PRODUCȚIA EMISIUNII DE ȘTIRI

(NOTE DE CURS)
 In conceperea si realizarea emisiunilor de radio si televiziune genul
publicistic ales este determinat de formatul emisiunii.
Formatul emisiunii reprezinta acea structura constituita la fiecare
editie de difuzare din elemente comunecare ii dau caracter de serie dar si din
elemente de noutate jurnalistica care ii confera un grad de creativitate.
Cererea de ofertă pentru realizarea unei emisiuni cuprinde
elemente fundamentale obligatorii de identificare a acelei emisiuni:
1. durata;
2. ora de difuzare;
3. tema, conţinutul;
4. publicul ţintă;
5. ratingul cerut;
6. bugetul care cuprinde:
o resursele financiare;
o resursele tehnice;
o resursele umane.
Bugetul cuprinde totalitatea factorilor constitutivi, financiari,
tehnici, umani, care se investeşte în producerea acelei emisiuni. Când un
jurnalist începe să conceapă un proiect de emisiune se gândeşte în primul rând
latehnica pe care o va folosi, care determină şi valoare financiară. Partea tehnică
est foarte importantă în conceperea unui program de televiziune. Partea
financiară poate fi susţinută prin atragerea unor sponsori, cofinanţări,
coproducători, sau din resurse interne ale canalului respectiv.
Resursele umane se iaudin interiorul canalului, se achiziţionează
din exterior sau se pregătesc pentru perioade determinate de durata programului
de televiziune.În funcţie de genul publicistic, de tipul deemisiune, se folosesc de
regulă toate variantele. De exemplu: un jurnal de ştiri are echipă fixă:
prezentatori + echipa tehnică dar pentru partea redacţională se poate apela la
colaboratori, la specialişti în anumite domenii: traducători, analişti economici,
politici, militari, etc.
Ratingul sau audienţa. Punctul de ratring este determinat la
negocierile cu agenţiile de publicitate. Regula în audiovizual este următoare: cu
cât un post radio sau tv are mai multe puncte de audienţă cuatât cantitatea de
publicitate este mai mare.
CNA a reglementat numărul de minute de publicitate în funcţie de
tipul de proprietate: televiziunile private au dreptul la 12minute de publicitate la
o oră de emisie iar serviciile publice au 8 minute de publicitate. La aceasta
seadaugă câteva precitzări: serviciile publice nu audreptul să fragmenteze ora
iarserviciile comerciale da, dar nu mai puţin de 20 de minute din program.
Difernţa deminute de publicitate s-a considerat că este acoperită la serviciile
publice de radio-tv prin taxa deaudiovizual care este suportată de populaţie.
Preţul punctului de rating la publicitate se negociază, este acceptat convenţional,
poate creşte sau poate scădea în funcţie de importanţa evenimentului. Această
audienţă creează premizele unei negocieri viitoare.
Exemple de elemente comune: generic, linia grafica, elemente de
grafica, muzica, durata.
* genericele intermediare reprezinta o parte din genericul initial al
emisiunii care face trecerea ori spre spatiul de publicitate ori spre o alta rubrica.
In denumirea uzuala aceste generice intermediare mai au denumirea de jingle
(semnalul care atrage atentia asupra ceva);
* suportul muzical insoteste genericul si pregateste intrarea sau
iesirea din emisiune.
Genericele au capacitatea sa produca in mintea radioascultatorului
asocierea cu moderatorul, vedeta, personajul care este asociat emisiunii.
In momentul intrarii in productie a unei emisiuni se cunoaste ora de
difuzare in grila de program, durata emisiunii si publicul tinta.In conventia de
productie sunt stabiliti indicatorii de audienta care sunt urmariti in timpul
difuzarii si dupa difuzarea emisiunii.
* Rating-ul reprezinta numarul mediu de telespectatori pe minut
sau intervalul orar al unei emisiuni difuzat de o statie tv.Ratingul sau audienta
poate fi exprimat in cifre absolute in mii de telespectatori sau in procente (un
numar de procente din targetul analizat).
* Cota de piata (de apreciere, market share) este raportul
procentual dintre numarul mediu de telespectatori ai unei emisiuni ( sau
interbval orar) a unei statii tv si numar mediu de telespectatori de pe toate statile
tv calculat pe acelasi interval orara sau emisiune.
Se mai folosesc in analiza aprecierii emisiunilor si alte modalitati de
cercetare a publicului:
* reach-ul se calculeaza ca numar de telespectatori diferiti care au
vizionat cel putin un minut dintr-o emisiune tv. El se poate cuantifica in mii de
telespectatori sau in procent.
* afinitate (TgAfin) este raportul dintre audienta targetului analizat
si audienta unui target de referinta si se inmulteste cu 100. Indexul TgAfin se
interpreteaza astfel: daca rezultatul este peste 100 inseamna ca interesul
audientei in targetul analizat este mai mare decat in cel de referinta.
* time band’s index este raportul dintre share-ul emisiunii si share-
ul mediu al statiei tv pe toata ziua. Acesta este important pentru ca semnifica
contributia pe care a avut-o emisiunea in atragerea telespectatorilor catre canalul
respectiv. Daca valoarea acestui indicator este peste 100 inseamna ca emisiunea
a reusit sa atraga un numar de telespectatori mai mare decat a reusit intreaga
statie tv in medie pe toata ziua.
* structura de public reprezinta elementul de la care se pleaca in
toate analizele indicatorilor de audienta, consta in repartitia audientei epe
categorii socio-demografice adica gen, studii, grupa de varsta.
 Batalia pentru realizarea unei emisiuni care sa capteze audienta este
determinata de obtinerea unui numar cat mai mare de puncte de audienta.
Punctul de audienta este folosit la negocierea care se duce cu
agentiile de publicitate. Agentiile de publicitate cauta sa ofere publicitate
deregula canalelor deteleviziune care au cel mai mare numar de puncte de
publicitate. In Romania aceasta negociere pentru spatiile de publicitate din anul
urmator are loc de regula anual in lunile octombrie – noiembrie, ulterior
emisiunile sunt plasate in grila de program in asa fel incat intervalul orar sa
corespunda si cererilor agentiilor de publicitate.
Jurnalismul audiovizual are pe langa caracteristicile genurilor
jurnalistice specifice presei scrise ( stirea, reportajul, comentariul editorialul,
interviul) elemente de redactare, de construire a genului publicistic specifice
canalelor de difuzare. Exemplu: intr-o emisiune deradio elementele care tin de
zona video a imaginii nu au cum sa fie folosite deoarece mijlocul de
comunicare nu permite.
In acelasi timp, zona emisiunilor din spatiul video se pot dispensa
de elementele esentiale ale radioului: sunete, zgomote, pentru ca in spatiul video
una dintre caracteristici este „linistea”. Ea este exprimata jurnalistic prin planuri
de imagine in care vorbitorul priveste, gandeste, tace cu subinteles, comunica cu
gesturi nonverbale.
FORMATE PUBLICISTICE ÎN RADIO

Termenul „format” este de origine anglo-saxonă şi reprezintă un proiect

comunicaţional, deci o manieră de alegere şi asamblare de conţinuturi prin care
se caută personalizarea canalului, întărirea capacităţii de a atrage şi reţine
publicul.
Formatul unui program priveşte un anumit tip de produs mediatic, cu
formă, conţinut şi durată determinată, elaborat pe baza unei scheme repetitive şi
recognoscibile.
Multiplicarea după 1990 a posturilor de radio de diferite tipuri: locale,
regionale, teritoriale, naţionale specializate a determinat o mutare a accentului
de redactare din punct de vedere jurnalistic. În primul rând s-a pornit de la
capacitatea de viteză a informaţiei atât ca circulaţie, cât şi ca perimare, pe de altă
parte s-a luat în calcul radio-ascultătorul, care şi el este prins într-o altă viteză de
desfăşurare a activităţii atât în familie, cât şi în societate. Genurile redacţionale
şi formatele publicistice trebuie să ţină cont de normele de difuzare ale CNA. În
acelaşi timp CNA monitorizează şi forma de exprimare din punct de vedere al
corectitudinii limbii române folosite şi se fac atenţionări posturilor care nu
respectă normativul gramatical acceptat de Academia Română. În comparaţie cu
presa scrisă, presa radio şi televiziune are reglementări determinate de CNA,
care administrează şi supraveghează spaţiul audio-vizual.
Spaţiul audio-vizual înseamnă totalitatea din frecvenţe de radio şi TV prin
care se obţin licenţe de emisie. În cadrul licenţelor de emisie fiecare post de
radio şi TV îşi asumă un program editorial care dă specificul postului. Posturile
generaliste, de regulă, trebuie să conţină până la 25-30% emisiuni informative,
restul fiind acoperite cu emisiuni formative şi de divertisment.
În momentul în care licenţa este obţinută pentru un post specializat, atunci
formatele (tipurile, structurile) trebuie să fie în cadrul structuriiobţinute din
licenţă. De ex.Pro Tv CINEMA, care are ca licenţă specializarea pe filme, dar
foloseşte în momentele de pauză caseta cu informaţii de la MEDIA FAX care
fac parte din acest grup. Formatul din pauză este reclama postului şi informaţiile
zilei.
La posturile de radio formatele emisiunilor în care sunt incluse genuri
jurnalistice sunt determinate de aceeaşi licenţă obţinută şi de condiţiile pe care şi
le-a asumat la depunerea licenţei.
Formatele radio s-au dezvoltat pe piaţa concurenţială a posturilor de radio
american în FM care au trebuit să-şi adapteze programele pentru supravieţuire.
O dată cu apariţia şi la noi în ţară a posturilor de radio private s-a simţit nevoia
adaptării la un anumit tip de format. Succesul însă, depinde de dibăcia
manifestată în alegerea formatului adecvat specificului pieţei.
Copia fidelă a unui format care s-a bucurat de succes pe o piaţă nu poate fi
aplicată altei pieţe, decât dacă pe cele 2 pieţe există o serie de condiţii
asemănătoare. Dacă formatul emisiunii este cumpărat din altă ţară, se plăteşte
licenţa formatului. Plata licenţei presupune doar plata ideii.
Ca să facă faţă concurenţei, formatele emisiunilor s-au structurat pe
informaţii scurte, concise. Apariţia telefonului mobil şi a aparaturii radio mobilă
(uşor de transportat oriunde) au făcut ca formatele emisiunilor să includă
relatarea telefonică. Ea dă oricărei emisiuni nota de autenticitate, credibilitate şi
sentimentul participativ al radio-ascultătorului.
Specializarea canalelor, staţiilor de radio a făcut ca formatul emisiunilor
să aibă secvenţe aproape abligatoriu de interactivitate, radio-ascultătorul,
publicul având capacitatea să intre în direct în timpul desfăşurării emisiunii. Pe
de altă parte, prin apariţia internetului şi transmisiunii on-line ex.RADIO
ROMÂNIA TINERET. Radio-ascultătorul poate accesa programul radio şi chiar
dacă a pierdut un buletin de ştiri de la 13.00, el şi-l poate scoate spre ascultare
din memoria site-ului şi îşi poate crea din banca de date a radioului programul
pe care îl doreşte să îl asculte.
 Fazele procesului de productie si de difuzare ale emisiunilor informative
pot fi impartite in trei etape distincte:
o pregatirea emisiunii
o emisia propriu zisa
o post emisia

Pregatirea emisiei: procesele informatiilor in aceasta etapa sunt pentru o

emisiune de stiri lista cu evenimentele care se desfasoara in acea zi care dintre
ele se filmeaza pentru difuzare in ziua respectiva si care in zilele urmatoare .
Nominalizarea redactorilor respectivi pentru realizarea inregistrarilor a
reporterilor care urmeaza sa faca transmisiile in direct, sedinta de sumar care
este prima reuniune a echipei din ziua respectiva si care are loc pina in ora 10:00
pentru jurnalul de la ora 10:00 ; pentru jurnalul de pranz ea are loc si mai
devreme .
Echipele intr-o statie de radio sau tv sunt echipe fixe impartite dupa ora
sau programul la care lucreaza Ex: pentru ora 18:00 echipele pentru 22 sedinta
de sumar ajuta si la pozitionarea importantei evenimentului pe de o parte, pe de
alta parte editorialul se si nominalizeaza genul reportericesc prin care se aduce o
informatie in atentia opiniei publice. Ex: se face desfasuratorul filmarilor si se
stabileste din care loc se transmite in direct , care informatii se aduc cu ajutorul
unor invitati in direct , ce comentariu se introduce,cine face un sondaj de opinie
pe strada, cine un reportaj.
Paginarea unui buletin de stiri incepe din primele ore ale diminetii si se
incheie odata cu difuzarea lui pe post deoarece chiar in timpul difuzarii se
intimpla ca sa se schimbe ordinea materialelor inregistrate in functie de
desfasurarea evenimentelor.
Plecarea pe teren a echipelor de inregistrare video sau sunet la radio este
coordonata de seful de productie sau administratorul de productie care odata cu
nominalizarea echipei tehnice face si programarea echipamentelor necesare:
camera de luat vederi pentru tv, pentru radio reporterii, redactorii sunt dotati cu
cite un aparat de inregistrare.
La transmisii complexe se adauga pentru radio echipa de sunet., pentru tv
echipamentul tehnologic de lumina plus mijloacele de transport care pot fi
simple sau specializate ( care de reportaj ).
Pentru emisiunile care se transmit zilnic comenzile de necesar uman si
tehnic pentru realizarea productiilor se fac la inceputul intrarii programului in
productie si ele se asigura dupa aceea automat.
La post emisie se procedeaza la preluarea inregistrarii buletinului de stiri
in direct pentru ca chiar daca emisiunea este in direct legislatia romana si
europeana obliga la inregistrarea acesteia fie la reluarea pe un alt program ( ex:
un buletin de stiri de pe un canal national se retransmite pe un canal
international) in vederea arhivarii pentru stocare in cadrul emisiunilor de arhiva
si pentru acordarea dreptului la replica care in conformitate cu normele CNA se
acorda in termen de 7 zile de la data emisiei.
Scriptul emisiunii informative si cu desfasuratorul emisiunii se introduce
in caseta de arhiva si ea urmeaza fluxul firesc al documentelor arhivate.
Desfasuratorul emisiunii cuprinde titlul , jurnalul de dimineata, ziua, data ,
ora transmiterii si in ordine time-codurile ( ora , minutul si secunda unde se afla
inregistrat pe caseta toate secventele difuzate in jurnalul respectiv inclusiv
rubricile meteo si sport in asa fel incit peste un anumit timp jurnalul arhivat sa
constituie un document video al zilei respective. Oare evenimentele difuzate
reprezinta ziua respectiva pentru posteritate ?
 TIPOLOGIA EMISIUNILOR DE RADIO

Criterii:
1.Simultaneitatea sau decalajul relatării cu faptul real:
-emisiuni în direct
-emisiuni înregistrate
2.Locul de inregistrare:
-emisiuni în interior
-emisiuni de exterior
3.Natura mesajului:
-emisiuni de tip publicistic-informativ (ştiri, reportaj documentar, anchetă,
interviu, dezbatere)
-emisiuni de tip artistic, cu scenariu, interpreţi, pe baza unor formate
create sau achiziţionate.
4.După structura formală:
-emisiuni unitare
-emisiuni complexe
5.După provenienţă:
-emisiuni de producţie proprie
-emisiuni realizate în coproducţie
-emisiuni achiziţionate
6.După adresabilitate:
-emisiuni generaliste
-emisiuni specializate
EMISIUNEA COMPLEXĂ

În componenţa sa, alături de folosirea tuturor genurilor publicistice mai

apar şi: orchestra de suport pentru mesajul muzical şi publicul de platou.
În prezent, emisiunea complexă de radio de tip clasic ex. Radio-jurnalul
de la 7, 13, 10, 18, 22 sau o altă emisiune a cărei întindere este între 60-120 de
minute se caracterizează prin existenţa ei pe o grilă de programe cu o frecvenţă
ritmică în aceeaşi zi, oră, durată, moderator, voce, care se impregnează în
memoria publicului prin prezenţa ei ca un partener de existenţă.
Din punct de vedere jurnalistic o astfel de emisiune se constituie după un
sumar care conţine tema ediţiei, secvenţele sonore, înregistrările, interviurile,
participarea în direct, muzica ca ilustraţie şi potenţial sonor şi comperajul (suma
de idei pe care se brodează un text pentru a face legătura dintre două locuri
diferite ca transmisie sau două materiale, subiecte r-tv, pentru a fi incluse într-o
emisiune de sine stătătoare) sau prezentare, însă noţiunea de prezentare nu are
decât ideea de „ceea ce urmează”.
Pe aceste structuri din interiorul unei emisiuni complexe se dezvoltă
genurile jurnalistice. Pot fi folosite şi comentarii, interviuri, reportaje, relatări.
Etapele principale în realizarea unei emisiuni sunt: planificarea, producţia
şi difuzarea.
Alte clasificări:
-tema emisiunii
-genericul
-documentarea
-sumarul
-înregistrarea materialului
-montajul
-comperajul
-desfăşurătorul
-emisia (difuzarea)
La formatele emisiunilor de radio care sunt de divertisment – ex. Teatru
radiofonic – ele se încadrează în metoda strictă a transpunerii radiofonice.
În emisiunile de divertisment, pamfletul, schiţa satirică, poezia satirică,
cântecul satiric, toate însoţite de imaginea sonoră constituie un mozaic
publicistic specific acestui format. În aceste formate complexe de radio se pot
folosi accentele sonore, diferitele forme de atragere a atenţiei: râsete, alte tipuri
de coloane sonore, care să creeze reacţiile la ceea ce se înregistrează în
emisiune, reacţie care să inducă ascultătorul în starea de participare şi să obţină
aceeaşi reacţie.
Mai târziu, în 1990, o astfel de tehnică a fost folosită în serialele
americane prin introducerea benzii de râs pe fundalul filmului pentru a obţine
aceeaşi reacţie din partea telespectatorului.

EMISIUNEA INTERACTIVĂ

Emisiunea interactivă de radio are ca particularitate tipul de format care

determină natura contribuţiei financiare. Dacă este o emisiune umanitară, atunci
postul de radio acceptă apelul telefonic al ascultătorului gratuit, dacă ia
ascultătorul drept finanţator, atunci apelul telefonic costă.
Unele posturi folosesc această tehnică pentru a-şi promova imaginea:
intrarea în direct a ascultătorului este gratuită, altele pe tipul de interactivitate
participativă.
Intrarea ascultătorului în direct într-o emisiune care crează starea de
interactivitate are riscuri: telefoanele nu pot fi triate decât foarte puţin, în sensul
nu al cenzurii, ci în sensul apropierii interesului ascultătorului de subiectul
emisiunii radiofonice. În momentul în care jurnalistul de radio este în direct cu
ascultătorul, capacitatea lui de reacţie trebuie sa fie mobilizată pentru a face faţă
şi la un refuz ferm al dialogului, atunci când acesta a depăşit mijloacele decenţei
conversaţiei, să fie pregătit să aibă răspunsuri care să nu închidă dialogul şi nici
să nu jignească ascultătorul. În concluzie, moderatorul trebuie să aibă o mare
mobilitate de comunicare.
Emisiunea interactivă presupune existenţa pe durata ei a mai multor
genuri publicistice, în funcţie de subiectul care se dezbate: ştire, relatare etc.
În cadrul grilelor de program, ca un specific al ultimilor ani, în spaţiul
audio-vizual au apărut programe de shopping (cumpăraturi) sau pentru
televiziune – teleshopping. Dincolo de aspectul pur financiar, comercial,
specialiştii le acordă acestor programe şi valoarea informativă şi formativ-
educativă, argumentând că în zonele care sunt departe de viaţa trepidantă a unui
oraş sau acolo unde presa scrisă nu reuşeşte să ajungă, aceste programe
suplinesc în mediul rural absenţa publicităţii stradale care în accepţiunea
specialiştilor ar avea şi valenţe de informare şi formare.
În cadrul emisiunilor complexe care sunt specializate pe medii de
ascultători diferite, ex. VIAŢA SATULUI, emisiunile pentru armată,
terminologia şi limbajul folosit conţin cuvintele care sunt specifice celor care
practică profesiunile în domeniul respectiv.

De la buletinul de știri la radiojurnal

GRUPAREA ŞTIRILOR. BULETINUL DE ŞTIRI ŞI RADIOJURNALUL

Buletinele de ştiri radiofonice diferă de cele de TV prin faptul că sunt mai

scurte şi sunt repetate cu o regularitate mai mare de-a lungul zilei. Rezultatul
practic al acestui fapt este că ştirile principale, de fapt, toate ştirile, se schimbă
frecvent. Ştirea cea mai importantă de la ora 7.00 poate să-şi piardă calitatea la
ştirile de la 7.30.
STRUCTURA ŞI CONŢINUTUL BULETINULUI DE ŞTIRI

Buletinul de ştiri este responsabilitatea generală a redactorului de ştiri.

Încă o dată trebuie spus că sunt imposibil de stabilit legi stricte, însă există
câteva linii directoare pe care o să le abordăm în continuare.
Buletinele de ştiri actuale transmise de posturile de radio, rareori sunt mai
mari de 10 minute. Majoritatea dintre ele sunt mai scurte.

Buletinele principale de ştiri sunt transmise la ore de maximă audienţă:

dimineaţa de la ora 6:00 la 9:00, la prânz (ora 13:00) şi seara (ora 18:00).

Buletinele secundare de ştiri sunt transmise în intervalul de timp dintre

buletinele principale, de obicei, din oră în oră. Un buletin principal trebuie să
cuprindă evenimentele care au avut loc de la ultima transmisie principală de
ştiri. Ştirea cea mai importantă trebuie să fie cea mai semnificativă din perioada
respectivă, nu neapărat cea mai recentă.
Structura generală a unui buletin de ştiri necesită simplitate. Ştirile sunt
aranjate în ordinea importanţei lor. „Ce îi afectează cel mai mult pe oameni?“.
Se va acorda o atenţie deosebită ştirilor locale şi naţionale încheindu-se buletinul
de ştiri cu evenimente sportive şi de interes uman. Finalul acestuia nu va
trebui să-şi piardă din calitate. Ştirile mari la sfârşitul unui buletin reprezintă
rareori o idee bună.
Ştirile transmise la radio trebuie să curgă natural. Frecvent crainicul sare
de la un subiect la altul. Redactorul are la dispoziţie două metode pentru a-l
ajuta pe prezentator să treacă de la un subiect la altul.
 Aceasta înseamnă aranjarea ştirilor pe subiecte şi zone geografice după
schema:
ŞTIRI INTERNE:
 preşedinţie
 Parlament
 Guvern
 grupări politice la putere
 grupari politice în opoziţie
 social
 economie
ŞTIRI EXTERNE:
 zona de imediată apropiere
 ştiri de pe continent – europene
 ştiri din ţările cu care ţara dvs. a semnat diverse convenţii şi tratate
 ştiri senzaţionale din ţările lumii
Aceasta ajută la realizarea unui buletin de ştiri fluente. De asemenea,
creează senzaţia unei relatări de profunzime, iar ascultătorul este în măsură să
evalueze importanţa ştirilor.
Există tendinţa de a schimba ordinea subiectelor pentru ca ascultătorul să
aibă senzaţia că nu aude aceeaşi ştire din jumătate în jumătate de oră.
Schimbarea ordinii ştirilor este legitimă cu condiţia să nu ignore considerentele
jurnalistice. Nu este indicat ca o ştire neimportantă să fie inclusă ca principală în
buletinul de ştiri, ai timp ce una fundamentală să fie îngropată în corpul
buletinului, doar de dragul varietăţii.
„Ştirile mai sunt importante atunci când sunt de actualitate importantă sau
când auditoriul se identifică cu ele. Ştirile transmise în direct sau cele
senzaţionale sunt compatibile cu conceptul de ştire principală.“1

1
Carl Hausmann – „Crafting the news for electronic media“, Wadrworth Publishing Co., Belmont Co., 1992
TIPURI DE BULETINE DE ŞTIRI

Pentru a se evita monotonia şi pentru ca atenţia ascultătorului să fie vie, se

trec ştirile difuzate în forme noi. Când radioul modern a renunţat la buletinele de
ştiri de câte 10 minute, citite de la un cap la altul, s-a trecut la buletinele mai
vioaie, de câte 3-5 minute. Ulterior, au apărut şi programele mai complexe de
ştiri. Aici accentul cade pe detalierea acelor ştiri care sunt de cel mai mare
interes şi care atrag atenţia ascultătorului. Se poate face însă distincţie între
buletinele minore şi majore, ştirile de importanţă majoră şi actualităţi.
Programele asupra evenimentelor curente, cum ar fi jurnalul sonor, radio-
magazin sau un program documentar prezintă ştirile pe larg.
Există însă şi buletine de ştiri restrânse ca durată sau, cu durată variabilă.

FLASH-uri
Acest tip de program durează 40-60 de secunde. Conţine ştiri scurte,
furnizate adesea de un serviciu telegrafic. Are în vedere cele mai importante
evenimente ale momentului.

ŞTIRI PE SCURT
Acestea sunt programele difuzate în orele de mai mică audienţă. Nu
înseamnă, însă, că ar fi mai puţin importante şi că ar putea fî tratate cu mai
puţină seriozitate decât alte buletine, în acest caz se pune mai puţin accent pe
producţia tehnică, întrucât efortul principal se depune pentru buletinele majore.
Buletinele informative de acest gen pot avea un auditoriu axat pe o
problema, cum ar fi: femei - din mediul urban sau rural, şomeri - dintre care
mulţi sunt tineri, muncitorii care lucrează în ture, fermieri, pescari etc. Toţi
aceştia au dreptul la informare prezentată într-o manieră foarte originală, mai
ales în cazul evenimentelor ce au loc pe parcursul unei zile. El va putea conţine
punctele esenţiale ale ştirilor după cum parvin ele spre difuzare, ca şi chestiunile
ce interesează grupurile de ascultători menţionaţi.
Spaţiul acestor buletine este de cca. 3 minute, cu ştiri scurte, de câte 2-3
propoziţii fiecare.

ŞTIRI DE IMPORTANŢĂ MAJORĂ

Acestea sunt, de obicei, asociate cu informaţiile extrem de importante şi
de urgente, ce nu suferă amânare până la buletinele majore sau minore. Ele
anunţă evenimente sau decizii de extremă importanţă naţională sau
internaţională, mai ales dacă acestea din urmă au o legătură directă cu situaţia
din ţară.
În această categorie intră calamităţi naturale cum sunt: cutremure, furtuni,
taifunuri, uragane, inundaţii.
Tot aici pot fi difuzate ştiri legate de încetarea din viaţă a unor
personalităţi naţionale, dezastre feroviare, aeriene, maritime sau ale altor
mijloace de transport în comun, care au provocat pierderi de vieţi omeneşti sau
grave răniri. Asemenea ştirilor pot fi justificate şi de căderea guvernului, de
izbucnirea unui război sau de apariţia unui conflict pe scară largă.
Datorită conţinutului acestor ştiri, ele trebuie folosite cu discernământ.
Informaţia respectivă este adesea precedată de un element menit să atragă
atenţia: un gong, o harpă etc., iar ştirea este prezentată prin lectura faptelor, aşa
cum sunt ele cunoscute.
La sfârşit, este recomandabil să se anunţe că se va reveni de îndată ce vor
fi cunoscute alte amănunte. Aceste ştiri au prioritate faţă de programul anunţat.
PREZENTAREA RADIOJURNALULUI

1. MODURI DE PREZENTARE A RADIOJURNALULUI

În multe ţări buletinul de ştiri este foarte rigid şi distant; 10-15 minute de
ştiri citite de o singură persoană. Studiile au dovedit că atenţia ascultătorului
mediu este limitată, mai ales atunci când citeşte un singur crainic.
Aşadar, lectura buletinului de către o singură voce nu dă rezultate bune.
Ceva mai bine sună cel citit de două voci care alternează de la o ştire la alta.
Staţiile de radio din multe ţări în curs de dezvoltare imită modul de prezentare al
BBC sau Vocea Americii. Dar acestea prezintă ştirile prin simpla lectură datorită
marii variaţii a ascultătorilor lor din întreaga lume. Folosesc un limbaj oficial,
citesc mai rar şi le este mai uşor să menţină acest stil cu un singur crainic, decât
cu mai mulţi crainici şi secvenţe de actualităţi. Mai menţin acest stil şi pentru că,
transmiţând pe unde scurte pentru străinătate, semnalul staţiei se poate pierde şi
ascultătorul nu mai poate înţelege mesajul. Este de notat că buletinele de ştiri
pentru intern din spaţiul englezo-american nu seamănă cu programele de ştiri
transmise străinătăţii.
Tehnicile de prezentare a buletinelor de ştiri s-au schimbat mai mult în
ultimii ani. În numeroase ţări acestea sunt formate numai din secvenţe de
actualităţi, scurte reportaje făcute de ziarişti, scurte extrase din cuvântări,
interviuri, conferinţe de presă şi efecte sonore (gonguri sau harpe) între ştirile
interne şi cele externe.
Astfel, buletinul de ştiri se poate prezenta în foarte multe feluri, însă
obţinem o comunicare eficientă folosind nu un singur mod, o singură metodă, ci
prin interacţiunea tuturor metodelor de a transmite informaţii într-o societate.
Toate aceste tehnici trebuie să fie folosite în mod adecvat. De exemplu, o bandă
sau o corespondenţă telefonică prost imprimată nu-şi atinge scopul dacă nu se
aude clar.
 Trebuie să recunoaştem că diferenţele stricte dintre forma de prezentare,
buletin, jurnal sonor, etc., sunt pe cale de dispariţie. Prin urmare, trebuie folosite
toate tehnicile moderne de prezentare atât în buletine de ştiri cât şi în alte
emisiuni de actualităţi.

2. FOLOSIREA FRAZELOR DE TRANZIŢIE SAU A SCURTELOR

SEMNALE MUZICALE (aşa numitele „virgule“)
Acestea sunt folosite pentru a marca secţiuni diferite. Unele posturi
comerciale de radio includ „virgulele“ muzicale după fiecare ştire. Iată câteva
exemple de fraze de legătură: „acum ştirile interne“, „în alte zone din ţară“,
„revenind la ştirile externe“, etc.
Totuşi, nu se folosesc întotdeauna aceleaşi fraze de legătură. Şi aici
intervine imaginaţia redactorului ce are drept sarcină să găsească mereu altceva
pentru ca frazele să nu devină plictisitoare.
Emisiunea trebuie să includă cât mai multe ilustraţii audio pentru a crea o
impresie puternică. Acestea includ: fragmente cu vocea persoanei la care se
referă ştirea, interviuri, caracterizări şi aprecieri făcute pe moment şi chiar
muzică. Ilustraţiile audio trebuie să fie însă scurte pentru a păstra cursivitatea
buletinului de ştiri. Calitatea sunetului trebuie să fie excepţională.

3. BULETINELE DE ŞTIRI TREBUIE SĂ CREEZE IMPRESIA DE

NOUTATE
„Informaţia percepută auditiv să nu fie receptată din cauza redactării
defectuoase sau, pur şi simplu, din cauza distragerii atenţiei ascultătorului (...).
Singurul remediu al acestei deficienţe rămâne repetarea ştirilor. De aici derivă o
altă caracteristică necesară a jurnalistului de radio: redundanţa. “2
Nu totdeauna există suficiente ştiri importante sau interesante pentru a
acoperi o întreagă zi de emisie a programelor de ştiri. Pentru a nu obosi urechea

2
VASILE TRACIUC , în Mihai Coman, „Manual de jurnalism“ vol. 1, Editura Polirom, Iași, 2001 pag. 153
ascultătorului, pentru a nu-i pierde atenţia, într-un buletin de ştiri trebuie
schimbată cel puţin ştirea principală, cea mai importantă, cu care, de obicei, se
face deschiderea. Există totuşi posibilitatea ca această ştire să fie de importanţă
majoră, caz în care ea trebuie reluată, însă este obligatoriu să fie modificată cel
puţin introducerea. Ascultătorul va fi iritat dacă va asculta aceeaşi ştire sau
acelaşi buletin de ştiri de mai multe ori pe zi în exact aceeaşi formă.
Buletinele naţionale nu au ca scop simpla transmiterea a ştirilor interne
sau externe. În fiecare moment se întâmplă ceva, dar dacă acest lucru nu este de
interes general, nu îşi are loc în buletinul naţional de ştiri. Din acest motiv se
operează o selecţie a ştirilor fiind transmisă doar cele mai importante şi cele care
prezintă o excepţie.
Activitatea cea mai dificilă este alegerea ştirii care poate ocupa primul loc
într-un buletin de ştiri. „Putem spune că pe primul loc se poate situa ştirea care
este de maximă importanţă pentru publicul acelui post. Am putea să credem că
în deosebi ştirile din zona politicului sau a socialului au importanţă, dar acest
lucru nu este obligatoriu. Prima ştire poate fi din sport în cazul unui mare
succes. “3
În ceea ce priveşte ştirile externe, o gradaţie în transmiterea lor. Ele nu pot
să abunde într-un buletin numai atunci când sunt de cea mai mare importanţă.
Astfel de cazuri sunt rare. Cu toate acestea se va asigura totdeauna spaţiul pentru
ştirile de peste hotare. Numărul acestora depinde, în final, de importanţa lor,
precum şi de numărul ştirilor interne. Ascultătorul nu poate fi preocupat mai
mult de ceea ce se îmtâmplă peste hotare decât de ceea ce se petrece în propria
sa ţară.
Buletinul informativ asigură un echilibru al ştirilor locale, naţionale şi
internaţionale. Nu trebuie să aibă o orientare prea urbană, ci să fie de interes
general şi prezentat într-o manieră vie.

3
VASILE TRACIUC , în Mihai Coman, op. cit., pag. 163
4. REZUMATUL PRINCIPALELOR ŞTIRI ŞI RECAPITULAREA
Rezumatul principalelor ştiri trebuie să fie cât mai clar şi mai concis.
Ideea este ca acesta să fie bogat în noutăţi şi totuşi să-l facă pe ascultător să
dorească să afle şi mai multe. Esenţial este să fie cât mai scurt şi mai desluşit:
sunt suficiente trei până la cinci ştiri principale.
În esenţă, rezumatul principalelor ştiri nu are alt scop decât acela de a
indica evenimentele importante. Acolo unde acest lucru nu este posibil, este de
preferat să se generalizeze decât să se alcătuiască fraze lungi, confuze.

5. ÎNCHEIEREA UNUI BULETIN DE ŞTIRI

În majoritatea buletinelor de ştiri se obişnuieşte în final să se reia
principalele informaţii. Dar nu se va repeta rezumatul cuvânt cu cuvânt. Se
foloseşte, în acest caz, o sinteză completă sau se face, pur şi simplu, o trecere în
reviztă a ştirilor. Formele „stenografice“ pot fi acceptate la începutul unui
buletin, dar pot suna ciudat la sfârşitul acesuia.

6. PREZENTATORUL
Prezentatorul buletinului de ştiri nu este un simplu crainic, ci un redactor
în toată puterea cuvântului. În final, el este cel care răspunde de succesul sau
insuccesul unui buletin. El este personajul principal al programului, omul de
legătură dintre postul de radio şi ascultător. Oricât de bine ar fi pregătit şi
structurat un buletin poate fi distrus de o prezentare tristă. Prezentatorul
profesionist ascultă în prealabil toate înregistrările care intervin pe parcurs,
pentru a putea reacţiona în cazul unei defecţiuni tehnice. Buletinul trebuie recitit
pentru a fi făcute corecturi de ultim moment. Vorbitul la microfon este o
convenţie cu ascultătorul într-un singur sens. Se cere un ritm susţinut de lectură,
dar nu forţat, precum şi dicţie clară.
ACTUALITĂŢILE ÎN RADIOJURNAL

Prin actualităţi înţelegem toate materialele vorbite care oferă , îndeobste în

cadrul unor spaţii prestabilite (ştirile , buletinul meteo ) informaţii de bază .

Ştirile pot fi cuprinse într-un program de o jumătate de oră pe zi şi pot

curpinde :

 Un buletin citit al ştirilor stricte 3-4 minute .

 45 de minute pentru interviuri şi relatări , legate prin prezentări scurte .

 10 minute de comentarii asupra ştirilor locale , naţionale şi internaţionale

Timpul alocat fiecăruia dintre cele 3 segmente poate varia de la o zi la alta în

funcţie de materialul prezentat şi de importanţa sa .Acest gen de program se
alcătuieşte în funcţie de timpul şi de interesul pe care îl acordă ascultătorii unui
asemenea volum de informaţii .
Un program alcătuit din mai multe subiecte nu poate fi organizat ca un
program ce gravitează în jurul unei singure teme , dar trebuie să aibă o anumită
ordine şi un aranjament .
Alegerea cea mai dificilă este aceea de selectare a ştirii care ocupă primul loc
în buletinul informativ .Ştirea de deschidere va fi cea mai importantă ştire a zilei
, importantă atât prin semnificaţia ei , cât şi datorită interesului audienţei . O
ştire importantă poate fi un eveniment în desfăşurare – război , criză
internaţională ,răpirea unei personalităţi locale .Ascultătorii aşteaptă de obicei să
audă ultimele noutăţi dintr-un eveniment important care constituie subiectul unei
stiri deja difuzate . De cele mai multe ori , una dintre ştiri se va detaşa clar ca
fiind subiectul principal , de începere a jurnalului .Alteori însă , se pot alege
două sau trei teme pentru această poziţie şi se pot roti de la un buletin la altul.
După alegerea primei ştiri trebuie aranjate şi celelalte subiecte .Importanţa
ştirilor afectează ordinea subiectelor nu doar la început ci pe toată durata
programului .
Un mod obişnuit de aranjare a ştirilor este în funcţie de planul în care a avut
loc evenimentul : pe plan local , naţional şi internaţional .Dacă subiectul de
deschidere tratează un subiect local , pot fi luate în continuare alte subiecte
înaintea celor naţionale şi internaţionale . Unul dintre cele mai bune procedee
este prezentarea ştirilor în termenii unor teme majore , ce se schimbă de la zi la
zi în funcţie de ce se întâmplă în lume . Avantajul acestui plan este flexibilitatea
şi faptul că este cel mai bine adaptat pentru a evidenţia relaţiile dintre anumite
subiecte.
O organizare dupa temă poate prezenta ştirile sub titluri ca :evoluţiile
politice,situaţii de muncă , probleme mondiale , vreme dezlănţuită .
Un alt criteriu important în ordonarea subiectelor este necesitatea de echilibru
şi diversitatea .
Cel mai bun mod însă de a ajuta ascultătorul să facă tranzaţiile este aranjarea
ştirilor în grupuri de subiecte înrudite .
Ştirile internaţionale , economice şi sociale se leagă mai bine când sunt
transmise în cadrul aceloraşi blocuri . Această organizare este eficientă pentru ca
atenţia ascultătorului este focalizată pe o singura temă generală şi pentru că pot
fi realizate tranzacţii logice intre ştirile grupate tematic .
Este foarte important ca atunci când se trece de la un subiect la altul audienţa
să sesizeze că a fost schimbat subiectul . Pentru acest lucru se poate întrerupe
fluxul cu o modificare de ritm sau inflexiune , ori schimbând viteza de citire .
Unii realizatori fac legăturile prin utilizarea tehnicii date-line-ului . Tehnica
poate funcţiona pentru buletinele scurte , dar în jurnalele lungi repetarea
numelor de locuri devine monotonî şi mecanică .
Ştirile mai pot fi grupate şi in funcţie de existenţa sau nonexistenţa unei
înregistrări care să le completeze .
 Inima oricărui jurnal este sunetul .Spoturile reporterilor şi insert-urile
plasează ascultătorul pe scena evenimentelor . Ele rup textul şi dau credibilitate .
Elementele sonore nu trebuie folosite toate la începutul sau sfârşitul programului
, ele trebuie plasate pe tot parcursul buletinului informativ .
Când ştirile sunt grupate în pachete separate de publicitate , este recomandat
să se încheie fiecare pachet cu o ştire soft . Aceasta este potrivită şi la sfârşitul
întregului buletin , doar daca nu prezintă un dezastru major sau o tragedie .Unele
programe de ştiri menţin un format rigid de ştiri locale , naţionale ,
internaţionale , meteo şi sport .
Difuzarea unei buletin se face de către unul sau doi prezentatori aceştia
putând fi redactori sau crainici de ştiri . Crainicii nu participă la redactarea
ştirilor sau la punerea lor în pagină ci doar le citesc .Meseria de crainic este
practicată încă de la începuturile radioului în prezent fiind însă pe cale de
dispariţie , pentru că ştirea este creaţia celui care o redactează şi este corect ca
tot el să o prezinte publicului .
Ştirile sunt citite de obicei de doi redactori cu un timbru al vocii diferit ,
pentru a se putea face uşor trecerea de la o ştire la alta .
Se preferă combinarea unei voci feminine cu una masculină . În aceste
condiţii , pauzele dintre ştiri dispar , buletinul căpătând astfel dinamism . În
cazul unei singure voci sunt necesare pauze scurte între ştiri .
Tonul vocii trebuie să fie neutru , fără nuanţări sau inflexiuni care pot da
anumite semnificaţii în context ( o nuanţare , în voce , poate fi interpretată ca
implicare în ştire).
În ceea ce priveşte punerea în undă a unui buletin de ştiri există mai multe
modalităţi .
Unii prezintă la început un generic , după care urmează un sumar de titluri ,
având ca fundal o linie melodică. Muzica are un ritm adecvat şi are scopul de a
atrage atenţia ascultătorului , după care sunt prezentate ştirile flash , cu sau fără
virgule muzicale .
 Pentru o bună punere în undă a unui radiojurnal se alcătuieşte un
desfăşurator. Acesta cuprinde titlurile ştirilor , ordinea în care urmează să fie
transmise, locul inserturilor cu durată şi momentele în care intră virgulele
muzicale. Desfăşurătorul oferă o oglindă fidelă a modului de derulare a emisiei
şi uşurează în mare masură atât sarcina redactorului , cât şi pe cea a operatorului
din regia tehnică. Operatorul pune benzile cu microineterviuri sau declaraţii în
ordinea înscrisă în desfăşurător şi le introduce în emisie la momentul potrivit.
Coerenţa şi derularea normală a emisiunii fără bâlbe şi întreruperi , dă jurnalului
credibilitate şi profesionalism .
Prin câteva mijloace simple prezentarea ştirilor poate fi simţitor îmbunătăţită
şi în paralel poate fi diminuată cota posibilellor greşeli. În structura unei ştiri
este nevoie de claritate şi simplitate:
 fiecare ştire se scrie pe o foaie separată; acest lucru permite
operarea unor anumite modificări de ultim moment în ordonarea
ştirilor, uneori chiar în timpul prezentării buletinului;
 în fruntea ştirii se indică data difuzării, iniţialele autorului şi ora
difuzării; aceste elemente servesc evidenţei ulterioare de arhivă;
 se recomandă ca fiecare nouă propoziţie să înceapă cu un alineat
nou;
 dupa fiecare propoziţie completă este bine să se lase un rând gol.
Prin această spaţiere optică, ştirea poate fi mai uşor analizată “din
privire”. Prezentatorul poate deduce imediat care va fi durata ştirii,
cât de lungă este fiecare propoziţie în parte, cum să-şi regleze
respiraţia pentru a duce fraza până la capăt. În plus,el va avea o
frazare şi o intonaţie a lecturii corecte;
 numele propriii dificil de pronunţat se scriu cu litere mari;
 nu se folosesc prescurtări de genul “cm” pentru centimetri şi nici
simboluri de genul “dol” pentru dolari.
Camera ştirilor – News Room

Sistemul de organizare a producţiei de ştiri are, la radio, o configuraţie

aparte prin “Camera ştirilor – News Room”, al cărei model este preluat de la
BBC. Principiul după care funcţionează acest compartiment este acela ca toţi cei
implicaţi în procesul de culegere, redactare, difuzare şi prezentare a informaţiilor
şi în elaborarea şi difuzarea emisiunilor informative – buletine de ştiri,
radiojuranale – să lucreze într-o echipă puternic sudată, în care comunicarea,
conlucrarea, chiar solidarizarea să atingă cote maxime. Existenţa şi funcţionarea
spiritului de echipă este condiţia esenţială în reuşita acestui demers gazetăresc,
de maximă importanţă pentru orice post de radio.
Mai mult, spiritul de echipă la Camera ştirilor are chiar o componentă
concretă, materială. Toţi membrii unei echipe trebuie să se afle împreună, în
aceeaşi încăpere pentru a putea comunica mai operativ, pentru ca orice
repartizare de sarcini şi atribuţii, modificări de atribuţii, modificări de emisiuni
prin aparţia unor noi evenimente în spaţiul orar al zilei acoperit de echipă să se
producă cu maximum de operativitate şi de eficienţă, fără discuţii şi căutări
inutile. Deci, în aceeaşi încăpere se află redactori, editori, comentatori, realizatori
de emisiuni şi prezentatori. Ei lucrează în ture pentru a acoperi întreaga durată a
programului de emisie. Fiecare tură are un coordonator, unul sau mai mulţi
editori, unul sau mai mulţi comentatori, mai mulţi prezentatori.
La unele posturi de radio calităţile de redactor realizator şi aceea de
prezentator sunt întrunite de aceeaşi persoană. Se realizează în acest fel o
economie de personal, dar şi o calitate superioară a emisiunilor pentru că
prezentatorul nu mai este un simplu crainic-lector, ci el cunoaşte bine
evenimentul pe care îl prezintă în informaţia pe care o citeşte la microfon.
 Şeful de echipă sau coordonatorul alcătuieşte sumare, repartizează
membrilor echipei subiectele, veghează asupra paginării informaţiilor, se
preocupă de realizarea comentariilor ce vor fi incluse în emisiune, de
corespondenţele din ţară şi din străinătate, de interviurile sau de alte materiale ce
urmează a fi incluse în emisiuni.
Fiecare radioprogram are un realizator, care colaborează strâns cu şeful de
tură din Camera ştirilor şi îşi procură de la acesta materialele necesare, se
preocupă de modificarea, rescrierea şi corectarea lor, stabileşte cine şi ce prezintă
pe post.
În Camera ştirilor se mai află şi toate sursele de ştiri: terminale pe telexuri
sau pe e-mail ale principalelor agenţii de ştiri, colecţii de ziare, televizoare fixate
pe canalele de ştiri .
Accesul în aceste încăperi este foarte limitat. În afara echipei de serviciu,
celorlalţi redactori nu le este permisă intrarea în Camera ştirilor decât dacă sunt
chemaţi de şeful de tură pentru lămuriri suplimentare sau pentru a “livra” ştirile
aduse de pe teren.
Camera ştirilor este “inima” unei redacţii de informaţii. Aici se ştie tot, se
produce fiecare informaţie ce va fi difuzată pe post. Aici se primesc informaţii
de la reporteri de teren, cei numiţi de americani “foot reporters”. Ei transmit
informaţiile în Camera ştirilor pentru a fi rescrise şi pentru a le da o formă
menită să le facă apte spre a fi difuzate pe post. Acest proces de rescriere -
“rewriting” – este un proces dificil şi plin de răspundere. În Camera ştirilor cei
ce rescriu textele informaţiilor au datoria să verifice fiecare detaliu.
În lumea presei radiofonice există o lege: nici o ştire nu se difuzează dacă
nu este confirmată de cel puţin două surse. Cei ce lucrează la Camera ştirilor au
obligaţia de a face această confruntare între surse şi de a menţiona eventualele
diferenţe constatate la diferitele surse consultate.
 Pentru a rescrie o ştire şi a o propune spre difuzare, redactorii din Camera
ştirilor trebuie să fie persoane foarte informate, la curent cu toate evenimentele
interne şi internaţionale, astfel încât ei să fie capabili să selecteze şi să
ierarhizeze informaţiile. Tot redactorii de la Camera ştirilor hotărăsc ce şi unde,
pe parcursul unei emisiuni, se introduc inserturile de interviuri, declaraţii,
radioreportaje. Ei ascultă, scurtează, redactează textele de prezentare a benzilor.
În Camera ştirilor se află şi secretarii de emisie, care au în grijă
„bucătăria” întregii emisiuni: verificarea textelor, a paginării, întocmirea
sumarelor pentru fiecare emisiune, preluarea apelurilor telefonice. Tot secretarii
de emisie urmăresc emisiunea atunci când se difuzează pe post şi sesizează în
scris greşelile.

GRUPAJUL INFORMATIV – ORDONATOR AL GRILEI DE

PROGRAME LA RADIO

Selectarea, evaluarea şi ordonarea ştirilor se orientează după comportamentul

mediu şi deprinderile specifice de ascultare legate de diversele momente din zi.
Astfel, ziua poate fi divizată în mai multe secvenţe care au particularităţi
diferite:

(1)Orele 5.00 – 9.00

Timpul destinat ascultării este foarte limitat şi, ca atare, alternanţa ascultătorilor
este extrem de mare. Acest lucru permite ca ştirile prezentate în ştirile de
dimineaţă să fie cam aceleaşi.
Interesul principal al ascultătorilor se concentrează pe starea vremii, pe indicarea
orei exacte şi pe informaţiile rutiere. Ascultătorul mai doreşte sa i se ofere
informaţii legate de evenimentele serii anterioare şi ale nopţii.

Pentru o parte din cei care nu au urmărit evenimentele prezentate dupa ora 22-23
acestea sunt “ceva nou” şi trebuie tratate şi prelucrate ca atare. Dimineaţa
radioul îşi mai poate permite şi rolul de a fi “sursa primară” de informaţie.

(2)Orele 9.00 – 12.00

Durata ascultării creşte în această porţiune din zi. În plus se schimbă şi categoria
de vârstă şi structura pe sexe a audienţei, în favoarea ascultătorilor mai vârstnici
şi a femeilor. Buletinele de ştiri se axează la aceste ore mai puternic pe
informaţii utilitare.

În ultimul timp, radioul a început să fie ascultat la locul de muncă. Şi de acest

fapt trebuie să se ţină seama în evaluarea informaţiilor care se introduc în
buletinele de ştiri.

(3)Orele 10.00- 17.00

În acest interval, o bună parte din evenimentele zilei s-au produs, iar radioul
deţine rolul
incontestabil de sursă de informare primară. Nu există concurenţă din partea
celorlalte media: ziarele de seară nu au aparut, iar televiziunile – din cauza
procesului mai complicat de “ambalare” a ştirilor – sunt mai lente. Este
intervalul perfect, de care radioul trebuie să profite.

(4)Orele 17.00 – 22.00

În primele ore ale serii, creşte spectaculos utilizarea televizorului, iar odată cu
aceasta creşte şi nevoia omului de a urmări materiale analitice. Descreşte
semnificativ importanţa radioului ca mijloc primar de informare.

(5)Orele 22.00 – 5.00

Noaptea, radioul este pentru mulţi ascultători un tovarăş de companie. Atenţia

pentru cuvântul vorbit este în mod cert mai mare decat în timpul zilei. De aceea,
tocmai în timpul nopţii, este important ca buletinele de ştiri să ofere o variaţie.