MINISTERUL EDUCAŢIEI

ŞCOALA POSTLICEALĂ,,HENRI COANDĂ”

CURTEA DE ARGEŞ
Nivel 5
Calificarea Asistent medical generalist

PROIECT PENTRU OBȚINEREA CERTIFICATULUI DE

COMPETENȚE PROFESIONALE

ÎNDRUMĂTOR DE PROIECT ABSOLVENT

PROFESOR DR. DARIE DOINA-ELENA

2021

1
NURSINGUL PACIENTULUI CU
D.Z.

2
 CUPRINS

Motto…………………………………………………………………………………….pg.4

Argument………………………………………………………………………………..pg.5

Capitolul I-Anatomia si fiziologia pancreasului………………………………………pg.6

Capitolul II-Diabetul zaharat…………………………………………………………..pg.13

Capitolul III- Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacenților cu diabet

zaharat…………………………………………………………….……………...pg.30

Capitolul IV-Cazuri clinice……………………………………………………………pg.42

Caz nr.1…………………………………………………………………………………pg.42

Anexa nr 1……………………………………………………………………………….pg.47

Caz nr.2…………………………………………………………………………………..pg.48

Anexa nr.2………………………………………………………………………………..pg.53

Caz nr.3………………………………………………………………………………….pg.54

Anexa nr.3………………………………………………………………………………..pg.59

Concluzii…........................................................................................................................pg.60

Bibliografie………………………………………………………………………………..pg.61

Anexa nr.4………………………………………………………………………………....pg.62

3
 MOTTO

”Să avem seninătatea de a acceptă ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a

schimbă ceea ce trebuie schimbat și înțelepciunea de a alege între aceste
posibilități”

Reiner

4
 ARGUMENT

Am ales că temă a lucrării de diplomă “DIABETUL ZAHARAT” pentru faptul că fetița mea

are această boală. Prin realizarea acestei teme am învățat că asistenta  medicală trebuie să intre în
pielea bolnavului și să respecte dorința bolnavului de a trăi pentru cel ce și-a pierdut speranța, să
meargă, pentru cel ce nu mai poate merge sau să fie glasul pentru cel care nu poate vorbi, să
fie sursă de hrană spirituală pentru cel care nu are posibilitatea să se documenteze.

Pentru mine realizarea acestui proiect a însemnat foarte mult, deoarece prin studierea acestor

cazuri am ajuns la o înțelegere și o cunoaștere a ființei umane și a modului în care se pot iniția și
întreține relațiile interpersonale, cooperante, bazate pe respect între membrii echipei de
îngrijire și cel îngrijit.            

CAPITOLUL I

5
 ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA PANCREASULUI

Pancreasul este situat în regiunea lombară, de obicei perpendicular pe direcția venei cave
posterioare și a aortei . Pancreasul la toate animalele domestice apare că o adevărată glanda
salivară abdominală , prezentând însa o structura specifică și o funcție  caracteristică .

Considerat comparativ, variațiile de formă sunt destul de accentuate, aproape la fiecare

specie , pancreasul prezentând o formă diferită . În principiu se disting : fatasuperiora aderența
la plafonul cavității abdominale , la vasele și nervii din regiune , prin intermediul unei mase de
țesut conjunctiv ; față inferioară , adesea în contact cu o parte din tubul digestiv și trei
extremități cu aspect variat .Extremitatea anterioară , în contact cu prima flexura craniala a
duodenului , este cunoscută adesea sub denumirea de capul pancreasului . Extremitatea
dreapta este cunoscută adesea sub denumirea de lobul drept. Extremitatea stânga este
denumită de obicei coadă pancreasului . Cele două margini , cea anterioară și cea posterioară
sunt , de obicei, subțiri și aderențe la formațiunile de contact.

Pancreasul este constituit din următoarele formațiuni : capsulă fibroasă , țesut propriu ,
sistem canalicular , vase și nervi . Capsulă fibroasă , relativă, acoperă organul la exterior .
Ţesutul pancreatic cuprinde o serie de grupe de celule glandulare , cu excreție externă și insule
de celule glandulare cu secreție internă , denumite insulele Langerhans . Sistemul canalicular
începe la nivelul acinilor printr-un tub lung și strâmt (piesă intermediară Boll), care confluează și
formează canalul excretor intralobular. Canalele intralobulare se continuă cu canalele
interlobulare , din unirea cărora rezultă canalul excretor al pancreasului - canalul principal
sau canalul Wirsung. Canalul principal, după ce parcurge o porțiune din glanda , se îndreapta
spre duoden , în care se deschide de cele mai multe ori , la nivelul papilei duodenale sau în față
acestei papile . La canide există , pe lânga canalul excretor principal , și un canal secundar
denumit canal accesoriu sau canalul Santorini , care după ieșirea din glanda se îndreapta tot
spre duoden în care se varsă separat și la oarecare distanță de canalul principal .

Irigația pancreasului este asigurată de arterele hepatice , splenica și gastrice , precum și

de venele satelite . Inervația este asigurată de ramuri din plexul solar .

6
 Canalele colectoare , în majoritatea cazurilor în număr de două , prezintă o topografie
caracteristică . Astfel canalul principal se deschide la nivelul papilei duodenale , împreuna cu
canalul coledoc . Adesea , acest canal lipsește. Canalul secundar se deschide separat , în duoden ,
la nivelul unei papile duodenale accesorii , fiind un canal de obicei constant .

Topografic , pancreasul ocupă toată lungimea micii curburi a duodenului pâna la

jumătatea traiectului lui în regiunea flancului .

Pancreasul exocrin reprezintă 97-99% din volumul gladei şi este format din acini secretori şi
ducte interalobulare. Ductele se unesc şi formează în final ductul (canalul) principal Wirsung şi
accesor Santorini ce se deschid în duoden. Celulele epiteliale acinoase secretă sucul pancreatic
care conţine: tripsina, chimotripsina, carboxipeptidaza, elastaza, amilaza pancreatică,
lipaza pancreatică,colesterolaza. 
Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele lui Langerhans care sunt răspindite difuz în

7
ţesutul glandular exocrin. Sunt 20-30 insule/mm cub ceea ce reprezintă 1-3% din volumul
glandei. Insulele Langerhans sunt formate din cordoane celulare între care se găsesc capilare
sanguine.

 Pancreasul endocrin

Este format din insule pancreatice (insulele Langerhans) , care reprezintă 1-2 % din
greutatea pancreasului . Insulele pancreatice au forme variate, sferice sau ovale , fiind delimitate
de acini pancreatici , adiacenți printr-un țesut conjunctiv fin . Cele mai multe insule se găsesc în
coadă pancreasului, iar la canide lipsesc la nivelul extremității lobului pancreatic drept . În cadrul
insulelor , endocrinocitele sunt dispuse în cordoane anastomozate neregulat, printre care se
găsesc capilare de tip sinusoid . Există mai multe tipuri de endocrinocite : A , B , C , D , F.

Endocrinocitele alfa (A) sau glucogonocitele sunt celule mari, poligonale , cu nucleu
eucromatic , puternic incizat sau lobulat la celulele active . În citoplasma , conțîn granulatii
acidofile sau argilofile . Granulele sunt delimitate de membrană , prezentând un centru
electronodens , înconjurat de o zona periferică luminoasă . Reticulul endoplasmatic , rugos ,
complexul Golgi și mitocondriile sunt mai puțîn dezvoltate că în celulele beta (B).

8
 Endocrinocitele A produc glucagonul, un hormon hiperglicemiant, reprezentând 5-30 %
din populația celulară a insulelor . La canide , celulele A lipsesc în extremitatea lobului
pancreatic drept .

Glucagonul contracarează efectul hipoglicemiant al insulinei prin descompunerea

glicogenului hepatic și eliberarea glucozei . Celulele A pot fi distruse selectiv prin administrarea
sarurilor de cobalt .

Endocrinocitele beta (B) sau insulinocitele apar mai mici , imprecis delimitate , poliedrice
, nergilofile . Celulele B au un nucleu sferoidal , ușor zimtat și nucleolat . Conțîn numeroase
granule intracitoplasmatice , solubile în alcool .

. Se întâlnesc și granule mai puțîn dense (progranule) , care conțîn proinsulina. Diferența
față de granulele din celulele A constă în mărimea lor și în densitatea electronică . Reticulul
endoplasmatic rugos este mai abundent decât în celulele A : complexul Golgi este mai dezvoltat ,
iar mitocondriile sunt mai mari , nucleul este sferoidal și mai mic că în celulele A.

Endocrinocitele B ocupă 60-80 % din populația celulelor insulare. Celulele B realizează

contacte cu numeroase fibre nervoase de origine simpatico și parasimpatica.

Produc insulină , hormon hipoglicemiant , ce favorizează depunerea glicogenului în ficat

și mușchi , precum și transformarea acestuia în țesut adipos de rezervă . Aloxanul distruge
selectiv celulele B , fiind folosit pentru producerea experimentală a diabetului .

Endocrinocitele delta sau celulele D sunt relativ rare (ocupând 5 % la canide) , situate la
periferia insulelor în vecinătatea celulelor A. Prezintă o marcantă polaritate vasculară . Conțîn
granule cu o densitate electronică moderată , delimitate de o endomembrana . Ele sintetizează
somatostatinul , un hormon de creștere .

Endocrinocitele F descrise la canide , produc o polipeptidă pancreatică ce stimulează

secreția gastrică , inhibă motilitatea intestinală și secreția biliară. Formează o populație de celule
mici , granulate , fiind considerate că o varietate de celule care produc hormoni gastro-entero-

9
pancreatici , precum plipeptida pancreatică , polipeptidă intestinală vasoactiva , colecistokininul
sau pancreoziminul .

Vascularizația insulelor pancreatice este realizată de o rețea densă de capilare sinusoide

cu rol trofic și funcțional . Capilarele apar foarte dilatate, vasele limfatice se găsesc numai în
jurul insulelor .

Fibrele nervoase simpatice ajung la insule însotind vasele sanguine. Fibrele parasimpatice
axonale pătrund în insule independent de vasele sanguine și stabilesc cu celulele insulare
contacte denumite complexe neuroinsulare . La canide și feline se observă corpusculii Vatter-
Pacini dispuși periinsular .

Numărul insulelor crește la câinii hrăniți cu grăsimi și glucide , dar scade sub influență
înfometarii .

Organogeneza aparatului endocrin

Insulele pancreatice Langerhans se formează prin transformarea unor acini sau unor
conducte secretorii . Unele celule secretoare din acini se divid pe axul bazalo-apical și se
plasează în apropierea membranei bazale , acumulând numeroase granule de secreție . Aceste
celule ce pierd raportul cu lumenul acinului se grupează pe capilarele sanguine , formând insule .

Primele insule apar în mugurele pancreatic dorsal din care se formează coadă
pancreasului . Aici , numărul și volumul sunt crescute față de corpul și coadă pancreasului .
Prima descriere a efectului hipoglicemiant al extraselor de pancreas "pancreatinei" aparține
savantului român N. Paulescu (1920), apoi Banting și Best (1920 și Premiul Nobel 1922) , au
izolat insulină. Moleculă de insulină conține 51 de aminoacizi și are o masă moleculară de 5700 .
Între structurile moleculare de insulină de specii diferite( bou , oaie , cal , porc ,câine ) există
mici diferențe , ceea ce generează , uneori , reacții antigenice . Pâna în prezent s-a sintetizat în
laborator insulină de ovine (1963) și de bovine (1966) . Pancreasul păsărilor produce de 5-10 ori
mai puțină insulină/gram de țesut comparativ că mamiferele .

10
 Spre deosebire de organele țintă , eritrocitele , rinichii , intestinul și creierul sunt practic
arii active la acțiunea insulinei.

 Funcțiile endocrine ale pancreasului

Pancreasul endocrin este reprezentat de tipurile de celule endocrine ale insulelor

Langerhans , fiecare tip de celulă secretând un hormon de natură polipeptidica , cu funcții
fiziologice specifice :

-celulele alfa secretă glucagonul ;

-celulele beta secretă insulină ;

-celulele gama secretă somatostatina ;

-celulele F secretă polipeptidul pancreatic.

    Acțiunile fiziologice ale insulinei

Insulină prezintă acțiuni metabolice și acțiuni sistemice (organice), ultimele fiind

consecințe ale primelor .

     În metabolismul glucidelor , insulină produce următoare acțiuni :

 -intensifică pătrunderea glucozei ( prin transport transmembranar activ ) în celulele sale țintă
( hepatocite , adipocite , celule musculare striate și netede , precum și în leucocite ) , stimulând
utilizarea glucozei pe următoarele cai metabolice :

a)     Glicoliză ( transformarea intracelulara a glucozei în acid pivuric și lactic acetil-CoA ) , prin

stimularea activității enzimelor glicolitice

( glucokinaza , piruvatkinaza , fosfofructokinaza);

b)    Glicoliză prin stimularea enzimelor care polimerizeaza glucoză în glicogen hepatic și

glicogen muscular;

11
c)     Convertirea glucozei în lipide de depozit (≈30% din glucoză provenită din glucidele din
hrană) și proteine .

-inhibă neoformarea de glucide pe baza catabolitilor lipidici și protidici,  și de asemenea , inhibă

glucogeneza pe baza glicogenolizei .

    Datorită acestor acțiuni metabolice , insulină se manifestă că cel mai puternic factor
hipoglicemiant din organism .

·        În metabolismul lipidic , insulină produce următoarele efecte :

-         Stimulează activitatea lipoproteinlipazei din endoteliu capilarelor

 (extrahepatice) , intensificând captarea acizilor grași plasmatici de către adipocite ;

-         Intensifica catabolismul lipidic pe seama transformării acidului piruvic în aceti-CoA

( rezultată din utilizarea glicolitica intracelulara a glicozei) și în acizi grași , proces datorat
activării de către insulină a piruvat -dehidrogenazei și acetil-CoA-carboxilază ;

-         Inhibă lipaza (intracelulara) și prin această inhibă lipoliza în țesutul adipos , reduce
mobilizarea lipidelor de depozit , inhibă eliberarea acizilor grași din aceste depozite , inhibă
utilizarea (catabolizarea) acizilor grași , precum și formarea de corpi cetonici ;

-         Stimulează sinteză lipidelor din lapte pe seama convertirii acidului lactic (la rumegătoare)
și pe baza acetatului activ (la celelalte specii) .

În metabolismul protidic , insulină acționează că factor anabolizant prin :

-         intensificarea captării și transportului transmembranar activ al aminoacizilor din sânge în

fibrele musculare (dar nu și în hepatocite);

-         stimularea sintezei de ARNm și a enzimelor activatoare de   aminoacizi

(stimulează de proteine , și inhibă catabolizarea proteinelor mentinând un   bilanț pozitiv al

azotului);

12
 CAPITOLUL II

DIABETUL ZAHARAT

Diabetul zaharat definește o tulburare metabolică care poate avea etiopatogenie multiplă,
caracterizată prin modificări ale metabolismului glucidic, lipidic și proteic, rezultate din
deficiență în insulinosecretie, insulin rezistent așa ambele și care are că element de definire până
în prezent valoarea glicemiei.

Întreagă lume se confruntă cu o pandemie de diabet zaharat tip 2, datorată occidentalizarii

modului de viață, îmbătrânirii populației, urbanizării, care au drept consecințe modificări ale
alimentației, adoptarea unui stil de viață sedentar și dezvoltarea obezității. Prevalența diabetului
zaharat diferă semnificativ în funcție de populația studiată, vârstă, sex, statutul socio-economic și
stilul de viață.Predicțiile pentru anul 2025 sunt îngrijorătoare și conform aprecierilor
AsociatieiAmericane de Diabet, prevalent diabetului zaharat va atinge 9%. Un element
important, care a dus în ultimii ani la creșterea incidenței bolii, a fost reprezentat de urmărirea
mai atentă a populatieisi de îmbunătățirea metodelor de diagnostic. Cu toate acestea, există cel
puțîn 30% din cazuri cu diabet zaharat tip 2 nediagnosticat.

Impactul diabetului zaharat asupra populației este enorm datorită complicațiilor cronice (în
principal cardiovasculare) pe care acesta le poate genera. Conform studiului EPIDIAB acestea
sunt prezente în cazuldiabetului zaharat de tip 2 într-un procent de 50% în momentul
diagnosticării afecțiunii .Complicațiile cornice odată apărute scad calitatea vieții, capacitatea
funcțională, autonomia pacienților, cresc numărul zilelor de spitalizare, a consulturilor medicale
și a cheltuielilor pentru medicație. În același timp pacientul diabetic devine treptat dezinteresat
familial, profesional. Se înregistrează de asemenea dublarea ratei mortalității care în procent de
70 - 80% este determinată de complicațiile cardiovasculare. Reducerea acestor grave consecințe
ale diabetului zaharat este posibilă prin: depistarea precoce activă a persoanelor cu diabet
zaharat în grupurile populationale cu risc, tratarea pacienților odată diagnosticați conform
protocoalelor terapeutice bazate pe evidente internaționale, prevenirea instalării complicațiilor
cornice și a agravariilor prin screening-ul sistematic al complicațiilor și tratamente specifice în
cazul agravării complicațiilor cronice, în colaborare cu specialiștii cardiologi, nefrologi,
neurologi, oftalmologi. Îngrijirea pacienților diabetici impune de asemenea asistență psihologică,

13
ameliorarea inserției familiale, sociale, profesionale.Îngrijirea pacienților diabetic trebuie să fie
efectuată de o echipa mulți disciplinară în care coordonarea acesteia revine specialistului
diabetolog dar în care un rol important îl are pacientul diabetic care trebuie să participle activ la
toate deciziile legate de îngrijirea să și a subgrupului populational pe care i-l reprezintă.

La om, diabetul zaharat (afecțiune a pancreasului endocrin, care se manifestă prin incapacitatea
de a metaboliza glucoză) poate fi de două tipuri I și II. Tipul I reprezintă formă insulino-
deopendenta, întâlnită și la câine. Atât la om cât și la câine, diabetul are un caracter familial,
transmisibil ereditar. La om, s-a stabilit chiar o relație între diabetul de tip I și un anumit marker
antigenic leucocitar HLA, pe baza căruia boală ar putea fi diagnosticată. Patogeneză diabetului
de tip I presupune distrugerea celulelor beta din pancreasul endocrin și incapacitatea
organismului de a le regenera. ~n serul bolnavilor se decelează autoanticorpi anticelule beta,
chiar cu mai mulți ani înaintea manifestării clinice a diabetului. S-a emis și o ipoteza după care
factorul declanșator al diabetului de tip I ar fi un virus.

Natură autoimună a diabetului a fost, mai întâi, suspectată pe baza infiltrației masive cu
mononucleare a insulelor lui Langerhans, că , în 1974, să fie puși în evidență prin
imunofluorescență autoanticorpii antitisulari. Acești anticorpi reacționează cu antigenele
citoplasmatice ale celulelor a, b și d din insulele lui Langerhans.

Diabetul zaharat este, la fel că bolile precedente, expresia unor tulburări autoimune sub
control genetic. Existența terenului genetic predispozant este argumentată de următoarele observații:
asocierea frecvența între diabet și alte boli autoimune (anemia Biermer, tiroidita și boală Basedow,
miastenie); concordanță apariției diabetului la gemeni monozigoți. Efectele acestei predispoziții
genetice ar fi instalarea unei stări de autoreactie latentă antitisulara în care ar fi implicate inițial
mecanisme de tip celular. În vitro, extractele pancreatice induc activarea și transformarea blastica a
limfocitelor T izolate de la subiecți susceptibili. Limfocitele T recoltate de la șoarecii NOD (Non-
obese diabetic), o rasă de șoareci care fac o boală asemănătoare cu diabetul uman de tip I,
transferate la șoarecii sănătoși, preparați corespunzător produc alterări imune celulare, infiltrații
limfoide masive în insulele Langerhans ('insuliță') și în final diabet. Toate aceste fenomene sunt
blocate dacă animalele sunt tratate cu ciclosporina -A (care inhibă selectiv limfocitele T). Insuliță a
fost observată și la om în faza latentă a diabetului în care studiile cu AcMo au relevat o stare de

14
activare critică a limfocitelor expresie crescută a moleculelor CMH-DR și a mai multor receptori
funcționali pentru IL2, pentru transferina, pentru insulină. În vitro aceste celule T au capacitatea să
inhibe secreția de insulină a celulelor tisulare. Diabetul insulino-dependent pare deci o tulburare cu
dezvoltare lentă. Un argument suplimentar în acest sens l-ar aduce observația conform căreia
consanguinii normoglicemici ai diabeticilor reproduc aceleași alterări ale limfocitelor T. Un prim
efect al imunității celulare este 'îngustarea' păleței de răspunsuri insulinice demonstrată prin probe
de hiperglicemie provocată. Explicația acestei alterări ar fi o erodare progresivă a celulelor beta
produsă prin efecte citotoxice tisulare. Cu timpul acest mecanism devine secondat de apariția unor
anticorpi antitisulari anticelule beta cu diverse specificități (anticitoplasmatici, antimembranari). În
această etapă boală este declarată, iar evoluția ei naturală duce la distrugerea cvasi completă a
celulelor beta. În era terapiei preinsulinice durata medie de supraviețuire a bolnavilor era de circa 6
ani. Tratamente recente, încă în faza de studiu, cu droguri imunosupresoare (azatioprina) sau
imunomodulatoare (ciclosporina A) au adus rezultate încurajatoare în stăpânirea evoluției.

CLASIFICAREA DIABETULUI ZAHARAT

Clasificarea diabetului zaharat cuprinde patru categorii clinice:

Diabetul zaharat tip 1 (rezultat prin distrugerea celulelor beta pancreatice care conduce de
obicei la un deficit absolut de insulină)

Diabetul zaharat tip 2 (caracterizat prin deficit progresiv al secretiei de insulină pe fondul
rezistenței la insulină)

Alte tipuri specifice de diabet, datorate altor cauze (de exemplu anomaliile genetice ale
funcției celulelor beta pancreatice, anomalii genetice în acțiunea insulinei, afecțiunile
pancreasului exocrine, afecțiuni endocrine, sau diabetul indus medicamentos sau cauzat de
substanțe chimice).

Clasificarea etiologică a diabetului zaharat (DZ):

I. Diabet Zaharat tip 1 : autoimun ; idiopatic

15
II. Diabet Zaharat tip 2 :cu predominantă insulinorezistentei; asociată cu deficit secretor relativ
de insulin;

- cu predominantă deficitului secretor asociat cu insulinorezistența

III.Alte tipuri specifice de diabet zaharat (rare):

Diabet Gestational (cu debut sau diagnosticat în cursul sarcinii)

Stadiile clinice reflectă faptul că afecțiunea parcurge mai multe etape respectiv:

1. Stadiul normoglicemic. Clasificarea propusă de Organizația Mondială a Sănătății (1999)

include stadiul normoglicemic că prima etapă în evoluția diabetului zaharat la persoanele la care
există evidente ale procesului patologic. Toleranță normală la glucoză este definită de o valoare a
glicemiei a jeun < 100 mg/dl și la 2 ore după administrarea a 75 g glucoză < 140 mg/dl.

2. Alterarea reglării glicemiei - alterarea toleranței la glucoză și alterarea glicemiei bazale -

reprezintă un stadiu intermediar între toleranță normală la glucoză și diabetul zaharat. O valoare
a glicemiei a jeun > 110 mg/dl dar < 126 mg/dl este considerată alterarea glicemiei bazale și o
valoare a glicemiei a jeun < 126 mg/dl și la 2 ore după administrarea a 75 g glucoză între 140
mg/dl și 199 mg/dl definește alterarea toleranței la glucoză.

3. Diabetul zaharat. Pacienții diagnosticați cu diabet zaharat, din punct de vedere clinic sunt
clasificați în: cei care au nevoie de insulinoterapie în vederea supraviețuirii, cei care necesită
insulinoterapie în vederea obținerii unui control metabolic și cei ce nu necesită insulinoterapie .

Factorii care contribuie la apariția diabetului zaharat:

-Factorul ereditar în special la rudele de gradul I sau ÎI.

-Alimentația abuzivă și obezitatea.

-Profesia- este vorba de profesii care predispun la apariția diabetului prin favorizarea
abuzului alimentar, sedentarismului, stresului.

-Traumatisme psihice.

16
 -Stări fiziologice că sarcina, menopauza sau diferite boli că: hipertiroidismul, hiperfunctia
hipofizară sau supra renală care produc o cantitate mai mare de hormoni antagoniști insulinei și
pot favoriza apariția diabetului.

-Utilizarea unor medicamente că: nefrix, cortizon, anticoncepționale în cantitate prea

mare.

-Alcoolismul

-Abuzul de tutun.

-intoxicația cu oxid de carbon.

La această creștere a prevalenței contribuie mai mulți factori: creșterea duratei de viață a
pacienților cu diabet, diagnosticarea mai precoce a bolii și, în special, modificarea stilului de
viață. Probabil că factorul cel mai important este reprezentat de modul de viață actual,
componentele sale „vinovate” fiind: aportul caloric crescut (mare parte din alimentele consumate
sunt „dense” caloric, conțîn lipide în proporții crescute, dar și glucide rafinate) și sedentarismul.
Acest fapt este susținut și de concluziile studiilor de prevenție a diabetului zaharat tip 2.

Conform acestora modificarea stilului de viață este cea mai eficientă măsură pentru a
întârzia/preveni apariția diabetului zaharat tip 2. Țintele modificării stilului de viață sunt
scăderea moderată în greutate la cei supraponderali (5-10% din greutate) și activitatea fizică
zilnică ~30min./zi. În vederea scăderii în greutate, măsură inițială va fi limitarea aportului de
lipide la <25% din aportul caloric total; dacă reducerea aportului de lipide nu determina scăderea
în greutate, se recomandă scăderea aportului caloric.

La nivel mondial, numărul de decese atribuite anual diabetului se estimează la

aproximativ 800.000. În ciuda progreselor terapeutice înregistrate, atât pentru tipul 1, cât și
pentru tipul 2 de diabet, durata de supraviețuire a pacienților diabetici continuă să fie de 10 ori
mai mică decât a persoanelor nediabetice. Complicațiile cardiovasculare, insuficientă renală
cronică și bolile infecțioase sunt principalele cauze de mortalitate. Complicațiile acute sunt

17
grevate și ele de o mortalitate importantă, care în centrele nespecializate ajunge până la 10-15%.
Complicațiile diabetului zaharat fac anual 4 milioane de victime.

La nivel mondial, sumele alocate îngrijirii bolnavilor de diabet reprezintă între 2,5 și 15%
din bugetele anuale de sănătate, în funcție de prevalența diabetului din țară respectivă și de
complexitatea tratamentului.

Din cauza caracterului sau cronic și a severității complicațiilor, diabetul zaharat este o
boală costisitoare nu doar pentru individ, ci și pentru familia acestuia, dar, mai ales pentru
autorități.

DIAGNOSTICUL DIABETULUI ZAHARAT

Stabilirea diagnosticului de diabet zaharat nu prezintă dificultăți atunci când sunt prezente
simptomele clasice:

1. Poliurie, adică eliminarea unor cantități mari de urină. Concentratiile mari de glucoză din
sânge fac că în urină primitivă să treacă o cantitate mare de glucoză. Deoarece capacitatea de
reabsorbție a glucozei de către rinichi este limitată, restul se elimina, atrăgând după sine apă din
tubii renali. Pierderea unei cantități mari de apă prin urină produce senzația de sete.

2. Polidipsie, adică un consum mare de apă, datorită senzației de sete excesivă.

3. Pierdere neintenționată în greutate. Neputând fi utilizată energia din alimente, organismul

folosește sursele proprii de energie, iar acest lucru are drept urmare o pierdere neintenționată și
aparent inexplicabilă în greutate.

4. Foame excesivă. Hiperglicemia poate produce foame exagerată, chiar dacă se consumă
cantități mari de alimente, deoarece energia ingerată (glucoză) nu poate fi utilizată și se pierde
prin urină.

5. Oboseală exagerată, datorită lipsei de calorii necesare pentru a furniza energie.

6. Iritabilitate

18
7. Tulburări de vedere

8. Vindecarea dificilă a rănilor

9. Amorțeală și parestezii ale picioarelor sau mâinilor.

De obicei, diabetul afectează: persoanele trecute de 40 de ani; persoanele predispuse la surplus

ponderal;

• persoanele care au rude diabetice;

• femeile care au prezentat un diabet în cursul gravidității.

în prezența simptomelor amintite, constatarea unei glicemii de 200 mg/dl sau mai mult,
indiferent când a fost prelevat sângele (pe nemancate sau după masă), sau a unei cantități de
glucoză în plasmă de 126 mg/dl, ori în sânge de 110 mg/dl sau mai mult, după o perioada de 10-
16 ore de abținere de la hrană și alcool, constituie argumentul îndestulător pentru confirmarea
diagnosticului de diabet. Așteptarea altor teste este de prisos, deoarece întârzie începerea
tratamentului.

Cauzele dezechilibrelor diabetului zaharat și a apariției acidocetozei.

1.      ne respectarea regimului alimentar,

2.      întreruperea tratamentului cu insulină sau medicamente orale instituite de

medic.

3.      eforturi fizice exagerate,

4.      surmenajul, stresurile psihice,

5.      graviditatea,

6.      intervenții chirurgicale,

7.      vaccinările,

19
 8.      infecții (de la furuncul sau abces dentar la pneumonie).

Complicațiile:

-Scăderea vederii- uneori este prezența chiar cataractă sau retinopatia diabetică. De cele
mai multe ori datorată albuminei din urină  care atestă nefropatia. Bolnavului i se umflă
pleoapele în special dimineață sau porțiunea inferioară a gambelor (edeme). Se va face
tratamentul și de la afecțiunile renale cu ceaiuri care să curețe filtrul renal și să mărească diureza.

-Dureri de cap, irascibilitate, insomnii, transpirații intense- în cele mai multe cazuri
acestea sunt din cauza hipertensiunii arteriale și se poate adaugă foarte bine cu succese deosebite
un tratament adecvat naturist .

-Durerea la nivelul gambelor. Această apare în timpul mersului la început pe distanțe

mai mari pentru că să fie apoi resimțită la distanțe tot mai mici. În timpul repausului are senzația
de picioare reci cu furnicături în gambe sau „deget de mort”. Noaptea este ținut treaz de o durere
„chinuitoare în gambe care nu îl părăsește decât dimineață după ce consumă multe medicamente
că algocalmin, etc. Este vorba despre „Arteriopatia obliteranta a membrelor inferioare și
neuropatie” descrisă la bolile reumatismale. Se va face tratament corespunzător foarte susținut
pentru că în caz contrar se va ajunge la cangrenă

-Gangrenă- poate să mai apară și datorită unei simple bătături ne tratată corespunzător
sau chiar unei răniri accidentale. De asemenea poate să apară și în urmă unei simple micoze ne
tratate.

Boală cardiovasculară

Boală cardiovasculară reprezintă principala cauza de morbiditate și mortalitate la pacienții cu

diabet. Afecțiunile frecvente care coexistă cu diabetul zaharat tip 2 (hipertensiunea arterială și
dislipidemia) sunt factori de risc recunoscuți pentru boală cardiovasculară iar diabetul reprezintă
un risc independent în sine. Numeroase studii au evidențiat eficacitatea controlului factorilor de
risc cardiovasculari pentru prevenirea sau încetinirea bolii cardiovasculare la pacienții diabetici .

Controlul hipertensiunii/tensiunii arteriale

20
 Hipertensiunea arterială (HTA) este o afecțiune deosebit de frecventa, complicațiile pe care le
poate determina sunt multiple și grave, iar tratamentul dificil de condus și de urmat, în ciuda
existenței unui număr impresionant de medicamente antihipertensive.

HTA este considerată unul dintre cei mai importanți factori de risc cardiovascular, iar prezența
diabetului zaharat ii agravează prognosticul și riscul de deces prin evenimente cardiovasculare.

Recomandări standard:

Screening și diagnostic. Măsurarea tensiunii arteriale se efectuează la fiecare consultație de

rutină după repaus de minim 5 minute, în poziție șezândă. La pacienții la care se descoperă o
tensiune arterială sistolica >/= 130 mmHg sau o tensiune arterială diastolică >/= 80 mmHg
valorile trebuie confirmate în altă zi. Repetarea unei valori >/= 130 mmHg pentru tensiunea
arterială sistolica sau >/= 80 mmHg pentru tensiunea arterială diastolică confirmă diagnosticul de
hipertensiune arterială (C).

Obiective. Controlul tensiunii arteriale, cu menținerea valorilor TA < 130/80 mmHg

reprezintă una din țintele terapeutice urmărite la pacientul cu diabet zaharat (C).

Tratament. Pacienții cu o tensiune arterială sistolica de 130 - 139 mmHg sau cu o tensiune
arterială diastolică de 80 - 89 mmHg pot beneficia de intervenții ce vizează modificarea stilului
de viață (scădere ponderala, dietă hiposodata, reducerea consumului de alcool, combaterea
sedentarismului) timp de maxim 3 luni iar ulterior dacă valorile țintă nu se ating trebuie adăugați
agenți farmacologici. Pacienții cu valori ale tensiunii arteriale >/= 140/90 mmHg trebuie să
primească terapie farmacologica alături de intervenții ce vizează modificarea stilului de viață.

Inițierea terapiei hipotensoare la pacienții diabetici se recomandă a fi efectuată cu inhibitori ai

enzimei de conversie a angiotensinei sau un blocant al receptorilor pentru angiotensină. Dacă una
din clase nu este tolerată va fi înlocuită cu cealaltă. Dacă este necesar pentru atingerea valorilor
țintă ale tensiunii arteriale, se vor adaugă alte clase hipotensoare, din care sunt preferate cele
neutre din punct de vedere metabolic (blocantele canalelor de calciu, diuretice) .Utilizarea
inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, a blocantilor receptorilor pentru angiotensină,
diureticelor impun monitorizarea atentă a funcției renale și a nivelurilor serice de potasiu .

21
 Managementul dislipidemiei/lipidelor

Pacienții cu diabet zaharat au o prevalența crescută a anomaliilor lipidelor. Numeroase studii

clinice au evidențiat efectele benefice ale terapiei farmacologice asupra evenimentelor
cardiovasculare la subiecții cu boală cardiacă ischemică sau în prevenția primară a bolii
cardiovasculare. Analiză subgrupurilor de pacienți diabetici și studiile specifice subiecților cu
diabet au demonstrat beneficiile în ceea ce privește prevenția primară și secundară a
evenimentelor cardiovasculare .

. La majoritatea pacienților adulți profilul lipidic a jeun va fi evaluat cel puțin o dată pe an
(C).Obiective: obiectivul primar - nivelul LDL-colesterolului < 100 mg/dl (2.60 mmol/l) (A),
obiective dezirabile - nivelul trigliceridelor < 150 mg/dl (1.7 mmol/l), și nivelul HDL-
colesterolului > 40 mg/dl (1.0 mmol/l) la bărbați și > 50 mg/dl (1.3 mmol/l) la femei
(C).Recomandări terapeutice. Intervențiile ce vizează modificarea stilului de viață (scădere
ponderala, reducerea aportului de grăsimi săturate de tip trans și de colesterol, creșterea
activității fizice) sunt necesare pentru îmbunătățirea profilului lipidic al pacienților cu diabet
zaharat.

Screening-ul și tratamentul neuropatiei

Afectarea sistemului nervos periferic, somatic și vegetativ, este una dintre cele mai frecvente
complicații cronice ale diabetului zaharat. Neuropatiile diabetice sunt heterogene, cu manifestări
clinice diverse. Cele mai frecvente sunt polineuropatia diabetică periferică simetrică, senzitivo-
motorie și neuropatia autonomă. Consecințele clinice majore ale polineuropatiei se referă la o
simptomatologie tipică în cadrul căreia formele hiperalgice pot fi uneori invalidante pentru
pacient, pe de o parte, iar pierderea sensibilității protective a picioarelor crește riscul pentru
ulcerații și amputații. Aproximativ 60 - 70% din pacienții cu diabet zaharat prezintă forme medii
sau severe de neuropatie.

Recunoașterea precoce și managementul neuropatiei la pacienții diabetici sunt importante

deoarece:neuropatiile non-diabetice pot fi prezente la pacienții cu diabet zaharat și pot fi
tratabile; există o serie de opțiuni terapeutice pentru neuropatia diabetică simptomatică;

22
 - până la 50% dintre polineuropatiile diabetice pot fi asimptomatice și pacienții respectivi
prezintă un risc crescut de a nu conștientiza leziunile la nivelul picioarelor; neuropatia autonomă
poate interesa toate aparatele și sistemele organismului;

- neuropatia autonomă cardiovasculară cauzează morbiditate și mortalitate substanțiale .

Screening-ul semnelor și simptomelor de neuropatie autonomă trebuie instituit în momentul

diagnosticului la pacienții cu diabet zaharat tip 2 și la 5 ani după diagnosticul diabetului zaharat
tip 1. Manifestările clinice majore ale neuropatiei diabetice autonome includ: tahicardia de
repaus, intoleranță la efort, hipotensiunea ortostatică, constipația, gastropareza, disfuncția
erectilă, disfuncția sudo-motorie, disfuncția neurovasculară, diabetul zaharat labil și insuficientă
autonomă hipoglicemică .Se recomandă terapie farmacologică pentru ameliorarea simptomelor
specifice deoarece acestea ameliorează calitatea vieții pacienților .

Screening-ul și tratamentul nefropatiei

Boală renală diabetică (BRD) este prezența la 20 - 40% din pacienții cu o durata de evoluție a
diabetului > 15 ani și reprezintă cauza principala de deces în diabetul zaharat tip 1.

S-a constatat că mai mult de 40% din cazurile noi de insuficientă renală cronică evidențiate anual
sunt datorate diabetului .Dezvoltarea inițială a nefropatiei diabetice este asimptomatică și
evidențierea se poate face strict prin screening de laborator.

Recomandări generale: pentru a reduce riscul sau progresiunea nefropatiei diabetice se

recomandă optimizarea controlului glicemic și a tensiunii arteriale .

Screening. Excreția urinară de albumina va fi evaluată anual la pacienții cu diabet zaharat tip
1 în evoluție >/= 5 ani și la toți pacienții cu diabet zaharat tip 2 din momentul stabilirii
diagnosticului. Creatinină serică va fi reevaluată cel puțîn anual la toți adulții cu diabet zaharat,
indiferent de gradul excreției urinare de albumina. Creatinină serică trebuie folosită pentru a
estima rată filtrării glomerulare (RFG) și pentru a stadializa gradul bolii renale cronice dacă
există .

23
 Tratament. În tratamentul pacienților cu micro- sau macroalbuminurie (cu excepția
gravidelor) se vor utiliza inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau un blocant al
receptorilor pentru angiotensina .

Utilizarea inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, a blocantilor receptorilor pentru

angiotensina, diureticelor impun monitorizarea atentă a funcției renale și a nivelurilor serice de
potasiu . Reducerea aportului proteic la 0.8 - 1.0 gr/kg corp/zi la pacienții cu diabet zaharat și
boală renală cronică în stadii incipiente și la 0.8 gr/kg corp/zi la pacienții cu diabet zaharat și
boală renală cronică în stadii avansate este recomandată .Se recomandă monitorizarea continuă a
excreției urinare de albumina pentru a evalua atât răspunsul la terapie cât și progresia bolii.

Îngrijirea piciorului diabetic

Piciorul diabetic reprezintă o asociere de modificări rezultate din polineuropatia periferică,

arteriopatie, traumatisme minore, suprainfecții, deformări ale picioarelor, care au că element
comun riscul pentru ulcerații și/sau amputații ale membrelor inferioare.

Prevenirea și tratamentul precoce și corect al ulcerațiilor poate reduce cu 50 - 80% numărul

amputatiilor. Această se poate realiza numai cu ajutorul unei echipe multidisciplinare care
include: medicul de familie, diabetologul, chirurgul, neurologul, ortopedul, asistente specializate
și, evident, pacientul.

Traumele minore (produse de tăierea incorectă a unghiilor, încălțăminte nepotrivită, călușuri

ulcerate), recunoașterea tardivă a leziunilor (de către pacient sau de către medic), tulburările de
vedere și de mers, alterarea sensibilității periferice, izolarea socială și lipsa de complianță a unor
pacienți, sunt factori de risc importanți pentru ulcerații și amputații .

Următoarele condiții se asociază cu risc crescut de amputație:

Neuropatia periferică cu pierderea sensibilității dureroase

Biomecanică alterată (în prezența neuropatiei)

Semne de presiune crescută (eritem, hemoragie subiacentă unui căluș)

24
 Puls pedios slab sau absent

Istoric de ulcere sau amputații

Patologie unghiala severă

Recomandări standard:Toate persoanele cu diabet zaharat vor fi supuse anual unui examen
minuțios al piciorului pentru a identifica factorii predictivi de ulcere sau amputații .

Toți pacienții diabetici vor primi instrucțiuni generale privind îngrijirea piciorului diabetic .

Pacienții care fumează, cei cu sensibilitate scăzută și anomalii structurale sau antecedente de
complicații la nivelul extremităților inferioare vor fi îndrumați la specialistul în îngrijirea
piciorului diabetic pentru asistență profilactica permanentă și supraveghere continuă .

Screening-ul inițial pentru boală arterială periferică trebuie să includă istoricul de claudicație
și evaluarea pulsului la nivelul arterei pedioase. Se va lua în considerare indicele glezna - braț,
deoarece majoritatea pacienților cu boală arterială periferică sunt asimptomatici .

Pacienții cu antecedente semnificative de claudicație intermitentă sau cu indicele glezna - braț

pozitiv vor urmă investigații ale funcției vasculare și vor lua în considerare activitatea fizică,
medicația și opțiunile de tratament chirurgical .

Profilaxia D.Z.

Se recomandă modificarea obiceiurilor alimentare anterioare și se asigura accesul la un

dietetician .

Se individualizează dietă în funcție de vârstă, sex, înălțime, greutate, gradul de efort fizic,
preferințe, tradiția locală, nivelul de cultură .

Monitorizarea aportului de carbohidrați este o componentă esențială a strategiei de obținere a

controlului glicemic optim .

Se restricționează consumul de alcool .

25
 Aportul de grăsimi săturate trebuie să reprezinte < 7% din aportul caloric total .

Aportul de lipide trans va fi redus la minimum .

Exercițiul fizic se introduce treptat, în funcție de abilitățile individuale; se încurajează

prelungirea duratei și creșterea frecvenței activității fizice (acolo unde este necesar) până la 30 -
45 min./zi, 3 - 5 zile/săptămâna sau 150 min./săptămâna .

În absența contraindicatiilor persoanele cu diabet zaharat tip 2 trebuie încurajate să practice

antrenamente de rezistență de trei ori pe săptămâna .

Renunțarea la fumat .

Ținte terapeutice actuale

Importantă controlului glicemic a fost demonstrată în numeroase trialuri clinice, controlul

glicemic adecvat generând reducerea riscului evenimentelor cardiovasculare, a mortalității.
Echilibrarea metabolică urmărește valorile glicemiei bazale, glicemia postprandiala,
hemoglobina glicata, valorile lipidelor serice , acidului uric dar și optimizarea valorilor tensiunii
arteriale .

În ceea ce privește controlul glicemic la femeile cu diabet gestational, se recomandă reducerea

concentrațiilor de glucoză în sângele capilar integral matern până la: preprandrial </= 95 mg/dl și
</= 140 mg/dl la 1 ora după masă și </= 120 mg/dl la 2 ore după masă . Țintele recomandate
pentru adulți în afară sarcinii sunt HbA1c < 7%, glicemie preprandriala din sânge capilar 90 -
130 mg/dl, glicemie postprandriala din sânge capilar < 180 mg/dl .

Tratamentul diabetului zaharat tip 2

Diabetul zaharat tip 2 este caracterizat prin insuficientă beta-celulară progresivă, rezistență la
insulină și creșterea producției hepatice de glucoză. Diferitele modalități terapeutice reflectă atât
acest caracter progresiv cât și heterogenitatea bolii rezultată, între altele, din asocierea în cote-
părți diferite ale acestor defecte patogenetice principale. Asociația Americană de Diabet (ADA)
și Asociația Europeană pentru Studiul Diabetului (EASD) au publicat în septembrie 2006 și

26
revizuit în anul 2008 o declarație de consens privind abordarea terapeutică în hiperglicemia din
diabetul zaharat tip 2 . Elementele esențiale ale acestei strategii sunt:

- intervenția terapeutică încă din momentul diagnosticului cu metformin combinat cu măsuri de

modificare a stilului de viață

- intensificarea continuă a terapiei prin adăugarea de alți agenți farmacologici (inclusiv

inițierea precoce a insulinoterapiei) că modalitate de obținere și menținere a nivelurilor
recomandate pentru controlul glicemic.

Principalele clase terapeutice utilizate în terapia diabetului zaharat tip 2

I. Biguanidele (Metformin și Buformin) reprezintă prima linie terapeutică alături de

optimizarea stilului de viață. Efectul major al biguanidelor constă în reducerea producției
hepatice de glucoză și scăderea glicemiei bazale. În monoterapie biguanidele reduc HbA1c cu
1,5% și nu generează hipoglicemie. În general biguanidele sunt bine tolerate, cele mai frecvente
reacții adverse fiind cele gastrointestinale. Un alt beneficiu al biguanidelor este faptul că nu
produc creștere în greutate, ci, dimpotrivă, în asociere cu un stil de viață corespunzător,
determina o reducere ponderală. Persoanele cu intoleranță sau contraindicații la biguanide vor
utiliza că prima linie terapeutică secretagogele, inhibitorii de alfa-glucozidaza, tiazolidindionele
sau chiar insulină în diferite regimuri terapeutice.

A două linie terapeutică constă în asocierea la biguanide a secretagogelor (sulfonilureicele și

glinidele), inhibitorii de alfa-glucozidaza, tiazolidindionelor, agonisti ai receptorului glucagon-
like peptid 1 (GLP-1), inhibitorii dipeptidil peptidazei 4 (DPP-4) sau a insulinei în funcție de
severitatea hiperglicemiei.

II.Secretagogele (sulfonilureicele și glinidele). Sulfonilureicele reduc hiperglicemia prin

stimularea secretiei de insulină, având un efect similar cu metforminul în ceea ce privește
scăderea HbA1c. Cea mai importantă reacție adversă este posibilitatea apariției episoadelor de
hipoglicemie, îndeosebi la persoanele în vârstă. Un alt inconvenient al sulfonilureicelor este
plusul ponderal. Glinidele aparțin clasei de secretagoge, având o durata de acțiune mult mai

27
redusă comparativ cu sulfonilureicele. Determina o creștere ponderală similară cu
sulfonilureicele.

IV.Inhibitorii de alfa-glucozidaza reduc digestia polizaharidelor la nivelul intestinului subțire,

acționând în principal pe reducerea hiperglicemiei post-prandiale, fără a produce hipoglicemii.
Sunt mai puțîn eficiente în scăderea glicemiei comparativ cu clasele anterioare, reducând HbA1c
doar cu 0,5 - 0,8%. Principalele efecte adverse ale inhibitorilor de alfa-glucozidaza sunt cele
gastrointestinale.

V.Tiazolidindionele (agonistii PPARgama), cresc insulinosensibilitatea la nivelul musculaturii

scheletice, al țesutului adipos și al ficatului. Experiență utilizării lor în monoterapie este limitată,
ducând la o reducere a HbA1c cu 0,5 - 1,4%. Cele mai comune efecte adverse sunt creșterea
ponderală, retenția hidrică și incidența crescută a fracturilor (la nivelul piciorului, mâinii și
brațului) la pacienții de sex feminin. Tiazolidindionele produc creșterea țesutului adipos
subcutanat și reducerea țesutului adipos visceral, în special a celui hepatic, care este una din cele
mai importante cauze de insulinorezistență la persoanele cu diabet zaharat tip 2.

VI.Analogii de glucagon-like peptid 1 (GLP-1) sunt o clasa nouă de agenți antihiperglicemianti.

Determina o reducere a HbA1c de 0,5 - 1%, în special prin scăderea hiperglicemiei post-
prandiale. Se administrează în injecții subcutanate o dată sau de două ori pe zi. Nu produc
hipoglicemie, în schimb se însoțesc destul de frecvent de reacții gastrointestinale (30 - 45%
dintre cazuri). Reduc greutatea corporală cu 2 - 3 kg în 6 luni.

VII. Inhibitorii dipeptidil peptidazei 4 (DPP-4) inhibă degradarea hormonilor incretinici,

determinând stimularea sintezei și secretiei de insulină, modularea apetitului prin acțiune la
nivelul sistemului nervos central, existând însă și o serie de evidente care demonstrează
capacitatea lor de prezervare a celulei beta pancreatice. Reduc HbA1c cu 0,5 - 1%.

VIII. Agonistii de amilina sunt utilizați că adjuvant al insulinoterapiei. Se administrează

subcutanat, preprandial, având efect în special în controlul hiperglicemiei post-prandiale și reduc
HbA1c cu 0,5 - 0,7%. Principalul dezavantaj îl reprezintă efectele secundare gastrointestinale
(până la 30% din cazuri), efecte responsabile probabil de o reducere în greutate de 1 - 1,5 kg în 6
luni.

28
 IX. Insulină este cea mai eficientă medicație hipoglicemianta. Folosită în doze adecvate, poate
reduce HbA1c până la atingerea țintei terapeutice. De asemenea, insulinoterapia are efecte
benefice asupra nivelurilor serice de trigliceride și HDL colesterol, dar se însoțește de un câștig
ponderal de aproximativ 2 - 4 kg, proporțional cu reducerea glicozuriei și corectarea
hiperglicemiei. Un alt inconvenient al terapiei cu insulină este riscul apariției hipoglicemiilor.

Analogii de insulină, atât cei cu acțiune lentă, cât și cei rapizi, implică un risc de hipoglicemie
mult mai redus comparativ cu insulinele intermediare și regulare, și multe studii au indicat o
ameliorare a controlului metabolic în comparație cu tratamentul cu insulină umană clasică.

Insulinoterapia

În cazul în care HbA1c este sub 8%, se are în vedere și posibilitatea triplei terapii orale, dar
care din punct de vedere al raportului cost-eficientă este inferioară inițierii/intensificării
insulinoterapiei.

Obiectivul tratamentului antihiperglicemiant este atingerea și menținerea țintelor glicemice, în

condiții de siguranță.

Pacientul va fi monitorizat, eficientă schemei terapeutice va fi apreciată pe baza glicemiei a jeun

și postprandială iar în cazuri selecționate cu ajutorul HbA1c .

Schemele terapeutice inițiate vor fi menținute doar dacă au condus la atingerea țintelor
terapeutice și se insistă asupra modificării stilului de viață .

Asocierile medicamentoase și trecerea la o treaptă superioară de tratament sunt necesare atunci

când nu se ating țintele glicemice .

Insulinoterapia poate fi inițiată la pacientul cu diabet zaharat tip 2 încă din momentul
diagnosticului în următoarele condiții: pacienți cu scădere ponderală sau alte semne sau
simptome de hiperglicemie severă, sarcina și lactatie, intervenții chirurgicale, infecții severe,
infarct miocardic, accident vascular cerebral, afecțiuni hepatice și renale într-o faza evolutivă
avansată .

29
 CAPITOLUL III

Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacenților cu diabet zaharat

Educația persoanelor care suferă de diabet zaharat nu este doar o parte a tratamentului, ci
reprezintă chiar tratamentul acestei boli.

Tratamentul diabetului cu scop final de a avea un echilibru glicemic bun și de a întârzia pe cât
posibil apariția complicațiilor micro și macrovasculare, este o activitate continuă, 24 de ore pe zi,
și include adesea schimbări importante în stilul de viață pe care persoanele cu diabet trebuie să le
implementeze singure.

Scopul educației persoanelor cu diabet zaharat nu este doar de a crește bagajul de cunoștințe
legate de această afecțiune ci de a ajută persoană în cauza cât și familia în eforturile lor de a
integra tratamentul acestei boli în rutină vieții de zi cu zi.

Succesul în tratarea acestei boli cronice va fi cu atât mai mare cu cât bolnavii vor înțelege ce
schimbări trebuie să aplice în viață lor, și de ce trebuie să facă aceste schimari.

Educația continuă în acest domeniu aduce multe beneficii, printre care cel mai important acela de
a permite persoanelor diabetice de a fi în control asupra bolii și de a integra monitorizarea în
viață de zi cu zi, în loc de a se consideră victimele acestei boli.

Educația crește calitatea vieții pacienților

Deseori schimbările majore ale stilului de viață pot fi văzute că fiind copleșitoare, dar
neacceptarea lor duce la un control glicemic slab, și deci apariția mai rapidă a complicațiilor
diabetului.

Emoțiile asociate cu „povara” diabetului precum anxietatea, depresia, neîncrederea în sine sunt
asociate cu un slab control glicemic; de aceea un bun program al educației pacienților cu diabet
ar trebui să cuprindă această latura emoțională.

30
Mai mulți factori psihologici au fost identificați că intervin că o barieră în calea obținerii unui
echilibru glicemic: mecanisme de coping bazate pe emoții, stresul emoțional datorat diabetului,
lipsa dorinței de a face schimbări în stilul de viață.

Pentru că persoanele cu diabet să fie pregătite să facă schimbările necesare la nivel de stil de
viață, este necesar să aibe cunoștințele necesare plus o privire de ansamblu pozitivă asupra
propriei boli, să creadă cu adevărat că schimbările pe care le vor face vor duce la îmbunătățirea
vieții și a sănătății.

Educația îmbunătățește abilitatea de autoingrijire

Chiar și după ce partea emoțională este pusă la punct și acceptată că fiind un elemen crucial al
echilibrului în această boală, rămâne complexitatea tratamentului propriu care poate să ducă la
confuzie și la impresia greșită că această boală este mult prea greu de manageriat.

Educația pacientului cu diabet trebuie să includă clarificarea metodelor de tratament ale acestei
boli, metode de manageriere ale complicațiilor, și mai ales de auto-manageriere a bolii.

Educația îmbunătățește controlul metabolic

Menținerea valorilor glicemiei cât mai aproape posibil de cele normale duce la reducerea riscului
de apariție și de progresie a complicațiilor micro și macrovasculare. Este esențială educarea
persoanelor cu diabet zaharat în direcția automonitorizarii glicemiei, a intensificării tratamentului
atunci când glicemiile nu sunt în ținte și a unei diete potrivite.

Educația ajută la prevenirea și detectarea precoce a complicațiilor

Pe lângă self-managementul legat de tratament și de intensificarea lui când glicemiile nu sunt în

ținte (fie cel insulinic, fie cu antidiabetice orale), educația în ceea ce privește apariția neuropatiei,
a inspecției picioarelor, duce la un număr mult mai mic de complicații serioase ale diabetului.

Această educație se poate face fie la cabinetul medicului diabetolog, podiatru, prin asistență,
ghiduri specializate, broșuri, pliante.

31
Primul pas în educarea pacientului cu diabet zaharat este de a stabili dacă el sau familia sunt gata
pentru a primi informațiile.

Alte boli concomitente, un diagnostic nou de diabet zaharat, un status socio-economic precar pot
fi bariere în dorința și abilitatea unei persoane de a învață.

De exemplu, un pacient cu un diagnostic nou de cancer pancreatic este posibil să nu fie pregătit
să învețe despre administrarea corectă a insulinei; de asemenea un pacient care se reface după o
intervenție chirurgicală majoră e posibil să fie mai interesat să revină la mâncare solidă decât să
învețe despre automonitorizarea glicemiilor.

Un pas esențial în educație este comunicarea; dacă acest proces începe atunci când pacientul este
pregătit emoțional și psihic este mult mai probabil că acesta va avea succes pe viitor.

Răspunsul emoțional în față unui diagnostic de diabet zaharat poate avea un impact negativ pe
abilitatea persoanei respective de a primi informații noi.

Medicul/asistență poate ajută persoană prin recunoașterea răspunsului acestuia în față bolii (fie el
de negare inițială), acceptarea că este un pas dintr-un lung șir de emoții în față unei boli cronice,
și oferirea susținerii în tot ceea ce reprezintă acceptarea bolii.

Un plan de educație a pacientului cu diabet zaharat ar trebui să cuprindă următoarele

teme:

- Explicarea procesului prin care se ajunge la diabet

- Opțiuni de tratament pentru această boală: utilizarea insulinei, mecanisme prin care se
injectează insulină, medicația orală
- Terapia medicală nutrițională incluzând modificările care trebuie făcute în dietă
- Exercițiul fizic și importantă lui, alături de importantă scăderii în greutate
- Monitorizarea glicemiilor: scop, tipuri de aparat, limitările acestei metode
- Prevenirea și tratamentul complicațiilor acute ale diabetului: hipoglicemiile, hiperglicemiile,
cetoacidoza
- Metode de prevenire a complicațiilor cronice ale diabetului (ex. inspecția picioarelor)

32
- Îngrijirea corespunzătoare a pielii, picioarelor, igienă picioarelor, etc.
- Stabilirea unor ținte glicemice ce pot fi ușor obținute prin schimbări ale stilului de viață
- Sfaturi pentru perioada prenatală și pentru perioada sarcinii
- Beneficiile obținute asupra echilibrului metabolic prin renunțarea la fumat, consumul de alcool
și droguri
- Strategii de management fizic și psihic a schimbărilor produse de instalarea complicațiilor
cronice ale diabetului (ex. amputații, boală renală cronică, retinopatie)
- Adaptarea tuturor celor enumerate mai sus la viață de zi cu zi

Impactul pe care îl are o boală cronică precum diabetul asupra celorlalți membri ai
familiei

Procesul educațional al persoanelor cu diabet durează pe tot parcursul vieții începând cu

momentul stabilirii diagnosticului. Cu toate acestea sunt anumite momente specifice pe parcursul
acestei boli când este de dorit că pacienții să primească informații suplimentare:

- La momentul diagnosticului inițial: când este esențial că persoană respectivă să nu se simtă

copleșită de toate noile informații; trebuie avut în vedere minimul legat de această boală –
menținerea unor glicemii satisfăcătoare, principiile de baza ale dietei, automonitorizarea
glicemica și atitudinea în cazul unei complicații acute;

- La momentul apariției complicațiilor cronice sau într-un moment major al vieții precum
sarcina.

Concluzii

Programele educaționale pentru persoanele cu diabet zaharat, care evoluează în ultima perioada
că o parte a tot ceea ce implică managementul acestei boli de către o echipa multidisciplinară
ajută pacienții să obțînă un nivel mai înalt de aderența față de tratament, un control metabolic
mai bun, și nu în ultimul rând să obțînă satisfacția de a avea o participare activă în auto-
managementul vieții de zi cu zi, fără a urmări în mod pasiv doar un set de instrucțiuni primite de
la un medic.

33
Aceste programe educaționale trebuie să fie accesibile oricărei persoane cu diabet zaharat că o
componentă importantă a efortului de a oferi tuturor servicii medicale de calitate.

Manifestări de dependenţă în diabetul zaharat:

• poliurie, diureză 3-6 litri /zi (glicozuria apare la o glicemie peste 180 mg/dl);

• polifagia apare mai rar şi se datorează deficitului celular de glucoză;

• polidipsie;

• pierdere în greutate;

• pruritul, iniţial la nivelul organelor genitale şi apoi tegumentar (micoze frecvente la diabetici);

• astenie fizică şi psihică marcată;

• prezenţa de eczeme, piodermite, furunculoză;

• impotenţă sexuală şi frigiditate recent instalate;

• carii multiple, căderea dinţilor;

• cicatrizare dificilă a plăgilor.

Analiză şi interpretarea datelor:

Probleme, diagnostic de nursing:

• alterare a eliminării urinare (poliurie);

• tulburări ale echilibrului volemic (deficit);

• tulburări ale echilibrului electrolitic (Na, K, Că, Mg);

• risc crescut pentru infecţii;

• alterarea stării de nutriţie;

• alterarea tranzitului intestinal (constipaţie);

• scăderea toleranţei la efort;

34
• risc crescut pentru incapacitate funcţională;

• alterarea perfuziei tisulare;

• deficit de autoîngrijire

• risc crescut de alterare a integrităţii tegumentelor, cauzată de problemele vasculare existente;

• disfuncţie sexuală, cauzată deneuropatia secundară, manifestată prin probleme erectile;

• posibilă nonaderenţă la regimul dietetic cauzată de neînţelegerea calculării cantităţii de glucide

ingerate;

• risc crescut de hipoglicemie datoratănecorelării alimentaţiei cu administrarea de insulină

Planificarea îngrijirilor

Obiective:

• pe termen scurt: ex.:

- diminuarea anxietăţii prin asigurarea unui climat calm de securitate şi înţelegere;

- asigurarea confortului, igienei corporale, a lenjeriei de pat şi de corp;

- monitorizarea funcţiilor vitale, recoltarea de analize în urgenţă (glicemie, R.A., ionogramă,

uree, hemoleucogramă, etc.)3. Planificarea îngrijirilor

• pe termen mediu:

- planificarea şi pregătirea pacientuluipentru analize şi explorări:profil glicemic, T.T.G.O.

glicozurie, insulinemie, R.A., ionogramă, profilul lipidic, determinarea TSH, cortizol, efectuarea

de EKG, F.O. etc)

 - conştientizarea pacientului privind importanţa regimului alimentar;

- stabilirea dietei hipoglucidice cu prânzuri la ore fixe;

- efectuarea de exerciţii fizice;

Planificarea îngrijirilor

- pacientul va învăţa:

35
• să-şi administreze insulină şi tratamentul antidiabetic oral;

• să-şi determine glicemia cu glucometru;

• să recunoască semnele de hipoglicemie şi să aplice măsurile corespunzătoare;

Planificarea îngrijirilor pe termen lung:

educaţia pentru sănătate

• obţinerea complianţei pacientului pentru

- calcularea necesarului de carbohidraţi, respectarea dietei şi efectuarea de exerciţii fizice;

- tratamentul medicamentos;prevenirea complicaţiilor

Realizarea intervenţiilor (aplicarea îngrijirilor):

Intervenţii:

• Delegate (prescrise de medic):

A. Recoltarea de analize;

B. Aplicarea tratamentului.

A. Recoltarea de analize prescrise de medic

• A)1.Recoltarea glicemiei:

• se efectuează a jeune: - prin puncţie venoasă, 2 mililitri sânge;

• prin puncţia pulpei degetului, determinarea făcându-se cu aparatul electronic (blood glucose
meter), afişarea este electronică, după introducerea lamelei (bandeletă specială) în aparat şi
aplicată picătura de sânge

Valori normale: 80-110 mg %

Determinarea non-invazivă a glicemiei

În prezent se încearcă realizarea unor dispozitive de determinare a glicemiei, noninvazive, care

folosesc:

•laser rece

36
HEMA TKA,C-BG, ce indică valoarea glicemiei prin aplicare timp de 1,5 secunde, a degetului
pe un senzor,

GLUCOWATCH, ce indică continuu şi automat valoarea glicemiei, prezentând şi sistem de

alarmă, în caz de hipo/ hiperglicemie.

•raze infraroşii metodă de monitorizare a glicemiei cu GlucowatchA.

Recoltarea de analize prescrise de medic

A)2. TTGO = testul toleranţei la glucoză oral:

• se face după de 3 zile de activitate fizică şi dietă obişnuite, fără restricţie de glucide;

• cu 12 ore înainte de test pacientul nu mai mănâncă nimic, nu fumează, nu bea cafea;

• dimineaţa se recoltează o probă de sânge pentru determinarea glicemiei bazale;

• se administrează oral, 75 g glucoză pulbere dizolvată în 200 ml apă, timp de 5-10 minute;

• 2 ore pacientul stă liniştit, la pat;

• se recoltează probe de sânge la 1 oră şi la 2 ore;A. Recoltarea de analize prescrise de

medic

Interpretarea valorilor obţinute:

Glicemia bazală = 80-110 mg/ dl (normal);

- valori între 110-126= glicemie bazală modificată,

(risc de diabet), se urmăreşte pacientul.

Glicemia recoltată la 2 ore, putem avea 3 situaţii;

• < 140 mg/dl = normal;

• 140-200 mg/dl = scăderea toleranţei la glucoză, (stare prediabetică, risc crescut de a face
diabet);

• >200 mg/dl = criteriu de diagnostic pentru diabetul zaharat;A. Recoltarea de analize prescrise

de medic

37
A)3. Hemoglobină glicozilată, sau Hb glicată (HbA1C ):

- se recoltează 2 mililitri de sânge prin puncţie venoasă;

- ne arată evoluţia glicemiei în dinamică, pe parcursul a 2 luni;

- reprezintă legarea moleculelor de glucoză (cu fiecare vârf de hiperglicemie), de amînă

terminală a hemoglobinei .

• Valoare normală: sub 6% din totalul hemoglobine

Corelaţii între valorile Hb A1C şi glicemie

A1c (%) Media glicemiilor

6 135 mg/dl (7,5 mmol/l)

7 170 mg/dl (9,5 mmol/l)

8 205 mg/dl (11,5 mmol/l)

9 240 mg/dl (13,5 mmol/l)

10 275 mg/dl (15,5 mmol/l)

11 310 mg/dl (17,5 mmol/l)

12 345 mg/dl ( 19,5 mmol/l)A.

Recoltarea de analize prescrise de medic

A)4. Determinarea glicozuriei:

• se face din urină strânsă în 24 de ore din care

se trimite un eşantion de 100 ml la laborator;

• glucoză din sânge trece în urină dacă depăşeşte valori de 180 mg/dl şi este depăşită capacitatea
de filtrare a rinichiului.

A. Recoltarea de analize prescrise de medic

• A5. Determinarea corpilor cetonici în urină: se efectuează din urină proaspătă de dimineaţă şi
se datorează deficitului sever de insulină. Normal trebuie să fie absenţi.

38
• A6. Determinarea Rezervei alcaline: sânge prin puncţie venoasă:

Valori normale: 24- 27 mEq/l, în acidoză scade

• A7. Insulinemia: 2ml sânge venos;

Valori normale: 12- 20 mU/ml

• A8. ICA (anticorpi anticitoplasma a celulelor beta) şi anti-GAD ( anticarboxilaza acidului

glutamic) prezenţi doar în cazul DZ de tip 1.

Recoltarea sângelui pentru glicemie şi hemoglobina glicolizată

Efectuarea glicemiei permite evaluarea statusului curent al metabolismului carbohidraţilor la

pacienţii diabetici în momentul recoltării probei de sânge. Spre deosebire de această,
determinarea hemoglobinei glicozilate oferă o estimare retrospectivă a statusului glicemic,
independenţa de ritmul circadian, dietă şi alte fluctuaţii tranzitorii ale concentraţiei glucozei în
sânge. Hemoglobina glicozilată HbA1 (HbA1a, HbA1b și HbA1c) reprezintă un mic procent din
hemoglobina A (5-7 %), rezultată prin legarea continuă şi ireversibilă a glucozei din sânge pe
durata de viaţă a eritrocitelor (de aprox. 100-120 zile). 
Glicozilarea se efectuează în două etape prin reacţii non-enzimatice, fiind dependentă de
cantitatea de glucoză din sânge. Astfel, creşterea hemoglobinei glicozilate (şi prin urmare a Hb
A1c, care reprezintă 75-80 % din HbA1) este proporţională cu nivelul mediu al glucozei
sanguine în cursul ultimelor 2-3 luni anterioare testării. 
Determinarea Hb A1c constituie un test de evaluare şi monitorizare pe termen lung al controlului
glicemic la pacienţii cu diabet zaharat. Creşterea HbA1c indică prezenţa unei hiperglicemii în
ultimele 2-3 luni. Diabetul zaharat se consideră a fi controlat adecvat când se obţîn valori sub 7%
ale HbA1c, nivelul acesteia putând să crească până la 20% în cazul unui control glicemic
deficitar. Scăderea hemoglobinei glicozilate are loc treptat pe durata mai multor luni, pe măsură
ce hematiile cu hemoglobina normal glicozilată le înlocuiesc pe cele cu concentraţii crescute. De
asemenea are un rol predictiv în ceea ce priveşte riscul complicaţiilor diabetului: cetoacidoză,
nefropatia, retinopatia. Poate evalua metodă terapeutică cea mai eficientă: antidiabetice orale,
insulină,transplant de celule beta. 

39
 Testul se execută la un interval de :
- 3-4 luni la pacienţii cu diabet zaharat tip I; 
- 6 luni la pacienţii cu diabet zaharat de tip ÎI (excepţie: în sarcina - control la 2 luni) 
Pregătire pacient
Se recoltează a jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după masă). 
Metodă
Se foloseşte metodă imunoturbidimetrică. 
Pentru cadre medicale
Specimen recoltat - sânge venos.
Recipient de recoltare - vacutainer cu EDTA K3.
Cantitate recoltată - cât permite vacuumul. 
Prelucrare necesară după recoltare - sângele total se hemolizează, folosind reactivul hemolizant.

Hemolizatul proaspăt este supus imediat testării; eventual, el poate fi păstrat la 2-8
gradeC. Sângele total, de asemenea, poate fi păstrat la 2-8grade C.
Stabilitate probă - 7 zile la 2-8gradeC ; hemolizatul este stabil 24 ore la 2-8grade C și 6 luni la -
20gradeC. 
Limite și interferenţe
Nu se recomandă folosirea testului în diagnosticul diabetului zaharat, deoarece
sensibilitatea să este scăzută în comparaţie cu testul de toleranţă la glucoză. 
Creşteri ale HbA1c pot să mai apară şi în următoarele situaţii: anemie feriprivă, splenectomie,
consum de alcool, intoxicaţie cu Pb, hemoglobină carbamilată (la pacienţi uremici). 
Scăderi ale HbA1c pot fi întâlnite în sarcină, pierderi cronice de sânge, post-transfuzional,
insuficienţa renală cronică şi în anemiile hemolitice (datorită scăderii duratei de viaţă a
hematiilor). 
Interferențe cu medicamente: 
Creşteri:
- aspirina, atenolol, betablocante, gemfibrozil, hidroclorotiazidă, indapamid, lovastatin,
nicardipin, propranolol;
Scăderi:
- deferoxamil, diltizen, enalapril, glipizid, insulină, lisinopril, metformin, pravastatin, ramipril,

40
verapamil.
Interferenţe analitice: la pacienţii cu gamapatii monoclonale, în special de tip IgM (boală
Waldenström) rezultatele obţinute pot fi uneori neconcludente.
Prezența hemoglobinelor patologice interferă cu testul, astfel HbF și HbH determina valori fals
crescute ale HbA1c, în timp ce HbS, C, E, D, G și Lepore determina valori fals scăzute ale
acesteia.

41
 CAPITOLUL IV
CAZURI CLINICE

Caz clinic nr.1

Culegerea datelor

Nume :P.

Prenume:I.

Sex:M

Naționalitatea-română

Stare civilă - căsătorit

Vârstă – 62 ani

Domiciliu –mediu rural

Gesturi personale: mâncăruri grase;servește masă la ore neregulate;bea cafea.

Date antropomertice:

G=87kg;I=1,70m;IMC=33-OBEZITATE gr.I;grupa sangvină=AII

CVM:condiții de locuit salubre

AHC:mama cu D.Z.

APP:HTA gr.III

D.Z. din 2009

 
42
Data internării:6.02.2019

Dată externare:12.02.2019

Diagnostic la internare:D.Z. tip II

HTA gr.III

Retinopatie diabetică

Obezitate gr.I

M.I:poliurie,polidipsie,scădere ponderala(5 kg în 2 luni),cefalee

occipital,vertij,fosfene,acufene,glicemia=290mg%

EXAMEN CLINIC GENERAL

1.Stare generală:alterată

2.Tegumente și mucosae:uscate

3.Sistem ganglionar:nepalpabil

4.Sistem osteo-articular:integru morfo-funcțional

5.Sistem musculo-adipos:în exces în jumătatea superioară a corpului

6.Aparat respirator:murmur vezicular prezent bilateral,torace mobil cu respirația,respirații=22

7.Aparat cardio-vascular:dureri precordiale irradiate în membrul superior

sting,HTA,TA=220/110mmHg

8.Aparat digestiv:tranzit intestinal prezent,scaun prezent

9.Aparat uro-genital:poliurie,nefropatie diabetic,diureaza=2300ml/zi,6-8 micțiuni/zi

10.S.N.C.:retinopatie diabetică,polineuropatie diabetică,parestezii”în șosetă”simetrice

43
  PARAMETRII FIZIOLOGICI

Data T.A.d T.A.s A.V.d A.V.s R.d R.s T.d T.s

6.02.19 - 220/110 - 90 - 22 - 37

7.02.19 200/100 190/90 88 86 20 19 36,4 36,6

8.02.19 180/85 180/80 86 86 19 19 36,3 36,4

9.02.19 175/75 170/70 84 82 19 18 36,2 36,3

10.02.19 165/70 160/70 82 82 18 18 36,3 36,4

11.02.19 160/65 150/60 80 78 18 17 36 36,2

12.02.19 140/65 - 76 - 17 - 36 -

44
 PLAN DE NURSING

Nevoia Obiective Intervenții autonome Intervenții delegate Evaluare

1.Nevoia de a Pacientul să se Învăț bolnavul Administrez medicația Dispensarizare

bea și a alimenteze sis valoarea energetică a prescrisă de medic:sulfamide diabetologica
mânca:polidipsie, a se hidrateze alimentelor.Alcătuiesc sau biguanide. la 6 luni.
cu nevoile sale un regim
  în 24 de hipocaloric.Urmăresc    
ore.Pacientul orarul
Polifagie, să obțînă meselor.Urmăresc să H.T.A.:IECA,DIURETIC DE Se
echilibrul consume alimentele ANSA. alimentează și
Scădere metabolismului din regim. se hidratează
ponderala glucidic. Angină pectoral: correct.

:betablocant,statîn,antiagregant
plachetar
2.Nevoia de a Pacientul să fie Zilnic fac bilanțul La indicația medicului Pacient
elimina: echilibrat ingestiei și corectez dezechilibrul acido- echilibrat
hidro- excreției.Cintaresc bazic. hidro-
  electrolitic și zilnic electrolitic și
acido-bazic. pacientul.Asigur   acido-
poliurie igienă corporală bazic.Fără
riguroasă. Administrez la indicația complicații
medicului:antiseptic urinare.
urinare,antibiotic conform
antibiogramei,sulfamide.
3.Nevoia de a Pacientul să Pun în valoare Administrez medicația Pacientul are o
comunica: aibe o realizările anterioare prescrisă:antidepresive, perceptive de
perceptive de ale pacientului.Învăț anxiolitice. sine pozitivă.
  sine pozitivă. pacientul tehnici de
relaxare și
Comunicare   comunicare.Îi
ineficientă la exemplific pacienți cu
nivel afectiv. Să fie ferit de evoluție favorabilă
pericolele
externe sau
interne.

45
RECOMANDĂRI LA EXTERNARE:

-dispensarizare diabetologică la 6 luni

-automonitorizarea glicemiei

-efectuarea F.O. la 6 luni

-efectuarea la 3 luni a ionogramei sangvine

-efectuarea albuminuriei,proteinuriei,creatininei,acidului uric la 6 luni

-respectarea regimului alimentar

-efectuarea tratamentului medicamentos prescris de medic

46
F.T.NR.1

47
 CAZ NR.2

CULEGEREA DATELOR

DATE FIXE

NUME:C.

PRENUME:M.

SEX:F

VÎRSTĂ:60 ani

DATE VARIABILE

DOMICILIU:mediu urban

CVM:condiții de locuit salubre

GESTURI PERSONALE:mănîncă gras,prăjeli,bea cafea,fumătoare

DATĂ ANTROPOMETRICE

G=90kg

I=1,68m

IMC=32,59

Grup sangvin=0I

Obezitate gr.I

AHC:tatăl hipertensiv

APP:nașteri=2

Avorturi=1

Diagnosticată cu HTA în 2010

Diagnosticată cu D.Z. tipII în 2013

48
Dată internare:21.02.2019,ora 21

Dată externare:27.02.2019

Mi:poliurie,polidipsie,cefalee occipital,glicemia=300mg%

Istoricul bolii:Pacienta în vîrstă de 60 de ani,cunoscută că diabetic și hipertensiva ,se prezintă în

urgență pentru:cefalee occipital,vertij,poliurie,stare de rău general.

Diagnostic la internare:D.Z. TIP II

H.T.A.

OBEZITATE gr.I

EXAMEN CLINIC

1.Stare generală:alterată

2.Tegumente și mucosae:normal colorate

3.Ssistem ganglionar:nepalpabil

4.Sistem osteo-articular:integru morfo-funcțional

5.Sistem musculo-adipos:în exces

6.Aparat respirator:murmur vezicular prezent bilateral,torace mobil cu respirația,respirații=20

7.Aparat cardio-vascular:cefalee occipitala,palpitații precordiale,T.A.=200/100mmHg

8.Aparat digestiv:transit intestinal prezent,scaun normal,obezitate gr.I

9.Aparat uro-genital:diureza=2400ml/zi(poliurie),6-8 micțiuni

10.SNC:polineuropatie diabetică,parestezii simetrice membre inferioare

49
 PARAMETRII FIZIOLOGICI

Data T.A.d T.A.s A.V.d A.V.s R.d R.s T.d T.s

21.02.19 - 200/100 - 92 - 20 - 36,8

22.02.19 190/90 185/85 90 88 20 19 36,4 36,6

23.02.19 180/80 175/75 86 84 19 18 36,2 36,4

24.02.19 170/70 165/70 84 82 18 18 36 36,2

25.02.19 160/65 160/65 82 80 18 17 36 36,1

26.02.19 150/60 145/65 78 76 17 17 36,1 36,2

27.02.19 140/60 - 74 - 17 - 36 -

50
 PLAN DE NURSING

Nevoia Obiective Intervenții autonome Intervenții delegate Evaluare

1.Nevoia de a Pacientul să se Învăț bolnavul Administrez medicația Dispensarizare

bea și a alimenteze sis valoarea energetică a prescrisă de diabetologica
mânca:polidipsie, a se hidrateze alimentelor.Alcătuiesc medic:sulfamide sau la 6 luni.
cu nevoile sale un regim biguanide.
  în 24 de hipocaloric.Urmăresc  
ore.Pacientul orarul  
Polifagie, să obțînă meselor.Urmăresc să Se
echilibrul consume alimentele H.T.A.:IECA,DIURETIC alimentează și
Scădere metabolismului din regim. DE ANSA. se hidratează
ponderala glucidic. corect.
 
2.Nevoia de a Pacientul să fie Zilnic fac bilanțul La indicația medicului Pacient
elimina: echilibrat ingestiei și corectez dezechilibrul echilibrat
hidro- excreției.Cintaresc acido-bazic. hidro-
  electrolitic și zilnic electrolitic și
acido-bazic. pacientul.Asigur   acido-
poliurie igienă corporală bazic.Fără
riguroasă. Administrez la indicația complicații
medicului:antiseptic urinare.
urinare,antibiotic conform
antibiogramei,sulfamide.
3.Nevoia de a Pacientul să Asigur condiții de Administrez medicația Pacientul este
Evita pericolele: fie echilibrat mediu adecvate prescrisă:antidepresive, echilibrat
psihic. pentru a Evita anxiolitice.Reechilibrez psihic și își
  pericolele.iau măsuri hidro-electrolitic și acido- satisfice
Să fie ferit de pentru evitarea bazic(sol.Ringer).Recoltez nevoile în
Risc de pericolele infecțiilor periodic sînge și urină. funcție de
complicații externe sau nosocomiale. starea lui de
acute(comă)sau interne. Monitorizez funcțiile sănătate.
cornice(nevrite) vitale și vegetative.

51
Recomandări la externare:

-control diabetologic la 3 luni

-respectarea regimului alimentar

-automonitorizarea glicemiei

-efectuarea hemogramei și uroculturii la 6 luni

-control cardiologic la 6 luni

-renunțarea la fumat și cafea

-respectarea medicației prescrisă de medic

52
F.T.NR.2

53
CAZ NR.3

CULEGEREA DATELOR

Date fixe

Nume:A.

Prenume:M.

Sex:F

Naționalitate:română

Vîrstă:55 ani

Date variabile

Domiciliu:mediu urban

CVM:condiții de locuit salubre

Gesturi personale:bea cafea

Date antropometrice:G=88Kg;I=1,68m;IMC=31,88

OBEZITATE

AHC:mama diabetică,decedată

APP:nașteri=3

Avorturi=2

Diagnosticată cu D.Z.tip I în 2013

54
 Dată internare:17-02-2019,ora 9

Dată externare:21-02-2019

MI:poliurie,polidipsie,polifagie,glicemia=330%mg,vertij,acufene,fosfene

Istoricul bolii :pacienta în vîrstă de 55 de ani,se prezintă în serviciul de urgență cu

TA=180/100mmHg,vertij,acufene,fosfene,stare de rău general.

Diagnostic la internare :D.Z. tip I

HTA

EXAMEN CLINIC

1.Stare generală:alterată,afebrila(36,7 grade Celsius)

2.Tegumente și mucoase:integer,palide

3.Sistem ganglionar:nepalpabil

4.Sistem osteo-articular:integru morfo-funcțional

5.Sistem musculo-adipos:în exces la nivelul toracelui

6.Aparat respirator:murmur vesicular present bilateral,torace mobil cu respirația,R=22/min.

7.Aparat cardio-vascular:șoc apexian pe LMC sp V ic st,matitate cardiacă în limite

normale,TA=180/100mmHg,AV=88.

8.Aparat digestive:transit intestinal present,scaun normal,polidipsie

9.Aparat uro-genital:poliurie-2500ml/zi,7-8 micțiuni/zi,loje renale libere

10.S.N.C. :ROT prezente bilateral,parestezii membre inferioare,fără semne de iritatie meningeală

55
  PARAMETRII FIZIOLOGICI

Data T.A.d T.A.s A.V.d A.V.s R.d R.s T.d T.s

17.02.19 180/100 170/90 88 80 22 20 36,7 36,9

18.02.19 165/85 160/80 78 77 20 19 36,4 36,6

19.02.19 155/75 150/70 76 75 19 18 36,2 36,4

20.02.19 145/65 140/65 74 74 17 17 36,1 36,2

21.02.19 135/65 - 72 - 16 - 36 -

56
 PLAN DE NURSING

Nevoia Obiective Intervenții autonome Intervenții delegate Evaluare

1.Nevoia de a Pacientul să se Învăț bolnavul Administrez medicația Dispensarizare

bea și a alimenteze sis valoarea energetică a prescrisă de diabetologica
mânca:polidipsie, a se hidrateze alimentelor.Alcătuiesc medic:insulină la 6 luni.
cu nevoile sale un regim
  în 24 de hipocaloric.Urmăresc    
ore.Pacientul orarul
Polifagie, să obțînă meselor.Urmăresc să H.T.A.:IECA,DIURETIC Se
echilibrul consume alimentele DE ANSA. alimentează și
  metabolismului din regim. se hidratează
glucidic.   corect.
2.Nevoia de a Pacientul să fie Zilnic fac bilanțul La indicația medicului Pacient
elimina: echilibrat ingestiei și corectez dezechilibrul echilibrat
hidro- excreției.Cintaresc acido-bazic. hidro-
  electrolitic și zilnic electrolitic și
acido-bazic. pacientul.Asigur   acido-
poliurie igienă corporală bazic.Fără
riguroasă. Administrez la indicația complicații
medicului:antiseptic urinare.
urinare,antibiotic
conform
antibiogramei,insulină.
3.Nevoia de a Pacientul să Pun în valoare Administrez medicația Pacientul are o
comunica: aibe o realizările anterioare prescrisă:antidepresive, perceptive de
perceptive de ale pacientului.Învăț anxiolitice. sine pozitivă.
  sine pozitivă. pacientul tehnici de
relaxare și
Comunicare   comunicare.Îi
ineficientă la exemplific pacienți cu
nivel afectiv. Să fie ferit de evoluție favorabilă
pericolele
externe sau
interne.

57
RECOMANDĂRI LA EXTERNARE:

-control diabetologic la 6 luni

-automonitorizarea glicemiei

-regim alimentar

-efectuarea tratamentului medicamentos prescris de medi

58
F.T.NR.3

59
 CONCLUZII

Pentru realizarea acestei lucrări de diplomă am luat în studiul practic și teoretic trei cazuri
cu DIABET ZAHARAT, la trei persoane cu vârste diferite .
În toate cele trei cazuri, în urma investigațiilor clinice și paraclinice au fost prezente
simptomele specifice acestui diagnostic.
Cu toate că fiecare pacient este o persoană unică, un individ cu îngrijiri particularizate,
numeroase aspecte comune legate de nevoile acestora m-au determinat să le analizez și să le
tratez în particular.
Cele trei cazuri le-am studiat în paralel și am constatat că boala are o evoluție diferită, pe
fiecare caz în parte în funcție de: etiopatogenie, vârstă, sex, condiții materiale și sociale, cât și de
stadiul bolii, de aceea fiecare caz în parte are particularitățile lui.
În urma intervențiilor autonome și delegate, starea pacienților s-a ameliorat având o
evoluție bună cu vindecare.
La externare, cei trei pacienți au fost verificați prin întrebări dacă și-au însușit corect
toate cunoștințele respectării regimului igieno-dietetic, igienei personale, tratamentului prescris
și dacă a înțeles ce trebuie să facă pentru prevenirea unui alt eventual puseu și de asemenea să
revină la diabetolog pentru control.

60
 BIBLIOGRAFIE

1.Corneliu, Borundel, „Medicina internă pentru cadre medicale”, Editura BIC ALL, 2006;

2.Florica, Ibea, “Anatomia omului”, Editura Corint;

3.Lucreția, Clocotici, “Profesia de asistentă medicală”, Editura Info-Team 2005;

4.Lucreția, Titirică, “Manual de îngrijiri speciale acordate pacienților de asistenții medicali”,

Editura Viața Medicală Românească, 2000;

5.Radu, Câmpeanu, “Anatomia și fiziologia omului”, Editura Didactică și Pedagogică,

București, 2003;

6.Trevor, Weston, “Atlas de Anatomie”, Editura Vox;

7.Virginia, Henderson, “Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului”, 2001, Copenhaga –

Danemarca.

61
Anexa nr.4

62