EVALUAREA MERSULUI

MERSUL

• Mersul constituie una dintre cele mai complexe activități ale omului.
• Acesta este realizat cu un consum relativ mic de energie și se bazează pe o coordonare
perfectă a mișcărilor membrelor inferioare, superioare și ale trunchiului.
• Este un automatism așadar nu solicită concentrarea atenției pentru realizarea acestuia
decât în condtiții speciale precum: mersul pe teren accidentat, mersul în pantă.
• Mersul este o mișcare rectilinie, cu variații individuale, în fucnție de: ereditate,
deprindere, greutate, felul încălțămintei, particularități morfologice ale persoanei.
• În timpul mersului musculatura trebuie să învingă forța gravitațională care rezultă din
greutatea propriului corp și rezistența aerului care i se opune.
FAZELE MERSULUI

Ciclul de mers conţine două perioade distincte: sprijinul şi balansul.

Secvenţele perioadelor unui ciclu de mers sunt:
1. Atacul cu talonul.
2. Poziţia medie de sprijin (sprijin unipodal).
3. Desprinderea (Propulsia).
4. Balansarea (Pendularea).
În cadrul unui mers normal, 60% din durata unui ciclu de mers este asigurată de sprijin şi 40% de
balans.
BIOMECANICA MERSULUI

1. Atacul cu talonul se realizează cu membrul inferior respectiv anterior:

• piciorul la unghi drept cu gamba;
• Genunchiul extins;
• coapsala 30⁰ faţă de verticală;
• capul, trunchiul vertical, braţul opus proiectat înainte;
• Bazinul se află înrotaţie anterioară 4⁰.

2. Poziţia medie de sprijin (sprijin unipodal):

• membrul de sprijin este blocat cu şoldul şi genunchiul în hiperextensie asigurat de acţiunea muşchilor fesieri,
ischiogambieri şi cvadriceps;
• tricepsul sural, gambierul anterior asigură mişcarea de rulare a tălpii pe sol;
• capul şi trunchiul sunt verticale;
• braţele sunt apropiate de axa corpului;
• Bazinul este uşor rotat anterior.
BIOMECANICA MERSULUI
3. Desprinderea de sol a piciorului urmează după momentul verticalei, constituind atât o fază de sprijin, cât
şi de propulsie a corpului înainte şi în sus.
Propulsiase realizează prin:
• extensia şoldului, a genunchiului piciorului –intrarea în acţiune a lanţului triplei extensii, urmată de o uşoară flexie a
şoldului şi a genunchiului;
• metatarse extinse din articulaţiile metatarsofalangiene;
• trunchiul, capul verticale;
• braţul homolateral uşor inapoia axului, celălalt braţ înaintea axului corpului.
4. Balansarea:
• piciorul în unghi drept şi uşor eversat;
• flexia genunchiului cu şoldul initial în extensie;
• înclinarea pelvisului lateral şi în jos aprox. 5 ⁰;
• flexia şoldului;
• extensia genunchiului, muşchii ischiogambieri blocând această extensie atunci când gamba a ajuns în poziţie optimă
pentru a ataca solul;
• dorsiflexia gleznei imediat înainte de contactul calcăiului cu solul.
PERTURBĂRILE ETAPELOR MERSULUI
Perturbări ale fazei a II-a:

• rotație anterioară crescută a bazinului

• capul și triunchiul aplecate înainte
Perturbări ale primei faze:
• capul și triunchiul se apleacă îndărăt cu

• capul si triunchiul aplecat

o rotație posterioară a bazinului

• bazinul rotat posterior • capul și triunchiul se apleacă spre

• triunchiul alunecat spre dreapta, șoldul în rotație dreapta, bazinul se ridică pe partea
externă
stângă
• genunchiul în hiperextensie sau extensie blocată
• bazinul în rotație anterioară exagerată
• picior plat
• bazinul înclinat pe partea stângă
• șoldul în rotație externă exagerată
• genunchiul în extensie sau hiperextensie
• genunchiul în flexie exagerată
PERTURBĂRILE ETAPELOR MERSULUI

Perturbări ale fazei a IV-a:

Perturbări ale fazei a III-a:
• triunchiul alunecă spre stânga în timp ce
bazinul se ridică pe dreapta
• brațele la distanțe diferite de axul corpului
• bazinul rotat posterior
• bazinul în rotație externă exagerată
• coapsa în abducție
• șoldul în rotație externă exagerată
• șoldul în rotație externă
• geninchiul parțial flectat și/sau flexia plantară este
limitată • flexia coapsei si a gambei este exagerată
• degetele se târăsc pe sol
PARAMETRII MERSULUI

Ciclul de păşit e unitatea de măsură a mersului, distanţa între punctul de contact cu solul al unui picior şi următorul punct de
contact al aceluiaşi picior.
• Un ciclu durează 1,05–1,10 secunde:
• Pasul este distanţa între punctul de contact al unui picior şi punctul de contact al celuilalt;
• Lungimea pasului este de cca 70-80 cm (distanţa între atacul calcăiului unui picior şi următorul contact al aceluiaşi călcâi cu
solul);
• Distanţa între picioare la nivelul solului este cca 8cm;
• Ritmul de mers este de 90–120 paşi/minut;
• Unghiul de deviaţie în afara piciorului faţă de linia dreaptă imaginară dintre picioare pe direcţia de mers este de 6,70–6,80;
• Viteza de traversare a unei străzi: 1,4m/sec;
• Consumul energetic în mers este de 0,8cal/m/kgcorp la o viteză de 60-70metri/min sau 4,3 kcal/min considerând 80 metri/min
mersul cel mai econom.
CONSUMUL ENERGETIC

Consumul energetic este în raport direct cu mişcările centrului de greutate în sus, în jos şi pe
orizontală Cu cât aceste mişcări vor fi mai ample, cu atât consumul energetic va fi mai mare, determinând
apariţia oboselii.
Există două momente de consum energetic maxim în timpul ciclului de mers
• În faza de pendulare, spre finalul ei, când se instalează o deceleraţie a întregului corp care a pornit
spre o mişcare inainte
• În momentul atingerii solului cu călcâiul se realizează o absorbţie de energie, centrul de greutate
având tendinţa să se deplaseze înainte în continuare
Mersul cu baston sau cârje cu încarcare parţială a unui membru consumă cu 18 – 36% mai
multă energie.
Mersul cu cârje cu sprijin de antebraţ fără încărcarea deloc a membrului cere o creştere de
energie cu 41 – 61%.
CENTRUL DE GREUTATE ÎN MERS

Centrul de greutate descrie în timpul mersului o mişcare sinusoidală atât pe verticală, cât şi pe
orizontală Centrul de greutate al corpului se află în dreptul vertebrei a 2 a sacrate la 5 cm mai anterior.
Mişcarea lui este în mod normal cam de 5 cm pe axul vertical şi tot de 5 cm pe cel orizontal.

În momentul dublului sprijin centrul de gravitate este pe mijloc în punctul cel mai de jos În sprijin pe
un picior el se urcă în punctul cel mai sus şi cel mai lateralizat (mişcare pe orizontală).
EVALUAREA MERSULUI
Se vor utiliza următoarele scale de evaluare:
• Testul de mers Tinetti
• Scala Evaluării Mersului

Se urmăresc elemente precum:

• Inițierea mersului;
• Lungimea pasului;
• Simetria pasului;
• Continuitatea pasului:
• Devierea traseului mersului;
• Sincronizarea atac călcâi-braț;
• Mișcarea și poziția trunchiului;
TULBURĂRI DE MERS - MERSUL HEMIPARETICULUI
Pentru a se putea deplasa, hemipareticul foloseşte la maximum forţele musculare restante, ceea ce
însă atrage după sine modificarea în totalitate a structurii pasului Afectarea fazei de sprijin şi a fazei de
balans se datorează urmatoarelor fenomene:

Reacția pozitivă de sprijin

Pacientul spastic, atacă solul cu metatarsul (cu cu călcâiul), contracţia simultană a flexorilor
şi a extensorilor, provocând astfel rigiditatea membrului inferior paretic.
Această rigiditate are următoarele consecinţe
• suportă greutatea bolnavului, dar nu permite mobilitatea articulaţiilor, precum şi a ajustărilor fine
posturale ale muşchilor membrului inferior.
• datorită suprafeţei de sprijin reduse, creşte dificultatea menţinerii echilibrului, fenomen
compensat de către trunchi, membrul superior de partea hemicorpului sănătos.
Răspunsul static se termină odată cu dispariţia stimulilor prezentaţi, adică atunci când membrul
inferior este ridicat de pe sol
MERSUL HEMIPARETICULUI

Reacția negativă
Reprezintă procesul contrar reacţiei pozitive de suport. La spastici ridicarea de pe sol a membrului
inferior paretic în timpul fazei de balans nu produce relaxarea reflexă completă a muşchilor extensori,
astfel reacţia pozitivă de suport nu este niciodată total inhibată, inducând un grad de contracţie al
extensorilor, ce nu permit bolnavului să şi ridice planta de pe sol în timpul mersului.

Reflexul de extensie încrucișat

Reprezintă un reflex medular ce constă în tripla flexie a membrului ce este excitat concomitent cu
extensia membrului opus.
Efectul lui asupra hemipareticului este următorul: ridicarea de pe sol a membrului sănătos provoacă
exagerarea tonusului extensorilor gambei pe partea paretică, transformand membrul inferior afectat într
un pilon rigid.
Astfel, bolnavul işi pierde echilibrul, evită căderea pe spate prin flexia şoldului şi plasându şi membrul
inferior sănătos înaintea celuilalt, astfel hemicorpul bolnav rămâne în urmă.
Forţa reflexului de extensie încrucişat, întărit de reacţia pozitivă de suport are ca rezultat mersul
caracteristic hemipareticului.
MERSUL HEMIPARETIC

În faza de sprijin pe membrul inferior afectat apar următoarele probleme

• Absenţa dorsiflexiei piciorului, precum şi a extensiei şoldului;
• Absenţa controlului de flexie-extensie a genunchiului pe arcul de 0-15⁰
• Excesiva deplasare lateral orizontală a pelvisului de partea afectată concomitent cu excesiva
înclinare în jos a pelvisului pe partea sănătoasă.

În faza de balans pe membrul inferior afectat apar problemele următoare:

• Absenţa flexiei genunchiului la desprinderea vârfului piciorului de pe sol, producând abducţia
membrului inferior ce dă naştere mersului în “circumducţie”
• Absenţa flexiei şoldului;
• Absența extensiei genunchiului concomitent cu dorsiflexia piciorului la contactul călcâiului cu solul.
COORDONAREA

Coordonarea - presupune atât control, cât şi echilibru, fiind definit ca o combinare a activităţii unui
număr minim de muşchi în cadrul unei scheme de mişcare continuă, lină, în ritm normal, cu forţa adecvată
pentru executarea unei acţiuni.

Aspecte privind coordonarea depind de o corectă contracţie a muşchilor agonişti şi de o relaxare

simultană a antagoniştilor şi o contracţie a sinergiştilor şi a stabilizatorilor.

Coordonarea unei acţiuni musculare este fixată într o engramă, care prezintă atât acțiuni ale
mușchilor cât și inhibiția antagoniștilor.

Pentru a învăța o engramă sunt necesare aproximativ 20.000 – 30.000 de repetiții voluntare.
STADIILE RECUPERĂRII MERSULUI

Stadiile de recuperare a mersului pot fi standardizate astfel

1. Stadiul I ortostatism între bare paralele
2. Stadiul II mers între bare paralele
3. Stadiul III mers fără bare paralele (cu mijloac ajutatoare)
4. Stadiul IV urcat coborât scări
PRINCIPII ÎN RECUPERAREA MERSULUI HEMIPARETIC

• Deficitul hemipareticului constă în incapacitatea realizării unor comenzi normale a impulsuluinervos, nu

în pierderea forţei musculare.
• Schemele anormale şi stereotipele de mişcare sunt caracteristice
• Se realizează evaluarea funcțională a pacientului
• Se realizează reeducarea echilibrului în șezut și ortostatism înainte de a se începe reducarea mersului.
• Se vor utiliza elemente ajutătoare de tot felul precum explicații verbale, demonstrații, videoclipuri etc
• Se va elimina orice contracție suplimentară care poate interfera cu engrama mersului.
• Pacientul trebuie să participe activ și conștient la programul de recuperare al mersului.
• Ne vom axa pe coordonarea mișcărilor de către pacient.
• Oboseala apărută în cadrul exercițiilor de coordonare este un semn de oprire al exercițiilor.
• Pentru refacerea schemelor corecte de mișcare trebuie suprimate cele greșite mai întâi.
ETAPELE RECUPERĂRII MERSULUI HEMIPARETIC

Antrenamentul pentru refacerea unei enagrame pierdute, în cazul nostru fiind vorba de mers, trece prin
următoarele etape
1. ‘Dezmembrarea’, desintetizarea acţiunii până la părţile componente care pot fi realizate Aceste acțiuni se
performează lent, fără încărcare.
2. Dozarea treptată urmăreşte evitarea oboselii 2-3-4 repetitii urmate de pauză, apoi 5-6-10 - pauză, etc.
Durata totală a antrenamentului va fi scurtată, preferând reluarea şedinţei peste câteva ore.
3. Creşterea parametrilor mişcării doar în cazul în care pacientul execută perfect, fără cocontracţie mişcarea
antrenată.
4. Cuplarea subunităţilor antrenate mai sus.
5. Reducerea parametrilor de mişcare odată cu creşterea complexităţii mişcărilor.
6. Realizarea engramei complete.
7. Repetiţia intensă în timp a engramei.
8. Execuţia treptată a acţiunii în regim de efort (volum respirator) concomitent cu păstrarea preciziei
execuţiei.
MERSUL ATAXIC

Ataxia este definită în mod obișnuit ca o lipsă de coordonare a mișcărilor corpului sau o pierdere a
echilibrului care nu se datorează slăbiciunii musculare.

Mersul ataxic este adesea caracterizat prin dificultăți de mers în linie dreaptă, clătinat lateral, echilibru
slab, o bază lărgită de sprijin, mișcare inconsecventă a brațelor și lipsă de repetabilitate. Aceste simptome
seamănă adesea cu mersul văzut în cazul persoanelor aflate sub influența alcoolului.
MERSUL PARKINSONIAN

Inițierea mersului este greoaie.

Spre deosebire de mersul obișnuit al adulților, mersul parkinsonian se caracterizează prin pași foarte
scurți, târșâitul piciorului, în care picioarele nu se ridică departe de podea.
Flexia de genunchi, gleznă sau picior, nu sunt prezente sau sunt realizate foarte puțin astfel încât
piciorul este așezat plat pe sol, rezultând o lungime a pasului extrem de scurtă.
În loc ca și corpul să fie vertical, cei cu mers parkinsonian se aplecă adesea ușor înainte, cu o postură
cocoșată.
Realizarea întoarceriolor sau a unor alte sarcini în timpul mersului pot ‘paraliza’ mersul pacientului.
MERSUL STEPAT

Mersul stepat este reprezentat de incapacitatea persoanei de a ridica vârful piciorului în timpul
mersului din cauza slăbiciunii mușchilor care realizează flexia dorsală a articulației gleznei.

Pacientul compensează de obicei realizând o flexie exagerată a șoldului și a genunchiului pentru a nu

se împiedica în vârful piciorului atunci când pășesc.
MERSUL ANTALGIC

• Pacientul se ferește să încarce greutatea pe membrul dureros.

• Se scurtează perioada de sprijin în cadrul acestui membru.
• Apare mersul șchiopătat.