RUPTURA DE TENDON ACHILIAN

Panait Răzvan-Andrei- grupa 23 RRMSF

Recuperare absențe Sf. Arhangheli
Ruptura de tendon achilian
Generalități

• Ruptura de tendon ( tendonul lui Achile) reprezintă întreruperea continuității

acestui element anatomic, determinând dezechilibru muscular și instabilitate
articulară. Ruptura poate fi parțială sau totală și poate apărea prin orice tip de
traumatism (entorse, luxații, fracturi, plăgi, contuzii).

• Rupturile tendonului achilian, care au devenit frecvente ca urmare a practicării

sporturilor, se întâlnesc îndeosebi la adolescenți.

• Ruptura tendonului, de obicei totală, se situează la nivelul joncţiunii

tendinomusculare la cei mai tineri, dar mai cu seamă către inserţia calcaneană, la
cei mai vârstnici. Extremităţile rupte ale tendonului sunt destrămate şi sunt
distanţate între ele printr-un spaţiu până la 6 cm prin retracţia capătului proximal al
muşchiului triceps sural. Acest spaţiu este iniţial ocupat de un hematom care se
organizează treptat şi se transformă într-un ţesut cicatriceal tânăr, dens şi voluminos
şi care reface continuitatea tendonului achilian.
Etiopatogenie- cauze, mecanisme
În etiologia traumatismelor gleznei intervin atât factori extrinseci, cât şi factori
intrinseci.

Factorii extrinseci sunt:

• Factorii mecanici: căderi, loviri, obiecte tăioase sau ascuţite, activitate

musculară forţată;
• Factorii fizici şi chimici produc leziuni de tipul arsurilor, degerăturilor,
electrocutări, iradiere, coroziuni;
• Factorii biologici produc leziuni traumatice prin înţepături, muşcături,
agenţi bacterieni.

Factorii intrinseci sunt reprezentaţi de:

• leziunile degenerative a căror extindere cresc o dată cu vîrsta;

• afecţiuni reumatismale preexistente.
Simptome

Semnele și simptomele rupturii tendonului Ahile sunt:

• durere, posibil severă și tumefiere în jurul călcâiului;
• inabilitatea de flexie plantară sau împingerea piciorului în timpul mersului;
• imposibilitatea de a sta pe vârfurile degetelor piciorului rănit.
Deseori pacienții afirmă că aud un mic pocnet în momentul apariției leziunii.
În cazul unei rupturi parțiale, pacientul poate fi capabil să miște piciorul, iar
durerea și tumefierea sunt mai puțin severe.

Consultul medical
• Consultul medical trebuie realizat urgent dacă persoana aude o pocnitură
urmată de durere la acest nivel, în special dacă, ulterior nu poate merge.
Ruptura tendonului Ahile necesită tratament prompt.
 Criterii de sustinere a diagnosticului
• Examen clinic- semne
subiective și obiective • Istoricul sechelei posttraumatice
începe cu:
• Când ruptura apare în timpul unui efort condiţiile în care s-a produs accidentul
important, bolnavul acuză o durere violentă, tratamentele urmate (intervenţii
arzătoare şi se însoţeşte de impotenţă chirurgicale, aparat gipsat, mobilizări),
funcţională. De aceea, mersul şi sprijinul pe
evoluţia ulterioară a leziunilor iniţiale,
piciorul lezat sunt imposibile.
apariţia complicaţiilor (infecţii,
Pentru confirmarea diagnosticului de ruptură tromboflebite).
tendinoasă sunt valoroase două semne:
• Imposibilitatea flexiei plantare a piciorului • Toate aceste date ne precizează, de fapt,
contra rezistenţei (ridicarea pe vârful piciorului modalitatea în care s-a ajuns la starea
lezat este imposibilă). clinică a sechelei cu care se prezintă
bolnavul pentru recuperare.
• Prezenţa unei depresiuni vizibile şi palpabile la
nivelul tendonului achilian, situată la 3 – 6 cm
deasupra calcaneului şi care se accentuează cu
ocazia tentativelor de flexie plantară a piciorului
(când capătul proximal al tendonului proemină
şi se mişcă spre partea superioară a gambei).
• Anamneza reprezintă primul contact între pacient şi medicul recuperator,
importanţa ei constând în simpla valoare a culegerii datelor medicale.
• Prin ea se urmăreşte cunoaşterea complexă a pacientului din punct de vedere psihologic,
social şi educaţional, aspecte deosebit de importante în alcătuirea programelor de
recuperare.

• Vârsta ne aduce informaţii legate de modalitatea evoluţiei proceselor de recuperare

locală. La tineri, recuperarea tisulară şi formarea calusului sunt mai rapide ca la vârstnici.
• Profesia şi condiţiile concrete de muncă şi de viaţă ne orientează asupra metodologiei
recuperatorii, în vederea recâştigării capacităţii de muncă.
• Antecedentele personale ne pot informa asupra aspectului patologic al pacientului (boli
metabolice, leziuni cronice, etc) care poate avea importante repercursiuni asupra
procesului de recuperare local.
• Prin inspecţie aflăm tipul constituţional şi greutatea pacientului, poziţia şi atitudinea
membrului lezat, deformările articulare, aspectul tegumentelor (troficitate, culoare,
reţeaua venoasă superficială, edem).
• Se mai face palparea, bilanţul articular, testarea musculară, se urmăreşte statica şi mersul.
• Starea prezentă: semnele obişnuite sunt durerea, tumefierea, redoarea,
impotenţa funcţională.
• Cu ocazia unui efort important, bolnavul simte o durere bruscă şi violentă, ca o
lovitură de bici, uneori însoţită de un cracment.

• DUREREA apare datorită unei presiuni tisulare crescute prin edem şi tulburări trofice,
datorită stazei venoase, revărsatului articular şi hematomului din cadrul procesului
inflamator posttraumatic.

Durerea poate avea caracter variat:

• inflamator ( apare la mobilizări uşoare, dar şi în repaus, se exacerbează uneori
nocturn, poate fi ameliorată de medicaţia antiinflamatoare sau de crioterapie)
• mecanic (apare la mobilizări şi dispare în repaus).
Combaterea durerii este un obiectiv principal în planul de recuperare, deoarece durerea
duce la impotenţă funcţională şi împiedică aplicarea kinetoterapiei.

• TUMEFIEREA este expresia procesului inflamator local.

 Investigații paraclinice- examen radiologic,
probe laborator

• Examenul electromiografic • Examenul de laborator nu ne

poate preciza situaţia, prin aduce date suplimentare despre
înregistrarea unui număr mai diagnosticul şi evoluţia bolii, dar
redus de unităţi motorii active în este necesar în cazul fracturilor
regiunea lezată. multiple sau complicaţiilor.

• Radiografia regiunii ne
precizează dacă elementele
anatomo – funcţionale ale
articulaţiei gleznei sunt afectate şi
contribuie la stabilirea
posibilităţilor de corectare şi
recuperare medicală.
 Evoluția și prognosticul
Evoluţia procesului de vindecare este • Prognosticul este favorabil atunci când
influenţată de foarte mulţi factori: tratamentul este corespunzător.
• Agentul etiologic al agresiunii
• Starea generală • Sechelele tardive ce pot apărea sunt:
• Reactivitatea organismului Hematoame musculare calcificate
• Starea morfo – funcţională preexistentă a Ischiemia şi atrofia musculară
zonei agresionate
• Tipul şi calitatea intervenţiei terapeutice

• Acest ultim factor este, de cele mai

multe ori, determinant, fiind responsabil
de succesele vindecărilor rapide şi
complete, fără sechele, dar nu de puţine
ori poate fi adevărata cauză a sechelelor
definitive, invalidante.
• Procesul de recuperare începe după
primele 24 ore de la agresiune.
 Tratamentul

Tratamentul medicamentos constă în Tratamentul ortopedic şi chirurgical:

administrarea de: În cazul rupturilor parţiale se face
• Antiinflamatoare nesteroidiene generale imobilizarea într-un aparat gipsat timp de 4
sau locale (infiltraţii, unguente) – 6 săptămîni, cu piciorul fixat în unghi
• Antialgice drept sau uşor ecvin.

Tratamentul igieno – dietetic constă în:

• Reducerea aportului de lipide şi glucide
pentru a preveni creşterea ponderală care
ar putea suprasolicita tendonul la
ridicarea din pat.
• Consum de proteine şi vitamine (A, B,)
cu rol în refacerea celulei.
• Regim hiposodat în cazul administrării
medicamentelor antiinflamatoare.
Când ruptura este totală, intervenţia chirurgicală este singura metodă de tratament şi
constă în:

• sutura simplă a tendonului (tenoplastie) atunci când capetele nu sunt “scămoşate”, nu

există dilacerare sau leziuni degenerative preexistente; se face prin răsturnarea unui
lambou pediculat din tendonul achilian peste sutură sau însăilarea tendonului plantar
subţire prin tendonul suturat.

• reinserţia tendonului în cazul rupturilor la nivelul inserţiei calcaniene; în acest scop, la

nivelul tuberozităţii posterioare a calcaneului, se face cu dalta un volet osos sub care
este adus capătul tendonului.

• chirurgie plastică şi reparatorie în cazul rupturilor tendinoase vechi, care prezintă

deseori tulburări trofice locale, retracţie importantă a capătului proximal sau cicatrici
aderente. Se va face excizia ţesutului cicatriceal interpus, urmat de alunecarea unui
lambou liber din grosimea capătului proximal şi sutura lui la ambele capete.
 Program de recuperare prima etapa(1-14 zile
post operator)

• Începe de la momentul intervenției chirurgicale și ține până la scoaterea firelor de

sutură, adică 14 zile.

Imobilizarea segmentului, în vederea vindecării leziunilor traumatice va determina:

• scăderea forţei şi rezistenţei grupelor musculare regionale, cu hipotrofie musculară,
• scăderea flexibilităţii musculare prin contractura – retractura musculară.

De aceea, obiectivul urmărit în recuperarea sechelelor după ruptura de tendon achilian

este:
• Combaterea durerii.
 Mijloace
HIDROTERAPIA

• Înseamnă folosirea apei în scop terapeutic. Factorii care acţionează sunt:

• termici (apa caldă sau fierbite 38 – 40 grade)
• mecanici (presiunea hidrostatică)
• chimici (diferite substanţe introduse în baie)

• Metoda cea mai eficace este baia-kineto care se efectuează în cadă mare sau în bazin la o
temperatură de peste 37 grade, cu durata de 20-30 minute. Kinetoterapeutul face
mişcările : păşirea sub apă, apoi pacientul repetă în mod activ mişcările; 2 serii x 10
repetări, cu pauză de 10 secunde între serii.
• Duşul masaj constă în aplicarea mai multor duşuri rozetă la temperatura de 38-40 grade,
concomitent aplicându-se şi masajul. Durata este de 8-10 minute, duşul masaj având un
efect rezorbant şi tonifiant.
TERMOTERAPIA

• În recuperarea sechelelor posttraumatice, termoterapia joacă un rol important ea având

un rol important datorită efectelor analgezice. Ea cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare
cantitate de căldură.

Procedurile locale sunt numeroase şi variabile:

• comprese calde cu durata de 20-30 minute, repetându-se de mai multe ori pe zi. Se pun
prosoape ude cu apă caldă pe regiunea interesată;

• cataplasme calde cu nămol (aplicarea nămolui încălzit pe regiunea de tratat) cu durata

20-40 minute. În cazul împachetărilor generale se aplică o compresie rece la cap pentru
evitarea congestiei cerebrale.
ELECTROTERAPIA

• Electroterapia înseamnă folosirea curentului electric (continuu şi alternativ) şi energia

radiantă în scop terapeutic.

• Principalele proceduri sunt:

• curenţii diadinamici – sunt recomandaţi pentru efectele lor analgezice, hipertensionate

şi dinamogene. Durata unei şedinţe este de 10-15 minute, iar numărul lor este de 6
până la 10 pe serie;
• ultrasunetele sunt recunoscute pentru efectele analgezice, miorelaxante şi
hiperemiante;
• curenţii Trabert sunt curenţi cu impulsuri cu frecvenţă de 140 Hz (electrodul activ la
catod are efect analgezic). Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu creşterea
treptată a intensităţii, repetându-se de 1-2 ori pe zi;
• infraroşiile – pot fi aplicate la domiciliu chiar de către bolnavii;
• roentgenterapia – aplicată în scop antiinflamator, 5-6 şedinţe a 50-74 r/şedinţă, în ritm
de o şedinţă la două zile, repetând cura la 5-6 luni.
 A doua etapă ( 15-30)

Obiectivele kinetoterapiei sunt:

• refacerea mobilităţii
• refacerea forţei musculare, mai ales a flexorilor dorsali, care pot
determina un deficit funcţional important pentru mers;
• refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii.
• Atela gipsată se înlocuieste cu un clăpar
special, care păstrează echinul maxim
(pacientul poate să încarce pe membrul
operat).
• În această perioadă se recomandă,
pentru o săptămână, folosirea ambelor
cârje, iar săptămâna următoare, doar o
• Atenție:
cârjă, pe partea opusă afecțiunii. Sub
nici o formă nu se renunță la
imobilizare.
• Programul de exerciții:se scoate
imobilizarea pentru a se efectua
aceste exerciții, pacientul aflându-se
în decubit dorsal.
mișcările blânde ale
gleznei ajută la vindecare, mișcările
agresive putând duce la ruptura
suturilor chirurgicale.

• În această perioadă mai pot apărea

inflamații la nivelul antepiciorului. De
aceea se recomandă purtarea sub
imobilizare a unei șosete elastice și
reluarea poziției proclive plus gheață, la
apariția inflamației.
• În această perioadă se recomandă
exerciții de recuperare, atât deasupra
leziunii, cât și la nivelul acesteia.
• Mobilizarea prin flexie-extensie
blândă a gleznei( 20 de repetări, de 3
ori pe zi, pauză de 10 secunde între
serii).
• Mișcări blânde de rotație stânga și
dreapta( 10 repetări, de 3 ori pe zi, 2
serii, cu pauză de 10 secunde între
serii).
• Ridicarea membrului operat, cu
genunchiul în extensie, fără a renunța
la imobilizare: se ridică membrul
inferior aproximativ până la 45 de
grade față de plan – 20 repetări, de 2
ori pe zi, 1 serie, cu pauză de 15
secunde între serii).
• Abducția șoldului (pacientul
păstrează mobilizarea gleznei): constă
în abducția membrului inferior la 45
de grade și menținerea ei pentru 5
secunde – 20 de repetări, de 2 ori pe
zi, 2 serii, cu pauză de 20 de secunde
între serii.
 A treia etapă (zilele 31-60)
• Începe la 4 săptămâni postoperator și
ține 4 săptămâni. Se reduce din echin
prin scoaterea unei fise din clăpar, dar
încărcarea se face tot pe călcâi.

• La exercițiile din faza a doua se

adaugă:
• Eversia gleznei cu pacientul în așezat
(cu un garou lung, de preferat din
cauciuc, se leagă ușor antepiciorul
sănătos și se trece pe sub talpa
piciorului afectat, pacientul ținând
garoul în mână). Pacientul execută 3
serii a câte 10 repetări, cu pauză de 20
de secunde între serii, piciorul afectat
fiind punct de sprijin (scripete),.
• Flexie si dorsoflexie plantară.
Antepiciorul este legat ușor cu
garoul și este ținut la celălalt
capăt de către pacient,
antepiciorul urmând să facă
mișcări de flexie plantară, 10
repetări, 3 serii, de 2 pe zi, cu
pauză de 15 secunde între serii
(apasare pe pedala). În cazul
dorsoflexiei, garoul este legat
de antepicior la un capat, iar la
celălalt capăt, de un obiect fix,
pacientul urmând să facă
mișcări de dorsoflexie. 15
repetări, 2 serii, de 2 ori pe zi,
cu pauză de 20 de secunde
între serii.
 A patra etapă (zilele 61-90)

• Această etapă începe la 8 săptămâni

de la intervenția chirurgicală. Acum
se renunță la clăpar, dar se montează
pentru 4 săptămâni una dintre fisele
din clăpar, în încălțămintea purtată
zilnic (pentru a da un grad de echin).

• Exercițiile din această etapă sunt:

• Cu planta piciorului afectat în

totalitate pe sol, pacientul încearcă să
împingă peretele fără prea mare efort.
Împingerea trebuie menținută 15-20
de secunde, 3 repetări, 3 serii, cu
pauza de 15 secunde între serii.
• Același exercițiu, dar cu genunchii
ușor flectați.
• Cu sprijin, pacientul se ridică pe
vârfurile picioarelor, menținând
această poziție pentru 5 secunde,
lăsându-se apoi ușor pe întreaga talpă.
3 serii, 8 repetări, de 2 ori pe zi, cu
pauză de 30 de secunde între serii.
Vă mulțumesc !