CURS VI b

PATOLOGIA MUŞCHILOR ŞI A TENDOANELOR

1. PATOLOGIE MUSCULARĂ

1.1. PLĂGILE MUSCULARE

Reprezintă soluţii de continuitate ce interesează planul cutanat,

subcutanat-adipos, fascial şi muscular;
Elementele esenţiale de diagnostic şi tratament sunt reprezentate de:

▪ Traiectul plăgii: paralel sau transversal pe direcţia fibrelor musculare

▪ Sutura unui traiectul paralel cu fibrele duce la o cicatrizare fără
afectarea funcţiei
▪ Secţiunea perpendiculară pe fibre produce o cicatrice retractilă cu
afectarea funcţiei contractile şi a elasticităţii.

▪ Aprecierea potenţialului vital al ţesuturilor în cazul unor plăgi contuze şi

mai ales în striviri musculare
▪ În aceste situaţii excizia ţesuturilor devitalizate este imperios
necesară şi deseori presupune toalete chirurgicale repetate până la
excizia tuturor fibrelor musculare devitalizate1.

1.2. CONTUZII

Sunt leziuni musculare fără soluţii de continuitate tegumentare, produse

de un corp contondent. În urma contuziei se produce o imbibiţie edematoasă
regională, la care se asociază frecvent efuziuni sangvine (echimoze) sau
colecţii sangvine (hematoame).
Evoluţia este spre resorbţia revărsatelor interstiţiale, dar există şi
excepţii:

1
vezi sindromul Bywaters
ELEMENTE DE ORTOPEDIE SI TRAUMATOLOGIE

▪ Evoluţia septică a hematomului

▪ Metaplazia hematomului interfascicular spre miozită osifiantă
localizată
▪ Sindromul Bywaters – sindrom de strivire – ce apare prin eliberarea
masivă de mioglobulină cu răsunet asupra stării generale, cu şoc
hemodinamic şi insuficienţă renală acută.

1.3. RUPTURI MUSCULARE

Reprezintă soluţii de continuitate ce interesează musculatura la un

anumit nivel, fără deschidere tegumentară;
Elementele esenţiale de patogenie şi tratament constau în:
▪ Când leziunea apare pe o patologie musculară preexistentă de tip
degenerativ :
➢ decizia terapeutică trebuie să ţină cont de teren;
compensarea funcţiei de către musculatura agonistă poate
permite acceparea defectului muscular şi nu impune
totdeauna tratamentul chirurgical.
▪ Când ruptura se însoţeşte de retracţie musculară :
➢ Sunt necesare tehnici de plastie
▪ Ruptura poate fi parţială sau totală
➢ Cicatrizarea spontană este posibilă în rupturile parţiale, pe
când în rupturile totale repararea impune intervenţia
chirurgicală

RUPTURA BICEPSULUI BRAHIAL

Etiologie:
▪ eforturi mici la vârstnici cu degenerescenţe
▪ eforturi intense la adulţi cu musculatură normală
Anatomie patologică:
1. ruptura tendonului cap lung
2. ruptura / dezinserţia distală
3. ruptura corpului muscular: incompletă sau completă
4. ruptura tendonului scurt al bicepsului
Tratament:
▪ la vârstnici inactivi: → tratament ortopedic, 10-14 zile bandaj Blount
▪ la tineri, sportivi, vârstnici activi : → tratament chirurgical:
▪ ruptură proximală:
o procedeu GILCREEST – fixare la apofiza coracoidă (vârstnici)
PATOLOGIA MUSCHILOR SI TENDOANELOR

o excizie marginală + sutură (rupturi recente)

o reinserţie în fundul culisei bicipitale (tineri)
▪ corp muscular:
o sutură
▪ ruptură distală:
o procedeu BOYD, ANDERSON – reinserţie pe tuberozitatea
bicipitală
o sutură la tendonul brahialului

1.4. MIOPATII

• MIOPATII GENETICE - sunt leziuni determinate genetic, caracterizate prin

degenerare musculară progresivă.
• MIOPATII ENDOCRINE
➢ Cushing
➢ tireotoxicoză
➢ hipotiroidie
➢ hiperparatiroidie (Recklinghausen)
• MIOPATIILE COLAGENOZELOR
➢ dermatomiozită
➢ polimiozită
➢ sclerodermie
• MIOPATII TOXICE
➢ corticosteroizi
➢ citostatice
➢ alcool
➢ venin
• MIOPATII PARAZITARE
➢ trichineloză
➢ cisticercoză
• MIOPATII VIRALE
• MIOPATII BACTERIENE
➢ acută – nesupurată
➢ supraacută – toxică
➢ cronică – fibroscleroasă
• MIOPATIE OSIFIANTĂ LOCALIZATĂ
• MIOZITA OSIFIANTĂ PROGRESIVĂ CONGENITALĂ

1.5. TUMORI MUSCULARE

BENIGNE:
▪ rabdomiomul
▪ angiomul
ELEMENTE DE ORTOPEDIE SI TRAUMATOLOGIE

▪ fibromul
▪ mixomul
▪ mioblastomul cu celule granulare
Au evoluţie lentă, eventual spre malignizare.

MALIGNE:
▪ rabdomiosarcom
▪ sarcom alveolar
▪ secundare (de vecinătate)

2. PATOLOGIA TENDOANELOR

2.1 PLĂGI
Caracteristic plăgilor tendoanelor este retracţia extremităţii proximale
prin contracţia musculară, iar în lipsa tratamentului chirurgical va apare un
sindrom de blocaj prin aderenţe cicatriceale
Diagnosticul impune investigarea minuţioasă, intraoperatorie a oricărei
„simple” plăgi cutanate.
Tratamentul va fi instituit funcţie de timpul scurs de la traumatism, urmat
de imobilizare.
2.2 TENDINITE
Reprezintă suferiţe ale tendonului, pe fondul unei afecţiuni
degenerative1 sau datorită unui surmenaj posttraumatic.
Tendonul va apare îngroşat, cu fenomene de degenerare chistică fibrinoidă,
mucoidă sau hialină.
Clinic, la palparea tendonului se percepe relieful îngroşat, iar
mobilizarea declanşează durere.
In TENOSINOVITE nu se palpează modificări de relief, dar la
mobilizarea tendonului se percep la palpare fine crepitaţii de-a lungul
tendonului
Tratamentul tendinitelor (tenosinovitelor)constă în :
▪ punerea în repaus a muşchiului pentru 3 săptămâni
▪ tratament antiinflamator

1terenul ( poliartrita cronică evolutivă, artroze, guta, diabet, senescenţă) constituie deseori
o cauză favorizantă
PATOLOGIA MUSCHILOR SI TENDOANELOR

2.3. RUPTURI ALE TENDOANELOR

In ruptura tendonului se percepe la palpare soluţia de continuitate, cât
şi deformarea caracteristică prin conracţia-retracţia musculară.
Tratamentul rupturilor tendinoase :
▪ tratament chirurgical (sutură sau tenoplastie)

RUPTURA TENDONULUI AHILIAN

Ruptura apare cu ocazia unui efort violent de salt, sau pe fondul unor
leziuni repetate la sportivi.
Clinic:
▪ imposibilitatea flexiei plantare
▪ depresiune vizibilă şi palpabilă
▪ semnul Thomson: comprimarea manuală a moletului, obţine numai
pe partea sănătoasă flexia plantară
▪ electromiografie
Tratament:
▪ rupturi incomplete: tratament ortopedic
➢ imobilizare în equin şi genuflexie pentru 4 săptămâni
▪ rupturi complete: intervenţie chirurgicală mai repede de 7 zile1
➢ răsturnarea unui lambou pediculat:
➢ însăilarea tendonului plantar subţire
➢ consolidarea cu tendonul peronier scurt
➢ reinserţie într-un şanţ calcanean
▪ rupturi vechi: tenoplastie prin alunecarea unui lambou liber din
partea proximală

2.4. ENTEZITE

Denumite şi tendinite de inserţie, entezitele apar în special după

eforturi musculare repetate, uneori pe fondul unor tulburări statice
favorizante.
Sunt leziuni complexe de tendinită osteoperiostică, smulgeri fibroase,
bursite, la nivelul inserţiei osoase.
Localizări predilecte:
▪ epicondilita cotului
▪ entezita lungului abductor şi scurtului extensor al policelui
▪ entezita labei de gâscă
▪ entezita tendonului Ahile

1
Postoperator: aparat gipsat femuro-podal în equin + genuflexie
ELEMENTE DE ORTOPEDIE SI TRAUMATOLOGIE

Clinic la nivelul inserţiei osoase apare o durere vie, accentuată de solicitare

şi calmată de repaus.
Tratament
▪ imobilizarea de scurtă durată, urmată de evitarea solicitărilor
▪ medicaţie antiinflamatoare pe cala generală, infiltraţii locale.
▪ fizioterapie
▪ tratamentul chirurgical este indicat rar, când toate mijloacele
conservative au rămas fără rezultat, şi constau în operaţii de relaxare
tendinoasă.