Staţiunea Pietroasa

Pepiniera Pietroasa a fost înfiinţată în anul 1893, având ca scop refacerea viticulturii ţării,
distrusă în urma atacului de filoxeră şi de a îndeplini rolul de ,,vie model şi experimentală” în
mijlocul uneia din cele mai mari potgorii ale ţării, Dealul Mare.
La început Pietroasa a avut un punct de cercetare experimentală dar în acelaşi timp şi un
caracter didactic. Orientarea adoptată a făcut ca înca din primii ani să pregătească muncitorii în
vederea producerii materialului viticol, urmărirea şi stabilirea sortimentului viticol zonal şi nu în
ultimul rând formarea acestora ca altoitori şi viticultori, pentru refacerea plantaţiilor.
Între anii 1893-1895 pe o suprafaţă de 10 ha este înfiinţată o colecţie de 737 soiuri de viţă
de vie pentru struguri de masă şi de vin, importate de pe toate continentele, dar majoritatea fiind
aduse din Europa.
În 1894 şcoala de altoitori din cadrul Pepinierei Pietroasa a intrat în funcţiune. Rezultatul
acestei activităţii, practica altoitului s-a răspândit în localităţile din apropiere ca: Breaza, Finţeşti,
Şarânga, Pietroasa, Năieni, Greceanca ş.a, tradiţia fiind transmisă din tată în fiu până în zilele
noastre.
Staţiunea Oenologică Pietroasa ia fiinţă în anul 1924 fiind alipită pepinierei şi are drept
scop efectuarea cercetărilo, la un nivel superior a activităţii vechii pepinieri, în problemele
ridicate de viticultura zonei. În acelaşi an a fost înfiinţată şi o şcoală destinată pregătirii
viticultorilor practicieni pe o durată de 3 ani.
În 1929 via Pietroasa - ca pepinieră a statului - trece de la Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor la Academia de Înalte Studii Agronomice Bucurşti, încpând o a doua etapă în
dezvoltarea unităţii. A devenit prima unitate viticolă din ţară, fiind denumită oficial „Via
Experimentală Pietroasa” în care au fost organizate o serie de experienţe cum ar fi:
- aplicarea tăierilor în uscat;
- comportarea soiurilor de viţe roditoare şi portaltoi;
- prevenirea şi combaterea bolilor şi daunătorilor, etc.
Cercetările erau coordonate de mari specialişti ai ţării din acea vreme, printre aceştia
numărându-se profesorii I.C Teodorescu, Traian Săvulescu, Gherasim Constantinescu etc.
În anul 1928, la Pietroasa s-a înfiinţat Staţiunea de avertizare a manei viţei de vie, dotată
cu aparatură modernă si staţie meteorologică, fiind una dintre primele în ţară.
În anul 2005 Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa
– Buzău a devenit filiala Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din
Bucureşti.
În prezent, îşi desfăşoară activitatea în două sectoare de bază: cercetare şi dezvoltare,
precum şi în câteva compartimete funcţionale.
 Aşezarea, cadrul natural

Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru viticultură şi Vinificaţie Pietroasa - Buzău este

amplasată în zona centrală a podgoriei Dealu Mare, care se întinde pe o lungime de cca 70 km
între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului.
Sediul staţiunii se găseşte în partea de vest a comunei Pietroasele, la o altitudine de 200
m, iar plantaţiile sale ocupă terenuri cu condiţii foarte favorabile pentru cultura viţei de vie,
caracteristice arealului viticol.
Terenul staţiunii este aşezat în pantă, având o expoziţie predominant sudică. Altitudinea
sa variază de la 130 m la baza pantei până la 450 m la limita sa superioară.
Solurile sunt formate pe calcare cochilifere. Roca mamă se găseşte la mică adâncime, iar
în unele porţiuni apare la suprafaţă. Între solurile cu însuşiri distincte pot fi enumerate: solurile
scheleto-calcaroase care ocupă porţiunea superioară a versantului, solurile coluviale cu schelet în
partea de mijloc şi solurile coluviale cernoziomice şi cernoziomurile propriu-zise la baza pantei.
Reacţia solurilor este alcalină sau slab alcalină; ele au un conţinut ridicat în carbonat de
calciu, care variază între 14% în orizontul A şi 20 – 36% în orizontul B; în orizontul C predomină
adesea roca mamă calcaroasă.
Solurile prezintă însuşiri fizico-chimice favorabile culturii viţei de vie. Astfel, solurile
scheletice din partea superioară a versantului, bogate în calcar, sunt indicate pentru cultura
soiurilor destinate producerii de vinuri dulci, în special a celor aromate, iar solurile mai bogate de
la baza versantului sunt indicate pentru cultura soiurilor de masă.
olurile situate pe versanţii cu pante mari, unde roca mamă apare la suprafaţă, au fost valorificate
prin cultura migdalului şi a nucului.
Clima centrului viticol Pietroasa are o nuanţă continental temperată, prezentând anumite
particularităţi faţă de climatul general al podgoriei. Temperatura medie anuală a aerului este de
11,4°C , iar media lunară înregistrează valori negative numai în luna ianuarie (-1,9°C). Numai în
unii ani (cazuri cu totul speciale), temperatura aerului înregistrează minime dăunătoare culturii
viţei de vie, exprimate uneori prin oscilaţii de temperatură, care pot duce la pierderi de ochi în
timpul repaosului vegetativ al viţei de vie.
Suma totală a gradelor de temperatură în perioada de vegetaţie (1 aprilie – 31 octombrie)
este de 3 748°C, iar suma temperaturilor eficace din aceeaşi perioadă este de 1 651°C. In anii
normali, via îşi începe ciclul vegetativ în prima decadă a lunii aprilie şi îl încheie la sfârşitul lunii
octombrie, având o perioadă de vegetaţie de cca 210 zile. Beneficiind de o perioadă de vegetaţie
lungă, strugurii au posibilitatea să acumuleze mari cantităţi de zaharuri, iar coardele se maturează
în bune condiţii. Datorită acestor particularităţi ale climei, via nu se îngroapă, ci se muşuroieşte,
iar conducerea în forme înalte şi semiînalte poate fi practicată fără riscuri, mai ales în partea de
mijloc şi superioară a versantului.
 Regimul heliotermic este deosebit de favorabil pentru viţa de vie, durata de strălucire a
soarelui totalizând anual 2 100 ore, din care 1 622 ore în cursul perioadei de vegetaţie.
Media anuală a precipitaţiilor este de 557,7 mm, cu o repartiţie neuniformă pe parcursul
anului. Cele mai ploioase luni sunt mai şi iunie, iar perioadele secetoase sunt înregistrate, în mod
obişnuit, în februarie – martie şi iulie – august. Ploile căzute în timpul verii au adesea un caracter
torenţial, contribuind la procesul de eroziune, pentru prevenirea căruia trebuie executate lucrări
speciale, mai ales în partea superioară a versantului.
Uneori, ploile torenţiale sunt însoţite de vânturi puternice şi de grindină, care pot provoca
pagube. Asemenea calamităţi sunt înregistrate însă rareori, odată la 10-15 ani şi se manifestă doar
pe alocuri.
Direcţia de producţie, sortimentul. Prin condiţiile sale de climă şi sol, centrul viticol
Pietroasa se distinge de restul potgoriei, beneficiind de câteva premise foarte importante pentru
producţia viticolă. Între acestea se situează, în primul rând, solul scheletic cu conţinut ridicat în
carbonat de calciu, format pe roci calcaroase, expoziţia terenului, bogatele sale resurse
heliotermice şi regimul destul de sărac în precipitţii.
La Pietroasa, direcţia principală de producţie o reprezintă obţinerea de vinuri dulci
aromate Tămâioasă românească şi a celor dulci de Grasă, realizată di struguri culeşi târziu, la
supramaturare. La Pietroasa se realizează cele mai valoroase vinuri de Tămâioasă românească din
ţară, care se încadrează, în mod obişnuit, în categoria vinurilor cu denumire de origine şi trepte de
calitate, şi vinuri de Grasă, care le egalizează, în mulţi ani, pe cele produse de potgoria Cotnari.
Centrul viticol Pietroasa este, de asemenea, profilat pe producerea de vinuri roşii de
calitate superioară (din soiurile Cabernet Sauvinon, Pinot noir, Merlot şi Fetească neagră), pe
obţinerea de vinuri albe de calitate superioară (din soiurile Riesling italian, Fetească albă şi
Fetească regală), precum şi vinuri aromate roşii (din Busuiacă de Bohotin). Condiţii foarte bune
de cultură găsesc, în acest areal, soiurile de struguri pentru masă, atât cele cu coacere timpurie, în
epoca mijlocie (Cardinal, Chasselas, Muscat de Hamburg, Muscat de Adda), cât şi cele tardive
(Coarnă neagră, Afuz Ali, Italia).