SUBIECTE ANATOMIE

1.Structura neuronului
I.CORP

1.citoplasmă (neuroplasma)- Citoplasma - are structura coloidală şi organite generale

citoplasmatice şi organite specifice neuronale.
Organitele generale:
• mitocondrii
• aparatul Golgi - reticul endoplasmatic neted
• lizozimii
• centriolii
• corpusculii Nissl
• ribozimi
Organitele speciale neuronului :
• Neurofibrilele
• Neurotubii
• Enclavele lipidice şi proteice
• Enzime oxidoreductoare ale ciclului Krebs
• unele metale în cantităţi mai mari (Cu; Zn; Fe)
• pigmentul galben, lipofuscină
• Pigmentul melanic

2.Nucleu
• de obicei unic, (celulele Purkinje pot avea şi trei nuclei.)
• dispus central (excepţia nucleului toracic (Clarke)
• prezintă o nucleoplasmă clară în care există microtubi, filamente grupate în benzi care
formează o reţea, şi unul sau mai mulţi nucleoli; filamente de ARN şi ADN.
• membrana nucleară (70 Å) cu mulţi pori

3.membrana celulară
• este trilaminată: 2 straturi bogate în lipoproteine ce conţin nucleozide, fosfataze şi o
colinesterază nespecifică, separate printr-o zonă clară, cu o grosime de 20-30 Å.
• este străbătută de canalicule care se deschid prin intermediul unori pori la exterior.

II.PRELUNGIRI
AXON
- prelungire unică şi constantă, subţire, netedă, cu diametrul uniform şi uneori foarte lung.
- la locul de origine prezintă o bază largă de implantare, numită conul de emergenţă
- axonul se termină printr-un buchet de ramuri numit telodendron
- conducerea în axon este celulifugă
- este format din axoplasmă si axolema
DENDRITE
- sunt expansiuni ale protoplasmei celulare, care ocupă 80% din suprafaţa corpului celular, având
rolul de a mări suprafaţa de contact a neuronului
- sunt scurte, bogat ramificate şi cu contur neregulat
- conducerea influxului nervos este celulipetă, sinapsele dendritice fiind cu atât mai eficace cu
cât sunt mai aproape de corpul neuronului.

2.Clasificarea neuronilor
• după formă - pot fi: rotunzi, stelaţi, piramidali, fusiformi;
• după numărul prelungirilor - pot fi unipolari, pseudounipolari, bipolari şi multipolari.
• după dimensiunile axonului pot fi:
-de tip Golgi I – cu axonul lung,
-de tip Golgi II – cu axonul scurt,
-celule amacrine – fără axon, localizate în retină, bulb olfactiv şi corpul geniculat lateral.
• după funcţie, neuronii pot fi:
-motori (de comandă şi efectori)
-senzitivi (specifici şi nespecifici -care pot recepţiona mai multe tipuri de informaţii
senzitive pe care le fuzionează într-un singur răspuns)
-de asociaţie, (ipsilaterali, contralaterali sau comisurali şi bilateral). În raport de funcţia
lor pot fi inhibitori şi stimulatori;
- secretori, sunt reprezentaţi în special de neuronii din hipotalamus, care se împart în
“releasing” (în hipofiza posterioară) şi “inhibiting” (în hipofiza anterioară).

3.Nevroglia
• intervine în schimburile nutritive şi respiratorii dintre neuroni şi mediul intern
• au un singur tip de prelungiri
• nu fac sinapsă
• proprietatea de diviziune
• elaborează tecile de mielină, fagocitează în condiţii normale şi în cazuri patologice, când
pot deveni mobile, primesc colaterale ale terminaţiilor nervoase, au un metabolism scăzut
în raport cu cel al neuronilor
• participă la formarea barierelor fiziologice ale SNC, la controlul metabolic al
excitabilităţii neuronului printr-un proces de inducţie, şi la activitatea sinaptică, prin
conţinutul bogat în colinesterază nespecifică, care influenţează spaţiul extracelular din
vecinătatea sinapselor şi transmiterea influxului nervos.
• este formată din macroglie (astroglie şi oligodendroglie), de natură ectodermică şi
microglie, de origine mezodermică.

4.Fibrele nervoase
1.Dupa structura:
Fibre amielinice fara teaca-formate numai din filamentul axial alcatuit din fascicule de
neurofibrile cu cantitate mica de axoplasma.In jurul filamentului se gaseste axolema.
 Fibre amielinice cu teaca Schwan-peste axolema se gaseste teaca Schwan-teaca Henle.Se
gasesc in nervii simpatici.
Fibre mielinice-prezinta in jurul filamentului axial- teaca de mielina, teaca Schwann si
teaca Henle.Se gasesc in substanta alba a SNC, nervi cranieni si spinali.
Dupa structură, funcţie, diametru şi viteză de conducere, fibrele nervoase periferice se clasifică:
FIBRE MIELINICE
 fibre mielinice de tip A –aferente şi eferente:
Fibrele aferente:
 grupa I, conduc sensibilitatea proprioceptivă;
 grupa II, , fiind fibrele sensibilităţii tactile, presiunii şi vibraţiilor şi fibrele secundare ale
fusurilor neuromusculare;
 grupa III, conduc sensibilitatea dureroasă rapidă, temperatura.
• Fibrele eferente:
• fibrele alfa, sunt fibrele efectoare somatice. Cele destinate muşchilor rapizi sunt mai
groase decât cele destinate muşchilor tonici;
• fibrele beta, sunt colaterale fibrelor destinate muşchilor lenţi;
• fibrele gamma, sunt fibrele efectoare ale fusurilor neuromusculare şi se subîmpart în:
gamma1 – rapide, gamma2 – lente.
 fibre mielinice de tip B, formând fibrele preganglionare ale sistemului nervos
autonom.
FIBRE AMIELINICE de tip C, fiind fibre eferente postganglionare şi aferentele sensibilităţii
viscerale dureroase lente şi ale temperaturii

După funcţia lor fibrele nervoase se pot grupa în două categorii:

• fibre senzitive
• fibre motorii
• După natura mediatorului elaborat fibrele nervoase se clasifică în:
• - fibre colinergice – care au ca mediator chimic acetilcolina şi care sunt:
• a) fibre parasimpatice
• b) fibre simpatice preganglionare
• c) fibre somatice
• - fibre adrenergice sau catecolaminergice – care au ca mediator noradrenalina sau produşi
intermediari ai adrenalinei, precum dopamina sau serotonina, reprezentate de:
• a) fibre simpatice sau postganglionare
• b) unele fibre centrale

5.Nervul
• este format din fascicule de fibre nervoase axonice
Învelişurile unui nerv, dinspre exterior către interior sunt:
• -epineurium (înveleşte nervul),
• -perineurium (înveleşte fasciculele de fibre nervoase) şi
• -teaca lui Henle (pentru fiecare fibră).
 În ţesutul conjunctiv al nervului se găsesc vase sanguine cu rolul de a iriga nervii, precum
şi firişoare nervoase (nervi nervorum).
Fibrele nervoase care formează un nerv sunt reprezentate de fibre aferente şi fibre
eferente.
Fibrele aferente conduc influxul nervos de la periferie spre centrii de integrare nervoasă,
putând fi, fibre somatice sau fibre senzitive,
Fibrele eferente conduc influxul nervos de la centrii nervoşi la periferie şi pot fi la rândul
lor fibre somatice sau fibre viscerale, Fibrele somatice sunt mielinice şi predomină în sistemul
nervos de relaţie, iar cele vegetative sunt amielinice şi predomină în sistemul nervos vegetativ.
Originea nervilor:
In centrii nervosi motori
Somatici:in coarnele anterioare ale maduvii si nucleii echivalenti din trunchiul cerebral
Vegetativi:in coarnele laterale din maduva toraco lombara si din cea sacrata si nucleii
echivalenti din trunchiul cerebral
In centrii nervosi senzitivi:
In ganglionii spinali si ganglionii nervilor cranieni
Manunchiul care iese din nevrax formeaza radacina nervului.Pot avea una sau mai multe
radacini

Clasificarea nervilor:
Dupa origine:spinali in coarnele anteriore si posterioare ale maduvii spinarii
Cranieni:din trunchiul cerebral
Dupa functie:
senzitivi:conduc influxul nervos de la periferie spre sistemul nervos central si transforma
excitatiile in senzatii ex:nervul optic,olfactiv,acuticovestibular
motori:de la neuronii motori la organele efectoare(muschi, vase glande):oculomotor
comun si extern, trohlear, hipoglos accesor
micsti:contin fibre motorii si senzitive:trigemen, facial,vag , glosofaringian

6.Exteroceptorii
1. Exteroceptorii – se găsesc în organele de simţ şi răspund la excitaţii provenite din mediul
extern. În funcţie de tipul de excitaţie la care răspund, ei se împart în:
• telereceptori sau receptori pentru distanţă, care se găsesc în organele pentru văz, auz şi
miros;
• chemoreceptori sau receptori pentru contacte chimice, care se găsesc în special în
organele de simţ pentru gust;
• receptori pentru contacte fizice cutanate, precum receptorii pentru simţul tactil, termic şi
dureros.
 Receptorii tactili:
• Corpusculii Meissner – terminaţie nervoasă ramificată ale cărui ramuri sunt lăţite la vârf
iar printre aceste ramuri se găsesc celule conjunctive de susţinere în jurul cărora se află o
reţea fină de terminaţii nervoase.
• Corpusculii Merckel (discurile) –Se găsesc în special în pielea de la vârful degetelor, pe
buze, în mucoasa bucală şi pe gland.
 • Coşuleţele nervoase sau terminaţiile difuze –Sunt fibre scurte şi verticale cu rol în
recepţionarea excitaţiilor tactile de atingere a firelor de păr (de exemplu firele de păr
mişcate de vânt).
• Corpusculii Vater-Pacini –au rolul de a recepţiona excitaţiile tactile de presiune, fiind
stimulaţi mecanic (de exemplu elongaţia unui muşchi). Ei se găsesc în special în
hipoderm, derm, tendoane, aponevroze, adventicea vaselor, articulaţii şi periost, precum
şi în mezenter.
 Receptorii termici:
• Corpusculii Krause – au formă aproape sferică şi sunt formaţi din câteva lamele
conjunctive care înconjoară o substanţă granulară, în care se răspândesc ramificaţiile
terminale ale fibrei nervoase.
• Corpusculii Ruffini – sunt fusiformi, fiind alcătuiţi dintr-o capsulă lamelară subţire,
dispusă la exterior şi dintr-o parte fibroelastică, dispusă în centru în care pătrund
ramificaţiile nervoase.
 Receptorii pentru durere:
• Terminaţiile nervoase libere – sunt fibre nervoase neacoperite
(amielinice) terminate în buton. Se găsesc dispuse în stratul papilar
al dermului, dar pot fi întâlnite şi în pătura mucoasă a epidermului,
constituind terminaţiile intraepidermice, precum şi în organele
interne (muşchi, tendoane, ligamente, periost). Au rolul de a
recepţiona excitaţiile dureroase cutanate şi profunde.

7.Propioceptorii
Proprioceptorii – culeg informaţiile provenite de la aparatul locomotor şi de la aparatul
vestibular, informaţii care se integrează la nivelul centrilor corticali, oferindu-ne senzaţia poziţiei
şi a mişcării corpului precum şi a segmentelor sale.
Prin reflexe cu închidere subcorticală se realizează reglarea activităţii reflexelor tonice,
de postură şi de mişcare ale muşchilor scheletici.
Pentru aparatul locomotor – receptorii se găsesc dispuşi în muşchi (fusurile
neuromusculare), tendoane (corpusculii Golgi şi corpusculii Vater-Pacini), aponevroze, articulaţii
şi periost (corpusculii Vater-Pacini). În muşchi, tendoane şi articulaţii se mai găsesc şi terminaţii
nervoase libere responsabile de transmiterea durerii profunde.
Pentru aparatul vestibular, receptorii vor fi descrişi la studiul acestui aparat.

• Fusul neuromuscular – este o structură receptoare constituită din câteva fibre musculare,
în jurul cărora se află o capsulă conjunctivă, între capsulă şi fibrele musculare găsindu-se
lichid interstiţial.
• În fusul neuromuscular pătrund două tipuri de fibre nervoase mielinice:
-axonii neuronilor motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării şi care se termină
prin plăci motorii situate la cele două extremităţi ale fusului, şi
-dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii spinali, care se termină spiralat în fus,
numindu-se şi fibre anulospirale.
• Corpusculii Golgi – sunt formaţi dintr-un fascicul de fibre tendinoase, înconjurate de un
spaţiu limfatic, cuprinse într-o capsulă fibroasă.
 • Excitantul acestor corpusculi este tensiunea muşchiului. Astfel de corpusculi se găsesc în
tendoane, raspunzând la excitaţiile mecanice de întindere şi presiune.
• Ei informează sistemul nervos central despre mişcările şi poziţiile membrelor şi ale
celorlalte părţi ale corpului, determinând reacţiile de mişcare ale organismului sau
reacţiile de păstrare a poziţiei normale a acestuia.
• În acest mod se formează simţul atitudinilor şi al mişcărilor sau sensibilitatea
mioartrokinetică.

8.Interoceptorii
recepţionează modificările care au loc la nivelul organelor interne, vaselor şi ţesuturilor, sub
acţiunea excitanţilor chimici (chemoreceptori), a excitaţiilor mecanice (baroreceptori) şi a
presiunii osmotice din sânge şi ţesuturi (osmoreceptori).
- sunt distribuiţi în organele digestive, în aparatul respirator, în vasele sanguine, la nivelul
aparatului renal etc.
- excitaţia acestor receptori provoacă senzaţii precum durere, plenititudine, temperatură,
etc.
- excitaţiile sunt transmise prin intermediul nervilor vegetativi la centrii nervoşi şi ulterior
la scoarţa cerebrală.
- nu se cunosc localizările cerebrale ale centrilor în care excitaţiile primite de la receptorii
viscerali se transformă în senzaţii.
- senzaţiile de durere provenite de la interoceptorii viscerelor sunt totdeauna difuze,
neputând să indicăm cu precizie locul de origine al durerii.
9.Sinapsa
Sinapsele pot fi:
-axodendritice
-axosomatice
-axoaxonale
-dendrosomatice, dendroaxonice şi dendrodendritice (rar)
Toate sinapsele prezintă trei caractere comune:
• discontinuitatea dintre cele două componente;
• contactul direct dintre cele două membrane care sunt separate prin intermediul spaţiului
sinaptic, la acest nivel lipsind teaca lui Schwann;
• prezenţa neurofibrilelor, mitocondriilor şi veziculelor sinaptice, aflate în butonul
terminal.
Indiferent de tipul de sinapsă, acestea respectă acelaşi tip de organizare:
-o componentă presinaptică (membrana presinaptică),
-spaţiul sinaptic
-componenta postsinaptică (membrana postsinaptică).
• Componenta presinaptică – reprezintă o îngroşare a membranei butonului presinaptic cu
care se termină ramificaţiile axonului în dreptul membranei postsinaptice. Butonul
presinaptic poate lua contact cu corpul sau dendrita unui neuron de care este ataşat printr-
o membrană glială groasă de cca 50Å, sau axonul poate merge alături de dendrită pe o
mare distanţă, făcând contacte multiple cu ea prin intermediul spinişorilor (fibrele
agăţătoare din cerebel).
 Neurofilamentele formează o reţea laxă, sau se aşează în formă de inele (sinaptozoni) în
raport intim cu mitocondriile şi cu veziculele sinaptice ce conţin precursorul mediatorului.
• Spaţiul sinaptic – separă componenta presinaptică de cea postsinaptică şi are î lărgime de
150-200Å. În preajma membranei postsinaptice conţine o bandă îngustă de material
formată din fibrile şi mucopolizaharide.
Fibrele sunt paralele între ele şi perpendiculare pe cele două componente.
Axolema poate trimite în spaţiul sinaptic prelungiri subţiri care conţin vezicule sinaptice.
• Componenta postsinaptică – conţine receptori pentru mediatorul chimic al sinapsei, fiind
alcătuită dintr-o reţea filamentară, subsinaptică, cu aspect granular, mai densă decât în
componenta presinaptică.
În sinapsele axosomatice lipsesc granulele subsinaptice.
Clasificarea sinapselor
• sinapse de tip I, la care îngroşarea postsinaptică este mai mare decât a membranei
presinaptice, iar spaţiul sinaptic este mai larg decât în sinapsa de tip II. Sunt sinapse
facilitatorii;
• sinapse de tip II, la care îngroşările pre- şi postsinaptice sunt subţiri, simetrice, iar spaţiul
sinaptic este mai îngust. Sunt sinapse inhibitorii;
• în SNC mai există joncţiuni închise numite discuri sinaptice, alcătuite din trei benzi
întunecate, separate prin două benzi clare. Spaţiul sinaptic este practic invizibil. La
nivelul lor are loc o transmitere electrică.
Sinapsa neuromusculara.
Componenta presinaptica pentru muschiul scheletic:
In placa-pentru fibra musculara rapida
In buchet de ramuri-pentru fibra musculara lenta, tonica.

Caracteristicile funcţionale ale sinapselor sunt:

• unidirecţionalitatea, asigurând sensul de circulaţie din teritoriu presinaptic către cel
postsinaptic
• întârzierea sinaptică, între momentul depolarizării butonului terminal şi momentul
apariţiei răspunsului postsinaptic, de 0,5-1 ms
• potenţarea eliberării de mediator prin succedarea stimulilor
• fatigabilitatea survenită prin epuizarea mediatorului din butonul terminal, când stimulii se
succed timp îndelungat sau cu frecvenţă mare, blocând transmiterea sinaptică.

Mediatorii chimici sinaptici

-în afara mediatorului chimic propriu-zis, implicat direct în transmiterea sinaptică, la
acelaşi nivel se eliberează şi cotransmiţători ce participă la optimizarea răspunsului
postsinaptic. Alături de aceştia, mai există neuromodulatori, produşi de acelaşi neuron cât
şi de cei învecinaţi, care sunt incapabili de a determina raspunsuri sinaptice, dar
influenţează capacitatea de răspuns pre- şi postsinaptic.
Pe lângă transmiterea anterogradă, a fost evidenţiată şi o transmitere retrogradă sinaptică,
cu rol în ajustarea eliberării presinaptice a mediatorului. În această categorie intră
monoxidul de azot şi oxidul de carbon.
Clasificarea mediatorilor chimici sinaptici, după structura lor chimică cuprinde:
• mediatori colinergici (Ach) acetilcolina
• mediatori monoaminergici – adrenalina, noradrenalina, dopamina, histamina, serotonina,
triptamina
• mediatori aminoacidergici – GABA (gama-aminobutirat), glutamat, aspartat, taurina,
glicina
• mediatori peptidergici – neuropeptidul Y, VIP (peptidul intestinal vasoactiv), CCK
(colecistokinina), substanţa P, enkefalina, neurotensina, somatostatina
• mediatori purinergici – adenozina şi ATP.
FUNCŢIILE SINAPSEI
• Determină sensul influxului nervos
• Acţionează selectiv asupra semnalelor, blocând pe cele slabe, nesemnificative şi
permiţând numai trecerea semnalelor supraliminale
• Datorită proceselor de sumaţie are rol în discriminarea, decodificarea şi recodificarea
semnalelor
• Are rol în procesul de stocare a informaţiei, a memoriei. O parte dintr-un mesaj senzorial
important determină un răspuns motor imediat. O altă parte din mesajul respectiv este
stocată în cortexul cerebral, nucleii bazali sau măduva spinării, pentru a fi folosită la
controlul activităţilor motorii viitoare şi în procesul gândirii.

10.Modalitati senzitive
• Sensibilitatea exteroceptivă protopatică, nociceptivă, vitală, talamică sau afectivă, care
poate informa numai dacă un excitant este plăcut sau neplăcut (durerea – fără a putea
preciza localizarea şi evaluarea ei, temperatura şi unele senzaţii tactile, precum şi
senzaţiile viscerale la care elementul discriminativ este practic absent).
• Sensibilitatea proprioceptivă kinestezică (simţul poziţiei şi al mişcării), a cărei zonă de
percepţie şi integrare se găseşte la nivelul scoarţei cerebrale.
• Sensibilitatea proprioceptivă de control a mişcării (simţul tonusului muscular) ale cărei
căi, din punct de vedere anatomic, se opresc în scoarţa cerebeloasă.

11.Maduva spinarii-configuratie generala

Noţiuni generale:
- se găseşte în interiorul canalului vertebral
- este alcătuită din mai multe segmente suprapuse, fiecare dintre ele inervând schematic un
teritoriu cutanat (dermatomer), muscular (miomer) şi visceral.
- Limite:
- Superior: de la nivelul decusaţiei piramidale; pe schelet se proiectează printr-un plan
orizontal, care trece prin mijlocul arcului ventral al atlasului. Acest plan întâlneşte dorsal
marginea superioară a arcului posterior al atlasului.
- Inferior: un plan orizontal ce trece prin L2 (conum terminale), de unde începe filum
terminale.
Regiunile măduvei spinării:
• regiunea cervicală: C1 – C7
• regiunea toracală: vertebrele T1 şi T9
• regiunea lombosacrată: T10 -L2
Configuratia externa
• -forma unui cordon de culoare albă,
• -în medie de 41-45 cm la bărbat şi 41-43 cm la femeie
• -uşor turtit antero-posterior
Nu este uniform calibrata
Intumescenta cervicala-(C5-T2)-se gasesc neuronii motori ai nervilor spinali care intra in
formarea plexului brahial.
Intumescenta lombara-(T9-T12)-se gasesc neuronii motori ai nervilor rahidieni ce intra in
formarea plexului lombar.Sub intumescenta lombara se formeaza conul terminal(coada de
cal)-inserandu-se pe fata dorsala a coccisului.
 Filum terminale prezintă un segment superior înconjurat de cele trei membrane
meningeale, având pe faţa laterală câteva fascicule de fibre nervoase, care probabil
reprezintă rădăcinile nervilor coccigieni 2 şi 3 şi un segment inferior fuzionat cu dura
mater care se întinde până la faţa dorsală a primei vertebre coccigiene.
 Canalul central medular se continuă în filum terminale pe o distanţă de 5-6 mm, apoi se
dilată şi formează ventriculul terminal Krause.
 Măduva spinării este delimitată de o serie de sanţuri verticale în cordoane anterioare,
posterioare şi laterale.

Configuratia interna
1 Meningele rahidian sau spinal
2Canalul ependimar, dispus aproximativ în centrul măduvei.
3.Substanţa cenuşie, dispusă în forma literei H în jurul canalului ependimar.
4.Substanţa albă, situată între substanţa cenuşie şi periferia măduvei spinării.

12.Substanta alba
Substanţa albă are o dezvoltare maximă în regiunea cervicală determinată de prezenţa la
acest nivel a fibrelor senzitive care sosesc din toate etajele medulare şi a fibrelor motorii
destinate tuturor etajelor subiacente. Substanţa albă se reduce pe măsură ce coborâm
făcând loc substanţei cenuşii; 2. aspectul şi forma substanţei cenuşii, care este mai bine
dezvoltată la nivelul intumescenţelor; 3. situaţia şi numărul nucleilor din substanţa
cenuşie; 4. modificările de topografie a fasciculelor medulare, care apar sau se termină la
nivele diferite în raport cu substanţa cenuşie de formă variabilă; 5. modificarea aspectului
morfologic exterior în funcţie de regiune.

13.Cornul anterior si posterior.Topografie radiculovertebrala

Cornul anterior (cornu anterius) are formă aproximativ patrulateră având contur festonat.
Prezintă un cap şi o bază situată spre zona intermediolaterală. Nucleii cornului anterior au
aspectul unor coloane de celule somatomotorii inegal dezvoltate de-a lungul măduvei.
Distingem: - nucleul anteromedial (nucleus anteromedialis), care se întinde de la C1 la
S4; - nucleul anterolateral (nucleus anterolateralis); 9 - nucleul posterolateral (nucleus
posterolateralis). Aceşti nuclei laterali mai puţin dezvoltaţi decât cel anteromedial emit
între C1 şi C4 fibre care vor constitui rădăcina medulară a nervului accesor. - nucleul
posteromedial (nucleus posteromedialis) mai puţin dezvoltat; - nucleul central al capului
cornului anterior (nucleus centralis). Este prezent doar la nivelul intumescenţelor
 cervicale şi lombare. Aceşti nuclei conţin în structura lor celule radiculare anterioare
somatomotorii având sub control inervaţia muşchilor striaţi ai vieţii de relaţie. Nucleii
mediali sunt destinaţi inervaţiei muşchilor proximali ai membrelor şi muşchilor axiali, în
timp ce nucleii laterali inervează muşchii distali ai membrelor şi muşchii parietali ai
trunchiului. În fiecare nucleu celulele destinate extensorilor sunt situate pe un plan
anterior în raport cu celulele destinate flexorilor. Cornul posterior (cornu posterius) este
mai alungit şi mai subţire decât cel anterior, prezentând un cap, un col şi o bază. Capul
cornului posterior este separat de suprafaţa măduvei spinării prin zona marginală
Lissauer, în interiorul său găsindu-se stratul lui Waldeyer şi o zonă de substanţă
gelatinoasă, substanţa gelatinoasă a lui Rolando (substantia gelatinosa). Aceste două
elemente conţin deutoneuronul sensibilităţii exteroceptive tactile grosiere sau protopatice
(la nivelul substanţei gelatinoase) şi deutoneuronul căii sensibilităţii termoalgezice (la
nivelul nucleului capului lui Waldeyer). La nivelul bazei cornului posterior sunt situaţi
nucleii lui StillingClarke în porţiunea medială, şi nucleii lui Bechterew înspre lateral, la
nivelul acestora găsindu-se deutoneuronii căilor sensibilităţii proprioceptive inconştiente.
Zona intermediolaterală este o zona cu rol vegetativ care conţine centrii vegetativi motori
şi senzitivi grupaţi în coloane. De la nivel toracal 1 (T1) până la nivel lombar 3 (L3)
avem o coloanã intermediolateralã internã şi o coloană intermediolaterală externă
(columna intermediolateralisautonomica)

Topografie radiculovertebrala
• în regiunea cervicală, rădăcina nervoasă poartă numele apofizei spinoase respective la
care se adaugă cifra 1;
• în regiunea toracică superioară (T -T ), rădăcina nervoasă poartă numele apofizei
1 6
spinoase respective la care se adaugă cifra 2;
• în regiunea toracică inferioară (T -T ), rădăcina nervoasă poartă numele apofizei
6 10
spinoase respective la care se adaugă cifra 3;
• sub apofiza spinoasă a vertebrei T ies ultimele 3 perechi lombare
11
sub apofiza spinoasă a vertebrei T ies perechile sacrate
12
14.Vascularizatia maduvei spinarii
Măduva spinării este irigată de un sistem arterial dublu cu origine embrionară diferită.
Acest sistem dublu este reprezentat de un sistem de vase paralele cu axul măduvei, care
este format din arterele spinale anterioare şi posterioare cu provenienţă din artera
vertebrală, şi un sistem de vase transversale simetrice cu dispoziţie metamerică, acestea
formând arterele radiculare. Între cele două sisteme vasculare există anastomoze multiple.
Arterele spinale (rami spinalis) sunt în număr de 4, din care două anterioare şi două
posterioare. Arterele anterioare se unesc şi formează trunchiul spinal anterior ce se
angajează în fisura mediană anterioară şi se termină la nivelul vertebrelor C5 şi C6. Cele
două artere posterioare sunt reunite prin anastomoze, formând cercuri perimedulare şi
coloane vasculare. 15 Arterele radiculare (rami radiculares) urmează rădăcina nervilor
spinali în gaura de conjugare. Măduva este foarte bine vascularizată la nivelul
intumescenţelor la acest nivel existând artera intumescenţei cervicale şi artera
intumescenţei lombare. Venele sunt dispuse la fel ca şi arterele, sub forma a două sisteme
vasculare, şi anume un sistem intramedular şi un alt sistem perimedular. Venele spinale
 anterioare (v. spinales anteriores) şi cele posterioare (v. spinales posteriores) constituie o
reţea perimedulară ce însoţeşte rădăcinile. Ele drenează în plexul venos vertebral intern
anterior (plexus venosus vertebralis internus anterior) şi plexul venos vertebral intern
posterior (plexus venosus vertebralis internus posterior) situate în spaţiul epidural.
Plexurile prezintă anastomoze bogate pe faţa posterioară a corpilor vertebrali.
15.Nervii spinali
Nervii spinali sunt nervi pereche care se nasc din feţele laterale ale măduvei spinării. Sunt nervi
micşti conţinând fibre somatomotorii, somatosensitive şi vegetative.
Număr şi diviziune: în total sunt 31 de perechi de nervi spinali, împărţiţi astfel:
• 8 perechi de nervi cervicali, primul trece prin atlas iar al optulea între C7 şi T1;
• 12 perechi de nervi toracici, primul trece între T1 şi T2 iar ultimul între T12 şi L1;
• 5 perechi de nervi lombari, primul trece între L1 şi L2 iar ultimul între L5 şi sacru;
• 5 perechi de nervi sacraţi, primii patru străbat foramina sacralia iar ultimul trece între
sacru şi coccis;
• nervul coccigian iese prin hiatul sacrat, delimitat de coarnele sacrului şi ale coccisului.
• Formare şi dispoziţie:
• Fiecare nerv spinal ia naştere din unirea a două rădăcini:
• - rădăcina anterioară (motorie), care iese din măduvă lateral de fisura mediană anterioară
şi
• - rădăcina posterioară (sensitivă), care pătrunde în măduvă prin şanţul lateral posterior.
• Pe traiectul rădăcinii posterioare se găseşte o umflătură: GANGLIONUL SPINAL. Cele
două rădăcini converg şi se unesc într-un trunchi oblic, la nivelul foramenului
intervertebral, alcătuind NERVUL SPINAL.
• Nervul spinal dă 2 ramuri colaterale (ramura comunicantă şi ramura meningee) şi 2
ramuri terminale (ramura anterioară şi ramura dorsală).
• Lungimea şi direcţia rădăcinilor nervului spinal variază în funcţie de lungimea coloanei
vertebrale şi a canalului osos.
• În traiectul lor intrarahidian, rădăcinile anterioare nu fac schimb de fibre cu rădăcinile
dorsale.
• Dar între fibrele radiculare ale rădăcinilor de acelaşi fel există legături fine: în cadrul unei
rădăcini sau între două rădăcini diferite.
• Totalitatea rădăcinilor spinale care emerg din intumescenţa lumbalis şi connus medularis
şi care ajung sub conul medular alcătuiesc COADA DE CAL sau FILUM TERMINALE.
• Lungimea rădăcinilor creşte în mod considerabil de sus în jos, de la câţiva mm la 26 cm
pentru ultimele.
Raporturile rădăcinilor spinale cu vertebrele: după ce străbat spaţiul larg al canalului
vertebral, înainte de a ajunge la gaura intervertebrală, rădăcinile străbat o strâmtoare
îngustă interdiscoarticulară, delimitată:
- înainte de discul intervertebral,
- înapoi de articulaţiile vertebrale.
În acest defileu se pot produce compresiile de provenienţă discovertebrală.
Raporturile rădăcinilor spinale cu apofizele spinoase: apofizele spinoase fiind pe viu
singurele repere utilizabile, sunt importante de cunoscut raporturile care există între
punctul de emergenţă în măduvă a rădăcinii şi apofizele spinoase.
Aceste raporturi ne dau posibilitatea de a determina topografia vertebroradiculară.
 Traiectul rădăcinilor nervului spinal prezintă:
• segmentul intradural – rădăcinile se îndreaptă în afară, înconjurând la distanţă măduva în
concavitatea lor. Pia mater care a învelit măduva se întinde pe fiecare rădăcină şi apoi pe
nervul spinal formând epinervul. În sacul dural, rădăcinile spinale sunt însoţite de arterele
radiculare, care merg una înaintea rădăcinii anterioare şi una înapoia rădăcinii dorsale;
• segmentul de traversare durală – artera radiculară deja divizată utilizează aceleaşi orificii
sau pătrunde printr-un orificiu separat. În acest traiect rădăcinile sunt conţinute într-o
teacă arahnoidiană foarte scurtă;
• segmentul extradural (nervul radicular al lui Nageotte) – este foarte scurt măsurând circa
5-10 mm. Se numeşte nerv radicular (nerv de conjugare) porţiunea rădăcinilor cuprinsă
între punctul unde ele pătrund în dura mater şi acela unde rădăcina dorsală întâlneşte
ganglionul spinal.
Nervul radicular este situat în mijlocul unui plex venos.
Artera radiculară unică este situată deasupra nervului radicular înaintea lui, în mijlocul
venelor.
Nerv spinal
1-fibre somatomotorii; 2-fibre somatosenzitive;3-fibre visceromotorii; 4-fibre viscerosenzitive;
5-cornul medular antrior; 6-rădăcina anterioară; 7-gg spinal; 8-fibre viscerosenzitive; 9-rădăcina
posterioară; 10-nervul spinal; 11-ram comunicant meningeal; 12-ram terminal posterior; 13-ram
terminal anterior; 14- ramuri comunicante; 15-gg simpatic; 16-ram comunicant alb; 17-ram
comunicant cenuşiu.
Ramuri colaterale:
- Ramus meningeus (nervul sinu-vertebral al lui Luschka) – se formează din două rădăcini:
una spinală şi alta simpatică.
Rădăcina spinală provine fie din nervul spinal însăşi, imediat după ieşirea din gaura
intervertebrală, fie din ramura terminală anterioară a nervului spinal.
Rădăcina simpatică se naşte din ramus communicans subiacent.
O dată constituit ramus meningeus urmează un traiect recurent, străbate gaura
intervertebrală, unde este situat înaintea nervului spinal, şi se termină în canalul vertebral prin
ramuri vertebrale (la corpii vertebrali), discale (la discul intervertebral), ligamentare (la
ligamentul longitudinal posterior) şi meningeale (la dura mater).
- Ramus communicans – ia naştere din nervul spinal sau din rădăcina sa anterioară şi face
legătura cu ganglionul simpatic învecinat. Această ramură conţine axonii mielinici ai neuronilor
vegetativi preganglionari din cornul lateral, respectiv tractul intermediolateral al măduvei, care-şi
fac sinapsa cu neuronul postganglionar în ganglionul simpatic în care se termină.
Ramuri terminale - sunt mixte cu excepţie ramurii dorsale aprimului nerv cervical care
este exclusiv motorie.
• Ramurile dorsale – sunt în general mai subţiri decât cele terminale anterioare. După ce au
străbătut spaţiul dintre apofizele transverse a două vertebre învecinate, ramurile dorsale
se distribuie, pe de o parte, muşchilor cefei şi muşchilor longitudinali ai spinării, pe de
altă parte, unei mari suprafeţe cutanate dorsale, întinsă de la vertex până la coccis.
• Ramurile anterioare – sunt mai voluminoase, sunt mixte, asigurând inervaţia motorie şi
sensitivă a membrelor, regiunii anterioare a gâtului şi regiunii ventrolaterale a trunchiului.
Spre deosebire de ramurile dorsale care îşi păstrează o anumită independenţă
morfologică, ramurile anterioare ale nervilor spinali, cu excepţia celor toracici, schimbă
fibre între ele, formând plexuri, după cum urmează:
 ― plexul cervical – format din ramurile anterioare ale primilor 4 nervi cervicali;
― plexul brahial - format din ramurile anterioare ale ultimilor 4 nervi cervicali şi ramura
anterioară a primului nerv toracic;
― plexul lombar - format din ramurile anterioare ale primilor 4 nervi lombari;
― plexul sacrat –
― plexul ruşinos –
― plexul sacrococcigian -

16.Meningele spinal
Nevraxul este învelit în trei membrane de origine mezodermică, dinspre exterior spre
interior, în următoarea ordine:
Dura mater (pahimeninge):
- se continuă superior cu dura mater cerebrală, dând inserţii pe marginile găurii occipitale
şi pe faţa posterioară a corpului vertebrelor cervicale C2 şi C3 şi pe ligamentul longitudinal
posterior;
- inferior se termină în fund de sac unde se adăposteşte filum terminale şi coada de cal.
Caudal de S2, filum terminale împreună cu învelişul dural cu care vine în contact
formează ligamentul coccigian care fuzionează cu ligamentul longitudinal posterior şi se
termină în periostul coccigian;
- pe toată lungimea ei dura mater dă prelungiri tubulare ce învelesc rădăcinile şi
trunchiurile nervilor spinali când acestea trec prin orificiile intervertebrale.

Arahnoida:
- membrană conjunctivă, separată de dura mater prin spaţiu subdural care nu comunică cu
spaţiile subarahnoidiene, dar care se continuă pe o mică distanţă pe nervii spinali şi
comunică cu spaţiile limfatice ale nervilor.
-este separată de pia mater printr-un spaţiu în care se găseşte lichidul cerebrospinal.
Pia mater:
- este formată din două straturi şi înveleşte măduva spinării de care aderă intim pătrunzând
în şanţuri şi fisuri, formând teci pentru nervii spinali
- se prelungeşte cu filum terminale până la fundul de sac al durei mater
- între cele două straturi, în dreptul fisurii mediane se găseşte banda de ţesut conjunctiv
linea splendens care conţine artera spinală anterioară şi ramurile ei
- pe feţele laterale dă expansiuni în plan frontal, între rădăcinile nervilor spinali, ce
formează ligamentul denticulat; marginile laterale ale acestui ligament sunt festonate
formând 21 de arcade, ultima între T12 şi L1, pe unde trec nervii spinali în drumul lor spre
orificiile intervertebrale.
- posterior, întins între pia şi arahnoidă se găseşte un sept incomplet în regiunea cervicală,
mai compet în regiunea toracică, septul subarahnoidian.
Arahnoida şi pia mater formează împreună leptomeningele.

17.Bulbul rahidian
 • se află situat imediat deasupra şi în continuarea măduvei spinării
• se întinde până la nivelul punţii lui Varolio, având ca limită între ele, pe faţa anterioară
şanţul bulbopontin.
• un plan care trece prin partea inferioară a decusaţiei piramidale constitue limita
separatoare între bulb şi măduvă, plasându-se imediat deasupra originii primei perechi de
nervi cervicali (marginea superioară a atlasului).

• are forma unui trunchi de con, turtit antero-posterior, cu următoarele dimensiuni:

-longitudinal 3 cm,

-lăţimea la bază 2 cm şi

-antero-posterior 1,25 cm.

Baza mare este situată spre punte, iar baza mică în continuarea măduvei. Este turtit dinainte
înapoi şi uşor curbat, cu concavitatea anterocaudală
Prezinta 4 fete:
Anterioara- Se găseşte între cele două şanţuri preolivare (colaterale ventrale)

Fisura mediană
- întreruptă de decusaţia piramidală (0,8 cm)
- sub decusaţie se continuă cu fisura mediană ventrală a măduvei
- deasupra decusaţiei se continuă până la şanţul bulbopontin, unde se termină într-o
depresiune de formă triunghiulară, numită foramen caecum)
- în fundul fisurii se află, ca şi la măduvă, o bandă de substanţă albă, numită RAFEUL
ALB şi nu comisură albă.
Cranial de decusaţie se găsesc fibrele arcuate externe ventrale care ies din fisura mediană,
înconjoară piramida şi oliva bulbară intrând apoi în pediculul cerebelos inferior.
Piramidele bulbare
-se găsesc de o parte şi de alta a fisurii mediane
-în partea cranială se îngustează şi dispar sub fibrele transversale ale punţii
-conţin fibre motorii corticospinale, dintre care circa 80% se încrucişează în decusaţia
piramidală
-deasupra lor în şanţul bulbopontin are originea aparentă n. (VI)
-piramidele bulbare sunt delimitate lateral de şanţul colateral ventral al bulbului sau
şanţul preolivar, unde îşi are originea aparentă nervul hipoglos (şanţul hipoglosului)

Posterioara- se găseşte între cele două şanţuri colaterale posterioare (retroolivare), şi prezintă
două porţiuni:
Porţiunea inferioară – prezintă:
– şanţul median dorsal
- şanţul colateral dorsal
 -între cele două şanţuri se află funiculul posterior (substanţa albă).
Acest cordon este divizat printr-un şanţ vertical paramedian în două tracturi: Goll
(medial, unde se găseşte şi nucleul lui Goll) şi Burdach (lateral de precedentul unde se găseşte şi
nucleul lui Burdach).

Porţiunea superioară
– datorită schimbării direcţiei celor două cordoane dorsale, în sus şi lateral, are o
conformaţie total schimbată, delimitând triunghiul inferior al planşeului ventriculului IV.
Prezintă:
-tija calamus scriptorius - şanţul median posterior (al planşeului ventriculului IV)
-calamus scriptorius – arie formată din cele triunghiuri alăturate ale n. XII
-obex- bandă de substanţă cenuşie dispusă Inferior şi posterior de vârful lui calamus
scriptorius, de-a curmezişul între cele două fascicule ale lui Goll
-lateral de tija calamus scriptorius se găsesc se găsesc două reliefuri (aripile albe)
separate între ele de o depresiune (aripa cenuşie);
-aripa albă internă (trigonul hipoglosului) -cu baza în sus
-aripa cenuşie (trigonul nervului vag) – cu baza în jos, la acest nivel vin fibrele sensitive
ale nervilor vag şi glosofarigian, fibre care pătrund prin şanţul colateral dorsal al bulbului,
precum şi fibrele nervului intermediar al lui Wrisberg, care au pătruns în bulb prin gropiţa
supraolivară
-aripa albă externă (aria vestibulară) - cu baza în sus, conţine nucleul principal al
nervului vestibular (aria vestibulară) şi tuberculul acustic (aria cochleară)
Pedunculul cerebelos inferior, în apropiere de locul de intrare în cerebel este încrucişat de striile
medulare ale ventriculului IV. Acestea se îndreaptă spre şanţul median al fosei romboide unde
decusează parţial.
Striile medulare reprezintă fibrele aberante ale căii corticopontocerebeloase, fibrele
nucleilor arcuaţi (fibre arcuatopcerebeloase) ce se duc spre lobul floculonodular şi fibre ale
corpului pontobulbar.

2 laterale- sunt cuprinse între şanţul colateral anterior (preolivar) (şanţul hipoglosului) şi şanţul
colateral posterior (retroolivar).

Prezintă:
-oliva bulbară: se găseşte în partea superioară, aproape de şanţul colateral anterior; la
nivelul ei se află nucleul olivar (substanţă cenuşie).
Oliva are o înălţime de 1,2-1,5 cm şi este lată de 4.5 mm, extremitatea superioară ajunge
până aproape de şanţul bulbopontin, lăsând deasupra ei o mică depresiune din care ies rădăcinile
nervului facial (VII) şi intermediarul lui Wrisberg (foseta supraolivară).
Între marginea dorsală a olivei şi şanţul retroolivar rămâne o fâşie verticală de substanţă
albă (cordonul lateral al bulbului); la extremitatea sa superioară, în şanţul bulbopontin se află
foseta laterală a bulbului, în care intră nervul acustico-vestibular (VIII).
Peste aceste formaţiuni se află fibrele arcuate externe un strat de fibre curbe, cu
concavitatea îndreptată medial, care, plecând din şanţul medioventral, îmbracă faţa anterioară,
înconjoară extremitatea inferioară a olivei, apoi faţa laterală a bulbului şi se duc posterior pentru
a sfârşi în pedunculul cerebelos inferior.
 Faţa anterioară – cu apofiza odontoidă a atlsaului, de care este separat prin ligamentul
transvers al atlasului,
- cu gaura occipitală şi apoi cu artera bazilară a occipitalului
Faţa posterioară – cu membrana occipitoatloidiană, înaltă de aproximativ 0,8 cm şi largă
de 2,5 cm; în spatele acesteia vine în raport cu planurile regiunii cervicale posterioare.
- deasupra găurii occipitale, formează podeaua ventriculului IV, prin intermediul căruia
vine în raport pe linia mediană cu vermisul inferior al cerebelului, iar lateral cu tonsilla.
Faţa laterală – este încrucişată dinainte înapoi de artera vertebrală, care se îndreaptă spre
faţa anterioară a punţii.
- cu lobulii amigdalieni ai cerebelului, motiv pentru care aceşti se mai numesc şi lobuli
rahidieni.
- mai lateral cu cei doi condili ai occipitalului, sub care se află interlinia articulară care-i
separă de masele laterale ale atlasului.

18. PUNTEA LUI VAROLIO (METENCEFAL)

-forma de castana, 27mm inaltime si 25 mm grosime
-este constituita mai mult din fibre mielinice,deci are culoare alba
-prezinta: o parte libera(piciorul), puntea propriu-zisa sau protuberanta, parte care proemina mult
inainte, fiind bine delimitate atat in sus cat si in jos prin cate un sant, precum si de faptul ca are
fibre cu directie transversala, bine distincte de striatia mai mult longitudinala a bulbului si a
pedunculilor cerebrali;
-o parte ascunsa, posterioara(calota), care constituie podisul ventriculului IV in jumatatea
superioara, in continuarea bulbului de care-l apropie structura.
 Limite:-anterior are ca limite: inferior- santul bulbopontin pe care o desparte de
mielencefal; superior- santul pontopeduncular, care o desparte de mezencefal
Posterior- limita superioara si inferioara sunt neclare si se trag arbitrar,
corespunzator limitelor anteioare
 Emergentele nervilor cranieni la nivelul puntii:

-la marginea superioara a puntii, in santul interpeduncular apare nervul oculomotor; in unghiul
pontomezencefalic apare nervul trohlear;
-emergenta nervului trigemen constituie limita dintre punte si pedunculul cerebelos mijlociu; in
unghiul pontocerebelos iese nervul acustico-vestibular; ceva mai medial avem nervul
intermediofacial;
-in santul bulbopontin apare nervul abducens, deasupra piramidei bulbare.
Santul bazilar-sant median cu directie longitudinala; este cauzat de doua proeminente
paramediene, care la randul lor se datoresc fasciculelor piramidale; acestea formeaza mai jos
piramidele bulbare; in acest sant se gaseste artera bazilara; santul este lat si putin adanc si
prezinta o serie de gauri pentru arteriolele care patrund in punte.
Puntea- este brazdata de fibre transversale, in mare parte paralele, aproape orizontale; lateral, ele
se continua fara intrerupere cu fibrele sale care constituie pedunculul cerebelos mijlociu; fibrele
transverse sunt alcatuite de tracturile pontocerebeloase in partea bazilara a puntii; o parte din
fibrele transversal iau un drum arcuit, trecand peste celelalte fibre, si se indreapta spre unghiul
pontocerebelos in forma de fascicul oblic, cu convexitatea laterala. Alte fibre formeaza un
fascicul lateral, plecand pe marginea superioara a fetei anterioare si inconjoara marginea
superioara a pedunculului cerebelos mijlociu. Puntea si pedunculul sunt delimitate conventional
prin linia trigemino faciala.
-este acoperita de cerebel; este un teritoriu tringhiular care ia parte la formarea fosei romboide,
dand jumatatea superioara a podisului ventriculului IV. Suprafata posterolaterala a puntii este o
zona tringhiulara, marginita in sus de fibrele laterale amintite care o despart de pedunculii
cerebrali; -posterior se poate delimita printr-o linie ce trece prin emergenta nervului trigemen.
19. MEZENCEFALUL
-reprezinta segmental encefalului situat sub tentorium cerebelli, despartit de punte prin santul
pontopeduncular, care trece de la incrucisare fibrelor trohlearului-in partea posterioara- la
marginea superioara a puntii, iar de diencefal prin planul care uneste comisura posterioara a
creierului cu marginea posterioara a corpilor mamilari.
-se continua cranial fara limite precise cu diencefalul
-fata posterioara a mezencefalului este invizibila la adult, singura care ramane vizibila fiind fata
anterioara, sau bazala
-este alcatuit din doi peduncului cerebrali, la care se poate descrie o portiune ventrala dubla si o
portiune dorsala unica. Portiunea din tegment situata dorsal de apeductul cerebral formeaza
tectumul mezencefalic.
-mezencefalul este strabatut de apeductul cerebral care face legatura intre ventriculul III si
ventriculul -IV.
 Fata anterioara a mezencefalului prezinta
-fosa intercrurala a lui Tarini(fosa interpedunculara): -este dispusa pe linia mediana, de
forma unei gropi triunghiulare adanci si largi, cu baza in sus spre corpii mamilari; este
marginita lateral de picioarele pedunculilor cerebrali; -in fundul fosei interpedunculare se
gaseste substanta perforate posterioara care este strabatuta de ramurile arterei cerebrale
posterioare.
-in santul medial al mezencefalului(santul oculomotorului) – pe fata mediala a
pedunculilor- originea aparenta a nervului III. ; la limita superioara, pedunculii cerebrali
sunt intretaiati aproape transversal de tracturile optice. Putin mai jos si parallel de
tracturile optice se gaseste tractul peduncular transvers.
-tractul peduncular transvers- fascicule subtire, care contine fibre de legatura intre nucleul
bazal al tractului optic si corpul galben geniculat medial, pe de o parte, si nuclei
substantei interpedunculare pe de alta parte. La suprafata, el apare intre corpul geniculat
medial si coliculul cvadrigemen inferior, traverseaza fata anterioara a pedunculilor si se
pierde in santul oculomotorului. Functional, el apartine cailor reflexelor vizuale
 -in partea inferolaterala, fata piciorului peduncular este incrucisata de fibrele altor 2 mici
fascicule: fila lateralia pontis si tenia pontis.
 Fata posterioara a mezencefalului:
-este accesibila vederii numai dupa ridicare lobilor occipital ai hemisferelor cerebrale si
dupa sectionarea cortului cerebelului.
-prezinta lama cvadrigemina a tectumului mezencefalic, cu cele 4 proeminente
rotunde=coliculii cvadrigemeni.
-se intinde superior pana la thalamus si epitalamus, iar inferior pana la valul medularal
cerebelului si pedunculii cerebelosi superiori.
-coliculii superiori (anteriori, rostrali sau optici), sunt mai mari si de culoare gri-rosiatica
-coliculii infeiori (posteriori sau auditivi) sunt de culoare alba
-pe linia mediana, corpii cvadrigemeni sunt separate prin santul longitudinal median, a
carui extremitate superioara se termina in depresiunea situate sub epifiza si comisura
posterioara a creierului, numita trigonul pineal, care in centru prezinta tuberculul pineal,
care in centru prezinta trigonul pineal. Extremitatea inferioara a santului ajunge pana in
valul medular al cerebelului, cu formatiunea sa care patrunde in sant, numita fraul valului
medular superior.
-un sant transversal separa corpii cvadrigemeni in superiori si inferiori, formand
impreuna cu cel medial santul cruciform
 Fata laterala a mezencefalului
-corespund segmentului mezencefalic si piciorului peduncular
-intre picior si tegment se intinde santul lateral al mezencefalului, care impreuna cu
coliculul inferior si bratul sau si cu pedunculul cerebelos superior, delimiteaza la
suprafata tegmentului trigonium lemnisci, de forma tringhiulara, cu baza anterior la
santul lateral. – vin in contact cu girul hipocampului
20. Vascularizatia trunchiului cerebral
 Arterele bulbare: au originea in arterele vertebrale, bazilara si spinale anterioare

-arterele paramediane- iriga jumatatea cranial a bulbului, provin din artera bazilara si ;arterele
vertebrale, iar cele pentru jumatatea caudale din arterele spinale anterioare; iriga piramidele
bulbare, lemniscul medial si nucleul nervului hipoglos
-arterele circumferentiale scurte – iriga partea craniala a bulbului, provin din artererele principala
si accesorie a recesului lateral, ambele ramuri a arterei bazilare; ramurile pentru jumatatea
caudala a bulbului deriva din artera cerebeloasa inferioara, ramura a arterei vertebrale; iriga
olivele bulbare, tractul spinotalamic, tractul spinal al nervului trigemen si nucleul ambiguu
-arterele circumferentiale lungi- au originea in artera cerebeloasa inferioara; iriga pedunculul
cerebelos inferior si nuclei bulbar vecini.
 Arterele puntii- au aceleasi origini

-arterele paramediane (4pana la 6)-sunt ramuri ale arterei bazilare; iriga tractul piramidal, nuclei
pontini, fibrele pontocerebeloase si portiunea paramediana a lemniscului medial;
-arterele cimcunferentiale scurte (4sau5) –au originea in artera bazilara; iriga partea laterala a
tegumentului pontin, cu o parte a cailor senzitive si nucleul senzitiv superior al nervului
trigemen;
-arterele circumferentiale lungi- ramuri ale arterelor cerebeloase anteroinferioara si superioara;
iriga tegmentul pontin
 Arterele mezencefalului repeat aranjamentul etapelor anterioare:

-arterele paramediane- au originea in locul de bifurcatie al arterei bazilare sau in portiunea

initiala a arterelor cerebrale posterioare; iriga nucleul nervului III(oculomotor), nucleul rosu si
segmental medial al substantei negre
- arterele circumferentiale scurte- se nasc din cercurile arteriale peripedunculare si din arterele
cerebrale posterioare; iriga portiunea laterala a tegmentului mezencefalic;
-arterele circumferentiale lungi- provin din artera cerebeloasa superioara, iriga partea posterioara
si mediala a coliculilor cvadrigemeni;

21. Nucleul rosu

-este unul dintre cei mai importanti nuclei ai tegmentului mezencefalic
-are forma ovoidala si ocupa partea centrala a calotei mezencefalice in jumatatea ei superioara;
culoarea rosie se datoreaza vascularizatiei mai abundente dar si bogatiei in pigmenti de fier;
-la limita cu subtalamusul prezinta o strangulare determinata de fasciculul retroflex(habenulo-
interpeduncular); este traversat in partea mediala de fibrele nervului oculomotor
-citologic, nucleul are doua portiuni: portiunea magnocelulara(inferior)- redusa ca dimensiuni
la om,este mai veche filogenetic(paleorubrum) si portiunea parvocelulara(superior) –mai noua
filogenetic(neorubrum)
 Aferente: fibre corticorubrice,fibre striorubrice, fibre cerebelorubrice, fibre
vestibulorubrice
 Eferente: fibre rubroreticulare,fibre rubroolivare, fibre rubrospinale, fibre
rubrocerebeloase,fibre rubrotalamice.

22. Nucleii pontini

-sunt situati in portiunea bazala a puntii,diseminati printer fibrele sale
longitudinal(corticospinale) si transversal(pontocerebeloase)
Aferente: primesc aferente de la scoarta lobilor frontal, parietal, temporal si occipital;
functional, nuclei pontini reprezinta un releu pe circuitul cortico-ponto-cerebelos, prin care
scoart cerebral transmite cerebelului planul motor voluntar vehiculat pe caile piramidale;
fibre spinotalamice, fibre tectopontine,fibre cortico-potine
 Eferente:fibre ponto-cerebeloase-formeaza fibrele transverale ale puntii; acestea formeaza
3fascicule(superior, inferior si profund)care se proiecteaza ca fibre muschioase si agatatoare
pe scoarta cerebelului

23. Nucleul interstitial Cajal

-situat lateral de deschiderea apeductului cerebral in ventriculul III, ventral de substanta
cenusie periapeductala si dorsal de complexul oculomotor
Aferente: de la globus pallidus, pe calea ansei lenticulare; de la coliculu superior,de la nuclei
vestibulari-prin intermediul fasciculului longitudinal medial, de la substanta neagra si de la
cerebel;
Eferente: fibre directe-pentru nucleul vestibular medial; fibre bilateral pentru nucleul
nervului trohlear, fibre pentru central iridodilatator din maduva.

24. Coliculii cvadrigemeni superiori si inferiori

 Coliculul inferior-este alcatuit din 3 nuclei: central, pericentral si lateral; nucleul
central este impartit in doua segmente dorsomedial si ventrolateral, ambele au
structura laminara, care sta la baza organizarii;
Nucleul pericentral: este alcatuit din neuroni cu dendrite spinoase, care isi trimit
axonii in nucleul central, si neuroni cu dendrite fara spini, ai caror axoni iau calea
bratului coliculului inferior spre corpul geniculat medial
Nucleul lateral reprezinta prelungirea externa a nucleului pericentral si este traversat
de fibrele aferente si eferente ale coliculului inferior.
-aferernte- coliculul inferior reprezinta un releu pe calea auditiva; aferente de la
nucleul central, nucleul pericentral, si lateral
-eferente- iau calea bratului conjunctival inferior, si sunt destinate corpului
geniculat medial
 Coliculul superior- are o organizare stratificata, asemanatoare cu cea a scoartei
cerebrale. De la suprafata spre profunzime, aceste lamine sunt: stratum zonale(format
in special din fibre), stratum cinereum, stratum opticum si stratum lemnsci

-aferente- provin de la retina, cortexul cerebral, coliculul inferior si nuclei auditivi de

releu si maduva spinarii: fibre retinotectale, fibre corticotectale, fibre de la coliculii
inferiori si nuclei auditivi de releu, fibre spinotectale
-eferente- din straturile superficiale se desprind fibre care se indreapta spre straturile
profunde si fibre ascendente iar din straturile profunde se desprind fibre descendente spre
nuclei trunchiului cerebral si maduva spinarii.

25. Substanta reticulata

Substanta reticulata sau formatiunea reticulate reprezinta o imensa retea de prelungiri neuronale,
in ochiurile careia se gasesc aglomerari de corpuri celulare, alcatuind nuclei. Substaanta
reticulate (SR) se intinde de la maduva spinarii, prin trunchiul cerebral, pana la thalamus.
-in substanta reticulate a trunchiului cerebral se afla toti nuclei acestuia, iar caile ascendente si
descendente care leaga encefalul de maduva spinarii strabat substanta reticulate; substanta
reticulate are doua functii fundamentale: specific si nespecifice;
-neuronii formatiei reticulate isi trimit axonii atat rostral cat si caudal, iar colateralele acestora se
indreapta in toate dirrectiile si por stabili orice tip de sinapsa. Ei exercita astfel influente locale
sau la distanta pe trasee rapide, oligosinaptice sau lente, polisinaptice;
-nucleii formatiei reticulate se dispun in coloane longitudinale, care de la linia mediana spre
partea lateral a trunchiului cerebral sunt:
 Nucleii rafeului-prezenti in tot lungul trunchiului cerebral
 Nucleii paramediani bulbo-pontini
 Nuclei centrali
 Nucleii laterali situati in tegmentumul trunchiului cerebral.

26. Fasciculele tegmentale central, medial si dorsal

Fibrele de asociatie de la nivelul substantei albe a trunchiului cerebral se organizeaza in 3
fascicule: fasciculul tegmental central, fasciculul tegmental medial si fasciculul tegmental dorsal
Schutz
 Fasciculul tegmental central- este alcatuit din fibre descendente cu originea in nucleul
rosu si substanta cenusie periapeductala, care se termina in complexul olivar inferior; el
contine fibre ascendente, care conecteaza formatia reticulate a trunchiului cerebral cu
subtalamusul si nuclei intralaminari ai talamusului;
 Fasciculul longitudinal medial- este principalul tract de asociatie al trunchiului cerebral
si ocupa partea centrodorsala a tegmentumului; se termina in segmentele cervical ale
maducei spinarii, fiind situate medial in profunzimea cordonului ventral. Este alcatuit din
fibre ascendente si descendente;
 Fasciculul longitudinal dorsal Schutz- este format din fibre descendente care
conecteaza nuclei hipotalamici mediali si periventriculari cu substanta cenusie
periapedcutala, coliculul superior si, prin intermediul formatiei reticulate, cu nuclei
parasimpatici ai trunchiului cerebral si cu neuronii preganglionari ai centrilor simpatico si
parasimpatici medulari. In alcatuirea fasciculului intra fibre directe hipotalamospinale si
fibre asendente, serotoninergice si reticulohipotalamice.

27. Decusatiile trunchiului cerebral

-decusatia piramidala este formata de tracturile corticospinale laterale si se afla la jonctiunea
dintre maduva si bulb in santul median anterior;
- decustia lemniscala(senzitive) este formata din fibre arcuate interne provenite de la nuclei
gracilis, cuneatus si nucleu pyramidal al nervului trigemen;
-decusatia tegmentala ventral (Forel) este formata din fibrele incrucisate ale tractului
rubrospinal;
-decusatia tegmentala dorsala (Meynert) ale coliculului superior este formata din fibrele cailor
tectospinale si tectobulbare;
-decustia nervului trohlear este situata in valul medular superior;
-decusatiile cailor corticobulbare si corticotectale, decusatiile aferentelor si eferentelor cerebrale.

28. Cerebelul
Cerebelul se dezvolta din versantul tectal al santului rombencefalic si ocupa loja cerebeloasa
delimitate astfel:
- Inferior- fata endocraniana a occipitalului =fosele cerebeloase
- Antero-lateral- fata posterioara a stancii temporalului
- Superior-cortul cerebelului(tentorium cerebelli)

-important centru integrative al impulsurilor statomotrice, pentru coordonarea si dozarea

diferitelor miscari voluntare si reflexe;este un centru integrative de reflexe de ordin superior;
primeste afluente din aproape intreaga sfera receptaore, in special din organelle de simt care
inregistreaza cele doua insusiri fundamentale ale materiei:gravitatea si inertia.
-spre deosebire de creierul mare, cerebelul are circumvolutii mult mai inguste si mult mai
ordonat dispuse, aproape paralele.Scoarta lui este de o structura uniforma, fara posibilitatea ca pe
baza diferentelor de forma si marime ale celulelor si ale fibrelor sa se poata evidential teritorii
corticale.Pe cand in scoarta cerebral elemental cel mai characteristic este celula piramidala, in
scoarta cerebeloasa elemental cel mai characteristic este celula lui Purkinje.
-el este situate posterior de trunchiul cerebral, impreuna cu care ocupa fosa craniana posterioara
(nivel subtentorial); cerebelul este conectat prin pedunculii cerebelosi cu bulbul, puntea si
mezencefalul.
Configuratie exterioara

-forma ovoida/ovalara, turtit cranio-caudal, cu diametrul mare transversal de 8-10cm si diametrul

posterior fiind de aproximatic 5cm; greutatea cerebelului este de aproximativ 120-150 grame;
suprafata cerebelului masoara circa 1000cm2; suprafata este acoperita de pia mater si vase
sanguine care patrund si in santurile cerebeloase;are culoare alb-cenusie
-el este alcatuit dintr-o proeminenta mediana alungita sagital denumita vermis si doua emisfere
cerebeloase situate lateral; Cerebelul prezinta: doua fete(superioara si inferioara)-despartite de
o circumferinta pe care se afla un sant adanc, fisura orizontala
-fata superioara- este usor convexa in toate directiile, este mai simpla si mai uniforma; la
intalnirea celor doua fete se gaseste o margine de circumferinta pentagonala; inainte o linie
convexa, mediana, inconjurand trunchiul cerebral si care corespunde marginii libere a cortului
cerebral, aici gasindu-se incizura cerebeloasa anterioara; putin mai lateral o linie aproape
dreapta, de-a lungul crestei superioare a stancii temporalului; median se afla incizura cerebeloasa
posterioara, in care intra coasa cerebelului
-cerebelul se poate imparti in trei parti in forma de fasii longitudinale juxtapose: median avem o
parte nepereche numita vermis; lateral se continua cu doua parti numite hemisphere, care sunt
legate de bulb, punte si mezencefal prin intermediul celor trei pedunculi si cele doua valuri
medulare. Vermisul si hemisferele sunt constituite la periferia lor de substanta cenusie, iar masa
lor interna precum si masa totala a bratelor si valurilor este formata din substanta alba.
-vermisul- este o portiune mediana, mai mica nepereche, avand un diamentru de circa
4cm si o latime de 1cm. Prezinta circumvolutii transverse inelare, care ii dau un aspect de
vierme de matase indoit in semicerc. Limita vermisului pe hemisfera pe suprafata exterioara este
marcata printr-un sant paramedian foarte superficial; pe fata inferioara, din contra, limita este
neta, vermisul fiind adapostit in adancul unei gropi sagitale late mediane, care se numeste vale
sau valecula, care desparte cele doua emisfere cerebeloase. In fundul valeculei, vermisul inferior
este marginit de fiecare parte printr-un sant, numit santul valeculei.
-hemisfera este o portiune pereche, lateral de vermis, mult mai voluminoasa. Prezinta o
forma conica sau de segment de sfera. Santurile si circumvolutiile mergand pe ea in linii arcuite,
concentric, cu central comun in unghiul anterior. Pe fata superioara, santurile sunt mult mai
regulate decat pe fata inferioara.
-valul medular superior este o dependent a vermisului cerebelos si este format din doua
lame suprapuse: o lama alba(in continuarea centrului medular al cerebelului) si o lama cenusie-
suprapusa lamei albe, care plicaturata transversal, formeaza lingual, lobul anterior al vermisului.
Se prezinta ca o lama mediana, triunghiulara, intre bratele cerebeloase superioare. Are o pozitie
cvasi frontal. Sus se ingusteaza si patrunde cu varful intre coliculii cvadrigemeni inferiori, de
care este legat printr-o banda stramta mediana. Pe cele doua parti ale fraului gasim emergenta
nervilor trohleari (IV).
-valul medular inferior se compunde din substanta alba si are forma unei lame subtiri,
insa se situeaza paramedian, constituind o parte din tavanul ventriculului IV in jumatatea
inferioara, intre vermis si pedunculus floculi, de o parte si de alta a nodulului. Posterior este
format concave, prezentand pentru tonsila o scobitura numite cuib de pasare, de o parte si de alta
a nodulului. Posterior este format concave, prezentand pentru tonsila o scobitura numite cuib de
pasare(nidus avidus).
-conf.ext. este determinata de santurile care il imparts care difera de santurile cerebrale prin
aceea ca ele au peretii apropiati, fara ca sa se largeasca spre suprafata- de aceea se numesc fisuri
cerebeloase

-cele 3 fisuri care despart lobii morfofunctional sunt:fisura primara(se gaseste intre lobul
anterior si mijlociu), fisura orizontala si fisura posterolaterala.
 -fisura primara se gaseste intre lobul anterior sic el mijlociu.Pe vermis pleaca de la
aproximativ treimea posterioara si ajunge la marginea lateral a himisferei, in treimea anterioara a
acesteia; astfel pe vermis portiunea cea mai mare este inaintea fisurii, in timp ce pe hemisphere,
inapoia ei. Fisura primara intra adanc in substanta alba, divizand-o aproape la ventriculul IV.
Privita de sus, are forma unui’’V’’ tare deschis, cu unghiul obtuz inapoi

-fisura orizontala a cerebelului este un sant usor de reperat, urmarind aproape fidel
marginea cerebelului, adica limita dintre cele doua fete. Pe laturi atinge pedunculii pontini.Din
punct de vedere functional nu are importanta.

-fisura posterolaterala- se gaseste pe suprafata inferioara si are de asemenea forma

unui’’V’’ deschis. DEsparte portiunea nodulofloculara de restul cerebelului.

Lobulatia cerebelului

-suprafata cerebelului este impartita in lobuli de o serie de santuri care se continua de pe vermis
pe emisfere- se realizeaza astfel o corespondenta intre lobulatia vermisului si cea a emisferelor
cerebeloase

Fata superioara a vermisului si emisferelor prezinta urmatorii lobuli: linguala(continuata

lateral pe emisfere cu fraurile lingulei); lobulul central(se continua pe emisfere cu aripa
lobulului central); culmen(se continua pe emisfere cu lobulul patrulater); declive(se continua
pe emisfere cu lobulul simplex); folium(se continua pe emisfere cu lobulul semilunar
superior)

Fata inferioara a vermisului si emisferelor prezinta urmatorii lobuli: tuber(se continua

pe emisfere cu lobulul semilunar inferior); piramida(se continua pe emisfere cu lobulul
biventer); uvula(in dreptul ei se gaseste tonsila); nodulul(caruia pe emisferele
cerebeloase ii corespunde floculus).
-cei doi lobuli semilunari superior si inferior sunt separate prin fisura orizontala.

-filogenetic, ontogenetic si functional cerebelul este impartit in trei parti:

1. Arhicerebelul(lobul floculonodular)- este primul care se dezvolta; este in stransa corelatie

cu sistemul vestibular si are rol in monitorizarea echilibrului
2. Lobul anterior- impreuna cu piramida si uvula formeaza paleocerebelul; este conectat cu
proprioceptorii prin caile spinocerebeloase(spinocerebel) si are rol in coordonarea
tonusului muscular
3. Lobul posterior, cel mai voluminos, sic el mai nou filogenetic constituie neocerebelul. –
este conectat cu neocortexul prin sistemul cortico-ponto-cerebelos si are rol in
coordonarea actului motor voluntar.
 29. Pedunculii cerebelosi superiori, inferiori si mijlocii
Aferentele cerebelulului sunt reprezentate de cele trei perechi de pedunculi cerebelosi:

1. Prin pedunculii cerebelosi inferiori, care leaga cerebelul de bulb, sosesc: fasciculul
spinocerebelos dorsal(direct Fleshsing), fibrele vestibulocerebeloase(de la nucleii
vestibulari),fibrele olivocerebeloase(de la nivelul olivei bulbare)
2. Prin pedunculii cerebelosi mijlocii, care leaga cerebelul de punte, sosesc fibrele
cortico-ponto-cerebeloase, care provin de la scoarta cerebral, fac sinapsa in nucleii
pontini si ajung apoi la cerebel.
3. Prin pedunculii cerebelosi superiori, care fac legatura intre cerebel si mezencefal,
sosesc la cerebel fibre tectocerebeloase, provenite de la lama cvadrigemina. De-a
lungul pedunculului cerebelos superior, neintrand in el, sosesc fibrele fasciculului
spinocerebelos ventral (incrucisat Gowers).

30. Cai aferente directe cerebel

Aferentele cerebelului sunt de doua tipuri: cai aferente directe(ascendente) si cai aferente
indirect(descendente).

Caile aferente directe:

 Fibre vestibule-cerebeloase-ajung in arhicerebel pe calea pedunculilor cerebelosi inferiori

 Tracturile spinocerebeloase anterior si posterior- ajung pe calea pedunculilor cerebelosi
inferiori in paleocerebel
 Fibre cuneocerebeloase- ajung in paleocerebel pe calea pedunculilor cerebelosi inferiori
 Fibre trigeminocerebeloase- ale nucleului senzitiv superior si ale nucleului tractului
spinal ajung in paleocerebel si in neocerebel pe calea pedunculilor cerebelosi inferiori;
fibre secundare ale nucleului tractului mezencefalic trec prin pedunculii cerebelosi
superiori spre nucleii dintat si emboliform;
 Fibre tectocerebeloase- de la coliculii cvadrigemeni; ajung in neocerebel pe calea
pedunculilor cerebelosi superiori si valul medular superior.

31. Cai aferente indirecte cerebel

Caile aferente indirecte:

 Fibre corticoreticulocerebeloase- formeaza majoritatea fibrelor agatatoare

 Fibrele corticopontocerebeloase- formeaza fibre agatatoare si muschioase
 Fibrele corticoolivocerebeloase- formeaza fibre agatatoare si muschioase

32. Vascularizatie cerebel

Vascularizatia arteriala: fiecare jumatate a cerebelului este irigata de 3 artere cerebeloase: artera
cerebeloasa infero-posterioara, artera cerebeloasainfero-anterioara si artera cerebeloasa
superioara.

a) Artera cerebeloasa infero-posterioara:- originea ei este in artera vertebrala la 1.5cm de

trunchiul bazilar; traiectul ei este descendent spre posterior,inconjoara bulbul catre
posterior, trecand printer originile aparente ale nervilor IX, X si XI. Dupa ce a inconjurat
bulbul, devine ascendenta spre polul superior al tonsilei cerebeloase. Inainte de a da
ramurile terminale da o colaterala pentru plexurile coroide ale ventriculului IV. Se
termine prin bifurcatia in cele doua ramuri terminale: ram vermian si ram tonsilo-
emisferic.
-ramul vermian se aseaza in fundul valeculei si iriga partea inferioara a vermisului
-ramul tonsilo-emisferic- iriga lobul tonsilar si fata inferioara a emisferului cerebelos;
din artera cerebeloasa se desprind ramuri pentru portiunea dorsal a bulbului
b) Artera cerebeloasa infero-anterioara:- se desprinde din trunchiul basilar; are traiect
lateral trecand inferior sausuperior de originea aparenta a nervului VI, apoi la nivelul
pedunculilor cerebelosi mijlocii isi schimba directia catre medial, venind astfel in raport
cu originile nervilor VII si VIII.; da ramuri colaterale pentru punte si plexurile coroide
ale ventriculului IV; ea vascularizeaza partea anterioara a fetei inferioare a
cerebelului(floculus, piramida si portiunea antero-inferioara a emisferului cerebelos)
c) Artera cerebeloasa superioara:- se desprinde din trunchiul basilar in portiunea sa
superioara; inconjoara lateral santul ponto-peduncular si ajunge pe fata superioara a
emisferei cerebeloase unde se imparte in mai multe ramuri; teritoriul irigat de aceasta
artera cuprinde toata fata superioara a emisferei cerebeloase si a vermisului, valul
medular superior, pedunculii cerebelosi mijlociu si superior.

-pe suprafata exterioara a cerebelului ramificatiile arterelor cerebeloase se anastomozeaza

intre ele formand o bogata retea din care se desprind ramuri fine, terminale, ce patrund in
substanta alba si la nuclei cerebelosi

Vascularizatia venoasa: este bogata si formeaza pe suprafata cerebelului o retea care va fi

drenata de urmatoarele vene: doua vene ventral, doua vene dorsal, vena vermiana
superioara si vena vermiana inferioara.

33. Diencefal
-este situat deasupra mezencefalului, in continuarea acestuia pe care il depaseste in
grosime,este acoperit de ambele parti de emisferele cerebrale, avand libera doar fata bazala.

-este situat la extremitatea rostrala a trunchiului cerebral; la acest nivel axul spino-bulbo-
mezencefalic(axul lui Meynert) formeaza cu axul fronto-occipital (Forel) un unghi de 110
grade; in consecinta termenii rostral(oral) devin sinonimi cu frontal(anterior), iar caudal
devine sinonim cu occipital(posterior) pentru toate structurile cerebrale. Termenul ventral
 se refera la baza creierului, iar dorsal la convexitatea sa; diencefalul este situate pe partile
laterale ale ventriculului al III-lea si se intinde de la lamina terminalis situata rostral pana la
gland pineala.

-ventral este in raport cu cistern bazala si pedunculii cerebrali, iar dorsal cu fornixul si
nucleul caudat; lateral se gaseste capsula interna, iar medial, se afla cavitatea ventriculara,
in care santul hipotalamic separa talamus de hipotalamus.

-diencefalul este alcatuit din urmatoarele structure:

 Thalamus
 Hipotalamus
 Subtalamus
 Epitalamus
 Metatalamus

-prezinta 4 fete: dorsala,inferioara(bazala) si fetele laterale

-fata bazala este delimitate anterior de chiasma optica, lateral de tracturile optice si
posterior de marginile anterioare ale pedunculilor cerebrali.

-intre chiasma optica, tracturile optice si pedunculii cerebrali, fata bazala formeaza spatial opto-
peduncular. Portiunea anterioara a acestui spatiu este ocupata de tuber cinereum, care
formeaza podeaua ventriculului al III-lea.

-tuber cinereum are o prelungire in forma de palnie, numita infundibilul, la capatul careia se
continua cu hipofiza. Posterior de tuber cinereum se gasesc doua proeminente sferice de o parte
si de alta a liniei mediene, numite corpii mamilari. Acestia delimiteaza ventral fosa
interpedunculara, unde se gaseste substanta perforate posterioara.

-fata dorsala –devine vizibila doar dupa ridicarea fornixului; prezinta pe linia mediana
despicatura ventriculului III acoperita de membrana tectoria a ventriculului III. La marginile
despicaturii ventriculare si de-a lungul lor se afla o dunga albicioasa numita stria medulara sau
stria habenulei. Ambele strii medulare sunt conexate anterior trigonului cerebral, iar posterior
se latesc si se unesc la extremitatea posterioara a despicaturii ventriculare, pe linia mediana,
formand comisura habenulei. De mijlocul comisurii habenulare, printr-o tulpina scurta se
fixeaza glanda pieala sau epifiza. Glanda pineal vine in raport cu santul dintre cei doi coliculi
cvadrigemeni superiori. Ea mai este fixate printr-o tulpina produnda de comisura alba
posterioara care se gaseste sub comisura habenulara. De o parte si de alta a despicaturii
ventriculului al III-lea se afla fata dorsala a talamusului, latita inapoi si lateral, ea este convexa
si acoperita de un strat subtire de substanta alba, numit stratul zonal care diferentiaza talamusul
de nucleul caudat
-intre thalamus si nucleul caudat se afla santul opto-striat, care delimiteaza lateral diencefalul.
Acest sant are un traiect oblic postero-lateral si prezinta locul de insertie a lamei coroide a
ventriculului III. Daca se smulge aceasta lama, ramane alta subtire numita tenia coroida, care
desparte fata dorsal a talamusului in doua suprafete:

-una medial, mai intinsa, acoperita de stratul zonal si de panza coroidiana a celui de-al
treilea ventricul;

-alta laterala acoperita de lamina affixa, care ia parte la formarea podisului ventriculului
lateral. Lamina affixa este o parte a invelisului ependimar al ventriculului lateral, situate la
nivelul talamusului; inapoi tenia coroidiana se intinde pana la coada nucleului caudat, iar anterior
pana la gaura Monro, unde se continua cu tenia talamusului de langa stria medulara a
talamusului.

-rezulta ca lama coroida epiteliala a ventricului al III-lea, se intinde de la o tenie talamica la

alta, incepand de la orificiul apeductului Sylvius pana la gaura intervenriculara Monro, pe cand
lama coroida epiteliata a ventriculului lateral, care este asezata deasupra lamei coroide a
ventriculului III, se intinde de la tenia coroida la tenia fornicala, inserata pe lama subtire lateral
cu care se continua fornixul. Astfel, fata dorsal a talamusului are raport cu fornixul si cu lama
coroida epiteliala a ventriculului lateral impreuna cu plexurile ei coroide.

- la polul anterior al talamusului, se gaseste tuberculul anterior(rostral), iar extremitatea

posterioara se largeste inapoi si lateral, purtand numele de pulvinar.

-in regiunea dorso-mediana, de giecare parte a despicaturii ventriculului III se afla trigonul
habenulei, care este delimitat de stria habenulara, marginea medial a fetei talamice si de coliculii
cvadrigemeni superiori. Pe suprafata trigonului se afla tuberculul habenulei.

-fetele laterale –sunt ascunse prin conexiunile lor cu emisferele cerebrale, fiind delimitate de
un plan care trece stria terminalis(santul optostriat) si corespunde capsule interne.

34. Talamus
-talamusul este o structura diencefalica simetrica,voluminoasa, ovoidala, cu axul mare
orientat oblic, rostro-caudal si medio-lateral; este situate la extremitatea rostrala a
trunchiului cerebral si i se descriu 4 fete si doi poli/extremitati(anterioara si posterioara)

1. Fata dorsal(superioara) a talamusului- priveste superior si posterior, este convexa, este

limitata medial de stria medularis(habenula) si tenia talamica(tenia coroida), aceasta din
urma reprezentand linia de reflexive a ependimului ventriculului III; stria medulara incepe
in apropierea gaurii interventriculare a lui Monro si se indreapta posterior, unde se uneste
posterior cu cea din partea opusa formand comisura habenulei, la nivelul careia este fixata
glanda epifiza. Partea posterioara a striei medulare poarta denumirea de habenula;
 -lateral- de nucleul caudat, de care este separate prin antul talamocaudat (santul optostriat),
care contine vena talamostriata si stria terminalis, ambele acoperite de ependim(ependim
care se continua lateral cu lamina affixa)

-toata fata dorsal este acoperita de o lama de substanta alba numita stratul zonal si este
strabatuta de santul coroidian care incepe deasupra orificiului Monro si se termina in partea
lateral a pulvinarului

-stria terminalis este un fascicule subtire de fibre, care plecand de la nucleul amigdalian
inconjura partea inferioara, posterioara si superioara a talamusului. Se termina in regiunea
spatiului perforat anterior si septului pellucid

-de-a lungul santului coroidian,sunt dispuse plexurile coroide ale ventriculului lateral.
Santul imparte fata superioara in doua tringhiuri, unul anterolateral si altul posteromedial.

 Triunghiul anterolateral prezinta tuberculul anterior, care corspunde nucleului anterior al

talamusului; acest triunghi face parte din planseul prelungirii frontale a ventriculului
lateral, acoperita de lamina affixa a invelisului ependimar al ventriculului lateral
 Triunghiul posteromedial este acoperit de panza coroida superioara si deasupra de
trigonul cerebral(fornix). Panza coroida se intinde transversal pana la santurile
coroidiene, unde se continua cu plexurile coroide, care parcurg aceste santuri.

-pe partea medial a fetei superioare a talamusului exista o zona putin denivelata, asezata
sub planul triunghiului medial. Aceasta zona denivelata se numeste trigonul habenulei in
aria careia se afla o mica proeminenta, tuberculul habenulei, care este determinate de
prezenta nucleului cenusiu al habenulei.

2. Fata mediala

-este vertical, convexa si asezata in plan sagital; este delimitate de stria medulara, iar in jos de
santul hipotalamic care separa talamusul de fata superioara a hipotalamusului

-formeaza doua treimi superioare ale peretelui lateral al ventriculului III, cele doua straturi optice
sunt legate intre ele in 80% din cazuri prin adeziunea intertalamica(comisura cenusie)-care nu
face schimb de fibre intertalamice

3. Fata laterala

-este ascunsa si convexa in toate sensurile; este acoperita ca si fata inferioara de o lama subtire
de substanta cenusie numita stratul reticular. Fata lateral este in raport, in sus,cu trunchiul
nucleului caudat, care i se alatura, iar mai jos cu capsula interna, mai ales cu bratul ei posterior.
Prin intermediul acesteia, fata lateral a talamusului vine in raport cu fata dorsomediala a
nucleului lentiform. Intre nucleul reticular thalamic, capsula interna si fata lateral a talamusului
se gaseste lama medulara externa.
4. Fata inferioara

-este separata de terminatia pedunculilor cerebrali prin regiunea suboptica sau subtalamica;
aceasta regiune alcatuieste pragul diencefalomezenteric

-se continua anterior cu hipotalamusul iar posterior cu regiunea subtalamica, prelungire cranial a
tegmentului mezencefalic

 Extremitatea anterioara(rostrala)-este mai mica decat cea posterioara, delimiteaza

impreuna cu coloana anaterioara a fornixului orificiul Monro(gaura interventriculara),
prin care trec plexurile coroide si prin care ventriculii laterali comunica cu ventriculul al
III-lea.
 Extremitatea posterioara(caudala)-este mai voluminoasa si se numeste pulvinar.
Lateral si ventral fata de acesta, se gasesc corpii geniculati medial si lateral ai
metatalamusului. Lateral si dorsal, delimiteaza segmental retrolenticular al capsulei
interne. Medial fata de pulvinar, se gasesc vena cerebri magna, trigonul habenular,
epifiza si lama tectala.

35. Vascularizatie talamus

Irigaţia talamusului este asigurată de către:

• Artera comunicantă posterioară, originea pediculului mamilar;

• Artera cerebrală posterioară, originea a doi pediculi vasculari:

1. pediculul postmamilar care are ramuri arteriale talamoperforante;

2. pediculul talamogeniculat

• Artera coroidiană care dă artera pulvinarului;

• Artera cerebrală mijlocie care dă artera lenticulooptică.

Talamusul lateral este irigat de arterele talamogeniculate, lenticulooptice şi talamoperforante.

Talamusul medial este irigat de arterele coroidiene şi o ramură a arterei postmamilare. Pulvinarul este
irigat de artera pulvinarului şi ramuri din arterele talamogeniculate.

36. Functiile talamusului

Talamusul este structura esentiala pt perceperea unor tipuri de senzatii. Rol in:

-integrarea informatiilor senzitivo-senzoriale

-integrarea in activitatea motorie

-roluri in activitatile psihice,in procesele de constienta si atentie si de raportare emotionala si afectiva la
stimulii din mediul intern sau extern.

-participa la reglarea ritmului somn-veghe si la elaborarea unor procese efectiv-emotionale prin

intermediul nucleilor talamici nespecifici.

37.Metatalmusul

Este localizat postero-inferior de talamus, la limita dintre diencefal si mezencefal. Este format din corpul
geniculat lateral si corpul geniculat medial.

Corpul geniculat lateral(CGL) se afla antero-lateral de corpul geniculat medial ( CGM) si reprezinta o
statie la nivelul caii optice. El este format din 2 nucleii:

- Nucleu ventral – format din nucleul pregeniculat si din celule dispersate situate medial de
nucleul dorsal principal
- Nucleul dorsal principal are o structura lamelara fiind impartit din pdv functional in 6
lame, corespunzator topografiei retiniene:
 Lamele 1,4,6 in care ajung fibrele nervoase din partea nazala a retinei
 Lamele 2,3,5 in care ajung fibrele nervoase din partea temporala a retinei

Acest nucleu prezinta la suprafata un strat de substanta alba numita strat zonal.

Corpul geniculat medial este situat pe fata inferioara a pulvinarului, lateral de coliculul cvadrigemen
superior. Din pdv structural este impartit in 3 parti: mediala, ventrala si dorsal. La nivelul CGM se gaseste
al 4 lea neuron al caii auditive. Sunetele acute se proiecteaza medial, iar cele grave lateral.

38. Epitalamusul

Epitalamusul este alcătuit din :

-epifiza

-aparatul habelunar:

• stria medulară,

• pedunculii epifizei : habenula , comissura alba posterioara( habenulara)

• nucleii habenulari

Stria medulara- bandă de substanţă albă aflată la suprafaţa nucleului talamic, la limita dintre fetele
superioara si mediala ale acestuia. Posterior se etalează, formând trigonul habenulei, care conţine în
profunzime nucleii habenulari, lateral şi medial.

Trigonul habenular

Este delimitat inferior de coliculul superior şi pedunculul mijlociu al epifizei, lateral de pulvinar şi medial
de pedunculul anterior al epifizei (stria medulară). În aria sa proemină nucleul habenular cu cei doi
nuclei medial şi lateral.
Comisura albă posterioară

• reprezintă o structură complexă aflată în lama inferioară a epifizei, formată din nuclei dispersaţi
printre fibrele de substanţă albă, orientate transversal.

• proemină în cavitatea ventriculului III la nivelul versantului posterior, formând versantul inferior
al recesului pineal (supracomisural)

• nucleii comisurii posterioare aparţin grupului oculomotor accesor şi sunt:

-nucleul interstiţial

-nucleul comisurii posterioare

-unii nuclei pretectali

-nucleii extremităţii superioare ai substanţei cenuşii periapeductale.

Inferior de comisura se afla organul subcomisural= un complex de celule cilindrice, cu rol de creştere a
secreţiei de aldosteron, şi în adaptarea la frig.

Organul subcomisural este un organ neuroendocrin aparţinând organelor circomvolute. La organul

subcomisural sosesc aferenţe de la nucleii habenulari, de la hipocamp şi nucleul amgdalian, din aria
septală, ariile olfactive, substanţa perforată anterioară, ceea ce conferă epitalamusului rol în reflexe cu
punt de plecare olfactiv. . Aceste impulsuri aduc informaţii viscerale la nucleii din regiunea superioară a
mezencefalului.

39.Hipotalamusul

Reprezintă partea ventrală a diencefalului, care formează totodată podeaua ventriculului mijlociu.

Hipotalamusul formează planşeul ventriculului III, întinzându-se transversal între cele două şanţuri
hipotalamice.

Este situat antero-inferior de talamus si reprezinta un important centru de coordonare a functiilor

endocrine, a sist nervos vegetativ si a comportamentului emotional.

La suprafaţă, limitele lui sunt reprezentate de chiasma şi tracturile optice, şi de spaţiul perforat
posterior.

Hipotalamusul are formă de pâlnie turtită lateral şi prezintă două feţe:

Faţa inferioară (anterioară) – se află la baza creierului în spaţiul optopeduncular delimitat astfel:

• anterior – de chiasma optică

• antero-lateral – de tracturile optice

• postero-lateral - de pedunculii cerebrali

• posterior – de planul tangent care trece la marginile posterioare ale corpilor mamilari.
Faţa inferioară prezintă:

- o zonă anterioară suprachiasmatică

- o proeminenţă centrală numită tuber cinereum care se continuă inferior cu tija pituitară de care este
legată hipofiza. În jurul lui tuber cinereum se găsesc patru proeminenţe:

 una anterioară numită eminenţa mediană

 două laterale numite eminenţele laterale
 una posterioară numită eminenţa postinfundibulară

- o zonă posterioară – corpii mamilari

Între aceste patru proeminenţe şi tuber cinereum se delimitează şanţul tubero-infundibular, iar
posterior de ele se găsesc corpii mamilari.

Posterior de corpii mamilari se află substanţa perforată posterioară care este străbătută de mai multe
canale de mici dimensiuni prin care trec ramuri ale arterei cerebrale posterioare.

Faţa superioară (dorsală) – corespunde cavităţii ventriculului III şi se întinde până la nivelul şanţului
hipotalamic.

40. Functiile hipotalamsului:

-neurosecretia

-reglarea activitatii veghe-somn

-reglarea activitatii endocrine

-reglarea sist nervos vegetativ

-coordonarea activ sexuale si a reproducerii, prin secretia hormonilor sexuali

- termoreglare

Hipotalamusul detine un rol important in mentinerea homeostaziei , o stare de constanta a mediului

intern( echilibrul fiziologic).

41. Ventriculul 3 cerebral

Intre cele 2 jumatati ale diencefalului, pe toata intinderea sa, se gaseste o cavitate neregulata=
ventriculul 3. Prezinta urm elemente:

-5 pereti: laterali, superior,anterior si postero-inferior

-4 prelungiri( recese)

-3 comunicari

Peretele lateral este format : in 2/3 superioare de fata mediala a talamusului si in 1/3 inferioara de fata
superioara a hipotalamusului. La nivelul acestui perete se observa o proeminenta cenusie = adeziunea
intertalamica.
Peretele superior prezinta posterior epifiza. Anterior de aceasta el este format de corpul calos, fornix si
panza coroidiana a ventriculului 3.

Panza coroidiana= 2 foite ale piei mater, care se insinueaza pe sub corpul calos si fornix si pe deasupra
talamusului , cuprizand intre ele plexuri venoase.

Peretele anterior incepe in locul in care columnele fornixului se infunda in grosimea hipotalamusului
fiind format in continuare de comisura alba anterioara, lama terminala, chiasma optica si versantul
anterior al infundibulului.

Peretele postero-inferior incepe la nivelul deschiderii apeductului cerebral Sylvius si este format in
continuare de o lama de substanta alba, apoi de corpul mamilar si versantul posterior al infundibulului.

Prelungirile:

 infundibulul - prelungirea inferioara situata la nivelul tuber cinereum

 recesul optic- situat intre chiasma optica si rostrul corpului calos
 recesul pineal- se afla intre cele 2 lame ale pediculului epifizei
 recesul suprapineal-localizat intre fata superioara a epifizei si panza coroidiana a ventricului
3

Comunicarile:

 inferior- prin intermediul apeductului cerebral Sylvius cu ventriculul 4

 antero-lateral prin orificiile interventriculare Monroe cu ventriculii laterali.

42. Ventriculul 4 cerebral-provine din dilatarea canalului ependimar , fiind cuprins intre bulb, punte si
cerebel. Este un spatiu turtit, plin cu lichid cerebrospinal,de forma rombica, cu urm pereti:

Anterior (podeaua)= constituit de fossa rhomboidea

Posterior ( tavanul)

Si 4 margini: 2 inferioare si 2 superioare.

Fossa rhomboidea- la alcatuirea ei participa bulbul si puntea sub forma a 2 triunghiuri isoscele unite prin
bazele lor.

Santul median al fosei romboidale o imparte in 2 jumatati dreapta si stanga. Intre el si recesuri se afla
manunchiuri de fibre albe. Striile constituie calea reflexa acustica, iar deasupra si dedesubtul lor se afla
ariile vestibulare.

Triunghiul pontin contine: lateral de santul median, eminentele mediale; in centrul acestuia exista o
proeminenta= colicullus facialis, iar lateral de ea o depresiune = fovea superior.

Tavanul are 3 portiuni:

Partea mijlocie formata din partea mediana a cerebelului.

Partea superioara formata din valvula lui Vieussens.

Partea inferioara formata de lamina chorioidea.

Marginile:

-pe cele inferioare se insera taenia chorioidea

-cele superioare constituie marginile interne ale pedunculilor cerebelosi superior.

43.Fata inferioara a EC

Se sprijină pe etajul orbitar şi temporal al endobazei, iar posterior pe cortul cerebelului.

Este neregulată şi divizată de şanţul lui Sylvius în două părţi de întindere inegală:

-una mai mică anterioră, presilviană (1/4 din suprafaţă)

-una mai mare posterioară, retrosiviană, (3/4 din suprafaţă).

Porţiunea anterioară (presilviană) este lobul orbitar şi este aşezat pe tavanul orbitei şi lama ciuruită a
etmoidului, corespunzându-i faţa inferioară a lobului frontal. Prezintă următoarele şanţuri:

şanţul orbital medial sau drept (sau şanţul olfactiv), are o direcţie anteroposterioară. In extremitatea sa
anterioară se află bulbul olfactor şi, în continuare, tractul olfactor, motiv pentru care este cunoscut şi
sub numele de şanţul olfactor.

şanţul orbital lateral este inconstant şi îl întâlnim către marginea laterală a lobului; este mai mic decât
cel medial.

şanţul cruciform rar realizează forma de H şi mai des apare ca o depresiune între şanţul orbital lateral şi
medial şi de la el pleacă relativ radiar trei, patru scobituri.

Porţiunea retrosilviană

-este situat în groapa temporală a bazei craniului şi pe cortul creieraşului

-se întinde de la şanţul lateral (Sylvius) până la extremitatea posterioară a hemisferei

-este străbătut de două şanţuri cu direcţia anteroposterioară: şanţurile occipitotemporale lateral şi

medial (colateral)

44. Fata mediala a EC-prezinta in partea ei inferioara cea mai mare formatiune comisurala = corpul
calos=o lamă de substanţă albă care trece transversal de la o hemisferă la cealaltă. Acesta este
înconjurat pe toată circumferinţa lui de şanţul corpului calos.

Scizura calosomarginală pornită de sub genunchiul corpului calos, se îndreaptă apoi posterior,
mergând relativ paralel cu corpul calos.

Această scizură emite prelungiri secundare:

 şanţul paracentral, care ia naştere din scizură calosomarginală înainte ca aceasta să

sfârşească.
 şanţul supraorbitar al lui Broca, şanţ care se desprinde în dreptul genunchiului corpului
calos şi se duce oblic în sus şi înainte;
 prelungirea posterioară, care ia naştere în momentul în care scizura calosomarginală se
îndreaptă către marginea superioară a hemisferei.

Scizura calcarină este o scizură importantă. Ea pleacă de la polul occipital, merge uşor ascendent până
la scizura perpendiculară internă (parietooccipitală), după care se îndreaptă în jos către spleniul
corpului calos, sfârşind la nivelul pliului temporolimbic al lui Broca.

Scizura perpendiculară internă sau parietooccipitală este continuarea pe faţa medială a scizurii
perpendiculare externe. Ea se termină în scizură calcarină, sub spleniul corpului calos.

Circumvoluţia corpului calos (gyrus cinguli), lobul corpului calos al lui Broca, cuprins între şanţul
corpului calos de deasupra feţei superioare a corpului calos şi scizura calosomarginala.

Circumvoluţia frontală internă, sau superioară (gyrus frontalis superior), situată deasupra scizurii
calosomarginale, care nu este altceva decât porţiunea din circumvoluţia frontală superioară care
încalecă faţa medială.

LOBII FEŢEI MEDIALE A EMISFEREI SUNT: CUNEUSUL ŞI PRECUNEUSUL.

Lobul cuneus este de forma triunghiulară şi este cuprins între şanţul parietooccipital şi şanţul calcarin,
iar baza sa este formată de marginea superioară a hemisferei.

Lobul precuneus sau patrulater după forma sa este delimitat superior de marginea superioară a
hemisferei, anterior de porţiunea terminală a scizurii calosomarginale (sulcus cinguli), posterior de
şanţul parietooccipital, iar în jos de prelungirea posterioară a scizurii calosomarginale (sulcus cinguli).

45. Fata superolaterala a EC

Este cea mai importantă faţă a hemisferei prin centrii corticali pe care îi conţine. Este cuprinsă între
marginea superioară şi marginea laterală a hemisferei şi se întinde de la polul frontal la cel occipital.

Această faţă cuprinde trei şanţuri care o divid în patru lobi:

Scizura lui Sylvius sau şanţul lateral, prezintă:

-o porţiune situată pe faţa inferioară a hemisferei, care limiteaza lobul orbital de cel temporooccipital;

-o porţiune pe faţa laterală a hemisferei în continuarea celeilalte; pe faţa aceasta se lărgeşte mult în
profunzime şi formează fosa laterală a creierului în care se găseşte INSULA.

Substanţa corticală din fundul ei va forma lobul insulei iar substanţa din jurul ei va da naştere
circumvoluţiilor din jurul groapei silviene. În sânul ei scoarţa cerebrală va forma claustrul şi corpul striat.

Şanţul lui Sylvius se termină în lobul parietal. Acest şanţ în momentul în care trece de pe faţa bazală a
hemisferei pe faţa laterală trimite două prelungiri:

-prima prelungire, prelungirea orizontală (ramus anterior), cu direcţia anterioară lungă de 2—3 cm

-a doua prelungire, prelungirea ascendentă (ramus ascendens) sau verticală, se duce înainte şi în sus pe
o lungime de 2—3 cm.

Scizura lui Rolando sau şanţul central

Incepe în spaţiul dintre prelungirea ascendentă şi ramura posterioară principală a şanţului lateral, se
îndreaptă sinuos în sus şi posterior către marginea superioară a hemisferei pe care o atinge şi mai des o
depăşeşte, sfârşind pe faţa medială a ei.

Atât la extremitatea sa superioară cât şi la cea inferioară este înconjurată de o cută de anastomoză care
leagă circumvoluţia dinaintea şanţului central cu cea dindărătul lui. Pliul superior poartă denumirea de
LOBULUL PARACENTRAL, iar cel inferior de OPERCUL ROLANDIC (operculum fronto-parietale).

Scizura perpendiculară externă (şanţul parieto-occipital)

-este cel mai simplu şanţ din şanţurile primare ale feţei laterale

- are forma unei mici depresiuni, către partea posterioară a feţei laterale şi pe marginea superioară a
hemisferei

-separă lobul parietal de cel occipital dar numai în porţiunea superioară, deoarece mai jos sunt câteva
cute de trecere.

Existenţa acestor trei şanţuri împarte faţa laterală a hemisferei în patru lobi: frontal, temporal,
parietal şi occipital.

1. Lobul frontal

-ocupă partea anterioară a emisferelor cerebrale, fiind situat înaintea şanţului central

-este delimitat în jos de marginea laterală a hemisferei şi în sus de marginea superioară a hemisferei

Faţa supero-laterală a acestui lob este separată de:

• lobul temporal de către şanţul lateral;

• lobul parietal de către şanţul central;

• faţa medială de către marginea superioară.

Lobul frontal mai are o faţă medială şi una orbitală. Extremitatea anterioară mai rotunjită, formează
polul frontal.

Faţa laterală a lobului frontal prezintă două şanţuri antero-posterioare,

-şanţul frontal superior

-şanţul frontal inferior, ambele cu traiect orizontal.

Aceste şanţuri fiecare se bifurcă într-un braţ ascendent şi altul descendent. Din reunirea acestor braţe
rezultă un al treilea şanţ paralel cu cel central şi situat înaintea lui: este şanţul precentral. Între aceste
trei şanţuri se delimitează patru circumvoluţii frontale.

Circumvoluţia frontală superioară, cuprinsă între şanţul frontal superior şi marginea superioară a
hemisferei.

Circumvoluţia frontală mijlocie este cuprinsă între şanţul frontal superior şi cel inferior.
Circumvoluţia frontală inferioară sau circumvoluţia lui Broca se găseşte sub şanţul frontal inferior.

Circumvoluţia frontală a patra sau frontală -ascendentă, prerolandică sau precentrală (gyrus
precentralis) este cuprinsă între şanţul precentral şi şanţul central.

Lobul temporal

-este delimitat în sus de către şanţul lateral, iar în jos de marginea laterală a hemisferei

-extremitatea sa anterioară rotunjită, formează polul temporal.

Şanţul temporal superior este constant, pleacă dinapoia polului temporal şi se îndreaptă apoi în sus şi
îndărăt, sfârşind în lobul parietal.

Şanţul temporal inferior - aşezat sub primul şanţ, merge paralel cu el.

Între aceste şanţuri şi limitele lobului temporal sunt cuprinse trei circumvoluţii: temporala I, II şi III.

Circumvoluţia temporală superioară (temporala I) este aşezată imediat sub şanţul lateral, este
înzestrată cu o serie de 3-4 pliuri la nivelul cărora se găseşte localizat centrul auzului.

Circumvoluţia temporală mijlocie (temporala II) este cuprinsă între cele două şanţuri temporale,
superior şi inferior.

Circumvoluţia temporală inferioară (temporala III) este situată sub al doilea şanţ temporal şi trece şi pe
lobul temporo-occipital, întinzându-se până la şanţul occipito-temporal.

Lobul parietal

Este situat posterior de lobul frontal şi inferior de lobul temporal şi de lobul occipital. Prezintă şanţul
intraparietal.

Circumvoluţia parietală ascendentă este cuprinsă între şanţul central (anterior) şi porţiunea verticală a
şanţului intraparietal, şanţul postcentral (posterior). În acest gyrus se găseşte localizat centrul
sensibilităţii generale.

Circumvoluţia parietală superioară, este o circumvoluţie cu direcţia anteroposterioară cuprinsă între

marginea superioară a hemisferei cerebrale şi porţiunea anteroposterioară a şanţului intraparietal.

Circumvoluţia parietală inferioară se găseşte înapoia şi dedesubtul şanţului intraparietal.

Lobul occipital

Porţiunea de pe faţa laterală a hemisferei care rămâne îndărătul unei linii ce uneşte scizură
perpendiculară externă cu marginea inferioară a lui, aparţine lobului occipital.

-este delimitat superior şi inferior de marginile respective ale hemisferei

-suprafaţa sa este brăzdată de două şanţuri anteroposterioare: şanţul occipital superior (interoccipital)
şi şanţul occipital inferior.

Între aceste şanţuri şi marginile hemisferei sunt cuprinse trei circumvoluţii longitudinal aşezate în
ordinea următoare: circumvoluţia occipitală întâia, paralelă cu marginea superioară a hemisferei;
circumvoluţia occipitală a doua, cuprinsă între cele două şanţuri occipitale şi circumvoluţia occipitală a
treia, cuprinsă între şanţul occipital inferior şi marginea externă a hemisferei.

46.Corpul calos

Este o largă comisură între cele două hemisfere, se prezintă ca o lamă de substanţă albă patrulateră
transversală. Este aşezat în fundul fisurii inter hemisferice şi se întinde între cele două hemisfere, numai
în porţiunea lor mijlocie.

Prezinta:

Faţa superioară :

-este convexă în sens anteroposterior şi uşor concavă în sens transversal

-este acoperită de o lamă de substanţă cenuşie.

Intre circumvoluţie corpului calos şi corpul calos există un spaţiu care poartă numele de sinusul corpului
calos.

Faţa inferioară

-este concavă în sens anteroposterior şi convexă în sens transversal

-pe linia mediană, ea dă inserţia formaţiunii lamelare, numită septum pellucidum, care se aşează sagital
între corpul calos şi fornix

Extremitatea anterioară sau genunchiul corpului calos

Este curbă şi se termină pe peretele anterior al ventriculului III cerebral printr-o porţiune mai subţiată,
numită rostrul corpului calos.

Extremitatea posterioară

-apare ca un cordon transversal gros ,se aşază deasupra corpilor cvadrigemeni şi a glandei epifize.

Corpul calos este format din fibre care leagă cele două hemisfere; sunt fibre transversale care pleacă de
la scoarţa unei hemisfere la scoarţa celeilalte hemisfere.

47.Fornixul

Denumit şi bolta cu patru stâlpi a lui Winslow sau trigonul cerebral este o lamă de substanţă albă, de
forma triunghiulară pe secţiune, aşezată sub corpul calos şi deasupra talamusului şi ventriculului
mijlociu.

Prezintă:

Faţa superioară

-vine în raport cu corpul calos

Faţa inferioară

-vine în raport cu vălul choroidian

Marginile dreaptă şi stângă şi dau inserţia plexurilor choroide ale ventriculilor laterali, de unde şi
numele de tenia fornicis.

Unghiurile sunt în număr de trei: unul anterior şi două posterioare.

Din unghiul anterior pleacă două cordoane, stâlpii anteriori.

Din cele două unghiuri posterolaterale pleacă de asemenea câte un stîlp, stâlpii posteriori mai
voluminoşi şi turtiţi.

Fornixul este format din două feluri de fibre:

a) fibre longitudinale, care se condensează pe margini în cordoane, în continuarea cărora se

gă sesc stâlpii anteriori şi posteriori, leagă cornul lui Ammon de nucleul mamilar
b) fibre transversale, care se întind de la o margine la alta, sunt vizibile pe faţa interioară, şi
ele leagă un corn al lui Ammon cu congenerul său.

48.Nucleul Amigdalian

Este al doilea component al nucleilor telencefalici, este situat în plină substanţă albă a lobului temporal,
în apropierea polului său. Este de origine telencefalică, dar cu valoare funcţională olfactivă.

Corpul amigdalian este format din două părţi:

- complexul amigdalian corticomedial (cu nucleii medial, cortical, nucleul striei terminale şi aria
amigdaliană anterioară – nuclei bogaţi în dopamină);

- complexul bazolateral care conţine nucleii: lateral, bazal şi accesor bazal; acest nucleu are o
serie de conexiuni formate din fibre aferente şi eferente.

49.Vascularizatia EC

Creierul are o dublă vascularizaţie: pe de o parte arterele vertebrale care se unesc şi formează artera
bazilară şi pe de altă parte artera carotidă internă.

La baza creierului ramurile arterei carotide interne şi ramurile arterei bazilare formează poligonul
arterial al lui Willis.

Artera carotidă internă

– se întinde de la bifurcaţia carotidei comune până în interiorul cutiei craniene, unde se termină în
dreptul nervului optic. Prezintă 4 ramuri terminale:

Artera cerebrală anterioara– este cea mai mică, ia naştere în dreptul chiasmei optice în extremitatea
medială a şanţului lateral. Pe faţa medială a emisferei cerebrale artera cerebrală anterioară dă ramuri
corticale şi ramuri centrale (de tip terminal) terminându-se prin anastomozarea cu artera cerebrală
posterioară.

Ramurile corticale sunt:

 • ramuri orbitale – în număr de 2-3 irigă faţa orbitală a lobului frontal şi lobul olfactiv;

• ramuri frontale – irigă corpul calos, girus cinguli, girusul frontal superior, mijlociu şi medial,
marginea superioară a emisferei, lobul paracentral şi partea superioară a girului precentral;

• ramuri parietale – pentru precuneus şi regiunile vecine.

Ramurile centrale – iau naştere chiar la originea arterei, străbat substanţa perforată anterior, lama
terminală şi irigă rostrul corpului calos, septul pelucid, partea anterioară din putamen şi capul nucleului
caudat.

Artera cerebrală mijlocie - este cea mai voluminoasă şi continuă traiectul arterei carotide interne. La
origine se găseşte în partea postero-laterală a spaţiului perforat anterior, de unde are un traiect scurt,
anterior, spre partea cea mai inferioară a lobului insulei.

Ramuri corticale:

 artera orbitofrontală
 artera temporală anterioară
 ramuri corticale ascendente, reprezentate de:
 artera şanţului precentral
 artera şanţului central
 artera şanţului postcentral
 arterele parietale anterioară şi posterioară
 ramura girului angular
 ramuri corticale descendente:
 ramura temporală posterioară
 ramura temporo-occipitală posterioară

Ramuri centrale – în număr de 10-15, se desprind din segmentul proximal şi pătrund în substanţa
perforată anterioară ca artere striate. Irigă nucleii de la baza creierului.

Artera comunicantă posterioară – ia parte prin anastomozarea arterei acrotide interne cu artera
cerebrală posterioară. Dă ramuri care străbat substanţa perforată posterioară pentru faţa medială a
talamusului şi peretele ventriculului III.

Artera coroidiană anterioară – are originea aproape de cea a arterei comunicante posterioare. Dă
ramuri pentru uncus, corpul amigdalian, pulvinar, globus palidus, nucleul caudat, stria terminală, nucleul
subtalamic, hipocamp etc

Artera bazilară – dă o singură arteră pentru creier:

Arterele cerebrale posterioare. Sunt ramurile de bifurcaţie ale trunchiului bazilar, cu originea în dreptul
şanţului ponto-peduncular. Ea dă în traiectul său ramuri colaterale corticale, centrale şi coroidiene.

Ramurile corticale sau superficiale:

 Artera temporală posterioară

 Artera occipitală medială

Ramuri centrale:

 posteromediale (artere perforante sau penetrante) – străbat substanţa perforată anterioară şi

posterioară şi se distribuie la hipofiză, regiunea tuberală şi infundibulul hipotalamic,
talamusul anterior şi medial, nucleii mamilari, regiunea subtalamică
 posterolaterale, se desprin din artera cerebrală posterioară, irigă pulvinarul, nucleii laterali şi
parţial ventrali ai talamusului şi corpii geniculaţi.

Artera coroidiană posterioară – are cel mai frecvent originea în artera cerebrală posterioară, şi poate fi
una singură sau trei artere coroidiene posterioare.

Venele creierului- nu au acelaşi traiect cu arterele, originea lor este în plexul pial venos.

Se vărsa într-un sistem de canale, sinusurile durei mater, venele cerbrale nu posedă valve.

Ele pot fi clasificate în vene superficiale şi profunde.

Venele superficiale cuprind trei grupe:

-venele cerebrale superioare

-vena cerebrală mijlocie

-venele cerebrale inferioare

Vena bazală începe în dreptul substanţei perforate anterioare prin unirea venei cerebrale anterioare cu
vena mijlocie profundă şi cu vena striată. Inconjură pedunculul cerebral pentru a se termina în marea
venă cerebrală.

Venele cerebrale profunde

Venele profunde colectează în marea venă cerebrală a lui Galen , care provine din fuzionarea celor două
vene cerebrale interne cu vena bazală.

Vena bazală Rosenthal, se formează în dreptul substanţei perforate anterioare prin unirea următoarelor
vene: vena cerebrală anterioară, vena cerebrală mijlocie profundă, venele talamostriate inferioare.

Marea venă cerebrală (Galen) se formează sub spleniul corpului calos prin unirea venelor bazale şi
venelor cerebrale interne. Are un traiect scurt spre posterior, vărsându-se în sinusul venos drept.

50.Poligonul Willis- este un sistem arterial anastomotic, cu 7 ramuri, la formarea careia participa 2
sisteme arteriale: sist carotic intern si sist vertebro-bazilar.

Sist carotic intern este alc din 4 parti:

-partea cervicala

-partea pietroasa- se gaseste in stanca temporalului si in canalul carotic osos

-partea cavernoasa- se gaseste in sinusul cavernos si in santul carotic de pe peretele lateral al
sfenoidului

-partea cerebrala-tine de la iesirea din sinusul cavernos pana in dreptul spatiului perforat anterior

In craniu, art carotida interna da 2 grupuri de ramuri:

- ramuri colaterale: arterele olftamica,comunicanta posterioara,coroidiana anterioara

- ramuri terminale: art cerebrala anterioara si art cerebrala mijlocie

Sistemul vertebro-bazilar:

Art vertebrala are 2 segmente :

-unul cervical si cerebral : la niv gatului

-unul cerebral: care se intinde pana la marginea inferioara a puntii, unde prin unire cu ce din partea
opusa formeaza trunchiul bazilar.

51. Lichidul cefalorahidian

LCR este conţinut în sistemul ventricular şi canalul ependimar, şi în spaţiul subarohnoidian. Toate aceste
spaţii comunica la nivelul ventricului IV prin granulaţiile lui Pacchioni cu sistemul nervos central.

Este incolor, ca apa de stâncă. Împiedică pătrunderea substanţelor macromoleculare în spaţiile

lichidiene şi permite libera difuziune a apei.

Este despărţit de lichidul circulant (plasma sangvina) printr-un sistem morfo-funcţional

constituit de epiteliul coroidian, stratul meningoblastic extern al arahnoidei, epiteliul
vllozităţilor arahnoide şi endoteliul vaselor ce străbat spaţiul subarahnoidian.

Bariera hematoencefalică (endoteliul vascular, sistemul reticuloendotelial, nevroglie) îl

desparte de spaţiul circulant intravascular şi asigură o permeabilitate selectivă pentru diferitele
componente ale sângelui.

Protejează creierul şi măduva, participă la menţinerea constantă a presiunii intracraniene şi la

elaborarea unui mediu constant biochimic, realizează transferul unor substanţe nutritive spre
creier şi eliminarea unor metaboliţi.

Circuitul LCR

ventriculii laterali → gaura lui Monro → ventriculul III → apeductul lui Sylvius → ventriculul IV
→ canalul ependimar.

52. Meningele
Creierul şi măduva sunt acoperite de nişte învelişuri numite meninge.

Clasic se disting:

- la exterior pahimeningele (meningele tare) format din dura mater şi din leptomeninge (meningele
moale) format din arahnoidă şi pia mater.
Ele se interpun între os şi sistemul nervos central ferind osul de eroziuni şi sistemul nervos central de
traumatisme. Între pia mater şi arahnoidă circulă LCR.

- În grosimea pia mater se găsesc vasele care irigă S.N.C.

- Arahnoida trimite şi ea spre pia mater trabecule subţiri conjunctive, care compartimentează spaţiul
subarahnoidian, creând un adevărat labirint prin care circulă LCR. Prin intermediul acestor trabecule pia
mater şi arahnoida sunt solidare.

- dura mater aderă în alocuri de os.

Meningele se imparte in meninge spinal si meninge cerebral.

 Meningele spinal

Dura mater spinală

Este situată în prelungirea caudală a durei mater encefalice şi se întinde caudal până la nivelul
vertebrei a doua sacrale, de unde se continuă cu un fir de grosime mică până pe inserţia coccigiană. Firul
acesta formează teaca lui filum terminale al măduvii spinării. Este formată din fibre colagene orientate
circular şi longitudinal. Dura mater spinală trebuie să suporte atât presiunea din interior cât şi trac-
ţiunile longitudinale atât în flexiunile cât şi în extensiile coloanei vertebrale, aceasta explică
predominenţa fibrelor longitudinale. Sacul dural mai este solicitat şi la nivelul găurilor prin care nervii
spinali părăsesc dura mater.

Dura mater spinală este irigată segmentar de ramuri arteriale din diferite origini:

- în regiunea cervicală ele provin din artera vertebrală, artera cervicală ascendentă şi artera
intercostală supremă prin ramurile lor spinale
- în regiunea toracică, ele sunt ramuri spinale ale arterelor intercostale posterioare
- în regiunea lombară sunt ramurile spinale ale arterelor lombare şi arterei iliolombare
- în regiunea sacrală sunt ramurile spinale ale arterelor sacrale laterale.

Venele numeroase ale durei spinale se varsă la diferite niveluri în plexul venos vertebral intern
(anterior şi posterior), în venele intervertebrale şi spinale, care ţin toate de teritoriul venei azigos şi în
cele din urmă de al venei cave superioare.

Nervii, ca şi vasele, sunt segmentari; este vorba de ramurile meningee (recurente) ale nervilor spinali.
Ele sunt constituite din axoni cu şi fără mielină.

- Cei fără mielină trec în majoritate asupra vaselor, sunt, aşadar, nervi vasomotori.
- Cei cu mielină se distribuie durei spinale prin terminaţii libere şi încapsulate, care sunt
organe receptoare.

În dura spinală se pot găsi şi celule nervoase, mai ales în tecile pe care le furnizează nervilor spinali.

Limfatice adevărate ale durei nu există. Există însă spaţii strânse printre fibrele durei, pe care unii
autori le numesc lacune limfatice prin acestea, spaţiul epidural comunică eficace cu spaţiul subdural.
 Dura spinală se găseşte la distanţă de os, de coloana vertebrală, cu care are doar raporturi
mediate. Între rădăcinile nervilor spinali, pia mater trimite prelungiri discontinue spre dura mater,
care alcătuiesc ligamentul dinţat (intern). Cu ajutorul ligamentului dinţat şi al ligamentelor cervico- şi
sacrodurale, măduva spinării este suspendată în interiorul sacului dural şi reţinută pe lângă coloana
corpurilor vertebrale.

 Meningele cerebral

Dura mater encefalică trimite prelungiri care pătrund între diverse segmente ale encefalului, realizând
septuri atât în plan sagital cât şi în plan transversal.

- În planul median sagital se găseşte coasa creierului şi coasa cerebelului (falx cerebri şi
falx cerebelli)
- În plan transversal se găseşte cortul cerebelului (tentorium cerebelli) şi diafragma şeii
turceşti (diaphragma sellae).

Aceste septuri se prind pe os acolo unde şi dura parietală aderă cel mai puternic de os:

- falx cerebri pe crista galii şi în lungul sinusului sagital superior;

- falx cerebelli pe creasta occipitală internă şi pe circumferinţa lui foramen magnum
occipitale;
- tentorium cerebelli pe marginea superioară a stâncii temporalului şi pe apofizele clinoide
posterioare;
- diaphragma sellae pe apofizele clinoide şi pe corpul sfenoidului.

Falx cerebri - pătrunde adânc în fisura interhemisferică şi separă feţele mediale ale hemisferelor
cerebrale.

- La marginea sa aderentă, se află sinusul sagital.

- La marginea liberă, coasa creierului se găseşte pe toată întinderea de deasupra corpului
calos. În această margine liberă este adăpostit sinusul sagital inferior.

Falx cerebelli este un sept median sagital care se găseşte între hemisferele cerebeloase, la mică distanţă
de faţa inferioară a vermisului. La marginea lui aderentă, fibrele, diverg pentru a cuprinde sinusul
occipital.

Diaphragma sellae închide superior şaua turcească. Marginea sa aderentă continuă dura care intră în
constituţia sinusurilor cavernoase şi intercavernoase. Marginea liberă înconjoară de jur împrejur tija
hipofizei, prin care această glandă este legată de infundibul.

Tentorium cerebelli pătrunde adânc în fisura dintre hemisferele cerebrale şi cele cerebeloase. Marginea
sa aderentă se găseşte la nivelul sinusului transvers şi al sinusului pietros superior, atât în dreapta cât şi
în stânga. Marginea liberă înconjoară pedunculii cerebrali la nivelul fracturilor optice şi al corpilor
cvadrigemeni superiori. Marginea liberă se află însă la distanţă apreciabilă de aceste formaţiuni
nervoase, în această margine liberă nu se găsesc sinusuri ale durei mater.

Dura mater aderă pe alocuri de os, cum ar fi creasta stâncii temporale, apofizele clinoide, aripile mici
ale sfenoidului şi crista galli. Aderenţa este de asemeni puternică la nivelul circumferinţei găurii
occipitale. În rest, şi mai ales în regiunea temporoparietală, dura este lax fixată de os şi toată zona
aceasta se numeşte zone decolabilă a lui Gerard-Marchant.

O menţiune specială trebuie acordată durei care mărgineşte sinusurile. Fibrele durei sunt astfel
dispuse în pereţii sinusurilor, încât rezistă presiunilor dinafară şi împiedică turtirea sinusului, garantând
astfel continuitatea fluxului de sânge venos prin aceste vase.

Vasele durei mater encephalice prezintă o dispoziţie deosebită. Arterele provin din mai multe surse:

- cel mai întins teritoriu îl are artera meningee mijlocie, care pătrunde în craniu prin
foramen spinosum, trimite o ramură frontală pentru dura fosei anterioare şi o ramură
parietală pentru dura fosei mijlocii a craniului.
- Din artera maxilară se desprinde, alături de meningeea mijlocie, o ramură meningee
accesorie
- Prin orificiile lamei ciuruite a etmoidului, artera etmoidală anterioară, ramură a arterei
oftalmice, trimite artera meningee anterioară, care irigă o mică porţiune din dura fosei
anterioare, anastomozându-se cu ramura frontală a meningeei mijlocii.
- Din artera faringiană ascendentă, ramură a carotidei externe pleacă artera meningee
posterioare

Venele însoţesc de obicei câte două arterele meningee. Ele prezintă neregularităţi de calibru. Venele
meningee mijlocii se varsă în plexul pterigoidian, la care ajung prin foramen spinosum şi prin plexul
venos ai găurii ovale.

Vasele meningee irigă şi craniul, ceea ce demonstrează solidaritatea între craniu şi dură. La acest nivel
există numeroase anastomoze arteriovenoase şi reţeaua externă are peste tot caracterul unor
asemenea anastomoze.

Nervii durei mater encefalice

- provin în esenţă din nervul trigemen.

- dura fosei anterioare este inervată de nervul etmoidal anterior, ramură a nervului nazociliar.

- nervul maxilar dă o ramură meningee pentru dura fosei mijlocii a craniului.

- nervul oftalmic dă o ramură meningee pentru cortul cerebelului, sinusurile transverse, sinusul
drept şi vena lui Galien (vena cerebri magna).

- dura fosei posterioare, cerebeloase, este inervată de o ramură meningee a nervului vag, care se
desprinde la nivelul găurii jugulare.
 - alţi nervi cranieni dau ramuri meningee la trecerea prin găurile bazei craniului pentru regiunile
învecinate acestor găuri (n. trohlear, n. gloloso-faringian, accesor şi chiar hipoglos).

Sinusurile venoase ale durei mater

Aceste sinusuri au pereţi duri, ceea ce explică de ce în caz de secţionare nu colabează. Ele comunică cu
venele superficiale ale capului prin venele emisare.

- Sinusul transvers drept – are originea în dreptul protuberanţei occipitale interne la

nivelul confluentului sinusal, ca o continuare a sinusului sagital superior.
- Sinusul transvers stâng are originea ca o continuare a sinusului drept.
- Sinusul petroscuamos – este situat la joncţiunea solzului cu stânca temporală.
Extremitatea lui anterioară se continuă prin intermediul venei emisare cu vena
retromandibulară.
- Sinusul sigmoid – este continuarea directă a sinusului transvers de la locul unde acesta
părăseşte cortul cerebelului până la orificiul jugular.
- Sinusul confluent reprezintă locul de întâlnire în dreptul protuberanţei occipitale interne,
al sinusurilor sagital superior, transvers, drept şi occipital.
- Sinusul occipital este un sinus mic în grosimea marginii posterioare a coasei cerebelului.
Uneori dublu, începe prin câteva canale venoase în dreptul orificiului mare occipital,
devine ascendent şi se varsă în sinusul confluent. Comunică cu plexurile venoase
vertebrale şi cu sinusul sigmoid.
- Plexul bazilar este o reţea de canale întinsă de-a lungul porţiunii bazilare a osului
occipital între sinusurile petros superior şi petros inferior. Are legături cu sinusul
cavernos şi plexul venos al canalului vertebral.
- Sinusul sagital superior situat în marginea convexă a coasei creierului se întinde de la
foramen caecum până la protuberanţa occipitală internă unde uşor deviat spre dreapta se
termină în sinusul transvers drept.
- Sinusul sagital inferior situat în cele două treimi dorsale ale marginii libere a coasei
creierului creşte ca dimensiuni în sens posterior. Se termină în sinusul drept.
- Sinusul petros superior situat în şanţul de pe marginea superioară a stâncii temporalului,
în grosimea marginii de inserţie a cortului cerebelului face legătura între sinusul cavernos
şi sinusul transvers. Primeşte ca tributare vene timpanice, câteva vene cerebrale şi
cereboloase.
- Sinusul sfenoparietal este localizat inferior de aripile mici ale osului sfenoid lângă
marginea lor posterioară. Primeşte vene mici de la dura mater vecină şi uneori, trunchiul
frontal al venei meningee mijlocii. Se termină în sinusul cavernos.
- Sinusul cavernos este situat pe faţa laterală a corpului osului sfenoid şi conţine în
lumenul său o serie de trabecule care îi dau aspectul cavernos. Se întinde de la fisura
orbitală superioară până la vârful stâncii osului temporal
  ARAHNOIDA

Arahnoida encefalică, spre deosebire de pia mater, nu urmăreşte toate depresiunile de la suprafaţa
creierului, ci se întinde pe deasupra lor, formând punţi. Uneori, suprafeţele astfel subântinse sunt mari,
ca de exemplu suprafaţa între pedunculii cerebrali, în asemenea locuri lichidul cerebrospinal, aflat între
arahnoidă şi pie, se acumulează, formand aşa-numitele cisterne confluente sau lacuri subarahnoidiene.

Trecând la distanţă peste al IV-lea ventricul de la cerebel spre bulb, arahnoidă dă loc la formarea
cisternei cerebelomedulare.

Arahnoida prezintă două feluri de formaţiuni:

-vilozităţile arahnoidiene care au rol în resorbţia L.C.R.

-granulaţiile arahnoidiene ale lui Pacchioni despre care s-a pretins în ultimul timp că ar fi baroceptori.

Granulaţiile arahnoidiene sunt evaginări ale arahnoidei, mai frecvente la nivelul sinusurilor (sagital
superior, transvers, cavernos, pietros superior), la nivelul arterei meningee mijlocii şi al ramurilor sale, la
trecerile nervilor prin baza craniului.

 Pia mater

Pia mater este învelişul cel mai adânc al măduvei spinării şi creierului. Prin fibrele sale cele mai
profunde ea aderă de pătura zonală a creierului. Ele alcătuiesc aşa-numita „intima pia”. Prin fibrele sale
superficiale ea se continuă cu trabeculele care străbat spaţiul subarahnoidian şi stabilesc legătura cu
arahnoida. Pia mater este membrana purtătoare de vase a creierului şi măduvei spinării. Ca şi celelalte
învelişuri ale sistemului nervos central, ea se împarte în pia mater spinalis şi pia mater encephali.

Pia mater encefalică dă plexurile coroidiene ale ventriculelor cerebrale.

Pia mater encefalică, ca si cea spinală, are vase proprii pe toată întinderea ei, ramuri ale vaselor
cerebrale sau spinale, pe care le găzduieşte. Pia mater nu este, prin urmare, numai o membrană de
trecere pentru vasele cerebrale sau spinale; ea are vase proprii, care formează în interiorul membranei o
bogată reţea de capilare sanguine.

Pia mater este, de asemenea, bogat inervată. Mai toţi nervii cranieni, cu excepţia primilor doi şi ai
trigemenului.

O spărtură mediană şi două laterale în vălul medular posterior (apertura mediana ventriculi quarti şi
apertura lateralis ventriculi quarti, găurile lui Mangendie şi Luschka) realizează o comunicare între
ventriculi şi spaţiul subarahnoidian, singura de altfel în tot sistemul nervos central.

53. Nervul oculomotor (III)

Este nerv motor care inervează toţi muşchii globului ocular cu excepţia muşchiului drept lateral şi oblic
superior
 - prin fibrele sale vegetative, oculomotorul este nervul constrictor al irisului şi nerv al
acomodării
- se anastomozează cu nervul oftalmic şi cu plexul simpatic carotidian.

ORIGINEA REALĂ în mezencefal, anterior şi lateral faţă de apeductul lui Sylvius

Cuprinde două coloane, somato-motorie şi viscero-motorie;

- coloana somato-motorie: destinată mm. oculomotori cu 3 nuclei: superior - pentru mm.

ridicător al pleoapei superioare şi drept superior; mijlociu - pentru m. drept medial şi inferior
pentru mm. drept inferior şi oblic inferior

- coloana viscero-motorie, aparţine parasimpaticului cranian şi este reprezentată de nucleul lui

Edinger-Wesphall, din care pornesc fibre pentru musculatura netedă a globului ocular (muşchii
ciliari).

ORIGINEA APARENTĂ se află pe marginea medială a pedunculului cerebral unde fibrele nervului
oculomotor îşi au emergenţa prin două feluri de rădăcini:

- unele interpedunculare, pe marginea medială a pedunculului

- altele intrapedunculare, situate în grosimea acestuia.

TRAIECT ŞI RAPORTURI

- are un traiect oblic anterior, lateral şi puţin în sus

Traiectul oculomotorului prezintă trei porţiuni: retrosinusală, sinusală şi antesinusală

Porţiunea retrosinusală: între origine şi sinusul cavernos; este învelit de o prelungire a durei mater; vine
în raport:

- superior – cu artera cerebrală posterioară

- inferior cu artera cerebeloasă superioară;
- un raport mai îndepărtat îl are cu nervul trochlear care este situat latero-inferior.

Porţiunea sinusală: are raporturi

- inferior cu nervul trochlear şi nervul oftalmic;

- medial – cu artera carotidă internă şi nervul abducens, care străbat sinusul cavernos;
- lateral cu faţa medială a lobului temporal care este aşezată pe sinusul cavernos.

Porţiunea antesinusală este porţiunea care străbate fisura orbitală superioară; în cavitatea orbitară se
ramifică în două ramuri terminale care străbat inelul fibros al lui Zinn:

- ramura superioară – orientată în sus, inervează m. drept superior şi m. ridicător al

pleoapei superioare
 - ramura inferioară – mai scurtă şi mai voluminoasă, inervează mm.: dreptul inferior,
dreptul medial şi oblicul inferior; dă o rămură pentru ganglionul ciliar, destinată mm.
netezi ai globului ocular, respectiv porţiunii circulare a muşchiului ciliar al sfincterului
irian, ce sunt inervaţi prin nervii ciliari scurţi care pleacă de la ganglionul ciliar.

54. Nervul trohlear(IV) este nerv motor care inervează doar muşchiul oblic superior al
globului ocular. Se anastomozează cu nervul oftalmic şi cu plexul simpatic pericarotidian

ORIGINEA REALĂ se află la nivelul mezencefalului într-un nucleu situat anterior faţă de apeductul lui
Sylvius, sub lama cvadrigeminală şi sub nucleul nervului oculomotor.

ORIGINEA APARENTĂ este pe faţa posterioară a mezencefalului, sub lama cvadrigeminală, lângă frâul
valvulei lui Vieussens; este singurul nerv cranian care are originea pe faţa posterioară a trunchiului.

TRAIECT ŞI RAPORTURI:

- are un traiect lateral şi apoi anterior către fisura orbitală superioară prin care pătrunde în
cavitatea orbitală

Prezintă trei porţiuni: retrosinusală, sinusală şi antesinusală.

Porţiunea retrosinusală: vine în raport cu faţa posterioară a mezencefalului şi este acoperită de lama
cvadrigeminală, iar apoi înconjoară lateral pedunculul cerebral şi vine în raport cu faţa medială a lobului
temporal.

Porţiunea sinusală: pătrunde în peretele lateral al sinusului cavernos, traversează sinusul în sens
postero-anterior şi vine în raport

- superior cu nervul oculo-motor

- inferior cu nervul oftalmic;
- înainte de a părăsi sinusul cavernos, trochlearul încrucişează oculomotorul şi se situează
deasupra şi lateral de el.

Porţiunea antesinusală: străbate fisura orbitală superioară şi pătrunde în cavitatea orbitală, trecând prin
extremitatea medială a fisurii orbitale superioare, între inelul fibros al lui Zinn situat medial şi nervul
frontal (ram din oftalmic) situat lateral.

55. Nervul trigemen (V)

- cel mai voluminos nerv cranian,

- nerv mixt

- are trei ramuri terminale ale sale: oftalmic, maxilar si mandibular.

Conţine:

1.fibre motorii destinate muşchilor masticatori si muschilor gatlejului,

2.fibre senzitive care asigură sensibilitatea tactilă, termică şi dureroasă a tegumentelor feţei, a
mucoaselor ce tapetează cavitatea bucală, fosele nazale şi sinusurile paranazale şi a dinţilor,

3.fibre vegetative - secretorii.

ORIGINEA REALĂ

Originea motorie – în doi nuclei masticatori: unul pontin principal şi altul mezencefalic accesor (coloana
motorie ventrală ).

Originea senzitivă – în coloana senzitivă bulbo-pontină, formată dintr-un nucleu central voluminos şi
două rădăcini, una ascendentă şi alta descendentă

Originea vegetativă – în nucleul lacrimo-muco-nazal, care este conţinut în coloana viscero-motorie a

trunchiului cerebral

ORIGINEA APARENTĂ pe faţa anterioară a punţii, la limita dintre piramida pontină şi pedunculul
cerebelos mijlociu, acolo unde treimea superioară întâlneşte cele două treimi inferioare.

Emergenţa trigemenului prezintă două rădăcini:

-una senzitivă, voluminoasă situată lateral şi

-alta motorie, subţire, aşezată medial.

TRAIECT ŞI RAPORTURI:

-de la origine, cele două rădăcini ale trigemenului se îndreaptă oblic în sus, anterior şi lateral, către
ganglionul semilunar al lui Gasser.

Rădăcinile nervului trigemen sunt învelite la origine de pia mater iar apoi străbat spaţiul subarahnoidian,
arahnoida şi spaţiul subdural până la cavumul lui Meckel.

Cavumul lui Meckel este o dedublare a durei mater, ce formează o lojă în care se găseşte ganglionul
semilunar al lui Gasser. Este situat în impresiunea trigeminală de pe faţa antero-superioară a stâncii
temporalului,

Prezintă:

-extremitate posterior, un orificiu prin care trec cele două rădăcini trigemenului,

-extremitatea anterior trei prelungiri, numite tunele, care sunt străbatute de cele trei ramuri ale
trigemenului:

- tunelul medial trece nervul oftalmic,

- tunelul mijlociu trece nervul maxilar
- tunelul lateral trece nervul mandibular.

Ganglionul semilunar al lui Gasser

-este anexat rădăcinii senzitive a nervului trigemen, fiind format din neuroni pseudounipolari
-este aşezat in cavumul lui Meckel

-are formă semilunară, prezentând două margini, două extremităţi şi două feţe.

Marginea posterioară, este concavă şi are continuitate cu rădăcina senzitivă a trigemenului prin plexul
triunghiular, iar marginea anterioară este convexă şi dă naştere celor trei ramuri ale trigemenului:
oftalmicul medial, maxilarul la mijloc şi lateral mandibularul.

Extremitatea laterală se confundă cu originea nervului mandibular, iar extremitatea medială vine în
raport cu sinusul cavernos.

Faţa superioară, uşor concavă, aderă puternic de dura mater, iar faţa inferioară, convexă, este
încrucişată de rădăcina motorie a trigemenului.

RAMURILE NERVULUI TRIGEMEN

1. NERVUL OFTALMIC AL LUI WILLIS (nerv senzitiv)

Teritoriu funcţional:

- sensibilitatea pleoapei superioare

- sensibilitatea tegumentelor din regiunile frontală şi dorsală a nasului;
- sensibilitatea mucoasei din porţiunea superioară a foselor nazale
- sensibilitatea globului ocular (reflexul cornean)
- sensibilitatea căilor lacrimale.

Isi are originea în porţiunea medială a ganglionului semilunar, părăseşte cavumului lui Meckel prin
tunelul medial si se îndreaptă anterior şi puţin în sus apoi străbate peretele lateral al sinusului cavernos.
Părăseşte sinusul cavernos, la nivelul fisurii orbitale superioare.

Nervul oftalmic dă naştere la trei ramuri terminale: nasală, frontală şi lacrimală.

Ramurile colaterale ale nervului ofatalmic: sunt reprezentate de ramurile colaterale meningee şi
ramurile anastomotice pentru plexul simpatic pericarotidian, nervul trochlear şi nervul oculomotor.

Ramurile terminale n. oftalmic

a. Nervul naso-ciliar: pătrunde în orbită prin porţiunea medială a fisurii orbitale superioare.
- Ramurile colaterale ale nervului nasal: nervul etmoido-sfenoidal al lui Luschka
- Ramurile terminale ale nervului nasal: nervul nasal intern pătrunde în fosele nazale, unde
se împarte în două filete (medial si lateral) şi nevul nasal extern se ramifică în trei filete
(lacrimal, palpebral şi nasal)
b. Nervul frontal cea mai voluminoasă ramură terminală a oftalmicului, pătrunde în orbită
prin porţiunea medială a fisurii orbitale superioară. In apropierea marginii supero-mediale
a orbitei, nervul frontal se bifurcă în două ramuri terminale: frontalul extern şi frontalul
intern.
- Ramurile colaterale ale nervului frontal: filete periostice superioare şi nervul
supratrochlear
 - Ramurile terminale ale nervului frontal: sunt reprezentate de nervii frontal intern şi
extern.
c. Nervul lacrimal intră în orbită prin fisura orbitală superioară şi se termină în apropierea
glandei lacrimale printr-un buchet de ramificaţii.

2. NERVUL MAXILAR

Teritoriul Funcţional:

-sensibilitatea pleoapei inferioare şi a conjunctivei,

-sensibilitatea pielii nasului şi obrazului, a buzei superioare,

-sensibilitatea mucoasei respiratorii a foselor nazale (la nivelul septului, cornetelor şi meaturilor),

-sensibilitatea mucoasei bolţii palatine, a vălului palatin şi a orificiului faringian al trompei lui Eustache,

-sensibilitatea osului maxilar, a dinţilor superiori şi a mucoasei gingivale corespunzătoare lor.

Origine traiect şi raporturi:

- pleacă din porţiunea mijlocie a ganglionului semilunar, lateral de nervul oftalmic şi

medial de nervul mandibular
- părăseşte cavumul lui Meckel prin tunelul mijlociu, îndreptându-se anterior şi lateral
- la ieşirea din gaura suborbitală nervul maxilar se termină prin numeroase ramificaţii ce
constitue buchetul suborbital.

Ramurile colaterale: sunt în număr de 6:

a. Nervul zigomatic se desprinde din nervul maxilar la nivelul găurii rotunde şi pătrunde în
orbită prin fisura orbitală inferioară, unde se anastomozează cu nervul lacrimal.
b. Nervul sfeno-palatin sau pterigo-palatin : are originea în porţiunea infratemporală a
nervului maxilar
c. Nervii dentari sau alveolari superiori-posteriori–în număr de doi sau trei, provin din
porţiunea infratemporală a nervului maxilar
d. Nervul dentar sau alveolar superior-mijlociu. Este un nerv subţire şi inconstant, care
provine din porţiunea suborbitală a nervului maxilar.
e. Nervul dentar sau alveolar superior-anterior ia naştere din porţiunea suborbitală a
nervului maxilar, la circa 5 mm posterior de gaura suborbitală.

Ramurile terminale: după ce părăseşte canalul suborbital nervul maxilar dă naştere la unele ramuri
terminale care formează buchetul suborbitar:

- ramuri superioare sau conjunctivo-palpebrale destinate pleoapei inferioare şi

conjunctivei;
- ramuri inferioare sau genio-labiale
- ramuri mediale sau nazale
3. NERVUL MANDIBULAR (nerv mixt)

Teritoriu funcţional:

-sensibilitatea durei mater din porţiunea corespunzătoare arterei meningee mijlocii;

-sensibilitatea mucoasei celulelor mastoidiene şi a articulaţiei temporo-mandibulare;

-sensibilitatea pielii şi mucoasei obrazului, a pielii şi mucoasei buzei inferioare şi a pielii regiunii mentale;

-sensibilitatea mucoasei linguale din porţiunea anterioară “V”-ului lingual

-sensibilitatea mandibulei, a dinţilor inferiori şi a gingiei corespunzătoare lor;

Origine rezultă din unirea unei rădăcini senzitivecu rădăcina motorie.

Traiect lateral şi anterior, străbate baza craniului prin gaura ovală şi se termină de obicei prin două
trunchiuri nervoase din care se vor desprinde ramurile terminale. Traiectul nervului mandibular este
foarte scurt, circa 2 cm.

Are trei porţiuni:

- porţiunea intracraniană, situată în etajul mijlociu al endobazei, în tunelul mijlociu al cavumului

lui Meckel; vine în raport: superior cu lobul temporal, inferior – cu aripa mare a sfenoidului şi
nervii marele şi micul pietros superificial, medial – cu nervul maxilar, lateral – cu artera
meningee mijlocie;

- porţiunea ce străbate gaura ovală -acompaniată de artera meningee mică şi de o mică venă
emisară, a lui Trolard;

- porţiunea extracraniană –în porţiunea superioară a spaţiului mandibulo-faringian, fiind

înconjurată de venele tributare plexurilor pterigoidiene.

Ramurile colaterale: nervul mandibular dă o singură ramură colaterală, numită ramură recurentă
meningee sau nervus spinosus al lui Luschka. Da nastere la doua filete (anterior si posterior).

Ramurile terminale: sunt în număr de 7, grupate în două trunchiuri nervoase: anterior şi posterior.

Trunchiul anterior dă naştere la trei ramuri:

- nervul temporal profund mijlociu porneşte din trunchiul anterior si se distribuie porţiunii
mijlocie a muşchiului temporal
- nervul temporo-maseterin (maseterin) pleacă tot din trunchiul anterior si se imparte in
doua ramuri (maseterina si temporala)
- nervul temporo-bucal (bucal) pleacă tot din trunchiul anterior si se imparte in doua
ramuri (bucala si temporala)
 Trunchiul posterior dă naştere la patru ramuri:

- trunchiul comun al nervilor pentru muşchii pterigoidian medial, tensor al vălului palatin
şi muşchiul ciocanului (tensor al timpanului) porneşte din trunchiul posterior şi se
îndreaptă medial, încrucişând ganglionul otic, după care se împarte în trei ramuri: nervul
muşchiului pterigoidian medial, nervul muşchiului ciocanului sau tensor al
timpanului şi nervul muşchiului tensor al vălului palatin
- nervul auriculo-temporal pleacă din trunchiul posterior al nervului mandibular,
îndreptându-se posterior, şi dă două ramuri care ulterior şi formează astfel o butonieră
prin care trece artera meningee mijlocie.
- nervul dentar (alveolar inferior) provine tot din trunchiul posterior, fiind cel mai
voluminos ram terminal. Inainte de a pătrunde în canalul mandibulei dă naştere nervului
milo-hioidian
- nervul lingual reprezintă ultima ramură provenită din trunchiul posterior al nervului
mandibular

56. Nervul abducens (VI) nerv motor care inervează doar muşchiul drept lateral al globului
ocular.

ORIGINEA REALĂ: se găseşte într-un nucleu de la nivelul eminenţei terres, pe triunghiul pontin al
planşeului ventriculului IV, (coloana somatomotorie dorsală a trunchiului cerebral).

ORIGINEA APARENTĂ: se află în şanţul bulbo-pontin, lateral de foramen coecum al lui Vicq d`Azir,
deasupra eminenţelor bulbare.

TRAIECT ŞI RAPORTURI:

-are un traiect în sus şi lateral, străbate sinusul cavernos, trece în orbită prin fisura orbitară superioară şi
merge la muşchiul drept lateral al globului ocular.

Prezintă trei porţiuni:

Porţiunea retosinusală –între originea nervului şi sinusul cavernos; având raporturi:

- medial – cu trunchiul arterial bazilar,

- lateral – cu nervii faciali şi auditivi,
- posterior – cu puntea,
- anterior – cu şanţul bazilar.

Porţiunea sinusală – străbate sinusul cavernos trecând între artera carotidă internă şi peretele lateral al
sinusului, în grosimea căruia se află şi nervii oculomotor, trochlear şi oftalmic. Această porţiune a
nervului se anastomozează cu plexul simpatic pericarotidian;

Porţiunea antesinusală – pătrunde în orbită prin extremitatea medială a fisurii orbitale superioare.
57. Nervul mandibular (ram al nervului trigemen)
Teritoriu funcţional:

-sensibilitatea durei mater din porţiunea corespunzătoare arterei meningee mijlocii;

-sensibilitatea mucoasei celulelor mastoidiene şi a articulaţiei temporo-mandibulare;

-sensibilitatea pielii şi mucoasei obrazului, a pielii şi mucoasei buzei inferioare şi a pielii regiunii mentale;

-sensibilitatea mucoasei linguale din porţiunea anterioară “V”-ului lingual

-sensibilitatea mandibulei, a dinţilor inferiori şi a gingiei corespunzătoare lor;

Origine rezultă din unirea unei rădăcini senzitivecu rădăcina motorie.

Traiect lateral şi anterior, străbate baza craniului prin gaura ovală şi se termină de obicei prin două
trunchiuri nervoase din care se vor desprinde ramurile terminale. Traiectul nervului mandibular este
foarte scurt, circa 2 cm.

Are trei porţiuni:

- porţiunea intracraniană, situată în etajul mijlociu al endobazei, în tunelul mijlociu al cavumului

lui Meckel; vine în raport: superior cu lobul temporal, inferior – cu aripa mare a sfenoidului şi
nervii marele şi micul pietros superificial, medial – cu nervul maxilar, lateral – cu artera
meningee mijlocie;

- porţiunea ce străbate gaura ovală -acompaniată de artera meningee mică şi de o mică venă
emisară, a lui Trolard;

- porţiunea extracraniană –în porţiunea superioară a spaţiului mandibulo-faringian, fiind

înconjurată de venele tributare plexurilor pterigoidiene.

Ramurile colaterale: nervul mandibular dă o singură ramură colaterală, numită ramură recurentă
meningee sau nervus spinosus al lui Luschka. Da nastere la doua filete (anterior si posterior).

Ramurile terminale: sunt în număr de 7, grupate în două trunchiuri nervoase: anterior şi posterior.

Trunchiul anterior dă naştere la trei ramuri:

- nervul temporal profund mijlociu porneşte din trunchiul anterior si se distribuie porţiunii
mijlocie a muşchiului temporal
- nervul temporo-maseterin (maseterin) pleacă tot din trunchiul anterior si se imparte in
doua ramuri (maseterina si temporala)
- nervul temporo-bucal (bucal) pleacă tot din trunchiul anterior si se imparte in doua
ramuri (bucala si temporala)

Trunchiul posterior dă naştere la patru ramuri:

 - trunchiul comun al nervilor pentru muşchii pterigoidian medial, tensor al vălului palatin
şi muşchiul ciocanului (tensor al timpanului) porneşte din trunchiul posterior şi se
îndreaptă medial, încrucişând ganglionul otic, după care se împarte în trei ramuri: nervul
muşchiului pterigoidian medial, nervul muşchiului ciocanului sau tensor al
timpanului şi nervul muşchiului tensor al vălului palatin
- nervul auriculo-temporal pleacă din trunchiul posterior al nervului mandibular,
îndreptându-se posterior, şi dă două ramuri care ulterior şi formează astfel o butonieră
prin care trece artera meningee mijlocie.
- nervul dentar (alveolar inferior) provine tot din trunchiul posterior, fiind cel mai
voluminos ram terminal. Inainte de a pătrunde în canalul mandibulei dă naştere nervului
milo-hioidian
- nervul lingual reprezintă ultima ramură provenită din trunchiul posterior al nervului
mandibular

58. Nervul frontal (ram terminal al nervului oftalmic care este ram al
trigemenului)
- cea mai voluminoasă ramură terminală a oftalmicului
- pătrunde în orbită prin porţiunea medială a fisurii orbitale superioară, trece lateral de
inelul lui Zinn şi medial de nervul trochlear şi se îndreaptă anterior, dispus între bolta
cavităţii orbitale şi muşchiul ridicător al pleoapei superioare
- în apropierea marginii supero-mediale a orbitei, nervul frontal se bifurcă în două ramuri
terminale: frontalul extern şi frontalul intern.

Ramurile colaterale ale nervului frontal: filete periostice superioare şi nervul supratrochlear care trece
deasupra trochleei şi a muşchiului oblic superior şi se anastomozează cu nervul nasal extern.

Ramurile terminale ale nervului frontal: sunt reprezentate de nervii frontal intern şi extern.

Nervul frontal extern sau supraorbital părăseşte orbita prin incizura supraorbitală şi se ramifică în filete
frontale, filete conjunctivo-palpebrale şi filete osteo-periostice pentru osul frontal şi mucoasa sinsului
frontal.

Nervul frontal intern - părăseşte orbita medial de nervul frontal extern şi dă naştere la ramuri pentru
tegumentele frunţii, pleoapei superioare şi rădăcina nasului.

59. Nervul maxilar (ram al trigemenului)

Teritoriul Funcţional:

-sensibilitatea pleoapei inferioare şi a conjunctivei,

-sensibilitatea pielii nasului şi obrazului, a buzei superioare,

-sensibilitatea mucoasei respiratorii a foselor nazale (la nivelul septului, cornetelor şi meaturilor),
-sensibilitatea mucoasei bolţii palatine, a vălului palatin şi a orificiului faringian al trompei lui Eustache,

-sensibilitatea osului maxilar, a dinţilor superiori şi a mucoasei gingivale corespunzătoare lor.

Origine traiect şi raporturi:

- pleacă din porţiunea mijlocie a ganglionului semilunar, lateral de nervul oftalmic şi

medial de nervul mandibular
- părăseşte cavumul lui Meckel prin tunelul mijlociu, îndreptându-se anterior şi lateral
- la ieşirea din gaura suborbitală nervul maxilar se termină prin numeroase ramificaţii ce
constitue buchetul suborbital.

Ramurile colaterale: sunt în număr de 6:

f. Nervul zigomatic se desprinde din nervul maxilar la nivelul găurii rotunde şi pătrunde în
orbită prin fisura orbitală inferioară, unde se anastomozează cu nervul lacrimal.
g. Nervul sfeno-palatin sau pterigo-palatin : are originea în porţiunea infratemporală a
nervului maxilar
h. Nervii dentari sau alveolari superiori-posteriori–în număr de doi sau trei, provin din
porţiunea infratemporală a nervului maxilar
i. Nervul dentar sau alveolar superior-mijlociu. Este un nerv subţire şi inconstant, care
provine din porţiunea suborbitală a nervului maxilar.
j. Nervul dentar sau alveolar superior-anterior ia naştere din porţiunea suborbitală a
nervului maxilar, la circa 5 mm posterior de gaura suborbitală.

Ramurile terminale: după ce părăseşte canalul suborbital nervul maxilar dă naştere la unele ramuri
terminale care formează buchetul suborbitar:

- ramuri superioare sau conjunctivo-palpebrale destinate pleoapei inferioare şi

conjunctivei;
- ramuri inferioare sau genio-labiale
- ramuri mediale sau nazale

60. Nervul facial (VII) este nerv mixt

Teritoriul funcţional

- inervaţia motorie a muşchilor mimicii;

- inervaţia muşchiului stilo-hioidian şi digastric (pântecele posterior);
- inervaţia muşchiului scăriţei
- sensibilitatea mucoasei buco-naso-faringiene şi a mucoasei bazei limbii;
- sensibilitatea gustativă a vârfului şi marginilor limbii
- secreţia lacrimală, nasală şi salivară a glandelor submandibulară şi sublinguală

Originea reală:
 - motorie - reprezentată de nucleul facialului din punte
- senzitivă - la vârful nucleului fasciculului solitar

Originea aparentă se găseşte în şanţul bulbo-pontin, deasupra olivei bulbare, între emergenţa nervilor
abducens, situată medial şi acustico-vestibular, situate lateral.

TRAIECT ŞI RAPORTURI:

- de la origine, cei doi nervi se îndreaptă anterior, lateral şi superior, către orificiul acustic
intern de pe faţa postero-superioară a stâncii temporalului.

Medial şi superior vin în raport cu nervii trigemen şi abducens iar lateral şi inferior cu nervii acustico-
vestibular, glosofaringian, vag şi accesor.

Ramuri colaterale: se impart în ramuri intrapietrose şi ramuri extrapietroase.

Ramurile colaterale intrapietroase:

1.Nervul pietros mare superficial -provine din vârful ganglionul geniculat, se îndreaptă anterior şi
părăseşte stânca temporalului prin hiatul canalului facialului.

2. Nervul pietros mic superficial – are originea pe marginea laterală a ganglionului geniculat, de unde se
îndreaptă anterior şi părăseşte stânca prin hiatul accesor.

3. Nervul stapedius – porneşte din segmental vertical al facialului şi străbate peretele osos al canalului
facialului până la muşchiul scăriţei.

4. Nervul coarda timpanului – porneşte din facial imediat deasupra găurii stilomastoidiene, şi intră în
canalul posterior al corzii.

5. Ramura senzitivă a conductului auditiv extern – pleacă din facial la nivelul găurii stilo-mastoidiene.
Pătrunde în peretele posterior al acestuia, inervând conductul şi o porţiune din membrane timpanică.

6. Ramura anastomotică a fosei jugulare – trece printr-un canal intrapietros în fosa jugulară şi apoi se
uneşte cu ganglionul jugular al nervului vag.

Ramurile colaterale extrapietroase – se desprind din porţiunea facialului situată sub gaura stilo-
mastoidiană, şi sunt în număr de patru:

1. Nervul auricular posterioară, care pleacă din facial şi se îndreaptă lateral înconjurând pântecele
posterior al digastricului şi marginea anterioară a mastoidei.

2. Nervul muşchiului stilo-hioidian provine din facial fie izolat fie dintr-un trunchi comun cu nervul
pântecele posterior al digastricului şi inervează muşchiul stilo-hoidian.

3. Nervul pântecelui posterior al muşchiului digastric – destinată pântecelui posterior al muşchiului

digastric.
 4. Nervul lingual – este inconstantă. Atunci când există pare să ţină locul ramurii destinate
anastomozei dintre facial şi glosofaringian. Din această anastomoză pornesc filete pentru
mucoasa bazei limbii şi pentru muşchii palato-gloss şi stilo-gloss.

Uneori din colateralel extrapietroase se desprinde o ramură anastomotică pentru nervul glosofaringian
(ansa lui Haller) care merge la ganglionul lui Andersch.

Ramuri terminale sunt în număr de trei:

1. Ramura temporo-facială. Este cea mai voluminoasă, formând frecvent un plex

intraparotidian care se anastomozează cu nervul auriculo-temporal
2. Ramura transverso-facială – merge pe faţa laterală a maseterului, deasupra canalului lui
Stenon şi dă naştere la filete nervoase (suborbitale si bucale superioare)
3. Ramura cervico-facială la nivelul unghiului mandibulei dând naştere la filete nervoase,
grupate astfel: filete bucale inferioare, filete mentoniere şi filete cervicale.

Ramuri anastomotice: facialul realizează anastomoze cu:

- nervul vestibulo-cohlear
- nervul glosofaringian
- nervul trigemen
- nervul vag
- plexul cervical superficial
- simpaticul prin nervul pietros mare superficial şi plexul simpatic pericarotidian.

61. Nervul glosofaringianl (IX) este mixt

Teritoriu funcţional:

- recepţionarea senzaţiilor gustative (în special gustul amar):

- sensibilitatea mucoasei nazo-faringiene, trompei lui Eustache, casei timpanului, oro-
faringelui, limbii
- inervaţia muşchilor stilo-faringian, stilo-glos, constrictor superior al faringelui şi palato-
faringian;
- regularizarea presiunii arteriale prin baroreceptorii din sinusul carotidian;
- stabilirea compoziţiei chimice a sângelui prin chemoreceptorii din ganglionul carotidian.

Originea reală:

- originea motorie - în porţiunea mijlocie a nucleului ambiguu, care se găseşte în coloana

motorie ventrală a trunchiului cerebral;
- fibrele senzitive au anexaţi doi ganglioni: ganglionul lui Andersch, aşezat în foseta
pietroasă de pe marginea posterioară a stâncii temporalului şi ganglionul lui
Ehrenritter, situat medial de ganglionul precedent, de care este deseori unitatea.
 - fibrele vegetative au originea în trunchiul cerebral; cele motorii în nucleul salivar inferior;
cele senzitive se termină la nivelul aripii cenuşii a planşeului ventriculului IV.

Originea aparentă: în porţiunea superioară a şanţului retroolivar, deasupra emergenţei nervilor vag şi
accesor.

Traiect si Raporturile prezintă mai multe porţiuni:

- de la origine la gaura jugulară – nervul se află învelit de pia mater.Vine în raport medial,
anterior şi superior cu nervii acustico-vestibulari, facial şi intermediarul lui
Wrisberg, iar lateral, posterior şi inferior cu nervii vag şi accesor şi cu porţiunea
terminală a sinusului lateral;
- în gaura jugulară – ocupă compartimentul anterior
- sub gaura jugulară
- la baza limbii, ajunge mergând pe faţa profundă a muşchiului stilo-gloss

Ramuri colaterale:

1. Nervul timpanic al lui Jacobson – pleacă din porţiunea antero-laterală a ganglionului lui
Andersch, îndreptându-se antero-lateral în şanţul crestei osoase ce separă fosa jugulară de
orificiul inferior al canalului parotidian.

În casa timpanului, nervul timpanic al lui Jacobson urcă spre promontoriu şi se ramifică în şase filete
terminale:

- două posterioare pentru mucoasa ferestrei ovale şi rotunde,

- două anterioare, reprezentate de nervul tubar şi nervul carotico-timpanic

- două superioare reprezentate de cei doi nervi pietroşi profunzi, mare şi mic
2. Nervul stilo-faringianului
3. Nervul stilo-glossului
4. Ramurile tonsilare - provin din glosso-faringian la câţiva milimetri posterior de baza
limbii
5. Ramura carotidiană – merge de-a lungul arterei carotide interne până la bifurcaţia
carotidei comune

Ramuri terminale: la baza limbii dă naştere unui buchet de ramuri terminale care se anastomozează cu
cele de partea opusă formând plexul lingual

Ramuri anastomotice – se realizează cu: nervul facial, nervul trigemen, nervul vag şi simpaticul.

62. Nervul vag (X)

Teritoriu funcţional:

- sensibilitatea mucoasei faringiene, laringiene şi a mucoasei bazei limbii;

 - punctul de plecare pentru reflexele de tuse, strănut şi vomă;
- primirea senzaţiilor gustative culese de la baza limbii posterioare “V”-ului lingual şi de la
epiglotă
- inervaţia muşchilor faringelui împreună cu glossofaringianul şi accesorul
- inervaţia muşchilor laringelui jucând astfel rol în fonaţie;
- inervaţia musculaturii netede a plămânilor, stomacului şi a celei mai mari părţi a
intestinului
- inervaţia miocardului
- ritmul cardiac şi respirator
- secreţia gastrică şi biliară

Originea reală: diferă în funcţie de tipul fibrelor constituente:

- originea reală a fibrelor somato-motorii se găseşte în porţiunea inferioară a nucleului

ambiguu
- originea reală a fibrelor viscero-motorii se găseşte în nucleul cardio-pneumo-gastro-
enteric
- originea reală a fibrelor viscero-senzitive se termină în nucleul dorsal al vagului, în
dreptul aripii cenuşii;
- originea reală a fibrelor somato-senzitive se termină în porţiunea inferioară a nucleului
fasciculului solitar, sub originea senzitivă a glossofaringianului.\

Pe traiectul său vagul prezintă doi ganglioni: jugular şi plexiform, care sunt anexaţi fibrelor somato-
senzitive.

Originea aparentă: se găseşte înapoia olivei bulbare, în şanţul retroolivar, sub emergenţa
glossofaringianului şi deasupra emergenţei bulbare a nervului accesor, fiind reprezentată de 8-10 filete
radiculare.

TRAIECT ŞI RAPORTURI:

- de la origine se îndreaptă oblic anterior, superior şi lateral

- ajunge la gaura jugulară pe care o traversează
- străbate gâtul, trece anterior de artera subclaviculară, pătrunde în torace
- se apropie de marginile esofagului toracic
- traversează hiatul esofagian al diafragmei toracice (împreună cu esofagul) şi pătrund în
abdomen unde se termină.

Raporturile nervului vag sunt în funcţie de segmentele anatomice pe care acesta le parcurge, astfel:

 de la origine la gaura jugulară vine în raport:

- medial, anterior şi superior cu nervii glossofaringieni, vestibulo-cohleari, facial şi

intermediar
 - lateral, posterior şi inferior cu nervul accesor şi porţiunea terminală a sinusului lateral;

 în gaura jugulară, ocupă compartimentul anterior, unde este situat între cele două fascicule ale
ligamentului jugular, împreună cu nervul accesor şi artera meningee posterioară.

 sub gaura jugulară, coboară posterior de carotida internă şi vena jugulară internă, în unghiul
format de aceste vase, prezentând raporturi cu glosso-faringianul, accesorul, hipoglosul şi
simpaticul cervical, la acest nivel anexându-se şi ganglionul plexiform;

 la nivelul gâtului intră în constituţia pachetului vasculo-nervos.

 în torace, nervii vagi (drept şi stâng) se comportă diferit:

- Vagul drept încrucişează faţa laterală a carotidei commune şi trece între artera
subclaviculară şi confluentul venos al lui Pirogoff.
- Vagul stâng porneşte iniţial pe marginea stângă şi apoi pe faţa anterioară a esofagului, şi
formează împreună cu vagul drept plexul esofagia.

 în abdomen:

- vagul drept formează vagul posterior şi merge la ganglionii semilunari ai plexului solar
- vagul stâng formează vagul anterior şi dă ramuri hepatice şi gastrice.

Ramuri colaterale:

Ramurile colaterale cervicale – sunt în număr de cinci:

1. Ramura meningee – este singura ramură intracraniană a nervului vag, care pleacă din ganglionul
jugular la nivelul găurii jugulare şi se distribuie dura materului din etajul posterior al bazei
craniului.

2. Ramurile faringiene – pornesc din ganglionul plexiform, trec anterior de carotida comună şi
merg la peretele lateral al faringelui, unde contribuie la formarea plexului faringian.

3. Ramurile carotidiene – în număr de două-trei, pornesc din ganglionul plexiform sau din ramurile
faringiene, merg de-a lungul carotidei interne până la bifurcaţia carotidei commune, unde
împreună cu glossofaringianul şi cu simpaticul formează plexul intercarotidian.

4. Nervii cardiaci superiori – pornesc din vag imediat sub ganglionul plexiform, merg de-al lungul
carotidei interne şi commune şi se distribuie la plexul cardiac anterior.

5. Nervul laringeu superior –. La nivelul emergenţei arterei linguale din carotida externă şi a
cornului mare a osului hyoid, se bifrucă şi dă naştere la două ramuri (internă şi externă):
 - ramura internă – trece între membrana tiro-hioidiană şi muşchiul tiro-hioidian. Ajunge
apoi la mucoasa laringelui unde dă numeroase ramuri terminale, care se împart în:
anterioare, mijlocii şi posterioare. Una din ramurile posterioare se anastomozează cu o
ramură din nervul laringeu inferior formând ansa lui Galien.
- ramura externă inervează muşchiul crico-tiroidian

Ramurile colaterale toracale – sunt în număr de patru:

1. Nervul laringeu inferior sau recurent – este cea mai voluminoasă ramură a nervului vag.

- Nervul recurent drept provine din vagul drept

- Nervul recurent stâng provine din vagul stâng

Nervii recurenţi dau naştere la ramuri colaterale şi terminale:

- ramurile colaterale sunt reprezentate de nervii cardiaci mijlocii, ramuri traheale, ramuri
esofagiene, ramuri faringiene
- ramurile terminale se distribuie la toţi muşchii laringelui cu excepţia muşchiului crico-
tiroidian.

2. Nervii cardiaci inferiori – pornesc din vag de sub emergenţa recurentului şi merg la plexul
cardiac posterior.

3. Nervii pulmonari sau bronşici - sunt anteriori şi posteriori.

- nervii pulmonari anteriori pleacă direct din vag sau din nervii cardiaci mijlocii sau
inferiori.
- nervii pulmonari posteriori se desprind din vag la nivelul feţei posterioare a pediculului
pulmonar.
4. Ramurile esofagiene

Ramuri terminale: - sunt considerate ramuri terminale – ramurile abdominale.

Ramuri anastomotice:

 cu nervul vag, cu nervul accesor, cu nervul glossofaringian, cu nervul facial, cu nervul hipoglos si
cu simpaticul

63. Nervul accesor (XI) este un nerv motor care se distribuie pe de o parte ganglionului
plexiform al vagului, împreună cu care asigură inervaţia vălului palatin, faringelui şi laringelui, şi pe de
altă parte la muşchii sterno-cleido-mastoidian şi trapez, intervenind astfel în mişcările de rotaţie şi
extensie ale capului, în inspiraţia forţată şi în mişcarea prin care umărul este tras în sus şi înapoi.

Originea reală - prezintă două rădăcini, medulară şi bulbară:

 - rădăcina medulară – îşi are originea în măduva cervicală la nivelul porţiunii posterioare
şi laterale a cornului anterior din primele cinci mielomere
- rădăcina bulbară – provine din nucleul ambiguu din coloana somato-motorie ventrală a
trunchiului cerebral

Originea aparentă:

- rădăcina medulară părăseşte cordonul lateral al măduvei cervicale, anterior de rădăcinile

posterioare ale primilor cinci nervi spinali cervicali
- rădăcina bulbară are originea aparentă pe faţa antero-laterală a bulbului, în şanţul
retroolivar, sub emergenţa vagului.

Traiect şi raporturi:

- rădăcina medulară se uneşte cu rădăcina bulbară formând nervul accesor. Ajunge la

gaura jugulară pe care o străbate şi apoi se bifurcă dând naştere la două ramuri terminale.

Raporturile anatomice sunt în funcţie de segmentele sale, astfel:

- în canalul vertebral, se gaseste anterior de rădăcinile posterioare ale primilor cinci nervi cervicali
şi posterior de ligamentul dinţat;

- la trecerea prin gaura occipitală – rădăcina medulară încrucişează posterior marginea superioară
a ligamentului dinţat şi faţa posterioară a arterei vertebrale;

- în etajul posterior al bazei craniului, cele două rădăcini fuzionează.

- la nivelul găurii jugulare, trece prin compartimentul anterior între cele două fascicule ale
ligamentului jugular împreună cu vagul şi artera meningee posterioară.

Ramurile terminale – după ce părăseşte gaura jugulară se împarte în două ramuri terminale:

- Ramura internă – se anastomozează cu vagul, terminând în ganglionul plexiform. Contribuie la

inervaţia motorie a vălului palatin, laringelui şi faringelui, împreună cu nervul vag, formând aşa-
zisul nerv vago-spinal.

- Ramura externă – este destinată inervaţiei motorii a muşchilor sternocleidomastoidian şi

trapez.

Ramurile anastomotice:

- cu rădăcinile posterioare ale nervilor spinali cervicali în canalul vertebral;

 - cu ramurile plexului cervical;
- cu nervul vag

64. Nervul hipoglos (XII)

Este un nerv motor care se distribuie la toţi muşchii limbii, muşchiul geniohioidian şi muşchii
suprahioidieni, intervenind astfel în procesul masticaţiei, deglutiţiei, a fonaţiei

Originea reală: se află în coloana somato-motorie dorsală a trunchiului cerebral, sub aripa albă internă a
triunghiului bulbar de pe planşeul ventricolului IV.

Originea aparentă: se găseşte pe faţa antero-laterală a bulbului, în şanţul preolivar.

Traiect şi raporturi: de la origine se îndreaptă lateral catre condilii occipitali, traversează baza craniului
prin canalul hipoglosului şi descinde către marginea laterală a limbii.

Raporturile hipoglosului:

 în etajul posterior al bazei craniului, străbate spaţiul subarahnoidian şi în apropierea orificiului

hipoglosului traversează arahnoida, spaţiul subdural şi duramater.

 la nivelul canalului hipoglosului – trece acompaniat de venele condiliene anterioare şi de o

ramură meningee din artera faringiană ascendentă;

 la gât pătrunde în spaţiul mandibulo-faringian, unde se situează postero-medial de carotida

internă şi posterior de extremitatea superioară a ganglionului simpatic cervical superior.

 în regiunea suprahioidiană nervul hipoglos este acompaniat de vena linguală principală, trece
peste muşchiul hioglos şi este acoperit de glanda submandibulară, muşchii stilohioidian şi
pântecele posterior al digastricului.

Ramuri colaterale:

1. Ramura recurentă meningee – porneşte imediat după ce hipoglosul a părăsit canalul

hipoglosului

2. Ramurile vasculare – pleacă din hipoglos la diferite nivele şi merg la pereţii arterei carotide
interne şi venei jugulare interne.

3. Ramura descendentă (inferioară) – este cea mai importantă, pleacă la nivelul unde porţiunea
verticală a hipoglosului se continuă cu porţiunea orizontală, puţin înainte de încrucişarea
hipoglosului cu artera carotidă externă.

4. Nervul tirohioidianului pleacă puţin înaintea ramurii descendente.

5. Nervii hioglosului – sunt foarte scurţi, merg la muşchiul omonim.

6. Nervii stiloglossului – destinate muşchiului omonim.

 7. Nervii geniohioidianului – pleacă din hipoglos la nivelul marginii anterioare a m hioglos şi merge
la muşchiul geniohioidian.

Ramuri terminale: pleacă din hipoglos la nivelul unde acesta trece peste faţa laterală a muşchiului
genioglos şi sunt destinate muşchilor limbii.

Ramuri anastomotice: cu hipoglosul, cu ganglionul cervical superior, cu ganglionul plexiform al vagului,

cu nervul trigemen si plexul cervical profund

65. URECHEA EXTERNA

Pavilionul auricular sau conca auriculara este o plica tegumentara de forma unei palnii, ce se insera pe
scalp, este format dintr-o radacina, aderenta la meatul auditiv extern si o parte libera ce acopera partile
adiacente.

 Fata laterala a pavilionul are o depresiune centrala, conca divizata de radacina helixului
in superioara si inferioara (unde se deschide meatul auditiv extern).

 Fata mediala reprezinta mulajul negativ al fetei laterale cu eminenta concai si eminenta
fosetei naviculare.

Pavilionul este circumscris de helix. In concavitatea helixului proemina o cuta cartilaginoasa, antehelixul,
care se bifurca in partea superioara si delimiteaza foseta triunghiulara. Intre helix si antehelix se
delimiteaza foseta triunghiulara. In fata concai se afla o proeminenta numita tragus, iar posterior
antetragus care sunt separate prin santul intertragic. In partea inferioaara lipseste cartilajul, existand
o plica cutanata, lobulul.

Structura pavilionului auricular :

• pielea este subtire, mobila cu rare glande sudoripare

• stratul muscular este format din muschi extrinseci ce se dispun intr-un strat si un strat medial

• stratul fibromuscular propriu este format din muschii proprii ce leaga intre ele neregularitatile
cartilajului si ligamentele urechii ce unesc pavilionul cu oasele din vecinatate

• stratul fibrocartilaginos este alcatuit din cartilajul urechii, o lama discontinua de cartilaj
fibroelastic, neregulata, care determina reliefurile pavilionului.

Vascularizatia este asigurata de ramuri din artera auriculara posterioara si anterioara.

Venele se varsa in venele retromandibulara, temporala superficiala, jugulara externa si plexul pterigoid.

Meatul auditiv extern este un conduct de 24-25 mm lungime, ce se intinde de la porul auditiv extern la
membrana timpanica. Canalul se dirijeaza anterior si medial, are forma literei S.
Prezinta 4 pereti si 2 orificii:

- peretele anterior este plasat posterior de articulatia temporo-mandibulara,

- peretele posterior este in raport cu mastoida,
- peretele superior este in raport cu fosa craniana mijlocie,
- peretele inferior in raport cu glanda parotida,
- orificiul extern este porul acustic extern,
- orificiul intern este inchis de timpan.

Structura meatului auditiv extern:

- pielea este subtire, rezistenta, prezinta glande sebacee si ceruminoase, fire de par
- stratul osteofibrocartilaginos are doua segmente: fibrocartilaginoasa laterala si osoasa
(mediala).

Membrana timpanica:

Este subtire semitransparenta si inchide orificiul medial. Fata laterala este concava, portiunea
deprimata a concavitatii se numeste umbo. Este formata din pars tensa ce confera rigiditate si se insera
pe sulcus timpanicus si pars flaccida ce ocupa 1/6 superioara si se insera pe portiunea scuamoasa a
osului temporal.

Structura timpanului:

- stratul extern cutanat este format dintr-un epiteliu de tip scuamos keratinizat
- stratul intermediar fibros
- stratul intern este format de un epiteliu scuamos simplu

Vascularizatia este asigurata de ramuri din artera maxilara si artera auriculara posterioara. Venele
dreneaza in jugulara externa, iar inervatia este asigurata de ramuri din n. vag, glosofaringian si
mandibular.

66. URECHEA MEDIE se gaseste in portiunea pietroasa a osului temporal si este formata din
cavitatea timpanica si continutul ei, trompa lui Eustachio precum si cavitatile mastoidiene.

Cavitatea timpanica este un spatiu alungit, se considera a avea forma de cubica cu 6 pereti. Toti peretii
sunt ososi cu exceptia peretelui lateral unde se gaseste membrana timpanului.

- Peretele superior este reprezentat de tegmen timpani de pe fata anterioara a portiunii

pietroase a osului temporal.
- Peretele inferior corespunde fosei jugulare.
- Peretele posterior prezinta orificiul timpanic al conductului de pasaj spre antrumul
mastoidian
- Peretele anterior prezinta orificiul timpanic al tubei auditive si are raporturi cu artera
carotida interna.
- Peretele medial sau labirintic corespunde urechii interne si are urmatoarele elemente:
  promontoriul
 fereastra ovala face comunicarea urechii medii cu vestibulul
 fereastra rotunda, face legatura cu scala timpanica
 sinus timpani
 proieminenta canalului muschiului tensor al timpanului
 proieminenta canalului osos semicircular lateral
- Peretele lateral sau membranos este format din orificiul profund al meatului auditiv
extern, cu sulcus timpanicus pe care se insera membrana timpanica.

Cavitatile mastoide sunt cavitati pneumatice inconjurate de os cortical, tapetate de mucoasa ce se

continua cu cea a casei timpanului. Sunt reprezentate de grupe de celule aerice de dimensiuni mici si
o cavitate centrala mare, antrul mastoidian. Antrul mastoid are forma cuboidala cu 6 pereti (sup,
inf, medial, lateral, ant si post)

Continutul cavitatii timpanice este reprezentat de lantul osicular, ligamente, muschi, elemente
neuromusculare si mucoasa. Lantul osicular este format din scarita, ciocan si nicovala cu rol in
transmiterea undelor sonore.

- Ciocanul are un cap ce se articuleaza cu corpul nicovalei, un gat ce este incrucisat medial
de nervul coarda timpanului, manubriu si doua procese (anterior si posterior).
- Nicovala are un corp, un proces scurt si unul lung care se termina cu procesul lenticular.
- Scarita are un cap, gat, doua ramuri si o baza.

Ligamentele leaga oscioarele de peretii urechii medii, iar muschii sunt reprezentati de muschiul tensor
al timpanului si stapedius.

Mucoasa urechii medii este de tip respirator, formeaza la nivelul sistemului osicular un sistem de pliuri,
ce septeaza cavitatea timpanica.

Tuba auditiva (trompa lui Eustachio) face legatura intre urechea medie si nasofaringe, are aproximativ
36 mm si o directie catre inferior, anterior si medial.

Are doua portiuni :osoasa si fibrocartilaginoasa

67. Globul ocular se afla situat in orbita. Intre peretii ososi ai orbitei si globul ocular se afla o
capsula adipoasa in care se gasesc mm extrinseci, muschii striati ai globului ocular.

Forma relativ sferica, este format din 3 tunici concentrice (externa, medie si interna) precum si de o
serie de medii refringente.

1. Tunica externa este fibroasa si formata posterior din sclerotic, iar anterior din cornee.
- Corneea plasata in partea anterior este transparent. Nu are sange, dar are numeroase fibre
nervoase.
- Sclerotica, plasata latero-posterior reprezinta 5/6 din tunica fibroasa si este opaca. Este
constituita din tesut conjunctiv dens, dar pe fata ei inerna, inspre coroida contine cellule
pigmentare.
 2. Tunica medie este o tunica fibroasa si vasculara care cuprinde 3 segmente: coroida,
corpul ciliar, irisul.
- Coroida este portiunea aflata posterior de “ora seratta”, care o desparte anterior de corpul
ciliar.
- Corpul ciliar este dispus inaintea orei seratta si este format din muschiul ciliar si
procesele ciliare. M. ciliar are rol important in acomodare, inserandu-se pe fata externa a
capsulei cristalinului printr-ul ligament suspensor. Procesele ciliare sunt in numar de 60-
80 si sunt alcatuite din aglomerari capilare care secreta umoarea apoasa.
- Irisul este ca o membrane ce joaca rolul de diafragma pentru cristalin, regland cantitatea
de lumina ce ajunge la retina. In central sau prezinta un orificiu denumit pupila.
3. Tunica interna este formata de retina. Ea este o membrane fotosensibila receptand si
transformand stimuli luminosi in influx nervos. I se descriu doua segmente: vizual si un
segment constituit din zona (pata) oarba.
- Retina vizuala este dispusa posterior de ora seratta si prezinta 2 regiuni importante:
 Pata galbena (macula luteea) formata din mai multe conuri decat bastonase. In central sau
se gaseste o depresiune de circa 1.5 mm2 denumita foveea centralis
 Pata oarba reprezinta locul de intrare a arterelor globului ocular si de iesire a nervului
optic

Celulele cu bastonase (cellule nervoase) sunt mai numeroase spre periferia retinei optice, numarul lor
scade in macula luteea, iar in foveea centralis lipsesc. Ele sunt adaptate pentru lumina slaba si cea
nocturna.

Celulele cu conuri (cellule nervoase) sunt mai numeroase in macula luteea, iar in foveea centralis existra
in exclusivitate. Conurile sunt adaptate vederii cu luminozitate diurnal, colorata, intense.

Mediile refringente sunt reprezentate de cornea transparent, cristalinul, umoarea apoasa si corpul
vitros. Au rolul de a reflecta razele de lumina.

- Cristalinul are forma unei lentil biconvex, este transparent si se afla situate intre iris si
corpul vitros. Cristalinul nu contine nici vase si nici nervi, nutritia sa se face prin
difuzarea de la vasele proceselor ciliare.
- Umoarea apoasa este un lichid incolor secretat de procesele ciliare.
- Corpul vitros, forma relative sferica, are o consistent gelatinoasa.

68. Plexurile intramurale

Ganglionii intramurali sunt situați în pereții viscerelor. Astfel, în pereții tubului digestiv (de la esofag
și până la rect) se găsesc 3 plexuri simpatice intramurale ce se anastomozează între ele: plexul
subseros (plexul Vorobiov), plexul muscular (plexul Auerbach), plexul submucos (plexul Meissner).