Există patru mari categorii de abilități transferabile, descrise în continuare, după cum urmează:

1. Capacitatea de a lucra cu oamenii;

2.  Abilitățile de comunicare;

3. Abilitățile de (auto)organizare;

4. Abilitățile/aptitudinile intelectuale.

Capacitatea de a lucra cu oamenii include:

1. Lucrul în echipă. În practica de zi cu zi, lucrul în echipă nu implică doar colectarea, transmiterea și
utilizarea informațiilor, ci și sprijinirea fiecărui membru al echipei, relațiile care se dezvoltă între
ei (de colaborare sau competiție), construirea unor proiecte bazate pe idei comune; luarea unor
decizii de grup, dar cel mai important: subordonarea ambițiilor personale și a propriului interes în
favoarea echipei, în ansamblu.
2. Comunicarea verbală. Comunicarea intervine în toate tipurile de activități, inclusiv la nivel
organizațional. Comunicarea verbală, cea mai frecvent utilizată, presupune abilitatea persoanei de
a-și susține propriile opinii, de a le argumenta clar și coerent, într-un registru vocal potrivit
contextului.
3. Persuasiunea. Aceasta se referă la capacitatea unei persoane de a convinge oamenii să creadă, să
susțină sau să facă lucruri cu care inițial nu erau de acord sau în privința cărora aveau îndoieli. În
general, schimbarea atitudinii celorlalți se datorează unui proces de negociere logic și subtil, în
funcție de nivelul interlocutorilor. Capacitatea de a-i influența pe ceilalți este esențială pentru
anumite categorii de profesii, de exemplu, din domeniul vânzărilor, publicității,
dezvoltării/promovării de produse noi, strângerii de fonduri etc.
4. Rezolvarea conflictelor. Abilitatea de a rezolva conflicte sau situații-problemă este una foarte
importantă în orice context (școlar, familial, profesional, social etc.). Presupune ca persoana
respectivă să simtă pulsul negativ al situației, să anticipeze evoluția problemei, să aplaneze
conflictul etc.
5. Empatia. Luată ca atare, această trăsătură definește considerația pe care o arătăm celorlalți, grija
manifestată pentru a-i înțelege, a le respecta deciziile chiar și când nu suntem de acord cu ele,
toleranța în raport cu diversitatea nevoilor manifestate de oameni.

Abilitățile de comunicare se referă la:

3. Scris. Capacitatea unei persoane de a elabora un text corect gramatical, logic și fluent, prezentând
în același timp și informații concrete. Este important ca fiecare persoană să se poată exprima în
scris, structurând ideile și argumentele și, mai ales, să le transmită într-o formă adecvată capacității
de înțelegere a cititorului căruia îi este destinat.
4. Prezentarea. Pregătirea unei prezentări publice, indiferent de mărimea audienței, solicită
capacitatea unei persoane de a structura un conținut în raport cu obiectivele/tema stabilite(ă), cu
timpul alocat și cu nivelul de înțelegere al audienței. Aceasta constituie, probabil, una dintre cele
mai slab reprezentate și exersate abilități transferabile ale unui elev, de aceea și numărul sporit de
ateliere de lucru care oferă oportunități pentru a dezvolta vorbitul în public, necesar în contexte din
ce în ce mai diferite. Prezentarea impune adesea și utilizarea echipamentelor audio-vizuale.
5. Utilizarea computerului. Această abilitate este foarte apreciată, mai ales, pe piața muncii.
Majoritatea angajatorilor se așteaptă ca tinerii absolvenți să dețină competențe digitale.

   Abilitățile de organizare și de autoorganizare sunt convertite în calități personale care descriu profilul
unui tânăr pe care te poți baza, care poate lucra sub presiunea timpului, a oamenilor sau a altor factori
perturbatori, care își poate planifica în mod corect acțiunile și își poate gestiona eficient resursele de care
dispune, asumându-și responsabilitatea care derivă din toate acestea.

1. Încrederea. În general, nu există prea multe situații sau medii de viață în care această calitate să nu
fie cerută și, mai ales, apreciată. La fel procedează și angajatorii pe piața muncii. Indiferent că sunt
profesori, colegi sau angajatori, tuturor le place să lucreze cu persoane demne de încredere, care își
asumă responsabilitatea acțiunilor, a termenelor și a calității rezultatelor. Nu în ultimul rând,
contează încrederea de sine.
2. Acțiunea sub stres. Se întâmplă ca, activitățile derulate să ne aducă și în situația de a lucra sub
presiune. Toți oamenii experimentează aceste situații stresante încă din școală și se stie că, pentru a
rezista pe termen lung, trebuie să-ți dezvolți propriile mecanisme de rezistență la stres.
3. Planificarea sarcinilor. Planificarea reprezintă o abilitate-cheie care presupune conceperea unui
program în detaliu și stabilirea priorităților, implicarea anumitor persoane, gestionarea resurselor și
stabilirea unor termene realiste.
4. Flexibilitatea. Pentru a reuși să se adapteze, o persoană trebuie să manifeste flexibilitate.
Flexibilitatea este un factor cheie al integrării atât din punct de vedere academic, cât și social.
5. Orientarea pe baza obiectivelor și a sarcinii de lucru pentru îndeplinirea lor și pentru dezvoltarea
personală. Concentrarea și perseverența în procesul de urmărire a obiectivelor de învățare, sau de
dezvoltare personală și/sau profesională constituie un atribut necesar în profilul de personalitate al
celor determinați să reușească în viață.

    Aptitudinile/abilitățile intelectuale vin să întregească tabloul dezvoltării unei persoane, de la etapa
pregătirii lui academice ca licean până la momentul absolvirii, al trecerii de la liceu către universitate, sau
către piața muncii.

1. Învățarea ca aptitudine nu înseamnă doar acumularea unor informații, absolvirea unor cursuri sau
citirea unor cărți. Învățarea înseamnă, în primul rând, capacitatea omului de a-și identifica nevoile
de învățare care apar în viață, în tranziția de la un nivel educațional la altul, sau de la o profesie la
alta.
2. Rezolvarea situațiilor-problemă. Rezolvarea unei situații-problemă are două etape: analiza și
soluționarea propriu-zisă. Analiza include toate acele operații pregătitoare pentru găsirea celei mai
potrivite soluții: identificarea situației/sarcinii/problemei, discutarea fiecărui aspect al acesteia,
studierea relațiilor dintre elemente și identificarea cauzei care a generat situația problematică
respectivă. La rândul său, soluționarea presupune generarea unor alternative și aplicarea unor
strategii pentru remedierea situației.
3. Conceptualizarea vizează acumularea și procesarea informațiilor pentru a descoperi noi concepte
sau pentru a genera noi perspective de abordare a lucrurilor, proceselor sau fenomenelor. Este o
capacitate extrem de necesară pentru domeniile de cercetare științifică.
4. Luarea deciziei, ca abilitate-cheie se bazează pe evaluări premergătoare, analize de opțiuni și
scenarii de implementare a unor soluții diferite. În acest mod, se poate ajunge la concluzii/judecăți
de valoare raționale în urma unei analize.
5. Creativitatea reprezintă un ingredient obligatoriu pentru orice proces de construcție sau de
extindere a abordării unor idei deja existente.