Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Conținutul Politicii Financiare Și Domeniile de Manifestare
Conținutul Politicii Financiare Și Domeniile de Manifestare
REPUBLICII MOLDOVA
CATEDRA FINANȚE
Autor:
INTRODUCERE 4
BIBLIOGRAFIE 17
2
LISTA ABREVIERILOR
3
INTRODUCERE
Politica financiară este o componentă a politicii generale, în care se integrează, deși dispune de o
relativă independentă, indiferent de nivelul de organizare sau structura funcțională a societății, la
care este abordată ea. De aceea, se impune caracterizarea politicii financiare în contextul politicii
generale, care, la rândul său, privită la nivel de colectivitate umană organizată în stat, poate fi
definită generic ca un ansamblu de activități orientate spre dobândirea și păstrarea puterii în
societate de către formațiuni politice, subordonându-se realizării anumitor scopuri sau obiective
ale acestora. În mod implicit, este de admis că politica, în general, promovează anumite interese,
care, de regulă, corespund obiectivelor urmărite de societate sau de anumite segmente ale
societății, de mai mare sau mai mică întindere, reprezentate prin grupări (partide) politice. Pe
această bază, există tendințe și orientări diferite ale politicii generale (promovate de către diverse
formațiuni politice), incluzând, între altele, componente financiare specifice.
Totodată, politica mai este definită, în mod mai pragmatic, ca formă de organizare și conducere a
unei comunități umane, pentru satisfacerea intereselor sale, sau ca ansamblu al deciziilor
(opțiunilor) luate de către autorități pentru organizarea și conducerea activității economice și
sociale. În această accepțiune, ea se manifestă la toate nivelurile și structurile organizatorice ale
societății.Indiferent de modul de abordare a conceptului de politică, concretizarea sa implică
obiective și mijloace sau instrumente de înfăptuire a acestora, în acord cu interesele grupării sau
comunității umane respective. Ea presupune, în mod direct, metode și modalități de acțiune
specifice diferitelor domenii de activitate umană, pentru realizarea diferitelor obiective
economico-sociale.
În acest capitol am abordat conceptul de politică financiară, care sunt tipurile ei și de asemenea
care sunt domeniile de manifestare ale acesteia.
4
Capitolul I. DEFINIREA POLITICII FINANCIARE
1.1.Conceptul de politică financiară
Pretutindeni politica financiară reflectă optica Guvernului aflat la putere, astfel încât măsurile și
deciziile din domeniul financiar reflectă și poartă interesele grupului aflat la putere, programul
unui partid sau unei coaliții de partide. Acest program este acceptat de forul legislativ
(Parlamentul) prin investirea forului executiv (Guvernul) și stabilește obiectivele economice,
sociale sau de altă natură, care urmează să fie realizate de Guvern. Cu alte cuvinte, programul
guvernamental definește politica statului. În mod obișnuit, obiectivele politicii financiare sunt
puse în legătură directă cu scopul declarat al dezvoltării economico-sociale a unei țări, respectiv
cu obiectivele ce și le propune fiecare entitate economică sau socială. Astfel, asigurarea creșterii
economice și contracărarea stagnării sau recesiunii economice, declarate ca obiective ale politicii
generale, trebuie să aibă corespondent într-o politică financiară de stimulare a investițiilor și a
consumului. Asemănător, includerea în programul de guvernare (al unei grupări sau alteia) a
creșterii capacității de apărare națională trebuie să-și găsească un corespondent în deciziile
privind finanțarea acestui obiectiv.
Pentru realizarea obiectivelor de guvernare, dar și pentru aplicarea continuă a politicilor statului
este nevoie de finanțare publică - toate politicile publice au nevoie de fonduri publice, ele
acționând întotdeauna, în complementaritate, cu politica economico-financiară -, dar și de
intervenția statului în economie cu ajutorul pârghiilor economice și al instrumentelor,
instituțiilor, organelor și reglementărilor financiare.
Vorbind despre politica financiară trebuie să definim două noțiuni de strategie si tactică.
Politica financiară a statului diferă în funcție de interesele păturilor sociale pe care le exprimă
partidele de la putere:
5
● de potențialul a fiecărei țări,
● de orânduirea socială,
● de metoda de conducere.
În același timp politica financiară reprezintă o sferă relativ independentă în activitatea statului și
mijloc important de realizare a politicii statului în orice domenii de activitate economică.
Principiile specifice:
Astfel, putem afirma că metodele și mijloacele concrete privind procurarea și dirijarea resurselor
financiare, precum și instrumentele, instituțiile și reglementările financiare utilizate de stat pentru
influențarea proceselor economice și a relațiilor sociale, într-o etapă determinată, constituie
componente ale politicii financiare a acestuia.
● Impozitul, care reprezintă instrument de preluare a unei părți din veniturile sau averea
persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului
● Taxa, care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru serviciile prestate
acestora de către instituțiile publice
● Transferul,-plăți guvernamentale fără rambursare (compensare) făcute cetățenilor ● Achiziții
guvernamentale, cheltuieli bănești pentru procurarea de bunuri și servicii necesare statului.
Ea stabilește:
6
● mărimea, destinația, structura optimală a cheltuielilor,
● obiectivele ce trebuie atinse în efectuarea diferitor cheltuieli,
● căile și metodele ce se realizează pentru atingerea scopurilor reieșind din faptul că
eforturile să fie minime.
Mărimi relative:
stabilește:
Fondurile financiar-publice se pot forma în baza unei contribuții egal plătită de contribuabili sau
de o contribuție diferențială care depinde de mărimea venitului, de situația personală, de
capacitatea de muncă și domeniul de activitate.
Volumul total al cheltuielilor publice, prevăzut pentru anul de plan, comparativ cu cel realizat în
anul anterior, arată tendința de creștere, de menținere sau de diminuare a efortului financiar al
statului. Comparația este utilă și concludentă în măsura în care cheltuielile sunt exprimate în
prețuri constante, altfel ea este deformată de fenomenul inflaționist. Ponderea cheltuielilor
publice în produsul intern brut arată cât din acest produs este preluat la fondurile publice de
resurse financiare și utilizat pentru satisfacerea nevoilor sociale. El nu este influențat nici de
evoluția prețurilor și nici de fluctuațiile cursurilor de schimb, ceea ce permite comparații utile pe
plan intern si internațional.
La repartizarea produsului intern brut este necesar să se asigure un raport optim între consum și
formarea brută de capital, între investiții cu caracter productiv și cele cu destinație neproductivă
sau indirect productivă, între consumul individual și cel social.
c) Având în vedere că resursele financiare sunt limitate, iar destinațiile lor sunt concurențiale, se
impune utilizarea acestora în condiții de maximă eficiență. La angajarea cheltuielilor pentru
realizarea unui obiectiv sau a unei acțiuni, trebuie să se analizeze toate soluțiile posibile, în
vederea alegerii variantei optime, care prezintă cel mai avantajos raport între efortul solicitat și
efectul obtenabil de pe urma acestuia.
d) Pentru a obține o eficiență cât mai înaltă în utilizarea fondurilor publice, sunt necesare nu
numai dimensionarea și repartizarea judicioasă a acestora pe destinații, dar și stimularea
beneficiarilor prin metode de finanțare și gestionare sau prin alte instrumente specifice. Acest
lucru poate fi realizat prin alegerea metodei de finanțare adecvate pentru fiecare categorie de
obiective sau acțiuni:
● Contribuție diferențiată, care are la baza diverse criterii: puterea contributivă a plătitorilor;
situația personală a contribuabililor; capacitatea de muncă; grupa socio-profesională
căreia îi aparține.
Deoarece cele două tipuri de impozite și taxe sunt dimensionate și percepute în mod diferit și
produc efecte diferite asupra plătitorilor luați în mod individual, ca și asupra economiei privite în
ansamblu, este necesar ca organele de decizie să cunoască exact caracteristicile acestora,
mecanismele lor de funcționare și impactul pe care îl produc la introducerea fiecărui impozit nou
sau la modificarea impozitelor existente. Având în vedere că impozitele și taxele reprezintă nu
doar metode de prelevare a resurselor financiare la fondurile publice, ci și pârghii financiare de
influențare a proceselor economice, ele trebuie astfel concepute încât să contribuie la: creșterea
investițiilor, crearea de noi locuri de muncă, creșterea nivelului calitativ și a competitivității
9
produselor etc.
În cazul creditelor bancare, strategiile se referă la raportul dintre banca centrală și celelalte
societăți bancare, aici rolul determinant revenind unei alte componente a politicii fmanciare și
anume, politica rnonetară.
În acest caz strategiile politicii financiare se referă la configurarea aparatului specializat, locul și
rolul societăților de asigurări și reasigurări, modul de constituire al fondurilor și rezervelor
obligatorii, selectarea riscurilor, calcularea drepturilor de asigurare, etc
10
Capitolul II. DIRECȚII ESENȚIALE ALE POLITICII FINANCIARE A REPUBLICII
MOLDOVA
Obiective:
Acțiuni:
Politica bugetară, fiind strîns legară cu cea monetar – creditară, pînă în anul 2005 va fi
direcţionată spre asigurarea onorarii obligaţiilor financiare ale statului la toate nivelurile,
susţinerea stabilităţii financiare, eliminarea elementelor nestimulatoare şi dezvoltarea elementelor
stimulatoare ale procesului bugetar, eficientizarea şi optimizarea substanţială a cheltuielilor
publice şi menţinerea în limite acceptabile a deficitului bugetar. Scopul principal al politicii
bugetar – fiscale de perspectiva pe termen mediu constă în menţinerea creşterii economice şi
soluţionarea celor mai acute probleme sociale prin ameliorarea condiţiilor de funcţionare a
sectoarelor social – culturale. În domeniul optimizării cheltuielilor şi reducerii deficitului
bugetului de stat, vor fi luate următoarele acțiuni:
Politici fiscale.
Pentru a stimula cererea internă, vor fi treptat majorate veniturile neimpozabile ale persoanelor
fizice pînă la nivelul minimului de existenţă. Perfecţionarea sistemului fiscal implică efectuarea
următoarelor acțiuni:
● taxe vamale relativ mici pentru importul materiilor prime utilizate în procesul de
producere, al utilajelor, diverselor aparate tehnice şi al mărfurilor de menire
socială, care nu se produc în ţară;
● taxe vamale relativ mari la importul produselor finite,în special la mărfurile care
concurează producţia autohtonă şi constituie aşa – numitul “import concurenţial”.
14
CONCLUZIE
Politica poate fi definită ca fiind procesul prin care un grup de oameni cu opinii și interese inițial
divergente ajung la decizii colective socotite ca fiind obligatorii pentru respectivul grup și
impuse ca o linie de conduită comună. Înainte de a prelua puterea politică și guvernamentală,
Pentru realizarea obiectivelor de guvernare, dar și pentru aplicarea continuă a politicilor statului
este nevoie de finanțare publică - toate politicile publice au nevoie de fonduri publice, ele
acționând întotdeauna, în complementaritate, cu politica economico-financiară, dar și de
intervenția statului în economie cu ajutorul pârghiilor economice și al instrumentelor,
instituțiilor, organelor si reglementărilor financiare. Astfel, putem afirma că metodele și
mijloacele concrete privind procurarea și dirijarea resurselor financiare, precum și instrumentele,
instituțiile și reglementările financiare utilizate de stat pentru influențarea proceselor economice
și a relațiilor sociale, într-o etapă determinată, constituie componente ale politicii financiare a
acestuia.
Politica financiara face parte integrantă din politica generală a statului și are ca scop realizarea
programelor de dezvoltare economică, promovare a progresului tehnic și științific, formare
profesională, recalificare și reîncadrare în muncă a șomerilor, ocrotire a sănătății populației,
protecție socială, dezvoltare a culturii, protecția mediului, apărare națională.
În mod obișnuit, obiectivele politicii financiare sunt puse în legătură directă cu scopul declarat al
dezvoltării economico-sociale a unei țări, respectiv cu obiectivele ce și le propune fiecare entitate
economică sau socială. Astfel, asigurarea creșterii economice și contracărarea stagnării sau
recesiunii economice, declarate ca obiective ale politicii generale, trebuie să aibă corespondent
într-o politică financiară de stimulare a investițiilor și a consumului etc. Asemănător, includerea
în programul de guvernare (al unei grupări sau alteia) a creșterii capacității de apărare națională
trebuie să-și găsească un corespondent în deciziile privind finanțarea acestui obiectiv.
economică durabilă, distribuirea mai echitabilă a veniturilor etc., politica financiară trebuie să se
înscrie pe aceleași coordonate.
16
BIBLIOGRAFIE
I. Lucrări științifice
II. Webografie
1. https://www.scrigroup.com/finante/Politica-financiara52679.php
2. https://www.stiucum.com/finante/finate-publice/Politica-financiara31432.php 3.
https://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/POLITICA-FINANCIARA4 3.php
4. https://www.scrigroup.com/afaceri/economie/POLITICA-FINANCIARA15856.php 5.
https://www.academia.edu/33275503/Tema_2_Politica_financiară
6. https://www.stiucum.com/finante/finate-publice/Conceptul-de-politica-financia12136.php
17