Sunteți pe pagina 1din 6

ANATOMIA sI FIZIOLOGIA PANCREASULUI

Pancreasul este situat n regiunea lombara, de obicei perpendicular pe directia venei cave posterioare si a aortei . Pancreasul la toate animalele domestice apare ca o adevarata glanda salivara abdominala , prezentnd nsa o structura specifica si o functie caracteristica . Considerat comparativ, variatiile de forma sunt destul de accentuate, aproape la fiecare specie , pancreasul prezentnd o forma diferita . n principiu se disting : fatasuperiora aderenta la plafonul cavitatii abdominale , la vasele si nervii din regiune , prin intermediul unei mase de tesut conjunctiv ; fata inferioara , adesea n contact cu o parte din tubul digestiv si trei extremitati cu aspect variat .Extremitatea anterioara , n contact cu prima flexura craniala a duodenului , este cunoscuta adesea sub denumirea de capul pancreasului . Extremitatea dreapta este cunoscuta adesea sub denumirea de lobul drept. Extremitatea stnga este denumita de obicei coada pancreasului . Cele doua margini , cea anterioara si cea posterioara sunt , de obicei, subtiri si aderente la formatiunile de contact. Pancreasul este constituit din urmatoarele formatiuni : capsula fibroasa , tesut propriu , sistem canalicular , vase si nervi . Capsula fibroasa , relativa, acopera organul la exterior . esutul pancreatic cuprinde o serie de grupe de celule glandulare , cu excretie externa si insule de celule glandulare cu secretie interna , denumite insulele Langerhans . Sistemul canalicular ncepe la nivelul acinilor printr-un tub lung si strmt (piesa intermediara Boll), care conflueaza si formeaza canalul excretor intralobular. Canalele intralobulare se continua cu canalele interlobulare , din unirea carora rezulta canalul excretor al pancreasului - canalul principal sau canalul Wirsung. Canalul principal, dupa ce parcurge o portiune din glanda , se ndreapta spre duoden , n care se deschide de cele mai multe ori , la nivelul papilei duodenale sau n fata acestei papile . La canide exista , pe lnga canalul excretor principal , si un canal secundar denumit canal accesoriu sau canalul Santorini , care dupa iesirea din glanda se ndreapta tot spre duoden n care se varsa separat si la oarecare distanta de canalul principal . Irigatia pancreasului este asigurata de arterele hepatice , splenica si gastrice , precum si de venele satelite . Inervatia este asigurata de ramuri din plexul solar . La cine , pancreasul apare extrem de alungit , fiind plasat de la hilul ficatului pna la 35-40 cm de pilor , ntre foitele mezenterului duodenal . Recurbat n forma de U , pancreasul este asezat n cea mai mare parte pe mica curbura a

duodenului ; coada pancreatica , fiind recurbata spre stnga , ajunge n contact cu rinichiul stng . Datorita acestei forme si asezari speciale , la pancreasul de cine se pot distinge doua portiuni n continuitate : o portiune situata deasupra micii curburi a stomacului , o portiune plasata n mezenterul duodenal , prelungindu-se mult spre napoi . Canalele colectoare , n majoritatea cazurilor n numar de doua , prezinta o topografie caracteristica . Astfel canalul principal se deschide la nivelul papilei duodenale , mpreuna cu canalul coledoc . Adesea , acest canal lipseste. Canalul secundar se deschide separat , n duoden , la nivelul unei papile duodenale accesorii , fiind un canal de obicei constant . Topografic , pancreasul ocupa toata lungimea micii curburi a duodenului pna la jumatatea traiectului lui n regiunea flancului . La pisica , pancreasul este foarte asemanator cu cel de caine , avnd forma de unghi la care se pot distinge doua portiuni : una transversala , asezata perpendicular pe planul median , napoia stomacului si o portiune cranio-caudala , asezata la nivelul duodenului . Canalul coledoc , de obicei unic , se deschide n duoden , fie n comun cu canalul coledoc , fie n imediata lui apropiere.

Pancreasul endocrin
Este format din insule pancreatice (insulele Langerhans) , care reprezinta 1-2 % din greutatea pancreasului . Insulele pancreatice au forme variate, sferice sau ovale , fiind delimitate de acini pancreatici , adiacenti printr-un tesut conjunctiv fin . Cele mai multe insule se gasesc n coada pancreasului, iar la canide lipsesc la nivelul extremitatii lobului pancreatic drept . n cadrul insulelor , endocrinocitele sunt dispuse n cordoane anastomozate neregulat, printre care se gasesc capilare de tip sinusoid . Exista mai multe tipuri de endocrinocite : A , B , C , D , F. Endocrinocitele alfa (A) sau glucogonocitele sunt celule mari, poligonale , cu nucleu eucromatic , puternic incizat sau lobulat la celulele active . n citoplasma , contin granulatii acidofile sau argilofile . Granulele sunt delimitate de membrana , prezentnd un centru electronodens , nconjurat de o zona periferica luminoasa . Reticulul endoplasmatic , rugos , complexul Golgi si mitocondriile sunt mai putin dezvoltate ca n celulele beta (B).

Endocrinocitele A produc glucagonul, un hormon hiperglicemiant, reprezentnd 5-30 % din populatia celulara a insulelor . La canide , celulele A lipsesc n extremitatea lobului pancreatic drept . Glucagonul contracareaza efectul hipoglicemiant al insulinei prin descompunerea glicogenului hepatic si eliberarea glucozei . Celulele A pot fi distruse selectiv prin administrarea sarurilor de cobalt . Endocrinocitele beta (B) sau insulinocitele apar mai mici , imprecis delimitate , poliedrice , nergilofile . Celulele B au un nucleu sferoidal , usor zimtat si nucleolat . Contin numeroase granule intracitoplasmatice , solubile n alcool . La canide , felide si hominide granulele celulelor B sunt dispuse sferoidal si rectangular , continnd insulina cristalizata , n centru si o membrana sferica . Se ntlnesc si granule mai putin dense (progranule) , care contin proinsulina. Diferenta fata de granulele din celulele A consta n marimea lor si n densitatea electronica . Reticulul endoplasmatic rugos este mai abundent dect n celulele A : complexul Golgi este mai dezvoltat , iar mitocondriile sunt mai mari , nucleul este sferoidal si mai mic ca n celulele A. Endocrinocitele B ocupa 60-80 % din populatia celulelor insulare. Celulele B realizeaza contacte cu numeroase fibre nervoase de origine simpatico si parasimpatica. Produc insulina , hormon hipoglicemiant , ce favorizeaza depunerea glicogenului n ficat si muschi , precum si transformarea acestuia n tesut adipos de rezerva . Aloxanul distruge selectiv celulele B , fiind folosit pentru producerea experimentala a diabetului . Endocrinocitele delta sau celulele D sunt relativ rare (ocupnd 5 % la canide) , situate la periferia insulelor n vecinatatea celulelor A. Prezinta o marcanta polaritate vasculara . Contin granule cu o densitate electronica moderata , delimitate de o endomembrana . Ele sintetizeaza somatostatinul , un hormon de crestere . Endocrinocitele F descrise la canide , produc o polipeptida pancreatica ce stimuleaza secretia gastrica , inhiba motilitatea intestinala si secretia biliara. Formeaza o populatie de celule mici , granulate , fiind considerate ca o varietate de celule care produc hormoni gastro-entero-pancreatici , precum plipeptida pancreatica , polipeptida intestinala vasoactiva , colecistokininul sau pancreoziminul .

Vascularizatia insulelor pancreatice este realizata de o retea densa de capilare sinusoide cu rol trofic si functional . Capilarele apar foarte dilatate, vasele limfatice se gasesc numai n jurul insulelor . Fibrele nervoase simpatice ajung la insule nsotind vasele sanguine. Fibrele parasimpatice axonale patrund n insule independent de vasele sanguine si stabilesc cu celulele insulare contacte denumite complexe neuroinsulare . La canide si feline se observa corpusculii Vatter-Pacini dispusi periinsular . Numarul insulelor creste la cinii hraniti cu grasimi si glucide , dar scade sub influenta nfometarii .

Organogeneza aparatului endocrin


Insulele pancreatice Langerhans se formeaza prin transformarea unor acini sau unor conducte secretorii . Unele celule secretoare din acini se divid pe axul bazalo-apical si se plaseaza n apropierea membranei bazale , acumulnd numeroase granule de secretie . Aceste celule ce pierd raportul cu lumenul acinului se grupeaza pe capilarele sanguine , formnd insule . Primele insule apar n mugurele pancreatic dorsal din care se formeaza coada pancreasului . Aici , numarul si volumul sunt crescute fata de corpul si coada pancreasului . Prima descriere a efectului hipoglicemiant al extraselor de pancreas "pancreatinei" apartine savantului roman N. Paulescu (1920), apoi Banting si Best (1920 si Premiul Nobel 1922) , au izolat insulina. Molecula de insulina contine 51 de aminoacizi si are o masa moleculara de 5700 . ntre structurile moleculare de insulina de specii diferite( bou , oaie , cal , porc ,cine ) exista mici diferente , ceea ce genereaza , uneori , reactii antigenice . Pna n prezent s-a sintetizat n laborator insulina de ovine (1963) si de bovine (1966) . Pancreasul pasarilor produce de 5-10 ori mai putina insulina/gram de tesut comparativ ca mamiferele . Spre deosebire de organele tinta , eritrocitele , rinichii , intestinul si creierul sunt practic arii active la actiunea insulinei.

Functiile endocrine ale pancreasului


Pancreasul endocrin este reprezentat de tipurile de celule endocrine ale insulelor Langerhans , fiecare tip de celula secretnd un hormon de natura polipeptidica , cu functii fiziologice specifice : -celulele alfa secreta glucagonul ;

-celulele beta secreta insulina ; -celulele gama secreta somatostatina ; -celulele F secreta polipeptidul pancreatic.

1.1 Actiunile fiziologice ale insulinei


Insulina prezinta actiuni metabolice si actiuni sistemice (organice), ultimele fiind consecinte ale primelor . n metabolismul glucidelor , insulina produce urmatoare actiuni :

-intensifica patrunderea glucozei ( prin transport transmembranar activ ) n celulele sale tinta ( hepatocite , adipocite , celule musculare striate si netede , precum si n leucocite ) , stimulnd utilizarea glucozei pe urmatoarele cai metabolice : a) Glicoliza ( transformarea intracelulara a glucozei n acid pivuric si lactic acetilCoA ) , prin stimularea activitatii enzimelor glicolitice ( glucokinaza , piruvatkinaza , fosfofructokinaza); b) Glicoliza prin stimularea enzimelor care polimerizeaza glucoza n glicogen hepatic si glicogen muscular; c) Convertirea glucozei n lipide de depozit (30% din glucoza provenita din glucidele din hrana) si proteine . -inhiba neoformarea de glucide pe baza catabolitilor lipidici si protidici, si de asemenea , inhiba glucogeneza pe baza glicogenolizei . Datorita acestor actiuni metabolice , insulina se manifesta ca cel mai puternic factor hipoglicemiant din organism . n metabolismul lipidic , insulina produce urmatoarele efecte :

Stimuleaza activitatea lipoproteinlipazei din endoteliu capilarelor

(extrahepatice) , intensificnd captarea acizilor grasi plasmatici de catre adipocite ;

Intensifica catabolismul lipidic pe seama transformarii acidului piruvic n aceti-CoA ( rezultata din utilizarea glicolitica intracelulara a glicozei) si n acizi grasi , proces datorat activarii de catre insulina a piruvat -dehidrogenazei si acetil-CoA-carboxilaza ; Inhiba lipaza (intracelulara) si prin aceasta inhiba lipoliza n tesutul adipos , reduce mobilizarea lipidelor de depozit , inhiba eliberarea acizilor grasi din aceste depozite , inhiba utilizarea (catabolizarea) acizilor grasi , precum si formarea de corpi cetonici ; Stimuleaza sinteza lipidelor din lapte pe seama convertirii acidului lactic (la rumegatoare) si pe baza acetatului activ (la celelalte specii) . n metabolismul protidic , insulina actioneaza ca factor anabolizant prin :

intensificarea captarii si transportului transmembranar activ al aminoacizilor din snge n fibrele musculare (dar nu si n hepatocite); stimularea sintezei de ARNm si a enzimelor activatoare de aminoacizi (stimuleaza de proteine , si inhiba catabolizarea proteinelor mentinnd un bilant pozitiv al azotului);