
 intoxicare sau asfixiere a utilizatorilor cu gaze combustibile sau gaze de ardere.

Condiţii tehnice pentru funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor interioare de utilizare a

gazelor naturale combustibile:
 volumul interior minim al încăperilor:
 18,0 m3 pentru orice tip de încăpere, cu excepţia bucătăriilor şi băilor;
 7,5 m3 pentru băi şi bucătării.
 asigurarea aerului necesar arderii;
 ventilare naturală sau mecanică;
 evacuarea totală a gazelor de ardere în atmosferă;
 suprafeţe vitrate: ferestre, luminatoare cu geamuri, uşi cu geamuri sau goluri,
sau suprafeţe asimilate acestora: panouri care conform specificaţiei tehnice
date de producători cedează la presiuni de cel puţin 1180 Pa (0, 0118 bar).
Toate încăperile în care se montează aparate consumatoare de combustibili gazoşi se
prevăd, spre exterior sau spre balcoane /terase vitrate, cu suprafeţe vitrate, definite, cu suprafaţa
minimă totală de:
 0,03 m2 pentru fiecare m3 de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din beton armat;
 0,05 m2 pentru fiecare m3 de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din zidărie.
Pentru cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcţie
specială (securizat, tip Thermopan etc.) este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze cu
limita de sensibilitate de cel puţin 2% metan (CH4 ) în aer, care acţionează asupra robinetului de
închidere (electroventil) a conductei de alimentare cu gaze naturale a aparatelor consumatoare de
combustibili gazoşi.
În cazul utilizării detectoarelor, suprafaţa vitrată poate fi redusă la 0,02 m2 pe m3 de volum
net de încăpere.
Volumul net reprezintă volumul total al încăperii, din care se scade volumul elementelor de
instalaţii sau de construcţii existente în încăpere, în care nu se pot acumula gaze.

În băi nu sunt admise:

a) aparate consumatoare de combustibili gazoşi pentru prepararea instantanee a apei calde
de consum;
b) aparate consumatoare de combustibili gazoşi pentru încălzire centrală sau locală,
prevăzute cu arzător atmosferic şi rupere de tiraj, chiar dacă au termostat de coş.
Fac excepţie aparatele consumatoare de combustibili gazoşi la care prin tubulatură etanşă
se asigura accesul din exterior al aerului necesar arderii şi evacuarea în exterior sub presiune a
gazelor de ardere (cu cameră de ardere etanşă şi tiraj forţat).
Debitul total al aparatelor cu flacără liberă care se pot instala într-o încăpere trebuie să
satisfacă condiţia: 15 m3 volum interior de încăpere pentru fiecare metru cub debit instalat de gaze
naturale.

Asigurarea aerului necesar arderii şi evacuarea gazelor arse

Pentru toate aparatele consumatoare de combustibili gazoşi racordate la coş sau cu flacără
liberă se asigură aerul necesar arderii şi evacuarea în exterior a gazelor de ardere, complet şi fără
riscuri, astfel încât în atmosfera încăperii să nu se depăşească concentraţia de noxe admisă de
normele de protecţia muncii şi normele de protecţie a mediului.
Aerul necesar arderii se asigură în funcţie de raportul între volumul interior al încăperii Vi ,
în m3 şi debitul nominal al aparatului consumator de combustibili gazoşi Qn, în m3/h, astfel:
 pentru cazul Vi/Qn ≥ 30, se consideră că prin neetanşeităţile existente se asigură
aerul necesar pentru ardere;
 pentru cazul Vi/Qn < 30, se prevăd prize de acces aer direct din exteriorul
construcţiei.
Se exceptează de la prevederile primului aliniat bucătăriile din locuinţele cu încălzire
centrală, în care nu există alte aparate consumatoare de combustibili gazoşi, la care se admite
accesul aerului dintr-o încăpere vecină prin realizarea unui gol spre această încăpere, cu condiţia
satisfacerii raportului Vi/Qn≥30, în care Vi este volumul bucătăriei plus volumul încăperii
respective; dacă şi în încăperea vecină, spre care este prevăzut golul, sunt instalate aparate
consumatoare de combustibili gazoşi, raportul dintre suma volumelor celor două încăperi
[ΣVi=Vi1+Vi2] şi suma debitelor aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi din aceste
încăperi [ΣQn=Qn1+Qn2] trebuie să fie ΣVi/ΣQn≥30.
În cazul în care aerul necesar arderii nu poate fi asigurat prin neetanşeităţi (cazul tâmplăriilor
prevăzute cu garnituri de cauciuc etc.), indiferent de volumul încăperilor, se realizează prize de aer
direct din exteriorul construcţiei.
Suprafaţa golului pentru accesul aerului de ardere într-o încăpere în care se utilizează gazele
naturale se determină cu relaţia:

S = 0,0025 · Qi, în m2,

unde Qi reprezintă debitul instalat în încăperea respectivă, în m3/h,
iar coeficientul 0,0025 este dat în m2/(m3/h).
Golul pentru accesul aerului de ardere se prevede la partea inferioară a încăperii şi fără
dispozitive de închidere sau reglaj; este interzisă obturarea golului de acces al aerului de ardere.
La cazanele de încălzire şi /sau preparare apă caldă, accesul aerului se face conform
reglementărilor specifice.
În cazul în care accesul aerului de ardere se asigură prin canale, secţiunile canalelor de aer se
calculează luând în considerare rezistenţele aeraulice ale acestora.
La încăperile, independent de volumul lor, în care se instalează aparate cu flacără liberă, se
prevăd canale sau grile de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere, dimensionate şi executate în
conformitate cu standardele şi prescripţiile tehnice în vigoare.
Pentru bucătăriile din construcţiile existente, construite fără canale de ventilare sau a căror
canale de ventilaţie au fost desfiinţate, în care sunt instalate aparate cu flacără liberă, se admite
practicarea în peretele exterior sau în tocul ferestrei, la partea superioară a încăperii, a unui gol
(grilă de ventilare), pentru evacuarea gazelor de ardere.

Canalele sau grilele de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere:

 se racordează la partea superioară a încăperilor, cât mai aproape de plafon;
  nu se prevăd cu dispozitive de închidere sau reglaj.

Evacuarea gazelor de ardere din bucătării şi oficii se face prin tiraj natural organizat
sau mecanic, utilizându-se:
 canale individuale;
 canale colectoare;
 hote cu evacuarea gazelor de ardere în exterior.
Evacuarea gazelor de ardere din hale de producţie se face, în funcţie de debitul rezultat şi de
condiţiile locale, prin ventilare naturală organizată sau ventilare mecanică.
Alegerea tipului de ventilare şi dimensionarea instalaţiei se fac în funcţie de cantitatea de
gaze de ardere, astfel încât să nu se depăşească concentraţiile admise prin normele de protecţie a
muncii şi normele de protecţie a mediului.
Pentru evacuarea eventualelor infiltraţii de gaze naturale, în toate cazurile, se asigură
ventilarea naturală a subsolului clădirilor prin orificii de ventilare efectuate pe conturul exterior al
acestora, între încăperile din subsol, precum şi prin legarea subsolului clădirilor la canale de
ventilare naturală, special destinate acestui scop, în afara ventilaţiilor naturale prevăzute pentru
anexele apartamentelor sau clădirilor.
Pentru evacuarea infiltraţiilor şi scăpărilor de gaze care se pot acumula în casa scărilor
clădirilor etajate, fără suprafeţe vitrate, se prevede la partea superioară a acestora, în acoperişul
clădirii, un orificiu cu diametrul de 150 -200 mm, prevăzut cu un tub racordat la un deflector.
Este interzisă racordarea la SD a clădirilor care nu au asigurate măsurile de ventilare.
În încăperile în care există risc de intoxicări, incendii sau explozii cauzate de scăpările
accidentale de gaze naturale acumulate, se prevăd detectoare automate de gaze dotate cu sisteme de
semnalizare optică sau alarmare acustică la atingerea concentraţiilor periculoase şi cu comanda
închiderii automate a admisiei gazelor naturale în instalaţii.
Racordarea aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi la acelaşi canal de fum se face
în următoarele condiţii:
 la înălţimi diferite;
 secţiunea canalului de fum să poată prelua debitele de gaze arse însumate ale tuturor
aparatelor racordate la acesta.
Secţiunile coşurilor de fum pentru evacuarea gazelor de ardere de la aparate consumatoare
de combustibili gazoşi, cu un debit maxim de 7 m3/h, pot fi stabilite
Evacuarea gazelor de ardere de la cazane de încălzire şi /sau preparare apă caldă se face
conform prevederilor din reglementările specifice.
Racordarea aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi la coşuri de fum prin burlane
din tablă metalică, rigide sau flexibile, se admite în următoarele condiţii:
 secţiunea burlanului este cel puţin egală cu secţiunea racordului de ieşire din aparatul
consumator de combustibili gazoşi;
 porţiunea verticală a burlanului, la ieşirea din aparatul consumator de combustibili
gazoşi, este de cel puţin 0,4 m;
 distanţa de la coşul de fum până la aparatul consumator de combustibili gazoşi este
mai mică de 3 m;
 dacă distanţa de la coşul de fum până la aparatul consumator de combustibili gazoşi
depăşeşte 1 m, panta către coşul de fum este de minim 8 %;
 îmbinarea şi racordarea la coşul de fum se execută cu asigurarea etanşeităţii.
 Este interzisă:
- trecerea burlanelor dintr-o încăpere în alta, cu excepţia burlanelor etanşe, îmbinate prin
sudură;
- montarea dispozitivelor de închidere sau obturare a secţiunii de ieşire a gazelor de ardere
de la aparatele de consum individual (sobe, maşini de gătit, cazane de încălzire şi /sau
preparare apă caldă, radiatoare etc.);
- evacuarea gazelor de ardere în podurile caselor;
- evacuarea gazelor de ardere direct prin pereţii exteriori ai clădirilor, cu excepţia
aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi prevăzute din fabricaţie cu astfel de
evacuare;
- racordarea aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi la canalele de fum
aferente focarelor alimentate cu alt tip de combustibil (lemn, păcură, cărbune etc.), cu
excepţia aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi care au fost construite
pentru alimentare mixtă (gaze naturale – combustibil lichid / solid).
Burlanele de evacuare a gazelor arse se montează asigurându-se rezistenţa mecanică a
întregii tubulaturi şi etanşarea între tronsoanele care alcătuiesc burlanul.
Tronsoanele se introduc unul în altul în sensul curgerii gazelor.
Pentru etanşarea tronsoanelor se folosesc numai materiale special destinate acestei operaţii.
Racordarea burlanului la canalul de fum se realizează cu asigurarea etanşeităţii.
În spaţii cu pericol de explozie sau incendiu, nu se folosesc burlane din tablă.
Coşurile de fum executate din zidărie de cărămidă se căptuşesc la interior cu tuburi din
aluminiu sau oţel inoxidabil.
 EXPLOATAREA INSTALATIILOR DE ÎNCĂLZIRE

Prin exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală trebuie să se asigure cel puţin nivelurile
minime de performanţă referitoare la cerinţele din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii:
 rezistenţă şi stabilitate;
 siguranţă în exploatare;
 siguranţă la foc;
 igienă, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;
 izolarea termică, hidrofugă şi economia de energie;
 protecţie împotriva zgomotului.
Instalaţiile aflate în exploatare trebuie să aibă avizele de funcţionare conform
reglementărilor în vigoare.
Exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală se face pe baza documentelor tehnice de
exploatare (instrucţiuni de exploatare, scheme funcţionale, norme prevenire si stingere a incendiilor,
norme de securitatea muncii, grafice de întreţinere şi reparaţii, diagrame de reglare etc.).
Asigurarea nivelurilor minime de performanţă este obligatorie pe toată durata de exploatare
a instalaţiilor de încălzire centrală.
Exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală se realizează numai de către societăţi (agenţi
economici) care au primit certificarea profesională de către organisme abilitate de MLPAT şi
agreerea tehnică din partea beneficiarului sau distribuitorului de energie termică. Autorizarea
instalatorilor şi competenţele lor privind exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală sunt conform
normativului I 13.
Exploatarea instalaţiilor se face de către personal calificat şi specializat corespunzător
tipurilor de instalaţii.
Beneficiarul poate asigura exploatarea instalaţiilor cu personal propriu sau cu personal din
cadrul unor firme specializate.
Indiferent de varianta adoptată, personalul de exploatare trebuie instruit şi pregătit
corespunzător.
Personalul de exploatare şi întreţinere a instalaţiilor de încălzire trebuie să corespundă
cerinţelor funcţiei respective (stare fizică şi de sănătate) a normelor de tehnica securităţii muncii cât
şi a nivelului de pregătire în raport cu complexitatea şi mărimea instalaţiilor.
Acesta va fi supus examenelor medicale periodice.
Pentru instalaţiile care cuprind utilaje specifice (cazane, arzătoare etc.) pregătirea
personalului se face cu participarea firmelor furnizoare de echipamente. Instruirea personalului
privind exploatarea şi întreţinerea echipamentului se face cu participarea firmelor furnizoare care
vor certifica însuşirea cunoştinţelor de către personalul instruit.
Întreg personalul de exploatare (inclusiv cel de decizie şi execuţie) va fi verificat periodic
privind cunoştinţele necesare exploatării cuprinzând:
- alcătuirea instalaţiilor;
- instrucţiunile de exploatare şi întreţinere ale instalaţiilor;
- normele de prevenirea şi stingerea incendiilor;
- normele de protecţia muncii;
- drepturile şi obligaţiile personalului la locul de muncă.
Exploatarea instalaţiilor se realizează pe baza unor contracte încheiate între proprietarii
instalaţiilor şi firme sau persoane care realizează exploatarea.
În contract se stipulează atât activitatea prestată cât şi drepturile şi obligaţiile părţilor,
sancţiuni, penalităţi, despăgubiri.
Instructajul tehnic al personalului de exploatare şi întreţinere se face prin:
 cursuri de pregătire corespunzător specializării;
 instructaj practic la instalaţiile exploatate;
 executarea unor exerciţii specifice privind întreţinerea, repararea instalaţiilor şi
înlăturarea unor incidente, defecţiuni, avarii etc.;
  cunoaşterea sculelor şi dispozitivelor de intervenţii şi reparaţii;
 familiarizarea cu aparatura de siguranţă, măsură şi control a instalaţiilor.

Condiţii generale de livrare şi utilizare a energiei termice

Livrarea şi utilizarea energiei termice de către furnizori de căldură se face conform
“Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice” (H.G. 425/94) a normativelor şi a
legislaţiei în vigoare
Condiţiile de livrare şi utilizare a energiei termice se face pe baza unui contract între
furnizorul şi utilizatorul energiei termice.
Contractul trebuie să corespundă legislaţiei în vigoare şi trebuie să cuprindă prevederi
minime specifice:
- obiectul contractului;
- definirea agentului termic livrat şi puterea termică contractată;
- calitatea agentului termic livrat şi returnat la sursă;
- regimul de presiune şi temperatură a agentului termic livrat şi returnat;
- prevederi precise privind durata reviziilor şi reparaţiilor - precum şi penalităţile
prevăzute în cazul depăşirii duratei de întrerupere a alimentării de căldură a
consumatorilor;
- prevederea despăgubirilor şi a penalităţilor în cazul întreruperii furnizării căldurii,
indiferent de cauzele întreruperii;
- drepturile, obligaţiile consumatorilor şi penalităţile corespunzătoare;
- drepturile şi obligaţiile furnizorilor de energie termică;
- modul de contorizare al energiei termice;
- tariful pentru energia termică livrată.

Delimitarea instalaţiilor termice şi racordarea consumatorilor la reţea

Delimitarea instalaţiilor între furnizorul şi consumatorul de energie termică sau între
distribuitorul şi consumatorul de energie termică şi racordarea consumatorilor la reţeaua termică se
face în conformitate cu “Contractul cadru de furnizarea şi utilizarea energiei termice” conform
deciziei ANRE nr.70/9.11.1999.
Delimitarea dintre instalaţiile interioare şi reţelele termice se face în căminul de racord sau la
vanele de sectorizare generală.
În cazul consumatorilor diferiţi care sunt alimentaţi de la o sursă termică comună delimitarea
acestora se face prin vanele de sectorizare ale ramurilor principale care alimentează cu energie
termică fiecare consumator.
Modalităţile de utilizare a racordului la sursa sau reţeaua termică, responsabilităţile şi
realizarea lucrărilor de întreţinere a acestora se precizează în contract.

Verificări, încercări, probe şi recepţia în vederea punerii în funcţiune a instalaţiilor de

încălzire
Verificări, încercări, probe:
Verificările, încercările şi probele prealabile punerii în funcţiune se fac atât la instalaţiile de
încălzire noi sau modernizate, cât şi la instalaţiile la care s-au efectuat reparaţii capitale.
Acestea se pot efectua la întreaga instalaţie sau pentru părţi din instalaţie.
Verificările, încercările şi probele se execută conform “Normativului pentru proiectarea şi
executarea instalaţiilor de încălzire centrală” I 13 şi a altor reglementări specifice.
Înaintea efectuării probelor se verifică:
- concordanţa instalaţiilor cu proiectul de execuţie;
- caracteristicile echipamentelor şi concordanţa acestora cu proiectul;
- dimensiunile materialelor, conductelor, fitingurilor, armăturilor etc.;
- poziţiile şi amplasamentul aparatelor şi echipamentelor;
- poziţiile şi caracteristicile elementelor de automatizare (măsură, comandă şi execuţie);
 - suporţii, pantele şi poziţiile conductelor, corespunzător schemelor şi planurilor de
instalaţii;
- protecţia anticorozivă şi termoizolaţiile instalaţiilor;
- conformarea şi măsurile antiseismice ale conductelor, accesoriilor, aparatelor şi
echipamentelor;
- calitatea sudurilor.
Verificările caracteristicilor elementelor componente se fac pe baza certificatelor de calitate,
şi după caz, a agrementarelor tehnice, puse la dispoziţie de furnizori.
Probele la care se supun instalaţiile sunt:
 proba la rece;
 proba la cald;
 proba de eficacitate;
 proba de funcţionare a echipamentelor.

Prevederi generale privind exploatarea instalaţiilor

Reglarea instalaţiilor
Reglarea instalaţiilor de încălzire se realizează conform prevederilor proiectului, în scopul
asigurării în clădiri a temperaturilor interioare corespunzător cerinţelor consumatorilor şi a normelor
în vigoare (Normativul I 13, SR 1907 etc.).
Distribuirea corectă şi continuă a debitului de căldură necesar încălzirii se face
corespunzător condiţiilor climatice (temperatura exterioară şi viteza vântului) şi temperaturilor
interioare necesare în încăperile construcţiilor, ţinând seama de regimul de utilizare (zi, noapte etc.),
prin reglarea regimului hidraulic şi de temperatură al agentului termic.
Reglarea furnizării căldurii face prin:
 reglaj calitativ (variaţia temperaturii agentului termic);
 reglaj cantitativ (variaţia debitului agentului termic);
 reglaj mixt (cantitativ şi calitativ).
Utilizarea metodelor de reglare se face în funcţie de sistemul de alimentare cu căldură,
agentul termic utilizat, tipul instalaţiilor interioare, categoria construcţiei încălzite etc.
Reglarea poate fi efectuată pe încăperi, pe grupuri de încăperi, pe clădiri sau grupuri de
clădiri.
Reglarea se realizează prin următoarele operaţii:
 stabilirea parametrilor agenţilor termici;
 măsurarea parametrilor (debit, temperatură);
 compararea parametrilor măsuraţi cu cei prevăzuţi în proiect;
 comandarea şi acţionarea organelor de reglare.
În acest scop, instalaţiile de încălzire vor fi dotate cu aparatele de măsură, control şi
automatizare conform reglementărilor specifice în vigoare şi a prevederilor firmelor producătoare
de aparate termice.

Reglarea la punerea în funcţiune

Reglarea la punerea în funcţiune se face în scopul realizării parametrilor proiectaţi ai
instalaţiilor.
După umplerea instalaţiei se procedează la reglarea temperaturii şi/sau debitului de agent
termic, în raport cu sarcina termică. După o zi de funcţionare se verifică dacă temperaturile
agentului termic sunt conform graficului de reglare, iar debitul are valoarea prevăzută în proiect şi
apoi, dacă este necesar, se face reglarea.
În cazul sistemelor de încălzire automatizate se verifică funcţionarea corectă a automatizării
în diverse regimuri, alegându-se curba de reglaj corespunzătoare instalaţiei deservite; se efectuează
setări ale termostatelor.
La punerea în funcţiune se procedează la reglarea sistemelor de siguranţă astfel încât
instalaţia să funcţioneze în condiţii de deplină siguranţă. Se utilizează numai supape de siguranţă
verificate şi sigilate, de către organisme abilitate în acest scop.
Reglarea pe diverse ramuri, coloane şi aparate de încălzire se face cu organe de reglare
specifice (manual sau automat), efectul constatându-se prin citirea manometrelor sau termometrelor
prevăzute în acest scop. Temperatura de ducere a apei de la consumator la sursă nu trebuie să fie
mai mare decât cea prevăzută în graficul de reglare.

Reglarea în timpul funcţionării instalaţiei

Reglarea în timpul funcţionării se face în scopul acordării permanente a parametrilor
agenţilor termici cu cerinţele consumatorilor, corespunzător condiţiilor climatice.
Reglarea parametrilor agenţilor termici se face de regulă central, la sursa de producere a
căldurii (centrală termică sau punct termic), completată cu reglajul local, la consumatorii de căldură.
Alegerea modalităţii şi a sistemului de reglare se face ţinând seama de regimul de
funcţionare a instalaţiei şi a schemei tehnologice adoptate indicate prin proiect. Construcţiile sau
încăperile cu regimuri de funcţionare diferite vor avea sistemele de distribuţie a energiei astfel
realizate încât să fie grupate după regimuri asemănătoare.
 EXPLOATAREA INSTALATIILOR DE VENTILARE ŞI
CLIMATIZARE

Încăperile şi spaţiile în care se degajă substanţa combustibile vor avea asigurate

instalaţii pentru evacuarea gazelor vaporilor, prafului şi a pulberilor pe măsura degajării
acestora, astfel, încât să se evite posibilitatea acumulării lor în cantităţi periculoase.
La realizarea sistemelor şi instalaţiilor de ventilare sau condiţionare, se va urmări
reducerea posibilităţilor de formare a amestecurilor explozive şi de propagare a incendiului
prin canalele de ventilare, precum şi utilizarea unor materiale, elemente şi echipamente
corespunzătoare riscului de incendiu, conform reglementărilor de specialitate.
Sistemele şi instalaţiile de ventilare (condiţionare) a spaţiilor şi încăperilor din
categoria A, B(BE 3a,b) şi C (BE 2) de pericol de incendiu. Separarea instalaţiilor şi a
sistemelor de ventilare este obligatorie şi în situaţiile precizate de prezentul normativ şi
reglementările tehnice.
Evacuarea prin acelaşi sistem sau instalaţie de ventilare (condiţionare) a
substanţelor care, în amestec mecanic sau combinaţie chimică pot provoca aprindere sau
explozie, este interzisă.
Sistemele şi instalaţiile de ventilare (condiţionare) a încăperilor în care se
depozitează, prelucrează sau manipulează substanţe combustibile, a sălilor aglomerate şi
a încăperilor cu echipamente şi, după caz, aparatură de mare valoare sau importanţă
deosebită, precum şi a celor cu riscuri mari de incendiu, vor fi independente de celelalte
sisteme sau instalaţii de ventilare (condiţionare) ale construcţiei.
În interiorul canalelor de ventilare (condiţionare) nu se admite montarea
conductelor de lichide sau gaze combustibile, precum şi a circuitelorelectrice.
Traversarea elementelor de compartimentare antifoc sau rezistente la foc de către
canale de ventilare nu se recomandă. în cazurile în care aceste traversări sunt absolut
necesare, se vor lua măsuri pentru evitarea propagării incendiilor în compartimentele
învecinate.
După finalizarea lucrărilor de montaj, înainte de predarea către beneficiar, instalaţiile de
ventilare sau climatizare vor fi supuse unui ansamblu de operaţii tehnice având drept scop
verificarea instalaţiei executate în ceea priveşte corespondenţa cu prevederile proiectului,
performanţele şi efectele scontate, precum şi crearea tuturor condiţiilor necesare unei funcţionări
corecte.
Punerea în funcţiune şi darea în exploatare presupune operaţi specificate a fi efectuate în
ordinea de mai jos:
 lucrări pregătitoare;
 verificarea instalaţi ei;
 punerea în funcţiune a instalaţiei;
 reglarea instalaţiei;
 probarea elementelor din instalaţie;
 verificarea eficacităţii globale.

 Lucrări pregătitoare
 Cunoaşterea şi însuşirea proiectului;
 Cunoaşterea modificărilor date de proiectant, execuţiei proiectului;
 Examinarea atentă a istalaţiei realizate;
 Stabilirea operaţiilor de verificare;
 Procurarea aparatelor de măsură necesare operaţii verificare (anemometre,
termoanemometre, micro-manometre, Pilot- Prandtl, termometre, psihrometre,
tahometre etc.);
 Pregătirea fişelor de constatare.
  Veriticarea instalaţiei
Instalaţia de ventilare sau climatizare va fi verificată privind:
 corespondenţa cu prevederile proiectului, cu reglementările tehnice în vigoare,
precum şi prevederile din prezentul normativ;
 corespondenţa dintre caracteristicile echipamentelor prevăzute în proiect şi a celor
instalate;
 corespondenţa dintre geometria intalaţiei proiectate şi a celei realizate;
 calitatea execuţiei;
 funcţionarea elementelor componente;
 alimentarea cu energie electrică, abur, apă rece, apă caldă, agent frigorific etc.;
 condiţiile necesare pentru pornirea instalaţiei;
 condiţiile necesare în vederea asigurării unei durate de serviciu cât
 mai îndelungate, în special la instalaţiile sau elementele supuse la şocuri, deformări,
coroziuni, eroziuni etc.;
 condiţiile necesare în vederea asigurării măsurilor de tehnica securităţii, indicate în
proiect;
 condiţiile necesare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;
 nivelul de zgomot din încăperile ventilate sau climatizate.
Verificarea instalaţiei în detaliu va cuprinde:
- prizele de aer proaspăt: poziţia prizei, dimensiunile, fixarea, existenţa unor dispozitive de
protecţie contra vântului şi a pătrunderii vieţuitoarelor;
- conductele de aer: materialul, izolaţia termică (dacă a fost prevăzută în proiect),
construcţia pieselor speciale (coturi, ramificaţii, confuzoare, difuzoare etc.). Se va urmări
dacă au apărut rezistenţe aeraulice suplimentare faţă de cele prevăzute în proiect;
- capacele de vizitare şi curăţare: poziţia, dimensiunile;
- ventilatoare: amplasarea, fixarea, racordarea la tubulatură, poziţia de
- montaj, tipul constructiv, debitul, presiunea, turaţia, sensul, felul acţionării;
- motoarele electrice ale ventilatoarelor: poziţia, tipul, torsiunea, racordarea la reţea,
fixarea, turaţia şi punerea la pământ;
- bateriile de încălzire şi răcire: poziţia, racordarea la tubulatura de aer, dimensiunile de
gabarit, tipul constructiv, fixarea, caracteristicile funcţionale;
- atenuatoarele de zgomot: locul de montare în instalaţie, tipul, fixarea;
- dispozitivele de reglare: poziţia în instalaţie, tipul, accesul la comenzi;
- gurile de introducere: poziţia în instalaţie şi încăperea ventilată, numărul, dimensiunile,
modul de montare, accesul aerului din conductă în gura de ventilare, tipul constructiv,
existenţa dispozitivelor de reglare a debitului de aer şi pentru orientarea jetului ( dacă au
fost prevăzute în proiect);
- gurile de evacuare: poziţia în instalaţie şi încăperea ventilată, numărul, dimensiunile,
modul de montare, tipul constructiv, existenţa dispozitivelor de reglare a debitului de aer
(dacă au fost prevăzute în proiect);
- dispozitivele de aspiraţie ale instalaţiilor de ventilare locală: poziţia în instalaţie şi faţă
de surse de generare a noxelor, forma, dimensiunile, existenţa dispozitivelor de reglare
(dacă au fost prevăzute în proiect);
- filtrele şi separatoarele de praf: poziţia de montare în instalaţi, modul de racordare la
tubulatură, tipul, caracteristicile funcţionale, sistemul evacuare a prafului colectat,
fixarea;
- gurile de evacuare a aerului viciat: poziţia de montare, fixare, protecţia contra vântului şi
a pătrunderii vieţuitoarelor, tipul, dimensiunile;
- sistemele de automatizare: schema, poziţia şi tipul, traductoarelor a organelor de
execuţie, modul de acţionare asupra elementelor instalaţiei.
Se va asigura starea de curăţenie în interior şi exterior, a tutu elementelor (conducte de aer,
ventilatoare, guri de ventilare, aparate di c1imatizare, centrale de ventilare sau climatizare etc.).
 La verificarea calităţii execuţiei se va observa dacă:
 dimensiunile canalelor se încadrează în toleranţele prescrise;
 nu există deformări vizibile la pereţii canalelor de aer, suprafeţe concave sau
convexe, falţuri neetanşate, neuniform presate sau cu ondulări;
 şuruburile sunt strânse suficient;
 garniturile de etanşare se încadrează în secţiunile interioare canalelor de aer.

 Punerea în funcţiune a instalaţiei comportă următoarele operaţii:

 pornirea în sarcină redusă;
 pornirea în sarcină normală;
 funcţionarea de probă.
Pornirea instalaţi ei în sarcină redusă se va realiza prin, închiderea parţială a şibărului sau a
unui alt organ de reglare, montat la ventilator.
Se va constata dacă în tubulatura de aer nu se produc suprapresiuni sau depresiuni excesive.
Se va constata dacă rotorul ventilatorului se învârteşte în corect.
Prin deschiderea treptată a organului de reglaj se va trece la sarcina nominală, constatându-
se:
 lipsa de vibraţii sau zgomote anormale la ventilator, motor şi sistemul de transmisie;
 curentul la pornirea motorului pentru reglarea releelor de protecţie;
 lipsa unor scântei la motor sau la aparatajul de pornire-protecţie; lipsa unei încălziri
anormale a motorului electric;
 lipsa de scurgeri de lubrifiant din elementele sistemului de ungere; lipsa de încălzire a
lagărelor şi palierelor;
 la motoare cu viteza variabilă se verifică turaţia la viteze reduse.
Se vor evita porniri repetate la intervale scurte ale motorului electric pentru a evita
supraîncălzirea acestuia. Funcţionarea de probă se va stabili de la caz la caz, de la câteva ore, la
câteva zile.

 Reglarea instalaţiei
Toate instalaţiile de ventilare sau c1imatizare se vor regla înainte de predarea către
beneficiar, astfel încât:
 dispozitivele de reglare montate în ramificaţii şi în gurile de ventilare să asigure debitele de
aer indicate în proiect, la toate gurile de introducere şi evacuare;
 dispozitivele de reglare centrală montate la ventilator să asigure debitul total al instalaţi ei,
indicat în proiect;
 organele de reglare să asigure alimentarea echipamentului de ventilare sau c1imatizare cu
energie electrică, abur, apă rece, apă caldă, agent frigorific etc., la parametrii prevăzuţi în
proiect (temperatură, presiune etc.).

 Probarea instalaţiei
Înainte de predarea către beneficiar a instalaţiilor de ventilare, se vor verifica, prin măsurări,
caracteristicile tuturor aparatelor montate în instalaţie în poziţia normală de lucru, şi anume:
ventilatoare, baterii de încălzire sau răcire, filtre de aer proaspăt, separatoare de praf etc.
Deasemenea, se vor verifica, prin sondaj, caracteristicile guri lor de introducere, a gurilor şi
dispozitivelor de aspiraţie, la un număr care se va stabili de la caz la caz în funcţie de specificul
instalaţiei.
La ventilatoarele centrifugale, precum şi la cele axiale montate in canal, se va măsura debitul
de aer furnizat, În situaţia racordării lor normale la instalaţie şi cu toate dispozitivele de reglare din
instalaţie fixate in poziţia normală de funcţionare.

 Verificarea eficacităţii globale a instalaţiei

 Eficacitatea globală a instalaţiei de ventilare sau c1imatizare se verifică spre a constata dacă
instalaţi a realizează gradul de igienă sau confort prevăzut în proiect.
Verificarea se efectuează cu întreaga instalaţie în funcţiune şi după ce clădirea a fost complet
terminată.
Pentru ca verificarea să fie concludentă în funcţie de felul instalaţiei, perioada de verificare
va fi:
 perioada rece a anului cu temperaturi exterioare sub 00C, în cazul instalaţii lor de
ventilare şi încălzire cu aer cald;
 perioada caldă a anului cu temperaturi exterioare de peste 20 0e pentru instalaţiile de
c1imatizare.
Înainte de efectuarea măsurătorilor pentru verificarea eficacităţii globale, se va verifica dacă
condiţiile de viciere a încăperilor ventilate, legate de procesele tehnologice sau de gradul de ocupare
(utilaje tehnologice, numărul de persoane, clădirea etc.) corespund condiţiilor admise la proiectarea
instalaţii lor, ca bază de calcul.
Determinările se vor efectua în condiţiile unei desfăşurări normale a activităţii (grad de
ocupare a încăperilor cu persoane, grad de desfăşurare a procesului de producţie etc.), în zonele de
activitate umană.
Eficacitatea igienico-sanitară a instalaţiei se va stabili prin compararea determinărilor
efectuate cu instalaţi a în funcţiune şi instalaţia oprită.
În cazul în care instalaţi a de ventilare sau climatizare are mai multe regimuri de funcţionare,
după anotimp sau după diferitele faze ale procesului tehnologic:
se va verifica eficacitatea igienico-sanitară în regimul de funcţionare corespunzător anotimpului în
care are loc recepţia;
 se va verifica eficacitatea igienico-sanitară în regimurile corespunzătoare fazelor procesului
tehnologic care pot fi produse în timpul recepţiei;
 se va aprecia, prin calcule şi măsurări parţiale, eficacitatea igienico sanitară a instalaţiei în
alte anotimpuri şi faze tehnologice, altele decât cele în care s-a desfăşurat recepţia;
 dacă calculele şi măsurările parţi ale nu sunt concludente pentru aprecierea eficacităţii
igienico-sanitare în alte regimuri, se vor efectua, în timp, în perioada potrivită, operaţiile de
măsurări şi verificări corespunzătoare.
 EXPLOATAREA INSTALATIILOR DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA
TRĂSNETULUI

Întreţinerea şi verificările periodice ale unei instalaţii de protecţie împotriva trăsnetelor sunt
obligatorii deoarece în timp, unele elemente ale acesteia îşi pot pierde eficacitatea datorită
coroziunii, intemperiilor, şocurilor mecanice şi loviturilor de trăsnet. Caracteristicile mecanice şi
electrice ale unei instalaţii de protecţie împotriva trăsnetelor trebuie să fie menţinute conform
prevederilor normei pe toată durata de viaţă a acesteia.
Instalaţia de protecţie împotriva trăsnetelor trebuie să fie verificată:
 iniţial, la punerea în funcţiune;
 periodic în exploatare
La recepţia construcţiei, pentru instalaţia de protecţie împotriva trăsnetelor se va prezenta
un document privind calitatea execuţiei acesteia.

 Verificări iniţiale
Proiectul de execuţie pentru instalaţia de protecţie împotriva trăsnetelor se verifică de către
persoane fizice atestate de către MLPAT privind exigenţele de performanţă în construcţii.
La recepţia instalaţiei de protecţie împotriva trăsnetelor se verifică:
 natura, secţiunile şi dimensiunile dispozitivelor de captare;
 natura şi secţiunea materialelor utilizate pentru conductoarele de coborâre;
 traseele, amplasamentul şi continuitatea electrică a conductoarelor de coborâre;
 fixarea mecanică a diferitelor elemente ale instalaţiei;
 compatibilitatea, din punctul de vedere al coroziunii, între materialele utilizate;
 respectarea distanţelor de protecţie şi/sau a legăturilor de echipotenţializare;
 rezistenţa prizelor de pământ;
 interconectarea prizelor de pământ;
 documentele de agrementare ale elementelor noi ale instalaţia de protecţie împotriva
trăsnetelor (de ex. dispozitive de protecţie la supratensiuni).
Dacă instalaţia de protecţie împotriva trăsnetelor este echipată cu dispozitive de protecţie la
supratensiuni se verifică dacă acestea depăşesc cu cel puţin 2 m înălţime ansamblul zonei de
protejat.
În cazul în care un conductor al instalaţiei de protecţie împotriva trăsnetelor nu este vizibil
parţial sau în întregime pentru a putea fi verificat, se recomandă măsurarea continuităţii sale
electrice.

 Verificări periodice
Se recomandă ca periodicitatea verificărilor în funcţie de nivelul de protecţie să fie conform
tabelului de mai jos.
Periodicitatea verificărilor la IPT
Periodicitatea normală Periodicitatea severă
Nivelul de protecţie
- ani - - ani -

Întărit (I) 2 1

Întărit (II) 3 2

Normal (III) 3 2

Normal (IV) 4 3
NOTĂ: În zone cu atmosferă corozivă se recomandă verificarea cu periodicitate severă.
Verificarea instalaţiei de protecţie împotriva trăsnetelor este obligatorie şi după fiecare
modificare sau reparare a construcţiei, după toate loviturile de trăsnet pe construcţie, după seisme
sau explozii în apropierea construcţiei.
Pentru a se cunoaşte exact dacă o construcţie a fost sau nu lovită de trăsnet, se recomandă
instalarea pe o coborâre a unui contor de înregistrare a loviturilor de trăsnet.
Toate defecţiunile constatate la verificarea unei instalaţia de protecţie împotriva trăsnetelor
trebuie remediate fără nici o întîrziere.

 Modul de efectuare a verificărilor

 Verificările se efectuează:
- prin inspecţia vizuală;
- prin măsurări.
 Inspecţia vizuală se face pentru a constata dacă:
- eventualele modificări sau extinderi ale construcţiei impun completarea instalaţiei de protecţie
împotriva trăsnetelor existente;
- continuitatea electrică a conductoarelor vizibile este conformă cu cerinţele;
- fixarea diferitelor componente şi protecţia mecanică sunt în stare bună;
- nici o parte a instalaţia de protecţie împotriva trăsnetelor nu a fost afectată de coroziune;
- distanţele de protecţie sunt respectate şi legăturile echipotenţiale sunt suficiente şi în stare bună.

 Măsurările trebuie efectuate pentru a se verifica:

- continuitatea electrică a conductoarelor ascunse;
- funcţionarea dispozitivelor de protecţie la supratensiuni ;
- rezistenţa de dispersie a prizelor de pământ.
La verificarea continuităţii electrice a unui conductor de coborâre, măsurarea se face după
separarea acestuia de priza de pământ prin piesa de separaţie (cu ajutorul unui megohmmetru de
500 V sau a altui aparat corespunzător pentru măsurarea rezistenţelor).
Rezistenţa de dispersie a prizei de pământ se măsoară cu echipamente şi metode
agrementate.
Funcţionarea dispozitivelor de protecţie la supratensiuni se verifică cu aparatele şi metodele
indicate de producător.

 Rezultatele fiecărei verificări periodice trebuie consemnate într-un raport care mai
trebuie să cuprindă:
- data efectuării verificărilor şi măsurătorilor;
- condiţiile meteo în timpul efectuării acestora;
- metoda şi aparatele folosite;
- deficienţele constatate şi măsurile de remediere a acestora.
 EXPLOATAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE
CU GAZE PETROLIERE LICHEFIATE (G.P.L.)

Exploatarea sistemelor de alimentare cu G.P.L. se asigură de către consumatori, prin

personal autorizat.
Utilizarea buteliilor de G.P.L. STAS 2666 se efectuează în conformitate cu prevederile
prescripţiilor tehnice ISCIR.

Este interzisă:
 sprijinirea de obiecte pe conductele de G.P.L.;
 executarea de lucrări cu foc deschis şi păstrarea de materiale inflamabile pe o
distanţă de 10 m în jurul instalaţiilor de depozitare a G.P.L. şi al magaziilor de
depozitare a buteliilor;
 utilizarea de scule care produc scântei în interiorul incintelor de depozitare a G.P.L.
şi al magaziilor de depozitare a buteliilor;
 blocarea spaţiilor de acces în incintele de depozitare a G.P.L. şi în magaziile de
depozitare a buteliilor;
 depozitarea de butelii de rezervă sau alte materiale în incintele de depozitare a
G.P.L.;
 depozitarea de butelii defecte în magaziile de depozitare;
 alte operaţii în afară de prima şi eliberarea buteliilor în incintele de depozitare.
O cheie de la uşa incintei de depozitare a G.P.L. de la agenţii economici sau instituţii se
păstrează la o persoană instruită din unitatea consumatoare.
Exploatarea instalaţiei de depozitare G.P.L. cu recipiente fixe “mic vrac” se face de către
consumator.
Umplerea recipientelor fixe de depozitare G.P.L. se face cu autocisterne aparţinând unităţii
de deservire, cu furtun de maximum 40 m.
Înainte de prima umplere a recipientelor şi după fiecare golire se va elimina aerul din
recipiente cu ajutorul unui gaz inert.
Înainte de prima folosire se elimină aerul din instalaţia de utilizare, prin purjare cu ajutorul
unui furtun, în exteriorul clădirilor, sub presiunea gazului din instalaţie (inertizare).
Gradul maxim de umplere admis pentru recipiente este 80%.
În timpul operaţiunii de umplere se interzice cu desăvârşire prezenţa oricărei surse de foc la
mai puţin de 10 m de rezervor şi autocisternă.
Autocisterna se parchează la o distanţă de minim 3 m faţă de recipientele ce vor fi încărcate,
orientată astfel încât să poată părăsi rapid zona în caz de pericol, cu motorul oprit şi cheile în
contact.
Golirea recipientelor de G.P.L. în vederea efectuării probei de presiune, a unor operaţiuni de
întreţinere şi reparaţii, înlocuirii unor accesorii defecte sau controlului ISCIR se va face cu pompa
sau cu compresorul din dotarea autocisternei.

Recipientele se supun periodic verificărilor şi încercărilor de etanşeitate, conform

prescripţiilor tehnice ISCIR:
 la termene stabilite de ISCIR;
 după mutarea pe un alt amplasament;
 după reparaţii;
 după o întrerupere de funcţionare mai mare de un an;
 când verificatorul autorizat ISCIR consideră necesar.

Controlul conductelor în vederea depistării eventualelor pierderi de G.P.L. se efectuează

cu:
 detectoare electronice portabile la intervale de o lună în localităţile urbane şi rurale şi la
 două luni în afara localităţilor;
 detectoare electronice pe mijloace auto, cel puţin o dată pe an.
Controlul se efectuează pe toate traseele conductelor şi la căminele şi construcţiile altor
reţele subterane existente până la o distanţă de 3 m faţă de conductele de G.P.L.

La constatarea unor scăpări de gaze, beneficiarul va lua următoarele măsuri:

 anunţă unitatea de deservire cu care are contract;
 opreşte circulaţia autovehiculelor şi pietonilor în zonă până la 10 m în jurul punctului de
defect şi interzice accesul cu foc sau manevrarea obiectelor generatoare de scântei în această
zonă;
 supraveghează zona până la sosirea echipei de intervenţie.

Înlocuirea conductelor de G.P.L. montate îngropat se face în funcţie de:

- starea tehnică;
- frecvenţa defectelor;
- influenţa agresivităţii solului şi a curenţilor de dispersie, după caz;
- modernizarea carosabilului.
Întreruperea planificată a alimentării cu G.P.L. se face numai după anunţarea abonaţilor
afectaţi de întrerupere, înainte cu minim 24 ore. Repunerea în funcţiune a reţelelor se face cel mai
devreme după 3 ore de la întreruperea furnizării G.P.L.
La instalaţiile prevăzute cu protecţie catodică a conductelor metalice, o dată la 10 zile se
efectuează controlul funcţionării staţiilor de protecţie catodică.
În cazul conductelor situate pe străzi supuse modernizării se verifică starea acestora prin
sondaje stabilindu-se lucrările necesare pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă, pe
toată durata normală de exploatare.
Personalul autorizat care execută o reparaţie va face, în mod obligatoriu şi verificarea
etanşeităţii instalaţiei cu cel puţin unul din următoarele mijloace:
 detector electronic;
 spumă de apă şi săpun.
Fiecare consumator numeşte o persoană pe care o instruieşte conform prezentului normativ,
care răspunde de exploatarea corectă şi menţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor pe care le
deţin.
Consumatorii sunt obligaţi să supravegheze în permanenţă instalaţiile şi să detecteze
eventualele scăpări de gaze.
Coşurile, canalele de fum şi burlanele ce servesc la evacuarea gazelor de ardere vor fi
curăţate obligatoriu în fiecare an, recomandabil toamna, prin grija consumatorului.
Pagubele suferite de consumatorii de G.P.L., persoane juridice sau fizice, din cauza
accidentelor produse în instalaţiile de utilizare, ca urmare a nerespectării prevederilor normativelor,
a instrucţiunilor de exploatare date de proiectant şi de unităţi de deservire, se suportă de aceştia.
Verificarea, repararea şi întreţinerea instalaţiilor de utilizare G.P.L. se asigură de către
consumatori, prin instalatori autorizaţi angajaţi sau prin societăţi autorizate.
Utilizarea instalaţiilor se face prin personal special instruit.
Consumatorul asigură instruirea periodică cel puţin o dată pe an, a personalului numit prin
utilizarea instalaţiilor de G.P.L.
Lucrările de exploatare a instalaţiilor de utilizare a G.P.L. alimentate de la recipiente mobile
(butelii) se execută în conformitate cu prevederile “Instrucţiunilor pentru utilizarea gazului petrolier
lichefiat (aragazului)”,
Conductele, robinetele şi echipamentele de G.P.L. deteriorate se înlocuiesc imediat, prin
grija consumatorilor.
Consumatorii, agenţii economici şi instituţii pot depozita în interiorul clădirilor cel mult 2
butelii mobile de rezevă, pline sau goale, pe acelaş etaj (palier), în următoarele condiţii:
- încăperile în care se depozitează buteliile să fie la nivelul sau deasupra solului, să aibă
 aerisire naturală organizată, cel puţin o fereastră spre exterior şi volumul minim de 7,5
m3;
- în încăperi nu trebuie să existe aparate de utilizare sau butelii în funcţiune sau surse de
încălzire cu flacără;
- distanţa buteliilor faţă de sursele de încălzire şi de aparatele de utilizare va fi conform
art. 7.12. din Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu
gaze petroliere lichefiate (G.P.L.);
- buteliile se depozitează numai în poziţie verticală, cu robinetul închis şi având montate
piuliţa de siguranţă şi capacul de protecţie;
- este interzisă depozitarea buteliilor de rezervă, pline sau goale, în construcţii executate
din materiale combustibile, în încăperi în care se doarme, în încăperi de lucru, în încăperi
cu circulaţie de persoane, în băi, în WC, pe coridoare, în casa scării, în subsoluri, pivniţe,
în încăperi cu canale ce conduc la subsol, în poduri, în încăperi cu mediu corosiv,
exploziv sau cu pericol de incendiu, în încăperi în care buteliile sunt supuse direct
acţiunii razelor solare, în încăperi în care se află butelii pentru alte gaze ce pot produce,
în amestec cu G.P.L. reacţii periculoase.
Repararea buteliilor şi regulatoarelor de presiune se face în conformitate cu prevederile
prescripţiilor tehnice ISCIR, numai de firme autorizate în acest sens.
Repararea instalaţiilor de utilizare a G.P.L. se va face numai de către instalatori autorizaţi.

Verificarea instalaţiilor de utilizare se efectuează o dată pe an, prin grija

consumatorului şi în prezenta sa, prin personalul propriu autorizat ISCIR sau prin societăţi
autorizate ISCIR şi cuprinde:
 verificarea racordurilor flexibile şi existenţei colierelor;
 verificarea regulatoarelor de presiune, la centrele unităţii de deservire;
 verificarea armăturilor;
 verificarea stării conductelor;
 verificarea etanşeităţii îmbinărilor;
 verificarea stabilităţii conductelor;
 verificarea stratului de protecţie anticorosivă a conductelor metalice;
 verificarea aparatelor de utilizare şi arzătoarelor (se va verifica diametrul duzelor şi
se vor curăţa de impurităţi antrenate de combustibil; se vor schimba duzele, în cazul
când prezintă o deviere a diametrului faţă de cel calculat pentru debitul nominal al
arzătorului, fiind interzisă modificarea diametrului duzelor; se vor curăţa arzătoarele,
în interior şi exterior; se va verifica etanşeitatea arzătoarelor şi a focarelor, pentru
evitarea pătrunderii aerului fals; se va verifica stabilitatea flăcării, respectându-se
presiunea pentru care a fost construit arzătorul; nu se admit arzătoare la care flacăra
se rupe, se întoarce, este instabilă sau dezvoltă gaze de ardere cu conţinut de CO
neadmis în norme;
 verificarea modului de admisie a aerului necesar arderii şi de evacuare a gazelor de
ardere;
 verificarea existenţei instrucţiunilor specifice de exploatare a arzătoarelor industriale
(întocmite de consumator);
 verificarea prizei de legare la pământ.
Defecţiunile constatate cu ocazia verificărilor se remediază imediat, fiind interzise cu
desăvârşire soluţii provizorii.
După remedierea defecţiunilor, se va efectua verificarea etanşeităţii instalaţiei.
În cazul înlocuirii unei conducte, se vor efectua încercările prevăzute pentru o instalaţie
nouă în normativul de proiectare şi executare a sistemelor de alimentare cu G.P.L.
Verificarea magaziilor de depozitare a buteliilor se va face o dată pe an, prin grija
consumatorului. Se va verifica partea de construcţie şi spaţiul de acces şi evacuare.
În conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice C3, colecţia ISCIR în vigoare şi a
prevederilor din contractele încheiate cu consumatorii, unitatea de deservire va verifica instalaţiile
de depozitare a G.P.L. la consumator.
Verificarea instalaţiilor va fi efectuată şi după fiecare accident sau avarie.
După verificare, constatările vor fi menţionate în fişa tehnică .
În cazul instalaţiilor găsite defecte, se va întocmi un proces-verbal de constatare, în
conformitate cu Anexa 4, prin care se interzice folosirea în continuare a instalaţiei, se sistează
livrarea G.P.L. de către unitatea de deservire şi se stabileşte un termen pentru remedierea
defecţiunilor.
Tehnicienii unităţii de deservire vor reveni după expirarea termenului stabilit, pentru a
reverifica instalaţia.
În cazul când defecţiunile nu au fost remediate la timp, se vor aplica sancţiunile prevăzute de
contractul încheiate între unitatea de deservire şi consumatori.
Personalul tehnic al unităţii de deservire nu are dreptul să ridice aparatele sau accesoriile
care aparţin consumatorilor.
Revizia instalaţiilor de utilizare se efectuează prin grija şi în prezenţa consumatorului o
dată la 6 ani.
Revizia se va efectua şi după orice accident sau avarie care a deteriorat elementele din
instalaţie.
Revizia înlocuieşte verificarea din anul respectiv.

Revizia instalaţiilor de utilizare a G.P.L. constă din:

 modificarea traseelor care nu satisfac condiţiile de siguranţă sau funcţionalitate;
 efectuarea tuturor operaţiunilor prevăzute la verificare;
 verificarea existenţei şi modului de funcţionare a robinetului de incendiu, la instalaţii
exterioare;
 efectuarea tuturor încercărilor prevăzute în capitolul 11 al “Normativului pentru proiectarea
şi executarea sistemelor de alimentare cu G.P.L.;
 remedierea tuturor neetanşeităţilor şi defecţiunilor.
După efectuarea reviziei, se întocmeşte un proces-verbal
Cu ocazia repunerii în funcţiune, efectuarea reviziei va fi înregistrată în fişa tehnică

Verificarea instalaţiilor de uz casnic de către unitatea de deservire

În conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice C3, colecţia ISCIR în vigoare,
unitatea de deservire va verifica instalaţiile de utilizare a G.P.L. Verificarea instalaţiilor va fi
efectuată şi după fiecare accident sau avarie.
Pe teren se va verifica dacă s-au făcut modificările în instalaţii şi care este starea lor
tehnică.
Se va urmări:
 verificarea etanşeităţii instalaţiei;
 verificarea racordurilor flexibile şi existenţei colierelor;
 verificarea aparatelor de ardere şi arzătoarelor (se va verifica diametrul duzelor şi se vor
curăţa; se vor schimba duzele necorespunzătoare, fiind interzisă modificarea diametrului lor;
se va verifica etanşeitatea arzătoarelor şi a focarelor; se va verifica stabilitatea flăcării,
respectând presiunea pentru care a fost construit arzătorul; nu se admit arzătoare la care
flacăra se rupe, se întoarce sau este instabilă; se vor verifica robinetele);
 verificarea modului de admisie a aerului necesar arderii şi de evacuare a gazelor de ardere;
 verificarea regulatoarelor de presiune, la centrele întreprinderii distribuitoare.
 ORGANIZAREA CONTROLULUI DE PREVENIRE A INCENDIILOR
PE TERITORIUL UNUI OPERATOR ECONOMIC

Scopurile activităţii de prevenire sunt:

a) asigurarea respectării prevederilor actelor normative şi a celorlalte reglementări privind
apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă;
b) participarea la identificarea, evaluarea şi analiza pericolelor potenţiale, aprecierea
probabilităţii de apariţie şi a consecinţelor riscurilor pentru viaţa oamenilor, mediu şi bunuri
materiale;
c) evidenţierea riscurilor prin schimbul reciproc de informaţii între personalul care execută
controlul de prevenire, factorii de decizie, personalul angajat şi alte persoane interesate şi/sau
implicate;
d) informarea populaţiei privind riscurile identificate şi despre modul de comportare în caz
de situaţii de urgenţă.

Principiile pe baza cărora se desfăşoară activitatea de prevenire sunt următoarele:

a) principiul legalităţii: respectarea, în mod unitar, a legislaţiei privind apărarea împotriva
incendiilor şi protecţia civilă, indiferent de forma de proprietate a obiectivelor inspectate, pe
întregul teritoriu al ţării;
b) principiul imparţialităţii şi independenţei: în exercitarea atribuţiilor funcţionale inspectorii
sunt obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau
de altă natură;
c) principiul confidenţialităţii: păstrarea de către inspectori a secretului privind informaţiile
care nu sunt de interes public şi care sunt obţinute în cursul desfăşurării activităţii de prevenire;
d) principiul transparenţei: desfăşurarea activităţii într-o manieră deschisă faţă de public,
prin care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile fundamentate ştiinţific, de interes public, să
constituie regula, iar limitarea accesului la informaţii să constituie excepţia, în condiţiile legii;
e) principiul continuităţii şi gradualităţii: asigurarea unor controale periodice ale situaţiilor
de risc şi aplicarea unor măsuri din ce în ce mai severe în cazul menţinerii riscului peste nivelurile
acceptabile.

Pregătirea activităţii de control cuprinde:

a) studierea reglementărilor specifice în domeniu;
b) studierea dosarului obiectivului/localităţii;
c) studierea documentelor de control întocmite anterior;
d) alegerea procedurii de control şi tipizatelor necesare;
e) studierea situaţiei operative specifice;
f) studierea unor materiale documentare/informative.
Dosarul obiectivului/localităţii cuprinde, după caz, fişa obiectivului/localităţii, documente de
control anterioare, alte documente relevante.
Fişa obiectivului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5 din OMAI nr. 1474 / 2006 se
întocmeşte pe baza datelor furnizate, în scris, de conducătorul acestuia, la solicitarea inspectoratului
pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti.
Fişa localităţii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6 din OMAI nr. 1474 /2006 se
întocmeşte pe baza datelor furnizate, în scris, de primarul acesteia, la solicitarea inspectoratului
pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti.
Datele incluse în dosarele menţionate mai sus se verifică şi se actualizează cu ocazia
controalelor.

Desfăşurarea activităţii de control

Activitatea de control se execută potrivit principiilor şi cerinţelor stabilite prin proceduri,
ghiduri, instrucţiuni de control, întocmite de Inspecţia de Prevenire şi aprobate prin ordin al
inspectorului general al Inspectoratului General.
În cazul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate
substanţe periculoase, materiale radioactive, deşeuri, substanţe care pot produce poluări accidentale,
activitatea de control se execută şi în conformitate cu reglementările specifice în materie.
Controalele se execută, de regulă, în comun, respectiv prevenirea incendiilor şi protecţie
civilă.
Într-o primă etapă , se recomandă efectuarea controalelor de către 2 inspectori, câte unul din
serviciul de prevenire a incendiilor şi, respectiv, de protecţie civilă din inspecţiile judeţene.
Personalul care execută acţiuni de control îşi face cunoscută calitatea prin legitimaţia de
serviciu şi de control, precum şi prin ordinul de serviciu/misiune.
Fiecare control se înregistrează în registrul unic al operatorului economic verificat, respectiv,
după caz, într-un registru special al instituţiei controlate sau al localităţii.
În procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se consemnează toate
datele prevăzute de reglementările în domeniu şi acestea sunt însoţite de dovada de îndeplinire a
procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi
înştiinţarea de plată.

Finalizarea controlului
Controlul se finalizează printr-un document care se înregistrează, se semnează şi se
ştampilează conform legii.
Controlul de fond şi tematic se încheie cu un proces-verbal de control, iar controlul
activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase
cu un raport de inspecţie.
Controlul colectiv se finalizează prin documentul prevăzut în reglementările specifice.
Controlul de verificare în teren pentru emiterea autorizaţiilor de securitate la incendiu şi
protecţie civilă se finalizează printr-un referat, conform normelor metodologice specifice.
Modelele de proces-verbal de control pentru operatori economici, instituţii, localităţi,
obiective hidrotehnice, respectiv puncte de comandă sunt prezentate în OMAI nr. 1474 / 2006
In afara de controalele executate de I.G.S.U. mai exista reglementari privind atributiile
pentru efectuarea de verificari pe aceasta linie stabilite prin Normele Generale de Aparare impotriva
Incendiilor nr. 163 / 2007 .
Personalul autorităţilor publice, care, potrivit competenţelor şi prevederilor legale, execută
controale în domeniul apărării împotriva incendiilor, este:
a) personalul desemnat din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din
inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti;
b) cadrele tehnice sau personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor din structura ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale;
c) cadrele tehnice sau personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor din structura autorităţilor administraţiei publice locale.

Controlul propriu al respectării normelor, dispoziţiilor şi măsurilor de apărare

împotriva incendiilor se efectuează de:
a) structurile cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor, constituite în cadrul operatorului
economic/instituţiei/localităţii pe baza unui grafic anual, trimestrial, lunar, zilnic;
b) personalul din componenta preventivă a serviciilor publice, voluntare şi private;
c) şefii locurilor de muncă respective, zilnic sau pe schimb, după caz.
Controlul efectuat de structurile stabilite la lit. a) se finalizează prin documente scrise, în
care se consemnează:
a) construcţiile şi instalaţiile care au fost cuprinse în control;
b) constatările rezultate din teren;
c) propuneri de măsuri şi acţiuni de înlăturare a deficienţelor şi de îmbunătăţire a activităţii.
Trimestrial, structurile enumerate la lit. a) efectuează un control de verificare privind
respectarea obligaţiilor contractuale din domeniul apărării împotriva incendiilor şi a normelor
specifice de apărare împotriva incendiilor la persoanele fizice/juridice care desfăşoară activităţi în
perimetrul operatorului economic/instituţiei/localităţii.
Constatările, măsurile şi deciziile adoptate în urma controalelor se aduc la cunoştinţă, prin
documente scrise, tuturor persoanelor implicate.
În baza concluziilor rezultate din controalele autorităţii de stat sau din controalele proprii,
administratorul operatorului economic, conducătorul instituţiei sau, după caz, primarul este obligat
să ia măsuri imediate de remediere a tuturor neregulilor constatate în domeniul apărării împotriva
incendiilor.
 ACTE DE AUTORITATE
PRIVIND APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR
EMISE DE CONSILIUL LOCAL

 Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de consiliul local

sunt:
a) decizia de aprobare a planului de analiză şi acoperire a riscurilor aferent unităţii administrativ-
teritoriale pe care o reprezintă;
b) hotărâri privind modul de organizare a apărării împotriva incendiilor în unitatea administrativ-
teritorială;
c) reguli şi măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor, corelate cu nivelul şi natura
riscurilor locale;
d) dispoziţie privind reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;
e) raportul semestrial de evaluare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
f) măsuri de optimizare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
g) documente privind serviciul public voluntar pentru situaţii de urgenţă: hotărâre de înfiinţare,
regulament de organizare şi funcţionare, dispoziţie de numire a şefului serviciului;
h) dispoziţia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în
domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii.
Raportul semestrial de evaluare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor conţine
următoarele:
 implementarea noilor prevederi legale;
 stadiul îndeplinirii măsurilor stabilite;
 deficienţele care se manifestă în domeniul apărării împotriva incendiilor;
 concluzii din activitatea de instruire şi pregătire a personalului;
 relaţiile cu terţii privind apărarea împotriva incendiilor;
 asigurarea dotării, calitatea şi funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva
incendiilor;
 eficienţa activităţilor desfăşurate de structurile cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor;
 propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii.
Aspectele discutate pe timpul analizei se consemnează într-un proces-verbal, iar deciziile
care se iau se aprobă printr-o hotărâre care se aduce la cunoştinţă persoanelor interesate.
La analiză participă în mod obligatoriu, după caz, preşedintele consiliului judeţean, primarul,
administratorul operatorului economic, conducătorul instituţiei publice, precum şi şefii structurilor
cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, şefii sectoarelor de activitate la care sunt
făcute menţiuni în raport şi proprietarii construcţiilor, în situaţia utilizării unei clădiri sau incinte de
către mai mulţi operatori economici.

 Documentele specifice privind apărarea împotriva incendiilor emise de primar

sunt:
a) planul de analiză şi acoperire a riscurilor;
b) fişa localităţii/sectorului, la solicitarea inspectoratului judeţean/al municipiului Bucureşti
pentru situaţii de urgenţă, conform modelului prezentat în anexa nr. 6 la Regulamentul de
planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă,
aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.474/2006, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 31 octombrie 2006; un exemplar din fişa localităţii se
trimite la inspectoratul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă;
c) raport de analiză a dotării cu mijloace de apărare împotriva incendiilor, întocmit anual, la o
dată anterioară definitivării bugetului local.

 Documentele şi evidenţele specifice apărării împotriva incendiilor la unităţile

 administrativ-teritoriale trebuie să cuprindă cel puţin:
a) planul de analiză şi acoperire a riscurilor;
b) fişa localităţii, la solicitarea inspectoratului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii
de urgenţă;
c) avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, obţinute pentru construcţiile, instalaţiile
tehnologice şi pentru alte amenajări din patrimoniul propriu, însoţite de documentele vizate spre
neschimbare care au stat la baza emiterii lor;
d) date ale personalului din cadrul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, conform
criteriilor de performanţă;
e) lista operatorilor economici/instituţiilor cu care s-au încheiat contracte de închiriere/convenţii,
cu specificarea obiectului de activitate al acestora şi a numărului şi termenului de valabilitate ale
contractului/convenţiei; registrele pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul, inclusiv pentru
arderea miriştilor;
f) rapoarte de intervenţie ale serviciului public voluntar pentru situaţii de urgenţă;
g) fişele de instruire, conform reglementărilor specifice;
h) evidenţa exerciţiilor de intervenţie efectuate cu serviciul public voluntar pentru situaţii de
urgenţă, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora;
i) rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorităţii de stat
competente;
j) programe/planuri cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor
autorităţilor de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.

Planul de analiză şi acoperire a riscurilor se întocmeşte in conformitate cu Metodologia de

elaborare a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a Structurii-cadru a Planului de analiză şi
acoperire a riscurilor, aprobata cu ORDINUL MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI
INTERNELOR nr. 132 din 29 ianuarie 2007.
Planul de analiză şi acoperire a riscurilor, cuprinde riscurile potenţiale identificate la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale, măsurile, acţiunile şi resursele necesare pentru managementul
riscurilor respective.
Scopurile Planului de analiză şi acoperire a riscurilor sunt de a asigura cunoaşterea de către toţi
factorii implicaţi a sarcinilor şi atribuţiilor ce le revin premergător, pe timpul şi după apariţia unei
situaţii de urgenţă, de a crea un cadru unitar şi coerent de acţiune pentru prevenirea şi gestionarea
riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă şi de a asigura un răspuns optim în caz de urgenţă,
adecvat fiecărui tip de risc identificat.
Obiectivele Planului de analiză şi acoperire a riscurilor sunt:
 asigurarea prevenirii riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă, prin evitarea
manifestării acestora, reducerea frecvenţei de producere ori limitarea consecinţelor lor, în
baza concluziilor rezultate în urma identificării şi evaluării tipurilor de risc, conform
schemei cu riscurile teritoriale;
 amplasarea şi dimensionarea unităţilor operative şi a celorlalte forţe destinate asigurării
funcţiilor de sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă;
 stabilirea concepţiei de intervenţie în situaţii de urgenţă şi elaborarea planurilor
operative;
 alocarea şi optimizarea forţelor şi mijloacelor necesare prevenirii şi gestionării
situaţiilor de urgenţă.
Planul de analiză şi acoperire a riscurilor se întocmesc şi se aprobă în termen de maximum
60 de zile de la aprobarea de către prefect a Schemei cu riscurile teritoriale din unitatea
administrativ-teritorială, elaborată de inspectoratul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii
de urgenţă, şi se actualizează la fiecare început de an sau ori de câte ori apar alte riscuri decât cele
analizate sau modificări în organizarea structurilor care, potrivit legii, au atribuţii ori asigură funcţii
de sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă în profil teritorial.
Prefecţii, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii răspund de asigurarea
condiţiilor necesare elaborării Planului de analiză şi acoperire a riscurilor .
 Pentru sprijinirea activităţii de analiză şi acoperire a riscurilor, consiliile judeţene/Consiliul
General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale pot comanda specialiştilor în domeniu
elaborarea de studii, prognoze şi alte materiale de specialitate.
După elaborare şi aprobare, Planul de analiză şi acoperire a riscurilor se pune la dispoziţie
secretariatelor tehnice permanente ale comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti/locale pentru
situaţii de urgenţă, iar extrase din documentele respective se transmit celorlalte instituţii şi
organisme cu atribuţii în prevenirea şi gestionarea riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă,
acestea având obligaţia să cunoască, în părţile care le privesc, conţinutul planurilor şi să le aplice
corespunzător situaţiilor de urgenţă specifice.
Inspectoratele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, prin centrele
operaţionale, asigură pregătirea, organizarea şi coordonarea acţiunilor de răspuns, precum şi
elaborarea procedurilor specifice de intervenţie, corespunzătoare tipurilor de riscuri generatoare de
situaţii de urgenţă.
Operatorii economici, instituţiile publice, organizaţiile neguvernamentale şi alte structuri din
unitatea administrativ-teritorială au obligaţia de a pune la dispoziţie comitetelor pentru situaţii de
urgenţă toate documentele, datele şi informaţiile solicitate în vederea întocmirii Planului de analiză
şi acoperire a riscurilor .
Documentele, datele şi informaţiile a căror divulgare poate prejudicia siguranţa naţională şi
apărarea ţării ori este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau
privat se supun regulilor şi măsurilor stabilite prin legislaţia privind protecţia informaţiilor
clasificate.
 ACTE DE AUTORITATE PRIVIND APĂRAREA ÎMPOTRIVA
INCENDIILOR EMISE DE ADMINISTRATORUL OPERATORULUI
ECONOMIC / CONDUCĂTORUL INSTITUŢIEI

Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de administratorul

operatorului economic/conducătorul instituţiei sunt:

1. Operatori economici şi instituţii care au un număr de salariaţi cel puţin egal cu

cel stabilit, conform legii, pentru întreprinderile mici

Decizie privind stabilirea modului de organizare şi a responsabilităţilor privind



apărarea împotriva incendiilor;

 Instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de
muncă;
 Decizie privind reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;
 Decizie privind organizarea instruirii personalului;
 Decizie de constituire a serviciului privat pentru situaţii de urgenţă ori
contract/convenţie cu un alt serviciu privat pentru situaţii de urgenţă;
 Decizie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcţionării ori utilizării
construcţiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la
incendiu;
 Reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea,
transportul şi depozitarea substanţelor periculoase specifice produselor sale;
 Convenţii/contracte cuprinzând răspunderile ce revin părţilor pe linia apărării
împotriva incendiilor în cazul transmiterii temporare a dreptului de folosinţă asupra
bunurilor imobile/antrepriză;
 Decizie de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în
domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii;
 Măsuri speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau
secetoase.
 Operatori economici, instituţiile şi alte persoane juridice ce desfăşoară activităţi
în domeniu reglementat de o autoritate, care nu se încadrează în cel putin in categoria
intreprinderilor mici
 Instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de
muncă;
 Reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului;
 Organizarea instruirii personalului;
 Dispoziţie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcţionării ori utilizării
construcţiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu;
 Reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea,
transportul şi depozitarea substanţelor periculoase specifice produselor sale.

S.C. --- S.R.L.

DECIZIA
Nr. -- din ---
privind asigurarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie

Având în vedere prevederile

 - art. 19 lit. a, e şi f, Legea nr. 307 / 2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
- art. 37 alin (1) din Legea nr. 481 / 2004 privind protecţia civilă;
- art. 5, lit. b) şi art. 90-114 din O.M.A.I. nr. 163 / 2007 privind aprobarea Normelor
Generale de apărare împotriva incendiilor
In baza drepturilor conferite de actul constitutiv al societatii administratorul societatii
emite urmatoarea:

DECIZIE:

Art. 1 Prezenta decizie reglementează asigurarea căilor de acces, de evacuare şi de

intervenţie pe teritoriul societăţii.
Art. 2 Se asimilează terminologia şi următoarea definiţie tehnica:
Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie cuprind intrările şi ieşirile în şi din incinta
agenţilor economici, instituţiilor, la clădirile industriale şi civile, alte amenajări, precum şi
drumurile sau căile de circulaţie din interiorul acestora, inclusiv intrările la clădiri, culoarele
de circulaţie dintre stive sau dintre depozite exterioare.
Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie sunt destinate să asigure:
a) evacuarea nestingherită şi în condiţii de siguranţă a persoanelor aflate în pericol şi a
bunurilor materiale;
b) accesul în tot timpul anului al maşinilor, utilajelor şi al personalului care acţionează la
stingerea incendiului sau la salvarea persoanelor şi a bunurilor.
În privinţa căilor de acces, de evacuare şi intervenţie interesează starea acestora,
practicabilitatea şi identificarea lor cu uşurinţă, elemente esenţiale în reducerea timpilor
operativi de intervenţie
Art. 3 Este obligatorie menţinerea în stare de utilizare a căilor de acces, de evacuare şi
de intervenţie pe toată durata zilei şi în orice anotimp la parametrii la care au fost proiectate
şi realizate, precum şi cunoaşterea oricăror situaţii ce pot împiedica din motive obiective
folosirea acestora în condiţii de siguranţă reprezintă cerinţe fundamentale referitoare la
aceste căi.
Accesul mijloacelor şi al persoanelor pentru intervenţiile operative în caz de incendiu,
în vederea salvării şi acordării ajutorului persoanelor aflate în pericol, stingerii incendiilor şi
limitării efectelor acestora, trebuie să fie asigurat în permanenţă la toate:
a) construcţiile de orice fel (industriale, social-administrative, speciale etc.) şi încăperile
acestora;
b) instalaţiile tehnologice şi anexe;
c) depozitele închise şi deschise de materii prime, semifabricate, finite şi auxiliare;
d) instalaţiile, aparatele şi mijloacele de prevenire şi stingere a incendiilor.
e) tablourile de distribuţie şi întrerupătoarele instalaţiilor electrice de iluminat, de forţă şi
iluminat de siguranţă şi la sursele de rezervă care sunt destinate să alimenteze receptoare
electrice cu rol în caz de incendiu;
Art. 4 Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie trebuie să fie menţinute în
permanenţă, în orice anotimp, practicabile, curate si libere de orice obstacole cum ar fi:
materiale, utilaje, zapada, gheata, ambalaje,etc. Această obligaţie revine tuturor salariatilor
societatii.
Art. 5 Blocarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie cu materiale care reduc
lăţimea sau înălţimea liberă de circulaţie stabilită ori care prezintă pericol de incendiu sau
explozie, precum şi efectuarea unor modificări la acestea, prin care se înrăutăţeşte situaţia
iniţială, sunt interzise.
Art. 6 În cazul executării unor lucrări de reparaţii, investiţii etc.,peste şanţurile sau
săpăturile executate pe căile de acces, de evacuare şi de intervenţie se vor amenaja treceri
(podeţe) bine consolidate sau se vor asigura căi ocolitoare, semnalizate corespunzător.
 Art. 7 Se interzice blocarea în poziţie deschisă a uşilor de pe holuri sau a altor uşi care,
în caz de incendiu, au rol să oprească pătrunderea fumului, a gazelor fierbinţi şi propagarea
incendiilor pe verticală sau pe orizontală.
Art. 8 Sistemul de închidere a uşilor tuturor incaperilor si de pe traseele de evacuare
trebuie să permită deschiderea cu uşurinţă a acestora în caz de incendiu.
Art. 9 Căile de acces, de evacuare şi de intervenţie se vor marca cu indicatoare de
securitate, conform reglementărilor legale în vigoare, astfel încât traseele acestora să poată fi
recunoscute cu uşurinţă, atât ziua cât şi noaptea, de persoanele care le utilizează în caz de
incendiu.
Art. 10 Pe holuri sau pe alte căi de evacuare ale clădirilor nu se admite amenajarea de
boxe ori de locuri de lucru, depozitarea de materiale, butelii de gaze, mobilier sau obiecte,
amplasarea de masini de fotocopiat, dozatoare de apa / cafea, care ar putea împiedica
evacuarea persoanelor şi a bunurilor, precum şi accesul personalului de intervenţie.
Art. 11 Cheile uşilor de acces în societate şi cele ale încăperilor încuiate se păstrează în
locuri sau la persoane desemnate ( paznici, conducere ), astfel încât aceste chei să poată fi
identificate şi folosite în caz de necesitate
Art. 12 Responsabilul in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor pe societate va
controla modul in care planul de evacuare este insusit si cunoscut de catre cei responsabili cu
evacuarea persoanelor si a bunurilor. Se vor face periodic exercitii practice, astfel incat in caz
de incndiu operatia de evacuare sa se desfasoare in conditii de siguranta.
Art. 13 Prevederile prezentei decizii vor fi aduse la cunostinta salariatilor societatii,
care au obligatia insusirii si respectarii acestora.S.C. --- S.R.L.
ADMINISTRATOR

S.C. --- S.R.L.

DECIZIA
Nr. --- din ---
privind reglementarea fumatului in cadrul societatii
Avand in vedere prevederile
- art. 19 lit. a din Legea nr. 307 / 2006 privind apărarea împotriva incendiilor,
- art. 37 din Legea nr. 481 / 2004 privind protecţia civilă,
- Legea nr. 15 / 2016 privind modificarea si completarea Legii nr. 349 / 2002
pentru prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun
In baza drepturilor conferite de actul constitutiv, administratorul societatii emite
urmatoarea

D E C I Z I E:

Art. 1 Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de
muncă, mijloacele de transport ale societatii.
Art. 2 Spațiul public închis reprezintă orice spațiu accesibil publicului sau destinat
utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un
acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura
acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
Art. 3 Prin ”perete” se înțelege orice element de construcție așezat vertical (sau puțin
înclinat) care limitează, separă sau izolează:
 încăperile unei clădiri / construcții între ele (pereți interiori) sau de exterior (pereți
exteriori) și care susțin planșeele, etajele și acoperișul, respectiv;
 anumite spații ale unui sistem tehnic între ele (pereți interiori) sau sistemul tehnic de
spațiul înconjurător.
 Având în vedere faptul că spațiile închise pot face parte dintr-o construcție sau dintr-
un sistem tehnic (cort, pavilion, chioșc etc), definirea ”peretelui” trebuie să țină cont de
ambele situații:
 ” Clădiri ” sunt acele construcții pentru care Legea nr. 50/1991 prevede necesitatea
obținerii unei autorizații de construire;
 ” Sisteme tehnice ” sunt acele construcții sezoniere sau provizorii care nu necesită
autorizație de construire ci doar aviz / acord de amplasare, în cazul în care se realizează
activități economice.
În aprecierea caracterului de închis / deschis al unui spațiu, nu se va ține cont de:
- natura materialului din care sunt confecționați pereții sau tavanul / plafonu l/
acoperișul. Oricare ar fi materialul folosit la construcția pereților sau tavanului (zidărie,
textil, lemn, folie plastic etc.) și oricare ar fi densitatea materialului (material perforat etc.),
atât timp cât există un tavan și cel puțin 2 pereți, spațiul respectiv va fi considerat ”spațiu
închis”;
- caracterul temporar sau permanent al pereților sau spațiului. Dacă un element
de construcție îndeplinește funcția de ”perete” (limitează, separă sau izolează) și este vizibil,
spațiul din care face parte va fi considerat ”spațiu închis” chiar dacă elementul respectiv se
poate plia, ridica etc. adică este perete doar temporar.
Spațiile care au închideri laterale sau / și acoperiș retractabile adică structuri care se
pot plia, ridica, deschide, deplasa, porni etc. astfel încât să formeze temporar pereți / acoperiș,
vor fi considerate:
 spații deschise atunci când structura este complet pliată/ ridicată etc. astfel încât peretele/
acoperișul nu este deloc vizibil;
 spații închise atunci când structura este deschisă / coborâtă.
Art. 4 Locul de muncă reprezintă locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în
clădirile societatii, inclusiv orice alt loc din aria acesteia la care lucrătorul are acces în cadrul
desfășurării activității. În cazul în care într-o zonă a unui spațiu pentru locuit se desfășoară
activitate economică, atunci respectiva zonă devine loc de muncă iar fumatul este interzis.
Deasemenea , loc de munca devine si cabina autovehiculului / masina de serviciu, care
este in proprietatea societatii, loc de munca in care fumatul este interzis.
Art. 5 Nu se va mai fuma în:
- spațiile închise din toate locurile de muncă:
- halele industriale, spațiile de depozitare, birourile și camerele, holurile, coridoarele,
toaletele, balcoanele închise etc.;
- toate autovehiculele / masina de serviciu , care apartin societatii (unde nu se va mai
putea folosi nici țigareta electronică), inclusiv în cabina șoferului, etc;
- statia de alimentare cu carburanti ( motorina) din cadrul societatii;
- spațiile comune din clădirile de locuințe: holuri, etc.
Art. 6 Locuri unde se mai poate fuma :
 Spațiile publice în aer liber sau spațiile de la locul de muncă:
 fără acoperiș sau cu acoperiș și cu mai puțin de doi pereți: curte, balcoane deschise,
terase deschise, chioșcuri deschise etc.;
 delimitate de parapete ori paravane de delimitare, gărdulețe de delimitare, jardiniere,
umbrele sau orice alt tip de mobilier stradal;
 care au închideri laterale sau / și acoperiș retractabile ce formează temporar pereți ori
acoperiș, dar doar atunci când structura de închidere este complet închisă / strânsă
astfel încât peretele ori acoperișul nu este vizibil: terasele, pavilioanele, chioșcurile
când au jaluzelele, ușile pliabile, elementele demontabile etc. pliate / închise în
totalitate astfel încât spațiul devine deschis;
 Locuință, inclusiv orice spațiu închis în care nu se desfășoară activitate economică (nu
este loc de muncă);
  Alte spații unde se desfășoară evenimente personale precum corturile, terasele,
pavilioanele, dar care nu sunt loc de muncă (nu se desfășoară activitate economică).
Art. 7 Alte precizari privind reglementarea fumatului:
- in toate locurile in care este interzis fumatul se vor instala indicatoare de securitate specifice,
prevazute de reglementarile in vigoare;
- locul pentru fumat stabilit in exteriorul cladirii nu va fi amplasat la o distanta mai mica de
40m fata de locul de depozitare a carburantilor, substantelor periculoase, buteliilor de gaze
tehnice care prezinta pericol de explozie si la 10 m distanta fata de locurile in care exista
materiale combustibile ( lemn, tesaturi, hartie, carton, etc.) ;
- la locul stabilit pentru fumat se vor prevedea scrumiere, vase cu apa /nisip si se va instala
indicator de securitate „LOC PENTRU FUMAT”;
- la locul de fumat se va amplasa scrumiere astfel incat sa nu faca posibila aprindere
amaterialelor combustibile din apropiere;
- depunerea in scrumiere sau vase a altor deseuri de materiale combustibile este strict
interzisa;
- golirea scrumierelor si vaselor in cosurile de hartie sau in alte locuri in care exista materiale
combusibile este strict interzisa;
- in toata incinta societatii si in cladire existente , aruncarea la intamplare a resturilor de
tigari sau de de chibrituri aprinse este interzisa.
Art. 8 Raspund de supravegherea respectarii reglementarilor privind fumatul
urmatoarele persoane:
cadrul tehnic cu atributii psi ( responsabilul in domeniul situatiilor de urgenta ) .............,
sefii locurilor de munca ...............
..............
Art. 9 La terminarea programului , toate scrumierele vor fi curatate de resturile de
tigara, pachete de tigari , chibrite si se va asigura ca nu va exista niciun pericol de incendiu.
Art. 10 Obligații ale administratorilor de spații publice închise și de locuri de muncă.
Administratorul are obligația de a elabora și de a pune în aplicare regulamentul intern
prin care se interzice fumatul în spațiile închise din respectivele spații. Totodată, trebuie să
marcheze spațiile menționate cu indicatoare cu mesajul „Fumatul interzis” și cu simbolul
internațional, respectiv țigareta barată de o linie transversală. Regulamentul intern trebuie să
conțină prevederi prin care se interzice fumatul în spațiile închise de la locul de muncă și
sancțiuni pentru încălcarea interdicției de a fuma. Stabilirea sancțiunilor este atributul
angajatorului care trebuie să se asigure că sancțiunile sunt proporționale în raport cu fapta
săvârșită.
Deoarece Legea nr. 15/2016 stabilește că încălcarea interdicției de a fuma este o
abatere disciplinară gravă, angajatorii vor putea să recurgă la sancțiuni precum desfacerea
contractului individual de muncă sau chiar plata unor despăgubiri care să acopere
prejudiciul cauzat prin încălcarea regulilor privind fumatul (de exemplu în situația în care
nerespectarea interdicției fumatului a cauzat prejudicii angajatorului - de imagine ori
materiale). Pentru o bună implementare a legii, se recomandă ca administratorii de spații
publice închise și locuri de muncă să afișeze lângă indicatorul cu „Fumatul interzis” numărul
de telefon al celei mai apropiate unități de poliție locală sau structuri de poliție în localitățile
în care unde nu există poliție locală.
Art. 11 Un angajat poate fi sancționat pentru că fumează într-un spațiu închis de la
locul de muncă de către:
 angajator, prin regulamentul intern în care sunt prevăzute sancțiuni interne (în
conformitate cu Codul Muncii) pentru nerespectarea interdicției de a fuma la locul de muncă;
 reprezentant al Poliției Locale sau MAI atunci când acesta constată, în cadrul unei acțiuni
de control, că angajatul fumează într-o zonă în care fumatul este interzis.
Sancțiunile ce pot fi stabilite de angajator sunt sancțiunile disciplinare prevăzute în Codul
muncii:
 avertismentul scris;
 retrogradarea din funcție (cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus
retrogradarea) pentru o durată de cel mult 60 de zile;
 reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
 reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă
de 1-3 luni cu 5-10%;
 desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Cu excepția avertismentului scris, toate celelalte măsuri disciplinare necesită efectuarea unei
cercetări disciplinare înainte de a fi aplicate. O persoană juridică poate fi sancționată:
 de către un reprezentant al Poliției Locale sau MAI atunci când acesta constată, în cadrul
unei acțiuni de control, că angajații sau / și cetățenii fumează într-un spațiu în care fumatul
este interzis;
 de către inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă atunci când
aceștia constată că sunt încălcate prevederile art. 39 alin. (9) lit. e) din Legea securității și
sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, aceștia
sunt abilitați să verifice dacă regulamentul intern cuprinde prevederi referitoare la
răspunderea disciplinară a salariaților pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 15/2016.
Legea prevede sancțiuni pentru:
 Persoanele fizice care fumează în spațiile în care fumatul este interzis: amendă
contravențională de la 100 la 500 de lei;
 Persoanele juridice care administrează spațiile în care fumatul este interzis: amendă
contravențională de 5000 lei (prima abatere), amendă contravențională de 10.000 lei și
suspendarea activității până la remedierea situației (a doua abatere), amendă
contravențională de 15.000 și închiderea unității la următoarea abatere.
Sancțiunile vor fi aplicate:
 de către reprezentanții Poliției Locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne (Poliția
Română, Jandarmeria, ISU), atunci când angajații sau / și cetățenii fumează într-un spațiu în
care fumatul este interzis;
 de către inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă în cazul în
care aceștia constată că sunt încălcate prevederile art. 39 alin. (9) lit. e) din Legea securității și
sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare, și / sau dacă în
regulamentul intern nu sunt cuprinse prevederi referitoare la răspunderea disciplinară a
salariaților pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 15/2016.
Sesizarea încălcării legii se poate face de către angajați sau / și cetățeni prin:
 apelarea numărului de telefon al poliției locale sau al reprezentanților locali ai MAI în
localitățile în care nu există poliție locală;
 apelarea inspectoratului teritorial de muncă, în cazul în care angajatorul nu are elaborate /
completate regulamentele interne conform art. 5 din Legea nr. 15/2016.

ADMINISTRATOR,

S.C. --- S.R.L.

DECIZIA
Nr. --- din ---
privind utilizarea focului deschis si reglementarea executarii lucrarilor
periculoase in cadrul societatii
Avand in vedere prevederile
 - art. 19 lit. a din Legea nr. 307 /2006 privind apărarea împotriva incendiilor,
- art. 37 din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă,
- art.5, lit. b si art. 90 - 114 din O.M.A.I. nr.163/ 28.02.2007 privind aprobarea
Normelor Generale de apărare împotriva incendiilor ,
In baza drepturilor conferite de actul constitutiv, administratorul societatii emite
urmatoarea

D E C I Z I E:
Art. 1 Prin prezenta decizie se interzice utilizarea focului deschis in spatiile societatii
astfel:
- in cladirea de birouri
- in hala, depozite si alte anexe,
- la punctele de colectare a gunoiului menajer
- in incinta statiei de depozitare si alimentare cu carburanti ( motorina ), depozitul de
substante periculoase sau la distante mai mici de 40 m fata de acesta si 10 m fata de materiale
sau substante combustibile si inflamabile, precum si in alte locuri in care se manipuleaza,
depoziteaza sau utilizeaza atfel de produse.
Art. 2 In cadrul societatii se admite utilizarea focului deschis in cladirea de ….............
la utilizarea aragazului pentru prepararea / incalzirea hranei , in incaperea in care
functioneaza centrala termica . Salariatii vor fi instruiti si vor respecta instructiunile de
aparare intocmite in acest sens.
Art. 3 In caz de necesitate sau nevoie, cauzate de avarii ale unor instalatii, defectiuni,
reparatii, schimbari de configuratie ale unor amplasamente, etc. se pot efectua lucrari cu foc
deschis, respectiv suduri, taieri, lipiri, topiri, etc. numai pe baza eliberarii unui “permis de
lucru cu foc”(Anexa 1), dupa ce in prealabil, au fost luate toate masurile de aparare impotriva
incendiilor.
Art. 4 In conformitate cu prevederile OMAI 163/2007, d-na …………… , cadru tehnic
cu atributii psi in societate, este desemnata pentru a emite permis de lucru cu foc si pentru
supravegherea executarii lucrarilor din punct de vedere al apararii impotriva incendiilor.
Permisul de lucru cu foc este valabil o singura zi, iar la terminarea lucrului permisul de lucru
cu foc se preda de catre executant, emitentului.
Art. 5 Responsabilul cu prevenirea si stingerea incendiilor va lua urmatoarele masuri:
- pregătirea locului unde se vor executa lucrări cu foc deschis
- instruirea personalului
- controlul încăperii (zonei) după terminarea lucrării
Pregatirea locului unde urmează să se execute operaţiunea cu foc deschis presupune:
a) înconjurarea acestuia cu panouri necombustibile cu înălţimea de minimum 2 m şi bine
ancorate de podea;
b) protecţia pardoselii din material combustibil cu un strat de nisip cu grosimea de 2 cm, cu
tablă sau cu plăci din materiale necombustibile;
c) îndepărtarea materialelor şi substanţelor combustibile transportabile la o distanţă de cel
puţin 10 m de locul sudării sau tăierii;
d) curăţarea pieselor vopsite pe o porţiune de cel puţin 100 mm de o parte şi de alta în jurul
punctului de lucru;
e) umezirea cu apă sau protejarea cu panouri necombustibile a materialelor şi elementelor de
construcţie combustibile fixe pentru a fi ferite de contactul cu scânteile sau brocurile de
sudură, cu flacăra sau cu alte particule de materiale incandescente;
f) înlăturarea posibilităţilor ca sursele de foc (scântei, particule incandescente etc.) să intre în
contact cu materialele combustibile care se află în încăperile adiacente sau la cota inferioară,
prin acoperirea sau obturarea golurilor ori orificiilor din pardoseală şi pereţi cu plăci sau
dopuri necombustibile;
g) amplasarea la distanţe de siguranţă a generatorului de acetilenă transportabil şi a buteliei
de oxigen, astfel: cel puţin 10 m între acestea şi locul de sudură sau orice sursă cu foc deschis
şi, respectiv, cel puţin 5 m între ele;
h) dotarea cu mijloace de primă intervenţie corespunzătoare;
i) asigurarea prezenţei unei persoane să supravegheze executarea lucrărilor cu foc deschis.
Pe timpul executării operaţiunilor cu foc deschis trebuie să se asigure:
- supravegherea permanentă a flăcării, a răspândirii şi a traiectoriilor scânteilor sau
particulelor de materiale incandescente;
- strângerea şi depozitarea resturilor de electrozi în vase speciale cu nisip sau cu apă;
- închiderea robinetelor buteliei de oxigen şi a generatorului de acetilenă, dacă durata
întreruperii lucrării depăşeşte 10 minute;
- interzicerea agăţării arzătoarelor (chiar stinse) de buteliile de oxigen sau generatorul de
acetilenă;
- neefectuarea de deplasări cu arzătoarele aprinse în afara zonei de lucru;
- evacuarea carbidului din generator în cazul întreruperii lucrului pe o perioadă mai
îndelungată.
După terminarea lucrării cu foc deschis, se vor executa următoarele:
- controlul amănunţit al încăperii în care s-a executat lucrarea şi a celor învecinate pentru a
vedea dacă nu s-au creat focare de incendiu (zone incandescente, miros de ars, degajări de
fum etc.);
- descoperirea zonelor protejate şi verificarea stării materialelor combustibile;
- verificarea periodică, în următoarele 24 de ore, a situaţiei existente la locul în care s-a
executat lucrarea;
- depozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor folosite la lucrare;
- reamplasarea pe poziţiile iniţiale a materialelor combustibile îndepărtate sau protejate pe
timpul lucrărilor cu foc deschis, se face după cel puţin 6 ore de la terminarea lucrării;
- colectarea, atunci când este cazul, şlamului (nămolului de carbid) în containere destinate
acestui scop şi depozitarea în locul special amenajat.
Art. 6 Anexa nr. 1 face parte integranta din prezenta decizie.
Art. 7 Prezenta decizie va fi adusa la cunostinta intregului personal.

ADMINISTRATOR,

anexa nr. 1
Unitatea emitentă

PERMIS DE LUCRU CU FOC

Nr. .... din ...........

Se eliberează prezentul permis de lucru cu foc doamnei / domnului ..............................,

ajutat de doamna / domnul .........................................., care urmează să execute ...................
............................................................ folosind ...................................................................... la
(în) ............................................. . Lucrările încep la data de ............... ora .........., şi se încheie la
data de ............... ora ........ .
Premergător, pe timpul şi la terminarea lucrărilor cu foc se vor lua următoarele
măsuri:
1. Îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile din zona de executare a
lucrărilor şi din apropierea acesteia, pe o rază de ....... metri, astfel:
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________
 2. Golirea, izolarea, spălarea, aerisirea conductelor, utilajelor sau instalaţiilor, prin:
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
______________________________________________________________
3. Ventilarea spaţiilor în care se execută lucrările se realizează astfel:
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
______________________________________________________________
4. Verificarea zonei de lucru şi a vecinătăţilor acesteia, înlăturarea surselor de
aprindere şi a condiţiilor care favorizează producerea incendiilor şi a exploziilor, protejarea
antifoc a materialelor din zonă.
__________________________________________________________________________
5. Începerea lucrărilor cu foc s-a făcut în baza buletinului de analiză nr. ........
din ................., eliberat de ............................................................................................ (acolo unde
este cazul)
__________________________________________________________________________
6. Respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, specifice tehnologiei de
lucru:
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
____________________________________________
7. În zona de lucru se asigură următoarele mijloace de stingere a incendiilor:
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
____________________________________________
8. Lucrările cu foc deschis nu se execută dacă sunt condiţii de vânt
__________________________________________________________________________
9. Pe timpul lucrărilor se asigură supravegherea acestora de către doamna /
domnul ............................................................
10. Şeful serviciului public voluntar / privat pentru situaţii de urgenţă este anunţat
despre începerea, întreruperea şi încheierea lucrării.
11. Controlul măsurilor de apărare împotriva incendiilor se asigură de către doamna /
domnul ...........................................................
12. Supravegherea lucrărilor cu foc se asigură de către doamna /
domnul ..........................
13. Incendiul sau orice alt eveniment se anunţă la ............................................,
prin ..........
......................................................
14. Alte măsuri specifice de apărare împotriva incendiului
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
__________________________________________________
15. Personalul de execuţie, control şi supraveghere a fost instruit asupra măsurilor de
apărare împotriva incendiului.
__________________________________________________________________________
Responsabili Numele şi prenumele Semnătura
Emitentul
Şeful sectorului în care se
execută lucrările
Executanţii lucrărilor cu foc
Serviciul public voluntar / privat
pentru situaţii de urgenţă

S.C. --- S.R.L

DECIZIA
Nr. --- din ---
privind unele masuri speciale de aparare impotriva incendiilor
care se contracareze efectele perioadelor de sezon rece, canicular sau
secetoase in cadrul societatii

Având în vedere prevederile:

- art. 19 lit. lit. a) , b) din Legea nr. 307 / 2006 privind apărarea împotriva
incendiilor,
- art. 28 alin (1) lit. a), f), h) din Legea nr. 481 / 2004 privind protecţia civilă,
- art. 17 lit. j) din Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163 /
2007, privind aprobarea Normelor Generale de apărare împotriva incendiilor,
In baza drepturilor conferite de actul constitutiv, administratorul societatii emite
urmatoarea

D E C I Z I E:
Art. 1 Prin prezenta decizie se stabilesc regulile si masurile speciale pentru sezonul rece
precum si pentru perioadele caniculare si secetoase ale anului, astfel:
REGULI SI MASURI PENTRU SEZONUL RECE:
Inaintea inceperii sezonului rece se vor controla si inlatura defectiunile constatate la
toate categoriile de instalatii (electrice, de incalzire, de apa, etc.) si se vor lua masuri pentru
protectia împotriva inghetului si de mentinere in stare de functionare a instalatiilor de
stingere, care sa asigure:
- protejarea impotriva inghetului a instalatiilor de alimentare cu apa si asigurarea unei
temperaturi minime de 5ºC . In cazul opririi funcţionării sistemelor de recirculare a apei se
vor lua măsurile necesare de golire a instalaţiilor de apă .
- verificarea metrologica a aparatelor de masura, control si semnalizare;
- verificarea si revizuirea instalatiilor si sistemelor de incalzire din societate ( conducte,
corpuri, elemente de incalzire, sobe, cosuri, etc.) si se vor remedia eventualele defectiuni
(crapaturi, fisuri, inlocuire caramida, etc.);
- se va curata cosul de fum pentru a asigura o buna eliminare a fumului rezultat din ardere,
de catre o firma specializata si se va urmari daca operatiunile au fost efectuate corect si s-au
folosit echipamentele corespunzatoare;
- se va asigura cu materialul combustibil ( lemne, peleti ) care se va depozita in locul special
amenajat;
- se vor verifica si asigura materialele si uneltele necesare deszapezirii cailor de acces si
interventie;
- se va asigura protejarea impotriva inghetului a caminului de apa si a surselor de apa, a
instalatiilor de pompare de tipul hidrofor, din incinta amplasamentului.Totodata se va
verifica si partea electrica a instalatiei de pompare in vederea preintampinarii riscurilor de
incendiu .
- se interzice utilizarea focului deschis pentru pornirea unor autovehicule parcate pe teritoriul
societatii.
- se interzice utilizarea focului deschis ( sub orice formă ) pentru dezgheţul unor conducte ale
diverselor instalaţii în cazul unor căderi masive de zăpadă.
- pe timpul sezonului cu temperaturi foarte scăzute ( de la - 5°C în jos) se vor lua măsuri de
protejare la îngheţ a mijloacelor iniţiale de stingere a incendiilor (stingătoare portabile de
incendiu cu spumă chimică sau apă pulverizată ) şi a gurilor hidranţilor exteriori de incendiu.
In caz de inzapezire se va actiona astfel:
- deblocarea cailor de acces si interventie de zapada acumulata in urma caderilor abundente
din zilele lucratoarea sau de sarbatoare, se va realiza in primele ore de program sau in fiecare
prima zi din o saptamana noua , de catre toti salariatii, iar in caz de inghet se va arunca cu
material antiderapant, astfel incat in caz de nevoie masinile pompierilor sa poata interveni. In
cazul in care cantitatea de zapada este foarte mare si ingreuneaza activitatea in societate
(intrarea / iesirea autovehiculelor, manipularea materialelor cu motostivuitorul, etc. ),
administratorul va lua decizia de a o depozita, incarca si transporta intreaga cantitate de
zapada pe un teren stabilit din timp, dar care sa nu afecteze vreo cale de circulatie / acces , sa
blocheze intrarea in vreo cladire , locuinta.
- asigurarea deblocarii surselor de alimentare cu apa si a cailor de acces catre acestea;
- participarea la nevoie la inlaturarea zapezii de pe acoperisurile constructiilor din societate
care prezinta pericol de prabusire;
- inlaturarea posibilitatilor de patrundere a apei rezultate din topirea zapezii in incintele
societatii. Este de recomandat ca zapada depusa in cursul noptilor , zilelor de sarbatori legale
sa fie pe cat posibil stransa si transportata in alte locuri ( campuri agricole, sau alte terenuri
destinate pentrun acest scop );
- inlaturarea turturilor formati la stresini care prezinta pericol de cadere;

REGULI SI MASURI PENTRU PERIOADELE CANICULARE SAU SECETOASE

- Efectuarea in anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrari in exteriorul
cladirilor, care creeaza conditii favorabile pentru producerea de incendii (vopsiri, lacuiri, etc.)
va fi restrictionata;
- Se interzice utilizarea lucrului cu foc deschis in anumite intervale din timpul zilei, la o
distanta mai mica de 100 m de zona de protectie a depozitului de carburanti;
- Se vor lua masuri de indepartare, din punctele de colectare a deseurilor si resturilor
menajere, a obiectelor optice inclusiv a cioburilor de sticla, care pot actiona in anumite
conditii, drept concentratorul razelor solare;
- Se va evita pe cat posibil descarcarea autocisternelor de carburanti intre orele 10.00 –
19.00, iar alimentarea autovehiculelor in acest interval orar sa se faca numai daca exista o
urgenta.
Art. 2 Pentru ducerea la indeplinire a regulilor si masurilor speciale de aparare
impotriva incendiilor este desemnat responsabilul in domeniul situatiilor de urgenta.
Art. 3 Prezenta va fi dusa la indeplinire de catre conducerea societatii si intreg
personalul salariat.

ADMINISTRATOR,

S.C. --- S.R.L.

DECIZIA
Nr. --- din ----
 privind instruirea salariatilor in domeniul situatiilor de urgenta

Având în vedere prevederile:

- art. 19 lit. a), g), h) din Legea nr. 307 / 2006 privind apărarea împotriva
incendiilor,
- art. 28 lit. f), art. 31 lit. c), d), art. 37 alin. (1) din Legea nr. 481 / 2004 privind
protecţia civilă,
- art. 5 litera b) , c) din ordinul ministrului Administratiei si Internelor nr. 163 /
2007 pentru aprobarea Normele generale de apărare împotriva incendiilor,
- Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 712 / 2005 pentru
aprobarea Dispoziţiilor generale privind instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de
urgenţă , modificat şi completat de ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 786 /
2005,
In baza drepturilor conferite de actul constitutiv , administratorul societatii emite
urmatoarea:

DECIZIE:

Art. 1 Instruirea salariaţilor S.C. --- S.R.L. în domeniul situaţiilor de urgenţă

( incendii, cutremure, inundaţii, explozii, prăbuşiri ale unor construcţii sau instalaţii etc. ),
angajat permanent sau temporar din societatea noastră, este obligatorie şi constituie, conform
legii, parte componentă a pregătirii profesionale.
Art. 2 Instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă se va realiza prin
următoarele categorii de instructaje:
a) instructajul introductiv general;
b) instructajul specific locului de munca;
c) instructajul periodic;
d) instructajul pe schimb, acolo unde situatia o impune;
e) instructajul special pentru lucrari periculoase;
f) instructajul la recalificarea profesionale;
g) instructajul pentru personalul din afara operatorului economic.
Art. 3 - Instructajul introductiv general vizeaza dobandirea de cunostinte cu privire la:
a) continutul actelor normative care reglementeaza managementul situatiilor de urgenta si
activitatea de aparare impotriva incendiilor, precum si actele normative specifice profilului
societatii;
b) managementul situatiilor de urgenta si modul de organizare a activitatii de aparare
impotriva incendiilor la nivelul societatii;
c) mijloacele tehnice de prevenire si stingere a incendiilor cu care sunt echipate constructiile,
instalatiile, amenajarile si modul de utilizare a acestora, precum si mijloacele tehnice existente
si planificarea resurselor pentru realizarea masurilor de protectie civila;
d) formele si metodele specifice de prevenire si stingere a incendiilor;
e) modul de actiune in cazul producerii unei situatii de urgenta si in cazul observarii si
anuntarii unui incendiu;
f) actiunile ce trebuie intreprinse pentru limitarea si inlaturarea urmarilor situatiilor de
urgenta.
Art. 4 - La instructajul introductiv general participa urmatoarele categorii de
persoane:
a) nou-angajatii in munca indiferent de durata sau de forma contractului de munca;
b) salariatii transferati de la un punct de lucru la altul sau detasati in societate;
c) lucratorii sezonieri, temporari sau zilieri;
d) studentii si elevii din scoli si licee aflati in practica de specialitate sau in cuprinsi in
programe.
 Art. 5 - Instructajul introductiv general se desfasoara cu grupe compuse din cel mult 20
de persoane.
Art. 6 - Durata instructajului introductiv general se stabileste prin reglementari
interne, in functie de specificul activitatii desfasurate, complexitatea procesului tehnologic,
nivelul de risc rezultat din clasificarea unitatilor din punct de vedere al protectiei civile,
precum si de nivelul de pregatire al participantilor, dar nu poate fi mai mica de 8 ore.
Art. 7 - Pentru fiecare categorie de personal participant se stabileste un nivel minim de
cunostinte necesare, iar la terminarea instructajului introductiv general persoanele instruite
vor fi verificate pe baza de teste asupra cunostintelor acumulate
Art. 8 - Persoanele care nu si-au insusit nivelul minim de cunostinte stabilit pentru
instructajul introductiv general nu vor fi admise la locurile de munca.
Art. 9 - Instructajul specific locului de munca se executa individual, dupa instructajul
introductiv general, de catre seful locului de munca respectiv.
Art. 10 - La efectuarea instructajului specific locului de munca se urmareste sa se
asigure participantilor cunostinte referitoare la:
a) caracteristicile fizico-chimice ale substantelor, materialelor si produselor utilizate la locul
de munca;
b) conditiile care determina ori favorizeaza producerea accidentelor si avariilor tehnologice si
cauzele potentiale de incendiu si / sau explozie specifice locului de munca;
c) descrierea, functionarea, monitorizarea si modul de interventie la instalatiile si sistemele de
siguranta ale masinilor si utilajelor de la locurile de munca, inclusiv cele de prevenire a
avariilor tehnologice;
d) descrierea, functionarea, amplasarea si modul de actionare a instalatiilor, si mijloacelor de
protectie impotriva incendiilor;
e) conceptia de interventie in cazul producerii unei situatii de urgenta si continutul
documentelor operative de raspuns, pentru fiecare categorie de salariat in partile ce-l privesc;
f) sarcini specifice pentru prevenirea situatiilor de urgenta si realizarea masurilor de protectie
civila.
Art. 11 - Durata instructajului specific locului de munca este stabilita in functie de
complexitatea activitatii desfasurate dar nu poate fi mai mica de 8 ore.
Art. 12 - Problemele cu caracter teoretic prezentate pe timpul instructajului specific
locului de munca sunt urmate in mod obligatoriu de demonstratii practice.
Art. 13 - Admiterea definitiva la lucru a persoanelor instruite se face numai dupa
verificarea acestora pe baza de teste cu privire la nivelul de insusire a cunostintelor necesare.
Art. 14 - Instructajul periodic se executa cu toate categoriile de salariati pe o durata de
cel putin 2 ore si are ca scop improspatarea, completarea si detalierea cunostintelor dobandite
prin instructajul introductiv general si prin instructajul specific locului de munca
Art. 15 - Instructajul periodic se executa pe baza tematicii anuale si a graficului de
instruire, aprobate de administrator.
Art. 16 - Tematica orientativa anuala de instruire, adaptata fiecarei categorii de
salariati, se structureaza de regula astfel:
a) actele normative care reglementeaza managementul situatiilor de urgenta;
b) obligatiile generale si specifice care revin fiecarei categorii de salariati pentru realizarea
managementului situatiilor de urgenta in cadrul societatii;
c) conditiile care determin ori favorizeaza producerea accidentelor si avariilor tehnologice si
cauzele potentiale (riscurile) de incendiu si / sau explozie specifice, normele, regulile si
masurile de prevenire a acestora;
d) descrierea, functionarea, intretinerea si modul de utilizare a instalatiilor si sistemelor de
protectie destinate prevenirii avariilor tehnologice si incendiilor;
e) modul de actiune a salariatilor .
Art. 17 - Tematica orientativa se adapteaza si se completeaza pe parcurs de catre cei
care executa instruirea cu concluziile si invatamintele rezultate din:
a) controalele efectuate privind respectarea prevederilor legale si indeplinirea sarcinilor
stabilite;
b) natura, frecventa si amploarea situatiilor de urgenta produse pe raza societatii sau in
sectoare de activitate similare.
Art. 18 - In graficul anual de instruire se mentioneaza periodicitatea instructajelor si se
precizeaza zilele in care acestea se executa esalonat, pe locuri de munca si categorii de
salariati.
Art. 19 - Intervalul de timp intre doua instructaje periodice se stabileste de catre
administrator in functie de specificul conditiilor de munca din unitatea respectiva, cu
respectarea urmatoarelor termene:
- cel mult o luna (30 de zile), pentru personalul cu functii de executie sau operative, care
sprijina serviciile de urgenta (structurile de raspuns) in cazul producerii situatiilor de
urgenta;
- 1 - 3 luni, pentru personalul care lucreaza nemijlocit cu aparate, masini, utilaje si instalatii
tehnologice ( tehnicieni, maistri, subingineri, ingineri ), precum si pentru analisti, cercetatori
si personalul din laboratoare;
- 3 - 6 luni, pentru personalul auxiliar din sectiile si sectoarele de productie, control tehnic,
cercetare, proiectare, de intretinere si reparatii, investitii, transporturi;
- 1 - 6 luni, pentru personalul auxiliar care are atributii de organizare, conducere si control
(sefi de sectii, ateliere, instalatii, depozite etc.), pentru cel din conducerea societatii.
Art. 20 - Instructajul periodic se face obligatoriu in urmatoarele cazuri:
a) cand un salariat a lipsit mai mult de 30 de zile calendaristice de la locul de munca;
b) cand s-au adus modificari procesului tehnologic sau au fost introduse noi tehnologii;
c) la reluarea activitatii dupa producerea unei situatii de urgenta;
Art. 21 - Pe timpul desfasurarii instructajului periodic se pune accent pe demonstratiile
practice, salariatii fiind angrenati in executarea unor operatiuni specifice.
Art. 22 - Verificarea persoanelor instruite privind cunostintele insusite si deprinderile
formate in timpul instructajului periodic se face prin sondaj, insistandu-se de fiecare data
pentru clarificarea problemelor si eliminarea deficientelor constatate.
Art. 23 - Anual se efectueaza o verificare de fond pe baza de teste tip chestionar asupra
nivelului de insusire si cunoastere a problematicii care a facut obiectul instructajului periodic,
rezultatele consemnandu-se in fisa individuala de instructaj.
Art. 24 - Pentru agentii economici care au cel mult 9 salariati efectuarea instructajului
periodic este sarcina exclusiva a administratorului societatii.
Art. 25 - (1) Instructajul pe schimb se executa la intrarea in schimbul de lucru, cu
salariatii care desfasoara activitati in locuri de munca cu risc major din punctul de vedere al
existentei factorilor de risc potetial generatori de situatii de urgenta.
(2) Durata acestui instructaj nu va depasi 10-15 minute.
(3) Instructajul pe schimb se efectueaza de conducatorul locului de munca, executia
consemnandu-se sub semnatura in registrul de predare - primire a schimbului de lucru.
Art. 26 - Instructajul special pentru lucrari periculoase se executa inainte de inceperea
unor lucrari care implica existenta unor factori de risc care pot determina sau favoriza
producerea unor tipuri de risc.
Art. 27 - Lucrarile care fac obiectul unui astfel de instructaj se refera in principal la:
a) executarea unor operatiuni de comanda a unor instalatii sau utilaje tehnologice de
importanta ori interventia asupra acestora, a caror operare gresita poate determina sau
favoriza producerea unor incendii de amploare, explozii, calamitati naturale, esecul unor
servicii de utilitate publica sau a altor tipuri de risc;
b) lucrari de reparatii sau de intretinere, distrugerea unor deseuri sau reziduuri periculoase
pentru viata oamenilor sau pentru mediu;
c) prelevarea de probe din recipiente sau instalatii care contin substante periculoase;
d) lucrari de sudare;
e) lucrari de taiere sau lipire cu flacara;
f) lucrari care pot provoca scantei mecanice;
g) lucrari care pot provoca scantei si arcuri electrice sau scurtcircuite;
h) lucrari de topire a bitumului sau asfaltului;
i) aplicarea unor materiale de protectie din care se pot degaja cu usurinta vapori si gaze
inflamabile si / sau explozive;
j) curatarea interioara a unor vase, rezervoare, recipiente sau sisteme de evacuare in care au
fost stocate, prelucrate ori vehiculate produse combustibile etc.;
k) depozitarea, manipularea si transportul de substante / materiale periculoase.
Art. 28 - (1) Instructajul special pentru lucrari periculoase se efectueaza astfel:
a) privind tehnologia de executie, de catre conducatorul formatiei de lucru;
b) privind conditiile tehnologice, de catre conducatorul locului de munca.
(2) Persoanelor care urmeaza sa execute lucrarile prevazute la art. 27 li se elibereaza
autorizatie de lucru, al carei continut este prevazut in normele specifice emise de autoritatile
administratiei publice centrale de specialitate.
(3) Efectuarea instructajului special pentru lucrari periculoase se consemneaza, dupa caz, in
autorizatia de executie a lucrarii, registrul de tura sau in fisele individuale.
Art. 29 - Instructajul la recalificarea profesionala se desfasoara cu toate categoriile de
salariati care au parcurs un astfel de curs de formare profesionala, definit conform legislatiei
specifice.
Art. 30 - La stabilirea problematicii pentru instructajul de recalificare profesionala, a
persoanelor care il efectueaza, a duratei necesare si a modului de verificare a insusirii
cunostintelor se vor avea in vedere urmatoarele:
a) in cazul persoanelor care isi vor desfasuara activitatea in acelasi loc de munca in care au
lucrat si inainte de conversia profesionala, seful locului de munca va prelucra cu acestea
numai unele aspecte din cadrul problematicii pentru instructajul specific locului de munca pe
care le apreciaza ca sunt necesare ca urmare a noilor sarcini de munca pe care le au de
indeplinit;
b) in cazul persoanelor care isi vor desfasura activitatea in alt loc de munca din cadrul
societatii care au fost angajate si inainte de recalificarea profesionala, inclusiv pentru cele
recrutate din randul somerilor dupa formarea profesionala, se vor respecta prevederile art. 2
si urmatoarele din prezenta decizie;
Art. 31 - Instructajul pentru personalul din afara societatii se desfasoara cu persoanele
care executa temporar activitati in locurile din incinta societatii respective unde sunt prezenti
factori de risc potential generatori de situatii de urgenta, dupa cum urmeaza:
a) personalul societatilor comerciale de constructii-montaj si instalatii;
b) personalul societatilor comerciale de reparatii, revizii, intretinere si de service;
c) personalul care efectueaza transport de materiale periculoase;
d) personalul de paza apartinand altor societati comerciale sau firme specializate – nu este
cazul;
e) vizitatori in grup de minimum 5 persoane – nu este cazul.
Art. 32 - Locurile din incinta societatii pentru care se executa instructajul pentru
personalul prevazut la art. 31 se stabilesc prin act de autoritate al administratorului.
Art. 33 - Instructajul pentru personalul din afara societatii se efectueaza, dupa caz, de
responsabilul in domeniul situatiilor de urgenta sau de seful locului de munca in care este
prevazut un asemenea instructaj.
Art. 34 - Problematica instructajului consta in:
a) prezentarea procedurilor specifice instructajului introductiv general pentru categoriile de
persoane prevazute la art. 31 lit. a) si b);
b) prezentarea procedurilor din cadrul instructajului specific locului de munca pentru
categoriile de persoane prevazute la art. 31 lit. c) si d);
c) prezentarea unei proceduri special intocmite pentru persoanele prevazute la art. 31 lit. e),
prin care acestea sunt instruite sumar ( in maximum 15 minute ) asupra principalelor reguli
de prevenire pe care trebuie sa le respecte si sunt atentionate asupra pericolelor existente in
anumite locuri de pe traseul parcurs in incinta operatorului economic sau a institutiei.
Art. 35 - Consemnarea efectuarii instructajului pentru personalul din afara societatii se
face intr-un proces-verbal intocmit in acest scop, care contine problematica prezentata si
tabelele cu numele, prenumele si semnatura persoanelor instruite.
Art. 36 - Instruirea in domeniul situatiilor de urgenta se certifica prin inscrisuri
realizate, dupa caz, in fisa individuala de instructaj in domeniul situatiilor de urgenta, in
registrul de predare- primire a schimbului sau in procesele - verbale de instruire.
Art. 37 - Fisele individuale de instructaj se intocmesc pentru toate persoanele angajate.
Art. 38 - Dupa efectuarea instructajelor este obligatorie completarea fiselor individuale
de instructaj, inscrisul efectuandu-se cu pasta sau cu cerneala.
Art. 39 - Dupa completare, fisa individuala de instructaj in domeniul situatiilor de
urgenta se semneaza de persoana instruita si de catre persoanele care au efectuat si au
verificat instructajul.
Art. 40 - Prin semnatura persoana instruita demonstreaza participarea la instructaj,
iar persoana care a verificat instructajul confirma, pe baza examinarii persoanei instruite, ca
aceasta si-a insusit cunostintele
Art. 41 - Conducatorii locurilor de munca raspund de pastrarea fiselor individuale de
instructaj in domeniul situatiilor de urgenta pentru personalul din subordine.
Art. 42 - (1) Pot fi desemnate sa execute instructaje in domeniul situatiilor de urgenta
urmatoarele categorii de personal:
a) persoanele cu atributii de conducere in cadrul societatii ori sefii locurilor de munca in care
este prevazut un asemenea instructaj;
b) personalul de specialitate in domeniul protectiei civile (inspectorii de protectie civila);
c) cadrele tehnice cu atributii in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor / responsabili in
domeniul situatiilor de urgenta ( in cazul de fata) sau persoanele atestate ca specialisti,
verificatori si experti in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor.
(2) Persoanele prevazute la alin. (1) efectueaza si verificarile privind insusirea cunostintelor
de catre persoanele instruite
Art. 43 - (1) In activitatea de instruire in domeniul situatiilor de urgenta se pot utiliza
urmatoarele mijloace:
a) vizuale: afise, brosuri, pliante, fotomontaje, panouri, inscriptii si indicatoare de securitate,
grafice, machete, fotografii etc.;
b) audiovizuale: filme de scurt metraj, inregistrari video, proiectii comentate de diafilme sau
la epidiascop si altele;
c) auditive: instructaje, conferinte, expuneri, consultatii, dezbateri, concursuri, casete audio
etc.;
d) practic - aplicative: exercitii, aplicatii, demonstratii si antrenamente executate la locul de
munca sau in poligoane amenajate.
(2) La alegerea mijloacelor se va avea in vedere asigurarea caracterului intensiv al activitatii
de instruire.
Art. 44 - Instructajele in domeniul situatiilor de urgenta se fac pe baza unor materiale
scrise (proceduri) intocmite de responsabilul in domeniul situatiilor de urgenta si aprobate de
administrator.
Art. 45 - Baza materiala si documentara necesara in vederea desfasurarii si verificarii
instructajelor cuprinde:
a) legislatia specifica in vigoare;
b) manuale si cursuri de specialitate;
c) standarde;
d) carti, brosuri, cataloage, pliante, reviste;
e) filme, diapozitive;
f) afise, panouri grafice, fotomontaje;
g) machete, mostre de diapozitive si instalatii;
h) teste de verificare.
Art. 46 - La realizarea materialelor de instruire in domeniul prevenirii si stingerii
incendiilor se va tine seama in principal de urmatoarele cerinte:
Cerinte generale:
a) continutul materialelor va fi in concordanta cu bazele teoretice ale activitatii de
management al situatiilor de urgenta, precum si cu legisltia specifica in vigoare;
b) realizarea materialelor se va baza pe principiile pedagogiei moderne;
c) continutul si realizarea materialelor vor fi adecvate nivelului de pregatire a subiectilor
carora li se adreseaza.
Cerinte specifice pentru cursuri si manuale:
a) sa fie elaborate in baza unei documentatii bibliografice actualizate;
b) sa foloseasca terminologia specifica domeniului situatiilor de urgenta;
c) redactarea sa fie clara, concisa, fara formulari sablon;
d) cunostintele sa fie expuse in mod sistematic, intr-o ordine logica;
e) gradul de abstractizare sa fie in concordanta cu nivelul de pregatire a persoanelor carora li
se adreseaza;
f) structura materialelor sa asigure o alternativa si un raport optim intre cunostintele
teoretice si practice corespunzatoare nivelului de pregatire a personalului caruia ii sunt
adresate;
g) sa cuprinda ilustratii si desene, ideograme si tabele.
Cerinte specifice pentru afise:
a) grafica sa fie simpla, accentuandu-se elementele principale ale temei si suprimandu-se
detaliile nesemnificative;
b) textul sa fie concis si vizibil de la 4 - 5 m distanta.
Cerinte specifice pentru filme:
a) scenariul sa asigure perceperea corecta si clara a mesajului;
b) imaginea si sonorul sa fie clare si sugestive;
c) formele de prezentare sa reprezinte filmari reale si animatie;
d) durata proiectiei sa fie de 10-20 de minute.
Cerinte specifice pentru teste de verificare:
a) sa cuprinda un numar suficient de intrebari - problema din materialul de instruire utilizat;
b) intrebarile sa fie formulate intr-o forma clara si concisa, astfel incat sa permita un raspuns
scurt care sa necesite cat mai putin timp pentru scris;
c) sa fie insotite de sistemul de cotare, grile de verificare si instructiuni de completare.
Art. 47 (1) Participarea salariaţilor la instructajele şi activităţile organizate în
domeniul situaţiilor de urgenţă este obligatorie, absenţa nejustificată se sancţionează conform
regulamentului de ordine interioară şi a prevederilor legale în vigoare.
(2) In cazul in care un salariat lipseste motivat (concediu de odihna, boala, delegatii, cursuri,
etc.), instructajul periodic pentru acestia se replanifica .
Art. 48 Anexele alăturate, „Tematica de instruire a personalului în domeniul situaţiilor
de urgenţă ” şi „Graficul de instruire” fac parte integrantă din prezenta dispoziţie.
Art. 49 Conţinutul prezentei decizii va fi adus la cunoştinţa întregului personal în
părţile care-i privesc.

ADMINISTRATOR

Tematica si graficul de instruire periodica

in domeniul situatiilor de urgenta pe anul ..........
Locul de munca: muncitor necalificat , paznic , sofer de autoturisme, autoutilitare, autovehicule de
mare tonaj, ….
Nr. Perioada Bibliografie Tema de instruire
crt. de instruire
1 Ianuarie Legea nr. 307/2006 – privind apărarea Legislatia specifica situatiilor de
împotriva incendilor, rectificata urgenta
Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme generale
de aparare impotriva incendiilor
O.M.A.I. 712/2005 – Dispoziţiile Generale
privind instruirea în domeniul prevenirii şi
stingerii incendiilor modificată şi completată
cu O.M.A.I. 786/2005
Legea 481/2004 privind protectia civila,
republicată
O.M.A.I.   nr. 1427 din 15 august 2006
pentru aprobarea  procedurilor de codificare
a atenţionărilor şi avertizărilor
meteorologice şi a avertizărilor şi alertelor
hidrologice
OMAI nr. 1259/2006 pentru aprobarea
Normelor privind organizarea si asigurarea
activitatilor de instiintare, avertizare,
prealarmare si alarmare in situatii de
protective civila
Hotararea Guvernului nr. 537/2007 privind
stabilirea si aplicarea contraventiilor la
normele de prevenire si stingere a incendiilor
2 Februarie Legea nr. 307/2006 – privind apărarea Prevenirea si stingerea
împotriva incendilor, rectificata incendiilor:
Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme generale Art. 1, 5, 6 , 22 din Legea nr.
de aparare impotriva incendiilor 307/2006;
Legea 481/2004 privind protectia civila, Art.1, 2, 4, 21 – 36 din Ordinul
republicată M.A.I. 163/2007 – Norme
generale de aparare impotriva
incendiilor
Protectie civila:
Art. 1, 3, 5, 9, 10 ,20 ,28 , 31 ,32
,36 ,37 ,39 din Lege 481/2004
privind protectia civila,
republicată
3 Martie Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme generale Prevenirea si stingerea
de aparare impotriva incendiilor incendiilor:
Cauze de incendiu. Instructiuni
privind instruirea personalului la
exploatarea instalatiilor electrice
Protectie civila:
Principalele tipuri de dezastre şi
caracteristicile acestora
4 Aprilie Prevenirea si stingerea
incendiilor:
Accesorii de protectie si salvare.
Instructiuni privind exploatarea
instalatiilor de incalzire centrala
Protectie civila:
 Reguli de respectat pe timpul
situatiilor de urgenta (cutremure,
inundatii, alunecari de teren,
etc).
5 Mai OMAI nr. 1259/2006 pentru aprobarea Prevenirea si stingerea
Normelor privind organizarea si asigurarea incendiilor;
activitatilor de instiintare, avertizare, Mijloace de aparare impotriva
prealarmare si alarmare in situatii de incendiilor. Clasificarea
protective civila stingatoarelor. Functionare
Protectie civila:
OMAI nr. 1259/2006 pentru
aprobarea Normelor privind
organizarea si asigurarea
activitatilor de instiintare,
avertizare, prealarmare si
alarmare in situatii de protective
civila
6 Iunie Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme generale Prevenirea si stingerea
de aparare impotriva incendiilor incendiilor:
OMAI nr. 1259/2006 pentru aprobarea Antrenament practic „ Modul de
Normelor privind organizarea si asigurarea utilizare a mijloacelor de primă
activitatilor de instiintare, avertizare, intervenţie din dotare ”
prealarmare si alarmare in situatii de Protectie civila:
protective civila Art. 107 – 115 Masuri generale
de prevenire a incendiilor la
exploatarea cailor de evacuare
din Ordinul M.A.I. 163/2007 –
Norme generale de aparare
impotriva incendiilor
Antrenament practic privind
executarea unui exercitiu de
alarmare si evacuare
7 Iulie Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme generale Prevenirea si stingerea
de aparare impotriva incendiilor incendiilor:
Art. 97 – 106 Masuri generale de
prevenire a incendiilor la
executarea lucrarilor cu foc
deschis din Ordinul M.A.I.
163/2007 – Norme generale de
aparare impotriva incendiilor
Masuri ce se iau in perioadele
caniculare.
Protectie civila:
Protecţia salariaţilor şi bunurilor
materiale prin adăpostire
8 August Prevenirea si stingerea
incendiilor:
Primul ajutor in caz de incendiu
Protectie civila:
Protecţia N.B.C. şi asigurarea
medicală
9 Septembrie Prevenirea si stingerea
 incendiilor:
Cunoasterea concreta a fortelor
de interventie in caz de incendiu
la locul de munca. Cine conduce
stingerea incendiilor, modalitati
de cooperare.
Protectie civila:
Protecţia salariaţilor şi a
bunurilor materiale prin
evacuare
10 Octombrie Prevenirea si stingerea
incendiilor:
Masuri generale privind
prevenirea incendiilor in sezonul
rece
Protectie civila:
Mijloace de intervenţie
11 Noiembrie Legea nr. 307/2006 – privind apărarea Prevenirea si stingerea
împotriva incendilor, rectificata incendiilor:
Legea 481/2004 privind protectia civila, Sanctiuni
republicată Art. 43 – 46 din Legea nr.
Hotararea Guvernului nr. 537/2007 privind 307/2006 – privind apărarea
stabilirea si aplicarea contraventiilor la împotriva incendilor, rectificata
normele de prevenire si stingere a incendiilor Art. 1 – 6 din Hotararea
Guvernului nr. 537/2007 privind
stabilirea si aplicarea
contraventiilor la normele de
prevenire si stingere a
incendiilor
Protectie civila:
Sanctiuni
Art. 74 – 78 din Legea 481/2004
privind protectia civila,
republicată
12 Decembrie Legea nr. 307/2006 – privind apărarea Prelucrarea  constatărilor  făcute 
împotriva incendilor de  organele  de  pompieri  cu 
Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme generale ocazia  controalelor .  Măsuri 
de aparare impotriva incendiilor ce  se  impun  a  fi  realizate
O.M.A.I. 712/2005 – Dispoziţiile Generale Prevenirea si stingerea
privind instruirea în domeniul prevenirii şi incendiilor:
stingerii incendiilor modificată şi completată Test tip grilă si o aplicatie
cu O.M.A.I. 786/2005 practica: Minim 15 întrebări,
Lege 481/2004 privind protectia civila, obligatoriu răspuns corect la
republicată 70% . La nevoie se repetă testul
ORDINUL M.M.G.A./M.A.I.   nr. 823/1427 în termen de 3 zile
din 15 august 2006 pentru Protectie civila:
aprobarea procedurilor de codificare a Test tip grilă: Minim 15
atenţionărilor şi avertizărilor întrebări, obligatoriu răspuns
meteorologice şi a avertizărilor şi alertelor corect la 70% . La nevoie se
hidrologice repetă testul în termen de 3 zile.
 Tematica si graficul de instruire periodica
in domeniul situatiilor de urgenta pe anul ..........
Locul de munca: operator introducere, validare si prelucrare date , achizitor, inspector resuse
umane, …….

Nr. Perioada Bibliografie Tema de instruire

crt. de instruire
1 Martie Legea nr. 307/2006 – privind Legislatia specifica situatiilor de urgenta
apărarea împotriva incendilor, Prevenirea si stingerea incendiilor:
rectificata Art. 1, 5, 6 , 22 din Legea nr. 307/2006;
Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme Art.1, 2, 4, 21 – 36 din Ordinul M.A.I.
generale de aparare impotriva 163/2007 – Norme generale de aparare
incendiilor impotriva incendiilor
O.M.A.I. 712/2005 – Dispoziţiile Protectie civila:
Generale privind instruirea în Art. 1, 3, 5, 9, 10 ,20 ,28 ,
domeniul prevenirii şi stingerii 31 ,32 ,36 ,37 ,39 din Lege 481/2004
incendiilor modificată şi privind protectia civila, republicată
completată cu O.M.A.I. 786/2005
Legea 481/2004 privind protectia
civila, republicată
O.M.A.I.   nr. 1427 din 15 august
2006 pentru aprobarea 
procedurilor de codificare a
atenţionărilor şi avertizărilor
meteorologice şi a avertizărilor şi
alertelor hidrologice
OMAI nr. 1259/2006 pentru
aprobarea Normelor privind
organizarea si asigurarea
activitatilor de instiintare,
avertizare, prealarmare si alarmare
in situatii de protective civila
Hotararea Guvernului nr. 537/2007
privind stabilirea si aplicarea
contraventiilor la normele de
prevenire si stingere a incendiilor
2 Iunie Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme Prevenirea si stingerea incendiilor:
generale de aparare impotriva Mijloace de aparare impotriva
incendiilor incendiilor. Clasificarea stingatoarelor.
OMAI nr. 1259/2006 pentru Functionare
aprobarea Normelor privind Antrenament practic „ Modul de
organizarea si asigurarea utilizare a mijloacelor de primă
activitatilor de instiintare, intervenţie din dotare ”
avertizare, prealarmare si alarmare Protectie civila:
in situatii de protective civila Art. 107 – 115 Masuri generale de

3 Septembrie Teme
4 Decembrie Legea nr. 307/2006 – privind
apărarea împotriva incendilor
Legea 481/2004 privind protectia
civila, republicată
Hotararea Guvernului nr. 537/2007
privind stabilirea si aplicarea
contraventiilor la normele de
prevenire si stingere a incendiilor
Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme
generale de aparare impotriva
incendiilor
O.M.A.I. 712/2005 – Dispoziţiile
Generale privind instruirea în
domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor modificată şi
completată cu O.M.A.I. 786/2005
Lege 481/2004 privind protectia
civila, republicată
ORDINUL M.M.G.A./M.A.I.   nr.
823/1427 din 15 august 2006
pentru aprobarea procedurilor de
codificare a atenţionărilor şi
avertizărilor meteorologice şi a
avertizărilor şi alertelor
hidrologice
prevenire a incendiilor la exploatarea
cailor de evacuare din Ordinul M.A.I.
163/2007 – Norme generale de aparare
impotriva incendiilor
Antrenament practic privind executarea
unui exercitiu de alarmare si evacuare
Prevenirea si stingerea incendiilor:
Cunoasterea concreta a fortelor de
interventie in caz de incendiu la locul de
munca. Cine conduce stingerea
incendiilor, modalitati de cooperare.
Primul ajutor in caz de incendiu
Masuri generale privind prevenirea
incendiilor in sezonul rece
Protectie civila:
Protecţia salariaţilor şi a bunurilor
materiale prin adpostire, evacuare,
protectia N.B.C. si asigurarea medicala.
Prelucrarea  constatărilor  făcute  de 
organele  de  pompieri  cu  ocazia 
controalelor .  Măsuri  ce  se  impun  a 
fi  realizate
Prevenirea si stingerea incendiilor:
Sanctiuni
Art. 43 – 46 din Legea nr. 307/2006 –
privind apărarea împotriva incendilor,
rectificata
Art. 1 – 6 din Hotararea Guvernului nr.
537/2007 privind stabilirea si aplicarea
contraventiilor la normele de prevenire
si stingere a incendiilor
Test tip grilă si o aplicatie practica:
Minim 15 întrebări, obligatoriu răspuns
corect la 70% . La nevoie se repetă testul
în termen de 3 zile
Protectie civila:
Sanctiuni
Art. 74 – 78 din Legea 481/2004 privind
protectia civila, republicată
Test tip grilă: Minim 15 întrebări,
obligatoriu răspuns corect la 70% . La
nevoie se repetă testul în termen de 3
zile.
 Tematica si graficul de instruire periodica
in domeniul situatiilor de urgenta pe anul ..........
Locul de munca: manager transport, administrator, …..
Nr. Perioada Bibliografie
crt. de
instruire
1 Iunie Legea nr. 307/2006 – privind
apărarea împotriva incendilor,
rectificata
Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme
generale de aparare impotriva
incendiilor
O.M.A.I. 712/2005 – Dispoziţiile
Generale privind instruirea în
domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor modificată şi
completată cu O.M.A.I. 786/2005
Legea 481/2004 privind protectia
civila, republicată
O.M.A.I.   nr. 1427 din 15 august
2006 pentru aprobarea  unui exercitiu de alarmare si evacuare
procedurilor de codificare a
atenţionărilor şi avertizărilor
meteorologice şi a avertizărilor şi
alertelor hidrologice
OMAI nr. 1259/2006 pentru
aprobarea Normelor privind
organizarea si asigurarea
activitatilor de instiintare,
avertizare, prealarmare si alarmare
in situatii de protective civila
Hotararea Guvernului nr. 537/2007
privind stabilirea si aplicarea
contraventiilor la normele de
prevenire si stingere a incendiilor
2 Decembrie Legea nr. 307/2006 – privind
apărarea împotriva incendilor
Legea 481/2004 privind protectia
civila, republicată
Hotararea Guvernului nr. 537/2007
privind stabilirea si aplicarea
contraventiilor la normele de
prevenire si stingere a incendiilor
Ordinul M.A.I. 163/2007 – Norme
generale de aparare impotriva
incendiilor
O.M.A.I. 712/2005 – Dispoziţiile
Generale privind instruirea în
domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor modificată şi
Tema de instruire
Legislatia specifica situatiilor de urgenta
Prevenirea si stingerea incendiilor:
Art. 1, 5, 6 , 22 din Legea nr. 307/2006;
Art.1, 2, 4, 21 – 36 din Ordinul M.A.I.
163/2007 – Norme generale de aparare
impotriva incendiilor
Antrenament practic „ Modul de
utilizare a mijloacelor de primă
intervenţie din dotare ”
Protectie civila:
Art. 1, 3, 5, 9, 10 ,20 ,28 ,
31 ,32 ,36 ,37 ,39 din Lege 481/2004
privind protectia civila, republicată
Antrenament practic privind executarea
Prelucrarea  constatărilor  făcute  de 
organele  de  pompieri  cu  ocazia 
controalelor .  Măsuri  ce  se  impun  a 
fi  realizate
Prevenirea si stingerea incendiilor:
Sanctiuni
Art. 43 – 46 din Legea nr. 307/2006 –
privind apărarea împotriva incendilor,
rectificata
Art. 1 – 6 din Hotararea Guvernului nr.
537/2007 privind stabilirea si aplicarea
contraventiilor la normele de prevenire
si stingere a incendiilor
Test tip grilă si o aplicatie practica:
Minim 15 întrebări, obligatoriu răspuns
 completată cu O.M.A.I. 786/2005
Lege 481/2004 privind protectia
civila, republicată
ORDINUL M.M.G.A./M.A.I.   nr.
823/1427 din 15 august 2006
pentru aprobarea procedurilor de
codificare a atenţionărilor şi
avertizărilor meteorologice şi a
avertizărilor şi alertelor
hidrologice
corect la 70% . La nevoie se repetă testul
în termen de 3 zile
Protectie civila:
Sanctiuni
Art. 74 – 78 din Legea 481/2004 privind
protectia civila, republicată
Test tip grilă: Minim 15 întrebări,
obligatoriu răspuns corect la 70% . La
nevoie se repetă testul în termen de 3
zile.

S.C. .... S.R.L.

DECIZIA
Nr. --- din ---
privind numirea responsabilului cu atributii in domeniul
apararii impotriva incendiilor

Având în vedere prevederile:

- art. 12, alin. (1) 19 lit. a din Legea nr. 307 / 2006 privind apărarea împotriva incendiilor,
- art. 6, alin (1) lit. b) din Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163 / 2007, privind
aprobarea Normelor Generale de apărare împotriva incendiilor,
- art. 3 din Anexa nr. 1 al Ordinului Ministrului Administratiei si Internelor nr. 106 / 2007 pentru
aprobarea Criteriilor de stabilire a consiliilor locale şi operatorilor economici care au obligaţia de a angaja cel
puţin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor
In baza drepturilor conferite de actul constitutiv, administratorul societatii emite urmatoarea

D E C I Z I E:

Art. 1. Se desemnează dna --- responsabil cu activităţile din domeniul apararii impotriva
incendiilor în cadrul societăţii. Totodata va raspunde si de activitatile din domeniul protectiei civile .
Responsabilul are obligatia de punerea în aplicare, controlul şi supravegherea măsurilor de apărare
împotriva incendiilor si al protectiei civile la nivelul societăţii. In continuare , in textul deciziei si al tuturor
documentelor elaborate de catre acesta, responsabilul va avea denumirea de responsabil in domeniul
situatiilor de urgenta.
Art. 2. Responsabilul in domeniul situatiilor de urgenta , pe linie profesională se subordonează
direct, directorului general şi are următoarele atribuţii:
- Studiază şi îşi însuşeşte actele normative şi legislative care reglementează activitatea in domeniul
situatiilor de urgenta la nivelul societăţii,
- Organizează şi verifică la nivelul societăţii modul în care se respectă dispoziţiile legale în vigoare,
normele, normativele şi instrucţiunile in domeniul situatiilor de urgenta la nivelul societăţii , eficienţa
instruirii efectuate salariaţilor, informând, în scris, conducerea societăţii asupra celor constatate;
- Organizează şi conduce activitatea tuturor salariatilor in domeniul situatiilor de urgenta la nivelul
societăţii;
- Studiază şi identifică pericolele de incendiu existente şi potenţiale, stabileşte măsurile de remediere
operativă sau în timp a deficienţelor constatate, le transmite conducătorilor sectoarelor de activitate din cadrul
unităţii şi stabileşte termenele şi posibilităţile de realizare a acestora, precum şi persoanele care răspund de
executarea lor. Deasemenea procedeaza la identificarea tuturor tipurilor de riscuri si masurilor ce trebuiesc luate
in vederea prevenirii oricarei situatii de protectie civila sau dezastru;
- Verifică sistematic modul de îndeplinire de către salariati , a obligaţiilor şi sarcinilor ce le revin in
domeniul situatiilor de urgenta;
- Verifică stadiul de îndeplinire a măsurilor stabilite la controalele anterioare proprii, precum şi a celor
stabilite de organele de control ale pompierilor militari, care au termene scadente;
- Execută controale tehnice de prevenire a incendiilor în zilele nelucrătoare, de sărbătorile legale,
precum şi în timpul situaţiilor speciale, verificând respectarea dispoziţiilor legale, a normelor de apărare
împotriva incendiilor si al protectiei civile la nivelul societăţii, modul de organizare şi supravegherea tehnica
a activităţii, paza şi securitatea societăţii, ordinea şi disciplina;
- Participă la controalele efectuate de pompierii militari, însoţesc şi pun la dispoziţia acestora toate
documentele privind apărare împotriva incendiilor si al protectiei civile la nivelul societăţii, prin care sunt
stabilite modul de organizare, de interventie, etc.;
- Păstrează toate documentele , procesele verbale de control, ordinele, deciziile şi programele de
măsuri referitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor adoptate de conducerea societăţii, tematicile de
instruire a salariaţilor, palnurile de protectie, etc;
- In colaborare cu serviciile de resort (financiar-contabile) ia măsuri pentru includerea în planurile
economice şi financiare anuale a fondurilor necesare realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor,
dotării cu mijloacele de intervenţie sau protecţie, echipării cu instalaţii, aparatură, echipamente de P.S.I., daca
domeniul de activitate a societatii, precum si reglematarile in vigoare impune achizitionarea si instalarea
acestora;
- Se asigură de buna funcţionare şi întreţinere a instalaţiilor utilitare sau de protecţie , a tuturor
materialelor si mijloacelor existente impotriva incendiilor, cunoaşterea de către personalul salariat a modului
de utilizare a acestora, propune revizia / reparaţia la timp şi de calitate a acestora, sau înlocuirea celor
necorespunzătoare sau completarea dotării la nivelul necesarului fixat prin normele de dotare;
- Participă la analizele activităţilor in domeniul situatiilor de urgenta, făcând propuneri pentru
înlăturarea neajunsurilor şi îmbunătăţirea acestei activităţi;
- Participă la acţiunile de prevenire şi stingere a incendiilor (controale, cursuri, instructaje,
schimburi de experienţă, analize) organizate de conducerea societăţii, şi de unităţile de pompieri militari
sau de alte organe împuternicite prin lege şi face propuneri pentru organizarea unor asemenea acţiuni;
- Urmăreşte actualizarea tuturor documentelor in domeniul situatiilor de urgenta, ori de câte ori
apar modificări ( de orice natura : schimbarea activitatii societatii, aparitia de noi locuri de munca / hale /
depozite, etc., cresterea numarului de personal, etc. ) şi le aduce la cunoştinţă salariaţilor, clienţilor sau
oricărei persoane interesate;
- Aplică sau face propuneri, după caz, potrivit prevederilor legale şi competenţei stabilite, pentru
recompense şi sancţiuni în domeniul situatiilor de urgenta.
Art. 3. In caz de incendiu / situaţii de urgenţă are următoarele atribuţii:
- Primeşte comunicările privind evenimentul produs în sectoarele de activitate şi informează
urgent conducerea societăţii, cadrul tehnic cu atributii de aparare impotriva incendiilor / serviciul voluntar
pentru situatii de urgenta din cadrul primariei Vulcana Pandele, detasamentul de pompieri Pucioasa
conform documentelor din planurile de protectie;
- Coordonează activitatea de stingere, în caz de incendiu, asigură colaborarea tuturor forţelor
implicate în acţiunea de stingere a incendiului, sau după caz, intervenţia pentru lichidarea urmărilor
provocate de calamităţi naturale, va solicita, în caz de nevoie, sprijinul institutiilor / serviciilor de
specialitate;
- Participă după caz în comisiile pentru analiza cauzelor unor incendii sau alte evenimente
importante produse;
- Urmăreşte şi controlează realizarea în termen a măsurilor stabilite în procesele verbale de
cercetare a incendiilor sau alte evenimente şi informează conducerea societăţii asupra nerealizării
acestora, propunând măsuri.
Art. 4. În cazul unor activităţi de modernizare, extindere sau construcţie de noi obiective, are
următoarele sarcini:
 - Urmăreşte şi verifică cuprinderea în proiecte a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor
prevăzute în normele aflate in vigoare sau face propuneri pertinente;
- Pe baza studiului documentaţiilor de proiectare, participă la şedinţele de avizare prezentând
observaţii, propuneri pentru completarea acestora;
- Urmăreşte ca, la contractarea noilor instalaţii şi utilaje, să ceara asigurărea tuturor măsurilor de
prvenire si stingere a incendiilor, aşa cum sunt ele prevăzute în actele normative aflate în vigoare.
- Participă în calitate de membru sau consultant de specialitate al comisiei, la recepţia obiectivelor noi
care urmează să fie puse în funcţie, sesizând lipsă unor măsuri de prevenirii si stingerii incendiilor, care pot
afecta securitatea personlului şi instalaţiilor respective.
Art. 5. În timpul când dna --- lipseşte din societate (concediu odihnă, medical, delegaţie, etc.),
atribuţiile sale vor fi preluate de catre administratorul societatii.
Art. 6. Pentru îndeplinirea sarcinilor primite in domeniul situatiilor de urgenta, d-l
va beneficia, conform prevederilor din Legea nr. 307/2006, de timpul necesar executării atribuţiilor stabilite.
Art. 7. Responsabilul in domeniul situatiilor de urgenta va difuza şi aplica prevederile prezentei
decizii.

ADMINISTRATOR,

S.C. --- S.R.L.

DECIZIA
Nr. --- din ---
privind stabilirea punctelor vulnerabile la incendiu din cadrul societatii

Având în vedere prevederile:

- art.19 lit.a din Legea 307 / 2006 privind apararea impotriva incendiilor,
- art.37 alin.(1) din Legea 481/2004 privind protectia civila;
- art.21 si a Anexei nr.1 din OMAI 163 / 2007 privind organizarea activitatii de
aparare impotriva incendiilor si potrivit drepturilor conferite de actul constitutiv
administratorul societatii emite urmatoarea:

D E C I Z I E:
Art. 1 Prin prezenta decizie, in conformitate cu lista de principiu stabilita in anexa nr.1
din OMAI 163 / 2007, in cadrul societatii se stabilesc ca puncte vital - vulnerabile la incendiu:
- Depozitul de butelii de gaze tehnice sub presiune
- Tabloul electric
- Cladirea administrativa ( soba caramida, aragaz, etc.).
Art. 2 Pentru adoptarea si mentinerea masurilor care sa asigure o deplina securitate
impotriva pericolului de incendiu la punctele vital - vulnerabile se desemneaza personalul
angajat, nominalizat in structurile de aparare organizat pe locul de munca, care va raspunde
nomijlocit de respectarea regulilor de siguranta.
Art. 3 Toate masurile de aparare, de maniera sa confere o deplina siguranta impotriva
incendiilor, vor fi aduse imediat la cunostinta administratorului.
Art. 4 Conducerea societatii si salariatii raspund de aducerea la indeplinire a
prevederilor prezentei.

ADMINISTRATOR

S.C. --- S.R.L.

 DECIZIA
Nr . --- din ---
privind modul de gestionare a resturilor menajere si a ambalajelor specifice
activitatii desfasurate in cadrul societatii

Având în vedere prevederile

- art. 19 lit. a, e şi f, Legea nr. 307 / 2006 privind apărarea împotriva incendiilor,
- art. 37 alin (1) din Legea nr. 481 / 2004 privind protecţia civilă,
- art. 87 din O.M.A.I. nr.163 / 2007 privind aprobarea Normelor Generale de apărare
împotriva incendiilor
In baza drepturilor conferite de actul constitutiv al societatii administratorul societatii emite
urmatoarea:
DECIZIE:

Art. 1 In cadrul societatii, resturile menajere rezultate in urma activitatii desfasurate de

salariati se depoziteaza conform legii, selectiv in recipiente, in locul special amenajat pana la
colectarea lor periodica de firma de salubrizare.
Art. 2 Deseurile combustibile rezultate din activitatea de birou (hartie, carton) se vor
depozita astfel incat sa se pastreze libere caile de acces, sa nu blocheze accesul catre mijloacele de
stins incendii din dotare si sa nu fie in apropierea surselor de caldura, prizelor, etc.
Art. 3 Prin prezenta decizie se stabileste modul de gestionare a substantelor si
preparatelor periculoase / explozive :
Gaze tehnice: azot, argon acetilena, oxigen, freon, dioxid de carbon
- ambalare : tuburi metalice cu respectarea HG nr.1408/2008 cu modificarile si completarile
in vigoare
- transport: autovehiculele unitatilor autorizate conform legii 122/2002 privind aprobarea
Ordonantei Guvernului nr.48/1999 privind transportul rutier al marfurilor periculoase, a HG
1175/2007 si HG 1326/2009;
- depozitare: buteliile sunt depozitate pe o platforma betonata, ingradita, securizata, pana la
livrarea acestora catre clienti.
Art. 4 Cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor va urmări
respectarea cu stricteţe a regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul
depozitării şi manipulării ambalajelor, reziduurilor şi deşeurilor combustibile.
Art. 5 Pentru ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei decizii raspunde conducerea
societatii si personalul salariat.

ADMINISTRATOR,

S.C……….. S.R.L.

DECIZIA
nr . …..... din …...........................
privind regulile si masurile de aparare impotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul si
depozitarea substantelor periculoase specifice produselor sale

Avand in vedere prevederile:

- art. 19 lit. a) din Legea nr. 307 / 2006 privind apararea impotriva incendiilor ;
- art. 5 lit. b), art 17 lit. c) din Ordinul ministrului de interne nr. 163 / 2007
pentru aprobarea Normelor Generale de aparare impotriva incendiilor,
In baza drepturilor conferite de actul constitutiv, administratorul societatii emite urmatoarea

DECIZIE:
 1. Dispozitii generale
Art. 1 Termenii folositi in prezenta dispozitie au urmãtoarele intelesuri:
a. substantã - element chimic si compusii sãi in stare naturalã sau obtinuti printr-un proces
de productie, continand orice aditiv necesar pentru protejarea stabilitãtii produsului si orice
impuritate care derivã din procedeul utilizat, exceptand orice solvent care poate fi separat
fãrã a afecta stabilitatea substantei si fãrã a-i modifica compozitia.
b. preparat - amestecuri sau solutii de douã sau mai multe substante;
c. polimer - o substantã constituitã din molecule care se caracterizeazã printr-o secventã a
unuia sau mai multor tipuri de unitãti moleculare si care contin o simplã majoritate
ponderalã de molecule si au cel putin 3 unitãti monomere legate printr-o legãturã covalentã la
cel putin o altã unitate monomerã sau la o altã substantã reactivã si constituitã cel putin
dintr-o simplã majoritate ponderalã de molecule de aceeasi greutate molecularã. Aceste
molecule trebuie sã formeze o gamã de greutate molecularã, in mijlocul cãreia diferenjele de
greutate molecularã sunt esential atribuite diferentei in numãrul de unitãti monomere. in
sensul prezentei definitii, prin unitate monomerã se intelege forma reactionatã a unui
monomer intr-un polimer;
d. plasare pe piatã - punerea la dispozitie tertilor, inclusiv importul pe teritoriul Romaniei
care e considerat plasare pe piatã in sensul prezentei ordonante de urgentã;
e. IESCE - inventarul european al substantelor existente puse pe piatã. Acest inventar contine
lista definitivã cuprinzand toate substantele considerate cã se aflau pe piata comunitarã la
data de 18 septembrie 1981.
Art. 2. Substantele si preparatele periculoase in intelesul prezentei dispozitii si in
conformitate cu legislatia europeana sunt urmãtoarele:
a. substante si preparate explozive: substantele si preparatele solide, lichide, pãstoase
sau gelatinoase, care pot sã reactioneze exoterm in absenta oxigenului din atmosfera,
producand imediat emisii de gaze, si care, in conditii de probã determinate, detoneazã, produc
o deflagratie rapidã sau sub efectul cãldurii explodeazã cand sunt partial inchise;
b. substante si preparate oxidante: substantele si preparatele care in contact cu alte
substante, in special cu cele inflamabile, prezintã o reactie puternic exotermã;
c. substante si preparate extrem de inflamabile: substantele si preparatele chimice
lichide cu un punct de aprindere foarte scãzut si cu un punct de fierbere scãzut, precum si
substantele si preparatele gazoase care sunt inflamabile in contact cu aerul la temperatura si
la presiunea mediului ambiant;
d. substante si preparate foarte inflamabile:
- substantele si preparatele care pot sã se incãlzeascã si apoi sã se aprindã in contact cu aerul
la temperatura ambiantã, fãrã aport de energie;
- substantele si preparatele solide care se pot aprinde cu usurintã dupã un scurt contact cu o
sursã de aprindere si care continua sã ardã sau sã se consume si dupã indepãrtarea sursei;
- substantele si preparatele lichide cu un punct de aprindere foarte scãzut;
- substantele si preparatele care in contact cu apa sau cu aerul umed emanã gaze foarte
inflamabile in cantitãti periculoase;
e. substante si preparate inflamabile - substantele si preparatele lichide cu un punct de
aprindere scãzut;
f. substante si preparate foarte toxice - substantele si preparatele care prin inhalare,
ingestie sau penetrare cutanatã in cantitãti foarte mici pot cauza moartea sau afectiuni
cronice ori acute ale sãnãtãtii;
g. substante si preparate toxice - substantele si preparatele care prin inhalare, ingestie
sau penetrare cutanatã in cantitãti reduse pot cauza moartea sau afectiuni cronice ori acute
ale sãnãtãtii;
h. substante si preparate nocive - substantele si preparatele care prin inhalare, ingestie
sau penetrare cutanata pot cauza moartea sau afectiuni cronice ori acute ale sãnãtãtii;
 i. substante si preparate corosive - substantele si preparatele care in contact cu
tesuturile vii exercitã o actiune distructivã asupra acestora din urmã;
j. substante si preparate iritante - substantele si preparatele necorosive care prin contact
imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasele pot cauza o reactie inflamatorie;
k. substante si preparate sensibilizante - substantele si preparatele care prin inhalare
sau penetrare cutanatã pot da nastere unei reactii de hipersensibilizare, iar in cazul expunerii
prelungite produc efecte nefaste caracteristice;
l. substante si preparate cancerigene - substantele si preparatele care prin inhalare,
ingestie sau penetrare cutanatã pot determina aparitia afectiunilor cancerigene ori pot creste
incidenta acestora;
m. substante si preparate mutagenice - substantele si preparatele care prin inhalare,
ingestie sau penetrare cutanatã pot cauza anomalii genetice ereditare sau pot creste frecventa
acestora;
n. substante si preparate toxice pentru reproducere substantele si preparatele care prin
inhalare, ingestie sau penetrare cutanatã pot produce ori pot creste frecventa efectelor nocive
nonereditare in progeniturã sau pot dãuna functiilor ori capacitãtilor reproductive masculine
sau feminine;
o. substante si preparate periculoase pentru mediul inconjurãtor - substantele si
preparatele care introduse in mediul inconjurãtor, ar putea prezenta sau prezintã un risc
imediat ori intarziat pentru unul sau mai multe componente ale mediului
Art. 3. Restrictionarea introducerii pe piata si a utilizarii anumitor substante si
preparate chimice periculoase este reglementata de HG nr. 347/2003, modificata si completata
prin HG nr. 932/2004 si HG nr. 646/2005. HG nr. 347/2003 modificata si completata prin HG
nr. 932/2004 si HG nr. 646/2005 transpun in legislatia nationala Directiva Consiliului
76/769/CEE impreuna cu amendamentele acesteia adoptate pana la data de 30 septembrie
2004 inclusiv.
Art. 4. Prevederile legislatiei privind restrictionarea introducerii pe piata si a utilizari
anumitor substante si preparate chimice periculoase nu se aplica in urmatoarele cazuri:
a. transportului substantelor si preparatelor chimice periculoase pe calea ferata, rutiera,
navala si aeriana;
b. substantelor si preparatelor chimice care se exporta in tari care nu sunt membre ale
Uniunii Europene;
c. substantelor si preparatelor chimice periculoase aflate in tranzit sau care sunt supuse
operatiunilor vamale, cu conditia ca acestea sa nu fie procesate.
Art. 5. Substantele, grupele de substante si preparate chimice periculoase prevazute in
HG 347/2003, modificata si completata cu HG 932/2004 si HG 646/2005, se pot introduce pe
piata si se pot utiliza numai cu respectarea conditiilor specifice de restrictionare. Sunt
exceptate substantele, grupele de substante si preparate chimice periculoase utilizate pentru
activitatile de cercetare, dezvoltare si pentru efectuarea analizelor chimice in cadrul
procesului de invatamant.
Art. 6. Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind
limitarea utilizarii anumitor substante periculoase in echipamenetele electrice si electronice a
fost transpusa in Hotararea Guvernului nr. 992/2005, modificata si completata prin
Hotararea Guvernului nr. 816/2006. Prevederile acestei hotarari a intrat in vigoare la data de
01.01.2007.
Art. 7. Directiva 2004/42/CE a Consiliului si a Parlamentului European din 21 aprilie
2004 privind limitarea emisiilor de compusi organici volatili datorate utilizarii solventilor
organici in diferite vopsele, lacuri si produse de refinisare a suprafetelor vehiculelor si
modificarea Directivei 199/13/CE din 11 martie 1999 privind limitarea emisiilor de compusi
organici volatili datorate utilizarii solventilor organici in anumite activitati si instalatii, a fost
transpusa in Hotararea Guvernului nr. 735/2006.

2. Transportul substantelor periculoase

 Art. 8. Transportul substantelor si preparatelor chimice periculoase este
reglementat, in Romania, prin Legea nr. 31/1994 pentru aderarea Romaniei la Acordul
European privind transportul International Rutier al Marfurilor Periculoase (ADR), HG nr.
1374/2000 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea etapizata in traficul intern a
prevederilor Acordului European privind transportul International Rutier al Marfurilor
Periculoase modificata si completata cu HG nr. 258/2004.
Art. 9. Transportul marfurilor periculoase trebuie sa se desfasoare in conditii specifice,
fiind asociat cu riscuri speciale datorate proprietatilor periculoase, pentru om si mediul
inconjurator, ale substantelor transportate (de ex. inflamabile, corosive). Fiecare substanta si
preparat chimic periculos trebuie pregatit pentru transport, ambalat intr-un ambalaj
corespunzator pentru a elimina posibile pierderi necontrolate de material. Ambalarea are un
rol deosebit de important in scopul minimizarii riscurilor. Alegerea ambalajului este
elementul cheie al intregului proces de transport.
Art. 10. Ambalajele destinate transportului substantelor si preparatelor chimice
trebuie incercate si omologate. Procedura de omologare este stabilita prin Ordinul MEC nr.
610/2005.
Art. 11. Ambalajele omologate trebuie marcate cu codul UN (UN – Natiunile Unite).
Acest cod certifica conformitatea tipului constructiv de ambalaj cu prevederile ADR si faptul
ca acesta intruneste toate cerintele in vederea utilizarii sale pentru transportul materialelor
periculoase. Codul UN reprezinta un sistem international de identificare care furnizeaza
informatii importante privind ambalajul.
Art. 12. Lista cu ambalajele omologate necesare transportului substantelor si
preparatelor chimice periculoase este prezentata in anexa prezentei dispozitii.
Art. 13. in conformitate cu prevederile Directivei 91/155, amendata de D 93/112 si D
2001/58 - Ghid pentru intocmirea Fisei Tehnice de Securitate (SDS)-, agentii economici din
Statele Membre ale Uniunii Europene au obligatia sa furnizeze odata cu livrarea produselor
chimice un document intitulat Fisa Tehnica de Securitate(Safety Data Sheet - SDS).
Art. 14. Fisa Tehnica de Securitate este un document acceptat international pentru
comunicarea informatiilor privind pericolele si riscurile pe care le prezinta o substanta sau un
preparat chimic, precum si masurile ce trebuie luate pentru reducerea sau eliminarea
acestora.
Art. 15. Fisa Tehnica de Securitate constituie un fel de „pasaport" ce trebuie sa
insoteasca orice livrare de substate si preparate chimice.
Art. 16. In general, Fisa Tehnica de Securitate furnizeaza (utilizatorilor) informarea
necesara privind securitatea, la utilizare a substantelor si preparatelor chimice. Acest rol si-l
mentine si in noul sistem legislativ european REACH.
Art. 17. Fisa Tehnica de Securitate se intocmeste de catre persoana juridica
responsabila cu punerea pe piata (producator, importator sau distribuitor) al produsului.
Art. 18. Fisa Tehnica de Securitate se redacteaza in limba romana si se furnizeaza gratuit si
obligatoriu de catre firma producatoare / importatoare / dealer.
Art. 19. Fisa Tehnica de Securitate se transmite tuturor utilizatorilor, inca de la prima
livrare a substantelor/preparatelor chimice, precum si dupa fiecare revizie, tuturor
utilizatorilor din ultimele 12 luni.
Art. 20. Fisele Tehnice de Securitate si reviziile acestora se pastreaza in dosarul tehnic,
ce se constituie pentru fiecare substanta sau preparat chimic periculos.
Art. 21. Cerintele privind obligativitatea intocmirii Fiselor Tehnice de Securitate,
cuprinsul si modul de intocmire sunt reglementate de urmatoarele acte legislative:
a. OUG 200/2000 aprobata cu modificari si completari prin Legea 451/2001 privind
clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor chimice periculoase
(articolele 21, 22) :
b. HG 92/2003 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea preparatelor chimice
periculoase (articolele 16 – 18 si Anexa 5) :
c. Anexa nr. 5 la HG 92/2003 : Ghid pentru intocmirea fiselor tehnice de securitate.
 Art. 22. Substantele periculoase folosite in cadrul societatii, sunt transportate de catre
MOL Romania – motorina si …..... - acidul boric.

3. Reguli si masuri specifice luate in cadrul S.C. …… , privind utilizarea, manipularea si

depozitarea substantelor periculoase
Art. 23. Depozitarea substantelor periculoase ce pot constitui surse de izbucnire a
incendiilor, in afara locurilor special destinate in acest sens este STRICT INTERZISA.
Art. 24. Materialele si substantele care prezinta pericol de autoaprindere se pastreaza
in conditii adecvate naturii lor, luandu-se masui de control destinate preintampinarii
fenomenului de autoincalzire.
Art. 25. Materialele, substantele periculose, produsele cu risc mare de incendiu se
depoziteaza pe cat posibil in incaperi compartimente, separate fata de restul constructiei prin
elemente rezistente la foc.
Art. 26. Se interzice depozitarea in aceeasi magazie sau compartiment a materialelor
care dau nastere la reactii periculoase la incendiu si explozie sau necesita substante de
stingere incompatibile, cum ar fi:
a. recipiente de gaze sub presiune cu substante care degaja gaze toxice sau
vatamatoare, corozive si / sau radioactive, la un loc cu cele combustibile
b. substante sau materiale care degaja gaze corozive, impreuna cu echipamente,
aparataje etc. sensibile la coroziuni.
c. materiale ce reactioneaza periculos cu substantele stingatoare utilizate in caz de
incendiu pentru stingerea celorlalte materiale din compartiment
d. substante inflamabile (vopsele, diluanti, prenandez etc.) impreuna cu carbid sau
acizi.
Art. 27. In spatiile de depozitare ale materialelor si substantelor combustibile
periculoase si / sau explozive, nu se admite amenajarea de spatii pentru birouri sau de
productie. Acestea se realizeaza in incaperi separate, conform reglementarilor tehnice.
Art. 28. In spatiile de depozitare ale materialelor si substantelor combustibile
periculoase si/sau explozive, nu se vor primi produse fara a fi insotite de FISA TEHNICA DE
SECURITATE.
Art. 29. La depozitarea substantelor periculoase care prezinta pericol de incendiu sau
explozie deosebit, ori care se degradeaza in timp si ca urmare pot duce la izbucnirea
incendiilor sau la producerea exploziilorm se va asigura controlul starii acestor substante
conform intructiunilor producatorului si a prescriptiilor stabilite de beneficiar.
Art. 30. La lichide combustibile din clasele 1 si 2 depozitate, se vor lua masuri de
protectie impotriva radiatiilor solare.
Art. 31. Scurgerile de lichide combustibile se colecteaza imediat si se indeparteaza in
locuri prestabilite
Art. 32. Platformele betonate si nebetonate ale depozitelor se curata de reziduri ori de
cate ori este necesar.
Art. 33. Este interzis transportul recipientelor cu gaze sub presiune impreuna cu alte
materiale sau substante combustibile sau periculoase, precum si transportul de persoane la un
loc cu acestea.
Art. 34. Personalul care manipuleaza recipiente incarcate cu gaze oxidate trebuie sa
aiba mainile, imbracamintea si sculele curate si fara urma de ulei sau alte grasimi.
Art. 35. Se interzice aprinderea unui chibrit sau a unei brichete intr-o atmosfera
potential exploziva si in incaperi inchise in care s-au produs scurgeri de gaze, aprinderea
amestecului gaz-aer fiind de regula instantanee.
Art. 36. Depozitarea combustibilului lichid sau solid pentru consumul zilnic necesar, se
face conform reglementarilor specifice.
Art. 37. Se vor lega de asemenea la pamant carcasele corpurilor masinilor, aparatelor si
utilajelor la care se prelucreaza materiale producatoare de praf comustibil. Eventualele
scurgeri accidentale se vor inlatura prin folosirea unor materiale absorbante (rumegus, nisip
etc.) care se vor colecta imediat in vase metalice cu capac, iar apoi vor fi evacuate in locurile
stabilite pentru aceasta.
Art. 38. La executarea operatiilor de curatire cu produse combustibile (motorina,
petrol etc.) a utilajelor sau a unor piese componente ale acestora, se intrerupe alimentarea
electrica si se inlatura orice sursa de foc deschis din incapere, asigurandu-se totodata si
mijloacele necesare interventiei in caz de incendiu.
Art. 39. In spatiile cu pericol de explozie este interzisa folosirea imbracamintei, lenjeriei
si altor obiecte din materiale sau fibre sintetice ori din materiale plastice, precum si a
incaltamintei care prin lovire sau frecare poate sa produca scantei capabile sa aprinda gazele,
vaporii sau pulberile inflamabile in amestec cu aerul.
Art. 40. In spatiile cu pericol de explozie, este interzisa folosirea dispozitivelor,
aparatelor, uneltelor, si sculelor neprotejate corespunzator, care prin lovire sau frecare pot
produce scantei capabile sa aprinda amestecurile explozive.
Art. 41. Este de asemenea interzis folosirea focului deschis in locurile in care se
prelucreaza, se utilizeaza, se depoziteaza, se vehiculeaza sau se mainupuleaza materiale
combustibile si substante periculoase (incaperi, zone, instalatii, mijloace de transport etc.)
care in prezenta focului deschis prezinta pericol de incendiu sau de explozie, precum si in
apropierea acestora cum sunt:
a. instalatii de producere, prelucrare, reglare, comprimare, transport sau distributie a
gazelor combustibile (acetilina, hidrogen, gaz metan etc.) si a oxigenului;
b. instalatii de producere, prelucrare, pompare, transport si distributie a lichidelor
combustibile (produse petroliere, vopsele, lacuri etc.);
c. ateliere de vopsitorie, prelucrare a lemnului, de acoperiri metalice, de intretinere si
reparatii autovehicule si utilaje, de vulcanizare, tapiterie, croitorie etc.;
d. depozite de lichide combustibile, de material lemnos si produse din lemn, de produse
textile si de hartie, carbid, mase plastice, recipiente transportabile cu gaze tehnice
comprimate, explozivi etc.;
e. incaperi in care se aplica pardoseli, tapete si alte lucrari (finisaje, vopsire etc.) cu
substante combustibile si in cele care se executa curatire a pardoselilor cu substante
combustibile;
f. incaperi si poduri ale cladirilor, ale caror elemente de constructie sunt realizate din
materiale combustibile;
g. laboratoare in care se utilizeaza substante combustibile, incaperile de incarcat
acumulatori;
h. sali aglomerate si anexele lor (cluburi, camine, spitale, policlinici, gari, autogari, sali
de asteptare si spatii de cazare comuna);
i. mijloace de transport pentru materiale si substante combustibile sau care prezinta
pericol de incendiu si explozie, mijloace de transport in comun, rezervoarele de carburanti ale
vehiculelor si platforme de parcare;
j. schele, cofraje si esafodaje realizate din materiale combustibile;
k. incaperi cu echipament electric de calcul, masura, control si automatizare, precum si
incaperile speciale cu cabluri electrice;
l. suprafete in care se cultiva plante cerealiere combustibile, pe care se afla vegetatia
uscata si cele impadurite;
m. alte locuri stabilite de conducatori.
Art. 42. Este interzisa parcarea pe platforme a autovehiculelor incarcate cu materiale
explozive, combustibile sau usor inflamabile, cu rezervoare fisurate sau sparte, cu busoane
lipsa sau necorespunzatoare.
Intretinerea si verificarea conductelor si rezervoarelor de aer comprimat se va face conform
instructiunilor de exploatare. Este interzisa curatirea partilor interioare ale tevilor si
rezervoarelor cu benzina sau alte produse inflamabile care pot produce incendii sau explozii.
Art. 43. Se interzice folosirea lampii in incaperi in care se afla lichide combustibile,
substante explozive sau gaze combustibile.
 Art. 44. Prepararea si diluarea vopselelor se face intr-o incapere separata de cea in care
se face vopsirea.
Art. 45. Vopselele si lacurile se pastreaza in bidoane ermetic inchise si dispuse in
incaperi separate, iar in atelier vor fi aduse numai cele care se folosesc intr-un schimb de
lucru.
Art. 46. Deschiderea capacelor la recipientele metalice care contin diluanti, vopsele si
alte substante inflamabile se efectueaza numai cu scule care nu provoaca scantei.
Art. 47. La folosirea vopselei cu pigment de aluminiu, suprafata pieselor si obiectelor
metalice se va curata complet de rugina.
Art. 48. Pigmentii de aluminiu (si in general cei piroforici) se pastreaza in cutii metalice
etanse si dupa caz umectate in petrol.
Art. 49. Praful de aluminiu aprins nu se stinge cu apa sau cu spuma ci cu pulbere
stingatoare speciala, nisip uscat sau sare uscata.
Art. 50. Vopselele, lacurile si materialele pentru lacuire vor fi ferite de actiunea razelor
solare. Materialele pentru lacuire se pastreaza numai in vase inchise.
Art. 51. Degresarea suprafetelor metalice cu ajutorul solventilor organici se efectueaza
numai in spatii bine ventilate.
Art. 52. La decaparea cu solventi, se vor folosi inhibitori pentru reducerea cantitatii de
hidrogen degajat.
Art. 53. La agregatele de degresare mecanizata sau manuala, pentru stingerea
incendiilor, se foloseste dioxidul de carbon.

4. Dispozitii finale
Art. 54. Sefii Punctelor de Lucru vor lua masuri pentru asigurarea si indeplinirea
masurilor desprinse din prezenta dispozitie identificand substantele periculoase utilizate,
depozitate, si manipulate in activitatea, procesele tehnologice si de productie a punctelor de
lucru in conformitate cu lista cu substante periculoase omologate si utilizate in Romania.
Art. 55. Sefii Punctelor de Lucru vor intocmi Lista cu Substante Periculoase utilizate,
depozitate si manipulate in cadrul punctelor de lucru respectand prevederile art. 19 lit. f) din
Legea 307/2006 privind Apararea Impotriva Incendiilor (propietati fizico-chimice, coduri de
identificare, riscurile pe care le prezinta pentru sanatate si mediu, mijloacele de protectie
recomandate, metodele de interventie si prim-ajutor, substantele pentru stingere, neutralizare
sau decontaminare).
Art. 56. Prezenta Decizie v-a fi difuzata sefului punctului de lucru , cadrului tehnic
P.S.I. care are atributii privind organizarea, aplicarea, controlul si supravegherea masurilor
de aparare impotriva incendiilor in cadrul S.C. ……………. S.R.L. , iar atributiile sefului
punctului de lucru vor fi inscrise in fisa postului.

ADMINISTRATOR,
 DOCUMENTE ŞI EVIDENŢE
SPECIFICE APĂRĂRII ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Operatori economici şi instituţii care au un număr de salariaţi cel puţin

egal cu cel stabilit, conform legii, pentru întreprinderile mici
 Planul de analiză şi acoperire a riscurilor al unităţii administrativ-teritoriale, în partea ce
revine operatorului economic/instituţiei;
 Fişa obiectivului, conform modelului prezentat în anexa nr. 5 la Regulamentul de
planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de
urgenţă, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.474/2006, publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 31 octombrie 2006; un exemplar din
fişa obiectivului se trimite la inspectoratul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii
de urgenţă;
 Raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor;
 Documentaţia tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu,
identificarea şi analiza riscurilor de incendiu etc.;
 Avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu, însoţite de documentele vizate spre
neschimbare care au stat la baza emiterii lor;
 Certificate EC, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice de
apărare împotriva incendiilor şi echipamentele specifice de protecţie utilizate;
 Registrele instalaţiilor de detectare/semnalizare/stingere a incendiilor, copii după atestatele
firmelor care au efectuat/efectuează proiectarea, montarea, verificarea, întreţinerea,
repararea acestora sau care efectuează servicii în domeniu;
 Registrul pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul;
 Date ale personalului din cadrul serviciului privat pentru situaţii de urgenţă, conform
criteriilor de performanţă;
 lista operatorilor economici/instituţiilor cu care a încheiat contracte de închiriere/convenţii,
cu specificarea domeniului de activitate al acestora şi a numărului şi termenului de
valabilitate ale contractului;
 Planurile de protecţie împotriva incendiilor;
 Evidenţa exerciţiilor de evacuare a personalului propriu/utilizatorilor construcţiei;
 Evidenţa exerciţiilor de intervenţie efectuate, având anexate concluziile rezultate din
efectuarea acestora;
 Rapoartele de intervenţie ale serviciului privat pentru situaţii de urgenţă;
 Fişele de instruire, conform reglementărilor specifice;
 Lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii;
 Grafice de întreţinere şi verificare, conform instrucţiunilor producătorului/furnizorului,
pentru diferite categorii de utilaje, instalaţii şi sisteme care pot genera incendii sau care se
utilizează în caz de incendiu;
 Rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorităţii de stat
competente;
 Programe/planuri cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor
autorităţilor de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.

Operatori economici, instituţiile şi alte persoane juridice ce desfăşoară activităţi în

domeniu reglementat de o autoritate, care nu se încadrează în cel puţin in categoria
întreprinderilor mici
- Documentaţia tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu,
identificarea şi analiza riscurilor de incendiu etc.;
- Avize/autorizaţii de securitate la incendiu, însoţite de documentele vizate spre
neschimbare care au stat la baza emiterii lor;
 - Certificate CE, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice
de apărare împotriva incendiilor şi echipamentele specifice de protecţie utilizate;
- Registrul pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul;
- Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă;
- Fişele de instruire, conform reglementărilor specifice;
- Lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii;
- Rapoartele întocmite în urma controalelor autorităţii de stat şi măsurile şi acţiunile
proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităţilor de control pentru respectarea
reglementărilor în domeniu.

Documentele şi evidenţele specifice privind apărarea împotriva incendiilor se

actualizează de către cei care le-au întocmit şi aprobat, dacă:
 s-au produs modificări ale actelor normative şi ale reglementărilor tehnice care
au stat la baza emiterii acestora;
 s-au produs modificări ale personalului cu atribuţii stabilite conform acestora;
 s-au produs modificări referitoare la construcţii, instalaţii sau la specificul
activităţii.
Planul de analiză şi acoperire a riscurilor se întocmeşte in conformitate cu Metodologia
de elaborare a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi a Structurii-cadru a Planului de analiză
şi acoperire a riscurilor, aprobata cu ORDINUL MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI
INTERNELOR nr. 132 din 29 ianuarie 2007.
Planul de analiză şi acoperire a riscurilor, cuprinde riscurile potenţiale identificate la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale, măsurile, acţiunile şi resursele necesare pentru managementul
riscurilor respective.
Scopurile Planului de analiză şi acoperire a riscurilor sunt de a asigura cunoaşterea de către toţi
factorii implicaţi a sarcinilor şi atribuţiilor ce le revin premergător, pe timpul şi după apariţia unei
situaţii de urgenţă, de a crea un cadru unitar şi coerent de acţiune pentru prevenirea şi gestionarea
riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă şi de a asigura un răspuns optim în caz de urgenţă,
adecvat fiecărui tip de risc identificat.
Obiectivele Planului de analiză şi acoperire a riscurilor sunt:
 asigurarea prevenirii riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă, prin evitarea
manifestării acestora, reducerea frecvenţei de producere ori limitarea consecinţelor lor, în
baza concluziilor rezultate în urma identificării şi evaluării tipurilor de risc, conform
schemei cu riscurile teritoriale;
 amplasarea şi dimensionarea unităţilor operative şi a celorlalte forţe destinate asigurării
funcţiilor de sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă;
 stabilirea concepţiei de intervenţie în situaţii de urgenţă şi elaborarea planurilor
operative;
 alocarea şi optimizarea forţelor şi mijloacelor necesare prevenirii şi gestionării
situaţiilor de urgenţă.
Planul de analiză şi acoperire a riscurilor se întocmesc şi se aprobă în termen de maximum 60
de zile de la aprobarea de către prefect a Schemei cu riscurile teritoriale din unitatea administrativ-
teritorială, elaborată de inspectoratul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, şi
se actualizează la fiecare început de an sau ori de câte ori apar alte riscuri decât cele analizate sau
modificări în organizarea structurilor care, potrivit legii, au atribuţii ori asigură funcţii de sprijin
privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă în profil teritorial.
Prefecţii, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii răspund de asigurarea
condiţiilor necesare elaborării Planului de analiză şi acoperire a riscurilor .
Pentru sprijinirea activităţii de analiză şi acoperire a riscurilor, consiliile judeţene/Consiliul
General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale pot comanda specialiştilor în domeniu
elaborarea de studii, prognoze şi alte materiale de specialitate.
După elaborare şi aprobare, Planul de analiză şi acoperire a riscurilor se pune la dispoziţie
secretariatelor tehnice permanente ale comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti/locale pentru
situaţii de urgenţă, iar extrase din documentele respective se transmit celorlalte instituţii şi
organisme cu atribuţii în prevenirea şi gestionarea riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă,
acestea având obligaţia să cunoască, în părţile care le privesc, conţinutul planurilor şi să le aplice
corespunzător situaţiilor de urgenţă specifice.
Inspectoratele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, prin centrele
operaţionale, asigură pregătirea, organizarea şi coordonarea acţiunilor de răspuns, precum şi
elaborarea procedurilor specifice de intervenţie, corespunzătoare tipurilor de riscuri generatoare de
situaţii de urgenţă.

Operatorii economici, instituţiile publice, organizaţiile neguvernamentale şi alte structuri

din unitatea administrativ-teritorială au obligaţia de a pune la dispoziţie comitetelor
pentru situaţii de urgenţă toate documentele, datele şi informaţiile solicitate în vederea
întocmirii Planului de analiză şi acoperire a riscurilor.
 Fişa obiectivului, se întocmeşte pe baza datelor furnizate, în scris, la solicitarea
inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti
Raportul anual de evaluare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor conţine următoarele:
 implementarea noilor prevederi legale;
 stadiul îndeplinirii măsurilor stabilite;
 deficienţele care se manifestă în domeniul apărării împotriva incendiilor;
 concluzii din activitatea de instruire şi pregătire a personalului;
 relaţiile cu terţii privind apărarea împotriva incendiilor;
 asigurarea dotării, calitatea şi funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva
incendiilor;
 eficienţa activităţilor desfăşurate de structurile cu atribuţii în domeniul apărării
împotriva incendiilor;
 propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii.
Aspectele discutate pe timpul analizei se consemnează într-un proces-verbal, iar deciziile
care se iau se aprobă printr-o hotărâre care se aduce la cunoştinţă persoanelor interesate.

 Scenariul de securitate la incendiu se elaborează in conformitate cu “Metodologia de

elaborare a scenariilor de securitate la incendiu” aprobata prin ORDINUL
MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR, Nr. 130 din 25 ianuarie 2007.
Scenariul de securitate la incendiu estimează condiţiile tehnice asigurate conform
reglementărilor în vigoare şi acţiunile ce trebuie întreprinse în caz de incendiu pentru îndeplinirea
cerinţei esenţiale "securitatea la incendiu".
Scenariul de incendiu se elaborează pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi amenajări
stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi
amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu.
Conform Legii nr. 307/.2006, privind apărarea împotriva incendiilor, art. 23, aln. a,
proiectanţii de construcţii şi amenajări, de echipamente, utilaje şi instalaţii sunt obligaţi « să
elaboreze scenarii de securitate la incendiu »

 Prin Legea 307 din 12.06.2006, privind apărarea împotriva incendiilor, art 19.aln
b, s-a stabilit, in sarcina administratorului sau conducătorului instituţiei, obligaţia privind
« identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa, asigurarea si corelarea
măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor».
Identificarea, evaluarea si controlul riscului de incendiu se realizează in conformitate cu
prevederile “Metodologiei privind identificarea, evaluarea si controlul riscurilor de incendiu”,
aprobata prin ORDIN ministrului administraţiei si internelor nr. 210 din 21 mai 2007
Persoanele fizice si persoanele juridice care desfăşoară activităţi de examinare a sistemelor
constructive în vederea identificării, evaluării si controlului riscurilor de incendiu trebuie sa fie
autorizate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta.
 ORGANIZAREA SI DESFASURAREA INSTRUIRII
SALARIATILOR IN DOMENIUL SITUATIILOR DE URGENTA

Prevederi legale care reglementeaza activitatea de instruire a personalului in domeniul

situatiilor de urgenta:
 Legea 307 / 2006 din 12 iunie 2006, privind apărarea împotriva incendiilor;
 Lege nr. 481 din 8 noiembrie 2004, privind protecţia civilă;
 Dispozitiile generale privind instruirea salariatilor în domeniul situatiilor de
urgentã, aprobate cu Ordinul M.A.I nr. 712 / 2005 completat si modificat prin
O.M.A.I. nr. 786 / 2005;
Instruirea salariatilor în domeniul situatiilor de urgentã se realizeazã prin instructaje si prin
participarea la cursuri, aplicatii, exercitii practice si antrenamente, în functie de tipurile de
risc specifice.
Instruirea salariatilor în domeniul situatiilor de urgentã este obligatorie si trebuie sã aibã un
caracter permanent si sustinut în timpul desfãsurãrii procesului de productie si la locul de muncã.
Conducãtorii institutiilor publice, patronii si managerii agentilor economici au obligatia sã
asigure instruirea întregului personal angajat în muncã, în raport cu nivelul de pregãtire al
salariatilor si în functie de specificul activitãtii desfãsurate de fiecare unitate.
Operatorii economici care desfãsoarã activitãti ce prezintã pericole de accidente majore în
care sunt implicate substante periculoase se supun si prevederilor legislatiei specifice.

ORGANIZAREA ACTIVITÃTII DE INSTRUIRE

Organizarea activitãtii de instruire a personalului angajat în muncã se va face

avânduse
în vedere urmãtoarele:
 responsabilitatea conducãtorului institutiei, managerului sau patronului privind informarea
si instruirea salariatilor cu privire la actele normative, normele, regulile si mãsurile specifice
institutiei ori operatorului economic respectiv, care reglementeazã managementul situatiilor
de urgenta
 obligatiile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instituţiilor publice,
organizaţiilor neguvernamentale şi agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate,
privind aplicarea măsurilor de protecţie civilă stabilite prin lege şi prin planurile proprii,
potrivit domeniului lor de competenţă ;
 respectarea principiului responsabilitãtii conducãtorului institutiei, managerului sau
patronului privind verificarea însusirii de cãtre salariati a obligatiilor ce le revin în cazul
producerii incendiilor, exploziilor si situatiilor de urgentã;
 asigurarea mãsurilor tehnice si organizatorice necesare pentru instruirea eficientã a
salariatilor în domeniul incendiilor, exploziilor si situatiilor de urgentã."
Sistemul de mãsuri tehnice si organizatorice vizeazã în principal:
 desemnarea personalului care executã instructajele si verificã însusirea cunostintelor;
 stabilirea categoriilor de instructaje si de salariati, a duratei instructajelor în functie de
specificul activitãtii operatorului economic sau a institutiei si de periodicitatea instructajelor;
 întocmirea sau procurarea documentelor si materialelor pentru planificarea, organizarea,
desfãsurarea si verificarea instructajelor;
 asigurarea resurselor materiale si documentare necesare pentru realizarea activitãtii.
Instruirea salariatilor în domeniul situatiilor de urgentã se realizeazã de cãtre persoane
care îndeplinesc cumulativ urmãtoarele conditii:
 sunt bine pregãtite profesional;
 cunosc problematica specificã domeniului managementului situatiilor de urgentã;
 posedã calitãti psihopedagogice si atestatele prevãzute de lege.
 Pot fi desemnate sã execute instructaje în domeniul situatiilor de urgentã urmãtoarele
categorii de personal:
 persoanele cu atributii de conducere în cadrul unitãtii, al departamentului, compartimentului
sau al sectorului de activitate ori sefii locurilor de muncã în care este prevãzut un asemenea
instructaj;
 cadrele tehnice din domeniul apãrãrii împotriva incendiilor sau personalul de specialitate în
domeniul protectiei civile (inspectori de protectie civilã)
 sefii serviciilor voluntare/private de urgentã;

Instruirea în domeniul situatiilor de urgentã se certificã prin înscrisuri realizate, dupã

caz, în fisa individualã de instructaj în domeniul situatiilor de urgentã, în registrul de
predare-primire a schimbului sau în procesele-verbale de instruire.
 Fisele individuale de instructaj se întocmesc pentru toate persoanele angajate;
 Dupã completare, fisa individualã de instructaj în domeniul situatiilor de urgentã se
semneazã de persoana instruitã si de cãtre persoanele care au efectuat si au verificat
instructajul.
 Prin semnãturã persoana instruitã confirma participarea la instructaj, iar persoana care a
verificat instructajul confirmã, pe baza examinãrii persoanei instruite, cã aceasta si-a însusit
cunostintele.
 Conducãtorii locurilor de muncã rãspund de pãstrarea fiselor individuale de instructaj în
domeniul situatiilor de urgentã pentru personalul din subordine.

În activitatea de instruire în domeniul situatiilor de urgentã se pot utilize urmãtoarele

mijloace:
a) vizuale: afise, brosuri, pliante, fotomontaje, panouri, inscriptii si indicatoare de securitate,
grafice, machete, fotografii etc.;
b) audiovizuale: filme de scurt metraj, înregistrãri video, proiectii comentate de diafilme sau
la epidiascop si altele;
c) auditive: instructaje, conferinte, expuneri, consultatii, dezbateri, concursuri, casete audio
etc.;
d) practic-aplicative: exercitii, aplicatii, demonstratii si antrenamente executate la locul de
muncã sau în poligoane amenajate.
La alegerea mijloacelor se va avea în vedere asigurarea caracterului intensiv al activitãtii de
instruire.
Instructajele în domeniul situatiilor de urgentã se fac pe baza unor materiale scrise
(proceduri) întocmite de persoanele desemnate si aprobate de conducãtorul institutiei, de manager
sau de patron.

Baza materialã si documentarã necesarã în vederea desfãsurãrii si verificãrii

instructajelor cuprinde:
a) legislatia specificã în vigoare;
b) manuale si cursuri de specialitate;
c) standarde;
d) cãrti, brosuri, cataloage, pliante, reviste;
e) filme, diapozitive;
f) afise, panouri grafice, fotomontaje;
g) machete, mostre de diapozitive si instalatii;
h) teste de verificare.

Cerinte privind materialele necesare pentru instruirea în domeniul situatiilor de

urgentã
La realizarea materialelor de instruire în domeniul prevenirii si stingerii incendiilor se
va tine seama în principal de urmãtoarele cerinte:
Cerinte generale:
 continutul materialelor va fi în concordantã cu bazele teoretice ale activitãtii de apãrare
împotriva incendiilor si management al situatiilor de urgentã, corelate cu legislatia
specificã în vigoare;
 realizarea materialelor se va baza pe principiile pedagogiei moderne
 continutul si realizarea materialelor vor fi adecvate nivelului de pregãtire al subiectilor
cãrora li se adreseazã.
Cerinte specifice pentru cursuri si manuale:
- sã fie elaborate în baza unei documentatii bibliografice actualizate;
- sã foloseascã terminologia specificã domeniului situatiilor de urgentã;
- redactarea sã fie clarã, concisã, fãrã formulãri sablon;
- cunostintele sã fie expuse în mod sistematic, într-o ordine logicã;
- gradul de abstractizare sã fie în concordantã cu nivelul de pregãtire a persoanelor cãrora
li se adreseazã;
 structura materialelor sã asigure o alternativã si un raport optim între cunostintele
teoretice si practice corespunzãtoare nivelului de pregãtire a personalului cãruia îi sunt
adresate;
 sã cuprindã ilustratii si desene, ideograme si tabele.
Cerinte specifice pentru afise:
- grafica sã fie simplã, accentuându-se elementele principale ale temei si suprimându-se
detaliile nesemnificative;
- textul sã fie concis si vizibil de la 4-5 m distantã.
Cerinte specifice pentru filme:
 scenariul sã asigure perceperea corectã si clarã a mesajului;
 imaginea si sonorul sã fie clare si sugestive;
 formele de prezentare sã reprezinte filmãri reale si animatie;
 durata proiectiei sã fie de 10-20 de minute.
Cerinte specifice pentru teste de verificare:
- sã cuprindã un numãr suficient de întrebãri-problemã din materialul de instruire utilizat;
- întrebãrile sã fie formulate într-o formã clarã si concisã, astfel încât sã permitã un
rãspuns scurt care sã necesite cât mai putin timp pentru scris;-
- sã fie însotite de sistemul de cotare, grile de verificare si instructiuni de completare.
În situatia imobilelor (clãdirilor) sau amenajãrilor folosite simultan de mai multi
utilizatori, proprietarul clãdirii va pune la dispozitie acestora procedurile specifice instructajului
introductiv general, efectuarea celorlalte categorii de instructaje rãmânând în rãspunderea
utilizatorului.
Intervalele de timp la care se executã instructajul periodic sunt stabilite de cãtre proprietarul
imobilelor (clãdirii) sau al amenajãrii prin contractul, conventia, întelegerea de închiriere sau prin
locatia de gestiune etc.
Utilizatorul trebuie sã facã dovada însusirii de cãtre toti salariatii proprii a cunostintelor si
problematicii care au fãcut obiectul instruirilor.
În clãdirile publice în care se organizeazã activitãti la care participã simultan mai mult
de 50 de persoane, prin grija proprietarului sau a administratorului clãdirii respective, înainte de
începerea activitãtii se va prezenta o procedurã sinteticã privind regulile generale de prevenire a
situatiilor de urgentã si modul de comportare si actiune în cazul producerii acestora.
Conducãtorii institutiilor, managerii, patronii, utilizatorii, proprietarii, administratorii sau
alte persoane cu functii similare vor asigura pãstrarea tuturor documentelor care sã certifice
organizarea si desfãsurarea instruirii în domeniul situatiilor de urgentã în conformitate cu
prevederile prezentelor dispozitii generale.
Pentru instruirea personalului în domeniul situatiilor de urgentã managerii, patronii
sau alte persoane cu functii similare pot încheia contracte ori conventii cu persoane fizice sau
juridice care îndeplinesc conditiile prevãzute de lege’
Persoanele fizice sau juridice care realizeazã în scopul comercializãrii materiale pentru
instruire în domeniul situatiilor de urgentã trebuie sã obtinã avizul Inspectoratului General pentru
Situatii de Urgentã - Inspectia de prevenire."
Instruirea salariatilor în domeniul situatiilor de urgentã se realizeazã de cãtre persoane care
cunosc problematica specificã domeniului managementului situatiilor de urgent, posedã calitãti
psihopedagogice si atestatele prevãzute de lege.
Instructajele în domeniul situatiilor de urgentã se fac pe baza unor materiale scrise
(proceduri) întocmite de persoanele desemnate si aprobate de conducãtorul institutiei, de manager
sau de patron.
 ORGANIZAREA ACTIVITATII DE APARARE
INPOTRIVA INCENDIILOR PE LOCUL DE MUNCA

Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă, are ca scop

asigurarea condiţiilor care să permită salariaţilor/persoanelor fizice ca, pe baza instruirii şi cu
mijloacele tehnice pe care le au la dispoziţie, să acţioneze eficient pentru prevenirea şi stingerea
incendiilor, evacuarea şi salvarea utilizatorilor construcţiei, evacuarea bunurilor materiale, precum
şi pentru înlăturarea efectelor distructive provocate în caz de incendii, explozii sau accidente
tehnice.
Prin Legea 307 din 12.06.2006, privind apararea impotriva incendiilor, art 19, lit. a cu
referire la “obligativitatea stabilirii responsabilităţilor şi a modului de organizare a apărării
împotriva incendiilor”, precum şi prin Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate
prin Ordinul ministrului administratiei si internelor, nr. 163 din 28.02.2007, art 5, lit.d, si art.17,
lit.b, s-a stabilit, in sarcina administratorului sau conducătorului instituţiei, obligatia privind
« organizarea apărării împotriva incendiilor la locurile de muncă:.

Prin loc de muncă, se înţelege:

a) secţie, sector, hală/atelier de producţie, filială, punct de lucru şi altele asemenea;
b) depozit de materii prime, materiale, produse finite combustibile;
c) atelier de întreţinere, reparaţii, confecţionare, prestări de servicii, proiectare şi altele
asemenea;
d) utilaj, echipament, instalaţie tehnologică, sistem, staţie, depozit de distribuţie carburanţi
pentru autovehicule, depozit cu astfel de produse, punct de desfacere a buteliilor cu GPL pentru
consumatori;
e) laborator;
f) magazin, raion sau stand de vânzare;
g) sală de spectacole, polivalentă, de reuniuni, de conferinţe, de sport, centru şi complex
cultural, studio de televiziune, film, radio, înregistrări şi altele asemenea;
h) unitate de alimentaţie publică, discotecă, club, sală de jocuri electronice şi altele
asemenea;
i) clădire sau spaţiu amenajat în clădire, având destinaţia de îngrijire a sănătăţii: spital,
policlinică, cabinet medical, secţie medicală, farmacie şi altele asemenea;
j) construcţie pentru cazare;
k) compartiment, sector, departament administrativ funcţional, construcţie pentru birouri, cu
destinaţie financiar-bancară;
l) bibliotecă, arhivă;
m) clădire sau spaţii amenajate în clădiri, având ca destinaţie învăţământul, supravegherea,
îngrijirea sau cazarea ori adăpostirea copiilor preşcolari, elevilor, studenţilor, bătrânilor, persoanelor
cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost;
n) lăcaş de cult, spaţiu destinat vieţii monahale;
o) clădire şi/sau spaţiu având destinaţia de gară, autogară, aerogară şi staţie de metrou;
p) fermă zootehnică sau agricolă;
q) punct de recoltare de cereale păioase sau de exploatare forestieră;
r) amenajare temporară, în spaţiu închis sau în aer liber.
Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară activitatea mai
mulţi operatori economici sau alte persoane juridice sau persoane fizice autorizate, locul de muncă
se delimitează la limita spaţiilor utilizate de aceştia, iar utilităţile comune se repartizează, după caz,
proprietarului clădirii ori, prin înţelegere, operatorilor economici sau persoanelor juridice
respective.

Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă consta in :

a) prevenirea incendiilor, prin luarea în evidenţă a materialelor şi dotărilor tehnologice care
prezintă pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a mijloacelor care le
pot genera, precum şi prin stabilirea şi aplicarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor;
b) organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor;
c) afişarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor;
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează pentru locurile de muncă
stabilite de administrator/conducător, obligatoriu pentru toate locurile cu risc de incendiu.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind:
* prevederile specifice de apărare împotriva incendiilor din reglementările în vigoare;
* obligaţiile salariaţilor privind apărarea împotriva incendiilor;
*regulile şi măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor pentru exploatarea
instalaţiilor potrivit condiţiilor tehnice, tehnologice şi organizatorice locale, precum şi pentru
reparaţii, revizii, întreţinere, oprire şi punere în funcţiune;
* evidenţierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie;
* prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, cum sunt intoxicările, arsurile,
traumatismele, electrocutarea, iradierea etc., precum şi a regulilor şi măsurilor de prevenire a
acestora.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează de şeful sectorului de activitate,
instalaţie, secţie, atelier, se verifică de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească
atribuţii de apărare împotriva incendiilor şi se aprobă de administrator/conducător.
Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se afişează, în întregime sau în sinteză, în
funcţie de volumul lor şi de condiţiile de la locul de muncă respectiv.
Un exemplar al tuturor instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor se păstrează la cadrul
tehnic sau la persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor.
d) organizarea salvării utilizatorilor şi a evacuării bunurilor, prin întocmirea şi afişarea
planurilor de protecţie specifice şi prin menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite;
e) elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de muncă, desfăşurarea propriu-
zisă şi verificarea efectuării acesteia;
f) marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor
inscripţii ori mijloace de atenţionare.
Indicatoarele de securitate, respectiv de interzicere, avertizare, orientare şi/sau informare, se
amplasează şi se montează conform reglementărilor şi standardelor de referinţă.
În anumite situaţii, indicatoarele pot fi însoţite de înscrisuri explicative şi în limbi de
circulaţie internaţională.
Obligaţia de a amplasa, de a monta şi de a păstra integritatea indicatoarelor revine
conducătorului locului de muncă.
Structura-cadru a formularului privind organizarea activităţii de aparare impotriva
incendiilor pe locul de muncă este prezentată în anexa nr. 1 la Normele generale de apărare
împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administratiei si internelor, nr. 163 din
28.02.2007, aceasta putând fi completată, după caz, şi cu alte date şi informaţii.

La stabilirea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere:

 prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;
 gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile susceptibile a se aprinde, cu respectarea
normelor specifice de prevenire a incendiilor;
 dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în documentaţia
tehnică de proiectare;
 verificarea spaţiilor la terminarea programului de lucru;
 menţinerea parametrilor tehnologici în limitele normate, pe timpul exploatării diferitelor
instalaţii, echipamente şi utilaje tehnologice.
SC ........ APROB
 I PREVENIREA INCENDIILOR
Materiale combustibile s i inflamabile:
 combustibili gazosi sau lichizi, utilizati la functionarea
centralei termice;
o materiale textile sub diferite forme ( echipament, huse );
 hartie si produse derivate (registere, documente de
evidenta);
o mase plastice si cauciuc ( izolatorii conductorilor electrici);
lemn si derivate, sub forma de mobilier.
Surse de aprindere posibile:
 surse de aprindere cu flacara: chibrit, aparat de sudura,
etc;
 surse de aprindere de natura electrica: arcuri si scântei
electrice, scurtcircuit, electricitate statica, efectul termic al
curentului electric;
 surse de aprindere de natura mecanica: scantei
mecanice, frecarea, etc;
1. surse de aprindere de natura termica: obiecte incandescente,
caldura degajată
de aparatele termice;
2. Masuri generale de prevenirea incendiilor:
3.se interzice accesul cu produse si/sau substante inflamabile
ori cu alte materiale care pot produce incendii sau explozii;
4.sistemele instalaţiile, dispozitivele, echipamentele,
aparatele, maşinile şi utilajele se utilizează în condiţiile
prevăzute în instrucţiunile puse la dispoziţie de producători
ori furnizori;
1. pe caile de acces nu se vor depozita
materiale;
 lucrarile cu foc deschis se va executa cu respecterea
masurilor de p.s.i, si numai dupa obtinerea permisului de
lucru cu foc deschis;
Masuri specifice de prevenirea incendiilor:
 înainte de utilizare se verifică starea de funcţionare a
instalaţiilor,
înlăturându-se defecţiunile care ar putea genera
incendiu;
 exploatarea centralelor termice precum şi a instalaţiilor de
încălzire aferente, se efectuează numai de către personal
calificat şi instruit în ceea ce priveşte exploatarea acestora;
 controlul etanşeităţii instalaţiei de gaze se face zilnic
folosindu-se o emulsie de apă şi săpun. Se interzice
efectuarea acestui control cu flacără.
 aprinderea arzătoarelor cu gaze la focarele cazanelor
termice, se efectuează prin respectarea strictă a principiului
“ gaz pe flacără “.
 la apariţia unei neetanşeităţi sau ruperi a unei conducte din
sala cazanelor, se va închide robinetul de pe conducta
principală din exteriorul clădirii şi se vor deschide
ferestrele şi uşile pentru aerisirea intensă a spatiului;

SCENARIUL DE SECURITATE LA INCENDIU
 fumatul este struct interzis;
- este interzisă depozitarea în centrala termică a unor utilaje
sau materiale care nu au legătură cu exploatarea acesteia;
 lucrarile de intretinere, reparatii, verificari periodice sau
a unor modificari se efectueaza numai de către personal
calificat şi autorizat;
 spatiile vor fi dotate cu mijloace initiale de stingerea
incendiilor adecvate, indiferent de suprafata, amplasate in
locuri usor accesibile;
 accesul este permis numai in prezenta personalului care
deserveste spatiul;
- se interzice folosirea instalatiilor si utilajelor în
următoarele împrejurări: - cu improvizaţii care pot
prezinta riscuri de incendiu şi / sau explozie;
- lăsarea lor în funcţiune peste programul stabilit sau fără
supraveghere, în cazurile în care instrucţiunile specifice
interzic acest lucru.
II ORGANIZAREA PRIMEI INTERVENTII DE
STINGERE
A INCENDIILOR:
Mijloace de alarmare:
- serviciul unic pentru situatii de urgenta: TELEFON 112
NOTA : Prin apelarea nr. 112, sunt trimise la locul precizat
fortele care coopereaza in astfel de situatii: - Inspectoratul
pentru Situatii de Urgenta al jud ………., Politia, Jandarmeria,
Serviciul de ambulanta , Electrica S.A, Distrigaz .
- Manager general……………………………
telefon……………………..
- Sales manager ……………………………
telefon……………………..
Instalatii si dispozitive de limitare si stingere a incendiilor:
stingatoare portabile tip……buc……; tip…...buc…;
Personalul care asigura prima interventie:
Nr. Activitatea desfasurata Numele
1 Conduce actiunea de stingere, alarmeaza
serviciul unic 112 si conducerea institutiei
2 Actioneaza cu stingatoarele
3 Intrerupe alimentarea cu energie electrica si gaze
Personalul care executa evacuarea :
Nr. Activitatea desfasurata Numele si p
1 Evacueaza personalul
2 Evacueaza bunuri materiale
Intocmit
 Scenariul de securitate la incendiu se elaboreaza in conformitate cu “Metodologia de
elaborare a scenariilor de securitate la incendiu” aprobata prin ORDINUL MINISTERULUI
ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR, Nr. 130 din 25 ianuarie 2007.
Scenariul de securitate la incendiu estimează condiţiile tehnice asigurate conform
reglementărilor în vigoare şi acţiunile ce trebuie întreprinse în caz de incendiu pentru îndeplinirea
cerinţei esenţiale "securitatea la incendiu".
Scenariul de incendiu se elaborează pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi amenajări
stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi
amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu.
Conform Legii nr. 307/.2006, privind apararea impotriva incendiilor, art. 23, aln. a,
proiectanţii de construcţii şi amenajări, de echipamente, utilaje şi instalaţii sunt obligaţi « să
elaboreze scenarii de securitate la incendiu »
Pot fi elaborate scenarii de securitate la incendiu şi pentru alte categorii de construcţii,
instalaţii şi amenajări decât cele prevăzute la aliniatul precedent, la solicitarea proprietarului sau a
beneficiarului pentru evaluarea riscului de incendiu ori pentru stabilirea unor măsuri de optimizare a
protecţiei la incendiu.
In acest caz scenariile de securitate la incendiu pot fi elaborate şi de personalul serviciilor
de urgenţă profesioniste care a obţinut acest atribut prin conferirea brevetului de pompier specialist,
în condiţiile legii.
Scenariile de securitate la incendiu constituie acea parte a pieselor scrise ale proiectului
construcţiei, instalaţiei sau amenajării, care sintetizează regulile şi măsurile de apărare împotriva
incendiilor stabilite prin documentaţiile tehnice de proiectare/execuţie elaborate.
Măsurile adoptate prin scenariul de securitate la incendiu trebuie să se reflecte în piesele
desenate ale documentaţiilor de proiectare/execuţie.
Scenariile de securitate la incendiu se includ în documentaţiile tehnice ale construcţiilor şi se
păstrează de către utilizatori (investitori, proprietari, beneficiari, administratori etc.) pe toată durata
de existenţă a construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi a altor amenajări
Scenariile de securitate la incendiu se actualizează atunci când intervin modificări ale
proiectului sau destinaţiei construcţiei.
Scenariile de securitate la incendiu îşi pierd valabilitatea atunci când nu mai corespund
situaţiei pentru care au fost întocmite.

STRUCTURA SCENARIULUI DE SECURITATE LA INCENDIU

1. Caracteristicile construcţiei sau amenajării
1.1. Datele de identificare
A. Se înscriu datele necesare identificării construcţiei/amenajării: denumire, proprietar/beneficiar,
adresă, nr. de telefon, fax, e-mail etc.
B. Se fac referiri privind profilul de activitate şi, după caz, privind programul de lucru al
obiectivului, în funcţie de situaţia în care se elaborează scenariul de securitate la incendiu.
1.2. Destinaţia
Se menţionează funcţiunile principale, secundare şi conexe ale construcţiei/amenajării, potrivit
situaţiei pentru care se întocmeşte scenariul de securitate la incendiu.
1.3. Categoria şi clasa de importanţă
A. Se precizează categoria de importanţă a construcţiei, stabilită conform Regulamentului privind
stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997
pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 352 din 10 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi în
conformitate cu metodologia specifică.
B. Se precizează clasa de importanţă a construcţiei potrivit reglementărilor tehnice, corelată cu
categoria de importanţă.
1.4. Particularităţi specifice construcţiei/amenajării
A. Se prezintă principalele caracteristici ale construcţiei/amenajării privind:
 a) tipul clădirii: civilă, înaltă, foarte înaltă, cu săli aglomerate, de producţie sau depozitare,
monobloc, blindată, cu funcţiuni mixte etc., precum şi regimul de înălţime şi volumul construcţiei;
b) aria construită şi desfăşurată, cu principalele destinaţii ale încăperilor şi ale spaţiilor aferente
construcţiei;
c) numărul compartimentelor de incendiu şi ariile acestora;
d ) precizări referitoare la numărul maxim de utilizatori: persoane, animale etc.;
e) prezenţa permanentă a persoanelor, capacitatea de autoevacuare a acestora;
f) capacităţi de depozitare sau adăpostire;
g) caracteristicile proceselor tehnologice şi cantităţile de substanţe periculoase, potrivit
clasificării din Hotărârea Guvernului nr. 95/2003 privind controlul activităţilor care prezintă
pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 25 februarie 2003;
h) numărul căilor de evacuare şi, după caz, al refugiilor.
B. Precizări privind instalaţiile utilitare aferente clădirii sau amenajării: de încălzire, ventilare,
climatizare, electrice, gaze, automatizare etc., precum şi a componentelor lor, din care să rezulte că
acestea nu contribuie la iniţierea, dezvoltarea şi propagarea unui incendiu, nu constituie risc de
incendiu pentru
elementele de construcţie sau obiectele din încăperi ori adiacente acestora, iar în cazul unui
incendiu se asigură condiţii pentru evacuarea persoanelor.
2. Riscul de incendiu
A. Identificarea şi stabilirea nivelurilor de risc de incendiu se fac potrivit reglementărilor tehnice
specifice, luându-se în considerare:
a) densitatea sarcinii termice;
b) clasele de reacţie la foc, stabilite potrivit criteriilor din Regulamentul privind clasificarea şi
încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc, aprobat prin
Ordinul comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului
administraţiei şi internelor nr. 1.822/394/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 90 din 27 ianuarie 2005, din reglementările tehnice specifice, precum şi din caracteristicile şi
proprietăţile fizico-chimice ale materialelor şi substanţelor utilizate;
c) sursele potenţiale de aprindere şi împrejurările care pot favoriza aprinderea şi, după caz, timpul
minim de aprindere, precum şi timpul de atingere a fazei de incendiu generalizat.
B. Nivelurile riscului de incendiu se stabilesc pentru fiecare încăpere, spaţiu, zonă, compartiment,
potrivit reglementărilor tehnice, în funcţie de densitatea sarcinii termice, funcţiunea spaţiilor,
încăperilor, respectiv de natura activităţilor desfăşurate, de comportarea la foc a elementelor de
construcţii şi de caracteristicile de ardere a materialelor şi substanţelor utilizate, prelucrate,
manipulate sau depozitate, şi se precizează în scenariul de securitate la incendiu întocmit pentru
clădirea în ansamblu, amenajarea ori compartimentul de incendiu.

3. Nivelurile criteriilor de performanţă privind securitatea la incendiu

3.1. Stabilitatea la foc
Stabilitatea la foc se estimează potrivit prevederilor normelor generale de apărare împotriva
incendiilor şi reglementărilor tehnice, în funcţie de:
a) rezistenţa la foc a principalelor elemente de construcţie (în special a celor portante sau cu rol
de compartimentare), stabilită potrivit criteriilor din Regulamentul privind clasificarea şi încadrarea
produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc, reglementărilor tehnice
şi standardelor europene de referinţă;
b) gradul de rezistenţă la foc a construcţiei sau a compartimentului de incendiu, conform
reglementărilor tehnice.

3.2. Limitarea apariţiei şi propagării focului şi fumului în interiorul construcţiei

Pentru asigurarea limitării propagării incendiului şi efluenţilor incendiului în interiorul
construcţiei/compartimentului de incendiu se precizează:
a) compartimentarea antifoc şi elementele de protecţie a golurilor funcţionale din elementele de
compartimentare;
b) măsurile constructive adaptate la utilizarea construcţiei, respectiv acţiunea termică estimată în
construcţie, pentru limitarea propagării incendiului în interiorul compartimentului de incendiu şi în
afara lui: pereţii, planşeele rezistente la foc şi elementele de protecţie a golurilor din acestea,
precum şi posibilitatea de întrerupere a continuităţii golurilor din elementele de construcţii;
c) sistemele de evacuare a fumului şi, după caz, a gazelor fierbinţi;
d) instalarea de bariere contra fumului, de exemplu uşi etanşe la fum;
e) sistemele şi instalaţiile de detectare, semnalizare şi stingere a incendiului;
f) măsurile de protecţie la foc pentru instalaţiile de ventilare-climatizare, de exemplu: canale de
ventilare rezistente la foc, clapete antifoc etc.;
g) măsurile constructive pentru faţade, pentru împiedicarea propagării focului la părţile adiacente
ale aceleiaşi clădiri.

3.3. Limitarea propagării incendiului la vecinătăţi

Pentru asigurarea limitării propagării incendiilor la vecinătăţi se precizează:
a) distanţele de siguranţă asigurate conform reglementărilor tehnice sau măsurile alternative
conforme cu reglementările tehnice, atunci când aceste distanţe nu pot fi realizate;
b) măsurile constructive pentru limitarea propagării incendiului pe faţade şi pe acoperiş, de
exemplu performanţa la foc exterior a acoperişului / învelitorii de acoperiş;
c) după caz, măsuri de protecţie activă.

3.4. Evacuarea utilizatorilor

A. Pentru căile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu se precizează:
a) alcătuirea constructivă a căilor de evacuare, separarea de alte funcţiuni prin elemente de
separare la foc şi fum, protecţia golurilor din pereţii ce le delimitează;
b) măsuri pentru asigurarea controlului fumului, de exemplu prevederea de instalaţii de
presurizare şi alte sisteme de control al fumului;
c) tipul scărilor, forma şi modul de dispunere a treptelor: interioare, exterioare deschise, cu rampe
drepte sau curbe, cu trepte balansate etc.;
d) geometria căilor de evacuare: gabarite - lăţimi, înălţimi, pante etc.;
e) timpii/lungimile de evacuare;
f) numărul fluxurilor de evacuare;
g) existenţa iluminatului de siguranţă, tipul şi sursa de alimentare cu energie electrică de rezervă;
h) prevederea de dispozitive de siguranţă la uşi;
i) timpul de siguranţă a căilor de evacuare şi, după caz, a refugiilor;
j) marcarea căilor de evacuare.
B. Dacă este cazul, se precizează măsurile pentru accesul şi evacuarea copiilor, persoanelor cu
dizabilităţi, bolnavilor şi ale altor categorii de persoane care nu se pot evacua singure în caz de
incendiu.
C. Se fac precizări privind asigurarea condiţiilor de salvare a persoanelor, a animalelor şi
evacuarea bunurilor pe timpul intervenţiei.

3.5. Securitatea forţelor de intervenţie

A. Se precizează amenajările pentru accesul forţelor de intervenţie în clădire şi incintă, pentru
autospeciale şi pentru ascensoarele de incendiu.
B. Se precizează caracteristicile tehnice şi funcţionale ale acceselor carosabile şi ale căilor de
intervenţie ale autospecialelor, proiectate conform reglementărilor tehnice, regulamentului general
de urbanism şi reglementărilor specifice de aplicare, referitoare la:
a) numărul de accese;
b) dimensiuni/gabarite;
c) trasee;
d) realizare şi marcare.
C. Pentru ascensoarele de pompieri se precizează:
 a) tipul, numărul şi caracteristicile acestora;
b) amplasarea şi posibilităţile de acces, sursa de alimentare cu energie electrică de rezervă;
c) timpul de siguranţă a ascensoarelor de pompieri.
D. Se fac precizări privind asigurarea condiţiilor de salvare a persoanelor, a animalelor şi
evacuarea bunurilor pe timpul intervenţiei.

4. Echiparea şi dotarea cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor

A. Se precizează nivelul de echipare şi dotare cu mijloace tehnice de apărare împotriva
incendiilor, conform prevederilor normelor generale de apărare împotriva incendiilor, a normelor
specifice de apărare împotriva incendiilor, precum şi a reglementărilor tehnice specifice.
B. Pentru sistemele, instalaţiile şi dispozitivele de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de
incendiu se specifică:
a) tipul şi parametrii funcţionali specifici instalaţiilor respective;
b) timpul de alarmare prevăzut;
c) zonele protejate/de detectare la incendiu.
C. Pentru sistemele, instalaţiile şi dispozitivele de limitare şi stingere a incendiilor se specifică:
a) tipul şi parametrii funcţionali: stingere cu apă, gaze/aerosoli, spumă, pulberi; acţionare
manuală sau manuală şi automată; debite, intensităţi de stingere şi stropire, cantităţi calculate de
substanţă de stingere, concentraţii de stingere proiectate pe durată de timp normată, presiuni,
rezerve de substanţă de stingere, surse de alimentare etc.;
b) timpul normat de funcţionare;
c) zonele, încăperile, spaţiile, instalaţiile echipate cu astfel de mijloace de apărare împotriva
incendiilor.
D. Pentru stingătoare, alte aparate de stins incendii, utilaje, unelte şi mijloace de intervenţie se
specifică:
a) tipul şi caracteristicile de stingere asigurate;
b) numărul şi modul de amplasare în funcţie de parametrii specifici: cantitatea de materiale
combustibile/volumul de lichide combustibile, suprafaţa, destinaţia, clasa de incendiu etc..

5. Condiţii specifice pentru asigurarea intervenţiei în caz de incendiu

În funcţie de categoria de importanţă a construcţiei, tipul acesteia, riscurile de incendiu,
amplasarea construcţiei sau a amenajării, se specifică:
a) sursele de alimentare cu apă, substanţele de stingere şi rezervele asigurate;
b) poziţionarea racordurilor de alimentare cu energie electrică, gaze şi, după caz, alte utilităţi;
c) date privind serviciul privat pentru situaţii de urgenţă, conform criteriilor de performanţă;
d) zonele, încăperile, spaţiile în care se găsesc substanţele şi materialele periculoase şi pentru care
sunt necesare produse de stingere şi echipamente speciale (se precizează inclusiv cantităţile
respective şi starea în care se află), precum şi tipul echipamentului individual de protecţie a
personalului.

6. Măsuri tehnico-organizatorice
A. Se stabilesc condiţiile şi măsurile necesar a fi luate, potrivit reglementărilor tehnice, în funcţie
de situaţia existentă.
B. Se apreciază modul de încadrare a construcţiei sau amenajării în nivelurile de performanţă
prevăzute de reglementările tehnice şi, după caz, se stabilesc măsuri pentru îmbunătăţirea
parametrilor şi a nivelurilor de performanţă pentru securitatea la incendiu, după caz.
C. Se precizează condiţiile sau recomandările care trebuie avute în vedere la întocmirea
documentelor de organizare a apărării împotriva incendiilor, aferente construcţiei ori amenajării
respective.

METODOLOGIA PRIVIND IDENTIFICAREA,

 EVALUAREA SI CONTROLUL RISCULUI DE INCENDIU

Prin Legea 307 din 12.06.2006, privind apararea impotriva incendiilor, art 19.aln b, s-a
stabilit, in sarcina administratorului sau conducătorului instituţiei, obligatia privind « identificarea şi
evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa, asigurarea si corelarea măsurilor de apărare
împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor».
Identificarea, evaluarea si controlul riscului de incendiu se realizeaza in conformitate cu
prevederile “Metodologiei privind identificarea, evaluarea si controlul riscurilor de incendiu”,
aprobata prin ORDIN ministrului administratiei si internelor nr. 210 din 21 mai 2007
Persoanele fizice si persoanele juridice care desfasoara activitati de examinare a sistemelor
constructive în vederea identificarii, evaluarii si controlului riscurilor de incendiu trebuie sa fie
autorizate de catre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta.

Metodologia se aplica la:

a) elaborarea si/sau adoptarea de catre ministere si celelalte organe de specialitate ale
administratiei publice centrale a metodelor si procedurilor pentru identificarea, evaluarea si
controlul riscurilor de incendiu, specifice domeniilor de competenta ale organelor respective;
b) asigurarea, de catre administratorii operatorilor economici si conducatorii de institutii, a
identificarii si evaluarii riscurilor de incendiu din unitatile proprii, în corelare cu natura si cu nivelul
riscurilor;
c) stabilirea masurilor de aparare împotriva incendiilor în cazul interventiilor efectuate la
constructiile existente, când în mod justificat nu pot fi îndeplinite unele prevederi ale
reglementarilor în vigoare privind cerinta esentiala "securitate la incendiu";
d) validarea scenariilor de securitate la incendiu;
e) expertizarea constructiilor existente.
Metodologia nu se aplica la instalatiile de producere si transport al energiei electrice,
exploatarile miniere de suprafata sau subterane, instalatiile si platformele de foraj, extractie,
prelucrare si transport de produse petroliere si gaze naturale, constructiile din domeniul nuclear,
mijloacele de transport rutier, naval, feroviar si aerian, pentru acestea urmând a fi elaborate
metodologii specifice de catre autoritatile competente pentru fiecare domeniu.

În sensul prezentei metodologii, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele

întelesuri:
a) agent - factorul activ rezultat în caz de incendiu, care provoaca diferite fenomene fizice,
chimice, electromagnetice sau biologice, cu actiuni si efecte asupra constructiilor, instalatiilor si a
utilizatorilor;
b) ardere, combustie - reactia exoterma a unei substante cu un comburant care emite efluenti
însotiti de flacari si/sau incandescenta;
c) arson - termen de origine engleza, intraductibil, ce desemneaza un incendiu provocat
printr-o actiune intentionata;
d) banca de date privind incendiile - situatia statistica a cauzelor si pagubelor provocate de
incendii produse într-un anumit domeniu de activitate, întocmita de organul/compartimentul de
specialitate al administratiei publice centrale care coordoneaza activitatea respectiva sau de catre o
alta autoritate ori asociatie profesionala care detine competenta profesionala prevazuta de
reglementarile specifice;
e) reactie la foc - comportarea unui material care, prin propria sa descompunere, alimenteaza
un foc la care este expus, în conditii specificate;
f) clase de reactie la foc - expresiile cantitative formulate în termeni de performanta pentru
modul de comportare a produselor la actiunea focului, în conditii de utilizare finala, structurate într-
o serie de niveluri de performanta;
g) comportare la foc - schimbarea sau mentinerea proprietatilor fizice si/sau chimice ale unui
produs expus la foc;
h) densitate de sarcina termica - raportul dintre sarcina termica si suprafata pardoselii
spatiului afectat de incendiu;
i) împrejurare preliminata - situatia în care se poate gasi la un moment dat un ansamblu de
elemente materiale, cu sau fara participarea factorului uman, care poate genera si/sau favoriza
initierea, dezvoltarea si/sau propagarea unui incendiu;
j) incendiu - arderea autoîntretinuta, care se desfasoara fara control în timp si spatiu, care
produce pierderi de vieti omenesti si/sau pagube materiale si care necesita o interventie organizata
în scopul întreruperii procesului de ardere;
k) risc de incendiu - produsul dintre probabilitatea de initiere a unui incendiu într - un
proces tehnologic sau într-o situatie tehnica data si importanta estimata a pagubelor sau a
consecintelor lor la aparitia incendiului;
l) risc de incendiu acceptat - nivelul-limita maxim al riscului de incendiu, considerat
acceptabil din punct de vedere al gravitatii consecintelor incendiului, corelat cu probabilitatea de
initiere a evenimentului respectiv;
m) sistem - ansamblul de elemente materiale, umane si/sau informationale associate într-o
relatie de interdependenta, situat într-un mediu dat, care îndeplineste una sau mai multe functii
specificate, în scopul desfasurarii corespunzatoare a uneia ori mai multor activitati;
n) sarcina termica de incendiu - energia termica care poate fi produsa prin arderea completa
a tuturor materialelor combustibile continute într-un spatiu, inclusive finisajele tuturor suprafetelor;
o) sursa de aprindere/initiere a arderii - sursa de energie care produce o ardere, aceasta
putând fi un fenomen fizic, chimic sau de alta natura, care genereaza o cantitate de energie capabila
de a initia aprinderea unui material sau mediu combustibil;
p) consecinte - rezultatul sau rezultatele evenimentelor, exprimate negativ ori pozitiv,
cantitativ sau calitativ;
q) probabilitate de producere a incendiilor - masura în care un eveniment de tip incendiu este
probabil sa se produca; se exprima în numar de evenimente produse într-o unitate de timp;
r) frecventa - gradul de repetabilitate a unui eveniment într-o perioada de timp.

Factorii care trebuie luati în considerare în managementul riscului de incendiu

sunt:
a) pierderile de vieti omenesti: numarul de decese/100.000 de locuitori, numarul de copii
morti/100.000 de copii, numarul de morti prin inhalare de fum, monoxid de carbon, substante
toxice, numarul de morti în afara sau în interiorul locului focarului de initiere a incendiului,
numarul de morti pe luna, saptamâna, zi si altele asemenea;
b) efectul asupra mediului: afectarea apei, aerului, pamântului, speciilor de animale si
ecosistemelor, costurile refacerii acestora, costurile materialelor de curatare, suprafetele afectate,
numarul populatiei, fauna si flora afectate si altele asemenea;
c) afectarea patrimoniului, proprietatii si a continuitatii activitatilor operatorilor economici,
ca de exemplu: numarul constructiilor/instalatiilor afectate, durata de aducere la starea initiala
anterioara incendiului sau de restaurare - în cazul obiectivelor de patrimoniu, valoarea pagubelor
incendiilor sau ale unui incendiu, costurile refacerii proprietatii, pierderile în procente ale valorii
asigurate, perioada de timp pierduta în desfasurarea activitatii economice, valoarea financiara a
întreruperii activitatii economice din valoarea asigurata si altele asemenea;
d) costul masurilor implementate de control al riscului;
e) efectele asupra imaginii operatorului economic/institutiei.
În functie de obiectivele stabilite, identificarea si evaluarea riscului de incendiu pot include
un singur sistem/proces, prin evaluarea nivelului intrinsec al riscului pentru sistemul/procesul
respectiv sau prin evaluarea mai multor sisteme/procese, prin evaluarea globala a riscului de
incendiu, când trebuie avute în vedere: interdependenta sistemelor/proceselor, inclusiv a masurilor
de securitate la incendiu active si/sau pasive, efectul propagarii incendiilor sau al prabusirii
constructiilor/instalatiilor, precum si alti factori, cum ar fi vârsta si starea fizica a utilizatorilor,
nivelul de instruire al acestora.

Stabilirea nivelului de acceptabilitate a riscului

 Conceptul de acceptabilitate a riscului de incendiu se bazeaza pe premisa ca în orice
sistem/proces supus evaluarii exista un anumit nivel de risc, denumit nivel de risc acceptabil, peste
care gravitatea consecintelor unui incendiu, exprimata în pierderi umane, materiale si/sau financiare
nu poate fi acceptata.
Nivelul de acceptabilitate a riscului de Incendiu sau riscul de incendiu acceptat se stabileste,
dupa caz, pe baza experientei anterioare sau a rationamentelor previzionale, de catre:
a) autoritatile abilitate sa elaboreze si sa emita reglementari tehnice în domeniul apararii
împotriva incendiilor;
b) administratorul si/sau conducatorul institutiei, prin strategia de aparare împotriva
incendiilor adoptata în interiorul unitatii sale;
c) societatile de asigurare/reasigurare.
Criteriile de acceptabilitate au forme variate, cum ar fi valori cantitative, valori comparative
sau alte tipuri de valori agreate, care depind de factorii mentionati mai sus, de sistemul/procesul
analizat si de metoda aleasa pentru analiza riscului, tinându-se cont de:
a) reglementarile prescriptive;
b) reglementarile bazate pe conceptul de performanta;
c) standarde si ghiduri.
Alegerea metodei si a instrumentelor de lucru
În raport de fazele determinante ale sistemului supus evaluarii, care pot fi de
proiectare,executie, exploatare sau postutilizare si de functiile acestuia, dupa caz, civila, de
productie, mixta, se utilizeaza urmatoarele tehnici, procedee si metode, denumite în continuare
metode:
a) calitative;
b) matematice - cantitative, semicantitative;
c) analitice;
d) grafice;
e) combinate.
Metodele si procedeele matematice de identificare, evaluare si control al riscurilor de
incendiu constau în determinarea unor valori numerice atasate sistemului supus evaluarii.
Valorile numerice se determina printr-o formula de calcul, în care intervin ca necunoscute
pericolele de incendiu, consecintele acestora asupra sistemului, efectele prezumate ale masurilor de
aparare împotriva incendiilor prevazute, precum si posibilitatea de activare a factorilor de pericol,
fiecare dintre acesti factori fiind cuantificati si exprimati prin valori numerice cu ajutorul unor scari
convenabil alese.
Metodele si procedurile analitice constau în identificarea si analizarea, pe baza unor
algoritmi logici, a tuturor disfunctiilor ce pot aparea în sistemul supus evaluarii si a caror finalitate
este incendiul sau un eveniment urmat de incendiu.
Metodele grafice de evaluare a riscului de incendiu se bazeaza pe exprimarea riscului de
incendiu ca o functie de 2 parametri globali si compararea functiei cu anumite domenii de
acceptabilitate.

Identificarea pericolelor de incendiu reprezinta procesul de apreciere si stabilire a

factorilor care pot genera, contribui si/sau favoriza producerea, dezvoltarea si/sau propagarea unui
incendiu, si anume:
a) clasele de reactie la foc ale materialelor si elementelor de constructii;
b) proprietatile fizico-chimice ale materialelor si substantelor utilizate, prelucrate,
manipulate sau depozitate, natura procesului tehnologic si densitatea sarcinii termice;
c) sursele potentiale de aprindere existente;
d) conditiile preliminate care pot determina sau favoriza aprinderea si producerea,
dezvoltarea si/sau propagarea unui incendiu.

Sursele de aprindere se clasifica, dupa natura lor, în urmatoarele grupe:

a) surse de aprindere cu flacara: flacara de chibrit, lumânare, aparat de sudura si altele
asemenea;
b) surse de aprindere de natura termica: obiecte incandescente, caldura degajata de aparate
termice, efectul termic al curentului electric si altele asemenea;
c) surse de aprindere de natura electrica: arcuri si scântei electrice, scurtcircuit, electricitate
statica si altele asemenea;
d) surse de aprindere de natura mecanica: scântei mecanice, frecare si altele asemenea;
e) surse de aprindere naturale: caldura solara sau trasnet si altele asemenea;
f) surse de autoaprindere de natura chimica, fizico-chimica si biologica, reactii chimice
exoterme;
g) surse de aprindere datorate exploziilor si materialelor incendiare;
h) surse de aprindere indirecte: radiatia unui focar de incendiu si altele asemenea.

Împrejurarile preliminate care pot determina si/sau favoriza initierea, dezvoltarea si / sau
propagarea unui incendiu se clasifica, de regula, în urmatoarele grupe:
a) instalatii si echipamente electrice, defecte ori improvizate;
b) receptori electrici lasati sub tensiune, nesupravegheati;
c) sisteme si mijloace de încalzire, instalatii de ventilare, climatizare, raciere defecte,
improvizate sau nesupravegheate;
d) contactul materialelor combustibile cu cenusa, jarul si scânteile provenite de la sistemele
de încalzire;
e) jocul copiilor cu focul;
f) fumatul în locuri cu pericol de incendiu/explozie;
g) sudarea si alte lucrari cu foc deschis, fara respectarea regulilor si masurilor specifice de
aparare împotriva incendiilor;
h) reactii chimice, urmate de incendiu;
i) folosirea de scule, dispozitive, utilaje si echipamente de lucru neadecvate, precum si
executarea de operatiuni mecanice în medii periculoase;
j) neexecutarea, conform graficelor stabilite, a operatiunilor si lucrarilor de reparatii si
întretinere a masinilor si aparatelor cu piese în miscare;
k) scurgeri de produse inflamabile;
l) defectiuni tehnice de constructii-montaj;
m) defectiuni tehnice de exploatare;
n) nereguli organizatorice;
o) explozie urmata de incendiu;
p) trasnet si alte fenomene naturale;
q) arson;
r) neîntretinerea elementelor de constructii cu rol de separare la incendiu sau a instalatiilor si
echipamentelor de protectie împotriva incendiilor, precum si probabilitatea ca acestea sa nu
declanseze / functioneze în caz de incendiu;
s) izbucnirea si dezvoltarea unor incendii în zone periurbane, cum sunt, de exemplu,
incendiile de padure sau de vegetatie uscata, care pot afecta constructii si instalatii tehnologice;
t) alte împrejurari.

Nivelurile de pericol de incendiu se stabilesc pe zone, spatii, încaperi, compartimente de

incendiu, cladiri civile, de productie si/sau depozitare ori cu functii mixte, precum si la instalatii
tehnologice, care se precizeaza în mod obligatoriu în documentatiile tehnice si în planurile de
interventie la incendiu, potrivit reglementarilor tehnice.
Identificarea riscurilor de incendiu reprezinta procesul de estimare si cuantificare a
riscului asociat unui sistem/proces, determinat pe baza probabilitatii de producere a incendiului si a
consecintelor evenimentului respectiv.
Probabilitatea de producere a incendiului se bazeaza pe date statistice privind incendiile sau
pe modele matematice, în cazurile în care statistica nu dispune de date suficiente.
Probabilitatea de producere a consecintelor este bazata pe analiza probabilistica si pe modele
deterministe privind dezvoltarea incendiului, propagarea efluentilor incendiului, evaluarea evacuarii
utilizatorilor si altele asemenea.
La estimarea riscului de incendiu, respectiv a probabilitatii de initiere a unui incendiu si de
producere a consecintelor acestuia, se au în vedere, de regula, urmatoarele elemente:
a) pericolele de incendiu identificate;
b) nivelurile criteriilor de performanta ale constructiilor privind cerinta esentiala "securitate
la incendiu";
c) nivelul de echipare si dotare cu sisteme, instalatii, echipamente si aparatura de alimentare
cu apa, gaze combustibile, energie electrica si termica, de ventilatie si climatizare, starea de
functionare si performantele acestora;
d) factorul uman, determinat de numarul de persoane, vârsta si starea fizica ale acestora,
nivelul de instruire;
e) alte elemente care pot influenta producerea, dezvoltarea si/sau propagarea unui incendiu.
Masurile de aparare împotriva incendiilor, avute în vedere la determinarea riscului de
incendiu, sunt cele destinate reducerii, neutralizarii si/sau eliminarii pericolelor de incendiu,
respectiv pentru limitarea, localizarea si/sau lichidarea unui incendiu, în cazul în care acesta s-a
produs.
Masurile de aparare împotriva incendiilor se analizeaza si se stabilesc, dupa caz, pe baza
prevederilor reglementarilor tehnice, a normelor si dispozitiilor generale de aparare împotriva
incendiilor si a celor specifice fiecarui domeniu de activitate, în corelare cu natura si cu nivelul
riscurilor identificate.
Cuantificarea probabilitatii de initiere a incendiilor se face prin valorificarea, cu metode de
evaluare specifice principalelor domenii de activitate, a bancilor de date privind incendiile,
probabilitatea exprimându-se prin numarul de evenimente produse într-un anumit interval de timp,
considerat reprezentativ.
În absenta unor banci de date privind incendiile, probabilitatea de producere a incendiilor se
poate exprima printr-o estimare calitativa, potrivit urmatoarelor calificative asociate evenimentelor
respective:
a) extrem de rare - probabilitatea de producere nu se distinge de zero: P, aproximativ 0;
b) rare - improbabil de a se produce: P < 10^-6;
c) improbabile - improbabil de a se produce în functionarea unui sistem dat, dar nu exista
certitudini pe baze experimentale: P > 10^-6;
d) probabile - se produc de câteva ori pe durata de viata a sistemului: P > 0,0001;
e) posibile - se pot produce pe durata de viata a sistemului: P > 0,01;
f) frecvente - probabilitatea de producere este frecventa, pe baze experimentale: P < 1.
Evaluarea estimativa cumulata a efectelor agentilor care pot interveni în caz de
incendiu asupra constructiilor, instalatiilor si a utilizatorilor, precum si asupra
factorilor de mediu se exprima prin niveluri de gravitate.
La aprecierea nivelurilor de gravitate se vor avea în vedere, în principal, urmatorii parametri:
1. Impactul direct al incendiilor, prin urmatoarele consecinte:
a) numarul persoanelor: victime, periclitate, evacuate sau salvate;
b) valoarea pierderilor materiale;
c) numarul animalelor: moarte, periclitate, evacuate sau salvate;
d) efectele negative asupra unor factori de mediu, cum ar fi: paduri, culturi, apa sau aer.
2. Capacitatea operationala a fortelor si mijloacelor specializate de raspuns, prestabilite sau
concentrate efectiv, pentru:
a) evacuare, salvare si protectie;
b) limitarea si stingerea incendiilor;
c) înlaturarea operativa a unor urmari ale incendiilor.

Evaluarea riscurilor de incendiu reprezinta procesul de comparare a riscului de incendiu

identificat cu un nivel limita prestabilit, denumit în continuare risc de incendiu acceptat.
La evaluarea riscului de incendiu se iau în considerare factori ca:
a) sursele de aprindere, precum si masurile prevazute pentru diminuarea pericolului de incendiu;
b) initierea si dezvoltarea incendiilor;
c) influenta sistemelor de securitate la incendiu, eficacitatea si fiabilitatea acestora în reducerea
consecintelor;
d) limitarea propagarii fumului - sisteme evacuare a fumului si de presurizare pe caile de evacuare;
e) sisteme de alarmare-alertare în caz de incendiu;
f) asigurarea interventiei serviciilor de pompieri.
Pe baza unor criterii de evaluare a gravitatii consecintelor incendiului si prin impunerea unor
limite de acceptabilitate a acestora, se pot stabili 3 domenii caracteristice ale riscului de incendiu:
a) domeniul riscului neglijabil, asociat, de regula, începuturilor de incendiu/cu consecinte de
gravitate neglijabila, rare si foarte rare/cu probabilitate redusa, respectiv foarte redusa de producere;
b) domeniul riscului acceptabil, aferent incendiilor minore frecvente/cu probabilitate ridicata de
producere sau incendiilor majore/cu consecinte de gravitate ridicata rare si foarte rare;
c) domeniul riscului inacceptabil, aferent incendiilor majore posibile sau frecvente/cu probabilitate
de producere care nu poate fi neglijata.
În situatiile în care riscul de incendiu existent depaseste limitele de acceptabilitate
stabilite, este obligatorie reducerea acestuia prin diminuarea probabilitatii de initiere
a incendiului si/sau a nivelului de gravitate a consecintelor, prin masuri de prevenire,
respectiv prin masuri de protectie, care au ca scop limitarea, localizarea si lichidarea
incendiului, precum si limitarea si/sau înlaturarea consecintelor acestuia

Controlul riscurilor de incendiu reprezinta ansamblul masurilor tehnice si organizatorice

destinate mentinerii sau reducerii riscurilor în limitele de acceptabilitate stabilite.
În ordinea adoptarii lor, masurile prevazute mai sus sunt: stabilirea prioritatilor de actiune,
implementarea masurilor de control, gestionarea si monitorizarea riscurilor.
Stabilirea prioritatilor de actiune reprezinta procesul de adoptare a deciziilor referitoare la
categoriile de risc asupra carora este prioritar sa se actioneze.
La stabilirea prioritatilor de actiune se vor avea în vedere criteriile utilizate la evaluarea
riscurilor de incendiu, respectiv probabilitatea de aparitie si gravitatea consecintelor incendiilor.
Implementarea masurilor de control al riscurilor de incendiu se realizeaza, dupa caz, prin:
a) asigurarea unei examinari sistematice si calificate a factorilor determinanti de risc;
b) stabilirea si elaborarea responsabilitatilor, sarcinilor, regulilor, instructiunilor si masurilor privind
apararea împotriva incendiilor si aducerea acestora la cunostinta salariatilor, utilizatorilor si a
persoanelor interesate;
c) stabilirea persoanelor cu atributii privind punerea în aplicare a masurilor de aparare împotriva
incendiilor;
d) asigurarea mijloacelor tehnice de prevenire si stingere a incendiilor, a personalului necesar
interventiei si a conditiilor pentru pregatirea acestuia;
e) reluarea etapelor de identificare si evaluare a riscului de incendiu la schimbarea conditiilor
preliminate;
f) actualizarea permanenta a listei cu substantele periculoase utilizate în activitatea de productie.

Banci de date privind incendiile

Pentru asigurarea unor rezultate credibile în activitatea de identificare si evaluare a riscurilor
de incendiu la un sistem/proces dintr-un anumit domeniu de activitate, informatiile referitoare la
sursele si împrejurarile de producere a incendiilor, precum si la victimele si pagubele materiale
cauzate de astfel de evenimente vor proven numai din banci de date întocmite de organul/
compartimentul de specialitate al administratiei publice centrale care coordoneaza activitatea
respectiva sau de catre o alta autoritate ori asociatie profesionala care detine competenta în
domeniu, potrivit legii.
Modalitatea de punere la dispozitie a informatiilor cuprinse în bancile de date privind
incendiile se stabileste de catre fiecare autoritate, cu respectarea principiilor confidentialitatii si
protectiei informatiilor clasificate.
 Constituirea unei banci de date privind incendiile se comunica la Inspectoratul General
pentru Situatii de Urgenta - Serviciul informare publica, statistica si analiza riscuri, pentru a fi luata
în evidenta.

Identificarea si analiza riscurilor în profil teritorial se efectueaza de inspectoratele

pentru situatii de urgenta, respectiv de catre comitetele judetene/locale pentru situatii de urgenta,
conform schemei cu riscurile teritoriale din zona de competenta si metodologiei de elaborare a
planurilor de analiza si acoperire a riscurilor din unitatea administrativ-teritoriala.
La nivelul unitatilor administrativ-teritoriale se disting urmatoarele tipuri de riscuri de
incendiu:
a) riscuri naturale - incendii de padure si/sau vegetatie;
b) riscuri industriale - incendii si explozii la obiective si instalatii industriale;
c) riscuri de transport - incendii la mijloace de transport rutier, feroviar, naval si aerian;
d) riscul constructiilor - incendii la constructii si alte amenajari;
e) risc social - incendii generate de manifestari violente, acte de razbunare etc.

CERINŢE SPECIFICE PRIVIND INSTRUIREA

SALARIAŢILOR ÎN DOMENIUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
 Instruirea salariatilor în domeniul situatiilor de urgentã se face la angajare si periodic si se
realizeazã prin urmãtoarele categorii de instructaje:
a) instructajul introductiv general;
b) instructajul specific locului de muncã;
c) instructajul periodic;
d) instructajul pe schimb, acolo unde situatia o impune;
e) instructajul special pentru lucrãri periculoase;
f) instructajul la recalificarea profesionalã;
g) instructajul pentru personalul din afara operatorului economic sau a institutiei.

INSTRUCTAJUL INTRODUCTIV GENERAL vizează dobândirea de cunoştinţe cu

privire la:
 continutul actelor normative care reglementeazã managementul situatiilor de urgentã
si activitatea de apãrare împotriva incendiilor, precum si actele normative specifice
profilului operatorului economic sau institutiei;
 managementul situatiilor de urgentã si modul de organizare a activitãtii de apãrare
împotriva incendiilor la nivelul operatorului economic sau al institutiei;
 mijloacele tehnice de prevenire si stingere a incendiilor cu care sunt echipate
constructiile, instalatiile, amenajãrile si modul de utilizare a acestora, precum si
mijloacele tehnice existente si planificarea resurselor pentru realizarea mãsurilor de
protectie civilã;
 formele si metodele specifice de prevenire si stingere a incendiilor;
 modul de actiune în cazul producerii unei situatii de urgentã si în cazul observãrii si
anuntãrii unui incendiu;
 actiunile ce trebuie întreprinse pentru limitarea si înlãturarea urmãrilor situatiilor de
urgentã.
La instructajul introductiv general participă următoarele categorii de persoane:
- nou-angajaţii în muncă , indiferent de durata sau de forma contractului de munca ;
- salariatii transferati de la o unitate la alta sau detasati in unitatea respective ;
- lucrători sezonieri , temporari sau zilieri;
- studentii si elevii din scoli si licee aflati in practica de specialitate.
Instructajul introductive general se desfasoara cu grupuri compuse din cel mult 20 persoane.
Durata instructajului introductiv general va fi de 8 ore.
Pentru fiecare categorie de personal participant se stabileste un nivel minim de cunostinte
necesare, iar la terminarea instructajului introductive general persoanele instruite vor fi verificate pe
baza de teste asupra cunostintelor accumulate.
Persoanele care nu si-au insusit nivelul minim de cunostinte stabilit pentru instructajul
introductive general nu vor fi admise la locurile de munca.

INSTRUCTAJUL SPECIFIC LOCULUI DE MUNCĂ se executa individual, dupa

instructajul introductive general, de catre seful locului de munca respectiv.
Instructajul specific locului de muncã se efectueazã si în urmãtoarele cazuri:
a) când un salariat a lipsit mai mult de 30 de zile calendaristice de la locul de muncã;
b) când s-au adus modificãri procesului tehnologic sau au fost introduse noi tehnologii;
c) la reluarea activitãtii dupã producerea unui incendiu, explozii sau situatii de urgentã;".
La efectuarea instructajului specific locului de munca se urmareste sa se asigure
participantilor cunoştinţele referitoare la:
 caracteristicile fizico-chimice ale substanţelor, materialelor şi produselor utilizate la
locul de munca;
 conditiile care detremina ori favorizeaza producerea accidentelor si avariilor tehnologice
si cauzele potentiale de incendiu si/ sau explozie specifice locului de munca, masurile de
prevenire a acestora;
  descrierea, functionarea, monitorizarea si modul de interventie la instalatiile si sistemele
de siguranta ale masinilor si utilajelor de la locurile de munca, inclusive cele de
prevenire a avariilor tehnologice;
 descrierea, funcţionarea, amplasarea şi modul de acţionare a instalatiilor, utilajelor,
aparatelor, dispozitivelor si mijloacelor de protectie impotriva incendiilor;
 conceptia de interventie in cazul producerii unei situatii de urgenta si continutul
documentelor operative de raspuns;
 sarcini specifice pentru prevenirea situatiilor de urgentã, cauzelor potentiale de incendiu
si realizarea mãsurilor specifice de protectie civilã.
Durata instructajului specific locului de muncã este stabilitã în functie de complexitatea
activitãtii desfãsurate (constructii, instalatii si utilaje tehnologice) si nu poate fi mai micã de 8 ore.
Problemele cu caracter teoretic prezentate pe timpul instructajului specific locului de
muncã sunt urmate în mod obligatoriu de demonstratii practice.
Admiterea definitivă, la lucru, a persoanelor instruite, se va face numai după verificarea
acestora, pe bază de teste cu privire la nivelul de însuşire a cunoştinţelor necesare.

INSTRUCTAJUL PERIODIC se executã cu toate categoriile de salariati pe o duratã de

cel putin douã ore si are ca scop împrospãtarea, completarea si detalierea cunostintelor dobândite
prin instructajul introductiv general si prin instructajul specific locului de muncã.
Instructajul periodic se executã pe baza tematicii anuale si a graficului de instruire, aprobate
de conducãtorii institutiilor, manageri sau patroni.
Tematica orientativã anualã de instruire, adaptatã fiecãrei categorii de salariati, se
structureazã de regulã astfel:
a) actele normative care reglementeazã managementul situatiilor de urgentã, activitatea de
apãrare împotriva incendiilor si activitatea de protectie civilã;
b) obligatiile generale si specifice ce revin fiecãrei categorii de salariati;
c) conditiile care determinã ori favorizeazã producerea accidentelor si avariilor tehnologice si
cauzele potentiale (riscurile) de incendiu si/sau explozie specifice; normele, regulile si mãsurile
de prevenire a acestora;
d) descrierea, functionarea, întretinerea si modul de utilizare a instalatiilor si sistemelor de
protectie destinate prevenirii avariilor tehnologice si incendiilor;
e) modul de actiune a salariatilor în cadrul serviciilor de urgentã si în sprijinul acestora pentru
realizarea interventiei operative si pentru limitarea si înlãturarea urmãrilor situatiilor de urgentã.
Tematica orientativã se adapteazã si se completeazã pe parcursul anului, dacã este cazul, de
cãtre cei care executã instruirea, cu concluziile si învãtãmintele rezultate din:
a) controalele efectuate privind respectarea prevederilor legale si îndeplinirea sarcinilor
stabilite;
b) natura, frecventa si amploarea incendiilor, exploziilor si altor situatii de urgentã produse pe
raza teritorialã a unitãtii sau în sectoare de activitate similare;
c) modificãri ale legislatiei specifice.
În graficul anual de instruire se mentioneazã periodicitatea instructajelor si se precizeazã
zilele în care acestea se executã esalonat, pe locuri de muncã si categorii de salariati.
Intervalul de timp între douã instructaje periodice se stabileste de conducerea operatorului
economic sau a institutiei publice în functie de specificul conditiilor de muncã din
unitatea respectivã, cu respectarea urmãtoarelor termene:
 cel mult o lunã (30 de zile), pentru personalul cu functii de executie sau
operative, care sprijinã serviciile de urgentã (structurile de rãspuns) în cazul
producerii situatiilor de urgentã;
 1-3 luni, pentru personalul care lucreazã nemijlocit cu aparate, masini, utilaje si
instalatii tehnologice (tehnicieni, maistri, subingineri, ingineri), precum si pentru
analisti, cercetãtori si personalul din laboratoare;
 3-6 luni, pentru personalul auxiliar din sectiile si sectoarele de productie, control
tehnic, cercetare, proiectare, de întretinere si reparatii, investitii, transporturi,
 precum si pentru cel care lucreazã în institutii publice;
 1-6 luni, pentru personalul auxiliar care are atributii de organizare, conducere si
control (sefi de sectii, ateliere, instalatii, depozite etc.), pentru cel din conducerea
agentului economic sau a institutiei, precum si pentru cel din structura
autoritãtilor publice locale, a administratiei publice centrale si a institutiilor
statului.
Pe timpul desfãsurãrii instructajului periodic se pune accent pe demonstratiile practice,
salariatii fiind angrenati în executarea unor operatiuni specifice.
Verificarea persoanelor instruite privind cunostintele însusite si deprinderile formate în
timpul instructajului periodic se face prin sondaj, insistându-se de fiecare datã pentru clarificarea
problemelor si eliminarea deficientelor constatate.
Anual se efectueazã o verificare de fond pe bazã de teste tip chestionar asupra nivelului de
însusire si cunoastere a problematicii care a fãcut obiectul instructajului periodic, rezultatele
consemnându-se în fisa individualã de instructaj.
Instructajul periodic se face de cãtre persoanele desemnate de conducãtorii institutiilor,
managerii operatorilor economici sau patroni, astfel:
a) pentru personalul de executie, de cãtre conducãtorul locului de muncã respectiv;
b) pentru personalul încadrat pe functii tehnice si administrative din sectoarele de productie si
din compartimentele de cercetare, proiectare, întretinere, reparatii, controlul calitãtii,
aprovizionare tehnico-materialã si desfacere, de cãtre sefii compartimentelor respective;
c) pentru sefii de sectii, sectoare, compartimente functionale si sefii de departamente, de cãtre
conducãtorul tehnic.
Pentru agentii economici sau institutiile care au cel mult 9 salariati efectuarea instructajului
periodic este sarcina exclusivã a patronului sau a conducãtorului institutiei.

INSTRUCTAJUL PE SCHIMB se executã la intrarea în schimbul de lucru, cu salariatii

care desfãsoarã activitãti în locuri de muncã cu risc major din punctul de vedere al existentei
factorilor de risc potential generatori de situatii de urgentã.
Durata acestui instructaj nu va depãsi 10-15 minute.
Instructajul pe schimb se efectueazã de regulã pentru atentionarea salariatilor din tura de
serviciu asupra principalelor reguli si mãsuri de prevenire a situatiilor de urgentã, pe baza
identificãrii tipurilor de risc existente si tinând cont de constatãrile anterioare, precum si de
operatiunile sau lucrãrile care se executã pe timpul schimbului respectiv.
Instructajul pe schimb se efectueazã de conducãtorul locului de muncã, executia
consemnându-se sub semnãturã în registrul de predare-primire a schimbului de lucru.

INSTRUCTAJUL SPECIAL PENTRU LUCRĂRI PERICULOASE se executã înainte

de începerea unor lucrãri în timpul cãrora pot apãrea situatii generatoare de incendiu din cauza
manifestãrii unor surse specifice de aprindere sau a creãrii unor atmosfere potential explozive ori se
poate favoriza producerea unor situatii de urgentã.

Lucrãrile care fac obiectul unui astfel de instructaj se referã în principal la:
a) executarea unor operatiuni de manevrã ori de comandã a unor instalatii sau utilaje tehnologice de
importantã ori interventia asupra acestora, a cãror operare gresitã poate determina sau favoriza
producerea unor incendii de amploare, explozii, calamitãti naturale ori a altor situatii de urgenta;
b) lucrãri de reparatii sau de întretinere, distrugerea unor deseuri sau reziduuri periculoase
pentru viata oamenilor sau pentru mediu;
c) prelevarea de probe din recipiente sau instalatii care contin substante periculoase;
d) lucrãri de sudare, de tãiere sau lipire cu flacãrã;
f) lucrãri care pot provoca scântei mecanice, scântei si arcuri electrice sau scurtcircuite;
h) lucrãri de topire a bitumului sau asfaltului;
i) lucrãri de curãtare prin ardere a unor utilaje, aparate, conducte tehnologice sau conductoare
electrice;
j) lucrãri la care se utilizeazã foc deschis (dezghetãri, decongelãri, aprinderea cuptoarelor
tehnologice, cazanelor etc.);
k) punerea ori repunerea în functiune a instalatiilor si utilajelor tehnologice care prezintã risc foarte
mare de incendiu sau oprirea acestora;
l) aplicarea unor materiale de protectie din care se pot degaja cu usurintã vapori si gaze inflamabile
si/sau explozive;
m) curãtarea interioarã a unor vase, rezervoare, recipiente sau sisteme de evacuare în care au fost
stocate, prelucrate ori vehiculate produse combustibile etc.;
n) depozitarea, manipularea si transportul de substante/materiale periculoase;
o) spectacole cu foc deschis/jocuri de artificii

Instructajul special pentru lucrãri periculoase se efectueazã astfel:

a) privind tehnologia de executie, de cãtre conducãtorul formatiei de lucru;
b) privind conditiile tehnologice, de cãtre conducãtorul locului de muncã.
Persoanelor care urmeazã sã execute lucrãrile periculoase li se elibereazã autorizatie de
lucru, al cãrei continut este prevãzut în normele specifice emise de autoritãtile administratiei publice
centrale de specialitate.
Efectuarea instructajului special pentru lucrãri periculoase se consemneazã, dupã caz, în
autorizatia de executie a lucrãrii, registrul de turã sau în fisele individuale.

INSTRUCTAJUL PENTRU PERSONALUL DIN AFARA AGENTULUI ECONOMIC

se desfãsoarã cu persoanele care executã temporar activitãti în locurile din incinta agentului
economic sau a institutiei respective unde sunt prezenti factori de risc potential generatori de situatii
de urgentã, dupã cum urmeazã:
a) personalul societãtilor comerciale de constructii-montaj si instalatii;
b) personalul societãtilor comerciale de reparatii, revizii, întretinere si de service;
c) personalul care efectueazã transport de materiale periculoase;
d) personalul de pazã apartinând altor societãti comerciale sau firme specializate;
e) vizitatori în grup de minimum 5 persoane.
Locurile din incinta agentului economic sau a institutiei pentru care se executã instructajul,
se stabilesc prin act de autoritate al conducãtorului institutiei publice, al managerului sau al
patronului.
Instructajul pentru personalul din afara operatorului economic sau a institutiei se efectueazã,
dupã caz, de personalul de specialitate în domeniul protectiei civile, de cadrul tehnic cu atributii în
domeniul prevenirii si stingerii incendiilor, de seful serviciului de urgentã sau de seful locului de
muncã în care este prevãzut un asemenea instructaj.
Problematica instructajului constã în:
a) prezentarea procedurilor specifice instructajului introductiv general pentru:
- personalul societãtilor comerciale de constructii-montaj si instalatii;
- personalul societãtilor comerciale de reparatii, revizii, întretinere si de service;
b) prezentarea procedurilor din cadrul instructajului specific locului de muncã pentru:
- personalul care efectueazã transport de materiale periculoase;
- personalul de pazã apartinând altor societãti comerciale sau firme specializate;
c) prezentarea unei proceduri special întocmite pentru vizitatori în grup de minimum 5 persoane.
Prin instructaj se urmareste instruirea sumara (în maximum 15 minute) asupra principalelor
reguli de prevenire pe care trebuie sã le respecte si sunt atentionate asupra pericolelor existente în
anumite locuri de pe traseul parcurs în incinta operatorului economic sau a institutiei.
Consemnarea efectuãrii instructajului pentru personalul din afara operatorului economic sau
a institutiei se face într-un proces-verbal întocmit în acest scop, care contine problematica
prezentatã si tabelele cu numele, prenumele si semnãtura persoanelor instruite.
 REGULI SI MASURI
care trebuiesc aplicate la organizarea activitatilor de ordine interioara
pentru prevenirea aparitiei conditiilor favorizante producerii incendiilor

- Ordinea interioara, din punct de vedere al p.s.i. , reprezinta ansamblul dispozitiilor care trebuie
stabilite, aplicate si respectate in incinta agentilor economici, institutiilor si gospodariilor populatiei,
precum si in zonele culturilor agricole si cu vegetatie forestiera, inainte, in timpul si la terminarea unor
activitati caracterizate prin factori de risc de incendiu specifici.
- Prin regulile generale de p.s.i. privind ordinea interioara se reglementeaza lucrarile cu foc
deschis, fumatul, asigurarea cailor de acces, de evacuare si de interventie, colectarea deseurilor,
reziduurilor, si a ambalajelor combustibile, precum si distrugerea acestora, efectuarea de lucrari
premergatoare pentru sezonul rece si in perioadele caniculare si secetoase.
- Prin foc deschis se intelege arderea in aer liber, respectiv acea ardere care nu se desfasoara
intr-un spatiu inchis de combustie. Pot fi incluse in aceasta categorie flacara produsa de : brichete,
chibrituri, lumanari, lampi sau aparate de gatit, aparate de lipire, taiere, sudura, etc., focul facut in aer
liber in scop de incalzire sau pentru arderea de resturi menajere ori vegetale, precum si flacara care
apare in urma unor reactii chimice.
In categoria foc deschis se include si materialele in stare incandescenta, aflate in situatii
deosebite, cum sunt: improscarile, deversarile, rasturnarile, stationarile care pot provoca incendii
datorita radiatiei termice sau contactului direct cu materialele combustibile.
- Fumatul este activitatea care presupune existenta unui mijloc de aprindere (chibrit, bricheta) a
tigarii, trabucului sau pipei si a restului ce ramine la terminarea procesului de fumat: rest de tigara, de
trabuc, scrum de pipa, etc.
- Caile de acces, de evacuare si de interventie cuprind intrarile si iesirile in si din incinta
agentilor economici, institutiilor, la cladirile industriale si civile, alte amenajari, precum si drumurile
sau caile de circulatie din interiorul acestora, inclusiv intrarile la cladiri, la prizele de apa de la bazine
sau riuri, culoarele de circulatie dintre stive sau dintre depozite exterioare, traversarile de cale ferata.
Caile de acces, de evacuare si de interventie sunt destinate sa asigure:
1. evacuarea nestingherita si in conditii de siguranta a persoanelor aflate in pericol si a
bunurilor materiale;
2. accesul in tot timpul anului al masinilor, utilajelor si al personalului care actioneaza la
stingerea incendiului sau la salvarea persoanelor si a bunurilor.
Pe teritoriul localitatilor, in aceasta categorie se include si arterele destinate circulatiei rutiere,
drumurile judetene sau nationale.
- Deseurile si reziduurile combustibile sunt resturi care provin din prelucrarea materialelor si a
produselor combustibile sau din operatiuni de conditionare si curatare a diverselor tipuri de produse,
echipamente si utilaje. In aceasta categorie intra si depunerile de produse inflamabile si de grasimi sau
de uleiuri pe elementele componente ale instalatiilor de ventilare si exhaustare, precum si scaparile
necontrolate de fluide combustibile.
Deseurile si reziduurile combustibile se colecteaza pentru : reintroducerea acestora in diferite
procese productive; distrugerea organizata, in anumite conditii.
Ambalajele sunt luate in considerare datorita naturii constructive a acestora (hirtie, carton,
lemn, cauciuc, pvc, textile, mase plastice, etc.).
- Lucrarile premergatoare si in timpul sezonului rece sunt ansambluri de activitati care trebuie
sa se desfasoare la instalatiile si sistemele la care este necesar sa se asigure buna functionare in timpul
anotimpului in care se inregistreaza temperaturi scazute. Acestea se refera intotdeauna si la activitatile
care vizeaza inlaturarea efectelor inghetului si caderilor abundente de zapada.
- Sezonul canicular si secetos este acea perioada din cursul unui an cind, pe parcursul mai
multor zile consecutive, se inregistreaza temperaturi de peste 35 grade C si lipsa de precipitatii, situatie
care favorizeaza cresterea numarului de incendii si a consecintelor negative ale acestora.
 Măsuri generale de prevenire a incendiilor la executarea lucrărilor cu foc deschis si
reglementarea fumatului :
Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă;
locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de
persoanele în drept.
Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de agrement
şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care
să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte
vecinătăţi.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în
locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru
împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii,
precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.
Arderea miriştilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea
propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii. Lucrarea se
efectueaza numai pe baza permisului de lucru cu foc prezentat in anexa nr. 4 la normele generale.
Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu
pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m
faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.,
fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se
pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea,
educarea şi îngrijirea copiilor.

Reglementarea de către administratorul operatorului economic/conducătorul

instituţiei sau, după caz, de consiliul local a modului de executare a lucrărilor cu foc deschis
presupune:
a) stabilirea locurilor unde, periodic sau permanent, se pot efectua lucrări cu foc deschis,
cum sunt topirea bitumului, arderea deşeurilor combustibile, curăţările prin ardere, precum şi a
persoanelor care le supraveghează;
b) stabilirea şi marcarea locurilor cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea
focului deschis;
c) nominalizarea persoanelor care au dreptul să emită permis de lucru cu foc;
d) descrierea procedurii de emitere, semnare, aducere la cunoştinţă şi păstrare a permisului
de lucru cu foc;
e) aprobarea unor instrucţiuni specifice de prevenire a incendiilor pentru astfel de lucrări.
Distrugerea prin ardere a unor deşeuri sau reziduuri combustibile se efectuează cu
respectarea legislaţiei specifice privind protecţia mediului.
Efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operaţiuni care prezintă
pericol de incendiu, în construcţii civile (publice), pe timpul programului cu publicul, în instalaţii
tehnologice cu risc de incendiu sau explozie, în depozite ori în alte spaţii cu pericol de aprindere a
materialelor, produselor sau substanţelor combustibile este interzisă.
Lucrările prevăzute la alin.mentionat mai sus, se pot executa în spaţiile respective numai
după ce s-au luat măsuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor
combustibile, golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a utilajelor, aerisirea sau
ventilarea spaţiilor, dotarea locurilor de muncă cu mijloace de limitare şi stingere a incendiilor.
Aceste lucrari se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc, al cărui model este prezentat în
anexa nr. 4 la Normele generale de aparare impotriva incendiilor, aprobate prin O.M.A.I.
nr.163/2007. In toate cazurile este obligatoriui instruirea personalului de execuţie, control şi
supraveghere asupra măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi informarea serviciului
privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă.
Permisul de lucru cu foc se întocmeşte în două exemplare, dintre care unul se înmânează
şefului formaţiei de lucru sau persoanei care execută operaţiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne
la emitent.
Permisul de lucru cu foc este valabil o singură zi.
La terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de către executant emitentului.
Şeful sectorului de activitate, atelier, secţie, depozit, instalaţie etc. în care se execută
operaţiuni cu foc deschis are obligaţia să asigure măsuri pentru:
a) pregătirea locului;
b) instruirea personalului;
c) controlul după terminarea lucrării.
Executantul lucrării are obligaţia de a utiliza pentru executarea lucrărilor cu foc deschis
numai echipamente şi aparate în bună stare de funcţionare.
Toate echipamentele şi aparatele pentru executarea lucrărilor cu foc deschis se întreţin şi se
verifică în conformitate cu instrucţiunile furnizorului.
În timpul executării lucrării trebuie să se asigure:
a) supravegherea permanentă a flăcării, a răspândirii şi a traiectoriilor scânteilor sau particulelor
de materiale incandescente şi a intensităţii fluxului de căldură;
b) strângerea şi depozitarea resturilor de electrozi în vase speciale cu nisip sau cu apă;
c) închiderea robinetelor buteliei de oxigen şi a generatorului de acetilenă, dacă durata
întreruperii executării lucrării depăşeşte 10 minute;
d) interzicerea agăţării arzătoarelor, chiar stinse, de buteliile de oxigen sau de generatoarele de
acetilenă;
e) neefectuarea de deplasări cu arzătoarele aprinse în afara zonei de lucru sau de urcări pe scări,
schele etc.;
f) evacuarea carbidului din generator, în cazul întreruperii lucrului pe o perioadă mai îndelungată.
După terminarea lucrării, şeful sectorului de activitate unde s-a lucrat cu foc deschis trebuie
să asigure următoarele măsuri:
a) verificarea locului în care s-a executat lucrarea, precum şi a spaţiilor adiacente şi a celor situate
la cotele inferioare sau superioare, pentru a constata dacă nu s-au creat focare de incendiu: zone
incandescente, miros de ars sau degajări de fum etc.;
b) descoperirea tuturor zonelor protejate, verificându-se dacă starea lor este intactă, şi luarea de
măsuri în consecinţă;
c) verificarea, la anumite intervale, pe parcursul mai multor ore şi în timpul nopţii, a situaţiei
existente la locul în care s-a efectuat lucrarea şi în imediata apropiere a acestuia;
d) depozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor folosite la lucrare;
e) reamplasarea pe poziţiile iniţiale a elementelor şi materialelor combustibile la cel puţin 6 ore
de la terminarea lucrării;
f) colectarea şlamului de carbid în containere destinate acestui scop şi depozitarea acestora într-
un loc special amenajat.
Folosirea flăcării: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor de teatru,
operă, operetă, a festivităţilor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în
restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc. este interzisă.
Pentru durate scurte, stabilite precis, se admite folosirea flăcării în situaţiile menţionate mai
sus, cu condiţia asigurării condiţiilor de împiedicare a iniţierii şi propagării incendiului, după cum
urmează:
a) evitarea amplasării în apropierea sau contactul cu materiale combustibile: decoruri, costume,
haine, perdele etc.;
b) folosirea unor suporturi incombustibile;
c) prevenirea producerii unor incendii prin răsturnare, manevrare greşită etc.;
d) stingerea obligatorie a flăcărilor la terminarea evenimentului;
e) nominalizarea personalului propriu ce asigură supravegherea şi intervenţia în caz de incendiu;
f) asigurarea mijloacelor tehnice adecvate de apărare împotriva incendiilor;
g) anunţarea, după caz, a serviciului profesionist, voluntar sau privat, pentru situaţii de urgenţă, a
cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva
incendiilor.
 Reglementarea fumatului
Reglementarea fumatului din punct de vedere al prevenirii incendiilor este obligatorie în
cadrul fiecărui operator economic sau al fiecărei instituţii publice şi se face prin dispoziţie scrisă,
dată de persoana cu atribuţii de conducere.
Pentru situaţiile în care o construcţie sau o amenajare este folosită de mai mulţi utilizatori,
reglementarea fumatului se face prin dispoziţie emisă de proprietarul construcţiei sau al amenajării
respective, însuşită de utilizatorii în cauză.
În dispoziţia pentru reglementarea fumatului se menţionează:
a) locurile cu pericol de incendiu sau de explozie, pe lângă spaţiile publice închise, conform legii,
în care este interzis fumatul sau, după caz, accesul cu ţigări, chibrituri sau brichete; se prevăd
obligatoriu locurile cu schele, cofraje şi eşafodaje, realizate din materiale combustibile, precum şi
lanurile de cereale în faza de coacere şi zonele împădurite;
b) locurile amenajate pentru fumat;
c) persoanele desemnate să răspundă de supravegherea respectării reglementării, pe locuri şi
sectoare de activitate;
d) alte date şi informaţii necesare să fie precizate pentru a diminua pericolul de incendiu.
Locurile în care este interzis fumatul se marchează conform legii.
Locurile în care este permis fumatul se marchează cu indicatorul "LOC PENTRU FUMAT".
Locurile pentru fumat stabilite în exteriorul clădirilor sunt amplasate la o distanţă mai mare
de 40 m faţă de locurile în care există pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, explozivi,
vapori inflamabili etc., 10 m faţă de locurile în care există materiale solide combustibile: lemn,
textile, hârtie, carton asfaltat, bitum, şi 50 m faţă de culturile de cereale păioase în perioada coacerii
şi recoltării sau de zonele împădurite.
Locurile stabilite pentru fumat se prevăd cu:
a) scrumiere sau vase cu apă, nisip sau pământ;
b) instrucţiuni afişate, cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor şi reguli de comportare în caz
de incendiu;
c) mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.
Scrumierele din interiorul clădirilor se amplasează astfel încât să nu fie posibilă aprinderea
materialelor combustibile din apropiere, cum ar fi draperii, perdele, jaluzele.
Depunerea în scrumiere a altor deşeuri de materiale combustibile, cum sunt hârtia, cartonul,
textilele, este interzisă.
Golirea scrumierelor în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale
combustibile este interzisă.
Aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri aprinse este interzisă.

Masuri pe timpul perioadelor caniculare si a sezonului rece

În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile judeţene sau locale din zonele cu risc
crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituţiilor din
zonele menţionate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor
specifice.
Măsurile speciale pe timpul secetos cuprind:
a) identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în
condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi lipsei de precipitaţii;
b) interzicerea utilizării focului deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;
c) restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează
condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau
supraîncălziri excesive;
d) asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a
altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin
depozitare la umbră;
e) intensificarea controalelor în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai
ales cele frecventate pentru agrement;
f) asigurarea şi verificarea zilnică a rezervelor de apă pentru incendiu.
Măsurile speciale stabilite sunt aduse la cunoştinţă tuturor salariaţilor şi, după caz,
populaţiei.
Înainte de începerea sezonului rece se iau următoarele măsuri de prevenire:
a) controlul instalaţiilor şi al sistemelor de încălzire existente la operatorii economici, instituţiile
publice, locuinţele şi gospodăriile populaţiei, cum sunt surse de căldură, conducte, corpuri şi
elemente de încălzire, sobe, coşuri şi canale de fum, şi înlăturarea defecţiunilor constatate,
asigurându-se funcţionarea la parametrii normaţi;
b) protejarea contra îngheţului a componentelor instalaţiilor de stingere cu apă;
c) asigurarea uneltelor şi accesoriilor pentru deszăpezirea căilor de acces, de evacuare şi de
intervenţie.

Depozitarea deseurilor
Deşeurile şi reziduurile, scurgerile şi depunerile de praf sau de pulberi combustibile se
îndepărtează ritmic prin metode şi mijloace adecvate, obligatoriu la terminarea fiecărui schimb de
lucru, şi se depun în locuri special destinate depozitării sau distrugerii lor.
Deşeurile şi reziduurile de lichide combustibile sau cele din materiale solide, cum sunt
cârpe, câlţi, bumbac, rumeguş, care conţin astfel de produse, se colectează în cutii sau în vase
metalice ori cu căptuşeală metalică interioară, prevăzute cu capac, amplasate în locuri fără risc de
incendiu şi marcate.
Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile, care se reutilizează, se depozitează, cu
asigurarea distanţelor de siguranţă faţă de clădiri, instalaţii, culturi agricole, suprafeţe împădurite şi
alte materiale combustibile, în funcţie de natura şi de proprietăţile fizico-chimice ale acestora.
Deşeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile, care nu se reutilizează, se distrug conform
reglementărilor specifice.
Materialele şi substanţele care prezintă pericol de autoaprindere se păstrează în condiţii
adecvate naturii lor, bine ventilate şi luându-se măsuri de control şi preîntâmpinare a fenomenului
de autoîncălzire.

Evacuarea utilizatorilor şi securitatea forţelor de intervenţie

Pentru evacuarea în condiţii de siguranţă a utilizatorilor în caz de incendiu, căile de evacuare
trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) conformare la foc şi amplasare corespunzătoare;
b) separare de alte funcţiuni prin elemente de separare la foc şi fum;
c) asigurarea controlului fumului;
d) limitarea producerii incendiului şi fumului.
În funcţie de categoria construcţiei, instalaţiei sau a amenajării şi de destinaţia acesteia, se au
în vedere şi alte măsuri specifice, cum sunt:
a) dimensionarea, realizarea, dispunerea şi marcarea căilor de evacuare şi a ieşirilor de evacuare
corespunzător numărului de utilizatori şi stării sănătăţii acestora, conform prevederilor
reglementărilor tehnice;
b) prevederea instalaţiilor de detectare şi semnalizare a incendiului, precum şi de comunicare-
avertizare;
c) prevederea instalaţiilor de iluminat de siguranţă, alimentate din surse corespunzătoare;
prevederea instalaţiilor de semnalizare a ieşirilor de urgenţă;
d) prevederea de dispozitive de siguranţă la uşi, cum sunt blocări în poziţie deschisă, dispozitive
antipanică şi altele asemenea;
e) prevederea de sisteme de orientare în caz de incendiu, cum sunt indicatoare de securitate,
marcaje fotoluminiscente şi altele asemenea;
f) prevederea de instalaţii de presurizare şi alte sisteme de control al fumului;
g) prevederea de locuri sigure de salvare în interiorul şi/sau în afara construcţiei;
h) prevederea unor mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor pentru a fi folosite de
utilizatori sau de pompieri, cum sunt instalaţiile de hidranţi, coloanele uscate şi altele asemenea.
Instalaţiile de semnalizare a ieşirilor de urgenţă trebuie să indice utilizatorilor traseul de
evacuare, uşile de evacuare, marcarea scărilor de evacuare din clădire şi marcarea uşilor şi traseelor
care nu servesc la evacuare.
Construcţiile, compartimentele de incendiu, stadioanele sau arenele sportive ori incintele
amenajate trebuie prevăzute cu căi de evacuare a persoanelor, în număr suficient, corespunzător
dimensionate şi realizate, astfel încât persoanele să ajungă în timpul cel mai scurt şi în deplină
siguranţă în exterior, la nivelul terenului ori al căilor de acces carosabile, în refugii sau în alte locuri
special amenajate.
Pentru accesul şi evacuarea copiilor, persoanelor cu dizabilităţi, bolnavilor şi ale altor
categorii de persoane care nu se pot evacua singure în caz de incendiu, se adoptă soluţii şi măsuri
adecvate, cu respectarea reglementărilor tehnice specifice.
La proiectarea şi la executarea căilor de evacuare se interzice prevederea uşilor care se pot
bloca în poziţie închisă, reducerea gabaritelor stabilite prin reglementări tehnice, prevederea de
finisaje combustibile, cu excepţia celor admise prin norme, de oglinzi, praguri sau de alte elemente
care pot crea pe timpul incendiilor dificultăţi la evacuare, cum sunt împiedicarea, alunecarea,
contactul sau coliziunea cu diverse obiecte, busculada, panica şi altele asemenea.
Pentru securitatea echipelor de salvare/forţelor de intervenţie sunt necesare:
a) măsuri pentru ca echipele de intervenţie şi salvare să-şi desfăşoare activitatea la un nivel
adecvat de securitate şi să părăsească clădirea fără riscuri de accidente;
b) amenajări pentru accesul forţelor de intervenţie în clădire şi incintă, pentru autospeciale şi
pentru ascensoarele de pompieri;
c) măsuri care să permită ca stingerea să fie realizată eficient în interiorul şi în jurul construcţiei.
Ascensoarele de pompieri se prevăd şi se realizează potrivit reglementărilor tehnice
specifice, asigurând accesul forţelor de intervenţie pe durata stabilită în planurile specifice.
Asigurarea accesului şi a circulaţiei autospecialelor de intervenţie în incintele operatorilor
economici şi ale instituţiilor, în zonele locuite, precum şi între localităţi este obligatorie, conform
reglementărilor tehnice specifice.
În locurile prevăzute la alin. de mai sus trebuie să se asigure cel puţin un acces carosabil
dinspre drumurile publice şi dinspre drumurile de circulaţie interioare, amenajat, marcat, întreţinut
şi utilizabil în orice anotimp.
Căile de acces şi de circulaţie se dimensionează potrivit reglementărilor tehnice pentru
autovehicule de tip greu, asigurând accesul autospecialelor de intervenţie.
Măsurile, condiţiile tehnice, performanţele şi nivelurile de performanţă privind proiectarea
căilor de evacuare şi acces aferente construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor se realizează conform
prevederilor reglementărilor tehnice specifice.
 PLANURILE DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Planurile de protecţie împotriva incendiilor sunt:

 planul de evacuare a persoanelor;
 planul de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca
fiind periculoase;
 planul de intervenţie.

Planul de evacuare a persoanelor

Planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu cuprind elemente diferenţiate în
funcţie de tipul şi destinaţia construcţiei şi de numărul persoanelor care se pot afla simultan în
aceasta şi se întocmesc astfel:
 pe nivel, dacă se află simultan mai mult de 30 de persoane;
 pe încăperi, dacă în ele se află cel puţin 50 de persoane;
 pentru încăperile destinate cazării, indiferent de numărul de locuri.
Planurile de evacuare se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces şi în locurile vizibile,
astfel încât să poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în încăperi, pe partea interioară a
uşilor.
Planul de evacuare se întocmeşte pe baza schiţei nivelului sau a încăperii, pe care se
marchează cu culoare verde traseele de evacuare prin uşi, coridoare şi case de scări sau scări
exterioare.
Pe planurile de evacuare se indică locul mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor:
stingătoare, hidranţi interiori, butoane şi alte sisteme de alarmare şi alertare a incendiilor,
posibilităţile de refugiu, încăperi speciale, terase, precum şi interdicţia de folosire a lifturilor în
asemenea situaţii.
Modelul planului-cadru de evacuare este prezentat în anexa nr. 2 la Normele generale de
apărare
împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministerul administraţiei şi internelor, nr. 163 din 28
februarie 2007.

Planul de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca fiind

periculoase
Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca fiind
periculoase se întocmesc pentru fiecare încăpere unde se află asemenea materiale.
La amplasarea materialelor periculoase în spaţiile de depozitare trebuie să se ţină seama de
comportarea lor specifică în caz de incendiu, atât ca posibilităţi de reacţie reciprocă, cât şi de
compatibilitatea faţă de produsele de stingere.
Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor periculoase se întocmesc pe baza
schiţelor încăperilor respective, pe care se marchează zonele cu materiale periculoase şi se
menţionează clasele acestora conform legii, cantităţile şi codurile de identificare ori de pericol,
produsele de stingere recomandate. Traseele de evacuare a materialelor şi ordinea priorităţilor se
marchează cu culoare verde.
Planuri de depozitare şi de evacuare se întocmesc şi pentru materialele şi bunurile
combustibile care au o valoare financiară sau culturală deosebită.
Planurile de depozitare se amplasează în locuri care se estimează a fi cel mai puţin afectate de
incendiu şi în apropierea locurilor de acces în încăperi, precum şi la dispecerat, acolo unde acesta
este constituit, astfel încât acestea să poată fi utile forţelor de intervenţie.

Planul de intervenţie
Conform prevederilor art. 19, lit.k si art. 23, lit.d si al art. 20, aln.1 din la Normele Generale de
apărare împotriva incendiilor aprobate cu Ordinul Ministerului Administraţiei si Internelor nr. 163 /
2007, planul de intervenţie, ca plan de protecţie contra incendiilor ( art. 28 ), se întocmeşte la
operatorii economici si instituţiile care au un număr de salariaţi cel puţin egal cu cel stabilit,
conform legii, pentru întreprinderile mici.
Planurile de intervenţie se întocmesc pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de operativitate
şi eficienţă a operaţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, potrivit legii.
Planul de intervenţie se avizează de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean/al
municipiului Bucureşti.
Modelul planului-cadru de intervenţie este prezentat în anexa nr. 3 la Normele generale de
apărare
împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministerul administraţiei şi internelor, nr. 163 din 28
februarie 2007.

Planurile de protecţie împotriva incendiilor se actualizează ori de câte ori este cazul, în
funcţie de condiţiile reale.
 PLANUL DE INTERVENŢIE

Planul de intervenţie, impreuna cu planul de evacuare si planul de depozitare şi de evacuare a

materialelor clasificate conform legii ca fiind periculoase, sunt „planurile de protecţie împotriva
incendiilor”, pe care operatorii economici si institutiile, sunt obligati(e) sa le intocmeasca.
Planul de intervenţie se intocmeste in scopul asigurarii desfasurarii in conditii de operativitate si
eficienta a operatiunilor de interventie in situatii de urgenta.
Actele normative, care obliga operatorii economici si institutiile sa intocmeasca planul de
interventie sunt:
 Legea nr 307 din 12,06.2007, privind apararea impotriva incendiilor, art. 19, lit j
 Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului
administraţiei şi internelor nr.163 din 28.02. 2007, art. 18, lit. k.
Planul de intervenţie se intocmeste in comformitate cu prevederile anexei nr. 3, la Normele
Generale de aparare impotriva incendiilor aprobate cu Ordinul Ministerului Administratiei si Internelor
nr. 163 / 2007.
Conform prevederilor art. 19, lit.k si art. 23, lit.d si al art. 20, aln.1 din la Normele Generale de
aparare impotriva incendiilor aprobate cu Ordinul Ministerului Administratiei si Internelor nr. 163 /
2007, planul de intervenţie, ca plan de protectie contra incendiilor ( art. 28 ), se intocmeste la operatorii
economici si institutiile care au un numar de salariati cel putin egal cu cel stabilit, comform legii,
pentru intreprinderile mici.

Structura-Cadru
- Datele de identificare:
- denumirea operatorului economic sau a instituţiei;
- adresă, număr de telefon, fax, e-mail;
- profilul de activitate.

- Planul general al unităţii (la scară), pe care se marchează:

- amplasarea clădirilor, instalaţiilor tehnologice şi a depozitelor în incintă;
- căile de acces şi de intervenţie din incintă şi cele adiacente acesteia;
- reţelele şi sursele proprii de alimentare cu apă;
- rezervele de agenţi de stingere şi de mijloace de protecţie a personalului de intervenţie;
- reţelele şi racordurile de alimentare cu energie electrică, agent termic, gaze şi alte fluide
combustibile;
- reţelele de canalizare;
- vecinătăţile.

3. Concepţia de organizare şi de desfăşurare a intervenţiei în caz de incendiu:

- concluzii privind intervenţia, rezultate din scenariul de securitate la incendiu sau din evaluarea
capacităţii de apărare împotriva incendiilor;
- particularităţi tactice de intervenţie pentru:
- evacuarea utilizatorilor (persoane şi, după caz, animale sau bunuri), acordarea
primului ajutor şi protejarea bunurilor periclitate;
- localizarea şi lichidarea incendiilor;
- protecţia personalului de intervenţie;
- protecţia vecinătăţilor;
- înlăturarea efectelor negative majore produse de incendiu.

 Forţe de intervenţie în caz de incendiu:

- serviciul privat pentru situaţii de urgenţă (dotare, încadrare);
- servicii publice voluntare pentru situaţii de urgenţă cu care se cooperează (categoria, localitatea,
 distanţa, itinerarul de deplasare, telefonul sau alte mijloace de alarmare şi alertare);
- subunitatea de pompieri militari de raion (localitatea, distanţa, itinerarul de deplasare,
telefonul
sau alte mijloace de alarmare si alertare);
- alte forţe cu care se cooperează şi modul de anunţare (de exemplu, ambulanţa);

 Surse de alimentare cu apă în caz de incendiu, exterioare unităţii:

- reţele de alimentare cu apă:
- debite;
- presiuni;
- amplasarea hidranţilor exteriori şi stabilirea distanţelor faţă de incinta unităţii;
- alte surse artificiale sau naturale de apă:
- felul şi capacitatea acestora;
- platforme (puncte) de alimentare şi distanţele faţă de unitate.

6. Planul fiecărei construcţii, instalaţii tehnologice sau platforme de depozitare (la scară), pe
care se marchează ori se înscriu date privind:
- destinaţia spaţiilor (încăperilor);
- suprafaţa construită şi aria desfăşurată;
- regimul de înălţime (numărul de niveluri);
- numărul de persoane care utilizează construcţia, pe niveluri şi pe total;
- căile interioare de acces, evacuare şi de intervenţie;
- natura materialelor şi a elementelor de construcţii;
- nivelurile criteriilor de performanţă privind securitatea la incendiu asigurate;
- instalaţiile utilitare aferente;
- instalaţiile, sistemele, dispozitivele şi aparatele de prevenire şi stingere a incendiilor cu care
este echipată;
- dispozitivul de intervenţie în caz de incendiu.

NOTĂ:
În cazul operatorilor economici şi al instituţiilor având numai construcţii, instalaţii tehnologice
sau platforme de depozitare cu risc mic de incendiu şi care nu se încadrează în categoriile de
clădiri înalte şi foarte înalte, fără săli aglomerate ori cu aglomerări de persoane şi fără depozite de
mari valori, nu este obligatorie întocmirea planurilor detaliate prevăzute la pct. 6 din structura-
cadru. În aceste situaţii, în conturul construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi al platformelor de
depozitare, marcate în
planul general al incintei unităţii (pct. 2) ori într-un tabel separat, se înscriu suplimentar: destinaţia,
suprafaţa, numărul de niveluri, rezistenţa la foc şi, după caz, categoriile pericolului de incendiu.
Un exemplar al planului de intervenţie avizat se pune la dispoziţie inspectoratului pentru situaţii
de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti pentru efectuarea recunoaşterilor şi a studiilor tactice
şi pentru punerea acestora în aplicare cu prilejul exerciţiilor, aplicaţiilor tactice de intervenţie,
precum şi în situaţiile de urgenţă.
S.C………………… S.R.L.

APR O B
MANAGER GENERAL

AV I ZAT

PLAN DE INTERVETIE
varianta de studiu
1. DATE DE IDENTIFICARE

Denumire: S.C. …………S.R.L.

Adresa : Bucuresti, str……………………………;
Telefon :
Fax:
E- mail :

Profilul de activitate:

Funcţiuni secundare:
2. PLANUL GENERAL AL UNITATII
- in anexa la prezentul plan de interventie ( anexa 1) .
Pe planul general al societatii sunt marcate :
- amplasarea clădiri fata de vecinatati;
- căile de acces şi de intervenţie din incintă şi cele adiacente acesteia;
- retelele si sursele de alimentare cu apa;
- racordurile de alimentare cu energie electrică, agent termic si gaze;
- vecinatatile;
2.1. Amplasarea cladirilor:
Cladirea se incadreaza in categoria……………………………..
2.2. Caile de acces si de interventie din incinta si cele adiacente acesteia:
Autospecialele de interventie se pot amplasa atat pe calea de circulatie publica, in
imediata apropiere a societatii, cat si in cele doua parcari, adiacente societatii, cu acces direct
din str………………………..
Cladirea, prin modul de dispunere, asigura interventia directa in caz de situatii de urgenta,
pe toate laturile laturile. Patrunderea personalului pentru interventie se poate realiza
prin .............. Caile sunt practicabile tot timpul anului, si permit accesul autospecialelor
de interventie in caz de urgenta civila, in bune conditii.
2.3.Retelele si sursele proprii de alimentare cu apa:
Hidrantii interiori : cladirea a fost (nu a fost echipata ) cu hidranti interiori, amplasati
astfel……..
Hidrantii exteriori : pe teritoriul societatii se gasesc (nu se gasesc )hidranti exterior , amplasati
astfel……..

2.4. Retelele si racordurile de alimentare cu energie electrica, agent termic si gaze.

 Retelele si racordurile de alimentare cu energie electrica:
Societatea este alimentata cu energie electrica din reteaua S.C. Electrica S.A.
printr-un record trifazic, care alimenteaza firida de bransament. Din firida, alimentarea cladirii
este realizata printr-un tablou general de distributie, amplasat in exteriorul cladirii pe latura de
S-E. Din T.G.D. sunt alimentate tablourile electrice pentru fiecare nivel.
 Cladirea este prevazuta cu un circuit electric de forta, la care sunt conectati consumatorii mari
( central termica, statia de hidrofor ).
Firida de bransament este legata la pamant, iar T.G.D.-ul este legat la nulul de protectie din
firida.
Cladirea este prevazuta cu instalatie de paratrasnet.

 Retelele si racordurile de alimentare cu agent termic :

Imobilul nu este racordat la reteaua de termoficare urbana.
Incalzirea imobilului se realizeaza cu o centrale termica, alimentata cu gaze,
amplasata la subsol .

 Retelele si racordurile de alimentare cu gaze: Societatea esta racordata la

reteaua de alimentare cu gaze, pentru alimentarea centralei termice destinata incalzirii spatiilor si a
aparatelor de gatit.
Vana centrala si contorul de gaze sunt amplasate in exteriorul cladirii, pe latura de
N – V, spre str……………..

3. CONCEPTIA DE ORGANIZARE SI DE DESFASURARE A INTERVENTIEI IN

CAZ DE INCENDIU :
3.1. Concluzii privind interventia, rezultate din evaluarea capacitatii de
aparare impotriva incendiilor :
Având in vedere specificul activităţilor desfăşurate, instalaţiile si echipamentele
aferente spatiilor analizate, in cadrul locaţiei pot fi luate in considerare următoarele surse potenţiale de
aprindere:
a) surse de aprindere cu flacăra:
- flacară deschisa ( de chibrit, de lumanare sau alta sursa) ;
- aparat de sudură
b) surse de aprindere de natura electrica:
-arcuri si scântei electrice;
-scurtcircuit generat de functionarea unor aparate medicale sau
echipamente electrice neintretinute corespunzator ;
-electricitatea statica;
………………………………………………………………………………………….
In corelare cu sursele posibile de iniţiere a unui incendiu, prezentate anterior,
condiţiile (împrejurările) care pot determina sau favoriza aprinderea sunt:
 lasarea in functiune nesupravegheate a aparatelor electrice si electronice, in timpul
sau dupa incheierea programului de lucru;
 utilizarea instalaţiilor si echipamentelor electrice cu defecţiuni si/sau improvizaţii si/
sau de către personal necalificat corespunzator;
……………………………………………………………………………………………

Pe timpul exploatarii instalatiilor si aparatelor electrocasnice se interzice:

- utilizarea necorespunzatoare a sistemelor, instalatiilor, aparatelor si
echipamentelor sau solicitarea acestora peste limita admisa;
- exploatarea sistemelor, instalatiilor, dispozitivelor, echipamentelor, aparatelor de orice
categorie cu defectiuni, cu improvizatii sau fara protectia corespunzatoare fata de materialele sau
substantele combustibile din spatiul in care se utilizeaza;
- intretinerea necorespunzatoare a elementelor prevazute pentru izolare termica
sau electrica ori pentru separare;
- depasirea termenelor stabilite pentru efectuarea lucrarilor de intretinere si
 reparatii sau executare necorespunzatoare a acestora;
- executarea lucrarilor de intretinere si reparatii sau a unor modificari de catre
personal neautorizat si neclarificat;
................................................................................................................................................................
Pe timpul exploatarii instalatiilor se vor respecta urmatoarele reguli :
- materiale si substantele combustibile se amplaseaza la distanta de siguranta fata de sursele de
caldura ori se protejeaza astfel incat sa nu fie posibila aprinderea lor;
- fumatul este permis in locurile marcate conform reglementarilor specifice; Locurile in care
este permis fumatul se doteaza conform reglementarilor legale in vigoare.
- tabloul general de distributie se recomanda a fi permanent incuiat ,accesul fiind permis numai
personalului calificat si organelor de control si verificare;
.......... ...............................................................................................................................................
3.2. Particularitatile tactice de interventie pentru :
 Evacuarea utilizatorilor, acordarea primului ajutor si protejarea bunurilor periclitate :

Evacuarea utilizatorilor, din cladire se realizeaza conform planurilor de evacuare pentru

fiecare nivel in parte, pana la nivelul solului.
Persoanele surprinse in interior si care nu se mai pot evacua singure, vor fi evacuate
de fortele specializate pentru interventie, si transportate la punctele de prim ajutor.

…………………………………………………………………………………………………………
.
- Localizarea si lichidarea incendiilor :
Modul de actiune a personalului
 Intre orele 08.00 – 20.00, cand in societate se gaseste intreg personalul:
Personalul de la locul incidentului
- alarmeaza persoanele aflate in zona afectata;
- anunta incidentul la conducerea societatii ;
..................................................................................................................................................................
Personalul din echipele de interventie
 anunta Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al municipiului Bucuresti, tel.
112, indicand obiectivul, adresa, locul producerii evenimentului, situatia
evacuarii publicului si personalului proriu, precum si alte date solicitate ;
 alarmeaza persoanele care se gasesc in incinta cladirii, informand

.............................................................................................................................................................

 Intre orele 20.00 - 08.00, cand in societate nu se gaseste personal.

In cazul aparitiei unui focar de incendiu, centrala de semnalizare transmite un semnal la
dispecerartul
societatii ..............................................................................................................................................
- Protectia personalului interventiei :

Pentru protectia personalului si cunoastera modului de actiune in caz de situatii de urgenta se

vor organiza urmatoarele activitati:
 Periodic se efectueaza instruirea personalului privind cunoasterea,
respectarea si aplicarea regulilor specifice de p.s.i, urmarindu-se:
* cunoasterea si manuirea stingatoarelor din dotare;
.........................................................................................................................................

 Semestrial, se va executa…………………………….
  Protectia vecinatatilor:
Sunt respectate distantele normate de siguranţă, faţă de construcţiile vecine.
In interiorul construcţiei protectia este asigurata prin elemente orizontale şi
verticale de întârziere a propagării focului, având rezistenţa la foc normată;
4. Forţe de intervenţie în caz de incendiu:

Serviciul privat pentru situaţii de urgenţă :

Societatea are (nu are serviciul privat) pentru situaţii de urgenţă propriu.
Servicii publice voluntare …………………………………………………………………..
5 Surse de alimentare cu apă în caz de incendiu, exterioare unităţii:
Alimentarea cu apă în caz de incendiu, din surse exterioare societatii, se poate realiza, din
reteua de hidranti exteriori stradala din zona.
6. Planul construcţiei – pe nivele - in anexele 2 – 4, pe care sunt marcate pentru fiecare
nivel urmatoarele detalii:

portabile de incendiu.
NOTA :
- Planul de interventie a fost intocmit in conformitate cu prevederile
Normelor generale de aparare impotriva incendiilor, aprobate cu ordinal
ministrului administratiei si internelor nr. 163 / 2007.
- Prezentul plan isi pierde valabilitatea daca beneficiarul opereaza
modificari constructive sau la instalatiile existente in acest moment in imobil.

Intocmit
 INTERVENŢIA PE LOCUL DE MUNCĂ
PENTRU STINGEREA INCENDIILOR.

Organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor la locul de muncă cuprinde:

 stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare în caz de incendiu a
personalului de la locul de muncă, a serviciilor profesioniste/voluntare/private
pentru situaţii de urgenţă, a conducătorului locului de muncă,
proprietarului/patronului/administratorului, precum şi a specialiştilor şi a altor
forţe stabilite să participe la stingerea incendiilor;
 stabilirea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de
stingere a incendiilor, a stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, a
mijloacelor de salvare şi de protecţie a personalului, precizându-se numărul de
mijloace tehnice care trebuie să existe la fiecare loc de muncă;
 stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea
persoanelor/bunurilor, pe schimburi de lucru şi în afara programului;
 organizarea efectivă a intervenţiei, prin nominalizarea celor care trebuie să
utilizeze sau să pună în funcţiune mijloacele tehnice din dotare de stingere şi de
limitare a propagării arderii ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la
instalaţiile utilitare şi, după caz, la echipamente şi utilaje tehnologice.
Datele privind organizarea activităţii de stingere a incendiilor la locul de muncă se înscriu într-
un formular tipărit pe un material rezistent, de regulă carton, şi se afişează într-un loc vizibil,
estimat a fi mai puţin afectat în caz de incendiu.
Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul tehnic sau de
persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor.

Intervenţia la locul de muncă presupune:

 alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin mijloace
specifice, anunţarea incendiului la forţele de intervenţie, precum şi la dispecerat, acolo
unde acesta este constituit;
 salvarea rapidă şi în siguranţă a personalului, conform planurilor stabilite;
 întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a consumatorilor
şi efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje de către persoanele anume
desemnate;
 acţionarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de apărare împotriva
incendiilor din dotare şi verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi a sistemelor
automate şi, după caz, acţionarea lor manuală;
 evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi
deteriorate în timpul intervenţiei;
 protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului:
temperatură, fum, gaze toxice;
 verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot apărea
focare noi, acţionându-se pentru stingerea acestora.
Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la aliniatul precedent) nominalizarea se face
pentru fiecare schimb de activitate, precum şi în afara programului de lucru, în zilele de repaus şi
sărbători legale.
Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă, de exemplu, noaptea, în zilele
nelucrătoare, în sărbătorile legale sau în alte situaţii, este obligatorie asigurarea măsurilor
corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor.
 PLANIFICAREA ŞI EXECUTAREA EXERCIŢIILOR
PRIVIND MODUL DE ACŢIUNE ÎN CAZ DE INCENDIU

    Exerciţiile privind modul de intervenţie în caz de incendiu constituie formele de baza prin care
se verifica stadiul şi capacitatea de acţiune a personalului de la locul de munca.
Exerciţiile şi aplicatiile vizează modul în care se executa:
 alarmarea;
 evacuarea;
 stingerea incendiului.
 Exerciţiile de intervenţie se efectuează:
 planificat, pe baza de grafic, astfel încât la acestea sa participe eşalonat toţi salariaţii
cu atribuţii de intervenţie de la locurile de munca; inopinat, de către
administrator/conducător, autorităţile de control sau de alţi factori de decizie;
 planificat, pe baza de grafic, cu personalul serviciului privat pentru situaţii de
urgenta.
Evidenta aplicatiilor şi exerciţiilor efectuate se tine într-un registru special.
   Registrul are conţinutul conform modelului prezentat mai jos.

EVIDENŢA
aplicaţiilor şi exerciţiilor de intervenţie efectuate la ..........................................

Cine a organizat aplicaţia

Nr. Data şi ora executării Felul Sectorul de (exerciţiul)
Observaţii
Crt. aplicaţiei aplicaţiei activitate Numele şi
Semnătura
funcţia
0 1 2 3 4 5 6

 Fiecare exerciţiu de intervenţie se finalizează printr-un raport, în care se fac referiri cel puţin la:
 obiectivele şi scopul exerciţiului;
 menţiuni privind cunoaşterea şi capacitatea de punere în aplicare a sarcinilor ce revin
personalului de la locul de munca în caz de incendiu;
 îndeplinirea anumitor bareme de timp stabilite şi a timpilor operativi de intervenţie;
 menţiuni privind alarmarea (alertarea) personalului;
 aprecieri privind funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare impotriva incendiilor;
 desfăşurarea activităţii de salvare şi evacuare a persoanelor şi a materialelor
periculoase;
 propunerea de măsuri privind îmbunătăţirea activităţii respective.

   Controlul respectării normelor de apărare impotriva incendiilor

Personalul autorităţilor publice, care, potrivit competentelor şi prevederilor legale, executa
controale în domeniul apărării impotriva incendiilor, este: 
 personalul desemnat din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta şi
din inspectoratele pentru situaţii de urgenta judeţene/al municipiului
Bucureşti;  
 cadrele tehnice sau personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării
 impotriva incendiilor din structura ministerelor şi a celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale;  
 cadrele tehnice sau personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării
impotriva incendiilor din structura autorităţilor administraţiei publice locale.
  Controlul propriu al respectării normelor, dispoziţiilor şi măsurilor de apărare impotriva
incendiilor se efectuează de:
- structurile cu atribuţii de apărare impotriva incendiilor, constituite în cadrul operatorului
economic/instituţiei/localităţii pe baza unui grafic anual, trimestrial, lunar, zilnic;
- personalul din componenta preventivă a serviciilor publice, voluntare şi private;
- şefii locurilor de munca respective, zilnic sau pe schimb, după caz.
   Controlul efectuat de structurile cu atribuţii de apărare impotriva incendiilor se finalizează prin
documente scrise, în care se consemnează:
 construcţiile şi instalaţiile care au fost cuprinse în control;
 constatările rezultate din teren;
 propuneri de măsuri şi acţiuni de inlaturare a deficienţelor şi de imbunatatire a activităţii.
   Trimestrial, structurile cu atribuţii de apărare impotriva incendiilor efectuează un control de
verificare privind respectarea obligaţiilor contractuale din domeniul apărării impotriva incendiilor şi
a normelor specifice de apărare impotriva incendiilor la persoanele fizice/juridice care desfăşoară
activităţi în perimetrul operatorului economic/instituţiei/ localităţii.
Constatările, măsurile şi deciziile adoptate în urma controalelor se aduc la cunostinta, prin
documente scrise, tuturor persoanelor implicate.
 În baza concluziilor rezultate din controalele autorităţii de stat sau din controalele proprii,
administratorul operatorului economic, conducătorul instituţiei sau, după caz, primarul este obligat
sa ia măsuri imediate de remediere a tuturor neregulilor constatate în domeniul apărării impotriva
incendiilor.
   Activitatea de apărare impotriva incendiilor desfasurata de operatorul economic, instituţie sau
organul administraţiei publice centrale sau locale se analizează, conform legii, semestrial sau anual,
precum şi cu prilejul finalizarii controalelor şi după producerea unor incendii.
Analiza se desfăşoară pe baza de raport sau informare întocmit/întocmită de structura care are
atribuţii în domeniul apărării impotriva incendiilor.
Raportul de analiza conţine următoarele:
 implementarea noilor prevederi legale;
 stadiul îndeplinirii măsurilor stabilite;
 deficientele care se manifesta în domeniul apărării impotriva incendiilor;
 concluzii din activitatea de instruire şi pregătire a personalului;
 relaţiile cu terţii privind apărarea impotriva incendiilor;
 asigurarea dotării, calitatea şi funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare impotriva
incendiilor;
 eficienta activităţilor desfăşurate de structurile cu atribuţii în domeniul apărării
impotriva incendiilor;
 propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii.
   Aspectele discutate pe timpul analizei se consemnează într-un proces-verbal, iar deciziile care
se iau se aproba printr-o hotărâre care se aduce la cunostinta persoanelor interesate.
 La analiza participa în mod obligatoriu, după caz, preşedintele consiliului judeţean, primarul,
administratorul operatorului economic, conducătorul instituţiei publice, precum şi şefii structurilor
cu atribuţii în domeniul apărării impotriva incendiilor, şefii sectoarelor de activitate la care sunt
făcute menţiuni în raport şi proprietarii construcţiilor, în situaţia utilizării unei clădiri sau incinte de
către mai mulţi operatori economici.