„Pentru Dumnezeu nu putem face lucruri de mâna a doua”

Fotografii: arhiva personală pr. Marcel Miron Părintele Marcel Miron la prezentarea cărții
„Vise pe Tabor“, Centrul „Mihai Eminescu“ Bârlad, 8 decembrie 2022

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 08 Mai 2023

De 50 de ani, părintele Marcel Miron, din Huși, se află în slujba lui Dumnezeu
și a poeziei. A adunat nu doar ani în cununa vieții, ci și multă înțelepciune
sfântă prin zidire de biserici, prin însoțirea oamenilor pe drumul credinței și
prin așezarea în „cuvinte potrivite” a iubirii sale pentru creația divină. De
aceea spune că nu poate trăi fără Sfânta Liturghie și fără a scrie poezie:
„Merg pe drumul vieții și cânt lui Dumnezeu și oamenilor, atât ca preot, cât și
ca poet”.

Dialogul pe care l-am purtat cu părintele Marcel Miron din Huși a fost unul încărcat de
savoare literară și înțelepciune. În vârstă de 71 de ani și jumătate, părintele a marcat trecerea
prin viață cu realizări în plan familial, duhovnicesc și literar. A scris opt cărți de poezie, fiind
membru al Uniunii Scriitorilor din România, a reparat mai multe biserici, iar în prezent este
implicat în ridicarea uneia într-un nou cartier al Hușilor, a crescut patru copii și a povățuit mii
și mii de oameni. A deschis un drum de lumină prin lucrarea sa. După anii ʼ90, timp de 20 de
ani a fost protopop de Huși, având și un rol important la reînființarea Episcopiei Hușilor, în
anul 1994.

„Nu pot trăi fără poezie”

Convorbirea cu părintele Marcel Miron a fost una înălțătoare, ne-a vorbit cu har despre
frumusețile vieții duhovnicești și darul prețios al cuvântului transmis lumii prin poezie. A
început să scrie poezii încă din clasa a VI-a, când era elev, în satul Cozmești din județul
Vaslui, și de atunci a continuat să scrie și să vorbească în metafore încărcate de lumină. A
urmat Seminarul Teologic la Mănăstirea Neamț, unde a cunoscut preoți și călugări îmbună-
tățiți, care i-au fost modele în viață. Când era student la Facultatea de Teologie din București,
a frecventat cenaclurile literare „Luceafărul” și „George Bacovia”, unde a cunoscut-o pe
Agata Bacovia, soția marelui poet despre care păstrează amintiri de neșters. Pe lângă cele opt
volume de poezii a mai scris articole pe diferite teme, a participat la mai multe festivaluri de
poezie din țară și din străinătate, fiind premiat de mai multe instituții culturale. Are o evlavie
deosebită la Sfântul Nicolae, marele ierarh făcător de minuni, și citește cu mare drag din
scrierile lui Origen. „Partea de preot se împlinește la poalele Împărăției lui Dumnezeu, cea de
poet este cântecul pe drum. Merg pe drumul vieții și cânt lui Dumnezeu și oamenilor, atât ca
preot, cât și ca poet. Poezia este ca o primăvară din care renasc întotdeauna ramuri verzi și
flori, pe care eu le adun în cuvinte, le port în suflet și le dăruiesc oamenilor. Poezia este un fel
de a fi, este clipa mea de azi și înflorirea de mâine. Nu pot trăi fără poezie. Rugăciunea este o
poezie, pentru că folosim cuvintele pentru a vorbi cu Dumnezeu. Cea mai utilă și mai
luminătoare poezie consider că este «Tatăl nostru», rugăciunea pe care ne-a lăsat-o chiar Fiul
lui Dumnezeu. Ce poate fi mai minunat!?”, a spus vrednicul preot și poet.

Debutul în poezie al părintelui Marcel Miron a fost în anul 2000 în revista „Lumină lină” din
New York, coordonată de preotul și omul de cultură Theodor Damian. Primul volum de
versuri, intitulat „Versuri albastre și aurii”, l-a publicat în 2015 la Editura „Junimea” din Iași.
În același an a mai publicat volumul „Caiere de lumină” la Editura „Gens Latina” din Alba
Iulia. Un an mai târziu, în 2016, părintele Marcel Miron a publicat la Editura „Timpul” din
Iași volumul de versuri „De la Kogaion la Athos”. În 2017 a urmat volumul „Spre orizonturi
albastre”, iar în 2018 cartea „Șarpele de pe balustradă”. Ultimele cărți de poezie apărute sunt:
„Vise pe Tabor” și „Raze de lumină”, în 2023. A publicat versuri în revistele: „Lumină lină”
din New York, „Gând românesc” din Alba Iulia, „Hyperion” din Botoșani, „Scriptor”,
„Poezia” și „Convorbiri literare” din Iași. Ca semn de apreciere a activității sale literare, în
luna mai a anului 2022, la Festivalul internațional Poezia la Iași - ediția a VIII-a, a fost
încununat cu premiul „Refugiat prin poezie”. În versurile sale, părintele Marcel Miron
observă, se indignează, iubește și cunoaște suferința, condamnă nedreptatea și beția puterii.
De asemenea, se simte vocația sa de preot care se roagă, nădăjduiește, Îl simte și-L trăiește pe
Dumnezeu în adâncul ființei sale.

50 de ani de preoție în slujba lui Dumnezeu

Părintele Marcel Miron a împlinit 50 de ani de preoție și tot atâția de căsătorie. A slujit în
două parohii din mediul rural din Episcopia Romanului și Hușilor, după cum se numea atunci
eparhia. A reparat și consolidat ambele biserici, redându-le frumusețea lor inițială. Din anul
1982 până în 2021, părintele Miron a slujit la Biserica „Sfântul Apostol Toma” din Huși,
construită de Toma și Maria Chisacov, în perioada 1909-1911. A reparat și refăcut complet
lăcașul de cult cu cei mai buni specialiști, încât în prezent, „această biserică poate fi mutată
oriunde, pentru că a fost refăcută în așa fel încât să dureze în veșnicie, căci pentru Dumnezeu
nu putem face lucruri de mâna a doua”, a completat părintele.

Din noiembrie 1990 a activat timp de 20 de ani ca protopop de Huși. Își amintește cu mult
drag de entuziasmul anilor ʼ90, când s-a introdus religia în școală și în calitate de protoiereu
trebuia să asigure profesori pentru catedrele de religie. Și cum atunci nu prea erau profesori
specializați pentru predarea religiei, l-a rugat până și pe vrednicul de pomenire arhimandrit
Mina Dobzeu să predea elevilor.

Împreună cu o serie de intelectuali din Huși (scriitorul Teodor Codreanu, Boris Colceag,
colonelul Ionel Sârghie etc.), părintele Marcel Miron a realizat demersurile necesare pentru
reînființarea vechii Episcopii a Hușilor, în anul 1994. Și cum este un neobosit slujitor al
Domnului și al oamenilor, în anul 2016 a început construcția unei biserici în cartierul Huși-3,
în prezent fiind la nivelul de cornișă.

Lumină pentru oameni

Iubește Sfânta Liturghie și Îi slujește lui Dumnezeu cu toată dăruirea și din toată inima. Iar pe
tinerii studioși și credincioși, părintele Marcel îi îndeamnă: „Să citească cât mai mult, pentru
că prin lectură pot învăța limba română în mod nuanțat, care îi poate ajuta mult în exprimarea
zilnică. Prin lectură, tinerii își îmbogățesc adresabilitatea către Dumnezeu și către oameni. În
dialogurile mele cu tinerii le spun să citească, pentru că în felul acesta ei pot ține legătura cu
neamul nostru de dinainte, cu vrednicii ierarhi trecuți în rândul sfinților - Dosoftei și Varlaam.
Lectura te ține viu și te luminează. Lectura te ține aproape de neam. Le recomand neîncetat să
citească, pentru a cunoaște frumoasa și bogata limbă românească în care ne rugăm lui
Dumnezeu”.

Ca teolog, după terminarea facultății, părintele Miron l-a ascultat pe vrednicul de pomenire
ierarh Eftimie al Episcopiei Romanului și Hușilor și a acceptat să plece în satul în care l-a
trimis să slujească. Ne-a mai mărturisit că preoția l-a ales pe el: „La hirotonia întru preot, în
Biserica Golia din Iași, am simțit că nu mai sunt acolo. Ceva similar am simțit când am fost și
m-am închinat prima dată la Sfântul Mormânt din Cetatea Ierusalimului. Parcă am ieșit din
timpul acesta..., căci mare este puterea harului lui Dumnezeu. În penultimul volum de versuri,
intitulat Vise pe Tabor, am scris despre acest aspect cutremurător al întâlnirii sufletului cu
Dumnezeu”.

Aspirația spre puritatea lumii lui Dumnezeu

Despre volumul de versuri „Raze de lumină”, apărut la Editura Rawex Coms din București, în
2023, Maria Trandafir scrie în prefață: „Aspirația continuă a preotului Marcel Miron spre
puritatea lumii lui Dumnezeu e dublată de ipostaza omului trăitor pe pământ, curios, punându-
și întrebări cărora le caută răspunsuri. Și atunci concepe o poveste lirică spusă cu implicare
sufletească (...). Poetul realizează că, oricât de mult s-ar înălța el ridicând țărâna la ceruri, o
frântură de timp, clipa, îi amintește că se poate aciua în brațele marelui Timp, ce hotărăște
toate schimbările din natură. Este sufletul preotului-poet ca un potir plin de stări și de
sentimente dintre cele mai diverse: liniște meditativă și pioșenie, rostite cu tonalități de
psalmi; adorație umilă exteriorizată prin tonuri de odă; speranța întru înălțare ca apostol plecat
spre ușa veșniciei auzită ca șoaptă; mulțumirea de a fi lăsat ordine în parohie, înainte de
plecarea în lume de mână cu Dumnezeu/ca doi moșnegi fără de nume; neliniștea și teama de
pedeapsă, dezvăluite într-un ritm sacadat, potrivit emoției frânte: În dreapta spaima/ în stânga
pedeapsa/ în spate teroarea/ picioarele moi/ nu pot să alerge/ stau blocat/ între mine/ și
tine...”

La sfârșitul pilduitorului nostru dialog, părintele Marcel Miron a ținut să încheie cu cinci
cuvinte cu valoare simbolică: „Suntem. Pâine. Vin. Cruce. Rai”.

Buletin de analize

Pr. Marcel Miron

Privesc prin microscop

picătura din sângele meu
și notez pe fișă:
- în această moleculă
a adormit Dumnezeu
- aceasta a fost
particula Dumnezeului meu
- pe aici a trecut peste apele vieții
Duhul lui Dumnezeu
- din hotarul sângelui tău
spre sângele meu
a pășit Dumnezeu
- prin sângele meu
și sângele tău
a curs Dumnezeu
- în sângele tău
și-n sângele meu
trăiește și lucrează Dumnezeu.