14/03/2021

AMELIORAREA MĂRULUI

Mărul este o specie rustică, care are o mare

capacitate de adaptare, din această cauză fiind extins în
cultură în diverse zone ecologice, până în zone montane cu
ierni destul de aspre.
În lume, cultura este extinsă între 250 şi 600
latitudine nordică, iar în sud pe toate continentele, până în
cele mai sudice regiuni.
În România cultivarea mărului este o activitate foarte veche, dar lucrări de
ameliorare fundamentate ştiinţific nu s-au desfăşurat decât după al doilea război
mondial.

Din perioada ameliorării empirice se mai păstrează încă unele populaţii locale sau
soiuri foarte vechi, atât în colecţii cât şi în cultură în zonele premontane.

 Ultimele direcţii ale cercetării în domeniul culturii mărului sunt legate de studiul
poluării şi implicaţiile acesteia în activitatea fiziologică a plantelor, dar şi măsura în care
substanţele chimice folosite în aplicarea tratamentelor se regăsesc în fruct.

 Prin ameliorarea însuşirilor de rezistenţă problema poluării chimice poate fi rezolvată.

(ROŞCA şi colab., 2003)

1
 14/03/2021

Origine şi sistematica
Mărul aparţine familiei Rosaceae, subfamilia Maloidae, genul Malus,
gen care cuprinde 25-30 specii (în funcţie de diferite clasificări) şi mai multe
subspecii.

Majoritatea subspeciilor se pot hibrida între ele, din acest motiv există
foarte multe ecotipuri.

Speciile genului Malus cresc spontan din Balcani până în China şi Japonia,
inclusiv în zonele muntoase din Altai şi Siberia.

Există şi specii originare din nordul Americii (M.fusca, M.angustifolia,

M.ioensis, M.coronaria), dar diversitatea cea mai mare apare în pădurile din Caucaz.

Specia care a constituit punctul de pornire în apariţia speciei cultivate este

Malus pumila. Arealul acestei specii se întrepătrunde cu arealele speciilor
M.baccata şi M.sylvestris.

Nr. Specia Răspândire Număr de cromozomi

crt.
Specii auro-asiatice
1. M.pumila Estul Europei, Balcani, Asia Mică, Transcaucazia, Turkestan 34

2. M.sylvestris Întreaga Europă, Asia Mică, Transcaucazia 34

Specii asiatice
1. M.baccata Jalonia, China, Coreea, Siberia, Himalaia 34

2. M.prunifolia Siberia, estul Asiei 34

3. M.zumi Japonia 34
4. M.spectabilis Japonia, China 34
5. M.micromalus Japonia 34
6. M.halliana Japonia 34
7. M.floribunda Japonia 34
8. M.sieboldii Japonia 34
9. M.niedzwetzkiana Siberia 34
Specii americane
1. M.coronaria America de Nord 68
2. M.ioensis America de Nord 34
3. M.soulardi America de Nord 34
4. M.dawsoniana America de Nord 34
5. M.fusca America de Nord 34
6. M.angustifolia America de Nord 34

Evoluţia speciei cultivate, denumită M.domestica este complexă, în apariţia ei, pe lângă
speciile amintite contribuind şi altele (M.floribunda, M.micromalus, M.prinilifolia,
M.atrosanguina).

2
 14/03/2021

Particularităţi genetice şi biologice.

Numărul cromozomial de bază în cadrul maloidelor este x= 17,
mult mai mare decât al celor din alte subfamilii.
Din acest motiv se consideră că subfamilia Maloidae are origine
poliploidă secundară, poliploidizarea realizându-se de foarte
mult timp. Natura acestei poliploidii a fost obiectul mai
multor ipoteze.
Una dintre ele ar fi autoploiploidia, pornind de la subfamilia
Rosoidae (x=7) prin dublarea a 4 cromozomi şi triplarea
celorlalţi 3 (x=17= 7+7+3).
Cea de a doua ipoteză consideră originea alopoliploidă bazată
pe subfamilia Prunoidae (x=8) şi Spiraeoidae (x=9)
(x=17=8+9).
Majoritatea soiurilor de măr sunt diploide, 2n = 34 cromozomi,
dar există şi soiuri triploide, 3x = 51 cromozomi.

 Studiile asupra eredităţii caracterelor nu au clarificat decât ereditatea

unui număr redus de caractere.

 Calitatea fructelor este un caracter complex.

 Pentru gustul dulce s-a stabilit că este răspunzătoare o genă recesivă

“ma” care în stare homozigotă determină un pH peste 3,6.

 Controlul poligenic a fost constatat la mai multe caractere, printre care

şi:

 Vigoarea pomilor,

 Marimea fructelor,

 Rezistenţa la frig.

3
 14/03/2021

Mărul este o specie longevivă care poate depăşi

uşor vârsta de 100 ani.

În cultură, vârsta pomilor poate ajunge la 60-70

ani.

Creşterea puieţilor de măr din seminţe este lentă.

Cea mai timpurie fructificare poate avea loc
după 4 ani, dar de regulă se produce mai târziu,
putând fi chiar şi după 10-12 ani.

Mărul este o specie pretenţioasă faţă de lumină, în

special în timpul înfloritului, fără pretenţii faţă
de temperatură, fiind destul de rezistent la
temperaturi scăzute, dar nu suportă seceta.

 Inflorescenţa este un corimb cu câte 5 flori care

înfloresc eşalonat.

 Polenizarea se realizează alogam entomofila,

alogamia datorându-se autoincompatibilităţii
polinice de tip gametofitic. Fenomenul se realizează
prin oprirea creşterii tubului polinic incompatibil în
partea inferioară a stilului.

 Formarea fructelor este legată de fecundarea ovulelor şi formarea seminţelor. Există

însă şi cazuri de formare a fructelor prin partenocarpie. Procentul fructelor formate
fără fecundare depinde foarte mult de condiţiile climatice şi de starea de nutriţie a
pomului. Lipsa polenului străin, seceta şi temperaturile ridicate la pomii cu o bună
stare de nutriţie, duc la creşterea procentului de partenocarpie.

4
 14/03/2021

Resurse genetice.
 Germoplasma la măr este foarte cuprinzătoare, incluzând un mare
număr de:
 soiuri cultivate,
 populaţii locale
 specii înrudite.
Populaţiile locale prezintă:
 o variabilitate foarte mare,
 forme productive cu longevitate foarte mare,
 rezistente la boli şi dăunători
 foarte bine adaptate unor condiţii climatice şi pedologice
specifice zonei din care provin.
Epoca de coacere este foarte diferită la populaţiile locale.
Elementul deficitar este calitatea, în special conţinutul prea
mare de acizi în fructe.

Soiurile ameliorate, în special

cele europene, sunt valoroase
pentru:
 buna lor capacitate de producţie,
 gust şi aromă foarte fine,
 o bună capacitate de păstrare în
timpul iernii.

Valoroase sunt şi soiurile americane

care:
• dau un colorit frumos al fructelor,
• sunt rezistente la transport
• au o capacitate de păstrare peste
iarnă la nivelul soiurilor europene.

5
 14/03/2021

Specii inrudite

Malus pumila este o specie foarte răspândită în Europa .

Datorită faptului că specia s-a format în Asia Mică, este
destul de rezistentă la secetă, dar sensibilă la ger.

Varietăţile acestei specii, paradisiaca şi praecox,

se folosesc ca portaltoi imprimând vigoare redusă
pomilor. Soiurile folosite ca altoi sunt foarte valoroase
din punct de vedere productiv şi calitativ.

Malus sylvestris (mărul pădureţ) este o specie rustică cu arie

mare de răspândire şi cu o variabilitate foarte mare.

Varietăţile din zonele sudice sunt sensibile la ger, dar există şi

varietăţi foarte rezistente.

Acestea se pot utiliza în ameliorare, unele dintre ele fiind şi

foarte productive.

Malus baccata (mărul siberian), după cum i se şi spune este originar din Siberia, dar arealul său
se extinde până în China.

Prezintă trei varietăţi importante:

• sibirica,

• himalaia şi

• caucasica.

Principala însuşire a acestei specii este rezistenţa la ger,(-56oC) dar cu o scăzută rezistenţă la
secetă şi slabă afinitate la altoire cu majoritatea soiurilor cultivate

6
 14/03/2021

Malus prunifolia (mărul chinezesc) este o specie

asiatică suficient de rezistentă la secetă, dar
care poate suporta şi excesul de umiditate.

Rezistenţa la ger este bună, din acest motiv este

mult mai utilizat pentru îmbunătăţirea acestei
însuşiri comparativ cu M.baccata, deoarece are
fructele mai mari.

În centrul şi nordul Asiei există şi soiuri cultivate

care aparţin acestei specii.

Malus coronaria (mărul coronat) este de origine

americană şi are importanţă în îmbunătăţirea
rezistenţei la rapăn. Fructele sunt mici şi
inferioare din punct de vedere calitativ.

Malus zumi (mărul japonez) este caracterizat prin rezistenţă la bolile

criptogamice, în special la făinare, dar fructele sunt foarte mici.

Malus floribunda este o specie asiatică rezistentă

la rapăn, dar cu fructe extrem de mici şi
nevaloroase.

7
 14/03/2021

Malus ioensis este de origine americană

necultivată, dar cu numeroase caractere
importante pentru ameliorare:
• intrare timpurie pe rod,
• coacere precoce a lemnului,
• rezistenţă la ger,
• înflorire târzie,
• vigoare slabă,
• rodire regulată,
• păstrare îndelungată a fructelor
• rezistenţă la arsura bacteriană.

Deficienţele sunt datorate fructelor, care

sunt mici, acre şi amare.

Unele dintre aceste specii sunt utilizate ca specii ornamentale datorită coloritului frunzelor,
florilor şi al fructelor.

Obiective de ameliorare.
 Ameliorarea capacităţii de producţie.

Productivitatea la unitatea de suprafaţă este dată de:

 numărul pomilor la hectar

 de producţia medie a unui pom.

Numărul pomilor la hectar depinde de vigoarea

acestora. Pentru a mări numărul pomilor, vigoarea
trebuie redusă prin crearea unor forme speciale sau
prin sistemul de tăieri aplicat.
Reducerea vigorii se poate face prin folosirea unor portaltoi adecvati. Acestia
se combina cu altoi care rodesc dupa tipul spur.
Tipul spur prezinta un determinism poligenic, uni genitori cum e Goden
Delicios transmit acest caracter dominant.
In ultima vreme au fost descoperite unele gene de piticire notate cu ,,n,, care se
intalnesc in foarte multe soiuri in stare heterozigota, prin folosirea acestor gene pot fi
create soiuri care sa permita infiintarea unor plantatii superintensive.(3000pomi/ha)

8
 14/03/2021

Producţia pe pom este dependentă de:

 marimea fructelor
 numărul fructelor pe pom şi
 greutatea lor.
Aceste caractere sunt legate de ideotipul cu care se lucrează.
Mărimea fructului poate fi exprimată prin:

• dimensiunile acestuia şi
• greutatea lui.

Chiar dacă dimensiunile şi greutatea fructului sunt dependente de genotip, în cadrul aceluiaşi
genotip, cu cât fructele pe pom sunt mai multe, cu atât vor fi mai mici.

Mărime fructelor la hibrizi este intermediară formelor parentale. Pentru a se obţine

fructe mari, important este şi numărul fructelor în inflorescenţă. Este de dorit ca într-o
inflorescenţă să rămână un singur fruct. Pentru a elimina rărirea chimică a fructelor, acest
caracter poate fi selecţionat, autorărirea fiind observată cu o frecvenţă mai mare la unele
soiuri.
Prin aceasta, pe pom se obţin fructe uniform dezvoltate.

În medie, pe un pom se obţin 60-80 kg fructe, dar în

condiţiile speciale, producţia unui pom poate depăşi 100 kg

Numărul fructelor pe pom este un caracter complex,

dependent de:
 vigoarea pomului,
 vârstă şi
condiţii de cultură.
Numărul fructelor pe pomii selecţionaţi trebuie să fie
între 30 şi 100 fructe de mărime corespunzătoare în primul
an de rodire normală.
Elitele care prezintă o asemenea încărcătură de fructe vor fi foarte productive
după 5-6 ani de rodire, când începe rodirea la potenţial maxim. Având în vedere faptul că în
primul an de rodire potenţialul plantei este foarte redus, se recomandă ca selecţia să fie
efectuată după observaţiile din anul doi de rodire. În acest an, atât numărul fructelor este
mai mare cât şi mărimea lor.

Productivitatea mai e influentata si de perioada juvenila, se urmareste obtinerea

de forme care intra pe rod dupa 3-4 ani, dar exista cazuri cand intrarea pe rod se face dupa
10-12, aceste forme nu se vor folosi in hibridare chiar daca prezinta insusiri valoroase.

9
 14/03/2021

 Ameliorarea calităţii.
 Calitatea fructelor este un caracter complex fiind
compusă dintr-o serie de caractere organoleptice şi
biochimice.
Din punct de vedere organoleptic, principalele caractere
sunt:

forma culoarea gustul şi

fructului fructului şi a aroma
pulpei

Biochimic, principalele componente ale calităţii sunt:

conţinutul acizi vitamine

în glucide

Forma fructului poate fi foarte variabilă. Se consideră că forma fructului este

un caracter poligenic.
Forma fructului este determinată pe baza raportului între diametrul
fructului şi înălţimea acestuia.
Cele mai răspândite forme sunt cele rotunde, puţin aplatizate sau tronconice.

10
 14/03/2021

Culoarea fructelor este o componentă a calităţii pentru

care nu există linii clar urmărite în ameliorare.
Există variaţii de culoare: roşu, galben sau verde,
unicolore sau cu combinaţii de culori.
Culoarea fructului este dată de combinarea unei
culori de fond cu o culoare de acoperire, care nu este
obligatorie.

Culoarea de fond poate avea diferite nuanţe de la

galben la verde. Determinismul culorii de fond este
poligenic, considerându-se că pentru fiecare culoare
există câte o grupă de gene separată. Aceleaşi gene sunt
implicare şi în realizarea culorii pulpei.

Culoarea de acoperire este datorată prezenţei

antocianilor care determină apariţia culorii roşii.
La fructele de culoare galbenă sau verde, culoarea de
acoperire lipseşte.
Prezenţa culorii de acoperire este de cele mai multe ori
dominantă asupra lipsei acestei. Din încrucişarea a două
soiuri cu culoare de acoperire pot apărea şi fructe
galbene sau verzi, ceea de demonstrează că genele
răspunzătoare pentru culoarea de acoperire sunt în stare
heterozigotă.

11
 14/03/2021

Culoare pulpei, la majoritatea soiurilor este alb sau diferite nuanţe de gălbui, mai
rar verde. Transmiterea acestor culori la descendenţi este controlată de mai multe
gene şi nu prezintă reguli precise
Gustul este o însuşire complexă care depinde de :
 cantitatea şi proporţia de glucide,
 acizi şi
 substanţe aromatice din fruct.
Calităţile gustative ale merelor sau format de-a lungul timpului odată cu trecerea
de la starea sălbatică la cea cultivată sub directa influenţă a omului.
 Combinarea acidităţii cu conţinutul în zaharuri este foarte importantă în
realizarea gustului, fiecare dintre cele două grupe de substanţe având importanţa
lor.
 Fructele cu aciditate slabă sunt fade şi nesavuroase. Cele foarte bogate în acizi
sunt acre şi astringente, nepreferate de către consumatori. Cu toate că cele două
grupe de substanţe sunt legate între ele în realizarea gustului, transmiterea lor
este independentă.

Concentraţia în glucide se stabileşte prin determinarea procentului de zahăr din sucul

obţinut din fructe.

Determinarea acidităţii se face prin intermediul stabilirii concentraţiei de acid malic.

Aroma fructelor este dată de peste 30 compuşi aromatici.

Contribuţia fiecăruia la realizarea aromei nu a putut fi separată, motiv pentru care nu se

pot efectua analize chimice precise, aroma stabilindu-se prin degustări.

Aroma trebuie să fie plăcută, fină, fructele să aibă miros plăcut, iar gustul să nu fie
astringent şi acru.

Savoarea fructelor este determinată de

 de suculenţa şi

 textura pulpei.

Determinările la fructele proaspete nu sunt hotărâtoare deoarece, suculenţa se poate

pierde în timpul păstrării.

12
 14/03/2021

Textura pulpei trebuie fă fie mediu afânată. Nu sunt apreciate de către consumatori nici
fructele cu pulpa tare, dar nici cele făinoase.
Menţinerea calităţilor din acest punct de vedere depinde de prezenţa stratului
de ceară pe fructe.
Stratul de pruină împiedică pierderea apei menţinând fructele suculente. Pe
lângă rolul protector, stratul de ceară conferă şi un aspect plăcut şi atrăgător fructelor, în
special la fructele de culoare roşie.
Din punct de vedere alimentar, conţinutul în vitamine este foarte important,
fructele fiind consumate în stare proaspătă aduc aportul cel mai mare de vitamine.
Dintre vitamine, pentru starea de sănătate a consumatorilor importanţa cea mai mare o
prezintă vitamina C.
Conţinutul în vitamina C este variabil de la un soi la altul. Determinarea conţinutului de
vitamina C trebuie realizată prin analize speciale, acesta putând depăşi 250 mg la 1 kg
fructe.
În tipul păstrării o parte din vitamina C se pierde dacă păstrarea nu se realizează în
condiţii optime.

Ameliorarea rezistenaţei la boli şi dăunători.

Mărul este specia care necesită cel mai mare număr de intervenţii fitosanitare. În medie,
într-un ciclu de vegetaţie sunt efectuate aproape 20 de tratamente împotriva bolilor, insectelor şi
acarienilor. În unele situaţii, cum este atacul de foc bacterian, eficacitatea tratamentului este
foarte scăzută.
Oricare ar fi parazitul pentru care se urmăreşte obţinerea rezistenţei, selecţia are trei
etape :
1.găsirea sursei de rezistenţă,
2. studiul extinderii bolii şi
3. elaborarea strategiei de ameliorare.
Principalele lucrări de selecţie pentru rezistenţa la boli se efectuează în perioada
juvenilă (primii 4-5 ani de vegetaţie)
1.Cele mai importante surse de rezistenţă sunt speciile sălbatice care, prezintă, în
general rezistenţă totală bazată pe determinism simplu (una până la trei gene), însă de la aceste
specii se preiau şi caractere nevaloroase, cum ar fi fructele mici şi de slabă calitate.

13
 14/03/2021

2.A doua etapă trebuie să cuprindă:

 un studiu a agentului patogen

 o testare a durabilităţii sursei de rezistenţă.

Trebuie reţinute acele surse de rezistenţă care au efect faţă de o gamă cât mai largă de
rase şi biotipuri a agenţilor patogeni sau dăunătorilor.

Poate apărea însă un risc foarte mare în această strategie, apariţia unor rase şi biotipuri
noi faţă de care sursele găsite să nu prezinte eficacitate. Importanţa riscului depinde
de gradul de cunoaştere a agenţilor patogeni.

3.Punerea la punct a strategiei de ameliorare (ultima etapă) constă, de fapt în

realizarea unui program de hibridare pentru obţinerea celor mai bune
combinaţii de gene de rezistenţă la boli.

 Ameliorarea rezistenţei la rapăn (Venturia

inaegualis) este un obiectiv principal
deoarece soiurile cultivare, sunt sensibile.
Există însă şi unele soiuri foarte vechi care
sunt mai puţin atacate. La acestea, rezistenţa
prezintă un determinism poligenic foarte
dificil de transferat în programe de ameliorare.

 Cele mai utilizate gene de rezistenţă sunt

genele "Vf" preluate de la Malus floribunda.
Transferul şi selecţia se desfăşoară mai rapid
dacă se lucrează în sere şi pepiniere.

14
 14/03/2021

Ameliorarea rezistentei la paduchele lanos

Desi atacul la partile aeriene poate fi combatut pe cale chimica, atacul

la radacina ramane foarte periculos.
Acest obiectiv e foarte important in ameliorarea portaltoilor.
Cea mai buna rezistenta la acest daunator o prezinta soiul Northern spy.

Ameliorarea rezistentei la atacul de făinare

(Pedosphaera leucotricha).

Agentul patogen atacă lăstarii şi foliajul putând duce la

diminuarea producţiei şi a calităţii acesteia. Pe lângă rezistenţa
de tip poligenic au fost identificate şi surse monogenice de
rezistenţă în cadrul speciei Malus robusta, gena fiind dominantă
(“Pl1”), dar şi în cadrul speciei M.zumi (“Pl2”).
Alte boli faţă de care sunt preocupări mai recente în
ameliorarea mărului sunt:
•focul bacterian,
•cancerul produs de Nectria galligena,
•monilioza produsă de Monilina fructigena
•

15
 14/03/2021

Pentru continentul American se acordă

atenţie şi ruginii
(Gymnosporangium juniperi – virgianae).

Boli mai puţin cunoscute, dar cu extindere

tot mai mare sunt şi micoplasmozele care
provoacă proliferarea mărului, elasticitatea
lemnului la măr, atrofia fructelor de măr.

 Ameliorarea rezistenţei la ger.

Rezistenţa la ger - este un caracter complex în privinţa determinismului genetic. S-a constatat că
unii genitori transmit mai bine urmaşilor acest caracter decât alţii.
 Rezistenţa la ger depinde de o serie de :
 factori interni şi reacţia
 externi. chimico-fizică
Factorii interni hotărâtori sunt : a celulelor
durata
repausului
plantei în
tipul iernii

capacitatea de
regenerare a
ţesuturilor.

 Ereditatea rezistenţei la ger nu este bine elucidată. Se consideră că la baza rezistenţei sunt
implicate mai multe gene, descendenţii situându-se la nivelul mediei părinţilor sau mai apropiat
de părintele mai slab rezistent.
 Îmbunătăţirea rezistenţei la ger se poate realiza pe baza germoplasmei genului Malus.
 Speciile M.baccata, M.prunifolia şi M.ioensis sunt specii cu o bună rezistenţă la temperaturi
scăzute.

16
 14/03/2021

 Ameliorarea epocii de înflorire

 Epoca de înflorire este foarte importantă pentru

cultura mărului. De ea depinde realizarea polenizării
având în vedere faptul că majoritatea soiurilor sunt
autosterile.
 Epoca de înflorire are implicaţii în evitarea
influenţei gerurilor târzii din primăvară.
 Din punct de vedere practic se doreşte ca înflorirea să
se realizeze cât mai târziu în primăvară deoarece
riscul datorat gerurilor târzii este eliminat. Trebuie
avute în vedere însă, corelaţiile acestei însuşiri cu alte
caractere.
 Formele care înfloresc târziu realizează:
 maturizarea tardivă a fructelor,
 calitatea acestora este slabă.

Pentru obţinerea unor soiuri de vară şi toamnă nu pot fi utilizaţi ca genitori

forme cu înflorire foarte întârziată.
Data înfloritului este un caracter destul de stabil, fiind considerat un caracter poligenic.

 Ameliorarea precocităţii
Programele de ameliorare urmăresc obtinerea unor soiuri cu o coacere
eşalonată de la extra timpuriu la foarte tardiv.
 După epoca de maturizare a fructelor, soiurile de măr se împart în
 soiuri de vară,
 soiuri de toamnă,
 soiuri de iarnă şi
 soiuri de iarnă târzie.
 În privinţa epocii de coacere, la măr variabilitatea este foarte mare.
 Încrucişând între ele soiuri de vară se obţin cu precădere hibrizi la nivelul
părinţilor, dar şi variaţii mai tardive. Din încrucişarea unor soiuri de vară cu
soiuri de iarnă rezultă populaţii majoritar de toamnă, dar şi un procent destul
de însemnat de forme de vară. Foarte puţine vor fi formele de iarnă. De aici se
constată o tendinţă de asemănare a hibrizilor cu părintele mai timpuriu.
 Atingerea unui anumit nivel al precocităţii se poate obţine printr-o
alegere corespunzătoare a formelor parentale, în special a formei mamă,
având în vedere originea genetică şi geografică a acesteia.

17
 14/03/2021

 Ameliorarea rezistenţei la secetă.

Rezistenţa la secetă este un obiectiv mai puţin luat în considerare deoarece în zona principală de
cultură a mărului precipitaţiile sunt suficiente.
În condiţiile României, sunt necesare soiuri rezistente pentru sudul şi sud-estul ţării.
Îmbunătăţirea rezistenţei la secetă se poate realiza numai pe baza genelor provenite de la
speciile înrudite, deoarece nu se cunosc soiuri cultivate valoroase din acest punct de
vedere.

Ameliorarea capacităţii de păstrare.

Păstrarea merelor în depozit este condiţionată de:

 condiţiile de păstrare,
 de însuşirile genetice ale soiului.
O păstrare mai îndelungată o prezintă soiurile tardive şi cele cu maturizare după recoltare.
Acestea au o activitate fiziologică a fructelor încetinită şi un strat de ceară pe fructe bine
dezvoltat astfel că păstrarea se poate face până în primăvară.

Pentru realizarea unei rezistenţe la păstrare bune, la toate tipurile de soiuri, este necesar ca în
hibridări, ambii genitori să fie valoroşi.

 Metode de ameliorare.

Selecţia

 Selecţia aplicată în valorificarea variabilităţii naturale este metoda care a stat la baza
obţinerii primelor soiuri ameliorate.

 Variaţii naturale mai pot apărea în livezile de producţie, dar depistarea lor este dificilă,
trebuind explorat un volum mare de material biologic.

 Cel mai uşor sunt depistate variaţiile mugurale datorate mutaţiilor naturale. Acestea
pot fi utilizate direct ca noi soiuri, prin altoire.

 Tipul de selecţie care se aplică este selecţia vegetativă bazată pe principiile unei selecţii
individuale.

 În perioada actuală, când procesul de ameliorare impune îmbunătăţirea unei game largi
de caractere, selecţia este o metodă care însoţeşte metodele prin care se ajunge la
variabilitatea dorită.

18
 14/03/2021

Hibridarea

Este metoda cea mai utilizata.

Foarte frecvent se efectuează hibridări interspecifice, în special pentru

îmbunătăţirea rezistenţei la boli.
Aceste hibridări sunt urmate de back-cross, luându-se însă măsuri de prevenire
a consangvinizării.

Hibridarea intraspecifică oferă posibilitatea reunirii în cadrul aceluiaşi genotip

a caracterelor valoroase provenite de la mai mulţi genitori.
Pentru ca hibrizii să fie valoroşi se recomandă ca cei doi genitori să prezinte un
număr cât mai mic de caractere nevaloroase.

Hibridarea între soiuri se utilizează pe scară largă pentru obţinerea unor

combinaţii dorite de caractere morfologice. Mai puţin eficientă este pentru combinarea
însuşirilor gustative. Rezultatul final al hibridării este nu numai o corectare a unor
soiuri mai vechi ci şi apariţia unor combinaţii de caractere inedite, sau chiar a
unor caractere noi.

Hibridarea îndepărtată este larg utilizată în ameliorarea mărului Sunt

menţionate hibridări reuşite cu speciile M.zumi. M.prunifolia, M.baccata, M.ringo,
M.micromalus, M.niedzwetzkiana, M.halliana, M.ioensis şi chiar cu specii din genul
Pyrus.

Utilizarea hibridării intraspecifice se face cu scopul de a îmbunătăţi

însuşirile de rezistenţă la factorii de mediu nefavorabili (în special rezistenţă

la ger şi secetă), dar şi a rezistenţei la atacul bolilor şi dăunătorilor.

19
 14/03/2021

 Mutageneza

 se utilizează la crearea a unor caractere inexistente la specia cultivată,

 Inducerea mutaţiilor este o metodă foarte eficace şi se poate realiza folosind diverşi
factori mutageni.
 Dintre factorii mutageni, cei fizici se aplică pe scară largă.
 Cel mai folosite sunt radiaţiile gama ale cobaltului 60 asupra mugurilor dorminzi,
radiaţiile X, neutronii termici.
 După tratament urmează selecţia mutantelor în funcţie de caracterele agronomice.
 Pe lângă agenţii mutageni fizici au fost încercaţi şi cei chimici, dar cu rezultate mai
puţin satisfăcătoare.

 Poliploidia

Poliplodia cu toate că este o mutaţie de genom constituie o metodă de ameliorare

aparte datorită utilizării în anumite scopuri. Forme triploide şi tetraploide
sunt cunoscute şi ca variaţii naturale. În procesul de ameliorare, acestea se
obţin cu ajutorul colchicinei aplicată pe muguri sau pe vârfuri de creştere ale
lăstarilor.
Tetraploizii se obţin direct din formaţiunile colchicinizate şi pot fi uşor
recunoscuţi fiind foarte viguroşi, cu tendinţă de îndesire, cu frunze groase.
Fructele sunt mult mai mari şi turtite. Identificarea tetraploizilor se poate face
mai devreme şi mai sigur după mărimea şi densitatea stomatelor.
Triploizii se obţin prin încrucişarea unor forme diploide cu forme tetraploide. Din
astfel de populaţii pot fi selecţionate soiuri valoroase, caracterele negative ale
tetraploizilor fiind mai puţin evidente. Avantajul acestor forme este lipsa
seminţelor ceea ce le recomandă pentru industrializare.

20
 14/03/2021

Metode neconvenţionle de ameliorare

Biologia celulară deschide căi noi, graţie culturilor “in vitro”.

Tehnicile de regenerare şi obţinerea protoplaştilor sunt puse la punct la mar.
Mutageneza “in vitro” este o metodă care se aplică asupra organelor sau celulelor
cultivate “in vitro” fiind urmată de regenerare.
Noi perspective sunt deschise de obţinerea de plante haploide prin androgeneză,
ginogeneză. Haploizi pot ajuta la o mai bună cunoaştere a speciei, manipulării prin
fuziune de protoplaşti, inducerea de mutaţii, urmate toate de dublarea numărului de
cromozomi şi creare a dihaploizilor

Ameliorarea portaltoilor.
Ameliorarea portaltoilor a avut două direcţii în decursul timpului:
 crearea portaltoilor vegetativi şi
 a celor generativi.

 Poataltoii generativi au fost utilizaţi de la începutul folosirii altoirii.

 Avantajul lor este dat de faptul că dau naştere la puieţi mai uniformi, mai viguroşi şi
mai longevivi.
 Dezavantajele acestui tip de portaltoi sunt date de slaba capacitate de germinare a
seminţelor şi puternica influenţă a condiţiilor de mediu
 Portaltoii trebuie să prezinte o foarte bună capacitate de înmulţire.
 La portaltoii generativi aceasta depinde de capacitatea de germinare a seminţelor
care este deficitară. Lăstărirea trebuie să fie puternică, dar vigoarea mai redusă
pentru cerinţele înfiinţării livezilor intensive. Foarte bună trebuie să fie afinitatea la
altoire cu cât mai multe soiuri.
 În plus, portaltoiul trebuie să imprime pomului rodire timpurie, bună rezistenţă la
ger şi la atacul bolilor şi dăunătorilor.
 Lemnul trebuie să realizeze o bună coacere, iar longevitatea plantei să fie cât mai
mare.

21
 14/03/2021

 În ultimul timp se pune accent pe crearea portaltoilor vegetativi.

Portaltoii vegetativi trebuie să prezinte o mare capacitate de regenerare din butaşi, marcote
sau drajoni.

- Atenţie deosebită se va acorda în selecţie înrădăcinării, care trebuie să fie cât mai profundă
pentru a imprima pomilor o bună ancorare în sol.

 Indiferent de tipul portaltoiului, foarte importantă este rezistenţa la atacul păduchelui lânos în
sol.

 Lucrările de ameliorare a portaltoilor sunt destul de dificile deoarece aprecierea valorii unui
portaltoi nu poate fi finalizată decât după altoire, în funcţie de comportarea pomului.

 Aceasta face ca durata ameliorării să fie la fel de lungă ca şi în cazul soiurilor.

VA MULTUMESC PENTRU ATENTIE!

22