Disciplina VITICULTURA GENERALĂ

TEMATICA
Pentru examenul anului III Horticultura ,sem I
Sesiunea – februarie 2022

1. Obiectul viticulturii şi importanţa ei în economia naţională.

Obiectul viticulturii este însuşirea cunoștințelor sub aspect teoretic şi practic a particularităţilor
viţei de vie, în relaţie cu condiţiile de mediu, în vederea desfăşurării unei activităţi de producție
eficiente

Importanta viticulturii
Viticultura deţine un loc important în economia agricolă şi economia naţională,
A. Din punct de vedere social:
a) Ca sursă de îmbunătăţire a hranei
Strugurii sunt foarte căutaţi şi apreciaţi pentru gustul plăcut si valoarea alimentară deosebită
Conţinutul strugurilor în mono-zaharuri variază între 14-35% ,conţinutul de acizi este de 3–8 ‰,
conţinutul ridicat în vitamine ca A,C şi complexul B.
Vinul
Consumul raţional de vinuri are efecte pozitive. (0,5-0,75 l în 24 ore)
b) Ca mijloc de câştigare a existenţei
In viticultură sunt angajați cca 1/2 milion din populaţia ţării,care efectuează lucrări de îngrijire a
plantaților și pepinierelor precum și la prelucrare și comercializare

B. Din punct de vedere economic:

a) Valorifică terenurile improprii altor culturi cum ar fi terenurile în pantă, erodate, şi
terenurile nisipoase slab solificate
b) Asigură materie primă pentru dezvoltarea altor ramuri.
Strugurii reprezintă materia primă pentru obţinerea vinurilor, distilatelor din vin. Cantităţi
însemnate de struguri se prelucrează în industria alimentară,
Din seminţe se extrage un ulei de foarte bună calitate.
c) Stimulează dezvoltarea altor ramuri cum ar fi dezvoltarea industriei constructoare de
maşini, industriei chimice ,industriei sârmei, transporturilor şi industriei locale .
d) Contribuie la formarea produsului social şi a venitului naţional cca. 20% din produsul
social şi venitul naţional este asigurat prin produsele viti-vinicole.
e) Favorizează relaţii de schimb. Produsele viti-vinicole sunt comercializate atât pe plan intern
cât şi extern. Ţara noastră exportă cca. 10-15% din producţia anuală viti-vinicolă, situându-se
între primele 10-12 ţări viticole exportatoare din lume.
f) Contribuie la modelarea mediului.
-are rol în purificarea atmosferei,
-contribuie la îmbunătăţirea stării de fertilitate a solului
-la stabilizarea nisipurilor
- înfrumuseţează zonele unde se cultivă.
 2. Patrimoniul viticol şi răspândirea plantaţiilor viticole în România.
PATRIMONIUL VITICOL ÎN ROMÂNIA
Patrimoniul viticol cuprinde totalitatea suprafeţelor cultivate cu viţă de vie în ţara noastră (vii roditoare
altoite, pe rădăcini proprii, hibrizi producători direct), a pepinierelor, a instalaţiilor, utilajelor şi
construcţiilor aferente care deservesc direct viţa de vie.
La sfârşitul anului 2008 patrimoniul viticol reprezenta 204.000 ha.
Viile sunt răspândite pe întreaga suprafaţă a ţării şi sunt organizate în: zone, podgorii, centre şi plaiuri .
Zonele sunt întinderile cele mai mari cu un areal geografic cu condiţii climatice relativ uniforme şi o
diversitate a unor elemente
Podgoriile sunt subunităţi ale zonelor.
Centrele sunt subunităţi ale podgoriilor
Plaiurile sunt cele mai mici suprafeţe.
Arealul viticol al ţării noastre este concentrat în şase zone, 46 podgorii şi multe centre viticole.
Zonele viticole
I. ZONA NORD-CARPATICĂ cu podgoriile: Târnavelor, AlbaIulia, Aiud, Sebeş-Apold, Bistriţa,
Silvaniei, Diosig, Valea lui Mihai, Miniş.
II. ZONA SUD-CARPATICĂ cu podgoriile: Dealurile Buzăului, Dealul Mare, ŞtefăneştiArgeş,
Drăgăşani, Sâmbureşti, Dealurile Craiovei, Târgu Jiu, Severinului.
III. ZONA EST-CARPATICĂ cu podgoriile: Cotnari, Huşi, Colinele Tutovei, Nicoreşti, Iveşti, Dealul
Bujorului, Covurlui, Odobeşti, Panciu, Coteşti.
IV. REGIUNEA BANATULUI cu podgoriile: Timişului, Moldova Nouă.
V. REGIUNEA DOBROGEI - existenţă milenară, cu podgoriile: Murfatlar, Istria - Babadag, Sarica
Niculiţel, Ovidiu – Mangalia, Chirnogeni.
VI. TERASELE DUNĂRII cu podgoriile: Podgoria Dacilor, Calafat, Sadova-Corabia, Zimnicea -
Furculeşti – Mavrodin, Greaca, Urziceni - Valea Mostiştei, Feteşti - Ulmu – Sudiţi, Însurăţei, Jirlău,
Cireşul, Râmnicelu (nisipuri) (Brăila).
3. Clasificarea ecologico-geografică a viţei de vie (după centre naturale de origine).

Clasificarea ecologo-geografică se sprijină pe originea şi evoluţia viţei de cultură, legată de centrele genetice ale
plantelor de cultură.

Proles Orientalis cuprinde două subprolesuri - antasiatica şi caspica.

Subproles Antasiatica - soiuri din Asia de Vest (Asia mijlocie, Iran, Armenia, Azerbaidjan, Afganistan); - soiuri
de viţă roditoare pentru struguri de masă, stafide (Muscat de Alexandria, Nimrang, Katta-Kurgan, Razachie,
Ohanez, Sultanină, Kiş-Miş, Cornichon)
Subproles Caspica - soiuri pentru struguri de vin din bazinul Mării Caspice (Terbaş, Bonău, Muscat alb)

Proles Occidentalis - soiuri de vin din centrul şi vestul Europei (Franţa, Italia, Spania, Germania, Portugalia;
Pinot-urile, Chasselas blanc, Riesling de Rhin, Traminer).

Proles Pontica Subproles Georgica - soiuri din bazinul Mării Negre şi Mării Caspice - soiuri din Georgia,
Armenia şi Ucraina (Saperavi, Rkaţiteli, Dodrelabi, Mţsvane)
Subproles Balcanica - soiuri din peninsula Balcanică (Grecia, Bulgaria, România, Ungaria; Plăvaie, Furmint,
Fetească, Coarnă, Crâmpoşie, Băşicată, Galbenă de Odobeşti, Diamant, Gâmza (Bulgăresc), Smederevska
(Iugoslav

4. Clasificarea economică a viţei de vie (după direcţiile de producţie) - dați exemple de

soiuri pentru struguri de masă şi stafide.

Viţele cultivate se împart în două grupe şi anume: viţe roditoare - utile pentru realizarea recoltei de struguri şi viţe
portaltoi, destinate obţinerii de butaşi pe care se altoiesc soiurile vinifera, ca măsură de luptă împotriva filoxerei.
Clasificarea viţelor roditoare
Soiuri pentru struguri de masă
În funcţie de timpurietate acestea se împart astfel:
timpurii: (Perla de Csaba, Timpuriu de Bucureşti, Timpuriu de Cluj, Augusta, Cardinal, Regina viilor, Victoria,
Cetăţuia, Napoca);
mijlocii: (Chasselas doré, Chasselas rose, Pance precoce, Transilvania, Muscat d‟Ada, Triumf, Silvania,
Splendid, Chasselas de Băneasa, Muscat de Hamburg),
târzii: (, Afuz Ali, Italia, Cinsaut, Azur, Coarnă neagră selecţionată, Select, Xenia, Roz românesc, Greaca,).

5. Clasificarea economică a viţei de vie (după direcţiile de producţie) - dați exemple

desoiuri pentru vinuri albe.

SOIURI PENTRU VINURI ALBE:

curente de masă (au potenţial scăzut de acumulare a zahărului, până la 11% alcool):
-cu bob alb: Aligoté, Ardeleancă, Arcaş, Berbecel, Codană, Crâmpoşie selecţionată, Creaţă de Banat, Fetească
regală, Frâncuşă, Galbenă de Odobeşti, Iordană, Majarcă, Mioriţa, Muscadelle, Mustoasă de Măderat, Ozana,
Plăvaie, Saint Emillion, Şarba, Steinschiller, Zghihara de Huşi.
-cu bob roşu-gri: Băbească gris, Roşioară, Bakator, Braghina de Odobeşti, Roz de Miniş.
superioare: - nearomate: Columna, Donaris, Fetească albă, Furmint, Grasă de Cotnari, Muscadelle, Neuburger,
Riesling italian, Riesling de Rhin;
- semiaromate: Aromat de Iaşi, Chardonnay, Pinot gris, Sauvignon, Traminer rose.
- aromate: Busuioacă de Bohotin, Muscat Lunel, Muscat Frontignan, Muscat Ottonel, Tămâioasă românească.

6. Clasificarea economică a viţei de vie (după direcţiile de producţie)- dați exemple de

soiuri pentru vinuri roşii.

B. SOIURI PENTRU VINURI ROŞII

curente de masă: Alicante Bouschet, Amurg, Băbească neagră, Burgund mare, Cadarcă, Codană, Gamay
Beaujolais, Haiduc, Novac, Negru moale, Negru tare (vârtos), Oporto, Pandur, Purpuriu, Sangioveze.
superioare: Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Gamay Freaux, Malbec, Merlot, Negru aromat, Pinot
noire ,Syrah

7. Relaţia viţei de vie cu factorul temperatură.

Pragurile biologice, reprezintă nivele de temperatură la care se declanşează, se opresc sau încetinesc
anumite procese biologice sau fiziologice de bază.
Praguri biologice inferioare:
- începutul circulaţiei sevei: plânsul +10 C în aer şi +6-8C în sol pentru speciile americane europene,
-înfloritul -+15C pentru deschiderea florilor
- +17C pentru germinarea polenului
-creşterea bobului > +17... +20C;
-maturarea bobului +15..+17C;
maturarea lemnului şi acumularea rezervelor +12 C.
Cel mai important prag biologic inferior îl reprezintă nivelul temperaturii de +10C, numit “zero biologic
Perioada de vegetație între zero biologic de primăvară şi de toamnă este cuprinsă între 180-220 zile în
climatul temperat continental.
Pragurile biologice superioare -În condiţii de umiditate ridicată este 50-55C,
-în condiţii de secetă de 35-40C.
-În sol, de 30C.
În perioada de vegetaţie, nivelul optim este cuprins între 25-35 C.
Momentele critice reprezintă nivelele de temperatură la care fie organe, fie planta întreagă, sunt afectate,
putând ajunge până la moarte.
Momentele critice în perioada de vegetație..
- frunzele tinere şi vârful lăstarilor rezistă la -1 C,
 -frunzele mature -2 C,
-boabele mature -5 C.

-În perioada repausului relativ, mugurii de iarnă rezistă la -15C,

- în repausul adânc şi la -8 C
-în cel facultativ şi la -10; -12 C;
- lemnul de un an rezistă până -40C

Bilanţul termic global -suma temperaturilor medii zilnice pozitive din perioada de viaţă activă, fenologic
între fenofazele de plâns şi căderea frunzelor( 2800-3000 C la Cluj)
Bilanţul termic activ - însumează temperaturile care depăşesc “zero biologic” sau îl ating. Acesta are
valori cuprinse între 2500-3800oC.
Coeficientul termic= Bilanțul termic global
Nr.zile din perioada de zile activă

8.Relaţia viţei de vie cu factorul lumină şi posibilităţi de folosire a acesteia.

Durata de strălucire a soarelui însumează orele de insolaţie sau orele de strălucire a soarelui din perioada
de vegetaţie.
Aceasta poate fi: -globală sau potenţială - se consideră că toate zilele sunt 100% senine(fără nori)
-reală sau efectivă - măsurată la heliograf (se scad zilele noroase)
Calitatea luminii.
Radiaţiile ultraviolete ajută la formarea și asimilarea vitaminei D.
Radiaţiile violete şi albastre, favorizează formarea pigmenţilor antocianici, carotenoidici, vitaminei C,
diminuarea pHului din plantă.
Radiaţiile galbene-portocalii duc la alungirea lăstarilor, etiolarea frunzelor,creşterea pH-ului din plantă.
Radiaţiile infraroşii -inhibă asimilarea fosforului,
-provoacă alungirea lăstarilor, etiolarea frunzelor
-distrugerea pigmentului cloro-filian.
-provoacă arsuri la nivelul părții aeriene a butucului.

9.Cerinţele pentru apă ale viţei de vie şi metodele folosite pentru a evidenţia nevoia de
irigare.
Apa este indispensabilă desfăşurării proceselor biologice şi biochi-mice, practic ea întreţine viaţa.
Umiditatea din sol.-nu constituie un factor limitativ pentru cultura viței de vie.
Pentru ţara noastră, cerinţele faţă de umiditate se apreciază la o sumă a precipitaţiilor cuprinsă între 500 şi
700 mm annual
Vița de vie- plantă mezofilă
-sistem radicular bine dezvoltat
-explorează un volum mare de sol
-capacitate mare de absorbție
-aparat foliar bogat-transpirație abundentă
-mare consumatoare de apă din sol
1kg de substanță uscată-300 l apă din sol
Umiditatea relativă a aerului .

Condiţii optime la o umiditate relativă a aerului de 70-80%.

umiditatea relativă sub 40% (considerat prag inferior), fotosinteza se opreşte
la 20-25%- pragul de ofilire
sub 20% mor organe din plantă sau butucul întreg
la 90-100%-împiedică maturarea lemnului
-scăderea rezistenței la iernare
-acumulează cantități mai reduse de zahăr
10.Relaţiile viţei de vie cu factorii ecopedologici (tip genetic, orografie, particularităţi
fizice, grosimea stratului util, pânza de apă freatică).

Tipul genetic.Viţa de vie se adaptează la cernoziomuri, la podzoluri evoluate, bălane de coastă, brune
argilo-iluviale, rendzine, pseudorendzine
Nu preferă: podzolurile scheletice, solurile pseudogleizate, sărăturoase (soloneţuri şi solonceacuri),
precum şi solurile cu exces temporar sau permanent de umiditate.
Orografia. Panta terenului favorabilă pentru cultura viţei de vie sunt terenurile plane.
Limita superioară de înclinare a versanţilor este 25% , terasarea făcându-se de la panta de 12%.
Expoziţia: cea mai bună pentru cultura viţei de vie este cea sudică,
Altitudinea -până la 600 m în ţara noastră.
Influenţa particularităţilor fizice. cea mai corespunzătoare pentru cultura viţei de vie este cea mijlocie,
lutonisipoasă, nisipo-lutoasă - cu cca. 20-50% argilă Ф
Influenţa particularităţilor hidrofizice. Creşterea rădăcinilor este mult mai activă la un conţinut de 50%
apă din Cc
. Adâncimea pânzei de apă freatică - sub 1,5 m sau temporar 1 m,
Aeraţia solului -solurile viticole trebuie să aibă o porozitate de aeraţie de cel puţin 10% şi o concentraţie
a oxigenului >10%.
Grosimea stratului edafic util, stratul de sol să nu fie mai subţire de 1-1,5 m.
11.Ciclul biologic întreg de viaţă la viţa de vie.
Ciclul biologic întreg (multianual) priveşte întreaga durată de viaţă sau de existenţă a viţei de vie ca plantă
cultivată şi cuprinde totalitatea manifestărilor (transformărilor) morfologice şi fiziologice prin care trece
planta de la obţinere (din seminţe sau vegetativ) până la moarte (pieirea naturală sau prin defrişare).
Viţele sălbatice şi cele cultivate pe parcursul vieţii lor trec prin trei perioade de vârstă distincte:
- perioada de tinereţe -plantele îşi formează organele vegetative
-predomină creşterea intensă şi are loc pregătirea pentru fructificare.
-la înmulţirea vegetativă 3-4 ani
- perioada de maturitate
Maturitatea progresivă apar primele inflorescenţe şi durează 5-7 ani și productivitatea creşte an de an
Maturitatea deplină începe cu obţinerea producţiilor mari de struguri, care se menţin relativ constante
an de an. Această perioadă este atinsă de viţă după 10-15 ani de la plantare şi durează 20-25 ani.
- perioada de bătrâneţe se manifestă prin scăderea an de an a producţiei, scăderea creşterilor
-poate dura 5-10 ani
12.Ciclul biologic anual la viţa de vie.
Totalitatea manifestărilor de viaţă desfăşurate într-o anumită succesiune, prin care viţa de vie trece într-un
an calendaristic, formează ciclul biologic anual. Factorul care determină periodicitatea este temperatura în
corelaţie cu umiditatea.
Ciclul biologic anual se împarte în: perioada repausului relativ şi perioada de vegetaţie.
13.Perioada de repaus relativ la viţa de vie şi importanţa acesteia.
Perioada repausului relativ este acea parte a ciclului biologic anual în care procesele vitale (respiraţia,
transpiraţia, activitatea catalazei etc.) se reduc ca intensitate, fiind lipsite de schimbări morfologice
evidente.
Factorul de mediu care influenţează durata perioadei de repaus relativ este temperatura
Durata perioadei de repaus - în climatul temperat continental este de 120-130 zile.
Deplasându-ne spre ecuator, durata se reduce la cca. 90 zile
în climatul subtropical, 60 zile în cel tropical, iar aproape de ecuator 30 zile, sau chiar poate lipsi
Perioada de repaus relativ -începe cu căderea frunzelor şi se încheie cu plânsul
-calendaristic (din octombrie- noiembrie până în martie- aprilie),
Temperaturile scăzute care încetinesc absorbţia apei, frânează creşterea şi favorizează depunerea de
glucide, ceea ce duce la încetinirea proceselor metabolice. Substanţele stimulatoare de creştere încep să
scadă și creşte conţinutul în substanţe inhibitoare de creştere ,care obligă la repaus diferite organe ale viţei
de vie.
Fazele perioadei de repaus relativ.
 a) repaus adânc (obligatoriu sau fiziologic);- Are o durată de 65-75 zile
-temperatură sub 7 C
-planta elimină unele organe provizorii(Frunze)
-planta se pregăteste pentru iernare
b) repaus facultativ (neobligatoriu).-începe pe la mijlocul lui februarie
-apar primele picături de sevă
14.Perioada de viaţă activă la viţa de vie şi importanţa acesteia.
În această perioadă procesele de creştere şi de fructificare se desfăşoară cu intensitate maximă
In climatul temperat durează în medie 220-240 zile; martie - aprilie şi octombrie - noiembrie
în climatul subtropical şi mediteranean 250-270 zile;
în climatul tropical 300 zile, iar în apropierea ecuatorului 335 zile.
Această perioadă se împarte în mai multe subperioade (fenofaze: faze de vegetaţie) grupate în:
- fenofaze de trecere - de la repaus la vegetaţie - plânsul - şi de la vegetaţie la repaus - căderea frunzelor
şi maturarea lemnului;
-fenofaze de creştere - înmuguritul - dezmuguritul - creşterea lăstarilor
- fenofaze de fructificare - diferenţierea mugurilor de rod, creşterea boabelor, maturarea boabelor.
15.Căile de înmulţire la viţa de vie și particularități biologice specifice.
Căile de înmulţire la viţa de vie sunt:
generativă (prin organe specializate - sămânţa), care poate fi naturală şi artificială;
vegetativă (prin organe nespecializate - prin porţiuni de plante)
- metodă generalizată în practica viticolă.
Pot fi: plante cu rădăcini proprii (butăşire, marcotare, prăbuşire, culturi “in vitro”) şi plante fără
rădăcini proprii (altoirea).
ÎNMULŢIREA GENERATIVĂ (PRIN SĂMÂNŢĂ)
-Se mai numeşte înmulţire sexuată şi are la bază fecundarea.
Prin acest mod de înmulţire nu se reproduc în mod fidel caracterele şi însuşirile de la părinţi la
urmaş, deci heterogenitatea (variabilitatea) este foarte mare, datorită bazei ereditare heterozigote.
-se foloseşte mai mult în lucrările de ameliorare, pentru hibridări sexuate
ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ (ASEXUATĂ)
-informaţia genetică vine de la un singur individ (cel din care ia naştere noua plantă);
- se obţin plante cu caracteristici noi sau identice cu ale indivizilor din care au provenit; se
reproduc în mod fidel caracterele;
-intră mai repede pe rod (la 2-3 ani); se obţin plante mature stadial
Dezavantaje -plasticitatea ecologică redusă a descendenţilor;
-riscul transmiterii virusurilor prin părţile vegetative folosită la înmulţire.

Metodele de înmulţire sunt: - plante cu rădăcini proprii (când cele două părţi ale butucului -
subterană şi aeriană - aparţin aceleiaşi specii, aceluiaşi soi): butăşire, marcotare, prăbuşire, culturi “in
vitro”;
- plante fără rădăcini proprii (cele două părţi aparţin la două specii - soiuri diferite): altoirea. 7.2.1.
Înmulţirea prin butaşi (butăşirea) Numele metodei vine de la butaş = o porţiune viabilă de vegetal
(coardă sau lăstar cu cel puţin un ochi), care este capabilă în anumite condiţii de mediu să dea naştere
la o nouă plantă, formându-şi organele lipsă (rădăcini, lăstari). Aceasta a fost metoda generalizată în
practica viticolă până la apariţia filoxerei, iar astăzi se foloseşte pentru producerea materialului săditor
necesar pentru înfiinţarea de noi plantaţii cu soiuri nobile pe terenurile nisipoase, sau pentru noi
plantaţii furnizoare de coarde portaltoi sau de hibrizi direct producători. După felul organelor din care
provin sau gradul de lignificare, butaşii pot fi “verzi” confecţionaţi din lăstari şi “uscaţi”, proveniţi din
coarde. După dimensiuni, în funcţie de lungime, butaşii pot fi: scurţi, sub 30 cm; mijlocii, 35-45 cm;
lungi, peste 50 cm. În funcţie de grosime (diametru), aceştia pot fi: subţiri, cu diametrul sub 6 mm;
mijlocii, cu diametrul cuprins între 6-12 mm; groşi, cu diametrul peste 12 mm. După numărul de ochi,
pot fi: butaşi 46 cu un ochi (pentru înrădăcinarea rapidă a unor soiuri sau genotipuri valoroase, în
spaţii cu mediu controlat - sere, solarii); butaşi cu mai mulţi muguri (metodă generalizată în practica
viticolă
16.Pepiniera viticolă- unitate complexă, cerinţe, sectoarele pepinierei, raporturile
dintre ele
Pepiniera viticolă cuprinde trei sectoare de producţie: plantaţiile mamă furnizoare de
coarde portaltoi, plantaţiile mamă furnizoare de coarde altoi şi şcoala de viţe sau
solariile cu terenul aferent asolamentului, şi un sector cu anexe: construcţiile tehnologice şi
social-gospodăreşti.
Veriga de bază a unei pepiniere viticole este şcoala de viţe, unde are loc înrădăcinarea
materialului săditor.

17. Școala de viţă (mărime, asolament,amplasament)

Şcoala de viţă se amplasează în zone unde nu survin îngheţurile târzii după 1 mai, sau
înghețuri timpurii de toamnă, iar temperatura nu coboară sub 10oC în lunile septembrie-
octombrie. Temperatura medie zilnică în mai-iunie este indicat să fie de cel puţin 18oC, în
iulie-august 21oC şi cel puţin 18oC în septembrie. Durata perioadei de vegetaţie pentru
şcoala de viţă este de minimum 180 zile.

Pentru înființarea unei şcoli de viţă terenul trebuie să fie plan sau cu o pantă de cel mult
4%, cu o orientare S sau S-E, S-V. Pentru plantaţiile de portaltoi panta să nu fie mai mare
de 12-15%, iar pentru cele de coarde altoi ca şi la plantaţiile roditoare 25%

Se împarte suprafaţa în tarlale de cca. 50 hectare, apoi în parcele de cca. 5 ha.

Sistemul de irigare cuprinde componente permanente: canalul principal de aducţiune a

apei, canalele secundare, de distribuire a apei până la parcele, şi temporare, care diferă în
funcţie de metoda de irigare

18.Principalele categorii de material săditor viticol (enumerare, descriere).

În viticultură sunt folosite următoarele categorii de material săditor:

- butaşi portaltoi pentru înrădăcinare-sunt porţiuni de coardă de un an cu cel puţin un

ochi viabil

- portaltoi înrădăcinaţi-, prezintă în plus faţă de butaşul pentru înrădăcinare, rădăcini şi

cordiţe formate în urma procesului de înrădăcinare în pepinieră

- butaşi portaltoi pentru altoire-se obţin tot din coardele portaltoi

- coarde altoi de viţă nobilă-se recoltează din plantaţii mamă

- viţe altoite și înrădăcinate-Se produc în pepiniere, prin altoirea butaşilor de viţă portaltoi
şi altoi obţinuţi din coarde altoi

- butaşi de viţă nobilă pentru înrădăcinare-Sunt porţiuni de coardă de un an, având în

mod obligatoriu un ochi viabil la vârf

- viţă nobilă înrădăcinată-Se produc în pepiniere autorizate, prin înrădăcinarea butaşilor

de viţă nobilă pentru înrădăcinare şi sunt destinate înfiinţării de noi plantaţii cu soiuri
roditoare pe terenuri libere de filoxeră.
19.Înfiinţarea plantaţiilor de vii roditoare - Întocmirea proiectului de înfiinţare şi
organizare a noilor plantaţii.
La înfiinţarea unei plantaţii viticole trebuie să se țină cont de următoarele aspect:
- alegerea amplasamentelor;
- stabilirea tipului de plantaţie sau tipului de unitate cultivatoare;
- stabilirea sistemului de cultură şi a formelor de conducere;
- întocmirea proiectului de înfiinţare şi organizare a noilor plantaţii;
- pregătirea terenului pentru plantare;
- plantarea propriu-zisă;
- lucrările de întreţinere în perioada de tinereţe până la intrarea pe rod.

Un proiect pentru înființarea unei plantații vitcole cuprinde:

- organizarea interioară şi împărţirea terenului în unităţi de exploatare;
- amplasarea şi stabilirea tipului specific de perdele de protecţie (dacă sunt necesare);
- împotriva vântului, secetei sau deflaţiei nisipurilor;
- amplasarea reţelei de drumuri şi a zonelor de întoarcere;
- amplasarea reţelei de irigare;
- asigurarea apei potabile, pentru stropiri sau irigat;
- amplasarea construcţiilor tehnice şi social-economice;
- precizarea şi amplasarea pe teren a lucrărilor de prevenire şi combatere a eroziunii solului;
- precizarea direcţiei de producţie, alegerea şi amplasarea soiurilor altoiportaltoi pe teren;
- alegerea sistemului de cultură şi formelor de conducere;
- precizarea lucrărilor de pregătire a terenului pentru înfiinţarea plantaţiilor şi tehnica plantării;
- precizarea lucrărilor de întreţinere a plantaţiilor tinere până la intrarea pe rod;
- întocmirea devizelor pe cheltuieli;
- calculul eficienţei economice şi stabilirea termenului de recuperare a investiţiei.

Prof.dr. BUNEA Claudiu Ioan