Introduce - dramaturgia românească postbelică = deschidere remarcabilă (tematic + formule, structuri)

re IONA –=!
- eliberare de formele constrângătoare clasice Marin Sorescuteme + surse
revalorizare
- Marin Sorescu = dramaturg postbelic = „Setea muntelui de sare” – suport biblic, mitic = „Iona”,
„Paracliserul”, „Matca” = teatru metaforic

Încadrare Parabolă dinamică complexă

în curent -Iona (1968) = dramaturgie neomodernistă – parabolă dinamică complexă <=> teme esențiale: singurătatea
absolută a omului modern, tragismul existenței sale
-pierderea contactului cu sacrul, probleme existențiale: sensul existenței, comunicarea cu semenii,
înstrăinarea, libertatea, captivitatea, cunoașterea
-amestec de specii <=> alăturarea categoriilor estetice: tragicul, comicul, grotescul, sublimul
-teatrul parabolă, reinterpretarea mitului, personajul-idee, absența conflictului și a acțiunii <=> caracter
modernist
-„tragedie în 4 tablouri” – depășește detaliile tragediei clasice <=> vina tragică ≠ virtute, calitate în exces
care provoacă mânia zeilor, ci = ignoranță a condiției de victimă (Iona = preocupat de „trebușoara sa” <=>
nu observă gura deschisă a peștelui = amenințarea perpetuă a omului)
-problematică serioasă ≠ evidente aspecte ludice, inflexiuni comice <=> tragicul contracarat de resorturile
comicului, componenta sublimă = indispensabilă tragediei
Renunțarea la structura tradițională
= fără acte, scene => modernitatea viziunii, tablou = subunitate a actului, secvență fără amploare
-reducere la 4 tablouri = esențializare a poveștii = renunțarea la dimensiunea epică, la acțiune + deplasarea
accentului asupra eroului și a frământărilor sale
-structural: monolog fragmentat de didascalii = modernist, aparența dialogului <=> replici către sine,
succesiune de întrebări și răspunsuri despre marile probleme existențiale: viață, moarte, singurătate, destin,
Dumnezeu
-scriitorul mărturisește că opera ar putea fi citită ca o carte de filosofie
-monologul <=> alte aspecte ale lumii evocate: eșecul comunicării omului modern cu lumea, însingurarea
ființei moderne, întoarcerea spre sine
=> intenția din subtext a scriitorului de a exprima printr-o singură voce o multitudine de personaje <=>
Iona = personaj-sumă al lumii

Tema = singurătatea ființei umane

- scriitorul mărturisește: „Știu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de
singur.”
- ideea singurătății <= prima secvență = indicațiile scenice îi fixează fără echivoc statutul: „Ca orice om
foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări și răspunde, ca și când în scenă ar fi
două personaje”
Secvența Scena pierderii ecoului
I - la începutul tabloului – Iona își pierde ecoul <=> existența sa pare a fi anulată: „Gata cu ecoul meu... / Nu
mai e, s-a isprăvit / S-a dus și ăsta / Semn rău.”
Secvența Mesajul de naufragiat
II - solitudinea distrugătoare = dramatic subliniată în tabloul III: eroul scrie o scrisoare cu propriul sânge pe o
bucată de piele tăiată din podul palmei, pe care o trimite în valuri într-o bășică de pește, asemenea
naufragiaților
- mesajul se întoarce la el => singurătate, spațiu închis, carceral

Elemente Titlul și inspirația

de - sursa de inspirație: mitul biblic al proorocului Iona – pedepsit de divinitate fiindcă a încercat să își refuze
structură rostul
și - înghițit de chit <=> Iona – 3 zile de pocăință și rugăciuni în burta peștelui, după care este eliberat
compoziți - secvența biblică = pretext pentru a comenta condiția omului modern
e - viziunea lui Sorescu = inedită <=> dimensiunea moralizatoare a poveștii biblice este transformată în
dimensiunea tragică, împletită cu cea comică, chiar cu absurdul
- titlul <=> sursa de inspirație, oferă indirect un cod de lectură, tentația unei permanente comparații cu sursa
biblică
- proorocul Iona – devenit captiv pentru vina sa ≠ eroul lui Sorescu – pedepsit de la început (gura peștelui =
 element de decor prezent de la început în scenă)
- proorocul Iona – comunica direct cu divinitatea ≠ eroul lui Sorescu – îi este imposibilă comunicarea de
orice natură (=> solitudinea tragică a ființei moderne)

Conflictul
- se deosebește net de cel al teatrului clasic
- teatru poetic, parabolic = conflict interior - termeni sunt greu de precizat
- tensiune <= conflict la vedere – ÎNLOCUITĂ cu un dramatism al așteptării nedefinite, al confruntării cu un
rău fără chip anume
- acțiunea trece în plan secundar – SUBSTITUITĂ de o rețea de acte și gesturi repetitive = laitmotive
simbolice (ex. spintecarea burților)
Tabloul I - Iona – prezentat ca un pescar ghinionist, tipul omului conformist, obișnuit
- se lasă manipulat de viață, Iona = autoiluzionat care visează la „peștele cel mare”
- stă „nepăsător”, „întors cu spatele” => monstrul marin îl înghite
- Iona pescuiește într-un acvariu pe malul mării, în universul său cu limite precise, unde peștii captivi
„dau fericiți din coadă”, deși sunt o pradă sigură pentru pescar
- comportamentul => (abia ajuns în situația limită) Iona începe să își conștientizeze condiția, să-și
pună întrebări existențiale
Tabloul II = interiorul Peștelui I = spațiu-capcană în care eroul meditează asupra morții, a timpului
- după o reflecție la sinucidere, taie „o fereastră” în burta chitului
Tabloul III - interiorul Peștelui II – înghițise Peștele I, „mica moară de vânt” de care Iona „se simte atras
ca de un vârtej” = avertisment simbolic
- apar Pescarul I și Pescarul II – tăcuți, poartă o bârnă pe spate, tăcerea simbolică =>+ criză de
comunicare, de alienare a individului
- Iona face o fereastră cu unghia = semn al revoltei, apoi cu cuțitul => ajunge în Peștele III = dorință
puternică a reînvierii: „Mai naște-mă o dată, naște-mă mereu!”
Tabloul IV = o „gură de grotă, spărtura ultimului pește spintecat”
- barba lui Iona – răsare la gura grotei = indice de timp: a trecut o viață de când omul încearcă zadarnic
să găsească soluția
- punctul culminant = marcat de revelația orizonturilor concentrice: „un șir nesfârșit de burți”
- Iona își amintește trecutul, își redescoperă identitatea: „Mi-am adus aminte. Iona. Eu sunt Iona.”
deznodământul = gestul sinuciderii, alegerea căii mântuirii și iluminării: „Răzbim noi cumva la lumină!”
Personajul-idee
- Iona = alegorie pentru singurătatea omului, statutul său de pescar = semn al speranței eterne
- tablourile = etape ale călătoriei, ale devenirii sale, Iona = imaginea generică a omului modern: „curios”,
„înțelept”, „imperativ”, „uimit”, „vesel”, „curios”
- simte nevoia sprijinului divin: „Aș vrea să treacă Dumnezeu pe aici” => dorința de a avea un partener de
dialog
Iona – înțelege singurătatea absolută: „Sunt un Dumnezeu care nu mai poate învia”
Cadrul
- spațial: actul I + actul IV – afară, actul II + actul III – înăuntru, în burta peștelui
- perspectiva personajului => noțiuni (afară, înăuntru) relative => captivi încă de la naștere, prizonieri ai
propriilor limite, ai propriei condiții pe care încercăm să o depășim
- absurdul (aspect modernist) <= acțiunea se derulează preponderent în burta unui pește uriaș, amintind de
chitul din mitul biblic
burta balenei = spațiu simbolic, expresie a universului limitat al omului ≠ opoziție cu marea = simbol al
infinitului