Atât evoluția istorică a societății umane, cât și evoluția filosofică a conceptelor despre natura umană și rolul lor în

societate ne permit a concluziona că în studierea capacităţii juridice în complexitatea sa, trebuie evidenţiat întâi
de toate caracterul ei social și de negociere, ea având originea în alegerile pe care le-au făcut diverse societăţi în
aprecierea condiţiei juridice a omului, în general, dar și a unor categorii de persoane, unora acordându-le o serie
de drepturi, altora limitându-le posibilităţile de a participa la diversele raporturi juridice. Spre exemplu, în Dacia,
provincie romană, în primele decenii ale ocupaţiei romane, când delimitarea dintre diferitele categorii de oameni
liberi, cetăţeni, latini şi peregrini era foarte clară, normele de drept aveau un caracter statuar, în sensul că fiecărei
categorii de persoane îi corespundeau anumite norme juridice [10]. În timpul voievodatelor şi cnezatelor, statutul
persoanelor era diferit datorită inegalităţilor de avere. Nu toți aveau aceleaşi drepturi sau obligaţii, acestea fiind
acordate în funcție de censul de avere şi cu caracter pecuniar, adică cu posibilitatea de a procura unele drepturi.
În perioada feudală, omul este încadrat în diverse stări sociale, al căror regim statutar, inegal, se răsfrânge şi
asupra sferei capacităţii sale juridice, de la cea mai privelegiată clasă – boierii, până la robi care trăiau sub regimul
unui „drept al robilor”, ei erau lipsiţi de libertate, puteau fi vânduţi, exploatați etc. Mai mult ca atât, în istorie sunt
cunoscute cazuri când se judecau animale cum ar fi câini, pisici, lei etc.

Pag 43

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/42_47_Aspecte%20generale%20cu%20privire%20la
%20capacitatea%20Juridica.pdf

Concluzionând asupra celor menționate supra, pu- tem conchide că capacitatea juridică este aptitudinea
subiectului de drept de a avea drepturi și obligații, și de a dobândi și exercita aceste drepturi și obligații, prin
încheierea de acte juridice. Analizând noțiunile propuse mai sus, rezultă că capacitatea juridică este constituită
din totalitatea dreptu- rilor și obligațiilor persoanei fizice sau juridice. Con- siderăm util de a expune aici câteva
aspecte generale, dar extrem de importante referitor la aceste componen- te. Astfel, în literatura de specialitate
au fost propuse mai multe noțiuni ale acestui concept. Spre exemplu, în dreptul roman, acest termen era utilizat
cu sensul de legătură materială și corporală (vinculum corporis) dintre creditor și debitor, adică dintre părțile unui
raport juridic. Ulterior, ca urmare a evoluției societății, această legătură se transformă în una cu caracter juridic
(vinculum iuris), adică un raport juridic în temeiul căruia creditorul putea pretinde executarea prestației ce i se
cuvenea de la debitor, iar în caz de neexecutare avea dreptul să recurgă la forța de constrângere a statului
(adstringimur), ceea ce înseamnă executarea silită asupra bunurilor debitorului [33]. Este necesar să evidențiem
că capacitatea juridică este recunoscută, în egală măsură, atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice.
Capacitatea juridică a persoanelor juridice este organic legată de calitatea acesteia de subiect de drept. Sau, cu
alte cuvinte, anume capacitatea juridică acordă acestora prerogativa de a avea drepturi și obligații și, respectiv, de
a participa la încheierea diverselor raporturi juridice.