MINISTERUL EDUCAȚIEI

SCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

ALEXANDRIA
DOMENIUL/CALIFICAREA PROFESIONALĂ
SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

ASISTENT MEDICAL GENERALIST

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT DE ZI

PROIECT
PENTRU ABSOLVIREA SCOLII POSTLICEALE
SANITARE
SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST
TEMA:
ÎNGRIJIRI ACORDATE PACIENTULUI CU
RECTOCOLITĂ ULCERO-HEMORAGICĂ

COORDONATOR: ABSOLVENT:
MITROI MIRELA PANAIT ELENA ALINA
2022
 CUPRINS
Argument ............................................................................................... 4
Capitolul I. Anatomia și fiziologia sistemului digestiv ........................7
I.1 Aparatul tubului digestiv ..................................................................7
I.2 Fiziologia tubului digestiv .................................................................12
I. 3. Vascularizatia tubului digestiv........................................................17
Capitolui II. Noțiuni generale despre rectocolită ulcero-hemoragică .28
II. 1. Definitie........................................................................................... 28
II. 2 Factorii de risc în rectocolita ulcero-hemoragică ........................ .29
II. 3. Fiziopatologia....................................................................................30
II. 4. Semne și simptome în rectocolită ulcero-hemoragică ..................31
II. 5. Diagnostic în rectocolita ulcero-hemoragică .................................32
II.5.1. Diagnostic clinic ( pe baza tabloului clinic)..................................34
II.5. 2. Diagnostic paraclinic de laborator ( investigații)........................35
II. 6. 3. Diagnostic diferential...................................................................36
II. 7. Tratamentul rectocolitei, evoluție, prognostic, complicații ..........37
II. 8. COMPLICATII
II.9. Educație pentru sănătate ..................................................................43
Capitolul III. Rolul Asistenților în îngrijirea pacienților cu rectocolită
ulcero-
hemoragică...................................................................................................46
III. 1. Noțiuni generale de nursing.............................................................47
III. 2. Internarea pacientilor cu rectocolită ulcero-hemoragică..............51
III. 3.Studiul clinic și cele 3 cazuri clinice în rectocolită ulcero-
hemoragică....................................................................................................57
CONCLUZII.................................................................................................
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................
ANEXE..........................................................................................................
 MOTTO ,, Sănătatea este o comoară pe care
puțini știu să o prețuiască, deși aproape toți se
nasc cu ea,,

Hipocrate

ARGUMENT

Tema acestei lucrări este îngrijirea pacientului cu rectocolită ulcero-hemoragică.

Am ales această temă deoarece o consider o provocare, datorită gradului de
dificultate și a felului de manifestare.

Rectocolita ulcero-hemoragică reprezintă o inflamație cronică a mucoasei si

submucoasei rectului si colonului. Se caracterizează prin leziuni continue care
încep la nivelul rectului, cu afectarea acestuia în toate cazurile. Aceasta întâlnită
frecvent la persoanele tinere, ea se manifestă prin multiple scaune diareice
însoțite de rectoragii, scurgeri de mucus sau puroi, dar și dureri abdominale și
meteorism.

Frecvența bolii este mai mare la persoanele între 15 și 30 de ani, însă un prim
episod al bolii poate apărea într-un procent mic la 60-70 ani. Distribuția pe sexe
fiind egală.

Această temă este strâns legată de bolile sistemului digestiv și bolile inflamatorii
intestinale, dându-mi posibilitatea să explorez cât mai adânc în datele și
informațiile cunoscute până în prezent despre cum apare, cum se manifestă și
care este posibilul tratament.
Etiologia bolii nu este pe deplin cunoscută, împreună cu boala Crohn poartă
numele de boli inflamatorii intestinale, din cauza unor similarități în etiologie și
terapie.

Manifestările clinice ale bolii sunt reprezentate de diaree asociată cu rectoragii,

prezentă pe mucus sau puroi în materiile fecale. Pot apărea dureri abdominale cu
caracter de crampă, meteorism abdominal, tenesme rectale și chiar incontinența
pentru materii fecale. 20% din pacienții cu rectocolită prezintă manifestări
extradigestive prin prezența unor boli inflamatorii asociate la nivelul
articulațiilor, ficatului, pielii, sau ochilor.

Tratamentul este dictat de localizarea, severitatea și prezența complicațiilor bolii,

tratamentul fiind împărțit în funcție de forma bolii- forma ușoară sau moderată,
formele severe sau fulminante și tratamentul chirurgical.

În concluzie îngrijirea pacientului cu rectocolită ulcero-hemoragică este o temă

care imi crește gradul de interes, îmi trezește curiozitatea și mă ajută să navighez
și să descopăr cât mai multe informații despre bolile intestinale și sistemul
digestiv.
 CAPITOLUL I. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA SISTEMULUI
DIGESTIV
I.1 Aparatul tubului digestiv

Sistemul digestiv (aparatul digestiv), numit și tub digestiv, deoarece organele

care îl formează se întind sub forma unui tub continuu, de calibru diferit, de la
orificiul bucal la anus, asigură digestia și absorbția alimentelor și eliminarea
reziduurilor alimentare.

Sistemul digestiv este alcătuit din: cavitatea bucală, faringele, esofag, stomac,
intestinul subțire, intestinul gros și din glandele anexe ale tubului digestiv
(glandele salivare, ficat și pancreas). Peretele aparatului digestiv (sistemului
digestiv, tubului digestiv) este format pe toată întinderea sa din patru straturi:
mucoasă, submucoasă, musculară și adventice sau seroasă, pentru părțile învelite
în peritoneu.

Mucoasa învelește suprafața internă a tubului digestiv. Epiteliul mucoasei

tubului digestiv dispune de o mare capacitate de regenerare, fiind reînoit după 4-
5 zile pe întreaga sa suprafață, ceea ce îi permite o refacere rapidă a celulelor
distruse sub acțiunea secreției acidopeptice și a traumatismelor alimentare.

Tunica musculară care asigură dinamica peretelui tubului digestiv, este formată
din fibre musculare striate- cu contracții voluntare- la nivelul pereților cavității
bucale, faringelui până la jumătatea esofagului. În restul tubului digestiv, tunica
musculară este alcătuită din fibre musculare netede.

Gura, prima porțiune a tubului se află în cavitatea bucală. Aici au loc cele mai
importante subprocese ale digestiei, începând cu descompunerea moleculelor
mari în molecule mai mici, dizolvabile.
Cavitatea bucală este separată de fosele nazale prin bolta palatină, alcătuită din
palatul dur și valul palatin. Limba este un organ musculos, alcătuit dintr-o
rădăcină și un corp liber. Dinții sunt fixați în alveole dentare ale maxilarului și
mandibulei. Ei sunt formați din coroană ( partea vizibilă a dintelui, situată în
afara gingiei). Colul sau (gâtul dintelui) face legătura dintre coroană și rădăcină
( partea înfiptă în gingie). În interiorul dintelui se află o cavitate centrală în care
se adăpostește pulpa dintelui formată dintr-o bogată rețea vasculară și nervii
dintelui. Dinții au un rol în masticație și în vorbire.Totalitatea dinților formează
dentiția și în dezvoltarea acestuia la om se succed două etape: dentiția de lapte și
dentiția permanentă. După rolul lor în masticație, după formă și structură, se
deosebesc patru feluri de dinți: incisivi sau tăietori, canini sau dinții care sfâșie,
premolari și molari, care zdrobesc și macină alimentele. Dentiția de lapte la copii
apareîntre luni și doi ani, Aceasta este formată din 20 de dinți ( incisivi, canini și
molari). Dentiția permanentă apare prin schimbarea dinților de lapte între 7 și 13
ani cu excepția celui de al treilea molar ( maseaua de minte),care apare mai
tărziu ( între 18 și 25 de ani). Dentiția permanentă este formată din 32 de dinți:
incisivi 8, canini 4, premolari 8 și molari 12.

Limba este un organ musculos acoperit de mucoasă și are rol în procesele de

masticație și deglutiție, în vorbire și în perceperea gustului alimentelor și a
sensibilității de tact, cald, rece durere. Limba este acoperită de mucoasă, care
prezintă niște ridicături numite papile linguale, în care se află mugurii gustativi,
care au rol în perceperea gustului alimentelor.Omul percepe 4 gusturi: acru,
amar, dulce, sărat.

Glandele salivare sunt anexate ca o salbă în jurul cavității bucale în care își varsă
secreția. Ele se diferențiază în glande mici și glande mari.

Glandele mici sunt situate în mucoasa buzelor si obrajilor.

Glandele salivare mari, în număr de trei perechi (sublinguale, submandibulare și
parotide), secretă zilnic aproximativ 1,5 litri de salivă.Saliva bucală este un
lichid incolor, ușor opalescent; ea conține 99,5% apă și 0,5% substanțe organice
și anorganice (cloruri, fosfați,carbonați, bicarbonați de Na, K, Ca, Mg). Dintre
substanțele organice prezente în salivă amintim de mucina- cu rol în formarea
bolului alimentar și amilaza – o enzimă care degradează o parte din amidonul
ingerat, dacă acesta nu a fost preparat (fiert sau copt) pentru că asupra
amidonului crud nu are nici o acțiune. De asemenea în salivă se mai găsește și o
substanță bactericidă( care omoară bacteriile) pe nume lizozim. Prin salivă se
elimină creatinină, uree, acid uric și o serie de substanțe chimice toxice ( săruri
de mercur si plumb), precum și unele virusuri ( virusul rabiei, al poliomielitei, al
oreionului).

Faringele este un organ cavitar, situat înaintea coloanei vertebrale cervicale, care
se continuă în jos pe de o parte cu esofagul , iar pe alta cu laringele și traheea. La
nivelul faringelui se încrucișează calea respiratorie cu cea digestivă. Prin faringe
trece aerul inspirat pentru a ajunge în laringe, trahee și bronhii și tot prin faringe
trece bolul alimentar din cavitatea bucală pentru a ajunge în esofag și apoi în
stomac. Trecerea alimentelor se face succesiv, nu simultan. Faringele comunică
cu fosele nazale prin două orificii numite choane și cu urechea medie prin
trompele lui Eustachio. Aerul care din nazofaringe pătrunde prin trompa lui
Eustachio în urechea medie, contribuie la egalizarea presiunii de o parte și de
alta a timpanului ( din urechea medie și din conductul auditiv extern).

Esofagul este o conductă musculo-membranoasă ale cărei capete sunt închise de

niște inele musculoase. Esofagul este situat înapoia traheii, are o lungime de 25-
30cm și se întinde de la faringe la stomac, cu care comunică prin orificiul numit
cardia, la nivelul căruia se află sfincterul cardial. Acest sfincter, deși slab
dezvoltat anatomic, are o importanță funcțională deosebită, deoarece împiedică
refluxul conținutului gastric în esofag.

Stomacul este un organ cavitar ( un sac în formă de J) reprezentând porțiunea cea

mai dilatată a tubului digestiv. Proiectat pe peretele anterior al abdomenului,
stomacul corespunde regiunii epigastrice și hiopcondrului stâng. Începe la
orificiul cardia unde se continuă cu esofagul ) și se termină la orificiul pilone,
unde se continuă cu prima porțiune a intestinului subțire, numită duoden.
Stomacul are două fețe ( o față anterioară și o față posterioară) și două margini
sau curburi, denumite curbura mică și curbura mare a stomacului. Acesta mai are
și două porțiuni: una verticală și alta orizontală. Porțiunea verticală prezintă la
rândul său două părți: una superioară denumită fundul stomacului (fornix) sau
camera cu aer, care nu se umple cu alimente și alta inferioară denumită corpul
stomacului. Pozitia orizontală este formată dintr-o parte mai dilatată, numită
antru piloric și dintr-o parte de calibru mai mic, denumită canal piloric, care se
termină cu orificiul piloric. Suprafața internă a stomacului este căptușită de
mucoasă. Mucoasa gastrică prezintă numeroase piluri (cute) care îi măresc
suprafața. Pe suprafața mucoase gastrice se află orificii în care se deschid
glandele gastrice: glandele cardiei. Glandele fundului și ale corpului stomacului
și glandele pilorice. Glandele cardiei ( situate în vecinătatea cardiei) și glandele
pilorice secretă mucus.

Glandele din mucoasa regiunii fundice și a corpului stomacului sunt constituite

din celule principale care secretă pepsinogen, celule marginale care secretă
acidul clorhidric și celule accesorii care secretă mucus. Pepsinogenul, sub
influiența acidului clorhidric din sucul gastric, este transformat în pepsină-
enzimă, care acționează asupra proteinelor, degradându-le parțial. Mucoasa
gastrică secretă și factorul intrisec Castle, necesar absorbției intestinale a
vitaminei B12. Mucusul secretat de celule le mucoasei regiunilor pilorică și
cardială, are rolul de a apărea mucoasa gastrică de acțiuni nocive mecanicee,
termice, chimice, precum și de autodigestie sub acțiunea combinată a acidului
clorhidric și a pepsinei.Inervația stomacului este realizată de fibre nervoase
simpatice și parasimpatice.

Pancreasul exocrin secretă sucul pancreatic (un lichid limpede și incolor), care
este condus prin două canale în duoden. Situat în spatele stomacului, imediat sub
acesta, seamănă cu o sticlă culcată. Pancreasul începe să producă sucul imediat
după ce hrana a fost introdusă în gură. O altă funcție principală a pancreasului
uman este producerea celor doi hormoni pancreatici, insulina și glucagonul.

Vezica biliară este un sac în formă de pară atașat de partea de jos a ficatului,
funcția ei fiind de a depozita bila care se produce în ficat și de a o elimina la
nevoie. Bila este un lichid galben-verzui, având în compoziția sa în cea mai mare
parte apă plus colesterol, săruri biliare și acizi biliari. Bila se elimină prin canalul
biliar comun în duoden unde se amestecă cu chimul gastric. Corpul uman are
nevoie de bilă pentru a digera grăsimile.

Ficatul, cea mai mare glandă (1,5-2kg), este situat în partea dreaptă superioară a
abdomenului, sub diafragma. Pe fața superioară a ficatului se observă lobul drept
și lobul stâng. Lobul drept este mai mare, ocupănd toată partea dreaptă de sus a
abdomenului. La exterior există o capsulă conjunctivă-fibroasă din care pornesc
spre interior pereți, care separă ficatul în lobuli. Ficatul produce zilnic
aproximativ 1 litru de bilă, care alimentează în permanență vezica biliară. Este
un adevărat centru de reciclare, în special pentru globulele sanguine roșii moarte.
Durata normală de viață a globulelor sanguine roșii este de aproximativ 100 zile.
Intestinul subțire este partea din tubul digestiv care face legătura dintre stomac
și intestinul gros. Este un tub elastic și moale de mușchi și membrane intestinale,
care stă strâns răsucit în cavitatea abdominală, și care întins poate ajunge la o
lungime de 6 cm. În intestinul subțire se disting trei părți: duodenul, jejunul și
ileonul.

Duodenul are forma literei C și este așezată în spatele abdomenului prin

mușchiul peritoneal, celelalte părți fiind acoperite de peritoneu numai pe fața lor
anterioară.

Intestinul gros are o lungime de 1,5m și o lățime de 6,5 cm. Este împărțit în 4
secțiuni principale: cecum, colon, rect, canalul anal. Prima porțiune a intestinului
gros este colonul, care începe din partea dreaptă a abdomenului. Ileonul se varsă
în colon deasupra capătului său inferior. Segmentul închis de sub această
joncțiune-cecum, de forma unei pungi din care se prelungește apendicele.

Colonul traversează abdomenul pe sub stomac, înainte să se curbeze din nou

brusc în jos. Partea din colon care ajunge la pelvis se numește rect-o porțiune de
trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se termină în canalul anal(fig. I.1.
Cadrul colic)

Unit cu partea superioară a stomacului, duodenul este porțiunea inițială a

intestinului subțire cu rol în digestia eficientă a hranei. Are o formă de potcoavă
ce înconjoară capul glandei pancreatice. Peretele duodenului are două straturi
musculare care se contracta și se relaxează alternativ, contribuind la deplasarea
conținutultui alimentar în timpul digestiei. Deasupra stratului muscular se
găsește submucoasa ce conține multe glande care secretă mucusul protectiv.
Aceasta previne autodigestia duodenului sau lezarea lui de către compuși acizi
reveniți din stomac.
În stratul superficial al duodenului, mucoasa, se găsesc galnde care secretă un
suc alcalin ce conține unele dintre enzimele necesare pentru digestie. Sucul
acționează, de asemenea, pentru a neutraliza secreția gastrică acidă. Celulele
mucoasei necesită o reînoire constantă. Ele se multiplică mai rapid decât orice
alte celule ale organismului: din o sută de celule, una este înlocuită la fiecare oră
pe tot parcursul vieții.

I.2. Fiziologia tubului digestiv

Digestia are loc într-un tub lung de 9m, în tubul digestiv care începe cu cavitatea
bucală ( pe aici intră hrana) și se termină cu rectul ( pe aici se îndepărtează
substantele neasimilate).

Digestia

Hrana parțial digerată în duoden conține mult acid clorhidric. În duoden,

aciditatea este neutralizată de către secrețiile proprii ale duodenului și de
acțiunea bilei și a sucurilor pancreatice, care se varsă în duoden din vezicula
biliară și pancreas. Duodenul primește sucurile digestive de la pancreas și
cantitățile importante de bila, care este produsă în ficat și stocată în vezica
biliară, până când este nevoie de ea.

Secreția sucului pancreatic este declanșată de doi hormoni. Secretina stimulează

producerea unor cantități mari de sucuri alcaline care neutralizează aciditatea
chimului parțial digerat.

Enzimele pancreatice se produc ca răspuns la eliberarea unui al doilea hormon,

pancreozimina. Bila este, de asemenea, eliberată în duoden din vezicula biliară
pentru a fragmenta particulele de grăsimi.
Enzimele pancreatice ajută la digestia hidraților de carbon și a proteinelor pe
lângă cea a grăsimilor. Aceste enzime includ tripsina, care desface peptonele în
componente mai mici, peptidele; lipaza care desface grăsimile în molecule de
glicerol și acizi grași; amilaza care desface hidrații de carbon până la maltoză.
Hrana digerată pătrunde apoi în jejun și ileon, porțiuni ale intestinului subțire
situate în continuarea duodenului, unde au loc stadiile finale ale modificărilor
chimice. Enzimele sunt eliberate de celulele unor mici indentații numite criptele
Lieberkuhn.

Cea mai mare parte a absorbției are loc în ileon, care pe peretele interior prezintă
milioane de proeminente minuscule, denumite vilozități. Fiecare vilozitate
conține un capilar și o mică ramură limfatică , chilifer. Când hrana digerată vine
în contact cu vilozitățile, glicerolul, acizii grași și vitaminele dizolvate intră în
chilifere și sunt transportate în sistemul limfatic și apoi în fluxul sangvin.

Aminoacizii rezultați din digestia proteinelor si zaharurilor din hibrizi de carbon,

plus vitamine și minerale importante cam ar fi calciu, fier, iod, sunt absorbite
direct în capilarele vilozităților. Aceste capilare duc la vena port- hepatică, care
transportă hrana direct la ficat.

Acesta la rândul lui, reține unele substanțe pentru necesitățile proprii și pentru
stocare, iar restul acestora sunt trecute mai departe în circulația generală a
organismului.

Mezenterul

Este o membrană care susține jejunul și ileonul. Este alcătuită din două straturi
de peritoneu. Are o lungime de aproximativ 15 cm și este atașată de peretele
posterior al abdomenului. Adâncimea mezenterului, măsurată de la bază până la
intestin, este de aproximativ 20 cm, ceea ce permite atât jejunul cât și ileonul să
se miște relativ liber în cavitatea abdominală.

Jejunul

Reprezintă sediul de absorbție al alimentelor nutritive utilizabile din hrană,

lăsând să treacă apa și produșii de degradare. Procesul de absorbție este finalizat
de ileon. Jejunul are o lungime de aproximativ 2,5 m înainte de joncțiunea cu
ileonul. Pentru a îndeplini acest rol, jejunul are o structură specializată, pentru a
asigura o suprafață maximă de contact cu lumenul, astfel încât să poată asigura o
absorbție crescută.

Mucoasa jejunală prezintă o serie de pliuri circulare. Observând la microscop

suprafața internă, se vede că întreaga suprafață este alcătuită din mici
proeminente digitiforme, denumite vilozități. Fiecare vilozitate are aproximativ
un milimetru. Suprafața de contact cu hrana digerată crește și mai mult, deoarece
învelișul celular al fiecărei vilozități are o structură specifică, cu margine
în piele.

Absorbția hranei

Întrucât jejunul are rolul de permite trecerea hranei din intestin în sânge,
necesită o irigație eficientă. Arterele și venele ce transportă sângele către și de la
pereții jejunali trec prin mezenter. Venele care drenează jejunul, ca și venele care
drenează restul intestinului, nu ajung direct la inimă, ele confluează pentru a
forma vena portă, care ajunge la ficat. Aceasta înseamnă că substanțele nutritive
absorbite în sânge sunt transportatr întâi la ficat, pentru metabolizare, înainte de
a ajunge în restul organismului. Grăsimile din alimente sunt babsorbite în
sistemul limfatic concomitent cu absorbția altor substanțe nutritive în sânge.
Fiecare vilozitate are un vas limfatic central sau ,,chilifer,, care face posibilă
absorbția. Acest tip de particular de fluid limfatic ce conține grăsimi și care
drenează din intestin este denumit chil.

Ileonul

Reprezintă porțiunea terminală a intestinului subțire, în care hrana ajunge, în

drumul ei de la stomac la colon. Are o lungime de 3,5 m conectând duodenul și
jejunul cu intestinul gros și reprezentând aproximativ jumătate din lungimea
totală a intestinului subțire. Ileonul are o structură asemănătoare cu celelalte
două segmente ale intestinului subțire. Suprafața externă este protejată de
peritoneu- o membrană care căptușește cavitatea abdominală. Peretele este
alcătuit, în principal din straturi musculare responsabile pentru transportul hranei
digerate și straturi mucoase care delimitează lumenul.

Bila

Este un fluid consistent, amar de culoare galben- verzuie, produs de ficat și

stocat în vezicula biliară. Este eliberat din veziculă în intestinul subțire, ca
răspuns la prezența alimentelor, și este esențială pentru digerarea grăsimilor.
Face parte, de asemenea, din sistemele excretorii ale corpului, deoarece conține
produși de degradare a celulelor uzate. În fiecare zi, ficatul produce aproximativ
1 litru de bilă. Deși conține peste 90% apă, are în compoziție o gamă largă de
substanțe chimice ce includ săruri minerale, colesterol și pigmenți biliari ce ii
conferă culoarea caracteristică. Sărurile minerale din bilă, ce includ bicarbonatul,
nutralizează aciditatea hranei parțial digerată în stomac. Sărurile biliare,
substanțe chimice denumite glicocolat de sodiu și taurocolat de sodiu,
descompun grăsimile astfel încât enzimele digestive își pot exercita acțiunea. Pe
lângă acțiunea de emulsionare, se se crede că sărurile biliare favorizează
absorbția grăsimilor prin peretele intestinal. Ele transportă de asemenea
vitaminele A, D, E, K.

Organismul își conservă sărurile biliare. Ele nu sunt distruse după utilizare, 80-
90% dintre ele fiind transportate înapoi în ficat prin sânge, unde stimulează
secreția din bilă și sunt refolosite de organism. Culoarea bilei se datorează
pigmentrului denumit bilirubina. Una din funcțiile principale ale ficatului este de
a lisa globulele roșii uzate. În cursul acestui proces, hemoglobina, pigmentul de
eritrocite, este descompus chimic și formează biliverdina, un pigment verde care
este rapid convertit în bilirubina de culoare galben- verzuie.

Rinichii sunt situați în partea dorsală a abdomenului, în spatele stomacului și

ficatului, de o parte și alta a șirei spinării, protejați de coastele inferioare
(rinichiul stâng mai sus decât cel drept). Fiecare rinichi are o lungime de
aproximativ 10 cm, o lățime de 6 cm și cântărește circa 150 gr. Rinichiul este
conectat la principalul sistem sangvin prin intermediul arterei renale, care
transportă sângele spre rinichi și prin vena renală, care transportă din rinichi
sângele filtrat și curățat.

Rinichiul este acoperit la exterior de o capsulă fibroasă, sub care se gasesc două
zone: zona corticală ( de culoare brun-gălbuie, la exterior)

și zona medulară (de culoare roșu-închis la interior). Piramidele renale sunt

alcătuite de tuburi colectoare și vase de sânge. Unitatea structurală și funcțională
a rinichiului este nefronul. Artera renală se ramifică până la nivel de arteriole,
care pătrund câte una în capsula nefronului și formează glomerulul. Pelvisul
renal se continuă cu uretrele. Uretrele sunt conducte (25-30cm) care ies din
partea concavă a fiecărui rinichi.
 Vezica urinară este un organ cavitar, în care se depozitează urina, situată în
partea inferioară a cavității abdominale. Peretele muscular are trei straturi de
mușchi și este căptușit cu o mucoasă cutată.Uretra, aflată în continuarea vezicii
urinare, este canalul de evacuare a urinei în mediul

I.3 Vascularizația tubului digestiv

Vascularizația arterială

 Vascularizația arterială cât și cea venoasă sunt foarte bogate la acest nivel având
în vedere funcția lui de absorbite și digestie.
 Stomacul primește vascularizația arterială din trunchiul celiac care participă la
vascularizația sa prin cele trei ramuri
1. A hepatică (comuna)
2. A splenică
3. A gastrită stângă
 La nivelul micii curburi se formează arcada arterială a curburii mici la care
participă două artere: gastrică stângă și gastrică dreaptă.
 Gastrică stângă
 Este ram din trunchiul celiac și urcă către joncțiunea esogastrică, nivel la care dă
un ram lateral pentru fața anterioară a joncțiunii- artera cartiotuberozitară
anterioară/esocardiotuberozitară anterioară.
 O arteră gastrică pentru lobul stâng al ficatului numită gastrica mică și care
lipsește în proporție de 12-13%
 Un ram descendent pe mică curbură care se împarte în 2 ramuri, anterior și
posterior, cel posterior anastomozându-se prin inosculația cu ramul posterior al
arterei gastrice drepte. Mai rar și ramul anterior se poate anastomoza cu ramul
anterior al gastricei drepte.
 Artera gastrică dreaptă
 Este ram din artera hepatică proprie sau din unul din ramurile sale terminale (ram
stâng).
 Se îndreaptă către pilor unde dă ram pentru prima porțiune a duodenului și
pentru pilor, ramuri care se anastomozează cu ramuri arteriale posterioare și se
împarte în două ramuri, anterior și posterior, cel posterior anastomozându- se cu
ramul posterior al gastricei stângi formând arcada arterială a micii curburi.
 Arcada arterială a micii curburi e situată pe pereții gastrici anterior și posterior și
din ea se desprind ramuri care vascularizează aproximativ 1/3 mrdiala din
peretele gastric.
Marea curbură, sub artera splenică este vascularizată de arterele
gastroepliplooice dreapta și stânga.
 Gastroepiploica dreaptă este ram terminal stâng al arterei gastroduodenale,
merge pe marea curbură a stomacului având traiect ascendent
 Gastroepiploica stângă este ram din artera splenică cu traiect descendent pe
marea curbură. Se anastomozează cu cea dreaptă formând arcada arterială a
curburii mari. Aceasta este situată la distanța de mare curbură (1-3 cm ) ceea ce
face ca circulația să nu fie jenată atunci când stomacul se umple cu alimente.
 Din arcada arterială a curburii mici și cea arterială a curburii mari, la unirea 1/3
mediala cu 2/3 laterale este slab vascularizată și sevește pentru efectuarea
inciziilor.
Vascularizația arterială a joncțiunii esogastrice.
E asigurată de :
 Un ram din artera gastrică stângă- artera gastroesofagiană anterioară
 Artera gastroesofagiană posterioară din splenică
 Arterele gastrice scurte superioare din splenică
 Artera frenică stângă inferioară
 Vascularizația regiunii gastro-duodenale e asigurată de :
 Artera gastrică dreaptă- ramuri pilorice duodenale
 Arcadele duodeno-pancreatice

Ramurile arteriale pătrunzând în peretele gastric dau naștere ramurilor

intraparietale care vor forma 3 plexuri: subseros, muscular, submucos ( lipsește
la micii curburi).

Circulația arterială gastrică și a tubului digestiv se comportă diferit în digestie și

în perioadele interdigestive.

În perioadele digestive sângele trece din arteriole în venule prin capilare.

În perioadele interdigestive sângele scurtează capilarele și trece direct în venule

datorită existenței anastomozelor arterio-venoase.

 Vascularizația arterială a duodenului

Comună cu cea a capului pancreasului și este dată de :
Artera pancreaticoduodenală inferioară din mezenterică superioară. Ele se
anastomează și formează două arcade pancreatico-duodenale și acestea sunt :
Antero-inferioară- direcție oblică cranio-caudal în jumătatea superioară fiind
preapancreatică iar în jumătatea inferioară fiind retropancreatică.
Postero-superioară – se află complet posterior capului pancreasului.
Cele două arcade suprapuse spațial în jurul capului pacreasului dau aspectul
cifrei 8 .
Porțiunea inferioară a duodenului e vascularizată și de ramuri din artera
mezenterică superioară reprezentată prin artera unghiului duodenojejunal.
 Vascularizația jejuno-ileonului
E asigurată de artera mezenterică superioară, ram voluminos care asigură și
vascularizația ceco-apendiceluiși jumătății drepte a colonului.Această arteră ia
 naștere din aorta abdominală la 1 cm de originea trunchiului celiac, la nivelul lui
L1, având o lungime de 20cm și un calibru de 8-10mm. Se termină prin bifurcare
la o distanță variabilă, între 40-90cm de joncțiunea ileo-cecala. În funcție de
traseul pe care îl străbate i se deosebesc următoarele segmente:
- Supraduodenal, retropancreatic- este contestat de mulți autori
- Preduodenal – trece înainte de cea de-a doua porțiune a duodenului
- Intramezenteric fix- în rădăcina mezenterului
- Intermezenteric mobil- între foițele mezenterului.

De la nivelul arterei mezenterice superioare se desprind ramuri pe fața sa

dreaptă, pe fața sa anterioară și flancul stâng al arterei.

De pe partea dreaptă:

Artera colică medie a lui Franz se îndreaptă catre coloul transvers în apropierea
căruia se bifurcă intr- un ram drept și unul stâng. Poate lipsi până la 15% din
cazuri. Cel drept se anastomozează cu ramul stâng al colicei drepte, cel stâng cu
ramul drept al arterei colice stângi din mezenterica inferioară. Se formează astfel
arcada arterială paracolică transversă -arcada lui RIOLAN.

De pe partea stângă :

Artera pancreatică inferioară a lui Testut- merge pe fața inferioară a corpului

pancreasului pană la coada acestuia.Arterele unghiului duodeno- jejunal- pot lua
nastere dintr-un trunchi comun sau când sunt mai multe artere(2-4) ce iau naștere
separat, una este mai voluminoasă și se numește ARTERA ANGULARĂ.

 Arterele jejuno-ileale

Îndepărtându-se spre peretele jejuno-ileac aceste artere se anastomozează unele

cu celelalte formând arcade arteriale pararele cu peretele intestinal.Din prima
 arcadă la distanță de peretele intestinal se desprind ramuri care vor forma a doua
și a treia pereche de arcada arterială. A treia arcadă arterială se numește vas
paralel sau arcada lui DWIGHT din care iau naștere arterele drepte care sunt de
două feluri: drepte lungi, drepte scurte. Ele merg pe cele două fețe dreptea și
stânga ale ansei intestinale. Porțiunea din ansa neacoperită de peritoneu este
vascularizată de către vasele retrograde ce iau naștere din vasele drepte.
Circulația este de tip terminal și de aceea obstrucția unui ram arterial este urmată
de necroza peretelui intestinal deservit- infarct intestinal /mezenteric. Mai multe
arcade arteriale există în segmentele mijlocii ale intestinului deoarece periferic
există o singură arcadă arterială. Mezenterica superioară se termină cu două
ramuri – drept și stâng. Ramul drept- se anastomozeazăcu ramul ileanal arterei
ileocolice formând arcada arterială a ultimei anse ileale. Între ramurile arterei
ileocolice și ramul terminal drept există o zonă lipsită de ramuri arteriale- aria
avasculară a lui Treves.

 Vascularizația colonului stâng și a părții superioare a rectului

Artera mezenterică inferioară de desprinde din aorta abdominală deasupra

bifurcației terminale a aortei la nivelul L3-L4, posterior sau inferior celei de-a
treia porțiune a duodenului.Artera are un traiect descendent prin mezocolonul
sigmoid ajungând pe fața anterioară a sacrului și dă următoarele ramuri: Artera
colică stângă superioară a unghiului stâng al colonului participă la formarea
arcadei lui Riolan dar și a arcadei paracolice stângi prin ramul sau decendent.
Artera colică stângă mijlocie/medie lipsește frecvent.Arterele sigmoidiene- cel
mai frecvent în număr de 3 , superioară mijlocie și inferioară,dar pot fi între

2-4. Acestea sunt dispuse pe peretele anterior al foselor intersigmoidiene ajunse

în apropierea colonului descendent sau ileopelvin se termină prin bifurcare, se
anastomozează și formează arcadele paracolice respective.
 Vascularizația arterială a rectului
Trei artere rectale/ hemoroidale
 Superioara – ram terminal al mezenterice inferioară
 Mijlocie -ram coalteralal iliacei interne / hipogastrică
 Inferioară – ram din pudendala internă
Arterele colice în apropiereacolonului formează arcade paracolice din care se
desprind arterele colice drepte care sunt de două feluri- lungi și scurte.
Lungi, trec pe sub teniile musculare și la nivelul apendicilor/ ciucurii epiploici
(prelungiri peritoneale cu grăsime intră în interiorul acestora descriind niște
bucle arteriale și după aceea pătrund în pereții colici.La nivelul rectului prin
anastomoză celor 3 artere rectale se formează 2 arcade pararectale (pe pereții
laterali ai rectului) din care se desprind ramurile perforate ce vor da nastere la 2
rețele arteriale- una musculară cealaltă submucoasă.
 Circulația venoasă
La nivelul stomacului – venele gastrice drepte și stângi se varsă în vena portă.
Vena gastroepiploică dreaptă în mezenterica superioară.Vena gastroepiploică
stângă în splenică care primește și venele scurte și cardiotuberozitară posterioară.
La nivelul stomacului venele realizează cele două arcade vasculare venoase a
micii și marii cuburi care la nivelul joncțiuniipiloro-duodenalensunt legate
printr-o venă prepilorică.Vena gastroepiploică dreaptă se poate să nu se termine
în mezenterica superioară ci se unește cu colica dreaptă formând triunghiul
gastrocolica lui Henle.de-a lungul întregului tub digestiv fiecare ram arterial e
însoțit de un singur ram venos. La nivelul stomacului se realizează anastomoze
porto-cave superioare și inferioare.
Superioare: se realizează la polul superior al stomacului între plexul submucos al
acestuia, tributar venei porte, plex submucos care se găsește în continuare cu
plexul parietal esofagian tributar venei azygos care se termină și ea în VCS.
Inferioare: venele cardiotuberozitare sunt tributare venei porte iar vena
diafragmatică inferioară este tributară VCI.
Aceaste anastomoze porto-cave au o importanță deosebită în caz de
hiăertensiune portalăcare poate duce la formarea de varice esofagiene ( dilatații
de masa la nivelul esofagului care foarte frecvent sunt mortale).
 Sângele venos al intestinului subțire și al intestinului gros
 Este colectat de cele două vene mezenterice-superioară și inferioară, cea
inferioară colectând și sângele venos din 1/3 superioară a rectului.
Vena mezenterică superioară e mult mai voluminoasă iar ramurile care participă
la formarea sa, se găsesc inițial la stânga ramurilor arteriale. Ulterior
încrucisează anterior ramurile arteriale trecând la dreapta acestora, situație care
și-o păstreazăm până la terminare.
Vena mezenterică inferioară adună sângele venos de la ½ stânga a colonului
transvers, colonul descendent sigmoid și partea superioară a rectului. În traiectul
sau spre locul de formare al venei porte ea este încrucișată anterior de artera
colică stângă superioară formând arcul vascular al lui Treitz. Această venă este
afluent al venei splenice iar splenica se va anastomoza cu vena mezenterică
superioară colului pancreasului pentru a forma vena portă.

Venele rectale sunt de 3 categorii:

Superioară- tributara venei porte
Mijlocie-tributara venei iliace interne
Inferioară- tibutara venei pudendale interne
La acest nivel se stabilesc anastomoze porto-cave inferioare, venele rectale
mijlocii și inferioare fiind tributare VCI iar cea superioară mezentericii inferioare
venei porte.
 Limfaticele tubului digestiv subdiafragmatic
La nivelul stomacului sunt reprezentate de grupuri nodulare care-și primesc
vesele aferente de la nivelul rețelelor submucoase, musculare și subseroase, la
nivelul gastric descriindu-se trei teritorii limfatice.teritoriul micii curburi,
teritoriul gastroepiploic drept- culege limfa de la nivelul portiunii antrale a
stomacului, teritoriul splenic- culege limfa de la nivelul marii curburi, fundului
gastric, din teritoriul vaselor și cardiotuberozitare.
La nivelul stomacului al nodulilor limfatici gastrici stângi care cuprinde :
Un grup fix situat posterior arterei gastrice stângi adică în grosimea coasei
peritoneale a acestei artere.
Un grup al culturii mici dispus pe marginea acesteia.
Grupul nodular al nodulilor limfatici gastroepiploici drepți- dispuși în lungul
arterei gastroepiploice, arterei gastroduodenale, arterei hepatice, noduli care au o
legătură strânsă cu nodulii limfatici ai omentului mare.
Grupul nodular al nodulilor limfatici splenici- adună limfa de la fundul
stomacului, de la porțiunea verticală a marii curburi parietale, una submucoasă și
 una musculară, de unde limfa drenează în final în nodulii
retroduodenopancreatici.
La nivelul colonului în grosimea peretelui se realizează o retea submucoasă, una
musculară si una subperitoneală de unde limfa este drenată către nodulii limfatici
epicolici și paracolici din apropierea peretelui colic. De la acestia limfa drenează
în nodulii limfatici intermediari dispuși de-a lungul ramurilor arteriale
mezenterice spre nodulii centrali de-a lungul vaselor mezenterice superioare și
inferioare și în final noduliretroduodenopancreatici.
 Inervația tubului digestiv subdiafragmatic
Structurile tubului digestiv subdiafragmatic primesc filete nervoase simpatice și
parasimpatice, inervația fiind asigurată prin plexul celiac, plexul aortic
abdominal la nivelul stomacului existând și ramuri directe din nervi vagi iar la
nivelul rectului pelvin inervația provenind din simpaticul lombo-sacrat și
parasimpaticul sacrat. Rectul perineal prezintă o inervație somatică fiind inervat
de plexul sacral care asigură inervația sfincterului striat și a ridicătorului anal.
 Plexul celiac ( plex solar/ creier abdominal)
Este format din ganglioni nervoși și filete nervoase care ii unesc aceste elemente
nervoase fiind cuprinse intr- un țesut conjunctiv dens.
Este situat în regiunea celiacă a lui LUSCHKA, masa nervoasă având o lungime
de vreo 3 cm și o lățime de 2-3 cm.
Ganglionii nervoși care intră în structura acestui plex sunt reprezentați prin :
ganglioni celiaci/ semilunari, drept și stâng, orientați cu concavitatea superior și
dispuși de o parte și de alta a trunchiului celiac.
Ganglioni mezenterici care îmbrățișează prin concavita lor artera mezenterică
superioară.
Gangliono aortico-renali dispuși la originea arterelor renale
 Raporturile plexului celiac
Anterior se proiectează în epigastru la nivelul curburii mici a stomacului.
Trunchiul celiac îl împarte în două jumătăți -dreapta și stânga. Anterior marginea
superioarăa pancreasului il împarte într- o porțiune superioră și una inferioară.
Porțiunea superioară suprapancreatică
 anterior : cu peretele posterior al bursei omentale
 la dreapta: corespunde VCI și glandei suprarenale drepte
 la stânga : glanda suprarenală stângă de care este legat prin colaterale
 porțiunea inferioară e retropancreatic, corespund capului și corpului pancreasului
prin intermediul fasciei lui Treitz dreapta și a fasciei retromezogastrice a lui
Toldt. Acestea il separă în special la nivelul ganglionilor mezeterico- superiori și
aroticorenali de pancreas, artera și vena splenică, de originea venei porte și de
vena renală stângă.
 Posterior
Corespunde jumătății inferioare a corpului T12, corpului L1 și discului
intervertebral dintre ele. Corespunde feței anterioare a aortei abdominale,
cisternei lui Pequete ( originea canalului toracici) precum și pilierilor
diafragmului.
Ramuri aferente sunt reprezentate prin trei nervi splahnici.
Splahnicul superior/mare – se termină în cornul lateral al ganglionului semilunar
Splahnicul mijlociu/ mic – se îndreaptă către ganglionii nervoși mezenterici în
drum lăsând ramuri către convexitatea ganglionului semilunar corespiunzător
dând ramuri și pentru gangliono aorticorenali.
Spalhnicul inferior – se termină la ganglionii aorticorenali. În cornul lateral al
ganglionului semilunar drept se termină și nervul frenic drept. Parasimpatice-
provin din nervul x drept pentru că nervul x stâng, ajungând pe fața anterioară a
esofagului abdominal , dă naștere la 2 ramuri.
Un nerv principal anterioral micii curburi- nervul lui LATARJET anterior.
Un filet nervos gastro-hepatic care la rândul său se bifurcă într-un filet hepatic și
un filet gastric pentru pilor și duoden
Nervul x drept de pe fața posterioară a esoafagului abdominal dă: un ram medial
descendent care coboară până la bifurcația aortei.
 Plexul aortic abdominal/lomboarotic
Se întinde până la bifurcația aortei de unde se continuă cu plexul hipogastric
superior prezintă 3 segmente / etaje.
Etajul superior este format din 2 lanțuri latero-aortice numite și nervii
intermezenterici ai lui Delmas- laux.
Etajul mijlociu / plexul mezenteric inferior- este dispus în jurul arterei
mezenterice inferioare.
Etajul inferior – are o formă triunghiulară cu baza superioară la bifurcația aortei
și vârful la originea plexului hipogastric inferior.
CAPITOLUL II. NOȚIUNI GENERALE DESPRE RECTOCOLITA
ULCERO-HEMORAGICĂ

Definiție:
Rectocolita ulcero-hemoragică este o boală inflamatorie intestinală, alături de
boala Crohn, având o etiologie necunoscută de-a lungul timpului s-a observat că
există variații rasiale și etnice , această afecțiune fiind mai des întalnită la rasa
albă.Rectocolita ulcero-hemoragică are o repartiție egală cu sexe și prezintă o
mare variabilitate geografică. Chiar dacă etiopatogenia bolii este incomplet
elucidată, s-a considerat că ea rezultă în urma interacțiunii a trei categorii de
factori : factori de mediu, susceptibilitate genetică și diferite modificări în
activarea sistemului imun de la nivelul intestinului. Cei care au renunțat la fumat
și nefumătorii au un risc crescut pentru dezvoltarea rectocolitei ulcero-
hemoragice, frecvent vârsta de debut fiind în jurul vârstei de 15-30 de ani.
Principalele caracteristici ale rectocolitei ulcero-hemoragice:
Reprezintă o afecțiune strict localizată la nivelul colonului ( în orice segment al
lui)
Din toate straturile peretelui intestinal, este afectată doar mucoasa.
Inflamația este inițial localizată la nivelul rectului, ulterior progresând spre
colonul proximal, până la nivelul valvei ileo-cecale.
Leziunile de la nivelul colonului sunt continue, fără zone de mucoasă integră,
spre deosebire de boala Crohn, unde leziunile sunt segmentare.
Pe lângă complicațiile colonice, pot exista și complicații extracolonice.

2. 1 FACTORII DE RISC ÎN RECTOCOLITĂ ULCERO-HEMORAGICĂ

 Rectocolita ulcero – hemoragică este una dintre cele două tipuri principale ale
bolii inflamatorii intestinale, alături de boala Crohn.Față de boala Crohn, care
afectează orice parte a tractului gastrointestinal, rectocolita implică caracteristic
colonul.
Factorii imuni
Reacțiile imune care compromit integritatea barierei epiteliale intestinale pot
contribuii la rectocolita ulero- hemoragică. Autoanticorpii serici și locali
împotriva celulelor epiteliale intestinale pot fi implicați. Prezența anticorpilor
antineutrofil citoplasma (ANCA0 și anti Saccharomyces cerevisiae ( ASCA) este
o caracteristică bine cunoscută a bolii inflamatorii intestinale.În olus o anomalie
imună a fost presupusă a fi responsabilă pentru incidența scăzută a rectocolitei la
pacienții care au suferit o apendicectomie. S-a observat un efect protector dacă
apendicectomia a fost efectuată înainte ca pacientul să împlinească 20 de ani.
Consumul de AINS
Antiinflamatorii nonsteroidieni sunt folosiți frecvent de către acești pacienți,față
de grupurile de control.O trime dintre bolnavi prezintă agravarea condiției și
raportează consum recent de AINS.
Alti factori etiologici care pot fi asociați cu rectocolită ulcero-hemoragică
Vitamina A și E , ambele considerate antioxidanți , sunt detectate în nivele mici
la peste 16% dinte copiii cu exacerbari ale rectocolitei.
Factorii de stres psihologic și psihosocial pot juca un rol în manifestările clinice
ale rectocolitei și pot precipita exacerbările.
Fumatul este asociat negativ cu rectocolita ; această relație este inversată în boala
Crohn.
Consumul de lapte poate exacerba boala
Alăptatul la sîn poate proteja împotriva rectocolitei .
Unele studii arata că izotretinoina este un posibil factor declanșator la unii
indivizi .

II.2 FIZIOPATOLOGIA

În fiziopatologia IBD sun incriminați mai multi factori. Aceștia pot fi:
a) Facrorii de mediu
b) Factorii imunologici
c) Factori genetici
Factorii de mediu: microflora intestinală normală. Multă vreme s-au căutat
agenți patogeni care ar putea explica apariția bolii. Aceștia au fost diverși agenți
 virali sau bacterieni. La ora actuală se consideră că însăși flora intestinală
normală poate deveni un *triger*mpentru apariția bolii prin anularea , la un
moment dat a toleranței imune normale a mucoasei intestinale. Trebuie cunoscut
că intestinul dezvoltă în mod normal o toleranță la antigenele microbiene ale
florei intestinale.Pirrderea acestei toleranțe va duce la apariția bolii.
Factorii imunologici : defecte ale imunității locale la nivel de mucoasă.Sistemul
imunitar mucos normal are remarcabilăcapacitatea de a recunoaște imunogenii la
care are toleranță și a-i respinge pe ceilalți.Acest lucru se realizează printr-o fină
balanță între mecanismele proinflamatorii și cele antiinflamatorii. Celulele
epiteliale intestinale au capacitatea de a produce citokine prin intermediul
activării macrofagelor.Aceste citokine, proinflamatorii sunt ( tumor necrosing
factor). Participă de asemenea , în mecanismul uman, și limfocitele.
Factorii genetici: se considera cert că în patogeneza IBD intervine predispoziția
genetică.În acest sens, există o agregare familială de IBD, 10- 20%din pacienții
cu IBD au o rudă cu aceeași boală.

2. 3. Semne și simptome în rectocolita ulcero-hemoragică

Manifestările gastrointestinale. Prezentarea clinică
rectocolitei ulcero-hemoragice depinde de extinderea bolii. Pacientii se prezintă
de obicei cu diaree amestecată cu sânge și mucus, cu debut progresiv, care
persistă pe o perioadă prelungită .Aceștia pot scădea în greutate și prezenta sînge
la tuseul rectal. Pierderea cronică de sînge prin tractul gastrointestinal conduce la
anemie. Boala poate fii acompaniată cu durere abdominală cu diferite intensități,
de la ușor disconfort la crampe abdominale dureroase.
Rectocolita ulcero-hemoragică este asociată cu un proces inflamator general,
care afectează mai multe părți ale corpului. Uneori aceste simptome extra-
intestinale asociate sunt primele semne ale bolii, precum genunchii artritici
dureroși la un adolescent.Prezența bolii poate să nu fie confirmată imediat, până
la debutul manifestărilor intestinale.
Simptomele mai puțin tipice pot fi:
 Dureri articulare
 Leziuni la nivelul pielii
 Scăderea poftei de mancare
 Scăderea în greutate
 Depresie
 Iritabilitate
 Congestia( înroșirea ) ochilor
Simptomatologia poate fi minimă, moderată sau severă, aceste trepte de
severitate ghidând tratamentul adaptat fiecărui pacient.
Cauze: În ceea ce privește cauzele afecțiunii, medicii nu au reușit să descopere
incă modul prin care această boală se instalează. În prima fază, cercetătorii
bănuiau că această afectiune se datorează stresului și alimentației nesănătoase,
însă studiile făcute pe această temă au dovedit că aceștia pot fi doar factori care
declanșează simptomatologia, însă nu pot cauza boala propriu zis.Sistemul
imunitar ar putea fi responsabil pentru declanșarea acestei afecțiuni de natura
autoimună. Medicii bănuiesc ca sistemul imunitar confundă țesuturile colonului
cu agenți externi și începe să le atace, cauzând inflamație la nivelul
acestuia.Totodata poate exista și o predispoziție genetică pentru dezvoltarea
rectocolitei ulcero-hemoragice.

II.4. DIAGNOSTIC ÎN RECTOCOLITA ULCERO-HEMORAGICĂ

Diagnosticul rectocolitei ulcero-hemoragice se pune cel mai bine endoscopic,
aceasta fiind caracterizată de mucoasa eritematoasă anormală, cu sau fără
ulcerații, care se extinde de la rect pînă la un anumit procent din colon.
Inflamația este uniformă, fără zone de mucoasă normală. Sângerarea la contact
poate fi observată cu mucus identificat în lumenul intestinal. Biopsia mucoasei
este recomandată pentru a identifica extinderea exactă a bolii față de grosimea
peretelui intestinal.

Studiile de laborator sunt utile mai ales pentru a exclude alte diagnostice și a
evalua statusul nutrițional al pacientului.Totusi markerii serologici pot sugera
diagnosticul de boala inflamatorie intestinală.
Imagistica radiografică are un rol important în evaluarea diagnostică a
pacienților cu boala inflamatorie intestinală suspectată și în diferențierea
rectocolitei și a bolii Crohn.
 Radiografiile abdominale simple sunt utile în cazurile de rectocolită cu debut
acut. În cazurile severe imaginile pot arăta dilatație colonică, sugerând
megacolon toxic, semne ale perforației, obstrucției sau ale ileusului.În cazul
enterocolitei infecțioase acute prin infecții cu Entamoeba histolytică, colită cu
cytomegalovirus și Isospora, Salmonella, Shigella sau Yersinia, semnele
radiologice pot fi similare ce cele observate în cazurile rectocolitei ulcero-
hemoragice.
Examen prin clismă baritată cu dublu contrast care este o tehnică de valoare
pentru diagnosticul rectocolitei și a bolii Crohn, chiar și la pacienții cu boala
precoce, datorită capacității de a depista detaliile mucoasei. În mod clasic, clisma
baritată a fost principala investigație radiologică pentru pacienții suspectați de
rectocolită.
Monstrele bioptice de colon de la bolnavi arată nivele ridicate semnificativ de
factor activator al plachetelor (PAF).
Markerii serologici
În trecut studiile au fost țintite asupra dezvoltării markerilor serologici pentru
boala inflamatorie intestinală.Anticorpii anticitoplasma neutrofilică (ANCA) și
anti-Saccharomyces cerevisiae au fost mult timp studiați.
Hemoleucograma arată anemie cu hemoglobin sub 14g/dl și trombocitoza peste
350.00 cel pe microl, VSH și CRP crescute.
Studiile metabolice arată hipoalbuminemie sub 3,5 g/dl, hipopotasemie sub 3,5
mg/Eq, hipomagnezemie,de obicei de trei ori peste limita superioară a valorii.
Coprocultura este folosită pentru a exclude alte cauze. Aceasta cuprind evaluarea
leucocitelor fecale, prezenta de ouă și paraziți, cultura pentru patogenii bacterieni
și titrarea toxinei Clostridium difficile.
După suspectarea rectocolitei, trebuie efectuată endoscopia. Sigmoidoscopia
flexibilă poate fi efectuată dacă simptomele sunt ușoare.
Caracteristicile endoscopice cuprind:
 Pierderea aspectului vascular al colonului
 Eritem și friabilitatea mucoasei
 Ulcerații superficiale, care pot fi confluente
 Pseudopolipi.
Biopsiile multiple sunt necesare din mucoasa inflamată cît și din cea normală
colonică.
2.4.1. Diagnostic clinic (pe baza tabloului clinic)
Tabloul clinic este caracterizat prin manifestări digestive și de extradigestive.
Maifestările digestive: diaree cu sânge, mucus și puroi, dureri
abdominale,tenesmele și cramplele abdominale.Palparea abdomenului este
dureroasă în hiopgastru sau pe traiectul colonic. De obicei episoadele diareice au
un număr de scaune de 3-10/zi ( rareori mai multe), iar în puseele severe adesea
pot apărea doar emisii de sânge, mucus și puroi.În afara episoadelor acute
scaunul poate fi chiar normal, sau se ajunge, eventual la 2-3 scaune, dar de
obicei fără sânge.
Manifestările extradigestive sunt: anemia secundară pierderii sanguine, febra sau
subfebrilitatea în puseu, pierderea ponderală, astenia.Uneori pot apărea artrita,
eritemul nodos, uveita( relativ rar).
Alte afecțiuni ce pot apărea concomitent, dar în legătură RCUH, sunt: colangita
sclerozantă( doar cand un pacient are un sindrom colestatic), bolile hepatice,
amiloidoza secundară, spondilita anchilozantă.
2.4.2.Diagnostic paraclinic de laborator
( investigații)

La analizele de laborator apare: anemie feripriva (prin pierderea de

fier), sideremie scazută (fier
scăzut ), albumine scazute, VSH crescut, Leucocitoza (numarul leucocitelor
este peste normal), PCR crescuta (proteina C reactiva). Pentru a elimina o
posibilă cauză de diaree cu sânge se va face coprocultura (astfel se va exclude
dizenteria bacteriană.

Colonoscopia este obligatorie (Fig. II.2: colonoscopia)

Cu ajutorul ei se poate pune un diagnostic corect și precis prin aspectul tipic al

mucoasei recto-colonului. Colonoscopia permite preluarea unei biopsii care
ulterior va fi examinată de un anatomo-patolog. Aspectul mucoasei: mucoasa
este friabilă, prezintă ulcerații, eritem difuz, arată ca o mucoasă care “plânge cu
sânge”, este acoperită de mucos și puroi. Colonoscopia va explora colonul în
întregime, dar nu se va face colonoscopie totală decât în perioadele de remisiune.
 Irigografia se face mai rar, doar in forme cronice unde apar modificari evidente.
Aspectul mucoasei la irigografie va fi granular, cu falsi polipi, cu pierderea
haustratiilor, colonul fiind de aspect tubular.

Ecografia abdominala poate preciza grosimea peretelui intestinului. Se

efectueaza in puseu atunci cand colonoscopia prezinta riscuri. Extensia la nivelul
colonului a inflamatiei se face masurand grosimea peretelui (care are mai mult
de 5 mm in grosime). Pentru a observa aceste modificari cadrul medical care
efectueaza ecografia are nevoie de multa experienta.

Diagnostic diferențial

Urmatoarele condiții se pot prezenta într-o manieră similară cu rectocolită

ulcero-hemoragică, și trebuie excluse:

 boala Crohn
 colita infecțioasă, depistată la coproculturi (colita pseudomembranoasă, colita cu
Clostridium difficile, dismicrobismele postantibiotice)
 colita ischemică, aport inadecvat de sânge la intestine, afectând mai ales batrânii
 colita de iradiere la pacienții cu radioterapie pelvină în antecedente
 colita chimică
 determinată prin introducerea chimicalelor în colon prin clisme sau alte
proceduri.

II. 5. TRATAMENTUL RECTOCOLITEI, EVOLUTIE, PROGNOSTIC,

COMPLICATII.
În acest capitol am expus tipurile de tratament și abordările folosite în practica
clinică. Terapiile au evoluat în ultimii ani, datorită înțelegerii geneticii și a
sistemului imun, doi dintre factorii implicați în apariția BII. Numeroși factori
influențează alegerea terapeutică printre care activitatea bolii, severitatea și
localizarea ei, prezența afectării perianale, răspunsul la tratamentul anterior.
Clasele terapeutice utilizate în BC sunt: - aminosalicilații; - corticosteroizii; -
imunomodulatorii; - terapia biologică; - antibioticele; - terapia nutritională.
Tratamentul chirurgical este indicat la peste jumătate dintre pacienții cu BII, prin
cronicitate și evoluție cu perioade de remisiune și activitate, necesită
monitorizare specială datorită complicațiilor ce pot să apară în cursul bolii, a
prognosticului în sine, a terapiei și a efectelor sale adverse. Monitorizarea se
realizează cu ajutorul: - scorurilor clinice bazate pe simptomatologie; -
markerilor serologici și fecali; - endoscopiei; - procedurilor imagistice.
Evoluție.
Pacienții cu rectocolită ulcero-hemoragică au o evoluție intermitentă, cu perioade
de inactivitate alternând cu puseuri de boală. Pacienții cu proctită sau colită
stânga au o evoluție mai benignă; doar 15% progresează la boala extensivă, iar
până la 20% au remisiune susținută în absența oricărei terapii.
Riscul de cancer colorectal la pacienții cu rectocolită dupa 10 ani, dacă afectarea
depăsește flexura splenică este semnificativ. Cei cu proctita sau rectosigmoidita
nu au acest risc ridicat. Se recomanda colonoscopii și biopsii aleatorii pentru a
căuta displazia după opt ani de activitate a bolii.
Prognostic
Prognosticul bolilor inflamatorii intestinale idiopatice s-a îmbunătățit
considerabil după introducerea tratamentului cu sulfasalazină şi corticosteroizi
dar şi după instituirea alimentației parenterale. În rectocolita ulcero –hemoragică
acută aceste mijloace terapeutice pot duce la remisiunea afecţiunii în aproximativ
90% din cazuri. Rata mortalităţii după atacul iniţial este mai mică de 5%.
Factorii care determină creşterea ratei mortalităţii şi înrăutățirea prognosticului
sunt afectarea generalizată a întregului colon, debutul bolii dup ă vârsta de 60 ani
şi megacolonul toxic. Prognosticul pe termen lung al colitei ulceroase cronice
este mai dificil de stabilit datorită naturii variabile şi intermitente a bolii şi a
progreselor care se fac în terapie. Colita de la nivelul colonului stâng şi proctita
ulceroasă au un prognostic foarte bun şi nu determină creşterea ratei mortalităţii.
Prognosticul pe termen lung al colitei extensive s–a îmbunătăţit considerabil.
Studiile mai vechi arătau un prognostic nefavorabil pentru colita generalizat ă.
Aproape 75% dintre pacienţi prezintă recidive iar 20–25% dintre ei necesită
colectomie. Apariţia carcinomului în colita ulceroasă cronică cu evoluţie
îndelungată influențează în mod semnificativ prognosticul pe termen lung al
bolii. Pentru selecționarea cazurilor cu risc crescut şi pentru identificarea
displaziilor ce necesit ă colectomie se recomandă efectuarea periodică a
colonoscopiilor însoțite de biopsii.

Complicații
Complicaţiile bolilor inflamatorii intestinale idiopatice se clasifică în:
complicaţii locale şi complicaţii sistemice. Complicaţiile locale sunt determinate
de efectul direct al inflamaţiei mucoasei (exemplu: fistule, abcese, stenoze).
Principalele complicaţii intestinale ale RCUH sunt: megacolonul toxic,
perforaţia colonică hemoragia digestivă inferioară severă, stenozele colonice şi
cancerul colo-rectal. Megacolonul toxic este o dilatație acută toxică a colonului
asociată cu manifestări de toxicitate sistemică. Apare la aproximativ 5% dintre
pacienţii cu boli inflamatorii intestinale (RCUH sau BC) aflate de obicei la debut
în pancolite şi foarte rar în alte afecţiuni (colite infecțioase, neoplasm colonic).
Diagnosticul se realizează prin asocierea dintre manifestările sistemice
(minimum 3 dintre urmatoarele: febră mai mare de 38 grade Celsius; tahicardie
peste 120 b ătăi/minut; leucocitoza peste 10500/mm3; anemie) şi manifestări
toxice (minimum una dintre urmatoarele: deshidratare; diselectrolitemie;
hipotensiune; tulbur ări mentale). În cadrul examenului obiectiv întâlnim:
abdomen destins, meteorizat, dureros, zgomote intestinale diminuate/absente
datorita pierderii motilit ăţii colonice. Examenul radiologic simplu stabileşte
diagnosticul prin evidenţierea dilataţiei colonice. Segmentul cel mai dilatat este
colonel transvers, deoarece gazul are tendinţa de a se acumula în zonele
proximale, ajungând astfel să măsoare mai mult de 6 cm în diametru. Printre
factorii precipitanţi ai megacolonului toxic se întâlnesc: hipopotasemia,
anticholinergicele şi opiaceele utilizate în formele severe de RCUH, examenul
endoscopic şi irigografia. Scopul terapiei medicale utilizate este de a realiza
profilaxia perforaţiei intestinale şi de a reface activitatea motorie a colonului.
Terapia folosită constă în repaus digestiv, aspiraţie naso–gastrică, corecţie
hidroelectrolitică, antibiotice cu spectru larg şi corticoterapie parenterală.
Aproximativ jumătate dintre pacienţi răspund la terapia medicală în 24–48 ore
prin dispariţia febrei şi prin diminuarea diametrului colonic şi a circumferinţei
abdominale iar cealaltă jumătate a 27 pacienţilor necesită intervenţie chirurgicală
de urgentă (colectomie) pentru prevenirea perforaţiei colonice. Perforaţia
colonică se întâlneşte cel mai des în colită ulceroasă severă deoarece ulceraţiile
extinse duc la subţierea excesivă a peretelui intestinal. De cele mai multe ori,
perforaţiile succed megacolonului toxic, în acest caz ele având localizări
multiple la nivelul colonului transvers dar se pot regăsi şi puseele inaugurale
fulminante fiind localizate de regulă la nivelul colonului stâng. Manifestările
clinice ale perforaţiei sunt cele ale peritonitei acute cu semne de inflamaţie
peritoneală. Radiografia abdominală simplă realizată în poziţie ortostatică relevă
prezenţa aerului liber în cavitatea peritoneală (sub diaphragm). Toate aceste
aspecte sunt indicaţii pentru colectomie imediată. Nivelul mortalitaţii este mare
(44–57%) chiar şi în condițiile intervenţiei terapeutice prompte şi energice
(corecție hidroelectrolitică, antibiotic cu spectru larg şi intervenţie chirurgicală
de urgenţă); perforaţia colonică determinând o treime din decesele înregistrate în
RCUH. Hemoragia digestivă inferioară severă apare în formele severe de RCUH
şi este rar întâlnită. Necesită corecţie transfuzională sau intervenţie chirurgicală
de urgent. Mai puţin de 5% din cazuri necesită colectomie de urgent cu scop
hemostatic. În rectocolita ulcero–hemoragice stenozele colonice se întâlnesc rar
şi se asociaza formelor severe şi extinse de boala cu evolutie indelungata (5 –
25ani). Ele apar prin hipertrofia şi spasmul muscularei mucoase şi sunt în
general largi, scurte(2–3cm), şi tranzitorii. Stenozele se pot asocial cancerului
colonic fapt ce duce la o evaluare endoscopica agresiva (biopsii multiple,
citologie prin periaj). Indivizii cu boli inflamatorii intestinale idiopatice cronice
în comparaţie cu populaţia generală prezintă o incidenţă mai mare a
carcinoamelor mai ales cei cu afectare extinsă a mucoasei (pancolită) sau cu o
evoluţie lungă a bolii. După aproximativ 10 ani de la stabilirea diagnosticului,
riscul cumulativ de cancer începe să crească. Incidenţa cancerului variază în
funcţie de populaţiile de pacienţi studiaţi, cu toate acestea se poate spune ca
incidenţa globală a acestuia 28 este în creştere şi se măreşte pe măsură ce
afecţiunea evoluează de mai mult timp. După 10 ani de boală riscul de apariţie a
carcinomului este de 0.5–1%, după 15 ani - 12%, după 20 ani–23%, iar după 24
ani de 42%. Studiile recente au arătat ca riscul de apariţie al carcinoamelor este
în creştere. La copii riscul de cancer creşte mult mai abrupt după primii 10 ani de
evoluţie. În cazul pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale (colit ă) semnele
precoce ale neoplasmului colonic (sângerarea rectală), tulburările de tranzit
intestinal sunt de cele mai multe ori greu de interpretat. Pacienţii cu colită
prezintă frecvent carcinoame cu distribuţie relativ uniformă de–a lungul
colonului în comparaţie cu pacienţii fără colită la care cele mai multe carcinoame
sunt localizate în zone uşor de examinat prin sigmoidoscopie fiind
rectosigmoidiene. În cazul pacienţilor cu colită sunt întâlnite de multe ori tumori
multiple, plate şi infiltrate care au un grad mai mare de malignitate; acest fapt
sugerând mai mult vârsta tân ără a celor afectaţi decât existenţa concomitentă a
colitei. Diagnosticul este îngreunat şi de prezenţa neregularităților mucoasei, a
ulceraţiilor şi a pseudopolipilor. Pentru depistarea carcinoamelor apărute în
cadrul bolilor inflamatorii intestinale idiopatice s–a încercat realizarea unor
metode de screening eficiente, astfel încât s-a stabilit că antigenul carcino-
embrionar ACE poate fi crescut nespecific la pacienţii cu RCUH (are valoare
limitată). Sunt utile clismele baritate, sigmoidoscopiile sau colonoscopiile chiar
dac ă uneori interpretarea acestor investigaţii este îngreunată de modificările
prezente în colită. Biopsiile suplimentare de mucoasă colonică pot aduce un
beneficiu semnificativ. Este recomandat ca pacienţii cu RCUH cu evoluţie mai
mare de 8–10 ani să fie evaluate la intervale regulate de timp prin efectuarea
colonoscopiilor şi a biopsiilor multiple de mucoasă. În cazul în care se identifică
o displazie severă sunt recomandate controale la intervale mai mici de 6 luni.
Prezenţa displaziei severe poate duce la identificarea unor pacienţi care au deja
un carcinom ocult sau au un risc crescut să dezvolte un carcinom. În această
situaţie recomandările sunt pentru efectuarea colectomiei. Nu se recomandă în
general efectuarea colectomiei „profilactice” la pacienţii cu RCUH veche şi
displazie uşoară sau moderată.

II. 6. COMPLICAȚII

COMPLICAŢII EXTRAINTESTINALE RCUH şi BC asociază multiple

manifestări extraintestinale, cele mai frecvente fiind corelate cu activitatea
inflamatorie intestinală şi controlate de tratamentul specific al inflamaţiei (artrite,
uveite, eritem nodos, pioderma gangrenosum, pericolangita, etc). Există mai
multe manifestări extraintestinale severe care evoluează independent de cursul
inflamaţiei intestinale (spondilita anchilozantă, colangita sclerozantă primitivă,
amiloidoza renala, etc). Manifest ările extraintestinale sunt cel mai des întâlnite
în cadrul bolilor inflamatorii intestinale idiopatice cu localizare colonică şi mai
rar în cazul celor localizate la nivelul intestinului subţire. Artrita este cea mai des
întâlnită manifestare extraintestinală a bolilor inflamatorii intestinale în special
sub două forme: artrita asociata colitei (colitic arthritis) şi spondilita
anchilozantă. Artrita ce însoțește colita inflamatorie nespecifică are caracter
migrator, afectează de obicei mai puţin de şase articulaţii, evoluează concomitent
cu puseele severe de activitate inflamatorie şi este controlată de tratamentul
specific al colitei (corticoterapie sistemic ă) şi de tratamentul local. Tratamentul
imunosupresor (azatioprina, ciclosporina) sau colectomia se utilizează în cazurile
severe pentru a controla complicaţia. Se întâlnesc de asemenea şi complicaţii
oculare cum sunt: uveite (irite şi episclerite). În aceste cazuri este eficientă
corticoterapia locală. De cele mai multe ori artrita, uveita şi eritemul nodos se
întâlnesc împreună şi formează cea mai comună triadă de manifestări
extraintestinale întâlnită în cadrul bolilor inflamatorii intestinale idiopatice.
Complicaţiile hepatobiliare sunt reprezentate de: steato-hepatita non – alcoolică,
hapatita cronică, ciroza hepatică, pericolangita, colangita sclerozant ă primitive
şi colangiocarcinom. Din grupul complicaţiilor hepatice cel mai des întâlnită este
pericolangita în aproximativ 50–80% din cazuri. De cele mai multe ori pacienţii
sunt asimptomatici, afecţiunea fiind sugerată de valorile mari ale fosfatazei
alcaline. 30 Diagnosticul este unul histologic, infiltratul inflamator cu
mononucleare şi distrucţia ductelor biliare mici, intrahepatice urmat ă de fibroză
reprezentând leziuni caracteristice. Colangita sclerozantă apare mai frecvent la
pacienţii cu RCUH (între 1–4% dintre acestia) şi mai rar la pacienţii cu BC. În
cazul pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale prevalent acestei afecţiuni este
atât de mare încât în prezenţa ei se impune efectuarea colonoscopiei chiar şi la
pacienţii fără manifestări intestinale. Colangita sclerozantă este o boală
colestatică cronică ce afectează prin inflamaţie, distrucţie şi fibroză progresivă
ductele biliare extra–hepatice şi intra–hepatice. După o perioadă lungă în care
pacienţii sunt asimptomatici aceştia prezintă icter colestatic, febră şi durere în
hipocondrul drept. Dacă testele biologice indică colestază, se recurge la o
metodă optimă de diagnostic reprezentată de colangiografia endoscopica
retrograde. Evoluția afecţiunii este spre ciroză şi insuficienţă hepatică în
aproximativ 5–10 ani. Complicaţii majore ale colangitei sclerozante primitive
sunt: stenozele biliare şi colangiocarcinomul. Litiaza renală oxalică ce aparţine
complicaţiilor reno-urinare este mult mai des întâlnită la pacienţii cu BC ileală
sau cu rezecţii ileale decât în populaţia generală. Rezecţiile ileale sau afectarea
ileală extinsă duce la malabsorbţia lipidelor astfel că acizii graşi malabsorbiţi
leaga calciul sub formă de săpunuri iar oxalatul liber se absoarbe în cantităţi
crescute. În mod normal oxalaţii din lumenul intestinal leagă calciul sub formă
de oxalaţi de calciu. Amiloidoza renală însoţeşte BC şi este o afecţiune severă.
Nu răspunde la tratamentul afecţiunilor intestinale sau la rezecţia segmentului
afectat şi evoluează spre insuficienţă renală. Tot BC se asociază specific cu
extensia retroperitoneală a inflamaţiei transmurale intestinale, cu
ureterohidronefroza şi fistule entero–urinare ce determină infecţii urinare
persistente. RCUH şi BC se asociază cu manifestări tromboembolice apărute în
urma activării factorilor coagulării şi ai trombocitolizei. Complicaţiile sistemice
ale bolilor inflamatorii intestinale idiopatice pot fi grupate în complicaţii
nutriţionale şi metabolice: scădere ponderală, scaderea 31 masei musculare,
întârzierea creşterii la copii; deficit electrolitic (K, Ca, Mg); hipoalbuminemie
prin scăderea aportului nutritiv sau enteropatie cu pierdere de proteine; anemie,
deficit de săruri biliare în afectarea ilială (steatoree şi deficit de vitamine
liposolubile, creşterea absorbţiei la nivel colonic determinând calculi renali şi
creşterea litogenităţii bilei determinând calculi biliari); complicaţii
musculoscheletice: artrita, artralgii periferice, spondilita ankilozantă, sacroileita,
miozita granulomatoasă rară; boli hepatobiliare: steatoză hepatică, colelitiază,
pericolangită, ciroză biliară, colangită sclerozantă, carcinom al canalelor biliare,
hepatită cronică activă şi ciroză; complicaţii cutanate şi mucoase: eritem nodos,
pyoderma gangrenosum, stomatita aftoasă; boala Crohn a mucoasei bucale,
gingivale sau vaginale; complicaţii oftalmologice: irită, uveită, episclerită;
tromboze venoase şi tromboembolism ( hipercoagulabilitate, deshidratare, stază).

II.8. EDUCAȚIE PENTRU SANATATE

Când vorbim despre sănătate, înţelegem de fapt servicii de sănătate. Cealaltă faţă
a monedei sănătate – prevenirea – se situează pe la sfârşitul listei în majoritatea
agendelor. În general, sănătatea nu este preţuită până în momentul în care este
afectată şi apare o boală. Traversăm o perioadă în care ne confruntăm cu
creşterea costurilor serviciilor medicale şi creşterea impactului bolilor asupra
întregii populaţii a ţării. Deşi sloganul „este mai ieftin să previi decât să tratezi”
poate părea demodat, noi credem că este mai adevărat decât oricând. Este
necesar să facem educaţie pentru sănătate şi să promovăm sănătatea în România
în concordanţă cu standardele internaţionale, în special ale Uniunii Europene.
Până în 1990, promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate erau asimilate cu
„educaţia sanitară”. Intre aceşti doi termeni există câteva similarităţi, care fac
subiectul unei confuzii supărătoare. Începutul se plasează în anul 1948, când
serviciul de educaţie sanitară s-a organizat în cadrul Ministerului Sănătăţii.
Centrul de Educaţie Sanitară a fost creat câţiva ani mai târziu, în 1951.
Consecutiv, s-a înfiinţat o reţea de 40 de unităţi specializate în planificarea,
coordonarea şi controlul activităţii sanitare, ceea ce a făcut ca România să devină
una dintre primele ţări care a avut un sistem de educaţie sanitară de stat. De
asemenea, s-au elaborat: planul de acţiune anti-epidemică, priorităţile de educaţie
sanitară ale populaţiei şi programe de educaţie sanitară. În 1957 s-a înfiinţat
Forumul Ştiinţific şi Metodologic în cadrul Institutului de Igienă Bucureşti. În
acelaşi timp, în majoritatea ţărilor ne-comuniste, populaţia nu permitea nimănui
să impună reguli privind sănătatea individului. În România, educaţia sanitară a
fost iniţial un instrument de lucru numai pentru specialiştii în igienă, nu şi pentru
formatorii de sănătate, dar experţii în sănătate publică şi-au dat curând seama că
doar prelegerile şi materialele audio-vizuale nu erau destul. În consecinţă, ca
rezultat al cooperării între specialiştii din diferite domenii (experţi medicali,
sociologi, psihologi şi filologi) a apărut o formă nouă de educaţie. Aceasta este
cunoscută în toată lumea ca educaţie pentru sănătate. După 1990, noile abordări
în domeniul promovării sănătăţii, stabilite prin Charta de la Ottawa pentru
Promovarea Sănătăţii din 1986 au devenit cunoscute în România. Charta stabilea
cinci strategii fundamentale pentru succesul promovării sănătăţii: elaborarea
politicilor de sănătate publică, 4 crearea unui mediu favorabil, intensificarea
acţiunii comunitare, dezvoltarea deprinderilor individuale şi reorientarea
serviciilor de sănătate. În 1992, a fost creat Centrul Naţional de Promovarea
Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, cu rol de for metodologic pentru unităţile
(laboratoare) judeţene de educaţie pentru sănătate. Personalul Centrului era
format din specialişti în sănătate publică, sociologi, psihologi, filologi, şi
asistente medicale. În aceeaşi perioadă personalul Centrului Naţional şi cel din
laboratoarele judeţene au început să înveţe modalităţi noi de abordare a
promovării sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate. Începând cu anul 1996 şi cel
puţin în perioada 1997-2000, Ministerul Sănătăţii a susţinut consecvent
dezvoltarea acestui concept, în România. Astăzi, cadrul legal pentru asistenţa
sănătăţii publice şi programele naţionale de sănătate publică - ambele organizate
şi finanţate de Ministerul Sănătăţii Publice – este stabilit prin Legea Nr. 95 din
2006, privind reforma în sănătate. Astfel, Centrul Naţional de Promovarea
Sănătăţii se regăseşte în structura Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi
Management, iar structura şi responsabilităţile Reţelei Naţionale de Promovarea
Sănătăţii au fost stabilite şi s-au creat condiţiile pentru atingerea unui înalt nivel
profesional în domeniul promovării sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate. De
fapt, educarea cetăţenilor, ca mijloc de dezvoltare a cunoştinţelor şi schimbarea
comportamentului într-un stil de viaţă nou, favorabil sănătăţii este unul dintre
scopurile principale ale programului naţional de educaţie pentru sănătate. În
abordarea acestui domeniu, România ia în considerare legislaţia EU, conform
căreia „scopul promovării sănătăţii este de a îmbunătăţi standardele generale de
sănătate în comunitate prin îmbunătăţirea cunoştinţelor despre factorii de risc şi
încurajarea populaţiei să adopte comportamente şi stiluri de viaţă sănătoase.
Acestea se vor face prin măsuri de informare, educaţie şi pregătire profesională,
în domeniile: nutriţie, consumul de alcool, tutun şi droguri, exerciţiul fizic,
sănătate mintală, comportamentul sexual şi folosirea medicamentelor” Acestea
sunt şi intenţiile noastre.

CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTILOR IN INGRIJIREA

PACIENTILOR CU RECTOCOLITA ULCERO-HEMORAGICA
Asistentul medical asigura repausul fizic și psihic al pacientului în perioadele
evolutive;

Pregătește pacientul pentru examenul endoscopic și radiologic și-l îngrijește

după examinare;

Asigură alimentația pacientului, în perioadele acute regim hidric, apoi supe de

zarzavat (morcovi) îmbogățite cu griș și orez, brânză de vaci, ouă moi, carne
fiartă, piure de morcovi, sarea este permisă; în caz de denutriție, regimul este
hipercaloric. Reechilibrarea hidroelectrolitică se realizează prin transfuzii de
sânge integral sau plasmă, hidrolizate de proteine, soluție Ringer;

Supraveghează scaunul pacientului și caracteristicile acestuia și notează în foaia

de temperatură;
Monitorizează pulsul, T.A. și le notează în foaia de temperatură;
Evaluează semnele de deshidratare și informează medicul când constată
prezența lor;

Recoltează sânge, materii fecale, urină pentru examenele de laborator,

administrează medicația prescrisă antiinflamatoar; antiinfecțioasă,
simptomatică (corticoterapie, antispastice) și urmărește efectele acestora. Ca
tratament local efectuează clisme medicamentoase;
Furnizează pacientului cunoștințele necesare pentru îngrijirea sa la domiciliu,
care să asigure prelungirea perioadelor de liniște; Pregătește pacientul pentru
intervenția chirurgicală când se impune necesitatea acesteia; Psihoterapia este
foarte utilă pentru a diminua anxietatea pacientului.

III.1 NOTIUNI GENERALE DE NURSING

NOTIUNI DESPRE NURSING

NURSINGUL = este o parte integranta a sistemului de ingrijire a sanatatii

cuprinzand: promovarea sanatatii, prevenirea bolii, ingrijirea persoanelor
bolnave de toate vârstele, în toate unitățile sanitare, așezările comunitare și în
toate formele de asistență socială.

VIRGINIA HENDERSON definește nursingul astfel:

„Sa ajuti individul , fie acesta bolnav sau sanatos , sa-si afle calea spre sanatate
sau recuperare , sa-si foloseasca fiecare actiune pentru a promova sanatatea
sau recuperarea , cu conditia ca acesta sa aiba taria , vointa sau cunoasterea ,
necesare pentru a face , si sa actioneze in asa fel incat acesta sa-si poarte de
grija singur cat mai curand posibil ”.
 ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII ( O.M.S) descrie de asemenea
, rolul nursei în societate : „ Rolul nursei în societate să asiste indivizi , familii si
grupuri , sa optimizeze si sa integreze functiile fizice , mentale (psihice) si
sociale afectate semnificativ prin schimbari ale starii de sanatate ”.

MODELUL CONCEPTUAL AL VIRGINIEI HENDERSON

Precizarea conceptelor cheie ale acestui model :

Individul bolnav sau sănătos este vazut ca un tot prezentand 14 nevoi fundamentale
pe care trebuie să și le satisfacă ;

Scopul îngrijirilor este de a pastra sau restabilii independența individului în

satisfacerea acestor nevoi ;

Rolul asistentei este suplinirea a ceea ce el nu poate sa faca singur. Un model

conceptual pentru o profesie reprezinta o imagine mentala a profesiei , a
conceptiei a ceea ce nu ar putea sau nu ar trebui sa fie.

Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson , asistenta trebuie să

știe că :

O nevoie fundamentala este o necesitate vitala , esentiala a fiintei umane pentru a-si
asigura starea de bine , in apararea fizica si mentala.

CELE 14 NEVOI FUNDAMENTALE

Nevoia de a respira si a avea o buna circulatie ;

Nevoia de a bea si a manca ;

Nevoia de a elimina ;

Nevoia de a se misca și a avea o bună postură ;

Nevoia de a dormi și a se odihni ;

Nevoia de a se îmbraca și dezbraca;

Nevoia de a-si mentine temperatura corpului in limite normale;

Nevoia de a fi curat , ingrijit , de a proteja tegumentele si mucoasele;

Nevoia de a evita pericole;

Nevoia de a comunica;

Nevoia de a actiona conform propriilor convingeri si valori , de a practica religia;

Nevoia de a fi preocupat in vederea realizarii;

Nevoia de a se recrea

Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea.

INDEPENDENȚA ȘI DEPENDENȚA ÎN SATISFACEREA NEVOILOR

FUNDAMENTALE

Independența la adult = atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor

prin acțiuni pe care le îndeplinește individul insusi, fără ajutorul unei alte
persoane. Independența este deci în satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin
acțiuni proprii , îndeplinite de persoana insasi.

Dependenta = incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a

indeplini singur , fara ajutorul unei alte persoane , actiuni care sa-i permita un
nivel acceptabil in satisfacerea nevoilor astfel incat sa fie independent.

Manifestări de dependență

Atunci cand o nevoie fundamentală este nesatisfacută din cauza unei surse de
dificultate, apar una sau mai multe manifestări de dependență

Clasificarea nivelurilor de dependență :

Nivelul 1 = persoana este independentă și autonomă ;

Nivelul 2 = persoana prezintă o dependență moderată ;

Nivelul 3 = persoana prezintă o dependență majoră ;

Nivelul 4 = persoana prezintă o dependență totală.

Clasificarea în patru categorii de dependență :

1. persoana independentă până la 14 = nivel 1 ;
2. pacient cu dependența moderată de la 15 – 28 = nivel 2 ;
3. pacient cu dependența majoră de la 29 – 42 = nivelul 3 ;
4. pacient cu dependența totală de la 43 – 56 = nivelul 4 .

Conceptia Virginiei Henderson privind rolul asistentei medicale :

” Rolul esențial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau

sănătoasă , să-și mențină sau să-și recâștige sănătatea ( sau să-l asiste în ultimele
sale clipe ) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi
avut voință, forța sau cunoștințele necesare. Asistenta medicală trebuie să
îndeplinească aceste funcții astfel încat pacientul să-și recaștige independența cat
mai repede posibil ”.

III.2. INTERNAREA PACIENTILOR CU RECTOCOLITA ULCERO-

HEMORAGICA

Internarea pacientului în spital se face pe bază de planificare, pe baza biletelor de

internare, bilet de trimitere emise de către medicul de familie sai internare de
urgență. Bolnavii internați vor fi înscriși la biroul serviciului de primire în
registrul de internări, tot aici completându-se și foaia de observație cu datele de
identificare.

Identificarea bolnavului se face pe baza actelor personale și a documentelor

emise în unitatea sanitară care trimite bolnavul.
Pentru examinarea bolnavului în registrul de internare vor fi menționate: ziua și
ora la care s-a prezentat, numele complet, vârsta, sexul. Adresa, diagnostic de
internare precum și numele și adresele persoanelor care au însoțit bolnavul.
Pentru examinarea bolnavului în vederea stabilirii diagnosticului de internare,
bolnavul este dezbrăcat prin manevre rapide, dar efectuate cu îndemânare și
blândețe. Examinarea clinică poate fi completată cu prelevari de produse
biologice și patologice (sânge, urină) în vederea unor examene de laborator
efectuate de urgență.
Hainele și efectele vor fi înregistrate în vederea înmagazinării și la nevoie vor fi
supuse deparazitării și dezinfectării.
Înainte de a fi dus pe secția de chirurgie bolnavul va fi înbăiat și dacă este cazul,
deparazitat. După terminarea băii va fi îmbrăcat în haine de spital. Bolnavul
astfel pregătit va fi însoțit pe secția de chirurgie indicată de serviciul de primire.
De aici este preluat de asistenta de serviciu și dus în salon unde va primi patul
lui.

ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE SPITALIZARE

Scopul spitalizării bolnavului fiind vindecarea, se vor urmării crearea unor
condiții prielnice necesare vindecării și ridicării forței de apărare a organismului
și scoaterea lui de sub eventualele influențe nocive ale mediului înconjurător.
După repartizarea în salon ii fac cunoscut regulamentul de ordine interioară al
spitalului, apoi ii prezint sala de mese, toaleta, sistemul de spitalizare din dreptul
patului. Anturajul pacientului trebuie sa fie cât mai protector și liniștitor, trebuie
să semene cât mai mult cu anturajul lor, paturile să fie distanțate pentru ca
bolnavii sa nu se deranjeze reciproc. Ferestrele salonului sa fie prevăzute cu
perdele colorate, zugrăveala să fie curată, mobilierul să fie esteti, redus și ușor
lavabil, temperatura camerei optimă între 18-20 grade C.
Liniștea este primordială și asigură confortul pacientului, în acest scop, se vor
înlătura toți excitanții auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi cu efecte negative
asupra sistemului nervos. Se evită căderea obiectelor metalice, scârțâitul ușilor,
personalul medical va purta papuci cu talpă moale, silențioși.
Vor fi înlăturate dezinfectantele cu miros pătrunzător, sticlele cu medicamente
volatile se țin închise, ploștile vor fi îndepărtate din salon.
Salonul trebuie aerisit ori de câte ori este nevoie.

PREGĂTIREA PATULUI ȘI ACCESORIILE SALE

În condițiile spitalizării patul reprezintă pentru fiecare bolnav mobilierul cel mai
important din salon, aici petrecându-și majoritatea timpului de boală și
convalescență.
Patul trebuie să fie comod, de dimensiuni potrivite-2 m lungime, 80-90 cm
lățime, 60 cm înălțime până la saltea, pentru a satisface atât cerințele de odihnă
ale bolnavului, cât și pentru manipularea lui de către personalul de îngrijire (ușor
de manipulat și ușor de curățat).
Patul este confecționat din tuburi ușoare de metal vopsit în alb, pentru a se
observa și cele mai mici urme de murdărie. Partea sa principală este somniera
metalică, confecționatădin șarmp inoxidabilă, bine întinsă pe un cadru de fier și
elastică.
Accesoriile patului sunt: salteaua, 1-2 perne, pătura, lenjeria de pat, o mușama și
o aleză.
Atât patul cat și accesoriile lui vor fi păstrate în condiții de perfectă curățenie.
Schimbarea lenjeriei de pat
Schimbarea lenjeriei de pat are ca scop asigurarea condițiilor igienice și de
confort ale pacientului.
Schimbarea lenjeriei de pat se face de obicei dimineața, înainte de curățirea
salonului, dar după măsurarea funcțiilor vitale și efectuarea toaletei. Dacă însă în
cursul zilei se murdărește, schimbarea ei trebuie făcută imediat, indiferent de
orar și la nevoiede mai multe ori pe zi.
Materialele necesare: cearceaf de pat, cearceaf plic, fețe de pernă, pătură, aleză,
mușama, sac de rufe murdare.
Înainte de toate explic bolnavului necesitatea și simplitatea tehnicii și fiind un
pacient activ il ajut să se ridice pe marginea patului și să ia loc pe un scaun sau
fotoliu, în cazul în care este frig îi ofer o pătură cu care îl învelesc.

Tehnica
Se așează 2 scaune pe care se pune lenjeria, se așează perna pe scaun.
Se desface marginea lenjeriei și a păturii scoțându-le de sub saltea, se întoarce și
marginea cearceafului ce a protejat pătura.
Se ridică pătura îndoind treimea dinspre picioarele patului, apoi pe cea dinspre
capul patului și pliată astfel în trei părți, se ridică din partea de mijloc pentru a se
îndoi și se așeza pe scaun.
Se ridică în același mod cearceaful și pătura, iar mușamaua și aleza se ridică
îndoite în două.
Se întinde cearceaful de pat carev a fost împăturat în armonica, așezându-l în
treimea mijlocie. Cu o mișccare se întinde capătul dinspre picioarele patului, se
fixează la capete, întroducându-l sub saltea.
Se așează în treimea mijlocie mușamaua și aleza care se fixează întinse perfect.
Se așează cearceaful, se așează pătura și se fixează împreună cu cearceaful sau
separat sub saltea.
Se așează perna înfășată
Se apropie noptiera de pat.

Asigurarea igienei personale, corporale și vestimentare a pacientului

Prin igiena bolnavului se înțelege ansamblul de tehnici și proceduri utilizate în
scopul întreținerii curățeniei mucoaselor, tegumentelor și fanerelor ceea ce
reprezintă în fond o modalitate de apărare a organismului împotriva bolilor.
Igiena corporală a bolnavului începe încă de la internare, cand este îmbăiat și la
nevoie deparazitat, iar în timpul spitalizării bolnavul va face baie sau dus cel
puțin de două ori pe săptămână. Cu această ocazie I se va schimba și lenjeria de
corp.
 Baia generală va fi efectuată în mod obligatoriu și înaintea intervențiilor
chirurgicale și înaintea externării bolnavului. Aceasta nu va depășii 15 minute.
Se vor îndeplinii următoarele condiții:
- ferestrele și ușile încăperii vor fi închise
- temperatura încăperii de cc 18-20 grade C
- materialele necesare să fie așezate în ordine la îndemână
- lenjeria curată se așează pe un radiator pentru a fi caldă
- re recomandă ca toaleta să se facă înainte de masă și după ce bolnavul a mâncat
- bolnavul este sprijinit pentru a pătrunde în cadă, se săpunește, fiind în continuare
spălat cu ajutorul dușului mobil; bolnavul este ajutat să iasă din cadă și ajutat să
calce pe pardoseală, să nu alunece; se șterge cu prosoape încălzite, se îmbracă cu
lenjeria pregătită și este condus la pat.
Asistenta medicală răspunde de starea igienică a bolnavului indiferent dacă
acesta și-o asigură singur, acesteia revenindu-I sarcina de a-i pune la dispoziție
materialul necesar și de a supraveghea modul în care acesta își efectuează
toaleta.

Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative

O importantă deosebită în supravegherea bolnavului o are monitorizarea
funcțiilor vitale și vegetative ale organismului și de a le nota în foaia de
temperatură, căci modificările lor reflectă în mare măsură starea generală a
bolnavului și evolutia bolii.

Temperatura
Temperatura reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare
de caldură.
Scopul măsurării este evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză.
Locul de măsurare este: axila, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin și se
măsoară cu ajutorul termometrului maximal.
Valoarea normală a temperaturii este : 36-37 la adult.
Temperatura trebuie măsurată de două ori pe zi, valoarea obținută se notează în
foaia de temperatură, spațiul dintre două linii orizontale corespunde la două
diviziuni de grade. Se notează cu pix de culoarea albastră. În caz de modificări se
anunță medicul.
La bolnavii cu colecistită accesul febril este de scurtă durată, cu creșterea
temperaturii până la 39 grade C, apoi scade la valori normale. Ea apare la
sfârșitul crizei dureroase și aproape întotdeauna este precedată de un frison
prelungit însoțit de cefalee.
Pulsul
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor comprimate pe un plan osos,
fiind sincron cu sistola ventriculară. Este o senzație de șoc percepută la palparea
unei artere superficiale comprimată incomplet pe un plan dur, osos. Palparea
pulsului se face cu varful degetelor index, mediu și inelar de la mâna dreaptă.
Scopul măsurării pulsului este evaluarea funcției cardio-vasculare, elementele
care se apreciază în măsurarea pulsului sunt: ritmicitatea, frecvența, celeritatea,
amplitudinea.
Locul de măsurare este orice arteră accesibilă palpării și care poate fi
comprimată pe un plan osos: radiala, femurala, humerala, carotida, temporala,
superficiala, pedioasa.
Valorile normale sunt 60-80 bătăi/ min la adulți. Notarea în foaia de temperatură
se face cu pix de culoare roșie, iar spațiul dintre două linii orizontale corespunde
la patru pulsații/ minut.
La bolnavii cu colecistită este ușor mărit ca frecvență ajungând la 100-200
pulsații/ minut.

Tensiunea arterială
Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților arteriali, în
cursul contracției cardiace. Ta variază în funcție cu vârsta precum și orarul
activităților în cursul zilei.
Scopul măsurării este evaluarea funcției cardiovasculare.
Se măsoară cu ajutorul tensiometrului și al stetoscopului pe brațil bolnavului.
Valorile normale la adulți sunt: tensiunea sistolică, 115-140mmHg, tensiunea
diastolică 75-90 mmHg.
Se notează în foaia de observație cu pix de culoare roșie, grafic sau cifric.

Respirația
Reprezintă necesitatea fiecărui individ de a capta O2 din mediul înconjurător,
necesar proceselor de oxidare din organism și de a alimina CO2 rezultat din
arderile celulare.
Măsurarea are ca scop evaluarea funcției respiratorii a pacientului fiind un
indiciu al evolutiei bolii și al apariției unor complicații.
Măsurarea respirației prin inspecție se face prin plasarea mainii cu fața palmară
pe suprafața toracelui și numărarea inspirațiilor timp de un minut. Valorile
normale sunt de 16-18 bătăi/ min la adult. Se urmărește frecvența, amplitudinea
mișcărilor respiratorii, ritmul respirației, simetria mișcărilor respiratorii.
Valoarea obținută se notează în foaia de temperatură, spațiul dintre două linii
orizontale corespund la două respirați/ min, de notează cu pix de culoare verde.
 În colecistită respirația este în general normală, însă în timpul respirațiilor
profunde fundul vezicii atinge peretele abdominal ceea ce îi provoacă pacientului
durere foarte intensă, încât bolnavul se ferește să respire.

Alimentația bolnavului
Regimul dietetic al pacientului trebuie astfel alcătuit încât să satisfacă atât
necesitățile cantitative cât și pe acelea calitative ale organismului, iar în același
timp să aducă o contribuție la tratarea pacientului, prin alimentele ingerate.
În colecistită se va institui un regim dietetic alcătuit pe un criteriu calitativ ce
urmărește punerea în repaus și crutarea colecistului. Regimul dietetic trebuie să
se adapteze la stadiul evolutiv al bolii.

Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului

Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică,
transformate intr-o formă de administrare prescrisă de medic.
Acțiunea lor asupra organismului depinde în primul rând de structura chimică,
dar o importanță aproape tot atât de mare o au și doza administrată precum și
calea de administrare.
Reguli generale de administrare:
- respectarea întocmai a medicamentului prescris
- identificarea medicamentelor administrate
- verificarea calității medicamentelor administrate
- respectarea căilor de administrare
- respectarea dozajului prescris
- respectarea orarului de administrare
- respectarea somnului bolnavului
- evitarea incompatibilității medicamentelor
- raportarea imediată a greșelilor de administrare.

3. 4 STUDIUL CLINIC ȘI CELE TREI CAZURI CLINICE ÎN

RECTOCOLITĂ ULCERO-HEMORAGICĂ
Caz 1

1.Pacientă F.F
2.Vârstă de 63 ani
3.Domiciliu: Poroschia
4.Starea civila: casatorită
5.Naționalitatea: romană
6.Ocupatia: pensionară
7.Religia: ortodoxă
8.Starea civilă: casatorită
9.Grup sanguin 01, rh negativ
10.Alergii: neagă
11.Diagnosticul clinic –rectocolită ulcero-hemoragică
Pacienta F.F în varstă de 63 de ani, s-a prezentat la spitalul din Alexandria
acuzand: Scaune diareice mucosangvinolent cu mucus și puroi, dureri
abdominale
Istoricul bolii Pacientul în varstă de 63 de ani, nefumător, a fost diagnosticat cu
RcUH din 22.02 2022. A urmat terapie corticosteroidiană și imunosupresoare,
întreruptă; terapie biologică până la data internării. Evoluția sub tratament
medicamentos nu a fost favorabilă. Se internează pentru investigații și tratament
chirurgical de specialitate
Examen paraclinic 1. Buletin de analize
Eritrocite 3,22 mil/ml
Hemoglobina 9,8 g/dL
Hematocrit 28,8 %
Albumine 2,8 g/dL
Proteine Serice 6,34 g/dL
 Manifestăr
Intervenţii
Nevoia i de Manifestări de Sursa de Diagnostic
Data Obiective proprii Intervenţii delegate Evaluare
fundamentala independe dependenţă dificultate nursing
nţă
Se recoltează sânge
şi spută pentru
examen de laborator,
administrarea
Durere
tratamentului
abdominală,
recomandat:
Scaune diareice Pacientul
1.Salazopirină
mucosangvinolen să prezinte Masigură
2tbx3/zi
cu puroi și mucus o repaosul la pat
2.Glucoză 5%-500
mai mult de 6 respiraţie fizic și psihic în
ml Durerile abdominale
scaune/zi, in limite perioadele
TA = 3.Ser fiziologic 0,9% tenesmele rectale
Nevoia de a anxietate, Dificultatea de normale in evolutive,monitor
155/105m -500 ml diminuează
respira si 22.02. Risc de alterare a a respira și a Dispnee decurs de izarea functiilor
mHg 4.Vitamina B1,B6 2 Respiraţia
avea o buna 2022 stării generale, avea circulație ușoară 24h, vitale Se aşează
AV = fiole/zi în perfuzie pacientului s-a
circulatie cauzată de inadecvată Pacientul pacientul in
100b/min 6. Cefort 1gr x 2/zi imbunatatit,
hemoragii și să nu poziţie
7.Controloc 1 echilibrat circulator
perforații ale prezinte semişezând
fiolă/zi, urmărește
colonului,tenesm dureri pentru a respira
efectele medicației,
e, ponderală, abdominal mai bine
Pregătește pacientul
astenie,paloare e
pentru examenul
endoscopic și
radiologie și îl
îngrijește după
examinare

TA = Respirație ritmică Procesul Nu Imbunatati Se aşează Monitorizarea Respiraţia

 funcțiilor vitale și
amplă,profundă,
145/95mm rea pacientul în notarea în foaia de
23.02. de tip abdominal prezintă pacientului s-a
Hg respiratiei poziţie care sa temperatură
2022 infectios zgomote imbunatatit,
AV= și a favorizeze administrarea
respiratorii echilibrat circulator,
90b/min circulației respiratia tratamentului
prescris
Monitorizarea
Respiraţia
Imbunatati funcțiilor vitale și
TA=135/9 Nu pacientului s-a
Aparat respirator rea Anunțarea notarea în foaia de
24.02. 0mmHg Procesul prezintă imbunatatit,
integru morfo- respirației medicului în temperatură
2022 AV = infectios zgomote echilibrat circulator,
funcțional și a legătură cu starea administrarea
85b/min respiratorii durerile s-au
circulației pacientului tratamentului
diminuat
prescris,

Respirația si
circulația pacientului
funcționează in
Monitorizarea
Așezarea limite normale,
TA= Imbunătăți funcțiilor vitale și
Aparat respirator Nu pacientului intr-o pacientul respiră fara
130/85 rea notarea in foaia de
25.02. integru morfo- Procesul prezintă poziție care să a întâmpina
mmHg respirației observații,
2022 functional, ritm infecțios zgomote favorizeze probleme.
AV= si a administrarea
cardiac nomal respiratorii respirația si Pacientul este propus
80b/min circulației tratamentului
circulația spre externare cu
prescris,
recomandarea
controlului periodic
la 6 luni.
Nevoia de a 22.02. Amețeală, Scadere Procesul Alimentati Pacientul Explicăm Asigurarea unui Pacientul s-a
bea şi de a 2022 organism ponderala infectios e si să respecte pacientului că regim alimentar alimentat şi a inţeles
mânca subnutrit marcata(circa 9 Inapetenta hidratare regimul este necesar să hipercaloric, recomandările făcute
kg), inapetenta, inadecvata impus pe respecte regimul hiperproteic, şi respectă regimul
deshidratare, prin deficit perioada pentru vindecarea hipervitaminic, fară alimentar
astenie, spitalizării bolii cafea, tutun, alcool,
 fatigabilitate grăsimi.
Asigurarea unui
Pacientul Explicăm
Alimentati regim alimentar
să respecte pacientului că
Amețeală, e si hipercaloric,
23.02. Slabiciune fizica, regimul este necesar să Pacientul respectă
organism Inapetenta hidratare hiperproteic,
2022 astenie, ameteli impus pe respecte regimul regimul alimentar
subnutrit inadecvata hipervitaminic, fara
perioada pentru vindecarea
prin deficit cafea, tutun, alcool,
spitalizării bolii
grasimi.
Supraveghează
Pacientul manifestările de
să prezinte deshidratare
perioade (aspectul
de acalmie tegumentelor și al
Asigurarea unui
cat mai mucoaselor,
Alimentati regim alimentar Pacientul s-a
lungi, să TA,pulsul,
Amețeală, e si hipercaloric, alimentat şi a inţeles
24.02. Slabiciune fizica, nu diureza) și anunță
organism Inapetenta hidratare hiperproteic, recomandările făcute
2022 astenie, ameteli prezinte medicul dacă
subnutrit inadecvata hipervitaminic, fara şi respectă regimul
manifestăr constată semnele
prin deficit cafea, tutun, alcool, alimentar
i de deshidratare,
grasimi.
caracteristi Pregătește
ce pacientul ptr
complicați intervenția
ilor chirurgicală la
nevoie.
25.02, Amețeală, Slabiciune fizica Inapetență Alimentați Pacientul Supraveghează Asigurarea unui Pacientul s-a
2022 organism e și sa aibă o manifestările de regim alimentar alimentat şi a inţeles
subnutrit hidratare alimentați deshidratare hipercaloric, recomandările făcute
inadecvată e (aspectul hiperproteic, şi respectă regimul
corespunz tegumentelor și al hipervitaminic, fara alimentar.
ătoare mucoaselor, cafea, tutun, alcool, Pacientul este propus
TA,pulsul, grasimi. sper externare cu
diureza) și anunță recomandarea
 medicul dacă
constată semnele
de deshidratare,
Pregătește controlului periodic
pacientul ptr la 6 luni
intervenția
chirurgicală la
nevoie.

Nevoia de a 22.02. Durere, Deshidratare alimentarea și Cauze Pacientul Asigurarea unui Pacientul este Pacientul prezintă
elimina 2022 boală, Scaune hidratarea deshidratar să prezinte aport hidric in echilibrat scaune normale
sangeroase, deficitara e: scaune eliminări primele zile ale hidroelectrilitic și
durere la diareice,fre intestinale fazelor scurte, nutriținal care se
eliminare , stare cvente cu normale în apoi supe de realizază prin
generală de rău mucus câteva zarzavat transfuzii de sânge
sânge și sătămâni imbogatite cu gris integral, transfuzii de
puroi, Pscientul si orez, branza de plasmă hidrolizată
Manifestăr sa fie vaci, oua moi, de proteine, perfuzii
i: astenie, echilibrat carne fiarta, piure cu soluții Ringer,
paloare, hidroelectr de morcov. Aplică tratamentul
anemie, olitic Regim radioterapic când
scadere hipercaloric in acesta este
ponderala caz de denutritie recomandat și
in perioadele de tratamentul local -
liniste. clisme
Supraveghează medicamentoase cu
scaunele cortizon, tanină
pacientului și
caracteristicile
lui.
Monitorizează
pulsul și TA.
 Evaluează
semnele de
deshidratare si
informează
medicul când
constată prezența
lor, recoltează
sange, materii
fecale și urină.

Prevenirea Asigurarea unui

si aport hidric si Se recoltează
Procesul combatere nutritiv sânge,spută şi urină
Urini hipercrome, Hemoragia
infectios, a corespunzator, pentru examene de
23.02. Transpiratii Alterarea pacientului a incetat,
TI normal alimentarea si deshidrata asigurarea unei laborator şi se
2022 profunde, eliminării mictiuni fiziologice
hidratarea rii si a igiene administrează
deshidratare au incetat, TI normal
deficitara complicati corespunzatoare medicaţia
ilor Combaterea antitermica
infectioase febrei
Prevenirea Asigurarea unui
Se recoltează sânge,
si aport hidric si
şi urină pentru Scaunele
Procesul combatere nutritiv
Urini hipercrome, examene de sangvinolente ale
scaune de infectios, a corespunzator,
24.02. Transpiratii Alterarea laborator şi se pacientului au
aspect alimentarea si deshidrata asigurarea unei
2022 profunde, eliminării administrează incetat, urini
normal hidratarea rii si a igiene
deshidratare medicaţia normocrome, TI
deficitara complicati corespunzatoare
antitermica si normal
ilor Combaterea
diuretica
infectioase febrei
25.02. Ti normal, Stare mult Procesul Nevoie Prevenirea Recomandarea Se administrează Nevoie satisfacuta
2022 mictiuni ameliorată infectios, satisfacuta si unui aport hidric tratament antitermic Pacientul este propus
fiziologice alimentarea si normal deshidrata si nutritiv Se recolteaza sânge sper externare cu
hidratarea rii si a corespunzator, și urină pentru recomandarea
 asigurarea unei
complicati examene de
igiene controlului periodic
deficitara ilor laborator
corespunzatoare la 6 luni
infectioase
Pacientul
să se poată Se ajută pacientul
Se recomandă Pacientul este îngrijit
Slăbiciune,durere Dificultate îmbrăca și să se dezbrace de
Starea febrila pacientului să stea și are lenjeria curată
Nevoia de a 22.02. , refuz de a se a de a se dezbrăca hainele murdare,
însotită de cât mai mult în pat, și este interesat de
se îmbrăca 2022 îmbrăca și îmbrăca și singur pe de secreții și i se
durere să nu se deplaseze discuțiile privitoare
dezbrăca dezbrăca toată oferă pijamale
singur la ținuta vestimentară
durata curate
spitalizării
Pacientul
să se poată Se ajută pacientul
Se recomandă Pacientul este îngrijit
Slăbiciune,durere Dificultate îmbrăca și să se dezbrace de
pacientului să stea și are lenjeria curată
23.02. , refuz de a se Stare generală a de a se dezbrăca hainele murdare,
cât mai mult în pat, și este interesat de
2022 îmbrăca și ameliorată îmbrăca și singur pe de secreții și i se
să nu se deplaseze discuțiile privitoare
dezbrăca dezbrăca toată oferă pijamale
singur la ținuta vestimentară
durata curate
spitalizării
Pacientul
să se poată Se ajută pacientul
Se recomandă Pacientul este îngrijit
Slăbiciune,durere Dificultate îmbrăca și să se dezbrace de
Stare generală pacientului să stea și are lenjeria curată
24.02. , refuz de a se a de a se dezbrăca hainele murdare,
mult cât mai mult în pat, și este interesat de
2022 îmbrăca și îmbrăca și singur pe de secreții și i se
ameliorată să nu se deplaseze discuțiile privitoare
dezbrăca dezbrăca toată oferă pijamale
singur la ținuta vestimentară
durata curate
spitalizării
25.02. Pacientul Slăbiciune, fără Stare mult Pacientul Pacientul Se ajută pacientul Se recomandă Pacientul este îngrijit
2022 se poate durere și refuz de ameliorată și-a să se poată să se dezbrace de pacientului să facă și are lenjeria curată
imbraca si a se îmbrăca recăpătat îmbrăca și hainele murdare, mișcare și să-și și este interesat de
dezbraca independe dezbrăca de secreții și i se asigure o bună igienă discuțiile privitoare
 la ținuta
vestimentară.
singur pe
Pacientul este propus
toată oferă pijamale
singur nța sper externare cu
durata curate
recomandarea
spitalizării
controlului periodic
la 6 luni

Pacientul
Dificultate sa se poata
Se ajuta pacientul
Nevoia de a Pacientul de a se deplasa cu
Oboseală, Slabiciunea la mobilizare, se Admistrarea Pacientul se poate
se mișca si a- 22.02. se poate deplasa și usurinta si
fatigabilitate, fizică, astenia, asigura o pozitie tratamentului deplasa, în limitele
si mentine o 2022 deplasa a-și sa poata
deplasare dificilă dispneea care sa faciliteze prescris impuse de boală.
buna postura singur menține adopta o
respiratia
postura buna
postura
Pacientul
Dificultate să se poată
Se ajută pacientul
Pacientul de a se deplasa cu
Oboseală, Slabiciunea la mobilizare, se Admistrarea Pacientul se poate
23.02. se poate deplasa si usurință și
fatigabilitate, fizica, astenia, asigura o pozitie tratamentului deplasa, in limitele
2022 deplasa a-si să poată
deplasare dificilă dispneea care sa faciliteze prescris impuse de boala.
singur mentine adopta o
respiratia
postura bună
postura
Pacientul
Dificultate sa se poata
Se ajuta pacientul
Pacientul Oboseală, de a se deplasa cu
Slabiciunea la mobilizare, se Admistrarea Pacientul se poate
24.02. se poate fatigabilitate, deplasa si usurinta si
fizica, astenia, asigura o pozitie tratamentului deplasa, in limitele
2022 deplasa deplasare dificilă a-si sa poata
dispneea care sa faciliteze prescris impuse de boala.
singur mentine adopta o
respiratia
postura buna
postura
 Pacientul
Pacientul se poate
sa se poata
Pacientul Se ajuta pacientul deplasa fără restricții
Pacientul deplasa cu
și-a la mobilizare, se Admistrarea Pacientul este propus
25.02. se poate Oboseală, Slabiciunea ușurintă și
recăpătat asigura o poziție tratamentului sper externare cu
2022 deplasa fatigabilitate, fizica, astenia, să poată
independe care să faciliteze prescris recomandarea
singur adopta o
nța respirația controlului periodic
bună
la 6 luni
postură
Ia măsuri de
profilaxie
Pacientul să nu nespecifică și
Securitate fie vulnerabil față specifică,informează
a fizică. de pericole: și lămurește
Măsuri de Asistenta ia pacientul aupra
Vulnerabilitate
prevenire măsuri pentru necesității respectării
a față de
a: asigurarea măsurilor de
pericole
accidentel Scăderea condițiilor de protecție împotriva
Surse de ordin
or,infecțiil rezistenței mediu, accidentelor,
fizic : deficir
or bolilor, organismului Asigură poziția Asigură o dietă
Nevoia de a senzorial,
22.02. agresiunil stare fiziologică și adecvată, cu surplus
evita afectare
2022 or, depresivărisc de transportul de legume și fructe
pericolele fizică,durere,
agenților infecții , risc de adecvat stării pentru creșterea
dezechilibru
fizici apariție a generale a rezistenței
metabolic,
( mecanici fatigabilității pacientului, organismului
dezechilibru
, termici ), Amplasează Participă la
electrolitic,
metode de pacientul în examinarea
surmenaj,
destindere salon, în funcție pacientului,
saturație
relaxare, de starea sa, Administrează
senzoropercept
control afecțiune și medicația prescrisă
uală.
receptivitatea lui. de medic și
urmărește efectul
acestuia
 Securitate
a socio-
culturală
Mediu
sănătos:
Pacientul să fie
salubritate
echilibrat psihic
mediului, Atingerea
cât mai curând,
calitatea și integrității
favorizează
umiditatea fizice sau
adaptarea
aerului30 psihologice
pacientului la
%-60%, Neatenția, Surse de ordin
condițiile de Asigură intimitatea
mediu de Leziuni ale sociologic:insa
spital, pacientului ,
siguranță, tegumentelor lubritatea
Comunicăcu Încurajează pacientul
măsuri de Deshidratarea mediului,
23.02. pacientul și-l să-și exprime
protecție Manifestări poluare,
2022 lămurește asupra sentimentele, ideile,
socială,me pulmonare ale condiții
stării sale, necesitățile,
diu de aparatului deficitare de
Răspunde la Învață pacientul
siguranță cardiovascular, muncă( absenț
întrebările tehnici de relaxare
împotriva din partea S.N.C. a măsurilor de
pacientului și
agresiunil protecție)
facilitează
or Lipsa
menținerea
umane.loc amenajărilor
încrederii în
uința sanitare,
echipa de
corespunz sărăcie,
îngrijire.
ătoare promiscuitate
limitează
accidentel
e și
îmbolnăvir
ile.
24.02. Securitate Surmenaj- slăbire Surse de ordin Creează condiții Asigură legătura
2022 a fizică excesivă psihic: de lecturare, pacientului cu
psihologic care influiențează tulburări de activități,participă familia,
ă: măsuri: organismul gândire, la reintegrarea Supravețiaghează
metode de Slăbire fizică, anxietate, pacientului în pacientul și
destindere, lipsa de forță, stres, pierdere- societate.su9 urmărește efectul
de acte antisociale separație, praveghează terapiei,
relaxare, ( crima, pierderea starea generală a administrează
de control automtilare imaginii pacientului, medicația prescrisă
al mergând până la corporale, stare folosește metode de medic și
emoțiilor, suicid) . de criză, de relaxare urmărește efectul
utilizarea Alte pasivă, acestuia.
mecanism diagnostice de
elor de îngrijire legate
apărare în de perturbarea
diferite nrvoii de a
situații, evita pericolele
răspuns din lista de
eficace și diagnostice de
adaptat la îngrijire
agent elaborate
stresant, de ANADN:-
practicarea durerea acută
unui și cronică,
obicei, anxietatea,
crez teama,
religie. alterarea
imaginii
corporale,
alterarea
integrității
tesuturilor,
pielii sau
 mucoasei
bucale, risc de
infecție, rănire,
sufocare sau
traumatizare,
intoleranță la
activitate
Lipsa
cunoașterii –
insuficiența
cunoașterii de
sine, a altora
25.02. Pacientul revine la
Externarea și a mediului
2022 control la 6 luni
înconjurător,
despre
măsurilor de
protecție și
securitate.
Nevoia de a 22.02. Comunicarea Atingere Incertitudi Să Furnizează Psihotropia este Pacientul este
comunica 2022 ineficiență la cerebrală sau nea față de diminueze pacientului foarte utilă ptr. A echilibrat psihic, cu
nivel intelectual nervoasă, prognostic anxietatea, cunoștințele diminua anxietatea dorinta de a se
Pacientul poate Tulburări ul bolii, frica,pacie necesare despre pacientului recupera
comunica verbal circulatorii frica de ntului boala, despre
și nonverbal, este cerebrale, necunoscut Să i se tratamentul de
receptiva la degerescență, și de ce va atragă întreținere și
întrebările echipei traumatisme, urma, atenția despre
medicale,este obstacole în insomnie, asupra alimentația pe
interesat de boala funcționarea îngrijorare, normelor care trebuie să o
sa, vrea să știe cât simțurilor și a iritabilitate de viață pe respecte,
mai multe, limbajului , anxietate care să facă pacientul
Își exprimă clar ( pansamente datorită trebuie să să înțeleagă
ideile, dorințele, sau bandaje) amenințări le importanța
 examenelor
emoțiile, înțelege
clinice și de
importanța respecte,
laborator pentru
spitalizării, să i fizice să
stabilirea
revină la nivelul prin încurajeze
diagnosticului, să
optim de sănătate, investigații pacientul
aibă incredere în
să aibă stabilit le ce și să îl
personalul
diagnosticul și să urmează a aducă la
medical, să îl facă
fie de acord cu fi făcute normal în
să înțeleagă
tratamentul manifestat ceea ce
importanța
medical pentru ă prin priveste
regimului
recăpătarea neliniște. recuperare
alimentar, să-l
independenței a.
cunoască și să-l
funcționale
respecte.
23.02. Comunicarea Comunicarea Elaborare, Privim Învață pacientul Explorează împreună
2022 ineficientă la efectivă : transmisie, pacientul să mențină cu pacientul,
nivel senzorial și conținut, receptare: în față fără integritatea mijloacele sale de
motor Debit înțelegere și participare, reținere, simțurilor( văzulu comunicare
verbal, ritm răspuns din ascultare, întreaga i, auzului, Abordăm o postură Pacientul este
moderat, limbaj perspectiva îngrijire, atenție o gustului și relaxantă a feței, iar echilibrat psihic, cu
clar, precis, celeilalte sinceritate, concentră mirosului),să atitudinea dorinta de a se
expresie persoane, respect. m asupra utilizeze pacientului este recupera
nonverbală- comunicarea pacientulu mijloacele deschisă.
mișcări, posturi și non- verbală i, specifice de
gesturi ale mâinii, răspundem exprimare a
Facies expresiv cu sentimentelor,a
Privire înțelegere emoțiilor,
semnificativă într-un Să aibă o
Mecanisme mod ce atitudine de
senzoro- denotăimp repetitivitate și de
perceptuale licarea în încredere în alte
adecvate. profunzim persoane, să
 e și atenția
pe care o
acordăm
pacientulu
mențină legături
i.
cu persoanele
Cercetează
apropiate.să fie
posibilități
diminuată
le de
anxietatea,
comunicar
liniștește
e ale
bolnavul cu
bolnavului
privire la starea
,
sa, explicându-i
Furnizează
scopul și natura
mijloacele
intervențiilor,
de
familializează
comunicar
pacientul cu
e,
mediul său
Învață
ambiant, asigură
bolnavul
un mediu de
să
securitate liniștit,
utilizeze
administrează
mijloacele
medicamentul
de
recomandat de
comunicar
medic
e conform
posibilități
lor sale.

24.02. Comunicarea Agresivitate- Asigură Explorează Analizează talentele Pacientul este

2022 insuficientă la manifestare îngrijiri împreună cu și realizările echilibrat psihic, cu
nivel afectiv impulsivă de a relative pacientul anterioare dorinta de a se
se certa, bate, mijloacele sale de bolnavului, dă recupera
ataca pe cei comunicare , posibilitatea
din jur. Să mențină pacientului să-și
Alienare legături cu exprime nevoile,
mentală- persoanele sentimentele ideile și
incapacitatea apropiate, să aibă dorințele sale,
de a deține o atitudine de Supraveghează în
controlul receptivitate și de permanență
asupra încredere în alte pacientul, se vor
propriilor acte. persoane. Ajută nota zilnic
Atingere pacientul să schimbările
cerebrală sau identifice survenite în :
nervoasă, posibilitățile sale dispoziția
Tulturări de a asculta, de a bolnavului, în
circulatorii schimba idei cu expresia verbală și
cerebrale,accid alții, de a crea nonverbală
ent vasculare legături Notează zilnic
cerebrale, semnificative, schimbările
traumatisme,o Asigură climat survenite în
boseală, propice pentru stabilirea legăturilor
surmenaj,durer stabilirea cu semenii.Dâ
e, relațiilor cu posibilitate
dezechilibru,dr semenii săi. pacientului să ia
oguri, Învață bolnavul: decizii singur.
administrarea trhnici de Administrează
unor afirmare de sine, medicamentația
medicamente, tehnici de prescrisă de medic,
alcoolism.de comunicare, antidepresive,
ordin tehnici de calmante
psihic:tulburări relaxare.
de gândire,
pierdere,
separare, stare
 de
criză,anxietate,
stres,
Stare normală,
Dificultate de a
25.02. pacientul prezintă o Revine la control la 6
Externarea Stare normală se exprima a - - -
2022 comunicare foarte luni
dispărut
bună
Insomnie, Pacientul Asiguirarea unui
Pacientul Somn Dificultate să climat linistitor,
Administrarea
Nevoia de a 22.02. să aibă un superficial, Dispneea, de a dormi benficieze asigurarea unei Pacientul a avut un
tratamentului
dormi 2022 somn oboseală, anxietate si a se de un pozitii care sa somn odihnitor
prescris
odihnitor iritabilitate, odihni somn faciliteze
anxietate odihnitor respiratia
Somn superficial, Pacientul Asiguirarea unui
Pacientul oboseală, Dificultate să climat linistitor,
Administrarea
23.02. să aibă un iritabilitate, Dispnee, de a dormi benficieze asigurarea unei Pacientul a avut un
tratamentului
2022 somn anxietate anxietate și a se de un pozitii care sa somn odihnitor
prescris
odihnitor odihni somn faciliteze
odihnitor respiratia
Somn superficial, Pacientul Asiguirarea unui
Pacientul oboseala, Dificultate să climat linistitor,
Administrarea
24.02. să aibă un iritabilitate, de a dormi benficieze asigurarea unei Pacientul a avut un
Dispnee tratamentului
2022 somn anxietate și a se de un pozitii care sa somn odihnitor
prescris
odihnitor odihni somn faciliteze
odihnitor respiratia
25.02. Somn odihnitor Dispnee Dificultate Pacientul Asiguirarea unui Administrarea Pacientul a avut un
2022 de a dormi să climat liniștitor, tratamentului Pacientul a avut un
și a se benficieze asigurarea unei prescris somn odihnitor
odihni de un poziții care să Pacientul este propus
somn faciliteze sper externare cu
odihnitor respirația recomandarea
controlului periodic
 la 6 luni

Dificultate
Nevoia de
de a-și
a-și menține Subfebrilitate Stare de Combatere Igiena
menține Administrarea
temperatura 22.02. T=37,8, slăbiciune, a tegumentelor si Evolutie favorabilă
temperatur tratamentului
corpului în 2022 transpirații, dispnee, greață hipertermi mucoaselor, sub tratament.
a corpului antitermic
limite deshidratare vărsături, ei hidratare
în limite
normale
normale
Dificultate
de a-și
Subfebrilitate Stare de Combatere Igiena
menține Administrarea
23.02. T=37,6, slăbiciune, a tegumentelor si Evolutie favorabilă
temperatur tratamentului
2022 transpirații, dispnee, greață hipertermi mucoaselor, sub tratament.
a corpului antitermic
deshidratare vărsături, ei hidratare
în limite
normale
Dificultate
de a-și
Stare de Combatere Igiena
menține Administrarea
24.02. Subfebrilitate slăbiciune, a tegumentelor și Evolutie favorabilă
temperatur tratamentului
2022 T=37,3, dispnee, greață hipertermi mucoaselor, sub tratament.
a corpului antitermic
vărsături, ei hidratare
în limite
normale
Evolutie favorabilă
sub tratament.
Dificultate Pacientul este propus
Combatere
de a-și Igiena Administrarea sper externare cu
25.02. a
T=36,5, Stare normală menține tegumentelor și tratamentului recomandarea
2022 hipertermi
temperatur mucoaselor antitermic controlului periodic
ei
a corpului la 6 luni la medicul
de familie.
 22.02.
Nevoia de
2022
23.02.
2022
24.02.
2022
25.02.
2022
22.02.
Nevoia de a
2022
23.02.
2022
24.02.
2022
25.02.
2022
Cazul clinic 2

Pacientă în vârstă de 52 ani

3.domiciliu : Poroschia
4.starea civila: casatorită
5.nationalitatea: romană
6.ocupatia: pensionară
7.religia ortodoxă
8.starea civila: casatorită
9.grup sanguin 01, rh negativ
10.alergii: neagă
11.diagnosticul clinic –rectocolită ulcero- hemoragică
Pacienta în varstă de 34 ani se prezintă pe data de 15.05.2022 urma consultării
de către medic a fost diagnosticată cu RcUH. În urma discuțiilor purtate cu
bolnava am aflat că aceasta este casatorită, are 2 copii, duce o viață normală de
nivel mediu, pe parcursul vieții pacienta a avut un trai îmbelșugat fiind obișnuită
să consume 2-3 cafele zilnic, nu este fumatoare sau consumatoare de alcool,
pacienta are o greutate de 73 kg, înalțime 1,75 cm culoarea și aspectul
tegumentelor sunt normale, nu prezintă probleme vizuale, auditive, circulatorii
sau respiratorii.

67
68
69
Cazul clinic Nr. 3
.
Pacient- D.E.
Vârstă de 32 ani
3.Domiciliu Alexandria
4.Starea civila: casatorit
5.Naționalitatea: romană
6.Ocupatia: zugrav
7.Religia ortodoxă
8.Grup sanguin B , negativ
9.Alergii: neagă
Pacientul în varstă de ani se prezintă pe data de 20.06
.2022 la seviciu de urgență al spitalului municipal Alexandria cu
urmatoarele simptome: temperatură 39 grade C, dureri abdominale, scaune cu
mucus și puroi mai mult de 6/zi. În urma consultării de către medic a fost
internată în secția infecțioase cu diagnosticul rectocolită ulcero-hemoragică.

70
71
 CONCLUZII

În concepția modernă sănătatea este considerată ca o calitate care presupune o interacțiune dinamică și o
independență între condiția fizică a individului, manifestările sale mentale, reacțiile emoționale și ambianța socială în
care trăiește.
Misiunea asitenților medicali este de a îndeplini funcții care să promoveze și să mențină starea de sănătate, dar și să
prevină îmbolnăvirile. Nursingul include, de asemenea planificarea și acordarea de îngrijiri în timpul bolii și în timpul
convalescenței și cuprinde aspectele fizice, mintale și sociale ale vieții în măsura în care acestea au legătură cu
sănătatea, boala, invaliditatea și moartea.
Cu ajutorul acestor criterii am întocmit planurile de îngrijire ale pacienților, și am luat măsurile necesare pentru
vindecarea lor din piunct de vedere atata fizic cât si psihic.
Ceea ce a dus la vindecarea pacienților au fost psihoterapia, discuțiile cu pacienții, înțelegerea care ia ajutat să-și
depășească, să își privească prin altă prismă problemele cu care se confruntau, ceea ce înseamnă un pas important
pentru vindecare, precum și respectarea indicațiilor medicilor curanți cu privire la programul, doza și modalitățile de
administrare a tratamentelor.
În urma tuturor intervențiilor și îngrijirilor acordate starea pacienților a evoluat favorabil, la externare aceștia
prezentându-se cu stare generală bună atât în plan fizic cat și psihic.

72
 BIBLIOGRAFIE

1. Elena Toader rectocolita ulcero-hemoragică, Editura: Viața Medicală Românească, categoria medicină și
farmacie, Medicina Umană Generală an 2011 vol 1;
2. Teoria și practica Nursing, vol.1, Planuri de Îngrijire Asociate Diagnosticelor Nursing Nanda-I- Baghiu,
Vasile. Editura Viața Medicală Românească;
3. Lucreția Titircă tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții nedicali, Editura Viata Medicală
Româneasc Vol II;
4. Lucreția Titircă Ghid de Nursing vol I, Editura Viața Medicală Românească;
5. Dinculescu Mircea , Editura M. A. S.T. Bolile intestinului și Pancreasului pe înțelesul tuturor;

73
6. Librăria online.ro
7. Anca Trifan și Cristian Gheorghe- Gastroenterologie și Hepatologie Editura medicală an 2020
8. http://www. regina maria.ro (RCUH)
9. https://studiiclinice.org
10.https://www.hospt.ro
11.https://sfatulmedicului.ro
12.https://aspiri.ro boli inflamatorii

74
Anexe:

Fig. I.1. Cadrul colic: 1. ileon; 2. sfincter ileocecal; 3. cecum; 4. apendice; 5. colon ascendent; 6. colon transvers; 7.
colon descendent; 8. tenie; 9. dilatatii; 10. colon sigmoid; 11. rect; 12. canal anal;13. anus; 14. mezenter.

75
Fig. II. 2. Colonoscopia

76