1.

ncadrare

Scrisă şi publicată în 1924 în “Revista Română”, poezia este o baladă cultă*, un cântec
bătrânesc ce surprinde o poveste de dragoste fantastică dintre două fiinţe care aparţin
unor lumi antagonice: omenescul şi vegetalul. În poezie predomină epicul. Este o
poezie în care putem regăsi trăsături ale modernismului. În primul rând prin aspirația
spre cunoaștere, pe care o exprimă textul prin construcția ambelor personaje: Enigel
coboară din ținuturile reci înspre lumină, Crypto vrea să cunoască iubirea absolută. Apoi
remarcăm prezența metaforelor simbol: soarele, umbra, lumina, nunta, culesul etc.
Limbajul este presărat cu arhaisme, dar și ambiguu și încifrat pe alocuri, construindu-se
astfel o diversificare stilistică. Specia baladei este reinterpretată, autorul păstrând doar
o sonoritate tradițională, îmbinată însă cu caracteristicile unui poem alegoric al
cunoașterii.
2. Tema ilustrată prin două secvențe semnificative
Tema textului este duală, la fel ca în Luceafărul eminescian. Pe de o parte
regăsim iubirea, stare de înălțare a spiritului uman, și care este mobilul celei
de-a doua teme:  depășirea propriei condiții, atingerea idealului, absolutului.

În prima secvență a textului întâlnim ipostaza iubirii împlinite: o nuntă cu

oaspeți, cuscru- mare, betele, menestreli. A doua secvență prezintă, oarecum
în opoziție, o încercare eșuată de a depăși condiția primară inferioară printr-o
iubire neîmplinită.

Viziunea despre lume a lui Barbu este una modernă în mod special prin
multitudinea semnificațiilor pe care textul le propune prin metaforele- simbol
construite. Astfel Crypto și Enigel sunt reprezentanții a două lumi diferite,
spațiile spre care aspiră fiind simbolice: lumină și umezeală. Modalitățile de
cunoaștere sunt diferite: sentimentală, și rațională iar destinele lor propun
interpretări filosofice legate de evoluția umană.