ANALIZA CIMENTĂRII SOLIDE ÎN ANGRENAJE CILINDRICE DE

DINTI DREPTI DIN OTEL SAE 4320 - partea 1

Natalia Gonçalves Garcia (absolventă a Tehnologiei în Fabricarea Mecanică,

Campus Jaraguá do Sul-Rau / IFSC)
nati.go.gar@gmail.com
Priscila Eduarda Kraft Lopes (absolventă a Tehnologiei în Fabricarea Mecanică,
Campus Jaraguá do Sul-Rau / IFSC)
Jean Senise Pimenta (Prof. Dr. Ing., Departamentul de Mecanică al
Campus Jaraguá do Sul-Rau / IFSC)
jean.pimenta@ifsc.edu.br

Rezumat:
Roți dințate cilindrice din oțel SAE 4320 au fost poziționat corespunzător în
interiorul unei cutii din oțel carbon, care conține o pulbere bogată în carbon
folosit pentru cementarea solidă. Această cutie a fost dusă la cuptorul de
tratament termic rămânând la temperatura de austenitizare de 900ºC pentru un
timp determinat până fiecare probă; în această perioadă a avut loc difuzia
carbonului în angrenaje. La La sfârșitul fiecărei perioade, probele au fost supuse
stingerii directe în ulei de îndată ce scos din cutie, urmat de un tratament
suplimentar de revenire. acest tratament termochimic asigura intarirea
suprafetei, pastrand miezul ductil si tenace. Au fost efectuate calcule ale difuziei
carbonului în oțel pe baza celei de-a doua legi a lui Fick pentru a obţine timpul
necesar în fiecare condiţie analizată. În aceste calcule, a estimat trei concentrații
de carbon în aceeași adâncime a stratului cimentat. S-au pregătit mostre din
aceste angrenaje pentru metalografie și Microduritate HRC. Evaluarea
imaginilor la microscopul optic și a profilurilor microduritatea a constatat că
rezultatele condițiilor de carburare aplicate la probele 2 și 3 nu au fost
satisfăcătoare. Numai rezultatele probei 1 (aproximativ 2,4 ore pentru difuzia
carbonului în Fe-γ) a creat o adâncime a stratului întărit aproape de la cea
recomandată pentru angrenaje cu modulul 2. Este destinat să facă nou
experimente în viitor pentru a verifica reproductibilitatea rezultatelor bune ale
eșantionului 1.
Cuvinte cheie: cementare solidă, oțel SAE 4320, angrenaje.

ANALIZA TRATAMENTULUI CARBURIZARE PACK ÎN ROȚI DINȚATE

CURTICE DIN SAE 4320 STELL - partea 1
Nota: Roțile dintate cilindrice din oțel SAE 4320 au fost corect poziționat într-o
cutie din oțel carbon care conține o pulbere bogată în carbon folosită pentru
ambalaj cementare. Această cutie a fost plasată în cuptorul de tratare termică
rămasă la temperatura de austenitizare de 900 °C pentru un timp stabilit pentru
fiecare probă; a existat difuzie de carbon în suprafața angrenajelor în acest
moment. La sfârşitul fiecărei perioade de timp, probele s-au stins direct în ulei
de îndată ce au fost scoase din cutie urmate de tratament de revenire Acest
tratament termochimic a asigurat călirea suprafeței, menținerea miezul
angrenajului ductil și tenace. Calcule ale difuziei carbonului în oțel pe baza A
doua lege a lui Fick au fost efectuate pentru a obține timpul specific necesar în
fiecare condiție analizate. În aceste calcule, au fost estimate trei concentrații de
carbon în același timp adâncimea stratului cimentat în fiecare probă. S-au
pregătit mostre ale angrenajelor pentru analize metalografice și teste de
microduritate HRC. Evaluarea imaginilor obţinute cu microscopul optic şi
profilele de microduritate au arătat că rezultatele la Condițiile de cementare a
pachetului aplicate în probele 2 și 3 nu au fost îndeplinite. numai rezultate din
proba 1 (aproximativ 2,4 ore pentru difuzia carbonului în Fe-γ) a arătat o
adâncime a stratului întărit apropiat de cel recomandat pentru modulul 2 viteze.
Este intenționat să facă experimente suplimentare în viitor pentru a verifica
reproductibilitatea rezultatelor bune ale eșantionului 1.
Cuvinte cheie: cementare pachet, oțel SAE 4320, roți dințate drepte.

1. INTRODUCERE
2. În proiectarea mecanică a pieselor sau componentelor trebuie să se țină
cont și de proprietăți necesare pe care trebuie să le posede, astfel încât să
prezinte un bun performanță și durabilitate în sarcina sa. Există mai multe
aliaje metalice (feroase sau nu) disponibil pentru procesele de formare
mecanică, care asociat cu condiţiile termice specifice vor permite
atingerea unor proprietăţi mecanice adecvate în piese. Roțile dințate sunt
elemente importante ale mașinii utilizate în transmisia mișcarea de rotație
și cuplul între axe, care sunt practic cilindri dinți conceput astfel încât să
nu existe blocare sau pierdere a contactului între dinți. Termenul Roata de
viteză se referă la un set de cel puțin două pinioane - una care conduce și
cealaltă altul mișcat – care servesc ca un fel de pârghie. În cazul aceleiaşi
valori a putere, angrenajele pot fi proiectate pentru a câștiga cuplu sau
câștig de viteză (MAZZO, 2013). Dintre diferitele tipuri de angrenaje din
sectorul prelucrarii metalelor, cea mai traditionala este cea roți dintate
cilindrică cilindrică fiind folosită pentru transmiterea mișcării circulare
continuu intre axe paralele de rotatie joasa. Potrivit Norton (2004),
angrenajele Arborii cilindrici cu dinți drepti sunt proiectați și fabricați
astfel încât arborii lor să fie paralele între ele și dinții lor paraleli cu axele
lor respective. THE aplicarea acestui tip de angrenaj este limitată la viteze
mai mici de 50 m/s, deoarece că deasupra ar exista zgomot și vibrații
excesive (NORTON, 2004).
Oțelurile cu conținut scăzut de carbon sunt materiale utilizate frecvent la
fabricarea angrenaje. Motivul principal pentru aceasta este capacitatea
acestui material de a fi supus a dat tratament termochimic și, ulterior,
prezintă un strat superficial cu duritate mai mare și rezistență la uzură în
contactul dinților, menținând un miez al piesă cu aspect ductil și tenace
(MAZZO, 2013). Deci, în îndeplinirea acestor cerințe, dinții angrenajului
trebuie să aibă un strat întărit cu adâncime specific. Aceste proprietăți
mecanice pot fi obținute prin tratamente termice sau produse
termochimice controlate specificate pentru fiecare aliaj feros. Oțelul SAE
4320 (sau similar) este utilizat în mod obișnuit la fabricarea industria
auto, inclusiv angrenajele transmisiei, coroanele și pinioanele, pt
exemplu. Piesele cementate cu acest otel, printre alte posibile oteluri, sunt
destinate pentru aplicații severe, grele și grele pe tractoare, camioane,
maşini-unelte etc.(CHIAVERINI, 2002). Există mai multe tratamente
termochimice disponibile, dar cel mai comun pentru întărirea suprafeței
angrenajelor și are un risc mai mic de contaminare extern este solid de
cementare. În acest proces piesele sunt așezate corespunzător și distantate
in interiorul cutiilor metalice, acest set fiind in general incalzit intre
850°C si 950°C pentru austenitizarea oțelului carbon. Pe lângă piese, în
aceste cutii există un amestec combustibil bogat în element chimic de
întărire. În acest interval de temperatură, când oțelul se află în câmpul de
fază austenită (Fe-γ), difuzia atomică a carbon în rețeaua cristalină a
materialului. (COLPAERT, 2008; CALLISTER, 2015).
In tratamentul de cimentare se recomanda ca repartizarea procentului de
carbonul de la suprafață până în centrul piesei trebuie să fie neted, evitând
o cădere bruscă din acest procent – acest gradient de carbon mai neted
poate fi obținut prin răcire mai repede (CHIAVERINI, 2002). Când
carbonul difuzează în oțel, conținutul a acestui element la suprafață crește
față de miezul piesei; deci după piesă fiind răcită brusc, duritatea acestuia
crește în strat subțire de la suprafața oțel, în timp ce miezul său rămâne
moale și ductil (HOSSEINI, 2012). acest fenomen Fizica difuziei este
responsabilă pentru fezabilitatea tratamentelor termochimice, cum ar fi:
cimentare (solidă, lichidă sau gazoasă); nitrurare; și carbonitrurare, de
exemplu. Studiul mecanismelor de difuzie atomică, bazat pe legile lui
Fick, definește fluxul difuziv ca cantitate de masă care difuzează
perpendicular pe a secțiune transversală de suprafață unitară a solidului
elementar pe unitate de timp (CALLISTER, 2015). În cazul regimului
non-staţionar, care reprezintă majoritatea situaţiilor practici în difuzia
atomică, fluxul difuziv și gradientul de concentrație într-un punct
specifice în interiorul solidului variază în timp. Aplicarea condiţiilor
adecvate de contur permite rezolvarea celei de-a doua legi a lui Fick în
acest regim. Printre variabilele din aceasta a doua lege, există o
concentrație constantă la suprafața solidului, adică care este solubilitatea
maximă a carbonului în faza austenită a oțelului. Această solubilitate
depinde de temperatura la care va fi supus oțelul și compoziția chimică a
acestuia (HOSSEINI, 2012). Călirea este un tratament termic care constă
practic în încălzirea unei piese de oțel și păstrați-l la acea temperatură
pentru un timp dat, în funcție de conținutul de carbon de oțel, până când
microstructura acestuia devine austenitică. Apoi răcește-te brusc într-un
mediu adecvat pentru obţinerea martensitei. În stratul subțire format de la
suprafata otelului, in care s-a produs difuzia carbonului datorita
tratamentului de cementarea, va exista o creștere evidentă a durității
suprafeței și, de asemenea, a rezistenței la uzură (COLPAERT, 2008).
Mediile de temperare variază ca severitate, adică în viteza de racire; deci,
pentru a evita deformarea în geometria pieselor de dimensiuni mici, se
obișnuiește să se recomande utilizarea uleiului de revenire (KOWSER și
MOTALLEB, 2015). Microstructura martensitică se caracterizează prin
ductilitate scăzută și oferă nivel ridicat de tensiuni reziduale în rețeaua
cristalină, lăsând piesa susceptibilă la fisurare. Tensiunile reziduale apar
din cauza formării martensitei, care nu are loc direct prin difuzia
carbonului, ci prin deformarea generată în rețea după răcire în
temperament. Cu toate acestea, un tratament termic ulterior trebuie
efectuat pentru ameliorarea tensiunilor în microstructură. Tratamentul de
revenire constă în încălzirea parte la o temperatură sub temperatura de
austenitizare a oțelului, mențineți-o la aceasta temperatura pentru un timp
adecvat și se răcește în interiorul cuptorului (MEI și COSTA, 2010). În
acest studiu ne propunem să analizăm adâncimea stratului întărit și
duritatea obtinut prin el pentru unele conditii experimentale, datorita
aplicarii tratament de cementare solidă pe angrenaje cilindrice din oțel
SAE 4320. obiectivele principale includ: analiza influenţei timpului
asupra difuziei carbonului către formarea acestui strat pe dinții
angrenajului; analizează microstructura formată și rulați profile de
microduritate de pe suprafața dinților cimentați.

2. METODOLOGIE

2.1 Materiale
La fabricarea angrenajelor cilindrice cilindrice, parte dintr-o bară de oțel
SAE 4320 (diametru 50,80 mm), a cărui compoziție chimică dată de
producător este în Tabelul 1. Este un oțel aliat cu crom, nichel și
molibden utilizat pe scară largă pentru tratament de cementare care
prezintă o întărire ridicată, rezistență mecanică ridicată, sudabilitate
favorabilă și prelucrabilitate scăzută în comparație cu oțelurile carbon
comune. La Tabelul 2 prezintă compoziția chimică a oțelului SAE 4320,
conform standardului SAE J404-1994.

Tabel 1

– Compoziția chimică (% greutate) a barei de oțel SAE 4320, conform

datelor producătorului. Sursa: MKRAFT Aços, Certificat de calitate Nr.
224109.

Tabelul 2

– Compoziția chimică (% greutate) a oțelului SAE 4320, conform

standardului SAE J404-1994.

Această bară de oțel SAE 4320 a avut o duritate de 81,3 ± 5,3 HRB după
rulare din cinci măsurători pe scara Rockwell B. Presupunând o duritate
medie de 82 HRB, o duritate de aproximativ 153 HB10/3000 (duritate
Brinell cu un indentor sferic cu un diametru de 10,0 mm și o sarcină de
încercare de 3000 kgf). Microstructura respectivului oțel SAE 4320 este
caracterizată în micrografia văzută în Figura 1, unde sunt prezente
granule de ferită (fază ușoară) și perlită (fază întunecată), inclusiv o
dispersie mare de carburi în matrice. Fazele întunecate au reacționat mai
mult la atacul lui 2% reactiv nital, datorită conținutului mai mare de
carbon din perlit (MEI și COSTA, 2010). Posibil, a existat formarea de
carburi de crom și molibden în acest oțel. Mai multe elementele au o
mare afinitate pentru carbon și pot forma carburi stabile în oțel, precum:
crom, wolfram, vanadiu, titan, niobiu și molibden (COLPAERT, 2008).
Figura 2 prezintă roți dințate cilindrice cilindrice fabricate pentru
experimentele, care au avut grosimea de 12,50 mm și modulul 2. Altele
informații privind dimensionarea acestora pot fi găsite la punctul 2.2.1 a
lucrării de fată.
Figura 1 – Micrografie a oțelului SAE 4320 în această lucrare. Prezența
granulelor de ferită (fază ușoară), boabe de perlita (faza intunecata) si
dispersia carburilor in matrice. Mărire 400X, atac Nital 2%.

Figura 2 – Vedere a angrenajelor cilindrice din această lucrare (scara în

mm).

Cutia metalica folosita pentru tratamentul de cementare solida si care a

depozitat angrenajele și pulberea de cementare a fost realizată dintr-o
foaie de oțel SAE 1020 cu grosime 4,0 mm.
Tabelul 3 oferă specificațiile tehnice ale componentelor care alcătuiesc
pulberea de ciment. Uleiul industrial folosit pentru tratamentul de
revenire a fost South Oil Temp MO 32, fabricat de Indústria Química
Rocha Ltda. Potrivit producătorului, un astfel de ulei este recomandat
pentru călirea convențională la viteză medie sau, de asemenea, la rece, și
temperatura uleiului depășește 70°C; caracteristicile fizice ale produsului
sunt în tabelul 4.

Tabel 3 - Componentele amestecului, înregistrarea CAS și compoziția

chimică (% greutate) a pulberii utilizate pentru cementare solidă, conform
datelor producătorului Wolf. Hacker & Cia Ltd.

Notă: Codurile CAS sunt numere de înregistrare prezente în baza de date

Chemical Abstract. Serviciul (CAS), atribuit substanţelor secvenţial aşa
cum sunt plasate în această bază de date. În acest fel, fiecare număr de
înregistrare CAS este un identificator numeric unic, care desemnează o
singură substanță și care nu are semnificație chimică. Sursa:
http://www.anvisa.gov.br/datavisa/Substancia/CodigoCAS.htm

Tabelul 4 – Caracteristicile fizice ale uleiului de călire utilizat în această

lucrare.

2.2 Metode Roțile dințate cilindrice cilindrice au fost fabricate în

Laboratorul de prelucrare în Campus Jaraguá do Sul–Rau / IFSC.
Inițial, o bară cilindrică din oțel SAE 1020 a fost prelucrate pe
strungul conventional pentru a sustine angrenajele de pe masina de
frezat. Apoi, bara de oțel SAE 4320 a fost prelucrată pe strung la
diametrul exterior al s-au tăiat roți dințate și patru semifabricate la
grosimea angrenajelor proiectate; cele patru semifabricate au fost
fixate de bara de otel SAE 1020 cu ajutorul unei chei. Ulterior,
această bară a fost atașată la mandrina mașinii de frezat (marca
Sunlike, model UH-1) și în aceasta dispozitivul de divizare a fost
fixat cu un disc cu 20 de găuri unde două ture complete la un moment
dat. Freza folosită a fost nr. 3 pentru modulul 2. Adâncimea de
penetrarea totală a frezei a fost de 4,332 mm (înălțimea dinților
angrenajului).

2.2.3 Proceduri în cuptorul de tratare termică

S-a fabricat o cutie metalica din otel SAE 1020 cu o dimensiune de
aproximativ 120x110x110 mm, unde a pus probele în poziție
orizontală pe un pat de pulbere de ciment. Acestea erau înconjurate
de acest praf și distanțate la aproximativ 20 mm între ele și, de
asemenea, de pereții celui Casier; acesta a fost pur și simplu acoperit
și plasat în cuptorul de tratament termic. În timpul experimentului,
fiecare angrenaj a fost scos după un timp anterior calculat pentru
întreținerea pieselor la 900ºC. Imediat după această scoatere din cutie,
Călirea directă s-a făcut în ulei cu mișcări ușoare care asigură răcirea
piese uniforme. Angrenajele au fost plasate în interiorul cuptorului
pentru călirea oțel (200ºC timp de 1 oră). Acest tratament a avut ca
scop atenuarea tensiunilor reziduale generate în microstructură
martensitică, formată într-un strat întărit la suprafață.

2.2.4 Practici de laborator

Aceste practici au fost efectuate la Laboratorul de testare a
materialelor din Campus Jaraguá do Sul-Rau / IFSC, precum și
utilizarea cuptoarelor pentru cementare și revenire. Analiza Testele
metalografice și de microduritate ale probelor au vizat procedurile: -
taierea dintilor rotiilor dintate cementate pentru matritare la cald cu
bachelita; - șlefuirea probelor înglobate în secvența granulometriei
120, 220, 240, 320, 400, 600, 800 si 1200, pentru preparare
metalografica; - lustruire cu alumină de 1,0 µm și gravare chimică
prin imersare la rece în Nital 2% timp de 5 secunde; - microscop
optic (marca KOZ-004, model XJM404) pentru analiza
microstructurii materialul și stratul întărit după tratamentul de
cementare; - tester de microduritate (Future-Tech Corp., model FM-
800) pentru obtinerea profilelor de microduritate pe scara Rockwell C
(HRC) cu o sarcină de 300 gf timp de 10 s pe probe îndepărtat din
dinți. S-a ales o sarcină de 300 gf, deoarece această valoare a furnizat
diagonale linii în impresia lăsată de indentatorul de diamant piramidal
cu bază pătrată – măsurătorile au fost efectuate pe scara Vickers (HV)
și valorile convertite de echipament. Aceasta este o valoare limită pe
scara de duritate HV, ca atunci când sunt utilizate sarcini mai mici
poate exista o oarecare recuperare elastică a materialului metalic
(SOUZA, 1982).

3. REZULTATE SI DISCUTII

3.1 Analiza metalografică în regiunea cimentată Aici vor fi prezentate

micrografiile probelor 1, 2 și 3, care au fost depuse la tratamentul de
carburare solidă timp de 2,4 ore, 5,5 ore și, respectiv, 10,8 ore; urmat
de stingerea directă în ulei după scoaterea din cuptor. În calculele
prezentate mai sus, a fost considerat un conținut de 0,40%C, 0,60%C
și respectiv 0,75%C pentru probele 1, 2 și 3 la aceeași adâncime a
stratului cementat de 0,40 mm. Imaginile obținute în stereoscop
pentru probele 1, 2 și 3 sunt văzute în Fig. 4. Observați prezența unei
regiuni diferențiate chiar sub suprafața dinților. influenţată clar de
tratamentul de cementare, adică de difuzia carbonului în oțel. În plus,
se mai poate observa că a existat o creștere apreciabilă a grosimea
acelei regiuni pe măsură ce timpul de cementare a crescut. În ceea ce
privește omogenitatea straturilor cimentate văzute în Fig. 4, rețineți
că proba 1 a arătat o mai bună consistență în adâncimea sa de-a
lungul profilului dintelui. În proba 2, adâncimea stratului de deasupra
dinților a fost aparent mică mai sus decât în văi. Și în eșantionul 3 a
fost însă această creștere observată în eșantionul 2 regiunea care
conținea stratul cimentat era în mod clar puțin mai adâncă.
Omogenitatea în adâncimea stratului întărit este un factor relevant,
deoarece dacă stratul are regiuni foarte groase sau înguste, durata de
viață a angrenajului vor fi afectate: pătrunderea insuficientă a
carbonului la baza dintelui poate cauza eșec prematur; iar penetrarea
excesivă la vârful dintelui îl poate slăbi (DAVIS, 2005). Un posibil
motiv pentru diferența de grosime în stratul probelor 2 și 3 este
tocmai în cel mai lung timp de expunere la atmosfera de combustibil.
Un alt fapt bun se stie ca cementarea solida nu permite un control bun
asupra adancimii stratului. întărit şi în potenţialul chimic al mediului
combustibil (CHIAVERINI, 2002). Regiunea în partea superioară a
dintelui a fost expusă liber la o cantitate mai mare de mediu
combustibil decât în regiunea dintre dinți, ducând posibil la o difuzie
mai intensă a carbonului (regiune cea mai bogată în potențialul
chimic al mediului).

Figura 4 – Imagini stereoscop în probele 1, 2 și 3 – indicații a), b) și

c) pentru cementarea solidă cu aproximativ 2,4 ore, 5,5 ore și,
respectiv, 10,8 ore.

Figura 5 prezintă micrografii la mărire de 100X deasupra dinților. a

probelor 1, 2 și 3, respectiv pentru cementarea solidă timp de 2,4 ore,
5,5 ore și 10,8 ore (urmat de călire și revenire directă). În analiza
acestor imagini s-a constatat că a avut loc formarea unui strat
cimentat – o regiune specifică chiar sub suprafață pe dinti – pentru
cele trei perioade de expunere din timpul tratamentului de cimentare.
Observați o microstructură relativ distinctă de la suprafață până la
miezul dinții angrenajului, indicând o posibilă prezență a martensitei
în apropierea suprafeței. S-a înregistrat o creștere apreciabilă și
treptată a adâncimii regiunii cimentate din suprafata, in principal
datorita timpilor mai mari folositi in practica de cementare.

Figura 5 - Micrografii pe dinții probelor 1, 2 și 3 - indicații a), b) și c)

pentru cimentare solid cu 2,4 ore, 5,5 ore și, respectiv, 10,8 ore. Scară
100µm, mărire 100X. Atacul Nital 2%.
Micrografiile prezentate în Fig. 6 au fost obținute cu o mărire de
200X în aceleași regiuni indicate în fig. 5, fiind legat și de probele 1,
2 și 3. Și în Smochin. 7 există micrografii la mărire de 400X pentru
acele regiuni la mărire de 200X (vezi Smochin. 6), referitor numai la
probele 1 și 2. S-a confirmat că a existat formarea a microstructura
tipic martensitica, care se extinde de la suprafata pana la interiorul
dinți angrenaj; și că timpii de expunere mai lungi au dus la mai mari
extinderea regiunii întărite. Micrografia la o mărire de 400X pentru
proba 3 nu a fost prezentat aici (timp de difuzie a carbonului mai
mare), dar a microstructură compusă din martensită similară cu cea
observată în celelalte două condiții.

Figura 6 - Micrografii pe dinții probelor 1, 2 și 3 - indicații a), b) și c)

pentru cimentare solid cu 2,4 ore, 5,5 ore și, respectiv, 10,8 ore. Scară
500µm, mărire 200X. Atacul Nital 2%.
Figura 7 - Micrografii pe dinții probelor 1 și 2 - indicații a) și b)
pentru cimentare solid cu 2,4 ore, respectiv 5,5 ore. Scară de 200 µm,
mărire 400X. Atacul Nital 2%.

A existat o zonă de tranziție clară în microstructura probelor

analizate, probabil din cauza scăderii treptate a conținutului de carbon
– de la suprafață la în interiorul dintelui angrenajului.
Este important ca această zonă de tranziție între strat întărit iar
miezul componentului este treptat astfel încât stratul întărit este
susținut de un miez mai ductil (CHIAVERINI, 2002; COLPAERT,
2008). Microstructura formată în stratul cimentat este compusă
predominant din martensita. Posibil, există un anumit procent de
austenită reținută în stratul întărit, deoarece după Chiaverini (2002) la
efectuarea procesului de călire directă în ulei – în special pentru
oțelurile cu niveluri ridicate de elemente de aliere – există tendința de
a apărea reținerea unui anumit procent de austenită în microstructura
finală. In ceea ce priveste faza constituita din austenita retinuta,
aceasta implica martensită și, se presupune, atenuează o parte din
tensiunile reziduale generate în rețeaua cristalină și crește duritatea și
rezistența la oboseală a stratului întărit. Cu toate acestea, dvs
prezența, care nu este afectată de călirea ulterioară, provoacă o
scădere duritatea suprafeței piesei (CHIAVERINI, 2002).

3.2 Profiluri de microduritate

Testele de microduritate au fost efectuate pe dinții angrenajelor
cementate. a început de la suprafața dintelui până la aproximativ 3,0
mm în adâncime. folosit pentru Scala de duritate Rockwell C (HRC)
și încărcarea 300 gf timp de 10 s. Au fost desenate trei profile de
microduritate pe fiecare dinte cu crestăturile distanțate la 0,10 mm
(100 µm) între si, obtinandu-se media si abaterea standard a
rezultatelor. Punctele obținute în grafice rezultat din media aritmetică
a trei măsurători în fiecare secțiune analizată. Figurile 8, 9 și 10
prezintă graficele profilelor de microduritate realizate în probele 1, 2
și 3. Acestea sunt acele probe analizate anterior prin microscopie
optica și vederile din imaginile din figurile 4 până la 7. În această
analiză, s-a presupus că o regiune s-a întărit prin cementare trebuie să
atingă o valoare a durității de la suprafața piesei de oțel de cel puțin
50HRC așa cum este indicat în graficul din fig. 11 (HOSSEINI,
2012). Pe baza înțelegerii că adâncimea efectivă a stratului cimentat
este se extinde la o adâncime cu o duritate de 50 HRC (vezi în Fig.
11), se poate deduce că probele 1, 2 și 3 au obținut grosimi de strat în
jur de 0,5 mm, 1,3 mm și 2,2 mm, respectiv. Duritatea maximă
obținută în proba 1 a fost de 60,8 HRC la 0,1 mm at CREA-PR Jurnal
Tehnico-Științific - ISSN 2358-5420 - ediția a XIII-a - septembrie
2018 - pagina 16 din 20 de la suprafață; în proba 2 a fost 60,7 HRC la
0,4 mm; iar în proba 3 de 59,5 HRC the 0,7 mm. Aceste valori de
microduritate au fost influențate de timpul de revenire, care valori
diferite de duritate pot duce la anumite adâncimi ale acestui strat.

Figura 8 – Profil de microduritate în starea probei 1 (cimentare solidă

timp de 2,4 ore).
Figura 9 – Profil de microduritate în starea probei 2 (cimentare solidă
timp de 5,5 ore).
Figura 10 – Profil de microduritate în starea probei 3 (cimentare
solidă timp de 5,5 ore).
Figura 11 – Profil Schema schematică a adâncimii stratului cimentat.

De menționat că calculele de difuzie au fost fixate la o adâncime de

0,40 mm, Adâncimea recomandată a stratului cementat pentru
angrenaje de modulul (m) între 2,0 ≤ m < 2,5 este în intervalul 0,40
până la 0,60 mm (MAZZO, 2013). Curând, numai rezultatul probei 1
a fost în limita prevăzută pentru o astfel de adâncime. La CREA-PR
Jurnal Tehnico-Științific - ISSN 2358-5420 - ediția a XIII-a -
septembrie 2018 - pagina 18 din 20 probele 2 și 3 au depășit această
limită, adică a existat o difuzie relativă a carbonului excesiv probabil
din cauza timpilor mai mari de cuptor în practica de cementare.
Profilul de microduritate al probei 3 a arătat o scădere foarte lină,
condiție care ar fi ideal conform literaturii de specialitate. Cu toate
acestea, valorile durității au rămas ridicate până la aproape de miezul
dintelui si intervalul de 0,40-0,60 mm indicat pt angrenajele
modulului 2. În ceea ce privește profilul eșantionului 2, acesta a
prezentat și o tranziție treptat, dar a fost depășită și adâncimea
estimată a stratului cimentat. Figura 12 prezintă o diagramă de
revenire cu duritatea obţinută în corpuri rezistent la oțel SAE 4320
(dimensiuni Ø22 mm x 10 mm), călit în baie de sare, stins direct in
ulei si calit timp de 2 h la temperaturile indicate. În aia În acest caz,
duritatea estimată a revenirii la 200°C este de 60 HRC. Cât despre
prezent lucru, valori de duritate apropiate de această valoare au fost
obținute în regiunea profundă fixat pe stratul întărit, chiar dacă s-a
folosit cementarea solidă.

Figura 12 – Diagrama de revenire a stratului cimentat într-o baie de

sare, stingere directă ulei si calit timp de 2 ore la temperaturile
indicate (otel SAE 4320, probe ∅22mm x 10mm).
4. CONCLUZII
Aplicabilitatea celei de-a doua legi a lui Fick în studiul cimentării
solide a fost valabilă în estimarea adâncimii de difuzie pentru un
anumit conținut de carbon, în special pentru obţinerea timpului
necesar difuziei carbonului în Fe-γ la 900ºC. Valoarea stabilită în
calcule de difuzie la o adâncime de 0,40 mm și formarea ulterioară a
unui strat întărit după călire directă în ulei (urmată de revenire), a fost
doar satisfăcător în starea nr.1 a experimentelor (timp de 2,4 ore). În
alte condiţii adâncimea atins de strat a depășit valoarea estimată în
calcule, cel mai probabil din cauza timpi mai mari de expunere în
cuptor. Nu s-a obtinut un profil omogen in dintii angrenajului
cementati pt timp de cuptor mai mult de 2,4 ore (condiția #1). În
eșantioanele de condiții nr.2 și nr.3, care a stat mai mult în cuptor, s-a
observat că în partea superioară a dinților asta stratul era puțin mai
gros decât în valea dintre dinți. Regiunea din vârful dinții au fost
expuși mai liber mediului de combustibil și, eventual, supuși la a
potenţial chimic mai mare al agentului de întărire pentru timpi mai
lungi de cementare. Analiza metalografică a constatat formarea unei
microstructuri martensitice în strat cimentat pentru cele trei condiții
testate, cu un limpede regiunea de tranziție între acesta și miezul
dinților angrenajului. Faptul că a existat timpii mai mari de expunere,
de fapt, au dus la o extindere mai mare a acestui strat. Duritatea
preconizată în stratul cimentat, pe baza literaturii tehnice consultate,
era în jur de 62 HRC. În acest sens, eșantionul în starea #1 a fost cel
mai mult s-a apropiat de această valoare cu 60,8 HRC la o adâncime
de 0,10 mm sub suprafață a dintelui. De menționat că, în starea nr.1,
valorile de duritate de mai sus 50 HRC la adâncimea estimată de 0,40
mm. Cele mai satisfăcătoare rezultate pentru cementarea solidă a
angrenajului din oțel SAE 4320 au fost obținute la testele în starea #1.
Astfel de rezultate au prezentat valori de duritate peste 50 HRC,
exact, la adâncimea stratului cimentat specificat pentru un angrenaj
cilindric al modulului 2. Pe lângă faptul că a avut și o tranziție
treptată în niveluri de duritate de la suprafaţă până la miezul dintilor.