SEMIOLOGIE MEDICALĂ

INTRODUCERE
Semiologia reprezintă studiul semnelor şi simptomelor, precum şi utilizarea lor pentru
diagnostic şi prognostic.
Diagnosticul – stabilirea precisă a bolii prin analiza şi gruparea semnelor şi simptomelor, a
datelor de laborator şi a explorărilor funcţionale.
Prognosticul – aprecierea evoluţiei imediate şi tardive a bolii
Simptomul- manifestarea bolii percepută şi relatată de bolnav
Semnul- manifestarea bolii percepută şi relatată de medic
Sindromul este un grup de semne reunite pe baza aceluiaşi tip de modificări structurale şi
funcţionale ale unor organe, sau sisteme.
Clasificarea semnelor şi simptomelor
1.Semn patognomonic- este definitoriu pentru diagnostic, rar discutabil
Ex: sputa ruginie din pneumonia pneumococică
2. Semne şi simptome particulare- au o relativă specificitate de organ, aparat sau sistem.
Ex: icterul din afecţiunile hepato-biliare
3. Semne şi simptome generale – se întâlnesc într-o multitudine de boli sau sindroame,
nespecifice unui organ sau aparat.
Semne şi simptome generale
Durerea reprezintă simptomul ce aduce cel mai frecvent pe bolnav la medic.Durerea nu este
o simplă senzaţie ci poartă şi o încărcătură afectivă şi produce o reacţie comportamentală
specifică. Definiţia cea mai corectă a durerii este următoarea: Durerea este o senzaţie
neplăcută raportată la un segment corporal, cu o reacţie somatică şi psihică specifică.

Caracteristici generale

-durerea este o experienţă subiectivă strict individuală. În evaluarea durerii medicul nu

dispune de nici o informaţie obiectivă ci se bazează exclusiv pe descrierile pacientului

-durerea nu este o senzaţie pură ci ea are o descriere ce evocă alte senzaţii cum ar fi: apăsare,
presiune, strivire, înţepătură arsură

-pentru a percepe durerea o persoană trebuie să fie conştientă şi atentă. Dacă o altă senzaţie
sau acţiune distrage atenţia, perceperea durerii este diminuată sau dacă se atrage atenţia
asupra ei , se intensifică.
Indiferent de tipul sau cauza unei dureri, analiza ei trebuie să urmărească evidenţierea unor
caracteristici:

-topografia durerii ce cuprinde localizarea şi iradierea

-cronologia durerii- momentul apariţiei, durata, momentul calmării

-fenomene ce însoţesc apariţia şi evoluţia durerii

-fenomene psihice ce însoţesc durerea- anxietate, senzaţie de moarte iminentă

Cauze:

-leziuni neurologice

-afecţiuni SNC

-afecţiuni psihice

-tumori benigne sau maligne

-afecţiuni inflamatorii

-boli cardiovasculare

Cefaleea

Este un simptom foarte frecvent în practica medicală apărând într-un context clinic mai larg
sau ca manifestare izolată.Creează o importantă stare de discomfort şi chiar un stress sau
anxietate care determină pacienţii săs consulte medicul.

Cauze:
-de cauză vasculară- migrenă, hipertensiune arterială

-afecţiuni intracraniene- tumori, abcese, meningite

-afecţiuni dentare

-afecţiuni oftalmologice

-afecţiuni ale coloanei cervicale

-nevralgia trigeminală

-intoxicaţii exogene-alcool, droguri, medicamente

Vertijul

Este o ameţeală puternică survenită brusc şi însoţită de o senzaţie rotatorie în plan orizontal
sau vertical. Senzaţii vertiginoase apar şi la indivizi normali fiind cunoscute sub denumirea de
"rău de mişcare"(de maşină, de înălţime, de mare).În mod patologic senzaţiile vertiginoase
apar în:

-disfuncţii labirintice unilaterale- vertij Meniere- cu vertij, tinitus, greţuri, vărsături,

transpiraţii

-consum de droguri sau abuz de alcool

-afecţiuni ORL

-insuficienţă circulatorie vertebrobazilară-la vârstnici

Astenia

Este o manifestare subiectivă nespecifică, foarte frecventă, denumită de pacient oboseală.

Astenia poate avea o componentă motorie, fizică, psihică.

-motorie- afecţiuni neuro-musculare

-fizică-boli neurologice- miastenia gravis, boala Parkinson, scleroze multiple dar şi în unele
boli cronice-anemii, infecţii,afecţiuni hepatice, afecţiuni renale, afecţiuni endocrine,
neoplasme

-psihică-în boli psihiatrice

Palpitaţiile

Reprezintă perceperea conştientă a activităţii cardiace, normală sau patologică.În mod

fiziologic activitatea cardiacă nu este percepută decât în anumite situaţii:

-efort fizic intens

-emoţii, supărare, stress

-în repaus în condiţii de linişte- seara la culcare

În mod patologic ele semnifică tulburări de ritm cardiac şi sunt descrise de pacient ca "zbatere
a inimii în piept" , "rostogolire a inimii" , "gol în piept" , "fâlfâit".
Febra

Măsurarea temperaturii se face cu ajutorul termometrului cu mercur sau cu aparate elec-

tronice.Valoarea normală este de 36,5ᵒ-36,8ᵒ C dimineaţa şi 36,8ᵒ-37ᵒC seara. Temperatura
bucală, rectală este mai mare cu 0,5ᵒC .Creşterea temperaturii peste aceste valori se numeşte
febră. În limbajul clinic se folosesc următoarele trepte valorice ale unei stări febrile:
-stare subfebrilă-37-38ᵒC

-febră moderată-38-39ᵒC

-febră febră mare-39-41ᵒC

-hipertermie peste 41ᵒC

După aspectul curbei termice se descriu mai multe tipuri de febre:

-febra continuă sau în platou-nu există diferenţe mai mari de 1ᵒC între temperatura matinală şi
cea vesperală

-febră remitentă- diferenţa între tempratura matinală şi cea vesperală este chiar de 3-4ᵒ C

-febră intermitentă- alternarea unor perioade febrile cu unele afebrile

-febră recurentă- apar perioade febrile de 5-8 zile urmate de perioade similare de afebrilitate

-febră ondulată-ascensiune progresivă a temperaturii urmată de scăderea treptată după care

ciclul se reia

-febra de tip invers- temperatura matinală este mai mare decăt cea vesperală

-febra hectică- oscilaţii mai mari 2-3ᵒC în aceeaşi zi sau de la o zi la alta

-febra neregulată-nu este sistematizată şi are oscilaţii anarhice

-febră în dromader-are 2 perioade febrile de 1-2 zile separate de o perioadă de afebrilitate de

1-2 zile

-febră difazică-valori termice ridicate câteva zile, urmate de o perioadă de afebrilitate

Cauze

-infecţii şi parazitoze

-neoplasme
-afecţiuni hematologice

-boli inflamatorii

-boli autoimune

-boli metabolice

-boli endocrine