VORBIREA DIRECTĂ.

VORBIREA INDIRECTĂ

VORBIREA DIRECTĂ și VORBIREA INDIRECTĂ sunt două modalități de a reda spusele unei
persoane. Comunicarea cuiva poate fi reprodusă (citată) întocmai ca autorului sau conținutul cuiva
poate fi redat, povestit, de vorbitor prin cuvintele lui.

Transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă

VORBIRE DIRECTĂ VORBIRE INDIRECTĂ
TEXT DIALOGAT TEXT NARATIV
Soră-mea Catrina zice atunci cu mirare: Sora mea Catrina îmi zice atunci cu mirare
– I-auzi, bădiță? Doamne, cum sunt uniia de că sunt unii de năpăstuiesc omul chiar pe
năpăstuiesc omul chiar pe sfânta dreptate! sfânta treime.
– Mai așa, surioară!… Dar în gândul meu: „Când Eram eu recunoscut că-i așa, dar mă
ați ști voi câte a pătimit, sireaca, din pricina mea, și gândeam că dacă ar ști ei câte a pătimit,
eu din pricina ei, i-ați plânge de milă”! săraca, din pricina mea și eu din pricina ei, i-
ar plânge de milă.
(Fragment din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă)

ATENȚIE!!!
Nu se folosesște linia de dialog, semnele citării și nici
două puncte.

MODIFICARI SURVENITE:

1. eliminarea liniei de dialog;

2. transformarea persoanei I şi a-II-a a verbelor şi a pronumelor în persoana a III-a;
3. semnalarea replicilor prin verbe care exprimă acţiunea de „a spune”; cuvintele rostite de fiecare
vorbitor se introduc prin verbele a spune, a zice, a răspunde, a întreba, a anunța, a mărturisi etc;
4. plasarea, după aceste verbe, a unor cuvinte precum: că, să, ca să, dacă, unde, când, care etc.
(elemente de subordonare în fraza);
5. reproducerea cât mai exactă a cuvintelor vorbitorului, transpunand narativ marcile afectivitatii;
6. transformarea modului imperativ în conjunctiv;
7. transformarea cazului V în Ac sau D;
8. eliminarea exclamaţiilor, interogatiilor, interjectiilor.