CURS 4

OSCILAŢII

Oscilaţia este un proces fizic în care mărimile caracteristice ale unui sistem fizic se
modifică în timp şi are loc o transformare periodică sau cvasiperiodică a energiei dintr-o
formă în alta.
În sistemele mecanice se pot produce
oscilaţii mecanice sau elastice în care energia cinetică
se transformă în energie potenţială şi invers. Acest
lucru este posibil numai dacă sistemul mecanic are
proprietăţi elastice şi proprietăţi inerţiale.
Când mărimile caracteristice mişcării oscilatorii
sunt constante în timp oscilaţia este liniară, iar dacă acestea sunt dependente de timp oscilaţia
este neliniară.
Oscilaţiile pot fi nedisipative când energia totală a sistemului oscilant se conservă şi
disipative dacă energia sa scade în timp, transferându-se mediului extern.
Dacă din exterior sistemul primeşte energie, în mod periodic, oscilaţiile sunt forţate
sau întreţinute.
Oscilaţiile sunt periodice dacă perioada de variaţie a mărimilor caracteristice este
determinată exclusiv de proprietăţile elastice şi inerţiale ale sistemului şi sunt
pseudoperiodice dacă aceste mărimi sunt determinate şi de alte proprietăţi ale sistemului sau
ale exteriorului.

1. MIŞCAREA OSCILATORIE ARMONICĂ

Oscilaţia este armonică dacă mişcarea se face numai sub acţiunea unei forţe de tip
elastic care este o forţă îndreptată spre poziţia de echilibru şi are intensitatea proporţională cu
deplasarea:
𝐹⃗ = −𝑘𝑟⃗ (4.1)
Alegând convenabil sistemul de referinţă expresia devine
unidimensională: F = −kx
Această forţă conservativă derivă din potenţialul de tip elastic.
1
𝑈(𝑥) = 2 𝑘𝑥 2 (4.2)
unde constanta elastică a sistemului este notată cu k.
Ecuaţia de mişcare este:
𝑑2 𝑟⃗ 𝑑2 𝑥
𝑚 𝑑𝑡 2 = −𝑘𝑟⃗ respectiv 𝑚 𝑑𝑡 2 = −𝑘𝑥 (4.3)
Alegând în continuare direcţia x avem:
𝑑2 𝑥 𝑘
+𝑚𝑥 = 0 (4.4)
𝑑𝑡 2
Notând:
𝑘
𝜔0 = √𝑚 (4.5)
se obţine ecuaţia diferenţială:

1
 𝑑2 𝑥
+ 𝜔02 𝑥 = 0 (4.6)
𝑑𝑡 2
a cărei soluţie generală este:
𝒙 = 𝑪 𝟏 𝒆 𝝀𝟏 𝒕 + 𝑪 𝟐 𝒆 𝝀𝟐 𝒕 , (4.7)
2 2
unde 𝜆1 , 𝜆2 sunt soluţiile ecuaţiei caracteristice 𝜆 + 𝜔0 = 0 asociate ecuaţiei diferenţiale.
𝜆1 = 𝑖𝜔0 , 𝜆1 = −𝑖𝜔0 , 𝑖 2 = −1
Cu acestea, soluţia ecuaţiei devine:
𝑥 = 𝐶1 𝑒 𝑖𝜔0 𝑡 + 𝐶2 𝑒 −𝑖𝜔0𝑡 (4.8)
Folosind relaţiile lui Euler:
𝑒 ±𝑖𝜔0𝑡 = 𝑐𝑜𝑠 𝑖 𝜔0 𝑡 ± 𝑖 𝑠𝑖𝑛 𝑖 𝜔0 𝑡 (4.9)
se poate scrie:
𝑥(𝑡) = 𝐶1 (𝑐𝑜𝑠 𝜔0 𝑡 + 𝑖 𝑠𝑖𝑛 𝜔0 𝑡) + 𝐶2 (𝑐𝑜𝑠 𝜔0 𝑡 − 𝑠𝑖𝑛 𝜔0 𝑡)
𝑥(𝑡) = (𝐶1 + 𝐶2 ) 𝑐𝑜𝑠 𝜔0 𝑡 + 𝑖(𝐶1 − 𝐶2 ) 𝑠𝑖𝑛 𝜔0 𝑡 (4.10)
𝐶 +𝐶
𝑥(𝑡) = 𝑖(𝐶1 − 𝐶2 ) [𝑠𝑖𝑛 𝜔0 𝑡 + 𝑖(𝐶1−𝐶2) 𝑐𝑜𝑠 𝜔0 𝑡]
1 2 2
Notând:
𝐶1 +𝐶2 𝑠𝑖𝑛 𝜙
= 𝑡𝑔𝜙0 = 𝑐𝑜𝑠 𝜙0 , (4.11)
𝑖(𝐶1 −𝐶2 )2 0
se obţine
𝑖(𝐶1 −𝐶2 )
𝑥(𝑡) = 𝑐𝑜𝑠 𝜙0
𝑠𝑖𝑛(𝜔0 𝑡 + 𝜙0 ) (4.13)
Dar
1 1 𝐶 −𝐶2
𝑐𝑜𝑠 𝜙0 = √1+𝑡𝑔𝜙 = 𝑖 2√𝐶 ⇒ 𝑥(𝑡) = 2√𝐶1 𝐶2 𝑠𝑖𝑛(𝜔0 𝑡 + 𝜙0 ) (4.14)
0 1 𝐶2

Introducând mărimea
A = 2 C1C2 (4.15)
se obţine soluţia ecuaţiei diferenţiale iniţiale sub forma ecuaţia elongaţiei
𝒙(𝒕) = 𝑨 𝒔𝒊𝒏(𝝎𝟎 𝒕 + 𝝓𝟎 ) (4.16)
Această ecuaţie descrie o mişcare oscilatorie armonică în care:
x este elongaţia adică poziţia la un moment dat;
A este amplitudinea mişcării, adică valoarea maximă a elongaţiei 𝐴 = 𝑥𝑚𝑎𝑥 ,
( 𝝎𝟎 𝒕 + 𝝋𝟎 ) este faza mişcării la un moment dat iar 𝜑0 este faza iniţială a
mişcării;

𝝎𝟎 este pulsaţia proprie a mişcării sau frecvenţa unghiulară proprie;

𝟐𝝅 𝒎 𝒕
𝑻𝟎 = 𝝎 = 𝟐𝝅√ 𝒌 reprezintă perioada oscilaţiei 𝑻𝟎 = 𝒏;
𝟎
𝟏
𝒇𝟎 = 𝑻 este frecvenţa oscilaţiei (numărul de oscilaţii efectuate în unitatea de timp).
𝟎

2
 Ecuaţia vitezei se obţine din derivata elongaţiei în raport cu
timpul:
𝒅𝒙
𝒗= , ⇒ 𝒗(𝒕) = 𝝎𝟎 𝑨 𝒄𝒐𝒔(𝝎𝟎 𝒕 + 𝝓𝟎 )
𝒅𝒕
⇒ |𝑣𝑚𝑎𝑥 | = 𝜔0 𝐴 (4.17)
𝑑𝑣
Acceleraţia este derivata vitezei în raport cu timpul:𝑎 = =
𝑑𝑡
𝑑2 𝑥
⇒ 𝒂(𝒕) = −𝝎𝟐𝟎 𝑨 𝒔𝒊𝒏(𝝎𝟎 𝒕 + 𝝓𝟎 ), (4.18)
𝑑𝑡 2
𝑎(𝑡) = −𝜔02 𝑥, |𝑎𝑚𝑎𝑥 | = 𝜔02 𝐴,
Energia totală a oscilatorului este:
𝑚𝑣 2 𝑘𝑥 2 𝑘𝐴2 𝑚𝜔02 𝐴
𝐸 = 𝐸𝑐 + 𝑈 = + = = = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡.
2 2 2 2
(4.19)

4 x(t),elongatie
3
2
1
0
-1
-2
-3
0 20 t, timp

Oscilaţie armonică

Se vede că energia totală este constantă, această proprietate fiind cea mai importantă
caracteristică a oscilaţiei armonice.
Oscilatorul armonic constituie un exemplu de mișcare periodică ce servește ca model
pentru mai multe probleme de fizică clasică sau mecanică cuantică.
Exemple de sisteme care pot efectua un astfel de tip de mișcare când ies din starea de
echilibru:
-un corp fixat de un resort;
-un pendul simplu;
-un circuit electric compus dintr-o bobină și un condensator.
În cazul oscilațiilor mecanice, mărimea care variază periodic este distanța sau unghiul,
iar în cazul celor electromagnetice variază periodic sarcina electrică din circuit, deci curentul
electric. Analogia dintre mărimile mecanice și electrice conduce la tratarea unitară a acestor
procese și înțelegerea fenomenelor care au loc în circuitele electrice de curent alternativ având
ca model oscilațiile mecanice.

3
 2. OSCILAŢII AMORTIZATE

Dacă asupra corpului de masă m care oscilează, în afară de forţa elastică acţionează şi o
forţă rezistivă proporţională cu modulul vitezei dar de sens opus
𝒅𝒙
𝑭𝒓 = −𝒓 𝒅𝒕
(4.20)
legea de mişcare va fi:
𝑑2 𝑥 𝑑𝑥 𝑑2 𝑥 𝑟 𝑑𝑥 𝑘
𝑚 𝑑𝑡 2 = −𝑘𝑥 − 𝑟 𝑑𝑡 , + 𝑚 𝑑𝑡 + 𝑚 𝑥 = 0 (4.21)
𝑑𝑡 2
𝑘 𝑟
Notând: = 𝜔𝑜2 ; = 𝛿, ecuaţia diferenţială devine:
𝑚 2m
𝒅𝟐 𝒙 𝒅𝒙
+ 𝟐𝜹 𝒅𝒕 + 𝝎𝟐𝟎 𝒙 = 𝟎 (4.21)
𝒅𝒕𝟐
cu ecuaţia caracteristică :
𝝀𝟐 + 𝟐𝜹 𝝀 + 𝝎𝟐𝒐 = 𝟎 (4.22)
ale cărei soluţiile sunt:
𝜆1,2 = −𝛿 ± √𝛿 2 − 𝜔𝑜2 (4.23)
Se pot identifica două situaţii, după cum urmează:

a) Cazul amortizării slabe

Dacă forţa de rezistenţă este mică, adică 𝜹𝟐 < 𝝎𝟐𝒐 avem :
𝜆1,2 = −𝛿 ± 𝑖√𝜔𝑜2 − 𝛿 2 = −𝛿 ± 𝑖𝜔 (4.24)
cu soluţia ecuaţiei:
𝑥(𝑡) = 𝐶1 𝑒 −𝛿 t 𝑒 𝑖𝜔𝑡 +
𝐶2 𝑒 −𝛿 t 𝑒 −𝑖𝜔𝑡 ⇒
𝒙(𝒕) = 𝑨𝟎 𝒆−𝜹 t 𝒔𝒊𝒏(𝝎𝒕 + 𝜶) = 𝑨(𝒕) ⋅
𝒔𝒊𝒏(𝝎𝒕 + 𝜶) (4.25)
Aceasta este o oscilaţie amortizată, amplitudinea
oscilaţiei scade în timp după o lege de formă
exponenţială:
𝐴(𝑡) = 𝐴0 ⋅ 𝑒 −𝛿⋅𝑡 (4.26)
Mărimea 𝜔 = √𝜔𝑜2 − 𝛿 2 este
pseudopulsaţia oscilaţiei şi este diferită de
pulsaţia proprie. O măsură a amortizării este
decrementul logaritmic, definit ca logaritmul
natural al raportului a două amplitudini
consecutive.
𝑨(𝒕) 𝒓
𝜟 = 𝒍𝒏 𝑨(𝒕+𝑻) = 𝜹 ⋅ 𝑻 = 𝟐𝒎 𝑻 (4.27)
Este evident că, cu cât decrementul logaritmic creşte, amortizările vor fi din ce în ce mai mari.

4
 5 x(t)
4 4 x(t)
3 3
2 2
1 1
0
0
-1
-1
-2
-3 -2
-4 timp -3 timp
-5 -4
0 20 40 60 80 100 120 0 10 20 30

Oscilaţie slab amortizată şi oscilaţie puternic amortizată

b. Cazul amortizării puternice

În cazul când forţa de frecare este mare astfel că 𝛿 2 > 𝜔𝑜2 se obţin soluţiile:
𝜆1 = −𝛿 + √𝛿 2 − 𝜔𝑜2 = −𝛼1
(4.28)
𝜆2 = −𝛿 − √𝛿 2 − 𝜔𝑜2 = −𝛼2

pentru care, soluţia ecuaţiei este de forma

𝑥 = 𝐶1 𝑒 −𝛼1𝑡 + 𝐶2 𝑒 −𝛼2𝑡 (4.29)
şi reprezintă o mişcare amortizată aperiodică.
Trecerea de la mișcarea periodică la mișcarea
aperiodică se face trecând prin așazisa amortizare
critică.

5
 3. OSCILAŢII FORŢATE. REZONANŢA

Fie un punct material de masă m aflat sub acţiunea următoarelor forţe:

-forţa elastică 𝐹𝑟 = −𝑘𝑥 ;
𝑑𝑥
-forţa de frecare, de rezistenţă din partea mediului 𝐹𝑟 = −𝑟 𝑑𝑡 ;
-o forţă aplicată din exterior pentru întreţinerea oscilaţiilor 𝐹(𝑡) = 𝐹0 ⋅ 𝑠𝑖𝑛 𝜔 𝑡 care
este o forţă periodică, cu pulsaţia , în general diferită de pulsaţia proprie a oscilatorului 𝜔0 .
Ecuaţia de mişcare este:
𝒅𝟐 𝒙 𝒅𝒙 𝑭
+ 𝟐𝜹 𝒅𝒕 + 𝝎𝟐𝟎 𝒙 = 𝒎 𝒔𝒊𝒏 𝝎 𝒕 (4.30)
𝒅𝒕𝟐
Ecuaţia are o soluţie de forma:
𝑥 = 𝐴 𝑠𝑖𝑛( 𝜔𝑡 − 𝜙).
Soluţia este determinată dacă se află amplitudinea 𝐴 şi faza mişcării 𝜙.
Derivând această relaţie obţinem expresiile:
𝑑𝑥
= 𝜔𝐴 𝑐𝑜𝑠( 𝜔𝑡 − 𝜙)
𝑑𝑡
𝑑2 𝑥
= −𝜔2 𝐴 𝑠𝑖𝑛( 𝜔𝑡 − 𝜙)
𝑑𝑡 2

care, înlocuite în ecuaţia diferenţială conduc la:

𝐹
−𝜔2 𝐴 𝑠𝑖𝑛( 𝜔𝑡 − 𝜙) + 2𝛿𝜔𝐴 𝑐𝑜𝑠( 𝜔𝑡 − 𝜙) + 𝜔0 2 𝐴 𝑠𝑖𝑛( 𝜔𝑡 − 𝜙) = 𝑚 𝑠𝑖𝑛 𝜔 𝑡 (4.31)

Această relaţie este valabilă pentru orice moment deci şi pentru 𝑡 = 0, de unde rezultă:

2𝛿𝜔
𝑡𝑔𝜙 = (4.32)
𝜔𝑜2 −𝜔2

Dacă 𝜔𝑡 − 𝜙 = 0, în urma înlocuirii, se obţine expresia amplitudinii:

𝑭
𝑨= (4.33)
𝟐
𝒎√𝟒𝜹𝟐 𝝎𝟐 +(𝝎𝟐𝒐 −𝝎𝟐 )

Soluţia completă este de forma:

𝑭 𝟐𝜹𝝎
𝒙(𝒕) = ⋅ 𝒔𝒊𝒏 (𝝎𝒕 + 𝒂𝒓𝒄𝒕𝒈 𝝎𝟐 −𝝎𝟐)
𝟐 𝒐
𝒎√(𝝎𝟐𝒐 −𝝎𝟐 ) +𝟒𝜹𝟐 𝝎𝟐

(4.34)

6
 1
După un timp 𝑡 ≻ 𝜏 = 𝛿 oscilatorul va oscila cu pulsaţia forţei externe, dar defazat faţă de
aceasta şi cu o amplitudine care depinde de pulsaţia forţei externe. Starea de oscilaţie în care
amplitudine oscilaţiilor sistemului este maximă se numeşte rezonanţă și aceasta caracterizează
tendința unui sistem de a oscila cu o amplitudine mai mare la unele frecvențe decât la altele.
Frecvențele la care amplitudinea este maximă se numesc frecvențe rezonante sau frecvențe de
rezonanță. La aceste frecvențe chiar și forțe mici pot produce oscilații cu o amplitudine mare,
deoarece sistemul acumulează energie cinetică, energie oscilantă.

𝑑𝐴
Amplitudinea va fi maximă când 𝑑𝜔 = 0 sau

𝑑
[4𝛿 2 𝜔2 + (𝜔𝑜2 − 𝜔2 )2 ] = 0. (4.35)
𝑑𝜔

Aceasta se obţine pentru o valoare a pulsaţiei dată de:

𝝎𝒓 = √𝝎𝟐𝒐 − 𝟐𝜹𝟐

𝑭
Valoarea maximă a amplitudinii este: 𝑨𝒎𝒂𝒙 = (4.36
𝟐𝒎𝜹√𝝎𝟐𝒐 −𝜹𝟐

Se vede că maximul amplitudinii este cu atât mai mare cu cât coeficientul de amortizare 𝛿 =
𝑟
2𝑚
este mai mic, caz în care pulsaţia de rezonanţă a amplitudinii se apropie de pulsaţia proprie
 0 . Când amortizarea este redusă, frecvența de rezonanță este aproximativ egală cu frecvența
naturală a sistemului. Unele sisteme au mai multe frecvențe de rezonanță, distincte între ele.
Exemplu de rezonanță: leagănul pentru copii, care acționează ca un pendul. Împingând
leagănul în concordanță cu frecvența rezonantă îl va face să atingă o amplitudine din ce în ce
mai mare, în timp ce împingând leagănul într-un alt ritm va duce la o amplitudine
scăzută. Motivul este că energia acumulată de leagăn este maximă la frecvența
rezonantă, în timp ce alte frecvențe de împingere vor scădea cantitatea de energie
acumulată. Alte exemple de rezonanță ar fi:
- mecanismul unor ceasuri: roata de balans într-un ceas mecanic sau cristalul de cuarț într-
un ceas cu cuarț;
- rezonanța mareică în golfurile cu maree înalte;

7
 - rezonanța acustică a corzilor vocale și instrumentelor muzicale;
- rezonanța electrică a circuitelor (LC);
- crearea luminii coerente de către un laser;
- rezonanța orbitală a sateliților gazoși din sistemul solar:
- rezonanțe la scală atomică care stau la baza unor tehnici spectroscopice: rezonanța
electronilor, efectul Mössbauer și rezonanța magnetică nucleară (RMN).
Fenomenul de rezonanţă are multiple
aplicaţii în fizică şi în tehnică. Prin rezonanţă se
pot determina anumite mărimi microscopice,
caracteristice atomilor sau moleculelor, deci
rezonanţa este o cale de explorare a
proprietăţilor materiei (ex. spectroscopia:
intensitaea absorbției variază în funcție de
frecvența radiației fiind maximă la rezonanță)..
https://ro.wikipedia.org/wiki/Spectroscopie#Tipurile_de_spectroscopie
În tehnică este absolut necesară evitarea rezonanței distructive la construirea oricărei structuri:
poduri, turnuri, clădiri. Ca o măsură de evitare pot fi amplasate amortizoare care să absoarbă
energia la frecvențele rezonante și astfel să disipeze energia acumulată. Clădirile în zone
seismice sunt în general construite astfel încât să nu se producă rezonanțe la frecvențe de
așteptat în cazul unui cutremur. In tehnică, de exemplu în construcţia de maşini, pentru a evita
efectele distructive produse la rezonanţa amplitudinii, este indicat ca frecvenţa proprie a
oscilaţiilor instalaţiilor să fie diferită de cea a vibraţiilor care apar în timpul funcţionării
acestora. https://www.youtube.com/watch?v=j-zczJXSxnw