TERAPIA OCUPATIONALA

REFERAT

TERAPIA OCUPATIONALA este cea care asigură să nă tatea şi buna funcţionare a oamenilor
în mediul lor de viață . Aceasta ajută la direcționarea persoanelor cu dizabilită ți, spre a participa
la diferite activită ţi, cu scopul de a-și îmbună tă ţi abilită țile.

1
În plus, îndrumă oamenii să -și însuşească acele abilită ţi şi skilluri de care au nevoie pentru a se
adapta cu ușurință situațiilor noi apă rute și a avea o cât mai bună productivitate, fă ră să -și
deterioreze starea de să nă tate.

Rolul principal al terapiei ocupaţionale este de a dezvolta capacitatea individului, în așa fel
încât să obțină realiză ri satisfă că toare și a avea capacitatea de autocontrol. Acest tip de terapie te
ajută să -ți dezvolți cât mai multe calită ţi și abilită ţi pentru a acționa în mod eficient în diferite
activită ți.

Dacă te confrunți cu diverse provocă ri în ceea ce privește capacitatea de funcţionare la locul de

muncă , cu siguranță ai nevoie de terapia ocupațională . Aceasta te ajută să soluționezi atât
problemele fizice, psihice și cognitive, cât și pe cele psihologice şi psihosociale.

I. CINE BENEFICIEAZA DE TERAPIA OCUPATIONALA

Personalul specializat lucrează cu pacienţi care suferă de diverse dizabilită ţi care pot apă rea ca
urmare a unui accident, boli psihice sau al unor anomalii genetice. Persoanele cu probleme de
acest tip, primesc un real ajutor și sunt antrenați pentru a derula o activitate cât mai productivă . 

Oamenii care au fost paralizați sau care au suferit vreun atac cerebral au nevoie de suport psihic
pentru a se obișnui cu ideea că vor ră mâne mai mult timp în casă , fă ră să mai poată realiza unele
activită ți de odinioară . Bolnavii psihici trebuie sprijiniți să învețe din nou lucrurile simple cum
ar fi: mersul la cumpă ră turi sau folosirea mijloacelor de transport în comun deoarece nu mai au
deprinderile necesare.

Toate acestea fac parte din terapia ocupațională  și oferă oamenilor un mimin de independenţă și
confort. Aceștia pot fi ajutați prin integrarea chiar şi într-un program de recalificare sau
reconversie profesională .

Persoanele mai în vârstă care vor să încetinească procesul de îmbă trânire prin exerciţiu fizic şi
intelectual, pot beneficia de avantajele acestei forme de terapie. Chiar și vârstnicii se pot bucura
de independenţă psihologică , fizică şi socială .

II. CARE SUNT CELLE TREI PREOCUPARI ESENTIALE ALE TERAPIEI

OCUPATIONALE
Activitatea de terapie ocupaţională acţionează pe trei mari domenii generale:
 formarea deprinderilor de viaţă cotidiană ;
 cultivarea capacită ţilor şi aptitudinilor pentru muncă ;
 educarea abilită ţilor pentru diverse jocuri şi petrecerea timpului liber

2
ADL-urile (activities of daily living)
ADL-urile se definesc prin capacitatea sau îndemânarea unei persoane de a desfă șură 9, în
scopul realiză rii nevoilor personale și profesionale, familiale și comunitare. Ele se clasifică în
ADL-uri de bază și IADL (Instrumental activities of daily living) sau activită ți derulate pe baza
deprinderilor motorii complexe.

III. ADL-urile de bază sunt grupate în 4 categorii:

 autoîngrijire (îmbră care, toaletă , hră nire/alimentare),
 mobilitate (mers, mișcare la pat, transferuri),
 comunicare (vorbire, scris, gestualitate),
 manipulare (clanță , sertar, robineți, chei)
După alți autori, principalele domenii ale ADL de bază sunt: hră nirea, îmbră carea, igiena
corporală și mersul. ADL-urile sunt necesare pentru o viață funcțională bazală iar deficiențele în
efectuarea acestora pot indica necesitatea asistenței medicale la domiciliu sau plasarea
pacientului într-o unitatea de asistență medicală calificată .

IV. I ADL-urile (instrumental activities of daily living)

IADL-urile sunt adesea confundate cu activită țile de bază ale vieții zilnice, dare ele sunt acele
activită ți care permit unei persoane să tră iască independent într-o comunitate. Deși nu sunt
necesare pentru o viață funcțională , totuși, capacitatea de a efectua IADL poate îmbună tă ți
semnificativ calitatea vieții.
IADL-urile sunt împă rțite în 5 categorii, în funcție de domeniul în care se derulează :
 gospodă resc (cumpă ră turi, îngrijirea copiilor, cură țarea casei);
 domeniul vieții comunitare (folosirea banilor, a cardurilor);
 domeniul să nă tă ții (medicamente, cunoașterea factorilor de risc);
 domeniul securită ții casei și al persoanei
 manipularea obiectelor moderne (telefon, calculator, aparatura electronică )
După alți autori, principalele domenii includ: gă titul, cură țenia, transportul, spă latul rufelor și
gestionarea finanțelor. Specialiștii în Terapia ocupationala evaluează și aceste activită ți în cadrul
reabilită rii unei persoane, pentru a determina nivelul nevoii individuale de asistență și susținere
a funcției cognitive.
Terapiei ocupationale îi revine rolul de a asigura buna desfă șurare, corectarea sau (re)învă țarea
acestor ADL-uri și IADL-uri. Acestea reprezintă acțiuni care fac parte din arsenalul prin care TO
asigură atingerea obiectivelor de reinserție socio-profesională și familială , inclusiv la pacienții
cu hemiplegie post-AVC, asigurând creșterea nivelului de independență a pacientului.
Utilizarea mijloacelor ajută toare pentru mers și posibilitatea de desfă șură ADL (fotoliu rulant,
cârje, bastoane, orteze, proteze, membre artificiale) și amenajarea mediului extern/ambiant

3
reprezintă un alt punct important al terapiei ocupaționale. De aceea, terapeutul va comunica și va
învață atât pacientul, cât și aparțină torii în ceea ce privește prevenirea factorilor de risc,
amenajarea locuinței (conform necesitații bolnavului) și vă readapta solicită rilor anturajului la
cerințele pacientului.

V. MODALITATI DE ABORDARE TERAPEUTICA

1. abordare biomecanică
2. abordare senzorial motorie
3. abordare reabilitantă

VI. PATOLOGIA IN CARE SE APLICA ABORDAREA IN BIOMECANICA

Abordarea biomecanică  în tratamentul disfuncţiilor fizice aplică  principiile fizice ale 
cineticii şi cinematicii la mişcă rile corpului uman. Metodele de tratament utilizează principiile
fizicii legate de forţe, pârghii, tensiuni. Exemplu de tehnici biomecanice sunt bilanţul muscular
şi articular, activitatea kinetică , exerciţiile terapeutice şi ortezarea.
Abordarea biomecanică este cea mai adecvată pentru pacienţi care prezintă leziuni
neurologice periferice şi ortopedice, dar au SN central intact. Aceşti bolnavi pot controla
muşcă ri izolate şi scheme specifice de mişcare, dar prezintă limitarea mobilită ţii articulare, a
forţei şi rezistenţei musculare.

VII. ABORDAREA SENZORIAL MOTORIE

Abordarea senzorial motorie se aplică la pacienţii cu disfuncţii ale sistemului nervos central şi
se bazează pe refacerea controlului motor.

In leziunile SNC sunt tulburate coordonarea, controlul şi modularea mişcă rilor.

Se folosesc mecanisme neurofiziologice pentru a normaliza tonusul muscular şi a solicita un
ră spuns motor cât mai aproape de realitate. Tratamentul se bazează pe folosirea mecanismelor
reflexe; secvenţialitatea sa urmează etapele dezvoltă rii ontogenetice. In acest tip de
tratament sunt incluse:
 metode de terapie prin mişcare
 tehnici de facilitare neuromusculară periferică
 tratementul neuroevolutiv
 metoda Affolter
Toate modalită ţile terapeutice bazate pe abordarea neurosenzorială se fundamentează pe
principul refacerii funcţiei motorii centrale şi ameliorarea performanţei motorii.

4
Terapia ocupaţională îşi propune
dezvoltarea independenţei pacientului privind igiena corporală  personală , activită ţi  curente si
chiar deplasă rile

VIII. ABORDAREA REABILITANTA

Reabilitarea are sensul de revenire la abilitate (mai precis de a-şi recă pă ta abilitatea), ceea ce
înseamnă maximă capacitate fizică , intelectuală , socială , profesională şi economică  posibilă
pentru un individ.

Prin această abordare se încearcă o recuperare la un anumit grad de abilitate care să -i permită

pacientului să  tră iască şi să muncească cu capacitatea restantă .
In terapie accentul este pus mai ales pe abilită ţi, decât pe disabilită ţi. Acest tip de abordare
foloseşte mă suri care ajută pacientul să tră iască cât mai independent posibil, cu disabilită ţile
reziduale. Scopul este de a învă ţă pacientul să înveţe să muncească cu disfuncţiile existente sau
să -şi compenseze funcţiile fizice.
Este un proces dinamic care-i cere pacientului să devină membru în echipa de recuperare.
Terapia ocupaţională se concentrează pe minimalizarea barierelor disabilită ţii în îndeplinirea
rolurilor ocupaţionale.

Metodele de tratament sunt:

1. Evaluarea şi antrenarea activită ţilor de autoîngrijire
2. Achiziţionarea şi antrenamentul pentru folosirea dispozitivelor de asistare
3. Imbră că minte adaptată  disfuncţiilor bolnavului
4. Activită ţi casnice şi îngrijirea copilulu
5. Simplificarea muncii şi conservarea energiei
6. Activită ţi legate de profesie
7. Activită ţi de relaxare, în timpul liber.
8. Antrenarea cu proteze
9. Utilizarea că ruciorului cu rotile.
10. Evaluarea şi adaptarea locuinţei
11. Transportul în comun
12. Adaptari arhitecturale
13. Achiziţia şi antrenamentul în folosirea ajutoarelor pentru comunicare

5
6